Piata Energiei Electrice a Republicii Moldova

Introducere

Actualitatea temei. Ramura de bază a economiei Republicii Moldova o reprezintă sectorul energetic,de care sunt dependente în mare măsură celelate segmente ale economiei naționale.Studiul de fată îsi propune să elucideze situația actuală a industriei energetice naționale prin prisma angajamentelor asumate de autorități și a acțiunilor concrete de transunere a raportului energetic în conformitate cu prevederile Tratului Comunității Energetice.

Cercetarea „Protecția Cosumatorului În sectorul Energetic ” cuprinde o analiză a situației din domeniul energetic din Republica Moldova, direcțiile de analiză fiind: Analiza privind informarea și protecția consumatorului de energie electrica . Analiza evoluția situației din sectorul gazelor naturale, energiei electrice și energiei regenerabile , eficienței energetice; Analiza cadrului legal și instituțional din industria energetică autohtonă, precum și accesului RM la instrumente instituționale internaționale din acest domeniu; Analiza oportunităților externe și celor interne pentru asigurarea securității energetice naționale; Evaluarea dezvoltării eficienței energetice în Republica Moldova, cu oferirea recomandărilor practice bazate pe experiența poloneză în calea spre eficiența energetică. Precum și , îmbunătățirea eficienței energetice în procesele industriale, pe de o parte, va echivala cu o reducere semnificativă a emisiilor de CO2; pe de altă parte, companiile vor reduce costurile de operare și vor spori competitivitatea activității economice.

Actualitatea temei acestei cercetări este dictată de necesitatea conștientizării a trei componente ale relațiilor internaționale contemporane, ce se impun ca un construct unitar al ordinii mondiale policentrice și ca una dintre tendințele de organizare și dezvoltare a acesteia. Cele trei componente sunt: „resursele energetice”, „securitatea națională” și „transformările geopolitice”. După cum știm asigurarea energetică a căpătat noi valențe pe în ultimii 10 – 15 ani, implicând deținerea de resurse energetice suficiente, accesul și transportarea sigură a acestora, fapt care ține nemijlocit de asigurarea securității energetice a unui stat, uniune de state sau regiune în ansamblu. Acest lucru se explică prin creșterea interdependenței dintre resurse naturale, în special cele energetice, cu dezvoltarea macroeconomică a statelor și regiunilor, care, de fapt, au reconfigurat substanțial raporturile între diferiți actori internaționali în Europa și în lume, Republica Moldova nu este o excepție în cazul dat.

Deoarece dezvoltarea economică a unei țării depinde foarte mult de resurse energetice, aceasta devenind o ramură strategică pentru fiecare stat, inclusiv și pentru noi.Este necesar de notat că accesul limitat la resurse energetice sau pierderea accesului duce după sine la consecințe nefaste.

Din aceste considerente, o direcție importantă din cadrul politicii externe și a celei de putere este ocupată de dimensiunea (geo)energetică, adică de: accesibilitatea conductelor și terminalelor, viitoarele trasee pentru conducte, de parteneriate etc.

Nu în zadar se menționează că în realitățile de azi, în era globalizării și interdependenței economice, geopolitica este dominată de strategiile resurselor, îndeosebi a celor energetice. Prin urmare resursele energetice cum este gazul natural, petrolul și electricitatea nu mai este doar problema geologilor, economiștilor sau tehnicienilor, dar devine din ce în ce mai mult un vector de politică externă sau de putere, factorul energetic fiind deseori utilizat ca un mecanism de realizare a anumitor interese și pretenții geopolitice și geostrategice. Cu toate acestea trebuie de menționat că în energetica mondială viitorul aparține gazului natural, care se evidențiază printr-o mare eficacitate economică și ecologică.

Conform prognozelor ponderea gazului în structura consumului energiei primare în Europa va crește în primul sfert al secolului XXI-lea de la 20% la 30%1, fapt care ne determină să punem accent pe industria gazului în acest studiu.

În scopul îmbunătățirii activităților în domeniul protecției consumatorilor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a întreprins pe parcursul anului 2015 un șir de măsuri orientate spre promovarea protecției drepturilor și a intereselor legale ale consumatorilor finali, precum examinarea și soluționarea eficientă, în limitele competenței, a petițiilor consumatorilor, dar și acordarea asistenței juridice.

În contextul Strategiei Naționale în domeniul protecției consumatorilor s-a acordat o atenție deosebită atât problemei informării consumatorilor, cât și reglementării relațiilor dintre furnizori și consumatori pe piețele de resurse energetice. În cadrul studiului operăm la fel pe două tactici analitice: una pe orizontală și alta pe verticală. Cea orizontală, care va cuprinde cercetarea separată a fiecărui domeniu energetic menționat mai sus și a legislației naționale, ne va permite să creionăm un tablou general și unic al stării de fapt din industria energetică moldovenească.

Analiza pe verticală, care va cuprinde studierea oportunităților, condițiilor și instrumentelor accesibile cu privire la creșterea gradului de asigurarea a securității energetice naționale, va permite identificarea unor soluții în acest sens.

În această ordine de idei, este necesar de menționat faptul că, pe de o parte, prin prisma analizei pe orizontală ajungem la anumite concluzii privind situația energetică reală de pe întreg teritoriu al RM, iar pe de altă parte, prin prisma analizei pe verticală, înaintăm recomandări de rigoare, care vor fi în concordanță cu noile realități geopolitice și geo-energetice din zonă și care ar putea avea impact direct asupra asigurării securității energetice pe întreg teritoriu al RM și bunăstării populației sale .

Drept obiect al studiului tezei sunt prezentate procesele de securitate energetică a consumatorului,analiza realizărilor majore în acest domeniu care reflectă un nivel moderat de studii științifice,precum și un numar mic de lucrări științifice în domeniu.

Subiectul de studiu îl constituie factorul energetic cît și asigurarea calității serviciilor oferite,asigurarea unui sistem de prețuri în concordanță cu cerințele pieței,cît și stabilirea unui sistem de priorități privind protecția consumatorului în sectorul energetic.

În conformitate cu obiectul și cu conceptualizarea subiectului cercetării,scopul respectivei lucrări este de a face o evaluare complexa a proceselor energetice din perioada actuală și a politicii energetice externe a statului,de pe pozițiile influenței factorului energetic asupra formării acestei politici și a securității naționale în contextul definitoriu al protecției consumatorului de energie electrica.

Metodologie.Cercetarea politicii energetice actuale a Republicii Moldova,precum și indentificarea alternativelor de resurse energetic pentru țara noastră,a necesitat utilizarea unui instrumentar variat de investigație,pentru a putea oferi o imagine completă și obiectivă a respectivului process.Iată de ce ,în această lucrare,am încercat să utilizăm atît metode cantitative,cît și calitative.Dintre metodele de cercetare folosite vom evidenția:

Metoda analitică, care ne-a permis să analizăm lucrările in domeniu,să facem o sinteză prin utilizarea metodelor logice-inducție și deducție.

Metoda analizei istorice,a permis examinarea procesului de formare a relațiilor dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeana și Federația Rusă.dezvăluind tendințe periodice în procesul de identificarea a politicii energetice și consolidare a secutității eneregetice,precum și a permis trasarea legăturii dintre trecut,prezent și viitor.

Metoda analizei comparate,prin care am efectuat o radiografie a strategiilor de securitate energetică a Republicii Moldova,analizînd prin prisma acestei arezultatele și gradul de implementare ale strategiilor.

Content-analiza, a fost utilizatăpe tot parcursul lucrării,întrucît cerecetarea a vizat studierea documentelor,rapoartelor,literaturii de specialitate,pentru a putea oferi o imagine completă a tendințelor în sectorul energetic pe de oparte,și analiza constructivă a ultilizării alternativelor în acest domeniu,pe de altă parte.

Structura tezei este condiționată de logica cercetării domeniului energetic și este constituită din introducere,trei capitole,concluzii generale și recomandări.

În introducere este argumentată actualitatea și importanța studiului ,se descrie situația din domeniul de cercetare și se identifică problemele de cercetare,sunt determinate obiectul și subiectul analizei,este formulata ipoteza de lucru și metodologia cercetării.

În primul capitol ,, Noțiuni generale privind protecția consumatorului în sectorul energetic ” este examinat conceptul de protecție a consumatorului în sectorul energetic,cît și crearea unui complex energetic competitiv și efecient care să asigure toți consumatorii cu resurse energetice calitative prin promovarea unor politici energetice bazate pe aplicarea principiilor ce ar asigura securitatea energetică a statului și sporirea efecienței energetice prin diversificarea susrselor de energie. În acest context este abordat și subiectul privind informarea consumatorului și punerea la dispoziția acestora unor instrumente de comparare a prețurilor practicate de furnizorii concurențiali penru fiecare categorie de consumatori constituie măsuri complementare în acțiunea de protejare a consumatorilor. Consumatorii trebuie să aiba acces la informații clare și inteligibile cu privire la drepturile lor.

În capitolul doi ,,Generalități privind securitatea energetică a Republicii Modova”se analizezază componența energetică a securității naționale.Tot odata este abordată problema amenințării la adresa securității energetice ,în ceea ce privește consumul inadecvat de resurse energetice și asiguraea accesului la resurse pentru consumatorii cei mai săraci-prerogativă a executivului.Asigurarea furnizării resurselor energetice la prețuri mici-prerogativa concurenței de piață.Sînt investigate bazele conceptuale ale securității energetice a tării,care se cercetează din perspectiva relațiilor curente,care pun noi accente în politica energetică.Tot în contextul acestui capitol este analizată politica externă privind securitatea energetică prin prisma proiectelor integraționiste contemporane.

În capitolul Trei ,, Piața energiei electrice a Republicii Moldova” este analizat mecanismul piețelor de rețea,masurile implementate și adoptate de instituțiile Comunității Energetice. Tot aici este descrisă amănunțit implementarea Tratului Comunității Energetice de către Republica Moldova.

Concluziile specifică opiniile și recomandările investigației efectuate: în plan doctrinar-teoretic se conturează concepția pentru atribuirea statutului de consumator în anumite cazuri și subiecților economici; în plan normativ-legislativ acceptarea modificărilor corespunzătoare referitoare la ” servicii ” și “lucrări”.

Capitolul I.Notiuni generale privind protecția consumatorlui in sectorul energetic.
1.1Concept de proteție a consumatorului.

Relativ de curînd a apărut în realitatea noastră noțiunea de consumator. Tendința integrării juridice a adus această noțiune în unitățile de bază ale direcțiilor social- economice ale Republicii Moldova. Acum câțiva ani consumatorii în statul nostru erau pe deplin frustrați. Comerțul și producătorii de mărfuri și servicii dictau condițiile de realizare și desfășurare a comerțului. Actele normative departamentale și instrucțiunile limitau drepturile consumatorilor și nu admiteau posibilitatea prezentării pretențiilor întemeiate.

Consumatorii nu-și puteau realiza drepturile sale fundamentale prevăzute de Rezoluția Asambleei Generale a O.N.U. Domeniul drepturilor consumatorilor în prezent a atins apogeul necesității de perfecționare a reglementărilor juridice în temeiul importanței create de factorii obiectivi. Considerăm necesară examinarea principalelor noțiuni ce țin de consumator și pe care acesta este obligat sau e bine să le cunoască pentru asigurarea creării și funcționării unui sistem de protecție a consumatorului.

Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale ce caracterizează societatea modernă a condus la apariția contractelor-tip astfel încât principiile tradiționale aplicate în domeniul contractual (autonomia de voință și egalitatea părților contractante ) au fost serios zdruncinate „în noua eră a societății de consum”Consumatorul, în calitatea sa de purtǎtor al cererii de mǎrfuri, joacǎ un rol important în mecanismul de piațǎ, constituind, în același timp, elementul de referințǎ al tuturor acțiunilor întreprinse atât de producǎtor, cât și de cǎtre comerciant. Mai mult, pe mǎsurǎ ce o țarǎ sau alta se dezvoltǎ, cunoscând o anumitǎ stare de prosperitate, rolul consumatorului devine mai complex și un numǎr din ce în ce mai mare de organizații, publice sau particulare, sunt afectate de comportamentul acestuia.

În același context, trebuie recunoscut însǎ faptul cǎ, luând în considerare interesele și nevoile respectivilor consumatori , aceștia sunt confruntați cu o serie de dezechilibre în raporturile de piațǎ, dezechilibre ce-i afecteazǎ sub multiple aspecte – economic, educațional, siguranța sǎnǎtǎții. Protecția consumatorilor reprezintǎ un ansamblu de dispoziții privind inițiativa publicǎ sau privatǎ destinat a asigura și a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor . Protecția consumatorilor îmbracǎ o serie importantǎ de aspecte, omul de rând, în calitatea sa de consumator și, îndeosebi, în calitatea sa de cumpǎrǎtor, devenit agent de piațǎ , se confruntǎ cu foarte multe probleme legate de: structura produselor destinate a-i asigura consumul, prețurile la care își poate procura diverse bunuri și servicii și calitatea acestora, sistemul de informare prin care sǎ se asigure transparența pieței și sistemul de comercializare a produselor și calitatea serviciilor comerciale.

Într-un asemenea cadru, caracterizat printr-o arie largǎ de cuprindere și o complexitate deosebitǎ, pentru asigurarea unei protecții sociale și în special a unei protecții reale a consumatorilor, este necesarǎ o bunǎ structurare a unei protecții reale a consumatorilor, este necesarǎ o bunǎ structurare a fenomenelor și a ariei problematice generate de cǎtre fiecare dintre acestea, o selectare atentǎ a problemelor și detalierea lor, precum și conturarea unor obiective specifice fiecǎrei zone și perioade surprinse în programele de protecție.

Aceasta face ca protecția consumatorilor sǎ îmbrace atât forma unei mișcǎri generale, care sǎ lupte pentru respectarea intereselor consumatorilor, cât și, în cele mai frecvente cazuri, forma unor acțiuni speciale, cu programe și obiective bine determinate în timp și în spațiu (de pildǎ, mișcarea împotriva dǎunǎrii cumpǎrǎtorilor de autoturisme “Convoir” fabricate de firma “General Motors”, creatǎ ca urmare a apariției, în procesul de utilizare, a unor defecte importante în sistemul la frânare). Schimbǎrile sociale și economice dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial survenite în țǎrile dezvoltate economic au dus la o reformulare a atitudinilor fațǎ de piațǎ și fațǎ de societate.

Din perspectiva macroeconomicǎ, formarea unei atitudini conștiente fațǎ de consumatori își are originea în apariția și menținerea unei afluențe de produse și dezvoltarea unei clase de mijloc cu o

putere de cumpǎrare ridicatǎ. Statul ar trebui sǎ asigure prin politica sa socialǎ, condițiile necesare pentru o creștere constantǎ a volumului fizic al consumului, cât și pentru o îmbunǎtǎțire structurala a acestuia.

Acest obiectiv ar putea fi realizat dacǎ s-ar ține seama de sistemul actual de gândire și previziune, în douǎ etape : Într-o primǎ etapǎ ar trebui sǎ se asigure un nivel minim de trai pentru categoriile dezavantajate, a cǎror putere actualǎ de cumpǎrare este limitatǎ de nivelul veniturilor și deteriorarea raporturilor de preț între bunurile de consum ; Iar într-o a doua etapǎ preocupǎrile sǎ se axeze pe atingerea unor structuri de consum corespunzǎtoare legitǎților obiective și ale dezvoltǎrii fenomenului respective. Analiștii vor împǎrți la nivel macroeconomic cauzele apariției consumatorismului în douǎ categorii: Prima categorie face referire la cauzele legate de practicile de marketing în care sunt incluse nemulțumirile privitoare la produsele periculoase sau toxice care pun viața consumatorului în pericol, garantarea, reclama, defecțiunile gǎsite asupra diferitelor produse. Iar în cea de-a doua categorie se face referire la cauzele economice și sociale și reprezintǎ creșterea rapidǎ a prețurilor în condițiile de depresiune economicǎ, scǎderea nivelului general al calitǎții produselor și creșterea conștiinței sociale.

Pentru a se îmbunǎtǎți treptat consumul populației, desigur ca obiectiv al protecției consumatorului, ar trebui sǎ se rezolve următoarele probleme: Asigurarea echilibrului fondului de mǎrfuri cu puterea de cumpǎrare a populației (este necesarǎ creșterea masivǎ a ofertei de mǎrfuri care sǎ facǎ fațǎ, din punct de vedere cantitativ, tuturor componentelor nivelului de trai.)

Orientarea agenților economici, prin facilitǎți economice și o politicǎ fiscalǎ adecvatǎ, spre elaborarea și realizarea unor programe de producție privind bunurile de consum Importarea unor bunuri de consum; asigurarea ofertei necesare în cadrul pieței atât sub aspect cantitativ, cât și sub forma sa de structurǎ, prin diversitate și calitate. Realizarea producției bunurilor de consum în consens cu microcererea consumatorilor, fenomen care impune încǎ din prima etapǎ, o flexibilizare a mecanismului actual de constituire a fondului de marfǎ, precum și o mare modalitate de adaptare a producǎtorilor la schimbǎrile cantitative și calitative ale cererii. Programele de protecție a consumatorului au menirea de a promova o revigorare a preocupǎrilor pentru calitate. O asemenea preocupare este necesarǎ sǎ fie generalizatǎ sub toate aspectele sale și sǎ implice absolut toți agenții economici prezenți în circuitul produselor. Miracolul calitǎții și, în general, al competitivitǎții produselor oferite pieței, trebuie început mai intâi cu valorificarea resurselor de care dispune economia și sǎ continue cu un pachet de exigențe bine conturate, bine legiferate și aplicate fațǎ de produsele ce provin din import, totul axat pe respectul consumatorului, cunoscând cǎ obiectul unei economii competitive este satisfacerea consumatorului.

