. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană [620006]

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
CUPRINS
CAPITOLUL I. ACTIVITATEA DE ASIGURARE ÎN CONTEXTUL
ECONOMIC AL UNEI ȚĂRI.
1.1 Necesitatea și importanța activității de asigurare
1.1.1 Forme de protecție a oamenilor și bunurilor împotriva
calamităților naturii și accidentelor…………………………………………………………..5
1.1.2 Conceptul de asigurare……………………………………………………………………………..6
1.1.3 Funcțiile și rolul asigurărilor……………………………………………………………………..7
1.2 Elementele tehnice privind activitatea de asigurare
1.2.1 Elementele tehnice privind activitatea de asigurare………………………………….. 10
1.2.2 Clasificarea asigurărilor………………………………………………………………………….13
1.3 Reglementări în scopul liberalizării pieței internaționale a asigurărilor
1.3.1 Directivele europene în domeniul asigurărilor de viață și non viață……………… 16
1.3.2 Comisia Europeană de Asigurări………………………………………………………………20

CAPITOLUL II. PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN UNIUNEA EUROPENĂ
2.1 Caracterizarea generală a pieței internaționale a asigurărilor
2.1.1 Piața londoneză, a Germaniei, Franței , Italiei, Elveției,
Suediei, Olandei și Spaniei ………………………………………………………… 25
2.1.2 Piața asigurărilor din țări ale Uniunii Europene din Europa de Centrală și de Est……29
2.2 Principalii indicatori caracteristici ai pietei Uniunii Europene………………………………… 31
2.3 Ponderile asigurărilor de viață și non-viață în cadrul
asigurărilor din Uniunea Europeană……………………………………………………………………… 34
2.4 Evoluția pieței de asigurare în ultimii ani………………………………………………………………… 36
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………..41
BIBLIOGRAFIE
1

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Capitolul 1. Conceptul teoretic al asigurărilor în economia de
piață
Acest capitolul are drept scop studierea necesității și importanței activității de asigurării,
elemnetele tehnice privind activitatea de asigurare și reglementările în scopul liberalizării pieței
de asigurări. Vor fi analizate din punct de vedere teoretic conceptual de asigurare, clasificarea
acesteia, funcțiile și rolul asigurărior precum și directivele și Comisia de asigurări care contribuie
la reglemenatarea piețelor de asigurări.
1.1Necesitatea și importanța activității de asigurare
Evenimentele care afectează patrimoniul persoanelor prin pagubele generate sau care
împietează asupra vieții și integrității corporale a persoanelor au condus la necesitatea
identificării unor mijloace prin care oamenii să se protejeze împotriva pagubelor bănești apărute
ca urmare a manifestării respectivelor evenimente.
În decursul existenței umane s-au utilizat mai multe modalități de combatere a
evenimentelor generatoare de pagube sau de suportare a pagubelor generate de aceste
evenimente evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelelor provocate de riscurile produse,
crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube,
trecerea riscului asupra altei persoane.
Evitarea sau prevenirea riscurilor presupune luarea unor măsuri prin care să diminueze,
uneori chiar să se elimine, probabilitatea de producere a riscului. Printre măsurile care conduc la
eliminarea probabilităților de apariție a riscului se înscriu acțiuni cum ar fi: renunțarea la
cultivarea unor plante în zone supuse riscului de inundații sau alte fenomene meteorologice
potrivnice, evitarea practicării unor meserii de către persoanele predispuse să contracteze
anumite boli profesionale, iar prin măsurile care conduc la diminuarea probabilității de producere
a riscului se află la instalarea antifurt la autoturisme sau clădiri, evitarea consumului de alcool
înaintea conducerii autoturismului, izolarea corespunzătoare a cablurilor și conductelor prin care
se transporta energie electrică, gaze sau substanțe inflamabile, folosirea de materiale
neinflamabile sau ignifugate la construirea de clădiri, instalații, mașini și aparate, cultivarea
plantelor pe terenuri prevăzute cu lucrări de îmbunătățire funciară (irigații, drenaje), aplicarea
unor tratamente prolifilactice animalelor.
Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse presupune că după producerea
evenimentului generator de pagube, dar înainte ca acesta să fi luat sfarșit, persoanele să ia măsuri
pentru a reduce la minimum efectele negative ale acestuia. Printre măsurile încadrate în acest tip
2

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
de protecție se numără măsurile de stingere a incendiului și de limitarea a extinderii sale,
degajarea persoanelor și bunurilor aflate sub dărâmături ca urmare a cutremurului și acordarea
asistenței medicale necesare, tratarea animalelor bolnave și sacrificarea celor vindecabile. Prin
aceste măsuri nu se elimina sau diminuează probabilitatea de apariție a evenimentelor
generatoare de pagube, însă se reduce gravitatea consecințelor manifestării riscului.
Crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor
pagube presupune constituirea de către persoana față de care se manifestă riscul a unui fond de
rezervă ce va fi folosit pentru acoperirea pagubelor provocate de evenimentrele nedorite apărute.
Această soluție prezintă însă câteva dezavantaje.
În primul rând, pentru a asigura o protecție reală față de efectele riscurilor cuantumul
fondurilor de rezervă trebuie să fie suficient de mare, ceea ce reprezintă un lucru destul de dificil
de realizat. În al doilea rând, resursele aflate la dispoziția persoanei trebuie să aibă un grad ridicat
de lichiditate, ceea ce presupune imobilizarea acestor sume în conturi de disponibilități bănești la
vedere, generând un cost de oportunitate ridicat.
Confruntate cu aceste limitări, persoanele au identificat o altă modalitate de acoperire a
efectelor negative ale manifestării evenimentelor nedorite- trecerea riscului asupra altei persoane.
Trecerea riscului asupra altei persoane presupune plata unei sume de bani de către
persoana amenințată de un risc oarecare unei alte persoane în schimbului unui angajamentului
acesteia din urma de a suporta paguba provocată de riscul sau complexul de riscuri. Alegerea
uneia sau a alteia dintre posibilitățile de combatere a riscurilor sau a efectelor riscurilor depinde
de condițiile concrete ale persoanei interesante, de putere economică a acesteia, de efortul
financiar pe care îl reclamă soluția considerată în raport cu marimea pagubei la care se poate
aștepta în urma producerii riscului.
Soluția transferului riscului asupra altei persoane se aplică de regula atunci când celelalte
măsuri nu pot fi aplicate ca urmare a naturii și mărimii riscului, a capacității economice a
persoanei interesate sau economicității soluțiilor.
Aceasta soluție presupune constituirea unor fonduri de protecție la dispoziția unor
organisme specializate prin participarea tuturor celor afectați de posibilele pericole și care
consimt să contribuie cu o anumită sumă, calculată în funcție de mărimea și intensitatea riscului
împotriva căruia se solicită protecție și utilizarea acestor fonduri pentru indemnizarea membrilor
afectați de producerea riscurilor pentru care s-a constituit fondul.1
1 V. Ciurel – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practice internaționale , Editura AllBeck,
Bucuresti, 2000 pag.15
3

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
1.1.1Forme de protecție a oamenilor și bunurilor împotriva calamităților naturii și
accidentelor

Pentru preîntâmpinarea evenimentelor viitoare generatoare de pagube, denumite riscuri,
oamenii apelează la mai multe căi sau forme de protecție.
I. Cea mai răspândită formă de protecție este aceea prin care oamenii întreprind o serie de
măsuri, de ocrotire gospodărească a bunurilor și sănătății lor. Astfel, se caută evitarea riscului
sau prevenirea lui, prin anumite măsuri care să împiedice producerea lui , cum ar fi: măsurile de
îndiguire sau regularizare a unor cursuri de apă; reducerea surselor de poluare a mediului
înconjurător; realizarea unor locuințe solide; aplicarea unor tratamente profilactice pentru oameni
și animale; renunțarea la creșterea unor specii de animale în zonele predispuse la îmbolnăviri etc.
Pe de altă parte, dacă riscul s-a produs, se caută întreprinderea de măsuri care să limiteze
pagubele. De exemplu, localizarea și stingerea incendiilor, înălțarea de diguri pentru protejarea
localităților și obiectivelor economice sau de altă natură în caz de inundații etc.
Însă, oricât de eficiente ar fi măsurile întreprinse prin ocrotirea gospodărească, ele au
numai capacitatea de a limita frecvența riscurilor și proporțiile pagubelor . De aceea, trebuie
create anumite rezerve materiale și resurse bănești în vederea acoperirii eventualelor pagube.
II. Rezultă o altă formă de protecție a oamenilor, și anume formarea unor fonduri de
rezervă în mod descentralizat (autoașigurarea) sau centralizat.
Autoasigurarea este o metodă de creare autonomă și descentralizată a unor fonduri de
rezervă, care sunt destinate acoperirii pagubelor provocate de fenomene neprevăzute. Gradul de
compensare a pierderilor suferite și posibilitățile de reluare a procesului de producție întrerupt
depind de mărimea fondului constituit. Teoretic, aceste fonduri ar trebui să fie egale cu valoarea
întregului patrimoniu al persoanei fizice sau juridice, iar la ansamblul economiei naționale, cu
valoarea întregii avuții a societății. Însă, constituirea practică a fondurilor la acest nivel este
imposibilă și ineficientă, iar acestea trebuie să aibă și un anumit grad de lichiditate, pentru a fi
folosite de îndată ce apare nevoia reparării prejudiciului pentru care au fost constituite.
Această formă de protecție este numită impropriu autoasigurare, întrucât nu se bazează pe
o relație contractuală, nu există păți contractante, asiguratul este în același timp și asigurător și
nu are la bază principiul mutualității, care este obligatoriu în asigurare.
Fondurile de rezervă centralizate se constituie la nivelul bugetului statului, la partea de
cheltuieli care pot deveni fonduri de asigurare în momentul în care sunt utilizate pentru
acoperirea unor pierderi provocate de evenimente neprevăzute producătoare de pagube
economiei naționale.
4

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Această metodă prezintă o importanță redusă, având în vedere tendința de reducere a
ponderii proprietății de stat în favoarea proprietății private.
III. Cea mai importantă formă de constituire a fondurilor destinate acoperirii pagubelor
produse de diferite riscuri se realizează prin intermediul societăților de asigurare și
reasigurare.
Această formă se caracterizează prin aceea că fondurile se constituie în mod
descentralizat pe seama contribuției persoanelor fizice și juridice asigurate (denumite prime de
asigurare) și se utilizează în mod centralizat (la nivelul societății de asigurare și reasigurare)
pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurați. Cu alte cuvinte, pierderile suferite de asigurați
se repartizează asupra tuturor participanților la constituirea fondurilor. Posibilitățile de
întâmpinare a riscurilor sub cele trei forme prezentate mai sus nu se exclud, ci se completează
reciproc, acționând împreună, în același scop, fiecare însă cu specificul său.
1.1.2Conceptul de asigurare
Asigurarea este un mecanism complex și în consecință, greu de definit, ceea ce a făcut ca
literatura de specialitate să prezinte puncte de vedere diferite în legătură cu aceasta noțiune.
Fiecare dintre definiții urmărește să identifice caracteristicile esențiale ale asigurării, ce este
surprinsă atât sub aspect financiar, cât și juridic.
Dicționarul explicativ al limbii române sugerează că prin asigurare se poate întelege o
acțiune de punere în siguranță o operație financiară decurgând dintr-un contract sau dintr-o
obligatie prevăzută de lege prin care asiguratorul se obligă ca în schimbul unei sume primite
periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-a suferit în urma unor
întamplări independente de voința lui.
O definiție asemănatoare este furnizata de Bistriceanu care atribuie asigurării urmatoarele
accepțiuni1
1) garantare, punere în siguranță, încredințare, promisiune fermă, măsura de prevedere
luată de cei interesanți pentru conservarea contravalorii bunurilor pe care le posedă, pentru
ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau al pierderii capacitații de munca datorita unei
boli, accidente sau atingerii unei limite de vârsta, precum și pentru apărarea unor drepturi supuse
eventual pierderii
2) sistem de relații economico-sociale, proces obiectiv necesar dezvoltării economice și
sociale, izvorat din acțiunea legilor economice obiective, care consta în crearea în comun, de
către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se
compensează daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare probabile, imprevizibile.
1 Gh Bistriceanu,,Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, VolI, Editura Economică, București , 2001, pag. 97
5

