Piata Libera

Cuprins

Capitolul I. Importanța și necesitatea creării pieței libere

I.1. Conceptul de piață liberă. Definiții. Principii

I.2. Principalele etape în realizarea pieței libere

I.3. Piața comună: libera circulație a mărfurilor

I.4. Piața unică europeană și dezvoltarea acesteia. Limite existente.

I.5. Cele patru libertăți principale de circulație ale pieței libere

I.6. Avantajele și dezavantajele accesului consumatorilor în piața liberă

Capitolul II. Dinamica economică și schimbarea instituțională

II.1. Conceptul de dinamică economică

II.2. Schimbarea institutională. Definire și limite

II.3.  Dinamica pieței libere în contextul schimbării instituționale

II.4. Rolul special al pieței libere în explicarea dinamicii economice

Capitolul III. Analiza evoluției pieței libere și dinamicii economice

III.1. Politica comerciala a UE

III.2. Politica vamala comunitara

II.3. Formalități și controale vamale ale pieței vamale

II.4. Regimul vamal in Uniunea Europeana

II.5. Instrumente vamale

Bibliografie

Capitolul I. Importanța și necesitatea creării pieței libere

Dezvoltarea,istorică,a omenirii demonstrează,că schimbul,de activități,constituie,un principiu,unificator al societăților,umane, un factor,de coeziune dintre,popoare și de progres,al acestora. Evoluția,vieții economice,ne arată că activitatea,economică,este mai eficientă,atunci când societățile,sunt unice decât atunci când sunt,divizate, iar,elementul unificator, de,progres, se,consideră a fi piața,unică.

Deși pacea dintre statele,membre a rămas în centrul preocupărilor Comunității, din,a două parte a anilor ’50 aceasta,a început să-și,concentreze,tot mai mult,acțiunile,asupra obținerii,unei,largi piețe,comune. Puterea,economiei,Statelor,Unite era un exemplu,izbitor,al succesului,unei astfel,de piețe. Germanii,și olandezii,doreau liber schimb, iar francezii,au acceptat,piața,comună,a bunurilor,industriale cu condiția,că aceasta să fie,însoțită,de o piața agricolă,comună care să le favorizeze propriile,exporturi.

Ideea unei piețe,comune extinse a avut o dinamică durabilă de-a lungul deceniilor trecute, fiindcă reflectă tot mai mult realitatea interdependenței,economice. Pe măsură ce tehnologiile,se dezvoltau și, alături de ele, economiile,deveneau tot mai solide, tot mai multe firme de toate mărimile doreau să aibă acces la o piață,extinsă,sigură.

Pentru sanatatea,economiei și beneficiul,consumatorilor, piața,trebuia să fie suficient de mare pentru,a putea furniza spațiu,competitional, chiar si intre cele mai mari firme. Astfel ca, pe masura ce economiile europene se dezvoltau, proiectul initial al CEE, centrat pe abolirea taxelor intr-o uniune vamala, a fost urmat in anii ’80 de programul pietei unice, apoi in anii ’90 de moneda unica.

Au existat atat motive economice, cat si politice pentru fiecare dintre cele trei proiecte: pe de o parte beneficiile rationalitatii economice, pe de alta parte consolidarea sistemului comunitar ca un cadru pentru relatiile pasnice intre statele membre. Economia si politica au fost, de asemenea, implicate in substanta si in realizarile proiectelor, deoarece integrarea economiilor moderne necesita un cadru legal si, deci, institutii politice si juridice comune.

Doar succesul economic sau doar cel politic nu ar fi fost de ajuns pentru a sustine Comunitatea. Era nevoie ca ambele sa repurteze succese pentru ca uniunea vamala si piata unica sa poata deveni realitate. Tot un amestec de motive economice si politice a dus la capat cu succes lansarea monedei unice, desi inca nu toti membrii participa la acest program.

Obiectivul,Pieței Unice urma să se realizeze treptat și în forme extrem de diferite. Totodată, în Tratatul,de la Roma,se mai specifică,în același timp: “Comunitatea are ca misiune,realizarea,unei piețe,comune și,prin apropierea treptată a politicilor,economice,ale statelor,membre”.

Comunitatea are rolul sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice, cat si o expansiune continua si echilibrata. In Tratatul de la Roma se prevedea expres ridicarea accelerata a nivelului de viata si stabilirea unor relatii mult mai apropiate intre tarile membre. Infaptuirea politicii pietei interne unice a fost programata pe parcursul unei perioade tranzitorii de 12 ani.

Chiar dacă libera circulație a mărfurilor între primele 6 țări s-a realizat încă din anul 1968, libera circulație a serviciilor cunoștea încă piedici importante, în timp ce libera circulație a capitalurilor oferea imaginea unui recul în raport cu situația înregistrată în anii '60. Obstacole se regăseau și în ceea ce privește libera circulație a forței de muncă, pe fondul. creșterii șomajului datorită recesiunii economice.

I.1. Conceptul de piață liberă. Definiții. Principii

În baza Cartii Albe de realizare a Pietei Unice s-a adoptat Actul Unic European in 1986, care a intrat in vigoare pe 1 iulie 1987. Actul Unic European a introdus schimbari majore in diferite domenii, astfel incat ambitiosul program legislativ propus de Comisie care sa asigure realizarea Pietei Interne pana in 1992, sa poata primi sprijinul politic necesar. Astfel, s-a trecut la sistemul de luare a deciziilor in “majoritate calificata”, in Consiliu European, renuntandu-se la “unanimitate” pentru deciziile referitoare la circulatia bunurilor si serviciilor, datorita volumului lor imens.

Acest nou sistem care presupune atribuirea fiecarui Stat Membru a unui numar de voturi proportional cu marimea populatiei a permis evitarea frecventelor si inevitabilelor intarzieri datorate “acordului unanim”. Pentru pastrarea rigorii insa, au fost exceptate de la aplicarea noului sistem de luare a deciziilor masurile legate de supravegherea fiscala, libera circulatie a persoanelor, precum si drepturile si interesele angajatilor.

AUE a adus un nou calendar, mai precis și mobilizator în procesul de integrare si a introdus un articol nou in Tratatul CE si anume Articolul 100a (Articolul 95, conform noii numerotari), cuprinzand masurile necesare crearii Pietei Interne si instituind utilizarea noului sistem de luare a deciziilor in Consiliu. Suplimentar, AUE a stabilit in mod oficial lansarea Pietei Interne pe data de 31 decembrie 1992 (propusa de Cartea Alba) si a definit Piata Interna ca fiind “o arie fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata in conformitate cu prevederile acestui Tratat”.

In 1985, Comisia propunea peste 250 de masuri legislative pentru realizarea pietei comune prin eliminarea tuturor obstacolelor care mai existau in calea libertatii schimburilor comerciale si stabilea un program de adoptare a acestora pana in 1993. In perioada intre 1986 si 1992, Comunitatile Europene au adoptat aproape 280 de acte legislative separate, deschizand pietele nationale pana atunci inchise. In foarte multe sectoare, cele 12 seturi de legislatii nationale (in acea perioada Uniunea Europeana numara 12 State Membre) au fost inlocuite de o singura legislatie europeana comuna.

“Armonizarea” legislatiei – noua legislatie europeana cu norme detaliate aplicabila in toate Statele Membre ale Uniunii Europene – a fost necesara doar pentru domeniile unde legislatiile nationale existente erau prea diferite (in domeniile protectiei si sigurantei sanatatii, sau protectiei mediului). In ciuda faptului ca mai ramasesera reglementari neadoptate sau/si transpuse in legislatiile nationale, Piata Interna a Comunitatii a fost realizata in cea mai mare masura pana la 1 ianuarie 1993. Aceste idei au fost preluate in mare parte de Actul Unic European (1986). Calendarul propus de Comisie a fost respectat, astfel incat, de la 1 ianuarie 1993 se poate vorbi, cu unele exceptii, despre o piata unica pe teritoriul comunitar.

Tratatul de la Maastricht, face din piata unica primul pilon (si cel mai “europenizat”) al UE. Principiile în baza cărora sunt asigurate cele patru libertăți sunt după cum le-am redat și în tabelul următor:

cel al nondiscriminarii pe baza de nationalitate se aplică în primul rând mărfurilor dar ulterior extins și la celelalte domenii

principiul recunoasterii mutuale a reglementarilor nationale se refera la faptul ca un produs care respecta standardele prevazute de statul de origine trebuie sa fie acceptat in toate statele membre)

principiul reglementarii comunitare (Comunitatea poate legifera pentru promovarea armonizarii legislatiilor statelor membre, in masura in care acest lucru este necesar pe piata unica, Comunitatea putand functiona si ca instanta de reglementare sau de definire a unor noi norme tehnice).

Principiile pieței libere pe larg

Pentru ca cele patru libertăți fundamentale de mișcare – mărfuri, servicii, persoane și capitaluri – să fie implementate, trebuie să fie respectate următoarele principii:

− în mod strict nici o discriminare între actorii pieței, pe baza criteriului țării de origine;

− fără taxe, cote, tarife sau bariere administrative la export și import între Statele Membre;

− fără bariere tehnice, sanitare, fitosanitare la import și export, licențe, obstacole privind drepturile de autor – spre exemplu, crearea unor standarde europene comune în anumite situații și recunoașterea reciprocă a standardelor naționale când este posibil și stricta interzicere a limitării liberei circulații, cu excepția protejării vieții, sănătății și drepturilor cetățenilor;

− fără obstacole administrative pentru libera circulatie a forței de muncă între Statele Membre sau obstacole conexe calificării și autorizării;

− fără bariere naționale pentru furnizarea de servicii și pentru stabilirea în interes de afaceri;

− fără obstacole pentru libera circulație a capitalului, plăților sau serviciilor bancare și financiare;

− o politică vamală și comercială comună în relația cu țări terțe;

− regim al vizelor și politica comună de imigrare în relația cu persoanele provenind din state terțe;

− fără discriminări bazate pe țara de proveniență europeană în acordarea de contracte publice;

− asigurarea strictă a unei concurențe corecte în cadrul pieței unice a UE;

− limitarea ajutoarelor acordate companiilor de catre Statele Membre;

− libera concurență în cadrul UE în fostele sectoare de monopol de stat în domeniul transporturilor, telecomunicațiilor, serviciilor poștale și energiei;

− o monedă și politică unice, coordonarea politicilor economice;

− un nivel înalt al protecției pentru participanții la piață, mai ales pentru angajați, consumatori, creditori, investitori, mici acționari și deținători de drepturi de autor industriale;

− un nivel înalt al protecției mediului;

− standarde de viață înalte și un dialog social dezvoltat, care are un rol important în pregătirea legislației;

− un rol pronunțat pentru societatea civilă în a analiza problemele pieței unice;

− întărirea solidarității și susținerea dezvoltării regiunilor și grupurilor sociale din Statele Membre a căror slăbiciune sau lipsă de dezvoltare le-ar împiedica altfel să se bucure de beneficiile pieței unice;

− susținere comună pentru creșterea competitivității economiei UE și pentru dezvoltarea științei, cercetării și afacerilor de mărime medie și mijlocie.

I.2. Principalele etape în realizarea pieței libere

Început ca o zonă de liber schimb, procesul de integrare a continuat de la stadiul de piață comună, până la uniunea economică și monetară. Piata Interna este una dintre cele mai ambitioase realizari ale Uniunii Europene si cel mai avansat proces de integrare în plan comercial. Este apogeul Tratatului de la Roma (1957) care prevede crearea unei “piete comune” bazate pe libera circulatie a marfurilor, serviciilor, persoanelor si a capitalurilor (ca si când ar circula intr-o singura țara).

Ideea unificarii pietelor se leaga de obiectivele de integrare economica si politica. Tratatul prin care se fundamenteaza Comunitatea Europeana (Tratatul CE), cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Roma, prevede ca activitatile Comunitatii sa includa “un sistem care sa asigure o concurenta libera ie pieței unice;

− susținere comună pentru creșterea competitivității economiei UE și pentru dezvoltarea științei, cercetării și afacerilor de mărime medie și mijlocie.

