. Piata Operatiunilor la Termen Ferm

CAPITOLUL 1. PIAȚA FINANCIARĂ

Există mai multe moduri de a intra în regatul pieței sau mai exact al piețelor, maniera doctă, calea științifică, deci abstract definindu-le „ca niște locuri unde se întâlnesc cererile cumpărătorilor și ofertele vânzătorilor al unui bun dat și unde se confruntă ofertele și cererile pentru a determina prețul respectivului bun“, apoi, maniera simplă și directă, care duce direct la exemplu lui R. Guesnerie. Trebuie, la rândul nostru, să cităm piața “vechiturilor”, piața animalelor D’Aurillac sau Saint-Flour, târgurile Périgord, etc? Prin mail sau în piața Bisericii, crescători de animale, producători, cumpărători, discută până la acordul definitiv, acum încă câțiva ani, o strângere rituală de mână. se conturează, astfel, încetul cu încetul, un fir al operațiunilor, o „tendință a prețurilor“, un curs al pieței.

Punct de asemănare aici cu aprovizionarea menajerei într-un supermarché, loc sănătos , unde calitatea și prețul nu se discută de loc. Aceeași constatare ca și pe piața automobilului unde totul se derulează în holul concesionarului. Oferta se întinde doar la câteva modele și prețul nu se prea diferențiază, în principiu din tariful mărcii. Este adevărat că această piață nu este „ numai una, unică” dacă luăm în considerare piața de ocazie, piața mașinilor vechi, loc privilegiat al bazarelor “bric-à-brac” cele mai pitorești. Am putea cita încă piețele locuințelor (noi sau vechi) unde muncesc promotorii și agenți imobiliari.

Dar , contrastul este mai sesizabil încă cu sălile de piață ale băncilor și societăților de bursă

(calificate în limbajul financiar al „intermediarului“ sau al „prestatorului de servicii de investiție“), îndepărtând succesorii palatului Brongniart la Paris cu faimoasa să „corbeill„.

Acolo nu sunt decât tineri arzători, în jurul ecranelor calculatoarelor, al telefoanelor și faxurilor conectate între ele în timp real și 24 de ore din 24, cu toate piețele financiare din lume. Se schimbă aici devize, valori mobiliare compuse din titluri variate cum ar fi acțiuni, obligațiuni, opțiuni…și care o parte vin din cealaltă parte a Atlanticului. De altfel, limbajul devine tot mai englezesc, în ciuda instucțiuni oficiale: schimbul devine swap, opțiunea de cumpărare un call. Există opțiuniile de vânzare puts, les futures, etc. Vânzătorul este un trader, contrapartida, market-ul making.

Libertatea manipulării genetice a produselor financiare a făcut minuni din 1985 pentru a atinge emițătorii ‚(Statul, serviciile publice, colectivitățiile publice teritoriale, întreprinderile) și investitorii, calificați, de asemenea ca deținători de economii, numai să „ménages“ prin contabili naționali, în sumă, voi, cititorii și noi, autoruii…Ea singură, datoria publică a crescut pe piață de la 79,5 miliarde franci în 1975 la 3000 miliarde de franci în 1996.

Întâlnirea ofertei și cererii pentru formarea cursului la Bursă se face – altă diferență – nu numai asupra bunurilor corporale, dar asupra produselor necorporale, scrieri informatice figurând în contul celui care econimisește, sau, dacă vrem, semne monetare care dau dreptul să se prevadă dobănzi ale obligațiuniilor, dividente ale acționarilor…

1.1. APARIȚIA PIEȚEI FINANCIARE

Economia unei țări se clădește pe un ansamblu de fluxuri între agenții economici. Întreprinderile din sectorul public sau privat, posedă bunuri și servicii destinate gospodăririi sau altor agenți economici. Aceștia din urma primesc venituri, remunerând munca furnizată, pe care le

utilizează pentru nevoile lor curente sau având ca finalitate activitatea de investiții. Ce rămâne este economisit și/sau plasat având în vedere nevoile viitoare. Statul finanțează în egală măsură o parte a economiei, remunerează agenții săi și acoperă eventualele deficite.

Instituțiile financiare intervin în sânul circuitului economic pentru colectarea economiilor și oferirea de mijloace de finanțare.

Așa zisele mijloace de finanțare oferite de către instituțiile financiare pot să se dovedească insuficiente, astfel ca piețele trebuie să intervină pentru a completa ceea ce lipsește. Astfel s-au născut primele piețe financiare, locul organizat de schimb al capitalurilor între agenții economici.

Piețele financiare au deci, ca primă funcțiune, alocarea de mijloace financiare întreprinderilor, administrațiilor publice și statului, de care aceștia vor putea beneficia emițând valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni…) prin apel public la economie (trecând prin compartimentul pieței primare). Investitorii, în schimbul aportului lor financiar, primesc titluri, pe care le vor putea ulterior revinde la bursă. Drept consecință piețele financiare asigură, mobilitatea și lichiditatea economiilor; fiind acesta un rol secundar al piețelor, trecând prin piața secundară numită în limbaj comun bursa.

În afara celor două roluri fundamentale, piețele permit în egală măsură o ușoară mutație a structurilor de producție și o valorificare financiară a întreprinderilor cotate.

De câțiva ani, agenții economici pot să se finanțeze pe termen scurt sau mediu de pe o piață monetară, emițând titluri de creanță negociabile. De la apariția fenomenelor de désintermédiation (évolution par laquelle les agents économiques peuvent accéder directement aux marchés des capitaux sans passer par le système bancaire) și de décloisonnement (action de décloisonner = débarrasser des cloisons, des séparation qui empêchent ou entravent la communication, la libre circulation des idées, des personnes) a piețelor de capitaluri, declanșate în 1985, frontiera între termen scurt, mediu sau lung devine din ce în ce mai dificil de apreciat.

Mai mult încă, datorită unei mari volatilități a instrumentelor financiare și a ratelor dobânzii, economiile dezvoltate au oferit instrumente de garanție agențiilor lor economici, opțiuni și piețe la termen.

O piață financiară este deci locul de schimb al capitalurilor necesare vieții economice a unei țări, în ciuda turbulențelor, pe care le pot provoca câteodată și șocurilor pe care le pot genera. Așa zisele schimburi se realizează între agenții economici, unii având nevoie de banii sau garanții, ceilalți având excedente de plasat sau chef de speculații.

Viitorul, incertitudine în ceea ce privește viitorul, domină existența umană cu îngrijorările pe care le provoacă, setea de putere pe care o determină, mobilizarea capacităților și relațiilor, a manevrele care se declanșează din partea celor care se ambiționează să-l stăpânească , mai mult sau mai puțin, evoluția.

Operațiunile la termen sunt pariuri înțelepte pe care cumpărătorii și vânzătorii de mărfuri, de titluri de creanță (creditorii), de titluri de datori (debitorii), de acțiuni, fac sub evoluția valorii în viitor, în măsura în care ei anticipează, cu scopul de-a limita riscurile pe care le implică această evoluție. Practica acoperirii riscurilor, a cărei formă mutualistă se numește asigurare și este la fel de veche ca și schimbul. Ea are un cost sub formă de primă, sau un cost implicit. Dar operatorul poate

de asemenea să decidă să nu își acopere riscul, ceea ce se numește a specula, și în practică acoperirea și speculația sunt adesea asociate, cu cât este mai dificil și mai costisitor a se acoperii

complet. Speculația nu are o bună imagine în public, chiar dacă funcția să economică este esențială, dar ea comportă propriile sale riscuri.

Inovații financiare și piețe la termen

Sunt incertitudinile relative ale fluxurilor ratelor dobânzii, cursurilor de schimb, în noul mediu al ratelor flexibile din anii 70, și libertatea mișcării capitalurilor, care stau la baza dezvoltării considerabile a piețelor la termen. Această evoluție a răspuns nevoilor de finanțare a inovațiilor și restructurărilor, și a contribuit la mondializarea activităților economice și financiare.

Sistemele financiare moderne au pus la punct o vastă gamă de produse financiare noi, care nu încetează să se extindă. Acestea sunt bine adaptate nevoilor, în particular nevoilor de gestiune a riscurilor, cel puțin pentru cei care stăpânesc bine tehnica lor și apreciază cu precizie riscurile de utilizare pe care le comportă.

Principiile operațiunilor la termen sunt simple: Prin negocierea uni contract ferm la termen, se angajează astăzi să efectueze o operație de cumpărare sau de vânzare la termen în condițiile fixate în contract. Prin negocierea unui contract la termen conditionnel, se primește dreptul de a

cumpăra sau de a vinde un activ la termen. Ca exemplu, un deținător al unui portofoliu de titluri care se teme de o scădere a cursurilor, poate vinde astăzi un contract la termen, la un preț fix, în speranța să răscumpere mai ieftin la scadență, realizând astfel un profit care compensează pierderea anticipată pe valoarea portofoliului său. La fel și dacă un gerant de portofoliu nu poate cumpăra din nou titlurile decât peste o lună, și dacă se teme o creștere a cursurilor, el poate imediat să cumpere un contract la termen în speranța să-l revândă cu profit peste o lună, venitul realizat de el compensând creșterea cursurilor.

Am constatat deci o impresionantă accelerare a operațiunilor la termen care vor fi ilustrate în cele ce urmează și care a introdus în gestiunea financiară și în funcționarea sistemelor financiare a unorinovații remarcabile. Ele sunt mai bine adaptate economiilor și plasamentelor, nevoilor de lichidități ale trezoreriei și ele au incitat operatorii să definească în mod mai riguros strategiile lor de gestiune a riscurilor. Aceste inovații au fost posibile datorită progresului teoriei financiare, și prin punerea la punct, în mediul universitar și profesional, a unor modele de evaluare care au servit ca bază la efectuarea tranzacțiilor. Dar complexitatea tehnicilor în cauză, și puterea noilor mijloace informatice, pe scară mondială, au antrenat un mare număr de erori de utilizare, sau de neglijențe în urmărirea riscurilor, sau deturnări de fonduri , care au condus la falimentul Băncii Barings, în Marea Britanie în 1994, acesta fiind exemplul cel mai puțin așteptat

În ciuda acestor slăbiciuni de utilizare, și riscurilor sistematice pe care le impute adesea acestor piețe, metodele de gestiune nu au încetat să se amelioreze, și metodele de control să se extindă, la inițiativa profesioniștilor, și prin reglementări naționale și internaționale.

1.2. ACTORII DE PE PIAȚA FINANCIARĂ

Subiecții ofertei de capital

Oferta de capital pe piața acțiunilor provine de la persoanele fizice și juridice diverse: populație, societăți comerciale, societăți de servicii de investiții financiare, instituții financiare, societăți de asigurări și reasigurări. Obiectivele urmărite de acești ofertanți sunt diverse:

protejarea și fructificarea veniturilor economisite și a bunurilor economice disponibile (ofertă pe piață primară);

dorința și decizia de a crea un obiectiv social (ofertă pe piață primară);

dorința de a deține un pachet cât mai mare de acțiuni, asupra unei societăți existente, cotate la bursă, pentru a obține controlul asupra acesteia (ofertă pe piața secundară);

decizia de a transforma titlurile de proprietate în formă lichidă (ofertă pe piața secundară).

În scopul plasării capitalului disponibil, subiecții ofertei de capital se adresează organismelor financiare care se ocupă cu plasarea acțiunilor pe piața financiară primară, întocmind o declarație de subscriere. După plata titlurilor în contul emitentului acestora, ei intră în posesia acțiunilor cumpărate. Plasarea disponibilităților bănești pe piața de capital secundară se realizează prin intermediul ordinului de cumpărare adresat agenților de investiții financiare.

Atunci când oferta de capital are ca scop crearea unui obiectiv social, se procedează la încheierea unui contract social sub forma statutului viitoarei societăți

Oferta de capital materializată în acțiuni în scopul transformării în stare lichidă necesită recurgerea la serviciile agenților de investiții financiare, care vor primi un ordin de vânzare din partea clientului lor.

Subiecții cererită progresului teoriei financiare, și prin punerea la punct, în mediul universitar și profesional, a unor modele de evaluare care au servit ca bază la efectuarea tranzacțiilor. Dar complexitatea tehnicilor în cauză, și puterea noilor mijloace informatice, pe scară mondială, au antrenat un mare număr de erori de utilizare, sau de neglijențe în urmărirea riscurilor, sau deturnări de fonduri , care au condus la falimentul Băncii Barings, în Marea Britanie în 1994, acesta fiind exemplul cel mai puțin așteptat

În ciuda acestor slăbiciuni de utilizare, și riscurilor sistematice pe care le impute adesea acestor piețe, metodele de gestiune nu au încetat să se amelioreze, și metodele de control să se extindă, la inițiativa profesioniștilor, și prin reglementări naționale și internaționale.

1.2. ACTORII DE PE PIAȚA FINANCIARĂ

Subiecții ofertei de capital

Oferta de capital pe piața acțiunilor provine de la persoanele fizice și juridice diverse: populație, societăți comerciale, societăți de servicii de investiții financiare, instituții financiare, societăți de asigurări și reasigurări. Obiectivele urmărite de acești ofertanți sunt diverse:

protejarea și fructificarea veniturilor economisite și a bunurilor economice disponibile (ofertă pe piață primară);

dorința și decizia de a crea un obiectiv social (ofertă pe piață primară);

dorința de a deține un pachet cât mai mare de acțiuni, asupra unei societăți existente, cotate la bursă, pentru a obține controlul asupra acesteia (ofertă pe piața secundară);

decizia de a transforma titlurile de proprietate în formă lichidă (ofertă pe piața secundară).

În scopul plasării capitalului disponibil, subiecții ofertei de capital se adresează organismelor financiare care se ocupă cu plasarea acțiunilor pe piața financiară primară, întocmind o declarație de subscriere. După plata titlurilor în contul emitentului acestora, ei intră în posesia acțiunilor cumpărate. Plasarea disponibilităților bănești pe piața de capital secundară se realizează prin intermediul ordinului de cumpărare adresat agenților de investiții financiare.

Atunci când oferta de capital are ca scop crearea unui obiectiv social, se procedează la încheierea unui contract social sub forma statutului viitoarei societăți

Oferta de capital materializată în acțiuni în scopul transformării în stare lichidă necesită recurgerea la serviciile agenților de investiții financiare, care vor primi un ordin de vânzare din partea clientului lor.

Subiecții cererii de capital

Cererea de capital bănesc de pe piața acțiunilor provine de la investitori particulari, societăți, dar și de la organisme financiare a căror motivații sunt diverse:

formarea capitalului necesar creării unei societăți (cerere pe piața primară);

creșterea capitalului în scopul diversificării activității și expansiunii (cererea pe piața primară și secundară).

Pe piața secundară deținătorii de acțiuni, constituie subiecți ai cererii, dar de resurse bănești atunci când procedează la valorificarea titlurilor de proprietate deținute.

Intermediarii

Societățile de servicii de investiții financiare asigură plasarea acțiunilor și tranzacțiile cu acțiuni pentru clienți lor. Acestea în afară de rolul de intermediari, pot să se găsească și în situația de subiecți ai ofertei sai ai cererii de capital financiar și, respectiv. Ai cererii sau ofertei de acțiuni.

Administratorii portofoliilor de acțiuni

Aceștia administrează fondurile pentru particulari și societăți, urmărind maximizarea veniturilor și minimizarea riscurilor. Pentru asigurarea unui portofoliu diversificat, în scopul dispersiei și minimizării riscurilor aceștia procedează la o selecție a celor mai bune titluri de proprietate.

Aceștia sunt obligați în scopul asigurării creșterii sau cel puțin a conservării valorilor care alcătuiesc portofoliul, să respecte o serie de reguli:

diversificarea activelor în sectoare și țări diferite, astfel încât fluctuațiile bursiere să nu influențeze identic tot portofoliul;

conservarea activelor foarte mobilizate chiar dacă au o rentabilitate scăzută, pentru a putea face față la un eventual crah al pieței;

ordine de vânzare la un curs crescut, pentru a putea face o operație la un curs cât mai ridicat posibil, ordine de cumpărare scăzute, însoțite de vânzări cu prime a unei părți din ordinele cumpărate pentru a reduce prețul de revenire;

alegerea titlurilor după criteriul “cel mai bun”

Aceste reguli respectă criteriile stabilite de Hary Markowitz care a elaborat un model de analiză a portofoliului pe baza rentabilității scontate pentru anii viitori, probabilității obținerii rezultatelor scontate și relativa independență a fluctuațiilor diverselor valori din portofoliu.

Administratorii de portofolii, ai tendința de a căuta clienții în funcție de rezultatele obținute prin gestionarea valorilor, în scopul creșterii performanței sale.

1.3. PIAȚA DE CAPITAL – PARTE IMPORTANTĂ A PIEȚEI FINANCIARE

Orice sistem economic este condiționat și se caracterizează prin existența și funcționarea unei sfere de circulație a mărfurilor numită piață, mai mult sau mai puțin dezvoltată. Generic, piața reprezintă ansamblul tranzacțiilor comerciale, indiferent de obiectul tranzacțiilor efectuate sau modul de funcționare a pieței.

În economia de piață, în raport de obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare, schimburile comerciale s-au concentrat, structurat și particularizat în două mari piețe reglementate legal:

– piața de mărfuri, unde se tranzacționează bunuri, servicii etc.:

– piața de valori sau piața de capital, piața în esență "simbolica" deoarece aici se tranzacționează titluri rezultate din operațiuni financiare (de exemplu, titluri emise pentru atragerea unui împrumut ori pentru mobilizarea de capital).

În condițiile revenirii României la economia de piața, implementarea structurilor financiar-monetare specifice acesteia, reânfințarea și reglementarea funcționării pieței de capital și a instituțiilor specifice, operaționale în cadrul acesteia, au avut și prezintă în continuare o importanta deosebita.

Emisiunea titlurilor financiare de către stat, autorități ale administrației publice centrale și locale, precum și de societățile comerciale în special, reprezintă modalitatea principala de finanțare a dezvoltării economice intr-o economie de piața.

În consecință puterea legiuitoare a reglementat cu prioritate cadrul necesar dezvoltării economiei de piață (Legea privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale nr. 15 din 1990. Legea privind societățile comerciale nr. 31 din 1990. Legea nr. 58/1991 a privatizării societăților comerciale nr. 58 din 1991 etc.) și a adoptat regimul juridic necesar funcționării și dezvoltării instituțiilor specifice acestui tip de economie, inclusiv al valorilor mobiliare și tranzacțiilor cu valori mobiliare.

Piețele de capital sunt formate din doua segmente distincte și interdependente și anume: segmentul primar (piața primară) și segmentul secundar (piața secundară), în raport de obiectul tranzacțiilor, respectiv după cum se vând și cumpără titluri nou emise ori titluri emise anterior și puse în circulație de piață primară.

La rândul ei, piața secundara a valorilor mobiliare este organizată în două modalități principale: sub forma de burse de valori (din engleza stock exchanges, în limba franceza bourses) și sub forma pieței interdealeri sau "la ghiseuI" (in limba engleza Over The Counter: prescurtat OTC), numite și piețe de negocieri.

Piața interdealeri în România va fi organizată în sistemul RASDAQ (piața electronică interdealeri), după modelul pieței de negocieri din SUA (sistemul NASDAQ).

Noțiunea de "piață" nu desemnează un loc anume amenajat pentru efectuarea tranzacțiilor cu valori mobiliare, ci existența și funcționarea mecanismului și instituțiilor pieței, precum și a cadrului stabilit prin lege în care se desfașoară acestea. Emiterea de valori mobiliare, plasarea lor pe piața, tranzacțiile cu valori mobiliare, birourile intermediarilor de valori mobiliare ori ghiseele băncilor care vând valori mobiliare sunt componente ale pieței de capital. Cu excepția tranzacțiilor bursiere, care se desfășoară intr-un spațiu anume, respectiv la sediul bursei și numai aici, "piata" valorilor mobiliare este reprezentata de totalitatea mecanismelor, instituțiilor și modalităților, reglementate de lege, prin care se desfășoară tranzacțiile cu titluri de valoare.

În esență, structura pieței de valori mobiliare este formata din emitenți de valori mobiliare (utilizatori de fonduri), investitori (deținători de fonduri excedentare, cumpărători de titluri financiare), intermediari de valori mobiliare și o autoritate, de regula naționala, care supraveghează buna funcționare a pieței titlurilor financiare și asigura protecția investitorilor împotriva practicilor neloiale sau frauduloase ale emitenților ori intermediarilor.

ABORDĂRI PRIVIND PIAȚA DE CAPITAL

Piața ca instituție sociala reflectă ansamblul activităților umane legate de tranzacționarea unor drepturi asupra activelor reale și financiare pentru care prețurile se stabilesc prin confruntarea liberă dintre cerere și ofertă.

Activele reale reprezentate de bunuri comerciale și bunuri imobiliare cu caracter fie fungibil, fie nefungibil generează relații de schimb pe piața bunurilor economice. Acestea sunt destinate fie producției, fie consumului, fie închirierii, fie concesiunii. Valorificarea activelor reale generează fluxuri de venituri sub forma de beneficii (profituri), chirii, rente.

Corespondentul monetar al activelor reale îl constituie activele financiare reprezentate de activele bancare, de activele financiare nebancare sau titlurile de valoare cu caracter negociabil și

activele financiare hibride (cu caracteristici mixte).

Operațiunile specifice sistemului bancar (verificarea băncilor comerciale, finanțarea agenților din economie, atragerea de lichidități, operarea transferurilor monetare) generează o diversitate de active bancare: credit structural, credit de licitație, credit overdraft, credit special, linia de credit confirmata, linia de credit revolving, depozite la vedere și la termen, etc. Caracterizate printr-un grad redus de risc activele bancare aduc venituri sub forma de dobânzi și comisioane.

Finanțarea economiei necesită colectarea și utilizarea capitalului bănesc disponibil. Valorificarea acestuia generează operațiuni de investiții financiare sub forma plasamentelor pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Activele financiare nebancare cuprind doua categorii de titluri cu caracteristici și utilități distincte: activele monetare și activele de capital. Activele monetare reprezintă titluri de valoare pe termen scurt caracterizate printr-un grad ridicat de lichiditate care pot fi negociate pe piața monetară. Din aceasta categorie fac parte: trata, biletul la ordin, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur negociabile, warantul comercial (recipisa de depozit), conosamentul. Investițiile financiare pe termen mediu și lung se realizează sub forma plasamentelor în active de capital care asigura investitorilor drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale asupra emitenților. Activele de capital concretizate în acțiuni, obligațiuni, drepturi preferențiale de subscriere, drepturi de atribuire, warante financiare, constituie titluri de valoare negociabile în condiții de risc pe piața capitalului.