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
3) operațiuni economico-financiara ce decurge dintr-un contract, prin care asiguratul se
obligă să plătească o anumita sumă, denumită prima de asigurare, în schimbul căreia asiguratorul
își asuma obligația că, la producerea evenimentului asigurat, să plăteasca asiguratului sau
beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.
O alta definiție subliniază faptul ca în forma cea mai simpla, clasică, dar și cel mai
frecvent întâlnită în practică, asigurarea constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de
o gama largă și variată de riscuri.1
L. Cistelecan și Rodica Cistelecan consideră esențial a sublinia caracterul de sistem de
relațiile economice al asigurării, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și
juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenintate de aceleași
pericole în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe
baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile,
dar nesigure, în timp ce colectivul de autori condus de Victoria Șeulean consideră că asigurările
comerciale reprezintă o modalitate de protecție contra riscurilor prin trecerea acestora, la nivelul
căruia se formeaza fondurile necesare indemnizării pagubelor sau prejudiciilor suferite de către
persoanele asigurate, denumite asigurați, în urma producerii evenimentelor asigurate.2
Nicolae Lungu consideră că asigurările reprezintă relațiile economice în formă bănească,
stabilite pe baze obligatorii sau contractuale, generate de transferul unor riscuri pure între
asigurați și asiguratori și prin care se constituie și se utilizează pe baze mutuale, fonduri banești
specifice de asigurare.3
1.1.3Funcțiile și rolul asigurărilor
De asemenea, o problemă controversată în literatura de specialitate este aceea a definirii
funcțiilor și rolului asigurării. Prin funcțiile sale, asigurarea își justifică rolul, menirea socială,
direcțiile și modalitățile de acțiune, precum și efectele scontate.
După unii economiști, se consideră că asigurările îndeplinesc următoarele funcții:
1) Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente
(în cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă) și plata unor sume asigurate (în cazul
asigurărilor de persoane), atunci când în viața asiguraților intervin anumite evenimente. Aceasta
este funcția care a stat la baza apariției și dezvoltării asigurărilor.
Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la
repararea unor prejudicii față de terțe persoane pentru care asigurații răspund conform legii și
1V. Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 200,
pag . 172 V.Șeulean , F Barna ,,Asigurari comerciale" Editura Mirton, Timisoara, 2000, pag 14.3 N.C. Lungu ,, Asigurările de viață și modernizarea acestora, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, pag 71.
6

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
acordarea unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea
oamenilor.
2) Funcția de prevenire a pagubelor a apărut și s-a dezvoltat îndeosebi după cel de-al
doilea război mondial și ea se exercită pe două căi principale, și anume:
a)prin finanțarea unor activități de prevenire a calamităților și accidentelor (construirea de
diguri de protecție împotriva inundațiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigații,
finanțarea unor programe educaționale pentru asigurați etc.);
b)prin stabilirea unor condiții de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită
preventivă permanentă (participarea asiguratului la acoperirea unei părți din pagubă,
obligația asiguratului pe linia eliminării sau limitării pagubelor etc.).
3) Funcția financiară apare ca urmare a decalajului de timp între momentul încasării
primelor și momentul plății despăgubirilor sau a sumelor asigurate, decalaj important, îndeosebi
în cazul asigurărilor pe viață, dar și a celorlalte categorii de asigurări. Astfel, societățile de
asigurare concentrează temporar sume de bani foarte importante pe care apoi le plasează pe piața
capitalului (constituirea de depozite sau disponibilități curente la bănci, acordarea de credite pe
termen scurt sau efectuarea unor diverse operațiuni pe seama resurselor mobilizate) în scopul
obținerii unor venituri suplimentare și al creșterii siguranței afacerilor.
Alți economiști de prestigiu din țara noastră tratează asigurările ca o componentă a
sistemului financiar al țării noastre și, ca atare, consideră că acestea îndeplinesc funcțiile
generale ale finanțelor, și anume: funcția de repartiție și funcția de control.
1. Funcția de repartiție se manifestă în procesul distribuirii și redistribuirii produsului
intern brut și cunoaște două faze distincte, dar organic legate între ele: constituirea fondurilor de
asigurare și distribuirea acestora.
Fondurile de asigurare se formează în procesul de repartiție ale PIB din primele de
asigurare provenite de la persoanele fizice și juridice cuprinse în asigurare. Deci, o primă relație
este cea dintre asigurați și asigurători generată de încasarea primei de asigurare. În al doilea rând,
funcția de repartiție a asigurărilor se manifestă în procesul repartizării fondurilor de asigurare
constituite în scopul acoperirii pagubelor produse asiguraților de riscurile asigurate sau achitării
sumelor asigurate în cadrul asigurărilor de persoane.
De asemenea, această funcție se manifestă și în raporturile cu bugetul statului pe linia
finanțării de către societățile de asigurare a unor acțiuni de prevenire a evenimentelor care
generează nevoia asigurării, ca și prin obligațiile fiscale pe care aceste societăți le au față de
bugetul statului, sub forma unor impozite și taxe.
2. Funcția de control se manifestă atât în folosirea de către stat a asigurărilor ca mijloc
de depistare a unor cauze generatoare de pagube în economie, cât și în controlul ce se efectuează
7

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
asupra modului de formare a fondurilor asigurate. Funcția de control se exercită în legătură cu
modul în care se încasează primele de asigurare și alte venituri ale societății de asigurare, cu
modul de efectuare a plăților cu titlul de indemnizații și despăgubiri, acțiuni de prevenire a
riscurilor, obligații către bugetul statului etc.
Asigurarea, prin funcțiile sale, dobândește și un rol social și unul economic .
Rolul social al asigurărilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuțiilor
vărsate de către asigurați, să plătească indemnizarea, acelora dintre ei care sunt victimele
evenimentelor nedorite. Deci, este o funcție eminamente socială. A garanta veniturile membrilor
familiei rămași după dispariția prematură a capului familiei, a oferi mijloace pentru
reconstituirea casei sau cumpărarea unei alte locuințe pentru acela a cărui casă a fost distrusă de
către un incendiu, a vărsa sume care să compenseze pierderile profesionale aceluia care din cauza
unui accident este în imposibilitatea de a munci, a da mijloacele financiare bolnavului sau
rănitului pentru a fi îngrijit conform metodelor cele mai eficace și deci creșterea șanselor acestuia
de a se însănătoși, acestea toate sunt obiectivele fundamentale ale asigurării.
Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidența sa în supraviețuirea
întreprinderilor. Permițând supraviețuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente nedorite
(incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere civilă etc.) asigurarea îi salvează pe
angajați, precum și locurile lor de muncă, cu toate implicațiile, și contribuie la restabilirea
relațiilor sociale și a celor de muncă.
Rolul economic al asigurărilor. În toate țările, asigurările contribuie la crearea de
produs intern brut prin valoarea adăugată adusă de societățile de asigurări. Conform Raportului
CSA la 31 decembrie 2001, asigurările au contribuit la crearea PIB cu 0,87%. Asigurările apar și
pe piața muncii cu un număr semnificativ de locuri de muncă. Asigurările participă la oferta de
împrumut pe piața financiară prin fructificarea rezervelor pe care le constituie sub forma
investirii lor în depozite bancare, bonuri de tezaur, acțiuni, obligațiuni, acordarea de împrumuturi
asiguraților în contul sumelor asigurate la asigurările de viață și sub alte forme de plasament.
Plasarea acestor rezerve se face în funcție de posibilitățile de fructificare, de prevederile legale
privind nivelul lichidităților ce trebuie asigurate și proporțiile investițiilor în diverse tipuri de
active.
Asigurările îndeplinesc și un rol de intermediar între asigurații care dețin resurse temporar
disponibile prin plata primelor de asigurare și beneficiarii despăgubirilor sau a sumelor asigurate.
Atunci când se efectuează și operații de reasigurare (cedări de prime sau plăți de indemnizații de
asigurare în afara țării), societățile de asigurări influențează și balanța de plăți a țării . Asigurările
oferă și garanția investițiilor prin faptul că orice proiect modern de investiție, de dezvoltare
8

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
necesită participarea asigurărilor, fără garanția cărora antreprenorul și, mai ales, bancherul nu și-
ar risca fondurile necesare pentru proiectul respectiv.
1.2 Elementele tehnice privind activitatea de asigurare și clasificarea
asigurărilor
1.2.1 Elementele tehnice privind activitatea de asigurare
Elementele tehnice ale asigurării sunt prevăzute în principal, de Legea nr. 32/2000 și
anume:
Asigurătorul: este persoana juridică care, în schimbul unei prime de asigurare încasate
de la asigurați, își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de
anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit
eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde – în baza legii – față de terțe persoane. Asiguratul: este persoana fizică sau
juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva
unor evenimente ce pot să apară în viața lor.
Beneficiarul: este persoana care are dreptul de a încasa suma asigurată sau despăgubirea
de asigurare, fără să fie neapărat parte la contractul de asigurare. Contractantul: este persoana
fizică/juridică care poate încheia asigurarea, fără a obține prin aceasta calitatea de asigurat, dar
există și posibilitatea ca însuși contractantul să fie același cu asiguratul. Contractantul asigurării
își asumă sarcina de a încheia contractul de asigurare și de a plăti prima de asigurare.
Riscul asigurat: evenimentul/fenomenul care, odată produs datorită efectelor sale, îl
obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată.
Riscul asigurat constituie elementul esențial al contractului de asigurare, fără de care existența
asigurării nu ar fi posibilă.
El este un eveniment incert, posibil și viitor la care sunt expuse bunurile, patrimoniul,
viața, sănătatea sau integritatea fizică a unei persoane. Pentru ca un risc să devină asigurabil, sunt
necesare îndeplinirea anumitor condiții: producerea lui să fie posibilă, să aibă în caracter
întâmplător, să nu depindă de voința asiguratului, să aibă un caracter licit etc. Fenomenul
(evenimentul) asigurat, care a fost deja produs, poartă denumirea de caz asigurat sau sinistru .
Evaluarea în vederea asigurării : este o etapă necesară în procesul încheierii asigurării,
deoarece stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Valoarea bunului
trebuie cunoscută cu exactitate pentru a evita subevaluările sau supraevaluările.
Suma asigurată: este, conform contractului de asigurare, partea din valoarea de asigurare
pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a
9

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii
asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
Norma de asigurare : reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect
asigurat. Este întâlnită în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri.
Făcând produsul între norma de asigurare și numărul unităților de obiect asigurat,
obținem suma asigurată pentru bunul respectiv.
Suma asigurată = norma de asigurare × nr. de unități (u.m.)
Prima de asigurare : reprezintă suma de bani pe care asiguratul o plătește asigurătorului,
pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar plății indemnizațiilor, în cazul
producerii riscului asigurat.1
Prima de asigurare = suma asigurată × cota de primă tarifară (u.m.)
Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele și principiile
calculului actuarial. La asigurările de viață, ele se stabilesc în funcție de durata contractului și de
vârsta asiguratului, în timp ce la asigurările de bunuri ele sunt diferențiate în funcție de felul
bunului asigurat, de ramura de asigurare și de frecvența și de intensitatea producerii riscurilor
asigurate.
Prima brută = prima netă + suplimentul de primă (u.m.)
Prima netă servește la formarea fondului necesar achitării indemnizațiilor iar suplimentul
de primă servește la formarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor privind
constituirea și administrarea fondului de asigurare, realizării unui anumit beneficiu etc.
Durata asigurării: reprezintă perioada de timp cât există raporturi de asigurare între
asigurat și asigurător, așa cum au fost ele stabilite în contractul de asigurare. Paguba sau dauna:
reprezintă pierderea exprimată valoric, suferită de un bun asigurat, ca urmare a producerii unui
fenomen împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. Paguba nu poate fi decât mai mică sau cel mult
egală cu valoarea bunului asigurat.
Despăgubirea de asigurare : este suma de bani pe care asigurătorul este obligat să o
plătească asiguratului, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat. Despăgubirea
de asigurare poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba.
Principii valabile la acordarea despăgubirii:
-principiul răspunderii proporționale :
,vs
pd= iar ,vspd×= sau vspd×=
unde:
1 N.Lungu – Asigurările de viață și modernizarea acestora , Editura Sedcom Libris, Iași, 2003
10

