Piatra Cea din Capul Unghiuluidoc

=== Piatra cea din capul unghiului ===

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Piatra cea din capul unghiului

Isaia – capitolul 28, versetul 16

Prof.coord.: Cristinel Iatan

Student:

București

2015

Preliminarii

În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole, șubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea luxului, dezvoltarea corupției, încurajarea îmbogățirilor nedrepte pe seama sărmanilor, carențele de autoritate ale castei preoțești (ea însăși autoare a relativismului religios și abuzului social), toate acestea determină perioada de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simnte îndatorat să intervină energic. Așa se naște instituția profetismului. La urma urmelor, viciile enumerate erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu și Israel; încălcarea se cerea sancționată, dar nu înaintea unor mustrări și avertismente menite să trezească conștiințele, să facă pocăință, posibilă cu un ceas mai devreme și să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de măreț pe atât de ingrat, și-l asumă, prin voia și chemarea lui Dumnezeu, profeții. Șirul lor, ca personaje ale profetismului instituțional, începe cu Amos (cca 750) și se încheie , după aproape opt secole, cu Ioan Botezătorul.

Desigur, profeți existaseră și înainte de Amos; cei mai de seamă fuseseră Moise, David și Ilie. Îndată după Amos, se ridică, în anul 740, Isaia, personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar și cea mai definitorie pentru însăși noțiunea de profet.

Dacă, în general, dicționarele îl definesc pe “profet” (sau în varianta slavonă “prooroc”) drept persoană care reprezintă voința lui Dumnezeu și este înzestrată cu capacitatea de a prezice viitorul, e bine să se stie că, în lumina Vechiului Testament, funcția prevestitoare a profetului, deși pare cea mai uimitoare și spectaculoasă, nu constituie însușirea de prim-plan a acestuia. În esență, profetul este conștiința lucidă și responsabilă a poporului său în momentele de criză religioasă și morală. El e un om mai mult sau mai puțin obișnuit până în clipa când intervine Chemarea. Aceasta se produce direct, fără mijlocitori: Dumnezeu îi vorbește și îi încredințează misiunea, el ascultă și, de obicei, răspunde imediat sau după oarecare șovăială. Odată angajat, el devine “robul Domnului” și I se supune necondiționat. Profetul este, mai înainte de toate, purtătorul de cuvțnt al lui Dumnezeu printre semenii săi , pe toată întinderea scării sociale, de la rege până la omul de rând. Expresia: “Așa grăiește Domnul” e mai mult decât o sintagmă a limbajului profetic: e un simbol al autoritășii divine care se rostește prin gura profetului, o autoritate indiscutabilă, care nu poate fi pusă sub semnele îndoielii. Profetul este perfect conștient de sine și de misiunea lui. Principalul său instrument de lucru e cuvântul viu, rostit direct, răspicat; profetul este, prin excelență, un predicator. Deseori însă predicatorul este dublat de scriitor; el e un poet care folosește cu mare îndemânare metafora, comparația, parabola, hiperbola, stilul direct sau indirect, ironia, sarcasmul, amenințarea. El e conștiința critică a ceea ce ar trebui să fie societatea contemporană, o conștiință aspră și necruțătoare care se adresează în primul rând clasei de la conducere.

Așadar, profetul este, mai întâi de toate, un erou al timpului său, menit să zguduie și să trezească conștiințele adormite. El este înzestrat nu numai cu porunca de a vesti, dar și cu darul de a prevesti, este un vizionar. Toate aceste însușiri ale profetului clasic alcătuiesc, în fapt, portretul lui Isaia. Numele său înseamnă “Domnul este mântuire”.printr-o rădăcină comună, el este înrudit cu Iosua, Elisei, Osea și Iisus.

Isaia și-a desfășurat misiunea profetică la Ierusalim pe o durată de 40 de ani, adică din 740, când a fost chemat, până în 700 când a murit. Era fiul lui Amos și, potrivit tradiției făcea parte din nobilimea lui Iuda, din chiar neamul regesc al acestuia, după cum ne-o dovedesc desăvârșita sa cunoaștere a politicii regale, dreptul său de a se înfățișa Regelui, precum și lipsa pedepsei atunci atunci când spunea vorbe de “scandal”, aparținând cu siguranță elitei ierusalimitene. Opera sa îl prezintă, fără nici un dubiu, drept un om foarte cultivat, a cărui pană e deprinsă cu literatura, în deosebi cu poezia; paginile sale, cele mai multe sunt ale unui mare scriitor.

Isaia a profețit pe vremea regilor Ozia (790-740 î.Hr.), Iotam (740-731 î.Hr., coregent din 750 î.Hr.) , Ahaz (731-715 î.Hr. coregent din 743 î.Hr.) , Iezechia (715-686 î.Hr.) : “Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care el a văzut-o despre Iuda și Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz și Iezechia, care au domnit în Iudeea” (Is. 1;1).

Despre viața sa personală nu putem ști mai multe decât mărturisește el însuși despre sine, și anume că era căsătoritși avea copii. La capitolul 8,3 din cartea sa, amintește de soția sa numindu-o “proorociță” , probabil pentru că era soția profetului. Tot el amintește și despre cei doi copii ai săi, care poartă nume simbolice: “Șear-Iașub” (un rest se va întoarce, se va converti; Isaia 7,3 ; 10,21) și “Maher-Șalai-Haș-Baz” (fuge prada, grăbește răpirea, Isaia 8,1-3), pentru a indica invazia asiriană iminentă și supunerea regilor din Damasc și Israel.

