Piata Asigurarilor Asigurari Auto Casco

CUPRINS

INTRODUCERE

“New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asiguratorilor; fără asigurări n-ar exista zgaraie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înălțime, riscand să facă un plonjon mortal și să-și lase familia în mizerie; fără asigurări, nici un capitalist n-ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur muc de țigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări nimeni n-ar circula cu automobilul pe străzi.

Chiar cu un Ford, un șofer este conștient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea peste un pieton.”

Henri Ford

CAPITOLUL 1

CONȚINUTUL, EVOLUȚIA ȘI IMPACTUL ASIGURĂRILOR ASUPRA VIEȚII ECONOMICE ȘI SOCIALE

1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE

În literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite în legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea reprezintă un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorat din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare probabile, imprevizibile.

Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt scopul și metoda. Scopul reprezintă compensarea pagubelor produse de calamități ale naturii și accidente, precum și prevenirea pagubelor. Metoda e constituită din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunități de risc. Scopul și metoda sunt materializate prin formarea și utilizarea fondului de asigurare.

Alți autori definesc conceptul de asigurare ca o operație prin care unei părți, asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui eveniment.

Există formulări diferite ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens și aceasta datorită unor dificultăți de ordin economic, social și juridic, dintre care cele mai importante sunt:

sfera vastă de acțiune a asigurărilor, precum și practicile complexe folosite în asigurări;

negarea de către juriști a faptului că asigurarea este o categorie economică și prezentarea acesteia ca un raport juridic, punand semnul de egalitate între asigurarea comercială și o serie de practici și condiții care fac obiectul contractului de asigurare;

Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor

Aceste trăsături se desprind din definirea conceptului de asigurare și sunt:

acoperirea unor riscuri prin crearea unei comunități de risc și suportarea pagubelor după criteriul mutualității;

evenimentul trebuie să fie întamplător și realizarea lui să nu depindă de voința asiguratului, fie din cauză că acest lucru este imposibil, fie că interesul asiguratului sau legea îl împiedică să-l provoace;

evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice, atat în privința frecvenței lui, cat și a proporțiilor valorice ale fiecărui caz în parte;

persoanele fizice sau juridice să fie egal amenințate, adică necesitatea de desdăunare a grupului de persoane respectiv, trebuie să fie pricinuită de același fel de eveniment cauzator de pagube;

Aceste elemente statistice redau în ultimă instanță esența conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice tip de societate.

Clasificarea asigurărilor

Clasificarea tradițională, așa cum aparea ea înainte de 1990 avea în vedere cinci criterii și anume:

domeniul sau ramura de asigurare:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă;

forma juridică de realizare a asigurărilor:

asigurări obligatorii, prin efectul legii;

asigurări facultative;

riscurile cuprinse în asigurare:

asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, mișcărilor seismice;

asigurări contra grindinii, furtunii, uraganului, ploilor torențiale, inundațiilor, prăbuțirilor sau alunecărilor de teren;

asigurări pentru boli sau accidente în cazul animalelor;

asigurări contra avariilor și altor riscuri specifice pentru mijloacele de transport și mărfurile transportate în traficul intern și internațional;

asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viața oamenilor;

asigurări contra prejudiciilor cauzate terțelor persoane;

după sfera de cuprindere în plan teritorial:

asigurări interne;

asigurări externe;

după raporturile stabilite între asigurat și asigurator:

asigurări directe;

asigurări indirecte;

După 1990, în literatura autohtonă s-a introdus și un al șaselea criteriu, datorită modificărilor din legislație. Prin Legea nr.47/1991 societățile de asigurări din țara noastră puteau oferi zece categorii de asigurări. Au fost menționate și alte criterii de clasificare:

1.în funcție de locul unde se produc riscurile asigurate:

asigurări terestre;

asigurări maritime;

asigurări aeriene;

2.după volumul obiectului asigurării:

asigurări individuale;

asigurări colective;

asigurări complete;

Pe baza teoriei și practicii internaționale a asigurărilor este oportună și introducerea altor criterii de clasificatie :

1.după modul de gestiune:

asigurări de reparație: asigurări de bunuri și răspundere de bunuri;

asigurări cu capitalizare: asigurările de viață;

2.după obiectul lor și după criterii tehnice:

asigurări de daune: de bunuri și răspundere civilă;

asigurări de persoane: de viață și asigurări de accidente și boală;

3.după criteriul diferențierilor în gestionarea contractelor, a fondului de asigurări și a rezervelor specifice de asigurări:

asigurări non-viață;

asigurări de viață;

1.2 EVOLUȚIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMANIA

Istoria asigurărilor în Romania, a început să fie scrisă anterior anului 1871, prin manifestări ale protecției pe baze mutuale, ce au apărut în Transilvania încă din secolul al XIV-lea. În anul 1744 a apărut la Brașov, Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea mai multor asociații mutuale. În anul 1848 ia ființă Institutul General de Pensii, organizație ce își face apariția tot la Brașov, ca asociație mutuală care asigură membrilor o pensie anuală.

După tratatul de la Adrianopole din anul 1829, au apărut în București, la Iași și în porturile Dunării, reprezentanțe ale unor companii străine din Austria, Italia, Anglia și Ungaria. Aceste reprezentanțe practicau asigurări de transport, de incendiu și asigurări de viață.

Dacia a fost prima societate romanească de asigurare autorizată prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871. În momentul înființării, societatea dispunea de un capital social de 3 milioane lei. Cu toate că, fondatorii și membrii consiliului său de administrație erau personalități marcante ale vieții politice, sociale și economice din perioada respectivă, societatea a întampinat numeroase dificultăți.

În anul 1873 a fost creată a doua societate romanească de asigurări, Romania, cu un capital social de 2 milioane lei. Această societate avea și ea ca membri fondatori și ca membri în consiliile sale de administrație, personalități marcante ale scenei politice, economice și sociale din acea vreme. Această societate a avut parte de succes, iar rezultatele pe care le-a înregistrat au determinat societățile străine să-și retragă reprezentanțele din țara noastră și să cedeze portofoliul lor societății Romania.

În anul 1881 cele două societăți romanești de asigurări au fuzionat și au creat o singură societate, Dacia-Romania, care a devenit o societate puternică. Un an mai tarziu, s-a inființat, tot de mari personalități ale vieții socio-politice și economice, societatea Naționala, care avea un capital social de 3 milioane lei.

În anul 1897 a fost întemeiată la Brăila, societatea Generala, care era specializată în asigurările pentru transporturi maritime. Compania italiana “Assicurazioni Generali” din Trieste a participat la subscrierea capitalului societății Generala și a ajutat-o pe aceasta să obțină recunoașterea polițelor și cedarea în reasigurare pe piețele internaționale de asigurări. Ulterior societatea Generala și-a mutat sediul la București și și-a diversificat portofoliul, inclusiv în domeniul asigurărilor de viață. În anul 1935, luand în considerare volumul de prime încasate, Generala se situa în fruntea societăților de asigurare din Romania.

În anul 1906 s-a înființat societatea Agricola, care practică în principal asigurări agricole dar și alte tipuri de asigurări și care a fuzionat în anul 1930 cu societatea Fonciera din Cluj, formand societatea Agricola-Fonciera.

În anul 1911 s-a înființat societatea Prima Ardeleană, iar în anul 1920 s-a creat societatea Steua Romaniei care, în anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora. Compania formată în urma acestei fuziuni, a preluat în 1936 portofoliul corespunzător participației romanești la societatea Phonix din Viena, care era în lichidare.

În anul 1923 a luat ființă societatea Asigurarea Romanească, cu un capital de 4 milioane lei și care era specializată în asigurări de viață fără examinare medicală. Rezultatele din primele de asigurare obținute de societate, au plasat-o în anul 1937 pe locul șase în cadrul societăților din acea perioadă.

Asigurările practicate de societățile de asigurare pană la începutul Primului Război Mondial, erau asigurări de incendiu și asigurări de viață, asigurările de transport limitandu-se numai la transporturile fluviale, iar asigurările împotriva grindinei s-au practicat foarte puțin timp și la o scară foarte restransă.

După Primul Război Mondial au apărut încă 22 de societăți de asigurare, dintre care unele erau succesoare ale societăților străine de asigurare: Steua Romaniei care a preluat portofoliul lui Munchener, Prima Ardeleană care a preluat portofoliul lui Ersteungarische și Adriatica, o societate italiană. După anul 1927 Guvernul a autorizat înființarea societăților străine în Romania printre care și Norwich, Phoenix, Standard, Sun.

