Piata Financiar Bancara

INTRODUCERE

Mi-am ales această temă: “Analiza evoluției pieței bancare prin prisma factorilor de influență” in principal pentru că piața bancară, este într-o continuă dezvoltare. Actualitatea temei de cercetareeste pusă în evidență de necesitatea de aanaliza aceste aspecte și de a încerca să identific posibile direcții desprinse dinstudiul efectuat, dar și din practica în domeniu. O motivație în plus care m-adeterminat să consider această cercetare de maximă actualitate se datorează șiefectelor negative generate de criza economico-financiară recentă care a dus laconturarea unor schimbări în planul reglementărilor sistemului bancar, prinAcordul Basel III. Și, cum mulți economiști și profesori de economie, printre careși J. Stiglitz considerau sistemul bancar drept „inima economiei”, deoarece acestaintervenea cu bani acolo unde era cea mai mare nevoie de ei (Stiglitz 2010, 195),devine chiar o necesitate studierea acestor acorduri bancare și a reformelorpe careacestea le aduc.

Lucrarea are ca scop determinarea stadiului actual al cunoașterii problemelor generate de riscurile financiar-bancare, cu o semnificație deosebit de importantă asupra activității instituțiilor de credit. Are la bază interesul cunoașterii unor efecte potențiale ale riscurilor asupra sistemului bancar intern și internațional. Cercetarea se axează pe analizarea datelor cu privire la structura acordurilor Basel, surprinzând totodată și efectele acestora la nivelul unor instituții bancare din România.

Analizele și previziunile prezentate subliniază problemele sistemului bancaractual, evidențiază o creștere a supravegherii și transparenței bancare, precum și onecesitate de alocare corespunzătoare a capitalului bancar în funcție de riscuri.

Preocuparea majoră a băncilor din întreaga lume a fost și este, aceea deprotejare a acestora față de riscuri, prin metode și strategii de management ariscurilor cât mai eficiente. Strategiile bancare performante cuprind o serie deprograme și proceduri de gestionare a riscurilor bancare, care vizează o reducere aposibilităților de producere a acestor riscuri, urmărindu-se totodată o minimizare apierderilor și a cheltuielilor suplimentare suportate de bancă.

Cap. 1 –INDICATORI FINANCIARI-BANCARI DE MARIME A PERFORMANTELOR BANCARE

1.1. Piața financiar- bancară

“Prin piață se înțelege rețeaua relațiilor care se formează între cei care schimbă bunuri, servicii și care sunt angrenați prin orice mijloc într-un sistem de comunicare.”

În funcție de obiectul lor, operațiunile bancare pot fi structurate astfel : operațiuni de trezorerie, operațiuni cu clientela, operațiuni cu titluri și operațiuni valutare.

Piață instituției financiar- bancare poate fi definită și că sfera de confruntare a ofertei de produse bancare cu cererea pentru acestea, confruntare desfășurată într-o succesiune de faze, care privite că forme de exprimare a raportului dintre acestea se constituie în tipuri de piețe aflate în relații pe baza cărora pot fi realizate evaluări deosebit de utile în fundamentarea deciziilor manageriale.

Piață teoretică are la baza existența în anumite spații geografice a unor purtători de servicii financiar- bancare ce realizează venituri care se pot transformă în economii pe măsură săturării cererii.

Piață potențială reprezintă acea parte a pieței ocupată de persoanele care realizează economii bănești prin stocarea unei cantități de moneda ”la purtător” care depășesc nevoile curente. O astfel de situație este creată de neîncredere în sistemul financiar- bancar, costurile realizării unor depozite, atragerea unor astfel de disponibilități reprezentând o cale importantă de creștere a pieței.

Piață efectivă este exprimată de clienții care achiziționează la un moment dat produsele și serviciile financiar- bancare generând o piață a serviciilor. Astfel, piață efectivă în domeniul bancar este alcătuită din piață produselor bancare și piață serviciilor bancare.

Deosebit de utilă este în înțelegerea conceptului de piață a întreprinderii este luarea în considerare a componentelor structurale ale acesteia: oferta și cererea pe de o parte, piață produselor financiar- bancare și piață serviciilor financiar- bancare, pe de altă parte.

•oferta financiar- bancară exprimă la piață produsele și serviciile destinate să satisfacă nevoile bănești ale consumatorilor.

Prin conținutul lor, atât produsele cât și serviciile bancare se plasează în sfera tertiarului prezentând o serie de caracteristici comune cu ale întregului sector : intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea și perisabilitatea, caracteristici care își pun amprenta asupra ofertei.

Aceste caracteristici se reflectă într-un anumit raport între produsele și serviciile financiar- bancare și oferta corespunzătoare.

•cererea de produse și servicii bancare exprimă nevoia legată de utilizarea unor disponibilități bănești apărută la întâlnirea cu oferta în cadrul rețelei de unități, manifestându-se sub două forme : cerere de disponibilități bănești (cerere de împrumut) și cerere de plasament a unor disponibilități.

Întotdeauna în domeniul financiar- bancar apare întâi cererea pentru produse financiar- bancare asociată ulterior cu cererea de servicii care asigura satisfacerea nevoii în toată complexitatea să. Piață produselor financiar- bancare reflectă un raport între modalitățile concrete exprimate prin intermediul produselor financiar- bancare aduse pe piață sub formă de oferta destinată să satisfacă nevoile exprimate sub formă de cerere pentru economisire și împrumut. Astfel, orice instituție financiar- bancară se confruntă cu clienții, în cadrul a două tipuri de piețe : piață depozitelor și piață creditelor.

•piață serviciilor financiar- bancare facilitează întâlnirea prestator- client, prin oferta și cererea de servicii bancare.

Un obiectiv important al activității de piață a instituției financiar- bancare îl reprezintă stabilirea dimensiunilor acesteia : aria, structura și capacitatea.

•aria pieței reprezintă spațiul geografic unde apare nevoia și din care se recrutează cererea pentru produse și servicii bancare.

Dimensiunea geografică prezintă importantă și în privința înțelegerii concurenței, deoarece ea nu poate avea loc decât în cadrul determinat de aria pieței. Rețeaua de unități reprezintă un important factor de diferențiere și un instrument anticoncurențial deosebit de eficient.

•structura piețeieste dimensiunea care ia în considerare o anumită diferențiere a relațiilor de piață și constituirea unor tipuri de piețe cu conținut particular.

Piață monetară este piață în cadrul căreia apar în relații specifice băncile comerciale, Banca Centrală și o serie de intermediari care au că scop final asigurarea lichidității. Operațiunile în cadrul pieței sunt numite operațiuni de trezorerie, piață se mai numește interbancară și este o piață ”business to business”.

Piață bunurilor și serviciilor financiar- bancare este piață în cadrul căreia se desfășoară ”operațiunile cu clientela”, văzută în calitate de ”consumator” final al bunurilor și serviciilor bancare. Elementul distinctiv al acestor clienți îl reprezintă caracterul nefinanciar al activităților, fiind alcătuiți din persoane fizice sau societăți comerciale nefinanciare, care apelează la acest sector financiar- bancar pentru satisfacerea unor nevoi legate de circulația banilor în economie.

Piață titlurilor are că element definitoriu operațiuni cu titluri derulate de bănci comerciale, de burse de valori, de societăți mobiliare.

Instituțiile financiar- bancare sunt prezente într-o formă sau altă pe toate aceste piețe concomitent.

Structura pieței întreprinderii financiar- bancare poate fi abordată, în cadrul fiecărei piețe în parte, în mod mult mai detaliat prin luarea în considerare a conceptului de segment.

•capacitatea pieței financiar- bancare reprezintă mărimea pieței, exprimată printr-o serie de indicatori specifici fiecărei categorii de piețe. Dintre aceștia amintim: volumul economiilor bănești ale populației, încasările agenților economici, soldul contului curent al agenților economici, volumul creditelor, volumul debitelor, total active și pasive, cota de piață.

Cercetarea pieței instituției financiar- bancare

Cercetarea pieței asigura informații care sunt utile în luarea deciziilor de marketing. Informațiile ar trebui se reducă riscul aferent deciziilor luate de ”marketing managers” și astfel să sporească șansele de luare a unei decizii cât mai corecte.