Isaia povestește el însuși cum a primit misiunea de prooroc (6,1-13): într-o viziune avută la Templu, el își dă seama că se află în fața lui Dumnezeu cel de trei ori Sfânt (6,3) și se oferă singur (6,8) spre a-i putea duce Cuvântul dumnezeiesc poporului împietrit în orbirea sa. Scena aceasta este plasată “în anul morții Regelui Ozias” (6,1) data exactă fiind încă discutabilă (739 î.C.?).

După o veche tradiție iudaică, ce este consemnată în Cartea “Înălțarea lui Isaia” (apocrifă), profetul ar fi murit ca martir, la 126 de ani, sub persecuția regelui idolatru Manase, din ordinul căruia ar fi fost tăiat cu fierăstrăul. Se pare că această tradiție o are în vedere și epistola către Evrei 11,37.

După cum am arătat, Isaia a fost chemat la profeție în vremuri foarte tulburi. Marea putere asiriană era la apogeul expansiunii sale, întinzându-și dominația peste țările occidentale vecine până la hotarele Egiptului. În situația aceasta , regatele Damascului și Israelului s-au coalizat împotriva pericolului asirian, iar regele Ahaz a considerat că este mai avantajos să caute sprijin în puterea asiriană, ceea ce a determinat pe cei dor regi să organizeze o expediție de pedepsire a lui Ahaz, voind în același timp să-l oblige a se alătura coaliției lor. Acestei politici de coaliție sau de bloc, profetul îi opune credința în ajutorul lui Dumnezeu, care, în opinia sa, este mai sigură decât orice legături politice. Încurajând pe rege și pe popor, și îndemnând totodată la rezistență, Isaia rostește acele cuvinte care au fost și vor rămâne aproape specifice lui, “Dacă nu credeți, veți fi zdrobiți” (Isaia 7,9). În viziunea sa, singură credința dădea fermitate în acțiuni, calm și încredere. Ahaz însă nu vrea să ia aminte la îndemnurile profetului și recurge la ajutorul Asiriei. Regele acesteia, Tiglat Pileazar (745-727), se folosește de prilej și intervine cu armata punând capăt regatului sirian din Damasc, iar Israel îi devine stat vasal. În această situație Ahaz, a aflat un stăpân în locul unui ocrotitor și sprijin, căruia a trebuit să-i aducă omagii de supunere. Isaia a condamnat politica regelui Ahaz care era total opusă principiilor sale, și care într-adevăr s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru concetățenii săi.

Succesorul lui Ahaz, Iezechia, s-a dovedit a fi credincios Domnului Dumnezeu, întreprinzând chiar o reformă religioasă în regatul său. Însă viziunile sale politice nu erau conform cu cele ale profetului, căci și acest rege s-a orientat spre ajutor străin. Spre deosebire însă de tatăl său, el a căutat salvarea țării în sprijinul Egiptului, spre dezaprobarea profetului. Cu toate acestea Isaia a fost un bun sfătuitor pentru Iezechia în momentele grele prin care trecea țara, mai ales cu prilejul invaziei teritoriului iudaic de către armatele lui Sanherib, regele Asiriei, la 701. În clipele cele mai grele prin care trecea poporul și conducătorul său politic, Isaia le ridică moralul vestind cu încredere că armata asiriană și Sanherib se vor întoarce pe aceeași cale pe care au venit. Într-adevăr, prezicerea s-a adeverit în scurt timp. Retragerea armatelor lui Sanherib din fața Ierusalimului a marit mult prestigiul politic al profetului, in ciuda tuturor divergențelor pe care le avea cu conducătorii politici ai poporului privind cauzele acestei invazii. În continuare , este căutat pentru sfaturile sale prețioase și urmat doar de o minoritate de israeliți, în timp ce reprezentanții oficiali ai religiei, în frunte cu preoții și chiar profeții, nu l-au ascultat, copleșindu-l cu dezaprobări. În timpul regelui Manase, profetul și-a dat seama că-i era imposibil să apară în public, datorită caracterului nelegiuit al acestui rege. Nelegiuirea lui a atins așa o culme, încât Isaia și-a dat seama că Dumnezeu nu va mai tolera poporul și pe rege. De fapt, vremea judecății venise pentru regele Manase, așa cum anticipase Isaia, ea fiins întârziată de pocăința lui Manase.

În toată regiunea se vor ține lanț , până la finele sec. VIII, o seama de grave crize, mai cu seama la moartea fiecărui suveran al Asyriei. De fiecare dată, Isaia intervine spre a îndruma către o politică deopotrivă realistă și potrivită cu credința în Iahve.

Isaia vede tot viitorul într-o unitate. Eliberarea din exil este privită ca un nou început de mântuire, în care toate lucrurile vor fi înnoite la vremea potrivită de Alesul Său, Care va izbăvi lumea de robia păcatelor. Profetul își folosește toată energia pentru a coninge că Dumnezeu și Alesul Său Își au propria măreție în istorie și în Univers. Încearcă în mod deliberat să provoace popoarele păgâne și pe zeii lor care nu sunt în stare de nimic în comparație cu Dumnezeu, Cel adevărat, Care și-a descoperit brațul Său cel sfânt în ochii tuturor popoarelor.

