Piata Turistica a Tunisiei

CUPRINS

Elemente de cadru general

Istoria țării

Situația economică

Transporturile

Demografia

Mediul politic

Mediul cultural

Mediul natural

Resurse turistice antropice

Baza tehnico – materială turistică

Activitatea turistică a țării

Organizarea activității de turism

Relațiile cu România

Harta obiectivelor turistice

Harta turistică

Elemente de cadru general

Denumirea oficială și conducătorul țării

Republica Tunisia (al-Jamhuriya at-Tunisia) este denumirea oficială a țării, conducătorul său este președintele Zine El Abidine Ben Ali, iar prim- ministrul țării este Mohamed Ghannouchi.

Forma de guvernământ – republică prezidențială

Așezare geografică

Tunisia este țara cea mai nordică a Africii, situată între deșertul Sahara și Marea Mediterană, la 140 km de Sicilia, cea mai mică țară situată lângă Munții Atlas, în zona cea mai estică a Maghrebului. Este la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și valea Nillului. Coodonatele geografice ale țării sunt între 37° 20’ și 30° 10’ latitudine nordică și 7° 30’ si 12° longitudine estică. Lățimea maximă (nord-sud) 780 km, este între Cap Blanc și punctul de frontieră Bordj el Khadra, iar pe direcția est-vest 380 km între insula Djerba și Nefta. Se învecinează cu Algeria la vest și cu Libia la sud-est. La nord și est are deschidere la Marea Mediterană, lungimea coastei fiind de aproximativ 1.300 km. Nord-vestul țării este mărginit de Tell-Munții Atlas. Distanța medie între granița vestică și cea estică este puțin peste 200 de kilometri, suprafața totală fiind comparabilă cu cea a Marii Britanii, fără Scoția. Paralel cu țărmul mării până la golful Bizerte se află lanțul munților Kroumirie cu 700-800 m inălțime, continuat cu dealurile Mogod cu o înălțime de 300-400 m care se termină cu Cap Blanc, un țărm stâncos la mare. Valea fluviului Medjerda este o regiune agrară roditoare. Munții mai înalți din țară sunt aliniați pe direcția nord-est -Cap Bon, spre sud-vest unde se aflǎ muntele cel mai înalt ( Djebel Chambi, 1.544 m) cu o lungime de 220 km de-a lungul coastei Mării Mediterane, între Hammamet si Skhira, Sousse si Sfax. Acest munte este înconjurat de Sahel (șes) roditor (optim culturii de măslini) răcorit de vântul mediteran . În sudul munților se află o zonă de depresiune asemănătoare stepei (Chott el Djerid cu lacuri sărate), această regiune fiind urmată în sud de Sahara. La granița cu Libia spre vest este șesul Djeffara limitat de Dahar, un platou calacaros (600 m altitudine) care se continuă spre mare cu un ștrand nisipos.

Capitala – Tunis încă din anul 1159, iar prin articolele 43 și 24 din Constituția din 1959 hotărât ca aceasta să găzduiască instituțiile naționale, devenind centrul politic și economic al țării și cel mai mare centru industrial al țării, având o populație de circa 2 milioane de locuitori.

Suprafața totală a țării este de 163.610 kmp, din care uscat 155.360 kmp (25.000 kmp sunt zona sahariană), iar apă 8.250 kmp (adică 5% ).

Populația totală în iulie 2008 era de aproximativ 10.326.600 de locuitori, rata creșterii demografice fiind de 1.18%.

Densitatea este de 65 loc /kmp

Populația urbană reprezintă 65.6% din totalul populației

Împărțirea administrativă – Teritoriul este împărțit în 23 de regiuni administrative, conduse de un guvernator. Împărțirea se face astfel :

Guvernorat :cea mai mare diviziune administrativă a teritoriului național, fixate prin decretul de la 21 iunie 1956 și modificată prin legea de la 17 martie 1969;

 Delegația : principala diviziune teritorială a unui guvernorat;

Sector : cea mai mică diviziune administrativă a teritoriului național; autoritatea acesteia este șeful de sector sau Omda , acest sector putând fi urban sau rural;

Comuna : o zonă sau un teritoriu bine delimitat, alcătuit din unul sau mai multe sectoare urbane.

Tabel 1. Împărțirea administrativă a teritoriului tunisian

Sursa : Institutul Național de Statistică

Sărbătoarea națională – pe data de 20 martie, însemnând obținerea independenței țării față de Franța în anul 1956.

Limba oficială – este araba, dar și franceză este des vorbită, grație influenței Protectoratului Francez. În punctele de atracție turistică și hoteluri se vorbește engleza și germana.

Cultele religioase – predomină musulmanii Sunni, există însă și un procent mic de creștini majoritatea de religie catolică circa 18.000, circa 2000 evrei (mici comunități de evrei în Tunis, Djerba și alte câteva orașe). Pe insula Djerba trăiesc și musulmani Kharidjiten.

Moneda națională – dinarul Tunisian (DT) cu subunitatea millima (poate fi numită și franc) 1 dinar = 1000 millimi; 1 dinar reprezintă aproximativ 2RON, iar 1 Euro = 1.77 DT. Sunt în circulație bancnote de 5, 10, 20, 30 dinari și monede de 1 dinar, respectiv 500, 100, 20, 10 și 5 millim. Pe teritoriul țării se pot schimba fără restricții valutele convertibile, dar sunt acceptate și cecurile de călătorie, respectiv cărțile de credit. Introducerea sau scoaterea din țară a dinarului tunisian este strict interzis, preschimbarea în valută convertibilă la ieșirea din țară se poate face până la max. 30% din suma preschimbată la intrarea în țară, dar nu mai mult de 100 de dinari (cu condiția păstrării documentelor de schimb) și numai la băncile de pe teritoriul aeroportului.

Drapelul – Steagul național al Tunisiei a suferit schimbări minore de când a fost adoptat pentru prima oară în 1831 de beiul tunisian Hassine I. Semiluna și steaua sunt simboluri tradiționale ale islamului, și sunt considerate de asemenea simboluri ale norocului. Semiluna și steaua amintesc de asemenea și de trecutul otoman al Tunisiei. Culoarea roșie a steagului amintește de rădăcinile otomane ale țării. Steagul a fost readoptat după obținerea independenței față de Franța, deoarece fusese steagul Tunisiei independente înainte de sosirea europenilor.

Fig. 1 Fig. 2

Deviza națională este حرية، نظام، عدالة (Hurriya, Nidham, 'Adala), care înseamnă : Libertate, ordine, justiție, iar imnul național este Himat Al Hima.

Istoria țării

Țara a fost încă din cele mai vechi timpuri, locul de întâlnire al Orientului cu civilizația Mediteraneană și subiectul unor perioade clare de intruziune europeană. Timp de 3000 de ani, Tunisia a fost martora trecerii fenicienilor, romanilor, vandalilor, bizantinilor, arabilor, spaniolilor, turcilor sau în final, francezilor. Au venit ca fugari sau aventurieri, să cucerească sau să pretindă, războinici sau misionari, comercianți sau agricultori, fiecare lăsând o parte din povestea lor în piatră sau mozaic, pe dealurile Cartaginei sau la marginea Saharei. Moștenirea pe care au lăsat-o Tunisiei moderne este o concentrare de situri istorice mai bogată ca oriunde altundeva în Africa. Numele locurilor au origini arabe, berbere, latine sau punice, însă protectoratul francez dintre 1881 și 1956 a dus la deformarea multora dintre acestea.

Cele mai importante date ale istoriei Tunisiei sunt :

18.000 – 8.000 î.Hr. : Zonele de coastă nordice sunt locuite de ibero-mauritani;

7.000 î.Hr. Cultura capsiana prosperă de lângă Gafsa în sudul Tunisiei;

5.000 î.Hr. Cultura neolitică ajunge în Tunisia. Vânatul și culesul sunt înlocuite de agricultură și păstorit. Așezările evoluează;

1.000 î.Hr. Negustorii fenicieni fondează porturi de-a lungul coastei nord-africane;

814 î.Hr. Fondarea Cartaginei în urma pierderii Libanului în favoarea babilonienilor;

700-409 î.Hr. Conflict între Cartagina și Grecia pentru sfere de interes și rute comerciale. Sub dinastia magonida, cartaginezii domină vestul Mediteranei, dar grecii recâștigă brațul de sus în bătălia de la Himera în 480 î.Hr. Încep să se sacrifice copii în ritualurile de invocare a zeilor Tanit și Baal;

311 î.Hr. În Sicilia, încăierările repetate dintre greci și cartaginezi au dus la extinderea Tunisiei până pe continent, iar grecii invadează capul Bon;

263 î.Hr. Antagonismul crescând dintre Roma și Cartagina cu privire la controlul rutelor comerciale din Mediterană duce la Primul Război Punic, din nou declanșat de o dispută pentru Sicilia. Roma atacă Cartagina și invadează capul Bon;

218-201 î.Hr. Al Doilea Război Punic. Hannibal traversează Alpii pentru a ataca Roma. Războiul se termină în cele din urmă cu victoria romanilor în Bătălia de la Zama, în care generalul roman Scipio obține sprijinul liderului local numidian Masinisa;

201-146 î.Hr. Mare parte a Tunisiei este guvernată de Masinisa;

146 î.Hr. Al Treilea Război Punic se termină cu cucerirea Cartaginei de către Roma. Orașul este practic ras de pe fața pământului, iar cetățenii lui sunt vânduți ca sclavi;

44 î.Hr. Iuliu Cezar acostează în Tunisia, în căutarea lui Pompei și a lui Cato cel Tânăr, care au obținut sprijinul regelui numidian Juba I. Când Cezar îi înfrânge pe rebeli în Bătălia de la Thapsus, el anexează cea mai mare parte a Numidiei;

Secolul I-II d.Hr. Perioada expansiunii romane. Sub conducerea lui Augustus este reconstruită Cartagina și sunt fondate noi orașe, deseori pe ruinele vechilor așezări punice. Procesul este accelerat când Septimius Severus devine primul împărat african al Imperiului Roman;

Secolul III În această perioadă se răspândește creștinismul în Africa de Nord romană. Mozaicurile reflectă teme creștine;

429 d.Hr. Invazia vandalilor, care mătură tot în calea lor, din Germania, prin Franța și Spania;

534 d.Hr. Bizantinii îi izgonesc pe vandali și încearcă să preia controlul. Cartagina este reconstruită și sunt ridicate multe biserici splendide și forturi;

632 Moartea profetului Mohamed;

642-698 Răspândirea islamismului în Africa de Nord. În anul 670, Oqba Ibn Nafaa fondează Kairouan. Totuși, autoritatea încă le apartibe califilor din est;

Secolul VIII Kharijitismul, o ramură puritan a islamismului, se răspândește printer beriberi, culminând cu o revoltă împotriva califatului. În Africa de Nord, guvernul se prăbușește;

800-909 Dinastia liberal aghlabida înăbușă zelul kharijit și inaugurează o epocă de aur. Totuși, ținând cont și temându-se de elementele religioase, reprezentanții dinastiei se stabilesc în palate situate în afara Kairouan-ului;

910-969 Dinastia fatimida ismaila conduce din Mahdia. În 969 își mută sediul în Cairo, lăsând Tunisia în mâinile emirilor zirizi, care la început sunt credincioși stăpânilor fatimizi;

Secolul XI În urma neînțelegerilor dintre zirizi și califii abasizi, fatimizii încurajează două triburi beduine războinice Beni Hilal și Beni Sulaym, să invadeze Africa de Nord, provocând un adevărat dezastru;

1148 Roger al II lea al Siciliei obține Jerba, Mahdia, Gabes și Sfax;

1159-1230 Creștinii sunt alungați de almohazi, a căror conducere scurtă, dar eficientă a Maghreb-ului este coordonată din Marrakech;

1230-1574 Dinastia hafsida. Capital este mutată la Tunis care atrage un număr tot mai mare de comercianți europeni. Înflorește și comerțul saharian cu sclavi, aur și fildeș.

