. Piata de Capital din Romania. Tehnologia de Executie a Unui Reper

Economie

. Piata de Capital din Romania. Tehnologia de Executie a Unui Reper

Byadmin ianuarie 1, 2024

REZUMAT

Lucrarea de față vrea să scoată în evidență cele două aspecte ale studiului aprofundat de-a lungul celor cinci ani de școală pe care i-am parcurs în Universitatea din Oradea.

Prima parte a proiectului este cea economică și tratează în cele șapte capitole piața de capital din România. Un subiect pe cât de actual pe atât de incitant, având în vedere situația economică de la noi din țară.

Lucrarea tratează în amănunt toate aspectele economice legate de conceptul de piață de capital, înființarea și organizarea Bursei de Valori din București, a pieței extrabursiere Rasdaq .

A doua parte a proiectului este una de ordin tehnic, care tratează toate etapele tehnologie de execuție a unui reper.

Partea tehnică a lucrării se întinde pe parcursul a trei capitole fiecare din ele având rolul de a explica tehnologia de execuție a reperului, precum și itinerariul tehnologic pentru realizarea reperului.

1. Aspecte generale privind problematica piețelor financiare

Teritoriu aflat prin excelență sub imperiul pragmatismul, domeniul piețelor financiare a început să-și dezvolte și o redutabilă latură teoretică. Chiar dacă evidența legăturii nemijlocite dintre teorie și practică mai este încă pusă la îndoială, nu trebuie uitat că întreaga “teorie” a științei financiare moderne este fundamentată pe domeniul piețelor financiare.

Această latură a finanțelor poate demonstra oricând și caracterul său practic (și dezvoltarea explozivă a burselor de valori demonstrează acest lucru), dar și pe cel teoretic, fără ca aceste domenii să poată fi delimitate cu precizie. În fapt, punerile de acord în privința unor probleme marginale (care dau consistență științelor clasice) apar ca inutile în cazul piețelor financiare, iar divergențele încep încă de la stabilirea domeniului de studiu.

Astfel, Școala anglo-saxonă (și, în primul rând, cea americană) desemnează prin piață financiară totalitatea tranzacțiilor cu instrumente monetare (piață monetară) și cu titluri pe termen lung (piață de capital). Dimpotrivă, școala din restul Europei (și, în primul rând, cea franceză) definește prin termenul de piață financiară: piață valorilor imobiliare, reprezentând, alături de piață creditului și piață monetară, o componentă a pieței capitalurilor.

Așadar, piață de capital reprezintă o piață specializată unde se întâlnesc și se reglează în mod liber cererea și oferta de active financiare pe termen mediu și lung. Concret, este vorba despre o piață pe care se tranzacționează în mod liber valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni), piață ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de acțiuni și obligațiuni) și care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri. Aceste fonduri sunt atrase de către emitenții de acțiuni/obligațiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanțării unor proiecte de investiții.

Desigur, piață de capital prezintă interes și din alte puncte de vedere, permițând preluarea controlului asupra unor societăți prin achiziții semnificative de acțiuni sau obținerea unor câștiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare.

În funcție de momentul în care se realizează tranzacția, piață de capital se împarte în două segmente:

Piață primară. Este piață pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima dată. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regulă fac legătura între societatea emitentă și investitori, se obligă să plaseze valorile mobiliare nou emise în schimbul unui comision;

Piață secundară. Odată puse în circulație valorile mobiliare pe piață primară, acestea fac obiectul tranzacțiilor pe piață secundară. Funcționarea efectivă a pieței secundare se realizează prin intermediul piețelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursă de valori și de piață extrabursieră (sau piață OTC – Over the Counter Market).

Diferența dintre cele două forme organizate ale pieței de capital (bursă și piață OTC) constă în existența unor condiții și criterii de eficiență economico-financiară, de informare a investitorilor, referitoare la numărul de acțiuni puse în circulație, etc pentru accesul la bursă, conferind societății cotate pe aceasta piață garanții superioare pentru investitori.

Astfel, în timp ce în cazul burselor de valori, tranzacțiile cu titluri financiare se desfǎșoarǎ într-un spațiu delimitat, o clǎdire cu o salǎ pentru negocieri, nu același lucru se poate spune despre piață OTC. Pe aceasta din urmǎ, tranzacțiile se realizeazǎ în oficiile societǎților financiare, care acționeazǎ ca dealeri (“la ghișeul” acestora), lipsa unei localizǎri fixe, a unei clǎdiri în care sǎ se desfǎșoare toate negocierile fiind caracteristicǎ acestei piețe.

În ceea ce privește accesul la piațǎ, în cadrul bursei acesta este limitat la membrii bursei și la titlurile acceptate în bursǎ. Pe piețele OTC accesul este mai larg, atât pentru clienți, cât și pentru titlurile tranzacționate.

De asemenea există diferențe între modul de funcționare și organizare a celor două piețe

bursă de valori este o piață de licitație în timp ce

piață Rasdaq este o piață de negociere.

Piețele dezvoltate de capital au două caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) și lichiditate.

Divizibilitatea semnifică că activele sunt reprezentate de un mare număr de acțiuni care pot fi cumpărate pentru sume diferite. în consecință un activ poate fi deținut în proporții diferite de un anumit număr de investitori și invers un investitor poate repartiza banii săi în mai multe tipuri de acțiuni.

Lichiditatea semnifică faptul că un investitor poate imediat, fără costuri prea mari, de a schimba anumite acțiuni cu altele. Aceasta implică faptul că orice investitor poate să-și constituie, în orice moment, portofoliul după cum îi convine în acel moment, foarte repede și fără costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-și arbitra pozițiile după cum dorește.

În aceste condiții interesul fiecărui investitor este de a obține informații cu privire la acțiunile diverselor societăți cotate pe piață. Aceste informații vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecărei oportunități de investire și investirea în portofoliul care prezintă cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obține informațiile sunt:

conturile de exploatare,

bilanțurile societăților,

cursurile și volumele tranzacțiilor,

publicațiile specializate;

jurnalele financiare, care evaluează și interpretează noutățile financiare

Instituțiile financiare care apreciază perspectivele societăților cotate.

Aceste canale de informații sunt eficiente în măsura în care informația se răspândește rapid și unde fiecare nouă informație devine repede publică.

Pentru că acțiunile sunt divizibile și lichide, investitorii sunt în măsura de a se adapta rapid schimbărilor de percepție privind valoarea unei societăți. Aceste noi informații vor duce la cumpărări și vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a societății. Astfel, informația va fi repede asimilată în noul curs al titlului.

în aceste condiții va fi foarte greu pentru un investitor individual de a găsi o acțiune care nu este corect evaluată. Datorită acestui fapt se poate formula ipoteza conform căreia piețele de capital sunt „piețe eficiente”. Principiul de eficiență a piețelor de capital semnifică faptul că cursul de astăzi constituie o bună aproximare a cursului de mâine. Un astfel de proces este un proces de „martingale”. Conform acestuia toate informațiile necesare previziunii cursurilor viitoare sunt deja reflectate în cursul actual. Un caz special de martingale este procesul bine cunoscut de drumuri aleatoare, care necesită ipoteza suplimentară de independență a distribuțiile variațiilor de curs.

Termenul de drum aleator este adesea rău interpretat. Astfel, unii consideră că variațiile de curs se vor datora întâmplării și nu vor avea nici o rațiune cauzală. Ipoteza de piață eficientă nu are în vedere o astfel de interpretare. Cursul variază pentru că caracteristicile și perspectivele unei societăți în economie se schimbă și datorită faptului că evaluarea de investitor ale acestor caracteristici și perspective se modifică. în alți termeni, cunoștințele unui investitor se modifică odată cu apariția continuă de noi informații și revizuirea impactului vechilor informații. Adică, în orice moment variația cursului în perioada următoare este aleatoare, fiind dată de natura informațiilor disponibile.

Rezumând, în ipoteza de piețe eficiente, toate informațiile disponibile, de la un anumit moment, sunt incluse în curs. Cursul din orice moment este o estimație nedeplasată a cursurilor din perioada viitoare. Pe o astfel de piață nici un investitor nu poate spera de a avea, de o manieră repetată, informații care să nu fie deja actualizate de către ceilalți investitori în cursuri. în consecință, nici un investitor nu poate realiza rate de rentabilitate anormale și de o manieră sistematică. Nivelul ratei de rentabilitate, la care un investitor poate spera, este în funcție de riscul asumat de acel investitor. Această remarcă este foarte importantă și reprezintă una din elementele de bază a Modelului de Echilibru a Activelor Financiare.

Conceptul de piață eficientă informațional are o serie de implicații extreme în practica gestiunii portofoliilor: singurii investitorii care dispun de informații privilegiate vor avea posibilitatea de a obține câștiguri anormale .

După Fama (1965; 1969) informația se poate împărți în trei categorii, cărora le corespunde trei nivele a gradului de eficiență informațională .

Ipoteza fundamentală a analizelor tehnice sau grafice este că trecutul tinde a se repeta, iar anumite forme grafice, odată depistate, vor oferi informații cu privire la mișcarea viitoare ale cursurilor. Un statistician va fi de acord cu aceste metode numai în măsura în care schimbările succesive ale cursurilor sunt evenimente dependente. Aceasta s-ar traduce prin așa numita „corelație serială”. Inexistența unei astfel de corelații implică o evoluție aleatoare a cursurilor, cunoscută sub denumirea de „piață la întâmplare”. Utilitatea practică a analizei tehnice sau grafice poate fi verificată numai după testarea formei slabe a eficienței. Eficiența semi-slabă va exista doar în măsura în care cursurile reflectă toate informațiile publice, iar eficiența în formă puternică va exista doar în măsura în care cursul reflectă toate informațiile, inclusiv cele privilegiate .

Majoritatea gestionarilor de portofolii se bazează și se orientează pe cele două tipuri de analiză:

analiza tehnică ;

analiza fundamentală ;

1. Analiza tehnică – implică studierea evolutiei cursului și a volumului zilnic de acțiuni tranzacționate. Sumarele zilnice de tranzacționare cuprind, pentru toate societățile tranzacționate în ziua respectivă, următoarele date:

numărul de tranzacții cu acele acțiuni,

volumul de acțiuni tranzacționate,

valorile medii, minime și maxime ale cursului din ziua respectivă,

cursul de închidere (cursul la care s-a realizat ultima tranzacție din ziua respectivă),

variația cursului mediu față de cursul mediu din ziua precedentă

Analiza aceasta se realizează pe parcursul unui interval de timp care nu poate fi mai mic de câteva săptămâni, timp în care trebuie să urmărim mai multe aspecte și anume:

Natura pieței acțiunilor respective: dacă acțiunile respective nu se tranzacționeaza regulat (în fiecare zi de tranzacționare) sau volumul zilnic de acțiuni este foarte mic, atunci există șanse reduse să putem cumpăra acțiunile respective la un curs favorabil și șanse și mai reduse să le putem revinde după aceea.

Situarea cursului față de nivelele maxime și minime istorice atinse de acțiunile respective, de la începutul tranzacționarii sau pe o perioadă precedentă de 1-3 luni.

Situarea cursului față de valoarea nominală ("inițială" în momentul emisiunii, egală cu capitalul socialiunii, egală cu capitalul social al societțăii emitente împărțit la numărul de acțiuni emise) a acțiunilor.

Tendința de evolțtie a cursului în ultima perioadă: crescătoare, descrescătoare, etc. Dacă o identificăm din timp, putetem asista la o continuare a acestei tendințe pe termen scurt. După un timp este probabil ca această tendință se va inversa.

Tendința de evoluție a volumului în ultima perioadă. Un volum în creștere poate indica un interes sporit al investitorilor pentru titlul respectiv și deci o posibilă creștere de curs.

2. Analiza fundamentală – vizează evaluarea financiară a valorilor mobiliare precum și a rentabilitțăii și situației economico-financiare a societăților emitente și a economiei în ansamblu. Știri și analize despre evoluția societăților cotate și a pieței de capital se pot găsi în presa economică ("Bursă", "Capital", "Ziarul Financiar", "Piață Financiara", etc). Trebuie acordată atenție următoarelor aspecte:

Stirile și informatiile de ultimă ora legate de societatea emitentă pot influența cursul. Orice informație apărută în presă poate influența cursul pe piață al acțiunilor: acordarea sau neacordarea de dividende, posibilitatea privatizării sau, din contră, a falimentului societății, identificarea unor parteneri străini, introducerea unor produse noi, rezultate trimestriale bune obtinuțe de societate.

Acționariatul societății – existența unor acționari majoritari privați, autohtoni sau străini, a unor acționari ,fonduri de investiții.

Evoluția sectorului economic din care face parte societatea emitentă și a mediului economico-financiar în ansamblul sau.

Analiza rapoartelor periodice ale societății (bilanț, cont de profit și pierdere, etc) și evoluția – rezultatelor și a indicatorilor economico-financiari ai societății (nivelul profitului, al datoriilor, valoarea contabilă a acțiunilor, nivelul dividendului pe acțiune, etc).

Acestea sunt cele mai accesibile metode de analiză, iar realizarea unei investiții profitabile se poate face numai prin utilizarea combinata a acestor metode și prin puțin noroc.

Pe lângă evenimentele deja menționate privatizării și anunțarea unor rezultate economice bune mai există o serie de evenimente ce au influență asupra cursului acțiunilor cum ar fi: decizia de acordare a dividendelor și data de referință.

Desigur, dividendele vor fi acordate numai de către societățile care au înregistrat profit, și care hotărăsc alocarea unei părți a acestuia pentru dividende (exista societati care reinvestesc profiturile obtinute pentru dezvoltare). Sunt îndreptățiți să primească dividende numai acționarii înregistrați în registrele acționarilor la o anumită dată, numită data de referință, comunicată în prealabil. Cu alte cuvinte, acțiunile pot fi deținute o singură zi din an pentru a primi dividende. Trebuie ținut cont și de durata de decontare a tranzactiilor, de trei zile. Aceasta înseamnă că, spre exemplu, cumpărând acțiuni într-o zi de luni, acestea vor intra efectiv în proprietatea noastră peste 3 zile, adica joi. Astfel, dacă data de referință este stabilită pentru o zi de joi, spre exemplu, actiunile trebuie cumparate cel mai tarziu în ziua de luni a aceleiasi saptamani, pentru a "prinde" data de referință. Trebuie ținut cont și de faptul că durata decontării de trei zile se referă numai la zile lucrătoare, nu și la zile de sâmbătă și duminica. Deci dacă data de referință este stabilită pentru o zi de luni, acțiunile trebuie cumpărate cel mai târziu în ziua miercuri a săptămânii anterioare.

Data de referință este anunțată în mijloacele de informare în masă. Anunțarea datei de referință duce în mod normal la creșterea cursului acțiunilor societăților de la care se așteaptă dividende însemnate, deci este bine ca acțiunile să fie cumpărate înainte de această creștere, pentru că după trecerea datei de referință cursul înregistrează o revenire la nivelurile anterioare. Astfel, se pot obține câștiguri și prin specularea acestei creșteri a cursului, cumpărând înainte de creștere și vânzănd înaintea datei de referință, deci renunțănd la dividende. Din nefericire multe din societățile care anunță dividende înregistrează întârzieri majore în plata acestora. Astfel, este bine ca societățile să fie contactate telefonic în mod direct (la serviciul acționariat) pentru aflarea informațiilor legate de data de referință, nivelul dividendelor, modalitatea de plată a acestora.

Majorarea de capital prin aport de numerar cu drept de preempțiune pentru vechii acționari. Aceasta înseamnă că acționarii inregistrati în registrul actionarilor la o anumită dată de referință (comunicată în prealabil) beneficiază de dreptul de a cumpără acțiuni noi emise de societate în scopul majorării capitalului social, la un preț ce poate să aibă un nivel inferior cursului din piață, putând câștiga din vânzarea lor ulterioară la cursul pieței. O alta posibilitate o reprezintă majorarea capitalului social prin reevaluarea unor active sau prin incorporarea în capital a rezervelor, caz în care acționarii înregistrați la registrul acționarilor la data de referință, pot primi acțiuni gratuite. Asemenea evenimente în viața societăților va duce la creșterea cursului înaintea datei de referință și scăderea acestuia (uneori chiar dramatică) după această data.

Acceptarea ipotezei de eficiență a pieței face inutilă utilizarea acestor practici [Solnik,1997]. Eficiența informațională a pieței americane a fost scoasă în evidență pentru prima dată de Cootner (1964), Moore (1964) și Fama (1965). Aceste studii au fost urmate de Solnik (1973) pentru principalele piețe europene. Gabriel Hawawini (1985), în monografia sa, trece în revistă, într-o manieră exhaustivă, toate studiile de eficiență realizate pe piețele europene. Toate aceste studii au evidențiat eficiența informațională în sens slab a principalelor piețe bursiere.

în aceste condiții a fost necesară apariția unor noi instrumente în gestiunea portofoliilor care s-au concretizat în teoria modernă a portofoliilor.

Cuvintele cheie, care stau la baza acestei teorii, sunt:

model de piață,

risc sistematic,

indice bursier,

contracte pe indici,

dreapta de piață sau prima de risc.

Conform acestei noi teorii, speranța de câștig a investitorilor va fi direct proporțională cu riscul de piață asumat.

2. Piață de capital în România

2.1.Aspecte generale privind piața de capital

Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea formelor organizate ale acesteia :

Bursă de Valori București (BVB);

Societatea de Bursă Rasdaq;

reprezintă componente esențiale ale procesului de restructurare a economiei în țara noastră. Procesele de constituire și dezvoltare a unei piețe de capital în țara noastră sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultura, comerț, transporturi, alimentație publică, etc. În paralel, apariția unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei veritabile piețe de capital în țara noastră.

Prin intermediul Programului de Privatizare în Masă (PPM) s-a realizat privatizarea a peste 5000 de societăți comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei părți a capitalului acestora, în mod gratuit, către populație prin intermediul certificatelor de acționar. Acest proces va continua prin vânzarea capitalului social rămas în proprietatea statului, gestionat de către Fondul Proprietății de Stat (FPS), prin diferite metode precum:

vânzarea de acțiuni prin licitație publică,

ofertă publică,

prin intermediul formelor organizate ale pieței de capital (bursă de valori și piață extrabursieră), etc.

Cotarea unor societăți noi cu capital integral privat (Impact București, Banca Transilvania, Banca Turco-Române, Agras București) s-a realizat într-un ritm incomparabil mai lent.

Constituirea pieței de capital și a bursei de valori în țara noastră este reglementată de Legea 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori (existând un nou proiect de lege a valorilor mobiliare înaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea în aplicare, precum și supravegherea și respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, subordonată Parlamentului.

Bursă de valori este una din cele mai importante instituții ale economiei de piațǎ, un segment al pieței financiare, o piațǎ secundarǎ organizatǎ, transparentǎ și supravegheatǎ, pe care se încheie tranzacții referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

În timp, rolul jucat de burse în cadrul economiilor naționale a crescut enorm. Dacǎ inițial, participanții la piață bursierǎ erau în numǎr restrâns, fiind în principal indivizi cu un venit mai mare, astǎzi, sunt multe milioane de investitori individuali care își plaseazǎ o mare parte din economiile lor direct pe piațǎ sau prin intermediul fondurilor mutuale. Valoarea la care vor ajunge fondurile private de pensii sau asigurǎrile pe viațǎ fǎcute de cǎtre indivizi, depind, de multe ori, de evoluția pieței.

Ca instrumente de acumulare de capial, bursele au devenit cel mai eficient mod, existent pânǎ acum, de direcționare a capitalului disponibil într-o economie cǎtre folosirea sa cea mai profitabilǎ. Piață determinǎ care societǎți vor fi finanțate și care este costul capitalului lor.

Factorul decisiv îl reprezintǎ eficiența cu care societǎțile folosesc acest capital. În acest mod, bursele de valori și-au asumat un rol central în dezvoltarea macro-economicǎ a diferitelor state ale lumii.

