Pictura Bizantină În Locaşurile De Cult Din Nordul Moldovei [305982]

UNIVERSITATEA ”VASILE ALECSANDRI” BACĂU

Facultatea de INGINERIE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

PROF.ÎNDRUMĂTOR CONF.DR.ING. PANAINTE-LEHĂDUȘ MIRELA STUDENT: [anonimizat] ”VASILE ALECSANDRI” BACĂU

Facultatea de INGINERIE

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ

PICTURA BIZANTINĂ ÎN LOCAȘURILE

DE CULT DIN NORDUL MOLDOVEI

Cuprins

Cap. I PICTURA RELIGIOASĂ ÎN BISERICILE ORTODOXE ROMÂNE ……………………….…pag.4

I.1.Caracteristici generale cu privire la pictura religioasă…………………………………………………….….pag.4

Cap.II PICTURA MURALĂ ÎN BISERICILE DIN NORDUL MOLDOVEI ……………………………. pag.10

Cap.III DEGRADĂRI ÎN PICTURA MURALĂ … pag.26

Cap.IV RESTAURAREA PICTURII MURALE ÎN FRESCĂ ………………………………………………………….…pag.36

IV.1.Etape ale intervențiilor de conservare și restaurare……………………………………………………………pag.36

Bibliografie ………….…………………………………pag.45

CAPITOLUL I. PICTURA RELIGIOASĂ ÎN BISERICILE ORTODOXE ROMÂNE

I.1.Caracteristici generale cu privire la pictura religioasă

În Bisericile Ortodoxe române pictura a fost și este de tradiție. Factura ei este de tip bizantin. Creștinătatea ortodoxă răsăriteană este cea care i-a dat naștere și a perfecționat-o. Învățăturile sfinților părinți despre Dumnezeu și sfinți este respectată întocmai iar realitatea trăită a [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat] a existat o dorință de a împodobi locul unde se aduceau ofrande divinității. Acest loc era mai presus chiar decât locașul unde își duceau viața. Această împodobire oamenii au început-o [anonimizat]. Figurile celor. [anonimizat]. [anonimizat] a parcurs un drum ascendent unic în istoria artei. [anonimizat], pictura s-a dezvoltat în două direcții: pictura religioasă și pictura laică. Ramurile acestea s-au diferențiat și specializat în funcție de scopurile pe care le-a urmărit fiecare. [anonimizat] , durerile ori bucuriile firii omenești. S-au folosit și încă se mai folosesc o multitudine de stiluri pentru exprimarea plastică a acestor trăiri sufletești. [anonimizat]. Dacă în pictura laică pictorul avea libertatea de a [anonimizat], [anonimizat]-se într-o [anonimizat]. De asemenea el trebuie să respecte anumite norme și sa aibă inspirația din anumite izvoare plastice și teoretice. [anonimizat]astic doctrina creștină, dar și modul de viață religios inspirat din această doctrină.

Având ca determinare aceste cerințe, pictura religioasă a ajuns să creeze stiluri specifice picturii bisericești, cum ar fi stilul bizantin. În pictura apuseană există o diferențiere între pictura bisericească și cea laică, nu în maniera exprimării ci în forma prezentării personajelor și a coloritului. Acesta din urmă este mai sobră în majoritatea cazurilor.[8]

Deoarece de obicei pictorii care executau pictura în biserici erau vestiți pictori de șevalet, pictura din sfintele locașuri de cult a suferit întotdeauna influențe din pictura laică.

Strădania pictorilor de a rea un stil propriu picturilor bisericești este datorat faptului că mai marii pictori de sfinte icoane sau de biserici au fost călugări sau oameni a căror viață a fost închinată numai acestui gen de pictură. Aceștia făceau această muncă cu multă evlavie și cu nevoință creștină. Deoarece urmărește să încânte ochiul și să satisfacă simțul frumosului, pictura Bisericilor Ortodoxe nu este un simplu mijloc de decorare a locașurilor de cult. Totodată ea a fost și este ,, teologie în imagini,, mai bine zis o predică despre Dumnezeu și sfinți. Pictura Bisericilor Ortodoxe exprimă cateheza despre viață și moarte, despre bine și rău, sfințenie și mântuire, răbdare , o exegeză a Vechiului și Noului Testament. Ea mai poate fi descrisă și ca o carte deschisă, în care pot citi toți credincioșii, cei care știu mai multă sau mai puțină carte, au sau nu la bază informații teologice, o carte în care de fapt pot citi toți despre credința noastră creștină.

După cum se știe biserica reprezintă un locaș de cult, dar totodată este și o școală de cateheză pentru credincioșii săi în care se folosesc deopotrivă amvonul dar și pictura ei. În acest sens pictura devine un material intuitiv care ajută pe enoriași să înțeleagă cu mintea dar și cu inima lumea spirituală, pe cât de invizibilă, pe atât de reală. Deoarece a împrumutat graiul tăcut al imaginilor și al culorilor, pictura murală ajută pe credincioși să înțeleagă mai ușor marile adevăruri creștine despre Dumnezeu cel nevăzut , dar prezent. De asemenea pictura murală arată viața pământeană a Mântuitorului Iisus Hristos, pe Maica Domnului, Sfintele Taine, sfinții. În sinaxare le sunt înfățișate nevoințele și jertfa lor supremă. [9].

În lumea prototipurilor suntem, introduși de către iconografia ortodoxă. Aceasta este lumea celor care prin viața lor pământească au mărturisit pe Dumnezeu ca profeți, ca apostoli, ca ierarhi, pustnici sau martiri. În pictura murală prototipurile lor sunt înfățișate , dar figurile lor nu sunt reprezentate realist, ci într-o formă transfigurată , înduhovnicită. Prin această stilizare se urmărește simplificarea formelor reale ori realiste și reducerea lor la esențial: fața este slăbită de post ți nevoință , fruntea ( care adăpostește intelectul) este luminoasă iar privire liniștită, plină de bunăvoință și de uimire.

Frumusețea picturală, dorința de mântuire , trăirea deosebită de nevoință este exprimată prin reprezentarea sfinților. Dacă în pictura realistă sfinții sunt pictați deosebit de frumoși, cu vestimentație viu colorată și cât mai aproape de perfecțiunea umană, cei reprezentați în pictura bizantină arată exact așa cum au trăit:dacă au trăit în post și rugăciune atunci poartă haine sărăcăcioase, au trupurile topite de nevoințe. Doar chipurile lor exprimă bucurie divină, sfințenie și dorința aprigă de mântuire. Putem sa-i mai întâlnim și având chipuri de martiri dârji, neînfricați, având fețele și trupurile de nevoitori dar și ca ierarhi cu mare râvnă pentru cele sfinte cu chipurile de învățați și vrednici propovăduitori ai învățăturilor lui Hristos.

