Piata Turistica a Litoralului Romanesc

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA TURISTICĂ A ZONEI LITORALULUI ROMANESC

1.1. Resursele naturale și antropice

Litoralul romanesc se întinde de la granița cu Ucraina în nord pană la granița cu Bulgaria în sud cuprinzand limetele estice ale județelor Constanța si Tulcea. Pe o rază de 163 km,din extremitatea nordică pană aproape de Năvodari se află Delta Dunării care ocupă mai mult de jumătate din suprafața litoralului, dar și lacurile de coastă. Litoralul romanesc se împarte în două sectoare:

– sectorul nordic are o lungime totală de 163 km,cuprins între Capul Midia și brațul Musura,este un țărm de origine fluvio-marină,jos,cu plaje nisipoase întinse;

– sectorul sudic are o lungime de 82 km,este cuprins între capul Midia și Vama Veche, spre deosebire de sectorul nordic acesta este un țărm înalt (2-40 m), alcătuit din faleze formate din calcare sarmatiene.,

Litoralul Mării Negre deține o importantă salbă de lacuri,fie cu apă dulce,cum ar fi lacurile Siutghiol, Tașaul, Neptun, Jupiter fie cu apă sărată.Condițiile de climă,conform studiilor de specialitate constituie un important factor de cură, fapt ce a condus la apariția climoterapiei ca mijloc terapeutic cu ajutorul elementelor climogeografice.

Clima temperată favorizează petrecerea unui concediu estival pe litoralul romanesc.În ceea ce privește plaja, are o lățime cuprinsă între 150-200 m acoperită în mare parte cu nisip fin. Falezele au înalțimi variate și reprezintă aproximativ două treimi din lungimea litoralului romanesc.

Faleza crește de la Capul Singol spre sud pană la 35 m și scade apoi la 10-15 m ajungand să atingă la Eforie și Capul Tuzla în jur de 40 m, iar înspre Costinești și Mangalia scade din nou la 10-20 m, după care începe să crească ,înspre Vama Veche.

Se pare că strălucirea soarelui,ajunge la o medie de 2500 de ore pe an în partea litoralului romanesc, clasandu-se printre coastele plajei dalmațiene ( Croația ) și plajele coastelor Mării Mediterane. În timpul sezonului se poate face plajă pană la 10-12 ore în cursul unei zile.

Stațiuni la Marea Neagră:

– Mamaia este ce-a mai populată stațiune a litoralului romanesc datorită numărului mare de spații de cazare (peste 30.000),dar și datorită plajei destul de întinse ajungand la 10 km de la Hotelul ,,Parc” la ,,Hanul Piraților”;

– Eforie Nord este clasificată ca fiind a doua stațiune ca mărime după Mamaia situată la aproximativ 14 km de Constanța. Specific acestei stațiuni este deschiderea largă către mare și faleza de peste 30 m înălțime. Fiind o stațiune în expansiune își schimbă înfațișărea de la an la an;

– Eforie Sud este o stațiune de mici dimensiuni, poziționată în sudul litoralului la 18 km de municipiul Constanța.Factorii naturali din zonă sunt exploatați în beneficiul sănătății, respectiv nămolul și apa sărată;

– Vama Veche și stațiunea Doi Mai sunt situate în apropierea graniței cu Bulgaria, două localități celebre pentru petrecerea unui concediu nonconformist;

– Venus este o stațiune care poartă numele zeiței frumuseții situată în partea sudică a litoralului la doar 3 km de Mangalia și aproximativ 42 km de Constața. Stațiunea Venus s-a dezvoltat ca stațiune balneară, unde pot fi tratate o serie de afecțiuni importante;

– Olimp vine în întampinarea turiștilor cu o cea mai lată plajă de pe litoralul romanesc, avand aproximativ 300 m și o lungime de 3 km. Cei care aleg această zonă turistică sunt turiști din toate categoriile de varstă. În plin sezon estival tinerii, îndeosebi, aleg această zonă,deoarece în decurs de cateva zile se transformă în ,,kilometrul 0” al distracției pe litoral;

