Piata Mondiala a Turismului Cultural Specific, Organizare, Strategii de Marketing

Piața mondială a turismului cultural : specific, organizare, strategii de marketing.

Introducere

1.Considerații generale privind turismul cultural

1.1 Evoluția conceptului de turism cultural

Pentru a avea o idee clară despre specificul turismului cultural și elementele de conținut care sunt implicate în această activitate este necesar mai întii de toate de a clarifica unele aspecte conceptuale.

Conceptul de turism a apărut în secolul XVIII, în Anglia .A căpătat un caracter de masă după cel de al doilea război mondial, când s-a transformat din obiect de lux în necesitate pentru majoritatea populației din țările dezvoltate.

În Declarația de la Manila privind turismul mondial, adoptată în luna octombrie 1980, se spune că: „turismul contemporan a apărut în vederea promovării politicii sociale, care a condus la acordarea a concediilor anuale cu plată, pentru muncitori, ceea ce, constituie recunoașterea dreptului omului la odihnă și agrement”.Având o evoluție îndelungată, turismul nu are o definiție clară pînă în prezent.

O definiția mai exactă este cea formulată de profesorii de la Universitatea din Berna Krapf și Hunziker, care a fost printre primele definiții acceptate pe plan global, care ulterior a fost adoptată de Asociația Internațională a experților științifici în domeniul turismului, conform căreia: turismul constituie ansamblul de fenomene și relații reciproce ca rezultat al călătoriilor oamenilor până la momentul când aceasta nu se soldează cu stabilirea lor permanentă într-un anumit loc și nu are legătură cu o activitate lucrativă sau obținerea anumitor venituri.

Fenomenul de turism presupune tendința permanentă a omului de a călători, de a se deplasa în spațiu, ce constituie nu un scop în sine, ci o condiție necesară și un mijloc de a atinge anumite obiective fie ele de lărgire a cunoștințelor, comerciale sau de pelerinaj.

O definiție universală a culturii nu există. Sunt posibile diverse descrieri funcționale din domeniul culturii, formulate de fiecare dată în funcție de scopurile concrete ale cercetării (istorice, sociologice, etnografice, axiologice, semiotice, etice, estetice etc.), însă o definiție integrală, esențială a culturii, care ar căpăta o răspândire unanim recunoscută nu există, deși volumul semantic al acestei noțiuni este considerat ca fiind intuitiv clar.

Definirea conceptului de cultură se impune cu atât mai mult cu cât el circulă în limba cotidiană și chiar, în cea științifică, având sensuri variate. Culturologii americani A.Kroeber și Kluckholn au constatat că în lucrările de specialitate, noțiunea de "cultură" a primit 164 de definiții, un alt specialist în problemele culturii A. Moles a înregistrat înjur de 250, iar R. Robin – 500 de definiții.

Etimologic, cuvântul "cultură" era vechi în limba latină. Rădăcina din care a derivat e verbul "co/ere" ce înseamnă, în primul rând, "a cultiva" anumite lucruri, cu înțelesul de a le "îngriji" spre a le ameliora calitatea sau a le spori productivitatea.

La început noțiunea de cultură prevedea influiența utilă a omului asupra naturii (cultivarea, prelucrarea pământului etc.), la fel educația și instruirea omului. Horațius îl folosea cu sensul de cultivare a spiritului, iar Cicero punea în discuție "cultura agrorum" și "cultura animi", prin aceasta din urmă înțelegând un efort educațional cu mare efect în rodirea sufletului, efort educațional ce însumează atât procesul de învățământ, cât și experiența personală a fiecărui individ.

Cu toate că noțiunea de "cultură" e folosită pe larg și în sens științific din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea de către savanții europeni, închipuiri asemănătoare pot fi evidențiate la treptele timpurii de dezvoltare a diferitelor civilizații atât din Orient, cât și din Occident.

În Evul mediu se îmbogățește conținutul acestei noțiuni, care e legat de modul de viață orășenesc și se apropie de conținutul noțiunii de civilizație ce apare mai târziu. Cuvântul "cultură" se asociază cu nivelul desăvârșirii personalității. în epoca Renașterii desăvârșirea culturală e înțeleasă în corespundere cu idealul umanist al omului, iar mai târziu – cu idealul iluminiștilor.