1270 Ludovic al IX lea al Franței se retrage din cruciadă din Tunisia;

1332 Se naște în Tunis renumitul istoric arab Ibn Khaldoun;

1492 Emigrarea musulmanilor și a evreilor din Spania culminează cu căderea Granadei musulmane. Nou veniții aduc cu ei metode agrare mult dorite și meșteșuguri. Invadatorii spanioli preiau controlul asupra mai multor porturi din Africa de Nord;

1534- 1581 Tunisia este obiectul luptelor dintre Spania și Turcia, iar în 1574 este contopită de Imperiul Otoman;

Secolul XVII Pirateria, care a început ca reacție la incursiunile spaniole din Africa de Nord, atinge punctual culminant pe Mediterană;

1705-1881 Domnia dinastiei beilor husseiniti, inclusive cea a prolificului pașă Hammouda I. autoritatea Turciei în Tunisia este nominală. Sunt construite noi moschei și medersa (locuințe pentru studenți), în special în Tunis;

1881 Francezii invadează Tunisia sub pretextul de a pacifica triburile berbere de pe granița cu Algeria;

1883 Tratatul de la Bardo conferă oficial Tunisiei statutul de protectorat francez;

1934 Rezistența se concentrează asupra Partidului Neo-Destour, fondat de Habib Bourguibonstruite noi moschei și medersa (locuințe pentru studenți), în special în Tunis;

1881 Francezii invadează Tunisia sub pretextul de a pacifica triburile berbere de pe granița cu Algeria;

1883 Tratatul de la Bardo conferă oficial Tunisiei statutul de protectorat francez;

1934 Rezistența se concentrează asupra Partidului Neo-Destour, fondat de Habib Bourguiba;

1942-1943 Campania din Tunisia în al doilea război mondial. Tunisia este martora câtorva dintre cele mai crâncene lupte din Războiul Deșertului;

1956-1957 Este acordată independența. Bourguiba devine președinte. Este introdus Codul Statutului Personal, scoțând în afara legii poligamia și acordând drepturi egale femeii;

1987 Bourguiba este înlăturat din motive de senilitate. Ben Ali devine președinte. Mii de deținuți politici, dintre care mulți fundamentaliști islamici, sunt eliberați din închisoare;

1992 Guvernul lui Ben Ali se destramă din cauza fundamentalismului islamic;

1994 Alegeri prezidențiale și parlamentare. Ben Ali câștigă a doua numire în guvernământ. Recensământul stabilește o populație de 8,6milioane.

1999 Guvernul lui Ben Ali câștigă al treilea mandate de guvernare. Numărul oponenților din Camera Deputaților crește cu 20 de procente.

2000 Bourguiba moare la 96 de ani;

2002 Sinagoga El Griba de pe insula Djerba este ținta unui atac terorist al grupării Al Qaida.

Situația economică

În pofida lipsei unor bogății naturale deosebite, economia tunisiană este relativ echilibrată, datorită aplicării unui susținut program de ajustare structurală, atragere a investițiilor străine, privatizare și liberalizare. Asigurând în anii precedenți o creștere constantă a P. I. B. de cca. 4 – 5% anual, Tunisia a ajuns să realizeze un nivel de cca. 3800 dolari SUA pe cap de locuitor (estimare pentru 2006).

Anii 1970 au fost o perioadă de dezvoltare economică constantă – turismul a înflorit, uleiul curgea gârlă – iar produsul intern brut al țării aproape s-a dublat. Producția de petrol a culminat în anii 1980 și apoi a scăzut constant, iar agricultura a fost lovită de secetă și daunele lăcustelor. O înflorire asemănătoare cu cea din anii 1980, ajutată de investiții noi în turism, a avut loc la începutul anilor 1990, după efectele Războiului din Golf(care au afectat exporturile și turismul), astfel că investiția străină și inflația mică au fost menținute.

Resursele naturale ale Tunisiei sunt constituite din:

petrol, cca. 4 milioane tone/an;

gaze naturale, cca. 1.500 mil. mc./an;

fosfați, cca. 7 mil. tone/an;

minereu de fier, cca. 300 mii tone/an;

minereu de zinc, cca. 60 mii tone/an;

minereu de plumb, cca. 10 mii tone/an;

baritina, cca.40 mii tone/an;

sare marina, cca. 400 tone/an;

Industria prelucrează, în principal, resursele naturale disponibile, fiind reprezentată de întreprinderi siderurgice și metalurgice (neferoase), fosfatice, chimice și petrochimice, textile, de pielărie și încălțăminte, alimentare, de ciment etc. Se produc: vinuri, ulei de măsline, lapte pasteurizat, acid fosforic, hârtie, țesături, confecții, materiale de construcții, bumbac, îngrășăminte chimice; există și unități de asamblat camioane, autobuze și microbuze etc. În industrie lucrează circa 30,7% din totalul forței de muncă tunisiene. 

Agricultura, care reprezintă cca. 11,4 % din PIB, cuprinde 22% din populația activă și este axată pe cultivarea cerealelor – grâu, porumb și orz (cca. 1/3 din suprafața cultivată; aprox. 2,5 mil. t/an) – măslinului (producție cca. 250-300 mii tone/an), curmalilor (cca. 75 mii tone/an), viței de vie, citricelor, legumelor, sfeclei de zahăr, tutunului etc. Creșterea animalelor constituie o ocupație de bază (șeptelul cuprinde 360 mii bovine, 3,5 mil. ovine, 700 mii capre). S-au construit 18 baraje ce asigură irigarea a cca. 250 mii ha. Producția de pește este de aprox. 100 mii t/an. 

Turismul reprezintă pentru Tunisia una dintre ramurile cele mai active, cu pondere importantă în economia națională. Tunisia dispune de o capacitate de cazare de cca. 200 mii paturi, 640 de hoteluri, capacități asiguratorii față de numărul anual de turiști – cca. 6,5 milioane persoane în anul 2006. Încasările din turism s-au cifrat în 2006 la peste 1.600 milioane euro reprezentând cca. 12- 15 % din totalul încasărilor în devize. Marea majoritate a turiștilor (cca. 50 %) provine din țările maghrebiene, îndeosebi din Libia, iar cca. 40 % din țările vest europene, cu preponderență din Germania, Franța, Italia și Anglia. Din România s-au inregistrat aproximativ 50.000 de turiști în Tunisia, în 2007.

Comerțul exterior – balanța comercială globală prezintă un sold negativ, deficitul comercial fiind de 27,4% (3,56 mld dolari în 2006 comparativ cu 2,80 mld. Dolari în 2005). În 2006 exporturile au înregistrat o creștere de 12,6% față de 2005 (12,253 mld dolari). Au fost exportate următoarele bunuri: textile și articole din piele 49,9% ; energie – 8,4% ; produse alimentare 7,4%). În 2006, importurile au crescut cu 15,6% față de anul trecut(15,813  miliarde dolari SUA). Au fost importate: echipamente industriale 35% ; produse alimentare 12%, produse chimice, medicamente etc. 7%). Principalii parteneri comerciali sunt : Franța, Italia, Germania și Spania; Uniunea Europeană reprezintă cca. 75% din volumul schimburilor comerciale, in timp ce țările arabe dețin doar 5% din tranzacții.

Tunisia a fost primul partener sud-mediteranean care a perfectat un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat în 1995 și a intrat în vigoare la 1 martie 1998. În relația cu UE, anul 2007 a însemnat un progres în planul liberalizării și dezvoltării schimburilor comerciale, cu 25% mai mult față de anul precedent. Schimburile comerciale cu piața comunitară s-au dublat de la semnarea Acordului de asociere (8 milioane euro în 1996, la 16 milioane euro în 2007).

Rata inflației din Tunisia a scăzut de la 8% din 1987 până la 3% în anul 2007( in anul 2001 a fost de 1,9 % , 2,9 % in 2002, 2,7 % in 2003, 3,6 % in 2004 , 2,0% in 2005, 4,5 % in 2006 si 3,1 in 2007).

Rata de creștere la prețuri constante a crescut de la -2% în 1987 la 4,6 % în 2007. Distribuția investițiilor în sectorul public a scăzut comparativ cu 1987 (52.2%), ajungând în 2007 la 43%, în timp ce investițiile din sectorul privat au crescut la 57 % în 2007, cu 9,2% mai puțin față de 1987. PIB (PPC) total este de 77,045 miliarde de dolari, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de 7,534 de dolari. PIB nominal este total de 35,010 miliarde de dolari, iar pe cap de locuitor este de 3.423 de dolari. Cresterea PIB a fost in 2006/2005 de 5,8 %si in 2007/2006 de 6,3 %.

Distribuția PIB-ului pe sectoare economice se face astfel : agricultura 11,4 % (14,9% în 1987), industria non-manufacturiera 11% (16,9% în 1987), industria manufacturieră 17,5% (18,1% în 1987), servicii 59,8% (50,1% în 1987).

Tabel 2. Rata evoluției trimestriale a salariului mediu pe economie în sectorul privat (%) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 3. Balanța comercială (milioane dinari)

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 4. Exporturile lunare totale (milioane de dinari) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 5. Importurile lunare totale (milioane de dinari) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Primele 10 țări furnizoare Tunisiei în anul 2007 (valori in milioane dinari) sunt :

Franța (5.227), Italia(4.764), Germania(1.935), Spania(1.133), Rusia(1.042), China(837) Libia(826), SUA(820), Turcia (635) Belgia(612).

Primele 10 țări importatoare ale produselor tunisiene ( valori in milioane dinari) sunt :

Franța (6.239), Italia (4.519), Germania (1.597), Spania (1.003), Libia (893), Marea Britanie (836),

Olanda (459), Belgia (458), Algeria (367), Elvetia (336), Turcia (231), Maroc (221).

Banca Centrala a Tunisiei administrează și controlează schimbul valutar. Moneda străină poate fi obținută de la Banca Centrala sau de la o bancă comercială delegată, care are autorizație în acest sens. Importatorii rezidenți în Tunisia pot cumpăra moneda straină pentru activități viitoare de import, la o rată stabilită zilnic de către Banca Centrală.

Tabel 6. Cursul mediu de schimb pe piața interbancară :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 7. Produsul Național Brut pe cap de locuitor (dinari) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 8. Venit brut național disponibil pe cap de locuitor (dinari) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 9. Datorii externe (milioane dinari) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 10. Finanțele publice (milioane de dinari) :

Sursa : Ministerul de Finanțe

Salarii minime – salariul minim interprofesional garantat (SMIG) și salariul minim agricol garantat (SMAG) sunt instituite prin decretul numărul 73-247 de la 26 mai 1973, acest salariu incluzând și indemnizația de transport de cinci dinari. Majorările SMIG și SMAG au avut loc în luna mai pentru anii 1995 și 2000, în luna august pentru anii 1991, 1994, 1998 și în luna iulie pentru anul 2001. Salariul lunar este calculat astfel : Numărul orelor de muncă pe lună * rata orară. Numărul orelor de muncă pe lună pentru regimul 40 de ore pe săptămână este de 173 ore și 208 ore pentru regimul de muncă 48 de ore pe săptămână.

