Piata Muncii In Romania Institutii, Politici, Evolutii
CUPRINS:
INTRODUCERE…………………………………………………….pag.3
CAPITOLUL 1 ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.Noțiuni și mecanisme generale………………….………………pag.4
1.2 Resursele de muncă………………………………………….
1.2.1.Volumul resurselor de muncă……………………………..pag.5
1.2.2.Indicatori specifici………………..……………………….pag.7
1.2.3.Gradul de neocupare a resurselor de muncă………………pag.13
1.2.4. Eficiența utlilizării resurselor de muncă………………….pag.15
1.3. Instituțiile pieței muncii………………………………………..pag.15
CAPITOLUL 2 POLITICI PE PIAȚA MUNCII
2.1. Politici de ocupare………………………………………………pag.17
2.2. Politici de piața muncii………………………………………….pag.18
2.3. Măsuri active pentru piața muncii………………………………pag.19
2.4. Măsuri pasive pe piața muncii ………………………………….pag.21
2.5. Funcțiile serviciului public de ocupare………………………….pag.22
CAPITOLUL 3 EVOLUȚIA PIEȚEI MUNCII
3.1. Evoluția sistemului de protecție socială în România……………pag.27
3.2. Măsuri active pentru piața muncii aplicate în România…………pag.33
3.3. Evoluția principalilor indicatori sociali…………………………pag.35
3.4. Implicarea societății civile în managementul pieței muncii
3.4.1.Programul PAEM………………………………………pag.41
3.4.2.Centrul de Asistență Rurală…………………………….pag.44
CAPITOLUL 4 PROGRAME NAȚIONALE PENTRU
COMBATEREA ȘOMAJULUI
4.1.Programul național pentru ocuparea forței de muncă……………pag.45
pe anul 2002
4.2. Macroproiect de dezvoltare resurse umane tineret 2002………..pag.47
4.3. Bursa de muncă pentru tineret …………………………………..pag.49
CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………….pag.52
ANEXA 1 Legea 76/2002 – EXTRAS …………………………….. pag.55
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………. pag.60
=== PiaTa Muncii În România InstituTii, Politici, EvoluTIi ===
CUPRINS:
INTRODUCERE…………………………………………………….pag.3
CAPITOLUL 1 ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.Noțiuni și mecanisme generale………………….………………pag.4
1.2 Resursele de muncă………………………………………….
1.2.1.Volumul resurselor de muncă……………………………..pag.5
1.2.2.Indicatori specifici………………..……………………….pag.7
1.2.3.Gradul de neocupare a resurselor de muncă………………pag.13
1.2.4. Eficiența utlilizării resurselor de muncă………………….pag.15
1.3. Instituțiile pieței muncii………………………………………..pag.15
CAPITOLUL 2 POLITICI PE PIAȚA MUNCII
2.1. Politici de ocupare………………………………………………pag.17
2.2. Politici de piața muncii………………………………………….pag.18
2.3. Măsuri active pentru piața muncii………………………………pag.19
2.4. Măsuri pasive pe piața muncii ………………………………….pag.21
2.5. Funcțiile serviciului public de ocupare………………………….pag.22
CAPITOLUL 3 EVOLUȚIA PIEȚEI MUNCII
3.1. Evoluția sistemului de protecție socială în România……………pag.27
3.2. Măsuri active pentru piața muncii aplicate în România…………pag.33
3.3. Evoluția principalilor indicatori sociali…………………………pag.35
3.4. Implicarea societății civile în managementul pieței muncii
3.4.1.Programul PAEM………………………………………pag.41
3.4.2.Centrul de Asistență Rurală…………………………….pag.44
CAPITOLUL 4 PROGRAME NAȚIONALE PENTRU
COMBATEREA ȘOMAJULUI
4.1.Programul național pentru ocuparea forței de muncă……………pag.45
pe anul 2002
4.2. Macroproiect de dezvoltare resurse umane tineret 2002………..pag.47
4.3. Bursa de muncă pentru tineret …………………………………..pag.49
CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………….pag.52
ANEXA 1 Legea 76/2002 – EXTRAS …………………………….. pag.55
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………. pag.60
INTRODUCERE
Politica și strategia Ministerului Muncii și Solidarității Sociale vizează – în principal – creșterea gradului de ocupare a populației active și, implicit, diminuarea șomajului.
Prin politicile aplicate în prezent, se preconizează o scădere a șomajului sub rata de 8%, până în anul 2004. Acest obiectiv este realizat, începând cu 2001, printr-o utilizare diferită a fondului pentru plata ajutorului de șomaj și a resurselor aflate la dispoziția Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Astfel, dacă în prezent 2-3 % din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj sunt folosite pentru aplicarea măsurilor active de combatere a șomajului, acest procent va crește până în 2004 la 10 – 15 %. Nu în ultimul rând, se are în vedere promovarea unor acte normative care să stimuleze ocuparea forței de muncă, în acord cu prevederile comunitare în domeniu.
Programele de combatere a șomajului și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă pentru 2002, aplicate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cuprind:
planul național de acțiune pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;
programul pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în 70 de localități cele mai afectate de șomaj;
programul pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în Valea Jiului.
Măsurile concrete, active, pentru aplicarea acestor programe sunt:
medierea, prin bursa locurilor de muncă, acțiune organizată de două ori pe an, și care se adresează tuturor persoanelor care caută un loc de muncă (bursa generală a locurilor de muncă), precum și absolvenților (bursa locurilor de muncă pentru absolvenți);
stimularea angajaților care creează noi locuri de muncă, prin creditarea cu dobândă avantajoasă a IMM-urilor (50 % din locurile de muncă nou create sunt destinate șomerilor, fiecare loc de muncă nou fiind creditat cu 50 de milioane de lei);
stimularea angajaților care încadrează în muncă absolvenți de învățământ, prin subvenționarea cu 70 % a salariului;
Cursuri de calificare/recalificare, organizate de către ANOFM și finanțate total sau parțial din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Toate aceste demersuri arată importanța pe care administrația centrală, cea locală și societatea civilă o acordă pieței muncii,funcționării corecte a instituțiilor care o guvernează, ca domeniu fundamental de care depinde dezvoltarea economică a României.În acest domeniu, după o perioadă de stagnare inerentă schimbării formei de guvernământ, au început să se ia măsuri,atât legislative cât și admistrative și să se dezvol te proiecte cu ajutorul și cu sprijinul comunității internaționale.S-au făcut pași importanți în rezolvarea problemelor șomerilor și diminuării numărului acestora, dar mai sunt multe de făcut.
Lucrarea de față face o prezentare și o analiză a pieței muncii,din prisma celor trei trei puncte:instituții,politici,evoluții și propune câteva măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de protecție socială și a sistemului de ocupare în România.
C A P I T O L U L 1
ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.NOȚIUNI ȘI MECANISME GENERALE
Piața muncii reprezintă spațiul economic în care tranzacționează în mod liber utilizatorii de muncă(deținătorii de capital) în calitate de cumpăratori și posesorii resursei de muncă, în calitate de vânzători, în care, prin mecanismul prețului munciii, al concurenței libere între agenții economici, al altor mecanisme specifice se ajustează cererea și oferta de muncă.
Oferta de muncă(cererea de locuri de muncă) se delimitează în cadrul potențialului demografic printr-o serie de criterii, de condiții socio-demografice, de opțiuni ale persoanelor cu vârsta legală de muncă și apte de muncă.
Oferta de muncă constituie deci acele resurse de muncă, acel potențial de muncă, care se încadrează în categoria de ofertă pe baza criteriului salarizării.Oferta de muncă se manifestă prin cerere de locuri de muncă salariată,în angajarea ca salariați.
Cererea de muncă are ca punct de plecare nevoia de servicii-muncă din partea utilizatorilor acesteia (întreprinderi,administrații,bănci etc.).Condiția generală a transformării nevoilor de muncă în cerere de muncă este remunerarea sau salarizarea; aceasta se concretizează în oferta de locuri de muncă salariate.
Cererea și oferta de muncă sunt categorii și mărimi dependente, pe de o parte de dezvoltarea economico-socială, de amploarea și structurile activităților economice și ale acțiunilor sociale și, pe de altă parte, de fenomenele și procesele social-demografice.
În legătură cu relațiile de interdependență dintre dezvoltarea economico-socială și procesele demografice opiniile specialiștilor au fost și sunt nu numai diferite, dar chiar opuse. Mai mult,în ultimul timp, punctele de vedere ale specialiștilor s-au amplificat pe baza unor cauze ce țin de complexitatea crescândă a fenomenului demografic, de modificările în structurile populației disponibile și ocupate, de caracteristicile creșterii economice în lumea contemporană.
Thomas Maltus a fost unul dintre primii specialiști care s-a ocupat de problema populației-dezvoltare.Legăturile complexe dintre cele două variabile au fost reduse de Malthus la determinarea directă și unilaterală dinspre venituri spre natalitate, sporirea mai puternică a natalității ducând automat la scăderea veniturilor familiale.
Această opinie nu a fost confirmată de istoria economică și evoluția demografică în țările dezvoltate. Cererea și oferta de muncă nu se extind asupra corelației dintre dezvoltarea economică și evoluția populației în ansamblul lor, ci doar asupra corelației dintre aspectele specifice supuse salarizării.
Piața muncii are mai multe trăsături specifice:
Cererea de muncă este pe termen scurt, practic, invariabilă; crearea de noi locuri de muncă presupune dezvoltarea activitãților existente și inițierea altora noi, probleme complexe care se realizează în timp
Oferta de muncă, la rândul ei se formează în cadrul unui orizont de timp îndelungat, timp în care noua generație ajunge la vârsta legală de muncă și se instruiește
Oferta de muncă(cu gradul ei de instrucție, cu calificările ei) își pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de muncă
Mobilitatea redusă a forței de muncă, a posesorului acesteia; oamneii sunt atașați mediului social-economic în care s-au format și în care trăiesc; avantajele economice oferite de alte zone(localități) nu își exercită nelimitat rolul în ceea ce privește deplasările oamneilor spre noi locuri de muncă
Oferta de muncă depinde și de alți factori decât cei economici( vârsta, starea sănătății, psihologia oamenilor)
Eterogenitatea cererii și ofertei de forță de muncă, neconcordanța dintre structurile acestora fac ca substituirea între diferitele ei componente să fie redusă
Mecanismul confruntării cererii de muncă cu oferta de muncă se desfășoară după următorul mod:
În prima fază se formează condițiile generale de angajare ale salariaților, se conturează principiile care stau la baza stabilirii salariilor. Aici se manifestă tendința generală de formare a salariilor la nivelul economiei naționale sau la nivelul unor mari segmente de piață a muncii.
În ce-a de-a doua fază are loc întâlnirea în termeni reali a cererii și ofertei de muncă, întâlnire în baza condițiilor concrete și a salariaților( potențiali).
Pe piața muncii se întâlnesc și se confruntă două forțe, se manifestă două comportamente:
– vânzătorul de muncă) ofertantul acestui artiol specific )solicitantul de locuri de muncă) care așteaptă maximum de avantaj net de pe urma vânzării, a închirierii muncii sale(maximum de utilități și minimum de dezutilități)
-cumpărătorul de forță de muncă,utilizatorul,)cel ce oferă locuri de muncă), care la rândul lui, așteaptă maximum de profit de pe urma noului angajat
. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă la acest nivel se determină mărimea și dinamica salariului nominal.
1.2. RESURSELE DE MUNCĂ
Resursele de muncă existente la un moment dat în societate exprimă numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv acea parte a populației care posedă ansamblul capacităților fizice și intelectuale ce îi permit să desfășoare o activitate utilă.
Resursele de muncă sunt caracterizate de mai multi parametri:
volumul acestora
indicatori specifici
grad de ocupare
grad de neocupare
productivitate
1.2.1.VOLUMUL RESURSELOR DE MUNCĂ
Volumul resurselor de muncă (RM) se determină pe baza următoarei relații:
RM = PVM – PVMIM + PAVML;
Unde:
PVM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă;
PVMIM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă;
PAVML= populația din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează.
Numărul populației în limitele vârstei de muncă (PVM) determină în mod hotărâtor nivelul și structura resurselor de muncă și cuprinde totalitatea persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între vârsta de intrare și vârsta de ieșire din activitate.
Limitele de vârstă între care o persoană se consideră că poate participa la activitatea socială se stabilesc prin legislația fiecărei țări. În România, în prezent, limitele vârstei de muncă sunt 16 – 65 ani pentru bărbați și 16 –62 ani pentru femei.
Având în vedere că în statisticile naționale limitele de vârstă de intrare și/sau de ieșire din activitate sunt diferite, în comparațiile internaționale trebuie utilizate limite standard.
Limitele vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltare economică a fiecărei țări. Astfel, în țările mai puțin dezvoltate limita minimă a forței de muncă este mai scăzută, iar în țările dezvoltate din punct de vedere economic limita minimă este mai ridicată (ca urmare a prelungirii duratei școlii obligatorii), existând și posibilitatea ca limita maximă să fie mai ridicată (ca urmare a duratei de viață mai mare a acestei țări).
Caracterizarea resurselor de muncă se realizează cu ajutorul Balanței resurselor de muncă.Această balanță cuprinde, structurați după diferite crietii mai mulți indicatori sintetici, după cum urmează:
Balanța resurselor de muncă
Tabelul 1.1.
Între indicatori există relația de echilibru:
RM=PO+RZM
Pentru caracterizarea volumului resurselor de muncă se pot folosi și alți indicatori:
Populația aptă de muncă – se determină ca diferență între numărul total al populației în vârstă de muncă și numărul populației cuprinse în limitele vârstei de muncă, dar incapabilă de muncă;
Resursele de muncă disponibile – exprimă potențialul de muncă care poate fi folosit în activitatea economico-socială și se determină scăzând din volumul resurselor de muncă, populația în vârstă de muncă cuprinsă în procesul de învățământ și militarii în termen;
Populația potențial activă – cuprinde populația în vârstă de 15 – 65 ani și exprimă, într-o formă generală, resursele de muncă; acest indicator poate fi folosit în comparațiile internaționale.
1.2.2INDICATORI SPECIFICI
Pentru caracterizarea volumuluiforței de muncă se utilizează următorii indicatori specifici:
Populația activă
Populația ocupată
Numărul salariaților
Fondul de timp de muncă efectiv lucrat
Populația activă (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele de 14 ani și peste, apte de muncă, care, într-o perioadă de referință specificată, furnizează forța de muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri și servicii în economia națională.
Într-o formulă generală, populația activă cuprinde populația ocupată (PO) și șomerii (S), după următoarea structură:
PA= PO + S
Populația ocupată:
Salariații civili – persoana care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială, inclusiv elevii și studenții încadrați și pensionarii reîncadrați în muncă pe baza unui contract de lucru;
Patron – persoana care, având unul sau mai mulți angajați (salariați), conduce activitatea în propria sa unitate (întreprindere, agenție, atelier, magazin, birou, fermă etc.);
Lucrător pe cont propriu- persoana care exercită activitatea în propria sa unitate și nu are angajați)salariați)
Lucrători familial neremunerati -persoane care desfășoară o activitate aducătoare de venit în cadrul gospodăriei din care fac parte pentru care nu primesc remunerație în bani sau dde altă natură;gospodăria țărănească (agricolă) este considerată o astfel de unitate;
Membrii ai asociațiilor cooperatiste(meșteșugărești și de credit)
Militarii de carieră;
Militarii în termen.
Populația activă neocupată (sau șomerii)
persoane în căutarea unui alt loc de muncă
persoane în căutarea primului loc de muncă
Populația inactivă din punct de vedere economic:
persoane casnice;
elevi și studenți, exclusiv cei care exercită o activitate economică sau socială pe baza unui contract de muncă;
pensionari, exclusiv cei reîncadrați;
persoane întreținute de alte persoane: copii preșcolari, bătrâni, persoane handicapate și invalizi;
persoane întreținute de stat: copii și bătrâni aflați în întreținerea unor instituții publice (casa copilului, cămine pentru bătrâni etc.);
persoane care se întrețin din alte venituri decât cele provenite din muncă (închirieri, dobânzi, economii, rente, dividende).
În România, atât recensământul populației din 7 ianuarie 1992, cât și anchetele asupra forței de muncă, demarate din anul 1994, s-au bazat pe concepțiile și definițiile recomandate de Oficiul de Statistică al O.N.U. și de Biroul Internațional al Muncii (B.I.M.).
În statistica O.N.U. se recomandă determinarea populației active în două variante: populația obișnuit activă și populația curent activă. Distincția între aceste categorii se face prin raportarea la perioada de referință, care este diferită în funcție de sursa de date (recensământ sau anchetă).
Orice persoană în orice moment se poate încadra – din punct de vedere al poziției pe piața muncii – într-una din următoarele trei categorii:
persoana ocupată = persoana activă inclusă în forța de muncă
persoana neocupată (șomer)
persoana inactivă (în afara forței de muncă)
Populația obișnuit activă se determină cu ocazia recensămintelor, perioada de referință fiind de obicei anul caracteristic (sau precedentele 12 luni). Criteriul în funcție de care se stabilește categoria în care se include o persoană este numărul săptămânilor:
dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a avut statut de “ocupat” și “neocupat” în perioada de referință este preponderent, atunci se include în populația obișnuit activă;
dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost inactivă (nici ocupat, nici neocupat) este preponderent, atunci se include în populația obișnuit inactivă;
Ultimul recensământ a avut loc chiar anul acesta, dar încă nu au fost centralizate datele.
Populația curent activă se determină cu ocazia anchetelor asupra forței de muncă, perioada de referință fiind de obicei o săptămână. Criteriul în funcție de care se stabilește categoria în care se include o persoană este “ora”.
dacă persoana respectivă a lucrat cel puțin o oră în săptămâna luată ca perioada de referință sau a fost în șomaj, atunci ea include în populația curent activă;
dacă persoana respectivă nu a lucrat nici cel puțin o oră și nici nu era în șomaj în perioada de referință, atunci se include în populația curent inactivă.
Populația activă, în cele două variante, se calculează pe baza a trei surse de date:
1.Recensământul populației, caz în care se determină populația obișnuit activă, ca o media anuală a perioadei de referință.
2.Ancheta asupra forței de muncă este metoda principală de investigare a pieței forței de muncă, caz în care se determină populația curent activă. În România, prima anchetă asupra forței de muncă s-a organizat în luna martie 1994, urmând ca, în perspectivă, cercetarea să devină bianuală și apoi trimestrială, lucru impus de dinamica modificărilor pe piața muncii. Ancheta s-a realizat pe un eșantion reprezentativ la nivelul țării, eșantion ce a cuprins 15.000 de locuințe, făcând obiectul anchetei toate persoanele din gospodăriile selectate.
3.Sursele administrative permit estimarea populației active prin însumarea următoarelor elemente:
populația ocupată civilă – POc, evaluată pe baza informațiilor înregistrate la Ministerul Finanțelor (în special în bilanțurile contabile ale agenților economici);
efectivele militare (militari în termen și militari de carieră) – M, informații furnizate de ministerele respective (MapN, MI, SRI etc);
numărul șomerilor – S, înregistrat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Utilizând aceste elemente se obține populația activă>
PA= POc + M+ S
Informațiile care caracterizează populația activă pot fi structurate după mai multe criterii:
1. Structura după sexe a populației active permite evidențierea ponderii bărbaților (pM) și a femeilor (pF) în totalul populației active, atât pentru întreaga economie națională, cât și pe ramuri de activitate.
