Piața internă a Uniunii Europene, cunoscută și sub denumirea de piață unică, se prezintă [630403]

INTRODUCERE
Piața internă a Uniunii Europene, cunoscută și sub denumirea de piață unică, se prezintă
ca un cadru comun fără bariere sau alte obstacole de reglementare pe teritoriu celor 28 de state
membre, pentru libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. Scopul ei
principal este asigurarea competitivității și asigurarea creșterii dezvoltării tehnologice, inovației
în domeniile de interes. Modelul liberal de funcționare a Uniunii Europene este unul liberal
accsându -se în principal pe consumator și pe resursele proprii.
Aceasta, definite la început în Tratatul Comunității Europene ca ansamblu al celor patru
libertăți fundamentale (libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor)
administ rate după un regim asigurând o concurență loială, a fost întărită de Actul Unic European
din 1986 în măsură în care acest din urmă a stabilit că piața internă este “ … un spațiu fără
frontiere interioare ”. Această frază reflect o evoluție foarte important ă: odată cu eliminarea
ultimelor bariere fizice care separă piețele statelor membre, ordinea juridica comunitară a încetat
să mai fie percepută ca un sistem de reguli impus de integrarea între acele piețe pentru a devenit
un sistem de reguli conceput și in terpretat în raport cu o realitate nouă: un spațiu economic unic,
unde operatorii pot acționa în același condiții ca acelea pe care le -a întâlnit dintotdeauna în
interiorul pieței naținale1.
Au aparut instrumente de evaluare a conformității la nivelul UE , instrumente suport
pentru producător, asigurând un transparența și sprijin. O piață unică funcțională stimulează
concurența și comerțul, îmbunătește eficiența, crește calitatea produselor și serviciilor. Piața
unică europeană este una dintre cele mai mar i realizări ale Uniunii Europene și în același timp
este un motor pentru construirea unei economii mai echitabile și mai puternice.
Pentru a înțelege logica integrării europene din Tratatul de la Roma este utilă gruparea
prevederilor sale în jurul scopului creării unui spațiu economic unificat. Intr -un spațiu economic
unificat, firmele și consumatorii localizați oriunde în acest spațiu ar trebui să se bucure de
oportunități egale de a vinde sau de a cumpăra bunuri din toate piețele. Mai mult de atât,
propri etarii factorilor de producție, cum ar fi forța de muncă și capitalul, ar trebui să fie liberi să –
și angajeze resursele în orice activitate economică, oriunde în acest spațiu2.

1 Xerox, pag. 49 – 50.
2 Richard Baldwin, Charles Wyplosz, Economia integrării europene, ed. Economică, 2006, Pag. 47.

Piața unică constituie fundamentul Uniunii Europene, prevăzută în tratatele ei fondatoare
și anume Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht în 1992 și Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene semnat la Roma în 1957. Se prezintă ca o piață formată din 28 de
state membre, cu PIB -ul de mai mult de 13 trilioane de e uro și mai bine de 507 de milioane de
cetățeni, care interacționează între ei ca indivizi, consumatori, întreprinderi și guverne cu scopul
de a elimina barierele de piață generate de granițele naționale. Eliminarea acestor bariere se
referă la susținerea c elor patru libertăți sau pietrele de temelie a pieței unice (libera circulație a
persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor) consacrate în tratate fondatoare a Uniunii.

CAPITOLUL I: LIBERA CIRCULAȚIE A MĂRFURILOR
I.1 Cadrul legislativ
Libera circulația a mărfurilor reprezintă acel regim juridic în temeiul căruia mărfurile
nu se confruntă, la frontiere, cu nicio restricție reglementată de către un stat, atât în cazul
importurilor, cât și al exporturilor. Pe cale de consecință, este libertatea care se concretizează,
deopotrivă, în interzicerea între statele membre al UE a taxelor vamale, precum și a taxelor cu
efect echivalent taxelor vamale, la care se adaugă interdicția care se instituie pentru statele
membre ale Un iunii de a stabili restricții cantitative sau de a adopta măsuri care au efect
echivalent acestora3.
Piața unică a UE pentru bunuri este format din 500 de milioane de consumatori și 21 de
milioane de întreprinderi mici și mijlocii (IMM -uri). Comerțului î n cadrul pieței interne este
esențială pentru creșterea întreprinderilor și a investițiilor interne. Principalul obiectiv al
Comisiei Europene este de a asigura libera circulație a mărfurilor în cadrul pieței, precum și de a
stabili standarde de siguranță ridicate pentru consumatori și protecția mediului înconjurător.
De la adoptarea Tratatului de la Roma următoarea reformă instituțională importantă a
instituțiilor Comunității Europene a fost Actul Unic European cu care a și coincis dezvoltarea
proiectul d e Piață Unică Europeană. Din punct de vedere juridic principiului liberei circulații a
mărfurilor a fost un element cheie în crearea și dezvoltarea interne piață. Este una dintre
libertățile economice instituit prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Eu ropene, cuprinsă în
mare parte în titlul II al celei de -a treia părți care instituie scopul și domeniul de aplicare a acestei
libertăți prin interzicerea între statele membre a măsurilor care aduceau, în mod indirect,
atingerea acestei libertăți fundamenta le.
Realizarea celor patru libertăți europene este asigurată de directive, implementate în
cursul anilor, care stabilesc cadrul esențial de aplicarea a acestor precum și modalitatea de
realizare și concretizare în statele membre.
În scopul asigurării bunei funcționari a pieței interne a fost adoptat Regulamentul nr.
2679/98 privind funcționarea pieței interne în legătură cu libera circulație a mărfurilor între
statele membre. În situația în care apare un obstacol sau esixtă riscul apariției unui obstac ol, în
sensul art. 34 -36 din T.F.U.E, care duce la perturbare gravă a liberei circulații a mărfurilor,
cauzează pierderi serioase persoanelor lezate și necesită acțiuni imediate pentru încetarea