Evoluția cerințelor din sectorul real al economiei a generat apariția unor organisme și instituții financiare specializate, concomitent cu adaptarea celor tradiționale la noile exigente. Expresie a diversificării activităților financiare, având caracteristici și utilități specifice, activele financiare hibride sub forma de certificate de depozit , titluri de participare, bilete ipotecare, polițe de asigurare constituie o realitate a economiilor financiare contemporane.

Diversificarea în timp a activelor și a relațiilor care apar în legătura cu tranzacționarea drepturilor asupra acestora, în mod direct sau prin intermediul unor organisme și instituții specializate influențează asupra structurii pieței. Într-o abordare sistematica piața cuprinde: piața bunurilor și serviciilor, piața monetara, pita capitalului, piața ipotecară, piața asigurărilor. Natura activelor și operațiile economice au generat apariția în cadrul acestora a unor sub-piețe pe care se realizează în mod permanent contactul dintre cerere și oferta în scopul alocării optime a resurselor.

Spre deosebire de moneda care constituie o rezerva de valoare directa întru-cat poate fi utilizate imediat, activele financiare constituie o rezerva de valoare indirecta numai în măsura în care pot fi transformate în lichidități. Activele financiare implica fluxuri de venituri viitoare sub forma de dobânzi, dividente, prime, câștiguri din tranzacționare, dar și riscul unor pierderi de venit.

Ansamblul tranzacțiilor cu active financiare se realizează în cadrul unor structuri complexe și evolutive sub aspect conceptual, spațial, temporal, al drepturilor și instrumentelor care impun existenta activă a unor intermediari specializați, o centralizare rapidă și mare a informațiilor disponibile care în concepția anglo-saxona sunt cunoscute sub numele de piețe financiare. Aceasta abordare pleacă de la conceptul de activ financiar concretizat intr-o diversitate de titluri de valoare prin care se asigură finanțarea economiei și fructificarea capitalului bănesc disponibil.

Abordarea anglo-saxona reflectă evoluția structurală a sistemelor financiare naționale prin care se asigură finanțarea sistemelor productive și economiei publice. Evoluția de la o structură financiară de îndatorare spre una bazata pe piețele financiare constituie un fenomen apărut ințial în tarile anglo-saxone, dar care după 1980 s-a extins și în restul tarilor europene. Sistemele financiare contemporane reflectă necesitatea stabilirii unei continuități la nivel național și mondial privind modalitățile de finanțare, colectare și plasare a capitalului disponibil. În condițiile integrării piețelor asistam la suprimarea excesivei compartimentări a circuitelor prin care se asigură alocarea

resurselor în favoarea orientării directe către piață, modificarea comportamentelor investitorilor, diversificarea titlurilor de valoare negociabile și sporirea concurenței.

Sistemul anglo-saxon în cadrul pieței financiare următoarele compartimente: piața monetară, piața capitalului, piața ipotecară, piața asigurărilor.

Piața monetară asigură finanțarea pe perioade relativ scurte de timp a economiei pe seama capitalurilor proprii de care dispune sistemul bancar și a resurselor bănești excedentare atrase de la deținătorii de capital care doresc un risc scăzut și o lichiditate crescuta pentru plasamentele efectuate. Băncile solicită și își acordă reciproc capital bănesc pe piața monetară intrinseca (piața interbancară). Alături de operațiunile legate de constituirea depozitelor la vedere și la termen, acordarea și rambursarea de credite, operatiuni cu instrumente de plata (cecuri, ordine de plata, carduri, etc.), pe piața monetară extinsă se negociaza titluri de credit emise de societăți comerciale (trate, bilete de ordin, bilete de trezorerie), banci (certificate de depozit), stat (bonuri de tezaur), instituții și societăți financiare (titluri pe termen scurt). Piața monetară a devizelor străine sau piața valutară concentrează operațiunile legate de vinderea și cumpărarea de valute convertibile, incasari și plăti în valuta, constituirea de depozite bancare la vedere și la termen în valuta, acordarea și rambursarea de credite în valuta.

Piața capitalului asigură finanțarea pe perioada relativ lungi de timp a sectoarelor active din economia de schimb și a administrațiilor publice, pe seama capitalului bănesc disponibil în economie. Colectarea și alocarea resurselor economisite către potențialii utilizatori se realizează prin intermediari financiari specializați, în cadrul unor circuite de finanțare reglementate și organizate sub aspect juridic și instituțional. Pe piața capitalului se emit și tranzactioneaza titluri de valoare cu caracter negociabil care în funcție de natura contrcatului inițial asigura investitorilor fie un drept de proprietate, fie un drept de creanță, fie conversia în timp a drepturilor. Instrumenetele investiționale specifice pieței de capital sunt acțiunile și obligațiunile diversificate sub aspectul drepturilor și modului de recompensare. Alături de acestea pe piața capitalului se tranzacționeaza instrumente speciale (drepturi de subscriere, drepturi de atribuire, warante financiare), instrumente derivate (futures, forward, options), instrumente sintetice (contracte pe indici bursieri).

Piața ipotecară asigură finanțarea constituirii, cumpărării și refacerii imobilelor. Pentru creditul imobiliar acordat băncile emit bilete ipotecare care sunt negociabile pe piața. Rambursarea creditelor și a dobânzilor la scadență se realizează prin cumpărarea biletelor ipotecare de către beneficiarii acestora.

Abordarea europeana distinge în cadrul pieței de capital următoarele compartimente: piața monetară, piața financiară, piața ipotecară, piața asigurărilor. Piața capitalului asigură mobilizarea și alocarea capitalului necesar funcționării economiei, dar și posibilitatea ca agentii economici și populația să se protejeze împotriva unor riscuri posibile. în compartimentele pieței capital circula ansamblul instrumentelor financiare pe termen scurt, mediu și lung. Abordarea europeana considera piața Financiară ca fiind o componenta a pieței de capital pe care se emit și se tranzacționează numai instrumente investitionale sau titluri financiare de baza (actiuni, obligatiuni), instrumente investitionale speciale, derivate și sintetice. Investitorii au posibilitatea fie sa-si recupereze capitalul plasat, fie să schimbe destinatia acestuia.

Rețeaua circuitelor de finantare, instrumentele financiare destinate finantarii economiei, fructificării și protectiei capitalului investit, tehnicile de protecție împotriva riscurilor și evoluția structurala a portofoliilor investitionale s-au diversificat și standardizat conform sistemului anglo-saxon. Aceasta tendință generala continua sa-si puna amprenta asupra practicii de pe piața de capital romaneasca.

Elementele definitorii și distinctive ale pieței de capital sunt:

– Instrumentele investiționale, denumite în mod curent valori mobiliare sau titluri financiare;

– procedurile de emisiune a titlurilor financiare;

– mecanismele de tranzacționare a titlurilor financiare;

– intermediarii financiari specializați;

– operatorii instituționalizați și individuali;

– organismele de autoreglementare;

– autoritatea de supraveghere a pieței de capital.

CAPITOLUL 2. BURSA

2.1. GENERALITĂȚI

Bursele de mărfuri, deși constituie piețe specifice țărilor cu economie de piață, elemente caracteristice acestora au existat cu mult înainte de era noastră în cadrul comerțului din Egipt, Arabia, India și China. în Europa, bursele au apărut mult mai târziu, cam cu zece secole în urmă, în principal în porturile italiene, în perioada de început a dezvoltării capitalismului. Înființarea lor a fost determinata de operațiunile bancare, precum și de circulația mărfurilor.

Denumirea de bursă are o origine controversată. În literatura de specialitate au fost emise mai multe opinii. Într-o primă opțiune, noțiunea de bursă ar proveni de la localurile din porturile italiene, în care în secolele X – XI se desfășurau negocierile între comercianți. Localurile aveau ca firma o punga de bani, borse, de unde și numele instituției. după o alta opinie, denumirea de bursa ar veni de la numele familiei Van den Burse din Bruges, a carei emblema era formata din trei pungi sculptate deasupra ușii de la intrarea casei. Aici se intalneau bancherii și negustorii pentru a negocia bani, metale prețioase, valori mobiliare și chiar marfuri. în secolele XIII -XIV, aceasta familie a avut n hotel care, fiind un loc de intalnire pentru comercianti, s-a ocupat cu mijlocirea de afaceri. Cu timpul locurilor de intalnire ale comerciantilor, prin generalizare, au primit numele de bursa.

În accepțiunea modernă, prima a fost cea inființată în anul 1531 la Anvers; avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacții cu mărfuri coloniale. Ulterior, în 1639 apar la Paris o serie de agenții de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valori; apoi la Lyon, Toulouse, Rouen, iar spre sfârsitul secolului al XVII – lea se inaugurează o bursa la Montpelier.

În anul 1554 se înființează la Londra o bursa denumita "Royal Exchange" și care din 1773 se va profila numai pe schimbul de efecte financiare și de aceea se va numi "stock exchange". în Germania, la jumatatea secolului al XVI – lea apar primele burse la Augsburg, Nurnberg și Hamburg, la începutul secolului al XVII – lea apar burse la Leipzig, Frankfurt pe Main, iar spre sfârșitul aceluiasi secol, bursa din Berlin.

Burse au mai fost înființate la Amsterdam (1608), Viena (1761), Basel (1699), New York (1792), care devine sediul operatiunilor financiare, la Paris (1792), Bruxelles (1801), Milano (1833), Roma (1827), Madrid (1831), Geneva (1850), Tokio (1855) s.a. De asemenea, la începutul secolului al XVII – lea o mare varietate de Mărfuri putea fi negociata la Amsterdam în baza unor "Optional contracts", prin care se permitea convenirea unui preț în baza căruia cumpărătorul optinea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilita, la termen. în momentul în care se primea lotul de marfa negociata, cumparatorul, fie ca primea cantitatea convenita, fie ca își declina acest drept și reglementa cu vânzătorul doar diferentele între prețul convenit anterior și cel al pieței în mometul sosiri marfii. O asemenea practica i-a stimulat pe speculatori să vândă, în avans, mari cantități de produse, pe care nu le detineau la data vanzarii.

Între începutul secolului al XVIII – lea și prima jumătate a secolului al XIX – lea, în unele tari europene, dar mai ales în Olanda și Anglia, "comertul spot" devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agroalimentare și industriale, procs accelerat de afirmarea revoluției industriale. Acest interval de timp este considerat momentul transformării "comerțului spot" în "comerțul la termen", adică s-a trecut de la comerțul cu livrarea imediata a mărfurilor după încheierea contractului, la comerțul cu livrare ulterioara, la termen (forward).

Un asemenea proces nu a aparut, cum era de așteptat, în centrele din Europa, ca Londra sau Liverpool, ci la Chicago, care devenise în acel moment capitala mondiala a cerealelor. în acest context, fermierii din Vestul Mijlociu vindeau cerealele comercianților locali, care le revindeau la Chicago unor engrosisti la preț fix și cu livrare în primavara, după dezghetarea raurilor. în aceste condiții, comerciantii locali, pe lângă prețul sigur obtinut, garantat, puteau primi și credite de la cumpărătorii din Chicago sau din partea băncilor, cu care puteau sa-i plătească pe furnizorii de

cereale. Un astfel de comerț s-a derulat bine atât timp cât comercianții au fost în măsură să coteze la termen prețuri fixe pentru comercianții din țară.

Declanșarea războiului civil i-a determinat pe comercianți să nu mai fie în stare să procedeze la fel. Mai mult, se constată apariția mai multor speculatori interesați în cumpărarea sau vânzarea drepturilor asupra cerealelor fără intenția de a prelua în realitate marfa. în vederea reglementarii unui astfel de "comert pe hartie" (paper trade), au fost necesare impunerea și totodata, adoptarea unor reguli referitoare la: proceduri în cazul unor livrări finale și condițiile unor garanții sau diferente.

Plecându-se de la aceste reguli au putut fi definite și, în același timp, făcute diferențierile corespunzătoare între comerțul "spot", "forward" și futures".

O vedere istorică

Pe nimeni nu va mira că pasiunea jocului – și pentru ce să ascundem că Bursa participă, într-o oarecare măsură, la pariu? – ne duce cu gândul la vremurile îndepărtate. Istoria piețelor de bani deschide, în plus, viziuni pertinente asupra prezentului…și în viitorului. Tendințe profunde și simple efecte de mod pot să se reducă încetul cu încetul plecând de la o lectură superficială – în grabă – ale perioadelor trecute.

Bursa este una din componentele esențiale a pieței financiare, pentru că alături de Piața primară unde Statul, colectivitățiile publice și întreprinderile oferă (emit) titlurile lor (acțiuni, obligațiuni…) publice în contrapartidă cu aporturile sale la capital, ea este, sub denumirea de Piață secundară, „locul“ unde, o dată emise, chiar aceste titluri se negociază între cumpărător și vânzător.

Nimic mai bun pentru a înțelege, pentru a ne face o idée, decât apelarea la practică, teatru unde se joacă întâlnirea dintre cerere și ofertă, apoi de a intra în istorie, indispensabilă dătătoare de lecții, și mai întâi aceasta, ca bunul mers al pieței financiare, plin de consecințe economice, nu ar ști să scape controlului Puterii, presat să-l încadreze în grija de a evita efectele secundare și abuzul și de a-l adapta nevoilor momentului prin reformele sale, adesea de mare anvergură, tehnice și de fond.

Dar, pentru cei care vor să meargă și mai departe în cunoașterea științei bursiere, cunoașterea tehnică este indispensabilă. Trebuie știut aici, că este important cunoașterea limbajului financiar și buna cunoaștere a rolului fiecărui segment de piața. Piață primară, locul de întâlnire, pe de o parte, al cererilor de fonduri și ofertelor de valori mobiliare, iar pe de altă parte, cerererile de valori mobiliare și ofertele de fonduri…Există deci, în ambele sensuri – cercetări și plasamente- fluxuri de capitaluri: care sunt și cum se realizeaza, importanța și semnificația economică?

Piața secundară, mobilizatoare de economii, barometrul economiei și instrument esențial al restructurărilor de întreprinderi în momentul mondializării schimburilor industriale, comerciale și de servicii…

În mod sigur, marele distributor al resurselor indispensabile finanțării Statului, colectivitățiile publice și întreprinderile, ca piață financiară, ar putea, el de asemenea să scape, de la mondializare?

Bursa din Tokyo – Tokyo Stock Exchange: Prima piață bursieră japoneză și a doua din lume după New York Stock Exchange în termeni de capiatalizare bursieră, dar prima în termeni de volum anual al tranzacțiilor. În Japonia, acțiuniile nu joacă același rol în afacerile financiare ale țării decât în Europa și Statele Unite. Pentru finanțarea lor, întreprinderile japoneze depind mai puțin de piața bursieră decât de bănci și de propriile lor resurse. Acționarii nu primesc dividente mari. Pentru a realiza un beneficiu, ei trebuie să conteze pe Plus de Valori de Cesiune. Aceasta este una din consecințele pentru care Bursa din Tokyo seamănă mai mult decât cea de pe Wall Street cu un cazinou. Bursa din Tokyo se divide în două secțiuni: Prima și a doua secțiune. Criteriile de admitere în a doua Sectiune sunt mai puțin severe ca cele de admitere în prima Secțiune. Toate marile întreprinderi multinaționale japoneze sunt cotate la prima Secțiune.

Bursa din Tokyo este cea mai activă bursă din lume: în 1990, volumul tranzacțiilor se ridica la 1 450 miliarde dolari, față de 957 miliarde la New York și 608 miliarde la Londra.

După materiile prime, produsele agricole și industriale, este rândul activelor financiare să pretindă, pentru a proteja investitorii împotriva volatilității – câteodată considerabilă – cursurilor, o garanție adecvată: transferul riscului către un altul, fixând, datorita pieței à terme, prețul viitor de cumpărare sau de vânzare l acțiunilor, al obligațiunilor…

FINAȚAREA DIRECTĂ

Valori mobiliare

(acțiuni și obligațiuni)

Bani din economii

FINAȚAREA INDIRECTĂ

Poliță de asigurare Valori mobiliare

Bani din economie Bani din economie

Titluri

Bani SICAV

din FCP

economie

Valori

Titluri SICAV,FCP mobiliare

Bani din economii Bani din economie

Creanțe

Bani din economii

Împrumut

2.1.1. DEFINIȚIE ȘI ROLUL BURSEI ÎN ECONOMIE

BURSA – Stock exchange:

Locul de schimb al valorilor mobiliare. Bursele fucționează adesea în impozantele clădiri ale secolului XIX, situate în centrele orașelor. Tranzacțiile se desfășoară în SALA PIEȚELOR, dar din ce în ce mai mult curtierii operează din birourile lor și comunică prin intermediul calculatorului sau telefon, bursa semănând din ce în ce mai mult cu un imens birou și din ce în ce mai puțin cu o piață.

Ar trebui închisă bursa? Această întrebare, ce a fost reluată obsedant până la începutul anilor 80, a dispărut complet atât din discursurile politice, cât și din conversațiile particulare. Azi este un fapt unanim acceptat că piețele financiare fac parte integrantă din viața economică, ceea ce nu înseamnă că și sunt percepute și înțelese corect. Ba din contră. Ele sunt acceptate ca atare, dar rămân pentru mulți niște fenomene abstracte, misterioase. Utilitatea bursei în economie este pentru mulți greu de înțeles. Or, rolul ei cheie în finanțarea întreprinderilor se explică foarte simplu prin cele două mari familii de produse bursiere aflate în circulație: acțiunile și obligațiunile. Fără îndoială că limbajul de specialitate și simbolurile scriptice sunt lucruri care descurajează. Trebuie să facem abstracție de ele și să aruncăm mai mult o privire asupra mecanismelor de bază.

Rolul bursei în economie

Principiul de pornire este întotdeauna același: cum să facem rost de bani ca să ne putem dezvolta afacerea, fără a pierde controlul asupra ei?

Când, în Evul Mediu, comercianții italieni și armatorii se asociau pentru ca navele să transporte mărfurile ce trebuiau vândute, o făceau doar din interes: aveau nevoie unii de alții, căci posibilitățile lor individuale erau limitate. Asocierea nu dura decât pe timpul călătoriei, cei doi parteneri sperând ca la întoarcere să-și împartă beneficiile. În cel mai rău caz, dacă pirații atacau nava pe mare și furau încărcătura, asociații suportau împreună pierderile. pentru operații individuale, acest tip de asociere era valabil, dar limita posibilitățile, în cazul în care cei doi asociați ar fi dorit să prospere și să-și accelereze dezvoltarea. Li se ofereau trei posibilități: să folosească averea personală, să apeleze la bancă sau la bursă.

Doar câțiva privilegeați, născuți sub o stea norocoasă, își puteau permite să-și constituie și să dezvolte propria lor companie maritimă, bazându-se doar pe resursele proprii și recurgând din când în când la bancă, pentru a obține câte un împrumut. Acest caz fericit apare însă din ce în ce mai rar, chiar dacă se mai întâlnește pe ici, pe colo, în anumite afaceri familiale.

Cel mai adesea, cei doi asociați care doresc să-și cumpere un vas mai încăpător, cu care să poată transporta o încărcătură mai mare, apelează la o bancă pentru a împrumuta de acolo banii necesari. Aceasta, cerând garanții solide, de obicei extinse asupra mărfii care trebuie vândută, acordă un împrumut cu dobândă, al cărui nivel înseamnă prețul care trebuie plătit pentru a obține

suma cerută. Acest preț este proporțional cu suma avansată, cu durata pe care se acordă împrumutul, cu riscul asumat și depinde, de asemenea, de reputația celui care dorește să împrumute.

Ajutați de acest împrumut, cei doi asociați își realizează proiectul. Cu puțin noroc, treaba le reușește și înapoiază băncii întreaga datorie plus dobânda, din beneficiile obținute. Bizuindu-se pe încrederea bancherului, ei vor fi tentați să încerce din nou. „Menajul în trei” funcționează foarte bine în condiții normale, fiecare având un rol bine stabilit: cei doi asociați ducând la bun sfârșit proiectul, iar bancherul furnizându-le fondurile. Situația se poate însă înrăutăți considerabil dacă o

furtună, un atac sau chiar concurența altor neguțători îi aduc pe asociații noștri în situația de a înregistra pierderi. Dornici să redreseze situația, ei vor împrumuta alți bani de la bancherul lor, sau de la altul, dacă acesta refuză. Cu toate acestea, doar printr-un miracol vor reuși să ramburseze datoriile, fiindcă vânzarea noii încărcături nu va fi suficientă pentru a compensa și pierderea

anterioară. Bancherul, oricât de bun prieten le-ar fi, va prelua afacerea, va recupera tot ce va putea, nava, o parte din încărcătură și se va face stăpân la bord. Îi va păstra probabil pe cei doi parteneri pentru a le salva obrazul, dar nu le va mai permite să ia nici o inițiativă.

Lucrurile pot căpăta desigur diferite aspecte până să se ajungă la această situație extremă. Foarte adesea, bancherul devine partener în întreprindere, un partener din ce în ce mai supărător, pretinzând în calitatea lui de furnizor de fonduri să fie consultat în cazul deciziilor mai importante.

Una dintre modalitățile prin care se evită crearea acestei dependențe față de bancă este vânzarea publică de acțiuni prin intermediul bursei. Ea dă întreprinderii posibilitatea de a obține bani, fără a-și pierde autonomia. Dacă cei doi asociați, care dispun de un total de 100 de acțiuni, pun în vânzare 40, ei pot să mențină controlul asupra întregii afaceri, având încă 60% din capital în mâinile lor, obținând în același timp lichidități prin cedarea celorlalte 40%. Dacă ulterior au nevoie din nou de fonduri, pot recurge și la alte posibilități oferite de piața bursieră, vânzând încă o parte din acțiunile lor, recurgând la o majorare de capital sau lansând un împrumut public.

Adesea, cotarea unei întreprinderi la bursă are meritul transparenței, oferind în permanență o evaluare a situației economice a întreprinderii și a perspectivelor ei de dezvoltare. Acest lucru permite eventualilor investitori să aibă o imagine clară asupra rentabilității întreprinderii, prin stabilirea unui preț exact al întregii societăți. Oricine poate deci să vândă și să cumpere titluri în funcție de aceste date concrete. Nu este neapărat cazul unei societăți închise, ca în exemplul meu, care îi reunește doar pe comerciant și pe amator. Dacă unul dintre ei decide la un moment dat să se retragă, cu ce preț își va ceda partea? Dacă retragerea se face de comun acord, cei doi asociați vor cădea la înțelegere. În schimb, dacă ruptura intervine pe fundalul unui conflict, nu e nici o îndoială că valorile de estimare vor fi divergente.