Tabel 11. Salarii minime

Sursa : Institutul Național de Statistică

Rata șomajului – se calculează raportând efectivul șomerilor la populația activă. În tabelul 12 putem observa evoluția ratei șomajului din anul 2004 până în anul 2008 :

Tabel 12. Evoluția ratei somajului

Sursa : Institutul Național de Statistică

În clasament, în Raportul Forumului Economic Mondial – DAVOS, Tunisia ocupă locul 1 pe continentul african – din 80 de țări – în ce privește competitivitatea; locul 31 – din 104 țări – în ce privește tehnologia informației și telecomunicațiile și locul 32 – din 120 de țări – în ce privește competitivitatea la nivel micro-econ.

Principalele proiecte economice.

Domeniile ce vor fi avute în vedere, cu precădere, sunt : agricultura, infrastructura, transporturi, comunicații și mediu înconjurător.

În agricultură :

– amenajări agricole în bazinul minier Gafsa, pe 480 ha, pentru 70.000 de loc.

– amenajări agricole în guvernoratul Kasserine ;

– ameliorarea climatului agricol în regiunile muntoase din Sud-Est și Nord-V;

– ameliorarea infrastructurii hidro ;

– construcția a șapte noi baraje hidro (Mallila, Harka, Ettine, El Kamkoum, Zaiatine, El Maleh,

Eddouamiss) ;

– construcția a 50 de baraje colinare ;

– aprovizionare cu apă în regiunile Sahel și Sfax ;

În domeniul infrastructurii și transportului:

– construcția autostrăzii Sfax- Gabes ;

– construcția de centurii orașului Sfax ;

– construirea unui nou aeroport la Enphida;

– construirea unui port de mare adâncime la Enphida ;

– extinderea liniei de metrou lejer în zonele priferice ale orașului Tunis ;

– reamenajări de căi ferate;

Domeniul telecomunicații :

– suplimentarea rețelei de telefonie cu un million de noi linii ;

Domeniul mediului înconjurător :

– amenajarea zonei Tapatoura din Sfax și crearea unor stațiuni turistice;

3.1. Transporturile

Sectorul transporturi este asigurat de o rețea rutieră de cca. 30.000 km, din care circa 500 de kilometri de autostrăzi, 2.165 km de cale ferată, 8 porturi comerciale si 6 aeroporturi internaționale. În 2008, participarea sectorului privat cu investiții destinate dezvoltării rețelei de transporturi a fost de circa 42%.

Realizări în unități convenționale:

Transport maritim

– număr vase intrate anual în porturile tunisiene: cca. 5.000

– traficul de mărfuri:

– import cca. 7.500 mii tone;

– export cca. 8.000 mii tone;

Cele mai importante porturi din Tunisia sunt Bizerte, Gabes, La Goulette, Sfax, Sousse, Tunis, Zarzis.

Transport aerian

– număr total înregistrați de pasageri: cca. 4 milioane anual;

– număr total de avioane înregistrate anual : cca. 40.000

– mărfuri: cca. 30 mii tone anual;

Lista aeroporturilor din Tunisia:

MIR – Monastir, Tunisia – Skanes

SFA – Sfax, Tunisia – Sfax Airport

TUN – Tunis, Tunisia – Carthage

Transport feroviar

– mărfuri : cca. 2 milioane tone/kilometri anual;

– călători : cca.100 milioane călători/kilometri anual;

Rețeaua feroviară tunisiană cuprinde 23 de linii, de o lungime totală de 2.165 kilometri din care: 471 km de linii cu ecartament standard (1437mm), 1686 km de linii cu ecartament metric (1000 mm), din care 65 km electrificate și 8 km de linii cu ecartament mixt. De asemenea, rețeaua feroviară cuprinde 267 de gări, stații și halte, iar viteza maximă a trenurilor este de 130 km/h, încărcătură maximă variază între 16-20 de tone, iar numărul circulărilor pe zi este de 244 de trenuri pentru călători și 68 de trenuri de marfă.

Tabel 13. Lungimea liniilor de cale ferată (kilometri) :

Sursa : Societatea Națională a Căilor Ferate Tunisiene (SNCFT)

Tabel 14. Situația parcului feroviar pe categorii (număr bucăți) :

Sursa : Societatea Națională a Căilor Ferate Tunisiene (SNCFT)

Transport rutier

– mărfuri : cca. 20 milioane tone anual;

– călători : cca. 475 milioane călători/kilometri;

Transportul intern – Tunisia are o rețea de transport foarte dezvoltat. Din fiecare oraș mai mare și stațiune turistică pornesc zilnic mai multe curse către capitală. Referitor la transportul urban, în Tunis circulă autobuze și tramvaie (160 de vehicule). În alte localități, singurul mijloc de transport este taxiul galben. Într-o mașină pot călători maxim 3 persoane.

În stațiunile turistice, pentru vizitarea acestora pot fi utilizate trenulețele cu anvelope din cauciuc, birjele sau o atracție locala, Tuk-tuk-ul pe 3 roti.

Demografia

Primele populații tunisiene au fost berberii, despre care nu se cunosc prea multe lucruri. Puținele mărturii care există indică un popor cu statură înaltă și suplă, pielea maronie și părul negru, care s-a înrudit atât cu populația neagră a Saharei, cât și cu misterioșii imigranți din nord care aveau ochi albaștri și părul blond. Urmașii lor s-au intitulat Imazighen (nobili), însă romanii i-au numit Barbari (necivilizați), nume care le-a rămas foarte multă vreme, pe nedrept. Majoritatea tunisienilor de astăzi sunt musulmani, dar nu fundamentaliști. Un peisaj aparte în lumea arabă, Tunisia are comunități de evrei care se bucură de liniște. Tunisienii sunt din cale afară de prietenoși și ospitalieri, dând o bună lecție de viață pentru cultura occidentală. În orașe întâlnești oameni care trăiesc și se îmbracă modern, deși sunt încă populare porturile tradiționale viu colorate. Îmbrăcămintea femeilor nu are legătură cu religia, așa cum mulți ar fi tentați să creadă. Iar dacă până acum câteva decenii căsătoriile erau aranjate de părinții viitorului mire, astăzi femeile au aceleași drepturi ca și bărbații (dovada fiind cele 21 de femei din Parlament).

Până în 1957, legile tunisiene legate de statutul femeilor se bazau pe Sharia, codul de legi islamice luate din Coran și Hadith. Președintele Bourguiba a introdus Codul Statutului Personal pentru femei în august 1957.

Circa 98% din numărul populației sunt arabi și berberi asimilați de arabi, fiind numai 1,2% berberi, ca minoritatea cea mai importantă dintre europeni fiind francezii (fostă colonie franceză), urmați de italieni și maltezi.

Tunisia are o populație extrem de tânăr, densitatea populației este mai mare în nord unde locuiesc 70% din numărul locuitorilor. Populația urbană reprezintă 65.6% din totalul populației, în timp ce populația rurală este de 34.4 %.

Estimarea populației la sfârșitul fiecărui an se bazează pe rezultatele Recensământului General al Populației și Habitatelor și a mișcării naturale a populației (nașteri și decese). Estimarea populației la data de 1 iulie a unui an este media dintre două estimări ale populației la 1 ianuarie și 31 decembrie ale anului. Populația totală în iulie 2008 era de aproximativ 10.326.600 de locuitori, rata creșterii demografice fiind de 1.18%, iar densitatea populației este de 65.6 loc /kmp.

Tabel 15. Date generale despre populație

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 16. Repartiția populației pe governorate (milioane) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 17. Structura populației pe grupe de vârstă (în procente) :

Sursa : Institutul Național de Statistică

Rata brută de natalitate este calculată raportând numărul nașterilor pe an la estimarea populației totale a aceluiași an, iar rata mortalității raportând numărul deceselor înregistrate în cursul acelui an al estimarea populației totale a aceluiași an. Rata de mortalitate infantilă este calculată raportând numărul deceselor copiilor cu vârstă mai mică de 1 an survenite în cursul unui an la numărul total de nașteri al aceluiași an.

Tabel 18. Principalii indicatori demografici (în %)

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 19. Speranța de viață la naștere in funcție de gen (în ani)

Sursa : Institutul Național de Statistică

În Tunisia, salariul minim lunar pe economie în anul 2007a fost în industrie / comerț : pentru un program 40 ore 216 DT, iar pentru un program 48 ore 247 DT ; în agricultură ( salariu pe zi ): pentru un muncitor necalificat 8,1 DT, pentru specialist 9,5 DT, iar pentru muncitorul calificat 10.5 DT.

Populația activă este constituită din persoane de vârstă activă (15 ani și peste) care sunt ocupați sau în șomaj în cursul unei săptămâni de referință.

Populația activă ocupată este reprezentată de persoanele de 15 ani și peste care au muncit cel puțin o zi în cursul unei săptămâni de referință.

Populația inactivă este constituită din persoanele cu vârsta de 15 ani și peste care nu sunt nici activ ocupate, nici șomeri.

Șomer este considerat orice persoană de 15 ani și peste care nu a lucrat în cursul spatamanii de referință, care caută un loc de muncă și care este disponibil să muncească în cursul a două săptămâni următoare săptămânii de referință.

Rata șomajului se calculează raportând efectivul șomerilor la populația activă.

Rata globală a activității este raportul dintre populația activă și populația de vârstă activă.

Tabel 20. Populația activă și ocupată

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 21. Rata activității pe sexe ( în % )

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 22. Structura populației active ocupate dupa sectorul de activitate (în % )

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 23. Rata școlarizării (în % )

Sursa : Ministerul Educației și Formării

Tabel 24. Numărul studenților bursieri

Sursa : Ministerul Învățământului Superior, a Cercetării Științifice și Tehnologiei

Tabel 25. Indicatori de sănătate

Sursa : Ministerul Sănătății Publice

Tabel 26. Cheltuielile anuale medii ale populației

Sursa : Institutul Național de Statistică

Numeroși indicatori arată o îmbunătățire substanțială a standardului de trăi a tunisienilor. Aproximativ trei sferturi din populația Tunisiei e considerată clasă de mijloc și aproximativ 80 % din familiile tunisiene își au propriile case. Rata sărăciei a scăzut la aproape 4%. Un fond special, Fondul Solidarității Naționale, a fost creat în 1993 de președintele ben Ali pentru a canalize donațiile și alocațiile extra-bugetare în programe de care să beneficieze zonele nevoiașe și persoanele. Clădit pe un excepțional success al acestui fond în lupta cu pauperitatea, un nou fond – Fondul Național de Ocupare a Forței de Muncă – a fost lansat în ianuarie 2000, cu scopul creării unor oportunități de angajare și de muncă. Creată în 1998, Banca Solidarității din Tunisia a oferit mii de împrumuturi tinerilor absolvenți și micilor afaceri.