3 Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag. 155.

perturbării sau a prejudiciului respective, orice stat membru (fie că este sau nu statul membru în
chestiune), care deține informații relevante, le transmite de îndată Comisiei. Comisia informează
celelalte state membre. Statul membru în cauză răspunde în cel mai scurt termen posibil cererilor
de informații din part ea Comisiei și a altor state membre. Schimbul de informații între statele
membre se transmite și Comisiei4.
Armonizarea legislației în mai multe domenii specifică sensul pieței interne și consacră
în termini concreți principiul liberei circulații a mărfur ilor pentru domenii specifici. Astfel, multe
dintre cele mai importante restricții privind libera circulație a mărfurilor au fost eliminate, odată
cu introducerea pieței unice europene în 1993, dar fluxul continuu de reclamații din partea
cetățenilor și în treprinderilor către Comisie subliniază faptul că totuși mai există unele obstacole
pentru realizarea liberei circulației a mărfurilor.
I.2 Tipuri de bariere și înlăturarea acestora
Cartea albă a Comisiei din iunie 1985 face distincție între trei tipuri d e bariere care
urmează să fie eliminate în contextul definitivării pieții unice, precum și măsurile care trebuie
luate pentru a înlătura aceste bariere:
(I) Bariere tehnice sub forma diferitelor reglementări tehnice și norme de produs: bariere la
intrarea pe piață, achizițiile protejate la nivel național piețe și reglementări diferite în ceea ce
privește protecția drepturilor de proprietate intelectuală proprietate .
(II) Barierele fiscale constând din diferențele de TVA și accize .
(III) Bariere fizice cauza te de controalele la frontieră .
Normele tehnice stau la originea politicii comunitare în domeniul liberei circulații a
mărufurilor, pe de -o parte, ca barieră netarifară, iar pe de altă parte, ca instrument indispensabil
în reglementarea diferendelor legate de aceste bariere5.
Beneficiile unei piețe unice pentru creștere pot fi trasate în linii mari în patru categorii
distincte: economii de scară; o concurență mai puternică; cheltuieli de tranzacții mai mici și o
mai bună alocare a resurselor. În plus față de beneficiile pentru creșterea economică, piața unică
oferă și alte avantaje, cum ar fi o mai bună calitate a produselor, bunuri și servicii inovatoare etc.

4 Sergiu Deleanu, Dreptul european al afacerilor , Ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 58.
5 Xerox, pag. 59.

Cu toate acestea, piață unică poate induce costuri suplimentare, inclusiv costurile administrative ,
costurile de ajustare sau de tranziție, precum și o creștere a degradării mediului etc.
Multe studii au încercat să cuantifice impactul global al pieței unice integrarea pe
creșterea economică. Unul dintre studiile cel mai des citat este raportul Cecchini, comandat în
1988 de către Comisia Europeană. Aceasta a estimat un impact de creștere 4.25 -6.5% din PIB -ul
UE pentru UE -12. Mai recent studii de evaluare a efectelor eliminării bunurilor din interiorul UE
și servicii barierele s -au făcut estimări, ulterior, chiar și mai mari, ceea ce indică faptul că PIB -ul
UE ar putea crește cu 14%, încă din 2020, în funcție de ipotezele făcut.
Barierele tehnice se referă în mare parte la standarde de calitate și la standarde ecologice.
Întreprinderile de cele mai multe ori prefer să -și concretizeze activitățile doar în câteva state
membre individuale în loc să își desfășoare activitatea pe întreaga piață internă, din cauza
barierelor tehnice, aceștia având dificultăți în a face față normelor naționale cu privire l a normele
tehnice în special pentru produse care nu sunt încă armonizate. Accesul pe piață în același timp
poate fi complicat de diferențele în comerțul cu amănuntul sau prețul stabili, cu care
întreprinderile din alte state membre nu sunt familiar. În ace lași timp, noi produse inovatoare și
progresele tehnologice prezintă noi provocări. Un mediu de reglementare național care nu ține
pasul cu aceste evoluții poate împiedica în curând comerțul transfrontalier.
În plus, tehnologia informației moderne, cum ar fi internetul, facilitează cumpărăturile
transfrontaliere și crește rapid cererea și ușurează transferul de bunuri dintr -un stat membru în
altul. Ca urmare, restricțiile comerciale în anumite zone care nu au fost evidente în trecut, sunt
acum la lumină. Cu toate acestea, libera circulație a mărfurilor nu este o valoare absolută. În
circumstanțe specifi anumite obiective politice imperative pot necesita restricții sau chiar
interdicții care, în timp ce un obstacol în calea comerțului liber, servește unor sco puri importante,
cum ar fi protecția mediului sau sănătatea umană.
O soluție de eliminare a acestor bariere tehnice este armonizare juridică în toate
domeniile aplicabile libertății de circulație a bunurilor, fie de a promova recunoașterea politicii
recip roce a standardelor. Piața unica s -a realizat prin adoptarea de către instituțiile UE si tarile
membre a numeroase Directive prin care au fost eliminate barierele tehnice, legale, birocratice,
culturale și protecționiste ale statelor membre și s -a institui t comerțul liber si mișcarea libera in
cadrul uniunii6.