– Saturn se află în partea de nord a Mangaliei, în imediata apropiere a acesteia. Este locul preferat de divertisment estival al localnicilor dar și a turiștilor cazați în orașul Mangalia. Avantajos în această stațiune sunt prețurile destul de scăzute avand în vedere și numărul mic de turiști care vizitează această stațiune. Saturn este o stațiune cu numeroase terase și restaurante în aer liber;

– Costinești denumită și ,,Stațiunea Tineretului” datorită numărului mare de turiști din categoria tinerilor este orientată spre est și se întinde pe o lungime de circa 5 km, fiind expusă la soare tot timpul zilei.;

– Jupiter este o stațiune de mici dimensiuni cu hoteluri renovate, cateva dintre ele avand poziții spectaculoase pe faleză. Are un farmec remarcabil în cadrul stațiunilor de la Marea Neagră. Plaja este lată cu nisipul fin aflandu-se în continuarea celei din Neptun;

– Aurora are un farmec aparte în cadrul stațiunilor de pe litoral. Cap Aurora are o piziționare aparte care îi conferă un farmec unic pe litoralul romanesc. Aurora este o peninsulă cu aspect de promontoriu, faleză fragmentată în numeroase golfulețe mici delimitat de diguri de protecție;

– Neptun este situată la 35 km de Constanța și 8 km de Mangalia între Olimp la nord și Jupiter la sud. Stațiunea Neptun prezintă un dezavantaj vizibil, deoarece între stațiune și mare se regăsesc un complex de lacuri care intervin între hoteluri și plajă, astfel încat stațiunea Neptun nu se poate lăuda cu nici măcar un singur hotel construit pe plajă.

Pentru a compensa dezavantajul pe care îl are, Neptun are la bază o vegetație bogată, o liniște și o plajă bună

Aceste stațiuni sunt localizate în județul Constanța și oferă spații de cazare de toate categoriile (hoteluri în funcție de preferințele fiecărui turist, de la 1 pană la 5 stele, campinguri, moteluri, pensiuni, vile sau apartamente cu regim hotelier).

Dintre cele amintite anterior cea mai reprezentativă și cu cele mai multe spații de cazare este stațiunea Mamaia, avand și o plajă destul de întinsă, lată de 250 m și 10 km lungime.

1.2. Baza materială specifică turismului

Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este rețeaua unităților de cazare (găzduire), astfel are răspunsul uneia dintre necesitățile de bază ale turistului, și anume odihna, înnoptarea. Fără existența unor astfel de echipamente nu se poate realiza un consum turistic. Mai mult, dimensiunile, structura și distribuția spațială a mijloacelor de cazare determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului și implicit, amploarea și orientarea fluxurilor turistice.

Rețeaua unităților de cazare este formată din obiective de diverse tipuri, structurate după conținut, funcția îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcționare etc

În principiu, analizele asupra echipamentelor de cazare au în vedere componenta (sectorul) comercială, alături de aceasta existand un sector non- sau cvasincomercial foarte bine reprezentat prin reședințe secundare, proprietăți în sistem ,,time-share”, spații de găzduire oferite de sistemul educațional (cămine), grupări religioase etc.

Una dintre cele mai frecvent utilizate grupări separă mijloacele de cazare în:

unități hoteliere propriu-zise și asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri, hoteluri-apartament, bungalow-uri etc.) și

unităti complemetare sau cazarea extrahotelieră, reprezentată de terenuri de camping și caravaning, căsuțe, sate de vacanță, cămine și hanuri pentru tineri, camere, cabane și refugii montane, case și apartamente de închiriat, sanatorii și stabilimente de sănătate, tabere și colonii de vancanță.

Din punct de vedere structural, și unitățile de alimentație pot fi grupate pe tipuri, categorii de confort, perioadă de funcționare, forme de proprietate, etc.

