Piata Muncii In Conditiile Actuale. Cazul Romanie
=== PIATA MUNCII IN CONDITIILE ACTUALE.CAZUL ROMANIEI ===
Munca si piata muncii se afla intr-un proces de profunde schimbari de o mare intensitate care isi au cauza atat in interiorul cat si in afara pietei muncii. Deoarece in tarile industrializate care au mari resurse de cunostinte si capital, forta de munca nu este o sursa principala a productiei ca in tarile sarace, ocuparea fortei de munca, somajul nu mai au valoare economica, desi Adam Smith, parintele economiei politice moderne spunea ca ‘avutia natiunilor este data de gradul de ocupare al populatiei si de calificarea acestuia’. Forta de munca nu poate fi marginalizata, nu poate fi scoasa de pe scena istoriei, desi capitalul a devenit un factor important.
Forma de organizare a pietei muncii este foarte importanta pentru ca determina comportamentul agentilor pietei, iar formarea pietei muncii in diverse tari, printre care se numara si Romania se afla sub semnul eforturilor si al dificultatilor de cunoastere a orizonturilor pietei muncii si de alegere a modeluluicatre care se tranziteaza.
Modelul de piata la care adera Romania nu este unul perfect, dar tranziteaza catre un alt model care sa elimine erorile si esecurile cu care se cofrunta si care sa satisfaca alte cerinte ale cresterii eficientei, ale globalizarii vietii economice si ale societatii cunoasterii .Romania trebuie sa tina seama de conditiile si cerintele concrete- ignorarea acestor conditii a atras critici din partea unor specialisti ( Raportul « Piata muncii si politicile sociale in Romania », pregatit de OCDE pentru reuniunea de la Bucuresti din februarie 2000) si de stadiul de dezvoltare, cat si de obiectivele atingerii unui stadiu economic si social superior in viitor.
Desi piata muncii colecteaza impulsuri si efecte de pe celelalte piete de factori de productie, de bunuri si servicii, impactul tehnologiei, al intensitatii capitalului, al evolutiei demografice, al raglementarilor legislative, ale pietei monetare etc.,ea este un sistem complex care realizeaza si legatura inversa, deoarece, la randul ei, transmite efectele pozitive si negative (comportamentul fortei de munca, costul salarial, gradul de investire al economiilor etc.) asupra celorlalte piete, putand genera distorsiuni si dezechilibre in zona investitiilor, a monedei,a deficitului bugetar.Poate avea o influenta pozitiva sau negativa asupra altor piete , dar deoarece este o derivata a lor are la randul sau o mare capacitate de amorizare a presiunilor ai efectelor vicioase pe care alte piete le exercita asupra sa .
Pietei muncii i s-au adus si critici : nivelul ridicat al costurilor directe si indirecte, rigiditatea atunci cand nu se adapteaza impulsurilor primite de pe alte piete, exagerandu-se rolul salariatilor care urmaresc numai cresteri salariale si imbunatatirea conditiilor de munca, dar interesul fundamental al salariatilor nu este o crestere a salariilor care sa genereze falimentul firmei, ci existenta, prosperitatea ei si mentinerea locurilor de munca. Cele doua extreme evidentiaza somajul ca pe fatalitate, dar piata muncii este eficienta atunci cand somajul are dimensiuni suportabile, cand oferta se ajusteaza pentru a deveni compatibila cu cererea, dezvoltandu-si capacitatea de receptare a impulsurilor transmise de alte piete si de amortizare a efectelor vicioase pe care acestea le exercita asupra sa.
Aceasta piata este principalul model de parteneriat dintre cerere si oferta, respectiv dintre patron si angajat, acest parteneriat decizand modul de impartire profit- salarii, raportul dintre acumulare si consumul populatiei, raportul dintre eficienta economica si echitatea sociala, ritmul si calitatea cresterii economice, progresul economic, dar si caracterul democratic al societatii capitaliste.
Pe acesta piata, circula o marfa diferita de celelalte marfuri, confruntandu-se cu o serie de probleme care afecteaza viata societatii : inflatia, somajul, locurile de munca, pregatirea profesionala, mobilitatea, protectia somerilor etc ; se manifesta o imensa provocare de ocupare a fortei de munca ; se intalnesc salariatii si asimilatii acestora, somerii. Salariatii sunt acea categorie de persoane care detine forta de munca, lucreaza in sectoarele cele mai importante si dinamice ale productiei de bunuri si servicii, unde se utilizeaza mari resurse de investitii, salariatii fiind cei mai bine remunerati, beneficiind de protectie sociala. Toate aceste drepturi de care beneficiaza salariatii sunt eficiente daca stimuleaza angajatii sa obtina o productivitate cat mai mare. Noua piata a muncii transfera aceste avantaje in toate celelalte segmente ale pietei muncii, segmente care se afla in interdependenta, astfel ca piata transmite in toate compartimentele spiritul de inovare permanenta, de competitie economica, de inalta eficienta economica.
In situatii de slaba conjunctura economica, piata salariatilor isi ajusteaza efectivele, o parte dintre acestea le transfera celorlalte segmente de piata care sunt considerate scundare, mai putin importante, avand rolul de amortizor al socurilor pe care le primeste piata salariatilor. Pietele nesalariatilor beneficiaza de mana de lucru cu calificare si comportament productiv care contribuie esential la performantele economice ale acestora.
Intre diferitele segmente ale pietei muncii, se transmite spiritul de competitie, dar se pot transmite si comportamente contraproductive (somerii produsi de unele erori savarsite in sfera noii piete a muncii : indemnizarea, cunoscuta atat prin amploare, cat si prin efectele de antrenare nefavorabile). Unele aspecte de acest gen se resimt in tarile aflate in tranzitie la economia de piata, intre care se afla si Romania.
Efectele negative ale procesului de instalare a pietei muncii sunt mai puternice decat cele pozitive, astfel ca dezechilibrelor si disfunctionalitatilor li se adauga deja existente li se adauga altele noi generate nu atat de tranzitie, cat de componentele reformelor economice. Se caracterizeaza printr-un somaj de proportii, dar isi mai face simtita prezenta si erodarea ocuparii care determina o criza ce cuprinde toate dimensiunile muncii si pietei muncii. Aceasta criza are mai multe explicatii : din punct de vedere economic, angajatorii sunt interesati de productivitate si eficienta, de volumul ocuparii, dar pana la limitele de rationalitate economica, nu pana la nivelul de ocupare al populatiei active. Cu cat societatea este mai interesata de cresterea productivitatii si eficientei, cu atat ocuparea fortei de munca este mai afectata.
Capitolul 1 STAREA PIETEI MUNCII SI FUNCTONARII EI IN ROMANIA
Realitatile economice, sociale si politice creeaza conditiile, cadrul in care functioneaza piata muncii- spatiul economic unde se intalnesc si tranzactioneaza in mod liber posesorii de capital care actioneaza in calitate de cumparatori (cererea), pe de o parte si posesorii fortei de munca, reprezentand vanzatorii (oferta), pe de alta parte. Confruntarea intre cumparatori si vanzatori se realizeaza prin intermediul mecanismului pretului fortei de munca –salariul real, al liberei concurente intre agentii economici si a altor mecanisme specifice, care conduc la o echilibrare intre cererea si oferta de munca.
‘Piata muncii reprezinta ansamblul actiunilor de vanzare- cumparare a fortei de munca ce au loc intr-un spatiu economic, ea releva intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe aceasta baza a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor, realizarea mobilitatii salariilor si fortei de munca pe locuri de munca, firme, zone, etc.’1
Piata muncii este principalul model de parteneriat dintre cerere si oferta, intre patron si angajat. Prin acest parteneriat se realizeaza raportul dintre acumulare si consumul populatiei, raportul dintre eficienta economica si echitatea sociala, venitul ambilor parteneri, ritmul si calitatea cresterii economice, progresul economic, dar si caracterul democratic al societatii capitaliste.
Pe piata muncii actioneaza doua comportamente diferite :
Vanzatorul de munca, care este in acelasi timp si cel care solicita locuri de munca, care asteapta maximum de avantaj net de pe urma vanzarii sau inchirierii bunului sau- munca
Cumparatorul de forta de munca- este persoana care detine si mijloace financiare necesare acestui lucru si asteapta si ea la randul ei un maxim de profit.
Piata muncii indeplineste mai multe functii : functia de repartizare, de distibuire a fortei de munca pe sectoare, ocupatii, calificari, zone teritoriale etc. ; functia de repartizare,de distibuire a veniturilor fiecarui agent economic, in schimbul participarii acestuia la productia sociala ; functia sociala- piata muncii asigura locul de intalnire intre cei care cauta un loc de munca si locurile de munca vacante, disponibile la un moment dat ; functia educationala, de instruire- educatia, formarea si perfectionarea cunostintelor, a experientei in munca reprezinta factori de mobilitate si sporire a eficientei utilizarii fortei de munca ; functia politica- stabilitatea se bazeaza pe echilibrul care-l asigura aceasta piata.
In literatura de specialitate, exista doua abordari ale pietei muncii :
Una care considera ca munca este o marfa
Cealalta care considera ca munca este o marfa deosebita de intreaga lume a marfurilor
Conform primei viziuni, economistii sunt de acord cu definitia data de Adam
Smith potivit careia piata muncii este ‘ un proces de vanzare- cumparare a fortei de munca prin intermediul salariului’, aceasta definitie fiind considerata cea mai pura, fundamentul notiunii de sistem economic. Aceasta piata, in viziunea parintelui economiei, se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi caracteristice :
1 Economie-Manual universitar, D. Ciucur, Gavrila Ilie, Popescu Constantin, p 292
fiecare individ este liber sa-si aleaga meseria, firma unde va lucra, sa hotarasca daca va lucra sau nu, fiind liber sa-si schimbe locul de munca de cate ori vrea, daca gaseste un patron care ii convine mai mult, poate sa-si schimbe locul de munca dintr-o parte a tarii in alta fara sa-i trebuie pasaport sau sa aiba vreo restrictie in calea mobilitatii
patronii sunt liberi sa angajeze pe oricine doresc si nu au alte obligatii fata de solicitanti, decat aceea de a-i plati pentru munca indeplinita, dar pot sa-i si disponibilizeze daca serviciile unora dintre ei nu le mai sunt necesare
indivizii sunt liberi sa-si vanda serviciile lor la pretul lor cel mai mare, patronii fiind liberi sa cumpere la pretul lor cel mai mic (pretul fiind determinat de punctul in care oferta unui tip de munca este balansata de cererea pentru aceasta).
relatia dintre angajat si patron devine o relatie de schimb, fiind impersonala si neavand nici o obligatie, in afara de plata salariului.
In cea de-a doua viziune, munca este considerata o marfa speciala, distincta de
alte marfuri ceea ce face ca munca sa aiba cateva caracteristici : ‘munca este o modalitate de cheltuire a fortei de munca’, indiferent daca este luata ca marfa sau nemarfa, ‘este o cheltuiala de energie complexa ; ea poate fi privita si exprimata ca forta, cai putere’2 , poate fi privita ca o resursa naturala, capitalul este un factor important al productiei.
1.1 STAREA PIETEI MUNCII
Procesul de reformare declansat la inceputul anului 1990 urmareste crearea unei economii de piata concurentiala performanta si durabila, in cadrul careia piata muncii are un rol primordial.
Starea pietei muncii se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi :
Resursele de munca au cunoscut evolutii divergente3.Ele sunt relativ constante, o usoara tendinta de crestere temporara ca pondere in populatia totala, in timp ce populatia ocupata s-a redus considerabil.Rata somajului a crescut pe baza unor resurse de munca relativ constante, ea modificandu-se nu atat pe seama ocuparii, cat pe seama iesirii din incidenta legala a perioadei de somaj ;
Raportul dintre populatia ocupata, salariati si pensionari influenteaza echilibrul pietei muncii intr-o proportie importanta, tinandu-se seama de principiul conform caruia pensiile sunt platite prin contributiile celor care lucreaza.Raportul dintre numarul mediu de pensionari si someri, pe de o parte si populatia ocupata si numarul de salariati, pe de alta parte exprima presiunea ce se manifesta asupra veniturilor celor care lucreaza sau rata de dependenta.Aceasta presupune ca relatia dintre productivitatea muncii si salariati sa fie apreciata mai complex luand in calcul si ajutoarele de somaj si contributiile la pensii ;
2 Raboaca Gh, ‘Piata muncii si dezvoltarea durabila’, Editura Bucuresti, Tribuna Economica, Romania, 2003, p 27
3 Angelescu Coralia, Ciucur D., Dobrota Nita, Economie Generala, Ed Economica, Bucuresti, 2000, p 345
Restructurarea ocuparii4 este specifica austeritatii si nevoii de contracare a recesiunii si inflatiei.Aceasta inseamna ca restructurarea ocuparii s-a infaptuit in Romania nu prin subsitutia fireasca dintre munca si capital pe calea investitiilor si nu s-a realizat o restrucurare competitiva de dezvoltare economica.
Ramurile care au cunoscut o restructurare a ocuparii mai puternica sunt acelea unde se inregistreza o productivitate mai scazuta si sunt consumatoare directe de PIB si valoare adaugata. Dintre aceste ramuri, unele vor putea contribui in perspectiva la cresterea valorii adaugate.
Tendinta de miscare spre structuri de subzistenta cu productivitate scazuta nu reprezinta un factor al cresterii economice intensive, competitive, ci constituie expresia inertiei, a unor solutii aleatorii, conjuncturale.
Cunoasterea starii pietei muncii favorizeaza formularea unor solutii viabile pentru gestionarea mai buna a pietei muncii si permite realizare unor previziuni realiste privitoare la relatiile munca-salariati-management, inflatie-productivitate-somaj, negocieri colectiva –salariu.
Cateva aspecte semnificative :
piata muncii specifica noului sistem economic romanesc se poate forma intr-un
timp indelungat, necesitand noi legi structurale si juridice la care sa se raporteze partenerii sociali cu un grad ridicat de maturitate si de responsabilitate5.Declansarea introducerii noilor reglementari pentru crearea pietei muncii a fost obstructionata de accentuarea dezordinii in productie si munca pe fondul declinului productiei, cu diminuarea calitatii normelor de munca, de gestiune ineficienta a costurilor, de presiune cu caracter revendicativ al sindicatelor.Reducerea duratei muncii determina diminuarea motivatiei muncii, ineficienta economica si, deci, ruperea corelatiei dintre cresterea productivitatii muncii si sporirea salariului nominal.
Aprecierea corecta a procesului formarii noii piete a muncii trebuie sa tina
seama si de accentuarea in mod nejustificat a diferentelor salariale pe sectoare de activitate, pe categorii profesionale si grad de calificare si de aparitia unor structuri nonperformante ale costului fortei de munca.
Piata muncii in Romania nu dispune inca de toate reglementarile legislative care sa evite blocajele, distorsiunile sau disfunctionalitatile si sa asigure functionarea ei normala. Acest aspect se afla in corelatie cu starea pietei monetar-financiare si a pietei bunurilor economice, deoarece nu se poate reglementa si utiliza normal doar mecanismul salarial, fara a functiona eficient moneda, pretul, creditul, cu atat mai mult cu cat piata muncii este o piata derivata.
are o sfera de cuprindere limitata, interconditionandu-se cu ocuparea fortei de
munca si trebuie inteleasa exact ocuparea ca un proces ce poate depasi cadrul pietei muncii.
Examinarea ocuparii pe strucruri profesionale arata ca aceasta este efectul
procesului general de tranzitie spre un nou tip de economie care se fundamenteaza pa modificari substantiale in domeniul proprietatii si al stimularii liberei initiative .
4 Marin Dinu, Ce este tranzitia ? , Ed Economica, Bucuresti, 2000, p 9
5 Ibidem, p 9
In sfera ocuparii se includ si conventiile civile sau de munca bazate pe invoiala, cunoscute pe piata gri sau piata neagra, care scapa de controlul legislatiei muncii. Pe piata muncii, oferta depaseste in permanenta cererea, insa si astfel tensiunile de pe piata muncii sunt ample incluzand toate structrile si mecanismele ei. Cererea de munca s-a diminuat considerabil din cauza reducerii investitiilor, scaderii motivatiei dezvoltarii capitalului uman la nivelul individului, al firmei, al societatii, ca si scaderea de bunuri economice. Oferta de munca inregistreaza dezechilibre structurale importante : ocupational-profesionale, teritoriale, pe grupe de varsta, pe categorii de calificare, pe sexe, etc.
Tensiunile pe piata muncii se interfereaza cu cele institutional-legislative, avand consecinte negative pe termen mediu si lung. Cu toate ca noua legislatie a muncii a fost elaborata, in practica, se dovedeste a fi incorecta si insuficienta in raport cu dinamica pietei muncii.
Aspectele sociale sunt slab abordate, cum ar fi : protectia salariatilor in cazul in care se lichideaza intreprinderea, salariatii din secorul particular, in cazul restructurarii unitatilor economice asupra regimului de supraveghere. La fel si parteneriatul specific pietei muncii este firav si deficitar sub aspect organizatoric. Oficiile de forta de munca si centrele de calificare nu au capacitatea de a cuprinde toate asectele privind fluxurile cererii si ofertei, medierea, formarea profesionala.
mecanismul privind gestiunea pietei muncii prezinta disfunctionalitati.
Politica salariala, desi are unele efecte favorabile asupra raportului dintre evolutia preturilor si a puterii de cumparare, nu stimuleaza cererea si productia de bunuri, nici formarea profesionala si nici educatia permanenta a fortei de munca.