6 http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Piata_unica_a_UE.html

Un cadru legislative cu privire la procedura de informare și reglementările tehnice în
acest domeniu este reglementat de Directiva Consiliului nr. 83/189/CEE. Directiva a favorizat
armonizare normelo r tehnice, pentru o mai buna organizare și administrare politică în acest
sector.
Barierele fiscale sunt caracterizate din diferențele fiscale între țările membre a UE
(impozite, TVA, impozitele directe/indirecte care nu sunt reglementate la nivelul Uniuni i
Europene și atunci se calculau la nivelul fiecărui stat).
Diferențe există atât în ce privește impozitarea indirectă (pe circulația și consumul
bunurilor) cât și cea directă dar în cazul uniunilor vamale, prima este cea care contează deoarece
obstruction ează comerțul intra -uniune7.
Barierele fiscale distorsionează fluxul de bunuri și concurența: fluxurile de bunuri, ca
urmare a diferențelor în impozitele pe consum; orientarea capitalului și alocarea resurselor, ca
urmare a diferențelor în impozitarea fir melor; fluxul mișcării de bani, ca urmare a diferențelor în
impozitarea economiilor populației; preferințele consumatorilor, mai ales în zonele frontaliere,
privind cumpărarea anumitor bunuri supuse accizelor (băuturi, țigări, etc.)8.
Controlul la frontier a reprezintă un impediment important pentru libertatea de circulație a
bunurilor, fiind o barieră administrativă. Acest control a fost necesar chiar și după înlăturarea
taxelor vamale, deoarece s -a menținut impozitarea cu TVA și accize. Staționarea la fron tiera
provoca pierdere de timp și costuri mai ridicate ale transportului. Desființarea controlului vamal
între țările UE s -a pus în aplicare cu începere la 1 ianuarie 1993, așa cum fusese prevăzut în
programul de completare a pieței interne. Procesul de în lăturare a barierelor netarifare a durat o
perioadă destul de lungă, dar urmarea a reprezentat -o crearea unor noi fluxuri comerciale,
intensificarea comerțului intracomunitar și sporirea ponderii comerțului intra -comunitar în PIB9.
I.3 Problema standardiză rii
Standardizarea apare ca fiind secretă și cel mai adesea, având conotații negative. Este
asimilată cu uniformizarea și cu o lume unde libertatea individuală este redusă la maximum.
Standardizarea poate furniza un cadru pentru concepția produselor, dar l asă neatinsă creativitatea
fabricanților și diferențierea produselor. În același timp, mulți utilizează produsele standardizate

7 http://www.rasfoiesc.com/business/eco nomie/Crearea -pieei -interne -unice47.php
8 https://www.feaa.uvt.ro/fisiere/educatie/altele/IEUE%2010.pdf
9 https://www.feaa.uvt.ro/fisiere/educatie/altele/IEUE%2010.pdf – VEZI CE SUPORT E ASTA

fără a o ști. În consecință unele dintre marile reușite ale standardizării internaționale fac parte din
universul nostru cotidia n (ex. dimensiunile hârtiei)10.
Libera circulație a mărfurilor necesită abolirea unor bariere tehnice, cum ar fi standardele
de produs care diferă între statele membre. Astfel că din momentul în care un anumit produs este
acoperit de o directivă europeană, acesta trebuie să corespundă prevederilor acestei directive
pentru a putea fi comercializat pe teritoriul statelor UE, iar respectivul produs va purta marca
UE.
Diferența dintre standardele comune și recunoașterea reciproce este foarte fină, în baza
recuno așterii reciproce a fost elaborată Directiva nr. 83/ 189 care prevede o procedură de schimb
de informații între statele membre, aceasta prevede o obligație generală a organismelor de
standadardizare naționale de notificare cu privire la întregul proiect de reguli tehnice.
De asemenea, un element important este recunoașterea reciprocă a certificărilor de
conformitate făcute de organisme specializate din diferite țări membre, organisme care certifică
faptul că un anumit produs corespunde edictate la nivel co munitar11.
În cadrul „noii abordări” privind armonizarea condițiilor pe care trebuie să le
îndeplinească produsele, numai cerințele esențiale precum nivelul de securitate pentru protecția
sănătății consumatorilor și a mediului trebuie să fie armonizate la nivel comunitar. Pentru a
înlătura interdicțiile la import ale produselor care nu cores pundeau unor prescripții naționale, dar
care respectau normele comunitare privind protecția sănătății consumatorilor sau/și a mediului, a
fost adoptat principiul recunoașterii reciproce a standardelor. La aceasta soluție s -a ajuns ca
urmare a sentinței Cur ții Europene de Justiție în faimosul caz numit “Cassis de Dijon” din 1979,
care se referea la interzicerea vânzării în Germania a unui anumit lichior franțuzesc, pe motiv ca
nu ar răspunde prescripțiilor germane privind conținutul de alcool. Alte cazuri, d evenite de
referință, sunt cele ale berii germane, ciocolatei englezești și a pastelor italiene. Principiul
recunoașterii reciproce: „ Orice produs fabricat în condiții legale într -un stat membru este
recunoscut ca atare în toate celelalte state membre”12.
În ceea ce privește organismele de standaridizare care adopta aceste standarde, de stat sau
private sunt: CEN (Comitetul European de Standardizare), CENELEC (Comitetul European de
Standardizare Electrotehnică), ETSI (Institutul European de Standarde în Tele comunicații).

