Piata Ca Element Definitoriu In Economia de Schimb

Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie din producție proprie, prin autoconsum, fie prin schimb, apelând la produsele altora.Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directă a unor nevoi de viață ale oamenilor) și autoconsum intermediar. Un producător de legume realizează autoconsum final pe seama legumelor consumate de el; autoconsumul intermediar constă în folosirea legumelor pentru fabricarea de către acesta a conservelor destinate propriului consum.

Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activități, primind în compensație alte bunuri necesare, inclusiv monedă.Satisfacerea trebuințelor prin autoconsum și prin mijlocirea schimbului au coexistat și coexistă, dar, în timp, raportul dintre ele s-a modificat în favoarea schimbului. Celor două modalități de satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite de organizare și desfășurare a activității economice: economia naturală (autarhică) și economia de schimb (de mărfuri, de schimb monetar).

Economia de dinaintea schimbului este cunoscută sub denumirea de economie naturală: acea formă de organizare și desfășurare a activității economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activități, fără a apela la schimb. Alvin Toffler, în renumita sa lucrare „A1 Treilea Val”, caracterizează economia naturală prin următoarele: – pământul este principalul factor de producție; baza existenței o constituie culesul, vânătoarea, cultivarea pământului; diviziunea simplă (naturală) a muncii; economie descentralizată, fiecare comunitate producea aproape tot ce consuma.

Există autori care consideră că economia s-a desfășurat dintotdeauna pe baza regulilor generale ale economiei de piață. Cei mai aprigi susținători ai economiei de piață afirmă adesea că aceasta a apărut o dată cu societatea umană însăși.

Economia de schimb este considerată de mulți specialiști drept acea economie care a devenit predominantă, în ultimele două-trei secole.

Într-o asemenea viziune, definirea și caracterizarea economiei de schimb se poate face prin comparație (prin antiteză) cu:

economia naturală, în raport cu care economia de schimb devine predominantă;

economia de troc (barter economy), ea fiind o economie de schimb monetar;

economia feudală, fiind o economie de profit, o producție pentru piață;

economia închisă autarhică a acelor țări care se izolează de restul lumii;

economiile țărilor în dezvoltare și slab dezvoltate, ea fiind o economie modernă și eficientă;

economiile țărilor foste socialiste, economia de piață bazându-se pe favorabilitățile pieței în valorificarea resurselor rare.

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare și desfășurare a activității economice în care bunurile se produc în vederea vânzării, obținându-se în schimb altele, necesare satisfacerii trebuințelor. Toate economiile contemporane funcționează ca economii de schimb.Economia de schimb caracterizează fiecare economie națională, dar și economia mondială în ansamblul său.

Principalele caracteristici ale economiei de schimb sunt:

-specializarea agenților economici în obținerea anumitor bunuri;

– autonomia și independența economică a agenților economici;

– piața este instituția economică centrală;

– monetarizarea economiei;

– legăturile economice dintre agenți se desfășoară sub forma tranzacțiilor bilaterale de piață;

– bunurile economice îmbracă forma de marfă.

Economia de schimb are la bază diviziunea socială a muncii care generează agenți economici specializați: pe profesii (ocupații), pe ramuri (activități) și teritorial.

Adam Smith a demonstrat că diviziunea și specializarea reprezintă cel mai important factor de progres pentru individ și pentru societate.Pe măsura constituirii științei economice, s-a demonstrat că, în ultimă instanță, specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de activitate are la bază interesul economic, avantajul obținut dintr-o activitate în raport cu alta. Aceasta înseamnă că deciziile de specializare se întemeiază, conștient sau intuitiv, pe teoria avantajului competitiv (comparativ) relativ.

Funcționării economiei de schimb îi sunt proprii unele aspecte particulare cum sunt disfuncțiile ce urmează: preocupați de reducerea costurilor, întreprinzătorii reduc și salariile; unii producători sacrifică interesele consumatorilor, cu toate că economia de piață a fost anunțată ca o economie a „consumatorului rege”; inflația, șomajul și recesiunile însoțesc creșterea economică în acest sistem; toate aceste dezechilibre afectează anumite categorii ale populației, ceea ce face necesară protecția socială.

2.Piața si rolul sau în economia de schimb

Piața reprezintă sfera de manifestare și confruntare a cererii și ofertei și a realizării lor prin intermediul vânzării-cumpărării,este un ansamblu de mijloace de comunicații prin care vînzătorii și cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceștea au nevoie, despre prețurile pe care le cer și pe care le propun pentru ca tranzițiile dintre ei să se încheie. În mecanismul de funcționare a unei economii moderne piața ocupă un loc esențial determinînd într-o proporție însemnată deciziile și comportamentele agenților economici.

Piața a aparut cu multe secole în urmă, ca relație între producție și consum, atunci când funcțiile acestor 2 parți ale economiei s-au separat în timp si spațiu. De-a lungul timpului, relația dintre producători și consumatori s-a extins și s-a perfecționat.

De asemenea piața este locul unde sunt efectuate tranzacțiile dintre cumpărator și vânzător. Astfel de tranzacții au loc la bursă, licitații, chiar și la târg sau iarmaroc.