Tabel 27. Rata sărăciei a populației (în % )

Sursa : Institutul Național de Statistică

Mediul politic

Forma de guvernământ a Tunisiei este republică prezidențială, care durează încă din 1957, fiind consfințită de Constituția din 1959. Președintele Republicii are inițiativă legislativă, proiectele sale de legi având prioritate. Șeful statului este președintele Zine El Abidine Ben Ali (reales la 24 octombrie 1999 și la 24 octombrie 2004 cu 95,44% voturi). Președintele se alege prin vot universal, direct și secret, pe o perioadă de 5 ani.

După independență, conducătorul tradițional al Tunisiei, beiul, a fost destituit, iar țara a devenit o republică, condusă de un președinte ales în mod democratic. După înlocuirea lui Bourguiba, în 1987, Ben Ali a introdus diferite măsuri pentru accentuarea democrației : alegerea președintelui prin vot universal, din cinci în cinci ani, cu o restricționare la trei mandate consecutive de conducere, introducerea prudent a unui sistem multipartidic, asigurând contribuția unor noi partide politice în domeniul constituției.

Împărțirea puterii în stat

Puterea legislativă aparține Parlamentului, format din două camere, una superioară, Camera Consilierilor și una inferioară, Camera Deputaților.

Camera Deputaților este formată din 182 membri, aleși prin vot universal, pentru cinci ani. Douăzeci la sută din locuri sunt rezervate partidelor aflate în opoziție, locurile distribuindu-se în funcție de rezultatele obținute de aceste partide la alegeri. 

După alegerile parlamentare de la 24 octombrie 2004, configurația Camerei  Deputaților este următoarea:

Adunarea Constituțională Democratică – (Rassemblement Constitutionelle et Démocratique /Democratic Constitutional Rally- RCD); deține 152 locuri (partid de  guvernământ); președintele RCD este actualul șef al statului Zine El Abidine Ben Ali;

Mișcarea Democraților Socialiști – (Mouvement des Démocrates Socialistes /Movement of Socialist Democrats – MDS). Președinte: Khamis Chammari, partid moderat, de centru stânga; este principalul partid de opoziție și deține 14 locuri;

Uniunea Democratică Unionistă – (Union Démocratique Unioniste /Unionist Democratic Union – UDU). Președinte: Abderrahmane Tlili, partid care promovează orientări naționalist-arabe – 7 locuri;

Partidul Unității Populare – (Parti de l'Unité Populaire /Party of People's Unity – PUP). Președinte: Mohamed Belhaj Amor, partid de orientare naționalist-arabă, în limitele  impuse de șeful statului -11 locuri;

Mișcarea Attajdid (Înnoirea) – Mouvement de la Rénovation-Ettajdid /Movement for Renewal – MR). Președinte: Adel Chaouch, apărută în 1993 din fostul Partid Comunist – 3 locuri;

Partidul Social al Libertății – (Parti Social-Libéral /Social-Liberal Party – PSL). Președinte: Mounir Beji – 2 locuri;

Puterea executivă (Guvernul) este exercitată de președintele statului, asistat de un guvern condus de un prim-ministru.

Primul-ministru: Mohammed Ghannouchi, vicepreședinte al partidului de guvernământ (reconfirmat la 11 noiembrie 2004).

Ministrul afacerilor externe: Abdelwahab Abdallah (numit la 17 august 2005).

Banca națională este Central Bank of Tunisia.

Situația internă – politica internă a Tunisiei se caracterizează prin stabilitate și prin gestionarea corespunzătoare a segmentelor esențiale ale vieții economice, sociale și culturale. În prezent Tunisia se află angajată într-un proces de deschidere democratică graduală, autoritățile urmărind permanent reacțiile societății civile, astfel încât stabilitatea regimului să nu fie afectată.

În cadrul doctrinar al procesului de edificare a statului de drept, de consacrare a libertăților și drepturilor omului, a pluralismului, dialogului, toleranței si solidarității, este incontestabil că s-au înregistrat importante progrese, în special în domeniul drepturilor femeii, Tunisia aflându-se în primele rânduri, între țările arabe, sub raportul asigurării emancipării femeii.

Politica externă – considerându-se o punte de legătură între Europa și Africa, pe de o parte, și Orientul Mijlociu, pe de altă parte, Tunisia încearcă să joace rolul de catalizator al tuturor acțiunilor pozitive din zona mediteraneană, să se impună din ce în ce mai mult ca o placă turnantă a politicii internaționale în regiune.

Amenințări teroriste – în Tunisia riscul atentatelor teroriste este relativ scăzut, iar riscul care există se datorează, în principal, grupurilor asociate cu Al Qaida. Cu toate acestea, trebuie să se aibă în vedere riscurile globale pe care fenomenul terorist le poate produce oriunde în lume.

În ce privește siguranța, Tunisia este o țară cu un nivel scăzut al criminalității. În ultima perioadă se înregistrează totuși, destul de frecvent, furturi ale documentelor de călătorie și ale bunurilor personale.

Mediul cultural

Cultura Tunisiei este produsul a mai bine de 3000 de ani de istorie și aflux multi-etnic. Datorită poziției sale geografice privilegiate și a istoriei sale plurimilenare, Tunisia a fost de-a lungul existenței sale un teren de interesectare a civilizațiilor și culturilor; atâtea popoare, credințe, idei, limbi și moduri de viață s-au succedat și au crescut aici.

După câștigarea independenței, statul Tunisian a plasat cultura printre prioritățile strategiei sale de promovare a omului, de emancipare și de afirmare a identității sale. Astfel, acesta conduce o acțiune amplă și continuă, cu scopul creării condițiilor favorabile pentru încurajarea și liberalizarea creativității în diferite domenii, susținerea autorilor și protejarea drepturilor lor morale și materiale, pentru conservarea și valorizarea moștenirii culturale și deservirea unei platforme pe cât posibil de completă de instituții în măsură să catalizeze cercetările, să garanteze formarea, dezvoltarea producției intelectuale și artistice precum și facilitarea răspândirii culturii atât în interiorul țării, cât și în exteriorul ei.

Ministerul Culturii și Protejării Patrimoniului este principalul organism care veghează asupra culturii tunisiene și al cărui buget este în continuă creștere, acesta multiplicându-se de șapte ori în 21 de ani, de la 17,4 milioane de dinari tunisieni în 1987 la 133,4 milioane de dinari în 2008. Pentru 2009, bugetul se anticipează a fi 1,25% din Bugetul General al țării.

Elementele importante ale culturii tunisiene sunt diverse și reprezintă un patrimoniu unic. Această moștenire poate fi reprezentată de muzee, arhitectură, gastronomie, muzică, literatură, cinema, religie, artă, sport.

Importanța tradiției festivaliere și bogăția ei este una dintre caracteristicile permanente ale vieții culturale tunisiene.

Tabel 28. Lista festivalurilor tunisene

Bogăția culturală de cea mai mare valoare a Tunisiei s-a conservat în sute de situri și muzee, de la cel mai mic muzeu punic din Utica, până la vasta colecție a prestigiosului Muzeu Național din Bardo. Muzeele sunt localizate la câteva din siturile arheologice și adăpostesc statui, bronzuri, mozaicuri. În funcție de perioadele istorice, cele mai importante situri și muzee sunt :

Preistorice : Bardo, Gafsa, Metaloui, El Kef, Makthar;

Berbere : Chennine, Tatouine, Tamerza, Matamata;

Punice : Kerkouane, Muzeul Carthage, Bardo, Utica;

Romane : Carthage, Muzeul Carthage, Muzeul Sousse, Dougga, El Jem, Bulla Regia (și muzeul), Tabarka (și muzeul);

Islamice : Kairouan,Muzeul Raqqada , Monastir (și muzeul), Sousse Ribat (și muzeul), Tozeur (și muzeul), Mahdia;

Artă tradițională : Dar Abdallah Tunis, Muzeul Tozeur, Muzeul Kef, Sinagoga Griba

Tunisia are, de asemenea, cele mai fine colecții de mozaicuri din lume, iar majoritatea dintre acestea pot fi văzute la muzeul Bardo. Acesta a fost cândva reședința beilor tunisieni, și pe lângă mozaicuri, mai conține și importante colecții de artefacte preistorice, romane, punice, islamice. Clasificate după regiune (Sousse, Chartage, Dougga, Bulla Regia) mozaicurile datează din secolele III – IV .

Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO au fost înscrise următoarele obiective culturale : Amfiteatrul roman din El Djem (1979), Situl arheologic din Cartagina (1979), Medina din Tunis (1979), Orașul punic Kerkuan (Kerkouane) și necropola sa (1985, 1986), Medina din Sousse (1988), Medina din Kairouan (1988), Situl arheologic din Dougga (Thougga) (1997) .

Sărbătorile tunisiene sunt de două tipuri : sărbători religioase și de stat. Sărbătorile religioase se bazează pe calendarul lunar Hegira, se schimbă anual – pică cu 11 zile mai repede în fiecare an, 12 zile în anii bisecți și cele mai importante sunt: Începutul lunii Ramazanului, Aid el Seghir (sfârșitul Ramazanului), Aid el Kebir (prăznuirea sacrificiului lui Avraam), Râs el Am Hejri (Anul Nou musulman), Mouled (nașterea profetului). Sărbătorile de stat , bazate pe calendarul Gregorian, sunt aceleași în fiecare an : 1 ianuarie – ziua de Anul Nou; 20 martie – Ziua Independenței; 21 martie – Ziua Tineretului; 9 aprilie – Ziua Martirului; 1mai – Ziua Muncii; 25 iulie – Ziua Republicii; 13 august – Ziua Femeilor.

Figuri emblematice ale acestei țări sunt scriitorii Hédi André Bouraoui (n. 16 iulie 1932 în Sfax, Tunisia, este un poet, romancier și savant tuniasiano-canadian; Albert Memmi (n. 15 decembrie 1920, scriitor si eseist tunisian-evreu, emigrat in Franta); Abu Al-Qassim Al-Shabbi ( n. 24 februarie 1909 – d. 9 octombrie 1934, poet tunisian); Youssef Rzouga (n. 1957, la Ksour Essaf, poet tunisian de expresie araba si franceza); pictorul Nja Mahdaoui (laureat al premiului Unesco pentru artizanat in 2005), cunoscutul duo Amine&Hamza M’Raihi etc.

Industria meșteșugărească

Meșteșugul din Tunisia este protejat prin grija Oficiului Național al Meșteșugurilor, are niște trăsături speciale și se bazează pe tradiții și tehnici antice, purtând motive specifice locului.

Ceramică emailată este specifică orașului Nabeul, obiectele sunt vopsite în culori deschise, lucioase, cu fundal alb și motive verzi, galbene, eventual portocalii. Olăritul “chawat”-ul are culoarea bej dacă argila se prelucrează cu apă sărată și roșu dacă se folosește apă dulce. Centre renumite sunt Moknine au Sahel și Guellala (Djerba). Prelucrarea pieliie renumită în Sfax și Kebili, în Tunis și Kairouan se produc obiecte din cupru emailat sau gravat. Instrumente tradiționale și mobile din lemn se fabrică în special în Ain Draham și Kelibia.

