Piata Turistica a Sua

Capitolul I. Statele Unite ale Americii – prezentare generală

America este considerat ca fiind al doilea cel mai mare continent din lume, primul loc fiind ocupat de Asia, ea se întinde din regiunea arctică până în cea antarctică, formându-se astfel o diversitate a climei, vegetației și a faunei. Continetul american are unele dintre cele mai mari zăcăminte minerale, întinse zone nelocuite sau slab locuite, dar și cele mai mari concentrări urbane, așa numitele megalopolisuri, de pe Glob.

În prezenta lucrare vom vorbi despre Statele Unite ale Americii care se află pe continetul american, mai exact în America de Nord.

Situare: America de Nord

Vecini: Canada, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Golful Mexic, Mexic, Oceanul Arctic

Suprafață: 9 826 630 km2

Populație: 318 626 220

Capitala: Washington

Diviziuni administrative: 50 state

Formă de stat: republică prezidențială, stat federal

Limba oficială: engleza

Monedă: dolar ($)

Statele Unite ale Americii este a treia cea mai mare țară din lume atât din punct de vedere a populației cât și a suprafeței. Este formată din 50 de state și un district federal. Statele Unite (exculzând Alaska și Hawaii) se întind pe partea centrală a Americii de Nord de la Oceanul Atlantic în est până la Oceanul Pacific în vest și de la Canada în nord până la Mexic și Golful Mexic în sud. Statul Alaska este localizat în extremitatea NV a Americii de Nord, între Oceanul Arctic și cel Pacific și se învecinează cu Canada în est. Statul Hawaii, un lanț de insule, este situat în partea estică-centrală a Oceanului Pacific, la SV de San Francisco. Washington D.C este capitala Statelor Unite, iar New York este orașul cel mai mare din SUA.

Teritoriile și zonele periferice ale Statelor Unite includ: în bazinul Caraibilor – Puerto Rico și Insulele Virgine (luate de la Danemarca în anul 1917), în Oceanul Pacific – Guam (cedat de Spania după războiul spaniol-american), Insulele Mariane de Nord, Samoa Americană, Insula Wake și alte câteva insule.

Geografia SUA

Statele Unite pot fi împărțite în șapte diviziuni fiziografice generale: de la est la vest, Atlantic – Golful câmpiei litorale, Munții Apalași, Câmpiile Interioare, Munții Interiori, lanțul munților Stâncoși, regiunea intermontană și sistemul Pacific montan. A opta diviziune, Podișurile Laurențiene, parte din Scutul Canadian (Canadian Shield), intră în Statele Unite din Canada în regiunea Marilor Lacuri. Este o zonă cu puțin relief local, cu un sistem de drenaj neregulat și multe lacuri, precum și cu unele dintre cele mai vechi roci expuse în Statele Unite.

Cele șapte diviziuni fiziografice se pot împărți în trei mari zone paralele, orientate N-S astfel: Munții Apalași (Appalachian Mountains), Marile Câmpii (Great Plains), Munții Stâncoși (Rocky Mountains). Apalașii se desfășoară paralel cu țărmul Oceanului Atlantic, pe direcția NE-SV, sunt munți vechi și erodați. Între aceștia și câmpia litorală (Atlantic Coastal Plain) se interpune un piemont traversat de râuri, care formează căderi naturale de apă. În Vest, paralel cu țărmul pacific, se întinde marele zid al Munților Stâncoși, sector al lanțului Cordilierilor care străbat cele două continente americane. Acești munți se prezintă sub forma unor lanțuri distincte, în general paralele: Stâncoșii propriu-ziși în E, Munții Cascadelor (Cascade Range) și în continuarea lor, spre sud, Sierra Nevada. Aceste lanțuri muntoase închid vaste podișuri interioare înalte, cum sunt, de la N la S, Columbia Plateau, Great Basin – cu cel mai coborât punct de pe teritoriul SUA, Valea Morții (Death Valley: -86 m) și Colorado Plateau. Între Apalași și Stâncoși se întind, pe o lățime de peste 1 000 km, Marile Câmpii cu altitudini scăzute și relief monoton; aspectul lor se modifică ușor de la N la S, scăzând în altitudine pe aceeasi direcție, și de la E la V, urcând de la mai puțin de 500 m în valea fluviului Mississippi, la 1 500 m în podișurile de la poalele munților Stâncoși.

