Piața de capital [618175]

1
Piața de capital

Jugănaru Ionela Cătălina
Facultatea de Administrație și Afaceri – Cibernetică Economică, anul I
Grupa 101

„Capitalul este fructul muncii și nu ar fi putut exista dacă munca nu ar fi existat mai întâi.
Capitalul conferă drepturi, care sunt la fel de demne de protecție ca orice alte drepturi.”
(Abraham Lincoln)

Piața de capital, prin mecanismele sale specifi ce, concentrează și centralizează capitalurile,
dar mai ales oferă instrumente și produse care să asigure fructificarea plasament elor și acoperirea
riscurilor; e ste o piață caracterizată prin dinamism și inovare.
Piața de capital este o piață specializată unde se întâlnesc și se reglează în mod liber cererea
și oferta de active financiare pe termen mediu și lung. Pe această piață se tranzacționează în mod
liber valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni), piața având drept rol principal mobilizarea capitaluril or
persoanelor (fizice/juridice) care economisesc cumpărătorii de acțiuni și obligațiuni și care
urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri.
Piața de capital este constituită din organisme cu rol de reglementare care supraveghează
piața și care înd eplinesc rolul primordial de protecție al investitorilor individuali, prin asigurarea
unor reglementări instituționale dar și instrumentale, pentru asigurarea unor condiții concurențiale
cât mai aproape de condițiile de concurență pură și perfectă
În Român ia, dezvoltarea pieței de capital reprezintă o componentă esențială a procesului
de restructurare a economiei și de creare a mecanismelor specifice pieței. Până în prezent acest
proces a fost privit mai mult ca unul formal , neexistând voința sau poate puti nța de a creea o piață
de capital eficientă ce ar fi putut contribui atât la securitatea tranziției economice, cât mai ales la o
mai bună performanță economică.
Importanța acestei teme implică dezvoltarea pieței de capital din România. Buna
funcționare a pieței de capital este esențială în economia contemporană pentru a se realiza un
transfer eficient de resurse bănești de la cei ce dispun de capital către cei ce au nevoie de capital și
care reușesc plasarea profitabilă a acestuia. De aici rezultă că piața de capital este un factor decisiv
de influent în ceea ce privește calitatea deciziilor de investiții, fondurile de acțiuni fiind atrase de
către emitenții de acțiuni/obligațiuni, în vederea unor proiecte de investitii.

2
O economie națională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este determinată de apariția
și funcționarea unor piețe specializate, cum sunt piața de capital și piața financiară unde cererea și
oferta de active financiare utile dezvoltării se întâlnesc, în domeniul anumitor firme și a produ cției
de bunuri și servicii.
Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul cărora
capitalurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către orice entități publice și private
solicitatoare de fonduri.
Prin intermediul societăților de servicii de investiții financiare piața de capital unește
emitenții valorilor mobiliare și ai altor instrumente financiare de investitorii proprii.
Ca orice piață, piața de capital poate fi definită formal ca “loc de întâlnire” a vânzătorilor
și cumpărătorilor de instrumente financiare.
Piața de capital funcționează ca un mecanism de legătură între cei la nivelul cărora se
manifestă un surplus de capital (investitorii) și cei care au nevoie de capital (emitenții). Conceptul
de piață de capital are conotații mult mai profunde ce decurg din relații de alocare a resurselor
disponibile în scopul fructificării acestora și al satisfacerii cererii de capital dintr -o economie .
În ceea ce privește aria de cuprindere a pieței de capital, s tudiile au confirmat existența a
două concepții:
 1. Concepția anglo -saxonă : piața de capital împreună cu piața monetară și piața
asigurărilor constituie un termen numit piața financiară. În acest caz, piața de capital este
identică cu piața instrumente lor financiare care ne garantează investirea capitalurilor pe
termen mediu și lung.
 2. Concepția continental -europeană : piața de capital este formată din piața monetară,
piața ipotecară și piața financiară, piața ipotecară fiind o piață specifică finanț ării
construcțiilor imobiliale, deci sinonimă finanțării pen tru termee foarte lungi de timp .
Este de remarcat faptul că, în România contemporană, prin contextul apariției și dezvoltării
pieței de capital și prin practica existentă, a fost adoptată concepț ia anglo -saxonă, iar piața de
capital este o componentă a pieței financiare.
Piața monetară este piața capitalurilor pe termen scurt și mediu care este constituită de
piața titlurilor de creanță nogociabile și de piața interbancară.
Participanții de pe piața monetară sunt băncile centrale, băncile comerciale și specializate,
casele de economii, trezoreria statului.
Piața ipotecară se referă la finanțarea, achiziționarea și alcătuirea bunurilor imobiliare.
Despre piața financiară putem spune că este piața capitalurilor pe termen lung având ca
instrumente valorile mobiliare ca suport al schimbului de capitaluri.