Într-un asemenea context, statul va trebui sǎ renunțe la actuala sa calitate de patron al tuturor întreprinderilor din țarǎ și de principal producǎtor pentru majoritatea produselor, trecând la antrenarea agenților economice într-un astfel de proces. Statul nu va mai trebui sǎ se preocupe de o asemenea sarcinǎ, nu va mai trebui sǎ se preocupe de ce și cât trebuie sǎ producǎ, problema lui principalǎ urmând a deveni însǎnǎtoșirea pieței, starea de sǎnǎtate a acesteia, pentru ca în cadrul ei sǎ nu-și mai facǎ loc practici anticoncurențiale, sǎ nu mai pǎtrundǎ produse neconforme cu calitatea stipulatǎ pe etichete și în reclame, sau angajatǎ prin înscrierea mǎrcilor.Relativ de curînd a apărut în realitatea noastră noțiunea de consumator. Tendința integrării juridice a adus această noțiune în unitățile de bază ale direcțiilor social- economice ale Republicii Moldova.Acum câțiva ani consumatorii în statul nostru erau pe deplin frustrați.

Comerțul și producătorii de mărfuri și servicii dictau condițiile de realizare și desfășurare a comerțului. Actele normative departamentale și instrucțiunile limitau drepturile consumatorilor și nu admiteau posibilitatea prezentării pretențiilor întemeiate. Consumatorii nu-și puteau realiza drepturile sale fundamentale prevăzute de Rezoluția Asambleei Generale a O.N.U.

Domeniul drepturilor consumatorilor în prezent a atins apogeul necesității de perfecționare a reglementărilor juridice în temeiul importanței create de factorii obiectivi. Considerăm necesară examinarea principalelor noțiuni ce țin de consumator și pe care acesta este obligat sau e bine să le cunoască pentru asigurarea creării și funcționării unui sistem de protecție a consumatorului.

Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale ce caracterizează societatea modernă a condus la apariția contractelor-tip astfel încât principiile tradiționale aplicate în domeniul contractual (autonomia de voință și egalitatea părților contractante ) au fost serios zdruncinate „în noua eră a societății de consum”.

Cuvântul consumator provine din Franțuzescul consommateur și înseamnă persoana care consumă bunuri rezultate din producție. O altă noțiune legată de noțiunea de consumator este consumerismul. Intr-o prima accepțiune prin cuvântul consumerism se subînțelegeau doar eforturile organizate ale consumatorilor în vederea corijării și suprimării nemulțumirilor pe care le-au acumulat, ulterior, într-un context pluridimensional, această noțiune a ajuns să semnifice ansamblul eforturilor conjugate ale consumatorilor, ale întreprinderii și ale guvernului, în vederea ameliorării calitative și cantitative a nivelului de trai.

Noțiunea de consumerism este anglofonă prin excelență dar acceptată ca neologism de toate limbile lumii, s-a impus cu precădere în perioada postbelică, tentația consumatorilor de a se grupa, înființând anumite organizații care să le apere interesele, s-a manifestat cu peste un secol și jumătate în urmă. Se are în vedere fondarea cooperativelor de consumatori, organizații care, la începuturi, împrumutau mult din modul de acțiune a organizațiilor sindicale, până și-au creat propriul stil.

În prezent din punct de vedere juridic, conform art.1 al Legii cu privire la protecția consumatorilor – consumator – orice persoană fizică ce intentionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau folosește produse, servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională; La prima vedere pare a fi o definiție completă dar dacă cercetăm ți alte definiții, de exemplu cea dată de Legea privind protecția drepturilor consumatorilor a Federației Ruse din 07.02.92 sau de Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM despre practica aplicării legislației privind protecția consumatorilor la examinarea dosarelor civile din 10 iulie 1997, vom sesiza diferența.

Așadar, conform legislației FR consumator este cetățeanul care utilizează, dobândește, comandă sau intenționează să dobândeascăa sau să comande produse (lucrări, servicii) pentru necesități vitale personale. În accepțiunea celei de-a doua definiții, consumator este numai cetățeanul (cetățenii străini și apatrizii) ce procură, comandă, folosește (consumă) sau intentionează să procure sau să comande mărfuri (servicii) pentru necesitățile vitale, nelegate de obținerea profitului. Considerăm că definiția expusă nu este completă trebuind să conțină și expresia – a executa lucrări deoarece nu toate operațiile efectuate de agenți economici pentru consumatori cad sub incidența serviciilor, de exemplu lucrările. Conform D.E.X.-ului serviciu este acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva.

Lucrare este lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală.Aceasta ne argumentează diferența dintre aceste noțiuni. În temeiul celor expuse considerăm că definiția noțiunii de consumator trebuie completată cu expresia executare de lucrări. Aceasta reiese și din p.2 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție susmenționate care stipulează că Legea privind protecția drepturilor consumatorilor reglementează raporturile dintre consumator și agentul
economic care efectuează lucrări și prestează servicii consumatorilor.

Sistemul de protecție a consumatorilor pe plan mondial

Conceptul privind “drepturile consumatorilor” isi are originea, in “Carta drepturilor consumatorilor” definita de fostul președinte al S.U.A. J.F.Kennedy-in martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. Desi Carta nu a mai fost definitivată ea ramîne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul de alegere libera, dreptul la informație, dreptul la petiție și ascultare, dreptul la protecție), dar mai ales prin faptul ca ea a servit drept model de referința la elaborarea legilor de protecție a consumatorilor ce au aparut în deceniile șapte și opt in S.U.A. si in alte țări din continentul american (Canada, Mexic), cat si in Europa (Belgia, Franța, Germania, Suedia). Comunitatea mondiala, prin cel mai înalt forum al sau-Organizația Națiunilor Unite, a considerat necesar să puna în discuția structurilor sale problematica pe care o presupune protecția consumatorilor, adoptandu-se, prin Rezoluția nr.39/248, in 8 aprilie 1985, “ Principiile directoare pentru protecția consumatorilor”. Acestea sunt menite sa asigure guvernelor tuturor țărilor un cadru care sa poata fi folosit în colaborarea și consolidarea politicii și legislației pentru protecția consumatorilor. Privite dintr-un asemenea unghi de vedere, principalele obiective asupra carora este necesar sa se -concentreze fiecare țară, prin organismele sale guvernamentale si neguvernamentale, trebuie să urmarească, în principal, urmatoarele aspecte :

-facilitarea producției și distribuției de produse corespunzatoare nevoilor și cerințelor consumatorilor;

-încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajați in producerea și distribuirea bunurilor de consum și serviciilor către consumatori;

-asigurarea ținerii sub control, prin intremediul tuturor organizațiilor naționale și internaționale, a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii;

-promovarea unei cooperari internaționale in domeniul protecției consumatorilor;

-încurajarea dezvoltării conditiilor de piața care să asigure consumatorilor o gama larga de produse și la prețuri avantajoase pentru aceștia;

-stabilirea unui sistem de priorități privind protecția consumatorilor din fiecare țară, conform circumstanțelor economice și sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum și nevoilor caracteristice populației statului respectiv;

-Protecția consumatorilor față de pericolele ce afectează siguranța și sanatatea lor;

-asigurarea accesului consumatorilor la informații corecte, care să le permită o alegere conform dorințelor sau necesităților personale;

-crearea unui sistem de educare a consumatorilor;

luarea in considerare, la elaborarea politicilor de protecție a consumatorilor, a potențialului pozitiv al instituțiilor de invățămînt și cercetare-publice sau private;

-asigurarea libertății consumatorilor, precum și a altor grupuri sau asociații reprezentative, de a se organiza și a-și desemna liderii, care sa le exprime opiniile în procesele de luare a unor decizii și să le reprezinte interesele. Prin natura lor, principiile conturate de Organizația Națiunilor Unite și recomandate guvernelor statelor membre se adreseaza puterii de stat, administrației publice. Ele pot însa să constituie un serios suport în stabilirea obiectivelor specifice mișcării de aparare a drepturilor consumatorilor din cadrul fiecarei țări în parte. Un rol deosebit în apararea drepturilor consumatorilor îl au organismele internaționale pentru protecția consumatorilor. Astfel, în anul 1960, a fost fondata Organizația Internațională a Uniunulor de Consumatori, organism international care reprezintă și sprijină organizațiile consumatorilor din întrega lume. Organizată ca fundație nonprofit, Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) reprezintă în prezent interesele a 180 de organizații dintr-un numar de 70 de țări.

Sprijinul acestei organizații se manifesta în trei direcții :

-promovarea colaborarii între membri prin schimburi de mărfuri, schimburi de experiență;

-extinderea miscarii consumatoriste si sprijinirea organizatiilor consumatoriste nou aparute;

-reprezentarea intereselor consumatorilor în forurile internaționale.

Programul pentru Economiile de Tranzitie (PROECT) , program creat im octombrie 1993 si finantat prin Programul Phare. Impreuna cu Centrul de Drept al Consumatorilor (CDE), IOCU a fost mandatat de catre Comitetul European de Standardizare să-și dezvolte programul CICPP (Institutiile Consumatorilor si Programul de Politica Consumatorista), ambele organisme fiind desemnate sa gestioneze Programul Pare destinat protecției consumatorilor.În Europa, mișcarea consumatoristă are o vechime de circa 200 de ani. Ea a aparut mai întîi ca noțiune, conturandu-se ulterior, o data cu dezvoltarea științei și tehnicii, forma principală de manifestare exprimîndu-se prin preocuparile pentru asigurarea și controlul calității. În prezent, în toate țările europene dezvoltate, în principal în cele din Europa vestica, exista o serie de organisme guvernamentale sau neguvernamentale pentru protecția consumatorilor, singurele ce au preocupari în acest domeniu. Există, de asemenea, în unele țări europene și institute de cercetariîin domeniul protecției consumatorilor, total sau partial subventionate de la buget și care desfașoară o activitate de cercetare, dar și de informare și educare a consumatorilor.

În Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale pentru protecția consumatorilor, apararea drepturilor acestora fiind preluata de societatea civila. În Italia, Inspecția Generala Economica se ocupă de respectarea regulilor legale privind protectia consumatorilor, în principal cele referitoare la prețuri, avand competente în sancționarea celor găsiți vinovați, inclusiv prin întocmirea documentației necesare în cercetările penale, acolo unde este cazul. Pentru Grecia, prima responsabilitate în domeniul comerțului o are Direcția de Control Tehnic și de Protecție a Consumatorilor, structura sa organizatorică cuprinzand un numar de cinci secțiuni care acoperă domeniile privind bunurile de consum, cercetarile și studiile, inspecțiile și analizele chimice, precum și protecția și informarea consumatorilor. Implicarea puterii publice in procesul de protectie a consumatorilor .

Implicarea puterii publice in procesul de protectie a consumatorilor

Intervenția puterii publice în procesul de protecție a consumatorilor se concretizeaza în două mari categorii de acțiuni: asigurarea unei legislații care să răspundă corespunzator necesităților generate de asigurarea protecției consumatorilor și organizarea unor instituții de specialitate care sa vegheze asupra protecției consumatorilor. În ceea ce privește legislația pe care o implica organizarea procesului de protecție a consumatorilor, puterea legislativa, guvernul fiecarei țări are obligația de a emite legi și respectiv, diferite acte normative, care să reglementeze, corespunzator, suita de aspecte și tipurile de relații ce pot lua naștere în procesul de vanzare-cumparare. Specialiștii consideră că dimensiunea istorică a intervenției puterii publice pentru asigurarea securității consumatorilor este esențială.

Cercetarea permanentă a piețelor de către puterile publice și dorința de a asigura securitatea produselor trebuie să reprezinte o succesiune de intervenții ce au, în mod frecvent, obiective și medii foarte diferite.

O asemenea succesiune a generat în țările dezvoltate necesitatea creării unui dispozitiv juridic și administrativ complex, în constanta evoluție, fundamentat atat pe progresele industriale și comerciale, cat și pe raporturile de forte politice și economice.

Majoritatea țărilor civilizate, cu o economie de piață avansată, sunt antrenate, prin organele lor de specialitate, în desfașurarea unei intense activități legislative cu privire la politica de consum și protecția consumatorilor. Măsurile legislative și administrative privind protecția consumatorilor și-au intensificat ritmul de apariție, în special în cursul anulor “’70”, ultimii douăzeci de ani consemnînd și un început de larga diversificare a legislației respective, diversificare care cunoaște în principal, trei mari orientări :

•cu privire la orientarea legislativă spre o completare a reglementarilor cu noi legi și acte normative, care să asigure punerea la dispoziția consumatorilor a unor produse cît mai adecvate

procesului de consum, garantînd siguranța fizică și morală a consumatorului în procesul de utilizare, precum și o buna informare a pieței, se evidențiază un larg proces de elaborare și promulgare a unor asemenea legi;

•orientarea privind protecția judiciară a consumatorilor în procesul de cumpărare, întarirea poziției acestora față de vînzători și înlaturarea posibilităților de comercializare a unor produse inferioare sau promovarea unor practici comerciale neloiale, înregistrează tendințe asemănătoare, progresele din cadrul acestui domeniu fiind deosebit de evidente;

•cea de-a treia orientare legislativă prezintă un caracter mai complex, avînd în vedere atît reglementarea cadrului real de protecție juridică a consumatorilor, cît și cresterea accesibilității consumatorilor respectivi la justiție și valorificarea drepturilor de care pot dispune.

În ceea ce privește problematica generala legata de cadrul protecției juridice a consumatorilor, se are în vedere că, data fiind complexitatea fenomenelor generate de relațiile ofertant-consumator, legile promulgate în ultimele decenii au în vedere nu numai relația directă ofertant-consumator, ci și o serie de aspecte colaterale conturate de respectivele legături sau care au implicații asupra acestora. În contextul acelorași preocupari, se evidențiază și faptul ca în comparație cu legile precedente care dominau înainte toate raporturile dintre agenții economici, apar schimbari foarte semnificative care se referă la faptul că drepturile consumatorilor și ale comunității îmbraca, în noile legi promulgate, o importanță proprie deosebită, consumatorul avand același rang cu ceilalți agenți economici.

O asemenea evoluție a făcut posibilă înțelegerea, interpretarea și aplicarea corespunzătoare a legilor privind protecția consumatorilor, care la fel cu celelalte legi, cuprind dispoziții generale și dispoziții specifice. Dar, se observă că în legislația modernă tocmai dispozițiile specifice privind practicile comerciale, prețurile și publicitatea capătă o importanță deosebită. Principalele probleme cu care se confruntă practica juridică în domeniul protecției consumatorilor sunt date de o serie de aspecte referitoare la crearea unor mijloace cu adevarat eficace, care pot să acționeze pentru asigurarea unui echilibru de forte în cadrul relațiilor ofertant-consumator.

În ceea ce privește mijloacele judiciare, acestea presupun apelarea la un tribunal de natura civilă sau administrativă. Specialiștii în materie de drept recunosc, în aceasta privință, ca mijloacele judiciare tradiționale prezintă pentru consumator numeroase înconveniente, precum: costul excesiv al justiției, obstacole de natura psihologică etc. Într-un asemenea context, juriști de renume pe plan mondial, intruniți în anul 1975 in Franta, la Montpellier, în cadrul unei reuniuni organizate de Comisia Comunităților Europene, care a avut ca teme protecția consumatorilor, au ajuns la concluzia ca este necesara o imbunătațire de substanță în domeniul respectiv.

Dintre asemenea mijloace juridice nou gîndite, se detașeaza, în mod deosebit, cele privind : gruparea într-un proces unic al apărării intereselor convergente a mai multor consumatori;

Asigurarea posibilităților reale a fiecărui consumator izolat de a avea acces la justiție, pentru apararea drepturilor sale; crearea unor tribunale specializate pe probleme de protecție a consumatorilor.

Un alt important aspect, care preocupă specialiștii din practica juridică, privind protecția consumatorului, se referă la viziunea de ansamblu a cadrului de protecție, punîndu-se problema unui nou mod de abordare, care să aibă în vedere o trecere de la protecția consumatorului spre o protecție a tuturor cetățenilor. În contextul acelorași preocupari și ținand seama de tendințele apărute în ultimele decenii cu privire la puternica mobilizare a piețelor interne, se ridică și problema cadrului de protecție a consumatorilor: național sau internațional.

Problema apare cu o importanță deosebită, întrucît, comparînd modul de asigurare a protecției juridice a consumatorilor din diferitele țări europene, se constată o mare diversitate, cu tendințe de crestere a diversitatii respective, pe masura apariției a noi legi de protecție, în materie de procedura.

Cea de-a doua latura a prezentei puterii publice in procesul de protecție a consumatorilor o constituie inființarea unor instituții și organisme însarcinate fie cu supravegherea modului de respectare a legilor și reglementarilor editate în scopul protecției consumatorilor, fie cu acordarea asistenței de specialitate unor organisme ale consumatorilor sau chiar, în mod direct, consumatorilor. Între principalele tipuri de instituții și organisme create și organizate de către stat în scopul protejării consumatorilor, figurează: departamente de protectie a consumatorilor; oficii sau departamente care să urmarească corectitudinea comerciantilor; departamente de prețuri; laboratoare centrale sau regionale de analiza; servicii regionale de anchete economice sau depistare a informațiilor etc.