Destinată să satisfacă nevolie de hrană dar și de recreere ale turiștilor, rețeaua unităților de alimentație specifică este dominantă, spre deosebire de cea vizandu-i pe rezidenți, de restaurante (cu peste 45% din numărul unităților și aproape 60% din numărul de locuri); acestora li se adaugă unități cu profil mai lejer (prin gama de sortimente a preparatelor și a serviciilor oferite) de tipul bufet, bar, rotiserie, pizzerie etc., semnificand circa 35% din totalul locurilor la mese; din structura tipologică a unităților de alimentație din zonele turistice mai fac parte, dar cu ponderi relativ mici, cafenele, cofetării și patiserii, ceainării precum și chioșcurile de profil.

Baza tehnico-materială specific turistică înscrie între componentele sale și mijloacele de transport; este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiștilor și/sau se află în proprietatea/administrarea unor societăți comerciale aparținand sferei turismului. În privința dimensiunilor, la nivel mondial, se poate vorbi de existența unui sector al transporturilor specifice bine dezvoltat, ca efect al preocupărilor organizatorilor de turism de a evita disfuncționalitățile generate de apelarea la servicile terților.

În cazul țării noastre, parcul de mijloace de transport aflat în dotarea întreprinderilor turistice este relativ modest, rezultat al unui complex de cauze, înre care; o anume tradiție în organizarea voiajelor, puterea economică redusă a societăților de turism, faptul că tendința de integrare pe verticală, puternic dezvoltată în lume, se află abia la început etc.

În aceste condiții, turismul romanesc dispune de mai puțin de 3000 autocare, circa 1000 microbuze și aproape 800 de autoturisme destinate închirierii, cateva aeronave și 4-5 nave-hotel pentru croaziere în Delta Dunării. Acestea se află în proprietatea sau administrarea, după caz, a agențiilor de turism, a societăților hoteliere sau a celor de transport (ex., ROMTUR – considerat cel mai important agent economic de profil, Touring ACR, reprezentanțele în Romania ale Hert, Avis, Budget, operatori aerieni, Administrația Rezervației Biosferei, Delta Dunării etc).

Instalațiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte, de asemenea, din structura bazei tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călătoriei (transport) sau de acces spre altitudinile înalte, spre destinațiile de vacanță sau ca mijloace de agrement. Pentru unele tipuri de turism, cum sunt sporturile de iarnă, alpinismul, aceste instalații joacă un rol esențial, stimuland sau îngrădind dezvoltarea lor. Recunoașterea acestui rol, paralel cu evoluția explozivă a interesului pentru schiul amator s-au concretizat în eforturi investiționale remarcabile în domeniu și într-o echipare pe măsură.

Pe baza statisticilor internaționale, în 1996 existau în lume peste 21 mii teleferice, din care 60% în Europa: totodată, țările membre ale grupului alpin ( Franța, Austria, Germania, Elveția) concentrau cea mai mare parte a acestor instalații.

Mijloacele de agrement este o altă componentă bine structurată a bazei tehnico-materiale proprii turismului; aceste echipamente au ca obiectiv crearea condițiilor cu varietatea destinațiilor de vacanță, cu diversitatea gusturilor și preferințelor turiștilor, mijloacele de agrement se prezintă, din punctul de vedere al conținutului, într-o gamă foarte largă și anume: terenuri de sport, săli de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente (spectacole, expoziții, concursuri), parcuri de distracție, centre de echitație, plaje și instalații de sporturi nautice, partii de schi, cluburi, cazinouri, discoteci etc.

Instalațiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale, fiind destinate unei forme particulare a turismului, și anume celui balneo-medical. Aceste dotări au un conținut eterogen, determinat de specificitatea afecțiunilor, natura resurselor (ape minerale, mofete, nămoluri) și profilul stațiunilor.

Din categoria acestora pot fi menționate: instalații de fizioterapie, băi, buvete, amenajări saline, săli de gimnastică, amenajări pentru cura de teren etc.

Beneficiind de un potențial natural deosebit de bogat și variat, Romanie dispune de circa 40 de baze de tratament, din care aproape jumătate în incinta hotelurilor, asigurand condiții de cură pe toară durata anului calendaristic, unde se pot efectua zilnic aproximativ 100.000 proceduri.