Negocierea colectiva e o institutie importanta pentru functionarea pietei muncii atunai cand se armonizeaza cu organizarea sindicala si cu patronatul.
Pentru toate acestea sunt necesari indicatori statistici relevanti care sa fie calculate si folositi corect de institutiile pietei muncii : rata de ocupare si somaj, nivelul de instruire scolara si profesionala, costul fortei de munca si salariul pe diverse categorii.
criza locurilor de munca pe fondul crizei din intrega economie. In conditiile
recesiunii economiei romanesti, stoparea sau reducerea cererii de munca se datoreaza unor procese esentiale: decapitalizarea intreprinderilor, scaderea investitiilor, dereglarea monetar financiara,devalorizarea leului, importul de inflatie si somaj.
diminuarea gradului de cuprindere in invatamant a populatiei cu varsta de
scolarizare.
Are un rol important flexibilizarea, informarea si adaptarea ofertei la cererea de forta de munca. Aprecierea se poate asigura cu ajutorul ratei brute de scolarizare care se calculeaza ca raport intre populatia scolara si populatia in varsta de 3-23 ani.
Scaderea ratei de scolarizare se coreleaza cu reducera duratei de invatamant obligatoriu de la 10-18 ani. Prevederile legii conform careaia pot fi incluse in categoria de someri numai persoanele in varsta de pana la 16 ani, pusa in relatie cu riscul ca o parte din tineri sa abandonezze scoala, adica la varsta de 14-15 ani genereaza aparitia unei categorii de tineri de 15-16 ani neprotejata legal atunci cand acestia nu-si pot gasi un loc de munca. S-a diminuat gradul de cupridere a tinerilor in invatamantul liceal, manifestandu-se si un accentuat abandon scolar.
Asemenea aspecte au determinat scaderea nivelului mediu de instruire a populatiei totale, cu consecinte negative pe termen mediu si lung asupra reconversiei fortei de munca ; la aceasta contribuind si ponderea redusa in PIB a cheltuielilor pentru invatamant
1.2 PROCESE SI TENDINTE IN EVOLUTIA POTENTIALULUI DEMOGRAFIC
Factorii de productie numerosi pe care ii cunoaste economia contemporana sunt rezultatul creatiei generatiilor de oameni. Prin numarul si calitatea sa, populatia influenteaza puternic evolutia economica.
Procesul dezvoltarii economice este insotit de numeroase si profunde schimbari cantitative si calitative in structura tabloului socio-economic. Populatia si economia se afla in interdependenta si legatura dintre acestea a avut de suferit profunde schimbari ale formelor de manifestare.
Incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si pana la inceputul secolului al XX-lea, tarile capitaliste dezvoltate au corelatii pozitive :
cresterea productiei totale si pe locuitor a fost insotita de cresterea populatiei
evolutia demografica a fost mult mai rapida acolo unde procesul dezvoltarii economice a fost mai intens.
Evolutiile inregistrate dupa 1950 pun in evidenta corelatii negative. Printre
cauzele acestor corelatii se enumera :
ritmul mediu anual de crestere a populatiei tarilor slab dezvoltate si a celor in curs de dezoltare se datoreza reducerii mortalitatii generale si infantile si natalitatii
insuficientele in ceea ce priveste existenta unor legaturi durabile intre cresterea populatiei si a productiei pe locuitor se explica si prin unele anacronisme manifestate in domeniul relatiilor sociale de productie
Principalii parametri care determina numarul si structura populatiei (natalitatea, mortalitatea, migratia) sunt puternic influentati de nivelul veniturilor populatiei, de starea de sanatate a acesteia, de gradul de cuprindere in scoli etc.
In legatura cu evolutia demografica se poate observa (tabelul nr.1.2.1) ca efectivul populatiei a avut un trend ascendent din 1950 pana in 1990 (populatia a crescut cu 6.9 milioane de locuitori, respectiv cu 42.3%).
Populatia Romaniei in perioada 1950-2004
-mii persoane-
-la 1 iulie-
Tabelul nr. 1.1
Sursa : Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 49
Statistica Demografica
In perioada 1950-1960, populatia a crescut cu 2.092 mii de persoane, iar in intervalul 1980-1989 populatia a scazut cu 1005 mii persoane. Intre anii 1991-1999, populatia a scazut cu 718 mii persoane. La baza acestei reduceri stau mai multi factori care influenteaza atat sporul natural, cat si soldul migratoriu : conjuctura social-economica, politica si legislativa aparuta dupa 1989, conjunctura care adus la relaxarea legislatiei.
La 1 iulie 2003, populatia a fost de 21.773 mii persoane. Comparativ cu 1 iulie 2002, a scazut cu 61.2 mii persoane datorita sporului natural negativ, ceea ce se poate observa si din tabelul 1.2.2. In anul 2003, sporul natural a inregistrat valori mai mari in mediul rural decat in mediul urban. In mediul mediul urban, soldul migratoriu a fost de 4 ori mai mare decat in mediul rural.
Tabelul nr.1.2.2 Miscarea populatiei in anii 1996 si 2003
Sursa : Tendinte sociale, INS, 2004, p1
In anul 2003, rata natalitatii a fost de 9.8 nascuti-vii la 1000 locuitori fata de 9.7 nascuti-vii in anul 2002. Scaderea ratei natalitatii in perioada 1996-2003 (tabelul nr 1.2.3) se datoreaza evolutiei negative a ratei natalitatii din mediul rural. Din punct de vedere economic, scaderea natalitatii schimba ciclul repetitiv al saraciei, barbatii si femeile pot sa decida daca sa aiba sau nu copii si cati, avand acces la planificarea familiala.
Tabelul nr.1.2.3 Rata natalitatii6 in Romania in perioada 1980- 2003
Sursa : 6 Nascuti vii la 1000 locuitori
Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 63
In Romania s-a schimbat comportamentul demografic al populatiei, au evoluat dimensiunea si functiile familiei, s-au modificat tipologiile fertilitatii. Fertilitatea este cea mai importanta variabila demografica, deoarece este legata de ‘productia vietii’.
Fertilitatea a scazut foarte mult mai ales in perioada 1957-1966, devenind ingrijoratoare in ulimii 14 ani. In anul 2003, rata fertilitatii a fost de 37.8 nascuti vii la 1000 femei in varsta de 15-49 ani.
Tabelul nr.1.2.4 Rata fertilitatii7 in Romania in perioda 1956-2003
Sursa :7 Nascuti vii la 1000 femei
Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 70
Statistica Demografica
In perioada 1990-2003, rata fertilitatii a scazut (Tabelul nr.1.2.4) in special in perioada 1990-1991 si mai estompat in perioada urmatoare. Aceasta scadere nu este specifica numai Romaniei, ci tuturor tarilor aflate intr-o perioada de tranformari economice si sociale profunde, cat si in tarile dezvoltate ale Europei. Aceasta scadere se datoreaza urmatorilor factori : emanciparea femeii si participarea acesteia la activitati economice in afara gospodariei, mobilitatea sociala, costul ridicat al copilului, aparitia mijloacelor contraceptive moderne. Fertilitatea scazuta incetineste procesul de crestere a numarului de persoane si devine importanta pentru cresterea economica si reducerea saraciei, avand un efect pozitiv asupra economiei.
Mortalitatea generala a populatiei a continuat sa creasca in ultimul deceniu. Se constata o crestere mai accentuata a moralitatii in mediul rural ca urare a accesului mai dificil la serviciile medicale de specialitate, al unui nivel mai redus de educatie sanitara precum si datorita procesului de imbatranire. Printre cauzele principale de deces pot fi enumerate urmatoarele : bolile aparatului circulatoriu si tumorile. Mortalitatea femeilor este mai mare decat a barbatilor (rata de mortalitate fiind de 1.13 ori decat rata de mortalitate la barbati).
In anul 2003 au decedat 266.6 mii de persoane, rata mortalitatii fiind de 12,3 in comparatie cu anul 1996 cand a fost de 13.5, fiind o rata oscilanta, dar circumscrisa valorii de 10 pana in 1990 (Tabelul nr1.2.5). Intre anii 1992-1998, sporul natural a inregistrat o evolutie negativa cauzata de cantitatea si calitatea scazuta a aistentei medicale si sociale acordate mamei in timpul sarcinii si la nastere, ca si dupa nastere, atat ei cat si copilului. O importanata deosebita o detin si conditiile de hrana, de imbracaminte etc.
Tabelul nr 1.2.5 Rata mortalitatii8 in Romania in perioada 1950-2003
Sursa :8 Numar decedati la 1000 locuitori
Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 63
Statistica Demografica
Transformarile profunde din tara noastra de dupa 1989, care au favorizat libera circulatie au reprezentat premisele unei cresteri a nivelului emigratiei internationale.Soldul emigratiei a fost maxim in anul 1990 (96.9 mii persoane), dupa care a scazut continuu pana in anul 1994, cand a inregistrat un numar de 17146 de emigranti. (Tabelul nr.1.2.6)
Tabelul nr 1.2.6 Principalii indicatori ai migratiei externe in perioada 1996-2003
Sursa : Tendinte sociale, INS, 2004, p14
Nivelul emigrantilor legali a scazut pana in 2002, in 2003 numarul lor fiind de 10.7 mii persoane (Tabelul nr 1.2.7) si si-au ales ca tari de destinatie SUA, Germania, Canada, iar cei mai multi emigranti au provenit din Republica Moldova. In ultimii zece ani, numarul emigrantilor de nationalitate romana a fost mai mare decat cel al emigrantilor de alta nationalitate, nivelurile de calificare sunt diferite : 20% au studii liceale si postliceale, iar aproimativ 45% au studii elementare.
Tabelul nr 1.2.7 Evolutia emigratiei din Romania
Sursa : Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 89
Aceasta migratie a populatiei se face simtita atat pe pietele de unde se pleaca, cat si pe pietele unde se duc. Pe termen scurt, pe pietele de unde se pleaca, emigrarea limiteaza somajul, iar, pe termen si lung, pe pietele unde se pleaca se limiteaza capacitatea de echilibrare.
Romanii aflati peste hotare croiesc un drum nou integrarii prin activitatile pe care le desfasoara acolo. O migratie accentuata ar saraci capitalul uman local si de aceea ar trebui elaborarea unor strategii de limitare a emigrarii, care trebuie sa fie subordonate politicilor de ocupare a factorului de munca de pe piata interna si de echilibrare a pietei. In Romania, o strategie de limitare ar trebui sa aiba in vedere : modifcarea ponderii celor trei sectoare de baza (primar, secundar, tertiar), aparitai unor noi activitati, extinderea proprietatii private si democratizarea relatiilor economice.
Un rol important in limitarea emigrarii il are strategia formativa de calificare si recalificare a factorului munca potentiale si reale integrata cu noile structuri productive, prin strategia formativa a factorului munca intelegandu-se efortul economiei nationale pentru dezvoltare si progres. Un raspuns eficient al emigrarii este micsorarea celorcare parasesc tara in cautarea unui loc de munca. Tara noastra evolueaza spre performantele europene in ceea ce priveste democratia politica, minoritatilor nationale, care reprezinta 10% din populatia tarii si care au aceleasi drepturi ca si populatia romana, confruntandu-se cu aceleasi dificultati economice generate de tranzitie.
Miscarea migratorie externa a populatiei pe langa numarul persoanelor care au parasit tara cuprinde si numarul persoane repatriate. Intre anii 1990-1998, soldul migratoriu a fost de 242.848 persoane (tabelul nr 1.2.8).
Tabelul nr 1.2.8 Repatriati in Romania in perioada 1990-2002
Sursa : Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 2003, p 89
Din punct de vedere al structurii pe grupe mari de varsta se poate observa un proces de imbatranire datorat in primul rand natalitatii foarte scazute care adeterminat reducerea populatiei tinere (0-14 ani) si cresterea numarului si ponderii populatiei varstnice (de peste 60 ani).
Tabelul nr 1.2.9 Structura populatiei pe grupe mari de varsta in perioada 1996-2003
Sursa : Tendinte sociale, INS, 2004, p2
Din tabelul nr 1.2.9 se pot desprinde urmatoarele concluzii : ponderea populatiei tinere (de 0-14 ani) a scazut de la 20.2% in anul 1996 la 16.7% in anul 2003, ponderea populatiei batrane a crescut de la 17.5% in anul 1996 la 19,2% in anul 2003, iar populatia adulta (15-59 ani) a crescut de la 62.3% in 1996 la 64.1% in 2003.La mijlocul anului 2003, longevivii detineau 2.3% din totalul populatiei.
Dintr-un studiu efectuat de catre Institutul de Economie Nationala si Comisia Nationala de Statistica au rezultat trei variante posibile ale evolutiei populatiei : constanta, pesimista, optimista.
Tabelul nr 1.2.10 Ponderea populatiei tinere (0-14 ani)
Sursa : Metode si tehnici de analiza statistica a ocuparii fortei de munca in Romania, Simona Matache, 1999, p 2
Daca fertilitatea va ajunge la 1,5 la o femeie in 2010 si 2,01 in 2020 numarul populatiei tinere va ajunge la 3,6 milioane. Daca se reduce fertilitatea pana in 2010 si apoi se mentine constanta pana in 2020 la un nivel de 1,2 copii la o femeie, ponderea populatiei tinere se va reduce de la 19.9% in anul 1996 la 13,2% in 2020 (Tabelul nr 1.2.10).
Populatia in varsta apta de munca (15-64 ani) a crescut in ultimele doua decenii cu o medie de 0.4% pe an datorita generatiilor nascute in timpul razboiului si in perioada 1960-1965 care sunt putin numeroase.
Pana in 2005, in toate variantele de proiectare, populatia in varsta apta de munca va fi de 15 milioane, va creste in jurul anilor 2006-2007, dupa care va incepe sa scada, aceasta explicandu-se datorita faptului ca intra in randul populatiei adulte pana in 2010 generatiile numeroase nascute pe parcursul ultimilor ani ai politicii nataliste (tabelul nr 1.2.11). In 2025, populatia adulta din Romania va fi de 13,4 milioane, mai putin cu 1,6 milioane persoane decat in 2003.
Tabelul nr 1.2.11 Populatia in varsta apta de munca
Sursa : Metode si tehnici de analiza statistica a ocuparii fortei de munca in Romania, Simona Matache, 1999, p 43
Populatia varstnica de 65 ani si peste a crescut continuu in ultima jumatate de secol de la 13.0% in 2000 la 14.3% in anul 2003, procesul de imbatranire va continua insa cu intensitati diferite, crescand pana in anul 2003, apoi scazand usor pana in 2010. Dupa 2010, ponderea populatiei va creste pana in 2020 intr-un ritm ridicat : 15.3%- varianta pesimista, 16.1% -varianta optimista (tabelul nr 1.2.12).
Tabelul nr 1.2.12 Ponderea populatiei varstnice (65 ani si peste)
Sursa : Metode si tehnici de analiza statistica a ocuparii fortei de munca in Romania, Simona Matache, 1999, p 44
Procesul de imbatranire demografica (reducerea numarului si ponderii tinerilor in cadrul populatiei simultan cu cresterea numarului si ponderii persoanelor varstnice) va continua, raportul de dependenta al varstnicilor crescand in toate variantele : in varianta optimista crescand la 24 varstnici la 100 de adulti, in celelalte fiind de inttre 21.3-21.8. Acest raport a scazut de la 51.3 (1990) la 47.4 in 1996, aceasta scadere realizandu-se prin scaderea raporturilor de dependenta al tinerilor de la 35.6 la 29.3 in 1996.
1.3 Institutiile pietei muncii
Formarea pietei muncii este o componenta esentiala a tranzitiei si a programului de reforma economica. Este un proces amplu si de aceea trebuie sa participe toate categoriile de agenti economici si cuprinde :
privatizarea si diversificarea formelor de proprietate ;
sporirea gradului de libetate a agentilor economici si lichidarea monopolului statului ;
crearea cadrului organizatoric, institutional si legislativ pentru functionarea acestei piete corelat cu normele europene, dar si adaptat conditiilor specifice realitatilor romanesti, care sa permita realizarea unei strategii nationale pe termen mediu si lung pentru integrarea noastra in circuitul international al valorilor materiale si spirituale.
Piata muncii reprezinta un barometru sensibil a carui evolutie este influentata de
actiunea unor factori externi (figura 1.2.1) care determina atat nivelul si evolutia cererii, cat si a ofertei fortei de munca. Cererea si oferta de munca sunt determinate atat de dezvoltarea economica-sociala, de amploarea si structurile activitatii economice si ale actiunilor sociale, cat si de fenomenele si procesele social demografice.
Figura 1.3.19Imaginea sugestiva a principalilor factori si a relatiei dintre ei
In Romania, in perioada de tranzitie, piata muncii a suferit o serie de transformari politice si structurale majore care au avut impact important in plan economic si social. Obiectivele economice si sociale care sunt orientate catre cresterea flexibilitatii, a eficientei si adaptabilitatii la schimbare trebuie sa fie corelate cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene.
Consiliul European de la Lisabona din 23-24 martie 2000 a elaborat strategia de ocupare a Uniunii Europene si a stabilit tinte normative cu privire la rata de ocupare globala, rata de ocupare feminina in perspectiva anilor 2010. Aceasta strategie a fost completata de Consiliul European de la Stockolm in martie 2001, cu tinte pentru 2005 si 2010 cu privire la ratele de ocupare ale luratorilor varstnici ce reflecta schimbarile demografice :
rata globala de ocupare de 67% in 2005 si de 70% in 2010 ;
rata de ocupare pentru femei de 57%in 2005 si 605in 2010 ;
rata de 50% pentru lucratorii varstnici (cu varsta de 55-64 ani) in 2010.