2. Structura după vârstă a populației active.
Analiza unor astfel de serii cu distribuție de frecvențe permite calculul și interpretarea unor indicatori cu o semnificație deosebită: vârstă medie a populației active, intervalul median și mediana, intervalul modal și modulul.
3 Structura pe sectoare de activitate a populației active, respectiv gruparea populației active pe cele trei sectoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, economia vânatului și pescuitul), sectorul secundar (industria și construcțiile) și sectorul terțiar (serviciile).
Această repartiție este unul din criteriile de analiză a nivelului de dezvoltare economică a unei țări. Astfel, compararea structurilor sectoriale ale populației active din țări cu niveluri diferite de dezvoltare economice ne conduce la constatarea că țările dezvoltate se caracterizează – în opoziție cu țările mai puțin dezvoltate – printr-o pondere ridicată a populației active din sectorul terțiar și o pondere foarte scăzută în sectorul primar.
4. Structura pe ramuri a populației active permite stabilirea locului diferitelor ramuri în ansamblul economiei naționale din punct de vedere al ponderii populației active.
În prezent, comerțul, activitatea hotelieră și comerțul dețin cca. 10% din populația activă a României, fiind devansate numai de industrie și agricultură. Nivelul de 10% este redus, comparativ cu țările dezvoltate (15-23 %).
5. Structura populației active pe categorii socio-profesionale
La recensământul populației din ianuarie 1992 s-a utilizat o structură corespunzătoare recomandărilor făcute de organismele de specialitate ale O.N.U. și C.E.E.: agricultori particulari, membrii ai asociațiilor agricole, salariați cu ocupații agricole, patroni, liber profesioniști, salariați cu ocupații neagricole (exclusiv muncitori), meseriași și comercianți particulari, personal al cooperației meșteșugărești și de consum, muncitori salariați.
În analizele economice, precum și în comparațiile internaționale, populația activă este corelată cu populația totală sau cu anumite segmente ale acesteia, determinându-se ratele de activitate.
1.Rata generală de activitate (RGA)
Este raportul procentual între numărul persoanelor active (PA) și numărul total al populației (P):
RGA =
2.Rata de activitate a populației în vârstă de muncă
Este raportul procentual între numărul persoanelor active(PA) și numărul persooanelor în vârstă de muncă(PVM):
RAPVM =
3.Rate specifice de activitate
A. pe sexe
Rata de activitate masculină (RAm), respectiv feminină (RAf), este raportul procentual între numărul populației active masculine (PAm), respectiv feminine(PAf) și populația totală masculină (Pm), respectiv feminină (Pf) în vârstă de muncă..
RAm = RAf =
Rata de activitate masculină are valori foarte apropiate în toate țările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică, lucru explicabil prin simplul motiv ca forță de muncă masculină trebuie să fie în activitate, să desfășoare o muncă în producția socială. În schimb, rata de activitate feminină – important indicator sociologic, economic și demografic – înregistrează mari diferențieri între țări, fiind influențată nu numai de structura demografică a populației, ci și de întregul context social – economic al țării respective (structura economiei naționale, nivelul de instruire al femeii, tradiții, religie, etc) .
B. pe medii
Rata de activitate în mediul urban (RAu), respectiv rural (RAr) este raportul procentual între numărul persoanelor active din mediul urban (PAu), respectiv rural (RAr) și numărul total al populației din mediul urban (Pu), respectiv rural (Pr).
RAu = RAr =
C. pe grupe de vârstă
Rata de activitate la vârsta “i” (RAi) este raportul procentual între numărul populației active de vârsta “i” (PAi) și numărul total al populației de vârsta “i” (PI).
RAi =
Pe baza acestor rate se pot trasa curbe de activitate care sunt reprezentări grafice ale ratelor de activitate specifice pe vârste și pe sexe.Între acestea o importanță majoră o au ratele de activitate la grupele marginale de vârstă(sub 20 de ani și peste 60 de ani),care exprimă,pe de o parte,efectul școlarizării, deci al “intrărilor”în populația activă și,pe de altă parte, efectul legislației muncăă și al nivelului de trai, deci al “ieșirilor “ din activitate.
De menționat că în țările dezvoltate,ratele de activitate la populația sub 20 de ani sunt mici, în timp ce ratele la peste 60 de ani sunt relativ mari. În țările mai puțin dezvoltate situația este inversă.
4.Rata de întreținere(RI)
Reprezintă numărul de persoane inactive (PIA) ce revin la 1000 persoane active (PA).
RI =
Populația ocupată este segmentul cel mai important al populației active și cuprinde toate persoanele de 14 ani și peste, care, în perioada de referință, au efectuat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri și servicii în una din ramurile economiei naționale, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.
În comparație cu populația activă (PA), populația ocupată (PO) nu cuprinde șomerii (S):
PO = PA – S
În majoritatea cazurilor se calculează populația ocupată civilă(POc), prin exceptarea forțelor armate (A) și a salariaților organizațiilor politice și obștești (O).
POc = PO-A-O
Populația ocupată cuprinde atât personalul salariat, cât și personalul nesalariat (patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați, membrii asociațiilor cooperatiste) care îndeplinesc criteriile de bază:
la recensământ: numărul săptămânilor lucrate în anul de referință să fie preponderent;
la anchetă: să fi lucrat în săptămâna de referință cel puțin o oră (pentru lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați care lucrează în agricultură, durata minimă este de 15 ore).
Definirea populației ocupate la anchetă are un caracter extensiv, criteriul impus fiind îndeplinit și de numeroase persoane înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj, dar care desfășoară activități în timp redus, ocazionale sau sezoniere. Așa se explică faptul că între populația ocupată înregistrată la recensământ și la anchetă există – în general – o diferență în defavoarea primei.
De asemenea, în populația ocupată se includ atât persoanele prezente la lucru, cât și cele temporar absente de la lucru, dar care își păstrează legătura formată cu locul de muncă (concedii de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată, de studii, pentru incapacitate temporară de muncă; greve; cursuri de perfecționare profesională; suspendare temporară a lucrului datorită condițiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii prime și energie etc).
Din aceste motive se poate aprecia ca populația ocupată nu este cea mai bună estimare a forței de muncă pentru calculul productivității sociale a muncii, între volumul producției de bunuri și servicii și populația ocupată (în calitate de resursă de muncă utilizată) neexistând întotdeauna o legătură directă.
Productivitatea socială a muncii ar trebui să se determine pe baza timpului efectiv la nivelul economiei naționale (în ore om), însă acest indicator nu se calculează decât la nivelul unor ramuri (industrie, construcții).
Între structurile populației ocupate, cele mai utilizate pentru caracterizarea unor proporții macroeconomice și pentru efectuarea comparațiilor internaționale sunt:
structura după sex și după vârstă
structura pe sectoare de activitate
structura pe ramuri
structura pe forme de proprietate
În analizele economice ,populația ocupată este corelată cu populația totală sau cu segmente ale acesteia,obținându-se:
rata brută de ocupare,care exprimă ponderea populației ocupate în populația totală
rate specifice de ocupare, calculate pe sexe, pe grupe de vârstă și pe medii
rate de ocupare a populației potențial active, care exprimă ponderea populației ocupate în populația de vârstă 15-65 de ani; acest indicator atenuează diferențele dintre țări privind limitele vârstei legale de muncă, și ca urmare, are o largă utilizare în comparațiile internaționale
rata de ocupare a resurselor de muncă
1.Rata generală a ocupării sau rata brută a ocupării are următoarea formulă:
RGO=
2.Rate specifice de ocupare
A.pe sexe
-Rata de ocupare masculină
ROm =
unde POm –populația ocupată masculină
Pm –populația totală masculină
-Rata de ocupare feminină
ROf =
B.Pe medii
-Rata de ocupare urbană
ROu=
-Rata de ocupare rurală
ROr=
Numărul salariaților este un alt indicator care exprimă volumul forței de muncă, cuprinzând numai persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă. În numărul salariaților se cuprind atât persoanele prezente la lucru, cât și cele care absentează din diferite motive, dar păstrează relații contractuale cu unitatea economică.
Numărul salariaților se determină ca existent la un moment dat, deci este un indicator de stoc (de moment). Faptul că, în caracterizarea activității desfășurate de o unitate economică, numărul salariaților se corelează cu indicatorii de intervale (de flux) cum ar fi producția și consumul, face ca, pentru asigurarea compatibilității, să se calculeze și numărul mediu al salariaților. Pe ramuri și la nivelul economiei naționale, numărul mediu al salariaților rezultă din însumarea numărului mediu al salariaților existent în unitățile economice.
Legătura între persoanele care beneficiază de sistemul de protecție socială și de
sistemul de asigurări sociale și persoanele care contribuie la formarea acestoor fonduri este pusă în legătură de
Rata de dependență economică
RD= unde PAVM-populația în afara vârstei de muncă; PVM-populația în vârstă de muncă.
1.2.3.GRADUL DE NEOCUPARE A RESURSELOR DE MUNCĂ
Unul din obiectivele principale ale politicii economice, în orice țară, este acela al asigurării ocupării depline a forței de muncă. Problema ocupării forței de muncă constituie una din preocupările importante ale analizei macroeconomice. În cazul analizei macroeconomice prin ocuparea deplină a forței de muncă se înțelege o situație când rata șomajului are un anumit nivel, acceptat (circa 4% este considerată rata naturală a șomajului). De aceea se consideră mai indicat termenul de ocupare înaltă a forței de muncă în locul celui de ocupare deplină totală).
În statisticile naționale și internaționale se operează simultan cu mai mulți indicatori privind numărul șomerilor și rata șomajului.
În ceea ce privește numărul șomerilor, cei mai utilizați indicatori sunt:
Numărul șomerilor în sens BIM – Biroul Internațional al Muncii – (sau definiția standard a șomajului) este alcătuit din toate persoanele de 14 ani și peste, care, în cursul perioadei de referință, îndeplinesc simultan următoarele condiții:
nu lucrează, neavând un loc de muncă
sunt disponibile să înceapă imediat lucrul
sunt în căutarea unui loc de muncă
În consecință, sunt considerate șomeri:
persoanele concediate
persoanele în căutarea primului loc de muncă (absolvenți ai învățământului secundar, profesional, universitar)
persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activității, solicită reluarea acesteia.
Persoanele ocupate cu timp parțial, temporar sau sezonier, aflate în căutarea unui loc de muncă cu timp complet
Persoanele care și-au pierdut sau au renunțat la statutul anterior (lucrător independent, patron, lucrător familial neremunerat) și caută pentru prima dată loc de muncă salariat.
Numărul șomerilor înregistrați este alcătuit din toate persoanele care au declarat că în perioada de referință erau înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj (Legea nr. 76/2002) , indiferent dacă primeau sau nu ajutor de șomaj sau alocație de sprijin.
Numărul șomerilor – așa cum a fost definit de primii doi indicatori – ascunde o parte importantă din timpul de muncă neutilizat. Astfel, ca urmare a recesiunii economice, un segment mai mare sau mai mic al populației ocupate este afectat de reducerea numărului de ore prestate, fără a fi cuprins din punct de vedere statistic în categoria de șomeri. Aceste persoane se află, de fapt, în șomaj parțial, fenomen manifestat în special prin întreruperea temporară a lucrului, ca urmare a conjuncturii economice, a penuriei de materii prime și energie etc. În aceste condiții, pentru cuantificarea în întregime a șomajului, se utilizează indicatorul “timp de muncă disponibil neutilizat”, care cumulează atât timpul de muncă neutilizat de către populația neocupată (șomerii), cât și timpul de muncă neutilizat de către o parte din populația ocupată (aflată în stare de șomaj).
Rata șomajului este un indicator prin intermediul căruia se măsoară intensitatea șomajului, calculându-se sub forma unui raport între numărul de șomeri și populația de referință (de obicei populația activă).
În practică, în funcție de obiectivele urmărite, de informațiile disponibile și de legislația în vigoare, se utilizează mai multe tipuri de rate de șomaj:
1.Rata generală a șomajului (RGS), ca raport procentual între numărul de șomeri (S) și populația activă civilă (PAc) :
RGS=
PAc= POc+S
POc – populația ocupată civilă
2.Rate parțiale de șomaj(RSI), ca raport procentual între numărul de șomeri (S) și populația activă civilă(PAc)
RSI=
Astfel se pot calcula rate parțiale de șomaj pe sexe,grupe de vârstă, categorii socio-profesionale, județe.
3. Rata integrală de șomaj(RIS) , care include și șomajul parțial și se calculează ca raport procentual între timpul de muncă disponibil al populației neocupate și în stare de șomaj parțial(subocupare vizibilă) notat cu TMn și timpul de muncă disponibil total(TMt).
În practica mondială, pentru colectarea informațiilor privind șomajul, sunt utilizate trei surse de date:
Recensământul populației, ca înregistrare totală, la care criteriul prin care o persoană este considerată în stare de șomaj este acela ca, în perioada de referință (de obicei un an), numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost neocupată să fie predominant în raport cu numărul săptămânilor în care aceeași persoană a avut o slujbă. Pe baza acestei surse de date se obține numărul șomerilor ca medie a anului de referință.
Ancheta asupra ocupării forței de muncă efectuată în gospodăriile populației este considerată cea mai adecvată sursă de date și metoda de investigare pentru măsurarea, sub diferite aspecte și cu ajutorul a diverși indicatori, a șomajului.
Sursele administrative de colectare a informațiilor, deși sunt cel mai accesibile, au limite în caracterizarea complexă a șomajului, oferind numai informații parțiale privind proporțiile acestui fenomen.
La sfârșitul fiecărei luni, oficiile de forță de muncă ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale furnizează date privind numărul persoanelor care solicită un loc de muncă (prin înscrierea la oficiile de forță de muncă).
În statistica curentă din România aceasta este principala sursă de date, pe baza căreia s-au constituit – începând cu anul 1992 – serii lunare de indicatori privind:
numărul șomerilor (în fapt, numărul persoanelor înscrise la oficiile de forță de muncă);
rata șomajului;
structura celor care solicită locuri de muncă pe sexe, pe grupe de vârstă, după durata șomajului, pe categorii socio-profesionale și pe județe.
1.2.4. EFICIENȚA UTILIZĂRII RESURSELOR DE MUNCĂ
În teoria și practica economică, categoria de productivitate exprimă eficiența utilizării factorilor de producție. Productivitatea unui factor de producție este raportul dintre producția obținută cu ajutorul factorului respectiv și cantitatea acelui factor utilizată în cursul perioadei de calcul. În această formă, productivitatea este deci raportul dintre un output (efect) și un input (efort).
Exprimarea inputului (forței de muncă) se poate realiza cu ajutorul indicatorilor: populație ocupată, număr mediu de salariați, timp efectiv lucrat în ore-om și zile-om. Acesta din urmă exprimă cel mai fidel cantitatea de muncă consumată și deci asigură cea mai bună exprimare a productivității muncii. Însă, în țara noastră, timpul efectiv lucrat nu se calculează la nivelul întregii economii naționale.
Nivelul productivității muncii se determină:
la nivelul economiei naționale (productivitatea socială a muncii), ca raport între produsul intern brut (PIB) și populația ocupată totală:
la nivelul fiecărei ramuri (W), ca raport între valoarea adăugată brută obținută în ramura respectivă (VAB) și populația ocupată în ramura respectivă (T):
1.3.INSTITUȚIILE PIEȚEI MUNCII ÎN ROMÂNIA
Ca urmare a noilor condiții și exigențe din economie și concomitent cu dezvoltarea cadrului legislativ corespunzător, s-a diversificat și perfecționat și sistemul instituțional al pieței muncii. În prezent, există un sistem instituțional nou care, pe măsură ce va fi consolidat, va putea răspunde nevoilor prezente și de perspectivă ale dezvoltării și funcționării pieței muncii.
Instituțiile pieței muncii, în funcție de domeniile pe care le reglementează și rolurile pe care le îndeplinesc, pot fi grupate în mai multe categorii:
instituții ale cererii de forță de muncă: agenți economici, Direcțiile Județene de Muncă, patronat ș.a.;
instituții ale ofertei de forță de muncă: familia, școala, agențiile județene de ocupare, Ministerul Educației etc.;
instituții ale echilibrului pieței muncii: guvern, sindicate, patronat, organizațiile cu rol în domeniul politicilor active și pasive de ocupare;
instituții ale protecției sociale: guvern, agenți economici, Direcțiile Județene de Muncă și Protecție Socială ș.a.
Un principiu major care a stat la baza dezvoltării sistemului instituțional al pieței muncii a fost descentralizarea. În acest sens, Ministerul Muncii reprezintă instituția care elaborează strategiile și politicile de ocupare, formare profesională și protecție socială a șomerilor. Acesta își îndeplinește atribuțiile prin Direcțiile Județene de Muncă și prin instituțiile publice, de interes național, care aplică și/sau controlează modul de aplicare a legislației în domeniu: Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA), Inspecția Muncii (IM). ANOFM îi corespund, în plan teritorial, Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) și Unitățile Locale de Ocupare a Forței de Muncă (ULOFM).
Alte principii care au stat la baza dezvoltării sistemului instituțional al pieței muncii au fost:
dezvoltarea parteneriatului social la nivel național, teritorial și sectorial în domeniul ocupării forței de muncă și administrării fondului de șomaj;
gratuitatea serviciului public de ocupare;
nondiscriminarea și egalitatea de șanse sub aspectul oportunităților și tratamentului pe piața muncii;
protecția socială a șomerilor ș.a.
ANOFM are ca principale obiective:
instituționalizarea dialogului social în domeniul ocupării și formării profesionale;
aplicarea strategiilor în domeniul ocupării și formării profesionale;
aplicarea măsurilor de protecție socială.
Împreună cu structurile sale teritoriale, are competențe în organizarea, conducerea și realizarea politicii de ocupare a forței de muncă și de protecție socială a personalului aflat în căutarea unui loc de muncă.
Conform legii, principalele atribuții ale ANOFM sunt următoarele:
organizează serviciile de ocupare a forței de muncă;
furnizează și finanțează servicii de formare profesională, în concordanță cu politica de ocupare a forței de muncă și tendințele pieței muncii, în scopul facilitării încadrării în muncă;
susține relații de parteneriat și cofinanțare în crearea de noi locuri de muncă, îndeosebi în zonele în care piața muncii este tensionată;
orientează persoanele neîncadrate în muncă și mediază între acestea și angajatori, în vederea realizării echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă;
elaborează și propune proiectul de buget al Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;
administrează bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;
propune Ministerului Muncii proiecte de acte normative în domeniul ocupării și formării profesionale și al protecției sociale a persoanelor neîncadrate în muncă ș.a.
După cum se poate constata, legea atribuie ANOFM rolul de a pune în practică atât măsurile active de ocupare – de stimulare a creării de locuri de muncă, precum și cele pasive – de protecție socială a șomerilor.
CAPITOLUL 2
POLITICI PE PIAȚA MUNCII
2.1. POLITICI DE OCUPARE
Politicile/strategiile care încearcă să influențeze cererea globală sau creșterea economică) pot fi denumite politici economice sau politici de ocupare.