Statele Unite ale Americii au o gamă largă de climate, variind de la pădurea tropicală din Hawai și savanele tropicale din S Floridei la climatul subarctic și tundrele din Alaska. La est de meridianul 100 (linia generală care desparte climatul umed de cel uscat) se găsește climatul subtropical umed din SE Statelor Unite și climatul continental umed din NE Statelor Unite. În ambele regiuni găsim zone cu păduri întinse. La vest de meridianul 100 se găsește climatul de stepă și pajiștile din Marile Câmpii, copacii se găsesc de-a lungul cursurilor de apă.

În SV Statelor Unite se găsesc deșerturile, cu cele mai fierbinți și uscate locuri din SUA. De-a lungul coastei pacifice se găsesc climatele mediteraneene în S Californiei, iar în SE Alaskai climatul marin al Coastei de Vest. Zona pacifică NV este una dintre cele mai umede părți ale Statelor Unite și este dens împădurită. Munții Stâncoși, Cascadele și Sierra Nevada au climate tipic montane și sunt, de asemenea, puternic împădurite.

Clima în SUA este puternic influențată și de relief, cele două mari siteme muntoase izolând interiorul de influențele moderatoare oceanice, în timp ce în zona joasă centrală nimic nu împiedică pătrunderea maselor de aer rece polar din N, iarna, și a celor tropicale, din Golful Mexic, vara. Climatul este, în linii mari, temperat în jumătatea nordică, cu nuanțe oceanice pe coastele nord-atlantică și nord-pacifică și subtropical în S, datorită vecinătății Tropicului. Circulația generală a maselor de aer introduce periodic în SUA furtuni/ uragane ce afetează litoralul atlantic și cel al Golfului Mexic și tornade în vestul mijlociu și SE țării, ambele fenomene provocând în anotimpul cald mari pagube materiale și adesea pierderi de vieți omenești.

SUA are o bogată rețea hidrografică influențată de cele trei mari unități geografice. Marile câmpuri centrale sunt drenate de fluviul Mississipi, unul dintre cele mai mari fluvii din lume. Pe coasta atlantică râurile sunt scurte și cu debite însemnate, iar pe cea pacifică mai lungi: Columbia (1 953 km) și Colorado (2 740 km) care taie cel mai lung și spectaculos canion din lume, Grand Canyon, ambele râuri având multe amenajări hidroenergetice. În NE, la granița cu Canada, se află Marile Lacuri (Superior, Michigan, Huron, Erie și Ontorio) cel mai mare sistem de lacuri cu apă dulce de pe Glob (246 000 km2) și important sistem hidroenergetic și de navigație.

La fel ca și reliful, vegetația și fauna Statelor Unite sunt variate de la o zonă la alta. Vegetația naturală este formată în E din păduri amestecate (conifere și foioase), în zona centrală de prerii, cu ierburi înalte în câmpiile centrale și ierburi joase în Marile Prerii, vegetație stepică, semideșertică și deșertică în Podișul Marelui Bazin, păduri de conifere în Stâncoși și vegetație subtropicală în sud. Fauna este și ea variată și bogată, aceasta include cea mai mare parte a animalelor caracteristice zonelor temperate (vulpea, lupul, ursul, iepurele, castorul etc.) și arctică, precum și elemente subtropicale și tropicale (aligatorul, jaguarul etc.). În SUA există un impresionant număr de zone ocrotite, între care și 48 de Parcuri Naționale (inclusiv și cel mai vechi de pa Glob, Yellowstone). Alte zone: Mesa Verde, Grand Canyon, Everglades, Redwood, Great Smoky, Carlsbad Caverns și Hawaii Volcanoes. La acestea se mai adaugă 91 de monumente naționale, 82 de păduri naționale, 89 parcuri de stat etc., unele fiind incluse și în patrimoniul UNESCO.

Istoria SUA

Istoria Statelor Unite ale Americii a fost un experiment în democrație pentru mai mult de 200 de ani. Probleme care au fost abordate în primii ani continuă să fie abordate și să se încerce rezolvarea lor până astăzi: guvern mare versus guvern mic, drepturi individuale versus drepturi de grup, capitalism neîngrădit versus comerț și muncă reglementate, angajament cu lumea versus izolaționism. Așteptările pentru democrația americană au fost întotdeauna mari, iar realitatea câteodată a fost dezamăgitoare. Cu toate acestea, națiunea a crescut și a prosperat printr-un proces continuu de adaptare și compromis.

