Perspectivele Dezvoltarii Centrului Istoric
CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………………………………..pag.3
Capitolul I : Cadrul geografic și istoric al Municipiului București ……………………………pag.4
I.1 Substratul geologic al Municipiului București …………………………………………..pag.5
1.1 : Seismicitatea ……………………………………………………………………………………pag.7
1.2 : Bogățiile solului………………………………………………………………………………..pag.8
I.2 : Relieful………………………………………………………………………………………………..pag.9
2.1 : Procesele geomorfologice actuale și degradarea terenurilor…………………….pag.11
2.2 : Poluarea atmosferei …………………………………………………………………………..pag.12
Capitolul II : Dinamica populației din Municipiul București……………………………………..pag.13
II.1 : Natalitatea…………………………………………………………………………………………..pag.15
II.2 : Dezvoltarea social-economică și politica Municipiului București………………pag.19
Capitolul III : Strategiile dezvoltării social-economice…………………………………………….pag.28
III.1:Propuneri pentru strategiile de dezvoltare ale întreprinderile mici ………………pag.28
și mijlocii
III.2:Strategii defensive………………………………………………………………………………..pag.31
Capitolul IV : Sectorul terțiar…………………………………………………………………………………pag.32
IV.1 : Căile de comunicație și transporturile……………………………………………………pag.32
IV.2 : Geografia turismului……………………………………………………………………………pag.35
IV.3 : Obiective turistice……………………………………………………………………………….pag.36
IV.4 : Areale și trasee turistice in București…………………………………………………….pag.39
IV.5 : Obiective turistice în județul Ilfov…………………………………………………………pag.39
Capitolu V : Dezvoltarea hinterlandului din Municipiul București…………………………….pag.40
V.1 : Caracterizare generală…………………………………………………………………………..pag.40
V.2 : Ramurile industriei………………………………………………………………………………pag.42
Anexe ……………………………………………………………………………………………………………. pag.47
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….pag.52
Introducere
Reorganizat în anul 1981,prin Decret al Consiliului de Stat privind îmbunătățirea Legii nr. 2/1968,municipiul București se înscrie ca o unitate administrativă,complexă,viabilă și echilibrată,cu importante resurse materiale și umane,care-i permit în continuare o dezvoltare social-economică,rapidă și armonioasă.
Situat în centrul Câmpiei Române,între Carpați și Dunăre, pe o vatră bogată în istorie, intim legată de întreaga istorie a neamului românesc. Teritoriul municipiului Bucuresti a oferit de timpuriu condiții favorabile dezvoltării unei intense vieți social-economice,care a determinat formarea unor mari aglomerări de populație.
Condițiile naturale locale,folosite și transformate în timp de populație,îmbinate cu condițiile social-istorice ale neamului românesc,dar și cu cele ale celor care ne înconjurau și ne obligau uneori să ne cautăm un mod propriu de aliniere la condițiile istorice,au contribuit, de timpuriu,la fixarea,aici în București,a capitalei unei provincii românești feudale,care mai târziu,prin atribuțiile sale politice,economice și culturale a devenit capitala României.
Relațiile de colaborare și schimb întreținute de instituțiile științifice și artistice bucureștene cu institutii similare din străinătate au adus acestui oraș o faimă internațională și au impus prezența reprezentanților săi în viața cultural-științifică contemporană.
Municipiul Bucuresti,prin potențialul său turistic,cu numeroase monumente istorice și arhitectonice,cultural-artistice și științifice,cu mari baze sportive,cu rezervații și monumente ale naturii,constituie o puternică atracție pentru populația României și pentru străinii care ne vizitează țara. Așa se explică interesul specialiștilor în studierea locului pe care îl ocupă municipiul București în dezvoltarea istorică și economică a țării.
Evoluția sa funcțional-arhitecturală în teritoriu,problemă pe cât de frumoasă pe atât de bogată în mărturii care confirmã pe de o parte existența milenară a poporului românesc,lupta pentru libertate și unitate națională,pe de altă parte acțiunea continuã de modificare a peisajului natural,în vederea satisfacerii nevoilor populației, a creșterii bunăstării omului.
ATENEUL ROMÂN
Capitolul I: Cadrul geografic și istoric al Municipiului București
Bucureștiul este inima României,vatră de istorie,centrul politic și administrativ, principala sa citadelă economică,principalul focar de învățământ și cultură,cea mai importantă așezare urbană în care trăiește aproape a zecea parte din populația țării,municipiu și capitală europeană asociată în conștiința lumii contemporane cu politica de pace,de colaborare și progres promovată cu consecvență revoluționară de președintele României.
Municipiul București constituie,în forma actuală,una din cele mai noi unități administrativ-teritoriale din țara noastră,conturat ca atare din anul 1981,ca urmare a îmbunătățirii Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului.
Situat în partea de sud a țării,în Câmpia Română,în subunitatea sa Vlăsia,la aproximativ 60 km depărtare de Dunăre,100 km de Carpați și 250 km de litoralul Mării Negre,municipiul București se desfășoară în direcțiile nord-sud pe 53 km și est-vest pe 46 km,cuprinzând o suprafață de 1 521 km2,ceea ce reprezintă 0,64% din suprafața țării.
Matematic,centrul municipiului București este intersectat de paralela 44°25'50" latitudine nordică și meridianul de 26°4'50" longitudine estică. Trebuie menționat faptul că paralela pe care se află situat orașul București,trece ceva mai la sud de Belgrad și de Milano,prin apropierea orașului Bordeaux (Franța),peste lacurile din nordul S.U.A. (Huron și Michigan),peste statele Dakota de Sud și Oregon. Către est,aceeași paralelă marchează Sevastopolul,lacul Aral,sudul Mongoliei și Deșertul Gobi,nord-estul R.P. Chineze (Beijingul este cu peste 4° mai la sud),apoi atinge nordul insulei Hokkaido din Japonia. Cât privește Județul Ilfov,acesta este încadrat între paralela de 44°19' (ce trece prin comunele Măgurele și Jilava) și cea de 44°46' (comuna Nuci) și intersectat de meridianul de 26°.
Limita spre nord a municipiului București (inclusiv Judetul Ilfov) o constituie valea Ialomiței,între localitățile Buriaș (comuna Periș) și Gruiu,de unde aceasta depășește râul respectiv,trece prin Câmpia Maia,cuprinzând comuna Nuci,învecinudu-se spre nord cu județul Prahova,iar spre nord-est cu județul Ialomița. Spre est,limita trece prin estul câmpiilor Snagov și Movilița,învecinându-se cu județul Ialomița,până aproape de Șindrilița,și cu județul Călărași,până la valea Câlnău. În sud, municipiul București se mărginește cu județul Giurgiu,limita fiind situată la o distanță relativ mică față de orașul București,urmărind contactul dintre Câmpia Bucureștiului și Câmpia Câlnăului,atingând chiar râul Argeș între satele Dumitrana și Cornetu.
În forma administrativă actuală,municipiul București se compune din 6 sectoare numerotate,dispuse radiar,pornind din centru și lățindu-se către exterior,și Judetul Ilfov, subordonat municipiului București. Județul cuprinde teritoriul din jurul orașului București, cu o mai mare extindere spre nord,și este alcătuit dintr-un oraș (Buftea),29 de comune și 84 de sate,din care un sat (Buciumeni) intră în componența orașului Buftea.
Teritoriul municipiului București constituie o veche și neîntreruptă vatră de intensă locuire de peste 100 000 de ani. Există dovezi privind prezența omului pe acest teritoriu încă din paleolitic,neolitic,din epocile bronzului și fierului,în care se detașează intens vestigiile geto-dacilor,apoi cele daco-romane și românești. Pentru secolele III —XIII au fost descoperite numai în perimetrul orașului București,peste 17 vetre de sate.
Cercetările mai recente atestă pe teritoriul orașului București o așezare situată pe popina Radu Vodă, începând din anul 1800 î.e.n.,care,în secolele IV—III î.e.n.,devine puternică și bogată,întărită cu șanț de apărare.
Între factorii naturali,mai importanți,care au determinat dezvoltarea de timpuriu și continuitatea așezărilor pe acest teritoriu trebuie menționați și:densitatea mare a văilor,în lungul cărora s-au aliniat așezările,luncile largi,favorabile culturilor agricole,grindurile, ostroavele și grădiștile din lunci,în special cele de pe Dâmbovița și Colentina,folosite pentru amplasarea așezărilor,dar și a fortificațiilor,numărul mare de lacuri din lungul văilor de tip „mostiște" sau cele care apar lateral în luncă,sub malul abrupt,folosite,în timp,foarte diferit, din punct de vedere economic, de către om.
Când armatele Imperiului otoman au atins Dunărea,domnitorii Munteniei,cu capitala la Târgoviște,au găsit necesar să fixeze,tot aici,un punct înaintat de supraveghere. S-a construit, astfel,o cetate. Acest punct fortificat a fost folosit apoi ca loc de popas de elitre negustori,ceea ce a dus la intensificarea circulației și comerțului pe drumurile care se încrucișau aici,Bucureștiul devenind curând un foarte cunoscut târg. De la o importanță locală de tip militar,a crescut repede și importanța sa economică,iar mai apoi interesele politice au impus la București o așezare domnească temporară,care a devenit,cu timpul,capitala țării,factorii geografici,dar mai ales cei social-economici fiind determinanți.
I.1: Substratul geologic al Municipiului București:
Câmpia Vlăsiei,ca unitate mare în care se situează Bucureștiul,face parte,din punct de vedere geologic,din Platforma Valahă,care,împreună cu Platforma Prebalcanică compun Platforma Moesică. Specificul structural al Platformei Valahe îl constituie,în bază,soclul rigid, format din cristalin metamorfic și roci magmatice,peste care se dispun câteva cicluri de sedimente până la cretacic inclusiv. Acestea,împreună cu soclul,formează fundamentul platformei,ce se scufundă treptat,începând de la Dunăre,către zona subcarpatică.
Soclul cristalin era consolidat sub formă de platformă încă de la începutul paleozoicului (acum circa 550 milioane ani),când a fost și nivelat puternic de eroziune și transformat într-o câmpie de tip pediplenă – pediplena soclului precambrian.
Urmează o exondare,creându-se o nouă suprafață de eroziune,echivalentă cu așa-numita peneplenă posthercinică. Cu mișcările kimmerice,regiunea intră sub influența geosinclinalului carpatic și apoi a orogenului carpatic. Acum au loc lăsări subsidente,care instalează aici marea triasică. Se depun sedimente groase de gresii,calcare,conglomerate,marne. Acestea,în fâșia Bucureștiului au grosime de peste 1 000 m,dar se reduc considerabil în nord (la Periș) și în sud (la Șoldanu),subsidența foarte puternică fiind deci numai pe paralela capitalei.
Sub influența orogenezei laramice,platforma se exondează,creându-se un relief cu o energie de câteva sute de metri,care a fost,în timp,nivelat de eroziune,luând naștere peneplena Moesică echivalentă cu pediplena carpatică. Această peneplenă a fost ulterior deformată de mișcări,dar mai ales coborâtă puternic spre nord,începând depărare.
Între factorii naturali,mai importanți,care au determinat dezvoltarea de timpuriu și continuitatea așezărilor pe acest teritoriu trebuie menționați și:densitatea mare a văilor,în lungul cărora s-au aliniat așezările,luncile largi,favorabile culturilor agricole,grindurile, ostroavele și grădiștile din lunci,în special cele de pe Dâmbovița și Colentina,folosite pentru amplasarea așezărilor,dar și a fortificațiilor,numărul mare de lacuri din lungul văilor de tip „mostiște" sau cele care apar lateral în luncă,sub malul abrupt,folosite,în timp,foarte diferit, din punct de vedere economic, de către om.
Când armatele Imperiului otoman au atins Dunărea,domnitorii Munteniei,cu capitala la Târgoviște,au găsit necesar să fixeze,tot aici,un punct înaintat de supraveghere. S-a construit, astfel,o cetate. Acest punct fortificat a fost folosit apoi ca loc de popas de elitre negustori,ceea ce a dus la intensificarea circulației și comerțului pe drumurile care se încrucișau aici,Bucureștiul devenind curând un foarte cunoscut târg. De la o importanță locală de tip militar,a crescut repede și importanța sa economică,iar mai apoi interesele politice au impus la București o așezare domnească temporară,care a devenit,cu timpul,capitala țării,factorii geografici,dar mai ales cei social-economici fiind determinanți.
I.1: Substratul geologic al Municipiului București:
Câmpia Vlăsiei,ca unitate mare în care se situează Bucureștiul,face parte,din punct de vedere geologic,din Platforma Valahă,care,împreună cu Platforma Prebalcanică compun Platforma Moesică. Specificul structural al Platformei Valahe îl constituie,în bază,soclul rigid, format din cristalin metamorfic și roci magmatice,peste care se dispun câteva cicluri de sedimente până la cretacic inclusiv. Acestea,împreună cu soclul,formează fundamentul platformei,ce se scufundă treptat,începând de la Dunăre,către zona subcarpatică.
