Piata Bursiera Vs. Piata Extrabursiera

INTRODUCERE

Bursa de valori este una din cele mai importante instituții ale economiei de piațǎ, un segment al pieței financiare, o piațǎ secundarǎ organizatǎ, transparentǎ și supravegheatǎ, pe care se încheie tranzacții referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

În timp, rolul jucat de burse în cadrul economiilor naționale a crescut enorm. Dacǎ inițial, participanții la piața bursierǎ erau în numǎr restrâns, fiind în principal indivizi cu un venit mai mare, astǎzi, sunt multe milioane de investitori individuali care își plaseazǎ o mare parte din economiile lor direct pe piațǎ sau prin intermediul fondurilor mutuale. Valoarea la care vor ajunge fondurile private de pensii sau asigurǎrile pe viațǎ fǎcute de cǎtre indivizi, depind, de multe ori, de evoluția pieței. Ca instrumente de acumulare de capial, bursele au devenit cel mai eficient mod, existent pânǎ acum, de direcționare a capitalului disponibil într-o economie cǎtre folosirea sa cea mai profitabilǎ. Piața determinǎ care societǎți vor fi finanțate și care este costul capitalului lor. Factorul decisiv îl reprezintǎ eficiența cu care societǎțile folosesc acest capital. În acest mod, bursele de valori și-au asumat un rol central în dezvoltarea macro-economicǎ a diferitelor state ale lumii.

Consecințele cǎderilor piețelor bursiere și efectul negativ provocat de acestea asupra economiilor au dus la formarea unor pǎreri conform cǎrora bursele nu sunt altceva decât o modalitate de circulație a banilor câștigați în urma activitǎților economice desfǎșurate, fǎrǎ ca ele sǎ aducǎ o valoare economicǎ realǎ.

În pofida acestei concepții, bursa s-a dovedit în toatǎ lumea, fǎrǎ îndoialǎ, ca unul dintre elementele vitale creșterii economice pe termen lung. Mai multe studii empirice au demonstrat cǎ existǎ o corelație între nivelul de dezvoltare al pieței bursiere a unei țǎri și nivelul sǎu de creștere și dezvoltare economicǎ. Statele cu o piațǎ bursierǎ bine dezvoltatǎ tind sǎ aibǎ, în general, o mai mare creștere și dezvoltare economicǎ decât cele cu piețe bursiere subdezvoltate.

CAPITOLUL I

PIEȚELE DE CAPITAL – CONCEPT, CAPITALUL FINANCIAR ȘI EAL

1.1. CONCEPTUL DE BURSĂ

Bursa este unul din stâlpii economici de piață. Folosirea banilor ca mijloc de schimb și ca unitate de măsurare abstractă a valorii a constituit unul din primii mari pași în formarea logicii economici de piață bazată pe diviziunea muncii. Această invenție a mai făcut posibil și transferul averilor la mari distanțe. Astăzi, noi ignorăm, de regula, că încă din Evul Mediu exista un sistem de transfer al averilor bănești sigur și eficace.

Bursa ca piață organizată de capital se poate mândri cu un trecut îndelungat. Concentrarea ofertei și a cererii pentru vânzarea și cumpărarea, teoretic, a tuturor acțiunilor de capital ale unei țări într-o singură sală de negociere de câteva sute de metri pătrați, a răspuns din cele mai vechi timpuri necesităților de intervenție pe piață ale întreprinzătorilor. De când există bursa, ea a constituit un excelent barometru de prosperitate al societății. Bursa a mai constituit un barometru al dezvoltării culturale a fiecărei epoci sau regiuni ale lumii. Dacă o combinație de elemente de pace, democrație și liberalizare economică a constituit terenul ideal pentru dezvoltarea burselor, o combinație de elemente de dictatură, economie centralizată și stare de război a constituit terenul cel mai neprielnic al dezvoltării burselor.

Termenul de “bursă” este în general greșit utilizat, în afară de burse de valori și burse de materii prime, în lume există burse de minereuri, burse de îmbrăcăminte, de piese auto, burse pentru amatorii de autovehicule de epocă, burse filatelice și numismatice, burse de opere de artă și numeroase asemenea manifestări. O piață “lichidă” – pe care se încheie un număr nu numai foarte mare de tranzacții, dar și cu un grad foarte marc de probabilitate că aceste tranzacții vor avea loc – nu este numai consecința întâlnirii la timp a unei oferte importante cu o cerere echivalentă. Ea are nevoie, în prealabil, de formarea prețului în conformitate cu piața. În privința, burselor de valori, menținerea aceluiași nivel de lichiditate este o condiție indispensabilă a formării prețului în conformitate cu piața. Negocierile sporadice și limitarea lor în timp sunt total ineficace pentru realizarea unei bune lichidități a pieței bursiere. Contrar tranzacțiilor cu obiecte rare, continuitatea factorului timp, la bursa de valori, joacă un rol predominant. În aceste condiții, bursa rezolvă cel mai bine problema centrala a economiei de piață care este aceea a repartizării capitalului între diferitele sectoare ale economiei și o face de o manieră rapidă, eficace și la un preț în conformitate cu piața. Bursele actuale de valori au suferit un proces de evoluție care a durat secole de la debutul lor modest cu efecte numai pe plan local. Rezultatul prezumat al acestei evoluții este bursa electronică deschisă 24 ore din 24, direct accesibilă lumii întregi. Oare câte burse va avea lumea la sfârșitul acestei evoluții? Se tinde către o bursă unică, deocamdată, pe zone monetare cu un volum de tranzacții cam de circa 300 miliarde de lire sterline la bursa din Londra pentru zona lirei sterline, de exemplu, bursă care de mult timp are o importanță mondială. Germanii sunt conștienți de importanța acestei tendințe și, de unde înainte aveau mai multe burse relativ mici, și-au restructurat bursele de valori concentrându-le în una singură.

1.2. IMPORTANȚA MACROECONOMICĂ A PIEȚELOR DE CAPITAL

Toate țările cu economie de piață consolidată acordă atenție piețelor de capital. Capitalizarea pieței variază de la 76% din PIB în SUA, 89% din PIB în Marca Britanie și 65% din PIB în Japonia până la 17% din PI B în cazul Spaniei, 19% din PIB în Germania sau 27% din PIB în Franța, în țările cu un grad relativ mai mic de capitalizare a pieței, economiile populației sunt îndreptate în proporție mai mare spre depunerile bancare: 65% din PIB în Germania, 74% în cazul Franței, 98% în cazul Spaniei. Japonia este o excepție din cauza unui exces de lichidități economisite de populație; depunerile populației în bănci în 1992 reprezentau 277% din PIB, iar capitalizarea pieței de capital 65% din PIB. În mod similar, un rol mare al băncilor în preluarea economiilor populației spre a fi convertite în investiții reale, productive, întâlnim în Suedia unde depunerile bancare reprezintă 112% din PIB; rolul piețelor de capital în convertirea economiilor populației în investiții productive este mai mic (31% din PIB).

Într-o formă sau alta, majoritatea țărilor lumii cu economic de piață emergentă au o piață de capital organizată, pornind de la piețe recunoscute ca puternice, precum Singapore (cu rating AAA) sau Taiwan (AA+) până Ia Uzbekistan sau Zimbabwe, Kenya și Ghana (fără rating).

Tabelul nr. 1

Mărimea piețelor de capital în țările dezvoltate ale lumii în 2010

Piețele de capital sunt organizații foarte complexe și ele au evoluat până acum pe cel puțin doua căi: fie s-au specializat pe anumite categorii de tranzacții pe măsură ce au apărut noi categorii de instrumente financiare, cum este cazul burselor de valori din Chicago, fie pe introducerea de noi mecanisme de tranzacții pentru a crea, pe lângă piețele bursiere tradiționale cu licitații, piețe extrabursiere cu dealeri-formatori de piață, cu tranzacții încheiate prin bună înțelegere, sisteme electronice de tranzacționare ș.a.m.d.

Majoritatea burselor tradiționale au căutat să se adapteze noilor condiții de concurență, s-au modernizat, și-au liberalizat reglementările și au căutat să înglobeze în activitatea lor noile categorii de instrumente financiare și să atragă noile categorii de clienți. Pe ansamblul piețelor de capital consolidate, se tranzacționează trei mari categorii de titluri de valori, două categorii numite titluri clasice de valori, adică acțiuni de capital și obligațiuni (incluzând toate titlurile debitoare asimilate), la care se adaugă instrumentele financiare derivate. Tranzacționarea acțiunilor de capital, reprezintă cvasitotalitatea tranzacțiilor la marile burse de capital ale lumii. La bursa de la Tokyo, 72% din valoare tranzacțiilor se efectuează cu acțiuni de capital.

Tabelul nr. 2-Structura tranzacțiilor la bursa de valori din Tokyo

În aparență, primii beneficiari dintre participanții la tranzacțiile de capital sunt dealerii și alți formatori de piață care profită de infrastructura piețelor de capital pentru a atrage fondurile de bani ale investitorilor de capital financiar. Aceștia din urmă cumpără și vând acțiuni. Mai sunt însă firmele care își înscriu acțiunile pe lista burselor pentru tranzacționare. Dacă piața asigură acțiunilor un grad mare de lichiditate, firmele pot atrage direct capital de la investitori la costuri mai scăzute prin emiterea de noi acțiuni de capital. Fără trecerea banilor disponibili din sfera de intermediere a piețelor de capital în economia reală, în proiecte de investiții productive, bursele (și piețele similare) nu își ating scopul final și au o contribuție slabă la economia țărilor lumii. Ele nu creează valoare adăugată (decât serviciul de intermediere estimat, de regulă, la sub o miime din produsul intern brut în țările cu piețe consolidate), banii nu trec decât dintr-o avere particulară în altă avere particulară, fără vreo contribuție la creșterea produsului intern brut al țării. De altfel, tranzacțiile bursiere pe piețele secundare de capital (tranzacționarea titlurilor deja emise) nu sunt incluse în PIB pentru că ele nu reprezintă valoare adăugată, deci, nici un fel de producție nouă.

1.3. PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

Piața de capital din România, se compune, în principal, din Bursa de Valori București (BVB) și piața Rasdaq, ambele deocamdată, numai pentru acțiuni de capital și Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu pentru derivate, alături de organele regulatoare, băncile de decontare, instituțiile de depozitare și de înregistrare etc. aferente, câteva sute de dealeri, câteva mii de brokeri și câteva zeci de fonduri de investiții.

Bursa de Valori București a fost oficial redeschisă la 23 iunie 1995, după 48 de ani de suspendare a activității. A început efectiv tranzacționarea abia în noiembrie 1995, cu numai 6 companii admise la tranzacționare, într-o singură sesiune pe săptămână. Sistemul ei de tranzacționare este modelat după Alberta Stock Exchange și este caracterizat, în principal, prin sistem electronic computerizat, integrat de tranzacționare, decontare și înregistrare. Este o bursă cu licitație publică, autofinanțată și administrată de asociația bursei și de comitetul bursei.

Piața Rasdaq a fost oficial deschisă pentru operare la 27 septembrie 2003 ca o piață națională de valori mobiliare a României, similară cu piața Nasdaq din SUA al cărei model de tranzacționare (Nasdaq Portal) l-a preluat, Rasdaq a asigurat infrastructura pentru comercializarea acțiunilor rezultate din programul de privatizare în masa a circa 5.700 companii de stal deținute de Fondul Proprietății de Stat din România. Sistemul său de tranzacționare este de tipul pieței extrabursiere cu tranzacționare prin contor, fiind o piață de dealeri.

