Piata de Capital

Elemente introductive

În această lucrare, accentul se va pune pe piața de capital, în calitatea sa de componentă a pieței financiare. Conceptul de piața financiară în accepțiunea anglo-saxonă a fost adoptat de majoritatea teoreticienilor și practicienilor din domeniu, inclusiv în legislația din România.

Pe piața financiară, analizată în sens larg acționează numeroși agenți, intermediari, persoane fizice, organisme de control etc.

Societățile comerciale – sunt în primul rând utilizatori ai resurselor financiare disponibile pe această piață.

Persoanele fizice – acționează pe piața financiară, în general, pentru obținerea de câștiguri cât mai consistente, în condițiile asumării unui anumit risc.

Pentru a putea efectua tranzacții pe piața bursieră, persoanele fizice sunt obligate să apeleze la o serie de intermediari financiari. De exemplu, la nivelul pieței de capital, intermediarii pot fi conform reglementărilor legale, societățile de servicii de investiții financiare, precum și instituțiile de credit acreditate în baza legii.

Organele de supraveghere – constituie, de asemenea, organisme indispensabile desfășurării normale a tranzacțiilor pe piața financiară (ex: Comisia Națională A Valorilor Mobiliare).

De multe ori guvernele și alte instituții implicate în procesul guvernării acționează în calitate de operatori pe piața financiară. Rolul lor nu este legat numai de procesul legislativ (impozite și taxe instituite) ci și de calitatea de emitent al unor titluri de valoare tranzationate pe această piață (bonuri de tezaur emise de stat, obligațiuni munincipale etc).

Piețele organizate – ca instituții apar ca operatori pe piața prin reglementări menite a asigura funcționalitatea pieței, dar și prin comisioane ce deetermina modificarea judecaților investitorilor. De exemplu, în România, astfel de piețe sunt Bursa de Valori din București și Piața Monetar Financiară și de Mărfuri de la Sibiu.

Componentele pieței de capital

Piețele de capital sunt specializate în domeniul tranzacțiilor cu active financiare pe termen lung și mediu. Aceste titluri financiare sunt reprezentate în principal de acțiuni și obligațiuni, dar și de titluri de stat sau alte valori mobiliare.

Piața de capital este structurată în două segmente diferite, dar interdependente: piața primară și piața secundară.

Piața primară este cea care asigură emisiunea și prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare, finanțând activitatea agenților economici prin atragerea capitalurilor financiare. Concret, piața primară este locul unde au loc ofertele primare, publice și private, de valori mobiliare. Intermediarii care operează pe această piață sunt băncile autorizate și/sau societățile de valori mobiliare specializate pentru acest gen de operațiuni și care realizează distribuirea titlurilor emitenților, și, respective, atrage plasamentele de la investitorii interesați, în cele mai bune condiții.

Piața secundară este cea pe care investitorii și întreprinzători cumpăra și vând valorile mobiliare emise și puse în circulație de piață primară. Datorită existenței acesteia, investitorii care-și plasează capitalurile pe piața primară pot ieși de pe piața înainte de scadenta titlurilor cumpărate, prin vânzarea lor. Astfel, piață secundară asigura o excelentă mobilitate și lichiditate a capitalurilor, extreme de bine venite pentru buna funcționare a oricărei economii.

Busa de valori este cea mai importantă instituție a pieței de capital, specifică economiei de piață, concentrând cererea și oferta de valori mobiliare negociate în mod deschi și liber, pornind de la reguli cunoscute. Prin tehnici specific, aici se realizează vanzari-cumparari de valori mobiliare tradiționale(acțiuni, obligațiuni, titluri de stat), cât și modern( contracte futures sau pe opțiuni).

Indiferent de forma ei juridică, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursa de valori funcționează sub controlul și supravegherea guvernului. Pe plan internațional, în present, în cele mai multe state funcționează burse de drept privat ca societăți pe acțiuni. Bursele de drept public sunt administrații ale statului cu character nelucrativ.