Picturile de stil bizantin neîntrecute în frumusețea și expresia artistică sunt întâlnite în vechile biserici .Pictura bisericească din țara noastră a avut de parcurs o perioada de confuzie în secol al XIX. În pictura bisericească s-a introdus stilul realist de către pictorii autohtoni care au făcut studii în apus sau de către pictorii veniți din apus. Astfel s-a produs o abatere de la tradiția bizantină. La începutul secolului al XX-lea a apărut și reacții din partea cercetătorii de artă, critici și pictori de renume. Astfel cei care înființează o școală pe lângă Patriarhia Română și pun bazele unui curent în pictura bisericească de stil bizantin sunt : Gh. Popescu Oprescu, I.D. Ștefănescu, Trafali și Iorga. De asemenea se creează o Comisie Centrală de Pictură. Această comisie care la început a funcționat în cadrul Ministerului Cultelor, apoi pe lângă Patriarhia Română are ca scop de a îndruma și controla picturile care sunt executate în biserici și de a dirija pregătirea cadrelor de pictori bisericești în spiritul picturii bizantine.

Bisericile ortodoxe nu sunt zugrăvite la întâmplare ci după o anumită rânduială. Chipurile sfinte sau scenele sunt arătate pictorilor printr-un program sau tipic iconografic. Acestea se pot zugrăvi în cele 3 compartimente ale bisericii, astfel încât pictura bisericească va alcătui un ansamblu unitar și logic.

Distribuirea picturii bisericii în ansamblul iconografic este determinată de destinația, semnificația. și arhitectura fiecărei părți a bisericii în cultul ortodox. Toate acestea se regăsesc în cele trei părți ale bisericii: altar, naos și pronaos.

Altarul Este cea mai tainică și sfântă parte a locașului de cult, locul unde se săvârșește Jertfa Sfântă a Liturghiei. Imaginea tronului slavei Tatălui Ceresc este reprezentată de către Masă. Veșnic pe aceasta șade Hristos Însuși deoarece aici se află Sfântul Său Trup și Sânge. Altarul este Sfânta Sfintelor, locul de unire a cerului și pământului și totodată punctul de întâlnire a lui Dumnezeu cu omul.

Ca regulă generală, în locul central de pe bolta altarului, deasupra Sfintei Mese este zugrăvit chipul Maicii Domnului.

Fig.1. Maica Domnului Platytera, "Maica Domnului Împărăteasa Cerurilor” [9]

Astfel ea tronează la hotarul dintre pământ și cer, ca o mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. Sfânta Fecioară este înfățișată ca Împărătească a cerurilor, având pe genunchi pe Pruncul Iisus,înconjurată de îngeri și sfinți sau ca rugătoare, în atitudinea de rugăciune, având mâinile întinse spre implorarea lui Dumnezeu pentru ocrotirea credincioșilor.

Pereții altarului se regăsesc zugrăvite scenele : Sfântul Ioan Gură de Aur și diaconii, scena Mielului care ilustrează jertfa liturgică ce se săvârșește la altar, unde slujesc marii ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Dialogul. Tot pe pereții altarului regăsim scenele cu Liturghia îngerească sau Dumnezeiască săvârșită de Mântuitorul Însuși ca Mare arhiereu și Împărtășirea Sfinților Apostoli.

În afara celor trei părți ale bisericii, rol foarte important îl are iconostasul sau catapeteasma. Aceasta reprezintă zidul sau peretele făcut din cărămidă, metal, piatră sau lemn, acoperit cu icoane acer desparte altarul de naos. Catapeteasma este străpunsă de trei uși prin care se face comunicarea între naos și altar.

De obicei de pe ușile laterale găsim pictate chipurile Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar pe ușile centrale, cele împărătești icoana Bunei Vestiri.

Pe de o parte și alta a ușilor împărătești găsim pictate icoanele Mântuitorului și a Maicii Domnului. În partea sudică a ușilor se regăsește chipul sfântului care este patronul bisericii, iar în extremitatea opusă chipurile unor sfinți venerați mai mult în zona respectivă.

Fig.2. Catapeteasmă (Iconostas) specifică bisericilor din Nordul Moldovei[2].

În partea de sus a catapetesmei, chiar deasupra ușilor , în trei rânduri orizontale găsim pictate treisprezece icoane. Rândul de jos, primul, are în mijloc Cina cea de Taină și icoanele celor douăsprezece praznice împărătești. Al doilea rând este ocupat de icoanele celor doisprezece Sfinți Apostoli. În mijlocul lor se află icoana Mântuitorului ca învățător, arhiereu sau împărat. Cel de-al treilea rând, cel de sus are zugrăvite chipurile a doisprezece dintre proorocii mari și mici ai Vechiului testament, în mijlocul cărora se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe.

În mijloc, deasupra catapetesmei, se înalță crucea pe care este pictat Mântuitorul răstignit. Pe de o parte și alta , pe brațele crucii se află pictate două iconițe mai mici înfățișându-i pe Maica Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul.

Catapeteasma, prin icoanele care o acoperă, pune în fața credincioșilor o descriere a întregii istorii sfinte, a mântuirii, a momentelor celor mai importante din Vechiul și Noul Testament.

Naosul

Fiind partea centrală a bisericii ortodoxe, ea este cuprinsă între pronaos și catapeteasmă și este rezervată credincioșilor. Naosul cuprinde două abside laterale și turla cea mare. Cupola din naos este pictată cu imaginile locuitorilor Cerului: Dumnezeu Atotțiitorul, înconjurat de heruvimi, serafimi, îngeri. Apoi sunt pictați cei doisprezece Apostoli. La baza turlei în cele patru colțuri găsim pe cei patru evangheliști.

Fig.3. Naosul-partea centrală a bisericii [2].

Scenele din viața Mântuitorului, a Sfintei Fecioare sau a altor sfinți se găsesc pictate pe pereții laterali ai naosului. Aceste scene ilustrează marile sărbători ale Ortodoxiei. De asemenea găsim pictați și sfinții martiri, sfinții călugări, sfinții militari care s-au jertfit pentru a dobândi mântuirea.