Tratând acest subiect este normal a începe prin a vorbi despre primele colonizări care s-au făcut în America de Nord, astfel că spaniolii au avut primele încercări în 1526, sub comanda lui Lucas Vayquez de Ayllon, însă acestea nu au avut prea mult succes. După spanioli, englezii au urmat prin depunerea unor eforturi incredibile în stabilirea unor colonii pe teritoriul nordic al continentului. Personalități precum Sir Humphrez Gilbert, Walter Raleigh și John White au fost câteva care au pus bazele coloniilor formate, aceștia neavând o muncă ușoară confruntându-se cu probleme legate de clima zonei, diverse boli nemaiîntâlnite și chiar legate de lipsa hranei; toate acestea împingându-i pe unii să se întoarcă, alții nu au supraviețuit și doar un număr redus au rămas. Rezultatele eforturilor au început să apară prin 1600, când colonia Virginia (numită astfel după Regina Angliei, căreia i se spunea „Virgin Queen”) a început să se dezvolte prin exportul de tutun către Anglia, astfel că în 1660 colonia avea 27.000 de locuitori iar până în 1710 avea 78.000 de locuitori. După această perioadă tot mai multe zone au început să se dezvolte și să se formeze colonii precum New York, New Jersey, Maryland, Carolina și Georgia.

La mijlocul secolului XIX, SUA a continuat să crească din punct de vedere demografic și teritorial, până în anul 1860 având o populație de 31 de milioane iar state precum Iowa, Wisconsin și Kansas s-au alăturat uniunii. Această evoluție a fost stopată de problemele legate de sclavie, când, în 1787 s-a scris Constituția iar oamenii sperau ca prin acest eveniment sclavia va dispărea. Cu toate acestea invenția mașinii de egrenat bumbac a lui Eli Whitney le-a oferit sclavilor o nouă semnificație în statele sudice. Pe de altă parte, statele nordice treptat au desființat sclavia, astfel că SUA a fost divizată în state libere și state sclave.

Un eveniment important în istoria SUA a fost Războiul Civil, acesta fiind declanșat de alegerea ca președinte a lui Abraham Lincoln. Acesta nu credea că are puterea de a înlătura sclavia din statele în care era prezentă, însă el s-a opus ferm expansiunii acesteia pe teritoriile care urmau să devină state. O urmare a alegerii lui Lincoln ca președinte a fost faptul că Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana și Texas au ieșit din uniune, formând Statele Confederate ale Americii în 4 februarie 1861, având-ul ca președinte pe Jefferson Devis. Luptele au început la data de 12 aprilie 1861 iar după patru ani de război, în 9 aprilie 1865 generalul Robert E. Lee s-a predat, marcând sfârșitul războiului, iar în decembrie 1965 a fost ratificată Proclamația Emancipării care interzicea sclavia.

Urmărind evenimentele cronologic ne apropiem de anii 1900, mai exact începerea Primului Război Mondial, în 1914. SUA era neutră, însă Germania a dezorientat opinia publică americană când, pe 7 mai 1915, un submarin german a scufundat o navă Cunard, Lusitania, fără avertisment , în urma acestui eveniment fiind omorâți 128 de americani. Însă abia după doi ani SUA a declarat război Germaniei, aceștia din urmă încercând să oprească transporturile navale între SUA și Anglia. Primele trupe americane care au ajuns pe teritoriul european într-un număr mare au fost cele din Franța, când au reușit să distrugă o „pungă” de război germană la St. Mihiel. Trupele germane au fost împiedicate să înainteze până când Germania s-a predat în 1918. Un moment care a marcat această perioadă a fost acordarea femeilor dreptului de vot iar la începutul secolului XX, oamenii de culoare au început să migreze în state din sud în nord, mai ales în orașele mari. De altfel, migrația în SUA a fost restricționată după 1921 când Actul de Urgență Quota a fost aprobat.