Elementele asigurăriiAsiguratul
Asigurătorul
Beneficiarul asigurării
Contractantul asigurării
Contractul de asigurare
Riscul asigurat
Suma asigur.
Norma de asigurare
Prima de asigurare
Durata asigurării
Dauna sau paguba
Despăgubirea de asigurare. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
d – despăgubirea de asigurare; s – suma asigurată;
p – paguba; v – valoarea bunului asigurat;
– principiul primului risc : este mai des aplicat în SUA, mai ales la bunurile la care riscul
de producere a pagubei totale este mai redus. La acoperirea pagubei după principiul primului
risc, despăgubirea este egală cu paguba, fără însă a putea depăși mărimea sumei asigurate.
– principiul răspunderii limitate : despăgubirea se acordă numai dacă paguba depășește
o anumită valoare prestabilită. O parte din pagubă va cădea în sarcina asiguratului și se numește
franșiză . Franșiza este de două feluri:
a) franșiza atinsă (simplă), asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul
sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franșiza;
b) franșiza deductibilă (absolută), se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent cât este
volumul acesteia din urmă.
Fig.1.1 Elementele asigur ării
(Sursa : Lungu N.C – Asigurările de viață și modernizarea acestora ,
Editura Sedcom Libris, Iași, 2003 pag.73)
1.2.2 Clasificarea asigurărilor
Cunoașterea diferitelor forme de asigurare care se practică se poate realiza pe baza unor
criterii de clasificare reprezentative. În literatura de specialitate, cei mai mulți specialiști în
materie utilizează următoarele criterii: după modul de realizare a raporturilor juridice; după
domeniul asigurării; după riscul asigurat; după sfera de cuprindere în profil teritorial; după natura
raporturilor dintre asigurat și asigurător etc.1
1 Șeulean V., F Barna- Asigurări comerciale – Editura Mirton, Timișoara , 2000
11

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
1. După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare sunt asigurări obligatorii
și asigurări facultative .Asigurarea obligatorie izvorăște din interesul economic și social al
întregii colectivități și ea se introduce atunci când bunurile unui număr mare de persoane fizice
sunt amenințate de anumite riscuri, astfel încât fiecare deținător al bunului respectiv ar avea de
suportat pagube la producerea evenimentelor asigurate. În cele mai multe țări, ca și în țara
noastră, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube
produse din accidente de autovehicule .
Ministerul Administrației Publice a elaborat un proiect de lege privind asigurarea
obligatorie a locuințelor, care în prezent se află la Parlamentul României pentru a fi dezbătut și
adaptat.Asigurarea facultativă are la bază acordul de voință dintre asigurător și asigurat,
concretizat în contractul de asigurare, prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile părților,
precum și toate celelalte elemente ale asigurării (riscuri, primă de asigurare, sumă asigurată etc.).
2. După domeniul asigurării , deosebim: asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere
civilă. În cazul asigurării de bunuri , obiectul asigurării îl constituie anumite bunuri (o construcție,
autovehicule, animale etc.) care sunt expuse anumitor riscuri provocatoare de daune. În cazul
asigurării de răspundere civilă , numită și asigurare de responsabilitate, obiectul asigurării constă
într-o valoare patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească asiguratul ca urmare
a unui prejudiciu cauzat unei terțe persoane pentru care răspunde potrivit legii.Asigurările de
bunuri și de răspundere civilă sunt asigurări contra pagubelor, denumite și asigurări de daune ,
având drept scop repararea prejudiciului care amenință patrimoniul asiguratului.
Drept urmare, aceste asigurări au un caracter de despăgubire, denumit în limbajul
asigurărilor, caracter indemnitar. Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică, viața și
integritatea sa, supuse amenințării unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau
decesul. În cadrul acestor asigurări, asiguratul sau beneficiarul asigurării are dreptul să primească
indemnizația de asigurare fără a exista vreo legătură cu prejudiciul suferit. Asigurările de
persoane au un caracter neindemnitar , reprezentând o măsură de prevedere, de capitalizare a
unor sume de bani.
Cu toate că la acest criteriu se face cel mai adesea referire atunci când se vorbește despre
tipurile de asigurări practicate, el nu are caracter exhaustiv, întrucât mai există o categorie de
asigurări, cea a asigurării riscurilor financiare (asigurarea riscului de neplată din partea
debitorilor în caz de incapacitate de plată a acestora) care nu se regăsește clar în nici una din
categoriile de mai sus. Totuși, cei mai mulți specialiști o includ în categoria asigurărilor de
bunuri, iar alții o tratează distinct, alături de cele trei categorii de bază, existând astfel după
domeniul asigurării: asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă și asigurarea riscurilor
financiare.
12

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
3. În funcție de subiectele raporturilor de asigurare , se disting asigurări directe și asigurări
indirecte (reasigurări). Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se
stabilesc nemijlocit între asigurat și asigurător, fie pe baza contractului de asigurare, fie pe baza
legii. Tot asigurare directă este și coasigurarea, în care există mai mulți asigurători și un singur
asigurat. Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea (sau asigurarea indirectă) apare ca un
raport care se stabilește de fiecare dată între două societăți de asigurare, dintre care una are
calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurător. Reasigurarea are la bază contractul de
reasigurare, prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător o parte din
răspunderile asumate prin contractele sale luate în asigurare. Reasigurătorul își asumă
răspunderea de a participa la acoperirea pagubelor în limitele convenite în contractul de
reasigurare.
4. După riscul asigurat , există asigurări pentru următoarele riscuri:
– incendii, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, grindină etc., denumite riscuri ale
calamităților naturale ;
– derapări, răsturnări, coliziuni, accidente;
– diferite boli, epizootii și accidente ale animalelor;
– evenimente ce pot surveni în viața persoanelor fizice : boală, invaliditate, deces,
supraviețuire; prejudicii cauzate terților: cazurile de răspundere civilă .
5. În anuarele statistice internaționale , asigurările sunt clasificate în: asigurări de viață și
asigurări de non-viață , sau asigurări de pagube și asigurări de persoane.La noi în țară Legea
32/2000 prevede două categorii de asigurări: asigurări de viață și asigurări generale.
13
ASIGURĂRI DIRECTE
ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
ASIGURĂRI GENERALE
Asigurări de accidente și boală
Asigurări de sănătate
Asigurări mijloace de transport terestru
Asigurări mijloace de transport aerian
Asigurări mijloace de transport naval
Asigurări de bunuri în tranzit
Asigurări de incendiu și calamități naturale Asigurări de daune la proprietăți
Asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor
Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de
transport aerian
Asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de
transport naval
Asigurări de răspundere civilă generală
Asigurarea de credite și garanții
Asigurarea de pierderi financiare
Asigurări de protecție judiciară
Asigurări de asistență turistică

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Fig. 1.2. Clasificarea asigurărilor în România conform Legii 32/2000
(Sursa: Ștefan Camelia – Piața interna ț ională a asigurărilor ,
Editura Independența Economică, București , 1999, pag.56)
6. După sfera de cuprindere teritorială , asigurările se împart în asigurări interne și
asigurări externe.
Asigurările interne se caracterizează prin faptul că părțile contractante (asigurat,
asigurător, beneficiar și contractant), obiectele asigurate și riscurile asigurate se află sau se
produc pe teritoriul aceluiași stat.
Asigurările externe se caracterizează prin aceea că fie părțile contractante, fie obiectul
asigurării, fie riscul asigurat se află pe teritoriul altui stat. Caracteristic acestor asigurări este
faptul că părțile pot stabili și plăti prima de asigurare în valută. În categoria asigurărilor externe,
pot fi incluse: asigurarea mărfurilor pe timpul transportului extern, asigurarea navelor maritime
și fluviale ce parcurg rute internaționale, asigurarea de răspundere civilă pentru pagube din
accidente auto pe teritoriul altui stat (asigurarea Cartea Verde) și altele.
14Forme de
protecțieNevoia de
protecție
Fonduri de rezervă
AsigurareaOcrotirea
gospodărească
Ce este asigurarea ?Contractul de asigurareTrăsături caracteristice
Funcții:
de repartiție
de controlCriterii de clasificare
Elementele contractului de
asigurare
Condițiile de validitate
Caracterele juridice
Principiile contractului de
asigurare
Încheierea contractului de
asigurare
Încetarea contractului de
asigurareDupă riscul asigurat:
calamități naturale
accidente
evenim. în viața pers. etc.
După sfera de cuprindere în
profil teritorial:
asigurări interne
asigurări externe
Conform Legii 32/2000:
asigurări de viață
asigurări generale
În practica internațională
asigurări de viață
asigurări de non-viațăDupă raporturile juridice de
asigurare:
asigurări obligatorii
asigurări facultative
După domeniul asigurării:
asigurări de bunuri
asigurări de persoane
asigurări de răsp. civilă
După subiectele raportului de
asigurare:
asigurări directe
asigurări indirecte

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Fig 1.3 Asigurarea sub aspect economic si juridic
(Sursa :CIUREL V. – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practice internaționale,
Editura AllBeck, Bucuresti, 2000 pag.37)
1.3.Reglementari în scopul liberalizării pieței internaționale ale asigurărilor
1.3.1Directivele europene în domeniul asigurărilor de viață
Desavârșirea pieței interne comunitare în sectorul asigurărilor directe de viață a făcut
necesară adoptarea de către autoritățile comunitare a unor directive care să permită societăților
de asigurări având sediul în Comunitate să-și desfașoare activitatea în diverse state din cadrul
Comunității. Acest lucru presupune armonizarea dispozițiilor legislative, regulamentare și
administrativ naționale, astfel încât să se ajungă la o recunoaștere mutuală a autorităților și a
sistemelor de control prudențial, care să permită acordarea unei autorizații unice valabile în
întreaga Comunitate și aplicarea principiului exercitării controlului de către statul membru de
origine.
Prin cele trei generații de directive comunitare s-au dispus urmatoarele: accesul la
activitatea de asigurare și exercitarea acestei activități sunt subordinate acordării unei autorizații
administrativ unice, elaborate de autoritățile statului membru în care își are sediul social
15

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
societatea de asigurări; aceasta autorizație permite respectivei societăți să desfășoare activități
oriunde în Comunitate, fie în regim de stabilire, fie în regim de liberă prestare de servicii; statul
membru al sucursalei sau a liberei prestări de servicii nu mai poate să ceară un nou agreement
societăților de asigurări care doresc să exercite acolo activități de asigurări și care au fost deja
agreate în statul membru de origine; autorităților competente ale statului membru de origine le
incumbă sarcina supravegheri solidității financiare a societății de asigurare, mai cu seama în ceea
ce privește starea sa de solvabilitate, constituirea de provizioane tehnice suficiente, precum și
respectarea acestora prin active congruente.
Este de menționat ca prin directivele comunitare au fost stabilite norme minimale; aceasta
înseamnă că statul membru de origine poate adopta reguli mai stricte referitoare la societățile de
asigurări agreate de autoritățile sale competente. În linii mari soluțiile adoptate în directivele
referitoare la asigurările altele decât cele de viață se regăsesc și în directivele privind asigurările
de viață. În cele ce urmează, ne vom referi la câteva dintre prevederile acestor directive care
prezintă o importanță deosebită sau sunt specifice asigurărilor de viață.
Directivele se referă la accesul la activitatea nesalarială a asigurărilor directe, desfașurată
de întreprinderi stabilite într-un stat membru, sau care doresc să se stabileasca în acel stat, și la
exercitarea anumitor activități de asigurare. Este vorba de următoarele asigurări care decurg
dintr-un contract:
a)asigurările cuprinse în ramura “viață” adică mai cu seama asigurarea de viață
(supraviețuire) asigurarea de deces, asigurarea mixtă (supraviețuire + deces)
asigurarea de viață cu contraasigurare, asigurarea de “ nupțialitate”, asigurarea de
“natalitate”;
b)asigurare derentă;
c)asigurările complementare practicate de întreprinderile de asigurări de viață, adică
mai ales asigurările pentru cazurile de “atingeri ale integrității corporale, inclusive
incapacitate de munca profesionala “, asigurările de “deces ca urmare a accidentelor”,
asigurările de “invaliditate ca urmare a accidentelor și de boala”, când aceste asigurari
au fost subscrise în mod complementar la asigurările de viață;
d)asigurarea practicată în Irlanda și Regatul Unit denumită permanent health insurance
(asigurare de sanatate, e termen lung, e realizabilă).
Directivele se referă, deasemenea, la o serie de operațiuni care decurg dintr-un contract și
sunt supuse controlului autorităților competente de supraveghere a asigurărilor private. Este
vorba de :
a)operațiunile de capitalizare bazate pe o tehnică actuarială;
b)operațiunile de gestionare a fonsdurilor colective de pensii;
16