Structura pieței de capital

 După modul de producere și comercializare a valorilor mobiliare:

Piața primară: unde se tranzacționează titlurile noi emise

Piață secundară: unde se tranzacționează titlurile anterior emise pe piață

După obiectul tranzacției:

Piața acțiunilor

Piața obligațiunilor

Piața contractelor la termen

Piața opțiunilor

După modul de formare a prețurilor:

Piața de licitație: presupune existent unui intermediar

Piața de negociere: unde vanzaorii și cumpărătorii negociază direct

După momentul finalizării tranzacțiilor:

Piață la vedere (spot sau imediată): tranzacțiile și finalizarea lor se realizează în 1 maxim 2 zile

Piață la termen: presupune finalizarea tranzacțiilor (contractelor) la o dată ulterioară înțelegerii. Această piață este speculativă, existând 2 categorii de speculatori: a la hausse; a la baisse.

Piața de capital în România

În țara noastră, activitatea bursieră datează primele începuturi în anul 1839; bursele de comerț înființate atunci au fost lipsite de o activitate notabilă datorită lipsei bazelor legislative autohtone. Drept urmare, în anul 1840 a fost promulgat și pus în aplicare “Codicele de comerț a Țării Românești”. A fost înființată Bursa de Mărfuri care și-a extins activitatea ulterior și la tranzacționarea efectelor de comerț, la schimburile valutare. Activitatea bursei din București s-a interupt la sfârșitul primei jumătăți al secolului XX, mai precis în anul 1941. În țările în care s-au instaurat regimul comunist toate bursele au fost desfintate, iar după anul 1990 își reiau activitatea bursele de la București și Sibiu.

Costituirea și dezvoltarea unei piețe de capital în țara noastră sunt inseparabil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat. Formele incipiente ale declanșării procesului de privatizare respective apariției pieței de capital în România au fost concepute o dată cu promulgarea Legii nr. 31/1990 privind constituirea de societăți comerciale care a asigurat cadrul legal necesar nașterii și dezvoltării societăților de capitaluri, și, totodată, a instaurat un cadru clar pentru principalele produse utilizate pe piața de capital: acțiunile și obligațiunile.

Un moment important la constituit și adoptarea Legii nr 58/1991 a privatizării societăților comerciale care a relevant, o dată în plus, nevoia existenței unei pieți secundare.

În anul 1992, certificatele de proprietate au fost emise și distribuite în formă materializată, la purtător. Anul 1992 a fost și momentul derulării primei oferte publice de acțiuni contra numerar, din cadrul procesului de privatizare. Din nefericire, eforturile de a constitui o piață secundară organizată și consolidate pentru certificatele de proprietate au rămas fără rezultat, dar “piața gri” a devenit din ce în ce mai atractivă și a constituit punctul de bază pentru apariția primilor intermediari.

Bursa de Valori, ca o componentă de bază a pieței secundare din România, a fost reînființata în anul 1995, printr-o decizie a Guvernului României,fiind finanțată de la bugetul de stat, cu condiția ca, în termen de 3 ani de la înființare, să ramburseze din comisioanele aplicate tranzacțiilor efectuate suma necesitată pentru înființarea sa.

Cea de-a doua componentă de bază a pieței secundare din România s-a realizat ca o necesitate, în anul 1996 sub forma pieței extrabursiere RASDAQ, în vederea asigurării unei circulații libere și intense a valorilor mobiliare la un curs ce reflecta interesul investitorilor pentru deținerea titlurilor necotate la bursă.

În anul 1997 – crearea primului indice bursier oficial – indicele BET, iar în anul 2002 este anul în care se adopta un nou pachet legislativ privind piața de capital și au loc primele oferte publice de vânzare de obligațiuni municipale. În anul 2003 are loc transformarea Rasdaq în BER.

În 2004 are loc adoptarea Legii nr 297 – Legea pieței de capital.