Din structura bazei tehnico-materiale specifice mai fac parte satele turistice și satele de vacanță. Încadrate impropriu de diverși autori în categoria mijloacelor de cazare, acestea au o structură complexă, polifuncțională, oferind turișilor atat condiții de găzduire și servire a mesei, cat și de agrement. Totodată, se impune precizarea că, deși cele două categorii de echipamente au o terminologie apropiată, conținutul lor este diferit.

Satele turistice sunt, într-o accepțiune generală, localități rurale situate într-un cadru natural nepoluat, dispunand de elemente atractive posibil de valorificat, precum: arhitectura locală, port popular, tradiții, meșteșuguri etc., amenajate astfel încat să ofere temporar sau permanent găzduire, alimentație și activități recreativ-distractive.

Satele de vacanță sunt ansambluri de dimensiuni mari, de factură modernă, ce cuprind unități de cazare individuală sau familială (vile, bungalow-uri), grupate în jurul unor spații comune pentru masă, distracție și sport.

Alături de ramura de transporturi, contribuții importante la dezvoltarea turismului au telecomunicațiil, comerțul, sănătatea, zestrea edilitară a localităților etc. O analiză a bazei tehnico-materiale din aceste domenii evidențiază, cel puțin sub aspect cantitativ, o dotare corespunzătoare

1.3.Indicatorii circulației turistice

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulației turistice se folosesc: numărul turiștilor, numărul mediu de turiști, numărul zile-turist, încasările din turism, durata medie a sejurului, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiștilor etc. O parte din acești indicatori (numărul de turiști, număr zile-turist, încasările din turism) se obțin direct din informațiile furnizate de sursele amintite.

Indicatorul număr mediu de turiști se obține prin punerea în relație a numărului de turiști cu un aspect economic, putem obține astfel: număr mediu de turiști pe zi, lună, la pe litoral, la munte etc. Indicatorul respectiv arată intensitatea circulației turistice într-un anumit interval ( calendaristic sau sezon turistic ).

Indicatorul număr de turiști îl putem obține prin acumularea informațiilor aflate în diferite documente statistice, calculandu-se efectiv la sfarșitul anului calendaristic, dar și pe perioade mai mici, în funcție de nevoile celui care îl utilizează. Indicatorul îl putem determina pe total circulație turistică sau pe tipuri de acțiuni, zone turistice etc.

Durata medie a sejurului se poate obține ca raport între total zile-turist și numărul de turiști. Acest indicator arată timpul mediu ( zile ) de rămanere a turiștilor în spațiile de cazare și reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reține turistul într-o anumită zonă, regiune etc.

Densitatea circulației turistice pune în legătură directă circulația turistică cu populația rezidentăa țării ( zonei, regiunii ) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport

între numărul turiștilor sosiți în zona X și populația rezidentă a zonei X. De regulă acest indicator are valoare subunitară, dar există și zone ( jud. Constanța în perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulației turistice ) sau țări ( Spania,Austria ) în care valoarea este supraunitară.

Numărul de înnoptări sau numărul zile-turist se obține din înregistrările în spațiile de cazare, prin însumarea numărului de zile de ședere al fiecărui turist; se poate pe tipuri de unități de cazare, pe tipuri de acțiuni, pe zone de proveniență a turiștilor etc

Preferința relativă a turiștilor redă informații asupra orientării geografice a fluxurilor de turiști emise de către un bazin de cerere ( zonă, țară etc. ); se obține ca raport între numărul de turiști dintr-o țară Y care se deplasează spre o țară X și populația rezidentă a țării de origine X. .

Tabelul 1.1.

Sosiri turiști romani și străini pe litoralul romanesc în perioada 2010/2013

Sursa: Calculele pe baza Anuarului Statistic al Județului Constanța 2014

Turiștii români, care au vizitat litoralul românesc în ultimii patru ani au înregistrat o creștere aproape constantă, de la 755 mii în anul 2010 la 898 mii în anul 2012 când s-a înregistrat cel mai mare aflux de turiști român din ultimii 4 ani (tabelul 1.1.).

Comparând anul 2013 cu anul 2010 se observă o creștere cu 7,5% a numărului de turiști români față de acum patru ani, creștere care nu este semnificativă dar este importantă pentru economia țării noastre.