Clasificarea pieței de capital

-După modul de formare a prețului valorilor mobiliare, piața de capial poate fi:
1. Piață de licitație
2. Piață de negocieri

1. Piața de licitație : este reprezentată de orice bursă de valori unde caracteristica de bază
este unicitatea prețului. Cererile și ofertele menționează atât prețul cât și cantitatea. Piața
de licitație are reguli de tranzacționare fixate, este o piață impersonală și organizată.

3
2. Piața de negocieri : vânzătorii și cumpărătorii negociază între ei volumul și prețul
valorilor mobiliare. Piața de negociere este o piață informatizată deoarece tranzacțiile se
desfășoară în mai mult e locuri.

– După modul achiziționării valorilor mobiliare piața de capital cuprinde :
1. Pia ța primară
2. Piața secundară

1. Piața primară : reprezintă segmentul pieței de capital în care sunt puse la dispoziția
investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile comerciale, guvernul sau
instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzare de noi instrumente financiare.
Această piață oferă cadrul necesar și posibilitatea societăților închise să se transforme în societăți
deținute public, prin realizarea unei oferte publice primare de vânzare de valori mobiliare (acțiuni,
obligațiuni convertibile, etc.). Această piață are rolul de plas are a emisiunilor de titluri mobiliare,
pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu și lung, atât pe piețele interne
de capital, cât și pe piața internațională ). În cadrul pieței primare sunt distribuite pentru prima oară
valoril e mobiliare emise de către solicitatorii de fonduri, către primii deținători. În general, acest
segment al pieței de capital este unul extrem de specializat, accesul nefiind întotdeauna posibil
pentru toate categoriile de investitori, existând de multe ori restricții în ceea ce privește capacitatea
financiară, etc.
2. Piața secundară : reprezintă piața în care se tranzacționează instrumentele financiare
deja emise. Pe această piață, investitorii au posibilitatea de a vinde în orice moment acțiunile,
obligațiunile sau alte instrumente financiare deținute în portofoliu sau de a achiziționa altele noi.
Rolul pieței secundare este acela de concentrare a cererii și ofertei de titluri pe termen lung
deja emise pe piața primară., dar și de a asigura evalua rea permanentă a titlurilor financiare cotate
la bursă prin confruntarea cererii cu oferta, a titlurilor financiare și se stabilește cursul pe piață a
valorilor negociate care reflectă, de regulă, competitivitatea economică și financiară a emitentului
de titluri financiare.
o Piața secundară este o piață organizată de capita l și oferă o serie de avantaje,
precum:
– informații concludente referitoare la nivelul și mișcarea prețului de piață;
-informațiile despre produsele tranzacționate și despre emitenți sunt distribuite în marea masă a
investitorilor;
-oferă informații suplimentare legate de perceperea mediului economic privit din interiorul și
exteriorul pieței de capital.
Aceasta are în vedere executarea de operațiuni cu titluri ce au făcut obiectul unei em isiuni
anterioare.
Tipologii:
-După tipul valorilor mobiliare negociate:
 Piața acțiunilor: pentru acțiuni comune și preferențiale emise de societăți comerciale,
 Piața obligațiunilor: pentru instrumente de datorie,
 Piața instrumentelor derivate,
 Piața opțiunilor: în care se tranzacționează valori mobiliare pentru livrare condiționată.
 Piața contractelor futures.
-În funcție de momentul finalizării tranzacțiilor, se deosebesc:

