Petrut Bran@yahoo.com 85 Curs Productiile Bovinelor Text

Referenți științifici: Prof. dr. ing. STANCIU GAVRIL – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinar ă a Banatului Timi șoara, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii Prof. dr. ing. BURA MARIAN – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinar ă a Banatului Timi șoara, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României Acatincăi, Stelian Producțiile bovinelor / Stelian Acatinc ăi. – Ed. a 2-a. Timișoara: EUROBIT, 2004 Bibliogr. ISBN 973-620-101-5 338 (498+100):636.2 ISBN 973-620-101-5 P r e f a ț ă Creșterea bovinelor reprezint ă un sector de baz ă în cadrul unei agriculturi moderne. Prin produc țiile pe care le furnizeaz ă, bovinele și, în special, taurinele asigur ă aprovizionarea consumatorilor cu produse alimentare de prim ă necesitate, de înalt ă valoare biologic ă și nutritivă, contribuind astfel la cre șterea nivelului de trai și civilizație al popula ției umane. De asemenea, cre șterea și exploatarea bovinelor asigur ă materii prime pentru industria alimentar ă, industria u șoară și industria farmaceutic ă. Lucrarea de fa ță este structurat ă pe 9 capitole în care sunt succint tratate probleme actuale și de perspectiv ă privind cunoa șterea caracteristicilor biologice și productive la principalele specii de bovine, produc țiile bovinelor și factorii de influență, comportamentul taurinelor, princi palele rase de taurine crescute în țara noastră și pe plan mondial. De asemenea, sunt prezentate elemente de baz ă privitoare la tehnologia reproduc ției, a cre șterii tineretului taurin, precum și la tehnologiile de creștere a taurinelor pentru produc ția de lapte și de carne. Această lucrare se adreseaz ă, în principal, studen ților de la facult ățile cu profil agricol (Biotehnologii, Zootehnie, Medicin ă Veterinar ă, Agricultur ă), speciali știlor și fermierilor cu preocup ări în acest domeniu de activitate. Lucrarea de fa ță este o reeditare a lucr ării Produc țiile bovinelor, editat ă în anul 2000 la Editura Mirton Timi șoara. Față de prima edi ție, în aceast ă lucrare a fost adăugat un capitol nou (cel referitor la comportamentul taurinelor) și au fost operate unele modific ări în structura și conținutul material ului prezentat. Autorul I Cuprins Introducere ……………………………………………………………………………………………………. …… 1 Cap. 1. Evolu ția creșterii și repartiția efectivelor de bovine …………………………… …… 3 1.1. Evolu ția creșterii și repartiția efectivelor de bovine pe plan mondial ……………… …… 3 1.2. Evolu ția creșterii și repartiția efectivelor de bovine în țara noastr ă ………………… …… 6 Cap. 2. Taxonomia și caracterele generale ale bovinelor ………………………………… …… 9 2.1. Taxonomia bovinelor ……………………………………………………………………………….. …… 9 2.2. Domesticirea și modificările morfo-fiziologice suferite de bovine în urma domesticirii …………………………………………………………………………………. …… 9 2.2.1. Modific ări morfologice ap ărute în urma domesticirii ………………………………… …. 10 2.2.2. Modific ări fiziologice ap ărute în urma domesticirii …………………………………… …. 11 2.3. Caracterele generale ale bovinelor ………… ………………………………………………….. …. 12 2.4. Caracterele speciilor din genul Bubalus ……………………………………………………… …. 13 2.4.1. Bivolii s ălbatici …………………………………………………………………………………….. …. 13 2.4.1.1. Bivolii s ălbatici asiatici ………………………………………………………………………. …. 13 2.4.1.2. Bivolii s ălbatici africani (genul Syncerus ) …………………………………………….. …. 13 2.4.2. Bivolii domestici …………….. …………… …………… …………… …………… …………… … …. 1 5 2.5. Caracterele speciilor din genul Bos ……………………………………………………………. …. 16 2.5.1. Subgenul Bison (bizontinele, zimbrii) ……………………………………………………… …. 16 2.5.2. Subgenul Bibos (bibovinele) ………………………………………………………………….. …. 18 2.5.3. Subgenul Poephagus (yakul) ………………………………………………………………….. …. 19 2.5.4. Subgenul Taurus (taurinele) …………………………………………………………………… …. 21 Cap. 3. Principalele produc ții ale bovinelor și factorii de influen ță ………………… …. 24 3.1. Produc ția de lapte ……………………………………………………………………………………. …. 24 3.1.1. Importan ța și compozi ția chimică a laptelui ……………………………………………… …. 24 3.1.2. Factorii care influen țează producția individual ă de lapte ……………………………. …. 27 3.1.2.1. Factorii interni care influen țează producția individual ă de lapte ………………. …. 27 3.1.2.2. Factorii externi care influen țează producția individual ă de lapte ………………. …. 37 3.1.3. Factorii care influen țează producția totală de lapte ……………………………………. …. 45 3.1.4. Factorii care influen țează producția de lapte-marf ă …………………………………… …. 46 3.2. Produc ția de carne …………………………………………………………………………………… …. 48 3.2.1. Importan ța producției de carne ……………………………………………………………….. …. 48 3.2.2. Factorii care influen țează producția individual ă de carne …………………………… …. 49 3.2.2.1. Factorii interni care influen țează producția individual ă de carne ……………… …. 49 3.2.2.2. Factorii externi care influen țează producția individual ă de carne ……………… …. 59 3.2.3. Factorii care influen țează producția totală de carne …………………………………… …. 71 Cap. 4. Comporta mentul taurinelor ……………………………………………………………… …. 73 4.1. Comportamentul nutri țional (trofic) …………………………………………………………… …. 73 4.1.1. Comportamentul nutri țional al taurinelor între ținute pe p ășune …………………… …. 73 4.1.2. Comportamentul nutri țional al taurinelor între ținute în condi ții de stabula ție .. …. 75 4.2. Comportamentul dipsic (ad ăparea) …………………………………………………………….. …. 77 4.3. Comportamentul de excre ție (defecarea și micțiunea) ………………………………….. …. 79 4.4. Comportamentul de odihn ă și de somn ………………………………………………………. …. 80 4.5. Comportamentul de igienizare ………………………………………………………………….. …. 84 4.6. Comportamentul sexual ……………………………………………………………………………. …. 84 4.7. Comportamentul matern și al noului-n ăscut ………………………………………………… …. 87 4.8. Comportamentul social (de grup, interi ndividual) ……………………………………….. …. 90 II 4.8.1. Comportamentul agonistic (conflictual) ………………………………………………….. …. 90 4.8.1.1. Formarea ierarhiei de grup ………………………………………………………………….. …. 92 4.8.2. Comportamentul neagresiv …………………………………………………………………….. …. 95 4.9. Comportamentul de explorare (de inve stigare, de curiozitate) ………………………. …. 96 4.10. Comportamentul ludic (joaca) …………………………………………………………………. …. 96 Cap. 5 . Rasele de taurine ……………………………………………………………………………… …. 98 5.1. Clasificarea raselor de taurine …………………………………………………………………… …. 98 5.2. Dinamica structurii de ras ă a taurinelor din țara noastr ă ……………………………….. …. 98 5.3. Rase de taurine locale neameliorate …………………………………………………………… .. 100 5.3.1. Rasa Sur ă de Stepă ……………………………………………………………………………….. .. 100 5.3.2. Rasa de Munte (Moc ănița) …………………………………………………………………….. .. 102 5.5. Rase de taurine locale ameliorate ………………………………………………………………. .. 103 5.5.1. Rasa B ălțată cu negru româneasc ă ………………………………………………………….. .. 103 5.5.2. Rasa B ălțată româneasc ă ……………………………………………………………………….. .. 105 5.5.3. Rasa Brun ă (Brună de Maramure ș) …………………………………………………………. .. 108 5.5.5. Rasa Pinzgau de Transilvania …………………………………………………………………. .. 110 5.5. Principalele rase de taurine din alte țări ………………………………………………………… 113 5.5.1. Grupul raselor de tip Friz ă ……………………………………………………………………… .. 113 5.5.1.1. Rasa Holstein-Friz ă olandeză ………………………………………………………………. .. 113 5.5.1.2. Rasa Holstein …………………………………………………………………………………….. .. 11 5 5.5.1.3. Rasa Red Holstein ……………………………………………………………………………… .. 116 5.5.2. Rasa Jersey ………………………………………………………………………………………….. .. 116 5.5.3. Rasa Simmental ……………………………………………………………………………………. .. 118 5.5.4. Rasa Schwyz ………………………………………………………………………………………… .. 12 0 5.5.5. Rasa Brown Swiss ………………………………………………………………………………… .. 121 5.5.6. Rasa Hereford ………………………………………………………………………………………. .. 12 2 5.5.7. Rasa Aberdeen Angus …………………………………………………………………………… .. 123 5.5.8. Rasa Santa Gertrudis …………………………………………………………………………….. .. 125 5.5.3. Rasa Charolaise ……………………………………………………………………………………. .. 126 Cap. 6. Tehnologia reproduc ției la taurine ……………………………………………………. .. 128 6.1. Factorii care determin ă sporirea efectivului de taurine …………………………………. .. 128 6.2. Organizarea și programarea activit ății de reproduc ție în fermele de taurine ……. .. 130 6.2.1. Stabilirea sistemului de programare a îns ămânțărilor și fătărilor …………………. .. 130 6.2.2. Programarea introducerii vi țelelor la reproduc ție ………………………………………. .. 131 6.2.3. Programarea la îns ămânțare a vacilor dup ă fătare ……………………………………… .. 133 6.2.4. Stabilirea momentului optim de îns ămânțare ……………………………………………. .. 134 6.2.5. Depistarea vacilor și vițelelor în c ălduri …………………………………………………… .. 134 6.2.6. Urm ărirea desfășurării gestației ………………………………………………………………. .. 136 6.3. Hrănirea și întreținerea vacilor pe durata repausului mamar ………………………….. .. 138 6.3.1. Hrănirea vacilor în perioada repausului mamar ………………………………………… .. 140 6.3.2. Între ținerea vacilor pe durata repausului mamar ……………………………………….. .. 141 6.4. Organizarea și supravegherea f ătărilor la vaci …………………………………………….. .. 142 6.5. Tehnologia exploat ării taurilor de reproduc ție …………………………………………….. .. 145 6.5.1. Hrănirea taurilor de reproduc ție ……………………………………………………………… .. 145 6.5.2. Între ținerea taurilor de reproduc ție ………………………………………………………….. .. 147 6.5.3. Regimul de utilizare al taurilor la reproduc ție …………………………………………… .. 148 Cap. 7. Cre șterea tineretului taurin destinat reproduc ției ……………………………… .. 150 7.1. Programarea procesului de cre ștere a tineretului taurin ………………………………… .. 150 III 7.2. Creșterea vițeilor în perioada al ăptării ………………………………………………………….. 151 7.2.1. Hrănirea vițeilor în perioada al ăptării ………………………………………………………. .. 152 7.2.1.1. Hr ănirea vițeilor în subperioada colostral ă …………………………………………….. .. 152 7.2.1.2. Hr ănirea vițeilor în subperioada al ăptării propriu-zise …………………………….. .. 155 7.2.2. Între ținerea vițeilor de la na ștere și până la vârsta de 6 luni ………………………… .. 164 7.2.3. Sisteme și metode de al ăptare a vițeilor …………………………………………………… .. 168 7.2.3.1. Al ăptarea natural ă a vițeilor ………………………………………………………………… .. 168 7.2.3.2. Al ăptarea artificial ă a vițeilor ………………………………………………………………. .. 169 7.2.3.3 Al ăptarea mixt ă a vițeilor …………………………………………………………………….. .. 172 7.2.3.4. În țărcarea vițeilor ……………………………………………………………………………….. .. 172 7.3. Creșterea tineretului taurin de reproduc ție după vârsta de 6 luni ……………………. .. 173 7.3.1. Tehnologia de cre ștere a tineretului taurin femel de reproduc ție …………………. .. 173 7.3.1.1. Hr ănirea tineretului taurin femel de reproduc ție …………………………………….. .. 173 7.3.1.2. Între ținerea tineretului taurin femel de reproduc ție …………………………………. .. 175 7.3.2. Tehnologia de cre ștere a tăurașilor de reproduc ție …………………………………….. .. 176 7.3.2.1. Hr ănirea tăurașilor de reproduc ție ………………………………………………………… .. 176 7.3.2.2. Între ținerea tăurașilor de reproduc ție …………………………………………………….. .. 177 Cap. 8. Tehnologia exploat ării vacilor pentru produc ția de lapte …………………… .. 178 8.1. Hrănirea vacilor de lapte ………………………………………………………………………….. .. 178 8.1.1. Principii ale furaj ării raționale a vacilor …………………………………………………… .. 178 8.1.2. Factorii care condi ționează nivelul de hr ănire al vacilor …………………………….. .. 180 8.1.3. Strategia furaj ării vacilor de lapte pe parcursul unui ciclu de produc ție ……….. .. 181 8.1.4. Sisteme de hr ănire a vacilor …………………………………………………………………… .. 183 8.1.4.1. Sistemul de hr ănire diferen țiat sezonier ………………………………………………… .. 183 8.1.4.2. Sistemul de hr ănire din stoc (unisortimental) …………………………………………. .. 187 8.2. Întreținerea vacilor de lapte ………………………………………………………………………. .. 188 8.2.1. Între ținerea vacilor pe timp de iarn ă ………………………………………………………… .. 188 8.2.1.1. Între ținerea legat ă a vacilor în ad ăposturi închise …………………………………… .. 188 8.2.1.2. Între ținerea nelegat ă a vacilor (între ținerea liber ă) ………………………………….. .. 194 8.2.2. Între ținerea vacilor pe timp de var ă …………………………………………………………. .. 199 8.2.2.1. Între ținerea vacilor în stabula ție (în adăpost) …………………………………………. .. 199 8.2.2.2. Între ținerea vacilor pe p ășune (în tabere de var ă) ……………………………………. .. 201 8.2.2.3. Între ținerea mixt ă a vacilor ………………………………………………………………….. .. 202 8.2.3. Construc ții anexe în fermele de vaci de lapte ……………………………………………. .. 203 8.3. Tehnologia mulgerii vacilor ……………………………………………………………………… .. 204 8.3.1. Sistemul manual de mulgere al vacilor ……………………………………………………. .. 204 8.3.2. Sistemul de mulgere mecanic ă ……………………………………………………………….. .. 206 8.3.2.1. Condi ții necesare pentru introducer ea mulgerii mecanice ….. …………….. ……. .. 207 8.3.2.2. Instala ții de mulgere mecanic ă …………………………………………………………….. .. 208 8.3.2.3. Principiile mulgerii ra ționale a vacilor ………………………………………………….. .. 215 8.3.3. Tratarea și păstrarea laptelui în ferm ă………………………………………………………. .. 218 Cap. 9. Tehnologia exploat ării taurinelor pentru produc ția de carne …………….. .. 220 9.1. Sisteme și metode de îngr ășare a taurinelor ………………………………………………… .. 221 9.1.1. Tehnologia de îngr ășare în sistem intensiv ………………………………………………. .. 222 9.1.1.1. Tehnologia de îngr ășare pentru carne alb ă …………………………………………….. .. 222 9.1.1.2. Tehnologia de îngr ășare pentru baby beef ……………………………………………… .. 227 9.1.1.3. Tehnologia de îngr ășare în sistem semiintensiv ……………………………………… .. 232 9.1.1.4. Tehnologia de îngr ășare în sistem extensiv ……………………………………………. .. 228 IV 9.2. Aprecierea produc ției de carne ………………………………………………………………….. .. 240 9.2.1. Aprecierea produc ției de carne pe durata îngr ășării …………………………………… .. 241 9.2.2. Aprecierea produc ției de carne la valorificare …………………………………………… .. 242 9.2.2.1. Aprecierea produc ției de carne pe animalul viu ……………………………………… .. 242 9.2.2.2. Aprecierea produc ției de carne pe carcas ă …………………………………………….. .. 244 Bibliografie ……………………………………………………………………………………….. .. 247 1 INTRODUCERE Importan ța creșterii bovinelor . Prognoza unor institu ții specializate în cercetarea demografic ă umană indică menținerea tendin ței de creștere numeric ă a populației umane, atât pe termen scurt cât și pentru urm ătoarele 3-4 decenii. Implicit, se va înregistra și o creștere accentuat ă a cererii de resurse alimentare pentru hrănirea omenirii. Nivelul de trai și civilizație al popula ției umane este un indicator socio- economic complex și dificil de cuantificat, având în vedere multitudinea și complexitatea factorilor de influen ță. Între principalele componente care particip ă la caracterizarea nivelului de trai pot fi amintite urm ătoarele: nivelul de instruire, gradul de ocupare al for ței de munc ă pe domenii de activitate, venitul anual/locuitor, m ărimea disponibilit ăților alimentare de origine vegetal ă și animală (exprimate în calorii, grame protein ă/zi/persoan ă, precum și raporturile existente între acești parametri), rata cre șterii demografice și structura popula ției pe grupe de vârstă, durata medie a vie ții, eficacitatea m ăsurilor de protec ție socială a membrilor societății etc. Între factorii mai sus men ționați, consumul de produse de origine animală/locuitor este un indicator important în aprecierea standardului de via ță al unui popor. Importan ța și ponderea acestui indicator în caracterizarea nivelului de trai, trebuie corelat ă cu tradițiile și obiceiurile alimentare ale popula țiilor umane, precum și cu gradul de dezvoltare socio-economic ă a zonei geografice de referin ță. Acumularea unui volum impresionant de cuno ștințe tehnico- științifice în domeniul produc ției agro-alimentare a permis elaborarea și aplicarea unor tehnologii moderne, de mare randament. În acest fel a fost posibil ă reducerea numerică a personalului direct implicat în produc ția agricol ă (paralel cu cre șterea gradului de calificare al acestuia), ceea ce a dus la o semnificativ ă rentabilizare a acestui domeniu de activitate. În acest context, se apreciaz ă că îmbunătățirea nivelului nutri țional uman (cantitativ și calitativ) este unul din obiectivele importante, pe termen lung, al omenirii. Atingerea acestui obiectiv impune cu necesitate elaborarea unor programe de perspectiv ă (pe termen scurt, mediu și lung) referitoare la producerea, prelucrarea și repartizarea-valorificarea produselor agro-alimentare. Creșterea bovinelor reprezint ă o ramură de primă importan ță a agriculturii mondiale, datorit ă volumului, diversit ății și valorii produc țiilor și produselor care se obțin din aceast ă activitate. Astfel, bovinele asigur ă 90-96% din cantitatea total ă de lapte consumat ă pe glob, 30-35% din cea de carne și cca. 90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria mondial ă de tăbăcărie. În condiții normale de exploatare, o vac ă poate asigura necesarul optim de carne pentru 6-8 locuitori, iar cel de lapte pentru 10-15 locuitori. Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimenta ția copiilor, a vârstnicilor, a femeilor îns ărcinate și a celor care al ăptează, a convalescen ților și a personalului care lucreaz ă în medii toxice. 2 Bovinele furnizeaz ă materia prim ă și pentru industria c ărnii. Alături de carne, prin opera țiuni specifice de tran șare se obțin o serie de produse și subproduse de abator care au diferite utiliz ări. Astfel, “al cincilea sfert” este format din ficat, creier, inim ă, splină, pulmoni, limb ă, testicule, uger, “burt ă”, urechi, buze etc. Sângele se poate folosi ca atare (sângerete, tobe, la “b ăițuirea” mu șchiului țigănesc) sau sub form ă prelucrată (plasmă uscată, hemoglobin ă, globină și albumină alimentar ă). Unele organe, glandele endocrine și sângele se utilizeaz ă ca materie prim ă în industria farmaceutic ă obținându-se produse farmaceutice de uz uman și veterinar. Astfel, din ficat se extrage lecitina, heparina, glicogenul, peptona, antitrombina, hormoni și enzime, extract de ficat (folosit la combaterea anemiilor). Din splin ă se extrage spleina și unele substan țe folosite în combaterea leucemiei. Din rinichi se extrage lipoteina, iar din inim ă carinina și citocromul C. Creierul și măduvioarele sunt utilizate pentru producerea lecitinei, colesterolului, cefalinei, tromboplastinei, a unor enzime și substan țe utilizate în prevenirea și combaterea hemoragiilor sau pentru tratar ea unor boli ale sistemului nervos. Din pulmoni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extrage testosteron (din testicule), anestrol și progesteron (din ovare). Din glandele cu secre ție internă se extrag diferi ți hormoni: adrenocorticotrop (din hipofiz ă), tiroxină (din tiroid ă), epifizan (din epifiz ă) etc. Sângele, oasele mari și confiscatele de carne (produsele de abator ce nu îndeplinesc normele sanitar-veterinare pentru consumul uman) se folosesc, dup ă un proces de prelucrare specific, la ob ținerea făinurilor furajere care se utilizeaz ă pentru echilibrarea ra țiilor furajere administrate animalelor de ferm ă. Pielea se folose ște ca materie prim ă în industria t ăbăcăriei. Pielea se caracterizeaz ă prin suple țe, compactitate ridicat ă, rezisten ță mecanic ă mare, conductibilitate termic ă redusă, capacitate de inbibi ție (de absorb ție a apei) redus ă și este utilizat ă (după o prealabil ă prelucrare) în industria înc ălțămintei (“box”, ”bizon”, ”talp ă”), la confec ționarea obiectelor de îmbr ăcăminte, marochin ărie, artizanat și în industria automobilelor de lux (la tapi țeria scaunelor și a interiorului). Din păr se execut ă pensule, iar din coarne și ongloane se pot ob ține cleiuri cheratinice sau f ăinuri furajere. În diferite zone geografice, bovi nele sunt utilizate pentru produc ția energetică (la tracțiune) ca surs ă de energie neconven țională. Boul produce 0,5 CP (0,5-0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi. Bovinele produc cca. 70% din totalul îngr ășămintelor organice folosite în agricultur ă. Gunoiul de grajd administrat ca îngr ășământ organic asigur ă îmbunătățirea fertilit ății solului, a structurii sale fizice și chimice. De asemenea, contribuie la intensificarea activit ății microorganismelor din sol, la aera ția acestuia, sporind în acela și timp capacitatea solului de a re ține apă. Sporul de recolt ă obținut ca urmare a fertiliz ării terenurilor agricole cu gunoi de grajd poate ajunge la 10-25%. Alte avantaje ce decurg din exploatarea bovinelor: – bovinele valorific ă și transform ă eficient în lapte și carne resurse naturale (pășuni, fânețe, produse secundare din agricultur ă), precum și diferite reziduuri din 3 industria alimentar ă, a berii, amidonului, al coolului (borhoturi, t ăiței de sfecl ă de zahăr etc.); – participă la intensificarea și rentabilizarea exploata țiilor agricole; – reprezint ă o important ă sursă de devize convertibile (prin exportul de carne, produse din carne și lapte, animale vii, materiale seminal congelat (MSC) și embrioni congela ți); – prin modernizarea fermelor de e xploatare a bovinelor (sub raportul dotărilor, al intensiviz ării și integrării produc ției, precum și prin optimizarea proceselor tehnologice specifice) se asigur ă continuitatea proceselor de produc ție în agricultur ă și utilizarea ra țională a forței de munc ă pe tot parcursul anului. Ritmul de dezvoltare a cre șterii bovinelor, ca și performan țele obținute în acest domeniu de activitate, sunt reflexul dezvolt ării socio-economice înregistrate în diferite zone ( țări) ale lumii. În ultimele decenii, pe plan mondial se constat ă o reducere lent ă dar permanent ă a cererii consumatorilor fa ță de alimentele având concentra ție energetic ă mare (cereale, cartofi, c ărnuri grase) paralel cu o cerere mereu crescând ă pentru lapte, legume, fructe și cărnuri slabe. 4 Capitolul 1 EVOLUȚIA CREȘTERII ȘI REPARTI ȚIA EFECTIVELOR DE BOVINE 1.1. EVOLU ȚIA CREȘTERII ȘI REPARTI ȚIA EFECTIVELOR DE BOVINE PE PLAN MONDIAL Creșterea bovinelor, una din cele mai vechi îndeletniciri ale omului, a evoluat odat ă cu dezvoltarea societ ății omenești. Informa țiile privitoare la etapele de început ale cre șterii bovinelor sunt limitate, rezumându-se la vechi reprezent ări rupestre (inscrip ții, desene și picturi executate pe pere ții și tavanul unor pe șteri), figurine zoomorfe (din lut, os, coarne), dovezi arheologice și paleontologice. Cele mai vechi date privind cre șterea bovinelor provin de la civiliza țiile antice: sumerieni, asirieni, eg ipteni, evrei, persani, chin ezi, indieni, greci, etrusci, romani etc. În general, cre șterea bovinelor s-a dezvoltat în cadrul unor comunit ăți agricole sedentare situate pe v ăile fertile ale unor mari fluvii și râuri. Bovinele erau folosite pentru carne, trac țiune (în agricultur ă, transport și construc ții) și, ulterior, pentru lapte. Primele date referitoare la cre șterea bovinelor provin din Mesopotamia și datează din mileniul VI î.Hr. Aceste date atest ă existența unor reguli privitoare la îngrijirea bovinelor și la plata p ăstorilor, dovedesc folosirea carului cu dou ă roți și a plugului trase de boi. De asemenea, se practica comer țul cu animale și cu piei prelucrate. Vechii egipteni erau mari consumatori de lapte și practicau îngr ășarea bovinelor în vederea ob ținerii unor cantit ăți mai mari de carne. Imperiul Roman a avut un rol deosebit de important în difuzarea bovinelor în teritoriile cucerite, inclusiv în Anglia. Pe baza documentelor scrise și a diferitelor dovezi arheologice se poate afirma că în antichitate și până în secolul IV nivelul de dezvoltare al cre șterii bovinelor era redus. În Evul Mediu (sec. IV – sec. XVIII), nu s-au înregistrat progrese economice însemnate, iar ritmul de dezvoltare al științelor și artelor s-a redus considerabil. Până în secolul al XVIII-lea se cre șteau animale rezistente la boli și intemperii, dar cu potențial productiv sc ăzut (vacile erau mulse doar pe timpul verii, produc ția fiind de 500–700 kg lapte/lacta ție). Începând cu secolul al XVII-lea, odat ă cu declan șarea revolu ției industriale se stabilesc noi rela ții de produc ție ceea ce a contribuit la dezvoltarea unor centre industriale și la creșterea numeric ă a popula ției urbane. Ca urmare, a crescut cererea pentru produse agro-a limentare cu valoare nutritiv ă și energetic ă ridicată, în special pentru lapte și carne. În acest context, a ap ărut necesitatea dezvolt ării creșterii bovinelor. În această etapă, cel mai important ritm de dezvoltare al cre șterii taurinelor s-a înregistrat în Anglia. Pe baza observa țiilor practice, cresc ătorii englezi au sesizat că la acelea și condiții de furajare și întreținere animalele realizeaz ă 5 performan țe diferite. În acest fel, s-a întrez ărit ideea selec ției animalelor pe baza unor criterii obiective. În paralel cu d ezvoltarea industriei, în Anglia cre șterea taurinelor cunoa ște un avânt deosebit. În acest sens un rol deosebit l-a avut Robert Backewell (1725-1795) care, pe baza unor observa ții practice a reu șit să elaboreze o serie de principii și metode de lucru referitoare la ameliorarea taurinelor. Practicând aceste metode de lucru (asigurarea unei alimenta ții raționale, selec ția riguroasă, potrivirea perechilor și practicarea cu discern ământ a împerecherilor înrudite) Backewell a creat prima ras ă de taurine, Longhorn. Principiile și metodele utilizate în Anglia de Backewell și discipolii s ăi (între care frații Colling, creatorii rasei Shorthorn) s-au r ăspândit și au fost aplicate de către crescătorii din Europa (Fran ța, Germania, Olanda, Belgia etc.) și, în scurt timp, de c ătre fermierii americani. Dezvoltarea zootehniei ca știință a fost marcat ă de înființarea învățământului veterinar (prima școală veterinar ă s-a înfiin țat în Fran ța în anul 1763, la Lyon), precum și de apari ția unor lucr ări de referin ță în științele biologice, între care cele elaborate de Buffon (1707-1778), Darwin (1809-1882) și Mendel (1882-1884). Pentru ap ărarea intereselor cresc ătorilor de taurine, precum și pentru accelerarea procesului de ameliorare s-au constituit asocia ții de cresc ători pe rase. În intervalul cuprins între sfâr șitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XX-lea s-au înregistrat realiz ări deosebite în plan științific, tehnic și economic. În același interval, dar mai ales dup ă anul 1900, ritmul de cre ștere al popula ției umane a fost mult mai accelerat. Aceste premize au influen țat pozitiv cre șterea bovinelor. S-au inițiat ample studii de fiziologie, embriologie, biochimie, genetic ă și ameliorare, reproducție, zooigien ă, producerea furajelor și alimenta ție. De asemenea, s-au elaborat metode de cercetare matematic ă și de statistic ă biologică cu aplicabilitate în cre șterea animalelor. Rezultatele ob ținute au contribuit la elaborarea unor noi metode și tehnologii de cre ștere, din ce în ce mai eficiente. Concomitent cu îmbun ătățirea continu ă a performan țelor productive, la animalele crescute s-a urm ărit creșterea eficien ței economice în exploatarea bovinelor, vizându-se în principal, cre șterea productivit ății muncii prin mecanizarea unor operațiuni tehnologice (muls, ad ăpare, prepararea și administrarea furajelor, evacuarea dejecțiilor etc.). Se apreciaz ă că în prezent, la nivel mondial exist ă cca. 1,472 miliarde bovine (tab. 1.1), concentrate în 6 mari centre de cre ștere (fig. 1.1). La sfâr șitul anului 1997, cele mai mari efective se g ăseau în Asia (39,3%) și America de Sud (20,51%), urmate de Africa (13,66%), America de Nord (11,19%), Europa, inclusiv C.S.I. (12,87%), Oceania și Australia (2,47%). Structura efectivului de bovine la nivel global este prezentat ă în tabelul 1.2. Tabelul 1.1 Dinamica efectivelor de bovine la nivel mondial (prelucrare dup ă VELEA C. – 1999) SPECIFICARE Efectiv total (mii cap.): Diferențe (%) în 1997 față de 1965 1965 1970 1980 1990 1997 ***% 6 Africa 137,9 154,8 174,5 188,4 201,0 13,66 + 45% America de Nord 171,1 167,0 173,5 167,0 164,7 11,19 – 3,7% America de Sud 184,8 178,3 239,8 265,0 301,9 20,51 + 63,4 Asia 338,6 466,8 478,5 530,1 578,5 39,3 + 70,8% Europa 214,6 221,1 248,6 238,2 189,5 12,87 – 11,7% Oceania 25,6 31,6 34,8 31,3 36,4 2,47 + 42,2% Total mondial 1072,6 1219,6 1349,7 1420 1472 100 + 37,2% *** % – Ponderea din efectivul total mondial de bovine, în anul 1997 Fig. 1.1. Zonele mai importante de cre ștere a bovinelor (dup ă DINU I. – 1989): America de Nord (SUA, Canada, Me xic); Europa, Orientul Apropiat ; Asia (India, China); America de Sud (Brazilia, Argentina, Columbia); Africa (de Est și Centru-vest); Australia și Noua Zeeland ă. În conformitate cu previziunile unor organiza ții de profil, în deceniile următoare ritmul cre șterii demografice umane se va accelera. Ca urmare, cererea de produse agro-alimentare pentru hr ănirea omenirii va cre ște în ritm sus ținut. Se apreciază că în aceste condi ții bovinele și, în special taurinele, pot contribui la asigurarea și echilibrarea necesarului de produse alimentare la nivel mondial. Sporirea efectivelor de bovine precum și posibilit ățile de cre ștere a productivit ății acestora sunt influen țate, între altele, de condi țiile geo-climatice specifice fiec ărei zone geografice, de baza tehnico-material ă disponibil ă, de nivelul consumului intern și de cererea la export pentru produc țiile obținute. Tabelul 1.2 Structura efectivului de bovine pe glob (după VELEA C. – 1999) SPECIA Ponderea din total efectiv bovine (%) Taurine 66,50 Zebuine, bibovine 23,00 Bubaline 10,36 Yak 0,14 La nivel mondial, în func ție de zona geografic ă de referin ță se constat ă două tendințe mai importante în cre șterea bovinelor. Din ra țiuni economice dar și ecologice, în țările dezvoltate ale lumii (din America de Nord și Europa), cre șterea 7 producțiilor la bovine se realizeaz ă pe baza îmbun ătățirii potențialului productiv al animalelor, ceea ce a permis reducerea numeric ă a efectivelor exploatate. În schimb, în țările în curs de dezvoltare (din Africa și Asia), cre șterea produc țiilor la bovine se realizeaz ă în principal pe seama sporirii numerice a efectivelor. 1.2. EVOLU ȚIA CREȘTERII ȘI REPARTI ȚIA EFECTIVELOR DE BOVINE ÎN ȚARA NOASTR Ă Primele dovezi arheologice privitoare la cre șterea bovinelor pe teritoriul țării noastre dateaz ă încă din neolitic (5500-2200 î.Hr.). Di feritele date istorice atest ă faptul că geto-dacii erau cunoscu ți crescători de taurine (… de culoare alb ă, după cum scrie Varro în opera sa De rustica ), care erau folosite pentru carne, trac țiune și lapte. Astfel, erau vestite convoaiele ce transportau unele bunuri materiale (grâne, sare, miere, piei) spre vechile colonii grece ști de la Marea Neagr ă. Pe timpul st ăpânirii romane în Dacia, cre șterea taurinelor a cunoscut o perioadă înfloritoare. Au fost introduse reguli de cre ștere și de igien ă privind creșterea și sacrificarea animalelor, respectiv de valorificare a c ărnii pentru consum. Dup ă retragerea roman ă (271 d.Hr.) și până în secolul al X-lea, teritoriul țării noastre a fost frecvent invadat de diferite popoare migratoare. Aceste invazii au determinat o stagnare a dezvolt ării socio-economice generale și, implicit, a cre șterii bovinelor. În perioada cuprins ă între secolul al XIV-lea (constituirea statelor centralizate Țara Româneasc ă și Moldova) și până la sfârșitul secolului al XVII- lea, viața economic ă avea un caracter predominant agrar. Comer țul cu animale era dezvoltat; informa țiile privitoare la acest comer ț provin din scrierile lui Visconti – Forum boarium , Brașov-1699 și D. Cantemir în Descriptio Moldaviae . Turmele de boi îngrășați erau trimise în Imperiul Otoman, Rusia, Ungaria, și chiar mai departe, în Prusia la târgul de la Danzing (Gdansk). În aceast ă perioadă se exploatau taurine din rasele primitive (Sur ă de stepă și Mocănița). Vitele erau între ținute pe p ășuni în timpul verii și în adăposturi sumare pe timpul iernii. În aceste condi ții performan țele productive pentru carne și lapte erau reduse; în schimb, animalele erau rustice și rezistente la îmboln ăviri. Odată cu începutul secolului al XVIII-lea, și îndeosebi dup ă semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol (1824) s-a liberalizat comer țul cu cereale. Ca urmare a acestei liberaliz ări, uriașe suprafețe de pășuni, fânețe și păduri (aproape 5 milioane ha) au fost transformate în terenuri arabile. La sfârșitul secolului al XIX-lea suprafa ța destinat ă producerii de furaje reprezenta cca. 3% din cea arabil ă. Ca urmare a acestei situa ții, creșterea taurinelor a cunoscut un important regres. Vitele erau hr ănite și întreținute în condi ții precare ceea ce a condus la reducerea efectivelor și, în multe cazuri, chiar la degenerarea acestora. Sub influen ța unor mari personalit ăți ale zootehniei române ști (Ion Ionescu de la Brad, 1818-1891; Nicolae Filip, 18 67-1922 etc.), care au militat pentru aplicarea cuceririlor științei zootehnice mondiale în cre șterea animalelor, începând 8 cu a doua jum ătate a secolului al XIX-lea cre șterea bovinelor în România cunoa ște un nou reviriment. În aceast ă etapă s-au inițiat importurile de vaci și tauri (din Elveția și Austria) apar ținând raselor ameliorate, care au fost folosite pentru îmbunătățirea taurinelor locale. Comparativ cu celelalte provincii române ști, în Transilvania și Bucovina s-a acordat o aten ție mai mare cre șterii și amelior ării taurinelor. În perioada interbelic ă s-au înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea socio-economic ă a țării și, implicit, a agriculturii. În anul 1926 s-a înfiin țat Institutul Na țional Zootehnic (INZ), institu ție condus ă de Gh. K. Constantinescu (1888-1950), fondatorul geneticii animale în România. S-au înfiin țat asociații de creștere a taurinelor (a c ăror îndrumare tehnic ă era asigurat ă de INZ), în special în Transilvania și Bucovina. Structura efectivului de taurine pe categorii s-a îmbun ătățit. Astfel, în anul 1860 vacile reprezentau cca. 29% din efectivul total de taurine, iar în anul 1945, 50%. În acela și interval de timp s-a îmbun ătățit structura de ras ă, fiind importate taurine din rase ameliorate (Simmental, Schwyz, Pinzgau și taurine ro șii). Cu toate acestea, performan țele productive realizate erau reduse, urmare a exploat ării taurinelor în condi ții necorespunz ătoare. După cea de-a doua conflagra ție mondial ă, în România s-au instaurat rela ții de produc ție de tip socialist. Statul a ini țiat o serie de m ăsuri ce vizau sporirea numerică și îmbunătățirea calit ății efectivelor de taurine. S-au importat tauri, juninci și material seminal, s-au organizat re țele de reproduc ție și s-a extins acțiunea de îns ămânțări artificiale și de control oficial a produc ției de lapte. În plus, s-a extins și dezvoltat re țeaua de școlarizare pentru formarea speciali știlor (cu nivele diferite de preg ătire) în cre șterea animalelor. Cu toate aceste eforturi, nivelul performan țelor productive și al indicilor de reproduc ție s-a situat cu mult sub cele realizate în țările în care s-a men ținut proprietatea privat ă în agricultur ă. Între cauzele care au determinat o asemenea situa ție pot fi men ționate urm ătoarele: lipsa unei baze furajere adecvate ( și, prin urmare, furajarea nera țională a animalelor), la care se adaugă lipsa de cointeresare a celor ce- și desfășurau munca în acest sector de activitate. În intervalul cuprins între anul 1938 și 1989, efectivul de bovine a crescut permanent. Dup ă anul 1990, efectivul de bovine s-a redus considerabil, astfel c ă la sfârșitul anului 1997 acesta reprezenta cca. 45% din efectivul existent în anul 1989 (vezi tab. 1.3). Tabelul 1.3 Dinamica efectivelor de bovine în perioada 1938 – 1997 (mii cap.) Specificare Anul 1938 1945 1951 1961 1971 1981 1989 1990 1993 1995 1997 Efectiv, d.c.: – total 3648 3247 4502 4530 5216 6485 6416 6291 3683 3496 3435 – matcă 1620 1624 2200 2240 2625 3188 2758 2468 1550 1983 1939 9 În ce prive ște structura de ras ă, până în anul 1935 rasele și populațiile locale ameliorate reprezentau cca. 44% din efectivul exploatat. Dup ă anul 1945, ac țiunea de ameliorare a taurinelor s-a intensificat, astfel c ă în prezent rasele neameliorate sunt, practic, disp ărute. Producțiile de lapte și de carne ob ținute în intervalul 1945-1990 s-au situat cu mult sub poten țialul productiv al raselor exploatate în țara noastr ă. Astfel, dac ă în anul 1950 se realizau produc ții medii de cca. 900 kg lapte/vac ă/an, după 40 de ani s-a ajuns doar la 2063 kg, deci o cre ștere de cca. 1200 kg. În aceea și perioadă de timp, în țările dezvoltate în care s-a men ținut proprietatea privat ă în agricultur ă, creșterea a fost de 4000-6000 kg lapte/vac ă/an (Stanciu G, 1999). În ce prive ște produc ția de carne se constat ă că în perioada 1970-1997 masa corporală la sacrificare la animalele adulte, dar mai ales la tineret, are valori reduse. Ca urmare, produc ția de carne este sc ăzută, cu mult sub poten țialul productiv al raselor exploatate în țara noastr ă (tab. 1.4 ). Structura fondului funciar al țării noastre, varietatea formelor de relief și condițiile naturale specifice permit cultivarea majorit ății speciilor de plante furajere și, respectiv, cre șterea tuturor speciilor de animale de interes zootehnic. Cu toate acestea, nivelul produc țiilor obținute este înc ă cu mult sub realiz ările înregistrate în alte țări. Tabelul 1.4 Dinamica produc ției individuale de lapte și a masei corporale la sacrificare Specificare U.M.Anul 1950 1960 1970 1980 1990 1997 Kg lapte/vac ă/an kg 867 1327 1559 1938 2063 – Masa corporal ă – adulte kg – – 422 464 472 488 – tineret kg – – 276 372 290 168 Masa carcasei kg – – 154 152 160 158 În România, similar celorlalte țări din Europa de Est, dup ă schimbarea regimului politic și trecerea la un nou sistem de rela ții de produc ție s-a înregistrat un puternic recul al activit ății economice, resim țit din plin și în sectorul agricol. Contrar sectorului vegetal, unde suprafa ța agricolă cultivată a rămas relativ stabilă, sectorul zootehnic a fost puternic marcat de aceast ă nouă situație și care s-a evidențiat prin reducerea semnificativ ă a efectivelor de animale și, implicit, a celor de taurine. Răspândirea bovinelor este influen țată între altele de cadrul natural existent, de potențialul economic al diferitelor arii geografice (în rela ție cu posibilit ățile de valorificare al produselor ab ținute) și de poten țialul productiv al popula țiilor de bovine existente. Cu unele excep ții, în zona de câmpie (zon ă în care se ob țin cantități importante de cereale) se cresc rase de taurine cu poten țial productiv ridicat pentru producția de lapte. În zona colinar ă, de deal și de munte predomin ă taurinele cu aptitudini mixte de produc ție, mai rustice și care valorific ă eficient p ășunile naturale. 10 În timp, r ăspândirea bovinelor pe teritoriul țării noastre a cunoscut schimb ări continue, urmare a cerin țelor pieții, a îmbun ătățirii condi țiilor de cre ștere și exploatare precum și ca efect al amelior ării popula țiilor de bovine. Tabelul 1.5 Repartizarea efectivelor de bovine în țara noastr ă (după Anuarul statistic al României – 1997) (mii capete) Județul Efectiv Jude țul Efectiv Jude țul Efectiv Jude țul Efectiv Constanța 49 Harghita 83 Mure ș 93 Suceava 170 Covasna 54 Hunedoara 75 Neam ț 100 Teleorman 84 Dîmbovița 84 Ialomi ța 49 Olt 65 Timi ș 77 Dolj 78 Ia și 123 Prahova 70 Tulcea 36 Galați 59 Ilfov 30 Satu Mare 83 Vaslui 69 Giurgiu 45 Maramure ș 118 S ălaj 67 Vâlcea 95 Gorj 78 Mehedin ți 46 Sibiu 59 Vrancea 58 Treptat, ponderea raselor de taurine primitive s-a redus, acestea fiind înlocuite cu rasele autohtone ameliora te sau cu unele rase importate. Dac ă în trecut, bubalinele erau r ăspândite în Transilvania, Câmpia Dun ării și Dobrogea, în prezent acestea se cresc doar în anumite zone din Transilvania (S ălaj, Cluj, Satu-Mare, Bihor, Bra șov, Covasna, Arad). În tabelul 1.5 s unt prezentate câteva date referitore la răspândirea bovinelor în România. 11 Capitolul 2 TAXONOMIA ȘI CARACTERELE GENERALE ALE BOVINELOR 2.1. TAXONOMIA BOVINELOR Taxonomia este știința care se ocup ă cu clasarea animalelor și a plantelor în diferite categorii sistematice, denumite “ taxoni ”. Din punct de vedere taxonomic, bovinele fac parte din: regnul Animal , încrengătura Chordata , subîncreng ătura Vertebrata ; clasa Mammalia (femelele nasc pui vii care se hr ănesc cu lapte matern produs în glanda mamar ă); subclasa Eutheria sau Placentata (animale la care produsul de concep ție, fătul, este legat de mam ă prin intermediul placente i); supraordinul Ungulata (degetele sunt acoperite de ongloane); ordinul Artiodactyla sau Paricopitate ( a n i m a l e c u d o u ă degete); subordinul Ruminantia (animale la care digestia este precedat ă de rumegare și cu regim alimentar erbivor); suprafamilia Tauroide (animale la care coarnele se inser ă pe partea superioară a craniului; nu au canini și incisivi pe maxilarul superior); familia Bovidae sau Cavicorne, (animale cu coarne spongioase formate din cepi oso și, îmbrăcați în teci cornoase); subfamilia Bovinae, cu genurile Bos, Bubalus și Syncerus . În fiecare gen sau subgen se încadreaz ă mai multe specii și subspecii (vezi tab. 2.1). Tabelul 2.1 Clasificarea Bovinelor Genul Bubalus (bivolii asiatici) Bubalus arni (bivolul indian) Bubalus depressicornis (bivolul de Mindora) Bubalus mindorensis (bivolul de Anoa) Genul Syncerus (bivolii africani) Syncerus caffer (bivolul negru de Cafria) Syncerus nanus (bivolul ro șu de Congo) Syncerus aequinoctialis (bivolul de Abisinia) Genul Bos Subgenul Bison Bison bonasus ( zimbrul) Bison bison (bizonul american) Bibos Bibos gaurus (gaurul) Bibos frontalis (gayalul) Bibos sondaicus (bantengul) Poephagus Poephagus grunniens (yakul) Bos Bos zebu (zebul) Bos taurus (taurinele propriu-zise) 2.2. DOMESTICIREA ȘI MODIFIC ĂRILE MORFO-FIZIOLOGICE SUFERITE DE BOVINE ÎN URMA DOMESTICIRII Se consider ă că domesticirea bovinelor s-a realizat atât prin procedee pașnice (animalele înfometate se apropiau de a șezările omene ști în căutarea hranei așa cum se întâmpl ă și astăzi în timpul iernilor grele cu cerbul și căprioara, fie prin creșterea puilor în captivitate) cât și prin for ță (capturarea animalelor tinere și a 12 celor adulte și apoi îmblânzirea treptat ă a acestora prin înfometare și obișnuirea cu prezența omului). Domesticirea bovinelor a avut loc cu cca. 8000 ani î.Hr., îns ă există și date arheologice care sus țin ipoteza conform c ăreia procesul de domesticire al unor specii de bovine a început cu mult mai înainte. Principalele centre în car e s-a realizat domesticir ea bovinelor sunt: Asia (India și China pentru Yak, bivolul asiatic, zeb), Africa de Nord și Asia Mic ă (pentru taurinele propriu-zise și pentru zeb) și Europa (pentru taurinele provenite din bour). În Australia și America nu s-a domesticit nici o specie de bovine. Taurinele din aceste zone au origine european ă, respectiv asiatic ă pentru zona Golfului Mexic. Migrațiunea popoarelor nomade, într-o prim ă fază, iar mai apoi comer țul cu animale au determinat r ăspândirea bovinelor pe aproape întreg globul. După domesticire bovinele au beneficiat de noi condi ții de mediu; omul a preluat asupra sa preocup ările privind procurarea furajelor, asigurarea unor adăposturi precum și apărarea față de dușmanii (pr ădătorii) naturali. Ca urmare a noilor condi ții de mediu asigurate, bovinele au suferit în timp importante modificări morfologice și fiziologice. Ulterior, odat ă cu acumularea de noi cunoștințe practice și mai apoi teoretice, omul a intervenit radical în evolu ția bovinelor prin selec ție, potrivire a perechilor, încruci șări și creșterea dirijat ă a tineretului etc. Influența omului a fost mai puternic ă în cazul taurinelor și mai redus ă în cazul celorlalte specii ale subfamiliei bovine. 2.2.1. MODIFIC ĂRI MORFOLOGICE AP ĂRUTE ÎN URMA DOMESTICIRII Profilul corporal. Speciile s ălbatice au un profil corporal trapezoidal, cu baza mare la trenul anterior, urmare a dezvolt ării foarte bune a organelor interne din cavitatea toracic ă (inimă, plămâni), organe cu rol vital în lupta pentru existen ță al animalelor. La bovinele domestice profilul corporal s-a modificat în raport cu tipul de producție, favorizând dezvoltarea acelor segmente corporale, aparate și funcții ce contribuie la ob ținerea unor produc ții mari. Astfel, la taurinele specializate pentru producția de lapte, profilul corporal este trapezoidal cu baza mare spre trenul posterior, iar la rasele specializate pentru produc ția de carne profilul este dreptunghiular. La rasele de taurine primitive precum și la celelalte specii de bovine (exceptând bivolul) s-a men ținut profilul corporal asem ănător speciilor s ălbatice, respectiv trapezoidal cu baza mare orientat ă către trenul anterior. Dezvoltarea corporal ă (exprimat ă prin talie și masă corporal ă) a devenit foarte variabil ă, însă s-a redus comparativ cu cea a speciilor s ălbatice. 13 Scheletul . Oasele sunt mai fine, capul și grebănul sunt mai mici. Coarnele au dimensiuni mai mici, cu forme și direcții de creștere variabile; au ap ărut și forme akerate (fără coarne). Lungimea membrelor s-a redus. Musculatura a suferit importante modific ări de volum, structur ă și compoziție chimic ă. La formele domestice fibra muscular ă este mai fin ă, cu mai puțin țesut conjunctiv. Carnea este mai fraged ă, mai suculent ă și mai deschis ă la culoare, având calit ăți organoleptice și culinare superioare. La rasele mixte (carne- lapte) și la cele specializate pentru produc ția de carne masa muscular ă este mai bine dezvoltat ă comparativ cu formele s ălbatice. Glanda mamar ă s-a mărit mult în volum, iar structura sa histologic ă s-a îmbunătățit. La rasele de lapte și la cele mixte, în structura ugerului predomin ă țesutul glandular, iar glandele secretoare au dimensiuni mari. Pielea este mai sub țire, elastic ă și cu grosime relativ uniform ă, ușor detașabilă. La rasele de carne, țesutul conjunctiv subcutanat este mai abundent comparativ cu speciile s ălbatice. Părul este mai scurt, mai fin și mai rar fa ță de formele s ălbatice. Culoarea . La speciile s ălbatice culoarea este în general uniform ă, brun- cenușie, adaptat ă mediului de via ță. La speciile domestice au ap ărut diferite culori (roșie, neagră, galbenă, albă, bălțate), fiind asociate cu depigment ări și diferite particularit ăți de culoare. 2.2.2. MODIFIC ĂRI FIZIOLOGICE AP ĂRUTE ÎN URMA DOMESTICIRII Capacitatea productiv ă. Speciile s ălbatice de bovine produceau doar laptele necesar cre șterii propriei progenituri. Rasele specializate pentru produc ția de lapte produc cantit ăți mult mai mari de lapte (pân ă la 20000-25000 kg/an). De asemenea, producția de carne la bovinele domestice este superioar ă formelor s ălbatice. Precocitatea la speciile domestice este mult superioar ă celor sălbatice și se exteriorizeaz ă prin realizarea mai rapid ă (la o vârst ă mai fraged ă) a maturit ății morfologice și a vârstei de admitere la reproduc ție. Capacitatea de valorificare a hranei . Modificarea regimului de furajare, administrarea unor furaje variate, mai consistente și în cantit ăți suficiente au determinat apari ția unor modific ări ale aparatului digestiv, substan țele nutritive fiind utilizate mai eficient. Capacitatea de adaptare și aclimatizare. Ca urmare a artificializ ării condițiilor de cre ștere și exploatare, în urma domesticirii s-a îmbun ătățit capacitatea de adaptare la noi condi ții de mediu. Rezistența organic ă la îmboln ăviri și față de factorii nefavorabili de mediu s-a redus, formele domestice fiind mai sensibile la ac țiunea agen ților patogeni și a factorilor climatici nefavorabili. Longevitatea bovinelor domestice s-a re dus, ca urmare a exploat ării intensive a acestora. 14 Variabilitatea diferitelor caractere și însușiri este mult mai pronun țată la speciile domestice, iar conservatorismul ge netic ereditar este mai redus. Ca urmare a selecției artificiale s-au ob ținut numeroase rase având caracteristici bine conturate. Sistemul nervos a suferit modific ări importante. La animalele s ălbatice temperamentul este foarte vioi, în timp ce la animalele domestice au ap ărut diferite tipuri de temperament (vioi, lini știt, limfatic). Reflexul de ap ărare și instinctul matern s-au redus considerabil, iar acuitatea unor sim țuri (miros, v ăz, auz) s-a diminuat. 2.3. CARACTERELE GENERA LE ALE BOVINELOR Bovinele sunt cele mai mari animale din familia Bovidae, au o f ăptură corpolent ă, dezvoltare corporal ă în general mare, dar variabil ă (talia de 80-180 cm iar masa corporal ă de 200-1750 kg), mi șcări greoaie. Sunt animale homeoterme, poligastrice, erbivore, rumeg ătoare, în general unipare, cu dimorfism sexual pronunțat, au o durat ă a gestației și a lactației mare (280-320 zile, respectiv 150- 360 zile), au un temperament lini știt și sunt blânde. Au o longevitate mare (10-50 ani), precocitate variabil ă (ating maturitatea morfologic ă la 4-7 ani). Sunt animale rezistente, adaptabile și rustice (mai ales speciile s ălbatice). Bovinele valorific ă și transform ă eficient în lapte, carne și energie resurse furajere de natur ă vegetală (pășuni, fânețe, produse secundare din agricultur ă, diferite produse și reziduuri rezultate din industria mor ăritului, zah ărului, alcoolului, berii, amidonului etc.). Caracterele productive ale bovinelor sunt variabile, fiind influen țate de nivelul de ameliorare și gradul de specializare. Astfel, exist ă bovine cu aptitudini multilaterale de produc ție (lapte-carne-trac țiune), cu aptitudini mixte (lapte-carne sau carne-lapte) și cu aptitudini unilaterale (lapte sau carne). Capul este mare, fruntea larg ă, coarnele de diferite forme, m ărimi și direcții de creștere, fața îngustat ă spre extremitatea anterioar ă, cu botul nud și umed, dentiție anizodont ă (pe maxilarul superior lipsesc incisivii, care sunt înlocui ți de un burelet gingival sau glenoidal, iar pe maxilarul inferior se g ăsesc 8 incisivi) de tip selenodont (premolarii și molarii prezint ă creste semilunare care servesc la mărunțirea hranei); formula dentar ă este următoarea: I0 8; C0 0; PM6 6; 66M Buzele sunt pu țin mobile, limba protractil ă, mobilă și aspră. Hrana este apucată cu ajutorul limbii, al buzelor, incisivilor și bureletului, este rupt ă printr-o mișcare brusc ă a capului, masticat ă sumar și apoi deglutit ă. Ddupă un anumit timp, bolul alimentar este regurgitat, remasticat și redeglutit. Gâtul este relativ scurt și gros, purtat orizontal, adesea prev ăzut cu o “salb ă” mai mult sau mai pu țin dezvoltat ă. 15 Trunchiul este lung, larg și adânc, greb ănul este șters, spinarea și șalele relativ lungi, crupa de form ă dreptunghiular ă, coada este rotund ă pe secțiune, lung ă și terminat ă cu un smoc de peri lungi (cu excep ția Yakului); cavitatea toracic ă și cea abdominal ă sunt bine dezvoltate, stomacul este multicompartimentat (fiind format din patru entit ăți morfo-func ționale distincte, respectiv: re țea, rumen, foios și cheag). Ugerul este situat ingvinal, fiind diferen țiat în 4 “sferturi”, terminate fiecare prin intermediul unui mamelon ce prezint ă un singur orificiu. Membrele sunt relativ groase și bisulcate (paricopitate). Pielea este groas ă, iar părul este în general scurt, des și neted. Culoarea robei este variabil ă (albă, neagră, roșie, bălțată), cu sau f ără particularit ăți de culoare. 16 2.4. CARACTERELE SPECIILOR DIN GENUL BUBALUS Genul Bubalus cuprinde specii care ast ăzi se întâlnesc atât sub form ă sălbatică cât și în stare domestic ă. 2.4.1. BIVOLII S ĂLBATICI Sunt răspândiți în Asia și în Africa și au origine filogenetic ă comună (Bos bubalus palae indicus ). Între bivolii s ălbatici răspândiți în Asia și cei din Africa există importante diferen țe anatomice, urmare a condi țiilor concrete în care ace știa au evoluat. 2.4.1.1. Bivolii s ălbatici asiatici Bubalus indicus palae (bivolul indian). Este r ăspândit în India și Indochina, are o talie de 150-170 cm și masa corporal ă de 700-1000 kg. Tr ăiește în grupe de 10-15 indivizi. Masculii tr ăiesc separat și revin la turm ă în perioada de rut. Are cap mare, coarne groase și lungi (peste 60 cm), ovale sau triunghiulare în sec țiune, cu suprafața rugoasă. Trunchiul este masiv, cu trenul anterior dezvoltat, membre groase și rezistente. Pielea este groas ă și afânată, păr lung, rar și de culoare neagr ă sau brun-închis. Este un vânat pre țios, tineretul se domestice ște ușor, iar din împerecherea cu bivolii domestici rezult ă produși fecunzi. Bubalus indicus palae este specia din care provin toate formele de bivoli domestici. Bubalus mindorensis (de Mindora, de Tamarao). Este r ăspândit în Arhipelagul Filipine; are talia de 110-125 cm și o masă corporală de 400-600 kg. Trăiește în junglele dese de bambus, în v ăile râurilor ml ăștinoase și în păduri de munte pân ă la 1800 m altitudine, în turme restrânse (10 indivizi). Bivolul de Mindora are coarne scurte și groase, roba de culoar e cafeniu-închis sau neagr ă, cu pete albe pe cap, gât și membre. Este un vânat apreciat; nu a l ăsat forme domestice. Bubalus depressicornis (de Anoa) . Este răspândit în p ădurile de munte și de podiș din I-le Celebes (Indonezia), India, Vietnam, I-le Filipine. Are o talie de 100 cm; trăiește solitar (cel mult în perechi). Această specie este pe cale de dispari ție din cauza vânatului excesiv și a extinderii terenurilor agricole; nu a l ăsat forme domestice. 2.4.1.2. Bivolii s ălbatici africani (genul Syncerus) Animalele care fac parte din acest gen se întâlnesc exclusiv sub form ă sălbatică și numai în Africa. De și sunt descrise peste 60 de specii și subspecii, unii autori (Velea C. – 1983, Georgescu Gh. și colab. – 1988, 1990) opineaz ă că acestea pot fi grupate în numai trei specii, și anume Syncerus caffer caffer , Syncerus caffer aequinoctialis și Syncerus caffer nanus . 17 Syncerus caffer caffer (bivolul negru de Cafria, sau de Cape) tr ăiește în cirezi de 30-50 indivizi în brusele și savanele Africii Ecuatoriale, Orientale și de Sud. Este un animal cu o dezvoltare corporal ă mare (talia de 130-160 cm și chiar 180 cm, iar masa corporal ă de 600-1000 kg). Prezint ă un cap mare, urechi largi (cu păr mai lung pe marginea lor inferioar ă), coarne mari, puternic arcuite spre înapoi, lipite la baz ă, unde formeaz ă o bosă (fig. 2.1). Gâtul este scurt, gros, trunchiul masiv cu trenul anterior bine dezvoltat, membre puternice. Pielea este groas ă, părul lung, aspru și rar, de culoare brun-ro șcată sau neagr ă-roșcată la naștere și care pân ă la vârsta de 3 ani devine complet neagr ă. Este un animal tardiv, longeviv (tr ăiește 20-25 ani), se reproduce pe tot parcursul anului; intervalul între f ătări este de 2-3 ani. Este un animal mai mult nocturn, relativ sedentar, nu se dep ărtează prea mult de sursele de ap ă; pe timp canicular se îmb ăiază în ape ml ăștinoase. Syncerus caffer aequinoctialis (bivolul de Abisinia) tr ăiește în grupuri formate de 50 indivizi (dar și în cirezi de 200-300 indivizi), în Africa Oriental ă, Ecuatorial ă și Centrală. Are o dezvoltare corporal ă mare (talia de 135-140 cm și o masă corporală de 700-800 kg), coarne mijlocii (cca. 85 cm), l ățite la bază. Culoarea robei este brun ă-închis, aproape neagr ă, având o nuan ță mai deschisă pe fața inferioar ă a trunchiului, ca și în pavilionul urechilor. Syncerus caffer nanus (bivolul pitic african, sau bivolul ro șu de Congo) este răspândit în p ădurile și savanele din Africa Ecuatorial ă, Centrală, Occidental ă și de Sud (Angola). Din punct de vedere ecologic sunt de scrise trei subspecii (bivolul de p ăduri dese, bivolul de p ăduri rare și bivolul de savan ă), care se deosebesc între ele prin dezvoltarea lor corporal ă, culoare și caracteristici comportamentale. Are o dezvoltare corporală redusă (talia 100-119 cm, masa corporal ă de până la 450 kg); prezint ă cap proporțional, cu profil drept sau u șor concav, urechi mari, coarne relativ mici și lățite la bază, lipsite de bos ă. Culoarea robei este ro șcată, brun-roșcată sau argintie. P ărul de acoperire este mai lung; pe ceaf ă, gât și chiar pe spinare formeaz ă un fel de coam ă. Mucoasele aparente și ongloanele sunt de culoare neagr ă. Fig. 2.1. Bivolul s ălbatic african (Syncerus caffer ), după Brehms 18 Bivolul ro șu de Congo este un animal retras și mai mult nocturn, care tr ăiește în grupuri formate din 5-20 (pân ă la 300) de indivizi. Este o specie protejat ă, frecvent întâlnită în captivitate (tineretul poate fi îmblânzit și înmulțit relativ u șor). Bivolii sălbatici africani sunt mult aprecia ți ca vânat, motiv pentru care numărul lor a cunoscut o sc ădere continu ă; nu au dat forme domestice. 2.4.2. BIVOLII DOMESTICI Provin exclusiv din Bubalus indicus palae . Bubalinele au fost domesticite mai târziu decât taurinele, principalele cen tre de domesticire fiind situate în Asia (India, Indonezia și Irak). Datorit ă condițiilor concrete de cre ștere, între bivolii domestici exist ă diferențe apreciabile care țin de aspectul general, comportament, numărul de cromozomi din genom, ni șa ecologic ă ocupată etc. Bubalus macroceros (bivolul de Kereban sau bivolul Sondaic), este răspândit (aproape exclusiv) în insulele Sonde; are o dezvoltare o dezvoltare corporală mare, dar mai mic ă decât cea a bivolului s ălbatic, are coarne lungi și subțiri. Este un animal rustic, rezistent la boli, la climat cald și umed; este puternic, fiind utilizat pentru trac țiune. Bubalus microceros (bivolul comun indian) este r ăspândit în India și Indochina de unde s-a r ăspândit, în diferite etape isto rice, în Europa (sec. V î.Hr.), Africa (sec. VIII), America (sec. XIX) și Australia (deceniul 3 al secolului XX). Se caracterizeaz ă printr-o dezvoltare corporal ă mai mic ă (comparativ cu bivolul Sondaic), conforma ție uscățivă, coarnele sunt scurte și groase, membre puternice, rezistente. Culoarea robei este brun ă-închis, uneori cu b ălțături mici, albe. Se exploateaz ă pentru trac țiune și lapte. Caractere morfo-fiziologice. Bivolul domestic este un animal cu o dezvoltare corporal ă variabilă (talia 120-135 cm, masa corporal ă 400-500 kg la bivolițe și 450-800 kg la masculi – turmaci). Ca pul este relativ mare, purtat aproape orizontal, coarne semilunare îndreptate spre înapoi și lateral, groase și triunghiulare pe secțiune. Gâtul este sub țire, practic f ără salbă. Trunchiul este masiv și unghiulos, marcat de o linie superioar ă sinuoasă, torace adânc, crupa te șită, coada jos prinsă și adesea înfundat ă. Osatura este masiv ă și compact ă. Pielea este groas ă și afânată, iar culoarea robei este neagr ă (uneori cu nuan ță brun-roșcată), care poate prezenta particularit ăți de culoare (pete la nivelul capului, pintenogeli). Constitu ția este robust-grosolan ă, sau chiar grosolan ă, conforma ția puțin armonioas ă, iar caracterul este blând, îns ă mai puțin docil. Bivolii au un dimorfism sexual mai pu țin accentuat, sunt animale tardive (ajung la maturitatea morfologic ă la vârsta de 6 ani) și longevive (20 ani). Vârsta maturității de reproduc ție este de cca. 30 luni, ciclul sexual are o durat ă medie de 21 zile, estrul este șters și scurt, iar intervalul între f ătări este mare. F ătările sunt eutocice și, în general, monotocice. Durata gesta ției este de 310-315 zile, iar greutatea produ șilor la fătare este de 25-30 kg. Sunt anim ale rezistente la boli, dar sensibile la temperaturi extreme (prea mari sau prea mici) și puțin pretențioase față de condițiile de între ținere și îngrijire. 19 Aptitudini productive. Bubalinele au, în general, aptitudini multilaterale de producție (tracțiune-lapte-carne). Capacitatea energetic ă (puterea de trac țiune) este superioară taurinelor (cu cca. 35% fa ță de a boilor). Bivolii sunt puternici și tenaci, mersul este îns ă lent (3 km/h cu o înc ărcătură de 1000-1500 kg). Având în vedere că secrețiile glandelor sebacee și sudoripare produc irita ții ale pielii, pe timpul caniculei bivolii au nevoie de odihn ă la umbră și de băi în râuri sau b ălți. Se pot utiliza la trac țiune în agricultur ă, pe terenuri grele, ml ăștinoase. În mod obi șnuit, durata lacta ției la bivoli țe este de 7-8 luni, îns ă cu limite de variabilitate foarte mari (de la 180 pân ă la 400 de zile. Produc ția de lapte este de 800-1200 kg/lacta ție, însă în condiții bune de cre ștere poate s ă ajungă la 1600-2100 kg/lactație, cu un con ținut în substan ță uscată de 18-24%, din care 7-12% gr ăsime, proteine 3,2-4,6%, lactoz ă 4-5% și 0,7-0,8% s ăruri minerale. Laptele de bivoli ță poate fi consumat proasp ăt sau este destinat ob ținerii unor produse lactate specifice. Producția de carne este relativ redus ă. La îngrășare se înregistreaz ă sporuri medii zilnice de 500-700 g, iar randamentul la t ăiere de 45-48% (50-53% la bivolii bine îngr ășați); consumul specific este de 8-12 UN/kg spor. Comparativ cu taurinele, carnea de bubaline este inferioar ă din punct de vedere calitativ, cu fibra musculară groasă, lungă și de culoare ro șie, mai pu țin fragedă și suculent ă. Ficatul de malac este foarte apreciat de consumatori, având însu șiri culinare și gustative apropiate ca valoare de cel de gâsc ă. Pieile de bubaline fac parte din categor ia pieilor grele, au o pondere de 10- 15% din masa corporal ă vie, sunt inferioare calitativ pieilor provenite de la taurine având densitate și grosime neuniform ă. Se utilizeaz ă în industria t ăbăcăriei. Părul are o grosime dubl ă față de taurine, cu însu șiri apreciabile de flexibilitate și rezisten ță; se utilizeaz ă la fabricarea fetrului, a periilor și a pensulelor. Coarnele prelucrate artizanal se folosesc la confec ționare unor produse de uz casnic (linguri, furculi țe, piepteni, nasturi, butoni etc.). Subprodusele ob ținute la sacrificare (sânge , organe interne, glande endocrine, oase etc.), în func ție de natura lor, se folosesc în industria alimentar ă, farmaceutic ă, chimică, asemănător celor cunoscute la taurine. Gunoiul de grajd (4-7 tone/an/animal) este folosit ca îngr ășământ organic, iar în unele țări asiatice se utilizeaz ă drept combustibil. 2.5. CARACTERELE SPECIILOR DIN GENUL BOS 2.5.1. SUBGENUL BISON (Bizontinele, zimbrii) Se cunosc dou ă specii: Bos bison bonasus (zimbrul european) și Bos bison bison, sin. B. bison americanus (bizonul american), care tr ăiesc numai în stare sălbatică. Cele dou ă specii apar ținătoare subgenului Bison sunt incontestabil înrudite și provin dintr-un str ămoș comun, Bison priscus . Odinioară, în Europa, Asia și America tr ăiau un num ăr foarte mare de zimbri și bizoni. În Europa și mai târziu în America, pe m ăsura dezvolt ării agriculturii, a 20 exploatărilor forestiere și a căilor de comunica ții, prin sporirea popula ției umane, aria de răspândire a acestor animale s-a redus drasnic. Pentru salvarea zimbrilor și a bizonilor s-au înfiin țat rezerva ții și parcuri naționale, zone în care aceste animale sunt protejate. Astfel, pentru zimbrul european sunt de men ționat rezerva țiile din Polonia (p ădurea Bielowitz), C.S.I. (Caucaz) precum și în România (Ha țeg, Parcul Drago ș Vodă, Neamț, Trivale, Argeș), iar pentru bizonul american Parcul Yellowstone. Bos bison bonasus (zimbrul european) se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporală hipermetric ă (talia 170-190 cm, masa corporal ă de 500-800-1000 kg, lungimea corporal ă 2,5-3 m), f ăptură masivă, dimorfism sexual pronun țat, conforma ție specific ă. Astfel, capul este mare, îns ă proporțional mic în raport cu trunchiul, coarne scurte și groase îndreptate lateral și în sus, trunchi masiv cu trenul anterior foarte bine dezvoltat (diferen ța față de crupă atinge 30 cm, astfel c ă linia superioară are o direc ție oblică antero-posterior), coada scurt ă și relativ sub țire terminată cu un smoc de p ăr lung, membre puternice. Pielea este groas ă, iar înveli șul pilos (format din p ăr și subpăr) de pe frunte, ceafă, grebăn, sub bărbie și sub gât este mai lung decât pe restul corpului. Culoarea este brun-castanie pe timpul verii și cenușiu-uniform ă iarna. Zimbrul are un sim ț olfactiv bine dezvoltat, v ăzul fiind mai slab. Este un animal tardiv (atinge maturitatea morfologic ă la 7-8 ani) și longeviv (tr ăiește 40-50 ani) în grupe de 7-10 indivizi. A fost vânat aproape pân ă la exterminare. Cu toate c ă se poate îmblânzi relativ ușor, nu a dat forme domestice. Bos bison bison sin. B. bison americanus (bizonul ameri can) are caractere asemănătoare zimbrului european, de care se deosebe ște prin dezvoltarea corporal ă mai mare (în special a trunchiului), coad ă și membre mai scurte. Părul de pe cap, ceaf ă, grebăn, partea anterioar ă a trunchiului, sub b ărbie, sub gât și pe membrele anterioare este mai lung și mai abundent decât la zimbru. Bizonii erau foarte numero și în stepele și preriile nord-americane; prefer ă zone vaste, deschise, cu p ășuni bogate. Tr ăiau în cirezi mici îns ă o dată pe an cirezile se regrupau în turme uria șe (de mii de indivizi) în c ăutarea unor noi locuri de pășunat. În cadrul acestor turme exista un co mportament social bine structurat ce permitea protejarea tineretului și a femelelor. A fost vânat foarte intens. Prin înfiin țarea Societ ății Americane de Protec ție a Bizonilor în anul 1905, exte rminarea bizonilor a fost stopat ă. Din încruci șarea celor dou ă specii de bizontine rezult ă produși fecunzi. Din încrucișarea dintre bizoni și taurine rezult ă produși (masculi infecunzi iar femelele sunt rareori fecunde) numi ți “Cattalos ” (SUA, Canada). Asemenea hibrizi (zimbru x vacă) s-au obținut (în scop științific) și în fosta URSS. 2.5.2. SUBGENUL BIBOS (Bibovinele ) Bibovinele sunt de origine asiatic ă (India și Insulele Oceanului Indian); ele pot fi întâlnite atât sub form ă sălbatică (care se îmblânzesc u șor), cât și domestic ă. 21 Bibovinele au o pondere mic ă din efectivul total de bovine (cca. 5%) și au importanță economic ă locală. Din subgenul bibos fac parte urm ătoarele specii: Bibos frontalis gaurus (Gaurul), Bibos frontalis frontalis (Gayalul) și Bibos sondaicus (Bantengul). Bibos frontalis gaurus (Gaurul ). Este întâlnit numai sub form ă sălbatică în junglele din India și până în Birmania. La masculi talia ajunge la 170 cm, iar masa corporală până la 1000 kg. Prezint ă un cap mare, grosolan, cu coarne îngro șate la bază – orientate în afar ă și apoi curbate în sus sub form ă de semilun ă; trunchiul este masiv, cu trenul anterior bine dezvoltat și cu linia superioar ă oblică în sens cranio- caudal, membre groase și puternice (fig. 2.2). Culoarea robei este brun ă-închis, cu particularit ăți de culoare pe membre (extremit ățile membrelor sunt albe). Este un animal foarte apreciat ca vânat. Prin împerecherea gaurului cu taurinele rezult ă hibrizi din care femelele sunt fecunde iar masculii sunt infertili. Bibos frontalis frontalis (Gayalul ). Este considerat a fi o subspecie a gaurului, se întâlne ște sub form ă domestic ă (dar care se s ălbăticește ușor). Este răspândit în zonele p ăduroase din Sudul Indiei și Indochinei. Gayalul (fig. 2.3) este un animal masiv, cu o dezvoltare corporal ă mare (talia 135-150 cm, iar masa corporală de 300-600 kg). Are un cap mare, conic, coarne groase; gâtul este lung cu salba redus ă, trunchiul larg, lung și adânc, membre solide. P ărul este scurt, neted și uniform, de culoare neagr ă; prezintă particularit ăți de culoare: dung ă de culoare deschisă pe linia superioar ă, inel deschis la culoare în jurul botului, membre albe de la genunchi și jaret în jos. Gayalul este exploatat pentru trac țiune (în transporturi și cultura orezului), pentru produc ția de carne și pentru lapte (produc ția de lapte este redus ă, 300-500 kg). La hibridare cu taurinele se comport ă asemănător celorlalte specii de bibovine. Fig. 2.2. Gaur (Bibos gaurus ), după H.Smith 22 Bibos sondaicus , sin. Bibos javanicus , sin. Bibos banteng (Bantengul, fig. 2.4). Este întâlnit atât sub form ă domestic ă (domesticit în I-le Kalimantan și cunoscut sub denumirea de Boul de Balli) cât și sălbatică în vestul Indiei, Insulele Sonde (Java, Sulawesi, Kalimantan, Sumatra). Fig. 2.3. Gayal ( Bibos frontalis frontalis ) Fig. 2.4. Banteng ( Bibos sondaicus ) Forma sălbatică se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă mare (la tauri talia ajunge la 150-160 cm și masa corporal ă al 600-700 kg, femelele având cu 10- 15 cm, respectiv cu 100-150 kg mai pu țin decât masculii). Comparativ cu cel sălbatic, bantengul domestic are o dezvoltare corporal ă mai mic ă (talia 130-140 cm, iar masa corporal ă 350-400 kg). Bantengul are capul relativ mic și conic, coarne scurte și groase, gât sub țire; trunchiul este scurt cu trenul anterior și grebăn bine dezvoltate; linia superioar ă este oblică antero-posterior, toracele adânc și larg, uger mic, membre solide. Pielea este groas ă, cu păr scurt și neted de culoare brun-închis ă; prezintă particularit ăți de culoare: dung ă de culoare deschis ă pe linia superioar ă, inel deschis la culoare în jurul botului, membre albe de la genunchi și jaret în jos. Este un animal tardiv, docil, rezistent la boli, climat c ălduros și umed. Se utilizează pentru trac țiune, port-samar și carne; produc ția de lapte este redus ă (200- 300 kg/lacta ție). Prin împerecherea bantengului cu taurinele rezult ă hibrizi, din care femelele sunt fecunde iar masculii sunt infertili. 2.5.3. SUBGENUL POEPHAGUS (Yakul) Are o singur ă specie Bos gruniens mutus (yakul, boul de Tibet sau boul grohăitor). Se întâlne ște atât sub form ă sălbatică (Bos mutus ), cât și în stare domestică (Bos mutus gruniens ) și este răspândit în zona montan ă înaltă (la altitudini de 2000-4000 m) din centrul Asiei (China-Tibet, Nepal, India, Afganistan, Mongolia, Podi șul Altai). Bos mutus (Yakul s ălbatic). Este r ăspândit în centrul Asiei, în Tibet și Himalaia la altitudini de 2000-4000 m, z one caracterizate prin climat aspru (cu furtuni și viscole puternice, z ăpezi abundente și persistente) și resurse furajere sărăcăcioase. Se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă mare (masculii au talia de 23 160-170 cm și masa corporal ă de 650-780 kg iar femelele au talia de 160 cm și masa corporal ă de 325-360 kg). Fig. 2.5. Yakul ( Poephagus grunniens ) Yakul (fig. 2.5) are o conforma ție specific ă: cap mare și larg, urechi de mărime mijlocie, coarne lungi (80-90 cm), crescute lateral și arcuite apoi în sus, gâtul scurt și puternic; trunchiul este foarte lung și adânc cu trenul anterior bine dezvoltat, membre scurte, robuste și puternice. Are 14 vertebre dorsale și tot atâtea perechi de coaste (fa ță de 13 la taurine), iar linia superioar ă este descendent ă în sens cranio-caudal. Pielea este groas ă; părul de pe partea superioar ă a trunchiului este scurt, îns ă lung și abundent pe p ărțile declive și laterale ale corpului, ajungând până în apropierea solului. Coada este acoperit ă în întregime cu p ăr lung și abundent (ca la cal). Este un animal cu o constitu ție robustă, temperament vioi, tardiv și longeviv (tr ăiește 25-30 ani), se deplaseaz ă cu ușurință pe terenuri abrupte, accidentate, traverseaz ă cu ușurință râurile reci și repezi. Culoarea robei este neagr ă la naștere și neagră sau brun ă la adulți. Se hrănește cu ierburi, arbu ști, licheni și mușchi. Este un vânat mult apreciat. Bos mutus gruniens (Yakul domestic). Provine din forma s ălbatică care a fost domesticit ă în Tibet și este răspândit în China, Mongolia, India, Afganistan etc. Yakul domestic se aseam ănă cu Yakul s ălbatic îns ă are o dezvoltare corporală mai redus ă (talia 108-112 cm la femele și 118-127 cm la masculi, iar masa corporal ă este de 300-350 kg, respectiv de 400-450 kg). La yakul domestic se pot întâlni urm ătoarele variet ăți de culoare: neagr ă, roșie, brună, galbenă și bălțată; este un animal tardiv, longeviv, sprinten, iute și inteligent. Yakul este folosit pentru trac țiune și port-samar pe terenuri accidentate (poate purta greut ăți de 100-150 kg); are un mers sigur, sprinten și rapid. 24 Lactația are o durat ă de 6-8 luni, produc ția de lapte este redus ă (500-700 kg/lactație, din care cca. 50% este consumat ă de vițel); laptele este gras (5-8 % grăsime) și cu un gust foarte bun. Producția de carne este redus ă (masa corporal ă este mic ă), ritmul acumulărilor zilnice de mas ă corporală la tineret este de 300- 400 g, iar randamentul la sacrificare este mai mic de 50%. Pielea este groas ă, densă, uniform ă și de foarte bună calitate. Producția de păr este de 2,5-3 kg la adulte și de 1,2-2 kg la tineretul în vârst ă de 1-2 ani. P ărul din coad ă și de pe fe țele laterale ale trunchiului este lung și gros fiind utilizat la confec ționarea sitelor de mor ărit, a frânghiilor etc., iar puful de pe piept și abdomen (care este scurt și fin, având propriet ăți asemănătoare părului de cămilă) este folosit pentru fabricarea unor țesături. Gunoiul de grajd se folose ște ca îngrășământ natural sau drept combustibil. În China, pentru revigorarea efectivelor de yak domestic sunt utiliza ți masculi s ălbatici de yak, captura ți în acest scop. De asemenea, în China exist ă preocupări privind congelarea materialului seminal de la yak. Prin hibridarea yakului cu taurinele se ob țin hibrizi par țial fecunzi (femelele sunt fecunde iar masculii sunt sterili). De la ace ști hibrizi se ob țin produc ții de carne și de lapte superioare celor realizate de yak. 2.5.4. SUBGENUL TAURUS (Taurinele) Specia Taurine cuprinde dou ă subspecii, Bos taurus (taurinele propriu-zise) și Bos zebu sin. Bos indicus (Zebul sau taurinele cu cocoa șă). Prin hibridarea acestor dou ă subspecii se ob țin produși cu fecunditate nelimitat ă. Față de taurine, zebuinele prezint ă unele diferen țe de exterior (prezen ța unei cocoa șe bogată în țesut adipos și conjunctiv) și de ordin anatomic (zebul are 14 vertebre dorsale și 5 sacrale). Zebul (fig. 2.6) se g ăsește numai sub form ă domestic ă; este răspândit în zonele tropicale și ecuatoriale (a continentelo r asiatic, african, american și australian) și reprezint ă cca. 25% din efectivul mondial de bovine. 25 Fig. 2.6. Zeb (Rasa Nellore) Caractere morfo-fiziologice și productive. În funcție de ras ă, grad de ameliorare și tip ecologic (asiatic – Brahma , african – Sanga și american – Brahman ) zebul are o dezvoltare și conforma ție variabil ă (format corporal relativ scurt, talia de 120-145 cm și masa corporal ă de 300-750 kg). Capul este lung și strâmt în regiunea frun ții, coarne cu dimensiuni, forme și direcții de creștere variabile, urechi mari și atârnânde. Gâtul este scurt, prev ăzut cu o salbă bine dezvoltat ă. La marginea superioar ă a gâtului este prezent ă o cocoașă caracteristic ă (cu localizare cervical ă, cervico-toracal ă sau toracal ă) care este formată dintr-o țesătură densă de țesut conjunctiv și rare fibre musculare între care se acumuleaz ă cantități apreciabile de țesut gras. La animalele adulte aflate în stare bună de între ținere acest depozit adipos poate ajunge la 25 kg, în timp ce la animalele slabe cocoa șa este redus ă ca dimensiuni și este culcat ă lateral. Trunchiul este relativ lung, strâmt, cu linia superioar ă ascendent ă antero- posterior, crupa este u șor teșită și în acoperi ș, pieptul este descins și spațios la zebul Brahma și Brahman și mai puțin dezvoltat la Sanga. Abdomenul este pu țin voluminos, iar ugerul este relativ mic, cu aptitudini mai pu țin favorabile pentru mulsul mecanic. Membrele sunt lungi și foarte rezistente. Pielea este groas ă, puțin uniform ă dar compact ă (conferă rezistență la înțepăturile insectelor hematofage, însu șire ce se transmite și hibrizilor s ăi care sunt rar afecta ți de piroplasmoz ă). Părul este scurt și aspru iar culoarea robei este mai puțin variabil ă comparativ cu taurinele (sur ă, albă, neagră, roșie și bălțată). Zebul are o constitu ție robustă, precocitate mediocr ă, longevitate, rusticitate, adaptabilitate, rezisten ță la boli și intemperii, remarcabile. Zebul manifest ă aptitudini multilaterale de produc ție (carne-lapte-trac țiune). Are o bun ă capacitate de îngr ășare (în special zeul american și cel asiatic), valorificând eficient furaje grosiere. Randamentul la sacrificare este variabil (45-55%) îns ă carnea este de culoare închis ă, cu fibra muscular ă groasă, fără marmorare și perselare, fiind mai pu țin apreciat ă de consumatori. 26 În mod obi șnuit, produc ția de lapte este redus ă (500-700 kg/lacta ție, cu 4,5- 5% grăsime); rasele ameliorate (Sahival, Nellore, Guzerat, Gir, Red Sindhi) realizează producții de 1400-2300 kg lapte în 250-360 zile de lacta ție. Zebul are o capacitate energetic ă mare (în special cel african) fiind utilizat pentru trac țiune, port-samar și călărie. Prin hibridarea cu taurinele s-au form at rase tauro-indice, rase adaptate la zone aride și cu vegeta ție abundent ă, însă bogată în celuloz ă (Santa-Gertrudis, în Texas, SUA, Africander, în Africa de Sud etc.). Taurinele propriu-zise . Taurinele sunt r ăspândite în aproape toate țările de pe glob și reprezint ă cea mai mare parte din efectivul mondial de bovine (cca. 60%). În ce prive ște originea taurinelor, în timp s-au efectuat numeroase studii și cercetări pe baza c ărora au fost emise diferite teorii și ipoteze, înc ă mult controversate, și anume: Teoria monofiletic ă: admite ipoteza c ă toate rasele actuale de taurine provin dintr-un singur str ămoș comun, respectiv din Bos taurus primigenius sin. Bos taurus urus, (Bour). Teoria bifiletic ă: admite existen ța a doi str ămoși sălbatici pentru taurinele de astăzi, și anume Bos taurus primigenius și Bos taurus brachyceros (Boul iliric). Teoria polifiletic ă: se apreciaz ă că taurinele actuale provin din mai mul ți strămoși sălbatici, și anume: Bos taurus primigenius (Bour), Bos taurus brachyceros (Boul iliric), Bos taurus Hahni, Bos taurus frontosus, Bos taurus brachycephalus, Bos taurus akeratos, Bos taurus orthoceros. Majoritatea speciali știlor consider ă că teoria monofiletic ă privind originea taurinelor este cea mai verosimil ă. Existența lui Bos taurus primigenius nu este contestată de nici un cercet ător; aceast ă specie era r ăspândită pe arii largi, în Asia, Africa și Europa. Fiind un vânat pre țios, num ărul acestor animale s-a redus continuu și a dispărut în sec. al XVII-lea. Bos taurus primigenius a fost larg r ăspândit și pe teritoriul țării noastre, cunoscut sub numele de bour și a fost descris de Dimitrie Cantemir în opera Descriptio Moldaviae. Caractere morfo-fiziologice . Particularit ăți ale scheletului: cutia cranian ă redusă, cepi oso și frontali, articula ția mandibulei este mobil ă (permite deplas ări laterale și verticale ale mandibulei în procesul rumeg ării). Coloana vertebral ă este segmentat ă (7 vertebre cervicale, 13 v. dorsale, 6 v. lombare, 5 v. sacrale sudate și 18-20 v. coccigiene). Coastele (în num ăr de 13, din care 8 sternale și 5 asternale) sunt lungi, arcuite și aplatizate. Sternul este format din 7 stenebre. Spata este lung ă, largă și de form ă triunghiular ă; humerusul este scurt, olecran alungit, 6 oase carpiene, metacarpian scurt, femur drept, rotula de form ă romboidal ă este scurt ă, tibie voluminoas ă, peroneu mult atrofiat, metatarsul principal lung și gros, dou ă degete prev ăzute cu pinteni posteriori, fiecare deget având trei falange. Particularit ăți ale aparatului dige stiv: gura este larg ă, buze groase și puțin mobile; buza superioar ă prezintă pe fața sa extern ă o suprafa ță largă (zona epidermic ă a botului) care con ține glande sudoripare a c ăror secreție o întrețin în permanen ță umedă și rece. Limba este groas ă, aspră la pipăit, foarte mobil ă și protractil ă. Dentiția este 27 anizodont ă, de tip selenodont; incisivii (prezen ți numai pe maxilarul inferior) sunt u șor mobili în alveolele dentare. Esofagul larg deschis (are diametrul între 13,5 și 17 cm), este flasc și se poate dilata mult. Stomacul este multicompartimentat și voluminos (are o capacitate de 200-300 l). Intestinul sub țire are o lungime de cca. 40 m, intestinul gros 8-10 m, iar cecumul 65-70 cm. Ficatul este masiv (cânt ărește cca. 5 kg). Ingestia de furaje presupune prehensiune, mastica ție (sumar ă, apoi mericic ă) însoțită de secre ția unei cantit ăți importante de saliv ă (peste 50 l/zi). Digestia pregastric ă presupune fenomene mecanice, fizice și chimice asociate cu ac țiunea microsimbion ților ruminali, este urmat ă de digestia gastric ă (pH = 2,06-4,14) și de digestia intestinal ă (suc pancreatic, bil ă și suc intestinal). Taurinele se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă mare, format corporal dreptunghiular, cadrul și volumul corporal mari. Au o conforma ție corporal ă specifică: cap scurt și fin, coarne de dimensiuni și forme variabile, ochi mari și expresivi; gât scurt, purtat aproape orizontal, cu marginea superioar ă dreaptă și rotunjită, iar marginea inferioar ă se continu ă cu o salb ă (fanon) mai mult sau mai puțin dezvoltat ă; trunchiul este lung, larg și adânc, cavitatea toracic ă și cea abdominal ă sunt dezvoltate, ugerul este mare iar membrele sunt puternice. Taurinele au pielea fin ă, densă, elastică; părul subțire, scurt și des, de diferite culori (simple sau compuse, tipice sau atipice). Taurinele au constitu ție fină-robustă, precocitate bun ă, longevitate productiv ă, în general, mare, temperament lini știt, caracter blând, sunt docile, au indici de reproducție ridicați, o bună capacitate de valorificare a furajelor vegetale. Sunt animale adaptabile și rustice; comparativ cu celelalte specii de bovine, taurinele sunt mai pu țin rezistente la boli și intemperii, îns ă au performan țe productive superioare acestora. 