Pronaosul

Reprezintă partea de intrare a bisericii. În vechime pronaosul era separat de naos printr-un zid cu uși de comunicare. Cei care nu erau botezați sau penitenții, adică catehumenii stăteau odinioară aici. O pictură în care este înfățișată cerul în mijlocul căruia tronează Hristos înconjurat de îngeri și sfinți este zugrăvită pe bolți. Această pictură poartă denumirea de ,, Toată suflarea,,.

Într-un alt plan se regăsesc reprezentate chipuri de animale de toate felurile, munți, dealuri, soarele, luna, plante foarte diferite. Prin aceste imagini se ilustrează astfel participarea întregii firi create la mărirea lui Dumnezeu , alături fiind sfinții și oamenii.

Fig. 4.Pronaosul, partea de intrare în biserică[2]

CAPITOLUL II. PICTURA MURALĂ ÎN BISERICILE DIN NORDUL MOLDOVEI .

În anul 1993,bisericile din Moldova de nord au fost incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.. Acest tip de artă a devenit reprezentativ pentru români. Este considerat un fenomen unic și în Ortodoxie. Acest fapt se datorează faptului că nici o altă țara ortodoxă nu are așa ceva. Începând cu secolul al XVI-lea , în Moldova încep să apară bisericile pictate în totalitate pe suprafețele murale exterioare. Un foarte bun exemplu din punct de vedere teologic al artei bizantine este Mănăstirea Sucevița. La această mănăstire se găsește transpusă dogma mai mult decât la oricare altă biserică.

Mănăstirile din nordul .Moldovei sunt considerate adevărate opere de artă, chiar unice în întreaga lume pentru pictura exterioară la care s-au folosesc pigmenți rămași necunoscuți specialiștilor de astăzi. Aceste mănăstiri sunt adevărate capodopere ale arhitecturii moldovenești medievale.

Valoarea mănăstirilor Sucevița, Voroneț, Humor, Arbore, Probota, Pătrăuți și ,, Sfântul Ioan cel Nou,, este cunoscută în întreaga lume. Ele sunt unice prin minunata pictură exterioară și arhitectură care definește epoca de glorie a Moldovei.[9]

Sucevița

Fig.5. Mănăstirea Sucevița [9].

Acest edificiu de mari proporții este construit în stilul arhitecturii moldovenești. Este o îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care sunt adăugate elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Mănăstirea Sucevița păstrează stilul trilobat. și stilul statornicit în epoca lui Stefan cel Mare având pridvorul închis.

Cele două mici pridvoare deschise, care au stâlpii legați prin arcuri în acoladă și sunt plasați mai târziu pe laturile de nord și sud, dau o notă aparte. Pe baza ei stelată se mențin firidele absidelor si chenarele gotice din piatră. Ocnițele sunt întâlnite doar la turlă. Având dimensiunile de 100 m x 104 m și ziduri înalte de 6 m care au grosimea de 3 m, incita este un patrulater Meterezele, drumul de strajă, contraforturi, turnul de la poartă, patru tunuri de colț și paraclisul peste gangul intrării unde se regăsește stema Moldovei se regăsesc la această mănăstire. De asemenea ea păstrează încăperi ale vechilor case domnești și beciuri.

Executată între ani 1595-1596 de către iconografii Ioan Zugravul și fratele său Sofronie Zugravul, pictura murală este foarte bine conservată și astăzi. Evoluția stilului pictural moldovenesc se găsește oglindit în iconografia acestei mănăstiri. Verdele închis al fondului vine în contrast cu cromatica vie și strălucitoare . La Mănăstirea Sucevița pictura interioară este dominată de teme iconografice tradiționale.. Dintre ele amintim: ."Viața Sfântului Ioan cel Nou de Suceava”( pictură regăsită în pridvorul închis), viețile sfinților Nicolae și Gheorghe,în pronaos, „ Viața lui Moise”( în gropniță), ciclul „ Patimilor” în naos, portretele votive ale lui Teodosie Barnovschi, Gheorghe Movilă și Ieremia. Movilă cu toată familia. sa.

Pentru pictura exterioară sunt folosite elemente iconografice tradiționale.. Pe abside găsim „ Rugăciunea tuturor sfinților”, pe latura de sud sunt pictate „ Rugul în flăcări”, „ Arborele lui Iesei”, „ .Acoperământul Maicii Domnului” și „ Imnul Acatist”.Inspirată de scrierea ascetică cu același nume a sfântului Ioan Scărarul, care prezintă urcușul duhovnicesc al omului către cer, pe fațada de nord se evidențiază în mod deosebit compoziția „ Scara Raiului”.

Fig. 6. Scara Sfântului Ioan Scărarul[6]

Arbore

Fig.7. Mănăstirea Arbore [9].

Având hramul „ Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, biserica din satul Arbore a fost ridicată în anul 1503 de către portarul Sucevei Luca Arbore cu scopul de a fi capelă a reședinței sale. A fost folosită și ca loc de îngropăciune pentru familia ctitorului. Ridicată pe .un plan rectangular, prin nișele înalte săpate în profunzimea zidului, în interiorul mănăstirii este sugerată ideea unui triconc. Peretele vestic al pronaosului, la exterior este dublat de o arcadă semicirculară.

Pictura, sin punct de vedere iconografic este caracteristică școlii moldovenești din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Prezența familiei ctitorului în doua imagini, portretele funerare din pronaos și o pictură votivă pe peretele vestic al naosului constituie o particularitate a picturii interioare. Același rafinament al picturii interioare este regăsit și în pictura exterioară.

Humor

Fig.8. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a vechii Mănăstiri de la Humor [9].

Logofătul Teodor Bubuiog .este ctitorul acestei biserici, ridicând-o în anul 1530. Pictura sa, atât interioară cât și cea exterioară datează din 1533 și este opera unui atelier de zugravi condus de meșterul Toma din Suceava. Numele său stă scris pe scena „ Asediului .din Constantinopol”. Există și un document din anul 1541 care menționează numirea sa ca pictor oficial al curții lui Petru Rareș. Dacă ar fi să comparăm cu alte biserici mănăstirești din timpul domniei lui Petru Rareș, aflăm că această biserică are trei caracteristici arhitecturale: camera funerară este surmontată de un loc special, Planul triconc . nu este încoronat de un tambur suprapus naosului, iar în partea vestică există un pronaos exterior deschis. Acesta are trei părți, cu arcade care sunt susținute pe pilaștrii de zidărie masivă.