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
c)operațiunile de la litera (b) sunt însoțite de o garanție de asigurare vizând fie
conservarea capitalului, fie realizarea unei dobânzi minime;
d)operațiunile efectuate de societățile franceze
În sfârșit, directivele se mai referă la operațiunile care depind de durata vieții oamenilor,
definite sau prevăzute de legislația asigurărilor sociale, în cazul în care acestea sunt efectuate sau
administrate în conformitate cu legislația unui stat membru de către societăți de asigurări, pe
propriul risc.
Directivele comunitare referitoare la asigurările de viață nu vizează:
-asigurările altele decât cele pe viață, denumite asigurări de daune, prevăzute în anexa
la prima directivă a Consiliului Nr. 73/239/CEE din 24 iulie 1973;
-operațiunile de prevederi și asistență socială, care acordă prestații variabile în funcție
de resursele disponibile și determină forfetar contribuția membrilor lor;
-operațiunile efectuate de organizații având ca obiect acordarea oamenilor muncii,
salariați sau nesalariați, dintr-o întreprindere sau într-un grup de întreprinderi sau
aflați într-un sector profesional ori neprofesional, de prestații în caz de deces, de
supraviețuire sau de încetare ori de restrângere a activitații;
-asigurarile cuprinse intr-un regim legal de securitate sociala, cu exceptia mentionata
mai sus
Directivele privind asigurările de viață nu vizează nici:
-organizațiile care garantează exclusiv acordarea de prestații în caz de deces, în cazul
în care volumul prestațiilor nu depășește valoarea medie a cheltuielilor de
înmormantare pentru un deces sau cand aceste prestații se asigura în natura;
-asociațiile mutuale de asigurări, în cazurile în care:
a)statutele acestora prevăd fie posibilitatea de a solicita suplimentarea cotizației inițial
stabilite, fie reducerea prestației, fie solicitarea concursului altor persoane, care și-au
luat un angajament în acest sens;
b)cuantumul anual al cotizațiilor percepute nu depășește 500.000 de ECU în ultimii 3
ani consecutive.
Pentru a putea realizeze activități în cadrul Comunității, în regim de stabilire sau de liberă
prestare de servicii, o societate de asigurări de viață, la fel ca și una de asigurări de daune, are
nevoie de o autorizație administrativă prealabilă, din partea autorităților competente ale statului
membru de origine. Respectiva autorizație se acordă pe fiecare din cele nouă ramuri și anume:
1.asigurări cuprinse în ramura “viață” (de supraviețuire, de deces, mixte etc.);
2.asigurare de “nupțialitate”, asigurare de “natalitate”;
3.asigurari de “viață” și asigurări de rentă legate de fonduri de investiții;
17

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
4.asigurarea de sănatate, pe termen lung, nerealizabilă (permanent health insurance);
5.operatiunile de capitalizare;
6.operatiunile de gestionare a fondurilor colective de pensii;
7.operatiunile efectuate de societățile de asigurari vizate de codul francez al
asigurarilor;
8.operțiunile care depind de durata viețiii oamenilor definite sau rpevazute de legislatia
asigurarilor sociale in cazul in care acestea sunt practicate sau administrate de
societati de asigurari pe propriul lor risc.
În vederea obținerii autorizației, statul membru de origine solicită societății de asigurări:
să adopte una din formele de organizare prevazute de legislatia nationala sau forma societatii
europene, când aceasta va fi creată; să-și limiteze obiectul social la activități prevăzute de
directiva referitoare la asigurările de viață sau operațiuni care decurg direct din aceasta (adica să
excludă orice altă activitate comercială); să prezinte un program de activitate; să posede un fond
minimal de garanție și să fie condusă de persoane care îndeplinesc condițiile cerute de
onorabilitate și de calificare sau de experiență profesională.1
În principiu statele membre nu pretind aprobarea prealabilă sau comunicarea sistematică
a condițiilor generale și speciale ale polițelor de asigurare, a tarifelor, a bazelor tehnice, utilizate
la calculul tarifelor și provizioanlor tehnice. Cu toate acestea, statul membru de origine poate sa
solicite comunicarea sistematică a bazei tehnice folosite la calculul tarifelor și provizioanelor
tehnice, fără însă ca aceasta exigență să constituie o condiție prealabilă la exercitarea activității
sale.
Programul de activitate al unei societăți de asigurări de viață care solicită autorizație
administrativă trebuie să cuprindă aproximativ aceleași elemente ca și cel al unei societăți de
asigurări de daune, și anume:
a)natura angajamentelor pe care societatea își propune să le asume;
b)principiile directoare în materie de reasigurari;
c)elementele constituind fondul minimal de garantie;
d)prevederile referitoare la cheltuielile de instalare a serviciilor administrative si ale
retelei de productie, precum si mijloacele financiare aferente.Pentru primii 3 ani se
mai solicita:
e)un plan conținând prevederi detaliate ale veniturilor și cheltuielilor atâta în ceea ce
privește operațiunile directe, cât și primirile și cedarile în reasigurare ;
1 ***Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2002/92/CE din 9decembrie 2002-privind intermedierea de
asigurări
18

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
f)situația probabilă a trezoreriei;
g)prevederile referitoare la mijloacele financiare destinate acoperirii angajamentelor și
marjei de solvabilitate.
Este important de precizat că autoritățile competente ale statului membru de origine nu
acorda autorizația solicitată de o societate de asigurări înainte de primirea informațiilor necesare
referitoare la identitatea actionarilor sau a asociatiilor directi sau indirecti, persoane fizice sau
juridice, care au o participare calificata la respective societate, si la marimea acestei participari.
1.3.2 Comitetul European de Asigurari (CEA )
Comitetul European pentru Asigurări este o organizație ai cărei membri sunt asociațiile
profesionale naționale ale asigurărilor din țările cu economie de piață din Europa. Comitetul,
înființat în 1953 are în prezent 29 membri. Scopul său este de a reprezenta asiguratori europeni și
de a promova interesele acestora, prin oferirea unor opinii calificate organizațiilor europene sau
internaționale publice sau private în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, de-a facilita schimbul
de informații și experiența între piețe, prin elaborarea de studii în interesul societăților de
asigurari europene sau pentru a răspunde nevoilor lor. Membrii deplini ai CEA sunt asociațiile
naționale ale asiguratorilor din următoarele țări: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveția,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie,
Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia. Dupa 1990 au aderat și unele țări din
Centrul și Estul Europei, CEA, în calitate de organizație europeană a asociațiilor naționale ale
asiguratorilor, și-a exprimat disponibilitatea de a primi ca membru și Uniunea Națională a
Societăților de Asiguare și Reasigurare din România.
C.E.A publică periodic diverse studii și statistici care au ca scop informarea, în domeniul
asigurărilor, în contextul pietei unice europene , în paralel cu fenomenul de globalizare, tot mai
puternic și mai vizibil în ultimii ani. Asistăm la o globalizare și la o “ fuziune” a piețelor
financiare, chiar la un mangenement financiar global, percepute atât la nivelul comapaniilor cât
și la nivelul consumatorului. Acestea se manifestă, evident, în următoarele direcții:
Între asiguratori, reasiguratori și asigurați : marile societăti multinaționale au tendința de
a-și ridica pragul autoasigurării și de a transfera riscurile sau o parte a acestora direct
reasiguratorilor; alegerea se face tot mai mult pe principiile managementului financiar
global;
Între sectorul de stat și cel privat , dat fiind reducerea ponderii acestuia în domeniul
asigurărilor, se deschid noi perspective pentru sectorul privat ;
Între asiguratori și bancheri: asa numita ”banca assurance ” care capată o extindere tot
mai mare, astfel încât nu peste mult timp vom vedea că, fără a folosi banca drept canal de
19

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
distribuție a produselor de asigurări, nici una dintre cele doua tipuri de instituții nu va mai
putea supraviețui;
Evident, de maximă importanță în actualul și, sigur, și în viitorul deceniu, globalizarea
serviciilor financiare va continua să marcheze întreaga evoluție a domeniului
asigurărilor și reasigurărilor.
În Europa piața unică a asigurărilor acoperă 17 țări care formează Zona Economică
Europeană. În contextul general al creșterii economice, asigurările au continuat să se dezvolte în
1997, cu diferențe între asigurările non-viață cu o evoluție mai lentă, de 8.8% față de anul 1996,
și asigurările de viață , la care creșterea a fost de 14.1 %. Piata asigurărilor din Uniunea
Europeană a înregistrat o creștere cu 8.8% în 1997 față de anul 1996, volumul total al primelor
de asigurare reprezentand 543,7 miliarde ECU, mai mult decât creșterea PIB a fost de 2.7 % în
același interval. Conform datelor CEA , la începutul anului 1998, cele mai mari trei piețe
de asigurări din Europa-Franța, Germania și Marea Britanie au reprezentat 67.1% din totalul
asigurărilor de viață și 64.9 % din totalul asigurărilor non viață care astfel se dovedesc a fi mai
puțin concentrate decât asigurările de viață (per total au reprezentat 66.4% din totalul primelor de
asigurare non viață încasate). Pe de altă parte, șapte piețe reprezentau, în total, 87% din fiecare
din cele două categorii de asigurări : Italia, Olanda, Elvetia și Spania alături de cele 3
menționate. Presiunea concurenței prin preț și condiții de asigurare a dus la creșterea asigurărilor
non viata în 1997 ca și în 1996, dar absența daunelor de catastrofa din ultimii trei ani a
determinat obținerea unor rezultate echilibrate, deși unele categorii de asigurari sunt în serios
deficit (riscuri industriale – răspundere și pagube materiale – credit). Cu o competiție exarcebată
prin măsurile luate în ultimii ani, provocările pieței unice sunt considerabile, chiar daca astfel de
măsuri nu rezolva toate problemele. Pentru a preveni aceste tendințe, societățile de asigurări au
continuat eforturile de a reduce și raționaliza costurile.1 Ele au încercat în special să găsească
o mai bună sinergie prin fuzionări spectaculoase între societăți de asigurări, așa cum s-a
întâmplat, în ultimii ani nu numai în Europa (AXA/UAP,Royal/ Sun Alliance, Zurich/BAT,
Allianz/AGF), și între asiguratori și bancheri (Winterthur/Credit Suisse, Fortis/Mees-Pierson,
ING Group-BBl, INA/Banco di Napoli, General/Sofibar ).
La toate acestea se adaugă și multe acorduri din afara Europei care au avut și continuă să
aibă un impact foarte mare asupra evoluției și structurii comerțului cu asigurari și reasigurari. De
exemplu societățile de asigurari din țările Uniunii Europene ECU la începutul anului 1996 și
circa 2,660 miliarde la începutul anului 1997, acestea reprezentând peste 37% din PIB-ul
European. Dintre acestea peste 995 de miliarde constituiau obligațiuni (publice și private) –
1 E. Tănăsescu ș.a ,- Asigurări comerciale moderne – Editura.All Beck , Buc. 2007 pag. 67
20

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
cu diferențe semnificative de la o piață la alta (641 miliarde ECU erau actiuni – în creștere
spectaculoasă în ultimii ani – și 446 miliarde ECU reprezentau împrumuturi).
CAPITOLUL 2. PIAȚA ASIGURĂRILOR PE PLAN INTERNAȚIONAL
Acest capitol prezintă caracterizarea piatei de asigurari internaționale studiind piața
londoneză, a Germaniei, Franței, Italiei, Elveției, Suediei, Olandei și Spaniei, principalii indicatori
caracteristici ai pieței Uniunii Europene, ponderile asigurărilor de viață și non-viață în cadrul asigurărilor
din Uniunea Europeană și evoluția pieței de asigurare în ultimii ani.
2.1 Caracterizarea generală a pieței internațională a asigurărilor
Pornind de la conceptul ce definește piața în general, piața asigurărilor reprezintă
totalitatea tranzacțiilor care se realizează în domeniul activitătiilor de asigurare de către
societațile specializate, respectând anumite norme și reglementări specifice.
21