După „prăbușirea” Bursei de Valori din 1929, președintele Franklin Delano Roosevelt asigura americanii că singurul lucru de care ar trebui să se teamă este teama însăși. El le-a promis oamenilor o Nouă Înțelegere (A New Deal). Primele sale acțiuni au fost cele prin care să recâștige încrederea oamenilor în bănci, ajutând pe urmă șomerii prin oferirea unor locuri de muncă ca reparatori de drumuri, sau întreținători de parcuri și scoli. În 1933 acesta sprijinea tinerii oferindu-le locuri de muncă în cadrul unor proiecte conservatoare, și deși a încercat să le ofere ajutor fermierilor prin creșterea prețurilor la produse prin reducerea aprovizionării, aceștia s-au confruntat cu probleme în timpul depresiunii, astfel că unii au renunțat la pământurile deținute și au migrat în marile orașe pentru găsirea unor locuri de muncă. Cu toate eforturile depuse de Roosevelt depresiunea s-a încheiat începerea celui de-Al Doilea Război Mondial.

SUA a intrat în război după ce la 7 decembrie 1941, Japonia a atacat flota Pacifică Americană la Pearl Harbor, iar la scurt timp și-a mobilizat toate resursele pentru război. Producția industrială s-a dublat pe parcursul războiului iar până în 1943 nu mai existau șomeri. Puterea industrială masivă a Statelor a dus la înfrângerea Germaniei, Italiei și Japoniei. După al doilea Război Mondial SUA era de departe cea mai bogată și puternică națiune din lume. Cu toate acestea, relațiile dintre SUA și Uniunea Sovietică s-au liniștit rapid după 1945. Prin 1947 Războiul Rece începuse.

În 1946 britanicii ajutau guvernul grec să lupte împotriva organizațiilor comuniste. Totuși, Marea Britanie era epuizată după al doilea Război Mondial și nu a mai putut continua. Pe 12 martie 1947 Truman a anunțat că Statele Unite trebuie să „susțină popoarele libere care se opun încercărilor de subjugare de minorități înarmate sau presiunilor externe”. Astfel Statele Unite au dat bani Greciei și Turciei și deasemenea i-au oferit ajutor și Europei care era devastată după război. Ajutorul acordat a fost numit „Planul Marshall”, după Secretarul de Stat George C. Marshall, care a propus primul ajutor pentru Europa în iunie 1947. Ajutorul a fost acordat în 1948-1951 și a ajutat foarte mult redresarea economiei europene.

Un alt moment important în istoria Statelor Unite este lupta pentru drepturile civile. Aceasta a început cu adevărat în anii 1950. În Sud la acea vreme școlile erau separate. În 1896, Curtea Supremă de Justiție a decis că separarea era constituțională, atât timp cât erau prevăzute condiții egale pentru ambele grupuri. În realitate, bineînțeles, condițiile pentru oamenii de culoare erau tot timpul inferioare. În 1954 Curtea Supremă de Justiție a recunoscut acest lucru și a anulat decizia anterioară. Mulți dintre oamenii albi din Sud nu erau mulțumiți de această decizie, astfel că în 1957 9 studenți de culoare nu au fost lăsați să intre în liceu. În cele din urmă Eisenhower a trebuit să trimită trupe care să facă ordine și să le permită studenților să intre. În partea de Sud marea majoritate a oamenilor de culoare nici nu erau înregistrați pentru a vota.

În 1960 studenți de culoare din Greensboro, Carolina de Nord, au fost refuzați să fie serviți într-un restaurant. După aceasta ei au organizat un protest prin ocuparea locurilor din local. Această mișcare s-a răspândit rapid la magazine, hoteluri, teatre și parcuri și a avut un oarecare succes în a-i forța să pună capăt politicii prin care oamenii de culoare erau separați de cei albi. În 1963 un sfert de milion de oameni au mărșăluit spre Washington pentru a cere legislația privind drepturile civile. Martin Luther King a ținut un discurs care începe cu cuvintele nemuritoare "Am un vis", în care a subliniat viziunea sa de armonie rasială.

În 1964 Lyndon B. Johnson a semnat Legea Drepturilor Civile, care a dat tuturor oamenilor drepturi egale la vot, educație, cazare publică și programe asistate federal.