Bursa aduce deci, pe lângă cumpărător și vânzător, și observatori, consilieri analiști, și numeroși intermediari, care s-au înmulțit o dată cu dezvoltarea ei. Este o lume în adevăratul sens al cuvântului, care are propriile sale reguli și o poliție care supraveghează aplicarea acestora și validează corectitudinea tranzacțiilor.

2.1.2. CARACTERISTICI ALE PIEȚELOR BURSIERE ȘI CLASIFICARE

Natura specifică a bursei este dată de o serie de caracteristici:

Piața de mărfuri

Bursele sunt centre ale vieții comerciale, piețe unde se tranzacționează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare și financiare, care au anumite caracteristici:

sunt generice – se individualizează prin măsurare, numărare sau cântărire;

sunt fungibile – pot fi înlocuite unele prin altele;

au caracter standardizabil – marfa poate fi împărțită pe loturi omogene;

sunt depozitabile – permit executarea obligațiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacției;

au un grad redus de prelucrare – menținerea caracterului de produs de masă, nediferențiat, omogen.

Piața simbolică

Unul dintre principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativității tranzacțiilor comerciale și financiare, realizarea acestora pe o baza standardizată. Necesitatea extinderii și intensificării schimburilor a generat o tendință de "dematerializare" a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la monstre și eșantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanțe comerciale, s-a trecut de la eșantion la tipuri și denumiri uzuale, adică la calități abstracte de marfa, pe baza cărora se încheie tranzacții comerciale. Astfel, bursa simplifica la maxim activitatea de tranzacționare și reduce negocierea la elementele

sale esențiale: sensul operațiunii (vânzare/cumpărare) marfa, cantitatea, prețul și termenul de livrare.

Bursa nu mai este o piața originala, pe care se vând și se cumpără mărfuri fizice, ci o piață derivată pe care se vând și se cumpără titluri pe marfă. Dovada existentei mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianți: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite și conosamentul pentru mărfurile încasate pe vas. Transferul proprietății asupra mărfii, deci executarea obligațiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa își asumă rolul de realizare a tranzacției în forma să fizica, mișcarea mărfurilor având loc în afara acestei piețe.

Piața organizată și liberă

Bursa este o piață organizată în sistem de autoreglementare, în sensul ca tranzacțiile se realizează conform unor principii, norme și reguli cunoscute și respectate de către toți participanții. Aceasta nu înseamnă administrarea pieței, ci reglementarea ei în scopul obținerii unui sistem ce garantează caracterul liber și deschis al tranzacțiilor comerciale și financiare.

Nu pot fi tranzacționate la bursa decât mărfuri sau valori pentru care exista concurenta libera, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanti, cererea este solvabila și relativ constanta, astfel încat să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării prețului.

Piața reprezentativă

Bursa este o piața reprezentativă în care se stabilește prețul mărfurilor pentru care ea constituie piața organizată – cotatia bursei – element ce serveste drept reper pentru toate tranzactiile comerciale sau operatiunile financiare care se desfasoara în tara respectiva, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.

O ZI OBIȘNUITĂ DE BURSĂ

O ședință bursieră se descompune într-o ședință de pre-deschidere, o deschidere, o ședință de cotare în continuu și o ședință de pre-închidere.

Pre-deschiderea: între 8.30 și 10

Ordinele transmise în bursă sunt acumulate pe fișa pieței, fără ca aici să aibe loc tranzacțiile. Obiectivul său este numai de modicarea cursurilor în raport cu cele din ajun. În absența ședinței de pre-deschidere, cursul de deschidere ar fi strict identic cursului de închidere, și asta pentru fiecare valoare.

Deschiderea: la ora 9

Bursa se deschide pentru ansamblu valoriilor cotate. Sistemul informatic calculează cursul de deschidere pe fiecare valoare, cursul de echilibru între ordinele de cumpărare și ordinele de vânzare, permițând maximizarea numărului de titluri schimbate.

Ședința de bursă: între orele 9 și 17.30

Piața funcționează în continuu, ceea ce înseamnă că orice nou ordin sosit, provoacă în mod instantaneu una sau mai multe tranzacți, dacă există contrapartidă pe fișa pieți.

Ședința de pre-închidere

Pentru valorile cele mai lichide de la Bursă, la SBF a pus la punct, în iunie 1998, fixing-ul de închidere. Acesta permite o confruntare a ordinelor de cumpărare și de vânzare după ora 17 și timp

de cinci minute. La ora 17.05, ziua bursieră este definitiv închisă printr-un curs de închidere utilizat pentru calculul indicilor. Această tehnică permite o transparență puternică, ceea ce face să se țină cont de o puternică volatilitate la sfârșitul ședinței bursiere.

2.2. PIEȚELE BURSIERE

2.2.1. PIEȚELE PRIMARE

Tehnici de introducere la bursă

__ oferta la preț minim

Un comitet determină un preț minimal al ofertei pentru acțiune. Ordinele de cumpărare sunt date cu limite de preț pentru a fi apoi clasate în ordine descrescătoare.

Primul curs cotat este prețul de plătit.

__ oferta la preț ferm

prețul de vânzare al acțiunilor este cunoscut și fixat înainte. Ordinele de cumpărare sunt date la acest preț și sunt în consecință reduse (dacă numărul de titluri cerute este superior numărului de titluri oferite).

__ plasamentul garantat

Realizat prin intermediul unui grup de intermedieri financiari, această metodă propunând fie un preț fix, fie un preț inclus în interiorul unei interval (între două valori extreme) pe o perioadă determinată. Acest preț este adesea fixat de către piață după ce potențiali investitori s-au manifestat pentru cumpărarea de eventuale titluri.

__ cotarea directă

Emițătorul propune intermediarilor care gestionează introducerea, un număr determinat de titluri, la un preț minim fixat dinainte; Acest preț poate fi depășit de maxim 10% la prima cotație cu o reducere corelativă a ordinelor exprimate la cursul limită sau cu orice preț.

__ oferta la preț deschis (iulie 1998)

Această metodă este asociată celei de plasament gratuit. «Ea propune investitorilor o cantitate de titluri într-un interval de preț din momentul primei lor cotări; prețul definitiv este stabilit în urma centralizării ordinelor și ține cont de cererea exprimată în momentul plasamentului garantat – numai cererile exprimate la un preț superior sau egal prețului definitiv(în nici un caz superior celui practicat la un plasament gratuit) dau naștere unei alocării de titluri».

Tehnici de lansare a împrumuturilor obligatare

Notăm, în prealabil că atunci când o întreprinedere dorește să lanseze pe piață un împrumut obligatar, ea trebuie să țină cont de următoarele elemente:

să aibă doi ani de existență, fără cazul în care împrumutului e garantat de stat;

deciderea lansării împrumutului în momentul unei adunări generale ordinare(sau extraordinare dacă împrumutul poate conduce la modificarea capitalului);

redactarea unei note informative vizată de Cob , și publicarea unui aviz în Balo-Bulletin de anunțuri obligatorii legalizate.

Specialiști care lansează împrumuturile sunt în principal în număr de doi (exclud din descriere plasamentul privat): sindicalizarea și adjudecarea.

sindicalizarea

Un împrumut este numit sindicalizat atunci când emițătorul solicită un pool bancar pentru a duce la bun sfârșit plasarea împrumutului.

Băncile conduse de un șef ierarhic (și eventual subalternii) se constituie în sindicate de emisiune, de garanție și de plasament. Sindicatul de emisiune se ocupă de montajul operației și de fixarea modalităților; sindicatul de garanție garantează împrumutului un bun plasament (emițătorul este atunci sigur că împrumutul său va fi subscris în totalitate), sindicatul de amplasament se angajează să înlocuiască titlurile clientelei sale.

adjudecarea

Această tehnică este utilizată în Franța pentru valorile de trezorerie. Participanții la adjudecare prezintă submisiuni anonime privind calitățile și prețul titlurilor pe care vor să le cumpere. Statul sintetizează toate submisiuniile și servește celor care oferă prețul cel mai ridicat. Prețul plătit este prețul cerut, este adjudecarea «în stil olandez».

Tehnicile de emisiune a titlurilor de creanțe negociabile

Un titlu de creanță negociabil este emis în continuu («firul de apă»), altfel spus, pe măsura nevoilor emițătorului, cuprinse în sânul unui program de emisiune.

Pentru fiecare primă emisiune, emițătorul trebuie să depună la Banca Franței, înainte cu o lună sau 15 zile înaintea emisiunii, o notă informativă care va fi revizuită în fiecare an.

Emițătorii ne-notați de către agențiile de rating sunt supuse redactării unui raport semestrial al activității și a unei situații trimestriale a trezoreriei.

2.2.2. PIEȚELE DE COTARE

PIAȚA ÎN AFARA COTĂRII ȘI PIAȚA LIBERĂ

Până la legea din 2 iulie 1996, piața răspunzând la denumirea de "în afara cotării" era destinată să primească valorile radiate de la Cotarea oficiala sau de pe Piața Secundară, să ofere o structura de primire pentru ordinele de cumpărare sau de vânzare date asupra titlurilor societățiilor necotate, și să permită întreprinderilor doritoare să se înscrie ulterior la cota oficială sau pe Piața Secundară pentru a avea acolo un loc de aclimatizare.

Articolul 34 al legii din 2 iulie 1996 a închis le hors-cote, într-o oarecare măsură, de vreme ce aici pot figura numai societățiile înscrise între 1 ianuarie 1995 și 2 iulie 1996. Legislatorul a vrut să ofere o perioadă de tranziție înainte ca acest "hors-cote" să piardă un atribut care îi aparținea unei piețe reglementate: atunci când un acționar ar primi un bloc de titluri care ar depăși pragul de 50% din capitalul unei societăți înscrise hors-cote, el trebuia să ofere, indirect, o "ușă de ieșire" celorlalți

acționari prin alternativa unei garanții a cursurilor. A fost, deci, prevăzut ca acest beneficiu pe durata unui interval al cărui termen a fost fixat prin decretul din 2 iulie 1998. Începând cu aceasta data, valorile puse în evidență pe o piață "nereglementată", bineînțeles fără, acelea care fuseseră transferate la cota unei piețe reglementate.

Pentru valorile care nu figurează pe aceasta lista, închisă din acel moment, SBF-ul a deschis în septembrie 1996, o piața nereglementata numita "Piata libera OTC". în terminologia anglo-saxona, OTC înseamna over the counter și piața OTC corespunde bine unei Piete hors-cote. Piața

liberă franceza OTC poate însemna "deschisă la toate cesiuniile…". Practica a reținut singura denumire, accesibila tuturor ca "Piață liberă".

Apariția unei valori pe aceasta piața trebuie să se efectueze la initiativa și sub responsabilitatea intermediarului insarcinat cu negocierea, SBF-ul pastrandu-si dreptul de a se opune la aceasta. Numai un detinator de titluri al valorii considerate poate formula o oferta, antrenand aparitia valorii pe piața libera OTC: societatea emitenta nu trebuie să fie la originea unui asemenea demers.

Prima cesiune trebuie să dea naștere la stabilirea unui prospect simplificat dacă COB-ul a cerut aceasta exigenta.

Bursele Provinciale au dispărut în 1193, în favoarea unei piețe centralizate în totalitate la Paris. Piața financiară din Paris propune emițătorilor, patru tipuri de piață: piața primară; piață secundară; noua piață și piața liberă, primele trei fiind reglementate.

Piața Primară

Piața primară este deschisă marilor întreprinderi franceze și străine. De la introducerea în bursă, aceste societăți trebuie să respecte următoarele reguli:

– propune minimum 25% din capitalul lor public;

– prezentarea de conturi publice și consolidate pe trei exerciții;

-să dispună de o capitalizare bursieră între 1 – 1,5 miliarde franci/152,45 la 228,67 miliarde de euro;

– redactarea unei note informative vizată de Comisia de operațiuni bursiere.

Piața primară este compusă din două compartimente, care este o particularitate franceză: Regulamentul lunar și prezent.

Piața prezentă primește practic toate obligațiunile (numai câteva obligațiuni sunt cotate la Piața Secundară), și acțiunile cele mai puțin lichide ale Pieței primare. Este spus la vedere pentru că finalizarea tranzacției bursiere intervine în valoarea din ziua negocierii.

Piața cu reglementare lunară cotează valorile cele mai active de la Bursa din Paris, ținând cont de mecanismul său care permite să se cumpere și să se vândă cu descoperire. Ca efect, oricare ar fi ziua negocierii, finalizarea intervine (în condițiile zilei de negociere) la sfârșitul lunii bursiere: ziua lichidării generale – a șasea zi de bursă înaintea sfârșitului lunii bursiere.

Este deci posibil să speculezi la scăderea cursului vânzând cu descoperire (fără a avea titlurile în portofoliu), va fi de ajuns să răscumperi titlurile înainte de ajunul lichidării pentru ca mișcarea să poată fi în mod normal finalizată . Dacă scăderea scontată nu intervine în cursul lunii, poziția trebuie să fie reportata la lichidarea următoare, printr-o operațiune de report. Piața reporturilor, informatizată înainte de 1998, determină atunci rata la care vânzătorul cu descoperire poate să-și procure titlurile. Acest raport este posibil nedefinit, dar el acționează, în fine, ca arbitru între costul de report și sub valoare.

Operațiunea inversă este posibilă, o cumpărare cu descoperire (fără lichiditățiile necesare disponibile) va fi gestionată de aceeași manieră.

Aceste posibilități fac din piața reglementată lunar, ceva foarte speculativ. Pentru a minimiza riscul de incapacitate de plată a speculatoriilor, autoritățiile bursiere cer un depozit de garanție-20% din capitalizarea la bursă a ordinelor în numerar – sau 25% în obligațiuni- sau 40% în acțiuni.

Și în cele din urmă, este posibil să se opteze pentru regularizarea imediată, plătind un comision suplimentar.

Piața Secundară

Piața secundară a fost creată la Bursa din Paris în 1983, pentru a răspunde nevoilor de finanțare a întreprinderilor mijlocii. La instalare, condițiile de intrare nu sunt așa de dificile ca pe Piața Primară.

De asemenea societatea trebuie să respecte modalitățiile următoare:

Oferirea publicului a 10% din capital;

Prezentarea de conturi sigure de pe doi ani;

Se angajează să prezinte conturi consolidate în următorii trei ani care vor urma inscrierii la bursă;

Propunerea unei capitalizări bursiere de cel puțin 70/100 milioane franci/ 10,67 – 15,24 milioane euro;

Redactarea unei note informative,vizată de Cob

La scurgerea unei perioade de trei ani, la SBF-Bursa din Paris examinează numărul acțiuniilor deținute de public, lichiditatea valorii și informației furnizate și decide să transfere sau nu pe Piața Primară.

Piața secundară a avut un succes încă de la înființare, căci corespunde unei nevoi reale de finanțare pentru întreprinderile mijlocii.

Anumite valori suferă de o lipsă de lichiditate, ținând cont de slabiciunea «plutitorului lor». Autoritățiile de tutelă au reflectat, deci, la o tehnică pentru menținerea principiului unei piețe bursiere deschisă întreprinderilor mijlocii, element esențial al finanțării unei economii dezvoltate.ele au pus la punct contracte de stimulare.

Noua Piață

Noua piață a fost deschisă din 1996, având ca scop să primească întreprindere în creștere puternică și/sau cu tehnologii forte. Este “veriga care lipsește între capitalul risc și piața bursieră tradițională“. Este gestionată de către Societatea Noii piețe, filială a SBF, care reglementează piața,

dă acordul său membrilor, procedează la admiterea și la radierea valoriilor și gestionează sistemul de cotație.

Membrii Noii piețe au trei statute posibile:

introducător – ținător de piață

Cu acest titlu, el asistă în momentul introducerii sale (prepararea documentelor de informare, publicarea analizelor financiare, plasarea titlurilor) el are statutul de ținător pieței de titluri pentru care el a primit acceptul, adică va afișa în permanență prețuri la cumpărare și vânzare pentru cantități minimale.

negociator/curtier

compensator

Are ca funcțiune să finalizeze operațiuniile. Pentru a realiza, compensatorul trebuie să prezinte un fond minim propriu al cărui sumă este fixată de către Societatea Noii piețe.

O întreprindere care dorește să între în Noua piață, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Fonduri prorpii: minim 1,5 M euro.

Suma propusă pe piață: 20% din capital pentru o sumă minimă de 5 M de euro.

Introducerea să se efectueze prin creșterea capitalului, pentru minim jumătate din titlurile propuse pe piață.

Fondatorii și conducătorii se angajează să păstreze timp de șase luni titlurile lor, sau 80% din aceste titluri pe durata unui an.

Redactarea unei note informative, cuprinzând în plus informații generale despre întreprindere, proiectul său de dezvoltare și factorii săi de risc.

Originalitatea Noii piețe constă, în concluzie, într-un dublu sistem de negociere, de a pune în aplicare pentru garantarea unei bune lichidități. Există, de fapt,și un carnet centralizat de ordine , asociat ținătoriilor pieței.

Ordinele de detaliu, venind de la investitorii individuali, fac obiectul a două fixings cotidiene (10h30 – 16h30). Și pe întreaga durată a zilei bursiere, ținătorii pieței afișează în permanență sursurile cumpărătorilor și vânzătorilor, și sunt gata să intervină pentru a răspunde ordinului unui client prezentat de un negociator.

În mod foarte precis, cele două fixings sunt obligatorii pentru o valoare care nu are decăt un ținător de piață.; un singur fixing (16h30) este obligatoriu dacă există doi ținători ai pieței; atunci cănd există și al treilea (sau mai mulți) ținător al pieței, în acord cu emitentul, fixings-urile pot fi în

întregime suprimate. Pe 14 septembrie 1998, Societatea Noii piețe, a pus în practică, pentru valorile cele mai lichide (39, fie 60% din societățiile cotate), un carnet de ordine în continuu.

Noua piață numără 69 de societăți cotate în septembrie 1998, pentru o capitalizare bursieră de 23,6 miliarde franci/3,60 miliarde euro. Volumul tranzacțiilor are o tendință ascendentă, trend, de la crearea să (aproape 50000 negocieri pe zi), dar valoarea schimburiilor oscilează în mod considerabil de la lună la lună.

Remarcăm ca Noua piață a creat, în colaborare cu Bursele din Amsterdam, din Bruxel și de la Francfurt, cu Euro-NM, rețeaua de piețe europeene similare, în vederea armonizării modalitățiilor de introducere și de funcționare a acestor noi piețe. Euro-NM este o grupare europeeana de interes economic. În septembrie 1998, ea se compunea din 132 societăți cotate. La finele lui 1998, la Bursa din Milan s-a alăturat rețelei Euro-NM și Suedia urmând-ui exemplu în cel de-al doilea semestru 1999.

În plus, în septembrie 1998, Euro-NM Belgia și Noua piață au agreat primii lor membrii comuni (common membres) care de atunci puteau să intervină pe cele două piețe în aceleași condiții și la costuri reduse.

Concurentul Noii Piețe: l’Easdaq

L’Easdaq – European Association of Securities Dealers Automated Quatations a fost lansată în noiembrie 1996 de către intermediarii financiari europeeni.

Este independent de piețele bursiere europeene, dar este controlat de către comisia bancară și financiară din Belgia.

Obiectivele sale sunt, pe de o parte, să devină echivalentul lui Nasdaq în Europa, și pe altă parte, să exploateze o piață pan-europeeană destinată valorilor în creștere.

Negocieriile pe piața Easdaq se fac prin telefon și pe ecran, print-un sistem de cotație dezvoltat cu l’Isma, finalizarea lor se face prin Intersettle – sistem de clearing dezvoltat prin „depozitarul”suedez Sega.

O întreprindere care dorește să accede pe această piață trebuie să respecte următoarele norme:

– să prezinte un bilanț superior a 3,5 milioane euro, și fonduri proprii superioare a 2 milioane euro;

– să ofere 20% din capitalul său publicului;

– respectarea normelor contabile americane…..

Ea trebuie, pe de altă parte, să redacteze un prospect și să nomească un intermediar numit sponsor.

Pentru fiecare valoare, Easdaq cere doi ținători de piață, însărcinați să afișieze în permanență cursurile cumpărătorilor și vânzătorilor asupra așa zisei valori.

Easdaq speră la cotarea unei anumite valori, în noiembrie fuseseră cotate aici aproape 40 de valori. Dacă câțiva văd în Easdaq un concurent a Noii piețe, putem să ne gândim că cele două piețe nu se adresează unei aceleiași clientele de emițători. Easdaq este mai mult destinată «start-up» de vocație internațională, așteptând fără îndoială o viitoare introducere pe piața Nasdaq, în timp ce Noua piață se adresează mai mult întreprinderilor franceze sau europeene cu puternic potențial de creștere.

Piața Liberă

Piața liberă este o piață nereglementată, organizată de către SBF-Bursa din Paris, care nu oferă investitorilor potențiali nici o garanție. De fapt nici o modalitate nu este obligatoare în ceea

ce privește trecerea pragului, nu există proceduri de garanție a cursurilor. Negocieriile se efectuează pe loc,în prezent, prin intermediarii membrilor de la bursa, dar finalizarea nu este garantată de Camera de compensație. Ordinele sunt confruntate în afara unui fixing cobisnuit (ora 15 sau 15h30 după valori).

Pe 31 decembrie 1997, piața liberă număra 24 de valori; 31 iulie 1998, din cele 450 de valori care erau în afara cotării, 89 au fost transferate pe piața liberă, 5 pe piața Secundară și 180 la compartimentul valorilor radiate.Au dispărut 176 în acest sens pe care ele îl vor face de acum inainte, obiectul negocierii gré à gré. Piața liberă prezintă un interes macro-economic important pentru că permite întreprinderilor să-și mărească capitalul în public, fără să fie supuse constrângerilor piețelor reglementate.

Alături de piața liberă, există, deci un compartiment specific destinat să primească valoriile radiate de pe o piața reglementată, pentru care autoritățiile au conservat procedurile de garantare a cursurilor, a cereri de capital…, permițând un minim asigurat acționarilor minoritari.

