. Piata Valutara Si Cursul Valutar In Romania
CAPITOLUL 1
PIAȚA VALUTARĂ(DEFINIȚII,TRĂSĂTURI,CONȚINUT,ORGANIZARE)
1.1.DEFINIȚII TRĂSĂTURI:
Piața valutară asigură confruntarea cererii și ofertei de monedă străină (valuta) și relevă cursul (prețul) acestora exprimat în moneda națională. Pe piața valutară monedele și devizele străine nu sunt mijloace de schimb și de plata sau mijloace de cuantificare a valorii , ci active financiare nemonetare fiind deci negociate ca atare .
Monedele străine sunt schimbate pe moneda națională pe toate piețele financiare ale lumii. Piața valutară nu este deci limitată geografic iar actualele piețe valutare urmează prin intermediul sateliților de comunicație, mersul soarelui in jurul globului.
Pietele valutare pot avea caracter local sau international , in acest din urmă caz, deservind tranzactii nelocalizate intr-un anumit spatiu gergrafic.Aceste piețe au influențe puternice în activitatea valutar-financiara internațională. Astfel, cursurile valutare stabilite pe aceste piețe determină în bună parte cursul valutar pe alte piețe valutare.
Cele mai importante piețe valutare care au caracter internațional sunt: Londra, Zurich, Paris, New-York, Tokio, Frankfurt.
Piețele valutare internaționale fiind și ele plasate pe teritoriile unor țări, au obligația de a respecta legislația acestor țări dar evident această legislație este mai permisivă fapt căruia se datorează și dezvoltarea lor.
Pe piața valutară tranzacțiile ajung uneori să se desprindă de activitățile economice propriu-zise , ele efectuându-se numai din anumite interese caz în care cererea și oferta sunt deformate. Aceste situații apar ca urmare a unor factori specifici: speculația valutară, arbitrajul valutar și intervenția statului .
Speculația valutară: este operația de vânzare-cumpărare care nu are o bază economică, ea efectuându-se numai în scopul de a realiza un câștig din negocieri. Acest câștig se realizează prin folosirea inteligentă a diferențelor de curs valutar pe aceeași piață sau pe piețe diferite sau între cursul la vedere și cursul la termen. Speculația valutară comportă un risc inerent, pentru că, dacă previziunea agentului nu se realizează, pot rezulta pierderi.
Arbitrajul valutar: este un gen asemănător de activitate cu deosebirea că se efectuează între bănci și cu valori mai mari. Băncile au mijloace moderne și perfecționate de informație promptă asupra evoluției cursului valutar de pe diverse piețe.
Intervenția statului: constă în cumpărări sau vânzări masive de valută în scopul de a menține cursul valutar al monedei naționale. În condițiile stabilite de organizațiile internaționale, statul este obligat să intervină pentru a menține fluctuațiile monedei naționale în anumite limite. Uneori această intervenție, cu toate sacrificiile de valută din rezerva națională s-a dovedit a fi fără efect, fiind în joc influența unor factori mult mai puternici.
Rolul piețelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea o oferă participanților la schimburile economice internaționale.
Creșterea importanței piețelor valutare în dezvoltarea schimburilor economice internaționale este condiționată de următorii factori:
– tendința de liberalizare a comerțului internațional și de atenuare a restricțiilor valutare datorită activității organismelor financiare internaționale
– creșterea ponderii creditului internațional în volumul tranzacțiilor comerciale externe
– tendința de creștere a rolului unor valute naționale cu mare pondere pe piața financiar-bancară internațională
– creșterea unei penurii de lichidități, îndeosebi pentru țările în curs de dezvoltare
1.2.PARTICIPANȚII LA PIAȚA VALUTARĂ
Piața valutară este rezervată băncilor și instituțiilor financiare care acționează în nume propriu sau în cel al clienților. Acești operatori negociază între ei direct sau prin intermediul firmelor de brokeraj (curtieri).
Băncile, instituțiile financiare și filialele financiare ale grupurilor industriale efectuează operațiune de schimb valutar în nume propriu sau din ordinul clienților săi. Pentru a facilita operațiunile respective, băncile deschid conturi și constituie depozite la băncile și instituțiile financiare străine care joacă rolul de corespondenți.
Băncile sunt cei mai importanți operatori pe piața valutară însă filialele financiare sau bancare ale grupurilor joacă de asemenea un rol tot mai mare.
În principiu toate băncile autorizate sunt abilitate să efectueze în mod obișnuit operațiuni valutare însă în practică numărul băncilor care intervin în permanent pe piața este redus.
Băncile au ca politică de afaceri să nu speculeze, în realitate se ajunge adesea ca unele bănci să fie într-o anumită “poziție valutară”. Poziția valutară este diferența pozitivă sau negativă între creanțele și angajamentele în valută ale unei bănci. În cazul în care creanțele sunt mai mari decât angajamentele, poziția valutară este “lungă” iar în cazul în care creanțele sunt mai mici decât angajamentele banca se află într-o poziție valutară “scurtă”.
O poziție valutară neechilibrată implică un risc reflectînd un anumit comportament speculativ în ceea ce privește creșterea sau scăderea cursului valutei respective.
Un operator important pe piața valutară este Banca Centrală ce are două funcții: pe de o parte ea execută ordinele clienților săi (bănci centrale, străine , organisme internaționale) iar pe de altă parte ea acționează în sprijinul stabilirii cursului monedei naționale.
A doua categorie importantă de participanți pe piața valutară este clientela privată care nu intervine direct pe piața valutară ci prin intermediul băncilor și, eventual al caselor de schimb valutar. Clientela privată cuprinde, la rândul ei, trei categorii de operatori: întreprinderile industriale și comerciale, instituțiile financiare care nu participă direct pe piața valutară și persoanele particulare. A treia categorie importantă de operatori pe piața valutară sunt firmele de brokeraj – cambiști , curtieri.
Firmele de brokeraj joaca un rol esențial pe piața valutară în calitate de informatori și intermediari. Fără ca ele să fie obligate să cumpere sau să vândă valuta, firmele de brokeraj informează, la fel ca și băncile ceilalți operatori cu privire la cursurile la care ar fi dispuse să vândă sau să cumpere diverse monede. Pe de altă parte, firmele de brokeraj au un rol de intermediar în măsura în care centralizează ordinele de vânzare sau de cumpărare ale mai multor bănci care nu intervin pe piață.
Funcția firmelor de brokeraj este de a face ca piața valutară să fie mai eficace și mai fluidă prin stabilirea de relații permanente cu un mare număr de bănci.
O firmă de brokeraj este organizată pe compartimente specializate pe o anumită valută sau un grup de valute . In interiorul unui compartiment fiecare agent de schimb este specializat pe tranzacțiile aferente pieței la vedere sau diverselor scadențe ale pieței la termen.
1.2.1.ACTIVELE NEGOCIATE PE PIAȚA VALUTARĂ
Principalul activ negociat pe piața valutară este depozitul bancar al cărui transfer se realizează prin diverse mijloace de comunicare la distanță (telegraf, telefon, fax).
Mai există , de asemenea , și unele active utilizate pe scară mai redusă precum: scrisoarea de schimb și numerarul.
La începutul comerțului internațional , mijlocul de plată cel mai utilizat a fost scrisoarea de schimb . Ea este folosită si în prezent insa importanța ei a scăzut foarte mult.
Scrisoarea de schimb este un ordin dat de către vânzătorul unui bun , acceptat de către cumpărător ( sau banca sa) si care obligă acest cumpărător ( sau banca) sa plătească o anumita suma vânzătorului, la o data stabilită și într-o anumită monedă.
Scrisoarea de schimb este foarte asemănătoare cu cambia ( polița ), la fel ca aceasta asociază funcția de mijloc de credit cu funcția de mijloc de plată cu singura particularitate ca efectuarea plății implică o operațiune de schimb valutar.
Transferul telegrafic al unui depozit bancar este un ordin transmis prin telegraf, telex, etc. , de a debita un cont libelat in moneda A si de a credita simultan un alt cont libelat in moneda B .Conturile debitate sau creditate pot aparține aceleiași persoane sau unor operatori diferiți.
Principalul avantaj al transferului telegrafic de depozite bancare este rapiditatea execuției. De exemplu un exportator francez care dispune de un cont la “ Societe Generale” la București poate sa-i ceara acestei bănci printr-un transfer telegrafic sa-i vândă pe piață locală un depozit de 50.000.000 lei si sa-i crediteze simultan contul sau de la “Societe Generale” de la Paris.Ca urmare, exportatorului francez i se va remite la Paris echivalentul sumei de 50.000.000 lei in franci francezi la cursul pieței din momentul efectuării operațiunii.
Cursul valutar practicat la transferurile de depozite bancare reprezintă cursul director la care sa se alinieze cursul valutar utilizat în operațiunile cu numerar.
Cursurile facturate de bănci, case de schimb valutar, cu ocazia unei operațiuni de schimb valutar în numerar, diferă destul de mult de cursurile utilizate in transferurile de depozite , publicate in presa financiară.
Această diferența reprezintă costurile de trezorerie implicate de deținerea de monezi și bilete neaducătoare de dobânzi precum și de cheltuielile de transformare a instrumentelor de plata manuale în disponibilități în cont ( si invers) adică transportul și asigurarea bancnotelor și monezilor străine cumpărate sau vândute prin debitarea sau creditarea propriului cont al băncii in cauză.
1.2.2.CURSUL DE SCHIMB
In ipostaza de preț cursul de schimb exprimă valoarea monedei naționale în raport cu alte monede. Gradul de normalitate a condițiilor de existență a cursului de schimb este indicat de discrepanța între nivelul oficial (instituit) al acestuia și nivelul său real. Nivelul real al cursului de schimb este dat de raportul între nevoia-cererea de devize a economiei naționale si cererea străină de monedă națională, în cadrul căreia factorul primordial este reprezentat de cererea de monedă pentru procurarea de bunuri și servicii oferite de economia națională.
Cursul de schimb este un preț special cu funcții în ceea ce privește interacțiunea economiei naționale cu celelalte componente ale economiei mondiale. Funcțiile sale exprima și derivă, în primul rând din natura modului de funcționare a economiei și din felul regimului sau de curs flexibil, curs fix-ajustabil, variante intermediare.
Principalele funcții ale cursului de schimb dintre doua monede sunt:
funcția de măsurare :prin intermediul cursului de schimb se permite comensurarea puterii de cumparare externă a unui monede autohtone.
– funcția de schimb: de conversie a monedei naționale în alte monede.
– funcția informațională – de transmitere de informații, semnale cu privire la procesele si fenomenele din economiile naționale( incluzind aici modificarile survenite in sistemele interne de preturi relative ) din economiile naționale și de pe piețele reale si financiare internaționale.
– funcția de stimulare , de orientare a eforturilor agentului economic în direcția obținerii unui randament sporit, a unei eficiențe superioare. Prin mecanismul prețului are loc procesul de restructurare a producției către mărfurile cu rentabilitate mai ridicată.
funcția de echilibrare a balanței de plăti : în cazul cursurilor fluctuante , mișcarea acestora, născută din dinamica cererii si ofertei de valută acționează asupra
raportului între prețurile interne și externe ducând la modificarea în oferta și cererea de bunuri.
– funcția de instrument de politică economică : o serie de obiective ale politicii economice a statului pot fi urmărite prin intervenția pe piața cursului de schimb.
1.3.MODUL DE ORGANIZAR AL PIEȚEI VALUTARE
lui de schimb este dat de raportul între nevoia-cererea de devize a economiei naționale si cererea străină de monedă națională, în cadrul căreia factorul primordial este reprezentat de cererea de monedă pentru procurarea de bunuri și servicii oferite de economia națională.
Cursul de schimb este un preț special cu funcții în ceea ce privește interacțiunea economiei naționale cu celelalte componente ale economiei mondiale. Funcțiile sale exprima și derivă, în primul rând din natura modului de funcționare a economiei și din felul regimului sau de curs flexibil, curs fix-ajustabil, variante intermediare.
Principalele funcții ale cursului de schimb dintre doua monede sunt:
funcția de măsurare :prin intermediul cursului de schimb se permite comensurarea puterii de cumparare externă a unui monede autohtone.
– funcția de schimb: de conversie a monedei naționale în alte monede.
– funcția informațională – de transmitere de informații, semnale cu privire la procesele si fenomenele din economiile naționale( incluzind aici modificarile survenite in sistemele interne de preturi relative ) din economiile naționale și de pe piețele reale si financiare internaționale.
– funcția de stimulare , de orientare a eforturilor agentului economic în direcția obținerii unui randament sporit, a unei eficiențe superioare. Prin mecanismul prețului are loc procesul de restructurare a producției către mărfurile cu rentabilitate mai ridicată.
funcția de echilibrare a balanței de plăti : în cazul cursurilor fluctuante , mișcarea acestora, născută din dinamica cererii si ofertei de valută acționează asupra
raportului între prețurile interne și externe ducând la modificarea în oferta și cererea de bunuri.
– funcția de instrument de politică economică : o serie de obiective ale politicii economice a statului pot fi urmărite prin intervenția pe piața cursului de schimb.
1.3.MODUL DE ORGANIZAR AL PIEȚEI VALUTARE
Piața valutară este alcătuită din două mari componente: piața valutară la vedere si piața valutară la termen.
1.3.1. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA PIEȚEI VALUTARE LA VEDERE
Piața la vedere este aceea componentă a pieței valutare pe care se efectuează vânzările și cumpărările de valută care trebuie prezentată în 48 de ore de la data încheierii tranzacției .
Daca luăm în considerare doua monede A si B, cursul la vedere al monedei A exprima numărul de unitari monetare B care pot fi cumpărate la vedere cu o unitate monetara A. Cu aceste cuvinte, cursul este prețul monedei A exprimat in moneda B, si anume in acest caz prețul utilizat in tranzacțiile la vedere.
Cursurile valutare pot fi cotate in doua maniere diferite. Intr-o prima varianta, cursul valutar este prețul unei monede străine exprimat in moneda naționala.
Spre exemplu, la București la data de 28 ianuarie 1997, dolarul SUA valora 5567 lei. La New York la aceiași data, marca germana valora 0,6100 $ iar dolarul canadian valora 0,7457 $. Aceasta modalitate de cotație, numita “incertă” este utilizată pe toate piețele financiare ale lumii cu excepția Londrei.
In a II-a variantă, numita cotație “certă” cursul valutar este prețul unei unități monetare naționale exprimat în monedă străină. Astfel la Londra la data de 28 ianuarie 1997, lira sterlină valora 1,6280 $.
Aceste două modalități de exprimare reflectă una si aceeași realitate și sunt perfect simetrice: produsul celor două cotații pentru aceiași valută și în același moment este egal cu 1.
Cotațiile de pe piața la vedere se efectuează sub forma a două prețuri: un curs de cumpărare si un curs de vânzare. Cursul de cumpărare este prețul la care banca îsi propune să cumpere valuta; cursul de vânzare este cursul la care banca vinde valuta.
De exemplu la 28. 01.1997, ora 1200 ora locală o bancă din New York cota marca germană astfel : 1 DEM = 0,6100 – 0,6128 USD, banca e dispusă să cumpere mărci pe baza unui preț de 0,6100 $ pentru 1 DEM și să vândă pe baza unui preț de 0,6128 USD pentru 1 DEM.
Diferența dintre cele două cursuri reprezintă marja de profit a băncii. Acest ecart variază mult de la un așezământ bancar la altul, principalii factori care explică această diferență sunt: agresivitatea mai mare sau mai mică a băncii ăn cauză și poziția sa valutară (lungă, închisă, scurtă) în valuta respectivă.
Ecartul între cursul de vânzare și cursul de cumpărare este, de regulă, foarte mic. Totuși daca piața nu funcționează normal ecartul poate crește.
De exemplu la data de 27. X. 1992, USD a pierdut în mai puțin de 2 ore 4% din valoarea sa in raport cu celelalte valute.
In România, unde piața valutară este insuficient de amplă și de fluidă, diferența dintre cursurile de vânzare și cursurile de cumpărare practicate de către bănci sau casele de schimb valutar sunt de regula de câteva sute de lei.
Principalele piețe valutare sunt deschise în toate zilele lucrătoare, piața funcționează continuu, deci un operator poate oricând cumpăra sau vinde valuta la orele în care piața este deschisă.
Pe majoritatea piețelor dolarul american ocupa un loc central deoarece acestă monedă este utilizată cel mai frecvent în tranzacții. Ca urmare, toate monedele sunt cotate in dolari.
Tranzacțiile de pe piața valutară sunt continue însă în cazul unor piețe financiare există o procedură de fixing. La Paris, de exemplu, se organizează o ședință de cotație de 30 minute în localul bursei de valori. In timpul acestei ședințe, cursurile principalelor valute în raport cu francul francez sunt constatate de un reprezentant al sindicatului agenților de bursă din Paris și apoi publicate în cota bursei și în “Jurnalul oficial” al Franței.
In România, pâna în august 1994, ședința de “fixing” s-a organizat în sediul Băncii Naționale, iar cursurile constatate au fost publicate in lista oficială a acesteia din urmă. Pornind de la aceste cursuri oficiale ale principalelor valute în raport cu leul, băncile comerciale și casele de schimb valutar și-au stabilit apoi cursurile de vânzare și de cumpărare astfel încât să-și asigure marja de profit dorită. De la data amintită, în România s-a renunțat la organizarea de ședințe de “fixing” ce înseamnă că piața valutară a devenit nelocalizată insă Banca Națională continuă să monitorizeze și să publice cursurile practicate de băncile autorizate în tranzacțiile valutare efectuate între ele.
Publicarea unei liste oficiale de cursuri valutare are avantajul ca oferă clienților băncilor certitudinea că nu sunt supuși unui tratament discriminatoriu.
O serie de piețe europene (Paris, Frankfurt, Bruxelles, Amsterdam, Milano, Roma, Madrid) și asiatice (Tokyo) organizează o ședința în care principalele valute sunt cotate în mod oficial. Cu toate acestea procedura respectivă nu s-a generalizat la toate piețele financiare astfel încât cele mai importante piețe (Londra, New York, Zurich ) nu au cotații oficiale ale valutelor.