La nivelul economiei, bursă îndeplinește mai multe roluri :

Acumularea de capital pentru întreprinderi: bursă le oferǎ companiilor posibilitatea de a acumula capitalul necesar extinderii acestora prin vânzarea de titluri financiare cǎtre publicul investitor ;

Mobilizarea economiilor private pentru investiții: investirea economiilor private în tilturi de valoare duce la o mai bunǎ alocare a resurselor, deoarece fondurile, care altfel ar fi fost consumate sau imobilizate în depozite bancare, sunt mobilizate și redirecționate, ele promovând astfel comerțul și industria ;

Redistribuirea veniturilor : oferind posibilitatea unui spectru larg de persoane de a cumpǎra diferite titluri și, în consecințǎ, de a deveni acționarii unor societǎți profitabile, bursă diminueazǎ inegalitǎțile generate de veniturile foarte mari deoarece mulți oameni au posibilitatea de a obține o parte din profiturile obținute de afaceri care au fost înființate de alte persoane ;

Îmbunǎtǎțirea modului de conducere a companiilor: având o multitudine de proprietari, companiile au, în general, tendința de a-și îmbunǎtǎți standardele și eficiența managerialǎ pentru a satisface cât mai bine cerințele acționarilor sǎi. Este evident faptul cǎ, în majoritatea cazurilor, companiile publice tind sǎ aibǎ un mai bun management decât cel al companiilor private ;

Creazǎ oportunitǎți investiționale pentru micii investitori: spre deosebire de alte activitǎți economice care necesitǎ mobilizarea unui capital mare, investiția fǎcutǎ pe piețele bursiere este posibilǎ atât marilor, cât și micilor investitori, fiecare persoanǎ achiziționând cantitatea de titluri de valoare pe care și-o permite din punct de vedere material. Așadar, bursă oferǎ o altǎ sursǎ de venituri și celor cu economii mici ;

Guvernul poate strânge fonduri pentru dezvoltarea unor proiecte: guvernul și chiar autoritǎțile locale pot decide sǎ împrumute fonduri necesare finanțǎrii unor proiecte mari legate de infrastructurǎ, cum ar fi construcția de noi locuințe sau dezvoltarea rețelei de drumuri, prin punerea în vânzare a unor obligațiuni. Aceste obligațiuni pot fi vândute la bursǎ, unde membri ai populației le pot cumpǎra. Prin aceastǎ sursǎ alternativǎ de finanțare, guvernul sau autoritǎțile locale nu mai sunt nevoite sǎ mǎreascǎ taxele și impozitele pentru a strânge fondurile necesare dezvoltǎrii respectivelor proiecte

Barometru al economiei: la bursǎ, prețul acțiunilor societǎților tranzacționate crește și scade în funcție de forțele pieței, în general. Prețurile titlurilor tranzacționate tind sǎ creascǎ sau sǎ rǎmânǎ stabile atunci când societǎțile și economia în general aratǎ semne de stabilitate. În concluzie, evoluția cursurilor la bursǎ poate fi un indicator al trendului general de la nivelul economiei.

Consecințele cǎderilor piețelor bursiere și efectul negativ provocat de acestea asupra economiilor au dus la formarea unor pǎreri conform cǎrora bursele nu sunt altceva decât o modalitate de circulație a banilor câștigați în urma activitǎților economice desfǎșurate, fǎrǎ ca ele sǎ aducǎ o valoare economicǎ realǎ. Fostul președinte american, Theodore Roosevelt a afirmat cândva cǎ nu este nici o diferențǎ moralǎ între a paria pe cai sau la cǎrți și a paria la bursǎ.

În pofida acestei concepții, bursă s-a dovedit în toatǎ lumea, fǎrǎ îndoialǎ, ca unul dintre elementele vitale creșterii economice pe termen lung. Mai multe studii empirice au demonstrat cǎ existǎ o corelație între nivelul de dezvoltare al pieței bursiere a unei țǎri și nivelul sǎu de creștere și dezvoltare economicǎ. Statele cu o piațǎ bursierǎ bine dezvoltatǎ tind sǎ aibǎ, în general, o mai mare creștere și dezvoltare economicǎ decât cele cu piețe bursiere subdezvoltate.

3. BURSĂ DE VALORI

3.1. Concept și caracteristici generale

Bursă de valori este una din cele mai importante instituții ale economiei de piață, un segment al pieței financiare, o piață secundară organizată, transparentă și supravegheată, pe care se încheie tranzacții referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

Valorile mobiliare (titlurile financiare) care constituie obiectul principal al contractelor ce se încheie la bursă de valori reprezintă economii financiare, disponibilități neutilizate ce sunt redirijate în procesul negocierilor către cele mai productive activități economice. Bursă de valori apare ca un regulator al fluxurilor financiare, un stimulator și diversificator al producției rentabile, precum și un detector al producției nerentabile.

Indiferent de forma ei juridică, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursă de valori funcționează sub controlul și supravegherea guvernului. Pe plan internațional, în cele mai multe state funcționează burse de drept privat ca societăți pe acțiuni. Bursele de drept public sunt administrații ale statului cu caracter nelucrativ.

Bursă de valori înființată în România în 1994 este o instituție de drept public.

3.2. Obiectul de activitate al bursei de valori

La bursă de valori se negociază:

Valori mobiliare (titluri financiare): acțiuni, obligațiuni, bonuri li bilete de tezaur, titluri de rentă;

Valute selective;

Produse bursiere derivate: contracte futures, opțiuni pe marfă, opțiuni pe titluri financiare, opțiuni pe valute, opțiuni pe indici de bursă, opțiuni pe rata dobânzii,

În funcție de obiectul principal al negocierilor avem următoarele burse:

1. Burse de acțiuni – la care obiectul principal al negocierilor îl constituie acțiunile;

2. Alte burse de valori au ca obiect de activitate tranzacționarea valorilor mobiliare pe plan local – burse locale, necaracteristice în comerțul bursier internațional.

3. Burse caracteristice, de reputație internaționala, deținând un rol conducător în tranzacțiile bursiere generale și au un obiect extins la un număr mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de țara emitentă.

3.3. Condițiile esențiale pentru înființarea unei burse de valori

Pentru înființarea unei burse de valori sunt necesare trei condiții:

a) Existența în zona respectivă sau în apropiere a unor societăți anonime de mare anvergură;

b) Difuzarea acțiunilor și a obligațiunilor emise de societățile anonime respective la un număr mare de acționari;

c) Reglementarea judicioasă a activității tranzacționale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduită, limita participărilor, modul de desfășurare a negocierilor, etc.

3.4. Scopul bursei de valori

Bursă de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finanțării activității economice și de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea își îndeplinește acest rol mai ales prin operațiunile de vânzare și cumparare de acțiuni și obligațiuni emise de societățile pe acțiuni. Cei care doresc să devină proprietari și să participe nelimitat la riscuri și beneficii cumpără acțiuni simple, cei care nu doresc să-și asume riscuri și beneficii nelimitate cumpără acțiuni preferențiale cu un venit fix și cu un risc minimal, iar cei care nu doresc să devină proprietari ci numai creditori, micșorându-și riscul la maximum, cumpără obligațiuni cu un venit fix exprimat procentual și denumit cupon.

Ordinea în care societatea emitentă distribuie beneficiile este următoarea:

banii rezultați din vânzarea celor trei feluri de efecte financiare sunt utilizați de societatea emitentă pentru investiții productive,

cumpărări de materii prime și materiale,

angajarea forței de muncă,

Plata gestiunii economice etc.

În condițiile în care activitatea economică se desfășoară normal, rezultă venituri totale care se diminuează cu costurile de lucru (în care intră și rambursarea datoriilor) și se obține profitul de lucru.

Ordinea de priorități în ce privește distribuirea profitului de lucru și a profitului net:

A. profitului de lucru:

se plătesc cupoanele la obligațiuni;

din ce rămâne se plătesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri;

profitul rămas se numește net și se împarte între coproprietari, respectiv între deținătorii de acțiuni.

B. profitului net:

se plătesc mai întâi veniturile la acțiunile preferențiale;

restul se împarte în două:

pentru plata dividendelor la acțiunile simple ;

pentru constituirea cotelor de rezervă în vederea noilor investiții (sau conform statutului);

3.5. Clasificarea burselor de valori

În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare și anume:

Din punct de vedere juridic se disting:

Bursă de valori oficială, definire:

Conform părerii unor specialiști este piață la care se negociază valorile mobiliare admise la cotare. Operațiunile se desfășoară într-un spațiu special amenajat conform unui regulament de funcționare. Tranzacțiile sunt centralizate și accesibile informării continue a clienților. Operațiunile se desfășoară cu exclusivitate în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat în negocierea tranzacțiilor și un personal tehnic care se ocupă de pregătirea negocierilor, evidența contractelor și urmărirea realizării lor. Accesul în bursă este restrictiv.

Bursă de valori oficială poate fi de două feluri și anume:

bursă clasică;

bursă modernă;

Caracteristicile celor două forme a burselor:

La bursele de valori clasice se formează un curs unic, centralizat, întrucât procesul negocierilor este supus regulamentului de funcționare, adică este dirijat și supravegheat, prețurile formându-se pe baza de licitație publică.

La bursele de valori moderne, procesele de negociere sunt automatizate, pe baza de mijloace electronice și computere, în exclusivitate sau în combinație cu mijloace clasice.

Bursă de valori neoficială, definire: – este o bursă cu un acces mai puțin restrictiv

Este vorba de societăți mici și mijlocii care doresc să obțină fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini condițiile severe de admitere la piață oficială.

Pe lângă acestea, la Bursă neoficială mai apar:

societățile radiate de la cotația oficială;

Societățile în dificultate, cum sunt cele în curs de dizolvare și lichidare.

Piață la ghișeu (OTC-Over The Counter) este piață organizată direct între operatori, în afara burselor organizate și care se derulează printr-o rețea de telecomunicații.

Pe această piață se pot vinde și cumpăra valori mobiliare în cantități oricât de mici și nu numai pachete de acțiuni care să aibă la bază o unitate de măsură.

B. Din punct de vedere al modului de negociere se disting:

a) Piață cu amănuntul, la aceasta se încheie tranzacții de valori mobiliare exprimate în una sau mai multe unități de măsură, stabilite prin regulament.

b) Piață en-gros sau cu toptanul, obiectul îl constituie marile tranzacții, negocierile de blocuri de valori mobiliare, care presupun intermediari puternici, deținători de importante stocuri de valori mobiliare, în lipsa de cumpărători semnificativi.

Din punct de vedere al termenelor de livrare a valorilor mobiliare se disting:

Piață la disponibil (la vedere) denumită și piață „spot". Este piață pe care se încheie tranzacții cu livrarea imediată (tehnic, în câteva zile de la încheiere), cu reglarea imediată, după caz;

Piață la termen este cunoscută și sub denumirea de piață „futures". Pe această piață se încheie contracte cu livrarea sau reglarea la termen, după caz. Ca formă specială a pieței la termen este și piață cu reglementare lunară.

3.6. Supraveghere și control la bursă de valori

Se are în vedere controlul și supravegherea pieței bursiere în scopul ocrotirii intereselor investitorilor; se realizează prin impunerea de către puterea de guvernământ a unor norme de informare a publicului și a unor norme care să stea la baza activității profesionale a agențiilor de brokeraj și a societăților financiare.

Sunt de remarcat următoarele atribuții ale controlului guvernamental:

Înregistrarea agenților bursieri și autorizarea lor;

Limitarea volumului de tranzacții pe agent și unitate de timp;

Controlul sumelor constituite în depozit;

Asigurarea concurenței loiale printr-o permanentă supraveghere;

Emiterea de autorizații pentru dobândirea calității de membru al bursei sau al Casei de compensație.

3.7. Cotarea unei societăți pe acțiuni la bursă de valori

Într-o economie de piață o societate pe acțiuni devine importantă numai dacă acțiunile și obligațiunile ei sunt admise să fie cotate la bursă.

Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determină o societate pe acțiuni să se introducă în bursă, ci a posibilității întrunirii unor condiții impuse de legislația națională spre a putea ca acțiunile și obligațiunile emise pe piață primară să poată fi vândute și cumpărate la bursă.

3.7.1. Metode de cotare

Acțiunile și obligațiunile emise de societatea pe acțiuni (societatea de capitaluri) pot fi cotate la bursă de valori în două situații distincte, cărora le corespund două metode diferite:

Cotarea acțiunilor și obligațiunilor existente;

Cotarea unor noi emisiuni de acțiuni și obligațiuni.

3.7.2. Motivare

a). Prin Cotarea la bursă, societatea comercială poate să-și mărească capitalul adițional pe termen lung.

Orice societate care necesită o finanțare pe termen lung poate să o facă în două moduri:

prin autofinanțare (din profitul reținut);

prin finanțare exterioară societății.

Finanțarea exterioară clasică poate consta în:

împrumuturi bancare;

Subvenții de la stat etc.

Societatea cotată la bursă beneficiază de un circuit financiar suplimentar. Sursa potențială de finanțare este enormă, fiind constituită din marele public investitor. Autonomia financiară a societății este astfel considerabil mai mare decât cea a unei întreprinderi similare, necotate.

b) Pentru societate este mai puțin oneros să-și sporească potențialul financiar pe calea valorificării la bursă a acțiunilor, decât pe calea împrumuturilor.

c) Prezența la bursă a societății îi îmbunătățește imaginea față de creditorii potențiali.

d) Prin Cotarea la bursă crește notorietatea publică a societății producătoare în cauză, fapt ce îi înlesnește desfacerea producției.

e) Potențialul societății se confrunta cu potențialul altor societăți cotate la bursă, astfel încât valoarea acțiunilor este determinată de cererea și oferta pieței și nu de judecata subiectivă a unor consultanți în materie. Societatea cotata la bursă își cunoaște în permanență valoarea reală atribuită de piață bursieră.

f) Din necesități de lichiditate, deținătorii de acțiuni sau de obligațiuni simt nevoia unei piețe organizate (bursă), unde să le transforme în bani lichizi.

g) Deținătorii de acțiuni sau obligațiuni doresc accesul la o piață organizată unde să le poată comercializa cu profit sau unde să aibă posibilitatea retragerii banilor investiți spre a-i plasa în investiții din sectoare economice mai rentabile.

h) Prin Cotarea la bursă, schema de atragere a angajaților societății, cu deosebire a muncitorilor, pentru cumpărarea de acțiuni și obligațiuni ale societății în care lucrează, devine mai atractivă, titlurile respective sunt producătoare de venituri suplimentare iar pe de alta parte pot fi transformate în bani lichizi, în orice moment dorit.

i) Cotarea la bursă înlesnește privatizarea societăților de stat.

j) Prin Cotarea la bursă statul poate ușor să cumpere acțiuni și să le distribuie muncitorilor în procesul de ocrotire și democratizare a capitalului.

Cotarea la bursă implică și o serie de dezavantaje:

a) Societatea cotata trebuie să furnizeze publicului și specialiștilor bursieri numeroase informații economice și financiare. Ea trebuie să explice public modul în care își gestionează afacerile. În multe țări, societățile cotare trebuie să-și prevadă anumite provizioane financiare suplimentare.

b) Exista riscul ca investitori nedoriți să preia în mod treptat controlul societății pe calea achiziției de acțiuni emise la bursă sau societatea să facă obiectul unor tentative ostile de achiziție.

3.7.3. Listarea la bursă

Nu orice societate poate să adere pentru a-i fi cotate la bursă acțiunile și obligațiunile, ci numai aceea care întrunește anumite condiții, cerute de legislația națională în materie. Se impune o listare a societăților ce pot fi admise pentru cotare. Listarea se face pe baza unui regulament acceptat de consiliul fiecărei burse.

În regulamentul de admitere a acțiunilor și obligațiunilor la cotare sunt stipulate condițiile ce trebuie îndeplinite de societățile solicitante spre a fi admise pentru cotare, conținutul cererii pentru listare și modalitatea de vânzare a acțiunilor și obligațiunilor.

Condițiile de îndeplinit

a) Valoarea probabilă de piață a titlurilor pentru care se dorește cotarea trebuie sa fie egală sau superioară valorii impuse de lege. Se subliniază faptul că emisiunile ulterioare de acțiuni, dintr-o clasă deja cotată, nu se mai supun acestor limite.

b) Titlurile trebuie să fie liber transferabile, adică degrevate de orice garanție reală sau poprire legală.

c) Societatea trebuie să fi publicat bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe ultimii cinci ani premergători cererii pentru cotare.

d) Cel puțin 25% din fiecare clasă de acțiuni trebuie să fie deținută de public alcătuit din persoane neasociate cu directorii sau cu acționarii majoritari.

e) Solicitanții trebuie să publice un document (este un document care să demonstreze bonitatea societății) care să conțină informații despre titlurile pe care le-au emis și cele pe care sunt gata să le emită. Acesta este folosit ca bază pentru admiterea la cotare. Se cere publicarea lui și pentru emisiuni ulterioare, cu anumite modificări specifice, îndeplinind funcția de prospect pentru subscripția publică.

f) De regulă, acțiunile dintr-o nouă emisie trebuie să se ofere de către societatea emitentă cu precădere acționarilor existenți, participanți la capitalul social, dacă nu s-a hotărât de acționari ca noua emisie să se facă în alte scopuri specifice (pentru atragerea unui număr mare de acționari în afara celor existenți).

g) Societatea trebuie să-și informeze acționarii în scopul ocrotirii intereselor acestora.

Sunt de remarcat:

lansarea, periodic, de anunțuri publicitare;

publicarea anuală a situației conturilor contabile;

prezentarea de rapoarte de analiză economică la jumătatea anului;

întocmirea unui raport preliminar cu privire la profitul preconizat pe anul financiar și la investiții, plasamente, convenții încheiate, diverse reglementări de însemnătate majoră;

prezentarea de informații cu privire la schimbările în structura comitetului director și în general în structura aparatului de conducere de bază;

comunicări cu deținătorii de titluri.

Fiecare solicitant pentru cotarea la bursă trebuie să numească un membru al bursei ca garant al cererii de cotare, care să poată furniza toate informațiile cerute de departamentul pentru cotații al bursei.

2. Conținutul cererii pentru listare în cazul unei noi emisiuni de titluri financiare

persoanele participante:

emitentul;

persoanele responsabile pentru publicarea prospectului de emisie;

auditorii și consultanții;

titlurile noi pentru care se cere cotarea;

informații generale despre emitent și capitalul său;

activitățile emitentului;

informații financiare privind emitentul;

managementul societății solicitante;

dezvoltarea recentă a societății și perspectiva dezvoltării;

informații adiționale privind instrumentele de datorii ale societății, precum:

obligațiuni de stat,

titluri de rentă,

bonuri sau obligațiuni de tezaur

etc.

Organele guvernamentale de supraveghere și control urmăresc să nu fie lansate simultan mai multe emisiuni mari spre a nu tulbura piață cu supraoferte și să nu fie prea multe emisiuni neconsumate.

3. Modalitatea de vânzare a titlurilor în cazul unei noi emisii ale cărei titluri urmează să fie prezentate pentru cotare oficială

Oferta publică se face în scopul măririi bazei de proprietate și creării pieței, pe bază de prospect de emisie. Prospectul se publică în două ziare de importanță națională, o dată cu cererea de cotare. Prima ofertă publică de acțiuni ale unei firme se mai numește și oferta publică inițială. Emisia se face printr-o societate financiară intermediară (sponsor), de regulă o bancă de investiții. Banca, în scopul exercitării funcției de emisie în condiții optime:

se familiarizează cu operațiunile societății emitente;

sfătuiește societatea emitentă ce metode optime de emisie să fie aplicate;

coordonează activitatea consilierilor societății implicați în realizarea emisiei;

sfătuiește asupra momentului și prețului emisiei, cu ajutorul brokerilor de care dispune;

organizează și administrează desfășurarea operațiunilor.

Se disting:

a) Oferta de vânzare. Banca de investiții subscrie întreaga emisie înainte de a fi oferita publicului, la un preț fix, excepție făcând cazul când vânzarea se face prin licitație (pentru obligațiuni). Emitentul este asigurat că va primi suma subscrisă, indiferent dacă emisia va atrage suficiente cereri sau nu. Banca va fi remunerată pe baza unui comision sau, ca alternativă, pe baza diferenței dintre prețul încasat de la public și cel plătit emitentului. De regulă, banca plătește complet titlurile subscrise la prețul fixat, asumându-și riscul neplasării totale. În caz că este retribuită pe bază de comision, nu-și mai asumă decât parțial acest risc. De regulă, i se acordă publicului un răgaz de 5 zile de la publicarea subscripției în vederea examinării și lansării cereri. După lichidarea subscripției se publică un anunț privind modul de alocare a acțiunilor. În cazul în care cererile depășesc baza de alocare, se satisfac cu prioritate cererile mici și numai parțial cererile mari sau unele cereri mari chiar se anulează. Se are în vedere realizarea unui număr cât mai mare de acționari, contribuindu-se astfel la lărgirea pieței bursiere. Sunt și situații, când piață este suficient de dezvoltată, în care se aplică strategia satisfacerii cu precădere a cererilor mari, urmărindu-se reducerea cheltuielilor de emisie și a cheltuielilor de plată a dividendelor, dar aceasta numai în limitele legislației naționale în vigoare.

b) Oferta de vânzare prin licitație. Ca la orice licitație, se urmărește obținerea prețului maxim pentru emitent, stabilindu-se un preț minim de pornire a licitației. În final se alocă titlurile la un preț unic de exercitare, eliminându-se cererile care prin prețurile oferite se situează sub nivelul prețului de exercitare. Procedura de determinare a prețului de exercitare ca și procedura de alocare a acțiunilor trebuie să fie agreată de departamentul bursei specializat în formarea și coordonarea cotațiilor. Se va avea în vedere înfăptuirea unei emisii cât mai largi, respectiv alocarea acțiunilor la un număr cât mai mare de acționari, cu scopul de creare a unei piețe bursiere active. Prin subscrierea unei emisii de acțiuni, casa emitentă (banca de investiții) accepta să preia orice acțiuni care nu au fost subscrise de public. Partea nesubscrisă de public este oferita de banca de investiții spre subscriere unor instituții, de regula unor clienți tradiționali. Banca de investiții rămâne principalul și ultimul responsabil al subscrierii insuficiente. Daca un subsubscriitor nu plătește, riscul incumbă banca de investiții. În cazul unei subscrierii insuficiente, banca de investiții abordează subgaranții, care de regulă sunt diverse bănci comerciale. Acestea trebuie să se hotărască în câteva ceasuri daca acceptă cotele ce le-au fost alocate din acțiunile rămase nedistribuite și vor accepta cotele respective, când sponsorul are pe piață o buna reputație și dacă prețul este rezonabil.

c) Oferta pentru subscriere. Procedura.