În anul 2007 are loc introducerea la tranzacționare a instrumentelor financiare derivate (contracte futures pe indici bursieri), iar în 2008 este listat primul emitent străin de titluri tranzacționate pe piața locală (Erste Bank) + listarea titlurilor de stat. Tot în acest an are loc transformarea RASDAQ în ATS și declanșarea crizei financiare internaționale.

În 2011 are loc introducerea la tranzacționare a titlurilor Fondului Proprietatea.

În perioada 2012 – 2014 se continua perioada de stagnare în activitatea bursieră, are loc admiterea la tranzacționare a primului fond de tip ETF (Exchange-Traded Fund) și derularea ofertei publice inițiale SN Transelectrica SĂ și SNGN Romgaz SĂ. Tot în acest an se înființează Autoritate de Supraveghere Financiară (ASF).”

CAPITOLUL II

BURSA DE VALORI

Istoric și evoluție

Denumirea de bursă are origine controversată, în literatura de specialitate fiind emise mai multe opinii. Ea datează din cele mai vechi timpuri întâlnindu-se în cadru comerțului din Egipt, Arabia, India și China cu mult înainte de era noastră.

Prima societate pe acțiuni a fost înființată de către locuitorii din Toulouse în anul 1250 sub denumirea “Societatea Morilor lui Bazacle și a Castelului din Toulouse”. La început a fost 93 de acțiuni. Această firmă deține recordul longevității fiind cotată la bursă până în anul 1946.

Prima reglementare – Ordonanța lui Philip cel Frumos – datează din luna februarie 1304, care acordă comercianților exclusivitatea tranzacțiilor. Odată cu începutul capitalismului în secolul XVI a apărut necesitatea înființării unei burse adevărate. Prima bursă a luat ființă în jurul anului 1540.

O primă accepțiune o reprezintă cuvântul “Byrsa” provenit din limba greacă și care înseamnă “pungă”. Localurile din porturile italiene aveau drept firmă o pungă de bani, borse, de unde provine și numele instituției. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianților, prin generalizare, au primit numele de bursă.

Prima bursă în accepțiunea modernă apare în Anglia în anul 1554, denumită Royal Exchange de către Thomas Gresham, cel care a formulat și celebra lege economică “Moneda rea alungă de pe piață moneda bună”. Începând cu anul 1773 această bursă se va axa numai pe schimbul de efecte financiare și de aceea se va numi Stock Exchange.

La 17 mai 1792, 24 mici investitori americani au pus bazele instituției ce avea să devină întâia bursă a lumii. Ei au stabilit de comun accord nivelul comisionelor fixe percepute în schimbul titlurilor. Ulterior piața s-a dezvoltat și în anul 1903 s-a mutat definitiv pe Wall Street.

Rolul și funcțiile burselor

Una dintre marile probeme cu care se confruntă adeseori intreprizatorii, precum și firmele mari și mici este lipsă de capital. Nu există prea multe alternative în privința aceasta, firmele putând alege una din următoarele variante: fie utilizarea propriei averi, fie solicitarea unei subvenții (care poate fi de la o altă instituție sau de la stat), fie obținerea unui credit de la banca, fie apelarea la piața bursieră. Prima variantă este greu de realizat pentru cei mai mulți întreprinzători și cele mai multe firme. Sunt foarte puține firme care reușesc să se dezvolte folosindu-se doar de resursele proprii. Cea de-a doua variantă pare și mai nerealistă mai ales că subvențiile se dau în cazuri excepționale. A treia variantă este mai realistă, dar este destul de costisitoare și există o serie de condiții stricte și dure puse de bănci. Ultima variantă reprezintă o posibilitate mai ușoară de a procura resurse financiare și constă în vânzarea publică de acțiuni sau de obligațiuni cu ajutorul bursei de valori.

Din cele prezentate mai sus reiese clar rolul principal al piețelor bursiere și anume acela de finanțare a economiei. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela că aceasta ușurează circulația capitalurilor, titlurile financiare putând fi ușor transformate în lichidități sau schimbate în alte titluri, prin vânzarea sau revânzarea lor pe piață. [2]

Cea mai importantă funcție a bursei este aceea că aici se efectuează tranzacțiile cu hârtiile de valoare. O altă importantă funcție este aceea că asigură lichidități pentru economie.