Un mare număr de monede naționale au un rol marginal în comerțul internațional și deci nu sunt cotate pe toate piețele financiare, ele fac doar obiectul tranzacțiilor de pe piața națională, de pe piața unor țări masive și eventual a unor piețe internaționale care au relații cu țara în cauză.
In cazul în care o bancă intervine pe piața valutară în numele clientului sau , ea poate efectua vânzări sau cumpărări directe de valută. De asemenea ea poate trece printr-o monedă terță în măsura în care acesta operațiune îi asigură un profit suplimentar. Operațiunea de preschimbare a unei monede în alta în scopul obținerii unui profit din diferențele existente între cursurile aceleiași valute pe piețe diferite sau pe aceeași piață la momente de timp diferite se numește “arbitraj valutar”. De exemplu, o bancă canadiană este însărcinată să vândă la data de 28. I. 1997 suma de 1000000 franci francezi proveniți dintr-un export efectuat în Franța de o întreprindere canadiană. In momentul în care banca primește ordinul de vânzare a francilor, cursurile de pe piața valutară sunt:
1 dolar canadian = 5,4022 franci francezi la Paris
1 USD = 1,2226 dolari canadieni la New York
1 USD = 6,6040 franci francezi la New York
si Paris
Prima posibilitate pe care are banca este sa vândă direct 1000000 franci. Va obține:
1000000/5,4022 = 185109,77 dolari canadieni
A doua soluție este să treacă printr-o valută terță și anume dolarul american. In acest caz ea vinde 1000000 franci francezi contra dolari americani la New York și cumpără simultan dolari canadieni în schimbul dolarilor americani. Suma obținută va fi:
(1000000/6,6040) x 1,2226 = 185130,21 dolari canadieni
Se observa că, în comparație cu vânzarea directă pe piața valutară trecerea printr-o valută terță aduce un profit de 20,44 dolari canadieni.
Realizarea unui arbitraj triangular de genul celui prezentat necesită o mare prudență deoarece cursurile valutare variază foarte rapid iar arbitrajistul riscă să sufere pierderi.
Operațiunile de arbitraj direct și triangular tind să determine alinierea cursurilor de schimb de pe diverse piețe, ceea ce face ca în prezent arbitrajistii să realizeze cu greu profituri mari din asemenea combinații.
Mecanismul formarii cursului valutar pe piața valutară cunoaște trei stadii ce duc la o uniformizare a acestuia:
prima uniformizare se produce la nivelul fiecărei bănci, prin cererea si oferta de valută la ghișeele acesteia.
a doua uniformizare a cursului se face la nivelul pieței naționale prin compensarea inter bancară
a treia uniformizare se produce la nivelul internațional prin compensarea între piețe.
Operațiunile la vedere măresc viteza de circulație a valutelor și ușurează derularea tranzacțiilor de import-export.
1.3.2.ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA PIEȚEI VALUTARE LA TERMEN
Piața la termen este acea componentă a pieței valutare pe care operatorii contractează angajamente de vânzare și cumpărare de valuta la un curs stabilit în momentul încheierii contractului însa cu livrare și cu plata la o dată ulterioară, fixată în momentul asumării angajamentului.
De exemplu la 28.I.1997 cursul valutar la termenul de 180 zile al dolarului SUA era de 7,0050 franci francezi. Deci la 28.I.1997 banca cumpărătoare se angajează să primească iar banca vânzătoare se angajează să livreze o sumă de exemplu de 1000000 $ la cursul 1$ = 7,0050 franci deși la data lichidării operațiunii, adică la 28.VI.1997 dolarul va valora pe piața la vedere 7,5025 sau 6,2540 franci sau oricare altă cifră.
De regulă cursul valutar la termen e diferit de cursul la vedere (al aceleiași zile).
Astfel se consideră două valute A si B, cursul la termen al valutei A înregistrează o primă “report” față de cursul la vedere atunci când permite obținerea de mai multă valută B decât cursul la vedere. “Prima” sau “reportul” e egal cu diferența dintre cele 2 cursuri ,exprimată ca procent anual din cursul la vedere.
Similar, cursul la termen al valutei A înregistrează o “pierdere” sau un “deport” atunci când permite achiziționarea de mai puține unități monetare B. “Deportul” se exprimă, de asemenea ca și în procentaj anual.
Valuta se spune “al pari” atunci când cursul la termen este egal cu cursul la vedere.
Cursul la termen se definește în manieră diferită, după cum cotația este incertă sau certă.
In cadrul cotației incerte, un ecart pozitiv între cursul la termen și cursul la vedere indică o repreciere uimitoare a monedei în cauză: se vorbește atunci despre un report; invers, un ecart negativ indică o depreciere uimitoare a monedei respective: se spune atunci că se face un deport.
De exemplu la data de 28 ianuarie 1997, dolarul era cotat la vedere la Paris 6,65550 franci la aceeași dată și pe aceeași piață, dolarul era cotat la termen cu un report de 0,0550. Aceasta înseamnă că pentru a obține cursul la termen trebuie adăugată cifra 0,0050 la cursul la vedere.
La data de 28 ianuarie 1997, dolarul canadian era cotat la vedere la New York 0,8179 dolari americani. La aceeași dată și pe aceeași piață, dolarul canadian era cotat la termen de o lună cu un deport de 0,0010, ce înseamnă că pentru a obține cursul la termen al dolarului canadian,cifra 0,0010 trebuie scăzută din cursul la vedere de 0,8179.
La data de 28 ianuarie 1997, marca germană cota la vedere la New York 0,4257 dolari americani iar la termen de 90 de zile cota 0,4293 dolari. Marca înregistrează , așadar, un report față de dolarul american.
Marile gazete financiare publică cursurile la termen de 1 luna, 3 luni si 6 luni.
De exemplu la 28 ianuarie 1997, cursurile la termen ale dolarului la Paris erau următoarele:
30 zile:1$=6,7100 FF
90 zile:1$=6,8450 FF
180 zile:1$=7,0050 FF
La aceeași dată ,cursurile la termen ale dolarului canadian la Paris erau:
30 zile:1 CAD=0,8169 FF
90 zile:1 CAD=0,8157 FF
180 zile:1 CAD=0,8141 FF
La data respectivă, cursurile la termen ale mărcii la New York erau:
30 zile:1DEM=0,4270 FF
90 zile:1DEM=0,4293 FF
180 zile:1DEM=0,4329 FF
Cursurile la termen diferă în funcție de scadență însă nu sunt riguros proporționale cu mărimea termenului. Principalii factori ce explică aceste anomalii sunt considerațiunile tehnice și financiare precum și faptul că, din diverse motive, anumite scadențe sunt la un moment dat mai căutate ca altele.
In cazul unei cotații certe , reprecicerea la termen a unei monede este exprimată printr-un ecart negativ iar deprecierea printr-un ecart pozitiv.
Acesta afirmație se verifică ușor transpunând într-o cotație certă cursurile la termen din exemplele anterioare, exprimate mai sus în forma unei cotații egale cu 1, cotația certă se obține făcând raportul:
1/ cotație incertă
Aplicând acestă regulă la exemplele precedente se obține:
Pentru dolarul american cotat la Paris:
30 zile:1FF=0,1490 $
90 zile:1FF=0,1461 $
180 zile:1FF=0,1428 $
Pentru dolarul canadian cotat la New York:
30 zile:1$=1,2242 CAD
90 zile:1$=1,2259 CAD
180 zile:1$=1,2283 CAD
Pentru marca germană cotată la New York:
30 zile:1$=2,3419 DEM
90 zile:1$=2,3295 DEM
180 zile:1$=2,3100 DEM
Reportul și deportul sunt adesea exprimate sub forma de procentaj anual din cursul la vedere:
Astfel notând:
X0-curs la vedere;
Xt-curs la termen;
t-scadența;
Rt-raport la termen t
Dt- deport la termen t
Relația va fi:
–
In cazul în care cursul la vedere al dolarului american la Paris este 0,6550 iar dolarul american înregistrează la termen de 3 luni un raport de 0,1900, acest raport se exprimă în formă procentuală (anual ) astfel:
0,19 360×100
–– x –––- =11,42%
6,65 90
De regulă marile gazete publică atât mărimea absolută a reportului și deportului cât și mărimea procentuală.
Pe piața valutară tranzacțiile se efectuează pentru termene de la 3-7 zile la 1,2,3,6,9,12,18 luni și 2,3,5 ani.
In principiu toate monedele convertibile pot fi negociate la termen , pentru scadențele cuprinse între 3 zile si 6 luni, e posibilă obținerea de cursuri la termen pentru toate monedele utilizate în schimburile internaționale.
Pentru scadețele între 12 și 24 de luni e imposibil de tranzacționat valute de mai puțină importanță precum: francul belgian, lira italiaăa, peseta spaniolă etc. Peste doi ani pot fi negociate la termen doar dolarul american, francul elvețian și lira sterlină.
Pentru a efectua operațiuni de schimb valutar la termen, băncile pretind constituirea unui depozit de garanție. Dacă fluctuațiile sunt importante băncile pot solicita o garanție suplimentară.
Operațiunile la termen se efectuează direct de către bancă sau prin intermediul firmelor de brokeraj. Aceste operațiuni nu sunt niciodată cotate la bursă, deci nu există cursuri la termen oficiale.
In perioada de stabilitate, operațiunile la termen sunt mai puțin importante decât cele la vedere.
In mod tradițional, băncile centrale nu intervin pe piața la termen pentru a lupta contra speculațiilor, deoarece prin diminuarea reporturilor și a deporturilor ar permite speculatorilor să opereze cu cursuri valutare favorabile, facilitându-le astfel jocul.
1.4.DEZVOLTAREA PIEȚEI VALUTARE; PRINCIPALELE PIEȚE VALUTARE
După adoptarea noilor prevederi din statulul FMI care permit țărilor membre să opteze pentru practicarea unor cursuri de schimb flotante, piețele valutare internaționale au cunoscut o dezvoltare considerabilă.In cadrul acestora volumul tranzacțiilor curente poate atinge dimensiuni semnificative(astfel se apreciază că actualmente peste 300.000.000.000 dolari pot fi schimbați ăntr-o singură zi pe ansamblul piețelor financiare).
Principalele piețe sunt localizate în 3 zone geografice – Europa, America de Nord și Extremul Orient.
In Europa piața este activă începând cu orele 900 -1000 și se oprește către orele 1700 . Când piața se închide în Europa, ea începe să funcționeze in S.U.A, iar când piața S.U.A se închide, tranzacțiile încep în Extremul Orient unde încetează când încep operațiile la Zurich, deci piața valutară e continuă și funcționează 24 din 24 de ore.
Piețele financiare europene sunt mari centre ale pieței valutare, cele mai importante sunt :Londra, Frankfurt, Zurich. Ele evoluează în strânsă interdependență și sunt legate de alte centre de mai mică importanță ca: Amsterdam , Bruxelles, Geneva, Hamburg, Madrid, Milano, Oslo, Paris, Roma, Stockholm etc.
Londra rămâne în pofida conccurenței tot mai puternice a New-York-ului, piața valutară cea mai importantă a lumii, prin volumul tranzacțiilor și numărul participanților, aici sunt negociate toate valutele convertibile, tranzacții facilitate de prezența unei importante piețe a eurovalutelor.
Frankfurt este principala piață financiară germană însa piața valutară nu e concentrată în acest oraș. Tranzacțiile majore au loc între bănci la Dusseldorf, Munchen,Hamburg.
Zurich este al treilea centru european ca importanță , însa la fel ca și în Germania, piața elvețiană nu este concentrată într-o singură localitate, se efectuează operațiuni valutare la :Bassell, Berna, Geneva, Laussane, Lugano. La Zurich se negociază dolarul american și toate valutele europene.
America de Nord a devenit un centru semnificativ pentru piața valutară la mijlocul anilor 70, în prezent piața valutară de la New York este aproape la fel de importantă ca cea de la Londra.
Deși New York-ul este principalul centru nord-american, el nu este singurul, tranzacții semnificative au loc și la Chicago, Boston, Philadelphia, San Francisco și Los Angeles.
In Canada, tranzacțiile s-au concentrat treptat la Toronto și Montreal, piețe strâns legate de cea de la New York.
In Extremul Orient, principalele centre sunt Tokyo, Hong-Kong și Singapore . Piața din Tokyo este în întregime o piața dolar-yen , se mai tranzacționează și lira sterlină și marca germană, banca centrală japoneză fiind foarte activă pe piața valutară.
Pe piața din Hong-Kong se tranzacționează dolarul american-marca germană, dolar american – dolarul Hong-Kong, dolarul american-yen, lira sterlină-dolar și dolarul american-francul elvețian.
CAPITOLUL 2
Factorii determinanți ai cursului de schimb VALUTAR
Cursul valutar este variabil datorită unor factori economici, politici , monetari, sociali etc. , care influențează puterea de cumpărare externă a unui monede. Metodele actuale de analiză utilizate în explicarea dinamicii cursurilor de schimb se bazează nu numai pe estimarea impactului determinanților curenți ai cursului de schimb ci și a celui exercitat de către factorii cu acțiune” pe termen lung “, problema fiind foarte complexă , s-au elaborat modele diverse de abordare și de studiere a factorilor de influență.
Modelul dinamic:
Stabilirea cursului valutar economic se face ținând seama de influențele conjuncturale ale celor mai importanți factori ce acționează asupra cursului valutar cu aprecieri în timp trecut, prezent și viitor.
Factorii interni:
Factori economici de producție și evaluare prin preț. Producția de bunuri a unei țări este factorul care determină cantitatea de bunuri din acea țară, element care raportat la indicele general al prețurilor dă puterea de cumpărare în legătura cu bunurile respective. In acest indicator se reflectă și nivelul calității, efectele conjuncturii economice , politica fiscală a țării respective.
Influența grupului de factori financiari: dobândă, credit, masă monetară. Volumul masei monetare corelat cu posibilitățile de credit, influențează direct nivelul prețurilor într-o țară. Dacă la un moment dat volumul acesteia crește peste necesarul pieței, adică peste valoarea bunurilor și serviciilor de pe piață, se produce o inflație, iar dezechilibrul care influențează direct puterea de cumpărare a monedei respective.
Intern, instituțiile financiare si de credit pot intervenii direct asupra restrângeri masei monetare prin renunțarea la noi emisiuni de monedă și indirect asupra creditului acționând asupra ratei dobânzii la Banca Centrala. Astfel, cu cât rata dobânzii este mai ridicată, cu atât se reduce cererea generală de credit micșorând nivelul circulației monetare. In acest mod se reduce presiunea inflației asupra prețurilor ce conduce la creșterea puterii de cumpărare. Acest efect este înregistrat și pe piața monetară internațională și apreciat atât pentru prezent cât și pentru viitor având ca efect unele amendări ale cursului valutar și in prezent . Efectul favorabil al unei dobânzi ridicate este de scrută durată se poate duce in viitor la efecte negative precum reducerea producției , creșterea preturilor si apariția șomajului.
Influența grupului de factori din exteriorul sferei economice:
politici, sociali, psihologici . Aceștia influențează indirect economia. Factorii politici se referă la diferitele masuri pe care le poate lua guvernul: măsuri fiscale, măsuri restrictive sau de încurajare a producției uneori subiective , dictate de interese politice . Pe de altă parte o instabilitate politică care duce la nesiguranță in activitatea economică poate fi cauza apariției unor legi nepărtinitoare sau nefavorabile unor acte economice din producție. De asemenea mișcările sociale și grevele creează o situație socială instabilă. Aceste fenomene , atât cele ivite ca urmare a influenței unor factori politici cât și a celor sociali, creează o stare psihică defavorabilă de teamă și nesiguranță , mai ales investitorului străin care ezită să facă o investiție ce ar putea susține activitatea economică internă.
Acești factori subiectivi variabili și relativi nu pot fi bine apreciați pentru momentul trecut. Nu exista încă o relație de determinare a influenței lor asupra cursului valutar.
Factorii externi:
Situația balanței de plăti externe . Balanța de plăti externe este activă atunci când echilibrarea se face prin creșterea rezervei valutare, retragerea monedei proprii de pe piața externă sau prin acordarea de credite altor țări. Dimpotrivă , ea este pasivă când pentru echilibrare este nevoie de primirea de fonduri financiare sau credite externe ori prin reducerea rezervei valutare. Un capitol important al Balanței de plăți externe o formează balanța comercială al cărei conținut este balansarea exportului cu importul. O balanță comercială deficitară înseamnă neacoperirea completă a importurilor, nevoia de valută străina. Acestă situație poate avea loc în cazul insuficienței sau necompetitivității mărfurilor autohtone exportate pe piețele externe.
Balanța unei plăți externe mai cuprinde un capitol foarte important capitol cu străinătatea . Acestea au o influentă directă asupra soldului balanței de plăți externe. Aici sunt evidențiate capitalurile împrumutate de stat sau pe cele plasate spre valorificare în alte țări . Situația Balanței de plăți externe se materializează în nivelul rezervei monetare a Statului , care conduce la variațiuni ale cursului valutar.
Insuficiența valutelor străine poate împiedica importul unor materii sau instalații necesare producției interne fapt care influențează direct producția și puterea de cumpărare.
Situația excedentului balanței de plăți externe este exact contrară , având consecințe benefice asupra economiei naționale.
In acest domeniu se înregistrează și o influență inversă, adică a cursului valutar asupra balanței de plăți externe. Astfel în momentul când o țară înregistrează scăderea cursului valutar față de alta, atunci exportul bunurilor sale în cealaltă țară se face mai ușor deoarece aceste bunuri devin mai ieftine pe piața celeilalte țări. Dimpotrivă, un curs valutar mai ridicat favorizează importul in țara în care se compară.