Soclul cristalin era consolidat sub formă de platformă încă de la începutul paleozoicului (acum circa 550 milioane ani),când a fost și nivelat puternic de eroziune și transformat într-o câmpie de tip pediplenă – pediplena soclului precambrian.
Urmează o exondare,creându-se o nouă suprafață de eroziune,echivalentă cu așa-numita peneplenă posthercinică. Cu mișcările kimmerice,regiunea intră sub influența geosinclinalului carpatic și apoi a orogenului carpatic. Acum au loc lăsări subsidente,care instalează aici marea triasică. Se depun sedimente groase de gresii,calcare,conglomerate,marne. Acestea,în fâșia Bucureștiului au grosime de peste 1 000 m,dar se reduc considerabil în nord (la Periș) și în sud (la Șoldanu),subsidența foarte puternică fiind deci numai pe paralela capitalei.
Sub influența orogenezei laramice,platforma se exondează,creându-se un relief cu o energie de câteva sute de metri,care a fost,în timp,nivelat de eroziune,luând naștere peneplena Moesică echivalentă cu pediplena carpatică. Această peneplenă a fost ulterior deformată de mișcări,dar mai ales coborâtă puternic spre nord,începând de la Dunăre,astfel că astăzi ea se află la 600 m la sud de București (comuna Măgurele),și 1600 m la Otopeni,atingând circa 3000 m la Periș.
Romanianul (levantinul) inferior și mediu – compus din nisipuri,argile,straturi subțiri de cărbuni – este situat între 282 și 400 m sub București,apărând însă la zi pe abruptul sudic al Burnașului. Romanianul superior pare că lipsește cel puțin la sud de București.
Cuaternarul reprezintă,pentru Câmpia Vlăsiei,o perioadă nouă,de uscat, uscat mlăștinos, uneori chiar lacustru. Acum alternează depunerea unor pietrișuri în vaste conuri de dejecție,cu depuneri marnoase și nisipoase și apoi loessoide.
Grosimea cuaternarului atinge în lunca de la Parcul Libertății 230 m la podul Herăstrău 350m și se îngroașă spre nord-nord-est. Stratele de Frățești se compun,pe teritoriul Bucureștiului,din nisipuri,pietrișuri și lentile sau strate subțiri de argilă,ceea ce le conferă o structură lenticulară. În ele se disting două fâșii mai argiloase,care despart trei strate de pietrișuri și nisipuri. Pe totalul lor,stratele de Frățești sunt mai subțiri în sud și se îngroașă spre nord,unde se și afundă.
Ioana Stefãnescu ( pag. 20 – 24 )
Liteanu E. ( pag. 30 -40 )
Nisipurile de Mostiștea apar la zi în malurile Mostiștei și pe malurile din dreapta Argeșului,Dâmboviței și Ialomiței,cu grosimi de 8—20 m. Sub București au grosimi variabile,de la câțiva metri la 15 m. Se pare că era vorba de o vastă câmpie piemontano-deltaică,ce se extindea de la Neajlov și Argeș până la Ialomița și Mostiștea și pe care râurile divagau și oscilau variat.
I.1.1 Seismicitatea
Suprafața pe care este extins municipiul București este afectată de două tipuri de cutremure:intermediare,adică cele care au focarul sub scoarță,în mantaua superioară, la 80—180 km adâncime,și normale,cu sediul în scoarță,pe o serie de falii,la adâncimi de 5-30 km. Primele sunt seisme ce eliberează o cantitate enormă de energie,fiind uneori distrugătoare,celelalte au o energie mai mică.
Cutremurele intermediare au focarul în Carpații de Curbură,în zona Vrancei,la limita nordică a plăcii Mării Negre și central-dobrogene,a cărei frunte se scufundă pe un plan de peste 60° sub microplaca transilvană,care avansează la curbura Carpaților peste prima. Adâncimea focarelor de aici este de 90 – 180 km,dar cele mai frecvente se plasează la 130 – 150 km. Aceste cutremure își dirijează energia pe o elipsă alungită nord-est sud-vest,uneori simetric,cum a fost cutremurul din 1940,alteori asimetric,ca în 1977,când,în mod deosebit, direcția de propagare a fost spre sud-est,afectând,cu mare putere,inclusiv orașul Craiova.
Aceste cutremure influențează și pe cele normale,cu focarele pe faliile din Platforma Valahă (pe care se află orașul București),astfel:solicitările venite de la seismele vrâncene le obligă să elibereze mai des energia acumulată,ele rămânând cutremure slabe. Faliile impun local unele culminații secundare ale intensității șocurilor vrâncene,prin energia suplimentară eliberată. Faliile inverse acumulează uneori energie,cu rol de ecranare temporară,pe care o eliberează mai târziu (de exemplu, falia Videle-Roșiori de Vede, situată la sud de București, a declanșat cutremurul de la 20 martie 1977,iar falia Tinosu-Fierbinți Târgu-Călărași,pe cel de la 28 iulie 1977). Ca efect,cutremurul din 4 martie 1977 a fost mai distrugător decât cel din 1940 (cu magnitudine de 7,4). S-a produs în cel puțin 3-4 șocuri importante,adâncimea focarelor a fost neobișnuit de mică,caracterul de compresiune al primelor șocuri s-a schimbat brusc la ultimul șoc.
1.Ioana Stefãnescu ( pag. 20 – 24 )
2.Liteanu E. ( pag. 30 -40 )
3.Lucrãri de geografie aplicatã ( pag. 20 – 30 )
4.Grigore Posea ( pag. 3 – 14)
5.Vasile Cucu ( pag. 30 – 60)
La acest cutremur,în București s-au prăbușit 32 de blocuri cu 8-12 etaje și circa 150 de clădiri cu mai mult de 4 etaje au suferit distrugeri mari,majoritatea construite înainte de cel de-al doilea război mondial. Totodată s-au înregistrat 1391 de morți și 7576 de răniți.
Zona centrală a orașului a suferit cele mai mari distrugeri din cauza vechimii clădirilor, care mai fuseseră afectate și de cutremurul din 1940, iar unele și de bombardamentele din timpul războiului.
I.1.2 : Bogățiile subsolului
În subsolul municipiului București se întâlnesc nisipuri,pietrișuri și argile,urme neînsemnate de lignit,ape subterane și hidrocarburi. Hidrocarburile au fost depistate în următoarele formațiuni: Cretacic Inferior (petrol) la Periș,sarmațian (petrol și gaze) la Periș și Cozieni (gaze), Cățelu (urme slabe de petrol, la 860 m), Bragadiru (petrol și gaze, la 680 m), Bălăceanca (petrol și gaze, la 575 m), Jilava (petrol, la 600 de m),meoțian (gaze) la Periș, Moara Vlăsiei, Pasărea (nesemnificative), Cozieni (limitate), Popești-Leordeni (la 565 m); dacian(gaze nesemnificative,numai la Moara Vlăsiei),cărbunii,sub formă de strate neînsemnate,au fost întâlniți în levantin.
Nisipuri, pietrișuri și balast există în albiile râurilor Dâmbovița,Colentina,Ialomița și Argeș. În mod special se remarcă pietrișurile de Colentina,exploatabile în lunca râului cu același nume,existente însă în tot subsolul de la vest de valea Pasărea și până la Argeș. O mare parte din nisipurile și pietrișurile folosite la construcțiile din București sunt aduse din lunca Argeșului,din afara teritoriului municipiului (Ogrezeni, Malu Spart, Stoenești, Găiseni, Grădinari, Novaci ,Buda, Dărăști – pe Sabar,Vidra – pietriș de terasă Clinceni–pe Ciorogârla).
Argile,sub formă de loessoide,se găsesc în malurile râurilor și sub solul interfluviilor. Apele freatice sunt cantonate în pietrișurile de Colentina (între Argeș și Pasărea),în nisipurile de Mostiștea,în stratele de Frățești (mai ales la sud de linia Săftica — nord Brănești). În ultimele două formațiuni sunt și pânze sub formă de ape captive. Ape freatice se mai găsesc și în aluviunile luncilor Argeșului,Dâmboviței și Ialomiței. Ape captive sunt localizate și în strate mai vechi decât cuaternarul, dar sunt nesemnificative.
1.Ioana Stefãnescu ( pag. 20 – 24 )
2.Liteanu E. ( pag. 30 -40 )
3.Lucrãri de geografie aplicatã ( pag. 20 – 30 )
4.Grigore Posea ( pag. 3 – 14)
5.Vasile Cucu ( pag. 30 – 60)
I.2 : Relieful
Municipiul București se situează în întregime în Câmpia Vlăsiei,una din subunitățile centrale ale Câmpiei Române. Caracteristica esențială a Câmpiei Vlăsiei este prezența unor suprafețe împădurite rămase din vechiul codru al Vlăsiei,interpuse între două regiuni stepice sau silvostepice,formând un culoar verde, peste câmpia mai ,,aridă", între Carpați și Dunăre.
Câmpia Vlăsiei este mărginită pe trei laturi (nord,vest și sud) de largi coridoare de luncă (Argeș și Ialomița),sau de câmpii de subsidență de tipul luncilor (câmpiile Titu, Gherghiței și Săratei),care mențin,în nord,o umiditate mai ridicată și o vegetație specifică. O parte din apa acumulată de aceste zone,alimentează unele pânze freatice sau chiar văi din Vlăsia.
Altitudinile teritoriului municipiului București oscilează între 118 m în partea de nord-vest (satul Buriaș,comuna Periș) și 50 m în albia Dâmboviței (comuna Cernica). Sectorul agricol Ilfov se află situat mai ales la altitudini de 80-100 m.
Câmpia Vlăsiei s-a format prin umplerea zonei respective cu aluviuni aduse de râuri din Carpați și Subcarpați,în timpul cuaternarului. Acestea au fost depuse aici,fie ca sedimente fluviatil-lacustre,fie sub formă de conuri piemontane,sau piemontano-deltaice,către marginea unei zone lacustro-mlăștinoase ce s-a menținut până târziu în Bărăgan. Câmpia Vlăsiei se situează,atât ca poziție,cât și ca geneză,la contactul mai multor tipuri genetice de câmpii,de la care împrumută unele caractere,direct sau indirect. Astfel, în nord și nord-vest se îmbină cu câmpia de subsidență Titu-Sărata,în est și sud-est face tranziția cu câmpia tabulară fluvio-lacustră a Bărăganului,iar în sud are un contact brusc cu Burnașul.
Printre aceste ultime două câmpii,lunca comună a Argeșului și a Dâmboviței o leagă direct de nivelul de bază al Dunării,în vest se află tot o câmpie piemontano-terminală (Găvanu),dar în alte raporturi cu zona subsidență.
Pe lângă forma de câmpie piemontano-deltaică,relieful de amănunt se compune din văi și interfluvii de tipul câmpurilor. Văile sunt tăiate în loess,au maluri în general abrupte, prezintă lunci,uneori acoperite cu lacuri sau mlaștini,iar terasele apar numai pe Argeș și Dâmbovița, în număr de 2-3 și numai în avale de aliniamentul capitalei. Ialomița prezintă și ea o terasă inferioară dispusă fragmentar,echivalentă,cu aproximație,luncii dintre Argeș și Sabar. Aceasta din urma este și cea mai extinsă luncă din cadrul Câmpiei Vlăsiei.
1.Neacsu O. Popovici (pag. 293 – 304)
2.Grigore Posea (pag. 25 – 40)
3.Marin Stefan (pag. 44 – 48)
4.Geografia Municipiului Bucuresti (pag. 80 – 99)
Cele mai fragmentate câmpuri, cu ușor aspect de ondulare, se întâlnesc în Câmpia Snagovului și în cea a Câlnăului, unde și densitatea văiugilor este mai mare. În schimb, câmpurile cele mai netede sunt fie în apropierea zonei subsidente (Câmpia Maia),fie pe interfluviile înalte puțin fragmentate.Pe interfluvii apare și relieful tipic loessurilor,respectiv crovurile. Ele sunt mai dese pe câmpurile înalte și constituie o problemă pentru agricultură, trebuind a fi nivelate și drenate.
Altitudinea luncii Argeș-Sabar este de 60 – 70 m. Pe partea stângă, Argeșul are trei terase: prima se conturează foarte vag de la localitatea Poiana (jud. Dâmbovița), ceva mai clar de la Dârvari până la Olteni, (jud. Giurgiu), de unde se evazează pe Câmpul Bucureștiului, înclinând lin de la 80 către 70 m. Se pare că trecea inițial până în stânga Colentinei,are circa 15 m altitudine relativă. O a doua terasă,bine evidențiată, se desprinde la Jilava, lărgindu-se brusc spre satul Berceni (circa 8 – 12 m altitudine relativă). A treia terasă este vizibilă de la Sintești și Vidra (jud. Giurgiu),deci imediat în afara Sectorului agricol Ilfov și are cam 2 – 5 m deasupra luncii.