În anii ’30 activitatea economică și activitatea de asigurări au cunoscut cea mai mare dezvoltare, dezvoltandu-se toate ramurile de asigurări care se practicau pe plan internațional, numărul societăților de asigurare variind între 20 și 24.

Izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial și intrarea Romaniei în război a condus la declinul activității de asigurări, astfel societățile engleze Caledonian-Romană, Norwich Union F.D. și Sun Insurance LTD și-au predat portofoliul societății Vatra Dornei și și-au încetat activitatea.

După terminarea războiului, în anul 1945, mai funcționau în Romania numai 13 societăți romanești și 5 reprezentanțe străine. Printre societățile romanești se numărau și Generala, Dacia-Romania, Asigurare romanească, Steaua romanească. Societățile romanești colaborau cu societățile cu capital străin, cu filiale sau reprezentanțele pentru Romania ale societăților străine din Italia, Anglia, Germania.

În anul 1942 odată cu apariția legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurări a Ministerului de Interne, aparută în anul 1915 și reorganizată în anul 1936, s-a transformat în regia Autonomă a Asigurărilor de Stat, R.A.A.S., practica toate categoriile de asigurări și deținea monopolul asupra asigurării bunurilor de stat și comunale. Avand în vedere faptul că R.A.A.S. era în proprietatea statului, regia presta numai servicii publice și nu obținea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul primelor practicate de societățile private de asigurări. R.A.A.S. suporta cheltuielile de regie și despăgubirile din primele de asigurare încasate.

În aceeași perioadă au existat și alte instituții care primeau bunuri publice în asigurare: Eforia Bisericii Ortodoxe, Casa Armatei – asigura caii pe care îi folosea armata și care erau proprietatea statului și Regia Monopolurilor Statului – R.M.S. asigura culturile de tutun pentru riscul de grindină.

În perioada 1949-1990 în condițiile unei economii centralizate, activitatea de asigurare s-a caracterizat prin :

monopolul statului a împiedicat dezvoltarea și diversificarea asigurărilor. Accentul se punea pe eficientizarea activității de asigurarea și nu pe satisfacerea cerințelietatea statului, regia presta numai servicii publice și nu obținea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul primelor practicate de societățile private de asigurări. R.A.A.S. suporta cheltuielile de regie și despăgubirile din primele de asigurare încasate.

În aceeași perioadă au existat și alte instituții care primeau bunuri publice în asigurare: Eforia Bisericii Ortodoxe, Casa Armatei – asigura caii pe care îi folosea armata și care erau proprietatea statului și Regia Monopolurilor Statului – R.M.S. asigura culturile de tutun pentru riscul de grindină.

În perioada 1949-1990 în condițiile unei economii centralizate, activitatea de asigurare s-a caracterizat prin :

monopolul statului a împiedicat dezvoltarea și diversificarea asigurărilor. Accentul se punea pe eficientizarea activității de asigurarea și nu pe satisfacerea cerințelor asiguraților;

asigurările prin efectul legii au deținut o pondere semnificativă, 40-50% pană în anii 1970. Ulterior, dezvoltarea asigurărilor facultative a determinat scăderea ponderii asigurărilor obligatorii;

sfera de cuprindere a asigurărilor era puțin diversificată. O serie de bunuri și riscuri asigurabile pe plan internațional nu erau cuprinse în asigurare.

În anul 1949 Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat s-a transformat în societatea comercială de stat și asigurări.

În urma naționalizării, în anul 1948, societățile de asigurare au trecut în proprietatea statului cu toate activele și pasivele lor, iar instituțiile publice de asigurări au intrat de asemenea în noile stucturi ale economiei planificate.

În aceeași perioadă, capitalul sovietic și-a făcut apariția în diverse ramuri ale economiei, în domeniul asigurărilor s-a creat societatea Sovram-Asigurare. În anul 1952 s-a creat cu capital integral romanesc, Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, instituție specializată în activitatea de asigurare, de reasigurare și de comisariat de avarie. ADAS și-a desfășurat activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor, pe baza unor decrete emise special pentru aceasta. Ministerul Finanțelor aproba regulamentele de funcționare și condițiile generale și speciale de asigurare, inclusiv tarifele de prime și sumele asigurate la asigurările facultative. Numai riscurile care erau cedate în reasiguare, limitele reținerilor proprii și condițiile reasigurărilor, erau stabilite de ADAS. Asigurările prin efectul legii, practicate de ADAS erau asigurări pentru bunurile care aparțineau cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste, asigurări pentru bunurile care aparțineau persoanelor fizice, asigurări de călătorie pentru cazurile de accidente, asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Asigurările facultative încheiate de ADAS, în lei sau în valută, în completarea celor prin efectul legii, erau asigurări de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt sau altele; asigurări de persoane pentru riscurile de invaliditate, deces, supraviețuire sau altele; asigurări de răspundere civilă, pentru riscurile de vătămare corporală sau deces de persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri și alte pagube pentru care există răspundere potrivit legilor în vigoare la acea dată.

Veniturile ADAS obținute din primele de asiguare, pană în anii 1960 au fost preponderant din asigurări prin efectul legii, iar în anii 1970 și 1980, potofoliul ADAS s-a modificat, încasările fiind obținute în majoritate din asigurări facultative. În perioada 1955-1989 volumul primelor de asigurare încasate de ADAS a crescut de 14,4 ori, în timp ce venitul național a crescut numai de 10,2 ori.

Fondurile obținute de ADAS erau folosite pentru acoperirea pagubelor provocate de calamități sau accidente, pentru plata sumelor asigurate pentru asigurările de persoane, pentru acoperirea cheltuielilor în vederea formării și administrării fondului de asigurare, pentru constituirea fondurilor de rezervă și a fondurilor speciale și pentru dezvoltarea societății.

După anul 1990 au apărut importante schimbări legislative care au condus la înlăturarea monopolului statului, apariția multor societăți de asigurare și la stabilirea climatului concurențial pe piața asigurărilor din Romania.

Prin Hotărarea de Guvern nr. 1279 din 8 decembrie 1990 privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor, care prevedea ca începand cu data de 1 ianuarie 1991, se pot crea societăți de asigurare ca societăți comerciale pe acțiuni, ADAS și-a încetat activitatea. Activul și pasivul ADAS a fost preluat de către societățile de Asigurarea Romanească SA, Astra SA și agenția Carom SA înființate prin prevederile aceleași hotărari.

Societatea Asigurarea Romanească SA a preluat activele și pasivele aferente : asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autovehicule și altor asigurări. Asigurarea Romanească SA a preluat de la ADAS și bunurile imobile care au fost incluse în capital.

Societatea Astra SA a preluat activele și pasivele corespunzătoare: societăților mixte din străinătate, asigurărilor și operațiunilor de reasigurare în relațiile cu străinătatea.

Agenția Carom SA a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor în cazul pagubelor produse în Romania, atunci cand răspunderea revenea unor asigurați la societățile de asigurare din străinătate și în cazurile de pagube produse în străinătate de automobiliștii romani asigurați la societățile de asigurare din Romania.

Aceste trei companii au fost create prin participarea statului 100%, această situație schimbandu-se în anul 1991 cand 30% din capitalul social al entităților economice a fost privatizat și a trecut în administrarea Fondurilor Proprietății Private.

În 1990 a fost înființată Banca de Import-Export a Romaniei SA – EXIMBANK, bancă cu capital integral de stat, dar care și-a început activitatea în aprilie 1992. Prin departamentul de asigurări-reasigurări, EXIMBANK practica asigurări pentru credite de export împotriva riscului de neplată.

În anul 1991 apare Legea nr. 47 din data de 16 iulie 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor. Prevederile Legii stipulau faptul că în Romania, activitatea de asigurare se desfășoară prin intermediul societăților de asigurare, societăților de asigurare-reasiguare și societăților de reasigurare și de asemenea prin intermediul societăților de intermediere. Legea reglementa faptul că societățile comerciale din domeniul asigurărilor, trebuie să se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare din Ministerul Economiei și Finanțelor. Conform Legii, companiile care activau în domeniul asigurărilor, se puteau constitui ca societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată.

Se înființează organismul de supraveghere al pieței asigurărilor, ca Direcție în cadrul Ministerului Finanțelor.