10 Xerox, pag. 59.
11 Xerox, pag. 54
12 https://www.feaa.uvt.ro/fisiere/educatie/altele/IEUE%2010.pdf

CEN ( Asociație international privată de drept Belgian, cu scop nelucrativ ) este unul
dintre cele mai importante organisme de standardizare, având o vocație generală. În cadrul
acestui organism fac parte 19 organisme naționale de standardizar e printre care se regăsesc și
organizații de o importanță economică și socială la nivelul european, având interese legitime în
procesul de standardizare europeană.
CENELEC are o arie de cuprindere redusă numai la produsele electrotehnice, dar
organizarea s a și producerile sale sunt identice cu cele ale CEN. Sediul este la Bruxelles și este
condusă de o Adunare generală și un Consiliu de Administrație, ce regrupează 19 organisme
naționale de normare tehnică13.
ETSL este ultimul organism de standardizare, a f ost create în anul 1988 la initiative
franceză. Are un număr mare de membri, în anii 2000 insumând în jur de 418 membri (15 state
membre UE).
I.4 Dificultăți în implementare și impact
Funcționarea pieței interne a Uniunii Europene pe baza liberei circulaț ii a mărfurilor este
dezvoltată în Regulamentul (CE) nr. 2679/98 privind funcționarea pieței interne în legătură cu
libera circulație a mărfurilor între statele membre.
Rațiunile care au stat la baza adoptării acestui Regulament se găsesc în Preamblu. Astfel,
adoptarea Regulamentului a avut drept temei14:
– Respectarea principiului liberei circulații a mărfurilor între statele membre ale Uniunii;
– Evitarea obstrucțiunării liberei circulații a mărfurilor prin acțiuni ale unor persoane de drept
privat, acțiuni care pot perturba buna funcționare a pieței interne ce poate conduce la pierderi
serioase pentru persoane afectate;
– Necesitatea garantării respectării obligațiilor care decurg din Tratat și, în special, a bunei
funcționări a pieței interne, prin de terminarea statelor membre de a se abține de la măsuri
sau comportamente care pot să consitutie un obstacol în calea schimburilor comerciale și
prin adoptarea, de către statele membre a măsurilor necesare și proporționale în vederea
facilitării liberei cir culații a mărfurilor pe teritoriul acestora;

13 Xerox, pag. 67.
14 Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, pag. 184.

– Garantarea exercitării drepturilor fundamentale, inclusiv dreptul sau la libertatea de a intra în
grevă;
– Respectarea competenței statelor membre în ce privește menționarea ordinii publice și
apărarea securității interne, precum și de a stabili dacă, în caz și ce măsuri sunt necesare și
proporționale pentru facilitarea liberei circulații a mărfurilor pe teritoriul acestora într -o
situație dată;
– Facilitarea unui schimb rapid și adecvat de informații între statele m embre și Comisie în
ceea ce privește obstacolele în calea liberei circulații a mărfurilor și
– Determinarea statului membru pe teritoriul căruia apar obstacole în calea liberei circulații a
mărfurilor să ia toate măsurile necesare și proporționale pentru a r estabili libera circulație a
mărfurilor pe teritoriul său cât mai curând posibil, pentru a evita riscul ca întreruperea sau
pierderea în cauză să continue, să crească sau să intensifice și să poată duce la o întrerupere
a comerțului și a raporturilor cont ractuale care stau la baza acestuia.

CAPITOLUL II: LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR
II.1 Cadrul legislativ
În ceea ce privește libertatea de deplasare a persoanelor, la art. 48 TCEE se prevedea că
libera circulație a lucrătorilor trebuia realizată în cadrul Comunității până cel mai târziu la
încheierea perioadei de tranzacție, prin eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie
între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte
condi ții de muncă15.
Cadrul legislativ al acestei libertăți este asigurat de o serie de acte normative adoptate de
Consiliu, printre care:
Regulamentul nr. 15/1961 privind primele măsuri pentru realizarea liberei circulații a
lucrătorilor în cadrul Comunității;
Regulamentul nr. 38/1964 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității;
Regulamentul nr. 1612/1968 privind libertatea de circulație în cadrul Comunității;
Directiva Consiliului 68/360/CEE din 1968 privind eliminarea restricțiilor de circu lație și
ședere în cadrul Comunității pentru lucrătorii din statele membre și familiile acestora.
Libertatea de circulație a lucrătorilor a fost reiterată de Actul Unic European (AUE), fiind
definită drept una dintre cele patru libertăți fundamentale a pia ței interne, acest statut conducând
la extinderea dreptului la liberă circulație asupra unor noi categorii de persoane (studenți,
persoane care nu depun activități economice dar au suficiente resurse de trai)16.
Prin Tratatul de la Maastricht sa mai făcut u n pas înainte important și anume s -a instituit
a “cetățenie a Uniunii ”, prevăzând că un cetățean al Uniunii Europene este orice persoană având
naționalitatea unui stat membru. În continuarea acestor prevederi Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE) preia și reafirmă institutiția cetățeniei Uniunii și în același timp în
același timp faptul că cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.
În plus TFUE prevede că, în cadrul drepturilor care le -au fost recunoscute, cetățenii
Uniunii se bucură, printre altele, de dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor
membre. Ca urmarea a evoluțiilo înregistrate la nivelul Uniunii Europene s -a impus o codificare
și o revizuire a instrumentelor comunitare exis tente care aveau în vedere separate lucrătorii,
persoanele salariate (independente), studenții, precum și alte personae inactive cu scopul de a

15 Dan Vataman, Drept european, ghid de specialitate, Ed. Pr oUniversitaria, București, pag. 385.
16 Dan Vatamanu, Dreptul , pag. 386

simplifica și întări dreptul la libera circulație și la șederea tuturor cetățenilor Uniunii. În acest
scop, la 2 9 aprilie 2004, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2004/38/CE,
documentul care stabilește17:
a) condițiile de exercitare a dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor
membre de către teritoriul statelor membre de căt re cetățenii Uniunii și membrii familiilor
acestora;
b) dreptul de ședere permanentă pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și
membrii familiilor acestora;
c) restrângerile drepturilor menționate mai sus pentru motivele de ordine publică,
siguranță publică sau sănătate publică.