În tabloul votiv al naosului se găsesc zugrăviți domnitorul și familia sa. Acest lucru este caracteristic canonului iconografic artei moldovenești. Principalii ctitori ai lăcașului sunt figurați doar în portrete funerare din camera mortuară.

Fresca „ Fecioara Platytera” este zugrăvită pe bolta pronaosului, iar „ Judecata de Apoi” o găsim în pronaosul exterior. Absidele exterioare sunt înfrumusețate cu „ Iererhia bisericească”. Pe peretele sudic apar imaginele cu „ Viața Sfântului Vasile” și „ Imnul Acatist al Sfintei Fecioare”. „ Vămile cerului” fragmente din „ Arborele lui Iesei” precum și alte teme s-au păstrat pe partea nordică. Culoarea predominantă este roșul, găsit și în combinație cu ocru, roz,. portocaliu și albastru. [9]

Moldovița

Fig.9. Mănăstirea Moldovița [9].

Domnitorul Petru Rareș .a rezidit această mănăstire pe un amplasament mai vechi. Este considerată ca fiind una dintre cele mai importante monumente de artă veche românească. Prezintă atât în interior cât și în exterior picturi murale din 1537 care au ca temă principală Asediul Constantinopolului. Tot de Moldovița aparține și locașul de închinare „ Biserica Buna Vestire” . Acesta se aseamănă din foarte multe privințe cu cel de la Humor. Diferențele din punct de vedere arhitectural sunt următoarele: are dimensiunile mai mari, tamburul se află deasupra naosului, proporții mai zvelte, iar pronaosul exterior este orientat spre vest. Bolta pronaosului , care este luminat de ferestre înalte în stil gotic., în interior reprezintă un element distinctiv.

Pătrăuți

În timpul domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ., în anul 1487, s-a construit Biserica «  Sfânta Cruce » din Pătrăuți.Este cea mai veche biserică păstrată dintre toate ctitoriile voievodului..Pentru acest fapt Biserica «  Sfânta Cruce » este considerată Monument UNESCO.. Pictura sa, atât interioară cât și exterioară este cea mai veche din Moldova.

Fig.10. Biserica Pătrăuți [9].

Fiind de mici dimensiuni , dar foarte frumos proporționată Biserica cu Hramul « Sfânta Cruce » a fost ridicată de Ștefan cel Mare la 1487. Pentru această biserică s-au folosit mai multe elemente .specifice arhitecturii moldovenești, pe plan triconc cu turla pe naos. Aceste elemente sunt : tabloul votiv cu scena " Plângerii ", pictura interioară care este deosebit de valoroasă «  Cavacalda sfinților. militari » și arcele piezișe.

Fig.11. Cavalcada sfinților militari [9].

Fig.12. Pisania [11]

Fig.13. Turla moldovenească, interior [11]

Probota

Fig.14. Biserica Probota [10]

Având o arhitectură reprezentativă pentru Moldova din secolul al XVI-lea, această ctitorie a lui Petru Rareș .din anul 1530 are pictura interioară și exterioară din anul 1553. Același plan triconic de tip monahal este caracteristic bisericii „ Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota. Pronaosul care este acoperit de două splendide bolți moldovenești dă interiorului un monumental spațiu. Remarcabile sunt și suprafețele decorate cu reprezentări ale semnelor zodiacale pictate pe bolta pronaosului exterior.

În privința picturii exterioare care este opera unui atelier condus de o mare personalitate, s-a păstrat în condiții. foarte precare. Deoarece picturile Bisericii „ Sfântul Gheorghe” din Hârlău , care a fost ridicată in 1530, s-au distrus, Biserica Probota este pusă în zilele noastre în fruntea grupului de biserici pictate pe vremea lui Petru Rareș.

Iconografie

Fresca de tip bizantin este caracteristică atât picturilor exterioare cât și celor interioare. Numele pictorilor nu sunt cunoscute din păcate. Din vremea lui Petru Rareș sunt rămase in forma originală doar picturile din interior, din pronaos și pridvor. Odată cu prilejul reparațiilor din anul 1844, cu toate că meșterii au respectat planul iconografic, picturile aflate în încăperea mormintelor au fost refăcute grosolan.

Sfinții prăznuiți de Biserica. Ortodoxă care sunt menționați în sinaxarul calendarului, precum și diferite scene din istoria creștinismului , sunt regăsite pe pereții pronaosului și a pridvorului. Pe bolta pridvorului este de remarcat o execuție strălucită a ansamblului Judecata de Apoi. De asemenea tot aici găsim cele șapte sinoade ale Bisericii, pictate pe bolțile pronaosului.

Unele chipuri au fost distruse din păcate în anul 1925, atunci când un călugăr care dorind să curețe pictura din pridvor, a șters cu cârpe ude picturile bolții, astfel degradându-se tonurile altor picturi.

În cupola turlei naosului este pictat pantocratorul, iar pe pereții turlei este o reprezentare a Liturghiei cerești. care are cortegii de îngeri. Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe este reprezentată pe bolta altarului, iar chipurile celor patru evangheliști se află la baza turlei, în pandativi. Pe pereți găsim pictate diferite scene din viața Mântuitorului cum ar fi: Duminica Tomei, Spălarea picioarelor, Învierea Domnului , Cina cea de Taină și Vindecarea slăbănogului.

Pe peretele sud-vestic al naosului a fost pictat tabloul votiv. În anul 1844 a fost refăcut. În acest tablou sunt reprezentați domnitorul Petru Rareș, viitorul domnitor, Iliaș Rareș, Ștefan Rareș, doi copii mai mici: Ruxandra și Constantin și Doamna Elena. Macheta bisericii Mântuitorului este oferită prin intermediul Sfântului Nicolae, patronului acesteia. După trecerea la islam, chipul lui Iliaș a fost înnegrit în acest tablou.

Fig.15. Pantocratorul lui Hristos veghează din cupola turlei naosului [10].

Domnitorul Petru Rareș a avut inițiativa de a se picta pereții exteriori ai mănăstirilor din nordul Moldovei. Începând cu Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău în 1530, și încheind cu Biserica Voroneț în anul 1547, de-a lungul a câtorva decenii, un număr de 15 biserici moldave au fost înfrumusețate cu fresce de o rară frumusețe. Mișcarea aceasta artistică a dispărut .totuși într-o perioadă destul de scurtă.

Pictarea exterioară a mănăstirilor Râșca și Sucevița in anii 1552 și 1596 sunt două excepții.