Valea Sabarului aparține Județului Ilfov numai pe teritoriul comunelor Bragadiru, Măgurele și Jilava. Sabarul este un râu curios,apărând ca o umbră a Argeșului,în lunca căruia curge pe o distanță de 110 km,începând de la Găești. Cauza constă în aluvionarea puternică a Argeșului și în deplasarea acestuia spre dreapta,lăsând spre malul stâng o fâșie mai joasă pe care s-a format Sabarul. Inițial au fost două râuri,Băstoaca în nord și Sabarul în sud,primul vărsându-se în Argeș la Crivina,lângă Bolintin. În 1796-1797,domnitorul C.Moruzi, care avea o fabrică de postav și apoi de hârtie pe Sabar,a deviat râul Răstoaca spre Sabar pentru a avea apă tot anul.
Ciorogârla este afluent al Sabarului, cu care confluează la vest de Jilava. Are obârșia într-un canal ce vine din Dâmbovița,de la Brezoaele unde,pentru descongestionarea,la viituri a râului bucureștean,în 1805, s-a săpat un canal spre Ciorogârla. Ciorogârla are o vale îngustă, fără luncă,săpată numai cu 2 – 5 m sub câmp,cu meandre mici și mai dese în avale.
Microrelieful de luncă a fost creat prin aluvionările inegale din timpul viiturilor,prin dinamica meandrării râului,ca și prin tendința generală de deplasare spre malul drept,la care se adaugă intervenția omului. Astfel,eroziunea laterală a creat piscuri sau pinteni de câmp,golfuri de luncă și popine sau grădiști.
1.Neacsu O. Popovici (pag. 293 – 304)
2.Grigore Posea (pag. 25 – 40)
3.Marin Stefan (pag. 44 – 48)
4.Geografia Municipiului Bucuresti (pag. 80 – 99)
I.2.1 Procesele geomorfologice actuale și degradarea terenurilor
Factorii si condițiile care favorizează dezvoltarea și impun ritmul unor procese geomorfologice sunt:loessul,gros de 3-15m,pe câmpuri. Adâncimea fragmentării,de 1-15m, crescândă în josul văilor. Densitatea fragmentării,între 0 și 2,5 km/km²,fiind mai ridicată deoparte și de alta a văilor alohtone.
Pantele reduse ale câmpurilor,multe între 0 – 2°,rar apropiindu-se de 30. Panta malurilor și versanților văilor și văiugilor cu valori dominante de 7- 15°,dar pe alocuri depășind chiar 45,după cum uneori au numai 3-7°. Lungimea scurtă a versanților,de până la 250 m la văile autohtone și 2 000 m la văile alohtone,mai lungi fiind versanții cu orientare sudică.
Panta redusă a albiilor și aluviunile aduse din Carpați și Subcarpați,oscilațiile climatului,mai ales precipitațiile,modul de folosință a terenurilor și alte intervenții ale omului. Pornind de la toate aceste cauze,procesele geomorfologice pot fi grupate după cele trei tipuri specifice de forme pe câmpurile interfluviale dominantă și specifică este tasarea,combinată cu sufoziunea,apoi pluviodenudarea și spălarea în suprafață,mai rar deflația.
Pe versanți și maluri se dezvoltă,relativ rar,ravenarea și unele procese gravitaționale, mai des întâlnită fiind spălarea în suprafață. În lunci și albii sunt prezente aluvionarea, eroziunea de mal și procesele biogene. La toate acestea se adaugă procesele antropice prezente mai ales prin baraje pe văi,diguri laterale,drumuri și poduri,alte construcții,cariere, canale de irigație.
Tasarea reprezintă procesul principal în toată Câmpia Vlăsiei. Ea se manifestă prin formarea de excavații,de tipul crovurilor și padinelor,având adâncimi de 0,5-3 m,dar cele mai multe au 0,70-1,20 m. Suprafața lor oscilează între 0,25 și 30 ha. Padinele,adică cele mai mari crovuri,depășesc circa 10 ha,fără însă a atinge dimensiunile celor din Bărăganul Central,care au și 100 ha. Densitatea este în medie de 2-5 crovuri la 100 ha. Cel mai adesea au o formă ovală sau alungită,pe direcția nord-est,sud-vest.
Crovurile sunt răspândite neuniform,multe fiind pe interfIuviile dintre limanele Câmpiei Snagovului,iar în Câmpia Maia (la nord de Ialomița) cele mai puține. Crovurile reprezintă un fenomen de degradare a terenurilor,ele menținând exces de umiditate primăvara (din topirea zăpezii sau din ploi),sau în perioadele pluviale,când pânza freatică se poate ridica până la nivelul lor. Drenarea lor,ca și nivelarea,unde este posibilă, sunt măsuri necesare pentru scoaterea a peste 200 ha de sub influența acestei supraumectări periodice.
1.Neacsu O. Popovici (pag. 293 – 304)
2.Grigore Posea (pag. 25 – 40)
3.Marin Stefan (pag. 44 – 48)
4.Geografia Municipiului Bucuresti (pag. 80 – 99)
Deflatia,proces mai restrâns,este prezentă pe câmpurile descoperite,mai ales toamna și primăvara. Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață se manifestă pe timpurile descoperite,în timpul ploilor torențiale,acolo pantele depășesc l%0. Aceste procese sunt vizibile și active pe frunțile teraselor și pe versanții văilor și văiugilor,chiar atunci când aceștia sunt înierbați, dovadă fiind acumulate – vile coluviale de pe fundul văiugilor,al crovurilor sau la baza malurilor(exemplu pe stânga Ialomiței,pe marginile văilor Snagov,Cociovaliște – Căldărușani etc).
Ravenarea,sau crearea de șanțuri de coroziune,are loc în timpul ploilor torențiale,pe unele porțiuni de versant,mai frecvente la obârșia văilor autohtone și de o parte și de alta a văilor,pe fâșii de circa 1-2 km.
I.3.9 Poluarea atmosferei :
Ca în oricare mare oraș industrial, există și în București un număr important de surse de poluare a atmosferei. Între acestea sunt de amintit: gazele de eșapament, depourile de locomotive, diferite întreprinderi cum sunt turnătoriile, fabricile de vopsele pe bază de plumb, poligrafiile, cele de produse ceramice, fabrica de săpun, complexul Abator-Ecarisaj, întreprinderi de construcții etc.
Se remarca o poluare mai accentuată în centrul orașului (pe arterele puternic circulate), în jurul unor gări, în zona industrială de pe Dâmbovița, ca și în împrejurimile celorlalte unități industriale din interiorul orașului și al platformelor industriale de la periferia lui. În afara poluării atmosferei urbane, ca urmare a activităților umane din orașul București, atmosfera mai poate fi impurificată și pe cale naturală.
Din acest punct de vedere, un rol deosebit îl au furtunile de praf, a căror acțiune este mai mare în absența covorului vegetal. Asemenea furtuni de praf sunt generate fie de anticiclonul asiatic care transportă praf de la peste 2000 km depărtare, uneori provenit din eroziunea loessurilor Asiei și fiind de culoare galbenă, fie de anticiclonul nord-african, care transportă, prin intermediul vânturilor Sirocco și Simun, praf și nisip foarte fin din Sahara, pe la mare înălțime (4000 -5000 m), determinând așa-zisele „furtuni negre", datorită oxizilor de fier care în condiții de ploaie determină ,,ploaia de sânge".
Gugiuman I. (pag. 100 – 142)
G. Vâlsan (pag. 80- 83)
Capitolul II. Dinamica Populației din Municipiul București
Transformările social-economice din cea de-a doua jumătate a secolului al XlX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea au influențat favorabil creșterea numerică a populației municipiului București,care sporește continuu,ajungând să înregistreze 456.960 de locuitori în anul 2002 din care 80,8% trăiau în mediul urban,singurul oraș fiind Bucureștiul,iar 19,2% în cel rural.
După anul 1912, populația municipiului București înregistrează o creștere continuă, cu valori relativ ridicate, atât în mediul urban,cât și în unele comune din mediul rural,cu excepția perioadelor celor două războaie,când creșterile sunt neînsemnate,unele comune înregistrând chiar scăderi, ca de exemplu Chitila,Chiajna etc.
Dezvoltarea social-economică diferită,în timp și în teritoriu,cu consecințe directe în procesul de industrializare și urbanizare,a constituit factorul determinant în creșterea numerică a populației și a repartiției geografice a acesteia.
Dezvoltarea de noi ramuri industriale a contribuit la deplasări interioare de populație,fapt ce a dus la delimitarea unor zone de mari creșteri ale acesteia. Analiza datelor existente privind numărul populației municipiului București a permis delimitarea a două mari perioade în evoluția
acestuia, prima între 1930 – 1977,cea de-a doua între 1977-2002.
În cuprinsul fiecăreia dintre aceste mari perioade se evidențiază anumite etape,în funcție de dezvoltarea economico-socială a teritoriului,care a avut ca urmare ritmuri deosebite în creșterea numărului locuitorilor. În perioada 1930-1977 populația municipiului București a înregistrat o creștere relativ ridicată,ca urmare a rolului pe care îl are orașul București ca important centru politic,economic și cultural al țării și coordonatorul activității acesteia. Populația crește de la 768.725 de locuitori la 2.094.977 locuitori.
Perioada 1977-2002 se caracterizează,în întregul ei,prin creșteri ale populației mai moderate pe teritoriul municipiului București. Cu toate acestea,valorile indicatorilor analizați sunt cu mult superioare celor ale țării. Se observă astfel ca populația totală înregistrează între anii 1977 și 2002, o creștere de la 2.094.977 la 2.226.457 locuitori. În cadrul acestei perioade se remarcă,de asemenea,creșterea populației orașului București cu 95.432 de locuitori,ceea ce reprezintă o creștere de 73% față de anul 1977 cu o medie anuală de creștere de 4,5%. Menționăm că în această perioadă populația țării a sporit doar cu 45%, media anuală de creștere fiind de 3,3%.
În funcție de factorii economici (resursele de muncă,structura economică etc),sociali (structura populației active pe sexe și sectoare,moblitatea populației etc.),mediul de viață etc,cu un rol deosebit în accelerarea sau încetinirea creșterii populației,pe anumite areale se pot desprinde în cadrul perioadei 1948-1977 două etape, și anume : prima între 1948 și 1966 și cea de-a doua între 1966 și 1977.
Etapa 1948-1966 se caracterizează printr-un spor absolut de 398.158 de locuitori,ceea ce reprezintă o creștere medie anuală de 1,8%,fiind astfel superioară mediei țării (1,1%). Dacă aceasta este situația generală,pe întreg teritoriul municipiului București se pot observa totuși diferențieri locale determinate de dezvoltarea,în continuare a economiei,care a atras un număr însemnat de forță de muncă. Ca urmare sporește continuu numărul locuitorilor,ceea ce face ca densitatea acestora să se accentueze în ariile cu posibilități economice mai variate și cu tendința continuă de dezvoltare .
Tipică în acest sens,este creșterea numerică a populației orașului București,care sporește în această etapă cu 524.877 de locuitori. Acest fapt se explică prin acțiunea de refacere a economiei orașului București și a creării unor importante unități economico-sociaie,care au exercitat o puternică atracție asupra forței de muncă din toate regiunile țării. Ca urmare,densitățile de populație sporesc considerabil în orașul București,unde numărul locuitorilor pe km2 ajunge în anul 1992 la 1293 de locuitori. Se poate aprecia astfel că,sub raportul evoluției numerice și teritoriale a populației,municipiul București cunoaște o evoluție ascendentă în etapa 1990-2002,aceasta fiind influențată direct de dezvoltarea social-economică,care a determinat un sold migratoriu pozitiv cu valori ridicate.
Evoluția demografică
II.1 Natalitatea :
Populația,factor activ în acțiunea de adaptare a cadrului natural,a fost prezentă pe teritoriul municipiului București încă din paleolitic,și anume din clactonian. Cele mai vechi urme ale prezenței omului și ale activității acestuia au fost descoperite la Pantelimon,str. Zidurii între Vii (paleoliticul inferior),dealurile Mihai Vodă și Radu Vodă (paleoliticul mijlociu) și Măgurele (paleoliticul superior). Uneltele găsite în carierele de pietrișuri din preajma orașului București sunt încă alcătuite în cea mai mare parte din așchii naturale cu vârf ascuțit și margini tăioase.
