. Piata Europeana a Turismului Cultural. Strategii de Marketing Pentru Promovarea Ofertei

INTRODUCERE

Turismul depinde într-o mare măsura de o “imagine” creată și care se adresează în mod direct turiștilor. Consumatorii acestei “imagini” care dețin o identitate proprie demnă de apreciat sunt nevoiți să o caute și în cele din urmă să plătească o sumă de bani în schimbul acesteia. Industria turistică este condusă pe baza marketingului unor asemenea imagini. Broșurile și campaniile publicitare invocă tot mai adesea descrieri atractive ale diferitelor destinații turistice. Prin crearea acestor imagini cultura “se vinde”. Într-o epocă a unei accesibilități deosebite existente în cazul destinațiilor de natură exotică, de răspândire a informațiilor precum și a dorinței pentru ceva cu totul diferit determină rolul deosebit ce revine culturii în diferențierea destinațiilor turistice, fie că ea este reală, percepută sau produsă.

Analizând procesul de dezvoltare al turismului cultural prin formele sale variate s-a descoperit unul dintre paradoxurile turismului modern care se manifestă prin tensiunea existentă între țelul economic al dezvoltării turismului și impactul social și cultural al acestuia. Cultura devine o formă transformată, un proces prin care persoanele sau grupurile se implică în activități culturale și prin care anumite aspecte sunt reunite pentru a da naștere unui produs. Identitatea și imaginea produsului sunt aduse la cunoștința publicului prin intermediul campaniilor publicitare. În acest proces de schimbare a produsului apare pericolul culturii privită ca un „bun”, iar autenticitatea ei poate dispare sau cultura este creată în special pentru a atrage turiștii.

Societatea modernă este dominată de imaginea unor produse globale, cum ar fi Coca-Cola sau McDonald’s și de personalități internaționale de la George W. Bush la Luciano Pavarotti, prezentate pe toate canalele de televiziune. Cea mai mare dilemă cu care se confruntă astăzi oamenii de știința și gazdele turistice este reprezentată de faptul că susținerea cererii și extinderea culturii sunt susținute pe baza dezvoltării turismului, dar se pot astfel menține autenticitatea și sensul acesteia? Rolul turismului, în cadrul economiei mondiale este de o deosebită importanță, dacă se are în vedere ponderea sa în cadrul comerțului cu servicii. Turismul reprezintă atât o componentă majoră a acestuia, cât și cea mai importantă marfă a comerțului mondial cu mărfuri, după petrol. Turismul cultural este una din cele mai reprezentative forme de turism, iar justificarea importanței sale în cadrul economiei mondiale este inutilă.

La scară mondială cercetarea fenomenului turistic evidențiază cursul său ascendent și o dinamică ce reflectă transformări profunde în viața economică și socială. Astfel, Consiliul Mondial pentru Turism ( World Travel and Tourism Council ) a estimat în 1997 o pondere de 10,7% a turismului din produsul intern brut global, iar până în 2006 se așteaptă o creștere de aproximativ 11,5 procente. Turismul internațional înregistrează, de asemenea, o evoluție pozitivă. Organizația Mondială a Turismului apreciază că 7% din populația lumii va călătorii în afara granițelor în 2020. Astfel, turismul internațional influențează volumul comerțului și al câștigurilor în devize.

Dezvoltarea economiei statelor lumii, reducerea barierelor comerciale și implicit lărgirea schimburilor economice și culturale internaționale, servicizarea și globalizarea au condus la creșterea numărului participanților la mișcarea turistică. Organizația Mondială a Turismului plasează turismul în primele cinci categorii de produse pentru export într-o proporție de 83%, pentru cea mai mare parte a țărilor lumii. De asemenea, datorită expansiunii sale turismul atras o mare parte a populației ocupate în muncă ( una din 10 persoane ocupate în muncă este angajată în turism ), cu efecte directe, indirecte și induse asupra acesteia.

În același spirit a acționat și stimularea investițiilor în domeniul turismului. Atragerea în circuitul turistic a noilor zone turistice, diversificarea formelor de petrecere a vacanțelor, facilitățile acordate turiștilor asociate cu îmbunătățirea calității vieții și ridicarea gradului general de instruire și cultură au făcut din turism una din cele mai agreate forme de petrecere a timpului liber.

În acest sens, moștenirea culturală este de o deosebită importanță în dezvoltarea turismului european. Turismul cultural reprezintă un factor ce determină deosebite schimbări economice și sociale, iar dezvoltarea sa este benefică deoarece se poate extinde și în zonele nefavorabile industriilor manufacturiere.

Datorită potențialului său cultural, Europa a deținut multă vreme poziția de leader în cadrul turismului internațional, dar cu toate acestea ea a început să piardă procente importante pe piața internațională datorită noii orientări a turiștilor către destinații aflate pe celelalte continente. În aceste condiții Europa se confruntă cu o concurență manifestată de regiunile exotice. Se impune o îmbunătățire a produsului turistic în vederea recâștigării spațiilor pierdute de către Europa pe piața turismului internațional. Marea bogăție culturală europeană, variată, dar în același timp caracterizată de unitate, reprezintă atuul cel mai de preț în susținerea acestui tip de turism.1

1Le tourism Culturel en Europe, CEE, Etudes 1996, p.62

CAPITOLUL I

TURISMUL CULTURAL

CONCEPTUL DE TURISM CULTURAL

Definirea acestei forme de turism ridică dificultăți deoarece implică delimitarea a doua concepte, și anume cultura și turismul. Dacă s-ar avea în vedere o simplă definire a acestei forme de turism prin consumul cultural al turiștilor, atunci dilemele de genul manifestărilor culturale ale turiștilor ar dispărea.

Cultura este un termen foarte greu de definit și care a suferit multiple transformări de-a lungul timpului, în prezent asta putând fi definită ca un proces de dezvoltare intelectuală, spirituală și estetică; ca indicativ al unui „mod de viață” specific sau ca un ansamblu al operelor și practicilor activității intelectuale și artistice.

Tot mai adesea se poate vorbi, în literatura de specialitate, despre două accepțiuni ale termenului de cultură, și anume: cultura ca proces și cultura ca produs.

Prima abordare, cultura ca proces se referă la conduita acceptată în cadrul unui grup social. Grupurile sociale au roluri și standarde specifice care diferă de la o cultură la alta. Aceste grupuri pot fi primare (familia, prietenii ) sau secundare (uniuni, fraternități etc.). Dacă se are în vedere rolul fiecărui individ în cadrul grupului și al modului de abordare al vacanțelor ca mod de relaxare și cunoaștere al altor oameni se poate stabili faptul că „procesul învățării prin intermediul societății și al transmiterii culturii din generație în generație” este esențial în educarea copiilor. Călătoria este o experiență care se învață și de aceea se poate demonstra importanța încurajării participării la excursii încă din copilărie. Cultura poate fi influențată atât de factori interni, cât și externi. În cadrul unui grup anumiți indivizi tind să se afirme ca leaderi datorită unei educații mai vaste, a unor venituri mai ridicate sau a poziției sociale. Astfel în practică s-a constatat faptul că o destinație este vizitată mai întâi de către o elită care este apoi urmată și de către celelalte persoane. În cazul factorilor externi influențele se manifestă prin schimbarea atitudinii față de țara de destinație sau descoperirea pasiunii pentru bucătăria acesteia. Călătoriile pot stimula vânzările țării de destinație, de exemplu o excursie în Germania poate avea ca efect cumpărarea unui autoturism.

În acest sens, Clarke a considerat cultura ca fiind procesul prin care oamenii dau sens personalității lor sau vieții lor. Granițele unor grupuri sociale și implicit ale unei culturi, pot acoperii o colectivitate cu dimensiuni diferite și care să desfășoare activități specifice. Acest concept își are rădăcinile în antropologie și sociologie.

Cultura ca produs își are rădăcinile în critica literară, fiind privită ca rezultat al activităților individuale sau de grup căreia i se asociază o anumită interpretare. Cultura elitistă se referă, de exemplu, la operele marilor artiști.

Analizând aceste două concepte s-a stabilit faptul că scopul turiștilor care căută autenticitatea, în timpul călătoriilor lor îl reprezintă cultura ca proces ( MacCannell, Cohen ). Crearea manifestărilor culturale specifice consumului ocazional de o călătorie este strâns legată de prezența turiștilor. Astfel, cultura ca produs este transformată prin intermediul turismului în cultura ca proces. Produsele culturale rezultate pot atrage în timp autenticitatea lor și pot fi acceptate atât din perspectiva turiștilor cât și a producătorilor de cultura.

Cultura poate fi definită astfel: „în sensul cel mai larg, cultura poate fi astăzi definită ca ansamblul trăsăturilor distincte, spirituale și materiale, intelectuale și afective care caracterizează o societate un grup de utilizatori. Ea înglobează în afara literelor și artelor, modul de viață, drepturile fundamentale ale ființei umane, sistemele de valori, tradițiile, credințele. Cultura conferă omului capacitatea de reflecție asupra propriei persoane, este cea care ne face ființe umane, raționale, critice și angajate etic. Prin intermediul ei discernem valorile și alegem, prin ea omul se exprimă, se conștientizează pe sine însuși, se recunoaște așa cum un proiect își analizează realizările, caută fără încetare noi semnificații și creează opere care îl transcend”.

Louden a stabilit o listă de factori demni de luat în seamă în analizarea unei culturi. Această analiză se recomandă înaintea realizării unui plan de marketing.

Primul dintre acești factori se referă la stabilirea celor mai semnificative motivații culturale. În comparație cu motivațiile turiștilor din Statele Unite, cei din Germania au ca principală motivație statutul, în timp ce pentru cei din Japonia acesta este cel mai important argument pentru o călătorie. Astfel sunt stabilite nevoile pe care oamenii vor să și le satisfacă.

Al doilea factor constă în determinarea trăsăturilor definitorii ale comportamentului consumatorului care se concretizează în frecvența plecărilor în vacanță a acestora. În Marea Britanie, de exemplu majoritatea vacanțelor se organizează vara iar cei care își permit călătoresc și în extrasezon.

Identificarea valorilor culturale importante pentru produsul turistic : vacanța, agrementul și recreerea sunt privite în mod pozitiv. În Marea Britanie, vacanța anuală este foarte importantă, este ceva pentru care se fac economii și este un eveniment foarte așteptat în timpul anului.

Stabilirea formelor caracteristice în ceea ce privește luarea unei decizii reprezintă un alt factor care ridică o serie de întrebări, cum ar fi: Cine cumpără sejurul? Când se ia decizia de a călătorii? Care sunt sursele de informație și criteriile utilizate în luarea unei decizii? De cele mai multe ori decizia de a călători aparține în general bărbaților în Japonia și Germania. Planificarea unei călătorii diferă în funcție de segmentul de piață. Timpul de planificare al călătoriei diferă de asemenea. Japonezii își planifică vacanțele cu 11 săptămâni în avans, cei britanici cu 20 de săptămâni, iar cei din Germania cu 32 de săptămâni.

Un alt factor este reprezentat de identificarea celor mai adecvate metode de publicitate a unei culturi: ce metode tehnice de promovare, sloganuri și imagini sunt acceptate de către oamenii implicați în cultură?

Umorul este mai subtil, de exemplu, în Marea Britanie decât în SUA. Utilizarea expresiilor cu dublu înțeles nu ar avea același succes în SUA unde se pune accent pe captarea atenției în mod direct.

Stabilirea instituțiilor specializate pentru comercializarea acestor produse, mentalitatea consumatorilor: turiștii au tendința de a cumpăra direct de la touroperatori sau apelează la agențiile de turism? Care sunt alternativele de desfacere la dispoziția consumatorului? Turiștii germani apelează cel mai adesea ără sejurul? Când se ia decizia de a călătorii? Care sunt sursele de informație și criteriile utilizate în luarea unei decizii? De cele mai multe ori decizia de a călători aparține în general bărbaților în Japonia și Germania. Planificarea unei călătorii diferă în funcție de segmentul de piață. Timpul de planificare al călătoriei diferă de asemenea. Japonezii își planifică vacanțele cu 11 săptămâni în avans, cei britanici cu 20 de săptămâni, iar cei din Germania cu 32 de săptămâni.

Un alt factor este reprezentat de identificarea celor mai adecvate metode de publicitate a unei culturi: ce metode tehnice de promovare, sloganuri și imagini sunt acceptate de către oamenii implicați în cultură?

Umorul este mai subtil, de exemplu, în Marea Britanie decât în SUA. Utilizarea expresiilor cu dublu înțeles nu ar avea același succes în SUA unde se pune accent pe captarea atenției în mod direct.

Stabilirea instituțiilor specializate pentru comercializarea acestor produse, mentalitatea consumatorilor: turiștii au tendința de a cumpăra direct de la touroperatori sau apelează la agențiile de turism? Care sunt alternativele de desfacere la dispoziția consumatorului? Turiștii germani apelează cel mai adesea la agențiile de turism în vederea planificării unei excursii, în comparație cu ceilalți europeni.

Dacă la început de secol cultura se adresează unei categorii bine definite de indivizi, elita erudită, acum aceasta se adresează tuturor persoanelor fără a ține cont de nivelul de pregătire intelectuală, poziție socială și facilitează în același timp comunicarea dintre aceștia.

Turismul este un domeniu mult mai accesibil în definire atât din punct de vedere conceptual ( explicarea fenomenului turistic), cât și din punct de vedere tehnic ( comensurarea volumului și valorii sale). Privit ca un fenomen economico-social care furnizează beneficii substanțiale, turismul a fost definit în diferite variante: „arta de a călătorii pentru propria plăcere” (M. Peyromare Debord); „activitatea în timpul liber care constă în a voiaja sau a locui departe de reședința pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturii, datorită cunoașterii unor aspecte umane și a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); „fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și de schimbare a mediului înconjurător, cultivarea sentimentului pentru frumusețile naturii ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și al perfecționării mijloacelor de transport” (Guy Frenler); „ansamblul activităților nelucrative ale omului în afara ariei de reședință” (Lavaille Niyeroll); „schimbul unei valori economice contra unor valori culturale estetice, de agrement” (Mac Boyer).

În viziunea OMT turismul este definit ca fiind „ansamblul activităților persoanelor aflate în timpul călătoriei și șederii lor într-un loc distinct de locul lor de rezidență, pentru o perioadă mai mică de un an, pentru odihnă, afaceri sau alte scopuri”. Această definiție elaborată în 1993 stabilește clar diferența între turiști și excursioniști.

Turismul cultural implică, alături de condiția de deplasare turistică și împlinirea unor condiții suplimentare și anume dorința de a cunoaște și a înțelege oamenii și creațiile lor, consumul unui produs cultural ( monument operă de artă, spectacole) prezența unui mediator ( persoană, document, material audiovizual) care să facă legătura dintre turiștii și produsul cultural, punerea în valoare a acestuia.

Termenul de turism cultural s-a inclus relativ recent în literatura de specialitate alături de turismul balnear, montan, de litoral, etc. Această formă de turism și-a dobândit locul, după părerea profesorului grec Georges Daskalachis, datorită influenței sale asupra oamenilor în general și asupra tinerilor în special de a-și cunoaște originea și continuitatea lor istorică, a participării, nu numai ca spectatori, la progresul vieții și societății, conștientizând astfel importanța progresului omenirii. Prin obiectivele sale turismul leagă trecutul de prezent, în sensul „demn de a fi văzut” permite cunoașterea personală a realității.

Tipologia produselor culturale este foarte vastă, termenul de turism cultural fiind utilizat pentru a definii consumul de artă, tradiție, folclor și alte manifestări culturale. Diversitatea produselor culturale își are originea în lipsa unei definiții general acceptate a turismului cultural.

O simplă trecere în revistă a definițiilor date acestui termen conduc la stabilirea a două abordări principale ale acestuia și anume: turismul cultural bazat pe consum de produse culturale; turismul cultural bazat pe motivațiile și semnificațiile avute în vedere. Primul aspect referitor la situri și monumente se bazează pe descrierea atracțiilor vizitate de vizitatorii culturali și reprezintă o definire a culturii bazate pe produse. Prin intermediul său se pot determina și analiza fluxurile turistice culturale pentru că se concentrează asupra unor tipuri de atracții ca: siturile arheologice și muzee; arhitectura (ruine, clădiri, orașe istorice); arte, sculptura, meșteșugul, galerii, festivaluri, evenimente, muzică, dans, acte de scenă, studiul limbilor și literaturilor, festivaluri religioase, pelerinaje; culturi luate ca ansambluri sau ca subculturi ( European Center for Traditional and Regional Cultures). Această prezentare reflectă faptul că turismul cultural este orientat către ideea de cultură elevată și consumul de produse turistice culturale. Cel de-al doilea aspect reflectă motivațiile și semnificațiile activității turistice culturale. Turismul cultural cuprinde „toate aspectele călătoriei prin care călătorii învață despre istoria și tradițiile altora sau despre stilurile de viață și de gândire contemporane” (McIntosch, Goelderner – 1986). Turiștii culturali învață despre produsele și procesele altor culturi.

În 1984 Wood prezenta „rolul culturii drept contextual, fiind acela de a da substanță experienței turistului într-o situație în general fără a se concentra asupra identității culturale specifice”. El stabilește astfel diferența clară între turismul cultural și cel etnic care se concentrează asupra unui grup de oameni ce oferă specificul identității culturale turiștilor.

Cele două aspecte ale definirii turismului cultural atât din perspectiva conceptuală cât și tehnică se regăsesc în definițiile date de către OMT. O primă definire se referă la „ deplasările persoanelor cu motivații esențial culturale, cum sunt cele destinate studiului artelor, tururilor culturale, festivalurilor și a altor evenimente culturale, vizitarea siturilor și monumentelor, călătoriilor destinate cunoașterii naturii, folclorului sau artei și pelerinajele”, și urmărește lărgirea sferei siturilor și monumentelor prin includerea în aceasta a altor manifestări culturale.

Cea de-a doua definiție care cuprinde „ toate deplasările persoanelor pentru că satisfac nevoia umana de diversitate, tinzând să ridice nivelul cultural al individului și dând șansele unor noi experiențe, cunoașteri și întâlniri”. În urma acestor definiții se poate vorbi despre două interpretări ale turismului cultural, și anume în sens conceptual aceasta reprezintă ansamblul deplasărilor turiștilor către atracțiile culturale situate în afara rezidenței lor, cu scopul de a-și satisface nevoile culturale prin intermediul informațiilor. Din punct de vedere tehnic acesta este format din totalitatea deplasărilor indivizilor către atracții culturale specifice ( situri, monumente, manifestări artistice și culturale etc.) în afara rezidenței lor.

1.2. Evoluția turismului cultural

Bogăția culturală a continentului european a avut o deosebită importanță în plasarea Europei pe o poziție privilegiată în ceea ce privește destinațiile turistice. Turiștii din diferite epoci au găsit în Europa un mod de satisfacere a nevoilor lor culturale.

Înca din antichitate, oamenii călătoreau pentru a descoperii cultura vechilor civilizații, greaca și egipteana. Mai târziu, în Evul Mediu oamenii călătoreau pe baza unei motivații spirituale, dând naștere unei noi forme de turism și anume turismul de pelerinaj. Ei au dezvoltat itinerarii celebre și moderne, cum ar fi cel din nordul Spaniei de la Santiago de Compostella.

„Grand Tour” – marele tur al sec. al XVII- lea a avut un rol deosebit în apariția cuvântului turism. Turul cuprindea orașe și locuri din vestul Europei și avea ca scop principal educația și plăcerea. Majoritatea celor care călătoreau către Europa continentală aparțineau aristocrației care doreau să dobândească o cultură de tip clasic. Tinerii aristocrați călătoreau pe parcursul a doi sau trei ani, în compania unui tutore, prin Franța, Germania, Elveția și Olanda. Orașele Italiei erau considerate adevărate premii acordate acestora.

Dezvoltarea firească ce a caracterizat sfârșitul de secol XVIII a condus la modificarea Grand Tour-ului datorită schimbării sursei de proveniență a turiștilor. Setea de cunoaștere a celor ce aparțineau clasei mijlocii, cu nivel educațional mai scăzut și cu posibilități financiare modeste au atras o abordare romantica a marelui tur punându-se accent asupra perspectivelor romantice. Abordarea romantică a fost de asemenea promovată și de către aristocrații familiarizați cu o cultură de elită și aflate în căutarea unor destinații exotice. Treptat accentul asupra caracterului educațional al culturii s-a deplasat către cultura ca sursă de plăcere și distracție.

Perspectiva modernă a universalității a condus la abordarea de către cultura europeane a unor produse diferențiate și care aparține diferitelor epoci, dar care sunt oarecum omogene din punct de vedere estetic. Participarea la diferitele evenimente culturale a condus la apariția muzeelor din Europa din secolul al XVIII- lea și al XIX- lea. Muzeele erau organizate pentru a arăta lumii întregi realizările artistice și industriale. Prin crearea acestora s-a concretizat ideea de universalitate culturală. O altă modalitate de prezentare a progresului a fost desemnată de punerea la dispoziție a turiștilor a fabricilor, ceea ce a marcat apariția turismului industrial cu un rol bine definit concretizat în consolidarea în progres. Anii `80 au marcat o perioadă de ascensiune a turismului industrial ce urmărea în mod deosebit obținerea unui profit pe seama nostalgiei față de realizările industriale ale trecutului.

Apariția și expansiunea muzeelor, precum și manifestările culturale destinate publicului au condus la creșterea turismului. Îndreptarea ofertei turistice către alte segmente de piață cum ar fi clasa mijlocie în secolul al XIX-lea a condus la apariția „pachetelor turistice” care cuprindeau călătorii în Italia și Grecia. Pachetele turistice se bazau pe aspecte culturale și dădeau posibilitatea clienților de a-și satisface nevoile de cultură alături de aristocrații care participă la „ Grand Tour”.

Aspirațiile clasei mijlocii de a cunoaște cât mai multe evenimente culturale alături de aristocrați desemnează importanta motivației culturale în cadrul turismului european de dinaintea primului război mondial.

Încurajarea concediilor plătite în perioada postbelică, în majoritatea țărilor din nordul Europei a condus la îndreptarea motivațiilor către odihnă și relaxare. Faptul că în anii `30 în Marea Britanie numai 30% din populație beneficia de un concediu plătit demonstrează faptul că turismul reprezenta o favoare acordată unei mici părți a populației considerată privilegiată. Creșterea consumului global la nivelul întregii Europe după cel de-al doilea război mondial a avut ca rezultat și o creștere în domeniul turismului. Stimularea turismului internațional de masă, bazat pe promovarea unor produse standard ce includeau vacanțele pe plajele mediteraneene, a pus în umbra produsele culturale. În această perioadă operatorii turistici culturali sunt puși în umbră de către cei care furnizau produse de genul „ sun-sea-sand”. Piața turistică europeană a suferit un proces complex de dezvoltare pe diferite segmente de piață, iar produsele turistice au putut fi clasificate după mai multe criterii ce aveau în vedere perioada ( vacanțe de vară sau de iarna), după grupul de vârstă, destinație sau după motivație. Segmentarea pieței a creat noi posibilități pentru operatorii turistici culturali. Dezvoltarea industriei turistice la nivel global a condus la o creștere a preocupării asupra efectelor negative și pozitive asupra mediului și culturii. Turismul este privit tot mai des ca o sursă de venituri și de creare de locuri de muncă. Turiștii individuali încep să prefere tot mai mult spațiile mai puțin aglomerate cu atracții culturale deosebite. Astfel sunt dezvoltate vacanțele urbane bazate pe asemenea atracții.

Turismul devine astfel, pe baza principiului „ mass follows class”, dintr-o experiență a unei elite, o nevoie de baza a maselor, reprezintă în același timp o importantă sursă de locuri de muncă. Creșterea consumului turistic cultural a avut efecte asupra relației turism-cultură. Dacă până în prezent turismul și cultura s-au dezvoltat independent, iar daca turiștii culturali erau priviți înainte ca intruși prezenți în mediul cultural, astăzi tot mai multe instituții și muzee sunt deschise publicului doritor.

Caracteristicile turismului cultural

Turismul cultural favorizează vizitarea unor centre multiple de interes, se adresează unor grupuri turistice mai puțin numeroase, se practică indiferent de sezon. Se poate dezvolta și poate elimina efectele negative ale turismului de masă. Persoanele participante la o asemenea formă de turism sunt acelea care posedă o educație deosebită, un nivel cultural ridicat sau altfel spus un capital cultural. Acesta permite posesorului său să recunoască și să interpreteze diferitele elemente culturale. Operele de artă prezintă interes și pot fi interpretate de către o persoană care posedă cunoștințe în domeniul cultural care au drept sursă atât educația instituțională cât și socială. Turismul cultural presupune un cost economic și un cost de oportunitate ce justifică o investiție mai mare decât celelalte forme ale turismului. Cultura definită ca fiind un act al cultivării subliniază puternica legătură dintre cultură și educație prezent încă din secolul al XVII-lea când marea aristocrație era interesată de participarea la marele tur.

Pornind de la această formă de educație și datorită diversificării metodelor de instruire, treptat sistemul educațional a scos la iveală tot mai multe mijloace de transmitere a capitalului cultural.

Este de asemenea recunoscut faptul că participarea culturală este în strânsă interdependentă cu statul economic și social, ocupația și timpul liber. Cei mai mulți dintre participanți aparțin unor clase sociale superioare și a căror ocupații sunt strâns legate de activitatea culturală. De asemenea timpul liber disponibil a afectat consumul turistic cultural în sens pozitiv în secolul XX, demonstrând și diferențele existente în comparație cu alte piețe cum ar fi cea din SUA, de exemplu unde participarea la asemenea evenimente este, în funcție de timpul liber, mai redus decât în Europa.

Turismul cultural presupune agrement, recreare, destindere. elementele de origine culturală ce fac parte dintr-un produs turistic presupune vizitarea rapidă ce este incompatibilă cu procurarea unei culturi bazată pe aprofundare și reflecție.

Turismul practicat în forma sa de bază presupune implicarea unor grupuri numeroase, a unor mase turistice, care nu permit implicarea personală a participanților și care nu favorizează reflecția. Astfel, turismul cultural este destinat grupurilor de turiști mai puțin numeroase. Cultura ca activitate liberă și dezinteresată este supusă degradării prin transformarea sa într-o marfă, de cele mai multe ori produsul cultural fiind separat de semnificația sa originală. Cu toate acestea transformarea în marfă este inevitabilă și în același timp prezentă în toate formele de manifestare a turismului.

Motivația turistică culturală

Motivația turistică culturală este deosebită de celelalte deoarece destinația este exactă, precisă, nu poate fi schimbată și se prezintă sub trei forme: educațională, de autoregăsire și de obținere sau de păstrare al unui prestigiu social.

Evident cea mai importantă este motivația educațională, deoarece turistul are ca scop informarea. Dobândirea unui capital cultural reprezintă atât o necesitate pentru participarea efectiva la turismul cultural cât și o motivație turistică. În ceea ce privește autoregăsire, motivația presupune contactul cu altă cultură, un element natural sau filosofic, că sursă de refacere spirituală. Este o motivație extrem de importantă și se manifestă cel mai adesea în cazul turismului de pelerinaj.

Cea de-a treia motivație, aceea de a obține un prestigiu social prin care o clasă socială se distinge de toate celelalte prin educație, ocupație, locul de rezidență și prin consumul de mărfuri. Consumul de mărfuri de origine culturală include pe lângă produsele propriu-zise și experiențele turistice. Dobândirea unui nou capital cultural oferă o sursă importantă de distincție. Toate elementele de natură culturală sunt aflate într-o interdependență ce dă naștere unui mediu diferențiat în funcție de clasele sociale. Conform studiilor efectuate nu toți turiștii sunt motivați cultural. În acest sens Bywater, împarte turiștii în trei categorii: motivați cultural (13%), interesați cultural (30%) și atrași cultural (50%). Majoritatea vizitatorilor culturali este formată din cei atrași cultural care manifestă un interes secundar pentru cultură, dar reprezintă în același timp un important segment de piață. Turismul cultural este privit tot mai mult ca o formă de relaxare, majoritatea turiștilor (60%) vizitând cel puțin un muzeu în timpul unei excursii. Pentru turiștii culturali din Europa înzestrați cu un capital cultural, acesta este un mijloc de dezvoltare spirituală. Termenul de învățare din perioada contemporană este tot mai mult privit prin prisma sensului său activ al dezvoltării sale personale. Cultura cuprinde astăzi, pe lângă atracțiile culturale, de tip elevat și elemente ale culturii populare manifestată în general în diverse spații (baruri, restaurante). Cultura elevată se integrează din ce în ce mai mult culturii populare, dând naștere unor noi forme ale acestuia. Consumatorul cultural poate vizita în timpul zilei muzee, expoziții, în timp ce seara este foarte probabil să și-o petreacă la o discotecă. Diferitele tipuri de turiști presupun diferite abordări din punct de vedere al marketingului. Astfel în cazul unei prime călătorii este acceptată o abordare tradițională ce include vizite la muzee și monumente, în timp ce la o a doua vizită turistul caută să cunoască cultura vie. Cele mai frecvente forme de manifestare a atracțiilor culturale sunt reprezentate de muzee, monumente, galerii de artă. Acest lucru se datorează în general distincțiilor legate de tradiție, de moștenirea datorită pragului de accesabilitate mai redus a disponibilităților de timp liber, a celor legate de informații și a barierelor de limbă.