28 Capitolul 3 PRODUC ȚIILE BOVINELOR ȘI FACTORII DE INFLUEN ȚĂ Principalele produc ții care se ob țin prin exploatarea bovinelor sunt laptele și carnea, la care se adaug ă ca produc ții secundare produc ția energetic ă, pieile, gunoiul de grajd și unele subproduse de abator. 3.1. PRODUC ȚIA DE LAPTE 3.1.1. IMPORTAN ȚA ȘI COMPOZI ȚIA CHIMIC Ă A LAPTELUI Laptele este un produs biologic având o compozi ție chimic ă complex ă și care se sintetizeaz ă la nivelul glandei mamare pe baza hidra ților de carbon, a proteinelor, vitaminelor și sărurilor minerale prezente în sângele circulant și care în țesutul glandular al mamelei sunt transformate în substan țe specifice. Denumirea de lapte , fără denumirea speciei de la ca re provine, este atribuit ă laptelui de vac ă. Pentru laptele altor specii se va preciza și specia de la care provine (lapte de bivoli ță, de oaie, de capr ă, etc.). Potrivit defini ției din Codex Alimentarius , prin lapte se în țelege produsul secretat de glanda mamar ă, a uneia sau mai multor vaci sănătoase, odihnite, corespunz ător furajate, ob ținut prin mulgere igienic ă și completă. Industria laptelui se bazeaz ă pe capacitatea taurinelor de a produce cantit ăți de lapte superioare celor necesare al ăptării propriului vi țel. Laptele excedentar este utilizat (ca atare sau sub form ă de produse lactate) cu preponderen ță în alimenta ția umană. Laptele este descris ca un aliment complet, fiind singurul aliment utilizat în alimentația nou-născuților. Laptele este important în alimenta ția umană mai ales datorită conținutului s ău în proteine și calciu. Astfel, proteinele din lapte con țin o serie de aminoacizi esen țiali (care nu se g ăsesc în cerealele utilizate în alimenta ția umană). În plus, coeficientul de digestibilitate și de absorb ție al proteinelor din lapte este ridicat. În conformitate cu recomand ările nutriționiștilor, se apreciaz ă că 1 litru lapte/zi asigur ă întreg necesarul de protein ă la un copil în vârst ă de până la 6 ani și 60% din necesar la copii de 6-14 ani. Pe ntru persoanele de 14-20 ani, 1 litru lapte/zi asigur ă cca. 50% din necesarul de protein ă. Pentru femeile care al ăptează, consumul a 1 litru lapte/zi poate asigura pân ă la 44% din necesarul de proteine. În condiții normale de exploatare, o bovin ă poate asigura necesarul optim de lapte pentru 10-15 locuitori. Principalele componente chimice ale laptelui . Laptele este considerat a fi unul din cele mai importate alimente în nutri ția rațională a omului, importan ță subliniată de compozi ția sa chimic ă complex ă, precum și de valoarea biologic ă deosebită a principalelor sale componente ch imice majore (proteine, lipide, glucide, s ăruri minerale și vitamine). Compoziția chimic ă a laptelui este influen țată de un complex de factori de natură genetică și de mediu. 29 Substanțele azotate din lapte sunt reprezentate în cea mai mare parte din proteine propriu-zise (cca. 95%) și din substan țe azotate neproteice (5%). Principalele proteine din lapte sunt urm ătoarele: cazeina, proteinele serice și proteozo-peptonele. – Cazeina reprezint ă 70-80% din proteinele laptelui (cca. 2,75 g/100 ml), diferențiindu-se în  S1- (38%),  S2- (12%), - (35%) și k-cazeine (15%). Cazeina este o fosfoprotein ă cu masa molecular ă relativ mic ă (ceea ce îi confer ă o valoare nutritivă ridicată), cu mare valoare biologic ă (conține în raport echilibrat peste 20 de aminoacizi, între care și pe cei esen țiali) și are însu șiri specifice utile în tehnologia produselor lactate. – Proteinele serice (lactalbumina și lactoglobulina) reprezint ă 3,5% din azotul total din lapte și 12% în colostru, sunt u șor asimilabile și conțin o serie de aminoacizi importan ți pentru organism. Lactoglobulina are propriet ăți imunologice. – Proteozo-peptonele (creatina, creatinina, ureea, acidul uric, guanidina etc.) reprezintă 4-5% din azotul total din lapte, au origine sanguin ă și se găsesc sub formă de glicoproteine în membrana globulelor de gr ăsime. Substanțele lipidice din lapte sunt în mare parte gliceride (esteri ai glicerinei cu acizii gra și cu 4-18 atomi de carbon). Acizii gra și au dublă origine: cei cu 4-14 atomi de carbon provin mai ales din acizii gra și volatili ruminali, iar cei cu 14-18 atomi de carbon provin din acizii grași prezenți în furaje și din cei plasmatici, pe care ficatul îi sintetizeaz ă, în principal, din glucide. Originea lipidelor din lapte este dubl ă: aceste lipide provin fie din acizii grași sanguini, fie prin sinteza “ de nuovo ” în celulele glandei mamare. Grăsimea din lapte se g ăsește sub form ă de globule sferice, cu un grad mare de dispersie și emulsionare. Diametrul acestor globule este variabil (între 1,6 și 10 microni). În medie, 1 ml lapte con ține între 2 și 11 milioane globule de gr ăsime. Lipidele (ca și glucidele) au cu prec ădere rol energetic. Gradul mare de dispersie al globulelor de gr ăsime din lapte confer ă acestora un ridicat grad de digestibilitate. Lipidele prezente în cantit ăți suficiente în alimenta ție contribuie la solubilizarea vitaminelor liposolubile, f acilitând traversarea barierei intestinale și preluarea acestora de c ătre sânge. Glucidele din lapte . În lapte se g ăsește un dizaharid unic, lactoza (formată dintr-o molecul ă de glucoz ă și una de galactoz ă). Lactoza se sintetizeaz ă în glanda mamar ă din glucoza sanguin ă (în special sub formă de glicoproteide și mai puțin din glucoza liber ă). La anumite temperaturi și sub acțiunea enzimelor elaborate de flora microbian ă acido-lactic ă, lactoza hidrolizeaz ă transformându-se în acid lactic. Aceast ă proprietate este valorificat ă în industria produselor lactate acide și a brânzeturilor. Lactoza are un rol important în absorb ția calciului și a fosforului, precum și în sinteza unor vitamine (din grupul B) la nivelul intestinului sub țire. Datorit ă conținutului s ău în lactoz ă, laptele are propriet ăți laxative (lactoza este descompus ă de flora microbian ă de fermenta ție, stimulând evacuarea tubului digestiv). 30 Substanțele minerale din lapte . Laptele con ține în medie 0,75% substan țe minerale, în care intr ă numeroase elemente chimice cum sunt: sodiul, potasiul, calciul, fosforul, cuprul, magneziul, fierul etc. Importanța sărurilor minerale în alimenta ție derivă din rolul pe care aceste substanțe îl au în construc ția și fiziologia diferitelor țesuturi: osos, muscular, sanguin și nervos. Calciul participă la numeroase procese fiziologice, între care: transmiterea fluxului nervos, cimentarea substan ței intercelulare osoase, coagularea sângelui, activitatea neuromuscular ă și a unor enzime, secre ția gastrică. Fosforul se absoarbe la nivelul duodenului și este depozitat în cea mai mare parte în schelet (85%), eficien ța absorbției fiind stimulat ă de prezen ța vitaminelor K, D, a calciului și de pH-ul acid. Sodiul și Clorul din lapte se absorb la nivelul intestinului sub țire. Sodiul are rol în men ținerea tonicit ății celulelor și al volumului extracelular, iar clorul participă la formarea acidului clorhidric necesar în procesul de digestie și la menținerea echilibrului acido-bazic. Potasiul are rol important în func ționarea mu șchiului cardiac. Fierul și Cuprul se găsesc în cantit ăți mici în lapte. Vitaminele. În lapte se g ăsesc, în cantit ăți moderate, aproape toate vitaminele. Vitamina A (Retinol, antixeroftalmic ă, sau vitamina cre șterii) este sintetizat ă în peretele intestinal și în ficat din -carotenul prezent în furaje. Se distruge par țial prin fierbere și prin oxidare (în cazul laptelui expus la lumin ă și în contact cu aerul). Absorbția vitaminei A, în prezen ța acizilor biliari și a lipidelor, este de 80% la persoanele s ănătoase. În laptele de vac ă se găsesc, în medie, 100 U.I. vit. A/100 ml/lapte. Vitamina A are rol important în men ținerea integrit ății tuturor epiteliilor ( și, implicit, la men ținerea rezisten ței barierei epiteliale la invadarea organismului de către microbi) și în procesul de cre ștere. Vitamina D (calciferolul sau vitamina antirahitic ă). La erbivore aceast ă vitamină este sintetizat ă din provitamine (fitosteroli), care sub ac țiunea razelor ultraviolete este transformat ă în vit. D. Este prezent ă în laptele de vac ă în cantități variabile, mai mari pe timpul verii (20 U.I./1000 ml) și mai mici pe timpul iernii. Carența în vitamina D determin ă tulburări de creștere ale oaselor la tineret (rahitism) și osteoporoz ă la adulți. Vitamina E (Tocoferol, vitamina antisterilic ă) are acțiune antioxidant ă, protejând vit. A și stabilitatea membranelor celulare. Se g ăsește în cantit ăți mici în laptele de vac ă (0,4 U.I./1000 ml). Caren ța în vit. E produce anemie și edeme. Vitaminele din grupul B (B 1, B 2, B 6, B 9, B 12). Vitamina B2 (riboflavina ) are rol important în respira ția celular ă. Laptele de vac ă (sursa cea mai important ă de vit. B 2 pentru om) con ține 1,5 mg riboflavin ă/1000 ml. Celelalte vitamine din grupul B se g ăsesc în cantit ăți variabile în laptele de vac ă: B6 – 0,2-0,5 mg/1000 ml; 31 B9 – 5 mg/1000 ml; B 12 – 0,003 mg/1000 ml. Laptele de vac ă este sărac în vitamina C. Enzimele din lapte. În laptele de vac ă au fost identificate 19 enzime (lactoperoxidaza, fosfataza acid ă și alcalină, amilaza, lipaza, xantin-oxidaza, reductaza etc.) cu provenien ță diferită (secretate în glanda mamar ă, din plasma sanguină, din leucocite, de origine microbian ă etc.). Unele enzime au importan ță în aprecierea calit ății laptelui (fosfataza, catalaza). În lapte au fost identifica ți pigmenți: carotenul , de culoare galben-portocalie, lactocromul , de culoare u șor albăstruie, care poate fi sesizat ă în cazul laptelui ecremat, etc.) precum și diferite gaze (bioxid de carbon, azot, oxigen, amoniac și urme de hidrogen sulfurat). De asemenea, în lapte se g ăsesc celule somatice (celule care provin din organismul vacilor: epiteliale, leucocite, macrofage, precum și celule microbiene), care sunt în corela ție cu starea de s ănătate a ugerului și, implicit, a laptelui. Determinarea num ărului total al celulelor somatice din lapte (cu ajutorul unor aparate speciale, denumite cell-counter) a devenit o practic ă curentă în țările cu zootehnie dezvoltat ă. Prin lapte se elimin ă și o serie de anticorpi cum sunt: aglutinine, precipitine, hemolizine, bacteriolizine, anticorpi anafilactici etc. Un litru de lapte de vac ă are o valoare nutritiv ă echivalent ă cu 600 g carne de vită, 750 g carne de vi țel, 400 g carne de porc, 500 g pe ște, 9 ouă, 105 g brânz ă, 125 g pâine, 100 g miere, 1400 g mere, sau 2400 g varz ă. Laptele este un aliment indispensabil în alimenta ția copiilor, b ătrânilor și convalescen ților, a femeilor îns ărcinate și a celor care al ăptează. Laptele este folosit ca antidot și antitoxic; laptele împiedic ă absorbția plumbului și a altor metale grele în organism, formând compu și insolubili. Datele publicate în literatura de specialitate ( The American Society for Clinical Nutrition – 1 998) recomand ă un consum minim zilnic de 700 ml lapte. 3.1.2. FACTORII CARE INFLUEN ȚEAZĂ PRODUC ȚIA INDIVIDUAL Ă DE LAPTE Producția individual ă de lapte, sub raport cantitativ și calitativ, este rezultatul interac țiunii conjugate dintre factorii interni (specifici fiec ărui individ în parte) și externi (condi țiile de exploatare și factorii de mediu ambiant). În tabelul 3.1 sunt prezenta ți schematic factorii care influen țează producția individual ă de lapte. 3.1.2.1. Factorii interni care influen țează producția individual ă de lapte Factorii genetici (etnici) Specia . Sub raport cantitativ, principalele specii de bovine se ierarhizeaz ă astfel: taurinele, cu un nivel productiv de 2000-6000 kg lapte și 3,6-4,5% con ținut de grăsime; bubalinele, cu 800-2500 kg și 7-8,5% con ținut de gr ăsime; zebuinele, 32 cu 500-2000 kg și 4,5-5% con ținut de gr ăsime; yakul, cu 500-800 kg și 7-9% conținut de gr ăsime; bibovinele și yakul cu 200-700 kg și 6-8% con ținut de grăsime. Valorile prezentate eviden țiază faptul că speciile neameliorate, respectiv cele cu un grad de ameliorare redus (bubalinele, yakul, bibovinele și zebul) produc lapte de calitate superioar ă, având un con ținut mai ridicat de substan ță uscată și de grăsime comparativ cu taurinele. Tipul fiziologic este expresia tipului de metabolism (raportul între intensitatea proceselor anabolice și a celor catabolice) fiind în strâns ă corelație cu tipul morfologic, constitu țional, temperamental și productiv. În funcție de intensitatea și caracterul metabolismului, bovinele se împart în trei tipuri fiziologice: respirator, digestiv și mixt. – Tipul fiziologic respirator este caracteristic animalelor care realizeaz ă producții foarte mari de lapte și valorifică eficient furajele consumate în aceast ă direcție. Tabelul 3.1 Factorii care influen țează producția individual ă de lapte Factori interni Genetici – Specia – Tipul fiziologic – Rasa – Individualitatea – Varietatea Fiziologici – Vârsta (ordinea lacta ției) – Stadiul (momentul) lacta ției – Dezvoltarea corporal ă – Gestația – Vârsta la prima f ătare – Conforma ția corporal ă – Constitu ția și temperamentul – Longevitatea productiv ă – Starea de s ănătate Factori externi Factori de exploatare – Hrănirea – Adăparea – Mulgerea – Intervalul dintre f ătări – Condiția (starea de între ținere) – Regimul de mi șcare – Odihna – Programul activit ăților zilnice Factori de mediu ambiant – Sezonul f ătării – Factori climatici Procesele metabolice sunt intense, de tip oxidativ (catabol ic), activitatea organismului fiind axat ă pe transformarea în lapte a celei mai mari p ărți din 33 substanțele nutritive ingerate. Ca urmare, sub aspect morfofiziologic, acestui tip productiv îi este specific ă o dezvoltare corelativ ă maximă a sistemelor, aparatelor și organelor care particip ă direct (ugerul) sau indirect (a paratele digestiv, respirator și circulator) la îndeplinirea acestei func ții. În acela și timp, la aceste animale se constat ă o reducere corelativ ă a aparatelor și organelor care au o cot ă redusă de participare, sau a celor care nu sunt direct impl icate la elaborarea laptelui ( țesuturile osos, muscular, conjunctiv și adipos). Taurinele de lapte se caracterizeaz ă prin temperament vioi, constitu ție fină, cu forme corporale usc ățive, unghiuloase, schelet fin, țesuturile muscular, adipos și cel conjunctiv slab dezvoltate, pielea sub țire și elastică, părul fin și scurt; aparatul digestiv, cel respirator și sistemul cardio-vascular sunt foarte bine dezvoltate. Datorită dezvoltării accentuate a bazinului, abdomenului și a ugerului, profilul corporal are forma unui trapez orient at cu baza mare la trenul posterior. – Tipul fiziologic digestiv este caracteristic animalelor care realizeaz ă producții mari de carne. Procesele metabolice predominante sunt de tip anabolic (de asimila ție), activitatea organismului fiind axat ă pe transformarea unei p ărți importante din substan țele nutritive ingerate în țesut muscular și adipos, îns ă realizează producții mici de lapte. Aspectul de ansamblu al animalelor ce apar țin acestui tip productiv este pe de o parte expresia tipului metabolic, iar pe de alt ă parte urmarea ac țiunilor de ameliorare practicată în sensul îmbun ătățirii acelor caractere și însușiri care influen țează direct producția de carne sub raport cantitativ, calitativ și economic, concomitent cu reducerea la maximum a celor care nu au o influen ță directă asupra acestei produc ții (extremitățile membrelor, a capului, gâtului și a ugerului). Taurinele din cadrul acestui tip fiziologic se caracterizeaz ă prin forme corporale rotunjite (musculatura foarte bine dezvoltat ă și țesutul adipos subcutanat maschează proeminen țele osoase) și temperament lini știt. – Tipul fiziologic mixt (respiratoro-digestiv sau digestivo-respirator) prezint ă caracteristici morfo-productiv e intermediare celor dou ă tipuri fiziologice de baz ă și este caracteristic animalelor cu aptitudini productive combinate (lapte și carne, cu predominan ța uneia dintre aceste produc ții). În vederea realiz ării unui profit maxim, la alegerea tipului fiziologic de exploatare se vor lua în considerare urm ătoarele elemente economice și sociale: cerințele pieții (pentru lapte sau carne), zona geografic ă de referin ță și condițiile social-economice specifice zonei respective. În zonele în care exist ă mari suprafe țe de pășuni și unde densitatea taurinelor, raportat ă la 100 ha teren agricol, este redus ă (SUA, Argentina, Oceania, Australia) se recomand ă exploatarea raselor perfec ționate de taurine care apar țin tipului fiziologic respirator sau tipului fiziologic digestiv. În Europa, unde densitatea taurinelor la 100 ha teren agricol este mare, iar solicitările pieței sunt mari și constante atât pentru lapte cât și pentru carne, se pot exploata rentabil atât rase perfec ționate cât și rase ameliorate cu tipul fiziologic mixt. În zonele în care se practic ă o agricultur ă de subzisten ță sau de tip extensiv (majoritatea țărilor din Africa și Asia), se exploateaz ă rase universale, cu grad 34 redus de ameliorare și cu poten țial productiv sc ăzut, însă foarte bine adaptate la specificul condi țiilor locale. Rasa . În cadrul aceluia și tip morfo-fiziologic, produc ția cantitativ ă și calitativă de lapte, precum și alte numeroase însu șiri importante (precocitatea, longevitatea productiv ă, capacitatea de conversie a furajelor, adaptabilitatea, rezistența la boli etc.), variaz ă în limite largi de la o ras ă la alta. În funcție de poten țialul genetic în direc ția produc ției de lapte, rasele de taurine pot fi grupate astfel: rase cu produc ții foarte mari de lapte (Holstein Friz ă, Roșie daneză, Brown Swiss), rase cu produc ții mari de lapte (rasele europene de tip Schwyz și Simmental) și rase cu produc ții mici de lapte (rasele primitive și cele specializate pentru produc ția de carne). Între rase exist ă importante diferen țe și în ceea ce prive ște conținutul laptelui în grăsime, astfel sunt rase cu un con ținut foarte ridicat de gr ăsime în lapte (Jersey, Guernsey), rase cu un con ținut ridicat de gr ăsime în lapte (Roșie daneză), rase cu un con ținut satisf ăcător de grăsime în lapte (Simmental, Schwyz) și rase cu un con ținut redus de gr ăsime în lapte (Holstein Friz ă). Rasa, ca unul din cei mai importan ți factori de influen ță ai produc ției individuale de lapte, nu asigur ă garanția obținerii unor produc ții ridicate în toate circumstan țele. Rasele cu un înalt grad de specializare au o capacitate productiv ă mare, iar consumul specific este redus, îns ă exteriorizarea productiv ă a acestor caracteristici se realizeaz ă doar în cazul asigur ării unor condi ții optime de mediu și de exploatare. Între poten țialul genetic al unei rase și condițiile concrete de mediu în care are loc exploatarea trebuie s ă existe o perfect ă corelare. În caz contrar, o ras ă valoroasă la care nu sunt asigurate condi ții optime de mediu și exploatare nu- și va putea exterioriza în totalitate poten țialul genetic, realizând performan țe productive inferioare celor ob ținute de la rase cu un grad de ameliorare mai redus. Varietatea este o subdiviziune a rasei și poate influen ța producția cantitativ ă și calitativ ă de lapte. Individualitatea . Cantitatea de lapte realizat ă de vacile din aceea și rasă variază în limite largi. Aceste varia ții se datoreaz ă bazei genetice proprii (rezultat ă în urma combin ării genelor parentale) și a modului diferit în care indivizii reacționează la influen țele factorilor de mediu. Capacitatea productiv ă pentru produc ția de lapte (cantitativ ă și calitativ ă) a indivizilor unei rase este influen țată de nivelul hormonal și de raportul în care se află diferiții hormoni, de cantitatea și calitatea țesutului glandular din uger, de capacitatea aparatului digestiv precum și de capacitatea diferit ă de consum și de digestie al furajelor ingerate. Între indivizii unei rase se înregistreaz ă diferențe notabile și în ce prive ște compoziția chimic ă a laptelui, în special con ținutul în gr ăsime dar și de protein ă. Astfel, se cunosc vaci de ras ă Holstein la care con ținutul de gr ăsime este de 5%, dar și vaci de ras ă Jersey cu 3% gr ăsime. Ca urmare a variabilit ății individuale, în cadrul raselor ameliorate sau specializate pentru produc ția de lapte exist ă indivizi cu produc ții foarte mici de 35 lapte (2000-3000 kg/lacta ție), dar și indivizi cu produc ții foarte mari (peste 10000 kg/lactație). Variabilitatea genetic ă este punctul de plecare în procesul de ameliorare și stă la baza form ării liniilor și familiilor zootehnice valoroase. Pentru formarea unor asemenea linii și familii zootehnice, indivizii selec ționați după capacitatea productiv ă trebuie s ă posede și o bună capacitate de transmitere a caracterelor dorite la descenden ți. Factorii fiziologici (de mediu special) Producția de lapte (sub raport cantitativ și calitativ) este influen țată de o serie de factori de mediu special (fiziologici) care sunt determina ți, în cea mai mare parte, de baza ereditar ă specifică fiecărui individ. În acela și timp, pân ă la atingerea maturității morfologice se m ărește capacitatea tubului digestiv ceea ce duce la creșterea ingestei și, ca urmare, la m ărirea disponibilului de substan țe nutritive utilizate pentru sinteza laptelui. Totodat ă, structura glandular ă a ugerului se îmbunătățește, iar capacitatea secretorie a glandei mamare se m ărește. Vârsta (ordinea lacta ției). Acest factor are în vedere dinamica produc ției de lapte pe via ța productiv ă a animalului. Aceast ă dinamică are un caracter specific de rasă și prezintă o variabilitate individual ă accentuat ă. În funcție de rasă și de gradul de precocitate al acesteia, produc ția de lapte este ascendent ă în primele 2-3-5 lacta ții, până la atingerea nivelului productiv maxim, apoi produc ția de lapte se reduce odat ă cu înaintarea în vârst ă (vezi tab. 3.2). Astfel, la rasele perfec ționate și cele specializate pentru produc ția de lapte (Jersey, Holstein), produc ția maxim ă se realizeaz ă la lactațiile III-IV, la rasele mixte ameliorate (B ălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș) la lactația V-VI, în timp ce la rasele primitive produc ția maximă se înregistreaz ă la lactațiile VII-VIII. Tabelul 3.2 Ponderea produc ției de lapte (%) fa ță de lactația maxim ă Lactația Bălțată româneasc ă Brună de Maramure ș Pinzgau de Transilvania Holstein Roșie daneză Jersey I 65,8 79,8 60,6 79,9 75,1 76,6 a II-a 81,2 90,2 76,9 87,9 94,6 96,9 a III-a 90,4 94,4 85,5 97,1 96,3 100 a IV-a 95,1 97,6 94,5 100 100 95 a V-a 100 100 96,5 98,3 95,1 – a VI-a 99,7 94,7 100 95,3 89,5 – a VII-a 99,6 93,5 99,7 89,1 81 – Gradul de precocitate al raselor pentru produc ția de lapte este demonstrat și de raportul dintre produc ția de lapte realizat ă la lactația I și cantitatea de lapte produsă la lactația maxim ă. Spre exemplu, vacile din rasele precoce (Jersey, Holstein, Ro șie daneză) realizeaz ă la lactația I 75-80% din produc ția maxim ă, rasele semiprecoce (B ălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș) 65-75%, iar rasele tardive 55-60%. 36 Indiferent de ras ă, cele mai mari diferen țe în ce prive ște produc ția cantitativ ă de lapte se înregistreaz ă între lacta ția I și a II-a, urmare a faptului c ă în acest interval de timp are loc cea mai mare cre ștere în volum a ugerului în corela ție și cu îmbunătățirea structurii glandulare a ugerului. Cunoașterea dinamicii produc ției de lapte în func ție de ordinea lacta ției are o importanță practică și economic ă deosebită. În acest sens, intereseaz ă acele vaci care să atingă nivelul productiv maxim la o vârst ă cât mai tân ără, să-și mențină acest nivel productiv o perioad ă cât mai lung ă de timp, iar la lacta ția I să realizeze o cantitate de lapte cât mai apropiat ă de nivelul productiv maxim. Principalele cauze care determin ă variația produc ției de lapte de la o lacta ție la alta sunt: intensitatea meta bolismului, structura histologic ă și capacitatea (volumul) ugerului precum și capacitatea tubului digestiv. Astfel, la începutul vie ții productive predomin ă procesele anabolice, iar produc ția de lapte cre ște ajungând la nivelul maxim la vârsta de adult, câ nd metabolismul general este echilibrat. Dup ă acest moment, produc ția de lapte se reduce treptat urmare a faptului c ă în organism predomin ă procesele catabolice. Scăderea produc ției de lapte în ultima parte a vie ții este rezultatul fenomenului de îmb ătrânire, proces ce se caracterizeaz ă prin reducerea intensit ății proceselor metabolice, sc ăderea capacit ății de consum și digestie, precum și prin reducerea semnificativ ă a capacit ății de refacere a sistemului alveolar al ugerului pe timpul repausului mamar. a b c luna de lacta ție Fig. 3.1. Schema curbei de lacta ție: a – faza ascendent ă; b – faza de platou; c – faza descendent ă. Stadiul lacta ției (momentul lacta ției). Pe parcursul unei lacta ții, cantitatea de lapte variaz ă de la o lun ă la alta și chiar de la o zi la alta în limite relativ largi. Curba de lacta ție (reprezentarea grafic ă a dinamicii produc ției medii zilnice sau lunare de lapte) prezint ă 3 faze (fig. 3.1): faza ascendent ă, faza de platou și faza descendent ă. Studiul curbei de lacta ție sub raportul caracterului, al nivelului și uniformit ății sale prezint ă importan ță practică deosebit ă, având coresponden ță directă cu nivelul produc ției și în procesul de selec ție. Elementele de apreciere ale curbei de lacta ție sunt: durata lacta ției, nivelul (amplitudinea) curbei de lacta ție, uniformitatea și caracterul acesteia. 37 Faza ascendent ă durează de la fătare și până la atingerea nivelului productiv maxim, respectiv în primele dou ă luni de lacta ție. Creșterea produc ției de lapte în această perioadă se datoreaz ă multiplic ării țesutului alveolar, precum și unui echilibru hormonal caracteristic lacta ției (secreția de prolactină este foarte intens ă). Faza de platou are o durat ă de 1-7 săptămâni și se caracterizeaz ă prin aceea că producția de lapte se men ține la nivelul unui platou relativ constant. În acest interval balan ța hormonal ă se menține la un nivel favorabil secre ției intense a laptelui. Faza descendent ă se caracterizeaz ă prin scăderea produc ției de lapte. Rata scăderii produc ției de lapte la vacile gestante este de cca. 10% pe lun ă și de 4-6% pe lună la cele negestante. Reducerea produc ției de lapte în aceast ă fază se datorează în principal cre șterii fracțiunii reziduale a laptelui în uger, involu ției țesutului glandular al ugerului și stării de gesta ție. La debutul lacta ției, factorii implica ți în sinteza laptelui sunt puternici și capabili s ă atenueze influen ța nefavorabil ă a unor factori de mediu (deficien țe de nutriție, de muls sau de între ținere). În faza descendent ă a curbei de lacta ție erorile de ordin tehnologic (furajare, muls, între ținere) determin ă reducerea semnificativ ă a producției de lapte. Dinamica produc ției de lapte pe parcursul unei lacta ții, respectiv aspectul (persisten ța) curbei de lacta ție diferă de la un individ la altul, factor ce trebuie luat în considerare în activitatea de selec ție. Din acest punct de vedere sunt preferate vacile la care la începutul lacta ției cantitatea de lapte nu este exagerat de mare îns ă se menține la un nivel ridicat o lung ă perioadă de timp (deci acele vaci care au o persistență bună). Vacile care realizeaz ă producții foarte mari și cu persisten ță bună sunt vaci recordiste. Acestor animale trebuie s ă li se asigure la parametri optimi to ți factorii tehnologici. Persistența cantității de lapte în cursul lacta ției este influen țată de o serie de factori, între care: gradul de ameliorare, tipul morfo-productiv, vârst ă, sezonul fătării, intervalul între f ătări, pregătirea în vederea f ătării pe durata repausului mamar. Astfel, persisten ța producției de lapte este superioar ă la vacile care fat ă în sezonul de iarn ă, la cele care au intervalul între f ătări mai mare sau beneficiaz ă de condiții corespunz ătoare de preg ătire pe durata repausului mamar. Rasele specializate pentru produc ția de lapte precum și primiparele au o persistență superioar ă raselor mixte ameliorate, respectiv fa ță de cea a vacilor multipare. Compoziția chimic ă a laptelui se modific ă în cursul lacta ției. Dinamica conținutului în gr ăsime, protein ă și substanțe minerale este asem ănătoare. Aceste componente scad u șor în primele dou ă luni de lacta ție, după care, cu anumite oscilații își măresc valoarea c ătre sfârșitul lacta ției. Limitele de varia ție a componentelor chimice din lapte difer ă cu rasa. La majoritatea raselor aceste limite sunt cuprinse între 3 și 5% pentru gr ăsime, între 2,5 și 4% pentru protein ă și între 0,65 și 0,85% pentru substan țele minerale. În cursul lacta ției, variabilitatea componentelor chimice ale laptelui este mai redusă decât cea a cantit ății de lapte. 38 Dezvoltarea corporal ă. În mod obi șnuit, dezvoltarea corporal ă se apreciaz ă și se exprim ă prin valoarea masei corporale. Fiecare ras ă se caracterizeaz ă printr-o anumită valoare a masei corporale, care este corelat ă cu un anumit nivel productiv. În majoritatea cazurilor vacile cu produc ții mari de lapte și cele recordiste au o dezvoltare corporal ă superioar ă față de media rasei din care fac parte. La aceste animale organele și aparatele care sunt implicate direct sau indirect în procesul de sinteză a laptelui sunt mai bine dezvoltate. Deși între masa corporal ă și nivelul produc ției de lapte exist ă o corela ție pozitivă, această corelație nu este liniar ă și nici absolut ă. Raportul existent între masa corporal ă și producția de lapte poate fi exprimat ă prin relația G0,7 (în care G reprezintă masa corporal ă, în kg), respectiv o vac ă având o mas ă corporală de 800 kg va produce cca. 70% din produc ția de lapte realizat ă de două vaci, fiecare în greutate de 400 kg. Corelația pozitivă dintre masa corporal ă și producția de lapte se men ține până la o anumită limită, valoare ce difer ă cu rasa. Dep ășirea acestei limite de greutate conduce la modificarea tipului de metabolism și, ca urmare, la sc ăderea produc ției de lapte. Valoarea optim ă a masei corporale pentru fiecare ras ă se stabile ște luând în considerare și eficiența economic ă cu care se realizeaz ă producția de lapte. Odată cu creșterea masei corporale, consumul de substan țe nutritive pentru întreținerea func țiilor vitale se m ărește, plusul de lapte ob ținut de la vacile cu mas ă corporală mare devine neeconomic ca urmare a cre șterii consumului specific. Masa corporal ă optimă care asigur ă rentabilitatea maxim ă în exploatarea vacilor de lapte se poate stabili cu ajutorul indicelui somato-productiv (indicele lapte), indice care reprezint ă raportul dintre masa corporal ă și producția (cantitatea) de lapte pe lacta ție, exprimate în chintale (100 kg). Din punct de vedere al rentabilității economice, se consider ă că, indiferent de ras ă, valoarea minim ă a indicelui somato-productiv trebuie s ă fie de 1/6, respectiv la fiecare 100 kg mas ă corporală să se realizeze 600 kg lapte. Valoarea indicelui somato-productiv (tab. 3.3) difer ă cu gradul de ameliorare și specializare al raselor, având și o mare variabilitate individual ă. Astfel, la rasele specializate pentru produc ția de lapte, precum și la rasele moderne de lapte indicele somato-productiv are cele mai mari valori (1/9-1/12), fiind deci mai economice în exploatarea pentru produc ția de lapte. La rasele mixte, valoarea indicelui somato-productiv se situeaz ă la limita rentabilității în exploatarea pentru produc ția de lapte (1/6-1/7), îns ă de la aceste rase se ob ține o produc ție semnificativ mai mare de carne de foarte bun ă calitate, fapt ce contribuie la m ărirea rentabilit ății în exploatare. În cadrul aceleia și rase, valoarea indicelui somato-productiv are o va riabilitate mare. La vacile recordiste din rasele specializate pentru produc ția de lapte, valoarea acestui indice este de 1/15 până la 1/20 și chiar mai mare. Tabelul 3.3 39 Valorile medii ale indicelui so mato-productiv (indicele lapte) la diferite rase (după STANCIU G.-1999) RASA Masa corporal ă la maturitatea morfologic ă (kg) Producția medie de lapte pe lacta ție (kg) Indicele somato-productiv Jersey 375-400 4500 1/11-1/12 Holstein Friz ă 650 7000-7500 1/10-1/11 Roșie daneză 600-650 7000 1/10-1/11 Guernsey 450-500 4500-5000 1/9-1/10 Bălțată cu negru româneasc ă 550 4000-4500 1/7-1/8 Simmental 650-700 5000 1/7-1/7,5 Bălțată româneasc ă 600 3500 1/6 Hereford 550 1500-1800 1/2,5-1/3 Gestația. Sub raport fiziologic, starea de gesta ție are un caracter mai mult sau mai pu țin antagonic cu produc ția de lapte, prin ac țiunea hormonilor corpului galben de gesta ție și ai placentei care se opun ac țiunii hormonilor anterohipofizari (îndeosebi asupra prolactinei). Acțiunea depresiv ă a stării de gesta ție asupra produc ției individuale de lapte este influen țată de o serie de factori, între care: durata repausului de gesta ție, vârsta vacilor, gradul de ameliorare și aptitudinea productiv ă, individualitatea, nivelul furajării și starea de între ținere. Acest fenomen se manifest ă mai intens dup ă 4-5 luni de la instalarea gesta ției, efectul fiind cu atât mai evident cu cât gesta ția se instalează mai timpuriu dup ă fătare. Legat de vârst ă, influența negativ ă a stării de gesta ție asupra produc ția de lapte este mai intens ă la primipare fa ță de vacile aflate la lacta ția a III-a – a IV-a. Acest aspect este explicabil având în vedere c ă la primipare, o important ă parte din substanțele nutritive ingerate sunt dirijate pentru dezvoltarea f ătului și pentru propria dezvoltare corporal ă. La vacile cu stare necorespunz ătoare de între ținere și în condi ții precare de furajare, efectul depresiv al st ării de gesta ție asupra nivelului productiv este mai intens. Efectul negativ al gesta ției este mai intens la vacile primipare precum și la cele specializate pentru produc ția de carne comparativ cu rasele mixte ameliorate și mai puțin intens în cazul vacilor din rasele specializate pentru produc ția de lapte. Efectul st ării de gesta ție asupra produc ției de lapte are o variabilitate relativ mare. Vacile primipare (îndeosebi cele din rasele recent formate), chiar în condi ții bune de furajare și întreținere, ajunse în luna a V-a, a VI-a de gesta ție înțarcă singure. Exist ă și vaci care în condi ții necorespunz ătoare de exploatare î și mențin producția de lapte pân ă la fătare; în ac țiunea de selec ție vor fi promovate vacile la care efectul gesta ției asupra produc ției de lapte este mai redus. Starea de gesta ție influențează pozitiv con ținutul laptelui în gr ăsime și proteină. La vacile negestante cre șterea procentului de gr ăsime și proteină în lapte în ultimele luni de lacta ție este mai mic ă decât la vacile negestante. 40 Vârsta la prima f ătare influențează nivelul produc ției de lapte îndeosebi la lactația I (dar și la urm ătoarele), num ărul de vi ței obținuți și longevitatea productiv ă. În condiții normale de între ținere, vârsta la prima f ătare este corelat ă cu dezvoltarea corporal ă generală. Dezvoltarea corporal ă optimă pentru admiterea vițelelor la reproduc ție este de cca. 65-70% din dezvoltarea corporal ă specifică maturității morfologice și este influen țată de precocitatea rasei. Din punct de vedere al rentabilit ății economice, respectiv pentru a reduce cheltuielile de între ținere în perioada neproductiv ă, există tendința ca vițelele să fie admise la reproduc ție la o vârst ă cât mai tân ără, tendință ce nu trebuie exagerat ă. Însămânțarea vițelelor la o vârst ă prea tân ără determin ă epuizarea organismului vacii-mam ă, crește frecven ța fătărilor distocice și se obțin produc ții mai mici de lapte în primele 2-3 lacta ții. Amânarea exagerat ă a primei îns ămânțări are, de asemenea, efecte negative asupra produc ției de lapte (în glanda mamar ă se depune țesut adipos în detrimentul țesutului glandular), cre ște numărul vițelelor sterile ca urmare a degenerescen ței grase a ovarelor și se obține un num ăr mai mic de vi ței pe viața productiv ă a animalului. Conforma ția corporal ă este expresia tipului de metabolism și exprimă, într- o anumită măsură, aptitudinea productiv ă principal ă. Prin urmare, fiec ăruia din cele trei tipuri productive principale (lapte, carne sau munc ă) îi este propriu un anumit tip de conforma ție (un exterior caracteristic). Posibilitățile de identificare a genotipurilor valoroase pe baza aprecierii exteriorului difer ă cu natura produc ției urmărite. Produc ția cantitativ ă de lapte are o heritabilitate redus ă (h2 = 0,25-0,32), aceast ă însușire fiind determinat ă în cea mai mare parte de factori negenetici (nivelul și caracterul furaj ării, întreținere, factori naturali de mediu etc.). Între produc ția de lapte și însușirile de conforma ție deși există unele corela ții genetice (vezi tab. 3.4.), valoarea acestor coeficien ți de corela ție nu se situeaz ă la valori suficient de mari pentru a face posibil ă selecția vacilor cu capacitate ridicat ă pe baza exteriorului. Cu toate acestea, ansamblul exteriorului și aprecierea multilateral ă a ugerului (m ărimea, forma, prinderea, vasculariza ția și structura anatomică a ugerului) ofer ă o orientare și informații destul de precise în ce prive ște capacitatea productiv ă a animalelor. Un uger mare, de form ă pătrată sau globuloas ă, bine prins, cu o vasculariza ție bine reprezentat ă și evidentă, bogat în țesut glandular este caracteristic vac ilor cu un nivel productiv ridicat. Tabelul 3.4. Corelații genotipice între produc ția de lapte și unele însu șiri morfologice Însușirea corelat ă Coeficientul de corela ție (r), pentru rasa: Bălțată româneasc ă Brun ă de Maramure ș Producț a de apte cuMasa corporal ă 0,14 – 0,61 0,15 – 0,47 Perimetrul toracic 0,17 – 0,38 0,05 – 0,23 41 Lungimea crupei la șold 0,06 – 0,38 0,53 – 0,72 Perimetrul ugerului la baz ă 0,10 – 0,38 0,16 – 0,75 Constituția și temperamentul. Constituția define ște totalitatea însu șirilor morfologice ale unui animal, exprim ă tipul și nivelul productiv, capacitatea de reproducție, rezisten ța la acțiunea factorilor de mediu și la îmboln ăviri. Tipul constituțional condi ționează deci indirect nivelul produc ției de lapte și longevitatea productiv ă. Tipul productiv de lapte se caracterizeaz ă printr-un metabolism intens (predominant catabolic), activitatea organismului fiind orientat ă spre transformarea în lapte a celei mai importante p ărți din substan țele nutritive ingerate. Temperamentul exprim ă modul în care animalele reac ționează la diferi ții excitanți externi și interni. Tipul de temperament este în leg ătură cu tipul de sistem nervos. Vacile bune produc ătoare de lapte au un temperament lini știt sau vioi, un sistem nervos puternic și echilibrat. Aceste animale consum ă bine furajele administrate (pe care le transform ă în mod economic în lapte), sunt docile și ușor de exploatat. Longevitatea productiv ă reprezint ă vârsta pân ă la care exploatarea vacilor este rentabil ă, însușire ce are o deosebit ă importan ță economic ă. Longevitatea productiv ă este determinat ă atât de baza ereditar ă cât și de condițiile de cre ștere și exploatare. Din acest punct de vedere, exist ă rase care pot fi exploatate 7-8 lacta ții (de exemplu rasa Jersey) și rase la care durata medie de exploatare este de 3-4 lacta ții (de exemplu rasele de tip Friz ă). Condițiile de cre ștere și sistemul de exploatare influen țează longevitatea productiv ă. Astfel, comparativ cu exploatarea semiintensiv ă (sistem în care vacile beneficiaz ă de mișcare pe pășune) exploatarea de tip intensiv, cu limitarea mi șcării în aer liber reduce în mod semnificativ durata exploat ării rentabile. Vacile cu o longevitate productiv ă mare realizeaz ă pe durata exploat ării cantități mari de lapte și produc un num ăr mai mare de vi ței ceea ce contribuie la creșterea rentabilit ății în exploatare. Recuperarea cheltuielilor ocazionate de procesul de cre ștere și exploatare se poate realiza dac ă o vacă este exploatat ă timp de două lactații, moment dup ă care se poate înregistra și profit (G. Stanciu-1999). Starea de s ănătate reprezint ă principala condi ție pentru exteriorizarea potențialului individual de produc ție. Starea de boal ă influențează negativ toate produc țiile, îndeosebi produc ția de lapte. În func ție de gravitatea afec țiunii, produc ția de lapte se reduce sau este inhibată total. Cele mai frecvente afec țiuni întâlnite în fermele de vaci cu lapte sunt următoarele: – afecțiuni ale aparatul ui de reproducere (metrite, endometrite, sterilitatea), afecțiuni ce determin ă mărirea intervalului între f ătări și reducerea num ărului de produși obținuți pe viața animalului; – afecțiuni ale ugerului (mamite, mastite), care pot duce la compromiterea parțială sau total ă a acestuia, respectiv la diminuarea (pân ă la sistare) produc ției de lapte; 42 – afecțiunile aparatului digestiv, respirator sau circulator, mic șorează posibilitățile de func ționare normal ă a acestor aparate, limitându-se astfel capacitatea productiv ă a animalelor; – afecțiuni ale membrelor. Pentru men ținerea st ării de sănătate a vacilor exploatate pentru lapte trebuiesc respectate toate normele sanitar-veterinare ce se refer ă la măsurile profilactice (existen ța și funcționarea “filtrului sanitar”, respectarea protocolului de efectuare a vaccin ărilor, igiena furajelor, a furaj ării și adăpării etc.) și curative de prevenire și combatere a tuturor afec țiunilor ap ărute, indiferent de gravitatea aparentă a acestora. Artificializarea excesiv ă a condițiilor de cre ștere și exploatare este unul din factorii favorizan ți în scăderea rezisten ței organice a organismului animal la ac țiunea agen ților patogeni. O atenție deosebit ă trebuie acordat ă menținerii stării de sănătate în efectivele de vaci din rasele perfec ționate, rase ce se caracterizeaz ă prin indici productivi ridicați dar și printr-o sensibilitate mai mare la îmboln ăviri, precum și la condi ții deficitare de cre ștere și exploatare. 3.1.2.2. Factorii externi care influen țează producția individual ă de lapte Factori de exploatare Hrănirea. Furajarea este cel mai important factor de exploatare în determinarea cantitativ ă și calitativ ă a producției de lapte. Furajarea ra țională, în raport cu vârsta, dezvoltarea corporal ă, starea fiziologic ă și cu nivelul productiv al vacilor asigur ă condițiile necesare pentru exteriorizarea poten țialului bio-productiv al animalelor. Pentru ob ținerea unor rezultate tehnico-econom ice superioare în exploatarea vacilor de lapte se impune ca ra țiile administrate s ă fie bine echilibrate cantitativ și calitativ. Ra ția furajer ă trebuie s ă asigure în propor țiile necesare toate elementele nutritive (energie, protein ă, săruri minerale, vitamine etc.). Furajele care alc ătuiesc rația trebuie s ă fie variate, de bun ă calitate, administrate la timp, într-o ordine precis stabilit ă și potrivite cu func ționalitatea complexului gastric. Subnutriția (subfurajarea) are un puternic și imediat efect depresiv asupra producției de lapte. Nivelul de reducere al produc ției de lapte este influen țat de severitatea restric țiilor furajere, de durata subfuraj ării și de condi ția în care se găsesc vacile pe timpul subnutri ției. Astfel, la vacile care se g ăsesc într-o bun ă stare de între ținere, scăderea produc ției de lapte ca urmare a subnutri ției este mai redusă comparativ cu vacile slabe, aflate într-o stare necorespunz ătoare de întreținere. Deficiențele de furajare, chiar pe perioade scurte de timp (câteva zile) fac ca revenirea la produc ția inițială să fie lentă sau chiar s ă nu se mai ating ă nivelul anterior de produc ție, mai ales dac ă vacile se afl ă în a doua parte a lacta ției. Dacă subnutriția și carențele alimentare sunt factori inhibitori ai produc ției de lapte, suprafurajarea este, de asemenea, d ăunătoare. Suprafurajarea poate determina modificarea profilului meta bolic specific vacilor în lacta ție, vacile se 43 îngrașă și, ca urmare, cre ște consumul specific, iar func ția de reproduc ție poate fi afecată. Dirijarea judicioas ă a furajării pe durata unui ciclu de produc ție presupune asigurarea furajelor necesare în mod ritmic și în corela ție cu starea fiziologic ă în care se găsesc animalele la un moment dat. Valoarea nutritiv ă a rației, structura și forma de administrare a acesteia influențează și compozi ția chimic ă a laptelui, îndeosebi a con ținutului în gr ăsime. Astfel, ra țiile bogate în furaje concentrate, cele s ărace în fibroase, nutre țurile verzi în stadiu tân ăr de vegeta ție, fânul tocat m ărunt (sub 5 mm), furajele tratate termic (fulgi de cereale) și furajele administrate sub form ă de granule determin ă reducerea procentului de gr ăsime din lapte. Aceste furaje determin ă reducerea ratei de formare a acidului acetic și măresc rata de formare a acidului propionic din rumen, proces ce se asociaz ă cu reducerea sintezei de gr ăsime din lapte. În condi ții normale, propor ția acizilor gra și volatili din rumen este urm ătoarea: acid acetic 65%, acid propionic 20%, acid butiric 12%, al ți acizi 3%. În mod obi șnuit, prevenirea reducerii procentului de gr ăsime din lapte se poate realiza prin adoptarea urm ătoarelor m ăsuri: – rația furajer ă zilnic administrat ă să conțină fân în cantitate de minim 1,5 kg/100 kg mas ă corporală; – rația să conțină minim 17% celuloz ă; – cantitatea de porumb din amestecul de concentrate s ă fie limitat ă la 30%; – primăvara timpuriu, când furajele verzi aflate într-un stadiu tân ăr de vegeta ție au efect laxativ, determinând în acela și timp și reducerea procentului de gr ăsime din lapte, înainte ca vacile s ă fie scoase pe p ășune li se vor administra 2-3 kg fân sau chiar paie; – administrarea zilnic ă a unor substan țe chimice de sintez ă (bicarbonat de sodiu, bicarbonat de potasiu, oxi d de magneziu etc.), substan țe ce contribuie la reducerea pH-ului ruminal (în acest fel, se reduce rata de formare a propionatului și se mărește cantitatea de acetat). Adăparea. Apa reprezint ă principala component ă chimică a organismului. În același timp, apa este un element de baz ă în sinteza laptelui. Men ținerea stării de sănătate a efectivelor și obținerea unor produc ții mari de lapte impune asigurarea apei potabile (proasp ătă, limpede, inodor ă, cu pH neutru și ușor mineralizat ă) la discreție (prin ad ăpători automate). Adăparea de la surse ocazionale (mai ales în cazul între ținerii pe p ășune) poate constitui un important factor de ri sc în transmiterea unor boli. Apa are un important rol epidemiologic, putând fi sursa de contaminare cu unele boli transmisibile cum sunt: parazito zele, pasteureloza, febra aftoas ă, tuberculoza, leptospiroza etc. Algele prezente în ap ă modifică gustul, culoarea și mirosul acesteia. Se consider ă că necesarul de ap ă pentru o vac ă în lactație este de 4-5 l/kg S.U. ingerat ă. Neasigurarea apei potabile în cantit ăți suficiente și la o temperatur ă potrivită (10-15o C) determin ă reducerea apetitului, a ingestei și, implicit, a producției de lapte. 44 Necesarul zilnic de ap ă este influen țat de o serie de factori, între care mai importanți sunt masa corporal ă, temperatura mediului ambiant și nivelul produc ției de lapte (vezi tab. 3.5). Mulgerea are influen ță asupra cantit ății și calității laptelui recoltat. Mulsul trebuie să fie complet, realizat în timp cât mai scurt, s ă fie executat la ore fixe, la intervale egale de timp, în condi ții igienice și în liniște. Importan ță deosebit ă prezintă pregătirea ugerului pentru muls (execu tarea masajului). Nerespectarea acestor reguli conduce la diminuarea cantit ății de lapte și a procentului de gr ăsime din lapte, precum și la degradarea calit ăților igienice ale laptelui. Tabelul 3.5 Ghid orientativ privind consumul mediu de ap ă (l) la vacile în lactație (după STANCIU G. – 1999) Masa corporal ă (kg) Producția zilnică de lapte (kg/zi) Temperatura mediului ambiant 4 0C 15 0C 27 0C 630-640 9 45 55 68 27 83 91 94 36 102 121 147 45 121 141 173 Intervalul între f ătări (Calving Interval, C.I.), reprezint ă perioada de timp dintre dou ă fătări succesive și se exprim ă în zile. Intervalul între f ătări influențează producția de lapte atât pe lacta ția curentă cât și pe întreaga via ță a animalului, precum și numărul de viței obținuți. Intervalul între f ătări poate fi calculat în dou ă moduri, respectiv: C.I. = durata repausului de gesta ție + durata gesta ției C.I. = durata lacta ției + durata repausului mamar în care: – durata repausului de gesta ție, reprezint ă intervalul de timp cuprins între f ătare și instalarea unei noi gesta ții; – durata gesta ției are o valoare medie de 283 – 285 de zile; – durata repausului mamar, reprezint ă intervalul de timp cuprins între în țărcarea vacii și debutul unei noi lacta ții (fătare). Având în vedere c ă durata gesta ției are o valoare medie relativ constant ă (283-285 de zile), rezult ă că mărimea intervalului între f ătări depinde de durata repausului de gesta ție, de durata lacta ției și de cea a repausului mamar. Durata repausului de gesta ție este în corela ție pozitiv ă cu produc ția de lapte pe lactație. Astfel, prin cre șterea duratei repausului de gesta ție (amânarea inseminării și deci a momentului de instalare a unei noi gesta ții) se va ob ține o cantitate mai mare de lapte pe lacta ția respectiv ă. Creșterea produc ției de lapte pe lactația curentă este explicabil ă având în vedere c ă mărind durata repausului de gestație vacile au posibilitatea s ă încheie o lacta ție normal ă (305 zile). În acela și 45 timp, influen ța negativ ă a stării de gesta ție asupra produc ției de lapte, va fi mai redusă sau chiar absent ă deoarece gesta ția se instaleaz ă mai târziu. Analizând produc ția de lapte pe via ța productiv ă a animalului (cel mai important indice care exprim ă economicitatea exploat ării vacilor pentru lapte), se constată că prin scurtarea repausului de gesta ție se reduce C.I., se m ărește frecven ța fătărilor, se ob ține un num ăr mai mare de vi ței și o produc ție mai mare de lapte pe viața productiv ă a animalului. Durata optim ă a repausului de gesta ție este de cca. 3 luni la vacile multipare și de cca. 4 luni la vacile primipare, ceea ce asigur ă un interval între f ătări de 12 luni, respectiv 13 luni. La vacile cu produc ție mică sau mijlocie de lapte și cu persisten ță scăzută a lactației intervalul între f ătări poate fi redus la cca. 10 luni ceea ce duce la ob ținerea unui num ăr mai mare de vi ței și la mărirea produc ției de lapte pe întreaga via ță a animalului. Durata lacta ției influențează regularitatea f ătărilor, produc ția de lapte pe lactația curentă și respectiv pe întreaga via ță a animalului. Pe plan mondial s-a convenit ca durata normal ă a lactației (lactația normal ă) să fie de 305 zile (cca. 10 luni), durat ă care se coreleaz ă cu o produc ție mare de lapte și o activitate corespunz ătoare de reproduc ție a vacii respective. Durata lacta ției este influen țată de gradul de ameliorare a l r a s e i , d e v â r s t a vacilor și de condi țiile de exploatare. Astfel, la rasele ameliorate și la cele specializate pentru produc ția de lapte lacta ția este mai lung ă (10-13 luni și chiar mai mult), în timp ce la rasele primitive durata lacta ției este de 7-8 luni. La primipare durata lacta ției, este mai scurt ă comparativ cu cea a vacilor multipare. Condițiile de exploatare influen țează în mare m ăsură durata lacta ției, coeficientul de heritabilitate pent ru acest parametru fiind de 0,20. Prelungind durata lacta ției la peste 10 luni, produc ția de lapte din lacta ția respectivă crește, însă comparativ cu vacile la care lacta ția dureaz ă 10 luni, se obține o cantitate mai mic ă de lapte pe întreaga via ță productiv ă a animalului. Reducerea cantit ății de lapte pe întreaga via ță productiv ă a animalului se datoreaz ă faptului c ă spre sfâr șitul lactației produc ția de lapte se reduce semnificativ. În același timp, prin prelungirea duratei lacta ției se reduce rentabilitatea produc ției de lapte prin m ărirea consumului specific, se reduce num ărul de fătări și prin urmare se obține un num ăr mai mic de vi ței. Prin reducerea lacta ției la 8 luni (deci intervalul între f ătări va fi de 10 luni) se obține o produc ție de lapte mai mic ă pe lactația în curs, îns ă se mărește eficiența economic ă a exploat ării prin ob ținerea unei produc ții mai mari de lapte și a unui număr mai mare de vi ței pe întreaga via ță a animalului. Aceast ă metodă poate fi aplicată la vacile cu produc ții mici și mijlocii de lapte și care se afl ă în stare bun ă de întreținere. Aplicarea acestui procedeu la vacile cu nivel productiv ridicat determină epuizarea organismului și contribuie la reducerea longevit ății productive a vacilor (vacile sunt suprasolicitate atât pentru sinteza laptelui cât și pentru cre șterea fătului). 46 Durata repausului mamar influențează direct produc ția de lapte. Durata optimă a repausului mamar este, în medie, de 60 de zile. În timpul repausului mamar vacile trebuie s ă beneficieze de condi ții raționale de furajare și întreținere, având în vedere c ă în aceast ă perioadă are loc refacerea și multiplicarea celulelor secretoare din țesutul glandular al ugerului și se reface starea de între ținere a vacilor (în organism se depun rezerve corporale care vor fi utilizate dup ă fătare la sinteza laptelui). Se va evita îngr ășarea animalelor deoarece cre ște frecven ța unor boli metabolice și pot să apară complica ții la fătare. Prelungirea repausului mamar la peste 60 de zile nu este justificat ă (cu excepția vacilor primipare și a celor recordiste), deoarece produc ția de lapte pe lactația curent ă, respectiv pe întreaga via ță productiv ă se reduce prin m ărirea intervalului între f ătări peste limitele optime. Condiția animalului este dată în primul rând de starea de între ținere a vacii. Doar vacile aflate într-o stare corespunz ătoare de între ținere pot realiza produc ții de lapte apropiate de poten țialul lor productiv. În primele luni de lacta ție, vacile pierd în mod obi șnuit cca. 5% din masa corporală avută după fătare. Pierderile de mas ă corporală în acest interval sunt mai mari (10-15%) la vacile între ținute pe p ășune comparativ cu cele între ținute în stabulație. În func ție de nivelul productiv, în primele 3 luni de lacta ție s-a constatat că vacile care au realizat sub 1500 kg lapte nu și-au modificat masa corporal ă; în schimb, la cele cu peste 1500 kg lapte masa corporal ă s-a redus cu 5,8-6,4%. Starea de între ținere influen țează și unele din componentele chimice ale laptelui. Astfel, s-a constatat c ă vacile care se g ăsesc în momentul f ătării în condiție de îngr ășare produc lapte cu un procent foarte ridicat de gr ăsime (5-6%) în primele s ăptămâni dup ă fătare. Dup ă această perioadă procentul de gr ăsime revine la valori normale, specifice rasei și în raport cu luna de lacta ție. Menținerea condi ției normale de exploatare la vacile exploatate pentru producția de lapte trebuie realizat ă printr-o furajare ra țională, în raport cu performan ța productiv ă a animalelor. Îmbun ătățirea condi ției de între ținere se realizează în a doua parte a lacta ției și pe timpul repausului mamar. Regimul de mi șcare. Mișcarea făcută rațional, pe distan țe de 2-3 km, are influențe pozitive asupra produc ției de lapte. Mi șcarea liber ă, făcută la pas, activeaz ă metabolismul general, m ărește apetitul și determin ă creșterea consumului de furaje. Deplasările pe distan țe lungi sau mi șcarea for țată are influen țe negative asupra produc ției de lapte; cu cât distan ța parcursă este mai mare, cu atât consumul de factori nutritivi pentru între ținerea func țiilor vitale cre ște și, ca urmare, disponibilul pentru sinteza laptelui se reduce. În cazul între ținerii pe p ășuni de calitate mediocr ă, vacile trebuie s ă facă deplasări lungi și obositoare, iar produc ția de lapte se va reduce semnificativ, concomitent cu m ărirea consumului specific. Din acelea și motive, sursele de ap ă trebuie să se afle pe parcela de p ășunat, eventual în apropierea p ășunii. Odihna. Vacile se odihnesc în pozi ție decubital ă timp de 8-12 ore/zi, timp în care are loc și actul rumeg ării. Deranjul animalelor pe timpul odihnei are efect negativ asupra produc ției de lapte. 47 Programul activit ăților zilnice. Stabilirea și respectarea riguroas ă a programului activit ăților zilnice și desfășurarea acestora în ordinea prestabilit ă, conduce la formarea unor reflexe condi ționate, favorabile sintezei laptelui. Perturbările de orar sau de succesiune a opera țiunilor în programul activităților zilnice atrag reduceri semnificative (de pân ă la 15%) ale produc ției de lapte. Dup ă eliminarea factorilo r perturbatori produc ția de lapte revine lent (dup ă 3- 5 zile) la valoarea ini țială. Factorii de mediu ambiant Sezonul f ătării influențează producția de lapte atât prin structura ra ției și nivelul de furajare, cât și ca urmare a influen ței factorilor climatici. În zonele cu climă temperat ă, vacile care fat ă toamna târziu sau la începutul iernii realizeaz ă o cantitate mai mare de lapte comparativ cu cele care fat ă primăvara și mai ales vara. Cauza principal ă care determin ă obținerea unor produc ții mai mici de lapte pe lactația normal ă la vacile care fat ă primăvara dar mai ales vara, comparativ cu fătările de toamn ă-iarnă este temperatura. Temperaturile ridicate ale mediului ambiant influen țează negativ apetitul și, ca urmare, se reduce consumul voluntar de furaje chiar în perioada în care vacile se afl ă în faza ascendent ă sau de platou a curbei de lacta ție, perioad ă în care necesarul de substan țe nutritive pentru susținerea lacta ției este foarte ridicat. În cazul f ătărilor de toamn ă-iarnă, hrănirea rațională a vacilor cu furaje conservate la debutul lacta ției (când fiziologic intensitatea sintezei laptelui este mare), dublat ă de stimularea sintezei laptelui prin intermediul furajelor verzi în primăvară (când produc ția de lapte se g ăsește în faza descendent ă a curbei de lactație), asigur ă obținerea unei produc ții mai mari de lapte pe lacta ție. În fermele cu balan ță furajeră deficitar ă, respectiv în cele în care furajele conservate sunt în cantit ăți insuficiente cantitativ și de calitate mediocr ă, este de preferat ca f ătările să aibă loc prim ăvara târziu, valorificându-se în acest fel potențialul productiv ridicat din prima parte a lacta ției prin furajarea cu nutre țuri verzi. În cazul acestor ferme nu sunt recomandate f ătările de iarn ă deoarece prin furajarea parcimonioas ă de la începutul lacta ției nu se poate sus ține intensitatea ridicată a secreției laptelui din aceast ă perioadă, iar stimularea secre ției laptelui de către furajele verzi este tardiv ă, producția de lapte aflându-se în faza descendent ă a curbei de lacta ție. În cazul asigur ării unor condi ții optime de furajare (dar și întreținere) pe tot parcursul anului (mai ales în cazul furaj ării din stoc), diferen țele de produc ție între vacile care fat ă în diferitele sezoane ale anului se reduc. În astfel de ferme este recomandat ca f ătările să fie eșalonate, pe cât posibil, în mod uniform pe tot parcursul anului. În acest fel, pia ța de desfacere este aprovizionat ă cu cantit ăți relativ constante de lapte, iar veniturile realizate prin valorificarea (comercializarea) laptelui sunt de asemenea constante; în plus, for ța de munc ă și spațiile de produc ție sunt eficient și rațional utilizate. 48 Sezonul f ătării influen țează și compozi ția chimic ă a laptelui. Astfel, cel mai mare procent de gr ăsime pe lacta ție este realizat de vacile care fat ă în sezonul de iarnă, se reduce la vacile care fat ă în luna mai și se atinge valoarea cea mai mic ă în cazul fătărilor din lunile iulie și august, dup ă care procentul de gr ăsime începe s ă crească din nou. Diferen țele procentului mediu de gr ăsime din lapte în func ție de sezonul fătării sunt cuprinse între 0,2 și 0,4%. Variațiile compozi ției chimice ale laptelui sunt urmarea ac țiunilor unui complex de factori, între care: nivelul și structura furaj ării, dinamica factorilor de microclimat (temperatura, umiditatea relativ ă etc.), precum și condițiile de exploatare. Factorii climatici influențează nivelul produc ției de lapte atât prin ac țiunea lor directă asupra organismului animal, cât și indirect prin influen ța pe care ace ști factori o au asupra florei ce formeaz ă baza furajer ă. Nivelul produc ției de lapte este influen țat de urm ătorii factori climatici: temperatura, umiditatea relativ ă a aerului, altitudinea, starea timpului și luminozitatea. Dat ă fiind ac țiunea concomitent ă și interdependent ă a factorilor climatici asupra organismului animal, ponderea de influen ță a fiecărui factor climatic în determinarea produc ției de lapte este foarte dificil de cuantificat. Temperatura mediului ambiant este unul din factorii climatici cu influen ță deosebită asupra produc ției de lapte. Bovinele sunt animale homeoterme. Aceste animale realizeaz ă consumuri apreciabile de energie pentru a- și menține temperatura corporal ă la valori normale prin mecanisme de termoreglare fizice și chimice. Datorită masei corporale mari, precum și datorită unui raport favorabil între masa și suprafața corporal ă, ca și prin produc ția mare de c ăldură ce rezult ă ca urmare a procesului specific de digestie în prestomace, taurinele pot realiza producții mari de c ăldură, chiar la temperaturi reduse. Pentru rasele de taurine europene, z ona de confort termic este cuprins ă între 9 și 16oC. Între aceste limite de temperatur ă organismul animal face eforturi minime pentru men ținerea la valori normale a temperaturii corporale. În cazul unor temperaturi cuprinse între 4oC și 21oC, la cele mai multe rase de taurine nu s-au constatat modific ări semnificative ale produc ției de lapte, între aceste limite de temperatur ă organismul având capacitatea de a se adapta cu u șurință. Capacitatea bovinelor de a rezista la temperaturi mai ridicate sau mai sc ăzute este influen țată de o serie de factor între care: specia, rasa, culoarea și desimea părului, structura ra ției furajere etc. Între speciile subfamiliei bovine, zebul manifest ă cea mai mare toleran ță la temperaturile ridicate. Zebuinele posed ă anumite particularit ăți morfofiziologice care confer ă acestei specii o mare capacitate de adaptare la zone geo-climatice tropicale și subtropicale. La zebuine, num ărul de glande sudoripare rapor tat la unitatea de suprafa ță a pielii, respectiv m ărimea acestora este mai mare; ca urmare, transpira ția este mai intensă, proces prin care se elimin ă cca. 85% din surplusul de c ăldură din organism. 49 De asemenea, la zeb conforma ția corporal ă este dolicomorf ă, salba este foarte bine dezvoltat ă, iar pielea formeaz ă numeroase cute (pliuri) și ca urmare suprafața corporal ă raportată la unitatea de mas ă corporală este mai mare. În plus, la zeb intensitatea metabolismului este mai redus ă. Prin intermediul acestor particularit ăți morfofiziologice, zebuinele dispun de capacitatea de a- și intensifica posibilitățile de eliminare a surplusului de c ăldură din organism. În anumite zone geografice, pentru m ărirea rezisten ței la temperaturi ridicate dar și pentru a valorificarea nutre țurilor specifice acestor zone (mas ă vegetativ ă abundentă și bogată în celuloz ă), s-au făcut hibrid ări între zebul indian cu diferite rase de taurine europene, rezultând o serie de rase noi (Santa Gertrudis, Beefmaster, Brangus, Jamaica Hope etc.) În contrast, bivolul are o toleran ță mai redus ă la temperaturile ridicate deoarece num ărul, precum și volumul glandelor sudoripare este mai mic decât la zeb și taurine. În principiu, rasele de taurine cu dezvoltare corporal ă redusă (Jersey) au o toleranță mai mare la temperaturile ridicate, comparativ cu rasele de talie mare (Holstein). Scăderi pronun țate ale produc ției de lapte s-au constatat la rasele de tip Friz ă în cazul unor temperaturi ale mediului ambiant de peste 27șC, la rasele Jersey și Brown Swiss la peste de 30șC, iar la zeb la peste 33șC. Capacitatea de a rezista la temperaturile ridicate este influen țată și de culoarea și desimea p ărului. Astfel, rasele cu p ăr de culoare deschis ă (Charolaise) rezistă mai bine la temperaturi ridicate decât cele de culoare închis ă (Aberdeen- Angus). Culorile închise absorb radia țiile solare, în special pe cele infraro șii; ca urmare, temperatura corporal ă crește într-un timp mai scurt comparativ cu rasele de culoare deschis ă. Părul lung, gros și des limiteaz ă posibilit ățile de eliminare a surplusului de c ăldură din organism. Structura ra ției poate influen ța toleranța la temperaturile ridicate deoarece rațiile bogate în celuloz ă (fânurile) necesit ă un efort metabolic mai intens pentru digestie comparativ cu furajeleconcentrate. În cazul unor temperaturi ridicate ale mediului ambiant, peste limitele zonei de confort termic, în or ganismul animal se declan șează procese fiziologice și reacții de adaptare comportamental ă, respectiv: – scade consumul voluntar de furaje; – se mărește de 2-3 ori consumul de ap ă; – crește frecven ța respirației și ritmul cardiac; – se reduce secre ția de tiroxin ă și, ca urmare, se reduce intensitatea metabolismului; – se reduce motilitatea intestinului precum și viteza de pasaj a produ șilor de digestie în tractusul digestiv; – crește necesarul de substan țe nutritive pentru între ț inerea func țiilor vitale. Intensitatea acestor modific ări adaptative este cu atât mai mare cu cât valoarea temperaturii dep ășește limita maxim ă a zonei de confort termic. Ca urmare a acestor modific ări, produc ția de lapte se poate reduce semnificativ. În 50 cazuri extreme, respectiv la temperaturi mult peste limita maxim ă a zonei de confort termic, sinteza laptelui poate fi stopat ă. La taurine, temperaturile sc ăzute sunt suportate mai bine. Temperaturile de pân ă la -5șC nu influen țează producția cantitativ ă de lapte îns ă se mărește consumul de furaje și crește consumul specific, urmare a faptului c ă o parte din substan țele nutritive ingerate sunt utilizate pentru men ținerea temperaturii corporale în limite normale. La valori ale temperaturi de sub -5șC produc ția de lapte se reduce cu atât mai mult cu cât temperatura este mai joas ă. La temperatura de -20șC, produc ția de lapte se sisteaz ă. Pe timpul sezonului rece, se recomand ă menținerea temperaturii din ad ăposturi în limitele zonei de confort termic, iar apa, respectiv furajele suculente administrate (sfecla furajer ă, porumb însilozat) s ă nu fie prea reci sau chiar înghe țate. Administrarea unor furaje prea reci determin ă reducerea semnificativ ă a activității microsimbion ților ruminali. În plus, organismul animal trebuie s ă facă un efort fiziologic deosebit (ceea ce presupune un mare consum energetic) pentru a aduce la temperatura potrivit ă furajele ingerate. Umiditatea relativ ă a aerului se consider ă optimă la valori cuprinse între 60 și 80%. Umiditatea influen țează indirect produc ția de lapte, în interrela ție cu temperatura și viteza curen ților de aer. Altitudinea moderat ă, caracteristic ă zonelor de deal și premontane, determin ă intensificarea proceselor oxidative din organism și, implicit, sinteza laptelui. Timpul nefavorabil (ploi abundente și de durată, descărcările electrice, viscolul) determină reducerea produc ției de lapte deoarece îngreuneaz ă furajarea corespunz ătoare a animalelor; în acela și timp, aceste fenomene m ăresc disconfortul animalelor. 3.1.3. FACTORII CARE INFLUEN ȚEAZĂ PRODUC ȚIA TOTALĂ DE LAPTE Producția totală (sau global ă) de lapte este reprezentat ă de cantitatea de lapte produsă de efectivul de vaci existent într-o unitate productiv ă sau la nivelul unei unități administrative (ferm ă, societate comercial ă, județ, țară, continent) sau pe glob. Principalii factori care influen țează volumul total al produc ției de lapte sunt: mărimea efectivului de vaci exploatate pentru produc ția de lapte, produc ția individual ă de lapte și activitatea de reproduc ție. Efectivul de vaci . Între efectivul de vaci și volumul total al produc ției de lapte exist ă o corelație pozitiv ă. Mărimea efectivului de vaci, exprimat ă în valori absolute (cap.), sau prin raportarea efectivului la suprafa ța de teren agricol disponibil (cap./100 ha) trebuie corelat cu posibilit ățile reale de asigurare a bazei furajere necesare. În acest sens, la dimensionarea corect ă a efectivului de vaci se vor lua în considerare urm ătoarele elemente: zona natural ă de favorabilitate, suprafa ța agricolă disponibil ă (arabil, p ășuni, fâne țe), fertilitatea solului, gradul de intensivizare al producerii furajelor etc. 51 Depășirea densit ății optime, raportat ă la suprafa ța de teren agricol, determin ă reducerea rentabilit ății fermei prin sc ăderea produc ției de lapte. Producția individual ă de lapte este un factor cu influen ță deosebită asupra producției totale de lapte. Nivelul produc ției individuale este influen țat la rândul său de o serie de factori, între care rasa și gradul de ameliorare al acesteia, precum și de tehnologia de exploatare adoptat ă. Mărirea produc ției individuale de lapte este cea mai rentabil ă cale de sporire a producției totale de lapte. Creșterea produc ției individuale de lapte se poate realiza, în principal, pe dou ă căi: a). – prin procesul de ameliorare (selec ție, dirijarea împerecherilor, încrucișări); b). – prin optimizarea tehnologiei de cre ștere și exploatare (furajare, mulgere, între ținere). Prin dirijarea corect ă a factorilor care influen țează producția individual ă de lapte, produc ția fenotipic ă se apropie, ca valoare, de poten țialul productiv real al vacii. Activitatea de reproduc ție. În corela ție cu cei doi factori anterior aminti ți, activitatea de reproduc ție influen țează nemijlocit produc ția totală de lapte, deoarece lactația se declan șează după fătare. Aprecierea modului în care se desf ășoară activitatea de reproduc ție într-o fermă de vaci pentru lapte, se realizeaz ă prin intermediul unor indici specifici (fecunditate, natalitate, etc.).Exprima ți în mod sintetic, ace ști indici se refer ă la regularitatea f ătărilor, respectiv la intervalul mediu între f ătări (C.I.), care trebuie să fie cât mai apropiat de 365 zile. 3.1.4. FACTORII CARE INFLUEN ȚEAZĂ PRODUC ȚIA DE LAPTE-MARF Ă Producția de lapte-marf ă este reprezentat ă de cantitatea de lapte realizat ă la nivelul fermei, recalculat ă la 3,5% gr ăsime și care este disponibil ă pentru comercializare. Producția de lapte-marf ă este un important indice economic, cu influen ță deosebită asupra rezultatelor economico-financiare ale unit ății. Factorii care influen țează producția de lapte-marf ă sunt urm ătorii: produc ția totală de lapte, nivelul consumului intern de lapte și însușirile calitative ale laptelui. Producția totală de lapte . Volumul total de lapte fizic produs la nivelul unei ferme influen țează în mod direct cantitatea de lapte-marf ă. Prin m ărirea producției totale de lapte la nivelul fermei (ac ționând prin intermediul factorilor anterior men ționați), se va ob ține o cantitate mai mare de lapte-marf ă. Nivelul consumului intern de lapte . Consumul intern de lapte este reprezentat de cantitatea de lapte utilizat ă pentru hr ănirea vițeilor din cadrul fermei și pierderile ocazionate de transportul și manipularea laptelui în ferm ă. Reducerea cantit ății de lapte integral folosit pentru hr ănirea vițeilor constituie principala cale de a reduce ni velul consumului intern de lapte. 52 Corespunz ător actualelor tehnologii de cre ștere, hrănirea vițeilor se poate realiza prin aplicarea al ăptării artificiale folosind lapte degresat sau substituen ți de lapte; în ra ția vițeilor se vor introduce cât mai de timpuriu nutre țuri combinate (de tip Prestarter și Starter ) și fânuri de foarte bun ă calitate. Însușirile calitative ale laptelui . Valorificarea laptelui c ătre unitățile de prelucrare ale laptelui se face în anumite condi ții de calitate, condi ții ce difer ă de la o țară la alta. Actualmente, în țara noastr ă preluarea laptelui se face în func ție de conținutul acestuia în gr ăsime, laptele fizic fiind recalculat la 3,5% gr ăsime ( lapte standard ). În perspectiv ă, se prevede ca în afara con ținutului în gr ăsime, la preluarea laptelui, s ă fie luați în considerare și alți indici calitativi ai laptelui (con ținutul în proteină, numărul de celule somatice etc.). În cazul livr ării unei cantit ăți de 100 kg lapte cu 4% gr ăsime, prin recalculare se vor ob ține 114,28 kg lapte cu 3,5% gr ăsime (100 x 4 / 3,5 = 114,28). În cazul în care se livreaz ă aceeași cantitate de lapte, dar la care con ținutul în grăsime este de 3,3%, prin recalculare se vor ob ține 94,28 kg lapte cu 3,5% (100 x 3,3 / 3,5 = 94,28). Prin urmare, cu cât laptele fizic are mai mult ă grăsime, cu atât cantitatea de lapte-marf ă va fi mai mare, respectiv veniturile din valorificarea laptelui vor fi mai mari. Mărirea conținutului laptelui în gr ăsime se poate realiza pe cale genetic ă (această însușire având un coeficient de heritabi litate ridicat), prin furajarea ra țională a vacilor lactante (ra ția trebuie s ă asigure necesarul minim de celuloz ă) și prin respectarea regulilor mulsului ra țional. 53 3.2. PRODUC ȚIA DE CARNE 3.2.1. IMPORTAN ȚA PRODUC ȚIEI DE CARNE În ultimii 20-30 de ani, la nivel mondial, produc ția de carne de bovine (din care 90-92% provine de la taurine) a cres cut cu cca. 80%. Între cauzele acestei creșteri pot fi amintite: cre șterea masei corporale la sacrificare, ameliorarea performan țelor productive a animalelor supuse îngr ășării (inclusiv la vi țeii masculi apar ținând raselor specializate pentru produc ția de lapte), precum și îmbunătățirea continu ă a tehnologiilor de furaje și întreținere specifice. Taurinele reprezint ă o important ă sursă de carne, acestea participând la fondul mondial de carne cu aproximativ 33%. Perspectiva dezvolt ării produc ției de carne de taurine este determinat ă de situația actuală a consumului înc ă redus de carne de vit ă, respectiv 10,4 kg carne de vit ă/locuitor/an apreciindu-se c ă valoarea optimă a acestui indicator este de 30 kg. Ca urmare a acestei situa ții, principalele m ăsuri menite s ă conducă la realizarea unui astfel de deziderat vizeaz ă: – creșterea produc ției de carne sub raport cantitativ (obiectiv urm ărit mai ales în țările ce înregistreaz ă un mare deficit alimentar) și calitativ (obiectiv urm ărit mai cu seamă în țările dezvoltate din punc t de vedere economic); – optimizarea diferen țiată a tehnologiilor de exploatare; – intensivizarea și integrarea produc ției. Noțiunea de “carne” are o larg ă sferă de cuprindere, reprezent ările și semnifica ția acestui produs fiind diferit ă în funcție de punctul de vedere sub care acesta este analizat (Georgescu Gh. și colab. – 1995). Analizată din punct de vedere anatomo-histologic, no țiunea de carne define ște totalitatea forma țiunilor anatomice care intr ă în structura carcasei (musculatur ă, oase, grăsime, tendoane și ligamente etc.). Sub raport economic, carnea desemneaz ă totalitatea produselor valorificabile obținute din activitatea de cre ștere a bovinelor: carcas ă, organe (inim ă, pulmoni, ficat, rinichi), intestine, glande cu secre ție internă, piei etc. Din punct de vedere comercia l, carnea este reprezentat ă de țesutul muscular, țesuturile conjunctive, gr ăsimea inter- și intramuscular ă valorificabile în scop alimentar ca produse de m ăcelărie. Pentru cresc ătorul sau specialistul din fermele de taurine și complexele de îngrășare, carnea reprezint ă animalul viu crescut și livrat îngr ășătoriei sau abatorului. Valoarea acestuia se exprim ă prin masa corporal ă vie și prin pre țul obținut la livrare. Pentru comerciant, carnea este reprezentat ă de carcas ă și unele sortimente de măcelărie obținute la sacrificare, care pot fi comercializate (cap cu limb ă, ficat, rinichi etc.). În acest caz ea este privit ă ca raport între cantitatea cump ărată (înregistrat ă) și cea vandabil ă, ca pondere calitativ ă a diferitelor regiuni tran șate și, sub aspect economic, ca beneficiu net ob ținut prin vânzarea integral ă a carcasei. 54 În general, prin carne, consumatorul în țelege por țiunea deta șată din carcas ă (musculatur ă, grăsime și oase) care poate fi utilizat ă sub diferite forme în alimentația omului, iar în sens restrâns – țesutul muscular cu gr ăsimea intra- și intermuscular ă, precum și cea “de acoperire” aderent ă cărnii propriu-zise. Carnea de bovine este un aliment complet, bogat în proteine (18-20%) și cu o valoare energetic ă medie de cca. 2000 Kcal/kg. Carnea de bovine și, în special, carnea de taurine are însu șiri organoleptice și culinare deosebite, fiind foarte mult apreciată de consumatori. 3.2.2. FACTORII CARE INFLUEN ȚEAZĂ PRODUC ȚIA INDIVIDUAL Ă DE CARNE Cercetările actuale și cele de perspectiv ă referitoare la g ăsirea unor c ăi și metode eficiente de m ărire a produc ției de carne de taurine pornesc de la necesitatea cunoa șterii detaliate a factorilor de influen ță ai produc ției de carne, precum și a însușirilor morfo- funcționale a țesuturilor componente, în vederea fundament ării interpretativ- științifice a diferitelor sisteme și metode de cre ștere și îngrășare a taurinelor. Producția de carne, sub raport cantitativ și calitativ este influen țată de o multitudine de factori care ac ționează într-o strâns ă corelație. Din acest motiv, stabilirea ponderii individuale a fiec ărui asemenea factor în determinarea produc ției de carne este foarte dificil ă. Sintetic, în tabelul 3.6 sunt prezenta ți factorii de influență implicați în condiționarea cantitativ ă și calitativă a cărnii de taurine. 3.2.2.1. Factorii interni care influen țează producția individual ă de carne Factorii genetici. Realizarea unor performan țe tehnico-economice favorabile și obținerea unor cantit ăți sporite de carne de calitate superioar ă în condiții de economicitate maxim ă este influen țată de caracterele, însu șirile și particularit ățile materialului biologic crescut și care difer ă în funcție de specie, tip morfoproductiv, ras ă, individ, precum și de determinismul genetic al popula țiilor. Nivelul performan țelor este deci condi ționat de poten țialul genetic și gradul de manifestare al acestuia, în strâns ă corelație cu factorii de mediu care pot stimula sau inhiba aceste performan țe. Tabelul 3.6 Factorii care influen țează producția individual ă de carne la taurine Factori interni Genetici – Specia – Tipul morfoproductiv – Rasa – Determinismul genetic al popula țiilor – Individualitatea Fiziologici – Vârsta – Sexul – Conforma ția corporal ă 55 – Starea de s ănătate – Comportamentul animalelor Factori externi Tehnici – Alimenta ția – Adăparea Organizatorici – Sistemul de exploatare – Starea de îngr ășare – Sistemul de între ținere – Sezonul calendaristic al f ătării – Programul activit ăților zilnice – Odihna – Mișcarea Mediul ambiant – Temperatura – Umiditatea relativ ă a aerului – Viteza curen ților de aer – Pulberi – Lumina – Radiațiile ultraviolete – Aeroionii – Gaze nocive – Presiunea atmosferic ă – Zgomote – Factori pedologici Specia . Producția de carne, sub raport cantitativ și calitativ, este influen țată în mare m ăsură de specie. Din acest punct de vedere, cea mai valoroas ă specie aparținând subfamiliei bovine este reprezentat ă de taurinele propriu-zise. Astfel, taurinele supuse procesului de îngr ășare pot realiza sporuri medii zilnice de 500- 1300 g, un randament la t ăiere (sacrificare) de 45-65% și carcase în greutate de 180-500 kg. În principiu, carnea ob ținută de la taurinele propriu-zise are calit ăți organoleptice și culinare superioare, respectiv este suculent ă, perselată, marmorat ă, cu gust și miros, pl ăcute. Din punct de vedere al aptitudinilor pentru produc ția de carne, celelalte specii ale subfamiliei bovine (zebuine, bub aline, bibovine, yak) realizeaz ă indici cantitativi și calitativi inferiori celor ob ținuți de la taurinele propriu-zise (vezi tab. 3.7). Tabelul 3.7 Principalii indici ai produc ției de carne la speciile subfamiliei bovine (după VELEA C.