În ce privește țesutul covoarelor, renumit este covorul classic (înnodat) de la Kairouan, care se caracterizează printr-o margine largă, decorate cu dungi paralele și motiv central sub formă de romb; cunoscute sunt și Alloucha, Kilim, Mergoum; Centrele bijuteriei sunt la Tunis (aur), Nabel și Sfax (argint), Monastir, Mahdia și Sousse (bjuterii de aur și argint compact). Argintul este materia primă a bijuteriilor tradiționale, care îmbină elementele unor forme simbolice : mână, lună, peștele, discul, triunghiul. Sculpture în piatră se realizează în special la Dar Chaabane, iar colivii la Bou Said.

Bucătăria tunisiană – este foarte variată. Principalele specialități tradiționale sunt :

Cus-cus – mâncarea națională a tunisienilor. Cus-cus-ul se gătește într-un vas special format din două componente, unul în partea de jos în care se gătește carnea și legumele, iar în cel de sus se gătesc boabele de cus-cus. Astfel,boabele de cus-cus preiau gustul cărnii și al legumelor. Acest vas special se numește kiskes. Cus-cus-ul tunisian este în general roșiatic din cauza conținutului de boia,  pastă de roșii și harissa. Carnea pentru cus-cus poate să fie de oaie, miel, vită, iepure sau fructe de mare;

Harissa – se obține prin amestecul dintre boia de ardei iute și usturoi, peste care se presară coriandru, chimen, ulei de măsline și în majoritatea cazurilor, roșii. În restaurante pentru turiști mâncarea nu este picantă, iar harissa se servește separat;

Mechouia este o salată de ardei copți cu ulei de măsline, usturoi, ton și ouă;

Salată tunisiană se servește ca aperitiv și conține roșii, castravete, ceapă,usturoi și ulei de măsline;

Merghez – sunt cârnați tunisieni picanți din carne de vită;

Chorba este o ciorbă picantă cu ardei iuți, paste, carne etc;

Tajin este  o mâncare ca o prăjitură gătită în cuptor;

Buza este budincă de vanilie;

Brik (denumit și degetul lui Fatima) se servește ca aperitiv și este un foietaj umplut cu piure de cartofi, ou și carne. Carnea pentru brik poate să fie de pui, vită sau ton.

Mediul natural

Relieful – este variat și spectaculos. În nord, coastele Mediteranei se pierd rapid în interiorul lanțului muntos care începe la vest cu pădurile de plută de la Ain Draham și se termină cu lacurile gemene de la Bizerta și Ichkeul. Centrul Tunisiei este predominant de stepa, cu altitudini de până la 500 de metri, bogat în ruine romane și mărginit la vest de Jebel Chambi, din Munții Tebessa, cel mai înalt vârf muntos al Tunisiei (1520 m). Mergând spre est, se găsesc plantații nesfârșite de măslini. Un lanț de dealuri aride din Metlaoui până la Maknassy fac un ultim front în fața deșertului. În est se întâlnește și un mănunchi de insule, dintre care cea mai cunoscută turistic este Jerba. În Sud, este dominată de ultimele formțiuni ale podișurilor tabulare sahariene, traversate pe direcția N-S de Munții Sassour (altitudinea medie e de 600 metri). Țărmul este abrupt si stâncos în nord, până la Capul Bon, jos și nisipos, formând golfuri adânci în est. Sahara tunisiană începe cu choturi – lacuri sărate pe jumătate secate, care sunt adevărate spectacole în timpul verii. Amestecul de sare și nisip continuă pe uscat mulți kilometri, formând o crustă tare care oferă niște reflexii ireale în lumina soarelui. Chott el Derid este cel mai mare lac sărat secat din nordul Africii, măsurând aproximativ 4600 km² și a fost format o dată cu retragerea Mării Mediterane. Imediat în apropierea choturilor încep oazele, imaginea exotică a palmierilor, a cămilelor și a izvoarelor de apă.

Clima – o climă aridă în sud, care devine mai umedă spre nord apropiindu-se de țărmul mării, ceea ce explică zona asemănătoare stepei (cu veri fierbinți și ierni reci). Din Tunisia centrală spre sud dominǎ o climă tipică deșertului. Temperatura medie este în ianuarie 10° C iar în august 26° C. În sudul munților Atlas domină tot timpul anului o climă caldă uscată cu puține precipitații, temperaturile atingând 45° C. Diferențele cele mai mari de temperatură sunt în zona Saharei vara cu 50° C, iar iarna atingând temperatura de îngheț. Dinspre Sahara bate vântul Șiroco (Scirocco) un curent de aer uscat și fierbinte. Precipitațiile anuale în nord sunt cuprinse între 500-1.000 mm în apropiere de coasta mării, ating 1.500 mm în munți, iar în sud sunt 200 mm pe an.

Natura Tunisiei – flora – atât relieful, cît și vegetația – este surprinzător de bogată și de variată. În reginile de nord ale țării sunt văi înverzite, munți înalți și păduri dese. Zona centrală este ocupată de stepe și câmpii fertile, în timp ce la sud se află întinderile pustii de nisip ale deșertului, înălțimi aride și lipsite de vegetație, ca și spectaculoasele lacuri sărate înconjurate de pustietăți. Diversitatea formelor de relief a dat daștere unei flore deosebit de variate. În zonele montane din nord cresc păduri alcătuite mai ales din stejari de plută. Coastele munților Dorsale Tunisienne (prelungire a Atlasului Saharian) sunt acoperite mai ales de păduri de pin și de iarbă neagră.

Zonele joase sunt foarte propice pentru creșterea pomilor fructiferi, dintre care cei mai răspândiți sunt portocalii, lămâii, mandarinii și migdalii, smochinii, rodiile, piersicii, caișii și duzii. În aceste regiuni se cultivă, de asemenea, căpșuni și pepeni, cereale, sfeclă de zahăr, leguminoase, viță-de-vie, ca și diferite plante aromatice, cum ar fi cimbrul, dafinul, menta sau rozmarinul. Foarte răspândiți sunt măslinii, iar în părțile centrale și de sud ale Tunisiei – eucaliptul. În stepe, precum și în alte zone ale țării, cresc agave și specii de cactuși Opuntia (așa-zișii "Limba soacrei"), unii dintre ei cu fructe comestibile. Sudul Tunisiei este cunoscut pentru oazele de curmali, al căror număr se estimează la aproape cinci milioane. Floarea națională a Tunisiei este iasomia; alte flori foarte des întâlnite aici sunt leandrii, trandafirii și crinii.

Flora tunisiană se remarcă și prin prezența multor specii unice de plante, a căror existență depinde de cantitatea de apă din diferitele zone ale țării. De aceea, pe direcția nord-sud vegetația se împuținează progresiv. Una dintre aceste plante rare este așa-zisul copac de căpșuni, ale cărui fructe sunt foarte asemănătoare cu căpșunile. De asemenea, destul de cunoscut este și Opuntia ficus indica – cactus ale cărui fructe sunt comestibile. Parcul Național Bou Hedma este unul dintre puținele locuri unde se pot întâlni frumoșii salcâmi koa, care sunt primăvara plini de flori. În zonele foarte uscate crește pelinul, cunoscut pentru amărciunea lui. Impozantul stejar de plută are o mare valoare pentru economia tunisiană. În deșert, vegetația este alcătuită de diferite specii de cactuși și iarbă. O mare raritate o constituie așa-numiții"trandafiri ai Ierihonului". Această plantă stranie, când începe să se ofilească "din lipsă de apă sau din orice alt motiv" își retrage rădăcinile, strângându-se într-un ghemotoc deasupra solului și este deplasată de vânt, rostogolindu-se ca o minge; apoi, când se află într-un loc prielnic, își înfige din nou rădăcinile în pământ. În sud, în yona deșertulkui se găsește o vegetație xerofilă si săracă.

Fauna – Pe întinderile pustii de nisip trăiesc varani, vulpi ale deșertului, precum și diferite specii de șerpi, scorpioni și insecte, iar in regiunea de stepa se întâlnesc gazele. În apele din apropierea țărmurilor Tunisiei sunt caracatițe, languste, murene, sardele, macrouri, toni și alte animale marine.

Arii protejate – pentru a proteja unele specii de animale pe cale de dispariție aflate în mare pericol, în Tunisia au fost înființate numeroase parcuri naționale și rezervații. Dintre acestea, 8 au fost constituite numai în ultimii ani. Cel mai însemnat este Parcul Național Ichkeul, cu o suprafață de 12 600 de hectare, aflat în regiunea Bizerte, care a fost înscris pe lista monumentelor naturale mondiale UNESCO. În rezervațiile tunisiene trăiesc vidre, gazele, hiene, mufloni și cerbi, porci spinoși, râși, șacali și vulpi, broaște țestoase și, mai ales, un mare număr de specii de păsări. Tunisia este una dintre destinațiile favorite ale păsărilor migratoare și se spune că pe teritoriul ei pot fi întâlnite până la 360 de specii, printre care pițigoii, vulturii, pescărușii și păsările flamingo cu penajul minunat colorat.

Accesul în anumite parcuri naționale este destul de problematic, unele dintre acestea afându-se în zone militare. Zembra-Zembretta, spre exemplu, care este în apropierea unei baze militare, nu poate fi vizitat de turiști. Lângă orășelul numit Meknassa se găsește Parcul Național Bou Hedma, unde se încearcă reconstituirea populației inițiale a unor animale aflate în ziua de azi pe cale de dispariție, mai ales struții, cerbii și muflonii. În Parcul Național Feija, din apropierea graniței cu Libia, și-au găsit adăpost nu numai pisicile sălbatice, gazelele și șacalii, ci și vulpile deșertului, animale extrem de rare, care aproape au dispărut cu totul. În Tunisia, vulpile sunt considerate drept animale destul de periculoase. O amenințare pentru vizitatori pot fi și scorpionii sau unele specii de șerpi otrăvitori.

Hidrografia – râurile sunt permanente doar în treimea nordică, cel mai important fiind Majardah (Medjerda), cu o lungime de 460 de kilometri si numeroase râuri semipermanente – oueduri – în partea sudică.

Factorii de cură – a doua destinație de terapie a apei mării, după Franța, Tunisia dispune de un aer curativ, de apă de mare bogată în săruri minerale și oligoelemente, de ape termale etc (practic își combină efectul marea și soarele). Thalassoterapia tunisiană antică se bazează pe tradițiile din domeniu ale romanilor, îmbogățite cu influențe turcești și arabe. Thalassoterapia reprezintă procedura de tratament la care se folosesc substanțe marine cu efect terapeutic, apă de mare sau apă artificială cu aceeași compoziție, alge și nămol. Compoziția apei mării este bogată în aminoacizi, vitamine, săruri minerale și microelemente, semănând cu cea a plasmei sanguine, ceea ce a determinat considerarea ei, încă din antichitate, ca principal izvor de sănătate, sursă a tratamentelor terapeutice. Complexele hoteliere oferă o gamă extreme de variată de procedure : băi în apa mării, programe complexe de tratament, împachetări cu nămol, aromoterapie, aquafitness etc, iar curele durează de obicei 4-6-9 sau 12 zile, cu 4-5 tratamente zilnic. Thalassoterapia este practicată în peste 25 de centre, situate de regulă în hoteluri de patru sau cinci stele. Acestea se află sub controlul Ministerului Sănătății din Tunisia și activitatea lor este reglementată prin lege, ceea ce garantează calitatea apei marine și calificarea personalului care execută procedurile sub supravegherea medicului.