În ultimele decenii, în marea majoritatea a țărilor a fost creat și un tip nou de unități de protecție a consumatorilor. Este vorba de institute sau centre naționale de cercetare științifică, create în vederea acordarii unei largi asistențe de specialitate (consum, juridică, tehnică etc.) tuturor categoriilor de consumatori.

Misiunea acestor instituții știintifice este deosebit de complexă, conturîndu-se totuși trei importante categorii de preocupari: informare, protecție, tehnică. Concomitent cu preocuparile privind crearea unei jurisprudențe specifice campului de protecție a consumatorilor și inființarea unor ministere, departamente, instituții publice și chiar institute sau centre de cercetare știintifică de specialitate, statele occidentale s-au ingrijit și de asigurarea unei legislații care să faciliteze și organizarea unor sisteme proprii consumatorilor privind protecția.

In cadrul Uniunii Europene se consideră ca reprezentarea consumatorilor în activitatea de creare și armonizare a legislației de protecție și a tehnicilor de urmarire a aplicării acesteia, a devenit o necesitate istorică, consumatorul fiind implicat funcțional în formularea politicilor promovate în domeniul respectiv.

Procesul de creare și organizare a asociațiilor consumatorilor, ca forma proprie de aparare a drepturilor acestora, a cunoscut și el multe soluții. Între aceste, trei se impun atenției specialiștilor: constituirea unor organizații sau asociații ale consumatorilor și organizarea unor consilii consultative și constituirea unor organizații internaționale de protecție a consumatorilor.

Principiul de baza promovat de catre organizațiile și asociațiile internaționale ale consumatorilor consta în aceea ca orice consumator are dreptul, între altele, la o justa reparare a diferitelor pagube generate de achizitionarea sau consumarea anumitor produse, printr-un sistem de proceduri rapide, eficace și puțin costisitoare.

O protecție a consumatorilor se poate realiza atât pe cale directă, explicită, respectiv prin acțiunile judiciare și parajudiciare pe care consumatorii le au la îndemână împotriva agenților economici care oferă produse necorespunzătoare sau promovează practici comerciale ilicite, cât și pe cale indirectă, implicită, respectiv prin activitățile de standardizare, acreditare și certificare.

Un sistem al protecției consumatorilor care să aibă la bază standardizarea și certificarea produselor trebuie privit ca un triunghi al încrederii, unde producătorii reprezintă unul din vârfuri, organismele de standardizare, acreditare și certificare un altul, iar consumatorii un altul.

Acest sistem este format la rândul lui din trei subsisteme și anume: organisme – producător: producători – consumatori și organisme – consumator.

Ca în orice sistem există și aici un flux permanent de informații, un adevărat feed-back care, cu cât este mai intens, cu atât are toate șansele să facă sistemul mai viabil. Pornindu-se de la faptul că în cadrul acestui sistem de protecție, bazat pe cuplul standardizare-certificare, consumatorilor le revine un rol important, este necesară educarea lor în legătură cu asigurarea securității produselor. Or, pentru a-i ajuta să înțeleagă ce înseamnă certificare și pentru a-i învăța să folosească produsele în siguranță, organismele de certificare trebuie să distribuie broșuri informaționale, anunțuri publice, știri și alte informații de siguranță în mass-media.

De asemenea, consumatorii trebuie să beneficieze de pe urma etichetelor de avertizare, broșurilor de tip “folosește și păzește-te”, sfaturilor privind folosirea corectă a produselor și a altor informații destinate lor, pe care toți producătorii care comercializează produse certificate sunt datori să le asigure.

1.2 Măsuri de protecție a consumatorlui.

În condițiile actuale sunt necesare măsuri de protecție, măsuri ce trebuie să aibă în vedere obiective specifice, legate în principal de protecția anumitor categorii ale populației: protecția persoanelor defavorizate sau aflate într-o situație conjuncturală dificilă, protecția puterii de cumpărare a populației în fața inflației, protecția sănătății și protecția consumatorilor care dacă nu este respectată majorează indirect categoriile persoanelor enumerate anterior. Se are în vedere o protecție pe multiple planuri începând cu consumatorul de bunuri de consum, fie ele de necesitate zilnică, curentă, fie de folosință îndelungată, dar și de medicamente, continuând cu beneficiarii unor servicii publice, unele curente, obișnuite, altele mai complexe, ca cele de alimentație publică și turism, de poștă și telecomunicații, financiar-bancare și de asigurări și terminând considerăm cu consumatorul.

Obiectivele principiilor directoare a le protecției drepturilor consumatorilor sunt: protecția fizică, promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor, elaborarea și aplicarea de standarde pentru siguranța și calitatea bunurilor de consum și serviciilor, adoptarea politicilor care să asigure posibilități de desfacere pentru bunuri de consum și servicii esențiale, stabilirea măsurilor care să permită consumatorilor să obțină compensații, realizarea de programe care să asigure o informare corespunzătoare a consumatorului. În întimpinarea intereselor consumatorilor este necesară acordarea priorității domeniilor de interes deosebit pentru sănătatea consumatorilor, cum ar fi alimentele, apa și produsele farmaceutice.

De asemenea menținerea controlului calității produselor, posibilității de desfacere adecvată și sigure, informației și marcajelor intenționale standardizate. Nevoile tuturor consumatorilor privind siguranța alimentelor sunt reflectate în standardele emise de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU și în Codul Alimentar al Organizației Mondiale a Sănătății , standarde general acceptate pe plan internațional. Statul prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete asupra caracteristicilor esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. Într-o societate liberă și democratică fiecare individ are dreptul de a avea asigurate condițiile necesare pentru achiziționarea bunurilor și serviciilor pe care și le dorește și pe care le poate plăti, de a avea posibilitatea să-și materializeze intențiile privind satisfacerea nevoilor sale, potrivit unor priorități pe care singur și le stabilește.

Potrivit literaturii de specialitate așa cum în politică democrația constă în asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democrația se garantează prin asigurarea drepturilor consumatorilor, a posibilității lor de a alege din multitudinea de mărfuri pe cele pe care și le doresc, pe cele de care au nevoie. Consumatorul trebuie să știe că în raport cu agenții economici, fie ei producători sau distribuitori, legea ( sistemul legislativ) îi conferă o serie de drepturi și îl apără împotriva oricărui abuz ce ar putea să-i pună în pericol viața și sănătatea sau să-i lezeze interesele sale patrimoniale sau nepatrimoniale. Potrivit art.2 din Legea privind protecția consumatorilor, legislația RM cu privire la protecția consumatorilor constă din Legea cu privire la protecția drepturilor consumatorilor din 2003, Codul civil și alte acte normative elaborate în domeniu. Referitor la Convențiile internaționale Legea privind protecția drepturilor consumatorilor în art. 3 stipulează că în cazul în care acordurile internaționale (interstatale), la care RM este parte, conțin alte norme decât cele prevăzute de legislația RM cu privire la protecția consumatorilor se aplică prevederile convenției internaționale ( interstatale).Care totuși este obiectivul normelor privind protecția consumatorilor, ce este protecția consumatorilor?

Conform Dicționarului Comercial editat de Academia Franceza de Științe Comerciale, protecția consumatorului reprezintă un ansamblu de dispoziții privind inițiativa publică sau privată, destinat a asigura și ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Deosebita complexitate a acestui cadru impune o bună structurare a fenomenelor și a ariei problematice generale de către acestea, o selectare atentă a problemelor, urmată de analiza lor în detaliu și în funcție de toate acestea, conturarea unor obiective specifice fiecărei zone și perioade în temeiul integrării europene. Interesele consumatorilor trebuie să se afle în centrul prezentei directive, iar calitatea serviciilor ar trebui să reprezinte una dintre principalele responsabilități ale întreprinderilor din sectorul energiei electrice.

Drepturile actuale ale consumatorilor trebuie să fie consolidate și garantate și ar trebui să includă o mai mare transparență. Protecția consumatorilor ar trebui să garanteze că toți consumatorii din spațiul comunitar extins beneficiază de o piață competitivă. Respectarea drepturilor consumatorilor ar trebui asigurată de statele membre sau, atunci când un stat membru a stabilit astfel, de autoritățile de reglementare.Consumatorii ar trebui să aibă la dispoziție informații clare și inteligibile cu privire la drepturile lor în raport cu sectorul energiei. Fără a aduce atingere normelor comunitare privind protecția consumatorilor, în special Directivei [97/7/CE] a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță și Directivei [93/13/CEE] a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii ,măsurile prevăzute la articolul 3 au scopul de a garanta clienților:

(a)dreptul de a încheia cu furnizorul de energie electrică un contract care să specifice:
identitatea și adresa furnizorului;serviciile furnizate, nivelul de calitate al serviciilor oferite, precum și termenul prevăzut pentru racordarea inițială;tipurile de servicii de întreținere oferite;mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate tarifele aplicabile și taxele de întreținere;durata contractului, condițiile de reînnoire și de întrerupere a serviciilor și a contractului și dacă existentă dreptului de reziliere gratuită a contractului;eventualele compensații și formule de rambursare care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite nivelurile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte și realizate cu întârziere;modalitățile de inițiere a procedurilor de soluționare a litigiilor ;

b) informații privind drepturile consumatorilor, inclusiv privind gestionarea plângerilor și toate informațiile menționate la acest punct, comunicate în mod clar în facturi sau pe paginile de Internet ale întreprinderilor din sectorul energiei electrice.

Condițiile trebuie să fie echitabile și se comunică în prealabil. In orice caz, aceste informații ar trebui să fie furnizate înainte de încheierea sau de confirmarea contractului. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informațiile menționate la prezenta literă sunt furnizate, de asemenea, înainte de încheierea contractului; dreptul de a li se notifica în mod corespunzător orice intenție de modificare a condițiilor contractuale și de a fi informați, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a rezilia contractul. Prestatorii de servicii notifică abonaților orice majorare a tarifelor, în mod direct și în timp util, nu mai târziu de sfârșitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent și ușor de înțeles. Statele membre garantează clienților dreptul de denunța orice contract în cazul în care nu acceptă noile condiții notificate de către furnizorul de energie electrică;

(c)primirea de informații transparente privind prețurile și tarifele practicate, precum și privind condițiile generale de acces la serviciile de energie electrică și de utilizare a acestora; o gamă largă de modalități de plată, care nu discriminează în mod nejustificat între clienți. Sistemele de plată anticipată sunt echitabile și reflectă în mod adecvat consumul probabil. Orice diferență în ceea ce privește clauzele și condițiile reflectă costurile pentru furnizor ale diferitelor sisteme de plată. Condițiile generale sunt echitabile și transparente. Acestea sunt prezentate într-un limbaj clar și ușor de înțeles și nu includ bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienților, ca de exemplu documentația contractuală excesivă. Clienții sunt protejați împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înșelătoare;

Problematica complexă a consumului, posibilitățile de gestiune ale acestuia, înscrierea unui asemenea obiectiv în direcțiile protecției consumatorilor are în vedere în priml rând, responsabilitatea statului care trebuie să asigure condițiile necesare atât pentru o creștere constantă a volumului fizic al consumului, cât și pentru o îmbunătățire calitativă, structurală a acestuia.Realizarea acestui obiectiv, care poate fi privit ca un obiectiv de fond al protecției consumatorilor, presupune soluționarea unor probleme imediate de genul:

Asigurarea echilibrului fondului de marfă cu puterea de cumpărare a populației; orientarea agenților economici prin facilități economice și politici fiscale adecvate, spre realizarea unor programe de producție a bunurilor de consum prin care, pe de o parte să se valorifice posibilitați reale ale economiei, iar pe de altă parte, să contribuie la facilitarea unei bune funcționări a mecanismului de piață, eliberându-l de îngrădiri și restricții monopoliste sau oligopoliste specifice etapei actuale, chiar dacă asemenea tipologii ale pieții sunt caracteristice societăților cu capital de stat; importul unor bunuri de consum, care să contribuie la reglarea echilibrului dintre nevoi și resurse, prin asigurarea unei oferte suplimentare, atât sub aspect cantitativ, cât mai ales calitativ; realizarea unei producții de bunuri de consum potrivit microcererii consumatorilor, în acest scop fiind necesară o flexibilitate a actualului mecanism de constituire a fondului de marfă și mai ales o mai mare adaptabilitate a producătorilor la schimbările cantitative și calitative ale cererii.

Referitor la obiectivul de îmbunătățire calitativă și structurală a consumului, prioritățile trebuie să aibă în vedere investigarea complexului de nevoi, în condițiile unui mod de viață evolutiv, operaționalizarea informației oferite de cercetările de piață, în vederea asigurării concordanței dintre structura analitică a nevoii sociale și structura producției. În realizarea unor asemenea obiective trebuie racordate elaborarea unei serii de acte normative ce vizează în principal: combaterea practicilor abuzive care pot afecta drepturile și interesele consumatorilor; căile și modalitățile de îmbunatățire a calității produselor și serviciilor; ameliorarea dezechilibrului existent pe piață între puterea de apreciere, negociere și înțelegere a consumatorului individual, pe de o parte, și cea a producătorului, vînzătorului sau executantului, pe de altă parte; creșterea responsabilității și corectarea comportamentului abuziv al agenților economici în raport cu consumatorii; informarea completă, corectă și precisă a consumatorilor privind produsele și serviciile pe care aceștia doresc să le achiziționeze. Rolul, preocupările și chiar rezultatele Uniunii Europene în apărarea drepturilor consumatorilor sunt de nediscutat. Asemenea preocupări, rezultatele obținute se pot structura în trei principale direcții:

• introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru cât și pentru celelalte state europene în condițiile în care acestea din urmă ar dori să se integreze în Piața Europeană Unică, principii ce se instituie într-un însemnat suport la stabilirea obiectivelor specifice protecției consumatorilor;

• crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instiuțional adecvat protecției consumatorilor;

• continua preocupare pentru armonizarea legislației cadrului instituțional în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.

Dacă se reușește să se evidențieze și avantajele pe care consumatorii le au de pe urma existenței unor frontiere libere lărgite, a unei piețe competitive la nivelul Uniunii, consumatorii vor percepe că drepturile lor sunt promovate și protejate pe scena europeană. De asemenea, politica privind consumatorul va trebui considerată o politică de sine stătătoare în fiecare țară în parte având drept obiectiv principal promovarea intereselor pe piață, cu priorități, interese și particularități specifice și mai ales cu instrumente proprii. Rezultatul unei asemenea politici este faptul că se creează posibilitatea consumatorului să dispună de o alegere mai diversificată a produselor și serviciilor într-o piață mai competitivă.

Pe de altă parte, armonizarea condițiilor juridice privind comercializarea produselor și serviciilor implică, de multe ori, o nivelare a prevederilor naționale în vigoare în domeniul protecției consumatorului. În aceste condiții, în unele țări, consumatorii se confruntă cu o reducere a protecției de care s-au bucurat înaintea acestui proces de armonizare. Tocmai datorită acestui aspect, instituțiile Uniunii Europene au introdus principiul armonizării minimale.

Potrivit acestui principiu, un stat membru al Comunității poate să mențină sau să introducă măsuri mai stricte de protecție a consumatorului, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile adoptate la nivelul comunității. Principiul armonizării minimale a fost utilizat cu succes, pentru prima dată, în mod explicit, cu ocazia adoptării Directivei privind publicitatea falsă.

Oricum, însa, potrivit opțiunilor Comunității, masurile întreprinse în domeniul protecției consumatorilor trebuie susținute mai ales datorită faptului că pe măsura ce consumatorii vor beneficia de granițe deschise și lărgite, și mai ales de o piața competitiva, este necesară pe scena europeană a drepturilor legitime ale acestora. În vederea realizării opțiunilor Uniunii Europene în asigurarea drepturilor și protecției consumatorilor, au fost create structuri instituționale corespunzătoare, care să răspundă la problemele consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competențe generale și orizontale în domeniul drepturilor consumatorilor unei singure autorități, ce are responsabilități și inițiative în domeniu și coordonează acțiunile întreprinse în aplicarea altor politici. În același timp, au fost create structuri consultative, fie generale, cum este Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeana, fie specifice, care reprezintă interesele consumatorilor și asigură participarea acestora la procesul decizional.

Pentru a înțelege nevoile consumatorului și a identifica beneficiile pe care le caută, “vocea” lui trebuie ascultată. Numărul nevoilor pe care un consumator le poate enunța în legătură cu un produs poate fi însă uneori foarte mare și fiecare diferă prin importanța pe care o prezintă pentru el. În consecință echipa de promovare a produsului trebuie să conceapă produsul astfel încît el să respecte fidel structura existentă în nevoile clientului.

1.3 Protecția consumatorului în sectorul energetic

În vederea diminuării impactului negativ al procesului de eliminare a tarifelor/prețurilor reglementate asupra consumatorilor, în cadrul memorandumului aprobat de Guvern referitor la calendarul de eliminare treptată a tarifelor/prețurilor reglementate, au fost propuse o serie de măsuri de protecție a consumatorilor, printre care: identificarea consumatorilor vulnerabili, asigurarea unor subvenții directe acestora, intensificarea activității furnizorilor de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare a pieței, revederea prevederilor privind schimbarea furnizorului.