Dupa o evaluare exhaustiva s-a deprins concluzia ca strategia de ocupar elaborata de Consiliul European de la Bruxelles din 20-21 martie 2003 are un rol esential in implementarea obiectivelor privind piata muncii la nivelul Uniunii Europene si ca impreuna cu alte politici economice trebuie coordonata si implementata in mod consistent.
9 Ungureanu Emilia, Piata si problematica ocuparii factorului munca in Romania, 2004, p144
Prin strategia de la Lisabona, se stabilesc trei obiective complementare ale ocuparii depline :
calitatea si productivitatea muncii ;
cresterea inluziunii sociale ;
cresterea coeziunii sociale .
Pentru atingerea acestor obiective sunt necesare reforme structurale
definite prin 10 prioritati cheie inter-relationale . La 6 decembrie 2004, Consiliul European a adoptat o serie de indicatori care masoara 10 dimensiuni pentru investitia in calitate si recomanda folosirea acestora pentru monitorizarea ocuparii europene.
Cele 10 obiective cheie ale Uniunii Europene sunt :
1 .masuri active si preventive pentru someri si inactivi ;
2. crearea de locuri de munca si promovarea antrepenoriatului ;
3. promovarea adaptabilitatii la schimbare si cresterea mobilitatii pe piata muncii ;
4. promovarea dezvoltarii capitalului uman si a formarii continue ;
5. cresterea dimensiunii ofertei de munca si promovare imbatranirii active ;
6 .promovarea egalitatii de gen ;
7. promovarea integrarii si combaterea discriminarii pe piata muncii ;
8 .sporirea atractivitatii muncii prin crearea unui sistem de retribuire a muncii stimulativ ;
9. transformarea muncii nedeclarate in ocuparea declarata ;
10 reducerea disparitatilor regionale.
Realizarea acestor ambitioase obiective presupune un sistem institutional performant. Acest sistem cuprinde atat institutii ale administratiei publice centrale si locale, cat si organizatii sindicale si asociatii patronale reprezentative la nivel national, institutii si organizatii neguvernamentale si institutii internationale.
Ministerul Muncii si solidaritatii Sociale si Familiei-MMSSF
Functioneaza in actuala formula in urma reorganizarii din 2003 potrivit HG 737 /2003 modificata si completata prin HG 15709 /2003. Este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflandu-se in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica .Acesta aplica strategia dezvoltarii si politica economica a Guvernului in domeniul muncii si protectiei sociale.
Principalele atributii ale MMSSF in domeniul ocuparii fortei de munca sunt urmatoarele :
1. elaboreaza politici si planuri nationale in domeniile ocuparii fortei de munca, formarii profesionale, egalitatii de sanse intre barbati si femei si circulatiei internationale a fortei de munca ;
2. elaboreaza si avizeaza proiecte de acte normative in domeniile ocuparii fortei de munca, formarii profesionale, egalitatii de sanse ;
3. coordoneaza elaborarea, implementarea si monitorizarea anuala a Planului national de actiune pentru ocuparea fortei de munca ;
4. elaboreaza proiectul bugetului asigurarilor pentru somaj ;
5. stabileste anual indicatorii sociali si nivelul acestora ;
6. implementeaza acorduri bilaterale si proiecte de colaborare internationala ;
7. are controlul asupra modului in care este organizata si se desfasoara formarea profesionala a adultilor.
Institutii care functioneza in subordinea, coordonarea si sub autoritatea MMSSF
Institutii in subordine :
institutii publice cu personalitate juridica finantate de la bugetul de stat : Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, Agentia Nationala pentru protectia Familiei, Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca
institutii publice cu personalitate juridica finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat : Inspectia Muncii
Institutii care functioneaza in coordonare MMSSF :
Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul muncii si Protectiei Sociale
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii
Institutii sub autoritatea MMSSF :
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM)
Casa Nationala de Pensii si ale Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS)
Pentru a-si realiza atributiile, MMSSF colaboreaza cu ministere si alte
organe de specialitate ale administratiei publice centrale, organizatiile sindicale si asociatiile patronale. Trebuie sa aiba o colaborare buna si cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
1.3.2Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM)
Reprezinta o institutie sub autoritatea MMSSFAgentia Nationala cuprinde o activitate larga ce tine de ocuparea fortei de munca, serviciile sale adresandu-se somerilor si agentilor economici. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca vine pe piata fortei de munca cu un sir de masuri si servicii in scopul sporirii gradului de ocupare a fortei de munca. Masurile si serviciile ce se acorda persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca conduc la atingerea obiectivelor: prevenirea somajului, incadrearea sau reincadrarea in munca a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, asigurarea egalitatii de sanse pe piata muncii, cresterea mobilitatii profesionale si teritoariale a fortei de munca, informarea populatiei privind cerearea si oferta fortei de munca, protectia sociala a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca. Toate serviciile sunt oferite gratuit atat pentru persoane in cautarea unui loc de munca cat si pentru agentii economici.
De asemenea Agentia are obligatia sa faca publici indicatorii statistici 7 privind piata muncii.Sistemul de indicatori ocupa un loc central in sistemul informational al pietei muncii, caracterizand sub cele mai diferite aspecte potentialul uman al societatii si cuprinde insicatorii :resurselor de munca ;ocuparii fortei de munca ;somajului ; duratei muncii ; salarizarii ;conditiilor de munca si conflictelor de munca.La sfarsitul fiecarui an Agentia elaboreaza bilantul pe judete si la nivel national prin care se evidentiaza efectele masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca realizate in perioada respectiva
1.3.3 Serviciul Electronic de Mediere a Muncii
Este un serviciu eficient de mediere a muncii oferit publicului, fiind un rezultat al parteneriatului dintre Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca din Romania si Departamentul de Dezvoltare a Resurselor Umane din Canada impreuna cu Agentia Canadiana de Dezvoltare Internationala. Pune in legatura cererea si oferta de locuri de munca. Angajatorii creeaza profilul locului de munca vacant, identificand competentele, studiile si experienta in munca necesare folosind un formular de competente.Utilizand un formular asemanator, persoanele aflate in cautarea unui loc de munca creeaza profile similare pentru a-si descrie competentele, studiile si experienta, SEMM folosind aceste informatii pentru a realiza o mediere exacta.Exista doua posibilitati de a realiza medierea :
de a solicita sistemului sa caute o corespondenta imediat dupa completarea profilului
de a publica profilul
SEMM foloseste Clasificarea Ocupatiilor din Romania pentru a pune in
corespondenta competentele si deprinderile solicitate de angajator cu oferta persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca.
1.3.4 Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca
Este infiintata conform art105 din lg nr 76/20032 privind bugetul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Presedintele comisiei este ministrul muncii si solidaritatii sociale si familiei, fiind alcatuita din reprezentanti ai ministerelor, agentiilor si departamentelor din subordinea Guvernului sau autonome, la nivel de secretar si la nivel de stat si din presedintii organizatiilor sindicale si organizatiilor patronale reprezentative la nivel national.
Atributiile Comisiei : elaborarea, implementarea si monitorizarea Planului National de Actiune pentru Ocuparea Fortei de Munca, analizeaza obiectivele si masurile propuse pentru a fi introduse in PNAO, dezbate forma PNAO care va fi supusa spre aprobare in Guvern, propune masuri pentru armonizarea programelor de dezvoltare a resurselor umane finantate din fonduri publice sau alte resurse, elaborarea de acte normative privind ocuparea fortei de munca si de imbunatatire a legislatiei in acest domeniu
1.3.5 Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor-(CNFPA)
Este o institutie organizata in sistem tripartit si care are un rol important, atat consultativ, in fundamentarea si promovarea politicilor si strategiilor de formare profesionala a adultilor , cat si executiv, coordonanad la nivel national activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesionala, elaborand si gestionand standardele
10) Sistemul de indicatori statistici ai pietei muncii (cu metodologia aferenta de calcul) a fost aprobat prin Ordinul 186/2068/2002 al ministrului muncii si solidaritatii sociale si al
Presedintelui Institutului National de Statistica publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.323 din 16 mai 2002
ocupationale si evaluand si certificand competentele dobandite pe cai formale, informale si non-formale.CNFPA este o autoritate adiministrativa autonoma ce reprezinta forumul de dialog social in domeniul formarii profesionale continuie in Romania.
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT)-aplica strategia
si Programul de guvernare in domeniul invatamantului, cercetarii stiintifice si tineretului ; conduce sistemul national de invatamant , iar prin unitatile si institutiile sale acorda pe baza de contract asistenta de specialitate celor care organizeaza diferite proigrame de indtruire a adultilor in sistemul educatiei permanente si al reconversiei profesionale.
Ministere si alte organe de specialitate a administratiei publice centrale
Organizatiile sindicale si cele patronale reprezentative la nivel national
Prefecturile si autoritatile administratiei publice locale
Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca –
structura fundamentala administrativa pentru asigurarea implicarii principalelor ministere, institutii si parteneri soaciali in elaborarea « Planului National de Actiune pentru Ocuparea Fortei de Munca(PNAO) » ;este alcatuita din reprezentanti ai ministerelor, agentiilor si departamentelor din subordinea Guvernului sau autonome, la nivel de secretar de stat si din presedintii organizatiilor sindicale si patronale reprezentative la nivel national.Comisia stabileste,cu aprobarea Guvernului, directiile dezvoltarii resurselor umane la nivel national,pe ramura sau la nivel teritorial si, deasemenea, elaboreaza strategii si politici ca proiecte de acte normative in domeniul ocuparii fortei de munca.Existenta acestei Comisii nu este justificata in totalitate, activitatea ei suprapunandu-se partial peste cea a Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Cercetarea posibilitatilor de crestere a ocuparii resurselor de munca, de combatere a somajului si de crestere a eficacitatii protectiei sociale a somerilor trebuie sa vizeze analiza si cunoasterea situatiei cererii si a ofertei de forta de munca.In acest context, existenta unui sistem institutional functional, eficient, cu atributii si competente bine stabilite si orientate spre solutionalre problemelor de importanta majora constituie o prioritate a politicilor de crestere a ocuparii si reducere a somajului in Romania.Dimensiunea europeana presupune cooperare atat la nivel international cat si la nivel national.Deasemenea, atat la nivel central si local, cat si intre cele doua niveluri, atributiile institutiilor privitoare la piata muncii ar trebui sa formeze o reteea de conexiuni a carei functionare sa conduca la rezolvarea eficienta a mutiplelor disfunctionalitati care exista in prezent in domeniu.
1.3.6 Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a zonelor Miniere
S-a infiintat prin O.U.G. nr.64/oct.1997 pentru crearea de noi locuri de munca. Participa alaturi de alte ministere si organe de specialitate la punerea in aplicare a urmatoarelor programme ce vizeaza : restructurarea industriala, dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlociiin localitatile miniere si utilizarea spatiilor industriale ale minelor inchise, reconversia profesionala a persoanelo disponobilizate din sectorul minier, reorientarea invatamantului de toate gradele.
HG 1005/2000, modificata prin HG 57/2002, HG 1467/2002, HG 1199/2003 prevede masuri pentru acordarea de stimulente financiare antreprenorilor loali privind angajarea si instruirea persoanelor fara loc de munca provenite din activitatea miniera.
Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere este imputernicita sa elaboreze in colaborare cu organele de specialitate ale MMSSF programe de masuri pentru combaterea activa a somajului.
1.3.7 Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
A fost infiintata prin HG 753/3 iulie 2003 prin preluarea intregii structuri
organizatorice, atributiile si functiile Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, avand un rol important in crearea de noi locuri de munca
Printre prioritatile pe care le are aceasta agentie se numara in domeniul IMM-urilor : crearea unui mediu de afaceri propice pentru infiintarea si dezvoltarea intrepriderilor mici si mijlocii, dezvoltarea activitatilor productive ale IMM, imbunatatirea accesului IMM la finantare, imbunatatirea accesului IMM lpe pietele externe, promovarea culturii antreprenoriale.
1.3.8 Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala
Prin legea 151/1998 s-au pus bazele infiintarii Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala, avand ca presedinte pe primul –ministru. Are legatura cu stimularea IMM-urilor, cat si cu Programele de reconstructie a zonelor miniere.
Obiectivele acestuia sunt :
Stimularea dezvoltarii echilibrate
Recuperarea accelerata a intarzierilor in dezvoltarea zonelor defavorizate
Corelarea politicilor si activitatilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor
Valorificarea resurselor resurselor locale si regionale
Printre atributiile acestui cosiliu se numara analizarea programelor de dezvoltare
regionala, aprobarea proiectelor de dezvoltare regionala, urmarirea utilizarii fondurilor alocate agentiilor pentru dezvoltare regionala din Fondul national pentru dezvoltare regionala.
In cadrul fiecarei regiuni de dezvoltare s-a constituit cate o agentie pentru dezvoltare regionala care elaboreaza si propun Consiliului de Dezvoltare Regionala strategii si programe de dezvoltare regionala,pe care le puneau in practica in zonele defavorizate din cadrul fiecarei regiuni de dezvoltare.
1.3.9 Agentia Nationala pentru Locuinte
Aceasta s-a infiintat in temeiul prevederilor art1, alin 3 din Legea nr 152/1998 in sprijinul crearii unor conditii pentru o mobilitate teritoriala a fortei de munca si este
Organizata si functioneaza coform HG 579/iulie 1999. Daca aceasta agentie va functiona eficient, efectele vor fi directe asupra pietei muncii prin dezvoltarea pietei constructiilor de locuinte.Se poate spera ca in viitor persoanele aflate in cautarea unui loc de munca sa poata schimba domiciliul cu mai putina dificultate prin facilitatile pe care le prevede legea 152/1998 (accesul la terenurile pentru constructii de locuinte, la serviciile unor agenti economici specializati in derularea investitiilor pentru constructia de locuinte, la credite ipotecare).
1.3.10 Comitetul Interministerial pentru Problemele Tineretului -CIPT
Este constituit in baza HG nr 998/1996, condus de ministerul muncii si protectiei sociale si avand ca presedinte executiv ministrul tineretului si sportului.Acesta vine in sprijinul tinerilor, a multiplelor programe sectoriale privind tineretul derulate deja sau aflate in curs de derulare, somajul afectand in special tinerii.Asigura coerenta acestor programe cu strategia Guvernului de reforma economica-sociala, urmareste accesul nediscriminatoriu al tinerilor pe piata muncii, propunand masuri de imbunatatire a conditiilor de munca a tinerilor
1.3.11 Ministerul Dezvoltarii si Prognozei
Este organizat si functioneaza conform HG 16/4 ian 2001, aplicand politicile de dezvoltare economico-sociala pe ansamblul tarii, pe regiuni si zone de dezvoltare in baza HG 758/2002.acest minister are ca atributii urmatoarele :elaborarea proiectului Planului national de dezvoltare pe care trebuie sa-l acorde Guvernul, colaborarea cu organele de specialitate ale administratiei publice centrale si cu autoritati ale administratiei publice locale la elaborarea politicilor sectoriale privind pregatirea privatizarii comaniilor sau societatilor nationale, elaborarea de studii si analize cu privire la modul de realizare a obiectivelor din domeniul sau de activitate.
Pentru a se obtine rezultate pozitive, trebuie sa se realizeze o colaborare eficienta intre toate institutiile specifice pietei muncii .Armonizarea masurilor, a programelor de la nivel national si regional are ca finalitate crearea de noi locuri de munca, care este destul de dificil deoarece fiecare minister are propria politica.
1.3.12 Consiliul Economic si Social
In ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, in Romania s-a constituit un partenariat social care elaboreaza politicile si strategiile pentru punerea in aplicare a programelor din domeniul ocuparii. Acest consiliu este organizat si functioneaza conform Legii 109/1997.
Pentru extinderea rolului si misiunii Consiliului Economic si Social, partenerii sociali impreuna cu partea guvernamentala au elaborat un act normativ care a modificat legea de functionare si organizare a acestei institutii : Legea nr58/2003.
Principalele schimbari pe care le aduce acest act normativ :
CES are un rol consultativ in stabilirea politicilor economice si sociale, in aplanarea conflictelor care apar intre parteneii sociali
CES este consultat obligatoriu de initiatori proiectelor de acte normative si ai proiectelor de programe si strategii nematerializate in proiecte de acte normative din domeniul sau de competenta
CES se poate autosesiza sau poate fi sesizat de orice aotoritate publica, de patonatele si sindicatele reprezentative
Consiliului Economic si Social are un rol important pe piata muncii datorita colaborarii dintre sindicate, patronate si Guvern. In realitate, dialogul social se desfasoara cu greutate, desi exista si un Departament pentru Dialog Social.