Pentru tranzacții cu derivate, în România s-au deschis mai multe piețe la termen în cadrul unor burse de mărfuri. Cea mai importantă este Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri din Sibiu (celelalte burse la termen erau doar încercări, cu tranzacții nesemnificative) care și-a început activitatea cu derivate monetare la 10 iulie 2004.

Pe ansamblu, piețele de capital ocupau un loc modest în economia României, capitalizarea de piață reprezentând sub 5% din PIB.

1.4. OBIECTUL BURSEI DE VALORI

Ziua de 19 octombrie 1987 este cunoscută în istoria finanțelor americane sub denumirea de lunea însângerată, ziua în care bursa de valori din New York a suferit cea mai mare pierdere zilnică din istoria ei. Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 508 puncte, “ștergând cu buretele” o avere de 500 miliarde dolari în numai câteva ore. În numai câteva ore, investitorii americani mari și mici erau mai săraci cu 500 miliarde dolari.

O bursă de valori este o piață pe care se vând și se cumpără acțiuni de capital, obligațiuni de capital și alte titluri de valoare emise de companii și alți emitenți, inclusiv guvernul. Când o persoană cumpăra o acțiune la stocul de capital fizic al unei companii, persoana respectivă devine proprietarul unei părți din companie.

Uneori, companiile plătesc aceste profituri direct acționarilor, alteori profiturile sau o parte din ele sunt reținute de companie pentru a-și finanța proiectele de investiții curente. Când o companie își reține beneficiile și le investește, ea se extinde și fiecare acțiune a sa de capital tinde să valoreze mai mult. Astfel, acționarii își primesc partea lor de profit pe o cale indirectă – valoarea de piață a acțiunilor lor de capital crește. Creșterea valorii de piață a acțiunilor este numită “spor la capital” sau “câștig la capital”. În SUA, de exemplu, înainte de legea reformei impozitelor din 1986, câștigul la capital beneficia de un tratament fiscal special: el era impozitat mai puțin decât dividendele în scopul încurajării firmelor de a-și reinvesti profiturile. Revenind la un exemplu din România, Terapia a distribuit sub formă de dividende numai 54,7% din profitul net realizat în acel an, iar valoarea la bursă a unei acțiuni nominale de 100 lei ajunsese la 19 mai 2009 la 615 lei, iar până la 5 martie 2010 crescuse la 1350 lei. În alte cazuri, dacă profilurile nedistribuite sunt investite prost, în loc de “spor la capital” se pot înregistra “pierderi la capital”.

Când o firmă emite inițial acțiunile sale de capital, ea o poate face din mai multe motive. Uneori, ca este o firmă nouă care vrea să facă rost de bani pentru a-și construi infrastructura de fabrică și a-și cumpăra echipamentele. Alteori ca este o afacere proprietate personală care a mers bine și s-a dezvoltat, iar acum proprietarul vrea să o transforme într-o companie pe acțiuni oferite publicului larg. În acest caz, încasările din vânzarea acțiunilor revin proprietarului inițial care în esență nu face altceva prin emiterea de acțiuni decât să-și vândă compania unui număr mare de investitori de portofoliu. Similar acestui caz, este cazul companiilor de stat pe care statul vrea să le privatizeze vânzându-l la bursă prin emiterea de acțiuni de capital oferite publicului larg. Mai există și alte cazuri, când compania este o companie pe acțiuni consolidată de mai mult timp pe piață care vrea să-și extindă capitalul prin emiterea de noi acțiuni pentru a-și finanța noi proiecte de investiții.

O dată o acțiune cu capital emisă și cumpărată pe piață, ea poate fi revândută de sute de ori, dar nici o încasare rezultată din revânzarea ei nu se mai reîntoarce la firma care a emis acțiunea. La bursa din București, în fiecare zi sunt vândute și cumpărate milioane de acțiuni. Pentru flecare acțiune care-și schimbă proprietarul, există un vânzător și un cumpărător. Unii vânzători și cumpărători sunt mari întreprinderi sau instituții, dar și cetățeni individuali, așa numiții “mici investitori”, cumpără și vând acțiuni.

Când o persoană sau o instituție decide să cumpere sau să vândă acțiuni, ordinele sunt date electronic (uneia dintre piețe Bursa de Valori București și respectiv, RASDAQ în cazul României sau mai multor piețe în cazul țărilor dezvoltate cum ar fi SUA sau Japonia, de exemplu). În SUA numai una dintre piețe New York Stock Exchange (NYSE) are pe listă mii de companii, iar zilnic își schimbă proprietarii peste 400 milioane acțiuni de capital.

În lume, cel mai obișnuit indice de prețuri bursiere este indicele industrial Dow Jones. El este o simplă însumare a prețului curent de vânzare a acțiunilor a 30 companii industriale diferite la NYSE.

Mulți cred că atunci când prețul acțiunilor scade la bursă, companiile respective pierd bani. Oamenii uită că o dată emise și vândute orice schimbare de proprietar a acțiunilor respective nu mai implică deloc compania emitentă a acțiunilor. Dacă eu am cumpărat 1.000 acțiuni Terapia cu 150 lei pe acțiune (prețul maxim atins în 2009 de acțiunile Terapia) și le-am vândut cu 121 lei pe acțiune (prețul minim atins în 2010 de acțiunile Terapiei) eu am pierdut dar Terapia nu a pierdut nimic.

Atunci de ce cresc sau scad prețurile acțiunilor așa de mult? Din cauză că răsplata directă pentru deținerea de acțiuni este o parte din profitul companiei, deciziile deținătorilor actuali și potențiali de acțiuni sunt influențate de anticiparea unor viitoare venituri. Când climatul economic general este favorabil creșterii profiluri lor, prețurile acțiunilor de capital se așteaptă să crească. Când economia are necazuri, perspectivele devin sumbre, diminuând prețurile acțiunilor. Există multe teorii care caută să explice crahurile bursiere. Lăsând la o parte cauzele macroeconomice, prima cauză tehnică este aceea că un număr mare de deținători de acțiuni decid sa-și vândă acțiunile în același timp. Când se întâmplă așa ceva, prețurile pot scădea rapid până sunt atrași destui cumpărători care să echilibreze oferta pe piață.

În cazul crizei financiare din Asia de Sud-Est, când cei care vindeau erau în majoritate deținătorii străini de acțiuni de capital la bursă care doreau să vândă pentru a-și retrage fondurile de pe piețele locale, scăderea prețurilor acțiunilor a fost însoțită de creșterea instantanee a cererii de valută străină antrenând deprecierea monedelor locale. Cumpărătorii locali n-au putut înlocui repede pe cumpărătorii străini, deși prețurile în valută ale acțiunilor scădeau vertiginos, pentru că erau dezavantajați de deprecierea tot atât de vertiginoasă a monedelor locale din cauza cursului flotant liber prevalent în sistemul monetar mondial actual.

Pe piețele de capital ale lumii, unii dintre marii vânzători de acțiuni au programe pe computer care legate la rețeaua bursei vând automat acțiunile când prețurile scad sub un nivel prestabilit, ceea ce accelerează declinul prețului acțiunilor. Existența programelor automate computerizate și standardizarea la nivel de instituție de investiții de portofoliu a unor formule de evaluare bursieră ar explica în mare măsură deciziile simultane de vânzare când parametrii de evaluare a pieței coboară sub un anumit nivel.

1.7. CAPITALUL ȘI CREAREA DE CAPITAL

Capitalul este unul dintre cele mai importante concepte din științele economice. Prin capital înțelegem bunurile produse de un sistem economic pentru a fi folosite ca resurse la producerea altor bunuri și servicii în perioada următoare. De pe urma capitalului se obțin deci servicii productive de-a lungul timpului.

Majoritatea firmelor de afaceri au nevoie de capital tangibil împreună cu forță de muncă și pământ pentru a produce mărfuri sau servicii.

Nu tot capitalul unei firme este capital fizic. Există forme intangibile de capital care satisfac pe deplin definiția capitalului. Când o firmă de afaceri investește în reclamă pentru a-și face un nume de marcă, ea produce în final un capital intangibil pe care economiștii îl denumesc “bun renume”. Acest bun renume este produs printr-un proces economic și generează servicii de valoare firmei de-a lungul timpului.

Familiile populației, guvernul și firmele produc capitalul. Populația produce și folosește atât capital tangibil cât și capital intangibil.

Dimensiunea de timp a capitalului este cea mai importantă dimensiune a capitalului. Capitalul există doar în timp. Serviciile forței de muncă sunt folosite în momentul în care sunt produse. Oamenii consumă bunurile curente (nedurabile) imediat ce le achiziționează. Spre deosebire de ele, capitalul există atât în prezent cât și în viitor. Valoarea sa este dată de valoarea serviciilor pe care capitalul le generează în viitor. Ea nu este mai mare de atât. În sens strict, capitalul este încorporarea tuturor acestor servicii viitoare pe care ne așteptăm să le genereze.

Munca se măsoară în ore. Pământul se măsoară în metri pătrați sau în hectare. Deoarece capitalul apare în foarte multe forme, este virtual imposibil să fie măsurat direct în unități fizice de măsură. Măsurarea sa indirectă, utilizează de regulă, valoarea lui prezentă.

Prin urmare, capitalul este măsurat ca fiind valoarea stocului de capital. Toate fondurile cu care firmele private cumpără bunuri de capital vin, direct sau indirect, de la o populație. Să zicem că o firmă vrea să cumpere o instalație care costă 10 milioane lei, iar o familie decide și ea să consume mai puțin, făcând economii de 10 milioane lei. Figura nr. 1 ne arată o posibilă cale de conectare a deciziei familiei cu decizia firmei.

Figura nr. 1

Transformarea economisirii de 10 milioane lei în investiție productivă

CAPITOLUL II

TRANZACȚII BURSIERE

2.1. TIPURI DE TRANZACȚII BURSIERE

În sens larg, tranzacțiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare – cumpărare de titluri și de alte active financiare, încheiate pe piața secundară, indiferent dacă acestea se tranzacționează la bursa propriu-zisă sau pe piețele interdealeri.În sens restrâns, tranzacțiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta burselor de valori, prin intermediul agenților de bursă și în conformitate cu reglementările pieței bursiere.

După momentul executării contractului, se deosebesc următoarele categorii de tranzacții (la bursa de tip european – după modelul francez):

tranzacții la vedere (au comptant), respectiv acelea la care executarea contractului (livrarea titlurilor și plata prețului) are loc imediat sau în câteva zile de la încheierea tranzacției la bursă;

tranzacțiile la termen de o lună sau „cu reglementare lunară”, care se încheie în bursă la un moment dat, urmând a fi executate la o dată fixă, în perioada de lichidare a lunii în curs, sau într-una din lunile următoare;

tranzacții ferme la termen, care se încheie sub forma contractelor negociate de tip forward;

operațiunile condiționate, care se execută la termen, dar spre deosebire de cele cu termen ferm, permit cumpărătorului, fie să aleagă între executarea contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime, fie să se declare, la scadență, cumpărător sau vânzător, în funcție de oportunitățile oferite de piață.

Un rol aparte pe piețele bursiere au dobândit în ultimele decenii operațiunile cu titluri financiare derivate, respectiv contractele „futures” și cu opțiuni pe instrumente financiare (financial futures and options).