În 1997, orașele Paris, Londra și Roma reprezentau cele mai preferate destinații de turism cultural din Europa, datorită marii concentrații de capital cultural real din aceste zone. Orașe ca Atena, Florența,Veneția sunt preferate în general de persoane a căror ocupație este legată de cultură, atrase de marea diversitate de muzee și monumente, precum și de cultura vie pe care acestea o posedă.

1.5. Resursele și formele turismului cultural

Munster a avut în vedere o clasificare de tip elivest a resurselor turismului cultural: a) atracții: – monumente (clădiri religioase și publice, case istorice, castele și palate, parcuri și grădini, fortificații, locuri arheologice și clădiri industriale arheologice);

muzee (etnografice și de artă);

itinerarii cultural-istorice, ocazionate de manifestări culturale

parcuri tematice cultural-istorice, arheologice și arhitectonice

– evenimentele: – cultural istorice (festivaluri religioase, clădiri populare)

– artistice (festivaluri și expoziții de artă)

După părerea experților OMT, în cadrul turismului cultural sunt incluse: turismul pentru tineret, în care predomină caracterul cultural, inclusiv călătoriile de studii, pentru învățare unei limbi străine, tabere internaționale pentru tineret; turismul rural, sejururi la familiile regiunii țării vizitate; sejururi în sate de vacanță integrate în mediul cultural; vacanțe active; călătoriile tematice; circuite cu teme și participare la diverse manifestări culturale; schimburi reciproce de artiști, scriitori și manifestările prilejuite de acestea; pelerinaje la locuri sfinte și monumente istorice. Creșterea nivelului de cultura și a gradului de civilizație de la an la an reprezintă cauza pentru care turismul cultural este considerat turismul viitorului.

1.6. Impactul turismului asupra culturii

Cultura a avut un impact esențial asupra turismului, care are la rândul său efecte asupra culturilor ce furnizează o motivație pe baza pentru turism. De cele mai multe ori prezentă turiștilor în zonele care furnizează atracții culturale a oscilat între a fi fie benefică fie periculoasă. Anumite păreri consideră că prezența turiștilor culturali este benefică deoarece numărul lor este redus, cheltuiesc mai mult decât celelalte categorii de turiști și pot avea un rol important în susținerea financiară a manifestărilor culturale locale. Pe de altă parte, turiștii culturali nu sunt de dorit în zonele fragile în care prezența turiștilor poate acționa ca „un cal troian” ce poate avea ca rezultat unele efecte negative. Curiozitatea turiștilor poate acționa în diferite moduri asupra locurilor specifice unei societati și poate conduce la conflicte între populația locala și turiști. Pentru evitarea unor astfel de evenimente nedorite se recomandă crearea de artefacte culturale și fenomene specifice consumului turistic cultural. Unele dintre aceste produse concepute special pentru consumul turistic cultural sunt considerate autentice chiar de către rezidenți, până la un anumit nivel.

Prin transformarea în mărfuri a fenomenelor culturale, pentru consumul turistic, cultura este privată de semnificația sa originală, iar produsul este separat de modul de viață care l-a produs, proces considerat a fi de altfel inevitabil. Pentru că este bazat pe anumite motivații turismul cultural poate fi reorientat, în sensul că turiștii pot fi convinși să viziteze destinații mai puțin cunoscute și în perioade mai puțin aglomerate ale anului. Turismul cultural are de asemenea un rol deosebit în păstrarea tradițiilor culturale, ameliorarea calităii vieții din zonele urbane și rurale. Analizând efectele negative și pozitive ale turismului asupra unei culturi s-a stabilit importanța pe care acesta o are în stabilirea culturilor locale și furnizarea fondurilor necesare susținerii tradițiilor locale și a modului de viață.

Datorită eroziunii și degradării inevitabile, monumentele culturale de importanță deosebită sunt incluse într-o listă UNESCO. Lista moștenirii mondiale a fost stabilită de către Convenția privind protecția moștenirii naturale și culturale. Această listă a fost elaborată în noiembrie 1972 cu ocazia celei de-a XVII-a conferințe generale a UNESCO. Convenția a menționat sarcina clara a Comitetului Moștenirii Mondiale de a stabili, a actualiza și a publica o listă a moștenirii culturale și naturale care să includă proprietățile naturale și culturale, propuse de către statele membre și considerate de o inestimabilă valoare universală. Una dintre principalele responsabilități ale comitetului este de a furniza cooperarea tehnică subordonată Fondului Mondial pentru Moștenire pentru securitatea proprietarilor de interes mondial ce aparțin statelor membre cu insuficiente resurse financiare. Statele participante pot cere asistență internațională din partea fondului pentru pregătirea listelor și formalităților de nominalizare, pregătirea personalului, îndatoririle experților și furnizarea echipamentului adecvat atunci când este nevoie. Se poate solicita, de asemenea, un împrumut pe termen lung și în cazuri deosebite alocații nerambursabile.

Cererile trebuie să aibă în vedere activitatea de păstrare a locurilor culturale și naturale incluse în Listă sau asistență pentru pregătirea la nivel național sau regional.

Asistența financiară acordată de către fond în sistem de urgență este valabilă în cazul proprietăților afectate de factori naturali sau umani, dezastre sau amenințate cu distrugerea iminentă.

În decembrie 1999, 158 de state participante au ratificat această convenție, iar numărul locurilor incluse în listă era de 630. Comitetul a nominalizat 12 locuri în 1978, 45 în 1979, 28 în 1980, 26 în 1981, 24 în 1982, 29 în 1983, 23 în 1984, 30 în 1985, 31 în 1986, 41 în 1987, 27 în 1988, 7 în 1989, 17 în 1990, 22 în 1991, 20 în 1992, 33 în 1993, 29 în 1994, 29 în 1995, 37 în 1996, 46 în 1997, 30 în 1998 și 48 în 1999. numărul locurilor propuse în fiecare an pentru înscrierea în Listă este mai mare decât cel efectiv datorită fuziunii locurilor asemănătoare în urma acțiunilor ulterioare ale statelor membre și a comitetului.

Criteriile pentru includerea proprietăților culturale în Listă trebuiesc privite în concordanță cu definiția dată de către convenție.

Monumentele: lucrări de arhitectură, sculpturi și picturi deosebite, elemente de situri de natură ce au o valoare universală din punct de vedere istoric, artistic și științific.

Grupurile de clădiri separate sau conectare care datorită arhitecturii lor, omogenității sau plasării în peisaj au o valoare inestimabilă din punct de vedere istoric, artistic, științific.

Așezările: lucrările umane sau combinațiile cu cele naturale, zone care includ lucrări arheologice de o deosebită valoare din punct de vedere istoric, estetic, etnic sau arheologic.

Un monument, grup de clădiri sau așezări după cum au fost definite mai sus sunt nominalizate în vederea includerii în Listă atunci când comitetul stabilește ca respectiva proprietate îndeplinește condițiile de autenticitate.

Statele europene cu cel mai mare număr de monumente scrise în Listă sunt Italia, Franța, Spania.

1.7. Tendințe viitoare în dezvoltarea turismului cultural

Sfera turismului cultural a suferit modificări majore, ea incluzând mai nou și elemente de cultură populară. Această modificare poate fi caracterizată prin intermediul tendințelor majore. Datorită creșterii nivelului educațional și a dorinței de cunoaștere s-a înregistrat o creștere continuă a cererii de turism cultural. Motivația educațională este principală în manifestarea turismului cultural, iar creșterea nivelului educațional în Europa reprezintă o sursă substanțială a turismului cultural. Excedentul de atracții culturale asupra cererii ce înregistrează o creștere mai lentă reprezintă o tendință. În prezent se recurge la organizarea evenimentelor culturale și a festivalurilor cu scopul evitării efectelor sezonalității. Diminuarea distincției dintre cultura elevată și cea populară, dintre cultură și economie s-a concretizat prin lărgirea sferei turismului cultural, acesta putându-se dezvolta și în zonele mai puțin importante din punct de vedere istoric. Se constată tot mai mult o transformare a pieței turistice destinate vizitatorilor specializați într-o piață a turismului de masă.

Cererea și oferta de turism cultural sunt tot mai mult concretizate de o creștere a globalizării și localizării. Îmbunătățirea mijloacelor de comunicare a condus la globalizarea diferitelor forme ale culturii. Tot mai multe instituții culturale capătă o formă deosebită a independenței spațiale, aspect concretizat prin apariția filialelor. Se poate observa și un fenomen de relocalizare a culturii globale prin asocierea temelor culturale cu locuri specifice. Majoritatea oamenilor de cultură sunt legați de locuri specifice prin operele lor. Astfel de exemple sunt peisajele literare din Marea Britanie, cum sunt „Țara lui Shakespeare”, „Țara lui Hardy”, etc.

Produsele turistice comerciale sunt oferite de către touroperatori generali sau specializați. Cel mai important volum de turiști culturali a fost înregistrat de către compania Studious din Germania, și anume 96 de mii de turiști în 1997. turismul cultural a devenit o parte integrantă a sistemului central de producție cultural în cadrul căreia se dezvoltă premisele producției și consumului de cultură.

Noii producători dețin un rol deosebit în extinderea și modelarea ofertei turistice de produse culturale.

CAPITOLUL II

PIAȚA TURISTICĂ CULTURALĂ

2.1. CARACTERISTICILE PIEȚEI TURISTICE CULTURALE

Piața turistică este parte integrantă a pieței bunurilor și pieței serviciilor în special. Această piață turistică este reprezentată „de totalitatea tranzacțiilor (acte de vânzare-cumpărare) al cărui obiect îl constituie produsele turistice, privită în conexiune cu relațiile pe care le generează și spațiul geografic și chiar timpul în care se desfașoară”.

O altă definire a pieței turistice poate fi realizată prin sfera de confruntare a cererii cu oferta turistică. Oferta turistică se materializează în producția specifică, iar cererea este expusă nevoilor, dorințelor și aspirațiilor clienților. Specificul acesteia este dat de către caracteristicile cererii și ofertei, precum și modalităților lor de echilibrare.

În primul rând piața turistică, în general, și cea a turismului cultural, în special, se caracterizează prin complexitate deoarece produsul turistic este format din bunuri și servicii, are elemente tangibile și intangibile. Aflată la interferența pieței bunurilor și a serviciilor, preia particularitățile de manifestare a acestora. Fiecare componentă a produsului are o structură complexă și mai multe forme de concretizare. De exemplu mijlocul de transport folosit (rutier, feroviar, naval, aerian); tipul echipamentelor de găzduire și nivelul de confort oferit (hotel, vilă, cabană, camping); după conținutul atracțiilor turistice (naturale și antropice).

Din punct de vedere al conținutului produsul înglobează elemente de o mare eterogenitate, cum ar fi serviciile furnizate de condițiile naturale, echipamente și forța de muncă, prezentate sub forma unui „pachet” rezultat din acțiunea conjugată a unui număr mare de producători, ceea ce accentuează caracterul complex al produsului.

Marea varietate a formelor de concretizare, precum și asocierea elementelor constitutive ale produsului turistic, pe de o parte, precum și diversitatea nevoilor și dorințelor consumatorilor, pe de altă parte, determină că din confruntarea cererii cu oferta, să rezulte o serie de forme turistice și, implicit, de segmente, de subpiețe, ceea ce conferă întregului un caracter „ peticit (patch), fragmentat”. Această caracteristică influențează modalitățile de investigare a pieței, asupra posibilităților de evaluare corectă a coordonatelor și evoluției sale, asupra realizării echilibrului ofertă-cerere.

Prezența elementelor intangibile prezente în structura produsului turistic, dau pieței turistice o altă caracteristică, și anume opacitatea. Pe această piață se întâlnesc cumpărătorii de vacanțe care manifestă „anumite cerințe, sub multe aspecte insuficient definite – și oferta invizibilă” exprimată prin „imagini” create de cumpărător prin sintetizarea informațiilor primite și experiențelor anterioare. Astfel apar riscuri atât pentru ofertant cât și pentru cumpărător.

Întâlnirea cererii cu oferta este mult mai dificila, realizarea echilibrului presupunând utilizarea metodelor de prevenire și reducerea riscurilor (asocierea imaginilor cu elementele corporale, corespondența calitativă și cantitativă între produs, preț și imagine etc.), a eforturilor de promovare mai ridicate.

Opacitatea generează particularități în modul de manifestare a concurenței asupra ofertei, imposibilitatea cunoașterii în detaliu a produselor și „performanțelor” lor reduc, pe de o parte, rolul prețului ca instrument de reglare a raportului cerere-ofertă, de armonizare a acestora și de echilibrare a pieței, și pe de altă parte, îngrădesc intrarea în această ramură, libera circulație a capitalului. Astfel, fiecare ofertant/producător reprezintă un mic monopol, determinând apariția structurilor specifice concurenței imperfecte și argumentând necesitatea intervenției statului.

Piața turistică este caracterizată, de asemenea, prin hipersensibilitate la variațiile macromediului, prin elasticitate și dinamism. Aceasta în ansamblul său, și în mod particular cererea turistică a înregistrat de-a lungul timpului o evoluție ascendentă foarte dinamică, efect al acțiunii unui complex de factori de natură foarte diversă, proprii unor zone sau specifici economiei mondiale.

Nivelul de dezvoltare, progresul tehnic, modalitatea socio-profesionala a populației, gradul de ocupare a forței de munca, cadrul instituțional și legislativ, calitatea mediului înconjurător, climatul politic, ca factori favorizanți sau restrictiv ai călătorilor și-au pus amprentă asupra ritmului și direcțiilor evoluției pieței turistice.

Mobilitatea, o altă caracteristică a pieței turistice, decurge din modul de manifestare a cererii. Oferta turistică nu poate veni în întâmpinarea cererii, datorită dependenței de cadrul natural, de condițiile naturale; ceea ce se deplasează pentru finalizarea actului de vânzare-cumpărare este cererea. Pe piața turistică locul ofertei coincide cu cel al consumului; dar nu și cu cel al formării cererii. Astfel, oferta are o poziție dominantă iar adaptarea sa la cerere este relativ limitată. Mobilitatea diferențiază piața turistică în piața emițătoare (locul unde ia naștere cererea) și piața receptoare locul unde este prezentă oferta și se realizează consumul.

Concentrarea în timp și spațiu este specifică ofertei și cererii. Concentrarea exprimată prin diferențe importante în amploarea activității și a volumului tranzacțiilor, de la o perioadă la alta și/sau de la o zonă la alta are implicații asupra modului de funcționare a pieței, favorizând apariția unor situații de ofertă față cerere și invers, cu efect asupra utilizării capacităților de producție, rezultatelor economice și satisfacerii clientelei.

În cazul turismului cultural nu există o piață omogenă a produsului turistic, ca în cazul pieței turismului de litoral sau montan care au motivații primare (soare, nisip, mare; altitudine, aer curat, dezrădăcinare) și care este limitată de cadrul natural.

Există o serie de micro piețe care explodează în funcție de ofertă și cerere. În funcție de ofertă, identitatea locurilor și obiectivelor demne de luat în seamă este foarte importantă. Astfel, pentru a inventaria turismul cultural din Uniunea Europeană ar fi necesară reunirea a mai bine de 300 de ghiduri care reprezintă câteva milioane de pagini sau recurgerea la tehnici informatice costisitoare, pentru foarte multe destinații, fără a fi siguri de rezultate chiar și în cazul selectării după anumite criterii.

De asemenea trebuie menționat faptul că în cercetare trebuie inclus și turismul economic și tehnologic. Chiar dacă inițiativa organizării vizitelor în cadrul instalațiilor industriale comerciale, agricole și de transport revin adesea chiar întreprinderilor sau sindicatelor și fundațiilor. Conform statisticilor întreprinderile sunt la fel de vizitate ca și muzeele. În orice caz, este sigur faptul că propunerile turiștilor și specialiștilor nu fac altceva decât să sporească ansamblul piețelor disparate.

În ceea ce privește cererea, nu numai marea diversitate socio-profesională a clientelei dezvoltate în mod comun în funcție de vârstă, demonstrează că cele două categorii de vârstă tineri sau vârstnici au nevoi total diferite și nivele de instruire, profesia exersată, calificarea, puterea de cumpărare etc. La acestea se adaugă alte motive subiective: hobbyurile care au un rol deosebit, cadrul familiar și relațional, reclamele TV, radio și din presa scrisă.

Nevoile apar tot timpul și sunt tot mai arzătoare în funcție de gradul de instruire, de solvabilitatea în timp și cea financiară, creșterea interesului pentru călătorie și pentru cultură.

Toate aceste lucruri sunt regrupate prin acțiunea comercială a touroperatorilor, în ceea ce privește oferta și din partea asociaților, grupurilor, indivizilor în ceea ce privește cererea. Această regrupare are la bază scăderea costurilor și creșterea veniturilor.

Accesul la produsele turistice culturale se face în cea mai mare parte prin apropierea individuala și în principal prin cea motorizată: turismul cultural este încă foarte legat de mijlocul de transport.

Elaborarea produsului turistic cultural presupune organizarea transportului, cazării, restaurării locurilor vizitate, segmentarea pieței. Agențiile bine organizate sunt singurele care pot realiza aceste produse, alături de touroperatori.

Agențiile au un rol deosebit în organizarea stațiunilor turistice care dispun de o diversă gamă de servicii pentru preluarea pieței, restaurarea și facilitățile oferite de un loc vizitat. Ele trebuie să vândă direct clientelei circuitul turistic și vizitele culturale în același timp cu serviciile necesare turiștilor (cazare, masă, transport). Acestea funcționează în scopul actualizării comerciale a campaniilor promoționale aparținând autorităților turistice.

Aspectul economic este de asemenea esențial: pentru elaborarea produsului turistic, studierea fezabilității și a pieței în mod indispensabil pentru evitarea eșecurilor este necesară alocarea unui aport financiar care de cele mai multe ori depinde de posibilitatea financiară a agenției. În general, este nevoie de o investiție publică de origine privată sau mixtă justificată de crearea locurilor de muncă, dezvoltarea regională, aportul de devize, și care îmbracă forma creditelor cu sau fără bonificație, etc. În special se urmărește rentabilitatea după amortizarea angajamentelor inițiale.

2.2 Cererea turistică culturală

Cererea în sens generic, reprezintă „dorința pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea și decizia de al cumpăra”.

Ea este expresia unei nevoi determinate de autonomia omului și condițiile existenței sale sociale, răspunde unei aspirații către anumite lucruri susținute de posibilitatea de cumpărare, dar și de voința de achiziționare a lucrurilor respective.

Cererea turistică este „ aceea a persoanelor care se deplasează periodic și temporar în afara reședinței obișnuite pentru alte motive decât pentru munci și pentru a îndeplinii o activitate remunerată”.

Consumul turistic ca expresie a cererii efective care s-a întâlnit cu oferta, reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecții cererii pentru cumpărarea de bunuri și servicii cu motivație turistică. Astfel consumul reprezintă rezultatul confruntării cererii cu oferta; el are caracteristicile unui indicator agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari evidențiază faptul că volumul său depinde, în esență de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurile produselor turistice.

2.2.1 Consumatorul turistic cultural

Factorii socio-economici care influențează participarea la turismul cultural sunt: educația, statutul, vârsta, ocupația, timpul liber disponibil. Trăsăturile consumatorului turistic cultural sunt furnizate de asemenea factori. Principalul determinant al turismului cultural îl reprezintă educația. Studiind fluxurile de vizitatori din muzeele europene s-a constatat faptul că „diferențele dintre ratele participării în funcție de nivelul educațional sunt mai ridicate decât diferențele dintre aceleași rate în funcție de nivelul veniturilor, indicând astfel educația ca fiind un factor mai important al probabilității individuale de participare”.

În țările europene sunt înregistrate cote ridicate în cazul persoanelor care și-au continuat studiile după vârsta de 19 ani (58% în Marea Britanie sau 54% în Suedia) decât în cazul celor care au efectuat numai ciclul obligatoriu de învățământ (25% în Marea Britanie și 18% în Suedia). Studiile americane au remarcat de asemenea faptul că educația este cel mai important factor de influență asupra participării culturale. În SUA raportul dintre diferența între participarea celor cu o educație deosebită și a celor cu educație elementară și diferența între participarea determinată de venituri este de 1 : 5.

Dezvoltarea sistemului educațional european din ultimele decenii a reprezentat un factor de stimulare major al turismului cultural. Conform studiilor efectuate în Amsterdam asupra expozițiilor lui Rembrandt între 1969-1992 s-a demonstrat că nivelul educațional al vizitatorilor aproape s-a dublat (18,5% în 1969 și 32% în 1992).

Statutul economico-social a influențat întotdeauna consumul de produse de origine culturală. Clasele sociale superioare beneficiază cel mai adesea de un acces mai facil la anumite mijloace necesare implicării în turismul cultural. Rata vizitării muzeelor din Europa este mult mai ridicată în rândul grupurilor cu statut economic ridicat (Schuster). Studiile efectuate în țările europene demonstrează existența unor stratificări sociale, constatându-se în același timp o scădere a vizitatorilor muncitori.

Statutul economico-social influențează în mare măsură deținerea unui capital, în acest sens constatându-se un nivel și mai ridicat al stratificării sociale în cazul formelor culturale care implică un nivel mai ridicat al competenței în acest domeniu. Astfel se explică de ce vizitatorii muzeelor de artă sunt caracterizați de o stratificare mai puternică decât celelalte tipuri de muzee.

Participarea la activitățile culturale în general și cea legată de turismul cultural în special sunt mult mai dezvoltate în cazul indivizilor cu o ocupație legată de acest domeniu. Astfel, 70% dintre vizitatorii galeriilor de artă modernă din SUA sunt persoane interesate de artă pentru că ține de profesia lor.

Consumatorii și producătorii de cultură sunt adesea aceleași persoane. Persoanele implicate prin profesia lor în industriile culturale, sunt importante atât ca utilizatori ai produselor culturale cât și ca formatori de opinie și interpreți pentru consumatorii pasivi de cultură. Consumul turistic cultural a înregistrat o creștere în sec XX datorată în mare parte creșterii timpului liber. Posibilitatea combinării activităților culturale cu turismul a crescut datorită impunerii concediului plătit ca o regulă în Europa de după cel de-al doilea război mondial. Timpul liber este inegal distribuit în Europa, acesta înregistrând nivelurile cele mai ridicate în sudul continentului și în Marea Britanie. Totodată în Germania și Olanda se înregistrează un nivel scăzut al acestuia, precum și o creștere a vacanțelor de scurtă durată (2-3 nopți). Apariția dreptului la concedii mai lungi a avut ca efect suplimentarea vacanțelor anuale cu vacanțe adiționale destinate turismului cultural desfășurat în zone urbane.

Dorința de creștere a nivelului de consum a condus în mod inevitabil la o reducere a timpului liber deoarece indivizii trebuie să muncească mai mult pentru a beneficia de anumite bunuri și servicii. Acest fenomen a condus la crearea unei disproporții între cei bogați care dispun de resurse reduse de timp liber și cei săraci care dispun de timp, dar nu și de resurse financiare. Efectul acestui fenomen s-a concretizat în stimularea turismului cultural pentru ca sunt agreate vacanțele scurte către centrele culturale majore, de către persoanele care nu dispun de timp și dispun de resurse financiare.

Vârsta reprezintă un alt element necesar în determinarea categoriilor de turiști. Creșterea medie de vârstă a populației în perioada 1960-1990, în cazul Uniunii Europene precum și creșterea populației cu aproximativ 17% reprezintă o sursă importantă de extindere a cererii culturale în cazul persoanelor mai înaintate în vârstă, mult mai interesate de istorie, trecut și cultură. Sondajele demonstrează faptul că atracțiile culturale sunt vizitate de 29% din turiștii sub 30 de ani, 33% dintre turiștii cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani și 39% dintre cei cu vârste de peste 45 de ani. Turismul cultural presupune existența unui nivel educațional ridicat, a unui statut socio-economic deosebit, se adresează atât tinerilor cât și vârstnicilor. Persoanele cu resurse financiare deosebite, dar care dispun de timp liber limitat reprezintă o adevărată sursă pentru turismul cultural. Persoanele care practică această formă de turism sunt relativ puține ca număr, tind să cheltuiască sume mari de bani decât celelalte tipuri de turiști și joacă astfel un rol important în sprijinirea manifestărilor culturale.

Participarea la turismul cultural a fost influențată pozitiv de creșterea nivelului educațional și a timpului liber, însă, posesia capitalului cultural este factorul esențial pentru consum. Această formă de turism se concentrează către clasa de mijloc, relativ nouă, aflată în căutarea formării unui capital cultural.

2.2.2 Factori ce influențează cererea turistică culturală

Determinanți economici.

Venitul.

În teoria microeconomică a venitului, cererea pentru un produs poate fi exprimată astfel:

Ct=f(Pt, P1………………….,Pn, Y, T)

Unde: Ct= cererea pentru turism

Pt= prețul turismului

P1,….,Pn=prețul altor bunuri

Y= venitul

T= preferința

Se poate stipula că atunci când veniturile cresc, în mod automat va crește și cererea pentru turism. Un număr tot mai mare de studii, relevă faptul că în țările Uniunii Europene, cererea pentru turism a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul de creștere al veniturilor naționale. Cu alte cuvinte, pentru orice procent dat de o creștere a venitului, cererea turismului crește mai repede. Pe de altă parte cererea turistică poate fi inelastică, ceea ce înseamnă că dacă are loc o micșorare a venitului sau ritmul de creștere este mai lent decât cel prognoza, cererea turistică continuă să crească chiar și atunci când prețurile pentru produsele turistice cresc în mod simțitor.

În activitatea de previzionare a cererii pentru turism, folosirea modelelor economice în care venitul este considerat drept principala variabilă, nu este pe deplin corectă.

În aprecierea rolului pe care veniturile le au asupra cererii turistice, este necesară o detaliere a conceptului de venit. Astfel se apreciază că relația între cheltuielile turistice și venitul brut este indirectă, cea mai sugestivă relație fiind cea între venitul pe care individul îl are la dispoziția sa și cheltuielile pentru turism.

Această legătură se poate exprima astfel:

Ct=f(Vdisp)=f(Vd)-(Ca),E)

Unde: Ct=cheltuieli pentru produsul turistic

Vdisp = venitul la dispoziția individului

Vd= venitul dispozabil

Ca = cheltuielile pentru celelalte produse exceptându-le pe cele turistice

E= economii

Vd=f(V-T)

Ca=f(Pi……n,I)

Unde: V=venitul brut

T=taxe

Pi……..n = prețul produselor non – turistice

I=rata dobânzii

Din acest punct de vedere, venitul la dispoziția individului este determinat de nivelul brut minus taxe. Orice gospodărie trebuie să facă anumite cheltuieli pentru alimente, haine, încălzire, iluminare, etc. astfel se poate demonstra că venitul ce rămâne la dispoziția individului este influențat de alte variabile cum ar fi creșterea prețului la transport, alimente ori alte presiuni inflaționiste.

Rata dobânzii joacă un rol important, așa cum s-a demonstrat în Marea Britanie în 1989. în încercarea de a reduce cererea de consum, guvernul de atunci a ridicat rata dobânzii. Ca urmare a avut loc o creștere importantă în cheltuielile gospodăriilor, reducând astfel venitul dispozabil. Acest factor se consideră a fi stat la baza diminuării cererii turistice externe de aproximativ 2 milioane în 10 ani.

Se poate trage concluzia că orice încercare de a explica mișcarea fluxurilor, este incorectă. Aceasta trebuie să ia în considerare nu numai modificarea venitului brut dar și schimbările survenite în politica taxelor, inflația și rata dobânzii.

În plus trebuie remarcat că o dată cu creșterea ratei dobânzilor, are loc nu numai o creștere a cheltuielilor gospodăriilor, dar și o orientare a economiilor către depozitele bancare, care sunt mai avantajoase.

Costul călătorii

Prețul plătit de turist pentru o vacanță prezintă trei componente:

Costul călătoriei

Costul cazării

Costul altor activități

desfășurate de turiști la destinația călătoriei

Componentele costului călătoriei se pot exprima astfel:

Ct=f(C,A)+f(P)

Unde: Ct= costul călătoriei

C= costul combustibilului

A= alte cheltuieli legate de călătorie, inclusiv cheltuielile administrative

P= profitabilitatea companiilor aeriene

În cazul prețului vacanțelor, aproximativ 40% din prețul pachetelor oferite de către touroperatorii britanici, reprezintă costul călătoriei cu avionul.