Făgăduința de izbăvire și întemeiere a Ierusalimului își are perspectiva înobilării după patimile, moartea și preaslăvirea lui Mesia. Aceste evenimente cutremurătoare se vor împlini prin Mesia, Fiul lui Dumnezeu. De remarcat este distanța foarte mare în timp între profet și Iisus. Aproape șapte sute de ani. Cu toate acestea, profetul pare a fi martor ocular al tragediei prin care Mântuitorul, prin chenoză, S-a înscris în destinul dramatic al omului. De la o asemenea distanță de timp, Isaia a fost capabil să probeze asumarea de către Mesia a poverii tuturor slăbiciunilor omenești.

Din cronicile existente, nu putem ști cu exactitate cât a trăit Isaia. În afară de asocierea lui cu Ezechia în jurul anului 700 î.Hr., avem puține dovezi privind ultimii lui ani. Sunt de crezare supozițiile care sugerează că Isaia și-a continuat lucrarea în timpul domniei lui Manase. Dacă data morții lui Sanherib este acceptată ca provenind de la Isaia, atunci profetul trebuie să mai fi trăit încă în 680 î.Hr., ca să poată arăta ce s-a întâmplat până la urmă cu regele asirian care a vorbit atât de disprețuitor despre Dumnezeul în care își pusese încrederea Ezechia. Tradiția îi atribuie lui Manase martirizarea lui Isaia- după ce a fost găsit ascuns în trunchiul scorburos al unui copac, profetul a fost tăiat în două. Din punctul de vedere al longevității, este corect să plasăm lucrarea lui Isaia până în vremea lui Manase. Este logic să se presupună că Isaia avea în jur de douăzeci de ani când a primit chemarea profetică, în 740 î.Hr.

În Isaia 28, 16, profetul vorbește despre conducătorii poporului din Ierusalim, care cred că vor scăpa de pedeapsă, făcând legământ cu moartea.(Șeolul-cf. Iov 10,22-numele locuinței morților-"Țară de întuneric și neorânduială, unde lumina e totuna cu bezna").

Conexiunea se poate observa în expresia "acestea , de asemenea," (w "gam" elleh, v. 7) și partea introductivă "Prin urmare," (laken, v. 14), care în discursul profetic semnalează, de obicei, tranziția de la rechizitoriu la verdict. Ambele denunțuri sunt ocazionate de sarcasm adresate de profet, și în ambele cazuri profetul răspunde cu tacticii familiare de a condamna pe ei prin propriile lor guri (vv. 9-10, 15).

Iahve le răspunde acestora că a pus o piatră în Sion, o piatră de încercare, de mare preț, piatra din capul unghiului, bine pusă în temelie, astfel cine va crede și se va bizui pe ea, nu se va refugia și nu se va clătina. Profetul Isaia spune spre sfârșitul pericopei că legământul cu moartea al conducătorilor din Ierusalim va fi desfăcut, urgia atingându.i și pe aceștia, deoarece "nimicirea este hotărâtă să fie pentru toată țara" de către Domnul.

În introducerea sa în studiul versetului Isaia 28, 16,Delitzch afirmă că Isaia 28 16 folosește același cuvânt ca și in Isaia 7, 14 – therefore-(pentru aceasta), ce denotă aceeași împlinire, aceeași potențialitate.

TEXTUL DE LA ISAIA XXVIII, 14-22. VARIANTE

Biserica Ortodoxă folosește ca variantă oficială Septuaginta, care redă astfel textul pasajului:

διὰ τοῦτο ἀκούσατε λόγον κυρίου, ἄνδρες τεθλιμμένοι καὶ ἄρχοντες τοῦ λαοῦ τούτου τοῦ ἐν Ιερουσαλημ

Οτι εἴπατε ᾿Εποιήσαμεν διαθήκην μετὰ τοῦ ᾅδου καὶ μετὰ τοῦ θανάτου συνθήκας, καταιγὶς φερομένη ἐὰν παρέλθῃ οὐ μὴ ἔλθῃ ἐφ᾽ ἡμᾶς, ἐθήκαμεν ψεῦδος τὴν ἐλπίδα ἡμῶν καὶ τῷ ψεύδει σκεπασθησόμεθα,

διὰ τοῦτο οὕτως λέγει κύριος ᾿Ιδοὺ ἐγὼ ἐμβαλῶ εἰς τὰ θεμέλια Σιων λίθον πολυτελῆ ἐκλεκτὸν ἀκρογωνιαῖον ἔντιμον εἰς τὰ θεμέλια αὐτῆς, καὶ ὁ πιστεύων ἐπ᾽ αὐτῷ οὐ μὴ καταισχυνθῇ.

καὶ θήσω κρίσιν εἰς ἐλπίδα, ἡ δὲ ἐλεημοσύνη μου εἰς σταθμούς, καὶ οἱ πεποιθότες μάτην ψεύδει· ὅτι οὐ μὴ παρέλθῃ ὑμᾶς καταιγίς,

μὴ καὶ ἀφέλῃ ὑμῶν τὴν διαθήκην τοῦ θανάτου, καὶ ἡ ἐλπὶς ὑμῶν ἡ πρὸς τὸν ᾅδην οὐ μὴ ἐμμείνῃ· καταιγὶς φερομένη ἐὰν ἐπέλθῃ, ἔσεσθε αὐτῇ εἰς καταπάτημα.