I.2. Principalele etape în realizarea pieței libere

Început ca o zonă de liber schimb, procesul de integrare a continuat de la stadiul de piață comună, până la uniunea economică și monetară. Piata Interna este una dintre cele mai ambitioase realizari ale Uniunii Europene si cel mai avansat proces de integrare în plan comercial. Este apogeul Tratatului de la Roma (1957) care prevede crearea unei “piete comune” bazate pe libera circulatie a marfurilor, serviciilor, persoanelor si a capitalurilor (ca si când ar circula intr-o singura țara).

Ideea unificarii pietelor se leaga de obiectivele de integrare economica si politica. Tratatul prin care se fundamenteaza Comunitatea Europeana (Tratatul CE), cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Roma, prevede ca activitatile Comunitatii sa includa “un sistem care sa asigure o concurenta libera in Piata Interna” si “armonizarea legislatiei Statelor Membre in masura ceruta de functionarea pietei comune”. Suplimentar, politicile complementare, cum ar fi protectia mediului si politica sociala, joaca un rol foarte important in functionarea Pietei Interne.

I.3. Piața comună: libera circulație a mărfurilor

Principiul de bază al Pieței Interne este libera circulație care constă în faptul că toate barierele care s-ar opune liberei circulații au fost interzise. Totuși, există excepții de la acest principiu, iar guvernele au dreptul de a limita sau de a suspenda importul de produse dacă acestea pun în pericol mediul înconjurător, interesele consumatorilor sau viața și sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor.

Crearea pieței unice reprezintă esența Uniunii. Pentru a deveni o realitate, Piața unica a fost realizata prin depunerea unor eforturi considerabile de către instituțiile UE si tarile membre pentru adoptarea a numeroase Directive, începând cu anul 1985. Acestea au fose elaborate cu scopul adoptării și coordonării anumitor directive prin care au fost eliminate barierele tehnice, juridice, legale, birocratice, culturale și protecționiste ale statelor membre care îngrădeau libera circulație și s-a instituit comerțul liber si mișcarea libera in cadrul uniunii.

Potrivit Comisiei Europene, Piața unică a creat, din anul 1993 și până în prezent, peste 2,5 milioane locuri de muncă și a adus tarilor membre venituri suplimentare de peste 800 miliarde Euro, conform informațiilor Comisiei. Atunci când a inițiat vastul proiect al pieței unice, în anul 1985, Jacque Delors nu-și putea imagina efectele extraordinare ale acesteia.

Piata Unica Europeana este cea mai mare piata interna din lume. Este locul in care toti consumatorii din Uniunea Europeana interactioneaza in procesul de consum. Piața unica a creat posibilitatea liberalizării pieței utilităților (telecomunicații, electricitate, gaz si apa) in beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-si alege furnizorii.

I.4. Piața unică europeană și dezvoltarea acesteia. Limite existente.

Articolul 2 din Tratatul Comunității Europene stabilește un obiectiv și anume: „promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților economice în ansamblul comunității, o extindere continuă și echilibrată, o stabilitate sporită, o creștere accelerată a nivelului de trai și promovarea relațiilor foarte strânse între statele pe care le reunește ”. Piața unică reprezintă în prezent, coloana vertebrală a Uniunii Europene.

Acestui obiectiv îi corespund două mijloace complementare: pe de o parte, deschiderea frontierelor, care implică libera circulație a persoanelor, marfurilor și serviciilor, și pe de altă parte, organizarea aplicării unitare a politicii comunitare și a instrumentelor financiare.

Prin eliminarea obstacolelor și deschiderea piețelor naționale întreprinzătorii au intrat în concurență, ceea ce a dus la creșterea competiției intre firme in beneficul consumatorilor, reflectata printr-o oferta mai mare de bunuri si servicii la preturi mai mici. Firmele vânzătoare au acces liber la o piața de peste 450 milioane de consumatori in cadrul UE fapt ce le permite realizarea unor economii de scară și creșteri de productivitate, regăsite în reducerea costurilor de producție. Piața unică a oferit de asemenea posibilitatea realizării unor produse competitive și prin urmare șansa extinderii activității întreprinzătorilor comunitari pe piețele mondiale. Eliminarea barierelor comerciale și libera circulație constituie atuuri considerabile pentru operatorii comerciali.

Cele patru libere circulații, de marfuri, servicii, persoane și capitaluri sunt susținute de măsuri ferme si politici specifice. Politica antimonopol previne tendința firmelor de a controla preturile sau piețele. Vigoarea politicii antitrust a Uniunii Europene, împiedică întreprinderile să se consulte în stabilirea prețurilor de vânzare sau împărțirea piețelor. În acest context, Comisia joacă un rol central: veghează la respectarea de către statele membre și sectorul privat a regulilor tratatului în materie de concurență.

De altfel, ea poate aplica sancțiuni în cazul încălcării art. 81 din Tratatul CE – care interzice înțelegerile între întreprinderi care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau afectarea liberei concurențe în interiorul pieței comune – sau a art. 82 care interzice exploatarea abuzivă a unei poziții dominante de către una sau mai multe întreprinderi.

Puterea Comisiei în acest domeniu este atât de mare încât poate chiar să interzică o tranzacție între întreprinderi noncomunitare care poate afecta piața unică. Comisia exercită echidistant un control asupra subvențiilor acordate de state, întreprinderilor. Oricine poate lucra în altă țară a UE, deoarece statele membre recunosc în mare măsură calificările profesionale și titlurile universitare obținute. Guvernele au acceptat, pentru luarea deciziilor referitoare la piața unică, principiul votului cu majoritate renunțându-se la unanimitate, ultima variantă fiind mult mai dificil de satisfăcut.

Deși succesele pieței unice sunt incontestabile, nu trebuie uitate nici insuficiențele acesteia. Sectorul serviciilor, de exemplu, se liberalizează mult mai lent decât cel al bunurilor, în special, serviciile financiare și de transporturi.

De asemenea, este necesară reducerea birocrației prin suspendarea barierelor administrative și tehnice din calea liberei circulații de bunuri și servicii.

O altă problemă o constituie fragmentarea sistemelor fiscale care afectează în egală măsură integrarea și eficacitatea pieței. Pentru a garanta libera circulație a bunurilor și serviciilor în condiții echitabile, piața unică se bazează în principal pe concurență și pe autoritățile de ordine.

Bilanțul pieței unice este în totalitate satisfăcător. Sarcinile îndeplinite se referă în principal la următoarele sectoare:

– liberalizarea piețelor publice prin îmbunătățirea normelor privind piața de materii prime și cea a forței de muncă, prin accentuarea transparenței și controlului acestora;

– suprimarea neconcordanțelor fiscale prin coordonarea și corelarea reglementărilor naționale în materie de fiscalitate, taxă pe valoare adăugată și accize;

– liberalizarea pieței de capital și de servicii financiare;

– normalizarea, prin recunoașterea mutuală a certificărilor și textelor naționale, și mai general, recunoașterea principiului echivalenței normelor naționale raportate la unele măsuri de armonizare în materie de securitate și protecția mediului;

– eliminarea obstacolelor tehnice (liberul exercițiu al activităților profesionale și echivalarea studiilor) și fizice (controlul la frontieră) împotriva liberei circulații a persoanelor;

– crearea unui mediu favorabil cooperării industriale prin armonizarea dreptului comercial și prin corectarea legislației în materie de proprietate intelectuală și industrială (mărci și brevete).

Marea piață există și funcționează, în general, într-o manieră corectă, dar ea reprezintă o „creație continuă” ce poate și trebuie permanent completată și îmbunătățită. Introducerea monedei unice „euro” în viața cotidiană a cetățenilor de la 1 ianuarie 2002 a permis creșterea și mai rapidă a transparenței piețelor și stimularea concurenței.

Limitele pieței unice

Sectorul serviciilor s-a deschis pieței unice într-un ritm mai lent decât piața bunurilor. Spre exemplu pentru o gama larga de servicii financiare si transporturi exista încă piețe naționale separate, in special, in domeniul transportului aerian si pe calea ferata.

Totodată, mai exista unele bariere tehnice si administrative care trebuie eliminate pentru a asigura fluenta circulației libere a bunurilor si serviciilor. Aceasta include reticenta unor tari membre de a accepta reciproc unele standarde si norme sau de a recunoaște echivalentul calificărilor profesionale. Sistemul de impozitare diferențiat reprezintă un alt obstacol al integrării și eficientei pieței unice.

I.5. Cele patru libertăți principale de circulație ale pieței libere

Cele patru libertăți principale de circulație ale pieței libere sunt redate și în schema următoare iar ele au avut un scop esențial aducând un plus de valoare pieței libere:

1.5.1 Libera circulație a mărfurilor

Scopul creării uniunii vamale l-a reprezentat realizarea liberei circulații a mărfurilor, în sensul de a asigura condiții identice de circulație a produselor în țările comunitare, indiferent de unde provin. Acest deziderat a fost realizat de abia în anul 1993, de când mărfurile pot traversa liber frontierele intercomunitare. Conceptele de import și export nu mai există în relațiile dintre țările membre, ci sunt folosite numai în relațiile cu terții.

Libertatea fundamentală a pieței unice este reprezentată de libera circulație a mărfurilor, care garantează comerțul liber cu mărfuri între membrii UE prin eliminarea tuturor barierelor tarifare si a tuturor restrictiilor cantitative la import și export intre statele membre (taxă, cotă, tarif de import), printre care și cerințele tehnice pe care un produs trebuie să le satisfacă pentru a intra pe o piață.

Acest lucru s-a realizat progresiv pana in 1993, Comunitatea avand si capacitatea de verificare a respectarii acestor reguli si de sanctionare a statelor care ar fi luat masuri neconforme cu prevederile comunitare. In acest domeniu, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a avut un rol esential.

Liberalizarea circulației mărfurilor nu înseamnă o liberalizare și a controlului asupra calității lor. Acest control rămâne încă o necesitate pentru respectarea standardelor privind: normele de securitate, specificitățile tehnice, normele de mediu înconjurător și de sănătate a produselor etc.

Desființarea barierelor vamale a necesitat elaborarea Tarifului Vamal Comun (T.V.C.), care trebuia să se conformeze prevederilor GATT. Deoarece există pericolul ca același tarif vamal să fie aplicat și interpretat în mod diferit, în funcție de regimul vamal din fiecare țară, a fost necesară armonizarea legislațiilor vamale naționale, fapt realizat în mod treptat, pe parcursul mai multor ani, și finalizat la 1 ianuarie 1993, moment din care toate formalitățile vamale au fost suprimate în relațiile dintre țările membre.

“Vechea abordare”, care stabilea detalii tehnice precise pentru fiecare produs, s-a dovedit a fi greu de implementat și a fost înlocuită de “noua abordare”, care stipulează doar cerințele esențiale de îndeplinit de un produs și care stabilește că acceptarea unui produs pe piața unui Stat Membru atrage acceptarea sa automată pe piețele tuturor celorlalte state.

Acolo unde nu există armonizare, se aplică principiul recunoașterii reciproce, care a fost stabilit printr-o hotărâre a Curții Europene de Justiție în cazul Cassis de Dijon. Acest principiu menționează că atunci când un produs este fabricat sau vândut legal într-un Stat Membru, nu i se poate interzice accesul pe piața altui Stat Membru.

Transpunerea legilor europene în legislația națională este necesară pentru bunul mers al pieței unice; Comisia Europeană monitorizează cu atenție adoptarea legilor și impune sancțiuni dacă acestea nu sunt adoptate. Fiind conștient de importanța unei bune funcționări a pieței unice, Comitetul Economic și Social a instituit un organism permanent, Observatorul Pieței Unice, pentru a monitoriza modul în care Statele Membre își îndeplinesc obligațiile legate de acest aspect.

Acest organism atrage atenția asupra deficiențelor de adoptare a legilor europene ca legi naționale și aduce în discuție probleme specifice pe care Comisia sau alte instituții europene trebuie să le rezolve.