Politicile de ocupare sunt în principal politici macro – economice care se adresează categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiția globală, etc.
Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunități de ocupare productivă tuturor celor care doresc să lucreze și de a menține rata șomajului la minim posibil.
Mai precis, rata șomajului trebuie să fie menținută cât mai aproape de acel minimum “natural”, așa numit “rată neinflaționistă a șomajului” – RNȘ (“non-accelerating-inflation rate of unemployment”-NAIRU). Dacă rata șomajului este mai mare decât rata neinflaționistă a șomajului, angajații au tendința de a pretinde salarii mai mari, acest lucru având efecte negative asupra inflației, producției, ocupării și a bunăstării. De aceea este important să existe competiție în atâtea sectoare de piața muncii pe muncă și (în același timp) persoanele care dețin calificări înalte să poată șantaja angajatorii pentru salariile și beneficiile pe care aceștia și le doresc. Acest fapt oferă legătura dintre ocupare și măsurile active pentru piața muncii (în special strategiile de formare profesională), care încearcă să îi facă pe toți șomerii competitivi pe piața muncii.
Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt următoarele: politici fiscale, (impozite, subvenții), politici monetare (dobânzi, rate de schimb valutar, oferta monetară), politici de salarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (vârsta de pensionare, alocații pentru copii, etc), investiții în infrastructura publică, promovarea exporturilor și așa mai departe.
Ar trebui să fie evident că aceste instrumente nu sunt la îndemâna serviciilor publice de ocupare. Și este mai bine așa. Aceste instrumente “aparțin” Ministerelor de Finanțe, Industriilor și Comerțului, Guvernului Local sau Băncii Naționale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politică economică. Acest fapt este de înțeles atâta timp cât promovarea creșterii economice este similară cu promovarea unui volum mai mare al ocupării. Ocuparea va crește sau va scădea în conformitate cu ratele creșterii economice, sau corespunzător cu intensitatea de ocupare promovată de creșterea economică.
Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute și implementate de Ministerele Muncii și Protecției Sociale, cum ar fi politica salariului minim pe economie sau politicile de pensii. Unii experți nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci mai mult ca fiind politici de piața muncii. Pentru noi, în cadrul serviciilor de ocupare, acest lucru nu are importanță.
Ceea ce este important pentru noi este că politicile de ocupare ar putea avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocupării. Dacă oferta de forță de muncă și structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a șomajului (și viceversa). Deoarece atât oferta de forță de muncă, cât și structura internă a ocupării sunt într-o permanentă schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea în toate cele trei domenii, adică modificările la angajări (cererea de forță de muncă), oferta de forță de muncă și structura ocupării. Rata șomajului se poate modifica în cazul în care același volum de ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin creșterea ponderii muncii cu fracțiune de normă sau prin reducerea și redistribuirea muncii desfășurate peste program). Sau șomajul ar putea crește datorită faptului că mai multe persoane au absolvit sistemul educațional, dar volumul ocupării a rămas constant.
Este de asemenea important pentru noi să înțelegem că majoritatea politicilor de ocupare (sau instrumentelor de politică) nu influențează direct ocuparea . ci mai ales indirect. Reducerea dobânzilor bancare nu creează direct locuri de muncă. Este acceptat faptul că dobânzile bancare mai scăzute determină o scădere a costurilor cu investițiile. Mai multe investiții ar conduce astfel la o creștere a ocupării. Economiștii pretind de obicei că “politicile de ocupare pot doar să aducă vitele la adăpat, dar nu le pot forța să bea”.
De asemenea nu se poate garanta că toate politicile care intenționează să creeze locuri de muncă și reușesc să facă acest lucru. Creșterea salariului minim pe economie, de exemplu, ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care trăiesc la nivelul salariului minim. Creșterea consumului ar putea duce la creșterea producției de bunuri și servicii, iar această creștere de producție este de așteptat că va determina creșterea ocupării. Pe de altă parte, salarii minime mai mari înseamnă costuri crescute pentru întreprinderi. De aceea, întreprinderile ar putea reduce numărul lucrătorilor care primesc salariul minim și să crească automatizarea producției. Mai multă automatizare ar putea crea mai multe locuri de muncă pentru muncitorii care dețin calificări superioare în detrimentul celor necalificați, care primesc salariul minim.
În orice caz, chiar dacă politicile de ocupare influențează indirect, ele trebuie să fie privite ca având cea mai decisivă influență asupra volumului ocupării. Politicile de piața muncii, chiar dacă au o influență mai directă, sunt de obicei mai puțin importante. Politicile “active” de piața muncii este de așteptat să aibă doar un impact marginal asupra volumului ocupării și/sau al șomajului (chiar dacă în titlul lor “crearea de locuri de muncă” sună foarte promițător).
2.2.POLITICI DE PIAȚA MUNCII
Politicile de piața muncii sunt formate din toate macro și micro politicile care încearcă să regleze cererea și oferta de pe piața muncii (și relațiile între cerere și ofertă). Politicile de piața muncii încearcă să influențeze direct deciziile referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane angajate, angajatori, etc.).
Politicile pe piața muncii include în principal următoarele politici:
legislația muncii sau toate politicile care reglementează condițiile de ocupare ale indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de muncă, durata și condițiile concediului annual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări și concedieri, protecția muncii și condițiile de sănătate, etc).
politici care încearcă să crească participarea persoanelor în cadrul forței de muncă (promovarea formării continue, pensionare anticipată, muncă cu program redus, etc.).
politicile “active” pentru piața muncii și serviciile de mediere/plasare, de informare și consiliere privind cariera, de formare profesională, subvențiile pentru angajare, de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de promovare a inițiativei private, etc.
politicile “pasive” pentru piața muncii care înlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar șomeri sau pe timpul participării la măsuri “active” pentru piața muncii.
Politicile de piața muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor referitoare la ocupare ale participanților la piața muncii decât politicile de ocupare) și de aceea au un impact mai direct asupra volumului și/sau asupra structurii ocupării și/sau șomajului, în special pe termen scurt.
În orice caz, chiar dacă impactul provocat de aceste politici este mai degrabă direct, impactul asupra volumului ocupării și/sau șomajului poate fi evaluat ca fiind mai degrabă scăzut sau marginal, în special pe termen mediu și pe termen lung. Acest fapt se aplică în special acelor politici implemetare prin intermediul serviciilor publice de ocupare, așa-numitele politici active și pasive pentru piața muncii. se aplică mai puțin pentru legislația muncii.
2.3.MĂSURI “ACTIVE” PENTRU PIAȚA MUNCII (MAPM)
Măsurile active pentru piața muncii sunt de obicei micro-politici, care încearcă să facă șomerii mai atractivi pentru angajatori. Aceste măsuri mențin competitivitatea existentă și încetinesc orice scădere a competitivității. Se adresează de asemenea persoanelor amenințate de concedieri. Sunt denumite “active” deoarece se presupune că au un efect mai mare decât de a plăti “pasiv” șomerilor o indemnizație care să înlocuiască lipsa veniturilor.
Măsurile active pentru piața muncii include următoarele măsuri (sau instrumente de politică) și servicii:
serviciile de mediere/plasare (corelare/potrivire între cererea și oferta de forță de muncă)
servicii de informare și consiliere privind cariera
servicii de informare pe piața muncii
promovarea formării profesionale (inclusiv formarea continuă)
promovarea mobilității (geografice) pe piața muncii
promovarea instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă (Job club)
promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu
subvenționarea temporară a anumitor grupuri dezavantajate
subvenționarea temporară a ocupării în sectoare economice speciale (construcții, agricultură)
subvenționarea temporară a ocupării în situații economice speciale (de exemplu pe perioada de tranziție la economia de piață subvenționarea așa-numitelor “societăți de ocupare” cu scopul de a pregăti întreprinderea și/sau infrastructura publică respectivă pentru potențialii investitori particulari) de exemplu subvenționarea programului redus pe perioada reducerii temporare a cererii).
Serviciile de mai sus se pot împărți în două categorii: prima categorie își dorește în primul rând să sprijine angajatorii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se găsească unii pe alții, să se găsească unii pe alții mai repede, sau să se poată obține o mai bună “potrivire”. Aceste servicii constau în furnizare de informații, mediere/plasare, servicii de informare și consiliere precum și servicii de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă.
Cealaltă categorie, deseori combinată cu prima, încearcă să îmbunătățească calificările/abilitățile ocupaționale (privite în cel mai larg sens posibil) și de aceea și oportunitățile de pe piața muncii (de angajare) ale indivizilor, competitivitatea acestora pe piața muncii (prin formare profesională sau subvenționarea angajării). Sau cu alte cuvinte, prima categorie de servicii sprijină clienții de a vinde (mai bine sau mai repede) calificările/abilitățile pe care le dețin, în timp ce a doua categorie încearcă să îmbunătățească calificările/abilitățile sau să le modifice odată cu schimbările cerințelor pieții muncii.
Pe termen scurt, este de așteptat ca măsurile și serviciile active pentru piața muncii active să aibă un impact direct asupra volumului ocupării (sau asupra nivelelor șomajului):
dacă serviciile de mediere/plasare prin acțiunea lor ocupă un loc de muncă vacant mai repede decât în lipsa acestor servicii, ocuparea crește și șomajul scade mai repede decât în absența acestor servicii
dacă șomerii care participă la cursuri de formare profesională nu sunt luați în calculele statistice ca fiind șomeri, șomajul scade cu numărul corespunzător de șomeri care au început cursurile
dacă șomerii sunt cuprinși în programe subvenționate de muncă în folosul comunității, șomajul scade iar ocuparea crește cu numărul respectiv de persoane cuprinse în program.
Pe termen mediu sau mai lung, lucrurile ar putea fi diferite. În funcție de calitatea serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua să aibă un impact pozitiv asupra ocupării – chiar dacă acest impact este limitat. Același lucru s-ar putea aplica instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă. Lucrurile stau cu totul altfel dacă ne referim la subvenționarea ocupării sau la formarea profesională.
Prin formarea profesională nu se creează locuri de muncă suplimentare (cu excepția celor ce lucrează în sectorul formării). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru că mai mulți lucrători calificați își doresc un loc de muncă. Ei vor angaja doar dacă bunurile sau serviciile produse de acești lucrători vor putea aduce profit la vânzare. Angajatorii sunt interesați să angajeze mai mult personal calificat doar în cazul în care cred că lipsa de muncitori calificați a produs deja pierderea unor oportunități de a face profit.
O altă problemă este cea de a cunoaște dacă angajatorii ar fi angajat oricum personal suplimentar sau doar personal cu calificări sporite. Același lucru se aplică și subvențiilor pentru angajare. Noi nu știm efectiv dacă persoana care s-a angajat cu ajutorul subvenției nu s-ar fi putut angaja și în lipsa acesteia. Acest efect este efectul de “dead-weight”. Serviciul public de Ocupare ar cheltui în acest caz niște bani pe ceva care s-ar fi întâmplat oricum ( cazul în care persoana oricum s-ar fi angajat și în lipsa calificării sau a subvenționării angajării).
Sau, se poate întâmpla ca un agent economic să înlocuiască personalul angajat fără subvenții cu alți lucrători care ar primi subvenții pentru angajare. Acest efect ar fi efectul de “înlocuire”-“substitution”.
Sau întreprinderile/ agenții economici care au primit subvenții pentru angajări ar putea crește producția și vânzările în detrimentul altor întreprinderi (nesubvenționate). Datorită creșterii subvenționării ocupării în unele întreprinderi s-ar putea crea concedieri corespunzătoare în alte întreprinderi care nu au fost subvenționate. Rata șomajului ar putea să ajungă astfel la cea existentă înaintea acordării subvențiilor, sau ar putea chiar să o depășească. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care întreprinderile ne-subvenționate ar fi fost mai eficiente decât cele subvenționate. Acest efect este efectul de “displacement”.
Toate aceste efecte: dead-weight, substitution sau displacement, pot avea și alte efecte negative asupra ocupării, care nu sunt luate de obicei în considerare. Toate aceste măsuri active trebuie să fie finanțate și implementate de Serviciul Public de Ocupare. Acest lucru se face din taxele și contribuțiile la fondul de șomaj. Dacă acești bani nu sunt cheltuiți cu chibzuință, ceea ce nu se întâmplă în cazul în care se produc asemenea efecte, înseamnă că suma din fondul de șomaj nu mai este disponibilă pentru consum, economii sau investiții. Mai puțin consum și investiții înseamnă scăderea ocupării. Iar scăderea economiilor înseamnă creșterea ratelor dobânzilor, costuri de creditare mai mari și scăderea investițiilor, conducând toate acestea la scăderea ocupării.
Din aceste motive, crearea de noi locuri de muncă suplimentare nu este un obiectiv realist pentru politicile active de piața muncii. Obiectivul principal ar trebui să fie acela de a utiliza la maximum potențialul existent al volumului de ocupare (în limitele succeselor și eșecurilor politicilor economice, sociale și de ocupare) în principal prin evitarea lipsei de forță de muncă potrivită. Un obiectiv similar este de a pregăti (sau adapta) oferta de forță de muncă (resursele umane) pentru potențialele dezvoltări ale volumului ocupării în structura sa internă (îndreptarea spre calificări sporite, o creștere a fluctuației de personal, muncă cu program redus, etc.).
2.4.MĂSURI “PASIVE” PE PIAȚA MUNCII (MPPM)
Măsurile pasive pentru piața muncii sunt un amestec de măsuri: Au deopotrivă elemente de politică de ocupare și de politica pieței muncii. Măsurile pasive sunt atât micro-politici (au o influență directă asupra deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor) cât și macro-politici (contribuția globală la fondul de șomaj și plățile globale a indemnizațiilor de șomaj sunt așa-numiții “stabilizatori automați” ai cererii globale). De aceea, influențează volumul și structura ocupării șomajului atât direct cât și indirect.
Instrumentele de politică disponibile constau din următoarele:
contribuțiile la fondul de șomaj
diferitele tipuri de indemnizații de șomaj (de tip asigurare sau de verificare a altor surse de venituri)
subvenții pentru angajare (în cazul în care subvenționarea nu este de natură temporară sau nu este destinată îmbunătățirii calificărilor/abilităților individului).
Politicile pasive de piața muncii au un impact indirect asupra volumului ocupării și/sau a șomajului ca și politicile de ocupare:
Contribuțiile la fondul de șomaj sunt ca și impozitele. Banii disponibili pentru consumul privat, economii sau investiții se reduc. Cererea globală privată se va reduce corespunzător cu consecințe negative asupra volumului de ocupare.
Plata indemnizațiilor de șomaj funcționează invers. Persoanele care ar pierde retribuția prin pierderea locului de muncă pierd doar o parte din suma respectivă de bani. Sunt obligați să sacrifice o parte din consumul lor lunar. Cererea globală (și volumul ocupării) scade mai puțin dacă există aceste indemnizații de șomaj decât în cazul în care acestea nu ar exista.
Măsurile pasive pentru piața muncii au de asemenea și un impact mai direct asupra ocupării și/sau șomajului și a deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor. Multe persoane acționează fără a gândi în perspectivă. Atâta timp cât beneficiază de indemnizații care nu sunt cu mult mai mici decât un salariu, mulți șomeri preferă să nu se angajeze sau să nu participe la vreo măsură activă. De aceea este important ca beneficiile să fie astfel concepute încât să stimuleze beneficiarii de indemnizații de șomaj de a-și căuta activ un loc de muncă și de a participa la măsuri active. Este de asemenea important de a crea un stimulent pentru suplimentarea veniturilor prin acceptarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.
Aceste stimulente pot fi create la modul următor:
prin oferirea de indemnizații mai scăzute decât sumele care s-ar putea obține prin angajare legală. În acest sens, este mai important ca indemnizațiile de șomaj să fie corelate cu posibilitățile de venituri actuale sau posibile în viitor decât să fie corelate cu veniturile obținute în trecut.
Prin plătirea de indemnizații mai ridicate în timpul participării la măsuri active
Prin deducerea din indemnizațiile normale doar a unei părți din venitul obținut din prestarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.
Eficacitatea acestor stimulente este importantă din alte motive. În prezent piața muncii se confruntă cu o gravă neconcordanță între calificările oferite de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și calificările pe care le pretind angajatorii. Este de asemenea o neconcordanță în ceea ce privește condițiile oferite de angajatori și condițiile pe care și le doresc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Dar, atâta timp cât angajatorii nu găsesc personalul de care au nevoie, aceștia nu vor putea crea mai multe locuri de muncă. Această neconcordanță este oricum dificil de depășit. Este dezastruos dacă această neconcordanță este susținută de măsurile pasive pentru piața muncii.
2.5. FUNCȚIILE SERVICIULUI PUBLIC DE OCUPARE
Până la momentul de față, nu există definiții unanim acceptate referitoare la politicile sau măsurile pentru piața muncii. În special schimbul internațional de informații și experiențe continuă să sufere din cauza problemelor de “limbaj”.
De aceea, un grup de experți de la
Organizația Internațională a Muncii – International Labour Organisation (ILO),
Asociația Mondială a Serviciilor Publice de Ocupare – World Association of Public Employment Services (WAPES),
Comisia Europeană – European Commission și de la
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare – Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD)
A încercat în 1995/96 să promoveze un “limbaj” mai comun cu scopul de a crea o bază de date comparabilă internațională a serviciilor publice de ocupare. Chiar dacă nu s-a emis nici o propunere finală, grupul a fost de acord asupra următoarelor aspecte:
În primul rând, este important să se cadă de acord asupra definițiilor pentru politicile de ocupare, de piața muncii și măsuri active pentru piața muncii. Propunerile nu au fost generate dintr-un interes academic, ci doar datorită utilității lor pentru a identifica și descrie rolul, funcțiile și impactul Serviciului Public de Ocupare (SPO) asupra economiei, ocupării și securității sociale.
Politicile de ocupare sunt privite ca macro-politici care influențează volumul și structura ocupării și/sau a șomajului doar indirect însă decisiv, deoarece rezultatul lor asigură cadrul pentru un impact maxim al politicilor de piața muncii pe termen scurt și mediu. Instrumentele de aplicare a macro-politicilor de ocupare sunt politicile fiscale, monetare, salariale și sociale adresate categoriilor macro-economice.
În cadrul politicilor de ocupare, Politicile de piața muncii încearcă să influențeze direct volumul și structura ocupării și/sau a șomajului prin modificarea deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajați, angajatori, etc.).
Politicile de piața muncii cuprind toate politicile “active” de piața muncii, toate serviciile de acordare de sprijin financiar sau de înlocuire a veniturilor (denumite de obicei măsuri “pasive” de piața muncii) și toate politicile care încearcă să influențeze participarea persoanelor la piața muncii (școlarizare/instruire, formare profesională, pensionare, etc.).
Măsurile “active” de piața muncii (MAPM) încearcă să aducă îmbunătățiri calificărilor/abilităților ocupaționale (în cel mai larg sens posibil) ale indivizilor crescând astfel oportunitățile acestora (competitivitatea) pe piața muncii. MAPM cuprind instruire, pregătire, formare profesională, subvenționarea ocupării, informare și orientare profesională și mediere/plasare sau alte servicii asemănătoare (cum ar fi sprijinul acordat pentru mutarea în altă localitate).