Se oferă titlurile către public de către societatea emitentă, direct sau prin intermediul unei bănci de investiții sau o altă autoritate emitentă. Riscul subscrierii este al societății emitente, dacă banca implicată acționează numai ca agent, pe baza de comision.

În cazul emisiei de obligațiuni (mai rar pentru acțiuni) se poate face lansarea subscripției pe baza de licitație.

Ca răspuns la cererea subscriitorului, emitentul îi da o scrisoare de acceptare plus un cec pentru diferența nealocată, în cazul în care subscrierea s-a făcut pe baza concomitentă de vărsăminte. Scrisoarea de acceptare se referă la oferta pentru vânzare. În cazul ofertei pentru subscriere, scrisoarea de acceptare este o scrisoare de alocare. Solicitanții care nu au primit decât titlurile alocate returnează cecurile și li se restituie, din vărsămintele efectuate, sumele corespunzătoare. Daca primesc toate titlurile solicitate, restituie emitentului cecurile pentru diferențele nealocate inițial. Se retine ideea ca beneficiarii de scrisori de alocare, potrivit unor legislații au posibilitatea:

să renunțe la alocare;

sa vândă alocarea altor persoane, total sau parțial, îndeplinind o procedura specifica: completarea unor formulare de renunțare și respectiv de înregistrare pentru noi beneficiari.

Unii investitori cumpără acțiunile spre a le revinde imediat ce sunt admise pentru a fi negociate la bursă și nu ca investitori pe termen lung. Speculatorii solicită asemenea acțiuni dacă sunt convinși ca le pot revinde la prețuri superioare celor de emisie. De fapt, de multe ori, emitentul stabilește un preț de emisie cu un discont față de prețul așteptat de piață tocmai pentru facilitarea cumpărării emisiei. Acest preț se stabilește pe baza evaluării de piață a unor investiții comparabile.

În general există două motive pentru aplicarea discontului:

Un volum mare de titluri nu se poate vinde fără a stimula subscriitorii potențiali.

Prețul se fixează cu câteva zile înainte de termenul-limita pentru subscriere, ca atare, subcriitorii trebuie să se decidă într-un termen relativ scurt.

3.7.4. Metode speciale de obținere a cotării la bursă

Orice emisie de acțiuni sau obligațiuni ce urmează să fie cotate la bursă trebuie să obțină în prealabil aprobarea departamentului pentru cotații al bursei la care urmează să se facă înscrierea pentru cotare.

Exista două metode speciale de aprobare a cotării la bursă, avantajul acestor metode constă în costurile reduse, deoarece cheltuielile pentru subscriere nu mai apar.

a) Marketingul selectiv

Firma emitentă, singura sau în asociere cu o banca de investiții, organizează plasarea titlurilor la preturi fixe convenabile clienților săi – tipic, investitori instituționali.

Condiții pentru aprobarea cotării acțiunilor:

Departamentul pentru cotații al bursei nu-și da aprobarea decât pentru acțiuni emise în cadrul unei sume prestabilite. Acest prag este valabil numai pentru acțiunile care nu sunt deja cotate la bursă.

Dacă volumul acțiunilor emise depășește un anumit prag, cel puțin 25% din restul emisiei trebuie sa fie oferite marelui public sau sa fie distribuite de o alta firmă, independentă de prima.

Prospectul trebuie publicat numai într-un singur ziar de mare tiraj.

În mod tradițional, prin aceasta metodă se emit obligațiunile comune.

b) Recomandarea

Titlurile pot fi recomandate la cotare de un membru al bursei și sunt distribuite la un mare număr de cumpărători, întrucât piață acestor titluri este sigura, în momentul în care vor fi cotate.

Este metoda cea mai simplă dar nu duce la obținerea de capital nou.

Regulamentul în materie menționează trei cazuri tipice de cotare la bursă pe baza metodei recomandării:

Titlurile sunt deja cotate la o alta bursă.

Titlurile sunt deținute de un mare număr de persoane, îndeplinind una din condițiile de baza cerute de departamentul pentru cotații al bursei. .

3.7.5. Piață de titluri neoficială (usm – unlisted securities market)

Cerințele de intrare în aceasta piață sunt mai puțin stringente. Se cere numai un mic anunț, într-un ziar de notorietate, în care să se indice de unde poate fi procurat prospectul societății emitente, prețul de emisie, natura titlurilor și alte câteva lucruri fundamentale impuse de specificul fiecărei emisii.

Intrarea în aceasta piață se caracterizează prin:

Proprietarii pot să-și rețină majoritatea acțiunilor;

0 societate poate intra în USM cu numai 3 ani de experiența;

Costurile de intrare în USM sunt foarte scăzute (nu se cheltuia pentru reclama).

Sunt trei metode principale de intrare în USM:

a) Recomandarea. Se utilizează când societatea are deja peste 10% din acțiuni în mâinile publicului și nu are nevoie de capital adițional.

b) Marketingul selectiv. Se utilizează când valoarea acțiunilor deținute de public reprezintă sub 10% din valoarea capitalului. Se impune publicarea unui prospect. Se pot introduce pe piață neoficiala atât acțiuni noi cât și din cele existente. În cazul unei emisii noi pentru piață neoficiala, sponsorul, de regula un membru al bursei de valori, cumpără acțiunile și apoi le oferă clienților săi la un preț puțin mai mare. Prin legislațiile naționale se limitează valoarea acțiunilor care pot fi plasate de sponsor. Această metodă generează costuri mai mari decât prima, din cauza contabilității adiționale și taxelor legale.

c) Oferta pentru vânzare. Se adopta când valoarea acțiunilor de plasat depășește limita stipulată de lege în cazul metodei selective. Publicul poate solicita acțiuni, completând un formular atașat prospectului. Este metoda cea mai scumpă de intrare în USM. Cheltuielile, de regula, ajung la 1,5% din valoarea acțiunilor. Se publică un prospect într-un ziar național. Directorii societății care intră în USM sunt obligați sa semneze un angajament ca ii vor informa la timp, corect și complet pe acționari.

3.7.6. Piața a treia

Este o variantă a pieței neoficiale, pentru societățile care nu îndeplinesc condițiile de intrare în USM. Societatea, printr-o cerere simplă, poate să intre în aceasta piață, în măsura în care găsește o firmă sponsor, membra a bursei de valori.

Sponsorul va stabili îndeplinirea de către societatea solicitanta a condițiilor impuse de bursă:

prezentarea modului de funcționare în trecut;

natura afacerilor practicate;

structura comitetului de directori;

elementele esențiale ale statutului;

prezentarea bilanțului și contului de profit și pierdere, subliniindu-se activitatea comerciala reala, cu venituri importante.

Prin excepție, se admit de unele legislații și societatea fără activitate în trecut, dar care pot dovedi ca obiectul lor de activitate va fi productiv în scurt timp. Nu se impune de bursă un procentaj minim de acțiuni care sa fie deținute de public, dar firma sponsor va trebui să dovedească că va fi un număr suficient de acțiuni deținute de public spre a se crea o piață secundara cu o lichiditate corespunzătoare. O societate care intra pe piața a treia trebuie să-și ia un angajament față de firma sponsor privind notificarea informațiilor.

3.7.7. Piață la ghișeu (otc – over the counter)

Costurile de intrare în OTC sunt similare costurilor de intrare în piață a III-a. Sponsorul poate impune respectarea anumitor reguli cum ar fi nedezvăluirea unor informații, investitorii nu sunt ocrotiți de regulamentul bursei.

3.7.8. Emisiunea de acțiuni pentru acționarii existenți

Se poate efectua prin două metode:

Metoda Scrip (pe bază de listă).

În mod automat toți acționarii beneficiază gratuit de noile acțiuni emise, proporțional cu valoarea acțiunilor pe care le dețin (lucru stabilit în statutul societății). Acoperirea emisiei se face din fondurile de rezerva ale societății, care se transforma în acțiuni, majorând capitalul social fară a se majora averea patrimoniala, adică activul rămâne neschimbat.

Necesitatea majorării capitalului social pe aceasta cale este motivată astfel:

Pentru ca o acțiune să nu dobândească o valoare prea mare, în cazul în care s-ar face restituirea ei și suplimentarea valorii nominale din fondurile de rezerva, se prefera sporirea numărului acțiunilor.

Alocarea de noi acțiuni către acționarii existenți din fondurile de rezerva se face când societatea funcționează bine și apare necesitatea răsplătirii acționarilor existenți, care prin acțiunile investite au contribuit la sporirea beneficiului societății.

Prin creșterea numărului de acțiuni, potențial se lărgește piață bursiera.

Prin capitalizarea fondurilor de rezervă (în limitele legale) crește numărul de acțiuni, deci, sporește oferta și scade valoarea de piață a acțiunilor, făcându-le mai ușor comercializabile. Pentru stimularea cumpărării lor, bursă va informa despre previziunea dividendelor în creștere.

În scopul creșterii numărului de acțiuni fără afectarea fondurilor de rezerva, emisia se poate înfăptui și pe calea divizării stocului de acțiuni. Adică, acțiunile existente se anulează și se înlocuiesc cu un număr sporit de acțiuni cu valoare nominala mai mica, situație în care valoarea capitalului social rămâne neschimbată.

Emisia pe bază de drepturi statutare

Prin statut se prevede dreptul de preempțiune al acționarilor existenți pentru cumpărarea de acțiuni dintr-o noua emisie. Noua emisie este motivata de necesitatea sporirii capitalului de investit într-un proiect nou sau pentru plata unor împrumuturi pe termen scurt. Pentru atragerea compărătorilor din rândul acționarilor existenți emisia se va face cu un discont de 15-20% față de valoarea de piață din momentul în care se anunța emisia. Metoda este folosita de societățile cotate la bursă care doresc sa-și mărească capitalul social. Sunt de subliniat doua idei relativ la realizarea de asemenea emisii:

În statutul societății să fie stipulat dreptul de preempțiune al acționarilor la cumpărarea de acțiuni din noile emisii;

Pentru a obține cotarea la bursă, societatea sa se angajeze ca va face astfel de emisii.

Procedural, comitetul de direclie trimite o circulara către toți acționarii societății prin care le anunța noua emisie, cu motivarea necesara și procedura de urmat.

De regula, emisia este subscrisa de o banca de investiții sau de o alta autoritate financiara de notorietate. Exista argumente contra subscrierii pe calea sus menționata, precum:

daca valoarea de piață este mult mai mare decât valoarea pentru noile acțiuni, devine inutila subscrierea prin intermediar, deoarece acțiunile se pot vinde ușor;

toți acționarii existenți pot beneficia de un discont substanțial, iar cei neinteresați în subscriere pot sa-și vândă drepturile pe piață.

Exista și argumente pro intermediar:

un preț foarte scăzut poate sugera unor investitori potențiali, mai puțin versați, o lipsa de încredere în bunul mers al societății.

De regula, prețul acțiunilor se poate modifica în urma anunțării unei emisii noi. Deși la prima vedere se poate concluziona că societatea nu-și poate asigura finanțarea din profitul capitalului existent, în fond se poate argumenta cu angajarea acesteia pentru înfăptuirea de proiecte noi de investiții. Anunțul pentru o nouă emisie este însoțit de informații documentare asupra scopului emisiei și asupra perspectivei dividendelor.

La primirea scrisorilor provizorii de alocate, acționarul are patru posibilități:

Exercitarea drepturilor prin retrimiterea scrisorii de alocate primite, împreuna cu suma necesara cumpărării acțiunilor alocate, înainte de ultima zi de acceptare și plata. Societatea emitentă confirma primirea plății și îi trimite certificatul de acțiuni cumpărat.

Acționarul avizat semnează un formular de renunțare la alocarea de noi acțiuni și vinde noile acțiuni alocate și neplătite. Își transfera astfel dreptul de a cumpără pe calea înmânării terțului interesat a scrisorii provizorii de alocate.

Își exercita numai parțial dreptul de cumpărare și vinde partea pentru care nu este interesat, îndeplinind formalitățile cuvenite.

Lasă sa expire valabilitatea dreptului de a cumpără. În fapt, el adopta o asemenea poziție când prețul acțiunii existente la bursă scade sub prețul de subscriere la data limita de acceptare și plata. Uneori, societatea îi vinde drepturile pe piață și îi înmânează profitul net, alternativa care însa trebuie stipulata în statut și în prospect de emisie.

3.7.9. Preluări de societăți

Dacă o societate achiziționează majoritatea acțiunilor cu drept de vot ale altei societăți, ultima, în fapt, a fost preluată de prima. Preluarea poate fi efectuată:

prin plata de bani gheață;

prin substituirea acțiunilor unei societăți cu acțiunile altei societății rezultate dintr-o noul emisie;

prin aplicarea ambelor metode, combinat sau ca alternativă.

4. Bursă de Valori București (BVB)

4.1. Scurt istoric al BVB

Activitatea bursieră în țara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de comerț. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori București (BVB), iar peste o săptămână a aparut și cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul existenței sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (Răscoala din 1907, Războiul Balcanic 1912-1913), bursă fiind închisă apoi pe perioada primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de șapte ani de creșteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de șapte ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acțiunile a 93 de societăți și 77 de titluri cu venit fix (tip obligațiuni).

Bursă de Valori București este constituită ca o instituție publică non-profit, desfășurându-și activitatea pe principiul autofinanțării, și care are ca scop oferirea unui cadru organizat și legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu și lung.

Bursă de Valori îndeplinește rolul preponderent pe care îl are pe piață de capital românească prin respectarea unor cerințe de transparență a pieței bursiere, protecția investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficiență și lichiditate corespunzătoare pentru titlurile tranzacționate. Astfel, ea oferă investitorilor garanție morală și securitate financiară prin măsurarea continuă a lichidității valorilor mobiliare înscrise la cotă.

Bursă completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piață de capital să poată ajunge în zonele productive, la societățile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.

După o perioadă de întrerupere de 50 de ani, Bursă de Valori București s-a redeschis la 23 iunie 1995, prin fondarea Asociației Bursei de către 24 de societăți de valori mobiliare. După aprobarea de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a Regulamentelor și Procedurilor de funcționare și operare, Bursă de Valori București și-a început activitatea în mod efectiv, realizând primele tranzacții la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la dispozție de Banca Națională a României. În cadrul primei ședințe de tranzacționare, societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei au putut negocia 905 acțiuni a 6 societăți comerciale cotate.

Conform site-ului oficial a Bursei de Valori București, rolul pe care aceasta îl îndeplinește este:

de a furniza o piațǎ organizatǎ pentru tranzacționarea valorilor mobiliare;

de a contribui la creșterea lichiditǎții valorilor mobiliare prin concentrarea în piațǎ a unui volum cât mai mare de valori mobiliare,

de a contribui la formarea unor prețuri care sǎ reflecte în mod corespunzǎtor relația cerere-ofertǎ;

de a disemina aceste prețuri cǎtre public;

Tot de pe acest site aflǎm cǎ principiile care guverneazǎ aceastǎ instituție ca piațǎ organizatǎ de valori mobiliare sunt accesibilitatea, informarea, etica pieței și neutralitatea.

4.1.1.Principiile și trăsăturile acestora:

1. Accesibilitatea se referǎ la angajamentul pe care și-l asumǎ Bursă de a asigura accesul egal al societǎților membre și, respectiv, a societǎților emitente listate la Bursǎ.

2. Bursă este, de asemenea, obligatǎ sǎ asigure permanent agenților de bursǎ și investitorilor, suficientǎ informație despre societǎțile tranzactionate și despre prețurile valorilor mobiliare emise de acestea.

3. Asigurarea cǎ piață valorilor mobiliare funcționeazǎ într-un mod care sporește încrederea utilizatorilor, autoritǎților și publicului larg în general, intrǎ tot în atribuțiile Bursei.

4. Neutralitatea cu care Bursă acționeazǎ și menținerea integritǎții în relația cu toți participanții la piațǎ, precum și cu alte instituții sau organizații care supravegheazǎ sau opereazǎ în piață de capital este alt angajament pe care și-l asumǎ Bursă de Valori București.

Cotarea ("admiterea") unei valori mobiliare la Bursă de Valori reprezintă o recunoaștere a activității eficiente a societății emitente, datorită unor criterii ce trebuie îndeplinite în vederea cotarii, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societății emitente, activitatea desfășurată, informarea investitorilor, etc.

Cotarea se poate face la categoria I sau la categoria a II-a (numita și categorie de baza),

categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii suplimentare de către emitenți, printre care se menționează desfășurarea unei activități profitabile în ultimii doi ani. În acest mod, societățile cotate la bursă de valori sunt împărțite în doua categorii , oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficientei acestora.

Pe lângă aceasta recunoaștere a activității lor eficiente, pentru societățile emitente, cotarea aduce și alte avantaje. Ne referim în primul rând la un avantaj legat de imaginea și publicitatea societăților cotate – acestea beneficiind de o mediatizare intensă și devenind cunoscute în opiniei publice și comunității de afaceri, în rândul cărora se afla potențialii clienți și acționari ai societăților. Un alt avantaj se refera la registrul acționarilor, care este ținut în mod exact și la zi de către sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind necesara tinerea acestuia de către societatea emitentă.

Prin sistemul electronic de tranzacționare al BVB se tranzacționează și acțiunile de pe piață valorilor mobiliare necotate. Este vorba despre o serie de societăți care au fost retrase de la cota bursei (datorita evoluțiilor slabe, la cerere, etc) dar care se tranzacționează în continuare prin intermediul Bursei de Valori. Aceste societăți nu mai sunt considerate cotate la bursă, iar tranzactionarea acțiunilor lor implica riscuri mai mari.

4.2.Organizarea BVB

Bursă de Valori București a fost înființatǎ pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. BVB este investitǎ cu personalitate juridicǎ, încheie bilanț contabil și are cont bancar. Activitatea sa se desfǎșoarǎ în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994 în scopul realizǎrii unei piețe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotǎ și al asigurǎrii publicului, prin activitatea intermediarilor autorizați a unor sisteme, mecanisme și proceduri adecvate pentru efectuarea continuǎ, ordonatǎ și echitabilǎ a tranzacțiilor cu valori mobiliare.

Bursă se autofinanțeazǎ din comisioanele percepute conform reglementǎrilor bursiere, constituie la dispoziția sa și utilizeazǎ fonduri bǎnești în condițiile legii. Bursa a beneficiat de finanțare de la bugetul de stat în primul an de activitate. Ea deține cu titlu de proprietate bunurile din patrimoniul sǎu și este abilitatǎ sǎ primeascǎ donații, legate și subvenții. În exercitarea dreptului sǎu de proprietate, Bursa posedǎ, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu în direcția realizǎrii scopului pentru care s-a înființat.

Bursă poate stabili relații de asociere bilateralǎ cu burse din alte țǎri și se poate afilia la forurile internaționale ce reunesc instituțiile specifice piețelor de capital.

Bursă de Valori îndeplinește rolul preponderent pe care îl are pe piață de capital româneascǎ prin respectarea unor cerințe de transparențǎ a pieței bursiere, protecția investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficiențǎ și lichiditate corespunzǎtoare pentru titlurile tranzacționate. Astfel, ea oferǎ investitorilor garanție moralǎ și securitate financiarǎ prin mǎsurarea continuǎ a lichiditǎții valorilor mobiliare înscrise la cotǎ.

Bursă completeazǎ circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piață de capital sǎ poatǎ ajunge în zonele productive, la societǎțile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.

Asociația Bursei de Valori București reprezintǎ organul suprem de luare a deciziilor privind activitatea bursierǎ, fiecare societate de valori membrǎ având dreptul la un vot în adunǎrile generale ale Asociației.

Membrii Asociației Bursei sunt societǎțile de valori mobiliare și primesc din partea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare “Autorizația de Negociere în Bursǎ”.

Calitatea de membru al Asociației Bursei este dobânditǎ la data înscrierii societǎții de valori mobiliare autorizate sǎ negocieze în Bursǎ în Registrul de Asociați. Înscrierea în acest registru se efectueazǎ de cǎtre secretariatul Asociației Bursei, la data adoptǎrii hotǎrârii de admitere în Asociație de cǎtre Comitetul Bursei.

Membrii Asociației Bursei se bucurǎ în mod egal de toate drepturile conferite de calitatea de membru, indiferent de data dobândirii acestei calitǎți. Membrii vor respecta Statutul Asociației Bursei, regulamentele, procedurile și orice alte reglementǎri emise de cǎtre Bursǎ și Comisia Naționalǎ a Valorilor Mobiliare.

Conducerea BVB este realizatǎ de cǎtre Comitetul Bursei (engl. Board of Governors). Acesta este format din 9 reprezentanți, aleși de cǎtre Asociația Bursei. Comitetul numește și Directorul General al Bursei care este responsabil cu conducerea executivǎ a activitǎții instituției, precum și cu reprezentarea ei.

Comisarul General al Bursei este un reprezentant al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care are rolul de a supraveghea și controla activitatea bursierǎ.