Legea energiei electrice si gazelor naturale nr.[ 124/2009] definește „clientul vulnerabil” ca fiind clientul final aparținâd unei categorii de clienți casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială, și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecție socială, inclusiv de natură financiară. Măsurile de protecție socială, precum și criteriile de eligibilitate pentru aceștia se stabilesc prin acte normative. Clienții vulnerabili vor fi principalii beneficiari ai ajutoarelor sociale avute în vedere în procesul de renunțare treptată la prețurile/tarifele reglementate. Stabilirea categoriilor de clienți vulnerabili și a modalităților de protejare a acestora la nivel național, cât și promovarea legislației privind implementarea măsurilor de protecție de natură financiară a clienților vulnerabili se află în lucru, constituind unul din subiectele negocierilor cu FMI, CE și Banca Mondială.

Până la introducerea unor astfel de programe, ca instrument de protecție socială pentru asigurarea unui nivel minim de consum de energie electrică se utilizează tariful social. Astfel, în conformitate cu prevederile “Procedurii privind condițiile și modul de acordare a tarifului social consumatorilor casnici de energie electrică”, aprobată prin Ordinul ANRE [nr. 38/2014] cu modificările și completările ulterioare, consumatorii vulnerabili cu venitul mediu lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul minim pe economie stabilit prin Hotărâre de Guvern au dreptul să opteze pentru tariful social.

Tariful social a fost proiectat pe tranșe de consum cu prețuri diferențiate progresiv crescătoare, astfel încât până la limita de 90 kWh/lună prețul mediu de revenire este mai mic decât cel rezultat prin aplicarea oricărui alt tarif pentru consumatorii casnici alimentați la joasă tensiune. De acest tarif social beneficiază cca. 1.067.875 de consumatori (cu 4,8% mai puțini decât în anul 2014) din totalul de 8.490.691 de consumatori casnici.

În vederea valorificării optime de către clienții casnici a ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică (aprobat prin Ordonanța de Guvern nr. [27/27.08.2013] pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. [70/2011] privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al Partea I,[ nr. 548 din 29 august 2013], ordinul pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică livrată de furnizorii de ultimă instanță consumatorilor casnici și asimilați consumatorilor casnici, care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate a fost modificat, astfel încât să permită clientului schimbarea tarifului social (avantajos numai în cazul unor consumuri lunare relativ mici) cu un alt tarif, pe perioada acordării ajutorului. Precizăm că prin Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice aprobat prin Ordinul ANRE [nr. 28/2007], este stabilită obligația operatorilor de distribuție de a oferi consumatorilor vulnerabili cu probleme de sănătate sau handicap fizic o serie de facilități precum: număr de telefon de urgență, înregistrarea ca instalație care necesită atenție specială din motive umanitare și evitarea deconectării.

Conform Regulamentului de etichetare a energiei electrice furnizate consumatorilor, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 41/2004 și revizuit prin Ordinul ANRE [nr. 69/2009], începând cu data de 1 ianuarie 2005, furnizorul de energie electrica are obligația ca, o dată pe an, dar nu mai târziu de 15 aprilie, factura pe care o emite fiecărui consumator pe care îl deservește să fie însoțită de eticheta energiei electrice furnizate în anul calendaristic anterior.

Eticheta energiei electrice conține următoarele informații, stabilite de furnizor pe baza declarațiilor transmise de producători: contribuția fiecărei surse primare de energie la acoperirea achiziției de energie electrică a furnizorului ; nivelul emisiilor specifice CO2 și deșeurile radioactive aferente energiei electrice pe care o furnizează ; comparația datelor de mai sus cu valorile medii la nivel national. Furnizarea energiei electrice pentru consumatorii casnici si mici industriali/comerciali la tarife reglementate se face pe baza contractelor cadru.

Aceste contracte sunt emise de reglementator pentru fiecare categorie de consumatori în parte și conțin clauze minime obligatorii referitoare la durata contractului, condiții de prelungire și condiții de reziliere, tariful aplicat, termenul de citire a contorului, perioada de facturare și condițiile de plată, modalități multiple de achitare a facturilor (la domiciliul consumatorului – în cazul unor consumatori casnici –de către cititori-încasatori, la casieria furnizorului, prin bancă sau la oficiile poștale), compensații pentru abaterea tensiunii față de valoarea nominală, obligația furnizorului de a informa consumatorul despre întreruperile programate.

Apariția Legii energiei electrice și gazelor naturale [nr. 124/2009] a introdus o serie de modificări în organizarea pieței cu amănuntul printre care renunțarea la conceptele de furnizor implicit și furnizor de ultimă opțiune și utilizarea numai a conceptului de furnizor de ultimă instanță. Acesta are obligația să presteze serviciul de furnizare:

· în condiții de calitate și la prețuri rezonabile, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii, conform reglementărilor ANRE, cu respectarea prevederilor Legii nr. [124/2009], clienților finali care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate;

· ca furnizor reglementat, clienților finali care au dreptul la serviciu universal (dacă aceștia nu-și exprimă dorința de a schimba furnizorul). În acest caz furnizarea se face pe bază de contract cadru reglementat, la tarife reglementate, în condițiile Legii[ nr. 124/2009;]

Ca furnizor de ultimă opțiune, pe termen limitat, pentru locurile de consum care sunt în pericol de a li se întrerupe furnizarea din vina furnizorului și anume:

a) furnizorul locului de consum respectiv este în situația de a i se retrage licența de furnizare;

b) locul de consum este în pericol iminent de a rămâne fără alimentare cu energie electrică, atunci când clientul final primește preaviz de deconectare de la operatorul de rețea sau OTS, deoarece furnizorul nu a plătit operatorului respectiv serviciile aferente acelui loc de consum, deși clientul final a respectat termenele de plată prevăzute în contractul de furnizare;

c) în oricare altă situație identificată de autoritatea de reglementare, în care clienții finali nu au asigurată furnizarea de energie electrică din nicio altă sursă, cu excepția clienților deconectați pentru sustragere de energie electrică ori neplată. De asemenea, apariția legii presupune revederea prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice și aprobarea sa prin ordin ANRE. Având în vedere renunțarea practicării de tarife/prețuri reglementate și prevederile referitoare la protecția consumatorilor introduse de Directiva [72/2009/CE], prin proiectul de regulament au fost prevăzute clauze obligatorii ce urmează a fi introduse în contractele de furnizare – negociate respectiv reglementate – referitoare la: respectarea obligațiilor furnizorilor pe piața angro, informarea clienților finali cu privire la drepturile acestora, la legislația în vigoare și la căile de soluționare a litigiilor în cazul unor dezacorduri sau plângeri, informații cu privire la punctele unice de contact și a modalităților de plată (cel puțin două din care una gratuită) etc.

Procesul de schimbare a furnizorului trebuie să nu dureze mai mult de 21 zile. Clientul final care și-a exercitat dreptul de eligibilitate nu mai poate reveni la tarife reglementate (în corelare cu prevederile Legii nr. 124/2009).

Procesul de facturare urmează să fie de asemenea reglementat fiind propuse o serie de măsuri, cum ar fi:

· perioada de emitere a facturilor este de regulă lunară sau convenită prin contract. Perioada convenită prin contract nu trebuie să depăsească un trimestru;

· perioada de emitere a facturilor pe baza consumului real (citire index contor) nu poate depăși 6 luni (cf. Directivei 27/2012: 1 an, cf. Directivei 2009/72: suficient de des, asa încât clienții finali să-și poată regulariza propriul consum);

· factura trebuie să conțină și: comparația dintre consumul curent și cel din anul anterior – preferabil sub formă grafică, prețurile și consumurile reale, datele de contact ale ANRE, ale organizațiilor clienților finali sau ale organismelor similare – inclusiv adrese de site-uri de unde se pot obține informații privind măsurile disponibile de îmbunătățire a eficienței energetice, profiluri comparative ale clienților finali.

Au fost propuse informațiile minime ce urmează a fi puse la dispoziția clienților finali de către furnizori.

Având în vedere Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice care prevede ca statele membre să asigure implementarea unor sisteme de măsurare inteligentă care să contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piața furnizării de energie electrică, prevederi care au fost transpuse și în legislația națională (Legea nr. 124/2009 a energiei electrice și a gazelor naturale), în luna decembrie 2013 a fost aprobat Ordinul ANRE nr. 91/2013 privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice.

Scopul ordinului este acela de a stabili funcționalitățile obligatorii și opționale pe care le vor îndeplini sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice care vor fi implementate în Moldova, modul de realizare a implementării sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice în perioada 2014 – 2020, precum și integrarea cu planurile de investiții ale responsabililor cu implementarea. Responsabilii cu implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice sunt operatorii de distribuție concesionari.

În vederea evaluării implementării sistemelor de măsurare inteligentă din punctul de vedere al costurilor și beneficiilor pe termen lung pentru piață, al rentabilității, precum și al termenelor fezabile de implementare, ANRE a solicitat sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care, la rândul ei, a contractat un studiu de fezabilitate privind implementarea contoarelor inteligente, inclusiv o analiză cost-beneficiu, pentru a evalua posibilitățile de introducere a contoarelor inteligente pe piețele de energie electrică, gaze naturale și energie termică din Moldova.

Studiul de fezabilitate și rezultatele analizei cost-beneficiu pentru energie electrică au indicat că implementarea contorizării inteligente în sectorul energiei electrice are potențialul de a fi o investiție profitabilă, datorită beneficiilor provenind din reducerea pierderilor din rețea și reducerea costurilor de exploatare la utilități. Studiul de fezabilitate se regăsește pe pagina de internet a ANRE.

De asemenea, mai trebuie precizat și faptul că beneficiile rezultate ca urmare a implementării unor sisteme de măsurare inteligentă se vor reflecta la consumatorul final, prin posibilitatea managementului consumului de energie, ceea ce conduce la eficientizarea consumului și la economisirea de energie, acces la sisteme de tarife avansate, facilitatea procesului de schimbare a furnizorului, în contextul deschiderii pieței de energie electrică.

Autoritatea de reglementare asigură accesul la datele privind consumul clienților într-un mod armonizat la nivel național, în baza “Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică”, aprobată prin Ordinul ANRE nr.[ 88/2009], cu completările și modificările ulterioare.

Reglementarea respectivă stipulează obligația fiecărui operator de rețea de a realiza și administra centralizat o bază de date cu informații referitoare la locurile de consum racordate la rețeaua electrică din zona de licență proprie și obligația de a asigura accesul furnizorilor și consumatorilor la informațiile din baza de date, pentru punctele de măsurare aferente locurilor de consum deținute, respectiv deservite, pe baza unor proceduri operaționale avizate de ANRE. Conținutul minim al bazei de date este stabilit de ANRE prin aceeași reglementare.

Rezolvarea problemelor. Obligațiile de gestionare a reclamațiilor consumatorilor sunt înscrise în condițiile de acordare a licenței, în contractele cadru precum și în standardele de furnizare. Titularii de licență de furnizare trebuie să asigure înregistrarea, investigarea și soluționarea reclamațiilor făcute la adresa lor de către consumatori. Este obligatorie existența unui serviciu Clienți care să preia orice reclamație făcută la adresa titularului licenței de un consumator care se consideră lezat de practicile titularului licenței.

Serviciul Clienți va întocmi și menține registrul de evidență a cererilor, sesizărilor și reclamațiilor adresate de către consumatori, precum și a modului de soluționare a acestora. In cazul în care consumatorul nu este mulțumit de răspunsul primit din partea operatorului economic, acesta se poate adresa ANRE în baza prevederilor OG nr. 27/2002, cu modificările și completările ulterioare. Pentru petițiile care au necesitat verificări suplimentare s-au solicitat acțiuni de control. Modul de rezolvare a acestor petiții a fost diferit, în funcție de problemele abordate: de la răspunsuri în scris cuprinzând lămuriri, explicații și referiri la legislația în vigoare, verificări la fața locului, până la discuții directe cu părțile implicat.

În cazul când problemele sesizate în petiții, referitoare la nerespectarea unor prevederi legale, de către operatorii economici s-au dovedit îndreptățite, ANRE a transmis acestora scrisori de atenționare prin care s-a stabilit măsuri de conformare față de prevederile legale în vigoare și/sau au fost luate măsurile legale de aplicare a unor sancțiuni contravenționale.

1.4 Aspecte privind securitatea consumatorului la alimentarea cu energie electrica.

În contextul executării prevederilor art.5. alin. (2) al Legii cu privire la energia electrică nr. 124-XVIII din 23 decembrie 2009 (Monitorul Oficial nr.23-24/33 din 12.02.2010) și art.5. alin. (2) al Legii pentru modificarea și completarea Legii cu privire la energia electrică nr. 124-XVIII din 23 decembrie 2009, nr.27 din 13 martie 2014 (Monitorul Oficial nr.66-71/144 din 21.03.2014), Ministerul Economiei ca organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii, asigură monitorizarea securității furnizării energiei electrice.

Complexul energetic este o ramură de bază a economiei naționale și îndeplinește un rol im-portant în implementarea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum și în menținerea stabilității sociale. Strategia energetică a Republicii Moldova se referă la obiectivele, măsurile și activitățile orientate spre atingerea unui complex energetic mai eficient, competitiv și sigur, care să asigure, totodată, securitatea energetică a țării, modernizarea infrastructurii energetice existente, îmbunătățirea eficienței energetice, uti-lizarea surselor regenerabile de energie.

Crearea unui complex energetic competitiv și eficient care să asigure toți consumatorii cu resurse energetice calitative, în mod accesibil și fiabil au constituit principiile de bază care au ghidat politicile și acțiunile Ministerului Economiei elaborate și implementate pe parcursul anului 2013. Obiectivele și angajamentele stabilite în documentele strategice din sector contribuie la dezvoltarea și promovarea unei politici energetice, bazate pe aplicarea principiilor ce ar asigura securitatea energetică a statului și sporirea eficienței energetice prin diversificarea surselor de energie și utilizarea regenerabilelor.

Viziunea Republicii Moldova în domeniul dezvoltării sistemului energetic este expusă în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, aprobată prin Hotărârea de Guvern [nr. 102] din 05 februarie 2013. Documentul oferă repere concrete pentru dezvoltarea sectorului energetic în Republica Moldova, cu scopul de a asigura baza necesară creșterii economice și a bunăstării sociale. Prin acest document, Guvernul Republicii Moldova prezintă viziunea și identifică oportunitățile strategice ale țării în contextul energetic aflat într-o rapidă schimbare din spațiul geopolitic ce include regiunea Europei Centrale, de Est și de Sud, Rusia și regiunea Caucazului. 

Strategia evidențiază problemele prioritare ale țării, care solicită soluții rapide și o redimensionare a obiectivelor în conformitate cu necesitatea realizării unui echilibru optim între: resursele interne (atît cele utilizate în prezent, cît și cele previzionate) și necesitățile de urgență ale țării, obiectivele Uniunii Europene și ale Comunității Energetice și țintele naționale, obligațiile internaționale privind tratatele, acordurile și programele (inclusiv politica de vecinătate) la care Republica Moldova este membră. Sunt definite obiectivele strategice generale pentru perioada 2013 – 2030 și obiectivele strategice specifice pentru etapele 2013 – 2020 si 2021 – 2030, cu specificarea măsurilor de implementare a acestora.

Principalele obiective ale documentului strategic sunt: 

1. Securitatea aprovizionării cu energie.

2. Crearea piețelor concurențiale și integrarea lor regională și europeană.

3. Durabilitatea mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Strategia energetică a Republicii Moldova vizează anul 2020 drept anul integrării depline în piața internă de energie a UE. În conformitate cu acest obiectiv, legislația țării va fi în timp util armonizată cu acquis-ul Comunității Energetice și va fi convergentă cu acquis-ul UE, asigurându-se astfel compatibilitatea juridică și de reglementare cu aceste piețe.

Realizarea la nivel de 90% a obiectivelor Matricei de politici privind suportul bugetar acordat de Uniunea Europeană în sectorul energetic, a făcut posibilă transferarea de către Comisia Europeană în anul 2013 a celei de-a doua tranșe de 11,6 mil. Euro în bugetul de stat. Eforturile depuse în anul 2013 în vederea atingerea obiectivelor Matricei de politici vor oferi posibilitate de a obține cea de-a treia tranșă din cadrul Programului, valoarea căreia fiind condiționată de gradul de realizare a angajamentelor stabilite pentru anul 2013. În contextul dat, activitățile întreprinse pe parcursul anului 2013 în sector au vizat atît elaborarea și perfecționarea legislației primare și secundate, cît și investiții concrete în acțiuni de eficiență energetică și valorificare a energiei din surse regenerabile.

Infrastructura energetică. Integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană și dezvoltarea interconexiunilor de transportare a resurselor energetice reprezintă factorii ce conduc la consolidarea securității energetice a statului. În acest sens, în anul 2013 a fost obținută finanțare externă pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale Ucrainei și Republicii Moldova.

Un factor important la furnizarea energiei electrice consumatorilor o reprezintă calitatea și nivelul de întreținere a rețelelor electrocasnice,securitatea exploatării rețelelor electrice de către operatorii rețelelor electrice de distribuție. De către Inspectoratul Energetic de Stat în perioada anului 2013 au fost examinate instalațiile electrice din posesia unităților de distribuție amplasate în localitățile rurale și urbane.Examinării au fost supuse 897 primării, care au în componența lor 1509 localități. În cadrul examinării au fost supuse controlului peste 43600 fidere a LEA 0,4-10 kV și circa 17800 posturi de transformare 10/0,4 kV din posesia furnizorilor și agenților economici.În cadrul examinării primăriilor inspectorii au atras o atenție deosebită asigurării gradului necesar a fiabilității alimentării localităților.