În anul 1532, la inițiativa vărului lui Petru Rareș,. egumenul Grigore Roșca, biserica Probota a fost zugrăvită în exterior. Deoarece a fost a doua biserică pictată la exterior, din șirul inițiat de domnitor, aceasta nu a beneficiat ca și Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, de o deplină cunoaștere a tehnicii de către meșterii zugravi. Acest lucru a dus la degradarea treptată a frescei. Zugrăveala exterioară s-a șters în mare parte din cauza zăpezilor și a ploilor. Din păcate nu se știu încercări de restaurare a picturii murale exterioare.

Doar pe peretele sudic, care este mai acoperit de vânturi și ploi se mai deslușesc câteva fresce exterioare. Este vorba de Arborele lui Iesei și Imnul Acatist.

Mulți specialiști în artă au constatat că există o adevărată valoare în ceea ce privește picturile murale de la Probota.

Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava

Fig.16. Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava-pictură exterioară [11].

Pictura exterioară cât și cea interioară este realizată în frescă, folosindu-se stilul bizantin la această Biserică. Realizate între anii 1517-1527, picturile interioare reprezintă scene din istoria creștinismului și pe sfinții prăznuiți de biserica ortodoxă.

Pictura acestei biserici a fost făcută în anul 1534 pe timpul domniei Voievodului Petru Rareș. Pictorii sunt necunoscuți din păcate și la această biserică.

În anii1906-1909 pictorul Iohann Viertelberger a curățat pictura de fum și a reîmprospătat-o. În anul 2001 a început o altă restaurarea a picturii, finalizându-se în octombrie 2007.

Cele două scene din Împărtășirea Sfinților Apostoli, Învierea lui Lazăr, Maica Domnului și șaisprezece Sfinți Ierarhi sunt pictați în registrul de jos al altarului. Pantocratorul se află în naos pe calota turlei. Nu se poate ca privirea să nu îți fie captată de impresionata scenă a Liturghiei divine cu cortegiile de îngeri, Apostolii și Profeții, care sunt în naos. În pandantiv se află cei patru Sfinți Evangheliști. În registrul de sus, sunt reprezentate Patimile lui Iisus, iar în cel de jos, Sfinții Militari.

În pronaos și pridvor se află sinaxarul. Din fresca exterioară se mai păstrează și astăzi în partea de sud Acatistul Maicii Domnului și Parabola Fiului risipitor. Se mai găsesc și urmele Arborelui lui Iesei. Acest Arbore are pictați într-o parte și alta câte șapte filozofi antici.

Tot în legătură cu Imnul Acatist a fost pictat și asediul Constantinopolului. În ceea ce privește pictura , pe fațadele absidelor s-a păstrat o anumită ordine: în dreptul pronaosului Scara Sfântului Ioan Sinaitul, Cinul pe fața de nord, Judecata de apoi pe fațada de apus. La aceasta din urmă se mai pot observa și acum unele părți de pictură. Ea a fost tencuită în a doua jumătate a secolului trecut.

Între anii 1514-1522 a fost ridicată biserica cu hramul „ Sf. Gheorghe”. Aceasta prezintă picturi murale remarcabile. La exterior , pe fațade sunt regăsite fragmente de pictură și racla de argint a Sf. Ioan Cel Nou. Pictura de pe pereții exteriori datează din vremea lui Petru Rareș. Este foarte asemănătoare cu cea de la Humor sau Moldovița. Asediul Constantinopolului , acatistul Maicii Domnului, Arborele lui Iesei și Scena Fiului risipitor, sunt doar câteva picturi aflate pe perete sudic care au rămas nedeteriorate.

Voroneț

Fosta mănăstire de la Voroneț a avut o biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe”. La început edificiul pe plan triconc a avut doar un altar, un pronaos și un naos susținut cu ajutorul unui tambur înalt. Pronaosul exterior a fost adăugat mai târziu. Porțiunea superioară a zidurilor monumentului este înconjurată în partea din afară de o bandă continuă de niște oarbe scunde. Absidele din exterior sunt înconjurate de o altă bandă de niște oarbe înalte. Datând din secolul al XV –lea pictura interioară care are ca temă principală „Judecata de Apoi”, cuprinde o pictură votivă a familiei domnitorului ctitor și un impresionant ciclu al Patimilor.

Treisuteșaizecișicinci de scene din Menologie acoperă în întregime zidurilor și bolta pronaosului exterior.

Fig.17.Biserica Sfântul Gheorghe a fostei mănăstiri de la Voroneț [10].

În timpul domniei marelui voievod. Ștefan cel Mare, mai exact în anul 1488, s-a edificat această biserică. Picturile originale sunt regăsite în naos, de asemenea și în planul triconc și în turla din naos. Pridvorul este închis. începând cu anul 1547. Începând cu acest an apare în pictura. exterioară, renumita culoare-care devine unicat pe teritoriul Țărilor Române și anume „ albastru de Voroneț”.

Fig.18. Mănăstirea Voroneț-pictură exterioară [9].

Una din numeroasele monumente de artă medievală din Bucovina, Biserica mănăstirii Voroneț a fost zidită în anul 1488 de către domnitorul Ștefan cel Mare . Acest lucru este atestat de către pisania din piatră de la intrarea bisericii. Biserica are în componența sa altar, naos și pronaos. Încăperilor pictate. în timpul domnitorului mai sus menționat, li s-a adăugat pridvorul în anul 1547, de către mitropolitul Grigorie Roșca, în timpul domniei lui Petru Rareș. Tot din aceeași perioadă este și pictura. pridvorului, cea de pe fațadele exterioare.

. În momentul în care vizitezi bisericile din Bucovina, nu se poate ca privirea să nu îți fie atrasă de către picturile. murale exterioare. Acestea produc o puternică impresie. Una din cele mai importante caracteristici ale tehnicii picturilor murale este reprezentată de colorit. Acesta apare ca un miracol,.și se menține viu timp de mai multe secole. Este foarte interesant această tehnică, având în vedere faptul că mănăstirile sunt construite într-o climă destul de aspră.. Ingeniozitatea, tehnica de lucru remarcabilă și bineînțeles talentul de care trebuie să dea dovadă pictorii, duc la remarcabila realizare a acestor picturi. De asemenea sunt foarte importante materialele folosite.