În neoliticul timpuriu (circa 5.500-3.500 î.e.n.) pe teritoriul municipiului București, în cuprinsul ariei locuite mai înainte de triburile de cultura Criș, apare în a doua jumătate a neoliticului vechi o nouă cultură denumită Turdaș Vinca, la Dudești. Aici a fost descoperită o așezare de terasă conținând urme arheologice care atestă prezența unui aspect local al marii arii locuite de purtătorii acestei culturi în împrejurimile orașului București,numită cultura Dudești, după cartierul cu același nume. Între așezările mai importante ale aceleiași culturi,sunt puse în evidență,alături de Dudești,cele de la Cernicș-Căldăraru,unde s-a găsit una din cele mai mari necropole neolitice din S-E Europei,Măgurele,Sârbi-Giulești,Jilava etc.
În neoliticul mijlociu (circa 3.500 – 2.800 î.e.n.) se încheie, pe teritoriul analizat, procesul de cristalizare a trăsăturilor caracteristice ale vieții neolitice. Orânduirea comunei primitive atinge acum forme mai evoluate. Comunitățile tribale locale se caracterizează printr-o viață agricolă mai pronunțată,care a determinat treptat și caracterul nou al așezărilor,care se înfățișează acum ca adevărate sate locuite de o comunitate gentilică bine organizată.
Transformările petrecute s-au oglindit,în special în cultura materială a acestei etape, cunoscută sub numele de cultura Boian. În evoluția sa,cultura Boian a cunoscut mai multe etape, fiecare reprezentând un nou pas pe calea progresului. Astfel, după perioada timpurie – numită Proto-Boian I, care a fost pusa în evidență pentru prima dată în descoperirile din cartierul Floreasca continuă etapa veche – Boian II,numită și Giulești.
În repartiția geografică a comunităților omenești,în primele două etape,se observă că acestea erau localizate pe terasele joase ale apelor și pe viroage,uneori ocupând și boturile de deal. În perioada mijlocie târzie și finală – Boian III – continuatorii culturii Boian trăiau în așezări în formă de movilă sau tel-uri,acestea oglindind o organizare relativ închegată a comunităților respective.
Vasile Cucu ( pag. 150 – 167 )
Maria Stefan ( pag. 85 – 100 )
Grigore Posea ( pag. 120 – 146 )
Ioana Stefanescu ( pag. 147 – 161 )
În epoca bronzului (circa 1.900-1.700 î.e.n.),așezările omenești,caracterizate prin îmbinarea celor două ramuri ale economiei locale (agricultura primitivă cu plugul și păstoritul),sunt destul de numeroase,înmulțirea și perfecționarea uneltelor sporesc producția în diferitele ramuri ale acesteia. Ca urmare,asistăm la o modificare a raportului dintre cultivarea plantelor și creșterea animalelor,în favoarea acesteia din urmă.
Fenomenul pătrunderii populației de păstori prin contactul acesteia cu diferite culturi contribuie,atât din punct de vedere cultural,cât și biologic,la deplina fuziune a elementelor străine cu fondul local. Acest fapt este pus în evidență de descoperirile făcute la Băneasa,Bucureștii Noi, Fundeni,Cățelu Nou,Roșu,Ciurel,Mihai Vodă,Văcărești,Balotești etc,unde în unele morminte,ca și în unele așezări ale triburilor de păstori,care datează din perioada finală a neoliticului local.
Numărul emigranților:
Schimbările de ordin economic care au avut loc înainte de 1989 s-au restrâns și asupra repartiției populației și îndesirii acesteia pe anumite areale. Reconstruirea și dotarea cu utilaj modern a vechilor întreprinderi industriale și crearea de noi obiective social-economice în București au influențat aglomerarea populației. Ca urmare, la recensământul din 1977,municipiul București însuma 2.094.977 locuitori, iar la 1 iulie 1982 numărul acestora a ajuns la 2.226.457, ceea ce înseamnă o creștere de 8,1%.
Concentrările mari de populație din bazinul Colentinei și din cel al Dâmboviței sunt rezultatul unei îndesiri pe loc a populației printr-un spor natural,care se menține între 1998-2000,în medie între 9,4 și 20,4‰ de locuitori,dar și al unui sold migratoriu cu valori medii,relativ ridicate,între 18,0 și 30,0‰ de locuitori,ca urmare a dezvoltării activităților neagricole în aceste arii geografice.
Repartiția actuală a populației pe sexe este rezultatul mișcării naturale și a raportului dintre mortalitatea masculină și cea feminină și a celei migratorii privind, în special, proporția dintre numărul migrațiilor populației de sex feminin și cel al migrațiilor populației de sex masculin.
Numărul emigranților:
Frecvența mai ridicată pe anumite areale a numărului de femei sau de bărbați are o influență deosebită asupra dezvoltării teritoriului respectiv,putând da unele sugestii în legătură cu ramurile economiei de perspectivă. Pe întreg teritoriul municipiului București se observă că numărul femeilor reprezintă 59,8% din populația totală.
Factorul care modifică repartiția geografică a populației pe sexe îl constituie,în etapa actuală,migrațiile cu schimbarea domiciliului. Cei care pleacă sunt,în special bărbați,astfel că zonele de plecare au o proporție mai redusă de bărbați,iar cele de sosire se caracterizează printr-o pondere mai ridicată. Ca urmare,diferențierile dintre sexe oglindesc stadiul de dezvoltare economică și socială actuală a diferitelor arii geografice. Pe întreg teritoriul studiat se observă predominanța numerică a femeilor (107,6 femei la 100 bărbați).
Vasile Cucu ( pag. 167 – 178 )
Ioana Stefanescu ( pag. 161 – 182)
Structura fluxurilor migrației interne și rurale determinate de schimbarea domiciliului : (date absolute)
Structura pe vârste,ca și cea pe sexe este influențată în mod direct atât de natalitatea și mortalitatea din teritoriul respectiv,cât și de mișcarea migratorie. La acestea se adaugă unii factori istorici,sociali și naturali,care duc la scăderea populației,în general,și a unei anumite grupe de vârsta,în special.
Vasile Cucu ( pag. 182- 197 )
Maria Stefan ( pag. 67 – 87 )
Datele referitoare la populația pe mari grupe de vârstă (tânără,adultă și vârstnică),la ultimul recensământ din anul 2002 arată predominarea grupelor între 15 și 59 de ani,care reprezintă 59,2% din numărul total al locuitorilor,după care urmează grupa între 0 și 14 ani (30,2%) și cea peste 60 de ani (10,6%). Se observă astfel că proporția populației apte de muncă, între 15 și 59 de ani prezintă valori oarecum crescute,fiind cu mult superioare mediei țării.
Totodată procentul relativ ridicat al populației de vârstă tânără ne îndreptățește să credem că teritoriul analizat se va caracteriza și în viitor printr-o numeroasă forță de muncă. Grupele de vârstă adultă (între 20 și 59 de ani) au o frecvență mai ridicată în orașul București unde se mențin între 61,0 și 9,5% din populația totală, explicația constând în posibilitățile actuale de absorbire a potențialului existent,arealele respective având capacitatea,prin specializarea continuă a producției industriale,de a prelua nu numai potențialul uman al teritoriului respectiv,ci și un însemnat număr de forță de muncă venită din afară.Grupele de vârstă înaintată (peste 60 de ani) se înscriu cu valori mai mari în orașul București (12,6% din populația totală).
În ceea ce privește structura populației active se observă că aceasta este influențată atât de caracterul economiei locale,care determină unele curente de emigrare spre București,cât și de mișcarea naturală, care contribuie la sporirea populației active.
II.2 Dezvoltarea social – economică și politică a municipiului București :
A contribuit în timp,la conturarea anumitor zone potrivit condițiilor geografice specifice, care au imprimat anumite trăsături în ceea ce privește funcțiile economico-sociale,acestea fiind determinate atât de resursele naturale locale,cât și de activitatea creatoare a omului,care a transformat mediul înconjurător în vederea cerințelor vieții materiale și culturale.
Municipiul București,capitala țării,compus din 6 sectoare numerotate,este cea mai dezvoltată și complexă așezare urbană a țării,fiind în același timp unul din marile orașe ale continentului european,având o foarte mare vechime.
Numeroasele obiecte preistorice,descoperite în urma cercetărilor arheologice,ca unelte de piatră și os,de bronz și de fier,apoi monedele daco-române etc. confirmă originea străveche a orașului București. Documentar,Bucureștiul este menționat pentru prima dată în hrisovul din 20 septembrie 1459,ce poartă pecetea unuia dintre cei mai vrednici și patrioți domnitori,și anume Vlad Voievod,cunoscut în istorie sub numele de Vlad Țepeș.
Ca târg,Bucureștiul datează însă de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea,când Mircea cel Bătrân a construit aici o mică cetate de apărare împotriva invaziilor otomane,dezvoltată pe locul de la Curtea Veche. Devenit repede târg și apoi oraș,la adăpostul cetății de apărare,Bucureștiul apare frecvent,în secolele XIV și XV,sub numele de Cetatea Dâmboviței.
În timpul lui Vlad Țepeș și până în 1659 Bucureștiul devine a doua cetate de scaun,unii domnitori fixându-și aici reședința pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat. Cetatea Bucureștiului fiind așezată pe un drum de intens trafic comercial,iar începând din anul 1462 fiind capitală,ea devine treptat sediul unui mare număr de negustori permanenți,al unui important târg, al unui mare antrepozit de mărfuri,precum și al unui număr de meseriași într-o permanentă creștere.
Așa se explică faptul că de la vechile bresle,care căpătau o tot mai mare importanță în viața economică a Bucureștiului,o seamă de străzi și-au păstrat până în zilele noastre denumirile de Lipscani,Negustori,Zarafi,Blănari,Cavafi,Covaci etc. Din anul 1659 Bucureștiul rămâne definitiv singura capitală a Țării Românești.
În anul 1859, prin alegerea lui Alexandru loan Cuza ca domn al Țării Românești, Bucureștiul devine capitala Principatelor Române,deși oficial acest fapt are loc abia în anul 1862. În sfârșit,în anul 1918 Bucureștiul devine capitala statului național român unitar.
După Unirea Principatelor și,în special, după primul război mondial,ca urmare a dezvoltării capitalismului,orașul București se dezvoltă și mai mult,devenind treptat principalul centru economic și industrial al țării. Aici se concentrează un volum ridicat de capital și forță de muncă, reprezentată de un mare număr de muncitori și țărani veniți din provincie pentru a-și căuta de lucru.
Între cele două războaie mondiale producția industrială a orașului București era dată de un mare număr de ateliere meșteșugărești și de întreprinderi industriale mai dezvoltate. În anul 1938 orașul București era centrul industrial cel mai important al țării,împreună cu împrejurimile sale, orașul București concentra,în cadrul industriei de prelucrare a țării (fără uzinele de apă,gaz, electricitate),18,8% din numărul personalului muncitor și 17,2% din valoarea producției industriale.
Orașul București se remarcă în anul 1938 prin puterea instalată în centrale electrice (circa 1/5 din aceea a țării),prin producția de mașini și produse din metal (12,5%),de produse chimice (medicamente,vopsele,produse cosmetice etc.),de materiale de construcții,de mobilă de textile (50% din produsele de bumbac,61% din cele de mătase,41% din cele de in și cânepă,31% din tricotaje),de încălțăminte,de produse alimentare etc.
Intensificarea activităților economice și dezvoltarea industriei au făcut ca Bucureștiul să capete aspectul urbanistic al orașelor moderne. Se deschid mari bulevarde,se construiesc,în mod accelerat,edificii în stil modern,străzile sunt pavate cu piatră cubică. La iluminatul străzilor se introduce gazul aerian și apoi electricitatea,apare tramvaiul electric,se extinde canalizarea și este generalizată alimentarea cu apă,se construiesc cartiere moderne,vile etc.
În perioada comunistă, Bucureștiul a continuat să rămână primul oraș al țării ca mărime, importanță politică, administrativă, economică și culturală. În anul 1982 orașul București cu o populație de 1.979.076 de locuitori deținea 18,2% din populația urbană a țării, fapt explicat prin dezvoltarea activităților industriale, care concentrează 45,0% din personalul muncitor, devenind astfel un puternic și modern centru industrial.
După refacerea întreprinderilor industriale distruse de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial,după regruparea și comasarea lor în unități mari,precum și ca urmare a unui volum crescând de investiții,s-au creat în orașul București ramuri și subramuri noi ale industriei, cum sunt industria de mașini agricole, fabrici de cauciuc, de materiale plastice, autobuze și troleibuze, aparate de radio etc.