Printre măsurile de asigurare a fiabilității alimentării cu energie electrică a consumatorilor la parametrii de calitate necesari, se enumeră efectuarea de către Inspectoratul Energetic de Stat și inspecțiile energetice teritoriale a analizei arhitecturii rețelelor electrice de distribuție și analizei respectării cerințelor normelor de exploatare a rețelelor electrice de distribuție din posesia RED-lor, în rezultatul cărora au fost emise prescripții și recomandări de îmbunătățire a activităților de întreținere și exploatare a utilajului electric.

Luînd în considerație cele menționate, expunem unele din principalele reforme din sectorul energetic, propuse de către Guvernul Republicii Moldova pentru perioada a.a. 2014 – 2019:

– consolidarea statutului concret de țară de tranzit pentru energia electrică prin întărirea bidirecțională a conexiunilor de transport;

– construcția de capacități de generare noi și retehnologizarea celor existente pentru consolidarea și valorificarea comercială deplină a capacității interne de generare a energiei electrice.

Realizarea reformelor sus menționate va contribui la implementarea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei, precum și la menținerea stabilității sociale, statul având ca obiectiv principal asigurarea cu energie calitativă, la prețuri rezonabile, a tuturor consumatorilor din țară și implementarea conceptului de dezvoltare durabilă a economiei naționale.

Capitolul II. Generalități privind Securitatea energetica în Republica Moldova

2.1 Noțiuni introductive privind securitatea energetică

Complexul energetic este o ramură de bază a economiei naționale și îndeplinește un rol important în implementarea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum și în menținerea stabilității sociale. Strategia energetică a Republicii Moldova se referă la obiectivele, măsurile și activitățile orientate spre atingerea unui complex energetic mai eficient, competitiv și sigur, care să asigure, totodată, securitatea energetică a țării, modernizarea infrastructurii energetice existente, îmbunătățirea eficienței energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie.

Securitatea energetică este un termen-umbrelă ce nu are o definiție unică general acceptată. Există diferite dimensiuni ale conceptului de securitate energetică, printre care dimensiunea economică – care se referă la diversitatea furnizărilor de energie și volatilitatea redusă a prețurilor; dimensiunea ecologică – care se referă la tehnologiile ce utilizează resursele energetice, sau dimensiunea socială – care tratează aspectele accesului la resursele energetice de către cei săraci. Relativitatea conceptului de securitate energetică se datorează, nu în ultimul rând, și faptului că securitatea energetică este definită în funcție de particularitățile sistemelor energetice concrete. Spre exemplu, pentru sistemele cu exces de surse energetice securitatea energetică înseamnă siguranța accesului la piețele de consum, și invers, pentru statele cu deficit de surse energetice aceasta înseamnă accesul la sursele de furnizare.

Având în vedere relativitatea conceptului de securitate energetică, studiul de față va considera securitatea energetică din perspectiva amenințărilor la adresa acesteia. De asemenea, vor fi luate în considerare elementele tradiționale ale securității energetice – centrele de cerere, sursele de furnizare, aspectele geopolitice, structurile pieței și instituțiile sectorului, precum și principiile securității energetic.

Analizând acțiunile și măsurile luate de Guvernul RM în sectorul energetic de la declararea independenței până în prezent, putem spune că acesta întotdeauna și-a pus două întrebări principale: cum asigurăm furnizarea (re)surselor energetice (produse petroliere, gaze naturale, combustibil solid, energie electrică și termică) și cum asigurăm prețuri mici la aceste (re)surse.

Răspunsurile la prima întrebare au fost multiple, variate, și nu de puține ori, contradictorii, dar aproape toate au avut la bază ideea independenței sectorului energetic al RM.

Construcția unui terminal petrolier, concesionarea explorării surselor de țiței și gaze na-turale și numeroasele hotărâri de guvern privind construcția unor centrale electrice noi sunt doar câteva exemple de acțiuni îndreptate spre crearea unui sector energetic integral și autosuficient. Răspunsul la a doua întrebare a fost subvenționarea de stat a prețurilor, dar, odată ce acest răspuns a dus la criza energetiză din a dcua jumătate a anilor 1990, s-a renunțat la subvenționare. Cu toate acestea eforturile Guvernului au fost orientate spre asigurarea unor presuri mici și incercări de stopare a majorării lor.Securitatea energetcă este concepută in principal ca asigurare a furnizării resurselor energetice și prețurilor mici la acestea, o astfel de abordare a securității energetice nu corespunde realităților RM și este specifică unor țări cu exces de surse energetice proprii, cum ar fi fosta Uniune Sovietică sau Federația Rusă, unde statul asigiră continuitatea furnizării ce resurse energetice la prețuri mici.

Referința la fosta Uniune Sovietică și Fede-rația Rusă nu este întâmplătoare, pentru că mo¬dul in care este concepută securitatea energetică m RM – cât mai milte resurse la prețuri cât mai mici – este propriu unor state independente din punct de vedere energetic, pe când realitățile RM sunt determinate de dependența aproape totală de sursele energetice importate și de vulnerabilitatea pronunțată a economici față de fluctuați ile prețurilor la sursele energetice, precum și de faptul că infidstiucluia energetică woșlenilă de la URSS nu formează un sistem energetic integral. Insistența Guvernului RM a asupra unor acțiuni indreptate spre crearea unui sistem energetic integral și controlul prețurilor la resursele energetice nu rezolvă problemele securității energetice.

Asta pentru că economia RM nici nu-și poate permite, nici nu are nevoie da un sistem energetic integrat, iar eforturile de micșorare a prețurilor vor fi întotdeauna inutile in condițiile in care Guvernul RM nu poate influența nivelul prețurilor la țiței și, respectiv, la gazele naturala. Așadar, Guvernul RM urmează să schimbe modalitatea de abordare a securității energetice și, în lcc să se întrebe „cum asigurăm furnizarea continuă a resurselor energetice?” și „cum asigurăm prețuri mici la aceste resurse?” trebuie să se preccupe de întrebarea „cum reducem consumul de resurse energetice convenționale?" și .cum garantăm accesul la resursele energetice pentru consumatorii săraci?”. Schimbarea întrebărilor primare nu înseamnă excluderea preocupărilor legate de asigurarea furnizărilor ie energie la prețuri mid, ci doar inversarea priorităților. Mai mult decât atât, problema asigurării furnizărilor de energie la prețuri mici poate fi soluționată de concurența de piață mult mai eficient și pe termen lung, decât o poate face guvernul.

Astfel, ar fi mult mai eficace dacă guvernul ar lâsa concurența de piațâ sâ vină cu soluții pentru furnizarea resurselor energetice, prin asigurarea condițiilor necesare dezvoltării concurenței de piață, or. în cazul RM, executivul are mai multe șanse de succes în influențarea consumului de surse energetice, decât in influențarea prețului și accesului la astfel de surse energetice.

Aceasta, în special având în vedere potențialul RM în ceea ce privește treceiea de la cultura și infrastructura sovietica de consum energetic la cultura și infrastructura de consum caracteristică unui stat fără de surse energetice convenționale proprii.

Concluzia este că guvernul trebuie să se preocupe de acele problemele de securitate energetică ce nu pot fi soluționate in alt mod dccâ: prin propriile acțiuni, cum ar fi problema reducerii intensității energetice în economie, susținerea dezvoltării sur selor regenerabile de energie și asigurarea accesibilității energiei pentru consumatorii săraci. Preocupările guvernului legate dc asigurarea sc curități furnizări de energie electrică trebuie să se limiteze la crearea cadrului necesa pentru introducerea concurenței de piață. în condițiile RM asta înseamnă, în primul rănd, ca guvernul să renunțe la rolul de participant la piață. în special, in ceea ce privește furnizarea energiei. Spre exemplu, faptul că guvernul se ocupă de comercializarea energiei electrice, a combustibilului solid, a gazelor naturale nu numai că nu duce la soluționarea problemelor securității energetice, ci, dimpotrivă, inhiba dezvoltarea mecanismelor care, prin natura lor, pot asigura securitatea furnizării și eficientizarea prețurilor și anume concurența de piață.

Dat fiind faptul că particularitățile concurentei pe piața de energie electrică și gaze naturale cei o anumită configurații a infrastructurii și, în primul rând, accesul la cât mai multe surse diferite de generare și, respectiv, producție, responsabilitatea guvernului se extinde spre promovarea dezvoltării infrastructurii necesare, in RM unde infrastructura energetică moștenită de la URSS nu formează sisteme energetice integrale, fiind concepută :a parte a unui sistem ce depășea hotarele teritoriale ale republicii, dezvoltarea infrastructurii trebuie să urmărească integrarea in sistemele energeri ce dezvoltate din vecinătate, și nu crearea unor sisteme energetice integrale, autosufldente in limitele teritoriale ale RM.

Pe lângă faptul că economia Moldovei este prea mică pentru proiecte energetice de anvergură, care ar asigura securitatea și independența furnizării de energie, solul din RM poate fi utilizat mult mai eficient în agricultura performantă sau in turismul rural, decât pentru găzduirea unor obiecte energetice de proporții, cum ar fi centralele nucleare sau terminalele pentru gaze naturale lichefiate.Soluția de principiu pentru sectoarele energiilor de rețea este integrarea infrastructurii electroe-nergetice și a gazelor naturale la sistemele energetice vecine.

Doar așa ar putea fi create condițiile pentru introducerea concurenței pe piața energiei electrice și a gazelor naturale, căreia să i se poată transfera o mare parte din responsabilitatea de asigurare a furnizării cu resurse energetice.

Drept urmare guvernul iși va îndrepta eforturile și resursele spre stimularea eficienței energetice, promovarea dezvoltării surselor regenerabile de energie, promovarea durabilității și protecției climei, precum și asigurarea accesibilității resurselor energetice pentru consumatorii săraci. Având în vedere opțiunea politică a RM de aderare la Uniunea Europeană, soluția evidentă pentru integrarea sistemelor energiilor de rețea este racordarea la piața energetică internă a Uniunii Europene. Mecanismul prin care piețele de energie electrică și gaze naturale din Europa de Sud-Est se pot integra la piața comună a UE il reprezintă Comunitatea Energetică din Europa de Sud-Est. Pe lângă aceasta, însăși participarea RM la Comunitatea Energetică și integrarea sectorului energetic pe piețele regionale din Europa de Sud-Est reprezintă un răspuns la problemele securității energetice a țării.

Totodată, integrarea la piețele energetice implică schimbări esențiale ale modelului piețelor de energie electrică și gaze naturale din RM, ceea ce, la rândul său, prezintă provocări la adresa securității energetice. Aceste provocări urmează a fi identificate in baza analizei din secțiunile următoare asupra pieței energiei electrice și a gazelor naturale din RM in raport cu cerințele TCE și cu procesul de integrare pe piețele regionale. în ultima secțiune a studiului vom reveni la discuția privind securitatea energetică a RM.

Sector energetic integrat contra sector energetic integral.

Condiția premergătoare în considerarea securității energetice este schimbarea paradigmei aplicate sectorului energetic din RM și anume renunțarea la ideea creării unui sector energetic integral în limitele teritoriale ale RM în favoarea integrării infrastructurii energetice existente în cadrul piețelor regionale. Un exemplu în acest context este Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020. Documentul evidențiază clar drumul spre integrarea europeană, prevăzând extinderea interconexiunilor și implementarea acquis-ului comunitar, dar, în același timp percepe dezvoltarea sectorului energetic ca un sistem izolat. Astfel se planifică atât conectarea la rețeaua de transport de gaze naturale din Uniunea Europeană, care ar asigura accesul la capacități de stocare a gazelor naturale, cât și explorarea posibilităților și construcția unor depozite pe teritoriul Republicii Moldova.

Atât extinderea capacității de generare a CET-uri- lor, cât și extinderea capacității interconexiunilor care ar permite accesarea unor surse de generare regionale, plus la aceasta se prevede promovarea dezvoltării surselor de energie regenerabilă. Chiar dacă RM și-ar putea permite luxul de a atrage finanțarea necesară pentru toate aceste inițiative, implementarea lor în ansamblu s-ar dovedi, dacă nu întotdeauna irațională, atunci, cu siguranță, nesustenabilă.

Conceperea sectorului energetic din RM din perspectiva creării unui sector energetic integral, autosuficient și independent este cel puțin imprudentă, având în vedere politica declarată de integrare la Uniunea Europeană. Este important ca ideea unui sector energetic integral să fie înlocuită de concepția unui sector energetic integrat. Și asta este important, în primul rând, pentru asigurarea securității energetice a țării.

Amenințări la adresa securității energetice

Principalele amenințări la adresa securității energetice derivă din faptul că economia nu consumă eficient sursele energetice, este dependentă de o singură sursă de furnizare pentru cea mai mare parte din energia utilizată și nu are un mecanism care să asigure accesibilitatea resurselor energetice pentru consumatorii vulnerabili. Aceste amenințări pot fi detaliate după cum urmează:

Consumul inadecvat al resurselor energetice determinat de nivelul excesiv al intensității energetice. Economia Moldovei utilizează de două ori mai multă energie pe unitate a PIB decât România și de trei ori mai mult decât media în UE, unele estimări apreciind că la prețurile actuale intensitatea energetică și de carbon în RM este de nouă ori mai mare decât media UE. Faptul că în RM este perpetuat modul de consum al energiei caracteristic fostei URSS, în condițiile în care țara importă surse energetice la prețuri mondiale, prezintă cea mai gravă amenințare la adresa securității energetice, care afectează în mod direct competitivitatea economiei țării, precum și nivelul de trai al populației.

Vulnerabilitate acută la șocurile prețurilor la sursele energetice. Consumul ineficient al surselor importate, pe de o parte, și lipsa unui mecanism de asigurare a accesibilității resurselor energetice de către consumatorii săraci, pe de altă parte, acutizează vulnerabilitatea la schimbările semnificative ale prețurilor la sursele energetice.

Aspecte prioritare în asigurarea securității energetic

Sporirea eficienței energetice, in condițiile economice ale RM, eficientizarea consumului de energie este primordială pentru asigurarea securității energetice. Sectorul energetic, fiind cel mai mare consumator de surse energetice, prezintă cel mai mare potențial în ceea ce privește creșterea eficienței energetice. Spre exemplu, retehnologizarea și modernizarea celor trei CET-uri, a sistemelor de încălzire centralizată și a stațiilor de compresare a gazelor naturale ar putea eficientiza in mod considerabil consumul de gaze naturale.

Deasemenea, un important potențial de creștere a eficienței energetice îl prezintă sectorul locativ. Dezvoltarea surselor regenerabile de energie. în lipsa aproape totală de surse convenționale de energie, dar cu potențial pentru energia biomasei, energia eoliană și cea solară, dezvoltarea surselor regenerabile de energie în RM urmează să devină prioritară. Aceasta ar contribui esențial la reducerea vulnerabilității față de șocurile energetice ex-terne.

Introducerea unui mecanism de asigurare a acce-sibilității resurselor energetice pentru consumatorii vulnerabili. Este important ca eforturile de asigurare a accesibilității resurselor energetice să fie adresate, în primul rând, consumatorilor vulnerabili.

Subvențiile încrucișate reduc prețul pentru toți consumatorii, chiar și pentru cei capabili să plătească costul real al serviciilor, iar sistemul compensațiilor nominative nu este legat de venituri, statisticile indicând că doar o treime din beneficiarii acestor compensații au venituri mici. Accesibilitatea resurselor energetice urmează a fi asigurată prin mecanismele asistenței sociale, in funcție de veniturile consumatorilor.

Măsuri recomandate pentru sectorul energetic

Politica de dezvoltare a sectorului energetic ur¬mează a fi încadrată în următoarele coordonatele: 1) reabilitarea infrastructurii;

2) racordarea la rețelele regionale din cadrul Comunității Energetice;

3) introducerea concurenței de piață pe segmentul furnizării;

4) promovarea gestionării cererii;

5) promovarea surselor regenerabile de energie. Consumul eficient de surse energetice cere reabilitarea infrastructurii existente, posibilă prin atragerea investițiilor, care, la rândul său, poate fi obținută prin promovarea concurentei de piață, introdusă în măsură deplină odată cu integrarea la piețele Comunității Energetice.Măsurile prioritare în dezvoltarea sectorului energetic ar putea include următoarele: Reabilitarea CET-urilor. în ceea ce privește dezvoltarea generării de energie electrică, eforturile urmează a fi direcționate, în primul rând, spre reabilitarea capacităților existente.

Reabilitarea CET-urilor în vederea atingerii indicilor de eficiență energetică și conservare a energiei, prevăzuți de Directiva cogenerării, și considerarea utilizării tehnologiilor de stocare a căldurii sezoniere ca soluție pentru excesul de consum al gazelor, urmează a fi preocupările primare in ceea ce privește dezvoltarea generării de energie electrică. Funcția primară a acestor centrale este furnizarea energiei termice, iar extinderea capacității CET- urilor urmează a fi determinată doar de creșterea sarcinii termice a sistemului de încălzire centralizată. Atât politicile UE, susțin tehnologiile de cogenerare și sistemele centralizate de încălzire ca soluții eficiente de furnizare a energiei termice. Astfel, reabilitarea CET-urilor urmează să includă retehnologizarea centralelor în vederea creșterii eficienței energetice a acestora.