Atributiile Consiliului Economic si Social :
Analizeaza si avizeaza proiectele de hotarari si de ordonante ale Guvernului si proiectele de lege ce urmeaza a fi prezentate spre adoptare Parlamentului
Analizeaza si avizeaza proiectele de programe si strategii nematerializate in proiecte de acte normative, inainte de adoptarea lor
Semnaleaza Guvernului sau Parlamentului aparitia unor fenomene economice si sociale care impun elaborarea unor noi acte normative
analizeaza starile cnflictuale aparute la nivel national sau de ramura si face propuneri de rezolvare a acestora in interes national
elaboreaza la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie initiativa analize si studii privind realitatile economice si sociale
elaboreaza si sustine implementarea de strategii, programe, metodologii si standarde in domeniul dialogului social
Institutiile pietei muncii indeplinesc urmatoarele functii :
stabilesc modul de angajare al muncii
determina crearea locurilor de munca eficienta sau mai putin eficiente
determina caracteristicile distributive ale cresterii economice
influenteaza procesul de productie si de acumulare
determina rata cresterii economice
Atunci cand exista institutiile muncii, piata muncii este o piata libera, dar este
controlata din punct de vedere al utilizarii muncii. Relatiile dintre patron si angajat se schimba in sensul ca patronul nu mai este considerat puterea absoluta si salariatul caracterizat prin lipsa oricarei puteri, ci relatia dintre acestia doi este reglementata legal si se desfasoara sub forma dialogului, negocierii, cooperarii dintre reprezentantii lor.
Interventia statului pe piata muncii nu impiedica producerea de abuzuri, ci crearea de piata rationala, in care cererea si oferta de munca sa fie organizate in functie de nevoi si capacitati, experienta aratand ca alocarea rationala a forti de munca nu se poate face prin jocul cererii si ofertei. Domeniul in care statul isi face simtita prezenta este cel al ocuparii fortei de munca, rolul sau referindu-se la monopolul plasarii fortei de munca, controlul licentierilor si politica de imigrare si intervenind pe piata muncii prin legislatie si reglementare, crearea de institutii de aplicare si control, difuzarea informatiei, modificarea cererii fortei de munca, formarea si dezvoltarea de competente, incurajarea diferitelor tipuri de oferta de forta de munca.
CAPITOLUL 2 OFERTA SI CEREREA DE MUNCA
2.1 Oferta de muncă
2.2 Cererea de muncă
2.3 Echilibrul pieței muncii
CAPITOLUL 2 OFERTA SI CEREREA DE MUNCA
Oferta de muncă
Se folosește în mod curent noțiunea de piață a muncii, „această exprimare nu
corespunde realității din perspectivă riguros științifică, deoarece obiectul actului de vânzare- cumpărare este forța de muncă, în calitate de marfă specială, și nici într-un caz munca. Munca reprezintă o consecință a utilizării forței de muncă, sau altfel spus consum de forță de muncă cumpărată de patron de la deținătorul ei (lucrătorul)”.
Oferta și cererea de munca reflectǎ legǎturile care se stabilesc între populație, ca sursǎ a ofertei și dezvoltarea economico-socialǎ, ca sursǎ a cererii de muncǎ, fiind marimi dinamice, caracteristica aceasta este datǎ de faptul cǎ atât dezvoltarea, cât și populația se modificǎ în timp, în cadrul unor procese evolutive și se aflǎ sub acțiunea unor factori variați de influențǎ. Populația, ca dimensiune și dinamicǎ în timp este rezultatul unui ansamblu eterogen de factori, de naturǎ economicǎ, dar si de naturǎ biologicǎ, dezvoltarea economicǎ derulandu-se în cadrul unor procese diferite în timp și spațiu.
B. Gazier considera cǎ oferta de muncǎ este rezultatul unei duble decizii:
în raport cu nivelul de remunerare a muncii, fǎrǎ sǎ se ținǎ cont de modalitǎțile de încadrare a lucratorilor
în funcție de modul cum se realizeazǎ oferta de muncǎ, de modul cum participǎ pe piața muncii și cum este solicitatǎ
Oferta de muncǎ, pe baza unor criterii și caracteristici naturale și dobândite, al
comportamentului și opțiunii persoanelor cu varsta legalǎ și aptǎ de muncǎ se delimiteazǎ din rândul populației potențial active. Se exprimǎ prin numǎrul indivizilor apți de muncǎ sau populației active disponibile pentru muncǎ, din care se scade numǎrul femeilor casnice, al studenților, al militarilor în termen, al celor care nu doresc sǎ se angajeze din diferite motive. Este formată din munca pe care o pot depune membrii societății în condițiile în care sunt remunerați și nu se referă la munca casnică și la cea bazată pe voluntariat.
În concepția economiștilor americani McConnel si Brue, oferta de forță de muncă, poate fi înțelesă ca:
Totalitatea persoanelor apte care caută de lucru în schimbul unei remunerații;
Numărul de ore pe care acestea doresc sa îl muncească sau îl muncesc efectiv;
Efortul cu care ei muncesc;
Gradul de calificare care determină calitatea muncii lor.
Formarea ofertei de forță de muncă
Sursa: Mc Connel, Brue, Contemporary Labour Economics
În România nu se constatǎ fenomene masive de retragere de pe piațǎ a femeilor în perioada de fertilitate maximǎ, fenomen întâlnit în țǎrile dezvoltate în ultimii 10-15 ani, care are multiple explicații: nevoia unui venit suplimentar pentru întreținerea familiei, emanciparea și dorința de independent. Populația activă a țarii cuprinde aproximativ 50% femei și de aceea se impune crearea egalității de șanse între bărbați și femei, promovarea nediscriminatorie în funcție de specificul și de statutul socio- profesional al fiecăruia.
Oferta de muncǎ este determinatǎ de diferiți factori : factori de naturǎ demograficǎ, factori de naturǎ socialǎ și instituționalǎ, factori de naturǎ politicǎ (reglementǎri ale politicii veniturilor, investițiilor etc.), la care se pot adǎuga reglementarea duratei sǎptǎmânii de lucru, a concediilor de odihnǎ, a indemnizațiilor pentru concedii de boalǎ.
Dintre factorii demografici (mǎrimea populației și structura sa dupǎ diferite caracteristici de vârsta, de mediu, nivel de instruire etc., sporul natural), mǎrimea populației își exercitǎ în mod direct influența asupra ofertei de muncǎ, iar sporul natural, în timp mai îndelungat. Oferta de muncǎ este determinatǎ de evoluția populației în vârstǎ de muncǎ, deoarece aceasta nu se transformǎ automat în muncǎ, o parte este temporar reținutǎ în alte activitǎți, iar o altǎ parte nu-și manifestǎ dorința de a ocupa un loc de muncǎ. Dacǎ sporul natural are o ratǎ înaltǎ, aceasta va determina în timp o întinerire a populației și a forței de muncǎ, cu o mai mare disponibilitate de deplasare în spațiu; o ratǎ mai scazutǎ va duce la înmultirea mai lentǎ a populației, la o îmbǎtrânire a acesteia și la o creștere a raportului între populația inactivǎ și cea activǎ. Factorii de naturǎ instituționalǎ și socialǎ (dimensiunea gospodǎriei, mǎsuri de asigurare a asistenței medicale și de sǎnǎtate, sprijinul financiar acordat de stat familiilor cu mulți copii) determinǎ creșterea ratei natalitǎții și reducerea ratei mortalitǎții.
Indiferent dacă este vorba despre cerere sau oferta de muncă, piața muncii are un anume specific determinat de faptul că omul nu poate fi redus la o dimensiune economică. Oferta de muncă se formează într-un timp îndelungat, are o mobilitate relativ redusă, este perisabilă, neomogenă și evoluează în exclusivitate pe principalele economii de piață. Specificul ofertei rezultă din faptul că forța de muncă este o marfă de un fel deosebit, deoarece cuprinde și particularitățile deosebit de complexe și care nu sunt în exclusivitate de natură economică, cum sunt psihologice, etnice, axiologice etc.
Oferta de muncă de pe piața muncii reprezintă cantitatea de muncă măsurată în om- ore oferită pentru a fi folosită într-o anumită perioadă de timp. Cantitatea de muncă oferită depinde de doi factori principali:
Numărul de persoane angajate sau în căutare de lucru (forța de muncă);
Numărul de ore pe care fiecare individ este dispus să le aloce pentru muncă.
Forța de muncă este formată din două grupuri de persoane: persoanele ocupate, care primesc salariu și persoanele în căutarea unui loc de muncă, șomerii. Raportul dintre numărul de persoane angajate și populația totală sau populația în vârstă de muncă reprezintă rata de activitate.
Participarea la activitatea economică poate fi explicată prin două ipoteze:
Ipoteza „muncitorului adăugat” (added worker)- soțiile și copiii intră pe piața muncii pentru a suplimenta venitul familiei când aceastanu mai are venituri suficiente. Datorită acestei ipoteze, rata de participare la activitatea economică crește odată cu amplificarea economică;
Ipoteza „muncitorului descurajat” (discouraged worker)- în perioadele de șomaj înalt unii șomeri devin atât de descurajați în a căuta un loc de muncă încât se retrag total de pe piața muncii, în timp ce alții care altfel ar intra în forța de muncă nu se deranjeză s-o facă. Conform acestei ipoteze, rata de participare la activitatea economică se află într-o corelație negativă cu șomajul.
Modificarea șomajului atrage în diferite gospodării atât efectul muncitorului
adăugat, cât și efectul muncitorului descurajat. Dacă predomină efectul „muncitorului descurajat”, șomajul înregistrat subestimează șomajul real, iar politicile guvernamentale privind șomajul nu vor crea destule locuri de muncă. Dacă predomină efectul „muncitorului adăugat", politicile de expansiune a ocupării bazate pe șomajul înregistrat vor crea prea multe job-uri pentru că muncitorii adăugați vor ieși de pe piață odată cu creșterea ocupării. Efectul „muncitorului descurajat” este dominant ceea ce duce la acordarea unei importanțe mai mari șomajului ascuns (numărul celor care nu sunt pe piața muncii, dar care ar fi fost dacă perspectivele de găsire a unui job ar fi fost mai favorabile pentru a cunoaște măsura în care forța de muncă este subutilizată). Măsurarea șomajului ascuns se face de obicei prin estimarea unei ecuații de regresie între ratele de participare și ratele șomajului înregistrat, această ecuație folosindu-se pentru a estima ratele de participare care s-ar înregistra dacă economia ar permite angajarea deplină.
Se constată diferențe între rata de activitate și rata de ocupare pe medii (urban, rural), astfel că rata de activitate și de ocupare pentru grupele extreme de vârstă- până la 24 ani și respectiv până la 60 de ani- în mediul rural sunt superioare celor ale populației urbane. În mediul rural, procesul de îmbatrânire și de feminizare este mai mare, peste 50% din populația în vârstă de 60 ani și peste fiind ocupată în agricultură.
Mărimea ratelor de activitate este determinată de mai mulți factori economici și sociali, care influențează decizia populației apte de a intra sau nu pe piața muncii (spre exemplu evoluția veniturilor reale: scăderea veniturilor reale pentru însemnate categorii ale populației face ca o parte a populației casnice să acceadă pe piața muncii pentru a spori veniturile familiale). În cazul în care o gospodărie înregistreză câștiguri substanțiale, cantitatea de muncă oferită de gospodărie pe piața muncii va scădea. Efectul creșterii veniturilor din salarii are influență asupra ratei de activitate. Cresterea salariului pentru o anumită ocupație are ca efect creșterea veniturilor gospodăriilor care au ocupația respectivă și conduce la scăderea participării la forța de muncă a altor membri ai familiei. Unele femei care au renunțat să muncească pentru creșterea copiilor sunt tentate să revină pe piața muncii, datorită salariului mărit în activitatea respectivă. Efectul total al creșterii veniturilor din salarii se împarte în efectul de substituție și efectul de venit. Efectul de substituție constă în faptul că mărirea salariilor stimulează interesul oamenilor spre diminuarea timpului liber și creșterea corespunzătoare a timpului de muncă. Dacă acest efect este dominant, creșterea salariilor antrenează mărirea ofertei de muncă. Efectul de venit are un sens invers față de efectul de substituție, creșterea salariului având ca efect creșterea prețului activității din afara pieței, pentru că fiecare oră petrecută în activități din afara pieței muncii implică un cost de oportunitate mai mare sub forma veniturilor la care se renunță. Dacă acest efect este dominant, oferta de muncă este o funcție descrescătoare.
Rata de activitate este influențată și de populația aflată în diferite forme de pregătire în învațamântul de zi, evoluția persoanelor în vârstă de muncă aflate în pregătire are impact pe termen lung asupra ofertei de muncă.
Creșterea numărului celor care se află în diferite forme de pregătire este doar temporar și are ca efect diminuarea cantitativă a ofertei de muncă ( Tabelul nr.2.1). Atunci când numărul locurilor și durata studiilor staționeză, are loc o creștere relativ bruscă a ofertei de muncă după care sporul resurselor disponibile de muncă se apropie de cel al populației în vârstă de muncă. Pentru determinarea numărului persoanelor în vârstă de muncă aflate în diferite forme de învățământ este necesar să se ia în considerare atât disponibilitațile financiare, cât și perspectivele pe termen scurt și mediu ale raportului dintre ofertă- cerere de pe piața muncii.
Situația școlară în perioada 1996- 2002
Tabel nr.2.1
-mii persoane-
Sursa: Anuarul Statistic ,C.N.S., 2003, p 207
Învățământul nu este doar un modelator al ofertei de muncă, ci reprezintă și locul unde se manifestă opțiunea tinerelor generații pentru un anumit tip de activitate, contribuind la structurarea ofertei de muncă așa încât aceasta să aibă calificarea pe care o cere mediul concurențial economiilor care nu vor să piardă în dezvoltarea tehnologică. Creșterea numărului de absolvenți amplifică șomajul, dar cu cât tinerii sunt mai bine instruiți, cu atât le sporesc șansele de a rezista șomajului.
Oferta de muncă este determinată de urmatoarele cauze:
Factorul muncă reprezintă factorul de producție de care depinde în mod hotărâtor realizarea rapidă a unor transformări de amploare în condițiile in care există o penurie de capital fizic și organizațional specific sistemului economic spre care se tinde prin derularea procesului de reformă;
Transformările care au loc in cadrul mecanismului economic reprezintă un modelator al ofertei de muncă, al aspirațiilor și comportamentului persoanelor active referitoare la valorizarea diferitelor ocupații asfel că oferta devine o „cerere inversă” în raport cu dinamica vieții sociale;
Eliminarea disfuncționalităților în aparatul productiv presupune o analiză a caracteristicilor input-ului și a modificărilor care trebuie efectuate în cadrul instituțional pentru a spori eficiența alocării și utilizării factorilor de producție și a se crea condițiile pentru reluarea pe baze stabilite a creșterii economice.
Reducerea ratei de activitate reflectă in mod indirect tendința de îmbătrânire
demografică, dar mai cu seamă acutizarea dezechilibrelor de pe piața muncii, precarizarea utilizarii capitalului uman și a fost determinată de:
Apariția unor persoane descurajate din rândul șomerilor de lungă durată care și-au pierdut speranța găsirii unui loc de muncă și care se retrag de pe piața muncii;
Posibilitatea pensionării anticipate a șomerilor vârstnici de lungă durată. Această măsură a dus la reducerea șomajului pe termen scurt, dar și la agravarea deficitului de pensii de asigurări sociale și a fost aplicată în prima parte a procesului de tranziție, fiind considerată unul din principalii factori care au dus la scăderea sensibilă a ratelor de activitate;
Dezvoltarea economiei informale care absoarbe o parte a ofertei de muncă;
Fluxurile migratorii externe ale unor persoane apte de muncă în căutarea unor oportunități de obținere a unor venituri mult mai mari decât cele obținute în țară;
Pătrunderea pe piața muncii a unei părți a populației apte de muncă ocupate până acum în gospodărie.
Migrația internă a populației determinată de schimbarea domiciliului pe medii- urban și rural.
Proprietarul forței de muncă are dreptul de dispoziție asupra capacităților sale,
el poate opta pentru a munci sau nu în funcție de venitul său. Relația dintre venitul zilnic și numărul de ore pe care individul dorește să le acorde muncii sale poate fi redată de o curbă a indiferenței între venit și timp liber (Figura 2.1). Un individ muncește pentru a obține bani în scopul achiziționării de bunuri și servicii care îi permit atingerea unui nivel de utilitate, dar beneficiază și de timp liber, care include activitățile pentru care persoana nu este plătită: munca în gospodărie, odihna, instruirea care îi aduc o anumită utilitate.
Caracteristica acestei curbe o reprezintă faptul că în orice punct al ei produsul dintre venit și timp liber este același, deci satisfacția individului rămâne constantă. Se pot trasa o infinitate de curbe de indiferență, individul va opta pentru aceea care va avea o caracteristică în plus : produsul dintre venit și timp liber va fi cel maxim posibil de realizat. Aceasta curbă este cea tangentă la dreapta constrângerilor bugetare. Atunci când anumite persoane apte de muncă, deși au constrângere bugetară, aleg să nu lucreze neglijează costurile de supraviețuire. Factorul esențial de care depinde oferta de muncă din partea celor apți de muncă îl reprezintă nu salariul nominal, ci salariul real, adică venitul ce rezultă din renunțarea la o parte din timpul liber, apreciat prin puterea sa de cumpărare. Cu ajutorul salariului real se poate aprecia satisfacția pe care o aduce timpul liber și utilitatea pe care o aduce timpul destinat muncii.
Curba de indiferență este descrescătoare, deoarece pentru a obține mai multe ore de timp liber pe zi, individul trebuie să renunțe la o parte din venituri. Rata marginală de substituire a timpului liber pentru venit reprezintă panta curbei și este definită ca venitul ce trebuie sacrificat dacă individul dorește sa obțină nivelul utilității la consumarea unei unitați adiționale de timp liber. Convexitatea curbei exprimă ipoteza privind scăderea ratei marginale de substituție. Utilitatea totală reprezentată de fiecare curbă este cu atât mai mare cu cât curba este mai îndepărtată de origine.