2.2.3. NOUA PIAȚĂ

Noua Piață a fost concepută de către tinerele întreprinderi mijlocii având nevoie de fonduri proprii pentru dezvoltarea lor și putând sâ se bazeze pe o structură de primire adecvată, căci piețele "tradiționale" s-au dovedit neadaptate unei asemenea funcțiuni. Ne gândim, de exemplu, la societătiile cu înaltă tehnologie susceptibile de o emisiune publică mai mare de 100 de milioane franci (Société Genset, specializata în productia ADN-ului), sau la micile întreprinderi ale viitorului. Putem chiar spune ca o asemenea piață, rezervată unei importante părți a întreprinderilor care prezintă riscuri, va fi, datorită acestui fapt, mai…riscantă decât Piața Primară sau Piața Secundară.

Noua Piață a fost creată, în calitate de bursă, printr-o ordonanță ministerială din 28 decembrie 1995. Nu este, deci, vorba de un departament suplimentar venit să se adauge Pieței Primare și Pieței Secundare. Este o bursă, integral confirmată ca o "piață reglementată" prin legea din 2 iulie 1996. Gestionata de către Societatea Noii Piete, filiala 100%a SBF, Noua piața se caracterizeaza printr-un mod distinct de functionare fata de cel al piețelor gestionate în direct de către SBF.

Graficul 2.1

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

"De la origini, demararea creării Noii Piețe se înscrie într-un cadru internațional. Patru întreprinderi străine sunt cotate la această piață: Coil, Stelax, Oxis și Astra. Pe de altă parte, cinci societăți a Noii Pieții sunt cotate pe mai multe piețe bursiere. Ele au făcut aceasta alegere în momentul introducerii lor în Bursa (este cazul celor de la Transgène și de la Genset, care au fost introduse în mod simultan pe Noua piața și pe NASDAQ) unde, deja cotate pe o piața straina, ele au ales piața pariziana pentru a largi spectrul investitorilor lor. Aceasta dimensiune internationala este astazi întărită prin regruparea Noilor Piate din Paris, Francfort, Bruxelle și Amsterdam în sânul EURO NM, prima rețea europeană a piețelor de valori de creștere."

Graficul 2.2

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

2.2.3.1. NOUA PIAȚĂ ESTE O BURSĂ FORMATĂ ÎN TOTALITATE DINTR-O COMUNITATE DE MEMBRII PARTICULARI

Membrii Noii Piețe sunt instituții de credit sau întreprinderi de investiții care și-au depus candidatura lor la Consiliul de administrație al Societății Noii Piețe (SNM), în vederea exercitării uneia sau mai multora din următoarele trei funcții: introducteur-teneur al pieței (ITM), negociator, compensator.

Graficul 2.3

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

La origine, numai instituțiile franceze, au solicitat adeziunea lor în calitate de membrii; aplicând legea din 2 iulie 1996, nimic nu mai împiedică o instituție străină, beneficiară a unui pașaport european, să primească acest statut.

Funcția de negociator sau de compensator sunt clasice. Compensarea și garanția operațiilor de pe Noua Piața sunt asigurate de către SBF. Membrul, candidat compensator, trebuie, deci, să fie agreat nu numai de către SNM, dar mai întâi de către SBF și să dispună de un capital minim fix de 25 MF.

L'introducteur-teneur al pieței este însărcinat să acompanieze societatea care dorește să fie cotată pe Noua Piață. Într-un fel, el "recomandă" societatea introdusă pe Noua Piața și trebuie:

– să alcătuiască dosarul de introducere, să stabilească și să publice analiza situației financiare a întreprinderii, și să concluzioneze asupra validității proiectului de introducere;

– să fixeze, prin cooperare cu SNM, prețul ofertei de titluri pe care le plasează;

– și, pe durata următorilor trei ani după introducere, să asigure o lichiditate minimă a pieței de titluri. El are libertatea, dacă nu dorește să exercite, el însuși în direct această funcțiune, să o plaseze unui alt membru a Noii Piețe.

Graficul 2.4

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

Societatea, pentru a fi admisă, trebuie să aibă o talie minimă corespunzătoare unor fonduri proprii de 8 milioane franci.

În plus, emisiune publică, realizată cel mai târziu în ziua introducerii, trebuie să se refere la o cantitate de cel puțin 100.000 de titluri reprezentand o contravaloare a 10 milioane de franci. și o cantitate de titluri egala cu 10% trebuie pusa la dispozitia celui care ține piața, pentru ca acesta să poata sa-si indeplineasca misiune.

Cei care dirijeaza acțiuniile se obligă să păstreze 80% din titlurile pe care le dețin, din momentul introducerii pe o durată de cel puțin trei ani într-o manieră prin care să câștige toată încrederea în întreprinderea căreia îi propune titlurile spre vânzare publică.

Admiterea titlurilor este hotărâtă de către Consiliul de administrare a Noii Piețe, după avizarea unui "Comitet de admitere" compus din profesioniști în finanțe desemnați de către Consiliul de administrație. În conformitate cu legea, la fel cum se întâmplă și pe Piața Secundară, COb-ul dispune de un drept de veto.

Graficul 2.5

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

Grafic 2.6

Sursa: “À la découverte du monde de la bourse” – Manuel d’économie boursiere

2.2.3.2 NOUA PIAȚĂ FUCȚIONEAZĂ DUPĂ PROCEDURA să PROPRIE, CU RISCURI NU MAI PUȚIN SPECIFICE

●De două ori pe zi, intervine un fixing confruntând ordinele în carnet. În afara acestor două întâlniri obișnuite, les Introducteur-teneurs a pieței (fixingul poate avea aici mai multe valori) afișează propunerile lor la cumpărare și la vânzare; tranzacțiile efectuate prin acest canal sunt declarate în mod instantaneu pe Noua Piața.

Se vede, că sistemul este mixt, combinând tehnica pieței conduse prin ordine și piața condusă prin prețuri.

Prin natura lor, societățiile negociate pe Noua Piață, nu prezintă, datorită taliei lor, decât o slaba "lichiditate naturala". De aici, necesitatea prezenței ținătorilor de piață oferind promptitudine negocierilor pentru cantitati importante de titluri, cu toate ca fixing-ul faciliteaza tranzactiile pe cantitati mai mici și la cursuri mai apropiate de cursurile de echilibru.

Pentru valorile cele mai active, Societatea Noii Piete a decis în 1998 să asigure o cotație continuuă cu situarea și plasarea celor doua fixing-uri. Sistemul rămâne mixt, devreme ce "tinatorii de piata" vor putea continua să trateze în direct.

Pentru a concluziona asupra Noii Pieții, investitorul știe că își asumă un risc, căci viitorul întreprinderii care accede pe această piață nu este jucat.

Adesea, pentru a comercializa produse de înaltă tehnologie și de varf, conducatorii vor trebui să beneficieze de capacitati de inovare, dublate de un simt ascuțit a piețelor și de o oarecare rigurozitate de gestiune, făra a ține cont de motivarea și combatitivitatea lor (gustul lor de luptă).

Dosarele de introducere sunt sigur cantarite de către diverse echipe de analisti ai capitalului de dezvoltare, dar judecata asupra riscului tehnic a produselor puse în functiune de către societatiile candidate, asupra performantelor lor comerciale și financiare pe termen mediu și a fortiori pe termen lung nu se realizeaza de la sine. Plasamentul cere competenta, discernamant, clarviziune și …rabdare.

CAPITOLUL 3. OPERAȚIUNI BURSIERE

3.1. CONȚINUTUL OPERAȚIUNILOR LA TERMEN

(SAU PIAȚA FUTURES)

Specificul piețelor la termen

Printre marea diversitate a piețelor reale, unele par a fi, din punct de vedre al modalităților lor de funcționare, mai apropiate în mod particular de cele descrise de teoria neoclasică: acestea sunt piețele bursiere. În sânul acestora din urmă, piețele la termen se departajează net din mai multe motive. Pe de o parte, ele cunosc de mai mulți ani un avânt, o dezvoltare extraordinară care este însoțită, totuși de o permanentă ignoranță profundă care lea înconjurat încă de la origini. Pe de altă parte, piețele la termen funcționează după principii specifice generale, relevând câteodată aspecte paradoxale.

Din acel moment, piețele la termen apar ca niște instituții cu puternice trăsături specifice, care nu ar putea fi analizate fără a avea o cunoaștere aprofundată a principiilor lor.

Pentru că formarea și evoluția cursurilor sunt rezultanta diferitelor acțiuni ale agențiilor economici și pentru că aceste acțiuni, la bursele de comerț sunt legate și limitate de constrângeri atașate cadrului instituțional al pieței, apare necesar să se studieze pe de o parte, constrângeriile instituționale impuse de piață, și pe de altă parte, caracteristicile și finalitatea diferitelor tipuri de operații putând să se deruleze printr-o bursă.

Loc de schimb, paradoxal și sofisticat în același timp, ca piața la termen. Sofisticat în principiul său de funcționare și reglementarea să evoluată. Paradoxal în obiectul său, marfa nu mai este scopul final al operațiilor. Într-adevăr, operațiuniile pe aceste piețe nu mai prezintă finalitate univocă a aprovizionării sau a trecerii mărfurilor, dar pot să se regrupeze pe un triplu suport: operațiuniile de speculație, al cărui mobil esențial este căutarea profitului; operațiuniile de acoperire care preocupă profesioniștiidoritori să-și adăposteascactivitatea lor de riscurile cursurilor bursiere; operațiuniile de arbitraj, care, deși apropiate de speculație în obiectul lor, nu pot fi identificate din punct de vedere formal cu ea.

Caracterizarea completă a pieței la termen, ca cea a tuturor locurilor de schimb organizat, trebuie să recurgă la o analizpe mai multe nivele:

Un studiu al circumstanțelor în care schimburile pot avea loc, altfel spus specificarea obiectului tranzacțiilor, modalitățiilor impuse acesteia și instituțiile desemnate pentru facilitarea și controlul schimbului;

Identificarea celor care intervin, strâns legată de cele ale operațiunilor, constituie ultima etapă a procesului de cunoaștere a pieței la termen.

Piețele futures îndeplinesc două funcții prioritare: transferul riscululi de preț și identificarea prețului activului respectiv.

Interesele participanțiilor la piețele futures sunt variate, dar aceștia pot fi grupați în două categorii: speculatori și hedgeri. În timp ce speculatorii urmăresc obținerea de profituri în urma fluctuaților de preț, hedgeri au ca scop acoperirea riscului de preț la care sunt expuși pe piața fizică a produsului respectiv. Astfel, piețele futures permit transferul ricului de preț de la cei ce nu doresc să si-l asume (hedgeri), către speculatori. Desi aceasta funcție este realizata și de piețele forward, piețele futures reprezintă un instrument mai eficient în acoperirea riscului de pret, datorita gradului inalt de accesibilitate în incheierea tranzactiilor, lichiditatii sporite si, în final, datorita costului scazut al tranzactiilor.

Capacitatea piețelor futures de a identifica prețul de echilibru al activului de bază reprezintă o componentă integrală a unui sistem economic eficient. Tranzacțiile futures au loc exclusiv în cadrul burselor; contractele futures asupra aceleiași mărfi, dar cu termene de livrare diferite, se tranzacționează simultan. Aceasta are ca rezultat formarea de prețuri futures diferite pentru aceași marfă, la momente diferite din viitor. Toate aceste prețuri reflectă nivelul cererii și al ofertei pentru marfa respectivă, atât în prezent, cat și în viitor. În continuare, aceste prețuri sunt diseminate în mod continuu, pe plan mondial. Deci piețele futures identifica Prețurile de echilibru curente, cat și celece vor exista la anumite momente din viitor.

Două motive stau la baza importanței cunoasterii prețurilor futures. în primul rand, în cazul mărfurilor depozitabile, aceste prețuri determina deciziile firmelor comerciale referitoare la marimea stocurilor; prețuri futures scazute vor determina reducerea stocurilor curente, iar prețuri futures ridicate vor determina creșterea acestora. Astfel, prin determinarea marimii stocurilor, ca raspuns la diferentele temporare dintre cerere și oferta, Prețurile futures ajusteaza oferta unei marfi, pe o anumita perioada de timp, contribuind la evitarea conditiilor de sub sau supra-oferta.

În al doilea rând, cunoaăterea prețurilor futures, afectează deciziile de productie și de consum. prețuri futures inalte reprezintă un semnal pentru o productie mai ridicata; în mod similar, prețuri futures scazute pot constitui un motiv pentru amanarea deciziei de consum pentru o perioada ulterioara.

În concluzie, capacitatea piețelor futures de a asigura informațiile cu privire la prețurile de echilibru, reduce costurile aferente obținerii acestor informații și contribuie la o mai eficientă alocare a resurselor economice.

3.1.1. AVANTAJELE OFERITE DE CONTRACTELE FUTURES

Evenimentele externe pot influența volatilitatea prețului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilizarea marilor fluctuații de preț, fluctuații datorate alternanței surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totuși, în ciuda acțiunilor întreprinse pentru stabilizarea prețurilor mărfurilor, alți factori puteau destabiliza cotațiile.

Fenomenele naturale: seceta, inundațiile, înghețurile, insectele, toate puteau influența oferta de produse agricole. Tot astfel, razboaiele ar putea face ca valutele multor țări să fie mai riscante și cu o valoare mai scazută pe piețele monetare ale lumii. Teama de inflație galopantă, o posibilă recesiune, poate «da peste cap» piața de capital și lista factorilor care duc inevitabil la o nesiguranță a prețului poate afecta cererea și oferta pentru orice produs.

În cazul particular al României, deschiderea internațională de după 1989 a pus economia românească centralizată și ineficientă în competiție cu economiile dezvoltate ale lumii. Competiția, din start inegală, a dus la importuri masive de produse mai ieftine și mai bune decât cele autohtone, acestea nefiind susținute decât în mică măsură de exporturi și de investiții străine. Balanța comercială deficitară astfel creată a dus, firesc, la devalorizarea monedei naționale.

Devalorizarea a avut diferite valori de la un an la altul, în funcție de diversele politici monetare și economice promovate de guvernele postrevoluționare. Degradarea continuă a condițiilor economice, favorizată de haosul legislativ și de inconsecvența cu care a fost aplicată reforma, a condus la alternanțe de perioade de calm relativ, în care leul era susținut administrativ, cu devalorizări bruște și importante, așa cum s-a întâmplat la începutul anului 1997. cel mai recent exemplu de acest fel în reprezintă luna decembrie 1998, când devalorizarea a fost de 8,3%.

Graficul 3.1

Sursa: “Totul despre futures și opțiuni” – Bursa de Mărfuri din Sibiu

În raport cu monedele europeene, leul a evoluat și în funcție de cotațiile internaționale ale acestora în raport cu dolarul american. Astfel, importatorii și exportatorii pe relația Germania au avut de luat în calcul și raportul DEM/USD care a evoluat în limite semnificative.

Graficul 3.2

Sursa: “Totul despre futures și opțiuni” – Bursa de Mărfuri din Sibiu

Piețele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firma, industrie sau sector comecial folosesc efectiv piețele futures, ele nu fac altceva decât să-și controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Cu cât sunt mai puține riscurile pe care trebuie să și le asume o firmă, cu

atât prețul final necesar pentru a obține profit poat fi mai mic. Aceasta ilustreaza sistemul de libera initiativa, iar piețele futures joaca un rol vital în acest proces.

Piețele futures sunt o parte a scenei afacerilor internaționale. Folosite cu pricepere, piețele futures pot constitui un rol important în afacerea dumneavoastra sau în modul de a fac afaceri, care ne afecteaza pe fiecar dintre noi.

Cadrul organizatoric al pieței futures cuprinde institutiile ce servesc direct aceasta piata: bursa, firmele de brokeraj (agentiile bursiere), casa de compensatie, precum și reglementarea legala a desfasurarii tranzacțiilor pe aceste piese. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei piete contribuie la eficientizarea acesteia, prin îmbunatatirea informatiei de piața și prin reducerea costurilor tranzactiilor.

Cea mai importantă componentă rămâne instituția bursei. Aceasta, propriu-zis, nu se angajeaza ca parte în tranzactiile spot, forward, futures, ci functia ei primondiala este de a crea un cadru eficient în car să actioneze liber fortele pietei, prin asigurarea urmatoarelor servici și facilităti:

o rețea de telecomunicatii eficienta car să asigure diseminarea instantanee pe plan national a informatilor privind Prețurile și volumul de tranzactii din cadrul bursei respective, precum și accesul facil la aceste tranzactii;

un spațiu fizic adecvat desfășurării tranzacțiilor, care să răspundă particularităților mecanismului de licitație prin strigare deschisă sau de tranzacționare computerizată;

o inregistrare rapida și exacta a tranzacțiilor din incinta bursei, sisteme de marja și compensare eficiente, astfel incat participantii la tranzactii să poata realiza profiturile aferente pozitiilor lor futures;

regulamente de functionare care să asigure conditii egale și corecte de participare la aceste piete;

lansarea de contracte futures viabile, crearea și introducerea de noi contracte, concomitent cu renuntare la cele ce mai prezintă interes

Deoarce pe piața bursieră hedgerii și speculatorii sunt recunoscuți prin poziția de pe care acționează, vom defini mecanismele și procedeele prin care aceștia acționează în mod spcific pe fiecare dintre piețe.

De remarcat că pe piața futures și de opțiuni nu au acces direct decât cei care sunt membri ai bursei. Ei, prin reprezentanții lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenti de bursa), acționează la ordinele clienților și pot determina prin sfaturile și opiniile lor, directii de actiune. Deci ei ar putea influenta intr-o oarecare masura piata. Pentru a preveni aceste situații, regulamentele conțin măsuri contra manipularilor de orice fel. În plus, pe toate piețele exista reglementari precise dictate de necesitatea transparntei operatiunilor bursiere.

Piețele futures s-au dezvoltat rapid și, în prezent reprezintă cele mai competive piețe existente în practică, îndeplinind funcții economico – sociale de mare importanță. Neimplicarea în piețele futures poate avea ca rezultat pirderea oportunităților de a încheia afaceri la prețurile cele mai avantajoase.

3.1.2. opțiuniile PE CONTRACTE FUTURES

În timp ce contractul futures oferă multe posibilități noi și unice de tranzacționare, opțiunile pe aceste contracte futures multiplica oportunitățile fiecărui agent. Poti fi atras de aceste contracte pentru ca:

Sunt flexibile: Indiferent de evoluția prețului – creșterea preturilor, scăderea prețurilor sau chiar prețuri stabile – opțiuniile pe contractele futures pot să va ajute să va realizați obiectivele de tranzacționare și management al riscului;

Sunt multifuncționale: Chiar dacă un client nu si-a format o opinie privind evoluția pieței, el poate profita de modificarea volatilității pieței, de trecerea timpului pana la scadența ori de schimbarea altor elemente specifice opțiunilor;

Pot fi obtinute castiguri nelimitate prin asumarea de riscuri limitate: dacă cumperi o optiune, expunerea ta este limitata la prețul plătit pentru acea optiune. în același timp, profitul potential este virtual nelimitat;

Sunt standardizate: Regulile specifice unei burse oferă un grad mare de siguranța care nu se regaseste pe nici un alt tip de piata. Prin standardizarea optiunilor se elimina riscul de neplata al contrapartii; Casa Romana de Compensatie este institutia care garanteaza buna desfasurare a tranzacțiilor la BMFMS și își asuma acest risc.

Ce este o opțiune pe un contract futures ?

Optiunea este dreptul dar nu și obligatia de a cumpăra sau vinde un contract futures la un preț predeterminat în orice moment în cadrul unei perioade specificate de timp. dacă detii o opțiune (esti cumparator) ai dreptul dar nu și obligatia de a cumpăra sau vinde contractul futures suport la un preț specificat pentru o perioada limitata de timp. dacă vinzi o optiune, pe de alta parte, esti obligat prin acest contract să vinzi sau să cumperi contractul futures suport la prețul predeterminat dacă opțiunea este exercitata de cumparator. Exista doua tipuri distincte de optiuni: put și call. dacă cumperi o opțiune put ai dreptul să iei o poziție short pe contractului futures suport. cumpărarea unei optiuni call îți da dreptul la o poziție long pe contractului futures de la baza optiunii.

Ceea ce este important de retinut este ca opțiuniile call și put sunt contracte complet separate și distincte care oferă drepturi diferite. Ele nu sunt parti opuse ale aceleiasi tranzactii. Orice opțiune put are un cumpărător și un vânzător; la fel și opțiunea call.

Ce este prețul unei opțiuni ?

Pretul plătit pentru o opțiune se numește prima. Ea este singura trasatura variabila a optiunii și depinde de conditiile pieței ca volatilitatea, durata pana la scadența și alti factori. Ceilalti termeni ai optiunii sunt predeterminati, inclusiv lunile de contract și prețul de exercitiu.

De exemplu, prețul optiunii pe contractul futures BET(ROL), ca și contractul futures BET(ROL) este exprimat în puncte. Un punct futures pentru acest contract la BMFMS este valoric egal cu un punct de opțiune (de exemplu,1 punct = 10.000 lei). Fluctuatia minima a prețului este 0,1 puncte. prețul optiunilor pe contractul futures EURO/USD, ROL/EURO și ROL/USD este exprimat tot în puncte, valoarea unui punct fiind de 1000 lei.

Prima unui contract pe optiuni este negociata în piața corespunzatoare. Desi valoarea să este determinata prin licitatie, prima are la baza doua componente importante: valoarea intrinseca și valoarea timp.

Valoarea intrinsecă

Valoarea intrinseca este usor de calculat. Ea reprezintă suma pe care un investitor o poate realiza dacă ar cumpăra și exercita imediat o optiune. Altfel spus, valoarea intrinseca reflecta relatia dintre prețul de exercitare al optiunii și prețul contractului futures suport. dacă de exemplu, un contract futures EURO/USD este cotat în prezent la 0.8395 și tu detii o opțiune call cu preț de exercitare 0.8350, ai dreptul să iei o poziție long futures la acest preț care este cu 45 puncte sub prețul futures curent al indicelui. dacă ulterior prețul futures al raportului scade la 0.8390, valoarea intrinseca a optiunii tale scade la 40 puncte.