Raportul dintre cerere si oferta este un criteriu general al economiei de piața care intervine în diferite domenii ale activității economice. Acest criteriu poate interveni intern influențând prețul mărfurilor și al serviciilor si determina apoi producția acestora. Modificarea prețurilor atât de pe piața internă cât și pe cea externă aduce schimbarea puterii de cumpărare și deci a cursului valutar. Dar raportul cerere-ofertă poate acționa prin intermediul exportului și a importului pe piață, intervenind direct asupra monedei unei țări. Astfel, țara care are o balanță excedentară intră în posesia valutelor străine; în caz contrar trebuie să caute o astfel de valută pe piața internațională. Prețul acestora va fi determinat de raportul cerere-ofertă a valutei pe piața internațională
Factorii politici sociali și psihologici specifici economiei mondiale sunt similari celor analizați pe piața internă. Se pot citi in plus cazuri excepționale: embargouri, războaie, recesiuni datorită schimbărilor politice, a acordurilor politice internaționale. Acești factori sunt de asemenea subiectivi , relativi, imprevizibili și greu de apreciat ca influență asupra cursului valutar.
Atât factorii de influență internă cât și cei externi sunt studiați și analizați de băncile centrale și de instituțiile financiare internaționale. Concluziile acestora, care se comunică tuturor, au o mare importanță pe piața valutară contribuind substanțial la determinarea puterii de cumpărare.
Model privind substitutivitatea monedelor
Abordarea monetară presupune ca deținerile de monedă și active naționale sunt fie deținerile de active, fie creșterea cheltuielilor contului curent.Astfel se presupune că rezidenții unei țări nu dețin monedă străină sau dețin cantități ce nu variază în raport cu schimbarea ratei dobânzii , cu raportul dintre rata de schimb la vedere și cea la termen.Faptul esențial ce stă la baza substitutivității monedelor este acela că cererea de bani a populației nu se definește pentru moneda națională , ci pentru un grup de monede . De aceea cererea populației pentru moneda națională poate să fie sau nu o funcție stabilă și bine definită.Această constatare se referă la măsura în care autoritatea monetară poate afecta cantitatea de monedă.
Există două tipuri ale substutivității monedelor.Unele interpretează orice excedent sau deficit al contului curent ca fiind reflectarea excesului cererii sau ofertei de monedă națională în raport cu moneda străină.
Modelele lui Barro (1978) și Calvo și Rodriguez (1977) , fac parte din această categorie. Cea de-a doua clasă de modele ale substituției monedelor pune accentul pe alte aspecte , aceste modele privesc oferta de monedă ca fiind un fenomen universal în contextul unei piețe internaționale a capitalului puternic integrate.
Substitutivitatea monedelor este inclusă într-un model , presupunînd că rata dorită a deținerilor de monedă străină este o funcție a variațiilor așteptate ale ratei de randament care este egală cu rata reală a modificării ratei reale de schimb.
Deoarece rata de acumulare a valutei este o funcție a ratei reale de schimb, în timp ce modificările ratei de schimb depind de rata reală de schimb și de stocul de monedă străină (pentru orice ofertă internă de bani dată ) , există o soluție statică pentru rata reală de schimb și stocul real din fiecare categorie de monedă , pentru orice rată de creștere monetară internă dată .
In modelul Calvo-Rodriguez , viteza lentă de ajustare a portofoliului este cea care determină acest fenomen. De exemplu , o rată mai ridicată a creșterii monetare conduce la un salt imediat al ratei de schimb, la un salt de mai mici proporții în pretul bunurilor interne și la dețineri statice de monedă străină mai mari.Creșterea monetară mai rapidă implică o depreciere mai rapidă a ratei de schimb , care, previzionată rațional, face ca populația să-și modifice compoziția portofoliului în favoarea valutei.Deoarece ajustarea nu este instantanee (și poate fi atinsă numai prin excedentul contului curent ) deprecierea monedei va provoca ,inițial,reducerea averii reale , iar cererea pentru produsele necomercalizate scade .Prețul relativ al acestora trebuie și el să scadă ( rata reală de schimb trebuie să se deprecieze). Odată cu creșterea excedentului contului curent , crește gradual și averea reală , iar rata reală de schimb se apreciază, tinzînd către alocarea pe termen lung.
Există câteva trăsături importante ale acestui model. In primul rând , depășirea limitelor apare datorită ajustării lente a activelor, în timp ce modelul Dornbusch apare datorită ajustării lente a prețurilor bunurilor. In al doilea rând , împărtășește ca și alte modele, ideea că echilibrul contului curent variază pe termen scurt , răspunzînd la modificările ratei reale de schimb .
In al treilea rand, Frenkel și Rodriguez (1981) au interpretat depășirea limitelor într-un mod interesant.Ei au arătat următoarele:
“De vreme ce prețul în valută al bunurilor comercializate este presupus dat , acumularea de monedă străină este echivalentă cu o acumulare a cererilor pentru stocul de produse comercializate , Din aceasta perspectivă , modelul substituției monedelor poate fi exprimat în termeni de alegere și substituție între moneda națională și bunurile comercializate.Ca urmare a creșterii ratei de expansiune monetară , deținătorii de active doresc să se pună la adăpost împotriva riscului inflației prin modificarea compoziției portofoliului , optînd pentru bunurile comercializate.
Ei au continuat prin a arata că , în cazul în care bunurile comercializate reprezintă adăpostul față de inflație , în același model , efectul generat de impactul creșterii așteptate a inflației va fi situarea sub limită a ratei de schimb.
In timp ce modele monetare ale substituției monedelor se concentrează pe efectele modificărilor ratei de schimb asupra deținerilor de valută (și invers), din punctul de vedere al unei singure monede , modelele globale ale substituției monedelor se concentrează pe dependența dintre categoriile de bani..
Aceste chestiuni sunt mai bine întelese prin luarea în considerare a cazului extrem în care populația deține acea categorie de bani considerată a fi mai ieftin de păstrat ( cei care au cea mai scăzută rată a inflației)
Wallace (1979) a fost cel mai important susținator al acestei teze.Monedele diferitelor țări sunt privite ca fiind perfect substituibile și de aceea rata de schimb pentru orice pereche particulară de monede este nedeterminată.Această nedeterminare ne arată motivul pentru care ratele de schimb sunt foarte schimbătoare , ca și motivul pentru care guvernul ar trebui să fixeze rata de schimb.
Cele mai multe monede se concentrează , însă,asupra substituției valutare perfecte.In aceste modele populația deține monedă atât în scopul tranzacțiilor, cât și pentru alte scopuri.Componența dorită a deținerilor de monedă este în funcție de ratele dobânzii : cu cât este mai mare rata internă a dobânzii cu atât va fi mai mare fracțiunea din deținerile de bani în valută ( deoarece costurile de oportunitate ale deținerilor sunt mai mici).
Trăsătura esențială a modelului global al substituției monedelor poate fi observată prin luarea în considerare a a statisticilor comparative privind creșterea ofertei de monedă națională . O asemenea creștere bruscă duce la creșterea prețurilor interne și la descreșterea ratei interne a dobânzii . Acest lucru face ca deținerea de monedă internă să devină mai atractivă atât, pentru rezidenți, cât și pentru cetățenii străini.Intrucât cetățenii străini ( și rezidenții ) își schimbă comportamentul, preferând să dețină valută în locul monedei naționale , va avea loc o creștere a prețurilor externe.
Așadar, datorită substituției monedelor , creșterea stocului de monedă în țara de referință este echivalentă cu creșterea ofertei mondiale de monedă .Inflația se transmite prin substituția monedelor : cu cât este mai mare substitutivitatea monedelor , cu atât mai mare este gradul de transmisie.
2.1.CURSURILE VALUTARE ȘI RATA INFLAȚIEI
Unul din cei mai importanți factori de influență asupra cursurilor valutare este inflația.
Inflația este un proces complex, datorat unor multiple dezechilibre din economie cu caracter general și o evoluție continuă. Deși inflația este expresia unei serii de dezechilibre economice, creșterea generalizată și persistentă a preturilor rămâne caracteristica esențială care pune în evidență acest proces.
Creșterea generală a prețurilor are ca efect diminuarea puterilor de cumpărare, astfel pe măsură ce prețurile cresc, puterea de cumpărare scade în relație directă.
Fenomenul inflației are drept cauză principală dezechilibrul dintre cerere(materializată în masa monetară) și oferta(reprezentată de numărul de bunuri si servicii) confruntate pe piața. Acest dezechilibru are mai multe cauze precum:
inflația prin cerere: creșterea prețurilor se datorează creșterii generale a cererii de bunuri și servicii în raport cu oferta globală insuficientă sau neelastică.
Inflația prin costuri : în țările aflate în creștere economică apar distorsuni între prețuri și salarii.
Inflația importată: odată cu importul bunurilor și mai ales a materiilor prime apare și riscul unei inflații specifice. Creșterea prețurilor acestor elemente importante , fie ca urmare a condițiile de pe piața externă fie a riscurilor contractuale sau valutare conduc la creșterea costurilor de producție și deci a prețurilor de vânzare.
Inflația structurală: în țările în care se petrece o dezvoltare accelerată a economiei se impune imoblizarea intensivă a factorilor de producție. Nevoia de finanțare rapidă pentru creșterea capacității de producție sau pentru noi tehnologii conduce la apelul la credite interne sau finanțare bugetară, distribuire de venituri fără contrapartidă imediată, situație în care cererea crește rapid și afluxul monetar creează premisele unui proces inflaționist de tip cerere.
Inflația este un fenomen prelungit care se autoalimentează iar pe termen mediu și lung cursul de schimb al unei valute depinde de rata inflației din țara respectivă.
Variațiile cursului de schimb între doua monede A si B sunt în funcție de diferențialul inflației existent între economiile țărilor A și B. Acesta concluzie a fost elaborată de economistul suedez G.Cassel în anul 1918 sub numele de “Teoria parității puterilor de cumpărare”. Teoria stabilește o relație între diferența dintre ratele inflației existente între 2 țări și evoluția comparativă a cursurile monedelor lor pe piața valutară, deci cursul valutar evoluează în funcție de puterile de cumpărare ale celor doua monede.
De exemplu dacă puterea de cumpărare a francului francez se degradează în raport cu puterea de cumpărare a mărcii germane ceea ce se întâmplă deoarece rate inflației în Franța este mai mare decât rata inflației în Germania , cursul valutar al fracului francez în raport cu marca pe piața valutară va trebui mai devreme sau mai târziu să se modifice astfel încât puterile de cumpărare ale celor două monede să ajungă la echilibru.
Această modificare va fi teoretic egală cu diferența dintre ratele inflației . Deci, în cazul a două valute A și B, variația cursului valutar A în raport cu cursul valutar B trebuie să fie egal cu diferența dintre rata inflației din țara A și rata inflației din țara B.
Conform teoriei parității puterilor de cumpărare, factorul care explică evoluția cursurilor valutare este, așadar, diferența dintre ratele inflației din diverse țări.
Presupunem că in momentul t cursul de schimb între francul francez și marca germană este 1 DM = 2,10 FF și că în momentul respectiv costul vieții în cele două țări era 100. In ipoteza că, datorită inflației, peste 2 ani, costul vieții crește cu 110% în Germania și cu 120% în Franța, cursul valutar rezultat prin aplicarea mecanică a teoriei parității puterilor de cumpărare va fi:
t+2 120/100
C = ––––- x 2,10 = 2,29
v 110/100
In manieră generală, daca se notează cu:
T1,0 – indicele costului vieții (rata inflației) în țara 1 în perioada 0
T1,t – indicele costului vieții (rata inflației) în țara 1 în perioada t
T2,0 – indicele costului vieții (rata inflației) în țara 2 în perioada 0
T2,t – indicele costului vieții (rata inflației) în țara 2 în perioada t
0
C – curs valutar în perioada 0
v
t
C – curs valutar în perioada t
v
t T1,t/ T1,0 0
C = ––––- x C
v T2,t /T2,0 v
Teoria parității puterilor de cumpărare se bazează pe 3 ipoteze:
piețele financiare sunt perfecte: această perfecțiune se reflectă prin absența controalelor administrative, a cheltuielilor de tranzacționare și a fiscalității
piețele de bunuri sunt perfecte: această perfecțiune se reflectă prin absența taxelor vamale, a cheltuielilor de tranzacționare și a oricăror genuri de reglementări
structura consumului agenților economici din diverse țări este identică
Testele empirice efectuate pentru a verifica valabilitatea teoriei amintite arată că aceasta nu se confirmă decât pentru termen mediu și lung. Pe termen scurt există însă importante deviații între diferențialul inflației și diferențialul valutar.
Pe termen scurt, variațiile cursurilor valutare sunt influențate mai puternic de anticipații, de evoluția ratelor dobânzii și de mișcările de capitaluri decât de diferențialul inflației.
2.2.CURSURILE VALUTARE ȘI RATA DOBÂNZII
Rata dobânzii exercită o dublă influență asupra cursurilor valutare. Pe de o parte variațiile ratei dobânzii determină în condiții “caeteris paribus” fluctuațiile cursurilor valutare la vedere . Pe de altă parte variațiile ratei dobânzii determină , conform teoriei parității ratelor dobânzii, cursurile valutare la termen.
Pentru ilustrarea influenței cursurilor ratei dobânzii asupra cursurilor valutare la vedere ,presupunem, de exemplu că autoritățile americane decid din considerente de politică monetară, creșterea ratei dobânzii. In condiții “caeteris paribus” această creștere a ratei dobânzii incită investitorii internaționali să lichideze activele lor în alte valute pentru a achiziționa titluri în dolari (bonuri de tezaur emise de trezoreria S.U.A, certificate de depozit emise de către băncile americane etc.)Vânzarea de valută și cumpărarea de dolari au ca efect creșterea cursului de schimb al dolarului în raport cu alte valute. Invers , scăderea dobânzilor în S.U.A incită investitorii să-și lichideze acțiunile în dolari și să-și plaseze capitalurile în alte valute. Aceste vânzări de dolari și cumpărări de alte valute au ca efect scăderea cursurilor monedei americane.
Influența ratei dobânzii nu se limitează la determinarea cursurilor valutare la vedere ce se exercită și asupra cursurilor valutare la termen.
Teoria parității ratelor dobânzilor, formulata de J.M.Keynes se rezumă la fraza: cursurile la termen ale valutelor tind să se apropie de paritatea ratelor dobânzii. Reportul sau deportul unei valute A față de o valută B sunt, în aceste condiții, determinate de diferențele de dobânzi practicate pe piețele monetare ale monedelor A si B.
Relația dintre cursul valutar la termen și cursul valutar la vedere respectiv teoria parității ratelor dobânzii se explică prin următorul exemplu:
La data de 8 martie 1997, “Wall Street Journal” informează că pe piața la vedere cursul de schimb al francului francez în raport cu dolarul american era 1$ = 7,23 FF.
Aceeași sumă de informații arată că marca germană se negocia la vedere pe baza unui curs de 1$ = 2,3890 DM, iar la termenul de 90 zile pe baza unui curs de 1$ = 2,3649 DM.
Aceste informații conduc la punerea a două probleme, și anume:
factorii care explică și justifică faptul că cursul valutar la termen diferă de cursul valutar la vedere;
motivul pentru care, la un moment dat, prețul la termen al dolarului este mai mare decât prețul său la vedere; în cazul în care este vorba de francul francez, pe când acest preț este mult mai mic în cazul în care este vorba de marca germană.
Răspunsurile la aceste două probleme sunt oferite de “teoria parității ratelor dobânzii”.
Presupunem că o bancă dispune de lichidități în dolari și că încearcă să plaseze aceste lichidități astfel încât rentabilitatea plasamentelor respective să fie maximă. Banca poate plasa absolut liber fondurile sale la New York sau la Frankfurt. Ipotezele suplimentare se referă la ratele dobânzilor pe cele 2 piețe, la cursul valutar la vedere și la volumul lichidităților de care dispune banca:
t: rata dobânzii pe termen scurt (sase luni) pe piața bonurilor de tezaur de la Frankfurt
t’: rata dobânzii pe termen scurt (sase luni) pe piața bonurilor de tezaur la New York
cursul valutar la vedere este: 1$=3DM
banca dispune de un capital C, suma care este egală cu prețul unei mărci germane pe piața la vedere.
Banca are două posibilități: fie transferă capitalul sau disponibilul banesc la Frankfurt, fie investește respectivele pe piața americană a bonurilor de tezaur.
In cazul în care transfera C dolari pe piața monetară de la Frankfurt, banca va obține 1 DM, pe care o va plasa la un termen de 6 luni, cumpărând bonuri de tezaur. După scurgerea perioadei de 6 luni, banca va obține suma: (1+t) DM. Insă, cumpărând bonuri de tezaur pe piața de la Frankfurt, banca se expune unui anumit risc valutar. Este adevărat că ea obține o rentabilitate de, presupunem, 12% pentru o perioadă de 6 luni, dar, în aceeași perioadă, marca germană poate scădea cu, să spunem, 10% față de dolar.
Pentru a se proteja contra acestui risc, banca vinde acum la termen suma de (1+t) DM de care va dispune peste 6 luni. Această vânzare se face la un anumit curs T, cursul la termen al mărcii germane în raport cu dolarul american.
Efectuând aceasta vânzare la termen, banca este sigură că va încasa la sfârșitul celor 6 luni suma de: (1+t)T dolari.
In cazul în care își plasează fondurile la New York, banca va obține la sfârșitul celor 6 luni suma de: C(1+t) dolari. Insă, în condițiile în care cele două piețe comunică perfect, plasamentul fondurilor la Frankfurt și plasamentul la New York sunt echivalente:
T(1+t)=C(1+t’)
Din aceasta relație rezultă:
1+t’
T=C x –-
1+t
De aici rezulta că , pentru marca germană cursul la termen depinde de cursul sau la vedere și de ratele dobânzii practicate pe piața germană și pe piața americană la titlurile financiare care prezintă același risc.
Daca rata dobânzii pe piața de la Frankfurt este mai mare decât rata dobânzii de pe piața de la New York, cursul la termen al mărcii germane, T, este mai mic decât cursul sau la vedere. Marca germană înregistrează atunci la 6 luni un deport egal cu diferența dintre cursul la vedere și cursul la termen.
Presupunem că:
t =12%
t’=10%
C=1/3,
Cursul la termen, T, va fi:
1,06
T=1/3 x ––– = 0,3365
1,05
In situația de echilibru pe piața valutară, reportul sau deportul sunt egale cu diferențialul ratelor dobânzii de pe piețele monetare respective.