Comisiile Speciale care își desfǎșoarǎ activitatea pe lângǎ Comitetul Bursei sunt organe cu caracter decizional și consultativ. Ele sunt înființate prin decizii ale Comitetului Bursei. În cadrul BVB funcționeazǎ trei astfel de comisii: Comisia de Eticǎ și Conduitǎ, Comisia de Înscriere la Cotǎ și Comisia de Dezvoltare, Produse Noi.

Activitatea Comisiilor Speciale ale Bursei este guvernatǎ de urmǎtoarele principii :

principiul autonomiei ;

principiul obiectivitǎții;

principiul protecției investitorilor;

principiul promovǎrii dezvoltǎrii pieței bursiere;

principiul rolului activ.

Rolul Comisiei de Înscriere la Cotǎ constǎ în asigurarea unei activitǎți unitare, ordonate și eficiente de înscriere, promovare, retrogradare și retragere de la Cota Bursei a valorilor mobiliare.

Comisia de Eticǎ și Conduitǎ urmǎrește respectarea prevederilor Codului de Eticǎ și Conduitǎ și ale reglementǎrilor Bursei, în mǎsura în care este abilitatǎ prin reglementǎrile respective.

Comisia de Dezvoltare, Produse Noi susține eforturile de diversificare a tipurilor de operațiuni de bursǎ și de valori mobiliare care fac obiectul acestora, precum și de îmbunǎtǎțire a reglementǎrilor Bursei de Valori București.

4.3. Cota Bursei de Valori București

Cota Bursei de Valori București este structuratǎ în trei sectoare:

sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române :

sectorul valorilor mobiliare emise de cǎtre stat, autoritǎți ale administrației publice centrale și locale și alte autoritǎți;

sectorul internațional.

Sectorul valorilor mobiliare emise de persone juridice române este organizat pe trei categorii :

categoria a II-a sau categoria de bazǎ;

categoria I ,

categoria plusului de transparențǎ, denumita și Categoria PLUS

Categoria PLUS este o categorie specialǎ în cadrul cǎreia pot fi incluse acțiunile înscrise atât în cadrul Categoriei de bazǎ, cât și în cadrul Categoriei I.

Includerea sau excluderea acțiunilor în sau din Categoria PLUS nu are nici un efect asupra menținerii acestora în Categoria de bazǎ sau în Categoria I.

Societǎțile de valori mobiliare emitente pot solicita înscrierea valorilor mobiliare la Cota Bursei de Valori București la categoria a II-a (de bazǎ) sau la categoria I, în funcție de respectarea unor cerințe specifice.

Astfel, pentru înscrierea la categoria de bazǎ, trebuie respectate urmǎtoarele cerințe:

efectuarea unei oferte publice primare;

înregistrarea la Oficiul de Evidențǎ a Valorilor Mobiliare;

libera transferabilitate a valorilor mobiliare;

înregistrarea valorilor mobiliare prin evidențiere în cont sau prin imobilizare conform procedurilor Bursei;

furnizarea de servicii adecvate cǎtre deținǎtorii de valori mobiliare : în vederea asigurǎrii protecției investitorilor, emitentul trebuie sǎ asigure deținǎtorilor valorilor sale mobiliare servicii adecvate și un flux de informații corespunzǎtor; calitatea serviciilor și a fluxului de informații mai sus menționate va fi apreciatǎ de cǎtre Bursǎ, de la caz la caz. Capitalul social trebuie sa fie de cel puțin echivalentul în lei a 2 milioane EURO, la cursul BNR ;

furnizarea de informații într-un mod care sǎ asigure publicului investitor accesul echitabil la informațiile necesare luǎrii deciziei de a investi;

plata comisioanelor în conformitate cu prevederile procedurilor Bursei;

numirea unei persoane de legǎtura permanentǎ cu Bursă;

certificarea datelor furnizate de cǎtre emitent, care va fi fǎcutǎ de cǎtre instituții specializate;

încheierea Angajamentului de înscriere și menținere la Cota Bursei.

Pentru înscrierea la categoria I, la cele prezentate se adaugǎ urmǎtoarele:

emitentul trebuie sǎ-și fi desfǎșurat activitatea în ultimii 3 ani, cu excepția fuziunilor și divizǎrilor dacǎ cel puțin una dintre societǎțile implicate în fuziune sau divizare a desfǎșurat activitate în ultimii 3 ani;

emitentul trebuie sǎ fi obținut profit net în ultimii 2 ani de activitate; în calculul profitului net nu se ia în considerare profitul aferent venitului financiar;

capitalul social trebuie sǎ fie de cel puțin echivalentul în lei a 8 milioane EURO la cursul BNR;

Bursă poate aprecia competența profesionalǎ și integritatea moralǎ a personalului de conducere a emitentului, precum și aspecte legate de activitatea economico-financiarǎ a acestuia, cum ar fi capitalul circulant, fluxul de lichiditati etc.:

emitentul trebuie sǎ prezinte cash-flow pentru ultimul an calendaristic de activitate ;

emitentul trebuie sǎ prezinte un plan de afaceri pentru urmǎtorii doi ani calendaristici ;

cel puțin 15% din numǎrul acțiunilor emise și aflate în circulație trebuie sǎ fie deținute de cel puțin 1.800 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentuluiș fiecare dintre acești 1.800 de acționari trebuie sǎ deținǎ un numǎr de acțiuni a cǎror valoare totalǎ minimǎ sǎ fie de 100.000 lei. Procentul de minim 15% menționat mai sus trebuie sǎ reprezinte minim 75.000 de acțiuni ;

cel puțin 30% din numǎrul obligațiunilor emise și aflate în circulație, trebuie sǎ fie deținute de cel puțin 1000 de deținǎtori, excluzând persoanele implicate și angajatii emitentului; fiecare dintre acești 1000 de deținǎtori trebuie sǎ deținǎ un numǎr de obligațiuni a cǎror valoare totala minimǎ sǎ fie de 300.000 lei. Procentul de minim 30% menționat mai sus trebuie sǎ reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

În cadrul Categoriei PLUS pot fi incluse numai acțiunile înscrise în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice române, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe:

emitentul își asumă printr-un angajament, semnat de reprezentanții legali, obligația ca, în termen de trei luni, să convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor având pe ordinea de zi modificarea actelor constitutive în sensul:

includerii tuturor normelor cuprinse în Codul de conducere și administrare a societăților comerciale ale căror acțiuni sunt incluse în Categoria PLUS,

eliminării oricăror prevederi contrarii normelor cuprinse în Cod.

emitentul deține o pagină proprie de Web, accesibilă prin Internet, în care sunt cuprinse cel puțin următoarele informații:

rezultatele financiare anuale, semestriale, trimestriale și toate anexele acestora întocmite atât potrivit legii contabilității, cât și potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate;

raportul anual, raportul semestrial și rapoartele curente;

convocările și hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor;

deciziile consiliului de administrație care pot avea un impact semnificativ asupra prețului de piață;

formularele de procură specială pentru participarea la adunarea generală;

situația cu privire la tranzacțiile prin care administratorii și conducerea executivă achiziționează sau înstrăinează acțiuni deținute de aceștia la societatea comercială emitentă;

orice alte informații cu caracter public pe care Bursă le consideră necesare

informațiile din pagina de Web vor fi prezentate atât în limba română, cât și în limba engleză.

Obligațiunile și alte valori mobiliare emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ale administrației publice centrale și locale și de către alte autorități sunt de drept admise la Cotă, în momentul primirii de către Bursă de Valori București a respectivului document de emisiune și a plății comisionului prevăzut în procedurile Bursei.

Valorile mobiliare străine, emise de persoane juridice străine, vor fi înscrise la Cota Bursei în cadrul sectorului internațional, fiind afișate distinct de cele autohtone.

Pentru a avea înscrise valorile mobiliare în cadrul sectorului internațional, emitenții acestora, persoane juridice străine, vor trebui să întrunească condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și emitenții autohtoni, persoane juridice române, cu mențiunea de a avea respectivele valori mobiliare depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare desemnată de Bursă.

Pentru a fi înscrise la Cota Bursei de Valori București, valorile mobiliare străine vor trebui să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de către Bursă de Valori București.

Emitenții persoane juridice străine vor trebui să înainteze către Bursă documentația cerută de către aceasta, legalizată în țara de origine și tradusă în limba română în forma autentică.

4.4. Registrul Bursei de Valori București

Bursă de Valori asigurǎ și tinerea unor evidențe cu privire la valorile mobiliare tranzacționate, care sunt cuprinse în Registrul Acțiunilor, Registrul Acționarilor și Registrul Obligațiunilor, adicǎ Registrul Bursei de Valori București.

Informațiile conținute în Registru se referǎ la :

numele și prenumele sau denumirea persoanelor fizice, respectiv juridice;

numǎrul de identificare;

cetǎțenia sau naționalitatea;

domiciliul sau sediul social;

tipul și clasa valorilor mobiliare deținute;

numǎrul valorilor mobiliare deținute.

Registrul Bursei este organizat în trei secțiuni:

secțiunea conturilor clienților care nu au un cont deschis la o societate de valori mobiliare;

secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare;

secțiunea conturilor proprii ale societǎților de valori mobiliare.

La deschiderea unui cont la o societate de valori mobiliare, clientul semneazǎ un ordin în urma cǎruia acțiunile deținute de cǎtre acesta sunt transferate din secțiunea 1 în secțiunea 2 a Registrului Bursei.

Prin intermediul Registrului Bursei se realizeazǎ transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare în urma tranzacționǎrii în cadrul sistemului Bursei sau a altor modalitǎți de dobândire a proprietǎții prevǎzute de lege (moșteniri, donații etc.).

De asemenea, Registrul opereazǎ toate modificǎrile intervenite în atributele de identificare ale persoanelor fizice și juridice, deținǎtoare de valori mobiliare, înscrise în aceste evidențe.

4.5.Sistemul de tranzacționare și tipuri de piețe

Bursă de Valori București a implementat un nou sistem de tranzacționare, HORIZON TM, sistem realizat cu tehnologie de ultima orǎ, flexibil, cu un grad ridicat de accesibilitate prin cǎi de comunicație deschise și sigure.

O caracteristicǎ importantǎ a noului sistem este acceptarea ordinelor de la distanțǎ, fiecare broker putând tranzacționa din propiul birou prin aceastǎ facilitate creatǎ de “remote trading”, respectiv tranzacționarea de la distanțǎ .

Sistemul se remarcǎ și prin calitatea lui de a permite interconectarea facilǎ cu alte sisteme bursiere și aceastǎ calitate este deosebit de importantǎ în contextul internațional al cooperǎrii regionale al burselor de valori din zona balcanicǎ.

Noul sistem de tranzacționare este un sistem flexibil, dispunând de o gamǎ largǎ de opțiuni care permit configurarea și adaptarea lui la cerințele unei piețe de capital moderne.

Aceste concepte îl plaseazǎ printe sistemele moderne de tranzacționare compatibile cu perioada actuală.

Unul din conceptele promovate de noul sistem de tranzacționare al Bursei de Valori București îl constituie configurarea mai multor piețe în cadrul Bursei.

Fiecare având specificul sǎu, evidențiat printr-o serie de elemente caracteristice cum ar fi :

program distinct de funcționare ;

stǎri proprii ;

tipuri de ordine permise;

reguli de tranzacționare proprii ;

alerte proprii ;

În cadrul noului sistem de tranzacționare distingem urmǎtoarele piețe disponibile: regular, odd – lot, deal, buy în, sell out, ofertelor publice, valorilor mobiliare necotate, de cotații, hibridǎ.

Piață Regular este piață principalǎ pe care se tranzacționeazǎ blocuri de acțiuni. Aceastǎ modalitate de evitare a tranzacțiilor mici este utilizatǎ de toate bursele dezvoltate ale lumii. Aceasta piațǎ principalǎ este cea care stabilește prețul de referințǎ al acțiunilor, respectiv prețul de închidere al sedinței din ziua anterioarǎ.

În acest sens, putem adǎuga faptul cǎ toate celelalte burse din lume folosesc prețul de închidere ca preț de referințǎ și deci și Bursă de Valori București s-a aliniat în acest fel standardelor internaționale.

Alt tip de piațǎ este piață Odd-Lot în care se tranzacționeazǎ pachete de acțiuni mai mici decât dimensiunea standard a blocului (100 acțiuni). Aceasta este o piațǎ în care se poate vedea ce se oferǎ și se poate opta pentru cumpǎrare. Vânzǎtorul are rol pasiv – el își afișeazǎ cantitatea și prețul și așteaptǎ cumpǎrǎtorul.

Piață Deal este utilizatǎ pentru tranzacționarea unor volume mari de acțiuni, realizându-se tranzacții cu pachete mari de acțiuni, cu valori de peste 500 milioane lei.

Aceastǎ piațǎ, în care blocurile mari sunt negociate între cele douǎ pǎrți (inițiator– cel care introduce oferta de deal în sistemul de tranzacționare și contra-parte-agentul cǎtre care este direcționatǎ oferta), este un element nou la Bursǎ. Oferta de "deal" poate fi anulatǎ numai de cǎtre inițiator, iar cele care nu sunt confirmate de cǎtre contra-parte sunt anulate la oprirea automatǎ a sistemului de tranzacționare.

Piațele Buy În și Sell Out sunt utilizate în scopul definitivǎrii decontǎrii. Ele sunt utilizate când o SVM cumpǎrǎtor nu efectueazǎ plata la data stabilitǎ sau când o SVM vânzǎtor nu livreazǎ acțiunile la data stabilitǎ.

Piață Ofertelor Publice este o piațǎ destinatǎ ofertelor publice primare și secundare, de cumpǎrare sau de vânzare prin Bursǎ.

Piață Valorilor Mobiliare Necotate este piață alocatǎ tranzacționǎrii valorilor mobiliare necotate.

Piață de Cotații este o piațǎ de cotații indicative sau ferme, care permit market maker-ilor sǎ introducǎ simultan prețurile și volumul de cumpǎrare și vânzare pe care intenționeazǎ sǎ le tranzacționeze.

Aceastǎ piațǎ este un element nou pentru sistemul Bursei și ea poate fi utilizatǎ, fiind foarte potrivitǎ tranzacționǎrii titlurilor de stat.

Piață Hibridǎ este o piațǎ combinatǎ de ordine și cotații care este deasemenea indicatǎ pentru tranzacționarea titlurilor de stat.

Toate aceste piețe pot funcționa în paralel, având totuși caracteristici diferite. Simbolurile pot face parte din una sau mai multe astfel de piețe, supunându-se corespunzǎtor regulilor de tranzacționare specifice pieței respective. Pentru fiecare simbol se vor determina statisticile aferente simbolului respectiv, chiar dacǎ acesta se tranzacționeazǎ în mai multe piețe.

Noul sistem de tranzacționare la Bursă de Valori București – caracteristici:

flexibil,

accesibil,

interconectabil ;

compatibil standardelor internaționale.

Sistemul prezintǎ o serie de avantaje, cum ar fi:

interfațǎ graficǎ prietenoasǎ, care permite deschiderea simultanǎ pe ecran a unui mare numǎr de ferestre și implicit afișarea unei mari varietǎți de informații

actualizarea automatǎ în timp real a informațiilor referitoare la ordine și tranzacții pe ecranele utilizatorilor, fǎrǎ a fi necesarǎ intervenția acestora

posibilitatea funcționǎrii simultane a mai multor tipuri de piețe, cu caracteristici, reguli și orare de tranzacționare diferite

existența a noi piețe: piață Odd Lot (piață pentru lichidarea pachetelor de acțiuni de mǎrimi mai mici decât blocul de tranzacționare standard), piață de cotații (Quotes), piață de negociere (Deal), piețe speciale pentru asigurarea încheierii decontǎrii (Buy În și Sell Out).

posibilitatea configurǎrii de cǎtre utilizator a stației de lucru

posibilitatea stabilirii de cǎtre utilizator a unor alerte locale, care sǎ semnaleze acestuia atingerea sau depǎșirea anumitor parametri

posibilitatea stabilirii de cǎtre Bursǎ a unor alerte la nivelul piețelor, care sǎ semnaleze tuturor utilizatorilor atingerea sau depǎșirea anumitor parametri

flexibilitatea sistemului, care permite modificarea parametrilor de funcționare și a regulilor de tranzacționare prin schimbarea configurǎrii anumitor parametri

existența unui mare numǎr de tipuri de ordine: ordine limitǎ, la piațǎ, fǎrǎ preț, ordine de tip ascuns, cross, hit, take, ordine cu termeni speciali (all or none, miminum fill, minimum block), ordine contingente (care se activeazǎ automat în piațǎ în momentul în care prețul acțiunii respective atinge o anumitǎ valoare).

4.6. Indicii Bursei de Valori București

4.6.1. Indicele BET (Bucharest Exchange Trading)

Indicele BET a fost creat, în primul rând, în scopul reflectǎrii tendinței de ansamblu a prețurilor corespunzǎtoare celor mai lichide și active 10 societǎți tranzacționate în cadrul BVB. Aceste societǎți sunt selectate exclusiv din cadrul societǎților listate la Categoria I a Bursei de Valori București, aplicându-se totodatǎ și criteriul diversificǎrii activitǎții societǎților respective.

Un alt scop pentru care a fost creat acest indice a fost furnizarea unei baze adecvate pentru tranzacționarea instrumentelor derivate pe indici (index opus și contracte futures) pentru a asigura mecanisme de acoperire a riscului pentru investitori.

Proiectul BVB de creare a indicelui BET a beneficiat de asistența acordatǎ de Institutul Austriac de Studii Avansate.

Indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizarea a prețurilor celor 10 societăți mai lichide și active cotate la Bursă de Valori București. Mărimea indicelui din fiecare zi este raportată la mărimea indicelui corespunzatoare din data de referință (momentul t0).

unde:

– N este numărul de acțiuni din portofoliul indicelui: 10;

– pi0 este (începând cu 29 Noiembrie 2002) prețul de închidere al simbolului i înregistrat în piață principalǎ (piață Regular) în ședința de tranzacționare de referințǎ (corespunzǎtoare ultimei actualizǎri a coșului indicelui, consideratǎ a fi t=0);

– pit este (începând cu 29 Noiembrie 2002) prețul de închidere al simbolului i înregistrat în piață principalǎ (piață Regular) în ședința de tranzacționare t;

– qi0 este factorul de ponderare corespunzǎtor simbolului i în ședința de tranzacționare de referințǎ (t=0).

În condițiile în care participarea unui simbol în index este limitatǎ la 25% din totalul capitalizǎrii simbolurilor incluse în indicele BET, factorul de ponderare al acestuia poate fi egal cu una dintre cele douǎ valori :

numǎrul de acțiuni corespunzǎtoare simbolului respectiv (în cazul în care ponderea capitalizǎrii acestuia în capitalizarea totalǎ a simbolurilor incluse în indicele BET este mai micǎ de 25%) ;

un numǎr ajustat (în cazul în care ponderea capitalizǎrii simbolului depǎșește limita procentualǎ impusǎ de 25%).

Pentru a compensa orice efect artificial asupra prețului de tranzacționare datorat, spre exemplu, unor evenimente ca:

a. divizǎri sau consolidări ale acțiunilor incluse în portofoliul indicelui;

b. modificarea componenței indicelui (înlocuirea unui simbol în portofoliul indicelui);

c. modificǎri survenite în capitalizarea unei societǎți ale cǎrei acțiuni sunt incluse în portofoliul indicelui, astfel încât ponderea acestui simbol sǎ depǎșeascǎ limita procentualǎ de 25% din capitalizarea totalǎ a simbolurilor incluse în indice;

d. orice modificări în capitalul social al unei firme aflate în portofoliul indicelui ;

e. valoarea indicelui este ajustată (indicele este racordat) cu un factor de corecție în ziua în care are loc schimbarea care afectează prețul.;

Astfel se realizează continuitatea și comparabilitatea valorilor indicelui.

Ajustarea indicelui BET se efectueazǎ și prin modificarea factorilor de ponderare.

Criteriile pentru selecția valorilor mobiliare în portofoliul indicelui sunt urmatoarele:

1. acțiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori București;

2. acțiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea, se urmărește ca suma capitalizărilor firmelor ale căror acțiuni sunt în portofoliul indicelui să depășească 60 % din capitalizarea bursieră totală;

3. acțiunile trebuiesc astfel alese încât să se asigure diversificarea portofoliului indicelui;

4. acțiunile trebuie să fie cele mai lichide, acestă caracteristică fiind aproximată prin totalul valorii tranzacțiilor pe acțiunea respectivă; se urmărește ca suma valorii totale a tranzacțiilor acțiunilor din portofoliul indicelui să fie cel puțin 70 % din valoarea totală tranzacționată.

Criteriile prezentate anterior sunt revizuite lunar prin analizarea performanțelor societǎților a cǎror acțiuni compun portofoliul indicelui (coșul indicelui), precum și a societǎților recent listate, în vederea unor posibile actualizǎri a componenței indicelui (înlocuiri).

Deciziile de actualizare a coșului indicelui sunt adoptate de cǎtre Comitetul Indicelui.

4.6.2. Indicele BET – C (Bucharest exchange trading – indice compozit)

Indicele compozit BET-C, lansat în mai 1998, s-a născut ca un răspuns dat necesității unei reprezentări complete a evoluției prețurilor tranzacționate la Bursă de Valori București. Necesitatea creǎrii acestui indice compozit a fost impusǎ și de creșterea numǎrului de societǎți listate la BVB.