Ceea ce caracterizează industria orașului București este că aceasta nu s-a creat pe bază de materii prime,de zăcăminte minerale și combustibili proprii,așa cum s-a petrecut cu alte orașe din țară. În orașul București s-a dezvoltat o puternică industrie datorită avantajelor pe care i le-a dat rolul său politic avut în decursul timpului,precum și situația sa geografică privită în ansamblul său,ca de exemplu : așezarea sa în Câmpia Română,bogată în cereale apropierea de câmpurile petrolifere ale Văii Prahova și de Dunăre, legăturile feroviare sigure și ușoare cu toate orașele și localitățile,care l-au putut pune în legătura cu cele mai îndepărtate colțuri ale țării,de unde și-a putut aduce materiile prime și combustibilii necesari.
Înainte de 1990 o atenție deosebită a fost acordată industriei orașului București, aceasta materializându-se atât prin construirea de noi uzine,cât mai ales prin lărgirea capacităților întreprinderilor existente. La construirea noilor obiective industriale și la lărgirea celor existente s-a ținut seama de planul de sistematizare al orașului București,precum și de principiul economic al „industrializării socialiste "și anume de a dezvolta cu precădere industria grea și în primul rând construcția de mașini.
Ca urmare,Bucureștiul a concentrat cele mai variate întreprinderi industriale constructoare de mașini,în cadrul căreia erau reprezentate toate subramurile,ca de exemplu utilaj minier, utilaj chimic,mașini unelte și agregate grele,material rulant feroviar și rutier,mașini și aparataj electric, aparate optice de precizie etc. După 1990, aproape toate aceste entități economice nu au făcut față rigorilor tranziției la economia de: piață,pierzându-și obiectul de activitate.
În afară de industria metalurgică și constructoare de mașini,în aceeași perioadă,în București o mare dezvoltare a căpătat industria chimică,prin crearea a numeroase produse farmaceutice, mase plastice,cauciuc,produse abrazive din cărbuni și grafit etc. Și aceste domenii au avut de suferit după 1990.
După 1980 populația activă a Bucureștiului s-a orientat către oferta întreprinderilor mici și mijlocii, micile afaceri de familie,și ofertele companiilor multinaționale de extindere a activităților către Europa de Est. Orașul București a fost și este cel mai mare și cel mai important centru de învățământ al țării. Învățământul de toate gradele a cunoscut o puternică dezvoltare prin extinderea rețelei de unități,pentru a face față numărului mare de elevi și studenți care le frecventează.
La viața științifică și culturală a orașului București concură și numeroase instituții,printre care menționăm bibliotecile,casele de cultură și cluburile de tineret la care se adaugă muzeele și activitatea depusă de teatrele dramatice,de Opera Română,teatrele muzicale,de formațiile de muzică de cameră,ca și de numeroasele cinematografe.
În orașul București se desfășoară și o importantă activitate sportivă,ca urmare a dezvoltării și modernizării unor stadioane,săli,piscine,terenuri etc,fapt ce a permis desfășurarea aici a unor competiții internaționale,cum sunt campionatele mondiale,europene,balcanice etc. Consecință a intensificării și diversificării activităților social-economice orașul București s-a conturat ca cel mai important centru politico-administrativ,economic,cultural și științific al țării.
Municipiul București a reprezentat în perioada comunistă cel mai important centru industrial al țării. De la evenimentele din 1989 și până în prezent,rămâne discutabilă păstrarea acestui statut,pe domenii de activitate,prin comparație cu alte centre industriale ale țării. Industria metalurgiei feroase cunoscuse o puternică dezvoltare,municipiul București situându-se,după statisticile vechiului regim,pe al șaptelea loc,ca importanță în această ramură,reprezentată prin societatea comercială de țevi sudate "Republica" si oțelăriile din cadrul societății constructoare de mașini,societatea metalurgiei feroase se remarcase prin producția de țevi de toate categoriile (din oțel,trase la cald sau la rece,de diametru până la 6 țoli). Astăzi societatea nu produce nimic iar tentativa de privatizare,prin preluarea de către un consorțiu de companii din Federația Rusă,nu s-a dovedit eficientă.
Industria metalurgiei neferoase era reprezentată prin SC „Neferal” (Pantelimon),care primea materia primă din întreaga țară (deșeuri cuprifere și de plumb precum și cenușa rezultată de la topirea deșeurilor industriale) care au un bogat conținut de plumb și cupru,astăzi proprietate privată a unui celebru om de afaceri în domeniu,și SC „Laromet” (Bucureștii Noi) cu profil de laminate neferoase : cupru,aliaje de cupru,laminate de zinc.
Industria construcțiilor de mașini și prelucrarea metalelor,cunoscuse înainte de 1989,o creștere explozivă nu numai în domeniul producției,ci și în dezvoltarea unor subramuri noi. S-au creat întreprinderi cu un profil de producție bine determinat,puternic dezvoltate,ca întreprinderea de Mașini Grele București (I.M.G.B.),astăzi sub administrarea unei companii norvegiene, neinteresată de fostul domeniu de activitate,întreprinderea de utilaj greu "Grivița Roșie",intrată din 1991 în componența SNCFR,întreprinderea „Timpuri Noi",aflată încă în administrarea statului, întreprinderea „Vulcan",din care a mai rămas un grup de 6 secții,manageriate de Grupul Tender, întreprinderea „Semănătoarea",privatizată cu aport de capital extern,aflată în plin proces de revenire pe piață,întreprinderea „Autobuzul",actuala Rocar,aflată în proces de modernizare etc.
Astăzi,în fiecare caz,la majoritatea obiectelor inițiale de activitate s-a renunțat,în spații ale acestora desfășurându-se cu totul și cu totul alt tip de activități. Industria electrotehnică, electronică,optică și mecanică fină a avut reprezentare la nivel ridicat în municipiul București. Industria electrotehnică a fost reprezentată de SC „Electromagnetica”,SC „Electrotehnica", astăzi ambele companii funcționând în regim privat și fiind cotate la bursa de valori.,SC „Electrofar”,astăzi parte a grupului de firme Luxten, exemplu pozitiv pentru ideea de privatizare, „Electroaparataj",aflată în prezent sub acționariat cipriot,și ea cotată la bursa de valori etc.
Industria electronică,reprezentată în trecut prin întreprinderi ca „Electronica",întreprinderea de cinescoape,întreprinderea de calculatoare electronice,întreprinderea de piese de radio și semiconductori de la Băneasa etc,a suferit evoluții de adaptare la economia de piață. O parte au dispărut,o parte au fost preluate de întreprinzători privați,și adaptate unor cerințe de tip comercial (asamblare televizoare color, etc.). De menționat că în perioada comunistă unitățile de mai sus erau înzestrate cu utilaj tehnic la nivelul tehnicii mondiale a momentului respectiv.
Întreprinderile industriei electronice erau specializate în produse ca:aparate de radiorecepție, difuzoare,stații de amplificare,instalații de radioficare și radioemisie,televizoare,calculatoare electronice,elemente electronice de automatizare etc,destinate economiei naționale,cantități însemnate fiind solicitate și valorificate în export. Ca noutate pozitivă în domeniu evidențiem apariția și dinamica noii ramuri industrie soft care a cucerit interesul marilor companii internaționale de profil. Din acest punct de vedere, Bucureștiul este concurat în întreaga Europă de Est,doar de Timișoara. Există un număr mare de astfel de companii,care s-au remarcat pe plan extern,și care produc soft pentru companii internaționale celebre.
Optica și mecanica fină sunt reprezentate,în special prin întreprinderea „Optica Română" (I.O.R.),astăzi reorganizată și divizată prin hotărâre de Guvern,care produce aparate optice (microscoape,obiective pentru aparate de fotografiat,lentile etc.) și aparatură medicală,destinată în cea mai mare parte cabinetelor de stomatologie,întreprinderea de Mecanică Fină,dotată cu mașini moderne de mare tehnicitate,profilată pe fabricația de aparate de măsură,control și scule de mare precizie și finețe,câstigându-și în timp și păstrându-și astfel un binemeritat prestigiu,de cel mai important producător de profil din România.
În cadrul industriei construcțiilor de mașini a existat și o cea mai tânără subramură a acesteia,și anume industria constructoare de avioane,reprezentată prin întreprinderea de Avioane București,astăzi SC Romaero SA,unde s-a realizat,înainte de 1989,primul avion „Rombac". Astăzi unitatea produce unele componente pentru avioane,valorificate la export.
Industria chimică se situa înainte de 1989,pe al doilea loc în structura producției industriale a municipiului București. La dinamismul industriei chimice și la diversificarea producției sale a contribuit într-o măsură deosebit de mare concepția științifică românească coordonată de ICECHIM-unitate pivot a Institutului Central de Chimie-primul institut național integrat pe ramură. Industria chimică mai produce astăzi numai vopsele,lacuri,anilinuri,negru de fum,precum și o largă varietate de produse farmaceutice,și de mase plastice.
În cadrul industriei chimice o dezvoltare în termeni normali a suferit-o subramură chimico-farmaceutică,întreprinderea de medicamente București,actuala Sicomed,a depășit cu bine procesul de privatizare,fiind astăzi administrată în colaborare româno-grecească. Din subramura industriei de prelucrare a cauciucului,s-a păstrat în administrare privată Uzina de anvelope „Danubiana", înglobată într-un concern național în domeniu.
Industria materialelor de construcții,și-a pierdut aproape total,ponderea la nivelul municipiului București,subramura prefabricatelor din beton armat,reprezentată de întreprinderile de mare capacitate „Progresul" și „Militari",a dispărut aproape cu desăvârșire. Au reapărut însă, fabrici de BCA, (Prefabricate Vest),și alte materiale de construcție.
Un loc important în industria materialelor de construcții și 1-a păstrat fosta întreprindere „Ceramica fină",actuala SC„Cesarom",unitate modernă care produce articole sanitare din porțelan,plăci din faianță și gresie. Industria lemnului,reprezentată în trecut de obiective importante precum C.I.L „Pipera",întreprinderile „Militari", „Arta mobilei", „Heliade",a dispărut practic din peisajul economic al capitalei. Locul unităților enumerate, a fost luat de numeroase firme private ce au în domeniul de activitate preocupări circumscrise sferei domeniului.
Industria celulozei și hârtiei a avut o pondere crescută în cadrul ramurii respective pe țară. Astăzi,doar în regim privat există hale și secții de confecții a ambalajelor din cartoane și hârtie,a articolelor de voiaj din carton și masă plastică,precum și secții de confecționat caiete,carton, ambalaje,confecții de hârtie,rechizite școlare etc. Industria textilă din municipiul București se caracterizează și astăzi printr-o bună reprezentare.
Forța de muncă relativ ieftină a atras investitori străini în domeniul industriei tricotajelor. Se constată o specializare pe unități: prelucrarea firelor sintetice și confecționarea de îmbrăcăminte pentru bărbați,femei și copii,diferite sortimente de lenjerie,tricotaje de bumbac și tip bumbac,fabricarea ciorapilor,produse pentru îmbrăcăminte și blănuri artificiale,confecții și tricotaje din fire de poliester și perdele.
Produsele realizate în unitățile de tricotaje din municipiul București își găsesc frumoase aprecieri atât pe piața internă,cât și pe cea externă,însă este neloial concurată de produse ieftine și de proastă calitate aduse în special din Turcia și China. Același lucru se poate spune și despre industria confecțiilor,care a exploatat aceleași condiții de continuitate. Producția industriei confecțiilor din municipiul București,se caracterizează printr-o structură variată de sortimente și articole de îmbrăcăminte de lână,mătase,bumbac și fibre sintetice pentru femei,bărbați și copii.
Creșterea numerică a populației municipiului București și ridicarea nivelului de trai al unei părți a acesteia,determină dezvoltarea în continuare și într-un ritm viu a industriei de confecții,de acest domeniu arătându-se interesate multe companii de profil din exterior și numeroși oameni de afaceri. Astfel,se estimează că volumul producției,numărul sortimentelor și calitatea lor vor marca o creștere însemnată.
Industria pielăriei,blănăriei și încălțămintei,a cunoscut o dezvoltare în regim privat pentru creșterea productivității muncii și pentru asigurarea unei producții de înaltă calitate,au apărut microîntreprinderi specializate în pielărie,încălțăminte de toate sortimentele,pentru toate vârstele, din piele naturală și înlocuitori de piele,marochinărie. Industria alimentară, a reușit să valorifice baza de materii prime din agricultură și zootehnie,precum și creșterea necesităților de consum.
Economia de piață a implicat amplasarea ușor irațională a acestei industrii,cât și schimbări structurale,sporind ponderea principalelor subramuri. Paralel cu dezvoltarea și modernizarea unităților existente,sectorul privat s-a implicat în construirea unor fabrici și secții moderne în industria cărnii și a frigului,laptelui,conservelor și produselor zaharoase,băuturilor și tutunului, panificației.