Eliminarea salturilor excesive ale cererii in perioada de iarnă prin construcția depozitelor de căldură sezonieră in loc de construcția unor depozite de gaze naturale. Jn condițiile in care nivelul ratei dobânzilor este mare, procurarea și depozitarea gazelor la preturi relativ mari, care să fie utilizate ulterior de sistemele ineficiente de încălzire centralizată, nu este întemeiată din punct de i-edere economic. Pentru justificarea construcției depozitelor de gaze naturale sunt aduse argumente bazate pe securitatea furnizării, insă nu există cerere de piață viabilă capabilă să plătească costul deplin al unor asemenea servicii.

Sistemele de încălzire centralizate, cu cererea lor excesivă in perioada de iarnă, ar putea fi desen'ite cu costuri mai mici de către depozitele mari de căldură sezonieră sub formă de apă fierbinte. Dacă este aprovizionat cu căldură neutilizată din surse diferite, depozitele de căldură oferă soluțiile necesare la costuri pe unitate mai mici decât depozitele de gaze subterane.Mai mult decât atât, construcția depozitelor pentru căldură sezonieră nu cere mai mult decât anumite tehnologii simple de construcție și, în plus, oferă oportunități de angajare pentru forța de muncă locală.

Dacă mărimea depozitului de căldură sezonieră este optimizată prin sporirea eficientei energetice a sistemelor de încălzire centralizate și a blocurilor locative și dacă acesta este legat de energia termică neutilizată sau sursele regenerabile de energie, atunci un astfel de depozit de căldură sezonieră ar putea deveni o alternativă viabilă pentru eliminarea excesivă a salturilor de cerere a gazelor naturale în perioada de iarnă". Printre alte proiecte de reabilitare a infrastructurii energetice ani putea menționa retehnologizarea stațiilor de compresare a gazelor naturale cu substituirea alimentării electrice prin alimentarea cu gaze naturale; extinderea proiectelor de modernizare a sistemelor de încălzire centralizată, cum ar fi cele susținute in cadrul Proiectului energetic II.

Excluderea rolului guvernului de participant la piață. Guvernul urmează să predea sectorului privat rolul său de participant la piețele energiei electrice și ale gazelor naturale. Aceasta va facilita crearea piețelor competitive și va atrage investiții in infrastructura energetică. în special, este vorba despre implicarea guvernului in generarea și furnizarea energiei electrice, precum și furnizarea și distribuția de gaze naturale. Excluderea rolului guvernului de participant la piață nu implică neapă rat deetatizarea întreprinderilor. Soluțiile alternative privatizării sunt variate și includ concesiunea, parteneriatele publice-private, contractele de management. Este important ca, in condițiile in care guvernul menține controlul asupra infrastructurii strategice, cum ar fi rețelele de transport a energiei electrice sau gazelor naturale, Guvernul să renunțe la rolul de participant la piețele de generare și furnizare.

Planificarea pentru situații de criză. Este vorba despre necesitatea elaborării unor planuri de acțiuni privind furnizarea de resurse energetice în situații de criză. Printre acțiuni s-a putea număra menținerea acordurilor contractuale cu furnizorii din România privind livrările de energie electrică în situații excepționale. De asemenea, până la racordarea la rețelele regionale, este importantă și promovarea încheierii unor acorduri bilaterale intre RM și Ucraina privind accesul la depozitele de gaze naturale în cazuri de sistare a furnizărilor prin conductele magistrale.Promovarea măsurilor de gestionare a cererii și de eficiență energetică. Printre acestea ar putea fi introducerea tarifării zonale a consumului de energie electrică.

Alte măsuri de gestionare a cererii și de eficiență energetică au fost identificate de un studiu recent privind eficiența energetică în RM „Programul de eficiență energetică 2008-2011”. Programul de creditare pentru proiecte private de eficiență energetică vine să completeze asistența donatorilor internaționali in acest sector. De asemenea, este important introducerea cadrului instituțional și de reglementare in domeniul eficienței energetice, in particular, fiind vorba despre adoptarea legii eficienței energetice, al cărei proiect prevede crearea unei agenții pentru eficiența energetică, precum și adoptarea programului național pentru eficiență energetică.Statistica energetică. Elaborarea și implementarea unui mecanism de colectare a statisticii consumului, furnizării și generării de energie. Acesta este un element esențial în planificarea dezvoltării sectoarelor energiilor de rețea.

2.2 Impactul și avantajele participării Republicii Moldova la Tratatul Comunității Energetice pentru sectorul energetic.

Tratatul Comunității Energetice, care re-prezintă primul acord multilateral al Uniunii Eu-ropene și acoperă toate țările Europei de Sud-Est, a fost semnat la Atena la 25 octombrie 20 0 546 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. La 1 aprilie 2006, miniștrii comerțului și energiei, reprezen¬tând Uniunea Europeană și șapte țări din Europa de Sud-Est (ESE) – Albania, Bulgaria, Croația, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, România, Serbia-Muntenegru, precum și provincia Kosovo – au convenit la Salonic să ratifice pactul care creează condițiile pentru extinderea pieței energetice europene unice către sud-estul continentului. La Salonic, miniștrii ESE au promis de asemenea să intensifice cooperarea regională în vederea îm-bunătățirii eficienței energetice și economiei de energie.

Tratatul, membre a căruia sunt țări- le-membre ale Uniunii Europene și 7 state din Balcanii Occidentali (Albania, Bulgaria, Croația, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, România, Serbia-Muntenegru, precum și provincia Kosovo) reglementează funcționarea pieței energetice europene. Acordul prevede ca țările ESE să adopte reglementările UE privitoare la piața unică de energie și să încheie liberalizarea piețelor de gaze și electricitate – pentru companii până în 2008 și pentru consumatori până în 2015.

Tratatul acoperă așa sectoare precum: electricitatea, gazele naturale și produsele pe-troliere. Tratatul va asigura ca părțile semnatare să adopte reglementările pieții unice ale UE cu privire la energia electrică . Printre obiectivele principale ale Comunității Energetice Europene, se numără coordonarea activităților în domeniul energetic, facilitarea comerțului cu resurse energetice, aprovizionarea fiabilă a țărilor participante cu energie electrică, stimularea dezvoltării economice.

Retrospectiva tendinței administrație moldovenești de a adera la TCE

Republica Moldova a obținut statutul de observator la Tratatul Comunității Energetice (TCE) în cadrul reuniunii ministeriale a Consiliul Uniunii Europene din 17 noiembrie 2006 . La 19 ianuarie 2007, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Tratatul Comunității Energetice în calitate de membru cu drepturi depline.

În perioada 27-29 martie 2007, o misiune de evaluare din cadrul Directoratului General pentru Transport și Energie al Comisiei Europene s-a aflat la Chișinău, condusă de domnul Cristobal Burgos, consilier pe probleme energetice a Directoratului. Prin intermediul proiectului TACIS („Asistență în implementarea Planului de Acțiuni Moldova-UE”), a fost elaborat și prezentat un studiu privind nivelul corespunderii legislației naționale în sectorul electroenergetic și al gazelor naturale cu acquis-ul comunitar, întru susținerea autorităților publice în procesul de aderare ca membru cu drepturi depline la acest for regional.De reținut este că tot în luna martie 2007, Consiliul European al UE a aprobat Politica Energetică a Europei pentru anii 2007 – 2009, care prevede extinderea Tratatului privind Comunitatea Energetică Europeană și asupra Republicii Moldova.

La 26 februarie 2008, la Chișinău s-au desfășurat discuțiile preliminare cu reprezentanții Comisiei Europene privind obținerea de către Republica Moldova a statutului de membru cu drepturi depline al Tratatului Comunității Energetice. În cadrul întrevederilor purtate de experții europeni cu reprezentanții autorităților național,e au fost abordate subiecte ce țin de dez-voltarea sectorului energetic al Republicii Mol-dova, în particular în domeniul energiei electrice și gazului natural. O problemă de bază examinată în comun de către părți ține de aprecierea capaci-tăților țării noastre de a implementa în termenii stabiliți angajamentele prevăzute de respectivul Tratat.

În luna aprilie a anului trecut, reprezen-tanții Comisiei Europene care au examinat cadrul de reglementare a sectorului energetic al R. Moldova, într-o ședință de lucru desfășurată la Bruxelles, cu participarea directorului general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Vitalie Iurcu, au concluzionat despre cadrul de reglementare a sectorului energetic din Republica Moldova, care corespunde, în linii generale, principiilor aplicate în statele Uniunii Europene și nu poate constitui un impediment în calea aderării țării noastre la Tratatul Comunității Energetice. „Aderarea la Comunitatea Energetică va permite Moldovei de a se integra în piața energetică regi-onală și va spori semnificativ gradul de securitate energetică a țării”.

La 26 noiembrie 2008, presa relata despre de intențiile Republicii Moldova și Ucrainei de a adera la Tratatul Comunității Energetice, în cadrul primei runde de negocieri.

Comisia Europeană a salutat primele negocieri, care au avut loc pe 25-26 noiembrie 2008 la Viena, cu o delegație ucraineană și una din partea R. Moldova. „Această primă reuniune a confirmat că este posibilă progresarea rapidă și încheierea, poate în 2009, a negocierilor cu Ucraina si R. Moldova”, a spus comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs.

Delegația Republicii Moldova a fost con-dusă de ministrul adjunct al Economiei și Co-merțului, Tudor Copaci. Potrivit serviciului de presă al MEC, din cadrul delegației moldovenești au făcut parte reprezentanții Ministerului Ecologiei și Resurselor Naturale, precum și specialiști ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) . La această rundă de nego-cieri, Moldova și Ucraina și-au prezentat evaluările și planurile de implementare a prevederilor Tratatului Comunității Energetice, corelate cu strategiile sale în domeniul energetic și reformele planificate în sectorul energiei. În urma discuțiilor, în ambele cazuri, nu au fost invocate impedimente majore pentru continuarea negocierilor.

Mai mult ca atât, în vederea respectării condițiilor de aderare a Republicii Moldova la Tratatul Comunității Energetice a Europei de Sud- Est, Guvernul a elaborat și prezentat Par-lamentului spre examinare proiectul de lege cu privire la energia electrică . Acest proiect vine să înlocuiască Legea cu privire la energia electrică, adoptată acum 10 ani . În pofida acestei inițiative a Guvernului, potrivit analistului Ion Preașcă, prima întrebare pe care o suscită proiectul de lege este argumentarea sumară a necesității adoptării lui, totala lipsă a Analizei Impactului Regulatoriu și lipsa unei fundamentări economico-financia- re . Actualmente, Moldova are statut de obser-vator la această organizație.

Impactul și avantajele aderării la TCE asupra sectorului energetic moldovenesc

Impactul și avantajele aderării Republicii Moldova la Tratatul Comunității Europene asupra sectorului energetic moldovenesc sunt evidente, cel puțin din simplul raționament al constituirii acestuia. Vom evidenția următoarele avantaje:

• Republica Moldova va face parte dintr-o piață integrată de energie electrică și gaze naturale. Tratatul stabilește un cadru juridic pentru crearea unei piețe de energie în Europa de Sud-Est. Din însăși Tratatul de constituire a Comunității Energiei, desprindem că necesitatea constitui¬rii provine și din necesitatea de a întări cooperarea dintre statele și națiunile din sud-estul Europei întru promovarea con¬dițiilor de pace, stabilitate și creștere ecnomică;

• Din cele expuse mai sus, deducem avantajul (pentru Republica Moldova) creșterii economice și cooperării cu statele Europei de Sud-Est.

A face parte, în calitate de membru cu drepturi depline, la acest Tratat presupune a fi membru a unei comunități, care include diverse produse energetice și purtători de energie, precum gaz natural lichefiat, petrol, hidrogen sau alte infrastructuri esențiale de rețea;

• Aderarea Republicii Moldova la Tratatul Comunității Energetice va permite integrarea ulterioară a țării în piața energetică regională, fapt ce va influența asupra majorării gradului de securitate energetică a Moldovei. Acest Tratat oferă un cadru stabil de reglementare și de piață, apt să atragă investiții în rețele de gaze, producerea de energie și rețele de transmisie de energie electrică. Tratatul oferă, astfel, tuturor semnatarilor, posibilitatea de a avea acces la o alimentare continuă și stabilă cu energie electrică și gaze, componentă esențială pentru dezvoltarea economică și stabilitatea oricărei țări, îndeosebi a uneia slab dezvoltată și instabilă precum Republica Moldova;

• Calitatea de membru cu drepturi depline va oferi posibilități adiționale pentru țara noastră de acces la piața energetică europeană. Tratatul înființează un spațiu fără frontiere interne pentru gaze și energie electrică, oferă un cadru stabil de reglementare necesar, în care pot fi dezvoltate conexiuni cu rezervele de gaze din zona Caspică, Africa de Nord și Orientul Mij-lociu;

• Aderarea la Tratatul Comunității Euro¬pene presupune, de asemenea, atragerea unui climat investițional stabil. Potrivit ministrului grec Sioufas, investițiile energetice care vor avea loc în țările Europei de Sud-Est în anii post aderării la Tratat vor totaliza peste 21 miliarde de Euro . Aceasta reiese și din unul dintre obiectivele generale ale Comunității: de a atrage investiții în generarea energiei și rețelelor de energie, pentru a asigura o ofertă continuă și stabilă de energie, fapt esențial în dezvoltarea economică și stabilitate socială .

Desigur, avantajele specificate mai sus implică nu doar beneficii, dar și careva costuri:

• Republica Moldova trebuie să fie capabilă să creeze un cadru juridic și economic pentru rețeaua de energie ;

• Administrația Republicii Moldova va trebui să fie gata să implementeze aquis-ul comunitar pentru energie, mediu, concurență și resurse regene- rabile , adaptat atât la cadrul instituțional al Comunității Energiei, cât și la situația specifică a țării ;

• Moldova trebuie să fie capabilă să ad-opte planuri de dezvoltare prin care să aducă sectoarele sale de energie co-respunzătoare rețelelor de energie la nivelul standardelor general aplicabile în Comunitatea Europeană ;

• Să fie aptă să contribuie la bugetul Comunității Energiei.

Prin urmare, impactul aderării asupra Republicii Moldova va presupune beneficii: investiții, acces la piața energetică europeană din punct de vedere de utilizare a resurselor, precum și a comerțului, intensificarea cooperării cu statele din Sud-Estul Europei; dar și costuri: racordarea legislației în domeniul energetic la acquis-ul comunitar și preluarea standardelor și practicilor europene corespunzătoare, crearea unui cadru economic adecvat, deținerea unui cadru uman profesionist în domeniu. În cele din urmă, avan-tajul major este majorarea gradului de securitate energetică.

2.3 Analiza îndeplinirii angajamentelor Republicii Moldova în conformitate cu Planul de Acțiune Uniunea Europeană – Republica Moldova pe dimensiunea energetică.

Planul de Acțiuni UE-RM68 prevedea o serie de măsuri pe termen scurt și lung în 7 do-menii generice de cooperare; două dintre acestea au prevederi tangențiale sau directe pe dimensiunea energetică, acestea fiind: „reformele și dezvoltarea economică și socială” și „transport, energie, telecomunicații, mediu înconjurător, cercetare, dezvoltare și inovație”.

La capitolul „Reforma și dezvoltarea social-economică”, măsurile prevăzute pentru consolidarea unei economie de piață funcțională presupun „implementarea programului de privatizare, în special axându-se asupra privatizării la scară extraordinar de largă drept prioritate și a celei a sectorului energetic” . Curios este faptul că din 1997 până la momentul de față, privatizarea sectorului energetic este amânată. În mai 2007, deputații moldoveni au adoptat în lectură finală Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice , ce conține și o listă de circa 179 de întreprinderi și instituții sociale de stat și municipale ce nu pot fi privatizate, printre care rețelele de distribuție a energiei RED Nord și RED Nord-Vest, centralele electrice CET-1, CET-2 și CET-Nord, întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz, întreprinderile municipale Apă-Canal, Termocom etc. Pe parcursul mai multor ani, întreprinderile din sectorul energetic au demonstrat că sunt ineficiente și aduc doar pierderi.

Un alt aspect care trebuie menționat este că Strategia Energetică a Republicii Moldova până în anul 2020 prevede că rețelele de distribuție care se află în proprietatea statului, precum și trei capacități de generare, urmează a fi privatizate. Conform studiului „Realizarea Planului de Acțiuni UE – Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008)”, privatizarea e sub așteptări în acest sector-cheie și se datorează unor blocaje instituționale și interese corporative înguste.

Luând în considerație faptul că S.A. “Moldovagaz” este o întreprindere ce deține mo-nopolul de transportare și furnizare a gazelor, considerăm important să evidențiem și o altă măsură prevăzută în Planul de Acțiuni: „imple- mentarea angajamentelor cu referire la antimonopol conform art. 48.2.1 al Acordului de Parte- neriat și Cooperare prin asigurarea suficienței și compatibilității legislației anti-monopol naționale și a regimului de control intern din Moldova cu UE” .

În Moldova avem o singură unitate abi-litată să distribuie gazele – S.A. ”Moldovagaz”. Dar, potrivit oficialilor de la «Moldova-Gaz”, la 1 ianuarie 2007 , doar o treime din totalul de 13886 km de rețele de distribuție a gazelor, exploatate de acest agent economic, constituiau proprietatea acestuia. Altă treime aparține autorităților publice locale, iar restul – diferitor agenți economici și persoane fizice. Deși cheltuiesc sume importante pentru construirea rețelelor de distribuție a gazelor, atât autoritățile publice locale, cât și agenții economici sau persoanele fizice, nu pot trece aceste rețele în proprietatea lor din simplul motiv că nu există mecanismul respectiv. Totuși, oficial, „stăpâni” ai complexului de gaze din republică sunt SAR ”Gazprom” (64,33 %) și Guvernul R. Moldova (34,95%).