Dacă rata dobânzii pe piața de la Frankfurt este mai mare decât rata dobânzii pe piața de la New York, banca va obține un câștig mai mare investind fondurile sale pe piața monetară germană, insă, pentru a se acoperi la termen, ea vinde mărcile germane la un preț mai slab ce diminuează câștigul realizat pe piața monetară.
Invers, daca rata dobânzii pe piața de la Frankfurt este mai mică decât rata dobânzii de pe piața de la New York, banca beneficiază de un câștig mai mic prin investirea fondurilor sale pe piața de la Frankfurt, însă, când se acoperă la termen, ea vinde mărcile germane la preț superior cursului la vedere, ceea ce compensează în parte câștigul mai mic realizat prin venirea sa la Frankfurt.
Diferențialul ratelor dobânzii constituie un factor explicativ importat al modului în care se formează cursurile la termen însa formarea cursurilor la vedere și la termen depind de cel puțin alți doi factori. In primul rând, o influență hotărâtoare atât asupra cursurilor la vedere cât și asupra cursurilor la termen o au cererea și oferta de valută, generate de comerțul internațional adică importurile și exporturilor de bunuri si servicii.Inal doilea rând, un factor determinant al cursurilor la termen a cărui acțiune nu poate fi neglijată îl constituie însăși anticipațiile cu privire la cursurile la vedere viitoare ale diverselor valute.
Teoria parității dobânzii constituie și o explicație a acestor mișcări internaționale de capitaluri, acestea din urmă fiind generate de variațiile relative ale ratelor dobânzii practicate pe piețele monetare din diverse centre financiare.
In vederea explicării teoriei parității ratelor dobânzii si a mecanismelor acesteia, în figura nr.2.2.1 din anexă sunt reprezentate pe abscisă reportul sau deportul în procente anuale iar pe ordonată diferențialul ratelor dobânzii exprimat tot în procent anual.
Admitem că este vorba doar de două țări: SUA și Germania și că în aceste țări nu există control valutar sau alte piedici administrative în calea mișcărilor internaționale de capitaluri.
Dreapta OO’ reprezintă situația de echilibru. In fiecare punct de pe această dreaptă, teoria parității ratelor dobânzii este respectată, deoarece un anumit diferențial al ratelor dobânzii este compensat în întregime de un deport sau report pe piața valutară. Presupunem, pentru simplificare, că plasamentele pe piețele monetare americană și germană nu prezintă nici un fel de risc, indiferent de ce natură este, iar scadența operațiunilor de plasament efectuate este absolut identică cu scadența operațiunilor de schimb efectuate pe piața valutară.
In aceste condiții pot exista două cazuri:
diferențialul ratelor dobânzii este mai mare decât diferențialul valutar
diferențialul ratelor este mai mic decât diferențialul valutar
Primul caz e reprezentat prin punctul A din figură. Ratele dobânzilor de pe piața monetară americană sunt mai mari cu 1,5% decât ratele dobânzilor de pe piața monetară germană, pe când deportul la termen al dolarului față de marca germană nu este decât 0,5%. Pentru ca paritatea ratelor dobânzii să fie respectată, ar fi trebuit ca deportul să fie 1,5%.
Aceste dezechilibre determină o ieșire de capitaluri germane cu destinația SUA, căci, in modul acesta, ele beneficiază de un câștig net și fără risc de 1%. Intr-adevăr, cumpărînd de exemplu, bonuri de tezaur americane, un investitor va obține un câștig brut mai mare cu 1,5% față de cel obținut pe piața monetară germană. Pentru a evita un risc de depreciere a monedei americane față de marca germană investitorul respectiv va vinde imediat la termen dolarii obținuți pe piața valutară; această vânzare se face cu un deport de 0,5%, ceea ce duce la amintitul câștig net de 1%.
Mișcările de capitaluri amintite au drept consecință restabilirea parității ratelor dobânzii. Reechilibrarea respectivă se explică prin două fenomene.
In primul rând, ieșirea de capitaluri germane cu destinația SUA determină majorarea deportui dolarului deoarece creșterea cererii de dolari pe piața valutară la vedere duce la o creștere a cursului său la vedere iar creșterea simultană a ofertei de dolari pe piața valutară la termen duce la scăderea prețului la termen al dolarului.
In al doilea rând, intensificarea mișcărilor de capitaluri germane sporește lichiditatea pieței monetare americane și diminuează lichiditatea pieței monetare germane ceea ce determină o scădere a ratei dobânzii la New York și o creștere a ratei dobânzii la Frankfurt.
In consecință, în mod treptat, deportul dolarului tinde să crească iar diferențialul ratelor dobânzii tinde să se reducă. Această restabilire a parității ratelor dobânzii poate fi, eventual, favorizată prin deciziile autorităților germane care încearcă să majoreze ratele dobânzii de pe piața lor monetară pentru a frâna ieșirile de capitaluri (având in vedere că ieșirile de capitaluri duc la sporirea ofertei de mărci și, deci, la scăderea cursului mărcii și la scumpirea importurilor germane).
Al doilea caz, în care diferențialul ratelor dobânzii este mai mic decât diferențialul valutar, este reprezentat prin punctul B din figură. Dobânzile americane sunt mai mari cu 1,5% decât ratele dobânzii de pe piața monetară germană, însa deportul dolarului față de marca germană este de 2,5%. Respectarea parității dobânzii ar fi necesitat un deport de 1,5%.
Acest dezechilibru determină o ieșire de capitaluri din SUA spre Germania. Deși ratele dobânzii sunt mai mari în SUA, deținătorii mărcii nu sunt stimulați să investească în SUA, iar deținătorii de dolari sunt stimulați să-și plaseze resursele pe piața monetară germană deoarece procedînd astfel beneficiază de un randament fără risc de 1%.
Un deținător de mărci germane va obține un randament mai mare de 1,5% plasîndu-și fondurile la New York, însă acest câștig va fi anihilat de deportul de 2,5% pe care îl va suferi vânzînd la termen dolari pentru a se proteja împotriva riscului valutar.
Mișcările de capitaluri amintite vor determina restabilirea parității ratelor dobânzii. Această reechilibrare se explică prin cele două fenomene deja prezentate care acum se desfășoară însă în sens invers.
In primul rând, intrările de capitaluri la Frankfurt determină reducerea deportului, deoarece creșterea ofertei de monedă americană pe piața valutară induce o scădere a cursului său la termen iar creșterea simultană a cererii de dolari pe piața la termen induce o creștere a cursului la termen al dolarului.
In al doilea rând, identificarea mișcărilor de capitaluri americane sporește lichiditatea pieței monetare germane și reduce lichiditatea pieței monetare americane, ceea ce determină o scădere a dobânzilor la Frankfurt și o creștere a dobânzilor la New York.
In consecință, în mod treptat, deportul dolarului tinde să reducă iar diferențialul ratelor dobânzii tinde să crească. Asemănător, restabilirea parității ratelor dobânzii poate fi, eventual, favorizată de deciziile autoritătilor monetare, care pentru a frâna mișcările de capitaluri și consecințele lor negative, acționează asupra nivelului ratelor dobânzilor.
Teoria parității ratelor dobânzii constituie un cadru de referința util pentru explicarea atât a diferențialului valutar, adică a ecartului între cursul valutar la vedere și cursul valutar la termen al unei anumite monede, cât și a mișcărilor internaționale de capitaluri. Cu toate acestea există cel puțin patru factori instituționali care fac ca realitatea să se abată în măsura mai mare sau mai mică de la norma teoretică. In primul rând disponibilitățile de fonduri susceptibile a fi utilizate în operațiunile de arbitraj valutar sunt limitate. Volumul mișcărilor de capitaluri, când acestea sunt disponibile depinde de condițiile de creditare practicate în relațiile dintre piețele financiare și de libertatea de acțiune a diverșilor operatori.
In al doilea rând, controlul valutar limitează valabilitatea teoriei parității ratelor dobânzii.
In al treilea rând, rata nu constituie decât un factor orientativ pentru atitudinea și comportamentul arbitrajiștilor, deoarece strategia acestora depinde și de factori calitativi, cum ar fi, de exemplu, lichiditatea plasamentului. In fine, există și un alt element care trebuie luat în considerare: speculația care nu se manifestă decât în perioade de crize de încredere în viitorul unei monede, însă, în măsura în care speculația intră realmente în joc, produce reporturi sau deporturi anormale, foarte îndepărtate de cele care rezultă în mod teoretic din paritatea ratelor dobânzii.
2.3.CURSURILE VALUTARE ȘI SOLDUL BALANȚEI DE PLĂȚI
Balanța de plăți a unei țări este un tablou statistic întocmit la intervale de timp regulate. Obiectul său este reflectarea în forma contabilă a ansamblului de fluxuri de active reale, financiare și monetare între rezidenții unei economii și nerezidenți, în cursul unei perioade de timp determinate (de regulă un an de zile).
Informațiile conținute în balanța de plăți a unei țări prezintă un interes deosebit pentru explicarea cursului valutar. Balanța de plăți înregistrează într-o forma exhaustivă tranzacțiile economice dintre țara în cauză și restul lumii.
Deficitul sau excedentul anumitor solduri ale balanței de plăți pot explica nivelul cursului valutar. Astfel un deficit determină creșterea cererii de valută ceea ce face ca, în condiții “caeteris paribus” cursul monedei naționale să scadă pe piața valutară. Invers, un excedent determină creșterea cursului monedei pe piața valutară.
Pentru explicarea evoluției cursurilor valutare interesează în mod deosebit: soldul balanței comerciale, contul curent, contul de capital.
Balanța comercială reflecta încasările și plățile aferente exporturilor și importurilor de mărfuri. Soldul balanței comerciale este pozitiv dacă valoarea exporturilor e mai mare decât valoarea importurilor iar soldul acesteia e negativ în cazul invers.
In condiții “caeteris paribus”, o balanță comercială excedentară are tendința de a creste nivelul cursului valutar; o balanță comercială deficitară are tendința de a reduce nivelul cursului valutar, de precizat faptul că, în regim de liberă convertibilitate prețul unei monede A în raport cu o monedă B nu e determinat de situația balanței comerciale dintre A și B ci de situația balanței fiecărei țări cu restul lumii.
Contul curent cuprinde balanța comercială, reprezintă o înregistrare contabilă cu dublă intrare a tuturor fluxurilor de bunuri și servicii dintre țări. El reprezintă suma tuturor tranzacțiilor curente. Veniturile obținute din exporturi, importuri, turism, veniturile obținute din dividende și dobânzi care circulă spre și dinspre străinătate, încasările și plățile privind asigurările și transportul ca și alte fluxuri determinate de diferite tranzacții sunt înregistrate în acest document. Soldul contului curent reprezintă diferența dintre credite (exporturi, venituri din turism, dividende și dobânzi încasate din străinătate, etc.) și debite (importuri, cheltuieli cu turismul în străinătate, etc.)
Contul de capital: înregistrează toate tranzacțiile cu active de capital dintr-o țară și partenerii ei străini. Împrumuturile externe, achiziționările de titluri din străinătate, retragerile din conturile bancare din străinătate reprezintă tranzacții de capital. Uneori se face distincție între tranzacțiile de capital pe termen scurt și lung, dar acest lucru nu este relevant, în lipsa unei distincții între cele două categorii de tranzacții, situația netă a contului de capital (credite minus debite) este egală și de sens opus cu situația netă a contului curent.
Situația netă a contului de capital arată, de asemenea, în ce măsură îndatorarea netă a țării față de străinătate s-a modificat în perioada de timp pentru care s-a întocmit balanța de plăți.
Distincția cea mai importantă în cadrul contului de capital este cea între tranzacțiile obișnuite, normale și cele întreprinse de guvern – fie în regim de rate fixe de schimb, fie cu intenția de a influența rata de schimb (în condițiile ratelor flexibile).
Astfel, la o rată de schimb fixă, dacă guvernul intervine pe piața pentru influențarea ratei de schimb, se consideră că acesta se află într-o situație excedentară atunci când cumpără mai multă valută decât vinde (de exemplu, acumulează active străine sau plătește datorii către partenerii străini) și că se află într-o situație de deficit atunci când vinde active străine (sau se împrumută în exterior).
Balanța de baza acumulează rezultatele balanței tranzacțiilor curente și ale balanței mișcărilor de capitaluri pe termen lung. Soldul reflectă situația economică a unei anumite țări, constituind un bun instrument pentru explicarea nivelului cursurilor valutare. In explicarea evoluției pe termen mediu a cursului valutar se iau în considerare soldul balanței comerciale și soldul balanței tranzacțiilor curente (a contului curent).
Creșterea deficitului comercial nu poate avea decât un efect negativ asupra evoluției cursului valutar. Invers, reducerea deficitului tranzacțiilor curente exercită un efect favorabil asupra evoluției cursului valutar.
CAPITOLUL 3
PIAȚA VALUTARĂ ÎN ROMÂNIA
3.1.CADRUL INSTITUȚIONAL AL PIEȚEI VALUTARE
Potrivit legii sale, Banca Națională a României stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul României.
a) Emite reglementări cu privire la operațiunile cu active externe și aur;
b) Elaborează balanța de plăți;
c) Privitor la cursul de schimb:
– stabilește cursul de schimb al monedei naționale pentru operațiuni
proprii pe piața valutară
– calculează și publică cursurile de schimb medii ale pieței valutare în scop statistic;
– cursul de schimb al pieței valutare interbancare este determinat liber de către cererea și oferta de valută;
– intervine pentru atenuarea fluctuațiilor mari ale cursului de schimb al monedei naționale (regim de flotare susținută);
d) Autorizează persoanele fizice și juridice pentru anumite tranzacții valutare stabilite prin Regulamentul valutar;
e) Păstrează și administrează rezervele internaționale ale statului.
In ceea ce priveste regimul valutar din Romania,
-Nu există o lege valutară, ci Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operațiunilor valutare, care a suferit modificări și completări ulterioare;
-Notificarea de către România – transmisă pe 25 martie 1998 – conducerii FMI referitoare la acceptarea obligațiilor art. VIII, secțiunile 2, 3 și 4 din Statutul FMI;
Acest act stipulează:
– angajamentul autorităților să elimine restricțiile privind operațiunile de cont curent;
– neintroducerea altor restricții în viitor;
– crearea condițiilor cât mai favorabile relansării reformei economice;
– politica valutară nu a suferit modificări semnificative;
Politica Băncii Naționale a României este de accelerare a liberalizării operațiunilor valutare de capital. Calendarul de liberalizare stipulează, în esenta, următoarele:
– liberalizarea fluxurilor pe termen lung pâna în 2003-2004, cu impact asupra economiei reale;
– liberalizarea operatiunilor valutare de capital, cu impact asupra politicii monetare, pâna la data aderarii la Uniunea Europeana".
Prevederile esențiale ale regulamentului valutar sunt;
I. Drepturi ale rezidenților și nerezidenților
Rezidenții și nerezidenții:
– pot dobândi, deține și utiliza orice active în valută (“ full retention”);
– pot deschide conturi în valută și în lei în România, la bănci autorizate;
– pot efectua în mod liber și fără restricții operațiuni valutare curente;
– nerezidenții pot transfera fără restricții în străinătate disponibilitățile valutare deținute în conturi.
II. Accesul pe piața valutară
– Asigurarea convertibilității operațiunilor de cont curent atât pentru rezidenți, cât și pentru nerezidenți;
– Accesul liber al rezidenților și nerezidenților pentru efectuarea de operațiuni de cumpărare și vânzare de valută contra lei;
– Operațiunile de vânzare/cumpărare de valută se pot efectua numai prin intermediarii autorizați de BNR;
– Cumpărarea de valută de către persoanele juridice rezidente și de către nerezidenți se face pe bază de documente;
– Cumpărarea de valută de către persoanele fizice rezidente prin casele de schimb valutar și bănci este nelimitată.
III. Operațiuni valutare de capital
Sunt supuse autorizării prealabile a Băncii Naționale a României următoarele operațiuni de capital, dacă acestea nu sunt de natura datoriei publice externe:
a) admiterea valorilor mobiliare și unităților OPC străine pe piața de capital românească;
b) tranzacții ale rezidenților cu valori mobiliare și unități OPC străine;
c) operațiuni cu valori mobiliare și alte instrumente tranzacționate în mod curent pe piața monetară;
d) credite și împrumuturi financiare acordate de rezidenți nerezidenților, mai puțin operațiunile de leasing financiar pe termen scurt;
e) credite și împrumuturi financiare pe termen scurt, acordate de nerezidenți rezidenților;
f) garanții acordate de rezidenți nerezidenților;
g) operațiuni în conturi curente și de depozit deschise de rezidenți în străinatate;
h) operațiuni în conturi de depozit în lei deschise de nerezidenți în România;
i) transferuri de capital cu caracter personal reprezentând împrumuturi, acordate de rezidenți nerezidenților;
j) importul și exportul de active financiare – instrumente de plată sub formă de numerar.
În scopul evidenței statistice, operațiunile de capital din care rezultă obligații externe derivând din angajamente cu termene mai mari de 1 an, altele decât cele de natura datoriei publice externe, se înregistrează la Banca Naționala a României în "Registrul datoriei private externe a României."
Fac excepție de la prevederile de autorizare băncile, pentru următoarele operațiuni de capital efectuate în nume și cont propriu:
a) tranzacții cu valori mobiliare și alte instrumente pe piața monetară;
b) acordare de garanții, mai putin garanțiile acordate în favoarea nerezidenților în cazuri nelegate direct de comerțul internațional sau de mișcări internaționale de capital sau în care nici un rezident nu participă la operațiunea de bază garantată;
c) operațiuni în conturi curente și de depozit în valută, deschise în străinătate;
d) credite și împrumuturi financiare pe termen scurt.
IV. Încasări și plăți între rezidenți
Încasările și plățile între rezidenți se pot efectua:
– în moneda națională – "leu";
-în valută, stabilite prin regulamentul valutar (fără emitere de autorizații):
– Băncile – pentru operațiuni valutare prevazute în autorizația de funcționare;
– Persoanele juridice – pentru plăți decurgând din contracte de comerț exterior (import, export de bunuri) efectuate în comision și pentru operațiuni valutare decurgând din prestarea de servicii externe (transport, turism);
– Persoanele fizice – pentru operațiuni valutare între ele, cu caracter incidental;
– Persoanele fizice și juridice – care beneficiază de prevederi legale exprese sau pentru operațiuni valutare care decurg din acte de comerț desfășurate în zone libere, porturi, aeroporturi, puncte trecere frontieră, trenuri internaționale, aeronave și nave – pe parcurs extern.