În cadrul industriei alimentare un rol important are subramura industriei cărnii și a frigului, reprezentată,în afară de numeroasele centre de tăiere și ateliere de mezeluri destinate nevoilor locale ale populației,prin însemnate abatoare și fabrici de preparate de carne,majoritatea în regim privat de exploatare și cu rețele de distribuție bine puse la punct. Industria vinului și a rachiurilor naturale a fost și a rămas reprezentată prin unități de mare capacitate pentru prelucrarea și depozitarea vinului și rachiurilor,producție însemnată de șampanie,băuturi răcoritoare,vinuri superioare,vermuturi,coniacuri,etc.
Au apărut sortimente mult apreciate și competitive pe piața internă și externă. Piața românească în domeniu,a atras numeroși investitori,firme celebre deschizându-și reprezentanțe în București,nu numai în domeniul desfacerii ci și în cel al producției. Profitând de un anume vid în domeniul industriei băuturilor răcoritoare,în întreaga Europă de Est,companii de marcă internaționale au exploatat favorabil momentul 1989,demarând afaceri de amploare,inclusiv în zona noastră de interes. „Coca-Cola" și-a amenajat o fabrică modernă în Militari,iar marele concurent „Pepsi-Cola",în zona Filaret. Cât privește vechea producție de băuturi răcoritoare autohtone,nu se mai pune problema,din motive ce țin de imposibilitatea de a face față concurenței mai sus menționate,dar și din cauze de management defectuos (cazul „Cico").
Industria produselor zaharoase se înscrie printre subramurile care cunosc o dezvoltare continuă prin construirea unor unități moderne,care se evidențiază printr-o cantitate sporită a produselor de ciocolată,produselor de patiserie și a produselor zaharoase în general. Mediul privat de dezvoltare a afacerilor în acest domeniu este în plină dezvoltare.
Industria laptelui s-a dezvoltat mult în ultima perioadă,au apărut numeroase firme private cu domeniu de activitate declarat,industrializarea laptelui și fabricarea produselor lactate,atât în București cât și în împrejurimi. Industria morăritului,panificației și a produselor făinoase este o subramură cu o evoluție exponențială în ultimii ani. La vechile unități cu tradiție în domeniu se adaugă un număr foarte mare de întreprinderi mici și mijlocii cu dotări corespunzătoare în vederea asigurării unor capacități,care să determine,pe de o parte aprovizionarea populației cu pâine și,pe de altă parte o calitate corespunzătoare și o diversificare de produse din pâine și specialități din panificație.
Industria tutunului a ocupat unul din primele locuri din țară în ceea priveste capacitatea de producție. Dispunând de un utilaj modern la acea vreme pentru fermentarea tutunurilor de tip superior pe cale industrială,unitatea din Grozăvești a produs o mare gamă de sortimente de țigarete. Viitorul domeniului este ușor incert,având în vedere scandalurile de corupție ce au vizat așa-numita afacere „tutunul românesc". La toate acestea se adaugă intrarea puternică pe piața românească a unor mari companii internaționale în domeniu,cu produse de calitate și foarte diversificate. Industria bucureșteană a berii s-a remarcat în timp pe plan intern și internațional,prin fabricile „Rahova” și „Grivița”. Astăzi cele două unități s-au modernizat,și produc în colaborare cu parteneri din Uniunea Europeană. După 1990 și alte companii internaționale și-au deschis puncte de lucru (producție,îmbuteliere și desfacere) în București,bazându-se pe prețul relativ scăzut al orzului pe piața românească,dar și pe apetitul românilor pentru un astfel de produs finit, în continuă creștere după ultimele statistici.
Industria uleiului cunoaște în ultimii ani o puternică dezvoltare. Amplasamentul urbei în plină câmpie,a implicat evoluții pozitive în dezvoltarea tehnicilor moderne în ceea ce privește extracția,rafinarea și îmbutelierea uleiului de floarea soarelui. Se poate afirma că există chiar o concurență foarte mare în domeniu,atât la nivelul capitalei cât și în întreaga zonă de sud a țării. Industria de săpunuri și cosmetice a reprezentat înainte de 1990,0,6% din producția industrială a municipiului București,dacă ar fi să ne luăm după datele oficiale ale regimului
1.Vasile Cucu ( pag. 150 – 167 )
2. Maria Stefan ( pag. 85 – 100 )
3. Grigore Posea ( pag. 120 – 146 )
4. Ioana Stefanescu ( pag. 147 – 161 )
Industria poligrafică este unul din domeniile care dupã momentul decembrie 1989, a suferit o dinamică foarte ascendentă. Au apărut în ultimii ani,mari și moderne unități poligrafice în concordanță cu rolul deosebit de important al municipiului București,în viața cultural politică, administrativă și educațională a țării. Redobândirea libertății presei a implicat o explozie în domeniul editorial,sub toate aspectele. Regimul privat și-a dovedit efectul managerial benefic asupra domeniului,mai mult poate decât în orice alt domeniu.
Marea explozie mass-media este vizibilă cu ochiul liber. S-au pus astfel bazele unei adevărate ramuri de industrie media,prin apariția unor adevărate corporații sau trusturi,aspect despre care înainte nici nu se putea pune problema.
Industria energiei electrice și termice a municipiului București nu a cunoscut evoluții pozitive. Odată cu finalizarea amenajării hidrografice complexe a râului Dâmbovița,(barajul Lacul Morii,Crângași) nu s-au mai evidențiat măsuri de dezvoltare a capacităților de producție a energiei electrice. În ceea ce privește producția de energie termică,în contextul actual este posibil ca în câțiva ani,aceasta să se reducă drastic ca urmare a cerințelor din ce în ce mai mici,și a tendințelor de privatizare ale domeniului,impuse de autorități monetare internaționale.
Din rațiuni de spațiu nu am enumerat aici toate IMM-urile și SRL-urile specializate în sectoarele industriale luate în discuție,cu domenii de activitate declarate compatibile cu subiectul de discuție. În acest sens există baze publice de date (site-uri Internet,bază de date a Camerei de Comerț și Industrie a României, etc). De altfel nu se poate afirma cu certitudine dacă o anumită entitate economică înregistrată la un anumit moment,mai este în activitate sau dacă respectă toate domeniile de activitate declarate la înființare. În acest sens este foarte greu de efectuat o analiză fie și asupra unei anumite ramuri industriale,dar să mai vorbim în contextul industriei bucureștene în ansamblu.
Capitolul III Strategiile dezvoltării social-economice ale Municipiului București
III.1 Propuneri pentru strategiile de dezvoltare ale întreprinderilor mici și mijlocii :
Strategii de creștere :
Existenta unei înteprinderi este marcată de mai multe stadii.Orice înteprindere,la începutul existentei sale,acordă atenție unei singure afaceri,activității pe care o susține la nivel local sau regional. Strategia unei astfel de înteprinderi urmărește obținerea unui profit cât mai mare,o creștere cât mai rapidă a volumului vânzărilor și consolidarea poziției pe piață.
Cel de-al doilea stadiu al evoluției întepriderii,corespunde perioadei în care potențialul său de dezvoltare a atins dimensiuni apreciabile și îi permite abordarea unei strategii de extindere geografică a pieței sale,la o scară naționalã sau internațională.
O strategie atractivă specifică celui de-al treilea stadiu al evolutiei întreprinderii este cea de integrare verticală,de penetrare în cadrul filierei,aceasta reprezentând ansamblul proceselor de producție,care conduc de la materiile prime ale produsului finit,respectiv ansamblul operațiunilor economice,care se traduc prin repartizarea profiturilor pe diferite stadii,astfel încât,în ansamblul de organizare să fie întreținute relații evolutive de putere.
În acest sens,o importantă strategică o are cunoașterea locului întreprinderii în cadrul filierei sale,precum și structura filierelor paralele,care dispută aceleași piețe și aceiași utilizatori. Evoluția unei înteprinderi poate înregistra un al patrulea stadiu specific,în care aceasta și-a epuizat posibilitățile de expansiune geografică și de integrare verticală,în cadrul filierei.
Strategiile de creștere specifice întreprinderilor,care au un potențial managerial uman și financiar deosebit se evidențiază prin următoarele caracteristici:
definirea unor obiective,care să le depășească pe cele realizate anterior,
orientarea deciziilor strategice spre sporirea semnificativă a performanțelor funcționale ale managementului de vârf;
satisfacerea cerințelor pieței cel puțin cu aceeași ofertă sau adăugarea altor servicii sau produse;
tendința de a crea cerere pentru produsele sale;
evitarea sau eliminarea pericolului unui război al prețurilor în industria în care evoluează.
Strategiilor de creștere le este specific comportamentul activ,ofensiv,în sensul că înteprinderile care îl adoptă anticipează oportunitățile sau amenințările mediului de afaceri și acționează înainte de a fi nevoite să riposteze la situații deja create. Strategiile de creștere pot fi divizate în două categorii în funcție de intensitatea ritmului cu care sunt susținute strategii de creștere stabilă, strategii de creștere accelerată.
Creșterea stabilă presupune păstrarea acelorași obiective sau a unor obiective similare celor vizate anterior. Această strategie frecvent aplicată de firme concentrează resursele pentru dobândirea avantajelor competitive pe segmentul de piață ce convine cel mai mult în funcție de indicatorii cărora la acordă prioritate,creșterea stabilă poate avea mai multe variante:
-Creșterea incrementală;
-Creșterea axată pe realizarea profitului (strategia de recoltare);
-Creșterea stabilă ca strategie "de pauză";
-Creșterea sustenabilă.
Strategia de creștere incrementală presupune adoptarea unui ritm lent al schimbărilor. Obiectivele propuse se stabilesc la nivelul celor anterioare sau sub nivelul acestora situându-se la nivelul ramurii din care face parte întreprinderea. Această variantă strategică este specifică firmelor care se declară mulțumite de realizările lor. Aceste firme nu riscă schimbări majore. Odată adoptate strategiile incrementale permit realizarea de acumulări calitative benefice.
Obiectivul principal al creșterii axate pe realizarea profitului îl reprezintă repartizarea masei profitului,care poate avea loc fie prin reducerea costurilor,fie prin creșterea prețurilor, dar nu neapărat prin creșterea dimensiunilor segmentului de piață sau prin abordarea unor noi segmente de consumatori.
Creșterea stabilă ca strategie "de pauză" este specifică firmelor care au urmat o strategie de creștere accelerată,dar care au constatat diverse disfuncționalități interne,sau au sesizat restricții ale mediului care le afectează. Trecând la o creștere stabilă,mai puțin susținută,întreprinderea are răgazul să-și regleze mecanismele în vederea creșterii accelerate.
În ceea ce privește creșterea sustenibilă,o astfel de strategie apare în situații de criză, atunci când disponibilitatea resurselor exterioare scade în perspectivă,sau atunci când alte modificări ale mediului de afaceri afectează șansele unei alternative de creștere stabilă. O astfel de alegere va permite înteprinderii să-și propună obiective care se situează deasupra mediei ramurii din care face parte înteprinderea.
Strategia de stabilitate(neutrală)cunoscută și sub numele de"creștere stabilă",alternativă specifică firmelor mari care operează într-un mediu stabil este specifică înteprinderilor care nu mai doresc să riște în afaceri. Perioada prielnică de adoptare a acestei strategii este cea care corespunde fazelor de maturitate a produselor înteprinderii. Strategiile de creștere accelerată sunt specifice înteprinderilor cu un puternic potențial managerial,înteprinderi care își propun obiective superioare celor realizate anterior. Activitatea acestora se concentrează în domeniile de produse sau servicii în care experiența acumulată este destul de mare sau se poate extinde și la domenii înrudite. În funcție de modalitățile de susținere sunt cunoscute două variante ale strategiei de creștere accelerată și anume: creștere internă și creștere externă.
Din punct de vedere al modului de realizare, creștere accelerată poate fi obținută prin concentrare, prin integrare verticală sau prin diversificare.
• Strategia de concentrare,urmărește creșterea înteprinderii prin restrângerea sferei de cuprindere a activității sale și focalizarea acesteia pe un produs,un serviciu sau o piață. Potențialul productiv,uman și managerial este concentrat pe un domeniu restrâns,care va fi explorat la maximum,în funcție de obiectivele alese pentru creștere,strategia de concentrare poate recurge la una din trei variante:
– dezvoltarea pieței,respectiv creșterea în dimensiuni a segmentului de piață,pe care se desfășoară înteprinderea;
– dezvoltarea produsului,astfel încât înteprinderea să dețină un avantaj concurențial deosebit,greu de contracarat;
– integrarea orizontală,care mărește volumul afacerilor proprii prin adăugarea altor afaceri de același tip sau profil.
• Strategia de integrare verticală reprezintă calea prin care înteprinderea își extinde sfera de cuprindere a activităților sale,în cadrul filierei din care face parte. Principalele avantaje ale integrării pot fi următoarele:
a) adăugarea unor noi activități în înteprindere;
b) elimină riscul dependenței față de furnizori sau față de clienți;
c) reduce vulnerabilitatea înteprinderii față de clienți și furnizori;
d) integrarea în amonte,în zona materiei prime,permite desfășurarea unei activități optime în zona de diferențiere a produselor;
e) integrarea în aval,în zona produsului finit,permite o bună diferențiere a produselor proprii față de cele ale concurenței.