Deși pare a fi un comportament tangen¬țial în ceea ce privește angajamentele asumate de către Moldova pe dimensiunea energetică, este unul extrem de important, îndeosebi privit prin tendințele de liberalizare a pieții, care trebuie să ofere condiții corecte de concurență, inclusiv și pe dimensiunea energetică. La etapa actuală este necesar a avea un cadru legislativ eficient în ceea ce privește concurența, prin respectarea princi-piului nediscriminării, transparenței și corecti- tudinii procedurale. De asemenea, PAUEM prevede crearea Agenției Naționale pentru Protecția Concurenței, prevăzute în Legea privind concurența din 2000 , ca o structură apolitică. La mo-mentul de față, nu putem vorbi despre această instituție drept o structură apolitică, în condițiile în care directorul general și cei doi adjuncți ai lui sunt numiți în funcție de către Parlament la propunerea Președintelui Parlamentului . Un alt aspect important este asigurarea acordării unor împuterniciri adecvate Agenției pentru protecția concurenței, inclusiv capacitatea de decizie, dreptul la investigații prin autosesizare, dreptul de eliberare de titluri executorii și dreptul de aplicare a sancțiunilor.

Conform raportului de activitate al Agenției pe anii 2007-2008, observăm că, pentru moment, asigurarea concurenței eficiente s-a rezumat la aplicarea câtorva decizii de sancțiune a anumitor concurenți. Credem că ar fi constructiv dacă Agenția ar studia structurile de monopol pe piața națională și adopta măsuri pentru con¬tracararea efectelor economice și sociale negative. Suntem de acord cu poziția autorilor studiului „Realizarea Planului de Acțiuni UE – Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008)”, precum că agenția încă nu funcționează în mod transparent și eficient.

La capitolul „Transport, energie, teleco-municații, mediu înconjurător, cercetare, dezvol-tare și inovație”, în ceea ce privește energia, PAU- EM prevede: „Elaborarea unei politici energetice actualizate care să alinieze obiectivelor politicii energetice a UE”, „Alinierea treptată la principiile piețelor interne de energie electrică și gaze naturale ale UE”, „Progrese privind rețelele electrice”, „Îmbunătățirea transparenței, siguranței și securității rețelei de tranzit a gazelor naturale” și „Progrese privind eficiența energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie” .
Pe parcursul celor 3 ani, Republica Mol-dova trebuia să-și asume un set de angajamente specifice pe dimensiunea energetică, în baza celor menționate anterior, stipulate în PAUEM, printre care se enumără:

1) elaborarea unui document actu-alizat privind politica energetică, cu indicarea surselor de finanțare și a termenelor de implementare;

2) elaborarea – în baza experienței Republicii Moldova din cadrul Inițiativei Pieței Energetice Re-gionale din Europa de Sud Est („Memorandumul de la Atena”) – a unei liste de măsuri pentru alinierea treptată la principiile pieței interne de energie electrică și gaze naturale a UE, însoțită de termene de implementare și un plan de finanțare;

3) dezvoltarea în continuare a Agen-ției Naționale de Reglementare în Energetică, îndreptată spre independența acesteia;

3) continuarea restructurării secto-rului electroenergetic, termic și de gaze naturale, precum și soluționarea problemei restanțelor la plăți;

4) identificarea și începerea imple-mentării opțiunilor de reformare pentru rețeaua de gaze naturale (tranzit);

5) instalarea unor dispozitive supli-mentare de contorizare a gazelor naturale pe conducte de la punctele de trecere a frontierei;

6) elaborarea unui Plan de Acțiuni pentru sporirea eficienței ener-getice, intensificarea utilizării resurselor regenerabile de energie și consolidarea instituțiilor cores-punzătoare, însoțit de un plan de finanțare, obiective cantitative și termene de implementare.

Ce a realizat RM pe dimensiunea energetică în conformitate cu PAUEM?

La momentul de față, nu putem vorbi despre careva realizări pe dimensiunea energetică, dar vom scoate în evidență câțiva pași realizați și/sau propuși spre realizare în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PAUEM.Conform Raportului Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană , pe parcursul anului 2008 Republica Moldova a realizat acțiuni consecvente în vederea asigurării securității energetice a țării prin integrarea pe piața energetică regională, continuarea demersurilor privind aderarea cu drepturi depline la Uniunea Coor-donatoare a Transportatorilor de Energie Electrică (UCTE) și Tratatul Comunității Energetice, formarea cadrului reglementator și instituțional, precum și implementarea măsurilor de sporire a eficienței energetice și de utilizare a resurselor re- generabile.

Printre acțiunile consecvente din partea autorităților, se numără elaborarea primei versiuni a proiectului Legii cu privire la eficiența energetică, care vine să înlocuiască Legea privind conservarea energiei . Varianta nouă conține o serie de exigențe care vor sensibiliza autoritățile administrației publice locale, agenții economici și persoanele fizice.

În vederea asigurării com-patibilității sale cu legislația UE din domeniu, proiectul elaborat a fost transmis spre consultare experților europeni. Adoptarea proiectului de lege este preconizată pentru semestrul I al anului 200 Suplimentar, pentru crearea unei instituții statale cu atribuții în domeniul eficienței energetic și surselor regenerabile de energie, a fost elaborat proiectul Regulamentului Agenției pentru Eficiența Energetică (AEE), care va fi înființată, potrivit prevederilor art.29 din Legea energiei regenerabile , prin reorganizarea Agenției Naționale pentru Conservarea Energiei.

Totodată, în scopul promovării proiectelor investiționale pentru eficiență energetică și surse regenerabile, ca instrument important de finanțare a acestor proiecte, pe parcursul trimestrului II al anului 2009 este planificată crearea Fondului de eficiență energetică. Conform Raportului menționat anterior, modificări destinate îmbunătățirii standardelor evaluării impactului asupra mediului vor fi introduse prin noul proiect de lege privind protecția mediului, care va încadra și cerințele UE în acest domeniu (Direc¬tiva UE 2001/42/CE, 85/337/CEE și 2001/42/ CE și 85/337/CEE).9 . În vederea integrării cu piața energetică regională din cadrul Comunității Energetice, operatorul sistemului de transport al energiei electrice Moldelectrica continuă demersurile de aderare la Uniunea pentru Coordonarea Trans-portului Energiei Electrice (UCTE), în vede¬rea trecerii sistemului electroenergetic al țării la standardele de funcționare sincronizate cu zona UCTE. Ca urmare a negocierilor purtate cu re-prezentanții TERNA (operatorul de sistem din Italia) și Transelectrica (operatorul de sistem din România), s-a decis construcția liniei LEA 400 kV Bălți – Suceava, prin crearea unui consor¬țiu, în care va fi inclusă și Î.S. „Moldelectrica”.

În perioada de referință au început lucrările de construcție a LEA 110 kV Fălciu (România) – Gotești (Republica Moldova), urmând ca acestea să fie finalizate în anul 2010. Finanțarea liniei se efectuează din contul resurselor financiare ale Î.S. „Moldelectrica” . Anul trecut Guvernul a aprobat proiectul noii legi cu privire la energia electrică84. Legea introduce noi reglementări ale pieței, destnate sporirii competiției prin prisma practicilor congestionate, sporirii comerțului transfrontalier de energie electrică și asigurării accesului la piața energiei electrice. Trebuie să menționăm că ar-monizarea legislației care reglemeantează sectorul electroenergetic cu principiile sistemului de drept al UE face parte dintr-un proces mai extins de armonizare a legislației naționale cu acquis- ul comunitar, lansat la nivelul Parlamentului și Guvernului în cadrul implementării angaja-mentelor Republicii Moldova a promisiunilor asumate la semnarea Planului de Acțiuni UE – Republica Moldova.

Totuși, nu putem trece cu vederea ca un set de angajamente neasumate încă, de exemplu în ceea ce privește îmbunătățirea transparenței, siguranței și securității rețelei de tranzit a gazelor naturale. Punctele de recepționare-livrare a gazelor pentru R.

Moldova au rămas la nivelul celor din perioada sovietică și se află pe teritoriul Ucrainei. SA ”Moldova-Gaz”, de fapt, nu are acces la aceste contoare, datele despre livrarea gazelor fiind transmise de reprezentații „Nafta- gaz-Ucraina” prin telefon sau poșta electronică. Potrivit mai multor experți, datele furnizate sunt aproximative, chiar îndoielnice, dar sunt acceptate de conducerea SA ”Moldova-Gaz”. În 2000, Ministerul Economiei și Reformelor a prezentat Guvernului un program de aprovizionare cu gaze a republicii și de contorizare a magistralelor de distribuire , recunoscând că lipsa unui mecanism bine ajustat de aprovizionare, evidență și achitare a plăților pentru consumul de gaze naturale a creat condiții favorabile pentru abuzuri și delapidări de proporții, fapt ce a prejudiciat enorm atât bugetul statului, cât și consumatorii. Guvernul a aprobat programul, stabilind ca, în regim de urgență, toate gazoductele magistrale, la intrarea lor pe teritoriul republicii, să fie dotate cu contoare, ca să se știe cu certitudine ce cantitate de combustibil consumă regiunea din partea dreaptă și cât – cea din partea stângă a Nistrului.

Deși au trecut aproape 10 ani de atunci, contoarele așa și nu au fost instalate. Mai mult ca atât, conform Raportului Ministerului Afacerilor Ex-terne și Integrării Europene pentru anul 2007 la capitolul 2.6 , nu sunt specificate necesități suplimentare de contorizare, dat fiind faptul că debitele de gaze care traversează teritoriul Repu-blicii Moldova sunt luate la evidență la stația de măsurare Tocuz-teritoriul RM, Alexeevca și Or-lovca – Ucraina (în prezența reprezentantului SA „Moldovagaz”). Rețeaua existentă de gazoducte magistrale nu asigură însă o securitate energetică a Republicii Moldova.

Identificarea și începutul implementării opțiunilor de reformare pentru rețeaua de gaze naturale (tranzit) rămâne un subiect sensibil: furnizarea de gaze prin gazoductul magistral Odesa-Tiraspol-Chișinău este imposibilă, întrucât trece prin regiunea separatistă Transnis- tria, conducta Rîbnița-Chișinău trece prin zone cu risc mare de alunecări de teren, ceea ce pune în pericol livrările; posibilitatea construirii gazo- ductului magistral Drochia-Ungheni-Iași este în proces de examinare. După părerea jurnaliștilor de investigație, realizarea acestor proiecte a fost și este tergiversată, atât din cauza lipsei mijloacelor financiare, cât și din nedorința “Gazprom”-ului de a participa la construcția lor. De exemplu, construirea gazoductului magistral Drochia-Ungheni-Iași urma să fie realizată încă în anii 2003-2004 de către Moldovagaz..

De asemenea, metoda selectată pentru soluționarea restanțelor la plăți în sectorul sec-torului electroenergetic, termic și de gaze naturale nu a fost una strategică și tocmai potrivită. La finele anului 2008, Parlamentul Republicii Moldova a votat restructurarea și anularea dato-riilor unor întreprinderi din sectorul energetic față de Ministerul Finanțelor, Moldova-Gaz și Moldtranselectro. Autorii inițiativei date au spe-culat cu faptul că adoptarea acesteia este oportună pentru a extinde capacitățile de generare a energiei electrice și modernizarea utilajului existent. Potrivit autorilor Euromonitor nr. 13 din a. 2008, este greu de crezut că asemenea forme de suport pot să aibă careva efecte economice pozitive, nu îmbunătățește în mod fundamental climatul investițional, în schimb subminează disciplina fiscală . Un capitol important care cere atenția autorităților este faptul că nu a fost posibilă, per total, realizarea unui Plan de Acțiuni realist pentru sporirea eficienței energetice, intensificării utilizării resurselor regenerabile de energie și consolidarea instituțiilor corespunzătoare și im-plementarea unor măsuri de cost redus în domeniu.PAUEM a expirat deja, dar prevederile acestui document rămân a fi imboldul principal pentru procesul de ajustare a sectorului energetic la exigențele europene. Acest proces de ajustare este prevăzut și de Strategia Energetică a Re¬publicii Moldova până în anul 2020, accentele importante fiind puse pe armonizarea legislației, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și interconectarea cu rețele energetice ale țărilor europene. Deși Republica Moldova a reușit să se apropie de Uniunea Europeană în urma imple-mentării PAUEM, în ceea ce privește unele as-pecte, după părerea noastră, timp de 3 ani, clasa politică nu a demonstrat consecvență în acțiunile sale. Este necesar ca prevederile PAUEM, îndeo¬sebi pe dimensiunea economică (energetică), să fie implementată nu doar pe hârtie, dar și practic. Așadar, progresul moderat realizat de Republica Moldova în sectoarele-cheie ne atenționează că e timpul ca autoritățile să depășească cadrul de-clarațiilor cotidiene pro-europene și să confirme că în R. Moldova există o voință politică reală de integrare și o capacitate administrativă de coor-donare pe plan intern a acțiunilor orientate spre implementarea standardelor europene.

Capitolul III. Piata energiei electrice In Republica Moldova

3.1 Mecanismul pietilor energiilor de retea

În prezent, furnizarea de energie electrică în Republica Moldova este asigurată de compania „Gas Natural Fenosa”, care furnizează curent electric municipiului Chișinău și zonelor de centru și sud ale republicii, și rețele electrice de distribuție „RED-Nord” și „RED-Nord-Vest”, ce aparțin statului. Din totalul consumatorilor de energie electrică, 64% sunt deserviți de ÎCS „ Gas Natural Fenosa” S.A., 22% de „RED Nord” S.A. și 14% de „RED Nord‐Vest” S.A.

Volumele procurărilor de energie corespund sarcinii de consum pentru consumatorii din ariile de deservire a rețelelor electrice de distribuție corespunzătoare.Necesarul de energie în 2013 a fost asigurat de importuri în proporție de aproximativ 81%[1], restul fiind produsă de către Centralele Electrice cu Termoficare locale și Centrala Hidroelectrică Costești. În perioada aprilie 2011 – decembrie 2013 Compania Gas Natural Fenosa a procurat energie electrică de la CERS Moldovenească (centrala termoelectrica de la Cuciurgan), iar RED Nord și RED Nord-Vest prin intermediul SA Energocom de la DTEK “Eastenergo” din Ucraina.

Cea mai mare pondere în formarea tarifului energiei electrice la consumatorii finali o deține prețul energiei de import și prețul de livrare a energiei electrice de la centralele locale. Prețul de la centralele locale la rândul său este dependent de prețul gazelor naturale importate. Acesta constituie combustibilul de bază la generarea energiei electrice locale.Același lucru se întâmplă și în cazul energiei electrice procurate de la CERS Moldovenească. Energia electrică în Ucraina este produsă în cea mai mare parte de centrale nucleare, dar și de centrale electrotermice care utilizează în procesul de producție gaze naturale importate și de producție locală, la fel existând și centrale pe cărbune. Republica Moldova a cunoscut o creștere a prețului de import în ultimii 9 ani de aproape 3 ori, de la 2,4 cUSD/kWh în 2005 până la 6,8 cUSD/kWh până în martie 2014.

Piața de energie electrică din Republica Moldova este apreciată la un nivel avansat de liberalizare, cel puțin pe hârtie. Acest lucru presupune că negocierile pentru procurarea/importul de energie electrică și importul propriu zis ar trebui să se efectueze direct de companiile doritoare și licențiate rezidente. Procurarea poate fi efectuată de pe orice piețe cu care RM are conexiuni fizice și acorduri de cooperare, de exemplu Ucraina și în viitorul apropiat România.

Realitățile actuale demonstrează cu totul o altă situație.

Importurile de energie din Ucraina se realizează prin intermediul SA Energocom în numele RED Nord și RED Nord-Vest, iar ÎCS RED Gas Natural Fenosa procură energie electrică de la CERS Moldovenească. Angajamentele de liberalizare a pieței energetice în Republica Moldova au fost uitate de Guvernul de la Chișinău atunci când s-a mimat procesului de negociere anterior semnării contractelor de import în mai 2011 și mai 2012. Înțelegerile la nivelul companiilor importatoare cu dirijarea activă din partea MEC au rezultat în semnarea unor contracte cu preț de livrare identic a energie electrice la hotar atât de la furnizorul ucrainean cât și de la CERS Moldovenească. Obținerea unui preț de import identic, 6,1 cUSD/kWh în aprilie 2011 și 6,9 cUSD/kWh în mai 2012 pare destul de dubioasă cunoscând originea energiei electrice în ambele cazuri, care cel puțin în cazul Ucrainei ar putea să fie mai mic de cât în cazul centralei de la CERS Moldovenească. Și mai dubioasă a fost majorarea prețului de import în mai 2012. Dacă în cazul CERS Moldovenească creșterea a fost justificată prin majorarea prețului de import a gazelor naturale, în cazul Ucrainei ponderea gazelor naturale importate în mixul total al resurselor utilizate pentru producerea energiei electrice este destul de mică, prin urmare nu putea fi obiectivă în nici un caz aceeași justificare.