Organizarea și funcționarea piețelor bursiere

După ce titlurile au fost emise pe piața primară de capital, acestea pot fi tranzacționate pe piețele bursiere. Piețele bursiere sunt organizate sub două forme principale: sub formă de bursă de valori, numite și burse sau piețe oficiale, sau sub formă de piețe interdealeri, numite și piețe burse electronice sau “la ghișeu”.

Bursele de valori

Bursa de Valori este o instituție cu personalitate juridică, unde se întâlnește cererea de capital (întreprinderile) cu oferta de capital (invesitorii) și care dispune de un spațiu bine delimitat unde, cu ajutorul intermediarilor autorizați și a unor mecanisme și procedee specifice, se realizează negocierile și tranzacțiile cu valorile mobiliare admise la cotă.

Bursele pot fi organizate sub forma unor societăți pe acțiuni, dar ele pot îmbrăca și alte forme, de exemplu societăți non-profit. Există și tari în care regăsim bursele de valori atât sub forma unor instituții publice, cât și private, în cadrul unei piețe bursiere mixte(spre exempu Elveția).

Structura organizatorică efectivă a unei burse cuprinde cel puțin următoarele organisme care asigură buna desfășurare a activității într-o bursă de valori: organismele de decizie, de execuție, de consultant și de control.

Pe piața bursieră regăsim trei mari categorii de participanți. Pe de o parte, regăsim pe cei aflați în căutare de resurse financiare și, pe de altă parte, pe cei doritori de plasamente. Însă, pentru că cele două categorii să poată avea acces pe piața bursieră și să efectueze tranzacțiile pe care le doresc, ei trebuie să apeleze la serviciile unor intermediari. De regulă, acești intermediari sunt firme, așa numitele societăți de bursa sau, cum mai sunt cunoscute, firme de brokeraj.

Pentru că bursa să funcționeze corect și “regulie jocului” să fie respectate, peste tot în lume au fost create organisme de supraveghere a piețelor bursiere, total independente față de cei implicate într-un fel sau altul. Aceste organisme mai sunt cunoscute și sub numele de autoritatea pieței bursiere, iar scopul lor este asigurarea transparentei acestor piețe, urmărirea corectitudinii și onestității tranzacțiilor, precum și protejarea investitorilor.

Piețe interdealeri (OTC)

Pentru a atrage la tranzacționare valorile mobiliare de la cât mai multe firme și mai ales ale celor care nu satisfac criteriile pentru a fi cotate la bursele tradiționale, în multe țări au fost create cee ace numim piețele interdealeri sau OTC( Over the Counter Markets). De asemenea, de multe ori pe aceste piețe sunt cotate companii mai mici sau care activează în domenii cu risc mare, dar care pot genera profituri pe măsură.

Caracteristica principală a instrumentelor financiare derivate in cadrul pietelor OTC este faptul că elementele caracteristice nu sunt standardizate, acestea adaptându-se la particularitățile ambelor părți care participă la tranzacție.

O altă caracteristică a OTC-urilor este faptul că este o piață nelocalizată, neavând un spațiu fizic unde să se întâlnească cei care vând/cumpăra valori mobiliare; legăturile dintre trader,precum și dintre aceștia cu clienții lor, sunt realizate cu ajutorul unei rețele de computer interconectate. Traderii obțin informațiile privind oferta/ cererea, cursul titlurilor de pe monitoarele computerelor și negociază direct, cu ajutorul acestuia sau prin telefon. Astfel, prin intermediul terminalelor de tranzacționare conectate în regim de acces direct, traderii transmit cotații de oferta/ cerere pentru titluri, acestea fiind disponibile tuturor participanților pe această piață o dată cu introducerea lor în sistem.