ὅταν παρέλθῃ, λήμψεται ὑμᾶς· πρωὶ πρωὶ παρελεύσεται ἡμέρας, καὶ ἐν νυκτὶ ἔσται ἐλπὶς πονηρά· μάθετε ἀκούειν.

στενοχωρούμενοι οὐ δυνάμεθα μάχεσθαι, αὐτοὶ δὲ ἀσθενοῦμεν τοῦ ἡμᾶς συναχθῆναι.

ὥσπερ ὄρος ἀσεβῶν ἀναστήσεται καὶ ἔσται ἐν τῇ φάραγγι Γαβαων· μετὰ θυμοῦ ποιήσει τὰ ἔργα αὐτοῦ, πικρίας ἔργον· ὁ δὲ θυμὸς αὐτοῦ ἀλλοτρίως χρήσεται, καὶ ἡ πικρία αὐτοῦ ἀλλοτρία.

καὶ ὑμεῖς μὴ εὐφρανθείητε, μηδὲ ἰσχυσάτωσαν ὑμῶν οἱ δεσμοί· διότι συντετελεσμένα καὶ συντετμημένα πράγματα ἤκουσα παρὰ κυρίου σαβαωθ, ἃ ποιήσει ἐπὶ πᾶσαν τὴν γῆν.

O traducere cât mai fidelă în limba română a acestui text oferă ÎPS Bartolomeu Anania:

De aceea, ascultați cuvântul Domnului, voi, bărbați necăjiți, și voi, mai-marii poporului din Ierusalim.

De vreme ce voi ați zis: „Făcut-am un legământ cu iadul și o înțelegere cu moartea: furtună năprasnică de va trece, ea nu va veni peste noi; din minciună ne-am făcut nădejde și de minciună vom fi ocrotiți“,

De aceea, așa zice Domnul: Iată, Eu voi pune în temeliile Sionului o piatră de mare preț, anume aleasă, o piatră pentru capul unghiului, o piatră nestemată pentru (întru) temeliile lui; și cel ce va crede în El nu se va rușina.

Și voi face ca judecata să fie spre nădejde, iar mila Mea va fi pentru cumpenele drepte; iar voi, cei ce zadarnic nădăjduiți în minciună,

cum că furtuna nicicum nu va da peste voi decât dacă vi s'ar strica legământul cu moartea și dacă nădejdea voastră în iad n'ar mai sta în picioare, ei bine, dacă furtună năprasnică va veni peste voi, de ea veți fi culcați la pământ;

ori de câte ori va trece, vă va lua la vale; dimineață de dimineață ea va trece ziua, iar noaptea fi-va nădejde rea.

Învățați-vă să auziți, voi, cei necăjiți; noi nu putem să ne batem, noi înșine suntem prea slabi pentru a ne aduna.

Că în muntele necredincioșilor Se va ridica Domnul, și în Valea Gabaonului va fi; lucrurile Sale Și le va face cu mânie, chiar un lucru plin de amărăciune, și mânia Lui va lucra neobișnuit, și amărăciunea Lui neobișnuită va fi.

De aceea, nu vă veseliți, și nici legăturile voastre să nu se facă puternice,
căci am auzit de lucruri isprăvite și retezate de Domnul Atotțiitorul,
pe care El le va face pe'ntregul pământ.

Raportarea la textul grec este foarte importantă, pentru că numai în acest caz apare specificația în El, cu referire la piatra care, în grecește, este un substantiv de genul masculin. Este clar, conform textului din Septuaginta, că ne aflăm în fața unei referiri la o persoană anume, de gen masculin, care urmează să vină în viitor: ne aflăm în fața unei profeții mesianice.

Textul Masoretic omite specificația întru El din ultima propoziție a versetului 16. Astfel, King James Version traduce: Cel ce crede nu se va grăbi; Revised Standard Version: Cel ce crede nu va fi zorit; La Bible de Jerusalem: cel ce se încrede nu se va rușina; Traduction Oecumenique de la Bible: Cel ce se sprijină nu va fi luat prin surprindere; La Bible trad. Osty: Cel ce crede nu se va clătina. De remarcat că Textul Masoretic și în consecință traducerile standard ale Bibliei în limbile moderne se exprimă la trecut despre acțiunea așezării pietrei de temelie : Iată, Eu sunt Cel ce am așezat o piatră, ca fundație, în Sion… Aici există o discrepanță între Textul Masoretic și manuscrisele de la Marea Moartă, care punctează, în acest loc, în consonanță cu Septuaginta : Eu pun/așez o piatră de temelie în Sion…, utilizând un prezent continuu, posibilă marcă a viitorului : eu pun, eu așez, fie acum, fie în viitor, dar nu în trecut.

Dacă este analizat textul masoretic sunt exprimate trei idei:

piatra este deja așezată.

este reliefată in principal credința în tăria pietrei celei din capul unghiului.

avantajul credinței este indicat de un singur cuvânt.