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Dacă ne raportăm la nivel internațional piața asigurărilor se caracterizează printr-un grad
ridicat de eterogenitate ca urmare a diversității evenimentelor cauzatoare de pagube și a
activitățiilor pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se poate delimita o
singură piață a asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin
preponderența anumitor categorii de asigurări, existența anumitor societăți de asigurări și
reasigurări, norme și reglementări specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse. La
nivel european se poate preciza că lumea asigurărilor a cunoscut o evoluție de ansamblu, cu
anumite caracteristici comune, dar și cu apreciabile diferențieri de la o țară la alta.
Trebuie precizat în primul rând că Europa este locul de apariție a asigurărilor moderne și
rămâne o piață esențială la nivel mondial, cu o creștere rapidă mai ales în ramurile asigurărilor
de viață și de economisire. Asistăm, în prezent, la un proces de maturizare a pieței unice
europene a asigurărilor, cu realizări, dar și cu dificultățile sale, încă nedepășite.Dezvoltarea unei
piețe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual ce a durat mai mulți ani. Directivele
Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezintă principiile general acceptate la nivelul
Comunității Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurări și de a facilita comerțul
internațional. Directivele se referă în primul rând la activitatea de asigurare , dar și la cea de
reasiguare.
În prezent nu există cu adevărat o piață paneuropeană omogenă a asigurărilor, deși
Franța, Germania și Anglia continuă să dețină acest sector atât din punct de vedere al numărului
de companii de asigurare, cât și al veniturilor obținute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi
de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece țările membre, cât
și cele care aderă își mențin unele legi cu caracter național, care depind de cultura și de piețele
financiare ale țării respective.1
Piața paneuropeană respectă principiile de bază ale Tratatului de le Roma, și anume libera
ciculație a oamenilor, bunurilor, a seviciilor și a capitalului între statele membre.
Pentru constituire unei piețe unice a asigurărilor, în Uniunea Europeană, o serie de
directive au fost promulgate în decursul a 35 de ani, cumulând cu introducerea pașaportului unic
european în sectorul de asigurări. Aplicarea acestor măsuri s-a extins prin acordul încheiat cu
țările ce formează Zona Economică Europeană, și asupra Islandei, Liechtenstein-ului și
Norvegiei, deoarece normele stipulate în acord includ toate directivele pe care se bazează piața
europeană a asigurărilor.
Deoarece Elveția s-a retras din acordul cu Zona Economică Europeană, ea a semnat un
acord cu Uniunea Europeană pe 1 ianuarie1994 în ceea ce privește asigurarea de proprietate.
Acest acord le garantează companiilor de aisgurări non-viață din U.E. și Elveția dreptul reciproc
1 E. Tănăsescu ș.a , -Asigurări comerciale moderne- Editura All Beck , București. 2007;
22

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
de a-și crea reciproc filiale sau agenții una pe teritoriul celeilalte în condiții identice acelora care,
înainte de 1 iulie 1994, au fost aplicate între țările membre ale U.E. în concordanță cu Prima
Directivă Europeană referitoare la asigurările non-viață.
În ceea ce privește teritoriile Europei mai mici, Gibraltar face parte din Uniunea
Europeană în virtutea Tratatului de la Roma, deci directivele în domeniul asigurărilor se vor
aplica pe teritoriul său. Insula Man, Guersney și Jersey nu fac parte din piața unică europeană a
asigurărilor. Directivele referitoare la asigurări nu se aplică, iar companiile de asigurări care
doresc să opereze în aceaste zone vor necesita obținerea unei autorizații de la instituțiile locale
corespunzătoare.
Construcția pieței unice a asigurărilor a fost realizată în trei etape, de la începutul anilor
1970. Primul set de directive avea în vedee dreptul de stabilire în asigurările non-viață(1973) și
de viață (1979). Cea de-a doua geneație de directive a avut în vedere relizarea condițiilor pentru
libertatea prestărilor de servicii în asigurările non-viață(1988) ți în cele de viață(1990). Ultimul
set de directive s-a referit, în esență, la instituirea unui sistem de licență unică, pin care
societățile de asigurare admise de un stat membru, sunt autorizate să opereze atât prin
stabilire(agenții și sucursale) cât și prin liberă prestare de servicii (activități ocazionale sau
temporare) în întregul spațiu comunitar. Ele au fost apobate în 1992 pentru ambele categorii de
asigurări și au intrat în vigoare în 1994. Prin aceasta s-a creat asigurărilor un cadru de acțiune
european, directivele privitoare la asigurări constituind un exemplu de integrare unic. Nicăieri în
lume, nici chiar într-un stat federal, ca Statele Unite, nu există libertatea formulată de stabilire și
de prestări de servicii ori un sistem de licență unic, comparabile cu cele realizate la scară
europeană.
Principalii factori care încurajează realizarea unei piețe unice europene a asigurărilor
sunt:
•Tehonologia;
•Convergența și consolidarea;
•Comportamentul consumatorilor
Există, de asemenea, factori perturbatori în calea realizării unei piețe unice europene a
asigurărilor, cum sunt:
•Costul finanțării într-o monedă străină;
•Lipsa unei licențe unice pentru brokerii de asigurări și pentru alți intermediari;
•Diferențele în ceea ce privește legislația și sistemul de taxare
Cele trei principale piețe europene sunt: Marea Britanie; Germania și Franța . Alte țări ale
Europei de Vest au piețe al căror dinamism depășea de foarte mult timp frontierele naționale
23

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
(Elveția, Olanda, Italia, Suedia, Luxemburg). Tările Europei de Sud prezintă creșterea cea mai
rapidă (Spania, Portugalia). Tările Europei de Est, în tranziție de la economia planificată spre o
economie liberă, cunosc profunde transformări, o puternică creștere și în același timp importante
oscilații de la o țară la alta.
2.1.1 Piata londoneză, a Germaniei, Franței , Italiei, Elveției, Suediei, Olandei și Spaniei
Este incontestabil faptul ca in Anglia formele moderne de asigurare s-au dezvoltat
dupăsecolul al XVII-lea. Extraordinara expansiune economică și politică Marii Britanii în
secolul al XIX-lea au dat activității de asigurare din Londra o strălucire mondială și o influență
neegalată multă vreme
Piața londoneză are o vechime de peste 300 de ani. Lloyd’s s-a afirmat ca institiție de
asigurări la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar în ultimii ani 200 de ani s-a dezvoltat, ajungând
centru de afaceri cunoscut astăzi. Aici se găsește nucleul pieței asigurărilor pentru riscuri
industriale foarte mari. De asemenea, aici se intâlnesc cei mai mari asigurători din lume pentru a
încheia diverse contracte. Totuși, în ultimiii ani, piața londoneză a suferit mari transformări, iar
acest lucru este valabil și pentru grupul Lloyd’s
Datorită crizei prin care a trecut, piața londoneză a pierdut teren în anii 1990. Partea de
piață atât în marile sectoare industriale, cât și în sectorul asigurăilor non-viața se situează în
momentul actual în intervalul 10-15%. Totuți, poziția puternică atât de pe piața asigurărilor
maritime, cât și a celor aviatice a fost conservată Dacă se ia în considerare asigurările generale –
asiguările de viață au o pondere foarte mică din piață- piața londoneză apare ca nefiind una
semnificativă. Doar 3%din volumul total al primelor de asigurare non-viață încasate în lume sunt
încasate de pe această piață. Totuși în sectorul asigurărilor industriale, piața londoneză deține
între 10% și 15% din total. În plus, 40% din primele de asigurare platite pentru asigurări aviatice
sunt plătite aici. De asemenea sectoul asigurărilor maritime este controlat în proporție
covârșitoare de către grupul Lloyd’s. In cazul asigurărilor de produse petroliere offshore, piața
londoneză controlează peste 60% din volumul încasărilor. Pe lângă faptul că are sub control
piața asigurărilor aviatice și maritime, piața londoneză este locul în care se regasesc cei mai
importanți reasigurători. Partea de piață a Londrei prin asigurători a scăzut în ultimii zece ani,
însă nu cu mult sub 15%. Fuziunile și preluările de pe piața londoneză au făcut așa încât cei mei
mari brokeri londonezi să-și întărească pozițiile, ajungănd să dețină o cotă de piață de peste 60%.
Companiile de pe piața Londrei nu mai sunt majoritar britanice și, ca rezultat al consolidării, nu
mai există nici un reasigurător britanic independent pe această piață cu excepția grupului
Lloyd’s.
24

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
GERMANIA. Încă din perioada premergătoare evenimentelor din 11 septembrie 2001,
economia germană, în general, și industria asigurărilor, în special, s-au cofruntat cu o serie de
probleme. Creșterea cotelor de primă cu un procent cuprins între 1% și 16% de exemplu, a
afectat, deopotrivă, pe asigurați și pe asigurători. In paralel cu creșterea volumului de prime,
dezastrele naturale din 2002, frecvența tot mai ridicată a pierderilor severe, precum și înăsprirea
legislației privind răspunderea civilă generală au deteminet o creștere seminficativă a
despăgubirilor plătite pentru asigurările de bunuri, răspundere civilă și accidente
Un aspect demn de subliniat al activității asigurătorilor germani îl reprezintă constituirea
societății Extremus care acoperă paguele poduse de atacurile teroriste. Colaborând cu succes cu
Guvernul, asigurătoii au reușit sămobilizeze 13 miliarde de euro pentru a face față riscului de
terorism, permițând noii societăți să emită polițe începând cu 1 noiembrie 2002. deși cereea
pentru aceste polițe a fost mare încă de le început, societății Extremus i s-a acordat un sprijin
suplimentar, în sensul că agenții economici au fost avetizați că în condițiile producerii riscului,
nu vo enefecia de sprijin din partea statului decât dacă se asigură.
FRANȚA. Pe piața asigurărilor din Franța operează trei societăți de asigurare, guvernate
de trei coduri diferite. Companiile de asigurare care includ societățile pe acțiuni cu capital privat
și anume societăți mutuale sunt guvernate de Codul de Asiguări Frncez. Alte societăți mutuale
sunt guvernate de Codul Mutual Francez , iar casele de economii sunt guvernate de Codul de
Securitate Socială Francez . Toate, fără nici o execepție, sunt considerate societăți de asigurare și
toate sunt suiectul aceluiași set de directive europene.Companiile de asigurări oferă protecție
împotriva tuturor tipurilor de riscuri, iar casele de economii si societățile mutuale guvernate de
Codul Muncii oferă, în principal, asigurări pentru persoane fizice, în special asigurări de
sănatate, suplimentare celor oferite în cadrul sistemului fundamental de securitate socială.
Piața asigurărilor în Franța rămâne mai puțin concentrată decât a majorității industriilor
producătoare sau serviciilor. Gradul de concentrare este comparabil cu media europeană, având
în vedee că primele cinci din cele mai importante grupuri controlează 45% din piața franceză, iar
primele zece grupuri controlează 65%. Piața asigurărilor de viață este ușor mai concentrată decât
cea a asigurărilor generale
Principalele grupe de asigurări franceze au fost:
•Axa UAP
•Caisse Nationale de Prevoyance
•A.G.F.
•Credit Agricole(Predica Pacifica)
•GAN
25