Segmentarea pieței este definită drept acel proces al cercetării de marketing în cadrul căruia utilizatorii unui produs din cadrul unei piețe sunt stratificati în grupuri cu caracteristici similare, care îi fac să aibă cel puțin în mod potențial aceleași nevoi pe care compania le-ar putea satisface. “Segmentarea pieței reprezintă operațiunea de divizare a pieței totale în porțiuni utilizabile, această fiind recunoscută că o strategie puternică”.

Marketingul a pătruns în lumea tradițională a băncilor și serviciilor financiare mai târziu decât în cea a bunurilor industriale și de consum, iar strategiile de segmentare au fost aplicate în practică relativ recent.Cercetarea academică a posibilităților de segmentare a pieței pentru bănci se efectuează începând din 1970, deși primele activități de acest gen au fost desfășurate cu deosebire în SUA.

Pe măsură intensificării concurenței pe piețele financiare, societățile au adoptat într-o măsură din ce în ce mai mare strategia segmentării, deplasându-și centrul de interes de la strategiile de atragere a neutilizatorilor la cele menite să sporească utilizarea produselor lor de către consumatorii existenți și să consolideze exclusivitatea relației cu clientul. Adoptarea de către bănci a unei abordări de tipul ”durata vieții” față de clienții lor servește că exemplu tipic de utilizare a segmentării.

Realizând faptul că nevoile financiare ale clienților diferă pe parcursul vieții, băncile și-au extins și specializat gama de produse. Extinderea gamei de produse a acoperit întreagă populație, aducând produse pentru copii, adolescenți și studenți. Specializarea gamei de produse a dus la introducerea unei mai mari varietăți de servicii pentru fiecare grup : ipoteci, asigurări și credite pentru tineri, produse de economisire pentru vârstnici.

Analizând cercetarea segmentării pieței în domeniul serviciilor financiare destinate populației și firmelor mici, Kotler sugerează patru criterii de segmentare eficientă, criterii care reprezintă repere utile :

comensurabilitatea- posibilitatea de măsurare a mărimii și puterii de cumpărare a segmentului ;

materialitatea- obținerea într-o măsură suficientă de profil potențial de pe urmă segmentului ;

accesibilitatea- capacitatea firmei de a sensibiliza și servi în mod efectiv segmentul;

actionabilitatea- capacitatea firmei de a genera programe eficiente pentru atragerea segmentului respectiv.

Strategia actuală se axează pe vânzarea pe baza de informații prealabile, prin încurajarea clienților potențiali de a se identifica prin chestionare sau alte metode de sondare înainte de vânzarea propriu- zisă.

O altă latura a procesului de segmentare care poate fi stimulată prin cercetare este aplicarea strategiilor de segmentare asupra modalității de poziționare a produselor pentru segmente. Poziționarea este definită că ”elaborarea imaginii și a ofertei companiei, astfel încât clienții care formează segmentul să înțeleagă ceea ce reprezintă compania în relație cu competitorii săi”.

Că exemple de strategii de poziționare în domeniul serviciilor financiare sunt:

strategia calitate,

strategia preț/ calitate,

strategia mod de utilizare,

strategia utilizator,

strategia clasa produsului,

strategia concurenți.

Multe din evoluțiile recente în domeniul serviciilor financiare, cum ar fi corespondență directă, serviciile bancare prin telefon și la domiciliu, au acționat pentru înlăturarea acestei probleme. Pe măsură ce tehnologia serviciilor financiare și capacitatea companiei de a atinge piață țintă se perfecționează, poziționarea produselor devine tot mai importantă.

O piață este prin urmare un set de cumpărători prezenți și potențiali ai unui bun sau serviciu. Segmentarea pieții are scopul de a desface pe piață produse pentru a satisface nevoile fiecărui segment de piață selectată, ceea ce ar trebui să rezulte din sporirea satisfacerii clienților și a rentabilității.

Sunt multe feluri în care se poate segmentă o piață, dar, pentru că această să devină o țintă, trebuie să fie:

identificabilă,

măsurabilă,

accesibilă,

rentabilă.

Odată ce banca a identificat segmentele de piață țintă, utilizând o combinație a metodelor de segmentare, trebuie să decidă către care segment dorește să se îndrepte și astfel să creeze un mix de marketing care să realizeze acel obiectiv. Piețele țintă selectate vor trebui să îndeplinească anumite criterii generale de selectare pentru a avea succes și anume:

piață țintă trebuie să se potrivească cu imaginea băncii și cu obiectivele generale ale acesteia;

piață țintă trebuie să fie suficient de substanțială pentru a fi rentabilă;

trebuie să nu fie prea mulți concurenți care să opereze deja pe acea piață;

banca trebuie să se asigure că are suficiente resurse pentru a se angaja în întregime în vederea penetrării noii piețe.

1.3. Componentele serviciilor financiar- bancare

Caracteristicile serviciilor în ansamblu, se reflectă într-un mod unic și original în care apar și sunt reflectate o serie de elemente ce se constituie în factori formativi ai unui serviciu financiar- bancar, care sunt: produsul, clientul, procesul de creare și livrare, cadrul de desfășurare a prestației.

1.3.1. Rolul personalului în serviciile financiar- bancare

Rolul personalului este determinat de frecvența cu care acesta intră în contact cu clientul și de modul în care el execută activitățile impuse de prestație. Personalul poate fi clasificat în: personalul de contact, modificatorii, influentatorii și izolații.

personalul de contact este cel ce intră în relații permanente cu clienții, fiind în principal personal de execuție ce realizează serviciul ori cea mai importantă parte a acestuia. Din acest motiv la recrutare trebuie acordată atenție sporită calităților de a răspunde rapid solicitărilor clienților. În acest mod trebuie rezolvată și pregătirea, motivarea și perfecționarea.

Personalul de contact stă, totodată, la baza unor elemente de diferențiere a politicii promoționale cum sunt: promovarea la locul vânzării, marketingul direct, promovarea personală, etc.

Rolul personalului de contact este luat în considerare, în cel mai înalt grad, în cadrul politicii de produs și de distribuție unde se constituie componentă esențială a produsului și, totodată, a distribuției fizice.

Față de alte servicii, în domeniul financiar- bancar personalul de contact implică un înalt profesionalism, obținut prin calificare ridicată, calitățile fizice deși importante, cad pe un loc secundar în raport cu cele profesionale.

personalul care intră periodic în contact cu clientul: consultanții din cadrul serviciilor de asigurări, bursiere, finanțe- publice, plasamente financiare, agenți bursieri etc.

personalul aflat în contact rar cu clientul (influentatorii) este reprezentat de personalul de conducere din firma, personalul de cercetare și fundamentare a deciziilor.

izolații sau indiferenții sunt reprezentați de personalul din compartimentele de aprovizionare, tehnică de calcul, de servire a personalului întreprinderii, etc.

Rolul diferit al personalului în relațiile cu clienții stă la baza a două elemente de diferențiere a marketingului serviciilor și anume: marketingul intern și organizarea internă. În primul caz este vorba de tratarea diferențiată a acestor categorii de personal, în cadrul managementului resurselor umane, iar în al doilea caz de o abordare nouă a organizării întreprinderii, respectiv în formă de “piramidă inversă”.

1.3.2 Rolul clientului în serviciile financiar- bancare

În primul rând, în optică de marketing, rolul clientului este unul activ, acesta participând în numeroase situații la crearea serviciului. Clientul apare că factor productiv, formativ al calității, valorii și satisfacției și totodată că element concurențial.

În domeniul financiar- bancar rolul clientului este reflectat de executarea de către acesta a unor operațiuni (documentații, întocmirea unor documente, etc.) care preced operațiunile financiar- bancare propriu- zise.

În cazul unor servicii oferite simultan unor mai mulți consumatori, participarea clienților la realizarea serviciului poate diminua calitatea acestuia datorită percepției diferite pe care o pot avea consumatorii neparticipanți. O astfel de situație a generat segmentarea pieței în funcție de participarea clientului la realizarea prestației și utilizarea unor mijloace de marketing de separare a segmentelor, această reprezentând un obiectiv important al politicii de marketing.

Rolul clientului în servicii este mai evident în situațiile în care între clienții firmei se numără personalități ori firme care prin prestigiul de care se bucură în domeniul lor de activitate pot conferi credibilitate, imagine, distincție și mai ales garanție calității serviciilor cu un impact deosebit asupra celorlalți clienți.

1.3.3 Crearea și livrarea serviciilor financiar- bancare

Rezultanta tuturor eforturilor inclusiv cele de marketig o reprezintă, în ultima instanța, serviciul care ia naștere prin desfășurarea unor activități de către personalul firmei, în prezența și cu participarea clientului prin utilizarea unor echipamente adecvate.