Versetele 15, 16, 17 și 18 din pericopa de la Isaia 28, 14-22 pe care o avem de analizat sunt construite, conform articolului despre piatra din capul unghiului într-o conexiune bazată pe principiul cauză-efect:

PROTASIS

Versetul 15:

Voi ziceți:

Noi am făcut legământ cu moartea

Și cu iadul (Șeolul) am făcut învoială.

urgia va trece

fără să ne atingă.

Căci ne-am făcut din minciună un adăpost

și din viclenie un liman.

APODOSIS

Versetul 16a:

Pentru aceasta, așa zice Dumnezeu:

V.17b:

Și grindina va lua la vale adăpostul minciunii

și potop și ape va da peste locul ei de scăpare.

(V18) Și legământul vostru cu moartea va fi stricat

și înțelegerea voastră cu șeolul va fi desfăcută.

Când urgia va trece

vă va zdrobi.

PROTASIS: legământ -inundație-minciună

APODOSIS:minciună-legământ-inundație

Toți comentatorii contemporani văd in versetul 16 o antiteză cu verstul 15 și o legătura între versetul 16 si versetul 17.

Nici în traducerea latină a Bibliei (Vulgata) nu se specifică în mod clar că tocmai credința în El, în această Piatră, aduce ferirea de rușinare :

Propter hoc audite verbum Domini viri inlusores qui dominamini super populum meum qui est in Hierusalem

dixistis enim percussimus foedus cum morte et cum inferno fecimus pactum flagellum inundans cum transierit non veniet super nos quia posuimus mendacium spem nostram et mendacio protecti sumus

idcirco haec dicit Dominus Deus ecce ego mittam in fundamentis Sion lapidem lapidem probatum angularem pretiosum in fundamento fundatum qui crediderit non festinet

et ponam iudicium in pondere et iustitiam in mensura et subvertet grando spem mendacii et protectionem aquae inundabunt

et delebitur foedus vestrum cum morte et pactum vestrum cum inferno non stabit flagellum inundans cum transierit eritis ei in conculcationem

quandocumque pertransierit tollet vos quoniam mane diluculo pertransibit in die et in nocte et tantummodo sola vexatio intellectum dabit auditui

coangustatum est enim stratum ita ut alter decidat et pallium breve utrumque operire non potest

sicut enim in monte Divisionum stabit Dominus sicut in valle quae est in Gabao irascetur ut faciat opus suum alienum opus eius ut operetur opus suum peregrinum est opus ab eo

et nunc nolite inludere ne forte constringantur vincula vestra consummationem enim et adbreviationem audivi a Domino Deo exercituum super universam terram.

Precum se vede, dintre toate textele biblice clasice acceptate ca textus receptus, doar Septuaginta personalizează Piatra din capul unghiului, prezentând-o ca pe un personaj de gen masculin, către care trebuie să se îndrepte credința celor care vor să nu se rușineze: și cel ce va crede în El nu se va rușina. Celelalte variante textuale nu specifică direcția credinței, ele redau pur și simplu expresia: și cel ce va crede nu se va rușina.

Traducerile Sfintei Scripturi în limbile moderne, urmând Textului Masoretic, pierd din vedere această personalizare a Pietrei specifică Septuagintei.

În versiunea standard în limba engleză (ESV) piatra din fundație este tocmai mărturia sau mărturisirea că cel ce crede nu se va rușina. Piatra este așadar o convingere, un crez, un drum de urmat de către poporul lui Israel :

Therefore hear the word of the Lord, you scoffers, who rule this people in Jerusalem!

Because you have said, “We have made a covenant with death, and with Sheol we have an agreement, when the overwhelming whip passes through it will not come to us,for we have made lies our refuge, and in falsehood we have taken shelter”;

therefore thus says the Lord God, “Behold, I am the one who has laid as a foundation in Zion,a stone, a tested stone, a precious cornerstone, of a sure foundation: ‘Whoever believes will not be in haste.’

And I will make justice the line, and righteousness the plumb line;
and hail will sweep away the refuge of lies, and waters will overwhelm the shelter.”

Then your covenant with death will be annulled, and your agreement with Sheol will not stand; when the overwhelming scourge passes through, you will be beaten down by it.

As often as it passes through it will take you; for morning by morning it will pass through, by day and by night; and it will be sheer terror to understand the message.

For the bed is too short to stretch oneself on, and the covering too narrow to wrap oneself in.

For the Lord will rise up as on Mount Perazim; as in the Valley of Gibeon he will be roused; to do his deed—strange is his deed! and to work his work—alien is his work!

Now therefore do not scoff, lest your bonds be made strong; for I have heard a decree of destruction from the Lord God of hosts against the whole land.

Mai apropiată de sensul mesianic preferat de Septuaginta este traducerea în limba franceză (cf. Nouvelle Edition de Geneve, 1979):

Ecoutez donc la parole de l’Eternel, moqueurs, Vous qui dominez sur ce peuple de Jérusalem!

Vous dites: Nous avons fait une alliance avec la mort, Nous avons fait un pacte avec le séjour des morts; Quand le fléau débordé passera, il ne nous atteindra pas, Car nous avons la fausseté pour refuge et le mensonge pour abri.