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare împarte măsurile active în trei categorii (alte măsuri decât medierea/plasarea sau informarea și consilierea profesională):
formare profesională (cuprinde toate tipurile de formare, formare continuă sau recalificare)
instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă
subvenționare pentru angajare (subvenționarea ocupării).
Chiar dacă SPO au un impact asupra ocupării și/sau a șomajului la nivel macro și asupra politicilor de piața muncii (de exemplu prin furnizarea de informații necesare pentru formularea acestor politici), grupul de lucru consideră că SPO se ocupă mai mult de politicile active de piața muncii și de cele referitoare la reintegrare și la acordarea de beneficii, deoarece principalii clienți ai SPO sunt indivizi și programele SPO sunt adresate, la nivel individual, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor.
Mai concret, funcțiile următoare sunt considerate ca fiind funcțiile SPO:
mediere/plasare (sau corelare între cererea și oferta de forță de muncă)
informare și consiliere profesională
programe sau măsuri active de piața muncii
servicii de acordare de sprijin financiar (pentru șomeri și participanți la măsuri active de piața muncii)
contribuire la formularea politicilor de ocupare și de piața muncii
Funcțiile de mai sus vor fi explicate mai jos în detaliu:
1.medierea/plasarea șomerilor
În această clasificare, medierea/plasarea ar cuprinde toate serviciile care au ca obiectiv potrivirea/ corelarea între oferta de forță de muncă (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fie șomere angajate și dorind un alt loc de muncă) și cererea de forță de muncă (locurile de muncă vacante) fără a spori competitivitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, fără a modifica condițiile unui loc de muncă vacant și fără a subvenționa în vreun fel solicitantul pentru a fi angajat sau locul de muncă (angajatorul) –(ultimele trei precizări reprezintă tocmai elementele datorită cărora medierea/plasarea este diferită de măsurile active de piața muncii).
Medierea/plasarea se adresează tuturor categoriilor și grupurilor de clienți (inclusiv persoanelor cu handicap, altor grupuri de clienți dezavantajați sau altor grupuri țintă ale politicii de piața muncii, cetățeni străini care au nevoie de permis de muncă, etc.).
De aceea s-a propus
clasificarea problemei permiselor de muncă ca și o funcție din cadrul medierii/ plasării, atât timp cât calificările persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă nu sunt schimbate sau în cazul în care locul de muncă vacant nu este adaptat sau subvenționat
clasificarea medierii/ plasării persoanelor cu handicap ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât calificările deținute de solicitant nu sunt alterate sau locul de muncă nu este adaptat sau subvenționat.
– Clasificarea oricărei corelări de candidați pentru locuri de ucenici sau pentru poziții de începători ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât se face doar o corelare între cerere și ofertă fără nici o modificare sau subvenționare a vreuneia dintre acestea.
2.Informare și consiliere profesională(Vocational Guidance)
S-a propus utilizarea termenului de informare și consiliere profesională (sau ocupațională sau privind cariera) ca termen general pentru orice informații sau sfaturi privind
alegerea,
pregătirea pentru,
intrarea într-o
progresarea în cadrul,
sau schimbarea unei ocupații, cariere, a locului de muncă sau a ocupării în general
fie acest lucru datorită dorinței individului, fie datorită condițiilor de piața muncii.
Datorită asemănării procedurilor, nu s-a făcut nici o diferență în acordarea acestor servicii pentru adulți sau pentru tineri (care au absolvit o formă de învățământ sau nu) care încearcă să găsească un loc de muncă sau să urmeze o formă de pregătire pentru prima dată după ieșirea din cadrul sistemului educațional.
Ca termen general, informarea și consilierea profesională este alcătuită din două sub-funcții majore, anume
consilierea profesională – vocational counselling
și
informarea profesională – vocational information.
S-a propus ca termenul de consiliere profesională să definească procesul (desfășurat în ambele sensuri) care se bazează pe interacțiunea intensă între consilieri și clienții individuali sau în grupuri (omogene), proces care include o identificare în amănunt a capacității și intereselor clienților, înainte de a fi oferite informațiile care fac parte din cadrul pachetului mai larg de consiliere.
Spre deosebire de consiliere, informarea profesională reprezintă un proces care se desfășoară mai mult într-un singur sens, prin care se oferă informații sau sfaturi fără a evalua în detaliu capacitățile și interesele clienților. Oricum, acest lucru nu se poate face fără a stabili și evalua înainte care sunt nevoile de informații ale grupurilor țintă urmând a se furniza informațiile conform acestor evaluări anterioare. În plus, informarea profesională se limitează mai mult sau mai puțin la furnizarea de informații, pe când consilierea include un volum substanțial de sfaturi.
Serviciile de informare profesională pot fi acordate prin intermediul centrelor de informare și documentare privind cariera, prin împărțirea de publicații (broșuri, reviste, etc), prin discuții de informare, prin educație privind cariera în școli, târguri în domeniul carierei, sau informații difuzate prin radio, televiziune, baze de date, etc.
Informarea și consilierea profesională – în oricare din aceste forme, de informare sau de consiliere – este propusă ca o funcție separată a SPO, deoarece reprezintă de multe ori un serviciu complet. Este oricum parte a serviciilor de mediere/plasare și a serviciilor de implementare a măsurilor active de piața muncii.
3.Programe active de piața muncii
Programele active de piața muncii – ca o funcție SPO – cuprind toate activitățile care au ca obiectiv îmbunătățirea competitivității (!) pe piața muncii a indivizilor sau șansele de recrutare ale întreprinderilor. Chiar dacă obiectivul final al acestor măsuri este de a face participanții să fie în măsură să își găsească un loc de muncă “normal” (adică nesubvenționat) după participarea la astfel de măsuri (sau set de măsuri), aceste programe active nu pot garanta angajarea (ocuparea).
MAPM include
toate tipurile de subvenții acordate angajatorilor pentru a recruta, forma sau de a menține angajate anumite persoane sau grupuri țintă
toate serviciile care facilitează acceptarea unor anumite oferte de locuri vacante, cum ar fi acordarea de sprijin financiar pentru mutarea în altă localitate, etc.
toate serviciile care îmbunătățesc calificările/abilitățile (în cel mai larg sens posibil) solicitanților de locuri de muncă (sau ale persoanelor angajate) adică inclusiv a cunoștințelor, deprinderilor, calităților personale sau sociale, experiență în muncă, etc.
Astfel de activități include toate tipurile de formare și instruire (calificare, recalificare, policalificare, specializare, perfecționare, inițiere, formare continuă, instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, etc.).
Ele includ de asemenea toate tipurile de subvenționare a ocupării, fie în cadrul unei întreprinderi din sectorul privat, fie un program de ocupare în servicii publice (în folosul comunității), fie “Job club”, fie o întreprindere specială subvenționată de tipul “societate de ocupare” sau “fundație de ocupare”, fie un atelier special sau o întreprindere specială pentru persoane cu handicap, sau altele asemănătoare.
Măsurile și programele active de piața muncii sunt de obicei strâns corelate cu serviciile de mediere/plasare și cele de informare și consiliere profesională. Pentru șomeri, astfel de programe și măsuri sunt concepute în cazul în care eforturile de plasare eșuează sau se presupune că vor eșua în lipsa unei alte acțiuni suplimentare (creșterea competitivității persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă sau subvenționarea angajatorului).
Serviciile de informare și consiliere profesională reprezintă parte integrantă a majorității măsurilor active pentru șomeri. Pentru clienții care au un loc de muncă și care doresc să-și schimbe locul de muncă sau calificările, măsurile active se pot limita exclusiv la informare și consiliere profesională, deoarece cei care solicită doar sfaturi întreprind deseori aceste acțiuni de căutarea unui loc de muncă singuri (fără intervenția ulterioară a Serviciului Public de Ocupare, sau cu sprijin limitat la sponsorizarea financiară din partea SPO a anumitor cursuri de formare profesională).
4.Servicii de acordare de sprijin financiar
Serviciile de acordare de sprijin financiar pot fi descrise ca fiind toate activitățile care au legătură cu problema sprijinului financiar pentru șomeri, fie că acest sprijin este conceput de tip asigurare (se acordă tuturor celor care au contribuit la constituirea unui fond special pentru șomaj) fie de tip “după nevoi” (după verificarea veniturilor șomerului). Chiar dacă acest sprijin este foarte asemănător cu cel de ajutor social, anumite beneficii de tipul ajutoarelor sociale nu conțin elemente legate de piața muncii. Chiar dacă și ajutoarele sociale sunt de tipul “după nevoi”, pentru obținerea acestora nu se pun tuturor beneficiarilor lor condiții de a fi “activi” în căutarea unui loc de muncă, sau de a participa la măsuri active. Din acest motiv, al elementelor de piața muncii pe care le conțin, serviciile de acordare de sprijin financiar ne sugerează să le clasificăm ca funcție a SPO.
Serviciile de acordare de sprijin financiar așa cum sunt ele prezentate în clasificarea pe care o propunem ar include toate serviciile de acordare de beneficii care se bazează pe faptul că o persoană, din motive independente de aceasta, este șomeră sau lucrează cu program redus (chomage partiel, Kurzabeit), indiferent dacă aceste beneficii sunt plătite direct șomerului sau sunt plătite acestuia prin intermediul angajatorului.
5.Contribuții la ocupare și formularea de politici pentru piața muncii
Grupul consideră că
monitorizarea situației și tendințelor de pe piața muncii,
cercetarea (și evaluarea) pieței muncii și a rolului și impactul SPO,
și rolul formal asumat în formularea (și revizuirea) politicii de piața muncii
ca o altă funcție SPO.
Chiar dacă această funcție pare a fi mai mult a celor care formulează politicile, este de asemenea o funcție care sprijină SPO prin ea însăși: rezultatele acestei funcții sunt esențiale pentru administrarea serviciilor și pentru cei care furnizează medierea/plasarea, informarea și consilierea profesională, sau serviciilor legate de programe și măsuri active pentru piața muncii.
Această formulare de politici se poate limita la a contribui cu informații la procesul politic.
Furnizarea de informații poate însemna de la simpla colectare și publicare de informații statistice referitoare la operații desfășurate în cadrul SPO, până la cercetări complicate bazate pe o sferă largă de date și informații din diferite surse. Funcția de formulare a politicilor poate include de asemenea – pentru unele servicii de ocupare – un rol oficial în formularea sau revizuirea de legi, norme, metodologii și alte prevederi legale similare.
Formularea de politici este legată de cadrul mai larg al strategiei naționale. Dezvoltarea unor anumite programe sau măsuri la nivel regional, local sau individual (la nivel de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă sau agent economic) -– care pot fi denumite ca fiind “formulare de micropolitici” în cadrul unei strategii (legislative) cadru la nivel național – sunt privite ca fiind parte a procesului de implementare și de aceea reprezintă alte funcții ale SPO.
CAPITOLUL 3
EVOLUȚII PE PIAȚA MUNCII
3.1. EVOLUȚIA SISTEMULUI DE PROTECȚIE SOCIALĂ
În locuri și timpuri diferite, în conjuncturi economice specifice s-a uzat de un anumit gen de politică și măsură anti-șomaj. Fiecare țară se inspiră din experiența trecută și prezentă generală, dar își alege în ultimă instanță căile și mijloacele proprii. România nu poate face altfel, multe din măsurile amintite îi pot constitui sursă de inspirație. În același timp nu trebuie să se uite faptul că șomajul românesc este un șomaj structural. De aceea, odată cu restructurările tehnologice, cu reorientarea unor sectoare și ramuri de activititate cerute de tranziția la economia de piață, trebuie găsite mijloacele necesare pentru a produce mișcări tot atât de profunde în planul structurii de muncă. .Elasticitatea, maleabilitatea, adaptarea din mers trebuie să caracterizeze atât oferta cât și cererea de forță de muncă. Suplețea economiei, îmbinarea unităților mari cu cele mici și mijlocii, câmp larg deschis liberei inițiative, investiții în zone cu maximă productivitate, dezvoltarea sectorului serviciilor de turism, dar mai ales de consum, îmbinarea unor strategii naționale cu altele locale sau regionale spre reconversie și transferabilitate pe de o parte și un învățământ modern bine structurat pe cerințe, profesii și raportata la standardele internaționale, voința de schimbare. În plus oamenii trebuie să conștientizeze faptul că pe parcursul perioadei active locul de muncă poate fi schimbat, cultivarea disciplinei de a economisi și de investi etc. sunt condiții obligatorii de a căror îndeplinire va depinde echilibrul pe piața forței de muncă.
Indemnizația de șomaj constituie doar o soluție temporară, subsidiară și în care se sprijină și visează domeniul socialului și mai puțin pe argument și motivație economică. De aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare își vor pune amprenta faptele de muncă, disciplina riguroasă, fără de care progresul în planul producției, al creșterii economice și deci al gradului de folosire nu se pot realiza.
În cele ce urmează voi prezenta principalele măsuri și politici de protecție socială, axându-mă pe cela care au ca scop ajutarea șomerilor și reconversia lor socială.
Acestea au fost schițate pentru prima dată în România la începutul anilor ’90.Una din lucrările valoroase apărute în acea perioada a fost lucrarea cu titlul “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România”, semnată de T. Postolache. Ea încerca să contureze o opțiune politică general acceptată cu privire la măsurile ce trebuiesc luate pentru a reuși să se instaureze economia de piață în România. Schița strategiei propuse conturează o linie generală în care costurile sociale ale tranziției să fie acoperite în bună măsură, simultan cu apariția lor în așa fel încât, chiar în cursul tranziției și nu ulterior, să se atingă un nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază. (Postolache, T., 1990, pag. 12).
Care sunt resursele economice ale unui asemenea program? Este extrem de instructiv a evoca punctul de vedere ale aceleiași Schițe: “restrângerea acestui obiectiv poate fi realizată prin reducerea ratei acumulării, creșterea eficienței economice și atragerea de capital străin… și împrumuturi în limite raționale în special pentru informatizare și tehnologii de vârf”(Postolache, T., 1990, pag. 12-13)
Se prevedea totodată o relansare imediată a economiei: un ritm mediu anual de creștere a PIB-ului de 3,7-3,8% (era estimat la data publicării lucrării “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață”, aprilie 1990, n. a.). În acele condiții, în funcție de mărimea împrumutului extern contractat, se prevedea ca între 1995 și 2002 consumul populației România să ajungă la indicatorii de bază, la nivel mediu european.
La începutul anului 1990 nu era așteptat un declin semnificativ al economiei, cu excepția celui rezultat din ajustarea unor anumite ramuri și întreprinderi. Spre sfârșitul anului 1990, când declinul începuse să devină evident semnificația lui era încă cu mult subestimată. Când a început să se discute în guvern această problemă, ministrul de stat însărcinat cu economia din acea perioadă a oferit următoarea explicație: scăderea producției este datorată reducerii săptămânii de lucru. În curând lucrurile s-au dovedit a fi mult mai grave.
Despre protecția socială se vorbea de asemenea în termeni destul de vagi în acea perioadă. Problemele sociale cu care urma să se confrunte societatea erau subestimate. Era normal ca accentul să cadă mai mult pe promovarea unor principii generale, ca de exemplu necesitatea formelor active de protecție , atrăgându-se atenția asupra unor pericole de lung termen, înalt stabile și reproductive, apariția uni șomaj cronic de lung termen etc. (Zamfir, C., 1990). Reforma sistemului de protecție socială era văzută în următorii termeni:
a)Sistemul de protecție socială moștenit era considerat a fi suficient de amplu încât să nu aibă nevoie de reconsiderări prea radicale. Sistemul de pensii era înalt comprehensiv, cu o metodologie administrativă relativ bine pusă la punct. O nouă legislație care să propună noi principii și să le corecteze pe cele vechi era programată să se realizeze rapid. Astfel, în “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România” se prevedea ca Proiectul Legii Asigurărilor Sociale va fi depus în septembrie 1990. În planul primului guvern de după alegeri acest proiect de lege era prevăzut să fie înaintat în discuția guvernului în ianuarie 1991.
Protecția muncii se regăsea într-un sistem legislativ relativ bine pus la punct, care avea nevoie de corecții, dar nu de schimbări dramatice. Singurul punct problematic îl constituia problema pensiilor în agricultură, dar problema era considerată a fi mai de grabă o moștenire a vechiului sistem cooperatist și soluționabilă fără mari dificultăți.
Sănătatea și învățământul erau gratuite și ridicat comprehensiv. Problema era mai degrabă a resurselor și a modernizărilor. Alocațiile pentru copii existau. Ceea ce trebuia făcut era ca sistemul să fie generalizata la toate familiile nu numai la cele salarizate de stat și reconsiderate întrucâtva măsurile pe care se fonda. La sfârșitul anului 1990 proiectul de lege cu privire la alocațiile pentru copii era deja elaborat.
b)Dezvoltarea acelor elemente specifice economiei de piață. elementul considerat a fi cel mai important aici era instaurarea unei forme de sprijin pentru noua economie. Deja din mai 1990 se instituise ajutorul de șomaj. Legea ajutorului de șomaj, care crea sistemul de protecție socială a șomerilor a fost adoptată de către Parlament în ianuarie 1991(Legea nr. 1/1991), înainte de apariția propriuzisă a unui șomaj semnificativ: în 1991, rata șomajului a atins 1,8%, saltul semnificativ fiind făcut de abia anul următor: 8,4%.
c)Schimbarea raportului dintre veniturile directe și transferurile sociale în raport cu veniturile primare. Cea mai spectaculoasă schimbare a reprezentat-o eliminarea subvențiilor la produsele de strictă necesitate. Retragerea subvențiilor trebuia însă să fie însoțită pe de o parte de creșterea veniturilor primare, iar pe de altă parte de creșterea transferurilor prin sistemul protecției sociale.
d) În prima perioadă de după revoluție (până în primăvara anului 1991) în sfera politicii sociale, poate și datorită lipsei presiunii, pentru dezvoltarea propriu-zisă a sistemului de protecție socială, a predominat preocuparea pentru promovarea unor noi reglementări în relațiile de muncă. Într-un interval de câteva luni a fost promovat un pachet de legi referitor la acest domeniu: Legea șomajului, Legea sindicatelor, Legea contractelor colective de muncă, hotărâri guvernamentale cu privire la salarizarea în instituțiile bugetare și în întreprinderile economice proprietate de stat.
Referitor la atenuarea fenomenului șomajului s-au adus îmbunătățiri Legii nr. 1/1991, privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională. S-a prelungit astfel durata acordării ajutorului de șomaj de la 180 la 270 de zile. Ca urmare a acestei prelungiri s-a mărit cota de participare a agenților economici la crearea fondului de șomaj de la 4 la 5% din salariul brut al angajaților. În plus, pentru persoanele cărora le-a expirat perioada de acordare a ajutorului de șomaj s-a legiferat acordarea unei alocații de sprijin de cel mult 18 luni, cu posibilitatea calificării sau recalificării. Aceste persoane sunt permanent sprijinite să se încadreze în muncă; este vorba de Legea nr. 86/1992, care a modificat și completat Legea nr. 1/1991. Pe de altă parte, au fost elaborate și s-a aplicat legea privind angajarea în muncă a absolvenților superior, liceal și postliceal , promoția 1991-1992, prin care au fost stimulați agenții economici care încadrează acești absolvenți, acordându-se acestora din fondul de șomaj lunar 70%, respectiv 60% din salariul minim brut indexat pe țară pe o perioadă de 9 luni( Legea nr. 97/1992).