-1983) Specia Masa corporal ă la vârsta de adult (kg) Spor mediu zilnic (g) Randament la tăiere (%) Femele Masculi Taurine 400 – 600 600 – 900 500 – 1000 45 – 65 Bubaline 350 – 500 500 – 700 300 – 600 45 – 50 Zeb 400 – 500 600 – 700 300 – 600 42 – 52 56 Bibovine 350 – 450 450 – 600 300 – 400 45 – 48 Yak 250 – 500 450 – 600 300 – 400 45 – 55 Tipul morfoproductiv influențează fiecare indice și caracter de produc ție. Taurinele încadrate în tipul morfoproductiv de carne (Aberdeen-Angus, Charolaise, Santa Gertrudis, Hereford, Shorthorn, Limousine etc.) se caracterizeaz ă prin energie mare de cre ștere având, la vârsta de adult, greut ăți corporale de peste 600-650 kg. În condiții de îngr ășare intensiv ă tineretul taurin apar ținând acestor rase realizează sporuri medii zilnice de 1200-1300 g, astfel c ă la vârsta de 12 luni pot atinge greut ăți corporale de 400-450 kg relevând și prin aceasta o precocitate ridicată. Acest tip morfoproductiv se caracterizeaz ă prin depuneri apreciabile de țesut adipos intern și subcutan, cu o marmorare și perselare abundent ă, având ca rezultat ob ținerea de c ărnuri grase, produse ce nu sunt prea mult solicitate de c ătre consumatori. Randamentul la sacrificar e este ridicat (60-68%), iar raportul carne/oase este de 5/1 sau mai mare. Tipul morfoproductiv mixt întrunește însușiri productive foarte valoroase bidirecționale (carne-lapte sau lapte-carne). Taurinele având acest profil metabolic sunt foarte apreciate pentru economicitatea lor și mai ales pentru calitatea carcaselor și a cărnii. În cadrul acestor rase se deta șează rasa Simmental și metișii rasei Simmental cu alte rase. În grupa raselor mixte exist ă o multitudine de alte rase (Bălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș și Bălțată cu negru româneasc ă, în România, precum și alte rase f ăcând parte din tulpina Brun ă sau Friz ă) ce se caracterizeaz ă prin sporuri medii zilnice de 800-1200 g, consumuri specifice reduse, cu depunere moderat ă de grăsime în carcas ă, însă cu marmorare și perselare fină a cărnii, carne a c ăror calități organoleptice și culinare sunt mult apreciate de consumatori. Randamentul la sacrificar e este 52-60%, iar raportul carne/oase de 4,1/1-4,7/1. În ce prive ște calitatea c ărnii se remarc ă o ușoară, dar evident ă, superioritate la carnea provenit ă de la tineretul taurin al raselor mixte fa ță de cea provenit ă de la tineretul raselor de carne, la care exist ă tendința de depunere timpurie de seu subcutan. Taurinele ce se încadreaz ă în tipul morfoproductiv de lapte , ca urmare a specializării lor unilaterale, întrunesc însu șiri mai pu țin convenabile pentru producția de carne. Energia de cre ștere este relativ sc ăzută, la îngr ășare se înregistreaz ă sporuri medii zilnice de 600-700 g, masa muscular ă este mai pu țin dezvoltată, depunerile de gr ăsime sunt reduse, iar randamentul la sacrificare este cuprins între 45% și 52%. Totu și, tineretul taurin mascul apar ținând raselor de lapte (în afara t ăurașilor reținuți pentru reproduc ție) este destinat îngr ășării. Rasa. În cadrul aceluia și tip morfoproductiv, diferitele rase de taurine se diferențiază în ceea ce prive ște produc ția de carne prin dezvoltarea corporal ă, spor mediu zilnic, randament la sacrificare, precum și prin raporturile existente între diferitele macrocomponente ale carcasei (ra porturile carne/seu, carne/oase). Aceste diferențe, de ordin cantitativ, calitativ și economic, se datoreaz ă structurii genetice caracteristice fiec ărei rase în parte (vezi tab. 3.8). 57 Tabelul 3.8 Principalii indici ai produc ției de carne în func ție de rasă Specificare Masa corporal ă la vârsta de adult (kg) Spor mediu zilnic (g) Consum specific (UN) Randament la tăiere (%) Raport carne / oase Femele Masculi Rase pentru carne 500 – 850 700 – 1200 1000 – 1500 7 – 8 60 – 72 4,7 / 1 Rase mixte 500 – 800 700 – 1300 800 – 1400 8 – 10 52 – 60 4,2 / 1 Rase pentru lapte 375 – 650 650 – 900 500 – 700 10 – 12 44 – 52 3,7 / 1 Producția de carne de taurine în România se bazeaz ă în principal pe exploatarea raselor mixte. Carnea provine în propor ția cea mai mare de la t ăurașii îngrășați în diferite sisteme de îngr ășare, apoi de la vacile reform ă recondiționate și doar sporadic de la ti neretul taurin femel și masculii castra ți. Rasa Bălțată româneasc ă, rasă având un caracter mixt de produc ție, se pretează foarte bine la exploatarea pentru produc ția de carne (tineretul taurin mascul), dar și în încruci șări de produc ție cu alte rase mixte, de lapte și în mod deosebit cu tauri din rasele specializate pentru produc ția de carne de talie mare. Celelalte rase din România (Brun ă de Maramure ș, Bălțată cu negru româneasc ă) au o pondere important ă de participare la fondul de carne, în special, prin îngrășarea tăurașilor. Ameliorarea produc ției de carne vizeaz ă în afara criteriilor anterior amintite și alte caractere cu importan ță deosebită cum sunt: desf ășurarea fătărilor, indicii de reproducție și supravie țuire și nu în ultimul rând, avându- se în vedere exploatarea raselor mixte în Europa, produc ția de lapte sub raport cantitativ și calitativ. Se apreciază că prin infuzia rasei Simmental ( și a raselor de tip Simmental) cu rasa Red Holstein (procedeu practicat în România și în unele țări europene), meti șii rezultați au pe lâng ă un randament bun în ce prive ște produc ția de lapte și însușiri încă bune pentru produc ția de carne (Stanciu G. și colab. – 1992, 1994, 1997). Se apreciaz ă că cele mai bune rezultate în producerea c ărnii de vit ă se obțin în urma hibrid ărilor dintre rasele de carne cu cele mixte, precum și din încruci șarea altor specii (zeb) cu taurinele din rasele de carne sau mixte. La hibrizii astfel obținuți se înregistreaz ă (ca urmare a manifest ării efectului heterozis), sporuri medii zilnice de 1000-1500 g, consumuri specifice reduse la pre țuri de cost sc ăzute, capacitate de îngr ășare și randament la sacrificare mari. De asemenea, ace ști hibrizi se adapteaz ă mai ușor la diferitele condi ții de mediu și furajare și sunt rezisten ți la îmbolnăviri. Calitatea c ărnii este superioar ă, fiind îmbun ătățită de depunerea relativ abundentă de grăsime între fibrele și fasciculele musculare. Determinismul genetic al popula țiilor. Analiza genetic ă a popula țiilor de taurine a permis ob ținerea a numeroase date privitoare la unii parametri genetici (coeficien ți de heritabilitate, de corela ție și de repetabilitate) ce pot caracteriza procesul de cre ștere și dezvoltare. Având în vedere diversitatea raselor, gradul lor de consolidare genetic ă, precum și condițiile și metodele de estimare, ace ști parametri genetici au grade de semnifica ție și de precizie variabile. 58 Fără a neglija ceilal ți indici ce caracterizeaz ă profilul genetic al taurinelor, coeficientul de heritabilitate (h2) are o importan ță deosebit ă în estimarea determinismului genetic al popula țiilor în derularea procesului de cre ștere și dezvoltare (tabelele 3.9 și 3.10). Coeficientul de heritabilitate trebuie s ă reprezinte un element contributiv important în fundamentarea progr amelor de ameliorare al popula țiilor, alături de care în procesul de selec ție se vor avea în vedere și corelațiile existente între anumite caractere și însușiri ale produc ției cantitative și calitative de carne. În acest caz, prin selec ție indirect ă, numărul caracterelor urm ărite se reduce și implicit, spore ște efectul selec ției. Individualitatea. Între indivizii unei rase sau popula ții există un accentuat grad de variabilitate sub rapor tul aptitudinilor pentru produc ția de carne. Tabelul 3.9 Coeficientul de heritabilitate (h2) pentru unii indici ai produc ției de carne la taurine CARACTERUL Limite de varia ție ale h2 Masa corporal ă la 6 luni 0,10 – 0,53 Masa corporal ă la 12 luni 0,30 – 0,49 Masa corporal ă la 21 luni 0,22 – 0,69 Talia la 6 luni 0,22 – 0,56 Talia la 12 luni 0,44 – 0,64 Spor mediu zilnic 0,35 – 0,81 Consum specific 0,20 – 0,72 Randament la t ăiere 0,32 – 0,84 Ponderea c ărnii în carcas ă 0,30 – 0,63 Ponderea gr ăsimii în carcas ă 0,34 – 0,86 Ponderea oaselor în carcas ă 0,32 – 0,71 Ponderea c ărnii de calitate superioar ă în carcas ă 0,32 – 0,81 Tabelul 3.10 Corelații fenotipice (r) între unele însu șiri ale produc ției de carne la taurine Corelația fenotipic ă între: Coeficient de corelație (r) Masa corporal ă la tăiere – Vârsta la sacrificare 0,18 – Randament la t ăiere 0,49 – Masa pistoletului 0,48 – Carne în carcas ă 0,45 Randament la tăiere – Spor mediu zilnic 0,43 – Masa extremit ăților (membre + cap) -0,69 – Masa pistoletului 0,66 – Carne în carcas ă 0,89 Carne în carcasă – Carne de calitatea I 0,72 – Oase în carcas ă -0,89 59 Diferențele existente se traduc prin precocitate, capacitate de îngr ășare și de valorificare a hranei, conforma ție corporal ă, randamentul la sacrificare, calitatea și cantitatea de carne în carcas ă. Variabilitatea indivizilor dintr-o popula ție prezint ă o importanță practică deosebită, având un rol determinant în posibilitatea de difuzare în popula ție a însușirilor individuale valoroase. Alături de al ți factori, individualitatea are o contribu ție important ă la formarea unor tipuri de produc ție și stă l a b a z a f o r m ării liniilor zootehnice. Elocvent în acest caz este rolul vacii Silvest er pentru rasa Hereford, al taurului Monkey pentru rasa Santa Gertrudis, sau a diferi ților fondatori de linie (taurul Comet din rasa Shorthorn). Factorii fiziologici care influen țează producția individual ă de carne. Producția individual ă de carne este influen țată de o serie de factori dependen ți de individ și care au o anumit ă determinare genetic ă. Vârsta. Vârsta este un fa ctor care influen țează totalitatea indicilor cantitativi, calitativi și economici ai produc ției de carne. Aceste influen țe se refer ă la potențialul acumul ărilor de mas ă corporal ă, capacitatea de valorificare a hranei, randamentul la sacrificare, ponderea c ărnii în carcas ă, proporția pe calit ăți a cărnii, compoziția chimică, macro- și microstructura c ărnii etc. Odată cu înaintarea în vârst ă, respectiv odat ă cu creșterea masei corporale la valorificare se constat ă o apreciabil ă modificare a principalilor indici tehnici și economici ai produc ției de carne (vezi tab. 3.11). Tabelul 3.11 Influența vârstei și a masei corporale la valorificare asupra indicilor producției de carne în carcas ă la tăurașii din rasa B ălțată româneasc ă ÎNSUȘIREA UM Categoria de vârst ă, (în luni) 0,5 6 12 – 13 18 60 Masa corp. la sacrificare kg 47 194 351 540 875 Masa carcasei kg 27 109 197 300 493 Randament la sacrificare % 58 56 56 55 56 Macrostructura cărnii (kg / %) Calitatea I % 65 58 55 55 55 Calitatea II % 19 26 29 32 32 Seu (aderent +pliul iei) kg/ % 0,26/ 0,93 1,95/ 1,77 4,28/ 2,16 10,22/ 3,40 18,77/ 3,80 Specialități % 15,00 13,43 12,85 12,35 12,45 Carne în carcas ă kg/ % 18,43/ 67,00 83,35/ 76,00 157,00/ 79,43 241,10/ 80,21 401,38/ 81,26 Oase în carcas ă kg/ % 8,81/ 32,06 24,55/ 22,37 36,37/ 18,41 48,25/ 16,40 74,00/ 15,00 Raport carne / oase – 2,09/ 1 3,39/1 4,32/1 4,89/1 5,44/1 Masa corporal ă este o însu șire care în func ție de poten țialul biologic, evolueaz ă odată cu vârsta ca rezultat al proceselor de cre ștere și dezvoltare, rela ția dintre masa corporală și vârstă fiind dependent ă de relația dintre precocitate și energia de creștere. Astfel, tineretul taurin apar ținând raselor locale ameliorate poate realiza la 60 vârsta de 1 an 50-60% din dezvoltarea specific ă vârstei de adult, 80% la 2 ani, 90% la 3 ani și 100% la 4-5 ani (Georgescu Gh. – 1998). Masa corporal ă are un ritm intens de cre ștere în primele 12-14 (18) luni de viață, apoi acest ritm se reduce progresiv odat ă cu înaintarea în vârst ă. Sporul mediu zilnic exprimat în valori absolute sau procentuale se înscrie, în funcție de factorul vârst ă, într-o curb ă care prezint ă o fază ascendent ă până în jurul vârstei de 12-14 (16) luni, r ămâne apoi într-o faz ă de platou, dup ă care se remarc ă o scădere accentuat ă a sporului mediu zilnic (fig. 3.2). De altfel, dup ă această vârstă (12-14 luni) profilul metabolic al taurinelor se modific ă. Astfel, cre ște intensitatea depunerilor de gr ăsime (seu) în organism, depuneri ce prin valoarea lor energetică solicită și un consum specific mai ridicat, prelungind durata îngr ășării, cu influen țe negative asupra eficacit ății economice a îngr ășării. Fig. 3.2. Evolu ția masei corporale (1) și a sporului mediu zilnic (2), în raport cu vârsta Economicitatea produc ției de carne (consumul specific) variaz ă în limite largi odată cu vârsta. Astfel în primele trei luni de via ță consumul specific este de 2,5-3,5 UN, crește la 5-7 UN la vârsta de 12 luni, ajungând la animalele adulte la 12-14 UN. Aceste valori prezint ă variații și în legătură cu natura și structura ra țiilor administrate. Randamentul la sacrificare se înscrie într-o curb ă ușor descendent ă de la naștere și până la vârsta de adult. Astfel, randame ntul la sacrificare se reduce de la valoarea de 58% la dou ă săptămâni de via ță până la 56% la vârsta de 60 de luni. Scăderea acestui parametru este și urmarea cre șterii ponderale a masei intestinale și mai ales a complexului gastric format din re țea, rumen, foios și cheag . Odată cu vârsta se produc modific ări importante și în ce prive ște compozi ția chimică corporal ă, precum și ponderea diferitelor macrocomponente în structura carcasei (vezi fig. 3.3), astfel: – conținutul de ap ă scade odat ă cu vârsta; – se reduce u șor conținutul în proteine și săruri minerale; 61 – crește semnificativ cantitatea de gr ăsime sporind în acest fel concentra ția energetică a cărnii (de la 1176 kcal/kg la 3683 kcal/kg). Generalizând, se poate afirma c ă în perioada de vârst ă 12-18 luni, majoritatea indicilor importan ți în determinarea cantitativ ă, calitativă și economic ă a producției de carne la taurine se g ăsesc la valori ce justific ă valorificarea pentru carne a animalelor ce au atins o vârst ă cuprinsă în acest interval (Chmielnik H. și colab. – 1995). Fig. 3.3. Modificarea compozi ției chimice a c ărnii în func ție de vârst ă Sexul . Acest factor are implica ții deosebite asupra tuturor indicilor produc ției de carne, atât pe parcursul cre șterii și dezvoltării cât și la valorificare, respectiv asupra energiei de cre ștere și a ritmului acumul ării de mas ă corporală, a capacit ății de valorificare a furajelor, a randam entului la sacrificare, a macro- și microstructurii carcasei precum și asupra calit ăților organoleptice și culinare ale c ărnii. Aceste influen țe sunt consecin ța profilului hormonal specific. Astfel, dintre hormonii androgeni, testosteronul are cele mai importante implica ții asupra procesului de cre ștere. Testosteronul are efecte metabolice complexe, respectiv determină reținerea azotului și a fosforului în organism, stimuleaz ă sinteza proteică, scade concentra ția lipoproteinelor, influen țează pozitiv metabolismul mineral, hepatic și enzimatic. În compara ție cu femelele, t ăurașii au încă de la na ștere o mas ă corporală mai mare cu 10-12%, diferen ță ce se m ărește odată cu înaintarea în vârst ă a animalelor. Comparativ cu vi țelele și juncanii (masculi castra ți), tăurașii realizeaz ă sporuri medii zilnice mai mari cu 15-30%, iar conforma ția corporal ă se caracterizeaz ă printr-o foarte bun ă dezvoltare a regiunilor corporale cu mare importanță în produc ția de carne (trenul mijlociu și posterior). Tăurașii au o capacitate mai bun ă de conversie a furajelor, depunerea gr ăsimii în carcasă este mai tardiv ă, iar randamentul la sacrificar e este mai mare. Din punct de vedere calitativ, carnea provenit ă d e l a tăurași este mai pu țin fragedă, suculent ă, marmorat ă și perselată comparativ cu cea ob ținută de la femele și juncani. Femelele realizeaz ă sporuri de cre ștere și carcase mai mici, consumuri specifice mai ridicate, randament la t ăiere mai mic, îns ă carnea are calit ăți 0%20%40%60%80%100% la naștere 4 luni 10 luni 18 luni Substanțe minerale Grăsimi Proteine Apă 62 organoleptice și culinare superioare celei ob ținute de la t ăurași și masculii castra ți (fig. 3.4). Diferența de consum specific este determinat ă de faptul c ă masculii castra ți și femelele au tendin ța de a depune de timpuriu gr ăsime (seu) în organism comparativ cu t ăurașii la care sub influen ța hormonilor androgeni este stimulat ă sinteza proteic ă. Acest aspect se resimte și asupra calit ății cărnii care este superioară la femele fa ță de tăurași și masculii castra ți. Diferențe semnificative se înregistreaz ă și în cazul randamentului la sacrificare, care în condi ții asemănătoare de vârst ă și rasă este cu 6-8% mai mare la tăurași decât la juncani și respectiv cu 5-7% fa ță de femele. Fig. 3.4. Dinamica sporului mediu zilnic la t ăurași și femele de ras ă Bălțată româneasc ă (BR) și Brună de Maramure ș (BM), în raport cu vârsta Sexul influen țează în mare m ăsură și ponderea pe calit ăți a cărnii în carcas ă. Carnea încadrat ă în categoria specialități și carnea de calitatea I au o pondere superioară la tăurași față de juncani și tineretul femel cu 5-10%; referitor la calitate, însușiri organoleptice și culinare, carnea provenit ă de la tineretul taurin femel este superioară celei provenite de la t ăurași și juncani. În ce prive ște compozi ția chimic ă a carcasei, sexul influen țează principalele componente chimice majore ale c ărnii la taurine, astfel: la tineretul femel se înregistreaz ă valori mai mari în ce prive ște procentul de substan ță uscată, proteine și grăsimi, în timp ce con ținutul în ap ă este mai mare în carnea provenit ă de la tăurași. Referitor la castrarea și îngrășarea masculilor castra ți, operațiunea de castrare sub vârsta de un an atrage dup ă sine rezultate economice necorespunz ătoare, influen țând negativ to ți parametrii cantitativi și calitativi ai producției de carne. Intensitatea de cre ștere la masculii castra ți față de tăurași este mai mică cu 20-25%, în timp ce consumul specific este cu 20-30% mai mare. Prin castrare se reduce propor ția hormonilor androgeni, ceea ce determin ă modificarea profilului metabolic, animalele castrate având tendin ța de a depune de timpuriu grăsime în carcas ă. Carnea provenit ă de la tineretul taurin castrat este inferioar ă cantitativ și calitativ celei de la t ăurași și femele. Solu ția castrării se impune, îns ă plecând de 60070080090010001100 0-6 luni 6-12 luni 12-18 luni 0-18 luni VârstaSpor mediu zilnic (g)Masculi BR Masculi BM Femele BR Femele BM 63 la resursele furajere; în cazul existen ței pajiștilor, din considerente economice, se poate practica și îngrășarea juncanilor pe p ășuni. Conforma ția corporal ă. Conforma ția corporal ă este rezultanta cre șterii și dezvoltării anterioare a animalului, însu șire ce se poate aprecia prin diferite metode. În practica curent ă aprecierea conforma ției se face numai pe animalul viu, însă în actualele condi ții această apreciere va trebui extins ă și asupra carcasei, în special sub raportul diferitelor regiuni ale carcasei, regiuni cu pondere cantitativ ă și calitativă important ă în produc ția de carne. În ce prive ște produc ția de carne, animalele cu aptitudini apreciabile în această direcție au o pronun țată dezvoltare corporal ă mai ales în segmentele cu importanță în produc ția de carne și cu o dezvoltare mai redus ă a segmentelor ce influențează negativ randamentul: cap, masa gastro-intestinal ă, extremit ățile membrelor. În general, pentru produc ția de carne, animalele corect conformate au extremități reduse, trunchi de form ă cilindrică cu lungimi, l ărgimi și adâncimi mari, cu o bun ă îmbrăcare în mas ă muscular ă și o dezvoltare evident ă a trenului posterior. În acest sens, rasele de carne și majoritatea raselor mixte (carne-lapte), iar în cadrul lor tineretul taurin mascul bine îngr ășat până la vârsta de 14-18 luni, este corect conformat. Un tip aparte de conforma ție îl reprezint ă animalele ce manifest ă efectul “culard ” sau “ double muscled ” animale caracterizate prin talie cu aproximativ 3% mai mică decât media rasei, cu o foarte bun ă dezvoltare a musculaturii din zona spinării, a șalelor și a crupei. La valorificarea acestor indivizi, s-a constatat c ă randamentul la sacrificare este cu 6% mai mare decât la animalele ce nu manifest ă efectul culard, propor ția cărnii cu 23% mai mare, a oaselor cu 19% mai mic ă și a țesutului gras cu 27% mai redus. Date fiind efectele economice și având în vedere heritabilitatea ridicat ă a efectului culard, în diferite țări există preocupări de propagare a acestui efect în populațiile de taurine. Starea de s ănătate. Principala condi ție pentru realizarea unor performan țe economice apropiate de standardul rasei pe categorii de vârst ă este starea de sănătate. Alterarea st ării de sănătate induce efecte negative asupra performan țelor productive la animalele supuse procesului de îngr ășare. La animalele bolnave se constată modificări comportamentale importante, au apetit redus, iar asimilarea hranei se face necorespunz ător. Menținerea stării de sănătate se asigur ă prin măsuri specifice, pe baz ă de profilaxie genetic ă și sanitară, dar și prin adoptarea unor tehnologii de furajare, adăpare și întreținere diferen țiate (Podar C. și colab.-1990). Cele mai frecvente afec țiuni întâlnite în unit ățile de îngr ășare sunt afec țiunile pulmonare și ale aparatului digestiv, afec țiuni frecvent constatate mai ales la vi țeii până la vârsta de 6 luni. Ca urmare a unor asemenea afec țiuni se înregistreaz ă diminuări ale sporului mediu zilnic cu 20-25%, cre ște substan țial consumul specific (cu 25-70%) iar mortalitatea și sacrificările de necesitate ati ng valori de 10-30% sau chiar mai mari. 64 Medicamentele utiliz ate în tratarea unor asemenea afec țiuni, perturbarea fluxului tehnologic prin extragerea, izolarea și tratarea animalelor, implic ă cheltuieli suplimentare care contribu ie la diminuarea sever ă a profitului. În complexele industriale de îngr ășare, cu între ținerea tăurașilor în boxe colective pe pardoseli de tip gr ătar din beton, se constat ă o inciden ță mare a afecțiunilor membrelor, ceea ce determin ă creșterea num ărului de sacrific ări de necesitate. Pentru evitarea unor asemenea situa ții se impune alegerea corect ă a tipurilor de gr ătare (forma și dimensiunea fantelor, rezisten ța la uzură și efort). Bolile parazitare (interne și externe) sunt relativ frecvente în fermele de îngrășare. Aceast ă situație este mai frecvent ă în cazul t ăurașilor îngrășați pe pășune și a tăurașilor care pân ă la livrarea c ătre îngrășătorii sunt între ținuți pe pășuni situate în zone geografice joase sau ( și) inundabile (ne) cunoscute ca fiind zone cu potențial de infestare parazitar ă. Cum efectul negativ al acestor parazitoze nu este totdeauna evident, m ăsurile de contracarare sunt, în multe cazuri, tardive și vizează mai ales parazitozele externe. O frecven ță apreciabil ă în unitățile de îngr ășare o au și bolile de nutri ție, care conjugate fiind cu o între ținere necorespunz ătoare face ca morbiditatea, mortalitatea și sacrificările de necesitate s ă crească foarte mult. Profilaxia genetic ă se referă la eliminarea din efective a unor animale a c ăror descenden ți au fost depista ți a fi purt ători de gene ce produc boli transmisibile genetic (Vintil ă I. – 1988). În acest sens lite ratura de speci alitate citeaz ă cazul cardiomiopatiei bovine (CMP), maladie ereditar ă a popula ției de taurine Red Holstein linia ABC, larg r ăspândită. Până în prezent to ți purtătorii cunoscu ți ai bolii au în ascenden ța lor taurul Montvic Apple (Konig L. și colab. – 1991). Pentru eliminarea bolilor produse de agen ți patogeni în îngr ășătorii este stabilit un protocol strict de vaccin ări, imuniz ări, deparazit ări interne și externe. Reducerea presiunii de infec ție prin germeni ubicuitari sau microflora latent ă (numărul total de germeni, virulen ță, spectru, rezisten ță la medicamente și vaccinuri) în ad ăposturile de cre ștere este un deziderat im portant pentru tehnolog, constructor, igienist, microbiolog și imunolog. Comportamentul. Comportamentul este rezultanta activit ății specifice a sistemului nervos central și a intensit ății proceselor metabolice. Tineretul taurin etaleaz ă un comportament individual diferen țiat. În general, animalele dominante au un comportament mai voluntar și o intensitate metabolic ă mai mare, care- și impun drepturi preferen țiale privind odihna, furajarea și adăparea. În func ție de intensitatea manifest ărilor comportamentale indivizii se ierarhizeaz ă în dominant și domina ți, iar în cadrul acestor grupe se formeaz ă subgrupe de 4-5 indivizi în cadrul c ărora se respect ă o ierarhie asem ănătoare. Observarea grupurilor de animale pune în eviden ță existența relațiilor de dominare-subordonare între to ți indivizii unui grup lua ți câte doi. Manifest ările comportamentale sunt unidirec ționale: subordonatul nu dirijeaz ă, nu love ște și nu amenință animalul dominant. De fapt, manifest ările cu adev ărat agresive sunt rare; cea mai mare parte a conflictelor (competi ția alimentar ă prezentă) sunt rezolvate prin 65 simple amenin țări sau spontan, subordonatul le evit ă; loviturile sunt rare iar agresorii veritabili sunt foarte rari. Conturbarea acestor rela ții are loc în cazul dispers ării sau reunirii unor grupe tehnologice, caz în care rezult ă o dereglare a ierarhiei stabilite și care se reface într-un interval de 7-30 zile. Pân ă la refacerea structurii ierarhi ce pierderile economice pot fi de 10-15%, manifestate mai ales prin sc ăderea sporului mediu zilnic și creșterea consumului specific. Practic, pentru evitarea unor asemenea fenomene se recomand ă păstrarea colectivit ăților odată formate cât mai mult timp, eventual pân ă la livrare. Într-o situa ție de competi ție, în absen ța manifest ării agresive, singur ă prezența animalului dominant este suficient ă pentru a men ține subordona ții la distan ță. Această distanță apare în mod particular la nivelul capului; un obstacol plasat între dou ă animale și care să limiteze mi șcările capului este suficient ă pentru a permite și subordonatului accesul la obiectul de competi ție. Structura ierarhic ă a unui grup de taurine se stabile ște în timp relativ scurt și este cu atât mai stabil ă cu cât aceasta s-a realizat de o manier ă mai violent ă. 3.2.2.2. Factorii externi care influen țează producția individual ă de carne Alimenta ția este unul din cei mai importan ți factori în determinarea cantitativă și calitativ ă a produc ției de carne la taurine. Nivelul și caracterul furajării contribuie în mod esen țial la exteriorizarea poten țialului biologic de producție al animalelor. Furajele constituie baza material ă care asigur ă componentele nutritive necesare creșterii și dezvoltării organismului. Administrarea unor ra ții furajere bine echilibrate cantitativ și calitativ, variate, administr ate la timp, într-o anumit ă ordine și potrivite cu funcționalitatea comportamentelor gastrice sunt elemente care contribuie decisiv la exteriorizarea poten țialului productiv al taurinelor supuse procesului de îngr ășare. Indicii produc ției de carne sunt influen țați și de tipul de hr ănire, respectiv de ponderea pe care o au în structura ra ției diferitele categorii de furaje. Tipul lactat de hrănire se folose ște în cazul îngr ășării vițeilor utilizând în alimentația acestora exclusiv laptele sau substituen ții de lapte. Acest tip de furajare permite ob ținerea unor sporuri zilnice mari (peste 1200 g), randamente la sacrificare de peste 60%, consumuri specifice reduse (3 UN/kg spor), iar carnea are calități organoleptice și culinare deosebite. Având îns ă în vedere c ă valorificarea acestor vi ței se face la vârsta de 3-5 luni, produc ția de carne este redus ă, în timp ce costurile de produc ție (cu deosebire cele legate de furajare) sunt foarte mari. Tipul concentrat de hrănire, caz în care furajele concentrate reprezint ă peste 50% din valoarea nutritiv ă a rației, permite valorificarea la maximum a poten țialului biologic de îngr ășare al animalelor pân ă la vârsta de 18 luni. Prin aplicarea acestui tip de furajare se realizeaz ă sporuri medii zilnice de pest e 1000 g, un randament la sacrificare de peste 55%, iar carnea ob ținută are calități organoleptice foarte bune. Eficiența economic ă a îngrășării este negativ influen țată de consumul relativ mare de furaje concentrate care, în general, sunt furaje costisitoare. 66 Tipul voluminos de hrănire, caz în care furajele de volum au o pondere de peste 70% din valoarea nutritiv ă a rației, permite realizarea unor sporuri medii zilnice de 700-900 g, randamen te la sacrificare mai mici și consumuri specifice mai ridicate, iar carnea ob ținută are calit ăți organoleptice inferioare comparativ cu celelalte dou ă tipuri de hr ănire. Calitativ, regimul alimentar are influen ță important ă asupra culorii, suculen ței, savorii și valorii energetice a c ărnii. Pe lâng ă vârstă, culoarea c ărnii este influen țată de conținutul furajelor în s ăruri de fier. Concentratele, abundent prezente în ra ție, determin ă o culoare deschis ă a cărnii (orzul, comparativ cu porumbul, favorizeaz ă o culoare mai deschis ă), fibroasele determin ă culoarea mai închis ă a cărnii. Aceste implica ții se regăsesc în diferitele tehnologii de îngr ășare pe baz ă de furaje de volum, concentrate, lapte sau substituen ți de lapte. Nutrețurile caracterizate prin con ținut bogat în substan ță uscată (concentratele și fibroasele) au efect favorabil asupra marmor ării și perselării cărnii, în timp ce nutre țurile suculente (exceptând furajele verzi) determin ă depunerea subcutanat ă și la nivelul cavit ăților interne a gr ăsimii, reducând astfel calitatea c ărnii. Acesta este ra ționamentul pentru care îngr ășarea pe baz ă de suculente trebuie finalizat ă cu o perioad ă de finisare, perioad ă în care baza ra ției este format ă din furaje concentrate și fân. Unele furaje influen țează pozitiv calit ățile organoleptice ale c ărnii (furaje verzi, bob, napi). Nutrețurile de origine animal ă, administrate în cantit ăți prea mari (gr ăsimi, făinuri de carne foarte grase, f ăinuri de pe ște etc.) imprim ă cărnii gust și miros nedorit, fiind necesar ă sistarea administr ării lor în perioada de finisare (cu 30-40 zile înainte de valorificarea animalelor). În acela și sens, unele substan țe medicamentoase și stimulatori hormonali de cre ștere pot modifica negativ calitatea cărnii (prin eventualul efect remanent), mo tiv pentru care utilizarea acestora se va face cu mult discern ământ. Furajarea deficitar ă diminueaz ă acumulările de mas ă corporală iar îngrășarea devine neeconomic ă prin creșterea consumului specific (se prelunge ște perioada de îngrășare). Consumul specific reprezint ă un indicator tehnico-economic deosebit de important și care relev ă capacitatea de valorificare a fu rajelor. Acest parametru este influențat de o serie de factori, între care: – individualitatea: atât la tineret cât și la adulte consumul specific variaz ă cu 20%, aspect care st ă și la baza amelior ării taurinelor pentru produc ția de carne; – vârsta: la adulte aproximativ 50% din energia metabolizabil ă se pierde sub formă de căldură, pe când la tineret cea mai mare parte a substan țelor asimilate este utilizată în procesele de sintez ă. Între ritmul acumul ării de mas ă și consumul specific exist ă o corelație negativ ă, ceea ce are un caracter practic evident permi țând ca pe baza acumul ării zilnice de mas ă să se facă o selecție indirect ă pentru consumul specific (r = -0,75 până la -0,83). În general, eficacitatea alimentar ă a femelelor este mai redus ă decât a masculilor și a juncanilor. La rasele ameliorate din România consumul specific la 67 tineretul taurin femel este mai mare fa ță de tăurași cu 9-12% pân ă la vârsta de 6 luni, cu 18-23% între 6-12 luni și cu 24-32% la vârsta de peste 1 an. Structura diferit ă a rațiilor utilizate în diferite sisteme de îngr ășare influențează consumul specific astfel: în sistemele intensive de cre ștere acesta este de 5-6,5 UN/kg spor și de 6,7-9 UN/kg spor în cel semiintensiv. În figura 3.5 este reprezentat ă evoluția consumului specific în func ție de sporul mediu zilnic la tineretul taurin de ras ă Bălțată româneasc ă, îngrășat între 150 și 400 kg, respectiv la vaci recondi ționate timp de 50-90 zile. 16 14,6 13,1 12 9,78 7,5 6,7 6,2 6 05101520 500 700 900 1000 1100 Spor mediu zilnic (g)Consum specific (UN / Kg spor)Adulte Tineret Fig. 3.5. Consumul specific în func ție de sporul mediu zilnic la rasa Bălțată româneasc ă Adăparea. Apa reprezint ă principalul component chimic al organismului, respectiv mediul în care au loc schimburile metabolice. Consumul de ap ă nu influențează în mod direct produc ția de carne, îns ă apa constituie un factor condițional, deoarece aportul hidric insuficient împiedic ă desfășurarea normal ă a proceselor metabolice. În unitățile moderne de îngr ășare, apa se asigur ă la discre ție, încă din a 2-a săptămână de viață. Tineretul taurin la îngr ășat consum ă în medie 3-5 l ap ă/kg SU ingerată. Taurinele î și reduc semnificativ consumul de ap ă în cazul în care aceasta are o temperatur ă mai mică de 8-100C, respectiv pe cea care dep ășește 30-320C (Lebon J.F.-1982). Apa trebuie s ă fie “potabil ă” adică proaspătă, limpede, inodor ă, fără a fi acidă sau bazic ă, ușor mineralizat ă. Restricțiile hidrice de mic ă severitate și compensate fiziologic influen țează negativ produc ția de carne (Bianca W. – 1988). Adăparea de la surse ocazionale (mai ales în cazul între ținerii pe p ășune) poate constitui un factor de risc importa nt în transmiterea unor boli ce diminueaz ă eficiența economic ă a îngrășării (Crăiniceanu E.-1987). Factori organizatorici care influen țează producția individual ă de carne. Acumularea unui impresionant volum de cuno ștințe științifice referitoare la procesele fiziologice ce coordoneaz ă ritmul și intensitatea cre șterii și dezvoltării a permis fundamentarea științifică a tehnologiilor de cre ștere și îngrășare a taurinelor. 68 Informațiile științifice acumulate au permis integrarea organismului animal într-un adecvat proces de modelare biologic ă (Georgescu Gh. – 1995). Optimizarea tehnologiilor de îngr ășare a taurinelor porne ște de la cunoașterea și gestionarea eficient ă a factorilor ce condi ționează producerea c ărnii de taurine în condi țiile obținerii unor produc ții maxime cu cheltuieli minime raportate la unitatea de produs. Sistemul de exploatare. În prezent pe plan mondial, corespunz ător tehnologiei de exploatare se cunosc urm ătoarele sisteme de îngr ășare: intensiv, semiintensiv și extensiv, fiecare din acestea fiind caracterizate de elemente tehnologice și economico-financiare specifice (vezi tab. 3.12). Îngrășarea intensiv ă. În cadrul acestui sistem de îngr ășare se obțin cele mai bune rezultate tehnico-economice în îngr ășarea taurinelor. Astfel, capacit ățile de producție și forța de munc ă sunt utilizate la maximum pe tot timpul anului, valorificarea animalelor are loc la vârsta de maxim 18 luni, la greut ăți corporale de 450-550 kg, consecutiv unor sporuri medii zilnice de peste 1000 g, cu consumuri specifice reduse (sub 7 UN/kg spor). În același timp, la valorificare, se ob țin carcase mari (270-330 kg) consecutiv unui randament la sacrificare de 57-65%, iar carnea ob ținută are calit ăți organoleptice și culinare foarte bune. Tabelul 3.12 Principalii indici tehnico-economici în func ție de sistemul de exploatare Indici tehnico-economici Sistemul de exploatare intensiv semiintensi v extensiv Vârsta de valorificare (luni) 12 – 16 (18) 18 – 24 20 – 30 Masa corporal ă vie, la valorificare (Kg) 450 – 550 450 – 550 500 – 550 Durata îngr ășării (luni) 12 – 16 6 – 12 5 – 10 Spor mediu zilnic (g) 1000 – 1400 800 – 1000 500 – 700 Consum specific (UN / kg spor) 6 – 6,8 7 – 10 10 – 14 Randament la sacrificare (%) 56 – 65 53 -57 50 – 53 Îngrășarea semiintensiv ă permite realizarea unor sporuri bune de cre ștere (700- 900 g/zi), astfel încât animalele pot fi valorificate la vârsta de 18-24 luni. Comparativ cu sistemul intensiv de îngr ășare, sporurile înregistrate sunt mai mici cu cca. 25%, consumurile specifice sunt mai mari cca. 30% (7-10 UN/kg spor), iar randamentul la sacrificare este mai mic cu 5-6% (53-57%). Carnea ob ținută este de bun ă calitate. Îngrășarea extensiv ă asigură obținerea unor sporuri medii zilnice de 500-700 g, valorificarea animalelor se face tardiv (la vârste de 20-30 luni), consumurile specifice sunt mari (10-14 UN/kg spor), randamentul la sacrificare este de cca. 69 50%, iar carnea ob ținută are calități organoleptice și culinare inferioare celorlalte două sisteme de îngr ășare. Starea de îngr ășare. Acest factor se reg ăsește în conforma ția animalului și care alături de vârst ă și sex influen țează considerabil cantitatea și calitatea c ărnii obținute. Pe m ăsură ce procesul de îngr ășare se intensific ă, conținutul de ap ă al cărnii scade paralel cu cre șterea propor ției de substan ță uscată, scade procentul de proteine și în același timp scade procentul de carne. Ponderea diferitelor macrocomponente ale carcasei (tab. 3.13) se modific ă în raport cu starea de îngr ășare, astfel: – greutatea vie a animalelor îngr ășate este semnificativ mai mare; – depozitele adipoase sunt evident mai mari la animalele îngr ășate, iar ponderea scheletului este mai mic ă decât la cele slabe; – procentual, în carcasa animalelor îngr ășate, carnea este în propor ție mai mare. Tabelul 3.13 Compozi ția anatomic ă a carcasei la vaci în func ție de starea de îngrășare SPECIFICARE Lotul de vaci slabe îngr ășate Greutatea corp. vie (kg)/(%) 452±16 100% 577±19 100% Depozite adipoase totale (kg)/(%) 34 ± 5 7,52% 106 ± 6 18,37% Greutatea scheletului (kg)/(%) 62 ± 4 13,71% 60 ± 3 10,39 Carcasă Greut. la cald (kg)/(%) 304 ± 9 100% 372 ± 16 100% Depozite adipoase (kg)/(%) 26 ± 4 8,55% 78 ± 7 20,96% Mușchi (kg)/(%) 252 ± 3 74,13% 295 ± 8 79,30% Os (kg)/(%) 50 ± 4 16,44% 48 ± 3 12,90% Mușchi Greut, mu șchi (pulpă) (kg) 88,3 ± 0,2 27,43% 87,6 ± 1,9 23,54% Mușchiul dorsal (kg) 30,3 ± 0,5 9,96% 32,4 ± 1,3 8,71% Mușchiul psoas (kg) 3,3 ± 0,1 1,08% 3,1 ± 0,2 0,8% Mușchiul L. dorsi (kg) 8,2 ± 0,2 2,69% 8,9 ± 0,3 2,39 Valoarea energetic ă a cărnii provenit ă de la animalele îngr ășate este aproximativ 3200 kcal/kg fa ță de 1800 kcal/kg la carnea provenit ă de la animalele slabe. În afar ă de aceste valori (care favorizeaz ă net carnea provenit ă de la animalele îngr ășate), celelalte caracteristici calitative ale c ărnii impun valorificarea taurinelor pentru produc ția de carne numai dup ă o prealabil ă recondiționare (în cazul animalelor exploatate pentru produc ția de lapte), sau îngr ășare (în cazul tineretului taurin mascul). Din punct de vedere economic, îngr ășarea animalelor recondi ționate este ineficient ă dacă durata acesteia dep ășește 2-2,5 luni. În aceast ă perioadă, la vacile reformă se pot ob ține sporuri medii zilnice de 1200 g, rezultând un spor total de aproximativ 50 kg din care 20 kg mu șchi. Se apreciaz ă că pentru ob ținerea cărnii de taurine cu palatabilitate ridicat ă, dublată de o bun ă eficacitate economic ă, procesul îngr ășării trebuie finalizat într-o perioadă de timp cât mai scurt ă. 70 Sistemele actuale de cotare și definire a calit ății carcaselor în vederea stabilirii pre țurilor se bazeaz ă, în special, pe aprecieri subiective, cum sunt conforma ția și starea de îngr ășare, motiv pentru care în Danemarca și Franța s-a pus la punct un sistem robotizat care evalueaz ă obiectiv calitatea carcaselor. Teoretic acest sistem are la baz ă un scaner cu raze X, utilizarea acestuia fiind înc ă departe de a fi ceva curent datorit ă costurilor ce le implic ă. În Danemarca, dar și în Anglia, s-au încercat și alte metode, printre care cea cu ultrasunete, dar deocamdat ă metoda nu are precizie suficient ă. În Franța s-au încercat determin ări ale raportului carne/oase și carne/seu prin analizarea unor porțiuni tranșate din carcas ă fără însă a fi găsite corela ții pozitive suficiente ca valoare pentru aprecierea carcasei în ansamblu. Sistemul de între ținere. În cazul îngr ășării taurinelor, pe plan mondial se practică două sisteme de între ținere, respectiv în stabula ție liberă și legată. Între cele dou ă sisteme se înregistreaz ă diferențe de produc ție semnificative în favoarea sistemului de între ținere legat. Cu toate acestea, între ținerea liber ă permite mecanizarea și automatizarea mai facil ă a unor procese tehnologice, îmbunătățind considerabil indicii economici ai îngr ășării. În cazul între ținerii legate, taurinele, indiferent de ras ă, sex sau vârst ă, realizează comparativ cu între ținerea liber ă, performan țe economice mai bune. Limitarea mi șcării determin ă reducerea efectului unor factori care diminueaz ă sporul mediu zilnic și creșterea consumului specific, astfel: se prelungește durata de odihn ă, se reduce consumul pentru între ținerea func țiilor vitale, se elimin ă deranjamentul între animale, iar competi ția privind furajarea, adăparea și alegerea locului de odihn ă sunt, practic, eliminate. Chiar dac ă în cazul între ținerii libere se ob țin rezultate tehnico-economice mai mici comparativ cu între ținerea legat ă (cu 5-10%), datorit ă avantajelor sale sistemul de între ținere liber ă s-a generalizat la îngr ășarea tineretului taurin, iar întreținerea legat ă este mai potrivit ă în cazul recondi ționării animalelor adulte. Datorită avantajelor sale, între ținerea liber ă în boxe colective este metoda cea mai des întâlnit ă în unitățile de îngr ășare. Stabilirea suprafe ței optime de confort pentru animal și folosirea judicioas ă a spațiilor construite este o problem ă foarte important ă. În cazul dep ășirii încărcăturii pe boxă, frecven ța îmboln ăvirilor poate ajunge la 45% din efectiv, un factor favorizant fiind pardoseala din beton de tip gr ătar, care în condi ții necorespunz ătoare poate afecta pân ă la 16% din efectiv. Ponderea însemnat ă pe care o reprezint ă în produc ția animalier ă, prin diferențierea între ținerii pe categorii de vârst ă și greutate corporal ă, sex, rasă, precum și prin dificult ățile de adaptare a taurinelor la condi țiile intensiv-industriale, cazarea și exploatarea reprezint ă una din cele mai comp lexe probleme a construc țiilor zootehnice. Pentru ob ținerea unor rezultate tehnico-economice favorabile se impune dimensionarea riguroas ă a spațiilor de cazare, a inventarului interior, a echipamentelor tehnico-sanitare și a anexelor necesare (tab. 3.14). 71 Practic, toate unit ățile industriale de îngr ășare a tineretului taurin au adoptat (datorită avantajelor sale) sistemul de între ținere în stabula ție liberă în boxe colective nediferen țiate, cu pardoseal ă de tip grătar. Tabelul 3.14 Elemente de dimensio nare pentru stabula ție liberă (tineret mascul la îngrășare intensiv ă) – după ȘERBAN A. și colab. – 1981. Elemente de cazare și unități de măsură Faza, categoria de vârst ă și masa corporal ă I 0,5-3 luni 50-90 kg II 3-12 luni 90-320 kg III 12-15 luni 330-430 kg IV 15-18 luni 430-.580 kg Colectivit ăți recomandate (cap.) 20…25 25…40 25…40 20…30 Suprafața de cazare, boxe nediferen țiate pe grătare, (m2/cap.) 1,20 1,60..1,90 2,00..2,20 2,50 Lățime iesle uzual ă, măsurată la exterior, (cm) 60 80 80 80…90 Înălțime grilaje, m ăsurate la fa ța superioară, (cm) 100 120 130…140 130…140 Intervale libere (fante) m ăsurate la fața superioar ă, (cm) 2,5…3 3,5 4,0 4…4,5 Lățime rigle gr ătar, măsurate la fa ța superioară (cm) 5…6 8…12 10. ..15 12…15 Nr. animale / ad ăpătoare 15…20 Colectivit ățile de animale, mai restrânse în primele faze ale îngr ășării, pot fi majorate în etapele urm ătoare. Astfel, pentru tineretul taurin supus îngr ășării colectivitățile recomandate variaz ă între 20 și 40 de capete, iar suprafa ța unitară de cazare se diferen țiază pe categorii de vârst ă și masă corporală. Frontul de furajare trebuie s ă asigure administrarea individual ă sau simultan ă a furajelor. În fazele avansate ale îngr ășării nu este necesar ă asigurarea simultan ă a frontului de furajare pentru toate animalele din box ă. În cazul furaj ării ad libitum , rotația animalelor la iesle aduce în fa ța ieslei cel mult 1/3 din efectivul unei boxe, făcând în acest fel posibil ă dimensionarea frontului de furajare la 18-30 cm/cap. Grătarele de pardoseal ă sunt astfel dimensionate încât s ă corespund ă vârstei și masei corporale a animalelor. Organizarea interioar ă a adăposturilor trebuie astfel conceput ă încât să permită desfășurarea facil ă a tuturor proceselor tehnologice specifice îngr ășării (furajare, ad ăpare, supravegherea efectivelor, executarea unor ac țiuni sanitar- veterinare, lotiz ări, extrageri, livr ări). Programul activit ăților zilnice, odihna și mișcarea. Stabilirea și respectarea riguroasă a programului activit ăților zilnice și derularea acestora în ordinea prestabilit ă, conduce la ob ținerea unor indicatori economici favorabili. Perturb ările în programul activit ăților zilnice pot atrage sc ăderi substan țiale ale sporului mediu zilnic și creșterea consumului specific cu 8-15%, rezultând prin aceasta diminu ări ale profitului cu 10-15%. 72 Programul de furajare poate influen ța pozitiv sporul mediu zilnic. Astfel, la administrarea ra ției în trei tainuri se înregistreaz ă un spor mediu zilnic mai mare cu 166 g față de cazul administr ării rației în dou ă tainuri (Signoret J.R. – 1991). Furajarea ad libitum , mărimea frontului de furajare judicios stabilit ă, accesul nestingherit la ad ăpători și alocarea unei suprafe țe de odihn ă corespunz ătoare sunt factori care favorizeaz ă prelungirea timpului de odihn ă-rumegare cu efecte economice pozitive. În unitățile de îngr ășare a taurinelor se urm ărește limitarea la maximum posibil a mi șcării în vederea reducerii deranjamentelor între animale, cu efecte benefice asupra economicit ății furajării. Îngrășarea pe p ășune în condi ții economice presupune existen ța unor paji ști cu nivel productiv ridicat în vederea limit ării deplas ărilor pe care le fac animalele pentru a-și asigura necesarul de furaje de pe suprafa ța de pășune disponibil ă. În cazul îngr ășării pe pășuni mai pu țin productive, caz în care animalele au de parcurs distanțe lungi, înainte de sacrificare acestea vor fi supuse unei perioade de finisare și odihnă de până la 45-50 zile; în caz contrar, carnea ob ținută va fi tare, lipsit ă de suculență și aromă (Alais C. și colab. – 1991). Factorii climatici care influen țează producția individual ă de carne. Între organismul animal și mediul ambiant exist ă relații de interac țiune reciproc ă, mediul exercitând influen țe deosebite mai ales prin factorii climatici și sursele de hran ă. De altfel, actualele rase de taurine sunt r ezultatul mediului în care s-au format și au crescut. În tehnologiile elaborate trebuie s ă se țină cont nu numai de factorii de microclimat pe care tehnologul îi poate dirija dar și de acei factori de mediu care prin acțiunea lor asupra unor pr ocese biologice vitale pot deveni factori condi ționali. În spațiul delimitat de ad ăposturi, în prezen ța animalelor și ca urmare a proceselor tehnologice se formeaz ă un mediu specific ( microclimat ), având însu șiri diferite de cele ale mediului în care aceste ad ăposturi sunt amplasate. Caracteristicile microclimatului sunt date de suma influen ței climei locale și a animalelor din ad ăposturi, precum și a acțiunilor umane care prin instala ții și dotări specifice tind s ă mențină anumiți parametri de microclimat în limite optime. Valoarea și dinamica parametrilor de microclimat este dependent ă de o serie de factori de influen ță, între care: – factori climatici: ac ționează asupra ad ăposturilor prin intermediul factorilor meteorologici (temperatur ă, umiditate, radia ții solare, vânt, aeroioni, presiune atmosferic ă); – factori fiziologici: rezult ă ca urmare a activit ății metabolice a animalelor cazate, în urma c ăreia se elimin ă căldura biologic ă, vapori de ap ă, dejecții și urină; – factorii tehnologici: reprezenta ți de mărimea spa țiului alocat/animal, capacitatea de izolare a elementelor de construc ție, tehnologia de exploatare practicată, modul și tipul furaj ării-adăpării, caracteristicile func ționale și de performan ță a instala țiilor de climatizare (înc ălzire, ventila ție), de evacuare a dejecțiilor, de iluminat (natural și artificial). În concluzie, însu șirile și caracteristicile microclimatului depind de nivelul și dinamica factorilor meteorologici, de calitatea ad ăposturilor, de num ărul și masa 73 corporală a animalelor cazate, de felul și tipul amenaj ărilor interioare a adăposturilor (sistem de între ținere, tipul pardoselii, calitatea și eficiența utilizării sistemelor de climatizare etc.). Asigurarea factorilor de microclimat în limite cât mai apropiate de intervalul optim (specific fiec ărei categorii de animale supuse îngr ășării) permite ob ținerea unor rezultate tehnico-economice competitive prin men ținerea stării de sănătate a animalelor, concomitent cu reducerea eforturilor pe care organismul acestora îl depune pentru men ținerea homeostaziei. Dată fiind ac țiunea concomitent ă și interdependent ă a factorilor de microclimat asupra animalelor, prin m ăsuri tehnice și tehnologice, în ad ăposturi trebuiesc asigurate anumite condi ții de microclimat normate mai ales în func ție de categoria animalelor supuse îngr ășării (vezi tab. 3.15). Pulberile în suspensie sunt limitate prin norme la max. 20 g/m 3 aer (ca germeni multiplicabili pe geloz ă la 37oC = NTG). Pentru gazele nocive din ad ăposturi sunt stabilite limite de concentra ție maxim admise, astfel: CO 2 = max. 0,35%, NH 3 = max. 0,003%, H 2S = max. 0,001%. Temperatura. Taurinele sunt animale homeoterme. Ele realizeaz ă consumuri apreciabile de energie pentru a- și menține temperatura corporal ă la valori normale prin mecanisme de termoreglare, fizice și chimice, specifice. Ca urmare a procesului adaptativ, între specii și chiar între rase exist ă diferențe privind raportul suprafa ță corporală/greutate corporal ă dar și în ce prive ște mărimea, forma și densitatea glandelor sudoripare. Adaptarea animalelor la varia țiile regimului termic are loc și funcție de grosimea stratului de gr ăsime subcutanat ă, a grosimii și pigmentației pieii și părului de acoperire. Ca ur mare, diferitele specii și rase de bovine, reac ționează în mod caracteristic la varia țiile temperaturii. Tabelul 3.15 Norme de microclimat pent ru taurinele supuse îngr ășării SPECIFICARE Temperatura (0C) Umiditatea relativă (%) Viteza aerului (m / s) Intensitatea iluminării (lucși) min. max. optim iarna vara Tineret 4- 6 luni 18 24 18 – 20 60-75 0,2 – 0,3 1,0 60 – 70 Tineret 6- 18 luni 12 24 12 – 14 60-75 0,2 – 0,3 1,0 50 – 60 Adulte 6 24 10 – 15 60-75 0,2 – 0,3 1,1 50 – 60 În ambian țe calde, la temperaturi peste zona de confort termic, se reduce sporul mediu zilnic ca urmare a deprim ării apetitului și, implicit, al consumului de furaje. În același timp, cre ște consumul voluntar de ap ă și se mărește necesarul de substan țe nutritive necesare pentru între ținerea func țiilor vitale. Datorită unor particularit ăți morfologice (raportul între suprafa ța corporal ă și masa corporală) și metabolice (digestia ruminal ă) taurinele suport ă și se adapteaz ă mai ușor la temperaturi situate sub zona de confort termic. Astfel, la temperaturi de pân ă la 0 0C, nu este afectat ă valoarea sporului mediu zilnic, îns ă se mărește consumul specific cu 5-10%. 74 La temperaturi sub 0 0C, sporul mediu zilnic se reduce treptat și crește consumul specific (cu 10-30%), astfel c ă la -15 0C taurinele nu mai depun spor în greutate. Umiditatea relativ ă a aerului. Valoarea umidit ății relative din aerul adăposturilor este influen țată de umiditatea atmosferic ă, de umiditatea rezultat ă în urma proceselor de evaporare fiziologic ă (respirație, transpira ție), precum și din evaporarea tehnologic ă (apa de sp ălare, din ad ăpători și din sistemul de evacuare hidraulică a dejecțiilor). Umiditatea aerului influen țează calitatea microclimatului atât la valori reduse (se intensific ă producerea pulberilor în suspensie și corelat cre ște NTG) cât și la valori ridicate (cresc șansele de înmul țire și supravie țuire a germenilor). Se consider ă că pentru tineretul taurin valoarea optim ă a umidității relative a aerului trebuie s ă fie cuprins ă între 65 și 75%. Umiditatea relativ ă este strâns corelat ă cu temperatura. Astfel, la 25-28 0C este favorabil ă producției de carne o umiditate relativ ă de 65%. Dac ă la aceeași temperatur ă umiditatea relativ ă are valori sc ăzute, efectele asupra produc ției de carne sunt negative (au loc procese de d eshidratare a organismului, ceea ce duce la perturbarea proceselor osmotice). La temperaturi ridicate corelate cu umiditate ridicat ă funcția de termoreglare prin transpira ție este afectat ă, dăunează proceselor metabolice și favorizeaz ă apariția afecțiunilor pulmonare. În toate cazurile, varia țiile umidit ății relative în afara de zonei de confort, influențează negativ cre șterea, fenomen cu atât mai accentuat cu cât ceilal ți factori asociați (în special temperatura și curenții de aer) se afl ă în afara zonei de confort. Viteza curen ților de aer. În adăposturi curen ții de aer se formeaz ă ca urmare a diferențelor de temperatur ă, respectiv de presiune între exteriorul și interiorul adăpostului, sau sunt rezultatul ac țiunii sistemelor de ventila ție. Viteza curen ților de aer influen țează producția și sănătatea animalelor în strânsă corelație cu temperatura și umiditatea relativ ă a aerului. Curenții de aer au ac țiune favorabil ă asupra taurinelor supuse îngr ășării dacă au o vitez ă optimă (0,1 – 0,3 m/s iarna și 0,4 – 1,1 m/s vara), iar ceilal ți factori fizici de microclimat se încadreaz ă în limitele zonei de confort. Curenții puternici de aer agraveaz ă efectul temperaturii sc ăzute corelat ă cu umiditatea ridicat ă, favorizând apari ția bolilor afrigore. Pe timp canicular curen ții de aer influen țează pozitiv mecanismul de termoreglare evitând stresul termic. Pulberile din aer. Aerul con ține și unele elemente aflate în suspensie, pulberi sau praf, microorganisme, fum și ceață. Originea pulberilor este variat ă, însă sursa principal ă este cea teluric ă. Pulberile au ac țiune iritant ă, toxică, alergică, sau combinat ă. Praful microbian este constituit din particule de pulberi pe care se g ăsesc adsorbite microorganisme (forma obi șnuită sub care microbii se g ăsesc în aerul atmosferic). Num ărul total de germeni mezofili aerobi (NTG sau NTGMA) reprezintă măsura în care aerul este înc ărcat cu microflor ă. În țara noastr ă pentru adăposturile de animale NTG este normat la 250.000/m3 (Decun M. – 1997). 75 Lumina. Bovinele sunt animale longidiurne, fiind stimulate de fotoperioadele lungi. Expunerea la perioade lungi de lumin ă poate stimula creșterea, având premize în st imularea hormonului de cre ștere și a modific ării comportamentului nutritiv prin cre șterea ingestiei. În general, lumina nu ridic ă probleme deosebite, în cazul în care în ad ăposturi se asigur ă o luminozitate de 20- 200 lucși. După Drăghici C. – 1991, cele mai mari sporuri medii zilnice s-au obținut în cazul ilumin ării la o intensitate de 200 luc și timp de 24 ore la tineretul în vârstă de peste 6 luni, iar pentru cei de 0-6 luni, 80-100 luc și timp de 14 ore pe zi. Radiațiile ultraviolete reprezint ă cca. 1% din spectrul solar și au influen ță benefică asupra sănătății animalului, respectiv intensific ă metabolismul, determin ă creșterea num ărului de elemente figurate în sânge, optimizeaz ă raportul Ca/Mg, previn osteopatiile (rahitismul), stimuleaz ă multiplicarea celular ă și cicatrizarea rănilor superficiale. Aeroionii. Aeroionii sunt particule materiale înc ărcate electric. Pot fi forma ți din atomi, molecule sau grupe de molecule care sub ac țiunea factorilor ionizan ți pierd sau câ știgă electroni devenind ioni pozitivi sau negativi. Factorii ionizan ți pot fi: cosmici, radia ții ultraviolete, radioactivitatea naturală. Unele fenomene meteorologice pot fi de asemenea factori ionizan ți (încălzirea aerului, presiunea atmosferic ă scăzută, vântul, ploaia, desc ărcările electrice). Starea de ioni este reversibil ă. Aeroionii negativi exercit ă o influen ță favorabil ă asupra animalelor, rolul major revine în acest sens ionilor de O 2, care au o putere oxidant ă mare. Ei m ăresc potențialul electric al endoteliului vascular in tensificând schimburile de oxigen. La bovine stimularea prin aeroioni negativi determin ă ameliorarea indicilor sanguini și a sporului de cre ștere. Gazele nocive. Aerul atmosferic reprezint ă un amestec de gaze, care la o presiune de 760 mm Hg și 0oC, în stare uscat ă conține: azot 78,08 %, bioxid de carbon 0,03 – 0,04 %, oxigen 20,95 %, argon 0,93 %, gaze rare 0,1%. Aerul ad ăposturilor are o compozi ție chimic ă modificat ă ca urmare a prezenței animalelor care consum ă oxigen și elimină bioxid de carbon. În spa țiul delimitat de ad ăposturi sunt prezente și gaze organice (amoniac, hidrogen sulfurat, gaze de canal: indol, scatol etc.) ce rezult ă din descompunerea dejec țiilor, dar și alte gaze care se formeaz ă î n u r m a a c țiunilor de igienizare a ad ăposturilor, dezinfecții și dezinsec ții etc. Bioxidul de carbon (gaz inodor, incolor și insipid) reprezint ă în aerul atmosferic cca. 0,03%. În adăposturi, sursa principal ă de producere a CO 2 este reprezentat ă de animale, care îl elimin ă prin expira ție (animalele tinere având un metabolism mai intens elimin ă cantități mai mari de CO 2/kg comparativ cu animalele adulte). O alt ă sursă de CO 2 în adăposturi este reprezentat ă de descompunerea aerob ă a substanțelor organice din dejec ții și așternut, dar și din activitatea digestiv ă a animalelor. Referitor la CO 2, în literatura de specialitate nu sunt citate influen țe asupra bovinelor, el fiind apreciat numai al ături de alți factori. Totu și, concentra ția de CO 2 76 este normat ă în adăposturi la 0,3% (3000 p.p.m.). La calculele de ventila ție este necesară luarea în considerare și a CO 2 expirat de c ătre animale (principala surs ă de producere), mai ales la tineret unde datorit ă metabolismului intens se elimin ă cantități mari de CO 2/kg masă corporală. Amoniacul (gaz incolor, cu miros în țepător, solubil în ap ă și cu o densitate de 0,597) se formeaz ă în adăposturi prin degradarea biochimic ă a substan țelor azotate (din dejec ții, purin) și prin activitatea unor microorganisme (bacterii, ciuperci). Temperaturile ridicate și bogăția surselor de azot prezente intensific ă procesul de producere a amoniacului în ad ăposturi. Sursa major ă de producere a NH 3 este ureea prezent ă în urină, din care se degajă de cca. 100 de ori mai mult amoniac comparativ cu cel rezultat din dejec ții. Amoniacul (peste limita admis ă) acționează ca un toxic alcalin, caustic, iritativ cu efect cumulativ; fiind foarte solubil în ap ă, prin solubilizare în secre țiile mucoaselor formeaz ă hidroxid de amoniu, cu efect iritant. În concentra ții mari, amoniacul produce irita ții locale, edem pulmonar, conjunctivite, cheratite, bron șite, bronhopneumonii, ulcera ții ale mucoaselor respiratorii și mărește inciden ța pododermatitelor. Amoniacul în concentra ții mari are influen ță negativă asupra s ănătății animalelor (inciden ța mare a bolilor respiratorii este asociat ă și cu o concentra ție mare de NH 3). Animalele cazate pe a șternuturi generatoare de NH 3 au ongloane friabile, se înregistreaz ă iritații ale epidermului interdigital și crește incidența pododermatitelor. Normele de igien ă recomand ă ca, în ad ăposturi concentra ția de NH 3 să fie limitată la max. 0,026% (26 p.p.m.). În afara noxelor amintite, în ad ăposturi s-au identificat și alte gaze de canal: metan, scatol, amine, aldehide, cetone, i ndol etc., care dau “mirosul de grajd” și care pot induce disconfort pentru om și probabil pentru animale (Burnett, 1969 citat de Dr ăghici C. – 1991). Presiunea atmosferic ă. Presiunea aerului în ad ăposturi este egal ă cu presiunea atmosferic ă a zonei de amplasare a ad ăposturilor și variază odată cu aceasta. Odată cu altitudinea, presiunea atmosferic ă scade, îns ă independent de altitudine presiunea oscileaz ă paralel cu varia țiile periodice sau subperiodice ale presiunii atmosferice datorit ă maselor de aer în mi șcare. Varia țiile bruște ale presiunii atmosferice cu amplitudini mari în timp scurt sunt resim țite de animale (barosensibilitate). La scăderea brusc ă a presiunii (înaintea furtun ilor), la taurine se constat ă: hipervigilen ță, timpanism (ca urmare a modific ării tonusului sistemului neuro- vegetativ), accelerarea pulsului și a respira ției, creșterea num ărului de eritrocite și a concentrației de hemoglobin ă. În zonele cu altitudine mare este favorizat ă dezvoltarea aparatului circulator și respirator, activând principalii indici fiziologici. Presiunea atmosferic ă foarte ridicat ă poate atrage perturba ții fiziologice grave determinând sc ăderi ale sporului de cre ștere cu 5-15%. Zgomote. Aria de percep ție a sunetelor la animale se întinde pân ă la frecvența de 40.000 Hz. Animalele reac ționează la zgomote propor țional cu intensitatea și durata acestora, în toate cazurile cu atât mai intens cu cât durata și intensitatea lor este mai mare. 77 Zgomotele bru ște, intense, de scurt ă durată produc tres ărirea animalelor, tahicardie prin eliberare de catecolamine, manifest ări ce se anuleaz ă în timp scurt, fără urmări. Zgomotele sistematice, de durat ă, provoac ă la animale st ări de stres prelungit, anxietate etc., rezultând reducerea nivelului produc ției animalelor și chiar alterarea st ării de sănătate. Factorii pedologici. Fertilitatea suprafe țelor de teren destinate producerii furajelor, bogăția lor în macro- și microelemente influen țează calitatea furajelor ob ținute. Solurile fertile favorizeaz ă obținerea unor cantit ăți mari de furaje și cu un conținut echilibrat în substan țe nutritive, cu efect pozitiv asupra produc ției de carne. Acest deziderat este îns ă rar întâlnit, în majoritatea cazurilor înregistrându-se carențe în anumite microelemente. Existen ța unor asemenea caren țe trebuie cunoscută prin efectuarea unor analize chimice periodice ale solului și a furajelor apoi, urm ărirea și completarea caren țelor fie prin lucr ări asupra solului, fie (cel mai adesea) prin ra ții furajere special concepute. În general nutre țurile verzi sunt s ărace în Na și Cl și uneori în Mg și Ca fiind necesară suplimentarea lor în ra ție. Carențele în macro- și microelemente pot duce la tulbur ări grave ale st ării de sănătate, cu manifest ări specifice (osteodistrofii, anemie, tetanie, abera ții ale gustului) cu repercusiuni negative asupra produc ției de carne. În plante au fost identificate substan țe antimineralizante care, chiar în cazul unor soluri bine aprovizionate cu substan țe minerale, pot produce simptoame de caren ță minerală. Rațiile administrate taurinelor supuse procesului de îngr ășare trebuie s ă anuleze efectele negative date de caren ța furajelor în diferi ți principii nutritivi. În cele mai frecvente cazuri reechilibrarea ra țiilor se efectueaz ă prin conceperea și optimizarea ra țiilor furajere și mai puțin prin lucr ări agropedologice, acestea din urmă fiind mult mai scumpe și având un efect pozitiv o perioad ă limitată de timp. 3.2.3. FACTORII CARE INFLUEN ȚEAZĂ PRODUC ȚIA TOTALĂ DE CARNE Producția totală de carne de bovine (raportat ă la nivel de ferm ă, regiune, țară, continent sau pe plan mondial) este influen țată de efectivul de bovine destinat sacrificării și de produc ția individual ă de carne. Acest important indicator tehnico-economic, respectiv producția totală de carne se poate exprima prin masa corporal ă în viu a animalelor destinate t ăierii sau prin cantitatea de carne în carcas ă, valori ce pot fi raportate la 100 ha teren agricol (când se dore ște eviden țierea gradului de intensivizare al produc ției de carne) sau pe locuitor (dac ă se urmărește caracterizarea nivelului de trai al populației umane din zona de referin ță). Efectivul destinat sacrific ării. Numărul de bovine sacrificate anual la nivel mondial reprezint ă cca. 1/3 din efectivul mondial total de bovine. 78 Numărul bovinelor destinate t ăierii este influen țat de mărimea efectivului matcă și de procentul de reform ă al efectivului matc ă. Prin mărirea efectivului matcă, crește disponibilul de taurine destinate îngr ășării. Pentru sporirea num ărului de animale destinate îngr ășării se impune, între altele, intensivizarea reproduc ției și creșterea procentului anual de reform ă selectivă. Vacile din rasele mixte și de lapte reformate selectiv, pot fi îns ămânțate cu material seminal provenit de la tauri din rasele de carne, ceea ce va avea ca efect sporirea produc ției de carne atât prin vacile ce vor fi sacrificate ulterior cât și prin produșii obținuți de la aceste vaci. La nivelul unei țări, posibilit ățile de sporire a efectivului matc ă sunt limitate de condi țiile tehnico-materiale existente precum și de cerin țele generale ale economiei. Prin urmare, calea de baz ă pentru sporirea produc ției de carne este aceea de a m ări producția de carne/femel ă matcă. Producția de carne/femel ă matcă este reprezentat ă de produc ția de carne realizată de produ șii obținuți anual de la o femel ă matcă și cota de participare a acesteia în momentul valorific ării. În Europa, acest indicator economic are valori cuprinse între 100 kg și 230 kg. Prin intensificarea procesului de cre ștere și îngrășare există posibilitatea de a realiza anual cca. 250 kg carne-carcas ă/femelă matcă. Între căile de sporire a produc ției de carne/femel ă matcă, pot fi enumerate următoarele: – mărirea natalit ății de la 70-75% la 90%; – reducerea pierderilor prin morbiditate și mortalități la viței; – dirijarea sexului la produsul de concep ție, urmărindu-se cre șterea frecven ței numărului viței de sex mascul, folosind diferite metode (material seminal sexat, sexarea embrionilor transferabili); – mărirea frecven ței fătărilor gemelare (prin biostimulare hormonal ă, selecție); – intensificarea procesului de selec ție pentru aptitudinile de carne; – îmbunătățirea permanent ă a tehnologiilor de cre ștere și îngrășare. Producția individual ă de carne reprezint ă un important factor în determinarea cantitativ ă și calitativ ă a produc ției de carne. Produc ția individual ă de carne este influen țată, în principal, de masa corporal ă la valorificare și de randamentul la sacrificare. Masa corporal ă la valorificare este unul din factorii intensivi de sporire a producției de carne. Acest indicator este depende nt de o serie de factori (specie, rasă, sex, stare de îngr ășare) și diferă în limite destul de largi de la o țară al alta. În țările dezvoltate din punct de vede re economic (Japonia, SUA, Canada, Anglia, Ungaria, Belgia, Germania, Fran ța), greutatea medie la valorificarea taurinelor este de peste 500 kg, în timp ce în țările subdezvoltate economic greutatea medie a bovinelor sacrificate este de 250-300 kg. Pe plan mondial, greutatea medie a bovinelor la valorificare este de cca. 400 kg. Din punct de vedere economic, se recomand ă valorificarea tineretului taurin la 79 greutăți corporale de peste 450 kg, iar animalele adulte la o greutate echivalent ă cu greutatea medie a rasei din care fac parte. Randamentul la t ăiere este influen țat de specie, ras ă, sex, vârst ă, stare (grad) de îngr ășare. Taurinele propriu-zise realizeaz ă cel mai bun randament la t ăiere (45-65%), cu 5-8% mai mare comparativ cu celelalte specii de bovine. Rasele de carne au randamente medii de 60-70%, cele mixte de 52-60%, iar rasele de lapte 44-52%. Randamentul la sacrificare se reduce odat ă cu înaintarea în vârst ă (de la 60- 62% la vi țeii îngrășați în sistem intensiv, la 44-54% la adulte și animale în vârst ă). Tăurașii și masculii castra ți realizeaz ă randamente la t ăiere cu 4-6% mai mari comparativ cu femelele de aceea și vârstă. La animalele bine îngr ășate randamentul la sacrificare are valori de 56-60%, la cele mediu îngr ășate 50-53%, iar la animalele slabe acest indicator este sub 50%. 80 Capitolul 4 RASELE DE TAURINE 4.1. CLASIFICAREA RASELOR DE TAURINE În prezent, pe plan mondial exist ă peste 1000 rase de taurine, din care cca. 250 sunt considerate rase princi pale. Aceste rase se caracterizeaz ă prin însu șiri morfofiziologice și productive specifice. Pentru a facilita studiul raselor de taurine se impune clasificarea acestora luând în considerare diferite criter ii (anatomice, economice, forma s ălbatică de origine, țara de formare, gradul de ameliorare, arealul de formare, importan ța biologic ă). În tabelul 4.1 este prezentat ă una din variantele de clasificare a raselor de taurine. 4.2. DINAMICA STRUCTURII DE RAS Ă A TAURINELOR DIN ȚARA NOASTR Ă Ca urmare a condi țiilor social-economice concrete în care a evoluat societatea româneasc ă, ponderea diferitelor rase din efectivul total de taurine (structura de ras ă) a cunoscut numeroase modific ări. În țara noastr ă, până la mijlocul secolului al XI X-lea s-au crescut, aproape exclusiv, taurine apar ținând raselor primitive (Sura de step ă și Mocănița). Având în vedere c ă îmbunătățirea poten țialului productiv și economic al acestor rase prin ameliorare în ras ă curată este un proces îndelungat și dificil, s-a optat pentru metoda de ameliorare prin încruci șări de absorb ție (substitu ție). În acest sens, începând cu anul 1845 și mai intens dup ă anul 1860, s-au importat taurine din rasele Simmental, Schwyz și Pinzgau. În urma încruci șării unora din rasele importate cu rasele primitive locale s-au format rasele locale ameliorate: B ălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș, Pinzgau de Transilvania, Taurinele Ro șii dobrogene și, mai recent, B ălțată cu negru româneasc ă. Procesul de ameliorare al raselor de taurine din țara noastr ă a fost lent și, adesea insuficient coordonat, motiv pentru care la aproape un secol de la debutul importurilor de taurine din rasele ameliorate (respectiv în anul 1935), rasele locale primitive reprezentau peste 55% din efectivul total de taurine. După cel de-al II-lea r ăzboi mondial s-au intensificat importurile de taurine din rasele Simmental, Schwyz, Pinzgau, Friz ă, Roșie daneză, Jersey, Hereford, Aberdeen Angus, Santa Gertrudis, Charolaise etc., astfel c ă în anul 1969 rasele locale ameliorate (împreun ă cu metișii lor) din țara noastr ă reprezentau cca. 88% din efectivul total, în timp ce ponderea raselor primitive s-a redus pân ă la cca. 12%. Tabelul 4.1 Clasificarea raselor de taurine Criteriul de clasificare Tipul de rase Exemple de rase Anatomic (dezvoltarea – hipermetrice (> 135 cm; >600 kg) Simmental, Charolaise – eumetrice (125-135 cm; 500-600 kg) Brun ă, Pinzgau 81 corporală) – hipometrice (<125 cm; <500 kg) Jersey, Rasa de munte Economic - specializate - pt. lapte Jersey, Holstein - pt. carne Hereford, Charolaise - mixte - lapte-carne Brun ă, Friză - carne-lapte B ălțată româneasc ă, Simmental - universale Sura de step ă Forma sălbatică de origine - rase de tip primigen Sura de step ă - rase de tip brahicer Jersey, Rasa de munte - rase brahicero-primigene Friz ă, Simmental Loc de provenien ță - rase locale Sură de stepă, Rasa de munte, Bălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș - rase importate Friz ă, Simmental, Schwyz Grad de ameliorare (criteriul zootehnic) - primitive Sura de step ă, Mocănița - ameliorate (de tranzi ție) Bălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș - perfecționate Friză, Jersey, Simmental, Charolaise, Hereford Areal de formare și răspândire - rase de șes Sur ă de stepă, Friză - rase de munte Moc ănița, Schwyz Culoarea robei - roșii și galbene Ro șii de lapte, Red Polled - bălțate cu roșu Ayrshire, Hereford - bălțate cu negru Friz ă, Holstein - bălțate cu galben Simmental, B ălțată germană - brune și negre Brun ă, Aberdeen Angus Importanță biologică - rase universale Friză, Holstein, Simmental, Schwyz, Charolaise, Shorthorn, Roșie daneză - rase cu importan ță locală Ro șie dobrogean ă Tendința de reducere numeric ă a efectivelor de taurine din rasele primitive s- a menținut și în continuare, astfel c ă actualmente aceste rase au fost înlocuite, practic în totalitate, de rasele locale ameliorate (vezi tab. 4.2). În acela și timp s-a redus și numărul raselor exploatate (taurinele Ro șii dobrogene au fost absorbite în totalitate de rasa Friz ă). Rasa Friz ă, masiv importat ă după anul 1960, a contribuit la ameliorarea raselor locale ameliorate, astfel c ă ponderea rasei Friz ă și a metișilor săi reprezenta în anul 1981 cca. 23% din efectiv. Datorit ă calităților sale, efectivul rasei Friz ă și al rasei Bălțată cu negru româneasc ă va crește în continuare. Tabelul 4.2 Dinamica structurii de ras ă a taurinelor în țara noastr ă (%) RASA Anul de referin ță 1935 1969 1977 1981 Bălțată româneasc ă, Simmental 35,5 43,9 36,6 36,1 Brună, Schwyz 2,1 27,3 35,6 33,9 Pinzgau de Transilvania 6,8 9,4 6,4 3,8 Taurine Ro șii dobrogene 0,1 7,4 2,3 - Bălțată cu negru româneasc ă - 0,4 15,0 23,2 82 Sură de stepă, Rasa de munte (Moc ănița) 55,5 11,6 4,1 3,0 Se apreciaz ă că în perspectiv ă, în țara noastr ă se vor cre ște, cu preponderen ță, cele trei rase de baz ă, respectiv: B ălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș și Bălțată cu negru româneasc ă, la care se adaug ă și rasa Pinzgau de Transilvania. Pentru ameliorarea acestor rase se vor importa în continuare animale de reproducție și material seminal de la taurinele din rasele amelioratoare (Simmental, Red Holstein, Schwyz, Brown Swiss, Friz ă, Holstein etc.). În cele ce urmeaz ă vor fi prezentate rasele de taurine exploatate în țara noastră, precum și unele rase de importan ță universal ă și care au participat la ameliorarea raselor autohtone de taurine. 