Reprezentanții epocii iluminismului (secolul XVIII) Voltaire, J.-J. Rousseau, Condorsier etc. acordă atenție deosebită problemelor culturii. Aflându-se pe pozițiile raționalismului, înțelegând prin cultură înțelepciunea umană, autodezvoltarea spirituală a societății și omului, care se manifestă în astfel de domenii ale vieții spirituale, cum sunt: arta, morala, religia, știința etc. Voltaire afirma, că cultura e nemijlocit legată de procesul de dezvoltare a rațiunii umane. Nivelul de cultură și civilizație a unei națiuni, țări depinde de caracterul rațional, de rezonabilitatea acestor societăți, de structurile politice, de nivelul de dezvoltare a științei și artei. Iar scopul culturii corespunde menirii "rațiunii" – ca toți oamenii să fie fericiți, să trăiască în conformitate cu necesitățile firești.

J.-J. Rousseau supune unei critici cultura și civilizația umană ca o mărturie a decăderii moravurilor. Popoarele civilizate au o morală stricată, în descompunere, desfrânată. El opune acestei morale curățenia și naturalețea moravurilor societății patriarhale ( primitive). Tendințele iluminiștilor în tratarea și fundamentarea noțiunii de cultură în continuare se păstrează. Filosoful german I.Kant afirmă că cea mia amplă dezvoltare a spiritului omenesc are loc într-o astfel de sferă a culturii cum este morala, iar Hegel consideră că la acest rol pretinde filosofia.

Schimbările profunde ce s-au produs în epoca modernă au influențat și sensul, și semnificația conceptului de cultură. S-a creat astfel premiza înțelegerii culturii ca proces și stare de cultivare în lumina unui ideal de perfecțiune sau ca ansamblu de opere, urmare a unei intense munci intelectuale și afective.

Un rol important în îmbogățirea sensurilor culturii 1-a avut mișcarea romantică, prin extinderea valorii culturii populare, a tradiției artelor și obiceiurilor distinctive ale popoarelor ce vor alcătui cu timpul autentice nuclee ale culturilor naționale, ca manifestări specifice și originale ale spiritualității umane.

În mare măsură a contribuit la înțelegerea culturii și Herder. Au trecut peste două secole de când Herder deplângea faptul că "nimic nu este mai vag decât cuvântul "cultură". El a insistat asupra faptului că termenul "cultură" ar putea avea un destin filosofic în măsura în care ar viza totalitatea obiceiurilor, moravurilor, formelor de gândire și modalităților de acțiune caracteristice unei societăți particulare și în măsura să-i asigure acesteia participarea la ideea mai pătrunzătoare de umanitate.

În sens larg, cultura cuprinde totalitatea valorilor materiale și spirituale în atât procesul istoric de afirmare a omului ca om, proces care evidențiază progresul omenirii în cunoașterea, transformarea și stăpânirea naturii, a societății și a cunoașterii însăși (I. Bâtlan).

Turismului cultural a apărut la începutul secolului XX ca obiect de studiu.

Organizația Mondială a Turismului definește turismul cultural ca fiind: „excursiile cu scopul de a vizita siturile și evenimentele de valoare culturală și istorică care sunt componente ale moștenirii culturale a unei comunități”.

Turismul cultural este un fenomen care s-a dezvoltat vizibil în ultimele decenii. A fost identificat drept un produs lucrativ în industria turistică. Comunitățile locale și organizațiile culturale, au îmbrățișat acest fenomen caracterizat ca un factor economic potențial generator de locuri de muncă și de activități economice în secolul XXI, timp în care datorită evoluției industrializării, forța de muncă este în continuă scădere. De aceea , muzeele nu trebuie să-și limiteze acțiunile și activitățile la funcțiile de bază, ci din potrivă, să ia inițiativa, prin dezvoltarea unor strategii care să demonstreze importanța lor în cadrul comunității sau a regiunii în care își desfășoară activitatea.

În anul 2002 Consiliul Internațional pentru Monumente Culturale și Istorice a publicat o definiție care sună în felul următor: „Turismul cultural și cultural – cognitiv este o formă de turism concentrată în special asupra mediului cultural, și include repere istorice și culturale a unei destinații sau moștenirea cultural-istorică, stilul de viață al populației locale ,valorile, tradițiile și obiceiurile, artele, meșteșugurile.”