În luna septembrie 1990 a fost înființată prima societate de asigurări cu capital integral privat din Romania, SC UNITA SRL, cu sediul la Timișoara. Activitatea societății UNITA a debutat în luna ianuarie 1991 prin practicarea asigurărilor mixte de viață cu acumulare de capital.

În anul 2000 pachetul majoritar al societății a fost cumpărat de compania Wienner Staedtische din Austria, iar in portofoliul societății se regăsesc în prezent toate tipurile de asigurări.

Ulterior, apar alte companii cu capital privat, romanesc sau /și cu capital străin, marea lor majoritate avand sediile în București, astfel:

în anul 1992 se înființează societățile Agras, Asigurări-reasigurări Ardaf, Roumanie Assurance Internationale;

în anul 1993 se înființează societățile Asigurarea Anglo-Romană, Generala Asigurări;

în anul 1994 se înființează societățile Asitrans, Asigurări Ion Țiriac – ASIT, care în anul 2000 și-a schimbat numele în Allianz Țiriac Asigurări, prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de către compania Allianz din Germania, Arinco Societate de Asigurări, ulterior își schimbă numele în Interamerican Romania Asigurări, Sar Transilvania;

în anul 1995 se înființează societățile Asigurarea Populară Romană, care în anul 2001 și-a schimbat numele în Asigurare Reasigurarea AGI-Romania, prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de compania AGI din Germania, OMNIASIG prin cumpărarea portofoliului societății Mondragon înființată în 1992, Sara-Asig care în anul 1996 și-a schimbat numele în Sara Merkur prin cumpărarea pachetului majoritar de către compania Merkur Versicherung din Austria.

Evoluția pieței asigurărilor și reasigurărilor din Romania a urmat un curs contradictoriu al economiei în ansamblul ei. Deși, numărul societăților de asigurare este mare, iar concurența este în creștere, societățile nu dispun de cadre specializate în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, dar în același timp piața este nesaturată.

În această perioadă se observă lipsa unui suport financiar și a educației potențialilor asigurați în domeniul asigurărilor, a neînțelegerii necesității asigurării de către agenții economici și populație. Cu toate că nu se afla într-o fază de maturitate, piața romanească a asigurărilor este o piață competitivă. Se observă o creștere rapidă a numărului societăților de asigurare: de la 15 în 1993 pană la 47 în 1996, numărul societăților fiind în creștere.

În anul 1997 se înființează societatea Naționale Nederlaneden Asigurări de Viață care în 1998 își schimbă numele în Nederlenden Asigurări de Viață, iar în anul 2001 își schimbă numele în ING Nederlanden Asigurări de Viață.

În 1998 se înființează societatea Omniasig Asigurări de Viață.

În anul 1999 ia ființă societatea Commercial Union Asigurări de Viață, în 2002 își schimbă numele în AVIVA Asigurări de Viață.

În anul 1994 ia naștere la inițiativa a treisprezece societăți Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurarea din Romania – UNSAR. În prezent UNSAR are ca membri un număr de 21 de societăți de asigurare-reasigurare.

După anul 1990, în piața romanească a asigurărilor, au apărut foarte multe societăți de intermediere în asigurări, în anul 2000 activand peste 800 societăți, care jucau rolul de agenți dar și de brokeri de asigurări. Prin apariția Legii 32 /2000, se înființează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, organism independent, autonom, finanțat de societățile de asigurare, cu rol de reglementare, control și supraveghere a pieței asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor format din cinci persoane, un președinte, un vicepreșendinte și trei membri.

Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiți de Parlamentul Romaniei, la propunerea comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale Senatului și Camerei Deputaților și sunt aleși cu un mandat de 5 ani pentru președinte, de 4 ani pentru vicepreședinte, de 3,2 și respectiv 1 an pentru membri. Primii membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au fost numiți în luna iulie 2001.

Piața romanească a asigurărilor a cunoscut o evoluție interesantă în perioada acestui deceniu, urmand evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul ei.

În Romania piața asigurărilor este o piață competitivă cu toate că nu este pe deplin matură. Pentru a se înțelege evoluția unei piețe de asigurări se analizează două componente:

Oferta de asigurare

Concurența dintre societățile de asigurări este în creștere dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață datorită concentrării pieței în jurul unui număr relativ restrans de societăți. Sub aspect calitativ, se remarcă tendința de diversificare a ofertei, se introduc pe piață produse noi, adaptate nevoilor clienților.

Cererea de asigurare

Cererea potențială este ridicată datorită numărului mare de proprietăți existente, a populației numeroase, precum și datorită nevoilor reale de asigurare la nivelul economiei și al populației.

Cererea efectivă este redusă datorită lipsei de bani și de cunoaștere a tuturor avantajelor oferite de asigurări. Cererea nu are un caracter uniform sub aspectul categoriilor de asigurări solicitate, sub aspectul distribuției geografice, al nivelului de dezvoltare a regiunii sau zonei respective și al nivelului veniturilor. Cererea este concentrată în zonele cu potențial economic ridicat și la grupele de populație cu varsta peste medie.

1.3 ROLUL SOCIAL ȘI ECONOMIC AL ASIGURĂRILOR

Importanța economico-socială a asigurărilor se manifestă pe mai multe direcții. Acoperirea pagubelor permite reconstituirea bunurilor distruse și asigurarea continuității procesului de producție și contribuie la păstrarea integrității avuției naționale. Asigurarea mărfurilor, a mijloacelor de transport, a creditelor prezintă o mare importanță din punct de vedere economic, financiar și mai ales valutar. În acest fel se realizează și o economie de devize prin realizarea de încasări în valută pentru prestarea de servicii în asigurări.

În prezent asigurarea a devent o ramură importantă a economiei naționale. Procentul de asigurare în PIB poate să ajungă pană la 15% și este în general cu atat mai ridicat cu cat țara considerată a atins un nivel de dezvoltare economică mai mare.

În 1995 procentul de asigurări în PIB în Romania era foarte redus, atingea o cotă de 0.40%. Procentul cel mai mare de asigurări în PIB a fost atins de Africa de Sud 15.47%, țară în care protecția socială este de domeniul asigurării particulare, ceea ce a dat un impuls excepțional asigurărilor de persoane. În toate țările partea de asigurare în PIB mondial este în medie de 7.8%, din care 4.5% pentru asigurarea de viață și 3.3% pentru cele de non-viață.

Prin rolul său social, asigurările au scopul să plătească indemnizarea asiguraților care sunt victime ale unor evenimente nedorite.

Asigurările oferă mijloace pentru reconstruirea sau cumpărarea unei locuințe pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma unui eveniment neplăcut ce a produs distrugerea totală sau parțială a imobilului; varsă sume ce compensează pierderile profesionale a unei persoane care din cauza unui accident a rămas cu imposibilitatea de a munci; oferă mijloace financiare bolnavilor sau răniților pentru îngrijirea medicală pe care o necesită pentru însănătoșirea cat mai rapidă.

Asigurările permit supraviețuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente nedorite, asigurarea salvandu-i pe angajați, precum și locurile lor de muncă, cu toate implicațiile și contribuie la stabilirea relațiilor sociale și a celor de muncă.

Asiguratorii resimt limitele intervenției lor ce constau în oferirea unei compensări în bani pentru victime. O indemnizație în bani compensează convenabil un conducător de întreprindere pentru distrugerile materiale suferite, însă nu va putea înlocui niciodată integritatea corporală a unui rănit ce a rămas infirm în urma unui accident și nici prezența unui om.

Asiguratorii nu dorec simpli redistribuitori de mijloace financiare ci își dau silința și lupta împotriva consecințelor evenimentelor nedorite. Ei au dezvoltat activități de asistență care nu oferă doar despăgubiri în bani și în special prestații în natură pentru a ușura viața asiguraților.

Societatea de asigurare este un motor esențial al dezvoltării economice. Acest lucru se poate afirma din cel puțin două motive:

garanția investițiilor

Orice proiect modern de investiție și implicit de dezvoltare necesită participarea asigurărilor, fără care garanția cărora antreprenorul nu și-ar risca sub nici o formă capitalurile necesare pentru proiectul respectiv. Doar asigurările pot să ofere garanții datorită mecanismelor de asigurare deja existente. Societatea poate oferi garanții pentru orice investitor de la un zgarie-nori la cel mai modest comerț de cartier.

plasamentul primelor

Asiguratorul încasează prime înainte ca asigurații să fie supuși riscului împotriva căruia sunt asigurați. Acest lucru îi oferă asiguratorului o trezorerie excedentară pe care trebuie să o gestioneze cat mai bine în interesul mutualității.