Un alt mod de a descrie o opțiune care are valoare intrinseca este să spui ca opțiunea este în bani. opțiuniile pot fi și la bani (pretul de exercitare egaleaza prețul futures) sau în afara banilor (optiunea nu are valoare intrinseca și nu este profitabila la scadenta). opțiuniile call sunt în afara banilor când prețul contractului futures suport este mai mic decât prețul lor de exercitare. opțiuniile put sunt în afara banilor când prețul contractului futures este mai mare decât prețul lor de exercitare. dacă o opțiune nu are valoare intrinseca, atunci prima este egala cu valoarea timp.

Opțiuni call Opțiuni put

În bani Preț futures>Preț exercitare Preț futures <Preț exercitare

La bani Preț futures=Preț exercitare Preț futures=Preț exercitare

În afara banilor Preț futures<Preț exercitare Preț futures>Preț exercitare

Valoarea timp

Valoarea timp numită și valoare extrinsecă reflectă suma de bani pe care un investitor ar dori să o plateasca în speranța ca o opțiune va aduce profit la scadența sau înainte de scadenta. Cu alte cuvinte, chiar și opțiuniile în afara banilor au un preț pentru ca ele pot ajunge în bani la un moment dat, în timpul vietii lor. Valoarea timp a unei optiuni scade pe masura ce se apropie de scadenta, iar la scadența valoarea timp va disparea – orice prima ramasa va consta în intregime din valoare intrinseca.

Exista cativa factori care influenteaza valoarea timp a optiunii :

Volatilitatea: Volatilitatea masoara probabilitatea de schimbare a prețului futures indiferent de sens intr-o perioada data de timp. Cu cat este mai volatila piața contractului futures suport, cu atât este mai mare probabilitatea ca opțiunea să ajunga în bani. Ca rezultat, vanzatorii de optiuni cer o valoare timp mai mare pentru opțiuniile cu volatilitate mai mare.

Durata până la scadență: Considerand celelalte caracteristici constante, cu cat o opțiune are mai mult timp pana la scadenta, cu atât valoarea timp este mai mare. O opțiune care are o scadența mai indepartata are timp mai mult să crească în valoare. Pe masura ce scadența se apropie, valoarea timp scade din ce în ce mai rapid (pentru opțiuniile la bani). Pentru opțiuniile adanc în bani și mult în afara banilor, valoarea timp scade în mod liniar pe durata de viata.

Prețul contractului futures și prețul de exercitare: Valoarea timp este de regula maxima când o opțiune este la bani și aceasta deoarece opțiuniile la bani au cea mai mare probabilitate de a ajunge în bani înainte de scadenta. Spre deosebire, cea mai mare parte a valorii timp a optiunii adanc în bani este eliminata deoarece exista un nivel inalt de certitudine ca opțiunea nu va ajunge în afara banilor. Similar, cea mai mare parte a valorii timp a unei optiuni adanc în afara banilor este eliminata pentru ca e improbabil ca ea să ajunga în bani.

Rata dobânzii pe termen scurt: Ea are importanta numai în ceea ce privește finantarea primei optiunii. Desi efectul este minim, rata dobanzii influenteaza prima optiunii astfel: cind rata dobinzii creste prima call creste iar prima put scade.

Scadența opțiunilor și prețul lor de exercitare

Optiunile pe contracte futures au o scadența bine definita în funcție de scadența contractelor futures suport. La BMFMS scadența optiunilor coincide cu scadența contractelor futures.

La începutul fiecarei perioade de tranzacționare a optiunilor, bursa stabileste o lista de prețuri de exercitare alese astfel incit acestea să se situeze atât deasupra, cat și sub prețul futures curent al indicelui. Aceasta lista este completata periodic în funcție de evoluția prețului contractului futures suport. Astfel, întreaga gama de opțiuni in, la sau în afara banilor pot răspunde nevoilor investitorilor de tranzacționare și management al riscului.

Modalități de a ieși dintr-o poziție cu opțiuni

Opțiunile diferă de contractele futures și după cum un investitor poate să își lichideze pozițiile. dacă un investitor deține o opțiune și dorește să iasă din aceasta poziție are trei alternative:

1. Exercitarea opțiunii care devine un contract futures: dacă un investitor detine o opțiune și dorește să o exercite va lua o poziție futures la prețul de exercitare – long futures pentru call, short futures pentru put. când exercita opțiunea, Casa de Compensație stabilește o poziție inversa, aleasa la întamplare dintre vânzătorii de opțiuni.

2. Compensarea ei: dacă opțiunea a crescut în valoare investitorul poate realiza profit prin simpla ei vânzare pe piata. Similar, dacă vinde o opțiune poate să elimine expunerea să la pierderi sau să își protejeze o parte din venitul din prima răscumpărând opțiunea și lichidandu-si pozitia.

3. Așteptarea până la scadență : dacă opțiunea este în afara banilor, aceasta este cea mai logica soluție; dacă un investitor deține o opțiune în bani ea va fi automat exercitata la scadenta. La scadenta, clasificarea opțiunilor “in bani”, “la bani” sau “in afara banilor” se face corespunzător cu specificațiile opțiunilor.

FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PREȚUL UNEI OPȚIUNI

INTRODUCERE

Investitorii trebuie să inteleagă ca primele opțiunilor nu sunt fixate în vreun fel de bursele la care opțiunile se tranzacționează și nici de către Casa de Compensatie. Ele se determina de fapt, prin cotații de cerere și oferta competitive – care provin de la traderii profesionisti care tranzacționează pe cont propriu sau de la brokeri care reprezintă investitori publici – în sistem de tranzacționare electronic.

Opțiunea este un produs derivat, valoarea să fiind puternic influentata de performanta actuala și așteptată și de valoarea activului suport. Exista un număr de factori cuantificabili care influenteaza prețul opțiunii:

prețul contractului futures suport;

prețul de exercitare al opțiunii;

volatilitatea contractului futures suport;

perioada pana la scadenta;

rata curenta a dobânzii considerata fără risc.

Primele opțiunilor se pot modifica, indiferent dacă prețul contractului futures suport se modifica sau nu. în plus la cei cinci factori cuantificabili care influențează prețul optiunii, se adauga multe forte de piața și economice necuantificabile care influențează prima unei optiuni. Printre acestea sunt:

estimarile diferite ale participantilor la piața cu privire la volatilitatea viitoare a contractului futures suport;

estimarile diferite ale indivizilor cu privire la performanta viitoare a contractului futures suport bazata pe analiza tehnica și fundamentala;

efectul cererii și ofertei – atât în piața optiunilor cat și în piața contractului futures suport;

“adancimea” pieței pentru acea opțiune – numarul de tranzactii și contracte și volumul de tranzacționare dintr-o anumita zi.

Desi piața poate parea de la distanta un loc haotic, Prețurile la care se tranzactioneaza opțiuniile nu sunt determinate la intamplare. Fiind dati factorii cuantificabili și necuantificabili discutati, exista, în mod normal, relatii previzibile între Prețurile optiunilor pe același contract futures suport.

MODELE TEORETICE

Modelele teoretice de evaluare a optiunilor sunt folosite pretutindeni în industria optiunilor de către traderii profesionisti de optiuni. Aceste modele sunt formule destul de complicate care preiau cei 5 factori cuantificabili ai optiunii și calculează valoarea teoretica a unei optiuni.

Traderii profesionisti folosesc aceste valori teoretice ale optiunilor din aceste modele ca un ghid de tranzactionare. Aceste modele sunt vazute adesea ca instrumente esentiale pentru

mentinerea pozitiilor largi cu optiuni. Un model de evaluare a optiunilor il ajuta pe trader la pastrarea prețurilor optiunilor CALL și PUT în relatii numerice potrivite unele cu altele și il ajuta pe trader să dea rapid cotatii de cerere și oferta.

Valorile teoretice generate de aceste modele se vor aplica numai atâta timp cat factorii cuantificabili raman aceeasi. Modificarea oricarui factor va avea ca rezultat modificarea prețului teoretic al optiunii.

Unul dintre primele modele teoretice de evaluare a optiunilor testate și inca des utilizate este modelul BLACK & SCHOELS, nume dat după cei doi academicieni care l-au creat. în prezent, exista numeroase forme ale acestui model dar și alte modele. Desi difera în abordare, aproape la baza tuturor modelelor teoretice de evaluare a optiunilor stau aceiasi factori cuantificabili.

De fapt, utilizand aceleasi numere pentru fiecare din cei cinci factori, Prețurile teoretice ale optiunii generate de modele diferite pot varia cu numai cativa lei.

Modelele de evaluare sunt folosite de unii traderi profesionisti, dar cu siguranța nu de către toti. Cunoasterea și folosirea acestor valori nu garanteaza obtinerea de profit iar Prețurile optiunii de pe piața reala nu corespund întotdeauna cu un anumit model.

Pentru un investitor care invata despre optiuni este mai important să stie care sunt cei cinci factori cuantificabili și cum influenteaza ei prețul optiunii decât amanunte despre oricare model de evaluare.

Desi valorile teoretice pot fi utilizate ca un ghid, cel mai important pentru un investitor individual este prețul curent de piața al optiunii. înainte de a cumpăra sau vinde orice optiune, investitorul ar trebui mai intai să stabileasca dacă prețul corespunde tolerantei sale la risc.

Este mult mai important să evaluezi pierderea și câștigul potentiale ale pozitiei cu optiuni decât să cunosti valoarea teoretica a optiunii.

Este foarte important de inteles ca piața reala este un mediu dinamic de tranzactionare. în timpul unei zile de tranzacționare unii dintre factorii cuantificabili și aproape toti factorii necuantificabili se modifica. Astfel, este imposibil să “prezici” cu exactitate prețul unei optiuni la un moment dat.

Deoarece modele teoretice se bazează pe o serie de presupuneri despre viitor (de exemplu, rata dobanzii, volatilitatea, etc.), o investitie care se bazează numai pe valori teoretice este riscanta dacă aceste ipoteze nu mai sunt adevarate.

FACTORII NECUANTIFICABILI

Exista factori necuantificabili, adesea imprevizibili și în parte psihologici care contribuie la prețul unui produs pe orice fel de piata.

De exemplu, ati putea merge la alimentara și gasi un preț extrem de ridicat pentru portocalele din Grecia – nejustificat ati putea crede. Ceea ce nu ati putea stii este ca de curand, în Grecia a avut loc un inghet cumplit. Cea mai mare parte a recoltei de citrice a fost distrusa. prețul portocalelor a crescut deoarece oferta este insuficienta în raport cu cererea și exista o competitie uriasa pentru portocalele care au ramas disponibile. Distrugerea recoltei actuale și efectul ei asupra recoltei viitoare poate dura ceva timp. între timp, prețul portocalelor poate fluctua intr-o maniera imprevizibila.

Sau…

Este începutul lunii decembrie. Firma XYZ de jucarii are o papusa noua pe piata. Aceste papusi sunt destul de în voga, iar fiecare copil își doreste una. Mergeti la magazinul de papusi și aflati ca toate papusile s-au vândut dar ca exista cereri pentru o livrare imediata. vânzătorul va spune ca unele persoane i-au dat 25.000 lei, 50.000 lei sau chiar 75.000 lei peste costul papusii pentru a pune de o parte o papusa înainte de a le oferi spre vanzare. Ii dati 100.000 lei peste cost, dar obtineti papusa la timp pentru Craciun. Psihologia umana poate fi o forta puternica a pieței și are influenta asupra costului oricarui produs.

Investitorii nu traiesc intr-un vid în care deciziile celorlalti nu-i influenteaza. dacă unul doreste sau are nevoie de un aliment de baza, o jucarie sau un instrument financiar pentru investitie, el trebuie să mearga pe piața pe care Prețurile fac obiectul fortelor pietei. Pe piețele financiare aceste forte pot fi semnificative.

Primele optiunilor pot fi influentate de multe forte care, chiar dacă se pot defini, nu sunt previzibile de modelele matematice. Printre ele sunt:

estimarile diferite ale participantilor la piața cu privire la volatilitatea viitoare a contractului futures suport;

estimarile diferite ale indivizilor cu privire la performanta viitoare a contractului futures suport bazata pe analiza tehnica și fundamentala;

efectul cererii și ofertei – atât în piața optiunilor cat și în piața contractului futures suport;

“adancimea” pieței pentru acea opțiune – numarul de tranzactii și contracte și volumul de tranzacționare dintr-o anumita zi.

Previzionarea volatilitatii viitoare a contractului futures de la baza optiunii este o influenta cheie asupra prețului optiunii. Totusi, nici un model nu poate “previziona” cu ce marime predictiile investitorilor vor varia de la opinia generala actuala.

Pot exista anumiti factori cuantificabili (precum cifra de afaceri) care au contribuit la performanta Financiară recent anuntata a unei firme. Chiar dacă aceiasi factori pot continua să influenteze acea performanta, frecvent nu exista o opinie colectiva și de lunga durata asupra pieței despre viitorul financiar al firmei.

Pe de alta parte, poate exista un sentiment foarte puternic printre investitori despre punctele tari sau punctele slabe ale cresterii viitoare a firmei. Desi un investitor poate avea propria să opinie despre asemenea lucruri, nici un model nu poate prezice cu certitudine performantele financiare viitoare ale firmei sau parerile investitorilor cu privire la viitorul firmei.

In general, când exista presiune pe piața din partea cumparatorilor pentru un anumit activ, prețul activului suport va creste. Invers, când exista o presiune pe vanzare, prețul de regula, va scadea. Exista o regula de baza pentru fiecare piata. aceeași regula se aplica și optiunilor listate sau tranzactionate la bursa.

Psihologia pieței poate conduce la situatii imprevizibile – pe orice fel de piata. în timpul perioadelor de incertitudine, investitorii pot actiona pe piețele de optiuni atât în scopul protectiei, cat și în scop de speculatie. Un dezechilibru al ordinelor poate avea impact asupra prețurilor optiunilor pe un anumit activ suport foarte rapid.

Aceasta forta poate influenta opțiuniile CALL și PUT pe acel activ, sau efectul poate fi maxim pentru una sau doua serii de optiuni. Efectul total poate fi de scurta sau de lunga durata.

Un factor care fie poate mentine efectul unui dezechilibru brusc dintre cerere sau oferta, fie poate sa-l amplifice, este lichiditatea pietei. când exista o lichiditate slaba (putini cumparatori sau vanzatori pe piata), un dezechilibru între ordinele de cumpărare și cele de vânzare poate avea din acest motiv un efect puternic asupra prețurilor optiunii sau asupra oricarui produs financiar. Pe de alta parte, o lichiditate mare (multi cumparatori și vanzatori pe piata) poate tempera efectul unui dezechilibru periodic între sentimentul cresterii sau scaderii pietei.

Recunoasterea atât a existentei cat și a efectului potential al unor asemenea factori imprevizibili pe piața poate sa-l ajute pe investitor să evalueze anumite situatii de piata, chiar dacă la inceput ele ar putea să nu aibă sens.

3.1.3. SCHEMA MECANISMULUI DE TRANZACȚIONARE

FUTURES

Schema mecanismului de tranzacționare futures conține elemente de bază ale unuei asemenea piețe și este împărțită în patru niveluri, pe baza principiului interacțiunii dintre ele.

Primul nivel notifică necesitatea existenței unei legături constante între clienți (producători, angrosiști, investitori) și agențiile de brokeraj. Ea se materializează prin transferul constant de informații în ambele sensuri. Urmează stabilirea strategiei de piață și, după achitarea garanțiilor și a

comisioanelor, dechiderea canalului necesar fluxului de ordine și răspunsuri ce leagă clientul de brokerul de ring, facilitându-i primului accesul la piață. Canalul este monitorizat în permanență de către funcționarii din cadrul agenției din care face parte brokerul ales de client să-l repreyinte.

Clientul primește din partea acestora, în mod constant, informații brute, analize și prognoze. Decizia aparține numai clientului, profitul sau pierderea fiind în raport cu riscurile pe care și le asumă.

Nivelul doi notifică legătura constantă dintre agențiile bursiere și bursă. Brokerii din ring preiau și execută în bursă ordinele clienților lor.

În felul acesta, ei realizează tranzacții la cele mai bune prețuri găsite în momentul executării ordinelor și oferă informații absolut necesare desfășurării unei vieți economice sănătoase. Materialul rezultat în urma prelucrării de către funcționarii bursei a informațiilor adunate pe parcursul ședinței de tranzacționare este oferit agențiilor în scopul realizării unui flux informațional către clienți. Agențiile bursiere operează pe piață conform ordinelor venite de la clienți și pe cont propriu și garantează operațiunile pe care le desfășoară. Identificarea clienților nu depășește nivelul unu.

Nivelul trei notifică întrepătrunderea dintre bursă și casa de compensație, relație ce definește activitatea pieței futures. Activitatea desfășurată în bursă de agențiile de brokeraj este garantată cu fonduri depuse în conturi speciale, la care au acces agențiile bursiere și organismul de clearing. Variația sumelor din contul de marjă reflectă înregistrarea de câștiguri sau pierderi ca urmare a operațiunilor desfășurate în piața futures și a modificărilor suferite de prețul de cotare al activelor ce formează subiectul contractelor tranzacționate.

Nivelul patru notifică faptul că organismul de clearing (la BMFMS este Casa Română de Compensație), supervizează toate tranzacțiile, facilitând administrarea riscurilor asumate în activitatea bursieră și capacitatea de asumare a riscului. Conturile de marjă aparțin agențiilor bursiere, fondurile depuse provin de la clienți, modificările suferite de nivelurile lor sunt notificate agențiilor bursiere. Casa de compensație poate verifica, din punct de vedere fnanciar, atât situația agenției bursiere, cât și relația financiară dintre aceasta și clienții săi. Verificările includ toate fazele activității desfășurate pe piața bursieră. Ele încep cu ordinele transmise de clienți (natura ordinului, conținutul, data, ora, minutul), continuă cu modul lor de executare în ringul bursei prin intermediul anunțului făcut de brokerul de ring (natura anunțului, conținutul, data, ora, minutul), contextul momentului față de natura și conținutul ordinului, nivelul și modul de garantare, relațiile angajaților agenției cu firmele ale căror active se tranzacționează în bursă, dar și cu alte firme ce acționează pe piața bursieră și care sunt implicate în acțiunea supusă verificării.

Ca urmare a extinderii ariei de acțiune, activitatea bursieră s-a transformat într-o industrie internațională, poate în prima industrie cu adevărat internațională, în cadrul căreia interesele clienților răspândiți pe toată suprafața planetei converg către un deziderat comun: facilitatea transferului de mărfuri, servicii, active monetare și financiare, pentru obținerea unui profit, resursă a creșterii nivelului de trai al întregii omeniri.

3.1.3.1. LE MONEP (Piața Opțiunilor Negociabile)

PARTICIPANȚII

Participanții pe piața Monep sunt:

– negociatorii având un rol de curtieri;

– deținătorii de piață asigurând lichiditatea și continuitatea pieței, propunând un interval de două valori extreme de preț cumpărător/vânzător pentru seriile pentru care au acest rol;

– compensatorii asigurând regulamentul de prime referitoare la negocieri și regulamentele referitoare la exerciții și assignations (este operația care obligă vânzătorul de opțiuni trase la întâmplare să răspundă exercițiului opțiunii sale).

ORDINELE

Fiecare ordin pe piața Monep trebuie să precizeze cel puțin de elemente următoare: sensul (cumparare/vânzare), tipul opțiunii (call / put), activul sous-jecent, prețul de exercitare, scadența, limita, validitatea.

Întâlnim ordinele cu limită scurtă, ordinele la mai bine și ordinele stop.

Într-adevăr există ordine legate, tip “straddle” sau “strangle”.

Fară să intru în detalii, specific că straddle și strangle sunt strategii existente pe piața opțiunilor. Straddle înseamnă stellage – cumpărare simultană a unei opțiuni call și a unei opțiuni put, la același preț de exercițiu, pentru același sous-jacent și cu aceași scadență. Strangle este o

cumpărare simultană a unei opțiuni call și a unei opțiuni put “out of the money”, pentru același sous-jacent și cu aceași scadență.

COTAREA OPȚIUNIILOR ȘI SISTEMUL ELECTRONIC

Monep a trecut, în mod preogresiv, de la o cotare prin strigare, la o cotare electronică în 1998. Aceasta se realizează prin intermediul Sistemului NSC-VO (version option).

Cotația se derulează de ora 10h10 până la ora 17. Între 8h30 și 10h10, sistemul propune o perioadă de pre-deschidere, în cursul căreia ordinele prinse de negociatori sunt înregistrate, acompaniate de o difuziune a unor limite. Ca și la bursă, această ședință nu are ca obiect decât

calculul unui curs teoric. La sfârștul acestei perioade, Monep se deschide la 10h10, imediat după deschiderea cotațiilor activelor sous-jacents.

Ordinele sunt confruntate pentru fiecare clasă și serie de opțiuni. O serie este un ansamblu de opțiuni cu caracteristici asemănătoare (sous-jacent, preț de exercițiu, scadența, tipul). O clasă este un ansamblu de opțiuni pe același activ sous-jacent.

Confruntarea ordinelor dă loc la o cotație, și negocierile se efectuează apoi de la sine, pentru clasele cele mai lichide, ca și pe Prima piața. Prinderea ordinelor este descentralizată și instantanee.

67 de opțiuni asupra acțiuniilor sunt cotate în continuu, celelalte făcând obiectul a două fixing-uri obișnuite. Din 1997, 18 opțiuni asupra acțiuniilor pot face obiectul în orice moment al confruntărilor suplimentare cu ordine, în plus față de cele două fixing-uri obișnuite.

Într-adevăr trebuie notat că Monep asigură negocierea contractelor la termen pe indice CAC 40 din iulie 1997, înainte asigurat de către Matif SA. Gestiunea derivatelor din CAC este, deci unificată.

3.1.3.2. LE MATIF (Piața la Termen Internațională a Franței)

Matif-ul: Piața la termen a instrumentelor financiare s-a deschis la Paris, pe 20 februarie 1986, propunând atunci contractul notionnel , devenit rapid o referință mondială. În 1998, a devenit Piața la termen internațională a Franței, pâstrând același sediu, dar regrupând din acel momentcontractele pe instrumente financiare și contractele de mărfuri.

PARTICIPANȚII ȘI ADERENȚII

Cei care acționează pe Matif sunt:

– hedgării (compensatorii), care caută să acopere riscurile de rată sau de curs;

– speculatorii, care caută să profite prin anticiparea corectă a ratelor sau a cursurilor, ei sunt indispensabili pentru a menține lichiditatea pieței;

– arbitrii, care joacă pe diferențele de cursuri între piețe.

Membrii care acționează pe Matif se numesc aderenți. Ei pot să fie negociatori sau compensatori.