Resurse turistice antropice

Tărâm al contrastelor, amestec de civilizații, Tunisia degajă un magnetism aparte…de la malul mării, presărat de vestigii ale vremurilor de mult apuse și până la dunele Saharei printer care își croiau drum caravanele tuaregilor. Tunisia este mult mai mult decât mare și nisip : pe lângă ștrandurile de pe litoral, mai merită vizitate și alte valori autentice ale țării, cultura, siturile arheologice, peisajele încântătoare etc.

Cartagina – leagănul civilizației tunisiene – care mai păstrează și astăzi vestigii de o inestimabilă valoare : porturile, canalul, cartierul “Hannibal” din epoca punică, termele, apeductul, teatrul și templele perioadei romane; acest centru al civilizației, a determinat la inițiativa președintelui Zâne El Abidine Ben Ali construirea Parcului Arheologic Sidi Bou Said. Muzeul Național din Cartagina deține o colecție impresionantă de vase, statuiete sau înscrisuri punice. Alături, recent restaurată, se ridică impunătoarea Catedrală St. Louis, ridicată pe locul în care în anul 1270 murea Ludovic al IX-lea în timpul unei cruciade. Găzduiește o serie de festivaluri și evenimente, cum ar fi Festivalul de vară, Festivalul de muzică din octombrie, Sărbătoarea cinematografiei, concerte de muzică arabă și andaluză.

Monastir – un tărâm de vis în extremitatea sudică a Golfului Hammamet, cu imense plaje de nisip alb, scăldate de ape turcoaz și împresurate cu palmieri exotici. Acest tărâm cuprinde Ribat-ul, veche fortăreață fondată în 796, devenită muzeu și care adăpostește o colecție de stele gravate și pietre funerare datând din secolele XI – XII, alături găsindu-se hangarul în care au fost filmate cele 13 episoade ale foiletonului “Isus din Nazareth”. Vechiul cartier Chagra a fost restaurant în întregime, arterele principale fiind presărate cu terase, cafenele și restaurant tipice, cu numeroase și luxoase hoteluri.

Tunis – capitala țării, inclusă în Patrimoniul UNESCO, recunoscută ca model al civilizației urbane arabe în Maghreb; veritabil oraș-cetate, Tunisul este închis cu ziduri de întărire, întrerupte de porți ce comunică cu exteriorul, printer care și Poarta Franței, reminiscență a ultimei colonizări. În medina (“oraș vechi”) printre cupolele albe și zvelte se distinge și remarcă Zitouna, cea mai importantă moschee și totodată “actul fondator” al Tunisului, aceasta fiind prima constructie ridicată aici. Urmând modelul unui fagure, trama arhitecturală a cartierului dezvoltă organic în jurul moscheii librării, parfumerii, croitorii, bijuterii, magazine de mirodenii. Alt important obiectiv al Tunisului este Muzeul Bardo, fostă reședință a beilor otomani și depozitar a numeroase descoperiri arheologice.

Sousse – perla Sahelului – al treilea oraș ca mărime al Tunisiei, după Tunis și Sfax; este ținta favorită a amatorilor de sport și inedit și o destinație preferată a tinerilor datorită animației efervescente, a nopților agitate și a exuberanței. Stațiune balneară și oraș maritim, cuprinde portul El Kantaoui, cu faimosele fântâni arteziene și elegantele iahturi. În mijlocul vechii medine se găsesc fortăreața din secolul al IX-lea, Marea Moschee și souk-ul transformat în muzeu arheologic și care adăpostește, printre altele, relicve ale unor mozaicuri din secolele al III-lea și al IV-lea.

Sahara – care oferă aventură, fără a renunța la confort, cuprinzând oaze, așezări berbere, munți arizi sau dune gigant, safari cu jeep-ul sau călăritul pe cămilă.

Dougga și Bulla Regia – cele două localități care evidențiază civilizația romană prin templele grandioase, teatre, forumul cu un mausoleum punic și piețele așezate impunător pe marginea muntelui, băi termale, zeci de construcții subterane decorate cu mosaic, capitoliul etc.

Dougga este înconjurat de livezi de măslin, pe o pantă abruptă a muntelui Teboursouk și se bucură de o poziție favorabilă. Cunoscută sub numele de Thugga în antichitate, această colonie romană a ocupat progresiv platoul și colina care domină uedul Khaled. Unul dintre cel mai importante situri arheologice din Tunisia, Dougga a fost centrul administrativ și economic al acestei bogate regiuni agricole, între anul 46 i.e.n. și decăderea sa din secolul al V-lea e.n. Situl cuprinde numeroase clădiri bine conservate și atent restaurate: un amfiteatru cu peste 3500 locuri, diverse temple, impresionante terme liciniene, un forum, un mausoleu ce se desfășoară pe trei etaje. În cartierul rezidențial se găsește casa Trifoliumului, cea mai mare din tot situl, datând din secolul al III-lea. Printre cele mai importante vestigii de la Dougga se remarcă impresionantul portic al Capitoliului, dedicat lui Jupiter, Junonei și Minervei și construit în 166, utilizându-se calcarele din regiune. Monumentul numido-punic din apropiere, care datează de peste 2000 de ani, este vestigiul pre-roman cel mai celebru al Tunisiei.

Tabarka – pe vremuri port comercial – o zonă muntoasă care abundă de viață și se pierde ușor în mare, unde plajele de nisip fin se întâlnesc cu stânci sculptate de apă, ce oferă imagini de neuitat ale pădurilor de plută, posibilități de a practică diferite sporturi (iahting, golf, scufundări etc) și care annual găzduiește festivalurile de jazz, pescuitul în zona coralilor și fotografie subacvatică.

Zona Bizerte și lacul Ichkeul – orașul Bizerte este primul port al țării, zonă foarte animate și plăcută, cu păduri, lacuri și plaje stâncoase și nisipoase. Lacul Ichekul este una dintre cele mai importante rezervații de păsări de apă din lume, multe specii de păsări iernând aici. Vulcanul stins, orașul antic și cele 100.000 de păsări aparținând la peste 100 de specii se află sub protecția WWF (World Wide Fund for Nature).

Sidi Bou Said – acest sat fermecător, vopsit în alb, este situat pe o colină care domină golful Tunis. Ușile și ferestrele sunt toate colorate în albastru, culoare tradițională, care contribuie la pitorescul străduțelor liniștite. Președintele Tunisiei și numeroase personalități ale capitalei au reședința aici, unde viața se desfășoară într-un ritm lent. Tradiționala cafenea a lui Nattes, unde accesul se face pe o scară abruptă, este un loc de întâlnire care domină piața centrală, iar de la cafeneaua Sidi Chebaane, situată deasupra golfului, se poate admira apusul.
Sidi Bou Said ("sidi" înseamnă în limba arabă "sfânt") a primit numele de la d'Abou Said Khalafa ben Yahia el-Beji, un mistic al secolului al XIII-lea care s-a retras aici. Ca un omagiu adus acestuia, are loc în fiecare lună august sărbătoarea Kharja, un pelerinaj spre moscheea orașului.

Hammamet – situat într-un golf mărginit de lungi plaje nisipoase, la 65 km de capitala Tunis, Hammamet este una dintre stațiunile turistice cele mai populare ale țării. Cu mica sa medina, înconjurată de fortificații și datând din secolul al XV-lea, cu fortăreața sa (casbah), cu souk-ul său și cu cafeneaua Sidi Bouhdid, locul principal de întâlnire, satul pescăresc este înconjurat de superbe hoteluri familiare și cosmopolite (Complexul hotelier Yasmine – Hammamet), stațiune renumită pentru numeroasele terenuri de golf și posibilitățile de thalassoterapie.

Kairouan – orașul a fost fondat în anul 670 e.n. de către Okba ibn Nafi, discipol al profetului Mahomed. Legenda spune că, numit guvernator al regiunii, el a descoperit, pe când călătorea în stepa inospitalieră alături de caravana sa, în căutarea unui loc propice pentru instalare, un izvor în care a găsit un potir de aur care ar fi fost pierdut la Mecca. Interpretând această descoperire ca pe un semn divin, Okba ibn Nafi a construit aici un oraș, devenit mai târziu Kairouan. Situat la jumătatea drumului între munte și litoral, Kairouan a suferit considerabil în timpul secolelor de război care au produs numeroase pagube în regiune, dar, după ce pacea s-a reinstaurat, la sfârșitul secolului al XIV-lea, el a ajuns al doilea oraș al Tunisiei. Marea Moschee, cu minaretul său impozant din centrul fortificației, a fost fondată în anul 671 e.n. de către Okba ibn Nafi. Situată în partea nord-estică a medinei, moscheea prezintă opt portaluri care dau spre curte, unul dintre ele aproape de melancolicul cimitir Ouled Farham și de mormintele sale albite cu var. Moscheea este considerată unul dintre cele mai vechi locuri de rugăciune din lumea islamică, iar Kairouan este al patrulea oraș sfânt că imporatnta după Mecca, Medina și Ierusalim. În imensa curte înconjurată de coloane, construite pe o serie de rezervoare ce adună și filtrează prețioasa apă de ploaie, se găsește un cadran solar ce precizează orele pentru cele cinci rugăciuni zilnice și o fântână utilizată pentru activitățile ritualice. Vizitatorii de altă religie decât cea musulmană pot vizita curtea interioară a moscheii, dar nu au dreptul de a intra în sala de rugăciune.Spectaculosul mausoleu al lui Sidi Amor Abbada a fost construit în 1872, este zugrăvit în alb și dominat de un ansamblu de cupole, adăpostind, în prezent, un mic muzeu. Cupola mausoleului este bogat decorată, pardoseala sălii de rugăciune este acoperită de covoare superbe, iar pereții curții interioare și culoarele sunt ornate cu panouri de faianță. Acest mausoleu este cel mai vizitat din Tunisia.

El Jem – acest mic oraș de câmpie adăpostește un amfiteatru ce impresionează prin dimensiunile sale. El-Jem a fost fondat în perioada punică. În secolul al II-lea, sub stăpânirea romană, el cunoaște prosperitatea și importantele recolte de măsline de pe câmpurile învecinate l-au transformat într-un mare centru al producției de ulei. Un secol mai târziu, aici au apărut vile luxoase și populația a ajuns la 30000 de locuitori (mai mult ca în zilele noastre). Această populație avea nevoie de distracție și, pentru aceasta, a fost construit un amfiteatru cu o capacitate de 45000 de locuri. Orașul roman a fost distrus, în cele din urmă, de către invazia arabă, dar amfiteatrul și alte câteva situri mai modeste au supraviețuit. Un festival internațional de muzică (mai ales muzică clasică, dar si jazz) are loc aici vara.

Douz – la sud de Kebili, micul oraș saharian, Douz servește de secole ca punct de reuniune a triburilor seminomade M'razig. Aceștia formează un clan independent și se căsătoresc numai în interiorul grupului. Micile buticuri din acest orășel de la marginea deșertului oferă obiecte și bijuterii berbere, dar și articole destinate călătoriilor în deșert. Joia, orașul este plin, deoarece și alte triburi din Sahara se adaugă populației locale pentru târgul săptămânal. Ei vând aici legume și țesături produse în oazele lor îndepărtate, și tot aici își fac provizii de primă necesitate. Un fascinant muzeu este consacrat vieții beduinilor și oferă o imagine asupra modului de viață tradițional al familiilor M'arzig și clanului Nefzaoua căruia îi aparțin. În decembrie, deșertul din jurul Douz-ului este ocupat de nomazi și de locuitorii din împrejurimi care vin să asiste la Festivalul Național al Saharei, manifestare importantă care include nunți tradiționale, cât și zece zile de curse de cai și dromaderi. Mehari-ul, dromader de cursă, se distinge ușor de rudele sale, fiind mult mai mare și de culoare mai deschisă.