Procesul în sine reprezintă elementul esențial al diferențierii serviciilor de bunuri și totodată fundamentul pe care se sprijină întreagă “construcție” a marketingului serviciilor. El implică intrări și ieșiri, fiind supuse procesării, disponibilitățile bănești însoțite de informații, element caracteristic domeniului financiar- bancar, care-l deosebește esențial de celelalte servicii în cadrul cărora sunt procesate: oameni, bunuri și informații.

1.4 Indicatori de apreciere a performanțelor bancare

Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficientă operațională și managerială etc.

În acest capitol am prezentat teoretic principalii indicatori de evaluare a performanțelor unei instituții bancare și anume:

Rată rentabilității economice (ROA – return on assets) se determina că raport între profitul net și activul total al băncilor și exprimă rentabilitatea utilizării activelor, adică profitul net obținut de o unitate monetară de activ4 .

Rată rentabilității financiare (ROE – Return on equity) se determina că raport între profitul net și capitalul propriu și oferă informații cu privire la profitul înregistrat pe unitatea de valoare contabila a investiției acționarilor în banca.

Efectul de pârghie (EM – equity multiplier) sau Multiplicarea capitalului este un indicator sintetic care evidențiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase suplimentar duce la creșterea rentabilității capitalului propriu.

Rată profitului net (Profit marginal PM) se calculează că raport procentual între profitul net și veniturile totale.

Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation) este un indicator care depinde de mărimea dobânzii active pe piață și de structura activelor bancare și se calculează că raport procentual între venitul total din operațiile bancare și totalul activelor și arată veniturile totale ce se obțin din utilizarea activelor (venituri din dobânzi, comisioane, taxe și venituri nonprofit).

Băncile își desfășoară activitatea pe baza criteriului de profitabilitate, că oricare societate comercială, urmărind în mod permanent obținerea de profit net în condiții de riscuri specifice (evoluția economică generală, restricții impuse de banca centrală, insolvabilitatea, structura financiară a băncii), de care orice banca trebuie să țină seama în desfășurarea activității sale.

Profitabilitatea este un indicator relevator al poziției competitive a unei bănci pe piețe bancare și al calității managementului sau, asigurând sănătatea sistemului bancar. Practica bancară tradițională – bazată pe constituirea de depozite și acordarea de credite – reprezintă astăzi doar o parte din activitatea specifică băncilor, fiind adesea și cel mai puțin profitabilă.Sursele majore de profitabilitate ale băncilor sunt tranzacționarea pe piețele financiare și generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor. Față de alte domenii, activitatea bancară este una particulară dacă avem în vedere atât funcțiile băncii cât și caracteristicile de extremă volatilitate a majorității produselor și serviciilor bancare și, din această cauza, în managementul bancar o legătură direct proporțională dintre profit și risc este obligatorie.

Băncile acționează în condiții de incertitudine mai mult decât organizațiile nonbancare atât în domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabilă cât mai ales în domeniul plasamentelor care conțin un factor de risc prin natură lor. Băncile doresc, evident, un profit cât mai mare din activitățile lor și, în egală măsură, minimizarea riscurilor, de aceea performanță bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidității băncii, a gradului de expunere a acesteia în față diverselor categorii de risc și mai apoi a nivelului de eficientă al acesteia. Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activității bancare are două componente:

diagnosticul rentabilității (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică);

diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).

Cap. II. FACTORI DE INFLUENȚĂ AI PIEȚEI BANCARE

2.1. Produsul intern brut

PIB reprezintă valoarea brută a producției finale realizată pe o perioadă de timp determinată, de obicei un an, de către agenții economici care își desfașoară activitatea pe teritoriul unei țări.

Prin urmare, PIB include valoarea tuturor bunurilor si seviciilor rezultate din procesele de productie in cadrul economiei nationale, in scopul de a fi investite, consumate, exportate sau stocate.

Cand vorbim de bunurile finale, avem in vedere produsele si serviciile realizate in cursul perioadei de calcul si care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri. In cazul in care acestea vor face obiectul utilizarii intr-un proces de productie ulterior, se vorbeste de productie intermediara.

Faptul de a nu retine in calculul PIB aceste bunuri intermediare pentru evitarea dublei inregistrari si deci obtinerea unei imagini deformate a rezultatelor macroeconomice.

Bunurile finale, retinute in calculul PIB, sunt destinate a intra in consum, fiind vandute consumatorilor finali.

Produsul intern brut este considerat adesea drept cea mai buna masura statistica a performantei unei economii.

PIB-ul este suma cheltuielilor pentru consum a gospodariilor private si a organizatiilor private non-profit, a cheltuielior brute pentru investitii, a cheltuielilor statului, a investitiilor in scopul depozitarii ca si castigurile din export din care se scad cheltuielile pentru importuri.

PIB-ul este format din cinci componente:

Consumul privat reprezintă ansamblul cheltuielilor gospodăriilor în economie;

Cheltuielile statului formate din totalitatea cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri și servicii;

Investițiile în fabrici, echipamente, inventar, etc;

Exporturile

Importurile

Modalități de calcul ale Produsului intern brut (PIB)

PIB se poate calcula prin următoarele metode:

Metoda de producție presupune însumarea valorii adăugate brute corespunzătoare ramurilor de activitate la producerea output-ului anual de bunuri și servicii.

PIB = VAB + IP + TV – SP, unde

VAB = valoarea adăugată brută

IP = impozite pe produs, inclusiv taxa pe valoarea adăugată

TV = taxe vamale

SP = subvențiile pe produs și pentru import

Valoarea adăugată brută se calculează ca diferență între produsul global brut și consumul intermediar.

VAB = PGB – CI, unde CI= consumul intermediar

Această metodă de calcul se utilizează în special în situațiile în care ne interesează contribuția agenților economici la producția de bunuri finale și servicii.

Metoda cheltuielilor se realizează prin însumarea cheltuielilor realizate într-un an pentru obținerea output-ului de bunuri și servicii.

PIB = CF + FBCF + VS + (E – I), unde

CF = consum final

FBCF = formarea brută a capitalului fix

VS = variația de stoc

E = exporturi

I = importuri

Metoda veniturilor presupune agregarea veniturilor agenților economici obținute din activitatea economică și din patrimoniu. Aceasta înseamna că în PIB sunt incluse remunerațiile reprezentând recompensarea muncii, profitul obținut de către întreprinzători, precum și rente, dobânzi la care se adaugă și veniturile din proprietate.

PIB = Remunerații + Profit + Rente + Amortizare

Evoluția Produsului Intern Brut

Indicatorul de rezultate, cel mai sintetic al evoluției unei economii naționale îl reprezintă Produsul Intern Brut. Acesta și PIB/locuitor sunt indicatorii care dau substanță în legătură cu evoluția economică a țării într-o perioadă dată.

Figura 2.1 Evoluția PIB în perioada 2005-2014 în România

Sursa: Institutul Național de Statistică http://statistici.insse.ro/

Anul 2005 indică o rată de creștere de 4,1% care, pe fond, este afectată de unele evenimente nedorite survenite în anul respectiv (aici am în vedere inundațiile deosebite, efectele acestora asupra agriculturii și, pe fond, contribuția scăzută a agriculturii la realizarea PIB din țara noastră).

În anul 2006, PIB a înregistrat o rată de creștere de 7,7%, iar în 2007 de 6,0%. Anul 2008, cu specificație pentru trimestrul patru, când se înregistrează prima scădere, confirmă tendința de evoluție economică pozitivă a României.

Probabil că, analizând această serie de date pe 10 ani, ritmul mediu de creștere a economiei românești, în condiții medii normale, se situează în preajma a 5%. Anul 2008 a marcat o ultimă creștere de 7,3%, fiind, alături de creșterea 2006-2007, de 7,7%, cele mai semnificative din întreaga evoluție a României. În anul 2009, s-a remarcat brutal efectul crizei concretizat într-o scădere a PIB-ului de -7.1 %. Trendul a continuat și în 2010, când am înregistrat, față de 2009, o scădere de -1,3%. În primele zece luni ale anului 2011, consemnăm o inversare a trendului ratei de creștere a PIB, acesta fiind cu cca. 1,0% mai mare decât în 2010, perioadă comparabilă. În anul 2012, PIB a înregistrat o rată de creștere de 0.6%, în 2013 de 3.5% , iar în 2014 de 2,6%.