C’est pourquoi ainsi parle le Seigneur, l’Eternel: Voici, j’ai mis pour fondement en Sion une pierre, Une pierre éprouvée, une pierre angulaire de prix, solidement posée; Celui qui la prendra pour appui n’aura point hâte de fuir

Je ferai de la droiture une règle, Et de la justice un niveau; Et la grêle emportera le refuge de la fausseté, Et les eaux inonderont l’abri du mensonge.

Votre alliance avec la mort sera détruite, Votre pacte avec le séjour des morts ne subsistera pas; Quand le fléau débordé passera, Vous serez par lui foulés aux pieds.

Chaque fois qu’il passera, il vous saisira; Car il passera tous les matins, le jour et la nuit, Et son bruit seul donnera l’épouvante. Le lit sera trop court pour s’y étendre,

Et la couverture trop étroite pour s’en envelopper. Car l’Eternel se lèvera comme à la montagne de Peratsim, Il s’irritera comme dans la vallée de Gabaon,

Pour faire son œuvre, son œuvre étrange, Pour exécuter son travail, son travail inouï.

Maintenant, ne vous livrez point à la moquerie, De peur que vos liens ne soient resserrés; Car la destruction de tout le pays est résolue; Je l’ai appris du Seigneur, de l’Eternel des armées.

Aici într-adevăr Piatra este prezentată în sens personal : Cel care o va lua în ajutor. Desigur, acțiunea de poziționare a ei în temelia Sionului este una care s-a întâmplat în trecut.

Piatra din capul unghiului

 Pasajele din NT își derivă sensul din trei pasaje din V.T. Primul se găsește în Psalmul 118:22, unde piatra lepădată de zidari a ajuns să fie „piatra din capul unghiului" (în ebr. ro’s pinna, LXX kephale gonias). În contextul ei inițial, această ilustrație reflectă jubilarea psalmistului în urma faptului că a fost reabilitat în fața dușmanilor lui care l-au respins, dar în contexul liturgic al Sărbătorii corturilor, psalmul a ajuns să se refere mai mult la o izbăvire națională decât la una personală. În exegeza rabinică, expresiei i s-a dat o interpretare mesianică, și lucrul acesta a pregătit terenul pentru a fi folosită de Însuși Cristos cu privire la Sine în Matei 21:42; Marcu 12:10; Luca 20:17. Petru a folosit de asemenea textul în Faptele Apostolilor 4:11 și în 1 Petru 2:7, ca să explice cum a fost lepădat Cristos de către evrei și cum a fost înălțat de către Dumnezeu la rangul de Cap al Bisericii. Expresia „piatra din capul unghiului" se poate referi la o piatră mare din fundația unei clădiri, care datorită mărimii ei lega două sau mai multe rânduri de pietre, dar cel mai sigur este că se referă la o piatră finală care completează arcul sau care este așezată în unghiul superior al unei clădiri (opinie împărtășită de Jeremias). Această idee stă la baza versetului din Efeseni 2:20 (în gr. akrogoniaios, sc. lithos), unde Pavel zugrăvește pietrele Templului cel nou, legate împreună de Hristos care, ca și Piatră din capul unghiului, completează clădirea și o ține legată. În alte locuri, Hristos este descris ca și *temelia Bisericii, dar Efeseni 2:20 inversează tabloul și îi privește pe apostoli și pe prorocii din prima generație ca și temelia, Hristos fiind vârful și Cel care încheie clădirea.

Piatra din capul unghiului despre care se vorbește in versetul 16 al capitolului 28 are mai multe semnificații conform teoriilor mai multor comentatori.Aceștia au un lucru în comun- piatra este interpretată în sens spiritual,duhvnicesc.

Piatra este Iezechia-această teorie a fost sugerată de Ibn Ezra și Kimchi și susținută de Gesenius.Această teorie nu poate fi luată în considerare pentru că Iezechia a fost un om cu un caracter slab.

Hitzig și Knobel au o teorie prin care susțin că piatra este Ierusalimul.

Piatra este templul-"Dacă nu este Ierusalimul, nu e oare templul din Ierusalim?"

Piatra este planul lui Iahve sau lucrul nevăzut sau relația lui Iahve cu Israel.Această teorie este susținută de Ewald și Cheyne, precum și de Dillman și Duhm, scolastici care caută sa dea pietrei un înțeles material, chiar daca la bază are un înțeles spiritual.

Conform lui Hackman si lui Morti, piatra se identifică cu credința însăși. Trebuie remarcat faptul că Marti este primul dintre comentatori ale căror opinii au fost revizuite până acum care susține că piatra este încă stabilă

Piatra este o rămășiță-(a tried or a proved stone- o piatră încercată sau dovedită)-din context ne dăm seama că piatra avea deja o existență.

Piatra mai este interpretată și mesianic- Delitzsch identifică piatra cu Dinastia davidică, Orelli interpretează piatra ca eliberarea mesianică consumată în Iisus Hristos.