În ceea ce privește opțiunile pe instrumente financiare, acestea sunt contracte standardizate având drept suport: acțiuni, indici bursieri, titluri de împrumut, valute sau contracte „futures” și pot fi opțiuni de cumpărare „call” sau de vânzare „put”.

Dacă avem în vedere scopul efectuării lor, operațiunile de bursă pot fi clasificate după cum urmează:

operațiuni simple de investire, generate de interesele vânzătorilor și cumpărătorilor.

operațiuni speculative, prin care se urmărește obținerea unui profit din diferența de cursuri între momentul încheierii și momentul lichidării operațiunii. Contractantul își asumă, în mod corespunzător și un risc deoarece evoluția cursului bursier nu poate fi anticipat cu precizie. Principalul director al acestei operațiuni este „cumpără mai ieftin decât vinzi” (buy low, sell high);

operațiuni de arbitraj, care au ca scop obținerea unui câștig din diferența de cursuri, fără ca arbitrajorul să-și asume riscul prețului. O formă a operațiunii de arbitraj este spreadingul, care se bazează pe diferența favorabilă dintre cursurile practicate la momente diferite;

operațiuni de acoperire, prin care se urmărește evitarea pierderilor generate de evoluția nefastă a cursului bursier. În condițiile unei piețe instabile, se încearcă conservarea valorii activelor și chiar obținerea unui câștig. Acestea sunt operațiuni de tip hedging;

operațiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agenții de bursă pentru menținerea echilibrului și stabilității pieței. Cei care efectuează astfel de operațiuni joacă rolul de creatori de piață (market makers); ei vând titluri pe cont propriu atunci când se manifestă o cerere neacoperită pe piață, respectiv cumpără când oferta este excedentară. Urmărind obținerea unui profit din diferența de prețuri ei acționează implicit în sensul echilibrării pieței (este cazul specialistului la NYSE).

2.2. TRANZACȚII LA VEDERE

Tranzacțiile la vedere, cunoscute și sub denumirea de tranzacții „cash” sau „pe bani gata”, se caracterizează prin aceea că persoana care adresează ordinul de vânzare sau de cumpărare își asumă obligația ca imediat, sau în perioada imediat următoare (câteva zile din momentul încheierii tranzacției), să pună la dispoziția partenerului său titlurile vândute sau suma de bani reprezentând prețul cumpărării.Tranzacțiile la vedere se derulează pe baza contului „cash” deschis de client la firma broker. Astfel, un investitor poate cumpăra valori mobiliare, cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora, iar un client care vinde „cash” trebuie să predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiași termen, primind contravaloarea integrală a acestora în contul său.

Tranzacțiile la vedere au drept scop, de regulă, plasamentul sau obținerea de lichidități, deși nu sunt excluse nici operațiunile speculative, cum ar fi cumpărarea de titluri în vederea revânzării lor după creșterea cursului, respectiv vânzarea de titluri cu intenția de a fi cumpărate ulterior, în condițiile unui curs mai scăzut.

În derularea operațiunilor la vedere se parcurg următoarele etape:

înaintarea ordinelor de bursă (vânzare sau cumpărare) agenților de schimb;

centralizarea tuturor ordinelor referitoare la un anumit titlu de către specialist;

stabilirea cursului de vânzare/cumpărare;

comunicarea nivelului cursului de deschidere a bursei;

executarea ordinelor;

reglarea ordinelor, imediat sau într-o perioadă scurtă, prin livrarea titlurilor de către vânzători și încasarea contravalorii lor de la investitori.

La Bursa de Valori București, tranzacțiile la vedere se derulează printr-un mecanism care asigură accesul direct și continuu al intermediarilor la informațiile referitoare la preț și la cele furnizate de emitenții valorilor mobiliare și care dau, astfel, posibilitatea clienților de a lua decizia referitoare la investiția într-o anumită valoare mobiliară.

Tranzacția la vedere implică două fluxuri între cumpărător și vânzător:

fluxul de transfer al banilor;

fluxul de transfer al valorilor mobiliare prin înscrierea noului deținător în registrul emitentului.

Derularea și finalizarea tranzacției se efectuează în intervalul T+3, adică la trei zile lucrătoare de la data tranzacției

Orice tranzacție la vedere se derulează în trei faze: tranzacționarea, compensarea-decontarea respectiv, transferul dreptului de proprietate.

Compensarea și decontarea tranzacțiilor la vedere

Rolul BVB în ceea ce privește compensarea și decontarea tranzacțiilor constă în stabilirea corectă a sumelor nete de plată sau de încasat pentru fiecare SSIF, precum și în asigurarea decontării acestor sume.

Transferurile banilor de la cumpărători la vânzători se face prin intermediul Bancii Naționale a României.

Transferul dreptului de proprietate

Transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor tranzacționate se realizează, în acest sistem de decontare netă continuă, numai la sfârșitul celei de-a treia zile, după ce banii au ajuns în conturile vânzătorilor.Înregistrarea acțiunilor la noul cumpărător se efectuează prin mișcări între secțiunile Registrului Bursei de Valori București.

2.3. TRANZACȚII ÎN MARJĂ

Tranzacțiile în marjă (tranzacțiile în conturi de siguranță de tip „M” sau Long margin account) sunt o variantă a tranzacțiilor la vedere și reprezintă cumpărări de titluri primare pe datorie, caz în care brokerul acordă clientului său, în anumite limite, un credit pentru realizarea operațiunii bursiere.

Contul de siguranță se deschide atunci când un client cumpără mai multe titluri cu aceeași sumă de bani sau același număr de titluri, cu o sumă inițială mai redusă, utilizând titlurile drept gaj pentru împrumut. Prin urmare, investitorul care dă ordin de cumpărare a unui volum de acțiuni, nu trebuie să achite firmei-broker cu care lucrează întreaga contravaloare a acestora; el trebuie să depună, în termenul aferent lichidării normale, numai o anumită „acoperire”, sau marjă (margin), diferența până la valoarea contractului constituind-o împrumutul pe care clientul îl obține de la broker pentru tranzacția respectivă (debit balance).

Principalele caracteristici ale unei tranzacții în marjă sunt următoarele:

operațiunea implică acordarea unui credit în bani sau a unui împrumut pe titluri;

inițierea tranzacției are loc prin depunerea de către client a unei sume reprezentând marja inițială, care constituie o imobilizare pe toată perioada operațiunii; titularul contului efectuează o suită de operațiuni de sens contrar, care se compensează, brokerul urmărind numai soldul contului în marjă;

brokerul, în calitate de creditor, solicită o garanție ce constă în valorile mobiliare cumpărate;

operațiunea comportă un cost, respectiv dobânda percepută de broker pentru creditul acordat;

debitorul are posibilitatea să-și diminueze datoria față de broker, prin intermediul unor depuneri suplimentare în contul de siguranță. În plus, dividendele încasate la acțiunile achiziționate și blocate în depozitul de garanție constituit la broker diminuează datoria;

titlurile care sunt blocate ca depozit se actualizează zilnic prin prisma evoluției cursului de piață. Această operațiune este denumită și „marcarea la piață”.

În funcție de raportul în care se află marja curentă față de marja inițială, contul clientului poate fi:

nerestricționat, când marja curentă este egală sau mai mare decât marja inițială, caz în care clientul poate să retragă diferența favorabilă sau o poate utiliza pentru inițierea unei noi tranzacții. Excesul de marjă alimentează un cont distinct de contul de numerar, cont care pe piața este denumit „Special Memorandum Account” (SMA);

restricționat, când marja curentă mai mică decât marja inițială. Dacă însă marja permanentă este mai mică decât marja curentă nu se solicită o acoperire suplimentară din partea clientului, dar acesta nu are posibilitatea să efectueze tranzacții noi.

În cursul derulării operațiunii, mărimea marjei curente, atât absolute (diferența dintre valoarea colateralului și datoria clientului la broker, acesta echivalând cu capitalul avansat de client), cât și relative, variază continuu în funcție de valoarea de piață a titlurilor care formează colateralul (contravaloarea titlurilor achiziționate și păstrate la broker drept garanție a creditului acordat), precum și de intrările și ieșirile în contul de marjă.

În categoria tranzacțiilor în marjă se pot menționa: cumpărări în marjă, apelul în marjă și vânzările în marjă.

Cumpărări în marjă

În cazul unei cumpărări în marjă, clientul dobândește o poziție long pe titluri deoarece în momentul efectuării tranzacției titlurile aparțin clientului și devine debitor față de broker pentru fondurile împrumutate, iar eventualele dividende vor fi colectate de broker și înregistrate în contul clientului.Brokerul nu remite titlurile către client, ci le reține drept garanție (colateral) pentru credit acordat. Până la achitarea datoriei față de broker pot interveni două situații: cursul acțiunilor poate să crească sau să scadă.

Apelul în marjă

Apelul în marjă este operațiunea prin care clientul trebuie să refacă marja ce va fi menținută pe durata tranzacției (marja permanentă), în cazul unei reacții adverse a pieței. În cazul scăderii cursului la un nivel care face ca marja curentă să se situeze sub marja permanentă, brokerul solicită clientului o garanție suplimentară, respectiv o plată în numerar care să permită refacerea marjei.

Vânzări în marjă

Așa cum am mai arătat, orice tranzacție de cumpărare generează pentru client o poziție long pe titluri, ce îi oferă posibilitatea efectuării unor tranzacții de vânzare profitabile, mai ales în cazul unei evoluții favorabile de curs. Veniturile din vânzări sunt folosite parțial pentru acoperirea datoriei față de broker, în conformitate cu aportul acestuia la finanțarea operațiunii și parțial pentru a alimenta contul memorandum.

2.4. TRANZACȚII LA TERMEN

Tranzacțiile la termen constă în aceea că partenerii convin să-și îndeplinească obligațiile asumate, fără rezerve, peste o anumită perioadă de timp de la data încheierii tranzacției (1, 3, 6 luni sau mai mult)

Tranzacțiile se încheie la bursă într-o anumită zi, dar reglementările în conturi urmează să se facă la o dată viitoare.Valoarea tranzacției se determină în funcție de cursul la termen prestabilit, indiferent de evoluția cursului de piață la termenul tranzacției.

Pentru executarea ordinelor la termen, intermediarii solicită constituirea unei garanții de risc, în numerar sau sub formă de titluri blocate, ce se determină prin aplicarea unui anumit procent asupra valorii tranzacției, care diferă în funcție de natura titlului. Rolul ei este de a garanta ansamblul tranzacțiilor la termen contractate de aceeași persoană care adresează ordine și este modificată (ajustată) periodic, în funcție de ansamblul riscurilor, în cadrul cărora un loc important îl ocupă variația imprevizibilă a cursului. Aceste garanții de risc, denumite și taxe de acoperire, se stabilesc între 20% și 40% din valoarea tranzacției la termen, în funcție de natura titlului.

De asemenea, pot fi incluse în lista cotațiilor la termen valorile mobiliare care între timp aui devenit mult mai solicitate pe piață și îndeplinesc condițiile impuse.

În cadrul operațiunilor la termen distingem în practică bursieră: tranzacții pe piața cu reglementare lunară, tranzacții la termen ferm, tranzacții la termen condiționat și operațiuni combinate.

Tranzacții pe piața cu reglementare lunară

Tranzacțiile la termen de o lună sunt acele operațiuni bursiere care au fixate condițiile și ziua negocierii, dar a căror lichidare și livrare de titluri sunt amânate și au loc într-o perioadă prestabilită denumită perioadă de lichidare (cuprinsă în intervalul de lichidare stabilit în funcție de zilele lucrătoare până la sfârșitul lunii). Așadar, executarea angajamentelor are loc în perioada de lichidare, care începe la a șasea ședință de bursă dinaintea ultimei zile lucrătoare a lunii.Rezultă că perioada de lichidare durează șapte zile.