Pentru cei care sunt interesați să transpună aceste cifre relative în cifre absolute, precizăm că PIB înregistrat în anul 2005 a fost de 287.2 miliarde lei, de 342.418 miliarde lei în 2006, de 404,7 miliarde lei în 2007, de 514,7 miliarde lei în 2008, 498,007 miliarde lei în 2009,513,641 miliarde lei în 2010, 557.3 miliarde lei in 2011, 587.5 miliarde lei in 2012, 650.6 miliarde lei in 2013, 669.5 miliarde lei in 2014 exprimate în prețurile curente ale fiecărui an, aceasta evidențiind o modificare ce poate fi stabilită, în prețuri comparabile, prin deflatare, pentru a vedea care a fost nivelul înregistrat în fiecare an, în termeni reali.

În intervalul de timp analizat, PIB a evoluat în mod echilibrat, cu tendința de creștere a aportului (ponderii) serviciilor la realizarea acestui indicator și de scădere a industriei, prin restructurare-reorganizare, cu efecte diferite, de la o perioadă la alta, ale agriculturii care a înregistrat ritmuri de creștere diferențiate. Problema agriculturii, a evoluției acesteia, trebuie dimensionată în două sensuri: pe de o parte, este vorba de contribuția cantitativă a recoltelor și producțiilor realizate, iar pe de altă parte, de factorul calitativ care, în condițiile climatice nefavorabile, nu constituie suportul de care are nevoie economia, pentru a se dezvolta în consecință.

2.2 Rata dobânzii de referință

Creșterea ratei dobânzii poate fi folosită de către autoritățile monetare pentru reducerea absorbției interne în vederea minimizării efectelor negative rezultate ca urmare a deprecierii monedei naționale. Într-o economie emergentă, cum este cea a României, canalele de transmisie a politicii monetare prin intermediul ratei dobânzii nu au efecte evidente deoarece mecanismele de transmisie nu sunt dezvoltate iar politica monetară este realizată în conformitate cu realitățile economiei.

Cu privire la politica monetară a autorităților au fost identificate patru canale specifice care influențează diferite segmente ale pieței financiare:

primul canal este creat de efectele modificării directe a ratei dobânzii de politică monetară care exercită influențe asupra celorlalte rate de dobândă cum ar fi cele oferite de către băncile comerciale pentru produsele de economisire;

al doilea canal se referă la influențarea volumului de credite acordate;

al treilea canal este creat prin intermediul impactului asupra prețurilor acțiunilor și obligațiunilor, respectiv a celor de pe piața imobiliară;

al patrulea canal afectează cursul de schimb.

Cursul de schimb este dat de prețul unui leu comparat cu prețurile altor valute. Trebuie

menționat că analiza impactului ratei dobânzii asupra cursului de schimb trebuie să ia în considerare inflația. Pentru ca mecanismul de transmitere a politicii monetare prin rata dobânzii să fie eficient, trebuie eliminați factorii care pot să producă perturbații.

Deprecierea accentuată a leului a influențat populația să apeleze la monede străine pentru disponibilitățile proprii, la început în dolari și apoi în euro. Caracteristicile sistemului financiar din România au creat premisele necesare luării în considerare a ratei dobânzii ca instrument al politicii monetare. Până în anul 2004 Banca Națonală a României a avut drept obiectiv principal țintirea agregatelor monetare, dar a urmărit cu atenție și modificarea raportului de schimb al leului. Acțiunile băncii centrale cu privire la cursul de schimb au urmărit realizarea unui echilibru între scăderea inflației și aprecierea monedei naționale, pentru a menține un nivel de competitivitate acceptabil în schimburile comerciale internaționale .

Importanța ratei dobânzii ca instrument al politicii monetare a crescut după anul 2000, iar în noiembrie 2004 Banca Națională a decis să nu mai influențeze raportul de schimb al leului prin intervenții pe piața valutară.

Astfel, din acest moment crește importanța ratei dobânzii ca instrument de transmitere a politicii monetare. Evoluția economiei din 2008, pe fondul crizei financiare internaționale, demonstrează că banca centrală mai folosește și cursul de schimb pentru a influența economia, acolo unde nu s-au obținut rezultate dorite prin utilizarea ratei dobânzii de politică monetară.

Rata dobânzii a înregistrat un trend descendent, de la un nivel de 20,27% in anul 2004, la un nivel format dint-o singură cifră în anul 2014. Excepție face anul 2008 când rata dobânzii a ajuns la un nivel de 7,93% . Această creștere spectaculoasă s-a datorat liberalizării pieței valutare și a prețurilor administrate. Șocul modificării ratei dobânzii a fost absorbit oarecum rapid, în anul 2009 nivelul acesteia scăzând la 7,43%.

În perioada 2004-2014 rata reală a dobânzii active a fost pozitivă, pe când rata dobânzii reală pentru pasive, aferentă produselor de economisire, a fost negativă.

Tabel 2.1Rata dobânzii de referință (%) – Evoluție anuală 2004-2014

Acest fenomen este explicat de gradul scăzut de cultură bancară a populației și de creșterea inflației. Acest fapt a însemnat pentru România o atractivitate scăzută cu privire la atragerea de capitaluri din străinătate, cu posibile influențe asupra cursului de schimb.

Scăderea ratei dobânzii a fost întreruptă la sfârșitul anului 2007, când Banca Națională a României a încercat să întrerupă creșterea ratei dobânzii. În 2008, pe fondul crizei, dobânzile au crescut în vederea atragerii de capitaluri în țară.

Figura 2.2Evoluția anuală a ratei dobânzii de referință 2004-2014

Sursa: Institutul Național de Statistică http://statistici.insse.ro/

Reducerea prognozată a ratelor de dobândă nu poate să stimuleze creditarea, în condițiile în care în perioada următoare se așteaptă o creștere a falimentelor și a șomajului.

Situația este asemănătoare cu cea înregistrată în celelalte state europene unde, deși dobânda este mică, creditarea a continuat să se contracte.

2.3. Cursul de schimb

Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei țări și moneda altei țări sau prețul unei valute exprimat în altă valută. Raportul de schimb dintre valute are un caracter sintetic, doarece permite compararea produsului intern brut, a prețurilor, a salariilor și a productivității muncii.

Cursul de schimb este un factor de influențare a economiei folosit de către unele state pentru a corecta anumite dezechilibre produse ca urmare a crizei financiare care a „lovit” în multe din țări considerate anterior ca fiind infailibile.

Efectele negative ale crizei financiare se regăsesc și în scăderea volumelor de mărfuri implicate în schimburile comerciale internaționale ca o consecință a modificării prețurilor și a scăderii cererii. Menținerea monedei naționale puternice pe piața internațională este preocuparea tuturor administrațiilor de stat deoarece permite tranzacții comerciale favorabile (import, export), împrumuturi externe facile, acorduri finaciare utile, convenții de plăți solide etc.

La fel de important pentru un stat este faptul de a avea o monedă stabilă, ceea ce nu înseamnă cu o valoare fixă, ci variabilă între anumite limite, cu variații ce pot fi controlate.

Pentru orice țară regimul valutar optim este acela care include stabilitatea economică minimizând fluctuațiile PIB-ului, consumul agregat, indicii de prețuri și ale variabile macroeconomice. Formularea unei opțiuni va ține cont de tipul de stocuri la care este expusă preponderant economia precum și de caracteristicile sale structurale.

Orice fluctuație a monedei naționale în raport cu celelalte valute de contract, afectează nu doar competitivitatea producției finite de origine locală în raport cu producția importată, dar și prețurile la materia primă și echipamentele de import utilizate în procesul de producție, compensînd parțial efectele cursului valutar asupra producției finite. La nivelul fluctuației cursului valutar se poate vorbi despre:

aprecierea valutară (moneda își mărește puterea de cumpărare în raport cu alte valute pe un interval de timp). O monedă are tendință de apreciere ori de câte ori cererea este mai mare decât oferta disponibilă.

revalorizarea (majorarea prin lege a valorii unei monede).

deprecierea (o monedă își diminuează puterea de cumpărare în raport cu alte valute pe un interval de timp dat). O monedă are tendință de depreciere atunci când cererea este mai mică decât oferta disponibilă (acest lucru nu înseamnă că oamenii nu mai doresc bani, înseamnă doar că ei preferă deținerea bogăția lor în altă formă, eventual, o altă monedă).

devalorizarea (micșorarea prin lege a valorii unei monede). Cererea este determinată de cererea persoanelor fizice și juridice străine pentru bunurile, serviciile și activele financiare al căror preț este exprimat în valută. Oferta este determinată de cererea persoanelor fizice și juridice străine, posesori ai respectivele valute pentru bunurile, serviciile și activele financiare al căror preț este exprimat în valute străine.