Vasile Cucu (pag. 120 – 124)
Maria Stefan (pag. 173 – 175)
În ceea ce privește strategia de diversificare a înteprinderii,aceasta evidențiază extinderea sferei de cuprindere a activității sale,în arii diferite de cele ale afacerilor curente. În funcție de gradul de înrudire dintre domeniile existente de activitate și noile domenii atrase, diversificarea poate fi de tip concentric și conglomerat. Primul tip presupune pătrunderea în domenii de activitate diferite,dar apropiate de cele vechi,cel de al doilea presupunând abordarea unor sectoare complet diferite de cele inițiale.
III.2 Strategii defensive :
Strategiile defensive,denumite și strategii de restrângere sunt asociate unui eșec și reprezintă categoria cea mai nepopulară din ansamblul acestora. Din această categorie cele mai cunoscute sunt cele de inversare,de renunțare,de lichidare și de înteprindere captivă.
Obiectivul strategiei de inversare este acela de a transforma o tendință negativă într-una pozitivă,cu reinstalarea activității la nivelul de profitabilitate,prin reducerea costurilor și a dimensiunilor operațiilor.
Strategia de renunțare (lichidare parțială) se recomandă atunci când performanțele unui produs,unei divizii sau unități de afaceri sunt slabe și duc la regresul activității înteprinderii. Strategia de lichidare,asemănătoare celei de renunțare,se caracterizează prin faptul că înteprinderea este vândută sau dizolvată,decizia în acest sens fiind luată deliberat sau fiind impusă. Abordarea acestei strategii presupune că celelalte încercări strategice au eșuat,iar continuarea unei activități în pierdere îi este preferat falimentul.
Strategia de "firmă captivă" presupune un portofoliu redus de activități,situație în care clientul mic pică în capcana clientului mare,iar ieșirea din această situație apare atunci când managementul unei alte firme decide referitor la afacerile sale. Varianta "firmă captivă" se practică și atunci când managementul nu este performant și se are în vedere întărirea financiară a înteprinderii,accentuând dependența firmei mici.
În ceea ce privește strategiile înteprinderilor mici și mijlocii,în prima parte a tranziției la economia de piață,în România pot fi evidențiate strategiile păguboase pentru economie care au compromis ideea de dezvoltare a IMM-urilor.
Strategia "căpușă",denumire dată de mass-media românească și semnifică o înteprindere parazită a cărei activitate depinde de existența unei mari înteprinderi publice. Strategia „păsării"sau a"cucului"constă în crearea unei înteprinderi concurente al cărei director este membru în conducerea unei mari înteprinderi de stat,sau chiar directorul acesteia din urmă;
Vasile Cucu (pag. 120 – 124)
Maria Stefan (pag. 173 – 175)
Capitolul IV: Sectorul Terțiar
IV.1: Căile de comunicație și transporturile
Dezvoltarea continuă a legăturilor economice din cadrul municipiului București (inclusiv Județul Ilfov),cât și a celor cu județele învecinate și restul tării,a dus la o creștere corespunzătoare a tuturor categoriilor de transporturi.
Sub raportul căilor de comunicații și al transporturilor,orașul București reprezintă nodul central al țării. Principalele căi ferate și rutiere,liniile aeriene interne și internaționale ale României converg spre București. În cadrul transporturilor de mărfuri și de călători,primul loc îl deține transportul feroviar.
Pe teritoriul municipiului,lungimea liniilor de cale ferată era,în anul 1992,la sfârșitul anului,de 310 km,din care 145 km electrificate. Din lungimea totală a liniilor ferate în exploatare,186 km erau linie normală cu o cale și 124 km cu două căi. Densitatea liniilor de cale feratã pe 1000 km2 de teritoriu era,în același an,de 203,8, cu mult peste media țării. Liniile de cale ferate se dispun radiar,existând și o linie de centură situată la o rază de 12 km în exteriorul orașului și trecând,în principal pe teritoriul Sectorului Agricol Ilfov. Peste centură pătrund linii spre gările orașului : Gara de Nord,Basarab,Băneasa, ,,23 August", ,,16 Februarie".
Intensitatea maximă a circulației de mărfuri și călători se constată pe cele 7 drumuri naționale,care pornesc din București spre exteriorul țării,și anume : D.N.l (Ploiești – Brașov – Oradea),D.N.2 (Urziceni – Buzău – Suceava),D.N.3 (Lehliu – Călărași – Constanța),D.N.4 (Oltenița),D.N.5 (Giurgiu),D.N.6 (Alexandria – Craiova – Timișoara) și D.N.7 (Titu – Pitești – Rîmnicu Vâlcea – Sibiu – Arad,dublat de autostrada București – Pitești. Dintre drumurile amintite, unele au importanță europeană, cum sunt: E.15 (Oradea – Ploiești – București – Constanța), E.20 (Șiret – Suceava – București – Giurgiu) și E.94 (Moravița – Timișoara – București).
Grigore Posea (pag. 249 – 266)
Ioana Stefanescu (pag. 249 – 266)
Georgescu Florian (pag. 132 – 151)
Cebuc Alexandru (pag. 132 – 223)
Traficul cel mai intens al transportului de mărfuri și călători se observă pe șoseaua București – Ploiești,precum și pe șoselele care leagă orașul București de centrele urbane Alexandria,Pitești,Urziceni,Oltenița,care au cunoscut,o impetuoasă dezvoltare social economică în anii construcției socialiste.
În interiorul orașului București,rețeaua drumurilor se dispune radiar,întâlnindu-se în cele două centre geografice : unul în Piața Unirii,respectiv la începutul Bulevardului,unde este și kilometrul zero al țării,și al doilea în Piața Universității.
În interiorul orasului există o semicentură,aceasta din urmă începe din calea Griviței, continuă cu Șoseaua Nicolae Titulescu,Piața Victoriei,Bulevardul Ilie Pintilie,Șoseaua Ștefan cel Mare,Șoseaua Mihai Bravu,strada Dristorului,Șoseaua Vitan și,peste Dâmbovița,cu Șoseaua Vitan – Bârzești,după care se continuă prin strada Dumitru Petrescu și strada Luică.
Cartierele noi sunt axate pe câte o arteră principală,cel mult două. Arterele principale radiare se prelungesc cu ieșiri din București. Există câte o mare arteră pe direcțiile nord – sud și est – vest ,ce se întretaie în Piața Universității și câte două direcții spre punctele cardinale intermediare. Deci,în total sunt 12 ieșiri (intrări) către exterior,la care se adaugă alte trei oarecum secundare (Chiajna,Măgurele,Berceni).
Pe direcția nord – sud se înscrie Șoseaua București – Ploiești,continuată cu Șoseaua Kiseleff,Piața Victoriei,bulevardele Ana Ipătescu,Nicolae Bălcescu,până la Piața Unirii. De aici spre sud urmează Bulevardul Dimitrie Cantemir,Calea Serbau Vodă,Șoseaua Giurgiului (către Giurgiu),cu o variantă spre sud – est,Șoseaua Olteniței (către Oltenița) și o sub variantă, Șoseaua Berceni (spre comuna Berceni).
Arterele cu direcții intermediare sunt : către nord – vest Calea Griviței,cu o bifurcare către Târgoviște și cu alta către Titu – Pitești. Spre sud-vest,se înscriu Bulevardul Ghencea, prelungit în interior cu Calea 13 Septembrie,precum și Calea Rahovei,continuată cu Șoseaua Alexandriei. Din capătul Căii Rahovei se desprinde și Șoseaua Măgurele. In direcția sud-est se individualizează Șoseaua Olteniței. Spre nord-est,prin Șoseaua Colentina,se continuă drumul spre Constanța,iar prin Calea Floreasca,către comunele Voluntari și Tunari.Transportul în comun se face cu tramvaie, troleibuze autobuze,metrou și maxi-taxi.
În orașul București,primul mijloc de transport în comun s-a introdus în anul 1848, respectiv omnibuzul (cu 10 – 15 locuri),apoi tramcarul,în anul 1871 (un fel de camion tras de cai,sau catâri) și prima linie de tramvai tras de cai,în anul 1872 (circa 18 călători),pe traseul Gara de Nord (gara Târgoviștei,până în anul 1888) – Piața Sfântu Gheorghe – Obor. În anul 1894 se introduce primul tramvai electric,în paralel cu cele cu cai,scoase total numai în anul 1929.
În anul 1903 erau 5,5 km linii de tramvai electric și 44,5 km linii de tramvai cu cai. În anul 1939,liniile de tramvai electric însumau 112 km. În anul 1900 în București a circulat și primul automobil. Inainte de cel de al doilea război mondial s-au introdus și autobuze,în anul 1950 apar troleibuzele,iar în anul 1979 a fost inaugurată prima linie de metrou,România devenind astfel a 27a țară cu metrou.
În anul 1982,lungimea liniilor de tramvai a atins 430 km. Numărul tramvaielor, la sfârșitul aceluiași an,era de 1226 și au transportat, pe cele 37 de linii existente,466,2 milioane călători. Lungimea traseelor de autobuz era,în anul 1982, de 1171 km, înregistrând astfel,față de anul 1938,o creștere cu 1030 km. Autobuzele,în număr de 1808 în anul 1982,circulau pe 118 linii și au transportat 533,2 milioane călători.
Metroul a intrat în funcțiune,cu primul tronson de 8,9km,în anul 1979,între întreprinderea,,Semănătoarea" și întreprinderea ,,Timpuri Noi",iar cu cel de-al doilea tronson, de 9,2 km,în 1981 pe traseul Șoseaua Mihai Bravu – Bulevardul losip Broz Tito – Bulevardul Leontin Sălajan – Bulevardul Muncii – Intreprinderea„Republica”.
Transporturile aeriene se fac prin cele două aeroporturi,Băneasa,care servește transporturile interne,și Otopeni,pe cele internaționale. Prin aceste aeroporturi,Bucureștiul este legat cu orașele din Transilvania și Banat,Oltenia,Moldova,Dobrogea și cu diferite țări ale lumii.
Transporturile pe apă se practică numai pentru agrement,pe unele lacuri. La 21 iulie 1984,Comitetul Politic Executiv a aprobat propunerea de construire a unei noi grandioase lucrări,canalul navigabil Dunăre – București. Transporturile speciale sunt reprezentate prin cele pe conducte(apă, gaze),energie electrică,telecomunicații(telefoane,radio,televizor). De reținut este faptul că în anul 1927 s-a realizat,în orașul București,prima centrală telefonică automată,în anul 1930 primul post românesc de radio,la Băneasa.
În anul 1982,în municipiul București(inclusiv Județul Ilfov)existau 10 localități alimentate cu apă,lungimea simplă a rețelei fiind de 1939 km. Apa potabilă distribuită s-a ridicat,în același an la 430.479 mii m3,din care pentru uz casnic 175.445 mii m3. În ceea ce privește rețeaua de gaze naturale,aceasta alimenta 8 localități,în anul 1982, lungimea simplă a conductelor de distribuire fiind de 896 km,prin care erau distribuite 3.600.267 mii m3.
Grigore Posea (pag. 249 – 266)
Ioana Stefanescu (pag. 249 – 266)
Georgescu Florian (pag. 132 – 151)
Cebuc Alexandru (pag. 132 – 223)
IV.2: Geografia turismului :
Orașul București,prin funcțiile sale multiple,inclusiv cea de tranzit,prin cadrul natural, dar mai ales prin vechimea istorică a unor obiective și prin multitudinea celor actuale de interes,a determinat formarea unei adevărate zone turistice bucureștene,care depășește însă, mai ales către sud actualele sale limite administrative.
Potențialul turistic al municipiului este dat de caracteristicile sale urbanistice,de obiectivele istorice,de artă,de cultură,social – economice,de cadrul natural,precum și de dotările necesare (hoteluri,campinguri,baze turistice,restaurante,etc.). Bucureștiul menține influența diferitelor stiluri și etape de construcție,dar a și îmbrăcat,în ultimele decenii,o fizionomie cu totul nouă. Astăzi este un oraș modern,cu bulevarde largi,cu blocuri înalte, maiestoase,cu numeroase parcuri și grădini,cu nenumărate monumente de artă.
Pe ansamblu are o formă relativ circulară,cu două centre geografice moștenite,unul în Piața Unirii și altul ceva mai nou,în Piața Universității. Străzile pornesc radiar către exterior, fie sub formă de artere principale,fie secundare,trecând adesea prin piețe locale către care confluează și artere mici. Către nordul Bucureștiului,pornesc două artere reprezentative, păstrând variate stiluri arhitectonice,și în lungul cărora se găsesc cele mai importante instituții și edificii ale capitalei.