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Grupul AXA, care a plecat de la o mică societate mutuală de provincie denumită
Societatea Mutuală din Rouen, a devenit al doilea asigurător la nivel mondial după fuziunea sa
cu UAP in 1996. acest al doilea loc a revenit în 1996 asigurătorului german Allianz. În Franța în
anul 1997 existau circa 15 societăți de asigurări mai importante, dar numărul companiilor de
asigurare nu reflectă realitetea pieței, deoarece un singur grup de asigurare poate cuprinde mai
multe entități juridice diferite. Grupurile care op erează atât pe piața asigurărilor de viață, cât și pe
cea asigurărilor generale trebuie să înfințeze două entități juridice diferite. Un singur grup mare,
activ în mai multe domenii de activitate, poate cuprinde de la cinci până la zece companii
distincte, uneori chiar mai multe. Pe lângă companiile de asigurare și reasigurare înregistrate în
Franța, piața franceză mai include sucursale din străinătate guvermate de legea franceză, precum
și reprezentanțele companiilor străine în Franța. Companiile înregistrate în spațiul economic
european sunt, de asemenea, autorizate să vândă polițe de asigurare clienților din Franța, direct
din țara lor de origine
Celelelte piețe de asigurări ale Europei deVest au un dinamism care depășește frontierele
lor naționale și un ritm de creștere superior mediei europene.
ITALIA. Piața italiană a asigurărilor nu este numai una din principalele piețe din lume,
dar a ți înregistrat una din cele mai mari creșteri cumulative, datorate , în primul rând, unei
dezvoltări semnificative a sectorului asigurărilor de viață. Piața italiană trebuie să rezolve câteva
probleme cu care se confruntă în ultima perioadă, in primul rând este vorba de finalizarea
reformei privind fondurle de pensii.
Apoi se pune problema asistenței sociale pe termen lung; finanțarea acestui sector poate
implica industria asigurarilor ca principal participant. A treia problema se referă la reforma pieței
asigurărilor auto. In cadrul acestei piețe daunele sunt printre cele mai ridicate ți mai frecvente în
Europa.
Începând cu dereglementarea pieței asigurărilor auto din 1994, acest lucru, asociat cu un
impozit mare asupra primelor de asigurare, a condus la o rată medie anuală de creștere a primelor
plătite de asigurați de 10%. Totuși asigurătorii nu au avut parte de profituri, înregistrând chiar
pierderi, cauzate în prinul rând de sumele mari plătite drept despăgubiri pentru vătămări corpoale
și frecvența mare a accidentelor auto.Piața italiană a asigurărilor este destul de fragmentată, dar
într-o anumită masură și concentrată, dacă se are în vedere că multe companii sunt filiale ale
unor grupuri străine. Unele din companiile ce operează pe această piață sunt Generali, SAI,
Cattolica. La Fondiaria, Reale Mutua, etc.
ELVEȚIA. Este o piață care benefeciază de foarte mult timp de reputația internațională a
instituțiilor sale financiare și de dinamismul excepțional al câtorva mari grupuri de asigurări
prezente pe piață europeană precum: Zurich, Winterthur, Swiss Life,Helvetia. Interconexiunea
26

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
dintre activitățile asigurătorilor și cele ale bancherilor elvețieni a fost marcată în anul 1997 prin
constituirea unui grup bancar de asigurări ca urmare a fuziunii asigurătorului Winterthur și a
băncii Credit Suisse.
SUEDIA. Și-a modificat legislația sa privind asigurările, făcând posibilă apropierea
acesteia de cele ale altor mari piețe europene și totodată a încheiat convenții cu autoritățile de la
Bruxelles pentru ca asigurătorii săi să benefecieze de libertățile acordate în interiorul frontierelor
comunității
De asemenea, Suedia este unul dintre centrele importante in domeniul reasigurărilor. La
Suisse De Reassurance este al doilea reasigurător în lume, având filiale petoate cele cinci
continente. Dar și mulți alți reasigurători contribuie la influiențarea pieței internaționale: Ruch,
Nouvelle de Geneva, Zurich Re, etc
OLANDA. Este o piață de asigurări ce prezintă analogii cu piața engleză, în ceea ce
privește modurile de distribuție și anumite condiții de funcționare.aicianumte riscuri sunt încă
subscrise în cadrul „ burselor de asigurări” care au la bază tradiții de secole. La fel de dinamici și
de deschiși spre exterior, ca și ceilalți agenți economici olandezi, asigurătorii olandezi au
constituit grupuri internaționale bancare în domeniul asigurărilor: ING (Nationale Nederlanden)
și ABN Amro (Aegon).
SPANIA. Piața spaniolă este într-o continuă creștere, dezvoltarea sa fiind însoțită de o
reducere a numărului de societăți de asigurare, reducere impusă de către guvern, având cascop
modernizarea pieței și asigurarea unei securități sociale ale acesteia. Creșterile succesive ale
capitalului minim cerut acestor societăți au obligatmai mulți asigurătoriesau să încheie convenții
cu grupurile străine. Cu toate acestea principalul asigurător al pieței spaniole rămâne o societate
națională fără participare de capital străin. Este vorbade grupul mutualist Mapfe. Grupurile
bancare naționale au participat la apariția și dezvoltarea societăților de asigurare și chiar a
grupurilor de distribuție a acestora, precum celebrele magazine El CosteIngles care au investit în
asigurări folosind tehnici inovative. Produsele de asigurare sunt vândutetradiționalde cătrerețele
dense de agenți. Aceste rețele fac dovada unui profesionalism și a unei modernizări accelerată.
2.1.2 Piața asigurărilor din țări ale Uniunii Europene din Europa Centrală și de Est
Numărul societăților de asigurări din Europa Centrală și de Est este mai scăzut decât cel
din U.E. Aceasta se poate atribui nivelurilor mai scăzute ale PIB-ului și piețelor de asigurări mai
puțin dezvoltate. Gradul de extindere al asigurărilor non-viață în Europa Centrală și de Est față
de asigurările totale este superior acelui din U.E. prinele din asigurările de proprietate reprezintă
mai mult de jumătate din totalul primelor de asigurare.
27

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Înainte de 1989 , deoarece înteprinderile apartineau statului, iar patrimoniul particularilor
era limitat a facut ca nevoile de asigurare să fie restrânse, aceasta și datorită faptului că cetățenii
benefeciaude asigurări sociale din partea statului care a făcut ca produsele de asigurare să fie slab
reprezentate. Dispariția monopolurilor publice și privatizarea unui număr mare de înteprinderi
însotite și de reducerea întiderii acoperirilor prin programele de asigurare publice au făcut să
crească nevoile de asigurare. Introducerea noilor metode de gestiune și de contabilitate au incitat
de asemenea înteprinderile rămase în proprietatea statului să caute protecție apelând la asigurări.
Pentru a răspunde la aceste nevoi, au fost înfințate numeroase societăți de asigurare cu capital
privat, autohton sau străin. Aceste noi societăți de asigurarea au fost create adesea într-un număr
prea mare, cu capitaluri adesea insuficient și cu personal instruit mai degarbă către tehnici de
vânzare decât către cele referitoare la stabilirea primelor și a despăgubirilor cuvenite. Intre altele,
în primii anii care au urmat căderii regimurilor comuniste aceste tări, au cunoscut o gravă
recesiune economică și o perioadă de inflație galopantă puțin propice dezvoltării sectorului
asigurărilor.
Începutul anilor 1990 a fost marcat în cea mai mare parte a statelor Europa Centrală și de
Est prin grave dificultăți de funcționare pentru cele mai multe înteprinderi de asigurări și prin
falimentul câtorva dintre ele. Trebuie precizat că după anul 1992, societățile de asigurări din
Europa de Vest se află în fața concurenței celor din Europa Centrală și de Est, rezultând
colaborări între aceste zone, cum sunt colaborările cu piețele Germaniei de Est și Ungariei.
Începând cu anii 1993, se observă o netă ameliorare a situației economiilor din țările respective și
o scădere a inflației. În același timp guvernele au pus în aplicare legislații mai bine adaptate
nevoilor pieței de asigurare și au creat organisme de control capabile să disciplineze piețele și s
vegheze la securitatea finenciară a asigurătorilor.
În anul 1995, piețele Europa Centrală și de Est, au încasat în total prime în valoare de 12
miliarde USD, din care 4,5 miliarde în ramura asigurărilor de viață, aceasta reprezentănd 0.6%
din piața mondială a asigurărilor.
Acest procentaj deși destul de mic, cunoaște astăzi o creștere rapidă.
Table nr. 2.1 Volumul de prime in 2008 fata de 2007 în Europa Centrală și de Est
ȚARA VOLUMUL
DE PRIME
2008VOLUMUL
DE PRIME
2007CREȘTEREA
VOLUMULUI
DE PRIME ÎN
2008 (îN $)PARTE
DIN
PIAȚA
TOTALĂ
POLON IA 7.431 6.258 18.8 0.23
TURCIA 4.613 3.302 39.9 0.14
CEHIA 4.393 3.755 17.0 0.14
GRECIA 4.323 3.660 18.1 0.13
UCRAINA 2.921 1.713 70.7 0.09
UNGARIA 2.887 2.447 18.0 0.09
28

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
ROMÂNIA 1.068 796 34.3 0.03
Sursa: www.swissre.com
Un raport întocmit de Swiss Re Sigma arata ca in Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia și
Solvenia , primele aferente asigurărilor de viață au înregistrat creșteri considerabile, cu rate de
creștere stabile, depățind chiar 20% pe an. Acest lucru este în primul rând datorat unui mediu
macroeconomic relativ stabil. Piețele de asigurare ale acestor cinci țări repezintă aproximativ
60% din piața totală a regiunii din ceea ce privește volumul total de prime.
Creșterea rapidă a pietei Europei Centrale și de Est atrage atenția anumitor investitori
străini cu atât mai mult cu cât noile legislații intrate în vigoare, adesea inspirate din Directivele
U.E, favorizează concureța dintre asigurători.
Piața asigurărilor din Europa Centrală și de Est este atrăgătoare pentru asigurători – deși
fiecare țară din cadrul acestei regiuni este diferită fiind caracterizată de :
•Schimbări structurale profunde- în special desfințarea monopolului exercitat de
companiile de stat;
•Creșterea relativ rapidă a PIB-ului;
•Se estimează că aceasta creștere vacontinua pe termen mediu și lung;
•Posibilitatea de aderarela U.E.;
•Existența unui mare potențial de piață. În comparație cu piețele U.E. în Europa Centrală
și de Est activitatea de asigurări este mult mai puțin reprezentativă;
•Populația este interesată atât de asigurările de proprietate, cât și de cele de viață și de
pensii
29

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
2.2 Principalii indicatori ai pieței Uniunii Europene
Pentru a caracteriza importanța asigurărilor în economie și a analiza rolul acestora se
utilizează câțiva indicatori care se analizează în strânsă interdependență. Un tablou succint al
principalilor indicatori ai asigurărilor în Europa, în perioada 2002-2007, este prezentat mai jos.
Tabel nr.2.2 Principalii indicatori ai asigurărilor în perioada 2002-2007
Indicatori 200220032004200520062007
Volumul total al primelor
de asigurare(Mil. ECU,
valorile la rata de schimb a
fiecarui an).
Din care: asigurari de viata
– % -364.873
47,9% 405.259432.590
49,8%457.667499.681
53.3%543.700
55.9%
Prime de asigurare/ PIB
(%)6,36,977,17,37,6
Investitii/PIB (%) 28,93434,237,240,846,4
Prime de asigurare/
locuitor (ECU)9921.0961.1661.2301.3391.458
Numarul companiilor de
asigurare4.9744.9604.8444.8474.8684.834
Numarul de angajati ai
societatilor de asigurare –
tarile UE (15)892.937871.791858.595859.173859.359879.175
Sursa: CEA, European Insurance in Figures , 2008
1.Volumul total al primelor de asigurare incasate exprima dimensiunea pietei
asigurarilor in mod absolute. Cresterea acesteia in perioada analizata reflecta atat cresterea ofertei
societatilor de asigurare, cat si cererii sporita a clientilor. Pe categorii de asigurari se constata ca
asigurarile de viata au crescut intr-o proportie mult mai mare, de 13% decat cele non-viata, care
au crescut cu numai 2%. Explicatia se afla in reducerea numarului de contracte de asigurare non-
viața și în înrăutățirea condițiilor de asigurare ca o consecinta directa presiunii puternice a
competitiei in mod deosebit din punct de vedere al nivelului primelor de asigurare.
Sub aspectul volumului de prime, se disting 3 grupe de tari.
În prima grupă sunt incluse Franta, Germania și Marea Britanie , care reprezintă
împreună 65% din total (70% din UE), foarte apropiate între ele. Totuși, între ele, diferențele
sunt mari dacă privim categoriile de asigurari (viata si non-viata).
Ponderea primelor trei tari in totalul primelor de asigurare incasate la nivelul tarilor
europene membre CEA este prezentat în tabelul de mai jos.
30