Tot ca măsuri și politici anti-șomaj putem aminti cele trei programe de bază ce s-au desfășurat în 1992, în cadrul Departamentului forței de muncă și șomajului:
1) Programul privind reorientarea forței de muncă disponibile în raport cu cerințele agenților economici din sectorul privat
2) Programul privind perfecționarea pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de personal
3) programul privind sistemul de indicatori, de diagnoză și prognoza resurselor de muncă
În perioada următoare(anul 1992) au avut loc următoarele acțiuni:
Au fost analizate împreună cu ministerele și departamentele economice disponibilizările de personal prezentate în programul de restructurare și au fost elaborate studii privind posibilitățile de redistribuire și recalificare a acestui personal, în vederea reintegrării profesionale.
A fost elaborat un program de recalificare a șomerilor care a asigurat într-o măsură satisfăcătoare preluarea în cursuri de recalificare a numărului sporit de șomeri din semestrul al doilea al anului 1992 și din anul 1993
S-a realizat dezvoltarea rețelei de centre de pregătire a șomerilor prin organizarea de centre-pilot împreună cu Banca Mondială și cu Germania, Italia, Israel
Au fost elaborate planuri de învățământ și programe analitice ale cursurilor de recalificare a șomerilor, și s-a adaptat la condițiile României un program de pregătire a micilor întreprinzători obținut din S.U.A., pentru instruirea viitorilor întreprinzători
S-au organizat în cursul anului 1992 2 oficii de muncă pilot la Pitești și în sectorul 1 al municipiului București, cu sprijinul Employment Service din Anglia, precum și unul la Brașov, cu Oficiul Federal al Muncii din Nurnberg – Germania care a cuprins următoarele activități: proiectarea sistemului informațional și informatic privind activitățile de șomaj, piața muncii, fondul de șomaj, medierea muncii, elaborarea proiectelor de amenajare a oficiilor forței de muncă și executarea lu crărilor de construcție și dotare; școlarizarea întregului personal al oficiilor forței de muncă; elaborarea modelului de creștere a autonomiei financiare pentru oficiile forței de muncă în scopul cointeresării acestora în urmărirea gradului de ocupare a forței de muncă din județ.
După 1993, s-au luat de către autorități măsuri legislatative în domeniul protecției sociale a șomerilor. În afară de modificările și republicările aduse Legii 1/1991 prin Legea nr. 87/1992 a fost emisă Ordonanța nr. 32/1994 privind încadrarea în muncă a absolvenților instituțiilor de învățământ (ca și completare a Legii 87/1992). Potrivit acestei ordonanțe agenții economici cu capital de stat sau privat, precum și instituțiile publice care încadrează absolvenți cu contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, primesc pentru fiecare absolvent, astfel angajat, pe o perioadă de 9 luni de la angajare, o sumă reprezentând 70% din salariul lunar minim brut pe țară, indexat, pentru persoanele cu studii superioare, și respectiv 60% pentru celelalte categorii de absolvenți.
În 1995 a demarat proiectul “ Informare și consiliere privind cariera”, care este o subcomponentă a proiectului MMSS “ Ocupare și protecție socială”. Acesta este un proiect cu o durată de cinci ani, aflat acum în faza finală și care implică specialiști din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul educației și Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului.
A rezultat o rețea de centre de informare și consiliere în cariera la nivelul întregii țări, care cuprinde 500 de unități școlare, 227 de agenții pentru ocuparea forței de muncă locale și 47 de centre de informare pentru tineret.
Aceste cursuri sunt organizate, fie la cererea angajatorilor cu care ANOFM are convenții de angajare a 100% dintre șomerii absolvenți, fie organizate în întâmpinarea pieței muncii, cu convenție de angajare a 60% dintre absolvenți.
Începând cu anul 1997, urmare a concedierilor colective ce au survenit din cauza restructurărilor, privatizărilor și lichidării unor întreprinderi, au apărut o serie de Ordonanțe care veneau în sprijinul persoanelor disponibilizate. Complexitatea problemelor apărute pe piața muncii în noul context socio-economic, a dus la apariția unei noi forme de organizare a Oficiului pentru Șomaj care a devenit prin Legea nr.145/1998 Agentia Nationala pentru Ocupare și Formare Profesională. Ca urmare a modificării Legii nr. 145/ 1998, prin Ordonanța nr. 294/20001, aceasta instituție se numește astăzi Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Prin Hotărârea de Guvern nr. 4/1999 a fost aprobat Statutul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, modificat și completat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2001.
Privatizarea întreprinderilor și restructurarea lor presupun eliberări masive de personal. Pentru a preveni efectele negative ce urmează acestor acțiuni Guvernul României a elaborat Ordonanța de Urgență nr. 9/1997, cu privire la unele măsuri de protecție, pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare.
În capitolul II al Ordonanței mai sus menționate se stabilesc măsurile active de protecție. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Direcția generală a Protecției Sociale au obligația de a acorda servicii de preconcediere, asistarea societăților comerciale și a regiilor autonome la elaborarea programelor de reconversie profesională, precum și în pregătirea și orientarea individuală a salariaților.
Pe baza aceleiași ordonanțe s-a constituit Comitetul Național de Coordonarea a măsurilor active de combatere a șomajului, organism tripartit a cărui componență a fost aprobată de guvern la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. În fiecare județ s-a constituit un astfel de comitet. La nivelul Ministerului Muncii și al Protecției Sociale s-au creat grupuri de intervenție rapidă care colaborează cu conducerea societăților comerciale, organizațiilor sindicale și patronale precum și cu alte organizații care pot contribui la realizarea măsurilor active.
Suma totală de bani acordată cu titlul de plată compensatorie se stabilește pentru fiecare persoană cu o vechime de cel puțin 6 luni. Cuantumul acestei sume este de 6,9 12 salarii medii nete pe economie, în funcție de vechimea în muncă. Suma de bani acordată poate fi majorată cu cel mult 3 salarii medii nete pe economie , în cazul în care beneficiarul are domiciliul într-o zonă geografică cu un nivel al ratei șomajului de cel puțin 12%.
Programul de guvernare al actualului guvern prevede o serie de măsuri privind politica socială. Obiectivele guvernului în domeniul șomajului sunt de ordin profilactic și indemnitar. Ele vizează:
păstrarea numărului de șomeri în limite suportabile, care să nu producă disfuncționalități sociale, urmărind stabilizarea numărului șomerilor, corelat cu evoluția restructurării la un procent de 5% la sfârșitul mandatului
Crearea unui sistem care să faciliteze angajarea șomerilor și a celor aflați în pericol iminent de a-și pierde locul de muncă prin:
suportarea din fondul de șomaj a unei părți din salariul angajaților șomeri pe o perioadă de 1-2 ani. Această măsură se va aplica cu precădere tinerilor absolvenți și celor care au urmat cursuri de reconversie profesională, calificându-se în meserii căutate pe piața forței de muncă
acordarea de facilități bănești pentru finanțarea agenților economici care participă la reconversia socială a șomerilor
asigurarea unei compensații bănești pentru pierderea fortuită fără vina salariatului a serviciului, care să asigure un venit suficient traiului decent
Programul de guvernare cuprinde totodată măsuri pentru reducerea șomajului și facilitarea angajării prin:
a)defiscalizarea costului forței de muncă prin reducerea contribuției la asigurările sociale și fondul de șomaj
b)subvenționarea salariilor din fondul de plată a salariaților proveniți din rândul șomerilor și a beneficiarilor de ajutorul de integrare profesională
c)mărirea perioadei de subvenționare până la 12-18 luni
d)mărirea părții subvențiilor din salariu la nivelul salariului mediu pe economie cu asumarea de către angajator a obligației de a garanta stabilitatea în muncă a persoanelor în cauză, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; se va acorda prioritate absolvenților de învățământ și persoanelor care au urmat cursuri de reconversie profesională
e)instituționalizarea unei agenții naționale de plasare a forței de muncă cu o componență tripartită
f)aplicarea unei politici de încadrare a salariaților pe fracțiuni de norme
În anul 2001, în domeniul ocupării forței de muncă și protecției șomerilor au fost realizate următoarele acțiuni:
Elaborarea politicii privind ocuparea forței de muncă în concordanță cu orientările UE; în acest sens s-a elaborat proiectul de Lege privind Sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă care a fost transmis Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență;
a fost elaborat Proiectul de Lege privind egalitatea de șanse între femei si bărbați Proiectul noului Cod al Muncii se află în curs de elaborare;
S-a propus completarea Legii nr.132/1999 in sensul de a atribui Consiliului National de Formare Profesională a Adulților responsabilități ce decurg din prevederile Ordonanței Guvernului nr.129/2000;
Legea nr.312/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective – publicată în Monitorul Oficial al României nr.365/6.07.2001;
Construirea bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj astfel încât să reflecte încurajarea politicii de măsuri active; în acest sens s-a realizat Bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj și a fost aprobat în mai 2001;
Dezvoltarea capacității Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de a implementa /subcontracta servicii pentru realizarea măsurilor active. În realizarea obiectivului propus, a avut loc o creștere a ponderii măsurilor active în detrimentul celor pasive, de la 2% la 13,4%;
Începând cu anul 2002, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a promovat un nou act normativ în domeniul ocupării forței de muncă și a protecției șomerilor – Legea 76/2002, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Această lege conține prevederi exprese de stimulare a angajatorilor pentru realizarea lucrărilor și activităților publice de interes comunitar, stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor aparținând unor categorii defavorizate.(vezi Anexa 1).
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va elabora standardele ocupaționale în regim armonizat cu cele europene. De asemenea, Începând cu anul școlar 2001 – 2002 s-a trecut la optimizarea planului de învățământ împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, în scopul reglării raportului dintre cerere și oferta pe piața muncii.
Se încearcă identificarea unui pachet de măsuri și acțiuni care să conducă la orientarea și recalificarea forței de muncă disponibilizate spre structuri, meserii și ocupații cerute pe piața muncii.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale participă cu un reprezentant în consiliul de administrație al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesionale și Tehnic. Centrul derulează Programul de combatere a marginalizării și excluderii sociale și profesionale a tinerilor care au abandonat învățământul obligatoriu și nu au dobândit competențe minime necesare ocupării unui loc de muncă (A doua șansă – Educația 2000). Prin Hotărârea de Guvern nr. 430/25 aprilie 2001 s-a aprobat strategia Guvernului României de Îmbunătățire a Situației Romilor. Concepută pe o perioadă de zece ani (2001 – 2010), cu un plan de măsuri pe termen mediu de patru ani (2001 – 2004), Strategia se va aplica pe arii sectoriale de responsabilitate, cu sarcini precise stabilite pe instituții. De altfel, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ANOFM și Ministerul Educației și Cercetării colaborează pentru realizarea unui program anual de sprijinire a tinerilor absolvenți în vederea angajării și monitorizarea evoluției profesionale a tinerilor romi cu studii superioare.
S-a încheiat un nou protocol privind colaborarea dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului și Sportului și ANOFM în vederea continuării activității în cadrul proiectului “Informare și consiliere privind cariera”.
3.2. MĂSURI ACTIVE PENTRU PIAȚA MUNCII APLICATE ÎN ROMÂNIA
Măsurile active sunt principalele măsuri care au ca efect diminuarea șomajului. Aceste măsuri sau politici active (anti-șomaj) au efecte pe termen scurt, mediu și lung. O măsură activă are ca și efect creșterea ocupării forței de muncă fie prin crearea de noi locuri de muncă fie prin facilitarea accesului la locuri de muncă vacante.
Cele mai importante măsuri active aplicate de autorități au fost:
Asociații antreprenoriale ale șomerilor
Obiectivele pe termen scurt ale acestei măsuri se concretizează în oferirea de posibilități de a lucra pe cont propriu pentru potențialii șomeri, iar pe termen lung se concretizează în crearea de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat.
Job Club
Această măsură activă nu are rezultate spectaculoase în ceea ce privește ocuparea masivă a forței de muncă într-un timp foarte scurt , dar acționează acolo unde există un mare minus în atitudinea celor care caută locuri de muncă și anume în mobilitatea lor pe piața muncii.
Crearea unui Job Club asigură facilitatea accesului la locuri de muncă și reducerea șomajului de lungă durată, pe termen scurt sprijină pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă.
Incubatorul de afaceri
Ca și obiective pe termen lung se pot aminti sprijinirea persoanelor care doresc să dezvolte mici afaceri pentru crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat , iar pe termen scurt se concretizează în crearea de noi locuri de muncă.
Medierea muncii
Nu are drept scop crearea de locuri de muncă, ci facilitarea accesului la locurile de muncă existente. De asemenea medierea muncii își propune sprijinirea agenților economici în recutarea sau satisfacerea cerințelor cantitative sau calitative de personal.
Medierea muncii mai are ca și scop facilitarea accesului la locurile de muncă și reducerea șomajului, precum și corelarea cererii cu oferta de muncă (în cadrul Direcțiilor Generale de Muncă și Protecție socială există Biroul de mediere a muncii care ține o evidență a locurilor de muncă vacante, oferind informații solicitanți lor).
Pregătire profesională în meseriile cerute pe piața muncii
Pregătirea profesională este o măsură clasică de combatere a șomajului. Pentru a veni în sprijinul persoanelor neîncadrate în muncă sau a celor care doresc o recalificare și în special a șomerilor se organizează cursuri de recalificare. Cursurile organizate pentru șomeri sunt gratuite, la terminarea cursului beneficiind în marea majoritate de un loc de muncă.
Servicii pentru comunitate
Programele generate de comunități pentru ocuparea forței de muncă se desfășoară de mulți ani în Occident. obiectivele unor astfel de măsuri se concretizează în dezvoltarea simțului de apartenență la o comunitate, iar pe termen scurt se referă la crearea de servicii și facilități pentru comunitate, asigurarea de locuri de muncă pentru anumite grupuri cum ar fii: tinerii, femeile, persoanele de peste 50 de ani.
Subvenții pentru locuri de muncă create pentru șomeri de către patroni
În perioada în care salariatul este subvenționat, foștii șomeri acumulează experiență de muncă iar patronii își asumă responsabilitatea calificării, recalificării profesionale a acestora.
Obiectivele pe termen lung sunt stimularea patronilor de a angaja categorii defavorizate de șomeri, crearea de locuri de muncă, iar pe termen scurt se concretizează în facilitarea accesului la locuri de muncă pentru categorii defavorizate de șomeri.
Servicii de intervenții în caz de eliberări masive de personal
Dispecerat pentru locuri de muncă temporare
Obiectivele pe termen lung ale acestei măsuri active sunt: stimularea mobilității forței de muncă pentru acceptarea de locuri de muncă temporare și ocazionale, încurajarea creerii de locuri de muncă temporare și ocazionale, facilitarea accesului la locuri de muncă temporare în funcție de cerințele pieții.
Târg de locuri de muncă
Prin intermediul acestei măsuri active se oferă posibilitatea celor care solicită și care oferă forță de muncă de a se întâlni în mod direct și de a-și prezenta oferta. această metodă oferă avantaj patronilor și celor aflați în căutare de locuri de muncă, de a avea discuții preliminare, înaintea interviului propriu-zis.
Asistența pentru micii întreprinzători
Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este printre sursele cele mai dinamice de creare de locuri de muncă. Serviciile dedicate dezvoltării acestui sector pot contribui în mod substanțial la echilibrarea balanței cerere-ofertă de forță de muncă. aceste servicii se concretizează în:
a)consultanță în afaceri;
b)instruire antreprenorială;
c)acordarea de credite cu dobândă bonificată
Conform Legii nr. 1/1992 prin Direcția Generală a Muncii și Protecției Sociale se acordă credite în condiții avantajoase cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii în scopul creerii de noi locuri de muncă, în special pentru șomeri. Pentru ca o întreprindere să poată beneficia de acest credit trebuie să angajeze minimum 50% din personal din rândul șomerilor.
Facilitarea tranziției din școală pe piața forței de muncă
Dezvoltarea spiritului antreprenorial la tineri este o preocupare cu tradiție în sistemele occidentale de învățământ. Obiectivele unei asemenea măsuri active pe termen lung sunt: prevenirea șomajului în rândul tinerilor, iar pe termen scurt are ca și efect dezvoltarea încă din școală la viitoarea forță de muncă a spiritului antreprenorial.
Informare și documentare pentru piața muncii
Desele schimbări care au loc pe piața muncii într-o economie de piață conduc la necesitatea de a cunoaște, de a actualiza informațiile de care au nevoie atât ofertanții cât și solicitanții de forță de muncă.
Pentru realizarea acestor măsuri active sunt necesare resurse concretizate în spații, echipamente, personal calificat și posibilități financiare.
3.3. EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI SOCIALI
Ocuparea forței de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate ale tranziției. Principala tendință care se manifestă în ultimii 11 ani în ceea ce privește volumul ocupării forței de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de evoluțiile demografice – cu o mai mică influență, deocamdată, reducerea drastică a natalității și a sporului natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de capacitatea redusă de absorbție a economiei.
Ca urmare, în perioada 1990-2000, populația civilă ocupată s-a redus cu 2.200.000 persoane, iar numărul de salariați cu aproximativ 3500 mii persoane. În același interval, rata brută de ocupare a populației totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în vârstă de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%.
Tendințele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populației, ca și diminuarea ratei populației ocupate au condus la modificări importante în ceea ce privește raportul de dependență economică, observabil în creșterea numărului persoanelor dependente de populația care contribuie la asigurările sociale și constituirea resurselor statului.
În România, în anul 2000, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de activitate feminină (57,5% față de 46,5%)aceasta din urmă situându-se, însă, la nivelul celei atinse de țările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economico-socială.
Indicatori ai potențialului de muncă din România, în perioada 1990-2000 Tabelul 3.1
Sursă: Anuarul 2001,Institulul Național de Statistică
În contextul evoluțiilor de pe piața forței de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o serie de deplasări structurale. În prezent, structura populației civile ocupate, pe sectoare ale economiei este anacronică, riscantă (vezi Tabel 3.2), reflectând concomitent:
· procesul de dezindustrializare și reagrarizare a ocupării;
· capacitatea modestă a sectorului servicii de a absorbi și reține o parte importantă a populației disponibilizate din industrie (deși acest sector pare să înregistreze, în general, o evoluție ascendentă, în cifre absolute, ocuparea în cadrul său se reduce);
· riscul pseudoterțializării ocupării, cu efecte negative asupra unui trai decent și/sau asupra polarizării activităților speculative.
Aceste tendințe exercită o puternică influență asupra sistemului de calificări, asupra posibilității de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relației dintre cererea de forță de muncă și oferta sistemului de educație și formare profesională.
La nivelul sectorului primar (agricultură,silvicultură,economia vânatului) populația activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1990, crescând la 3.320.000 de persoane în anul 1996 și atingând valoarea de de 3.570.000
în anul 2000.Numărul persoanelor angajate în sectorul secundar (industrie și construcții)
a cunoscut în perioada 1990-2000 un fenomen de scădere acccentuată, dela 4.711.000 în anul 1990, la 3.193.00 în anul 1996 respectiv 2.708.000 în anul 2000.
Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are mai multe explicații între care: pierderea piețelor tradiționale de desfacere pentru produsele românești, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piață care are la bază rentabilitatea economică, creșterea masivă a prețurilor la utilități și respectiv incapacitatea fostelor întreprinderi industriale de a produce în condițiile de calitate și de preț cerute de piață, rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de stat și regiile cu pierderi:minerit etc.
Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de activitate , România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare și în creștere a populației active din sectorul primar și cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În condițiile în care competitivitatea în sectorul industriei este greu de dobândit datorită costurilor mari pe care le implică, șansa economiei românești ar fi dezvoltarea acentuată a sectorului serviicilor pentru a compensa scăderea valoriii produsului intern brut datorită scăderii dimensiunii sectorului industriei și construcțiilor.
Tabelul 3.2.
Structura populației civile ocupate în România, pe sectoare economice, în perioada 1990-2000
ursă : Anuarul 2001, Institutul Național de Statistică
În funcție de forma de proprietate, se constată o evoluție importantă a sectorului privat de la 27,1% în 1990 la 75% 1999 (în cifre absolute de la 2936,9 mii persoane la 6475 mii). Ponderea populației ocupate în sectorul privat crește atât în agricultură (în 2000 aceasta deținea peste 98%), cât și în industrie și servicii.
În ceea ce privește structura populației ocupate după criteriul statutului profesional, principalele schimbări se referă la:
reducerea ponderii salariaților în cadrul populației civile ocupate (de la 75,1% în 1990 la 53,5% în 2000);
sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 1994 și 21% în 2000) și a lucrătorilor familiali neremunerați, categorie din care face parte și populația care lucrează în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiași ani de referință);
menținerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor.
Legat de structura populației active după sexe,există mai multe ramuri ale economiei naționale în care populația activă este majoritar feminină .Cele mai importante dintre aceste sunt: sănătate și asistență socială (77,7%),învățământ (67,45%), activitate hotelieră și de alimentație publică (63%), comerț(51%).
În anul 2000, distribuția populației ocupate pe grupe de ocupatii era structurată, în principal, pe următoarele categorii:
conducători și funcționari superiori din administrația publică și din unitățile
economico-sociale – 2,1%
specialiști cu ocupații intelectuale sau științifice – 6,4%
tehnicieni, maiștri și asimilați – 8,1%
funcționari administrativi – 3,9%
lucrători operativi în servicii, comerț și asimilați – 6,8%
agricultori și lucrători calificati în agricultură, silvicultură și pescuit – 39,7%
muncitori / meseriași – 16,5%
alte categorii de ocupații – 16, 5%
Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:
pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%
pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%
pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%
pentru grupa de vârstă 50-64 de ani:57,8%
pentru grupa de vârstă 65 de ani și peste: 35,7%
Structura populației ocupate în funcție de statutul educațional relevă faptul că unei ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior, situație care permite aprecierea că forța de muncă din România dispune de o pregătire de nivel ridicat. Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire corespunde persoanelor din grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) și 35-49 ani (77%).
Reducerea volumului ocupării forței de muncă este acompaniată de apariția și extinderea șomajului. Numărul șomerilor înregistrați crește semnificativ în 1992, odată cu transformările implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piață.
Fenomenul își continuă curba ascendentă până în 1996, când se reduce semnificativ, după care își reia tendința crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 1999 ca urmare a accelerării procesului de privatizare, restructurare și lichidare a unor întreprinderi, rata șomajului atingând un maxim al perioadei post-decembristede, 11,8%. În ultimii 2 ani, datorită unei oarecare macrostabilizări economice și datorită creșterii economice precum și politicilor sociale aplicate șomajul își schimbă evoluția, trecând la o curbă descendentă astfel că la sfârșitul anului 2001 numărul șomerilor înregistrați era de 826.932 persoane, reprezentând o rată de 8,6%;
Tabelul 3.3
Evoluția șomajului în perioada 1991-2001
Sursa: Anuarul 2001,Institutul Național de Statistică; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2001
Figura .3.1
Distribuția șomerilor pe niveluri de instruire și formare reflectă o concentrare mare a fenomenului în categoria persoanelor care au absolvit învățământul liceal, precum și cel profesional și de ucenici; urmează, în ordine, absolvenții învățământului gimnazial, primar și cei fără școală absolvită. Numărul șomerilor cu pregătire universitară este redus, atât pe total, cât și pe sexe. Distribuția se păstrează, în general, pe întreaga perioadă 1991-2001.
Figura 3.2
La nivelul anului 2000, structura populației de șomeri după nivelul de pregătire a fost următoarea: șomeri cu studii superioare – 3,7%, șomeri cu studii postliceale și tehnice de maiștri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, școală profesională și de ucenici – 29,7%, gimnaziu – 17,9%, școală primară – 3,8% și fără școală absolvită – 1,3%. Proporțiile respective se mențin, în general, și în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani.
De altfel, trebuie menționat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă femeile și cei rezidenți în mediul urban reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în fața riscului de șomaj. În mod constant, rata șomajului corespunzătoare grupurilor menționate a fost de aproximativ 3 ori mai mare decât rata medie.
Modul de distribuție a ratei șomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2000, reflectă aceeași situație: ponderea mult mai ridicată a șomajului în rândul tinerilor și reducerea acesteia pe măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă .
La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2000, peste 80% dintre șomerii intrați pentru prima dată pe piața muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situația nu este specifică numai anului menționat, ci este o continuare a tendințelor înregistrate și în anii anteriori. Această stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficiențe de comunicare și transparență între cererea de forță de muncă și oferta de calificări a sistemului de educație și formare, că școala încă „produce șomeri”. În același timp, dificultățile de identificare a nevoilor viitoare de forță de muncă, de calificări, generată de o anumită lipsă de coerență a strategiei de dezvoltare a economiei constituie una dintre explicațiile situațiilor menționate.
Durata medie a șomajului, în 2000, înregistrează o scădere față de anii precedenți, fiind de 16,0 luni, față de 17,8 luni în 1996, cu diferențe importante pe grupe de vârstă: 12,5 luni pentru șomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7 luni pentru șomerii de 35-49 ani și 20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani și peste. Riscul cel mai mare pentru șomajul de lungă durată îl prezintă, așadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în general, mai greu acceptate de angajatori și mai puțin deschise spre diferite forme de recalificare și reconversie, care, eventual, le-ar facilita reinserția profesională.
Persoanele care se aflau în șomaj de peste un an în 2000 reprezentau 44,3% din total, în scădere cu 7 puncte procentuale față de anii 1996-1997, dar în creștere cu 2,4 puncte procentuale față de anul 1998. O proporție importantă dintre acestea sunt persoane descurajate, care au renunțat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în același timp, faptul că aproximativ 50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat să mai caute de lucru erau tineri în vârstă de 15-24 ani (51% bărbați și respectiv 49,5% femei), mai mult cu 7 puncte procentuale față de anul 1997.
După cum am mai amintit, șomerii, inclusiv absolvenții diferitelor niveluri de educație și formare profesională inițială care nu au fost niciodată încadrați în muncă, beneficiază de o serie de măsuri de protecție socială, atât pasive, cât și active.
În ceea ce privește beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecție socială destinată absolvenților care nu au găsit un loc de muncă), în absența unor date concrete privind numărul lor, total și pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoții de absolvenți, pot fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere că numărul absolvenților învățământului profesional și de ucenici, liceal, postliceal și superior a fost în 2000 de aproape 360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare profesională de 106 mii (la 31 martie 2001), ponderea tinerilor care beneficiază de această formă de protecție, cu alte cuvinte a celor care alimentează fenomenul șomajului în anul respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se menține relativ constantă în ultimii ani. (Calculul s-a făcut prin raportarea numărului beneficiarilor ajutorului de integrare profesională la 31 martie 2001 la absolvenții anului școlar 1999-2000, deoarece aceștia din urmă pot beneficia de forma respectivă de protecție începând cu lunile septembrie-octombrie 2000, după susținerea și celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În anul 2000, cei mai mulți dintre aceștia provin din învățământul profesional și de ucenici, fiind urmați de absolvenții învățământului liceal și postliceal; tinerii care finalizează învățământul superior reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu alte cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenții anului școlar/universitar 1999/2000, au realizat o inserție profesională reușită ceva mai mult de două treimi din total.
Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un județ la altul, atât datorită diferențelor în ceea ce privește numărul populației școlare și al absolvenților diferitelor niveluri de învățământ, în plan local, cât și indicatorilor specifici ai dezvoltării economice, capacității diferite de absorbție a forței de muncă tinere de care dispune economia județului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre județele cu cel mai mare număr de șomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională – între 3600 și peste 5000 de absolvenți care au intrat direct din școală în șomaj – se numără Iași, Botoșani, Suceava, Vaslui, Prahova, Galați, Brașov, Dolj, Bacău și Municipiul București. La polul opus, în funcție de același criteriu, se situează județele: Ilfov, Satu Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureș, Tulcea, Arad, Sălaj, Ialomița, Călărași și Timiș, cu mai puțin de 1500 de șomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională.
Șomerii adulți, dar și tinerii absolvenți ai diferitelor niveluri de învățământ care intră direct în șomaj pot beneficia – așa cum s-a mai amintit – și de o serie de măsuri active de ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare și perfecționare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcțiilor Generale de Muncă și Agențiilor de Ocupare a Forței de Muncă, absolvenții șomeri au posibilitatea să fie angajați prin subvenționarea unui cuantum din salariu din Fondul de șomaj. De această măsură de ocupare beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul Muncii, în anul 2000, numărul absolvenților angajați în aceste condiții a fost de aproape 20 de mii (față de peste 350 de mii de absolvenți ai diferitelor niveluri de învățământ, în același an), din care mai mult de jumătate finalizaseră învățământul superior. Mulți angajatori, în condițiile în care semnele de revigorare a economiei întârzie să se manifeste sau sunt prea timide, nu-și permit angajarea tinerilor absolvenți, indiferent de facilitățile pe care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că nu pot să formuleze cererea pentru angajarea de personal dintre absolvenți, deoarece au dificultăți în prognozarea propriilor nevoi de forță de muncă, în condițiile instabilității economice și a mediului de afaceri. Rezerva agenților economici privind angajarea absolvenților provine și din faptul că, în unele situații – mai multe sau mai puține, generale sau locale – subvențiile salariale le parvin cu întârziere.
Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important în stimularea angajabilității – cursurile de calificare, recalificare și perfecționare – nu are impactul scontat, eficiența acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul I al anului 2000, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite cursuri organizate de către Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă (din care peste 4 mii erau șomeri) numai 782 persoane au reușit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă 6,3%.
Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecție socială și o adaptare a acestuia la condițiile efective de pe piața muncii.
3.4.IMPLICAREA SOCIETĂȚII CIVILE ÎN MANAGEMENTUL PIEȚEI MUNCII
În ultimii 10 ani, alături de autorități s-au implicat în efortul de asigurare a unui sistem de protecței socială eficient și a unui grad de ocupare al forței de muncă cât mai ridicat și o serie de reprezentanți ai societății civile,fundații,organizații non-guvernamen tale(ONG-uri).Unele dintre acestea au beneficiat de finanțare internațională pentru proiectele lor.
3.4.1.PROGRAMUL PAEM
Program de măsuri active pentru combaterea șomajului
Proiect finanțat din fondul Phare
Data de început: 1 ianuarie 1994
Data de sfârșit: 31 decembrie 1997
Buget total: 10.045.853 ECU
Proiect administrat de FIMAN (Fundația Internațională de Management)
Obiectivele PAEM au fost:
Inițierea și sprijinirea dezvoltării a 60 PAEM-uri locale proiectate și implementate de instituții locale.
Sprijinirea dezvoltării instituționale a actorilor locali pentru proiectarea și implementarea de noi programe de măsuri active pentru combaterea șomajului.
Metodologia PAEM
Programul PAEM s-a bazat pe o abordare descentralizată în procesul de implementare. Pentru ca aceasta să funcționeze au fost create următoarele organisme și instituții:
Consiliul Consultativ PAEM (CC) cu rol în definirea strategiei programului. În acest organism sunt reprezentate următoarele instituții: Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Consiliul pentru Coordonare, Strategie și Reformă Economică, Agenția Română de Restructurare, Confederațiile Sindicale Naționale ALFA, CNSLR Frătia și BNS, Uniunea Națională a Patronatului din România, Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Federația Municipiilor din România, Asociația Consiliilor Locale din România.
Echipa de Coordonare PAEM (EC) din FIMAN, care a condus și a monitorizat proiectul.
Consorțiile Locale (CL) cu structura tripartită, având personalitate juridică (asociații/fundații); sunt cele care au realizat propunerea de PAEM local, pornind de la nevoile și resursele identificate la nivel local, și au monitorizat proiectul la nivelul local.
Agentul de Dezvoltare Locală (ADL) a fost un consultant individual sau o firmă de consultanță care a asistat CL pentru realizarea propunerii PAEM și pentru implementarea proiectului pe perioada primelor doua luni. Unitățile de Implementare Locală (UIL) care, în urma unui concurs de oferte și în baza unui contract cu CL (asociația/fundația), au implementat măsurile active.
Instituțiile menționate mai sus au format partenerii de lucru din cadrul PAEM:
53 de Consorții Locale cu personalitate juridică constituite în 53 de localități (41 de judete);
1300 persoane membre în Consorțiile Locale;
185 Unități de Implementare Locală (oficii de muncă și somaj, centre de calificare, organizații nonguvernamentale, societăți comerciale cu capital de stat sau privat);
43 firme de consultanță care au oferit asistență tehnică pentru realizarea proiectelor PAEM și pentru primele două luni de implementare a măsurilor active;
6 institute de instruire contractate pentru instruirea actorilor locali (ADL, membri UIL, membri CL), pentru a căpăta experiență în derularea de măsuri active.
Derularea programului
Programul a inclus două faze:
Faza 1 (pilot) în care au fost dezvoltate și finanțate 19 programe locale, fiecare cu un buget estimativ de maximum 50.000 de ECU din fonduri Phare (la aceasta se adaugă contribuția locală). La 30 aprilie 1997, 16 programe încheiaseră procesul de implementare. Proiectele sunt susținute în continuare din fonduri locale. Din faza pilot, șapte programe au continuat să dezvolte o propunere nouă care a obținut o finanțare Phare pentru faza a doua.
Faza 2 (de masă) în care au fost dezvoltate 60 de propuneri, din acestea fiind selecționate pentru finanțare 41 de propuneri. În această fază, bugetul maxim din fonduri Phare era de 127.500 de ECU, la aceasta adăugându-se contribuția locală.
Măsuri active
În cele 60 de programe locale operaționale au fost dezvoltate 182 măsuri active, fiecare program local implementând între 2 și 7 măsuri active. Tipurile de măsuri active includ: informare și documentare, medierea muncii, consiliere și îndrumare profesională, job club, calificare profesională, consultanță pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor, cursuri de dezvoltare antreprenorială, servicii comunitare, lucrări publice; incubatoare de afaceri,subvenționarea locurilor de muncă, fonduri de sprijin pentru crearea de locuri de muncă.
Pe lângă măsurile active clasice, în 6 localități au fost inițiate măsuri alternative de combatere a șomajului care urmăreau soluționarea problemelor unor grupuri-țintă specifice:
centre de reconversie a personalului din întreprinderi aflate în proces de restructurare;
servicii de ocupare pentru grupuri dezavantajate; agenții pentru forță de muncă temporară.
Contributia PAEM la dezvoltarea resurselor umane
Principala valoare adăugată de proiectul PAEM consta în dezvoltarea resurselor umane, realizată prin:
1.Instruire:
300 membri CL au fost instruiți pe probleme de dezvoltare locală și managementul de proiecte;
60 ADL au fost instruiți în dezvoltarea de proiect;
125 membri UIL au fost instruiți pentru:
servicii de ocupare pe piața muncii;
promovarea și dezvoltarea afacerilor;
formare de formatori;
45 persoane CL au fost instruite în relații cu mass-media;
2.Vizite de lucru și schimburi de experiență
Vizite de studiu în țări ale UE
Vizite de studiu în România
Schimburi de experiență între unități de implementare cu același specific
Asigurarea de documentație și materiale de lucru
Asistență tehnică pentru probleme specifice
Rezultatele obținute de PAEM-urile locale
Până la 30 aprilie 1997, toate cele 60 de PAEM-uri locale au devenit operaționale și au înregistrat următoarele rezultate:
Persoane informate prin Centrele de Informare si Documentare-30000
șomeri mediați în centrele de mediere-18000
Persoane plasate în muncă-10000
Locuri de muncă create în afacerile noi și în rețeaua de implementare PAEM-3000
Șomeri cuprinși în cursurile de calificare-2500
Șomeri participanți la cursuri în Job Club-1000
Participanți la cursuri de dezvoltare antreprenorială-800
Cooperarea cu MMPS
Pe parcursul derulării programului PAEM, echipa de coordonare PAEM a colaborat cu MMPS în implementarea măsurilor active și în conturarea politicii în domeniul ocupării și șomajului. La nivel local, Consorțiile Locale și Unitățile de Implementare au beneficiat de sprijinul Oficiilor de forță de muncă și șomaj (OFMS). Colaborarea s-a concretizat în următoarele acțiuni:
implementarea unor măsuri active de către OFMS;
producția de materiale și distribuția lor cu regularitate către toate DMPS-urile;
realizarea de manuale operaționale pentru măsuri active standard;
realizarea de studii și prognoze pe piața muncii;
participarea unor UIL-uri la validarea unui număr de profile ocupaționale;
participarea la reuniuni de lucru pentru definitivarea unor acte normative în domeniu;
instruirea și formarea de specialiști;
organizarea unor evenimente pentru promovarea măsurilor active, precum cel de-al doilea Seminar Național PAEM și a doua Conferință Internațională PAEM.
3.4.2.CENTRUL DE ASISTENȚĂ RURALĂ (CAR)
A fost înființat de catre Fundația pentru o Societate Deschisă România.Și-a început activitatea în ianuarie 2000.Este organizație neguvernamentală, membră a rețelei Soros Open Network Romania SON),situată în Timișoara.
.Misiunea CAR:
Oferă asistență pentru dezvoltare durabila participativă a comunitatilor rurale prin
creșterea capacității individuale și instituționale în gestiunea și managementul
resurselor de dezvoltare.
Obiectivele CAR:
-stimularea si încurajarea unei atitudini proactive în comunitățile rurale pentru
o dezvoltare durabilă
-dezvoltarea parteneriatelor strategice, durabile și eficiente
-diseminarea modelelor și soluțiilor de succes și a eșecurilor
-dezvoltarea unor metode și instrumente specifice dezvoltării rurale
Programele și proiectele CAR desfășurate în anul 2001:
A. Programul Promotorul Local
I. Promotorul Local în judetul Timis
II. Lucrători sociali rurali
B. TeleCentru
I. TeleCentru în judetul Timis
II. TeleWorkshop
III. Training pentru Coordonatorii de TeleCentre din România
IV. Evaluarea nevoilor și formarea grupurilor de inițiativă în TeleCentrele din
județul Timiș
V. Turism rural
C. Consultanță si Training pentru Dezvoltarea Mediului Rural
I. Evaluarea potențialului de dezvoltare al zonelor rurale din județul Timiș
II. Evaluare și strategie de dezvoltare economică a comunităților cehe din
județele Caraș Severin și Mehedinți
III. Studiu de impact al Programului de relansare a învățământului
preuniversitar din mediul rural
IV. Training pentru Administrația Publică din mediul rural
V. Asistență pentru programul SAPARD
CAPITOLUL 4
PROGRAME NAȚIONALE PENTRU COMBATEREA ȘOMAJULUI
Problema șomajului și a ocupării forței de muncă este și va rămâne o prioritate pe agenda de lucru a oricărei administrații centrale.