4
 Piața la vedere: cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacționate pentru liv rarea și plata
imediată. )
 Piața la termen: în cadrul acestei piețe, finalizarea tranzacțiilor se realizează la o dată
viitoare.
– După modul de organizare al pie ței:
 Piața organizat ă : piața cu reguli de tranzactionare fixate. Functioneaz ă într-un
sediu cu o localizare fizic ă centrala unde tranzac ționarea se realizeaz ă în
general, prin licita ție.
 -Piața “la ghi șeu”: este o pia ță localizat ă la birourile brokerilor, dealerilor si emitentilor
de valori mobiliare .
– După continuitate:
 -Piețe intermitente :în care formarea pre țurilor se bazeaz ă, în general, pe
Fixing .
 Piețe continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc în orice moment .
 Piete mixte –sunt piete continue în care se desfasoara si tranzactionari
intermitente. Un exemplu este Bursa din Viena.
-După suportul tranzactional:
 Licitatii libere – utilizeaza tehnicile clasice de negociere: verbal si vizual.
 Licitatii prin calculator – se folosesc tehnicile electronice.
-După localizarea ringului de negocieri:
 Piete centralizate
 Piete descentralizate
-După tehnica tranzactionarii:
 dupa licitatie
 formatori de piata
-După proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor:
 Piete private – majoritatea pietelor.
 Piete de stat – aceste piete sunt considerate institutii publice, cu acces liber al
operatorilor .

Trăsăturile pieței de capital :
– vânzarea/cumpărarea de titluri nu se realizează în mod direct, ci prin activitatea
desfășurată de intermediari. Ei sunt cei care asigură legătura între cei care au capitaluri
disponibile și doresc să le investească (oferta de capitaluri) și cei care au nevoie de capitaluri și
emit titluri pe piață (cererea de capitaluri).
– tranzacțiile cu titluri au un caracter public
– instrumentele pieței de capital pot fi transmise în mod liber între diverșii posesori
– prețurile titlurilor se stabilesc pe baza raportului cerere/oferta, fie prin licitație, fie prin
negociere
– investirea capitalurilor disponibile se efectuează cu precădere în titluri emise pe termen
mediu și lung.

Piața de capital are un rol important în dezvoltarea economică, prin:
– trecerea de la proprietatea centralizată la cea descentralizată

5
– posibilitatea finanțării directe a agenților economici (prin emisiune de acțiuni sau
obligațiuni)
– atragerea excedentului de resurse financiare existent în economie și plasarea sa eficie ntă
– cunoașterea activității agenților economici în ceea ce privește eficacitatea activității,
solvabilitatea și competitivitatea lor.

PIAȚA DE CAPITAL ÎN ROMÂNIA

Procesul trecerii României de la o economie planificată centralizat, bazată aproape exclusiv pe
proprietatea de stat, la o economie concurențială de piață, implică parcurgerea unei perioade de
timp mai mare decat s -a crezut inițial, cu etape distincte, cu obiective, strategii și tactici
adecvate.
Premisele dezvoltării pieței de capital în România au fost create de publicarea Legii Nr.
31/1990 privind societățile comerciale, care a asigurat cadrul legal necesar producerii și
dezvoltării societăților pe acțiuni, dar și definirea principalelor produse care sunt utilizate pe
piața de capital: acțiunile si obligațiunile.
Certificatele de proprietate s -au eliberat și distribuit în formă materializată, la putător, în anul
1992. Tot în 1992 s -a desfășurat o primă ofertă publică de vânzare de acțiuni aflată în cadrul
procesului de privatizare. Această ofertă a fost efectuată de “ Agenția Națională pentru
Privatizare și Banca Română pentru dezvoltare ” având drept sprijin o societate de consultanță
din Marea Britanie.
Legea Nr. 52/1994, în privința Valorilor Mobiliare și a burselor de valori a fost înființată în anul
1994 și a creat condiții pentru producerea de instituții noi pe piață: a fost întemeiată Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin transformarea Agenției Valorilor Mobiliare în
legătură cu activitatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital, Bursa de Valori
București, societăți de registru și de depozitare, dar și asociații profesionale ce au generat formarea
unor noi pieț e secundare de tranzacționare.
Piața primară și Piața secundară au fost din ce în ce mai active după apariția Legii 52/1994, fapt
ce a condus la creșterea unui numar mare a participanților pe piață.
Anul 2004 a adus în vigoare o nouă modificare legis lativă care a fost publicată în Monitorul
Oficial și anume Legea Nr. 297/2004 privind piața de capital. Aderarea României la Uniunea
Europeană de la 1 ianuarie 2007 a condus la crearea unor noi momente în evoluția pieței de capital
a României.
Autorita tea de Supraveghere Financiară (ASF) s -a înființat în 2013 ca autoritate administrativă
autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independență, autofinanțată și își exercită
atribuțiile prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și pr erogativelor Comisiei Naționale
a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei
de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).