-în valută, între rezidenți, autorizate în mod expres de BNR (prin emiterea de autorizații).
V. Operațiunile nerezidenților în monedă națională
-Operațiunile valutare curente în lei între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți sunt interzise.
Fac excepție:
– plățile efectuate de rezidenți, în favoarea nerezidenților, sub formă de profit, dividende, dobânzi și alte venituri realizate în condițiile prevederilor legale în vigoare;
– plățile efectuate de nerezidenți, în favoarea rezidenților, sub forma impozitelor, taxelor, comisioanelor și spezelor;
– plățile efectuate de nerezidenți, persoane fizice, în favoarea rezidenților, pe durata sederii acestora în România;
– operatiunile valutare curente între rezidenți si nerezidenții menționati la art. 1 pct. 1.2 lit. a.2 (ambasade, consulate, reprezentanțe ale altor țări și ale organismelor internaționale în România).
VI. Controlul valutar
– Băncile răspund de aplicarea corectă a regulamentului valutar;
– BNR supraveghează și controlează respectarea prevederilor regulamentului valutar;
– Limitele maxime ale sumelor în numerar introduse/scoase în/din România per călătorie și persoană sunt:
– în valută: 10.000 USD (sau echivalent);
– în lei: 500.000 lei;
– Obligația, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.18/1994, a rezidenților de a repatria sumele în valută convertibilă obținute din operațiuni cu străinătatea, în termenele prevăzute de această ordonanță.
VII. Caracteristicile principale ale Regulamentului valutar
Regulamentul Băncii Naționale a României nr.3/23.12.1997 privind efectuarea operațiunilor valutare este structurat în așa numitul "corp" al regulamentului care conține definiții, 7 capitole, precum și un număr de 9 norme – parte integrantă a acestuia, astfel:
-Capitolul I – Deținerea și utilizarea activelor în valută
-Capitolul II – Conturi în lei ale nerezidenților
-Capitolul III – Piața valutară
-Capitolul IV – Obligația de repatriere
-Capitolul V – Operațiuni valutare efectuate pe teritoriul României
-Capitolul VI – Controlul valutar
-Capitolul VII – Dispoziții finale
N.R.V.1: Norme privind funcționarea pieței valutare;
N.R.V.2: Norme privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României;
N.R.V.3: Norme privind modul de autorizare și de raportare a operațiunilor valutare de capital;
N.R.V.4: Norme privind efectuarea plăților externe pentru importurile de mărfuri, executarea de lucrări și prestările de servicii;
N.R.V.5: Norme privind autorizarea deschiderii și funcționării conturilor în străinatate ale rezidenților;
N.R.V.6: Norme privind modul de autorizare a operațiunilor valutare pe teritoriul României;
N.R.V.7: Norme privind sumele în numerar în valută și în moneda națională (leu) care pot fi introduse și scoase în/din România;
N.R.V.8: Norme privind circuitul formularelor "DISPOZIȚIE DE PLATĂ VALUTARĂ EXTERNĂ" (DPVE) și "CERERE DE DESCHIDERE ACREDITIV" (CDA);
N.R.V.9: Norme privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi și din celelalte operațiuni cu străinatatea.
Regulamentul Băncii Naționale a României nr.3/23.12.1997 privind efectuarea operațiunilor valutare a fost ulterior modificat, după cum urmează:
– Circulara Băncii Naționale a României nr.7/25.05.1998 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.201/29.05.1998;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.25/29.12.1998 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.514/30.12.1998;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.22/10.09.1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.449/15.09.1999;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.26/27.09.1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.487/8.10.1999;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.34/1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.631/24.12.1999;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.33/21.12.2000 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.699/28.12.2000;
– Circulara Băncii Naționale a României nr.26/20.11.2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.769/3.12.2001 (circulară prin care s-au transpus în practică angajamentele asumate prin Documentul de poziție al României pentru capitolul 4 – Libera circulație a capitalurilor, deschis în cadrul negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană
Alinierea la legislația UE
Definirea operațiunilor valutare curente și de capital, precum și nomenclatorul acestora sunt armonizate cu directivele UE.
Definirea operațiunilor curente este în general armonizată cu prevederile FMI (art. XXX din Statutul acestuia);
Prin hotarârile Consiliului de administrație al BNR din iulie 1999 și februarie 2001 s-a instituit un calendar ferm de liberalizare a mișcărilor de capital, ce a fost transpus în practică prin intrarea în vigoare a Circularei nr.22/1999 și a Circularei nr.26/2001 și care va constitui baza negocierilor cu UE pentru încheierea documentului de poziție pentru capitolul 4 – Libera circulație a capitalurilor.
Integrarea României in UE
a) Cadrul juridic:
– "Acordul European instituind o asociere între România, pe de-o parte, Comunitățile Europene și statele membre ale acestora pe de altă parte", semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 și ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 20/1993;
– Consiliul Europei (Essen – decembrie 1994) a stabilit strategia de preaderare la UE – "Cartea Albă":
– identifică măsurile-cheie din fiecare sector al pieței interne;
– preluarea acquis-ului comunitar.
b) Structuri instituționalizate:
-Guvernul României, prin Departamentul pentru Integrare Europeană;
-Echipa națională pentru examinarea analitică a acquis-ului comunitar în cadrul procesului de aderare a României la UE, stabilită prin hotărâre a Guvernului;
-Programul Național pentru Aderarea României la UE, pentru anii 2000-2002;
– BNR – domeniile: servicii bancare și liberalizarea mișcărilor de capital.
c) Perspectiva aderării României la UE
Comisia Europeană, în ședința din 13 octombrie 1999, a recomandat Consiliului Europei, a cărui întrunire a avut loc la 10 decembrie 1999 la Helsinki, începerea negocierilor de aderare cu încă 6 state candidate, între care și România (Letonia, Lituania, Malta, România, Bulgaria și Slovacia), recomandare căreia i s-a dat curs.
3.2 SCURT ISTORIC
Piața valutară din România a fost unificată în noiembrie 1991. Începând cu iunie ’92, cursul de schimb a fost stabilit zilnic prin licitațiile organizate de Banca Națională a României în care cererile și ofertele trebuiau făcute prin băncile comerciale dar regula folosită pentru determinarea prețului nu a fost o garanție că prețul determinat în cadrul licitației era un preț de echilibrare a pieței.
În aprilie 1994 mecanismul licitației a fost modificat pentru a se asigura echilibrul pieței. Din august 1994 a început să opereze o piață interbancară descentralizată, utilizând tranzacții directe.
Cursul oficial de referință, publicat de B.N.R. reprezintă o medie a cursurilor raportate pentru tranzacțiile interbancare și cu clienții.
Piața a fost efectiv demontată în martie ’96 când B.N.R. a retras licențele pentru 22 de bănci dealer (incluzând toate băncile străine) lăsând numai 4 bănci dealer de stat.
Funcționarea pieței a fost restabilită la data de 18.02.1997 când aceste licențe au fost emise din nou. România a acceptat obligațiile prevăzute de Articolul VIII, secțiunile 2, 3 și 4 din statutul F.M.I. intrate în vigoare începând cu data de 25.03.1998 care stipulează:
angajamentul autorităților să elimine restricțiile în operațiunile de cont curent;
neintroducerea altor restricții în viitor;
crearea condițiilor cât mai favorabile relansării reformei economice ;
politică valutară fără modificări semnificative;
3.3 EVOLUȚII RECENTE (1999 – 2001)
In anul 1999 puternicele constrângeri externe generate de plata datoriei externe au dat pieței valutare un rol important în aplicarea politicilor economice și atingerea obiectivelor prioritare.
Figura nr.3.3.1
Evoluția cursului ROL/USD în anul 1999
Sursa :Raport anual BNR, anul 1999
Cea mai mare parte a anului, piața valutară a funcționat eficient, îmbunătățindu-și performanțele și oferind suportul necesar implementării programului economic prin:
diminuarea riscului de distorsionare a mecanismului de formare a cursului de schimb prin creșterea eficienței și transparenței operațiunilor valutare. Cursul de schimb a monedei naționale a constituit reflectarea integrală a evoluției raportului cerere / ofertă de pe piața valutară datorită eliberării intervenției administrative directe.
Volatilitatea acestui raport, mai ales în primul trimestru al anului au creat premisele dezvoltării comportamentului speculativ pe piață accentuând vulnerabilitatea monedei naționale (deprecierea nominală a leului în primul trimestru a fost de 25,1%). Deși leul a pierdut 8,6 procente în doar 5 zile în luna martie, această evoluție a reflectat eficiența funcționării mecanismului de formare a cursului de schimb și a pieței valutare, care a condus la un nivel, considerat de echilibru, al cursului de schimb.
creșterea gradului concurențial al tranzacțiilor pe piața valutară, îmbunătățirea parametrilor cantitativi stimulând performantele variabile calitative de reglare a raportului cerere / ofertă;
creșterea însemnată a volumului tranzacțiilor pe piața valutară. Deși încă relativ redusă ca proporții, cu un volum anual total de 21,3 miliarde dolari la operațiunile de vânzare și 20,6 miliarde dolari la operațiunile de cumpărare (respectiv cu 46% și 36% mai mari față de anul 1998), piața valutară a câștigat stabilitate și încredere.
Tranzacțiile lunare au fost au fost de peste 1,7 miliarde dolari pe partea ofertei și cererii de valută, cu aproape 500 milioane dolari peste nivelul anului 1998; creșterea este comparabilă cu volumul mediu lunar al operațiunilor derulate în anul 1997;
utilizarea în mod activ a instrumentelor pentru reglarea și gestionarea eficientă a lichidităților valutare. Reglarea raportului cerere / ofertă strict prin mijloace specifice economiei de piață a avut un impact pozitiv asupra operatorilor pieței valutare prin refacerea încrederii în mecanismul de stabilire a cursului de schimb și în politica valutară a B.N.R., pe de altă parte a dezvoltat un comportament speculativ din partea unor bănci mărind riscul asociat operațiunilor valutare. Adăugarea acestei prime de risc la cotațiile zilnice ale cursului de schimb a reprezentat unul dintre factorii care au menținut ratele dobânzilor interbancare la niveluri înalte.
adâncirea interacțiunii dintre piața valutară și piața monetară. Această relație de influențare reciprocă a piețelor a avut efecte directe nu numai asupra evoluției cursurilor de schimb dar și a dobânzilor, datorită mediului propice arbitrajului dintre cele două piețe;
Modificarea condițiilor de funcționare a pieței valutare, prin apariția excedentului valutar a accentuat conflictul obiectivelor politicii monetare și valutare (ameliorarea poziției competitive a economiei și sporirea rezervelor valutare prin achiziții ale B.N.R. direct de pe piața valutară, pe de o parte, și susținerea procesului dezinflaționist, pe de altă parte.)
Aceste sarcini s-au materializat la nivelul parametrilor valutari prin menținerea unei deprecieri în termeni reali a leului, calculată prin costul forței de muncă, foarte aproape de un nivel considerat de echilibru, precum și absorbția integrală a excedentului de valută de către BNR.
Caracteristicile pieței valutare în această perioadă, ce au influențat conducerea politicii monetare și valutare au fost:
-menținerea, începând cu luna aprilie a unui excedent valutar permanent în valoare medie lunară de circa 93 milioane dolari. Acumularea pe parcursul a nouă luni a unei supraoferte de valută fără precedent în istoria pieței valutare (839,5 milioane dolari) s-a datorat procesului de ajustare continuă a balanței comerciale și într-o mică măsură fluxurilor de capital. Excedentul valutar a creat cadrul prielnic unei deprecieri moderate a leului după ajustarea puternică din primul trimestru pe un palier de variație lunară situat între 4,9% și 1,1%, respectiv o medie lunară de 2,7% în ultimele trei trimestre comparativ cu 9,2% deprecierea medie lunară înregistrată în primul trimestru.
diminuarea influenței clienților nebancari în operațiunile pieței valutare; ponderea clienților nebancari a scăzut atât în ceea ce privește oferta cât și cererea de valută, stabilizându-se la circa o treime din totalul operațiunilor derulate. În timp ce pe piața valutară interbancară s-a tranzacționat un volum aproape dublu față de 1998, tranzacțiile clienților nebancari au crescut cu doar 14,3%.
Pentru piețele paralele, anul 1999 a însemnat eliminarea uneia din sursele de întreținere a anticipațiilor privind deprecierea leului. Deși în momentele speculative piața caselor de schimb a consemnat o activitate mai intensă, încercând să întrețină niveluri nesustenabile ale cursului leu-dolar, ulterior acestei tendințe de segmentare au dispărut, dovedind eficiență și capacitatea de reglare prin pârghii proprii a pieței valutare; ecartul dintre cursul caselor de schimb și cursul afișat de BNR nu a depășit 1,5% ceea ce a condus la izolarea pieței negre.
Conjunctura economică a anului 2000 a fost favorabilă amplificării rolului pieței valutare în mecanismul de funcționare a economiei. Receptând intens interacțiunea dintre factorii interni și externi cu impact economic major, piața valutară a constituit un vehicul al politicii economice destinat sprijinirii exporturilor și a reluării în acest an a creșterii economice.
Funcționarea pieței valutare a reflectat influența unui complex de procese și evenimente care au contribuit la configurarea parametrilor valutari, cele mai importante fiind:
evoluțiile pozitive ale sectorului extern (deficitul soldului contului curent s-a diminuat cu 110 milioane dolari)
recâștigarea accesului țării noastre pe piața financiară internațională
nivelul ridicat al influxurilor financiare din surse oficiale dar și din surse private
comportamentul monedei euro în raport cu dolarul
prezența activă a băncii centrale pe piața valutară
Predominanța factorilor favorabili dezvoltării tranzacțiilor în devize a adus, în acest an, un câștig de volum și de eficiență funcționării pieței valutare, aceasta caracterizându-se prin:
– creșterea adâncimii și a lichidității; majorarea volumului total al tranzacțiilor efectuate pe această piață (cu 4,4% față de anul 1999) s-a realizat în exclusivitate pe seama sporirii contribuției clienților băncilor la derularea operațiunilor cu devize (cu 2.745 milioane dolari), care a înregistrat, astfel, o evoluție contrară celei consemnate în anii anteriori. Diminuarea implicării băncilor în tranzacții valutare s-a manifestat în special în ultimele două luni ale anului și a fost rezultatul restrângerii activității unor societăți bancare cu capital privat turcesc și a izolării acestora de către restul sistemului bancar (pe primele zece luni ale anului 2000, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, activitatea totală a societăților bancare pe piața valutară s-a majorat cu 1288,5 milioane dolari).
În aceste condiții, în anul 2000, ponderea operațiunilor clienților în totalul tranzacțiilor pieței valutare a fost de 35% (față de 30% în anul 1999)
– funcționarea lipsită de șocuri a pieței valutare interbancare. Aceasta a fost asigurată, pe de o parte, de menținerea de-a lungul întregului an a supraofertei de valută (cu excepția lunii august) care, majorându-se cu 30 milioane dolari față de anul 1999, a atins în acest an 775 milioane dolari; surplusul valutar cvasipermanent, provenit de la clienți persoane juridice, a fost atât rezultatul performanțelor comerțului exterior de bunuri și servicii, cât și a diminuării soldului negativ al celorlalte componente ale contului curent.
Figura nr.3.3.2
Evoluția cursului ROL/USD în anul 2000
Sursa:Raport anual BNR , anul 2000
Performanțe deosebite s-au consemnat în sfera transferurilor curente. Pe de altă parte, intervențiile frecvente și deseori ample ale băncii centrale destinate atât absorbirii excedentelor de valută, cât și prevenirii apariției unor deficite care să permită atacuri speculative, au contribuit la funcționarea calmă a pieței valutare(figura nr.3) Prin eliminarea excedentului valutar, BNR a urmărit atât evitarea aprecierii în termeni reali a leului cât și consolidarea rezervelor sale valutare.
– extinderea tranzacțiilor efectuate de persoane fizice pe piața valutară interbancară, care s-a concretizat în acest an în achiziții nete de valută în contul acestor operatori. Acest fapt a fost benefic atât din perspectiva funcționării eficiente a pieței valutare cât și a adâncirii interacțiunii dintre diferite segmente ale pieței financiare – premisă a creșterii eficacității transmiterii impulsurilor politicilor financiare.
– menținerea unui grad relativ înalt de concentrare a pieței valutare interbancare, din totalul de 41 de bănci autorizate să funcționeze în România, un număr de 15 societăți bancare au acoperit în acest an peste 90% din totalul tranzacțiilor valutare. Dintre acestea, tranzacțiile efectuate de primele 5 bănci au acoperit palierul situat între 46% și 59% din totalul de cumpărări și 47% și 62% din total vânzări. Deși reprezintă ponderi relativ ridicate, acestea sunt ușor inferioare celor deținute de grupul băncilor majoritare pe piața monetară. În pofida efectelor produse de problemele de lichiditate ale unor bănci cu capital turcesc, societățile bancare cu capital străin au deținut și în acest an o pondere ridicată în volumul total al operațiunilor valutare, cu un nivel maxim în luna decembrie. Natura capitalului și, în consecință, a activității pe care o desfășoară cu prioritate aceste bănci – îndreptată, în special, spre investitori străini – justifică participarea lor intensă pe piața valutară.
– creșterea semnificativă a volumului operațiunilor valutare derulate pe piața caselor de schimb (cu 959 milioane dolari față de anul interior). Această dinamică a fost susținută în principal de majorarea cu 818 milioane dolari a tranzacțiilor efectuate prin casele de schimb particulare. Principalii operatori pe acest segment de piață au fost persoanele fizice rezidente, sumele tranzacționate direct de către nerezidenți crescând doar marginal.
– majorarea cu 381 milioane dolari față de 1999 a achizițiilor nete de valută efectuate de BNR, în condițiile în care tranzacțiile totale ale acesteia s-au diminuat cu 200 milioane dolari. August și septembrie au fost singurele luni în care banca centrală a suplimentat oferta de valută de pe piață în scopul anihilării atacurilor speculative asupra leului.