II.2 Calificările profesionale
Cadrul general în această materie este Directiva 2005/36/CEE care prevede dispoziții cu
privire la recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale între statele membre.
Conform acestei Directive există trei mari categorii de profesii care sunt supuse unor
regimuri diferite:
– profesiile ale căror condiții minime de formare profesională au fost armonizate la nivel
european: medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic ve terinar, moașă,
farmacist și arhitect. În prezentul ghid, aceste profesii sunt denumite „profesii sectoriale”;
– profesiile din domeniul meșteșugurilor, industriei sau comerțului la care se face referire în
anexa IV la Directiva 2005/36/CE;
– toate celelalte profesii; în prezentul ghid, aceste profesii sunt denumite „profesii din sistemul
general”.
Alte profesii, cum ar fi marinari sau controlorii de aeronovare, avocați, agenți comerciali
nu intră sub incidența acestei directive, fiind reglementate de legi speciale în domeniu.
Această Directivă se referă exclusiv profesioniștilor calificați într -un stat membru UE și
care își desfășoară activitatea profesională într -un alt stat membru decât cel în care și -au obținut
calificarea pentru exercitarea u nei profesii. Aceste prevederi se aplică și resortisanților dintr -o
țară terță, condiția esențială este calificarea profesională să fie obținută într -un stat membru UE.

17 Dan Vataman, Dreptul uniunii Europene, pag. 387

Totuși pentru profesii care al căror cerințe minime de formare profesională au fost arm onizate la
nivelul Uniunii Europene.
Directiva 2005/36/CE se aplică numai profesiilor reglementate în statul membru gazdă,
adică profesiilor la care accesul sau exercitarea este condiționată, în statul membru gazdă, printr –
o lege, reglementare sau dispo ziție administrativă, de deținerea unor anumite calificări
profesionale precise18.
În cazul în care profesia nu este totuși reglementată de statul în care se dorește a exercita
profesia respectivă, nu este nevoie de solicitarea recunoașterii calificărilor profesinale, iar
profesia respectivă se poate exercita în aceleași condiții ca și resortisanții acelui stat. Există și
situația în care profesia este reglementată parțial (este parte componentă dintr -o altă profesie –
fiind rezervate profesioniștilor resp ectivi), ceea ce înseamnă ce exercitare acesteia nu este liberă.
În această situație, se poate cere doar accesul parțial la profesie.
Dacă nici profesia pentru care sunteți calificat și nici formarea pentru această profesie nu
sunt reglementate în statul membru în care v -ați obținut calificarea, autoritatea competentă a
statului membru gazdă vă poate impune să fi practicat profesia în cauză timp de cel puțin 2 ani
într-un stat membru care nu reglementează profesia (a se vedea întrebarea 9 pentru definiția
profesiei reglementate)19.
În cazul în care profesia pentru care s -a obținut calificarea este: asistent medic generalist,
farmacist, fizioterapeut, ghid montan, agent imobiliar, este necesar o anumită procedură de
recunoaștere a calificării EPS (European P rofessional Card). Această procedură este una mai
ușoară și se poate urmări online. Valabilitatea cardului respective este influențată de modul dorit
de exercitare a profesiei și anume: nelimitat – în cazul stabilirii pe termen lurg pe teritoriul
statului respective sau 12 -18 luni dacă profesia va fi exercitată doar temporar pe teritoriul statuli
respective.
Pentru procedura standard de recunoaștere a calificărilor profesionale este nevoie de o
declarație preliminară scrisă în cazul în care intenția este de a presta temporar activitatea, cu
excepția profesiilor care au implicații serioase asupra sănătății sau a securității se poate totuși
solicita și o verificare preliminară a calificărilor obținute. Totuși este nevoie de recunoașterea
calificării, în cazu l stabilirii pe termen lung pe teritoriul statului respectiv. În situația solicitarea

18 http://ec.europa.eu/internal_market/qualifications/docs/guide/users_guide_ro.pdf
19 http://ec.europa.eu/internal_market/qualification s/docs/guide/users_guide_ro.pdf

recunoașterii calificărilor profesionale, se vor prezenta copii legalizate pentru acte doveditoare a
calificării.
În doctrină se specifică faptul că ”o activitate prof esională poate consta din desfășurarea
unei activități salarizate, dar poate îmbrăca și forma unei activități independente”. Aceasta din
urmă poate fi exercitată de persoana independentă, ”fie prin stabilirea, de o manieră durabilă pe
teritoriul altui stat membru, fie prin oferirea unor servicii în alt stat membru prin realizarea de
acte profesionale izolate”20. În acest caz există o reglementare expresă în TFUE care prevede că
libertatea de stabilire pe teritoriul unui stat membru presupune în același timp și accesul la
activități independente, precum și exercitarea acestora, în condiții definite pentru resortisanții
proprii de legislația țării de stabilire (art. 49).
II.2 Instrumente în sprijinul libertății de circulație a persoanelor
Instrumente în spri jinul libertății de circulație a persoanelor sunt: EURES (The European
Job Mobility Portal), Career opportunities, EPSO (European Personnel Selection Office),
EURAXESS (Job vacancies in research), Europass.
EURES, Serviciile publice de ocupare a forței de muncă oferă servicii prin intermediul
unor rețele care au în jur de 5000 de oficii de ocupare a forței de muncă. Acest serviciu este
structurat diferit de la țară la țară dar având aceeași misiune și anume favorizarea ocupării
locurilor de muncă ținând cont de cerințele piaței de muncii.
Serviciile publice de ocupare a forței de muncă oferă acces rapid la piața muncii la nivel
local, național și european tuturor solicitanților de locuri de muncă, angajatorilor și societăților
specializate în recrutarea de personal. În acest scop, ele oferă informații ample și detaliate în
legătură cu posturile vacante și candidații disponibili, precum și în legătură cu as pecte de interes
legate de acestea. În același timp, oferă o gamă variată de servicii active de asistență în
procedurile de căutare a unui loc de muncă sau de recrutare de personal.
În cazul insuficienței locurilor de muncă sau incompatibilității solicit anților și cererilor
pieței muncii sau alte dificultăți semnificative în acest domeniu ce îngreunează realizarea
misiunii acestor servicii, EURES intervine și oferă support complet care să acopere nevoile
individuale a fiecărui solicitant.