Djerba – reprezintă insula miticilor lotofagi unde Ulise a venit să se adăpostească. Aeroportul din Djerba asigură în prezent legătura cu marile orașe europene, iar insulă este un excelent punct de plecare pentru excursiile în deșert. Orașul principal, Houmt-Souk, are un port pescăresc și un souk. Mică insulă Djerba reflectă diferitele fațete ale Tunisiei, dar într-o manieră originală – de exemplu, femeile se îmbracă tradițional, dar poartă un val mare alb cu o margine în roșu aprins. În Djerba există peste 250 de moschei, dar și o comunitate evreiască reunită în jurul sinagogii Ghriba – loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume, mai ales o dată cu sărbătoarea anuală Ba'omer (a 33-a zi după paștele evreiesc). Deși în prezent comunitatea evreiască număra doar aproape o mie de locuitori, ea este una dintre cele mai vechi din lume. În sinagogă se păstrează unul dintre cele mai vechi recituri ale Thorei, despre care se spune că a fost scris pe piele de gazelă și salvată de la Ierusalim în anul 6 i.e.n.. Construcția actuală datează de la începutul secolului al XX-lea și este pictată și decorată în culori vii. Sinagoga este deschisă turiștilor și printre vizitatori se numără și numeroși copii musulmani însoțiți de învățătorii lor.

Matmata – primiii locuitori ai Matmatei au început să-și sape locuințele subterane în stâncă acum 700 de ani, însă, în anii 1970, sătenii din Matmata au fost reașezați în Noua Matmata, ca urmare a unei campanii de modernizare a țării. După ce, în 1977, la Matmata s-a filmat un episod din "Războiul stelelor", locuințele săpate în stâncă au devenit peste noapte o mare atracție turistică. Deși numeroși foști locuitori s-au întors pentru a-și construi case deasupra vechilor lor pivnițe, majoritatea a preferat să rămână în noul sat.

Sfax – e considerată capitala Tunisiei de Sud, fiind a doua metropolă după capitală, un centru agricol, commercial și industrial și de asemenea o renumită stațiune. Bastioanele din secolul X sunt orientate către poarta Bab Divan, cu cele trei arcade uriașe; cea mai renumită clădire este palatul Dar Jellouli, construit în secolul XVII lângă marea moschee și găzduiește Muzeul Artelor Populare și Tradițiilor, cea mai completă și interesantă colecție de acest gen din țară.

Mahdia, cetatea de scaun a fatimizilor, un oraș istoric care, pană recent, a fost efectiv neatins de turismul de masă. Recent a fost creată o masivă zone touristique, dar cum aceasta este în afara orașului, Mahdia încă reușește să-și păstreze farmecul. A fost căminul original al dinastiei fatimililor, care pentru o vreme a cucerit toate teritoriile musulmane din Maroc până în Egipt, și își ia numele de la El Mahdi, însemnând salvator, titlul adoptat de fondatorul orașului, Ubaydullah, un promulgator principal al ramurii șiite a islamului, care a apărut pentru a provoca curentul mișcării Sunni, după moartea profetului Mahomed. Poarta se deschide în principala stradă a medinei, Rue Oubad Attah El Methi, unde țesătorii tradiționali de mătase pot fi văzuți lucrând. Aceasta duce în cele din urmă la una din piețele cele mai pline de atmosferă din Tunisia, Place du Caire. Adormit dupa-amiaza, devine un animat club social noaptea. După ora 20, piața este plină de oameni care joaca cărți și domino sau savurează o țigară. O alee scurta din spatele pieței duce la Marea Moschee și la capătul orașului. Moscheea este o copie a moscheii fatimide originale pe care a construit-o Ubaydullah în acest loc, în 916. Bourguiba a cerut să fie reconstruită în anii 1960, când cea originală nu mai putea fi reparată, ca parte a unui program de lucrări publice care includea și restaurarea Marilor Moschei din Sousse și Kairouan. Aspectul auster al moscheii este tipic fatimid: pereți ca de fortăreață, lipsa minaretelor, o intrare principală impunătoare, re-zervată pentru Mahdi și cohortele sale. Când spaniolii au ocupat moscheea în sec. XVI au fost lipsiți de scrupule când au transformat-o în biserică și i-au folosit curtea drept cimitir, deși când au evacuat orașul, au avut grijă să-și exhumeze morții și să-i ia cu ei. Mahdia este un port important, pescuitul înlocuind prelucrarea mătăsii ca industrie de bază (deși de-a lungul Rue Oubad Attah El Methi încă mai există ateliere funcționale de mătăsuri). O terasă stâncoasă de pe coastă este bogată în plancton, care este o hrană ideală pentru peștii mai mici, precum sardinele, anșoa și macroul. Metoda de prindere a acestora datează din vremuri cartagineze și romane (ca mărturie stau mozaicurile care ilustrează scene de pescuit). In fiecare noapte, bărci dotate cu lanterne se îndreaptă spre tărâmul hranei. Peștii sunt atrași la suprafață și soarta lor este pecetluită.

Baza tehnico – materială turistică

Turismul reprezintă pentru Tunisia una dintre ramurile cele mai active, cu pondere importantă în economia națională. Tunisia dispune de o capacitate de cazare de cca. 250 mii paturi, 650 de hoteluri de 3,4 și 5 stele, capacități asiguratorii față de numărul anual de turiști – cca. 4,5 milioane persoane anual – cu un procent de acoperire de cca. 60 – 65 %. Încasările din turism se cifrează anual la peste un miliard dolari, reprezentând cca. 12- 15 % din totalul încasărilor curente în devize. Marea majoritate a turiștilor ( cca. 60 % ) provin din țările maghrebine, îndeosebi din Libia, iar circa 30 % din țările vest europene, cu preponderență din Germania, Franța, Italia, Spania și Anglia. Turismul are un rol crescând în economia tunisiană, având o contribuție de 7 % în PIB și mobilizează circa 5,2% din totalul investițiilor, care a fost în 2007 de 213,2 milioane de dinari. Acest sector oferă de asemenea 340.000 de locuri de muncă directe și indirecte, contribuind la dezvoltarea regională.

Unitătile de cazare sunt următoarele : hoteluri, moteluri, cabane și vile:

Hotelurile se împart în cinci categorii: *****de lux, ****, ***, **, *și fără categorie.In plus, există tot mai multe pensions familles – hoteluri conduse de o familie, care oferă o cazare modestă, dar confortabilă.

Hotelurile de lux ***** din orașe au aceleași standarde ca și hotelurile europene bune în ceea ce privește confortul și serviciul, deși majoritatea sunt clădiri funcționale moderne, cu puțin caracter. Prețurile sunt rezonabile, dar pot varia foarte mult în funcție de sezon, iar în zonele populare, precum Sousse și Hammamet, pot fi destul de mari în lunile de vară -cam 100D într-un hotel de lux *****. In hotelurile cotate la ** sau mai mult, se așteapta un confort rezonabil, inclusiv baie proprie, instalații sanitare bune și încălzire centrală în extrasezon. Puține hoteluri cu două stele au piscină. Hotelurile * (în general curate, dar simple) și chiar și unele fără categorie au în mod normal câteva camere cu baie proprie. In afară de Tunis, toate hotelurile sunt semnalate prin indicatoare.

Evoluția numărului de structuri de cazare hoteliere :

În 1971, Tunisia avea 226 de unități de cazare (hoteluri și altele), cu un număr de paturi de 41.225. În 1980, avea 319 cu 71.529 de paturi, în 1987 443 unități cu 100.456 paturi, în anul 1997 a numărat 662 unități de cazare cu 178.176 paturi, iar în 2005 un număr de 816 unități cu o capacitate toatala de 229.837 de paturi.

Mai precis, în anul 2006, parcul hotelier al Tunisiei se prezenta astfel : 64 de hoteluri de 5 stele, 160 de hoteluri de 4 stele, 222 hoteluri de 3 stele, 117 de hoteluri de 2 stele, 40 de hoteluri de o stea și 222 de alte unități de cazare (vile, pensiuni familiale, hoteluri fără clasă).

Capacitatea totală de paturi în funcție de categorie :

În anul 2003, unitățile de cazare de cinci stele cuprindeau 24.709 de paturi, acestea ajungând în 2006 la un număr de 29.158 de paturi. Unitățile de patru stele numărau 71.245 de paturi, cifră care s-a modificat în 2006, crescând la 78.955 de paturi. Cele de trei stele dispuneau de 78.371 de paturi în 2003, iar în 2006 acest număr a scăzut, ajungând la 77.126 de paturi. Același fenomen s-a petrecut și pentru unitățile de două stele, al căror număr de 21.902 de pături în 2003 a scăzut la 20.655 de paturi. Unitățile de o stea au mai câștigat două paturi comparativ cu 2003, ajungând la 2.989 de paturi în 2006. Vilele și hotelurile fără clasă au însumat în 2003 22.804 de paturi, iar în 2006 22.955 de paturi. Astfel, capacitatea totală de paturi ajunge la un număr de 222.018 de paturi în 2003, iar în 2006 la 231.838 de paturi.

Tabel 29. Capacitatea hotelieră pe regiuni pentru anii 2001, 2002 si 2003

Sursa : Institutul Național de Statistică

Activitatea turistică

Evoluția anumitor indicatori în perioada 1987 – 2007 a fost:

Numărul înnoptărilor – a crescut de la 18,5 milioane în 1987 la 37,3 milioane în 2007;

Numărul sosirilor – a crescut de la 1.874.734 turiști în 1987 la 6.761.906 turiști în 2007;

Numărul paturilor – a crescut de la 100.456 paturi în 1987 la 235.727 în 2007;

Veniturile din turism au crescut de la 968.9 milioane de dinari la 3,077.3 milioane de dinari în 2007. In anul 1990 veniturile din turism erau de 948 milioane USD (respectiv 744 milioane euro), in 1995 de 1,530 milioane USD (1,170 milioane euro), in 2000 de 1,683 milioane USD (1,822 milioane euro), in 2003 de 1,582 milioane de dolari americani (1,399 milioane euro), in 2004 de 1,970 milioane USD (1,584 mil euro) si in anul 2005 au fost de 2,063 milioane USD, respectiv 1,658 milioane euro.

Tabel 30. Înnoptările și sejurul mediu pentru perioada 2001 – 2003

Sursa : Institutul Național de Statistică

Tabel 31. Intrări lunare ale nerezidenților (mii ) :

Sursa : Ministerul Internelor si Dezvoltarii Locale

Tabel 31. Înnoptările turistice lunare ale nerezidenților pe naționalitate (mii) :

Sursa : Ministerul Internelor si Dezvoltarii Locale

Organizarea activității de turism

Autoritățile publice – Ministerul Turismului și ramurile Oficiului Național al Turismului Tunisian – au ca sarcină promovarea și supravegherea turismului Tunisian, și în același timp depun un efort considerabil pentru a restaura siturile turistice din țară (restaurarea medinelor din Tunis și Sfax, renovarea și inaugurarea diferitor muzee etc).