– scăderea, pe fondul excedentului cvasipermanent de valută și a intervențiilor prompte ale băncii centrale, a frecvenței și atacurilor speculative asupra cursului de schimb. Înregistrarea de deficit pe piața valutară în luna august (atât zilnic cât și la nivelul lunii), menținerea unui echilibru precar în decursul lunii septembrie, concomitent cu înrăutățirea expectațiilor privind evoluția cursului de schimb, au creat, în acest scurt interval, tensiuni pe piața valutară; ele au fost însă temporare și nu au condus la perturbații datorită intervenției prompte și de amploare a băncii centrale dar și sporirii încrederii operatorilor valutari în eficiența acțiunii acesteia.
– urmărirea de către banca centrală a obiectivului menținerii competitivității externe a economiei prin evitarea aprecierii în termeni reali a monedei naționale. Ca efect al condițiilor pieței valutare, influențate în mare măsură de acțiunile politicii monetare și valutare, leul s-a depreciat în termeni reali (cursul de schimb exprimat ca valoare medie lunară), față de sfârșitul anului anterior, cu 1,1% comparativ cu dolarul american (9,3% pe baza costului unitar al forței de muncă).
Pasul mediu zilnic de depreciere a leului față de dolar a fost pe parcursul anului de 30 lei, cele mai ridicate deprecieri consemnându-se în lunile august și septembrie când acesta a depășit 60 lei; în cele două luni, deprecierea în termeni reali a leului a atins valorile lunare record ale acestui an de 1,9% și, respectiv 2,3%. Față de moneda europeană care a suferit în acest an o puternică depreciere în raport cu dolarul american, leul s-a apreciat în termeni reali cu 11,3% (21% pe baza costului unitar al forței de muncă).
Cursul de schimb practicat la casele de schimb particulare a urmat îndeaproape traiectoria cursului de schimb al pieței valutare comunicat de BNR, cu totul sporadic, în ultimele zile ale lunii mai (în zilele de 30 și 31 ecartul dintre cele două a depășit nivelul de 8%) și în ultimele zile ale lunii decembrie (începând cu 22 decembrie ecartul dintre cele două cursuri a depășit nivelul de 4%) pe piața caselor de schimb s-au consemnat ușoare tensiuni.
În ceea ce privește evoluția pieței valutare pe anul 2001, se va studia lunar.
Piața valutară a fost cea care a reflectat cel mai puternic incertitudinile legate de începerea unui nou an (figura 2 ).
Figura .nr 3.3.3.
Evoluția cursului ROL/USD în anul 2001
Sursa:Raport anual BNR
În acest context, luna ianuarie a anului 2001, aceasta a consemnat o schimbare radicală în comportamentul operatorilor pieței valutare interbancare. După patru luni consecutive în care s-au înregistrat excedente pe piața valutară, în luna ianuarie cererea de valută a clienților nebancari a depășit cu 53,7 milioane dolari oferta acestora. Participarea băncilor pe piața valutară a cunoscut o ușoară revigorare față de luna anterioară, în special în partea a II-a a intervalului, dar s-a situat mult sub nivelul mediu lunar înregistrat anul anterior. Aceasta s-a datorat atât restrângerii activității unor bănci cu capital străin (începând cu luna noiembrie a anului 2000) cât și interesul redus manifestat de bănci pentru arbitraj pe piața valutară; presiunile asupra monedei naționale au fost descurajate de intervenția băncii centrale și de menținerea randamentelor ridicate ale tranzacțiilor pe celelalte piețe financiare. Astfel, tranzacțiile pe piața valutară s-au efectuat preponderent în numele clienților.
Intervenția băncii centrale a fost echilibrată pe ansamblul lunii, vânzările și cumpărările de valută situându-se aproximativ la același nivel. În prima săptămână din luna ianuarie și, sporadic, la sfârșitul intervalului, BNR a intervenit în scopul diminuării tensiunilor temporare de pe această piață suplimentând oferta de valută; în restul intervalului, operațiunile băncii centrale au vizat absorbția excedentului de devize.
Persoanele fizice care au apelat în luna ianuarie 2001 la casele de schimb au preferat să vândă valută, situație inversă celei înregistrate în ultimele două luni ale anului anterior. Acest comportament ar putea fi explicat prin randamentele certificatelor de trezorerie pentru populație, superioare economisirii în valută.
Evoluția cursului la casele de schimb particulare a reflectat persistența în prima săptămână a anului a tensiunilor apărute la sfârșitul lunii decembrie care a generat un ecart situat între 3,8% și 5,3% între cursul de vânzare practicat de acestea și cursul de schimb comunicat de banca centrală; deteriorarea pieței valutare a restrâns treptat acest ecart la 0,15% (1,5% media lunii ianuarie comparativ cu 3% în luna decembrie).
Pe ansamblul lunii ianuarie, leul s-a apreciat în medie cu 2,4% față de dolarul american (apreciere în termeni reali de 1,2%).
După o lună în care piața valutară a fost marcată de puternice incertitudini, luna februarie 2001 consemnează revenirea pe coordonat superioare calitativ celor înregistrate în ultima parte a anului anterior.
Excedentul valutar înregistrat pe piața interbancară s-a situat la 100 milioane dolari (cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimele 8 luni), intervenind după deficitul de 53,4 milioane dolari consemnat în luna precedentă; supraoferta de valută a clienților persoane juridice a fost principala sursă a acestui excedent.
Titlurile de stat în valută, în valoare de 31 milioane dolari, deținute de clienții nebancari, atât persoane fizice cât și juridice, scadente în luna februarie și răscumpărate de Ministerul Finanțelor Publice, au reprezenta o altă sursă a excesului valutar pe piață. Pentru prima dată în ultimele 12 luni, persoanele fizice s-au situat pe poziția de vânzător net de devize pe piața interbancară.
Tranzacțiile derulate de bănci pe această piață (exclusiv BNR) s-au situat la nivelul lunii precedente la vânzări, dar s-au diminuat în cazul cumpărărilor. Menținerea unor dobânzi atractive pe piața monetară și pe piața titlurilor de stat, dar și constrângerile legate de expunerea valutară au fost principalii factori care au determinat reducerea achizițiilor de valută ale societăților bancare.
Intervențiile BNR, materializate în cumpărări nete de valută (136 milioane dolari) au urmărit atenuarea impactului excedentului substanțial al pieței valutare asupra cursului de schimb al leului.
O parte din valuta oferită de bănci a provenit din cumpărările caselor de schimb proprii. La toate casele de schimb, persoanele fizice au efectuat tranzacții similare celor de pe piața interbancară, dar de amplitudine mult mai mare; vânzările nete ale acestora au atins cel mai ridicat nivel din martie anul trecut. O explicație ar putea fi atractivitatea emisiunilor de certificate de trezorerie în lei destinate populației, care au oferit randamente superioare celor ale depozitelor în lei și în valută. Cu toate cestea, persoanele fizice și-au majorat cu 42 milioane dolari deținerile de valută în bănci.
Lipsa tensiunilor pe piața valutară s-a reflectat în evoluția cursului practicat de casele de schimb (maxim la vânzare) al cărui ecart față de cursul de schimb al pieței valutare comunicat de banca centrală nu a depășit 0,8% (au existat zile când acest ecart a înregistrat valori negative).
În luna martie 2001 evoluțiile de pe piața valutară s-au particularizat prin revenirea bruscă a volumului total al tranzacțiilor la cote ridicate.
Astfel, atât la nivelul vânzărilor de valută, cât și al cumpărătorilor, valoarea operațiunilor s-a situat mult deasupra celei consemnate în luna noiembrie 2000 (începând cu această lună tranzacțiile pe piața valutară s-au situat pe o traiectorie descendentă) dinamica ei lunară (29% la vânzări și 37% la cumpărări) fiind cea mai accentuată din ultimele 22 de luni. Devansarea ritmului de descreștere al vânzărilor de valută ale clienților de către cel al cumpărătorilor a determinat, însă, diminuarea supraofertei de valută la 22,1 milioane dolari în martie.
Reactivarea puternică a tranzacțiilor pieței valutare s-a datorat în cea mai mare parte operațiunilor interbănci; față de lunile precedente, societățile bancare și-au majorat vânzările de devize cu 49,5%, în timp ce cumpărările au sporit cu 64%. Refacerea temporară a înclinației speculative a băncilor s-a produs pe fondul întreruperii pasagere, la începutul lunii, a predictibilității intervențiilor băncii centrale pe această piață. Un alt factor de impulsionare a activității băncii lor l-a constituit interesul lor ridicat pentru subscrierea de titluri de stat în valută emise de Ministerul Finanțelor publice în intervalul analizat. Gradul de concentrare a pieței valutare s-a menținut în această lună la un nivel foarte ridicat, un număr de 6 bănci acoperind peste două treimi din tranzacțiile interbancare (66% din cumpărări și 69% din vânzări). Pe ansamblul lunii martie, clienții băncilor au continuat seria vânzărilor nete de valută, însă la un nivel mult diminuat comparativ cu luna februarie, în special ca urmare a comportamentului persoanelor juridice. Persoanele fizice și-au suplimentat marginal oferta netă de devize pe piața interbancară, un spor mai substanțial înregistrând supraoferta lor de valută pe piața caselor de schimb.
Moneda națională s-a depreciat față de dolar cu o medie zilnică de 23 lei pe ansamblul lunii aceasta apreciindu-se în termeni reali cu 0,2%. Evoluția cursului la casele de schimb particulare a urmat îndeaproape traiectoria cursului de schimb al pieței valutare comunicat de BNR, ecartul dintre cele două nedepășind 1%.
Pe ansamblul lunii aprilie 2001, piața valutară interbancară nu a consemnat modificări cantitative majore, vânzările și cumpărările totale scăzând față de intervalul precedent cu 40 milioane dolari și, respectiv 72,3 milioane dolari (în special datorită numărului redus de zile lucrătoare din această lună). În interiorul perioadei însă, aceasta a cunoscut fluctuații semnificative ale volumului zilnic al tranzacțiilor. Vârfurile activității pieței valutare din această lună pot fi puse în corelație atât cu vânzările masive ale persoanelor juridice destinate acoperirii cererii lor de lei, cât și cu acțiunile sporadice de arbitraje inițiate de bănci pe fondul volatilității accentuate și al trendului descendent al ratelor dobânzilor interbancare. Gradul de concentrare a pieței valutare s-a menținut ridicat și în această lună, două treimi din tranzacțiile societăților bancare fiind acoperite de numai 6 bănci.
Vânzările nete de valută ale clienților au continuat și în aprilie, volumul supraofertei de pe această piață dublându-se comparativ cu luna anterioară. Determinante pentru această evoluție au fost tranzacțiile persoanelor juridice care s-au soldat cu vânzări nete de 73 milioane dolari; această supraofertă a provenit din încasările din export, cât și sumele în valută eliberate de Ministerul Finanțelor Publice prin ajungerea la scadență a unor titluri de stat, cedarea acestora contra lei având ca scop efectuarea plăților de salarii, prime și dividende specifice perioadei. Un comportament diferit au avut persoanele fizice, care au reînceput seria cumpărărilor nete de devize (întreruptă în lunile februarie și martie).
Preponderența excedentelor pe piața valutară (doar în 7 zile s-au înregistrat deficite temporare), a făcut ca intervenția băncii centrale să fie îndreptată în principal spre absorbirea surplusului de ofertă, achizițiile nete ale băncii centrale situându-se aproximativ la nivelul lunii precedente, respectiv de 115 milioane dolari. În zilele de 26 și 27 aprilie, lipsa de lichiditate cu care s-au confruntat unele societăți bancare a determinat banca centrală să efectueze swap-uri valutare cu un număr de 5 bănci.
La casele de schimb, vânzările de valută ale persoanelor fizice au fost mai mari decât cumpărările, soldul ofertei nete fiind în scădere. Deși pasul mediu zilnic de depreciere a monedei naționale a fost apropiat de cel înregistrat în lunile anterioare (32 lei/zi), cursul de schimb s-a plasat în această lună pe o traiectorie fluctuantă oglindind volatilitatea raportului cerere-ofertă pe piața valutară; dacă în ziua de 11 aprilie intervenția băncii centrale a împiedicat aprecierea nominală a monedei naționale, în ziua următoare s-a consemnat vârful deprecierii zilnice din această lună (respectiv de 74 lei). Pe primele patru luni, deprecierea monedei naționale față de dolar a fost de 8,2% (apreciere de 2,1% în termeni reali), iar față de moneda euro a fost de 7,5% (apreciere de2,8% în termeni reali).
Traiectoria cursului de schimb practicat la vânzare de casele de schimb particulare a urmat îndeaproape cea a cursului anunțat de BNR, cu excepția intervalului 17-26 aprilie. Presiunea exercitată asupra cursului de schimb de convertirea în valută a primelor de sărbători de care au beneficiat persoanele fizice, precum și anticipațiile operatorilor de pe această piață s-au reflectat în acest interval în majorarea la 1,13% – 2,12% a ecartului față de cursul de schimb al pieței valutare comunicat de BNR.
În ceea ce privește luna mai 2001, cele mai multe tranzacții efectuate de persoanele fizice și de entități non-bancare au fost făcute pe piețele interbancare și la casele de schimb valutar.
Deficitul schimburilor externe pe întreaga lună (32,2 milioane dolari) a provenit în exclusivitate din operațiuni efectuate de entități legale. Deficitul ultimei săptămâni a lunii mai provine din creșterea datoriilor de plată ale întreprinderilor.
Comportamentul persoanelor fizice a fost puternic influențat de anticipările privind deprecierea monedei naționale; după o perioadă în care s-au făcut achiziții de monedă străină, în mai, oferta individuală pentru valută pe piața interbancară a depășit cererea. La casele de schimb valutar, suma netă vândută de persoanele fizice a atins recordul din august 1999. Deficitul înregistrat în segmentul interbancar (în special în ultimele zece zile ale lunii) au determinat banca centrală să se limiteze la achiziții nete de doar 58 milioane dolari pentru întreaga lună.
În ciuda mediei mai mici a pasului zilnic de depreciere (24,5 lei pe zi față de 32 lei pe zi în luna aprilie) rata medie de creștere a ratei de schimb s-a poziționat a doua din 2001. Trendul ratei de schimb afișat de casele de schimb valutar a fost apropiat de cel anunțat de BNR; în anumite perioade s-au înregistrat chiar și diferențe negative de la 0,04% până la 0,12%.
In iunie 2001 după o lună în care tranzacțiile derulate pe piața valutară interbancară au cunoscut valorile record ale primelor cinci luni, acestea au înregistrat un recul, nivelurile consemnate fiind cele mai scăzute din trimestrul al doilea (superioare, însă, mediei acestui an). Diminuarea volumului tranzacțiilor cu devize ale societăților bancare a survenit după o perioadă în care pe ansamblul sistemului s-a consemnat creșterea expunerii lor valutare. În același timp, deși ratele dobânzilor pieței monetare s-au situat pe o pantă descendentă, anticiparea intervenției dominante a băncii centrale pe piața valutară a prevenit creșterea interesului societăților bancare pentru tranzacțiile în devize. Totodată, dimensiunea operațiunilor valutare ale băncilor a mai fost afectată de scăderea volumelor tranzacționate de clienți pe această piață.
Diminuarea semnificativă a cererii clienților comparativ cu luna precedentă a favorizat apariția unei supraoferte de 43 milioane dolari; chiar în contextul unei ușoare diminuări a ofertei acestora; mai mult de jumătate din excedent a fost alimentat de persoanele fizice (ale căror vânzări nete au fost cele mai ridicate din februarie 2000). În același timp, cererea de valută a agenților economici s-a comprimat semnificativ, aducând, astfel, persoanele juridice în poziția de vânzător net pe piața valutară.
Persistența numeroaselor excedente zilnice de valută a solicitat intervenții frecvente și, în unele zile, de amploare, ale BNR pe piața valutară; supraoferta consemnată în tranzacțiile clienților bancari, precum și oferta în exces înregistrată la casele de schimb ale societăților bancare au permis achiziționarea netă de către autoritatea monetară a 105,5 milioane dolari (cu 48 milioane dolari mai mult comparativ cu luna precedentă).
Seria vânzărilor nete de valută ale persoanelor fizice derulate prin casele de schimb – neîntreruptă în primele 5 luni – a continuat și în luna iunie, acestea fiind alimentate cu sumele rezultate din diminuarea portofoliului de titluri de stat în devize ale populației, precum și cu cele provenite din transferurile bănești efectuate cu persoanele fizice nerezidente.
Pasul mediu zilnic de depreciere a monedei naționale s-a redus sensibil comparativ cu luna precedentă (19 lei/zi față de 25 lei/zi) în luna iunie consemnându-se cea mai scăzută depreciere medie lunară din acest an a leului în raport cu dolarul, respectiv de 1,6% (depreciere zero în termeni reali). Comparativ cu euro, leul s-a apreciat în termeni reali cu 2,3%.
Deși pe piața valutară interbancară nu s-au înregistrat tensiuni în ultima decadă a intervalului, cursul de schimb practicat la vânzare de casele de schimb particulare și-a mărit ecartul față de cursul pieței valutare. Acesta s-a încadrat frecvent în intervalul 1,4% – 2,6%.
În luna iulie 2001 piața valutară s-a caracterizat prin creșterea puternică a interesului operatorilor valutari pentru tranzacțiile în devize, consemnându-se cel mai ridicat nivel al cererii și al ofertei interbancare de valută din noiembrie 1999 (atât oferta clienților, cât și cererea de devize a acestora au atins în cursul acestei luni recordul absolut al pieței). În această perioadă, nivelul foarte ridicat al tranzacțiilor valutare nu a mai reflectat acumularea unor presiuni asupra monedei naționale, ci a constituit, mai degrabă, consecința următoarelor evoluții:
creșterea încasărilor din exporturi
reducerea ratei rezervelor minime obligatorii, care a favorizat apariția, pe intervale scurte de timp, a excedentelor de lichiditate pe piața monetară interbancară, valorificate pe segmentul valutar
menținerea trendului descendent al ratei dobânzilor pe piața monetară interbancară și pe cea a titlurilor de stat, care a încurajat operațiunile de arbitrare pe piața valutară
majorarea pozițiilor valutare ale unor bănci pe fondul formării anticipațiilor privind posibila accelerare a deprecierii cursului de schimb a leului
injectarea de către Ministerul Finanțelor Publice a aproximativ 608 miliarde lei (răscumpărări nete de titluri de stat) care a favorizat surplusuri temporare de lichiditate
conformarea societăților comerciale la reglementările legale privind majorarea capitalului social.