Primele atestări legate de pictura murală. exterioară care aparține Bucovinei sunt găsite pe fațada de vest a mănăstirii Voroneț. Chiar dacă este apărută. încă din secolul al XV-lea, pictura murală se dezvoltă și atinge o înflorire remarcabilă în secolul al XVI-lea. Această perioadă este sub domnia marelui voievod Petru Rareș. Chiar În alte țări prima culoare care dispare. la acțiunea fenomenelor atmosferice este albastru. Ceea ce surprinde foarte mult.în țara noastră este că această culoare duce la o conservarea excepțională a acestor picturi.

Fig.19.. Pictură pridvor – elemente tehnologice. vizibile [11].

.Fațada de vest a mănăstirii Voroneț, atrage privirea vizitatorilor prin deosebită. scenă intitulată „ Arborele lui Iesei”…

Fig.20. Fațada de sud, Arborele lui Iesei [9].

În afară de pigmentul negru , care este obținut din cărbune de lemn, toți ceilalți pigmenți folosiți în pictura exterioară și interioară, sunt substanțe minerale și naturale. Ele mai pot fi și de sinteză: ocru sau oxid de fier anhidru, ocru roșu, argile colorate cu oxid de fier hidratat, hidrosilicat de Fe, Mg, K și Mg, oxid roșu de plumb, verde de pământ, alb de var, etc…..[9]

Culoarea albastră, renumitul „ albastru de Voroneț” este obținut dintr-un pigment azurit și carbonat bazic de cupru. Cărbunele de lemn dă culoarea fondului negru.se face o foarte bună izolare a azuritului. de alcalinitatea extremă a varului. Totodată se formează. o intensitate a culorii. În momentul în care s-au luat probe s-a putut observa că alături de albastru azurit. , apar și urme de smalț. Smalțul este păstrat, după anumite funcții de conservare. Îîn proporții diverse.

Fig.21. Pigmenții albastru azurit și verde malahit în pictura de la Voroneț [6].

Realizată în anul 1547, pe o tencuială specifică, pictura exterioară a Voronețului, care este obținută din amestec de nisip, mortar de var și cărămidă sfărâmată, se remarcă printr-o deosebită rezistență la intemperii. Chiar și pe suprafețele uzate ale zidului, conservabilitatea deosebită a culorilor ( mai ales a malachitului și a perlelor în relief de pe veșminte) trebuie să fie atribuită unei tehnici deosebită de cea tradițională a frescelor bizantine. Liantul nu putea fi constituit din var, care după uscare albește culorile cu care este amestecat, asta fiind dovedită pe de o parte de intensitatea culorii albastre. Pe de altă parte, duritatea mortarului și luciul folosit pentru perle, în contrast cu suprafața tencuită a peretelui ne demonstrează faptul că a fost folosit și un alt liant decât varul curat.

Această tehnică de pictură, sigur a fost una mixtă. Mai întâi s-a început cu aplicarea culorilor în frescă, după care s-a continuat cu aplicarea unor culori care conțin un liant organic. Toate acestea s-au făcut pe o tencuială insuficient de uscată. Dintre proteinele utilizate ca liant, cea mai des întâlnită a fost caseinatul de calciu. Acesta se obține din brânză proaspătă de vacă și var. În momentul când a .fost examinată pisania de piatră aflată deasupra ușii de intrare din pronaos, se poate observa rămășițe. de culoare albastru deasupra fondului de litere. Azuritul era principala culoare . Aceasta se putea prepara. doar în momentul în care i se adăuga un liant organic.

Fig.22.Fața contrafortului de nord-vest [6].

Fig.23. Pisanie cu urme ale pigmentului albastru azurit [11].

Liantul organic în stratul de culoare demonstrat și de culoarea neagră intensă, care este totodată și rezistentă la intemperii, este remarcat și pe acoperământul de cap al mitropolitului Grigore Roșca. Această pictură se află pe fațada de sud, la vest de ușa de intrare. Nu se poate obține această culoare în același mod pe frescă.

După o analizare amănunțită a stării de conservare a staturilor de culoare, atât la Voroneț . cât și la alte biserici care au pictură exterioară, se poate observa că pigmenții pe bază de cupru ( verdele malachit și albastru azurit) sunt ultimii pigmenți care dispar de pe zonele intens expuse la intemperii.

Pentru a se evita apariția unor procese de biodegradare, și pentru a se contribui la conservarea straturilor de culoare, s-a produs efectul fungicid al pigmenților pe bază de cupru. Acesta a protejat liantul organic al culorii.

Fig.24. Absida de est, spre nord. Albastrul și verdele sunt culorile cel mai bine conservate [6].

CAPITOLUL III. .DEGRADĂRI ÎN .PICTURA MURALĂ

Toate componentele structurale ale unui monument suferă în timp, diverse procese de degradare, care pot fi ireversibile sau reversibile. Aceste degradări le putem întâlni de natură chimică, biologică, sau fizică. Vom întâlni diverse degradări și alterări specifice fiecăreia, în funcție de componentele structurale afectate. Avem foarte multe tipuri de degradări, și de asemenea multe cauze care le pot produce. Se poate da naștere unei succesiuni de degradări. Elementelor care stau la baza tuturor degradărilor ,li se poate adăuga și omul. care joacă un rol important în distrugerea monumentelor.

În urma supunerii monumentului la o restaurare, el este supus direct interacțiunii factorilor mediului ambiant. Microclimatul interior este afectat de utilizarea curentă a edificiului dar și de factorii de mediu din exterior, care influențează și dincolo de ziduri. Monumentul, din acest punct de vedere nu trebuie să fie privit doar din partea de microclimat interior, deoarece el se află într-o strânsă legătură cu microclimatul exterior și cu toate condițiile de mediu existente. Drept urmare se impune necesitatea realizării unui sistem de monitorizare permanentă a macroclimaturilor și a microclimaturilor bisericilor după restaurare. Astfel se poate interveni la apariția diverselor modificări.