De exemplu, calendarul bursier pentru luna octombrie evidențiază modul de derulare a operațiunilor de lichidare astfel:

Calendarul bursier

Tabelul 1.

Sursa: Victor Stoica, Eduard Ionescu, „Piețe de capital și burse de valori”, ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2002, p.233

Principala caracteristică a pieței cu reglementare lunară constă în faptul că vânzările și cumpărările realizate în orice si până, inclusiv, în prima zi de lichidare generală, au scadență chiar în perioada de lichidare a lunii respective.Începând cu ziua de report, cumpărările și vânzările au scadență în perioada de lichidare a lunii următoare.Tranzacțiile care generează plăți și cedări de titluri în timpul lichidării lunii în care a fost încheiată tranzacția sunt denumite „operațiuni pe bani gheață amânate”.

Operațiunile la termen de o lună se derulează, ca și tranzacțiile în marjă, pe baza unui depozit de garanție.

Tranzacțiile la termen ferm

În categoria tranzacțiilor la termen ferm care au loc la bursele de valori se includ operațiunile la termen forward și operațiunile la termen „futures”

Operațiunile la termen forward

Operațiunile la termen forward se bazează pe contractul la termen – forward dintre vânzător și cumpărător, de a livra și de a plăti un anumit produs bursier, la un anumit termen și la prețul convenit în momentul contractării. Este important de remarcat că, pot să apară diferențe favorabile pentru una din părți, diferențe determinate de modificarea prețului de piață între momentul semnării contractului și cel al livrării produsului. Caracteristica de bază a acestui contract este aceea că părțile stabilesc un preț fix (prezent) pentru o livrare viitoare. Plecând de aici trebuie arătat că există două tipuri de operațiuni speculative: la creștere (a la hausse) și la scădere (a la baisse).

Operațiunile a la fausse sunt realizate de persoane care cumpără un produs la un anumit preț (prețul zilei), cu livrare ulterioară, în speranța că la data livrării produsului, prețurile vor crește și, în consecință, va putea obține un profit vânzând același produs la un preț superior.

Operațiunile a la baisse sunt realizate de persoane care vând la prețul zilei, cu livrare la termen, o marfă pe care nu o au, în speranța că la data livrării prețurile vor scădea și, în consecință, vor cumpăra același produs la un preț inferior, urmând să câștige diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare.

După cum am mai arătat și în primul capitol, nici una dintre aceste tipuri de operațiuni nu presupune obligativitatea derulării lor în ringul bursier și nici obligativitatea standardizării lor

Operațiunile la termen „futures”

Operațiunile la termen „futures” se deosebesc de cele forward prin aceea că au condiții contractuale standardizate în ceea ce privește marfa tranzacționată, cantitatea și termenul de execuție; prețul este variabil deoarece contractul „futures” este actualizat zilnic și contractul poate fi executat și fără livrare efectivă, doar prin decontarea tranzacțiilor.

Contractul la termen ferm („futures”) este un angajament asumat astăzi de un cumpărător și de un vânzător de a cumpăra (de a dobândi) și de a vinde (a ceda) un titlu (împrumut de stat, titlu ipotecar, devize, indice bursier) la o dată scadentă (sau în timpul unei perioade de scadență fixată de bursă).

Contractul se sprijină pe un număr dat de titluri sau pe un multiplu al acestui număr. Prețul de contract este cotat prin licitație sau prin negociere cu un ordinator central, predarea și plata titlurilor fiind diferite la scadență. Astfel, cumpărătorul (vânzătorul) poate închide poziția sa prin revânzarea (răscumpărarea) contractului la cursul cotat în bursă, operațiunea având loc în orice zi înainte de data lichidării acestuia.

Principiul de funcționare al piețelor „futures” este simplu. Doi operatori, care au riscuri opuse sau care anticipează diferit evoluția cursurilor sau a ratelor, se pun de acord pentru a schimba o sumă determinată dintr-un activ financiar la o dată viitoare („futures”) pentru un preț convenit în avans. Pentru a se acoperi pe piața „futures”, un operator trebuie să ia o poziție inversă celei la vedere (numerar) pe care o are. Întrucât prețurile la contractele „futures” la diverse scadențe variază în același sens cu prețul „cash” al instrumentului financiar suport aceasta face ca pierderea pe care o poate avea pe poziția „cash” să fie compensată prin câștigul care va fi realizat pe piața „futures” și invers.

În ceea ce privește terminologia folosită în „futures”, o piață sub semnul taurului (bull market) este o piață în care prețurile sunt în creștere. Atunci când cineva spune că piața este bullish, acea persoană are o perspectivă optimistă și crede că prețurile vor crește. O piață sub semnul ursului (bear market) este una în care prețurile scad. Deci, o piața bearish oferă o perspectivă pesimistă.

În contractele „futures” cumpărătorul deschide o poziție „lungă” (long), în timpul ce vânzătorul are o poziție „scurtă” (short). Cel care are o poziție long pe piață se așteaptă ca prețurile să crească, el obținând profit prin vânzarea contractelor mai târziu, primind un preț mai mare decât cel plătit inițial. Cel care vinde short consideră că prețurile au o tendință descrescătoare, așa că vinde contractele „futures” deoarece consideră că valoarea lor va fi mai mică în viitor. Dacă lucrurile vor evolua așa cum s-a anticipat, și prețul scade, atunci vânzătorul își poate răscumpăra contractele la un preț mai mic, și realizează astfel un profit.

Contractele „futures” au o viață limitată cunoscută sub denumirea de „scadența contractului”. Contractele, la maturitate, se vor lichida fie prin livrare fizică a produselor, fie prin compensarea cash.Deci, odată ajuns la scadență, deținătorul unui contract „futures” își va închide poziția printr-o operațiune în sens contrar (dacă a fost cumpărător, va vinde, iar dacă a fost vânzător, va cumpăra). Clienții care au rămas cu poziții deschise până în ultima zi de livrare vor lichida contractul sau preluare efectivă a produsului bursier tranzacționat.

S-a constat că doar 3% din contractele „futures” au ca rezultat livrarea fizică sau lichidarea cash a mărfii. Restul de 97% sunt compensate (offset).Aceasta înseamnă că majoritatea participanților își închid pozițiile înainte de data de livrare a contractului.Pentru unele contracte „futures”, cum ar fi cele pe indici de titluri, nu există posibilitatea livrării fizice, în acest caz pozițiile fiind închise prin livrare cash.

În ceea ce privește evoluția piețelor „futures”, acestea le influențează pe cele clasice și joacă un rol important în cadrul politicilor economice ale statelor.

Tranzacții la termen condiționat

Operațiunile la termen condiționat cuprind tranzacții cu titluri, în care numai cumpărătorul își rezervă dreptul de a renunța la contract, de a determina sensul operațiunii (vânzare sau cumpărare) ori de a fixa durata operațiunii

Principalele tranzacții la termen condiționat sunt: tranzacții cu primă, tranzacții cu opțiuni, tranzacții cu dublă opțiune, stelajele, hedgingul și arbitrajul.

Tranzacții cu primă

Tranzacțiile cu primă sunt operațiuni bursiere de tip condiționat, care pe măsura apariției de noi produse bursiere au fost în mod treptat înlocuite, pe marile piețe bursiere, cu contractele cu opțiuni. Tranzacțiile cu primă pot avea caracter speculativ sau pot constitui o modalitate de protejare a investiției împotriva riscului de curs bursier.

În forma lor clasică tranzacțiile cu primă prezintă următoarele caracteristici:

scadența tranzacției este fixă;

cumpărătorul își rezervă obligația de a plăti vânzătorului o primă, la scadența tranzacției;

prima reprezintă pierderea maximă pentru cumpărător, în cazul renunțării la contract;

riscul asumat de operator atunci când lucrează pe poziția descoperit este limitat de mărimea tranzacției;

contractul nu poate fi lichidat decât la scadență, ceea ce înseamnă că până la data respectivă marja contractului, care este egală cu prima, trebuie menținută;

pentru una și aceeași primă aferentă a trei scadențe diferite, prețul contractului este cu atât mai mare, cu cât scadența este mai îndepărtată;

prețul de cumpărare într-o tranzacție cu primă este, de regulă, mai mare decât pe piața cu reglementare lunară, deoarece cumpărătorul, dispunând de alternative ale deciziei sale, trebuie – prin diferențele de preț – să compenseze avantajul pe care îl acordă vânzătorului;

tranzacțiile cu primă se încheie pentru o cantitate determinată de titluri (de regulă 100).

În cazul operațiunilor cu primă pot apărea următoarele situații:

la scadență cursul crește, iar cumpărătorul, care a încheiat un contract cu preț ferm, va beneficia de o diferență de curs favorabilă prin achiziționarea titlurilor;

la scadență cursul scade, și anume: cu un nivel inferior nivelului primei convenite, situație în care cumpărătorul va prefera să cumpere efectiv titlurile, înregistrând astfel o pierdere mai mică decât dacă ar recurge la opțiunea plății primei sau cu un nivel mai mare decât cel reprezentat de primă, în această situație cumpărătorul având posibilitatea să recurgă la alternativa reprezentată de plata primei, deci urmând să înregistreze doar o pierdere limitată de mărimea acesteia.

Diferența dintre cursul operațiunilor la termen ferm și primă este cunoscută sub denumirea de ecart.

Motivațiile cumpărătorului implicat într-o operațiune cu primă sunt clare: el dorește să contracteze un angajament pe termen scurt, benefic fără limitare, dacă speculația reușește, plafonând în acest caz riscul pierderii la mărimea primei în situația în care speculația nu reușește (când cursul evoluează în sens nedorit de cumpărător). Situația se prezintă total invers pentru vânzător.

Tranzacții cu opțiuni

Opțiunile sunt contracte standardizate având drept suport: acțiuni , obligațiuni, indici bursieri, rata dobânzii, valute, mărfuri, etc. Prima piață de opțiuni a fost creată în 1973 la Chicago board options Exchange (CBOE), unde au început să se efectueze operațiuni cu valute.Contractele pe bază de opțiuni s-au extins, îndeosebi după anul 1986, pe toate piețele financiare.

Într-un contract de opțiune, cumpărătorul are dreptul, dar nu și obligația, de a achiziționa, la scadență sau oricând până la scadență, un anumit număr de titluri suport, la un preț prestabilit, denumit preț de exercitare și în schimbul unei prime plătite în momentul încheierii tranzacției sau în cadrul lichidării lunii în curs. Pentru cumpărător, prima reprezintă un cost care se suportă indiferent dacă contractul se exercită sau nu. Cumpărătorul poate decide executarea contractului în orice moment până la scadență (opțiuni de tip american) sau numai la scadența contractului (opțiuni de tip european). Se cumpără o opțiune, se plătește prima și se speră că va putea fi vândută mai scump. Invers, se vinde o opțiune și se speră că va fi cumpărată la un preț mai mic.