Pe acest fond, oferta de devize a societăților bancare s-a majorat cu 520 milioane dolari iar cererea lor cu 495 milioane dolari, crescând totodată și ponderea acestora în totalul tranzacțiilor derulate pe piața interbancară (cu aproximativ 6%).
Trendul consemnat de tranzacțiile societăților bancare s-a manifestat într-un ritm însă, mai scăzut – și la nivelul operațiunilor derulate de clienții acestora, vânzările lor de valută majorându-se cu 106,6 milioane dolari, iar cumpărările cu 129 milioane dolari. Și în această lună clienții băncilor au contribuit la formarea unui excedent net de valută (20,2 milioane dolari), care nu a reprezentat totuși decât jumătate din nivelul lunii precedente. Evoluția sa se datorează revenirii persoanelor fizice la opțiunea plasamentelor în valută, comportamentul putând fi asociat cu trendul descrescător al randamentelor instrumentelor de economisire în lei și, eventual, cu anticiparea unei deprecieri mai accentuate a leului în lunile următoare.
Intervențiile băncii centrale pe piața valutară au vizat menținerea deprecierii leului în ritmul programat și s-au soldat cu achiziții nete în valoare nete în valoare de 130,8 milioane dolari; în pofida suplimentării substanțiale a cererii de devize prin acest instrument, absența speculațiilor semnificative asupra monedei naționale a favorizat menținerea unui pas redus de depreciere a leului în raport cu dolarul, respectiv de 21 lei/zi (în ziua de 11 iulie aceasta a consemnat chiar o ușoară apreciere nominală).
Prin casele de schimb, în această lună, au fost cumpărate sume în valută într-un volum net de 4501 milioane dolari (în scădere cu 1605 milioane dolari comparativ cu luna precedentă).
Deși, în termeni nominali, în luna iulie s-a înregistrat valoarea minimă din acest an a ritmului de depreciere a leului față de moneda americană (1,4%), datorită decelerării inflației leul a înregistrat, în termeni reali, o ușoară depreciere (0,1%). Față de moneda euro, deprecierea în termeni reali a monedei naționale a fost de 0,8%. Pe primele șapte luni, aprecierea în termeni reali a monedei naționale față de dolarul american s-a redus la 1,4% (5,9% față de euro).
La casele de schimb particulare, cursul de schimb practicat la vânzare a urmat îndeaproape traiectoria ratei de schimb anunțate de BNR, ecartul dintre cele două încadrându-se în culoarul 0,27% – 1,45%, în ceea ce privește prețul maxim plătit de casele de schimb la cumpărarea monedei americane, acesta a depășit în ultimele două decade ale lunii rata de schimb anunțată de BNR (fenomen care, pe parcursul acestui an, a mai fost consemnat, temporar, în lunile ianuarie, aprilie și iunie).
În luna august 2001, excedentul valutar a atins cel mai scăzut nivel din anul 2001 și a provenit exclusiv din tranzacțiile persoanelor fizice, operațiunile persoanelor juridice soldându-se cu un ușor deficit. În ceea ce privește tranzacțiile valutare ale băncilor, volumul acestora a fost al doilea ca mărime în acest an (în ușoară scădere față de luna anterioară); societățile bancare au revenit în intervalul analizat la comportamentul de lungire a pozițiilor lor valutare (după o perioadă de cinci luni în care pe ansamblul sistemului bancar s-a consemnat o scurtare a acestora), în condițiile în care rateșe dobânzilor pe piața monetară nu se situau la nivelurile cerute de anticipațiile inflaționiste ale acestora.
Pe fondul scăderii volumului devizelor tranzacționate de clienții băncilor, oferta de valută a societăților bancare s-a diminuat față de luna anterioară cu 216 milioane dolari, iar cererea acestora cu 126 milioane dolari; ambele s-au situat însă mult peste media primelor șapte luni ale anului.
Intervențiile băncii centrale pe această piață, deși frecvente, au fost reduse ca amplitudine comparativ cu perioadele precedente, politica băncii centrale privind ritmul de depreciere a leului față de dolar fiind sprijinită în această lună de întărirea monedei europene față de cea americană. Astfel, achizițiile nete de devize ale băncii centrale au fost de numai 41 milioane dolari și au avut ca sursă vânzările nete de devize ale clienților băncilor și ale caselor de schimb. Ca efect al modificării tacticii de intervenție a băncii centrale, volatilitatea cursului de schimb a leului s-a accentuat considerabil; pasul său zilnic a variat între +23 lei/USD și -85 lei/USD, deprecierea mult mai rapidă a monedei naționale din ultima săptămână compensând ritmul mai lent din perioada anterioară.
Casele de schimb au continuat să cumpere valută, achizițiile nete fiind de 67,4 milioane dolari (cel mai ridicat volum din acest an).
În ceea ce privește cursul practicat de casele de schimb particulare, tendința consemnată începând cu ultima decadă a lunii iunie, respectiv de ușoară majorare a ecartului dintre cursul de schimb practicat la vânzare de acestea și cursul de schimb mediu al pieței valutare calculat de BNR, s-a menținut și în această lună; deși de nivel relativ mic (valoarea maximă a acestui ecart a fost de 2,32%) acest fenomen denotă creșterea gradului de incertitudine privind evoluția cursului de schimb. S-a observat de asemenea o tendință de lărgire a ecartului dintre cursurile de vânzare și cele de cumpărare la casele de schimb valutar, ceea ce confirmă amplificarea incertitudinilor operatorilor.
In luna septembrie 2001 ,lichiditatea pieței valutare a scăzut pe ambele sale segmente spre deosebire însă de piața interbancară , unde această contracție a fost însoțită de consemnarea celui de-al treilea deficit din acest an , pe segmentul caselor de schimb s-a înregistrat vârful istoric al supraofertei de valută.
Operațiunile derulate de societățile bancare pe segmentul interbancar au cunoscut cea mai abruptă scădere lunară din acest an.Reculul volumului tranzacționat s-a datorat atât restrângerii ușoare a participării clienților pe piața valutară, cât ,mai ales , scăderii interesului băncilor pentru operațiuni de arbitrajare în devize, în condițiile îmbunătățirii randamentelor pieței monetare.Doar temporar s-a înregistrat o creștere a intensității activității pieței interbancare , respectiv ,în prima decadă a intervalului(când s-au înregistrat frecvent și deficite zilnice de valută) și în ultimele două zile ale lunii când, pe fondul ratei dobânzilor interbancare, băncile s-au orientat spre plasamente în devize.
Ca efect al incertitudinii și al prudenței operatorilor , tranzacțiile forward în devize s-au diminuat ușor comparativ cu luna precedentă, volumul acestora reprezentînd mai puțin de 5% din totalul tranzacțiilor în devize.
Pe ansamblul sistemului bancar s-a consemnat , contrar lunii anterioare ,o diminuare a pozițiilor valutare totale datorită, în special penuriei de lei din prima parte a lunii.Gradul de concentrare al pieței valutare interbancare s-a menținut ridicat, mai mult de jumatate din tranzacțiile derulate între societățile bancare fiind asigurat de cinci bănci.
Confruntarea cererii și ofertei de devize a clienților s-a soldat cu un deficit de 2,8 milioane dolari. Aceasta sugerează continuarea deteriorării soldului balanței comerciale în condițiile în care achizițiile nete de devize ale persoanelor juridice au însumat 24,2 milioane dolari, fiind doar parțial acoperite de oferta în exces a persoanelor fizice (21,4 milioane dolari).
Cu toate că frecvența și amplitudinea intervențiilor băncii centrale pe piața valutară au fost relativ mai reduse (vizînd în principal limitarea aprecierii nominale a monedei naționale), pe ansamblul lunii cumpărările nete ale BNR au totalizat 109 milioane dolari , în creștere cu 68 milioane dolari față de luna august;sursa acestora au fost vânzările nete de devize ale caselor de schimb și ale bancilor.Această politică a imprimat cursului de schimb o volatilitate accentuată, ecartul dintre pasul său zilnic maxim și cel minim fiind de 78 lei (108 lei în luna august).
Casele de schimb au continuat seria neîntreruptă din acest an a achizițiilor nete de devize, cele 88,5 milioane dolari cumpărate reprezentînd recordul absolut din acest an.Sursa principală a acestor fluxuri o reprezintă transferurile bănești dintre rezidenți și nerezidenți ( numai în luna august soldul acestei poziții din balanța de plăți s-a majorat cu 93 milioane dolari).Sumele achiziționate de casele de schimb de la rezidenți au crescut comparativ cu luna precedentă, în timp ce achizițiile de devize de la nerezidenți s-au diminuat cu 12 milioane dolari .
Cursul de schimb maxim practicat la vânzare de casele de schimb particulare a reflectat fidel traiectoria cursului de schimb comunicat de BNR (ecartul dintre cele două valute nedepășind un procent).Cu excepția a trei zile, cursul maxim practicat la cumpărare s-a situat sub cel anunțat de BNR(șocul resimțit la casele de schimb de evenimentele din SUA a fost minim; numai în ziua de 12 septembrie cursul de schimb maxim practicat la cumpărare a fost cu aproape 400 lei inferior celui anunțat de BNR).
In luna octombrie 2001 activitatea pieței valutare interbancare a cunoscut o intensificare fără precedent, atât pe segmentul clienților cât și pe cel al societăților bancare.
Interesul sporit acordat tranzacțiilor valutare de către operatorii pieței a decurs din acțiunea conjugata a unei multitudini de factori:
-diminuarea ratei rezervelor minime obligatorii aferente depozitelor în lei , care a determinat apariția unui exces temporar de lichiditate în primele zile ale lunii.
-alternarea perioadelor în care pe piața monetară s-au înregistrat excese de lichiditate cu cele în care s-au consemnat deficite;
-sporirea oportunităților băncilor de a specula pe piața internațională asupra raportului euro/dolar în condițiile fluctuațiilor ample ale acestuia , alimentate de incertitudinile legate de deciziile FED și Băncii Centrale Europene , dar și de apropierea momentului introducerii efective a monedei EURO;
-diminuarea frecvenței și creșterea impredictibilității intervențiilor băncii centrale pe piața valutară;
-lansarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unei emisiuni în valută pentru care s-au subscris 99,4 milioane dolari (66 milioane de către bănci , 20,2 milioane decătre populație și 13,2 milioane de către persoanele juridice);
-creșterea substanțială a importurilor care a condus la majorarea cererii de valută a agenților economici;
-efectuarea unor plăți trimestriale substanțiale la bugetul statului, pentru acoperirea cărora unii agenți economici au recurs la vânzări de valută.
Sub influența acestor factori , volumul de valută tranzacționat de bănci a fost în această lună aproape dublu comparativ cu luna septembrie,depășind două treimi din totalul pieței.
Societățile bancare și-au menținut preferința pentru segmentul spot al pieței valutare,operațiunile forward deținînd o pondere extrem de redusă în total ( 3,8% la cumpărări și 3,2% la vânzări), ușor mai ridicate , totuși, comparativ cu ultimele trei luni.
Pe un trend ascendent s-au situat și tranzacțiile derulate de clienții băncilor;supraoferta persoanelor fizice a asigurat un ușor excedent la nivelul pieței (9,3 milioane dolari) , operațiunile derulate de agenții economici fiind relativ mai echilibrate.
Intervențiile băncii centrale pe piața valutară au urmărit , în prima decadă a lunii , temperarea atacurilor speculative asupra monedei naționale ( când banca centrală a suplimentat oferta de valută) pentru ca ulterior, BNR să intervină doar în sprijinirii deprecierii lente a leului;pe ansamblul lunii , achizițiile nete de devize ale băncii centrale au totalizat 77,3 milioane dolari.
Și la nivelul caselor de schimb s-au consemnat valori ridicate ale tranzacțiilor , acestea continuînd seria achizițiilor nete de devize (87 milioane dolari)., neîntreruptă în acest an.
In luna noiembrie 2001,piața valutară interbancară a cunoscut o relativă detensionare , volumul tranzacțiilor valutare situîndu-de în vecinătatea nivelului lor mediu anual .Diminuarea substanțială comparativ cu luna precedentă a ofertei și cererii de devize a operatorilor a fost detreminată , pe de o parte , de contracția fluxurilor comerciale externe , iar pe de altă parte , de caracteristicile poiticii monetare și valutare (stabilitate a ratei dobânzii și ritm lent temperat de deprecierea leului ) care au descurajat operațiunile de arbitrare ale societăților bancare.Totodată ,oportunitățile mai limitate de speculație oferite de evoluția euro-dolar pe piața internațională au fost de natură a pondera aceste operațiuni ale băncilor; euro a continuat sa se deprecieze ușor față de dolarul american ( paritate medie de 0,8885, comparativ cu 0,9063 comparativ cu luna precedentă),fluctuațiile zilnice fiind mai reduse comparativ cu perioada anterioară.
Coroborat cu excedentul valutar în creștere , acest context a conferit o mai mare stabilitate a pieței valutare interbancare , întreruptă, doar sporadic , de presiunile apărute la sfârșitul periadei de constituire a rezervelor minime obligatorii.
Deși situate pe o pantă descendentă ,tranzacțiile derulate de bănci pe piața valutară –atât cele de vânzare cât și cele de cumpărare s-au menținut în jurul valorii medii înregistrate de la începutul anului.Scăderea cererii de valută a clienților băncilor a permis consemnarea unui excedent valutar de 54 milioane dolari ( al doilea ca mărime din anul 2001 ).
La casele de schimb valutar , sumele tranzacționate au fost în ușoară scădere comparativ cu luna precedentă, achizițiile nete ale acestora totalizînd 55 milioane dolari.
Valoarea achizițiilor nete de valută ale BNR s-a ridicat în luna noiembrie 2001 la 126,1 milioane dolari.In contextul general , volatilitatea cursului de schimb s-a diminuat comparativ cu luna precedentă ,ritmul nominal de depreciere a leului fiind ,de asemenea în ușoară scădere.
Casele de schimb au practicat , la vânzare cursuri maxime apropiate de rata de schimb anunțată de banca centrală; începînd cu ziua de 19 noiembrie , ecartul dintre cele două a crescut ușor, situîndu-se la nivelul unui procent.
In luna decembrie 2001 , se observă amplitudinea ridicată a creșterii cererii de lei , precum și particularitățile relațiilor economice cu străinătatea ale rezidenților și-au pus puternic amprenta asupra pieței valutare; cadrul de funcționare a acesteia a mai fost afectat de apropierea momentului intrării în deplinătatea funcțiilor sale a monedei euro.Efectul acestei conjuncturi s-a manifestat la nivelul pieței valutare interbancare printr-o majorare semnificativă a volumului tranzacțiilor ; astfel, atât nivelul ofertei , cât și al cererii de valută au depășit cu mult valorile medii anuale.
Atât operațiunile clienților, cât și cele ale băncilor au contribuit la dinamizarea puternică a activității pieței valutare în această lună .Amplificarea operațiunilor valutare interbancare a fost motivată de volumul ridicat al valutei tranzacționate de clienți , de constrângerile îndeplinirii rezervelor obligatorii , de limitările impuse de normele privind expunerea valutară a societăților bancare , precum și de încasările mari realizate de Trezorerie.
Volumul total de devize tranzacționat de clienții băncilor a fost al doilea ca mărime în istoria pieței , în condițiile în care oferta acestora a înregistrat un record absolut,Ca efect, cu excepția a patru zile , piața valutară interbancară a consemnat o supraoferta considerabilă; excedentul total al lunii , alimentat exclusiv de pesoanele juridice , a reprezentat maximumul acestui an .Vânzarea a 840 milioane dolari de către persoanele juridice a fost justificată de cheltuielile masive în lei suportate de acestea în lun decembrie: salarii, bonificații, prime, plăți la buget.
După patru luni în care persoanele fizice au vândut valută pe piața interbancară , în luna decembrie acestea au achiziționat un volum de 16 milioane dolari, indicînd preferința pentru transformarea în devize a câștigurilor din această lună.Majorarea ecartului dintre cursul practicat de casele de schimb particulare și cel anunțat de BNR , ca efect al accentuării incertitudinii, ar putea constitui o altă explicație a volumului mai ridicat al achizițiilor de devize ale persoanelor fizice de pe piața interbancară
Si în această lună majoritatea operațiunilor pieței valutare interbancare s-au derulat în dolari, ponderea lor fiind în ușoară creștere față de luna precedentă.Apelul persoanelor fizice la casele de schimb valutar s-a temperat, volumul total al tranzacțiilor derulate prin acestea fiind în scădere față de luna noiembrie .Sumele nete achiziționate prin casele de schimb ale băncilor au totalizat 38 milioane dolari.
Excedentul masiv de devize oferit de clienți pe piața interbancară valutară,constrângerile privind expunerea valutară a băncilor, prudența manifestată de societățile bancare –în special în perioada de mijloc a intervalului – în gestionarea propriei lichidități ,precum și evoluția raportului EUR/USD s-a reflectat în traiectoria cursului de schimb al monedei naționale pe parcursul acestei luni.Astfel,în luna decembrie cursul de schimb al monedei naționale a consemnat cea mai ridicată volatilitate din acest an, aprecierile nominale zilnice față de dolarul SUA fiind frecvente și de mari dimensiuni.
BNR și-a limitat intervențiile zilnice la absorbirea excesului de devize , achitzițiile nete ale acesteia (163 milioane dolari) depășind doar marginal supraoferta pieței interbancare .In aceste condiții , moneda națională a consemnat în raport cu dolarul SUA cea mai scăzută depreciere nominală a anului (0,8%) și, respectiv, cea mai ridicată apreciere în termeni reali (1,4%) .Evoluția raportului EUR/USD din luna decembrie a determinat o apreciere în termeni reali a leului de 0,8% față de euro.Pe ansamblul anului (decembrie/decembrie) , moneda națională s-a apreciat în termeni reali cu 5,6 % față de dolar și cu 6,2 % față de euro.