 ROLUL PIEȚELOR DE CAPITAL ȘI FINANȚAREA ECONOMIEI
Finanțarea econo mei are următoarele avantaje ce pot fi privite din cel puțin două puncte de vedere:
– Întreprinzătorii beneficiază de micșorarea riscului și de capitalul util începerii și refacerii
unor noi afaceri,
– Fără a se cere plăți fixe sau dobânzi, băncile beneficiază de o sursă neîntreruptă de fonduri .

6
Unele dintre contribuțiile cele mai importante pe care le au piețele de capital în dezvoltarea
economică sunt:
– Mobilizarea economiilor finaciare
– Eficacitatea de alocare a investițiilor
– Solvabilitatea sectorului societăților comerciale
– Delocalizarea proprietății și repartizarea avuției
– Accesul noilor societăți la finațarea prin acțiuni.

CEREREA ȘI OFERTA DE CAPITAL
Finanțarea activității se poate efectua într -o economie atât în mod direct cât și în mod indirect.
Mișcarea fondurilor în economie se desfășoară în două modalități:
– Finanțarea indirectă – prin aplicarea resurselor atrase în scopul creditării utilizatorilor de
fonduri și prin concentrarea disponibilităților bănești la bănci.
– Finanțarea directă – prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri
pe piața financiară.
Cererea de capital poate fi grupată în:
a) Cerere structurală de capital,
b) Cerere legată de factori conjuncturali.

Oferta de capital decurge din ceea ce rămâne în grija deținătorilor de venituri după ce își
săvârșesc necesitățile de consum, adică din economisire. Oferta de capital se cuvine deținătorilor
de capitaluri și anume societății comerciale din diferite ramu ri de activitate, case de economii,
instituții de credite, case de premii, societăți de asigurare, persoane particulare. Această ofertă este
constituită de disponibilități bănești pentru care se urmărește un plasament cât mai puternic, iar
gradul ofertei e ste influențat de procesul de economisire .
 Tipuri de investitori :
a) Individuali(cei care efectuează tranzacții relativ modeste);
b) Instituționali(sunt societăți ce dețin tranzacții de mari dimensiuni).

Putem să amintim două marimi ale procesului de economisire -investire și anume cererea
și oferta supuse unei influențe directe și indirecte a anumitor riscuri multiple, dintre care o
deosebită importanță o au:
– Riscul opțional al investirii care apare în perioada adoptării deciziei de plasament prin
orientarea asupra pieței monetare sau a pieței de capital,
– Riscul afacerii se referă la incertitudinea în ceea ce privește produsele pe care piața de
capital le poate oferi într -un anumit moment deținătorilor de fonduri cât și invetitorilor care
administrează portofolii de valori mobiliare.
– Riscul pieței . Despre acest risc putem spune că se referă la dezvoltarea prețurilor
instrumentelor financiare în viitor și la probabilitatea înregistrării anumitor pierderi în urma
schimbării raportului cerere -ofertă.
– Riscu l lichidității care intervine atunci când posibilitățile de modificare rapidă se restrâng.
– Riscul creditului este caracteristic pieței obligațiunilor ce acționează în momentul în care
debitorul nu poate îndeplinii angajamentul de răscumpărare a obligațiuni i sau de plată a
dobânzii.
– Riscul schimbării cadrului legislativ reprezintă atât schimbarea legislației economice și
financiare cât și piața de capital.

7
BIBLIOGRAFIE

o Anghelache G., (2004), Piața de capital. Caracteristici, evoluții și tranzacții ,
Editura Economică, București

o Anghelache G., (2009 ), Piața de capital în context European , Editura Economică,
Bucuresti

o Anghelache G., Nan S.,, Badea D., Ioacara A., (2005), Reglementari actuale pe
piața de capital , Editura Economica, București

o Anghelache G., (1997 ), Piețele de capital și tranzacții bursiere , Editura Didactică
și Pedagogică, București
o www.asfromania.ro
o https://asfromania.ro/consumatori/intrebari -frecvente/piata -de-capital