În cadrul prețului călătoriei, o variabilă destul de importantă este prețul produselor petroliere este departe de a fi stabilit, în ciuda eforturilor făcute de țările membre OPEC de a-l controla, fluctuațiile care se manifestă nu numai din an în an, ci chiar de la lună la lună. O a doua cauză este faptul că prețul este stabilit în funcție de USD și astfel prețurile sunt puternic afectate de rata dobânzii.

În multe cazuri, modificările favorabile în rata de schimb au fost urmate de o creștere a prețului combustibilului.

Un exemplu în acest sens, este perioada 1982-1984, nici rata de schimb, nici modificările în prețul combustibililor nu le erau favorabile tour operatorilor britanici și totuși costul vacanțelor și călătoriilor au fost competitive.

Costul cazării

Ratele de schimb pot juca un rol important, în ceea ce privește costul cazării. Spre exemplu, un turist american ce vizita Marea Britanie, în 1964 plătea 10 lire sterline pe o cameră de hotel. La aceea dată rata de schimb era de 2,70 dolari pentru o liră sterlina și deci din punctul de vedere al turistului american, prețul este de 27,90 dolari.

Să presupunem că 20 de ani mai târziu, turistul american dorește să se reîntoarcă în Marea Britanie, prețul pentru aceeași camera de hotel fiind acum de 30 de lire sterline. În realitate turistul american nu se confruntă cu o creștere de 300% a costului cazării. În 1984 rata de schimb era de 1,25 dolari pentru o lira sterlina, costul camerei de hotel fiind de 36,90 dolari, ceea ce reprezintă o creștere cu numai 32%.

Ca=f(H,X)

Unde: Ca = costul cazării

H = costul hotelului

X = rata de schimb

Expresia de mai sus exprimă factorii implicați în stabilirea costului cazării.

O altă expresie matematică utilizată este următoarea:

Cac=f(X,DPh/Dt/DPg/Dt)

Unde: Cac = costul activităților pe care turistul o desfășoară la locul de destinație

X=rata de schimb

DPh/Dt/DPg/Dt=rata inflației din tara gazdă raportată la rata inflației a țării generatoare de fluxuri turistice

Spre exemplu, în 1982, o liră sterlină echivala cu 200 de pesetas, în timp ce în 1983, în Spania un vizitator britanic ar fi obținut 220 de pesetas pentru o lira sterlina. Astfel, turistul englez va cheltui mai puțin pentru produsele turistice pe care le achizitioneaza. În realitate, insa, aceasta relativa devalorizare a pesetasului spaniol se datorează ratei inflației care a crescut în Spania cu 15% pe an.

În concluzie, determinanții economici ai cererii turistice sunt următorii:

Venitul total

Prețul celorlalți factori care determina venitul disponibil

Structura economiei care influenteaza turismul

Inflația din tara primitoare și cea din tara generatoare de turism

Ratele de schimb

Determinanți sociali ai cererii turistice

Guitart și Pearce în 1982 au susținut ca orice încercare de a explica determinanții cererii turistice fara o referire la motivatiile de ordin social, este incompleta.

În încercarea de a explica motivația care îl determina pe individ sa calatoreasca, trebuie făcuta o referire la relația care exista între turism – locul de munca și turism – alte activitati de recreere. Aceste relații pot fi definite astfel:

Turism/loc de munca = modificările procentuale în ore destinate activitatii turistice/modificările procentuale în ore destinate locului de munca;

Turism/alte activitati de recreere = modificări procentuale în ore destinate activitatii turistice/modificări procentuale în ore destinate altor activitati.

Creșterea cererii pentru turism a fost alimentata în parte de creșterea veniturilor combinata cu o creștere a timpului liber.

În plus introducerea sistemului part-time sau a sistemelor mai flexibile, a permis indivizilor dispunerea de mai mult timp liber fata de trecut.

De asemenea indivizii pot obține o creștere a timpului liber care daca nu este însoțita de o creștere corespunzătoare a veniturilor, aceștia nu-și pot procura produse turistice.

Relația turism-activitate de recreere este de asemenea determinata de cativa factori ca:

în primul rând poate avea o creștere a popularitatii unor activitati de recreere care „rivalizează” cu turismul, el are drept consecința acordarea de către indivizi a unor ore suplimentare în detrimentul turismului. Este adevărat ca vacantele oferă oportunități pe care activitățile de recreare de acasă nu le oferă, unul dintre ele ar fi posibilitatea explorării mediului gazda și experimentarea unor lucruri noi.

În al doilea rând, poate avea loc o diminuare a satisfacției cu fiecare noua unitatea marginala. În măsura în care, pentru un individ calatoria de vacanta devine sinonima cu așteptarea în aeroporturi, ambuteiaje, cozi la intrare, turismul va simți ca acasă este cel mai bine.

În al treilea rând, unul dintre factorii importanți poate fi dorința de a scăpa de rutina zilnica.

Determinanții psihologici ai cererii

Turismul ca turism de consum, este o modalitate de recreere, sau un mijloc de împlinire în special în cazul turismului cultural.

Turismul este o modalitate prin care persoana dobandeste noi experiențe și își indeplineste visurile.

Exista multe elemente ce disting vacanta, ca produs de consum, fata de alte produse achiziționate. Spre exemplu, chiar daca un turist a vizitat deja un loc, nu exista nici o garanție ca a doua oara va fi la fel. Vacanta nu este doar o experimentare a locului, ci pe lângă dimensiunea sa spațiala are și o dimensiune temporala.

Determinanții de ordin psihologic sunt:

Motivația de evadare – aceasta consta din dorința de a evada din mediul cotidian

Relaxare- în parte legata de dorința de evadare, este și dorința de relaxare

Joaca

Întărirea legăturilor de familie

prestigiul – s-a constatat ca anumite destinații sunt la moda, altele nu. Alegerea unei destinații care este la moda sau este recunoscuta, echivalează cu o declarație asupra stilului de viata.

Interacțiunile sociale- vacanțele reprezintă un important forum social al indivizilor, unde normele convenționate pot fi neglijate. Pentru o perioada de timp grupurile de turiști pot interacționa prin schimb de idei și opinie. Interacțiunea dintre indivizi poate fi un element important în succesul sau eșecul unei vacante. Touroperatori care sunt specializați în organizarea de vacante bazate pe hobbyuri (pictura, sculptura, muzica) admit ca unul dintre determinanții majori ai succesului vacantei, o constituie formarea unor grupuri de indivizi cu preocupări și interese comune.

Oportunități sexuale – unul din aspectele interacțiunii social este oportunitatea unor relații sexuale. Una din atracțiile tradiționale ce le oferă o croaziera pe Atlantic este posibilitatea unei întâlniri amoroase.

Oportunitățile educaționale – esența turismului o constituie conceptul de călătorie, șansa de a vedea locuri noi, de a învăța despre cultura altor tari și de a vorbii unor indivizi aparținând unor culturi diferite. Voiajul le oferă un prilej unic de a descoperii locurile istorice și de a vedea mari opere de arta.

Senzația de împlinire – voiajele sunt descoperite nu constituie doar voiaje de descoperire a unor locuri, ci ele sunt oportunități sau catalizatori ai descoperirii propriului eu. Nu rare au fost cazurile când indivizii s-au întors din vacante cu perspective complet schimbate.

Cumpărăturile – deși par un motiv prozaic, acțiunea de a face cumpărături este o activitate des întâlnita la turiști, și constituie un determinant al calatoriei mai ales în cazul celor internaționale.

Determinanti culturali

Fiecare tara are cultura sa proprie, una dintre ele fiind considerate a fi mult mai interesante din punct de vedere cultural decât altele.

Cultura din punctul de vedere al turistului este în strânsa relație cu istoria. Stilul de viata de astăzi poate constitui surse ale culturii de mâine.

Pentru a se vinde „ stilul de viata” dintr-o tara, modul de viata al individului care vizitează tara trebuie sa fie total diferit pentru a se induce dorința de a-l vizita.

Resursele istorice pot fi împărțite dupa funcțiile pe care le îndeplinesc astfel: războaie, religie, istorie, guvern.

Războaiele din trecut au fascinat și continua sa fascineze multa lume. Depinzând de distanta cronologica, acestea pot stârni emoții diferite de la curiozitatea morbida, la amintiri și regrete. Astfel vizitatorii interesați în istorie nu vor rata ocazia de a vizita „ camera ororilor” din Turnul Londrei și ai castelului Edinburgh. Cele mai populare locuri din Europa care evoca cel de-al doilea război mondial sunt : Margraten (Olanda), Cimitirul Omaha Beach (Franta), Cimitirul din Luxenburg, unde a fost îngropat generalul George S. Patton Jr.

În ceea ce privește religia, pelerinajele au constituit din totdeauna o mare atracție, pelerinii parcurgând sute de km, pentru a vizita vechile catedrale sau monumente ridicate în numele Domnului.

Religia s-a dovedit ca poate constitui o importanta forța de vânzare. Spre exemplu, în Nymegen (Olanda) exista un muzeu în aer liber, „Muzeul Biblic”, care încearcă sa adune laolaltă toate credințele religioase și sa studieze modul în care ele pot coexista în același mediu. Astfel, vizitatorii au ocazia sa se plimbe prin parcul în care sunt prezentate scene biblice.

Istoria unei tarii reprezintă de asemenea un alt punct de atracție. Vizitarea castelelor sau caselor memoriale constituie o atracție pentru turiștii veniți în căutarea locurilor istorice. Sute de turiști vizitează anual casele memoriale Anne Hathway și William Shakespeare, în încercarea lor de a descoperii personalitatea marilor figuri.

Turiștii sunt încurajați sa viziteze locuri unde au trăit personaje fictive. Un exemplu în acest sens îl constituie, organizarea de câtre World Travel Tours, a unor locuri în Norvegia și Austria, acolo unde se presupune ca ar fi trăit personajele din filmele „Cântecul Norvegiei” și „Sunetul muzicii”.

În al patrulea rând trebuie exploatata și atracția pe care o exercita asupra turiștilor, locurile în care deciziile importante sunt luate, ca de exemplu Casele Parlamentului, Guvernului sau alte instituții naționale sau internaționale de importanta vitala. Șansa de ai vedea pe „aleși unei națiuni la lucru” este o experiența pe care putini o ratează.

2.3 Oferta turistica culturala

2.3.1 Oferta turistica culturala europeana

Europa oferă o cultura bogata și variata. Turiștii care vizitează Europa vor sa beneficieze de acest lucru, dar principalul incovenient îl reprezintă faptul ca operatorii turistici nu sunt organizați pentru a dezvolta în mod armonios acest nou sector al activității turistice.

Oferta culturala a Europei este foarte diversificata și bogata, dispersata pe tot teritoriul acesteia. Nu exista oraș sau sat care sa nu dețină un monument, o mânăstire, biserica sau catedrala, un conac, un edificiu contemporan care glorifica tehnica sau știința. Fiecare dintre acestea revendica cel puțin un scriitor, pictor, muzician etc. și în cinstea căruia se organizează o manifestare anuala.

În fața acestei bogații culturale europene trebuie accentuate trei caracteristici ale culturii europene și anume:

Deosebita varietate a culturii, dar totuși legata printr-o unitate perfecta

Creația dinamica și în continua evoluție

Exploatarea dinamica prea selectiva.

Varietatea deosebita și unitatea profunda a culturii europene este determinata de faptul ca fiecare din state se remarca prin cultura sa specifica.

Monumentele istorice și cele contemporane, obiectele și operele de arta aflate în muzee, spectacolele realizate de artiști sunt marcate de o originalitate specifica.

Viata culturala a Europei nu se bazează doar pe patrimoniul legat de o istorie lunga, aceasta rămâne extrem de vie și creativa. Patrimoniul istoric a fost perceput în mod diferit în funcție de epoca.

Bogăția culturala europeana bazata fie pe monumentele trecutului, fie pe punerea în valoare a legilor științifice, tehnice și artistice acumulate în muzeele tradiționale sau cele noi și pe prezentarea continua a creațiilor contemporane prin expoziții, saloane și spectacole, reprezintă o trăsătura esențiala a Europei.

Orașele cu viata lor culturala atrag în medie 19% dintre turiștii care călătoresc pentru prima data și 29% dintre cei care călătoresc a doua oara.

Destinația călătoriilor secundare din Europa:

Sursa: Le tourisme culturel en Europe

Aportul cultural al tarilor europene este remarcat prin intermediul propriului patrimoniu cultural al acestora.

Belgia poarta în cultura sa marca diverselor civilizații europene, începând cu perioada spanioli, perioada austriaca și olandeza (Bruxelles și Anvers) și terminând cu influenta franceza (Liege și Tournai)

Arhitectura acesteia este o mărturie vie a istoriei. Arta baroca a dat monumentelor din Bruxelles și în special pieței sale o marca originala. Deși o țara mica, Belgia oferă turiștilor o mare varietate de orașe istorice cu stiluri foarte diferite: renascentiste și baroce în Flandra și Bruxelles.

Cele mai bogate orașe sunt Bruges, Anvers, Grand, Bruxelles, Tournai, Mons, Huy și Liege. Feudalitatea și-a făcut remarcata prezenta prin intermediul numeroaselor monumente medievale (Bonillou, Durbuy, La Roche localizate în Ardenne).

În pictura geniului artistic s-a exprimat cel mai bine începând cu flamanzii primitivi pana la suprarealismul lui Margritte și renașterea marcata de Brengel și Rubens.

Punerea în valoare a patrimoniului este un obiectiv principal al Ministerului Culturii și Municipalității. Mai mult de 300 de muzee aflate în diferitele orașe ale tarii prezintă publicului aceste bogații contra unor preturi modice sau chiar gratuit.

Belgienii sunt amatori de excursii în orașele istorice. Anual 6 milioane de turiști sunt înregistrați, în cazul unei populații de 10 milioane locuitori.

La aceasta se adaugă zilele patrimoniului organizate în septembrie care înregistrează un succes deosebit și în creștere.

Festivalul Europalia consacrat picturii se desfășoară o data la doi ani, iar expozițiile sunt organizate în toate regiunile și pe întreg sezonul . acestea înregistrează anual mai mult de un milion de vizitatori din care o treime sunt străinii.

Danemarca prelungește continentul european pana la Cercul Polar. Acest ținut, care în jurul anului 1000 a dominat Anglia și Scandinavia, permite europenilor cunoașterea aportului vikingilor și scandinavilor sa le aprecieze cultura, precum și claritatea peisajelor marine și rurale excepționale.

Încă din 1843 s-a înființat la Trivoli un parc recreativ care aduce anual 2 milioane de turista externi și 5 milioane, interni. Acesta cuprinde 280 de muzee, din care 50 sunt de arta.

Conform aprecierilor UNESCO numărul intrărilor la muzee și monumente este de aproximativ 8,5 milioane anual.

Prin intermediul picturilor murale ale bisericilor evului mediu, al catedralelor gotice din Roskild și Aarhus de influenta germana, olandeza sau franco-italiana, Danemarca și-a creat un stil deosebit. Geniul sau național își găsește expresia în picturile maeștrilor Jens Juel, Abillgaard și Eckersberg.

Castelele din Elseneu, Frederiksborg și Hillerod, muzeele din Hirschsprungske, Copenhaga, orașul Kobenhaven fac parte din orice tur al Europei.

Germania este în primul rând o tara emițătoare de turiști și reprezintă unul din principalele locuri ale civilizației europene. Este o destinație recunoscuta pentru turismul de afaceri (prin intermediul centrelor de conferințe, reuniuni, târguri și expoziții organizate în toate orașele principale). Berlinul oferă vizitatorilor săi atât modernitatea orașului cat și farmecul discret al vechilor cartiere. Orașele Dresda, Leipzig, Erfurt, Weimar și Posdam sunt centre turistice ale căror resurse sunt etalate privirii turiștilor internaționali.

Geografia și relieful oferă turiștilor o mare varietate atât din punct de vedere turistic cat și cultural. Estul Germaniei este la fel de vizitat ca și orașele culturale înconjurătoare de un cadru tradițional specific. Pentru ca a dat nume mari în ceea ce privește literatura și muzica: Bach, Mozart, Hayden, Beethoven, Wagner, Haendel ea reprezintă un loc important de desfășurare a festivalurilor pe tot timpul sezonului și toate orașele germane. Daca muzica deține un loc important în cadrul manifestărilor culturale și turistice, folclorul și turistice, folclorul și spectacolele tradiționale reprezintă cealaltă latura a bogățiilor culturale (carnavaluri, sărbători ale toamnei).

Cultura germana rămâne marcata de epoca romantica, lucru materializat prin faptul ca germanii vor sa ofere turiștilor orașe romantice, mânăstiri, biserici și castele în stil baroc, dar și câteva opere clasice. Pentru turiștii din afara Europei, autoritățile din domeniul turistic fac eforturi deosebite pentru a le oferi vizitatorilor castele din epoca romantica, ceea ce reprezintă un real succes.

Grecia. Atunci când geniul unei culturi atinge o anumita perfecțiune, istoria, arta se repeta. De mai mult de trei mii de ani, în Europa și în întreaga lume, oamenii repeta și se inspira din arhitectura, sculptura și modul de gândire al Greciei Antice. După părerea lui Thierry Maulnier, europenii vizitează Grecia pentru a-și găsi rădăcinile, pentru a retrăi aventurile istoriei umane. Nu exista o alta tara în care turismul sa fie mai legat de cultura decât în Grecia. Statisticile Oficiului Național pentru Turism demonstrează ca mai mult de 25% dintre turiști au ca motivație de călătorie curiozitatea pentru antichități. Majoritatea acestora provin din tarile europene cele mai mari ponderi fiind deținute de Spania 59%; Italia 46%; Franța și Belgia 44%. Grecia deține 12 ansambluri monumentale înscrise în patrimoniul mondial și protejate de către UNESCO.

Pe lângă acestea Grecia poseda 110 muzee, 108 colecții arheologice care sunt vizitate de către 8 milioane de turiști anual. În fiecare an, Partheonul primește aproximativ 900 de mii de vizitatori. Festivalurile de la Atena și Epiduare atrag de asemenea un număr mare de turiști. Nu se poate vorbi de Grecia ca despre un ansamblu deoarece exista mai multe „Grecii”. Grecia Continentala fără a uita Grecia Bizantina și Creștina, din Macedonia și Tracia, Peloponesul – Arhipelagul Marii Egee și Insulele Ionice. Cei 15 mii de km ai Coastei mediteraneene, de o frumusețe deosebita, presărata de temple, sate și mânăstiri, dar unde plajele și porturile constituie câmpul de desfășurare a unui turism complet unde plăcerea spirituala și agrementul sunt desăvârșite.

Spania, mandra de cultura sa europeana originala, își are rădăcinile în civilizațiile araba și creștina, dar în același timp „mișcata” de activitatea intensa a numeroșilor artiști contemporani. Deține un patrimoniu care reflecta toate marile epoci ale artei prin intermediul capodoperelor. Șaisprezece dintre acestea au fost înscrise de către UNESCO pe lista patrimoniului mondial. Ele sunt dispersate în marile orase care poseda un patrimoniu cultural și istoric deosebit (Castille – Toledo, Segodia, Avila,Estremadure, Caseres) sau intr-o alta parte a Spaniei care dețin moschei (Cordoba, Alhambra, Generalife în Granada), catedrale (Burgos, Santiago de Compostella), opere ale epocii preistorice (Altamira) și moderne (Gandi). În completarea acestor opere unice ale trecutului, artiștii spanioli excelează și în arta contemporana prin intermediul evenimentelor majore ale Europei și ale lumii întregi care s-au desfășurat în 1992: Madrid, capitala culturii europene în 1992; 500 de ani de la descoperirea Americii; expoziția universala de la Sevillia; jocurile olimpice de la Barcelona. Operele de arta ale Barcelonei sunt aproximativ 7500, ca număr, cele de interes cultural fiind înregistrate în Registrul General, iar dintre acestea 1250 sunt muzee. Muzeele de stat în număr de 36 primesc anual mai mult de 7,2 milioane de vizitatori. Oferta turistica și culturala este foarte diversa, pe întreg teritoriul Spaniei, putând fi vizitate situri istorice, sate și orașe care oferă turistului numeroase opere de arta spre contemplare precum și numeroase evenimente culturale. Spaniolii reprezintă primii turiști ai acestei zone. Ei utilizează itinerariile turistice și istorice ale tarii mai ales pentru călătoriile lor secundare de agrement. Rata plecărilor reprezintă 21,6% din totalul populației spaniole (1991) destinația principala fiind Spania (81%). Călătoriile de la sfârșitul săptămânii au înregistrat o rata a plecărilor de 43,4% din totalul populației spaniole. Turismul internațional din Spania, tara ce ocupa locul doi în Europa în ceea ce privește sosirile de turiști, a fost reprezentat de aproximativ 45 de milioane ( în 1990) din care 34,3 milioane sunt turiști străini (OMT), iar 10 milioane sunt expatriați. Aceștia provin în mare majoritate din Europa (80%). Mai mult de 50% dintre turiști sunt atașați de imaginea spaniola dominanta: marea, plajele și soarele. Serviciul de turism spaniol a elaborat un plan pe patru ani prin care își propune sa pună în valoare turismul intern și turismul cultural.

Franța. Valoarea patrimoniului cultural al Franței este pusa în valoare de către UNESCO prin numărul locurilor și ansamblurilor monumentale înscrise în lista patrimoniului mondial (19 în Franța din totalul de 80 aflate în Europa). Obiectivele sunt reprezentate de: epoca preistorica (grotele de la Vezere); splendoarea romana (teatru antic Orange, orașul Arles); spiritualitatea evului mediu: catedralele Reines, Chartres, Amiens, Muntele Sf. Michel, vechiul Strasburg; perioada clasica (Versailles, Fontaine Blue, Chamborde, Piața Stainslas din Nancy); siturile naturale protejate (golfurile Gerolata și Porto , rezervația Scandola). La acest patrimoniu se adaugă 39 de mii de monumente din care 1400 sunt deschise publicului și 1200 de muzee. Monumentele istorice de stat sunt vizitate anual de peste 8 milioane de turiști. S-a estimat ca în Franța, numărul total al vizitatorilor este de 100 de milioane anual. De o deosebita importanta sunt cele 2500 de festivaluri desfășurate pe tot teritoriul Franței și care atrag iubitorii de muzica, dans, teatru, cinema și alte manifestării artistice (marionetele, mima, folclorul). Bogăția patrimoniului cultural explica de ce Franța este tara care primește cel mai mare număr de turiști interni din Comunitatea Europeana (82% din populație). S-a constatat ca din totalul plecărilor 18% dintre turiști au motivație culturala, dar o ancheta mai ampla a Ministerului Culturii și Turismului arata ca 40% dintre francezi și 17% dintre străini au vizitat cel puțin un monument istoric. Acest stadiu arata sensibilitatea turiștilor în fata diferitelor probleme legate de calatorii culturale: facilitați de parcare, de primire, prezentare, documentare și suveniruri prezentate. Ca și în alte state și în Franța se constata concentrările turiștilor în capitala și în câteva locuri celebre. Statisticile demonstrează faptul ca cele mai vizitate monumente din Paris sunt Muzeul Luvru (5 milioane de intrari), Orsay (3 milioane), Versailes (3,8 milioane), Centru Pompidiu (7,5 milioane). Total intrărilor la muzeele situate în regiunea pariziana reprezintă aproximativ 20 de milioane de persoane, în timp ce intrările în restul muzeelor reprezintă și o activitate culturala mult mai bogata decât cea din zona pariziana.

Irlanda. Deși are o populație de 3,5 milioane de locuitori,aceasta atrage mai mult de 4 milioane de turiști anual, fapt datorat unei politici originale și dinamice a Oficiului Național de Turism care a realizat campanii de publicitate în principalele tari emițătoare de turiști. O cincime din totalul turiștilor străini desemnează motivația culturala ca pe un criteriu de alegere a Irlandei ca destinație de călătorie. Dintre aceștia 30% provin din SUA, Canada, Australia și Noua Zeelanda, tari care dețin 70 de milioane de descendenți irlandezi care au emigrat și care rămân totuși fideli tradițiilor lor. Produsul turistic comercial din Irlanda integrează o mare parte de cultura care cuprinde monumente, biserici, mânăstiri, castele, ferme aflate intr-un cadru ecologic și uman. Aici mai exista încă un ansamblu megalitic uimitor care număra mai bine de 1200 de pietre funerare, forturi și sate lacustre. Conviețuirea dintre creștini și celtici este cel mai bine ilustrata de către expozițiile din muzee. Arta georgiana a marcat Dublinul secolului XVIII. Majoritatea muzeelor și monumentelor nu este deschisa vizitelor decât cu ocazia paștelui la Toussaint. Cei mai importanți scriitori sunt James Joyce și Bernard Show. Dezvoltarea turismului irlandez în general și cea a turismului cultural în special este datorata în mare parte acestor oameni de cultura și a operelor lor. Vizitarea obiectivelor turistice, a distileriilor de whisky sau a atelierelor artizanale este totodată organizata și urmărita de către public. Turismul cultural irlandez este în același timp atipic, original și exemplar.

Italia este o tara de origine a turismului cultural. Se poate spune ca acesta s-a născut în secolul XVI în același timp cu ideea de umanism a culturii europene. Începând din aceasta perioada toți oamenii de cultura au trecut prin Italia (Montaigne, Erasme, Shakespeare, Gothe, Shelley, Byron etc). În secolul trecut, marele tur prin Italia reprezenta o inițiere în lumea culturala. Chiar și în zilele noastre călătoriile la Roma, Florența sau Veneția fac parte dintr-un comportament cultural. Italia poseda un patrimoniu care păstrează urmele Europei în cea mai mare diversitate a sa: Marea Grecie, așezări feniciene și etrusce, Roma clasica, bizantina, evul mediu și cele trei mari epoci ce au precedat renașterea (Tricentto, Quarocentto și Cinquecentto), stilul baroc și arta moderna. Șapte dintre ansamblurile monumentale au fost introduse pe lista patrimoniului mondial. În ciuda bogățiilor culturale primează atracția pentru turismul de agrement (58% pentru mare, 11% pentru locuri în afara orașelor). Călătoriile cu motivație culturala reprezintă 17%. Totuși, s-a demonstrat faptul ca 36% dintre turiști au ca motivație vizitarea orașelor culturale. Aceste cifre nu sunt în contradicție, ele reflecta faptul ca obiectivele de interes cultural sunt situate în preajma celor de agrement. Intrările la muzee (2364 muzee) se ridica în jurul valorii de 25,7 milioane persoane, reflectând importanta voiajelor culturale, dar care sunt concentrate în câteva orașe importante: Roma, Florența, Veneția, Napoli, Milano, Bolognia. Din 20 de regiuni, 7 înregistrează 3 milioane de intrări la muzee: Piemont, Lombardia, Emilio, Veneto, Toscana, Lazio, Campagnie. Celelalta dețin sub un milion din intrări. Un important patrimoniu artistic și istoric, de o mare valoare și care poate fi ușor prezentat vizitatorilor este deținut de un număr de 752 de comune. Daca aceste obiective ar fi modernizate s-ar înregistra o mai buna satisfacere a sejurului turistic motivat de o nevoie culturala. O motivație importanta în acest sens reprezintă introducerea unui card cu ajutorul căruia o persoana poate intra în numeroase muzee contra unui preț forfetar inclus în costul călătoriei .

Luxemburg păstrează în centrul Europei bastioanele și drumurile alcătuind un decor presărat cu instituții europene, ministere și ambasade. Alături de catedrala secolului XVII, muzeul sau prezintă mărturia tuturor epocilor, începând cu arta galoromana și terminând cu cei mai abstracți pictori moderni (Zoran) permit reflectarea asupra diversității sentimentelor umane. În Ardennes se poate vizita anticul Remich, muzeele de mozaic din Diekirch sau castelele Beaufort, La Rochette, Viaden, Clairveau. Numărul anual de turiști reprezintă numărul dublu numărului de locuitori, ceea ce demonstrează ca viata culturala se poate alătura calatorilor de afaceri, în mod agreabil.