Curbele de indiferență
Figura 2.1
Sursa: Goicea Florin, Piața muncii și factorul demografic în România, (teză de doctorat), ASE București, 2000, p 38
Linia bugetului este trasată în Figura 2.1. Panta acesteia este reprezentată de salariul orar, iar fiecare oră de timp liber la care se renunță mărește venitul cu o sumă constantă egală cu acesta. Din punct de vedere al utilității totale, dacă numărul de ore este fixat la (L’-H) ore, muncitorului îi este indiferent dacă nu lucrează și obține venitul Y0 din afara pieței muncii sau lucrează (L’-H) ore și obține venitul Y1. Dacă durata zilei de lucru se află la un nivel inferior- (L-H1), muncitorul va decide să lucreze pentru că astfel va atinge o curbă de indiferență superioară decât dacă nu ar lucra. Dacă durata zilei de lucru este mai mare- (L-H2), muncitorul ar alege să nu lucreze pentru că astfel atinge o curbă de indiferență mai înaltă. Dacă muncitorul ar putea alege, ar dori să lucreze (L-H*) ore astfel maximizându-și utilitatea.
Oferta de muncă se află în raport direct proporțional cu salariul, decizia de ofertă de muncă se mărește atunci când salariul crește, cei apți de muncă fiind atrași de salariul mărit. Elasticitatea ofertei de muncă se determină prin raportul dintre modificarea relativă a ofertei de muncă și cea a salariului real. Influența creșterii salariului real asupra ofertei de muncă, pentru stimularea dorinței de angajare salarială, presupune ca persoanele respective să anticipeze evoluția prețurilor de consum. Efectele pozitive ale sporirii salariului real determină și mai mult extinderea forței de muncă. Când semnează contractul de muncă, salariatul nu știe care vor fi prețurile bunurilor pe care dorește să le cumpere în viitor, el va antiipa pe baza unei informații imperfecte.
2.2 Cererea de muncă
Cea de-a doua latură care se impune a fi analizată în studierea pieței muncii o reprezintă cererea de muncă, care se manifestă datorită faptului că munca este un factor de producție și poate fi combinată de întreprinzător cu alți factori (natura și capitalul), rezultând bunuri și servicii ce pot fi vândute.
Cererea de muncă reprezintă ansamblul relațiilor, raporturilor și conexiunilor privind volumul și structura ofertei de muncă pe profesii și niveluri de calificare pe fiecare componentă a economiei naționale, cât și pe ansamblul ei. Pentru ca nevoia de muncă să fie considerată sau inclusă în categoria cererii de muncă, aceasta trebuie să fie remunerată. Cererea de muncă este definită ca fiind nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piață și se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă, neincluzând deci munca nesalariată, desfășurată în gospodărie sau în mod voluntar. Pe termen scurt, ramâne invariabilă, crearea de noi locuri de muncă presupunând dezvoltarea activtăților existente. Se află în raport invers proporțional cu salariul, când acesta crește, conducând la creșterea costului salarial, agenții conomici își limitează angajările și invers.
Indicatorii specifici ai cererii de muncă:
Rata de participare a forței de muncă. Forța de muncă este definită prin standardul adoptat de cea de-a treiprezecea Conferință Internațională a Statisticii în domeniul Muncii, rata de participare fiind raportul dintre populația activă și populația aptă de muncă;
Populația aptă de muncă este acea parte din populație care îndeplinește condițiile de vârstă și cele impuse de fiecare caracteristică economică în parte;
Rata populației ocupate are aceeași importanță ca și rata șomajului în ceea ce privește starea economiei și măsoară ocuparea totală ca un procent din populația aptă de muncă;
Populația ocupată și structura ocupării forței de muncă- gruparea populaței ocupate în salariați, lucrători pe cont propriu sau lucrători familiali cooperatori și raportarea populației din grupele respective la populația totală ocupată.
Pentru a analiza problemele cererii forței de muncă, trebuie să se țină seama de
productivitatea marginală a venitului marginal și a costului marginal al muncii, ca și de perioada de timp la care se face referire, pe termen lung, agenții economici ținând seama și de costul de întrebuințare a capitalului, iar atunci când se mărește se folosesc tehnci care necesită mai multă muncă. Firma vrea să-și maximizeze profitul, situație în care costul marginal trebuie să fie egal cu venitul marginal (Figura 2.2). ”Cu alte cuvinte, întreprinzătorul nu înceteză să încadreze mână de lucru exact în punctul în care
salariul este egal cu venitul pe care i-l procură ultimul muncitor încadrat, independent de modalitățile de fixare a nivelului salariului”.
Figura 2.2
Sursa: Diana Preda, Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, 2002,p 68
Cererea de muncă este influențată de o mulțime de factori (economici, tehnici,
științifici, ecologici, conjuncturali, social-politici, juridici, macroeconomici, microeconomici și teritoriali) care stau la baza creșterii economice și de conjunctura internă și externă, de resursele materiale și financiare existente și potențiale, de politica economică. Dimensiunea și structura cererii sunt determinate de salarii, prețuri, de influențele exercitate de totalitatea factorilor pe termen scurt, mediu și lung și se află în strânsă legătură cu creșterea sau descreșterea cantității de muncă. Aceasta reflectă vitalitatea și viabilitatea unei economii, corectitudinea funcționării mecanismelor sale.
În România, cererea de muncă, structura de producție și de ocupare se află într-o schimbare totală, fundamentală datorită situației actuale a întregului sistem economic și social care este destructurată și care impune o nouă teorie și practică economică în conformitate cu specificul național.
Există diverse relații și consecințe ale raporturilor dintre salarii, productivitate, prețuri și durata muncii și dintre cerere și ofertă. Creșterea productivității muncii trebuie să fie mai mare decât creșterea salariilor pentru a nu afecta puterea de cumpărare și decât capacitatea de acumulare și investiții pentru a nu intra în spirala inflaționistă. Creșterea salariilor scade rata de participare la muncă, rata de activitate, iar veniturile mici determină accentuarea presiunii asupra nevoilor de locuri de muncă. Nivelul redus al al costului muncii reprezintă un factor de stimulare a investițiilor interne și externe, iar reducerea duratei legale a muncii este permisă de menținerea volumului producției prin creșterea productivității care asigură menținerea salariului, creând noi posibilități de ocupare.
Conținutul cererii de muncă îl reprezintă necesarul de lucrători în diferite profesii și meserii, într-o anumită zonă geografică și interval de timp. Pentru a aborda cererea din punct de vedere al necesarului de lucrători trebuie evidențiați factorii purtători ai acestei cereri în legătură cu dimensiunea sa numerică, calitativă, structurală. Deoarece resursele și factorii de producție sunt diferiți pe zone geografice, cererea de lucrători pentru meserii și profesii se îmbină cu cererea pentru ocupații care au o vechime mai mare, percepute de generațiile mai tinere ca ocupații arhaice, dar care sunt în continuare utile (spre exemplu, meseriile de potcovar, fântânar, dogar, morar).
Cererea de lucrători este diferită atât cantitativ, dar și calitativ din punct de vedere al calificării și competenței sale. Pentru a se manifesta cererea de muncă, piața muncii trebuie să fie o piață competitivă, ceea ce presupune:
Lucrătorii se pot deplasa ușor de la o ocupație la alta, de la un loc de muncă la altul;
Sunt mai mulți cumpărători potențiali pentru serviciile prestate de lucrători, care nu pot să influențeze prețul de achiziționare al lucrătorilor;
Patronii și lucrătorii au informații adecvate unii despre ceilalți.
Pe termen scurt, are loc regula de decizie a întreprinderii care își face simțită prezența în situația în care ar varia prețul factorului muncă, rata salariului. Dacă un factor de producție aduce un venit mai mare decât costul său, întreprinderea va utilza o unitate dată din acest factor. Situația de mai sus poartă numele de comportament de cerere. Pe o piață concurențială, întreprinderea poate să desfacă la prețul pieței producție cât dorește, iar pe o piață neconcurențială, vânzările sale depind de prețul pe care îl practică și care poate să varieze.
Pe termen lung, se ține cont de faptul că poate avea loc și creșterea factorului capital, cererea de muncă depinzând și de costul relativ al capitalului, de forma funcției de producție.
În condiții de piață imperfectă, firma nu urmărește întotdeauna maximizarea profitului: dacă întreprinzătorul are alte obiective conjuncturale, el nu va crește salariul; dacă se desfășoară o reorganizare a producției cu o componentă umană fixă, efectivele de lucrători ramân constante, independent de nivelul salariului. Astfel, întreprinzătorul nu trebuie să se încadreze între cele două limite ale salariului: inferioară, care permite muncitorilor și familiilor lor să supraviețuiască și superioară, venitul bănesc corespunzător productivității medii, marginale a muncii.
Rata de ocupare și rata de activitate exprimă capacitatea economiei de a utiliza resursele de muncă și gradul de participare a populației apte de muncă la producerea și sporirea avuției naționale și influențează cererea de muncă. Ratele sunt diferențiate pe sexe, pe grupe de vârstă și medii, cele mai înalte grupe de activitate și de ocupare se înregistrează la grupele de vârstă cuprinse între 25 și 50 ani ajungând la 60%, iar la grupa de vârstă de 35-49 ani- 70%. Valori mai mici se înregistrează la grupele până la 20 ani și respectiv 50 și peste. Din Tabelul nr. 2.2 se poate observa că evoluția lor este divergentă, unde sunt cuprinse valorile ratelor în perioada 1991-2002.
Rata de activitate, rata de ocupare și rata șomajului pe sexe în anii 1991-2002
Tabelul nr.2.2
Sursa: Anuarul Statistic al României, C.N.S., 2003, p 97
Începând cu anul 1990, s-a redus durata săptămânii de lucru având ca efect micșorarea cererii de muncă în raport cu producția realizată, ajungându-se la concluzia că cererea trece printr-o perioadă de criză globală și structurală, având tendința să se îngusteze. În aceste condiții se mențin efectivele de lucrători la un nivel tot mai scăzut al producției, iar costul salarial pe unitate de bun material sau serviciu a înregistrat o evoluție explozivă, normele de muncă au trecut printr- o relaxare generală și datorită comportamentului de solidaritate a lucrătorilor îndreptat spre obținerea unor câștiguri mari în raport cu producția realizată, trimiterea acasă a angajaților pe care i-au plătit cu 50% din salariile tarifare de încadrare. Mărirea costului salarial, datorită faptului că fondurile de protecție socială sunt insuficiente, disponibilitățile bănești provenite de la populație nu au avut acoperire în bunuri materiale și servicii, în care trebuiau să se materializeze acestea au condus la micșorarea cererii de muncă.
Cererea pentru forța de muncă feminină se manifestă cu prioritate în sectorul servicii, ocupând un loc important în activități ca: ocrotirea sănătății, asistență socială, învățământ, cultură, artă, tranzacții imobiliare, activități bancare și de asigurări. Nivelul de educație și al formării profesionale al femeilor aproximativ egal cu cel al bărbaților, cât și capacitățile de adaptare al femeilor la disciplină au condus la creșterea gradului de ocupare al femeilor. Șomajul afectează mai mult femeile din grupa de vârstă de 50 ani și peste și într-o mai mică măsură femeile din grupa de vârstă 20-25 ani. Printre cauzele care provoacă acest șomaj se pot enumera: comportamentul discriminatoriu pe care îl au unii patroni, capacitatea mai slabă de recalificare și reintegrare pe care o au persoanele vârstnice, dificultățile cu care se confruntă tinerele absolvente.
Cererea de muncă se caracterizează printr- o anumită elasticitate determinată de disponibilitatea unor bunuri economice care pot fi substituite. Elasticitatea cererii este importantă în ceea ce privește stabilirea salariilor și derularea normală a raporturilor dintre întreprinzători și posesorii forței de muncă. Aceasta reprezintă raportul dintre modificarea procentuală a cantității de muncă angajată și modificarea procentuală a nivelului salariului. Cererea este elastică (firmele răspund într-o măsură semnificativă la modificările salariilor) atunci când creșterea (descreșterea) salariului determină o creștere (decreștere) mai mare a cantității de muncă folosită, coeficientul de elasticitate va fi supraunitar. Când coeficientul de elasticitate este subunitar, cererea va fi inelastică. Dacă cererea de muncă a unei firme este inelastică îi conferă sindicatului o poziție avantajoasă în negocierile cu patronul, deoarece o creștere mare a salariilor va determina o scădere mică a numărului de angajați, ceea ce face ca veniturile acestora să crească. O cerere elastică pentru munca slab calificată va determina un șomaj substanțial dacă statul va impune un nivel obligatoriu al salariului minim situat desupra punctului de echilibru.
Conform regulilor lui Alfred Marshall, în cazul în care costul capitalului este constant, elasticitatea cererii de muncă este corelată cu:
Elasticitatea substituției. Cu cât este mai mare elasticitatea cererii de muncă, cu atât sunt mai mari oportunitățile de a substitui munca cu capitalul. Când prețul muncii crește, firma are posibilități mai mari de substituire a muncii cu capitalul;
Elasticitatea cererii pentru produsul final. Cu cât este mai elastică cererea pentru produsul final, cu atât este mai elastică cererea de muncă. O anumită creștere de salarii va conduce la o scădere mai accentuată a cererii produsului și a cererii derivate de muncă cu cât este mai elastică cererea pentru produsul final;
Ponderea costului muncii în costul total. Cererea de muncă este cu atât mai elastică cu cât este mai mare ponderea costului muncii în costul total. O anumită creștere a salariului pentru două firme în care diferă doar ponderea costului muncii în costul total va conduce la o creștere mai mare a prețului produsului și la o scădere mai mare a cererii produsului și a cererii derivate de muncă în firma care înregistrează o pondere mai mare a costului muncii;
Elasticitatea ofertei celuilalt factor de producție. Cu cât sunt mai mari posibilitățile de a atrage ofertanți ai celuilalt factor de producție ca să substituie munca atunci când salariile cresc, dar să nu ducă la creșterea costurilor, cu atât mai mare va fi elasticitatea cererii de muncă.
Echilibrul pieței muncii
Funcționarea normală a pieței muncii presupune realizarea echilibrului dintre
cererea și oferta de muncă în condițiile concurențiale. Cererea și oferta de muncă se află într- o strânsă legătură determinată de mai mulți factori eterogeni: economici, tehnici, demografici etc., această legătură vizând realizarea unui echilibru. Legătura dintre cererea și oferta de muncă nu sunt statice și atemporale, ci dinamice. Raportul dintre cererea și oferta de muncă se caracterizează în prezent prin dezechilibru, deoarece oferta de muncă depășește cererea rezultând șomaj, astfel având loc presiunea ofertei asupra cererii.
Agenții desfășoră activități economice în scopul obținerii de profit maxim, ceea ce corespunde situației de echilibru pe piața muncii, când firma vrea să angajeze noi lucrători în condițiile în care veniturile suplimentare sunt mai mari decât cheltuielile suplimentare determinate de angajarea noului salariat.
Echilibrul pe piața muncii se realizează în situația în care costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul încasat de firmă ca urmare a producției marginale realizate de pe urma muncii lui, firma obținând profitul maxim. Costul marginal al muncii reprezintă sporul de cheltuială determinat de creșterea cu o unitate a volumului muncă, iar venitul marginal al muncii exprimă sporul sau surplusul de producție obținut prin creșterea cu o unitate a factorului muncă. Deoarece crește numărul de angajați se poate obține o creștere a rezultatelor de producție până la un anumit punct al dinamicii economice, după care începe să funcționeze principiul randamentelor descrescânde, venitul marginal de pe urma angajaților se va reduce până la nivelul costului marginal al angajării. Din acest moment, firma va înceta să mai angajeze noi lucrători.
Echilibrul dintre cerere și ofertă este abordat din mai multe puncte de vedere:
Echilibrul dinamic- zonele de contact ale cererii cu oferta de muncă și invers se concretizează în manifestări deosebit de complexe și mereu în schimbare, iar fluxurile dintre ele se amplifică în timp și spațiu. Trebuințele de muncă exprimate prin numărul de locuri de muncă și prin resursele de muncă au tendințe de creștere care se înregistreză în timp datorită progresului tehnic astfel că oferta își modifică dimensiunea, structura și calitatea;
Echilibrul funcțional- zona de compatibilitate a ocupării factorului de muncă și creșterii productivității muncii în condițiile determinate de producție, necesarul absolut de muncă pentru obținerea unui volum dat al producției se află în raport invers proporțional cu creșterea productivității muncii;
Echilibrul structural- modul de repartizare a factorului muncă pe sectoare , ramuri, activități, profesii, calificări, etc. în condițiile date ale producției, tehnicii și productivității muncii;
Echilibrul intern- între nevoia socială de muncă și resursele de muncă, echilibru condiționat și el de nivelul producției și al productivității muncii. La un nivel dat al producției și al productivității, numărul lucrătorilor va evolua direct proporțional cu nevoia socială de muncă, fiind influențat de factori economici, tehnici, demografici;
Echilibrul concurențial- ofertanții și utilizatorii muncii acționează conform regulilor pieței pentru a avea o situație economică cât mai favorabilă.
Corelarea cererii cu oferta de muncă nu se face numai pentru realizarea
echilibrului, ci mai mult pentru eliminarea dezechilibrelor, care dacă nu ar exista nu s-ar vorbi de creștere economică, acestea fiind factorul care generează creșterea economică.