Metafora pietrei care închide o lucrare este, precum vedem din chiar textul biblic, una străveche. Prin capul unghiului unui arc, al unei bolți sau al unei cupole, figurile arhitecturale prin intermediul cărora se punctuează, terminându-se, o operă edificatorie, înțelegem acea piesă (de piatră) care închide un sistem constructiv. Ea este ultima care se pune în operă (atât în sensul propriu, cât și în cel figurat al expresiei) și care transformă o sedimentare de materie sau o articulare tectonică de subansambluri mai mult sau mai puțin disparate într-o operă încheiată. Prin piatra din capul unghiului un obiect arhitectural capătă ființă, devine un sistem închegat, se comportă unitar. Așezarea pietrei, numite și cheie de boltă, este ultimul gest edificatoriu și, prin chiar acest lucru, capătă o semnificație suplimentară, pentru că el, ca omega, sfârșește opera și o încoronează. Piatra din capul unghiului, cheie de boltă sau de cupolă, este, de asemenea, și cea mai sus / bine plasată piesă constructivă a unei construcții, pentru că, prin poziția ei privilegiată pe axa calitativă a spațiului, cum numește verticala C. Norberg Schulz, ea este deodată ultima, cea mai importantă și cea mai aproape de cer parte a edificiului, piesa prin intermediul căreia acest edificiu primește – instantaneu – sens. 
Piatra aceasta este marcată și arhitectural diferit. Ea este mai mare decât restul, de o formă specială, uneori sunt trei pietre din care aceea centrală este aceea esențială (Dumnezeu Triunic, sau poate peisaj al celor trei cruci de pe Golgota?). Alteori, mai cu seamă în unele catedrale occidentale / catolice cu dom, vedem cheia de boltă într-o ipostază încă și mai stranie, sub specia lanternoului. Cheia de cupolă lipsește, într-un gest ascensional ultim, fiind supraînălțată suficient de mult pentru ca, prin acelomphalos să mai intre încă un strop de lumină simbolică. În bisericile ortodoxe, cheia de boltă cupolă e marcată prin prezența icoanei lui Iisus Pantokrator, cea mai importantă icoană a spațiului și, de asemenea, cea mai sus plasată.

TOPONIME

Patru toponime se regăsesc în acest pasaj : Ierusalimul, Sionul, muntele (munții) Perațim și Valea Gabaonului.

În imagine se poate distinge foarte clar zidul continuu care înconjoară un perimetru circular, marcând vechea cetate iebusită pe care a cucerit-o David. Aici se află și Sionul, în fața căruia Solomon a zidit vestitul său templu. Faptul că Isaia, sub inspirație divină, prevede apariția unui personaj masculin care va fi instaurat ca piatră de temelie în Sion, punctează descendența davidică a lui Mesia : el trebuie să fie un urmaș al regelui David, în a cărui cetate cucerită de la iebusiți se află Sionul. Pe de altă parte, piatra de temelie sau fundația este o realitate existentă în structura oricărei construcții, încă de la început. Această Piatră despre care vorbește Isaia, deși este un personaj al viitorului, există de la început în temelia Sionului, înțeles ca Biserică : e Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Cât privește muntele Perațim, acest sit se afla la vest de Ierusalim, lângă Valea Refaimilor. Aici același strămoș David obținuse o biruință asupra filistenilor (cf. II Regi 5, 20 ; I Paralipomena 14, 11). Termenul se referă la izbândă, trecere prin, revărsare, explozie chiar. Probabil Isaia îl folosește în legătură cu apele pe care le invocă în acest pasaj, Perațim fiind un loc înalt, de unde ele se pot revărsa.

Valea Gabaonului nu este alta decât Valea Ghibeonului, la nord-vest de Ierusalim (așa cum se poate vedea în harta de mai jos). Ea se așternea în fața cetății Ghibeonului, ai cărei locuitori au reușit să scape nemăcelăriți de israeliții conduși de Iosua, la cucerirea Canaanului. Deasupra acestei văi a stat soarele, în mod supranatural, la invocarea lui Iosua, în timpul războaielor de cucerire a Canaanului (Iosua 10, 12).

COMENTARII PATRISTICE

Pasajul din Isaia 28, 14-22 și mai ales textul de la versetul 16, în înțelesul oferit de Septuaginta, a fost utilizat foarte des în literatura patristică pentru a justifica mesianismul Vechiului Testament în general și al scrierii profetului Isaia în mod special.

Sfântul Chiril al Alexandriei: Piatra din capul unghiului e menită să unească doi pereți: Iisus Hristos este Cel care i-a unit în sine pe evrei și neamurile. Interpretarea Sfântului Chiril este o continuare și în același timp o parafrază la comentariul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani, unde vorbește despre vrăjmășia dintre om și Dumnezeu, desființată de Mântuitorul Iisus Hristos în însuși Trupul Său, de peretele sau zidul despărțitor al vrajbei, surpat de Fiul lui Dumnezeu întrupat, în care întreaga literatură creștină ulterioară vede tocmai această Piatră din capul unghiului.

Sfântul Vasile cel Mare, comentând locul paralel din Psalmul 117, 22 vede mai profund această unire realizată de Domnul nostru Iisus Hristos, ca Piatră din capul unghiului. El nu mai parafrazează adevărurile dogmatice exprimate în Epistola către Romani, ci le preia ca atare în interpretarea locului din Isaia 28, văzând unirea înfăptuită de piatra unghiulară ca unire omului cu Dumnezeu, a umanității cu divinitatea, a celor potrivnice întru una, desființând vrăjmășia în Însuși Trupul Său, așa cum remarca și Sfântul Apostol Pavel.