O importantă caracteristică a turismului cultural este faptul că vizitarea sau prezența în locurile culturale și istorice nu presupune întotdeauna motivul principalul al excursiei. Din acest punct de vedere turismul cultural-istoric este rar utilizat și mai nou este combinat cu alte tipuri de turism fie ele tradiționale sau specializate. Această caracteristică scoate în evidență niște oportunități de îmbunătățire a eficienței turismului național și regional prin dezvoltarea unui turism cultural-istoric, prin integrarea în turismul regional a resurselor culturale și istorice și dezvoltarea pe această bază a unei imagini de brand regional de turism.

Conceptul de „moștenire culturală este o componentă importantă , deoarece include moștenirea tangibilă și intangibilă drept un „set de valori culturale purtătoare de identitate națională, memorie istorică, și care au o valoare științifică sau culturală.

Abordarea conceptului de moștenire culturală este una integrată din viziunea dezvoltării turismului cultural, cu excepția monumentelor tradiționale arheologice și istorice care includ moștenirea artistică ,arhitecturală, și etnografică ,peisaj cultural, infrastructură muzeală , care au o însemnătate mare în ultima vreme – bisericile creștine și celelalte lăcașuri de cult.

Deși turismul cultural presupune vizitarea locurilor istorice, acesta oferă oportunitatea de a a-ți bucura ochiul văzînd realizările umane trecute. Fiind componentă a turismului intern, vizitarea unor astfel de locuri este un prilej de admirație, de mândrie națională și de redescoperire a realizărilor strămoșilor.

Ca instrument de dezvoltare a economiei , turismul cultural poate genera o creșterea economică prin atragerea turiștilor care sunt tentați și motivați de un interes visavi de componentele istorice, științifice, artistice, sau de tradiții, stil de viață, realități, în general informații cu privire la o comunitate, regiune, grup sau instituție. O călătorie de asa gen focalizează pe aprofundarea mediului cultural, aici fiind incluse și peisaje, tradiții și evenimente, arta vizuală și cea teatrală, stil de viață, valori. Turismul caută metode de a crea produse turistice cu caracter comercial cît și un mediu de lucru și de viață.

Turismul cultural – cognitiv este interacțiunea dintre componentele culturale, istorice și etnice ale unei societății sau a zonei care urmează a fi utilizată drept resursă în atragerea turiștilor și dezvoltarea turismului.

Călătoriile religioase sunt parte componentă a turismului cultural, îndeosebi pelerinajul. Facem referire la milioanele de catolici din toată lume care au o slăbiciune față de Vatican sau alte lăcașuri sfinte, evreii care călătoresc în Israel, să vadă locurile memoriale ale holocaustului sau Mecca – care se presupune a fi una din principalele destinații preferate de musulmanii de pretutindeni. După cele menționate anterior putem spune că zona de frontieră a Bulgariei și a României are posibilități evidente de dezvoltare a turismului religios astfel ajungînd niste destinații turistice atractive în acest detriment.

Oferta turismului cultural care conține moștenirea cultural-istorică a unei regiuni trebuie să fie destul de atractivă pentru consumatori, echilibrată și cu o seriozitate, o responsabilitate adecvată fiind vorba despre valorile naționale și istorice.

Avînd în vedere că comunitățile s-au unificat din cauza apariției tot mai acute a diverselor arhitecturi hoteliere, restaurante și mobilier stradal, acestea sunt nevoite să își mențină oarecum identitatea unică dar totodată să-i impresioneze pe turiști și să le satisfacă așteptările cît și cerințele de calitate și standarde.

Important este faptul să nu se treacă de barierele de conservarea a valorilor culturale și să pred.omine un echilibru între nevoile socio-culturale și beneficiile economice.

Cultura poate fi descrisă cu ajutorul a două cercuri concentrice:

• Cercul interior – acesta redă centrul cultural, adică elementele care stau la baza culturii și care de cele mai mule ori sunt tradiționale, aici mă refer la ceea oameni produc sub forma culturii.

Elementele principale ale turismului cultural, reprezentate de cercul interior pot fi divizate în două categorii : turismul moștenirii artistice (bunuri culturale care sunt legate de realizări din trecut) și turismul artistic (are relații cu producția culturală actuală, ca de exemplu prezentarea arhitecturii moderne, a artelor vizuale, a literaturii etc.).