Olanda, tara apelor, florilor și muzeelor. Apele: forța lor reprezintă mai întâi o tehnica (morile de vânt, digurile, ecluzele, barajele) creează un peisaj al marilor întinderi presărate de canale. Toate acestea formează un mod de viata concretizat în: pescuit, comerț etc. Anual Olanda produce și vinde 4000 de feluri de flori în toata Europa. Nu este de mirare ca de-a lungul secolelor pictori importanți: Hals, Rembrant, Vermur, Van Gogh, Moudrian au dorit sa imortalizeze imagini pentru posteritate. Dintre cele 800 de muzee, 644 sunt omologate oficial, Olanda posedând cea mai mare densitate de muzee pe km pătrat; 344 de muzee oferă o colecție istorica, 136 sunt destinate tehnicii și științei; 67 sunt specializate în arte frumoase, iar 5 sunt consacrate istoriei naturii. Daca Amsterdamul deține un loc predominant în cadrul turismului cultural cu Rijksmuseum ( peste un milion de turiști) și cu muzeul Van Gogh ( 537 de mii de intrări), cea mai mare parte a orașelor vecine dețin o atracție deosebita și au reușit sa pună în valoare diferite aspecte ale activității turistice (Rotterdam, prin muzeul maritim, Pince Hendrick și Muzeul Naturii). În acest sens, se mai remarca orașul Haye cu muzeul Maurice Tshuis și cel Istoric Sebastian Sdoelen, Harlem cu cel mai vechi muzeu Teyeler Museum; Groningen, Lindwarden, Traneker, Hengelo, Enschede, Amersfoorst, Utncht, Arnhem, Breda, Tilburg, Middelburg, Ainthoven, Mastricht. Anual se înregistrează 6 milioane de turiști și Olanda reprezintă un exemplu al unui tur bine repartizat pe tot teritoriul.

Portugalia are un climat influențat de oceanul Atlantic dar și unul cultural legat de călătoriile exploatatorilor. Adăpostește 6 ansambluri protejate de UNESCO, iar în ciuda bogățiilor culturale ( Lisabona – castele și mânăstiri, Douro sau Endvora – castele și mănăstiri) majoritatea turiștilor sunt atrași pe plaje (62%). Celor 8 milioane de vizitatori anual, Portugalia le oferă 250 de muzee ce ilustrează ocupația maura, viata familiei regale, Orientul, India, China, Brazilia. Festivalurile și dansurile reînvie viata sclavilor iar arhitectura, pictura, muzica demonstrează faptul ca limbajul cultural european nu necesita interpretare.

Marea Britanie. Britanicii sunt cei care au inventat incontestabil turismul secolului trecut cu dublul sau aspect de deplasare și de cunoaștere a tuturor lucrurilor ce ridica o curiozitate, altfel spus turismul cultural. După al doilea război mondial ei au luat în serios valoarea patrimoniului cultural intr-o tara care a scăpat invaziilor distructive și a atitudinilor lor deosebite pentru tehnologia avansata. Turismul cultural a devenit o prioritate în politica britanica, British Tourism Authority (BTA) considerând ca în comparație cu tarile cu un climat deosebit și cu relief variat, punerea în valoare a patrimoniului cultural în fata clienților în fata clienților ce caută tot mai adesea acest tip de valori. Din acest punct de vedere, Marea Britanie exercita o atracție majora pe piețele Americii de Nord ai căror locuitori ii caută rădăcinile în Europa, dar și pe cele europene cu care are legături datorita unei istorii comune. În serviciul acestei clientelei, dispersate geografic vin companiile aeriene și maritime. BTA dispune de un buget de 40 de milioane de lire sterline, 21 de Birouri permanente în tarile principale și reprezentate în celelalte. Colaborează cu o deosebita rețea de ziariști, iar pe plan intern se sprijină pe ajutorul grupărilor voluntare. Programul a fost stabilit pentru 10 ani și se refera la consacrarea turismului cultural prin organizarea anuala a evenimentelor tematice. Gestionarea patrimoniului cultural este foarte bine organizata. Fundația independenta Național Trust, bazata pe surse private administrează jumătate din principalele castele, o treime din așezările istorice, o pătrime din grădinile amenajate. Proprietățile caselor istorice sunt regrupați intr-o asociație care ii sfătuiește și ii reprezintă și care primește anual 11 milioane de persoane. Muzeele (1740 la număr din care 116 sunt naționale; 717 colectivități publice locale, 917 persoane fizice sau juridice ) au fost create după al doilea război mondial jumătate din ele după 1971 colecții pe teme militare, economice, tehnice pentru satisfacerea cerințelor publicului. Fiecare edificiu are propria politica în ceea ce privește relațiile externe, rapoartele cu presa și publicitatea. Frecventarea acestora este în continua creștere (aproximativ 350 de milioane de locuitori).

2.3.2 Touroperatorii turistici

Turismul intraeuropean reprezintă aproximativ 80% din turismul internațional desfășurat în tarile europene. Europa trebuie sa fie cunoscuta în primul rând de către europeni pentru a-și găsi locul pe piața internaționala. Tarile deținătoare de operatori importanți reprezintă tarile cu un număr foarte mare de turiști internaționali (Germania, Anglia, Benelux). În tarile mediteraneene populația utilizează intermediarii comerciali pentru călătoriile turistice pentru o mare parte a anului. Turismul este practicat în mod foarte autonom, de aceea nu este recunoscuta o limita a cercetării turismului cultural doar prin prisma operatorilor turistici. Studiile demonstrează faptul ca majoritatea orașelor destinație sunt prezentate în cataloage specializate. Touroperatorii specialiști sunt operatori clasici, generali ce organizează o parte din ofertele lor pe baza vizitelor în orașe, circuitelor, etc. Touroperatorii specializați se adresează unui segment de piața deosebit al cărui criteriu de segmentare se bazează pe dorința de a vizita un anume obiectiv turistic. Aceștia propun un program adaptat cerințelor clienților. De cele mai multe ori pliantele touroperatorilor specializați prezintă sugestii destinate adaptării lor la cerințele clienților, de exemplu călătoriile pe teme muzicale, pictura, arhitectura etc.

Clasificarea călătoriilor după tip și durata:

Sejururile culturale (durata lunga și scurta)

Circuite itinerante individuale sau de grup (de la doua la patru zile, pana la 21 de zile)

Vizitarea orașelor individual (de la 1 la 4 zile)

Evenimente, expoziții, muzee (durata variabila)

Vizite tematice (7 zile)

Vizite de studiu sau perfecționare (7 zile)

Touroperatorii considera turismul cultural ca o activitate manageriala, minora și dificil de vândut și de dezvoltat în funcție de clientela. În general, Touroperatorii obișnuiți cheltuie aproximativ 3% din cifra lor de afaceri pentru turismul cultural.

Touroperatorii specializați din Anglia și Germania considera ca turismul cultural deține un potențial inepuizabil. Motivele reușitei sunt legate în general de marketingul foarte specializat, segmentat. Reușita se datorează segmentării bine organizate, a grupărilor și asociațiilor cărora le sunt propuse produse turistice adoptate nevoilor clientului. De cele mai multe ori, touroperatorii oferă produse ca al carte, elaborate în colaborare cu turiștii. Calitatea și cunoștințele ghizilor sunt esențiale în reușita programului.

Turismul cultural nu se consuma ca cel de litoral sau de munte iar gestionarii patrimoniului cultural nu țin cont de cele mai multe ori de imperativele turismului cultural-profesional: orarul inadaptat; ticketingul și rezervările inadaptate, negestionarea fluxurilor având drept consecința scurgeri de informații și perioade slabe, absenta ghidului calificat, plictiseala provocata de vizitarea muzeelor și care nu motivează clienții. În acest sens, se constata o mare cerere în ceea ce privește informațiile complete asupra manifestărilor, a informațiilor la nivel cultural furnizate prin eforturi minime, promovarea intensa a turismului cultural pe piețe extra europene, o mai buna pedagogie culturala prin multimedia și audiovizual, formarea ghizilor, editarea ghidurilor adaptate turiștilor. Învechirea ofertelor turistice la nivel european, insuficient diversificate pot fi corectate prin dezvoltarea turismului cultural în zonele neamenajate; riscul uzurii patrimoniului cultural printr-o frecventare abuziva ce poate conduce la o banalizare comerciala a produselor culturale; reticenta proprietarilor monumentelor culturale ridicata; concentrarea asupra anumitor orașe și locuri; gestionarea prea administrativa ce atrage numeroase rigidități ( ore de vizita inadaptate frecventei turiștilor, nocturnele, absenta ghizilor calificați).

Sugestiile operatorilor în mai buna organizare a turismului cultural constau în organizarea unei bănci de date europene care sa preia inventarul patrimoniului, evenimentelor, calendarelor, programelor, etc.; crearea la scara europeana a unei gestionari a patrimoniului și a creatorilor de evenimente; dezvoltarea saloanelor și a workshopurilor turismului cultural; fiscalitatea adaptata; crearea evenimentelor paneuropene pe diferite teme; campanii promoționale intense; mai buna organizare la nivel local; mai buna pregătire a ghizilor. Pătrunderea pe piața reprezintă un real succes pentru touroperatori, deoarece multe programe sunt abandonate din lipsa clientelei. Turismul cultural propus de touroperatorii specializați este mai bine văzut pentru ca ei și-au identificat foarte bine segmentele de piața realizând excursii pentru grupuri foarte mici. Piața turismului cultural deține numeroase nise neutilizate încă.

Comparație între operatorii specialiști și cei specializați:

2.3.3 Desfacerea produselor turistice

În general touroperatorii pot alege între doua metode de distribuție și anume ei pot oferii produsul direct pe piața sau le pot vinde agențiilor de turism. Trebuie menționat faptul ca indiferent de metoda aleasa, vânzările vor depinde de prezentările în pliante de către touroperatori și de politica de piața și de campaniile publicitare.

Profilul touroperatorilor aflați intr-o situație de concurenta ridicata, bazat pe prețul mediu de 290 lire sterline pentru un pachet de servicii de 15 zile în Portugalia:

Vânzarea și marketingul produselor turistice.

Adaptarea după: Internațional Tourism

Publicitatea este deosebit de importanta în vânzarea unui pachet de servicii turistice.

Pliantele reprezintă principalele instrumente de promovare a produselor turistice. Datorita importantei lor, marii touroperatori din toata lumea și mai ales din Germania, Marea Britanie și Franța realizează mai mult de un milion de pliante care sunt distribuite foștilor sau potențialilor clienți determinați anterior prin intermediul studiilor de piața. Pliantele sunt realizate estetic și prezintă prin intermediul imaginilor destinația turistica, iar prețul promoțional este înscris în așa fel încât sa sensibilizeze clienții. Acesta reflecta și calitatea destinației.

Utilizarea fotografiilor color în realizarea pliantelor au ca efect mărirea costului de fabricație. În urma studiilor realizate s-a constatat ca rata de conversie a pliantelor în raport cu vânzările oscilează între 10 și 30 de pliante pentru o vânzare. Preturile promoționale se refera la promovarea celui mai mic preț posibil al unui pachet de servicii. Strategia este utilizata de obicei în perioadele de extrasezon când pentru intervalele scurte de timp sunt practicate preturi minime pentru pachetul de servicii oferit. Deși prețul promoțional este diferit de cel real al produselor prezentate prin intermediul pliantelor este acela ca oferă dovada tangibila a serviciului ce urmează a fi utilizat. Cheltuielile ridicate pentru designul și producerea unui pliant determina o delimitare clara între touroperatori. În acest sens numai touroperatori cu o mare putere de finanțare își pot permite costurile ridicate ale pliantelor. De aceea, oferta pachetelor de servicii turistice este concentrata în mâinile unui număr mic de touroperatori. Mai mult timpul necesar lansării pe piața a unui produs oscilează între sase luni și un an, iar preturile sunt influențate de riscurile inflației, fluctuațiile ratei de schimb, prețul celorlalte mărfuri etc. Mai nou, touroperatorii prezintă separat o lista de preturi, fata de pliantul principal pentru a acționa la schimbări ori de cate ori este necesar.

Aceasta tehnica are ca efect reducerea impactului asupra promovării produselor naționale.

Agențiile de voiaj au ca principal obiect de activitate vânzarea către consumatori a pachetelor turistice în schimbul unui comision. În întreaga lume exista aproximativ 30 de mii de agenți de turism concentrate mai ales în tarile dezvoltate și în special în Europa. În conformitate cu studiile Organizației Mondiale a Turismului, 70% dintre acestea sunt localizate în Europa, 14% dintre acestea sunt localizate în Europa, 14% în America de Nord, 8% în Asia și Pacific, 4% în America Latina și 4% în Africa și Orientul Mijlociu. De obicei aceste agenții sunt simpli distribuitori ai produselor turistice și au de asemenea resurse reduse. Majoritatea agențiilor cooperează la nivel național și sunt afiliate la organizații profesionale cum ar fi: Federația Agențiilor de Voiaj din Paris, Asociația Agențiilor de Turism Britanice sau Societatea Americana a Agențiilor de Turism. Promovarea relațiilor dintre agențiile de turism din întreaga lume este realizata prin intermediul organizațiilor internaționale cum ar fi WATA (World Association of Travel Agencies).

Obiectul de activitate se bazează pe ticketing și pe marketingul serviciilor turistice. Ticketingul reprezintă pentru marea majoritate a agențiilor o activitate principala ce implica rezervarea biletelor de transport (aerian, maritim, feroviar sau rutier) dar și a serviciilor de turism complementare cum ar fi rezervările la hoteluri, închirierea de automobile, asigurarea de călătorie precum și a altor servicii (plata taxei pentru vizitarea obiectivelor turistice, a echipamentelor turistice, a echipamentelor sportive și a lecțiilor necesare practicării acestora etc.).

Vânzările din transporturi reprezintă cea mai mare pondere din totalul vânzărilor unei agenții. De exemplu, în cazul societarilor americane, vânzarea biletelor de avion reprezintă cam 2/3 din totalul încasărilor. În vederea comercializarea biletelor de avion, agențiile de turism trebuie sa fie acreditate de IATA sau de către o campanie membra IATA. Organizația protejează atât consumatorii cat și companiile aeriene împotriva falimentului agenției de voiaj și are de asemenea rolul de a echilibra aceasta industrie.

Campaniile publicitare sunt adesea preluate de către diferite organizații care au interese complementare, și anume: organizațiile guvernamentale de turism din tara de destinație sunt direct răspunzătoare pentru informațiile furnizate și promovarea lor; touroperatori și agențiile de turism care duc o politica de vânzare a produselor. Organizațiile naționale pentru turism cooperează cu Touroperatorii și agențiile de turism pentru ca acestea din urma comercializează produse turistice ce au ca destinație tarile respective. De asemenea succesul unei destinații turistice ce au ca destinație tarile respective. De asemenea succesul unei destinații turistice depinde de abilitatea operatorilor și agențiilor de a-și vinde produsele. Unele agenții cooperează cu o firma specializata în timp ce altele cooperează cu mai multe companii de publicitate în realizarea campaniile publicitare.

Operatorii care promovează produse cu destinații nesusținute financiar de către guverne suporta costul total de promovare atât al produsului cat și al destinației. Un produs care este format din mai multe servicii este promovat din diferite puncte de vedere de către fiecare furnizor. De exemplu, o companie aeriana care deține un touroperator și un lanț hotelier va lansa o campanie promoționala pentru a vinde un pachet de servicii turistice. Chiar daca furnizorul face parte dintr-o corporație el își manifesta interesul deosebit în promovarea serviciului sau. Mesajul publicitar pune în evidenta trei aspecte majore: prețul produsului, conținutul și calitatea imaginii touroperatorului. Prețul promovat prin intermediul pliantului este reprezentat de obicei de costul produsului din perioada de extra sezon. Conținutul produsului reflecta atributele sale pozitive și îl diferențiază de cele ale competiției. Campaniile publicitare se concentrează asupra serviciilor suplimentare ce contribuie la ridicarea valorii produsului și include serviciile de transport, cazare, aprovizionare, divertisment sau servicii de catering ( cultura, sănătate, sporturi). Calitatea imaginii touroperatorilor este foarte importanta. O firma care este adepta „calității ridicate” are o putere mai mare de negociere cu furnizorii de servicii permițându-i asigurarea unor preturi mai competitive. Produsele devin astfel mai atrăgătoare pentru turiști. Costurile de vânzare practicate de câtre agențiile de turism sunt formate în principal din: pliante distribuite agențiilor de turism în cadrul târgurilor și expozițiilor, afișe, anunțuri, articole, reclame, radio, TV și în sălile de cinema; cărți poștale trimise foștilor și potențialilor clienți; organizarea conferințelor de presa în orașele pieței ținta. Un rol deosebit în distribuirea produselor turistice îl deține Sistemul Global de Distribuție (GDS – Global Distribution Sistem). Creșterile GDS și ale sistemului de rezervare și ale sistemului de rezervare prin calculator au fost remarcate în anii `90. accesul la sistemele de informație singulara oferă informații asupra produselor companiilor aeriene sau a lanțurilor hoteliere. Agențiile de turism au acces la informații și intra în contact cu toate canalele de distribuție a produselor lor prin intermediul GDS. Sistemele globale de distribuție sunt mult mai eficiente în utilizare decât cele singulare pentru ca prelucrează pentru ca stochează mult mai rapid informațiile. Ele reprezintă un instrument esențial un instrument esențial în promovarea turismului internațional. Primele sisteme globale de distribuție au fost introduse și dezvoltate de câtre marile companii aeriene din SUA la începutul anilor `70. prin intermediul rețelelor de distribuție și informații, producătorii și comparatorii de servicii intra în contact. Spre deosebire de bunuri, serviciile sunt vândute înainte ca persoana ce le achiziționează sa aibă ocazia de a aprecia calitatea serviciilor și înainte ca ele sa fi calatori în tara de destinație. Din acest punct de vedere sistemele globale de distribuție sunt indispensabile și dețin monopolul din punct de vedere virtual atât în domeniul vânzărilor din transporturile aeriene cat și cele ale pachetelor turistice. Rețelele de distribuție sunt concentrate și dominate în mare măsura de câtre liniile aeriene din Europa și America. Principalele sisteme globale de distribuție sunt Galilei Internațional – Asociația rețelei americane Covia Apollo dezvoltata de către United Airlines cu cea europeana Galileo cu sediul în Marea Britanie care la rândul sau este formata prin asocierea British, Airways, Aitalia, Swissaie, KLM și Olipmic Airways; Sabre (America Airlines) a fost cea mai mare rețea din lume înaintea fuziunii Apollo Galileo; Word Span stabilita de către Delta, TWA și Nord Vest și este asociata cu Abacus, fiind creata de un grup aerian din Asia.

2.4 Tendințe majore pe care le înregistrează piața turismului cultural

Turismul cultural este unul dintre segmentele ce înregistrează creșteri deosebite în ceea ce privește nivelul de cultura și care furnizează un număr considerabil de tineri motivați cultural: aproape 40% dintre vizitatorii zonelor Atlas au sub 30 de ani. Mare parte dintre turiștii culturali au interes minor pentru cultura în timpul vacantelor lor. Aproximativ 8% dintre cei chestionați au putut fi desemnați ca „turiști culturali prin excelenta” – persoane ce au călătorit cu scopul de a vizita o atracție culturala. Ceilalți sunt „turiști culturali generali” pentru care cultura este un factor secundar în alegerea unei destinații.

Piața turismului cultural general este de asemenea foarte importanta pentru ca aproximativ 40 de milioane de excursii externe pe an în Europa, reprezintă dublul fluxurilor înregistrate pe piața turismului cultural specific. Cultura este de cele mai multe ori o experiența generala și nu una specifica, pentru majoritatea persoanelor. Ea poate fi găsita nu numai în muzee ci și în baruri, restaurante sau pe străzile orașelor. Diferențele dintre cultura stilista și cea populara tind tot mai mult sa dispară, acestea doua încep tot mai frecvent sa se întrepătrundă dând naștere unor noi forme ale culturii. Turistul cultural poate vizita un muzeu în timpul zilei, dar seara este foarte probabil sa o petreacă mai degrabă intr-o discoteca.

Categoriile de turiști diferite prin natura lor, necesita abordări de marketing diferite. Piața turismului cultural înregistrează conform Organizației Mondiale a Turismului cele mai însemnate creșteri în cadrul pieței turistice. Obiectivul turismului cultural se schimba continuu, de la cele stricte (muzee, situri, monumente) la cele mai ușor accesibile, acoperind toate aspectele culturii elitiste cat și al celei populare, devenind astfel un fenomen mult mai vast. Cultura este adaptata turismului prin intermediul politicilor, în toate zonele lumii, în special pentru obținerea unor venituri.

În ceea ce privește piața turismului cultural se poate vorbi, în prezent despre următoarele tendințe majore:

O creștere continua dar lente a cererii, stimulata de înaltul nivel educațional și al setei de cunoaștere

Explozia ofertei de atracții culturale, care depășește în mod substanțial și rapid creșterea cererii. Dezvoltarea turismului cultural a fost stimulata în special de creșterea numărului evenimentelor culturale destinate turiștilor.

Imposibilitatea unei distincții clare între cultura elitista și cea populara, între cultura și economie, care au stat la baza creșterii ofertei de atracții și evenimente. Moștenirea culturala este nevoita sa includă acum toate aspectele legate de cultura inclusiv muzica populara, gastronomia și chiar întregul peisaj natural.

Turismul cultural capătă tot mai mult caracterul unui fenomen de masa, în zonele care dețin noi atracții culturale. Se poate spune ca numărul turiștilor interesați de cultura înregistrează o creștere mai rapida decât al vizitatorilor cu o motivație culturala specifica pentru un număr considerabil de atracții.

Comercializarea ridicata a turismului cultural prin intervenția companiilor specializate.

Apariția unui grup de „noi producători” din domeniul cultural și care au drept scop crearea de noi locuri de munca. Acest grup exercita o influenta asupra produselor aduse pe piața în special în centrele urbane.

Tendințele prezentate sunt ilustrate în mod clar de către Atlas ( European Association for Tourism and Leasure Education) în 15 tari europene între anii 1992-1997. turismul cultural europeana este în primul rând un consumator calificat pentru care cultura este o forma a dezvoltării personale. Se constata o dorința crescânda pentru noutate a societarii contemporane iar cultura este o importanta sursa de înnoire permițând individului sa descopere alte culturi, sa invite. Consumatorul specialist poate crea propria lui noutate ca turist cultura prin intermediul picturii, limbajului, tradițiilor, gastronomiei și altor activități.

Conform studiilor efectuate în zone diferite este demonstrat faptul ca interesul pentru noutate și dorința de a învață reprezintă cele mai importante motivații ale turiștilor culturali. Motivațiile stau la baza procesului de autodezvoltare.

Turismul cultural deține un nivel ridicat de capital cultural asupra atracțiilor vizitate. O excursie este privita în mod diferit, astfel în cadrul unei prime vizite turistul accepta o apropiere tradiționala fata de atracțiile culturale. La o a doua vizita turistul cultural revine producătorilor pachetelor de servicii. Cererea pentru turismul cultural dintr-un anumit oraș poate fi strâns legata de calitatea și valoarea capitalului real pe care îl deține. Acest capital real reprezintă baza materiala necesara noilor producători sau „ noilor intermediari culturali” pentru dezvoltarea produselor destinate consumului cultural. Noii producători situați pe o poziție cheie în cadrul sistemului turistic cultural stabilesc produsele ce vor fi distribuite pe piețe. Ei provin dintr-un mediu cultural și dețin un important complex de informații în domeniul pe care îl transforma prin intermediul produselor cu o valoare simbolica ridicata destinate consumului cultural din Europa și care sunt cele mai bine reflectate prin intermediul producătorilor și consumatorilor din importantele centre europene. Din aceste puncte de vedere pătrunderea pe piața a noilor destinații și ocuparea unor nise importante ale pieței sunt foarte greu de realizat. Implicațiile tendințelor se manifesta în mai multe domenii.

Politica de stat

Elaborarea politicii de stat, este o adevărata provocare datorita translucidității existente între cultura și economie. Se impun eforturi deosebite din partea statelor și organizațiilor culturale în vederea eliminării barierelor existente între acestea. Bianchini și Landry demonstrează ca acest lucru este cheia creării „orașului perfect” pentru mileniul următor.

Managementul

Atenția trebuie acordata în mod special vizitatorilor cu experiența. În cadrul sectorului cultural, nivelul profesionalismului trebuie adaptat cerințelor turiștilor care solicita produse de o calitate deosebita. De asemenea, se impune o atenție deosebita în cazul diferitelor grupuri de vizitatori.

Planificarea

Datorita competiției ridicate existente în cadrul pieței turistice culturale este necesara în primul rând luarea în considerație a noilor evenimente și atracții. În al doilea rând se impune minimizarea concurentei prin planificare și cooperare.

Marketingul

Marketingul turismului cultural necesita o mai buna înțelegere a motivațiilor și numărului crescând al punctelor ținta de interes major pentru acesta forma de turism.

Turismul cultural necesita o abordare sistematica și profesionala, în condițiile creșterii rapide înregistrate în ultimii ani. Creșterea respectiva trebuie sa fie exploatata și controlata în mod eficient.

CAPITOLUL III

TURISMUL DE PELERINAJ

3.1 SCURTA PREZENTARE

Pelerinajul nu este o moda a secolului XX, cum se crede uneori, datorita dezvoltării mijloacelor de comunicare și de transport. El este un act religios prin excelenta asemănător oricărui alt mod de exprimare a sentimentului religios. S-ar putea spune ca este cel mai vechi act religios din istoria omenirii. Și totuși, pelerinajul nu este o simpla expresie a credinței, ci căutarea plina de sens a lui Dumnezeu, izvor plin al credinței.

Pelerinajul nu este o nota caracteristica a anumitor persoane, nu este o carisma a câtorva aleși, nici lucrare academica, dar nici un act superstițios de credința. Indiferent cum este considerat pelerinajul nu este rezultatul unui proces intelectual sau al unui sentimentalism. Acesta le implica pe toate ca parți integrante din dorința omului de căutare a anumitor modele de viata.

Pelerin poate fi orice om ce căuta adevărul lui Dumnezeu; el căuta un mediu sfânt, în care ființa umana simte nevoia de a descoperii intr-un mod mai evident prezenta Divinității. Scopul pelerinajului trebuie sa devina cu necesitate îmbogățirea vieții spirituale, schimbarea sincera și profunda a propriului mod de viata, îmbunătățirea relației dintre om și Divinitate, precum și a relației dintre oameni.

Unele centre urbane dețin în patrimoniul lor o mare varietate de obiective cu destinație religioasa și care au devenit importante centre de pelerinaj. Mormintele apostolilor din Roma, relicvele celor trei regi din Cologana (Germania), mormântul Sf. James din Santiago de Compostella (Spania), mormântul Sf. Thomas din Catebury (Anglia), Casa Fecioarei din Loreto (Italia) sau Sf. Mormânt din Ierusalim sunt destinațiile reprezentative pentru pelerinajele din lumea creștina. Dintre toate acestea numai Roma și Pământul Sfânt continua sa atragă pelerini de pretutindeni. Pentru turismul cultural modern, o deosebita importanta dețin altarele descoperita relativ recent, cum ar fi: Fatima din Portugalia și Lourdes din Franța. Cel din urma este considerat un exemplu suprem ca obiectiv religios și constituie baza unei industrii turistice considerabile. Trenuri speciale aduc bolnavii și credincioșii din toata Europa, iar nevoile acestora sunt satisfăcute prin intermediul hotelurilor, spitalelor, pensiunilor, restaurantelor și magazinelor ce comercializează obiecte religioase. Tot mai mulți americani și japonezi vizitează, prin intermediul excursiilor organizate, Lourdes și Fatima.

Lumea islamica deține numeroase locuri destinate pelerinajelor, cum ar fi Moscheea din Kairouan (Tunisia) și Domnul din Piatra din Ierusalim, acestea fiind eclipsate de pelerinajele haj-ilor la Mecca. Un număr mare de pelerini vizitează încă Mecca anual, aceștia provenind nu numai din Orientul Mijlociu, ci și din Pakistan, Bangladesh, Malaysia și Indonezia. Pelerinii călătoresc pe nave adesea foarte aglomerate, pana la portul Jidda la Marea Roșie, legat de Mecca prin cai ferate sau curse directe. Pentru majoritatea pelerinilor comoditatile sunt primitive, constând cel mai adesea intr-un cort amenajat intr-o tabăra mare. În ultimii ani guvernul Arabiei Saudite a înbunătătit capacitățile de primire și serviciile din interiorul orașului.

Locurile de pelerinaj ale celorlalte religii au o importanta redusa din perspectiva turismului internațional.

3.2 Perspectiva istorica a pelerinajului

Chiar de la începutul istoriei sale, omul a fost un permanent căutător al lui Dumnezeu. În latina, termenul care desemnează pelerinul este „palmarius, adică cel care vine de la Locurile Sfinte și poarta ramuri de finic”. Mai târziu acest termen a intrat în limba romana sub forma de „palimar”, adică persoana care îngrijește de biserica, cel care sta în locul sfânt și duce în consecința o viata sfânta. Toți termenii care se refera la aceasta activitate au semnificația de mișcare dinspre ceva spre altceva. În greaca, termenul se refera la închinare, adorare, devoțiune activa în sensul ca se fac anumite muscari, cum ar fi plecăciunea, îngenuncherea sau efectuarea unor gesturi liturgice. Acestea desemnează mișcarea unei persoane străine câtre o alta persoana. Teologul Michael Stavrou susține ca termenul cunoscut și având ca semnificație învierea înseamnă în ultima instanța analiza, ridicare, sculare, mișcare în sus și conduce spre ideea ca Învierea este un pelerinaj pe verticala. De altfel, Hristos însuși se definește ca pelerin ca „Cel care nu are unde sa-și plece capul”.