Printre negociatori, avem:

– negociatorul-curtier, care execută ordinele în contul clientelei sale, dar aceasta nu garantează un bun sfârșit (garantat de compensatorul general), sau în contul său propriu după acordul primit;

– negociatorul pe cont propriu – persoană fizică sau morală, abilitată să negocieze numai electronic;

– ținătorul de piață, persoană morală abilitată să negocieze în cont propriu, angajată să propune în permanență intervale de prețuri cumpărători și vânzători.

Printre compensatori, există:

– aderentul compensator general care poate compensa orice tip de operațiuni efectuate pe Matif;

– aderentul compensator individual care compensează propriile sale operațiuni, cele ale clienților săi dătători de ordine și cele ale negociatorilor individuali. Compensatorii au monopolul compensației asupra operațiuniilor bursiere pe Matif, sunt societățiile de bursă, instituțiile de credit…

Pe lângă principali membri, trebuie specificat că există negociatori și compensatori de mărfuri, Mag, și membrii altor piețe.

Mag – membrii asociației Globex și membrii altor piețe sunt abilitați să negocieze pe sistem electronic. Este deci posibil de delocalizat ecranele de negociere, cu condiția ca aceasta să fi fost declarată pe Matif.

NEGOCIEREA CONTRACTELOR ȘI SISTEMUL ELECTRONIC

Orice ordin trebuie să treacă obligatoriu pe la un membru al pieței. Acest ordin poate fi transmis prin mai multe mijloace (curier, fax, minitel, internet, telefon sau centralizarea electronică), cu condiția ca el să conțină toate mențiunile necesare pentru executarea să (contract, sens, curs, scadență, cantitate, tip, durată de valabilitate, mod de negociere).

În 1993, Matif optase pentru sistemul de negociere electronic, Globex, dezvoltat de Chicago Mercantile Exchange et Reuter.

Din 8 aprilie 1998, sistemul NSC – VF (Noul sistem de cotare – Versiunea viitoare), dezvoltată de SBF – Bursa din Paris, a înlocuit sistemul Globex.

Sistemul electronic permite o cotare în continuu, desfășurându-se între orele 8 și 22, după o ședință de pre-deschidere de la ora 7 la ora 8.

Și în fine, în 9 septembrie 1997, Matif să a deschis Euro-floor – pachet de negociere a contractelor de rată lungă și scurtă (cotate înainte în două săli diferite).

Matif

Operatorii

HOST : serveur de primire care centralizează toate datele, ordinele și informațiile pieței

PAR: Punct de acces la rețea.

Sursa: Matif SA

3.2. CONȚINUTUL PIEȚEI OPERAȚIUNILOR LA TERMEN FERM

(sau cu reglementare lunară)

CONȚINUT

Operațiunile la termen ferm cuprind tranzacșiile de cumpărare sau de vânzare a titlurilor finaciare cu lichidare lunară, care au fixate condițiile și ziua negocierii, dar a căror lichidare și livrare de titluri sunt amânate la o dată ulterioră numită ziua de lichidare (cuprinsă în intervalul de lichidare stabilit în funcție de zilele lucrătoare până la sfârșitul lunii). Toate operațiunile ulterioare: reporturi, livrări de titluri, lichidări în numerar, sunt reaslizate în următoarele zile. Redăm un model al unui calendar de lichidare lunară, care începe la a șasea ședință de bursă dinaintea ultimei zile a fiecărei luni.

CALENDAR BURSIER

Începând cu miercuri 22 mai care este ziua de report, operațiunile de cumpărări și vânzări de titluri la termen au scadența în perioada de lichidare din luna următoare(iunie).

3.3. GARANTAREA OPERAȚIUNILOR

METODE DE PROTECTIE

– facturare în moneda de plată;

– protecție prin forward interbancar;

– hedging futures sau options la BMFMS.

Hedging

Mediul de afaceri prezintă numeroase riscuri, iar abilitatea întreprinzătorilor de a izola și analiza aceste riscuri determina în ultima instanța succesul sau eșecul în afaceri. Fără îndoială, unele riscuri sunt inevitabile, în schimb multe dintre ele pot fi controlate.

In ultimii ani, în toate tarile avansate s-a înregistrat o dezvoltare exploziva a proiectelor de controlare a riscurilor. O mare varietate de instrumente au fost introduse sau revizuite pentru a răspunde cerințelor managementului controlării riscului. în România aceste instrumente nu au fost utilizate pana în anul 1997, când pentru prima data au fost implementate la Bursa Monetar-Financiara și de Mărfuri Sibiu.

Principala funcție economica a piețelor futures este hedgingul (acoperirea riscului). Hedgingul reprezintă cumpărarea și vânzarea contractelor futures pentru a compensa riscul apariției unor schimbări a prețurilor pe piața spot. Acest mecanism de transferare a riscului a făcut ca, contractele futures să fie indispensabile companiilor și instituțiilor financiare din întreaga lume.

Un lucru esențial este faptul ca piața futures da posibilitatea hedgerilor să transfere riscul lor asupra celor ce sunt dispuși sa-l preia , și aceștia sunt speculatorii. în efortul lor de a reduce la

maxim expunerea la risc, hedgerii accepta să piardă ocaziile favorabile în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața spot în favoarea protejării acestor preturi, în timp ce speculatorii sunt de acord să preia asupra lor riscul altora în speranța realizării de profit. Foarte important în înțelegerea conceptului de hedging este faptul ca hedgerii au sau ar trebui să aibă răspunderea de a se supune riscului de pret.

Hedgerii sunt persoane sau companii / societăți care dețin sau plănuiesc să dețină un anumit activ – fie ca e vorba de produse agricole, valute, valori mobiliare – și sunt preocupați de o eventuala modificare a costului activului respectiv înainte ca ei să cumpere sau să vanda.

Exista numeroase exemple care pot ilustra ca hedgingul este o strategie defensiva care protejază împotriva schimbărilor defavorabile ale preturilor. El este un efort conștient îndreptat spre reducerea riscurilor generate de oscilația prețului care sunt o parte a cumpararii, vânzării sau chiar a deținerii unei mărfi de pe piața spot.

Preturile din piața spot și futures tind să evolueze în paralel, atâta timp cat reactioneaza la aceeași factori cerere / oferta.

In general, hedgerii sunt interesați cel mai mult de diferența dintre prețul cash și prețul futures. Aceasta diferența este denumita basis și reprezintă principalul punct de interes pentru hedger.

Hedgingul în piața futures constituie un proces format din două etape:

I. În funcție de situația hedgerului pe piața futures, el va iniția o poziție de vânzare sau de cumparare. De exemplu, dacă urmează ca el să cumpere o marfa în piața spot mai tarziu, primul sau pas va fi să cumpere contracte futures. Sau dacă urmează să vândă o marfa cash, prima etapa din procesul de acoperire a riscului va fi să vândă contracte futures.

II. A doua etapă a procesului are loc când se produce tranzacția în piața spot. în acel moment nu mai este necesara poziția futures pentru protejarea prețului și atunci va trebui să fie compensata ( închisă ). dacă hedgerul a avut inițial o poziție long (de cumparare), el își va compensa poziția prin vânzarea contractului. dacă inițial a avut o poziție short (de vanzare), el va cumpăra contracte.

Concluzionând, hedgingul se deosebește de speculație, care este o activitate în care o persoana își asuma riscul în speranța de a realiza profit în urma modificărilor de preț. Speculatorul va cumpăra de pe piața futures dacă se așteptă ca Prețurile să crească și va vinde dacă se așteptă la o scădere a acestora. Un speculator este întotdeauna expus la risc (de exemplu, el cumpăra un contract futures fără a avea intenția de a primi livrarea fizica a marfurilor), si, deci, câștigul sau pierderea de pe piața futures nu este compensat(a) de câștigul sau pierderea de pe piața spot.

Hedgingul este o strategie destinată să protejeze agentul economic împotriva riscului de evoluție a prețurilor într-o direcție nefavorabilă.

Aproape oricine caută protecție împotriva schimbărilor nedorite de preț de pe piața spot, poate utiliza piețele futures pentru acoperirea riscului / hedging – producătorii agricoli, exportatorii, importatorii, bancile, SVM-urile , societățile de asigurare, managerii de portofoliu, investitorii de pe piața de capital.

Riscul prețului exista în orice domeniu, cu efecte pozitive sau negative. întrebarea este dacă un agent economic este dispus să renunte la posibilele efecte pozitive pentru o contracarare sigura a celor negative. Modificarile costurilor afecteaza direct Prețurile de consum. Fluctuatiile afecteaza în masuri diferite fiecare sector al economiei. Operatiunile de hedging în piețele futures reduc impactul acestor schimbări nedorite ale preturilor.

O economie stabila se bazează pe prețuri stabile, gestionate atent cu instrumente corespunzatoare

3.4. TIPURI DE OPERAȚIUNI REALIZATE PE PIAȚA LA TERMEN FERM

operațiunile la vedere amânate = atunci când cumpărătorii și vânzătorii realizează tranzacțiile la piața pe termen ferm, în condițiile propunerii de a plăti titlurile cumpărate și de a prelua titlurile și, respectiv, de a încasa prețul de vânzare și de a preda titlurile, această operațiune este în esență o operațiune la vedere. Scopul acestui tip de operațiune este dat de dorința de a beneficia de un curs mai bun al pieței și de cheltuielile de negociere, care pe piața la termen sunt mai reduse față de cele de pe piața la vedere.

operațiunile speculative = sunt operațiuni la termen, încheiate înainte de scadență printr-o operațiune de sens contrar:

– o operațiune de cumpărare de titluri la termen ferm urmată de vinderea lor, sau

– o operațiune de vânzare de titluri, urmată de răscumpărarea lor

operațiuni reportate = operațiuni speculative la termen, prelungite de la o lichidare la următoarea. Procedura de report care permite amânarea constă într-o dublă operațiune bursieră:

o operațiune cu lichidare încheiată

altă operațiune cu scadența la lichidarea următoare.

Lista titlurilor care pot fi negociate la vedere sau la termen ferm este stabilită și revăzută periodic de Comitetul burselor de valori. În cazul operațiunilor la vedere lichidarea capitalurilor și livrarea titlurilor se face imediat după negociere, pe când în cazul operațiunilor la termen ferm execuția contractului negociat se face într-o perioadă prestabilită, numită perioadă de lichidare, care coincide cu data ultimelor ședințe bursiere din fiecare lună.

Operațiunile la vedere pot avea loc pe piața operațiunilor la termen, pentru a obține un curs mai bun și pentru a realiza economii la cheltuielile de negociere.

Titlurile cotate la termen ferm pot da loc la operațiuni la termen condiționat.

3.5. PIEȚELE OPERAȚIUNILOR LA TERMEN CONDIȚIONAT

Operațiunile la termen condiționat cuprind tranzactiile cu titluri, în care numai cumparartorul își rezerva dreptul de a :

– renunță la contract, dacă acesta privește o operatiune cu prima sau o operatie pe baza de optiune;

– determină sensul operațiunii (cumpărare sau vanzare), dacă este vorba de o operatiune "stellage";

– fixa durata operațiunii, dacă este vorba de o operatiune cu dubla optiune.

Cumpăratorul poate, dacă doreste, să transforme Operațiunea la termen conditionat intr-o operatiune la termen ferm.

Aceste drepturi acordate cumparatorului sunt deosebit de atractive, caci în cazul operatiunilor la vedere sau la termen ferm cumpărătorul schimba un titlu cu o valoare riscanta contra moneda cu o valoare nominala constanta, fiind expus fluctuatiilor neprevazute și uneori importante ale cursului titlului.

Operatiunile la termen conditionat apar astfel pentru cumparatori și chiar vanzatori pentru variante care:

– fie ca ii protejază împotriva riscului pierderii fără a renunta în același timp la orice sansa de castig;

– fie ca limiteaza capitalul imobilizat.

Deci pe aceste piete ceea ce ne intereseaza nu este titlul, ci dreptul de a cumpara, de a vinde sau de a renunta la acest drept platind o "dezicere".

Pe piețele la termen conditionat, în funcție de natura dezicerii utilizate, identificam operatiuni cu prima și operatiuni pe baza de optiune, ultimele putand fi de natura diferite, după cum sunt sau nu negociabile în bursa. Alaturi de aceste doua mari categorii cu caracter particular, respectiv operatiuni cu dubla opțiune (Call of More) și operatiuni "stellage".

Pentru toate aceste tipuri de operatiuni, prin ordinul conditionat trebuie să se precizeze scadența aleasa.

3.5.1. PIAȚA OPERAȚIUNILOR CU PRIMĂ

Operatiunile cu prima sunt operatiuni la termen conditionat, care dau dreptul numai cumparatorului să renunte la executarea contractului, la o data stabilita înainte de lichidare (numita ziua raspunsului la prima), platind vanzatorului o dezicere, stabilita anticipat, numita prima, dacă la scadența nu executa contractul sau.

Atunci când cumpărătorul execută contractul la scadența aleasă, spunem că cumpărătorul ridica prima, situatie în care vânzătorul trebuie sa-i livreze titlurile.

Daca cumpărătorul nu executa contractul incheiat, atunci spunem ca acesta abandoneaza prima, iar vânzătorul prezumtiv trebuie să primeasca prima. Acesta din urma beneficeaza de un ecart, ca urmare a avantajului acordat de cumparator, sub forma unui curs mai ridicat vanzatorului.

Operatiunile cu prima cuprind trei elemente importante: cursul, valoarea primei, stabilirea datei de lichidare (care poate fi în luna curenta sau în următoarele doua luni, dar oricum scadența este fixa). Valoarea primei este stabilita de Comitetul burselor de valori, și reprezintă un anumit

numar de procente din cursul titlului. Pentru aceasi scadența se stabilesc trei variante de prima. în același timp pentru aceasi prima, cursurile titlului pot să fie cu atât mai ridicate cu cat scadența este mai indepartata, în asteptarea deciziei cumparatorului. Deci cu cat scadența este mai indepartata, cumpărătorul are mai multe sanse de a castiga ca urmare a cresterii cursului. Pentru o scadența determinata prețul fluctueaza în funcție de prima. Atunci când cursul este ridicat cumpărătorul are sanse mai mici de a castiga prin creșterea cursului și ca urmare acesta va accepta o prima mai redusa. La randul sau, vânzătorul va cere un preț mai ridicat atunci când prima este mai redusa.

In ziua stabilita pentru lichidarea contractului, numita "ziua raspunsului la prima", cumpărătorul va lua decizia de a ridica titlurile sau de a plăti prima în funcite de cursul cotat al titlului în acel moment.

Cumparatorul va lichida poziția să și va ridica titlurile daca:

– cursul cotat la data lichidarii ii asigura obtinera unui beneficiu în raport cu prețul de cumparare;

– pierderea este inferioara primei, adică când cursul cotat la data lichidarii este inferior cursului de cumpărare diminuat cu prima.

Cursul indica pierderea maxima pe care o poate suferi cumpărătorul și se numește curs la piciorul primei. Dedesubtul acestui nivel, cumpărătorul va abandona prima, dar el va trebui să aibain vedere și cheltuielile de negociere.

Cumparatorul poate lua decizia de a vinde, printr-o operatiune la termen ferm, titlurile înainte de scadența prevazuta în contractul operațiunii cu prima. în aceasta situatie dacă cursul este inferior celui la piciorul primei în ziua de raspuns, el va abandona prima, renuntand la operatiune. în același timp el va proceda la o operatiune de cumpărare de titluri la termen ferm pentru a acoperi vânzarea pe care a facut-o anterior.

Preturile la care se negociaza operatiunile cu prima sunt de regula superioare cursurilor de pe piața operatiunilor la termen ferm sau cu reglementare lunara, ceea ce poate conduce la decizia unui cumpărător de a recurge, în cautarea castigului, la operatiuni pe toate piețele care ii oferă o conjuctura favorabila.

3.5.2. PIAȚA OPERAȚIUNILOR OPȚIONALE

Operatiunile optionale pot fi impartite în doua subdiviziuni:

– operatiuni cu optiuni ne-negociabile sau optiuni europene. Acestea nu sunt negociabile în sensul ca cumpărătorul nu poate să le revanda. cumpărătorul în acest caz are doua posibilitati: să execute contractul sau să renunte abandonand optiunea.

– operatiuni cu optiuni negociabile sau optiuni americane. Aceste optiuni dau posibilitatea detinatorilor să le revanda pe piata, la ce data vor înainte de scadența finala.

3.5.2.1. PIAȚA OPERAȚIUNILOR OPȚIONALE EUROPENE

A1. Caracteristici

Operatiunile optionale ne-negociabile sunt operatiuni la termen conditionat, prin care cumpărătorul își rezerva dreptul de a cumpara, de a vinde sau de a realiza contractul sau la scadenta, în schimbul platii unei sume numita prețul exercitarii optiunii, care este liber convenit cu vanzatorul. La lichidarea din luna respectiva sau o lichidare din următoarele opt luni (durata unui contract de opțiune este de trei, sase sau noua luni, cu scadente trimestriale), cumparatorul:

– unei optiuni de cumparare, poate să devina cumpărător și să cumpere titlurile (situatie în care vânzătorul trebuie sa-i livreze titlurile) sau să renunte la operatiune;

– unei operatiuni de vanzare, poate să revanda titlurile (situatie în care vânzătorul trebuie să i le cumpere), sau să renunte la operatiune.

Cantitatea trenzactionata este dinainte determinata (o opțiune cuprinde 100 de titluri-sport), iar prețul tranzactiei (pretul exercitarii optiunii) este stabilit în ziua incheierii contractului fiind egala cu cursul cotat pe piața operatiunilor la termen ferm din ziua incheierii contractului. dacă prețul exercitarii optiunii (sau prețul tranzactiei pe baza de optiune) nu este negociabil, în schimb prima este cotata și poate fi negociata, fiind determinata de:

– valoarea intrinseca (care reprezintă diferența dintre prețul de exercitiu al optiunii și cursul cotat al acțiunii suport) și de

– valoarea – timp (care reprezintă diferența dintre cursul optiunii și valoarea intrinseca a optiunii)

Valoarea intrinseca reprezinta:

– în cazul unei optiuni de cumparare, diferența dintre cursul cotat al acțiunii și prețul de exercitiu;

– în cazul unei optiuni de vanzare, diferența dintre prețul de exercitiu al optiunii și cursul acțiunii suport.

Valoarea – timp evolueaza în funcție de data scadentei, aceasta avand;

– un nivel ridicat, când scadența este indepartata, datorita faptului ca posibilitatea ca, cursul actiunii-suport să fluctueze în sens crescator este mai mare;

– un nivel mai scazut sau descrescator, când scadența este apropiata sau se apropie, deoarece probabilitatea fluctuatiei cursului actiunii-sport pe termen foarte scurt este mai redusa.

Cumparatorul și vanzatorul, intr-un contract de optiune, se pot gasi în patr situatii:

– cumpărătorul unei optiuni de cumpărare este un cumpărător conditionat de titluri;

– cumpărătorul unei optiuni de vânzare este vânzător conditionat de titluri;

– vânzătorul unei optiuni de cumpărare este vânzător potential de titluri;

– vânzătorul unei optiuni de vânzare este cumpărător potential de titluri.

A2. OPȚIUNEA de cumpărare

Cumparatorul unei optiuni de cumparare, cumpăra dreptul de a cumpăra la termen ferm o cantitate convenita de titluri, a caror curs este cotat pe piața operatiunilor la termen. vânzătorul va trebui sa-i livreze titlurile dacă cumpărătorul lichideaza opțiunea sa.

A3. OPȚIUNEA de cumpărare

Cumparatorul unei optiuni de cumparare, cumpăra dreptul de a cumpăra la termen ferm o cantitate convenita de titluri, a caror curs este cotat pe piața operatiunilor la termen. vânzătorul va trebui sa-i livreze titlurile dacă cumpărătorul lichideaza opțiunea sa.

3.5.2.2. PIAȚA OPERAȚIUNILOR OPȚIONALE AMERICANE

B. Piața operatiunilor optionale americane

B1. Caracteristici

Operatiunilor americane sau opțiuniile negociabile pot fi revandute pe piața de către detinatorii lor, ca și cum ar fi titluri financiare propriu-zise.

Optiunile negociabile pot fi comparate cu bonurile de subscriere caci ambele dau posibilitatea de a cumpăra o actiune la un preț dinainte stabilit, în orice moment, în cadrul unui interval de timp determinat. Deosebirea dintre ele consta în faptul ca prețul de exercitare a optinunii este determinat de evoluția cursului bursie, în timp ce prețul de subscriere în actiuni este fixat de emitent.

Pentru a face opțiunea negociabila, legătura contractuala dintre cumparatorii și vanzatorii care negociaza aceeași opțiune se rupe prin intermediul unei camere de compensatie, care asigura crearea unei piete de negociere, asigura cotarea zilnica a fiecarei serii de optiuni, elimina riscul unor operatiuni defectuoase, care să impiedice derularea corecta a operatiunilor.

Fiecare titlu-suport are deschis o cota de optiuni, care cuprinde defalcat, opțiuniile de cumpărare și opțiuniile de vanzare.

Contractul de opțiune asigura cumparatorului dreptul de a cumpăra sau de a vinde un număr de titluri prestabilit la un preț stabilit în contract (numit prețul de exercitiu a optiunii), pe întreaga perioada de valabilitate a optiunii.

Contractul de opțiune cuprinde informatii cu privire la:

– dimensiunea opțiunii. De regula, o opțiune cuprinde 100 de titluri;

– scadentele opțiunii. Scadentele dreptului de opțiune sunt fixate, după data negocierii, în ultima zi lucratoare a fiecărui trimestru, iar cotarea optiunilor ajunse la scadența inceteaza inaintea ultimei zile a scadentei din luna respectiva;

– prețul de exercițiu. Prețurile sunt standardizate, fiind prevazute intr-o lista și se determina în funcție de cursul titlului – suport.

Astfel, dacă seria este:

– 1 100, 1 200, 1 300, 1 400, 1 500, 1 600 lei.

iar titlul suport coteaza la 1 480, Prețurile de exercitiu vor fi: 1 400, 1 500, 1 300.