Libera circulație a serviciilor

O altă coordonată a pieței unice strâns legată de circulația liberă a mărfurilor o reprezintă libera circulație a serviciilor, care a fost realizată din anul 1986. Se apreciază că serviciile dețin circa 60% din totalul locurilor de muncă disponibile, reprezentând sectorul comunitar cu cel mai mare potențial al utilizării forței de muncă 65% si generează 62% din produsul intern brut comunitar, față de 35% cât reprezintă ponderea industriei și agriculturii.

Este singurul sector în care atât gradul de ocupare al forței de muncă cât și performanța sunt în creștere. Totuși este și un sector în care libera circulație este departe de a fi complet realizată.

Libera circulație a serviciilor permite furnizorilor să presteze servicii dintr-un Stat Membru în altul fără să fie nevoie ca furnizorul să fie stabilit în țara consumatoare. Libertarea de stabilire și libertatea de a presta servicii au un impact direct, căci Statele Membre trebuie să își modifice legislația care guvernează aceste zone.

Libera circulatie a serviciilor presupune dreptul de libera prestare a serviciilor si dreptul de stabilire in orice stat al Uniunii atat pentru intreprinderi, cat si pentru lucratorii individuali, drepturi recunoscute si garantate cu anumite limitari.

Liberalizarea serviciilor s-a făcut ceva mai lent în comparație cu alte sectoare, fiind necesare măsuri treptate importante în vederea liberalizării transporturilor, serviciilor bancare și financiare, a asigurărilor, serviciilor de investiții, telecomunicațiilor și turismului.

Trebuie făcută distincția între libertatea de stabilire și prestare de servicii: libertatea de stabilire reprezintă posibilitatea, pentru toate întreprinderile unui stat membru, de a se instala în altul, prin intermediul unei agenții, sucursale sau filiale; reprezintă, în același timp, și posibilitatea pe care o are un lucrător independent de a se stabili într-un alt stat membru. În timp ce libertatea de stabilire are caracter durabil, libertatea de prestare de servicii are caracter temporar.

Un domeniu dificil s-a dovedit cel al recunoașterii diplomelor, ceea ce presupune o armonizare a sistemelor de învățământ. Începând cu anul 1991 toate diplomele obținute în învățământul superior sunt recunoscute, cu specificarea, prevăzută de a urma efectuarea unor stagii de pregătire suplimentară, cu o durată de maximum trei ani, fie susținerea, unui examen de aptitudini.

Dacă în unele sectoare de servicii s-au făcut progrese pentru adoptarea legislației (telecomunicații, servicii financiare), în altele principiul liberei circulații a serviciilor este îngrădit de diferite bariere. Procesul de înfăptuire a libertății serviciilor financiare (mai ales din domeniul bancar și cel al asigurărilor) a întâmpinat numeroase dificultăți.

Libera circulație a persoanelor

Chiar de la început, Tratatul instituind CEE a avut în vedere libera circulație a angajatilor în interiorul Comunității. Acest drept a devenit realitate pe 1 ianuarie 1993 odată cu crearea pieței unice, din acel moment toți cetățenii Uniunii având dreptul de a circula și de a se stabili în mod liber pe teritoriul Uniunii Europene.

Libera circulație a forței de muncă, creează posibilitatea migrării forței de muncă în interiorul Uniunii Europene. Libera circulație implică înlăturarea oricărei discriminări bazate pe naționalitate între lucrătorii statelor membre în ceea ce privește remunerarea, angajarea și alte condiții de muncă, si angajare. Interzicerea discriminării privește orice formă sub care aceasta s-ar prezenta, indiferent de importanța și sfera ei, ea incluzând și domeniul educațional.

Este necesar ca șederea într-un alt stat să aibă ca finalitate cerința unei activități economice, neexistând încă dreptul de ședere în orice stat membru independent de activitatea profesională. Statul membru este obligat să-i aplice legislația sa celui încadrat pe teritoriul său. Scopul acestui principiu este acela de a se evita orice suprapunere a contribuțiilor lor sociale dacă s-ar aplica simultan mai multe sisteme legislative, sau să se ajungă la situația în care lucrătorii să rămână fără protecție în materie socială.

Libera circulație a lucrătorilor este îngrădită în următoarele două situații:

a) când se consideră că angajarea persoanelor care nu au naționalitatea statului respectiv, deși aparțin unui stat membru al Uniunii, contravine interesului legitim al statului respectiv;

b) pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.

Diferențele persistente de interpretare în legătură cu principiile ridicării controalelor persoanelor la granițele interne ale UE a dus la crearea Spațiului Schengen, care cuprinde 15 State Membre ( Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Islanda, Italia, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania si Suedia). Libera circulație a persoanelor este reglementata prin Acordul Schengen (denumire dată după numele micului oraș luxembourghez, în care a fost semnat), prin care au fost desființate frontierele externe ale statelor si a fost întărit controlul la frontierele UE.

Marea Britanie si Irlanda nu au semnat Acordul Shengen si acesta nu se aplica încă in relațiile cu statele care au aderat la UE in 2004, pentru ca mai întâi ele trebuie să se conformeze unor reguli stricte de participare.

Totuși, libera circulație a persoanelor este departe de a fi realizată. Anumite categorii de muncitori care doresc să se stabilească sau să muncească într-un alt stat membru, se lovesc de o serie de obstacole. Comisia a luat măsuri pentru favorizarea acestor inițiative, mai ales indirect prin recunoașterea diplomelor sau calificărilor pentru meserii.

Libera circulatie a persoanelor presupune, in anumite conditii, dreptul tuturor cetatenilor statelor membre ale Comunitatilor de a circula si a-si avea resedinta pe teritoriul oricarui stat membru. In plus, Tratatul de la Amsterdam a integrat in legislatia comunitara acquis-ul Conventiei Schengen privind libertatea de circulatie a persoanelor si a lansat ideea crearii unui “spatiu de libertate, securitate si justitie” fara control la frontierele interne ale Uniunii (Marea Britanie, Danemarca si Irlanda sunt exceptate de la aceste prevederi).

Libera circulație a angajaților este guvernată de Regulamentul CEE 1612/68, care prevede că statul în care aceștia se stabilesc trebuie să le ofere un tratament egal cu cel al cetățenilor săi, inclusiv dreptul de a fi plătiți la fel. Principiile care guvernează șederea temporară a lucrătorilor în alt Stat Membru pentru a furniza servicii, au fost reglementate de Directiva 96/71/1/EC, care le garantează drepturi de bază în statul în care este furnizat serviciul, inclusiv salariul minim, sănătate, siguranță la locul de muncă și concedii plătite.

Libera circulație a capitalurilor

Libera circulație a capitalurilor este reglementată de articolele 56-60 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Articolul prevede că toate restricțiile referitoare la circulația capitalurilor sunt interzise. Valuta si capitalul pot circula liber intre Statele Membre si cetatenii europeni au dreptul la servicii financiare in oricare dintre Statele Membre. Piatra de temelie este Directiva 88/361/EEC, a cărei anexă conține toate tranzacțiile considerate a constitui circulație a capitalului (inclusiv cumpărarea de proprietăți, deschiderea de conturi bancare, etc). Comisia monitorizează cu mare atenție conformitatea cu directivele privind circulația capitalului și impune sancțiuni pentru încălcarea lor.

În tratatele lor de aderare, noile state membre au negociat un număr de derogări temporare de la regulile privind libera circulație a capitalului, cum ar fi restricționarea achiziționării de imobile (spre exemplu – case de vacanță) și teren agricol.

O circulație liberă a capitalurilor este considerată numai acea deplasare a lor ca operațiuni financiare care au în mod esențial legături cu investirea de fonduri, față de remunerarea pentru un serviciu prestat. Transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat ca o deplasare de capital, mai ales în situația când se stinge obligația de plată rezultată dintr-o tranzacție ce a implicat circulația mărfurilor și serviciilor, după cum transferul de bancnote în legătură cu turismul ori cu călătoriile în scop de comerț, educație, tratament medical constituie plăți și nu o deplasare de capital.

Libera circulație a capitalurilor trebuie să fie motivată de necesitatea efectuării de investiții pe piața comunitară fără restricții, astfel încât să contribuie la înfăptuirea obiectivului promovării armonioase și echilibrate a activităților economice în Uniunea Europeană, o creștere durabilă și neinflaționistă, un înalt grad de convergență a performanțelor economice, un nivel ridicat de folosire a forței de muncă.

În capitolul Tratatului de constituire a Comunității Economice Europene sunt cuprinse prevederi care interzic orice restricții la circulația capitalurilor între statele membre, între state membre și țările terțe. În privința liberei circulații a capitalurilor între țările membre există prevăzute o serie de categorii ce pot face obiectul liberei circulații: investițiile directe, investiții de proprietăți mobiliare, transferurile de capitaluri, de interes personal, chirii, transferuri bazate pe contracte de asigurare, credite pe termen lung, tranzacții privind hârtiile de valoare. Libera circulație a capitalurilor nu se poate aplica acelor capitaluri cu destinație sau provenind din țările terțe implicând investițiile directe

I.6. Avantajele și dezavantajele accesului consumatorilor în piața liberă

Piata interna oferă consumatorilor o gamă largă de produse și servicii de calitate.

Consumatorii beneficiaza de pe urma preturilor scazute provocate de cresterea competitiei, o consecinta a deschiderii unor noi piete nationale.

Competitia crescuta in Piata Interna a pus sub presiune raporturile preturi-costuri. Reducerea costurilor a avantajat consumatorii si alte afaceri care beneficiaza de reduceri de preturi la materiale, energie si telecomunicatii.

Prin intermediul Pietei Interne, consumatorii pot sa profite de preturile scazute din Statele Membre. Studii de piata pentru industria automobilelor au aratat ca astfel de cumparaturi care depasesc granitele pot avea un efect indirect foarte puternic asupra competitiei de pe pietele nationale, din moment ce furnizorii sunt pusi sub presiune de consumatori pentru a micsora preturile si sa le aduca la nivelurile din alte tari.

Nivelurile preturilor de pe toata Uniunea europeana a scazut. Modalitatea de reglementare a preturilor este procesul cerere-oferta.

Exemple:

Preturi mai mici la calatoriile cu avionul – pretul calatoriilor promotionale cu avionul au scazut cu 41% intre 1992 si 2001.

Telecomunicatii mai ieftine – in primul deceniu al pietei interne, liberalizarea a dus la o reducere medie de 50% a preturilor practicate de monopolurile nationale si o scadere cu 40% pentru apelurile internationale.

Energie mai ieftina – liberalizarea pietei energetice a scazut costutile la energie si gaze naturale pentru proprietarii de locuinte.

Mai multa competitie ajuta inovatia

Servicii mai bune, mai avansate sunt valabile pentru consumatori. Inovatia la randul ei creste gradul de competitivitate si a fost demonstrat ca o strategie de crestere bazata pe o inovatie ajuta acordarea de slujbe si ajutoare sociale la o scara mai mare. Cetatenii au dreptul sa munceasca, sa studieze sau sa se pensioneze in cadrul Pietei Interne, pastrand in acelasi timp ajutoarele sociale, de sanatate sau pensiile.

Increderea consumatorilor in bunuri si servicii

Piata interna se construieste sau se prabuseste in functie de increderea consumatorilor. Consumatorii nu cumpara produse importate sau servicii daca nu sunt siguri de calitatea lor si nici nu calatoresc in alte State Membre pentru a face cumparaturi daca nu exista garantii. Increderea consumatorilor in cumpararea unor produse specifice din alte State Membre a ramas la un nivel inalt si stabil in primul deceniu al Pietei Interne.

Politica de competitie din UE asigura protectia consumatorilor

Controlul fuziunilor asigura o diversitate de produse de masa si preturi scazute pentru consumatorul final. Politica de competitie inlatura comportamentul anticompetitiv care ar putea sa dauneze imaginii Pietei Interne. Politica de competitie asigura deschiderea unor noi piete cum ar fi livrarile postale, transportul feroviar si furnizarea de energie va avantaja consumatorii.