Principalele caracteristici ale tranzacțiilor cu opțiuni sunt următoarele:

mărimea opțiunii – se utilizează de obicei opțiuni pentru 100 de titluri, opțiuni de 10 uncii, o opțiune pe dolari SUA, pentru o valoare de 10.000 dolari, etc.

durata opțiunii – reprezintă perioada în cadrul căreia opțiunea poate fi exercitată.Data finală pentru exercitarea opțiunii se numește data expirării.

prețul de exercitare a opțiunii – este stabilit de părți în momentul încheierii contractului de opțiune și reprezintă prețul fix la care se poate exercita dreptul pe care-l conferă opțiunea.

prețul opțiunii – reprezintă prima plătită de cumpărător vânzătorului în schimbul dreptului ce i se conferă prin opțiune.

contracte – tip – în general, pe piața opțiunilor, contractele se încheie într-o formă standardizată, realizată de asociațiile de agenți bursieri specializați în astfel de tranzacții și acceptată de bursă.Este de notat faptul că opțiunile cotate la bursă sunt considerate mai importante decât cele negociate „la ghișeu” sau decât cele negociate prin intermediul brokerilor și dealerilor.

Pe piața opțiunilor sunt cotate atât opțiuni de cumpărare, cât și opțiuni de vânzare.Opțiunea „call” (de cumpărare) este un contract, în formă negociabilă, care dă dreptul cumpărătorului ca, într-o anumită perioadă de timp, să cumpere de la vânzătorul opțiunii un anumit număr de titluri cotate în bursă la un preț stabilit prin contract. Pe de altă parte, vânzătorul opțiunii „call” își asumă obligația de a vinde, în condițiile precizate, titlurile respective cumpărătorului opțiunii. Cumpărătorul va obține un câștig în toate situațiile în care prețul crește (peste cel de exercitare convenit); vânzătorul câștigă în situațiile în care prețul curent scade, dar câștigul său este limitat la nivelul primei pe care o poate ceda cumpărătorul (atunci când pierderea tinde să devină mai mare decât aceasta).

Opțiunea „put” (de vânzare) este un contract care dă dreptul cumpărătorului opțiunii ca, într-un interval de timp, să vândă partenerului său din contractul de opțiune, un anumit număr de titluri cotate la bursă, la un preț prestabilit și în schimbul unei prime plătite inițial. Totodată, vânzătorul unui „put” își asumă obligația de a cumpăra titlurile de la cumpărătorul opțiunii la prețul prestabilit, dacă opțiunea este exercitată într-un interval de timp.

Inițierea unei tranzacții cu opțiuni se face prin deschiderea de către client a unui cont la o firmă – broker, după care clientul poate lansa un ordin pe piața opțiunilor.În urma executării ordinului, clientul dobândește o poziție pe opțiune.Aceasta poate fi „short”, dacă a vândut sau „long” dacă a cumpărat.

Executarea contractelor pe opțiuni se poate face prin: lichidarea opțiunii, exercitarea opțiunii și prin expirarea opțiunii.

Cumpărarea unei operațiuni de cumpărare

Cumpărătorul unei operațiuni de cumpărare are dreptul, dar nu și obligația, din momentul încheierii contractului până la scadență (3, 6 sau 9 luni), de a cumpăra 100 de titluri la un preț de exercițiu, convenit prin contract. Cumpărătorul își exercită acest drept numai dacă cursul titlurilor este în creștere. Riscurile sale sunt limitate la prima plătită, în timp ce câștigurile sunt nelimitate, fiind cu atât mai mari cu cât cursul se îndepărtează de „punctul mort” (acel nivel al cursului la care nici nu se pierde, nici nu se câștigă). În cazul opțiunii de cumpărare „punctul mort” este egal cu prețul de exercitare plus prima plătită.

Cumpărarea și revânzarea unei opțiuni de cumpărare are efect mai mare asupra câștigurilor, limitând , în același timp, și riscul investitorilor.

Vânzarea unei opțiuni de cumpărare

Vânzătorul unei operațiuni de cumpărare gândește că titlul suport va avea un curs care stagnează, iar apoi începe să scadă. Timpul este un aliat al vânzătorului, deoarece valoarea timp converge către zero treptat și pe măsură ce se apropie scadența. El speră că nu va fi în situația de a ceda partenerului titlurile respective.

Decizia privind executarea contractului aparține numai cumpărătorului, care în schimbul primei plătite poate să renunțe la contract.

Deci, vânzătorul câștigă atunci când cursul activului de bază scade sub prețul de exercitare, dar câștigul său este limitat la mărirea primei. Când prețul crește , vânzătorul înregistrează o pierdere ce devine cu atât mai mare cu cât cursul crește mai mult .

Cumpărarea unei opțiuni de vânzare

Investitorul consideră că titlul va avea un curs în scădere. El va putea, deci, să vândă aceste acțiuni la vedere și să aștepte reducerea cursului. Dar, pentru limitarea riscului, preferă să cumpere o opțiune de vânzare.

Pierderea este deci, limitată la nivelul primei și există posibilitatea obținerii unor câștiguri nelimitate în cazul scăderii cursului.

Vânzarea unei opțiuni de vânzare

Vânzătorul primește prima și speră că titlurile vor avea un curs care stagnează sau este în creștere pentru a nu fi nevoit să le cumpere.

În situația de față câștigul vânzătorului de put este limitat, iar pierderea acestuia este cu atât mai mare cu cât cursul titlului suport scade, îndepărtându-se de „punctul mort”.

Alte tranzacții la termen condiționat:

Stelaje

Stelajul este considerat atât un contract la termen ferm datorită obligației cumpărătorului de a executa contractul la scadență (care poate fi în lichidarea viitoare sau una din următoarele cinci luni până la scadență), cât și un contract la termen condiționat, prin natura sa, deoarece operatorul are dreptul de a se declara la scadență, fie vânzător, fie cumpărător în funcție de evoluția cursului. Stelajul comportă două cursuri separate între ele printr-un ecart.La scadență operatorul poate fi cumpărător la prețul cel mai mare stipulat în stelaj sau vânzător la prețul cel mai mic, indiferent de cursul pieței din ziua respectivă

În prezent, pe piețele bursiere dezvoltate, nici stelajele și nici tranzacțiile cu primă nu se mai întâlnesc ca operațiuni de sine stătătoare, fiind preluate și dezvoltate în cadrul tranzacțiilor complexe de tip condițional

Tranzacții cu dublă opțiune

Operațiunea cu dublă opțiune este o operațiune la termen, condiționat, compusă din două elemente: un ordin de cumpărare ferm, pentru un număr determinat de titluri și un ordin de cumpărare condiționat, pentru același număr de titluri (dar cu primă zero).

Cumpărătorul, la scadență , are posibilitate:

de a se limita la executarea ordinului de cumpărare ferm;

de a executa ordinul de cumpărare condiționat (cerând livrarea titlurilor cumpărate condiționat) sau poate abandona partea condiționată din contract. În cazul abandonării părții condiționate , el nu plătește nici o sumă sub formă de primă.

Cumpărătorul este avantajat prin faptul că este singurul care poate să exercite opțiunea sau să o abandoneze.

Vânzătorul este avantajat prin faptul că în contract se stipulează următoarele:

cursul este superior cursului la termen cotat în același moment, dacă este vorba de o opțiune de cumpărare, și

cursul este inferior cursului la termen ferm cotat în același moment, dacă este vorba de o opțiune de vânzare.

Scadența este fixată la prima lichidare sau la următoarele cinci lichidări, iar contractul nu poate fi executat în avans.

Hedging-ul

Operațiunile de hedging, care mai sunt numite și operațiuni de acoperire reprezintă o modalitate de reducere a riscului de preț.Aceasta presupune luarea pe piața la termen a unei poziții simetrice, egale și de sens contrar față de cea înregistrată pe piața la vedere, astfel încât pierderea pe aceasta din urmă să fie compensată de câștigul realizat pe prima. Deci, se poate afirma că hedging-ul îmbină un contract „cash”, care se realizează, de regulă, în afara bursei, cu un contract „futures”, care este tipic bursier.

Operațiunile de hedging sunt de două tipuri: hedging de vânzare și hedging de cumpărare.

Hedging-ul de vânzare (hedging short) presupune vânzarea de către un operator care, la un moment dat deține, cumpără s-au intenționează să cumpere un produs bursier pe piața „cash”, a unui număr echivalent de contracte futures.

Hedging-ul de cumpărare (hedging long) presupune cumpărarea de contracte „futures” în scopul acoperirii riscului de creștere a prețului la un produs bursier pe piața „cash”, produs pe care preconizează să-l cumpere la o dată viitoare.

Arbitrajul

Operațiunea de arbitraj constă în a cumpăra și a vinde un instrument financiar în același timp, pentru a obține un beneficiu de pe urma diferenței de preț dintre două piețe.

Arbitrajul este efectuat de brokeri sau jobber, fiind o tranzacție de mare specialitate, întrucât implică luarea în considerare a unei multitudini de factori, în afara diferenței de curs a titlului : cursuri valutare, cheltuieli de transport, cheltuieli de asigurare etc.

2.5. TRANZACȚII PARTICULARE

La bursele de valori se efectuează și unele tranzacții în condiții speciale, care se deosebesc de negocierile obișnuite, fiind considerate tranzacții particulare. În această categorie se numără: ofertele publice, negocierile blocurilor de control și adjudecările.

Oferta publică constă în acțiunea de a informa public acționarii unei societăți, că o persoană fizică sau juridică este dispusă să cumpere acțiunile deținute de aceștia la un preț dat sau printr-un schimb de titluri. Aceasta are drept scop luarea controlului sau creșterea participării la capitalul unei societăți, fără a fi nevoie să se recurgă la cumpărări succesive pe piața bursieră sau la cedarea unui bloc de acțiuni.

Ofertele publice pot să fie de mai multe tipuri, și anume: oferta publică de cumpărare (oferta clasică) , ofertă publică de schimb, ofertă publică mixtă și ofertă publică de vânzare.

Indiferent însă, de tipul ofertei publice, proiectul acesteia trebuie prezentat Consiliului burselor de valori de către inițiatorul acesteia.Se impune garantarea ofertei de una sau mai multe bănci, și în plus, Consiliul burselor de valori ia toate măsurile de asigurare pe care le consideră necesare solicitând depozite de acoperire în numerar sau titluri și verifică dacă oferta corespunde scopului declarat și dacă interesele acționarilor converg cu cele ale societății inițiatoare.

Angajamentul de cumpărare sau de schimb este irevocabil. Inițiatorul trebuie să precizeze condițiile ofertei: numărul de titluri care vor fi prezentate ca răspuns, precum și numărul de titluri pe care inițiatorul se angajează să le achiziționeze fără limită. Negocierile blocurilor de control sunt operații în urma cărora cumpărătorul deține controlul asupra societății emitente.

Comisia operațiilor de bursă apreciază dacă cantitatea de titluri negociată poate fi considerată „bloc de control”

Cumpărarea blocului de control se poate realiza prin două procedee:

cumpărătorul se angajează în fața Consiliului burselor de valori de a cumpăra pe piața bursieră titlurile care îi vor fi prezentate la cursul de cesiune aprobat de acesta, în cadrul unui interval de timp prestabilit, caz în care i se solicită depozite prealabile (în numerar sau titluri) menite să garanteze angajamentul ;

cumpărătorul prezintă în fața Consiliului burselor de valori o ofertă publică de cumpărare sau de schimb, ceea ce îi permite să limiteze cantitatea de titluri pe care este pasibil de a le cumpăra.

CAPITOLUL III

PIATA BURSIERA VS PIATA EXTRABURSIERA

PIATA BURSIERA-BURSA DE VALORI

Înainte ca bursele de valori să se dezvolte în forma actuală mărfurile negociate în aceste instituții au fost contractele financiare transmisibile.