Asigurarea a devenit domeniul finanțiștilor, nu numai pentru că este nevoie de experți în finanțe pentru gestionarea capitalurilor acumulate pe cont propriu de către asiguratori sau plasate pe contul clienților lor ci și pentru că anumite ramuri necesită din ce în ce mai mult cunoștințe din domeniul finanțelor: asigurări pentru pierderi din exploatarea sau asigurarea creditelor pentru întreprinderi, respectiv pentru persoane fizice, asigurarea de capitalizare, de economisire.

S-au dezvoltat ramuri noi ceea ce demonstrează vitalitatea creativă a asigurărilor și dezvoltarea fără încetare a nevoilor de protecție a persoanelor fizice și juridice.

Asigurările de viață fac pe asiguratori să își ia angajamente pe termen lung ce necesită constituirea de provizioane foarte importante. O primă unică pentru o garanție de viață unică trebuie să fie economisită pe toată durata de viață a asiguraților. Asigurările de capitalizare și de pensie presupun acumulări de provizioane pe toată durata contractelor. Aceste tipuri tind să se dezvolte cel mai rapid în țările cu economie modernă și acest fenomen mărește constant rolul de gestionar financiar și implicit de investitor al asigurărilor.

CAPITOLUL 2

ACTIVITATEA ȘI ORGANIZAREA SOCIETĂȚII DE ASIGURARE UNITA SA

2.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SC UNITA SA

Unita SA este prima societate de asigurare cu capital integral privat constituită în Romania după decembrie 1989, punand capăt unei jumătăți de secol de monopol al statului în domeniul asigurărilor. Înființată în data de 3 septembrie 1990 în municipiul Timișoara, Unita SA și-a început activitatea în ianuarie 1991 cu asigurarea mixtă de viață cu acumularea de capital, înregistrand succesul scontat. Evenimentul a marcat lansarea pe piața romanească a primelor de asigurări de viață după standardele Europei Occidentale.

La începutul anului 1996 odată cu lansarea asigurării de incendiu și a altor pagube la bunuri, Unita SA pune baza asigurărilor non-viață, domeniu care va fi dezvoltat sistematic, an după an, cu întreaga gamă de asigurări din acest vast domeniu. În anul 1997 Unita SA obține autorizarea de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, RCA și Asigurarea facultativă tip Carte Verde.

Societatea de asigurare Unita SA este membru fondator al Uniunii Societăților de Asigurare și reasigurare din Romania, al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din Romania, Biroul Roman de Carte Verde și a Institutului Roman pentru Asigurări.

La începutul anului 2001 Wiener Stadtische Wechselseitige Versicherungsanstalt Vermogensverwaltung a devenit acționar majoritar al societății de asigurare Unita SA preluand 51% din acțiuni.

În momentul preluării pachetului majoritar, capitalul social a fost de 67,1 miliarde lei, acestea crescand la 136,939 miliarde lei, majorarea făcandu-se prin aport în numerar în valoare de 6 milioane DEM din partea societății Wiener Stadtische. La începutul anului 2002 Grupul Wiener Stadtische devine acționar unic al societății Unita SA. Actualul capital social este de 168,289 miliarde lei. În octombrie 2002 Unita Grup Wiener Stadtische preia pachetul majoritar al Societății de Asigurare Agras.

Grupul austriac de asigurări Wiener Stadtische care controleaza Unita va dezvolta și pe piața romanească parteneriatul cu Raiffeisen Bank, care are tot capital austriac. “Acum, ca acționari ai companiei Agras, vom putea să eleborăm multe produse împreună, în sistem bancassurance. De altfel, am început deja din această vară să vindem polițe de asigurări de viață emise de Unita prin sucursalele Raiffeisen.”

Societatea de asigurare Wiener Stadtische a fost înființată în 1824 la Viena și este astăzi una din cele mai mari și mai puternice societăți de asigurare din Austria, în același timp fiind cotată drept una din cele mai solide societăți de asigurare din Europa. Tradiția, experiența și bunul renume alcătuiesc cartea sa de vizită, recomandand-o ca un partener serios al oricărei companii din lume. Intrarea sa pe piața asigurărilor din Romania se înscrie într-o politică a investițiilor bine determinate și care are ca obiectiv caștigarea unor importante cote de piață în țările din Europa Centrală și Sud-Est, avand certitudinea că acest sector de activitate se va dezvolta în continuare.

Societatea Wiener Stadtische s-a implicat active în țările vecine Austriei și deține acțiuni directe sau indirecte, cat și parteneri de cooperare în nouă țări europene, mai exact în Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Italia, Polonia, Croația, Lichtenstein și Romania.

Pană în anul 2005 jumătate din primele concernului se vor încasa din străinătate. Din cei 10000 angajați ai concernului un număr de 4000 de persoane vor lucra în străinătate. Incepand cu data de 24 ianuarie 2006, Grupul WIENER STAEDTISCHE a devenit Vienna Insurance Group, intentia care a stat la baza deciziei de schimbare a brand-ului fiind aceea de a sublinia forta financiara a companiei de asigurari Central – Europene cu sediul la Viena si implicit, aceea de facilitare a asimilarii brand-ului de catre populatia nevorbitoare de limba germana.

Vienna Insurance Group functioneaza in prezent in 17 tari. Peste 16.000 de angajati au grija de siguranta clientilor. In afara de prezenta din Austria, mai exista companii ale grupului, filiale sau investitii in Belarus, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Georgia, Germania, Ungaria, Italia, Liechtenstein, Polonia, Romania, Rusia, Serbia si Muntenegru, Slovacia, Slovenia si Ucraina.

Vienna Insurance detine, prin subsidiarele sale, prima, respectiv a doua pozitie pe piata de asigurari din Austria, Cehia, Slovacia si România. Grupul îsi mentine obiectivul privind consemnarea unui profit de 290 milioane de dolari în acest an, potrivit unui comunicat al Vienna Insurance.

Vienna Insurance a raportat un profit înainte de impozitare de 143,35 milioane de euro în primele sase luni ale anului 2006, cu 14,4% peste valoarea din perioada similara a anului 2005, iar nivelul primelor subscrise a depasit, pentru prima data într-un semestru, trei miliarde de euro.

Valoarea primelor subscrise de Vienna Insurance a avansat cu 14,9% în perioada ianuarie-iunie 2006, la 3,03 miliarde de euro. Veniturile obtinute din prime în Europa Centrala si de Est au crescut la 1,06 miliarde de euro, cu 38,4% peste valoarea consemnata în perioada ianuarie-iunie 2005. Primele totale subscrise în aceasta regiune reprezinta aproximativ 35% din primele subscrise la nivelul grupului, respectiv 47% în domenuil asigurarilor de proprietati si împotriva accidentelor.

Compania austriaca de asigurari Wiener Staedtische, membra a Vienna Insurance Group, a investit 34 de milioane de euro pentru a controla direct 60% din actiunile grupului TBIH Financial Services.

Compania austriaca de asigurari are în prezent 40% din titlurile Kardan Financial Services, grup care controleaza TBIH Financial Services. La momentul tranzactiei, valoarea TBIH se ridica la 270 milioane de euro. Potrivit acordului de preluare, TBIH se va axa în viitor exclusiv asupra sectorului de asigurari si fonduri de pensii, având în vedere investitiile din Europa Centrala si de Est.

" Prin majorarea participatiei la TBIH si prin concentrarea asupra activitatilor noastre de baza, vom putea sa dezvoltam activitatile din Europa Centrala si de Est", a declarat în comunicat Günter Geyer, director general al Wiener Staedtische, însarcinat cu operatiunile de restructurare din cadrul companiei.

La finele anului 2005, societatea de asigurare Unita SA ocupă locul opt cu un total de prime brute subscrise în valoare de 65.90 milioane EUR. Aceeasi pozitie a ocupat-o si la sfarsitul anului 2006, dar cu un total de prime subscrise in valoare de 73.55 milioane EUR.