BET-C, un indice din generația a doua, folosește formula mediei prețurilor medii ale acțiunilor, ponderată cu capitalizarea bursieră. Portofoliul indicelui conține toate titlurile listate, iar noile cotate sunt automat incluse a doua zi după formarea prețului de piață. Continuitatea și comparabilitatea valorilor indicelui sunt asigurate de un factor de corecție, care este însăși valoarea indicelui în ziua anterioară modificării compoziției coșului indicelui.

Deși pe baza sa nu se pot face operațiuni futures și cu opțiuni, BET-C este util pentru că face posibilă calcularea coeficientului de corelație, prin care legăturile dintre două piețe (sau segmente) pot fi puse în evidență și a cărui mărime indică nivelul de legătură existent între piețele respective.

În cazul în care există acțiuni care nu mai corespund criteriilor de selecție în portofoliul indicelui se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. Și în acest caz, factorul de corecție f este recalculat, pentru a compensa această modificare. Astfel se respectă cerința ca indicele să reflecte zilnic schimbările prețurilor acțiunilor față de prețurile acelorași acțiuni, la un moment de referință.

Toate modificările în portofoliul indicelui se fac periodic și se decid de către Comitetul Indicelui, care analizează și decide trimestrial actualizarea acestora.

4.6.3. Indicele BET-FI (Bucharest exchange trading – indice sectorial pentru fonduri de investiții)

Acest indice este primul indice sectorial lansat de BVB la 1 Noiembrie 2000. BET-FI reflectǎ tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții tranzacționate în cadrul Bursei de Valori București.

Metoda de calcul este identicǎ cu cea aplicatǎ pentru indicii BET și BET-C. Factorul de ponderare pentru un simbol inclus în indicele BET-FI este numǎrul de acțiuni al simbolului respectiv.

Singura regulǎ privind includerea unui fond de investiții în indicele BET-FI este ca acesta sǎ fie listat la BVB.

Metodele de ajustare a acestui indice sunt modificarea factorilor de ponderare și modificarea valorii indicelui prin aplicarea unui factor de corecție (regulǎ similarǎ cu cea utilizatǎ pentru indicii BET și BET-C).

Principalele evenimente care determinǎ ajustarea indicelui sunt urmǎtoarele:

divizǎri (splits) sau consolidǎri ale acțiunilor incluse în coșul indicelui ;

adǎugarea sau ștergerea unui simbol în/din coșul indicelui ca urmare a listǎrii, respectiv delistǎrii;

modificǎri de capital pentru o societate ale cǎrei acțiuni sunt incluse în coșul indicelui.

Atribuțiile Comitetului Indicelui referitoare la indicele BET-FI sunt identice cu cele privind și ceilalți doi indici.

5. Piață extrabursieră Rasdaq

5.1. Concept și caracteristici

Pe piață extrabursieră din Romania, numită RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations), sunt tranzacționate valorile mobiliare neincluse la Cota Bursei de Valori și aprobate de CNVM și de Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM). Prima zi de tranzacționare pe piață Rasdaq a fost 1 noiembrie 1996, când s-au tranzacționat acțiunile a 3 societăți.

Acțiunile listate pe această piață sunt rezultate în urma procesului de privatizare în masa, ce a dus la o creștere explozivă a numărului de societăți tranzacționate (peste 5.000 de societății listate). Desigur, datorită condițiilor specifice pieței românești, numai un număr redus al acestora (de ordinul sutelor) se tranzacționează regulat și au o piață ordonată a valorilor mobiliare.

În ultima perioadă au existat și începuturi timide de listare pe Rasdaq a unor societății private înființate după 1989:

Fondul Oamenilor de Afaceri,

Banca Ion Țiriac

HVB,

Asirag;,

Asigurarea Populară Roman;

Omniasig;

Asirom.

Piață Rasdaq a făcut și o serie de pași în direcția tranzacționării unor noi instrumente. Astfel, a fost tranzacționata o emisiune de certificate de depozit emise de către o bancă comercială, existând intenția introducerii în viitorul apropiat a obligațiunilor corporatiste pe aceasta piață.

Componentele pieței extrabursiere:

Sistemul de tranzacționare RASDAQ.

Sistemul electronic de tranzacționare RASDAQ este cea mai importantă componentă a pieței extrabursiere. Constituită ca o structură tehnică afiliată Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare și înmatriculată ca societate cu răspundere limitată, activitatea sa constă în operarea și menținerea sistemului electronic de tranzacționare, numit de asemenea RASDAQ.

Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare – ANSVM

reprezintă interesele comunității societăților de valori mobiliare și canalizează eforturile îndreptate spre dezvoltarea pieței extrabursiere în sprijinul tranzacționării pe piață secundară a acțiunilor rezultate din Programul de Privatizare în Masă.

Registrele independente ale acționarilor

păstrează în siguranță toate datele asupra acționarilor rezultați din Programul de Privatizare în Masa (PPM), permițând ca acțiunile PPM să fie tranzacționate pe RASDAQ, iar aceste tranzacții să fie decontate la SNCDD. Primul registru independent a fost Registrul Roman al Acționarilor – RRA, înființarea RRA fiind urmată de apariția altor registre independente ale acționarilor (la șfârșitul anului 1998 numărul acestora era 10).

Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare pentru valori mobiliare – SNCDD

menține o evidență a tuturor tranzacțiilor executate între utilizatorii săi direcți pe piață OTC, conform datelor transmise de sistemul de tranzacționare RASDAQ, desfășurând o activitate de utilitate publică pentru facilitarea compensării tranzacțiilor și coordonând livrarea valorilor mobiliare și a numerarului către utilizatorii direcți.

Societățile listate pe piață extrabursieră nu sunt împărțite pe mai multe categorii, existând însa o intenție de stabilire a unor "niveluri" de diferențiere a acestora.

6. Tipuri contracte bursiere

Pe piață financiară se realizează tranzacții cu valori mobiliare (acțiuni și obligațiuni) însa pe lângă aceste valori mobiliare primare, pe marile piețe financiare ale lumii se tranzacționează și valori mobiliare derivate (contracte futures, opțiuni, etc – tranzacții la termen), numite în acest sens întrucât acestea reprezintă contrate ce au ca suport titlurile de valoare clasice. De regulă, valorile mobiliare derivate se tranzacționează la bursele de valori (în cazul contractelor având ca suport indici bursieri sau valori mobiliare) sau la burse de mărfuri sau burse specializate (în cazul contractelor având ca activ suport mărfuri sau active financiar-bancare).

Bursele de mărfuri s-au bucurat de un interes deosebit, încă de la apariția lor, din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranță de îmbogățire rapidă iar pentru alții soluția în căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepărtat.

Procesul de dematerializare a mărfii a constituit primul mare pas spre tranzacțiile futures și options.

Fluctuațiile ample și neanticipate ale prețurilor pe piețele spot, împreună cu puterea limitată a participanților la aceste piețe, au fost factori favorabili în apariția tranzacțiilor forward și futures.

Se cunosc o serie de tipuri de contracte bursiere:

Contractul spot;

Contractul forward;

Contractul futures;

Contractul options;

6.1. Contractul spot

Este un contract de vânzare cumpărare a cărui execuție are loc, teoretic, după încheierea lui. Practic, este executat în termen cuprins între 24 ore și 10 zile bancare și presupune livrarea obligatorie a mărfii. Marfa ce stă la baza contractului spot este:

la vedere (adică există)

disponibilă, nu este grevată de vreo obligație (de exemplu, gajul)

prezentă, se află într-un depozit agreat de bursă

Prețul de execuție al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacției.

6.2. Contractul forward

Reprezintă o negociere privată în care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra unui preț pentru o marfă care urmează să fie livrată în viitor. Un exemplu de contract forward îl constitui cumpărarea unui automobil nou. Există posibilitatea ca dealerul să nu aibă mașina pe care o doriți, caz în care el poate comanda mașina la fabrică. Dar, înainte de a comanda mașina la fabrică, dealerul va dori să încheie un contract forward cu dumneavoastră, pentru a cumpăra mașina la o dată în viitor și la un preț specificat în contract. Este un exemplu cum printr-un contract forward se poate bloca un preț, pentru că, deși prețul mașinii va crește față de prețul din contract, la livrare nu se va plăti decât prețul stabilit anterior.

6.3. Contractul futures

Apărute cu peste o sută de ani în urmă, contractele futures au cunoscut o expansiune fulminantă în lumea financiară a sfârșitului de secol XX, volumul de tranzacționare al acestora depășind în prezent pe plan mondial orice alte produse bursiere. Explicația acestei stări de fapt este în esență foarte simplă: prin natura lor, aceste contracte futures, oferă celui care le tranzacționează posibilitatea unor câștiguri substanțiale prin imobilizarea unei sume de bani relativ reduse. Desigur, riscul asumat într-o asemenea tranzacție există și nu poate fi ignorat. Cu cât el este mai mare, cu atât sporesc șansele de câștig, pe de o parte, dar și cele de pierdere, pe de alta.

Însă marea diversitate a acestor produse derivate (se numesc astfel deoarece au întotdeauna la bază un activ suport – devize, rate ale dobânzii, indici bursieri etc) și mai ales flexibilitatea lor permit investitorilor nu doar reducerea substanțială a riscului pe care îl presupune tranzacționarea unui astfel de produs, ci în unele cazuri, chiar evitarea lui, bineînțeles în cadrul unor strategii bine puse la punct teoretic și corect aplicate în practică.

Odată cu lansarea spre tranzacționare a primului astfel de contract futures la Bursă Monetar – Financiară și de Mărfuri Sibiu, în 1997, investitorii de pe piață financiară românească și toți oamenii de afaceri români au posibilitatea de a profita de avantajele oferite de aceste produse, indiferent dacă scopul lor este realizarea unor profituri imediate sau doar protejarea împotriva riscurilor care planează asupra propriilor afaceri.

Contractul futures prin definiție este un angajament standardizat între doi parteneri – un vânzător și un cumpărător – de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ (devize, acțiuni, alte titluri financiare sau mărfuri), la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției și cu executarea contractului la o dată viitoare numită scadență.

Cu alte cuvinte, printr-un astfel de contract, vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere activul de la baza contractului la o dată viitoare (scadență), dar la un preț stabilit în momentul încheierii contractului.

6.4. Contractul options

Un contract options reprezintă un drept (dar nu și o obligație) de a cumpăra (opțiune de tip CALL) sau de a vinde (opțiune de tip PUT) un activ financiar (o acțiune, un contract futures, etc) la un moment viitor și la un preț prestabilit în prezent (numit preț de exercitare). Cumpărătorul contractului options poate decide dacă își va exercita sau nu opțiunea de cumpărare sau vânzare a activului, în funcție de propriile interese și previziuni. Pentru acest drept de opțiune cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul încheierii tranzacției o sumă de bani numită primă. Valoarea primei este cea care se negociază la bursă și face obiectul cererii și a ofertei.

Astfel, pierderea cumpărătorului este limitată la prima pe care o plătește vânzătorului contractului. Dacă previziunile sale nu se confirmă, cumpărătorul nu este obligat să-și exercite opțiunea, pierzând numai prima. Dacă previziunile sale se confirmă, cumpărătorul va exercita opțiunea. În ceea ce privește vânzătorul, câștigul său este prima încasată de la cumpărător; vânzătorul nu are nici o putere de decizie cu privire la exercitarea opțiunii, el așteptând decizia cumpărătorului în acest sens.

6.5. Contractele futures

6.5.1. Avantajele oferite de contractele futures

Aceste tipuri de contracte prezintă o serie de avantaje cât și dezavantaje. Astfel evenimentele externe pot influența prețul, Formarea burselor specializate a ajutat la stabilitatea marilor fluctuații de preț, fluctuații determinate de alternanța surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totuși, în ciuda acțiunilor de stabilizare a prețurilor mărfurilor mai există o serie de alți factori ce pot destabiliza cotațiile.

Acestea sunt seceta, inundațiile, insectele ce puteau, toate influența oferta de produse agricole. La fel și războaiele ar putea face ca valutele altor țări să fie mai riscante și cu o valoare mai mică pe piețele monetare ale lumii. Teama de o inflație galopantă sau o posibilă recesiune, poate “da peste cap” piață de capital.

În cazul României ne situăm într-un caz aparte, determinat de deschiderea internațională după 1989 ce a pus economia românească centralizată și ineficientă în competiție cu economiile dezvoltate din celelalte țări ale lumii. Competiție care din start punea România într-o situație de inegalitate, a dus la importuri masive de produse mai ieftine și mai bune decât cele autohtone, ele fiind susținute într-o măsură mai mică de exporturi și de investiții străine. Balanța comercială deficitară astfel creată a dus, după cum era și firesc, la devalorizarea monedei naționale.

Această devalorizare a avut diferite valori de la un an la altul, în funcție de diversele politici monetare și economice promovate de guvernele postrevoluționare. Degradarea continuă a condițiilor economice, favorizată de haosul legislativ și de inconsecvența cu care s-a aplicat reforma, a condus la alternanțe de calm relativ, în care leul era susținut administrativ, cu devalorizări bruște și importante, așa cum s-a întâmplat la începutul anului 2002, sau în luna decembrie a lui 2004, când devalorizarea a fost de 8,3%.

Piețele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firmă, industrie sau sector comercial folosesc efectiv piețele futures, ele nu fac altceva decât să-și controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Astfel, firmele care fac afaceri cu clienți sau furnizori din străinătate, sunt interesați de modul cum compania face față ratelor de schimb.

Piețele futures sunt o parte a scenei afacerilor internaționale. Folosite cu pricepere, piețele futures pot constitui un rol important în fiecare afacere.

6.6. Piață futures

În operațiunile executate pe piață futures se utilizează o serie de termeni specifici iar participarea pe această piață presupune cunoașterea acestora.

6.6.1. Terminologia folosită în futures

Bull market sau piață sub semnul taurului reprezintă piață în care prețurile sunt în creștere. Atunci când se spune că o piață este bullish, există o perspectivă ca prețurile vor crește.

Bear market sau piață sub semnul ursului reprezintă piață în care prețurile scad. Deci, o piață bearis oferă o perspectivă pesimistă și operatorii consideră că prețurile scad.

Poziție long : dacă se cumpără un contract futures, cumpărătorul deține o poziție long. Speculatorul inițiază poziții long atunci când se așteaptă la o creștere viitoare a prețului futures. Hedgerul inițiază poziții long atunci când este expus creșterii prețului activului respectiv.

Poziție short : cineva care vinde contracte futures pe care nu le deținea anterior este short sau are poziții deschise short. A nu se confunda acest concept cu cel în care cineva care a avut inițial o poziție long prin cumpărarea unor contracte futures și apoi le vinde pentru a-și compensa poziția în piață. Speculatorul inițiază poziții short atunci când anticipează scăderea prețului futures. Hedgerul inițiază poziții short atunci când este expus scăderii prețului mărfii sau al activului respectiv.

Marcarea la piață a contractelor futures face ca în fiecare zi contul să fie creditat sau debitat, în funcție de evoluția prețului pozițiilor deschise. Pierderea sau profitul, rezultat din marcarea la piață face ca suma existentă în cont să oscileze, însă aceasta nu poate să scadă sub nivelul marjei de menținere.

Apelul în marjă: situația în care suma din contul de marjă scade sub nivelul existent în cont, titularul contului primește apel în marjă pentru diferența dintre nivelul marjei inițiale și suma existentă în cont. Titularul trebuie să răspundă cu suplimentare de fonduri până cel târziu începerea următoarei ședințe de tranzacționare, altfel i se lichidează forțat toate pozițiile descoperite până când suma de cont ajunge la nivelul marjei inițiale.

Livrarea mărfurilor sau a valutelor la bursele din întreaga lume este opțională. În SUA, 98% din contractele futures sunt lichidate în piață și numai 2% au ca rezultat livrarea fizică sau lichidarea cash a mărfii. Pentru că unele contracte futures, cum ar fi cele pe produse sintetice – indici bursieri, valutari – nu există posibilitatea livrării fizice. Pozițiile sunt închise prin lichidarea cash și plata diferențelor.

6.6.2. Simboluri și specificații

Contractele futures se pot realiza pe mai multe unități de tranzacționare și deaceea practica bursieră a impus simplificarea denumirii prin simboluri. Astfel s-au adoptat următoarele simboluri:

Contractul futures pe dolarul american, simbolul ROL/USD.

Contractul futures pe moneda europeana, simbolul ROL/EURO

Contractul futures pe indice bursier, cel al BVB numit BET, simbolul BET(ROL).

În mod similar se pot adopta simboluri și pentru celelalte unități de tranzacționare (mărfuri).

Unitatea de tranzacționare reprezintă activul de la baza contractului astfel:

ROL/USD = 1.000 USD

ROL/EURO = 1.000 EURO

BET(ROL) = 10.000 lei înmulțit cu indicele BET în puncte.

Valoarea contractului futures: se obține multiplicând prețul futures la care s-a încheiat tranzacția respectivă cu unitatea de tranzacționare.

Pasul contractului futures îl reprezintă fluctuația minimă cu care se poate modifica cotația și se referă la o mișcare în sus sau în jos a prețului activului suport. Pasul este de 1 leu pentru contractele futures ROL/USD, ROL/EURO și de 0,1 puncte pentru contractul pe indicele bursier BET și opțiunile având ca suport contractul futures pe indicele BET.

Limita de oscilație zilnică a prețului este determinată de către bursă și reprezintă oscilația față de ziua precedentă ce se poate admite.

Marja inițială este valoarea pe care un titular de cont trebuie să o dețină în contul de marjă la inițierea fiecărui contract. Valoarea marjei este stabilită de către bursă, după consultarea casei de compensații și orice situație de destabilizare a pieței, este aplicată imediat.

Marja de menținere este elementul care asigură integritatea casei de compensații și a agenției de brokeraj. Marja de menținere reprezintă suma minimă pe care un titular de cont poate să o dețină în contul de marjă pentru a menține poziții deschise la contractele futures și reprezintă ¾ din marja inițială.

6.7. Mecanismul de tranzacționare în piețele futures

Mecanismul de tranzacționare în piețele futures se realizează în spații special amenajate pentru această activitate, locuri numite ringuri („pit-uri”). La noi în țară la BMFM Sibiu tranzacționarea se ținea la început tot în ringuri în funcție de activul tranzacționat. Însă din 2000 BMFMS a introdus sistemul electronic de tranzacționare al contractelor futures și options. Noul sistem reprezintă o premiera naționala și este disponibil și de la distanta, din orice colt al tarii. Noul soft – SAGGITARIUS conceput integral de departamentul de informatică și tranzacții al Bursei și Casei Române de Compensație, aduce mai multe premiere. Cea mai importantă noutate o reprezintă înlocuirea sistemului de marje cu un sistem de evaluare a riscului care ia în considerare toate pozițiile deschise pe un contract, atât pe futures cât și pe opțiuni. În funcție de acestea, se evaluează riscul pe un tip de contract, care poate ajunge la zero.

Regula de bază în piețele futures este să cumperi la preț scăzut și să vinzi la preț ridicat, indiferent în ce ordine.

Schematic această regulă ar apărea sub forma desenată mai jos:

Regula de bază în piețele futures

6.8. Ordinele de tranzacționare. Categorii de ordine

Toate tranzacțiile din această piață se realizează pe baza unor ordine prealabile ale clienților societăților de valori mobiliare.

Există trei tipuri de ordine fundamentale:

de vânzare,

de cumpărare ;

spread.

În funcție de valabilitatea unui ordin: sunt

la zi ;

cu valabilitate stabilită de investitor;

În funcție de prețul tranzacției se întâlnesc două tipuri:

la prețul pieței ;

la un preț stabilit.

Ordinul la piață – market order – dat agentului pentru a realiza imediat o tranzacție la prețul pieței care va fi în momentul execuției acesta fiind cel mai bun preț.

Ordinul limită – limit order – se împart în două categorii „la limită” și „stop limită” și fiecare dintre acestea pot fi de cumpărare sau de vânzare.

Ordinul Spread reprezintă ordinul de a cumpăra un contract futures și de a vinde simultan alt contract futures pe aceeași marfă sau pe o marfă similară, la o anumită diferență de preț.

Aceste tipuri de ordine spread au dat naștere și unor anumite tipuri de tranzacționări speciale numite tranzacții spread. Tranzacția spread se face prin cumpărarea și vânzarea simultană a două contracte futures înrudite. Se inițiază o astfel de tranzacție în speranța că diferența de preț dintre cele două contracte se va schimba în beneficiul lui, înainte de compensarea tranzacției.

Diferența dintre contracte se numește spread. Să presupunem că, urmărind spread-ul dintre contracte, așteptăm ca prețurile contractelor futures pe dolari și euro să crească, dar nu în aceeași măsură. Astfel spus credem că spread-ul dintre cele două contracte se va modifica. Am putea cumpăra contractul a cărui creștere estimăm că va fi mai mare (euro) și să-l vindem pe celălalt (dolari). Aceasta însemnă să folosim o tranzacție spread. Să presupunem că prețul euro crește mai mult. Când încheiem tranzacția spread, vom obține mai mulți bani din vânzarea contractelor pe euro decât pierderea din răscumpărarea contractelor pe dolari. Profitul obținut din tranzacție este egal cu schimbarea spreadului dintre cele două contracte, marcat în desenul de mai jos prin zona de culoare gri.