Datorită acestui fapt apar suspiciuni că toate negocierile sunt aranjate, iar o argumentare economico-financiară obiectivă nu există. Până la simpla întrebare dacă totuși importul de energie electrica ar putea fi procurat direct de la producătorii Ucraineni fără intermediari apare o altă întrebare, care este comisionul de intermediere al acestor companii? Aici putem afirma că în ceea ce ține de intermedierea pe teritoriul RM, compania SA „Energocom” percepe un comision de 0,03 cenți USD/kWh importat. După un alt raționament matematic constatăm că această întreprindere a consumat minim 248.040 USD în perioada anului 2013.

In linii generale am putea estima că obiectivul reformelor în sectorul energetic din RM privind introducerea principiilor de piață și atragerea investițiilor private a fost atins, deși în măsură limitată, în urma implementării reformelor pe piața energiei electrice din Moldova, modelul de piață are următoarele caracteristici:

Comercializare prin conti'actare bilaterală. Comerțul cu energie electrică are loc exclusiv în baza contractării bilaterale, în comparație cu piețele vecine din România sau Ucraina unde comercializarea energiei electrice se face, în principal, prin mecanismul ofertării (eng. pooling). Aplicarea unui oricare alt mecanism de comercializare a energiei electrice în Moldova nu este posibilă, în condițiile în care capacitățile locale de generare includ o singură sursă de generare care vinde energia electrică la prețuri nereglementate – Centrala de la Cuciurgan. Divizarea pieței de generare. Piața de generare a energiei electrice a fost delimitată în segmentul reglementat, unde prețurile și volumele sunt stabilite pe cale administrativă, și nereglementat, în care prețurile sunt stabilite de competiția pe piață. Segmentul reglementat include energia electrică generată de cele trei CET-uri, NHE Costești, fabricile de zahăr și capacitățile care utilizează surse regenerabile de energie, AN RE reglementând volumul, prețul și dispecerizarea acestei energii. Segmentul nereglementat include energia electrică provenită din toate celelalte surse – Centrala de la Cuciurgan, importurile din Ucraina sau România.

Operator independent al sistemului de transport Î.S,,Moldtranselectro,, a fost separată de activitatea de generare și distribuție, iar succesoarea acesteia Î.S. ..Moldelectri-ca", a fost separată și de activitatea de furnizare a energiei electrice. Independența transportatorului și operatorului de sistem în raport cu interesele industriei este necesară pentru a garanta imparțialitatea în asigurarea accesului la rețea. Deși operatorul sistemului de transport nu mai deține nici o altă licență de activitate, acesta este formal dependent de fondatorul întreprinderii – organul de specialitate al administrației publice centrale, în prezent Ministerul Economiei și Comerțului, care administrează în același timp și patru întreprinderi de generare, două de distribuție și una de furnizare a energiei electrice. Lipsa unui operator de piață și a unei pieți de echilibrare.

Contractele bilaterale sunt înregistrate la operatorul de sistem de transport I.S. ..Moldelectrica" și sunt decontate direct între titularii de licență. Î.S. „Moldelectrica” dirijează și controlează sistemul electroenergetic din punct de vedere tehnologic. însă lipsește autoritatea formală de dirijare și administrare a pieței sub aspect comercial. Adică, Î.S. „Moldelectrica” echilibrează piața în timpi reali doar din punct de vedere tehnologic în situații de deviere de la grafic, prognoze imperfecte etc., decontările comerciale fiind realizate ulterior, o dată pe lună, direct între producători, furnizori, distribuitori și consumatori eligibili. Configurația actuală a infrastructurii permite funcționarea sistemului electroenergetic și în absența unui operator de piață formal desemnat sau a unei piețe de echilibrare, existând o sigură sursă a energiei de echilibrare. Liberalizarea parțială a pieței de furnizare cu amănuntul. în 2003 piața vânzării cu amănuntul a energiei electrice a fost deschisă „în proporție de până la 10% din consumul total anual de energie electrică pentru consumatorii conectați la rețele de 110 și 35 kV și care îndeplinesc criteriile stabilite de AN RE”.

3.2 Liberalizarea piețelor energiilor de rețea din Republica Moldova

în general, nici reformele intreprinse, nici prezența pe piață a unui operator privat nu au dus la crearea unor piețe competitive funcționale in sectoarele energiilor de rețea. Cauzele sunt multiple, dar principalul obstacol il constituie limitările structurale determinate de infrastructura existentă in sectoarele energiilor de rețea, care, după cum am menționat mai sus, nu a fost concepută să formeze un sistem integral in limitele teritoriale ale RM. întrucât concurența pe piața energiilor de rețea este posibilă doar la nivel de generare și la nivel de furnizare, situația liberalizării acestor piețe in RM se prezintă in felul următor.

Piața energiei electrice. Liberalizarea pieței de generare. în RM sunt două surse de generare ce pot concura pe piața energiei electrice – CERSM și importurile din Ucraina. Celelalte surse de generare accesibile nu pot fi in prezent considerate ca potențiali competitori. Energia electrică generată de cele trei CET-uri, NHE Costești și fabricile de zahăr este exceptată de la concurența pe piață. Importurile de energie electrică din România nu pot concura pentru că aceste livrări sunt posibile doar ca măsură de ultimă instanță, in cazuri excepționale și din considerente de ordin tehnic, legate atât de faptul că sistemul electroenergetic din Moldova nu este interconectat sincron cu cel românesc, cât și de capacitatea redusă a interconexiunilor, în aceste condiții, crearea unei piețe competitive la nivel de generare poate fi caracterizată cel puțin ca fiind dificilă.

Pentru că importurile din Ucraina, deși pot ajunge până la circa 40% din toată energia electrică exportată de pe piața Ucrainei, nu pot fi influențate de piața din Moldova, in sensul prețului și calității, adică prețul importurilor din Ucraina nu va fluctua in funcție de cererea și oferta de pe piața moldovenească. în ceea ce privește energia electrică de la CERSM, aceasta poate fi competitivă doar atunci când costurile de generare cel puțin egalează prețul importurilor din Ucraina. Deși centrala utilizează gazul natural, considerat cel mai ieftin combustibil in termen de preț și impact asupra mediului, costul energiei electrice importate din Ucraina este unul mediu de pe piața comună, care combină și energia nucleară și cea hidro, a căror costuri diminuează considerabil prețul mediu al energiei electrice pe piața din Ucraina.

Aceste două surse de energie electrică au, fiecare in parte, capacitatea de a acoperi toată cererea de energie electrică din Moldova, adică până la 70% din cerere, restul de 30*6 fiind acoperite din sursele reglementate (CET-uri etc.). Iar CERSM are capacitatea tehnică de a livra energie electrică și pe alte piețe decât cea din Moldova, astfel nefiind dependentă de situația cererii și ofertei de pe piața RM. Astfel că niciuna dintre cele două surse de generare pasibile să concureze pe piața electroenergetică din Moldova nu sunt receptive la evoluțiile cererii și ofertei ale acestei piețe. O piață competitivă funcțională necesită atât participanți care să fie receptivi la cererea și oferta pieței, cât și un număr minim al acestora, cu siguranță mai mare de doi.

Teoretic, pentru a depăși aceste obstacole, ar urma să fie majorat numărul surselor de generare competitive, ceea ce nu poate fi făcut prin promovarea investițiilor in noi capacități de generare, pentru că, după cum s-a menționat, cele două surse existente asigură un exces de capacitate de generare pe piața din Moldova. Concluzia este că in condițiile actualei configurații a infrastructurii electroenergetice din Moldova și ale accesului pe piața de generare din Ucraina, crearea unei piețe competitive la nivel de generare in sectorul electroenergetic din Moldova nu pare a fi realizabilă.

Liberalizarea pieței de furnizare angro. Piața de furnizare angro întâmpină limitări structurale similare legate de accesul la sursele de generare, însă posibilitățile de creare a unei piețe competitive, chiar și in aceste condiții sunt mai mari, in primul rând, pentru că activitatea de furnizare nu cere vreo infrastructură decât, eventual, un birou echipat. Piața de furnizare la nivel angro este total liberalizată, adică orice titular de licență de furnizare poate cumpăra angro energie electrică de la generatori și o vinde consumatorilor prin intermediul rețelelor de distribuție, care acționează in calitate de vânzători cu amănuntul. în perioada imediat după liberalizarea pieței de furnizare angro, odată cu adoptarea noului cadru de reglementare în 1998, a apărut un număr semnificativ de furnizori care cumpărau energie electrică din Ucraina și o vindeau pe piața din Moldova prin intermediul rețelelor de distribuție. Odată cu venirea pe piață a companiei „Union Fenosa”, furnizările către consumatorii conectați prin rețelele de distribuție privatizate au fost preluate de insăși „Union Fenosa”, care, in baza unei licențe de furnizare, contracta energie electrică de la CERSM. în anul 2000 se numărau peste 20 de titulari de licențe de furnizare la tarife nereglementate. Fără a considera situația de atunci de pe piața de furnizare ca fiind una perfectă, caracterizată de o competiție funcțională, gradul de competiție s-a diminuat și mai mult din momentul in care executivul la diferite niveluri, s-a lansat in afaceri de furnizare angro a energiei electrice, odată cu schimbarea guvernării in 2001. Furnizările angro de energie electrică, care includeau importurile din Federația Rusă, Ucraina, exporturile in România și ulterior furnizările de la CERSM, au fost concentrate la un singur furnizor controlat, direct sau indirect, de autoritățile executive – S.R.L. „Energoexport”, ulterior SA. „EnergoCom"25. Monopolizarea de facto a pieței de furnizare angro a energie electrice a avut diferite pretexte, incluzând necesitatea de a achita datoria întreprinderii de stat „Moldtranselectro” pentru livrările de energie electrică din România și asigurarea importurilor de energiei electrice din Federația Rusă și Ucraina la prețuri preferențiale. Monopolizarea de facto a pieței de furnizare angro a energiei electrice reprezintă un abuz al pieței și o încâlca- tre „Union Fenosa” a unui contract de furnizare a energiei electrice cu CERSM, deblochează situația monopolizării de facto a pieței de furnizare angro de către S.A. „EnergoCom”. însă și aici combinarea de către „Union Fenosa” a funcțiilor de furnizor și distribuitor nu respectă întru totul rigorile unui model de piață competitivă. Motivul fiind că rețeaua de distribuție trebuie să acorde acces nondiscriminator la rețele tuturor furnizorilor, ceea ce presupune lipsa vreunor interese ale distribuitorului în activitatea de furnizare.

Concluzia este că pe piața de furnizare angro a energiei electrice poate fi introdusă concurența chiar și in situația in care importurile din Ucraina sunt efectuate printr-un operator unic de exporturi. Pentru a introduce concurența nu este necesar nimic mai mult decât executarea prevederilor legislației in rigoare privind protecția concurenței și respectarea principiilor pieței competitive a energiei electrice, inclusiv a celor referitoare la separarea funcțiilor. Introducerea concurenței va duce nu doar la eficientizarea furnizării, inclusiv prin reducerea prețurilor și sporirea calității serviciilor, dar și va demonstra capacitatea sectorului electroenergetic din Moldova de a crea o piață angro competitivă și civilizată.

Liberalizarea pieței de furnizare cu amănuntul. Inițiat in 2003, procesul de deschidere a pieței de vânzare cu amănuntul a rămas la nivelul inițial de până la 10% din consumul total anual de energie electrică pentru anumiți consumatori eligibili nonrezidențiali. Câtorva consumatori industriali li s-a acordat statut de consumator eligibil, printre care SA. „Cement”, S.R.L. „Moldovatransgaz” și SA. „Glass Container Company”, însă aceștia nu și-au consolidat statutul de furnizori proprii, pentru că alegerea de pe piață este limitată la energia electrică de la CERSM și importurile din Ucraina care sunt monopolizate de facto de către un singur furnizor.

Piața gazelor naturale. Liberalizarea pieței angro a gazelor naturale. Singurul segment in sectorul gazelor naturale din Moldova in care ar putea fi creată o piață competitivă este cel de furnizare, pentru că in Moldova nu există alte segmente in care ar putea fi create piețe competitive, cum ar fi producția comercială sau depozite de gaze naturale. Segmentul furnizării de gaze naturale din Moldova nu este deschis de facto pentru competiție. La nivelul furnizării angro, deși formal piața este deschisă, legea nerestricționând activitatea de furnizare angro, nu există mecanisme care ar asigura liberalizarea pieței angro, cum ar fi de exemplu accesul terței părți la rețea. Monopolizarea de facto a pieței de furnizare de către SA. „Moldovagaz” este determinată de configurația infrastructurii și, în particular, de faptul că singura rută posibilă de furnizare angro a gazelor naturale este controlată de „Gaz-prom”. Să zicem, chiar dacă un furnizor, altul decât S.A. „Moldovagaz”, ar contracta gaze naturale de la un producător din Asia Mijlocie, singura posibilitate de a transporta gazele contractate este prin conductele controlate de „Gazprom". „Gazprom", care este și producător, și furnizor, și transportator nu oferă acces nediscriminatoriu la conducta sa, concernul impunând astfel de condiții comerciale pentru utilizarea rețelei, încât contractarea gazelor din alte surse decât cea a “Gazprom"-ului să nu fie competitivă. Concluzia este că în condițiile actuale crearea unei piețe competitive la nivelul furnizării angro nu este posibilă, decât dacă s-ar asigura accesul nondiscriminator al terței părți la rețeaua de transport controlată de „Gazprom”. Liberalizarea pieței de furnizare cu amănuntul. în ceea ce privește piața de furnizare cu amănuntul, aceasta este închisă pentru competiție, ANRE reglementând prețurile de furnizare cu amănuntul a gazelor naturale. Opțiunea de reglementare a pieței de furnizare nu are vreo justificare structurală sau economică. Un eventual motiv ar putea fi politica de protecție a consumatorilor casnici de abuzurile concurenței de piață. însă contracararea abuzului de piață prin închiderea pieței pare a fi o soluție prea radicală. Liberalizarea pieței de vânzare cu amănuntul este posibilă chiar și în situația monopolului de facto la nivelul furnizării angro, furnizorii cu amănuntul concurând între ei în termeni de preț și calitate a serviciilor prestate. Concluzia generală privind restructurarea sectorului electroenergetic și cel al gazelor naturale este că reformele liberale din anii 1990 au introdus elemente specifice unor piețe competitive, parțial atingând scopul de atragere a investițiilor in reabilitarea rețelelor, dar nu au dus la crearea unor piețe competitive funcționale in sectoarele energiilor de rețea, motivele principale fiind limitările existente ale infrastructurii și intervenția guvernului in activitatea pieței, atât prin desfășurarea de activității comerciale,cît și prin influența procsului de reglementare a pieței.

3.3 Accesibilitatea resurselor energetice pentru consumatori.

Problemele legate de reformele tarifare sunt comune tuturor statelor contractuale alte TCE, în primul rînd fiind vorba despre accesibilitatea resuselor energetice pentru consumatorii casnici. Abordarea comună privind consumatorii casnici, elaborată în cadrul Comunitîții Eneregetice, se întemeiază pe următoarele principii:

1) recunoașterea deplină a necesității de protejare a consumatorilor casnici vulnerabili intr-o piață liberalizată;

2) protejarea consumatorilor casnici vulnerabili doar prin intermediul unor instrumente bazate pe principiile de piață;

3) abolirea prețurilor reglementate și, unde este necesar, substituirea acestora prin instrumente neutre față de concurența de piață;

4) abordarea protecției consumatorilor casnici vulnerabili in cadrul mai larg al sistemelor naționale de asistență socială și in cadrul Planului social de acțiune al părților contractante ale Comunității Energetice.

În acest sens, Ghidul celor mai bune practici de protecție a consumatorilor casnici vulnerabili, elaborat de Consiliul de reglementare, concluzionează că protecția nontarifară este preferată protecției bazate pe tarife in ceea ce privește consumatorii vulnerabili, deoarece protecția tarifară distorsio-neazâ funcționarea eficientă a piețelor, iar, pe termen lung, piața competitivă eficientă va oferi prețuri mai bune tuturor consumatorilor. În ceea ce privește accesibilitatea resurselor energetice pentru consumatorii din Moldova, putem evidenția următoarele elemente. Nivelul relativ redus al consumului de energie indică caracterul nonelastic al consumului, în special pentru consumatorii cei mai săraci, adică aceștia nu pot reduce consumul odată cu creșterea prețurilor, pentru că acesta este minim. Sistemul de compensații nominative pentru consumul de resurse energetice nu este legat de nivelul de sărăcie.

„Proporția gospodăriilor care primesc compensații nominative este cu puțin mai mare pentru grupul cu cele mai mici venituri (16%), decât pentru grupul cu cele mai mari venituri (14%). Mai mult decât atât, grupul de jos primește cea mai mică parte din resursele sistemului compensațiilor nominative, in timp ce grupul de sus primește cea mai mare parte. Concluzia este că sistemul actual de susținere a accesibilității resurselor energetice nu este legat de nivelul de venituri și nu este adresat exclusiv consumatorilor vulnerabili. Legea privind compensațiile sociale pentru perioada rece a anului și regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a compensației sociale pentru perioada rece a anului reprezintă un precedent nou în abordarea problemei accesibilității resurselor eneregtice pentru consumatorii vulnerabili, pentru că oferă compensații nominative ăn funcție de venituri. Inițiativele ANRE de a introduce un sistem de protecție bazat pe tarife și anume, un program de tarife speciale pentru un consum redus de energie electrică, au primit reacții slabe din partea consumatorilor. Desemenea, tarifele pentru toți consumatorii casnici de gaze naturale sunt subvenționale de tarifele celorlalți consumatori.