Tipuri de asigurări practicate:

ASIGURARI DE PERSOANE, ALTELE DECAT CELE DE VIATA

Asigurarea de accidente;

Asigurarea de accidente pentru calatori in transportul urban/interurban

Asigurarea de accidente pentru conducatorii auto si persoanele aflate în interiorul autovehiculelor;

Asigurarea medicala pentru calatorii în strainatate

Asigurarea de asistenta medicala de urgenta pentru cetatenii straini pe teritoriul României

ASIGURARI GENERALE (NON-VIATA)

Asigurarea de avarii si furt a autovehiculelor – CASCO;

Asigurarea bunurilor pentru daune produse în timpul transportului maritim si terestru – CARGO;

Asigurarea Completa a Locuintei;

Asigurarea cladirilor si a constructiilor;

Asigurarea bunurilor mobile;

Asigurarea bunurilor casabile;

Asigurarea de avarii accidentale la masini, utilaje si instalatii;

Asigurarea lucrarilor de constructii montaj si a raspunderii constructorului;

Asigurarea obligatorie de raspundere civila auto – RCA;

Asigurarea de raspundere civila auto cu valabilitate în afara teritoriului României – CARTE VERDE;

Asigurarea de raspundere a transportatorului auto în calitate de caraus pentru marfurile transportate – CMR;

Asigurarea de raspundere civila profesionala;

Asigurarea de raspundere civila generala;

Asigurarea facultativa de tip "BUCHET" pentru transportatorii in regim international;

Asigurarea privind rambursarea cheltuielilor de repatriere si/sau a sumelor achitate de catre turist, în cazul insolvabilitatii sau falimentului agentiei de turism;

Asigurarea creditului în cazul cedarii în leasing a autovehiculelor.

Societatea de asigurare Unita SA este alcatuită din 44 sucursale, grupate în funcție de zonă și grad.

Tabelul nr.1 Structura personalului pe sucursale

2.2. PREZENTAREA SUCURSALEI IAȘI A SC UNITA SA

Sucursala Iași a SC Unita SA – grup Wiener Stadtische este actualmente sucursală de gradul II și are în subordine următoarele agenții în județul Iași: Harlău, Pașcani, Targu Frumos. La sediul reședință de sucursală își desfășoară activitatea a patra agenție județeană – agenția Iași. Personalul sucursalei Iași are următoarea componență:

director general;

director marketing – director adjunct;

contabil sef;

operator – verificator sucursală;

insprector de daune;

jurist;

O agenție din cadrul sucursalei are în componență :

director / șef serviciu asigurări;

inspector asigurări;

contabil agenție;

casier;

Directorul unei sucursale are următoarele atribuții:

aplică strategiile și programele adoptate de conducerea societății în vederea realizării obiectivelor strategice generale;

organizează și controlează activitatea de protecție a daunelor, informațiilor și documentelor cu caracter confidențial;

participă la recepționarea lucrărilor de investiții executate conform legii;

propune repartiția fondului de salarii pe fiecare angajat în parte, participarea angajaților la cursuri de formare profesională;

propune noi produse de asigurări sau modificarea celor existente, pe baza potențialului pieței locale și a studierii competiției locale.

CAPITOLUL 3

LICHIDAREA DAUNELOR LA ASIGURĂRILE AUTO CASCO

3.1 TEHNICA LICHIDĂRII DAUNELOR LA ASIGURĂRILE DE AUTO CASCO

Dauna reprezintă paguba cauzată bunurilor ca urmare a producerii riscurilor asigurate prin polița de asigurare.

Daunele bunurilor se clasifică în funcție de mai multe criterii. Cele mai utilizate criterii sunt:

după tipurile bunurilor afectate, se disting:

bunuri imobile, adică, clădiri pentru birouri, fabrici, locuințe, depozite, garaje;

bunuri mobile, adică, materii prime, mărfuri în procesul de fabricație, în depozit, custodie, utilaje, mobilier;

după tipul pierderii, se disting două categorii:

pierderi directe care apar atunci cand proprietatea este avariată sau distrusă sau dispare datorită contactului cu un risc fizic sau social;

pierderi indirecte sunt pierderile rezultate ca urmare a reducerii valorii datorită daunei directe a unui bun, o pierdere care apare pentru ca bunul afectat este distrus, avariat de alt risc special.

după gradul de cuprindere, daunele pot fi:

daune totale care au următoarele forme:

distrugerea în întregime, fără resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica;

distrugerea în așa mod încat refacerea prin reparație nu mai este posibilă;

costul reparațiilor nu se justifică.

daune parțiale care reprezintă avarierea, distrugerea sau deprecierea parțială a bunurilor, astfel încat ele se pot reface prin reparații, recondiționări, restaurări sau pot fi valorificate ca depreciate.

după cauza care a produs dauna, există trei tipuri de cauze:

fizice: incendiu, furtuni, uragane, explozii care distrug bunurile;

sociale: deviații de la comportamentul normal adică furt, vandalism, greve, revolte;

economice: datorită unor forțe interne, cum ar fi, neglijența, erori de management, sau datorită unor forțe externe, adică, situația economică de imposibilitate de plată.

La asigurările casco evaluarea pagubelor se face prin mai multe metode, în funcție de :

prețul inițial, respectiv suma de bani plătită pentru cumpărarea bunului. Această metodă are următoarele dezavantaje: pe de o parte valoarea bunului depinde de nivelul prețului și puterea de negociere la momentul cumpărării, iar pe de alta parte, costul inițial nu ia în considerare deprecierea, ignorand și posibile schimbări ulterioare prin care crește valoarea bunului;

după prețul inițial din care se scade deprecierea, conform reglementărilor contabile. Dezavantajul acestei metode este că nu pot să apară neconcordanțe între deprecierea contabilă și cea fizică;

după valoarea economică, evaluarea se face prin determinarea valorii prezente prin veniturile pe care le produce;

după valoarea de înlocuire, este necesară determinarea costului pentru înlocuirea sau refacerea bunului existente. Această metodă are dezavantajul că se poate ajunge la valori nerealiste.

3.1.1 Operațiuni declanșate de producerea evenimentelor asigurate

Activitatea de lichidare a daunelor se realizează cu respectarea prevederilor următoarelor documente:

Legea privind asigurările și reasigurările în Romania ( Legea 136/1995);

Condițiile generale pentru asigurarea bunurilor (CGAB 96);

Condițiile de asigurare a bunurilor pentru cazurile de daune produse în timpul transportului (CARGO 97).

Activitatea de lichidare a daunelor presupune realizarea unor lucrări și documente.

Un contract de asigurare reprezintă o promisiune de a face o plată către sau în numele deținătorului de poliță, dacă și cand se vor produce evenimente neprevăzute. Funcția de soluționare a revendicărilor derivă din această promisiune. Departamentul care are principala responsabilitate privind soluționarea revendicărilor este denumit frecvent departamentul de despăgubiri și este reprezentat de persoane care au pregătirea și abilitățile necesare pentru a negocia sau, dacă este necesar, de a contesta soluționarea revendicărilor în favoarea sau împotriva deținătorilor de polițe. Scopul procesului de ajustare a daunelor este de a acorda o despăgubire adecvată, nici prea mare, nici prea mică. Despăgubirile prea mari cresc costul asigurării în timp ce despăgubirile prea mici privează deținătorii de polițe de unele beneficii ale contractului de asigurare. Soluționarea necorespunzătoare a revendicărilor poate stanjeni eforturile de marketing ale asiguratorului și poate duce la acționarea în judecată a societății.

Anunțarea daunelor

Este necesar ca asiguratul, atunci cand este informat cu privire la orice eveniment acoperit de această asigurare să înștiințeze prompt, în scris, asiguratorii. Dreptul la despăgubire depinde de îndeplinirea acestei obligații.

În cadrul unei operațiuni de lichidare a daunelor, un rol important îl are inspectorul de daune, care este responsabil pentru îndeplinirea promisiunilor societății de asigurare. Inspectorii de daună se ocupă de rezolvarea întregii game de revendicări.