Tranzacția spread nu se folosește numai în piețele care o tendință crescătoare. Se poate estima și o scădere a prețurilor la dolari și euro, care însă nu va fi de aceeași proporție. În acest caz se va cumpăra contractul care se consideră că scădea mai puțin (dolari) și îl vom vinde pe cel care va scădea mai mult (euro). Dacă evoluția se adeverește vom obține mai mulți bani răscumpărând euro, decât dacă am fi vândut din nou dolarii. Ca și mai sus profitul rezultă din schimbarea spreadului.

Aceste tipuri de tranzacții sunt mai puțin riscante decât luarea unei poziții directe în piață dar este posibil să se și piardă la ambele contracte ale tranzacției. La încheierea unei tranzacții spread trebuie alese cu mare atenție atât cele două contracte futures cât și momentul în care se realizează tranzacția. Trebuie avută în vedere și sincronizarea ce presupune ca relația de preț să se schimbe și să fie lichidată după ce schimbarea s-a produs.

6.8.1. Variații ale modelului de spread.

Spread inter-livrare reprezintă o tranzacție spread ce include contracte pe luni diferite ale aceluiași produs sau instrument financiar. Acest spread presupune relația de preț între un contract pe o lună mai apropiată (un contract ce se apropie de termenul de expirare) și un contract pe o lună mai îndepărtată (mai îndepărtat de termenul de expirare) pe aceeași marfă. Când apare o deviere între cele două contracte este momentul oportun pentru lansarea unui ordin spread. Dacă se estimează că un contract pe luna mai apropiată va avea avantaj față de contractul pe luna mai îndepărtată, ar trebui să-l cumpărăm pe primul și să-l vindem pe cel de-al doilea. Tranzacția se poate realiza și invers.

Spread de tip bull. Există o regulă generală pentru unele mărfuri stocabile cum ar fi porumbul și slănina. Într-o piață de tip bull, contractul cu termenul de livrare mai apropiat va câștiga teren față de cel cu o lună de livrare mai îndepărtată. Brokerul va iniția un spread bull astfel: long la contractul pe luna apropiată/short la contractul pe luna îndepărtată.

Spread de tip bear. În acest caz regula mărfurilor stocabile se inversează. Atunci când prețurile scad, contractul cu termenul de livrare mai apropiat va pierde teren comparativ cu cel cu livrarea îndepărtată. Brokerul va iniția un spread bear: short la contractul pe luna apropiată/ long la contractul pe luna îndepărtată.

Spread inter-mărfuri îl reprezintă cumpărarea unui contract futures simultan cu vânzarea unui contract la aceeași lună, pe marfă diferită, dar înrudită.

Spread inter-piețe presupune cumpărarea sau vânzarea aceluiași contract pe aceeași marfă și pentru aceeași lună, dar la două burse diferite, în țări diferite.

7. Acoperirea riscului. Concept și definire

O activitate economică implică apariția diverselor riscuri, rezultate din:

Conservarea patrimoniului

Asigurarea procesului de producție

Conservarea pieței de desfacere

Aprovizionarea cu materie primă

Determinarea veniturilor viitoare, influențate de prețurile de desfacere

Planificarea cheltuielilor viitoare, influențate de prețurile de achiziție

Evenimente majore neprevăzute

În prezent acoperirea acestor riscuri se face la un nivel nesemnificativ, folosind instrumente bancare sau contracte de asigurare, cea mai mare parte a riscurilor fiind lăsate să producă efecte cu urmări dintre cele mai grave. Costurile și/sau pierderile rezultate din negestionarea riscurilor pot fi considerabile, putând duce chiar la anularea profitului.

Instrumentele financiare derivate (contractele de bursă prin tranzacții futures și cu opțiuni) au apărut ca o necesitate a gestionării riscurilor prezentate la punctele 3,4,5 și 6, iar pentru unele produse și servicii aceste instrumente sunt singurele disponibile pentru acoperirea riscurilor.

Executarea obligațiilor prin regularizare valorica asigura gestionarea riscului rezultat din oscilația prețului, iar executarea prin livrare fizica mai asigura și gestionarea riscului aferent conservării pieței de desfacere sau aprovizionării cu produse.

Posibilitatea planificării cheltuielilor și a veniturilor viitoare, însoțită de încheierea unei relații comerciale anticipate, în condiții de garantare, elimină riscurile care pot să apară în perioada de valabilitate a contractului futures. Chiar și fără executarea contractelor futures prin livrare fizica la scadenta, riscul din evoluția defavorabilă a prețului este practic eliminat.

Participanții la piață futures, care au obiectivul de a gestiona riscul, sunt denumiți hedgeri. Riscul acestora nu dispare, ci este preluat de speculatori cu intenția de a obține profit, într-o perioadă de timp relativ scurtă, din diferențele de preț la care sunt executate tranzacțiile lor.

Orice activitate economică implică apariția mai multor riscuri, printre care și cele rezultate din modificarea prețurilor produselor achiziționate sau vândute și din oscilația cursului valutar. Aceste modificări de preț și oscilații de curs valutar pot avea efecte negative asupra desfășurării afacerii în sine, sau pot, din contră, face investiția profitabilă. Derularea unei activități economice cu profitul ușor de anticipat impune protejarea împotriva acestor riscuri generate de evoluții nefavorabile ale preturilor, respectiv ale cursului valutar.

7.1. Metode de gestionare a riscului – Hedge

Cea mai eficientă și facilă metodă de gestionare a acestor riscuri este oferită de piață futures prin operațiunea numită hedge. Prin hedge se înțelege o operațiune pe piață futures prin care se urmărește acoperirea riscului unei eventuale evoluții nefavorabile a prețului unui activ de bază.

Operațiunea de hedging reprezintă un substitut temporar pentru o vânzare sau o cumpărare a unei mărfi pe piață la disponibil și constă în vânzarea de contracte futures în anticiparea unei vânzări viitoare pe piață la disponibil, ca o protecție împotriva scăderii posibile a prețului, sau cumpărarea de contracte futures în anticiparea unei cumpărări pe piață la disponibil, realizând o protecție împotriva creșterii posibile a prețului.

Hedging-ul este astfel o operațiune în două etape:

Într-o prima etapă, depinzând de poziția de pe piață la disponibil, hedger-ul va cumpăra pe piață futures dacă trebuie să cumpere pe piață la disponibil și va vinde la termen dacă trebuie să vândă pe piață la disponibil;

În etapa a doua se urmărește închiderea propriei poziții Înainte de scadență. Procedeul de închidere se realizează prin efectuarea unei tranzacții opuse primei, având ca obiect același contract. Acest procedeu se numește “offset”. O poziție de hedge trebuie deținută, de regula, cel puțin o treime din durata de tranzacționare a unui contract futures.

Deci, prin hedge se urmărește asigurarea prin mecanismul pieței futures a echilibrului contractual al unei operațiuni realizate în afara bursei.

Prin intermediul pieței futures cei care urmăresc reducerea riscurilor asumate (hedgerii) pot bloca un preț la un nivel acceptabil pentru ei, determinând astfel o modificare personală și previzibilă a prețului.

Cu ajutorul tranzacțiilor futures, hedgerii transferă riscul, acesta fiind preluat de operatori specializați în managementul riscului prin intermediul pieței futures și care acționează în scopul obținerii de profit (aceștia sunt numiți speculatori).

Hedgerii, pentru a-și acoperi riscul unei evoluții nefavorabile de preț sau curs valutar, sunt conștienți de faptul că un câștig din futures acoperă o pierdere din activitatea curentă sau că pierderea din futures este acoperită de un câștig din activitatea curentă.

7.2. Tipuri de hedge

Operațiunea de hedge este executată pentru a proteja prețul spot, prețul curent ce este plătit sau primit pentru o marfă pe piață la disponibil.

Având în vedere cele două poziții (de cumpărare, respectiv de vânzare) ce pot fi adoptate de către operatori pe o piață, se poate defini hedging-ul ca fiind operațiunea bursieră ce constă în deschiderea unei poziții futures egale, dar de sens contrar poziției deținute pe piață la disponibil. Astfel, în funcție tot de aceste poziții, putem vorbi de două tipuri de hedge.

Un hedging realizat printr-o poziție de cumpărare pe piață futures poartă numele de long hedge. De exemplu: o firma trebuie sa cumpere valuta (de exemplu dolari), la o dată viitoare cunoscută. Riscul apare atunci când valoarea dolarului crește în raport cu moneda națională. De aceea, firma intră pe piață la termen ca hedger, și cumpără contracte futures. Dacă valoarea dolarului crește, și prețul futures înregistrează aceeași evoluție și deci prin vânzarea contractelor futures (pentru lichidarea prin offset a poziției deschise), tranzacțiile futures vor genera profit care va acoperi, cel puțin parțial, cel mai înalt nivel al dolarului la care se va efectua cumpărarea pe piață la disponibil.

Un hedging realizat printr-o poziție de vânzare pe piață futures poartă numele de short hedge. De exemplu: un producător știe ca la o dată viitoare (cunoscută), va avea gata de vânzare o anumită cantitate de marfă. Riscul apare atunci când prețul respectivei mărfi scade. De aceea, producătorul va iniția o vânzare de contracte pe piață de futures. Dacă prețul mărfii scade, atunci și pe piață futures prețul va scădea și deci prin cumpărarea de contracte futures (pentru închiderea poziției deschise), tranzacțiile futures vor genera profit care va acoperi cel puțin parțial cel mai scăzut nivel al prețului.

7.3. Basis-ul. Evoluția prețurilor.

Unul dintre cele mai importante concepte de pe piață futures este cel de “bază a prețurilor” (basis), care are un rol important în înțelegerea procesului de hedging. În funcție de basis se iau deciziile de efectuare a tranzacțiilor.

Basis-ul prin definiție reprezintă diferența dintre prețurile futures curente și prețurile spot curente . Considerând:

b = basis

f = prețul futures curent

S = prețul spot curent, atunci:

Aceasta se reflectă în următoarea formulă:

b = f – S

Această diferență depinde de mai mulți factori specifici fiecărui produs, printre care și cheltuielile de depozitare, cheltuielile de manipulare a mărfii, marja de profit a vânzătorilor, inflație. Basis-ul, ca și prețul spot de care este legat, are o mulțime de localizări pe hartă, față de prețul futures care apare pe diferitele piețe bursiere.

Dacă prețul spot crește mai mult decât prețul futures, aceasta va duce la scăderea basis-ului; invers, basis-ul crește. Tendința normală a basis-ului este să scadă, datorită reducerii cheltuielilor de stocare. Pe măsură ce se apropie luna de livrare, basis-ul devine mai mic, astfel încât în momentul și locul livrării prețul spot și cel futures sunt în mod normal identice. Deci la scadență basis-ul este nul.

Un operator pe piață futures care are o poziție de cumpărare (a cumpărat un contract futures) și o poziție de vânzare la marfă va câștiga dacă baza se mărește și va pierde dacă baza se micșorează. Invers, cel care are o poziție de vânzare pe piață futures (a vândut un contract) și o poziție de cumpărare la marfă va câștiga dacă basis-ul se micșorează și va pierde dacă el crește. Prin urmare, un hedger transformă riscul de preț într-un risc privind basis-ul.

Conform studiilor efectuate, prețurile la marfa fizică oscilează mai mult decât oscilează basis-ul. De aceea o poziție protejată prin hedge este mai puțin riscantă decât o poziție neacoperită.

Există două situații generate de evoluția basis-ului:

când basis-ul este pozitiv, deci prețul futures este superior prețului spot, vorbim de contango/report;

când basis-ul este negativ, deci prețul futures este inferior prețului spot, vorbim de backwardation/deport.

Din punct de vedere economic, o piață de tip backwardation apare atunci când prețurile spot cresc rapid, atingând niveluri foarte înalte, situație ce ilustrează un nivel al ofertei mult scăzut sub nivelul cererii, deci o criză pe piață la disponibil a mărfii ce constituie activul de bază al contractului futures.

Această ultimă situație este anormală pentru că prețul pentru o scadență îndepărtată devine mai mic decât cel pentru o scadență apropiată.

Există însa și situații (în special la mărfurile cu caracter sezonier și indici bursieri) în care basis-ul negativ este normal.

Luând în considerare și componenta timp, se poate afirma ca o piață contango este caracteristică situației în care prețurile futures cresc progresiv odată cu creșterea timpului rămas până la expirarea contractului futures, iar o piață backwardation reprezintă situația în care prețurile futures scad progresiv, odată cu creșterea timpului rămas până la expirarea contractului futures.

7.4. Expunerea la risc. Riscul valutar

Oscilația și evoluția imprevizibilă a cursului valutar creează firmelor care lucrează în comerțul exterior (import și export) sau firmelor ale căror produse comercializate pe piață internă au prețurile exprimate în valute dar plata se face în lei, expuneri la riscul valutar, cu influențe în rezultatul financiar.

Expunerea are trei componente majore:

Valoare – suma în valută care creează riscul valutar;

Timp – perioada de timp în care este prezentă această expunere;

Sens – la creșterea sau la scăderea cursului valutar.

Expunerile la risc datorate evoluției cursului valutar sunt denumite “expuneri valutare” și se manifestă în următoarele moduri:

Expunerea contractuală. Aceasta apare în momentul încheierii unei relații contractuale care conține plata sau încasare valutară, sau plata se face în lei dar prețul produsului este exprimat în valută.

Importatorul, care pe baza unui contract, s-a angajat să facă o plată valutară externă, este interesat ca cheltuielile aferente acestei plăți (cursul valutar) să nu fie mai mari decât veniturile rezultate din valorificarea produsului. Orice creștere a cursului valutar face ca cheltuielile acestuia să crească, diminuând sau anulând profitul.

Exportatorul, care pe baza unui contract va încasa valuta, în viitor, este interesat ca suma în lei obținută din vânzarea valutei să acopere cheltuielile aferente producerii mărfii. Orice scădere a cursului valutar face ca veniturile să scadă, diminuând sau anulând profitul. Acest tip de expunere are componentele valoare și timp cele mai mari.

Expunerea de transfer. Este dată de apariția riscului valutar la firmele care efectuează operațiuni de import și/sau export utilizând diferite valute. Această situație face ca, pe de o parte gestionarea creanțelor și/sau a datoriilor să impună utilizarea unei valute de referință în care se raportează și se gestionează aceste operațiuni, iar pe de altă parte efectuarea încasărilor și plăților în și din disponibil să ducă la scăderea veniturilor sau la creșterea cheltuielilor.

Modificările cursului de schimb între valutele operaționale poate produce următoarele efecte:

1. cresc cheltuielile firmei care efectuează operațiuni de import în valutele care se apreciază față de valuta de referință.

2. cresc cheltuielile firmei care efectuează operațiuni de import în valutele care se apreciază față de valutele disponibile.

3. scad veniturile firmei care efectuează operațiuni de export în valutele care se depreciază față de valuta de referință.

4. scad veniturile firmei care efectuează operațiuni de export în valutele care se depreciază față de valutele necesare.

Situația se complică în cazul în care aceste operațiuni sunt completate cu surse de finanțare sau plasamente care trebuiesc optimizate în vederea eficientizării trezoreriei de firmă.

Expunerea contabilă Este dată de influența operațiunilor valutare în conturile contabile ale firmei sau de plățile sau încasările în valută eșalonate pe o perioadă de timp. Orice firmă care deține, pe o perioadă de timp, valută în cont este afectată de modificarea valorii acesteia.

Importatorul care efectuează o plată în avans sau o plată amânată față de data la care a efectuat importul, înregistrează în situația financiară venituri sau pierderi din diferența dintre valoarea de înregistrare contabilă a valorii produsului și valoarea contabilă a costurilor, în lei, pentru valuta plătită.

Exportatorul care primește plata produsului în avans sau după livrare înregistrează venituri sau pierderi din diferența dintre valoarea de înregistrare contabilă a valorii produsului și valoarea contabilă a veniturilor, în lei, pentru produsul exportat.

Aceste expuneri se reflectă în contabilitate prin influența în situația financiară a valorilor din conturile: – Diferențe favorabile din curs valutar;

– Diferențe nefavorabile din cursul valutar.

Tranzacțiile bursiere care permit transferul riscului rezultat din expunerile valutare sunt cele cu contracte futures.

Riscul valutar are în principal două sensuri:

Riscul din creșterea cursului de schimb;

Riscul din scăderea cursului de schimb.

Tranzacțiile cu contracte futures pe valute, pe lângă transferul riscului valutar, dau participanților și informații privind valoarea cursului valutar la o anumită dată în viitor. Negocierile pentru aceste contracte se poartă pe valoarea cursului unei valute pe care piață o anticipează pentru o dată în viitor (data scadenței contractului futures) și, dacă piață este formată dintr-un număr mai mare de participanți, este cel mai probabil ca acest curs al valutei la acea dată să fie cel anticipat de piață futures.

Importatorii și exportatorii pot să ia în considerare cursul viitor al valutei ca fiind cel stabilit de tranzacțiile la bursă. Strategiile de acoperire a riscului valutar prin intermediul contractelor futures pornesc de la valoarea astfel negociată pentru valuta respectivă, considerată anticiparea cu un potențial real de atingere a cursului unei valute. Ignorarea acestei valori viitoare este un risc suplimentar pe care și-l asumă cei ce decid să ocolească piață futures. Dacă 1.000 de participanți la piață futures se angajează să cumpere sau să vândă, în cantități de milioane de dolari, la acest preț este mai mult decât probabil ca un alt preț negociat între două părți sau anticipat de un grup restrâns de cunoștințe sa fie infirmat.

În continuare o să fie prezentate tranzacțiile cu contracte futures care realizează transferul riscului contractual, departajate pe două categorii de expuneri valutare, în funcție de sensul acestora. Prima categorie este formată din expunerile la riscul de creștere a cursului valutar, față de cel anticipat de piață futures, iar cea de-a doua categorie este formată din expunerile la riscul scăderii cursului de schimb valutar față de cel anticipat în piață futures.

8. Studii de caz

8.1. Studiu de caz nr. 1: tranzacții spread

Exemplificarea cifrică presupune o tranzacție spread long pe euro cu livrare în decembrie și short la dolari cu livrare în decembrie, asta înseamnă cumpărare de euro și vânzare de dolari.

Să presupunem că prețurile la contractele pe luna decembrie la dolar și euro sunt în urcare. Considerăm că prețul din prezent al contractului pe dolar este prea mare în comparație cu prețul contractului futures pe euro și se inițiază o tranzacție spread long pe euro pentru decembrie/short pe dolari pentru decembrie adică, vom cumpăra euro și vom vinde dolari.

Introducem tranzacția spread când dolarul este cotat la 32447lei, iar euro la 28245lei (mărimea unui contract este de câte 1000 unități). Spreadul dintre cele două contracte este de 4202 lei (32447-28245) iar piață se va mișca conform previziunilor astfel prețul pe marcă crește mai mult. La momentul potrivit încheiem acest spread. Acum dolarul este32497 lei iar euro la 28320 lei, existând un spread de 4177 lei (32497 – 28320). Se observă că spreadul s-a modificat cu 25 lei.

Se câștigă 75000 lei la contractul pe euro al spreadului în momentul în care vindem acest contract (75lei/euro x 1000 euro). Când răscumpărăm contractul pe dolar, se pierde 50000 lei (50 lei/dolar x 1000). Profitul realizat este egal cu schimbarea spreadului (25 x 1000 = 25000 lei). Profitul din tranzacție este egal cu schimbarea spreadului.

Tranzacția spread nu se folosește numai în piețele care o tendință crescătoare. Se poate estima și o scădere a prețurilor la dolari și euro, care însă nu va fi de aceeași proporție. În acest caz se va cumpăra contractul care se consideră că scădea mai puțin (dolari) și îl vom vinde pe cel care va scădea mai mult (euro). Dacă evoluția se adeverește vom obține mai mulți bani răscumpărând euro, decât dacă am fi vândut din nou dolarii. Ca și mai sus profitul rezultă din schimbarea spreadului.

Mai jos este reprezentată o tranzacție long dolari cu livrarea în iunie/short euro cu livrarea în iunie la prețul de 33.097 lei pentru un dolar și 28.347 lei pentru euro deci la un spread de 4.750 lei. Am estimat că prețurile vor scădea, dar prețul în dolari va scădea mai puțin. Mai târziu se compensează tranzacția la prețul de 32.997 lei pentru un dolar și la 28.147 lei pentru euro cu un spread de 4.850 lei. Vom pierde 100.000 lei la contractul pe dolari și vom câștiga 200.000 lei de la contractul pe euro. Profitul este de 100.000 lei, egal cu câștigul din spread.

Aceste tipuri de tranzacții sunt mai puțin riscante decât luarea unei poziții directe în piață dar este posibil să se și piardă la ambele contracte ale tranzacției. La încheierea unei tranzacții spread trebuie alese cu mare atenție atât cele două contracte futures cât și momentul în care se realizează tranzacția. Trebuie avută în vedere și sincronizarea ce presupune ca relația de preț să se schimbe și să fie lichidată după ce schimbarea s-a produs.

8.2. Studiu de caz nr. 2: contracte futures pe valute

Se referă la un importator care are relații contractuale prin care trebuie să facă o plată externă în dolari S.U.A.