Criteriile de admitere la cotare pe piețele OTC sunt permisive; spre exemplu, de regulă, se cere doar companiilor listate să furnizeze periodic informații acționarilor și investitorilor interesați, fără a se specifica foarte exact care sunt acestea. În plus, nu există cerințe stricte privind performanțele financiare, capitalul social minim etc ale companiei care se vrea listata sau referitoare la gradul de distribuție în public a valorilor mobiliare ale acesteia. De asemenea, comisioanele care trebuie plătite pentru admiterea, precum și pentru menținerea la cota sunt mult mai mici comparativ cu cele de la bursele de valori tradiționale.

În ceea ce privește rolul piețelor OTC, pentru unele companii acestea reprezintă doar o etapă intermediară pentru accesul al bursele de valori oficiale. Cu toate acestea, importanta piețelor OTC nu trebuie redusă doar la rolul de “trambulina” pentru bursele de valori. Piețele OTC cotează de regulă un număr mult mai mare de companii decât bursele de valori clasice, sunt foarte “prietenoase” atât pentru companiile care listaza cât și pentru investitori iar pentru multe companii, acestea reprezintă segmentul pieței bursiere care li se potrivește cel mai bine. Astfel, o serie de companii deci să rămână pe aceste piețe deoarece apreciază serviciile oferite, precum și comisioanele și costurile de cotare, sensibil mai scăzute decât la bursele de valori.

Ca principal dezavantaj al piețelor OTC trebuie să admitem că, din cauza reglementărilor mai permisive, unele din aceste piețe OTC au fost teatrul unor tranzacții bursiere frauduloase.

Clasificarea burselor de valori

Din punct de vedere juridic se disting:

Bursa de valori oficială (stock exchange): este piața unde se negociază valorile mobiliare admise la cotare. Operațiunile se desfășoară într-un spațiu special amenajat în conformitate cu regulamentul de funcționare. Tranzacțiile sunt accesibile informării continue a clienților și sunt centralizate. Operațiunile se desfășoară în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat în negocierea tranzacțiilor și un personal tehnic care se ocupă de evidența contactelor, pregătirea negocierilor și urmărirea realizării lor. Accesul în bursa este restrictiv.

Bursa de valori oficială poate fi:

Clasică (în cadrul căreia se formează un curs unic, centralizat, întrucât procesul negocierilor este supus regulamentului de funcționare, adică este dirijat și suprvegheat, prețurile formându-se pe bază de licitație publică)

Modernă (unde procesele de negociere sunt automatizate, pe bază de mijloace electronice și computer, în exclusivitate sau în combinație cu mijloacele clasice)

Bursa de valori neoficială: este o bursă cu un acces mai puțin restrictiv. Pe această piață se negociază valorile mobilare neînscrise în cotarea oficială. Este de vorbă de sociatati mici și mijlocii care doresc să obțină fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini condițiile severe de admitere la piața oficială.

Piață la ghișeu (OTC- Over The Counter): este piața organizată direct între operatori, în afară burselor organizate și care se derulează printr-o rețea de telecomunicații. Pe această piață se pot vinde și cumpăra valori mobiliare în cantități oricât de mici și nu numai pachete de acțiuni care să aibă la bază o unitate de măsură.

Din punct de vedere a modului de negociere se disting:

Piața cu amănuntul (retail market): la aceasta se încheie tranzacții de valori mobiliare exprimate în una sau mai multe unități de măsură, stabilite prin regulament.

Piața en-gros (wholesale market): obiectul îl constituie marile tranzacții, negcierile de blocuri de valori mobiliare, care presupun intermediary puternici, deținători de importante stocuri de valori mobiliare, în lipsa de cumpărători semnificativi.

Din punct de vedere al termenelor de livrare a valorilor se disting:

Piață la disponibil (la vedere, “spot”): este piața pe care se încheie tranzacții cu livrarea imediată( ethnic, în câteva zile de la încheiere), cu reglarea imediată, după caz.

Piață la termen ( “futures”): pe această piață se încheie contracte prin care vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere activul la o dată viitoare (scadență), dar la un preț stabilit care a fost în momentul încheierii tranzacției.