Primul pas ce trebuie urmat după producerea evenimentului asigurat îl constiutuie anunțarea daunelor. Cererea de despăgubire a asiguratului se întocmește în scris de către asigurat sau reprezentanții săi legali, într-un exemplar și trebuie să conțină cel puțin următoarele date:

numele și prenumele, denumirea asiguratului, numele, prenumele și calitatea reprezentantului asiguratului;

adresa asiguratului, adresa perimetrului asigurat;

numărul contractului de asigurare și data intrării lui în vigoare;

data și ora producerii evenimentului cauzator de daune;

descrierea daunelor produse și valoarea estimată a despăgubirii solicitate;

localitatea și data depunerii solicitării de despăgubiri;

semnatura asiguratului/ reprezentantului asiguratului;

Cererea de despăgubire a asiguratului se depune la filiala sau sucursala menționată în contractul de asigurare sau se predă inspectorului de daune, atunci cand acesta face prima inspecție la fața locului după primirea anuntului telefonic cu privire la producerea evenimentului cauzator de daune. Odată cu cererea de despăgubire a asiguratului, acesta trebuie să prezinte polița de asigurare și ultima chitanță de plată a primei de asigurare, pentru a putea verifica valabilitatea contractului. Acest lucru se consemnează pe cererea de despăgubire, cele două documente înapoindu-se ulterior asiguratului. Cererea de despăgubire a asiguratului se întocmește și se depune în cel mult trei zile de la producerea evenimentului cauzator de daune. Depășirea acestui termen impune ca asiguratului să i se aducă la cunoștință, în scris, posibilele consecințe, adică, obținerea doar a unei părți din despăgubire sau pierderea dreptului la despăgubire. Cererea de despăgubire a asiguratului se înregistrează la filiala și/sau la sucursala societății în ziua primirii, comunicandu-se totodată asiguratului numărul de înregistrare. În cazul în care cererea de despăgubire a asiguratului este justificată, adică contract de asigurare în vigoare, eveniment produs – eveniment cauzator de daune, se continuă lucrările de lichidare a daunelor. În cazul în care, cererea de despăgubire a asiguratului nu este justificată, adică contract de asigurare expirat sau suspendat, eveniment produs- eveniment neasigurat, activitatea de lichidare a daunelor nu se mai continuă, aceasta situație comunicandu-se asiguratului în scris.

Un pas important în procesul de anunțare a daunelor îl constituie înștiințarea de daune către Direcția Asigurări – Bunuri.

Înștiințarea de daune către Direcția Asigurări-Bunuri se întocmește la filiala / sucursala societății unde s-a anunțat dauna, folosindu-se un formular tipizat. Această înștiințare se întocmește de catre inspectorul de daune în două exemplare imediat după primirea cererii de despăgubire a asiguratului, după înregistrare, un exemplar se expediază imediat Direcției Asigurări-Bunuri, iar celalat exemplar se atașează la dosarul de daune.

Înainte de a se deplasa la locul producerii evenimentului cauzator de daune, inspectorul de daune analizează situația contractului de asigurare și cererea de despăgubire a asiguratului, ca urmare a anunțării producerii unui eveniment, precum și alte acte trimise de asigurat, pentru a constata dacă asigurarea era în vigoare la data producerii evenimentului și pentru a se documenta asupra problemelor ce ar putea să apară în legatură cu rezolvarea cazului respectiv.

Constatarea daunelor

Se întocmește procesul verbal de constatare a daunelor de către inspectorul de daune la locul producerii daunelor, cu participarea asiguratului sau a unui reprezentant al său și în prezența a cel puțin doi martori asistenți, care să nu aibă vreun interes în legătură cu bunurile afectate sau părțile din contractul de asigurare, respectiv cu reprezentantul asiguratului. Toate persoanele care participă la întocmirea procesului verbal de constatare a daunelor răspund, conform legii, pentru consemnarea cu bună știință a unor date false sau nereale. În cazul daunelor mai importante sau dacă există greutăți în constatarea și evaluarea daunelor, asiguratorul poate angaja specialiști în calitate de colaboratori externi, dar numai cu acordul Direcției Asigurări-Bunuri.

Procesul verbal de constatare a daunelor se întocmește într-un singur exemplar, utilizandu-se formularul tipizat și trebuie să cuprindă:

data și locul întocmirii procesului verbal;

numele, prenumele, actele de identitate și calitatea persoanelor care participă la întocmirea sa;

numele , prenumele/ denumirea asiguratului;

data nașterii / cod fiscal al asiguratului;

actul de identitate / nr înmatriculare la O.R.C. al asiguratului;

domiciliul/ adresa asiguratului;

numărul și data emiterii contractului de asigurare;

data și ora producerii evenimentului cauzator de daune, locul unde se aflau bunurile în momentul producerii evenimentului cauzator de daune;

descrierea cauzelor și a împrejurărilor în care s-au produs daunele, persoanele din culpa cărora s-au produs ori mărit daunele;

măsuri luate de asigurat pentru limitarea daunelor și efectelor acestor măsuri;

descrierea daunelor produse;

cercetările făcute de poliție, pompieri sau alte organe competente și documentele întocmite;

starea bunurilor afectate, înainte de producerea evenimentului cauzator de daune;

bunurile deteriorate, distruse sau care au dispărut datorită producerii evenimentului cauzator de daune, necuprinse în asigurare, dar pentru care asiguratul solicită despăgubiri și motivul pentru care aceste bunuri nu sunt cuprinse în asigurare;

semnăturile persoanelor participante la întocmirea sa;

Nu se admit modificări ulterioare în procesul verbal de constatare a daunelor, iar modificările în lista bunurilor pentru care urmează să se acorde despăgubiri trebuie certificate sub semnatura acelorași persoane care au semnat aceste acte.

Pentru stabilirea cat mai exacta a împrejurărilor în care s-au produs daunele, inspectorul de daune poate solicita, atunci cand este cazul, în completare la procesul verbal de constatare a daunelor, următoarelor documente suplimentare:

declarația scrisă cuprinzand locul unde se aflau bunurile asigurate în momentul producerii evenimentului cauzator de daune;

enumerarea completă a bunurilor distruse, deteriorate sau care au dispărut cu indicarea cantității și valorii lor;

actele deținute de asigurat, care pot contribui la stabilirea despăgubirii cuvenite ( facturi, chitante fiscale, bonuri de mană);

declarație privind reparațiile și modificările suferite de bunurile asigurate din momentul încheierii asigurării pană în momentul producerii daunelor, precum și poziția asiguratului față de acestea.

La procesul verbal de constatare a daunelor se adugă unele documente anexe, din care trebuie să rezulte situația bunurilor asigurate înainte de producerea evenimentului cauzator de daune și situația bunurilor asigurate după producerea acestuia.

Se menționează următoarele documente anexe:

lista bunurilor asigurate existente la momentul producerii evenimentului cauzator de daune- LBAE – se întocmește atunci cand s-au înregistrat daune la bunuri mobile sau bunuri casabile, în baza ei analizandu-se existența sau absența protecției prin asigurare, respectiv a subasigurării;

lista bunurilor asigurate afectate de producerea evenimentului cauzator de daune- LBAA- se întocmește atunci cand s-au înregistrat daune la bunuri mobile sau bunuri casabile, se utilizează formularul tipizat.

Declarația martorilor

În procesul de lichidare a unei daune sunt foarte importante declarațiile martorilor. Declarația unui martor trebuie să cuprindă următoarele:

numele, prenumele, actul de identitate, domiciliul;

data și ora producerii evenimentului cauzator de daune;

prezentarea informațiilor și datelor cunoscute cu privire la împrejurările producerii evenimentului cauzator de daune;

numele și prenumele persoanelor ce au legatura cu producerea daunelor;

descrierea daunelor produse;

măsurile care s-au luat pentru limitarea daunelor și efectele acestor măsuri;

starea bunurilor deteriorate, distruse sau care au dispărut înainte de producerea evenimentului cauzator de daune;

locul, data întocmirii și semnătura;

Procesul verbal de constatare întocmit de organele competente Poliție, Pompieri, Organe ale administrației de Stat.

Prin acest document se certifică, de catre organele competente, că evenimentul cauzator de daune a avut loc, cauzele și împrejurările privind producerea evenimentului, descrierea daunelor rezultate, persoanele răspunzătoare, în funcție de natura evenimentului produs. Prin urmare, rolul acestor documente este esențial în stabilirea existenței dreptului la despăgubire, respectiv a mărimii acesteia, după producerea unui eveniment cauzator de daune, precum și în stabilirea celor răspunzători de producerea daunelor, inclusiv pentru situația recuperării unor sume plătite drept despăgubire.

Declarația asiguratului privind mărimea sumei asigurate după producerea evenimentului cauzator.