Pentru ca piața muncii să funcționeze normal trebuie să se înregistreze un excedent al ofertei de muncă, excedentul cererii de bunuri are corespondent în excedentul cererii de bani, poate fi contracarat prin cererea de muncă, cererea și oferta de muncă fiind legate direct, indirect, proporțional și invers proporțional de cererea și oferta de bunuri materiale și servicii. În România, aceste comportamente apar uneori invers, situația econmică prezintă distorsiuni ce se transmit direct sau indirect asupra cererii și ofertei de forță de muncă :
Oferta de forță de muncă depășește cererea;
La o mare parte din produse și servicii, cererea nu se acoperă prin ofertă, solicitându-se sporirea volumului de muncă;
Pentru a se redresa economia noastră, treubie să se facă eforturi financiare,
materiale și de muncă, însă se manifestă o disponibilitate din ce în ce mai redusă de a munci, o restrângere a cererii de muncă și o creștere a ofertei forței de muncă, această situație reflectând legatura dintre piața capitalurilor, a bunurilor, financiar- monetară și cea a forței de muncă.
Pentru realizarea echilibrului, cererea joacă un rol important, primordial. Cererea de muncă este determinată de ansamblul de factori care care influențează creșterea economică, cumulând efectele progresului tehnic și tehnologic, fiind influențată de conjunctura internă și internațională, de resursele materiale și financiar disponibile, de prețuri, de salarii, tradiții, nivel de consum, de politica economică.
Cererea se implică în realizarea echilibrului prin evoluția globală a producției și a productivității muncii, între care se intercalează investițiile, sistemul de gestiune a resurselor umane, salariile și durata muncii.
În ceea ce privește producția, sistemul economic românesc se caracterizează prin îmbinarea unor structuri anchilozate care funcționează de 45 ani cu noile mecanisme de echilibru și creștere economică. Cererea de forță de muncă se va manifesta într-un cadru caracterizat prin restructurări severe în ceea ce privește ce se produce și cum se produce.
Investițiile sunt destinate pentru reorganizarea și retehnologizarea unei părți a capitalului fix și pentru noi capacități corespunzătoare schimbării opticii privind satisfacerea cererii de bunuri. Ele sunt ireversibile, renunțarea la continuarea lucrărilor începute anterior fiind imposibilă și nerațioanlă, deoarece s-ar bloca o mare parte a cererii economice, s-ar produce stagnări în lanț, reprezentând pentru economia românească pârghia cea mai sigură a susținerii creșterii economice.
Influența prețurilor, salariilor, productivității și duratei muncii se manifestă atât pe planul nevoilor globale, cât și în structurarea acestora pe meserii, profesii, ramuri și teritoriu. Acești factori pot influența cererea atât luați separat, cât și împreună, dar influența lor asupra cererii nu poate fi cuantificată prin relații matematice liniare, numerice sau prin copierea unor modele sau experiențe, deaorece s-ar obține o nevalidare din cauza condițiilor specifice economiei noastre. Orice stabilire a salariilor și a duratei muncii în condițiile incerte în care se află munca efectivă și productivitatea reală nu numai că va conduce la erori transmise inflației, dar dezorganizează și mai mult o piață a muncii extrem de imperfectă.
Deoarece în evoluția unor factori ai cererii apar incertitudini și deoarece nu există un sistem informațional adecvat și flexibil, sunt afectate și certitudinile asupra ofertei de muncă. Oferta este determinată de politicile anterioare din planul demografic, de pregătirea profesională, de tradiții, de mentalități, comportamente psiho- sociale.
Neconcordanțele dintre cerere și ofertă duc la apariția unor fenomene ca: scăderea sau creșterea concurenței pe piața muncii, creșterea sau scăderea salariilor, costuri mai mari sau mici pentru organizarea unor cursuri de reciclare și reconversie profesională, reorganizarea muncii interne în întreprinderi sau firme, creșterea sau descreșterea investițiilor, deplasarea unr activităși dintr-o zonă în alta, dezvoltarea unor noi forme de activitate, nefolosirea unor capacități de producție, folosirea unei forțe de muncă slab calificate și neadaptate exigențelor muncii și producției etc.
Atragerea populației apte în activitățile economice reprezintă un stimulent al cererii de muncă care determină dezvoltarea economico- socială, populația reprezentând sursa ofertei de muncă. Între gradul de dezvoltare economică a unui stat și populație există o legătură foarte strânsă, din această legătură ca raport cerere-ofertă rezultând mai multe caracteristici:
Cererea de muncă pe termen scurt este constantă, deoarece crearea de noi activități sau dezvoltarea celor existente se realizează în timp;
Oferta de muncă se formează într-un timp îndelungat (16-18 ani, vârsta la care un individ se poate încadra în câmpul muncii);
Forța de muncă are o mobilitate redusă în ceea ce privește schimbarea locului de muncă, cât și schimbarea locuinței;
Oferta de muncă este perisabilă, deoarece individul pentru a munci trebuie să aibă asigurată hrană, locuință etc.
Oferta de muncă este influențată de o serie de factori (vârsta, sexul, starea sănătății, starea psihologică, elemente de tradiție etc.);
Cererea și oferta de muncă nu sunt omogene, ele sunt compuse din grupuri neomogene, neconcurențiale sau puțin concurențiale, nesubstituindu-se reciproc decât în limite foarte reduse sau deloc;
Oferta de forță de muncă nu se formează în exclusivitate pe principiile pieței, adică tinerii sunt formați de familie și societate ca oameni și nu pentru a deveni angajați. Dupa părerea lui Paul Samuelson, „ omul este mai mult decât o marfă”.
Ca expresie a raportului dintre cerere și oferta de muncă, piața muncii se desfășoară în două trepte sau faze:
Prima treaptă sau fază se desfășoară pe ansamblul unei economii sau segmente mari de cerere și ofertă care sunt determinate de particularitățile tehnico-economice ale activităților desfășurate. În acestă fază, se formează condițiile generale de angajare a salariaților, principiile de stabilire a salariilor, limitele minime și maxime ale acestora;
A doua fază constituie o prelungire a primei faze, se manifestă la nivelul firmei și constă în întâlnirea cererii cu oferta de muncă.
Negociatorii de pe piața muncii sunt reprezentați de ofertanții de muncă
(purtătorii de forță de muncă) și sindicatele pe de o parte, iar pe de altă parte angajatorii (purtătorii cererii de muncă). Pe piața muncii, intervine și statul prin: legislația promovată, politicile de investiții, bugetare, fiscale (Figura 2.3)
Sursa: Condrea Petru, Dinamica pieței forței de muncă, Ed Gh. Assachi Iași, 2002, p 25
Confruntarea dintre cerere și ofertă are loc pe piața muncii prin implicarea directă a principalilor puteri din statul contemporan și de aceea se încheie un contract colectiv de muncă la nivel național, în care obiectivele sunt prevăzute a se reliza prin acordul părților implicate (patronate, sindicate și guvern).
Piața muncii este guvernată pe lângă legile economice și de legile demografice, psihologice, ceea ce face să existe un conflict între cerere și ofertă, să fie un echilibru relativ fragil, raportul cerere- ofertă concretizându-se în contracte care au o continuitate și o periodicitate determinante în relația muncă- capital.
Specificul pieței muncii se manifestă și în relația cu celelalte piețe, mutațiile intervenite în raportul cerere-ofertă pe piața forței de muncă se regăsesc sub aspectul consecințelor pe celelalte piețe după un timp relativ îndelungat. Această piață este implicată în echilibrele celorlalte piețe: influența asupra pieței capitalului se realizează nu atât prin intermediul salariului, cât prin presiunea exercitată de oferta de muncă, modificarea cererii de muncă având influențe asupra pieței mărfurilor și serviciilor și asupra pieței titlurilor de capital. Piața forței de muncă este strâns legată de:
piața capitalului (nivelul salariului și gradul de ocupare al forței de muncă sunt dependente de structura, mărimea și nivelul tehnic al capitalului);
piețele monetar- valutare (prin implicațiile pe care le are salariul și echilibrul dintre cerere și ofertă asupra evoluței puterii de cumpărare și a cursului de schimb);
piața titlurilor de valoare (implicațiile acestea se regăsesc în determinarea raportului în care salariile se împart pentru consum și economii);
piața mărfurilor și serviciilor (corelația dintre salarii și productivitate, mărimea salariului real).
Capitolul 4 Șomajul, dezechilibru macroeconomic
4.1 Concept și formare
Șomajul este un fenomen istoric, apărând în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea pe fondul dezvoltării relațiilor industriale și afirmării muncii salariate ca formă specifică de organizare a producției și ca formă dominantă a relațiilor profesionale. Cuvântul „șomaj” provine de la cuvântul francez „chomage”, preluat din limba latină- „caumare”, provenind la rândul său din cuvântul grecesc „cauma”, care înseamnă „căldură mare”, din cauza căreia înceta orice fel de activitate.
Reprezintă o stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă pentru care nu se asigură locuri de muncă. Este un fenomen multidimensional care poate fi privit fie ca un proces legat de creșterea economică, respectiv de ocupare a forței de muncă, fie ca un mecanism de reglare a pieței muncii ce necesită un cadru instituțional adecvat. În „Dicționarul de științe economice”, apărut în 1968, elaborat sub conducerea profesorului Alain Cotta, șomajul reprezintă „situația individului privat de muncă”.
Șomajul are influențe negative asupra dezvoltării societății, fiind rezultatul direct al proceselor de restructurare și adaptare a economiei naționale la cerințele unei economii de piață deschise. Este o stare de dezechilibru pe piața muncii, în cadrul căreia există un excedent de ofertă de muncă față de cererea de muncă, adică un surplus de populație activă care nu-și gasește loc de muncă, în condițiile:
unei anumite creșteri economice;
unei anumite creșteri a productivității muncii;
unei anumite dinamici a populației active.
În țările dezvoltate care au o economie consolidată, șomajul este un fenomen
normal, care generează un climat concurențial prin surplusul de forță de muncă atât pentru cei care oferă forță de muncă, cât și cei pentru care creează locuri de muncă, dar peste anumite limite (3-4,5%) acesta produce pierderi economice, fiind un fenomen negativ. În România, datorită mentalității populației, situației dezastruase a economiei, lipsei protecției sociale, acesta este văzut ca un fenomen catastrofal.
În România, șomajul a început să se manifeste odată cu tranziția la economia de piață, deși diferiți autori indică rate ale șomajului mascat de aproximativ 4-5% la nivelul anulu 1989. Ca fenomen macroeconomic și social nu reprezintă un accident al tranziției , ci este o componentă obiectivă a oricărei economii de piață, indiferent de nivelul ei de dezvoltare. Acesta impulsionează mecanismele concurențiale de pe piața muncii, asigurând funcționarea acestora, dacă se încadrează în limtele normale. Dacă depășește aceste limite, reprezintă un fenomen negativ, care generează importante pierderi de substanță economică și reprezintă sursa unor potențiale conflicte sociale. Se măsoară prin doi indicatori: șomajul înregisrat și șomajul definit în accepțiunea Biroului Internațional al Muncii (BIM).
BIM vrea să stabilească o legătură directă între nivelul de producție și nivelul de ocupare astfel că orice persoană care produce bunuri sau servicii în timpul perioadei de referință este considerată ca fiind ocupată, deși numărul de ore lucrate și venitul realizat nu sunt suficiente pentru asigurarea celor necesare traiului, în cazul în care există șomaj, persoana în cauză nu depune o astfel de activitate. Pentru a măsura activitatea economică, BIM recomandă folosirea conceptului de „populație activă în mod curent” raportată la o perioadă scurtă de referință: o zi sau o săptămână. Atunci când piața muncii se caracterizează prin sezonalitate, se recomandă utilizarea conceptului de „populație de obicei activă”. Șomajul înregistat se estimează pe baza datelor care provin de la agenții de formare profesională (AOFP), prezentând avantajul că oferă permanent date statistice cu caracter exhaustiv referitoare la numărul persoanelor fără un loc de muncă, dar și dezavantajul că nu sunt cuprinse în totalitate persoanele care nu lucrează (ca o persoană să fie înscrisă la AOFP trebuie să îndeplinească anumite condiții stabilite prin legislația națională).
Numărul înregistrat al șomerilor poate să fie subevaluat sau supraevaluat.
Subevaluarea se produce atunci când unele persoane care ar trebui să fie luate în calculul șomerilor sunt omise din aceste calcule, o situație de acest gen întâlnindu-se în cazurile când sunt considerați șomeri doar cei care primesc ajutor de șomaj:
Părinții care au stat acasă pentru a-și crește copiii, dar care vor în prezent să se angajeze;
Absolvenții care părăsesc sistemul de învățământ;
Cei care nu au de lucru temporar;
Cei care doresc program redus de muncă, dar nu reușesc să găsească astfel de slujbe;
Cei subocupați, deși ar vrea să găsescă de lucru cu program complet, nu rușesc să găsească decât locuri de muncă cu program redus;
Șomajul deghizat- atunci când se folosesc mai multe persoane decât este necesar sau atunci când personalul este folosit în locuri de muncă inferioare calificării lor.
Supraevaluarea se produce în cazurile următoare:
Unele persoane care primesc ajutor de șomaj; fiind mulțumite cu ajutorul de șomaj nu-și mai caută de lucru;
Persoane care au serviciu, dar pretind că nu au;
Cei care refuză mai multe oferte consecutive, sperând că vor obține ceva mai bun;
Existența unor locuri de muncă vacante, dar care nu pot fi ocupate datorită necalificării;
Cei care au mai mult de un serviciu sau care prestează ore suplimentare.
În țara noastră, șomajul este înțeles ca: un fenomen traumatizant care afectează
individul, personalitatea acestuia, relațiile sociale putând duce la marginalizare; ca statut tranzitoriu, cu efecte asupra evoluției profesionale a individului; ca statut privilegiat, pentru că oferă anumite avantaje: ajutoarele acordate de sistemul de protecție socială.
În practica mondială, pentru colectarea informațiilor privind șomajul, sunt utilizate trei surse de date:
1. Recensamântul populației, ca înregistrare totală, la care criteriul prin care o persoană este considerată în stare de șomaj este acela ca, în perioada de referință (de obicei un an), numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost neocupată să fie predominant în raport cu numărul săptămânilor în care aceeași persoana a avut o slujbă. Pe baza acestei surse de date se obține numărul șomerilor ca medie a anului de referință.
2. Ancheta asupra ocupării forței de muncă efectuată în gospodăriile populației este considerată cea mai adecvată sursă de date și metoda de investigare pentru măsurarea, sub diferite aspecte și cu ajutorul diverșilor indicatori, ai șomajului.
3. Sursele administrative de colectare a informațiilor, deși sunt cel mai accesibile, au limite în caracterizarea complexă a șomajului, oferind numai informații parțiale privind proporțiile acestui fenomen.
În România, la sfârșitul fiecărei luni, oficiile de forță de muncă ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale furnizează date privind numărul șomerilor înregistrați pe total, pe grupe de vârstă, durata șomajului, numărul persoanelor cuprinse în cursuri de calificare și recalificare. Măsurarea dimensiunii populației active ( ocupați și șomeri și ale celei inactive) se realizează prin ancheta asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO) , organizată trimestrial începând cu anul 1996.
Datorită metodologiei folosite, între aceste metode de măsurare ale șomajului există anumite diferențe: pot exista șomeri BIM care nu pot fi înscriși la AOFP, în conformitate cu legislația națională și pot exista persoane care sunt înscrise la AOFP, dar care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerați șomeri BIM.
Noțiuni specifice șomajului:
Populația ocupată. Potrivit metodologiei balanței forței de muncă, sunt cuprinse toate persoanele care în anul de referință au desfășurat o activitate economico- socială aducătoare de venit, eceptând cadrele militare și persoanele asimilate acestora, a salariațiilor organizațiilor politice, obștești și a deținuților. Potrivit metodologiei anchetei asupra forței de muncă în gospodarii, sunt cuprinse persoanele de peste 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință pentru obținerea unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii;
Șomerii. În accepțiunea Biroului Internațional al Muncii, șomerii sunt „persoanele (de 14 ani și peste), care în cursul perioadei de referință îndeplinsc simultan următoarele condiții:
nu lucrează neavând loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile;
sunt în căutarea unui loc de muncă;
fac parte în mod obișnuit din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar declară că sunt în căutare unui loc de muncă și disponibile să înceapă lucrul;
au lucrat și așteaptă să fie rechemate la lucru sau și-au găsit un loc de muncă, urmând să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință”.
Potrivit Legii nr. 1/1991, republicată în anul 1994 și completată prin O.G. nr. 47/1997, persoanele considerate șomeri beneficiază de ajutor de șomaj pe o perioadă de 270 zile; după expirarea acestei perioade, persoanele care nu au putut fi angajate și sunt lipsite de mijloace de întreținere beneficiază de alocație de sprijin timp de 18 luni. Potrivit acestei legi și în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 86/1992, în țara noastră sunt considerați șomeri persoanele apte de muncă care nu pot fi încadrate din lipsă de locuri de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii lor, vârsta acestor persoane este de 15 ani, potrivit Constituției României.
Sunt asimilați șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională, conform prevederilor legale:
a) absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 18 ani care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel putin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă;
b) absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 16 ani fără susținători legali sau ai căror susținători legali nu pot presta obligația legală de intreținere;
c) tinerii care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrați cu contract de muncă și care, într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră, nu s-au putut angaja;
d) absolvenții școlilor speciale pentru handicapați care nu au loc de muncă.
Fac parte din rândul șomerilor și beneficiază de plăți compensatorii persoanele cărora li s-a desfacut contractul individual de muncă ca urmare a concedierilor colective potrivit O.U.G. nr. 98/1999.