Capitolul II. Dinamica economică și schimbarea instituțională

II.1. Conceptul de dinamică economică

Viața într-o permanentă mișcare, într-o permanentă căutare a noului, a ineditului, a unor modalități de a satisface tot mai bine nevoile oamenilor, de a avansa și de a cunoaște cât mai mult. Deja diferențele dintre generații sunt colosal de mari, ca să nu mai vorbim despre disparitățile dintre regiuni dezvoltate și cele rămase în urmă, totul constă în etalonul de comparație ales.

Importantă pentru „intrarea” în subiect este și cunoașterea sensului și semnificației schimbării instituționale. Proces dificil, adesea imperceptibil la o privire de suprafață, el presupune transformări structurale în interiorul matricei; de la cultură, cutume și convenții nescrise la norme de comportament, constituție etc. În interiorul matricei, constrângerile oficiale, pentru că țin de normativ, se pot modifica mai rapid (în bine sau în rău!) ca urmare a unor decizii politice sau juridice.

Mai rezistente la schimbare sunt cele neoficiale. Obiceiurile, tradițiile, normele comportamentale etc. istoricește moștenite nu pot fi modificate printr-o ordonanță de urgență. E nevoie de timp pentru a învinge inerții vechi ce fac, prin exercițiu repetat, corp comun cu filosofia comportamentală individuală sau colectivă și percepută, ca urmare a acestui fapt, firească, normală.

Într-o lume în care interdependențele sunt tot mai mari și la scară mondială, schimbările instituționale le vor marca pe cele economice și invers, iar modificările de natură evolutivă a naturii umane vor schimba complet regulile generale ale societăților. În ansamblul său, dinamica economică, în general, va fi diferită de dinamica pieței libere, însă ambele se vor regăsi angrenate într-un joc în care nu se pot desprinde una de cealaltă.

II.2. Schimbarea institutională. Definire și limite

Schimbarea instituțională este un proces continuu, realizat prin acțiunea umană repetitivă. Diferite categorii de organizații, indivizi, agenți economici își duc la finalizare acțiunile lor și produc schimbarea, ce apare din rațiuni de eficiență, astfel încât nevoile să fie mai simplu, mai repede și mai eficient satisfăcute. Sunt instituții care rezistă mai mult timp până să ajungă la schimbare, deoarece sunt bune și funcționale în actuala formă, dar sunt unele care se modifică rapid și imediat, dovedindu-și astfel slaba eficacitate [Marinescu, 2004:140].   

Procesul schimbării instituționale ține de natura umană, de modul în care indivizii reacționează la noile oportunități oferite de mediul înconjurător, de avansul tehnologic ori de orice altă infleunță menită să aducă ceva diferit. Schimbarea nu vine întotdeauna într-un sens pozitiv, se pot modifica aspectele și într-un trend negativist, dar urmărim totuși sensul evolutiv al conceptului de schimbare. Este adevărat că avem numeroase exemple în istorie de schimbări instituționale negative, cum ar fi transformarea statului român sub limitatul unic manual comunist. În mod cert această perioadă a fost un regres pentru întreaga societate și cu urmări nefaste chiar până în zilele noastre. Deci, nu orice schimbare instituțională va determina progres al societății.

Conceptul de eficiență ar trebui să fie guvernatorul acțiunilor umane. Indivizii, prin comportamentul lor, își urmăresc scopurile legitime și utilizează pentru asta mijloace și căi cât mai utile. Se face uzanță de instituții deja existente și astfel se verifică valoarea lor, aportul la rezolvarea problemelor. În acest proces, datorită faptului că oamenii acționează diferit în situații similare, se descoperă noi reguli, se completează cele vechi sau se modifică acestea cu totul.

În analiza rezistenței la schimbare a instituțiilor nu putem garanta mereu pe originea umană. Multe reguli sunt păstrate în continuare prin impunerea lor coercitivă de către guverne, prin obligarea respectării unor reglementări, care, deși își dovedesc în mod constant ineficiența, sunt impuse oamenilor. Aceste blocaje instituționale vor dauna procesului de evoluție și vor conduce chiar și la involuție.

Schimbarea instituțională va cuprinde două nivele în procesul său, în funcție de natura instituțiilor schimbate. Vorbim întâi despre o transformare a celor externe, instituții formale, de natură legală și administrativă și despre evoluția instituțiilor interne, cele informale, de natură ideologică și culturala.

Depinde foarte mult sensul în care se realizează cele două faze ale schimbării. Dacă se începe cu modificările instituțiilor formale, acestea se vor realiza în foarte scurt timp, vor fi respectate de societate imediat, însă nu vor fi și deprinse de către oameni în maniera în care indivizii își însușesc o anumită conduită repetată.

Atunci când modificarea vine inițial din partea instituțiilor informale, aceasta se va manifesta fără a beneficia de un cadru legal imediat și de cele mai multe ori va dura până când o reglementare oficială va formula în sistemul dreptului respectiva noua lege. Conformarea cetățenilor, în acest caz, va fi, însă, deja realizată, deoarece indivizii se obișuiesc a respecta un comportament verificat din punt de vedere al eficienței prin repetiție și asimilat în mod natural. 

II.3.  Dinamica pieței libere în contextul schimbării instituționale

Instituțiile devin parte centrală a procesului de creștere economică.

În scopul său, întreaga teorie a instituționaliștilor adună de fapt argumente în favoare acestei ipoteze, atât de evidente. Dezvoltarea economică este dependentă de natura instituțiilor dintr-un stat, poate fi accelerată sau diminuată de acestea și de schimbările pe care le suportă regulile în general. Se creează deopotrivă și un cerc vicios, deoarece și piața va determina schimbări instituționale, mai ales atunci când vine vorba de antreprenori inovatori, care sparg barierele întâlnite până atunci și produc invitabila schimbare.

Astfel, există o dinamică îmbinată a pieței libere și a instituțiilor, raportul de interdependență fiind unul foarte strâns.

Mai mult decât atât, corelația dintre dinamica pieței libere și a instituțiilor este foarte evidentă în situații de criză sau de tranziție. Reforma instituțională va cuprinde politici economice noi, impuse și nu întotdeuna de succes, ce vor avea efecte asupra pieței. Politicile economice, în acest caz de stabilitate și relansare economică vin sprijinite de instituții de profil, astfel încât dinamica instituțiilor devine dinamica economiei.

Ceea ce interesează deci în procesul schimbării instituționale, fenomen inevitabil în orice societate, este ca aceste modificări să susțină și să ajute la dezvoltare economică. Dinamica instituțională presupune schimbare, dare sensul acesteia trebuie să fie unul pozitiv pentru piață. Este evident că nu întotdeuna modificările asupra instituțiilor vor fi benefice.

Dinamismul cuprinde atât un sens ascendent cât și unul descendent, iar schimbarea instituțională poate aduce fecte negative creșterii economice. Sunt astfel frecvente cazurile de întoarcere la măsuri socialiste, la intervenționism, la dirijism. Nu sunt străine aceste măsuri zilelor noastre, când criza este cel mai utilizat motiv de a apela la rolul decizional al guvernelor.

Dintr-un alt punct de vedere, este posibil ca un set de măsuri instituționale luate într-un anumit stat să nu aibă aceleași efecte și în alte regiuni. Mulți economiști rămân captivați de mirajul modelului german și nu puține sunt încercările de a copia sistemele de acolo în România. Rezultatul însă nu va fi nici pe departe cel așteptat, tocmai pentru că modelul imitat va veni în conflict cu instituțiile de aici, care au altă nautră și funcționează diferit.

Și nu în ultimul rând, este necesar a sublinia faptul că schimbarea instituțională nu este întodeuna independentă din punct de vedere al ingerințelor politice. Preferințele partidelor pot fi favorabile unor instituții noi, ori pot păstra amprenta conservatorismului tradițional și să refuze adoptarea unor modele sociale și economice noi. Piața liberă va deveni în acest caz una închisă, foarte puțin elsatică și chiar ineficientă.

Piața liberă în contextul schimbării instituționale va cuprinde mai multe valențe. În primul rând, sistemul economic capitalist poate fi chiar o consecință a modificărilor instituționale deliberate și cu acest scop. Trecerea de la socialism la democrație este un proces de modificare a regulilor care au fost aplicate tocmai pentru a se ajnge la libertatea pieței, după modelul occidental.

Într-o altă categorie se înscriu situațiile în care piața liberă funcționează și produce schimbare instituțională. Vorbim aici despre antreprenoriat și invențiile acestuia. Tehnologia va produce mereu modificări ale regulilor, prin apariția unor noi forme de a lucra.

Chiar termenul de eficiență dinamică este strâns legat de acțiunile antrepenoriatului tânăr, principala forță din spatele creativității și coordonării spontane pe piață. În viziunea lui Jesus Huerta de Soto, antreprenoriatul este esențial în eficiența dinamicii pieței libere, produce schimbare instituțională permanent și contează în acest sens din câteva puncte de vedere:

1.      În primul rând, noile idei de afaceri aduc informație nouă, o nouă descoperire față de ceea ce era deja cunoscut, în fapt, o nouă posibilitate de a realiza profit. Piața liberă va crea permanent ocazii pentru aceste descoperiri iar concurența va decide care se vor permanentiza și care vor fi doar cu un caracter pasager. Cele care vor deveni funcționale și recunoscute ca atare de către consumatori, se vor transpune într-o regulă formală, ce va organiza utilizarea noii creații. Situații de acest gen sunt observate în fiecare zi pe piața produselor de software, unde legislația română înregistrează lacune mari și nu reușește să facă față vitezei cu care se schimbă acest domeniu. Greutatea și inelasticitatea suportului legal va crea dificultăți și pentru piață, anumite tranzacții fiind imposibile sau ilegale.

2.      În al doilea rând, ideile antreprenoriale sunt asimilate în cascadă de către societățile aflate în întârziere cu procesul de dezvoltare. De multe ori, noile afaceri dintr-un mediu sunt provenite din idei observate în alte țări. Deși nu este acesta un caz de antreprenoriat în adevăratul sens al cuvântului, pentru statul subdezvoltat efectele acestor noi oameni de afaceri vor fi similare cazului în care idea le-ar fi aparținut lor de prima dată. Este posibil chiar ca aceste noi informații să ia naștere simultan în spații diferite, sau la diferențe de timp, fără a se cunoaște între ele. Piața liberă va crea astfel schibare instituționlă și va depinde de modul în care aceasta va fi realizată pentru încurajarea antreprenoriatului.

3.      În al treilea rând, dacă se poate pune problema antreprenoriatului, atunci există deja un set de instituții care susțin concurența, deci o bază a pieței libere. Noile idei de afaceri sunt competitive, în sensul că atunci când un individ a descoperit o modalitate nouă de a face profit, aceasta nu mai poate fi și creația altcuiva din același spațiu. Dezvoltarea afacerilor similare se va realiza mimetic, sau cu permanente adăugiri la ceea ce s-a creat deja de către primul.

4.      Și, în ultimul rând, odată ce schimbarea instituțională a permis liberalizarea pieței și ascensiunea ideilor antreprenoriale, acest proces nu va putea fi oprit. Nu există atingerea unui echilibru în sensul în care toate oportunitățile noi de a realiza profit să fie descoperite, ci se creează mai degrabă un proces continuu în care fiecare nouă nișă pe piață va cere la un moemnt dat o alta

Piața liberă apare astfel deopotrivă motor al schimbării instituționale și produs al acesteia. Nu poate fi complet determinat momentul primordial, punctul inițial al acestor fenomene. Și asta pentru că nimic nu se produce complet liber sub regulile unui laissez-faire absolut. Partea deliberată a producerii schimbării este adusă de către guverne, prin politicile formulate.

Spontaneitatea pieței libere se va combina cu coerciția impunerii anumitor politici, dând naștere unei ordini economice mai mult sau mai puțin libere. Statele se vor diferenția în nivelul dezvoltării în funcție de această îmbinare, dacă ea va fi mai mult spre partea democratică, liberală sau spre atitudinea de stânga în care modificările sunt dictate de centru.