După întocmirea tuturor documentelor necesare în cazul unei constatări de daune la fața locului, se solicită asiguratului o declarație cu privire la suma asigurată ramasă. “După producerea evenimentului cauzator de daune, suma asigurată se reduce pentru restul duratei asigurării cu valoarea despăgubirii”. În acest caz, asiguratul poate opta pentru una din următoarele variante:

păstrarea sumei asigurate la nivelul rezultat după scăderea valorii despăgubirii;

readucerea sumei asigurate la valoarea existentă înainte de producerea evenimentului cauzator de daune, prima corespunzatoare urmand a se reține din despăgubirea cuvenită;

majoritatea sumei asigurate la o mai mică / mare decat suma asigurată existența înainte de producerea evenimentului cauzator de daune, prima corespunzătoare urmand a se reține din despăgubirea cuvenită.

Dacă asiguratul nu are nici o opțiune, se consideră ca valabilă varianta păstrării sumei asigurate la nivelul rezultat după scăderea valorii despăgubirii.

Dacă, asiguratul, optează pentru modificarea sumei asigurate față de diferența rezultată în urma plății despăgubirii, aceasta modificare se va considera ca fiind efectivă din ziua producerii evenimentului cauzator de daune.

Evaluarea daunelor

Evaluarea daunelor se face pe baza documentelor întocmite cu ocazia efectuării constatării daunelor. Pentru evaluarea daunelor trebuie stabilite: valoarea din nou a bunurilor, valoarea asigurată a bunurilor din momentul producerii evenimentului cauzator de daune, costul reparațiilor, cheltuielile asigurate și valoarea resturilor recuperabile, valorificabile.

Modul de evaluare a daunelor este tratat separat, în funcție de felul bunurilor. Cheltuielile asigurate se stabilesc pe baza dovezilor prezentate de către asigurat și se cuprind în fișa de evaluare a daunelor

Stabilirea despăgubirilor

Despăgubirile plătite de către asigurator nu pot depăși suma asigurată, nici cuantumul daunelor și nici valoare asigurată a bunurilor din momentul producerii evenimentului cauzator de daune. Aceste despăgubiri se plătesc pentru toate bunurile cuprinse în asigurare, care au existat la data producerii evenimentului cauzator de daune și au fost deteriorate, distruse sau au dispărut parțial sau integral datorită producerii unui risc asigurat. În cazul daunelor parțiale, stabilirea despăgubirilor se face prin și pe baza fișei de calcul a despăgubirilor, în funcție de valoare pagubei și suma asigurată, iar dacă este cazul se ține cont de subasiguare. În cazul daunelor totale valoarea despăgubirii este egală cu valoarea reală a bunurilor inaintea producerii evenimentului cauzator de daune, dar nu poate depăși suma asigurată. În această situație, nu se mai aplică regula proporționalității în cazul subasigurării. Valoarea totală a despăgubirilor rezultă din fișele de calcul ale despăgubirilor.

Valoarea pagubei

La daune parțial, valoarea pagubei este dată de costul reparației, recondiționării sau înlocuirii la bunurile afectate, rezultat din devize, facturi, chitanțe fiscale, pe baza listei bunurilor asigurate afectate de producerea evenimentului cauzator de daune. Această valoare corectandu-se cu cota de valoare ramasă dacă este cazul.

La dauna totală, valoarea pagubei este egală cu valoarea asigurată (Va), unde:

Va = VN x CVR, unde

Va – valoarea asigurată (valoare reală la momentul producerii evenimentului cauzator de daune)

VN – valoarea din nou

CVR – cota de valoare rămasă.

Valoarea despăgubirii (VDBM)

a) pentru SA > Va ( supraasigurare): VDBM = VP

b) pentru SA < Va ( subasigurare) : VDBM = VP x SA / Va

La valoarea despagubirii VDBM se adaugă valoarea cheltuielilor asigurate și a expertizelor tehnice și se scade valoarea resturilor recuperabile / valorificabile dacă este cazul.

3.1.2 Particularități ale lichidării daunelor la asigurările de transport practicate de sucursala Iași a SC Unita SA

Lichidarea daunelor la sucursala Iași a SC Unita SA este reglementată de instrucțiunile Centralei Unita, Direcția Daune.

În instrucțiunile de lichidare a daunelor se regăsesc reglementările:

dacă suma asigurată este defalcată pe componente se adaugă despăgubiri și pentru cheltuielile făcute în legătură cu transportul și taxele vamale, precum și pentru alte cheltuieli, cu respectarea condițiilor de asigurare;

pentru anunțarea daunelor se va folosi formularul tipizat. Completarea și expedierea înștiințării la Direcția Asigurări-Bunuri se va face cel mai tarziu în a doua zi lucrătoare de la luarea la cunoștință de producerea de daune;

dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decat valoarea reală se consideră subasigurare;

Dosarul de daune va conține următoarele documente:

cererea de despăgubire a asiguratului, copia poliței de asigurare și celelalte documente;

lista bunurilor afectate de producerea evenimentului cauzator de daune;

Plata despăgubirilor la SC Unita SA se face ținandu-se seama de următoarele prevederi:

1. răspunderea asiguratorului este limitată la suma asigurată;

2. din orice despăgubire se scade franciza, partea din dauna care se suportă de către asigurat, prevazută în poliță;

3. dacă asigurarea a fost încheiată pentru o sumă mai mică decat suma reală, asiguratorul despăgubește pierderile, avariile și cheltuielile asigurate numai în proporția dintre suma asigurată și suma reală;

4. dacă asigurarea a fost încheiată pentru o sumă mai mare decat suma reală, despăgubirea nu va plăti pentru acea parte din suma asigurată care depășește suma reală;

5. dacă, după plata despăgubirii, bunurile pierdute au fost găsite, asiguratul va restitui despăgubirea primită;

6. despăgubirile se plătesc în lei, dacă prima de asigurarea s-a încasat în lei, se calculează la același curs valutar la care s-a calculat și prima de asigurare sau despăgubirile și se plătesc în valută dacă prima de asigurare s-a încasat în valută;

7. în limita despăgubirii plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea daunei;

8. asiguratorul nu va exercita dreptul de regres împotriva asiguratului decat în cazul comiterii cu intenție a unor fapte penale;

9. dacă dreptul de regres nu se poate exercita din culpa asiguratului, asiguratorul este eliberat, în măsura prejudiciului cauzat, de obligația plății despăgubirii, iar cand plata despăgubirii s-a efectuat, asiguratul este obligat să restituie asiguratorului despăgubirea primită;

10. dreptul de a ridica pretenții față de asigurator privind achitarea despăgubirii se stinge în termen de doi ani de la data producerii evenimentului asigurat care a provocat dauna.

Pentru încasarea despăgubirii, potrivit asigurării, asiguratul, în momentul producerii daunei, trebuie să aibă un interes în legătură cu bunul asigurat. Asiguratul va fi îndreptățit a recupera pierderile asigurate suferite în perioada acoperită de asigurare, în afara pierderilor înregistrate înainte de încheierea contractului de asigurare, respectiv, cand asiguratul a avut cunoștință de pierderea suferită, iar asiguratorul nu.

3.2 ANALIZA PLĂȚILOR DIN DESPĂGUBIRI LA ASIGURĂRILE DE TRANSPORT

Din punct de vedere economic, asigurările reprezintă în esență o prestare de servicii efectuată de o societate comercială din domeniul asigurărilor în favoarea populației sau a unor persoane juridice.

Tabelul nr.2. Valoarea despăgubirilor pentru asigurările de transport CASCO

RON

Graficul nr. 1 Evolutia despagubirilor pentru asigurarile de transport CASCO

T abelul nr.3. Valoarea primelor încasate la asigurările de transport CASCO

RON

Graficul nr. 2 Evoluția veniturilor din prime la asigurările de auto CASCO

Din tabelul nr.3. – Valoarea primelor încasate la asigurările de transport CASCO se poate observa că anul 2006 a fost cel mai prosper din punct de vedere al primelor încasate pentru asigurarile auto casco , valoarea acestor prime ridicandu-se la 520102.80 RON. În anul 2005 la același tip de asigurare s-a înregistrat o usoara crestere fata de anul 2004, nivelul primelor încasate în anul 2005 fiind mai mare cu 40210.30RON fata de anul anterior Cu toate că primele încasate pentru acest tip de asigurare nu sunt cele mai mari, acest contract de asigurare auto casco este unul profitabil, avand în vedere faptul că societatea de asigurări a efectuat în acesti ani plăți pentru despăgubirea contractelor de asigurare circa 30% din nivelul primelor incasate

Graficul nr. 3 Evoluția veniturilor din prime si a cheltuielilor cu lichidarea daunelor la asigurările de auto CASCO

Pentru stabilirea și aprecierea rezultatelor financiare obținute de către SC Unita SA sucursala Iași se va utiliza indicatorul rata daunei.