4.3. RASE DE TAURINE LOCALE NEAMELIORATE 4.3.1. RASA SUR Ă DE STEP Ă Origine, formare, r ăspândire . Rasa Sur ă de stepă (fig. 4.1) provine din Bos taurus primigenius și s-a format sub influen ța directă a factorilor naturali de mediu, în condiții pedoclimatice specifice zonei de step ă. Influența omului în formarea acestei rase este neînsemnat ă. Această rasă are origine comun ă cu alte rase europene: Andaluz ă (Spania), Romagnol ă și Podolic ă (Italia), Zamoran ă (Portugalia), Salers (Fran ța), Sură iugoslavă, Sură ungureasc ă, Sură grecească etc. Până la mijlocul secolului trecut, rasa Sur ă de stepă deținea ponderea majoritară în cadrul structurii de ras ă a taurinelor din țara noastr ă. După a doua jumătate a secolului al XIX-lea efectivul acestei rase s-a redus permanent, astfel c ă în anul 1935 Sura de step ă reprezenta 46% din efectivul total de taurine, 16% în 1955 și 0,6% în 1977. În prezent, aceast ă rasă este practic disp ărută sub form ă de rasă pură. Sporadic, în unele zone ale țării (Iași, Vaslui, Gala ți, Argeș) se întâlne ște în efective reduse, izolate, sub form ă de metiși. Rasa Sură de stepă a cunoscut o larg ă răspândire pe teritoriul țării noastre (cu excepția zonei muntoase), întâlnindu-se sub form ă de variet ăți ecologice, denumite după zona geografic ă de formare: moldoveneasc ă (cu tipul Buc șan), transilvăneană, dunăreană (ialomițeană) și dobrogean ă. Treptat, aceste variet ăți ale rasei Sur ă de stepă au fost substituite în urma practic ării încruci șărilor de absorbție de către rasele amelioratoare. Fig. 4.1. Rasa Surăde stepă 83 Caractere morfologice . Morfologic, Sura de step ă se încadra în tipul raselor de tracțiune, având (în func ție de varietatea ecologic ă considerat ă) o dezvoltare variabilă, talia de 114-136 cm și masa corporal ă de 280-500 kg, formatul corporal dreptunghiular (114%), cu l ărgimi și adâncimi propor țional reduse. Avea capul lung, îngust și cu profil drept, coarne lungi (40-80 cm) și groase, în form ă de liră. Gâtul era lung, slab îmbr ăcat în mas ă muscular ă, cu salba dezvoltat ă. Trunchiul era scurt, îngust și nu prea adânc; profilul corporal era trapezoidal, cu baza mare orientat ă către trenul anterior. Linia superioar ă a trunchiului, u șor descendent ă cranio-caudal, greb ăn puternic și înalt, spinare și șale scurte (pu țin îmbrăcate în musculatur ă), crupa scurt ă și îngustă (mai ales la ischii), unghiuloas ă, teșită și în acoperi ș. Pieptul și toracele strâmte, abdomenul voluminos. Ugerul era mic, cărnos, acoperit cu p ăr lung. Membrele erau lungi, puternice și rezistente. Culoarea robei era sur ă (cenușie), de diferite nuan țe; oglinda botului, extremitățile membrelor, smocul cozii și ongloanele erau de culoare închis ă sau neagră. La naștere, vițeii aveau o culoare ro șcată, iar după vârsta de 4-5 luni, în urma năpârlirii culoarea devenea asem ănătoare animalelor adulte. Aptitudini productive . Rasa Sur ă de stepă era o ras ă primitivă, cu aptitudini universale de produc ție (muncă, lapte și carne). Aptitudinea productiv ă principal ă era produc ția energetic ă; boii utiliza ți la tracțiune, datorit ă scheletului puternic și solidității membrelor, aveau o capacitate mare de efort, erau rezisten ți și docili. Producția de lapte era redus ă. În funcție de varietatea ecologic ă se realizau 800-1500 kg lapte/lacta ție, cu un con ținut de 4,5-4,6% gr ăsime. Durata lacta ției era redusă, de 6-7 luni. Producția de carne la rasa Sur ă de stepă era scăzută, urmare a masei corporale reduse la vârsta de adult. De asemenea, tineretul taurin supus procesului de îngr ășare realiza sporuri medii zilnice mici, iar randamentul la t ăiere era de 45-50%. Carcasele obținute erau mici, iar carnea avea calit ăți organoleptice și culinare mai pu țin favorabile, respectiv fibra muscular ă era lungă, groasă, lipsită de marmorare și perselare. Însușiri biologice. Rasa Sur ă de step ă era o ras ă tardivă (maturitatea morfologic ă fiind atins ă la vârsta de peste 5 ani), cu o longevitate productiv ă apreciabil ă (vacile erau exploatate timp de 11-12 lacta ții și chiar mai mult). Vițelele erau admise la reproduc ție în jurul vârstei de 30-32 luni. Produc ția maximă de lapte se înregistra târziu, la lacta ția a VII-a - a VIII-a. La vacile de ras ă Sură de stepă fătările decurgeau u șor, cazurile de distocii și retenții placentare fiind foarte rare. La aceast ă rasă instinctul matern era foarte bine dezvoltat (multe vaci puteau fi mulse doar în prezen ța propriului vi țel). Rasa Sur ă de stepă era o ras ă rustică, cu o constitu ție robust ă (uneori grosolană), rezistent ă la îmboln ăviri, foarte bine adaptat ă la condițiile naturale din 84 țara noastr ă, puțin preten țioasă la hrănire, adăpostire și îngrijire. Avea o bun ă capacitate de valorificare a furajelor de volum (nutre ț verde, fibroase și grosiere). Datorită potențialului productiv sc ăzut, aceast ă rasă (și cu preponderen ță varietățile transilv ăneană și moldoveneasc ă ale rasei Sur ă de stepă) a fost supus ă unui proces de ameliorare prin absorb ție (prin încruci șări cu tauri de ras ă Simmental), proces în urma c ăruia a rezultat rasa B ălțată româneasc ă. 4.3.2. RASA DE MUNTE (MOC ĂNIȚA) Origine, mod de formare, r ăspândire . Originea rasei Moc ănița este un subiect înc ă controversat. Cei mai mul ți specialiști o consider ă ca fiind o ras ă de tip brachicer , însă sunt și păreri că această rasă are origine primigenă, formată și adaptată la condițiile pedoclimatice specifice zonei de munte. În trecut, rasa Moc ănița a avut o larg ă arie de r ăspândire, fiind întâlnit ă în toată zona muntoas ă a țării. Treptat, datorit ă încrucișărilor de absorb ție (cu rasele Schwyz și Pinzgau, practicate începând cu a doua jum ătate a secolului al XIX-lea), această rasă a dispărut din mun ții Banatului, Apuseni și ai Maramure șului. În prezent, se mai g ăsește în num ăr foarte mic (mai ales sub form ă de metiși) în Carpații sudici (Gorj, Vâlcea) și răsăriteni (Neam ț, Vrancea). Caractere morfologice . Rasa de munte (fig. 4.2) se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă redusă, având talia de 110-120 cm și o masă corporală de 250-300 kg. Capul mic, de tip brachicer , prezintă coarne scurte, sub țiri, cercurii sau sub formă de coroan ă. Trunchiul este bine propor ționat, scurt (indicele formatului corporal lateral de 117%) și adânc (51-54%), cu linia superioar ă ușor descendent ă (grebănul este u șor proeminent, iar spinarea și șalele au tendin ța de înșeuare), crupa are o direc ție oblică și este ascu țită. Toracele este relativ bine dezvoltat iar abdomenul este voluminos. Comparativ cu dezvoltarea corporal ă generală, ugerul este bine dezvoltat, de form ă globuloas ă, acoperit cu p ăr lung și subțire. Membrele sunt scurte, puternice și cu aplomburi relativ corecte. Fig. 4.2. Rasa de munte (Moc ănița) 85 Culoarea robei este variabil ă, de la cenu șiu deschis la vân ăt închis (spre negru), cu extremit ăți pigmentate; în jurul botului și pe linia superioar ă a trunchiului prezint ă zone mai deschise la culoare. Oglinda botului și ongloanele sunt de culoare neagr ă, iar coarnele sunt bicolore. Aptitudini productive . Mocănița este o ras ă primitivă, cu aptitudini productive universale (munc ă, lapte, carne). Boii utiliza ți la muncă sunt rezisten ți, bine adapta ți la drumurile accidentate de munte, fiind folosi ți și în exploat ările forestiere. Producția de lapte este de 1000-1200 kg/lacta ție, cu 4,2-4,5% gr ăsime, durata lacta ției este redus ă (7-9 luni). Aptitudinile pentru produc ția de carne sunt reduse deoarece dezvoltarea corporală și energia de cre ștere sunt mici, ia r randamentul la t ăiere este de cca. 45%. Însușiri biologice . Rasa de munte este o ras ă tardivă (își încheie procesul de creștere după vârsta de 5 ani), vârsta de admitere la reproduc ție a vițelelor este de 2-2,5 ani, iar f ătările sunt eutocice. Mocănița este bine adaptat ă la condi țiile specifice zonei de munte, pu țin pretențioasă la condițiile de furajare și întreținere, rezistent ă la intemperii și boli. Are o longevitate remarcabil ă, vacile fiind exploatate 13-15 ani (chiar 20). Aceast ă rasă are o conforma ție destul de armonioas ă, constitu ția este robust ă, uneori fin ă, cu temperament vioi și caracter docil. Având în vedere capacitatea productiv ă scăzută, precum și dezvoltarea corporală redusă, rasa Moc ănița urmează să fie absorbit ă de rasa Brun ă. 4.4. RASE DE TAURINE LOCALE AMELIORATE 4.4.1. RASA B ĂLȚATĂ CU NEGRU ROMÂNEASC Ă Origine, mod de formare, r ăspândire . Performan țele productive, economicitatea și precocitatea, precum și remarcabila adaptabilitate a rasei Friz ă a determinat o r ăspândire f ără precedent a taurinelor din aceast ă rasă la nivel global. Din țara de origine (Olanda) aceast ă rasă a fost importat ă în majoritatea țărilor cu tradi ție în creșterea taurinelor (SUA, Canada, țările europene, Africa de Sud, Israel, Japonia etc.). În România, rasa Friz ă a pătruns sporadic înc ă de la sfâr șitul secolului trecut. Primele importuri organizate s-au ini țiat în jurul anilor 1960, când au fost aduse în țara noastr ă atât animale vii (juninci și tauri) cât și material seminal congelat. Inițial a predominant importul de juninci ce proveneau din țări cu experien ță în domeniul cre șterii taurinelor de ras ă Friză (Canada, Anglia, Polonia și Danemarca), importuri ce s-au intensificat în timp pân ă în jurul anului 1980 când importurile de juninci proveneau din Israel , Danemarca, Olanda, Germania de Vest și Germania de Est, URSS, Canada, SUA, Suedia și Italia. Majoritatea junincilor importate (din tr-un total importat de 54.453 cap.) proveneau din Olanda și Danemarca, participând în propor ții egale (20%) pe linie maternă la formarea rasei B ălțată cu negru româneasc ă. În acela și timp s-au importat peste 135.000 doze MSC precum și 126 tauri de reproduc ție (cu prec ădere din Olanda și Danemarca) participând cu câte 17% la fondul genetic al rasei Bălțată cu negru româneasc ă. 86 Materialul biologic importat s-a reprodus pe de o parte în ras ă pură și pe de altă parte a fost folosit la încruci șări de absorb ție timp de 4-5 genera ții cu taurine Roșii dobrogene, B ălțată româneasc ă și Brună. În urma unor asemenea ac țiuni a rezultat o popula ție de taurine cu un genofond propriu, care nu putea fi încadrat în nici o ras ă de tip Friz ă și care, corelat cu tendin ța de izolare reproductiv ă și cu evolu ție proprie, a fost omologat ă ca rasă în anul 1987 sub denumirea de ras ă ,,Bălțată cu negru româneasc ă” (BNR). Se apreciaz ă că rasa Bălțată cu negru româneasc ă (fig. 4.3) are o asem ănare genetică de 38% cu rasa Friz ă Olandeză, 37% cu Friza Danez ă, 7% cu rasa Friz ă Germană și în propor ție apropiat ă (de cca. 4%) cu alte opt rase de tip Friz ă și Holstein. Efectivul de vaci B ălțată cu negru româneasc ă a crescut permanent, având în prezent o pondere de cca. 20-25% din struct ura efectivului de taurine din România. Această rasă va avea o pondere numeric ă din ce în ce mai important ă în defavoarea rasei Bălțată româneasc ă. Rasa Bălțată cu negru româneasc ă este răspândită cu precădere în zona de câmpie a țării noastre (Sud, Sud-Est) și în zonele de câmpie și de deal din Moldova, precum și în jurul marilor centre urbane. Caractere morfologice . Rasa Bălțată cu negru româneasc ă se caracterizeaz ă prin însu șiri morfologice asem ănătoare raselor de tip Friz ă, înregistrând îns ă o mare variabilitate a caracterelor morfofiziologice (urmare a variabilit ății materialului biologic substituit, a diversit ății materialului biologic importat, a condițiilor concrete de cre ștere și a nivelului de ameliorare). Dezvoltarea corporal ă este eumetric ă, la vaci talia este în medie de 130 cm, iar masa corporal ă de 550 kg. Principalele dimens iuni corporale sunt mai reduse comparativ cu rasele parentale, urmare a faptului c ă nu totdeauna s-a importat cel mai valoros material biologic, precum și datorită condițiilor necorespunz ătoare de creștere și exploatare. Fig. 4.3. Rasa Bălțată cu negru româneasc ă 87 Conforma ția corporal ă este asem ănătoare raselor de tip Friz ă, cu profilul corporal trapezoidal, orientat cu baza ma re la trenul posterior, forme corporale unghiuloase, cap fin, gât relativ lung, trunchiul lung, potrivit de larg și adânc, cu uger relativ bine dezvoltat, membre sub țiri și puternice. Culoarea robei este b ălțată negru cu alb, cu particularit ăți de culoare asem ănătoare raselor de tip Friz ă. Aptitudini productive . Rasa Bălțată cu negru româneasc ă este o ras ă cu aptitudini bune pentru produc ția de lapte și performan țe acceptabile pentru producția de carne. Produc ția de lapte medie este de 4000-4500 kg/lacta ție, cu 3,8- 3,9% grăsime. Diferitele studii efectuate au eviden țiat faptul c ă vacile de ras ă Bălțată cu negru româneasc ă exploatate în condi ții corespunz ătoare, realizeaz ă performan țe productive apropiate cu cele ale raselor parentale. Aptitudinile pentru produc ția de carne sunt satisf ăcătoare. Astfel, t ăurașii îngrășați în sistem intensiv realizeaz ă la vârsta de 12 luni o mas ă corporală de 305- 353 kg consecutiv unor sporuri medii zilnice de 933-966 g și înregistreaz ă un consum specific de 6,7-7,8 UN/kg spor. În cazul îngr ășării semiintensive și până la vârsta de 17 luni, masa corporal ă este de 421-450 kg (sporuri medii zilnice de 763- 780 g) cu un consum specific de 7,7-9,4 UN/kg spor. În cazul t ăurașilor îngrășați în sistem intensiv randamentul la t ăiere a variat între 52,0 și 55,6%; comparativ, la îngr ășarea semiintensiv ă randamentul la t ăiere este mai mic cu cca. 5%. Ponderal, în carcas ă, carnea reprezint ă 66-82%, din care pe calități: carne de calitatea I 36-37%, seu 14-17%, oase 15-20%. Însușiri biologice . Rasa Bălțată cu negru româneasc ă se caracterizeaz ă prin precocitate superioar ă raselor locale ameliorate. Astfel, vârsta primei f ătări este de cca. 30 luni, iar la prima lacta ție realizeaz ă peste 70% din cantitatea de lapte înregistrat ă la lactația maxim ă. Are aptitudini bune pentru mulsul mecanic (viteza medie de muls este cuprins ă între 1,4 și 1,8 kg/min., iar indicele mamar este de 44-45%). Economicitatea produc ției de lapte este superioar ă comparativ cu cea a raselor locale ameliorate. Astfel, 1 litru de lapte se realizeaz ă cu un consum specific de 1-1,2 UN, iar indicele somato-productiv are valoarea de 1/8. În condiții necorespunz ătoare de cre ștere și exploatare, performan țele productive se reduc semnificativ, determinând în acela și timp creșterea intervalului între f ătări. Rasa Bălțată cu negru româneasc ă se caracterizeaz ă prin constitu ție fină sau fin-robust ă, temperament vioi și caracter docil. Rasa Bălțată cu negru româneasc ă, ca principal furnizor de lapte și fără a fi neglijat aportul acestei rase la produc ția de carne (mai ales prin tineretul taurin mascul destinat îngr ășării) va avea o pondere de 25-30% din structura efectivului de taurine din România, iar efectivele vor fi concentrate cu preponderen ță în zona de șes a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în jurul marilor centre urbane din zona de Vest a României (Alba, Arad, Bihor, Satu-Mare, Timi ș etc.). Referitor la obiectivele de ameliorare și perspectivele de cre ștere se apreciaz ă că ameliorarea acestei rase se va face în direc ție mixtă (lapte 60% și carne 40%). Se urmărește sporirea dezvolt ării corporale (talia la vaci 135 cm și masa corporală de 600-650 kg), îmbun ătățirea poten țialului pentru produc ția de lapte la peste 6000 kg și a economicit ății acesteia (ob ținerea a 1 kg lapte cu un consum 88 specific de sub 1 UN). De asemenea, se urm ărește și ameliorarea aptitudinilor pentru produc ția de carne. Astfel, tinere tul taurin mascul supus îngr ășării să realizeze la vârsta de 15 luni o mas ă corporală de 460 kg (s.m.z.=950 g/zi) cu un consum specific de 6,7 UN/kg spor , iar la vârsta de 23-24 luni s ă realizeze o mas ă corporală de 520 kg (s.m.z.=700 g/zi) cu un cons um specific de 7,6 UN/kg spor. În scopul ob ținerii unor cantit ăți crescânde de lapte vor fi create linii zootehnice având aptitudini mai pronun țate pentru produc ția de lapte și respectiv, de linii zootehnice cu performan țe bune pentru lapte și care să producă viței cu performan țe bune pentru îngr ășare. Procesul de ameliorare se va realiza atât în ras ă pură cât și prin încruci șări cu rase de tip Friz ă, în special cu rasa Holstein. 4.4.2. RASA B ĂLȚATĂ ROMÂNEASC Ă Origine, mod de formare, r ăspândire. Rasa Bălțată româneasc ă (fig. 4.4) s-a format în urma încruci șărilor de absorb ție între tauri din rasa Simmental și vaci din rasa Sură de stepă din Transilvania și Bucovina. Acțiunea de simmentalizare a fost ini țiată în a doua jum ătate a secolului trecut, când s-au f ăcut primele importuri de taurine de tip Simmental din Austria, Ungaria și Cehoslovacia. Ulterior și în special dup ă cel de-al II-lea r ăzboi mondial, importurile proveneau cu prec ădere din Elve ția, dar și din alte țări (Germania). Procesul complex, îndelungat (aproape un secol) și adesea insuficient coordonat, de transformare a rasei Sur ă de stepă cu tauri din rasa Simmental a condus la formarea unei popula ții noi de taurine, de sine st ătătoare, asem ănătoare rasei Simmental, având îns ă caractere somatice și productive proprii, relativ stabil ă ereditar și adaptată condițiilor de cre ștere din țara noastr ă. În aceste condi ții, Institutul Central de Zootehnie a întocmit documenta ția de omologare, iar în anul 1959 a fost recunoscut ă ca rasă sub denumirea de ,, Bălțată româneasc ă” (BR). După omologare și recunoa șterea ca ras ă, Bălțata româneasc ă a fost ameliorat ă prin selec ție, structurare pe linii și familii, infuzie cu rasele Deutsches Fleckvieh, Alpenfleckvieh, Simmental și, în ultimul timp, cu Red Holstein. Rasa Bălțată româneasc ă reprezint ă cca. 36% din efectivul total de taurine al țării, fiind r ăspândită în Banat, Cri șana și în unele jude țe din Transilvania. Caractere morfologice . Din punct de vedere morfologic, rasa B ălțată româneasc ă se caracterizeaz ă printr-un pronun țat polimorfism determinat de condițiile concrete de cre ștere precum și de metodologia de ameliorare utilizat ă. Astfel, în cadrul acestei rase se pot individualiza dou ă tipuri morfologice și ecologice diferite, corelate și cu aptitudinea productiv ă: tipul mare, cu talia de 133-135 cm și masa corporal ă de 600-650 kg (se cre ște în nord-vestul Banatului și în centrul Transilvaniei), respectiv tipul mijlociu cu talia de 130-133 cm și masa corporal ă de 550-600 Kg (se întâlne ște în Crișana și sudul Banatului). Fig. 4.4. Rasa B ălțată româneasc ă 89 Rasa Bălțată româneasc ă are o conforma ție corporal ă armonioas ă, apropiat ă de cea a rasei Simmental, îns ă cu unele defecte mo ștenite de la rasa Sur ă de stepă. Capul este larg, potrivit de lung, relativ expresiv, cu coarne relativ lungi și sub formă de liră. Gâtul este de lungime medie, bine îmbr ăcat în musculatur ă. Trunchiul este lung, potrivit de larg și adânc, cu profil corporal dreptunghiular spre trapezoidal (orientat cu baza mare spre trenul posterior). Linia superioară a trunchiului este în general dreapt ă, lungă și largă; relativ frecvent, sacrumul este proeminent, iar coada este sus prins ă. Toracele este larg, cu adâncimea de 52-53% din talie, iar a bdomenul este bine dezvoltat, spa țios. Ugerul este în general mare, globulos, bine prins, bogat în țesut glandular, cu mameloane relativ mari. Frecvent, la multe vaci apar defecte ale ugerului (uger asimetric, etajat, de capr ă, sfârcuri lungi și groase); ca urmare, pretabilitatea la mulsul mecanic este mai redus ă. Membrele sunt potrivit de lungi, puternice, bine îmbrăcate în mas ă muscular ă; relativ frecvent, la membre apar defecte de aplomb (chișițe moi, panardism, coate de vac ă, jaret deschis). Culoarea este asem ănătoare cu cea a rasei Simmental, b ălțată alb cu galben de diferite nuan țe (galben deschis pân ă la roșu vișiniu). Capul, partea inferioar ă a abdomenului, membrele de la genunchi și jaret în jos, ca și jumătatea inferioar ă a cozii, sunt de culoare alb ă. Oglinda botului și pleoapele sunt de culoare roz- deschis, iar coarnele și ongloanele sunt galbene, uneori cu striuri cenu șii. Aptitudini productive . Rasa B ălțată româneasc ă are aptitudini productive mixte, de lapte-carne, cu precizarea c ă în cadrul acestei rase exist ă și subpopula ții de carne-lapte (în Banat și centrul Transilvaniei). În funcție de condi țiile de furajare și întreținere, produc ția de lapte variaz ă în limite largi. În medie, produc ția este de 3000-3500 kg lapte/lacta ție, cu un con ținut în grăsime de 3,7-3,8%. În fermele de elit ă și în cele în care se asigur ă condiții corespunz ătoare de exploatare se ob țin produc ții de peste 4500 kg lapte/lacta ție. În ce prive ște produc ția de carne, rasa B ălțată româneasc ă manifest ă aptitudini pronun țate (mai ales tipul de carne-lapte ) pentru aceast ă însușire. Diferiți autori, cu preocup ări în acest domeniu, eviden țiază în lucrările lor calitățile deosebite ale acestei rase pentru produc ția de carne, astfel: - adaptabilitatea mare la condi ții naturale de cre ștere; - compatibilitate cu specifi cul furajelor produse în țara noastr ă; 90 - are o capacitate mare de consum și valorific ă eficient a furajele de volum; - calitatea excep țională a cărnii; - depuneri mici de gr ăsime subcutanat ă și pe organele interne; - longevitate biologic ă și productiv ă bune; - piei de calitate foarte bun ă; - indici de abator (cantitativi și calitativi) foarte buni. În același timp sunt eviden țiate și unele din defectele rasei B ălțată româneasc ă: - dezvoltarea corporal ă generală se situeaz ă încă sub parametrii dori ți; - precocitatea productiv ă și reproductiv ă satisfăcătoare; - relativ frecvent ugerul este defect uos, cu pretabilitate relativ redus ă pentru mulsul mecanic; - defecte de conforma ție (adâncime toracic ă insuficient ă, respectiv 52% din talie), uneori crupa este îngust ă și slab îmbr ăcată în musculatur ă, sacrum proeminent, defecte de aplomb etc.) cu efecte negative asupra economicit ății în exploatare; - frecvență relativ mare a distociilor la f ătare; - heterogenitate relativ mare pentru principalele însu șiri morfo-productive. Aceste defecte sunt, în general, mo ștenite de la rasa Sur ă de stepă, dar și ca rezultat al urm ăririi insuficiente (în cadrul ac țiunilor de ameliorare a rasei) pentru îmbunătățirea unor însu șiri morfofiziologice. În legătură cu pretabilitatea rasei B ălțată româneasc ă la sistemele de ameliorare și exploatare, aptitudinile deosebite ale acestei rase pentru produc ția de carne au fost puse în eviden ță de numero și cercetători care au ini țiat o serie de variante de încruci șare ale rasei B ălțată româneasc ă cu alte rase în vederea test ării capacității sale combinative. În produc ția de carne se ob țin rezultate bune și prin încrucișarea rasei B ălțată româneasc ă cu rase de lapte, mixte și de carne. Metișii rezultați din încruci șarea rasei B ălțată româneasc ă cu alte rase de tip Simmental se comport ă foarte bine în timpul îngr ășării. În produc ția de carne se obțin rezultate bune și prin încruci șarea rasei B ălțată româneasc ă cu rase de lapte. Având în vedere c ă rasa Bălțată româneasc ă este o ras ă mixtă și că producția de lapte, precum și că pretabilitatea ugerului pentru mulsul mecanic este înc ă nesatisfăcătoare, în țara noastr ă au existat preocup ări pentru îmbun ătățirea acestor indici prin ameliorare în ras ă curată, dar și prin infuzie cu alte rase. Astfel, s-au efectuat încruci șări de infuzie a rasei B ălțată româneasc ă cu rasa Red Holstein. Ca urmare, s-a observat o semnificativ ă îmbunătățire a produc ției cantitative de lapte și a pretabilit ății ugerului pentru mulsul mecanic, al economicit ății producției de lapte și a altor indici somato-productivi. Încrucișarea de infuzie Red Holstein x B ălțată româneasc ă influențează pozitiv produc ția de lapte la meti și, această creștere fiind maxim ă în cazul meti șilor cu un procent de gene Red Holstein de 25%. M ărirea procentului de gene Red Holstein la metise atrage dup ă sine o îmbun ătățire a produc ției cantitative de lapte însă sunt prejudiciate însu șirile pentru produc ția de carne. Încrucișarea de infuzie Red Holstein x B ălțată româneasc ă determină o serie de influențe asupra dezvolt ării corporale, precum și a tipului somato-productiv. Astfel, 91 majoritatea dimensiunilor corporale a meti șilor sunt mai mari decât la rasa BR (talia cu 5 cm, adâncimea toracelui cu 1,03 cm, lungimea trunchiului cu 2 cm, perimetrul toracic cu 1,35 cm). Totu și, consecutiv reducerii osaturii și a masei musculare, scade l ărgimea toracelui (cu cca. 0,4 cm) și greutatea corporal ă (cu 21,1 kg, respectiv 4,1%). În ce prive ște comportamentul vi țeilor meti și comparativ cu cei de ras ă Bălțată româneasc ă diferențele înregistrate nu sunt semnificative, totu și metișii sunt mai vioi și mai preten țioși față de calitatea furajelor administrate. Vițeii metiși au o dezvoltare corporal ă mai mică, au o constitu ție mai fin ă și demareaz ă mai greu. Diferen țele existente se estompeaz ă odată cu vârsta, astfel c ă după vârsta de 6 luni diferen țele înregistrate sunt practic nesemnificative. În procesul de ameliorare al rasei B ălțată româneasc ă sunt vizate urm ătoarele obiective: - masivizarea rasei (talia la vaci de 135-138 cm, iar masa corporal ă 560-680 kg); - creșterea capacit ății productive pentru produc ț ia de lapte și de carne (5000 kg lapte/lacta ție cu 4% gr ăsime, respectiv sporuri medii zilnice de 1000 g, cu un consum specific de 6 UN/kg spor); - îmbunătățirea însușirilor ugerului pentru mulsul mecanic etc. 4.4.3. RASA BRUN Ă (BRUNĂ DE MARAMURE Ș) Origine, mod de formare, r ăspândire . Rasa Brun ă de Maramure ș (fig. 4.5) s-a format ca rezultat al încruci șărilor de absorb ție dintre vacile de rasele Moc ănița și Sură de stepă cu tauri de tip Schwyz (Montafon, Algau, Inntal) importa ți în zona Maramure șului începând cu anul 1881 din unele țări europene (Ungaria, Austria, Germania) și, ulterior, din Elve ția (rasa Schwyz). Datorită capacității sale de adaptare la condi țiile pedoclimatice din zona de deal și muntoas ă, în perioada interbelic ă aria de răspândire a rasei Brun ă s-a extins, fiind crescut ă în zona subcarpatic ă a Munteniei, Olteniei și Moldovei. După cel de-al II-lea r ăzboi mondial și până în prezent, pentru ameliorarea rasei Brun ă (recunoscut ă oficial ca ras ă în anul 1959) s-au importat vi țele, tauri și Fig. 4.5. Rasa Brun ă de Maramure ș 92 material seminal congelat din Elve ția, Austria (rasa Schwyz) și, mai recent, din SUA (rasa Brown Swiss). Rasa Brun ă de Maramure ș este răspândită în Nord și Nord-vestul țării (Maramure ș, Satu Mare), precum și în zona subcarpatic ă a Munteniei, Olteniei și Moldovei. Aceast ă rasă reprezint ă cca. 33% din efectivul de taurine al țării noastre, cel mai valoros material biologic fiind concentrat în zona Maramure șului. Caractere morfologice . Rasa Brun ă are o dezvoltare corporal ă mijlocie, talia la vaci este de 125-127 cm, iar masa corporal ă de 500-550 kg. În cadrul acestei rase se constat ă o anumit ă variabilitate a principalelor caracteristici morfologice (dar și a indicilor productivi), urmare a faptului c ă în procesul de formare al acestei rase au fost utilizate diferite tipuri ale rasei Schwyz, care s-au suprapus peste un material biologic local eterogen. În plus, de la o zon ă geografic ă la alta, condi țiile de creștere și exploatare au fost variabile. Capul este scurt, larg și expresiv. Gâtul este potrivit de lung și de gros. Trunchiul este relativ lung (indicele form atului corporal lateral este de 122%), potrivit de larg și de adânc, profilul corporal tinde spre forma trapezoidal ă (cu baza mare orientat ă spre trenul posterior). Linia superioar ă a trunchiului este, în general, dreaptă, cu sacrumul u șor proeminent. Toracele este profund, relativ larg și adânc (52%). Abdomenul este bine dezvoltat, voluminos. Ugerul, de form ă globuloas ă, este de m ărime mijlocie, cu simetrie satisfăcătoare și bogat în țesut glandular, cu mameloane potrivit de lungi și de groase. Relativ frecvent, la uger se întâlnesc unele defecte (uger conic, divizat, cu extindere insuficient ă), iar viteza de muls este relativ mic ă și cu variabilitate mare (0,8-1,3 kg/min.). Membrele sunt potrivit de lungi, relativ groase și rezistente. Defectele de aplomb, mai fr ecvent întâlnite, sunt urm ătoarele: jaret drept, panardism, coate de vac ă, chișiță scurtă. Culoarea robei este brun-cenu șie de diferite nuan țe (de la brun-argintiu pân ă la brun-închis, aproape neagr ă), cu unele particularit ăți de culoare: inel de culoare deschisă în jurul botului, pigmenta ție mai deschis ă la culoare pe linia superioar ă a trunchiului, pe abdomen și fețele interioare ale membrelor. Oglinda botului și mucoasele aparente sunt de culoare neagr ă-cenușie; coarnele sunt bicolore, iar ongloanele sunt pigmentate. Aptitudini productive . Rasa Brun ă de Maramure ș este o ras ă cu aptitudini productive mixte, de lapte-carne. În func țiile de condi țiile de cre ștere și exploatare, producția de lapte oscileaz ă în limite largi. În medie, se ob țin 3000-3500 kg lapte/lacta ție, cu un con ținut mediu în gr ăsime de 3,8%. În condi ții corespunz ătoare de exploatare, produc ția de lapte poate dep ăși 4000 kg/lacta ție. Această rasă are aptitudini bune pentru produc ția de carne. În cazul îngr ășării în sistem intensiv, tineretul taurin mascul realizeaz ă sporuri medii de 900-950 g, în sistem semiintensiv cca. 700 g, iar în sist em extensiv 500-600 g. În func ție de sistemul de îngrășare practicat și de vârsta valorific ării, randamentul la t ăiere este de 54-57% pentru tineretul taurin mascul și de 52-54% pentru vacile adulte recondi ționate. 93 Însușiri biologice . Rasa Brun ă este o ras ă semiprecoce, cu o mare capacitate de adaptare la mediu. În condi ții bune de cre ștere, admiterea vi țelelor la reproduc ție are loc la vârsta de 18-20 luni, maturitatea morfologic ă fiind atins ă la vârsta de 4-5 ani. La lactația I, vacile realizeaz ă 65-68% din produc ția maxim ă (care se înregistreaz ă la lactația a V-a - a VI-a). Consumul specific este de 1,1-1,2 UN/kg lapte, iar indicele somato-productiv este de 1/6-1/7. Longevitatea productiv ă este variabil ă, vacile pot fi exploatate 3-4 lacta ții (în condiții intensive) și până la 6-7 lacta ții (în fermele de selec ție). Rasa Brun ă se caracterizeaz ă prin adaptabilitate mare la factorii naturali de mediu, este rezistent ă la îmboln ăviri și mai pu țin preten țioasă la condi țiile de exploatare. Datorit ă acestor caracteristici, rasa Brun ă poate fi crescut ă atât în zona de câmpie, cât și în cea de deal și de mute. Având în vedere poten țialul bioproductiv al acestei rase, precum și ponderea acesteia în structura efectivului de taurine din țara noastr ă, va fi men ținută actuala direcție de exploatare (mixt ă, de lapte-carne). Obiectivele urm ărite în procesul de ameliorare vizeaz ă, în principal, masivizarea rasei (talia 130 cm, masa corporal ă 580 kg), sporirea produc ției de lapte (4500 kg lapte/lacta ție), ameliorarea însu șirilor ugerului pentru mulsul mecanic (viteza de muls 1,8 l/min., indi cele mamar 46%), reducerea consumurilor specifice, îmbun ătățirea performan țelor pentru produc ția de carne (950-1000 g spor mediu zilnic la îngr ășarea intensiv ă) și precocizarea acesteia. Atingerea acestor deziderate se va realiza prin ameliorare în ras ă curată și prin imigra ție de gene de la rase de tip Schwyz, importate din Elve ția, Austria și SUA. 4.4.4. RASA PINZGAU DE TRANSILVANIA Origine, mod de formare, r ăspândire . Această rasă s-a format prin încrucișarea de absorb ție dintre vacile din rasele locale neameliorate (în principal Mocănița, dar și Sură de stepă) cu rasa Pinzgau importat ă din Austria începând cu anul 1860 în Bucovina și în Transilvania (zona Media șului și a Sibiului). În trecut, rasa Pinzgau de Transilvania era r ăspândită în Bucovina, sudul Transilvaniei, zona Mun ților Apuseni. Treptat, aria de r ăspândire al acestei rase s-a restrâns la zonele premontane și montane din vestul Bucovinei și în Transilvania (Sibiu, Ha țeg, Cluj, Bihor). Se apreciaz ă că în prezent rasa Pinzgau de Transilvania (fig. 4.6) reprezint ă cca. 4% din efectivul total de taurine al țării noastre. Caractere morfologice . Această rasă se caracterizeaz ă printr-o dezvoltare corporală variabil ă, urmare a variabilit ății materialului biologic absorbit, a condițiilor diferite de cre ștere și a metodelor de ameliorare utilizate. Vacile de ras ă Pinzgau din zona Moldovei și din sudul Transilvaniei au talia de 127-130 cm și o masă corporală de 450-500 kg; cele din Mun ții Apuseni au o dezvoltare corporal ă mai redus ă (talia de 123-125 cm și masa corporal ă de 400 kg), urmare a faptului c ă la baza form ării rasei în aceste zone a contribuit în principal rasa Mocănița, iar condi țiile de furajare sunt parcimonioase. 94 Capul este relativ lung, larg și încărcat. Gâtul este scurt și musculos, cu salba bine dezvoltat ă. Trunchiul, cu profil corporal aproape dreptunghiular, este potrivit de lung, larg și adânc. Linia superioar ă a trunchiului este u șor concav ă, crupa este ridicată și lungă, relativ larg ă la șolduri dar îngust ă la ischii, cu sacrum proeminent și ,,în acoperi ș”. Toracele este bine dezvoltat, iar abdomenul este voluminos. Ugerul are o dezvoltare mijlocie, este globulos, c ărnos, cu mameloane lungi și relativ groase. Membrele, relativ scurte, sunt puternice și rezistente. Culoarea robei este b ălțată roșu vișiniu cu alb. B ălțătura albă are un desen caracteristic, respectiv zona de culoare alb ă pornește de la greb ăn (sau de la spinare), se l ărgește treptat spre crup ă, cuprinde fesele, coada, ugerul și abdomenul și ajunge la piept. În jurul membrelor (zona antebra țului și a gambei) se formeaz ă inele (brățări) complete sau incomplete, de culoare alb ă. Mucoasele aparente (oglinda botului, pleoapele) sunt de coloare roz- roșiatică , ongloanele sunt brun-cenu șii, iar coarnele sunt bicolore. Vaca de Dorna (Pinzgau negru) este o varietate a rasei Pinzgau de Transilvania (Pinzgau ro șu), fiind r ăspândită în nordul Moldovei (Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului). Vaca de Dorna se deosebe ște de rasa Pinzgau de Transilvania atât din punct de vedere morfologic cât și productiv. Astfel, culoarea este b ălțată negru cu alb, cu același desen al b ălțăturii albe. Talia este mai mic ă cu 1-2 cm, iar masivitatea este mai pronun țată. În condiții asemănătoare de exploatare, Vaca de Dorna realizeaz ă producții de lapte mai mari, cu un con ținut în gr ăsime și proteină mai mare. Precocitatea, fecunditatea și longevitatea sunt superioare rasei Pinzgau ro șu. Aptitudini productive . Rasa Pinzgau de Transilvania este o ras ă cu aptitudini mixte de produc ție (lapte-carne), având în acela și timp aptitudini apreciabile pentru tracțiune. Fig. 4.6. Rasa Pinz gau de Transilvania 95 La rasa Pinzgau de Transilvania se înregistreaz ă o mare variabilitate a producției de lapte. Astfel, de la o zon ă la alta și în funcție de condi țiile concrete de furajare, produc ția înregistrat ă este de 1500 pân ă la 2500-3000 kg lapte/lacta ție, cu 3,8-3,9 % gr ăsime. Aptitudinile pentru produc ția de carne ale acestei rase sunt satisf ăcătoare, tineretul taurin supus îngr ășării realizeaz ă sporuri de 700-750 g în sistem semiintensiv și de 400-500 g în sistem extensiv. Randamentul la t ăiere are valori cuprinse între 50 și 53%. Însușiri biologice . Rasa Pinzgau de Transilvania este o ras ă cu precocitate medie (vârsta de admitere a vi țelelor este de 22-23 luni, iar maturitatea morfologic ă este atinsă la vârsta de 5 ani). Precocitatea produc ției de lapte este redus ă, producția maxim ă de lapte fiind înregistrat ă la lactația a VI-a - a VII-a. Este o ras ă longeviv ă (vacile pot fi exploatate pân ă la vârsta de 10 ani), cu constitu ție robustă, rustică (posedă o mare capacitate de adaptare la condi țiile de mediu din zona premontan ă și montană), rezistentă la boli și intemperii, cu un temperament vioi și caracter docil. Rasa Pinzgau de Transilvania se preteaz ă la exploatarea în sistem extensiv și intensiv. În procesul de ameliorare se urm ărește sporirea masei corporale (500-550 kg), îmbun ătățirea poten țialului productiv pentru produc ția de lapte (la peste 3000 kg lapte/lacta ție, cu 4% gr ăsime) și carne. 4.5. PRINCIPALELE RASE DE TAURINE DIN ALTE ȚĂRI 4.5.1. GRUPUL RASELOR DE TIP FRIZ Ă Origine, mod de formare, r ăspândire . Rasa Friz ă s-a format în Olanda prin încrucișarea raselor de tip brachicer (aduse de vechii olandezi) cu rasele de tip primigen crescute în zona câmpiilor joase din nod-vestul Europei (Olanda, Danemarca, Germania). În urma acestor încruci șări s-a format o popula ție de taurine ce se caracteriza printr-o mare variabilitate a caracterelor productive și morfologice. Cerințele economice au determinat orientarea amelior ării în direc ția obținerii unor animale cu produc ții mari de lapte, cu schelet fin, forme corporale unghiuloase, constitu ție fină, de culoare b ălțată negru cu alb. Selec ția unilateral ă a condus la ob ținerea unor animale cu produc ții foarte mari de lapte (cu un con ținut redus de gr ăsime, respectiv 3,5%), îns ă cu rezisten ță redusă la intemperii și îmbolnăviri. La începutul secolului al XX-lea cresc ătorii olandezi au reorientat procesul de ameliorare acordând o aten ție sporită conforma ției corporale și constitu ției, urmărindu-se ob ținerea unei rase cu aptitudi ni foarte bune pentru produc ția de lapte, mai masiv ă (cu aptitudini mai bune pentru produc ția de carne), cu o constitu ție mai puternică, rezistent ă la îmboln ăviri și la acțiunea factorilor de mediu. Datorită calităților sale excep ționale, Friza este rasa cu cea mai larg ă arie de răspândire la nivel global, reprezentând cca. 33% din efectivul mondial de taurine. Este întâlnit ă, practic, pe toate continentele, în numeroase țări ale lumii. În țările în 96 care a fost importat ă, rasa Friz ă fost crescut ă în rasă curată (prin izolare reproductiv ă), fie a contribuit la ameliorarea prin încruci șare a unor rase locale. Ca urmare, în cadrul acestei rase s-au format mai multe rase de tip Friz ă, rase ce se diferențiază printr-o serie de caracteristici morfologice și productive. În funcție de zona de referin ță, în procesul de ameliorare al rasei Friz ă s-au remarcat dou ă direcții principale. În Europa, se urm ărește obținerea unei rase cu aptitudini bune pentru produc ția de lapte dar și pentru produc ția de carne, în timp ce în SUA procesul de ameliorare vizeaz ă obținerea unei rase cu aptitudini foarte bune pentru produc ția de lapte. 4.5.1.1. Rasa Holstein-Friz ă olandeză Actualmente, rasa Friz ă crescută în Europa (cunoscut ă în trecut sub denumirea de Friz ă sau Bălțată negru cu alb), poart ă denumirea de Holstein-Friz ă sau Holstein-Friz ă olandeză.În Olanda rasa Holstein-Friz ă reprezint ă cca. 70% din efectivul total de taurine. Caracteristici morfologice . Rasa Holstein-Friz ă (fig. 4.7) se caracterizeaz ă printr-o dezvoltare corporal ă mijlocie spre mare, talia la vaci fiind de 135 cm, iar masa corporal ă de 650 kg. Are o conforma ție corporal ă tipică raselor de lapte. Capul este usc ățiv, expresiv; gâtul este relativ lung cu masa muscular ă mai puțin dezvoltată, cu salba redus ă. Trunchiul este larg, potrivit de lung și destul de adânc. Linia superioar ă a trunchiului este dreapt ă, crupa este lung ă largă și orizontal ă. Toracele este potrivit de adânc, profund, cu coastele lungi, l ățite, oblice și puțin arcuite, cu spa ții intercostale mari, iar abdomenul este bine dezvoltat. Ugerul este foarte mare (34 dm2) cu baza de prindere larg ă, cu extindere anterioar ă și posterioar ă foarte bun ă, simetric, glandular, cu arboriza ție vascular ă foarte evidentă. Mameloanele, de lungime și grosime mijlocie sunt simetrice ca prindere, egal distan țate între ele, cu direc ție vertical ă. Membrele sunt relativ scurte, uscățive, puternice, cu ongloane rezistente. Fig. 4.7. Rasa Holstein-Friz ă 97 Culoarea robei este b ălțată negru cu alb. Pe trunchi apar dou ă zone de culoare alb ă, una pe trenul anterior (în dreptul greb ănului), iar cealalt ă pe trenul posterior (în zona crupei), cuprinzând partea inferioar ă a trunchiului, glanda mamară, parțial coada și membrele de la genunchi, resp ectiv de la jaret în jos. Capul este de culoare neagr ă, cu diferite particularit ăți de culoare (stea, brez ătură). Mucoasele aparente, ongloanele și vârful coarnelor sunt de culoare neagr ă-ardezie. Aptitudini productive . Rasa Holstein-Friz ă este o ras ă cu aptitudini remarcabile pentru produc ția de lapte și performan țe satisfăcătoare pentru producția de carne. Începând cu anul 1970, în vederea îmbun ătățirii aptitudinilor pentru produc ția de lapte, în Olanda se practic ă infuzia rasei Friz ă cu rasa Holstein. Vacile hibride ob ținute au realizat produc ții de lapte cu 18-20% mai mari fa ță de rasa Friză, s-a redus con ținutul în gr ăsime, iar însu șirile ugerului pentru mulsul mecanic s-au îmbun ătățit. În anul 1995, produc ția medie înregistrat ă la întregul efectiv de vaci cuprinse în controlul oficial al produc ției de lapte a fost de 7576 kg lapte/lacta ție, cu 4,44% grăsime și 3,46% protein ă. În ultimii 25 de ani, ca urmare a procesului de selec ție, producția medie a crescut cu cca. 3000 kg lapte, con ținutul mediu în gr ăsime cu 0,41%, iar cel de protein ă cu 0,13%. Producția de carne la rasa Holstein-Friz ă este relativ bun ă. Tineretul taurin supus procesului de îngr ășare intensiv ă realizează sporuri medii zilnice de cca. 900 g. Randament la t ăiere este de 52-54%. Carnea nu are însu șiri organoleptice și culinare deosebite, motiv pentru care cerin țele pieții pentru acest produs sunt reduse. Acest aspect este valabil pentru toate rasele de tip Holstein-Friz ă crescute în Europa. În unele țări europene (Olanda, Germania, Belgia, Fran ța), pentru îmbunătățirea calităților organoleptice și culinare ale c ărnii, se practic ă încrucișări între unele vaci și vițele de rasă Holstein-Friz ă olandeză cu tauri din rasele de carne. Însușiri biologice . Precocitatea rasei Holstein-Friz ă este foarte bun ă, maturitatea morfologic ă fiind înregistrat ă la vârsta de cca.4 ani. Vi țelele pot fi admise la reproduc ție la vârsta de 16-17 luni. Produc ția maxim ă de lapte se înregistreaz ă la lactația a IV-a, iar la lacta ția I se realizeaz ă peste 70% din nivelul productiv maxim. Longevitatea productiv ă este redus ă, durata medie de exploatare fiind de 3-4 lacta ții, însă nivelul productiv raportat la întreaga via ță productiv ă este ridicat (peste 32000 kg lapte). Economicitatea rasei este mult apreciat ă de crescători, înregistrând un consum specific de 0,9-1 UN/kg lapte, iar indicele somato-productiv (indicele lapte) este de peste 1/8. Are constitu ție fină, temperament vioi și caracter blând. Rasa Holstein-Friz ă este preten țioasă față de condi țiile de cre ștere și exploatare; condi țiile necorespunz ătoare de furajare și de între ținere determin ă reducerea rapid ă și semnificativ ă a produc ției de lapte, m ărind sensibilitatea la îmbolnăviri (afecțiuni genitale, podale și ale glandei mamare). 4.5.1.2. Rasa Holstein 98 În SUA, primele taurine olandeze au p ătruns încă din prima jum ătate a secolului al XVIII-lea, odat ă cu emigran ții olandezi. În perioada 1875-1905, în SUA s-au făcut importuri masive de taurine de ras ă Friză din Europa. Cresc ătorii s-au organizat în asocia ții ale cresc ătorilor ( Holstein Friesian of North America-1885 ) și au înființat registrul genealogic al rasei sub denumirea de Holstein-Friz ă, denumire păstrată până în anul 1977. Pentru a se deosebi de celelalte rase de tip Friz ă, formate în Europa, în anul 1978 s-a hot ărât ca denumirea oficial ă a rasei să fie cea de Holstein. Această rasă a fost ameliorat ă pentru produc ția de lapte. Programele de ameliorare permanent actualizate în concordan ță cu cele mai noi rezultate ale cercetării științifice au condus la ob ținerea unei rase cu aptitudini excep ționale pentru produc ția de lapte, aptitudini neegalate de nici o alt ă rasă de taurine. Rasa Holstein este r ăspândită în SUA, Canada, Africa de Sud, Israel, Japonia și unele țări vest-europene. Însușiri morfologice. Rasa Holstein (fig. 4.8) are o dezvoltare corporal ă mare, talia medie la vaci este de 135-138 cm, iar masa corporal ă este de 650-700 kg. Rasa Holstein are o conforma ție corporal ă tipică raselor de lapte, cu forme corporale unghiuloase, profil corporal accentuat trapezoidal, cu l ărgimi reduse și musculatur ă mai puțin dezvoltat ă. Capul este usc ățiv, foarte expresiv, gâtul relativ subțire. Linia superioar ă a trunchiului este dreapt ă, crupa lung ă și largă pe toată lungimea ei. Trunchiul este alungit și sub form ă de pară, toracele este relativ larg și profund, iar aparatul digestiv și abdomenul sunt foarte bine dezvoltate. Ugerul poate fi considerat ca excep țional din punct de vedere al volumului, prinderii, simetriei, calit ății și volumului țesutului glandular și al pretabilit ății pentru muls mecanic. Membre le sunt relativ lungi, sub țiri și rezistente. Culoarea poate fi b ălțată negru cu alb sau alb cu negru; pe cap este prezent ă o brezătură ce poate cuprinde și buza superioar ă. Fig. 4.8. Rasa Holstein 99 Aptitudini productive . Atitudinile rasei Holstein pentru produc ția de lapte sunt excep ționale și nu sunt dep ășite de nici o alt ă rasă de taurine. Produc ția medie este de cca. 9000 kg lapte/lacta ție, cu un con ținut mediu în gr ăsime de 3,5-3,7%. Aptitudinile pentru produc ția de carne sunt mai reduse comparativ cu rasa Holstein-Friz ă. Însușiri biologice . Este o ras ă foarte precoce (vi țelele fiind admise la reproducție la vârsta de 15 luni), cu o pronun țată economicitate pentru produc ția de lapte, are o foarte bun ă capacitate de valorificare a hranei, este rezistent ă și are o bună capacitate de adaptare. Date fiind calit ățile sale excep ționale pentru produc ția de lapte, rasa Holstein este importat ă în Europa de cca. 20 ani, fiind folosit ă la ameliorarea taurinelor de tip Friză din țările europene. 4.5.1.3. Rasa Red Holstein Această rasă este originar ă din SUA, fiind izolat ă din rasa Friz ă bălțată negru cu alb, ras ă ce posed ă o genă recesivă pentru culoarea ro șie. Astfel, în popula ția bălțată negru cu alb au ap ărut indivizi b ălțați roșu cu alb. Ini țial, acești indivizi erau excluși de la reproduc ție, fiind destina ți îngrășării. Ulterior (dup ă 1945), indivizii bălțați roșu cu alb au fost concentra ți în câteva ferme și înmulțiți între ei. În acest fel s-au pus bazele form ării rasei Red Holstein. Din punct de vedere morfofiziologic rasa Red Holstein (fig. 4.9) se aseam ănă cu rasa Holstein, cu excep ția culorii. Având în vedere c ă intensitatea selec ției a fost mai mică (în principal datorit ă faptului c ă efectivele erau pu țin numeroase), indicii productivi ai rasei Red Holstein sunt u șor inferiori celor realiza ți de rasa Holstein. Rasa Red Holstein este utilizat ă pentru ameliorarea raselor de tip Simmental în unele țări din Europa (Elve ția, Austria, Germania, România etc.). Infuzia cu gene Red Holstein a dete rminat, la vacile hibride rezultate, creșterea produc ției de lapte și îmbunătățirea semnificativ ă a însușirilor ugerului pentru mulsul mecanic. 4.5.2. RASA JERSEY Fig. 4.9. Rasa Red Holstein 100 Origine, mod de formare, r ăspândire . Rasa Jersey (fig. 4.10) este originar ă din Insula Jersey (Anglia), situat ă în Canalul Mânecii. Este o ras ă naturală, provenind direct din Bos taurus brachiceros . S-a format sub influen ța climatului temperat-oceanic (specific Insulei Jersey), climat ce favorizeaz ă existența unor pășuni luxuriante, având o perioad ă lungă de vegeta ție (9-10 luni/an). Rasa Jersey a fost supus ă unei selec ții riguroase în direc ția produc ției de lapte. Pentru men ținerea purit ății de rasă, din a doua jum ătate a secolului al XVII- lea s-a interzis importul altor rase de taurine pe Insula Jersey. Datorită calităților sale deosebite, rasa Jersey cunoa ște o larg ă arie de răspândire la nivel mondial. Astf el, efective im portante de ras ă Jersey se g ăsesc în Europa (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Fran ța, Anglia etc.), America (SUA, Canada, Brazilia), Oceania (Australia, Noua Zeeland ă), Asia (India, Japonia), Africa (Africa de Sud, Egipt). Fig. 4.10. Rasa Jersey Rasa Jersey a fost importat ă și în țara noastr ă (în perioada 1957-1961), urmărindu-se modul de aclimatizare la condi țiile specifice și pentru a se realiza încrucișări de infuzie cu rasele Brun ă de Maramure ș, Bălțată româneasc ă și taurinele Ro șii dobrogene. La hibrizii ob ținuți s-au înregistrat cre șteri ale cantit ății de lapte și ale conținutului acestuia în gr ăsime, însă s-au redus aptitudinile pentru producția de carne. Caractere morfologice . Este o ras ă hipometric ă, cu talia medie la vaci de 118-120 cm, iar masa corporal ă de 375-400 kg. Rasa Jersey are o conforma ție corporal ă tipică raselor de lapte, cu forme corporale unghiuloase, scheletul fin și musculatura slab dezvoltat ă. Capul este mic, uscățiv și foarte expresiv; gâtul este lung și subțire, cu salba slab dezvoltat ă. Trunchiul este lung, îngust și relativ adânc, cu profil corporal accentuat trapezoidal. Linia superioar ă a trunchiului este dreapt ă și îngustă, crupa unghiuloas ă, lungă și largă. Toracele este îngust dar profund, cu adâncimea de 52-53% din talie. Abdomenul este voluminos, iar capacitatea digestiv ă este remarcabil ă. 101 Ugerul este mare, bine prins, simetric, de form ă, în general, p ătrată, cu însușiri foarte bune pentru mulsul mecanic. Membrele sunt sub țiri și rezistente. Culoarea robei este variabil ă, de la galben deschis pân ă la cenușiu. În jurul botului prezint ă un inel de culoare mai deschis ă. Oglinda botului, vârful coarnelor, ongloanele și smocul cozii sunt de culoare neagr ă. Aptitudini productive . Rasa Jersey este o ras ă specializat ă pentru produc ția de lapte. În țara de origine, se înregistreaz ă producții medii de 4500 kg lapte/lacta ție, cu 5,5% gr ăsime. Datorit ă conținutului ridicat de gr ăsime în lapte, rasa Jersey este denumit ă ,,rasă de unt ”. În SUA, rasa Jersey a fost importat ă începând cu anii 1850, selec ția acestei rase fiind orientat ă spre obținerea unui tip mai masiv comparativ cu cel european. Ca urmare, masa corporal ă medie a ajuns la 400-450 kg, iar produc ția de lapte este de 6000-6500 kg/lacta ție cu peste 5% gr ăsime. Caractere biologice generale . Rasa Jersey se caracterizeaz ă prin precocitate morfologic ă și productiv ă foarte pronun țată. Astfel, prima f ătare se înregistreaz ă la vârsta de 24-26 de luni, iar produc ția maxim ă de lapte este realizat ă la lactația a III- a - a IV-a (este cea mai precoce ras ă de taurine pentru produc ția de lapte). De asemenea, este cea mai economic ă dintre rasele de taurine. Astfel 1 kg de unt se realizează cu un consum specific mai mic cu 15-25% comparativ cu rasele de tip Friză și Schwyz, iar indicele somato-productiv (indicele lapte) este de 1/10-1/12. Rasa Jersey are o constitu ție fină, iar temperamentul este vioi (chiar nervos), posedă o mare capacitate de ad aptare la diferite condi ții de mediu, mai ales pentru zonele cu un climat cald. Având o mare toleran ță pentru temperaturile ridicate, aceast ă rasă s-a răspândit și în zonele tropicale. Taurinele de ras ă Jersey valorific ă foarte bine p ășunea. Capacitatea acestei rase de a valorifica eficient p ășunile de calitate mediocr ă sau chiar inferioar ă nu este depășită de nici o alt ă rasă de taurine. 4.5.3. RASA SIMMENTAL Origine, mod de formare, r ăspândire . Rasa Simmental s-a format în Elve ția, în zona Cantoului Berna, pe v ăile râurilor Simmen și Sarire. Această rasă provine din vechile taurine locale de tip brachicer peste care s- au suprapus taurinele de talie mare (p rimigene) aduse de popoa rele germanice în secolele V - VII. Materialul biologic astfel ob ținut a fost supus unei îndelungate selecții. Astfel, în secolul al XIX-lea, în procesul de ameliorare s-a urm ărit îmbunătățirea dezvolt ării corporale în vederea sporirii produc ției de carne. Ca urmare, talia medie la vaci era de 142-145 cm, iar masa corporal ă de 700-750 kg. Ulterior (dup ă primul r ăzboi mondial), pentru a îmbun ătăți economicitatea producțiilor la aceast ă rasă, selecția a fost reorientat ă, vizându-se reducerea scheletului periferic și sporirea poten țialului productiv pentru produc ția de lapte. 102 Pentru îmbun ătățirea produc ției de lapte, precum și pentru ameliorarea însușirilor ugerului pentru mulsul mecanic, începând cu anul 1967, în Elve ția, s-au efectuat încruci șări cu rasa Red Holstein. Având în vedere rezultatele bune obținute, aceast ă acțiune s-a extins atât în Elve ția cât și în unele țări europene, țări în care se cresc taurine de ras ă Simmental (Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, România etc.). Caractere morfologice . Rasa Simmental este o ras ă cu dezvoltare hipermetric ă, talia medie la vaci este de 138 cm, iar masa corporal ă de 650- 700 kg. Se caracterizeaz ă prin exterior armonios, format corporal dreptunghiular, cu o bun ă dezvoltare a musculaturii, a scheletului axial și periferic. Capul este de m ărime mijlocie spre mare, gâtul este potrivit de lung și bine îmbr ăcat în mas ă muscular ă. Trunchiul este lung, larg și potrivit de adânc. Linia superioar ă a trunchiului este dreapt ă, orizontal ă, lungă și bine îmbr ăcată în masă muscular ă. Crupa este lung ă, largă și cu musculatura bine dezvoltat ă; uneori sacrumul este u șor proeminent. Toracele este larg și adânc (53-55% din talie), ia r abdomenul este voluminos. Ugerul este bine dezvoltat, de form ă globuloas ă, bine prins, cu mameloane potrivit de mari, cu însu șiri bune pentru mulsul mecanic. Membrele sunt potrivit de lungi, groase și puternice. Culoarea robei este b ălțată alb cu galben de diferite nuan țe (de la galben deschis pân ă la roșu vișiniu), însă capul, membrele, smocul cozii, abdomenul și ugerul sunt de culoare alb ă. Temperamentul este vioi sau lini știt. Aptitudini productive . Rasa Simmental (fig.4.11) întrune ște aptitudini productive mixte, de carne-lapte. Aptitudinea principal ă este produc ția de carne. Performan țele productive ale acestei rase pentru produc ția de carne (sub raport cantitativ, calitativ și culinar) nu sunt dep ășite de nici una din rasele de taurine aparținând tipului mixt de produc ție. Rasa Simmental se preteaz ă bine la toate sistemele de îngr ășare. Tineretul taurin mascul supus îngr ășării intensive realizeaz ă sporuri medii zilnice de 1100- 1300 g, iar randamentul la t ăiere este de 55-56% . Carnea are calit ăți organoleptice și culinare superioare (este fraged ă, suculent ă, marmorat ă și fin perselat ă). Din acest punct de vedere, la nivel mondial, este una din cele mai apreciat e rase de taurine. Fig. 4.11. Rasa Simmental 103 Această rasă întrunește aptitudini favorabile și pentru produc ția de lapte. În medie, se înregistreaz ă producții de 5000 kg lapte/lacta ție, cu un con ținut în grăsime de 4,0-4,2%. Produc ția maxim ă de lapte se realizeaz ă la lactația a V-a, iar indicele somato-productiv (indicele lapte) este de 1/7. Rasa Simmental se caracterizeaz ă prin precocitate morfologic ă bună. Vițelele sunt admise la reproduc ție la vârsta de 18-20 luni, iar t ăurașii la 13-14 luni. În medie, vacile sunt exploatate timp de 4-5 lacta ții. Aceast ă rasă are o bun ă capacitate de adaptare la diferite condi ții de mediu, valorific ă în mod eficient toate tipurile de furaje, inclusiv nutre țul verde de pe p ășuni (cu condi ția ca acestea s ă fie de bună calitate). În general, este o ras ă pretențioasă față de condițiile de furajare și de întreținere; condi țiile necorespunz ătoare de furajare și întreținere determin ă reducerea dezvolt ării corporale generale și diminuarea principalilor indici tehnico- productivi. Datorită calităților sale deosebite, rasa Simmental s-a r ăspândit în numeroase țări ale lumii, cu preponderen ță în Europa. În unele din aceste țări rasa Simmental a contribuit, prin încruci șări, cu rasele locale neameliorate, la formarea a numeroase rase noi, cunoscute sub diferite denumiri (Fleckvieh austriac, Fleckvieh german, Bălțată ungureasc ă, Bălțată româneasc ă ș.a.). Rasa Simmental se mai cre ște în Fran ța, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Angola, Australia, Noua Zeeland ă, Canada, și SUA. În SUA, aceast ă rasă a fost ameliorat ă în direcția produc ției de carne, fiind cunoscut ă sub denumirea de Polled Simmental. Această rasă se folose ște pe scar ă largă în diferite scheme de încruci șare cu alte rase de taurine (din rasele mixte sau de carne) pentru îmbun ătățirea cantitativ ă și calitativ ă a producției de carne. 4.5.4. RASA SCHWYZ Origine, mod de formare, r ăspândire . Este originar ă din Cantonul Schwyz (Elveția), fiind cunoscut ă și sub denumirea de Brun ă elvețiană (sau Braunvieh). Ca și rasa Simmental, rasa Schwyz a rezultat di n taurinele de tip brachicer încruci șate (în etape succesive) cu vite de tip primigen adu se de popoarele ce au cucerit acest teritoriu. În Elveția, aceast ă rasă reprezint ă cca. 45% din efectivul total de taurine, fiind răspândită în majoritatea țărilor europene, țări în care a contribuit la formarea a numeroase rase de tip Brun ă. Fig. 4.12. Rasa Schwyz 104 Caractere morfoproductive . Rasa Schwyz (fig.4.12) se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă eumetric ă, cu talia medie la vaci de 130-135 cm și masa corporală de 600-650 kg, exterior armonios și profil corporal trapezoidal. Capul este potrivit de mare și expresiv, iar gâtul este de lungime mijlocie. Trunchiul este lung, potrivit de larg și de adânc; linia superioar ă a trunchiului este dreapt ă și orizontal ă, crupa musculoas ă. Toracele este bine dezvoltat și adânc (52-53% din talie), iar abdomenul este voluminos. Ugerul este mare, de form ă globuloas ă sau pătrată, bine prins și simetric, cu mameloane normal dezvoltate, cu pretabilitate bun ă pentru mulsul mecanic. Membrele sunt usc ățive și puternice, cu articula ții largi. Culoarea robei este brun ă, de diferite nuan țe (de la cenu șiu deschis pân ă la brun închis), având o dung ă mai deschisă la culoare pe linia superioar ă a trunchiului și în jurul botului; pigmenta ția este mai intens ă pe fețele laterale ale trunchiului și pe extremit ăți. Oglinda botului este pigmentat ă, coarnele sunt bicolore, iar ongloanele sunt de culoare neagr ă. Aptitudini productive . Rasa Schwyz are aptitudini productive mixte, pentru lapte și carne. Produc ția medie înregistrat ă este de 5000 kg lapte/lacta ție, cu 4,0% grăsime. Indicele somato-productiv are valori cuprinse între 1/ și 1/8. Aptitudinile pentru produc ția de carne ale rasei Schwyz sunt bune, îns ă inferioare din punct de vedere cantitativ și calitativ fa ță de rasa Simmental. Astfel, la maturitatea morfologic ă masa corporal ă este mai redus ă, sporurile medii zilnice înregistrate la îngr ășarea intensiv ă a tineretului taurin mascul sunt de 900-1000 g, iar randamentul la t ăiere este de 54-55%. Carnea are calit ăți organoleptice bune. Însușiri biologice generale . Schwyz, este o ras ă longeviv ă (vacile pot fi exploatate pân ă la vârsta de 8-10 ani), cu o mare capacitate de adaptare la diferite condiții pedoclimatice și valorific ă în mod eficient p ășunile (inclusiv pe cele aflate la altitudini mari). Se caracterizeaz ă prin constitu ție robustă spre fină, temperament vioi și caracter docil. Este o ras ă cu precocitate mijlocie, vi țelele sunt admise la reproducție la 16-20 luni, prima f ătare se înregistreaz ă la vârsta de 26-29 luni. În țara de origine (Elve ția), rasa Schwyz reprezint ă cca. 45% din efectivul total de taurine. Datorit ă calităților sale (capacitate mare de adaptare și indici productivi ridica ți), această rasă s-a răspândit în numerose țări ale lumii. În Europa, a contribuit (prin încruci șări de absorb ție cu rasele locale) la formarea unor rase noi, de tip Schwyz, cunoscute sub diferite denumiri (Brun ă austriacă, Brună germană, Brună alpină italiană, Brună alpină franceză, Brună de Maramure ș etc.). De asemenea, rasa Schwyz se mai cre ște în America (SUA, Canada, Argentina, 105 Brazilia), Africa (Algeria, Egipt), Asia (China, India) și Oceania (Australia, Noua Zeelandă). 4.5.5. RASA BROWN SWISS Rasa Brown Swiss (Fig.4.13) este originar ă din SUA, unde s-a format pe baza taurinelor de ras ă Schwyz, importate începând cu anul 1869. Urmare a procesului riguros și intens de selec ție, în condi ții intensive de exploatare, a rezultat o populație cu însu șiri morfoproductive distincte, fiind recunoscut ă ca rasă de sine stătătoare, sub denumirea de Brown Swiss. Această rasă se încadreaz ă în grupa raselor specializate pentru produc ția de lapte. Se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporal ă mare (talia la vaci este de 135 cm, iar masa corporal ă de 650-700 kg), conforma ție specific ă raselor de lapte, cu profil corporal trapezoidal și forme corporale usc ățive. Are capul fin și expresiv, gâtul este potrivit de lung, trunchiul lung, relativ larg și adânc, linia superioar ă dreaptă și orizontal ă, crupa lung ă și largă. Ugerul este voluminos, simetric, cu structură pronunțat glandular ă, bogat vascularizat, cu pretabilitate foarte bun ă pentru mulsul mecanic. Culoarea robei este brun deschis. Producția de lapte este de 6500-7000 kg/lacta ție, cu 4,1% gr ăsime. Rasa Brown Swiss are aptitudini bune și pentru produc ția de carne. Rasa Brown Swiss se cre ște în numeroase alte țări, atât pentru exploatarea în rasă pură cât și pentru ameliorarea însu șirilor ugerului și a precocit ății producției de lapte la rasele Brune. 4.5.6. RASA HEREFORD Origine și mod de formare . Rasa Hereford este originar ă din Anglia, Comitatul Hereford din Țara Galilor. Aceast ă zonă se caracterizeaz ă prin climat blând și pășuni abundente. Rasa a fost creat ă și perfecționată de Benjamin Tomkins Fig. 4.13. Rasa Brown Swiss 106 (1714-1789) și fiul acestuia. La formarea rasei Hereford au participat vechile rase locale de taurine (Norfolk ș.a.) ameliorate cu taurine ro șii suedeze și olandeze. Pentru consolidarea genetic ă a rasei Hereford s-a practicat consangvinizarea, creșterea dirijat ă a tineretului, selec ția riguroas ă în direcția produc ției de carne, în condițiile unei hr ăniri abundente. În secolul al XIX-lea, pentru m ărirea precocit ății și a randamentului la t ăiere, s-au f ăcut încruci șări de infuzie cu rasele Aberdeen Angus și Red Polled, urmate de o riguroas ă selecție. Caractere morfologice . Rasa Hereford (fig. 4.14) se caracterizeaz ă prin conforma ție tipică raselor specializate pentru produc ția de carne, cu profil corporal dreptunghiular, cu musculatur ă dezvoltat ă și forme corporale rotunjite. La vaci, talia medie este de 125 cm, iar masa corporal ă este de 550-600 kg. Capul este scurt și larg. Gâtul este scurt, gros, muscu los. Trunchiul este lung, larg și adânc, pieptul foarte larg și adânc, iar abdomenul este spa țios. Culoarea robei este b ălțată roșu cu alb, cu desen caracteristic: zona de culoare alb ă pornește de la greb ăn, cuprinde marginea superioar ă a gâtului, capul, salba, pieptul, abdomenul, extremit ățile membrelor și smocul cozii. Aptitudini productive . Rasa Hereford este o ras ă specializat ă pentru producția de carne. Tineretul taurin mascul îngr ășat în sistem intensiv realizeaz ă sporuri medii zilnice de 1000-1100 g, iar randamentul la t ăiere este cuprins între 60 și 65%. Carnea ob ținută de la animalele îngr ășate în sistem semiintensiv sau extensiv, precum și carnea provenit ă de la animalele adulte îngr ășate, conține multă grăsime (seu), motiv pentru care aceasta este mai pu țin apreciat ă de către consumatori. Rasa Hereford se caracterizeaz ă prin constitu ție robustă, fecunditate bun ă și longevitate mare. Este o ras ă rustică, cu o mare capacitate de adaptare la diferitele condi ții de mediu și este rezistent ă la îmboln ăviri. Valorific ă foarte bine furajele fibroase și nutrețurile verzi de pe p ășuni. Datorită calităților sale deosebite rasa Hereford s-a r ăspândit în numeroase țări ale lumii, efective importante fiind crescute în SUA, Canada, Argentina, Fig. 4.14. Rasa Hereford 107 Brazilia, Australia și Noua Zeeland ă. În SUA s-a format tipul Polled Hereford (f ără coarne), la care, cu excep ția absenței coarnelor, celelalte caractere morfoproductive sunt asemănătoare rasei Hereford. În unele țări (SUA, Australia), rasa Hereford a fost utilizat ă la hibridări cu zebul obținându-se rase tauro-indice (Beefmaster, Bradford), rase cu aptitudini foarte bune pentru produc ția de carne, rezistente la îmboln ăviri și temperaturi ridicate. În plus, aceste rase au o foarte bun ă capacitate de valorificare a p ășunilor de calitate mediocr ă, cu vegeta ție bogată în celuloz ă. Rasa Hereford este folosit ă în diferite scheme de încruci șare (cu taurine din rasele mixte sau de lapte) cu scopul de a ob ține hibrizi comerciali, destina ți îngrășării pe pășune. Această rasă a fost importat ă și în țara noastr ă (în perioada 1958-1964) fiind utilizat ă, prin încruci șări cu vacile slab productive din rasele locale, la obținerea de hibrizi cu aptitudini bune pentru produc ția de carne. 4.5.7. RASA ABERDEEN ANGUS Origine și mod de formare . S-a format în Comitatele Aberdeen și Angus din nordul Sco ției, zonă caracterizat ă prin relief accidentat, cu soluri mai pu țin fertile și climat rece. Rasa Aberdeen Angus provine din vechile taurine locale, akeratos (fără coarne), apreciate pentru rusticitatea și longevitatea lor precum și pentru aptitudinile pentru produc ția de carne. În diferitele etape ale form ării rasei, s-au efectuat încruci șări de infuzie cu diferite rase de taurine, între care un rol important îl de ține rasa Shorthorn. Caractere morfologice . Rasa Aberdeen Angus (fig. 4.15) se caracterizeaz ă prin conforma ție specific ă raselor de carne, cu trunchi ul voluminos, cilindric, lung și foarte adânc, cu extremit ăți (cap, membre) reduse și osatură fină. Talia medie la vaci este de 118-120 cm, iar masa corporal ă de 500-550 kg. Este lipsit ă de coarne (caracter foarte bine consolidat genetic). Culoarea robei este neagr ă, uniform ă; foarte rar (0,5%), apar exemplare de culoare vi șiniu închis sau brun ă. Aptitudini productive . Această rasă are aptitudini remarcabile pentru producția de carne. Tineretul taurin îngr ășat realizeaz ă sporuri medii zilnice de 1000-1300 g, randamentul la t ăiere este de 65-70%, iar raportul carne/oase este mare, de peste 5/1. Carnea ob ținută de la animalele îngr ășate până la vârsta de 15-18 luni î și păstrează calitățile organoleptice și culinare superioare, fiind înc ă apreciată de către consumatori. Prelungirea îngr ășării peste aceast ă vârstă, influențează negativ calit ățile organoleptice și culinare ale c ărnii prin depunerea abundent ă a grăsimii în carcas ă. Rasa Aberdeen Angus se caracterizeaz ă prin constitu ție robust ă, temperament lini știt spre vioi și precocitate foarte bun ă (atinge maturitatea morfologic ă la cca. 3 ½ ani, iar prima f ătare se înregistreaz ă în jurul vârstei de 26- 28 luni). Este rezistent ă la temperaturi sc ăzute și la afecțiuni oculare (cancer ocular). Suport ă relativ greu temperaturile ridicate. 108 Mult apreciat ă pentru calit ățile sale, rasa Aberdeen Angus s-a r ăspândit în mai multe țări europene, dar mai ales pe continentul american (SUA, Canada, Brazilia, Argentina). Se cre ște în num ăr mare și în Australia, Noua Zeeland ă, Africa de Sud, Rusia etc. În SUA se cre ște o varietate ro șie a acestei rase, numit ă Red Angus. Caracterele generale ale acestei variet ăți (cu excep ția culorii robei) sunt asemănătoare tipului Black Angus. De asemen ea, Red Angus poate tolera mai u șor temperaturile ridicate. Rasa Aberdeen Angus a participat la formarea unor rase tauro-indice (prin încrucișări cu zebul s-a format rasa Brangus) și este utilizat ă în diferite scheme de încrucișare industrial ă. A fost importat ă și în România (în anul 1960) și a fost folosit ă la încrucișări industriale cu vaci slab productive din rasele locale în vederea ob ținerii de hibrizi cu aptitudini bune pentru produc ția de carne. 4.5.8. RASA SANTA GERTRUDIS Origine și mod de formare . Rasa Santa Gertrudis (f ig. 4.16) este originar ă din SUA, fiind format ă în statul Texas. S-a format prin hibridarea zebului indian Brahman (rasele Nellore, Guzerat ș.a.) cu taurinele de ras ă Shorthorn. Popula ția astfel rezultat ă a fost supus ă unei selec ții riguroase, la reproduc ție fiind folosite doar animalele cu aptitudini bune pentru produc ția de carne, având roba de culoare ro șie. Fig. 4.15. Rasa Aberdeen Angus 109 Un rol important în consolidarea genetic ă a rasei l-a avut taurul Monkey (născut în anul 1920) și cei peste 150 de fii ai s ăi. Se apreciaz ă că toate taurinele de rasă Santa Gertrudis sunt descenden ți ai acestui taur (Gillespie J.R.-1983). Genotipul rasei Santa Gertrudis este alc ătuit din 3/8 (37,5%) gene de la zebul Brahman și 5/8 (62,5%) gene de la taurinele de ras ă Shorthorn. Caractere morfologice . Rasa Santa Gertrudis se caracterizeaz ă prin dezvoltare corporală mare, talia medie la vaci fiind de 130 cm și masa corporal ă de 600-650 kg. Are o conforma ție corporal ă specifică raselor specializate pentru produc ția de carne. Capul este relativ scurt și larg, coarnele sunt mici sau lipsesc (akeratos), iar urechile sunt mari și ușor atârnânde. Gâtul este scurt și musculos. Pe p ărțile laterale ale gâtului pielea formeaz ă numeroase pliuri, iar salba este foarte bine dezvoltată. La nivelul greb ănului se poate remarca (în special la masculi) un depozit adipos (cocoa șă). Trunchiul este foarte lung, larg și adânc, de form ă cilindrică, cu musculatur ă foarte bine dezvoltat ă. Membrele sunt groase, puternice. Oglinda botului este de culoare ro șie închisă, iar ongloanele sunt pigmentate. Culoarea robei este uniform ă, roșie-vișinie. Aptitudini zooeconomice . Această rasă are aptitudini foarte bune pentru producția de carne. Tineretul taurin supus îngr ășării realizeaz ă sporuri medii de 1000-1200 g. La vârsta de 15-18 luni se înregistreaz ă greutăți corporale de 500 kg, randamentul la t ăiere este de peste 60%, iar carnea are calit ăți organoleptice superioare. Rasa Santa Gertrudis se comport ă bine atât în cazul îngr ășării în sistem intensiv cât și pe pășune, valorificând foarte bine vegeta ția săracă, bogată în celuloză, specifică zonelor de cre ștere. Această rasă a moștenit de la zeb rezisten ța, rusticitatea și capacitatea deosebită de a se adapta la condi țiile specifice zonelor aride subtropicale, iar de la rasa Shorthorn precocitatea și unele însu șiri valoroase pentru produc ția de carne. Având în vedere calit ățile sale deosebite, rasa Santa Gertrudis s-a răspândit în țările din zonele subtropicale și tropicale ale lumii, dar și în Europa. În America Central ă și în America de Sud, rasa Santa Gertrudis a participat la formare unor rase noi: Retinta (Andalusian x Santa Gertrudis), Barzona (Hereford Fig. 4. 16. Rasa Santa Gertrudis 110 x Africander x Santa Gertrudis), Metizo (C riollo x Brahman x Santa Gertrudis x Nellore). Rasa Santa Gertrudis a fost importat ă și în România, fiind utilizat ă la încrucișări industriale și de infuzie cu taurinele din Delta Dun ării, în vederea obținerii de hibrizi care s ă posede o bun ă precocitate și capacitate de valorificare a furajelor specifice acestei zone. 4.5.3. RASA CHAROLAISE Origine și mod de formare . Este una din cele mai vechi rase de taurine din Franța, format ă în zona Charolles, situat ă în centrul țării. Provine din vechile populații de taurine locale, cu aptitudini bune pentru produc ția de carne, rustice și cu o bun ă capacitate de valorificare a nutre țurilor de pe p ășuni. În vederea îmbunătățirii precocit ății și aptitudinilor pentru produc ția de carne s-au efectuat încrucișări cu rasa Shorthorn. Caractere morfologice . Rasa Charolaise (fig. 4.17) este o ras ă masivă, cu dezvoltare corporal ă hipermetric ă, talia medie la vaci fiind de 135-137 cm, iar masa corporal ă de 700-800 kg. Se caracterizeaz ă prin conforma ție corporal ă caracteristic ă raselor specializate pentru produc ția de carne. Capul este relativ mic și scurt. Gâtul este scurt, musculos, cu salb ă puțin dezvoltat ă. Trunchiul este de formă cilindrică, foarte lung, larg și adânc, cu musculatura foarte bine dezvoltat ă. Membrele sunt potrivit de lungi, groase și rezistente. Oglinda botului este de culoare roz, coarnele sunt bicolore, ia r ongloanele sunt galbene. Culoarea robei este uniform ă, alb gălbuie până la galben deschis. Aptitudini productive . Rasa Charolaise este o ras ă specializat ă pentru producția de carne. La îngr ășarea în sistem intensiv tineretul taurin mascul realizeaz ă sporuri medii zilnice de 1200-1300 g și randamente la t ăiere de peste 60%. Comparativ cu rasele engleze ști de carne, carnea ob ținută d e l a r a s a Charolaise are calit ăți organoleptice și culinare superioare; de la tineretul taurin îngrășat până la vârsta de 18-20 luni se ob țin carcase mari, cu depuneri moderate de seu în carcas ă. 111 Rasa Charolaise se caracterizeaz ă prin constitu ție robust-afânat ă, este rezistentă la boli și are o foarte bun ă capacitate de adaptare la diferite condi ții de mediu. Este o ras ă rustică, longeviv ă, cu indici de reproduc ție corespunz ători. La această rasă se remarc ă o frecven ță mare a fătărilor distocice, mai ales la primipare și la exemplarele la care se manifest ă efectul culard (10-14%). După unii autori (Velea C. - 1999), în prezent frecven ța distociilor a fost redusă la mai pu țin de 4,5%. Rasa Charolaise manifest ă o foarte bun ă toleranță atât pentru temperaturile ridicate cât și pentru temperaturile sc ăzute; de asemenea, valorifică eficient p ășunile de foarte bun ă calitate. Relativ frecvent la aceast ă rasă se întâlne ște fenomenul de ,,hipertofie musculară”, așa numitul efect ,” culard ” sau ” double muscled ”. Ca urmare a însu șirilor întrunite, rasa Charolaise s-a r ăspândit în numeroase țări (Anglia, Olanda, Algeria, Mexic, Brazilia, Argentina, Chile, SUA). Această rasă este intens utilizat ă la încruci șări industriale cu vaci din rasele mixte și chiar de lapte, dar îndeosebi cu rasele engleze ști de carne (Hereford, Shorthorn, Aberdeen Angus). În SUA, prin hibridare cu zebul a participat la formarea raselor tauro- indice Charbray și Charford etc. Rasa Charolaise a fost importat ă și în România (în anul 1964), fiind folosit ă la încrucișări industriale cu vaci slab productive din rasele locale, în vederea ob ținerii de hibrizi cu aptitudini bune pentru produc ția de carne. A demonstrat o bun ă capacitate combinatorie cu rasa B ălțată româneasc ă. Fig. 4.17. Rasa Charolaise 112 Capitolul 5 TEHNOLOGIA REPRODUC ȚIEI LA TAURINE Tehnologia de reproduc ție reprezint ă un complex de m ăsuri cu caracter zootehnic, organizatoric și sanitar-veterinar, aplicate cu scopul perpetu ării speciei și pentru ob ținerea unui num ăr cât mai mare de produ și de la aceea și femelă. Procesul de reproduc ție este un factor cu importan ță deosebit ă în determinarea eficien ței produc ției animaliere. Astfel, procesul de reproduc ție influențează ritmul de sporire numeric ă și îmbunătățire calitativ ă a efectivului de taurine, cu efecte directe asupra rentabilit ății fermei. În acela și timp, modul în care se desfășoară activitatea de reproduc ție la nivelul fermei reflect ă starea de s ănătate a efectivului de taurine. Prin mărirea fecundit ății și natalității și prin reducerea pierderilor (mortalități și sacrificări de necesitate) se asigur ă obținerea unui num ăr suficient de vițele, necesare atât pentru înlocuirea vacilor reformate (procentul anual de reformă este de 20-35%) cât și pentru sporirea efectivului matc ă. Reproduc ția reprezint ă instrumentul prin intermediul c ăruia se materializeaz ă modificarea structurii genetice a popula țiilor. Utilizarea la reproducție a genitorilor de mare valoare zootehnic ă, prin practicarea însămânțărilor artificiale și a transferului de embrioni, contribuie la accelerarea procesului de ameliorare la taurine. Desfășurarea normal ă a activit ății de reproduc ție influen țează pozitiv atât producția de lapte (prin declan șarea lacta ției în urma f ătării) cât și producția de carne (ob ținându-se mai mul ți produși, crește disponibilul de taurine pentru îngrășare). În mod indirect, o bun ă desfășurare a activit ății de reproduc ție în fermele de taurine reflect ă o bună stare de s ănătate a animalelor și un nivel corespunz ător al condițiilor de cre ștere și exploatare al acestora. Modul în care se desf ășoară activitatea de reproduc ție poate fi apreciat prin intermediul unor indici specifici (fecunditate, natalitate etc.) În mod sintetic, se apreciaz ă că activitatea de reproduc ție într-o ferm ă de taurine se desf ășoară în condi ții foarte bune dac ă intervalul mediu între f ătări (Calving Interval - C.I.) este de 365 de zile. Fac excep ție de la aceast ă regulă vacile cu produc ții foarte mari de lapte (la care C.I. este mai mare de 365 zile), precum și cele slab productive (la care activitatea de reproduc ție trebuie astfel dirijat ă încât C.I. să fie mai mic de 365 zile). 5.1. FACTORII CARE DETERMIN Ă SPORIREA EFECTIVULUI DE TAURINE Sporirea efectivului de taurine este influen țată de o serie de factori, între care: fecunditatea, natalitatea, pierderile prin mortalitate și sacrificări de necesitate la viței și tineretul taurin femel, reforma la vaci. 113 Fecunditatea reprezint ă procentul vacilor gestante din totalul vacilor însămânțate pe parcursul unui an. Din punct de vedere economic, fecunditatea se exprimă prin rata de concep ție, respectiv procentul vacilor gestante dup ă prima însămânțare. Fecunditatea este influen țată de capacitatea reproductiv ă a partenerilor, precum și de modul de organizare a activit ății de reproduc ție la nivelul fermei. Se apreciază că activitatea de reproduc ție în fermele de taurine se desf ășoară în condiții bune dac ă fecunditatea are valori de peste 90%, iar rata de concep ție de peste 60%. Natalitatea reflectă eficiența activității de reproduc ție și se exprim ă prin numărul de produ și viabili ob ținuți anual de la 100 de vaci. Se urm ărește ca acest indicator s ă aibă valori de peste 90%. Pierderile prin mortalitate și sacrificări de necesitate la vi ței. Cele mai mari pierderi la vi ței se înregistreaz ă în primele s ăptămâni de via ță, fiind determinate în principal de condi țiile necorespunz ătoare de cre ștere și exploatare. Pi erderile la viței nu trebuie s ă depășească 5%. Pierderile la tineretul taurin femel. Cauza principal ă a pierderilor la vi țele este reforma. Vi țelele sunt reformate (sunt excluse de la reproduc ție) datorit ă unor afecțiuni congenitale (free-martinism, nimfomanie), a conforma ției defectuoase sau prin sacrific ări de necesitate ca urmare a unor accidente. În condi ții normale de creștere și exploatare, procentul de reform ă la vițele nu trebuie s ă depășească 5%. Reforma la vaci. La vaci, ie șirile din efectiv sunt urmarea reformei selective, a reformei de necesitate, precum și a mortalit ăților și sacrificărilor de necesitate. Reforma selectiv ă presupune eliminarea din efectiv a vacilor cu performan țe productive sc ăzute. Reforma de necesitate se refer ă la eliminarea din efectiv a vacilor bătrâne și a celor cu afec țiuni grave, iar mortalit ățile sunt urmarea unor intoxicații sau a unor accidente. Pentru maximizarea progresului genetic în cadrul fermei, se urm ărește ca ponderea reformei selective s ă depășească ca valoare reforma de necesitate, mortalit ățile și sacrificările de necesitate. În funcție de tipul de reproduc ție practicat în ferm ă (simplă sau lărgită), de progresul genetic proiectat și de condi țiile de exploatare, procentul anual de reformă la vaci are valori de 20-30%, și chiar mai mare. Pentru îmbun ătățirea activit ății de reproduc ție și sporirea efectivului de taurine, în cadrul fermei se impune eliminarea unor deficien țe de natur ă organizatoric ă, tehnică, de exploatare și a celor sanitar-veterinare, între care: - planificarea necorespunz ătoare a îns ămânțărilor, organizarea defectuoas ă a acțiunilor legate de depistarea și recunoa șterea femelelor în c ălduri, conservarea necorespunz ătoare a materialului seminal; - calificarea insuficient ă a tehnicienilor îns ămânțători, condi ții alegerea gre șită a momentului optim de îns ămânțare; - pregătirea necorespunz ătoare a vacilor și junincilor pentru f ătare, condi țiile precare de igien ă la fătare, absen ța mișcării înainte și după fătare, asigurarea unor condiții necorespunz ătoare de cre ștere pentru tineretul taurin femel de reproduc ție etc.; 114 - tratarea cu întârziere sau f ără eficacitate a afec țiunilor genitale, prezen ța unor boli ce determin ă creșterea pierderilor prin avort: bruceloz ă, trichomonoz ă, leptospiroz ă etc. 5.2. ORGANIZAREA ȘI POGRAMAREA ACTIVIT ĂȚII DE REPRODUC ȚIE ÎN FERMELE DE TAURINE Obiectivul principal în procesul de reproduc ție îl constituie ob ținerea unei natalități maxime, respectiv de a ob ține în fiecare an de la fiecare vac ă un vițel cu viabilitate ridicat ă. Realizarea acestui obiectiv impune programarea (planificarea) judicioasă, pe baze științifice a activit ății de reproduc ție, urmărirea realiz ării programului propus și exploatarea ra țională a reproduc ătorilor. Prin organizarea și programarea activit ății de reproduc ție se urmărește realizarea unei structur ări a efectivului de vaci pe st ări fiziologice, astfel încât s ă se asigure obținerea unor produc ții mari și, pe cât posibil, constante pe parcursul întregului an. 5.2.1. PLANIFICAREA ACTIVIT ĂȚII DE REPRODUC ȚIE ÎN FERMELE DE TAURINE Planificarea activit ății de reproduc ție este o lucrare tehnic ă de mare importanță și care se materializeaz ă prin întocmirea Planului individual de însămânțări și fătări. Acest plan se întocme ște în luna decembrie și are valabilitate pentru anul calendaristic urm ător. Pentru întocmirea planului individual de îns ămânțări și fătări se analizeaz ă fiecare vac ă în parte din punct de vedere al st ării fiziologice, sanitare și productive. De asemenea, se vor lua în considerare: - sistemul de programare la îns ămânțări și fătări preconizat; - termenul optim de introducere al vi țelelor la reproduc ție; - termenul optim de îns ămânțare al vacilor dup ă fătare; - durata repausului mamar. 5.2.1.1. Stabilirea sistemului de programare a însămânțărilor și fătărilor În funcție de condi țiile concrete din ferm ă, de baza tehnico-material ă existentă, de mărimea efectivului de vaci din ferm ă și de distan ța de amplasare a fermei fa ță de centrele de valorificare a produc țiilor obținute, programarea însămânțărilor și fătărilor se poate realiza în sistem “ eșalonat ” sau “ grupat ”. Sistemul de îns ămânțări și fătări eșalonate se aplică în fermele de vaci exploatate pentru produc ția de lapte, urm ărindu-se repartizarea relativ uniform ă a fătărilor pe parcursul întregului an. Se recomand ă ca pe timpul sezonului rece (trimestrele II și IV) să fie programate la f ătare 30% din vaci, iar cca. 20% în trimestrele II și III. Practicarea acestui sistem de programare la îns ămânțare și fătări prezint ă o serie de avantaje, între care: folosirea ra țională a forței de munc ă și a adăposturilor, 115 obținerea unor produc ții de lapte relativ consta nte pe parcursul anului și, implicit, se realizeaz ă venituri mari și constante prin valorificarea laptelui, iar pie țele de desfacere sunt aprovizionate ritmic cu produse proaspete. Între dezavantajele acestui sistem de programare la f ătare pot fi men ționate costurile de produc ție mai mari (în special pe timpul sezonului rece) și, de asemenea, valoarea mai mare a investi țiilor inițiale cu construc țiile și anexele zootehnice. Se recomand ă ca acest sistem de planificare al f ătărilor să se practice în fermele aflate în vecin ătatea marilor centre urbane. Reu șita aplicării acestui sistem presupune asigurarea în ferm ă a bazei furajere pe tot parcursul anului, precum și existența unor adăposturi corespunz ătoare pentru vi ței. Sistemul de îns ămânțări și fătări grupate se practic ă în cazul fermelor în care se exploateaz ă taurine din rasele de carne, în fermele situate în zona de deal și premontan ă (ferme în care se practic ă îngrășarea tineretului mascul pe p ășune), precum și în fermele cu vaci de lapte care nu pot asigura pe timpul sezonului rece baza furajer ă necesară și condiții optime de cazare a vi țeilor. Acest sistem presupune organizarea îns ămânțărilor în lunile iulie-august, astfel încât la 75-80% din efectivul de vaci f ătările să aibă loc în prim ăvara anului următor, în lunile martie-aprilie. Punerea în practic ă a sistemului de îns ămânțări și fătări grupate este facilitată de posibilitatea sincroniz ării estrului la vaci și vițele prin tratament hormonal (cu prostaglandine). În acest fel, se m ărește posibilitatea de încadrare în sezonul de îns ămânțare și fătare proiectat, cre ște frecven ța fătărilor gemelare și se reduce timpul necesar pentru depistarea femelelor în c ălduri. De asemenea, se obține un num ăr mai mare de vi ței de vârst ă apropiat ă, ceea ce u șurează unele procese tehnologice (hr ănirea și întreținerea vițeilor pe loturi relativ omogene) și acțiuni sanitar-veterinare specifice (individualizarea, ecornarea, în țărcarea, vaccinarea, amputarea mamel oanelor suplimentare la vi țele, castrarea masculilor etc.). 5.2.1.2. Programarea introducerii vi țelelor la reproduc ție Programarea introducerii vi țelelor la reproduc ție este o ac țiune tehnologic ă deosebit de important ă, cu implica ții directe asupra dezvolt ării ulterioare a femelelor și a performan țelor productive ale acestora. La programarea introducerii vițelelor la reproduc ție se vor lua în considerare urm ătoarele elemente: vârsta apariției pubert ății, dezvoltarea și armonia corporal ă. Apariția pubert ății. Pubertatea poate fi definit ă ca perioada în care un organism tân ăr devine apt s ă producă gameți fecundabili și să se reproduc ă. Vârsta apari ției pubert ății este influen țată de o serie de factori, între care: precocitatea rasei, sexul, zona geografic ă, condițiile de furajare și întreținere din perioada de cre ștere. Tabelul 5.1 Vârsta și masa corporal ă la pubertate (după FERELL C.L.-1982, citat de BALL P.J.H.