Piata Libera Si Proprietatea Privata

Considerăm acest capitol introductiv ca fiind piatra de temelie a întregii cercetări a temei de discuție, întrucât numai printr-o analiză economică în termeni de drepturi de proprietate se poate înțelege cu adevărat natura și cauzele riscului politic. A observa și înțelege particularitățile funcționării pieței libere în opoziție cu controlul guvernamental asupra economiei înseamnă a dobândi o idee clară și exactă asupra cauzalității intrinsece a riscului politic.

Piața liberă este strâns legată de proprietatea privată, aceasta din urmă reprezentând un concept indispensabil pentru definirea celei dintâi. În tradiția Școlii Austriece de Economie de factură misesiană, economia de piață este reprezentată ca fiind acel sistem social de diviziunii a muncii în condiții de proprietate privată asupra factorilor de producție. Cuvântul cheie care ilustrează conceptul de economie de piață este acțiune. Axioma acțiunii se bazează pe realitatea urmăririi scopurilor și alegerea unor mijloace pentru atingerea acestora. Cu alte cuvinte, oamenii acționează intenționat și, în încercarea acestora de a-și îndeplinii scopurile, își servesc practic semenii. Adam Smith, în încercarea acestuia de a explica mecanismul mâinii invizibile, afirma în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea „Nu de bunăvoința măcelarului, berarului sau brutarului depinde ceea ce noi vom avea la cină, ci de modul în care aceștia își urmăreau propriul interes. Noi înșine ne adresăm nu omeniei lor, ci iubirii lor de sine, și nu vom discuta niciodată cu ei despre propriile noastre necesități, ci despre propriile lor avantaje"

Piața, adică contextul în care se desfășoară acțiunea umană, reprezintă această mână invizibilă. Mises exprimă foarte evocator natura pieței, afirmând că "Piața nu este un loc, un lucru, sau o entitate colectivă. Piața este un proces, pus în mișcare de interferența acțiunilor diverșilor indivizi care cooperează în condiții de diviziune a muncii." Asemănător lui Adam Smith, Friedrich Hayek a observat că piața liberă, prin intermendiul sistemului de prețuri, are un rol deosebit de important în coordonarea acțiunilor oamenilor, chiar dacă această coordonare nu s-a realizat cu o intenție anume. Hayek a afirmat că piața reprezintă o "ordine spontană", nefiind planificată de nicio instituție sau persoană, ci evoluând ca urmare a acțiunii umane.

Teorema fundamentală a schimbului explică foarte bine acest mecanism al pieței. Dați fiind doi indivizi( A și B) care schimbă două bunuri economice (mărfuri, servicii, bani: a aparținând lui A și b aparținând lui B )și pentru care bunul celuilalt valorează mai mult decât bunul propriu (ierarhiile de preferință de așa natură încât pentru A, b este mai important/valoros decât a, iar pentru B, a este mai important/valoros decât b), atunci schimbul este reciproc avantajos. Această teorie se bazează pe o abordare subiectivă a valorii și explică faptul că piața devine o arenă a cooperării sociale, un joc cu sumă pozitivă, în care toți participanții pot câștiga. Neînțelegerea acestui principiu esențial a dus la multe dispute între teoreticieni. Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel în economie și reprezentant al Școlii de la Chicago afirma că "majoritatea erorilor din știința economică derivă din tendința de a crede că există o plăcintă limitată, că cineva poate câștiga numai dacă celălalt pierde" . În realitate, această "plăcintă" descrisă de Friedman nu este limitată, ci se mărește în timp datorită acestui mecanism al economiei de piață. În condiții de liber schimb și proprietate privată, oamenii nu se îmbogățesc sărăcind pe cei din jur, ci dimpotrivă în urma schimbului voluntar fiecare este mai bogat decât în absența schimbului.

Într-un sistem al economiei de piață, riscurile politice dispar sau scad semnificativ ca importanță și frecvență de apariție. Într-un sistem bazat pe proprietate privată, riscurile decurg în general din activitatea antreprenorială. După economisire și/sau atragerea capitalui necesar, antreprenorul aduce consumatorilor care licitează pentru bunurile și serviciile acestora, valoare adăugată. Proprietarul capitalului, motivat de obținerea profitului (duoul profit-pierdere fiind esențial în funcționarea pieței) investește în prezent pentru a obține bunuri care să fie valorificate în viitor, fiind supus rigorilor pieței și asumându-și riscurile activității sale. Astfel, principalul risc este ca întreprinzătorul să nu fi anticipat în mod corespunzător așteptările consumatorilor și astfel, investiția să se dovedească a nu aduce profitul așteptat. De asemenea, există o serie de riscuri financiare cu care întreprinzătorul se poate confrunta (valutar, volatilitate, de credit, de lichiditate, de neplată).

Mises consideră că statul nu trebuie să interacționeze cu piața și cu activitățile cetățenilor implicați în schimburi voluntare. Definiția cu care vom opera în această lucrare pentru termenul stat, întrucât este considerată a fi în spiritul analizei, oferind o viziune completă, este următoarea: "putere supremă și suverană, precum și legislativă într-un anumit teritoriu, având monopolul asupra forței și exercitând puterea printr-un aparat birocratic."

În opinia sa, statul are rolul de a proteja cetățenii de agresiunile interne și externe, fapt ce implică următoarele instituții: poliția, armata și justiția. În lucrarea de referință a principiilor liberalismului clasic "Constituția libertății", cât și în "Drumul către servitute"
F. A. Hayek conturează rolul statului ca fiind un element necesar care să asigure un cadru propice în care piața să funcționeze. Spre deosebire de Mises, acesta adaugă în sfera activității guvernamentale legitime și acele servicii care nu pot fi furnizate corespunzător prin mecanismul pieței, deoarece ar fi dificil să taxezi beneficiarii. Astfel, Hayek consideră ca fiind necesare a fi controlate de stat și o parte din serviciile sociale (sistemul medico-sanitar, construcții și întreținere de drumuri). De asemenea, Hayek insistă pe necesitatea statului de a furniza și controla un sistem financiar-monetar viabil.

În tot acest sistem al capitalismului, proprietatea privată este fundamentală pentru funcționarea acestui proces de coordonare denumit piață. Proprietatea privată este naturală, fapt ce derivă din raritatea resurselor Ținând cont de faptul că proprietarul este singurul care are motivația de a maximiza veniturile prezente și viitoare și în același timp de a nu consuma din valoarea prezentă de capital a bunului său.

În partea ce urmează se va face mai pe larg discuția despre proprietate și căile de obținere a avuției, cu accent pe relația de cauzalitate dintre regimul proprietății și riscurile politice.