20 Marianne Dony, Droit de la Communaute et de l `Union Europeene, Ed. de l` Universite de Bruxelles, 2001, pag.
161.

CAPITOLUL III: LIBERA CIRCULAȚIE A SERVICIILOR
III.1 Cadrul legislativ
Libertatea e stabilire este strâns legată de libera circulație a serviciilor și, chiar dacă cele
două libertăți sunt distincte (motiv pentru care au fost reglementate separt în Tratatul prinvind
funcționarea Uniunii Europene), au multe puncte comune, amândouă concurând la același
obiectiv, respectiv realizarea pieței interne a Uniunii Europene21.
Sediul primar al materiei este art. 56 TFUE în care se precizează că ”sunt interzise
restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanții statelor
membre stabiliți într -un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor”. O altă
reglementare importantă este prevăzută în art. 58 TFUE cu privire la transportur i fiind un sector
remarcabil în libera circulație a serviciilor.
Cel mai important sediu primar al materiei îl constituie Directiva 2006/123/CE privind
serviciile în cadrul pieței interne. O însemnătate deosebită revine Directivei 2006/123/CE, pentru
doctrina și practica domeniului cu precădere, din motive care țin de realizarea unor clarificări de
natură conceptuală. Se încearcă, în temeiul jurisprudenței, doctrinei și practicii domeniului să se
formuleze o serie de definiții, date unor noțiuni des folo site, noțiuni care sunt susceptibile de mai
multe interpretări, îndeosebi, acum, când UE numără 28 de state membre, iar numărul limbilor
oficiale a crescut, gradual, până la 24 câte sunt în prezent22.
Directiva face trimite în special la următoarele aspecte:
– stabilirea unor legături din ce în ce mai strânse între statele și popoarele Europei și
asigurarea progresului economic și social;
– favorizarea creșterii economice și crearea unor locuri de muncă în cadrul Uniunii Europene,
la care să contribuie și piața concurențială a serviciilor (în acest sens se urmărește înlăturarea
tuturor obstacolelor care îi impiedică pe prestatori, în cadrul pieței interne, în special
întreprinderile mici și mijlocii să se d ezvolte dincolo de frontierele lor naționale cu
beneficiul tuturor avantajelor generate de piața internă);
– inventarierea unui număr mare de obstacole care împiedică sau limitează dezvoltarea
prestării serviciilor între statele membre (în special, cele furn izate de către IMM -uri) prin
intermediul Raportului Comisiei asupra stadiului pieței interne a serviciilor;

21 Dan Vatalaman, Dreptul Uiunii, pag. 390.
22 Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, pag. 239.

– procentul mare (de 70 %) pe care îl dețin serviciile în cadrul PIB, ca motor al creșterii
economice, dar și în ocuparea forței de muncă la nivelul majorității statelor membre;
– necesitatea eliminării obstacolelor din calea libertății de stabilire a prestatorilor în statele
membre și a libertății de circulație a serviciilor între statele membre;
– garantarea securității juridice necesare exercitării efec tive a celor două libertăți
fundamentale stabilite prin Tratat pentru destinatarii și prestatorii serviciilor și
– nevoia de (cerințe) de a realiza un cadru juridic general care să se aplice unei largi diversități
de servicii, cu luarea în considerare a par ticularităților fiecărui tip de activitate sau de
profesie și sistemul lor de reglementare (coordonarea sistemelor legislative naționale ale
statelor membre care să asigure un înalt grad de integrare juridică unională, dar și de
protecție a obiectivelor de interes general, îndeosebi, protecția consumatorilor, a mediului,
securitatea publică și sănătatea publică, precum și realizarea conformității cu dreptul
muncii).
III.2 Libera prestare a serviciilor
În ceea ce privește libertatea de a presta servicii, st atele membre trebuie să respecte
dreptul prestatorilor de a furniza servicii într -un stat membru altul decât cel în care sunt stabiliți,
asigurând accesul liber la o activitate de servicii și libera exercitare a acesteia pe teritoriul lor.
Statele membre n u pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia pe
teritoriul lor în îndeplinirea oricăror cerințe care nu respectă următoarele principii23:
Nediscriminarea: cerințele nu trebuie să fie, direct sau indirect, discriminatorii pe motiv
de cetățenie sau, în ceea ce privește persoanele juridice, pe motivul privind statul membru în care
sunt stabilite;
Necesitatea : cerințele trebuie să fie justificate prin motive de ordine publică, de siguranță
publică, de sănătate publică sau prote cția mediului;
Proporționalitatea: cerințele trebuie să fie adecvate pentru a garanta îndeplinirea
obiectivului urmărit și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului
urmărit.