-1995) 116 Rasa Vârsta la pubertate Masa corporal ă la pubertate (kg) zile luni Aberdeen Angus 410 13,44 309 Hereford 429 14,06 302 Red Poll 355 11,64 270 Brown Swiss 317 10,39 305 Charolaise 388 12,72 355 Simmental 348 11,41 328 Între diferitele grupe de rase, în func ție de gradul lor de ameliorare și precocitatea acestora, exist ă diferențe importante în ce prive ște apariția primului ciclu estral. La rasele precoce (Jersey, Guernsey, Holstein, Ayrshire) pubertatea apare la vârste cuprinse între 8 și 13 luni. Pentru unele rase, crescute în condi țiile SUA, vârsta și masa corporal ă de apariție a pubert ății la femele sunt prezentate în tabelul 5.1. La rasele crescute în țara noastr ă, pubertatea apare la vârsta de 8-12 luni pentru rasele B ălțată româneasc ă și Bălțată cu negru româneasc ă, la Brună 8-16 luni și 8-18 luni la rasa Pinzgau de Transilvania. Femelele ajung la pubertate înaintea ma sculilor (cu 1-2 luni); în zonele cu climat temperat, pubertatea apare ma i târziu decât în zonele calde. Modul de furajare al vi țelelor în perioada de cre ștere influen țează în mare măsură apariția pubert ății. La vi țelele subnutrite, în func ție de severitatea restricțiilor furajere, primul ciclu estra l poate întârzia cu 4-8 luni. Dezvoltarea și armonia corporal ă. Vițelele pot fi îns ămânțate atunci când acestea realizeaz ă o dezvoltare corporal ă ce reprezint ă 65% din dezvoltarea corporală specifică maturității morfologice. Vi țelele admise la reproduc ție trebuie să aibă o dezvoltare corporal ă armonioas ă, principalele segmente corporale s ă fie corect propor ționate, să se afle într-o bun ă stare de între ținere și să fie sănătoase. Vârsta (și masa corporal ă) optimă la care vi țelele pot fi admise la reproduc ție sunt influen țate de precocitatea rasei, de condi țiile de furajare și de întreținere din perioada de cre ștere. Vârsta și masa corporal ă la care se recomand ă admiterea la reproduc ție a vițelelor din rasele exploatate în țara noastr ă sunt prezentate în tabelul 5.2. Tabelul 5.2 Vârsta și masa corporal ă la care se recomand ă introducerea la reproduc ție a vițelelor din rasele locale Rasa Vârsta (luni) Masa corporal ă (kg) Bălțată româneasc ă 18 - 19 380 - 390 Bălțată cu negru româneasc ă 17 - 18 370 - 380 Brună de Maramure ș 18 - 19 350 - 360 Pinzgau de Transilvania 20 - 21 330 - 350 117 Tăurașii, indiferent de ras ă, pot fi admi și la reproduc ție cu cca. 2 luni mai devreme decât vi țelele, deoarece solicitarea acest ora prin activitatea de reproduc ție este mai redus ă. Abaterile privitoare la stabilirea corect ă a momentului optim de introducere a vițelelor la reproduc ție genereaz ă o serie de neajunsuri de ordin biologic și economic. Introducerea prea timpurie a vițelelor la reproduc ție determin ă stagnarea procesului de cre ștere al junincii, cre ște inciden ța fătărilor distocice, vi țeii obținuți sunt subponderali și puțin rezisten ți la îmboln ăviri, iar produc ția de lapte din primele dou ă lactații se reduce semnificativ. Amânarea admiterii vițelelor la reproduc ție are implica ții economice negative: se prelunge ște nejustificat durata de via ță neproductiv ă a animalelor, se obține un num ăr mai mic de vi ței și o produc ție mai redus ă de lapte pe durata exploatării. În acela și timp, func ția de reproduc ție poate fi afectat ă, ca urmare a depunerii de țesut adipos pe ovare (degenerescen ța grasă a ovarelor), oviduct și uter. De asemenea, la vi țelele la care se întârzie introducerea la reproduc ție, se depune țesut adipos în uger, ceea ce contribuie la reducerea capacit ății de secre ție a laptelui de c ătre glanda mamar ă după fătare. 5.2.1.3. Programarea la îns ămânțare a vacilor dup ă fătare Durata repausului de gesta ție, respectiv intervalul (în zile) de la f ătare până la însămânțarea fecund ă, are implica ții economice și biologice deosebite. Durata repausului de gesta ție influen țează durata intervalului între f ătări (C.I.) și, implicit, ritmul de sporire al efectivului și nivelul productiv (pe lacta ția în curs, dar și pe întreaga via ță productiv ă). Durata repausului de gesta ție este influen țată de numero și factori, între care cei mai importan ți sunt urm ătorii: particularit ățile biologice ale reproducerii taurinelor, vârsta, nivelul productiv, starea de între ținere și de sănătate, modul de desfășurare al fătării. În condiții normale, involu ția uterină (respectiv revenirea acestuia la forma, mărimea, tonicitatea și reactivitatea specific ă stării de negesta ție) are loc în decurs de 12-56 zile de la parturi ție (Stanciu G.- 1999). Primul ciclu de c ălduri apare, în condi ții normale, la aproximativ 3 săptămâni de la f ătare. Dacă vaca nu a fost îns ămânțată, sau dacă nu s-a instalat gestația, căldurile se repet ă la un interval mediu de 21 zile. La vacile cu produc ții mari de lapte, primul ciclu de c ălduri apare mai târziu după fătare decât la cele cu produc ții reduse. Absen ța căldurilor ovulatorii pe o perioadă mai lungă de timp se datoreaz ă epuizării organismului dup ă fătare (ca urmare a pregătirii necorespunz ătoare a vacilor în perioada repausului mamar) și datorită unor afecțiuni ginecologice (distocii, reten ții placentare și metrite netratate etc.). Vacile aflate în stare necorespunz ătoare de între ținere, cele care nu beneficiaz ă de un regim adecvat de mi șcare, fie c ă nu intră în călduri, fie manifest ă “călduri liniștite”, greu de depistat. 118 Pentru ca intervalul mediu între f ătări să nu depășească 365 de zile se recomand ă ca prima îns ămânțare să se efectueze la primul ciclu de c ălduri care apare dup ă 60 de zile de la f ătare. Din punct de vedere tehnologic, durata repausului de gesta ție se stabile ște diferențiat, pentru fiecare vac ă, luând în considerare: nivelul productiv din lacta ția anterioară, vârsta vacii, starea de între ținere și modul în care s-a desf ășurat parturi ția. Vacile primipare cu produc ții mici de lapte (sub 15 kg lapte/zi în primele două luni de lacta ție) vor fi îns ămânțate la primul ciclu de c ălduri care apare la 60 de zile de la f ătare, iar cele cu produc ții mari (peste 15 kg lapte/zi în primele dou ă luni de lacta ție), la primul ciclu de c ălduri care apare dup ă 75 de zile de la f ătare. Vacile multipare cu produc ții mici și mijlocii (sub 4000 kg lapte/lacta ție la rasa Bălțată cu negru româneasc ă și sub 3000 kg la rasele B ălțată româneasc ă, Brună de Maramure ș și Pinzgau de Transilvania) vor fi îns ămânțate în intervalul cuprins între 40 și 60 de zile de la f ătare. Vacile multipare cu produc ții mari de lapte se vor îns ămânța la primul ciclu de călduri care apare la 60 de zile de la f ătare. Vacile recordiste vor fi îns ămânțate la primul ciclu de c ălduri ce apare la 80 de zile de la f ătare. Indiferent de vârsta vacilor, dac ă acestea au o stare necorespunz ătoare de întreținere, au avut f ătări distocice sau afec țiuni post-partum , însămânțarea va fi amânată cu un ciclu de c ălduri (cca. 21 zile) fa ță de datele men ționate în leg ătură cu performan țele productive. 5.2.1.4. Stabilirea momentului optim de îns ămânțare Fecunditatea la vaci este determinat ă și de momentul ales pentru efectuarea însămânțării. Alegerea momentului optim de îns ămânțare se stabile ște ținând cont de unele particularit ăți biologice ale func ției de reproduc ție la taurine (durata căldurilor, momentul ovula ției, durata de supravie țuire a celulelor sexuale, tipul, momentul și condițiile în care se execut ă însămânțarea). Durata medie a c ăldurilor este de 15 ore la vi țele și de 18 ore la vaci, cu o variabilitate de 6 la 36 ore. Ovula ția are loc la cca. 10 ore de la încetarea c ăldurilor; deplasarea spermatozoizilor c ătre oviduct (unde are loc fecundarea) dureaz ă 5-6 ore. Ovulul este apt pentru fecundare timp de 8-10 ore de la momentul dehiscenței foliculare. Spermatozoizii î și păstrează capacitatea de fecundare în tractusul genital femel timp de 18-24 ore. Momentul optim al îns ămânțării este la mijlocul c ăldurilor (estrului), când se realizează o fecunditate de 80-82%, respectiv când spermatozoizii sunt prezen ți în tractusul genital femel cu minimum 6 ore înainte de ovula ție. Practic, se recomand ă ca vacile depistate în c ălduri diminea ța să fie însămânțate în seara zilei respective, iar cel e care au fost depistate seara s ă fie însămânțate în dimineața zilei urm ătoare. Pentru a m ări șansele de instalare a gesta ției, vacile vor fi îns ămânțate imediat după depistare, repetând îns ămânțarea la 10-12 ore. 119 Însămânțarea artificial ă sau monta va avea loc într-un loc lini știt, special destinat, în afara programului de muls sau de furajare. 5.2.1.5. Depistarea vacilor și vițelelor în c ălduri Depistarea vacilor și vițelelor în c ălduri este o opera țiune tehnic ă deosebit de important ă, cu influen ță directă asupra indicilor de reproduc ție și, implicit, economici la nivelul fermei. În literatura de specialitate se apreciaz ă că doar la cca. 26% din vaci căldurile se identific ă ușor, la 10% din vaci se manifest ă “călduri false” (estru neînsoțit de ovula ție), iar la 15-25% din vaci se manifest ă “călduri lini știte” (ovulația are loc f ără apariția unor semne clinice clare). Intensitatea cu care se manifest ă căldurile este mai redus ă la rasele perfecționate, la primipare și la vacile cu peste 8 lacta ții, precum și la cele cu stare necorespunz ătoare de între ținere. Prim ăvara și toamna, intensitatea manifest ării căldurilor este mai mare comparativ cu sezoanele calendaristice cu temperaturi extreme (vara și iarna). Pentru depistarea femelelor în c ălduri se folosesc diferite metode: etologice, clinice, biologico-chimice și de laborator. Metode etologice. Se bazeaz ă pe observarea direct ă a modific ărilor comportamentale ale femelelor în c ălduri. Acestea etaleaz ă un comportament specific, determinat de ac țiunea foliculinei asupra sistemului nervos. Pe durata c ăldurilor, femelele sunt nelini știte, mugesc mai des, sunt mai atente la ceea ce se întâmpl ă în jur, caut ă compania altor congenere sau a taurului, execută control olfactiv și ling trenul posterior al altor vaci, sar pe alte vaci, accept ă saltul. Apetitul, rumegarea și producția de lapte se reduc, vulva este edema țiată iar la comisura inferioar ă a acesteia se observ ă un mucus filant, transparent. Utilizând aceast ă metodă, procentul de depistare al femelelor în c ălduri este de 60-90%, în raport cu num ărul și durata depist ărilor executate în 24 ore. Metodele clinice se bazeaz ă pe modific ările morfologice și funcționale ale aparatului genital, ca urmare a prezen ței hormonilor estrogeni în circuitul sanguin. Principalele modific ări constatate la examenul clinic al femelelor în c ălduri sunt următoarele: ovarul în care se dezvolt ă foliculul este m ărit în volum; corpul galben este mic (1 cm) iar foliculul matur are diametrul de 1,5-2 cm; uterul este turgescent, rigid; cervixul este turgescent și ușor deschis; vulva este congestionat ă, de culoare ro șie deschis ă, acoperit ă cu un strat de mucus; ugerul este u șor edema țiat și congestionat; temperatura corporal ă este ușor crescut ă (cu cca. 10C). Metodele biologico-chimice se folosesc cu prec ădere în cazul între ținerii libere a femelelor și presupune utilizarea altor animale pentru depistarea vacilor și vițelelor în c ălduri. Astfel, pot fi folosi ți tauri genito-stimulatori (tauri vasectomiza ți, tauri cu deviere permanent ă, pe cale chirurgical ă, a penisului, tauri castrați chirurgical și tratați hormonal) sau vaci reformate tratate hormonal (androgenizate ). Aceste animale sunt echipate cu un c ăpăstru prevăzut, sub bărbie, cu o bilă impregnat ă cu vopsea ce marcheaz ă femelele în c ălduri și care accept ă saltul). 120 În unele ferme se folosesc și câini special dresa ți, pentru depistarea femelelor în c ălduri. Metode de laborator. Pentru depistarea femelelor în c ălduri se determin ă concentra ția progesteronului din sânge sau din lapte, rezisten ța electric ă a mucusului vaginal etc. Aceste metode au o precizie mare îns ă, sunt scumpe și laborioase. Dispozitive, aparate și senzori. Pentru a u șura acțiunea de depistare a femelelor în c ălduri s-au conceput diferite dispozitive, aparate și senzori, folosite în special în fermele în care se practic ă întreținerea liber ă. Capsula cu vopsea este confec ționată din material plastic și conține vopsea. Această capsulă se atașează cu ajutorul unei substan țe adezive în zona crupei. În momentul în care vaca în c ălduri este s ărită de o altă vacă, capsula se sparge, vopseaua marcând animalul în zona crupei. Pedometrul este un dispozitiv electronic care m ăsoară activitatea de mi șcare a vacilor, care este mai intens ă la vacile în c ălduri. Acest dispozitiv este prev ăzut cu un microprocesor de memorie și se atașează la fluierul unuia din membrele posterioare. Citirea mi șcărilor efectuate de c ătre animal se face de dou ă ori pe zi (la muls). Vacile în c ălduri efectueaz ă de 2 până la 4 ori mai mult ă mișcare comparativ cu situația dinaintea declan șării căldurilor. Implantul corporal cu senzori termici. Având în vedere c ă la vacile în c ălduri temperatura corporal ă crește ușor, s-au conceput senzori care înregistreaz ă automat temperatura corporal ă; de asemenea se pot folosi senzori pentru măsurarea automat ă a temperaturii laptelui. Utilizând asemenea detectori artificiali (dispozitive, aparate și senzori) se pot depista 80-85% din vacile în c ălduri. Pentru depistarea vacilor în c ălduri se recomand ă observarea direct ă a vacilor de cel pu țin două ori pe zi, timp de 30 minute, diminea ța devreme și seara târziu. Metodele utilizate pentru depistarea vacilor și vițelelor în c ălduri trebuie bine cunoscute de personalul implicat în aceast ă acțiune. În practica productiv ă, metodele cel mai des folosite sunt cele etologice și cele clinice. Urmărirea activit ății de reproduc ție în vederea transpunerii în practic ă a “Planului individual de îns ămânțări și fătări” presupune cunoa șterea stării fiziologice a fiec ărei vaci, prin intermediul “Calendarului de reproduc ție”, în cazul între ținerii libere, respectiv cu ajutorul “Plăcuței tehnologice”, în cazul întreținerii legate. 5.2.1.6. Urm ărirea desf ășurării gestației Gestația este un proces fiziologic deosebit de complex, care începe odat ă cu fecundația și durează până la parturi ție. Taurinele sunt animale poliestrice, în general, unipare, f ătările gemelare având, în func ție de rasă, o frecven ță de 1-5%, respectiv: Simmental 4,2-4,6%, Bălțată cu roșu olandez ă 4%, Friză 3%, Jersey 1,8%. Durata medie a gesta ției la vaci este de 284 zile. Durata gesta ției este influențată de o serie de factori, între care: rasa (Jersey 279-280 zile, Schwyz, 121 Pinzgau 290 zile, vârsta (la juninci gesta ția este mai scurt ă cu 4-5 zile decât la vaci), sexul produsului de concep ție (gestația cu masculi este mai lung ă cu 1-2 zile decât la cea cu produ și femeli), numărul de produ și la fătare (în cazul f ătărilor gemelare gesta ția este mai scurt ă cu 5-7 zile decât în cazul f ătărilor unipare). În situațiile în care, pe durata gesta ției, intervin factori cu ac țiune nefavorabil ă asupra organismului mamei sau al produsului de concep ție, gestația poate fi întrerupt ă prin avort în stadiul de zigot (pân ă la 13 zile de la fecundare), avort embrionar (între 14 și 45 de la fecundare) sau avort fetal (de la 45 zile de la fecundare și până la parturi ție). Din aceste puncte de vedere, cele mai sensibile perioade se înregistreaz ă în intervalul 1-3 luni și 5-7 luni. Pierderile prin avort embrionar se datoreaz ă calității necorespunz ătoare a celulelor sexuale (ovul, spermatozoizi) care, la rândul ei este determinat ă de starea de întreținere și de sănătate a reproduc ătorilor. Avorturile fetale sunt cauzate de boli (bruceloz ă, trichomonoz ă, vibrioză etc.), deficien țe nutriționale sau cauze mecanice. Metode utilizate pentru diagnosticul gesta ției. Diagnosticarea st ării de gestație are o deosebit ă importan ță economic ă și tehnică. Diagnosticarea timpurie a gestației permite identificarea în timp util a femelelor infecunde și recuperarea acestora, astfel încât repausul de gesta ție să se încadreze în limite optime. Metoda clinic ă (prin explora ție transrectal ă) permite diagnosticarea st ării de gestație la 45 de zile la juninci și la 75 de zile pentru vaci, de la ultima îns ămânțare. Este metoda cea mai des utilizat ă în practic ă; precizia metodei fiind de aproape 100%. Metoda radioimunologic ă (RIA) constă în dozarea progesteronului din sânge sau din lapte cu ajutorul izotopilor radioactivi. Dac ă cantitatea de progesteron este mai mare de 3 ng/ml sânge, sau mai mare de 6 ng/ml lapte, se consider ă că vaca este gestantă. Această metodă permite diagnosticul timpuriu al st ării de gesta ție, respectiv la 21-24 zile de la ultima îns ămânțare, precizia metodei fiind de cca. 85%. Metode fizice. În unele ferme, pentru di agnosticul timpuriu al gesta ției se folosesc și aparate cu ultrasunete (ULTRASONOGRAF). Cu ajutorul acestor aparate starea de gesta ție poate fi diagnosticat ă din a 17-a zi de la ultima însămânțare; precizia metodei se apropie de 100%. Metode zootehnice. Se consider ă că vacile care nu repet ă căldurile timp de 60-90 de zile de la data ultimei îns ămânțări, sunt gestante. După instalarea gesta ției, femelele devin mai lini știte (mai ales în a doua parte a gesta ției) și asimileaz ă mai bine furajele (starea de între ținere se îmbunătățește vizibil). Dup ă luna a 6-a - a 7-a de gesta ție fătul poate fi sim țit prin palpare în partea inferioar ă a flancului drept. La comisura inferioar ă a vulvei, la vacile gestante, este prezent un mucus de o consisten ță mai ferm ă decât cel specific estrului, u șor tulbure. Procesul de cre ștere și dezvoltare al produsului de concep ție în perioada intrauterin ă nu este uniform. Intensitatea cre șterii se accelereaz ă odată cu avansarea în gestație, în special în ultimele dou ă luni de gesta ție, când f ătul își mărește greutatea de 3-4 ori. 122 Având în vedere dinamica de cre ștere a produsului de concep ție, în ultimele două luni de gesta ție (când intensitatea cre șterii fătului este maxim ă) vacilor li se vor asigura condi ții specifice de hr ănire și întreținere, condi ții ce vizeaz ă eliminarea cauzelor ce pot determina avortul, s ă conducă la obținerea de vi ței sănătoși, viguroși și care să asigure premizele ob ținerii unei produc ții mari de lapte în lactația următoare. 5.3. HRĂNIREA ȘI ÎNTREȚINEREA VACILOR PE DURATA REPAUSULUI MAMAR Repausul mamar. Prin repaus mamar se în țelege intervalul de timp în care glanda mamar ă (ugerul) se afl ă în repaus func țional. Repausul mamar dureaz ă de la înțărcarea vacii și până la fătare. Necesitatea în țărcării vacilor înaintea f ătării, respectiv a repausului mamar, este subliniat ă de următoarele considerente: - asigură dezvoltarea corespunz ătoare a fătului, astfel încât s ă se obțină un vițel normal dezvoltat, s ănătos și cu vitalitate ridicat ă; - în perioada repausului mamar are loc refacerea acinilor glandulari ai ugerului, glanda mamar ă fiind mult solicitat ă în lactația anterioar ă; - prin asigurarea unei hr ăniri raționale pe durata repausului mamar, organismul are posibilitatea s ă-și completeaz ă rezervele corporale care vor fi utilizate în primele 2-3 luni din lacta ția următoare, apreciindu-se c ă depunerea a 50 kg țesut adipos (sub form ă de rezerve corporale) peste starea normal ă de întreținere, asigur ă energia necesar ă pentru sinteza a 450-500 kg lapte; - pregătirea corespunz ătoare a vacilor în aceast ă perioad ă asigură desfășurarea în condi ții bune a f ătării, precum și reluarea în condi ții normale a activității de reproduc ție după parturiție. Durata medie a repausului ma mar este de 60 de zile, îns ă durata optim ă a repausului mamar se stabile ște pentru fiecare vac ă în parte, în func ție de următoarele elemente: ras ă, vârstă, starea de între ținere și de sănătate, sezonul calendaristic în care are loc f ătarea. În principiu, în cadrul aceleia și rase, durata repausului mamar este mai mare la primipare (deoarece nu și-au încheiat procesul de cre ștere). De asemenea, la vacile cu nivel productiv ridicat, la cele cu stare necorespunz ătoare de între ținere sau la cele cu diferite afec țiuni, precum și la cele care vor f ăta în sezonul rece, durata repausului mamar este mai mare, astfel: - la vacile primipare cu produc ții mici și mijlocii de lapte, durata recomandat ă a repausului mamar este de 60 de zile, iar la cele cu produc ții mari 70- 80 de zile; - la vacile multipare cu produc ții mici de lapte, durata recomandat ă a repausului mamar este de 40-50 de zile, la cele cu produc ții mijlocii 50-60 de zile, iar la cele cu produc ții mari de lapte 60-70 de zile; - dacă starea de între ținere a vacilor în perioada premerg ătoare înțărcării este slabă sau dac ă acestea sufer ă de anumite afec țiuni, se recomand ă prelungirea 123 repausului mamar cu 10-15 zile peste durata stabilit ă în funcție de performan ța productiv ă; - în sezonul rece, durata repausului mamar se va prelungi peste limitele recomandate cu 5 zile fa ță de sezonul de var ă. Nu se recomand ă reducerea repausului mamar la mai pu țin de 40 de zile, indiferent de nivelul productiv și starea de între ținere a vacilor, deoarece produc ția de lapte din lacta ția următoare va fi afectat ă. De asemenea, nu se recomand ă prelungirea exagerat ă a repausului mamar pentru c ă se reduce produc ția de lapte pe lactația curent ă și pot să apară dificultăți la fătare și chiar boli metabolice. Asigurarea unui repausului mamar op tim presupune completarea “la zi” a evidențelor zootehnice, cunoa șterea performan țelor productive individuale și efectuarea controlului de diagnostic al gesta ției pentru a cunoa ște data probabil ă a fătării, respectiv pentru a stabili data probabil ă a fătării (tabelul 5.3). Tehnica în țărcării vacilor. Spre deosebire de vacile cu produc ții reduse de lapte care pot fi în țărcate ușor și fără urmări nedorite asupra animalului, vacile bune produc ătoare de lapte trebuie în țărcate “for țat” de către fermier. Înțărcarea trebuie f ăcută într-un timp cât mai scurt posibil și astfel încât s ă se evite apari ția unor afec țiuni ale glandei mamare. Preg ătirea pentru în țărcare nu trebuie să aibă o durată mai mare de 10-14 zile deoarece prin restric țiile de furajare și adăpare impuse, starea de între ținere a vacilor se înr ăutățește, reducându-se posibilitățile de preg ătire corespunz ătoare a acestora pentru lacta ția următoare. Tabelul 5.3. Data probabil ă a fătării la vaci, în func ție de data îns ămânțării fecunde (după Dinescu S. - 1997) Data însămânțării Data fătării Data însămânțăriiData fătării Data însămânțăriiData fătării Data însămânțării Data fătării ianuarie octombrie aprilie ianuarie iulie aprilie octombrie iulie 1 12 1 10 1 11 1 12 5 16 5 14 5 15 5 16 10 21 10 20 10 20 10 21 15 26 15 24 15 25 15 26 20 31 20 29 20 30 20 31 25 5 XI 25 3 II 25 5 V 25 5 VIII februarie noiembrie mai febr uarie august mai noiembrie august 1 11 1 9 1 12 1 12 5 15 5 13 5 16 5 16 10 20 10 18 10 21 10 21 15 25 15 23 15 26 15 26 20 30 20 28 20 31 20 31 25 5 XII 25 5 III 25 5 VI 25 5 IX martie decembrie iunie martie septembrie iunie decembrie septembrie 1 10 1 12 1 12 1 11 5 14 5 16 5 16 5 15 10 19 10 21 10 21 10 20 15 24 15 26 15 26 15 25 20 29 20 31 20 1 VII 20 30 124 25 31 25 5IV 25 6 VII 25 5 X Pentru a favoriza procesul de în țărcare, se elimin ă din rație furajele cu efect lactogen (concentrate, suculente) și se reduce cantitatea de ap ă administrat ă. Rația administrat ă vacilor în perioada de preg ătire pentru în țărcare va fi alcătuită din cantit ăți limitate de fân și grosiere, sau cantitatea de furaje administrat ă în mod obi șnuit se va reduce la jum ătate. În paralel, în func ție de metoda de în țărcare adoptat ă, se întrerupe brusc mulsul sau se va reduce num ărul de mulsori. Pentru înțărcarea vacilor se pot aplica trei metode de în țărcare: întreruperea bruscă a mulgerii, reducerea treptat ă a numărului de mulsori și mulgerea incomplet ă. La alegerea metodei de în țărcare se vor lua în considerare nivelul producției de lapte în momentul preg ătirii pentru în țărcare, precum și unele particularit ăți individuale ale vacilor. Întreruperea brusc ă a mulgerii se poate alica în cazul vacilor cu produc ții mai mici de 7 kg lapte/zi în momentul în țărcării. În acest caz, în țărcarea are loc în timp scurt, de 4-6 zile. Reducerea treptat ă a numărului de mulsori . Este metoda cea mai frecvent utilizată și se recomand ă a fi aplicat ă la vacile cu produc ții mari de lapte (7-15 kg lapte/zi în momentul în țărcării). Aceast ă metodă constă în reducerea treptat ă a numărului de mulsori, respectiv cre șterea intervalului între acestea, astfel: în a doua zi după reducerea ra ției vacile vor fi mulse o singur ă dată pe zi, apoi o dat ă la 2-3 zile, până la încetarea sintezei laptelui. Prin aplicarea acestei metode se reduce posibilitatea îmboln ăvirii ugerului însă, perioada de în țărcare se prelunge ște la 7-10 zile deoarece prin mulsul efectuat la diferite intervale de timp se stimuleaz ă sinteza laptelui. Mulgerea incomplet ă se aplică în cazul vacilor cu produc ții de peste 15 kg lapte/zi în momentul în țărcării. Vacile în țărcate prin aceast ă metodă se mulg o singur ă dată pe zi, dar mulgerea va fi incomplet ă, respectiv se va mulge doar cca. 1/3 din cantitatea de lapte. Aceast ă metodă are avantajul c ă reduce riscul îmboln ăvirii ugerului, însă se prelunge ște perioada de în țărcare până la 14 zile. Indiferent de metoda de în țărcare adoptat ă, în perioada de preg ătire pentru înțărcare se va urm ări îndeaproape starea ugerului. La apari ția primelor semne de îmbolnăvire (congestie, edem, hipertermie) vaca va fi muls ă imediat, ra ția se reduce și mai mult, iar procesul de în țărcare va fi reluat. După înțărcare, respectiv dup ă sistarea secre ției lactate se recomand ă dezinfecția ugerului (cu solu ție iodată 3%) și aplicarea unui tratament preventiv local cu antibiotice. 5.3.1. HR ĂNIREA VACILOR ÎN PERIOADA REPAUSULUI MAMAR 125 Hrănirea vacilor pe durata repausului mamar influen țează în mod direct atât dezvoltarea produsului de concep ție cât și nivelul produc ției de lapte din lacta ția următoare. Rația administrat ă vacilor în gesta ție avansat ă trebuie s ă fie suficient ă cantitativ, s ă conțină toate elementele nutritive necesare cre șterii fătului și pentru completarea rezervelor corporale în organismul matern (vezi tab. 5.4). La stabilirea regimului de furajare trebuie avut în vedere faptul c ă în ultimele două luni de gesta ție apetitul vacilor este minim. Prin urmare, ra ția va fi alc ătuită din furaje cu palatabilitate ridicat ă, iar volumul ra ției să fie moderat, de 1,5-2 kg substanță uscată/100 kg mas ă corporală. Furajarea vacilor pe durata repausului mamar prezint ă unele particularit ăți în funcție de sezon și chiar de zona geografic ă de referin ță. Pe timpul verii ra ția este format ă din nutre țuri verzi, în cantitate de 40-60 kg/zi, în func ție de masa corporal ă a vacilor. Se recomand ă întreținerea pe p ășuni de bună calitate. Dac ă pășunea este de calitate mediocr ă și nu poate asigura necesarul de substanțe nutritive, ra ția se va completa cu nutre ț verde administrat la iesle. Tabelul 5.4 Cerințele nutritive ale vacilor în gesta ție avansat ă (în repaus mamar) (după LUCA I. și ȘTEF Lavinia - 2000) Categoria și masa corporal ă Luna de gestație SU (kg) UN UNL PD (g) PDI (g) Ca (g) P (g) Sare (g) Juninci, 450 kg 8-9 8,5 8,4 9 770 685 47 31 36 Vaci, 500 kg 8 10 8,9 9 805 680 50 33 39 9 9 9,9 10,05 935 780 57 38 43 Vaci, 550 kg 8 11 9,5 9,3 840 706 52 34 42 9 9,9 10,5 10,35 970 800 52 39 46 Vaci, 600 kg 8 12 10 9,7 875 730 59 36 44 9 10,8 11 10,75 1005 830 55 41 48 Vaci, 650 kg 8 13 10,6 10,1 910 756 57 37 47 9 11,7 11,6 11,05 1040 850 64 42 51 Pe timp de iarn ă, rația vacilor gestante este alc ătuită din 6-8 kg fân și 10-15 kg de sfecl ă furajeră sau nutre țuri însilozate (semifân, semisiloz și porumb însilozat doar dacă sunt de foarte bun ă calitate). La vacile cu o stare necorespunz ătoare de întreținere se vor administra suplimentar 1-2 kg nutre țuri concentrate pe zi. Din rația vacilor gestante vor fi ex cluse furajele alterate, muceg ăite sau înghețate. Aceste furaje produc severe deregl ări metabolice și contribuie la declanșarea avorturilor. În prima parte a repausului mamar nutre țurile concentrate se administreaz ă în cantități mici sau de loc, în func ție de starea de între ținere a vacilor. Prezen ța nutrețurilor concentrate în ra ția vacilor în gesta ție avansat ă este, îns ă, strict necesară în ultima parte a gesta ției. Astfel, cu 3 s ăptămâni înainte de data probabil ă a fătării, în rație se men țin furajele de volum specifice sezonului și se mărește progresiv cantitatea de nutre țuri concentrate pân ă la o valoare ce reprezint ă 1% din 126 masa corporal ă a vacii (5-6 kg/zi). Acest proced eu se impune având în vedere c ă în ultima parte a repausului mamar apetitul vacilor este minim și, deci, ingesta este redusă. De asemenea, cre șterea progresiv ă a cantit ății de concentrate permite adaptarea treptat ă a microsimbion ților ruminali la o ra ție asemănătoare structural cu cea din prima parte a lacta ției. Adăparea. Apa asigurat ă vacilor în repaus mamar trebuie s ă fie potabil ă (proaspătă, limpede, inodor ă, ușor mineralizat ă, lipsită de agenți patogeni), cu o temperatur ă minimă de 10-150C și în cantit ăți suficiente. 5.3.2. ÎNTRE ȚINEREA VACILOR PE DURATA REPAUSULUI MAMAR Întreținerea vacilor pe durata repausului mamar se refer ă la asigurarea unor condiții specifice de ad ăpostire, igien ă corporală și regim de mi șcare. În vederea asigur ării unor condi ții cât mai bune de între ținere, se recomand ă ca după înțărcare, vacile s ă fie întreținute într-un ad ăpost special destinat, sau s ă fie grupate la unul din capetele ad ăpostului cu vaci în lacta ție. Aceast ă grupare pe st ări fiziologice permite aplicarea unor tehnologii diferen țiate de furajare; în acela și timp se reduce riscul declan șării unor avorturi mecanice. Pe timpul verii se recomand ă întreținerea vacilor în țărcate pe p ășune, într-un lot separat de lotul vacilor în lacta ție. Pășunile repartizate vacilor aflate în repaus mamar vor fi de calitate bun ă, tarlalizate, prev ăzute cu umbrare și sursă de alimentare cu ap ă potabilă. În funcție de posibilit ățile fermei, variantele în care pot fi între ținute vacile în repaus mamar pe timpul verii sunt urm ătoarele: - în tabere de var ă, când ferma dispune de p ășuni aflate la o distan ță de peste 3 km de ferm ă; - în stabula ție liberă, în adăposturi prev ăzute cu padocuri mari, când ferma nu dispune de p ășuni; - pot fi scoase pe timpul zilei pe p ășune și aduse pe timpul nop ții în ferm ă, când pășunile se afl ă la distanța de 1,5-2 km fa ță de fermă. Pe timpul sezonului rece se recomand ă ca vacile aflate în repaus mamar s ă fie întreținute în stabula ție, în adăposturi cu între ținere liber ă. În adăposturile pentru vacile în repaus mamar se vor asigura condi ții optime de microclimat: temperatura 10-180C, umiditatea relativ ă a aerului 65-70%, viteza curenților de aer 0,3 m/s iarna și 1 m/s vara. De asemenea, ad ăpostul trebuie s ă fie spațios, luminos și curat. Igiena corporal ă se asigur ă diferențiat, în func ție de sistemul de între ținere adoptat. Men ținerea igienei corporale pe timpul verii nu pune probleme deosebite. Igiena corporal ă a vacilor între ținute în stabula ție legată se va realiza prin pansaj zilnic. La vacile în gesta ție avansat ă nu se recomand ă scurtarea și ajustarea ongloanelor, pentru a preveni declan șarea avorturilor mecanice. Regimul de mi șcare are o importan ță deosebit ă în menținerea stării de sănătate a vacilor în repaus mamar. Astfel, mi șcarea efectuat ă moderat (deplasare 127 la pas, pe distan ța de 2-3 km/zi) contribuie la intensificarea unor procese fiziologice, se m ărește apetitul, intensific ă circulația sanguin ă, reduce inciden ța retențiilor placentare, men ține tonicitatea musculaturii favorizând f ătările eutocice. Vara, mișcarea se execut ă liber, pe p ășune. Iarna, regimul de mi șcare se asigură prin deplasarea animalelor (pe distan ța de 2-3 km) pe drumurile de acces din ferm ă, sau pe culoare de mi șcare, cur ățate de z ăpadă și gheață. Este contraindicat ă plimbarea animalelor pe timp de viscol, ploi reci și abundente. Pentru a evita declan șarea avorturilor mecanice, vacile aflate în repaus mamar vor fi tratate cu blânde țe, nu vor fi bruscate și se va evita aglomerarea acestora la trecerea prin spa ții înguste. 5.4. ORGANIZAREA ȘI SUPRAVEGHEREA FĂTĂRILOR LA VACI Modul și condițiile în care se desf ășoară fătarea (parturi ția) influen țează atât starea de s ănătate a vacii cât și a nou-născutului. Organizarea f ătărilor la vaci și juninci presupune asigurarea unor condi ții optime pentru desf ășurarea fătării (prin amenajarea unor spa ții cu particularit ăți constructive și funcționale specifice) și pregătirea vacilor în vederea f ătării. În fermele cu efective mari de vaci f ătările, se desf ășoară într-un ad ăpost special destinat, respectiv în maternitate . Maternitatea este amplasat ă în apropierea ad ăposturilor de exploatare a vacilor de lapte. În cazul adopt ării sistemului de programare e șalonată a fătărilor, maternitatea trebuie s ă aibă o capacitate care s ă reprezinte 8-10% din efectivul de vaci. Se recomand ă ca acest ad ăpost să fie împărțit în minimum 3 compartimente (fiecare având o capacitate de 8-16 locuri), astfel încât s ă poată fi aplicat principiul popul ării și depopul ării totale. Înainte de populare fiecare compartiment al maternit ății va fi supus unei riguroase ac țiuni de igienizare (cur ățire mecanic ă, dezinfec ție, deratizare și dezinsecție), urmate de un repaus biologic de 3-5 zile. La intrarea în maternitate se va instala și menține în stare de func ționare dezinfectorul de tip “prag”. Amenajarea interioar ă a maternit ății este diferit ă, în funcție de sistemul de întreținere practicat. Întreținerea legat ă. Vacile sunt dispuse pe dou ă rânduri, crup ă la crupă; standul are lungimea de 2,2-2,4 m și o lățime de 1,4-1,5 m, prev ăzut cu sistem lung de legare pentru a m ări confortul animalelor. Întreținerea liber ă. În cazul între ținerii libere, în compartimentul de maternitate sunt amenajate boxe având lungimea de 3 m și lățimea de 2,5 m. Boxele pot fi individuale (fig. 5.1), caz în care imediat dup ă fătare vițelul este transferat în profilactoriu, sau boxe pentru cuplul mam ă și vițel, caz în care pentru a evita strivirea vi țelului sau suprafurajarea cu colostru, în box ă se va amenaja un țarc pentru claustrarea vi țelului. 128 În maternitate, principalele opera țiuni tehnologice se pot executa manual sau mecanizat. În fermele mari majoritatea acestor opera țiuni (furajare, ad ăpare, evacuare, dejec ții, muls) sunt mecanizate. În unele ferme, furajarea și evacuarea dejecțiilor se execut ă manual, ad ăparea este mecanic ă (adăpători cu nivel constant), iar mulsul se realizeaz ă cu ajutorul grupului individual de muls (GIM). Atât în cazul între ținerii legate cât și în cazul între ținerii în boxe, pentru așternut se folosesc paie uscate și curate, în strat gros. În compartimentul de maternitate vor trebui asigurate urm ătoarele condi ții de microclimat: temperatura 12-16oC, umiditatea relativ ă a aerului 65-75%, iar viteza curenților de aer 0,1-0,3 m/sec. În vederea men ținerii acestor parametri de microclimat, instala ția de alimentare cu ap ă, sistemul de canalizare și cel de ventilație trebuie s ă funcționeze în bune condi ții. În fermele de mici dimensiuni f ătarea are loc în ad ăpostul de exploatare; în acest caz, pentru evitarea unor neajunsuri (r ăspândirea unor boli, confort insuficient, condiții de igien ă necorespunz ătoare) se va proceda la cur ățirea și dezinfec ția riguroasă a standului, iar standul va fi acoperit cu un a șternut gros de paie. Pregătirea vacilor și a junincilor pentru f ătare. Vacile și junincile gestante sunt introduse în mate rnitate cu 10-15 zile înaintea f ătării. Înaintea introducerii în maternitate, vacilor li se va efectua o riguroas ă igienă corporal ă. Astfel, trenul posterior se va sp ăla cu apă caldă, iar vulva și zonele învecinate se vor spăla și dezinfecta cu o solu ție călduță de hipermanganat de potasiu 0,1‰. Fătarea. Primele semne ale apropierii f ătării apar cu 8-10 zile înainte de fătare. Astfel, se constat ă relaxarea ligamentelor sacro-iliace, sacrumul se înfund ă ușor în cavitatea pelvin ă, coada își pierde rigiditatea. Cu 2-4 zile înainte de f ătare vulva se tumefiaz ă, la comisura inferioar ă a vulvei apare o secre ție filantă (de culoare alb-g ălbuie), mucoasa vaginal ă devine ro șie la culoare, glanda mamar ă se dezvoltă considerabil, mameloanele devin turgescente. Cu 2-4 ore înainte de f ătare, vaca devine nelini ștită se culcă și se scoală des, privește spre flanc și urinează frecvent, în cantit ăți mici. Fig. 5.1. Maternitate cu boxe individuale (a), profilactoriu (b) și creșă (c) 1 - spațiu pentru instala ția de muls; 2 - camer ă preparare substituent; 3 - camer ă igienizare și depozitare ustensile de al ăptare; 4 - depozit; 5 - boxe individuale pentru viței. 129 Supravegherea f ătării. Personalul de îngrijire din maternitate supravegheaz ă vacile atât pe timpul zilei cât și noaptea. La apari ția semnelor ce preced f ătarea, îngrijitorul spal ă și dezinfecteaz ă trenul posterior al vacii, schimb ă așternutul, dezleagă (dacă este cazul) vaca de la stand și pregătește apoi materialele necesare asistării la fătare: apă caldă, pânză curată de sac, foarfeci, substan țe dezinfectante (alcool, tinctur ă de iod) și frânghiu ță. În condiții normale f ătarea dureaz ă 30-60 minute, este spontan ă, nu necesit ă intervenția îngrijitorului, vaca fiind supravegheat ă de la distan ță. În cazul f ătărilor distocice se solicit ă interven ția medicului veterinar. Cauzele care determin ă apariția fătărilor distocice: - maternale: torsiuni sau rupturi uterine; stare necorespunz ătoare de întreținere a vacii, debilitate; aria pelvin ă insuficient dezvoltat ă; carențe minerale, în special de Ca. - fetale: mas ă și dimensiuni corporale prea mari; afec țiuni congenitale (monștri); prezenta ția și poziția anormal ă a fătului. Îngrijirea vi țelului dup ă fătare. Imediat dup ă fătare, îngrijitorul va îndep ărta cât mai repede mucozit ățile din cavitatea bucal ă și din orificiile nazale ale vi țelului, pentru a favoriza instalarea respira ției pulmonare. Dac ă instalarea respira ției întârzie, pentru a se evita asfixia vi țelului, se va excita mucoasa nazal ă cu un fir de pai sau se va executa respira ție artificial ă prin îndoirea și presarea ritmic ă a membrelor anterioare pe cutia toracic ă a vițelului. Odată cu expulzarea vi țelului, în majoritatea cazurilor cordonul ombilical se rupe. În caz contrar, cordonul ombilical se va sec ționa cu un foarfece dezinfectat la cca. 10 cm de abdomen. Ombilicul va fi bine stors prin presare, apoi va fi înmuiat în tinctură de iod (7%), badijonând și baza cordonului ombilical. Se recomand ă ca operațiunea de dezinfec ție să se repete și în următoarele 2-3 zile, pentru prevenirea omfaloflebitei. Pentru uscarea vi țelului și activarea circula ției sanguine periferice se las ă vițelul să fie lins de vaca mam ă, sau îngrijitorul va bu șuma întregul corp al vițelului cu o pânz ă curată de sac ori cu un șomoiog de paie. Îngrijirea vacilor dup ă fătare. După fătare, vaca va fi bine bu șumată cu o pânză de sac, se spal ă și se șterge trenul posterior al vacii. Vulva și zona perivulvar ă se vor dezinfecta cu o solu ție călduță de hipermanganat de potasiu 0,1%. După fătare, ca urmare a deshidrat ării, vaca manifest ă o accentuat ă stare de sete. Pentru rehidratare, la aproximativ jum ătate de or ă d e l a f ătare, se administreaz ă într-o găleată un amestec format din ap ă caldă (5-6 l, la temperatura de 36-370C) în care se adaug ă 250 g tărâțe de grâu și 50 g sare de buc ătărie. Acest amestec (barbotaj) se va administra și în următoarele 3 zile de la f ătare. În mod normal, placenta se elimin ă la 3-6 ore de la f ătare (maximum la 12 ore). În caz contrar, pentru extragerea placentei este necesar ă intervenția calificat ă a personalului sanitar-veterinar. Principalele cauze ce determin ă retenția placentar ă sunt: unele boli (bruceloza, leptospiroza), f ătările premature și cele gemelare, distociile, hr ănirea 130 necorespunz ătoare a vacilor în repaus mamar (caren țe alimentare, de seleniu și vit. A) și lipsa mișcării. După fătare, așternutul vacii și placenta se îndep ărtează (și se ard, dac ă este posibil), standul se cur ăță mecanic, se dezinfecteaz ă cu o solu ție de 20% var proaspăt stins și se așterne un strat gros de paie curate și uscate. 5.5. TEHNOLOGIA EXPLOAT ĂRII TAURILOR DE REPRODUC ȚIE Având în vedere importan ța deosebit ă a taurilor în procesul de înmul țire și ameliorare a taurinelor, se impune ca ace știa să se găsească permanent în “ condiție de reproduc ție”, respectiv s ă aibă o stare bun ă de întreținere și sănătate, să fie viguroși, cu libidou ridicat, s ă producă material seminal de calitate superioar ă. 5.5.1. HR ĂNIREA TAURILOR DE REPRODUC ȚIE Nivelul de hr ănire și structura ra ției furajere influen țează în mod direct procesul de spermatogenez ă, ca și durata utiliz ării taurilor la reproduc ție. În principiu, ra ția administrat ă taurilor trebuie s ă fie complet ă, să aibă un volum moderat, s ă fie alcătuită din nutre țuri variate, de bun ă calitate și cu valoare biologică ridicată. Nivelul de hr ănire al taurilor de reproduc ție se stabile ște în raport cu masa corporală, vârstă, intensitatea folosirii la reproduc ție și starea de între ținere a acestora. Ra țiile administrate trebuie s ă asigure necesarul pentru între ținerea funcțiilor vitale (1-1,2 UN și 70-90 g PBD/UN pentru fiecare 100 kg mas ă corporală). În func ție de intensitatea utiliz ării la reproduc ție, se adaug ă, peste normele de între ținere, 0,7 UN cu 125 g PBD/UN în cazul utiliz ării moderate și 2 UN cu 135 g PBD/UN în cazul folosirii intensive la reproduc ție. La taurii în cre ștere (în vârst ă de 1,5-3 ani), precum și la cei afla ți în stare necorespunz ătoare de între ținere, la necesarul pentru între ținerea func țiilor vitale se adaugă 5 UN cu 120 g PBD/UN, pentru fiecare kg spor în greutate planificat. Rația administrat ă taurilor de reproduc ție trebuie, de asemenea, s ă asigure integral necesarul de energie, proteine, s ăruri minerale și vitamine (vezi tab. 5.5.). Cantitatea și calitatea materialului seminal sunt influen țate de nivelul proteic și valoarea biologic ă a proteinei asigurate. Având în vedere c ă 50% din substan ța uscată a materialului seminal este constituit ă din proteine, se impune asigurarea prin rația furajeră a unor aminoacizi esen țiali (arginin ă, cisteină, lizină, metionin ă, triptofan) care influen țează pozitiv procesul de spermatogenez ă. Tabelul 5.5 Norme de hran ă pentru taurii de reproduc ție (după LUCA I. și ȘTEF Lavinia - 2000) Masa corporală (kg) SU (kg) UN UNL P.D (g) P.D.I. (g) Ca (g) P (g) Sare (g) 700 10,5 8,4 7,6 1010 460 50 42 42 131 800 12,0 9,0 8,4 1080 510 54 45 45 900 13,5 9,6 9,2 1150 560 58 48 48 1000 15,0 10,0 9,9 1200 610 60 50 50 În general, microelementele se asigur ă prin furajele de volum și concentrate de bună calitate; calciul, fosforul și sodiul se asigur ă prin administrarea unor suplimente minerale. Carențele vitaminice (în special vitaminele A și E) determin ă scăderea viabilității spermatozoizilor și chiar la degenerescen ță testiculară, afectând fertilitatea. În principiu, ra ția furajeră administrat ă taurilor de reproduc ție este alc ătuită din cantit ăți reduse de suculente și cantități moderate de fibroase, baza ra ției fiind constituită din nutre țuri concentrate (50% din valoarea nutritiv ă a rației). Regimul de furajare al taurilor se diferen țiază în funcție de sezon, astfel: - iarna , rația este format ă din: 8-10 kg fân (din care 50% fân de leguminoase), maximum 10 kg porumb însilozat (de foarte bun ă calitate), 6-8 kg morcovi (favorizeaz ă spermatogeneza prin con ținutul lor ridicat în caroten); - vara, rația este format ă din: 20-25 kg nutre ț verde, cosit și administrat la iesle după o prealabil ă pălire și 4-5 kg fân. Indiferent de sezon, în ra ția taurilor de reproduc ție trebuie incluse și furajele concentrate. Se recomand ă utilizarea furajelor combinate în care sunt incluse și premixuri proteino-vitamino-mine rale, prin care se realizeaz ă echilibrarea ra ției sub acest aspect. În fermele în care nu sunt disponibile furajele combinate, în ra ția taurilor se va administra un amestec de nutre țuri concentrate. Acest amestec va fi format din 40-50% ov ăz (favorizeaz ă procesul de spermatogenez ă), tărâțe de grâu și șroturi de floarea soarelui. Ponderea porumbului boabe va fi limitat ă la max. 30-35% din amestecul de concentrate, deoarece predispune la îngr ășare. Amestecul mineral, administrat în cantitate de 100-120 g/zi este format din fosfat dicalcic, carbonat de calciu și sare de bucătărie. Pentru asigurarea necesarului de protein ă cu înaltă valoare biologic ă, la taurii folosiți intens la reproduc ție se recomand ă să se administreze suplimentar 7-8 ou ă de găină sau 7-8 l lapte smântânit, zilnic. Apa se va asigura la discre ție, prin ad ăpători cu nivel constant. Dac ă acest lucru nu este posibil, taurii vor fi ad ăpați cu cantit ăți mai mici de ap ă în mai multe reprize (4-5 pe zi). 5.5.2. ÎNTRE ȚINEREA TAURILOR DE REPRODUC ȚIE Întreținerea rațională a taurilor vizeaz ă asigurarea unor condi ții adecvate de adăpostire, îngrijire și a unui regim optim de mi șcare. Adăpostirea taurilor . În funcție de condi țiile concrete din ferm ă (efectivul de tauri, valoarea zootehnic ă a acestora, sezon calendaristic etc.) taurii pot fi întreținuți în sistem legat sau în stabula ție liberă. 132 Întreținerea legat ă a taurilor se practic ă în cazul “taurilor în a șteptare” și a celor din sta țiunile de mont ă. În adăpost, taurii sunt dispu și pe două rânduri, cap la cap sau crup ă la crupă. Varianta de dispunere crup ă la crupă este mai avantajoas ă deoarece se reduce agita ția taurilor și, implicit, favorizeaz ă odihna acestora. Dimensiunile standului sunt corelate cu vârsta și masa corporal ă a taurilor. Astfel, standul va avea lungimea de 1,4-2,5 m și o lățime de 1,4-1,8 m. Taurii sunt legați la stand cu lan țuri duble, rezistente. Întreținerea legat ă prezintă avantajul c ă se reduce spa țiul necesar pe animal și forța de munc ă, investițiile inițiale (cu construc ția) sunt mai mici, îns ă regimul optim de mi șcare se asigur ă mai greu. Întreținerea liber ă, în boxe individuale, este practicat ă în cazul taurilor de mare valoare zootehnic ă, respectiv în SEMTEST, sta țiuni de îns ămânțări artificiale dar și în stațiunile de mont ă sau în fermele de vaci. În adăposturile special destinate între ținerii taurilor, boxele sunt dispuse pe dou ă rânduri, cu o alee central ă. În raport cu vârsta și masa corporal ă a taurilor boxele au o suprafață de 9-16 m2 (4  4 m pentru taurii adul ți), pereții boxei sunt confec ționați din bare metalice verticale, solide. Se recomand ă ca boxa s ă comunice cu padocul. Pe timpul verii taurii pot fi între ținuți în boxe individuale amplasate în aer liber, prevăzute cu copertin ă. Indiferent de sistemul de între ținere, adăpostul trebuie s ă fie spațios, bine luminat și menținut permanent în stare de cur ățenie. În ad ăpost se vor asigura următoarele condi ții de microclimat: temperatura 12-150C, umiditatea relativ ă 70- 75%, viteza curen ților de aer 0,3 m/s iarna și 1-1,5 m/s vara. Îngrijirea taurilor vizează menținerea igienei corporale, îngrijirea ongloanelor și asigurarea unui regim adecvat de mi șcare. Igiena corporal ă. Zilnic, dup ă tainul de diminea ță, taurii trebuie s ă fie țesălați și periați pentru îndep ărtarea prafului și a murdăriei de pe piele și păr, pentru a se evita apari ția parazitozelor externe. Periodic se execut ă igienizarea organelor genitale prin sp ălarea și dezinfec ția furoului și a penisului cu o solu ție dezinfectant ă călduță (soluție de permanganat de potasiu 0,1%, la 30-350C). Pentru a se asigura colectarea igienic ă a materialului seminal și pentru a se evita apari ția unor infec ții la nivelul furoului se recomand ă tunderea periodic ă a perilor din aceast ă zonă. Îngrijirea ongloanelor trebuie făcută sistematic și riguros. Ongloanele se vor curăța zilnic, se vor dezinfecta s ăptămânal, iar la un interval de cca. 3 luni acestea se scurteaz ă și ajusteaz ă. În cazul în care aceste opera țiuni nu se execut ă la timp și de calitate, ongloanele cresc anormal, se deformeaz ă, apar defecte de aplomb și diferite infec ții, sprijinul devine dureros iar taurii refuz ă să execute saltul. Regimul de mi șcare este un factor esen țial în men ținerea “condi ției de reproducție” a taurilor. Taurii trebuie plimba ți zilnic, timp de 1-2 ore. Modul de realizare a programului de mi șcare este diferit, în func ție de efectivul de tauri și de posibilitățile fermei. În acest sens, taurii pot fi plimba ți individual de c ătre îngrijitor cu ajutorul bastonului de condus tauri sau în grup, prin atelarea a doi tauri la un car cu care 133 se pot efectua transporturi u șoare în ferm ă. La partea posterioar ă a carului se poate monta o bar ă metalică prevăzută cu inele de fixare la care se pot prinde înc ă 3-4 tauri. În unitățile mari (SEMTEST, centre de îns ămânțări artificiale) plimbarea taurilor se realizeaz ă cu ajutorul unor dispozitive electro-mecanice de tip carusel. Personalul de îngrijire trebuie s ă aibă față de taurii de reproduc ție un comportament blând, dar ferm. 5.5.3. REGIMUL DE UTILIZARE AL TAURILOR LA REPRODUC ȚIE Regimul de utilizare al taurilor la reproduc ție influen țează în mod direct menținerea libidoului, cantitatea și calitatea materialului seminal precum și durata de utilizare la reproduc ție a taurilor. Taurii utiliza ți rațional își mențin fertilitatea pân ă la vârsta de 8 ani. Utiliza ți excesiv, taurii se epuizeaz ă, produc material seminal de calitate și în cantitate necorespunz ătoare, iar durata lor de exploatare se reduce. Regimul de utilizare al taurilor la reproduc ție se stabile ște în func ție de vârsta și vigoarea acestora, precum și de sistemul de reproduc ție practicat. Taurii pot fi folosi ți ocazional la reproduc ție încă de la vârsta de 12 luni, dar utilizarea sistematic ă la reproduc ție poate avea loc de la vârsta de 15-18 luni. Taurii tineri (în vârst ă de până la 2 ½ ani-3 ani) vor executa 2 monte pe s ăptămână, iar taurii adul ți (în vârst ă de peste 3 ani) vor executa 4 monte pe s ăptămână. În cazul însămânțărilor artificiale, recoltarea materialului seminal se face de 2 ori pe săptămână la taurii tineri , respectiv de 3-4 ori la taurii adul ți, cu recoltarea a 2 ejaculate consecutiv. Numărul de femele repartizate unui taur este dependent de sistemul de reproducție (montă naturală sau însămânțare artificial ă), de sistemul de programare a însămânțărilor (grupat sau e șalonat) și de modul de conservare a materialului seminal. În cazul montei, taurilor tineri li se vor repartiza 30-40 femele/an. Taurilor adul ți li se vor repartiza 40-50 femele/sezon, dac ă monta este programat ă sezonier (cca. 3 luni/an), iar dac ă monta este e șalonată pe tot parcursul anului, 100-200 femele/an. În cazul taurilor folosi ți la însămânțări artificiale (materialul seminal fiind conservat prin congelare), fiec ărui taur i se vor repartiza 5000-6000 femele/an. 134 Capitolul 6 CREȘTEREA TINERETULUI TAURIN DESTINAT REPRODUC ȚIEI Prin creșterea rațională a tineretului taurin destinat reproduc ției se urm ărește obținerea unui material biologic valoros, superior din punct de vedere genetic, necesar înlocuirii reformelor și pentru sporirea numeric ă a efectivelor de taurine. 6.1. PROGRAMAREA PROCESULUI DE CRE ȘTERE A TINERETULUI TAURIN Procesul de cre ștere și dezvoltare este rezultatul interac țiunii dintre baza genetică (clădită prin selec ția reproduc ătorilor și potrivirea perechilor) și condițiile asigurate pe parcursul dezvolt ării ontogenetice. La tineretul taurin, intensitatea de cre ștere a diferitelor țesuturi, organe și aparate nu este identic ă pe parcursul dezvolt ării ontogenetice (fig. 6.1). Cunoa șterea legilor dup ă care are loc dezvoltarea organismului animal face posibil ă dirijarea acestui proces, prin asigurarea acelor condi ții de mediu (furajare, între ținere) care s ă fie în concordan ță cu succesiunea și intensitatea de cre ștere a diferitelor țesuturi. Sporul de mas ă corporal ă înregistrat de la o etap ă de vârst ă la alta este reprezentat de suma sporurilor par țiale de cre ștere a diferitelor țesuturi, respectiv: nervos, osos, muscular și adipos. Principalele tipuri de țesuturi cresc și se dezvolt ă într-o anumit ă succesiune, în corelație cu vârsta. În fiecare etap ă important ă de vârstă se dezvolt ă cu prioritate un anumit tip de țesut. Astfel, țesutul nervos se formeaz ă aproape în întregime în perioada intrauterin ă, țesutul osos și cel muscular au o intensitate maxim ă de creștere la animalele tinere, iar țesutul adipos se dezvolt ă cu intensitate maxim ă la animalele adulte. Dirijarea procesului de cre ștere la tineretul taurin destinat reproduc ției se realizează prin planificarea cre șterii și hrănirii. Planul de cre ștere se întocme ște diferențiat, în raport cu rasa, aptitudinea productiv ă, destinația și sexul animalelor. Fig. 6.1. Succesiunea dezvoltării principalelor tipuri de țesut: 1 - țesut nervos; 2 - țesut osos; 3 - țesut muscular; 4 - țesut adipos 135 Planificarea procesului de cre ștere presupune stabilirea masei corporale pe care trebuie s ă o realizeze tineretul taurin la diferite vârste (3, 6, 12 și 18 luni) și sporurile medii zilnice pentru fiecare etap ă de creștere. În func ție de aceste elemente și de particularit ățile digestiei la rumeg ătoare se întocmesc scheme de furajare specifice. Schema de furajare cuprinde: structura ra ției și cantitățile de furaje administrate, ordinea de administrare a furajelor pe diferite etape de vârst ă, în raport cu sporul mediu zilnic planificat și sezonul calendaristic. Pe baza schemelor de furajere și în funcție de num ărul animalelor se întocme ște balanța furajeră. Regimul de cre ștere a tineretului taurin de reproduc ție se stabile ște diferențiat, în func ție de rasa și sexul animalelor. În principiu, pentru vi țelele de reproduc ție aparținând raselor de lapte și mixte se programeaz ă un ritm moderat de cre ștere a masei corporale. În acest sens, pentru vițelele din rasele ameliorate crescute în țara noastr ă, sporurile medii zilnice recomandate sunt de 550-600 g în primele 3 luni de via ță, 750-800 g în perioada 3- 6 luni, 700-750 g în perioada 6-12 lu ni, 600-650 g în perioada 12-18 luni și 400- 450 g în perioada 18-24 luni. Baza rației pentru vi țelele de reproduc ție este format ă din furaje de volum de foarte bun ă calitate (fibroase, suculente), nutre țuri ce favorizeaz ă creșterea și dezvoltarea aparatului digestiv. Pentru tăurașii destina ți reproduc ției se programeaz ă sporuri zilnice de creștere mai mari (de peste 1000 g), urm ărindu-se dezvoltarea armonioas ă a scheletului și a musculaturii, evitându-se îngr ășarea și dezvoltarea exagerat ă a abdomenului. Prin urmare, baza ra ției va fi alc ătuită din furaje concentrate, la care se adaugă cantități moderate de fibroase și suculente. În mod obi șnuit, urm ărirea desf ășurării procesului de cre ștere se realizeaz ă prin cântăriri periodice. Cu ocazia acestor cânt ăriri de control se stabile ște energia de creștere (valoarea masei corporale la diferite vârste) și viteza absolut ă de creștere (sporul mediu zilnic). În fermele de elit ă și în cadrul unor experimente științifice se execut ă și alte măsurători ( de creștere, de mas ă și de conforma ție), măsurători care dau o imagine de ansamblu asupra modului în care se desf ășoară procesul de cre ștere, precum și asupra raporturilor existente între diferitele regiuni și segmente corporale. 6.2. CRE ȘTEREA VI ȚEILOR ÎN PERIOADA ALĂPTĂRII Tehnologia de cre ștere reprezint ă un ansamblu de m ăsuri cu caracter tehnic, organizatoric și sanitar-veterinar, aplicate cu scopul de a pune în valoare baza ereditară a animalelor. Având în vedere c ă cerințele organismului fa ță de condițiile de furajare și întreținere se modific ă în raport cu vârsta, procesul de cre ștere a tineretului taurin este divizat în mai multe etape tehnologice distincte: al ăptare, creștere, admitere la reproduc ție. 136 6.2.1. HR ĂNIREA VI ȚEILOR ÎN PERIOADA ALĂPTĂRII Având în vedere particularit ățile ce caracterizeaz ă alimenta ția vițeilor pe durata alăptării, aceast ă perioadă este structurat ă în două subperioade, și anume: subperioada colostral ă și subperioada al ăptării propriu-zise. 6.2.1.1. Hr ănirea vițeilor în subperioada colostral ă După naștere vițelul vine în contact cu noi condi ții de mediu, radical diferite de cele din perioada intrauterin ă. Organismul vi țeilor nu este înzestrat cu mijloace proprii de ap ărare împotriva agresivit ății agenților patogeni. În aceast ă perioadă vițeii sunt sensibili la îmboln ăviri și la acțiunea nefavorabil ă a factorilor de mediu. Subperioada colostral ă durează de la na ștere și până la vârsta de o săptămână. În aceast ă subperioad ă, hrănirea vițeilor se face în exclusivitate cu lapte colostral. Hr ănirea cu colostru are o importan ță deosebit ă pentru s ănătatea și dezvoltarea ulterioar ă a vițeilor, colostrul fiind consid erat ca indispensabil pentru creșterea și dezvoltarea normal ă. Laptele colostral are însu șiri fizice, chimice și biologice mult diferite de cele ale laptelui obi șnuit (vezi tab. 6.1). Comparativ cu laptele normal, imediat dup ă fătare colostrul are o valoare nutritivă mai ridicat ă cu cca. 40%, este mai bogat în substan ță uscată de cca. 2,5 ori, de 2 ori în gr ăsime și de 5-6 ori mai bogat în proteine. De asemenea, colostrul are un coeficient de digestibilitate supe rior laptelui normal. Colostrul con ține de 3- 5 ori mai multe vitamine liposolubile (A, D și E), de 2-4 ori mai mult calciu, fosfor și magneziu, și de 10-17 ori mai mult fier. Importanța deosebit ă a colostrului în alimenta ția vițeilor este subliniat ă de proprietățile sale antimicrobiene. Însu șirile imunogene ale colostrului se datoreaz ă conținutului s ău în imunoglobuline purt ătoare de anticorpi. Imunoglobulinele colostrale provin din gamaglobulinele serului sanguin al mamei. Vițelul nou-n ăscut este, practic, lipsit de imunitate deoarece placenta la vaci nu permite trecerea gamaglobulinelor din sângele matern în sângele f ătului în perioada intrauterin ă. Prin colostru vi țelului îi este transferat ă o cantitate important ă de anticorpi care îi asigur ă acestuia o imunitate pasiv ă ridicată în primele 2-4 săptămâni de via ță, respectiv pân ă la instalarea capacit ății proprii de ap ărare. Tabelul 6.1 Dinamica compozi ției chimice a colostrului Componente chimice (%) Colostru (la f ătare) Lapte normal Substanță uscată 32,5 12,5 Proteine - total 22,5 3,5 - cazeină 5,6 3,0 - albumine, globuline 16,9 0,5 Grăsimi 6,5 3,6 Lactoză 2,1 4,6 Săruri minerale 1,4 0,8 137 Colostrul are și propriet ăți laxative, stimuleaz ă peristaltismul intestinal și contribuie la evacuarea meconiului (produs de dezasimila ție din intestinul vi țeilor, acumulat pe perioada vie ții intrauterine). Compoziția chimic ă a colostrului și, implicit, propriet ățile sale biologice se modifică rapid, astfel c ă după 3-4 zile de la f ătare compozi ția colostrului este asemănătoare cu cea a laptelui obi șnuit (tab. 6.2). Tabelul 6.2 Dinamica compozi ției chimice a colostrului Componente chimice (%) La fătare La 12 ore de la fătare La 24 ore de la fătare La 72 ore de la fătare Lapte normal Substanță uscată 32,5 20,4 15,6 13,5 12,5 Proteine - total 22,5 13,5 6,8 4,2 3,5 - cazeină 5,6 4,6 4,2 3,2 3,0 - albumine, globuline (imunoglobuline) 16,9 (6) 8,9 (4,2) 2,6 (0,2) 1,0 (0,1) 0,5 (0,09) Grăsimi 6,5 2,5 3,6 4,1 3,6 Lactoză 2,1 3,5 4,2 4,3 4,6 Săruri minerale 1,4 1,0 1,0 0,9 0,8 Din datele prezentate în tabelul 6.2 se constat ă că, după fătare și în special în primele 24 de ore, compozi ția chimică a colostrului se modific ă semnificativ. Comparativ cu laptele colostral muls imediat dup ă fătare, în colostrul muls la 24 de ore de la f ătare substan ța uscată se reduce de peste 2 ori, proteinele serului colostral de peste 6 ori, iar gr ăsimea de cca. 2 ori. Cea mai rapid ă reducere se constată în cazul imunoglobulinelor, care de la 6% ajung la 0,2%. Transferul imunit ății pasive la vi ței este influen țat de numero și factori, între care: compozi ția chimic ă a colostrului, condi țiile de hrănire și întreținere a vacilor pe timpul repausului mamar, momentul administr ării și cantitatea de colostru ingerată de către vițel etc. În acest sens, o importan ță deosebit ă o prezint ă capacitatea de absorb ție a intestinului vi țeilor față de acele componente ale colostrului ce confer ă imunitate, respectiv fa ță de imunoglobuline. Permeabilitatea epiteliului intestinal fa ță de imunoglobuline (care sunt proteine cu molecul ă mare) este limitat ă în timp. Absorbția imunoglobulinelor este maxim ă (20-50%) în primele 30 de minute de la fătare, se reduce la 10-20% la 6 ore de la f ătare și se apropie de zero la 24 de ore de la f ătare. Organismul vi țeilor începe s ă producă propriile imunoglobuline la vârsta de cca. 10 zile și ating concentra ția normal ă în jurul vârstei de 6-8 s ăptămâni. Administrarea colostrului. Având în vedere c ă intensitatea absorb ției de imunoglobuline se reduce rapid în primele 24 de ore de la f ătare, este obligatoriu ca primul tain de colostru s ă se administreze vi țeilor în primele 30-60 de minute de la f ătare. Dat fiind faptul c ă laptele colostral provenit de la prima mulsoare este cel mai valoros, atât din punct de vedere nutritiv cât și imunologic, se recomand ă ca în primele 12 ore de via ță vițeilor să li se administreze colostru de la prima mulsoare. 138 În acest scop, surplusul de colostru, pr ovenit de la prima mulsoare, va fi p ăstrat în spații frigorifice adecvate (la o temperatur ă de 6-80C) și administrat vi țeilor la tainurile urm ătoare, dup ă o prealabil ă încălzire. Surplusul de colostru conservat (prin fri g sau cu ajutorul altor metode) poate fi administrat ca tratament nespecific vi țeilor debili sau chiar bolnavi, în prima lor lună de viață. La stabilirea cantit ății de colostru care intr ă în rația zilnică a vițeilor, precum și a numărului de tainuri se va avea în vedere c ă vițelul nou n ăscut se comport ă ca un animal monogastric, doar abomasumul fiind func țional. De asemenea, cu toate că abomasumul reprezint ă cca. 50% din volumul total al prestomacelor, acesta are o capacitate redus ă. Cantitatea de colostru administrat ă unui vițel este de 4-5 kg/zi (f ără a depăși 8-10% din masa corporal ă a vițelului), cantitate repartizat ă în mai multe tainuri. În principiu, cantitatea de colostru administrat ă la un tain cre ște odată cu înaintarea vițelului în vârst ă, iar numărul de tainuri se reduce odat ă cu vârsta (vezi tab. 6.3). Administrarea colostrului, în func ție de condi țiile concrete din ferm ă, se poate face artificial (la biberon) sau natural (prin supt la vaca-mam ă). Fiecare din aceste procedee de administrare prezint ă avantaje și dezavantaje specifice. Administrarea colostrului la biberon presupune dotarea fermei cu inventarul necesar (biberoane, g ăleți etc.), spa ții de depozitare a surplusului de colostru, facilități pentru igienizarea și păstrarea inventarului folosit la al ăptare și personal conștiincios. Aceast ă metodă permite supravegherea mai atent ă a stării de sănătate a vițeilor, asigur ă controlul cantit ății de colostru consumat ă, iar vițeii se adapteaz ă mai ușor la alăptarea artificial ă. Tabelul 6.3 Diferite scheme de al ăptare a vi țeilor în subperioada colostral ă Schema Mod de administrare al colostrului Ziua de via ță a vițelului 1 2 3 4 5 6 1 Nr. tainuri / zi 7 6 5 4 3 2 Cant. colostru / tain (l) 0,4 0,5 0,7 1 1,5-2 3,0 Cant. colostru / zi (l) 2,8 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0 2 Nr. tainuri / zi 5 5 5 4 3 2 Cant. colostru / tain (l) 0,5 0,6 0,7 1 1,5-2 3 Cant. colostru / zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0 3 Nr. tainuri / zi 5 5 4 3 2 2 Cant. colostru / tain (l) 0,5 0,6 0,8-0,9 1,3 2,5 3,0 Cant. colostru / zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0 4 Nr. tainuri / zi 5 4 4 3 2 2 Cant. colostru / tain (l) 0,5 0,7-0,8 0,8-0,9 1,3 2,5 3,0 Cant. colostru / zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0 5 Nr. tainuri / zi 4 3 3 3 2 2 Cant. colostru / tain (l) 0,6-0,7 1,0 1,2 1,3 2,5 3,0 Cant. colostru / zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0 139 *** Primul tain de colostru se administreaz ă la 30-60 min. de la f ătare, indiferent de momentul acesteia Administrarea colostrului prin supt natural prezint ă avantajul c ă vițelul este lăsat în grija vacii-mam ă, colostrul fiind consumat la o temperatur ă optimă și constantă. De asemenea, s-a constatat c ă la vițeii alăptați natural concentra ția de imunoglobuline este mai mare comparativ cu cei al ăptați la biberon. Aplicarea acestui procedeu de al ăptare prezint ă următoarele dezavantaje: se reduce productivitatea muncii, nu se cunoa ște cu precizie cantitatea de colostru consumat ă, vițeii se obișnuiesc, ulterior, mai greu cu al ăptarea artificial ă etc. În cazul al ăptării la vaca-mam ă, pentru a evita posibilitatea inger ării unor cantități prea mari de colostru la o repriz ă de supt, se recomand ă ca vițelul să fie separat de vac ă și adus la supt de 4-5 ori pe zi, iar fiecare repriz ă de supt s ă fie limitată la cca. 5 minute. Înainte de supt se va efectua igienizarea ugerului și a mameloanelor, iar primele jeturi de lapte din fiecare mamelon vor fi mulse separat și îndepărtate. 6.2.1.2. Hr ănirea vițeilor în subperioada al ăptării propriu-zise La stabilirea regimului de furajare a vi țeilor în subperioada al ăptării propriu- zise trebuie avute în vedere particularit ățile morfologice și funcționale ale aparatului digestiv la vi ței. La naștere, cheagul reprezint ă cca. 50% din greutatea compartimentelor gastrice, cheagul fiind singurul compartiment gastric func țional în primele zile de viață ale vițelului. Odat ă cu înaintarea în vârst ă, raporturile dintre diferitele compartimente gastrice se modific ă (tab. 6.4), în sensul c ă rumenul, re țeaua și foiosul se dezvolt ă într-un ritm rapid, în timp ce greutatea cheagului r ămâne aproape constant ă în primele dou ă luni de via ță și crește lent în urm ătoarele câteva luni. La vârsta de 12 luni propor ția între compartimentele gastrice este asemănătoare cu cea a animalului adult. Tabelul 6.4 Dinamica procentual ă a greutății compartimentelor gastrice la diferite vârste (după STANCIU G.-1999) Compartiment gastric Vârsta, în luni la naștere 1 2 3 4 5-6 8-9 Adult Rumen-re țea (%) 38 52 60 64 67 64 64 85 Foios (%) 13 12 13 14 18 22 25 8 Cheag (%) 49 36 27 22 15 14 11 7 După naștere, colostrul și laptele sunt digerate în stomacul glandular (cheag) unde ajung prin intermediul gutierei esofagiene care se formeaz ă în timpul consumului lichidelor. Formarea (închiderea) gutier ei esofagiene este un act reflex, care se declanșează în urma stimul ării receptorilor din cavitatea bucal ă și porțiunea inițială a faringelui. De asemenea, excita țiile vizuale și cele olfactive (date de prezen ța laptelui) 140 participă la declan șarea mecanismului de închidere a gutierei esofagiene. Reflexul de închidere al gutierei esofagiene dispare dup ă vârsta de 8 s ăptămâni. La vițel, procesul de digestie este considerabil diferit de cel al animalului adult. Ini țial, vițelul se comport ă ca un animal monogastric, trecerea la faza de “rumegător” făcându-se lent și progresiv. Subperioada al ăptării propriu-zise se caracterizeaz ă prin aceea c ă nutrețul de bază în alimenta ția vițeilor este laptele. În paralel și progresiv, în ra ția vițeilor se introduc furajele concentrate și apoi furajele de volum (fibroase, suculente). Având în vedere scopul urm ărit, baza tehnic ă și material ă existentă, precum și tehnologia de cre ștere adoptat ă, în prezent s-au cristalizat dou ă sisteme de hr ănire a vițeilor în subperioada al ăptării propriu-zise: sistemul tradi țional (sau clasic) și sistemul modern (sau intensiv). A. Hrănirea vițeilor în sistem tradi țional. Hrănirea vițeilor în sistem tradițional (clasic) se bazeaz ă pe utilizarea unor cantit ăți relativ mari de lapte și a nutrețurilor vegetale care se produc la nivelul fermei. Acest sistem de hr ănire asigur ă vițeilor o cre ștere și dezvoltare corporal ă rapidă, însă consumul de lapte pân ă la înțărcare este ridicat; implicit, costurile de producție sunt mari, laptele fiind un aliment scump. În cadrul sistemului tradi țional de hr ănire a vi țeilor s-au diferen țiat următoarele 3 metode de hr ănire: hrănirea cu lapte integral, hr ănirea cu lapte normalizat, hr ănirea cu lapte integral și lapte degresat (smântânit). a). Hrănirea vițeilor cu lapte integral se practic ă în cazul cre șterii vițeilor din rasele de carne. Vacile specializate pentru produc ția de carne nu se mulg, laptele produs fiind consumat prin supt de c ătre viței. Vițeii sunt în țărcați la vârsta de 7 luni. Această metodă se utilizeaz ă și în cazul vi țeilor din rasele mixte și de lapte, însă este neeconomic ă din cauza consumurilor mari de lapte integral. Se practic ă în fermele de mici dimensiuni, care nu dispun de posibilit ăți de smântânire a laptelui, laptele fiind administrat prin al ăptare natural ă. În funcție de sexul și destinația vițeilor, înțărcarea se face la vârsta de 3, 4 sau 5 luni, cantitatea de lapte integral consumat ă în perioada al ăptării fiind de 400-600 litri. În prima lun ă de viață, vițeilor li se asigur ă 6-7 l lapte/zi, cantitate repartizat ă în 2-3 tainuri, iar în a doua lun ă de viață 5-7 l lapte/zi în dou ă tainuri. Începând cu a treia lună de viață cantitatea de lapte se reduce t reptat, astfel încât înainte de în țărcare se administreaz ă 2-3 l lapte/zi, într-un singur tain. Odată cu înaintarea vi țeilor în vârst ă și reducerea treptat ă a laptelui în ra ție, consumul de fura je vegetale cre ște progresiv. În tabelul 6.5 este prezentat ă schema de al ăptare cu lapte integral pentru vi ței, în funcție de sex, destina ția vițeilor și vârsta în țărcării. Aplicând aceast ă schemă de alăptare, tăurașii destinați îngrășării și înțărcați la vârsta de 3 luni consum ă cca. 370 kg lapte integral, vi țelele reținute pentru reproduc ție și înțărcate la vârsta de 3 ½ luni consum ă 420 kg lapte integral, iar t ăurașii destinați reproducției și înțărcați la vârsta de 4 luni consum ă cca. 600 kg lapte integral. b). Hrănirea vi țeilor cu lapte normalizat . Studiile referitoare la metabolismul energetic au demonstrat c ă în perioada al ăptării vițeii își pot asigura 141 o parte din energia necesar ă din furajele vegetale , în special din nutre țurile concentrate. Având în vedere aceast ă constatare, în practica productiv ă s-a extins hrănirea vițeilor cu lapte normalizat, lapte ce are un con ținut de 2% gr ăsime. În acest caz, pân ă la vârsta de 20 de zile (perioad ă în care consumul de furaje vegetale este redus) vi țeilor li se administreaz ă lapte integral, iar dup ă această vârstă hrănirea vițeilor se face cu lapte normalizat, dup ă schema de hr ănire cu lapte integral. Prin aplicarea acestei metode se economisesc 5-10 kg gr ăsime pură/vițel, fără efecte negative asupra acestuia. Tabelul 6.5 Schema de al ăptare cu lapte integral (după G. STANCIU - 1999) Perioada de vârstă (în săptămâni)Tăurași destinați îngrășării Vițele de reproduc ție Tăurași de reproducție kg/zi kg/perioad ă kg/zi kg/perioad ă kg/zi kg/perioad ă 1 Colostru 2 5 35 6 42 6 42 3 - 8 6 252 6 252 7 294 9 – 10 4 56 4 56 6 84 11 – 12 2 28 3 42 5 70 13 – 14 - - 2 28 4 56 15 –16 - - - - 3 42 Total - 371 - 420 - 588 Laptele normalizat (cu 2% gr ăsime), se poate ob ține prin urm ătoarele procedee: - prin degresarea programat ă a laptelui integral (procedeu mai rar folosit); - prin amestecarea laptelui integral cu lapte degresat (ecremat, smântânit); proporția în care se amestec ă cele dou ă categorii de lapte depinde de con ținutul acestora în gr ăsime. c). Hrănirea cu lapte integral și lapte smântânit . Este o metod ă frecvent utilizată în practic ă și este aplicat ă cu scopul de a economisi substan țele grase din lapte, reducând în acest fel cheltuielile aferente furaj ării vițeilor. Aplicarea metodei de hr ănire cu lapte integral și lapte smântânit presupune parcurgerea a 3 etape distincte: - Etapa hrănirii cu lapte integral durează de la nașterea vițelului și până la vârsta de 20-30 de zile. Dup ă subperioada colostral ă vițeilor li se administreaz ă zilnic 6 kg lapte, în 2-3 tainuri. - Etapa hrănirii cu lapte integral și lapte smântânit durează 10-14 zile. În această etapă laptele integral se înlocuie ște treptat cu lapte smântânit, astfel: la un interval de dou ă zile cantitatea de lapte integral se reduce cu 1 kg, cantitate care se substituie cu 1,5 kg lapte ecrema t. La vârsta de 35-45 zile vi țeilor li se administreaz ă cca. 9 kg lapte smântânit/zi. Etapa hrănirii cu lapte smântânit durează de la vârsta de 35-45 zile și până la înțărcare (4- 4 ½ luni). Pân ă la vârsta de 60-75 de zile se men ține în rație cantitatea de 9 kg lapte smântânit/zi. De la aceast ă vârstă și până la înțărcare 142 cantitatea de lapte smântânit se reduce treptat. În perioada al ăptării un vi țel consumă, în afara laptelui colostral (28-35 kg), 130-200 kg lapte integral și 500- 600 kg lapte smântânit. Tabelul 6.6 Schema de al ăptare cu lapte integral și degresat (după G. STANCIU - 1999) Perioada de vârstă (în săptămâni) Tăurași destinați îngrășării Vițele de reproduc ție Tăurași de reproduc ție Lapte integral Lapte degresat Lapte integral Lapte degresat Lapte integral Lapte degresat zi total zi total zi total zi total zi total zi total 1 COLOSTRU 2-3 6 84 - - 6 84 - - 6 84 - - 4 3 21 5 35 6 42 - - 6 42 - - 5 3 21 5 35 3 21 5 35 6 21 - - 6 - - 9 63 3 21 5 35 3 14 5 35 7 - - 9 63 - - 9 63 2 - 7 49 8 - - 9 63 - - 9 63 - - 9 72 9-10 - - 7 98 - - 7 98 - - 9 126 11-12 - - 5 70 - - 7 98 - - 7 98 13-14 - - 3 42 - - 5 70 - - 7 98 15-16 - - 3 42 - - 3 42 - - 5 70 17-18 - - - - - - 3 42 - - 3 42 TOTAL - 126 - 511 - 168 - 546 - 203 - 590 Schemele de al ăptare cu lapte integral și lapte degresat sunt diferite, în raport cu sexul și destinația vițeilor, în func ție de starea lor de între ținere, de tipul și calitatea furajelor vegetale ce alc ătuiesc rația zilnică a vițeilor (vezi tab.6.6). Indiferent de metoda de hr ănire aplicat ă, în primele 10-14 zile de via ță vițeii trebuie să fie alăptați cu lapte matern. Administrarea laptelui “ de colectur ă” în această perioadă poate provoca la vi ței tulburări gastro-intestinale. d). Hrănirea vițeilor în sistem tradi țional cu furaje vegetale. În paralel cu dieta lactat ă, vițeilor li se administreaz ă și furaje vegetale, produse în cea mai mare parte în ferm ă. Din considerente de ordin economic, tendin țele actuale vizeaz ă utilizarea cât mai de timpuriu a nutre țurilor vegetale în alimenta ția vițeilor. Posibilit ățile de utilizare a furajelor vegetale în nutri ția vițeilor sunt limitate datorit ă particularit ăților morfologice și funcționale ale aparatului digestiv la vi ței. În practica productiv ă, pentru a stimula dezvoltarea prestomacelor (re țea, rumen, foios), vi țeilor li se administreaz ă de la o vârst ă cât mai tân ără furaje vegetale de foarte bun ă calitate. Introducerea furaje lor vegetale în hrana vi țeilor se face în urm ătoarea ordine: concentrate, fibroase, suculente. Modelarea compartimentelor gastrice la vi ței (stimularea dezvolt ării prestomacelor) și accelerarea ritmului de dezvoltare a microsimbion ților ruminali se poate realiza și prin utilizarea altor metode: administrarea la vi țeii în vârst ă de 143 două săptămâni a bolului de rumegare recoltat de animalele adulte, administrarea de lichid ruminal (recoltat prin fistul ă ruminală) în colostru și în lapte etc. Aceste metode de și eficace, se practic ă mai rar. Hrănirea vițeilor cu nutre țuri concentrate . Nutrețurile concentrate sunt primele furaje de origine vegetal ă care se introduc în alimenta ția vițeilor; aceste furaje au un coeficient de digestibilitate ridicat, asigur ă energia necesar ă procesului de creștere și completeaz ă rația în proteine. În cadrul sistemului tradi țional de cre ștere al vi țeilor se recomand ă ca începând cu vârsta de 8-10 zile, vi țeilor să li se administreze f ăină cernută de ovăz. De la vârsta de 3 s ăptămâni vițeilor li se administreaz ă un amestec de concentrate format din ov ăz, orz, porumb, t ărâțe de grâu și șroturi de floarea soarelui sau de soia. Dup ă ce vițeii împlinesc vârsta de 6 s ăptămâni în acest amestec se poate introduce și mazărea. În perioada al ăptării, amestecul de concentrate administrat vi țeilor trebuie s ă aibă palatabilitate și digestibilitate ridicate, cu un con ținut de 16-20% PB. Structura și valoarea nutritiv ă a amestecului de nutre țuri concentrate se va adapta în raport cu furajele de volum (fibroase, suculente) ce alc ătuiesc rația vițeilor pe perioada al ăptării. Până la vârsta de 3 luni, nutre țurile concentrate se asigur ă “la discre ție” iar în intervalul 3-6 luni, nutre țurile concentrate se administreaz ă restricționat, câte 1,5 kg/zi, stimulând în acest fel consumul nutre țurilor fibroase și suculente. Orientativ, consumul mediu zilnic de nutre țuri concentrate, pentru diferitele intervale de vârst ă este următorul: luna I - 0,15 kg, luna a II-a - 0,50 kg, luna a III-a - 1 kg, lunile IV, V și VI - 1,5 kg. Pân ă la vârsta de 6 luni, un vi țel consum ă, în medie, 180-190 kg nutre țuri concentrate. Hrănirea vițeilor cu nutre țuri fibroase . Administrarea de timpuriu în alimenta ția vițeilor a furajelor fibroase asigur ă buna dezvoltare a compartimentelor pregastrice. Practic, vi țeilor li se administreaz ă furaje fibroase concomitent cu administrarea furajelor concentrate, respec tiv de la vârsta de 10-14 zile. Furajele fibroase administrate vi țeilor trebuie s ă fie de foarte bun ă calitate (fân de lucern ă, de trifoi sau de otav ă). Pentru a stimula consumul de fân se recomand ă administrarea a dou ă sortimente de fân (alternativ ). Zilnic, resturile de fân neconsumate se vor îndep ărta și se administreaz ă fân proasp ăt. Orientativ, consumul mediu zilnic de fân, în func ție de vârst ă, este următorul: luna I - 0,1 kg, luna a II-a - 0,4- 0,5 kg, luna a III-a - 0,7-0,8 kg, luna a IV-a - 1,0 kg, luna a V-a - 2 kg, luna a VI-a - 3 kg. Pân ă la vârsta de 6 luni, un vi țel consumă 200-250 kg fân. Hrănirea vițeilor cu nutre țuri suculente . În timpul verii, primul furaj suculent ce se introduce în alimenta ția vițeilor este nutre țul verde, de preferat lucernă sau trifoi administrate la iesle, dup ă o prealabil ă pălire. Se poate folosi și nutreț verde de graminee dac ă plantele se g ăsesc într-un stadiu tân ăr de vegeta ție. Nutrețurile verzi se administreaz ă ad libitum începând cu a 2-a s ăptămână de viață a vițeilor. Dup ă vârsta de dou ă luni se recomand ă ca vițeii să consume nutrețul verde prin p ășunat, combinând în acest fel efectele economice pozitive legate de simplificarea tehnologiei de între ținere (eliminarea unor opera țiuni legate 144 de recoltarea, transportul și administrarea furajului verde la iesle) cu efectul favorabil al factorilor naturali de mediu asupra organismului vi țeilor. Pășunile repartizate vi țeilor trebuie s ă fie de cea mai bun ă calitate și situate în imediata apropiere a fermei. Orientativ, consumul voluntar zilnic, de nutre ț verde este urm ătorul: luna I - 0,2 kg, luna a II-a - 1 kg, luna a III-a - 4 kg, luna a IV-a - 7 kg, luna a V-a - 10 kg, luna a VI-a, 13 kg. Pân ă la vârsta de 6 luni, un vi țel consum ă, în medie, 1000 kg nutre ț verde. În timpul iernii, furajele suculente conservate se introduc în alimenta ția vițeilor în urm ătoarea ordine: morcovi furaje ri - la vârsta de o lun ă; sfecla furajer ă - la 2 luni; semifân - la 3 luni, iar nutre țul însilozat (de foarte bun ă calitate), dup ă vârsta de 4 luni. Nutrețurile suculente conservate se administreaz ă ad libitum, consumul voluntar m ărindu-se odat ă cu vârsta, astfel: luna a II-a - 1 kg, luna a III-a - 2,5 kg, luna a IV-a - 4 kg, luna a V-a - 6 kg, luna a VI-a - 8 kg. Pân ă la vârsta de 6 luni un vițel consum ă, în medie, 650-700 kg suculente conservate. Asigurarea s ărurilor minerale și a vitaminelor în alimenta ția vițeilor . Substanțele minerale au un rol important în desf ășurarea normal ă a procesului de creștere și dezvoltare. Sărurile minerale se asigur ă prin înglobarea în amestecul de furaje concentrate a unui amestec mineral format din fosfat dicalcic, carbonat de calciu și sare de buc ătărie. Amestecul mineral reprezint ă cca. 2% din cantitatea de concentrate, astfel încât unui vi țel să i se asigure zilnic 15 g pân ă la vârsta de o lun ă și 30 g la vârsta de 6 luni. Vitaminele sunt asigurate în alimenta ția vițeilor prin colostru, lapte integral și furaje vegetale (furaje verzi, mo rcovi, fân etc.). Pe timp de iarn ă și în cazul hrănirii vițeilor cu lapte ecremat în amestecul de nutre țuri concentrate se vor introduce suplimentar vitaminele A și D, în func ție de masa corporal ă a vițeilor. Adăparea . Încă din prima s ăptămână de viață, vițeilor li se va administra apă, de 2-3 ori/zi, dup ă o prealabil ă fierbere și răcire. După vârsta de 2 s ăptămâni și pe măsură ce crește consumul de furaje vegetale, necesarul de ap ă se mărește recomandându-se asigurarea apei prin ad ăpători cu nivel constant. B. Hrănirea vițeilor în sistem modern. Acest sistem de hr ănire se practic ă pe scară largă în țările cu zootehnie dezvoltat ă, țări în care producerea de substituen ți de lapte și de furaje combinate este foarte bine organizat ă. Sistemul modern de hr ănire al vi țeilor în perioada al ăptării se bazeaz ă pe folosirea în alimenta ția acestora a unor cantit ăți reduse de lapte integral, hr ănirea făcându-se cu substituen ți de lapte, nutre țuri combinate și fân. Înțărcarea vițeilor se face, în general, pân ă la vârsta de 3 luni. Utilizarea substituen ților de lapte în alimenta ția vițeilor reprezint ă o caracteristic ă distinctă a sistemului modern de cre ștere a vițeilor. Indiferent de re țeta de fabrica ție, substituen ții de lapte trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele condi ții: - să imite valoarea nutritiv ă și biologic ă a laptelui integral; - să mențină integritatea biologic ă a proteinelor din componen ță; 145 - să asigure echilibrarea amestecului cu vita mine stabilizate, cu oligoelemete și antibiotice cu ac țiune specific ă laptelui proasp ăt; - să conserve gr ăsimile din structur ă împotriva oxid ării; - să se solubilizeze în totalitate în apa înc ălzită la temperatura de 50-550C, pentru ob ținerea unei emulsii asem ănătoare laptelui. Majoritatea substituen ților au în structura lor lapte degresat deshidratat (peste 50%), grăs i m i ( s e u d e v i t ă, untură de porc, uleiuri vege tale), glucide (lactoz ă, dextroză), microelemente (Mg, Fe, Mn, Cu, Co, Zn, I) și vitamine (A, D, E, B 12). Substituentul de lapte trebuie s ă conțină 20-24% protein ă (în funcție de sursa de asigurare cu protein ă), 20% gr ăsimi (emulsionate cu lecitin ă astfel încât diametrul globulelor de gr ăsime să nu depășească 3 microni). Pentru prelungirea duratei de p ăstrare a substituentului pulvis, în compozi ția acestuia se introduc substan țe antioxidante. Substituen ții de lapte se prezint ă sub form ă de pulbere (cu un con ținut în ap ă de sub 10%), de culoare alb-g ălbuie, cu gust și miros pl ăcut. Pentru fiecare tip de substituent, firma produc ătoare face recomand ări referitoare la tehnica de preparare în vederea administr ării, schema de al ăptare și structura nutre țurilor concentrate cu care se asociaz ă substituentul de lapte. Substituen ții de lapte se administreaz ă vițeilor sub form ă lichidă, substituentul pulvis fiind dizolvat în ap ă în propor ție de 1:10. Pentru prepararea substituentului lichid se pot folosi diferite instala ții de omogenizare. Prepararea substituentului se realizeaz ă în mai multe etape de lucru: pentru început, cantitatea de substituent pulvis se amestec ă cu o cantitate mai mic ă de apă (1:3), apă încălzită la 45-500C. Acest amestec se omogenizeaz ă bine pentru a se evita formarea de conglomerate, dup ă care se adaug ă apă (la temperatura men ționată și astfel încât s ă se obțină diluția finală, de 1:10), continuând omogenizarea timp de încă 5-10 minute. Apa folosit ă pentru reconstituirea substituentului de lapte nu trebuie înc ălzită la temperaturi mai mari de 600C deoarece unele componente (vitamine, lipoproteine) sunt distruse. În momentul administr ării, temperatura substituentului reconstituit va fi de 34-350C. Introducerea substituen ților în alimenta ția vițeilor se face numai dup ă subperioada colostral ă (care este obligatorie), respectiv de la vârsta de 5-7 zile. Schemele de al ăptare (respectiv cantitatea administrat ă și numărul de tainuri) sunt diferite, în raport cu tipul de în țărcare preconizat și destinația vițeilor (tab. 6.7). În cazul în țărcării precoce (timpurie) în ra ția vițeilor se vor introduce, începând cu vârsta de 7-10 zile, nutre țuri combinate de tip calf starter (la discre ție). De asemenea, dup ă vârsta de 10 zile vi țeilor li se va administra și fân vitaminic de leguminoase (la discre ție) până la înțărcare. Înțărcarea foarte precoce se realizeaz ă la vârsta de 3-5 s ăptămâni. În primele două săptămâni de via ță vițeilor li se administreaz ă obligatoriu lapte integral, iar în continuare vi țeii sunt hr ăniți fie cu substituen ți de lapte, fie cu lapte integral. De la vârsta de 7 zile în ra ția vițeilor se introduc furaje de tip prestarter și fân vitaminic de leguminoase, la discre ție, până la înțărcare. 