Pentru anul 2002 s-a construit de către autorități o strategie națională de ocupare și planuri naționale special destinate tinerilor absolvenți,categorie extrem de afectată de șomaj. Acestea cuprin și o continuare a programelor începute anterior, cum ar fi Bursa de Muncă pentru Tineret,proiect demarat în anul 2001.
Obiectivul central al acestor strategii este îndeplinirea țintei asumate de către actualul guvern la investire: o rată a șomajului de sub 8% în anul 2004 precum și o dezvoltare durabilă a pieței muncii.
Cele mai importante programe sunt:
Planul Național pentru Ocuparea Forței de Muncă
Macroproiect de Dezvoltare Resurse Umane Tineret 202
Bursa de Muncă pentru Tineret
Caracteristicile principale ale acestor proiecte vor fi prezentate în paragrafele următoare.
4.1.PLANUL NAȚIONAL PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ PE ANUL 2002
În conformitate cu atribuțiile ce-i revin, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă urmărește aplicarea politicilor și strategiilor privind ocuparea forței de muncă.
În acest scop a fost elaborat pentru anul 2002 Programul național pentru ocuparea forței de muncă.
La stabilirea măsurilor cuprinse în acest program s-a ținut cont de obiectivele strategiei de ocupare a forței de muncă pentru anul 2002, și anume:
– creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și implicit reducerea șomajului;
– creșterea ponderii măsurilor active de combatere a șomajului;
– utilizarea eficientă a bugetului asigurărilor pentru șomaj.
Conform propunerilor transmise de agențiile județene și a municipiului București, propuneri ce au fost corelate cu prevederile bugetul asigurărilor pentru șomaj și cu resursele alocate fiecărei agenții județene, s-a stabilit ca implementarea acestui program să conducă la ocuparea unui număr total de 250.000 locuri de muncă, după cum urmează:
.49.000 locuri de muncă prin servicii de mediere, din care:
– 41.000 locuri de muncă prin încadrarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată
– 8.000 locuri de muncă prin încadrare cu contract de muncă pe perioadă determinată
201.000 locuri de muncă prin aplicarea măsurilor active de combaterea șomajului finanțate prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, din care:
-10.100 locuri de muncă prin cursuri de formare profesională;
-90.000 locuri de muncă prin acordarea de alocații șomerilor care se încadrează inainte de expirarea perioadei de șomaj;
– 27.000 locuri de muncă prin încadrarea șomerilor peste 45 ani sau întreținători unici de familie;
– 7.200 locuri de muncă prin măsurile de stimulare a mobilității forței de muncă;
-14.000 locuri de muncă prin încadrarea absolvenților instituțiilor de învățământ;
– 400 locuri de muncă prin încadrarea persoanelor cu handicap;
-13.300 locuri de muncă prin creditarea intreprinderilor mici și mijlocii;
– 4.000 locuri de muncă prin acordarea serviciilor de consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;
– 35.000 locuri de muncă prin finanțarea unor lucrări publice de interes comunitar
De asemenea programul vizează ocuparea a 172.959 persoane care aparțin grupurilor defavorizate pe piața muncii și anume:
53.410 femei;
53.638 tineri;
61.205 șomeri de lungă durată;
725 persoane cu handicap;
1.020 absolvenți de 18 ani postinstituționalizați;
611 persoane eliberate din detenție;
2.350 rromi;
77.041 alte categorii.
În totalul celor 77.041 persoane care aparțin altor categorii sunt cuprinse și persoanele ce urmează a fi disponibilizate din industria de apărare.
În Programul național pentru ocuparea forței de muncă sunt incluse și Programele speciale care se vor aplica în cele 140 de localități defavorizate și Programele speciale pentru 40 de localități cu rată mare a șomajului. Pentru selecția acestor localități s-a ținut cont de următoarele criterii, care însă nu sunt cumulative:
– localitățile să fie declarate defavorizate în conformitate cu O.U.G. 24/1998;
-localitățile din județele unde rata șomajului este peste media înregistrată la nivel național să aibă ponderea numărului de șomeri peste rata șomajului la nivelul județului;
-localitățile din județele unde rata șomajului este sub media înregistrată la nivel național să aibă ponderea numărului de șomeri peste rata șomajului la nivelul județului;
“PROGRAMUL 180” – program special pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă pentru localități declarate defavorizate prin OUG nr. 24/1998 și localități din zone industriale și monoindustriale are ca obiectiv ocuparea unui număr total de 29.376 locuri de muncă din care:
– 14.916 locuri de muncă în cele 140 de localități declarate defavorizate conform OUG 24/1998
– 14.460 locuri de muncă în alte 40 localități cu rată mare a șomajului, din zone industriale și monoindustriale.
Prin programul special de acțiuni pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în 168 localități rurale se estimează ocuparea unui număr de 7961 locuri de muncă.Aceste 168 de localități sunt:
Având în vedere că Valea Jiului – zonă monoindustrială – se află în continuare în plin proces de restructurare considerăm că în anul 2002, este necesară derularea de măsuri specifice pentru reabsorbția pe piața muncii a forței de muncă ce a fost disponibilizată în mod special din sectorul minier.
Prin aplicarea acestor măsuri specifice se estimează că vor fi ocupate în muncă 4.653 persoane.
“PROGRAMUL VALEA JIULUI” are următoarele obiective:
creșterea gradului de ocupare a forței de muncă din Valea Jiului
reducerea dezechilibrelor de pe piața forței de muncă
reducerea problemelor sociale
4.2. MACROPROIECT DE DEZVOLTARE RESURSE UMANE TINERET 2002
Acest proiect are ca scop crearea și dezvoltarea unui sistem operațional integrat de valorificare socio-economică superioară și ocupare a forței de muncă tinere în cadrul unei rețele naționale de Centre de Asistență și Mentorat pentru dezvoltare a Tineretului
Grupuri – țintă:
Tineri licențiați fără loc de muncă, promoția 2001
Tineri proveniți din centrele de plasament județene (grupa de vârstă 18 – 20 ani)
IMM-uri înființate de tineri (18 – 25 ani)
Durata de derulare/implementare: 12 luni/anul calendaristic 2002
CARACTERISTICI PRINCIPALE:
Programul integrează într-o abordare dinamică principiile strategiei naționale în domeniul politicii de tineret, fundamentate în baza premiselor științifice și rezultatelor evaluării/analizei socio-economice a situației tinerilor din România;
Pachetul de activități structurate în sistem modular vizează trei priorități majore în dezvoltarea resurselor umane – tineret:
calificarea/recalificarea forței de muncă în scopul creșterii competitivității și adaptării la nevoile în continuă evoluție de pe piața muncii
îmbunătățirea măsurilor active de ocupare a forței de muncă, facilitarea accesului tinerilor la informație și serviciile specializate de asistență, consiliere și consultanță
combaterea/prevenirea marginalizării socio-profesionale a grupurilor defavorizate.
OBIECTIVE:
Deplasarea accentului de pe abordarea tinerilor absolvenți ca “problemă” la abordarea ca resursă și resort de dezvoltare socio-economică și culturală durabilă;
Operaționalizarea strategiilor de management și marketing al resurselor umane pentru optimizarea raportului cerere-ofertă de pe piața muncii;
Dezvoltarea unui sistem acțional sinergic al factorilor de decizie participanți la viața economică locală/regională în direcția orientării pentru ocuparea forței de muncă tinere;
Crearea și dezvoltarea infrastructurii organizaționale la nivelul centrelor de Asistență și Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (CAMDT);
Optimizarea sistemului de comunicare între instituțiile implicate în gestiunea și dezvoltarea resurselor umane;
Inițierea și promovarea mentoratului antreprenorial de stimulare și cultivare a aptitudinilor antreprenoriale a tinerilor absolvenți, în cadrul unei rețele de incubatoare virtuale de afaceri (“TIN.NET TEHNOPOLIS”)
Optimizarea și dezvoltarea registrului de abilități și a competențelor profesionale, relevante în raportul cerere/ofertă al pieței forței de muncă
Influențarea politicilor naționale de susținere și dezvoltare durabilă a firmelor (IMM) înființate de tineri;
Crearea premiselor pentru diminuarea ratei de emigrare a tinerilor absolvenți și încurajarea fluxului de revenire a specialiștilor care studiază în străinătate;
Elaborarea și implementarea strategiilor de “Avocacy pentru excelență Profesională” – de sprijinire, promovare și valorificare superioară a potențialului tinerilor de înaltă calificare în domeniile de vârf;
Sprijinirea inițiativelor angajatorilor din sectorul ocupării forței de muncă pentru tinerii proveniți din centrele de plasament;
Promovarea sistemului formativ și a elementelor educației non-formale care să asigure mobilitatea eficientă a tinerilor între sistemul de învățământ și piața muncii;
Cultivarea și promovarea proactivității și managementului propriu de autoafirmare socio-profesională;
Asigurarea premiselor de continuare a procesului de pregătire a participării la Strategia Europeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
ACTIVITĂȚI:
Promovare multimedia a obiectivelor și activităților programului;
Selectarea și cooptarea specialiștilor în dezvoltarea resurselor umane a mentorilor antreprenoriali și profesionali;
Formarea echipei de coordonare și implementare a macroproiectului proiectului la nivel local/regional;
Amenajarea/compartimentarea spațiului, dotarea cu echipamente, mobilier și utilități adecvate desfășurării în condiții optime a activității Centrului de Asistență și Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (C.A.M.D.T.);
Proiectarea sistemului – expert esențial (SEE) de rezolvare a problemelor de evaluare, analiză diagnostică și asistență specializată a grupurilor – țintă;
Operaționalizarea, deschiderea oficială și mediatizarea intensă a activității centrului și incubatorului virtual de afaceri “TIN:NET TEHNOPOLIS” din cadrul acestuia;
Crearea bazei de date – centralizarea și categorizarea informațiilor standard, factuale și procedurale;
Training intensiv al formatorilor și mentorilor cooptați în program;
Selecția multicriterială a grupurilor țintă;screeningul firmelor ce vor fi asistate managerial și tehnic în cadrul incubatorului virtual de afaceri,
Realizarea de studii diagnostic, sondaje pentru identificarea și evaluarea priorităților de asistență și instruire specializată a grupurilor-țintă;
Realizarea unei analize prospective de identificare a potențialilor angajatori la nivel regional/național și cooptarea acestora în schema de mentorat a macroproiectului;
Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor evaluării
Structurarea nivelelor inferențiale a SEE prin integrarea secvențială a datelor care se acumulează în sistem pe măsura derulării programului
Selectarea membrilor echipei manageriale care să răspundă exigențelor de coordonare a activității și funcționării optime a incubatorului virtual de afaceri și
Identificarea și integrarea tinerilor licențiați cu aptitudini înalte în echipa de operatori-colaboratori ai programului sub îndrumarea directă/supervizarea de către mentori, specialiștii Centrului
Identificarea potențialului antreprenorial în rândul tinerilor absolvenți;
Organizarea activităților de marketing strategic al forței de muncă;
Evaluarea raportului obiectiv cerere/ofertă de pe piața forței de muncă la nivel local/regional;
Stabilirea și elaborarea programelor analitice a modulelor de instruire, consiliere, consultanță,
Construirea algoritmului de practică a mentoratului și a schemelor de plasament a absolvenților în firme. ONG-uri și instituții publice;
Furnizarea serviciilor de îndrumare vocațională și consiliere profesională,
Training modular intensiv de dezvoltare a abilităților și de recalificare profesională în funcție de cererile și oportunitățile de integrare identificate pe piața muncii;
Elaborarea materialelor informative (afișe, pliante, broșuri) și editarea publicațiilor trimestriale;
Furnizarea serviciilor de consultanță specializată și audit social al resurselor umane pentru firmele angajatoare;
Organizarea unui program itinerant de evaluare a priorităților și asistență specializată pentru grupurile-țintă la nivelul localităților din județ;
Selectarea IMM-urilor inițiate de tineri pentru arondarea la TIN:NET TEHNOPOLIS și incubare virtuală (furnizarea de asistență integrată în management, marketing, consiliere juridică, contabilitate, accesarea schemelor de finanțare/creditare etc.);
Furnizarea serviciilor de inițiere, formare și instruire antreprenorială;
Asistarea și instruirea profesională a tinerilor angajați de agenții economici/instituții pe perioada derulării programului;
Monitorizarea fazică a feedback-ului privind eficiența strategiilor programului și adecvarea algoritmului de intervanție funcție de concluziile fiecărei etape de evaluare;
Realizarea studiilor de traiectorie a forței de muncă asistate pe toată perioada derulării programului;
Crearea și furnizarea către utilizatorii furnizorii de servicii în domeniul DRU-tineret, a soft-urilor operaționale de SEE – generatoare de programe eficiente de management operațional în asistarea specializată a integrării socio-profesionale a absolvenților;
Întocmirea periodică a rapoartelor tehnico-financiare conform graficului de implementare către Autoritatea Contractantă;
Evaluarea finală a activității centrului și incubatorului virtual prin metode de benchmarking, utilizând parametrii de comparare a funcționării și monitorizării activității pentru fiecare etapă de implementare;
Elaborarea și promovarea multimedia a concluziilor cu privire la indicatorii de performanță și rezultat.
Elaborarea strategiilor și asigurarea continuității programului pentru realizarea obiectivelor proiectate pe termen lung pentru dezvoltarea resurselor umane – tineret; stabilirea metodelor standard și mijloacelor de colectare a informațiilor și de monitorizare a evoluției ulterioare a grupurilor-țintă asistate.
4.3. BURSA DE MUNCĂ PENTRU TINERET (BMTR)
Se constituie într-o formulă strategică de realizare a obiectivelor proiectate în domeniul ocupării forței de muncă tinere din cadrul Planului Național de acțiune pentru Tineret (PNA-T) elaborat în 2001 de către Conducerea MTS în conformitate cu Programul Național pentru Aderarea României la UE; PNA-T reprezintă un document de programare având ca deziderat alinierea politicii naționale de acțiune pentru tineret la standardele din țările UE privitoare la participarea economico-socială a tineretului și implementarea de măsuri specifice de prevenție combatere a marginalizării și excluderii sociale.
BMTR reprezintă o inițiativă rezultată ca soluție strategică de gestiune a problemelor diagnosticate în cadrul analizei socio-economice a stării tineretului din România;
vizează realizarea unui salt calitativ al sistemului de management al forței de muncă tinere, prin reconsiderarea și integrarea criteriilor valorice de competență în procesul de inserție profesională.
BMTR se înscrie în cadrul unui program complex de reengineering al managementului forței de muncă active și inactive, ce implică restructurarea procesului de integrare socio-profesională a tinerilor, prin adoptarea și implementarea unor strategii eficiente de ocupare:
promovarea și asistarea complexă a tinerilor pentru intrarea pe piața muncii imediat după absolvire, pentru a putea beneficia de facilitățile cu privire la subvenționarea salariului de încadrare în proporție de 70%, timp de 12 luni calendaristice
înființarea și dezvoltarea în Centrele de Asistență și Mentorat pentru Tineret, a serviciilor de informare, consiliere, orientare/re-orientare profesională, îndrumare vocațională
promovarea facilităților furnizate agenților economici pentru angajarea tinerilor șomeri
introducerea schemelor de ucenicie pentru calificarea/recalificarea angajaților la solicitarea angajatorilor (costurile de formare/recalificare la locul de muncă sunt suportate din Fondul de Șomaj);
inițierea și promovarea unor reglementări de perfecționare a cadrului legislativ în domeniul ocupării și inserției profesionale, de acordare unor facilități fiscale angajatorilor care oferă tinerilor locuri de muncă în cadrul BMTR;
inițierea și dezvoltarea sistemului de mentorat ce sigură premisele majore ale dobândirii experienței profesionale la locul de muncă imediat după absolvire, etc.
Componentă a strategiei de re-engineering a gestiunii capitalului forței de muncă tinere, BMTR vizează eliminarea unor obstacole reale de acces a tinerilor pe piața muncii.
OBIECTIVE MAJORE ALE INIȚIERII PROIECTULUI LEGISLATIV DE INFIINȚARE A BMTR
optimizarea managementului forței de muncă în sistem multiexpert
asigurarea oportunităților reale de creștere a gradului de participare a generațiilor tinere la viața economică;
integrarea superioară a tinerilor pe piața muncii, prin stabilirea raporturilor dintre cerere și ofertă pe baza criteriilor de competență
valorificarea socio-eeconomică superioară a forței de muncă tinere și a potențialului resurselor umane – tineret în toate domeniile vieții economice;
scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor;
diminuarea exodului de inteligență, respectiv scăderea soldului de emigrare a absolvenților cu studii superioare având o înaltă calificare în domeniile de vârf
acordarea de șanse egale tuturor tinerilor în procesul de integrare și inserție socio-profesională
asigurarea premiselor de mobilitate socială intergenerațională ca modalitate și oportunități de acces al tinerilor în structuri de statusuri și roluri conforme profilelor individuale de competențe
facilitarea mobilității între sistemul de învățământ și piața muncii
prevenția și diminuarea ratei de abandon școlar în învățământul secundar și profesional prin valorizarea economică a rolului pregătirii temeinice în găsirea unui loc de muncă
creșterea competitivității forței de muncă
prevenirea și combaterea riscului marginalizării socio-profesionale a tinerilor.
FUNCȚII PRINCIPALE ALE BURSEI DE MUNCĂ PENTRU TINERET
BMTR va răspunde prin structura conceptuală și funcțională unui complex de trebuințe formulate și identificate la următoarele nivele:
trebuințe de ordin individual ale tinerilor: nevoia de recunoaștere socială, nevoia de valorizare a potențialului și competențelor, nevoia de realizare și independență economică, nevoia de afirmare plenară a aptitudinilor și abilităților dobândite în procesul de pregătire.
trebuințe de ordin microeconomic: se referă la nevoia de dezvoltare și optimizare a agenților economici exprimată în preocuparea reală de investiție în capitalul uman de înaltă calificare,resursele umane-tineret reprezentând principalul resort de dezvoltare durabilă. În acest context, BMTR oferă posibilitatea identificării, recrutării mediate și plasării necesarului forței de muncă în cele mai active sectoare ale vieții economice, fiind garantul calității prin criteriile de cotare a valorilor.