• Cercul exterior – care redă modul și stilul de viață al unui popor dintr-o zonă anumită;

Elementele secundare ale turismului cultural, reprezentate de cercul exterior pot fi divizate în două categorii și anume: stilul de viață (elemente ce include credința, bucătăria, tradiții, folclor etc.) și sfera creativ (modă, design media, cinematografia,componente distractive etc.).

În majoritatea țărilor aceste două cercuri au tendința de a se juxtapune și de a crea o ofertă culturală unică, ambele aspecte completîndu-se reciproc.

Făcînd referire la definiția expusă anterior, în componența turismului cultural intră subcategorii care ar putea stabili tendințele și caracteristicile unor segmente de piață substanțiale, în dependență de activitățile, motivația cît și comportamentul turiștilor vizați:

• Turismul cultural contemporan

• Turismul cultural local;

• Turismul cultural urban;

• Turismul cultural rural;

• Turismul artistic;

• Turismul creativ;

• Turismul de patrimoniu;

1.2 Cultura – ca produs turistic

Produsul turistic se definește ca un ansamblu de bunuri materiale și servicii capabil să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane între momentul sosirii și momentul plecării de la destinația turistică. T. Gherasim, D. Gherasim, Marketing turistic, Ed Economica, Bucuresti, 1999

De reținut faptul că produsul turistic e constituit atît din bunuri materiale cît și din servicii.

Bunurile materiale se concretizează în cîteva categorii de elemente:

Un patrimoniu de resurse naturale, culturale, istorice, artistice, arhitectonice, tehnologice, medicale etc. care formează cadrul fizic de bază și care vor manifesta o atracție pentru turiști.

Anumite elemente de infrastructură sau echipamente care vor manifesta motivația sau cererea de turism, care contribuie în mod hotărîtor la satisfacerea acestuia(restaurante, hoteluri, terenuri sau săli de sport, de spectacol, de conferințe).

Anumite facilități de acces legate de mijloacele de transport alese de turiști pentru a ajunge la obiectivele dorite.

Turismul cultural ca domeniu denotă interes, care cuprinde atît noțiuni și cunoștințe legate de elementele culturale și de valorificarea lor turistică, din regiuni diferite de pe glob și chiar din interiorul anumitor teritorii mai restrânse. Analiza și prezentarea datelor legate de turismul cultural, trebuie să includă amănunte legate de evoluția culturală a unor popoare, fenomenele de aculturație, toate incluse într-un patrimoniu, care apoi poate fi valorificat turistic

Produsul turistic privit în sens general se complementează cu domeniul public, acesta fiind responsabil să răspundă unor constrîngeri semnificative, care diferă ca natură de la o țară la alta. Comparativ cu alte produse, produsul turistic este necesar să corespundă anumitor reglementări stricte referitor la liniștea publică, urbanism, mediu, securitate socială, momente de deschidere-închidere, fumatul și băutul, etc. puterea publică contribuind la conceperea, producerea, promovarea și distribuirea produselor turistice (prin organizarea de olimpiade sau campionate, amenajarea teritoriului etc.).

Analizînd modalitățile de integrare a diferitor elemente care sunt importante în produsul turistic este necesar de a cunoaște resursele turistice.

Conform Organizației Mondiale de Turism, resursele turistice includ :

• patrimoniul natural;

• patrimoniul uman (caracteristici demografice cum sunt: densitatea, mărimea, mobilitatea populației etc., condițiile de viață, punctul de vedere al populației despre de fenomenul turistic, elementele de cultură, numărul persoanelor concentrate în sfera turismului, nivelul de educație și de pregătire profesională etc.);

• elementele instituționale, politice, juridice și administrative (sistemul de acorduri internaționale care vizează circulația turistică, regimul de vize, măsurile de protecție a patrimoniului turistic și a mediului, modul de eliberare a licențelor în turism etc.);

• resursele sociale (structura socială a populației, mărimea și structura timpului liber, nivelul de educație și de sănătate etc.);

• elementele de infrastructură, echipamentele și serviciile destinate petrecerii timpului liber;

• activitatea economică și financiară.