Un eveniment cunoscut în istoria SUA este și războiul din Vietnam. La începutul secolului XX francezii conduceau Vietnamul, dar în 1941 a fost ocupat de japonezi. Americanii nu erau de acord în ceea ce privește colonialismul european și nu aveau nicio dorință de a vedea Vietnamul dat înapoi francezilor după război. Cu toate acestea, după al doilea Război Mondial francezii au încercat să conducă Vietnamul din nou, dar au fost respinși de organizațiile comuniste. Odată cu începutul Războiului Rece simpatia americană pentru vietnamezi s-a răcit și din 1950 un ajutor financiar a fost acordat francezilor pentru a-i ajuta să-și susțină conducerea în Vietnam. În 1960 politica americană în Vietnam a fost influențată de „teoria domino”, care spunea că dacă o țară ar cădea sub influență comunistă, statele vecine ar cădea și ele. Implicarea americană în Vietnam a început cu adevărat în 1961, când Kennedy a trimis primii soldați.

Implicarea americană a crescut după luna august 1964, când torpile nord-vietnameze au atacat nave de război americane. Ca urmare forțele americane din Vietnamul de Sud au crescut rapid și au ajuns la o jumătate de milion la sfârșitul anului 1967. La 3 aprilie 1968 au început negocierile de pace. Din 1970 președintele Nixon și-a retras încet trupelor americane din Vietnamul de Sud propunând să lase vietnamezii din sud să se apere singuri. Ultimele trupe americane au plecat în 1973.

După Vietnam și scandalul de la Watergate, în urma căruia președintele Richard Nixon și-a dat demisia în 1974, Statele Unite au suferit o recesiune la mijlocul anilor 1970. Șomajul a crescut la 8,5% în 1975. În ciuda problemelor sale, Statele Unite au rămas de departe cea mai bogată și mai puternică națiune din lume. Între timp, Războiul Rece a ajuns la un final brusc în 1989, când comunismul s-a prăbușit în Europa de Est. Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991 lăsând SUA singura superputere din lume.

Cea mai importantă schimbare pe care o aduce secolul XXI este dată de faptul că se alege primul președinte afro-american, Barack H. Obama, în 2008.

Economia SUA

Statele Unite ale Americii au cea mai mare, tehnologic avansată și diversă economie din lume. În timp ce Statele Unite ale Americii reprezintă doar aproximativ 4% din populația lumii, PIB-ul său este de 26% din producția economică totală a lumii. Economia americană este o piață liberă, un sistem privat, care a limitat intervenția guvernului doar în domenii precum cel al sănătății, transportului și pensionării. Companiile americane sunt printre cele mai productive și competitive din lume. În 1998, 9 din 10 cele mai profitabile companii din lume erau americane. Spre deosebire de omologii lor japonezi și din Europa de Vest, corporațiile americane au libertate considerabilă de funcționare și control guvernamental redus în ceea ce privește problemele cu dezvoltarea produselor, deschiderea și închiderea de uzine și ocuparea forței de muncă. Statele Unite au, de asemenea, un avantaj clar față de restul lumii în multe industrii high-tech, inclusiv computere, îngrijire medicală, industria aerospațială și echipament militar.

În 1990, economia americană a cunoscut a doua cea mai lungă perioadă de creștere în istoria națiunii. Economia a crescut cu o rată medie de 3-4% pe an, iar șomajul a scăzut sub 5%. În plus, au existat câștiguri dramatice pe piața de valori și multe dintre cele mai mari companii ale națiunii au avut profituri record. În cele din urmă, un număr record de americani își dețineau propriile case. Această perioadă de creștere s-a sfârșit în 2001, când economia a încetinit dramatic, după care a avut loc un colaps în sectorul industriei high-tech.

Statele Unite ale Americii au considerabile resurse naturale. Aceste resurse includ: cărbuni, aramă, grafit, fosfați, uraniu, bauxită, aur, fier, mercur, nichel, argint, wolfram, zinc, petrol, gaze naturale și lemn. De asemenea, are resurse agricole extrem de productive și este cel mai mare producător de alimente din lume. Economia este susținută de o excelentă, deși îmbătrânită, infrastructură ceea ce face transportul de mărfuri relativ ușor.