Apariția unor degradări pot fi determinate de modificările de microclimat , care apar după restaurarea bisericilor. Cele mai importante tipuri de degradări întâlnite la aceste monumente sunt: lacune ale stratului suport( acestea pot fi până la zidărie sau până la nivelul primelor decorații) depuneri aderente și neaderente, fisuri de structură, lacune ale stratului de culoare, apariția fluorescențelor saline, praf, fum, pânze de păianjeni, pierderea stratului de culoare, degradări datorate factorului uman( inscripții, zgârieturi), degradări .datorate atacului biologic, pierderea aderenței și coeziunii mortarelor de intervenție.

a

b

c

d

e

Fig.25. Pierderea aderenței stratului suport, zonele deschise la culoare ,albicioase indică pierderea unui fragment de frescă:

a) și b) – Biserica „Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldovița exterior, nord,

c) – Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Humor, pridvor,

d) și e) – Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota, interior și exterior [6]

a b

c

Fig.26. Lacune ale stratului suport până la zidărie și fisuri structurale în zidărie, lăsate nechituite în așteptarea consolidărilor de structură:

a) Biserica „Sfânta Cruce” Pătrăuți,pronaos,

b)Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de laSuceava,

pronaos,

c) – Biserica „Buna-Vestire”a Mănăstirii Moldovița exterior, fațada de sud [6]

a b

Fig.27. Depuneri aderente și neaderente, praf, fum, pânze de păianjeni, înainte de restaurare și la câțiva ani după restaurare:

a) – Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, naos, zona superioară nerestaurată,

b) – aceeași biserică, pronaos, detalii cu pânzele de păianjeni formate după restaurarea picturii [6]

ab

c d

Fig.28. Pierderea aderenței stratului de culoare. Acest fenomen este vizibil de aproape în lumină razantă, iar de la distanță se evidențiază prin lacunelor proaspete apărute în urma exfolierilor:

a) Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Arbore, exterior,

absida altarului,

b) Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, exterior, fațada de sud,

c) – Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Humor,

interior, gropniță,

d) – Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota, interior, gropniță,detaliu cu exfolierile stratului de culoare în lumină razantă [6]

a b

c

Fig29. Lacune ale stratului de culoare și voaluri de eflorescențe saline apărute după ultima restaurare și voaluri caracteristice contaminării microbiologice:

a) și b) – Biserica„Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Humor, interior, gropniță,exemple cu diferite lacune ale stratului de culoare, apărute după ultima restaurare a picturii murale,

c) – Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Arbore, exemplu de atac biologic înainte de restaurare [6]

ab

c d

e

Fig.30. Degradarea picturii murale datorită agenților biologici:

a) – Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Humor, interior, gropniță, condensul a jucat un rol important în dezvoltarea atacului biologic,

b) – Biserica „Buna-Vestire”a Mănăstirii Moldovița, interior, pronaos, voal albicios, transparent c) – Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota, interior, gropniță, voal roz transparent care acoperă pictura murală,

d) – Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Arbore, accesul păsărilor pe fragmentele de frescă, duce inevitabil la degradarea picturii murale prin ciocănituri, zgârieturi și acumularea depunerilor organice pe suprafața acesteia,

e) – Biserica „Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldovița pe zone unde nu mai există strat de culoare, s-au dezvoltat colonii de licheni [6]

a b

c. d

Fig.31. Acțiunea distructivă a factorului uman este vizibilă pe toți pereții bisericilor, atât la interior, cât și la exterior, prin numeroasele incizii de toate felurile și mărimile care mutilează pictura murală fie restaurată sau nerestaurată:

a) – Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, interior, vandalizarea prezentării estetice,

b) – Biserica „Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldovița, pridvor, exemple de incizii de la cele mai caligrafice până la cele mai deranjante, toate acestea distrug optic dar și fizic continuitatea imaginii picturii originale,

c) – Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Arbore, interior, pronaos, incizii după încheierea procesului de restaurare,

d) – Biserica „Sfânta Cruce” Pătrăuți, interior, naos, intervenție necorespunzătoare prin umplerea lacunelor stratului suport cu ceară [6]

a b

c

Fig.32. Pierderea coeziunii și adeziunii mortarelor de intervenție anterioară ca efecte ale umidității și factorului uman:

a) – Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan celNou, interior, pronaos,

b) – Biserica „Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldovița, exterior, nord,

c) – Biserica „Sfânta Cruce” Pătrăuți, exterior, sud [6]

a

b

Fig. 33. Aspecte privind degradările la iconostasele nerestaurate:

a) – Biserica„Sfânta Cruce” Pătrăuți,

b) – Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou [6]

CAPITOLUL IV. RESTAURAREA PICTURII MURALE ÎN FRESCĂ

Ansamblul de demersuri care sunt efectuate asupra materiei pentru a se menține, prin împiedicarea și prevenirea pierderii unor părți componente sau a picturii chiar, sunt reprezentate de restaurarea și conservarea picturilor murale. Lucrul acesta este posibil doar prin îndepărtarea cauzelor și a agenților de degradare existenți, și prin încercarea de încetinire a proceselor de degradare. Conservarea picturii murală este considerată o acțiune complexă. Acest fapt se datorează faptului că ea este supusă tuturor factorilor de mediu exterior, dar și din motivul că pictura murală este legată strâns de elementele de arhitectură. Din aceste elemente sunt preluate toate deformările structurale sau degradările.

Scopul în contextul ansamblului intervențiilor în domeniul activității de conservare-restaurare este cel de a conserva patrimoniul cultural și istoric. Rezultatul acestor fapte are două scopuri: punerea în valoare ( adică de a repera imediat etapele vechi și valoroase din istoria monumentului) și de conservare a obiectului restaurat.

IV.1.Etape ale intervențiilor de conservare și restaurare Identificarea perimetrului și identificarea iconografică

Fig.34. Identificarea perimetrului supus modulului conservare, restaurare [6]

Deoarece nu trebuie să se antreneze particule de materie colorată, această operațiune trebuie făcută cu mare atenție. De exemplu în zonele care prezintă ridicături și pulverulențe, trebuie mai întâi să se pensuleze soluția, după care se aplică comprese de hârtie celulozică. Următorul pas este de așeza o folie de plastic melinex și de a se presa zona cu role de cauciuc. În etapa de așezare a hârtiei trebuie avut în vedere evitarea zonelor de intersecție mare , deoarece se va produce un surplus de soluție primită la suprafață. Îndepărtarea compresei se va face formând între fețele ei un unghi de 180°, evitându-se astfel eventualele crăpături ale stratului de culoare.

Consolidarea stratului

Fig. 35.Consolidarea stratului suport de culoare degradat [6]

a) b) Fig.36 .Consolidarea stratului suport desprins de zidărie:a) și b) [6]

Injectarea consolidantului

De multe ori se impune de multe ori o consolidare a zidăriei și a straturilor desprinse de structurile stabile. Așadar pentru a se repune în ordinea firească elementele defalcate, trebuie făcută o elevare a zonei arcaturii deschiderii care riscă să se prăbușească. Pierderea adeziunii stratului suport , de foarte multe ori se restabilește prin introducerea unui material consolidant în găurile identificate cu ajutorul mijloacelor acustice.