Prețul de exercițiu al unei optiuni negociabile se analizeaza în raport cu cursul acțiunii – suport și poate fi de mai multe feluri:

a). – prețul "la curs" (la paritate sau la echivalenta), adică un preț de exercitiu al optiunii, apropiat de cursul bursier al titlului – suport, în momentul deschiderii unei serii de optiuni, dar rotunjit pentru a usura negocierile și calculele operatorilor;

b). – prețul "in afara cursului" (sau în exterior). O opțiune de cumpărare are un preț în afara cursului, atunci când prețul de exercitiu este superior cursului titlului – suport. O opțiune de vânzare are un preț în afara cursului, atunci când cursul titlului – suport este superior prețului de exercitiu.

c). – prețul "in curs" (sau în interior). O opțiune de cumpărare are un preț în curs atunci când prețul de exercitiu este inferior cursului titlului – suport. O opțiune de vânzare are un preț în curs, atunci când cursul titlului – suport este inferior prețului de exercitiu.

Cumparatorul unei optiuni de cumpărare sau de vânzare este interesat de abaterea dintre prețul de exercitiu și cursul actiunii, numita valoarea intrinseca a optiunii.

Exemplificam cele expuse utilizand un grafic din lucrarea "Le marche financier francais", de Josette Pilverdier – Latreyte:

CAPITOLUL 4. BURSA MONETAR – FINANCIARĂ ȘI DE MĂRFURI SIBIU

4.1. BURSA DE MĂRFURI

ISTORICUL BURSELOR DE MĂRFURI ÎN LUME

Apariția și formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2.000 de ani în Grecea și Roma antică și continuă și azi. Dacă ar fi să alegem oricare din produsele tranzacționate azi la bursă și am încerca să-i trasăm evoluția pe piață de-a lungul istoriei, am găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfa (barter), contractul cu plata și livrare imediata (spot), contractul cu plata și livrare ulterioara stabilirii prețului (forward) și ultima, contractul la termen (futures și options).

Darul și schimbul de marfa, primele doua faze, dateaza de la începutul civilizatiei. A treia faza, contractul spot, poate fi considerata ca adevaratul inceput al piețelor de marfa organizata.

Pana în anul 1600 comertul în Europa siAsia nu a fost destul de intens pentru a permite sustinerea activității comerciantilor locali sau a piețelor locale. Periodic, targurile serveau ca piete de desfacere pentru arii geografice intinse. Aceste targuri au fost organizate la inceput de comerciantii ambulanti care schimbau marfurile lor locale pe Mărfuri exotice aduse din tinuturi indepartate. Banii erau puțini și majoritatea tranzacțiilor se faceu prin simplu schimb. Acest tip de târg era des organizat în Grecea antică, în timpul Imperiului Roman, dar și în China.

Treptat, a apărut o rețea de târguri specializate și bine organizate. Existau reguli precise care stabiliau unde, când și cum pot vinde comerciantii, în funcție de tipul de marfa oferit. S-a introdus interdictia contractarii în afara acestor târguri, pentru a prevenii acumularea unei cantitati mari de marfa care ar fi permis ulterior controlul pretului.

Cu timpul, s-au constituit asociatii de comert care reprezentau interesele noii clase de comercianti. Disputele din afaceri erau solutionate în tribunale special infiintate, prin aplicarea codului comerciantului.

Odată cu creșterea numărului de tranzactii s-a introdus ca mijloc de schimb "scrisoare de targ". aceste scrisori permiteau amanarea platii unei marfi, deci o extindere a creditului. Comerciantii aveau posibilitatea să circule din targ în targ regland platile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de targ, platind la sfarsit eventualele datorii ramase, în bani. Asa a aparut piața spot (cash). Adesea, comerciantii prezentau esantioane din marfa lor, urmand ca plata – în bani sau u scrisoare – să se faca numai atunci când timpul trecea la cumparator.

Se considera ca radacinile comertului la termen se afla în sistemul de targuri medievale japoneze, care a permis Japoniei să dezvolte și să organizeze piața la termen incepand cu anul 1697, cu aproape un secol și jumatate inaintea Statelor Unite ale Americii.

Denumirea de "bursa" ar proveni din orasul Bruges, unde aceste adunari se tineau la Hotel des Bourses, numit asa după un senior din vechea și nobila familie van den Boursen care il construise și pe al carui frontispiciu erau sculptate în piatra trei pungi (fr. bourse). Aici se întalneau bancherii și negustorii pentru a negocia bani, metale pretioase, hârtii de valoare și mărfuri. Cu timpul, locurile de intalnire ale comerciantilor au primit denumirea de bursa.

4.2. ISTORICUL ȘI ORGANIZAREA BURSEI MONETAR – FINANCIARĂ ȘI DE MĂRFURI SIBIU

Președinte: Teodor Ancuța

Bursa de Mărfuri Sibiu S.A. a fost înființată în data de 14 decembrie 1994, având 11 acționari.

În perioada 1994 – iulie 1997 principala activitate o constituiau tranzacțiile spot.

Februarie 1995 – s-a demarat construirea noului sediu al BMFMS în suprafața de 1000 mp

Iulie 1996 – dl. Thomas Curtean, trader timp de 40 ani în cele mai importante burse din Chicago (Chicago Board of Trade și Chicago Mercantile Exchange), devine membru al BMFMS, fiind ales totodata presedinte onorific al Bursei.

Octombrie 1996 – cu sprijinul d-lui Thomas Curtean, Bursa sibiana a fost prezenta la EXPO ’96, expoziția celor mai faimoase burse din lume care se desfasoara anual la Chicago.

Decembrie 1996 – s-a finalizat constructia sediului Bursei

Februarie 1997 – s-a luat decizia organizarii Bursei pe carti de membru (memberships), prin compactarea actiunilor formandu-se aceste carti, rezultând astfel 90 carti de membru

11 Iulie 1997 – după un an de munca intensa BMFMS a implementat pentru prima data în România contractele futures. în prealabil, s-au pregatit regulamente, proceduri, tehnici, formulare, mecanismul de compensatie, și tot în aceasta perioada s-a format prima serie de brokeri din România pentru contractele futures, serie pregatita de dl. Thomas Curtean. Bursa sibiana a devenit prima bursa futures și de optiuni din Romania. Introducerea primelor contracte futures a constituit o etapa de maxima importanta în transformarea unei burse de Mărfuri intr-un centru national în care participantii la piața bursiera au posibilitatea de a-si acoperi riscurile sau de a specula modificarea prețurilor folosind titluri financiare derivate.

August 1997 – s-a modificat obiectul de activitate al Bursei (intermediere monetar-financiara) si, de asemenea, s-a adaptat denumirea Bursei la specificul noilor activitati – Bursa de Mărfuri Sibiu devenind Bursa Monetar-Financiara și de Mărfuri Sibiu.

Noiembrie 1997 – BMFMS editeaza primul manual pentru operatorii pe piețele la termen din România – "Futures și options. Manualul brokerului"

Decembrie 1997 – Contractele futures au fost înregistrate la Oficiul de Stat pentru Inventii și Marci, brevetele pentru acestea constituind dovada prioritatii BMFMS în acest domeniu.

Martie 1998 – BMFMS obține acordul de principiu al Bancii Nationale a Romaniei pentru tranzactiile din piețele sale

Martie 1998 – Dl. Alexander Etienne Hergan, alt membru marcant al unei burse americane (Chicago Board Options Exchange) devine membru al BMFMS

Noiembrie 1998 – Se infiinteaza Casa Romana de Compensatie ca societate pe actiuni separata de Bursa

Noiembrie 1998 – Sunt introduse primele optiuni pe contracte futures

Februarie 1999 – BMFMS editeaza un nou manual pentru operatori – "Totul despre futures și options"

Iunie 2000 – BMFMS a introdus sistemul electronic de tranzacționare al contractelor futures și options.

August 2000 – Apare Legea 129/2000 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 69/1997 privind piețele reglementate de marfuri, servicii și instrumente derivate

Octombrie 2000 – prin sistemul de tranzacționare electronica participantii la piețele la termen BMFMS au posibilitatea de a realiza tranzactii de la distanta, prin Internet.

Octombrie 2000 – pe piețele la termen ale BMFMS apar primii traderi de la distanta

Ianuarie 2000 – apare cea de-a treia lucrare de specialitate editata de BMFMS, intitulata "Investitii pe piețele la termen. Analize și strategii pentru investitori"

ORGANIZARE

Cărți de membru

BMFMS este organizată după modelul burselor americane, pe cărți de membru (memberships). Prin compactarea celor 4000 actiuni materializate în pachete de actiuni au rezultat 90 de carti de membru al Bursei.

Cartea de bursa (un pachet de 20 actiuni BMFMS pentru membrii fondatori și de 50 actiuni pentru ceilalti membri) da detinatorului ei dreptul de a înfiinta o societate de brokeraj și de a efectua tranzactii în oricare dintre piețele futures și options.

În prezent la tranzactiile electronice ale BMFMS participa un număr de 27 de societăți de brokeraj, care efectueaza tranzactii pe toate piețele organizate de BMFMS.

Intrucat nu toate cartile sunt active, Asociatia Bursei a hotarat limitarea numarului de carti de bursa la 90, cei care doresc să desfasoare activitate bursiera avand posibilitatea de a deveni membri asociati prin cumpărarea sau inchirierea uneia dintre cartile emise.

Pretul de adjudecare al unei carti de bursa la ultimele licitatii a fost de aproximativ 5.500 USD/carte, iar prețul de inchiriere al unei carti este de 100 USD/ luna, perioada minima pentru inchiriere fiind de 3 luni.

Membrii Bursei au acces direct în piețele BMFMS și pot fi totodata membri compensatori, avand astfel acces și la mecanismul de compensare oferit de Casa Romana de Compensatie.

Operatorii care tranzactioneaza în numele societatii de brokeraj sau traderii (persoane fizice care negociaza numai în numele și pe contul lor în baza unui permis eliberat de bursa) trebuie să fie atestati de către BMFMS ca operatori pentru piețele futures și de optiuni.

Patrimoniu

Patrimoniul BMFMS este de 500.000 USD.

In anul 1996 s-a finalizat sediul BMFMS, în suprafata de 1000 mp, BMFMS fiind singura bursa din România cu sediu în proprietate.

Capital social

Capitalul social al BMFMS era de 260.000 USD în luna octombrie 2001, reprezentand aportul adus de cei 60 de actionari care dețin cele 90 de carti de membru.

Octombrie 2000 – pe piețele la termen ale BMFMS apar primii traderi de la distanta Ianuarie 2000 – apare cea de-a treia lucrare de specialitate editata de BMFMS, intitulata "Investitii pe piețele la termen. Analize și strategii pentru investitori" Octombrie 2001 – apare Dictionarul Englez-Roman de Termeni Bursieri, editat de BMFMS și ANOTR

4.3. PRODUSE TRANZACȚIONATE LA BURSA MONETAR – FINANCIARĂ ȘI DE MĂRFURI SIBIU

Contractele futures și opțiuniile pe contracte futures sunt tranzacții la termen specifice piețelor bursiere, executate fie la bursele de mărfuri, fie la bursele de valori, după reguli și proceduri standardizate, prin care partenerii se obligă să vânda, respectiv să cumpere la scadență diferite active financiare la prețuri prestabilite. Obiectul lor îl poate constitui mărfurile, titlurile pe mărfuri, navlosirile, activele finaciare și monetare tranzaționate la burse, de tipul valorilor mobiliare, valutelor, dobânzilor, precum și indicii și indicatorii pieței de capital. Scopul contractelor futures și al opțiunilor este de a crea posibilități de utilizare modernă, controlată, eficientă și planificată a

prețurilor resurselor de care dispun investitorii și operatorii economici, în condițiile variațiilor existente pe piața liberă.

Utilizate în mod eficient, produsele financiare derivate – contractele futures și opțiuniile pe contracte futures – tranzactionate la BMFMS pot constitui mijloace extrem de eficiente pentru agenții economici care doresc să își controleze multe din riscurile cu care se confrunta în conditii de concurență accentuată. Fructificand oportunitatiile pe care le oferă piețele futures, aceștia au posibilitatea de a-si intocmi planuri, de a imbunatatii profitabilitatea companiei și de a-si cunoaste anticipat costurile și veniturile.

Indiferent de specificul activității, prin aceste strategii, participantul la tranzactiile cu aceste contracte îsi poate asigura, în funcție de scopul sau, ori un schimb valutar mai avantajos, o dobânda acceptabilă, ori un preț viitor controlat, în cadrul unei marje prestabilite. Asadar, operarea tranzacțiilor prin futures și optiuni vine să intregeasca piața Financiară și de capital, să ofere investitorilor noi posibilități de tranzacționare prin care fiecare sa-si exprime și sa-si promoveze mai amplu interesele sale finaciare.

La BMFM Sibiu sunt tranzacționate, la ora actuală, contracte futures pe dolar SUA, marca germană, EURO, contracte futures și optiuni avand ca suport contractele futures pe indicele BET (ROL), pe termen scurt sau lung. Contractele efectuate aici, pe care BMFMS și le-a protejat la Oficiul de Stat pentru Investiții și Mărci, au ca obiect oferirea de cotatii la active monetare, financiare, de unde și denumirea Bursei din Sibiu. Exista inca multe produse care pot fi tranzacționate (rata dobânzii, cereale, petrol, metale, etc.) pe care celelalte burse din România le pot fructifica. Rămane de rețiunt modelul european și cel american prin care nu exista în aceeași țară două burse care să tranzacționeze aceleași produse. Aceasta separatie se va realiza cu timpul și în România, țara care, prin activitatea desfășurată la Sibiu, s-a aliniat celor 37 de tari din lume ce tranzacționează contracte futures și opțiuni.

CONTRACT FUTURES

OPȚIUNI PE CONTRACTE FUTURES

Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu este prima bursă din România în care s-au tranzacționat contracte futures și opțiuni pe contracte futures. Pentru a răspunde cerințelor pietei, BMFMS si-a diversificat permanent produsele oferite spre tranzactionare. Din iulie 1997, data introducerii primului contract futures și pana în prezent, la BMFMS au fost introduse următoarele tipuri de titluri financiare derivate:

11 iulie 1997 – contractul futures pe indicele propriu BMS1 (cosul actiunilor la societățile tranzactionate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti)

1 august 1997 – contractul futures pe dolarul S.U.A. (simbol ROL/USD)

1 octombrie 1997 – contractul futures pe marca germana (simbol ROL/DEM)

1 octombrie 1997 – contractul futures pe lira italiana (simbol ROL/ITL)

1 septembrie 1998 – contractul futures contractul futures pe indicele BET (ROL)

9 noiembrie 1998 – optiuni pe contractul futures pe indicele BET (ROL)

2 decembrie 1998 – contractul futures pe moneda unica europeana (simbol ROL/EURO)

22 martie 1999 – contractul futures pe raportul euro/dolar (simbol EURO/USD)

1 iunie 1999 – optiuni pe contractul futures ROL/USD

1 iunie 1999 – optiuni pe contractul futures EURO/USD

17 ianuarie 2000 – contractul futures pe rata dobanzii BUBOR 1

17 ianuarie 2000 – optiuni pe contractul futures pe rata dobanzii BUBOR 1

6 martie 2000 – contractul futures pe raportul dolar/yen japonez (simbol USD/JPY)

6 martie 2000 – optiuni pe contractul futures pe raportul USD/JPY

15 mai 2000 – optiuni pe contractul futures ROL/EURO

4 decembrie 2000 – contractul futures pe actiunile SIF1 Banat-Crisana (simbol DESIF 1)

4 decembrie – opțiuniile pe contractul futures DESIF 1

8 ianuarie 2001 – contractul futures pe actiunile SIF 3 Transilvania (simbol DESIF 3)

8 ianuarie 2001 – opțiuniile pe contractul futures DESIF 3

Implementarea tranzacțiilor futures la Sibiu din 11 iulie 1997 a fost precedata de participarea, la invitatia d-lui Thomas Curtean, a Bursei din Sibiu reprezentata prin presedintele Teodor Ancuta, la expozitia burselor de Mărfuri din întreaga lume care se desfasoara anual la Chicago. Cu ocazia participării la Expo '96 au avut loc contacte, schimburi de experienta cu reprezentanti ai celor mai importante burse din lume precum și procurarea unui valoros material documentar.

Un rol covârșitor l-a avut vasta experiență a domnului Thomas Curtean, cetatean american de origine romana, nascut în Sibiu, care, timp din 1996 anual participa la organizarea și specializarea intregului colectiv al Bursei sibiene. în 1997 dl. Thomas Curtean s-a ocupat de pregatirea primei serii de brokeri care activeaza în bursa noastra.

Thomas Curtean este, din 1957, membru la doua mari burse din Statele Unite – Chicago Board of Trade și Chicago Mercantile Exchange – și are o cariera de peste 40 ani ca trader în aceste doua burse. în prezent detine doua carti de bursa la BMFMS.

În data de 10 iulie 1998, la un an de la lansarea contractelor futures, Bursa Monetar-Financiara și de Mărfuri Sibiu, a lansat, tot în premieră pentru Romania, opțiuniile pe contracte futures. Implementarea acestor noi instrumente de acoperire a riscului a fost precedata de pregatirea mecanismelor de tranzactionare, de organizarea unui curs de brokeri pentru piața de optiuni și de

abordarea rolurilor și a avantajelor pe care le prezintă opțiuniile pe contracte futures, în cadrul unui seminar organizat de BMFMS.

Lansarea opțiunilor nu ar fi fost posibilă fără eforturile speciale ale presedintelui onorific, dl. Thomas Curtean și ale d-lui Alexander Etienne Hergan, director al Peregrine Financial Group, firma membra a CBOE si, din mai 1998, membru și al Bursei din Sibiu.

În prezent, pe piața options a BMFMS pot fi tranzacționate opțiuni pe contractele futures pe indicele BET (ROL), pe acțiunile SIF 1 Banat-Crișana și SIF3 Transilvania, pe contractul leu/dolar, leu/euro, euro/dolar, dolar/yen japonez și BUBOR 1,

cu scadențe la 1, 2, 3, 4, 5 și 6 luni.

Contractul futures

Este un angajament de a vinde sau cumpăra o marfa, valuta, indice financiar avand cantitatea, calitatea, scadența și modalitatea de lichidare/livrare standardizate. Metoda de stabilire a prețului a fost, pana la 1 iunie 2000, sistemul de licitație prin strigare deschisa în piețele Bursei.

Din 1 iunie 2000 BMFMS a introdus sistemul electronic de tranzacționare. Contractul futures are o data scadența pana la care poate fi tranzactionat. Vanzatorii și cumparatorii pot iniția operatiunile adecvate dand brokerilor ordine de vanzare/cumparare, prin care sunt specificate pretul,

cantitatea, data scadentei și termenul de valabilitate al ordinului. scadența contractelor futures tranzactionate la BMFMS este de 1, 2, 3, 4, 5 și 6 luni.

Opțiunile pe contracte futures

sunt contracte standardizate care dau cumparatorului dreptul dar nu și obligatia de a cumpăra sau vinde contractul futures suport la un preț prestabilit, numit preț de exercitare pe perioada de valabilitate a contractului. Pentru dreptul dobandit cumpărătorul trebuie să plateasca vanzatorului în momentul incheierii tranzactiei o suma de bani numita prima. Vânzatorul se obliga să vândă sau să cumpere contractul futures de la baza optiunii la prețul de exercitare dacă opțiunea este exercitata de cumpărătorul sau există doua tipuri distincte de optiuni: put și call. Prin cumpărarea unei optiuni put se obține dreptul de a lua o poziție short pe contractul futures suport. cumpărarea unei optiuni call da dreptul la o poziție long pe contractul futures de la baza optiunii. opțiuniile call și put sunt contracte complet separate, distincte și oferă drepturi diferite. Ele nu sunt parti opuse ale aceleiasi tranzactii. Orice opțiune put are un cumpărător și un vanzator; la fel și opțiunea call.

TRANZACȚII ELECTRONICE LA BMFMS

Aliniindu-se tendințelor internaționale de globalizare a activității bursiere, incepind din data de 1 iunie 2000, la Bursa Monetar-Financiara și de Mărfuri Sibiu, sistemul de tranzacționare cu strigare a fost inlocuit cu sistemul de tranzacționare electronic. Noul sistem reprezintă o premiera nationala și este disponibil și de la distanta, din orice colt al tarii.

Noul soft – SAGGITARIUS conceput integral de departamentul de informatica și tranzactii al Bursei și Casei Romane de Compensatie, aduce mai multe premiere. Cea mai importanta noutate o reprezintă inlocuirea sistemului de marje cu un sistem de evaluare a riscului care ia în considerare toate pozitiile deschise pe un contract, atât pe futures cat și pe optiuni. în funcție de acestea, se evalueaza riscul pe un tip de contract, care poate ajunge la zero.

Marjele initiale și de mentinere au fost inlocuite cu riscul calculat pe un tip de contract. Prin acest nou sistem, se poate ajunge la situația în care, chiar dacă un operator are foarte multe poziții deschise, suma necesara pentru mentinerea acestor poziții să fie nulă.

CADRUL LEGAL

Cadrul legal în domeniul burselor de mărfuri din România în prezent este format din Legea nr. 129 din 2000 publicata în Monitorul Oficial nr. 361/03.08.2000 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 69/1997 privind piețele reglementate de marfuri, servicii și instrumente derivate și din Legea nr. 31/1990 cu modificarile și completarile ulterioare.

Noua lege prevede ca autoritatea de reglementare, supraveghere și control a burselor de Mărfuri este Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, care își va largi numarul de membri de la 5 la 7, dintre care unul va fi numit în functia de vicepresedinte, responsabil cu activitatea burselor de marfuri.

Conform prevederilor Legii nr. 129/2000, BMFMS este organism cu putere de autoreglementare. Regulile și Regulamentele existente inca de la infiintarea Bursei au fost adaptate de către BMFMS și CRC noilor prevederi legale, adaugandu-se, de asemenea, noi regulamente pentru traderi și tranzactionarea electronica. Acestea sunt cunoscute și respectate de către toti participantii la piata.

Un fapt semnificativ introdus de noua lege îl constituie necesitatea ca la constituirea bursei de Mărfuri să participe minimum 25 societăți de brokeraj.

In aplicarea Legii nr. 129/2000 și în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, CNVM a elaborat Avizul nr. A 454/10.10.2000 prin care

califica ca fiind valori mobiliare instrumentele financiare derivate, contractele la termen de tip futures și cele cu optiuni avand ca suport: marfuri, valori mobiliare primare (actiuni, obligatiuni),

cursul de schimb (lei/valuta), rata dobanzii și indicii bursieri. Acest Aviz constituie un pas înainte în admiterea SVM-urilor ca operatori pe piețele organizate de bursele de marfuri.