Numărul de turiști străini sosiți pe litoralul românesc în perioada 2010-2013 a oscilat de la 46.000 în anul 2011 la 48.000 în 2010 și 2013 înregistrând o ușoară creștere, 55.000 , în anul 2012. Se poate spune că nu s-a fost înregistrat un aflux mare de turiști străini în ultimii 4 ani pe litoralul țării noastre.

Numărul total de turiști (români și străini) sosiți în 2013 pe litoralul românesc este aproape direct proporțional cu numărul de turiști români, creșterea înregistrată fiind de 7,0% față de anul 2010.

Tabelul 1.2.

Capacitatea și activitatea de cazare turistică în zona litoralului în perioada 2010-2013

Sursa: Calculele pe baza Anuarului Statistic al Județului Constanța 2014

Capacitatea de cazare turistică a scăzut din anul 2010 când existau 124.643 locuri la 83.751 locuri în anul 2011, în următorii doi ani s-a înregistrat o ușoară creștere care nu a mai ajuns la numărul de locuri existent în anul 2010. Această capacitate de cazare ar fi trebuit să fie direct proporțională cu numărul total de turiști care, așa cum se vede din datele tabelului 1.2. în anul 2012 a fost de 953.000, iar capacitatea de cazare a scăzut în comparație cu anul 2010. Capacitatea de cazare existentă a scăzut în anul 2013 cu 31,19% față de anul 2010.

Reprezentativ este intervalul dinte 2011 și 2012 când a crescut capacitatea de cazare în funcțiune. În anul 2011 au fost 11.329 locuri-zile și în 2012 10.657 locuri-zile, comparativ cu 2010 și 2013 când s-au înregistrat în jur de 9.979 locuri-zile.

Înnoptările în perioada menționată anterior au înregistrat o ușoară creștere de 7,95% în anul 2013 față de anul 2010. Turiștii români au înnoptat mai puțin în anul 2013 pe litoralul românesc decât în anul 2012 și 2010 în timp ce turiștii străini au înregistrat un număr aproape constant în 2010, 2012 și 2013.

Indicii de utilizare netă a capacității în funcțiune pentru fiecare an în parte, începând cu anul 2010 și până în 2013, arată că în 2011 aceștia au fost de 29,7% crescând la valoare maximă în 2012 de 35,7%.

Tabelul 1.3.

Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în zona litoralului în

perioada 2010-2013

Sursa: Calculele pe baza Anuarului Statistic al Județului Constanța 2014

Referitor la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în zona litoralului românesc , în perioada 2010-2013 (tabelul 1.3.1) se observă că numărul de hoteluri și moteluri a scăzut în anul 2013 cu 16,39% față de anul 2010, scădere care se observă și pe parcursul anilor 2011 și 2012.

Hotelurile pentru tineret sunt inexistente pe litoralul românesc, în schimb a crescut numărul de hosteluri de la 24 în anul 2010 la 44 în anul 2013, creștere foarte semnificativă (83,33%). Această structură de primiri turistică a înregistrat creșteri semnificative în fiecare an din 2010 și până în 2013, perioadă la care se face referire în studiul de față.

Hanurile turistice nu se regăsesc pe litoralul românesc acestea fiind specifice altor zone turistice, deoarece în aceste structuri se reînvie atmosfera tradițională a vechilor hanuri cu soluții constructive, dotări și amenajări interioare specifice vechii arhitecturi românești mai puțin integrate în structurile litoralului.

Același lucru se poate spune și despre cabanele turistice care sunt specifice zonei montane și foarte puțin litoralului.

Campingurile și unitățile tip căsuță au fost în anul 2010 în număr de 46 ca apoi în următorii ani numărul acestora să se reducă până la 20 , respectiv cu 56,52%.

Vilele turistice și bungalourile au scăzut de la 567 în anul 2010 la 340 în 2013. Această scădere se observă și în cazul taberelor de elevi și preșcolari unde se înregistrează un procent de 58,33% mai mic decât în anul 2010.