II.4. Rolul special al pieței libere în explicarea dinamicii economice

Dinamica economică înseamnă schimbare, iar piața liberă este cea care va fi inima tuturor schimbărilot atunci când mecanismele ei funcționează fără ingerințe. În special, este vorba despre concurență, ea este motorul modificărilor pe piață, imboldul antreprenoriatului, cheia dezvoltării economice. Piața liberă va genera astfel schimbări permanente ale economiei, dilatând mereu arealul său de desfășurare, va sparge bariere sau va închide domenii considerate învechite.

Relația dintre piață liberă și schimbare este atât de strânsă, încât piața devine ea însăși o instituție, capăt și final de drum. Bunul demers al tranzacților libere vor deveni o regulă în sine pentru creșterea economică, o bună practică, o instituție, cea a pieței libere, ce va asigura un trend ascendent al dinamicii economice, un trend ascendent al prosperității și obținerii avuției. Acesta este rolul fundamental al pieței libere în dinamica economică, de a genera creștere economică.

Prin mecanismul său fundamental, concurența, piața liberă va juca un rol fundamental în schimbarea continuă a lumii. Firmele, agenții economici vor intra în jocul competiției, de la cele mai joase nivele, în primul rând prin lupta asupra resurselor, apoi pentru modalități de prelucrare a bunurilor, ulterior prin strategii de preț și în final se vor bate în manageri de top. Acest set de ambiții antrenat în scopul de a obține profit este forța propulsoare a capitalismului. Marshall și Schumpeter nu sunt singurii care au cercetat dinamica dată de competitivitatea pe piața liberă.

Marhall vorbește despre companii care au fiecare programe și strategii diferite pentru implementarea viziunilor proprii, ca apoi piața să trieze și să păstreze doar ceea ce este eficient și corespondent preferințelor consumatorilor, sau să direcționeze bunurile și serviciile pe domenii și arii geografice. În angajarea pe piață, companiile și agenții economici fac uz de toate resursele care le stau la dispoziție, împing barierele tehnologice, dar mai ales cele culturale.

Economistul face distinție între lupta dintre agenții economici din același sector de activitate, care evident vor da cele mai aprige competiții și companii care tranzacționează bunuri și servicii complemetare. În acest ultim caz, competiția se dă pentru creearea de alianțe, de contracte în crearea liniilor de produse în lanț (de exemplu, o anumită formă de mașini de lux se va asocia doar cu anumiți producători de tapițerie, renumele fiecăreia dintre cel două companii fiind, pe lângă o strategie de marketing, și o garanție în plus pentru calitatea produsului în sine).

Viziunea schumpeteriană asupra competiției aduce în prim plan tema „distrugerii creatoare”, situația în care antreprenorii sparg prin noile lor idei orice bariară și regulă de până atunci și schimbă lucrurile în mod fundamental. 

El privește capitalismul nu doar ca o competiție a prețurilor, ci ca una a comodității, a noilor tehnologii, a noilor forme de acumulare de capital, a modalităților inventate mereu de organizare și funcționare și care se măsoară nu doar în contul de profit, ci în modul esențial în care companiile sunt construite și funcționează.

Astfel noile invenții vor aduce o nouă a față a demersurilor de până atunci și vor obliga societatea și implicit economia la schimbare. Se distrug regulile vechi, dar se creează altele noi. Punctul de plecare poate fi din domeniul tehnologiei sau poate al științelor aplicate, dar se ajunge la modificarea de mentalitate, la schimbarea instituțională propriu-zisă.

Piața liberă devine un mecanism de alocare a resurselor, proces ce se va realiza în mod optim prin smithiana “mână invizibilă”. Angajându-se în tranzacții libere, producătorii și consumatorii interacționează, fiecare dintre aceștia căutând maximizarea satisfacției (pentru consum, profit sau rente). Oricât de mult ar visa economiștii, economia reală nu este de cele mai multe ori de piață liberă și asta pentru că anumite imperfecțiuni sunt inserate de concurența imperfectă, de situațiile de monopol, de externalități sau practice subterane.

Toate aceste modificări vor avea efecte asupra întregii dinamici, creând situații de stagnare ori chiar de regres. Prin asigurarea drepturilor de proprietate, prin libertatea contractului, prin respectarea regulii legii și a libertății individuale, piața liberă devine cel mai eficient mod de șlefuire a comportamentului indivizilor spre cooperare și antrenare comună în acțiuni de schimb cu beneficii multilaterale.  

Componentele cheie ale libertății economice sunt respectarea deciziei individuale, lăsarea la aprecierea indivizilor angajarea lor în schimburi voluntare coordonate de forțele pieței, libertatea de a intra și de a concur pe piață, alături de protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Existența pieței libere va implica modificări ale aspectului economiei și societății și prin atitudinea de observator pe care o impune statului. Guvernele au rol doar de a proteja interesele indivizilor cu privire la respectarea legilor, fără a monopoliza anumite sectoare, lăsând piața să decidă mai mult asupra modului de alocare a resurselor decât politicul.

Nivelul libertății pieței unui stat va fi un semnal important pentru investitorii străini. Mai mult capital investit, sub diverse forme, va însemna locuri de muncă, produs pe cap de locuitor mai mare și o rată a dobânzii mai mică. Îmbunătățirea generală a condițiilor de trai va fi o consecință direct și imediată, prin eradicarea sărăciei și creșterea permanentă a standardelor sociale. 

Valorile promovate de instituția pieței libere vor fi deprinse de întraga sociatea, îndemnând spre integritate, încredere, moralitate și beneficiu bilateral. Comerțul liber promovează cooperarea, toleranța, relațiile bazate pe un câștig comun, ce va continua atât timp cât partenerii la schimb se înțeleg și se respectă reciproc.

Piețele îi vor recompensa pe cei care acționează corect și dețin un bun sau un serviciu care are cerere. Cooperarea, aflată sub egida eficienței și a dorinței de profit, nu va mai ține cont de particularitățile fiecăruia, de rasă, religie, gen, ci va trece peste aceste diferențe, aducând noi interacțiuni pe piață și în societate.

Liberalizarea comerțului va aduce și liberalizare a altor domenii, cel mai important fiind cel al mișcării capitalului și persoanelor. Efectele se vor resimți astfel și asupra dinamicii demografice și societății, oamenii fiind liberi a alege locul unde să-și desfășoare activitatea, unde să lucreze, unde să găsească oportunități pentru o viață mai bună. 

În mod contrastant, atunci când political intervine, se creează disparități și diversificări nenaturale, în special între categoriile sociale. Administrarea politică a bunurilor și serviciilor va favoriza un anumit grup sau o anumită categorie de personae, care se vor bucura nejustificat de privilegii și vor putea ajunge să-și impună chiar propriile reguli față de restul membrilor societății. Nu doar că aceste procedee sunt injuste, dar vor crea instabilitate în bunul demers al pieței și chiar pot întrerupe un anumit trend. 

Piața liberă va conduce spre dezvoltarea activităților micilor întreprinzători. Atunci când economia unei țări este bazată pe o rețea densă de astfel de afaceri mici, ce implică anumite costuri și riscuri reduse, va fi foarte flexibilă și elastică la schimbări. Marile economii ale lumii dezvoltate s-au fundamentat în trecut pe baza unor mici întreprinzători, care apoi, ori s-au unit în clustere mari ori s-au specializat și au crescut propria afacere până la dimensiunea imenselor corporații pe care le întâlnim astăzi. Atunci când guvernul nu intervine, antreprenorii vor fi liberi a căuta și descoperi cum să producă și să vândă produse cu valoare ridicată.

Profiturile vor direcționa resursele către proiecte și programe eficiente, cele care vor crește valoarea acelor resurse prin anumite prelucrări. În mod similar, pierderile și eșecul vor îndepărta investițiile de deomenii neinteresante sau neproductive. În schimb, atunci când resursele sunt allocate în funcție de preferințele politicului, ia naștere un sistem de capitalism defectuos.

De la centru, oportunitățile vor fi acordate acelor firme clientelare politic și care vor aduce în schimb voturi pentru menținerea acelei puteri. Se creează un cerc vicios care nu va mai ține cont de cererea și oferta reală, va bloca piața, iar ce este și mai grav este că aceste blocaje rareori sunt obsevate până nu se transform în crize.

Acest mod de a funcționa al pieței nu va genera creștere economică, iar povara piederilor se va concretiza repede în necesitatea creșterii taxelor și impozitelor, în presiuni asupra politicii monetare, de aici se va ajunge la inflație, etc. Dinamica unei astfel de economii va înregistra un trend dscendent, în cel mai bun caz, stagnant.  

Rolul pieței libere este astfel unul special și anume, acela de a îndrepta dinamica economică pe un trend ascendant, spre prosperitate și avuția națiunilor. Doar prin liberalizarea comerțului și prin lăsarea liberă a indivizilor pe piață se poate ajunge la civilizația modelului occidental. Ceea ce această lume ne învață este tocmai supremația unor principii fundamentale ale libertății individuale, principii care nu sunt altceva decât umbrela perfectă pentru dezvoltarea pieței libere.

Putem privi asupra datelor economice din trecut. Nu este nevoie de o analiză amănunțită pentru a evidenția eșecul total al planificării centralizate în economie. Cu toate că și în socialism au fost diferite stadii ale a dinamicii economice, unele chiar ascendente, acestea s-au înregistrat pe perioade scurte de timp, pe premise false și cu implicații devastatoare pe termen lung. Ori, o creștere sănătoasă a unei economii puternice putem observa în regiunile unde nu s-a ajuns la limitele unicului manual, acolo unde spiritual liberal a călăuzit firul istoriei.

Piața liberă nu doar că va conduce la creșterea economiei, ci va deveni și promotor al unui set de valori pentru societate. Multiculturalitatea, toleranță, cooperarea, integitatea, toate sunt rezultante ale interacțiunii umane într-un sistem liber. Nu putem privi spre viitor decât prin prisma instituției pieței libere și a rolului său fundamental în crearea unei societăți moderne, dezvoltate, civilizate.

Capitolul III. Analiza evoluției pieței libere și dinamicii economice

Uniunea Europeana (UE) este rezultatul unui proces de cooperare și integrare care a început în 1951 între 6 țări. După 56 de ani, are 27 state membre și intenționează de a se extinde în continuare. Misiunea Uniunii Europene este să organizeze relațiile între statele membre și popoarele lor în mod coerent și pe baza de solidaritate. Obiectivele UE includ promovarea progresului economic și social, definirea identității UE pe scena internațională, introducerea cetățeniei europene, dezvoltarea unei zone de libertate, securitate și justiție, precum și menținerea și dezvoltarea legislației UE.

Comunitatea Economică Europeană (înființată în 1957 prin Tratatul de la Roma) a avut ca principal obiectiv înființarea unei Piețe Comune, cu eliminarea gradată a barierelor comerciale dintre statele membre. Conceptul de Piața Comună implică: uniunea vamală, piața internă libera concurență ,politica comercială comună.

Tratatul de la Maastricht (1991), care înființează Uniunea Europeana, introduce conceptul de Piața Unică Europeană (care intră în vigoare din 1993): "O zonă fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului". Acum, Piața Unică Europeană sau Piața Internă este cea mai mare piață a lumii – ca putere de cumpărare .

Piața unică este componenta esențială a integrării economice internaționale și, totodată, mijlocul principal de realizare a scopurilor comune țărilor care o compun. Avantajele economice care justifică existența unei piețe unice:

– stimulează creșterea productivității și a nivelului general de viață;

– concurența fiind mai intensă, consumatorii beneficiază de prețuri mai scăzute, precum și de o mai mare varietate de bunuri, de calitate superioară;

– permite o producție de serie mare, astfel diminuând costurile de producție;

– poate contribui la optimizarea investițiilor de capital;

– permite folosirea mai rațională și mai eficientă a forței de muncă.

Uniunea Europeană a pus în centrul preocupărilor și acțiunilor ei piața unică, pe care o consideră principalul element unificator, de progres. De la infiintarea sa, Uniunea Europeana si-a extins nu numai dimensiunea, prin aderarea de noi state membre, ci si domeniile in care a dezvoltat o politica comuna europeana. Uniunea Europeana a creat piata unica interna printr-un sistem de legi si reglementari ce garanteaza libertatea de circulatie a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor. A dezvoltat politici comune pentru comert, agricultura si pescuit. De asemenea a luat masuri pentru punerea in practica a unei politici europene pentru dezvoltarea regionala.