Ministerul Turismului Tunisian se divide astfel :

Comitetul Superior al Ministerului ;

Cabinetul : – Biroul de Ordine Centrală;

– Biroul de Informații și Relații cu Publicul;

– Biroul de Monitorizare a Consiliului de Miniștri, Consiliilor Ministeriale restrânse și a Consiliilor Interministeriale;

– Biroul de Relații cu Cetățenii;

– Biroul de agrement turistic;

– Biroul de actualizare la nivel turistic;

– Biroul institutiilor care se află sub tutela Ministerului Turismului;

Inspectoratul General ;

Departamentul de Servicii Comune ;

Departamentul Studiilor și Cooperării Internaționale ;

Instituții sub tutela ministerului : – Oficiul Național al Turismului Tunisian;

– Oficiul pentru Termalism;

Întreprinderi publice : – Agenția Funciară Turistică ;

– Societatea Promogolf Hammamet;

– Societatea Promogolf Monastir;

– Societatea de Golf Cartagina ;

– Societatea de Agrement Turistic.

Întreprinderi majoritar publice : – Societatea Dezvoltării și Studiilor Sousse Nord;

– Societatea de promovare a Grand Korbous ;

– Compania pentru Dezvoltare “Lella Hadhria”;

– Societatea Studiilor, Dezvoltării și Amenajării Zouaraa .

Relațiile României cu Tunisia

Relațiile economice – cadrul juridic :

În domeniul schimburilor comerciale

După aderarea României la Uniunea Europeană cadrul juridic al schimburilor comerciale cu Tunisia este reglementat prin Acordul de Asociere a Tunisiei cu Uniunea Europeană, Tunisia fiind prima țară maghrebiană asociată U.E. Potrivit prevederilor acestui acord, într-un interval de tranziție care se va întinde pe 12 ani de la data intrării sale în vigoare (1 martie 1998), barierele tarifare între semnatari vor fi diminuate, până la reducerea lor definitivă, urmând ca la orizontul anului 2010 să fie creată piața liberă tuniso-europeană ( practic nemaiexistând granițe între aceste țări, liberaliyandu+se schimburile comerciale). Pe fondul acestui cadru juridic, procesul inițiat în anul 1998, de reducere progresivă și asimetrică a taxelor vamale percepute la import, se apropie de final. In anul 2007 spre exemplu, produsele industriale provenite din U.E. au fost taxate în Tunisia la nivelul de maxim 4,73 % din valoarea facturii, iar de la 1 ianuarie 2008 nu se mai percep taxe vamale la importul acestor categorii de mărfuri. Sunt in curs de negociere reglementarile din domeniul produselor agro-alimentare si al serviciilor. Pentru mărfurile agricole, investiții și servicii procesul de liberalizare va continua treptat pâna la reducerea definitiva a taxelor în anul 2010. În fapt, aceasta va însemna înlăturarea granițelor vamale dintre Romania si Tunisia.

În domeniul cooperării economice

– Acord de cooperare economică și tehnică între Guvernul României și Guvernul Republicii

Tunisiene, semnat la București în iunie 2008;

– Acord de cooperare în domeniul agriculturii, semnat la București în iunie 2008;

– Memorandumul de înțelegere privind cooperarea și schimbul de informații între Banca

Natională a României și Banca Centrală a Tunisiei.

– Acord de cooperare între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale din

România și Ministerul Agriculturii, Mediului și Resurselor Hidraulice din Tunisia.

– Convenția privind evitarea dublei impozitări asupra veniturilor, semnată la Tunis la

23.09.1987, intrată în vigoare la 19.01.1989 si care se aplică de la 01.01.1990;

– Acord între Guvernul Romaniei și Guvernul Republicii Tunisiene privind cooperarea în

domeniul turismului, semnat la Tunis la 16 octombrie 1995;

– Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Tunisiene privind cooperarea in

domeniul sănătății și științelor medicale, semnat la Tunis la 16 octombrie 1995;

– Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Tunisiene privind transporturile

aeriene civile, semnat la București la 3 iulie 1980;

– Protocolul privind organizarea și funcționarea Comisiei mixte româno-tunisiene de

cooperare economică și tehnică, semnat la Bucuresti, la 12 septembrie 2000;

– Protocolul de constituire a Consiliului oamenilor de afaceri româno-tunisian, semnat la

Tunis, la 11 ianuarie 2003,

– Convenția de cooperare pentru promovarea comerțului exterior între Centrul Român de

Comerț Exterior si Centrul Tunisian de Promovare a Exporturilor, semnat la Tunis, la 11 ianuarie

2003,

– Protocol de cooperare între Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de

Comerț și Industrie din Tunis, semnat la Tunis la 14 mai 1992;

– Protocol de cooperare Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și Camera

de Comert si Industrie din Tunis , semnat la Tunis la 6 iunie 2006;

– Protocoale de cooperare Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și Camerele de Comerț și Industrie din Sfax si Bizerte, semnate la Bucuresti, în luna noiembrie 2007;

– Protocol de cooperare între Confederația Națională a Patronatului Român și Uniunea

Tunisiană a Industriei Comerțului si Artizanatului (UTICA), semnat la Tunis la 12 martie 1996.

Dintre acțiunile de cooperare economică, cele mai importante sunt : lucrări de foraje de apă în Tunisia, cooperare în domeniul industriei textile, în domeniul industriei farmaceutice și turismului. Sunt de semnalat și investițiile firmelor tunisiene în România : COFICAB și LEONI Tunisie (în domeniul producerii de cablaje auto) și La Griffe, în domeniul textil.

Noi documente în curs de negociere

Se mai poartă negocieri în vederea extinderii cadrului juridic bilateral prin următoarele documente:

– Acord de cooperare în domeniul artizanatului – între Ministerul român al IMM, Comerț, Turism și

Profesii liberale și Ministerul tunisian al Comerțului și Artizanatului ;

– Convenție de cooperare în domeniul promovării și protejării reciproce a investițiilor;

– Acord de cooperare în domeniul IMM-urilor;

– Acord de cooperare în domeniul apelor termale.

Schimburile comerciale :

Evoluția schimburilor comerciale în perioada 1995-2007 dintre Tunisia și România, conform statisticii românești a cunoscut atât perioade ascendente, cât și descendente. Astfel că în 1995 exportul către Tunisia a adus României un venit de 46,7 milioane de dolari, descrescând și ajungând în 2000 la 40,86 milioane de dolari. În 2006 cunoaște o creștere explozivă, ajungând până la 84,55 milioane de dolari, pentru că în 2007 să regreseze la 55,06 milioane de dolari.

În perioada ianuarie – iulie 2008, au fost exportate în Tunisia mărfuri românești în valoare de 55,6 milioane dolari și s-au importat produse tunisiene în valoare de 27.3 milioane dolari.

Principalele mărfuri care au făcut obiectul schimburilor comerciale cu Tunisia sunt următoarele:

a) La export: Produse petroliere prelucrate, grâu, porumb, produse siderurgice, cherestea, fire și fibre sintetice, geamuri, articole de sticlărie, articole de uz casnic, produse chimice, hârtie, rulmenți, îngrășăminte chimice, articole din cauciuc, cazane industriale, materiale plastice și articole din material plastic, grăsimi și uleiuri vegetale, mașini-unelte, mașini, aparate și material electric, produse textile, rășini sintetice etc.

b) La import: fosfați și compuși ai acestora, îngrășăminte, încălțăminte, produse chimice, alimente pentru copii, citrice, măsline, ulei de măsline, confecții, mașini și aparate electrice, bumbac, uleiuri esențiale și rășini, uleiuri minerale etc.

Deși dispune de o piațã de absorbție relativ redusã, dominatã de marile companii occidentale, Tunisia rãmâne, pentru țara noastră, un partener economic de interes. Un domeniu cu o dinamica accelerata in relatia dintre cele doua tari il reprezinta turismul, in principal al cetatenilor romani in Tunisia : 10 mii in anul 2005, 20 mii in anul 2006 si peste 35 mii in anul 2007.

In 1969 a fost înființată Comisia mixtă interguvernamentală de cooperare economică și tehnică româno-tunisiană, care s-a întrunit în 13 sesiuni, ultima desfasurata la Tunis in mai 2002.

În România sunt înregistrate peste 80 de firme mixte româno-tunisiene, având un capital social total de peste 1 million USD.

Colaborarea in alte domenii

Ministrul român al culturii și cultelor a efectuat o vizitã în Tunisia, în octombrie 1998, iar în mai 2000, o delegație a Ministerului Tineretului și Sportului a participat, la Tunis, la reuniunea subcomisiei mixte româno-tunisiene în domeniul sportului și tineretului. În mai 2002, delegația ministerului omolog tunisian s-a aflat în România.

Ministrul tunisian al tineretului și copilului a fãcut o vizitã în România, în mai 1998, în timpul cãreia a fost semnat un Program bilateral de colaborare în domeniul tineretului și sportului. În iunie 2003, a avut loc vizita la Tunis a ministrului român al tineretului și sportului.

In perioada 15-17 martie 2008 a avut loc prima vizita in Tunisia a unui ministru al mediului si dezvoltarii durabile din Romania, in cursul careia a fost semnat Memorandumul de intelegere intre cele doua tari privind cooperarea in domeniul mediului si dezvoltarii durabile.

Dupa aderarea Romaniei la UE se inregistreaza o crestere a interesului cadrelor academice, universitare si a cercetatorilor din ambele tari de a participa la reuniuni si dezbateri internationale desfasurate fie in Romania fie in Tunisia.

În România se află la studii, pe cont propriu, circa 1.200 de tineri tunisieni.

În Tunisia lucrează, pe bază de contract, 9 profesori și un antrenor sportiv din România.

La 27 ianuarie 2000, orașele Bușteni și Djerba-Midoun au încheiat un acord de înfrățire, in baza caruia au loc anual schimburi de vizite.

Harta obiectivelor turistice

Harta turistică

BIBLIOGRAFIE

Andrei I, Erikos A, Teslaru S, Statele lumii de la A la Z, Editura Steaua Nordului, București, 2000 ;

Matei, C Horia, Neguț Silviu, Nicolae Ion, Șteflea Nicolae, Statele lumii, mică enciclopedie, Ediția a VI-a, Editura Meronia, București, 1994 ;

Matei, C Horia, Neguț Silviu, Nicolae Ion, Enciclopedia statelor lumii, Ediția a IX-a, Editura Meronia, București, 2004 ;

Pătru, Mihai, Tunisia – Ghid turistic, Editura Vremea XXI, București, 2004 ;

Revista Vacanțe & Călătorii, nr 62, februarie, 2005;

Sandu, Mihaela, Tunisia – profil de țară, Centrul Român de Comerț Exterior, 2001 ;

Tunisia, ghid complet, Editura Aquila ’93, 2004 ;

www.wto.org

www.tunisiana.ro

www.tunisiaonline.com

www.tourismtunisia.com

www.wikipedia.org

www.ministeres.tn

www.travelworld.ro;

www.tunisair.com.tn;

www.mae.ro;

www.ins.nat.tn;

www.ommp.nat.tn;

www.sncft.com.tn;

www.attt.com.tn;

www.dce.gov.ro;

www.tunisie-statistiques.tn;