Tabel 2.2 Evolutia cursului de schimb- Evoluție anuală 2004-2014

Figura 2.3 Evoluția cursului de schimb in perioada 2004-2014

Sursa: Institutul Național de Statistică http://statistici.insse.ro/

Moneda europeana a depasit pragul de 1,5 dolari in anul 2014, atingand o cotatie maxima de 1,5003 dolari, pe fondul cresterii apetitului la risc, ce penalizeaza moneda americana, considerata valoare de refugiu. Euro a castigat circa 20% fata de dolar pe pietele valutare.

În perioada analizată trendul cursului de schimb a fost descendent între 2006 și 2007, pentru ca după 2008 cele doua monede să înceapă să se deprecieze și să atingă un nivel maxim de aproximativ 4,4446 lei pentru un euro si 3,3492 pentru un dolar. Așa cum arată figura de mai sus, în ultimii noua ani moneda națională s-a regăsit într-o bandă de variație de 3.6234 – 4.4446 lei pentru un euro și 2,9137-3.3492 pentru un dolar.

2.4. Volumul tranzacțiilor bancare prin prisma factorilor de influență

Funcția de regresie stă la baza efectuării a numeroase analize micro sau macroeconomice. După studiul logic al variabilelor pentru a fi analizate, se continuă cu reprezentarea grafi că a seriilor de date și interpretarea primară, se prezintă fundamentarea modelului econometric utilizat.

Modelul liniar de regresie presupune identificarea variabilelor pentru defi nirea modelului și precizarea variabilei reziduale; contextul în care este utilizat modelul de regresie. Pentru analiza datelor seriilor cronologice (de timp) se utilizează o funcție temporală care, în esență, este tot de regresie, cu o variabilă de timp (t).

Scopul folosirii modelului de regresie este de a obține parametrii ce corespund setului de variabile formulat, prin analiza dependenței dintre variabile, în cazul în care seriile de date sunt înregistrate la nivelul unităților statistice pentru o perioadă sau un moment, precum și pentru evidențierea dependenței dintre variabile într-un anumit orizont de timp. Este cunoscut că în analiza teoretică, dependența dintre variabile este stochastică.

Considerarea variabilei reziduale în cadrul unui astfel de model este necesară. Ceilalți factori care infl uențează variabila rezultativă sunt grupați în variabila reziduală.

Modelele unifactoriale neliniare sunt liniarizate prin transformări aplicate variabilelor modelului de regresie. Un model de forma

se transformă într-un model liniar prin logaritmarea celor doi termeni ai egalității, rezultând funcția liniară

Modelul se recomandă atunci când punctele sunt situate, ca nor de puncte, în jurul unei drepte. Sunt cazuri când pentru estimarea parametrilor se folosesc alte tehnici de estimare, care, neputând fi liniarizat prin transformări elementare, estimarea parametrilor se face prin metode numerice.

Modelul liniar de regresie se bazează pe seriile de date pentru celedouă caracteristici, fiind reprezentate prin vectorii x (variabila factorială) și y (variabila rezultativă).

Este necesară definitivarea metodelor folosite pentru estimarea celor doi parametri; precizarea metodelor utilizate pentru testarea proprietăților estimatorilor modelului de regresie și stabilirea cadrului privind folosirea modelului de regresie în efectuarea de previziuni.

Se poate defini modelul liniar de regresie prin funcția:

Când între cele două variabile există o dependență liniară, folosind serii de date (yi,xi),i=1, n , valorile variabilei rezultative se estimeazăprin relația:

,

seria reziduurilor fiind estimată din egalitatea:

.

Determinarea parametrilor modelului liniar se face, de regulă, prin utilizarea Metodei celor mai mici pătrate sau a verosimilității maxime.

Utilizând Metoda celor mai mici pătrate, valorile caracteristicii rezultative sunt estimate pe baza relației:, unde și sunt estimatorii parametrilor dreptei de regresie.

Valorile reale ale caracteristicii rezultative sunt egale cu estimația obținută cu ajutorul modelului de regresie, corectată cu eroarea reziduală: .

Scopul regresiei simple este de a evidenția relația dintre o variabilădependentă explicată (endogenă, rezultativă) și o variabilă independentă(explicativă, factorială, exogenă, predictori).

Forma modelului de regresie liniară de disponibilitate bancară poate fi caracterizată de următoarele variabile:

PIB (mld EURO)

Volumul tranzactiilor (mld EURO)

Seriile de date corespunzătoare celor două variabile sunt prezentate în tabelul 3.

Tabel 2.3 Evolutia volumului tranzactiilor bancare

în funcție de PIB (%) – Evoluție anuală 2000-2014

Pentru a identifica tipologia funcției de regresie s-a realizat reprezentarea grafică a perechilor de puncte ce cuprind valorile Produsului Intern Brut și cele ale volumului tranzacțiilor bancare corespondente.

Figura 2.4 Evolutia volumului tranzactiilor bancare in functie de PIB(mil EURO)

Sursa: Institutul Național de Statistică http://statistici.insse.ro/

Se poate aprecia că între Produsul Intern Brut și volumului tranzacțiilor bancare, existăo legătură directă și de formă liniară, respectiv .

Y – este variabila dependentă (explicată, endogenă, rezultativă),

a – Y intercept (termenul constant),

b – panta dreptei de regresie,

X – vectorul variabilei independente (explicative, exogene),

– o variabilă, interpretată ca eroare (perturbare, eroare de măsurare).

Putem afirma că media variabilei Y depinde de X printr-o relație liniară. Din calculele efectuate utilizând funcția modelului de regresie liniară obținem parametrii

b = -711,21 și a = 16,778

Funcția de regresie devine: y=-711,21+16,778X

Pe baza datelor prezentate, cu ajutorul programului Excel/DataAnalysis, au fost obținute rezultatele:

Figura 2.5 Evolutia volumului tranzacțiilor bancare În funcție de PIB(mil EURO)

Multiple R este coeficientul de corelație multiplă, în acest caz, de corelație simplă între x și y. Între valoarea Produsului Intern Brut și cea a volumului tranzacțiilor bancare înregistrate în țara noastră în anii 2000 – 2014 există o legătură directă și foarte puternică, concluzie formulată pe baza valorii lui Multiple R (0,97).

R Square, R2 este coeficientul de determinație, care arată validitatea modelului ales, pentru explicarea variației lui y; Multiple R se obține din R Square: , iar în acest exemplu este o valoare apropiatăde 1, indicând că modelul este bine ales, Produsului Intern Brut, x, explică variațiavolumul tranzacțiilor, y, într-o proporție de 93%.

Adjusted R Square este un coeficient de determinație corectat cu grade de libertate având aceeași semnificație ca și R2.

Standard Error este eroarea standard care arată cu cât se abat în medie valorile observate yide la valorile teoretice aflate pe dreapta de regresie, ŷi(în acest caz cu ±189,25).

Coefficients – conține valorile estimate ale coeficienților a și b. Din valorile prezentate rezultă modelul estimat în exemplu:

Volum tranzactii = 711,21+16,778PIB

Valabilitatea modelui de regresie este confirmată de valorile testelor F –statistic (177,71- valoare mult superioară nivelului tabelat considerat a fi reper în analizele de valabilitate a modelelor econometrice), precum și de gradul de risc nul (reflectat prin valoarea testului Significance F).

Lower 95%, Upper 95% – limitele inferioară și superioară ale intervalului de încredere pentru parametrul respectiv. Limitele la pragul 0,05 sunt calculate automat, indiferent de inițializarea procedurii Regression. Se poate interpreta căparametrii modelului liniar sunt cuprinși în intervalele următoare:

-1000,12< a < -422,29;

14,06< b < 19,50.

Rata dobânzii și cursul de schimb sunt două variabile care sunt asociate, în principiu, cu costul capitalului de împrumut și, respectiv, gradul de dezvoltare a unei economii în raport cu străinătatea. Criza financiară a adus în prim-plan importanța pe care o are rata dobânzii în relansarea economică. În aceste condiții, atât Banca Centrală Europeană, cât și Banca Națională a României au coborât rata dobânzi de politică monetară până la niveluri istorice în vederea stimulării creșterii economice. Totuși, un nivel redus al ratei dobânzii atrage după sine ieșiri de capital din țară cu efecte de depreciere a monedei naționale.