AVANTAJE ALE ÎNFIINȚĂRII BMTR
Realizează abordarea în termeni de valoare a forței de muncă tinere ca resursă cu potențial crescut în procesul de schimbare socială specific macromediului economic aflat în tranziție către ecconomia de piață
facilitează cumularea centralizată a cererii și ofertei de pe piața muncii
facilitează structurarea unei bănci de date naționale cu privire la capitalurile resurselor umane de tineret ce vor fi cotate individual funcție de criterii standard incluse în grilele de competențe evaluate în procesul de preselecție și îndrumare/orientare vocațională
permite evaluarea integrală a potențialului de forță de muncă tânără disponibilă (activă și inactivă) în raport cu potențialul real de absorbție și ocupare existent
permite accesul necondiționat al agenților economici ca membrii BMTR, pentru promovarea ofertelor de muncă și cotarea acestora în operațiunea de tranzacție a valorilor-cerere
permite negocierea de alternative a registrului opțional exprimat de ambele părți implicate în acțiunea de tranzacție, registru integrat în sistemul de cotație a cererii și ofertei
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Sistemul protecției sociale a fost permanent îmbunătățit și a devenit din ce în ce mai funcțional prin noile instituții și mecanisme înființate, reușind însă doar parțial, să facă față cererii tot mai crescute de servicii sociale.
În ceea ce privește formarea profesională continuă, se așteaptă ca schimbările să fie profunde pe măsura presiunilor rezultate din noile nevoi de calificare și recalificare a forței de muncă..
Deocamdată, oferta de formare profesională continuă vine din partea instituțiilor publice( A.J.O.F.M.), centrelor de calificare, recalificare și perfecționare, școlilor profesionale. Posibilitățile sectorului privat sau a societății civile(ONG-uri, asociații,fundații) nu sunt încă suficient exploatate. În plus, așa cum rezultă din datele disponibile, cei care urmează cursurile centrelor de calificare nu se integrează în mod satisfăcător pe piața muncii.
De asemenea procesele de reconversie profesională, cu referire directă la cei disponibilizați ca urmare a lichidării unor întreprinderi și concedierilor colective nu sunt pe deplin conturate și funcționale.
Se resimte, totodată, nevoia unei cooperări între diverșii actori sociali, dezvoltarea dialogului și crearea unui parteneriat real între aceștia, implicarea și cointeresarea sindicatelor, a patronatului, dar și a altor instituții(Camera de Comerț, prefecturi, primării) în formarea profesională, calificarea și recalificarea, în identificarea noilor posibilități locale de pregătire.
Programele naționale de ocupare a forței de muncă din ultima perioadă au fost completate și dezvoltate, cu acest prilej acordându-se o mai mare atenție grupurilor și populațiilor cu risc sporit de șomaj: tineri, femei, persoane handicapate, persoane cu nivel redus de calificare, calificare îngustă sau pregătire în domenii care nu sunt solicitate pe piața muncii.
Cu toate că pe ansamblu s-au obținut unele rezultate pozitive din evoluția generală a pieței muncii se desprind următoarele CONCLUZII:
1. Situația economică și socială a șomerilor este dintre cele mai proaste, ei sunt afectați de lipsa locului de muncă, de creșterea continuă a prețurilor la mărfuri și servicii, întâmpină greutăți la tot pasul, atât în domeniul alimentației, îmbrăcămintei, locuinței, cumpărării de medicamente ori întreținerii copiilor cât și pe plan psihologic, printr-o stare de stress care afectează relațiile șomerului cu ceilalți membri ai familiei, dar și în general totalitatea relațiilor sale sociale.
2. Persistă opinia ca numai cine nu vrea să lucreze și este slab calificat nu are de lucru, că șomerii iau bani de la stat și o duc bine, chiar mai bine decât cei care lucrează.
Aceste opinii nu pot fi susținute în mod argumentat, cauză șomajului fiind în principal una structurală, care rezidă în transformările și restructurările post-revoluționare și nu datorită unor motive personale. Există totuși un număr de șomeri, estimat la circa 5% care se “descurcă” prin diverse “afaceri” și munci ocazionale, nu neapărat în perfectă legalitate și care nu trăiesc mai prost decât restul populației, dar ei sunt o foarte mică parte a șomerilor și nicidecum o pătură caracteristică pentru situația aceasta.
3. Șomerii tineri de 18-25 de ani sunt oarecum protejați în fața efectelor șomajului, în special prin întreținerea lor de către familie, ca și de muncile ocazionale, fără contract de muncă legal, pe care le practică, folosiți fără scrupule de patroni ca mână de lucru ieftină. Tinerii șomeri nu prea își dau seama de efectele dezastruoase în timp ale lipsei unui contract legal de muncă, iar patronii profită din plin de această situație .
4. Cei mai afectați sunt șomerii de vârste medii, 26-45 de ani, care “n-au moștenit” de la regimul trecut o locuință și posibilitatea de a cumpăra ieftin o serie de bunuri de folosință îndelungată, care au familie și copii și a căror carieră profesională și relații sociale sunt brusc întrerupte.
5. Încrederea șomerilor în forța statului, în dorința și capacitatea lui de a “rezolva” problema șomajului este nejustificat de mare, circa 70 % considerând că statul are obligația de a asigura protecția socială, de unde rezultă o actuală nemulțumire față de cuantumul alocației de stat pentru șomaj, care în opinia lor, ar trebui să crească. Dar ei uită că statul le acordă doar un anumit ajutor, limitat în timp cât și ca valoare, iar după încheierea perioadei de șomaj, șomerii care în continuare nu vor găsi de lucru, nu vor primi chiar nimic de la stat!
În scopul diminuării ratei șomajului, pentru activizarea resurselor de muncă neocupate, cu deplasarea accentului de la protecția socială la autoprotecția economică, fac următoarele PROPUNERI:
partajarea între stat și agenții economici a activităților de ocupare și adaptare profesională, precum și diversificarea atribuțiilor în domeniu ale agenților economici, a asociațiilor profesionale, sindicatelor și instituțiilor specializate non-guvernamentale
elaborarea de către agenții economici a unor programe proprii anticipând activitățile viitoare, evoluția necesarului de personal și a structurii profesionale a acestuia;
instituirea unui sistem tripartit de gestionare a fondului de șomaj și control;
salariu egal pentru muncă egală, tratament egal în privința angajării, calificării și promovării
trebuie făcute eforturi în vederea evitării discriminării indirecte, evitarea subreprezentării femeilor în anumite domenii și în structurile sociale și politice
reducerea contribuției agenților economici la constituirea fondului de șomaj de la 5% la 3,5% pentru cei care creează noi locuri de muncă;
scutirea persoanelor juridice de la plata contribuției pentru constituirea fondului de șomaj în schimbul încadrării a cel puțin 10% din numărul total al angajaților, din rândul tinerilor, a persoanelor singure care au în întreținere minori, precum și a celor în șomaj de lungă durată:
scutirea de la plata contribuției pentru constituirea fondului de șomaj pentru cei care angajează absolvenți sun un an de la data absolvirii
acordarea în avans a tuturor indemnizațiilor cuvenite pentru cele 27 de luni de ajutor de șomaj, dacă persoana aflată în șomaj deține terenuri agricole și optează pentru stabilirea domiciliului în mediul rural
finanțarea procesului de recalificare pentru persoanele aflate în șomaj care, potrivit legii, nu beneficiază de indemnizații de șomaj
posibilitatea finanțării celui de-al doilea curs de (re)calificare pentru șomerii cărora le-a expirat dreptul la plata indemnizațiilor, cu condiția ca aceștia să aibă perspectiva unui loc de muncă
angajarea unor investiții în special în zonele rurale prin creșterea unor obiective mici pentru prelucrarea materiilor prime agricole care implică crearea de noi locuri de muncă;
proiectarea de programe concrete de perfecționare și reconversie profesională a angajaților(educația permanentă) în interiorul sau exteriorul întreprinderilor
încurajarea inițiativelor private în formarea și reconversia forței de muncă
elaborarea de studii de prognoză asupra dinamicii forței de muncă
realizarea unui sistem informațional eficient și operativ privind cererea și oferta de forța de muncă, la nivel regional, local și sectorial
îmbunătățirea corelării cererii de formare profesională cu cerințele pieței muncii
creșterea rolului parteneriatului social în soluționarea problemelor privind ocuparea forței de muncă
asigurarea cadrului instituțional și juridic pentru recunoașterea și echivalarea studiilor, diplomelor și calificărilor profesionale
sprijinirea prioritară a programelor care vizează utilizarea forței de muncă reprezentată de categoriile defavorizate de piața muncii
În plan imediat ar putea fi organizate cursuri de marketing pentru șomeri, răspândirea în rândul lor a unor materiale publicitare, înființarea unor cabinete juridice de consultanță pe probleme de șomaj în cadrul birourilor de șomaj, promovarea unei legislații mai bune în domeniu, acordarea referențială-similar pensionarilor – a unor înlesniri în domeniul transportului, al asistenței medicale, al cumpărării de medicamente ș.a.
În consecință ar fi necesară desfășurarea unei largi campanii, prin toate mijloacele mass-media, pentru deplasarea centrului de pe rolul statului în protecția socială a șomerilor, cu caracter imediat, de scurtă durată și care doar ameliorează momentan situația lui, ca un tampon, pe un tip de protecție activă a cetățeanului însuși, de păstrare a locului de muncă existent , de construire a unor rezerve, de a adopta o atitudine mai activă pe plan economic, folosindu-și posibilitățile materiale și profesionale și nu în ultimul rând, de o pregătire psihologică adecvată pentru cazurile-oricând și pentru oricine posibile – de disponibilizare.
ANEXA 1
LEGEA 76/2002-EXTRAS
Legea 76/2002
Privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 6 februarie 2002
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. – În România fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-și alege liber profesia și locul de muncă, precum și dreptul la asigurările pentru șomaj.
Art. 2. – Prevederile prezentei legi reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de muncă la cerințele pieței muncii.
Art. 3. – Măsurile prevăzute de prezenta lege au drept scop realizarea următoarelor obiective pe piața muncii:
a) prevenirea șomajului și combaterea efectelor sociale ale acestuia;
b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
c) sprijinirea ocupării persoanelor aparținând unor categorii defavorizate ale populației;
d) asigurarea egalității șanselor pe piața muncii;
e) stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;
f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
g) îmbunătățirea structurii ocupării pe ramuri economice și zone geografice;
h) creșterea mobilității forței de muncă în condițiile schimbărilor structurale care se produc în economia națională;
i) protecția persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.
Art. 4. – (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt excluse orice fel de discriminări pe criterii politice, de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex și vârstă.
(2) Măsurile și drepturile speciale acordate prin prezenta lege unor categorii de persoane defavorizate nu constituie discriminare în sensul prevederilor alin. (1).
CAPITOLUL II
Concepte privind piața muncii
SECȚIUNEA 1
Termeni și expresii utilizate
Art. 5. – În sensul prevederilor prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
I. angajator – persoana juridică sau persoana fizică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenția, reprezentanța din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forță de muncă în condițiile legii;
II. loc de muncă – cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu;
III. persoană în căutarea unui loc de muncă – persoana înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii, pentru a fi sprijinită în ocuparea unui loc de muncă;
IV. șomer – persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
b) starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;
e) este înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege;
V. stagiu de cotizare – perioada în care s-a plătit contribuția de asigurări pentru șomaj atât de către asigurat, cât și de angajator sau, după caz, numai de către asigurat;
VI. asigurat – persoana fizică care realizează venituri, potrivit legii, și este asigurată pentru riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuției de asigurări pentru șomaj;
VII. indemnizație de șomaj – o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ și militarilor care au efectuat stagiul militar și care nu s-au putut încadra în muncă;
VIII. măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă – acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor în căutarea unui loc de muncă și, în mod deosebit, a șomerilor pentru a dobândi statutul de persoană ocupată.
SECȚIUNEA a 2-a
Indicatori statistici privind piața muncii
Art. 6. – (1) La nivel național și teritorial situațiile și evoluțiile de pe piața muncii sunt monitorizate, în principal, cu ajutorul unui sistem de indicatori statistici privind:
a) resursele de muncă;
b) populația activă;
c) populația ocupată;
d) șomerii;
e) locurile de muncă vacante;
f) indemnizația de șomaj;
g) populația ieșită din șomaj prin ocupare, precum și prin părăsirea pieței muncii;
h) rata șomajului.
(2) Sistemul de indicatori statistici și metodologia de calcul a acestora se stabilesc de Institutul Național de Statistică în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Art. 7. – (1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe baza documentelor primare de înregistrare a șomerilor, a comunicărilor făcute de furnizorii de servicii de ocupare acreditați și de angajatori privind locurile de muncă vacante, calculează indicatorii statistici prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. d)-h) și alți indicatori specifici pieței muncii.
(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă elaborează, în funcție de necesități, analize, studii și cercetări statistice speciale privind situația și evoluția șomajului și a ocupării, la nivel național și teritorial, pe domenii de activitate.
Art. 8. – (1) Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la art. 7 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă asigură condițiile materiale, organizatorice și manageriale corespunzătoare, elaborează și administrează sistemul documentelor primare, constituie și exploatează baza proprie de date.
(2) Pentru realizarea unor analize, studii și cercetări statistice speciale de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă poate angaja și serviciile unor prestatori specializați.
(3) Metodologia de realizare a cercetărilor statistice speciale va fi avizată, potrivit legii, de Institutul Național de Statistică.
Art. 9. – (1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are obligația să facă publici indicatorii statistici privind piața muncii, cu o periodicitate care va fi stabilită o dată cu sistemul de indicatori prevăzut la art. 6 alin. (1).
(2) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va pune la dispoziție Ministerului Muncii și Solidarității Sociale indicatorii statistici, rezultatele cercetărilor statistice speciale, analizele și studiile statistice.
Art. 10. – (1) Angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții pentru ocuparea forței de muncă, în căror rază își au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
(2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditați au obligația de a comunica lunar agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază își au sediul date privind numărul șomerilor mediați și încadrați în muncă.
Art. 11. – În vederea elaborării strategiilor și politicilor, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe piața muncii, la nivel național, pe domenii de activitate, ramuri, sectoare economice sau zone, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale inițiază reglementări privind obligativitatea angajatorilor de a comunica informațiile necesare cu privire la forța de muncă.
Art. 12. – În sensul prezentei legi, Institutul Național de Statistică are următoarele atribuții:
a) calculează indicatorii statistici prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a)-c);
b) furnizează Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă datele privind forța de muncă, rezultate din cercetările statistice proprii;
c) elaborează în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sistemul de indicatori statistici ai pieței muncii și metodologia de calcul a acestora;
d) avizează cercetările statistice speciale realizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
SECȚIUNEA a 2-a
Bugetul asigurărilor pentru șomaj
Art. 23. – (1) Bugetul asigurărilor pentru șomaj cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului asigurărilor pentru șomaj.
(2) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale fundamentează anual, pe baza propunerilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, proiectul bugetului asigurărilor pentru șomaj.
(3) Bugetul asigurărilor pentru șomaj se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 24. – (1) Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie din:
a) contribuțiile angajatorilor și ale persoanelor juridice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 19 lit. b)-e), asimilate angajatorului, potrivit prezentei legi;
b) contribuțiile individuale ale persoanelor prevăzute la art. 19;
c) contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj;
d) venituri din alte surse, inclusiv din finanțare externă.
(2) În cazul în care sursele prevăzute la alin. (1) nu acoperă finanțarea cheltuielilor, deficitul bugetar va fi acoperit prin subvenții de la bugetul de stat.
Art. 25. – (1) Constituirea resurselor și efectuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se realizează prin trezoreria statului.
(2) Disponibilitățile bănești înregistrate la finele anului de bugetul asigurărilor pentru șomaj se reportează și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.
Art. 26. – (1) Angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 5%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asigurații prevăzuți la art. 19.
(2) Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenții civile de prestări de servicii pentru desfășurarea unor activități nu au obligația de a contribui la bugetul asigurărilor pentru șomaj în raport cu drepturile bănești plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiat și un contract individual de muncă.
Art. 27. – Angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 1%, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asigurații prevăzuți la art. 19 lit. a)-d) sau, după caz, pentru asigurații prevăzuți la art. 19 lit. e), asupra veniturilor brute lunare realizate.
Art. 28. – Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj, prevăzute la art. 20, au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 6%, aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.
Art. 29. – În funcție de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj, nivelul cotelor contribuțiilor prevăzute la art. 26-28 se poate modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 30. – Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuțiilor, restituiri ale creditelor acordate în baza legii, taxe încasate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din activitatea de formare profesională și cele pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, penalități, amenzi și orice alte sume încasate potrivit legii la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Art. 33. – (1) Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru șomaj se acoperă, în principal, următoarele cheltuieli privind:
a) plata indemnizațiilor de șomaj;
b) plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de stat și a contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizațiilor de șomaj, stabilite potrivit legii;
c) plățile compensatorii acordate potrivit legii;
d) taxe, comisioane și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăților prevăzute la lit. a)-c);
e) finanțarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru prevenirea șomajului;
f) finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, prevăzute la art. 16 lit. a), b), d) și f);
g) finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii, comandate instituțiilor de specialitate de către Comisia Națională de Promovare a Ocupării Forței de Muncă și de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
h) organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiții, dotări și alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital, în limitele prevăzute de lege;
i) participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru afilierea la acestea;
j) aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;
k) cofinanțarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare și formare profesională pe baza unor acorduri internaționale;
l) cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă;
m) rambursarea împrumuturilor contractate în condițiile legii, precum și plata de dobânzi și comisioane aferente acestora;
n) alte cheltuieli prevăzute de legislația în vigoare.
(2) Nivelul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se fundamentează de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în funcție de indicatorii sociali stabiliți pe baza analizelor, studiilor și prognozelor privind evoluțiile de pe piața muncii.
SECȚIUNEA a 3-a
Indemnizația de șomaj
Art. 34. – (1) Șomerii prevăzuți la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;
c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
(2) Constituie stagiu de cotizare și perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj și se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau nu și-a achitat contribuțiile datorită unor situații de forță majoră.
(3) Șomerii prevăzuți la art. 17 alin. (2) beneficiază de indemnizații de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul;
b) nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;
c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii.
BIBLIOGRAFIE
Dobrotă, N. – “Economie politică”,Edit. Economică,București, 1997
Capanu, I., Wagner, P.,Secăreanu, C.- “Statistică macroeconomică”, Edit. Economică, București, 1997
Baharell,A, -“Unemployment and job creation”,Macmillan,1992
Sandu, D.- “Valori și tipuri sociale în România; Sociologia Tranziției”, Edit.Staff, București,1996
.Zamfir, C., Pop, M., Zamfir, E.- “România ‘89-’93, anul 4, nr.4, 1994
Programul de măsuri active pentru combaterea șomajului – Fundația Internațională de management, Noiembrie 1995
Program socio-economic pe termen scurt, măsuri prioritare pentru primele 6 luni de guvernare, programul de macrostabilizare și dezvoltare a României până în anul 2000, publicat în Monitorul Oficial nr 343/12.12.1996
XXX- Anuarul Statistic al României,2001
Ordonanța nr. 32/1994- Privind încadrarea în muncă a absolvenților din instituțiile de învățământ, publicată în Monitorul Oficial nr. 217/16.08.1994
Regulament de organizare și funcționare a Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a județului Cluj
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Piata Muncii In Romania Institutii, Politici, Evolutii (ID: 133790)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.