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Tabel nr.2.3 Volumul primelor de asigurarea încasate
Sursa: CEA, European insurance in Figures , 1998
Al doilea grup de țări cuprinde patru țări, și anume Italia, Olanda, Elvetia și Spania, care
au reprezentat împreuna 20,5% din volumul de prime încasate în țările membre ale CEA la
începutul anului 2008, fiecare având ponderi cuprinse între 6,6% și 3,9%. Celelalte țări a caror
pondere în totalul volumului primelor de asigurare este de sub 4%, sunt incluse în cea de-a treia
grupa.
2. Penetrarea asigurărilor, exprimată ca un raport între primele de asigurare și PIB ,
este un indicator clasic care reflectă importanța asigurărilor în activitatea economică a unei țări
sau zone geografice. Ponderea primelor de asigurare încasate/PIB a continuat să demonstreze
nevoia în creștere a protecției companiilor si persoanelor fizice în fața riscurilor, și deci o
previziune pozitivă pentru o potențială dezvoltare viitoare a acestei activități. Șapte piețe din
țările analizate au înregistrat o pondere superioară mediei.
În funcție de acest criteriu, piata europeana se poate împarti în 3 grupe, care reflectă,
după acest criteriu, importanța acestui sector în economie. Acestea sunt urmatoarele:
a)Luxemburg are o pondere a primelor de asigurare în PIB de 32,4%; acest lucru este de
explicat prin dezvoltarea și importanța sectorului terțiar în economie, preponderant cel al
serviciilor financiare. Volumul primelor de asigurare este ridicat și datorită cererii
crescute a asiguraților din alte țări din UE;
b)Marea Britanie, 11,7%, Elvetia 11,9%, Franta, 9,9%, Olanda 9%, Irlanda 8,6% si
Finlanda 7,7 și Spania%. Alte țări sunt foarte aproape ( Belgia 6,1%, Germania 6,4%,
Danemarca 6,3%)
c)cu ponderi între 5 si 6% se înscriu Suedia 5,7%, Austria, Portugalia si Spania 5,4%2004(%)2005(%)2006(%)2007(%)
Marea
Britanie22,221,021,223,9
Franta21,922,122,022,4
Germania22,922,821,820,1
31

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Ponderea primelor in PIB
24%
8%
9%
8%7%7%6%5%5%5%4%4%4%
4%Luxemburg
Marea Britanie
Elvetia
Franta
Olanda
Irlanda
Finlanda
Belgia
Germania
Danemarca
Suedia
Austria
Portugalia
Spania
Fig.2.1 Ponderea primelor în PIB
Sursa: www.swissre.com
3. Raportul dintre investițiile societății de asigurări și PIB este un alt indicator care
reflectă importanța asigurărilor în economie, arată impactul asigurărilor asupra economiei prin
investițiile pe termen mediu și lung efectuate de societățile de asigurări.
Volumul gobal al activelor investite și administrate de societățile de asigurare a crescut
în ultimii ani, ajungând, în medie, la începutul anului 2007, în cele 25 de țări membre CEA, la
40,5% din PIB-ul global, față de numai 37,8 în 2005.
Se constată diferențe mari de la o țară la alta. Spre exemplu, cea mai importanta piață
sub acest aspect este piața Marii Britanii unde valoarea acestui indicator în 1 a fost 91,2% iar in
2007 de 93%, urmată de Elveția cu 86% ( față de 67,3% în 2005), Luxemburg, 66,3%,
Danemarca, 65,4%, Suedia, 62%, Olanda, 57%, Irlanda, 46,5% și Finlanda, 41, 2%. Valori mici
au înregistrat Polonia, 3% în 2006, Cehia, 8,9%, Ungaria, 4,8%, Turcia, 0,8%.
4. Densitatea asigurarilor în Europa reflectă volumul primelor de asigurare pe
locuitor care a crescut de la un an la altul în perioada analizată, de la 992 la 1458 ECU/loc în
perioada 2002 – 2007. Diferențele sunt mai pregnante în asigurările de viață, unde 5 piețe au avut
media de circa 815 ECU/loc. Față de media europeană de 643 Ecu/loc. În cazul asigurărilor non-
viață, aceasta valoare a fost 643 ECU/loc.
5. Numărul companiilor de asigurări în Europa înregistrat o creștere începând cu anul
2002. Trebuie menționat ca acestea reprezintă numărul unităților legal constituite în aceste țări,
în timp ce multe dintre ele operează pe piața ca grupuri de companii de asigurari. Cele 4868 de
companii din UE reprezintă de fapt cel mult 1500 – 2000 de grupuri de asigurări în total.
De asemenea, multe dintre aceste companii nu sunt operaționale, ci sunt doar create
pentru a aștepta oportunități de afaceri pentru a începe activitatea. Aceste cifre nu includ și
32

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
companiile mutuale mici care sunt în număr mare, dar cu un volum limitat al afacerilor care nu
se supun directivelor UE.
Deși tendința globală este de creștere a numărului de societăți nu trebuie ignorate
fuzionările și achizițiile care s-au înmulțit în ultimii ani. În timp ce unele piețe au înregistrat o
reducere a operatorilor locali, altele au înregistrat o creștere.
6. Numărul total de angajați ai societăților de asigurare a ramas relativ constant în
ultimii 5 ani, cu mici diferențe de la o țară la alta apărute datorită modului de calcul al numărului
de angajați (modificat odată cu aplicarea standardelor europene in 1994). 1
În privința investițiilor societăților de asigurări non-viață , se constată că rata
investițiilor este mult mai mică datorită duratei mai reduse a constractelor și a obligațiilor
societăților. În anul 2007 acest indicator a fost de 2,8 față de 2,6 în anul anterior, deoarece
majoritatea societăților și-au crescut rezervele tehnice și, implicit, investițiile datorită creșterii
riscurilor ce presupun răspunderi pe termen lung(long tail). Și aici se constată diferențele dintre
piețe: Elveția 5,7, Suedia. 7,4 Finlanda 4,9, Danemarca 3,6, Irlanda 4, 3 Germania 3,8, Belgia
3,4. Valori mici apar în cazul Suediei 1,0, toate acestea în condițiile în care media europeană este
de 2,7.
În perioada anilor 2002-2007, se constată o evoluție interesantă a asigurărilor europene.
Alături de creșterea volumului de asigurare pe total asigurari, și pe cele doua categorii – viața și
non-viața – se constată și creșterea ponderii asigurărilor de viața în totalul activității de asigurare.
2.3 Ponderile asigurărilor de viață și non–viață în cadrul pieței asigurărilor din
Uniunea Europeană
În 2007, 10 țări aveau activitate de peste 50% dintre care Luxemburg și Finlanda aveau
ponderea asigurărilor de viața peste 75%, Elveția, Marea Britanie, Suedia, Franta, Irlanda și
Danemarca aveau aceasta pondere între 60-75%, iar Olanda și Cipru între 50-60%. Din cealaltă
categorie fac parte țări în care predomină asigurările non-viața fie datorită poziției puternice a
sectorului de stat pentru protecția persoanelor fizice cum ar fi în Islanda, unde asigurările de
viață reprezintă numai 4,2% din total fie din motive culturale legate de subdezvoltarea sectorului
de asigurări de viață cum ar fi Turcia sau unele țări din Europa centrală și de Est.
Astfel, în Irlanda și Estonia asigurarile non-viață au ponderi cuprinse între 90 și 100%, în
Turcia și Slovenia între 80 – 90%, iar în Slovacia între 70 si 80%.2
Tabel nr. 2.4 Ponderile asigurărilor de viață și non-viață(%) în anii 2002-2007
1 V. Șeulean., F Barna- Asigurări comerciale- Editura Mirton, Timișoara , 2000, pag.2072 D.A. Constantinescu – Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor , Editura Bucuresti, 2002 pag.112
33

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
200220032004200520062007
Total
CEA(26tari) –
mil ECU- %asig
de viata
% asig.non-viata386820
48,2%
51,8%430766
49,7%
50,3%460504
50,9%
49,0 %490408
51,3%
48,7%532868
53,6%
46,4%585737
56,1%
43,9%
EU 15 – mil.
ECU –
% viata
% non-viata362503
48,1%
52,9%402509
49,6%
50,4%429771
50,7%
49,3%455111
50,9%
49,9%496516
53,5%
46,5%543700
55,9%
44,1%
EEA 17 (mil
ECU3767459407419435142460489502195550055
Sursa: CEA, European insurance in Figures, 2007
Ponderile asigurărilor de viață. În mod tradițional, din motive tehnice și de administrare a
asigurărilor, asigurările de viață generează un volum mai mare de prime de asigurare și
implicit ,de investiții. Din acest punct de vedere, raportul dintre investiții și prime reprezintă un
coeficient mediu de 8,2 în asigurările de viață față de 2,7 în cazul asigurărilor non-viața.
Asigurările de viață depind, în mare măsura de volumul contractelor pe termen lung a acestor
asigurări, și chiar mai mult, de durata obligațiilor pe care societățile de asigurare le au pe termen
lung față de clienți.
Acesta este principalul motiv pentru care există diferențe mari între piețe. Între 2002 și
2007 cota de piață la asigurările de viață controlată de către primele grupuri a crescut
semnificativ în Portugalia, Elveția și Finlanda, unde se constată o mai mare concentrare a pieței.
De remarcat că acest fenomen nu întotdeauna pregnant, dar oricum vizibil apare și în
cazul unor piețe mature în care asemenea schimbări sunt rare și de cele mai multe ori
nesemnificative.
Asigurările de viață sunt mult mai concentrate decat asigurările non-viață. În 5 țări
europene 5 companii domină piețele, controlând 2/3 din totalul tranzacțiilor. Astfel în Finlanda,
aproape 100% din tranzacții sunt derulate de acestea, în Elveția 78%, Portugalia 69%, Suedia
67%, și Grecia 67%.1
În alte țări din punct de vedere al dezvoltării se disting 4 situații diferite:
în pofida creșterii numărului de companii, liderii de piață și-au crescut semnificativ cota
de piața în Portugalia, Elveția și Finlanda;
1 D.A. Constantinescu – Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor , Editura Bucuresti, 2002, pag 116
34

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
în alte țări precum Danemarca, Irlanda, Austria creșterea numarului de asiguratori nu a
permis celor mai mari companii să iși mentină cota de piață, iar liderii ocupa pozitii mai
mici decât în anii anteriori;
în alte țări, reducerea numărului de asiguratori a dus la creșterea celor mai mari
asiguratori, cum este situația Franței și, mai puțin , a Italiei;
reducerea în unele țări a numărului de companii a determinat scăderea concentrării pieței
cum ar fi în Spania, Grecia și Suedia, adică asiguratorii de mărime medie și au crescut
cota de piață în detrimentul celor mai mari operatori de pe piață.
Ponderile asigurarilor non-viață . Sectorul non-viață a fost mai puternic marcat de
fenomenul achiziționărilor și al fuzionărilor, determinând o concetrare a pieței mai
pregnantă.Asigurarile generale au demonstrate evoluții diferite ale volumului de prime pe
principalele categorii de asigurari.Deși nu se înregistrează variații mari în ponderile diferitelor
tipuri de asigurări principalele tendințe care se desprind sunt urmatoarele:
asigurările de autovehicule (daune materiale și răspunderea față de terți) au ponderea
cea mai mare (33% in 2007; Germania a înregistrat cel mai mare volum al primelor
de asigurare din aceasta categorie, 20,733 mil. ECU), reprezentând 24% din totalul
țărilor CEA, care a fost de 85.298 mil ECU. Pe locurile urmatoare s-au clasat Franta
cu 13.775 mil ECU(16,5%), Italia cu 13097 mil ECU(15,4% din total), Marea
Britanie cu 11.797 (13,8% din total CEA);
asigurările de accidente și sănătate au crescut ca pondere de la 20,5% la 22,8%, fiind
în 2006 pe locul 2.
Sub aspectul reasigurarilor, piata europeană este concentrată, în principal în:
oGermania (unde funcționeaza prima companie de asigurări din lume, Cologne
Reinsurance înființată în 1846),
oElvetia (Zurich)
oFranta (Paris)
oMarea Britanie (Londra), în timp ce toate celelalte tari vest-europene desfasoara
activitati de reasigurare dar de o intensitate mai mica in comparative cu cele de mai
sus.
2.4 Evoluția pieței de asigurări în ultimii ani
Dimensiune pieței asigurărilor este relevată de o serie de indicatori ce o caracterizează.
Dintre acești indicatori, cei mai importanți sunt: numărul contarctelor de asigurare
încheiate într-o anumită perioadă; numărul contarctelor de asigurare active, valoarea anuală a
35