Pentru prima luna a anului 2002 , piața valutară a receptat cel mai acut schimbările de comportament, specifice perioadei , ale operatorilor financiari , în condițiile în care efectul lor a fost amplificat la începutul acestui an de numeroși factori conjuncturali.Astfel caracteristicile pieței valutare au reflectat în această lună influențele exercitate de:
-tendința de refacere a pozițiilor valutare ale băncilor și clienților nebancari ,afectate de cererea mare de monedă națională a acestora de la sfârșitul anului precedent;
-deficitele sporadice de lichiditate consemnate pe piața monetară
-comportamentul speculativ mai agresiv al băncilor, datorat creșterii impredictibilității evoluției cursului de schimb;
-acumularea la nivelul acestui an a unui volum record al serviciului datoriei externe private.
Principala consecință a acestei conjuncturi particulare a constituit-o manifestarea unui deficit cvasipermanent pe segmentul interbancar al pieței valutare.Tensiunile generate de acest context au antrenat creșterea volumului tranzacțiilor valutare la niveluri superioare mediei anului anterior; comparativ cu luna decembrie oferta agregată de valută s-a diminuat cu 239 milioane dolari iar cererea de devize s-a majorat cu 39 milioane dolari.
Comportamentul speculativ al băncilor s-a reflectat în majorarea ponderii tranzacțiilor în nume propriu, o singură bancă efectuînd mai mult de jumătate din tranzacțiile sale în numeme clienților.
Deuechilibrul consemnat pe piața valutară ( 124 milioane dolari) a caracterizat în mare parte acest interval , fiind rezultatul evoluției divergente a cererii și ofertei de devize a clienților băncii ( comprimarea cu 232 milioane dolari a vânzarilor fiind însoțită de o creștere cu 46 milioane dolari a cumpărărilor acestora ).Deficitul valutar a fost generat, în principal , de segmentul persoanelor juridice , avînd, astfel, ca potențiale surse, atât tranzacțiile comerciale externe , cât și înclinația spre economisire a valutei a acestor operatori.Intervențiile punctuale ale băncii centrale au vizat descurajarea tendințelor de comportament speculativ a băncilor și menținerea funcționării eficiente a pieței valutare și s-au soldat cu un volum net al vânzărilor de 97,4 milioane dolari.
Scăderea intereselui persoanelor fizice pentru tranzacții în devize consemnată pe piața valutară interbancară s-a regăsit și pe piața caselor de schimb , unde sumele tranzacționate de acestea au scăzut considerabil;suma netă achiziționată de casele de schimb în această lună s-a redus la 33,5milioane dolari, cea mai mare parte a acestor cumpărări realizîndu-se prin casele de schimb ale bancilor.
Evoluția cursului se schimb a monedei naționale a reflectat tensiunile și incertitudinile care au marcat piața valutară în acest interval ;volatilitatea extrem de accentuată a acestui indicator s-a regăsit în vârfuri de apreciere și depreciere nominală zilnică ale monedei naționale întâlnite rareori ,succesiv , pe un interval de timp atât de scurt.In această lună ,moneda națională a consemnat în raport cu dolarul o depreciere nominală medie de 1,5 %
(apreciere de 0,7 % în termeni reali);deteriorarea raportului euro/dolar a dus la o depreciere a leului de numai 0,3 % în termeni nominali față de euro (apreciere de 2% în termeni reali).
Tensiunile de pe piața valutară interbancară au fost imediat speculate de casele de schimb particulare care,pe perioade scurte de timp au vândut devize persoanelor fizice la prețuri semnificativ mai mari decât cursul anunțat de BNR (ecartul maxim , de 4,1 %, consemnîndu-se în ziua de 3 ianuarie).
3.4. FACTORI DETERMINANȚI AI CURSULUI DE SCHIMB AI MONEDEI NAȚIONALE;O ANALIZĂ EMPIRICĂ:
Pentru a determina influența factorilor determinanți asupra evoluției cursului de schimb al ROL/USD și respectiv ROL/EURO se va folosi un model econometric de următorul tip:
X=α+βM1+γD+δE+εI+ζQind
Unde:
X-curs de schimb ROL/USD sau ROL/EURO
M1- masa monetară
D-dobânda la depozitele în lei (%)
E-export net (miliarde USD)
I-variația lunară a inflației (%)
Qind-variația lunară a producției industriale (%)Cu ajutorul modelului econometric se vor determina factorii de influență cei mai puternici care au determinat evoluția cursului de schimb ROL/USD și ROL/EURO în perioada ianuarie 1999- ianuarie 2002 prezentati in tabelul nr. 3.4.1. din anexă.
3.4.1.ANALIZA FACTORILOR DETERMINANȚI AI CURSULUI DE SCHIMB ROL/USD:
Tabel nr.3.4.1.1.
Rezultatul funcției de regresie pentru cursul ROL/USD
Analiza factorilor determinanți ai cursului de schimb ROL/USD se face ce ajutorul regresiei statistice .
In tabelul 3.4.1 , cu ajutorul coeficienților de corelație și de determinație se determină gradul de dependență între cursul ROL/USD și factorii determinanți ai acestuia.
Coeficientul de corelație are valoarea de 0.9772 ceea ce arată că între evoluția cursului ROL/USD și masa monetară, dobânda la depozite, exportul net, variația lunară a inflației și variația lunară a producției industriale există o puternică legatură, deoarece cu cât acest coeficient este mai aproape de 1 cu atât legătura este mai strânsă.
Coeficientul de determinație arată cât la sută din valoarea cursului de schimb este determinată de factorii luați în calcul. Se determină un procent de 95.50 % , restul de 4.50% sunt alți factori determinanți precum factori de natură financiară, politică, socială, psihologică.
Coeficientul de determinație ajustat are aceeași interpretare ca și coeficientul de determinație.
Eroarea standard aferentă fiecărei valori din eșantionul de 37 valori este de 1406.942 adică la fiecare valoare a cursului ROL/USD există o eroare standard de 1406.942 lei.
Funcția de regresie aferentă cursului de schimb ROL/USD și factorii determinanți ai acestuia este de forma:
ROL/USD=15670.106+0.37M1-180.848D+0.323E+157.054I-114Q
Unde:
M1-masa monetară,
D-dobânda la depozite,
E-export net,
I-variația lunară a inflației,
Q-variația lunară a producției industriale.
Analizînd funcția de regresie, putem afla cât de mari sunt erorile de estimare față de valorile estimate și putem determina factorii cei mai importanți de influență asupra evoluției cursului de schimb al ROL/USD.
Eroarea standard aferentă fiecărui factor de influență este:3661.761 pentru termenul liber, 0.051 pentru masa monetară, 57.838 pentru dobânda la depozite în lei, 0.164 pentru exportul net, 222.581 pentru variația lunară a inflației și 91.331 pentru variația lunară a producției industriale.
Pentru a afla care factor de influență este cel mai relevant studiem rezultatele testului student.Din analiza acestuia cea mai mare valoare este de 7.385 aferentă masei monetare. Deci acest parametru a influențat cel mai mult evoluția cursului de schimb ROL/USD . De asemenea alți factori precum cei financiari, politici, sociali, psihologici urmează pe locul 2 ca importanță în evoluția cursului ROL/USD.In cazul dolarului se observă că și dobânda deține o pondere importanta. Scăderea dobânzii la depozitele în lei a dus la creșterea cererii pentru dolarul american și implicit la creșterea cursului ROL/USD.
Exportul net, variația lunară a inflației și variația lunară a producției industriale sunt factori cu influență nesemnificativă asupra evoluției ROL/USD deoarece în testul student au valori mai mici decât 2 .
Probabilitatea ca parametrii să nu fie corect estimați este nesemnificativă pentru:termenul liber, dobânda la depozite în lei, exportul net, variația lunară a inflației și a producției industriale .In cazul masei monetare există o probabilitate de 2.252% ca aceasta să nu fie corect estimată.
Deci cea mai mare importanță pentru evoluția cursului ROL/EURO o are creșterea masei monetare de la 18227.6 miliarde lei în ianuarie 1999 la 50757 miliarde lei în ianuarie 2002 și de asemenea scăderea ratei dobânzii la depozitele în lei ce au determinat creșterea valorii dolarului american de la 11614 lei/USD în ianuarie1999 la 32184 lei/USD în ianuarie 2002.
3.4.2.ANALIZA FACTORILOR DETERMINANȚI AI CURSULUI DE SCHIMB ROL/EURO
Tabel nr.3.4.2.1.
Rezultatul funcției de regresie curs ROL.EURO
Pentru cursul ROL/EURO regresia statistică este prezentata în tabelul 2.
Analizînd valorile coeficienților se observă ca în cazul ROL/EURO coeficientul de corelație are valoarea de 0.971, mai mică decât în cazul ROL/USD, de unde rezultă că evoluția cursului de schimb ROL/EURO este mai puțin legată de factorii determinanți decât pentru ROL/USD, o pondere mai mare este deținută de alți factori determinanți nemenționați în studiu.
Coeficientul de determinație are valoarea de 0.943, ceea ce rezultă că 94.30 % din valoarea cursului de schimb ROL/EURO este determinată de factorii studiați: masa monetară, dobânda la depozite în lei, exportul net,variația lunară a inflației și variația lunară a producției industriale.Alți factori au o influență de 5.70% asupra evoluției cursului de schimb, o pondere mai mică decât în cazul ROL/USD .Coeficientul de determinație ajustat are valori apropiate de cele ale coeficientului de determinație, de 0.933.
Eroarea aferentă eșationului de 37 de valori este de 1136.225, mai mică decât în cazul ROL/USD care are eroare de 1406.942.
Funcția de regresie pentru ROL/EURO este:
ROL/EURO=11089.563+0.343M1-46.286D+0.125E+129.432I-142.642Q
Unde:
M1-masa monetară,
D-dobânda la depozite,
E-export net,
I-variația lunară a inflației,
Q-variația lunară a producției industriale.
Eroarea aferentă funcției de regresie pentru fiecare din parametrii acesteia este:2957.183 pentru termenul liber, 0.041 pentru masa monetară, 46.703 pentru dobânda la depozite în lei, 0.132 pentru exportul net, 179.753 pentru variația lunară a inflației și 73.757 pentru variația lunară a producției industriale.
Analizînd datele obținute în cadrul testului student se pot face următoarele afirmații: cel mai important factor de influență asupra evoluției cursului de schimb ROL/EURO o are creșterea masei monetare la fel ca și în cazul ROL/USD și de asemenea alți factori au influență destul de mare asupra evoluției cursului ROL/EURO.Acest lucru poate fi explicat prin faptul că fiind o monedă nouă,moneda euro este influențată într-o măsură mai mare de factori precum cei politici sociali și psihologici Ceilalți factori de influență luați în considerare sunt nesemnificativi deoarece valorile lor sunt mai mici decât 2.Aceasta diferența între euro și dolarul american în ceea ce privește factorii care influențează semnificativ evoluția acestora poate fi explicată prin sensibilitatea mai crescută a monedei euro pe piață datorită faptului că este la debutul său și este mai sensibilă la factori care în mod normal au o influență mai puțin importantă așa cum este și în cazul dolarului american.
De menționat faptul că evoluția cursului de schimb ROL/EURO este mai puternic influențată de creșterea masei monetare ca și în cazul ROL/USD,în testul student parametrul aferent masei monetare avînd valoarea de 8.281 pentru moneda euro și 7.385 pentru dolarul american, deci evoluția cursului de schimb ROL/EURO este mai sensibilă la evoluția masei monetare exprimată în miliarde lei.
Probabilitatea ca parametrii să nu fie corect exprimați este, ca și în cazul analizei ROL/USD redusă, dar mai mică decât în primul caz de unde se poate trage concluzia că pentru cursul ROL/EURO probabilitatea ca parametrii să nu fie corect exprimați este aproape nulă.
In urma analizei făcute asupra cursului de schimb ROL/USD și ROL/EURO se poate spune că cele două cursuri sunt influențate de același factor analizat și anume, masa monetară dar există diferențe în ponderea factorilor de influență datorită naturii monedelor studiate .
CONSIDERAȚII FINALE
In urma analizei pieței valutare din Romania se pot trage o serie de concluzii cu privire la actuala stare a economiei și a consecințelor politicilor economice promovate de către statul român.Potrivit legii, Banca Națională a României stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul României, aspectul pozitiv fiind crearea și functionarea cadrului instituțional dar și regimul valutar cu un caracter dintre cele mai liberale.Rolul important al BNR se concretizează în crearea premiselor pentru depășirea căderii continue a monedei naționale.
Studiind evoluțiile recente ale pieței valutare, pe perioada ianuarie 1999 –ianuarie 2002 , deși pe perioade scurte , moneda națională a înregistrat și aprecieri, se poate constata că deprecierea acesteia a fost iminentă iar eforturile BNR de a ameliora poziția competitivă a economiei au fost nereușite.
Evoluții pozitive ale economiei precum: diminuarea deficitului soldului curent , nivelul ridicat al influxurilor financiare nu au fost suficiente pentru redresarea cursului valutar care a reflectat fidel starea reală a economiei naționale .Creșterea depozitelor în valuta în banci ale persoanelor fizice demonstrează neîncrederea populației în moneda națională, dobânzile aferente monedei naționale au scăzut ,acest fapt amplificînd deprecierea continuă a leului.Pe de altă parte comportamentul persoanelor fizice este puternic influențat de anticipările privind evoluția cursului.Puținele reprecieri ale monedei naționale au avut drept cauză anumite redresări de scurtă durată ale economiei . Comportamentul agenților economici a devenit imprevizibil, în condițiile unei dinamici extraordinare în domeniul prețurilor și valorilor. Operațiunile de speculă valutară și de dobânzi practicate de casele de schimb și de banci au fost nerestricționate în vreun fel de către organismele financiare interne și externe. Politica autorității monetare privind cursul de schimb și dobânda a favorizat comportamentul de respingere a monedei și a produselor nationale, a determinat dezorientarea sistemului intern de valori și prețuri.
Creșterea masei monetare este rezultatul unui cerc vicios creat de BNR pentru plata datoriilor externe tot mai scumpe, BNR tipărind alte monede la un curs tot mai scump,
Potrivit modelului econometric, evolutia masei monetare a reprezentat cel mai important factor al deprecierii leului față de dolarul american și euro , dar evoluția cursurilor de schimb ROL/USD și ROL/EURO au fost influențate de o multitudine de alți factori diverși care, cumulați au reflectat fidel încotro se îndreaptă economia națională.
Creșterea masei monetare fără creșterea corelată a producției interne, au dus dezechilibrul altor indicatori economici , deprecierea continuă a cursului de schimb ROL/USD și ROL/EURO reflectînd politici monetare și financiare eronate.
Existența stării actuale a economiei este rezultatul cumulat al tuturor evoluțiilor negative iar evoluția cursului valutar este barometrul care reflectă aceste disfuncționalități, cursul valutar ROL/USD și ROL/ EURO a fost determinat de factorii amintiți, în studiu și , la rândul său a determinat alți factori răspunzători de buna funcționare a economiei naționale.
Avînd în vedere toate aceste aspecte, se poate spune ca este necesară racordarea politicilor economice și financiare la interesele reale ale economiei naționale și crearea unei ordini firești în sistemul național de valori și prețuri.Numai schimbarea de optică și evitarea efectelor politicilor de macrostabilizare monetaristă pot genera relansarea economică .Acestea ar fi necesar să reprezinte și suportul susținerii economiei naționale de către organismele financiare externe și de instituțiile comunitare.
ANEXE
Figura nr.3.3.1
Evoluția cursului de schimb al ROL/EURO în perioada ianuarie1999-ianuarie2002
Sursa:Raport annual BNR ,anii 1999, 2000 și 2001
Figura nr.3.3.2
Evoluția cursului de schimb al ROL/USD în perioada ianuarie1999-ianuarie2002
Sursa : Raport anual BNR , anii 1999, 2000 și 2001
Figura nr.3.3.3.
Evoluția în paralel a cursurilor ROL/USD și ROL/EURO în ianuarie 1999-ianuarie2002
Sursa : Raport anual BNR , anii 1999, 2000 și 2001
Figura nr. 3.3.4
Evoluția în parelel a sumelor USD cumpărate de către bănci și de casele de schimb valutar
Sursa :Raport anual BNR
Figura nr .3.3.5.
.Evoluția în paralel a sumelor USD vândute de către bănci și de casele de schimb in anul 2000
valutar în anul 2000
Sursa: raport annual BNR anii 1999 și 2000
Figura nr. 3.3.6.
Evoluția pieței valutare interbancare în anul 1999
Sursa : Raport annual BNR anul 1999
Figura nr.3.3.8.
Evoluția pieței valutare interbancare în anul 2001
Sursa;raport anual BNR , anul 2001
Figura nr 3.3.9
Evoluția exportului net în perioada ianuarie1999-ianuarie 2002
Sursa:Raport annual BNR anii 1999, 2000, 2001
]
Figura nr.3.3.10
Variația lunară a inflației în perioada ianuarie 1999-ianuarie2002
Sursa:Raport annual BNR ani 1999, 2000
Figura nr.3.3.11.
Evoluția masei monetare în perioada ianuarie 1999-ianuarie2002
Sursa: Raport anual BNR, anii 1999 și 2000
Figura nr.3.3.12
Variația lunară a producției industriale în perioada ianuarie 1999-ianuarie2002
Sursa: Raport anual BNR ,anii 1999, 2000, 2001
Tabel nr. 3.4.1
Evoluția cursului ROL/USD și ROL/EURO și a principalilor factori determinanți în perioada ianuarie1999-ianuarie 2002
Sursa:Raport anual al BNR ,anii 1999, 2000 si 2001
Figura nr. 2.2.1.
Diferențialul ratelor dobânzii în procente anuale
Sursa :Economie monetară internațională
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Piata Valutara Si Cursul Valutar In Romania (ID: 132659)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.