Pensiunile turistice au înregistrat și acestea o scădere remarcabilă de peste 50% în 2013 față de 2010 (56,52%)., iar cele agroturistice de 80% în 2013 față de anul 2010. Acest lucru se poate explica prin faptul că turiștii care au vizitat litoralul românesc în perioada 2010-2013 au fost tentați de cazarea în unități tip hotel, motel și hosteluri mai puțin pentru celelalte structuri de cazare.

Per total structuri de primire turistică se observă o scădere pentru anii 2011-2012-2013 față de anul 2010, dar și o ușoară creștere în comparație cu anul 2011 care s-a menținut și să sperăm că se va menține în continuare.

Tabelul 1.4.

Sosiri ale turiștilor, pe structuri de primire turistică în anul 2012 și 2013 pe litoralul românesc

Sursa:Prelucrare Anuarul Turistic al României 2013 și 2014

Făcând un studiu comparativ al turiștilor sosiți pe litoralul românesc în perioada 2012-2013, pe structuri de primire turistică (tabelul 1.3.2) se observă că pentru cazarea în hoteluri procentul de peste 95% este constant pe cei doi ani pentru turiștii români la fel și la turiștii străini unde se vede o foarte ușoară scădere. Această scădere se înregistrează ca o creștere în hosteluri, la turiștii străini care în 2013 au fost 6,56% iar în 2012 numai 2,39%. Și în cazul vilelor turistice , acestea au fost preferate de turiștii străini în anul 2013 (6,18%) în comparație cu anul 2012 (1,65) dar și față de turiștii români care în anul 2012 au fost de 34.686 iar în 2013 de numai 12236.

Pentru bungalouri și cabanele turistice au crescut preferințele turiștilor români în anul 2013 față de 2012 dar au scăzut cele ale turiștilor străini care și-au îndreptat atenția către campinguri unde se vede o creștere de 4,99 % în 2013 față de 2012 când era de 3,16%.

Taberele de elevi și preșcolari au fost organizate numai pentru tinerii din România atât în anul 2012 cât și în anul 2013.

Popasurile turistice se pare că au fost o atracție pentru turiștii români care în 2012 au fost de 639 iar în 2013 să se ajungă la 1523, pe când în cazul turiștilor străini lucrurile au stat exact opus, de la 2,67% în anul 2012 s-a ajuns la 1,05% în anul 2013.

Pensiunile turistice, cele agroturistice și căsuțele turistice au fost ocupate în totalitate de către turiștii români, cei străini nefiind interesați de aceste structuri de primire turistică în anii 2012 și 2013.

CAPITOLUL 2

PIAȚA TURISTICĂ A LITORALULUI ROMANESC

2.1. Conținut și caracteristici

Piața turistică este parte componentă a pieței, în principiu, și a pieței serviciilor, în particular, dar și a mediului economico-social. Este reprezentată de o serie de trăsături comune cu ale respectivelor, dar și de o serie de caracteristici proprii, dependente de specificul activității în acest domeniu. În concordanță cu accepțiunea generală, piața turistică reprezintă totalitatea tranzacțiilor ( actelor de vânzare-cumpărare ) al căror specific îl atribuie produsele turistice, privită în legătură cu relațiile pe care le generează și spațiul geografic și chiar timpul în care se desfășoară.

Piața turistică este reprezentată de interferența dintre oferta turistică cu cererea respectiv, dintre produsul turistic cu consumatorii săi. Ea se suprapune, în general cu zonele receptoare, dar nu este absentă nici în zonele de tranzit sau chiar în mediul urban. Componentele de bază ale pieței turistice sunt:

– oferta turistică , se exprimă prin produsul turistic și include fondul turistic și serviciile turistice (transport, cazare, agrement etc.);

– cererea turistică – ce include un volum potențial de turiști modelat de o largă varietate de factori de irdin demografic, socio-economic, psihologic

Piața ar trebui înțeleasă, în complexitatea sa, ca și sfera de confruntare dintre oferta turistică, materializată prin producția turistică, și cererea turistică materializată în consum sau expresie a nevoilor, dorințelor și aspirațiilor clienților. O astfel de abordare evidențiază că laturile corelative ale pieței, adică cererea și oferta, prin modalitățile specifice de echilibrare și prin caracteristicile lor, doresc a defini în ansamblu specificul pieței turistice dar și particularitățile sale în raport cu alte segmente de piață.