Dintre trăsăturile economiei de schimb contemporane, piața are istoria cea mai îndelungată. Piața a apărut cu multe secole în urmă, ca punte istorică de legătură între producătorii și consumatorii "autonomizați".

Categorie a economiei de schimb, în accepțiunea cea mai frecventă, piața desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de relații de vînzare cumpărare între părți contractante care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependență și, pe de altă parte se află în rapoturi de opoziție.

3.Tipuri de piață

Economia de schimb, în care piața are un rol hotărâtor în alocarea și utilizarea resurselor ca și în organizarea, gestionarea si reglarea economiei naționale presupune existența și respectiv funcționarea simultana a mai multor tipuri de piață. În consecință piața trebuie privită prin prisma elementelor sale componente, deoarece în realitate ea reprezintă un sistem de piețe, fiind formată din mai multe segmente între care există relații de interconditionare, de dependență reciprocă.

Din punct de vedere al obiectului tranziției de vînzare și cumpărare se disting următoarele tipuri de piețe:

-piața bunurilor și serviciilor;

-piața factorilor de producție- formată la rîndul său din: piața resurselor naturale(inclusiv pămîntul), piața capitalului și titlurilor de valori, piața forței de muncă;

-piața monetară, financiară, ect.

Aceste piețe nu reprezintă în sine piețe unice, ci sunt constituite la rândul lor din alte piețe. De exemplu: piața bunurilor și serviciilor cuprinde mai multe piețe sectoriale ce corespund bunurilor și serviciilor produse și cumpărate în societate, grupate după diverse criterii în categorii mai generale sau specializate (piața bunurilor de consum, piața mijloacelor de producție, piața serviciilor, piața automombililor, piața rulmenților,ect.). Piața muncii nu este o singură piață ci tot atîtea cîte domenii profisionale există, iar în cadrul acestora, cîte specializări sînt, fiecare cu grad diferit.

Din punct de vedere al extinderii teritoriale există: piața locală, piața regională, piața națională și piața mondială.

Aceste piețe formează un tot întreg, ele se întrepătund, se influențează și se determină reciproc. Aceasta înseamnă că evoluția și mutațiile din oricare parte a pieții se reflectă și afectează evoluția și mutațiile din oricare parte a pieței se reflecă și afecteză evoluția și mutațiile din celalte segmente de piață, și implict, ale pieței pe ansamblu. La fel dezichilibrele manifestate pe o anumită piață se propagă și pe alte piețe și se amplifică în funcție de locul și importanța pieței respective, în sistemul de piață și în economia națională în ansamblul ei.

4.Cererea si oferta-categorii difinitorii ale pietei

Spre deosebire de economiile cu planificarea centralizata in care atât cantitatea cât și prețurile la care produsele sau serviciile se vând și se cumpară sunt stabilite în mod subiectiv arbitrar, de catre aparatul central birocratic, în economiile de piață, prețurile și cantitățile acestora sunt stabilite prin deciziile unei multitudini de agenți economici, în conformitate cu cerințele obiective ale cereri și ofertei.

Cererea și oferta, mai exact raportul dintre acestea, fiind factori majori ai evoluției prețurilor într-o economie de piață, sunt, alaturi de concurență, elemente ale mecanismului regulator al pieței. Prin mișcarea prețului, relația dintre cerere și ofertă exprimă în ultimă instanță, situația pieței, pe unul sau mai multe segmente ale ei. Prin semnalul cel mai important al pieței care este prețul, se pun in evidență, lipsa sau raritatea bunurilor și serviciilor precum și a factorilor de producție.

Cererea reprezintă cantitatea de bunuri și servicii pe care agenții economici, consumatori sau producatori, sunt dispuși să o cumpere, la un anumit preț, intr-un timp dat.

Totodată, cererea este un act individual, al unui individ,unei întreprinderi sau grup social, însa formarea prețurilor depinde de confruntarea cererii și ofertei totale a bunului sau serviciului respectiv.

5.Functiile pieței

Funcțiile generale ale oricărei piețe sunt multiple, dintre care cele mai importante sunt:

verifică, în ultima instanță, concordanța sau neconcordanța dintre volumul, structura și calitatea bunurilor oferite (produse) cu masa, cu componentele și calitatea celor cerute, respectiv necesare;

oferă informații obiective, ieftine și rapide tuturor agenților economici

Ca și concept economic, piața are urmatoarele funcții:

întreține relația permanentă dintre creatorii de produse și consumatorii acestora,

asigură alocarea și utilizarea eficientă a resurselor materiale și umane determinând deciziile producătorilor cu privire la producție, reparație, schimb și consum.

economia oricărei națiuni se autoreglează prin piața și stabilește echilibrul necesar propriei producții.

asigură echilibrul dintre cerere și ofertă.

În concluzie satisfacerea nevoilor umane se realizează fie din producție proprie, prin autoconsum, fie prin schimb, apelând la produsele altora. Pentru producerea acestui schimb, este nevoie de piața. În ultimii ani, piața s-a extins și s-a diversificat în concordanță directă cu dezvoltarea producției și cu creșterea randamentului acesteia. Ca urmare, piața contemporană este foarte complexă și eterogenă și are un rol hotărâtor în alocarea și utilizarea resurselor ca și în organizarea și gestionarea economiei naturale.De aceea noi consideram ca piața este un element definitoriu al economiei de schimb.