146 Se recomand ă ca furajele combinate de tip prestarter și starter s ă fie granulate la dimensiunea de 0,3-0,5 cm și să aibă o textură suficient de moale. Prin granulare se reduce risipa și se realizeaz ă o omogenizare corespunz ătoare a ingredientelor, iar furajele s unt mai bine consumate de c ătre viței. Pentru reducerea efectelor negative pe care în țărcarea timpurie le are asupra creșterii și dezvoltării, în alimenta ția vițeilor din perioada cuprins ă între momentul înțărcării și până la vârsta de 6 luni se vor respecta urm ătoarele principii: - până la vârsta de 4 luni, în ra ția vițeilor se va administra furaj combinat tip starter cu 16% protein ă brută digestibil ă; - în intervalul 4-6 luni, se administreaz ă un amestec de concentrate cu 14% proteină brută digestibil ă; - după înțărcare, concentratele se administreaz ă restricționat (dar nu mai puțin de 40% din valoarea nutritiv ă a rației), respectiv 1,5-2,5 kg/zi; - furajele suculente se introduc treptat în ra ție, respectiv vara se recomand ă administrarea la discre ție a furajelor verzi (lucern ă și trifoi, p ălite), iar iarna se administreaz ă semisiloz sau chiar porumb însilozat (dac ă este de foarte bun ă calitate) în cantitate de 3-8 kg, în func ție de vârst ă și sporul de cre ștere planificat; - pentru stimularea consumului de fura je suculente, cantitatea de fân se va raționaliza la 1,5-3 kg/zi; - apa potabil ă se va asigura la discre ție. Tabelul 6.7 Schema de al ăptare a vi țeilor cu substituen ți de lapte (după G. STANCIU – 1999) Vârsta (în zile) Colostru (l/zi) Substituent diluat (l/zi) Substituent pulvis (kg) Dimineața Seara Total Pe zi Pe perioad ă Viței destina ți îngrășării (înțărcarea la 60 de zile) 0-7 5 - - - - - 8-20 - 3 3 6 0,6 7,2 21-35 - 2,5 2,5 5 0,5 7,5 36-40 - 3 - 3 0,3 1,5 41-55 - 2 - 2 0,2 3,1 56-60 - 1 - 1 0,1 0,5 To l 35 - - - - 19,8 Vițele de reproduc ție (înțărcarea la 90 de zile) 0-7 5 - - - - - 8-30 - 3 3 6 0,6 13,8 31-60 - 2 2 4 0,4 12,0 61-90 - 2 - 2 0,2 6,0 To l 35 - - - - 31,8 Tăurași de reproduc ție (înțărcarea la 120 de zile) 0-7 5 - - - - - 8-40 - 3 3 6 0,6 19,8 147 41-90 - 2 2 4 0,4 20,0 91-120 - 2 - 2 0,2 6 To l - - - - - 45,8 6.2.2. ÎNTRE ȚINEREA VI ȚEILOR DE LA NA ȘTERE ȘI PÂNĂ LA VÂRSTA DE 6 LUNI Întreținerea rațională a vițeilor presupune asigurarea unor condi ții optime de adăpostire, îngrijire corporal ă și mișcare. Adăpostirea vi țeilor. Vițeii pot fi între ținuți în adăposturi închise sau în boxe individuale amplasate în afara ad ăpostului. Întreținerea în ad ăposturi închise (ad ăposturi calde) se poate realiza în dou ă variante de între ținere: între ținerea în profilactoriu și creșă, respectiv în maternitate și creșă. Întreținerea vițeilor în profilactoriu și creșă. Profilactoriul este ad ăpostul în care vițeii sunt caza ți de la naștere și până la vârsta de 15-30 de zile. Profilactoriul face corp comun cu maternitatea și are capacitatea de cazare corelată cu efectivul de vaci și sistemul de programare al f ătărilor; profilactoriul este compartimentat, ceea ce permite aplicarea principiului popul ării și depopul ării totale (fig. 6.2). În profilactoriu vi țeii pot fi între ținuți în boxe individuale sau în boxe colective. Având în vedere sen sibilitatea deosebit ă a vițeilor în primele lor s ăptămâni de via ță se recomand ă ca întreținerea acestora s ă se facă în boxe individuale. Principalele avantaje ale între ținerii în boxe individuale sunt urm ătoarele: înlătură contactul direct între vi ței și limitează posibilitățile de răspândire a unor boli și a suptului reciproc între vi ței; vițeii pot fi supraveghea ți mai ușor. Întreținerea în boxe individuale prezint ă și unele dezavantaje, legate în principal de investi țiile inițiale mai mari și de productivitatea muncii, care este mai mic ă. În compartiment, boxele individuale sunt dispuse pe unul sau dou ă rânduri, și plasate Fig. 6.2. Ad ăpost maternitate (a), profilactoriu (b): 1 - standuri pentru vaci; 2 - boxă individual ă pentru vi ței. 148 la o înălțime de 20-30 cm fa ță de pardoseal ă sau pot fi amenajate la nivelul pardoselii profilactoriului. Principalele dimensiuni ale boxei sunt urm ătoarele: 0,9-1 m în ălțime, 1,0-1,4 m lungime și 0,8-1 m l ățime. Boxele pot fi confec ționate din diferite materiale ( șipci de lemn, grilaje metalice, panouri din plas ă de sârm ă galvanizat ă etc.). Se recomand ă ca pereții laterali să fie executa ți din panouri pline de material plastic care sunt u șor de dezinfectat și care înl ătură contactul direct dintre vi ței. Pardoseala boxei poate fi executată din șipci de lemn sau din bare metalice (cu interspa ții de 2 cm); pardoseala boxei se acoper ă cu un așternut, mai sub țire, din paie uscate și curate. În boxele individuale amplasate la nivelu l pardoselii se va asigura permanent un așternut gros, din paie uscate și curate. Pe peretele frontal al boxei se g ăsesc dispozitivele de fixare a g ăleților pentru alăptare și adăpare, precum și grătarul pentru fân prev ăzut cu jgheab pentru concentrate (fig. 6.3). În anumite cazuri, pentru asigurarea unor condi ții optime de microclimat, în profilactoriu este necesar ă instalarea unor sisteme proprii de înc ălzire și de ventilație. Boxele vor fi cur ățite zilnic și dezinfectate periodic. Fig. 6.3. Boxe individuale suspendate Întreținerea vi țeilor în cre șă. După perioada de profilactoriu vi țeii sunt transferați în creșă unde vor fi între ținuți până la vârsta de 6 luni. Adăpostul tip cre șă este compartimentat, în fiecare compartiment fiind amenajate boxe colective (comune), dispuse pe dou ă rânduri cu o alee central ă de serviciu. Fiecare box ă comunic ă, prin intermediul unei u și, cu un padoc situat în afara adăpostului. În padoc este amenajat ă zona de odihn ă (acoperit ă cu așternut din paie și protejată de o copertin ă) și zona de mi șcare-furajare. Padocurile sunt prevăzute cu jgheaburi de furajare și adăpători cu nivel constant. Capacitatea de cazare a unei boxe este de 4-8 pân ă la 20-25 vi ței (în func ție de vârsta vițeilor și de mărimea fermei), asigurând fiec ărui vițel o suprafa ță de cca. 2 m2. 149 Pardoseala boxei este continu ă. Boxa este organizat ă în două zone func ționale, și anume: zona de odihn ă și zona de mi șcare-furajare. În zona de odihn ă, pardoseala este situat ă la o înălțime de 15-20 cm fa ță de pardoseala din zona de mi șcare-furajare. În aceast ă zonă, care este astfel dimensionat ă încât să asigure fiec ărui vițel o suprafa ță de odihn ă de 1,2-1,3 m2, se așterne un strat gros și curat de paie. În zona de mi șcare-furajare sunt amplasate ad ăpătorile cu nivel constant. Pe peretele frontal al boxei se g ăsesc dispozitivele de fixare a g ăleților pentru alăptare și grătarul pentru administrarea fânului sub care se g ăsește jgheabul pentru concentrate. Accesul la g ălețile de al ăptare este individualizat prin intermediul unor grilaje metalice care s ă asigure un front de al ăptare de 30-35 cm. Pentru combaterea suptului reciproc între vi ței, fiecare loc de al ăptare este prevăzut cu un dispozitiv de blocare a capului, pe timpul al ăptării și încă 15-20 minute dup ă consumul tainului de lapte. Pentru a favoriza cre șterea uniform ă a vițeilor, precum și pentru a optimiza desfășurarea unor procese tehnologice, ac țiuni tehnice și sanitar-veterinare (al ăptare, individualizare, ecornare, în țărcare, vaccin ări), repartizarea vi țeilor pe boxe se va face având în vedere vârsta, masa corporal ă și chiar temperamentul vi țeilor. În compartimentele de cre șă se vor asigura condi ții de microclimat și de igienă asemănătoare cu cele din profilactoriu. Pe timpul iernii, temperatura în cre șă nu trebuie s ă fie mai mic ă de 10-12 0C. Înainte de populare boxele sunt cur ățate și dezinfectate. În boxe se schimb ă așternutul și se evacueaz ă gunoiul, de dou ă ori pe zi. Pere ții interiori ai ad ăpostului și boxele se v ăruiesc săptămânal, iar lunar se v ăruiește întregul ad ăpost. Întreținerea vi țeilor în maternitate și creșă. În cazul acestei variante de întreținere, maternitatea este amenajat ă cu boxe pentru vaca-mam ă și vițel, asigurând o suprafa ță de 6-7 m2/cuplu. Vi țeii sunt între ținuți împreun ă cu vaca- mamă în primele 7-14 zile de via ță (aplicând al ăptarea natural ă), după care sunt transferați în creșă unde vor fi al ăptați artificial. Întreținerea vi țeilor în cu ști individuale amplasate în afara ad ăpostului. Cuștile individuale sunt organizate în dou ă zone func ționale, și anume: cu șca propriu-zis ă și padocul (fig. 6.4). Cușca individual ă poate fi confec ționată din lemn sau poliester armat cu fibre de sticlă (PAS) și asigură locul de odihn ă pentru vi țel. În cușcă, indiferent de sezon, se așterne un strat gros din paie care se împrosp ătează ori de câte ori este nevoie și care se evacueaz ă o dată la 3 luni, odat ă cu trecerea vi țeilor în “boxa de înfr ățire”. Padocul are o suprafa ță de cca. 2 m2 și este confec ționat din grilaje metalice, șipci de lemn sau panouri cu plas ă de sârmă. Pe peretele frontal al padocului sunt montate dispozitivele pentru fixarea g ăleților de alăptare și adăpare, iar pe unul din pereții laterali este fixat gr ătarul pentru fân și vasul (g ăleata) pentru furaje concentrate. Vi țeii au acces liber în padoc. Fig. 6.4. Cu șcă individual ă pentru cre șterea vițeilor 150 După depopulare, a șternutul din cu șcă și padoc se evacueaz ă, se dezinfecteaz ă cu var zona boxei și a padocului și se lasă în repaus biologic timp de 3-5 zile. Cuștile sunt amplasate sub o copertin ă de protec ție. Pe timpul iernii, trei din pereții copertinei vor fi închi și cu baloturi de paie. Boxele de înfr ățire sunt boxe colective, având o capacitate de cazare de 6-8 viței și sunt prev ăzute cu jgheab de furajare și adăpătoare. În aceste boxe vi țeii rămân până la vârsta de 4-5 luni. Comparativ cu între ținerea vițeilor în cre șă, întreținerea în cu ști individuale prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Întreținerea în cu ști individuale în perioada al ăptării asigur ă hrănirea, îngrijirea și supravegherea individual ă a vițeilor, contribuie la fortificarea organismului vi țeilor și la reducerea inciden ței de apari ție a unor boli (implicit se reduc cheltuielile cu tratamentele medi camentoase). De asemenea, în sezonul de toamnă și primăvară sporurile de cre ștere sunt mai mari comparativ cu cele realizate de vi țeii întreținuți în creșă. Între dezavantajele acestei variante de între ținere pot fi amintite urm ătoarele: productivitatea muncii este mai mic ă; consumul specific pentru cre șterea în greutate în sezonul rece, la temperaturi negative, este mai mare (prin cre șterea necesarului pentru între ținerea func țiilor vitale); pe timp ploios și în sezonul rece condițiile de munc ă pentru îngrijitori sunt mai dificile. Îngrijirea și regimul de mi șcare al vi țeilor. Îngrijirea corporal ă presupune îndepărtarea prafului și a impurit ăților de pe piele și păr, prin periere. Cu aceast ă ocazie se pot depista și trata eventualele afec țiuni ale pielii, în special a parazitozelor externe. Mișcarea în aer liber contribuie la fortificarea organismului și la dezvoltarea armonioas ă a vițeilor. Pe timpul verii, vi țeii sunt sco și în padoc înc ă de la vârsta de două săptămâni. În prima zi sunt ținuți afară timp de 20-30 minute pe zi, durat ă care se m ărește treptat astfel încât la vârsta de o lun ă vițeii să aibă acces liber în padoc. În padoc se amenajeaz ă copertine sub care este instalat jgheabul de furajare și adăpare. Pentru vițeii în vârst ă de peste 6 s ăptămâni se recomand ă ca mișcarea să se realizeze pe p ășuni special destinate acestui scop, p ășuni care s ă se afle în imediata vecinătate a fermei. Iarna, vițeii sunt sco ți în padoc dup ă vârsta de o lun ă, numai în zilele f ără ploi, ninsoare sau viscol. La început vi țeii se țin în padoc 5-10 minute, durat ă care se mărește treptat astfel încât vi țeii în vârst ă de 3 luni s ă poată fi scoși în padoc timp de 1- 2 ore zilnic. Vi țeii nu vor fi l ăsați să se culce pe p ământul rece sau pe z ăpadă. În perioada al ăptării, la viței se execut ă următoarele opera țiuni tehnice: individualizarea, ecornarea și amputarea mameloanelor suplimentare la vi țele. 6.2.3. SISTEME ȘI METODE DE AL ĂPTARE A VI ȚEILOR 151 Prin sistem de al ăptare se în țelege modul în care se administreaz ă laptele la viței. Din acest punct de vedere se cunosc trei sisteme de al ăptare: alăptarea naturală, alăptarea artificial ă și alăptarea mixt ă. 6.2.3.1. Al ăptarea natural ă a vițeilor În cazul al ăptării naturale, vi țeii consum ă laptele direct de la vac ă prin supt. Acest sistem se utilizeaz ă în exclusivitate în cazul exploat ării taurinelor din rasele de carne (vacile apar ținând acestor rase nu se mulg, întreaga cantitate de lapte fiind consumat ă prin supt de c ătre viței). Alăptarea natural ă a vițeilor se practică și în cazul tehnologiilor extensive de cre ștere a vacilor din rasele de lapte și mixte, precum și în fermele de mici dimensiuni. Sistemul de al ăptare natural ă a vițeilor prezint ă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantaje: - tehnica al ăptării este simpl ă; - asigură ingerarea laptelui la o temperatur ă constant ă și optimă, în doze succesive și reduse, cu influen ță pozitivă asupra st ării de sănătate a vițeilor. Dezavantaje : - este un sistem neeconomic de al ăptare, deoarece nu permite înlocuirea laptelui integral cu lapte degresat sau cu substituen ți de lapte; - nu se poate asigura cre șterea rațională a vițeilor, deoarece nu se cunoa ște cu precizie cantitatea de lapte ingerat ă; - nu se poate stabili cu certitudine cantitatea de lapte produs ă de vacă, cu implicații negative asupra procesului de selec ție al vacilor dup ă nivelul productiv; - procesul tehnologic este îngreunat prin aducerea vi țeilor la supt; - înțărcarea vițeilor se face mai greu; - alăptarea natural ă favorizeaz ă riscul de transmitere al unor boli de la vac ă la vițel (TBC, bruceloz ă etc.). Alăptarea natural ă a vițeilor se poate realiza prin dou ă metode: al ăptarea vițeilor la vaca-mam ă și alăptarea la vaci-doici. Alăptarea vițeilor la vaca-mam ă. Această metodă se practic ă în fermele care nu dispun de baza tehnic ă necesară pentru aplicarea al ăptării artificiale, sau personalul de îngrijire nu respect ă cu stricte țe regulile al ăptării artificiale ra ționale. Pentru atenuarea dezavantajelor ante rior amintite, este necesar ca al ăptarea să fie dirijat ă de către fermier. Astfel, pentru vi ței se stabile ște un program de alăptare (în conformitate cu schema de al ăptare) atât pentru subperioada colostral ă cât și pentru subperioada al ăptării propriu-zise. Periodic, pentru a cunoa ște produc ția de lapte a vacii se vor executa mulsori de control; corespunz ător nivelului productiv al vacii se vor rezerva pentru vi țel un număr corespunz ător de sfârcuri, astfel încât acestuia s ă i se asigure 3-6 kg lapte/zi (în funcție de vârsta și destinația acestuia). Cantitatea de lapte consumat ă de către vițel poate fi stabilit ă și indirect, pe baza sporului în greutate realizat de c ătre vițel într-un anumit interval de timp. 152 Astfel, pentru realizarea a 1 kg spor în greutate este necesar ă o cantitate de 8-10 kg lapte. Aceast ă metodă de estimare are o precizie mai mic ă deoarece vi țelul consumă și furaje vegetale, efectul acestora as upra sporului în greutate fiind mai greu de determinat. Înainte de aducerea vi țelului la supt ugerul vacii se spal ă și se șterge cu un prosop curat, primele jeturi de lapte se mulg separat și se îndep ărtează, apoi vaca se mulge rezervând vi țelului un num ăr corespunz ător de mameloane. Mameloanele repartizate vi țelului vor fi schimbate prin rota ție. După ce vițelul a supt, se mulg obligatoriu și mameloanele repartizate acestuia. Alăptarea vițeilor la vaci-doici . Această metodă de alăptare prezint ă aceleași avantaje și dezavantaje ca și metoda al ăptării la vaca-mam ă, cu men țiunea că alăptarea la vaci-doici permite o organizare mai ra țională a activității în fermă. Această metodă este utilizat ă în cazul îngr ășării de tip extensiv (îngr ășarea la vaci-doici pe p ășune). Vacile-doici se aleg dintre vacile s ănătoase, care se mulg greu sau nu se pretează la mulsul mecanic, cele care au instinct matern dezvoltat, cele la care procentul de gr ăsime din lapte este redus. Trecerea vi țeilor la vaca-doic ă se face numai dup ă subperioada colostral ă, de preferință la vârsta de 10-14 zile. În func ție de produc ția de lapte, determinat ă prin muls de control, la o vac ă-doică se repartizeaz ă un anumit num ăr de viței, luând în calcul un necesar de 4-6 litri lapte pe zi pentru fiecare vi țel. Vițeii sunt al ăptați până la vârsta de 3-4 luni. În țărcarea vițeilor se poate face când ace știa sunt capabili s ă consume minimum 1 kg concentrate și 2 kg fân sau echivalentul acestuia în nutre ț verde. Vaca-doic ă va beneficia de o ra ție furajeră care să asigure necesarul pentru întreținerea func țiilor vitale și producția de lapte realizat ă. Lotul de vi ței repartiza ți concomitent la o vac ă-doică trebuie s ă fie apropia ți ca vârst ă și dezvoltare corporală, pentru a favoriza cre șterea uniform ă a acestora. După înțărcarea unei serii de vi ței, se stabile ște, pe baza mulsorii de control, numărul de viței care pot fi al ăptați în continuare la vaca doic ă. 6.2.3.2. Al ăptarea artificial ă a vițeilor În cazul al ăptării artificiale, laptele este în prealabil muls și administrat apoi vițeilor prin diferite metode. Datorit ă avantajelor sale, acest sistem cunoa ște o largă răspândire atât pe plan mondial cât și în țara noastr ă. Aplicarea sistemului de al ăptare artificial ă presupune ca în ferm ă să existe personal instruit și conștiincios, dotare tehnic ă adecvat ă pentru înc ălzirea, manipularea și administrarea laptelui, precum și pentru igienizarea, dezinfectarea și păstrarea in condi ții corespunz ătoare a echipamentului de al ăptare. Sistemul de al ăptare artificial ă prezintă, comparativ cu sistemul natural de alăptare, o serie de avantaje, între care: - este un sistem economic de al ăptare, deoarece permite înlocuirea laptelui integral cu lapte degresat sau substituen ți de lapte; 153 - simplific ă procesul tehnologic și contribuie la m ărirea productivit ății muncii prin posibilit ățile de mecanizare sau, chiar, automatizare a al ăptării; - asigură creșterea dirijat ă a vițeilor, laptele fiind administrat în conformitate cu schemele de al ăptare prestabilite; - se evit ă contactul dintre vi țel și vaca-mam ă, deci și posibilitatea transmiterii unor boli de la vac ă la vițel; - vițeilor li se administreaz ă numai lapte de la vaci s ănătoase; - ușurează selecția vacilor în func ție de performan ța productiv ă, deoarece se cunoaște produc ția individual ă de lapte; - se diminueaz ă instinctul matern al vacilor, iar vacile pot fi mulse mai u șor. Alăptarea artificial ă presupune respectarea cu rigurozitate a regulilor alăptării raționale, astfel: - laptele sau substituentul de lapte se administreaz ă la temperatura de 35- 360C, astfel: pe timpul verii laptele se administreaz ă imediat dup ă muls, iar în sezonul rece laptele va fi înc ălzit la 39-400C, astfel încât în momentul administr ării temperatura acestuia s ă fie de 35-360C; - laptele administrat vi țeilor trebuie s ă provină numai de la vaci s ănătoase; - nu se administreaz ă vițeilor lapte provenit de la vacile în c ălduri; - după fiecare utilizare, vasele și ustensilele folosite la mulgerea, manipularea și administrarea laptelui (sau a substituen ților de lapte) se vor sp ăla și dezinfecta, iar păstrarea lor se va face în spa ții special destinate, în condi ții igienice; - programul de administrare, precum și cantitățile de lapte stabilite prin schema de al ăptare vor fi strict respectate; - în vederea reducerii riscului de apari ție al suptului reciproc între vi ței, după alăptare se șterge botul vi țeilor pentru îndep ărtarea resturilor de lapte. Nerespectarea regulilor al ăptării artificiale determin ă apariția unor grave tulburări gastro-intestinale, cu consecin țe negative asupra dezvolt ării ulterioare a vițeilor, sau chiar la pierderea acestora. În cadrul sistemului de al ăptare artificial ă a vițeilor se practic ă trei metode de alăptare: alăptarea la g ăleată, alăptarea la biberon și alăptarea la instala ții automate. Alăptarea la g ăleată. Deși este cea mai veche metod ă de alăptare artificial ă, alăptarea la g ăleată este mai pu țin recomandat ă deoarece vi țeii, fiind lacomi, inger ă laptele cu o vitez ă mai mare de 2-4 ori decât în cazul al ăptării prin supt natural. Datorită creșterii vitezei de consum, la ptele ingerat nu are timp s ă se amestece în proporția necesar ă cu saliva, iar în stomacul glandular (cheag) se formeaz ă coaguli mari, greu de digerat. De asemenea, o parte din laptele ingerat poate ajunge (din jgheabul format de gutiera esofagian ă) în rumen, provocând indigestie. Pentru reducerea efectelor negative ale al ăptării la găleată, se recomand ă adoptarea urm ătoarelor m ăsuri: - această metodă se va aplica numai vi țeilor în vârst ă de peste 30 de zile; - alăptarea la g ăleată poate fi aplicat ă și la vițeii mai tineri, cu condi ția ca tainul de lapte s ă fie administrat în 2-3 reprize (luând g ăleata de la gura vi țelului) sau, înainte de a turna laptele, în g ăleată se pune pu țin fân; 154 - gălețile folosite la al ăptare vor fi p ăstrate în perfect ă stare de cur ățenie; - o aten ție deosebit ă se va acorda temperaturii laptelui în momentul administr ării, în special pe timpul iernii; - respectarea strict ă a programului de al ăptare și ștergerea botului vi țeilor după consumarea tainului de lapte. Nerespectarea acestor reguli influen țează negativ starea de s ănătate a vițeilor și determin ă obținerea unor rezultate necorespunz ătoare în ce prive ște dinamica de creștere a vițeilor. Alăptarea la biberon imită în mare m ăsură suptul natural și înlătură o mare parte din neajunsurile constatate în cazul al ăptării la găleată. Astfel, prin aplicarea metodei de al ăptare la biberon, laptele ingerat este valorificat mai bine, se reduce incidența tulburărilor gastro-intestinale și suptul reciproc între vi ței. Pentru al ăptare se pot folosi bidona șe de alăptare (cu o capacitate de 3-4 litri), pe care se fixeaz ă tetina din cauciuc, sau g ăleți din material plastic (gradate pe interior și cu o capacitate de 4-6 litri) prev ăzute cu sifon. Orificiul tetinei trebuie s ă aibă un diametru de 2-3 mm, sau vârful tetinei s ă fie crestat cu ajutorul unei preducele speciale. Reușita aplicării acestei metode de al ăptare este condi ționată de respectarea regulilor privind al ăptarea artificial ă, cu mențiunea că o atenție deosebit ă trebuie acordat ă igienizării și dezinfecției tetinelor din cauciuc și a sifoanelor din material plastic. Alăptarea la instala ții automate . Pe plan mondial s-au conceput și se comercializeaz ă, sub diferite denumiri, instala ții automate pentru al ăptarea vițeilor. Deși aceste instala ții sunt diferite ca tip constructiv și capacitate de deservire, ele au o schem ă de funcționare asem ănătoare (fig. 6.5). Instalațiile automate de al ăptare sunt prev ăzute cu un bunc ăr (recipient) pentru depozitarea substituentului de lapte pulvis și un rezervor cu ap ă încălzită cu ajutorul unor rezisten țe electrice, comandate de un termostat, astfel încât temperatura apei s ă fie menținută constant la valoarea de 37-380C. De asemenea, aceste instala ții sunt prev ăzute cu dozatoare programabile pentru substituentul pulvis și apă, de agitatoare mecanice pentru omogenizarea amestecului și de conducte prin care substituentul de lapte reconstituit este distribuit c ătre posturile de alăptare, la tetine. În timp, instala țiile automate de al ăptare au fost perfec ționate. Diferite firme comercializeaz ă instalații computerizate de al ăptare la care, pe lâng ă prepararea substituentului de lapte, se poate programa cantitatea de lapte administrat ă la un tain, num ărul și ora la care se administreaz ă tainurile de lapte. 155 Accesul vi țeilor la instala ție este individualizat prin panouri. Odat ă intrat în stația de alăptare, vițelul este identificat electronic (vi țeilor li se ata șează la gât un dispozitiv electronic cu num ărul lor matricol) și dacă este programat pentru alăptare instala ția îi elibereaz ă cantitatea de substituent planificat ă. 6.2.3.3 Al ăptarea mixt ă a vițeilor Această sistem de al ăptare vizeaz ă punerea în valoare a avantajelor pe care le prezintă sistemul de al ăptare natural ă și sistemul de al ăptare artificial ă a vițeilor. În cadrul sistemului mixt de al ăptare a vi țeilor se practic ă alăptarea natural ă a vițeilor în primele lor 7-14 zile de via ță, iar în continuare și până la înțărcare, vițeii sunt al ăptați artificial. Principalul avantaj al acestui sistem de al ăptare este acela c ă se reduce semnificativ num ărul afecțiunilor digestive în primele s ăptămâni de via ță ale vițeilor. Unul din dezavantajele acestui sistem este acela c ă, ulterior, vi țeii se obișnuiesc mai greu cu al ăptarea artificial ă. La alegerea sistemului și a metodei de al ăptare se vor lua în considerare condi țiile concrete din ferm ă, avantajele și dezavantajele fiec ărui sistem și metodă de alăptare. 6.2.3.4. În țărcarea vi țeilor Înțărcarea const ă în sistarea administr ării dietei lichide (a laptelui sau a substituentului de lapte) în alimenta ția vițeilor și furajarea lor în continuare cu furaje vegetale. Pentru reducerea stresului de în țărcare și a riscului de apari ție a tulbur ărilor digestive se recomand ă ca laptele (respectiv substituentul de lapte) s ă fie scos treptat din ra ția vițeilor, iar sortimentele de furaje administrate înainte de în țărcare să fie men ținute în ra ție încă 1-2 săptămâni dup ă momentul în țărcării. De asemenea, în aceast ă perioadă nu se vor muta vi țeii în alt ad ăpost. Fig. 6.5. Post de al ăptare la instala ția automată, amplasat în boxe colective 156 Reușita înțărcării este condi ționată de obișnuirea timpurie a vi țeilor cu consumul de furaje vegetale, astfel încât în momentul în țărcării aceștia să-și poată asigura întregul necesar de substan țe nutritive din furajele vegetale consumate. Vârsta înțărcării se stabile ște în raport cu sistemul de furajare, destina ția și sexul vițeilor. În acest sens, în practic ă se aplică următoarele tipuri de în țărcare: înțărcarea foarte precoce, în țărcarea precoce și înțărcarea tardiv ă. Înțărcarea foarte precoce . În acest caz vi țeii sunt în țărcați la vârsta de 28-35 zile. În perioada al ăptării, rația vițeilor este format ă din lapte sau substituent de lapte (cel mai frecvent), furaj combinat de tip prestarter și fân vitaminic. Vi țeii pot fi înțărcați atunci când au capacitatea de a c onsuma zilnic minimum 450 g furaj combinat prestarter timp de 3 zile consecutiv. Înțărcarea precoce . Vițeii sunt în țărcați la vârste cuprinse între 40 și 120 de zile. În perioada al ăptării rația vițeilor este alc ătuită din lapte (sau substituen ți de lapte), nutre ț combinat tip starter și fân vitaminic. Vi țeii pot fi în țărcați atunci când au capacitatea de a consuma zilnic minimu m 700 g furaj combinat starter, timp de 3 zile consecutiv. Înțărcarea tardiv ă. Are loc la vârsta de 6-7 luni în cazul vi țeilor din rasele de carne și la 4-5 luni în cazul vi țeilor din rasele de lapte și mixte. Acest tip de înțărcare se aplic ă în cazul sistemului tradi țional de hr ănire cu lapte (integral, lapte normalizat, lapte integral+lapte degresat), amestec de concentrate produs în ferm ă, fibroase și suculente. La înțărcare, vițeii trebuie s ă aibă capacitatea de a consuma, în medie, 1,5-2 kg nutrețuri concentrate, 2-2,5 kg fân și 3-5 kg nutre țuri suculente. 6.3. CREȘTEREA TINERETULUI TAURIN DE REPRODUC ȚIE DUPĂ VÂRSTA DE 6 LUNI Tineretul taurin de reproduc ție include toate categoriile de vârst ă, femele și masculi, de la în țărcare și până la admiterea la reproduc ție. La împlinirea vârstei de 6 luni (eventual mai devreme) vi țeii se separ ă pe sexe și se cântăresc. Tehnologia de cre ștere a tineretului taurin dup ă înțărcare, respectiv hr ănirea, adăpostirea și îngrijirea se diferen țiază în funcție de sexul animalelor. Aceast ă diferențiere este determinat ă de faptul c ă obiectivele urm ărite în cre șterea vițelelor și particularit ățile acestui proces nu sunt identice cu cele specifice t ăurașilor de reproduc ție. 6.3.1. TEHNOLOGIA DE CRE ȘTERE A TINERETULUI TAURIN FEMEL DE REPRODUC ȚIE Prin creșterea rațională a tineretului taurin femel, de la vârsta de 6 luni și până la admiterea la reproduc ție, se urm ărește realizarea unor sporuri moderate de 157 creștere în greutate, o bun ă dezvoltare a aparatului digestiv și realizarea unei conforma ții corporale armonioase. 6.3.1.1. Hr ănirea tineretului taurin femel de reproduc ție Hrănirea rațională a tineretului taurin femel destinat reproduc ției presupune administrarea unor furaje de calitate foarte bun ă și în cantit ăți care să asigure realizarea indicatorilor de cre ștere stabili ți prin programele de cre ștere. Tehnologia de hrănire a vițelelor se diferen țiază cu sezonul, vi țelele fiind grupate în dou ă categorii de vârst ă, și anume categoria 6-12 luni și categoria 12-18 luni. Necesarul de substan țe nutritive pe categorii de vârst ă și în funcție de sporul mediu zilnic planificat sunt prezentate în tabelul 6.8. În sezonul de var ă baza rației este constituit ă din nutrețuri verzi, iar cel mai potrivit regim de hr ănire se realizeaz ă prin întreținerea tineretului taurin femel pe p ășune. Pășunile repartizate vi țelelor de reproduc ție trebuie s ă fie de bun ă calitate și să nu fie infestate de parazi ți. În cazul în care p ășunea nu asigur ă cantitatea necesară de furaje, ra ția vițelelor va fi completat ă cu nutre ț verde cosit și administrat la iesle, eventu al cu suculente însilozate și fân. Consumul mediu de nutre ț verde este de 15-20 kg/zi la vi țelele în vârst ă de 6-12 luni și de 25-40 kg/zi la vi țelele în vârst ă de peste 12 luni. La vițelele din categoria de vârst ă 6-12 luni se administreaz ă suplimentar un amestec de furaje concentrate, în cantitate de 1-1,5 kg/zi. În cazul fermelor care nu dispun de p ășuni, nutre țul verde se administreaz ă la iesle, în padocuri largi prev ăzute cu umbrare sau copertine de protec ție și adăpători. În sezonul de iarn ă, rația furajeră pentru vi țelele din categoria 6-12 luni este alcătuită din 3-4 kg fân (din care 50% fân de leguminoase), 10-15 kg suculente conservate (porumb însilozat, semisiloz, semifân, sfecl ă furajeră) și 2-2,5 kg amestec de nutre țuri concentrate. Tabelul 6.8 Norme de hran ă pentru tineretul taurin femel de reproduc ție ( prelucrare dup ă I. LUCA și Lavinia ȘTEF - 2000) Vârsta (luni) Masa corporală (kg) Spor mediu zilnic (g) S.U. (kg) UN UNL PD (g) PDI (g) Ca (g) P (g) Sare (g) 2-3 80 600 1,77 2,5 2,04 325 222 20,8 12 7,2 100 800 2,18 3,2 2,76 416 265 26 15 9 3-4 100 600 1,9 2,8 2,52 364 242 23 14 9 125 800 2,74 3,4 3,36 442 285 28,8 17,5 11,3 4-5 110 600 2,3 3 2,64 390 254 24,2 15,4 9,9 150 800 3,3 3,9 3,84 488 329 33 21 13,5 5-6 130 600 2,9 3,3 2,76 412 276 27,3 18,2 11,7 170 800 3,82 4,1 4,2 492 329 35,7 23,8 15,3 6-8 160 600 4,16 3,8 3,42 456 290 30,4 19,2 19,2 210 800 5,76 5,0 4,68 575 373 39,9 25,2 25,2 8-10 190 600 4,94 4,3 4,08 475 329 34,2 19 22,8 260 800 6,67 5,6 5,28 616 410 46,8 26 31,2 10-12 220 600 5,72 4,9 4,32 514 348 37,4 19,8 26,4 158 300 800 7,8 6,2 6,0 651 446 51 27 36 12-15 300 600 7,54 5,7 5,28 600 404 45 24 36 400 800 10,4 7,3 7,35 766 518 60 32 48 15-18 350 600 8,84 6,2 5,88 620 441 49 28 42 450 800 11,7 7,7 8,04 770 550 63 36 54 Indiferent de sezonul calendaristic, în amestecul de furaje concentrate se adaugă 60-80 g amestec mineral, care s ă asigure 35 g calciu, 20 g fosfor și 20-25 g sare de buc ătărie. Apa potabil ă se asigură la discreție. 6.3.1.2. Între ținerea tineretului taurin femel de reproduc ție În sezonul cald se recomand ă ca întreținerea vițelelor de reproduc ție să se facă pe pășune, în tabere de var ă. În tabăra de var ă sunt amenajate ad ăposturi sumare prev ăzute cu padocuri de odihn ă în care este amplasat jgheabul pentru furajarea suplimentar ă a vițelelor și jgheabul de ad ăpare. Se recomand ă ca pășunea să fie tarlalizat ă și prevăzută cu umbrare naturale (arbori solitari sau pâlcuri) sau amenajate (copertine). Tineretul femel între ținut pe p ășune beneficiaz ă de mișcare liber ă și de influența favorabil ă a factorilor naturali de mediu care stimuleaz ă metabolismul, mărește apetitul, favorizând dezvoltarea armonioas ă a vițelelor. În fermele care nu dispun de p ășuni, întreținerea vițelelor pe timpul verii se face în ad ăposturi prev ăzute cu padocuri largi în care sunt amenajate jgheaburi de furajare și copertine de protec ție. În sezonul rece se recomand ă întreținerea vițelelor în stabula ție liberă, sistem care asigur ă obținerea celor mai bune rezultate atât sub raportul cre șterii și dezvoltării tineretului cât și al productivit ății muncii. Întreținerea în stabula ție liberă se poate realiza în ad ăposturi semideschise (pe așternut permanent), în ad ăposturi închise (pe a șternut permanent sau cu cu șete individuale). În vederea ob ținerii unor rezultate corespunz ătoare, se impune dimensionarea corect ă a colectivit ăților de animale, precum și a diferitelor zone funcționale din ad ăpost și padoc (zona de odihn ă, zona de mi șcare-furajare, frontul de furajare, num ărul de ad ăpători etc.). De asemenea, se va avea în vedere ca loturile cazate în aceea și boxă să fie formate din animale cât mai uniforme din punct de vedere al vârstei și dezvoltării corporale, toate vi țelele fiind ecornate. Vițelele pot fi între ținute și în adăposturi închise cu boxe comune, având pardoseala de tip gr ătar și evacuarea hidraulic ă a dejecțiilor. Aceast ă variantă de întreținere este mai pu țin recomandat ă deoarece se m ărește inciden ța afecțiunilor podale și a accidentelor, se reduce confortul (implicit și timpul de odihn ă), iar menținerea igienei corporale precum și a parametrilor de microclimat în limite corespunz ătoare se realizeaz ă mai greu. Pe cât posibil, se va evita între ținerea legată a tineretului taurin femel de reproduc ție. Indiferent de varianta constructiv ă adoptată și de sistemul de între ținere practicat, ad ăposturile pentru tineretul taurin femel de reproduc ție vor fi prev ăzute 159 cu padocuri largi în care sunt amenajate jgheaburi de furajare, ad ăpători și copertine de protec ție. Hrănirea și întreținerea junincilor . După confirmarea st ării de gesta ție, la juninci nu se modific ă regimul de furajare și de întreținere. Furajarea se bazeaz ă în continuare pe furaje de volum de calitate bun ă, care să asigure realizarea unor sporuri medii zilnice moderate (cca. 500 g). Dacă starea de între ținere a junincilor este necorespunz ătoare, rația se va suplimenta cu un amestec de furaje c oncentrate, în cantitate de 2-2,5 kg. Regimul de furajare precum și regimul de între ținere (ad ăpostire, igien ă corporală, regim de mi șcare) al junincilor aflate în ultimele dou ă luni de gesta ție trebuie să respecte acelea și principii ca și în cazul vacilor pe durata repausului mamar. 6.3.2. TEHNOLOGIA DE CRE ȘTERE A T ĂURAȘILOR DE REPRODUC ȚIE Prin creșterea rațională de la vârsta de 6 luni și până la admiterea la reproducție, se urm ărește ca tăurașii să realizeze o intensitate mare de cre ștere, un schelet puternic, o conforma ție corporal ă armonioas ă, să aibă un temperament vioi și caracter docil. 6.3.2.1. Hr ănirea tăurașilor de reproduc ție Rațiile furajere administrate t ăurașilor de reproduc ție trebuie s ă asigure întregul necesar de substan țe nutritive astfel încât s ă realizeze sporuri mari de creștere (peste 1000 g/zi), îns ă fără tendințe de îngrășare și de dezvoltare exagerat ă a abdomenului. La tăurașii de reproduc ție se practic ă tipul de hr ănire moderat voluminos, cu pH acid, baza ra ției fiind constituit ă din furaje concentrate. Subnutriția determin ă reducerea intensit ății de cre ștere, întârzie apari ția pubertății și influențează negativ calitatea materialului seminal. Regimul de furajare al t ăurașilor este diferit, în raport cu modul în care aceștia vor fi folosi ți la reproduc ție. Tăurașii pot fi destina ți rețelei de îns ămânțări artificiale sau pentru re țeaua de mont natural ă. Hrănirea tăurașilor destina ți rețelei de îns ămânțări artificiale . În conformitate cu tehnologia de selec ție a tăurașilor de reproduc ție, testarea dup ă performan țele proprii se desf ășoară în stațiuni de testare. Pentru a beneficia de condi ții asemănătoare de cre ștere, tăurașii sunt aflui ți în aceste sta țiuni la vârsta de 4-5 luni. Din momentul afluirii și până la vârsta de 6 luni, tăurașii sunt obi șnuiți cu noile condi ții de între ținere și cu furajele ce le vor fi administrate pe perioada test ării. Pentru tăurașii aflați în perioada test ării după aptitudinile pentru produc ția de carne (6-12 luni) se practic ă tehnologia de hr ănire din stoc (cu furaje conservate), pe tot parcursul anului. În acest scop se utilizeaz ă rații standardizate, administrate ad libitum , sub form ă granulată sau măcinată. Prin aplicarea acestei tehnologii de 160 furajare este posibil ă compararea performan țelor realizate de t ăurași indiferent de sezonul calendaristic în care a avut loc testarea acestora. În perioada test ării după performan țe proprii t ăurașii pot fi furaja ți din stoc prin polidiet ă. În acest caz, ra ția este format ă, în medie, din 3-4 kg nutre țuri concentrate, 4-5 kg de fân și 5-6 kg semifân. Pe timpul verii, semifânul poate fi înlocuit cu echivalentul acestuia în nutre ț verde (10-15 kg). Hrănirea tăurașilor destina ți rețelei de mont ă. Furajarea acestor t ăurași se bazează pe furaje ob ținute, în general, la nivelul fermei. Ra ția tăurașilor în perioada de vârstă 6-12 luni este format ă din 3-4 kg amestec de furaje concentrate, 3 kg fân de leguminoase și 5-6 kg porumb însilozat. Pe timpul verii, ra ția este alc ătuită din 3-4 kg amestec de furaje concentrate și 10-15 kg nutre ț verde. După vârsta de 12 luni, ra ția tăurașilor destina ți reproduc ției este format ă din 5-6 kg amestec de furaje concentrate, 4-5 kg fân și 7-8 kg porumb însilozat; vara, porumbul însilozat poate fi înlocuit cu echivalentul acestuia în nutre ț verde. În amestecul de nutre țuri concentrate se introduce un amestec mineral (carbonat de calciu, fosfat dicalcic și sare de buc ătărie), în cantitate de 50-60 g pentru tăurașii în vârst ă de 6-12 luni și 70-80 g la t ăurașii în vârst ă de peste 12 luni. 6.3.2.2. Între ținerea tăurașilor de reproduc ție În stațiunile de testare, t ăurașii sunt între ținuți în boxe individuale cu suprafa ța de 6 m2 (cel puțin până la vârsta de 12 luni). După vârsta de 12 luni, între ținerea se poate face fie în boxe individuale, cu suprafața de 7-8 m2 (fig. 6.6), fie lega ți la stand. Ad ăposturile pentru t ăurași sunt Fig. 6.6. Box ă individual ă pentru tauri de reproduc ție: 1 - padoc; 2 - pat de odihn ă, așternut cu paie; 3 - soclu cu în ălțimea de 30 cm; 4 - grilaj din țevi verticale; 5 - refugiu pentru îngrijitor; 6 - sifon de pardoseal ă; 7 - iesle. 161 prevăzute cu padocuri, în care sunt amplasate jgheabul de furajare (protejat de o copertină) și adăpătoarea cu nivel constant. Igiena corporal ă se realizeaz ă prin pansaj executat zilnic. O aten ție deosebit ă se va acorda st ării ongloanelor, care vor fi scurtate și ajustate ori de câte ori este nevoie. Zilnic, tăurașii vor executa timp de 30 de minute mi șcare activ ă, pe culoare special amenajate sau la instala ții electromecanice. Pentru prevenirea accidentelor și pentru a face posibil ă contenția și conducerea taurilor, la vârsta de 9-12 luni, t ăurașilor li se va monta inelul nazal și vor fi dota ți cu căpăstru. Tăurașii vor fi obi șnuiți cu prezen ța îngrijitorului, cu plimbarea individual ă “la baston”, cu intrarea în sala de r ecoltare a materialului seminal și cu saltul pe manechin. În fermele de produc ție, care cresc un num ăr mic de t ăurași pentru reproduc ție, întreținerea acestora se face în ad ăpost, lega ți la stand sau în boxe individuale. Igiena corporal ă, regimul de mi șcare și unele ac țiuni tehnice și elemente de dresaj sunt asem ănătoare cu cele prezentate la t ăurașii din stațiunile de testare. 162 Capitolul 7 TEHNOLOGIA EXPLOAT ĂRII VACILOR PENTRU PRODUC ȚIA DE LAPTE Tehnologia de exploatare a vacilor pentru produc ția de lapte vizeaz ă totalitatea măsurilor cu caracter tehnic și organizatoric care s ă asigure exteriorizarea potențialului genetic productiv al vacilor cu referire la hr ănirea, mulgerea și întreținerea acestora. 7.1. HRĂNIREA VACILOR DE LAPTE Nutriția este unul din cei mai importan ți factori tehnici în determinarea cantitativă și calitativă a produc ției de lapte la taurine. Nivelul și caracterul furaj ării contribuie în mod decisiv la exteriorizarea poten țialului genetic al vacilor de lapte. Furajele constituie baza material ă care asigur ă componentele nutritive necesare desf ășurării normale a func țiilor vitale, pentru sinteza laptelui la nivelul glandei mamare și pentru dezvoltarea produsului de concep ție. Furajarea ra țională a vacilor de lapte presupune administrarea unor ra ții furajere echilibrate din punct de vedere cantitativ și calitativ, variate, administrate la timp și într-o anumit ă ordine. 7.1.1. PRINCIPII ALE FURAJ ĂRII RAȚIONALE A VACILOR Furajarea ra țională a vacilor presupune respectarea unor principii de natur ă tehnică și organizatoric ă care să asigure atât exteriorizarea capacit ății productive a vacilor cât și valorificarea superioar ă a furajelor administrate. Administrarea unor ra ții suficiente cantitativ și de calitate bun ă. La stabilirea necesarului de furaje se vor lua în calcul: efectivul de vaci din ferm ă, masa corporal ă a vacilor, structura efectivului pe st ări fiziologice, produc țiile planificate etc. Având în vedere aceste elemente de calcul se urm ărește ca pe tot parcursul anului să se asigure ra ții furajere echilibrate din punct de vedere nutritiv și care să fie suficiente cantitativ. Subnutriția, chiar pe perioade scurte de timp și în funcție de stadiul lacta ției, determină reduceri semnificative ale produc ției de lapte. Revenirea la un nivel normal de furajare, sau chiar suprafurajarea, nu asigur ă (de cele mai multe ori) redresarea produc ției de lapte. Numărul de tainuri. Administrarea ra ției în mai multe tainuri asigur ă creșterea consumului voluntar de furaje și menținerea pH-ului ruminal la valori relativ constante, cu influen țe pozitive asupra cantit ății de lapte și a conținutului în grăsime al laptelui. 163 Numărul de tainuri se stabile ște în func ție de nivelul productiv al vacilor și de structura ra ției furajere. La vacile cu nivel productiv ridicat ra ția se administreaz ă în trei tainuri, iar la vacile cu produc ții mijlocii și scăzute în dou ă tainuri. Frecvența administr ării concentratelor este condi ționată de cantitatea acestora în structura ra ției: dacă în rație revin pân ă la 3 kg de furaje concentrate/zi acestea se administreaz ă într-un singur tain, în dou ă tainuri dac ă cantitatea ce revine în ra ție este de pân ă la 6 kg și în trei tainuri când dep ășește 6 kg. Suculentele conserva te se administreaz ă la tainurile de diminea ță și de seară, iar fibroasele și grosierele la fiecare tain, dar în propor ție mai mare la tainul de seară. Respectarea programului de administrare a tainului. Tainurile se administreaz ă la intervale relativ egale de timp. În acest fel se formeaz ă reflexe condiționate cu efect pozitiv asupra procesului de digestie și în acela și timp se reduce agita ția din lotul de vaci. Igiena furajelor . Nu se vor administra furaje alterate, muceg ăite, înghe țate, precum și cele care con țin corpi str ăini. Resturile neconsumate, în special suculentele (care fermenteaz ă ușor) se îndep ărtează din jgheabul de furajare. Succesiunea de administrare a furajelor influențează valoarea pH-ului ruminal și, implicit, eficien ța metabolic ă a microsimbion ților ruminali. Se recomand ă ca furajele s ă fie administrate în urm ătoarea succesiune: - iarna: fân netocat - concentrate - suculente - grosiere; - vara: (fibroase) - concentrate - suculente. Pentru a u șura procesul de produc ție, în cele mai multe ferme furajele se administreaz ă în funcție de viteza de consum, respectiv: concentrate, suculente, fibroase și grosiere. Asigurarea în ra ție a necesarului optim de celuloz ă. Pentru desf ășurarea normală a activității ruminale, în ra ție se asigur ă minimum 17% celuloz ă. Celuloza din rație favorizeaz ă producerea de acid acetic care particip ă la sinteza gr ăsimii din lapte. Dacă nivelul celulozei dep ășește 30% se reduce digestibilitatea furajelor, iar consumul voluntar de furaje se mic șorează. Forma fizic ă de administrare a furajelor influențează nivelul produc ției de lapte și procentul de gr ăsime din lapte. - concentratele: dac ă nu este posibil ă granularea (care contribuie la reducerea risipei), furajele concentrate se vor administra sub form ă de uruială și nu măcinate fin; - fibroasele: se administreaz ă ca atare sau tocate la dimensiuni mai mari; - porumbul însilozat: se administreaz ă ca atare, cu men țiunea că sistema de mașini utilizat ă la producerea silozului trebuie s ă asigure tocarea masei vegetative la dimensiunea de 3-5 cm , iar boabele de porumb s ă fie zdrobite. Furajarea se organizeaz ă pe grupe tehnologice de vaci în funcție de nivelul productiv și de starea lor fiziologic ă. În principiu, pentru furajare se stabile ște o rație de baz ă care se suplimenteaz ă cu furaje concentrate în raport cu nivelul productiv și starea fiziologic ă. Schimbarea regimului de hr ănire respectiv schimbarea sortimentelor de furaje din ra ție trebuie s ă se facă treptat, astfel încât diferitele tipuri de simbion ți 164 ruminali s ă se adapteze la noua surs ă de hrană. În acest fel se asigur ă valorificarea superioară a furajelor și se evită tulburările gastro-intestinale. Asigurarea odihnei dup ă furajare . După consumarea tainului, timp de câteva ore vacile nu vor fi deranjate, acest timp fiind folosit pentru rumegare și odihnă. Nerespectarea timpului de odihn ă și rumegare determin ă scăderea producției de lapte prin valorificarea ineficient ă a furajelor și creșterea consumului pentru între ținerea func țiilor vitale. Asigurarea necesarului de ap ă potabilă. În organism, apa are un rol determinant în desf ășurarea normal ă a funcțiilor vitale și la sinteza laptelui. Pentru fiecare litru de lapte sintetizat o vac ă are nevoie de 4-5 l ap ă. La temperaturi ale mediului de peste 200C o vacă poate consuma 80-100 l ap ă/zi. Se recomand ă că vacilor să li se asigure apa la discre ție prin intermediul ad ăpătorilor cu nivel constant. În fermele în care nu se poate asigura apa la discre ție, adăparea se face la jgheaburi de ad ăpare, de 2-4 ori pe zi în func ție de sezon, temperatura mediului ambiant și nivelul productiv al vacii. 7.1.2. FACTORII CARE CONDI ȚIONEAZĂ NIVELUL DE HRĂNIRE AL VACILOR Rația furajer ă administrat ă vacilor în lacta ție trebuie s ă asigure substan țele nutritive necesare pentru între ținerea func țiilor vitale și pentru sinteza laptelui. La stabilirea nivelului de hr ănire al vacilor se va avea în vedere starea lor fiziologic ă (dacă sunt în lacta ție sau în repaus mamar), dinamica produc ției de lapte pe parcursul lacta ției, consumul voluntar de furaje și evoluția masei corporale pe durata unui ciclu de produc ție. Pe parcursul unei lacta ții, produc ția de lapte variaz ă de la o zi la alta. Dup ă fătare produc ția de lapte cre ște (atingând o valoare maxim ă la cca. 2 luni de la fătare), se men ține pentru scurt timp la un nivel relativ constant, apoi se reduce treptat pân ă la înțărcare. Având în vedere dinamica produc ției de lapte pe parcursul lactației, necesarul de substan țe nutritive trebuie corelat cu stadiul lacta ției. Consumul voluntar de furaje exprim ă capacitatea digestiv ă care este reprezentat ă de cantitatea de substan ță uscată ingerată de vaci în 24 ore raportat ă la 100 kg mas ă corporal ă. Capacitatea digestiv ă este cuprins ă între 1,5 și 3,5 kg SU/100 kg mas ă corporală. Consumul voluntar de furaje se coreleaz ă cu apetitul vacilor care, la rândul s ău, este influen țat de structura și palatabilitatea ra ției, sezon, rasă, individualitate, stare fiziologic ă și stadiul lacta ției. Pe parcursul unui ciclu de produc ție masa corporal ă a animalelor nu r ămâne constantă datorită neconcordan ței dintre necesarul de nutrien ți pentru sinteza laptelui și consumul voluntar de furaje. Astfel, în faza ascendent ă și de platou a curbei de lacta ție (când necesarul de nutrien ți pentru sinteza laptelui este maxim iar consumul voluntar de furaje este redus) organismul vacii î și mobilizeaz ă propriile rezerve corporale pentru sus ținerea lacta ției și vacile pierd în greutate. Urmeaz ă apoi o perioad ă de stabilizare a masei corporale (care dureaz ă 2-3 săptămâni) dup ă 165 care, odat ă cu creșterea consumului voluntar de furaje și reducerea produc ției de lapte, masa corporal ă crește treptat pân ă la fătarea urm ătoare (fig. 7.1). Fig. 7.1. Rela ția dintre masa corporal ă, consumul voluntar de furaje și masa corporal ă a vacii pe parcursul unui ciclu de produc ție (după D. Soltner - 1990) 7.1.3. STRATEGIA FURAJ ĂRII VACILOR DE LAPTE PE PARCURSUL UNUI CICLU DE PRODUC ȚIE Strategia de hr ănire (modul de dirijare al furaj ării) a vacilor de lapte se stabilește în raport cu dinamica produc ției de lapte, necesarul de substan țe nutritive, consumul voluntar de furaje și evoluția masei corporale pe parcursul unui ciclu de producție. Având în vedere aceste considerente, un ciclu productiv este divizat în mai multe perioade. Pentru fiecare din aceste perioade se stabilesc ra ții furajere specifice, în raport cu necesarul de substan țe nutritive și posibilit ățile de acoperire ale acestui necesar. Perioada I , numită și perioada de mobilizare a rezervelor corporale, cuprinde primele 10 s ăptămâni de lacta ție. Aceasta este cea mai critic ă perioadă din cadrul unui ciclu productiv. În acest interval produc ția de lapte este maxim ă, are loc involu ția uterină și, în cele mai multe cazuri, se instaleaz ă gestația. În perioada I se înregistreaz ă cele mai mari cerin țe nutritive, iar consumul voluntar este în cre ștere. Având în vedere c ă la vacile cu poten țial productiv ridicat necesarul de substan țe nutritive este mai mare decât posibilit ățile de consum, pentru sinteza laptelui sunt mobili zate propriile rezerve corporale și, ca urmare, vacile pierd în greutate. Pierderile de mas ă corporal ă sunt în medie de 0,5-0,6 kg/zi, respectiv masa corporală se reduce în aceast ă perioadă cu 40-50 kg. În vederea sus ținerii lacta ției și pentru limitarea efectelor negative datorate pierderilor de mas ă corporală se impune ca la f ătare vacile s ă se găsească într-o bun ă stare de între ținere (să aibă rezerve corporale constituite în perioada de repaus 166 mamar), iar ra ția administrat ă după fătare să fie echilibrat ă din punct de vedere nutritiv și să aibă densitate nutritiv ă ridicată (având în vedere c ă apetitul este înc ă redus). Rația administrat ă în perioada I trebuie s ă fie alcătuită din furaje de cea mai bună calitate, cu palatabilitate ridicat ă, echilibrat ă sub raport energo-proteic și vitamino-mineral. Conținutul energetic al ra ției este unul din factorii limitativi ai produc ției de lapte; prin urmare, pentru asigurarea energiei necesare, baza ra ției este format ă din nutrețuri concentrate (cca. 55-60% din valoarea nutritiv ă a rației) la care, în func ție de sezon, se adaug ă fân și suculente conservate, respectiv fân și nutreț verde. Având în vedere c ă în aceast ă perioadă se administreaz ă cantități mari de concentrate, pentru evitarea unor tulbur ări gastro-intestinale ( și chiar metabolice) se impune ca vacile s ă fie obișnuite cu consumul unor cantit ăți mari de concentrate încă din perioada repausului mama r, astfel încât microsimbion ții ruminali s ă se poată adapta la acest tip de furajare. De asemenea, odat ă cu creșterea apetitului (la 3-4 zile de la f ătare), cantitatea de concentrate din ra ție se mărește treptat (cu 0,5- 0,7 kg/zi) pân ă la cantitatea stabilit ă la întocmirea ra ției furajere. O atenție deosebit ă se va acorda în aceast ă perioadă asigurării calciului și fosforului. Pe lâng ă premixul mineral, în ra ție trebuie inclus și fânul de lucern ă, care este o important ă sursă de calciu și microelemente, u șor asimilabile. Nivelul proteic al ra ției trebuie s ă fie de 12-15%, în raport cu produc ția zilnică de lapte. Proteinele se asigur ă cu precădere din furajele de volum, iar diferen ța prin concentrate. Perioada a II-a durează din săptămâna a 11-a și până în săptămâna a 20-a de lactație. În aceast ă perioadă producția de lapte se reduce lent, consumul de furaje este ridicat, bilan țul energetic se echilibreaz ă iar masa corporal ă a vacilor se stabilizeaz ă. Rația administrat ă în aceast ă perioadă este format ă din furaje de volum de bună calitate și nutrețuri concentrate. Ponderea nutre țurilor concentrate, al c ăror nivel proteic va fi mai redus, scade la 20-30% din valoarea nutritiv ă a rației. Perioada a III-a durează din săptămâna 21-a de lacta ție și până la înțărcare. Această perioadă se caracterizeaz ă prin scăderea mai accentuat ă a produc ției de lapte, consumul volunt ar de furaje (de și în scădere) se men ține ridicat, iar necesarul de substan țe nutritive pentru dezvoltarea produsului de concep ție este înc ă redus. Ca urmare, o parte din substan țele nutritive ingerate sunt utilizate pentru refacerea rezervelor corporale ce vor fi mobilizate în lacta ția următoare. În această perioadă, rația furajer ă este format ă din furaje de volum, astfel încât să se asigure necesarul de substan țe nutritive pentru între ținerea func țiilor vitale, pentru produc ția de lapte și pentru realizarea unui spor mediu zilnic de 500- 750 g în cazul vacilor care nu și-au încheiat dezvoltarea somatic ă. Nutrețurile concentrate se administreaz ă numai vacilor cu produc ții de lapte de peste 10 kg/zi. Perioada a IV-a , a repausului mamar. În aceast ă perioadă, apetitul vacilor se reduce progresiv, atingând valoarea minim ă în preajma f ătării. 167 Nivelul și tipul de hr ănire se stabile ște având în vedere apetitul vacilor (care este în sc ădere), asigurarea necesarului pentru cre șterea produsului de concep ție (care este accentuat ă în aceast ă perioadă), necesarul pentru între ținerea func țiilor vitale și, eventual, necesarul pentru atingerea maturit ății somatice. După înțărcare și până în ultimele 2-3 s ăptămâni de gesta ție, rația este alcătuită din furaje de volum de foarte bun ă calitate. Iarna, se administreaz ă suculente conservate (10-15 kg/zi) și fân de graminee netocat, minimum 1% din masa corporal ă a vacii, respectiv 5-7 kg/zi. Pe timpul verii se administreaz ă nutreț verde prin p ășunat. Cu 2-3 săptămâni înainte de f ătare, prin ra ție se va asigura necesarul pentru întreținerea func țiilor vitale și creșterea fătului. Structura ra ției se modific ă treptat, prin creșterea ponderii nutre țurilor concentrate. În afara nutre țurilor de volum se administreaz ă zilnic 4-5 kg furaje concentrate. Ra ția administrat ă vacilor în ultimele 2-3 luni de gesta ție este asem ănătoare cu cea specific ă vacilor aflate la debutul lacta ției. 7.1.4. SISTEME DE HR ĂNIRE A VACILOR Pe plan mondial se practic ă două sisteme de hr ănire a vacilor și anume: sistemul de hrănire diferen țiat sezonier și sistemul de hr ănire din stoc (unisortimental). 7.1.4.1. Sistemul de hr ănire diferen țiat sezonier În funcție de sortimentul de furaje ce formeaz ă rația vacilor de lapte pe parcursul unui an calendaristic, se disting dou ă sezoane principale de hr ănire și anume: sezonul de iarn ă și sezonul de var ă. Datorită avantajelor sale, acest sistem de hr ănire cunoa ște cea mai larg ă arie de răspândire pe plan mondial. Între avantajele acestui sistem de hr ănire, pot fi amintite urm ătoarele: - pe timpul verii se ob țin produc ții mari de lapte, ca urmare a efectului stimulativ al nutre țurilor verzi asupra sintezei laptelui, aceste furaje fiind bogate în energie, proteine, vitamine și au o palatabilitate ridicat ă; - furajele verzi care se administreaz ă timp de 5-7 luni pe an se ob țin cu cheltuieli de produc ție mai mici, pre țul de cost al laptelui fiind mai redus; - acest sistem de hr ănire are influen țe pozitive asupra st ării de sănătate și asupra longevit ății productive a vacilor de lapte. Principalul dezavantaj al acestui sistem de hr ănire este acela c ă pe timp nefavorabil (ploi abundente și de durat ă) nu se pot asigura cantit ăți suficiente de nutrețuri verzi, ceea ce determin ă fluctuații importante în produc ția zilnică de lapte. Comparativ cu sistemul de hr ănire din stoc, în cazul hr ănirii diferen țiate sezonier se ob țin produc ții mai mari de lapte (furajarea cu nutre țuri verzi pe timpul verii stimuleaz ă puternic sinteza laptelui), iar laptele se ob ține la prețuri de cost mai scăzute (furajele verzi sunt mai ieftine). Hrănirea vacilor în sezonul de var ă. În sezonul de var ă (15 aprilie - 15 octombrie), ra ția de bază a vacilor de lapte este alc ătuită din 168 nutrețuri verzi. Nutre țurile verzi sunt echilibr ate din punct de vedere nutritiv și pot susține realizarea unei produc ții ridicate de lapte, cu consumuri reduse de furaje concentrate. Punerea în valoare a capacit ății productive a animalelor impune cu necesitate asigurarea unor cantit ăți suficiente de furaje verzi pe întreg sezonul de var ă. Necesarul de furaje verzi se stabile ște în raport cu m ărimea efectivului de animale, nivelul produc ției planificat și masa corporal ă a animalelor. Pentru evitarea apari ției tulbur ărilor gastro-intestinale, care determin ă reduceri semnificative ale produc ției de lapte, trecerea de la regimul de furajare specific iernii la hr ănirea cu furaje verzi se face trep tat, în decurs de 7-14 zile. În această perioadă, cantitatea de fân din ra ție se reduce și se mărește cantitatea de suculente conservate. Perioada propriu-zis ă de trecere la furajarea cu nutre țuri verzi dureaz ă cca. 7 zile, perioad ă în care, înaintea administr ării nutrețurilor verzi vacile vor primi un tain de fân sau de grosiere. La vacile cu produc ția de lapte de pân ă la 12 k g l apt e/zi, r a ția este alc ătuită exclusiv din furaje verzi. La vacile se dep ășesc acest nivel productiv se vor administra suplimentar 150-300 g de furaje concentrate pentru fiecare kg de lapte produs. Obligatoriu, în ra ția vacilor se vor asigura s ărurile minerale necesare fie prin includerea lor în amestecuri de concentrat e, fie sub forma unor brichete minerale. În sezonul de var ă, în func ție de resursele furajere disponibile, hr ănirea vacilor de lapte se poate realiza prin trei variante tehnologice: - tehnologia de hr ănire prin p ășunat; - tehnologia de hr ănire cu nutre ț verde administrat la iesle; - tehnologia mixt ă de hrănire. Tehnologia de hr ănire prin p ășunat. Suprafețele destinate p ășunării pot fi pășunile permanente sau p ășunile temporare. Hr ănirea vacilor pe p ășune are efecte favorabile asupra produc ției de lapte (nutre țurile verzi au un puternic efect lactogen), precum și asupra func ției de reproduc ție și stării de sănătate a vacilor, ca urmare a mi șcării în aer liber și a influen ței pozitive a factorilor naturali de mediu. De asemenea, p ășunatul este eficient din punct de vedere economic , deoarece se reduce necesarul de for ță de munc ă și de echipament necesar pentru recoltarea, transportul și administrarea furajelor la iesle. Între dezavantajele tehnologiei de hr ănire prin p ășunat pot fi amintite următoarele: - suprafața de teren necesar ă pentru hr ănirea unui animal este mai mare, deoarece o parte din masa vegetativ ă nu este valorificat ă de către animal, fiind compromis ă prin călcare, poluare cu dejec ții, sau ca urmare a p ășunatului selectiv; - vacile cu produc ții mari de lapte nu- și pot asigura prin p ășunat întregul necesar de substan țe nutritive pentru sus ținerea lacta ției, iar o parte important ă de nutrienți este utilizat ă pentru între ținerea func țiilor vitale, ceea ce determin ă creșterea consumurilor specifice; 169 - masa vegetativ ă de pe pășuni are o cre ștere sezonier ă, respectiv cantitatea și calitatea acesteia se modific ă de la o lun ă la alta, cu implica ții negative asupra digestibilit ății și palatabilit ății nutrețurilor verzi, ceea ce determin ă scăderea producției de lapte. Se recomand ă ca aceast ă tehnologie de hr ănire să fie aplicat ă în ferme cu un grad mai redus de concentrare a efectivelor de vaci (pân ă la 300 vaci de lapte). Cantitatea de nutre ț verde consumat ă zilnic de un animal este dependent ă de masa corporal ă a vacilor, de compozi ția floristic ă, talia și stadiul de vegeta ție al plantelor de pe p ășune. În func ție de masa corporal ă a vacilor, cantitatea de nutre ț verde necesar ă pentru producerea unui kg lapte variaz ă în limite largi (3,1-7,7 kg nutreț verde, 47-102 g PBD și 0,9-1,1 UN). La începutul sezonului de p ășunat, când plantele se afl ă într-un stadiu tân ăr de vegeta ție și au un con ținut ridicat în ap ă (84-87%), și când plantele au talie mic ă (15-20 cm), vacile nu- și pot asigura prin p ășunat cantitatea de substan ță uscată chiar dacă ar ingera 80-90 kg nutre ț verde/zi. Pentru asigurarea substan ței uscate se vor administra suplimentar furaje fibroase sau grosiere. Furajele verzi aflate în stadiul tân ăr de vegeta ție, au un con ținut redus de magneziu. Hipomagnezemia determin ă apariția “tetaniei de iarb ă”, cu evolu ție mai mult sau mai pu țin gravă în funcție de modul cum s ărurile minerale (în general calciu și magneziu) au fost asigurate în sezonul de iarn ă. Prevenirea tetaniei de iarbă se face prin includerea în suplimentul de minerale a s ărurilor de magneziu (30-50 g oxid de magneziu/zi/animal). Odată cu înaintarea în vegeta ție (îmbătrânirea plantelor) con ținutul acestora în celuloz ă crește și se reduce valoarea nutritiv ă a pășunii. În aceast ă situație este necesară suplimentarea ra ției cu alte nutre țuri. Spre sfâr șitul verii, când productivitatea paji știlor se reduce semnificativ, pentru completarea ne cesarului de substan țe nutritive se recomand ă pășunatul unor culturi înfiin țate în acest scop. Tehnologia de hr ănire cu nutre ț verde administrat la iesle se practic ă pe scară largă în fermele care exploateaz ă vaci cu nivel productiv ridicat și în fermele cu efective mai mari de vaci și care dispun de suprafe țe reduse pentru baza furajer ă. Această tehnologie de hr ănire asigur ă valorificarea eficient ă a furajelor și permite folosirea ra țională a terenului agricol disponibil. Fermele în care se practică această tehnologie de hr ănire trebuie s ă dispună de personal suficient și de mijloacele mecanice adecvate pentru recoltarea, transportul și administrarea furajelor verzi. În cazul tehnologiei de hr ănire cu furaj verde administrat la iesle, furajele necesare se ob țin din culturi special înfiin țate în acest scop. Organizarea judicioas ă a bazei furajere presupune alc ătuirea unui conveier verde care s ă asigure necesarul zilnic de furaj verde (60-70 kg/zi/cap, respectiv 8-10 tone/sezon) și alcătuirea unor ra ții furajere variate și echilibrate nutritiv. La stabilirea plantelor furajere cultivate pentru nutre ț verde se vor lua în considerare: specificul condi țiilor pedoclimatice locale, productivitatea culturii, perioada valorific ării și rentabilitatea culturii. 170 Principalele culturi furajere utili zate în conveierul verde sunt urm ătoarele: lucernă, trifoi, maz ăre furajer ă, ovăz, porumb mas ă verde, iarb ă de Sudan, sorg, borceag de toamn ă și de prim ăvară, Lolium multiflorum , rapiță furajeră, varză furajeră, sfeclă furajeră cu frunze etc. Pentru ob ținerea unor rezultate tehnico-economice corespunz ătoare, o aten ție deosebită trebuie acordat ă recoltării, transportului și administr ării furajelor verzi. În funcție de tipul plantelor furajere și stadiul lor de vegeta ție, recoltarea se face sub formă de plantă întreagă sau sub form ă tocată. Pentru a evita declan șarea fenomenului de “înci ngere a furajelor verzi”, la scurt timp dup ă recoltare furajele sunt transportate și administrate în iesle. Fenomenul de încingere al fura jelor verzi se datoreaz ă fermentării glucidelor, cu înc ălzirea furajelor pân ă la temperatura de 40-600C și degradarea proteinelor. Ca urmare, valoarea nutritiv ă a acestor furaje se reduce. În pl us, scade gradul de valorificare al acestora (se reduce palatabilitatea și, implicit, ingesta) și pot determina apari ția unor deranjamente gastrice. Pentru a evita degradarea culturilor furajere, nu se recomand ă recoltarea furajelor verzi pe timp cu ploi abundente. În a cest caz, furajarea vac ilor de lapte se face cu furaje conservate (fân, nutre țuri însilozate), din rezerve sp ecial constituite în acest scop. Hrănirea vacilor în sezonul de iarn ă. Sezonul de iarn ă, denumit și “de stabulație” durează de la 15 octombrie pân ă la 15 aprilie (cca. 180 zile). În sezonul de iarn ă, hrănirea vacilor de lapte se face exclusiv cu furaje de volum conservate și supliment de nutre țuri concentrate (în raport cu nivelul productiv al vacilor). Pentru evitarea apari ției unor tulbur ări gastrointestinale, trecerea de la regimul de furajare specific sezonului de var ă (cu nutre țuri verzi) la alimenta ția specific ă sezonului de stabula ție se face treptat în decurs de 7-10 zile. În aceast ă fază de trecere, furajele de volum conservate se introduc progresiv în ra ție, concomitent cu reducerea nutrețurilor verzi. Ordinea de introducere a furajelor de volum conservate în ra ție se stabile ște în raport cu durata de p ăstrare a acestora. Astfel, la începutul sezonului de iarn ă se introduc furajele cu durat ă de păstrare redus ă (frunze și colete de sfecl ă, varză furajeră, dovleci, sfecl ă furajeră etc.). Structura ra ției se stabile ște în raport cu nivelul productiv al vacilor și posibilitățile de producere a diferitelor tipuri de furaje. În principiu, se recomand ă ca 40-50% din valoarea nutritiv ă a rației să se asigure prin nutre țuri suculente, 25- 30% prin nutre țuri fibroase (eventual și grosiere), iar concentratele s ă reprezinte 20-30% din valoarea nutritiv ă a rației. În zona de câmpie, fânurile se administreaz ă în cantitate de 5-6 kg/zi, iar în zona de deal 10-12 kg/zi. Pentru cre șterea ingestei se recomand ă ca rația zilnică să fie format ă din mai multe sortimente de furaje de volum. Ponderea nutre țurilor concentrate în ra ție se stabile ște în raport cu nivelul productiv individual, astfel: la vacile cu produc ții cuprinse între 10 și 20 kg lapte/zi 171 se administreaz ă un supliment de 200-250 g amestec de concentrate pentru fiecare kg de lapte produs; la cele cu produc ții de 20-25 kg lapte/zi, 300 g concentrate, iar la cele cu peste 25 kg lapte/zi, 350-400 g concentrate pentru fiecare kg lapte produs. Introducerea concentratelor în ra ție se justific ă dacă la fiecare 1 kg concentrate se realizeaz ă un plus de produc ție de cca. 2 kg lapte fa ță de produc ția realizată cu nutrețuri de volum. În funcție de posibilit ățile fermei, nutre țurile concentrate se administreaz ă sub form ă de furaje combinate sau sub form ă de amestec de concentrate uruite (porumb, orz, maz ăre, șroturi etc.). În amestecul de concentrate se introduce (în propor ție de 2-3%) un amestec mineral (f ăină de oase, carbonat de calciu și sare de buc ătărie), astfel încât zilnic pentru fiecare animal s ă se asigure 100-120 g amestec mineral. În func ție de calitatea nutre țului însilozat, în ra ție se vor ad ăuga suplimentar câ te 3-5 g calciu pentru fiecare kg porumb însilozat administrat. 7.1.4.2. Sistemul de hr ănire din stoc (unisortimental) Sistemul de hr ănire din stoc const ă în furajarea vacilor pe tot parcursul anului cu nutre țuri conservate. Atât vara cât și iarna, în alimenta ția vacilor se administreaz ă următoarele sortimente de furaje de volum: fân, semifân, porumb însilozat, grosiere și furaje combinate. Comparativ cu sistemul de hr ănire diferen țiat sezonier, sistemul de hr ănire din stoc prezint ă o serie de avantaje, dar și dezavantaje. Avantaje: - având în vedere c ă structura ra ției este relativ constant ă în timp, se reduce incidența tulburărilor de metabolism și a celor digestive, furajele fiind valorificate mai bine (se înl ătură stresul de adaptare fiziologic ă a digestiei la trecerea de la regimul de furajare specific sezonului de iarn ă la cel de var ă și invers); - se obțin produc ții zilnice relativ constante de lapte pe tot parcursul anului; - se evită perturbările ce apar în aprovizionarea zilnic ă cu furaje; - permite mecanizarea, aproape complet ă a furajării; - recoltarea furajelor în vederea conserv ării se face la momentul optim de vegetație al plantelor; - se evită degradarea culturilor prin tasare în cazul recolt ării pe timp ploios; - se reduce suprafa ța de teren necesar ă producerii furajelor. Dezavantaje: - prin conservare, nutre țurile de volum î și pierd o parte din calit ățile nutritive; - având în vedere c ă întreținerea vacilor are loc în ad ăpost, cresc cheltuielile cu evacuarea dejec țiilor, iar regimul adecvat de mi șcare al vacilor se realizeaz ă mai greu. Sistemul de hr ănire din stoc prezint ă două variante tehnologice de furajare și anume: 172 - monodieta: în acest caz se administreaz ă un amestec furajer unic sub form ă uscată, brichetat ă sau umed ă, format din furaje de volum tocate (fibroase, suculente și, eventual grosiere) și furaje concentrate uruite. - polidieta: presupune administrarea succesiv ă a furajelor din ra ție (concentrate, fibroase, suculente), f ără o prealabil ă preparare. Aplicarea tehnologiei de hr ănire prin monodiet ă (furaj unic) determin ă creșterea gradului de valorificare a furajelo r (inclusiv a celor de calitate inferioar ă) și reducerea risipei de furaje, înl ătură consumul selectiv și crește consumul voluntar de substan ță uscată. Prin administrarea ad libitum a furajului unic frontul de furajare se reduce cu cca. 60%. Această variantă tehnologic ă de hrănire presupune dotarea cu ma șini și utilaje adecvate pentru prepararea, dozarea și omogenizarea ingredientelor ce compun ra ția. Cheltuielile cu for ța de munc ă și cele energetice sunt mai mari; implicit, pre țul de cost al laptelui este mai mare. De asemenea, este necesar ă lotizarea periodic ă a vacilor pe grupe tehnologice în raport cu nivelul productiv și starea fiziologic ă. Pentru fiecare grupă se elaboreaz ă rații cu structur ă și valoare nutritiv ă adecvată. 7.2. ÎNTRE ȚINEREA VACILOR DE LAPTE Întreținerea reprezint ă un ansamblu de m ăsuri tehnico-organizatorice cu privire la ad ăpostirea, îngrijirea și asigurarea unui regim de mi șcare adecvat, adaptate în vederea exterioriz ării potențialului productiv al vacilor exploatate pentru produc ția de lapte. Principalele criterii dup ă care se pot clasifica sistemele de între ținere sunt: sezonul calendaristic și libertatea de mi șcare a vacilor de lapte. În acest sens se diferențiază întreținerea pe timp de iarn ă și întreținerea pe timp de var ă. În fiecare din cele dou ă sezoane calendaristice, vacile pot fi între ținute în sistem legat sau liber. Corespunz ător condi țiilor zonale specifice, în raport cu amenaj ările interioare și capacitatea de cazare a ad ăposturilor, în cadrul fiec ărui sistem exist ă mai multe variante de între ținere al vacilor. Indiferent de varianta adoptat ă, sistemele de între ținere trebuie astfel concepute încât s ă asigure condi ții optime de microclimat, s ă permită desfășurarea în condiții optime a diferitelor opera țiuni tehnologice (furajare, mulgere, ad ăpare, evacuarea dejec țiilor, igienizarea animalelor etc.) și să asigure un grad corespunz ător de confort pentru animale. La alegerea sistemului de între ținere fermierul trebuie s ă aibă în vedere resursele financiare, num ărul de vaci de lapte, avantajele și dezavantajele fiec ărui sistem de între ținere. 7.2.1. ÎNTRE ȚINEREA VACILOR PE TIMP DE IARN Ă 173 În sezonul de iarn ă, întreținerea vacilor de lapte se realizeaz ă în adăposturi închise (în stabula ție legată sau liber ă) sau în ad ăposturi semideschise (în stabula ție liberă). 7.2.1.1. Între ținerea legat ă a vacilor în ad ăposturi închise În prezent, atât pe plan mondial cât și în țara noastr ă întreținerea legat ă este cel mai răspândit sistem de între ținere a vacilor. Caracteristica principal ă a acestui sistem const ă în întreținerea legat ă a vacilor în ad ăposturi închise cu amenaj ări interioare specifice și cu tratarea individual ă a animalelor. Eficiența aplicării acestui sistem de între ținere este condi ționată de: - optimizarea parametrilor spa țiilor de ad ăpostire (în raport cu parametrii biometrici ai vacilor); - adoptarea unor solu ții constructive și de mecanizare care s ă asigure condi ții de confort cât mai bune pentru animale ( tip de stand, sistem de legare, forma și dimensiunile ieslei etc.); - asigurarea (prin dot ări și amenajări specifice) factorilor de microclimat la un nivel cât mai apropiat de cerin țele fiziologice ale vacilor; - organizarea interioar ă a adăposturilor trebuie s ă asigure desf ășurarea cât mai facilă a diferitelor opera țiuni tehnologice (furajare, ad ăpare, muls, evacuare dejec ții etc.). Avantajele între ținerii legate: - tratarea individual ă a vacilor: alimenta ția poate fi dirijat ă în raport cu nivelul productiv individual și starea fiziologic ă, iar mulsul se poate adapta în funcție de particularit ățile individuale; - igiena corporal ă, supravegherea st ării de sănătate și executarea diferitelor tratamente și a unor opera țiuni zootehnice (îns ămânțări artificiale) se execut ă mai ușor; - asigură condiții de confort și de lini ște mai bune (animalele nu se deranjeaz ă reciproc în timpul odihnei și al consum ării rației) cu implica ții pozitive asupra valorific ării furajelor; - consumul de substan țe nutritive necesare pentru între ținerea func țiilor vitale este mai redus și, implicit se reduc consumurile specifice; - potențialul productiv se exteriorizeaz ă mai bine, consumul pentru întreținerea func țiilor vitale și pentru termoreglare este mai redus, cea mai mare parte din elementele nutritive ingerate fiind utilizate pentru sinteza laptelui. Dezavantajele între ținerii legate: - productivitatea muncii este de dou ă ori mai redus ă comparativ cu întreținerea liber ă; - necesită consumuri energetice mai mari, în special pentru muls și pentru evacuarea dejec țiilor; - efortul fizic al personalului de îngrijire este mai mare; - menținerea în limite optime a parametrilor de microclimat se realizeaz ă mai greu; 174 - acțiunile legate de igienizarea ad ăposturilor (dezinfec ție, dezinsec ție și deratizare) se realizeaz ă mai greu și cu o eficacitate mai redus ă; - limitarea mi șcării vacilor influen țează negativ starea de s ănătate, func ția de reproducție și longevitatea economic ă a vacilor. În cadrul sistemului de între ținere legat ă se întâlnesc mai multe tipuri de adăposturi, care se diferen țiază în raport cu capacitatea de cazare, amenajarea interioară și modul de dispunere al vacilor în ad ăpost. Întreținerea legat ă a vacilor cu a șezare pe un singur rând se practic ă în gospodării particulare, ad ăposturile având o capacitate de cazare redus ă (4-10 vaci). Adăposturile sunt construite din mate riale locale ieftine (lemn, piatr ă, cărămidă), cu amenaj ări interioare sumare (fig. 7.2). Jgheabul de furajare este amplasat de-a lungul unuia din pere ții longitudinali ai ad ăpostului. Standul este lung (2,5 m), acoperit cu a șternut gros de paie. Vacile sunt legate la stand de bordura ieslei cu gâtare din lan ț. La marginea posterioar ă a standului este situat ă rigola de colectare a dejec țiilor lichide, urmat ă de o alee dimensionat ă astfel încât s ă asigure spa țiu suficient pentru furajare, evacuarea dejecțiilor și circulația animalelor. Factorii de microclimat se asigur ă prin ventila ție naturală (prin intermediul u șii și al ferestrelor). Principalele lucr ări tehnologice (administrarea furajelor, ad ăparea, mulgerea și evacuarea dejec țiilor) se execut ă manual. În unele gospod ării, mulsul se execut ă cu ajutorul unor instala ții mobile de muls mecanic (GIM), iar ad ăparea se realizeaz ă la adăpători cu nivel constant. Această variantă de între ținere se realizeaz ă cu investi ții mici, îns ă productivitatea muncii este redus ă. Întreținerea legat ă cu așezarea vacilor pe dou ă rânduri, cu dispunere crupă la crupă se recomand ă în fermele cu un efectiv de peste 20 vaci de lapte. Capacitatea unui ad ăpost poate fi de pân ă la 100-120 vaci. În funcție de modul de amenajare interioar ă (dispunerea jgheabului de furajare și a numărului de alei din ad ăpost) în practic ă, se întâlnesc mai multe variante constructive. Una dintre variante este aceea în care jgheaburile de furajare sunt dispuse de-a lungul pere ților longitudinali ai ad ăpostului. 