Fig.37.Injectarea consolidantului și marcarea punctelor de consolidare: a) [6].

De observat faptul că pentru a se evita introducerea excesivă a adezivului, s-a făcut o marcare cantitativă a materialului introdus pentru fiecare punct de consolidare.

Îndepărtarea ancrasărilor de pământ

Omul, prin atitudinea și activitățile sale, produce cele mai grave agresiuni asupra propriilor valori culturale, dintre toți factorii generali care conduc la degradarea valorilor de patrimoniu.

Fig.38.Îndepărtarea ancrasărilor de pământ [6.]

Îndepărtarea materiilor colorate / Repictării

Fig.39 Îndepărtarea materiilor colorate / Repictării [6].

Repictarea unei biserici începe cu o analiză bine organizată. Mai întâi se face plasarea în timp a monumentului, identificarea autorului și a motivului căruia i se datorează această operațiune.

Fig.40. Registrul central înainte și la finalul operațiunii de îndepărtare a repictării [6].

Îndepărtarea depunerilor aderente și încrustate

Trecerea prin timp atât a stratului de culoare cât și a suportului reprezintă alterarea imaginii și este o componentă a stării de conservare. Toate acestea se datorează suspensiei și pulberii de praf, diverselor acumulări aflate în mod natural în atmosferă, precum și a modificărilor cromatice determinate de transformări chimice , care sunt de cele mai multe ori ireversibile.

Fig.41.Alterarea stratului de culoare [6].

Îndepărtarea cearei de lumânare

Fig.42. Îndepărtarea cearei de lumânare de pe suprafața supusă restaurării [6]. Îndepărtarea repictărilor

Fig.43. Îndepărtarea repictărilor de pe suprafața supusă restaurării [6].

Curățirea fizico-mecanică a depunerilor și a sărurilor solubile

Fig.44. Îndepărtarea depunerilor și a sărurilor de pe suprafața supusă restaurării [6].

Prin prezența diferitelor surse de umiditate rezultă formarea sărurilor. Prezența apei generează .un mecanism de formare a sărurilor. Apa se poate găsi atât.în zidăria clădirii, dar și la suprafață. Cauza prezenței apei la suprafață .sse datorează condensului.

Îndepărtarea mortarelor de ciment

Fig.45. Îndepărtarea mortarelor de ciment prin intermediul unor tampoane de celuloză [6]

După observarea în lumină direct,se va face umectarea prealabilă prin intermediul unor tampoane de celuloză numai pe suprafața mortarelor.

Chituirea lacunelor profunde și a fisurilor

In momentul în care apar crăpături și fisuri, totul se alterează . Astfel stratul pictural va fi deteriorat. Dislocarea în plan vertical al volumului arhitectural este însoțită de fragmentarea continuității imaginii . Făcându-se o legătură între cele două niveluri, chituirea fisurii se face prin racordarea planurilor dislocate urmărindu-se totodată planul vertical al dislocări. Stratul pictural.este ținta traiectoriului pentru chituirea fisurii.

Fig.46.Chituirea fisurilor până la stratul pictural [6]

Integrarea cromatică

De obicei este indicat ca să se procedeze într-o manieră progresivă și să se trateze mai întâi uzurile care nu au cauzat decât stricăciuni majore, dar a căror integrare nu pune probleme. După acest pas, imaginea se clarifică și duce spre o apreciere mai bună a lacunelor mai importante. Se va putea decide în urma acestei intervenții care sunt lacunele susceptibile de reconstituire, si care sunt cele care urmează să tulbure cât mai puțin posibil imaginea restaurată.

Fig.47. Integrarea cromatică a picturii restaurate [5]

Stabilirea stării de conservare, eliminarea factorilor și a cauzelor de degradare este importantă în procesul de conservare-restaurare. Investigațiile care sunt înaintea unei restaurări au ca motiv achiziționarea de date referitoare la : date de ordin istoric, istoria monumentului și a decorațiunilor murale,istoria conservativă a obiectului, studierea stadiului de conservare și a produșilor proceselor de degradare, tehnica și metodologia de executare a picturii, materialele constitutive și structura lor, individualizarea și recunoașterea intervențiilor precedente naturii materialelor de restaurare, procesele care compromit stabilitatea.

Intervențiile de restaurare și conservare scot la suprafață modificări ale aspectului original al arhitecturii, picturii, chiar modificări determinate de diferite evenimente istorice sau de alte situații. Modificările aspectului original al picturii sunt regăsite sub diverse forme cum ar fi: repictarea, reparațiile unor zone deteriorare sau vandalizate. ele mai pot fi întâlnite și ca reluări de reprezentare ale unor scene decupate la comanda ctitorului sau donatorului.

Restaurarea științifică sau conservarea picturilor murale prin multitudinea de investigații pe care le întreprinde și folosindu-se de echipe pluridisciplinare, aduce clarificări la nivelul suportului și a stratului de culoare. Astfel se contribuie la clarificarea execuției tehnicii, a stilului , a datării, la confirmarea sau infirmarea unor legende.

Bibliografie: [1].Constantine. Cavarnos, “Ghid de iconografie bizantină,” Editura Sophia, București, 2005

[2].Ene Braniste “Conf. Liturgică cu noțiuni de generală .artă bisericească, arhitectură și pictură .creștină”.”, București 1993

[3].G.Balș, “Bisericile moldovenești .din veacul al XVI-lea”, din „Buletinul Comisiunii “Monumente Istorice”, anul XXI, Tiparul Cultura Națională, București, 1928

[4].Istudor I.,Balș I., „Contribuții. la cunoașterea materialelor folosite în pictura murală exterioară a bisericilor din sec.al XVI-lea din Bucovina și problemele de tehnică”, Revista Muzeelor, 1968

[5].Liviu Dumitrescu, ..albumul „Pași spre Lumină”, București.2016

[6].O.Boldura,. „Pictura murală din Nordul .Moldovei, modificări estetice și restaurare”, Editura Accent Print, 2007

[7].Paolo și Laura Mora., P.Philippot, “Conservarea picturilor .murale”, Editura Meridiane, București, 1986

[8].Viktor Lazarev, “Istoria picturii byzantine” , Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 1980

[9].Virgil Vătășianu, “Pictura .murală din Nordul Moldove”i, Editura Meridiane, 1974

[10] Petre Lupan ,, Antologie de .imagini,, Editura Meridiane , București 1982

[11 ]https://liviudumitrescu.wordpress.com