Turismul cultural este definit ca un produs turistic care conține un pachet de bunuri și servicii materiale oferite turiștilor cu motivație culturală, ca preț total de la momentul la care ei părăsesc reședința și până cînd aceștia se întorc. Este conceput în vederea satisfacerii nevoile turiștilor culturali.

Dacă lăsăm de o parte natura concretă a turismului cultural și analizăm elementele individuale putem evidenția faptul că festivalurile concentrate în turism pot fi un instrument extrem de eficient pentru o înțelegere reciprocă, o colaborare dintre popoarele europene, cît și pentru creșterea socio-economică a regiunilor.

După caracteristicile lor, festivalurile formează un cadru natural și dau naștere la inițiative comerciale vizavi de publicitate, marketing, înregistrare și producție de produse audio și video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă un fundament important în sporirea promovării turistice a afacerilor mici și mijlocii ca urmare a schimbărilor globale produse în profilul socio-economic al regiunii și îmbunătățirii calității vieții.

Muzeele din lumea întreagă sunt atracții speciale pentru turiști. În marile orașe, pe lângă muzeele tradiționale cum ar fi Muzeul Național de Istorie, Galeria Națională de Artă și altele, mai există și muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară, Muzeul de Istorie a Muzicii, al artei, al activităților meșteșugărești, al aviației, al diverselor tipuri de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale și altele, precum și orice muzeu specific care poate atrage un anumit grup țintă.

Monumentele religioase reprezentate de catedrale, biserici, mănăstiri și alte lăcașe sfinte au pontețial de atragere a turiștilor.. Relicvele păstrate în incinta acestora sunt o parte a moștenirii culturale a orașului și a statului în general. Multe dintre aceste monumente funcționează ca și muzee. Datorită unor acustici deosebite, ele sunt utilizate ca locuri de concerte.

Vizitarea așezărilor culturale și istorice sunt influențate de niște factori, și anume: interesele turiștilor; nivelul de cultură generală și educațional al acestora; cunoștințe preliminare ale țării sau a anumitor zone ale acesteia, moștenirea culturală și istorică; posibilitățile financiare; percepții psihologice ale religiilor; obiceiuri și stil de viață etc. Un factor major este gradul de finalizare al infrastructurii din apropierea locurilor culturale și istorice imobile. Toți acești factori au o legătură directă cu conceptul de „atractivitate turistică” al locurilor, iar destinațiilor cărora recent mulți autori încearcă să le confere caracteristica lui G. Golembski (2002), includ în acest concept importanța turistică a obiectului sau a destinației, starea mediului înconjurător, protecția acestui mediu înconjurător și prezența infrastructurii. Este evident că împreună cu toate activitățile asociate cu stimularea intensivă a dezvoltării turismului cultural, ar trebui luați în considerare și mulți alți factori, unii dintre aceștia fiind indicați de către B. Marinov și P. Petrov (2000): „

1) factorii destinației în sine;

2) factorii legați de regiunile și țările care generează o mare cerere de turism;

3) factori care asigură o legătură între zonele de geneză și de destinație;

4) factori care au legătură cu numărul mare de alte opțiuni, din perspectiva destinațiilor concurențiale.

În plan internațional, preocupările în domeniul turismului provin de la Organizația Mondială a Turismului (OMT), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – UNESCO, ICOM, Organizația mondială a orașelor istoric, UE și instituțiile culturale ale acesteia. Niciuna dintre aceste organizații nu a înregistrat informații statistice generice referitoare la turismul cultural. La intervale regulate și diferite ocazii se implementează studii, dar rezultatele slujesc doar unor ținte și obiective specifice ale studiului.

Printre ceilalți factori care contribuie la dezvoltarea turismului cultural se numără schimbarea în ceea ce privește conștientizarea importanței moștenirii culturale, a venitului și a duratei de vacanță. Această formă de turism este printre cele mai populare în segmentul de călătorii pe termen scurt „evadări din oraș” sau în cazul combinației de vacanță tradițională la mare și munți cu vizite în timpul zilei la locuri culturale și istorice interesante.