Conceptul de Piata Unica Europeana implica:

uniunea vamala: eliminarea taxelor vamale intre statele membre si stabilirea unor tarife externe comune

piata interna: desfiintarea, intre statele membre, a obstacolelor fata de cele patru libertati fundamantale ( libera circulatie a bunurilor, serviciilor si capitalului).

libera concurenta: asigurarea nedistorsionarii concurentei in piata interna

politica comerciala comuna : cea mai importanata diferenta intre conceptul de piata comuna si zona de comert liber.

III.1. Politica comerciala a UE

Politica comercială exprimă totalitatea reglementărilor cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc. adoptate de către o țară sau o comunitate de țări în scopul stimulării sau restrângerii schimburilor comerciale externe, conform intereselor proprii. Politica comercială este unul din pilonii principali ai relațiilor Uniunii Europene cu țările terțe. Realizarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul inițial de integrare economică europeană, astfel că politica comercială a UE(inițial CEE) este comună în linii mari în raport cu restul lumii încă din 1968, odată cu realizarea Uniunii Vamale.

Încă prin Tratatul de la Roma, politica comercială comună a fost inclusă între instrumentele principale de realizare a integrării piețelor naționale într-o piață regională unică cu scopul accelerării creșterii economice, a ridicării eficienței și competitivității economice și a creării premiselor de adâncire a integrării interstatale. Pentru Comunitatea Europeană, rațiunea unei politici comerciale comună rezidă din faptul că libera circulație a bunurilor și serviciilor din cadrul Comunității nu se poate realiza cu politici comerciale naționale diferite.

Măsurile de politică comercială referitoare la importuri sunt reprezentate de: tariful vamal comun, reglementări comune de import, reguli de import din țările terțe, proceduri comunitare pentru administrarea contingentelor, alte bariere netarifare și paratarifare, suspendarea autonomă a taxelor vamale sau a contingentelor.

La baza politicii comerciale comune se află Tratatul de la Roma, al cărui titlu I din partea a II-a se numea „Libera circulație a mărfurilor”. În cadrul acestuia se făceau referiri la următoarele aspecte:

– eliminarea taxelor vamale între statele membre;

– instituirea tarifului vamal comun;

– eliminarea restricțiilor cantitative între statele membre;

– practicile de dumping.

Instrumente ale politicii comerciale comune

Un element fundamental al politicii comerciale a UE este stabilirea și adaptarea unui tarif extern comun. Promovarea schimbului liber este una din preocupările majore ale Uniunii.  Absența restricțiilor în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre ale UE a impulsionat masiv aceste țări, și, în același mod, UE așteaptă avantaje pentru ambele părți, avantaje care să decurgă din schimbul liber cu toate țările lumii. 

De aceea, UE a încercat întotdeauna să reducă masiv tarifele externe pentru a deschide piața europeană produselor din lumea a treia, deși, desigur, acest lucru este posibil numai cu condiția ca piețele din acele țări să se deschidă produselor europene. Ratificarea unor acorduri economice cu alte țări ar trebui să promoveze comerțul și să adâncească relațiile economice. Acest lucru include, de asemenea, eforturi de aplanare a conflictelor comerciale.

Principalele instrumente de politică comercială pot fi:

– de natură tarifară(vamală);

– de natură netarifară;

– de natură promoțională și de stimulare.

Protecția tarifară se realizează prin intermediul taxelor vamale. În cadrul barierelor netarifare utilizate în cadrul politicilor comerciale se includ reglementările cantitative, măsurile antidumping, precum și alte măsuri netarifare.

Măsurile de politică comercială promoțională și de stimulare au drept scop să impulsioneze exporturile globale ale țării(sau comunității) respective.

Trebuie menționat că politica comercială comună a Uniunii Europene are trei dimensiuni:

a) dimensiunea multilaterală, realizată în cea mai mare parte în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului(fostul GATT), care are drept scop promovarea regulilor privind accesul la piețe în contextul asigurării unei guvernanțe globale efective;

b) Dimensiunea bilaterală/regională, care este reflectată prin acordurile bilaterale negociate și încheiate de Uniunea Europeană în afara negocierilor multilaterale din cadrul OMC și prin adoptarea unor măsuri specifice cu țări terțe sau cu asociații regionale;

c) dimensiunea unilaterală, care constă în adoptarea și implementarea de către Uniunea

Europeană a unor măsuri unilaterale drept instrumente suplimentare de politică comercială în scopul asigurării dezvoltării și/sau stabilității politice corespunzător priorităților politice ale Uniunii. Forma cea mai des regăsită a acestor măsuri este cea a concesiilor comerciale acordate de Uniunea European țărilor terțe pe baza unui interes economic pentru accelerarea comerțului cu o anumită regiune și creșterea avantajelor economice pentru ambele părți.

Principalul pilon al politicii comerciale comune a UE este tariful extern comun care a fost realizat încă din anul 1968, concomitent cu eliminarea taxelor vamale între țările membre, și a cărui aplicare presupune că un bun sau serviciu dintr-o țară terță nu este taxat decât o singură dată, când pătrunde în una din țările membre ale Uniunii.

Tariful extern comun se caracterizează prin

– taxe ad-valorem la produsele industriale;

– taxe specifice la produsele agricole;

– excepții în ceea ce privește maximele tarifare aplicabile cu precădere unor produse agricole și unor produse industriale sensibile;

– multitudinea pozițiilor tarifare la care nu se percep taxe vamale;

– existența escaladării tarifare (creșterea taxei vamale pe măsura ridicării gradului de

prelucrare a produsului) pentru anumite produse(textile, cauciuc, tutun, etc.).

Un alt instrument utilizat în cadrul politicii comerciale comune a UE îl reprezintă cotele sau restricțiile cantitative care, începând din 1994, sunt definite la nivelul UE și nu la nivel național.

Instrumentele de politică comercială utilizate în prezent de Uniunea Europeană pot fi împărțite în două mari categorii:

– instrumente defensive;

– instrumente ofensive.

Instrumentele defensive sunt acele instrumente care asigură comerțul echitabil și apără interesele societăților europene. Aceste instrumente au fost concepute în conformitate cu prevederile Organizației Mondiale a Comerțului care recunosc dreptul membrilor organizației de a se apăra față de practici comerciale neloiale.

Principalele instrumente defensive sunt :

– măsurile anti-dumping, al căror rol este de a contracara practicile de dumping, cele mai des întâlnite forme de practici de distorsionare a comerțului; Taxele anti-dumping.

Potrivit reglementarilor în vigoare, un produs este considerat ca fund subvenționat dacă prețul său de export către Uniune este mai mic decât valoarea normală a unui astfel de produs. Valoarea normală este de obicei înțeleasă ca fiind prețul solicitat de către exportator pe piața sa locală, în timp ce prețul de export este înțeles ca fiind prețul final solicitat primului cumpărător din Uniune. Diferența dintre cele cele două prețuri sau suma cu care prețul normal depășește prețul de export este considerată ca marja de dumping. Taxe vamale de contracarare: este o măsura care poate fi impusă pentru a contracara efectele subvențiilor unui produs importat.

– măsurile anti-subvenție și compensatorii, cu scopul de a combate subvențiile acordate producătorilor de către autoritățile publice, subvenții care distorsionează comerțul în situația în care ajută la reducerea în mod artificial a costurilor de producție sau a prețurilor de export către Uniunea Europeană;

– măsuri de salvgardare, care presupun restricționarea suplimentară temporară a importurilor unui produs dacă producția internă a acelui produs este afectată în mod serios sau amenințată de înregistrarea unor prejudicii datorită creșterii bruște a importurilor. Acest tip de măsuri pot fi luate de orice membru al Organizației Mondiale a Comerțului.

Scopul instrumentelor ofensive este dat de deschiderea piețelor și eliminarea obstacolelor din calea comerțului prin acțiuni multilaterale, bilaterale și unilaterale.

Principalele instrumente ofensive sunt reprezentate de

– regulamentul privind obstacolele în calea comerțului, regulament care permite societăților din Uniunea Europeană să depună o plângere la Comisia Europeană în situația în care întâlnesc bariere comerciale care le restricționează accesul pe piața unor țări terțe.

Aceste reglementări pot fi utilizate și pentru evaluarea situației de nerespectare a regulilor comerciale internaționale care determină efecte comerciale negative, iar în cazul în care rezultatul evaluării este afirmativ se poate apela la mecanismul prevăzut de Organizația Mondială a Comerțului pentru rezolvarea disputelor;

– baza de date privind accesul pe piețe a firmelor din Uniunea Europeană care permite:

– obținerea de informații despre condițiile privind accesul pe piața țărilor ne-membre ale Uniunii Europene ;

– modalități de urmărire sistematică de către Comisia Europeană a reclamațiilor firmelor din țările membre privind barierele în calea comerțului din țările nemembre;

– asigurarea respectării de către partenerii comerciali ai Uniunii Europene a obligațiilor

asumate prin acorduri internaționale.

Având în vedere datele conținute în această bază de date, Comisia Europeană a putut să acționeze într-un mod mai eficace în cadrul OMC sau în cadrul acordurilor bilaterale, identificând obstacolele în calea comerțului. Baza de date este astfel un instrument de suport și fundamentare a măsurilor și inițiativelor pe care Uniunea Europeană le poate lua față de acei parteneri comerciali care crează dificultăți de natură comercială firmelor comunitare.

III.2. Politica vamala comunitara

Politica vamala este instrumentul traditional de asigurare pentru economia nationala a unei protectii adecvate fata de concurenta externa, deci fata de importul de produse concurente din strainatate. In unele cazuri politica vamala vizeaza si exportul, prin protejarea consumului intern fata de tendinta de iesire din tara a unor marfuri strict necesare local sau prin acordarea de facilitati la importuri folosite in productii din export

Spre deosebire de ingradirile de ordin cantitativ, care sunt de natura administrativa, politica vamala este considerata ca instrument economic flexibil, care actioneaza asupra pretului marfurilor importate Prin taxele vamale preturile marfurilor sunt majorate, determinand pe consumatori sa prefere produsele locale, care sunt mai ieftine. Pe de alta parte, taxa vamala, atata timp cat nu este prohibitiva, da posibilitatea consumatorului sa se apere fata de unele preturi excesive practicate de producatorii locali sau fata de deteriorarea calitatii marfurilor indigene.

Consumatorul este astfel liber sa opteze intre aprovizionarea de la intern sau de la import, in functie de nivelul de pret si calitatea produselor.
In afara de influenta nivelului pretului marfurilor din import ca principal scop, politica vamala are si urmatoarele obiective: supravegherea aplicarii reglementarilor referitoare la controlul relatiilor financiare cu strainatatea; elaborarea periodica a statisticii de comert exterior la export si import, supravegherea diverselor reglementari sanitare, de mediu, sau de ordine morala publica referitoare la marfurile de import sau export.

Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislației vamale de către administrațiile vamale ale statelor membre. Legislația privind politica vamală cuprinde: Codul vamal comunitar și prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful vamal comun, precum și legislația aferentă ce depășește sfera codului vamal (legislația privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerțul preferențial, controalele sanitare și de mediu, politicile comune în domeniul pescuitului și a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate și politică externă). 

II.3. Formalități și controale vamale ale pieței vamale

Codul Vamal Comunitar a fost înființat pentru a codifica și simplifica legislația vamală, care până la acea dată făcea obiectul a peste 30 de directive și regulamente, adoptate în perioada 1968 – 1990. Prin cod sunt stabilite procedurile vamale aplicabile bunurilor intrate în teritoriul Comunității precum și regimurile vamale sub care acestea pot fi declarate (de exemplu import, export, tranzit, etc.). 

O atenție specială este acordată antrepozitelor și zonelor libere ca și reexportării, distrugerii sau abandonării bunurilor ne-comunitare. Codul Vamal Comunitar a suferit până în prezent o serie de modificări, destinate să simplifice și să modernizeze procedurile și regimurile vamale (ex. Regulamentele 89/1997, 2700/2000). 