REZULTATE

De la lansarea contractelor futures în iulie 1997 și pina la 31 martie 2002 în piețele BMFMS au fost realizate 758403 contracte futures, totalizand un volum al tranzacțiilor de peste 8436 miliarde lei, iar în piața optiunilor au fost tranzactionate 120326 optiuni call și put.

Pana în prezent prin cursurile organizate de către BMFMS, au fost pregatiti peste 700 operatori pentru piețele futures și de optiuni.

Actualmente, pe piețele futures și options sibiene activeaza reprezentanti a 28 societăți de brokeraj din 20 judete ale tarii și din Bucuresti.

Din luna octombrie 2000 în peisajul bursier romanesc si-au făcut aparitia primii TRADERI care tranzactioneaza de la distanta, prin intermediul internetului, după ce în prealabil aceștia au semnat acorduri cu BMFMS și CRC și au obtinut atestate de operatori pentru piețele la termen.

La tranzactiile Bursei sunt acceptati numai operatori care au obtinut atestatul de operator pentru piețele futures și de optiuni în urma absolvirii unui curs organizat de BMFMS.

In momentul actual BMFMS este singura bursa din tara cu societăți de brokeraj (pentru contracte futures și options) care oferă clientilor lor următoarele servicii:

instrumente de management al riscului valutar și posibilități de management al portofoliului de investitii

strategii de acoperire a riscului

mecanisme de identificare a riscului și posibilități de transferare a acestuia, indispensabile investitorilor.

PERSPECTIVE

BMFMS își propune următoarele obiective:

Delimitarea BMFMS ca bursa financiar-monetara, ca un proces firesc al specializarii burselor romanesti și intarirea statutului de unica bursa veritabila futures și options din Romania. în acest context ne propunem mentinerea și intensificarea colaborarilor cu cele mai prestigioase burse financiare la termen ale lumii.

Cresterea numarului de participanti pe piețele futures și options ale BMFMS

Dezvoltarea activității specific bursiere prin infiintarea de societăți de brokeraj în toate judetele tarii astfel incit accesul oamenilor de afaceri din întreaga tara la mecanismele de management al riscului să fie facilitat

atragerea unui mare număr de traderi futures și options – profesie promovata în România de BMFMS

cresterea lichiditatii pieței

introducerea unor produse noi care să raspunda în mod optim cerințelor de acoperire a riscului

extinderea oportunitatilor oferite investitorilor

perfectionarea continua a sistemului electronic de tranzacționare

continuarea activitatilor privind educarea mediului economic romanesc

pregatirea brokerilor și a traderilor la cele mai inalte standarde profesionale

imbunatatirea permanenta a cadrului normativ de desfasurare a tranzacțiilor

Optimizarea mediatizarii activității BMFMS, prin colaborarea cu mass-media și prin editarea de noi publicatii. Pana în prezent au aparut 10 brosuri și manuale editate de BMFMS, bazate pe experienta acumulata în cei peste trei ani de tranzacționare fără intrerupere a instrumentelor derivate. La începutul acestui an a aparut o noua lucrare ampla dedicata analizei tehnice, intitulata Investiții pe piețele la termen. Analize și strategii pentru investitori.

Politica Bursei este aceea de a oferi servicii de calitate, de a realiza o buna administrare a resurselor de care dispune pentru mentinerea comisioanelor la un nivel redus.

APLICAȚIE

Capitolul 5. CONTARCTUL FUTURES PE VALUTE

5.1. CE ESTE UN CONTRACT FUTURES PE VALUTE ?

Un contract futures pe valute este o obligație, asumată în cadrul bursei futures, de a cumpăra sau vinde o valută în viitor, la un preț stabilit în prezent. În cazul contractelor futures pe valute tranzacționate la BMFMS, valoarea contractului futures este egala cu 1000 x prețul futures al valutei. De exemplu, dacă moneda unică europeana este tranzacționată la 27850 lei/Euro, deținerea unui contract futures este echivalentă cu investirea a 27.850.000 lei în euro. Când se tranzacționează un contract futures ROL/EURO, vânzătorul (denumit și short) este de acord să vândă 1000 euro x prețul futures al euro, iar cumpărătorul (sau long) este de acord să cumpere 1000 euro x prețul futures al monedei europene la scadența contractului.

Prețul contractului futures

Prețul contractului futures pe valute la BMFM Sibiu depinde de nivelul cursului valutar comunicat de B.N.R. dar poate fi mai mare sau mai mic datorita efectelor economice a câtorva factori (ca de exemplu, rata dobânzii pe piața națională și rata dobânzii pe piețele străine). dacă ai cumpăra valuta la nivelul cursului curent de schimb, ar trebui fie să o plătești integral în numerar, fie să-ți finanțezi achiziția la nivelul ratei dobânzii pe termen scurt. dacă insa ai lua o poziție long pe piața futures, nu trebuie să plătești decât marja de risc.

Pentru ca prețul futures să reflecte o valoare comparabila cu o poziție spot, trebuie ca aceste diferente de cost de finanțare să se reflecte în prețul futures. Prin urmare, prețul futures poate fi tranzacționat peste sau sub nivelul curent al cursului valutar depinzând de efectul net al acestor factori.

Diferența dintre prețul curent și cel futures se numește basis. Acesta este de regula mai mare pentru contractele cu scadente mai îndepărtate și scade pe durata de viata a contractului futures. La scadenta, prețul curent și prețul futures tind să se egalizeze.

Modalitatea de lichidare

Termenii tuturor contractelor futures de la BMFM Sibiu sunt standardizați cu excepția prețului, care este negociat prin ofertele de cumpărare și vânzare introduse în piața prin intermediul sistemului electronic de tranzacționare. Pentru contractele futures pe valute, lunile de inițiere a acestora sunt lunile anului, scadentele fiind de la una la sase luni. dacă deții o poziție (fie long, fie short) deschisa, o poți lichida în orice moment înainte de scadenta. Lichidarea finala are loc în ultima zi de bursa a lunii de scadenta.

La scadenta, contractele futures pe devize se lichidează în numerar ca în exemplul următor. dacă nivelul cursului valutar al dolarului american comunicat de B.N.R. în ultima zi de tranzacționare din 28 septembrie, este 30.465 lei/USD, Casa Romana de Compensație lichidează toate pozițiile deschise la acest curs. Un cumpărător care a achiziționat contractul cu 30.415 lei/USD primeste în cont 50.000 lei = 1000 USD x (30.465 – 30.415). acești 50.000 lei, nu sunt plătiți intr-o singura transa la scadența contractului. Contul de marja este ajustat zilnic, începând cu ziua inițierii tranzacției futures și continuând pana la data lichidării contractului sau când contractul este compensat printr-o

tranzactie opusa. Acest proces se numește marcare la piața și are rolul de a compara valoarea de cumpărare sau vânzare a contractului cu valoarea să de piata. Aceste comparații au ca rezultat creditatrea sau debitarea zilnica a contului fiecărui titular cu

profitul sau pierderea din cotare. Asemenea plăți “marchează la piața” valoarea contractului futures.

De exemplu, dacă prețul de cotare al contractului futures ROL/EURO cu scadența în octombrie a scazut de la 28.600 la 27.850 între 15 și 17 octombrie, deținătorul unei poziții short (vânzătorul) încasează 750 lei/EURO x 1.000 EURO = 750.000 lei, deoarece valoarea de piața a contractului este mai mica decât valoarea la care a vândut, iar deținătorul unei poziții long (cumparatorul) plătește 750.000 lei, deoarece valoarea de piața a contractului este mai mică decât valoarea la care a cumpărat contractele. dacă prețul de cotare al contractului futures scade cu 70 lei, la sfârșitul ședinței de tranzacționare cumpărătorul plătește Casei de Compensatie 70.000 lei iar aceasta plătește vanzatorului aceasi suma.

Cumparatorul sau vânzătorul pot sa-si inchida pozitiile, compensand contractele. La scadenta, pozitiile ramase deschise sunt compensate în numerar în funcție de cursul valutar comunicat de B.N.R. pentru acea zi. Desigur, valoarea în lei a sumei în cont necesare va fi determinata de modificarile de preț ale contractului futures și de numarul de contracte cumpărate sau vândute.

Măsuri de siguranță pentru contractele futures

Un avantaj important al burselor futures este ca partile contractului nu sunt expuse riscului de neplata a contrapartii. Bursele futures au perfectat sistemul marjelor pentru a proteja participantii la piață.

Sistemul de marje al BMFM Sibiu funcționează după cum urmează. La inițierea unei poziții futures, trebuie să depui marja de risc la societatea de brokeraj care te reprezintă. Aceasta marja reprezintă doar o mica fracțiune (negociata între tine și agenție) din valoarea contractului și îți asigura o capacitate de finanțare suplimentara substanțială. Societatea de brokeraj are încheiat un contract de garantare a tranzacțiilor proprii cu un membru compensator. Membrul compensator este membrul bursei acționar al Casei Romane de Compensatie, care garanteaza toate tranzactiile efectuate în piata. după initierea tranzactiei, conturile de marja sunt debitate și creditate zilnic, asa cum am aratat anterior, în funcție de Prețurile pietei.

Hedging pentru exportator (hedging short) :

să presupunem ca este luna mai 2001, și un exportator așteptă să primeasca la sfârșitul lunii iunie suma de 100.000 Euro. Prin hedging, el poate bloca prețul Euro din iunie și să se protejeze împotriva unei eventuale deprecieri a monedei unice europene fata de leu. Momentan (in 17 mai), prețul spot al Euro este de 25.179 lei, iar prețul pe piața futures la contractele cu scadența în iunie este de 27.090 lei. Exportatorul își acopera riscul la Euro pe care ii va primi vanzand printr-o agenție de brokeraj a BMFM Sibiu, 100 contracte ROL/EURO cu scadența în luna iunie la prețul de 27.090, valoarea unui contract fiind de 1000 Euro. să presupunem ca pentru un contract el trebuie să dețină în contul de marja o suma de 600.000 lei.

În continuare, iată evoluția operațiunii de hedging:

Costurile operațiunii: 4.500.000 lei, din care:

– 1.000.000 lei comisioane plătite agenției de brokeraj, adică 10.000 lei pe contract vândut și cumpărat
– dobânda pe 2 luni la marjele imobilizate: cu 35 % dobândă, depozitul de 60.000.000 lei ar fi adus 3.500.000 lei.

In comparație cu rezultatul operațiunii, costurile sunt remarcabil de mici. Avantajul operațiunii de hedging este ca exportatorul si-a putut calcula suma de încasat în lei, fiind sigur asupra prețului de vânzare al Euro. în absența operațiunii, pierderea să din schimbul valutar s-ar fi cifrat la 48.300.000 lei. Chiar dacă în 29 iunie cursul oficial ar fi fost peste 27.090 și ar fi pierdut o suma în piața futures, pierderea ar fi fost acoperita, în același mod ca mai sus, de vânzarea la preț mai bun a Euro încasați de la partenerul extern.

Ca regula generala, hedgingul exportatorului trebuie să pornească de la un preț al valutei egal sau mai mare cu cel rezultat din calculele sale de rentabilitate, adică răspunsul la întrebarea: Cu ce preț ar trebui să vândă valuta încasată pentru a obține un anumit profit?

Hedging pentru importator (hedging long):

Hedgingul poate fi de folos, de asemenea, importatorilor de mărfuri. Ei importă marfa, o plătesc în valuta, iar prin vânzarea ei încasează lei care vor fi schimbați în valută pentru continuarea activității. Dar intervalul de timp dintre plata mărfii către partenerul extern și vânzarea și încasarea ei la intern poate aduce mari surprize din punct de vedere al schimbului valutar. Aceste surprize pot veni atât din partea pieței interbancare interne, cat și din schimbarea parității internaționale a valutelor.

In luna iulie 2001, pe piața interbancara cursul leu/dolar a înregistrat o creștere de 442 lei, de la 29181 lei la 29623 lei. Cotațiile futures ale contractului ROL/USD cu scadența la sfârșitul lunii iulie au atins, la începutul lunii, niveluri de 29590 – 29500 lei.

Un importator care avea de efectuat o plata în dolari la sfârșitul lunii iulie. Aceasta înseamnă ca la 31 iulie el va cumpăra de pe piața interbancara 100.000 USD, cu care va achita valoarea importului. întrebarea este: la ce curs va cumpăra acești dolari? Mulți importatori nici nu își pun aceasta întrebare. Dar de răspunsul la ea depinde dacă în bilanțul firmei vor apare pierderi sau venituri din schimbul valutar, deoarece produsele importate se vor vinde în lei, la un preț care să acopere costul în valuta, plus un profit. întrebarea de mai sus devine astfel: la ce curs valutar se calculează prețul produselor?

5.2. METODE DE PROTECȚIE

a). facturare în moneda de plată;

b). protecție prin forward interbancar;

c). hedging futures sau options la BMFMS.

Singura modalitate prin care se poate bloca efectiv cursul valutar la care vor fi cumpărați cei 100.000 de dolari este cumpărarea unui număr de contracte futures care să acopere exact suma în cauza. Importatorul ia legătura cu o societate de brokeraj a BMFMS și da un ordin de cumpărare a 100 de contracte ROL/USD (valoarea unui contract este de 1000 USD), cu scadența la 31 iulie 2001. Ordinul a fost executat la prețul de 29500 lei pentru un dolar . Din acest moment, importatorul are siguranța ca dolarii vor fi cumpărați la scadența cu 29500 lei și poate să-și vadă liniștit de activitatea de distribuție.

Avantajul concurențial este evident. Spre deosebire de concurenta, importatorul nostru a avut o oferta cu prețuri în lei valabile pana la 31 iulie. O asemenea oferta cântărește greu intr-o licitație sau, pur și simplu, în comparație cu alte Mărfuri echivalente.

Sfârșitul acțiunii de protecție împotriva cursului valutar nefavorabil (hedging) a avut loc la 31 iulie 2001, când cursul valutar oficial leu/dolar comunicat de BNR a fost de 29623. La aceasta data au avut loc și scadența facturii externe și scadența contractelor futures. Importatorul a cumpărat de pe piața interbancara 100.000 USD cu un preț în jur de 29623

lei pentru un dolar și a plătit factura externă. Achiziționarea dolarilor l-a costat 2.962,3 milioane lei. În același timp, contractele cumpărate la 29.500 lei sunt vândute în ziua de scadența de Casa de Compensație cu 29623, rezultând un câștig de :

(29623 – 29500) x 100 contracte x 1000 dolari/contract = 12.300.000 lei

pe care I-ar fi pierdut din cursul nefavorabil din ziua cumpărării valutei de pe piața valutara pentru a plăti importul efectuat. Dacă ar fi inițiat hedgingul în 13 iulie, la cursul futures de 29.475 lei pentru un dolar, profitul ar fi fost de 14.800.000 lei.

Costurile operațiunii de hedging sunt următoarele:

comisioanele agenției: 5.000 x 100 contracte x 2 = 1.000.000 lei

marjele depuse: 400.000 x 100 contracte = 40.000.000 lei, care, ca depozit la bancă ar fi fructificat cu maxim 7%, ar fi adus 233.333 lei

Total: 1.233.333 lei, care se justifica prin profitul adus de Operațiunea de hedging.

Deci, costurile totale ale operațiunii s-au ridicat la 1.233.333 lei, cu care s-a acoperit un risc care la scadența s-a dovedit că a avut o valoare de 12,3 milioane lei. dacă nu s-ar fi folosit contractele futures, expunerea din cursul valutar ar fi produs fie diferente nefavorabile de curs valutar, fie pierderea avantajului concurențial, dacă acele diferente ar fi fost acoperite de prețuri mai mari ale produselor distribuite.

Exemplul de mai sus se numește hedging perfect și se întâlnește foarte rar în viata economica. Din exemplul prezentat s-au eliminat costurile cu comisioanele bancare, valoarea importului a fost de fapt de 98.700 USD și la scadența dolarii au fost cumpărați de pe piața interbancara nu cu 29.623 lei, ci, bineînțeles, ceva mai scump. Însa principiul rămâne același: dacă plănuiești să cumperi valuta peste o anumita perioada de timp, prin cumpărarea de contracte futures cu scadența la acea data, îți blochezi prețul de cumpărare a valutei, indiferent de evoluția cursului valutar. Operațiunea descrisă se numește long hedging deoarece s-a bazat pe cumpărarea de contracte.

Hedging

Mediul de afaceri prezintă numeroase riscuri, iar abilitatea întreprinzătorilor de a izola și analiza aceste riscuri determina în ultima instanța succesul sau eșecul în afaceri. fără îndoială, unele riscuri sunt inevitabile, în schimb multe dintre ele pot fi controlate.

In ultimii ani, în toate tarile avansate s-a înregistrat o dezvoltare exploziva a proiectelor de controlare a riscurilor. O mare varietate de instrumente au fost introduse sau revizuite pentru a răspunde cerințelor managementului controlării riscului. în România aceste instrumente nu au fost utilizate pana în anul 1997, când pentru prima data au fost implementate la Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu.

Principala funcție economică a piețelor futures este hedgingul (acoperirea riscului). Hedgingul reprezintă cumpărarea și vânzarea contractelor futures pentru a compensa riscul apariției unor schimbări a prețurilor pe piața spot. Acest mecanism de transferare a riscului a făcut ca, contractele futures să fie indispensabile companiilor și instituțiilor financiare din întreaga lume.

Un lucru esențial este faptul ca piața futures dă posibilitatea hedgerilor să transfere riscul lor asupra celor ce sunt dispuși sa-l preia , și aceștia sunt speculatorii. în efortul lor de a reduce la maxim expunerea la risc, hedgerii acceptă să piardă ocaziile favorabile în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața spot în favoarea protejării acestor preturi, în timp ce speculatorii sunt de acord să preia asupra lor riscul altora în speranța realizării de profit. Foarte important în înțelegerea conceptului de hedging este faptul că hedgerii au sau ar trebui să aibă răspunderea de a se supune riscului de preț.

Hedgerii sunt persoane sau companii / societăți care dețin sau plănuiesc să dețină un anumit activ – fie ca e vorba de produse agricole, valute, valori mobiliare – și sunt preocupați de o eventuala modificare a costului activului respectiv înainte ca ei să cumpere sau să vândă.

Exista numeroase exemple care pot ilustra ca hedgingul este o strategie defensiva care protejează împotriva schimbărilor defavorabile ale preturilor. El este un efort conștient îndreptat spre reducerea riscurilor generate de oscilația prețului care sunt o parte a cumpărării, vânzării sau chiar a deținerii unei mărfi de pe piața spot.

Prețurile din piața spot și futures tind să evolueze în paralel, atâta timp cat reactioneaza la aceeași factori cerere / oferta.

În general, hedgerii sunt interesați cel mai mult de diferența dintre prețul cash și prețul futures. Aceasta diferența este denumita basis și reprezintă principalul punct de interes pentru hedger.

Hedgingul în piața futures constituie un proces format din două etape:

I. În funcție de situația hedgerului pe piața futures, el va iniția o poziție de vânzare sau de cumpărare. De exemplu, dacă urmează ca el să cumpere o marfa în piața spot mai târziu, primul sau pas va fi să cumpere contracte futures. Sau dacă urmează să vândă o marfa cash, prima etapa din procesul de acoperire a riscului va fi să vândă contracte futures.

II. A doua etapa a procesului are loc când se produce tranzacția în piața spot. în acel moment nu mai este necesara poziția futures pentru protejarea prețului și atunci va trebui să fie compensata ( închisă ). dacă hedgerul a avut inițial o poziție long (de cumpărare), el își va compensa poziția prin vânzarea contractului. dacă inițial a avut o poziție short (de vânzare), el va cumpăra contracte.

Concluzionand, hedgingul se deosebește de speculație, care este o activitate în care o persoana își asumă riscul în speranța de a realiza profit în urma modificărilor de preț. Speculatorul va cumpăra de pe piața futures dacă se așteptă ca Prețurile să crească și va vinde dacă se așteptă la o scădere a acestora. Un speculator este întotdeauna expus la risc (de exemplu, el cumpără un contract futures fără a avea intenția de a primi livrarea fizica a mărfurilor), si, deci, câștigul sau pierderea de pe piața futures nu este compensat(a) de câștigul sau pierderea de pe piața spot. Hedgingul este o strategie destinată să protejeze agentul economic împotriva riscului de evoluție a prețurilor intr-o direcție nefavorabila.

Aproape oricine caută protecție împotriva schimbărilor nedorite de preț de pe piața spot, poate utiliza piețele futures pentru acoperirea riscului / hedging – producătorii agricoli, exportatorii, importatorii, băncile, SVM-urile , societățile de asigurare, managerii de portofoliu, investitorii de pe piața de capital.

Riscul prețului exista în orice domeniu, cu efecte pozitive sau negative. Întrebarea este dacă un agent economic este dispus să renunțe la posibilele efecte pozitive pentru o contracarare sigura a celor negative. Modificările costurilor afectează direct Prețurile de consum. Fluctuațiile afectează în masuri diferite fiecare sector al economiei. Operațiunile de hedging în piețele futures reduc impactul acestor schimbări nedorite ale preturilor.

O economie stabila se bazează pe prețuri stabile, gestionate atent cu instrumente corespunzătoare

BIBLIOGRAFIE

CORDUNEANU, Carmen – “Piețe de capital și operațiuni bursiere”, Editura Mirton, Timișoara 2001

DESCHANEL, Jean-Pierre; GIZARD, Bruno: “À la découverte du monde de la bourse”, Manuel d’économie boursiere; Paris, 1999

DOMINIQUE, Gallois: “ La Bourse”, Ed. Economică, 1997

DUFLOUX, Claude; MARGULICI, Laurent: “Finance internaționale et marches de gré à gré” – Evolution et techniques, 1999

FOTA Constantin – " Bursa la dispozitia intreprinzatorului ". Ed. Mondo – Ec.

KARYOTIS, Catherine: ‘‘La place financière de Paris’’, Les essentiels de la banque.

ROURE, Francine: “Stratégie Financière sur le Matif et le Monep”, Collection Gestion; Série: Politique générale, Finance et Marketing – dirigé par Yves Simion, 1998

TEODOR, Ancuța: “Totul despre futures și opțiuni”, Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu, 1999

YVES, Simion: “Bourses de commerce et marchés à termes de marchandise”, 2e édition Dalloz’81

M-am ajutat de:

Tribuna Economica – Buletin Economic Legislativ Nr. 8/1996