Latinescul „pelegrinus” are conotație similara cu referire expresa la ceea ce se întâmpla în actul pelerinajului, respectiv despărțirea de cineva pentru a se îndrepta spre alt loc. De la aceste rădăcini s-a preluat în limbile europene termenul de pelerinaj: pelerin în franceza, pelegrin în engleza, pilger în germana și pelerin în romana. În limbile orientale, hag în evreiește și hig în araba, are un înțeles mult mai personal și anume persoana care merge de jur împrejur.

Din perspectiva teologica, tendința de căutare a lui Dumnezeu și are rădăcinile în zorii umanitarii: momentul în care ființa umana nu a fost pelerin, ci a fost în Paradis. Îndată după săvârșirea păcatului inițial, omul a fost cel care a produs ruptura dintre e și Divinitate, îndepărtarea de voința Lui și în consecința pierderea Lui Dumnezeu. din acest moment omul se strădui cu eforturi neînchipuite sa revină la starea de comuniune inițiala. La nivelul individul, eliminarea acestor rupturi conduce la crearea alteia, necesara și anume ruptura de lumea materiala.

Problema prioritarilor devine o chestiune vitala și motivație a pelerinului. Pelerinajul da persoanei umane o alta înțelegere a propriei vieți spirituale. Ceea ce îl determina pe om sa plece în pelerinaj este în primul rând dragostea pentru Dumnezeu. Chiar în viata de zi cu zi avem experiența depășirii oboselii și a oricărei preocupări atunci când suntem motivați de iubire pentru Dumnezeu. Mai mult cu cat călătoria este mai anevoioasa cu atât iubirea se dovedește mai profunda pentru Cel pe care îl caută. Din acest motiv cei mai mulți vad în pelerinaj un sens al jertfei, o forma de abstinenta, de purificare și de dăruire de sine. Pelerinajul devine un act religios cu valoare de mântuire în tradiția creștina.

Prima încercare a Bisericii de a evita secularizarea, influentele și tentațiile acestei lumi a luat încă de la început forma fugii de lume, căutarea securității. Primii emeriți au părăsit lumea și au devenit pelerini rătăcitori în dorința realizării unei vieți cat mai aproape de perfecțiune, în acord cu învățăturile lui Iisus Hristos. Secolul al IV-lea e.n. Ava Arsenie, dorind sa duca o viata perfecta asculta îndemnurile unei voci tainice: „fugi de lume și te vei mântui”. Ei deveneau astfel pelerini căutători în pustiu, pentru aflarea împărăției Lui Dumnezeu cea de mult pierduta și care a devenit un scop al existentei oricărui creștin un ideal care nu a fost niciodată static, ci dinamic și valabil de-a lungul vieții. Cel mai cunoscut exemplu al „ lepădării tuturor lucrurilor, bogăției, stare și chiar tara pentru o viata spirituala mai înalta”, a fost Avraam. El pleacă în pelerinaj fără nici cea mai mica rezerva, iar plata pe care Dumnezeu ii oferă este faptul ca el devine tatăl mai multor neamuri. Chiar daca nu știa unde merge Avraam a urmat voia lui Dumnezeu cum avea sa o facă ai când ia cerut sa sacrifice pe unicul sau fiu, contrar promisiunii anterioare de a deveni părintele lui Israel. Toate acestea conduc la o anumita concluzie și anume locurile de pelerinaj nu sunt alese arbitrar de către oameni, ele sunt alese de către Dumnezeu însuși prin descoperire miraculoasa, prin viziune sau printr-o persoana sfânta și rânduite sa devina loc de pelerinaj. Exemplul lui Avraam a fost fidel urmat de apostolii care au plecat la propovăduire în lumea întreaga, sa-L vestească pe Iisus pe care-L cunoscuseră și care fuseseră pentru o vreme „pelerin” printre oameni. Necunoscutul, primejdiile, greutățile nu puteau constitui un obstacol în calea chemărilor.

Cu timpul pelerinajul a devenit mai mult un act limitat de resursele de timp și nu numai o stare a vieții, un eveniment căruia i se imprima anumite exigente ce țin de potențialul economic al pelerinului sau societății în care aceasta trăiește. Totuși el nu trebuie sa devina apanajul celor cărora le place sa călătorească, așa cum o fac spre anumite locuri în mod obișnuit. Creștinismul a văzut și vede în pelerinaj o stare care durează viata întreaga, ființa umana fiind văzuta ca trecătoare pe acest pământ.

Michael Stavrou a identificat trei tipuri de pelerinaj: locurile sfinte biblice, martiriile și relicvarele, locurile unde au trăit sau trăiesc persoane sfinte.

În primul caz, cea mai însemnata atracție a reprezintă mormântul lui Iisus Hristos. Spre acestea au fugit primii ucenici împreuna cu femeile mironosite spre a se convinge nu atât de dispariția Lui cat de certitudinea ca este viu. La locurile sfinte au fost organizate vizite chiar de la începutul pentru a întării credința celor veniți. Prezenta femeilor care au văzut ca a înviat, prezenta îngerilor pelerini la mormânt pentru a vesti și altora, apoi promisiunea ca „Îl veți vedea în Galileea” dădea sens și finalitate eforturilor lor. Este necesara o accentuare a faptului ca nu mormântul însuși ii făcea pe oameni sa vina, ci persoana care îl consacrase și evenimentul extraordinar care avusese loc, astfel încât era evident ca prezenta divina era cel mai important lucru. Mormântul devenise „locul sfânt” datorita unui act extraordinar: Învierea. La scurt timp pelerinajul a devenit una dintre modalitățile prin care creștinii adorau cele doua elemente definitorii ale creștinismului: crucea și învierea, Muntele Golgota și Mormântul Domnului.

Vizita la mormintele măririlor este menționata încă din secolul al doilea când se vorbește despre episcopul Policarp, unul dintre cei mai timpurii martiri ai Bisericii al cărui mormânt a început sa fie venerat la scurt timp după moarte. În Europa cele mai timpurii calatorii cu scop religios sunt întreprinse de către apostolii Petru și Pavel la Roma, ca prin ei, însăși cetatea Romei sa devina loc de pelerinaj.

Fără îndoiala, întreaga creație este destinata vieții veșnice pentru ca este opera lui Dumnezeu. Omul este cel care a deturnat sensul ei firesc, îndreptat spre Dumnezeu, solidaritatea lui cu restul creației făcând păcatul inițial sa se extindă și asupra ei și implicit sa fie chemata sa se sfințească și sa se veșniceasca tot prin om și odată cu omul. Omul poarta responsabilitatea călăuzirii creației pentru a o face la loc al sălășluirii lui Dumnezeu.

Locurile Sfinte sunt deosebite prin prezenta lui Dumnezeu sau a unei persoane sfinte. rugăciunile adresate sfinților au în esența ca obiect pe Dumnezeu. Locurile sfinte devin importante întrucât reprezintă locuri de aducere aminte pentru generațiile următoare de îmbogățire a memoriei iar sfinții devin modele de urmat celorlalți oameni care doresc sa trăiască o viata autentica. Pe lângă pelerinajele mai îndepărtate de locuința exista și o abordare pur spirituala a pelerinajului manifestata prin participarea la Sfânta Liturghie care nu trebuie redusa nici la o simpla participare fizica nici la una exclusiv spirituala.

3.3 Scopurile pelerinajului

Pelerinajul nu se face pentru simpla plăcere de a vizita anumite locuri ci întotdeauna pentru un motiv religios. Efectele acestuia țin de sensibilitatea și pregătirea sufleteasca a pelerinului ca persoana care îl percepe mai mult sau mai puțin vădit pe Hristos în viata personala. Cu toate acestea exista anumite scopuri care daca sunt urmate cu fidelitate pot duce la roade nebănuite:

Prin pelerinaj creștinul readuce în memorie evenimentele petrecute unei persoane sfinte. De obicei, orice pelerinaj culminează și este însoțit de o contribuție liturgica. De cele mai multe ori locurile sfinte sunt evocate, ca de exemplu Betleemul în cântările despre renașterea Domnului, Gorgota ca loc al plângerii, Mormântul gol ca motiv de speranța și bucurie pentru înviere.

Aducerea aminte a lucrării lui Dumnezeu cu oamenii are valoare mântuitoare pentru pelerini. Ei îl caută pe Dumnezeu pentru „ a aduce slava Sfintei Treimi și tuturor sfinților”. Fiecare act din viata lui este interes ca o mulțumire pentru ceea ce Dumnezeu i-a oferit.

Prin pelerinaj persoana depășește dificultățile vieții și găsește de multe ori rezolvarea unor probleme. Exista nenumărate cazuri de vindecări miraculoase săvârșite de o persoana simpla sau o icoana făcătoare de minuni, de rezolvarea unor probleme sufletești și de redescoperire a credinței proprii în sufletul multora, fapt care tine de tot de domeniul minunii. În același timp pelerinajul înseamnă delimitarea unui spațiu și a unei perioade de timp în care toți oamenii sunt la fel și nimeni nu dorește sa arate diferența sociala, bogăția, funcție și altele.

Pelerinajul este o modalitate de „împrospătare a vieții spirituale și întărire a credinței”. Credința este un mod de viata, o trăire intima, un sentiment profund, dar devine văzut prin acte palpabile astfel întâlnind alte persoane, pelerinul învăța din credința lor, din rugăciunea intensa, din dragostea lor jertfelnică, toate acestea reprezentând forme văzute ale credinței ce devin adevărate exemple. A fi creștin înseamnă a avea o atitudine activa pentru ca a nu progresa în viata spirituala înseamnă începutul regresului.

Pelerinajul înseamnă o afirmare vizibila a comuniunii cu toți sfinții biserici și apartenența la același trup al lui Hristos. Astfel pelerinajul devine un act bisericesc pentru ca duce la legătura de pe pământ. Sfinții devin instrumente ale salasluirii harului lui Dumnezeu și astfel martori și călăuze ale dragostei Lui către oameni în comunicare. Pentru acesta, cinstirea sfinților este o forma văzuta a credinței noastre în învierea morților. Atunci când ne adresam unui sfânt indiferent de perioada istorica în care a trăit, ne adresam unei persoane vii.

Prin cinstirea sfinților în diferite feluri se cultiva ideea apartenenței la o națiune cu anumite valori și tradiții bine definite. Exista nenumărate cazuri în care localitățile iau denumirea după cea a sfinților și sunt puse sub ocrotirea acestora. Chiar tarile au adesea un ocrotitor spiritual care devine călăuzitor pentru locuitorii acesteia.

3.4 Impactul economic al pelerinajului

Pelerinajele au constituit întotdeauna o mare atracție, pelerinii parcurgând sute de kilometrii pentru a vizita vechile catedrale sau monumente bisericești. Religia s-a dovedit a fi o importanta forța de vânzare.

Perioada concediului este așteptata pentru ca în schimbul unei sume de bani, consumatorul turistic sa beneficieze de servicii în turism pentru a se relaxa. Este atitudinea fireasca a omului modern, intr-o societate secularizata.

Pelerinajul consta în realizarea unei investiții în domeniul împlinirii sufletești, care impune, pe lângă contravaloarea necesara confortului material și implicații legate de spiritualitatea umana. Daca la începutul pelerinajului era un fenomen restrâns de care se bucura o anumita categorie de persoane, acesta a căpătat treptat amploarea unui fenomen de masa. Treptat, pelerinajul a devenit un act limitat în timp, un eveniment căruia i se imprima exigentele potențialului economic al pelerinului sau al societății. Centrele urbane posesoare a unor obiective religioase au devenind importante destinații ale pelerinilor. Pentru turismul cultural modern, altarele descoperite relativ recent: Fatima în Portugalia și Lourdes în Franța au importanta deosebita și constituie baza unei industrii turistice considerabile. Nevoile pelerinilor sunt satisfăcute prin intermediul hotelurilor, spitalelor , pensiunilor, restaurantelor și magazinelor. Locurile biblice atrag numeroși turiști, un exemplu în acest sens fiind Israelul cu 2,7 milioane de pelerini anual.

Datorita situației existente la noi în tara înainte de 1989 și a amplorii înregistrate de pelerinaj, a fost considerata ca fiind necesara înființarea centrelor și birourilor de pelerinaj, cele mai importante fiind Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane din București și Centrul de Pelerinaj Cuvioasa Parascheva de la Iași.

Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane, cu sediul la București a fost înființat la 15 august 1999, având ca principal obiectiv de a veni în întâmpinarea cererii consumatorilor prin organizarea unor pelerinaje care sa implice participarea efectiva și voluntara a acestora la transformarea spirituala pe care acest gen de calatorii o reprezintă. Planul inițial al Biroului de Pelerinaj avea ca scop organizarea și desfășurarea activității urmărind trei etape: o prima etapa este cea a tatonării pieței și definirii activității, ce consta în încheierea de contracte, elaborarea și lansarea ofertelor de pelerinaj, precum și inițierea primelor pelerinaje. A doua etapa este cea a dezvoltării activității și diversificării ofertei, biroul acționând astfel încât veniturile înregistrate sa acopere în întregime cheltuielile de funcționare, urmărindu-se preluarea de către Biroul de Pelerinaj a rolului alcătuirii programelor turistice în vederea alcătuirii pachetelor proprii. A treia etapa, consta în realizarea veniturilor superioare cheltuielilor de funcționare, astfel încât profitul realizat sa poată iniția acțiuni sociale.

Aceasta inițiativa este considerata a avea reale șanse de reușita datorita faptului ca exista o mare cerere pentru pelerinaje iar produsele turistice oferite se deosebesc de celelalte servicii de acest gen prin mesajul transmis și prin faptul ca sunt făcute sub îndrumarea unor persoane cu pregătire în teologie.

Campaniile publicitare ale firmelor care practica o asemenea forma de turism se bazează pe anumite strategii cum ar fi: mediatizarea produsului prin intermediul unui personaj controversat, prezenta ghizilor vorbitori de limba romana acolo unde este cazul , etc.

Spatiile de cazare utilate sunt în general hoteluri de trei stele. Planificarea unui pelerinaj necesita participarea indispensabila a unei agenții specializate în domeniul respectiv, ceea ce conduce la realizarea unor fluxuri financiare între diferite firme, a unor fluxuri turistice în anumite zone cu influente directe asupra populației rezidente.

3.5 Pelerinajul în Israel

Dintre cele 173 de tari luate în calcul de către statisticile organismelor ONU, Israelul ocupa locul 21in privința nivelului de trai, a veniturilor reale, a puterii de cumpărare, la nivel de educație și cultura a capacitații de investiții pentru viitor. Produsul național brut demonstrează ca statul Israel a dobândit în 1995 o creștere de 7%, situându-l pe unul dintre primele locuri în lume, devansând astfel SUA, Marea Britanie, Canada, etc. Producția pe cap de locuitor o situează pe un loc de mijloc în ceea ce privește ierarhia mondiala.

În ceea ce privește educația, Israelul înregistrează un nivel ridicat al cheltuielilor bugetare alocate instruirii elevilor, cu noile tehnologii de calcul și de computerizare. Din totalul populației de pana la 25 de ani, 95% a absolvit cel puțin cursurile școlare medii. Cercetarea științifica și promovarea tehnologiilor este relevata de faptul ca în Israel exista 70 cercetători la 10 mii de locuitori. Numărul medicilor la 1000 de locuitori este de 6,3 cifra superioara celei din SUA, Canada etc. Forța de munca în Israel este mai bine plătita decât în majoritatea statelor lumii dar inferioara tarilor puternic dezvoltate.

Turismul este o ramura economica de baza a Israelului. Aici este meleagul sfânt al lumii unde s-au desfășurat principalele evenimente din istoria celor mai mari religii monoteiste. Aceasta determina o creștere a numărului de turiști și pelerini. Israelienii știu sa prețuiască trecutul, și în egala măsura sa-și pună în valoare talentul, hărnicia și inteligenta de care dispun pentru ca speranțele lor sa capete viata. De aceea israelienii dezvolta o adevărata industrie a turismului . Daca în anul 1980 soseau aici 1,2 milioane de turiști , în anul 1996 numărul lor s-a dublat și a ajuns la 2,17 milioane. Peste 90% dintre turiști provin din Europa, SUA și Canada dar și din Australia, Japonia și Africa de Sud. Datorita instabilității politice afluxul de turiști este influențat în aceasta parte a Orientului Apropiat.

Principalele obiective ale turismului de pelerinaj din Israel sunt f încât fara îndoiala cele aflate pe urmele lui Iisus Hristos.

Betleem

Betleemul este un oraș situat la sud de Ierusalim, la cca. 10 km distanta, în teritoriile palestiniene autonome. Chiar la intrarea în oraș, la bifurcația drumului ce duce spre Hebron sau urca spre Betleem, pe dreapta șoselei se afla Mormântul Rachelei, construcție de piatra cu o cupola circulara, loc de pelerinaj pentru cele trei religii mari universale. Pentru evrei, este locul unde a fost îngropata Rachel, soția lui Iacob. Peste acest mormânt Iacob a ridicat un stâlp de piatra. Monumentul situat lângă lanurile și pășunile bogate a fost înălțat la 1860 de către Moses Montefiore. Musulmanii o venerează de asemenea pe Rachela ca prototip al mamelor care au plătit cu propria lor viata pe cea a fiului sau a fiicei nou născut(a).

Betleemul, care în ebraica înseamnă casa pâinii iar în araba casa cărnii, este situat la o înălțime de 777 metrii fata de nivelul Mediteranei și 1287 deasupra nivelului Marii Moarte. Orașul are peste 30 de mii de locuitori în majoritatea lor musulmani. În partea cealaltă a orașului, în Piața Ieslei, se afla Biserica Nașterii lui Iisus Hristos, principal obiectiv al fiecărui pelerin. Ea este străjuita de un hotel, clădirile Primăriei, Politiei și de o importanta moschee. Biserica Nativității amintește de o fortăreața medievala cu ziduri puternice din piatra și ferestre protejate cu bare metalice. Amestecul stilurilor reprezintă rezultatul unor secole de mare zbucium. Aceasta biserica, considerata cea mai veche din lume s-a păstrat în același loc, acolo unde a ridicat-o Sf. împărăteasă Elena a Împăratului Constantin Cel Mare (307-337) cel care a transformat religia creștina dintr-un cult interzis și prigonit intr-unul tolerat sub protecția imperiala. Biserica inițiala, clădita în anul 530 a fost ridicata pe locul în care s-a născut Iisus și unde totdeauna veneau asemenea înaintașilor lor pastorii pentru a se închina. Biserica principala a fost ridicata în vremea împăratului bizantin Iustinian în stil corintian.

După războiul Crimeei (anul 1881) catolicii și-au construit propria biserica – Sfânta Ecaterina ce adăpostește o statuie a Sfintei Maria. Aceasta biserica este cunoscuta în lumea catolica mai ales de când slujba din noaptea de Crăciun este transmisa de aici prin intermediul televiziunii.

În dreapta Grotei Nașterii se afla Grota în care un înger I s-a arătat în vis lui Iosif și l-a îndemnat sa fuga în Egipt cu Maria și cu Pruncul și sa rămână acolo cat va mai trai Irod. În memoria celor aproximativ 1400 de copii, Grota Inocenților.

Între anii 1165 și 1169 a avut loc ample lucrări de restaurare și renovare a Bisericii Nativității. Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului devine posesoarea acestui monument în anul 1757.

Biserica Grotei Laptelui construita la 1772 în peretele de calcar al versantului este un loc de pelerinaj, cu destinație speciala pentru femei din toate religiile deoarece rugăciunile rostite aici le ajuta la alăptare. Conform tradiției, mamelor care le lipsește laptele, vin la biserica și amesteca picături din lapte cu o bucata de stanca calcaroasa. Deși calcarul nu poseda calități medicale, femeile care au procedat astfel au susținut ca rugăciunile lor au fost ascultate. Tradiția spune ca în Grota, înaintea fugii Sfintei Familii în Egipt, când Pruncul a fost alăptat, câțiva stropi au picurat pe peretele Grotei și de atunci stanca a primit culoarea ei atât de alba. În anul 1892, călugării franciscani au construit o capela pe locul unde ar fi locuit Sf. Iosif cu familia sa pana la fuga în Egipt.

Tot aici se remarca alte doua biserici; cea mai veche aparținând Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului și cea de-a doua situata pe Câmpul Pastorilor, a fost construita în anul 1954 de către călugării franciscani.

De asemenea se pot vizita ruinele străvechiului Betleem.

Nazaret

Este al doilea loc indisolubil legat de Mântuitorul Iisus Hristos. Orașul este situat în partea de nord a tarii, în vestita regiune Galileea.

În vechiul Nazaret unde sunt situate lăcașurile creștine de cult pot fi remarcate și câteva moschei.

În Nazaret locuiesc peste 47 mii locuitori musulmani, creștini-ortodocși și arabi-creștini, iar la Natzrat locuiesc evrei emigranți din diferite tari ale lumii, inclusiv din România. Iisus Hristos care a purtat numele de Nazaritneanul și-a petrecut aici copilăria și adolescenta.

La Nazaret, vicisitudinile istoriei au fost mult mai puternice decât la Betleem. În timpul războaielor cu romanii, Nazaretul a fost nimicit, oamenii alungați sau uciși, plecări sau reveniri s-au petrecut de-a lungul veacurilor peste Nazaret, dar tradițiile au fost păstrate iar obiceiurile le moștenesc și generațiile de astăzi.

Nazaretul este dominat de turla înalta de 57 de metrii a Bisericii Bunavestire ridicata între anii 1960-1969 după planurile arhitectului italian Giovani Muzio este înălțată pe locul unor mai vechi așezări de cult pentru a proteja urmele casei unde ar fi locuit Sfânta Familie. Biserica Bunavestire este un imn adus Sfintei Fecioare Maria de către popoarele lumii. Situata în subsolul bisericii, Grota Maicii Domnului este plina de pelerini. O deschidere larga , poligonala în pardoseala ne îndreaptă către un altar de marmura alba sprijinit de rămășite de coloane, altare, fragmente de fresca, din lăcașurile durate în trecut pe ruinele fostei case a Sfintei Familii.

Biserica Sf. Iosif sau a Sfintei Familii aparține mănăstiri franciscane și a fost construita în 1914. clopotnița este în plan pătrat imitând stilul construcțiilor romanice.

Biserica Sinagoga greco-catolica. În aceasta clădire, la 12 ani Iisus predica în fata învățaților din Sinagoga prin cunoștințele sale despre vechiul testament. Biserica și Școala Iisus Adolescent în stilul celor medievale, a fost construita la sfârșitul primului război mondial și are fresce ce oglindesc anii adolescentei lui Iisus, perioada învățăturii primite în Sinagoga. Biserica face parte dintr-un așezământ monastic din subordinea ordinului călugăresc francez Salesian. În apropiere se afla monastirea franciscana a surorilor Sf. Maria.

Biserica Sf. Gabriel și Fântâna Sf. Fecioare este reprezentata de o egiva placata în marmura peste gurile a 4 izvoare. Se spune ca aici a avut loc întâlnirea dintre Sf. Maria cu îngerul Gavril. Spusele acestuia sunt scrise în latina, engleza, franceza și romana. În fresca de la intrare din altar e pictat Sf. Ioan de la Suceava și o pisanie caligrafiata în limba romana. Biserica a fost pictata pe cheltuiala Patriarhului Iustinian de către iconarii romani Mihail, Gavril și Nicolae Moroșana.

Cana Galiteei

Cana Galiteei se afla la cca. 8 km de Nazaret. Principalele obiective de interes pentru pelerini sunt: Biserica Franciscana a Miracolului ce datează din anul 1881, construita în stil italian. Biserica greco-ortodoxa unde se prezintă 2 vase mari din piatra (de la nunta lui Simeon), modeste ca dimensiune și poarta hramul Sf. Apostol Toma.

Muntele Tabor are o înălțime de 588 de metrii și domina Valea Jizreelului. Pana în vârful Taborului sunt 4330 de trepte. Biserica Schimbarea la fata a călugărilor catolici franciscani, care, la îngăduința otomanilor au revenit la Tabor după anul 1638, aici se afla bustul Papei Paul al Saselea, care a fost primit aici în anul 1923. la balconul bisericii exista o fresca ce descrie miracolul schimbării la fata. Sus pe Tabor spre panta de sud se afla o biserica construita de Împărăteasa Elena și Împăratul Iustinian, restaurata în anul 1986 de către călugării greci ai Frăției și a Sf. Mormânt. La poalele muntelui e situat satul Deborim unde Iisus a vindecat un tânăr posedat de diavol.

Bisericii din zona Lacului sau a Marii Galileei. Bisericile se înșira pe malurile lacului Tiberiada sau Marea Galileei. Kinneretul este lacul plasat la cca. 200 de metrii sub nivelul marii cu o lungime de 21 de km, o lățime de 21 de km, și o adâncime între 40-50 m, înglobând o suprafața de 37600 ha. Pe malurile lacului a avut loc o parte din activitatea misionara a lui Iisus săvârșind minuni și recrutând o mare parte din apostolii săi. Un muzeu în aer liber prezintă ruinele modeste de locuințe, râșnite din piatra de măcinat cereale, prese pentru uleiul de măsline, colonade și sinagogi din sec I-V construite pe locul înălțate de centurionul Cornelius, drept mulțumire pentru vindecarea înfăptuita de Iisus.

Biserica de pe Muntele Fericirilor este împresurata de lauri aurii șiruri de pomi și arbuști înfloriți și are o forma deosebita, pridvorul primitor, interiorul cu pereți octogonali, cele opt ferestre cu vitralii incrustate amintesc de începutul celor opt Fericiri rostite de către Iisus. Biserica primatului Sf. Petru (Mensa Cristi), construcție austera simpla din anul 1934, a fost ridicata din blocuri negre , bazaltice de către călugării franciscani. Aici, Mântuitorul ia hrănit pe ucenicii săi cu pâine și peste fript pe cărbuni, la ultima întâlnire a lui Iisus cu apostolii. În apropierea bisericii este o statuie din bronz care-l înfătiseaza pe Iisus și Sf. Petru, iar în interiorul bisericii se afla o bucata de stanca (Mensa Cristi) pe care ar fi luat masa Iisus și apostolii săi la ultima apariție a acestuia după înviere. În partea de sud sunt 6 pietre mari din „cele 12 tronuri” făgăduite apostolilor. Biserica Multiplicării Pâinilor și Peștilor de la Tabgha sunt conservate aici o parte din superbele mozaicuri din sec al V-lea găsite în Israel.

În Magdala, sat arab de lângă Tveria exista o biserica construita în anul 1963 în cinstea Mariei Magdalena.

Tiberias (Tveria)

Tveria este un oraș modern vestit centru al iudaismului în care și-au scris opere rabinii erudiți, cărturarii și calmudistii. La Degania și Yardenit, terase din piatra coboară în râul Iordan, unde acum se organizează botezul pentru baptiști, catolici și alte confesiuni creștine. Botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul a avut loc mai la sud, la Ierihon, înainte de vărsarea acestuia în Marea Moarta.

Ierihon este un oraș cu multe biserici și monastiri cățărate pe Muntele Ispitelor – Quarantena. Sihastrii au săpat aici aproape 40 de peșteri în urma cu peste 10 secole.

Biserici romanești de pe Valea Iordanului

Aici exista 30 de monastiri romanești închinate Patriarhiei Ierusalimului. Domnitori și dregători au susținut prin donații în bani și obiecte de cult bisericile romanești de pe Valea Iordanului. Pana la secularizarea averilor bisericești din anul 1863 de pe vremea domnitorului AL Ioan Cuza, multe dintre așezămintele ortodoxe de cult de la Ierusalim și de pe Valea Iordanului se întrețineau cu venituri de la monastirile închinate lor din Tarile Romane. Între anii 1935-1936 doua noi așezăminte romanești au fost construite în Tara Sfânta, o monastire la 45 de km de Ierusalim și la 8 km est de orașul Ierihon, cuprinde o biserica și 12 chilii. Cealaltă biserica în stil romanesc se afla la frontiera dintre Iordania și Israel.

Biserica ortodoxa romana construita în 1938 a suferit avarii parțiale în anul 1948 și a suportat reamenajări care au durat 8 ani. Aici durează o pictura ce ilustrează faptele Mântuitorului pe teme ale credinței noastre strămoșești, care a fost realizata în 1965 de către profesorul Gheorghe Popescu și Niculina Dona. Impresionante sunt planurile bisericilor de la Ierusalim și din Valea Iordanului ale arhitectului Ionescu Berechet, care demonstrează frumusețea satelor romanești . începând din 1989 aici s-a inaugurat un muzeu cu obiecte religioase și de arta populara româneasca.