În ciuda avantajelor sale impresionante, economia americană se confruntă cu o serie de probleme. Cele mai multe dintre produsele și serviciile națiunii sunt consumate intern, dar economia nu poate produce suficiente bunuri pentru a ține pasul cu cererea consumatorilor. Ca urmare, timp de mai multe decenii Statele Unite au importat mult mai multe produse decât exportă. Acest deficit comercial există în întregime la bunurile fabricate. Statele Unite au de fapt surplusuri comerciale din agricultură și servicii. Când s-au reglat excedentele, deficitul comercial al Statelor Unite în 2000 s-a ridicat la un nivel record de 447 miliarde de dolari. Statele Unite au reușit să susțină deficitele comerciale de la un an la altul, deoarece persoane fizice și companii străine rămân dispuși să investească în Statele Unite. În 2000, 270 de miliarde de dolari au fost investiți de către străini în întreprinderile și companiile americane.

O altă problemă majoră pentru economia americană este o creștere a economiei de două niveluri, unii americani bucurându-se de venituri foarte ridicate, în timp ce alții rămân în sărăcie. Cu cât locul de muncă devine mai sofisticat tehnologic, muncitorii necalificați se găsesc prinși în salariu minim pe economie sau locuri de muncă josnice. În 1999, în ciuda creșterii economice puternice din anii `90, 12,7% dintre americani trăiau sub pragul sărăciei. Deși economia a crescut în mod substanțial, cele mai multe din câștigurile din venit s-au dus la top 20% din gospodării. Top 10% din gospodării câștigau 28,5% din bogăția națiunii, în timp ce 10% din partea de jos câștigau doar 1,5%. De asemenea, un număr tot mai mare de americani nu sunt acoperiți de asigurarea medicală.

Deși există o mare diversitate în economia americană, serviciile domină activitatea economică. Împreună, serviciile reprezintă aproximativ 80 la sută din PIB-ul țării. Sectorul de producție reprezintă 18%, în timp ce agricultura reprezintă doar 2%. Serviciile financiare, de îngrijire a sănătății și tehnologia informației sunt printre domeniile cu cea mai rapidă creștere din sectorul serviciilor. Deși industria a scăzut vertiginos de la înălțimea sa din anii 1950, sectorul de producție americană rămâne puternică. Două dintre cele mai mari corporații americane, General Electric si General Motors, au fabricația și producția ca activități de bază, deși ambele au diversificat și în sectorul serviciilor. Între timp, în ciuda declinului continuu, agricultura rămâne puternică în Statele Unite. Una dintre principalele tendințe din sectorul agricol a fost erodarea fermei familiale și înlocuirea acestuia cu ferma corporativă. Acest lucru a făcut ca sectorul să fie mai productiv, deși a existat, de asemenea, o scădere a numărului de agricultori și a lucrătorilor agricoli.

De la mijlocul secolului XX, Statele Unite ale Americii au fost în căutarea agresivă a comerțului liber și deschis. Aceasta a ajutat la înființarea unui număr de organizații internaționale al căror scop este de a promova comerțul liber, inclusiv Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), acum cunoscut sub numele de Organizația Mondială a Comerțului (WTO). Acesta s-a angajat, de asemenea, în acordurile de liber schimb cu anumite națiuni. Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA) între Statele Unite, Canada și Mexic este un exemplu în acest sens. O problemă continuă pentru companiile americane implicate în comerțul exterior este faptul că Statele Unite sunt mult mai deschise comerțului decât multe alte țări. Ca urmare, este ușor pentru companiile străine să-și vândă bunurile și serviciile în Statele Unite, dar firmele americane de multe ori întâmpină dificultăți în a-și exporta produsele în alte țări.

Națiunea este un furnizor net de ajutor economic. Acesta oferă 6.9 miliarde dolari în ajutor direct pentru națiuni. În plus, Statele Unite ale Americii finanțează mai multe organizații internaționale. Acesta oferă 25% din bugetul de funcționare al Națiunilor Unite și aproape 50% din bugetul pentru operațiunile NATO. Cu toate acestea, economia SUA a rămas cea mai mare din lume, iar ponderea producției economice pe persoană a rămas cea mai mare printre economiile majore a G-20. Statisticile atesăa rezistența economiei SUA, precum și capacitatea sa de a rămâne productivă chiar și în vremuri relativ grele.