Pentru a analiza corelația dintre evoluția volumului tranzacțiilor bancare și cea a ratei dabânzii de referință, s-a supus studiului seria de date ce cuprinde valorile dintre anii 2000-2014, prelucrate cu ajutorul aplicației Excel.

Tabel 4 Rata dobanzii de referinta și Volumul tranzacțiilor-Evoluție anuală 2000-2014

Pentru identificarea tipului de model econometric care reflectă evoluția fenomenului studiat s-a generat graficul perechilor de puncte Rata dobânzii de referință-Volumul tranzacțiilor.

Figura 2.6 Volumului tranzactiilor in functie de rata dobanzii de referinta 2000-2014

Sursa: Institutul Național de Statistică http://statistici.insse.ro/

În cadrul studiului s-a utilizat drept variabilădependentă, volumul tranzacțiilor monetare, iar rata dobanzii de referință variabilă independentă.

Rezultă că modelul de regresie liniară simplă ce reflectă corelația dintre valumul tranzacțiilor bancare și Produsului Intern Brut se prezintă astfel:

Volumul tranzacțiilor = 2096,0 – 113,34 Rata dobânzii de referință

Capitolul 3: STUDII ASUPRA STABILITĂȚII FINANCIARE

3.1. Implementarea Basel III în România

Basel III stabilește, în principal, noi cerințe de capital pentru instituțiile de credit, unifică practicile europene de supraveghere și introduce managementul lichidității la nivel de grup. Propunerea de regulament impune băncilor să dețină un capital mai mare și de mai bună calitate, pentru a putea rezista singure în cazul unor viitoare șocuri.

În contextul modificărilor aduse cadrului de reglementare micro- și macroprudențială la nivelulUniunii Europene, rezultatele analizelor privind impactul Pachetului CRD IV/CRR indică, în general,încadrarea instituțiilor de credit din România, atât din perspectiva noilor cerințe de capital, câtși a celor privind lichiditatea. Eforturile de revizuire a cadrului de reglementare includ înființare Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială și, în mod deosebit, dezvoltarea,transpunerea și implementarea diferitelor componente care stau la baza proiectului uniunii bancare.

3.2. Imagine de ansamblu asupra Basel III

Având ca obiectiv principal întărirea rezilienței sectorului bancar european, cu condiția ca băncile să finanțeze în continuare activitatea economică, Reglementările Basel III – Noul acord privind cerințele de capital pentru instituțiile de credit CRD IV – sunt restrictive și ar putea determina scăderea interesului instituțiilor de credit privind finanțarea IMM-urilor.

Menținerea competitivității sectorului bancar este esențială. Este de importanță majoră ca decidenții de politici din Europa să calibreze implementareaeuropeană a acordului Basel III pentru a menține capacitatea de creditare a băncilor europene. Câteva state membre, între care și România, au susținut necesitatea amânării termenului de implementare. Poziția exprimată de Federația Bancară Europeană, din care face parte și Asociația Română a Băncilor, vizează stabilirea unei perioade rezonabile de timp între publicarea textului final și punerea în aplicare „în scopul de a permite băncilor să implementeze procedurile necesare pentru a se conforma cu noile norme“.

Basel III, ale cărui prevederi urmează să fie introduse prin pachetul legislativ CRD IV, reprezintă prioritatea zero pentru sistemul bancar, la nivelul Asociației Române a Băncilor fiind înființată Comisia Basel III, care se ocupă de implementarea acestui proiect, elaborarea de propuneri și solicitarea de clarificări care, în opinia comunității bancare, se impun.

La nivelul proiectului de regulament, Basel III solicită băncilor să aibă un nivel minim al rezervei de capital comun de 4,5% (față de 2% în cazul Basel II) și un nivel minim al capitalului de rangul 1 de 6% (față de 4% în cazul Basel II) pentru activele ponderate la risc, iar rata capitalului total 8%. Basel III mai introduce și rezerve suplimentare de capital, adică o rezervă obligatorie de conservare a capitalului de 2,5% și o rezervă de capital anticiclică facultativă. Aceasta permite autorităților naționale de reglementare să solicite un capital suplimentar de 2,5% în perioade de mare creștere a creditului.

Noile cerințe de capital de reglementare în condiții de continuitate a activității – capital comun de rangul 1 și capital de rangul 1 – ar fi puse în aplicare treptat în perioada 2013-2015.

Noile ajustări prudențiale ar fi, de asemenea, introduse treptat, într-un ritm de 20% pe an începând din 2014, pentru a atinge 100% în 2018. Un impact semnificativ, nu doar din punct de vedere al efortului privind implementarea cerințelor de raportare, ci mai ales asupra modelului de business al băncilor îl au prevederile privind managementul lichidității.

Sunt favorizate depozitele retail, considerate a fi mai stabile, precum și resursele pe termen mediu și lung. De asemenea, un portofoliu important de active lichide este solicitat pentru a face față unui scenariu de criză severă. Pentru a respecta aceste prevederi, băncile vor fi nevoite să-și adapteze sistemele și produsele în mod corespunzător, implicând costuri suplimentare importante.

Concluzionând, Basel III reprezintă mai mult decât încă un set de reglementări, prevederile sale afectând și testând în mod fundamental capacitatea de a produce profit a industriei bancare.

3.2.1. Impactul CRD IV/CRR asupra sistemului bancar din România

Actuala criză financiară internațională, începută în Statele Unite ca o criză a creditelor subprime, mcontinuată cu o serie de falimente bancare și prelungită prin criza datoriilor suverane, a demonstratautorităților naționale și europene slăbiciunile cadrului de reglementare și supraveghere existent,caracterizat prin dereglementare, cerințe laxe de capital și creștere nesustenabilă a creditării.

Drept urmare, în scopul menținerii stabilității fi nanciare, guvernele din multe țări au fost nevoite săacorde sprijin fi nanciar băncilor aflate în dificultate, acesta atingând o amploare fără precedent.

Pachetul legislativ CRD IV/CRR, adoptat de Parlamentul European, care implementează noile cerințeBasel III, se bazează pe învățămintele recentei crize și include prevederi referitoare la: (i) impunereaunor cerințe mai stricte cu privire la cantitatea și calitatea capitalului comparativ cu reglementărileanterioare (Basel I și Basel II); (ii) adăugarea unei componente noi cerințelor de capital, respectivtranșele aferente efectului de pârghie; (iii) introducerea unor standarde minime privind riscul delichiditate, și (iv) introducerea unor cerințe specifi ce având ca obiectiv atenuarea caracterului cyclic al activității de creditare. Acestea sunt prezentate în mod detaliat în cele ce urmează.

Obiectivul principal al noilor reglementări este acela de a consolida capacitatea de rezistență asistemului fi nanciar la nivelul fi ecărui stat membru și, pe cale de consecință, la nivelul Uniunii Europene.

Noile cerințe de capital și de lichiditate definesc un nou cadru de operare pentru instituțiile de credit,care vor fi caracterizate printr-o capacitate mai mare de absorbție a șocurilor economice, fi ind astfelmai pregătite să-și îndeplinească funcția de intermediere fi nanciară, respectiv asigurarea continuității finanțării sustenabile a sectorului real. De asemenea, un accent deosebit se pune și pe cooperarea între autoritățile din statele membre, precum și între acestea și organismele Uniunii Europene (Banca Centrală Europeană, Comitetul European pentru Risc Sistemic, Autoritatea Bancară Europeană), abordare care va asigura coordonarea măsurilor de reglementare și supraveghere, abordare necesară în contextul unui grad ridicat de interconectare între sistemele financiare la nivel global, precum și al necesității asigurării unor condiții concurențiale egale între instituțiile financiare, respectiv al limitării arbitrajului de reglementare.

3.2.2. Impactul CRD IV/CRR asupra solvabilității instituțiilor de credit

Impactul introducerii noilor cerințe de capital prevăzute de CRD IV asupra sistemului bancar a fost analizat de BNR în baza unui chestionar realizat în conformitate cu recomandările Autorități Bancare Europene. Datele raportate de instituțiile de credit trebuie interpretate cu prudență în acest exercițiu, deoarece standardele CRD IV se afl ă în curs de implementare în România. Cele 31 de instituții de credit, persoane juridice române respondente la chestionar, au fost clasificate în 8 instituții de credit de dimensiuni mari și 23 de instituții de credit de dimensiuni reduse, pe baza distribuției activelor totale deținute.