În ceea ce privește bunurile ce tranzitează teritoriul Uniunii, Comisia Europeană a emis o Comunicare COM (97) 188 – Planul acțiune pentru tranzit, ale cărui principale obiective sunt:

– întărirea cooperării între administrațiile vamale;

– verificarea aplicării corectă și uniformă a regulamentelor;

– stabilirea unui parteneriat între autoritățile vamale și operatori care să

– răspundă necesităților utilizatorilor de tranzit;

– integrarea sistemelor vamale europene;

– asigurarea compatibilității sistemelor internaționale de tranzit;

– introducerea unui instrument necesar reformei privind tranzitul: noul sistem computerizat de tranzit (NCTS).

Începând cu 1991, au fost abolite formalitățile vamale pentru bunurile aparținând sau destinate forțelor NATO (Regulamentul nr. 3648/91), iar din 1989 au fost eliminate controalele vamale la granițele dintre statele membre pentru transporturile rutiere sau transporturile pe căi navigabile interioare. Mărfurile înregistrate sau puse în circulație într-o țară ce nu este membră a Uniunii Europene, transportate rutier sau pe căi navigabile interioare, sunt supuse controlului vamal la frontiera externă a Comunității (Regulamentul nr. 3912/92). 

Proceduri vamale

Toate legile vamale relevante din UE aplicabile in relatiile comerciale dintre Uniune si o terta tara sunt cuprinse in Codul Vamal Comunitar. In afara de stabilirea legilor care guverneaza tratamentul vamal aprobat pentru a fi utilizat asupra bunurilor, Codul Vamal Comunitar acopera si alte aspecte:

baza in care sunt aplicate taxele de import si export cat si alte masuri legate de comertul cu bunuri

prevederile aplicabile bunurilor aduse in teritoriul vamal al Uniunii pana cand este stabilit tratamentul vamal aprobat a fi utilizat

legile care se aplica bunurilor care ies din UE

datoria vamala si dreptul de a face apel

Proceduri de luare a deciziilor

Politica vamală cade în responsabilitatea Comunității și este implementată de către statele membre. Comisia Europeană este responsabilă de inițiativele privind dezvoltarea politicii vamale și de propunerile privind legislația în domeniu. Comisia asigură coordonarea dintre administrațiile statelor membre, adunând informații și opinii din sectorul afacerilor și industrial la nivel european. De asemenea, Comisia Europeană are  competența exclusivă de a negocia concesiile tarifare în cadrul  Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). 

Modificarea taxelor vamale din Tariful Vamal Comun sunt supuse de către Comisia Europeană spre aprobare Consiliului European, care le poate aproba cu majoritate de voturi. De asemenea, Consiliul aprobă derogările de la aplicarea Tarifului Vamal Comun, prin aplicarea de măsuri tarifare precum contingentele tarifare, plafoane tarifare, suspendări totale sau parțiale de taxe vamale. 

Administrațiile vamale din statele membre sunt responsabile de aplicarea în practică a legislației vamale, atât în ceea ce privește politica comercială (colectarea taxelor vamale), cât și restul politicilor comunitare (politica agricolă comună, politica de securitate, etc.). 

Nomenclatorul vamal

Pentru a asigura aplicarea in mod egal a Tarifului Vamal Comun la frontierele externe ale UE, bunurile sunt clasificate conform Nomenclatorului Combinat. Comisia Europeana a stabilit, de asemenea, Tariful Integrat al UE. Acesta se bazeaza pe nomenclatorul comun si este utilizat de Comisia Europeana si de statele membre pentru aplicarea masurilor comunitare legate de importuri si exporturi si schimburile comerciale dintre statele membre.

Evaluarea bunurilor

Valoarea bunului, necesara stabilirii taxelor vamale, se stabileste de autoritatea nationala vamala, astfel:

valoarea de tranzactie sau pretul efectiv platit, ajustat cu diferite costuri care tin cont de diverse comisioane si de cheltuielile de transport

valoarea de tranzactie a unor bunuri identice exportate catre UE si care au fost vandute aproximativ in aceeasi perioada

valoarea de tranzactie a unor bunuri similare, exportate catre UE

pretul unitar de vanzare al fiecarui bun importat sau al bunului identic / similar atunci cand aceste bunuri sunt vandute in cantitati foarte mari

valoarea calculata a bunurilor

valoarea determinata prin utilizarea de metode continute in GATT, pe baza datelor disponibile in UE.

II.4. Regimul vamal in Uniunea Europeana

La introducerea sau la scoaterea de pe teritoriul Uniunii Europene a marfurilor prezentate la birourile vamale, autoritatea vamala a statului comunitar respectiv stabileste regimul vamal si procedura vamala atribuite marfurilor respective. Regimul vamal in Uniunea Europeana cuprinde totalitatea normelor care se aplica in cadrul procedurii de vamuire, in functie de scopul operatiunii comericale sau destinatia marfii. Regimurile vamale sunt de doua tipuri: suspensive si definitive.

Conform Codului vamal comunitar, sunt supuse procedurilor vamale de export sau import doar marfurile produse în Uniunea Europeana ce urmeaza sa fie valorificate în tari din afara UE, respectiv marfurile produse în afara Uniunii ce urmeaza sa fie introduse pe teritoriul Uniunii Europene.

Codul vamal al UE stabileste si tratamentul vamal aplicabil marfurilor aflate pe teritoriul vamal al Uniunii, pana cand acestea stabilesc liberul in vama. Astfel, se aproba intrarea bunurilor pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declaratiei sumare si descarcarea bunurilor in vederea depozitarii temporare sau sub regimul vamal al tranzitului temporar.

El reglementeaza tratamentul bunurilor in functie de destinatie, stabilind incadrarea tarifara si obtinerea unui regim valabil definitiv (export sau import) sau suspensiv (tranzitul vamal, depozitul vamal, admiterea temporara – la import sau export, regimul de perfectionare activa sau pasiva, transformarea sub control vamal) si aprobarea bunurilor in vederea liberei circulatii in spatiul comunitar dupa acordarea "liberului de vama". Codul vamal al UE abordeaza regimurile vamale definitive sau suspensive, precum si exceptarile de la plata taxelor vamale, acordate in cadrul diferitelor regimuri prevazute pentru marfuri.

Regimurile vamale definitive in Uniunea Europeana

Din punct de vedere al regimului vamal si al procedurii vamale conexe corespunzatoare UE, operatiunile efectuate de agentii economici care intra in categoria regimurilor vamale definitive sunt operaiunile de import si export in si din UE. Ambele tipuri de operatiuni constituie cele doua regimuri vamale de baza ale relatiilor comerciale internationale.

De la 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplica numai schimburilor comerciale din Uniunea Europeana si tarile terte, spatiul european find un teritoriu vamal unic, ca urmare a crearii Uniunii vamale.

Regimul vamal la exportul din Uniunea Europeana

Normele Uniunii Europene considera drept regim vamal de export definitiv din UE totalitatea marfurilor expediate in strainatate pe baze contractuale si destinate sa ramana permanent in afara teritoriului vamal comunitar, cu exceptia:

marfurilor trimise temporar in strainatate;

marfurilor care fac obiectul unei activitati de perfectionare pasiva.

Pot fi exportate toate marfurile care sunt produse in Uniunea Europeana, precum si cele importate anterior, cu exceptia celor care sunt interzise la exportul din Uniunea Europeana, si anume:

marfurile prohibite;

marfurile restrictionate in cadrul politicii comerciale comune.

In Uniunea Europeana, exportul marfurilor poate fi efectuat de catre persoane juridice cu sediul intr-un stat comunitar, in al caror obiect de activitate sunt prevazute aceste operatiuni.

La exportul de marfuri din Uniunea Europeana nu se percep taxe vamale, singura conditie pentru acordarea liberului de vama find ca marfurile sa paraseasca teritoriul vamal al UE in aceeasi stare in care acestea se aflau in momentul inregistrarii declaratiei vamale, care se completeaza astfel doar in scop statistic. Eliminarea taxelor vamale se datoreaza intereselor comunitatii europene de a stimula exportul de marfuri. La exportul de marfuri din Uniunea Europeana nu se aplica taxa pe valoarea adaugata (TVA).

Exportatorul este obligat sa depuna un DAU de export la biroul vamal in raza caruia se afla sediul acestuia sau la locul unde marfurile sunt ambalate sau incarcate pentru a fi exportate.

Regimul vamal la importul in Uniunea Europeana

Principalul regim vamal in Uniunea Europeana este importul definitiv. Acesta consta in intrarea pe teritoriul vamal al UE a marfurilor straine, in vederea introducerii lor in circuitul economic, dupa efectuarea formalitatilor vamale si plata taxelor vamale la bugetul comunitar. in Uniunea Europeana, importul de marfuri este liberalizat. Totusi, anumite categorii de marfuri sunt supuse unor restrictii cantitative sau supuse regimului de control, in conformitate cu angajamentele internationale asumate. Lista marfurilor supuse regimului licentelor se stabileste periodic, prin hotarari ale autoritalilor comunitare. Metodele si formalitatile de vamuire prevazute de reglementarile europene se inscriu in principiile generale definite de GATT (OMC). Aceasta inseamna ca limitele sau liberalismul politicii comerciale comune se regasesc in principiul reciprocitatii concesiilor comerciale.

Agentii economici din UE sunt obligati sa realizeze importul de marfuri in concordanta cu obiectul lor de activitate si sa ia masurile necesare pentru vamuirea marfurilor in vederea introducerii imediate a acestora in circuitul economic. Astfel, ei sunt obligati sa declare si sa prezinte marfurile sosite, depunand totodata documentele de vamuire. Ei raspund de intarzierea vamuirii marfurilor cauzata de neprezentarea in termenul legal a documentelor.

Autoritatea vamala realizeaza, in cadrul regimului vamal de import definitiv, trei activitati:

vamuirea marfurilor;

incasarea taxelor vamale;

aplicarea masurilor de politica comerciala a UE.

Taxele vamale de import ale UE sunt, in marea lor majoritate, taxe vamale ad valorem. Taxele vamale exprimate in procente se aplica valorii in vama a marfurilor (valoarea CIF la frontiera UE), exprimata in Euro si sunt cele prevazute la data inregistrarii declaratiei vamale.

Plata taxelor vamale se efectueaza in mod normal in momentul vamuirii. Conform principiului, acesta ar fi trebuit sa fie cazul si pentru UE, dar in ciuda calificativului sau de piata unica, prezinta in continuare frontiere fiscale, iar tarile membre continua sa-si gestioneze de maniera autonoma regimurile de TVA. Aceasta particularitate conduce la distingerea a doua tipuri de regimuri vamale ia importul de marfuri in UE: punerea marfurilor in libera practica si punerea marfurilor in consum.

Valoarea bunului, necesara stabilirii taxelor vamale, se stabileste de autoritatea nationala vamala, astfel:

valoarea de tranzactie sau pretul efectiv platit, ajustat cu diferite costuri care tin cont de diverse comisioane si de cheltuielile de transport

valoarea de tranzactie a unor bunuri identice exportate catre UE si care au fost vandute aproximativ in aceeasi perioada

pretul unitar de vanzare al fiecarui bun importat sau al bunului identic / similar atunci cand aceste bunuri sunt vandute in cantitati foarte mare

valoarea calculata a bunurilor

valoarea determinata prin utilizarea de metode continute in GATT, pe baza datelor disponibile in UE.

II.5. Instrumente vamale

În timp ce libera circulație a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte țări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de țara de destinație. 

Inițial, în 1968, Tariful Vamal Comun a fost creat ca o medie a tarifelor celor șase state membre. Pe baza articolului 28 al Tratatului, Consiliul a introdus de-a lungul timpului multe amendamente, fie din proprie inițiativă, fie datorită negocierii tarifelor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (Acordul General asupra Tarifelor și Comerțului – GATT). 