Sunt considerate șomeri și persoanele care nu beneficiază de indemnizații bănești potrivit prevederilor legale, dar care s-au înregistrat la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă fiind în căutarea unui loc de muncă.
Șomerii înregistrați. Sunt persoanele în vârstă de 18 ani și peste, apte de muncă care nu pot fi încadrate deoarece nu există locuri de muncă disponibile și care s-au înscris la agențiile teritoriale pentru ocupare și formare profesională și beneficiarii de plăți compensatorii potrivit O.U.G. nr. 98/1999;
Populația activă- populața ocupată și șomerii;
Rata șomajului- raportul dintre numărul șomerilor ( înregistrați la oficiile de forță de muncă și șomaj) și populația activă.
După cum se poate observa din Tabelul 1, rata șomajului înregistrat 1991-2003
s-a aflat pe o curbă parabolică datorită declinului economic și dezechilibrelor provocate de trecerea la o economie de piață. În anul 1994, rata șomajului a fost de 10,9%, înregistrându-se o adevărată explozie, în anul 1996- a atins nivelul minim de 6,6%, urmând apoi o perioadă de reducere; la sfârșitul anului 1997, rata șomajului a crescut, în anul 1999- aceasta a culminat fiind de 11,8%, în anul 2003, fiind de 7,6%.
Evoluția șomajului înregistrat în perioada 1991-2003
Sursa: ANOFM, 2004 INS, 2003
Rata șomajului a înregistrat o scădere continuă începând cu anul 1999 până astăzi, ceea ce reprezintă un fenomen pozitiv, dar care ignoră realitatea economică pentru că populația ocupată a înregistrat în această perioadă o scădere mai mare decât populația activă, șomerii care nu mai beneficiază de protecție socială și nu au reușit să-și găsească un loc de muncă nu mai sunt luați în calculul ratei șomajului , intrând la alte categorii și astfel scăzând rata șomajului.
În figura 1 este prezentată rata șomajului în 2004:
Din punct de vedere economic, șomajul este expresia „dezechilibrelor dintre cererea și oferta de muncă”, determinate de schimbările care intervin în volumul, structura, intensitatea și formele de manifestare ale factorilor de producție, astfel că șomajul are mai multe forme:
Șomajul voluntar, care are la bază rigiditatea pe care salariile a prezintă la scădere. Se pornește de la ideea că salariile practicate sunt mai mari decât salariul de echilibru în general, datorându-se organizării salariaților în sindicate sau nu. Sa faci graficul din Eficiența pieței muncii- Cristache Ristea, pag 20
Șomajul involuntar, care are la bază cauze care țin de piața bunurilor și a banilor, manifestându-se în diverse forme în funcție de cauzele care îl generează și fiind preponderent. Keynes consideră că „șomajul involuntar există dacă, unei creșteri ușoare, în raport cu bunurile pe care le consumă muncitorii, atât oferta toatlă de mână de lucru dispusă să muncescă la salariul nominal curent, cât și cererea totală de mână de lucru la acel salariu ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării”. Sa faci graficul din Eficiența pieței muncii- Cristache Ristea, pag 21
Șomajul total presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității.
Șomajul parțial constă în reducerea duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu diminuarea corespunzătoare a salariului ( săptămana incompletă sau ziua de muncă la o durată mai mică).
Șomajul deghizat cuprinde persoanele declarate și înregistrate la Oficiul forței de muncă în categoria șomeri, dar care, în realitate, sunt pe piața gri a muncii. Ele lucrează fără contract de muncă, dar beneficiază de toate drepturile prevăzute în legile privind șomerii.
Șomajul se formează pe baza a două mari procese economico-sociale:
Pierderea locurilor de muncă de către o parte a populației ocupate;
Creșterea ofertei de muncă prin nevoia de a lucra a tinerelor generații, în condițiile unei cereri de muncă inferioare acesteia.
Datorită pierderii locului de muncă, șomajul îmbracă mai multe forme:
Șomajul ciclic este generat de evoluția ciclului economic. În faza de criză, șomajul sporește ca urmare a contracției, scăderii producției, a activităților economice și creșterii numărului de falimente, cu deosebire a întreprinderilor mici și mijlocii.
Șomajul structural (șomajul natural) derivă din reconversia unor activități economice, din restructurările de ramură și subramură impuse de progresul tehnic. Nivelul șomajului structural nu depinde de dimensiunea cererii aregate și nici de nivelul salariului, rata acestuia fiind compatibilă cu echilibrul pieței muncii, cu o anumită rată a inflației Șomajul structural apare și ca efect al unei structuri înguste de ramuri și subramuri, caracteristică pentru țările în curs de dezvoltare (diversificarea ramurilor ar oferi șanse mai mari de absorbție a forței de muncă), dar și din cauza nepotrivirii geografice, adică locurile de muncă vacante se află într-o anumită zonă geografică, iar cei capabili să fie angajați se află într-o altă zonă geografică (declinul industriei siderurgice, al mineritului, eliberarea de mână de lucru din agricultură). Dimensiunea șomajului structural depinde de dimensiunea și modificarea cererii și ofertei de muncă, acesta apărând în situații specifice unei slabe calificări profesionale astfel că dacă absolvenții de învățământ superior care își vor pierde locurile de muncă datorită modificării cererii sau tehnlogiei dominante vor avea mai multe șanse decât absolvenții unor forme inferioare de învățământ sau vor asimila cu mai mare ușurință cursuri de recalificare.
Șomajul tehnologic este efectul introducerii noilor tehnologii , care impun un nou mod de organizare a producției și a muncii și, în consecință, o reducere a locurilor de muncă.
Șomajul sezonier este legat de restrângerea activității economice în anumite anotimpuri ale anului, datorită condițiilor naturale, în agricultură, construcții de locuințe, lucrări publice și turism etc.; el are caracter ciclic.
Șomajul intermitent (fricțional) apare ca urmare a practicilor de angajare pe durată determinată. Începe la terminarea angajării și se încheie odată cu reluarea activității pe baza unui nou contract de muncă. Un anumit număr de șomeri va exista întotdeauna chiar dacă cererea agregată este suficient de mare sau când calificarea celor fără serviciu s-ar potrivi cu cerințele de locuri de muncă vacante, vor exista întotdeauna oameni care își părăsesc serviciul actual pentru a-și căuta altceva de lucru, persoane care intră pentru prima dată în rândul mâinii de lucru sau care reintră după o perioadă de absență. Angajatorii, la rândul lor, vor căuta oameni cu care să-i înlocuiască pe cei care pleacă sau ies la pensie sau vor să găsească personal pentru locurile de muncă pe care le generează procesul de creștere economică. Din aceste cauze pe piața muncii va exista șomajul fricțional- nu toți cei care vor căuta un loc de muncă vor găsi sau accepta unul la un anumit moment dat, iar angajatorii nu își vor completa toate locurile de muncă vacante. Este foarte importantă căutarea în acest tip de șomaj: anagajații caută cea mai bună ofertă, angajatorii vor să-și completeze locurile de muncă vacante. Cauzele care determină această căutare sunt: eterogenitatea mâinii de lucru (personalități individuale, abilități diferite), locurile de muncă nu sunt identice (salarii diferite, condiții de avansare sau de lucru diferite), informațiile cu privire la eterogenitatea mâinii de lucru și la locurile de muncă sunt imprfecte și se obțin în timp. Procesul de căutare implică costuri și beneficii: un salariat va accepta acea ofertă pentru care costul marginal este egal cu beneficiul marginal. Beneficiile determinate de acest proces constau în creșterea probabilității de a găsi locuri de muncă unde se oferă salarii mai mari,
un șomer găsind diverse oferte de muncă, iar coturile se concretizează în cheltuieli determinate de publicarea unor anunțuri în ziare, comisioane plătite agențiilor de plasare a mâinii de lucru, cheltuieli de transport, dar include și costuri de oportunitate.
O sursa importantă de șomaj fricțional sunt tinerii care intră în rândurile
forței de muncă și care își caută un loc de muncă. O altă sursă sunt oamenii care își schimbă locul de muncă și sunt între două slujbe. Unii pot demisiona pentru că nu sunt satisfăcuți de tipul sau condițiile de muncă, alții pot fi concediați. Indiferent de motivație ei trebuie să caute un nou loc de muncă, activitate care necesită timp. Cei ce își caută un loc de muncă se află în șomaj fricțional sau în șomaj de căutare.
Șomajul de discontinuitate afectează îndeosebi femeile, datorită întreruperilor de activitate din motive familiale și de maternitate.
Persoanele care trăiesc în mediul rural și care au un grad de ocupare redus, cu un venit de subzistență, și care se apropie de condiția economico – socială a șomerului nu sunt înregistrate la Oficiile forței de muncă, dar, în realitate, se află într-un șomaj latent.
După perioada șomajului se disting următoarele forme:
Șomajul normal (până în 12 luni);
Șomajul de lungă durată (mai mare de 12 luni) sau șomajul de descurajare
Datorită creșterii ofertei de muncă prin afirmarea nevoii de a lucra de către noile generații când cererea de muncă este inferioară acesteia, șomajul poate fi explicat prin:
Diferențele dintre ciclul de reproducție a forței de muncă și ciclul diferitelor activități;
Sărăcirea populației, ceea ce determină și alte categorii de populație să lucreze datorită erodării puterii de cumpărare, devalorizării economiilor pe seama inflației etc.;
Migrația internațională care sporește oferta în cazul țărilor cu imigranți.
În România, șomajul prezintă următoarele caracteristici structurale:
Structura șomajului pe sexe
Ca în multe țări aflate în tranziție, și la noi femeile sunt cele mai afectate de șomaj astfel: în anul 1992, ponderea acestora era de 62%, în 1993- 58,9% față de 41,1% cât reprezentau bărbații, în 1996- 54,1%, iar din anul 1997 și până în prezent ponderea femeilor în rândul șomerilor s-a redus, crescând ponderea bărbaților, în 2003 aceștia înregistrând o pondere de 56,6% față de 43,4% cât dețineau femeile datorită restructurărilor unor activități în care predomină forța de muncă masculină (construcții, minerit, metalurgie). La reducerea șomajului din rândul femeilor a mai contribuit și dezvoltarea industriei de confecții, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și faptul că femeile care se află în șomajul de lungă durată sau cele descurajate în căutarea unui loc de muncă să nu mai facă parte din evidențele oficiale ale instituțiilor abilitate. (Tabelul 2).
Structura pe sexe a șomajului înregistrat în perioada 1993-2003
Sursa: ANOFM, 2004
Structura șomajului pe grupe de vârstă
Ponderea cea mai mare în rândul șomerilor o au tinerii sub 25 ani, reprezentând
peste jumătate din numărul total și fiind cei mai afectați de acest fenomen. O altă grupă care este foarte afectată de șomaj este grupa 40-49 ani, urmată de grupa 30-39 ani, care este cea mai afectată de restructurările industriale, după cum se poate observa din Tabelul nr.3.
Tabelul nr.3
Structura șomerilor indemnizați pe grupe de vârstă în perioada 2001-2003
Sursa: ANOFM,2004
Structura șomajului pe categorii profesionale
În perioada 1993-2003, au fost afectați de șomaj mai ales muncitorii datorită
gradului de calificare care îi face să se adapteze mai greu modificărilor intervenite pe piața muncii, la sfârșitul anului 1997, 76% dintre șomeri erau muncitori, 21,7% erau persoane cu studii medii și 2,4%- persoane cu studii superioare.(Tabelul nr4). Ponderea celor cu calificare redusă este și mai mare în sectorul de stat, unde ar trebui realizaă o restructurare masivă. Ponderea muncitorilor în total șomeri este chiar mai mare decât cea în total număr de salariați, în vreme ce ponderea absolvenților de liceu și a celor de învățământ superior sunt mai mici.
Structura șomerilor pe nivele de pregătire în perioada 1991-2003
Sursa: ANOFM, 2004
Șomajul de lungă durată
În anul 2002, 60% dintre șomeri se aflau în șomaj de lungă durată de peste 9 luni, 30% se aflau în șomaj de lungă durată între 12-24 luni, iar 10% se aflau în șomaj de lungă durată între 21-27 luni și peste (Tabelul nr.5). Mărimea șomajului de lungă durată ar fi și mai mare dacă s-ar lua în calcul și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care nu și-au depus cereri la Oficiul de forță de muncă sau cei care ies de sub protecția socială și tot nu au reușit să se reîncadreze într-o activitate economică. Șomajul de descurajare reprezintă o formă a șomajului de lungă durată și este reprezentat de acei șomeri care au renunțat să mai caute un loc de muncă
Structura șomajului pe ramuri
Numărul cel mai mare de șomeri provine din industria prelucrătoare, urmată de
agricultură și comerț. În unele ramuri: prelucrătoare, comerț, construcții, transporturi, tranzacții imobiliare, învățământ, 40% din șomeri au o durată mai mare de 12 luni, datorită faptului că este o cerere scăzută de mână de lucru pentru calificările din domeniile respective. În industriile: prelucrătoare, extractivă și de construcții se îregistrează o rată a șomajului mai mare decât media.
Șomajul în funcție de tipul de proprietate
Sectorul privat are o pondere mai mare în total ocupare decât sectorul de stat,
dar ponderea sa în total șomeri ca și rata șomajului sunt substanțial mai mici.
Conform anchetei AMIGO, există o categorie de populație care nu este
prezentă în statisticile obișnuite- persoane subocupate, în această categorie incluzându-se:
Persoanele cu program de lucru parțial care caută o activitate cu program de
lucru complet sau o activitate suplimentară;
Persoane cu program de lucru parțial care nu caută de lucru, dar sunt disponibile
pentru o activitate suplimentară;
Persoane cu program de lucru complet dar care au lucrat involuntar mai puțin
decât durata obișnuită de lucru și care caută de lucru sau sunt disponibile pentru o activitate suplimentară.
Printre asemănările care există între România și celelalte țări aflate în tranziție
se enumeră:
Numărul salariaților din sectorul de stat a scăzut;
Numărul celor din secorul privat, ca și numărul șomerilor a crescut;
Prețurile au crescut mai mult decât salariile.
România se diferențiază de celelalte țări prin următoarele caracteristici:
În primii ani ai tranziției, șomajul a crescut într-o proporție mai mult decât reducerea numărului de salariați, ceea ce a condus la o creștere a ratei de activitate în comparație cu celelalte țări, unde aceasta a scăzut;
S-a redus numărul de ore lucrate ceea ce a condus la scăderile de productivitate și ale salariilor reale;
Șomajul înregistrează valori mai micidecât în majoritatea celorlalte țări aflate în tranziție;
În primii ani ai tranziției, indicele prețurilor de consum a crescut mai puțin decât indicele prețurilor de producție;
Creșterea sectorului privat este relativ moderată în comparație cu celelalte țări;
Analiza unor indicatori precum salariile, ocuparea, șomajul arată faptul că în România are loc procesul de restructurare, dar se află la început și s-a produs la momente diferite de timp în diferite ramuri.
4.2 Cauze și consecințe ale șomajului
În analiza cauzelor șomajului trebuiesc avute în vedere urmatoarele:
Sporul natural al resurselor de muncă (populația în vârstă de muncă) ;
Femeile casnice care doresc să intre pe piața muncii ;
Disponibilizarea unei părți a populației ocupate;
Dezvoltarea lentă a sectorului privat;
Lipsa piețelor de desfacere, a unor surse de materii prime, materiale, energie, capital.
Dintre principalele cauze ale șomajului, cele mai imporante sunt:
Reducerea continuuă a producției sociale datorită proceselor restructurante din economia reală, a exigențelor impuse de integrarea europeană;
Dificultățile cu care se confruntă procesul de restructurare a economiei;
Scăderea cererii solvabile și a cererii agregate, care dacă nu este susținută de politici active de investiții din partea statului și din partea agenților economici, determină amplificarea șomajului și diminuarea activității economice;
Reținerea investitorilor străini de a investi în România, la aceasta contribuind și nivelul ridicat de fiscalitate menținerea unor bariere birocratice în calea inițiativei particulare. Investițiile directe sunt afectate de declinul economiei naționale, iar cele străine de sunt impulsionate de dimensiunea pieței interne și de stabilitatea economică și politică.
Politica inadecvată de comerț exterior. Țara noastră adoptă o politică comercială slab protecționistă, aceasta având consecințe negative asupra producției sociale, care constau în restrângerea acesteia;
Procesul de privatizare s-a orientat către comerț și servicii neproductive;
Întreprinderile mici și mijlocii se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește privatizarea acestora;
Slaba pregătire a managerilor noștri;
Resurse de finanțare insuficiente pentru relansarea economică;
Politica moneteră și financiară care nu sunt adecvate creșterii economice și care astfel au dus la agravarea blocajlui financiar, accentuarea inflației, descurajarea inițiativelor economice ale întreprinzătorilor;
Evoluția structurilor demografice ale populației care determină creșterea populației active.
Apariția și accentuarea șomajului au o mulțime de cauze obiective, dar și subiective.
– Ritmul de creștere economică, în condițiile unei productivități a muncii ridicate, nu mai este capabil să creeze noi locuri de muncă, astfel încât să asigure o ocupare deplină. Pe piața muncii, decalajul între cererea de muncă și oferta de muncă este în defavoarea ultimei. Dezechilibre de amploare se manifestă pe segmentul de piață al forței de muncă tinere, care au drept cauza lipsa nu numai de locuri de muncă, ci și a unei pregătiri profesionale, în discordanță cu structura cererii pieței muncii. Există și cauze de ordin subiectiv, ce țin de comportamentul reținut al agenților economici de a angaja tineri fie din cauza lipsei lor de experiență, fie că aceștia nu se încadrează în disciplina muncii.