Beda Venerabilul, în Omilii la Evanghelii 2, 3 (comentariu la In. 12, 13: Au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!): Mulțimea a luat acest verset de laudă din psalmul 117 și nimeni nu se îndoiește că acolo se psalmodiază despre Domnul. Prin urmare, cu dreptate se vorbește mai înainte despre El, în același psalm, Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, a ajuns în capul unghiului (Psalmul 117, 22), pentru că Hristos, pe care evreii L-au respins, ca ziditori ai legilor propriei tradiții, a devenit un monument (lat. monumentum) pentru credincioșii din ambele popoare, anume, evreii și neamurile. Căci, privind faptul că Hristos este numit piatra din capul unghiului în acest psalm, este ceea ce s-a cântat în mare slavă în Evanghelie, de vocea acelora care L-au urmat și acelora care Îi mergeau înainte.

Fericitul Augustin, în Predica 200, 4 : Așadar, acum, preaiubiților, fii și moștenitori ai harului, „priviți chemarea voastră“ (1 Corinteni 1, 26) și, deoarece Hristos S-a arătat iudeilor și neamurilor drept piatra din capul unghiului, uniți-vă (cu El) în cea mai stăruitoare dragoste! Căci S-a arătat în leagănul copilăriei Sale celor care erau aproape și celor care erau departe; iudeilor (li S-a arătat) prin păstorii de aproape, neamurilor, prin magii de departe. Se crede că păstorii au venit la El chiar în ziua în care S-a născut, iar magii astăzi. Așadar, nu S-a arătat nici păstorilor (pentru că erau) învățați, nici magilor șpentru că erauț drepți. De fapt, lipsa cunoașterii predomină în lipsa de educație a păstorilor și lipsa de evlavie în practicile sacrilege ale magilor. Piatra din capul unghiului i-a unit pe toți în Sine, deoarece El a venit să le aleagă pe cele nebune ale lumii, ca să se rușineze cei înțelepți (cf. 1 Corinteni 1, 27), și să îi cheme pe cei păcătoși, nu pe cei drepți (cf. Matei 9, 13), ca nimeni dintre cei puternici să nu se trufească și nimeni dintre cei slabi să nu-și piardă nădejdea.

CONCLUZII

Pasajul despre care am vorbit în această lucrare, (Isaia 28:16) s-a referit inițial la lucrătura în piatră masivă de la Templu, simbolizând prezența Domnului care rămâne în mijlocul poporului Lui, un adevăr ferm, de nezdruncinat și demn de încredere. Juxtapunerea în Isaia a cuvintelor „temelie" și „piatra din capul unghiului" ne sugerează ori o semnificație identică a celor două cuvinte ori una similară, însă legarea acestor două pasaje în NT (Romani 9:33 și 1 Petru 2:6) de un al treilea (Isaia 8:14) a slăbit în realitate legătura dintre primele două pasaje și a lăsat ca accentul să cadă pe Hristos ca o piatră de poticnire pentru cei care nu au credință, dar ca o siguranță pentru cei care cred.

Bibliografie

Izvoare (ediții ale Sfintei Scripturi, traduceri din Sfinții Părinți)

Biblia sau Sfânta Scriptură – ediție jubiliară a Sfântului Sinod, traducere după Septuaginta de ÎPS Dr. Bartolomeu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001;

Fericitul AUGUSTIN, Opera Omnia, I: Enchiridion sive De fide, spe et charitate, trad. Vasile Sav, Ed. Sinapsis, Cluj-Napoca, 2001;

Omilii pentru Postul Mare ale Sfinților: Anastasie Sinaitul, Chiril al Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Grigorie al Nyssei, Ed. Sophia, București, 2013;

Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2009;

BibleWorks 8.2;

Cărți de teologie, dicționare, manuale, enciclopedii

Bondalici, Dumitru, Pr. Iconom Stavrofor, Enciclopedia Marilor Personalități din Vechiul și Noul Testament, Editura Diecezana, Caransebeș, 2005;

Carson, Ken, Religious Context of Isaiah, New York: Grace Institute, 2008;

CORNIȚESCU, Emilian, Adrian VASILE, Comentarii Biblice, Ed. Europolis, Constanța, 2005;

DIMONT, Max I., Evreii, Dumnezeu și istoria, Ed. Hasefer, București, 2000;

Heaton, E. W., The Old Testament Prophets, Darton: Longman & Todd Ltd, 1977;

Motyer, J. A., The prophecy of Isaiah,Leicester: Inter-Varsity Press, 1993;

NEAGA, Nicolae, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010;

Articole și studii

BLENKINSOPP, Joseph, „Judah's convenant with death”, in Vetus Testamentum, Vol. 50, Fasc. 4, South Bend, Indiana, USA, Oct., 2000;

FULLERTON, Kemper, “The stone of the Foundation”, in The American Journal of Semitic Languages and Literatures, The University of Chicago Press, Vol. 37, No. 1, Oct., 1920;

HOOKE, S.H., “The Corner-Stone fo Scripture”, in The Siege Perilous, Chicago, 1956;

ROBERTS, J. M., „Yahweh's Foundation in Zion (Isa 28:16)”, in Journal of Biblical Literature, Vol. 106, No. 1, Mar., 1987.

Surse on-line

https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaia+28&version=ESV

http://www.biblestudytools.com/lexicons/hebrew/nas/

http://www.academic-bible.com/en/online-bibles/septuagint-lxx

https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaia+28&version=NEG1979

https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaias+28&version=VULGATE