Perceperea despre care anterior vorbeam ține de conceptul preistoric, dar formula de turism are un conținut mult mai amplu. Are rezultate acolo unde este utilizat ca strategie.Pentru a-și exprima potențialul și a declanșa dezvoltarea econimică, turismul cultural trebuie privit ca un act de interdependență cu autoritățile locale, cu instituțiile culturale ale regiunii în cauză, dar și cu interesele pe care le au operatorii de turism. Turismul cultural poate fi privit ca o opțiune strategică, care presupune existența obligatorie a unui patrimoniu spiritual de mare interes pentru anumite categorii de turiști culturali.

În vederea inițierii unor strategii de atragere a turiștilor potențiali se începe de la elementele de bază și anume turiști și patrimoniu.

Plecăm de la idee de a elabora proiecte în cadrul cărora se vor discuta despre ce am puteam să le prezentăm turiștilor fie că se află în vacanță fie că sunt în tranzit prin regiune.

Ar trebui să găsim ceva specific doar regiunii solicitate, trebuie să le propunem idei adecvate pentru o vacanță avînd în vedere că turiștii nu prea sunt interesați de acumularea unor informații obositoare și sofisticate care ar părea mai degrabă un curs la universitate , aceștea căutînd să se relaxe și cu siguranță ar prefera parcurgerea unui traseu cu clădiri în stil unic, unde în serile tîrzii poți asculta muzică.

Oferta turismului cultural necesită să fie bine gîndită în conformitate cu rolul cultural pe care o are o regiune propriu-zisă care poate să-și extindă segmentele spre care aspiră.

Oferta produselor culturale trebuie să preia calitățile elementelor turistice dar în același timp să-și mențină specificul său.

Produsul cultural își va spori valoarea asta fiind doar un interes legat de perspectiva și/sau ambalaj.

Dacă turismul cultural este practicat conform anumitor cerințe cu siguranță poate deveni o sursă de venit, un element de marketing pentru multe regiuni care cunosc valoarea patrimoniului lor.

1.3 Caracteristici și componente ale turismului cultural

Figura1. Elementele de conținut ale turismului cultural

Schema de mai sus reprezintă într-o structură simplă elementele incluse în cadrul turismului cultural care necesită o examinare deplină în cadrul acestui domeniu interesant.

Toate aceste elemente au o formă unică de conținut. Schema nu impune o limitare în domeniul turismului cultural, dar sugerează în ce ordine necesită să fie analizate elementele în cadrul unui spațiu geografic și în cadrul unui grup anumit de populație. Surprinderea particularităților de conținut oferă o sursă importantă de analiză turistică.

Figura 2. Elementele

Atunci ne referim la turismul cultural o mare atenție se atrage peisajului monahal care are un rol deosebit în cadrul acestui domeniu. Fiecare lăcaș de cult conține elemente specifice care s-au păstrat secole la rînd

Figura 3. Elemente caracteristice lăcașurilor de cult

Elementele arhitecturale au capacitatea de a evidenția valorile de cult ale unei zone , care au o reciprocitate cu dezvoltarea economică, cu maturitatea socială a zonei pe care o reprezintă.

Elementele de arhitectură și în general arhitectura, cu stiluri diverse presupune un mod de a atrage turiști. Vizitarea obiectivelor de acest gen a căpătat amploare în ultima perioada fiind foarte cotat în rîndul turiștilor. Făcînd cunoștință cu adevăratele valori arhitecturale și istorice turiștii fac un parcurs în trecut

Figura.4

Evenimentele de cultură capătă amploare în ceea ce privește domeniul turismului cultural.

Cultura unui popor poate fi exprimată prin spectacole sau punînd accept mai mare pe exprimarea liberă prin sculptură și pictură.

Modalitățile de exprimare analizează nivelul economic al regiunii deoarece în dependență de capacitatea materială, amploarea evenimentelor de cultură poate dobîndi valoare locală, zonală,națională și internațională.

Figura 5.

Cultura unei națiuni e pusă în valoare prin prisma obiceiurilor și a tradițiilor.

Obiceiurile au tendința de a descoperi evoluția națiunii, fenomenul de aculturație,cît de veche este națiunea pe o zonă anume și care sunt particularitățile de comportament.

2. Impactul dezvoltării culturii în turism pe plan mondial

2.1 Tendințele dezvoltării turismului cultural

2.2 Interdependența dintre turismul cultural și economia mondială

2.3 Marile destinații turistice

culturale

3.Strategii de marketing privind piața turismului cultural

3.1

3.2

3.3

Concluzie și recomandări

Bibliografie