Acesta cuprinde taxele vamale aplicate importurilor din țări terțe, în ansamblul Statelor Membre ale UE, în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate. Așadar, tariful vamal este comun tuturor statelor membre Uniunii Europene. Ceea ce diferă este nivelul acestuia, taxele vamale diferind de la un produs la altul. Tariful vamal comun se aplică uniform pe întreg teritoriul Uniunii Europene, având rolul de a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale. Totodată, se evită orientarea schimburilor în funcție de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în anumite țări. Nu în ultimul rând, această măsură răspunde nevoii de a menține controlul la frontiera externă a Uniunii Europene.

Tariful Vamal Comun conține atât nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale (nomenclatura combinată) cât și nivelul taxelor vamale pentru fiecare linie tarifară. Tariful Vamal Comun este un instrument important nu numai pentru colectarea taxelor vamale dar și pentru întocmirea statisticilor privind comerțul exterior și pentru aplicarea măsurilor din domeniile politicii fiscale și monetare, a agriculturii sau a comerțului. 

• A fost instituit în 1968, o data cu încheierea procesului de înlăturare a taxelor vamale între țările membre UE și formarea uniunii vamale;

• Tariful vamal comun se aplică uniform pe întreg teritoriul UE, având rolul de:

– a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale;

– a evita orientarea schimburilor în funcție de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în

anumite țări;

– răspunde nevoii de a menține controlul la frontiera externă.

• Odată cu preluarea Tarifului vamal comun, statele nu mai au posibilitatea de a modifica în mod autonom tariful vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe vamale.

(Competența în privința modificării tarifului extern comun revine Consiliului de Miniștri, la propunerea Comisiei Europene. Aceasta poartă și negocierile cu țările terțe și cu

organismele economice internaționale cum este O.M.C.);

• Tariful vamal comun are două componente: taxele vamale și nomenclatorul tarifar

Vămile joacă un rol important în concretizarea sancțiunilor economice privind importurile și intervin, de asemenea, în domeniul exporturilor având ca destinație țările care fac obiectul sancțiunilor.

Controlul exporturilor de armament și al bunurilor cu dublă folosință este un alt exemplu de măsuri în domeniul relațiilor externe. Aceste produse sunt fabricate în scopuri civile, dar pot fi utilizate și în domeniul militar. De exemplu, anumite produse chimice pot fi utilizate pentru fabricarea de îngrășăminte, dar și ca material exploziv.

Administrațiile vamale și operatorii utilizează din ce în ce mai mult în relațiile lor tehnologia informațiilor.

Schimburile de bunuri cu statele nemembre ale Uniunii Europene – sistemul statistic Extrastat se stabilesc în continuare pe baza declarațiilor vamale.

Valoarea totalǎ a comerțului internațional cu bunuri este stabilitǎ prin însumarea valorilor comerțului realizat în sistemele Intrastat și Extrastat.

Nomenclatura combinată este o listă a tuturor tipurilor de bunuri ce pot face obiectul comerțului internațional Nomenclatura combinată este folosită atât pentru aplicarea sau negocierea tarifelor cât și în scopuri statistice; ea are la bază un instrument internațional de clasificare, Sistemul Armonizat, administrat de Organizația Mondială a Vămilor. 

Începând cu 1999 Uniunea Europeană a introdus o versiune electronică a Tarifului Vamal Comun, numită TARIC. Principalul avantaj al TARICului este faptul că acesta conține, pe lângă nomenclatura bunurilor și taxele vamale, și toate prevederile legale aplicabile în vămuirea unui anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrument operațional extrem de puternic în asigurarea uniformității aplicării legislației vamale de către toate administrațiile vamale comunitare. Pe lângă aceasta, TARIC-ul are avantajul că este actualizat zilnic și poate fi consultat online, pe Internet, atât de către autorități cât și de către public .

• TARIC-UL se bazează pe Nomenclatura Combinată (NC) si constituie nomenclatorul de bază pentru Tariful Vamal Comun, precum și pentru întocmirea statisticilor de comerț exterior al Comunității și de comerț între Statele Membre.

• TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni

Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU), creat in 1988, care a simplificat substantial procedurile, inlocuind 150 de documente vamale.

Eliminarea formalitatilor vamale in 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianti a informatiilor statistice privind comertul cu bunuri dintre Statele Membre.

Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamala) a imbunatatit cooperarea dintre autoritatile administratiei din Statele Membre si intre aceste autoritati si Comisia Europeana in vederea sporirii eficientei luptei impotriva fraudei si a asigurarii aplicarii corecte a reglementarilor vamale.

Un alt instrument de cooperare si asistenta reciproca, Conventia de la Neapole II, a imbunatatit eficienta luptei impotriva incalcarii reglementarilor vamale nationale si comunitare.

CONCLUZII

Proiectul Pieței Unice europene, deși este unul vizionar ce oferă economiilor naționale perspectiva abordării unor noi sectoare economice, facilitează intrarea pe piață a noilor firme, sporește competitivitatea și credibilitatea afacerilor europene în plan global, nu a reușit să pătrundă în toate sectoarele industriale (precum cel al telecomunicațiilor si energiei electrice, chiar în prezent depunându-se eforturi susținute de Comunitatea Europeană în vederea liberalizării acestor sectoare) și nu se observă tipare uniforme de liberalizare în cadrul țărilor în particular.

Preferințele asupra liberalizării variază nu numai de la o țară la alta, ci și de la un sector la altul. Caracterul multidimensional al liberalizării face ca guvernele naționale care doresc introducerea unui mai mare grad de competitivitate să adopte alte metode mai accesibile. În plus pentru a asigura o politică comercială externă eficientă este necesară existența și susținerea unei politici interne solide, caracterizată prin piață liberă și investiții, legislație corectă și coerentă și nu în ultimul rând o largă capacitate de adaptare. Aceste aspecte au fost îndeplinite prin intermediul Pieței Unice ce a furnizat o serie de principii și reguli ce au facilitat o competitivitate ridicată, contribuind la o îmbunătățire a standardelor de viață. Politica comercială este una din politicile interconectate cu Piața Unică, ea fiind responsabilă de asigurarea relațiilor externe ale UE.

Prin intermediul acesteia sunt stabilite și organizate relațiile comerciale cu statele membre, dar și cu cele exterioare UE. Rolul ei este de a garanta un acces liber și corect pe piață, astfel fiind protejate afacerile europene față de eventualele impedimente în procesul de schimb. Principiul pe care se sprijină este acela de a avea o „economie de piață deschisă cu liberă concurență”. Prin urmare, garantarea unui comerț deschis și corect constituie o altă premisă pentru sporirea competitivității afacerilor europene pe piața globală.

Deschiderea pieței europene spre cea globală conduce spre o îmbunătățire și întărire a competiției, spre o specializare mai bună, inovație, investiții, aspecte ce facilitează creșterea productivității, ce ulterior duce la o competitivitate mai ridicată. Această competitivitate pe plan extern este întărită și prin diferitele negocieri și acorduri de tip bilateral sau multilateral.

Un exemplu în acest sens este legătura cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC) care prin obiectivul său de a liberaliza comerțul mondial, contribuie la o mai largă deschidere a pieței bunurilor și serviciilor, oferind totodată un mediu favorabil dezvoltării investițiilor, investiții ce ridică nivelul de competitivitate. Acordurile de Comerț Liber (FTA) contribuie și ele la liberalizarea relațiilor de natură comercială cu alți actori ce duc tot la sporirea competitivității prin intermediul realizării de noi investiții, achiziții publice, etc.

UE are ca obiectiv și accentuarea importanței dreptului de proprietate intelectuală, acesta reprezentând un imbold pentru investiții și ia parte la sporirea competitivității, a oportunităților de angajare și a inovațiilor.

Bibliografie

O. Gh. Botez, V. Aldea, Comerțul exterior și politici comerciale comunitare, Sinteze, Universitatea “Spiru Haret”, București, 2005;

Politica privind comerțul și dezvoltarea,seria Micromonografii – Politici europene,2005

Petre Prisecaru ,Politici comune ale uniunii europene , Editura Economica, Bucuresti, 2004

Aristotel (1988), The Politics, ed. Stephen Everson, Cambridge: Cambridge University Press.

Coase, R.H. (2005), The Firm, the Market and the Law, University of Chicago Press.

 Friedman, M. (2007), Capitalism și Libertate, Edit. Enciclopedica, București.

Hayek, Friedrich A., (1998), Constituția libertății, Institutul European, Iași

Hayek, F. von (2003), Law, Legislation and Liberty, London: Routledge.

Hayek,F. (1944), The Road to Serfdom , Chicago: University of Chicago Press.

Pohoață, I, Repere în Economia Instituțională, Editura Economică, București, 2009

BERINDE, Mihai. Piata Unica Europeana si negocierile de aderare. Bucuresti: Centrul Tehnic-Teritorial al Armatei, 2003

Articole științifice

Coase, R. H. (1960), ‘The problem of social cost’, Journal of Law and Economics, 3: 1–Coase, R. H. (1964), ‘The regulated industries: discussion’, American Economic Review, 54(3), Papers and Proceedings of the Seventy-sixth Annual Meeting of the American Economic Association, pp. 194–7.

Economic Freedom of the World Report, 2010.

Mises, Ludwig von. (1998 [1949]), Acțiunea Umană, Institutul Ludwig von Mises-ww.mises.ro

North, D. C. (1990), Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge: Cambridge University Press.

Smith, A. (2010 [1962]), Avuția Națiunilor, Editura All

Surse online

http://europa.eu.int/comm/trade;

http://europa.eu.int/comm/external_relations;

http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs;

BARSAN, Maria. Integrare economica europeana. idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MariaBarsan/cap2.html – 73k

PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE www.euroinfo.cdimm.org/publicatii/JUiun04.pdf

PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE www.piatainterna.ccina.ro/Docs/PiataInterna/GhidPiataInterna.pdf

Piata Unica – componenta esentiala a integrarii economice. www.ucdc.info/cd/doc/1030/CURS_3.doc

Bibliografie

O. Gh. Botez, V. Aldea, Comerțul exterior și politici comerciale comunitare, Sinteze, Universitatea “Spiru Haret”, București, 2005;

Politica privind comerțul și dezvoltarea,seria Micromonografii – Politici europene,2005

Petre Prisecaru ,Politici comune ale uniunii europene , Editura Economica, Bucuresti, 2004

Aristotel (1988), The Politics, ed. Stephen Everson, Cambridge: Cambridge University Press.

Coase, R.H. (2005), The Firm, the Market and the Law, University of Chicago Press.

 Friedman, M. (2007), Capitalism și Libertate, Edit. Enciclopedica, București.

Hayek, Friedrich A., (1998), Constituția libertății, Institutul European, Iași

Hayek, F. von (2003), Law, Legislation and Liberty, London: Routledge.

Hayek,F. (1944), The Road to Serfdom , Chicago: University of Chicago Press.

Pohoață, I, Repere în Economia Instituțională, Editura Economică, București, 2009

BERINDE, Mihai. Piata Unica Europeana si negocierile de aderare. Bucuresti: Centrul Tehnic-Teritorial al Armatei, 2003

Articole științifice

Coase, R. H. (1960), ‘The problem of social cost’, Journal of Law and Economics, 3: 1–Coase, R. H. (1964), ‘The regulated industries: discussion’, American Economic Review, 54(3), Papers and Proceedings of the Seventy-sixth Annual Meeting of the American Economic Association, pp. 194–7.

Economic Freedom of the World Report, 2010.

Mises, Ludwig von. (1998 [1949]), Acțiunea Umană, Institutul Ludwig von Mises-ww.mises.ro

North, D. C. (1990), Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge: Cambridge University Press.

Smith, A. (2010 [1962]), Avuția Națiunilor, Editura All

Surse online

http://europa.eu.int/comm/trade;

http://europa.eu.int/comm/external_relations;

http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs;

BARSAN, Maria. Integrare economica europeana. idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MariaBarsan/cap2.html – 73k

PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE www.euroinfo.cdimm.org/publicatii/JUiun04.pdf

PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE www.piatainterna.ccina.ro/Docs/PiataInterna/GhidPiataInterna.pdf

Piata Unica – componenta esentiala a integrarii economice. www.ucdc.info/cd/doc/1030/CURS_3.doc