Avand în vedere cele prezentate, piața turistică se caracterizează, într-o primă fază, prin complexitate, dat fiind faptul că produsul turistic ( oferta ) are un conținut mai aparte, fiind alcătuit din bunuri și servicii, din elemente tangibile și intangibile. Produsul turistic include elemente de o mare eterogenitate, rezultate din activitatea conjugată a unui număr destul de mare de producători-ofertanți, cu o mare varietate de forme de concretizare, ceea ce accentuează caracterul complex al pieței. Varietatea formelor de concretizare, dar și de asociere a elementelor constitutive ale produsului turistic, pe de o parte, diversitatea nevoilor și dorințelor consumatorilor, pe de altă parte, determină ca din confruntarea ofertei cu cererea de produse și servicii să rezulte o mulțime de forme de turism și implicit, de segmente, de subpiețe – cum le numesc anumiți autori, conferind pieței un caracter ,,peticit” ( patch ), fragmentat. .

Caracterul fragmentat este o altă particularitate a pieței, determinat de mulțimea de diverse forme de turism, de subpiețe, rezultate din confruntarea pe piața turistică a variatelor forme și asocieri ale produsului turistic, pe de o parte, și diversitatea nevoilor și dorințelor consumatorilor, pe de altă parte

Opacitatea. În cadrul pieței turistice apar mai multe incertitudini decat pe piața bunurilor tangibile, generatoare de riscuri pentru ofertant și cumpărător, determiante de faptul că oferta este ,,invizibilă”, exprimată prin ,,imagini” create de cumpărător pe baza informațiilor căpătate și a experiențelor anterioare.

La rândul ei, opacitatea poate genera particularități în modul de manifestare a concurenței pe piața turistică. De asemenea caracterul limitat clienților și concurenței asupra ofertei, neposibilitatea cunoașteri în detaliu a produselor și ,,performanțelor” lor reduc, pe de o parte, rolul prețului ca principal instrument de reglare a raportului cerere-ofertă, de echilibrare a pieței, și pe de altă parte, îngrădesc intrarea în această ramură, libera circulație a capitalului.

Piața turistică este, de asemenea, caracterizată printr-o ,,hipersensibilitate” la oscilațiile macromediului, prin elasticitate și dinamism.

Piața turistică, în ansamblul ei, și în mod aparte cererea turistică, a înregistrat de-a lungul vremii o evoluție crescătoare dintre cele mai dinamice, ca rezultat al punerii în acțiune a unui ansamblu de factori de natură diversă, proprii unor zone sau specifici economiei mondiale. Astfel nivelul de dezvoltare și structura economiei, cadrul legislativ, structura economiei, progresul tehnologic și instituțional, calitatea mediului înconjurător, climatul politic, ca factori favorizanți sau restrictivi ai călătoriilor, și-au pus amprenta asupra ritmului și direcțiilor evoluției pieței turistice.

O particularitate destul de importantă a pieței turistice este dată de concentrare în timp și spațiu, specifică deopotrivă cererii și ofertei. Concentrarea, exprimată prin diferențe importante în amploarea activității și a ansamblului tranzacțiilor, de la o perioadă la alta sau de la o zonă la alta, are anumite implicări asupra modului de derulare a pieței, favorizând apariția anumitor situații de ofertă fără cerere și cerere fără ofertă, cu un efect negativ asupra utilizării capacității de producție, rezultatelor economice și satisfacerii clientelei.

O altă particularitate a pieței turistice, decurgând din modul de manifestare al cererii, este mobilitatea. Dependentă fiind în mare mășură de cadrul natural și de condițiile locale, oferta turistică nu poate veni în întâmpinare cererii, ca în cazul altor piețe; în vederea finalizării actului de vânzare-cumpărare se deplasează cererea

Piața turistică are anumite varietății de forme de manifestare, putem vorbi, astfel, de o piață reală și efectivă, potențială și teoretică; de o piață locală, națională, internațională internațională-regională și mondială; de o piață diferită pe produse ( tipuri de vacanțe/forme de turism ), pe fragmente de consumatori, pe tipuri de producători sau ofertanți etc.