Rata medie a capitalului instituțiilor de credit de dimensiuni reduse, calculată conform noilor cerințede capital prevăzute de CRD IV, este mult mai mare comparativ cu cea a instituțiilor de credit dedimensiuni mari, însă și pentru cele din urmă nivelul este unul ridicat (Tabel 1.). Valorile apropiateale celor trei rate medii de capital se explică prin calitatea bună și foarte bună a fondurilor proprii aleinstituțiilor de credit autohtone, respectiv prin dimensiunea relativ redusă a componentelor fondurilor proprii altele decât fondurile proprii de nivel 1 de bază.

Tabel 3.1Ratele fondurilor proprii pentru institutiile de credit din Romania, conform noilor cerinte de capital prevazute de CRD IV( medii aritmetice)

Sursa: BNR

Spre deosebire de grupul instituțiilor de credit de dimensiune mare, la nivelul instituțiilor decredit mici se observă un grad ridicat de eterogenitate în ceea ce privește valorile ratelor de capital(Tabel 1.). De asemenea, distribuțiile celor trei rate de capital în cadrul sectorului bancar românescindică diferențe nesemnifi cative între ratele fondurilor proprii de nivel 1 de bază (CET 1) și ratele fondurilor proprii de nivel 1 (Tier 1), ca o consecință a înregistrării în general a unei calități ridicate a fondurilor proprii în cadrul sectorului bancar românesc, atât la nivel agregat, cât și la nivel individual.

3.3. Securitatea financiară a sistemului bancar prin intermediul implementării acordului BASEL III

Crizele financiare au efecte negative de mare amploare asupra economiilor naționale din țările unde se produc; mai mult ca atăt, datorită interdependențelor crescânde, cauzate de procesul de globalizare, au chiar tendința de a contamina și alte economii, afectând astfel securitatea financiară la nivel global. Din aceste considerente, eforturile autorităților naționale de supraveghere bancară au fost suplimentate într-un mod tot mai pronunțat, în ultimii ani, de acțiuni de îmbunătățire a cadrului de reglementare a activității bancare la nivel internațional. Ca urmare a crizei financiare, Comitetul de la Basel a formulat în decembrie 2010 un nou cadru de reglementare bancară – Basel III – Cadrul regulatoriu global pentru sisteme bancare și bănci mai rezistente. Acest document, împreună cu Cadrul internațional pentru măsurarea riscului de lichiditate, standarde și monitorizare, prezintă reformele propuse de Comitetul de la Basel promovate cu scopul de a consolida normele mondiale de capital și de lichiditate, de a promova un sector bancar mai rezistent.

Obiectivul reformelor este de a îmbunătăți capacitatea sectorului bancar de a absorbi șocurile generate de stresurile economice și financiare, indiferent de sursă, reducând astfel riscul de contagiune din cadrul sectorului financiar spre economia reală (Fig.1). Totuși, cel mai important cadru de reglementare bancară a Comitetului de la Basel ce contribuie la creșterea rezistenței și securității sectorului bancar prin consolidarea cadrului de reglementare a capitalului, bazându-se pe trei piloni, rămâne a fi la moment cadrul Basel II. Reformele promovate în urma aplicării principiilor acestui document au îmbunătățit atât calitatea, cât și cantitatea bazei de reglementare a capitalului și au majorat posibilitățile de acoperire a riscului din contul capitalului, sporind semnificativ securitatea sistemului financiar-bancar.

Noul Acord Basel III are drept obiectiv consolidarea stabilității sistemului bancar, prin aplicarea unor standarde exigente menite a îmbunătăți capacitatatea acestuia de a absorbi șocurile din sectorul economic și financiar, precum și de a reduce riscul de contagiune dinspre sectorul financiar spre economia reală. Noile standarde au în vedere perfecționarea managementului riscurilor, creșterea cerințelor de transparență și publicare ale instituțiilor de credit, precum și rezolvarea problemelor băncilor de importanță sistemică.Măsurile impun, în primul rând, standarde mai exigente pentru bănci referitoare la adecvarea capitalului, cerințe de lichiditate și efectul de pârghie, principalul scop fiind diminuarea efectelor negative ale crizelor financiare.

Fig.1. Transformările cadrului privind managementul riscurilor ale Acordului Basel.

Sursa: elaborată de autor în baza[ p.79; 4, p.49].

Basel III reprezintă o revizuire fundamentală a cadrului de reglementare și supraveghere a industriei bancare pe viitor, obiectivul fiind consolidarea stabilității sistemului financiar.

Tabelul 3.2 Acordul Basel III versus Acordul Basel II

Normele Basel III au fost elaborate ca răspuns la criza financiară din 2008 și sunt considerate vitale pentru asigurarea capitalizării instituțiilor financiare împotriva viitoarelor șocuri financiare. Stabilite în anul 2010 de către un comitet de bănci centrale și organisme de reglementare din întreaga lume, normele Basel III ar urma să oblige băncile să-și constituie rezerve echivalente cu 7% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă, față de 2% în prezent. Având în vedere că multe dintre băncile americane nu au implementat încă Basel II, indicatorii de capital ai acestor instituții ar putea fi mult mai afectați de tranziția simultană către Basel II și, respectiv, Basel III.

Tabelul 3.3 Aplicarea graduală a segmentelor tampon

Sursa:INSS (celulele marcate cu albastru indică perioadele de tranziție)

Diferența majoră față de precedentele acorduri este reprezentată de sfera de acoperire mult extinsă, măsurile fiind deopotrivă microprudențiale (vizează riscurile individuale ale băncilor) și macroprudențiale (vizează ansamblul sistemului bancar) – (a se vedea Tabelul 2). Acordul Basel III solicită băncilor să aibă un nivel minim al rezervei de capital comun de 4,5% (față de 2% în cazul Basel II) și un nivel minim al capitalului de rangul 1 de 6% (față de 4% în cazul Basel II) pentru activele ponderate la risc, iar rata capitalului total de 8%. Basel III mai introduce și rezerve suplimentare de capital, adică o rezervă obligatorie de conservare a capitalului de 2,5% și o rezervă de capital anticiclică facultativă. Aceasta permite autorităților naționale de reglementare să solicite un capital suplimentar de 2,5% în perioade de mare creștere a creditului.

Noile cerințe de capital de reglementare în condiții de continuitate a activității de capital comun de rangul 1 și de capital de rangul 1 ar fi puse în aplicare treptat în perioada 2013-2015. Noile ajustări prudențiale ar fi, de asemenea, introduse treptat, într-un ritm de 20% pe an începând din 2014, pentru a atinge 100% în 2018.

Tabelul3. 4 Evoluția cerințelor minime reglemetate de capital

Implementarea completă la nivel mondial, cu respectarea termenelor stricte, a Acordului Basel III este esențială pentru consolidarea sistemului financiar. Responsabilitatea implementării cade nu doar în sarcina organismelor de reglementare, ci se extinde la sfera specialiștilor la nivelul managerilor de risc ai băncilor și, implicit, asupra auditului, care deține un rol-cheie în revizuirea independentă și disciplinată a eforturilor de administrare. Provocarea este reprezentată de faptul că punerea în aplicare are loc în timpul unei recuperări postcriză inegale și nesigure a statelor. Perspectivele de creștere au slăbit, iar datoriile suverane accentuează fragilitatea sistemelor financiare a unor state din zona euro.

Scopul Acordului Basel III este consolidarea stabilității sistemului bancar, prin redresarea deficiențelor evidențiate de actuala criză. Îmbunătățirea calității bazei de capital și noile standarde în managementul lichidității sunt destinate a întări capacitatea băncilor de a absorbi șocurile, evitând utilizarea fondurilor publice pentru recapitalizare, efectele benefice îndreptându-se implicit și spre consumatori, investitori sau guverne. Instituțiile de credit vor reacționa diferit în fața noilor standarde, în funcție de perioada de tranziție necesară îndeplinirii cerințelor.

Dacă perioada de tranziție este mai scurtă, băncile ar putea prefera reducerea ofertei de credite în vederea majorării nivelului capitalului, modificându-și structura activelor. Implementarea graduală a noilor standarde poate atenua impactul, băncile având posibilitatea să se adapteze prin capitalizarea profiturilor, emiterea de acțiuni, modificarea structurii pasivelor.