Biserici și monastiri de la Ierusalim

Biserica cu peștera nașterii Sf. Ioan Botezătorul are trei nave închinate Sf. Elisabeta, mamei Sf. Ioan și surorii Sf. Fecioare Maria. Plafonul peșterii este presupus a fi din casa preotului Zaharia. Biserica Vizitării și Izvorul de lângă o moschee reprezintă vechea sursa de apa a satului, sunt alte obiective ce prezintă interes pentru pelerini.

Complexul monahal rusesc cuprinde și biserica Vizitării cu fresce ce reprezintă monumente deosebite cum ar fi vizita Sf. Fecioare Maria. În curtea bisericii, exista 41 de placi care transcriu în tot atâtea limbi începutul rugăciunii catolice „Magnificat”.

La marginea Ierusalimului, pe versantul estic al Muntelui Măslinilor sunt bisericile din Betania. Muntele Măslinilor, unde exista o capele franciscana și satul antic Betfaghe, unde Iisus a încălecat pe un asin pentru a-l traversa și a între în Ierusalim. Mormântul lui Lazăr se afla intr-o peștera, lângă Monastirea Sf. Lazăr construita între 1952-1953 pe ruinele unor vechi biserici. Peste peștera ce adăpostește mormântul Sf. Lazăr s-a zidit o clădire cu minaret ce aparține musulmanilor. La Betania mai pot fi vizitate monastirile închinate Sf. Marta și Maria. Ierusalimul reprezintă un vis pe care și-l dorește îndeplinit orice calator pornit spre Israel. El este situat aproape la 800 de metrii înălțime. Cetatea de astăzi este mult mai recenta și datează din perioada dominației otomane (anii 1517-1917), zidurile ei fiind consolidate în timpul lui Soleiman Magnificul.

Evreii l-au numit și-i spun și astăzi Ierusalaym – Orașul Păcii , iar arabii El Kuds – Sfânta. În anul 135 e.n Împăratul Adrianus a dispus distrugerea completa a cetății și ridicarea unui alt oraș cu un nume nou: Aelia Capitolina.

Gradina Ghetsemani reprezintă locul unde Iisus a petrecut Joia cea Mare, ultima sa noapte în libertate. Gradina Ghetsemani ( în ebraica –Gat Semanim care înseamnă teasc sau depozit de ulei de măsline) ocrotește acum 8 măslini roditori, foarte bătrâni, noduroși, năpădiți de mlădițe tinere care au fost martori ai faptelor de mai sus amintite. Tot aici au fost construite mai multe biserici: Biserica Agoniei sau a Tuturor Națiunilor cu trei arcuri sprijinite pe mănunchiuri de colonade, cu fronton în stil clasic și cu o fresca mozaic, ni-L arata pe Iisus, mediind legătura dintre Dumnezeu și umanitate. Construita între anii 1919-1924, după planurile arhitectului italian Antonio Barzili, Biserica Agoniei este clădita pe ruinele unor vechi lăcașuri religioase amintind de zbuciumul dinaintea patimilor. Pentru a aminti de contribuția financiara a mai multor state în înălțarea ei, lăcașul a primit numele de Biserica Tuturor Națiilor.

Biserica Înălțării Maicii Domnului sau a Mormântului Sf. Maria păstrează lespedea din piatra pe care a fost depus corpul acesteia, înainte de ase înalta la cer.

Capela Sfinților Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria și Capela cu Mormântul SF Iosif, soțul Fecioarei reprezintă de asemenea alte repere religioase.

Capela Grota Trădării este intr-o peștera lunga de 17 metrii, larga de 9 metrii și înalta de 3 metrii, conține o pictura murala și trei altare.

Monastirea rusa Sf. Maria Magdalena este o ctitorie veche ridicata de Alexandru III în amintirea mamei sale, țarina Maria Magdalena.

Monastirea franciscana Dominus Flevit cu o capela ce amintește de o lacrima. Aici a jelit și a plâns Iisus soarta Ierusalimului.

Monastirea carmelita Peter Noster clădita în anul 1876 pe locul în care Iisus i-ar fi învățat pe ucenicii săi cum sa rostească toate rugăciunile. Cunoscuta rugăciune Tatăl Nostru este scrisa pe placi de faianța, în 62 de limbi inclusiv în romaniste.

Catedrala rusa unde pelerinii pot fi găzduiți în căminele amplasate în vârful Muntelui Măslinilor.

Capela Înălțării ne reamintește ca de aici Mântuitorul și-a împlinit Înălțarea Sa la cer. Biserica inițial construita în sec al XII-lea a fost transformata în moschee, venerând și ei Înălțarea la cer a lui Iisus. În religia musulmana Iisus este Profetul Isa. Biserica adăpostește în interior un fragment de stanca din calcar în care sta impregnata amprenta unei tălpi a piciorului lui Iisus când s-a înălțat la cer.

Monastirea ruseasca de maici Eleon oferă posibilitatea privirii Ierusalimului de la înălțime din cea mai veche clădire a cetății. Aici a fost păstrat ascuns, după taiere capul lui Sf. Ioan Botezătorul. Muntele Măslinilor este martorul evenimentelor relatate în Evanghelie în cinstea cărora au fost construite numeroase lăcașe de cult.

În aproprierea monastirii carmelite Peter Noster se afla doua șiruri concentrice de grote mici, tăiate în stanca ce poarte numele de mormintele profeților.

Datorita credinței ca în Valea lui Iosafat va fi „Judecata de Apoi”, slujitori ai celor trei mari religii monoteiste și-au săpat mormintele, pentru a fi primii înviați la a doua venire a Mântuitorului. Mahomedanii sunt convinși ca de aici, de la Sf. Maria, s-a înălțat în ceruri Alah, Profetul Mohamed și ca tot aici va reveni între credincioșii săi. Cimitirul musulman este amplasat chiar sub Poarta de Aur.

Muntele Sionului este locul ales de Dumnezeu, „Locuința Lui”, Muntele cel Sfânt și al speranțelor poporului lui Israel. Pentru creștini acesta reprezintă locul Cinei cele de Taina. În acest loc a fost construita o biserica numita „Mama Bisericilor” omagiu adus acestui prim lăcaș al cultului creștin. Acesta reprezintă loc de pelerinaj pentru creștini, evrei și musulmani.

Mormântul regelui David, deși gol, este venerat și de musulmani, care îl considerau asemeni lui Iisus, înaintaș vrednic al profetului Mohamed. În anul 1928 ei au zidit aici o moschee.

Monastirea Maicii Domnului a fost construita din inițiativa împăratului Wilhelm II al Germaniei între anii 1906-1910, în mijlocul acesteia aflându-se un hexagon cu o statuie a Maicii Domnului dormind. Pe cupola hexagonului este înfățișat Iisus, iar în medalioanele laterale din mozaic sunt chipurile celor sase femei vestite din vechiul testament: Eva, Miriam, Iaela, Iudit, Ruth și Estera.

Biserica armeana Sf. Iacob este locul unde în anul 44 e.n din ordinul regelui Irod Agripa a fost decapitat Sf. Iacob cel Mare, fratele Sf. Evanghelist Ioan.

Biserica Sf. Ana și Scăldătoarea Oilor sunt plasate în apropierea Porții Leilor, unde a fost casa părinților Sf. Maria. Biserica poarta denumirea și de Vitezda ( Casa Milei ) pentru ca aici se adunau bolnavii din cetate, iar o data pe an sosea un înger care tulbura apele și primul bolnav ce reușea sa între în scăldătoare era tămăduit.

Via Dolorosa sau Drumul Crucii pornește din interiorul cetății, din cartierele de sud către cel musulman și creștin. După judecarea și condamnarea la ucidere de către Pilat din Pont, Iisus, cu crucea în spinare a urcat drumul spre Golgota unde a fost răstignit.

Cu toate împotrivirile și interdicțiile impuse în trecut, creștinii și-au organizat procesiunile religioase îndeobște în zilele premergătoare Paștelui creștin. Drumul către Via Dolorosa este marcat prin 14 stații din care 9 sunt amintite în Evanghelii, iar cele 5 sunt bazate pe vechi tradiții. Pentru a fi mai bine identificate popasurile sau stațiile sunt subliniate prin placi în basorelief și inscripții.

Primul popas – Monastirea Flagelării construita pe locul fortăreței lui Pilat, din blocuri de piatra reci și cenușii și un interior cu arcade gotice. Deasupra altarului se afla un mozaic auriu, simbolul coloanei de spini dăruita de romani lui Iisus. În fiecare vineri, călugării franciscani organizează ritualul procesiunii crucii, iar pelerinii catolici îl organizează zilnic.

Al doilea popas – Arcul Ecce Homo și Biserica Surorilor Sionului, înglobează o parte a Arcului de Triumf ridicat de împăratul roman Hadrianus în anul 135 e.n. Primul segment al arcului se sprijină intr-un așezământ musulman, iar celalalt se afla în interiorul Bisericii Surorilor Sionului .

Al treilea popas – Capela Primei Căderi a lui Hristos cu crucea pe umăr. Deasupra intrării, un basorelief reprezintă scena primei căderi a lui Hristos cu crucea pe umeri pe Drumul Durerii.

Al patrulea popas – locul întâlnirii lui Iisus cu mama sa . este una dintre arterele cele mai circulate ale cartierului musulman, care pornește de la poarta Damascului și se îndreaptă pe platforma moscheilor de pe calea El Wad, principala artera comerciala, copie reușita a marilor bulevarde comerciale occidentale.

Al cincilea popas – întâlnirea cu Simon din Cirena, petrecuta la intersecția dintre strada principala și o străduța îngusta cu multe arcuri și bolti.

Al șaselea popas – Biserica Sf. Veronica a răcorit fata lui Iisus iar pe năframa a rămas imprimat atunci chipul acestuia. În Bazilica Sf. Petru din Roma se păstrează încă din anul 707, năframa umezita a Sf. Veronica pe care a rămas ca o pecete nemuritoare chipul lui Iisus. În limba greaca, Veronica înseamnă „adevăratul chip”.

Al șaptelea popas – a doua cădere sau popasul cu coloane de la Poarta Judecații. Pe vremea lui Iisus aici se termina incinta cetății.

Al optulea popas – cel al întâlnirii cu femeile care îl jeleau. Aici se afla Biserica ortodoxa-greaca Sf. Haralambie.

Al nouălea popas – a treia cădere a lui Iisus, se găsește în piața către intrarea la Sfântul Mormânt unde se afla biserica copta. Slujitorii bisericii sunt călugări ai ortodocșilor copți, adică ai creștinilor din Egipt și Nordul Africii.

Ultimele cinci popasuri se afla în ansamblu de clădiri ale Sfântului Mormânt.

Biserica Sfântului Mormânt situata în fata zidurilor cetății este locul unde se desfășurau execuțiile. Acesta acoperă colina Golgota care datorita formei sale ciudate înseamnă în arameica – craniu, căpățână. Biserica Sfântului Mormânt este vizitata de sute de pelerini din mai multe tari. Mulțimea altarelor și icoanelor, a încăperilor încărcate de candele și crucifixe dau o impresie copleșitoare. Tot aici se afla piatra ungerii, unde a fost așezat trupul lui Iisus după coborârea de pe cruce. Potrivit obiceiului, Iisus a fost spălat și înfășurat intr-o pânza alba și apoi pus în mormânt. Coborârea sub altar se face printr-un fragment de stanca fisurata de cutremurul izbucnit în timpul morții Lui pe cruce. Aceasta fisura ar fi dezvăluit craniul primului om, Adam, și de aceea pe icoanele ortodoxe Iisus este înfățișat răstignit pe o cruce, la baza căreia apare un craniu și doua oase. Altarul răstignirii se afla în partea stânga, tot aici deslușindu-se și locul unde era fixata Crucea Răstignirii Mântuitorului. Mai multe capele amintesc de crucificarea și punerea în mormânt a lui Iisus și primind numele momentelor grele din timpul crucificării: a Defăimării, a Împărțirii Vesmintelor, Sf. Elena, Sf. Longinius, Capela Temniței, Arcurile Sf. Fecioare, Altarul Sf. Magdalena și Biserica Franciscana. Pe temeliile fixate încă de pe timpul lui Constantin cel Mare, Biserica Învierii se spune ca s-ar afla în centrul pământului, loc marcat de un glob pământesc. În stânga incintei se ridica o bolta sprijinita pe 18 coloane masive, iar Rotonda Sf. Mormânt se afla dedesubt în centrul Bisericii Învierii, locul pe care a fost așezat trupul Mântuitorului și de unde El a Înviat. Este o lespede de marmura lunga de 2 metri și lata de 0,93 metri, ridicata cu 0,66 metri deasupra pavajului și care protejează stanca pe care a fost depus trupul lui Iisus. Datorita Marii Schisme din anul 1084, sărbătoarea Învierii este separat marcata de către catolici și ortodocși. În fiecare an, în ajunul Paștelui sărbătorit de ortodocși se poate întâlnii același miracol al aprinderii lumânărilor.

Zidul Plângerii se afla la baza platformei moscheilor, chiar sub clădirea ce adăpostește muzeul islamic; în ebraica – Kotel Maraavi reprezintă Zidul din partea de apus a ultimului templu cu o lungime de 340 de metri și o lățime de 12 metri. Evreii din toate colturile lumii socotesc Zidul Plângerii unul dintre cele mai sfinte locuri ale religiei iudaice ale destinului atât de zdruncinat și atât de des îndoliat al poporului evreu și al Ierusalimului. Evreii jelesc aici distrugerea templului, rostesc cu pioșenie rugăciunile lor pentru ca speranțele poporului lui Israel sa se împlinească. „ Trebuie sa admiram aceasta fidelitate nestrămutata… acesta nădejde plina de tristețe și tenacitate, care în fiecare săptămâna ii readuce pe evreii din Ierusalim spre tot ce a mai rămas din patria lor istorica, din singurul pământ pe care soarta le-a îngăduit vreodată sa duca viata unui popor”. Sunt gândurile lui Charles Diehl în urma vizitei sale la Ierusalim în anul 1925. regăsim multe dintre acestea și la Ierusalimul de astăzi . în Ierusalimul de atunci, pământul a fost în ultimii 50 de ani răscolit de nenumărate catastrofe și însângerări. De la Zidul Plângerii vizitatorii „trimit” bilete simbolice către Dumnezeu, organizează ceremonii religioase etc. O vizita la Zidul Plângerii este un spectacol deosebit de interesant.

De-a lungul istoriei sale, Ierusalimul nu a existat decât prin religie. Venerat de evrei ca patria lor străbuna și spirituala, slăvit de creștini întrucât este leagănul credinței lor, respectat de musulmani ca unul din sanctuarele lor cele mai de seama, Ierusalimul a fost dintotdeauna și a rămas orașul cel sfânt al lumii im care este incrustata istoria celor trei mari religii. Ierusalimul este totodată iudeu, creștin și musulman.

3.5 Pelerinajul în Spania

Spania este alcătuita dintr-un mozaic de culturi aparținând diferitelor civilizații care de-a lungul secolelor s-au așezat în peninsula Iberica și au adus cu ele modul lor de viata. Principalele curente culturale și artistice își au originea intr-un talent nativ având la baza acest mozaic de culturi.

Creștinismul a stat la baza înființării scolii romantice care a condus la formarea fluxurilor de pelerini către biserica Sf. Martin , bazilica Sf. Isidoro din Leon, Catedrala de la Santiago de Compostela.

„Ghidul Pelerinilor” din Codul lui Calixtus descrie clar primele patru drumuri care traversează Franța de la un capăt la celălalt și drumul printre Pirinei către Galitia din nordul Spaniei. Punctele de acces în Spania sunt situate lângă Pamplona. Pelerinii sunt sfătuiți sa aleagă itinerariul către Santiago de Compostella descris de către Aimeric Picaud. Cel mai vechi drum traversa regiunea basca, Cantabria și Asturia și ajungea în Galicia prin Lugo. Pelerinii zonei mediteraneene își începeau călătoria după ce vizitau Monserrat, Sf. Creus și Poblet din Cataura, continuând apoi prin Los Monegros pana în Saragosa pentru a se alătura drumului francez. Pelerinii în zona islamica aveau de parcurs drumul La Via de La Plata care trecea prin Sevilia, Cordoba, Extrmadure și Salamanca, unde se întâlneau cu cei din Portugalia, pentru a ajunge înapoi în Zamora. Din acest punct pelerinii puteau alege drumul spre Vernim și Orense sau spre Astorga.

Codexul lui Calixtus

Aimeric Picaud, călugăr francez a scris cinci cărți în prima jumătate a secolului XII care a inclus povestiri legate de Apostolul James, precum și mai multe sfaturi practice pentru pelerini. Liber Sancti Jacobi, aflata la Catedrala Compostela este cunoscut în istorie drept Codexul lui Calixtus. După descrierea în detaliu a vieții și evenimentelor din viata sfântului, autorul începe descrierea rutelor care după ce trec prin Franța și nordul Spaniei se întâlnesc la Catedrala din Santiago. Ghidul pelerinului constituie un sprijin deosebit pentru calatorii din zilele noastre.

Pelerinajul

Itinerariul descris în ghid nu este singurul utilizat de pelerini, practic toate drumurile actuale fiind folosite pentru a calatorii către locul sfânt din Compostela.

Pelerinii

Nu toți cei care pornesc în aceasta călătorie au o motivație spirituala. Uneori pelerinajul este considerat ca o pedeapsa impusa pentru o crima comisa sau o modalitate de a câștiga bani, prin care un condamnat trimite în pelerinaj o persoana săraca, toate cheltuielile fiind suportate de Compostele, cu condiția unei parți a clementei. Pentru a deveni pelerin către Santiago de Compostela nu era nevoie de nimic special, mai târziu fiind utilizat insa un costum care consta intr-o roba de culoare închisa, pălărie, un toiag și o plosca pentru apa. De-a lungul drumului în principalele orașe și trecători montane au fost construite adăposturi și spitale. Deși pelerinajul avea loc în diferite perioade ale anului, ospiciile deveneau neîncăpătoare, pelerinii putând folosi pentru cazare și hanurile.

Fata în fata cu Sf. James

Cu puțin înainte de a-și atinge scopul și de a intra în Compostela pelerinii obișnuiau sa se spele în râu pentru a se lepăda de tot ce e impur, iar după sosire ei trebuiau sa participe la veghe în catedrala și sa cânte la diferite instrumente. Ofrandele erau aduse sub îndrumarea unui preot poliglot care repeta ritualul în mai multe limbi.

Etapele drumului pelerinilor către Santiago de Compostela

Samport – Puente la Reina

Drumul pelerinilor urmează intr-o oarecare măsura, între Somport și Jaca, N-330. La numai un km de granița se afla Santa Cristina, punctul de întâlnire al pelerinilor cu N-330 și care străbate Canfranc spre castelul din Jaca. Un prim obiectiv îl constituie fortăreața construita din ordinul lui Felipe II în sec XVI, în stil romantic, cu o catedrala și cu un muzeu diocesian al artei secrete. Santa Crus de la Seros oferă vizitatorilor mai multe biserici în stil romantic: Biserica San Capracio și Biserica Santa Maria. Drumul continua apoi pana la rezervația Yesa ce adăpostește monastirea Leire.

Sangesa are ca obiective turistice castelul Javier, Biserica Santa Maria la Real, Biserica Santiago , Palatul regal și cel al Ducelui de Granada.

La Fost de Lumbier, Pamploma și Montreal sunt localități străbătute de drumul pelerinilor și care le oferă una dintre cele trei biserici funerare situate pe drumul către Santiago – Biserica lui Eunate.

Roncesvales – Puente la Reina

Varcarlas reprezintă o prima atracție ce duce cu gândul la Cântecul lui Roland. Pamploma a fost construit pentru a răspunde nevoilor pelerinilor către Santiago având ca obiective Catedrala Goica și Biserica San Cernin. De aici itinerariul trece prin localitățile Cizur, Menor, Zariquiegui Muzurabal. Înainte de a ajunge la Obanos. Lângă schitul San Salvador, converg căile dinspre Somport și Roncesvales.

Denumirea Puente la Reina își are originea în podul din ordinul lui Dora Mayor pentru a ușura drumul pelerinilor. Obiectivele de interes pentru pelerini sunt Bisericile Santiago și El Crucifijo precum și Podul Pelerinilor .

Puente la Reina – Santo Domingo de la Calzada

După Arga, drumul pelerinilor duce către Ciraqui cu San Roman. Localitățile Lorca și Villafuente păstrează vestigiilor pelerinajului prin intermediul bisericilor, spitalului și schitului lui San Miguel. Estella oferă Palatul Regilor Navarre, Bisericile San Pedro de Lizzara, San Pedro de la Reia, El Santo Sepucros, San Miguel, Santa Maria Jus del Castillo și San Juan,. Schitul Rocamador și El Puy. Ambele schituri au legătura cu venirea Sf. James în Franța. Viana oferă pelerinilor Biserica Santa Maria în stil renascentist și ruinele Bisericii San Pedro. În localitatea Logroro se afla străzile Rea Vieja și Calle Mayor utilizate de vechi pelerini după vizitele la bisericile: Santiago la Real, Santa Maria el Palacio, San Bartolomeu și Catedrala Santa Maria la Redonda.

Drumul pelerinilor trece prin Fuen Mayor, Entrena, Navarete și Nahera, adăuga la itinerariu inițial de către Garcia IV prin construirea monastirii Santa Maria. În Najarillo pot fi vizitate Santa Maria la Real, mormântul Donei Blanca, Mormântul lui Diego Lopez de Haro, Panteonul Regilor. Azofra, sat cu un spital și o biserica, este locul unde au fost îngropați mulți pelerini, în apropierea sa aflându-se sanctuarul San Milan de la Cogola, cel mai important din acest sector. Podul peste Oca a fost construit de către călugărul Domingo pentru a ușura drumul pelerinilor. Catedrala este o construcție splendida din secolul XII, mausoleul Sf. Domingo, adăpostul de către sfânt, a fost reconstruit în sec. XVI și transformat în Parador.

Santo Domingo de la Calzada – Sahagen

Etapa mult mai lunga, cuprinde localitățile Redecilla del Camino și Castildegado ce dețin spitale și biserici, în cea din urma găsindu-se Biserica Nuestra Senora la Real del Campo.

Vittorio este locul nașterii Sf. Domingo, unde se afla și biserica în care a fost botezat acesta.

Monastirea San Juan de Ortega este un adăpost construit în sec XII de un alt călugăr pentru a ușura de asemenea drumul către Compostela. Zona Burgos deține numeroase obiective de interes turistic, cele mai importante fiind monastirea Cherterhouse, Lashuelgas Reales, Santo Domingo de Silos foarte cunoscuta pentru cântecul gregorian al călugărilor, exemplu al sculpturii spaniole de origine romana. Următoarea etapa a drumului pelerinilor ii conduce către Castrojeriz și Fromista. Ireto del Castillo este podul peste Pisuerga și Ireto de la Vega, alte repere importante ale drumului către Compostela.

Fromista este destinata în special agrementului, iar fostul spital din Palmeros a fost transformat în adăpost pentru pelerini. Biserica Sf. Santiago cu sculpturi deosebite ce ilustrează chipul lui Iisus reprezintă una dintre cele mai valoroase opere de arta ale sec. XI. Monastirea Plateresque este un exemplu al renașterii spaniole care acum a devenit proprietatea unui hotel. Către Sahagen pot fi văzute: Cazadilla de la Ceuza, Ledigos, Terra de Templarios și Moratinos.

Sahagen – Villafranca del Bierzo

Prin provincia Leon drumul leagă Berciano del Real, Caminofrances și El Burgo Ranero cu Mansila de las Mulas. Leon reprezintă a opta etapa a Codexului lui Calixtus, oraș important din punct de vedere al creștinismului în Evul Mediu. Cele mai importante biserici sunt: Sf. Ana , Sf. Maria del Mercado, Monastirea la Conception. La Rea , strada medievala, conduce în piața San Marcelo, Biserica colegiata este unul dintre principalele obiectiva vizitate de turiști. În catedrala din Leon, pelerinii trebuie sa-și odihnească mâinile pe pedestalul statuii Sf. James. Muzeul picturilor murale din Panteonul Regal deține o colecție de obiecte de arta ce evoca Evul Mediu, el fiind adăpostit de Biserica colegiata din San Isodora. Astroga deține după părerea cronicarilor, 22 de spitale ce adăposteau pelerinii veniți pe drumul francez pe la Via de la Plata și din Portugalia. Alte repere importante pentru pelerini sunt: Catedrala Gotica, Palatul Episcopal ce adăpostește muzeul pelerinilor, Zidul roman și închisoarea pentru sclavi, Biserica San Pedro. Valdeviejas, Rabanal del Caminos și Foncelbadon deține ruine medievale, iar clădirile pot fi recunoscute în Codexul lui Calixtus. Castelul cavalerilor templieri a fost construit pentru siguranța pelerinilor. Villafranca del Bierzo este ultima oprire înainte de Galicia, aici putând fi vizitate monastirea Cluniac și Biserica Santiago.

Pelerinajul către altarul lui San Salvador din Ovievo

Biserica San Salvador adăpostește relicvele sfinte aduse la Ierusalim. San Salvador și Sf. Cufar au fost vizitate de pelerini datorita existentei acestor relicve care au fost mai întâi de importanta locala, regionala și apoi internaționala, multe documente atestând legătura lor cu Santiago de Compostela. Obiective: Sf. Camera și Capela San Miguel, monastirea San Vicente, palatul regal a lui Alfonso II, Biserica San Juluian de Ios Trados, Biserica San Tulano, Basilica San Tirso. În sec. XIV-XVI a fost construita catedrala ce include Sfânta Camera cu Sfântul Cufăr, Crucea Îngerilor, Cutia cu agate și alte obiecte sfinte. Biserica San Miguel de Lilo și cea a palatului sunt considerate de către UNESCO de o importanta mondiala deosebita. La Espina drumul pelerinilor se desparte către Tineo și monastirea Obona. Biserica Santa Maria de Colon și Parish San Salvador din Granadas de Salime sunt de asemenea de interes deosebit pentru pelerini.

Villafranca del Bierzo – Santiago

După pasul Piedrafita, pelerinii pot considera ca au ajuns la destinație. O`Cebreiro adăpostește o serie de palozas camere de locuit primitive asemănătoare așezărilor celtice. Codexul lui Calixtus indica următoarele puncte de oprire: Lirares, spitalele Condesas și Paclonulo, El Alto de poio, Fonfria del Camina, Biduedo și Friacastele. Obiective: monastirea Samos, ruinele de la Saria unde se păstrează amintire ale pelerinajului, Palas de Rei, Biserica Santa Maria, spitalul Sancti Spiritus, fostul spital Arzeea, Lavacola locul unde pelerinii se spălau înainte de a intra în orașul sfânt.

Honarribia – Balmaseda ( drumul prin tara basca)

Pelerinii din centrul și nordul Europei ajung pe teritoriu basc prin Iran și își continua drumul către Honarribia apoi către Dinastia San Sebastian care deținea un sanctuar și un ospiciu pentru pelerini. Obiective: Biserica San Vincenter și Basilica Sf. Maria. După traversarea Muntelui Igueldo se ajunge la Orio și Zaranz unde se pot vizita Biserica Nuestra Seniora de la Real ce păstrează mormântul pelerinului , turnul Luzea și Motza. Obiective: Catedrala San Salvador, templul rural Giupezcoa, Biserica San Pedro, Biserica Plateresque, Biserica Colegiata, Biserica Santa Maria, Biserica Nuestra Seniora de Begonia, Biserica și Podul San Anton, Biserica și Spitalul San Juan, Poarta Pelerinilor, vechiul cartier din Bilbao. Balmaseda reprezintă ultima etapa din ruta pelerinilor. Pelerinii vor alege de aici una dintre cele doua rute posibile: prin Valea Mena către Burgos și drumul de pe coasta către Cantabria.

Oiratzum – Vittoria Gazteiz (drumul pe uscat)

Presupune trecerea prin tunelul San Adrian. Obiective: Bisericile San Adrian Esteban și Santa Maria, palatul Indiaquez. Înainte de tunelul San Adrian trebuie parcurs un drum medieval situat la o altitudine de 1443 de metri, cu un tunel unde se afla un schit ridicat în 1883. în Vittoria Gazteiz pot fi vizitate: Catedrala Santa Maria, Palatul Esturiaza, casa Cordon, bisericile San Pedro și San Miguel.

Castro Urdiales – San Vicente de la Barquera (drumul iacobin prin Cantabria)

Vechiul drum iacobin intra în provincia Cantabria prin localitatea Castro Urdiales. Obiective: castelul în stil gotic, vechiul oraș, Biserica Sf. Maris de la Asuncion, farul , podul roman, schitul Sf. Ana; Biserica Nuestra Seniora de la Asuncion; Biserica Santa Maria del Puerto; Poarta Sf. Pedro; monastirea Santa Juliana; Biserica Santa Maria de Los Angeles.