4 4 3 2 1 Fig. 7.2. Ad ăpost cu între ținere legată, pe un rând: 1- stand lung; 2 - iesle;4 175 Standul este lung (2,3-2,4 m) și larg (1,3-1,4 m), legarea vacilor este orizontală. Pentru a șternut se pot folosi paiele sau alt material absorbant. Standul lung asigur ă condiții bune de confort pentru animale, îns ă defecarea și urinarea au loc direct pe stand ceea ce implic ă un efort fizic mai mare pentru cur ățarea standului, necesarul de paie pentru a șternut este mai mare, iar igiena corporal ă a vacilor se men ține mai greu. Aleea de serviciu (situat ă pe axul longitudinal al ad ăpostului) are o l ățime de cca. 2 m și servește la efectuarea tuturor opera țiunilor tehnologice, pentru circula ția animalelor și a personalului de îngrijire. Principalele opera țiuni tehnologice (furajarea, mulsul și evacuarea dejecțiilor) se execut ă manual. Ventila ția este natural organizat ă, folosind co șuri de ventilație. Pentru cre șterea productivit ății muncii și pentru reducerea efortului fizic al lucrătorilor, aceste ad ăposturi au fost supuse unor ac țiuni de modernizare ce vizau în special mecanizarea unor lucr ări tehnologice (furajare, muls și evacuarea dejecțiilor). În vederea mecaniz ării furajării, jgheaburile au fost amplasate în pere ții longitudinali ai ad ăpostului, distribuirea furajelor f ăcându-se (direct din remorc ă sau căruță) din exteriorul ad ăpostului (fig. 7.3). Pentru evacuarea dejec țiilor, în spatele standurilor se monteaz ă instalații mecanice de evacuare (racle ți cu mișcare continuă, plug raclor) sau evacuarea se face cu tractor echipat cu lam ă racloare. De asemenea, în aceste ad ăposturi s-au montat instala ții de adăpare cu nivel constant și instalații de muls la bidon. 3 6 3 5 4 2 1 77 1 2 4 Fig. 7.3. Ad ăpost cu între ținere legat ă cu așezarea vacilor pe două rânduri și dispunere crup ă la crupă: 1 - stand lung; 2 - iesle plasat ă în perete; 3 - fereastr ă; 4 - alee de furajare; 5 - capac iesle; 6 - u șă acces; 7 - canal pentru racleți O altă variantă de întreținere legat ă, cu așezarea vacilor pe dou ă rânduri și dispunere crup ă la crupă constă în amenajarea în ad ăpost a 3 alei din care 2 de furajare și una de serviciu. Standul este lung sau mijlociu, acoperit cu a șternut de paie. Aleile de furajare au l ățimea de 1-1,2 m și sunt situate între pere ții longitudinali ai ad ăpostului și iesle. Transportul și distribuirea furajelor se face manual (sau cu tomberonul), cu acces prin u șile situate lateral pe peretele frontal al 176 adăpostului. Aleea central ă, situată pe axul longitudinal al ad ăpostului, serve ște pentru circula ția personalului și animalelor. Adăparea se realizeaz ă la adăpători cu nivel constant, iar mulsul se execut ă cu ajutorul instala ției de muls la bidon. Evacuarea dejec țiilor se poate face manual, cu căruța sau cu ajutorul instala ției cu racle ți cu mișcare continu ă. Întreținerea legat ă, cu așezare pe dou ă rânduri și dispunerea vacilor cap la cap. Aceasta este cea mai r ăspândită variantă de întreținere legat ă a vacilor, atât în țara noastr ă cât și pe plan mondial. Capacitatea de cazare a unui ad ăpost este de 100-120 vaci de lapte. Ad ăpostul este organizat în mai multe zone func ționale (fig. 7.4): aleea de furajare (situat ă pe axa longitudinal ă a adăpostului), dou ă iesle de furajare, dou ă rânduri de standuri, canalul de evacuare a dejec țiilor și cele dou ă alei de serviciu situate de-a lungul pere ților longitudinali ai ad ăpostului. Aleea de furajare, are o l ățime de 1,8-2,2 m, este carosat ă și comunic ă cu exteriorul ad ăpostului prin u șile frontale cu dimensiunea de 3x3 m. Ieslea de furajare este de diferite tipuri și dimensiuni. Fundul ieslei trebuie s ă fie cu 5-10 cm mai înalt decât standul, iar perete le dinspre animal al ieslei s ă aibă înălțimea de 25- 30 cm. Standul are lungimea de 1,6-1,9 m (în func ție de sistemul adoptat pentru evacuarea dejec țiilor) și lățimea de 1,1-1,2 m. Standurile sunt acoperite cu a șternut de paie și sunt individualizate prin separatoare (desp ărțitoare) de stand. Legarea vacilor este vertical ă (scurtă) folosind sistemul vertical de tip Grabner. Legarea vacilor se face individual, iar dezlegarea individual sau în grup (fig. 7.5). Fig. 7.4. Adăpost cu întreținere legatăcu Fig. 7.5. Sistem de legare vertical, cu dezlegarea în grup a vacilor 177 Administrarea furajelor se face mecanizat, cu ajutorul remorcilor tehnologice, iar ad ăparea la ad ăpători cu nivel constant (una la dou ă vaci). Mulgerea se realizeaz ă mecanic cu ajutorul instala ției de muls la bidon sau cu instala ția de colectare și transport centralizat al laptelui. Pentru evacuarea dejec țiilor se pot folosi instala ții mecanice (racle ți batanți, lopeți mecanice), hidraulic și pneumatic. Întreținerea legat ă a vacilor cu a șezare pe patru rânduri. Adăpostul are o capacitate de cazare de 204 vaci, ele fii nd dispuse cap la cap, pe patru rânduri. Adăpostul (fig. 7.6) este organizat în mai multe zone func ționale: trei alei de serviciu, dou ă alei de furajare, patru rânduri de standuri și două circuite de evacuare a dejec țiilor (cu racle ți batanți sau cu evacuare hidraulic ă a dejecțiilor). Una din aleile de serviciu (cu l ățimea de 1,2 m) este situat ă pe axa longitudinal ă a adăpostului, iar celelalte dou ă (cu lățimea de 0,9-1 m) de-a lungul pere ților longitudinali. La mijlocul ad ăpostului se g ăsește o alee transversal ă ce comunic ă cu padocurile. Aleile de furajare (cu l ăț imea de 1,8-2,5 m pentru a permite accesul remorcilor tehnologice de furajare) comunic ă cu exteriorul ad ăpostului prin u și mari glisante cu dimensiunea de 3x3 m. Standul este scurt, iar sistemul de legare este de tip Grabner. Apa se asigur ă la adăpători cu nivel constant, una pentru dou ă vaci. Mulgerea se realizeaz ă cu instala ția de muls la bidon sau cu instala ție de colectare și transport centralizat al laptelui. Evacuarea dejec țiilor se poate face mecanic (racle ți batanți, lopată racloare) sau hidraulic. În cazul evacu ării hidraulice, în spatele standului se g ăsește canalul de colectare al dejec țiilor (60x80 cm) acoperit cu un gr ătar metalic. În acest caz pentru așternut se folosesc paie tocate, pleav ă de orez, covoare din cauciuc sau din material plastic. Periodic, canalele de evacuare sunt go lite în fosele de colectare amplasate în afara adăpostului. Evacuarea hidraulic ă asigură o bună productivitate a muncii, îns ă se consumă cantități mari de ap ă și determin ă creșterea umidit ății în adăpost. Întreținerea legat ă, cu dispunerea vacilor cap la cap asigur ă o productivitate a muncii mai mare comparativ cu dispunerea vacilor crup ă la crupă, deoarece este posibilă mecanizarea principalelor procese tehnologice, iar necesarul de for ță de muncă și efortul fizic depus de lucr ător este mai redus. Condițiile de microclimat din ad ăposturi influențează performan țele productive și starea de s ănătate a vacilor de lapte. În adăpost trebuiesc asigurate urm ătoarele condi ții de microclimat: - temperatura: 9-160C (cu limite între 4 și 210C, în func ție de sezonul calendaristic); 178 - umiditatea relativ ă a aerului: 70-75%; - viteza curen ților de aer: 0,3 m/s iarna și 1 m/s vara; - luminozitatea: 60-100 luc și. Igiena ad ăposturilor se realizeaz ă prin evacuarea dejec țiilor, schimbarea așternutului și aerisire. Periodic (de dou ă ori pe an) se efectueaz ă igienizarea generală a adăposturilor, se execut ă o curățare mecanic ă riguroasă a acestora și se face dezinfec ția, dezinsec ția și deratizarea, dup ă care întreg ad ăpostul de v ăruiește. Fig. 7.6. Ad ăpost cu între ținere legat ă a vacilor, cu a șezare pe patru rânduri și dispunere cap la cap: 1, 2 - variante constructive pentru aleea de furajare; 4 - canal pentru evacuarea dejec țiilor (hidraulic ă sau cu ajutorul plugului racl or); 5 - guri de admisie aer proaspăt; 6 - coș de ventila ție; 7 - luminator și șed de ventila ție; 8 - detaliu de iesle. Igiena corporal ă se execut ă zilnic prin țesălare și periere, pentru îndepărtarea murd ăriei de pe piele și păr. Igienizarea zilnic ă a vacilor contribuie la menținerea stării de sănătate a vacilor și conferă un aspect pl ăcut animalelor. O atenție deosebit ă trebuie acordat ă îngrijirii ongloanelor. Inspec ția ongloanelor se face la intervale regulate de timp iar scurtarea și ajustarea ongloanelor se face la un interval de 3-4 luni . Mișcarea vacilor . Adăposturile sunt prev ăzute cu padocuri în care vacile au acces direct din ad ăpost. Iarna, vacile se scot în padoc de dou ă ori pe zi, exceptând zilele cu timp nefavorabil (viscol, ninsori, geru ri mari). Având în vedere c ă posibilit ățile de mișcare a vacilor în padoc sunt reduse, zilnic vacile vor executa deplas ări pe o distanță de 2-3 km, folosind drumurile din jurul fermei. 7.2.1.2. Între ținerea nelegat ă a vacilor (între ținerea liber ă) Întreținerea nelegat ă a vacilor se practic ă pe scară largă în țările cu zootehnie dezvoltată. Acest sistem s-a impus în practic ă ca urmare a reducerii continue a populației active din agricultur ă. În țările dezvoltate economic , personalul implicat în agricultur ă reprezint ă 2-6% din totalul popula ției active, fa ță de 30-40% în țările în curs de dezvoltare. 179 Caracteristica principal ă a acestui sistem const ă în între ținerea liber ă (nelegată) a vacilor, în ad ăposturi închise sau semideschise, cu amenaj ări interioare specifice și cu tratarea în grup a animalelor. Eficien ța aplicării acestui sistem de întreținere este condi ționată de asigurarea unor condi ții specifice, între care: - vacile între ținute în sistem liber trebuie s ă aparțină unor rase cu poten țial productiv ridicat, s ă fie ecornate, s ă reziste la ac țiunea factorilor stresan ți specifici întreținerii libere și să aibă aptitudini bune pentru mulsul mecanic; - efectivul de vaci va fi împ ărțit în grupe tehnologice (de maxim 50 vaci), în funcție de nivelul productiv și starea fiziologic ă, respectiv: vaci în prima sut ă de zile de lacta ție, vaci în a doua sut ă de zile în lacta ție, vaci cu peste 200 zile de lactație și vaci în repaus mamar; - întreținerea nelegat ă a vacilor se recomand ă a fi aplicat ă în ferme cu un efectiv minim de 50 vaci de lapte, de preferat între 100 și 400 capete; - ferma trebuie s ă fie dotat ă cu mașini și instalații specifice, fiabile și cu randament mare, iar personalul de îngrijire trebuie s ă fie calificat și chiar specializat pe opera țiuni tehnologice distincte, prin școlarizare; - organizarea judicioas ă a activității de reproduc ție, astfel încât natalitatea s ă fie de peste 85%, vaci cu gesta ție confirmat ă 50-53% și 80-83% vaci în lacta ție; - în fermele cu între ținere liber ă reforma anual ă la vaci este mai mare (30- 35%), astfel încât dup ă prima lacta ție să se elimine toate vacile care nu se preteaz ă exploatării în acest sistem; - să existe surse suficiente de furaje de volum de calitate superioar ă, care se administreaz ă ad libitum ; - fermierii trebuie s ă manifeste competen ță în organizarea și urmărirea modului de desf ășurare al proceselor tehnologice. Avantajele între ținerii libere: - productivitatea muncii este de 2-4 ori mai mare comparativ cu între ținerea legată ca urmare a faptului c ă în cazul între ținerii libere exist ă posibilitatea aplic ării celor mai recente progrese științifice legate de mecanizarea și automatizarea proceselor de produc ție, iar lucr ătorii sunt specializa ți pe diferite opera țiuni tehnologice; - efortul fizic al lucr ătorilor se reduce; - laptele muls are calit ăți igienice superioare; - vacile beneficiaz ă de un regim de mi șcare mai bun, cu efecte favorabile asupra stării generale și de sănătate a animalelor; implicit, se m ărește longevitatea productiv ă și rezisten ța la îmboln ăviri, se activeaz ă funcția de reproduc ție și se facilitează depistarea vacilor în c ălduri. Dezavantajele între ținerii libere: - ca urmare a faptului c ă vacile sunt tratate în grup ( și nu individual) procesele tehnologice specifice nu pot fi adaptate (decât în mic ă măsură) particularit ăților individuale ale animalelor; - cresc posibilit ățile de difuzare în efectiv a unor boli infecto-contagioase, deoarece instala țiile de adăpare, muls și furajare sunt folosite în comun; 180 - comportamentul de grup (cu toate efectele sale nefavorabile) se manifest ă mai intens și ca urmare, între animale apar diferen țieri ale st ării de între ținere, iar producția de lapte se reduce cu 5-10%; - consumul de furaje pentru între ținerea func țiilor vitale cre ște cu 5-10% comparativ cu între ținerea legat ă; - frecvența avorturilor mecanice, a unor accidente și a suptului reciproc între vaci este mai mare; - supravegherea animalelor se realizeaz ă mai greu, pentru abordarea și contenția animalelor fiind necesar ă amenajarea unor compartimente cu între ținere legată pentru 15-20 vaci; - investițiile inițiale (construc ții, dotări cu ma șini și instalații specifice), consumurile materiale și energetice sunt mai mari. Întreținerea nelegat ă a vacilor în ad ăposturi închise. Această variantă de întreținere a fost conceput ă în SUA (1960) și s-a extins apoi în Europa și în alte țări cu zootehnie dezvoltat ă. Adăpostul vacilor este prev ăzut cu patru pere ți, este compartimentat și are uși largi, glisante, care comunic ă cu padocul. Vacile au acces liber în padoc, cu excepția perioadelor cu timp nefavorabil. În ad ăpost sunt amenajate trei zone funcționale: zona de odihn ă, zona de furajare și zona de mi șcare (circula ție). Zona de odihn ă. Repausul și odihna vacilor se poate realiza în compartimente cu spa țiu comun de odihn ă sau compartimente cu spa ții individualizate de odihn ă. În varianta de între ținere cu spa țiu comun de odihn ă, zona de odihn ă este delimitată de zona de mi șcare printr-un prag cu în ălțimea de 15-20 cm. În zona de odihnă se așterne un strat gros de paie care se împrosp ătează de câte ori este nevoie (calculând un necesar de cca. 3 kg paie/zi/animal). A șternutul se evacueaz ă periodic, o dat ă la 20-30 zile sau la 3-4 luni. Dimensiunea suprafe ței de odihn ă se calculează astfel încât s ă se asigure o suprafa ță specifică de 4-5 m2/vacă. Această variantă de întreținere a pierdut din popularitate, deoarece spa țiul construit/animal este mai mare, inciden ța traumatismelor mamare (prin c ălcare pe uger) este ridicat ă, iar timpul de odihn ă al vacilor este mai mic datorit ă deranjului reciproc între animale. Întreținerea liber ă în adăposturi cu spa țiu individualizat de odihn ă este considerat ă varianta cu cele mai mari persp ective de extindere. Zona de odihn ă poate fi situat ă în funcție de capacitatea ad ăpostului de-a lungul unuia sau a ambilor pere ți longitudinali ai ad ăpostului, pe axa central ă a adăpostului - pe dou ă sau patru rânduri (fig. 7.7 și 7.8). Fig. 7.7. Organizarea interioar ă a adăpostului cu întreținere liber ă și spațiu individualizat de odihn ă 181 Zona de odihn ă se așterne cu un strat sub țire de paie tocate, pleav ă de orz, rumeguș sau nisip care se primene ște săptămânal. Exist ă și varianta în care în loc de așternut se folosesc covoare de cauciuc sau din material plastic care se igienizeaz ă periodic. Cușeta are lungimea de 2,2-2,3 m și 1,10 m l ățime. Dimensiunea cu șetei pe lungime poate fi reglat ă în funcție de rasă și masa corporal ă a vacilor (pe o distan ță de cca. 60 cm ) cu o bar ă metalică (opritor de greb ăn) montată în partea anterioar ă a separatoarelor de cu șetă. Aceste reglaje se fac cu scopul de a obliga animalele ca în momentul în care se ridic ă să facă un pas înapoi, astfel încât defecarea și urinarea s ă se facă pe zona învecinat ă (respectiv pe zona de mi șcare), iar patul de odihn ă se menține curat. Zona de furajare poate fi amplasat ă în partea opus ă zonei de odihn ă, în faț a cușetelor de odihn ă de-a lungul unui perete longitudinal, sau pe axa longitudinal ă a adăpostului. Aceast ă zonă poate fi amplasat ă și într-o arip ă a adăpostului desp ărțită de zona de odihn ă printr-un perete prev ăzut cu deschideri largi pentru accesul vacilor la ieslea de furajare (fig. 7.9). Frontul de furajare (50-65 cm pentru fiecare vac ă) este individualizat prin bare metalice și prevăzut cu sistem de blocare a capului la iesle. Dac ă furajarea este restricționată, fiecărui animal trebuie s ă i se asigure un loc de furajare. În cazul furajării ad libitum , se asigur ă un loc de furajare la 2-3 vaci. 182 Fig. 7.8. Variant ă de întreținere liber ă, în cușete individuale, dispuse de-a lungul pere ților longitudinali ai ad ăpostului Fig. 7.9. Variant ă de întreținere liber ă a vacilor, cu zona de furajare amplasat ă în afara adăpostului Administrarea furajelor de volum se realizeaz ă cu ajutorul remorcilor tehnologice sau transportoare mecanice (iesle mecanic ă) iar furajele concentrate se administreaz ă restricționat la muls. Pe timpul verii, fu rajele de volum se administreaz ă în padoc, în iesle prot ejate de copertine. Zona de circula ție este situat ă între zona de odihn ă și zona de furajare, pardoseala zonei de circula ție se află mai jos cu 15-20 cm fa ță de zona de odihn ă. Această zonă trebuie s ă fie suficient de larg ă (minim 3 m) astfel încât s ă asigure circulația facilă a vacilor și să se evite incomodarea animalelor aflate în zona de furajare. În zona de mi șcare se amplaseaz ă jgheabul de ad ăpare, unul pentru 20-25 de vaci. În funcție de sistemul adoptat pentru evacuarea dejec țiilor, pardoseala zonei de odihnă poate fi continu ă (evacuarea mecanic ă cu lopata tip “ delta ” sau cu tractor echipat cu lam ă de buldozer) sau discontinu ă, de tip gr ătar (când evacuarea dejecțiilor se face hidraulic sau mecanic prin amplasarea în canalele de sub gr ătare a unor lope ți mecanice cu fiabilitate mare). Padocul este construit în continuarea ad ăpostului și este compartimentat în aceleași număr de compartimente ca și adăpostul. În padoc sunt amplasate jgheaburile de furajare pentru admi nistrarea furajelor pe timpul verii. Întreținerea liber ă a vacilor în ad ăposturi închise cu spa țiu individualizat de odihnă asigură condiții corespunz ătoare de microclimat și confort în timpul odihnei, cu efecte pozitive asupra capacit ății de exteriorizare a poten țialului productiv al vacilor. Întreținerea nelegat ă a vacilor în ad ăposturi semideschise se practic ă în țările cu un climat blând, unde varia țiile sezoniere ale temperaturii nu sunt prea mari (centrul și sudul SUA, Olanda, Israel, Italia, Anglia etc.). În țara noastr ă, această variantă de întreținere (care poate fi aplicat ă în unele zone ale țării) nu a 183 condus la ob ținerea unor rezultate satisf ăcătoare, în special din cauza dificult ăților de ordin tehnic și organizatoric. Adăpostul de tip hal ă (fig. 7.10) este semideschis, prev ăzut doar cu trei pereți; unul din pere ții longitudinali lipse ște total sau acest perete reprezint ă 1/3 din lungimea normal ă, care în perioadele cu tim p rece sau vânturi puternice și reci se poate închide par țial cu perdele din material plastic sau balo ți de paie. Adăpostul poate avea o capacitate de pân ă la 120 vaci și este compartimentat, în fiecare compartiment fiind cazat ă câte o grup ă tehnologic ă formată din maximum 50 de vaci. În interiorul ad ăpostului nu exist ă nici un fel de amenajare, pardoseala fiind acoperită pe întreaga suprafa ță cu așternut gros de paie (a șternut permanent) care se evacuează cu mijloace mecanice o dat ă la 6 luni (toamna și primăvara). La formarea a șternutului permanent se introduc în ad ăpost 10-15 kg paie/animal. Odat ă la 2 zile (sau de câte ori este nevoie), peste a șternutul vechi se adaugă un strat curat de paie, calculând 3-6 kg paie/animal în func ție de starea așternutului vechi. Padocul, construit în continuarea ad ăpostului, este betonat și compartimentat (ca și adăpostul) asigurând pentru fiecare animal o suprafa ță de cca. 8 m2. În padoc se găsește ieslea de furajare (protejat ă de copertin ă). Distribuirea furajelor se execut ă cu remorca tehnologic ă sau transportoare cu șnec. În unele ferme, furajele de volum sunt consumate prin autofurajare, în padocuri fiind amenajate fânare și silozuri de suprafa ță. Pentru evitarea risipei, accesul la furaje este limitat cu grilaje metalice care sunt deplasate spre masa de furaj de c ătre îngrijitor, zilnic. Fig. 7.10. Între ținerea nelegat ă în adăpost semideschis 184 Adăparea se realizeaz ă prin intermediul jgheaburilor de ad ăpare prev ăzute (pentru sezonul rece) cu termoplonjoare electrice (la 24 V), pentru a men ține temperatura apei în limite optime. Întreținerea nelegat ă a vacilor în ad ăposturi semideschise are avantajul c ă adăposturile sunt simple, deci cheltuielile cu investi țiile sunt reduse. În schimb, în aceste adăposturi factorii de microclimat nu pot fi men ținuți în limite optime, inciden ța traumatismelor mamare cre ște, timpul de odihn ă al animalelor este mai redus, iar vacile cu poten țial productiv ridicat nu- și pot exterioriza deplin capacitatea productivă. În cazul între ținerii libere, indiferent de varianta constructiv ă adoptată, mulsul vacilor se execut ă în săli speciale pentru muls amplasate în vecin ătatea adăposturilor de între ținere. Accesul vacilor la sala de muls se asigur ă prin intermediul unor culoare de circula ție protejate cu copertin ă. Administrarea furajelor concentrate se face ra ționalizat într-o sal ă alăturată sălii de muls, înainte sau dup ă muls. Igiena corporal ă a vacilor se asigur ă prin pansaj s ăptămânal, cu ajutorul unor aparate electrice de pansaj, în padocul de a șteptare pentru muls. 7.2.2. ÎNTRE ȚINEREA VACILOR PE TIMP DE VAR Ă În timpul verii , în func ție de condi țiile specifice din ferm ă, întreținerea vacilor de lapte se poate realiza în urm ătoarele variante tehnologice: în stabula ție, pe pășune (în tabere de var ă) și întreținerea mixt ă. Întreținerea vacilor în stabula ție (la adăpost) se practic ă în fermele cu grad mare de concentrare a efectivului de vaci, care nu dispun de suprafe țe suficiente de pășuni, iar suprafa ța de teren agricol destinat producerii furajelor este mai redus ă și în fermele situate în preajma marilor centre urbane. În cazul acestei variante de între ținere, furajarea vacilor de lapte se face cu nutrețuri verzi (recoltate de pe culturi special înfiin țate) administrate la iesle, în adăpost sau în padoc. Comparativ cu între ținerea vacilor pe p ășune (în tabere de var ă) întreținerea în stabula ție prezint ă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantaje: - Crește gradul de utilizare al nutre țului verde (întreaga cantitate recoltat ă este administrat ă vacilor și se elimin ă practic consumul selectiv). Se evit ă degradarea p ășunilor prin c ălcare (când timpul este ploios) și prin poluarea cu dejecții. Ca urmare, se reduce suprafa ța de teren agricol necesar ă pe animal. Prin 185 recoltarea furajelor de pe paji ști și administrarea lor la iesle se ob ține o produc ție de lapte mai mare cu 20-25% fa ță de situația în care furajele sunt consumate prin pășunat. - Cantitatea de nutre ț verde administrat ă poate fi stabilit ă în raport cu nivelul productiv și starea fiziologic ă a vacilor. - Nutrețurile se recolteaz ă în faza optim ă de vegeta ție și pe timp favorabil. - Se reduce consumul pentru între ținerea func țiilor vitale (nu se mai consum ă energie pentru deplasarea pe p ășune) iar produc ția de lapte este mai mare cu 5- 10%. - Se reduc fluctua țiile zilnice ale produc ției de lapte, având garan ția consumării unei cantit ăți suficiente de nutre ț verde. - Vacile pot fi supravegheate mai u șor, iar unele boli și accidente (boli contagioase, infest ări parazitare, timpanismul etc.), pot fi ținute mai u șor sub control. - Nu se mai fac cheltuieli cu organizarea taberelor de var ă și parcelarea pășunilor. Dezavantaje: - Acest sistem de între ținere necesit ă dotarea cu ma șini și utilaje adecvate și cu fiabilitate mare pentru recoltarea, transportul și distribuirea furajelor. De asemenea, necesarul de for ță de muncă este mai mare. - Pe timp nefavorabil (ploi abundente, prelungite) aprovizionarea cu furaje verzi este dificil ă, motiv pentru care în ferm ă trebuie asigurate rezerve de furaje de volum conservate. - Regimul inadecvat de mi șcare al vacilor are efecte negative asupra st ării de sănătate, funcției de reproduc ție, constitu ției și longevit ății productive. - Cheltuielile cu producerea laptelui sunt mai mari. Pentru ob ținerea unor rezultate corespunz ătoare, se recomand ă ca vacile s ă fie ținute în padoc atât ziua cât și pe timpul nop ții, unde li se va administra nutre țul verde. Vacile sunt aduse în ad ăpost numai pentru muls, timp în care li se administreaz ă și furajele concentrate. Padocurile trebuie s ă fie spațioase (15 m2/animal) amenajate cu iesle, umbrare și jgheaburi de ad ăpare. Nutre țul verde se va asigura, pe cât posibil, la discre ție. Principalele opera țiuni tehnologice (furajarea, ad ăparea, mulgerea, evacuarea dejecțiilor) se realizeaz ă în același mod ca și în perioada de iarn ă, în funcție de sistemul de între ținere practicat. 7.2.2.2. Între ținerea vacilor pe p ășune (în tabere de var ă) Această variantă de întreținere se practic ă în fermele cu un efectiv mai mic de vaci, care au p ășuni de bun ă calitate dar care sunt situate la distan țe de peste 2 km față de fermă. Întreținerea vacilor pe p ășune are efecte economice favorabile, cheltuielile cu furajarea sunt reduse, iar laptele se ob ține cu costuri mai mici. În acela și timp 186 animalele beneficiaz ă de mișcare în aer liber, cu influen țe pozitive asupra st ării generale de s ănătate a vacilor de lapte. Vacile sunt între ținute în taberele de var ă pe durata întregului sezon de pășunat. În aceast ă perioadă, adăposturile din ferm ă sunt cur ățate, se execut ă lucrările de între ținere și reparațiile necesare, apoi sunt dezinfectate și văruite. În principiu, tab ăra de vară se amenajeaz ă în centrul perimetrului de paji ști, pe un teren mai ridicat și ușor înclinat (pentru a evita b ăltirea apei din precipita ții), în apropierea unor drumuri de acces. Dac ă este posibil, se va asigura racordarea taberei de var ă la rețeaua de distribuire a energiei electrice. Adăposturile sunt construc ții sumare ( șoproane), executate din materiale ușoare, dispuse liniar sau în forma literei U, cu pere ți închiși în direc ția vântului principal. În ad ăposturi vor fi amplasate jgheaburi de furajare, ce vor fi utilizate pentru furajarea suplimentar ă a vacilor. Pe timpul nop ții, vacile se țin în padocuri spațioase, asigurând 7-10 m2/cap. În vecinătatea șoproanelor se amenajeaz ă spații pentru p ăstrarea laptelui pân ă la livrare, magazii pentru furajele concentrate, punct de îns ămânțări artificiale și încăperi pentru cazarea îngr ijitorilor. De asemenea, se vor asigura rezerve de fân folosite la furajarea vacilor pe timp nefavorabil. Apa pentru ad ăpare se poate asigura din surse de suprafa ță (râuri, lacuri), fântâni, sau prin intermediul unor cisterne mobile de ad ăpare. Pentru protejarea vacilor pe perioadele c ălduroase ale zilei, pe p ășune se vor amenaja umbrare. În acela și scop, se pot folosi arborii izola ți sau pâlcurile de arbori de pe p ășune, eventual perdelele forestiere din vecin ătatea pășunilor. Înainte de scoaterea pe p ășune, vacile sunt supuse unui riguros control sanitar-veterinar (vacile bolnave nu se trimit în tab ăra de var ă), se execut ă vaccinările curente și tratamentele antiparazitare, se verific ă și se completeaz ă marcarea animalelor. Vacile se grupeaz ă, în funcție de nivelul productiv și starea fiziologic ă, în grupe de 100 capete. Pentru ob ținerea unor produc ții mari de mas ă verde la hectar, p ășunile vor fi tratate ca oricare alt ă cultură. Primăvara, pășunile vor fi cur ățate de resturi vegetale, buruieni, plante toxice și se distrug mu șuroaiele. Dup ă caz, pășunile se supraînsămânțează, se fertilizeaz ă și se execut ă lucrări simple de drenare. În funcție de productivitatea paji știi se stabile ște încărcătura de vaci la hectar. Gradul de valorificare al nutre țului verde este condi ționat de sistemul de p ășunat practicat, respectiv pășunatul liber , pășunatul rota țional și pășunatul în front (dozat). Pășunatul liber (pe pășuni neparcelate) este, în prezent, cel mai r ăspândit sistem de p ășunare practicat în țara noastr ă. Vacile p ășunează o anumit ă suprafață de pășuni de prim ăvara și până toamna. Investi țiile pentru amenajarea p ășunii și necesarul de for ță de munc ă sunt reduse. În schimb, o parte însemnat ă din masa vegetativă de pe pășune este degradat ă prin călcare și poluare cu dejec ții și implicit, scade gradul de valorificare a nutre țului verde. Intensitatea p ășunatului selectiv este mai mare. Prin aplicarea p ășunatului liber se ob ține cea mai mic ă producție de lapte raportată la unitatea de suprafa ță. 187 Pășunatul rota țional (pe parcele) presupune împ ărțirea pășunii în parcele care se folosesc succesiv pentru p ășunat, sunt l ăsate pentru refacerea covorului vegetativ, sau sunt cosite pentru ob ținerea fânului. Vacile se men țin pe o parcel ă timp de cca. 6 zile, dup ă care acestea sunt mutate pe parcela urm ătoare. Parcela p ășunată este lăsată o perioad ă variabilă de timp (28-35 zile) pentru re facerea covorului vegetal. Se recomand ă ca după 2-3 cicluri de p ășunat al unei parcele, aceasta s ă fie cosită deoarece prin consum selectiv și poluare cu dejec ții, pe pășune apar plante îmbătrânite și buruieni. În cazul p ășunatului rota țional produc ția de lapte raportat ă la unitatea de suprafață este mai mare comparativ cu p ășunatul liber, îns ă investițiile cu parcelarea (cu gard permanent sau gard electric) sunt mai mari. Pășunatul în front (dozat) presupune repartizarea (prin intermediul gardului electric) unei anumite por țiuni de pășune care s ă asigure cantitatea de nutre ț verde pentru o zi. Seara, gardul electric este mutat delimitând o nou ă porțiune de pășune. Acest sistem de p ășunare asigur ă cea mai bun ă valorificare a nutre țului de pe p ășune. Indiferent de sistemul de p ășunare adoptat, vacile vor fi scoase pe p ășune numai când plantele au o în ălțime de 15-17 cm. P ășunatul se organizeaz ă în două reprize, dimineața (orele 7-11) și seara (orele 15-19). Între orele 11 și 15 vacile vor fi ținute sub umbrare. În perioadele foarte calde se poate organiza p ășunatul și pe timpul nopții. Pentru prevenirea indigestiilor gazoase, înainte de scoaterea vacilor pe pășuni de leguminoase (lucern ă, trifoi), acesta vor p ășuna câteva ore pe p ășuni de graminee sau li se va administra un tain de fân, iar vacile vor fi atent supravegheate. Mulgerea vacilor în tab ăra de var ă se poate face manual sau mecanic, folosind platforme mobile de muls. 7.2.2.3. Între ținerea mixt ă a vacilor Această variantă de întreținere a vacilor de lapte se practic ă pe scară largă în țara noastr ă, și anume în fermele care dispun de p ășuni situate la cel mult 2 km distanță de fermă. În fiecare diminea ță, după muls, vacile sunt duse la p ășune unde sunt ținute timp de 4-5 ore și aduse dup ă-amiaza la ad ăpost pentru muls. Dup ă mulsul de sear ă vacile sunt scoase în padoc, unde vor r ămâne și pe timpul nop ții. Adăpostul este utilizat doar în timpul mulsului și atunci când condi țiile meteorologice sunt cu totul nefavorabile. La sosirea de la p ășune, vacilor li se va administra (în func ție de calitatea pășunii) un supliment de nutre ț verde administrat la iesle în padoc. Prin adoptarea acestei variante de între ținere adăposturile sunt utilizate pe tot timpul anului, nu se mai fac cheltuieli cu amenajarea taberelor de var ă, iar animalele beneficiaz ă de acțiunea favorabil ă a factorilor naturali de mediu pe timpul p ășunatului. 188 7.2.3. CONSTRUC ȚII ANEXE ÎN FERMELE DE VACI DE LAPTE Pentru buna desf ășurare a procesului tehnologic de exploatare, pe lâng ă adăposturile pentru vacile în lacta ție, în fermele de vaci de lapte sunt necesare și diferite construc ții anexe. Num ărul și densitatea acestor construc ții anexe difer ă în raport cu m ărimea fermei și posibilit ățile financiare ale fermierului. În funcție de destina ția lor, construc țiile anexe pot fi grupate astfel: - Construcții social-administrative. În aceast ă categorie sunt cuprinse birourile pentru managerul și economistul fermei. În fermele mari se amenajeaz ă obligatoriu filtrul sanitar care cuprinde sala de du șuri pentru personalul fermei, vestiare, spa țiu pentru sp ălarea și dezinfec ția echipamentului de protec ție. - Construcții pentru reproduc ție: punctul de îns ămânțări artificiale, ad ăpostul pentru vacile în repaus mamar, maternitate, cre șă, adăposturi pentru tineretul taurin de reproduc ție. - Construcții și amenajări pentru conservarea, depozitarea și prepararea furajelor : silozuri pentru nutre țurile conservate prin mura re, fânare, magazii pentru furaje concentrate, moar ă și bucătărie furajer ă. - Construcții sanitar-veterinare cuprind cel pu țin un sta ționar sanitar- veterinar pentru izolarea și tratarea animalelor bolnave. De asemenea, în func ție de modul de evacuare și gestionare al dejec țiilor, se vor amenaja platforme de gunoi, fose de colectare și lagune de depozitare. În cadrul construc țiilor anexe din fermele de vaci sunt incluse și alte amenaj ări: lăptăria, castelul de ap ă, atelierul mecanic, centrala termic ă etc. 189 7.3. TEHNOLOGIA MULGERII VACILOR Mulsul este o opera țiune tehnologic ă deosebit de important ă, cu un grad mare de complexitate și dificultate. Se apreciaz ă că, în raport cu gradul de mecanizare a diferitelor procese tehnologice, mulsul ocup ă 40-50% din timpul afectat zilnic pentru îngrijirea unei vaci. Operațiunea de muls solicit ă efort fizic mare și cheltuieli energetice ridicate. Prin muls se urm ărește evacuarea întregii cantit ăți de lapte care poate fi muls, obținerea unui lapte cu calit ăți igienice superioare, prevenirea r ănirii ugerului, prevenirea îmboln ăvirii vacilor (prin transferul microorganismelor patogene de la vacile bolnave la cele s ănătoase) și folosirea ra țională a forței de munc ă. În practic ă se folosesc dou ă sisteme de muls: manual și mecanic. 7.3.1. SISTEMUL MANUAL DE MULGERE AL VACILOR Mulsul manual reprezint ă cel mai vechi sistem de mulgere și cunoaște încă o largă răspândire, în special în țările cu zootehnie extensiv ă și semiintensiv ă. În țara noastră, acest sistem de muls se practic ă în cazul fermelor de dimensiuni mici. Mulsul manual se realizeaz ă în mai multe etape succesive (fig. 7.11), astfel: - Pregătirea locului de muls: aerisirea ad ăpostului, scularea vacilor și curățirea zonei posterioare a standului la toate vacile care vor fi mulse. - Pregătirea mulg ătorului și a vaselor de muls: înainte de muls, mulg ătorul își spală mâinile cu ap ă caldă și săpun și îmbracă echipamentul de protec ție (halat alb și bonetă curată). Mulgătorul trebuie s ă aibă unghiile t ăiate scurt. Înainte de muls, mulg ătorul trebuie s ă se asigure c ă vasele folosite la muls, respectiv g ăleata pentru muls, g ăleata pentru sp ălarea ugerului, cupa pentru mulgerea primelor jeturi de lapte, bidoanele de colectare (cu o capacitate de 25 l) și prevăzute cu site strecurător și capac, sunt în perfect ă stare de cur ățenie. Mulgătorul trebuie s ă aibă scaunul pentru muls și curelușă pentru imobilizarea cozii vacilor. Abordarea vacilor pentru muls se face, în general, pe partea dreapt ă, coada fiind legat ă cu curelu șa de membrul stâng posterior. Pregătirea ugerului: ugerul și mameloanele se spal ă cu apă caldă (40 0C în timpul iernii), în care se recomand ă să se introduc ă o soluție dezinfectant ă. Spălarea ugerului nu trebuie s ă dureze mai mult de un minut. Dup ă spălare, ugerul se șterge cu un prosop curat (eve ntual de hârtie, de unic ă folosință). Pentru igienizarea mai facil ă a ugerului se recomand ă tunderea periodic ă a părului din această regiune. Dup ă spălarea și uscarea ugerului se execut ă masajul ini țial al ugerului (timp de 30-90 secunde) pentru declan șarea reflexului de ejec ție a laptelui. Masajul ugerului se execut ă și în timpul mulsului (de între ținere) precum și la încheierea mulsului (masaj final). 190 Fig. 7.11. Preg ătirea pentru muls și tehnica execut ării masajului Prin masaj este stimulat ă dezvoltarea țesutului glandular la animalele tinere, se reduce efortul depus de mulg ător, se prelunge ște durata lacta ției, spore ște producția de lapte și crește conținutul laptelui în gr ăsime. Dup ă efectuarea masajului ini țial se mulg separat primele 3-4 jeturi de lapte din fiecare mamelon, iar laptele ob ținut se examineaz ă pentru determinarea st ării de sănătate a ugerului, după care acest lapte se arunc ă. Laptele din sferturile bolnave de mastit ă se mulg separat, comercializarea acestuia fiind interzis ă. Mulgerea propriu-zis ă se execut ă imediat dup ă mulgerea primelor jeturi de lapte și se poate realiza prin trei metode de muls: mulgerea cu mâna plin ă, mulgerea cu nod și mulgerea cu dou ă degete (fig. 7.12). Metoda de muls se stabilește în func ție de caracteristicile individuale ale ugerului și mameloanelor. Operațiunea de mulgere trebuie executat ă energic, uniform și ritmic. Mâna mulgătorului trebuie s ă fie uscat ă și sănătoasă, iar laptele s ă se obțină în jeturi puternice și continue. Un mulg ător bun poate mulge peste 0,9 kg lapte/minut. 191 Indiferent de metoda de muls, procedeele de muls (prin care se în țelege modul de asociere al mameloanelor în timpul mulsului) care pot fi utilizate sunt: mulsul direct (se mulg sferturile posterioare, apoi cele anterioare), mulsul lateral (se mulg sferturile de pe partea dreapt ă, apoi cele de pe partea stâng ă a ugerului) și mulsul încruci șat (se asociază un mamelon anterior cu cel posterior de pe partea opus ă). Dacă ugerul vacii este simetric se poate ap lica oricare din procedeele amintite. Având în vedere c ă la multe vaci ugerul este asimetri c, cel mai indicat este procedeul direct de mulgere, respectiv se mulg sferturile posterioare și apoi cele anterioare. Imediat dup ă muls se recomand ă ca mameloanele s ă fie dezinfectate prin scufundare într-o solu ție dezinfectat ă (iodofor 0,5%). În acest caz inciden ța mastitelor se reduce cu 50%. După muls, laptele colectat în bidoan ele de depozitare se transport ă și se păstrează în condiții igienice pân ă la livrare. Vasele utilizate la muls se igienizeaz ă în mai multe etape: cl ătire energic ă cu apă rece, apoi se spal ă cu apă fierbinte și detergenți, după care se cl ătesc din nou cu ap ă fierbinte. Dup ă igienizare, aceste vase se păstrează în încăperi special destinate, pe rafturi, cu deschiderea (gura) în jos. Tehnica execut ării mulsului manual trebuie cunoscut ă de către toți mulgătorii, chiar dac ă în fermă se practic ă mulgerea mecanic ă. 7.3.2. SISTEMUL DE MULGERE MECANIC Ă Acest sistem de muls s-a generalizat în țările în care se practic ă o zootehnie de tip intensiv. În țara noastr ă mulsul mecanic se practic ă în numeroase ferme. Avantajele mulgerii mecanice: - Asigură o productivitate a muncii de 2,5-5 ori mai mare fa ță de mulsul manual. La mulsul mecanic un mulg ător poate mulge 20-50 vaci/or ă (în funcție de Fig. 7.12. Metode de mulgere manual ă: 1 - mulgerea cu mâna plin ă; 2 - mulgerea cu nod; 3 - mulgerea cu dou ă degete. 192 tipul instala ției de muls), în timp ce la mulsul manual productivitatea este de 6-8 vaci/oră/mulgător. - Se reduce considerabil efortul fizic al mulg ătorului și incidența bolilor profesionale. Pentru fiecare litru de lapte muls manual, mulg ătorul execut ă cca. 100 de presări succesive ale palmei. De asemenea, se rezolv ă parțial asigurarea cu for ță de muncă a fermelor de vaci cu lapte. - Asigură obținerea unei cantit ăți mai mari de lapte, cu un procent mai mare de grăsime în lapte, deoarece se realizeaz ă un muls uniform și rapid, iar timpul de muls se suprapune cu intervalul de ac țiune al oxitocinei. - Laptele muls mecanic are calit ățile igienico-sanitare superioare, deoarece laptele nu vine în contact cu mâna mulg ătorului și la unele instala ții, nici chiar cu aerul din ad ăpost. 7.3.2.1. Condi ții necesare pentru introducerea mulgerii mecanice Gradul de calificare al mulg ătorilor. Premergător introducerii mulsului mecanic, este necesar ă instruirea și calificarea îngrijitorilor în acest domeniu. Un mulgător bun trebuie s ă fie blând cu animalele, s ă fie conștiincios și rapid. Mulgătorii trebuie s ă cunoască în detaliu modul de func ționare și exploatare al instalațiilor de muls și să respecte strict regulile mulsului ra țional. Nerespectarea tehnicii de muls determin ă compromiterea activit ății funcționale ale ugerului și contribuie la reformarea timpurie a vacilor. Mărimea efectivului, nivelul productiv și pretabilitatea vacilor la mulsul mecanic . Pentru exploatarea eficient ă a instalațiilor de muls se impune ca efectivul de vaci să fie cât mai mare. Vacile trebuie s ă aibă un poten țial de produc ție ridicat (peste 2500 kg lapte/lacta ție) și să se preteze la mulsul mecanic, respectiv s ă aibă ugerul bine dezvoltat, cu sferturi si metrice, mameloane potrivite ca lungime și diametru, de form ă ușor conică și cu tonicitate moderat ă a sfincterului mamelonar. Dotarea tehnic ă. Ferma trebuie s ă fie racordat ă la rețeaua de energie electrică, să dispună de surse pentru aprovizionarea cu ap ă și să fie dotat ă cu mașini și utilaje pentru mecanizarea proceselor de produc ție (furajare, ad ăpare, evacuare dejec ții etc.). Eficiența adoptării sistemului de mulgere mecanic ă este condi ționată și de calitatea și fiabilitatea instala țiilor de muls, a c ăror caracteristici func ționale trebuie să corespund ă cu particularit ățile anatomo-fiziologice ale ugerului, s ă asigure un muls rapid, uniform, complet și să nu dăuneze sănătății și integrității ugerului. Respectarea cerin țelor trecerii de la mulsul manual la mulsul mecanic. Vacile primipare se obi șnuiesc mai u șor cu mulsul mecanic fa ță de cele multipare, iar trecerea la mulsul mecanic se recomand ă a se face la începutul lacta ției și nu în cursul acesteia. Înainte de trecerea la mulsul mecanic vacile trebuie obi șnuite cu ambianța specific ă acestui proces, astfel: - dacă mulsul se realizeaz ă în adăpostul vacilor, cu 3-4 zile înainte de a fi mulse mecanic, se pune în func țiune instala ția de muls, care este l ăsată să funcționeze în gol pe durata cât vacile se mulg manual; 193 - în cazul mulgerii în s ăli de muls, vacile vor fi duse în sala de muls de dou ă ori pe zi timp de 3-4 zile, instala ția se pune în func țiune, fără ca vacile s ă fie mulse. În primele zile de la introducerea mulgerii mecanice produc ția de lapte obținută se reduce cu o anumit ă pondere (în func ție de modul cum se realizeaz ă trecerea la mulsul mecanic) apoi cre ște treptat pân ă la nivelul anterior. 7.3.2.2. Instala ții de mulgere mecanic ă În funcție de locul unde se efectueaz ă mulgerea, se cunosc trei grupe de instalații de muls mecanic: în ad ăpostul de exploatare al vacilor, în s ăli speciale de muls și la pășune. Instalații de muls în ad ăpostul de exploatare al vacilor. Mulgerea în adăpost se practic ă în cazul între ținerii legate a vacilor. Se folosesc trei tipuri de instalații de muls mecanic, și anume: la bidon, cu colectarea și transportul centralizat al laptelui, grupul individual de muls. Instalația de muls la bidon . Pentru un ad ăpost cu capacitatea de 100-120 vaci, instala ția este echipat ă cu 8 aparate de muls, fiecare mulg ător lucreaz ă concomitent cu dou ă aparate de muls. Comparativ cu celelalte tipuri de instala ții de muls, instala ția de muls la bidon prezint ă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantaje: - investițiile cu dotarea, între ținerea și igienizarea instala ției de muls sunt mai mici; - permite tratarea individual ă a vacilor, c ărora nu li se limiteaz ă timpul de consum al furajelor concentrate; - nu este necesar ă deplasarea vacilor din ad ăpost în vederea mulgerii; - nu necesit ă construcții suplimentare în ferm ă; - până la livrare laptele poate fi p ăstrat în bidoanele de depozitare. Dezavantaje: - productivitatea muncii este mai redus ă; un mulg ător lucreaz ă concomitent cu două aparate de muls cu o productivitate de 15-18 vaci mulse/or ă/mulgător; - efortul fizic depus de mulg ător este mare datorit ă poziției incomode în timpul mulgerii, pentru deplasarea bidonului și aparatelor de muls de la o vac ă la alta, pentru transvazarea laptelui din bidonul de colectare în bidonul de depozitare și transportul acestora la l ăptărie; - laptele vine în contact cu aerul din ad ăpost, depreciindu-se calit ățile igienice ale laptelui; - necesită timp și efort mai mare pentru sp ălarea și dezinfec ția aparatelor de muls, a bidoanelor de colectare și păstrare-depozitare a laptelui; Instalația de muls cu colectarea și transportul centralizat al laptelui (pipe- line). La acest tip de instala ție, laptele este dirijat sub ac țiunea vacuumului de la colectorul paharelor de muls prin interm ediul furtunului de lapte la conducta de transport al laptelui și apoi în tancul de p ăstrare a laptelui, tanc amplasat într-un spațiu special destinat (fig. 7.13). 194 Comparativ cu instala ția de muls la bidon, instala ția de muls pipe-line prezint ă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantaje: - asigură o productivitate a muncii mai mare, un mulg ător lucreaz ă concomitent cu 3 (4) aparate de muls, cu o productivitate de 20-25 vaci mulse/or ă; - se reduce efortul depus de mulg ător prin eliminarea opera țiunilor de transvazare a laptelui din bidonul de co lectare în bidoanele de depozitare; - laptele î și menține calitățile igienice deoarece ac esta parcurge un circuit închis și nu intră în contact cu aerul din ad ăpost. Dezavantaje: - investițiile inițiale cu dotarea și cheltuielile anuale de între ținere ale instalației de muls sunt mai mari; - consumurile de ap ă, detergen ți și soluții dezinfectante pentru igienizarea instalației sunt mai mari; - laptele provenit de la vacile cu mastit ă nu poate fi colectat separat; - controlul prin sondaj al produc ției individuale de lapte se poate efectua doar dacă instalația este dotat ă cu lactometru. Fig. 7.13. Instala ția de muls cu colectarea și transportul centralizat al laptelui (pipe-line). 1 - agregat de vacuum; 2 - uniformi zator de vacuum; 3 - regulator de vacuum; 4 - vacuumetru; 5 - conducte de vacuum; 6 - tablou de comand ă automată a spălării; 7 - suport pentru paharele de muls; 8 - conducta pentru solu ția de spălare; 9 - conducta de vacuum permanent; 10 - conducta de lapte; 11 - rezervor colector de lapte; 12 - tablou general de comand ă; 13 - pompa de lapte; 14 - tanc izoterm de r ăcire-depozitare a laptelui; 15 - agregat frigorific. Având în vedere c ă productivitatea muncii este mai mare decât la instala țiile de muls la bidon, dar și că investițiile sunt mai ridicate, instala ția de muls cu 195 colectarea și transportul centralizat al laptelui se recomand ă a fi utilizat în fermele cu efectiv mare de vaci. Grupul individual de muls este o instala ție la care toate componentele (motor electric, pompa de vacuum, aparatul de muls cu toate anexele sale) sunt montate pe un c ărucior care este deplasat de la o vac ă la alta (fig. 7.14). Grupul individual de muls este dotat cu unul (GIM-1) sau dou ă aparate de muls (GIM-2, MELOTTE, WESTFALIA etc.). Grupurile individuale de muls sunt instala ții ieftine, nu necesit ă dotări suplimentare îns ă au o productivitate redus ă. Aceste instala ții se recomand ă a fi utilizate în fermele cu efective de pân ă la 15 vaci de lapte. Tehnica mulgerii cu instala ții de muls în ad ăpost. Mulgerea mecanic ă presupune respectarea și aplicarea strict ă, în mod cronologic a urm ătoarelor etape de lucru: - Pregătirea locului de muls: vacile se scoal ă și se curăță partea posterioar ă a standului. - Punerea în func țiune și verificarea parametrilor de func ționare ai instalației de muls , respectiv: vacuum 50 KPa (380 mm col. Hg), iar frecven ța pulsațiilor să fie de 55-56 pulsa ții/minut. Dup ă verificarea parametrilor de funcționare ai instala ției, aparatele de muls se aduc lâng ă vaci. - Pregătirea mulg ătorului constă în igienizarea mâinilor și îmbrăcarea echipamentului de protec ție. - Pregătirea ugerului pentru muls: ugerul se spal ă cu apă la temperatura de 37-400C, se șterge bine, se face masajul ini țial și se mulg manual primele jeturi de lapte din fiecare mamelon într-un vas (cup ă), verificându-se calitatea laptelui. - Atașarea paharelor de muls: colectorul se ține în palma stâng ă, cu paharele de muls atârnând. Aplicarea paharelor de muls se face cu mâna dreapt ă într-o anumit ă ordine (mamelonul stâng posterior , stâng anterior, drept posterior, Fig. 7.14. Grup individual de muls: 1 - cărucior; 2 - pomp ă de vacuum; 3 - conduct ă de vacuum; 4 - robinet; 5 - vacuumetru; 6 - bidon de muls; 7 - pulsator; 8 - mâner de manevrare; 9 - aparat de muls; 10 - regulator de vacuum . 196 drept anterior). Dup ă aplicarea paharelor, prin vizorul aparatului de muls, se urmărește apariția laptelui din fiecare mamelon. - Supravegherea mulsului și efectuarea mulsului suplimentar: pe timpul mulsului se continu ă masajul sferturilor de sus în jos, asigurându-se o supraveghere permanent ă a procesului de muls. Spre sfâr șitul mulsului, când fluxul laptelui scade și în colector apar bule mari de aer, cu mâna stâng ă, se apasă colectorul iar cu mâna dreaptă se maseaz ă fiecare sfert. - Detașarea paharelor de muls: când fluxul laptelui înceteaz ă, se închide robinetul de vacuum, opera țiune care trebuie executat ă cât mai rapid posibil dup ă încheierea mulgerii în vederea evit ării mulgerii “în gol” cu toate consecin țele sale negative asupra ugerului (hiperemie, hemoragie, edeme și, în final, mastit ă). - Dezinfecția mameloanelor , prin scufundarea în, sau pulverizarea lor cu soluție dezinfectant ă. - Igienizarea instala ției de muls: clătire cu ap ă rece, spălare cu ap ă caldă (40-500C) cu detergen ți. Dezinfec ție cu solu ții bactericide și clătirea cu ap ă rece. Mulgerea vacilor în s ăli speciale de muls (platforme) se practic ă în cazul întreținerii nelegate a vacilor. Instala ția de muls este amplasat ă într-o construc ție special destinat ă, prevăzută cu mai multe spa ții funcționale: sala de muls propriu- zisă, sala (padocul) de a șteptare, sala de r ăcire și păstrare a laptelui, camera cu generatorul de vacuum etc. Sala de a șteptare comunic ă direct sau prin intermediul unor culoare cu sala de muls și cu adăposturile vacilor. Sălile de muls sunt dotate cu instala ții mecanice (sau automate) de distribuire raționalizată a furajelor concentrate în timpul mulsului sau dup ă muls. Administrarea furajelor concentrate se poate face în sala de muls, într-o sal ă alăturată sau în ad ăpost. Momentul și locul administr ării furajelor concentrate se stabilește în func ție de nivelul productiv, viteza de muls, viteza de consum a concentratelor și particularit ățile comportamentale individuale a vacilor. Se recomand ă ca administrarea concentratelor s ă se facă după muls, în ad ăpost. Pe plan mondial se utilizeaz ă mai multe tipuri de s ăli de muls, care se diferențiază în funcție de modul de dispunere al v acilor în timpul mulsului, modul de introducere și evacuare al acestora în și din sala de muls, astfel: sala de muls tip BRĂDULEȚ, sala de muls tip TANDEM, sala de muls rotativ ă (ROTOLACTOR), sala de muls tip UNILACTOR, s ăli de muls poligonale. Indiferent de tipul instala ției, sala de muls este prev ăzută cu o alee de serviciu situat ă cu cca. 70 cm sub nivelul standului vacilor, asigurând în acest fel o poziție comodă de lucru pentru mulg ător. Sălile de muls sunt dotate cu conducte de vacuum și pentru lapte, circuit de apă caldă și rece (folosite la igienizarea ugerului, a instala ției de muls și a sălii de muls). Laptele colectat de la paharele de muls este dirijat prin furtunul de lapte la conducta pentru lapte și de aici în tancurile izoterme din camera de r ăcire și păstrare a laptelui. Pentru controlul individual al produc ției de lapte majoritatea instalațiilor moderne sunt dotate cu lact ometre cu înregistrare automat ă a datelor. După muls se igienizeaz ă conducta de lapte, aparatele de muls și sala de muls. 197 Comparativ cu mulsul mecanic în ad ăpost, mulgerea în s ăli de muls prezint ă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantaje: productivitate a muncii ma i mare, efortul depus de lucr ători este mai mic, vacile sunt mulse în condi ții mai bune de igien ă și confort, parametrii funcționali ai instala ției de muls pot fi supraveghea ți și menținuți mai ușor în limitele optime de func ționare. Dezavantaje: investițiile inițiale sunt mai mari, vacile trebuie duse de dou ă ori pe zi în sala de muls. De asemenea la cele mai multe s ăli de muls vacile sunt tratate în grup. Sala de muls tip BR ĂDULEȚ Neo-zeelandez, în V, coast ă de pește sau herringbone ). Capacitatea s ălilor de muls br ăduleț este diferit ă, de la 2 x 4 locuri până la 2 x 12 locuri și chiar mai mult. Sala de muls este prev ăzută cu un canal central de deservire pentru mulg ători, față de care standurile de muls sunt dispuse simetric și oblic (cu un unghi de 30-450). De asemenea, sala de muls este prev ăzută cu sală de așteptare și padoc de evacuare a vacilor. Fiecare rând de standuri este prevăzut cu dou ă uși (pentru accesul și respectiv, pentru evacuarea vacilor de pe platforma de muls), cu ac ționare (hidraulic ă, pneumatic ă sau mecanic ă) automate. Introducerea și evacuarea vacilor se face în grup (fig. 7.15). În funcție de tipul s ălii, instala ția poate avea în dotare diferite elemente de automatizare a unor opera țiuni tehnologice: dispozitive automate de identificare a animalelor, pentru controlul individual al produc ției de lapte, decuplarea și detașarea automat ă a aparatelor de muls etc. Colectarea și transportul laptelui c ătre spațiile de filtrare, r ăcire și păstrare se face pe conducte de lapte, vacuumatic. Acest tip de sal ă de muls se recomand ă a fi folosit în fermele de produc ție, cu efective de 150-400 vaci de lapte. Organizarea mulsului. În vederea mulgerii, vacile sunt introduse din sala de așteptare pe cele dou ă linii de standuri și sunt blocate la stand. Unul dintre mulgători pregătește ugerele pentru muls la vac ile de pe rândul din stânga s ălii, iar cel de-al doilea mulg ător mulge primele jeturi de lapte, ata șează paharele de muls, supravegheaz ă mulsul și detașează aparatele de muls. Vacile mulse sunt evacuate Fig. 7.15. Schema platformei de muls tip Br ăduleț: 1 - ușa de intrare a animalelor; 2 - u șă de ieșire; 3 - standuri de muls; 4 - culoar de lucru pentru mulgători (M 1 și M 2). 198 în grup din sal ă, altele le iau locul, iar aparatele sunt mutate la va cile de pe rândul din dreapta, c ărora în paralel li s-a f ăcut pregătirea pentru muls. Sala de muls tip br ăduleț asigură o bună productivitate a muncii, de 35-50 vaci/oră/mulgător, în func ție de capacitatea și gradul de automatizare al unor operațiuni tehnologice, iar investi țiile sunt relativ reduse (spa țiul construit pe animal este mai redus). În schimb, având în vedere c ă vacile sunt tratate în grup, pentru utilizarea eficient ă a instala ției tip br ăduleț se impune lotizarea corespunz ătoare a vacilor în func ție de nivelul productiv și viteza de muls, operațiune greu de realizat în practic ă. Sala de muls tip Tandem are în componen ță aceleași spații funcționale și instalații ca și sala de tip br ăduleț, cu deosebirea c ă prin modelul constructiv adaptat se asigur ă tratarea individual ă a animalelor (fig. 7.16). Capacitatea acestor săli este mai redus ă, platforma de muls fiind organizat ă pe unul sau dou ă rânduri, fiecare rând având 2-4 locuri (boxe) de muls. În sala de muls vacile au acces în boxe individuale (cu dimensiunea de 2,4 x 0,8 m), dispuse paralel fa ță de canalul de deservire. Fiecare box ă este prev ăzută cu o ușă pentru intrarea și una pentru ie șirea vacii, manipulate de mulg ător. Pentru fiecare rând de standuri de muls exist ă o alee de circula ție a vacilor, folosit ă la introducerea și evacuarea individual ă a acestora din boxa de muls. Acest tip de sal ă de muls prezint ă avantajul c ă vacile sunt tratate individual (cu toate efectele pozitive ce decurg din acest aspect), îns ă are dezavantajul c ă productivitatea muncii este mai redus ă deoarece necesit ă un consum mai mare de timp pentru introducerea și evacuarea animalelor, iar distan ța parcursă de mulgător de la o vac ă la alta este mai mare. În acela și timp, investi țiile pe loc de muls sunt mai mari. Având în vedere particularit ățile sale func ționale, sala de muls tip tandem se recomand ă a fi utilizat ă în fermele de selec ție, în fermele cu efective mai mici (până la 150 de vaci) și în cele în care aptitudinile vacilor pentru mulsul mecanic sunt mai pu țin corespunz ătoare. Organizarea mulsului : vacile sunt aduse, pe grupe, în sala de a șteptare de unde vacile sunt introduse câte una în boxa de muls. La fiecare vac ă se execut ă mulsul (executând cu stricte țe toate fazele cunoscute), dup ă care vaca este eliberat ă din boxă și dirijată către padocul de evacuare de unde ajunge în ad ăpost. Fig. 7.16. Schema sălii de muls tip Tandem 199 Boxa respectiv ă, rămasă liberă, este ocupat ă de o altă vacă care este adus ă din sala de a șteptare. Sala de muls cu a șezare perpendicular ă a vacilor (side by side). Are capacitatea de 2 x 8 locuri, iar num ărul de mulg ători este de 2 sau 3. Vacile sunt așezate perpendicular pe canalul de deservire; intrarea și ieșirea vacilor din sala de muls făcându-se în grup. Organizarea mulgerii este asem ănătoare cu cea specific ă sălilor de muls tip brăduleț, cu deosebirea c ă atașarea și detașarea aparatelor de muls se face printre membrele posterioare a vacilor. Acest tip de sal ă de muls asigur ă o productivitate mai mare a muncii și necesită un volum de investi ții mai mic fa ță de instala ția tip brăduleț. Vacile trebuie s ă aibă aptitudini foarte bune pentru mulsul mecanic, crup ă largă, aplomburi corecte și o deschidere suficient ă între membrele posterioare pentru ata șarea-detașarea aparatelor de muls. Sala de muls rotativ ă (Rotolactor ). Acest tip de sal ă de muls are capacitatea de 15-35 locuri, iar platforma de muls este de form ă circulară, compartimentat ă în standuri individuale și este prev ăzută cu un angrenaj propriu de rotire. Durata unei rotații complete se poate regla, în func ție de nivelul productiv și viteza de muls a vacilor, la 7-10 minute. Mulgătorii se găsesc într-un spa țiu amplasat în centrul platformei, iar vacile se rotesc în jurul mulg ătorilor odat ă cu platforma de muls. Rotolactorul (fig. 7.17) asigură o productivitate mare a muncii (60-100 vaci/or ă/mulgător), fiind recomandat pentru fermele cu efective mari (peste 400 vaci lapte) și producții ridicate de lapte. Organizarea mulsului : vacile au acces pe platform ă printr-o u șă (ce se deschide automat) care comunic ă cu sala de a șteptare. Pe timpul unei rota ții complete se execut ă toate opera țiunile legate de muls, vaca fiind apoi evacuat ă de pe platform ă printr-o alt ă ușă (care se deschide tot automat) în padocul de evacuare, de unde vacile sunt dirijate la ad ăposturi. Fig. 7.17. Schema platformei de muls tip Rotolactor 200 Pe plan mondial, pentru mulgerea vacilor în s ăli speciale, se folosesc și alte tipuri de instala ții care se bazeaz ă pe acelea și principii func ționale. Din punct de vedere constructiv îns ă, s-au făcut numeroase inova ții, menite s ă asigure cre șterea productivit ății muncii și reducerea investi țiilor inițiale, să permită supravegherea mai atentă a animalelor pe timpul mulgerii etc. În acest sens pot fi amintite urm ătoarele instala ții de muls: sala de muls Unilactor (fig. 7.18), sala de muls trigonal ă, sala de muls poligonal ă. Platforma de muls pe p ășune se utilizeaz ă în cazul între ținerii vacilor în tabere de var ă, pe pășune (fig. 7.19). Platforma de muls, montat ă pe un șasiu mobil, este prevăzută cu 8-16 standuri de muls (dispuse simetric, pe dou ă rânduri, fa ță de axul longitudinal al platformei). Platforma dispune de agregat propriu de vacuum, aparate de muls, rezervoare pentru colectarea laptelui și pentru depozitarea apei. Ca surs ă de energie poate fi utilizat fie un grup electrogen, fie ac ționarea instala ției se face de la un tractor U 650. Organizarea mulsului este asem ănătoare cu cea din s ălile de muls. Fig. 7.18. Schema platformei de muls tip Unilactor: 1 - u șă de acces; 2 - box ă-stand de muls; 3 - culoar de lucru pentru mulg ători; 4 - ușă de evacuare; 5 - mecanismul de acționare al platformei. Fig. 7.19. Schema platformei de muls la p ășune: 1 - șasiu mobil; 2 - cup ă pentru distribuirea furajelor concentrate; 3 - aparat de muls; 4 - copertin ă de protecție. 201 7.3.2.3. Principiile mulgerii ra ționale a vacilor Pentru exteriorizarea capacit ății productive a vacilor în ce prive ște cantitatea de lapte și conținutul acestuia în gr ăsime, precum și pentru ob ținerea unui lapte cu calit ăți igienice superioare, f ără a afecta starea de s ănătate a ugerului și în condi ții corespunz ătoare de productivitate a muncii (indifere nt de sistemul sau tehnologia de muls) se impune respectarea mulgerii ra ționale a vacilor. - Frecvența mulsorilor se stabile ște în raport cu intensitatea proceselor de secreție a laptelui la nivelul glandei mamare, dinamica acumul ării laptelui în uger în perioada dintre mulsori, stadiul lacta ției și vârsta vacilor. Secreția laptelui la nivelul glandei mamare este un proces continuu dar care se desfășoară cu o intensitate diferit ă. După muls, secre ția este intens ă și scade pe măsură ce presiunea intramamar ă crește. Procesul de sintez ă al laptelui înceteaz ă când presiunea intramamar ă este de 35 mm Hg. În general, procesul de sintez ă al laptelui se men ține la un nivel ridicat timp de 14 ore de la muls. Prin urmare, la majoritatea vacilor sunt suficiente dou ă mulsori pe zi. Numărul de mulsori se stabile ște și în raport cu nivelul productiv al vacilor, vârsta acestora și stadiul lacta ției. Astfel, prin m ărirea num ărului de mulsori, de la două la trei pe zi, cantitatea de lapte la primipare cre ște cu 15-25%, iar la multipare cu 10-15%, m ărindu-se și conținutul laptelui în gr ăsime. Trecerea de la dou ă mulsori la trei mulsori pe zi, se justific ă doar dac ă plusul de produc ție obținut justifică din punct de vedere economic che ltuielile aferente consumurilor suplimentare de energie și cu forța de munc ă. Se recomand ă ca vacile cu produc ții zilnice de peste 20 kg lapte și primiparele (indiferent de performan țele productive) aflate în primele 3 luni cu lactație să fie mulse de 3 ori pe zi. - Intervalul între mulsori. În cazul efectu ării a două mulsori pe zi, ideal ar fi ca între acestea s ă fie un interval de 12 ore. În acest caz, este posibil ă obținerea unor producții mari de lapte și la vacile cu poten țial productiv ridicat, dar la care ugerul are un volum relativ redus. În mod practic, intervalul de 12 ore între mulsori este foarte greu de respecta t, deoarece se prelunge ște programul de lucru al fermierului. Cercetările efectuate au scos în eviden ță faptul c ă, exceptând vacile cu producții foarte mari, cantitatea de lapte muls ă nu se modific ă semnificativ dac ă intervalul între mulsori este de 10-14 ore, comparativ cu cel din 12 în 12 ore. Pentru echilibrarea intervalului dintre mulsori se recomand ă ca vacile recordiste din ferm ă să fie mulse primele diminea ța și ultimele seara. - Stimularea ejec ției laptelui . La vacă, doar o mic ă cantitate de lapte se găsește în cisterna glandei mamare și în canalele mari. Cea mai mare cantitate de lapte se g ăsește în alveole și în canalele alveolare, unde este men ținut prin for ța capilară. 202 Pentru evacuarea cât mai complet ă a laptelui din uger este necesar ă stimularea puternic ă a reflexului de ejec ție al laptelui. Aceast ă stimulare se realizează în special prin masajul ini țial al ugerului, dar și prin opera țiunile de spălare, ștergere și mulgere a primelor jeturi de lapte din fiecare mamelon. Excitațiile baroreceptorilor de la nivelul cisternei glandei mamare și a receptorilor tactili de la nivelul mameloanel or sunt transmise hipotalamusului care favorizeaz ă eliminarea în circuitul sanguin al oxitocinei. Dup ă 30-60 secunde, ocitocina ajunge pe cale sanguin ă la nivelul ugerului unde determin ă contracția celulelor mioepiteliale perialveolare și pericanaliculare, ridicând presiunea intramamar ă la 70-80 mm Hg, ceea ce determin ă expulzarea laptelui din alveole și canale în cisterna glandei mamare. Din cistern ă, laptele este evacuat prin muls, ca urmare a învingerii tonicit ății sfincterului mamelonar. La stimularea ejec ției laptelui particip ă și receptorii vizuali și acustici. S-a constatat c ă excitanții condiționali care înso țesc mulsul (apari ția mulgătorului, pregătirea locului de muls, zgomotul produs de vasele de muls și de pompele de vacuum etc.) pot provoca reflexul de ejec ție al laptelui. În esență, rezultă că masajul ini țial al ugerului și o bună pregătire pentru muls sunt obligatorii pentru declan șarea reflexului de ejec ție al laptelui, cu efecte pozitive asupra mulsului și a produc ției de lapte. - Mulsul trebuie efectuat într-un timp cât mai scurt . Durata mulgerii influen țează direct cantitatea de lapte și procentul de gr ăsime din lapte. A șa cum s-a v ăzut, efectul oxitocinei apare foarte repede, la 30-60 de secunde de la terminarea masajului ini țial (sau mai repede în cazul sp ălării ugerului). Concentra ția maximă a oxitocinei în circuitul sanguin este maxim ă la 2-3 minute de la stimularea ugerului, iar la 6-10 minute de la stimulare oxitocina dispare din sânge fiind eliminat ă pe cale renal ă. Spre sfârșitul perioadei de ac țiune a oxitocinei, celulele mioepiteliale din jurul alveolelor și a canaliculelor se rela șează. Ca urmare, presiunea în zona alveolar ă a glandei mamare se reduce devenind mai mic ă decât presiunea intercisternal ă, iar laptele nemuls trece în regiunea alveolar ă. Pentru ob ținerea acestui lapte este necesar ă reprovocarea reflexului de ejec ție a laptelui, care îns ă odată provocat nu mai poate fi reprodus cu aceea și intensitate decât la un interval de minim o or ă de la prima stimulare. Ejecția laptelui are o intensitate maxim ă la începutul apari ției oxitocinei în circuitul sanguin, când concentra ția acestui hormon este maxim ă. Prin urmare, mulsul trebuie s ă înceapă la maximum dou ă minute de la stimularea ugerului și să se facă rapid astfel încât, indiferent de produc ția de lapte a vacii, mulsul s ă nu dureze mai mult de 10 minute. - Vacile trebuie mulse complet . Mulgerea complet ă constă în evacuarea întregii cantit ăți de lapte din uger, cu excep ția laptelui rezidual. Laptele rezidual este laptele care r ămâne în uger și care poate fi extras doar în urma unor tratamente cu oxitocin ă. Acest lapte reprezint ă cca. 15% din cantitatea de lapte existent ă în uger înainte de muls. Cauzele care determin ă mulgerea incomplet ă sunt urm ătoarele: tehnica defectuoas ă de muls, stimularea insuficient ă a ugerului pentru producerea reflexului 203 de ejecție a laptelui, neexecutarea masajului final și al mulsului suplimentar, prelungirea duratei mulsului. Mulgerea incomplet ă determin ă obținerea unei cantit ăți mai reduse de lapte și cu un con ținut mai mic în gr ăsime. Cercet ările au demonstrat c ă în cadrul aceleiași mulsori, procentul de gr ăsime prezint ă o mare variabilitate, astfel: în primele jeturi con ținutul laptelui în gr ăsime este de cca. 1% pentru ca la finalul mulgerii s ă ajungă la 8-9%. Prin urmare, în cazul mulgerii incomplete, în uger rămâne laptele cel mai gras. Laptele nemuls influen țează negativ activitatea secretorie a celulelor alveolare (laptele fiind depozitat în zona alveolar ă se reduce sinteza laptelui și a grăsimii din lapte). De asemenea, mulgerea incomplet ă determin ă înțărcarea timpurie a vacilor prin m ărirea cantit ății de lapte rezidual care se va stabiliza la un nivel superior. - Mulgerea vacilor trebuie s ă se facă în condi ții de lini ște. O serie de excitanți nedoriți cum sunt zgomotele puternice, aritmice, comportamentul brutal al mulgătorilor, schimbarea mulg ătorului, prezen ța unor persoane str ăine, precum și alți factori stresan ți contribuie la blocarea ac țiunii oxitocinei de c ătre adrenalina secretată de glandele corticosuprarenale, ca reac ție de apărare a organismului. Adrenalina are efect vasoconstrictor, astfel c ă în funcție de momentul de ac țiune al factorilor stresan ți adrenalina poate inhiba sau bloca reflexul de ejec ție al laptelui. - Respectarea programului de lucru contribuie la formarea unui lan ț de reflexe condi ționate la animale. Modificarea succesiunii în timp a unor opera țiuni tehnologice, nerespectarea orelor de efectuare a acestora (furajare, odihn ă, mulgere, evacuarea dejec țiilor etc.) determină importante reduceri ale produc ției de lapte. - Păstrarea calit ăților igienice ale laptelui . Calitatea igienic ă a laptelui are o importanță deosebită pentru sănătatea consumatorilor. Dacă ugerul este s ănătos, în momentul mulgerii înc ărcătura bacterian ă a laptelui este redus ă (de 200-300 bacterii/ml) și inofensiv ă pentru consumatori. Laptele poate fi contaminat în timpul mulgerii și manipul ării, astfel încât înc ărcătura microbian ă a acestuia poate cre ște foarte mult și în ritm rapid. În vederea ob ținerii și livrării unui lapte igienic se vor respecta cu stricte țe următoarele reguli: - mulgătorii trebuie s ă fie sănătoși, să nu provin ă din familii care sufer ă de tuberculoz ă sau febr ă tifoidă și să respecte normele de igien ă privind preg ătirea mulgătorului pentru muls; - spălarea și ștergerea ugerului înainte de muls, dezinfec ția mameloanelor după muls; - primele jeturi de lapte (care au o înc ărcătură microbian ă mare) se mulg în cupe special destinate și nu pe stand, dup ă care acest lapte se arunc ă; - se va combate obiceiul unor mulg ători care practic ă mulsul manual de a- și umezi mâinile în laptele muls; - echipamentul de muls și cel de manipulare al laptelui va fi men ținut în condiții stricte de igien ă; 204 - pe timpul mulsului nu se vor administra nutre țuri însilozate (laptele împrumut ă ușor mirosul nepl ăcut al silozului), furaje fibroase sau grosiere deoarece prin manipularea lor se produce praf ce poate contamina laptele. 7.3.3. TRATAREA ȘI PĂSTRAREA LAPTELUI ÎN FERM Ă Pentru valorificarea superioar ă a laptelui se impune ca, pân ă la livrare, laptele să fie tratat și păstrat în condi ții corespunz ătoare. La livrare laptele trebuie să aibă caracteristici organoleptice și fizico-chimice stabilite prin normative specifice. Tratarea laptelui. Tratamentul primar are ca scop men ținerea caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice ale laptelui pân ă în momentul valorificării și constă în filtrarea și păstrarea acestuia în condi ții corespunz ătoare. Pentru tratamentul primar și păstrarea laptelui pân ă la livrare, în fermele mari trebuie s ă existe o l ăptărie dotată cu utilaje și inventar specifice. L ăptăria se amplaseaz ă lângă filtrul sanitar, la intrarea în ferm ă, și are mai multe spa ții funcționale: sala de recep ție și analiză a laptelui, sala de r ăcire și depozitare, sala de prelucrare (smântânire) și sala de sp ălare și depozitare a inventarului specific. Pentru țara noastr ă recepția cantitativ ă a laptelui const ă în cuantificarea gavrimetric ă (kg) sau volumetric ă (l) a cantit ății de lapte, iar din punct de vedere calitativ trebuie s ă aibă un conținut de minimum 3,2% gr ăsime, densitatea minim ă de 1,29, aciditatea maxim ă 190T, temperatura s ă nu depășească 140C, iar gradul de impurificare s ă se încadreze în limitele prestabilite. Prin filtrare se urm ărește îndepărtarea impurit ăților care au p ătruns în lapte (fire de păr, furaje etc.). Aceast ă operațiune se poate executa cu ajutorul unor filtre- strecurători (format din dou ă site între care se a șează 3-4 straturi de tifon) sau (în cazul fermelor mari) cu ajutorul unor filtre centrifugale (instala ții de sine st ătătoare sau care sunt intercalate pe traseul laptelui). Până la livrare laptele se p ăstrează în spații corespunz ător igienizate. În funcție de durata de p ăstrare pân ă la livrare, laptele trebuie r ăcit pentru a reduce la minimum multiplicarea microorganismelor. Dacă laptele se livreaz ă de două ori pe zi, laptele trebuie r ăcit la o temperatur ă de 12-140C, dacă se livreaz ă o dată pe zi la 6-80C, iar dac ă se livreaz ă o dată la două zile, temperatura de p ăstrare va fi de 40C. În raport cu durata și temperatura de p ăstrare, pentru r ăcirea laptelui se folosesc diferite procedee. Bazinele de r ăcire se folosesc când laptele este p ăstrat în bidoane de depozitare, pentru r ăcire se folose ște apă rece de la re țeaua curent ă de apă; răcirea fiind lent ă. Pentru r ăcirea laptelui la 6-80C în bazin se introduce ghea ță (10-12 kg/100 l lapte). Instalațiile frigorifice se folosesc în ferme mari, laptele fiind r ăcit la 4-6 0C, iar păstrarea se face în tancuri izoterme. 205 Capitolul 8 TEHNOLOGIA EXPLOAT ĂRII TAURINELOR PENTRU PRODUC ȚIA DE CARNE Importanța alimentar ă a cărnii de bovine, rolul pe care carnea și produsele de carne îl au în cre șterea nivelului de trai al popula ției umane, precum și avantajele economice ce decurg din producerea c ărnii de taurine au f ăcut ca acest domeniu de activitate s ă devină unul din cele mai dinamice sectoare ale produc ției agricole. Situația actual ă, tendințele și perspectivele referitoare la produc ția și consumul de carne la nivel mondial sunt dependente de o serie de factori, între care: evolu ția demografic ă umană, nivelul de dezvoltare socio-economic ă a diferitelor țări, reparti ția și evoluția efectivelor de bovine, stabilitatea și tendințele pieții privind cererea pentru produc ția de carne de bovine, produc ția actuală și de perspectiv ă a furajelor necesare etc. Cererea mereu crescând ă pentru carnea de bovine, în general, și pentru cea de taurine în special se suprapune pe un important deficit în ce prive ște acest produs, respectiv o diferen ță de cca. 3% (-1.500 mii tone/a n). La nivel mo ndial, produc ția de carne de bovine reprezint ă cca. 30-33% di n totalul produc ției de carne (cu men țiunea că cca. 95% din carnea de bovine provine de la taurine). Ritmul anual de cre ștere a producției de carne de bovine este de cca. 2,5-3%. Carnea de taurine este dietetic ă, are un coeficient de digestibilitate ridicat și se preteaz ă la obținerea unei game largi de produse și preparate culinare. De asemenea, carnea de bovine are o valoare nutritiv ă ridicată. Valoarea nutritiv ă a unui aliment se exprim ă prin compozi ția sa chimic ă și, în special, prin aportul component elor acesteia în satisfacerea nevoilor energetice și a celor plastice (protide, lipide, vitamine și săruri minerale) ale omului, ca și prin valoarea biologic ă a acestor principii nutritive. În tabelul 8.1 este prezentat ă compozi ția chimic ă și valoarea energetic ă a cărnii la diferite specii de animale, în raport cu starea de îngr ășare. La același stadiu de îngr ășare carnea de bovine are un con ținut mai ridicat în proteine și un conținut mai redus în gr ăsime față de carnea ob ținută de la suine și ovine. Din punct de vedere al raportului în care se g ăsesc diferitele componente chimice ale c ărnii, carnea de taurine este superioar ă cărnii de porc și de batal. Raportul proteine/lipide variaz ă de la 1:0,5 la carnea de vi țel la 1:1,18 la carnea grasă de vită, iar raportul calorii proteice/calorii furnizate de gr ăsime de la 1:1,1 la vițel, la 1:3,9 la carnea gras ă de vită. Carnea de taurine este mai bogat ă în leucin ă, izoleucin ă, valină, fenilalanin ă, lizină, glicină etc. decât carnea de porc și ovine. De asemenea, carnea de taurine este bogat ă în substan țe minerale (fier, zinc, sodiu, calciu, magneziu) și vitamine (B1, B2, B6, PP și C). Aceste aspecte explic ă tendințele actuale privind preferin țele tot mai accentuate ale consumatorilor pentru carnea de taurine, în special pentru cea slab ă și cea semigras ă. 206 Tabelul 8.1 Compoziția chimică și valoarea energetic ă la diferite specii de animale în raport cu starea de îngr ășare Specia și categoria Starea de îngrășare Compoziția chimică (%) Valoarea energetică (cal./100 g) Apă Proteine Lipide Substanțe minerale Bovine adulte grasă 62,5 19,2 17,3 1,0 236,6 medie 68,3 20 10,7 1,1 181,5 slabă 74 21,1 3,8 1,1 121,8 Tineret bovin grasă 64,8 18,6 15,6 1,0 221,3 medie 68 20 11 1,0 184,3 slabă 74,4 21 3,5 1,1 118,5 Porcine adulte grasă 49,1 15,1 35 0,8 387,4 medie 65,1 19 15 0,9 217,6 slabă 72,6 20,1 6,3 1,0 141,0 Ovine adulte grasă 57,2 14,3 27,5 1,0 314,4 medie 64,8 17 17,2 1,0 229,6 slabă 75 20 4 1,0 119,2 Pui broiler cal. I 67,5 19,8 11,5 1,2 188,1 cal. a II-a 72,1 22,8 4 1,1 130,6 8.1. SISTEME ȘI METODE DE ÎNGR ĂȘARE A TAURINELOR Acumularea unui volum impresionant de cuno ștințe referitoare la modul de desfășurare al diferitelor pro cese fiziologice ce guverneaz ă ritmul și intensitatea creșterii și dezvoltării, a făcut posibil ă fundamentarea pe baze științifice a tehnologiilor de creștere și îngrășare a taurinelor. Clasificarea sistemelor de îngr ășare a taurinelor se poate face dup ă mai multe criterii, astfel: - după vârsta animalelor supuse îngr ășării: - îngrășarea vițeilor; - îngrășarea tineretului taurin; - îngrășarea juncanilor; - îngrășarea taurinelor adulte și reformate; - după sistemul de între ținere adoptat: - în stabula ție (legată sau liber ă); - pe pășune; mixt (p ășune + stabula ție). Criteriul cel mai des utilizat pentru definirea sistemelor de îngr ășare a taurinelor îl constituie gradul de intensivizare al procesului de îngr ășare. Acest criteriu ia în considerare o serie de elemente tehnice și economice, între care: - sporul mediu zilnic realizat pe durata îngr ășării; - durata îngr ășării, vârsta și masa corporal ă a animalelor la valorificare, consumul specific înregistrat; - nivelul și regimul de furajare adoptat; - gradul de concentrare al efectivelor, gradul de mecanizare și automatizare al proceselor tehnologice specifice, nivelul profitului ob ținut etc. 207 Având în vedere aceste elemente definitorii, sistemul de îngr ășare poate fi: intensiv, semiintensiv sau extensiv. Fiecare din aceste sisteme de producere a c ărnii de taurine cuprinde mai multe tehnologii și metode de îngr ășare care se diferen țiază prin tipul genetic al materialului biologic destinat îngr ășării, durata îngr ășării și masa corporal ă a taurinelor la valorificare. În tabelul 8.2 sunt prezenta ți principalii indicatori tehnici și economici de produc ție pe sisteme de îngr ășare. Tabelul 8.2 Principalii indici te hnico-economici de produc ție pe sisteme de îngrășare Indici tehnico- economici U.M . Sistemul de îngr ășare intensiv semiintensiv extensiv Vârsta de valorificare luni 12-16 18-24 20-30 Masa corporal ă la valorificare kg 450-550 450-550 500-550 Durata îngr ășării luni 12-16 6-12 5-10 Spor mediu zilnic g 1000- 1400 800-1000 500-700 Consum specific UN/kg 5-6,8 7-10 10-14 Randament la t ăiere % 56-65 53-57 50-53 8.1.1. TEHNOLOGIA DE ÎNGR ĂȘARE ÎN SISTEM INTENSIV Îngrășarea intensiv ă este un sistem modern și eficient de producere a c ărnii de taurine. Tehnologiile aferente sistemului intensiv de îngr ășare se bazeaz ă pe progresele realizate de industria de producere și prelucrare a furajelor, respectiv a substituen ților de lapte și a furajelor combinate. În acest sens, au fost elaborate re țete furajere structurate corespunz ător cu cerin țele fiziologice specifice fiec ărei etape de vârstă, astfel încât s ă se realizeze indici productivi și economici cât mai ridica ți. De asemenea, pentru ad ăposturi și amenajările interioare s-au adoptat solu ții constructive care să asigure condi ții optime de microclimat și confort pentru animale și care să permită mecanizarea și chiar automatizarea unor procese tehnologice. În raport cu tehnologia aplicat ă, vârsta, masa corporal ă a animalelor la valorificare și în funcție de performan țele tehnice și economice realizate, pe plan mondial se aplic ă două tehnologii de îngr ășare intensiv ă, respectiv: îngr ășarea pentru “ carne alb ă” și îngrășarea “ baby beef ”. 