Date inițiale:

-Suntem în data de 15 ianuarie;

– Plata externă se face la data livrării, respectiv 20 martie;

– Suma aferentă plății externe este de 55.000 USD;

– Cursul futures pentru scadența contractelor dolar B.R.M. cu scadența în luna martie este de 28.500 lei;

– Valoarea unui contract futures dolar BRM este de 1.000 USD;

– Garanția (marja), în lei, cerută pentru un contract futures este de 4% din valoarea acestuia;

– Comisionul negociat de importator cu agenția bursieră este de 6.000 lei pentru un contract.

Operațiuni: Creșterea cursului valutei în futures presupune ca pe piață SPOT cursul USD în data scadenței va fi mai mare decât cel actual și s-ar situa la valoarea anticipată din futures.

Creșterea cursului futures se înregistrează în situația în care evenimentele petrecute sau ce se vor petrece în perioada 15 ianuarie – 20 martie vor influența cursul USD ceea ce face ca importatorul să suporte o creștere a costului pentru un dolar.

Importatorul trebuie să elimine creșterea cheltuielilor printr-o operațiune de cumpărare în futures de 55 contracte ( 55.000 $ / 1.000 $ = 55 contracte) la cursul de 28.500 lei/USD. Pentru această operațiune importatorul trebuie să depună la agenția bursieră o garanție de 1.140.000 lei/contract, deci un total de 62.700.000 lei și să plătească un comision de 330.000 lei.

În acest moment importatorul poate fixa un preț de cost, în lei, pentru marfa importată. Dacă unitatea de produs costă 1 $ la care se adaugă 4.000 lei costuri de distribuție, eventual procesare, taxe și profit, poate anunța prețul de distribuție de 32.500 lei/buc (28.500 lei pentru 1 $ și 4.000 lei adaosul comercial).

Pentru data scadentei o să expun 4 variante ale prețului SPOT (cursul oficial comunicat de B.N.R. în data de 20 martie), în funcție de care se raportează cheltuielile importatorului.

După cum se observa, acest importator plătește pentru un dolar 28.500 lei indiferent de valoarea cursului SPOT comunicat de B.N.R. În ziua de 20 martie. Acest curs a fost fixat încă din data de 15 ianuarie când a efectuat cumpărarea de contracte futures la prețul de 28.500.

În perioada 15 ianuarie – 20 martie acest importator nu mai este expus la riscul valutar și activitatea lui se poate axa pe găsirea pieței de desfacere pentru produsul respectiv, angajându-se ca îl va vinde la prețul de 32.500 lei, păstrându-și adaosul comercial de 4.000 lei. Din aceste operațiuni importatorul își are asigurat acel profit inclus În adaosul comercial (14%).

Pentru a determina costurile pe care le suporta importatorul ca să aplice procedura de mai sus, luam în considerare ca fiind cost direct comisionul plătit și cost indirect venitul de care este privat acesta prin imobilizarea marjelor.

La un nivel al comisionului de 6.000 lei/contract pentru 55 contracte importatorul trebuie să plătească agenției bursiere un comision la cumpărare de 330.000 lei și la vânzare tot de 330.000 lei, deci un total de 660.000 lei .

Marja pentru un contract este de 4% x 28.500.000 lei = 1.140.000 lei. Pentru 55 contracte importatorul trebuie să depună la agenție o sumă totală de 62.700.000 lei. La această sumă, dacă ar fi depusă la vedere (20% dobânda anuală), în contul importatorului, ar beneficia pe perioada de 2 luni de o dobândă de 62.700.000 x 20% / 6 = 2.090.000 lei. În total acest importator pentru a bloca cursul de schimb pentru 55.000 dolari S.U.A. efectuează un efort financiar 2.750.000 lei. Această sumă elimină un risc de pierdere potențiala de 27.500.000 lei, care, dacă ar fi apărut, s-ar fi reflectat în bilanț la capitolul cheltuieli. Aceste cifre sunt suficient de elocvente și concluzia este următoarea: Pentru a planifica cheltuielile viitoare cu schimbul valutar există un procedeu sigur, facil și eficient numit “Hedging pe creștere” .

Cheltuielile în lei aferente plății valutare externe determina în cea mai mare parte profitul unei afaceri în care se comercializează produse din import. Stabilirea unui buget de venituri și cheltuieli în condiții de fluctuație a costurilor este foarte dificilă, dar o strategie de hedging înlătură variația costurilor unui import conform schemei de mai jos:

În primul grafic este prezentată ponderea și cuantumul profitului Intr-o afacere ce constă din comercializarea sau achiziționarea unor produse de import. În condițiile în care prețul de distribuție (32.500 lei) limitează veniturile la 1.787,5 mil. lei, ponderea și cuantumul profitului scad odată cu creșterea cursului de schimb. Cursul de schimb este singura variabilă și, din păcate, are influentele cele mai mari în nivelul cheltuielilor.

Considerând cheltuielile cu taxele, accizele și alte cheltuieli aferente – ca fiind fixe, am avut în vedere faptul cî particularitățile afacerii se referă la :

Cheltuieli fixe – 150 mil. lei;

cheltuieli cu schimbul valutar;- variabile în funcție de cursul valutar;

Profitul – variabil în funcție de cheltuielile cu schimbul valutar.

Se poate observa că la un curs de 29.000 lei/$ profitul este de doar 42,5 mil. lei, iar la un curs de 28.000 lei/$ profitul este de 97,5 mil. lei.

Proiect T.P.R.

Să se proiecteze tehnologia de prelucrare prin presare la rece a reperului dat în figura de mai jos:

Figura 1 Taler

Material: A2K-03 STAS 9485-80, tablă decapată STAS 1988-80

Producție: 35000 buc./lună

9. Considerații generale asupra procesului de presare la rece

Presarea la rece reprezintă un procedeu tehnologic cu o largă răspândire în industria modernă, care alături de așchiere și procedeele tehnologice neconvenționale conturează domeniul prelucrărilor la rece.

Particularitățile caracteritice ale procedeului de presare la rece sunt:

executarea prelucrărilor prin intermediul presării conducând la modificareaformei semifabricatului prin tăierea acestuia sau prin deformarea lui plastică;

utilaje folosite: diverse tipuri de prese sau mașini speciale adecvate efectuării prelucrărilor prin presare;

scule specifice: rolul cel mai important ocupându-l ștanțele care provoacă tăierea sau deformarea plastică a semifabricatelor subțiri sau matrițele care provoacă deformarea plastică a semifabricatelor masive;

semifabricate: laminate, îndeosebi cele subțiri(table, benzi și derivatele corespunzătoare).

Particularitățile procedeului de presare la rece asigură o serie de avantaje tehnico-economice dintre care amintim:

realizarea unor piese de formă complexă, prin simple lovituri de berbec ale preselor echipate cu scule corespunzător construite, respectiv prin execuția automată a ciclului de mișcări pentru care s-a reglat utilajul specializat de presare.

asigurarea unei precizii ridicate a pieselor presate.

obținerea unor piese rezistente și rigide, în același timp, sporul de rezistență și rigiditate rezultă ca urmare a aaaaaaaaaa materialului supus deformării, a continuității fibrajului cât și prin formarea unor nervuiri de rigidizare pe calea întinderii locale a semifabricatului, fără consum suplimentar de metal.

Sub raport economic, avantajele sunt:

consum specific redus de metal;

productivitate mare a operațiilor de presare la rece.

Presarea la rece permite o mecanizare și automatizare relativ simplă, deservirea preselor facându-se de personae fără o calificare ridicată.

Calificarea prelucrătorilor de presare la rece se oate face în funcție de semifabricatele utilizate în proces și în funcție de caracterul concret al deformării.

Funcție de semifabricatele utilizate:

prelucrări prin ștanțare, care privesc deformarea cu ștanțe a semifabricatelor subțiri;

prelucrări de matrițare, care privesc modificarea formei semifabricatelor masive cu ajutorul matrițelor;

prelucrări speciale de presare, de deformări cu scule specifice(de exemplu rularea filetului).

10. Analiza piesei

10.1. Materialul din care este obținută piesa

Piesa se confecționează din tablă A2K STAS 9485-80 având următoarea compoziție chimică:

Tabelul 1 Caracteristicile chimice ale materialului

Caracteristicele mecanice sunt:

Limita de curgere Rpo2=240[N/mm2]=24[kgf/mm2]

Rezistența la fricțiune σr=270…370[N/mm2]=28…38[kgf/mm2]

Alungirea la rupere A ; L0=80[mm], A=30%

Forma de livrare este sub formă de benzi sau table.

Formatele de tablă sunt prezentate în tabelul 2

Tabelul 2 Formate din tablă

Abateri de la limită :

Clasa A

lățime <1200

la grosime 3 mm ± 0,20, la masă ±7%

lățime ≥1200

± 0,23, la masă ±8%

Abateri de la lățime sau lungime :

lungime <2000 >2000

+6mm +0,3%

Formatele STAS 9485-80 se obțin prin laminare, procedeul fiind însoțit de fenomenul de ecruisare.

Ecruisarea constă în creșterea rezitenței la rupere Rm, și a durității HB, concomitent cu scăerea aaaaaaaa kCu, a alugirii relative Ar și a gâtuirii.

De asemenea apar și modificări în structură în sensul că grăunții se lungesc și se turtesc pe anumite direcții, iar unele proprietăți fizice și chimice se schimbă.

O influență deosebită o are ecruisarea asupra plasticității metalului, deoarece la un anumit grad de deformare, plasticitatea scade în mod substanțial, încât prelucrarea în continuare prin deformare plastică nu mai este posibilă.

Pentru executare reperului realizăm

1 perforare Ø28[mm]

6 perforări Ø12[mm]

decupare după contur

Analiza formei piesei se face pentru a defini aaaaaaa execuției a reperului, , prin prelucrări de presare la rece.

Posibilitatea execuției se definește pe baza :

corelării proprietăților tehnologice ale materialului cu deformațiile ce survin în prelucrările precizate ;

încadrării cerințelor constructive ale reperului în condițiile privind formele și preciziile realizabile prin presare la rece.

Astfel piesa de executat este posibil de obținut prin presare la rece, condițiile încadrându-se în cele impuse de « Procese și scule de presare la rece », pagina 45.

Toleranțele de execuție conform clasei 2 de precizie, STAS 11111-86 sunt conform desenului din figura2.

Figura 2: Toleranțele conform STAS 11111-80

11. Tehnologia de prelucrare prin presare la rece

11.1. Itinerariul tehnologic de prelucrare

Varianta 1 este prezentată în figura de mai jos:

Figura 3:Ștanță combinată cu acțiune succesivă de perforat si decupat.

Prelucrarea se va executa din fâșii de tablă de lățime calculată, scula fiind de tip ștanță de perforat decupat cu acțiune succesivă. La primul post scula execută perforarea Ø28[mm] și perforările 6XØ12[mm], avansând banda la postul următor se realizează decuparea după contur.

Varianta 2 este prezentată în figura 4 respectiv 5:

Figura 4: Ștanță de decupat

Figura 5: Ștanță de perforat

Se vor utilize două scule, una simplă de decupat, obținându-se semifabricate Ø167[mm], care cu ajutorul unei a doua scule se vor perfora.

Deci avem :

ștanță de decupat care lucrează cu fâșii de tablă de lățime calculată ;

ștanță de perforat care lucrează cu semifabricate individuale.

Varianta 3 se prezintă în figura 6:

Toleranțele de execuție conform STAS 11111-80 a reperului sunt prezentate în figura 2, conform clasei 2 de precizie:

Pentru tăierea semifabricatelor din oțel pe foarfece de precizie normală, la cota 60 se obține 60±1,25[mm] .

Conform « Tehnologia presării la rece », pagina 40, tabelul 4.1 dacă se utilizează foarfece de precizie ridicată valorile abaterilor obținute pentru cota 60 se micșorează la 60±0,75 [mm].

Pentru cota 80 se poate obține 80±0,75[mm] .

Putem debita semifabricate individuale pe foarfecă 60X80, după care să executăm perforarea cu o ștanță de perforat.

Figura 6: Perforare decupare

Se va utilize o ștanță de perforat decupat monobloc, care lucrează din fâșii de tablă.

11.2. Alegerea variantei economice

Stabilirea celei mai raționale variante tehnologice se face comparând din punct de vedere tehnic și economic câteva variante de prelucrare.

Pentru aceasta se va determina costul prelucrării și se va alege varianta cea mai economică.

C=Cmat+Cman+Crt+∑Cap+∑Cad

unde:

Cmat- costul materialului necesar confecținării unei piese- mii lei;

Cman- costul manoperei aferente prelucrării unei piese;

Crt- costul regiei totale aferente unei piese;

∑Cap- cota parte din costul pieselor sau presei care se amortizează la prelucrarea completă a unei piese și se determină prin calculare separată pe operație;

∑Cad- cota parte din costul dispozitivelor.

a) Costul materialului

– conform”Tehnologia presării la rece”, pagina 414,

unde:

m- masa piesei finite ;

ηn- coeficientul de utilizare al materialului ;

C- costul unui kilogram de material din care s-a confecționat piesa.

Determinarea masei piesei se face cu relația:

,

unde:

Vp- volumul piesei[mm3];

ρ – densitatea materialului din care este confecționată piesa(oțel ρ=7,8·10-6kg/mm3).

, unde S1 este aria piesei

Conform figurii de mai jos:

Înlocuind în relația de calcul a masei obținem;

Calculul estimativ al coeficintului de utilizare al materialului;

Figura 7. Schița reperului

Varianta1:

Lățimea benzii l=167+2m`+c

unde:

m`- punțile laterale, conform”Procese și scule de presare la rece”,.

c- lățime necesară pentru poansonul de pas ;

c=4[mm], conform «Procese și scule de presare la rece», pagina 19, tabelul 3.6

Format de tablă utiliza; 1500X3000[mm2]

Considerăm că debităm fâșii de tablă de lungime de 3000[mm].

unde:

η1 – coeficientul de utilizare al materialului; n – numărul de piese ce rezultă dintr-o fâșie;

S1- suprafața unei piese; Stot- suprafața totală a fâșiei.

unde:

lb- lungimea benzii [mm];

lp- pasul cu care este avansată banda=174[mm].

Varianta2:

Varianta3:

Apreciem costul unui kilogram de OL 60 la 1,3 euro/kg, rezultă că vom avea costul materialului pe cele 3 variante expuse:

Calculul forței de tăiere:

unde:

L- lungimea conturului tăiat;

g- grosimea materialului;

– tensiunea la forfecarea materialului:

Varianta1:

Se poate utilize presa mecanică cu manivelă PMC 150, care asigură o forță nominală de presare de 150 tf.

Numărul de curse duble: n=35[c.d./min]

Variant2:

Decupare:

Se va utilize presa de execuție PAI 63 cu n=90[c.d./min]

Perforare:

Se va utilize presa PAI 40 cu n=110[c.d./min]

Varianta3:

Forța pentru alegerea utilajului este egală cu cea de la varianta I, deoarece lungimea conturului este aceeași deci utulajul va fi tot presă cu manivelă PCM 150, avînd n = 35 [c.d/mm]

b) Costul manoperei (Cman)

unde:

Rp- retribuția medie anuală a muncitorilor care deservsc presele la care se realizează prelucrarea completă a piesei, în lei/oră; Rp≈1euro/oră;

Tp- timpul consumat la prelucrarea completă a piesei determinat cu relația: Tp=1/n

k1=1,12 pt. Varianta 1 și 3, respectiv 1,05 pt varianta 2, conform «Tehnologia presării la rece», tabelul 11.1.

TpI=1,12/35=0,032[min];

TpII`=1,05/90=0,0116[min];

TpII„=1,05/110=9,545·10-3[min];

TpIII=1,125/35=0,032[min].

Rr- retribuția medie orară a reglorilor care montează și demontează dispozitivele pe și de pe presă:

Rr≈1,5[euro/oră]

Trd- timpul total consumat la reglarea tuturor dispozitivelor pe presă și la demontarea acestora după prelucrarea lotului de piese respectiv.

Trd=∑Tpi, conform «Tehnologia presării la rece», pag. 411.

Considerăm:

TpiI=40[min]; T’piII=30[min]; T’’piII=30[min]; TpiIII=50[min]. npl=30000[buc/lună]

Putem calcula costul manoperei pe cele trei variante;

Cman=(Rp/60)·Tp+(Rr/60)·(Trd/npl)

CmanI=(1/60)·0,032+(1,5/40)·(60/30000)=0,033·10-3[euro]

CmanII=[(0,01165+9,545·10-3)/60]+[(1,5/60)·(60/30000)] = 0,403·10-3[euro]

CmanIII=(0,032/60)· +(1,5/60)·(60/30000)=0,574·10-3[euro]

Costul regiei totale aferente prelucrării unei piese:

Crt=Cman·(Rt/100);

unde:

Rt- regia totală în procente;

Rt=350…380%; Rt=370%

Rezultă:

CrtI=0,033·10-3·(370/100)=0,123·10-3 [euro];

CrtII=0,403·10-3·(375/100)=1,5·10-3 [euro];

CrtIII=0,547·10-3·(370/100)=2,02·10-3[euro].

Cap- cota parte din amortizarea unei piese(dintre cele care au fost folosite pentru prelucrarea completă a pieselor din lot).

unde:

Cpr- costul inițial al presei ;

Cpr=3500…14000[euro]

PAI 63 – 8000[euro];

PAI 40 – 7000[euro];

PAI 150 – 11500[euro].

na=30000[buc.]

Z- număr de piese obținute pe cursa dublă;

VI=VII = VIII =1buc;

sp- norma de amortizare a piesei;

sp=4…5%

Avem;

CapI=[CprI/(na·Z)]·(sp/100)=( 11500/30000)·(4,5/100)=0,0172[euro];

CapII=(11500/35000)·(4,5/100)=0,0172[euro];

CapIII=(8000/30000)·(4,5/100)=0,0119[euro]

Cad- cotă parte din amortizarea unui dispozitiv, dintre cele care au fost folosite la prelucrarea completă a pieselor;

Cd- costul dispozitivelor [euro]

VI- ștanță cu acțiune succesivă- 500[euro];

VII- ștanță de perforat + ștanță de decupat- 700+650[euro];

VIII- ștanță de perforat retezat- 1300[euro].

N- durabilitatea totală a dispozitivului exprimată în număr total de curse duble;

Din «Tehnologia presării la rece», tabelul 11.4, în funcție de grosimea materialului, g=3 și a materialului părților avtive oțel aliat;

NI=5·105, c.d.;

NII=4·105, c.d.;

NIII=4·105, c.d..

Z- număr de piese la o cursă dublă

CadI=(500)/(5·105)=0,001[euro];

CadII=(1350)/(5·105)=0,0027[euro];

CadIII=(1300)/(5·105)=0,0026[euro].

Avem toate elementele necesare pentru calculul costului de producție al unei piese în cele trei variante:

C=Cmat+Cman+Crt+Cap+Cad,

CI=0,935+0,033·10-3+0,123·103 +0,0172+2,3·103 =0,954[euro];

CII=0,935+0,403·10-3+1,491·103 +0,0172+3,372·103 =0,957[euro];

CIII=0,953+0,574·10-3+2,023·10-3+0,0119+2,6·103 =0,956 [euro].

Comparând costurile pe cele trei variante observăm;

CI<CIII<CII

Calculul normei de timp pe cele trei variante;

Norma de timp se calculează conform « Procese și scule de presare la rece », pagina 27 cu relația;

unde;

Tpi- timpul de pregătire-încheiere ;

Pentru cele trei variante s-au stabilit anterior;

TpiI=50[min] ;

TpiII=60[min] ;

TpiIII=40[min].

N- mărimea lotului, N=30000[buc/lună]

Tu- timp unitar, calculat cu relația;

Tu=(tb+ta)·k2, conform « Procese și scule de presare la rece », pagina 28,

unde;

tb- timpul de bază ; tb=(1/ncd)·q,

ncd- numărul de curse duble al presei pe minut.

ncdI=35[c.d./min] ;

n’cdII=90[c.d./min] ;

n’’cdII=110[c.d./min] ;

nc.d.III=35[c.d./min].

q- coeficient care ține seama de felul cuplajului presei ;

q=1,12 (1,05), conform « Procese și scule de presare la rece », pagina 31, tabelul3.21.

tbI=1,12/35=0,032[min] ;

tbII=(1/90+1/110)·1,05=0,0212[min] ;

tbIII=1,12/35=0,032[min].

k2-coeficient care ține seama de timpul de adaos conform « Procese și scule de presare la rece », tabelul 3.22.

k2I=1,08 ; k2II=1,08 ; k2III=1,08.

ta-timpul ajutativ calculat cu relațiile :

ta=[ta1+nm+ta2+ta3+ta4(nm-1)+ta5+ta6+ta7+ta8]/(Zb·nm)

pentru semifabricate din fâșii sau benzi cu avans manual și;

ta=ta1+ta2+ta3+ta5+ta6+ta7,

pentru semifabricate individuale.

Observație;

La varianta II, vom avea timpul auxiliar compus din doi termeni, calculat ținând cont că piesa rezultă printr-o decupare și o perforare pe scule diferite.