Drumul Besoya – Pisuega

Din Santander pelerinii au posibilitatea de a urma o ruta ce traversează partea de sud a provinciei și se alătura drumului Meseta la Carrion de Ios Candes. Obiective: Biserica colegiata San Pedro; Manastirea Santa Maria la Real; ruinele unui castel medieval. Drumul pelerinilor întâlnește drumul francez la Carion de Ios Candes.

Llancs – Castropol (drumul prin Austria)

Obiective: ruinele zidurilor medievale, Biserica Sf. Maria, vechiul cartier Ribaddeseela, Biserica Sf. Maria de la Olivia. Drumul asturian se bifurca către Gijon de-a lungul coastei cu Biserica San Salvador de Deva și către Valdedios cu cea mai mare monastire medievala. Cel mai important port medieval la Golful Biscay reprezintă locul de debarcare al pelerinilor din Franța și Marea Britanie. Alte obiective sunt: Biserica Sf. Nicolas de Bari, Biserica Sf. Francisco , Biserica San Pedro și Biserica Santa Maria.

Descoperirea mormântului Sf. James

Sf. James este unul dintre cei 12 apostoli, fiul lui Zebedeea și fratele lui John Divinul, a fost un pescar pe Marea Galileei. În zonele hispanice, răspândirea credinței creștine a fost atribuita acestui apostol. După ce și-a îndeplinit misiunea, acesta s-a întors la Ierusalim unde a fost ucis de către Irod. În timpul nopții, creștinii I-au luat ramasitele și le-au dus în Austria intr-un mormant de pitra. O alta legenda spune ca sarcofagul a fost dus aproape de Iria Flavia al carei cimitir a devenit de-a lungul timpului, Compostela. Mormântul a rămas multa vreme departe de creștinătate pana când acesta a fost descoperit de către un pustnic pios. Astfel, ceea ce în vremea romanilor era un cimitir, devine în scrierile medievale un Campus Stellae și care de atunci este cunoscut drept Compostela. Episcopul Teodomor a construit o biserica peste locul mormântului și astfel a început pelerinajul câtre Santiago de Campostela.

3.6 Pelerinajul în Grecia

Grecia presupune îmbinarea de antic și modern ce face vizitatorul sa planeze între realitate și fantezie. Este o tara a insulelor, iar apele care înconjoară cele 50 mii mile pătrate ale Greciei sunt albastre, limpezi și curate.

Meteora reprezintă o regiune stranie, plina de stânci gigantice în forma de turnuri sau de pliastre cu o înălțime de 100-150 de metri. Din 24 de monastiri ce constituiau ansamblul monastic al Meteorei, doar 5 sunt azi locuite. Ele au fost construite în sec. XIV de către călugării ce căutau izolarea și mântuirea spirituala și încă mai uimesc prin acoperișurile lor bombate, cu galerii din lemn și etaje superioare ridicându-se intr-o maniera precara deasupra scărilor și scripeților pentru plasele ascensorului de mărfuri. Astăzi se poate ajunge aici pe un drum asfaltat sau pe potecile tăiate în stanca. Dintre monastirile deschise vizitatorilor azi, cea a lui Varlaam, Schimbarea la Fata, Rousanos și Sf. Ștefan fiind veritabile muzee bizantine, etalând printre alte icoane vechi, manuscrise, mozaicuri și fresce unice.

Muntele Athos reprezintă punctul de referința în geografia fizica și spirituala a creștinilor ortodocși. Fără a avea un corespondent în lumea catolica, Athosul – Muntele Sfânt sau Gradina Maicii Domnului – este singurul loc unde monarhismul ortodox își înalta neîntrerupt rugăciunile de peste 1300 de ani. Chiar daca a fost populat cu așezări înfloritoare, el devine un loc de reculegere prin excelenta, unde este permis accesul exclusiv bărbaților. Așezarea primilor călugări la Athos se presupune ca ar fi avut loc între sec. IV-VIII. Cele 20 de monastiri și 14 schituri existente azi sunt moștenire lăsata de cruciade și ani de ocupație turceasca. După cucerirea Constantinopolului de către Mohamed în anul 1453, aceasta moștenire a fost preluata de statele balcanice, dunărene și de către Rusia. Astfel 17 monastiri aparțin grecilor, iar rușilor, sârbilor și bulgarilor cate una. Romanii au înființat și au construit schitul Sf. Ioan Botezătorul, unde timp de 500 de ani au fost neîntrerupte daniile domnilor romani.

Pelerinul de azi are doar șansa unei calatorii fragmentare cu autobuzul și vaporul de la Salonic spre Ouranupolis, apoi pe mare pana la Dafne și Karyes. Drumurile dintre Karyes și fiecare monastire sau schit variază între 20 de minute și 6 ore. Fiecare biserica este o chilie curata și simpla și o masa compusa din legume și fructe, servita pe lespezi de marmura milenara.

Schitul romanesc Prodomos. Între anii 865- 1024 împărații bizantini atesta ca Athosul este dedicat prin excelenta monarhismului romanesc. Monastirile Zografu și Espigmeu au fost fondate datorita unor contribuții substanțiale romanești. Călugărul Nicodim de la Athos fondează monastirile Vodita, Tismana, Motru și Prislop, iar călugărul Nifon de la Dyonisiu devine maestrul spiritual al lui Neagoe Basarab. Nici un popor ortodox, în afara de cel roman, nu a adus mai multe servicii Muntelui Athos. Între sec. XVIII-XIX, foarte multe monastiri romanești erau închinate așezămintelor atonite. Deși timp de 500 de ani s-a considerat ca monastirea Kcutlumus aparține spiritual romanilor, abia în 1876 se construiește Biserica Sf. Ioan Botezătorul – Promodos, căruia Patriarhul ii acorda statutul de schit. Aceasta are o comunitate de peste 100 de călugări situându-se pe locul al doilea după comunitatea greaca. Din vechea pictura se păstrează doar scena Judecații de Apoi, pictura noua reprezentând întrutotul iconografia bizantina.

Vizitarea Muntelui Athos implica în ajun cel puțin o pregătire spirituala și documentara pentru ca pelerinajul sa-și atingă scopul. Ea nu face parte din circuitul unui turist obișnuit.

CAPITOLUL IV 

TURISMUL CULTURAL ÎN ROMANIA

4.1. Potențialul turistic cultural al României

Patrimoniul turistic cultural național cuprinde 20 milioane bunuri mobile, 21 mii monumente, 660 muzee și colecții, ospitalitate , limba, mentalitate, obiceiuri, datini, folclor, cu alte cuvinte un tezaur inestimabil. Gradul de civilizație al unui popor este apreciat și în funcție de contribuția sa la dezvoltarea culturii universale. Patrimoniul turistic cultural al României este extrem de variat și cuprinde : vestigii și lucrări arheologice, localitatea istorice, ruine sau urme ale civilizațiilor daca și romana, ruine ale unor cetăți domnești, castele, conace, complexe mânăstirești, biserici, case memoriale, muzee cu diferite profile sau tematici, centre etno-folclorice, manifestări folclorice internaționale, medii, manifestări artistice și sportive, centre pomicole, viticole, scoli și inginereasca.

TRANSILVANIA

Transilvania este situata în centrul tarii, mărginita de cele trei ramuri ale Carpaților ( de Est, de Sud și de Vest ) și traversata de la nord-est la sud-vest de râul Mureș. Acesta provincie istorica a României a fost o pate principala a Daciei cu mult timp înainte de dominația romana. O mare parte a populației daco-romane a trăit aici, fără întrerupere, în timpul valurilor migratoare. O călătorie în Transilvania este o călătorie culturala. Argumentele ce stau la baza alegerii Transilvaniei ca destinație turistica sunt numeroase : diferite stiluri arhitecturale (Gotic, Baroc, Renascentist, Brâncovenesc, Popular), comorile artistice din muzee, frumusețea artei populare autentice, etc.

Cluj-Napoca este cel mai mare oraș al Transilvaniei, un important centru industrial, științific, cultural și turistic. Orașul roman Napoca, construit pe locul unei vechi așezări dacice, a fost desemnat municipiu de către împăratul Hadrian în anul 124, după cucerirea romana și colonie de către Marcus Aureliu (161 – 180).

Obiective turistice :

Bastionul Croitorilor, sec. XV

Biserica Romano – Catolica Sf. Mihai, stil Gotic, sec. XV –XVIII

Universitatea

Biserica Reformata, stil Gotic, construita de Matei Corvin în anul 1468

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sec. XVIII , construit în stil Empire și pădurea Horia, cu gospodarii și tehnici țărănești 

Muzeul de Istorie

Muzeul de Arta, stil Baroc, între 1774 – 1788

Grupul statuar Școala Ardeleana, identificând trei mari personalități culturale : Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior

Gradina Botanica

În vecinătatea orașului se găsesc localități cu obiective turistice de interes cultural : orașul Gherla, unde se găsește muzeul Martimuzzi, în stilul Renascentist și Biserica Armeana, construita în stil baroc și neoclasic (1784 – 1804) ; Orașul Dej cu Muzeul de istorie și arta, Biserica Reformata în stil baroc târziu (1453 – 1556), Monastirea Franciscana (1726 – 1734) ; satul Nicula, cunoscut pentru icoanele pictate pe sticla.

Alba – Iulia este un oraș foarte vechi, în 1975 a împlinit 2000 de ani de existenta. Cunoscut din timpul dacilor, sub numele de Apulum, orașul a devenit capitala Daciei Superioare și cel mai mare centru roman din Dacia.

În secolele IX – X, orașul sub numele Balgrad Cetatea Alba a fost centrul statului romanesc situat pe aceste meleaguri. Aici, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a făcut primul pas spre unitatea politica a romanilor, unind cele trei provincii romanești : Moldova, Transilvania și Tara Romanesca. La 1 decembrie 1918, tot la Alba – Iulia s-a realizat unirea Transilvaniei cu România.

Obiective turistice culturale :

Fortăreața medievală a Albei Carolina, sec. XIII

Biserica Romano – Catolica, sec. XIII

Biserica Unirii

Monumentele arhitecturale : Palatul Domnesc (sec. XIV – XV), Palatul Apor, Palatul Bethlem Milklos, construit în stilul renașterii, sec. VXIII

Obeliscul ridicat în memoria conducătorilor răscoalei țărănești din 1784 – Horia, Cloșca și Crișan

Muzeul Unirii

Localitățile din jur dețin de asemenea atracții turistice : orașul Sebeș ( 1254 ) are ca principala atracție turistica Biserica Evanghelica.

Orașul Blaj a avut un rol important în revoluția de la 1848 și este cunoscut pentru industria vinului și a lemnului ; valea Arieșului, cu faimoasa regiune Tara Moților, etc.

Deva, oraș situat pa Valea Mureșului a fost fondat în 1629, deține următoarele obiective turistice culturale :

Muzeul județean din Castelul Magna Curia (1621), cu trei secțiuni : arheologie, istorie, științe naturale 

Una din cele mai puternice fortărețe din Transilvania, din secolul XII

Monastirea Franciscana

Statuia lui Decebal, regele dacilor

În vecinătate se afla orașul Hunedoara, unde se pot admira : Castelul Huanizilor (sec. XVI), considerat cel mai important monument de arhitectura gotica din Transilvania, Biserica Ortodoxa Sf. Nicolae (1458), ruinele Ulpiei Traiana Sarmisegetuza, capitala Daciei în vremea romanilor.

Sibiul este un oraș cu un aer medieval, centru comercial, cultural, științific și turistic, fondat în anii 1192 – 1196, pe locul unei vechi așezări. Orașul abunda în obiective turistice culturale :

Muzeul Bruckenthal, aparținând stilului baroc târziu

Parți ale zidurilor fortăreței medievale, construita în anul 1224

Biserica Evanghelica – o bazilica în stil gotic, din secolele XV – XVI

Catedrala Ortodoxa Metropolitana

Parcul Dumbrava (sec XIX) cu copaci seculari, aici aflându-se Muzeul Civilizației Populare, unul dintre ele mai frumoase din România și din Europa

În apropriere de Sibiu, pot fi vizitate : Mărginimea Sibiului – zona etnografica locuita d pastori, Cisnadie – fortăreața veche de cincisprezece secole, Păltiniș – localitate situata la cea mai mare altitudine din tara.

Brașovul – este un important centru industrial pentru tractoare, camioane, textile, produse chimice, produse alimentare, dar și un important centru cultural și turistic, fiind prima data menționat în documentele teritoriilor în 1211 – 1222. Obiective culturale și turistice :

Muzeul Județean

Casa negustorilor, construita în stilul renașterii între 1539 – 1545

Biserica Neagra (sec. XIV – XV) cea mai mare construcție în stil gotic din România ; are una din cele mai mari orgi din tara ; aici se organizează concerte muzica preclasic și clasica. În fata bisericii se afla statuia marelui umanist Johannes Honterus

Casa Mureșenilor, muzeu inaugurat la aniversarea revoluției de la 1848

Biserica Bartholomeu, stil gotic timpuriu ; Muzeul culturii amenajat în clădirea vechii scoli romanești, are manuscrise din sec. XVI, cărți de istorie tipărite pe vremea diaconului Coresi. În aproprierea muzeului se afla Biserica Sf. Nicoale, sec. XIV – XV

Vechea fortăreața a Brașovului, sec. VX –XVI

Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Țesătorilor

În aproprierea Brașovului se afla localitățile : Poiana Brașov – renumita stațiune pentru sporturile de iarna ; Bran – aici se afla Castelul Bran, construit începând cu 1377, reședința regala, astăzi muzeu de istorie și arta medievala și de asemenea muzeu etnografic. Castelul Bran este o atracție pentru mulți turiști mai ales ca a aparținut odată lui Vlad Țepes, asociat cu legenda lui Dracula.

La Prejmer, un sat vechi de peste 700 de ani, se afla cea mai puternica fortăreața țărăneasca din Transilvania ( sec. XV – XVI ), care înconjoară Biserica Evanghelica ce datează din 1950. În satul Harman se afla o fortăreața țărăneasca și o biserica fortificata.

Făgărașul este un ora mai mic, situat între Brașov și Sibiu, atestat documentar din 1291. Obiective turistice – culturale : fortăreața din secolul XIII ; monastirea Sâmbăta, construita de către C-tin Brîncoveanu.

Sighișoara este unul dintre cele mai frumoase orașe datorita construcțiilor medievale. Obiective turistice : fortăreața din secolul XVI – XVII , Muzeul de istorie din Turnul cu ceas, Biserica de pe deal din secolul XVI, Biserica monastirii din sec. XV – XVII, construita în stil baroc, Casa lui Vlad Dracul, unde a trăit tatăl lui Vlad Tepes între 1431 – 1435, Casa Venețiana, Casa cu cerb în stilul renașterii.

La Cristuru Secuiesc se afla un muzeu de colecții de istorie, etnografie, științe naturale, și o expoziție de unelte țărănești.

La 47 kilometrii, la Odorheiul Secuiesc, se afla o fortăreața medievala din anii 1840, o biserica franciscana, biserica romano – catolica și muzeul municipal cu secțiuni de istorie, științe naturale, etnografie și arta populara.

Orașul Mediaș este situat intr-o zona viticola fiind în același timp un centru industrial pentru industria sticlei, a construcțiilor de mașini, a gazelor naturale. Obiective turistice : o fortăreața din sec. XIV – XVI, biserica evanghelica Sf. Margareta, muzeul Municipal, casa Ștefan Ludvic Roth , cu exponate ale vieții profesorului și istoricului de la 1848.

Târgul Mureș este orașul din centrul Transilvaniei atestat documentar din 1322. obiective turistice : fortăreața din sec XV – XVII, muzeul județean, biserica romano – catolica, , catedrala ortodoxa, biserica reformata, palatul culturii, biblioteca Teleki Bolyai, « La Calul Balan » unde M. Eminescu s-a oprit în 1866. În împrejurimi se afla localitățile Reghin (cu un muzeu etnografic, biserica evanghelica, biserica ortodoxa) și Sovata (renumita pentru tratamentele medicale).

Orașul Bistrița este atestat documentar de peste 700 de ani. Obiective turistice : Muzeul Județean, biserica ortodoxa, biserica evanghelica, ruinele fortăreței medievale din sec. XIII. În apropriere se afla orașul Năsăud, satul lui L. Rebreanu și satul G. Cosbuc.

MARAMURES

Actualul județ Maramureș este format din patru « tari » : Tara Maramureșului, Tara Lăpusului, Tra Cioarului și Tara Codrului. În vest se afla Tara Oașului ( județul Satul – Mare) cu care nordul transilvănean se întregește armonios. În est trăiesc strănepoții lui Bogdan Vodă, bucovinenii, vatra lor numindu-se Tara de Sus, iar în sud – est, peste culmile munților Rodnei se încheagă Tara Năsăudului. Daca mai adăugam ca în sudul tarii Chiorului se întinde Tara Silvanii (județul Sălaj ), avem o prima imagine a felului în care s-au organizat romanii din străvechime, văile și munții lor însemnând temelii de statornicie și originalitate.

Ținut fabulos în extremitatea Transilvaniei, Tara Maramureșului este o copaie geologica păstrătoare de ginta dacica, sortita de multe veacuri izolării, numai latinitatea pătrunzând intr-un chip aparte, în spatele imensului zid natural ce-l formează munții Oaș, Gutai, Tibles și Rodnei. Vigoarea dacilor și mândria romanilor au dat naștere aici unei celule etnice de mare valoare, rezistenta pana la conservatorism influentelor de afara, mai ales celor care s-au vrut impuse cu forța.

În vremea ofensivei maghiare asupra teritoriilor încă necucerite di Transilvania, sec XI – XI, în acest nord de tara existau obști sătești care s-au opus ingerințelor feudalității ungare venite în chip de « oaspeți regali ».

E normal, susțin specialiștii, ca tocmai situația geografica a Maramureșului și pădurile ce vor fi fost mult mai dese în veacurile V – X sa-i ferească din calea multor migratori. La pătrunderea ungurilor în Transilvania era terminata acțiunea de închegare a primelor formațiuni prestatale romanești (începuta în sec IX), populația locala fiind organizata în obști țărănești. În primii ani ai sec X, sunt menționate ducatele lui Gelu, Vlad și Menumorut, cucerite de maghiari în anul 907.

Ceea ce stăpâneau, de fapt, în secolele XI – XII în nord-estul regatului, cancelariile numeau « pădurile regale » sau domenii regal, , adică ținutul muntos ce despărțea Ungaria de Polonia. Spre ele încep sa se formeze un fel de expediții cinegetice. În 1199este înregistrata prima înregistrare documentara a Maramureșului.

La începutul sec. XIV, pericolul tătar al Hoardei de Aur devenise o realitate pentru Centrul Europei. Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou ( 1308 – 1353 ) și urmașul sau Ludovic cel Mare au organizat numeroase expediții în acesta zona la care au participat și mulți cneji maramureșeni, printre care Dragoș din Beden în urma unei victorii asupra tătarilor acesta a rămas în Moldova ca reprezentant al coroanei maghiare ( 1352 – 1353 ), ocupând locurile de sub munți și trecând la reorganizarea teritoriului , ca « marca militara », sub conducerea lui Ludovic. Este primul descălecat al Moldovei. În 1354 Dragoș moare și este îngropat în biserica Volovat. Îl urmează fiul sau Sas, care se stinge câțiva ani mai târziu, lăsându-l la cârma pe fiul sau Balc (1359).

Pecete de suflet a Maramureșului, simbolul fiecărui gospodar este poarta. Pe toate văile – Iza, Viseu, Cosau și Mara – se întâlnesc aceste porți sculptate.

Sighetul Marmatiei este al doilea oraș al Maramureșului, după Baia Mare. La mijlocul veacului trecut devenise un important centru comercial al nordului romanesc, dezvoltându-se considerabil în plan urbanistic. Este cel mai nordic oraș romanesc și aici s-a născut Muzeul Satului Maramureșean. Tot aici are loc festivalul datinilor și obiceiurilor de iarna, unica manifestare de acest gen din Europa, pentru ca Sighetul era placa turnanta a turismului nordic, în spatii de excepție cu edificii culturale de pe cele patru vai : Iza, Viseu, Cosau și Mara.

Acum în sinistra închisoare se ridica un monument unic în Europa, menit sa arate lumii ce au însemnat comunismul și atrocitățile în România, Polonia, Ucraina, Iugoslavia, Bulgara, Bielorusa, Tarile Baltice, Rusia și Cehoslovacia.

Valea Izei este principala atracție turistica, cale de pătrundere în universul maramureșean. Satul Sacelu este bine cunoscut pentru olărit. Aici meșterul Tanase Cocean a redescoperit ceramica de tip dacic, creând un spațiu unic este european, socotit fiind o adevărata rezervație. Uhea este o veche reședința a voivodatului unde arheologii căuta sa pună în valoare vechile ctitorii din piatra, biserica din lemn ( 1772 ), unul dintre cele mai originale monumente istorice și de arhitectura din Maramureș.

Comuna Ieud este atestata din 1364, și deține ca obiective turistice –culturale : « Biserica din deal » ( 1364 ) – adăpostește « Codicele din Ieud », cel mai vechi text în limba romana , « Biserica din vale » (1699).

Comuna Rozavlea păstrează tradițiile romanești păstrează tradițiile romanești, conviețuind armonios cele doua rituri creștine – ortodox și greco-catolic.

Comuna Strimura de Arese leagă marea înfrângere a ultimei invazie tătare în Maramureș (1717). Aici se afla o puternica vatra etnografica.

Comuna Sapanta, unicat mondial datorita cimitirului vesel, creație a lui Ioan Stan Patras. Cronica în lemn a acestui colt de tara este acum lăsata prada uitării.

MOLDOVA

Orașul Piatra – Neamț este atestat documentar încă din sec. XV, ca un târg bine cunoscut sub numele Piatra lui Crăciun sau Camena . Ștefan cel Mare și-a ridicat aici o curte domneasca și Biserica Sf. Ioan Botezătorul (1497). Turnul clopotnița are 19 m înălțime și este ultima transpunere a conceptului realizat cu activa ani în urma la Borzesti și continuat la Războieni. În Piața Libertății se poate admira colecția de ceramica pictata din Neolitic (Cucuteni ) găzduita de Muzeul de Arheologie. Un alt reper îl reprezintă Muzeul memorial Calistrat Hogas.

Principalele obiective de interes cultural – religios ale zonei sunt :

Monastirea Văratec un schit ridicat de Ieremia Movila în 1598. ulterior, construcția a preluat formele tradiționale moldovenești îmbinând elementele neoclasice și a primit hramul Adormirea Maicii Domnului. Aici întâlnim monumentul Veronicăi Micle.

Monastirea Agapia, un vast ansamblu monahic ce a suferit numeroase schimbări în timp. Vechea monastirea a fost construita de Petru Șchiopul. Monastirea Agapia Noua este ctitoria hatmanului Gavrilă, fratele lui Vasile Lupu (1642 – 1644), pictata integral, în interior de către Nicolae Grigorescu, începând cu anul 1858. Printre exponatele de arta și obiectele bisericești se remarca seria de covoare moldovenești, executate în atelierul monastiri la începutul sec. XIX. Tot aici este și casa memoriala Alexandru Vlahuta.

La intrarea în Târgul Neamț, în localitatea Humulesti, este casa în care s-a născut Ion Creanga, în 1837.

În Târgul Neamț, așezare veche de 400 ani, descoperim Cetatea Neamțului, așezata pe culmea Pleșul, lângă Ozana, înălțata la sfârșitul sec. XIV de către domnitorul Petru I Musat. În comuna Vânători – Neamț se afla monastirea Neamț – Înălțarea maicii Domnului – ctitorie a lui Ștefan cel Mare la 1497. aceasta reprezintă prototipul marilor biserici mănăstirești din Moldova sec. XVI, proporțiilor grandioase, armoniei formelor arhitectonice și decorației fațadelor. În Grapnita, găsim mormântul lui Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. Pictura inițiala, păstrata în altar, naos și grapnita reprezintă ultimul ansamblu de pictura rămas din vremea lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor datează din timpul lui Petru Rareș. Ceea ce individualizează monastirea este atât existenta bibliotecii mănăstirești – bogate , peste 18000 volume – multe dintre ele aparținând lui Varlaam, Dosoftei și Dimitrie Cantemir, cat și a icoanelor pictate de Nicolae Grigorescu. Tot aici se afla Muzeul memorial Mihail Sadoveanu.

Monastirea Secu a fost construita la 1602 de marele vornic Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Biserica se îndepărtează de stilul brâncovenesc al epocii apropiindu-se de cel muntenesc, apărut pentru prima data la Galata din Iași. Doar turlele roman moldovenești, păstrându-și forma de bulb. Așezământul poarta hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul și adăpostește mormintele ctitorilor și al mitropolitului Vaarlam.

Vechea cetate a Sucevei sta ca o mărturie a trecutului. Istoria orașului, așezat pe terasa unei coline ce domina malul drept al râului Suceava, număra aproape șapte secole de existenta. Suceava devine capitala Tarii de Sus sub Petru Musat, la 1370 pana în 1565, când Alexandru Lapusneanu muta capitala la Iași. Pot fi vizitate zidurile cetății, amplasate în partea de est a orașului, dincolo de părăul Cacaina, pe un deal, și admira bastioanele semicirculare, contraforturile și o parte din cele șapte turnuri.

Cine vrea poate sa se reculeagă în tihna la nenumăratele biserici sucevene ( Marauti, Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie ) sau la Monastirea cetate Zamca.

La Liveni, lângă Dorohoi se poate vizita casa lui G. Enescu, la Ipotesti, lângă Botoșani, casa lui Mihai Eminescu, lângă Gura Humorului, casa lui C Porumbescu, la Botoșani, casa lui N. Iorga, iar la Stefesti casa lui S. Luchian.

Din cetatea Sucevei se poate urmări traseul pentru vizitarea monastirilor ridicate de domnitorii Moldovei în veacul al XVI-lea. Unicitatea acestora este data de pictura exterioara.

În comuna Arbore se afla Biserica Arborelui, penultima pictata în aceasta maniera în epoca lui Petru Rareș.

Biserica Bogdana din Rădăuți este cea mai veche Biserica moldoveneasca, ctitorie a lui Bogdan I (1359 – 1363).

Monastirea Putna, muzeul și mormintele familiei lui Ștefan cel Mare se afla 22 kilometri de Putna.

În apropriere de Rădăuți este Monastirea Sucevita ridicata de către frații Movila.

Monastirea Moldovița a fost construita de către Petru Rareș.

Monastirea Humor a fost construita de către Toader Bubuiog și pictata de Peru Rareș.

Monastirea Voronet, ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Aceasta a fost desființata în 1786. biserica de mir redevine monastire în 1990.

Monastirea Dragomirna este cunoscuta datorita decorațiunilor sculptate, construita de Anastasia Crinca.

Circuitul monastirilor din nordul tarii poate fi încheiat cu monastirea Bistrița, construita sub domnia lui Alexandru cel Bun.

BUCURESTI

Aproape toate drumurile spre locurile de vacanta trec prin București, capitala tarii noastre.

Acest oraș deține numeroase monumente printre care se număra : biserica Curtea eche, cel mai vechi monument din oraș (1554) și întreg ansamblul civil care o înconjoară ; Hanul lui Manuc construit în 1808 și utilizat în prezent ca hotel și restaurant ; Curtea Sticlarilor, biserica Coltea (1704) ; Palatul Sutu, Muzeul Național de Istorie a României, Palatul Regal – astăzi muzeul național de arta, biserica Cretulescu ( 1722 ), Ateneul Roman, palatul Patriarhiei și Catedrala, Palatul Cotroceni, Piața Universitarii. Alte muzee sunt :Muzeul Satului, Muzeul Pompierilor, Muzeul de științe naturale Grigore Antipa, Muzeul Colecțiilor de Arta din București, Muzeul Țăranului Roman și Muzeul Militar.

În împrejurimile Bucureștiului se pot vizita monastirea Cernica, Snagov, Căldărusani, Valea Prahovei, Târgoviște și Curtea de Argeș.

4.2.Strategii de promovare a turismului cultural pe plan intern

Recomandările privind utilizarea culturii la îmbunătățirea produsului turistic și la creșterea profitului din turism implica o strânsa colaborare între Ministerul Culturii și Ministerul Turismului atât la nivel local cat și la nivel regional.

Artizanatul.

Masurile destinate creșterii comerțului artizanal, a veniturilor artizanilor și produsului turistic include :

identificarea centrelor artizanale producătoare existente și concentrarea atenției asupra dezvoltării unui meșteșug

utilizarea mai frecventa a artizanilor ca « probe vii » ale atracțiilor corespunzătoare, realizarea de ateliere și vânzarea debuseelor

selectarea artizanilor profesioniști care sa fie adevăratele replici ale muzeelor și ca principalele atracții turistice

identificarea exporturilor de bunuri artizanale, asistenta în promovarea și reducerea de articole tradiționale

acordarea asistentei în marketingul și vânzarea unor produse noi artizanale

amenajarea centrelor de vânzare în zonele turistice (piețe de noapte)

hotelierii sa permită înființarea unor standuri ale artizanilor în incinta hotelului, amenajarea provizorie a unor zone destinate vânzărilor de bunuri artizanale în aproprierea importantelor atracții turistice

revizuirea legii patrimoniului care sa permită îndeplinirea rolului major de protejare a moștenirii tradiționale ; vânzătorii și turiști trebuie sa fie informați asupra restricțiilor și daca este cazul sa se înființeze un sistem de acordare a certificatelor de aprobare privind exportul bunurilor artizanale.