23 Dan Vataman, Uniunea Europeană, Ghid practic de specialitate, ed. ProUniversitaria, București, 2015,pag. 392.

III.3 Piația unică a serviciilor de transport
În ceea ce privește transportul, integrarea pieței era dificilă în contextul în care în anii `50
și `60 diversele moduri de transport erau supuse unor reglement ări naționale restrictive,
incluzând subvenții puternice, prețuri administrate, impo zite discriminatorii și concurență inter –
modală controlată. Integrarea era subminată de reglementări imperfecte, de protecționismul
pieței naționale, de limitele infrastructurii fizice, de tipologia servciilor publice, de chestiuni de
securitate național ă. În opinia lui Jacques Pelkmans, s -a cautat găsirea unui echilibru între
armonizarea intervențiilor și liberalizare. Datorită factorilor enumerați progresul integrării în
domeniul transporturilor a fost blocat până în 1985, când Parlamentul European a de schis și
câștigat la Curtea Europeană de Justiție acțiune împotriva Consiliului de Miniștri acuzat de
eșecul de a acționa conform art. 175 al TCEE. Ulterior deciziei CEJ în politica comună a
transporturilor s -a pus accent pe liberalizarem limitând armoniz area la cerințe esențiale 24.
În materia guvernată de TFUE referitor la transporturi, practic, statele membre urmăresc
obiectivele Tratatului cu trimitere la aplicarea politicii comune în domeniul transporturilor (art.
90 TFUE). La articolul următor (91 TF UE), la alin. (1), se precizează faptul că pentru punerea în
aplicare a art. 90 TFUE și ”ținând seama de aspectele speciale privind transporturile, Parlamentul

24 Xerox, pag. 91

European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după
consult area Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, stabilesc25:
(a) Norme comune aplicabile transporturilor internaționale, efectuate dinspre sau către
teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state
membre ”;
(b) Condițiile de admitere a transportatorilor nerezidenți pentru a efectua transporturi
naționle într -un stat membru;
(c) Măsurile care permit îmbunătățirea siguranței transporturilor și
(d) Orice altă dispoziție utilă”
Conform TFUE în sectorul transporturilor ”sunt interzise discriminările care constau în
aplicarea de către un transportator, pentru aceleași mărfuri și pe aceleași rute de transport, a unor
tarife și condiții de transport diferite în funcție de țara de origine sau de destinație a produselor
transportate”.
Domeniul transporturi contribui la realizarea a două libertăți și anume libera circulație a
persoanelor și a bunurilor. Libera circulație a serviciilor este fundamentală pentru realizarea
serviciilor de transport pan -european, practicabil în ide ea de concurență pe piață pentru toti
operatorii de transport care activează în UE. Evoluția rapidă a acestui domeniu face impune
introducerea unor standarde comune de poluare, protecția mediului, siguranță, calitatea rețelelor
de transport. Datorită extin derii rapide încă din anii 1990, în anii ce urmează și mai exact 1995 s –
a introdus conceptul de rețele de Trans -European pentru transportul feroviar, rutier și pe apă în
același timp instituindu -se ca și un obiectiv pentru Uniunea Europeană.
În prezent, po litica în domeniul transporturilor a ajuns să cuprindă toate modurile de
transport și să reglementeze aspecte punctuale, astfel, în 2011, Comisia Europeană a lansat un
nou exercițiu vizionar – Carte Albă – privind viitorul politicii de transport la orizont ul 2050, care
pune accent pe sustenabilitate (reducerea impactului asupra mediului – transportul consumă circa
30% din energia generată în UE) și continuarea liberalizării. Stabilește obiective ambițioase
privind reducerea dependenței Europei de importuril e de petrol, îmbunătățirea mediului, scăderea
numărului accidentelor și reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste
obiective trebuie încadrate în contextul unei creșteri continue a cererii de transport, al
diferențelor în ceea ce privește evoluția modurilor de transport, al schimbărilor demografice și al

25 Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, pag. 237.

slăbirii capacității de investiții a autorităților publice. „Cartea albă privind transportul competitiv
și durabil”, răspunde principalelor provocări cu care se va confrunta Uniune a Europeană în
următoarele decenii în domeniul transporturilor. Astfel, Cartea Albă devine baza de
fundamentare a viitoarelor documente de politici publice în domeniul transporturilor, cât și a
actualizării documentelor strategice și monitorizării obiectiv elor dezvoltării durabile în acest
domeniu26.
Comisia Europeană își menține obiectivul de a îmbunătăți calitatea și eficiența
transporturilor prin introducerea în 2013 a unui pachet de propuneri cu privire la aceste dificultăți
în domeniul serviciilor de tr ansport. Scopul este de a reduce cu 60 % emisiile de CO2 până în
anul 2050. În ideea promovării domeniului de transport fevoriar și implicit competitivitatea
acestuia, pachetul de ideii propus de Comisie se îndreaptă în special spre îmbunătățirea calității
și eficiența feroviară prin eliminarea obstacolelor rămase legale, instituționale și tehnice.
Obstacolele prezentate de Comisia Europeană și implicit introduce în Cartea Albă a
Trasporturilor sunt în special: reducerea numărului de accidente, ridicarea ni velului de calitatea a
locului de muncă în domeniul transporturilor, dezvoltarea infrastructurii etc. În 2016 totuși
Comisia a anunța intenția de a introduce noi initiative în domeniul serviciilor de transport, cu
toate acestea obiective propuse în 2013 în că rămân valabile.
În momentul de față Comisia are în vedere lansarea unor propuneri ce au în vedere
dimensiunea socială a transportului, aceasta reflectându -se atât în privința remunerației, cât și în
privința calificării, avansării în carieră siguranțe i, securității locului de muncă. Evoluția dosarelor
de transport în cadrul negocierilor europene este greoaie avându -se în vedere fragmentarea
infrastructurii de transport în spațiul european27.
Cazul României în acest sector este orientat spre reducerea de calajelor și deficiențelor de
infrastructură față de celelalte state membre UE. În special, România sublinează diferențele și
decalajele existente în amplasarea teritorială a statelor membre, statele periferice ale Uniunii
Europene având nevoi specific în acest sector. În acest sens există discrepanțe și este mult mai
complicat de a atinge obiectivul privind îmbunătățirea accesibilității și conectivității în interiorul
și exteriorul frontierele UE.