În relațiile expuse mai sus avem următoarele semnificații pentru termeni;

ta1-timp ajutativ pentru primirea piesei ; tabelul 3.23, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta2-timp ajutativ pentru luarea fâșiei, aducerea ei la presă sau luarea semifabricatului cu bucata și aducerea lui la matriță sau ștanță ; tabelele 3.24, 3.35, 3.36, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta3-timp ajutativ pentru așezarea semifabricatului în sculă ; tabelele 3.25, 3.35, 3.36, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta4-timp ajutativ pentru avansarea fâșiei sau benzii cu un pas ; tabelul 3.26 ; « Procese și scule de presare la rece » ;

ta5-timp ajutativ pentru îndepărtarea din sculă și de pe piesă a deșeurilor ; tabelele 3.28, 3.29, 3.35, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta6-timp ajutativ pentru extragerea piesei din sculă, așezarea la locul potrivit ; tabelele 3.30, 3.31, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta7-timp ajutativ pentru ungerea semifabricatului ; tabelele 3.32, 3.33, « Procese și scule de presare la rece » ;

ta8-timp ajutativ pentru întoarcerea fâșiei ; tabelul 3.34, « Procese și scule de presare la rece » ;

Zb-numărul de piese obținute simultan la fiecare cursă dublă a berbecului presei ;

nm-numărul de curse duble ale berbecului presei pentru o fâșie sau bandă, în cazul funcționării cu avans manual.

Pe cele trei variante, conform « Procese și scule de presare la rece » avem;

Varianta I;

ta1=0,025[min] ; ta5=0,016[min] ; Zs=1 ;

ta2=0,0253[min] ; ta6=0,011[min] ;

ta3=0,031[min] ; ta7=0,062[min] ;

ta4=0,015[min] ; ta8=0,024[min] ;

Varianta II;

decupare

ta1=0,025[min] ; ta5=0,016[min] ; Zs=1 ;

ta2=0,0253[min] ; ta6=0,011[min] ;

ta3=0,031[min] ; ta7=0,062[min] ;

ta4=0,015[min] ; ta8=0,024[min] ;

perforare Ø35;

ta1=0,022[min] ;

ta2+ta3=0,042[min] ;

ta5=0,013[min] ;

ta6=0,028[min].

Varianta III;

ta1=0,025[min] ; ta5=0,016[min] ; Zs=1 ;

ta2=0,0253[min] ; ta6=0,011[min] ;

ta3=0,031[min] ; ta7=0,062[min] ;

ta4=0,015[min] ; ta8=0,024[min] ;

Cunoscând pe variante timpii ajutători necesari pentru a executa diferitele faze ale operației se poate calcula timpul ajutativ total ta, cu relațiile diferențiale pentru lucrul din semifabricate individuale, respectiv din fâșii de bandă, cu relațiile enunțate anterior.

Varianta I;

ta1=[0,025·1,7+0,0253+0,031+0,015·(17-1)+0,016+0,011+0,062+0,024]/(1·17)=0,049[min]

Varianta II;

Ipoteză; Atât timpii auxiliari cât și norma de timp se calculează în ideea că se execută întâi decuparea pentru întregul lot, după care se trece la executarea perforărilor. În practică oate fi făcută o suprapunere parțială, funcție de dotare și disponibilități în cazul în care se lucrează cu această variantă.

t'aII 0,049[min]

t’’aII=0,022+0,042+0,013+0,028+0,036= 0,141[min]

taII=0,049+0,141=0,19[min]

Varianta III;

taIII= 0,049[min]

Având atât timpii de bază cât și timpii auxiliari, putem calcula timpii unitari pe cele trei variante;

Tu=(tb+ta)·k2

TuI=(0,032+0,049)·1,08=0,0875[min] ;

TuII=(0,0212+0,19)·1,08=0,228[min] ;

TuIII=(0,032+0,049)·1,08=0,075[min].

Înlocuind în relația normei de timp se obține;

NTI=(TPI I/N)+TuI=[40/(30·103)]+0,0875=0,0888[min];

NTII=[60/(30·103)]+0,228=0,23[min];

NTIII=[50/(30·103)]+0,0875=0,089[min].

Cu valorile obținute pentru normele de timp pe cele trei variante, se pot scrie inegalitățile:

NTI<NTIII<NTII,

deci din punct de vedere al productivității muncii varianta I este cea mai productivă.

Din relațiile costurilor de producție avem;

CI<CIII<CII,

deci și din punct de vedere economic varianta I este cea mai productivă.

Varianta optimă; varianta I de prelucrare.

11.3. Soluții constructive pentru ștanțe

Varianta I;

Ștanță de perforat decupat cu acțiune succesivă;

Figura 8 Ștanță de perforat decupat cu acțiune succesivă

Varianta II;

Ștanță de decupat

Figura 9 Ștanță de decupat

Ștanta de perforat

Figura 10 Ștanță de perforat

12. Proiectare ștanței de perforat-retezat

12.1. Stabilirea soluției de principiu a sculei

Figura 11 Ștanță de perforat decupat cu acțiune succesivă

12.2.Calculul dimensiunilor nominale si a toleranțelor de execuție a elementelor active

Elementele active ale sculei sunt constituite din :

poansoanele de perforare Ø28[mm] și Ø12[mm] ;

placa activă cu orificiile corespunzătoare.

Amplasarea câmpurilor de toleranță și a jocurilor la elementele active este arătată în figura de mai jos :

Figura. 12: Amplasarea câmpurilor de toleranță și a jocurilor

Valoarea acestui joc, dat într-un interval având o valoare minimă și una maximă se allege din literature de specialitate în funcție de grosimea și caracteristicele materialului tăiat.

În mod corespunzător sunt alese și toleranțele de execuție ale elementelor active, respectiv poanson și orificiu din placa activă.

Calculul dimensiunilor se face diferențiat în funcție de faptul dacă dimensiunea orificiului perforat este cu dimensiuni libere sau tolerate.

Din tabelul 7.7, « Îndrumător pentru proiectarea ștanțeor și matrițelor », avem pentru material cu grosime de trei milimetri :

jmin=J=0,24[mm] ;

jmax=0,36[mm] ;

δa=0,06[mm] ;

δp=0,03[mm].

Din tabelul 7.6, « Îndrumător pentru proictarea ștanțelor și matrițelor », relațiile de calcul pentru da și dp, piesă cu dimensiuni libere, perforare sunt :

da=(d+j)+δa

dp=d-δp

Înlocuind obținem :

Poanson de perforare Ø28:

da=28,24+0,06[mm].

dp=28-0,03[mm].

Poansoane de perforare Ø12 :

dp=12-0,03[mm]

da=12,24+0,06[mm]

12.2.1.Stabilirea formei poansoanelor și a orificiilor din placa activă

Poansoanele se fixează în placa port-poanson prin ștemuire, pentru a evita posibilitatea extragerii acestora în timpul lucrului.

Determinarea lungimii poansonului se face cu relațiile :

l=g1+g2+g3+25…30[mm],

unde :

g1-grosimea plăcii port-poanson;

g2-grosimea plăcii de conducere ;

g3-grosimea plăcii de orientare.

Grosimea plăcii active o alegem în funcție de dimensiunea maximă a orificiului prelucrat și de grosimea materialului.

H=f(b,g),

unde :

b=28[mm];

g=3[mm].

Din tabelul 7.2, “Îndrumător pentru proiectarea ștanțelor și matrițelor”,

pentru b<50[mm], g=3[mm], H=(0,45÷0,6)·b=(0,45÷0,6)·28≈16,8[mm]

Alegem H=23[mm]

Grosimea plăcii port poanson se ia 0,6…0,9 din grosimea plăcii active:

g1=(0,6…0,9)·23≈20[mm] ;

g2=1,1·23≈25[mm] ;

g3=6[mm].

Corespunzător se calculează lungimea poansoanelor, conform relației enunțate anterior :

l=20+25+6+30=81[mm].

Forma orificiilor din placa activă se prezintă în figurile de mai jos:

Figura 13: Forma orificiilor din placa activă

12.3.Calculul forței de lucru și a centrului de presiune

12.3.1.Calculul forței de lucru

Pentru calculul forței de lucru ținem cont de relația :

F=k·l·g·ξf,

unde :

k=1,2÷1,3, coeficient;

L-lungimea conturului tăiat,

g=3[mm] ;

ξf=0,8·σr=0,8·30=24[daN/mm2]

Înlocuind în relație obținem :

F=1,3·314,16·3·24=29405,307[daN]

12.3.2.Determinarea centrului de presiune

Centrul de presiune al ștanței reprezintă punctul de aplicație al rezultantei forțelor ce intervin în procesul de lucru.

Pentru a evita apariția momentelor nefavorabile, axa cepului ștanței trebuie să coincidă cu centrul de presiune.

Figura 14: Centrul de presiune

Metoda se bazează pe faptul că suma momentelor forțelor în raport cu centrul de presiune este egală cu momentul rezultantei forțelor în raport cu acelși punct.

Astfel:

,

Datorită simetriei dispunerii orificiilor în placa activă, deci și a acțiunii forțelor, centrul de presiune coincide cu centrul geometric al plăcii active.

12.4 Alegerea utilajului

Forța pentru alegerea utilajului la operațiile de ștanțare (decupare-perforare) este dată de relația:

Fu=1,3F+Fi+Fd [daN]

unde :

1,3 F = forța de tăiere calculată la punctul 4.3.1

1,3F=Ft=29405,3 [daN]

Fi= mărimea forței de împingere prin orificiul păcii active calculată cu relația :

Fi = Ki·Ft, [daN], conform [2] pagina 35

unde :

Ki = 0,045 –coeficient din tabelul 6,4 , [2].

Înlocuit, rezultă:

Fi = 0,045 · 29405,3 = 1323,25 [daN]

Fd = mărimea forței de desprindere a deșeului de pe poanson

Fd = Kd ·Ft

unde :

Kd = 0,050 – coeficient conform tabelului 64, [2]

Fd = 0,050 29405,3 = 1470,265 [daN]

Însumand,conform relației de calcul a forței de alegere a utilajului :

Fu = Ft + Fi + Fd,

Obținem :

Fu = 29405,3 + 1323,4 + 1470,265 = 32198,965 [daN] = 32,14 [tf]

Se alege presa cu excentric cu bataie înclinabil PAI40 ,cu urmatoarele caracteristicii tehnice, conform tabelului 3,11 [4] pagina 25.

Forță nominală de presare 400 [N] ;

Numărule de curse duble 110 [cd/min] ;

Domeniul de reglare al cursei 10 …120 [mm] ;

Distanță dintre axa berbecului și batiu 220 [mm] ;

Dimensiunile mesei (lățime,lungime) 630·450 [mm·mm]

Dimensiunile orificiului din masă Ø200 [mm] ;

Alezajul din berbec (diametrul adîncimea) Ø40·90 [mm];

Distanța maxima intre masă și berbec,fără placa de imăltare 280 [mm] ;

Reglarea lungimii bielei 63 [mm] ;

Grosimea plăcii de înălțare 80 [mm] ;

Diametrul orificiului din placa de înălțare Ø100 [mm] ;

Înclinarea maximă a piesei 30 grade;

Puterea motorului electric 4 kW ;

12.5.Alegerea elementelor tipizate din STAS:

Ca elemente tipizate in constructia ștanțelor și matrițelor se utilizează :

șuruburile de fixare cu cap cilindric și locaș hexagonal,conform STAS 5144-80, M10

Acestea se utilizează în exclusivitate la fixarea plăcilor din pachetul inferior, respectiv superior.

știfturi cilindrice Ø 10 X l, conform STAS 1599-80

12.6.Calculul de rezistență

Verificarea rezistenței la încovoiere a plăcii active se face in cazul plăcilor circulare, conform « Îndrumător pentru proiectarea ștanțelor și matrițelor » ,tabelul 7.2.1.

Figura 15 Elementele active ale ștanței

Relația de calcul este :

unde

F-forța de tăiere, F=29405[daN]

d=Ø28[mm]

d0=Ø31[mm]

H=20[mm]

Înlocuind în relație obținem;

Verificarea poansonului, conform « Îndrumător pentruproiectarea ștanțelor și matrițelor », pagina 99, se face în mod obișnuit la compresiune si falmbaj.

Vom face verificarea pentru poansoanele care realizează perforarea orificiilor Ø12, acestea fiind cele mai susceptibile la flambaj.

1) Verificarea la flambaj

Pentru aceasta se va calcula condiția :

raport care trebuie să aibă valoare mai mică de 90 pentru a nu exista pericol ca poansonul sa se flambeze.

unde :

l = lungimea libera a poansonului

imin = raza de inerție minimă a poansonului

unde :

Lungimea liberă a poansonului, ținând cont că lungimea lui totală este lT = 81 [mm], calculată la punctul 4.2.1 și că acesta este încadrat in placa port-poanson și ghidat de placa de conducere :

l = lt – g1 – g2 =81-20-25=36[mm]

l/imin = 36/3 = 12 · 90

2) Verificarea la compresie

a) poansoanele de Ø12

unde;

Ft = forța de tăiere care solicită poansonul respectiv,

Ft = 3528 [daN]

S = aria secțiunii transversale care execută tăierea ;

S=

Rezultă:

b) poansoanele de perforare Ø28[mm]

Ft = 8233 [daN]

S=

Rezultă:

13. Norme privind executarea sculei si N.T.S.N

13.1.Norme privind executarea sculei

Procesele tehnologice de execuție a componentelor ștanțelor sunt conforme cu configurația și dimensiunea concretă a piesei de realizat și dotarea unității industriale unde are loc execuția .

Ca reguli generale privind executarea unora din elementele componente ale sculelor de presare la rece se pot aminti :

La poansonanele de perforare :

debitarea semifabricatelor, în adaos de prelucrare la capete ;

strungirea frontală, in trepte, adaosul de la capete fiind lăsat pentru găurile de centrare ;

tratamentul termic : călire+revenire ;

curătirea găurilor de contrare ;

rectificarea cilindrică exterioară ;

detașarea găurilor de contrare la cele două capete ;

montarea in placa port-poanson ;

rectificarea ambelor capete, superior si inferior.

Materialul din care se confecținează acesta trebuie să aiba tenacitate ridicată, reziliență cît mai mare, stabilitate termică ridicată și rezistență mare la uzură.

Poansoanele ștanțelor de dimensiuni mijlocii, supuse unor solicitări ușoare se confecționează din oțel de scule carbon OSC 7, OSC 8, OSC 10 sau OSC 12 sau oțel aliat C 120 , VCW85 sau VM18.

Plăci active cu mai multe orificii:

orificiile se dau la mașina de găurit in coordonare.Drept origine a sistemului de coordonate se ia drept centrul orificiului de maximă importanță, centrul centrul geometric al semifabricatului sau uneori, suparafeța laterală rectificată a semifabricatului.

Plăcile active se confecționează din oțel de scule marca OSC 10 sau OSC 12 sau C 120

Plăcile de cap :

se frezează și se rectifică fețele frontale ;

burghierea și alezarea orificiului pentru bucșele de ghidare ;

burghierea, strungirea și filetarea orificiului pentru cep.

Placa de bază

frezarea și rectificarea fețelor frontale ;

burghierea și alezarea orificiilor pentru coloana de ghidare (prelucrarea în pachet cu orificiile din placa de cap), pe mașina de gaurit în coordinate, cu dispozitiv de găurit;

Coloanele de ghidare

debitarea semifabricatului si prelucrarea suprafețelor frontale ;

executarea găurilor de centrare, respectiv a orificiilor pentru ungere;

strungirea cilindrică, cu adios pentru rectificare;

Bucșele de ghidare

debitarea semifabricatului și prelucrarea suprafețelor frontale ;

gurghierea și adîncirea orificiului penrtu coloana de adios pentru rectificare;

Materialul din care se execută ; oțel carbon de marca ( OLC 15, OLC 20, OLC 25)

cementarea și călirea la 58…68 HRC la stratul superficial ;

rectificare inteioară’

Placa port-poanson

frezarea celor șase fețe cu adaos de rectificare, pe fața îndreptată înspre placa de cap ;

burghierea orificiilor pentru poansoni ;

alezarea orificiilor pentru poansoanele avînd acțiunea transverzală circulară ;

Observație: Orificile pentru știfturile de centrare se execută la montajul general al sculei :

13.2.Norme de tehnica securității muncii

Pentru prevenirea accidentelor de muncă, la lucrările de ștanțare se iau și măsuri in ceea ce privește construcția si proiectarea sculei, din care amintim :

muchiile exterioare ale conturului placii ștanței se vor rotunji sau teși pentru a se evita rănirea celor care manipulează scula

spațiul dintre placa de desprindere și placa de port-poanson, cînd scula se afla în posiție inchisă, va fi de minimum 25-30 [mm], pentrru a se evita rasucirea mîinii celui care deserverte , în cazul în care acesta se află in aria de lucru ;

Ori de cîte ori este probabil se vor evita constructiile de ștanțe cu elemente de desprindere mobile si vor fi înlocuite cu elemente de desprindere fixe,in care caz pericolul accidentarii este mult redus

Cînd deservirea ștanței permite,pentru împiedicare mîinii in zona activă a sculei, aceasta va fi prevazută cu grătar de protecție telescopic din plasă de sîrma sau din tablă.

Chiar dacă scula este prevazută cu coloane de ghidare este indicat a se prevedea și plăcii de ghidare, avînd în vedere atît mișcarea lungimii de falmbaj a poansonelor, în special la sculele care necesită perforări de diametre mici, cît și probabilitatea întoarcerii mîinii în zona de lucru a poansoanelor, reglajul sculei pe presă fiind făcut încît acesta, cind scula se află în pozitie deschisă , să nu iasă din placa de ghidare.

Referitor la măsuriile de protecție ce se iau in la deservirea utilajelor de presare la rece amintim :

muncitorii la manipularea benzilor de tablă vor purta mănuși ;

comanda presei se va face pe cat posibil dublă, pentru a se evita ca mîna rămasă liberă să rămînă în zona de lucru ;

se interzice blocarea in orice mod a muncitorului butoanele de comandă ale presei, în cazul în care aceasta este prevazută cu dublă comandă ;

montarea si demontarea sculelor pe prese se face de către personal cu înaltă calificare ;

la manipularea sculelor se vor folosi poduri rulante, macarale cu acțiune limitată, avînd in vedere cas cula să fie bine fixată, cu elemente rapide care sa nu prezinte pericol de rupere la manipulare – se interzice folosirea curelelor de tranzmisie, a cablurilor avînd fire rupte s.a.m.d.

in momentul in care se observă obținerea de piese cu bavură pronuntată, lucrul se va intrerupe, solicitînd demontarea sculei de pe presă si remedierea acesteia.

14. Norme privind exploatarea sculei

La exploatare se va urmari reglajul corect al sculei pe masa piesei, existența în permanență la coloanele de ghidare a lubrifiantului și evitarea pătrunderii impurităților sau ungerea cu lubrifiant murdar, existand pericolul de gripare al coloanelor în bucșe.

Se va controla periodic precizia pieselor obținute, aspectul conturului perforat sau decupat, iar la indicii de uzură pronunțați ai elementului activ al sculei se va opri procesul tehnologic.

Depozitarea sculelor se va face in magazia de scule elementele de ghidare și cele active protejându-se împotriva ruginei prin acoperire cu un stra subțire de ulei sau unsoare consistentă.

Se va evita lăsarea sculelor in aer liber sau depozitarea acestora în incăperi cu umiditate ridicată, precum și lovirea acestora la manipulare.

BIBLIOGRAFIE

Băileșteanu, Gh.: Diagnostic, risc și eficiență în afaceri – Editura Mirton, Timișoara, 1997.

Popa, I.: “Bursă”, Editura Adevărul, vol. I, București, 1994.

Stoian, I., Emilia Dragne, Stoian, M.: Comerț internațional – Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerțului electronic – Volumul II, Editura Caraiman, 2000.

Teodora Vâșcu Barbu, Dragotă, V.: Piețe de capital. Evaluarea și gestionarea valorilor imobiliare, Ed. Fundației “României de mâine”, București, 1998.

Colecția “Tribuna economică”, București, 1994-2002.

Stancu, I.: Finanțe, Editura Economică, București, 1997.

www.bvb.ro: “Rol și Principii”.

www.kmarket.ro: “Ghidul începătorului pe piață financiară a României”.

www.kmarket.ro/b3: “Introducerea noului sistem de tranzacționare la Bursă de Valori București determinǎ existența a noi piețe.”

Constantin Iliescu: Tehnologia presării la rece, E.D.P., București 1984.

Îndrumător pentru proiectarea ștanțelor și matrițelor, I.P.T.V.T., 1979.

M. Al. Teodorescu, Gh. Zgură: Prelucrări prin deformare plastică la rece, București 1987.

Procese și scule de presare la rece.

OPIS

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Piata de Capital din Romania. Tehnologia de Executie a Unui Reper (ID: 132642)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Piata de Capital din Romania. Tehnologia de Executie a Unui Reper

Copyright Notice

Gestionarea Activitatii Unei Firme Folosind Excel

Descrierea Unitatii

Studiu Privind Finantarea Si Executia Bugetara la U.m. Si Responsabilitatea Ofiterului Financiar In Procesul Bugetar

Metode, Tehnici Si Probe de Audit Financiar Contabil

Mecanisme de Finantare a Educatiei

Atitudinea Consumatorului Fata de Publicitatea Online

Copyright Notice

Similar Posts