Băncile trebuie să depună eforturi pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a transfera riscurile. O modalitate reprezintă cooperarea mai strânsă dintre bancă și instituția creatoare a produsului, astfel încât ambele echipe să fie angajate în majorarea volumului de credite care pot fi securitizate, vândute sau sindicalizate.

Un alt mod de transfer al riscului este extinderea de către bancă a parteneriatelor pe probleme de sindicalizare și securitizare, atât pe plan geografic, cât și pe ramuri de activitate.

Tabelul 3.5 Evoluția componenței fondurilor proprii

Implementarea standardelor specifice Acordului Basel III presupune pregătirea din timp pentru aceasta a sistemului bancar național. În primul rând, sistemul bancar național, prin factorii de decizie la nivelul băncii centrale și al instituțiilor de credit, trebuie să cunoască prevederile noului Acord.

Se impune apoi o piertinentă evaluare a stadiului actual de dezvoltare a sistemului bancar și, nu în ultimul rând, configurarea și aplicarea unui set de măsuri coerente de adaptare a sistemului bancar autohton, care să permită viitoarea aplicare a Acordului Basel III.

Concluzionând, Basel III reprezintă mai mult decât încă un set de reglementări, prevederile sale afectând și testând în mod fundamental capacitatea industriei bancare de a produce profit. Reformele vizează nivelul microprudențial – cu scopul de a crește rezistența instituțiilor bancare individuale la perioadele de stres și, respectiv, nivelul macroprudențial – cu scopul de a reduce frecvența crizelor financiare.

Noile standarde sunt menite să îmbunătățească capacitatea sectorului bancar de a absorbi șocurile, printr-o gestionare superioară a riscurilor sub coordonatele unei guvernanțe consolidate și în condiții de transparență crescută.

Considerăm că este necesară o analiză atentă și o decizie finală bine structurată înainte de a lansa Basel III obligatoriu. Se pare că ne debarasăm mai greu de realitățile sintetizate, astfel de parcă nu avem niciodată timp să facem un lucru bun de la început, dar găsim totdeauna timp să îl facem din nou. Reglementările urmează să aibă întotdeauna finalizare, să protejeze băncile care au situație financiară bună, să protejeze banul public și pe contribuabili, să protejeze deponenții și clienții, să asigure condiții ca economia reală să aibă acces la creditare, să nu sugrume inovația – sursa progresului.

CONCLUZII

Concluzii cu privire la evidențierea aspectelor importante privind impactul metodelor managementului riscului aplicat la nivelul sistemului bancar.

Cel de-al patrulea capitol, care este în același timp și ultimul capitolal lucrarii este dedicat studiului empiric, care are în vedere evidențierea aspectelor importante privind impactul metodelor managementului riscului aplicatla nivelul sistemului bancar. Totodată, se dorește evidențierea factorilor importanțiimplicați în managementul riscului, începând cu factorul uman și finalizând cu celtehnic, urmând a fi stabilite o serie de elemente cheie privind riscul de credit, risculoperațional și cel de piață, în instituția bancară.

Un alt obiectiv major avut în vedere este evidențierea factorilor ce determinăprobleme de risc în sistemul bancar, precum și factorii care conduc la erori încadrul factorului uman în raport cu riscul bancar.

Sistemul financiar-bancar la nivel internațional și, în special, la nivelul UniuniiEuropene a fost marcat de efectul unor fenomene economice cum ar fi: globalizarebancară, stabilirea unui cadru eficient de reglementări, realizarea unor reformefinanciare, îndeosebi în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene. Efectultuturor acestor fenomene a permis realizarea unui proces de integrare progresivă asistemului financiar-bancar european, proces ce a determinat apariția unor tehniciinovative, a unor piețe omogene și a unor raporturi mult mai strânse întreintermediarii financiari.

Una dintre preocupările cu importanță deosebită asupra transformărilor produseîn sistemul bancar a fost și strategia de protejare a băncilor față de riscuri, prindiverse metode și proceduri de gestionare a acestora, care s-a realizat cu ajutorul anumeroase măsuri și reglementări internaționale. În acest sens, am avut în vedere activitatea Comitetului Internațional de la Baselcare a elaborat Acordul Basel I, Basel II și mai recent Basel III, cu rol hotărâtorpentru sistemul bancar internațional. Și cum, activitatea bancară și cea dereglementare dintr-o țară se bazează în același timp și pe reglementăriinternaționale, și România a adoptat, cu precădere, o parte a acestor reglementăriale acordurilor Basel. Odată adoptate aceste acorduri de către băncile centralesemnatare, și transformate în regulamente și norme interne, ele devin imperativepentru sistemul bancar din țările în cauză.

Pornind de la mesajul principal al lucrării ce are la bază dezvoltarea sistemuluibancar, dar și de la premisa că gestionarea riscului în activitatea bancară are un roldecisiv, iar împreună cu o supraveghere bancară și cu o disciplină de piațăcorespunzătoare eficientizează activitatea băncilor și le conduce spre obținereamult râvnitului profit, am considerat mai mult decât necesară preocuparea de astudia problematica acordurilor Basel.

Măsuri cu caracter general:

Accelerarea restructurării sectorului real al economiei (eficientizarea întreprinderilor cu pierderi, accelerarea privatizării, implementarea/ consolidarea standardelor de conducere corporativă etc.) astfel încât să crească ponderea părții sănătoase a economiei, singura pe care băncile o pot credita în condiții de siguranță.

Modificarea cadrului legislativ în vederea protejării într-o mai mare măsură a drepturilor creditorilor: – amendarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu modificările ulterioare (referitor la micșorarea termenelor privind procedura falimentului); – realizarea reformei sistemului judiciar și crearea instanțelor specializate.

Instituirea unor măsuri mai aspre de sancționare a fraudelor bancare, având în vedere puternicul impact negativ pe care acestea îl au asupra gradului de încredere în sistemul bancar.

Îmbunătățirea fluxului de informații între participanții la piață (crearea unor centre de informare, creșterea gradului de promovare de către bănci a produselor oferite, crearea unei baze de date virtuale cuprinzând totalitatea programelor de finanțare disponibile etc.).

Intensificarea concurenței în sectorul bancar; finalizarea procesului de privatizare a băncilor cu capital de stat.

Consolidarea piețelor financiare prin asigurarea accesului direct al băncilor pe piața de capital.

Creșterea gradului de pregătire economică a solicitantului de credite, spre exemplu prin dezvoltarea centrelor de pregătire pentru întreprinzători sau derularea de programe prin care se oferă consultanță acestora la întocmirea planurilor de afaceri în vederea contractării de credite. Includerea în programa de învățământ (liceal) a unor module referitoare la produsele și serviciile bancare de bază.

BIBLIOGRAFIE

Băcescu – Carbunaru, Emilia Titan, S. Ghita, Statistică macroeconomică, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2001, pag.140

Bojeșteanu, E., Relații monetar-financiare internaționale, Editura A.S.E, București, 2010

Dardac N., Barbu T, Moneda. Bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, 2005

Iliescu C., Managementul riscului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pag. 45

Ivan, M.V., Instituții de credit, produse și operațiuni, Editura Universitară, București, 2008

Kotler, F., Managementul marketingului, Editura Teora, București, 1998, pag. 80

Lazăr, C., Matei M., Andrei, J., Finanțe, Editura Universității Petrol Gaze din Ploiești, 2007

Lazăr, M., Lazăr, C., Analiza Statistico-Economică , Editura Economică, București 2012

Matei, M, Iacovoiu, V., Relații valutar-financiare internaționale-teorie, aplicații, teste grilă, Editura UPG Ploiești, 2005

Oprea, C., Zaharia, M., Elemente de analiza datelor și modelare utilizând Exce.,Editura Universitară, București, 2011;

Philipp, H. et al. Basel III and European banking: Its impact, how banks might respond, and the challenges of implementation, EMEA Banking, 2010, pag. 6

Ratiu-Suciu, C (coordonator), Luban, F., Hincu, D., Ene, N.C., Modelarea si simularea proceselor economice–Sinteza,

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=83&idb=, accesată 12.05.2015

Thomas, M.J., Manual de Marketing, Editura Codex, Bucuresti 1998, pag. 32

Nastase, C., Boghean, C.,Popescu, M., Scutariu, A.L.,Microeconomie: Concepte Fundamentale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2009

Institutul Național de Statistică www.insse.ro

Banca Națională a României http://www.bnr.ro/