În practica turistică se înregistrează destul de des cazuri de modificări impulsive ale turiștilor în alegerea deciziilor pentru anumite destinații a călătoriilor lor, care pot provoca și ele anumite mutații în volumul fluxurilor turistice.

În practică, operatorul de tururi (agenția de turism, filiala de turism etc) are prim planul în inițiativa ofertei, dar în ultimă instanță clientul este cel care decide dacă un produs turistic corespunde dorințelor, preferințelor și gusturilor sale. Astfel serviciile turistice ar trebui să fie adaptate intereselor acestora, gusturilor și preferințelor, iar clientul trebuie să fie informat de această conformitate, transformandu-l dintr-un turist potențial în unul real și, pe cat se poate, de constant. Implementarea oricărei strategii în ceea ce privește produsul turistic, pătrunderea pe o piață, organizarea distribuției, măsurile de promovare etc. se bazează în consecință pe datele furnizate de activitatea de studiere constantă, sistematică și metodică a cerințelor și tendințelor de evoluție a pieței turistice.

2.2. Cererea și oferta turistică

Ansamblul bunurilor și serviciilor utile pentru stimularea activității specifice de consum turistic este definit generic prin noțiunea de produs turistic, ansamblul activităților indispensabile pentru producția și distribuția lor prin termenul de ofertă turistică, iar ansamblul nevoilor sociale pentru consumul produsului turistic prin termenul de cerere tursitică.

Cererea turistică, ca parte componentă a pieței, reprezintă ,,dorința pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea și decizia sau dorința de a-l cumpăra”.

Cererea turistică este deci formată din totalitatea persoanelor care își arată acea dorință de a se mișca periodic și temporar în afara localității proprii, pentru altfel de motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destianție.

Consumul turistic este format totalitatea cheltuielilor realizate de purtătorii cererii turistice pentru achiziționarea unor servicii și bunuri strans legate de motivația turistică. Gama de servicii pentru care poate opta un turist în momentul unei călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanță sau în cadrul unei forme de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărei forme de turism, de distanța dintre localitatea de reședință a turistului și locul unde se va realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activității turistice, de felul atracțiilor turistice majore care polarizează curentele turistice spre posibile destinații, de forța de cumpărare a clientului potențial (cererea solvabilă) și, într-o proporție foarte importantă, de gusturile, preferințele, aspirațiile etc., mai pe scurt, de motivațiile nevoilor sociale turistice ale clientelei potențiale.

Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de specificități, ce decurg inedit din sfera nevoilor sociale pentru mărfuri și servicii ale oamenilor.

Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri a populației, care se identifică cu consumul propriu-zis al mărfurilor ( chiar în cazul produselor de folosință îndelungată ), cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate cu consumul turistic, situație explicată prin faptul că acele grupe de populație care, din anumite motive, nu-și părăsesc localitatea de reședință în timpul concediilor, nu se manifestă de regulă ca solicitanți de servicii turistice.

Raționamentul face în mod liber abstracție de anumite forme impuse de manifestare temporară a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri ( asimilate cu călătoriile tursitice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical care necesită repetare la intervale regulate de timp și în aceeași stațiune turistică, sau chiar și în cazul unor anumite forme cu predilecție de turism ( de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv ) legate de aceeași destinație a călătoriilor.

Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anume ierarhizare a formelor de modificare a cererii pentru diverse grupe de mărfuri, cererea turistică nu se caracterizează, de obicei, printr-un consum periodic al aceluiași produs, dat la aceeași locație a calătoriilor turistice.

Oferta tursitică este alcătuită din totalitatea atracțiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Oferta turistică a unei țări ( stațiuni sau zone) cuprinde ansamblul elementelor care pot fi aduse în valoare și puse în evidență la un anumit interval de timp dar pentru a stimula cererea turistică.