Rata daunei reprezintă raportul exprimat în procente, dintre plățile pentru despăgubiri sau sume asigurate și încasările din prime de asigurare. Rata daunei este un indicator important în aprecierea rezultatelor economice obținute pe diferite categorii de servicii prestate de către societățile de asigurare.

Rata daunei se calculează după formula

Rd = ( D / It) x 100,

Rd = rata daunei;

D = totalul plăților pentru despăgubiri și sume asigurate;

It = totalul încasărilor din prime de asigurare.

Cu ajutorul datelor din tabelul nr. – Valoarea despăgubirilor pentru asigurările de transport Cargo și din tabelul nr. – Valoarea primelor încasate la asigurările de transport, se va evidenția rata daunei la asigurările de transport, la sucursala Iași a SC Unita SA pentru perioada 2004 – 2006.

Pentru anul 2004 :

D = 100758.60, It = 370055,00 în acest caz Rd = ( 100758.60/370055)x100 = 27.23%

Pentru anul 2005:

D = 140235.40 It = 410265.30, în acest caz Rd = ( 14235.40/410265.30) x 100 =34.20%

Pentru anul 2006:

D = 172058.30; It = 520102.8, în acest caz Rd = (17258.30/520102.8) x 100 =.33.08 %

Nivelul foarte scăzut a indicatorului ratei daunei semnifică o eficiență crescută în acest sector al asigurărilor.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pentru creșterea profitabilității pe client, un asigurator trebuie să se concentreze asupra unor obiective ce trebuie îndeplinite. Un obiectiv important este acela de menținere a clientului. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv asiguratorul trebuie să introducă conceptul de management al calității serviciilor, să utilizeze la maxim oportunitățile de vanzare și să îmbunătățească semnificativ relația asigurator – asigurat. Unul dintre obiectivele eforturilor de transformare a interacțiunii cu clienții constă în creșterea gradului de loialitate al acestora. A dobandi din partea unui client un plus de loialitate solicită un consum de resurse care contribuie la profitul și reputația organizației.

Cu toate că societățile de asigurări își doresc păstrarea clienților și atragerea altora majoritatea asiguraților manifestă nemulțumiri față de comportamentul asiguratorului.

Manifestările asiguraților se referă în special față procesul de lichidare a unei daune:

neîncrederea asiguratorului față de asigurat. În cazul unei daune, se pierde foarte mult timp datorită acestei neîncrederi. Asiguratorul nu este convins că dauna este reală, iar evenimentul cauzator s-a produs exact cum povestește asiguratul;

inspectorul de daună ce trebuie să constate dauna, ajunge tarziu la locul accidentului, iar în unele cazuri, nici nu ajunge, impunand deplasarea asiguratului la societatea de asigurare. Pentru constatarea unei daune la un autovehicul, sunt cazuri în care inspectorul nu se prezintă la locul accidentului invocand diverse motive, iar asiguratul este nevoit să ducă mașina avariată la asigurator pentru a se putea constata, înregistra și evalua dauna;

nu se evaluează dauna corecta la valoarea de piață întotdeauna. Societatea de asigurare nu achită integral valoarea bunului ce urmnează a fi despăgubit;

în general, dar mai ales iarna, timpul de constatare a unei daune este foarte mare. Iarna acest lucru se produce în mare parte din cauza condițiilor meteorologice, care conduc la eventuale produceri de accidente, ceea ce duce la aglomerarea departamentului Daune.

Nici societățile de asigurare nu sunt pe deplin mulțumite de comportamentul asiguraților, care nu își îndeplinesc obligațiile dar sunt nemulțumiți dacă acest lucru conduce la reducerea obligației asiguratorului, adică asiguratul își pierde din drepturi.

Pentru a evita nemulțumirile pot aduce modificări poliței de asigurare oricand în cursul valabilității acesteia, modificările respective intrand în vigoare de la data ce se va conveni în scris.

Se poate aprecia că piață asigurărilor este într-o continuă dezvoltare și că la aceasta contribuie, in mod evident, și tehnologiile utilizate.

Caracteristicile asigurărilor moderne și factorii care le influențează au determinat companiile de asigurări să adopte noi tehnologii care au rolul de a reduce costurile și de a a crește eficiența.

Noile tehnologii dețin un rol major atat în vanzarea de asigurări cat și în activitatea de gestionare a daunelor. Aceste tehnologii sunt: internetul și sistemele video.

Internetul deține cel mai mare potențial ca modalitate de a vinde asigurări. Cu toate acestea, nu este folosit încă pe scară largă, avand în vedere aplicațiile utilizate și accesul limitat și destul de costisitor al populației.

Există, însă, speranța că internetul va deține într-un viitor apropiat, cel mai important loc, fiind folosit în continuare alături de celelalte forme tradiționale de vanzare a polițelor de asigurare, prin filialele societăților de asigurare sau prin sistemul bancassurance.

Sistemele video pot fi folosite pentru a evalua daunele. Un exemplu de eficacitate îl poate constitui înregistrarea unui accident auto.

De exemplu, o cameră de vederi plasată într-un atelier auto poate ajuta specialiștii unei companii de asigurări să evalueze din propriile birouri daunele. Acest fapt conduce la scăderea costurilor de deplasare și centralizează într-o oarecare măsură, activitatea de evaluare a daunelor.

Toate mijloacele prezintă a serie de avantaje și dezavantaje. Concluzia este că societățile de asigurare ar trebui să se intereseze și să evalueze noile tehnologii, fără a renunța însă la cele tradiționale. Se pare că varianta optimă constă în utilizarea combinată a metodelor vechi cu tehnologiile moderne.

Societățile de asigurare trebuie să le transmită oamenilor o atmosferă serioasă și profesională pentru a le caștiga încrederea, convingandu-i de faptul că asigurarea este în beneficiul clientului.

BIBLIOGRAFIE

Violeta Ciurel, Asigurări și Reasigurări . Abordări teroretice și practice internaționale, Editura All Beck, București, 2000

Iulian Văcărel, Florin Bercea, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 1993

Ion Găliceanu, Mihaela Găliceanu, Asigurări interne și internaționale, Editura Spirit Romanesc, Craiova, 1999

Ana Butnaru, Transporturi și asigurări internaționale de mărfuri, Editura Fundației Romania de Maine, București, 2002

Marinica Dobrin, Asigurări și Reasigurări, Editura Fundației Romania de Maine, București, 2000

Dan Anghel Constantinescu, Naționala – Asigurări și Reasigurări, Colecția Națională, București, 2000

Dan Anghel Constantinescu, Cadrul juridic și Asigurările, Colecția Națională, București, 2002

Cristina Ciumaș, Asigurările internaționale, Editura Intelcredo, Deva, 2001

C. Alexa, V. Ciurel, N. Sultan, E. Sebe, Transporturi și asigurări, Editura Metropol, București, 1994

Constantin Alexa, Transporturi și expediții internaționale, Editura All Beck, București, 1995

L. Cistelecan, R. Cistelecan, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Targu Mureș, 1997

G. Bistriceanu, F. Bercea, E. Macovei, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Editura Karat, București, 1997

S.G. Bombos, Transportul intern de mărfuri, Editura Tribuna Economică, București, 1999

G. Caraiani, Tratat de Transporturi, editura Lumina Lex, București, 2001

Gheorghe Caraiani, Cornel Cazacu, Transporturi și expediții internaționale, Editura Economică, București

C. Bennett, Dicționar de Asigurări, Editura Trei 2002

D.A. Constantinescu, M. Dobrin, A. Simovici, Despăgubiri în asigurări, Colecția Naționala, București, 1998

D.A. Constantinescu, Managementul societății de asigurări, Colectia Națională, București, 2001

D.A. Constantinescu, Tradiție în Asigurări, Colecția Națională, București, 2002

Bistriceanu D., Bercea Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Editura Karat, 1998

Ghibu O., Cu privire la unele noțiuni și probleme ale teoriei asigurărilor, în Finanțe și credit, nr. 8 /1972

Condiții generale pentru asigurările de transport la SC Unita SA

Regulamentul de organizare și funcționare al SC Unita SA

Norme privind lichidarea daunelor la SC Unita SA

Referințe internet:

http://www. 1asig.ro;

http://www. unita.ro;

http://www. primm.ro;

http://www. unsar.ro .