26 https://www.mae.ro/node/12111
27 https://www.mae.ro/node/12111

III.4 Cazul serviciilor financiare
În ceea ce privește serviciile financiare, conform art. 61.2 liberalizarea lor a fost
condiționată de liberalizarea progresivă a circulației capitalurilor. La începutul anului 1986 un
număr de 6 țări din 12 practicau controlul acestora, una avea o piață valutară cu caracter d ual, iar
liberalizarea eraîncă un deziderat, cu excepția dreptului de stabilire pentru bănci și societăți de
asigurare28.
Strategia prezentată în Cartea Albă din 1985 a fost un început pentru liberalizarea
serviciilor financiare, ideea principală era armonizarea cadrului de reglementare strâns legată de
principiul recunoașterii reciproce și bineînțeles liberalizarea completă a mișcărilor de capital.
Esențial în armonizarea serviciilor financiare a fost principiul controlului țării de origine,
prevăzut în directivele bancare europene, ce presunupe obligația controlului prudențial și
supravegherea activității îi revenea autorității de resort.
Barierele existente în calea liberei circulații transfrontaliere a serviciilor financiare și
implicit a capitaluri lor obstaculau integrarea piațelor naționale într -o piață regională și aveau
efecte negative asupra agenților economici. Pentru susținerea creșterii economice, dezvoltarea
sectorului financiar -bancar era vitală prin efectul său benefic asupra investițiilor direct
productive și aceasta explică accentul deosebit asupra investițiilor direct productive și aceasta
explică accentul deosebit pus pe liberalizarea sa, însă procesul de liberalizare a fluxurilor
transfrontaliere de servicii financiare a fost acompania t de un proces de reglementare la nivel
comunitar, care nu a avut totuși anvergura și complexitatea reglementării la nivel național.
Liberalizarea din acest domeniu este o sabie cu două tăișuri, unul luminos legat de potențarea
creșterii economice și altul întunecat legat de pericolele instabilității piețelor de capital,
dezechilibrelor balanțelor de plăți, pierderii suveranității naționale în politica macroeconomică,
îndeosebi în domeniul monetar. Dacă liberalizarea este o caracteristică a globalizării, ia r
integrarea regională este la rândul ei o componentă esențială a globalizării, atunci promovarea
liberei circulații a serviciilor financiare și implicit a capitalurilor are, în pofida riscurilor inerente
de ordin macroeconomic, rațiuni puternice și trebui e susținută prin politici adecvate la nivel
regional menite a sprijini dezvoltarea pieței comunitare29.

28 Xerox, pag. 91.
29 Xerox, pag. 95.

CAPITOLUL IV: LIBERA CIRCULAȚIE A CAPITALURILOR
IV.1 Cadrul Legislativ
Ca și în cazul celorlalte libertăți prezentate mai sus, principiul lib erei circulații a
capitalurilor și plătilor s fost consacrat în art. 3 TCEE, unde se arată că pentru atingerea
obiectivelor propuse, acțiunea Comunității are în vedere, printre altele, interzicerea între statele
membre a obstacolelor în calea liberei circu lații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și
capitalurilor30.

30 Dan Vataman, pag. 393.

IV.2 Actori economici și privați și libera circulație a capitalurilor – întreprinderi

IV.3 Actori economici și privați și libera circulație a capitalurilor – consumatori

CAPITOLUL V: PIAȚA INTERNĂ DIGITALĂ – PRIORITATE STRATEGICĂ ȘI ROL
ÎN FUNCȚIONALITATEA ȘI EFICACITATEA PIEȚEI UNICE UE.

CAPITOLUL VI: PIAȚA UNICĂ ȘI INSTRUMENTE SUPORT PENTRU IMM -URI

CAPITOLUL VII: PIAȚA INTERNĂ ȘI OBIECTIVELE STRATEGICE EUROPA 2020
TFUE în art. 28 alin. (2) TFUE instituie principiul liberei circulații a mărfurilor care se
aplică mărfurilor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe
care se află în liberă circulație în statele membre.
Dacă într -o primă etapă art. 67 TCEE a stabilit că statele membre trebuie să elimine
treptat în relațiile dintre ele restricțiile impuse circulației capit alurilor sau plăților curente
aferente mișcărilor de capital “în măsura necesară bunei funcționări a pieței comune ”, odată cu
adoptarea Tratatului de la Maastricht prin care s -a instituit Comunitatea Europeană, aceste
restricții au fost interzise nu numa i între statele membre, ci și între statele membre și statele
terțe31.
În urma Tratatul de la Lisabona, libera circulație a capitalurilor a fost reglementată în
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Partea a III -a intitulat ”Politicile și
acțiunile interne ale Uniunii”.
În perioada de tranzacție prevăzută de TCEE, liberalizarea circulației capitalurilor a
intervenit progresiv, primele directive adoptate în această materie nereușind decât o liberalizare
incomplete din cauza numeroaselor cla use de exceptare32.
Au urmat alte reglementări adoptate de Consiliul: Directiva 72/156/CEE din 1972
privind reglementarea fluxurilor international de capital și neutralizarea efectelor lor nedorite
asupra lichidității interne; Directiva 85/583/CEE din 198 5.

31 Dan Vatamanu, pag. 393
32 Dan Vatamanu, pag. 394