Aceste titluri au căpătat importanță economică încă de la începutul Evului Mediu.În nordul Italiei, în vreme ce Renașterea ajunsese la apogeu, iar noile fluxuri comerciale devenisera tot mai evidente, a apărut nevoia unor forme de negociere instituționale pebtru creanțele legate de vanzarea mărfurilor și exprimate în diverse monede. Bursele cele mai vechi au fost create, prin urmare, exclusiv în slujba comerțului mondial. Documentul cel mai vechi se referă la tranzacțiile cvasibursiere de la Lucques din anul 1111, in Italia de Nord, care era cel mai mare centru comercial al Europei. Înscrisurile comerciale au constituit primele mărfuri dematerializate pentru care a fost creată o piață specială.

Prima bursă care a apărut la nord de Alpi a fost instalată la Burges în 1409. Coincidență sau nu, același semn – punga cu bani la borsa- era utilizat în orașele italiene Genova, Florența și Veneția, pentru a indica locul unde se încheiau chiar tranzacțiile. În acele orașe din nordul Italiei se negociau, înca din secolul al XIV-lea, titluri pentru împrumuturile de stat emise in 1328.Acest fapt ne permite să apreciem că locul de naștere al primelor burse, în sensul de locuri unde se întâlneau bancherii, negustorii, agentii de schimb și curtierii pentru a încheia tranzacții în mod public, poate fi atribuit orașelor-state Genova, Florența și Veneția.

Societatea Indiilor Orientale este considerată prima societate pe acțiuni cu grad mare de capitalizare, acțiuni negociate la Bursa din Amsterdam fondata in 1611, ea a fost prima bursă de acțiuni de capital din lume. O altă premieră în evoluția burselor a fost Bursa de Obligațiuni de la Frankfurt care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, avea rolul șefului de registru de subscriere a împrumuturilor,iar cu puțin timp înainte, în 1779, Maria Thereza a Austriei lansase primul împrumut de 1000 de obligațiuni a câte 1000 forinți fiecare cu o maturitate de 8 ani și o dobândă de 4,5 la sută pe an.

Încet, bursele s-au dezvoltat și ca instrument de finanțare a statului, veniturile fiscale nefiind suficiente pentru a acoperi cheltuielile angajate de guvernanți pentru construcții somptuoase sau campanii militare.

În secolul XIX, bursele au jucat un rol cheie în industrializarea Europei și a Americii de Nord. În Asia bursele de valori au avut in secolul XIX un rol mai puțin mai important decât in Europa, marcând începutul transformării Japoniei dintr-un stat agrar, feudal într-o putere industrială modernă. În România primele burse de comerț au fost înființate la București și Brăila în secolul al XIX-lea, după modelul francez.În 1881 este votată Legea burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri. Legea se refrea la modul de îmființare a burselor de valori mobiliare și stabilea principalele operațiuni ce se pot efectua. La 16 septembrie ia ființă Bursa de la Iași, a căror cotații și comentarii privind efectuarea tranzacțiilor se publicau în Curierul Financiar. La 1 decembrie 1882 se înființeză Bursa de la București. În 1883 apare un crah financiar ca urmare a creșterii numărului celor ce nu puteau face față plăților, plasamentele devenind nesigure. Cauza majoră a colapsului sistemului bursier românesc s-a datorat monopolizării tranzacțiilor de către un grup restrâns de mijlocitori lipsiți de profesionalism și onestitate, precum și de inexistența unor mecanisme de înregistrare și control. După o perioadă de întrerupere de 50 de ani Bursa de Valori București s-a redeschis la 23 iunie 1995 prin fondarea Asociației Bursei de către 20 de societăți de valori mobiliare. La 20 noiembrie 1995, cu sprijinul unor experți din Canada, Bursa și-a început activitatea în mod efectiv, având înscrise la cotă 6 societăți comerciale ale căror valori mobiliare erau tranzacționate în cadrul unei singure ședințe pe săptămână.

Revoluția din 1989, care a însemnat o nouă cotitură importantă în istoria țării noastre, a impus o acuitate, prin programul de reformă ce i-a urmat și necesitatea reclădirii pieței de capital și a instituțiilor acesteia, printre care și Bursa de Valori București.

Definire

Bursa de valori este una din cele mai importante instituții ale economiei de piață, un segment al pieței financiare, o piață secundară organizată, transparentă și supravegheată pe care se încheie tranzacți referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

Valorile mobiliare (titlurile financiare) care constituie obiectul principal al contractelor ce se încheie la bursa de valori reprezintă economii financiare, disponibilități neutilizate ce sunt redirijate în procesul negocierilor către cele mai productive activități economice. Bursa de valori apare ca un regulator al fluxurilor financiare, un stimulator și diversificator al producției rentabile, precum și un detector al producției nerentabile.

Indiferent de forma ei juridică, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursa de valori funcționează sub controlul și supravegherea guvernului.Pe plan internațional, în cele mai multe state funcționează burse de drept privat ca societăți pe acțiuni.Bursele de drept public sunt administrații ale statului cu caracter nelucrativ.

Necesitatea piețelor bursiere

Bursele au apãrut ca o necesitate stringentã, urmare a dezvoltãrii relațiilor de schimb și, implicit, a economiei în ansamblu. Iatã câteva din considerentele care subliniazã necesitatea acestei instituții:

Reunirea într-un același spațiu al schimburilor comerciale

Schimburi comerciale au existat din cele mai vechi timpuri, acestea fiind o condiție esențialã a dezvoltãrii economice.Pe mãsura creșterii extensive și intensive a schimburilor comerciale era tot mai necesar ca acestea sã fie localizate în același spațiu din motive lesne de înțeles.

Asigurarea unui caracter public și reglementat pentru desfãșurarea tranzacțiilor

Pentru a nu se desfãșura haotic și pentru a asigura transparențã și egalitate în tratamentul pãrților implicate în tranzacții, s-a impus asigurarea unui cadru organizat și a unui sistem de reglementãri.Instituția care asigurã aceste condiții este bursa· Consacrarea banilor de hârtie și a titlurilor (hârtiilor) de valoareEste vorba de banii fãrã valoare intrinsecã, dar îndeplinind toate celelalte funcții bãnești. De asemenea, folosirea pe o scarã tot mai largã a hârtiilor de valoare (fie cã era vorba de titluri ale datoriei publice, fie cã era vorba de hârtii de valoare emise de societãțile comerciale, mai ales de societãțile pe acțiuni, conduce la necesitatea apariției unei piețe unde acestea puteau fi ușor preschimbate în bani, și aceasta este bursa.

Dezvoltarea operațiunilor la termen

Perfecționarea și eficientizarea schimburilor comerciale a condus treptat la realizarea tranzacțiilor în care prezența mărfurilor nu mai era necesarã (ele puteau circula acum în afara pieței tranzacției).Mai mult decât atât, apar tranzacțiile cu bunuri viitoare și operațiunile la termen și cele cu opțiuni.

Obiectul bursei de valori

La bursa de valori se negociază:

a) Valori mobiliare (titluri financiare): acțiuni, obligațiuni, bonuri și bilete de tezaur, titluri de rentă, etc.

b) Valute selective.

c) Produse bursiere derivate: contracte futures, opțiuni pe marfă, opțiuni pe titluri financiare, opțiuni pe valute, opțiuni pe indici de bursă, opțiuni pe rata dobânzii.

Există burse la care obiectul principal al negocierilor îl constituie acțiunile. Aceste burse se mai numesc și burse de acțiuni.Unele burse de valori au ca obiect de activitate tranzacționarea valorilor mobiliare pe plan local și acestea sunt burse locale, necaracteristice în comerțul bursier internațional, altele au un obiect extins la un număr mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de țara emitentă. Acestea sunt burse caracteristice, de reputație internațională, deținând un rol conducator în tranzacțiile bursiere generale.

Condițiile esențiale pentru înființarea unei burse de valori

Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei condiții:

a) existența în zona respectivă sau în apropiere a unor societăți anonime de mare anvergură;

b) difuzarea acțiunilor și a obligațiunilor emise de societățile anonime respective la un număr mare de acționari;

c) reglementarea judicioasă a activității tranzacționale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduită, limita participărilor, modul de desfășurare a negocierilor.

Scopul esențial al bursei de valori

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finanțării activității economice și de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea își îndeplinește acest rol mai ales prin operațiunile de vânzare și cumparare de acțiuni și obligațiuni emise de societățile pe actiuni.Cei care doresc sa devină proprietari și să participe nelimitat la riscuri și beneficii cumpară acțiuni simple, cei care nu doresc să-și asume riscuri și beneficii nelimitate cumpără acțiuni preferențiale cu un venit fix și cu un risc minimal, iar cei care nu doresc sa devină proprietari ci numai creditori, micșorându-și riscul la maximum, cumpară obligațiuni cu un venit fix exprimat procentual și denumit cupon.

Clasificarea burselor de valori

Din punct de vedere juridic se disting:

a) Bursa de valori oficială este piața la care se negociază valorile mobiliare admise la cotare. Operațiunile se desfășoara într-un spațiu special amenajat conform unui regulament de funcționare. Tranzacțiile sunt centralizate și accesibile informării continue a clienților. Operațiunile se desfășoară cu exclusivitate în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat în negocierea tranzacțiilor și un personal tehnic care se ocupă de pregătirea negocierilor, evidența contractelor și urmărirea realizării lor. Accesul în bursa este restrictiv.

Bursa de valori oficială poate fi: bursa clasică și bursa modernă.

La bursele de valori clasice se formează un curs unic, centralizat, întrucât procesul negocierilor este supus regulamentului de funcționare, adică este dirijat și supravegheat, prețurile formându-se pe baza de licitație publică.

La bursele de valori moderne, procesele de negociere sunt automatizate, pe baza de mijloace electronice și computere, în exclusivitate sau în combinație cu mijloace clasice.

b) Bursa de valori neoficială este o bursa cu un acces mai puțin restrictiv.Pe aceasta piață se negociază valorile mobiliare neînscrise la cotarea oficială. Este vorba de societăți mici și mijlocii care doresc să obțină fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini condițiile severe de admitere la piața oficială.

Se are în vedere controlul și supravegherea pieței bursiere în scopul ocrotirii intereselor investitorilor; se realizează prin impunerea de către puterea de guvernământ a unor norme de informare a publicului și a unor norme care să stea la baza activității profesionale a agențiilor de brokeraj și a societăților financiare.

Cotarea unei societati pe acțiuni la Bursa de Valori

Într-o economie de piață o societate pe acțiuni devine importantă numai dacă acțiunile și obligațiunile ei sunt admise să fie cotate la bursă.

Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determină o societate pe acțiuni să se introducă în bursă, ci a posibilității întrunirii unor condiții impuse de legislația națională spre a putea ca acțiunile și obligațiunile emise pe piața primară să poată fi vândute și cumpărate la bursă.