8.1.1.1. Tehnologia de îngr ășare pentru carne alb ă Îngrășarea pentru carne alb ă este cunoscut ă și sub denumirea de îngr ășare ultra baby beef sau îngr ășarea foarte precoce a vi țeilor. Este cea mai intensiv ă tehnologie de îngr ășare a taurinelor și a fost conceput ă scopul de a ob ține carne cu 208 calități organoleptice și culinare superioare prin valorificarea timpurie a vi țeilor hrăniți exclusiv cu lapte sau substituen ți de lapte. Această tehnologie se practic ă în SUA (cca. 400.000 vi ței îngrășați/an) și în unele țări ale Uniunii Europene. În SUA, producerea c ărnii albe a început în anii ’60 și s-a dezvoltat în cursul anilor ’70; în prezent, în SUA exist ă peste 1300 de ferme specializate, având o capacitate medie de 300 cap./serie și realizeaz ă anual dou ă cicluri de produc ție (vezi tab 8.3). Tabelul 8.3 Principalii indicatori tehnici și economici realiza ți în producerea c ărnii albe în SUA Indicatori tehnici și economici UM Anul 1970 1990 Masa corporal ă inițială kg 50 40 Masa corporal ă finală kg 125 175 Durata unui ciclu de producție săptămâni 12 17 Consum de substituent de lapte kg 120 240 Consum specific UN/kg spor 1,6 1,8 Spor mediu zilnic g 890 1140 Costul furajelor $ 66 264 Costul ini țial al vițelului $ 25 150 Prețul de livrare (în viu) $/kg 1,01 2,97 Profit net/s ăptămână $ 2,94 6,24 Producția de carne alb ă în Europa și în SUA, ca și cererea pentru acest produs a cunoscut în ultimii 10 ani importante varia ții. În majoritatea țărilor din Uniunea European ă, consumul de carne alb ă a cunoscut o tendin ță de reducere continu ă, cu valori cuprinse între 8,3 % (în Fran ța) și 25,3% (în Germania). Doar în cazul a dou ă țări s-a constatat o cre ștere a acestui indicator (Belgia cu cca. 4% și Olanda cu 9%). Ca urmare a reducerii consumului, producția de carne alb ă a scăzut, reducerea cea mai accentuat ă fiind înregistrat ă în cazul Germaniei (cu 24%). În țările europene, sc ăderea produc ției de carne alb ă se datoreaz ă, în principal, restric țiilor legislative privind agricultura din țările Uniunii Europene. Astfel, prin impunerea de “cote” pentru produc ția de lapte, efectivele de taurine s- au redus și, implicit, a sc ăzut numărul de viței disponibili pentru îngr ășare. Tehnologia de îngr ășare pentru carne alb ă s-a practicat pe scar ă redusă și în țara noastr ă, carnea fiind destinat ă exportului. 209 Preferința consumatorilor pentru carnea alb ă este determinat ă de calitățile organoleptice și culinare de excep ție ale acestui produs, carnea fiind fraged ă, suculentă, perselată și de culoare roz-deschis (de unde și denumirea de carne alb ă). În procesul îngr ășării se urm ărește obținerea unor sporuri mari de cre ștere în condiții de eficien ță nutrițională maximă. Preluarea vi țeilor pentru îngr ășare se face la vârsta de cca. 10 zile. Durata îngr ășării este variabil ă (în raport cu masa corporal ă la valorificare) și este cuprinsă între 50 și 150 de zile. Valorificarea vi țeilor îngr ășați se face la greutăți cuprinse între 100 și 200 kg. La vițeii îngrășați după această tehnologie se urm ărește obținerea unor sporuri medii zilnice de cca. 1200 g, un consum specific de 2,2-2,8 UN (9-11 kg lapte/kg spor), iar la valorificare s ă se înregistreze un randament la t ăiere de peste 60%. Realizarea acestor indicatori tehnici și economici este dependent ă de o serie de factori de influen ță, între care: calitatea, valoarea și precocitatea materialului biologic destinat îngr ășării, eficacitatea opera țiunilor legate de combaterea stresului (de transport), asigurarea unor condi ții optime de furajare și întreținere. În mod obi șnuit, producerea c ărnii de vi țel se realizeaz ă în ferme specializate, cu capacit ăți de cazare cuprinse între 30 și 200 de vi ței/serie. La îngrășarea pentru carne alb ă se preteaz ă vițeii masculi apar ținând raselor precoce din rasele de lapte, mixte sau de carne (Friz ă, Simmental, Schwyz, B ălțată româneasc ă, Charolaise), precum și hibrizii dintre aceste rase. Condiții de preluare. Vițeii sunt prelua ți la vârsta de 7-10 zile și la o greutate minim ă de 40 kg. În momentul prelu ării vițeii trebuie s ă fie sănătoși și să provină din zone și ferme indemne la boli infecto-contagioase. Producătorul de vi ței trebuie s ă ateste că vițeii au consumat minimum 35 kg de lapte colostral, administrat artificial. Înaintea transportului, vi țeilor li se aplic ă un tratament profilactic (prin administrarea unor antibioti ce cu spectru larg de ac țiune și a unui complex de vitamine A, D 3, E). Dacă transportul dureaz ă mai mult de 6 ore, se recomand ă și executarea unor tratamente antistres sau chiar utilizarea unor tranchilizante. Transportul vi țeilor de la unit ățile produc ătoare către ferma de îngr ășare se realizează cu mijloace auto speciale (autoizoterme) în care se asigur ă un microclimat corespunz ător (temperatura de cca. 200C și fără curenți puternici de aer), prev ăzute cu amenaj ări interioare care s ă excludă posibilitatea accident ării vițeilor. La sosirea în ferma de îngr ășare se procedeaz ă la recep ția, lotizarea și cazarea vi țeilor. Pentru prevenirea tulbur ărilor digestive, în primele 12 ore de la afluire, vi țeilor li se administreaz ă 8-10 l de solu ție glucozat ă (apă fiartă și răcită la 36-380C, cu un con ținut de 10% glucoz ă), în 2-3 reprize. A doua zi, jum ătate din soluția glucozat ă se înlocuie ște cu lapte (sau, dup ă caz, cu substituent de lapte), iar din a treia zi se trece la regimul de furajare prestabilit. În aceast ă perioadă se recomand ă repetarea tratamentului cu antibiotice și vitamine. Întreținerea vițeilor se asigur ă în adăposturi de tip hal ă, compartimentate, în care se aplic ă principiul popul ării și depopul ării totale. În ad ăpost trebuie asigurate 210 următoarele condi ții de microclimat: temperatura 16-200C, umiditatea relativ ă a aerului 75%, viteza curen ților de aer 0,2-0,3 m/s, iar intensitatea luminoas ă să fie redusă. Vițeii pot fi caza ți în boxe colective sau în boxe individuale. Se recomand ă întreținerea în boxe individuale deoarece vi țeii pot fi supraveghea ți mai ușor. Boxele individuale (fig. 8.1) au l ățimea de 0,8-0,9 m, lungimea de 1,3-1,6 m și înălțimea de 1,2 m. Pardoseala boxei este de tip gr ătar (executat ă din șipci de lemn) și situată la o înălțime de 20-25 cm fa ță de pardoseala compartimentului. Boxele sunt dispuse pe unul, dou ă, sau patru rânduri. Pere ții laterali ai boxei pot fi executa ți din panouri pline de scândur ă, panouri din plas ă de sârmă sau din tije metalice distan țate între ele la 10-15 cm. Dispozitivele de fixare a g ăleților pentru alăptare și adăpare sunt montate pe peretele frontal al boxei. Sub boxe, dac ă evacuarea guno iului se face mecanic, se g ăsesc canalele de evacuare a dejec țiilor care au adâncimea de cca. 20 cm și au lățimea egal ă cu cea a boxelor. În aceste canale culiseaz ă lama racloare care preia dejec țiile pe care le transportă și depoziteaz ă în fosele aflate la cap ătul adăpostului. Pe plan mondial se practic ă diferite tehnologii de îngr ășare pentru carne albă. Aceste tehnologii se diferen țiază, în principal, în raport cu vârsta și masa corporală la valorificarea vi țeilor îngr ășați, astfel: valorificarea timpurie a vi țeilor și valorificarea normal ă a vițeilor (vezi tab. 8.4). Tabelul 8.4 Principalii indici tehnici și economici la îngr ășarea pentru carne alb ă Îngrășarea pentru carne alb ă Condiții de valorificare Masa carcasei (kg) Randament la tăiere (%) Consum specific (UN/kg) Vârsta (săptămâni)Masa corp. (kg) Timpurie 5 75-80 45-50 62-63 2,2 Normală, pe bază de: lapte integral 12 140 88-90 61-63 2,4-2,5 lapte integral și degresat 13 140-150 85-90 58-61 2,5-2,8 substituen ți 13 130-150 80-90 60 2,5-2,8 Fig. 8.1. Boxe individuale 211 Valorificarea timpurie a vi țeilor s e f a c e l a v â r s t a d e 5 s ăptămâni și la o masă corporal ă de 75-80 kg. La t ăiere se înregistreaz ă randamente de 62-63%, obținându-se carcase de 45-50 kg. În acest caz, hr ănirea vițeilor se face exclusiv cu late integral. Valorificarea normal ă a vițeilor se face la vârsta de 12-13 s ăptămâni și la o greutate de 140-150 kg. Indicii produc ției de carne difer ă în raport cu regimul de furajare. În cazul hr ănirii cu lapte integral (tab. 8.5), la valorificare se înregistreaz ă un randament la t ăiere de 61-63%, respectiv carcase de 88-90 kg. În cazul hr ănirii cu lapte integral și lapte degresat (vezi tab. 8.6), vi țeii sunt valorificați la o masă corporală de 140-150 kg, randamentul înregistrat la t ăiere fiind de 58-61%. Hrănirea pe baz ă de substituen ți de lapte se poate realiza dup ă diferite scheme de furajare (tab. 8.7). La valorificare, vi țeii realizeaz ă o masă corporală de 130-150 kg și un randament la t ăiere de cca. 60%. Având în vedere c ă îngrășarea vițeilor pentru carne alb ă se realizeaz ă cu cheltuieli ridicate (laptele este scump) și că masa corporal ă la care se face valorificarea este redus ă, durata îngr ășării poate fi prelungit ă până la 150 de zile, astfel încât la valorificare s ă se realizeze greut ăți corporale de pân ă la 200 kg. Tabelul 8.5 Schema de hr ănire cu lapte integral a vi țeilor pentru carne alb ă Vârsta (în zile) Consum de lapte (l) zilnic pe perioad ă Pentru valorificare timpurie 4-5 6-7 35 6-10 8 40 11-15 9 45 16-20 10 50 21-25 11 55 26-30 12 60 31-35 13 65 TOTAL - 350 Pentru valorificare normal ă 36-40 14 70 41-60 15 300 61-80 16 400 TOTAL - 1120 Tabelul 8.6 Schema de hr ănire cu lapte integral și lapte degresat a vi țeilor pentru carne alb ă 212 Vârsta (în zile) Consum de lapte (l) zilnic pe perioad ă lapte integral lapte degresat 1-35 10 - 350 - 36-40 10 4 50 20 41-48 9 7 72 56 49-58 8 10 80 100 59-70 7 14 84 168 71-84 7 16 98 224 TOTAL - - 734 568 Prin tehnologia specific ă de furajare la îngr ășarea pentru carne alb ă, vițelul este men ținut din punct de vedere nutri țional în stadiul de prerumeg ător. Ca urmare, dezvoltarea compartimentelor pregastrice (re țea, rumen, foios) este inhibată ceea ce influen țează pozitiv randamentul la t ăiere. În acela și timp, valoarea nutritiv ă și digestibilitatea ridicat ă a laptelui asigur ă realizarea unui ritm intens de cre ștere, cu consumuri specifice reduse. Datorită conținutului redus în fier, hr ănirea exclusiv ă cu lapte determin ă apariția anemiei feriprive la vi ței care, între altele, se manifest ă printr-o important ă diminuare a mioglobinei (pigmentul ro șu al țesutului muscular). Ca urmare, carnea obținută are o culoare roz-deschis. Tabelul 8.7 Schema de hr ănire cu substituen ți de lapte pentru carne alb ă Vârsta vițeilor Rația zilnică * Total substituent (kg) Substituent (kg) Apă (l) Total (l) Ziua de via ță 1-7 Se administreaz ă lapte colostral (35 kg) - 8-9 0,4 3,6 4 0,8 10-11 0,5 4,5 5 1 12 0,6 5,4 6 0,6 13 0,7 6,3 7 0,7 14 0,8 6,4 7,2 0,8 Săptămâna de viață3 0,9 6,5 7,4 6,3 4 1,0 7.0 8 7 5 1,2 8,4** 9,6 8,4 6 1,4 9,8*** 11,2 9,8 7 1,5 10,5** 12 10,5 8 1,7 11,3** 13 11,9 213 9 1,9 12,1*** 14 13,3 10 2,1 12,9*** 15 14,7 11 2,3 13,7*** 16 16,1 12 2,5 13,5*** 16 16,5 13 2,7 13,3*** 16 19,9 TOTAL - - 138,3 * - rația zilnică se administreaz ă în două tainuri egale ** - în sezonul de iarn ă cantitatea de ap ă se poate reduce cu 1 l *** - în sezonul de iarn ă cantitatea de ap ă se poate reduce cu 2 l În urma presiunilor exercitate de organiza țiile care se ocup ă cu protec ția animalelor, este posibil ca în viitor tehnologia de îngr ășare a vițeilor pentru carne albă să suporte anumite modific ări ce vizeaz ă asigurarea unor condi ții de furajare și întreținere care s ă fie în concordan ță cu cerințele fiziologice și etologice ale acestor viței, în diferite etape de vârst ă. 8.1.1.2. Tehnologia de îngr ășare pentru baby beef Tehnologia de îngr ășare intensiv ă a tineretului taurin, cunoscut ă sub denumirea de baby beef (sau car ne de tineret) a fost conceput ă în SUA, dup ă care a fost preluat ă și adaptată la condițiile specifice din diferitele țări ale lumii. Această tehnologie de îngr ășare reprezint ă cea mai rentabil ă modalitate de valorificare a surplusului de vi ței masculi proveni ți din fermele de exploatare a taurinelor pentru produc ția de lapte. Prin caracteris ticile sale tehnologice, acest sistem de îngr ășare asigur ă valorificarea la un nivel superior a particularit ăților biologice de cre ștere și dezvoltare din prima parte a vie ții animalelor. În raport cu vârsta și masa corporal ă la care se face valorificarea, precum și în funcție de structura ra ției administrate, pe plan mondial se practic ă trei variante tehnologice de îngr ășare baby beef: baby beef foarte precoce, baby beef precoce și baby beef normal. Tehnologia de îngr ășare baby beef cuprinde o succesiune de perioade și faze tehnologice, num ărul și durata acestora fiind diferite în raport cu tipul genetic al materialului biologic destinat îngr ășării, condițiile de preluare a vi țeilor, regimul de furajare aplicat, vârsta și masa corporal ă la care are loc valorificarea etc. Îngrășarea de tip baby beef se realizeaz ă în ferme (sau complexe) specializate, de tip industrial, cu un gr ad mare de concentrare al efectivelor și întreținere liber ă, dar și în ferme cu efective reduse, cu între ținere legat ă. Pentru îngr ășare se preteaz ă tineretul taurin mascul din rasele precoce mixte sau de carne și, în special, hibrizii dintre aceste rase. Vi țeii sunt prelua ți la vârsta de cca. 10 zile și la o greutate corporal ă de 45-50 kg, f ără a exclude posibilitatea preluării la vârste și greutăți corporale mai mari. În momentul prelu ării, vițeii trebuie s ă fie sănătoși și să provină din zone și ferme indemne la boli infecto-contagioase. Premerg ător transportului, în func ție de 214 vârsta vițeilor și distanța de transport, vi țeilor li se va efectua un tratament antistres. Transportul vi țeilor se execut ă cu autoizoterme în care se vor asigura condiții optime de igien ă, o temperatur ă de 20-210C și o suprafa ță de 0,7-1 m2/animal. La sosirea în ferm ă se face recep ția și lotizarea vi țeilor în func ție de vârstă, dezvoltare corporal ă și rasă. Pe durata îngr ășării se execut ă, în conformitate cu un protocol specific, toate operațiunile sanitar-veterinare profilactice și, după caz, curative. Indiferent de tehnologia adoptat ă, procesul de îngr ășare baby beef se împarte în două perioade: perioada I (de al ăptare), dureaz ă de la preluarea vi țeilor și până la vârsta de 70 de zile și perioada a II-a (de cre ștere și îngrășare) care dureaz ă de la vârsta de 71 de zile pân ă la livrare. Întreținerea vi țeilor în perioada I. În perioada al ăptării vițeii pot fi întreținuți în boxe colective(fig. 8.2) sau în boxe individuale (fig. 8.3). Adăposturile au o capacitate de cazare de 400-500 locuri și sunt subîmp ărțite în două compartimente. Între cele dou ă compartimente este amenajat ă o încăpere (cameră tehnică) dotată cu utilajele necesare pentru prepararea și administrarea substituen ților de lapte. De asemenea, în acest spa țiu se găsește tabloul de comand ă pentru dirijarea factorilor de microclimat (înc ălzire, iluminat și ventilație). Boxele colective au o capacitate de cazare de 20 vi ței și sunt dispuse pe dou ă rânduri, de-a lungul pere ților longitudinali. Boxa este astfel dimensionat ă încât să asigure o suprafa ță de cazare de 1,3-1,4 m2/vițel și un front de furajare de cca. 28 cm. Boxele sunt prev ăzute cu iesle de furajare pentru administrarea furajelor concentrate și a fânului, dispozitive-suport pentru fixarea g ăleților de alăptare (sau jgheab de al ăptare rabatabil), sistem de blocare a capului vi țeilor și două adăpători cu nivel constant. Pereții boxei pot fi executa ți din prefabricate de beton armat, din bare metalice verticale (cu interspa ții) sau din panouri cu plas ă de sârmă. Pardoseala boxei, de tip gr ătar, este executat ă din elemente prefabricate din beton cu rigle Fig. 8.2. Schema unui ad ăpost pentru tineret taurin mascul la îngrășat în faza I, în boxe colective: 1 - boxa; 2 - iesle; 3 - alee de furajare; 4 -canale evacuare dejec ții 215 trapezoidale, care au o l ățime (la partea superioar ă) de 8 cm, iar fantele longitudinale 3 cm. Datorită avantajelor sale (se înl ătură manopera de îndep ărtare a dejec țiilor, nu sunt necesare materiale de a șternut, animalele se men țin relativ curate) utilizarea pardoselilor de tip gr ătar s-a generalizat în unit ățile de îngr ășare baby beef. Dezavantajul principal al între ținerii pe pardoseli de tip gr ătar și cu evacuare hidraulică a dejec țiilor este reprezentat de dificult ățile legate de men ținerea parametrilor de microclimat (umiditatea relativ ă a aerului, viteza curen ților de aer și temperatura) în limite optime. Dată fiind ac țiunea concomitent ă și interdependent ă a factorilor de microclimat asupra animalelor, în ad ăposturi trebuie asigurate anumite condi ții de microclimat. Astfel, în ad ăpost se va asigura o temperatur ă de 16-180C, umiditatea relativă a aerului 70-75%, iar viteza curen ților de aer s ă nu depășească 0,2-0,3 m/s. Pentru men ținerea factorilor de microclimat în limite, optime se impune ca pentru ad ăposturi să fie adoptate solu ții constructive eficiente, s ă fie dotate cu instalații de înc ălzire (aeroterme sau calorif ere, utilizate cu preponderen ță pe timpul sezonului rece), de ventila ție și iluminat. Având în vedere dezavantajele între ținerii vițeilor în boxe colective pe pardoseli de tip gr ătar, în multe unit ăți de îngrășare, în adăposturile pentru perioada I s-au amenajat boxe individuale asem ănătoare cu cele specifice îngr ășării pentru carne alb ă. Prin între ținerea vițeilor în boxe individuale se asigur ă condiții mai bune de confort pentru animale, factorii de microclimat pot fi men ținuți mai ușor în limitele prestabilite și ca urmare, morbiditatea și pierderile la vi ței sunt mai reduse. Întreținerea vițeilor în perioada a II-a. La împlinirea vârstei de 70 de zile, vițeii sunt transfera ți în adăposturile specifice perioadei a II-a de îngr ășare, adăposturi în care vor fi între ținuți până la livrare (valorificare). Fig. 8.3. Schema unui ad ăpost pentru tineret taurin mascul la îngr ășat în faza I, cu între ținere în boxe 216 Pentru ca fluxul tehnologic s ă se deruleze în condi ții bune, cu respectarea principiului popul ării și depopul ării totale, între num ărul locurilor de cazare din adăposturile specifice perioadei I și cele din ad ăposturile perioadei a II-a trebuie s ă existe o anumit ă corelație. Pregătirea adăposturilor pentru populare presupune ca dup ă depopulare s ă se efectueze o cur ățire mecanic ă riguroasă, după care se face dezinfec ția și văruirea adăpostului. Dup ă caz, se vor executa și unele lucr ări de între ținere precum și reparațiile necesare. În perioada a II-a de îngr ășare, întreținerea se asigur ă în adăposturi de tip hală, construite astfel încât investi țiile pe loc de cazare s ă fie minime și să permită mecanizarea și chiar automatizarea unor procese tehnologice. Adăposturile au o capacitate de cazare de 400-700 locuri și sunt amenajate cu boxe colective (capacitat ea de cazare fiind de 20-30 t ăurași/boxă), dispuse pe două rânduri și despărțite de aleea central ă de furajare (fig. 8.4). Fig. 8.4. Ad ăpost pentru faza a II-a de îngr ășare: 1 - boxe colective cu pardoseal ă tip grătar; 2 - canale pentru dejec ții; 3 - alee de furajare. În boxă se asigur ă o suprafa ță specifică de 1,7 m2/cap. până când animalele ating o mas ă corporal ă de 350 kg și 2,2 m2/cap. în continuare, pân ă la livrare. Mărirea suprafe ței specifice se face prin r ărirea animalelor din box ă, respectiv prin extragerea animalelor bolnave și a celor r ămase în cre ștere, care sunt mutate în boxe libere prev ăzute în acest scop. Ieslea de furajare este amplasat ă de-a lungul boxelor, m ărginind de o parte și de alta aleea de furajare. Se asigur ă un front de furajare de cca. 20 cm. Distribuirea furajelor se face cu remorca tehnologic ă. În fiecare box ă se găsesc două adăpători cu nivel constant. Pardoseala boxelor este de tip gr ătar, cu rigle trapezoidale având la fa ța superioară o lățime de 8-10 cm, iar fantele longitudinale de 5 cm. Evacuarea dejecțiilor se poate face hidraulic sau mecanic cu plug raclor montat în canalele situate sub boxe. 1 2 3 217 În adăposturile pentru peri oada a II-a de îngr ășare, dirijarea factorilor de microclimat se realizeaz ă prin ventila ție natural ă, evitând curen ții prea puternici de aer. Pe perioada de iarn ă, în adăpost se va asigura o temperatur ă de 10-150C și o umiditate de 70-75%. Tehnologia de hr ănire la îngr ășarea baby beef. Cele trei metode de îngrășare baby beef se diferen țiază, în afara vârstei și a masei corporale la valorificare și prin regimul specific de furajare, care este structurat pe faze tehnologice de hr ănire. Structura și nivelul nutritiv al ra ției se diferen țiază calitativ și cantitativ în raport cu vârsta animalelor, dup ă rețete variate. Hrănirea tineretului taurin la îngr ășarea foarte precoce. Îngrășarea se încheie la vârsta de 220 zile, când t ăurașii realizeaz ă o masă corporală de 240-250 kg, hrănirea tăurașilor fiind structurat ă în trei faze. Faza I , numită și faza de al ăptare durează de la preluarea vi țeilor (7-10 zile) și până la vârsta de 70 de zile, când t ăurașii trebuie s ă realizeze o mas ă corporală de cca. 90 kg. În faza de al ăptare, vițeilor li se administreaz ă zilnic 5 l substituent de lapte (în dou ă tainuri), furaje combinate de tip starter și fân la discre ție. Faza a II-a , numită și faza de cre ștere-îngrășare, durează de la vârsta de 71 de zile pân ă la vârsta de 130 de zile, când t ăurașii trebuie s ă realizeze o mas ă corporală de cca. 145 kg. În faza de cre ștere și îngrășare, rația furajeră este format ă din nutrețuri combinate și fân de lucern ă de calitate foarte bun ă. Faza a III-a , numită și faza de îngr ășare-finisare , durează de la vârsta de 131 de zile pân ă la vârsta de 220 zile, când t ăurașii sunt livra ți la o mas ă corporală medie de cca. 250 kg. Ra ția furajeră este format ă din furaje combinate și fân de lucern ă. În tabelul 8.8 sunt prezenta ți indicii tehnici și consumul de furaje înregistra ți la îngrășarea baby beef foarte precoce. Aceast ă tehnologie de îngr ășare se practic ă pe scară redusă, întrucât costul pe kg sp or este ridicat, iar greutatea la care sunt valorificate animalele este relativ redus ă. Hrănirea tineretului taurin la îngr ășarea baby beef precoce. În cazul îngrășării baby beef precoce, t ăurașii se livreaz ă la vârsta de 300 de zile și la o mas ă corporală de cca. 350 kg. Tehnologia de furajare este structurat ă în patru faze, din care primele dou ă sunt identice cu cele specifice îngr ășării baby beef foarte precoce. Faza a III-a , numită și faza de îngr ășare, durează de la vârsta de 131 de zile la 220 de zile. În aceast ă fază, în rație se introduc furajele suculente (porumb însilozat), furaje concentrate și fân. Faza a IV-a, sau faza de îngr ășare-finisare , durează de la vârsta de 221 de zile până la vârsta de 300 de zile. În faza de îngr ășare-finisare, ra ția furajeră este alcătuită din suculente, fân și concentrate, cu precizarea c ă față de faza a III-a cantitatea de concentrate se m ărește, menținându-se aceea și cantitate de suculente și de fân. Îngrășarea baby beef precoce a fost principala tehnologie de îngr ășare intensiv ă adoptată în țara noastr ă. După anul 1980, în țara noastr ă s-a renun țat la practicarea acestei metode de îngr ășare ca urmare a faptului c ă valorificarea t ăurașilor se face la o vârstă la care poten țialul de îngr ășare al animalelor este înc ă ridicat. În acela și timp, se înregistreaz ă consumuri mari de furaje concentrate. 218 Tabelul 8.8 Indicii tehnici și consumul de furaje la îngr ășarea baby beef foarte precoce (după STANCIU G. - 1999) Faza de îngrășare Perioada de vârstă (zile) Masa corporală (kg) Spor mediu zilnic (g) Consum specific (UN) Consum de furaje (kg) Substituent pulvis Furaj combinat Fân lucernă inițială finală I 11-70 45 90 750 2,8 28 45 15 a II-a 71-130 91 145 910 3,5 - 150 60 a III-a 131-220 146 250 1150 5,5 - 460 250 Pe durata îngrășării 11-220 45 250 1000 4,5 28 655 325 În tabelul 8.9 sunt prezenta ți indicii tehnici și consumul de furaje înregistra ți la îngrășarea baby beef precoce. Aceast ă tehnologie de îngr ășare se practic ă în mai multe țări, carnea ob ținută având calit ăți organoleptice foarte bune. Tabelul 8.9 Indicii tehnici și consumul de furaje la îngr ășarea baby beef precoce (după STANCIU G. - 1999) Faza de îngrășare Perioada de vârstă (zile) Masa corporală (kg) Spor mediu zilnic (g) Consum specific (UN) Consum de furaje (kg) Substituent pulvis Furaj combinatFân lucernă Porumb siloz inițială finală I 11-70 45 90 750 2,8 28 45 15 - a II-a 71-130 91 145 910 3,5 - 150 60 - a III-a 131-220 146 250 1150 5-7 - 375 250 400 a IV-a 221-300 251 350 1250 7 - 500 250 400 Pe durata îngrășării 11-300 45 350 1050 5,5 28 1070 575 800 Hrănirea tineretului taurin la îngr ășarea baby beef normal . Îngrășarea pentru baby beef normal este cea mai r ăspândită metodă de îngrășare intensiv ă a tineretului taurin. Aceast ă tehnologie este asem ănătoare cu tehnologia de îngr ășare baby beef precoce, cu precizarea c ă ultima faz ă, respectiv faza a IV-a se prelungește până la vârsta de 400 de zile, iar masa corporal ă a tăurașilor la valorificare este de 450-460 kg. Din punct de vedere nutri țional primele trei faze ale îngr ășării sunt identice (ca durată și structur ă a rației administrate) cu cele de la îngr ășarea baby beef precoce. Faza a IV-a, de îngr ășare-finisare, are o durat ă de 180 de zile (în perioada de vârstă 221-400 de zile). Ra ția administrat ă este alc ătuită din concentrate, porumb însilozat și fân. Tabelul 8.10 Indicii tehnici și consumul de furaje la îngr ășarea baby beef normal (după STANCIU G. - 1999) Faza de Perioada Masa corporal ă Spor mediu Consum Consum de furaje (kg) 219 îngrășare de vârst ă (zile) (kg) zilnic (g) specific (UN) Substituent pulvis Furaj combinatFân lucernă Porumb siloz inițială finală I 11-70 45 90 750 2,8 28 45 15 - a II-a 71-130 91 145 910 3,5 - 150 60 - a III-a 131-220 146 250 1150 5,7 - 375 250 400 a IV-a 221-400 251 460 1150 7,0 - 800 500 1800 Pe durata îngrășării 11-400 45 460 1050 6,0 28 1370 825 2200 În tabelul 8.10 sunt prezenta ți principalii indici tehnici și consumul de furaje la îngrășarea baby beef normal. 8.1.1.3. Tehnologia de îngr ășare în sistem semiintensiv Îngrășarea semiintensiv ă cuprinde o gam ă largă de metode care vizeaz ă realizarea unor sporuri medii zilnice de 700- 900 g, cu valorificarea animalelor la vârste de peste 18 luni și la greutăți corporale de 450-550 kg. Materialul biologic destinat îngr ășării semiintensive este format din tineretul taurin mascul și femel reformat de la reproduc ție. În țara noastr ă materialul biologic este reprezentat de tineretul taurin mascul și femel reformat apar ținând raselor mixte ameliorate autohtone, hibrizii dintre aceste rase, sau hibrizii cu unele rase de carne (Charolaise) sau mixte (Simmental). În cazul metodelor semiintensive de îngr ășare regimul de hr ănire se bazeaz ă pe folosirea la maximum a furajelor vo luminoase (fibroase, grosiere, suculente și diferite reziduuri de la fabricile de pr elucrare a produselor agricole), care se suplimenteaz ă cu cantități minime sau moderate de fu raje concentrate, în func ție de calitatea furajelor de volum. La valorificare se ob țin carcase relativ mari (230-300 kg), cu un con ținut mai mare de gr ăsime (seu), randamentul la t ăiere fiind de 53-55%, iar carnea ob ținută (care poartă denumirea de carne de mânzat ) are însușiri organoleptice și culinare bune. Metodele de îngr ășare semiintensiv ă se clasific ă în raport cu nutre țul care reprezintă ponderea cea mai mare în structura ra ției (nutrețul de bază), care trebuie să reprezinte peste 50% din valoarea nutritiv ă a rației, astfel: - îngrășarea pe baz ă de nutreț verde; - îngrășarea pe baz ă de nutrețuri suculente însilozate; - îngrășarea pe baz ă de reziduuri de la industria alimentar ă; - îngrășarea pe baz ă de fibroase; - îngrășarea pe baz ă de grosiere cu adaos de melas ă și uree. În cazul tehnologiei sem iintensive de îngr ășare se poate utiliza atât tehnologia de hrănire din stoc, cât și sistemul de hr ănire diferen țiat sezonier (pe timpul verii nutrețurile verzi sunt administrate la iesle sau prin p ășunat, cu finisare la ad ăpost). Îngrășarea semiintensiv ă se poate realiza fie în ferme (complexe) specializate care achizi ționează materialul biologic la vârste și greutăți corporale diferite, fie în ferme de exploatare a taurinelor pentru lapte, care îngra șă surplusul de tineret taurin rezultat în ferm ă. 220 Tehnologia semiintensiv ă de îngr ășare este structurat ă în două perioade, respectiv perioada de cre ștere și perioada de îngr ășare. Perioada de cre ștere durează de la na șterea vițelului și cel puțin până la vârsta de 3 luni. În aceast ă perioadă vițeii sunt crescu ți în ferma produc ătoare, aplicând tehnologia de cre ștere specific ă tineretului de reproduc ție, înțărcarea făcându-se la o vârst ă mai tânără. Perioada de îngr ășare are o durat ă ce diferă în raport cu vârsta și masa corporală de preluare a materialului biologic. Preluarea vi țeilor la îngr ășare se poate face la vârste dife rite, între 3 luni (dup ă înțărcare) și 24 de luni. Perioada de îngr ășare se deruleaz ă în trei faze: faza de preg ătire, faza de creștere-îngrășare și faza de finisare. Durata acestor faze se diferen țiază în raport cu vârsta și masa corporal ă la preluare, respectiv la valorificare. Nivelul furaj ării și structura ra ției se stabile ște în func ție de categoria de vârst ă a animalelor și ritmul programat al acumul ărilor zilnice de mas ă corporală. Faza de preg ătire (acomodare și carantinizare) vizeaz ă recepția, lotizarea animalelor pe rase și sexe, vârst ă și dezvoltare corporal ă, recomandându-se ca animalele s ă fie supuse unor tratamente antiparazitare. Odat ă cu carantinizarea (supravegherea sanitar-veterinar ă), animalele sunt obi șnuite treptat cu noul regim de furajare. Această fază durează 20-30 de zile. În primele 2-3 zile de la sosirea în ferm ă, vițeilor li se va administra doar fân și cantități limitate de concentrate. Nutre țul de volum pe baza c ăruia se face îngr ășarea, se introduce în ra ție treptat și în cantit ăți din ce în ce mai mari, astfel ca la sfâr șitul acestei faze nutre țurile de volum s ă reprezinte cca. 70% din valoarea nutritiv ă a rației (din care 40% s ă fie furajul de bază). Rația se completeaz ă cu nutre țuri concentrate, în propor ție de 30% din valoarea nutritiv ă a rației. Faza de cre ștere-îngrășare are o durat ă variabilă în func ție de masa corporală la care a avut loc preluarea tineretului și a sporului de cre ștere planificat. Dacă preluarea tineretului are loc la vârsta de 3-6 luni, aceast ă perioadă durează cca. 400 de zile și 100-120 de zile dac ă preluarea tineretului are loc la vârsta de peste 18 luni. În această fază tehnologic ă, se urmărește obținerea unor sporuri medii zilnice cât mai ridicate, furajele de volum avâ nd o pondere de 75% (din care 50-55% furaj de bază), iar concentratele 25% din valoarea nutritiv ă a rației Faza de finisare durează 60-90 de zile. În aceast ă fază se urmărește, pe lâng ă obținerea unor sporuri de cre ștere cât mai mari, și îmbunătățirea aspectului comercial al animalelor și, implicit, a calit ății carcasei prin favorizarea procesului de marmorare și perselare a c ărnii. În acest scop, ponderea nutre țului de volum se reduce pân ă la 40-50% din valoarea nutritiv ă a rației și se mărește ponderea furajelor concentrate la 50-60% din valoarea nutritiv ă a rației. Îngrășarea semiintensiv ă se desfășoară în conformitate cu un program de derulare a procesului de îngr ășare, adaptat specificului fiec ărei ferme de îngr ășare, care cuprinde: vârsta și masa corporal ă de preluare a materialului biologic, durata perioadelor și a fazelor de îngr ășare, sporurile de cre ștere planificate, nivelul de 221 furajare și structura ra ției, masa corporal ă la valorificare, precum și alți indici tehnici și economici specifici. Tehnologia de între ținere. Pe durata perioadei de îngr ășare, în func ție de vârsta prelu ării și condițiile concrete din ferm ă, tineretul taurin poate fi între ținut în stabulație (legat sau liber), pe p ășune sau în sistem mixt (p ășune + stabula ție). Întreținerea în stabula ție este recomandat ă în fermele în care se practic ă sistemul de furajare din stoc, cu furaje de volum conservate sau reziduuri de la industria alimentar ă. Această variantă de întreținere se practic ă și în cazul îngr ășării pe bază de nutreț verde administrat la iesle. Întreținerea în stabula ție se poate realiza în sistem legat sau (mai frecvent) liber. Indiferent de varianta adoptat ă, pentru asigurarea unor condi ții bune de microclimat și pentru men ținerea stării de sănătate a animalelor, se va acorda atenția cuvenit ă igienei ad ăpostului prin ac țiuni zilnice (evacuarea dejec țiilor, primenirea a șternutului, aerisirea ad ăpostului, cur ățirea ieslelor și a adăpătorilor) și periodice (dezinfec ția, dezinsec ția și deratizarea). Întreținerea legat ă se practic ă în fermele în care efec tivul de animale supus îngrășării este mai redus, f ără a exclude posibilitatea între ținerii legate și în fermele specializate cu grad mare de concentrare a efectivelor. Adăposturile au o capacitate de cazare de 60-300 capete. Standurile sunt dispuse pe dou ă sau pe patru rânduri, animalele fiind a șezate cap la cap. Legarea este vertical ă, standurile fiind dimensiona te în raport cu vârsta și masa corporal ă a animalelor (vezi tab. 8.11). Tabelul 8.11 Dimensionarea spa țiului de cazare pentru taurinele supuse îngr ășării în sistem legat Elemente de cazare Masa corporal ă sub 300 kg 300-600 kg Lungimea standului (cu pardoseal ă continuă) 130 cm 160 cm Lungimea standului redus (completat cu 20 cm grătar) 110 cm 140 cm Lățimea standului 90 cm 100-110 cm Înălțimea fundului ieslei, de la pardoseal ă 5 cm 5 cm Înălțimea bordurii ieslei dinspr e animal 17-25 cm 17-25 cm Evacuarea dejec țiilor se face mecanic (cu racle ți batanți, lamă racloare sub grătar) sau hidraulic. Distribuirea furajelo r se face, în general, mecanizat, iar alimentarea cu ap ă se asigură prin intermediul ad ăpătorilor cu nivel constant. Întreținerea în stabula ție liberă este cel mai r ăspândit sistem de între ținere, deoarece asigur ă o productivitate ridicat ă a muncii prin posibilit ățile de mecanizare și automatizare a unor procese tehnologice. 222 Această variantă de întreținere se realizeaz ă în adăposturi închise, amenajate cu boxe colective (cu capacitatea de 15-30 cap./box ă), cu pardoseal ă de tip grătar și evacuarea hidraulic ă a dejec țiilor. Caracteristicile constructive, amenajarea interioară a adăposturilor și fluxul tehnologic sunt identice cu cele specifice de la adăposturile pentru îngr ășarea baby beef în perioada a II-a. În unele țări se practic ă și întreținerea în ad ăposturi semideschise sau deschise. În aceste cazuri, administrarea furajelor se face în padoc, în iesle protejate cu copertin ă. Întreținerea pe p ășune se poate aplica în cazul în care întreaga perioad ă a îngrășării se desf ășoară în sezonul de var ă. În acest caz tineretul este preluat pentru îngrășare la vârsta de peste 15 luni. Întreținerea mixt ă se practic ă în cazul în care îngr ășarea depășește durata de 6 luni, furajarea f ăcându-se prin p ășunat pe timpul verii și în adăpost la iesle dup ă terminarea sezonului de p ășunat. Întreținerea pe p ășune presupune existen ța unor pășuni de bun ă calitate, cu un nivel de produc ție ridicat, astfel încât s ă asigure realizarea a cel pu țin 300-350 kg acumulare de mas ă corporală (în viu/ha/sezon de p ășunat). Exploatarea ra țională a pășunilor presupune organizarea p ășunatului pe unități de exploatare (parcele), stabilirea înc ărcăturii de animale pe unitatea de suprafață și durata de p ășunat a unei parcele, în func ție de productivitatea p ășunii, necesarul de consum, ritmul de refacere a covorului ierbos etc. Durata zilnic ă a pășunatului este de 8-10 ore, în dou ă reprize de p ășunat, cu o pauz ă pe perioada călduroasă a zilei. Pe pășuni se vor amenaja tabere de var ă, prevăzute cu șoproane, umbrare (care să asigure o suprafa ță acoperită de odihn ă de 2-2,2 m2/cap) și padocuri (4-5 m2/cap) în care se amplaseaz ă jgheabul pentru furajarea suplimentar ă cu concentrate, supor ți pentru brichetele minerale și adăpători. La alegerea sistemului de între ținere (pe p ășune, în stabula ție legată sau liberă, respectiv în sistemul mixt) fermierul trebuie s ă ia în considerare: zona geo- climatică, calitatea materialului biologic disponibil (vârst ă, sex, dezvoltarea corporală), disponibilit ățile și resursele materiale, umane și financiare existente (suprafața de bază furajeră, forța de munc ă necesară) precum și cerințele pieței pentru un anumit tip de carcas ă, astfel încât profitul ob ținut să fie cât mai mare. În funcție de furajul de baz ă utilizat în alimenta ția taurinelor îngr ășate în sistem semiintensiv, pe plan mondial se practic ă mai multe metode de îngr ășare, între care: îngr ășarea pe baz ă de nutre ț verde, îngr ășarea pe baz ă de nutre țuri suculente conservate, îngr ășarea pe baz ă de reziduuri de la industria alimentar ă, îngrășarea pe baz ă de grosiere și fibroase etc. Îngrășarea pe baz ă de nutre ț verde este cea mai economic ă metodă de îngrășare. Furajele verzi sunt o surs ă ieftină de furajare, au o valoare nutritiv ă ridicată, ceea ce permite realizarea unor spor uri medii zilnice de 800-1000 g. Îngrășarea pe baz ă de nutreț verde se poate realiza pe p ășune sau prin administrarea furajelor verzi la iesle, în ad ăpost. 223 Îngrășarea cu nutre ț verde administrat la ad ăpost se practic ă în fermele care dispun de suprafe țe suficiente de teren arabil, fertil, în m ăsură să asigure o producție de 40-50 t mas ă verde/ha. În afara unor produc ții mari la hectar, plantele furajere care alc ătuiesc conveierul verde trebuie s ă aibă o valoare energetic ă și proteică ridicată. În acest sens, sunt recomandate urm ătoarele culturi furajere: porumbul, sorgul, iarba de Sudan, lucerna, trifoiul, borceagurile, maz ărea etc. Plantele de talie mare se administreaz ă tocate, iar furajele leguminoase dup ă o ușoară pălire sau în amestec cu furaje fibroase sau grosiere, pe ntru evitarea indigestiilor gazoase. Nutrețurile verzi, administrate la discre ție, asigur ă 70-80% din valoarea nutritivă a rației. Rația se completeaz ă cu un amestec de concentrate în cantitate de 1,5-2,5 kg/cap/zi, în func ție de vârsta animalelor și stadiul îngr ășării. Îngrășarea pe pășune se practic ă în fermele ce dispun de suprafe țe suficiente de pășuni de bun ă calitate. Tineretul se lotizeaz ă pe sexe, categorii de vârst ă și masă corporală, loturile fiind formate din 200-250 capete pentru categoria de vârst ă până la 12 luni și 100- 120 capete, dup ă această vârstă. Tineretul mascul îngr ășat pe pășuni la vârsta de peste 16-18 luni, se recomand ă să fie castrat cu cel pu țin 30 de zile înainte de scoaterea pe p ășune. Obținerea unor rezultate corespunz ătoare pe durata îngr ășării la pășune este condiționată de productivitatea și valoarea nutritiv ă a pășunii precum și de tehnica de pășunat adoptat ă, impunându-se organizarea ra țională a pășunatului. În a doua parte a sezonului de p ășunat, când productivitatea paji știi se reduce, este necesar ă completarea ra ției cu nutre ț verde din conveier și eventual cu furaje concentrate. După perioada de p ășunat, în raport cu vârsta și masa corporal ă a tineretului, îngrășarea și finisarea se continu ă în stabula ție administrând furaje conservate. Atât în cazul îngr ășării cu nutre ț verde administrat la iesle cât și prin pășunat, animalelor li se vor asigura (prin înglobare în amestecul de concentrate sau prin acces la brichete minerale) substan țele minerale necesare. Îngrășarea pe baz ă de nutre țuri suculente conservate. Pentru îngr ășarea tineretului se utilizeaz ă diferite sortimente de nutre țuri însilozate (porumb însilozat, semisiloz, semifân), sfecl ă, bostănoase, gulii furajere, cartofi. Îngrășarea pe baz ă de porumb însilozat este cea mai r ăspândită metodă de îngrășare pe plan mondial. Porumbul însilozat (cu 35% substan ță uscată) poate reprezenta 50-55% (sau chiar mai mult, dac ă este de foarte bun ă calitate) din valoarea nutritiv ă a rației, care se va completa cu 20-25% fân de leguminoase și cca. 20% nutre țuri concentrate. În ra ție se vor asigura obligatoriu s ăruri minerale (carbonat de calciu 40-60 g/cap/zi și sare de buc ătărie 30-50 g/cap/zi). Pin aceast ă metodă, în special la tineretul de peste 12 luni, se ob țin sporuri medii zilnice de 800-900 g cu un consum specific de 7-10 UN/kg spor. Îngrășarea pe baz ă de semisiloz sau semifân . Pentru însilozare se utilizeaz ă ierburi de graminee, leguminoase sau amestecuri de graminee cu leguminoase. Semisilozurile au un con ținut de 45-50% substan ță uscată, iar semifânul 55-60% substanță uscată. 224 Aceste sortimente furajere pot reprezenta 70-80% din valoarea nutritiv ă a rației, care se completeaz ă, în funcție de masa corporal ă și faza de îngr ășare, cu amestec de concentrate (în care se introduce amestecul de s ăruri minerale). Această metodă asigură realizarea unor sporuri medii zilnice de 700-900 g (și chiar mai mult), la un consum specific de 8-9 UN/kg spor. Îngrășarea pe baz ă de sfeclă (furajeră sau semizaharat ă), bostănoase, gulii furajere sau cartofi . Aceste metode de îngr ășare se practic ă în zonele în care aceste furaje se cultiv ă pe suprafe țele mari. Fiecare din aceste sortimente furajere se administreaz ă, de preferat, într-un amestec unic cu fibroase și grosiere, în care se introduce amestecul de concentrate și suplimentul mineral. În amestecul unic sfecla are o pondere de 50-55% din valoarea nutritiv ă a rației, diferen ța fiind asigurat ă în propor ții egale de fibroase (sau grosiere) și concentrate. Prin aplicarea acestor metode de îngr ășare se obțin sporuri medii zilnice de 700-900 g și consumuri specifice de 8-9 UN/kg spor. Îngrășarea pe baz ă de reziduuri de la industria alimentar ă. Reziduurile de la industria alimentar ă, provenite de la fabricile de zah ăr (tăiței de sfecl ă umezi, murați sau usca ți), borhoturile de la fabr icile de alcool, bere și amidon sunt ieftine, asigurând o eficien ță economic ă sporită în procesul de îngr ășare. Având în vedere c ă aceste reziduuri în stare proasp ătă au un con ținut ridicat în apă și necesită cheltuieli mari cu transportul, ele se vor utiliza în îngr ășătoriile situate în apropierea fabricilor respective. Tăițeii de sfecl ă umezi (sau însiloza ți) se administreaz ă în cantitate de 7 kg/100 kg mas ă corporală, iar tăițeii uscați 1,5-2 kg/100 kg mas ă corporală într-un amestec unic cu fibroase și concentrate. Reziduurile de la industria alimentar ă pot reprezenta 50-55% din valoarea nutritivă a rației, care se completeaz ă cu fibroase (sau grosiere) și concentrate. Îngrășarea pe baz ă de reziduuri de la industria alimentar ă se practic ă în special la animalele adulte și la tineretul în vârst ă de peste 15-16 luni. Borhoturile lichide de cereale sau de cartofi se folosesc în cantitate de 5-10 kg/100 kg mas ă corporal ă, în amestec cu furaje fibroase (sau grosiere) și concentrate. Borhoturile de la industria berii reprezint ă cele mai valoroase subproduse ale industriei alimentare. Se administreaz ă în cantitate de 4-5 kg/100 kg mas ă corporală în amestec cu fibroase (sau grosiere) și furaje concentrate. Spre sfâr șitul procesului de îngr ășare, ponderea borhoturilor în structura rației se reduce treptat și se mărește propor țional ponderea furajelor fibroase și a celor concentrate. În funcție de structura ra ției, ponderea borhoturilor în valoarea nutritiv ă a rației și vârsta animalelor destinate îngr ășării, se pot ob ține sporuri medii zilnice de creștere de 700-900 g. Îngrășarea pe baz ă de grosiere cu adaos de melas ă și uree . Nutrețurile grosiere (tulpinile de porumb, paiele) rezult ă în cantități mari ca produse secundare 225 din culturile cerealiere, sunt u șor accesibile și ieftine. Ele pot fi eficient valorificate în procesul de îngr ășare a taurinelor. Aceste nutre țuri se caracterizeaz ă prin palatabilitate redus ă, conținut scăzut în proteine și ridicat în celuloz ă, având un coeficient redus de digestibilitate. Prelucrarea nutre țurilor grosiere prin diverse tehnologii face posibil ă îmbunătățirea calității lor. De asemenea, se recomand ă ca aceste nutre țuri să fie administrate dup ă o prealabil ă prelucrare prin tocare, melasare și tratare cu uree, ca amestec unic, cu suculente conservate și concentrate. Nutrețurile grosiere prelucrate particip ă în amestec în pondere de 50-60% din rație, completarea f ăcându-se în propor ție egală cu suculente conservate și concentrate. Pentru m ărirea valorii energetice și în special a nivelului proteic, grosierele se trateaz ă cu melas ă și uree. Ureea se administreaz ă în cantitate de 30-35 g/100 kg mas ă corporală; ureea poate substitui 30-50% din necesarul de proteine. Pentru prepararea amestecului unic, gros ierele sunt tocate la dimensiunea de 1-1,5 cm. Cantitatea de uree ce revine în ra ție pe timp de 24 de ore se amestec ă cu melasa în propor ție de 1:9. Amestecul rezultat se dilueaz ă la rândul s ău cu apă tot în propor ție de 1:9. Solu ția astfel ob ținută se adaug ă nutrețului grosier tocat în proporție de 50-60% din masa acestuia. Amestecul necesar pentru un tain se prepar ă în bazine de preînc ălzire, astfel: - se așează un strat de grosiere tocate peste care se adaug ă concentratele și suculentele dup ă care se strope ște cu solu ția de melas ă și uree; - aceste opera țiuni se repet ă până la obținerea cantit ății prestabilite; - amestecul ob ținut se va administra în ra ție după 12-14 ore de la preparare. În cazul folosirii grosierelor tratate cu melas ă și uree se impune asigurarea necesarului de substan țe minerale și în special a celor cu sulf (caren țele în sulf limitează sinteza metioninei și a cisteinei), la care se adaug ă cobalt, zinc, iod, cupru, sare de buc ătărie și vitaminele A, D 3, E. De asemenea, se asigur ă minimum 0,5 kg făină de lucern ă/100 kg mas ă corporal ă vie ca surs ă pentru aminoacizii esențiali. Tehnica administr ării furajelor tratate cu uree trebuie subordonat ă posibilităților de adaptare a microsimbion ților ruminali la acest regim de furajare. Ureea se introduce treptat în ra ție; se începe cu o doz ă de 2 g uree/100 kg mas ă corporală în prima zi, dup ă ce se mărește zilnic cu câte 2 g/100 kg mas ă corporală, până la atingerea dozei propuse. În func ție de vârsta și masa corporal ă a animalelor, perioada de acomodare are o durat ă de 10 pân ă la 30 de zile. Întreruperea consumului de uree pe o durat ă de 48 de ore impune reinstituirea perioadei de adaptare. Administrarea ureei poate începe de la vârsta de 6 luni, în doze care s ă nu depășească 20 g/100 kg mas ă corporal ă și care poate s ă crească treptat la 30 g uree/100 kg mas ă corporală la tineretul taurin în greutate de 350 kg. Îngrășarea pe baz ă de grosiere melasate și tratate cu uree se recomand ă la tineretul în vârst ă de peste 15 luni, înregistrându-se sporuri de 800-900 g/zi. 226 Îngrășarea pe baz ă de nutrețuri fibroase se practic ă cu precădere în zonele colinare și premontane, zone în care se ob țin cantități mari de fân natural. Fibroasele au o pondere de 65-70% din valoarea nutritiv ă a rației, care se completeaz ă cu furaje concentrate. Ca și în cazul grosierelor, fibroasele pot fi tratate cu melas ă și uree. Se ob țin sporuri medii zilnice de 700-900 g. 8.1.1.4. Tehnologia de îngr ășare în sistem extensiv Sistemul extensiv de îngr ășare se practic ă cu preponderen ță în zonele în care există suprafețe mari de p ășuni, de calitate mediocr ă. Alimentația taurinelor în sistem extensiv se bazeaz ă exclusiv pe folosirea nutrețului verde de pe p ășuni, prin p ășunat. Procesul de îngr ășare se finalizeaz ă cu o perioad ă de finisare la ad ăpost utilizând nutre ț verde cosit, fibroase și cantități reduse de furaje concentrate. Materialul biologic destinat îngr ășării extensive este format din tineret taurin în vârstă de peste 18 luni (juncani, juninci) și taurine adulte reformate. Valorificarea animalelor îngr ășate se face la vârste înaintate, în stare medie de îngrășare. Pentru îmbun ătățirea calității comerciale a animalelor, și implicit a calit ății cărnii, după încheierea sezonului de p ășunat se continu ă finisarea animalelor la adăpost folosind una din metodele descrise la îngr ășarea semiintensiv ă. Ca urmare a acestor particularit ăți tehnologice, performan țele tehnice și economice realizate pe durata îngr ășării sunt reduse. Astfel, se ob țin sporuri medii zilnice de 400-700 g, consumuri specifi ce mari (9-15 UN/kg spor), carcase de mărime mijlocie și carne cu calit ăți organoleptice mai pu țin apreciate. În cadrul sistemului extensiv de îngr ășare se aplic ă următoarele metode de îngrășare: - îngrășarea juncanilor și a vițelelor reformate de la reproduc ție pe pășune; - îngrășarea vacilor primipare f ătate timpuriu și a vițeilor lor pe p ășune; - îngrășarea vițeilor la vaci doici pe p ășune; - recondiționarea sau îngr ășarea taurinelor adulte reformate. Îngrășarea juncanilor și a vițelelor reformate de la reproduc ție pe pășune. Îngrășarea dureaz ă 5-6 luni. Masculii se castreaz ă cu cel pu țin 30 de zile înainte de scoaterea pe p ășuni. Tineretul taurin provenit din f ătările de toamn ă este scos pe pășune pentru îngr ășare la vârsta de 18 luni, iar cel din f ătările de prim ăvară în jurul vârstei de 24 luni. Organizarea îngr ășării se face pe grupe de maximum 150 de capete, animalele fiind lotizate pe sexe, vârst ă și masă corporală. Se realizeaz ă sporuri de cre ștere de 400- 600 g/zi, cu un consum specific de 9-13 UN. Dac ă la sfârșitul sezonului de p ășunat masa corporal ă a tineretului este sub cea planificat ă, îngrășarea se continu ă în stabulație. Îngrășarea vacilor primipare f ătate timpuriu și a vițeilor lor pe p ășune. Această metodă de îngr ășare se poate aplica în cazul vi țelelor cu valoare zootehnic ă necorespunz ătoare și a celor care au f ătat prea timpuriu. În cazul vi țelelor cu valoare zootehnic ă necorespunz ătoare, acestea se însămânțează la împlinirea vârstei de 12-14 luni, de preferat cu material seminal 227 provenit de la tauri din rasele de carne. Îns ămânțarea se programeaz ă în primul trimestru al anului, astfel încât f ătările să aibă loc în trimestrul patru. La începutul sezonului de p ășunat, vițeii (care vor avea vârsta de minimum 4-5 luni) vor fi îngrășați împreun ă cu mamele lor pe p ășune. Întreaga cantitate de lapte produs ă de vaca-mam ă este consumat ă de vițel. În cazul în care prin p ășunat nu se asigur ă întregul necesar de substan țe nutritive (cantitativ și calitativ) se recomand ă ca rația să fie completat ă cu 2-3 kg concentrate pe cuplu. La sfârșitul sezonului de p ășunat se valorific ă cuplul respectiv, vi țeii în vârstă de 10-12 luni având masa corporal ă de 300-350 kg și vaca-mam ă în greutate de 450-500 kg. Dup ă sezonul de p ășunat se poate continua finisarea animalelor în stabulație. Îngrășarea vițeilor la vaci-doici pe p ășune. Vacile-doici și numărul de viței alăptați concomitent de vaca doic ă se stabilesc dup ă aceeași metodologie ca și în cazul alăptării vițeilor la vaci doici. Se recomand ă ca vițeii ce formeaz ă loturile de al ăptare să provină din fătările de la finele anului calendaristic, care în prim ăvară vor fi sco și pe pășune împreună cu vacile doici. Vi țeii se hrănesc cu lapte de la vaca doic ă și cu nutre ț verde de pe p ășune până la sfârșitul sezonului de p ășunat, când pot fi valorifica ți pentru carne. Toamna se poate continua finisare acestora în stabula ție. La îngrășarea pe p ășune, indiferent de metoda de îngr ășare aplicat ă este necesară asigurarea unor surse de ap ă potabilă, umbrare și bulgări de sare sau brichete minerale pentru lins. Recondiționarea sau îngr ășarea taurinelor adulte reformate . Prin masa lor corporală ridicată și având în vedere procentul anual de reform ă, această categorie de animale constituie o important ă sursă de carne (a șa numita ”carne de vit ă”), a cărei pondere reprezint ă (în func ție de zona de referin ță) între 25% și 40% din producția de carne de taurine. În cazul valorific ării taurinelor adulte imediat dup ă reformare, carnea ob ținută este de calitate inferioar ă, iar randamentul la t ăiere este redus. Pentru îmbun ătățirea indicilor produc ției de carne la valorificare, se recomand ă ca toate taurinele reformate să fie supuse unui proces de reformare sau, dup ă caz, să fie îngrășate. Prin recondi ționare se în țelege îmbun ătățirea condi ției animalului pe seama țesutului muscular și a unor depuneri moderate de gr ăsime. Acest proces se realizează printr-o hr ănire progresiv abundent ă, timp de 45-90 zile. Nu se recomand ă îngrășarea taurinelor adulte, deoarece prelungirea duratei de îngrășare la 5-6 luni determin ă o depunere abundent ă de grăsime în carcas ă (nedorită de consumatori) și se înregistreaz ă consumuri specifice substan țial mai mari, mărind cheltuielile de produc ție. Recondiționarea taurinelor adulte reformate se realizeaz ă în stabula ție, în sistem legat, pe baz ă de nutre țuri de volum și cantități moderate de furaje concentrate. Structura ra ției și nivelul de furajare se st abilesc în raport cu masa corporală a animalelor, starea de între ținere și sporul mediu zilnic planificat. Procesul de recondi ționare se realizeaz ă în trei perioade: 228 - perioada de acomodare , durează 5-7 zile și vizează obișnuirea treptat ă a animalelor cu furaje de volum pe baza c ărora se face recondi ționarea, administrându-se suplimentar și 1-2 kg furaje concentrate; - în perioada de recondi ționare propriu-zis ă care dureaz ă 50-60 de zile, ra ția furajeră este format ă din furaje de volum (cca. 80% din valoarea nutritiv ă a rației), care se completeaz ă cu un amestec de concentrate (cca. 20% din valoarea nutritiv ă a rației); - în perioada de finisare , care dureaz ă 15-20 de zile, ponderea furajelor concentrate cre ște la 30-40% din valoarea nutritiv ă a rației. Comparativ cu carnea ob ținută de la tineretul taurin (carnea de mânzat), carnea de vit ă are însu șiri organoleptice și culinare inferioare, fiind mai pu țin apreciată de consumatori. 8.2. APRECIEREA PRODUC ȚIEI DE CARNE Aprecierea produc ției de carne vizeaz ă o multitudine de însu șiri, care se refer ă atât la performan țele înregistrate pe durata îngr ășării cât și la cele realizate la valorificarea animalelor îngr ășate. Principalii indici de apreciere a produc ției de carne la taurine sunt prezenta ți schematic în tabelul 8.12. Tabelul 8.12 Principalii indici de apreciere a produc ției de carne la taurine Principalii indici de apreciere ai produc ției de carne la taurine Pe durata îngrășării - Acumularea de mas ă corporală - Capacitatea de valorificare a hranei La valorificare Pe animalul viu - Masa corporal ă - Conforma ția corporal ă - Starea (gradul) de îngr ășare Pe carcasă Aprecieri subiective - Aspect general - Prezența grăsimii - Culoarea c ărnii și a grăsimii (seului) - Consisten ța - Marmorarea Aprecieri obiective - Masa carcasei - Dimensiunile carcasei - Ponderea c ărnii pe calit ăți și sortimente de m ăcelărie - Macrostructura carcasei - Suprafața ochiului de mu șchi - Compozi ția chimică 229 8.2.1. APRECIEREA PRODUC ȚIEI DE CARNE PE DURATA ÎNGRĂȘĂ RII Controlul produc ției de carne pe durata îngr ășării este prima etap ă în aprecierea produc ției individuale și totale de carne. Acest control vizeaz ă stabilirea ritmului acumul ărilor de mas ă corporală și capacitatea de valorificare a furajelor administrate (consumul specific), însu șiri care influen țează în mod direct eficien ța economic ă a procesului de îngr ășare. Aprecierea ritmului acumul ării de mas ă corporal ă. Ritmul acumul ării de masă corporală pe durata îngr ășării este determinat de o serie de factori genetici și de mediu, între care: specia, tipul mo rfoproductiv, rasa, individualitatea, sexul, vârsta, nivelul și structura ra ției, factori de mediu etc. În func ție de acești factori de influență, taurinele realizeaz ă performan țe diferite sub raportul acumul ărilor de masă corporală. Pentru ca procesul de îngr ășare să fie eficient din punct de vedere economic, ritmul acumul ărilor de mas ă corporal ă trebuie s ă se situeze la un anumit nivel, astfel încât acesta s ă acopere cheltuielile aferente și să asigure realizarea unui anumit profit. Analiza modului de desf ășurare a procesului de îngr ășare se realizeaz ă prin intermediul unor indici specifici, folosind ca baz ă de calcul rezultatele cânt ăririlor periodice ale animalelor. Pentru ca datele ob ținute să fie cât mai aproape de realitate, determin ările de mas ă corporal ă (cântăririle) se execut ă în condi ții similare, respectiv dup ă o dietă de 12 ore. În mod obi șnuit, cântăririle se fac la un interval de o lun ă, dimineața, înainte de administrarea primului tain de furaje. Având în vedere volumul de munc ă necesar și efectul stresant asupra animalelor, în îngr ășătoriile mari cânt ăririle periodice se fac pe loturi de control (care s ă reprezinte media popula ției supus ă procesului de îngrășare și care nu se schimb ă pe durata unui ciclu de îngr ășare). Mărimea lotului de control trebuie s ă fie de minimum 10% din efectivul supus îngr ășării Indicii cu ajutorul c ărora se apreciaz ă ritmul acumul ării de mas ă corporală (calculați pe individ sau ca valoare medie pe grup) sunt: acumularea total ă de masă corporală (Atm), acumularea medie zilnic ă de masă (Amzm) și capacitatea de valorificare a hranei. Acumularea total ă de masă corporală (sau sporul total - St ) se stabile ște pe o perioadă dată (o lună), sau pentru întreaga perioad ă de îngrășare. Se exprim ă în valori absolute (kg) și se calculeaz ă cu ajutorul rela ției: Atm = M 2 - M 1, în care: M2 = masa corporal ă la sfârșitul intervalului; M1 = masa corporal ă la începutul intervalului. Acumularea medie zilnic ă de mas ă (sau sporul mediu zilnic - s.m.z. ) reprezintă sporul de mas ă corporal ă raportat la unitatea de timp. Se exprim ă în valori absolute (g sau kg) și se calculeaz ă cu relația: Amzm = ( M2 - M 1) / t, în care: M2 = masa corporal ă la sfârșitul intervalului; 230 M1 = masa corporal ă la începutul intervalului; t = durata intervalului, exprimat ă în zile. Acumularea medie zilnic ă de masă reprezint ă cel mai important indice de apreciere a modului în care se desf ășoară procesul de îngr ășare. Acest indice se calculează periodic (lunar) și se compar ă cu valoarea stabilit ă prin programul de îngrășare. Dacă sporul mediu zilnic se situeaz ă sub valorile planificate, se procedeaz ă la identificarea și apoi la eliminarea factorilor perturbatori. Capacitatea de valorificare a hranei (sau consumul specific ) reprezint ă cantitatea de substan țe nutritive ingerate necesare pentru realizarea a 1 kg acumulare de mas ă corporală. Se exprim ă în unități nutritive UN, unit ăți nutritive carne (UNC), sau protein ă brută digestibil ă (PBD). Consumul specific este un important indi ce economic, având în vedere ponderea pe care o au furajele în structura cheltuielilor de produc ție pe durata îngr ășării. În cazul dep ășirii consumurilor specifice se impune verificarea nivelului și a structurii ra țiilor administrate, a st ării de sănătate a animalelor, precum și a condițiilor de între ținere asigurate pe durata îngr ășării. 8.2.2. APRECIEREA PRODUC ȚIEI DE CARNE LA VALORIFICARE La valorificarea animalelor, aprecierea produc ției de carne se efectueaz ă atât pe animalul viu cât și pe carcas ă. 8.2.2.1. Aprecierea produc ției de carne pe animalul viu Aprecierea produc ției de carne pe animalul viu vizeaz ă însușirile pe baza cărora se face apoi încadrarea animalelor pe clase de valorificare (de calitate). În funcție de clasa de calitate în care se încadreaz ă animalele îngr ășate, se stabile ște prețul de valorificare pe kg greutate vie. Indicii pe baza c ărora se stabile ște clasa de calitate sunt: masa corporal ă la valorificare, conforma ția corporal ă și starea (gradul) de îngr ășare. Masa corporal ă la valorificare se stabile ște prin cânt ărire, după o dietă de 24 de ore. Dac ă cântărirea s-a efectuat f ără dietă, la masa corporal ă rezultată în urma cânt ăririi se aplic ă o reducere ( calou ) de 5%. Masa corporal ă la valorificare influen țează în mod direct produc ția de carne realizată, fiind determinat ă de vârst ă, sex, nivelul și structura ra ției, durata perioadei de îngr ășare etc. Având în vedere aceste considerente, se urm ărește ca valorificarea animalelor s ă se realizeze la greut ăți corporale cât mai mari și la vârste cât mai tinere, luând în considerare și preferințele consumatorilor. Conforma ția corporal ă. Această însușire se apreciaz ă în mod diferit, în funcție de ras ă (și tip morfoproductiv), de sex și de vârst ă, analizându-se dezvoltarea musculaturii în special pe regiunile cu pondere contributiv ă important ă asupra produc ției de carne (trenul mijlociu și trenul posterior). Din acest punct de vedere, se apreciaz ă că un animal bun pentru valorificare prezint ă forme corporale 231 lungi, largi și adânci, cu musculatur ă voluminoas ă și abundent ă, față de care extremitățile (capul și membrele) sunt reduse. Starea (gradul) de îngr ășare influențează în cea mai mare m ăsură calitatea cărnii. Aprecierea st ării de îngr ășare pe animalul viu se bazeaz ă pe corela țiile existente între depunerile de gr ăsime pe anumite regiuni corporale (denumite puncte de maniament ) cu gradul de marmorare și perselare a c ărnii. Gradul de îngr ășare se apreciaz ă în func ție de existen ța diferitelor maniamente, care apar într-o anumit ă ordine și care se eviden țiază treptat (fig. 8.5). Fig. 8.5. Principalele maniamente corporale utilizate la aprecierea st ării de îngrășare la taurine (dup ă Georgescu Gh. și colab. - 1995) Numărul maniamentelor precum și gradul lor de dezvoltare ofer ă informații asupra st ării de îngr ășare a animalului și constituie criterii ajut ătoare pentru încadrarea animalelor îngr ășate pe clase de calitate (vezi tab. 8.13). 8.2.2.2. Aprecierea produc ției de carne pe carcas ă Aprecierea produc ției de cane în carcas ă asigură o caracterizare complet ă a însușirilor pentru produc ția de carne a animalelor și se realizeaz ă prin intermediul unor determinări subiective și obiective. Aprecierea subiectiv ă a carcasei se realizează pe baza percep ției organelor de simț, fără ca integritatea carcasei s ă fie afectat ă. Principalele însu șiri apreciate sunt: aspectul general al carcasei, prezen ța și uniformitatea gr ăsimii (a seului de acoperire), culoarea c ărnii și a seului, consistența și gradul de marmorare a c ărnii. Aceste însu șiri se apreciaz ă prin note în scara de la 1 la 5. Aprecierea obiectiv ă a carcasei și a cărnii are la baz ă determin ări cantitative și calitative, executate cu diferite instrumente de m ăsurat. Acest tip de apreciere asigur ă certitudinea încadr ării carcaselor pe categorii de calitate. Principalele însu șiri apreciate sunt urm ătoarele: masa carcasei, dimensiunile 232 carcasei, ponderea c ărnii pe categorii de calitate și sortimente de m ăcelărie, macrostructura carcasei, suprafa ța ochiului de mu șchi și compozi ția chimică a carcasei. Tabelul 8.13 Principalele maniamente la bovine și semnifica ția lor (după VELEA C. - 2000) Nr . crt. Denumirea maniamentului Regiunea anatomică Însușirea cu care se corelează Maniamente timpurii 1 Ceafa Regiunea cefei Gr ăsime intern ă 2 Baza cozii Baza cozii Grăsime extern ă 3 Um ărul Articula ția scapulo-humeral ă 4 Pliul iei Pliul iei Grăsime intern ă și musculară Maniamente semitimpurii 5 Șalele Ultimele vertebre lombare Grăsime intern ă și intermuscular ă 6 Ultima coast ă Mijlocul ultimei coaste și a flancului Grăsime intern ă și externă 7 Capul pieptului Extremitatea anterioar ă a sternului 8 Șoldul Unghiul extern al iliumului Maniamente târzii 9 Baza urechilor Baza conchiei auriculare Grăsime intern ă 10 Gușa Unghiul inferior al maxilarului 11 Vena jugular ă Jgheabul jugular 12 Fesa Fa ța posterioar ă a pulpei Gr ăsime extern ă 13 Scrotul (masculi) Regiunea testicular ă Grăsime intern ă și musculară 14 Premamar (femele) Regiunea premamar ă 15 Perineal (cordonul) Regiunea perineal ă Grăsime intern ă și intramuscular ă 16 Cerbicea (la tauri și boi) Regiunea superioar ă a gâtului 17 Salba Pliul salbei Masa carcasei se determin ă prin cânt ărire la rece, respectiv la 12 ore de la sacrificare. Masa carcasei influen țează în mod direct indicii produc ției de carne. În funcție de tehnologia de îngr ășare, de masa corporal ă și de vârsta de valorificare, carcasele ob ținute se încadreaz ă în trei grupe de greutate, astfel: carcase mici, cu masa de sub 230 kg; carcase mijlocii, de 231-280 kg; carcase mari, de peste 280 kg. La acestea se adaug ă carcasele vi țeilor de lapte, de 70-120 kg. Pe baza masei carcasei (Mc) și a masei corporale în viu (Mv), se calculeaz ă randamentul la t ăiere (R), dup ă următoarea rela ție: R = (Mc x 100) / Mv . Dimensiunile carcasei se apreciaz ă pe baza unor m ăsurători executate pe carcasă. Numărul acestor m ăsurători, precum și bazele anatomice care servesc ca puncte de reper difer ă de la o țară la alta. Cele mai importante m ăsurători sunt următoarele : lungimea mare și cea mică a carcasei, adâncimea mare și cea mică a carcasei, lungimea mare și cea mică a pulpei, perimetrul pulpei etc. (fig. 8.6). Fig. 8.6. Principalele m ăsurători ale carcasei (dup ă Georgescu Gh. și colab. - 1995): AClungimea mare a carcasei; B Clungimea mic ăa carcasei; B G 233 Ponderea c ărnii pe categorii de calitate și sortimente de m ăcelărie reprezintă o grupă de însușiri care influen țează în mod direct valoarea comercial ă a carcasei. Pentru stabilirea ponderii pe c ărnii pe categorii de calitate și sortimente de măcelărie este necesar ă tranșarea carcasei. Principalele categorii de calitate și sortimente de m ăcelărie rezultate în urma tran șării carcaselor sunt: carne încadrat ă în categoria specialit ăți, carne de calitatea I și carne de calitatea a II-a. Modul de tranșare, respectiv regiunile și baza anatomic ă în limitele c ărora se face tran șarea diferă de la o țară la alta. Macrostructura carcasei se apreciaz ă prin stabilirea ponderii principalelor tipuri de țesuturi ale carcasei (muscular, gras și osos). Cele mai apreciate carcase sunt cele la care ponderea țesutului muscular, în raport cu țesuturile osos și gras, este cât mai mare. Suprafața ochiului de mu șchi este în corela ție pozitiv ă cu cantitatea de țesut muscular din carcas ă. Ochiul de mu șchi este reprezentat de suprafa ța mușchiului Longissimus dorsi (exprimat în cm2) și se măsoară între vertebrele 8/9 sau 11/12 ale regiunii dorsale. Compoziția chimic ă a carcasei este unul din cei mai importan ți indici calitativi ai carcasei. Compozi ția chimic ă a carcasei reflect ă în mod direct conținutul acesteia în principalele substan țe nutritive (substan ță uscată, proteine, grăsimi și săruri minerale) și oferă informații asupra valorii nutritive a c ărnii. În cadrul unor cercet ări științifice, pentru aprecierea produc ției de carne se execută și alte tipuri de determin ări (histologice și tehnice) care vizeaz ă, în 234 principal, caracterizarea însu șirilor culinare, precum și pretabilitatea c ărnii pentru prelucrare și pentru ob ținerea preparatelor din carne. 235 Capitolul 9 POSIBILIT ĂȚI DE SPORIRE A EFICIEN ȚEI ECONOMICE ÎN CREȘTEREA ȘI EXPLOATAREA TAURINELOR Obiectivul principal în cre șterea și exploatarea taurinelor este sporirea producției de lapte și carne, în condi țiile realiz ării unei eficien țe economice cât mai ridicate. Eficiența economic ă realizată (profitul ob ținut) este condi ționată de raportul dintre veniturile realizate prin valorificarea produselor principale și secundare obținute în ferm ă și cheltuielile aferente procesului de produc ție. În procesul de producție se ob ține profit doar dac ă veniturile anuale sunt mai mari decât cheltuielile de produc ție. Ca urmare, sporirea profitulu i în fermele de taurine se poate realiza prin creșterea veniturilor și reducerea cheltuielilor de produc ție. Creșterea veniturilor (principala cale de sporire a eficien ței economice în fermele de taurine) se poate realiza pe urm ătoarele căi: - Mărirea produc țiilor de lapte și carne prin optimizarea factorilor care influențează producțiile individuale, totale și marfă la taurine. - Valorificarea surplusului de taurine ob ținut în ferm ă: viței masculi livra ți pentru îngr ășare, tineret taurin (t ăurași și vițele) destinat pentru reproduc ție, taurine adulte reformate. - Reducerea pierderilor prin morbiditate, sacrific ări de necesitate și mortalitate la taurine. - Valorificarea gunoiului de grajd prin comercializare direct ă sau, mai eficient, prin utilizarea acestuia ca îngr ășământ organic pentru terenurile destinate producerii furajelor. Reducerea cheltuielilor de produc ție se poate realiza pe urm ătoarele căi: - Reducerea cheltuielilor cu furajarea taur inelor. În cazul fermelor cu vaci de lapte, cheltuielile cu furajarea reprezint ă cca. 60% din structura cheltuielilor, iar în fermele de îngr ășare cca. 70%. În vederea reducerii cheltuielilor cu furajarea se impun o serie de m ăsuri, între care: - întreaga cantitate de furaje de volum și cea mai mare parte din furajele concentrate se vor produce la nivelu l fermei, aplicând tehnologii moderne care să asigure ob ținerea unor produc ții cât mai mari de substan ță uscată la hectar; - mărirea gradului de valorificare al furajelor prin aplicarea unor tehnologii adecvate de conservare, prelucrare și administrare al acestora; - reducerea risipei de furaje; - administrarea unor ra ții complete, echilibrate cantitativ și calitativ; - administrarea ra țională a furajelor concentrate (care sunt scumpe), numai în cazul obținerii unui spor de produc ție care să acopere costul concentratelor și care să asigure și un anumit profit. - Reducerea cheltuielilor cu for ța de munc ă. Se realizeaz ă prin mecanizarea și chiar automatizarea proceselor de produc ție, ceea ce contribuie la cre șterea productivit ății muncii. 236 - Reducerea cheltuielilor materiale, f ără a perturba desf ășurarea normal ă a proceselor de produc ție, vizeaz ă: - reducerea cheltuielilor cu asisten ța sanitar-veterinar ă prin adoptarea unor măsuri profilactice adecvate și prin asigurarea unor condi ții optime de creștere și exploatare; - conservarea și folosirea corespunz ătoare a materialului seminal; - dotarea, utilizarea și întreținerea rațională a utilajelor și instalațiilor din fermă. 237 BIBLIOGRAFIE 1. ACATINC ĂI, S. - 1999: Cercet ări comparative privind aptitudinile pentru produc ția de carne a tineretului taurin din rasele B ălțată cu negru româneasc ă și Bălțată româneasc ă. Teză de doctorat. U.S.A.M.V.B., Timișoara. 2. ACATINC ĂI, S., STANCIU, G. - 1998: Efectul tratamentului antiparazitar asupra unor indici productivi la îngr ășarea tineretului taurin. Lucr. șt. Zoot. și Bioteh. U.S.A.M.V.B., Timi șoara, vol. XXXI, 27. 3. ALAIS, C., LINDEN, G. - 1991: Biochimie alimaentaire. Manson, Paris. 4. BIANCA, W. - 1988: Responses of steers to water restriction. Rev. Vet. Sci., vol. 6, nr. 1, 28. 5. BOER, Tj. - New trends in veal calf production. Pudoc, Wageningen. 6. CALAME, F., JEANGROS, B., TROXLER, J. - 1992: Determination des qualites d’eau. Rev. suisse d’ Agric., vol. 24, nr. 2, 121. 7. CHMIELNIK, H., SAWA, Ana, ROHDE-HENDRICHSON, Anna - 1995: Meat performance intensification of Black and White milk herds cattle on the way of transfered additional embryos from meat breeds. 48 th Annual Meeting of EAPP, Vi ena, August 25-28. 8. CRĂINICEANU, E. - 1987: Cercet ări privind caracteristicile biologice ale surselor de ap ă de băut pentru animale. Metode de laborator pentru stabilirea polu ării apei. Rez. Tez ă de doctorat, I.A.T., Timi șoara. 9. CZISZTER, L.T. - 1999: Cercet ări privind îmbun ătățirea tehnologiei de creștere și hrănire a vițeilor în vârst ă de până la 6 luni. Tez ă de doctorat, U.S.A.M.V.B. Timi șoara. 10. CZISZTER, L.T., STANCIU, G., ACATINC ĂI, S. - 1994: Efectul fluxului de gene de la rasa Red Holstein în popula ția de ras ă Bălțată româneasc ă. Lucr. șt. U.S.A.M.V.B., Timi șoara, Seria Zoot., vol. XXVII, 141. 11. DECUN, M. - 1997: Igien ă veterinară și protecția mediului. Ed. Helicon, Timișoara. 12. DINESCU, S., ȘTEFĂNESCU, GH. - 1997: Cre șterea vacilor pentru lapte. Ed. Ceres, Bucure ști. 13. DINU, I. - 1989: Tendin țe și perspective în zootehnia mondial ă. Ed. Ceres, Bucure ști. 14. DRĂGHICI, C. - 1991: Microclimatul ad ăposturilor de animale și mijloacele de dirijare. Ed. Ceres, Bucure ști. 15. DRINCEANU, D. - 1994: Alimenta ția animaleor. Ed. Euroart, Timișoara. 16. EGER, Isabelle, HILFIKER, J. - Avan tages d’une alimentation rationeee chez les veaux a l’engrais. Rev. su isse d’Agric., vol. 24, nr. 4, 219. 17. FONT, M., GARCIA-MACIAS, J. A., GUERRERO, L. - 1997: Evaluation of carcass and meat quality of the Bruna and the Charolaise x 238 Bruna cross under semi-extensive conditions. 48th Annuak Meeting of EAAP, Vienna, August 25-28. 18. GEAY, Y., RENAND, G., ROBELIN, J., VALIN, C. - 1991: Posibilites d’ameliorer la productivite et la qual ite des produits viande bovine. Prod. Anim. INRA, vol. 4, nr. 1, 41. 19. GEORGESCU, Gh. - 1998: Alimenta ția rațională a animalelor de lapte. Ed. Ceres, Bucure ști. 20. GEORGESCU, Gh., BURLACU Gh., PARASCHVESCU, M., FIȘTEAG, I., JURUBESCU, V., PETRE, A. - 1988: Tratat de cre ștere a bovinelor, vol. I. Ed. Ceres, Bucure ști. 21. GEORGESCU, Gh., FI ȘTEAG, I., ȘERBAN, A., HALGA, P., DRAGOMIRESCU, I., SAMARITEANU, Emilia - 1989: Tratat de cre ștere a bovinelor, vol. II . Ed. Ceres, Bucure ști. 22. GEORGESCU, Gh., TEMI ȘAN, V., PODAR, C., VELEA, C. - 1995: Tratat de cre ștere a bovinelor, vol. III. Ed. Ceres, Bucure ști. 23. GEORGESCU, GH., VELEA, C., STANCIU, G., UJIC Ă, V., GEORGESCU G., RÂMNEAN ȚU N.- 1990: Tehnologia cre șterii Bovinelor. Ed. Did. și Ped., Bucure ști. 24. GILLESPIE, S.R. - 1981: Modern livestock and poultry production. Delmar Publishers Inc., SUA. 25. GOIA, V., ILIESCU, C., MITROI, A., VÎLCU, V. - 1981: Ma șini și instalații zootehnice. Ed. Did. și Ped., Bucure ști. 26. HARDY, R., MEADOWCROFT, S. - 1990: Indoor beef production. Butler  Tanner Ltd. 27. KONING, L., GRABER, R. - CMP, la maladie de Holstein. Bul. d’I.A., nr. 2, 14. 28. LEBON, J.F. - 1982: Cosiderations sur l’aubrevement DES Bovines. These pour le doctorat veterinaire. Toulouse. 29. LENEINDRE, P., GAREL, J.P. - 1990 : Adaptation des bovines aux milieux d’elevage. Prod. Anim. INRA, nr. 3, 189. 30. LUCA, I., ȘTEF, Lavinia - 2000: Practicum de alimenta ția animalelor. Ed. Marineasa, Timi șoara. 31. MULLER, A., MICOL, D., DOZIAS, D., PECCATTE, J.R. -1992: Foin au ensilage pour les bovins en croi ssance en system herbager. Prod. Anim. INRA, vol. 5, nr. 2,121. 32. PETERS, A.R., BALL, P.J.H. - 1995: Reproduction in cattle. Blackwell Science Ltd. 33. PINTEA, V., MANTA, D., COTRU Ț, M., SĂLĂGEANU, Gh. - Fiziologie medical-veterinar ă. Ed. Did. și Ped., Bucure ști. 34. PODAR, C. - 1990: Unele asp ecte ectopatologice în cre șterea și exploatarea taurinelor. Lucr. Simp. “Factorii de mediu, produc ția și sănătatea taurinelor” Tg.-Mure ș. Tipo. Agronomia, Cluj-Napoca, 70. 35. PRAISLER, P. - 1988: Adaptarea și bolile de adaptere la animalele domestice, vol. I. Ed. Ceres, Bucure ști. 239 36. RIGANI, A. - 1986: Construc ții și amenajări zootehnice. Ad ăpostirea animalelor. Ed. Ceres, Bucure ști. 37. SCHLEPPY, Y., HOFFER, A., QUAAS, R.L., SCHITZ, F., KUNZI, N. - 1993: Relationship between own performance test for beef production traits in Swiss-dual purpose cattle. 44th Annual Meeting of EAAP, Arhus, Denmark. 38. SIGNORET, J.R. - 1991: Le comportement de l’animal domestique et les techniques modernes d’elevage. Prod. Anim. INRA, vol. 4, nr. 1, 13. 39. SOLTNER, Dominique - 1987: La production de viande bovine. Colection Sciences et Tehniques Ag ricoles, Sainte-Gemmes-Sur-Loire, 49000 Angers. 40. SOLTNER, Dominique - 1990: Alimenta tion des animaux domestiques, 19e Edition. Colection Sciences et Te hniques Agricoles, Sainte-Gemmes- Sur-Loire, 49000 Angers. 41. STANCIU, G. - 1999: Tehnologia cre șterii bovinelor. Ed. Brumar, Timișoara. 42. STANCIU, G., ACATINC ĂI, S., CZISZTER, L.T. - 1994: Cercet ări asupra unor factori de influen ță a vitezei de consum a furajelor la rasa B ălțată româneasc ă. Lucr. șt. Zoot., vol. XXVII, 141. 43. STANCIU, G., ACATINC ĂI, S., CZISZTER, L.T. - 1994: Cercet ări asupra unor factori de influen ță a vitezei de consum a furajelor la rasa B ălțată cu negru româneasc ă. Lucr. șt. Zoot., vol. XXVII, 135. 44. ȘERBAN, A., ȘTEF, I., PLE ȘCA, T., CUCU, I. - 1981: Construc ții zootehnice. Ed. Did. și Ped., Bucure ști. 45. VELEA, C. - 1983: Tehnologia cre șterii bovinelor, Ed. Dacia, Cluj- Napoca. 46. VELEA, C. - 1999: Produc ția, reproduc ția și ameliorarea taurinelor, vol. I. Ed. Tehnic ă Agricolă, București. 47. VELEA, C. - 1999: Produc ția, reproduc ția și ameliorarea taurinelor, vol. II. Ed. Tehnic ă Agricolă, București. 48. VELEA, C. - 1983: Cre șterea bivolilor. Ed. Ceres, Bucure ști. 49. VELEA, C., MURE ȘAN, Gh., T ĂPĂLAGĂ, A., BUZAN, V. - 1985: Îndrumător pentru cre șterea și îngrășarea tineretului taurin. Ed. Ceres, București. 50. VINTILĂ, I. - 1988: Bazele amelior ării genetice a popula țiilor de animale domestice. Ed. Facla, Timi șoara. 51. VINTILĂ, I., CORIN, N., P ĂCALĂ, N., BENCSIK, I. - 1994:O metod ă de realizare a gemelarit ății la vacă. Lucr. șt. Zoot., vol. XXVII, LITO U.S.A.M.V.B., Timi șoara. 52. VIȘINESCU, Niculina - 1987: Tehnologii actuale de însilozare a nutrețurilor. Ed. Ceres, Bucure ști. 53. VOLLENWEIDER, D.M., SKELLEY, G.C., THOMPSON, C.E. - 1990: Evaluation of Zebu and Britisch-Continental sired cattle for forage and feedlot programs. J. of Anim. Sci., vol. 68, 43. 240 54. ZAHIU, Leti ția - 1992: Agricultura mondial ă și mecanismele pie ții. Ed. Arta Grafic ă, București. 55. WENGER, R., BAUMGARTENER, R.H. - 1983: Soins aux onglons. Centrale des moyens d’enseignement agricole. CH-3052 Zo llikofen, Suisse. 56. ***** - 1990: 100 ans Federation suisse d’elevage de la race Tachetee rouge. Ruttistrasse, CH -3052 Zollikofen. 57. ***** - 1990-1997: Anuarul statistic al României. Bucure ști, ed. 1990- 1997. 58. ***** - 1991: Encephalopathie spongiforme bovine (ESB). Bulletin de l’I.A., nr. 3, 48. 59. ***** - 1991: New trends in veal calf production. Pr oceedings of the International Symposium on veal calf production. Wageningen, Netherlands, 14-16 march. 60. ***** - 1992: Lean beef production. DANI Annual Report. 61. ***** - 1993: Proceedings of 44 th Annual Meeting of the EAAP. Abstr., Vol. 2, 37. Aarhus, Denmark. 62. ***** - 1995: Spinder, L’Amenagem ent d’etables. Reitsmastraaat 48, 9281 LE Harkema, Les Pays-Bas. ***** - 1996-1997: Colec ția Rev. Pia ța cărnii, nr. 1996-1997.