De asemenea, se impun masuri pentru diversificarea, îmbunătățirea și aprobarea produselor artizanale în vederea pătrunderii pe piețele moderne interne dar și externe. Acestea se concretizează în diversificarea produsului, designul produsului modernizarea procesului de producție, ambalarea și comercializarea.

Artele.

Informarea turiștilor presupune furnizarea informațiilor reactualizate asupra evenimentelor sezoniere prin diverse mijloace de publicitate, distribuirea materialelor publicitare. Îmbunătățirea produsului prin intermediul artelor presupune :

organizarea de spectacole culturale seara sau la sfârșit de săptămână în cadrul marilor orașe. Vara acestea pot fi corelate cu piețele artizanale de noapte

reprezentațiile tradiționale de arta trebuie sa fie promovate în cadrul centrelor turistice și a celor destinate organizării de spectacole

promovarea artiștilor locali în cadrul zonelor turistice, cu accentuarea identități regionale

facilitarea rezervărilor la reprezentațiile artistice

trupele și grupurile folclorice sa se ridice la standarde deosebite.

Festivalurile, obiceiurile, folclorul.

În acest sens se impun următoarele masuri :

festivalurile desfășurate în principalele centre turistice sa corespunda din punct de vedere calitativ, pentru a prezenta interes în cazul turismului internațional

folosirea festivalurilor pentru extinderea sezoanelor

utilizarea Festivalului Dunării drept atracție turistica și dezvoltarea sa din punct de vedere comercial. Este de asemenea necesara crearea unei imagini bazata pe legătura dintre atracțiile naturale ale deltei și temele culturale

valorificarea potențialului de acrea noi festivaluri pe anumite teme : vinul, florile și marea în zonele turistice

publicarea unui calendar al festivalurilor

realizarea ghidurilor pentru dezvoltarea și organizarea de festivaluri turistice de către Ministerul Culturii și Ministerul Turismului.

Agroturismul.

Principalele obiective în dezvoltarea agroturismului sunt :

încurajarea și promovarea agroturismului individual în zonele turistice corespunzătoare

stabilirea rețelelor pentru agroturism, fiecare cu o infrastructura adecvata pentru turismul intern și extern.

Asistenta oferita comunităților este necesara pentru înțelegerea implicațiilor oferite de agroturism, alegerea unui sat adecvat, acordarea asistentei în turism, stabilirea unei strategii adecvate satului, implementarea strategiei de dezvoltare, marketingul și promovarea produsului, precum și marketingul afacerilor.

Grupurile turistice active sunt elemente cheie pentru organizarea și coordonarea acestei inițiative și presupun existenta persoanelor de legătura în fiecare cadru destinat turismului rural, existenta unei literaturi adecvate despre atracțiile locale și mijloace de transport, promovarea proiectelor comunale, cum ar fi restaurantele, agrementul, transportul local susținute de un management deschis.

Satele destinate turismului rural trebuie sa îndeplinească un minim de condiții și sa fie înregistrate la Ministerul Turismului, fără a fi clasificate.

Muzeele și galeriile.

Au o deosebita importanta în îmbunătățirea produsului turistic ce consta în identificarea celor mai importante muzee din perspectiva turiștilor, a localizării intr-o zona turistica , a prezentării, etc.

Sporirea atracției turistice se realizează prin : crearea expozițiilor tematice ce reflecta o anume specializare, expunerea obiectelor din descoperiri arheologice, creșterea animației în muzee prin intermediul actorilor îmbrăcați în costume de epoca și a artizanilor care lucrează intr-un spațiu specific, prin spectacole de sunet și lumina. Îmbunătățirea comunicării presupune existenta indicatoarelor, a explicațiilor în limba romana și în limbi de circulație casetelor audio și video în interiorul muzeelor.

Masuri ce se impun cu privire la acces și siguranța : îmbunătățirea accesului prin extinderea programului în timpul sezonului, amenajarea locurilor de parcare și a accesului persoanelor cu handicap fizic, ; îmbunătățirea planurilor de management în ceea ce privește vizitarea celor mai importante muzee.

Îmbunătățirea metodelor de finanțare a muzeelor : creșterea taxelor de intrare pentru turiștii străini, iar pe termen lung practicarea unor tarife comune pentru vizitatorii interni și externi ; creșterea calității, gamei de materiale și suveniruri ; introducerea programelor tematice istorice și culturale în cadrul celor mai importante muzee.

Masurile vor conduce la creșterea veniturilor prin intervenția statului, foarte importanta pentru reorientarea și dezvoltarea principalelor muzee, conservarea și menținerea lor.

Monastirile și bisericile.

Protejarea acestora împotriva distrugerilor, prin intermediul legii reprezintă o problema ce impune o rezolvare urgenta. Lista oficiala a monumentelor naționale necesita o transformare de statut. Masuri propuse în acest sens : asistenta acordata în regim de urgenta bisericilor care necesita o restaurare rapida ; posibilitatea construirii caselor de oaspeți în interiorul și aproprierea monastirilor ; realizarea unor programe de negociere adecvate pentru vizitatori în vederea evitării unor aglomerări în cadrul monastirilor foarte cunoscute ; îmbunătățirea în conținut și forma de prezentare și publicare în mai multe limbi a materialelor informație.

Temele culturale.

Ministerul Turismului împreuna cu autoritățile locale trebuie sa identifice și sa propună produse turistice culturale pe anumite tem, care pot include spectacole de sunet și lumina, cum ar fi : Ștefan cel Mare – viata sa, scene din cetatea Sucevei ; Dracula – viata lui Vlad Tepes, combinații cu povestirile lui Brad Stoker.

Strategia de mediu.

Principalele scopuri ale strategiei de mediu sunt :

protejarea și creșterea aclitatii mediului în vederea dezvoltării turismului, în special în zonele importante pentru acest domeniu ;

protejarea mediului în fata dezvoltării prezente și viitoare a turismului.

Mediul natural.

Obiectivul principal îl reprezintă protejarea mediului natural din zonele turistice.

Pentru planificarea utilizării pământului sunt propuse următoarele masuri :

implicarea activa a Ministerului Turismului în planificarea teritoriala urbana pentru a asigura protejarea și reprezentarea intereselor din domeniul turismului

încurajarea creări unor grupuri turistice în toate stațiunile, cu alte cuvinte este necesara implicarea ridicata în planul dezvoltării municipale.

Colaborarea dintre Ministerul Turismului și Ministerul Mediului este esențial în dezvoltarea zonelor turistice unde se impune monitorizarea impactului asupra mediului la toate nivelurile și elaborarea guide-lines-urilor adecvate turismului de către Ministerul Turismului și Autoritățile Biosferei.

Identificarea problemelor legate de poluarea chimica și de canalizare din zonele turistice și industriale revine Ministerului mediului. Controlul eroziunii în zonele afectate și protejate prin monitorizare, duc la reducerea numărului vehiculelor și al vizitatorilor. Creșterea calității mediului reprezintă un obiectiv condiție în dezvoltarea corespunzătoare prin colaborarea ministerului Turismului și Ministerul Mediului în elaborarea de instrucțiuni pentru încetinirea distrugerii mediului.

Managementul mediului poate fi introdus în turism prin criterii elaborate de Ministerul Mediului prin intermediul licențelor pentru toate domeniile industriale ; crearea unui comportament adecvat al operatorilor, ghizilor, managerilor și hotelierilor.

Masuri ce se impun pentru protejarea mediului în zonele turistice :

monitorizarea poluării și crearea unui sistem global de informare detaliat prin institutele geografice, prin bazele de date ce cuprind informații asupra poluării Marii Negre, Deltei Dunării, zonelor turistice montane și a zonelor climaterice

inspectarea anuala a destinațiilor turistice de câtre Ministerul Turismului și a licențelor

previzionarea ratelor de vizitare a parcurilor naturale și a celorlalte zone protejate.

Cunoașterea mediului se impune în anumite zone cum ar fi Parcul Național Retezat, Sibiul, bisericile pictate din Moldova.

Construcțiile.

Menținerea clădirilor istorice și a monumentelor se realizează prin : politica flexibila asupra utilizării comerciale a clădirilor istorice și monumentelor, în vederea reducerii riscurilor de neocupare ; taxe percepute turiștilor pentru accesul în locurile istorice, iar veniturile sa fie utilizate pentru restaurare și menținere ; crearea fondurilor destinate reparațiilor provocate de cutremure ; bonusuri și penalități legate de menținere a proprietăților istorice private.

Masuri pentru revenirea distrugerii clădirilor istorice : crearea regulilor de control a amplasării parcărilor în aproprierea monumentelor istorice ; masuri de conservare incluse în pregătirea planurilor de urbanizare, precum și permisiunile de dezvoltare ; controlarea condițiilor atmosferice în zonele deosebite, cum ar fi bisericile pictate, urmata de publicarea rezultatelor ; amenajarea cailor de acces către toate atracțiile turistice ; planuri pentru vizitatori realizate în zonele cu principale atracții sau în cele afectate de numărul mare al acestora.

Propuneri pentru conservarea clădirilor istorice : crearea unei liste a zonelor istorice de interes turistic destinate conservării ; includerea în lege a prevederilor pentru acordarea unui statut de ocrotire a tuturor clădirilor istorice ; prevederile legale sa fie susținute prin ghiduri elaborate de Ministerul Culturii în colaborare cu rezidenții și proprietarii din fiecare zona turistica ; includerea prevederilor precedente intr-un plan de dezvoltare și creare a unui sistem de penalizări pentru neînțelegeri și demolări legale ; reglementari asupra amplasării imobilului stradal. Identificarea și desemnarea cailor de acces și protejarea acestora este de asemenea necesara. Interzicerea parcărilor și a altor tipuri de construcții, pe o raza de 500 de metri sau chiar mai mult în unele cazuri, când acestea nu afectează imaginea peisajului.

4.3. Integrarea turismului cultural romanesc în cel european

Promovarea valorilor de excepție, a tezaurului românesc reprezintă o sarcina a Ministerului Culturii, Ministerului Turismului și al agențiilor de turism. Aceasta acțiune se poate demara pe trei niveluri diferite și anume : promovarea cu ajutorul material și financiar al Ministerului Turismului și programelor PHARE i cadrul strategiilor și politicilor de promovare a turismului cultural pe piața interna și externa a României; promovarea prin intermediul firmelor touroperatoare și al agențiilor de turism; promovarea proprie acolo unde obiectivele turistice dețin posibilitatea financiare și se înscriu permanent între circuit și itinerar turistic. Corelarea acestor trei direcții se face prin metode și tehnici distincte ce asigura coerenta și eficienta strategiei promoționale.

Promovarea trebuie sa cuprindă următoarele obiective: lansarea produsului pe piața, atragerea potențialilor clienți și fidelizarea cererii. Fondurile reduse conduc la imposibilitatea realizării unor produse variate, de înalta ținuta tehnica. Modalitățile impuse pentru promovare sunt: agenții particulari prin participarea la licitații, mass-media, publicațiile de specialitate, publicitate prin casete audio, video, postere, dispozitive, ilustrate, expoziții tematice, culturale, crearea centrelor de informare și primire specializate în domeniul cultural pentru turiști, cu posibilitatea prezentării firmelor, dezbaterilor, schimburilor de idei, târguri de turism. Noi mijloace de promovare pot include următoarele obiective: realizarea unei bănci de date europene; secțiuni specializate în turismul cultural cu dubla destinație: pentru marele public și pentru specialiști, profesioniști în domeniul cultural; bănci de date ce cuprind asociații și cluburi europene pe teme și grupuri de interes; campanii de promovare pe plan european pe turism cultural cu includerea televiziunii naționale; sprijinirea legăturilor profesionale dintre personalul din turism și intermediari (asociații cu vocație culturala, destinate pensionarilor, tinerilor etc.); asocierea cluburilor europene reunite sub egida Alianța Internaționala a Turismului (AIT) ce cuprinde itinerarii pe rute de vacanta; utilizarea cd-urilor ca suport informațional pentru o colecție de date structurate pe anumite criterii inclusiv pentru turismul cultural.

În prezent, obiectivele majore de promovare sunt: modernizarea și ameliorarea accesibilității către locurile culturale; multiplicarea și descentralizarea centrelor culturale de maxim interes favorizând informațiile și organizarea unor piețe europene de produse turistice culturale.

Anul turismului european – 1990 a fost rezultatul inițiativei Parlamentului european pentru a încuraja industria turistica în tarile membre și pentru deschiderea noilor schimburi economice competitive pe piața europeana unica. Principalele prioritatea au fost dezvoltarea turismului intracomunitar, reducerea sezonalității, dezvoltarea regionala, valorificarea unor vestigii culturale, armonizarea vizelor de intrare și tranzit, mai buna informare a turiștilor.

Anual, la nivelul Uniunii Europene are loc un colocviu pentru amenajarea și prezervarea locurilor turistice culturale, unde fiecare tara prezintă progresele în domeniu. Toate tarile sunt interesate în rezolvarea următoarelor probleme: valorificarea noilor centre cultural – turistice, considerate până în prezent minore; dezvoltarea noilor itinerare și circuite și încurajarea oricărei inițiative culturale.

România, ca membru asociat al Uniunii Europene (1994) va avea nevoie de o rezolvare pe plan legislativ a legii turismului, patrimoniului, mediului, cu reglementari generale sau specifice.

Dezvoltarea turismului cultural la nivel european presupune, în primul rând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii generale, asigurarea conservării și protecției monumentelor și zonelor istorice, protecția mediului incluzând utilizarea parcurilor naționale și a zonelor protejate pentru turism și o legislație specifica pentru agențiile e turism.

Integrarea efectiva a programelor culturale românești în cadrul programelor Comunității Economice Europene se poate realiza în primul rând prin promovarea noilor monumente cultural – istorice, participarea prin tezaurul folcloric național la programe și festivaluri europene; dezvoltarea unei rețele de sate turistice care sa fie promovate în plan european și național, amenajarea formelor de turism cultural pentru tineret cu asigurarea facilitaților necesare, perfecționarea sistemului informațional di turism care sa răspundă și cerințelor altor membre ale Comunității Europene și organizațiilor internaționale, intensificarea cooperării internaționale prin contracte bi și multilaterale cu tarile europene, în vederea efectuării acțiunilor comune, a schimburilor de turiști, a realizării de investiții turistice comune.

Îndeplinirea acestor condiții, va conduce la deschiderea României către turismul cultural european și la întărirea participării tarii noastre la programe și acțiuni cultural comunitare.

Pelerinajul în România

Având în vedere ca pana în 1989 România a avut de suferit numeroase restricții în privința manifestării și exprimării libere a credinței, s-a dovedit necesara împlinirea acestei laturi spirituale a ființei umane.

Turismul de pelerinaj începe sa fie tot mai adesea practicat după aceasta data. În întâmpinarea cererii acestor consumatori turistici au venit centrele de pelerinaj infinitate în acest scop.

Crearea unui centru de pelerinaj la Iași are mai multe motivații : orașul Iași este cunoscut în tara și în tot arealul balcanic ortodox ca având privilegiul de a adăposti moaștele Cuvioasei Paraschiva. Acestea reprezintă prin ele insele motivații pentru mulți pelerini de a se închina lor în fiecare an la 14 octombrie, când acest eveniment este dublat de alte prezente, cum a fost aducerea moaștelor Sf. Andrei în 1996, acesta capătă dimensiuni fără precedent. În anul respectiv numărul pelerinilor a fost de 1.5 milioane persoane în decurs de o săptămână, adică triplarea numărului de locuitori ai Iazului. Anul 2000 a determinat și alte religii și confesiuni sa reconsidere religioasa prin intermediul pelerinajului care capătă rol de legătura între cei plecați și cei prezenți. În acest sens, chiar și confesiunile protestante din Europa, care neaga valabilitatea sfinților accepta și fac pelerinaj la mormintele sfinților. Monumentele de arta, de istorie, arhitectura și mai ales cele spirituale din nordul Moldovei reclama organizarea profesionala a pelerinajelor adăugând aspectului spiritual și confortul unei bune organizări și a asigurării minimului necesar unei deplasări (cazare, masa, evenimente, etc.). Fiind rolul unei vieți creștine de intensa tărie și jertfa, monumentele bisericești nu sunt doar « obiecte de exhibitionare » ci purtătoare ale unei spiritualități seculare. A releva pelerinilor rolul istoric, educativ și mai ales spiritual al acestor obiective trebuie sa constituie scopul principal al oricărui ghidaj. Revelarea acestor taine ascunse nu o pot face decât persoane din interiorul sistemului cu o trăire și motivație teologica profunda. Contemplarea credinței creatorilor contemporani este mult mai mult decât contemplarea zidurilor inerte și extazierea temporara. Protejarea printr-o repartizare judicioasa și responsabila atât a monumentului în sine cat și a vieții comunității care îl administrează, știut fiind faptul ca membrii unei astfel de comunitatea sunt supuși unor exigente spirituale și complementare diferite atât de cele ale oamenilor din jur. O alta motivație a creări acestui centru o constituie punerea în valoare a ceea ce ne este specific și autentic, precum și promovarea imaginii bisericii și tarii prin participarea activa în programul « European Pilgimage 2000 ». Turismul religios se dovedește a fi tot mai însemnat în contextul luptei pentru protejarea frumuseților naturii, a creației prin programe ecologice și eliminării consumerismului și a reînvierii la viata naturala, în contrast cu specificul turismului distructiv de tip occidental.

Aceste considerente au determinat analizarea cu atenție a respectivei deschiderii unui departament de specialitate numit « Centrul de pelerinaj Cuvioasa Paraschiva ».

Este de la sine interes ca obiectivele de interes pentru pelerinii veniți nu sunt nici pe departe epuizate, insa ele trebuie descoperite din punct de vedere istoric și în contextul socio – economic ce le-a dat viata, devenind astfel relevante în mod particular pentru fiecare, în raport cu etapele istorice sau aspecte specifice de interes pentru fiecare persoana sau grup de persoane.

În România, biserica ortodoxa este constituita din 5 mitropolii : Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mitropolia Banatului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Ungaro-Valahiei. Toate acestea dețin numeroase obiective de interes religios și cultural constând în biserici, monastiri, case memoriale și alte asemenea așezăminte care au fost prezentate în subcapitolul 4.1.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului de peleria la noi în tara, se poate spune ca este o forma practica relativ recenta, ceea ce conduce la existenta unei slabe informări cu privite la spatiile de cazare, destinații , etc. Majoritatea agențiilor de turism care au ca obiect de activitate organizarea e pelerinaje interne și externe, s-au înființat relativ recent și oferă sejururi la diferite locuri de interes religios.

Sondaj de opinie al turiștilor – Curtea de Argeș

Monastirea Curtea de Argeș se afla în municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, construita de Neagoe Basarab și înființata în 1517.

Din totalul turiștilor chestionați, 37% se aflau pentru prima data în zona. majoritatea (44%) își doresc sa cunoască zona, considerând acesta vizita un mijloc de divertisment (53%) prin care pot cunoaște istoria (43%), a culturii, a peisajului. Tipul călătoriei practicat de obicei de către marea majoritate a celor chestionați este : soare – nisip – mare (46%), turism itinerant (43%), vacante culturale (37%), sfârșit de săptămână (30%) urmata de vacante la munte și alte forme de călătorie. Intr-o proporție de 70% turiștii au efectuat și alte excursii cu o durata de 1-3 nopți (60%) și mai mult de 4 nopți (40%).

Conform celor chestionați cale mai importante centre urbane de interes cultural în lume sunt : Atena (30%), Roma (27%), Paris (25%), Londra (15%) și Barcelona (3%).

Dintre cei chestionați numai 26% sunt rezidenți. Decizia de a vizita un obiectiv turistic, este influențata în mare măsura de acesta doar pentru 1% dintre turiști.

Vizitatorii vor mai participa în timpul șederii lor în zona și la alte acțiuni ce cuprind distracții culturale constând din : festivaluri (45%), monumente – festivaluri (30%), case memoriale, ateliere și studiouri ale artiștilor (10%), etc.

Caracterul călătoriei este cultural doar pentru 29% dintre turiști, recreare în cadru montan 28% și city-break 26%.

Cazarea a fost asigurata prin intermediul hotelurilor în proporție de 41%.

Durata șederi în afara reședinței este reprezentata în cea mai mare proporție (21%), de o noapte, 10 nopți (11%), 8 nopți (11%),. Pentru 25% dintre turiști durata medie a șederii în zona este de 2 nopți.

Mijloacele de transport utilizate au fost în cea mai mare parte : autocare 26%, trenuri 13%, avion 9%.

Agențiile de turism solicitate au asigurat în mare măsura numai transportul (30%), în timp ce marea majoritate a turiștilor și-au organizat singuri călătoria .

Informarea acestora a fost asigurata prin intermediul familiei, prietenilor în proporție de 30%, vizite anterioare 15%, ghiduri turistice 15%, restul de 40% s-au informat din alte surse.

Luarea deciziei pentru vizitarea acestui monument a avut loc în timpul excursiei doar pentru 41% dintre cei chestionați.

Din totalul celor prezenți în zona 89% sunt cetățeni romani,iar cei străini provin din Brazilia, Franța, republica Moldova și Federația Rusa.

Grupa de vârsta predominanta este 40 – 49 de ani (28%), urmata de grupa de vârsta de peste 60 ani (21%), 20-29 de ani (17%), 30-39 de ani (16%), 16-19 (9%), 50-59 de ani (5%), din care 64% sunt persoane cu studii superioare, care lucrează intr-o proporție de 47%, pensionari 25%, studenți 20%, 2% au afaceri proprii, iar 6% nu au ocupație.

Pentru majoritatea dintre aceștia, profesia nu are legătura cu cultura (68%), iar venitul lunar pentru marea majoritate (55%) este de 1.5 milioane lei.

Turiștii chestionați se afla în mare parte la o a doua vizita în zona, având drept scop cunoașterea istoriei, culturii, etc. și care practica în general turismul cultural. Marea majoritate a acestora dispune de un capital cultural.

Monastirea Curtea de Argeș este un punct de atracție pentru turiști datorita frumuseții sale arhitectonice cat și a legăturii sale cu legenda Meșterului Manole, exemplu elocvent a jertfei pentru creație.

CONCLUZII

În societatea contemporana, fenomenul cultural nu mai este privit ca o simpla perspectiva utilitara ci ca expresie a unui mod de viata sociala. Cultura de pășește statutul de element educațional, cultural, spirit cultivat devenind o activitate economica cu deschidere comerciala.

Datorita multitudinii de obiective de interes turistic și cultural, centrele urbane dețin o importanta pondere în structura circulației turistice, ele reprezentând circa 35% din totalul călătoriilor în orașe în majoritatea tarilor europene. Orașele sunt considerate , de aceea, punctele de plecare ale turismului cultural.

În ultimii 50 de ani, fluxurile turistice au înregistrat creșteri la nivel mondial cat și european. Totuși, în ceea ce privește Europa, s-au înregistrat diminuări ale fluxurilor turistice. Evoluția descendenta are la baza o serie de efecte, cum ar fi : creșterea ratei plecărilor, a numărului de placări anuale pe individ, a trecerii frontierelor mult mai rapide în majoritatea tarilor europene, decât în celelalte zone europene ; efectul negativ al turismului de masa asupra principalelor tari în curs de dezvoltare care beneficiază de condiții mai bune din punct de vedere al prețului și confortului. Europa trebuie sa elimine cauzele diminuării activității sale în domeniul turistic, care se dezvolta în mod accelerat la nivel mondial. Eliminarea acestora trebuie sa se bazeze atât pe creșterea economica și a măririi numărului locurilor de munca, cat și pe dezvoltarea armonioasa a relațiilor intracomunitare.

Situația generala a economiei demonstrează faptul ca aceasta forma de turism se îndreaptă către un fenomen de masa sau de grup. Activitatea culturala din cadrul Uniunii Europene se va dezvolta datorita descoperirilor arheologie, restaurării monumentelor și ansamblurilor istorice, a punerii în valoare a patrimoniului contemporan și a creativității artiștilor ; eforturilor realizatorilor culturali și ale operatorilor turistici vor conduce la creșterea clientelei.

Posibilitatea alegerii dezvoltata în tarile industrializate conduce la formarea unei clientele foarte diversificate și segmentate.

Nu se poate vorbi de o piața a culturii ci despre o multitudine de micro piețe. Turismul cultural acoperă o mare diversitate de piețe inegale ca mărime și importanta care include vizite la muzee, ale orașelor, festivalurilor, etc. de cele mai multe ori, motivația culturala nu reprezintă o motivare esențiala a turiștilor, de unde necesitatea încurajării turismului cultural.

În ceea ce privește turismul cultural european se remarca trei obiective esențiale : modernizarea și ameliorarea accesibilității la locurile culturale, multiplicarea și descentralizarea centrelor de interes pentru favorizarea inovatorilor și organizarea unei piețe europene a produselor turistice culturale.

Prin natura sa, turismul cultural este independent fata de sezon, dezvoltându-se în diferite zone ale tarii și asigurând o mai buna valorificare a resurselor. Se adresează tuturor categoriilor de clientela cu orientare culturala.

Turismul cultural este mai scump în comparație cu turismul de agrement. Unele forme ale acestuia se adresează unui public cu un înalt nivel de cultura și instruire. Aceste dezavantaje conduc la o limitare a pieței, iar eforturile necesare promovării sunt mai ridicate. În ciuda acestor deficiente, turismul cultural este o forma moderna de vacanta.

În ceea ce privește turismul cultural în tara noastră se poate spune ca acesta necesita o mai buna pregătire în ceea ce privește promovarea siturilor istorice, bisericilor, monastirilor, muzeelor și a celorlalte elemente ce fac parte din patrimoniul cultural al României. De asemenea, se impune îmbunătățirea spatiilor de cazare, a infrastructurii și cailor de acces către aceste obiective turistice.

Turismul de pelerinaj este practicat și la noi în tara, atât pe plan intern cat și pe plan extern. Pe plan intern sunt organizate pelerinaje la monastiri, cel mai important centru de pelerinaj fiind Centrul Sf. Praschiva de la Iași. Pe plan extern, pelerinajele sunt organizate în special în Israel, Grecia, Turcia cu un flux de aproximativ 1500 turiști anual.

Datorita caracteristicilor sale și formelor variate de practicare, turismul cultural este considerat « turismul viitorului ».

ANEXE

Tabelul 1.1. : Turismul organizat de agențiile de turism, pe tipuri de acțiuni turistice interne și zone turistice, în anul 2000

Sursa : Numărul de turiști și excursioniști beneficiari ai turismului organizat de agențiile de turism în trim. IV și în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, martie 2001

Tabelul 1.2. : Acțiuni turistice externe, pe zone de destinație, 2000

Sursa : Numărul de turiști și excursioniști beneficiari ai turismului organizat de agențiile de turism în trim. IV și în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, martie 2001

Tabelul 1.3. : Evoluția acțiunilor turistice pe tari de destinație în 2000/1999

Sursa : Numărul de turiști și excursioniști beneficiari ai turismului organizat de agențiile de turism în trim. IV și în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, martie 2001

Tabelul 1.4. : Turismul organizat de agențiile de turism integral private pe tipuri de acțiuni turistice și zone turistice în 2000

Sursa : Numărul de turiști și excursioniști beneficiari ai turismului organizat de agențiile de turism în trim. IV și în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, martie 2001

Tabelul 1.5. : Acțiuni turistice externe organizate cu cetățeni străini pe tari de destinație, 2000

Sursa : Numărul de turiști și excursioniști beneficiari ai turismului organizat de agențiile de turism în trim. IV și în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, martie 2001

Tabelul 1.6. : Sosirile vizitatorilor străini în România pe continente de origine ale vizitatorilor în 2000

Sursa : Turismul Internațional al României în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, ian. 2001

Tabelul 1.7. : Principalele tari de origine ale vizitatorilor străini în România după ponderea numărului de sosiri din aceste tari în anul 2000

Sursa : Turismul Internațional al României în anul 2000, Institutul Național de Statistica și Studii Economice, ian. 2001

Tabelul 1.8. : Posibilități de cazare în aproprierea unei monastiri

Sursa : Mihai Vasile « Drumuri spre monastiri », Editura Bunavestire, Bacău

BIBLIOGRAFIE

Adrese de web :

www.tel-aviv.gov.il

www.otisrael.com

www.aedave.es

www.fitur.efena.es

www.cepes.ro

www.tourspain.es

www.europeanpilgrimage.com

www.rotravel.com

www.atlas-euro.org