3.1 BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

Istoric și evoluție

Pe fundalul unei tradiții de peste 70 de ani de burse de mărfuri, care au funcționat după modelul burselor occidentale, istoria României consemnează, in anul 1881, apariția primei burse de valori. Acest fapt s-a datorat ca urmare a adoptării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri.Realizată după model francez, această lege reglementa înființarea, prin decret regal, a burselor de valori și mărfuri.Deschiderea bursei din București, ca urmare a adoptării acestei legi, a avut loc la 1 decembrie 1882, in clădirea Camerei de Comerț din Str. Doamnei, în Monitorul Oficial al României din decembrie 1882 fiind publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românești tranzacționate. Evoluția cadrului normativ în domeniul pieței de capital a fost marcată de urmatoarele etape:

anul 1904 – o nouă lege a bursei în care operațiunile bursiere sunt mai clar definite și, ca o consecință imediată, publicul larg este tot mai convins de eficiența plasamentelor în titluri de valoare;

anul 1929 aduce legea asupra bursei, cunoscută ca „Legea Madgearu”, care a reprezentat unificarea legislativă a regimului burselor din România și, totodată, o abordare modernă a actului legislativ.

Dupa încheierea crizei economice 1929 – 1933, odată cu refacerea economică, „Bursa de efecte, acțiuni și schimb în București”, cunoaște și ea un curs ascendent, anul 1939 reprezentând apogeul perioadei interbelice.De menționat că, la momentul anului 1939, se tranzacționau 56 de titluri din domeniul bancar, al transportului și al asigurărilor.

Un grup de specialisti din diferite sectoare economice au avut sansa, uneori unica intr-o viata de om, de a reconstrui aceasta piata, care isi regaseste inceputul in anul 1992.

Data de 1 aprilie 1995, când Bursa de Valori București se reînființa în baza unei decizii a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ca instituție de interes public cu personalitate juridică ce iși desfașoară activitatea pe principiul autofinanțării, va rămâne ca un moment de referință pentru dezvoltarea pieței de capital din România, marcând debutul formării pieței bursiere și, totodată, concretizarea eforturilor depuse pentru crearea uneia dintre cele mai importante instituții ale pieței de capital. Inaugurarea oficială s-a desfășurat la data de 23 iunie 1995. Prima sedință de tranzacționare a avut loc în data de 20 noiembrie 1995.

Anul 1996 a fost primul an în care Bursa și-a încercat în primul rând mecanismele de funcționare: acestea și-au demonstrat viabilitatea. Însă mediul economic ostil a limitat însă performanțele financiare ale Bursei.

Bursa de Valori Bucuresti a cunoscut un salt semnificativ in dezvoltarea ei. 1997 fiind un an al performantei pietei de capital.

În cursul anului 2003, fuzionează cu Bursa Electronica Rasdaq care avea ca scop consolidarea și dinamizarea pieței de capital românești, în perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Anul 2005 a reprezentat o nouă recunoaștere înternațională a Bursei de Valori București prin lansarea în comun cu Bursa din Viena a indicelui ROTX, construit în conformitate cu principiile Familiei de Indici pentru Europa Centrală (CECE).

Prima parte a anului 2006 a adus modificări de natură legislativă: autorizarea BVB ca operator de piață de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Viziune, Misiune și Principii

Viziune.Construirea celei mai performante piețe de capital din regiune, după aderarea României la Uniunea Europeana

Misiune.Misiunea noastră este de a asigura și a promova o piață eficientă, cu reguli corecte, atractivă și compatibilă cu standardele europene, care să devină un factor de influență a tendințelor economice și instituționale și să se constituie într-un mediu de dezvoltare și inițiativă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme și norme pentru mobilizarea, atragerea și alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiții de transparență și siguranță.

Rol.Rolul Bursei de Valori Bucuresti este de a furniza o piață organizată pentru tranzacționarea valorilor mobiliare, de a contribui la creșterea lichidității valorilor mobiliare prin concentrarea în piață a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de a contribui la formarea unor prețuri care să reflecte în mod corespunzător relația cerere-ofertă și de a disemina aceste prețuri catre public. 

3.2 PIATA EXTRABURSIERA RASDAQ

Organizarea pietei extrabursiere in Romania

Piata extrabursiera se caracterizeaza printr-o functionare descentralizata, intalnirea cererii cu oferta si asigurarea lichiditatii realizandu-se prin concurenta unui numar mare de comercianti (dealeri).Pe aceasta piata difuza, nelocalizata intr-un sediu, se tranzactioneaza afaceri noi sau de interes regional sau societati care au decis ca fiind mai favorabila pentru situatia lor de moment cotarea pe o piata organizata, dar care nu preia in totalitate exigentele bursiere.

Daca o societate pe actiuni doreste sa fie tranzactionata la Bursa de Valori, trebuie sa demonstreze ca a avut o anumita perioada de functionare cu profit, ca perspectivele sunt incurajatoare, trebuie sa furnizeze periodic informatii despre activitatea si managementul sau/si sa plateasca taxe de admitere, de mentinere etc. Conditiile de admitere la cota bursei sunt cu atat mai exigente cu cat piata este mai dezvoltata, exemplul cel mai relevant in acest sens fiind piata NASDAQ din SUA.Piata romaneasca de capital este organizata si reglementata dupa modelul celei mai dezvoltate piete de acest fel la ora actuala, cea americana. La un asemenea nivel de functionare, bazat pe traditie, experienta si mai ales suport economic real, exigentele sunt mult mai inalte.

In tara noastra, piata RASDAQ a fost proiectata, cel putin de la inceput, pentru tranzactionarea actiunilor rezultate din programul de privatizare in masa (cca. 5.774 societati comerciale si circa 14.000.000 de actionari).

Existenta societatilor de brokeraj care au calitatea de market-maker (adica de mentinere a unor oferte ferme de cumparare si/sau vanzare ca pachet si/sau pret) ofera o anumita garantie participantilor pentru realizarea tranzactiilor dorite de clientii lor si, totodata, prin gradul de interes manifestat, ofera o minima informatie despre valoarea titlurilor.

Piata extrabursiera are rolul de a mobiliza resursele financiare disponibile in cadrul economiei pentru realizarea scopurilor agentilor economici emitenti de titluri, asigurand astfel circulatia capitalurilor financiare si cea mai buna forma de utilizare a surplusului de capital. Desi aceasta functie este specifica pietei primare, ea se realizeaza in cadrul economiei romanesti, in special, prin utilizarea mecanismelor specifice pietei RASDAQ in cazul majorarilor de capital operate de emitentii de valori mobiliare.

Un rol major il are utilizarea resurselor sistemului de tranzactionare RASDAQ pentru vanzarea pachetelor principale si reziduale ale Fondului Proprietatii de Stat, pentru realizarea scopului de existenta a acestuia – privatizarea societatilor cu capital majoritar de stat din Romania.

Institutiile pietei extrabursiere

Misiunea ANSVM este aceea de a cauta posibilitatile care sa faciliteze formarea de capital in sectoarele public si privat din Romania, dezvoltand, operand si regland o piata cat mai lichida, eficace si onesta pentru valorile mobiliare. Operand pe o piata in plina schimbare si orientata catre inalte tehnologii si o mai buna tehnologizare, obiectivul de baza la ANSVM este acela de a crea prima piata de valori mobiliare din Romania atat pentru societatile privatizate, cat si pentru societatile care se vor forma si vor deveni un potential crescut pentru dezvoltare.

Ca organism de auto-reglementare pentru piata extrabursiera de valori mobiliare, ANSVM are capacitatea de a detecta eventualele probleme ce pot aparea in activitatea membrilor sai si de a le rezolva intr-un mod practic si eficient, acestia fiind participantii activi pe piata de capital si avand o buna intelegere a mediului si nevoilor domeniului lor de activitate. Avand ca suport disponibilitatea membrilor sai de a respecta regulile in a caror elaborare sunt direct implicati, ANSVM este organismul care impune standardele etice si profesionale ridicate.

Ca entitate profesionista care gestioneaza registrele societatilor comerciale, RRA ofera servicii catre, pentru si in numele actionarilor. Activitatea sa este dedicata exclusiv gestionarii registrelor societatilor comerciale, transferurilor de proprietate si activitatilor conexe.Regulamentele si procedurile sale au fost aprobate de CNVM, pentru asigurarea conformitatii procedurilor interne ale registrului cu reglementarile CNVM.

RRA este privat si independent. RRA nu este nici proprietatea Guvernului, nici controlat de acesta si nici nu se afla sub controlul comunitatii societatilor de valori mobiliare sau depozitarului central. Este o entitate legala separata, care este detinuta de un consortiu de banci, cu consiliu de administratie care mentine un comitet conultativ pentru emitenti, pentru a receptiona opiniile emitentilor si a le include in proiectele sale de dezvoltare.

RRA ofera societatilor eficienta operatiunilor si reducerea cheltuielilor corespunzator serviciilor centralizate.RRA, ca organizatie privata, functioneaza pe principiul minimizarii cheltuielilor.Din acest motiv, Registrul este conceput sa functioneze pe o baza automata, dematerializata in cea mai mare masura.

Registrul are un rol important in desfasurarea ofertei publice. Valorile mobiliare cu care Registrul poate opera sunt numai sub forma dematerializata, actiunile in forma materiala urmand a fi dematerializate inainte de a se opera cu ele. Dematerilizarea actiunilor se face de catre Registru, care solicita emitentului sa ii puna la dispozitie o lista a actionarilor actualizata si exacta si sa inceteze imediat orice activitate de registru. Registrul impune in acel moment o restrictie de transfer asupra oricarei actiuni. Aceasta restrictie este ridicata atunci cand fiecare actionar a predat certificatul andosat unei societati de intermediere sau direct Registrului, iar Registrul a primit certificatul andosat si anulat.

Pentru fiecare noua inregistrare in fisierul central al detinatorilor de valori mobiliare, registrul inregistreaza cel putin urmatoarele date: – numele si adresa clientului

numarul de inregistrare al emitentului la Registrul Comertului

adresa si numarul de buletin al detinatorului de actiuni sau valoarea principalului in cazul obligatiunilor, seria acestora, cod de identificare a emisiunii, numarul de inregistrare la Registru

conditii care afecteaza transferabilitatea si orice limitare a raspunderii emitentului Registrul instiinteaza posesorii de valori mobiliare detinute in nume propriu despre transferul dreptului lor de proprietate in contul Depozitarului sau altui cont in registru. Instiintarea contine numele proprietarului, denumirea valorii mobiliare, numarul de valori mobliare, data transferului si participantul direct sau corespondent al Depozitarului.

Registrul are un sistem ce permite societatilor de intermediere sau membrului corespondent de compensare sa ceara confirmarea dreptului de proprietate al clientului inainte de acceptarea ordinului de vanzare.

Registrul tine la zi urmatoarele:

– o evidenta continand datele de primire si cele de transmitere sau solutionare ale instructiunilor si cererilor

– o evidenta lunara continand:

numarul de instructiuni si cereri primite

numarul de instructiuni sau cereri care au fost solutionate in intervalele de timp prevazute in Regulament

numarul de instructiuni sau cereri care nu au fost solutionate in acest interval de timp

– copii ale tuturor cererilor scrise si ale raspunsurilor aferente

– toate cererile de restrictionare a transferului dreptului de proprietate si de incetare a unor astfel de restrictii

– un registru cronologic al tuturor modificarilor facute in fisierul central al detinatorului de valori mobiliare, care sa contina: numele detinatorului de valori mobiliare, denumirea valorii mobiliare, numarul de actiuni, data transferului, contul in care au fost transferate si participantul direct sau corespondent al Depozitarului

– documentatia obtinuta de la fiecare emitent, care sa contina numarul total de actiuni sau valoarea principalului pentru obligatiuni ori numarul total de alte titluri autorizate si numarul total al acestora, emis si aflat in circulatie conform autorizatiei emitentului Aceste evidente trebuie pastrate timp de cel putin 10 ani si trebuie sa permita accesul in 72 de ore de la cererea CNVM.