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
primelor de asigurare, valoarea medie anuală a sumelor asigurate în corelație cu indicatorii
macroeconomici de pe piața respectivă, cel mai relevant fiind PIB. Evolutia primelor încasate din
asigurări pe total activitate de asigurare în Europa în anul 2008 este redată în Tabelul nr. 2.5
Tabelul nr.2.5 Volumul primelor totale în anul 2008
CONTINENTVOLUMUL
PRIMELOR
2007VOLUMUL
PRIMELOR
2008PARTE DIN
PIAȚA 2004
(%)PROCENT DE
PRIME DIN
P.I.B.
AMERICA 1.158.98 6 1.216.900 37.51 8.27
EUROPA 1.116.897 1.167.576 36.94 7.89
VEST 1.001.375 1.156.511 35.65 8.41
CENTRU/EST 34.464 41.673 1.28 2.87
ASIA 684.970 736.036 22.69 7.40
AFRICA 32.461 37.609 1.16 4.89
AUSTRALIA 46.103 55.177 1.70 7.65
TOTAL 2.958.359 3.243.906 100.00 7.99
Sursa: www.swissre.com
Piața europeană a asigurărilor înregistrează schimbări rapide și de consolidare, mai ales
ca urmare a planurilor și strategiilor elaborate de Uniunea Europeană, care vizează extinderea
tranzacțiilor cu asigurări.
Însă, diferențele între culturile organizaționale și cele naționale au impiedicat crearea
mecanismelor financiare necesare. Cele mai bune rezultate s-au obținut pe piața asigurărilor de
viața care au promovat eficientizarea activității prin reducerea costurilor.
De asemenea, se remarcă schimbările de poziții pe piața europeană. După anul 1992,
societațile de asigurări din Europa de Vest se află în fața concurenței celor din Europa Centrală,
rezultând colaborari între aceste zone, cum sunt colaborările cu pietele Germaniei de Est si
Ungariei. Dimensiunea pieței asigurărilor este redată și de indicatorii: gradul de densitate , care
arată nivelul primelor brute încasate pe locuitor, și gradul de penetrate , care exprimă raportul
procentual dintre totalul primelor brute încasate și PIB.1
Tabel nr. 2.6 Gradul de penetrare a PIB
ȚARA VOLUMUL DE VOLUMUL DE CREȘTEREA
1 www.swissre.com
36

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
PRIME 2008 PRIME 2007VOLUMULUI DE
PRIME ÎN 2008 (ÎN
$)
MAREA BRITANIE 12.60 8.92 3,68
ELVEȚIA 11,75 6.73 5.02
OLANDA 10.10 5.43 4.67
BELGIA 9.62 6.73 2.89
FRANȚA 9.52 6,38 3,14
IRLNDA 8,97 5.74 3.23
FINLANDA 8.77 6.89 11.88
DANEMARCA 8.07 5.15 2.92
PORTUGALIA 7.85 4.66 3.19
ITALIA 7.60 4.87 2.74
GERMANIA 6.97 3.11 3.86
AUSTRIA 5.95 2.63 3.33
SPANIA 5.63 2.38 3.25
MALTA 5.61 2.84 2.78
SLOVENIA 5.20 1.55 3.96
NORVEGIA 4.82 3.14 2.06
UCRAINA 4.39 0.05 2.53
CIPRU 4.15 2.31 2.21
CEHIA 3.64 1.63 2.15
LUXEMBURG 3.61 1.43 2.44
SLOVENIA 3.21 1.46 1.90
ROMÂNIA 1.51 0.35 1.15
Sursa: www.swissre.com
În ceea ce privește gradul de penetrare a asigurărilor în PIB, România înregistra, la finele
anului 2008, valoarea de 1,51 la suta, în contextul unei medii la nivelul Europei de circa 8 %.
Liderul acestui clasament este Marea Britanie, cu un volum al subscrierilor de circa 295 miliarde
dolari, fiind urmată de Elveția, cu aproape 195 miliarde dolari, și Olanda, cu 191 miliarde dolari,
apoi Franța, Germania, Italia, și Spania. La nivel european, volumul subscrierilor în suma, în
anul precedent, 1.198 miliarde dolari, în comparație cu 1.036 miliarde dolari în 2007. În Europa
Centrala și de Est, țările care dețin cel mai ridicat nivel al primelor brute din total PIB încasate pe
locuitor sunt: Cehia, Slovacia, Ucraina și Croația cu peste 3% prime brute incasate spre
deosebire de țările Europei de Vest care înregistreză nivele mult mai ridicate. Explicația acestei
evoluții are la bază legatura dintre performanțele modeste înregistrate la nivel global ale pieței
asigurărilor și condițiile economice nefavorabile, rata înalta a inflației, deprecierea monedei
locale, fiscalitatea excesivă și scăderea puterii de cumpărare a populației din țările Europei
Centrale și de Est. Alături de aceste neajunsuri generale se alătura și cele specifice domeniului
asigurărilor, precum cadrul legislativ și instituțional neperfectat pe deplin. În ceea ce privește
gradul de densitate , care arată nivelul primelor brute încasate pe locuitor, s-au inregistrat
urmatoarele date :
37

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Tabel nr.2.7 Gradul de densitate in anul 2008
TARA TOTAL ASIG DE VIAȚă ASIG DE NON-VIAȚĂ
ELVEȚIA 5716.4 3275.1 2441.2
MAREA BRITANIE 4508.4 3190.4 1473.8
IRLNDA 4091.2 2671.0 1309.9
DANEMARCA 3620.4 2310.5 1663.1
OLANDA 3599.6 1936.5 984.4
BELGIA 3275.6 2291.2 1057.7
FRANTA 3134.1 2150.2 673.1
FINLANDA 2842.2 2461.0 1127.8
NORVEGIA 2690.0 1764.3 925.7
SUEDIA 2562.9 1007.1 1555.8
GERMANIA 2286.6 1021.3 1265.3
ITALIA 2217.9 1417.2 800.7
SLOVENIA 919.6 270.0 164.2
CROATIA 247.5 453.3 189.6
POLONIA 192.6 368.2 119.5
ESTONIA 188.0 168.5 140.3
RUSIA 114.4 177.3 89.3
LITUANIA 95.7 117.3 71.1
TURCIA 64.5 118.8 52.6
ROM ÂNIA 48.2 11.3 36.9
Sursa: www.swissre.com
Situația piețelor din 2009
În anul 2009, specialiștii indică pentru piața asigurărilor din Spania , ca valoare a
subscrierilor înregistrate de companiile de profil, cifra de 59,9 mld. EUR, ceea ce, față de anul
precedent, reprezintă o creștere de 1,2%. Piața asigurărilor reprezintă pentru economia spaniolă o
ramură extrem de importantă, această industrie contribuind pe parcursul anului 2009, potrivit
estimărilor, cu aproximativ 5,7% la creșterea Produsului Intern Brut (PIB). Dintre cele două mari
clase de asigurări, performanța a înregistrat-o segmentul life, creșterea estimată pentru anul
2009, față de anul de referința 2008, fiind de 5,8%, totalul primelor brute subscrise de
companiile de asigurare de viata totalizând suma de 28,2 mld. EUR. Față de anul 2008, activele
administrate de companiile care lucrează pe acest segment au înregistrat o creștere de 5,6%,
atingând valoarea de 143,8 mld. EUR. De cealaltă parte, segmentul asigurărilor non-viață a
înregistrat o scădere de 2,6% (afaceri de 31,7 mld. EUR), principala vinovată fiind clasa
asigurărilor auto, care a înregistrat pentru al patrulea trimestru consecutiv diminuări ale primelor
brute subscrise (subscrieri în scadere cu 5,4%). Celelalte două clase majore de asigurări generale
– de sănătate și multi-risc – au încheiat anul în creștere, cu plus 5,1% și, respectiv, cu plus 3,1
puncte procentuale. Dezvoltarea incompletă a industriei românești a asigurărilor, ne-a salvat de
data aceasta, în contextul acestei crize mondiale.
38

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Problemele pieței mondiale a asigurărilor, au fost extrem de mari, generate în principal de
legături foarte strânse cu piața financiară internațional și de expunerile foarte mari, în principal
pe riscuri financiare. Din fericire, pentru noi, apelantă companiilor românești pentru riscuri
financiare, a fost foarte mică și asta ne-a salvat probabil de la falimente în domeniu.
Astfel, anul 2008 a adus evoluții negative ale asigurărilor de viață în țările dezvoltate, în
timp ce țările cu economie emergenta afișau un trend clar crescător. Conform raportului anual
Swiss Re, în anul 2008 asigurările de viață au înregistrat o scădere de 5,3% în țările
industrializate și o creștere de 14,6% în țările emergente. În anul 2009 însă, au început să fie
impactate și țările în curs de dezvoltare. Consideram că România a avut o evoluție similară
țărilor din regiune sau chiar o evoluție superioară acestora, știind că Bulgaria a înregistrat o
scădere a primelor subscrise de 12,5%, Croația o scădere de 3,17% iar Rusia o scădere de 18%.
În mod cert, structura portofoliului de produse de asigurare de viață (traditionale vs Unit-
Linked, protecție versus economisire sau investiție) și, nu în ultimul rând, diferențele în regimul
fiscal aplicat asigurărilor de viață sau prin comparație cu restul produselor financiare pot aduce
diferențieri importante în evoluția piețelor de asigurări de viață.
CONCLUZII
39

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
Criza a însemnat, întoarcerea la conceptele de baza ale acestei industrii, la protecția
financiară personală sau a familiei, beneficiu specific asigurării de viață care nu mai este oferit
de nici un alt produs financiar.
În ceea ce privește piețele mature din Uniunea Europeană, s-a observat că cererea
produselor de asigurări de viață a rămas pe un curs relativ constant , din moment ce acestea sunt
considerate ca fiind esențiale din punct de vedere al protecției – oricine trebuie să asigure venitul
familial indiferent de situație, însă cu atat mai mult, acest lucru este valabil dat fiind faptul
contextului financiar actual al crizei. O diferență importantă între piața financiară romanească și
cea a țărilor europene mai dezvoltate se referă la numărul oamenilor care au încetat să mai
contribuie la polițele de asigurari. Acest fapt nu a fost la fel de semnificativ pe alte piețe
financiare din Uniunea Europeană, acolo unde clienții cunosc importanța continuării pe termen
lung a polițelor (cu atat mai mult daca se afla la mijlocul contractului). Din acest motiv,
companiile de asigurări din România ar trebui să-și asume rolul de informare și educare a
populației pentru a constientiza importanța produselor financiare cu componenta de protecție sau
de economisire, în special în contextul actual. Soluțiile revigorării pieței asigurărilor, și nu
numai, țin de reducerea la centru, a tuturor politicilor și strategiilor față de client.
Găsirea canalelor directe de abordare, apropierea față de acestea și politicile de fidelizare,
ar putea să fie căile de succes pentru redresarea industriei din Uniunea Europeană. Bineînteles,
aceastea se pot face numai printr-o rețea de distribuție profesionista si dedicată. Nu se exclude
varianta reconversiei profesionale, în acest moment de criza, a specialiștilor din alte domenii mai
afectate, decât industria asigurărilor, care cred că piata românească a asigurarilor, va termina
anul 2010 cu o scădere totală de până în 5 %. Cât despre anul 2011, probabil va avea un trend
ușor crescător față de 2009, recuperându-se cel puțin pierderea din acest an.

BIBLIOGRAFIE
40

. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană
1.BADEA DUMITRU ș.a. – Asigurările de persoane și reflectarea lor în contabilitate ,
Editura Economică, București, 2004
2.BISTRICEANU GH.- Sistemul asigurărilor din România , Editura Economică,
București, 2002
3.BISTRICEANU GH- Lexicon de Finanțe, bănci, asigurări , Vol. I, Editura
Economică, București , 2001
4.CIUREL VIOLETA – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practice
internaționale, Editura AllBeck, București, 2000
5.CONSTANTINESCU DAN ANGHEL – Conjunctura pieței mondiale a
asigurărilor , Editura Bucuresti, 2002
6.CONSTANTINESCU DAN – Tratat de asigurări , Editura Economică, București,
2004
7.LUNGU N.C – Asigurările de viață și modernizarea acestora , Editura Sedcom
Libris, Iași, 2003
8.ȘEULEAN V., F BARNA- Asigurări comerciale – Editura Mirton, Timișoara, 2000
9.ȘTEFAN CAMELIA – Piața internațională a asigurărilor , Editura Independența
Economică, București, 1999
10.TĂNĂSESCU E. ș.a, Asigurări comerciale moderne, EdituraAll Beck, București.
2007.
11.www.ase.ro
12.www.scribd.com
13.www.swissre.com
*** Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2002/92/CE din 9 decembrie 2002-
privind intermedierea de asigurări
41