În rândul tinerilor, șomajul apare și ca urmare a tendinței de a căuta locuri de muncă plătite cu un salariu mai mare, fapt ce întârzie integrarea lor activă.
– Progresul tehnic, pe termen scurt, este generator de șomaj, într-o proporție mai mare sau mai mică, în funcție de capacitatea financiară a țărilor de a asimila noutățile cercetării științifice. În perioada postbelică, revoluția științifică și tehnică în domeniul producției și serviciilor a accentuat tendința de suprimare a unui important număr de locuri de muncă.
Pe termen lung, procesul tehnic generează noi nevoi, care sunt acoperite prin produse rezultate din activități noi generatoare de locuri de muncă. Exemplul țărilor dezvoltate confirmă teza că introducerea progresului tehnic nu numai suprimă, dar și creează locuri de muncă chiar dacă rata șomajului a crescut și ea.
– Criza economică, caracterizată prin scăderi sau stagnări ale activității economice, sporește numărul de șomeri, iar integrarea lor, în perioada de boom, poate fi la un nivel scăzut. Absorbirea unui numar cât mai mare de șomeri depinde de posibilitățile reale ale fiecărei țări de a stimula agenții economici în creșterea investițiilor de capital, de capacitatea de utilizare eficientă a pârghiilor economice în condiții de criză.
În România, criza economică de lungă durată a generat un șomaj de mari proporții cu perspective reduse de reintegrare.
– Modificările de structură a ramurilor și sectoarelor economice, sub impactul diversificării cererii de bunuri, al crizei economice, conduc inevitabil pentru o perioadă îndelungată la reducerea cererilor de muncă.
În România, șomajul are la originea sa, parțial, și transformările de structură a economiei naționale, după criteriul de eficiență, în vederea adaptării la mediul concurențial.
– Imigrarea – emigrarea influențează asupra stării pieței muncii. Imigrarea unei părți a populației active în vederea angajării în diferite țări va spori oferta de forță muncă în cadrul acestora. Emigrarea are un efect invers- de scădere a forței de muncă în zona de origine.
– Conjunctura economică și politică internațională nefavorabilă, datorită oscilațiilor ritmului creșterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargou influențează negativ asupra relațiilor economice vizând importul – exportul, deteriorând activitățile economice în țările din zonă și contribuind la șomaj. Embargoul impus României față de Irak și Iugoslavia a avut efecte negative asupra exportului, ceea ce a condus la retragerea activităților multor unități economice. Pierderile se cifrează la zeci de miliarde de dolari.
Pe plan economic, se disting consecințele negative ale șomajului la nivel național și la nivel de individ – familie:
Pe plan național, excluderea unei părți a forței de muncă influențează dinamica mărimii PIB, în sensul că instruirea, calificarea celor aflați în șomaj au presupus cheltuieli din partea individului și societății, care nu vor fi recuperate în situația șomajului de lungă durată; această forță de muncă, ieșită din populația activă ocupată, nu contribuie la creșterea PIB; societatea suportă costurile șomajului pe seama contribuției la fondul de șomaj, din partea agenților economici, salariaților; existența unui șomaj de lungă durată mai ales în rândul tinerilor, poate genera acte de violență, infracțiuni, poate accentua criminalitatea, cu impact asupra întregii societăți.
La nivel de individ – familie, șomajul se repercutează negativ asupra venitului.
Indemnizația de șomaj este mai mică decât salariul. Prelungirea duratei șomajului erodează și economiile, dacă există. Se deteriorează calitatea forței de muncă și este mai greu de găsit un loc de muncă.
Un rol aparte revine stării morale și psihice, care afectează individul devenit șomer mai mult decât latura economică. Apar complexe de neutilitate pentru societate și familie. Starea de șomaj poate afecta coeziunea și armonia unei familii. Totodată, șomajul cronic și de lungă durată, care generează sărăcia unui grup important din populația activă, poate antrena conflicte sociale profunde.
Multitudinea de efecte negative ale șomajului pentru societate și individ justifică pe deplin îngrijorarea guvernelor statelor lumii în fața acestui flagel și preocuparea pentru a găsi soluții de ocupare a forței de muncă la un grad cat mai înalt.
Consecințele negative ale șomajului în raport cu eficiența pieței muncii:
Șomajul este o formă de inutilizare a factorului de producție, care presupune importante pierderi din punct de vedere social și al eficienței;
Provoacă scăderea standardului de viață și a nivelului de trai ducând astfel la sărăcie;
Sunt afectați indivizi care fac parte din populația activă subocupată, care vor să lucreze, dar nu au unde;
Se dezvoltă piața neagră a muncii, pe care se practică salarii inferioare salariului minim pe economie și unde se lucrează fără contract de muncă;
Deoarece este un dezechilibru macroeconomic, afectează atât latura materială a economiei, cât și latura umană, populația fiind cea care suportă efectele șomajului;
Exercită presiuni asupra salariilor lucrătorilor ocupați;
Generează costuri suplimentare nu numai pentru individ, cât și pentru societate, determinate de îmbolnăviri, decese, neînțelegeri în familie, abandon școlar etc.;
Generează tipuri de comportamente negative caracterizate de resemnare, disperare, apatie, fatalitate, iar la apariția stress-ului contribuie și pierderea locului de muncă.
Dintre consecințele negative pe care le creează șomajul:
Crearea unui potențial de forță de muncă cu un comportament proactiv, aflată în rezervă și dispusă să acopere eventualele cereri de pe piața muncii;
Crearea premiselor creșterii productivității muncii și dezvoltarea unui comportament adecvat, care se caracterizează prin disciplină și punctualitate a salariaților angajați de teamă să nu fie concediați;
Menținerea salariilor de către firmă la cote relativ scăzute pe o anumită perioadă de timp.
Existența în România a unui șomaj cronic de lungă durată, ce a generat criza ocupării forței de muncă, impune cu necesitate o politică activă de ocupare, care să vizeze obiective la nivel micro si macroeconomic.
Principalele surse ale șomajului sunt:
Populația ocupată, persoanele care au lucrat, care sunt calificate și au experiență în muncă.
Tinerii absolvenți ai învățământului secundar și superior, a căror pondere variază în numărul total de șomeri, cu tendințe de sporire în perioadele de terminare a studiilor.
O parte a populației inactive (casnicele) care intră pe piața muncii datorită scăderii veniturilor familiale și a scăderii nivelului de trai.
Scăderea cererii pe piața bunurilor și serviciilor, datorită reducerii puterii de cumpărare a populației și dificultăților generate de lipsa piețelor de desfacere.
Extinderea fenomenelor restrictive de natură economică, socială, juridică, ce limitează mobilitatea factorului muncă.
4.3 Politici de diminuare a șomajului
Politicile active constau în măsuri care să contribuie la (re)integararea șomerilor în diferite activități și prevenirea șomajului în rândul celor ocupați.
Principalele acțiuni, măsuri de promovare a politicilor active sunt:
– organizarea de cursuri de calificare recalificare și perfecționare a șomerilor realizată de unități de învățământ organizate pe baza încheierii de contracte, centre proprii de calificare și perfecționare a pregătirii profesionale a șomerilor pentru cei care vin pe piața muncii fără o calificare corespunzătoare și recalificarea șomerilor în concordanță cu structura profesională a locurilor de muncă. În perioadele de restructurare economică, salariații disponibilizați nu își pierd doar locul de muncă, ci și pregătirea lor profesională, nu mai există cerere pentru ceea ce știu să facă și de aceea cursurile de calificare și recalificare prezintă o importanță deosebită. Fără o activitate de calificare și recalificare, chiar ramurile aflate în ascensiune vor găsi cu greu personal bine pregătit, capabil pentru a fi angajat. La limită, poate interveni situația când numărul de locuri de muncă vacante ar putea fi egal cu numărul șomerilor, dar calificarea șomerilor i-ar împidica să devină salariați în ramurile cu deficit de mână de lucru;
– stimularea agenților economici, prin pârghii economico-financiare, în extinderea activității economice;
– încurajarea investițiilor, prin acordarea de facilități în vederea relansării și creșterii economice, a creării de noi locuri de muncă;
– acordarea de facilități întreprinderilor care angajează șomeri de lungă durată, precum și tineri. Angajatorii, care angajează persoane din rândul șomerilor și pe care îi mențin în activitate pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea contibuției care o datorează bugetului asiurărilor de șomaj cu 3%;
– creditarea întreprinderilor mici și mijlocii asigurată de ANOFM, care acordă credite în condiții avantajoase cu o dobândă de 50% din taxa oficială a scontului stabilită de Banca Națională a României pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale, activități independente desfășurate de pesoane fizice autorizate. Creditele se acordă pe baza unor proiecte de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă pentru o perioadă de cel puțin 3 ani pentru investiții, inclusiv perioada de grație de maxim 6 luni și 1 an pentru asigurarea producției.
– încurajarea efectuării unor lucrări de utilitate publică, pe plan local și național;
– dezvoltarea serviciilor publice în limite raționale, a serviciilor industriale etc.;
– extinderea ocupării atipice: ocuparea pe timp de muncă parțial, ocuparea temporară, munca la domiciliu, munca independentă și alte forme de ocupare;
– subvenționarea locurilor de muncă. Aceasta se acordă angajatorilor pe o perioadă de cel mult 12 luni pentru fiecare persoană din rândul șomerilor încadrată cu contract individual de muncă, iar cuantumul este de 70% din salariul de bază minim brut pe țară. Cei care încadrează pe durată nederminată absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc pentru fiecare absolvent lunar o sumă egală cu salariul minim brut pe țară pe o perioadă de 12 luni. Angajatorii care încadrează pe perioadă nederminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap vor primi o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe țară în vigoare cu obligația de a-i menține pe o perioadă de cel puțin 3 ani. Aceasta poate duce la apariția unui șomaj deghizat, deoarece agenții economici vor prefera asolvenții de învățământ superior mai bine pregătiți, iar aceștia sunt nevoiți să desfășoare activități inferioare pregătirii lor, cu productivitate redusă și cu un nivel de salarizare redus.
În vederea atenuării șomajului și a consecințelor lui sunt importante și alte măsuri, acțiuni, ca: acordarea de facilități care să stimuleze mobilitatea forței de muncă de la o zonă la alta, de la un sector de activitate la altul; încurajarea șomerilor de a se lansa în activități pe cont propriu; dezvoltarea cercetării științifice, a sectoarelor de concepție; racordarea învățământului la tendințele ce se conturează în diviziunea muncii interne și internaționale, formarea și specializarea tineretului în domenii de perspectivă îndelungată, care să le ofere o mobilitate profesională ridicată; dezvoltarea sau crearea de unități în sectoare ce țin de: producerea de instalații, utilaje de depoluare, reciclarea materialelor și materialelor utile, protecția resurselor, gestionarea pădurilor, a deșeurilor, depoluarea râurilor; introducerea de restricții privind imigrarea și trimiterea forțată a imigranților în țara de orgine; unele guverne acordă acestor persoane facilități banești pentru a le stimula să plece fără intervenție brutală din partea organelor administrative.
Politicile de combatere a șomajului încurajează
– politici de reducere a ofertei de mână de lucru. Această măsură se aplică asupra salariaților de
Politici pasive. Acestea se concretizează în măsuri și acțiuni care să asigure șomerilor involuntari un anumit venit pentru un trăi decent sau de subzistentă.
Venitul asigurat șomerului se numește indemnizație de șomaj sau în cazul țării noastre, ajutor de șomaj. El se acordă pe o perioadă determinată de timp; nivelul indemnizației reprezintă un procent din salariul primit în ultima perioadă de muncă, de regulă în ultimele șase luni de activitate.
Perioada de acordare a ajutorului de șomaj este de 9 luni, iar a alocației de sprijin, 18 luni.
În România, șomajul poate fi redus prin creșterea investițiilor, care să reechilibreze piața bunurilor și serviciilor. Sfera serviciilor, care deține încă o pondere redusă în PIB, în condițiile țării noastre, spre deosebire de țările dezvoltate, poate constitui o supapă importantă de absorbție a unui număr important de șomeri. Dar pentru aceasta, sunt necesare cateva condiții, și anume: sporirea investițiilor și crearea unor structuri moderne ale acestui sector, tarife raționale și creșterea veniturilor reale ale agenților economici, ale populației.
Alvin Toffler grupează șomajul în șapte curente net diferite. Șomajul structural este cel care provine din transferul industriilor de tip “Al Doilea Val”. Șomajul de domeniu este cel creat de intensificarea presiunilor comerciale internaționale, dezechilibrelor, salturilor bruște și răsturnărilor de pe piața mondială. Șomajul tehnologic este cel determinat de noile niveluri ale tehnologiei, șomajul “normal” este rezultat din cauze strict locale și regionale (supraproducție locală, schimbări în preferințele consumatorilor, unificări, probleme ecologice). Șomajul de fricțiune reprezintă durata peste normal în procesul de transfer între două slujbe, șomajul informațional este legat de inadecvarea sistemului informațional la caracterul tot mai puțin interschimbabil al posturilor. Mai este și șomajul neintenționat care derivă din politici guvernamentale inapte – adeseori strategii menite să înmulțească locurile de muncă.
Gilbert Abraham Frois prezintă următoarele tipuri de șomaj: conjunctural (datorat unei cereri insuficiente), structural și fricțional. Prin raportarea șomajului structural și a celui fricțional la cererea pentru locuri de muncă ar rezulta rata șomajului natural (în sensul că este influențat în mod exclusiv de factori reali).
În Dicționarul de economie sunt identificate următoarele tipuri de șomaj: ciclic, de inadaptare, involuntar, keynesian, structural, tehnic, tehnologic, voluntar.
Șomajul structural este determinat în unele opinii atât de restructurarea economică, cât și geografică și socială, sub incidența crizei energetice și revoluției tehnico-științifice. Restructurarea geografică este un proces contemporan de mare amploare care constă în transferul unor industrii și ramuri din unele țări și zone, în altele. Restructurarea socială are în vedere trecerea unei părți a populației de la o categorie socială sau ocupațională la alta, cu sau fără schimbarea naturii activității.
Șomerii pot fi clasificați după mai multe criterii. Ei pot fi grupați după caracteristici personale cum ar fi: vârstă, sex, calificare, educație sau grup etnic. De asemenea, ei pot fi clasificați după localizarea geografică, după ocupație, după durata șomajului sau după motivele care i-au adus în situația de șomeri.
Luarea în considerare a șomajului și a ocupării forței de muncă generează un alt concept: ocuparea deplină a forței de muncă.
Există două motive pentru care angajarea deplină a forței de muncă este acompaniată întotdeauna de un anumit șomaj. În primul rând există o circulație continuă a indivizilor între locurile de muncă și o continuă schimbare a oportunităților locurilor de muncă. Noi membri intră în rândurile forței de muncă, unii oameni își părăsesc locurile de muncă, alții devin inutili.
Fluctuația normală a forței de muncă ar determina persistența unui anumit șomaj fricțional, chiar dacă economia s-ar afla la venitul său potențial, iar srtuctura locurilor de muncă în termenii calificării, ocupațiilor și localizării ar fi neschimbată.
În al doilea rând, deoarece economia este într-o continuă schimbare și adaptare, în orice moment va exista o anumită neconcordanță între caracteristicile forței de muncă și caracteristicile locurilor de muncădisponibile. Aceasta este o nconcordanță între structura ofertei de muncă și structura cererii de muncă. Neconcordanța poate apărea deoarece forța de muncă nu posedă calificările cerute sau deoarece muncitorii nu se află în acea parte a țării unde este cererea. Șomajul care apare datorită neconcordanțelor dintre caracteristicile ofertei de muncă și cele ale cererii de muncă, chiar și în condițiile în care cererea globală este egală cu oferta globală, este numit șomaj stuctural. Ajustările structuale pot cauza șomaj. Când modelul cererii de bunuri se schimbă, modelul cererii de forță de muncă se schimbă.până când forța de muncă se ajustează complet, se dezvoltă șomajul structural.
d
situația șomajului la nivel național și regional pe
Rata șomajului înregistrat în decembrie 2004:
Rata somajului inregistrat in 2003:
NU ȘTIU UNDE S- O PUN
Negocierile dintre participanții la piața muncii se soldează cu încheierea unui
contract de angajare și stabilirea unui nivel al salariului. Orice activitate generează nevoie de muncă, dar nu orice nevoie de muncă se satisface prin piața muncii. Condiția esențială pentru ca nevoia de muncă sa fie considerată în categoria cererii de muncă este salarizarea.
Satisfacerea nevoii de muncă se asigură prin folosirea disponibilităților de muncă existente în societate, respectiv a cantității de muncă ce poate fi prestată de populația aptă de muncă a unei țări într-o perioadă. Disponibilitatea de muncă se constituie în oferta de muncă.
a) rata șomajului
Rata șomajului este un indicator prin intermediul căruia se masoară intensitatea șomajului, calculându-se sub forma unui raport între numarul de șomeri și populația de referință (de obicei populația activă).
Sursa: Anuarul Statistic al României anul 1999
Rata șomajului se determină prin raportarea numarului total de șomeri înregistrați, la populația activă civilă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Piata Muncii In Conditiile Actuale. Cazul Romanie (ID: 134607)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.