Emitentii sunt cei care pun la dispozitia investitorilor si societatilor de valori mobiliare activele de schimb ale tranzactiilor efectuateIntermediarii asigura clientilor un cadru simplu de transformare a titlurilor de creante detinute in lichiditati sau de obtinere a valorilor mobiliare dorite a fi detinute, oferindu-le servicii specifice la nivel profesional de prezentare si executare a ordinelor de tranzactionare

Investitorii sunt cei care pun la dispozitia emitentilor capitalul de lucru de care acestia au nevoie pentru realizarea scopurilor lor sau retrag fonduri pentru schimbarea destinatiei acestora, realizand si rolul de mobilizare a resurselor financiare suplimentare existente in cadrul unei economii.

Emitentii – societatile comerciale

Emitentii reprezinta o categorie speciala sub aspectul reglementarii activitatii lor, ei nefiind supusi decat Legii nr.31/1991 ca organizare, iar Legii nr 52/1994 ca obligatii de informare si operatiuni de registru specifice.Emitentii, in schimb, reprezinta suportul obligatoriu al tuturor operatiunilor efectuate pe o piata de valori mobiliare, indiferent de tipul acesteia.De aceea, prin rolul lor de mobilizatori ai resurselor financiare ei sunt reglementati de Legea nr. 52/1994 pentru a asigura protectia investitorilor si siguranta tranzactiilor operatorilor

In Romania, emitentii, initial societati cu capital de stat, apoi, in urma derularii Programului de Privatizare in Masa, societati cu capital partial sau in intregime privat, au fost intr-un anume fel obligati sa aleaga intre cele doua piete de valori mobiliare autorizate, toate cele care nu au facut cerere de primire la cota Bursei de Valori fiind listate automat si obligatoriu pe piata extrabursiera. Aceasta reglementare a permis existenta unor societati neperformante si lipsa de posibilitati de control privind indeplinirea obligatiilor de informare, prin lipsa de suport legislativ pentru acestea.

Intermediarii – societatile de valori mobiliare

Intermediarii specifici pietei de capital sunt in Romania societatile de valori mobiliare, in alte tari folosindu-se alte denumiri in functie de traditia bursiera si de modelul de organizare a pietei respective.Aceste societati de valori mobiliare fac parte din categoria intermediarilor financiari, alaturi de banci si societati de asigurari, functionand insa pe o alta piata, dar avand acelasi rol de atragere a capitalurilor si de plasare a fondurilor respective.

Deoarece aceste societati ruleaza sume mari de bani, asemanator unor banci, bani ce apartin publicului investitor si investitorilor institutionali, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a instituit masuri speciale de supraveghere a societatilor de valori mobiliare si de protectie a clientilor acestor societati, indiferent de forma juridica a acestora, una din principalele masuri luate fiind asigurarea unui nivel minim de lichiditate care sa permita onorarea tuturor obligatiilor societatii in orice moment al cererii executarii acestora.

Organizarea interna a unei societati de valori mobiliare este dependenta de functia pe care respectiva societate si-a impus sa o realizeze pe piata de capital pe care functioneaza. Activitatile specifice fiecarui departament genereaza urmatoarele formule de organizare:

Departamentul Front Office – denumirile in limba engleza s-au folosit de la bun inceput pe piata romaneasca de capital, fiind preluate ca atare.

In cadrul acestei structuri lucreaza agentii autorizati pe pietele bursiere si extrabursiere, de aceea este preferabil ca agentii sa fie autorizati pentru ambele piete, pentru ca un client sa nu fie obligat sa lucreze cu doi agenti, cate unul pentru fiecare piata pentru care este autorizat. Agentii care lucreaza in acest departament mai sunt numiti si brokeri.

Departamentul de Tranzactii

Reprezinta creierul operatiunilor efectuate intr-o societate de valori mobiliare.In acest departament lucreaza numai personal inalt calificat, raspunzator pentru operatiunile efectuate pe fiecare piata in parte.Serviciul de operatiuni bursiere cuprinde minim doi agenti de bursa, autorizati de catre Bursa de Valori Bucuresti, care efectueaza operatiuni in numele si pe contul clientilor, in baza ordinelor primite de la brokerii respectivilor clienti si operatiuni in numele si pe contul societatii (house).

Departamentul Back Office

Este inima sistemului dintr-o societate de valori mobiliare, deoarece lipsa informatiilor sau a vitezei de prelucrare a datelor determina slabe performante ale Departamentului Front Office in relatia acestora cu clientii si, implicit, pierderea clientilor.

In cadrul acestui departament intalnim mai multe servicii complementare, ca muncă, dar diferite ca relatie cu celelalte departamente.

Departamentul Contabilitate

Este format din minim o persoana autorizata sa tina evidenta contabila a unei societati comerciale si autorizata de catre Bursa de Valori Bucuresti ca si contabil. Sarcina contabilului este de a verifica valoarea lichiditatilor societatii pentru efectuarea decontarilor cu institutiile pietei de capital, de inregistrare a intrarilor si iesirilor de numerar din conturile clientilor, de inregistrare contabila generala si de autorizare a platilor efectuate de casierie catre clienti si de executare a mandatelor postale.

Departamentul analiza

Este format din cel putin o persoana care are acces la toate datele referitoare la valoarea tranzactiilor efectuate zilnic si la rapoartele de tranzactionare ale pietei de capital

– se analizeaza activitatea clientilor societatii si a societatii in sine (valorile urmarite fiind legate de evolutia numarului de clienti ai societatii, numarul de ordine plasate, valoarea la zi a portofoliilor clientilor si a portofoliului societatatii de valori mobiliare, costurile legate de efectuarea operatiunilor realizate in numele clientilor si in nume propriu etc.).

Departamentul Piața Primară

Este format fie dintr-o persoana calificata, fie este o munca suplimentara a sefului Departamentului Front Office, deoarece reprezinta o forma de analiza a plasamentelor potentiale pentru clientii societatii sau o forma de analiza a oportunitatii realizarii unui plasament de catre un emitent prin intermediul societatii de valori mobiliare.

Serviciul Suport

Este format dintr-o persoana cu pregatire si abilitati tehnice, capabila sa resolve problemele curente ale societatii legate de intretinerea sistemului informatic, depanarea si dezvoltarea acestuia, prezentarea pe web a societatii, intretinerea serviciului de E-mail, realizarea unor materiale de prezentare in conditii grafice ireprosabile, colationarea unor date specifice, realizarea copiilor de siguranta a sistemului informatic etc.

Mecanismul tranzactiilor efectuate pe RASDAQ

Tranzactiile pe aceasta piata sunt efectuate numai de catre intermediarii de valori mobiliare, respectiv de catre societati de valori mobiliare autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).Societatile de valori mobiliare se grupeaza, in functie de activitatile pe care le desfasoara, in urmatoarele categorii:

a) societati de valori mobiliare care actioneaza numai in contul clientilor (BROKERI)Acestea sunt societati care prin agentii lor de valori mobiliare (brokeri) – persoane fizice – vand sau cumpara valori mobiliare in numele si pe contul clientilor lor.

b) societati de valori mobiliare care actioneaza pe cont propriu (DEALERI)

Acestea sunt societati de valori mobiliare care pot cumpara sau vinde titluri pentru/din portofoliul propriu, in scop speculativ sau care actioneaza in numele si pe contul clientilor.

Agentii care tranzactioneza in sistem RASDAQ se mai numesc si traderi.

CONCLUZII

La nivelul economiei, bursa îndeplinește mai multe roluri.

Prin acumularea de capital pentru întreprinderi: bursa le oferǎ companiilor posibilitatea de a acumula capitalul necesar extinderii acestora prin vânzarea de titluri financiare cǎtre publicul investitor ;

Prin mobilizarea economiilor private pentru investiții: duce la o mai bunǎ alocare a resurselor, deoarece fondurile, care altfel ar fi fost consumate sau imobilizate în depozite bancare, sunt mobilizate și redirecționate, ele promovând astfel comerțul și industria ;

Prin redistribuirea veniturilor : ofera posibilitatea unui spectru larg de persoane de a cumpǎra diferite titluri și, în consecințǎ, de a deveni acționarii unor societǎți profitabile, bursa diminueazǎ inegalitǎțile generate de veniturile foarte mari deoarece mulți oameni au posibilitatea de a obține o parte din profiturile obținute de afaceri care au fost înființate de alte persoane ;

Prin imbunǎtǎțirea modului de conducere a companiilor companiile au, în general, tendința de a-și îmbunǎtǎți standardele și eficiența managerialǎ pentru a satisface cât mai bine cerințele acționarilor sǎi. Este evident faptul cǎ, în majoritatea cazurilor, companiile publice tind sǎ aibǎ un mai bun management decât cel al companiilor private ;

Prin oportunitǎți investiționale create pentru micii investitori: investiția fǎcutǎ pe piețele bursiere este posibilǎ atât marilor, cât și micilor investitori, fiecare persoanǎ achiziționând cantitatea de titluri de valoare pe care și-o permite din punct de vedere material. Așadar, bursa oferǎ o altǎ sursǎ de venituri și celor cu economii mici ;

Guvernul poate strânge fonduri pentru dezvoltarea unor proiecte: guvernul și chiar autoritǎțile locale pot decide sǎ împrumute fonduri necesare finanțǎrii unor proiecte mari legate de infrastructurǎ, cum ar fi construcția de noi locuințe sau dezvoltarea rețelei de drumuri, prin punerea în vânzare a unor obligațiuni. Aceste obligațiuni pot fi vândute la bursǎ, unde membri ai populației le pot cumpǎra. Prin aceastǎ sursǎ alternativǎ de finanțare, guvernul sau autoritǎțile locale nu mai sunt nevoite sǎ mǎreascǎ taxele și impozitele pentru a strânge fondurile necesare dezvoltǎrii respectivelor proiecte

Ca barometru al economiei: la bursǎ, prețul acțiunilor societǎților tranzacționate crește și scade în funcție de forțele pieței, în general. Prețurile titlurilor tranzacționate tind sǎ creascǎ sau sǎ rǎmânǎ stabile atunci când societǎțile și economia în general aratǎ semne de stabilitate. În concluzie, evoluția cursurilor la bursǎ poate fi un indicator al trendului general de la nivelul economiei.

BIBLIOGRAFIE

Popa Ana – “Investitii”, Ed. Universitaria, Craiova, 2004.

Anghelache Gabriela – “Piete de capital si tranzactii bursiere”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000.

Nitu Adrian – „Burse de marfuri si valori”, Editura Tribuna Economica,2000.

Brigham Eugene F., „Fundamentals of Financial Management, 6-th”, The Dryden Press, Fort Wort, 1992, pag. 495-531.

Badea Dumitru – „Piata de capital si restructurarea economica”, Editura Economica, Bucuresti, 2000.

Manolescu G., „Politici economice”, Editura economică, București 1997

Herbei M. – “Tehnici și procedee de investiții financiare” – Editura Mirton – Timișioara, 2000.

Blidaru Ionita I., G.Mieila M.-“ Fundamentele investitiilor, teorie si practica”, Editura Macarie, 2003.

Levasseur M., Quintart A. M. – “Finate economice”, , 1990.

Gaftoniuc Simona- “Finante internationale, Editura Economica, Bucuresti, 2000

Stancu I. – “Finanțe” – Editura Economică – București,2002.