Alte caracteristici urbanistice le înfățișează axa vest – est a orașului și care se compune din Splaiul Independenței,bulevardele Gheorghe Gheorghiu – Dej și Republicii,până la Șoseaua Iancului. Și pe acest aliniament se găsesc clădiri cu stiluri variate ce adăpostesc instituții importante,piețe,grădini etc. Între acestea se evidențiază : parcul Cișmigiu,Opera Română,Universitatea.
În ultimele două decenii,arhitectura și fizionomia Bucureștiului s-au schimbat însă total pe cele mai multe din arealele sale urbanistice. Totodată au fost alocate investiții pentru alte mărețe dotări specifice civilizației moderne,care au căpătat deja aspect de noi podoabe urbanistice.
Între acestea,Sala Polivalentă,super-magazine precum„Unirea", „Cocor", „Bucur-Obor", complexele hoteliere „București” și „Intercontinental”. Un aspect aparte,specific Bucureștiului,îi dau și numeroasele sale parcuri și grădini,ca și multitudinea lacurilor,mai ales cele din lungul Colentinei. Între parcurile mai însemnate pot fi citate: Cișmigiu și mai ales Herăstrău. În cadrul acestuia din urmă se găsește și Muzeul Satului,socotit ca unul dintre cele mai interesante muzee etnografice în aer liber din lume,precum și restaurante,biblioteci, pavilioane pentru expoziții,amenajări sportive și teatrul de vară. Un loc aparte îl ocupă și Grădina botanică din vestul capitalei.
IV.3 Obiective turistice :
1) Muzee :
Una din particularitățile orașului București este existența unui număr mare de muzee, care prin tematica exponatelor,prezintă o deosebită importanță științifică,culturală și,în egală măsură,turistică,atrăgând un număr mare de vizitatori. O parte dintre aceste muzee sunt de nivel național,altele reflectă activitatea unor oameni de știință,sau sunt legate de diferite evenimente istorice ale orașului.
Dintre cele mai cunoscute,care constituie în același timp și obiective turistice majore,menționăm : Muzeul de istorie,cel mai important muzeu de istorie din țară,situat într-o clădire în stil neoclasic,cu 60 de săli,Muzeul de artă,Muzeul colecțiilor de artă,Muzeul de istorie a municipiului București,într-o clădire în stil neogotic,Muzeul satului și de artă populară,pe malul lacului Herăstrău,cu 298 de construcțiimMuzeul de istorie naturală ,,Grigore Antipa”,Muzeul literaturii române,într-o clădire în stil neoclasic francez,Muzeul militar central,Muzeul pompierilor,Muzeul arhivelor statului.
2) Clădiri vechi sau din epoca contemporană :
Sub aspect istoric,cultural,arhitectonic,etc sunt într-un număr mare. În ordinea vechimii amintim : vestigiile Palatului Curtea Veche (sec. XV),ridicat de Vlad Țepeș,biserica Buna Vestire (1545 – 1554).mănăstirea Radu Vodă (1568 – 1577) mănăstirea Mihai Vodă (1583 – 1591,azi Arhivele statului).biserica mănăstirii Mărcuța (1586 – 1587),mănăstirea Plumbuita (1559 – 1568,aici a fost în sec.XVI,prima tipografie bucureșteană),biserica Patriarhiei (1654 – 1658),mănăstirea Cotroceni(1679 – 1681),biserica Doamnei (1683),biserica Fundenii Doamnei (1699),Spitalul Coltea cu biserica (1702); Palatul Mogoșoaia (1702); biserica Sf. Gheorghe Nou,mănăstirea Antim(1713 – 1715),mănăstirea Văcărești (1716 – 1736),biserica Kretzulescu (1720 – 1722),biserica Stavropoleos(1724),hanul lui Manuc,Palatul Ghica Tei (1822),Palatul Șuțu(1834 – 1835,azi muzeul de istorie al municipiului Bucuresti),Palatul Știrbei(1835,azi muzeul de artă populară); Palatul Universitãtii (1857 – 1869), Casa Kretzulescu (1852 – 1860, azi Muzeul literaturii Române), Casa Librecht – Filipescu(1866, azi casa Universitarilor),Casa Th. Aman(1869),Hotelul „Bulevard" (1870),Banca Națională (1883 – 1885),Ateneul Român(1886 – 1889),Casa Lahovari(1886,azi o aripă a Spitalului ,,Dr. Cantacuzino"),Casa Vernescu (1889,azi Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini),Casa Monteoru(1887–1889,azi Casa scriitorilor),Palatul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor (1937 – 1945),etc.
Vechiul București
3) Monumente de artă plastică:
Între acestea se remarcă în mod deosebit o serie de statui și fântâni. Prima statuie atestată documentar a fost statuia Libertății,ridicată în timpul Revoluției din 1848,dar distrusă ulterior. De la începutul secolului al XX-lea rețin atenția: Monumentul eroilor pompieri din 1848 (1901), Monumentul C.A. Rosetti (1902),Monumentul eroilor căzuți în Războiul pentru Independență.
Între cele două războaie mondiale s-au realizat : Arcul de triumf (1922,1935 – 1936), monumentele Constantin Brâncoveanu,Mihail Kogălniceanu(1936),aviatorilor(I.Fekete și Lidia Kotzebue,1930 – 1935). In parcul Cișmigiu există un ansamblu de 12 busturi, cunoscut sub numele de Aleea scriitorilor (1943) executate de diferiți sculptori.
După al doilea război mondial au fost ridicate numeroase lucrări omagiale sau cu caracter decorativ : Monumentul ostașului sovietic, monumentele Eroilor Patriei, Eminescu, Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism situat în Parcul Libertății,statuia dr. Petru Groza,Monumentul 1907 situat în fața Halelor Obor.
Grigore Posea (pag. 249 – 266)
Ioana Stefanescu (pag. 249 – 266)
Georgescu Florian (pag. 132 – 151)
Cebuc Alexandru (pag. 132 – 223)
4) Ansambluri de locuințe:
Printre principalele obiective de acest fel amintim cartierele Titan,Drumul Taberei, ansamblul de locuințe din Piața Palatului,cartierul Berceni,ansamblurile de locuințe Colentina, Pantelimon – Șoseaua Iancului,Calea Dorobanți,Calea Moșilor,Spitalul Fundeni,Pavilionul expoziției economiei naționale,Ministerul Industriei Chimice,Aerogara Otopeni,Palatul Televiziunii Române,Hotelul „Intercontinental",Institutul politehnic,Teatrul National„I.L. Caragiale”,Palatul Sporturilor și Culturii,Centul National de Fizică,Spitalul de neurochirurgie, Magazinul universal „Unirea”.
5) Parcuri și grădini :
Acestea se extind cu precădere în nordul capitalei,în jurul lacurilor Mogoșoaia,Băneasa, Herăstrău,Tei,în partea centrală se găsesc Parcul Cișmigiu,Parcul Libertății,Parcul Tinerelului, Parcul Circului,Parcul Kiseleff,Grădina botanică.
Peisajul parcurilor este adesea completat cu ambianța unor lacuri,ca baze de agrement, în special în partea de nord,pe aliniamentul Colentinei,dar și în unele părți din lunca Dâmboviței(Cișmigiu,Libertății,Tineretului),sau chiar în fostele cariere sau gropi de gunoi de altă dată,care acum au devenit frumoase oglinzi lacustre înconjurate de verdeață.
6) Dotări turistico-sportive:
Capitala are peste 50 de hoteluri,cu un total de peste 100.000 locuri. Între acestea amintim:„Athenee Palace”‚,Ambasador”,,Lido”„Continental”„Intercontinental”„Dorobanți” ,,Național” „Modern” „București” „Nord” „Parc” „Turist”.
Viața sportivă,organizată la nivel competițional,se desfășoară în cadrul a mai multor serii de cluburi,cum ar fi: Steaua,Dinamo,Sportul Studențesc,National,Rapid,Metalul,existând de asemenea și asociații sportive.
Grigore Posea (pag. 249 – 266)
Ioana Stefanescu (pag. 249 – 266)
Georgescu Florian (pag. 132 – 151)
Cebuc Alexandru (pag. 132 – 223)
IV.4 Areale și trasee turistice în București :
După modul de grupare teritorială a obiectivelor de interes turistic,în București se conturează unele areale și nuclee turistice cu o densitate mai mare,ele putând fi cunoscute prin diferite trasee. În categoria de areale turistice,pot fi incluse și majoritatea cartierelor vechi și noi luate unitar sau grupate,care au adesea un specific al lor.
În mod deosebit,se evidențiază arealul central,care cuprinde cele trei centre ale orașului, respectiv Piața Unirii,Piața Universității și Piața Gheorghe Gheorghiu – Dej . În cadrul său se află cea mai mare densitate de obiective turistice,monumentele cele mai vechi,dar și altele destul de recente etc.
IV.5 Obiective turistice în Județul Ilfov :
Obiectivele turistice din Județul Ilfov se grupează într-o serie de areale,dintre care trei în nord,în jurul celor trei limane fluviatile,și celelalte pe aliniamentul Colentina – Pasărea, respectiv în apropiere de București.
Lacul Snagov a căpătat caracter de agrement,cu multe porțiuni amenajate,cu debarcadere,plaje,parc,han,popas turistic,se fac concursuri nautice etc. La acestea se adaugă pădurea,care este și rezervație naturală,mănăstirea de pe insulă (ridicată în secolul al XVI-lea de Neagoe Basarab,dar temelia este din secolul al XIV-lea,de pe vremea lui Mircea cel Bătrân),în care a funcționat tipografia lui Antim Ivireanu în secolul al XVII-lea.
Pădurea Băneasa a început a fi amenajată din 1921,are 50 ha,o grădină zoologică, fazanerie,rezervație de cervidee,poligonul de tir sportiv Tunari. La Otopeni este cel mai mare aeroport din țară,în zonă există și plăci în memoria luptelor din August 1944. La Mogoșoaia este bine cunoscut palatul lui C. Brâncoveanu,aici se mai află o biserică din 1688,un monument al eroilor,iar în jur o pădure de agrement.
Buftea prezintă interes printr-un palat din secolul al XlX-lea,un parc,un mare lac (307 ha) cu plaje și debarcader,precum și prin Centrul de producție cinematografică, care este centrul cinematografici românești (construit în 1951 – 1960) cu platouri de filmare și multiple laboratoare etc.
Grigore Posea (pag. 249 – 266)
Ioana Stefanescu (pag. 249 – 266)
Georgescu Florian (pag. 132 – 151)
Cebuc Alexandru (pag. 132 – 223)
Capitolul V. Dezvoltarea hinterlandului din Municipiul București
V.1: Caracterizare generală :
Municipiul București,cel mai important centru social-politic al țării,este astăzi,ca și în trecut,cel mai important centru industrial al țării. În anul 1983,anul de vârf al economiei,municipiul București concentra 1/5 din producția industrială a țării,în ceea ce privește structura industriei. Aceasta se caracterizează,în același an,printr-o dezvoltare însemnată a industriei alimentare și a industriei ușoare,care împreună dețineau circa 38% din producția industrială a municipiului București.
Industria construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor era mai puțin dezvoltată,circa 90% din întreprinderi fiind profilate pentru reparații și asamblări. După cel de-al doilea război mondial,industria municipiului București se caracteriza printr-o totală înapoiere și dezorganizare.
Întreprinderile mari aparțineau în majoritate capitalului străin. In general,se remarcă predominanța întreprinderilor mici,înzestrate cu un utilaj rudimentar. Producția de mașini-unelte se situa la unul din cele mai joase niveluri din Europa. Industria metalurgică reprezenta numai 10% din producția industrială,în timp ce industria ușoară deținea 32%,iar cea alimentară 26 %.
După anul 1948 se construiesc mari unități de importanță,republicană,cum sunt : Uzina constructoare de mașini„Autobuzul",Fabrica de cabluri și materiale electroizolante, Intreprinderea de materiale de zidărie prefabricate„Progresul",Fabrica de stâlpi centrifugați „Electromontaj", „Sintofarm”,Fabrica de țevi sudate „Tehnica lemnului”, „Electrofar” etc.
Întreprinderile vechi,alcătuite din ateliere insalubre,rudimentar utilate și cu metode de muncă meșteșugărești,au fost desființate,în locul lor ridicându-se obiective industriale moderne,în care lucrează mii de muncitori. Numeroase întreprinderi au fost dezvoltate, capacitatea lor de producție crescând simțitor,prin intrarea în funcțiune a unor noi secții productive. Un rol de seama în dezvoltarea și diversificarea industriei îl au institutele de cercetare și inginerie tehnologică.
1. Ioana Stefãnescu (pag. 187 – 223)
2. Vasile Cucu (pag. 112 – 120)
Ca urmare a dezvoltării puternice a unităților industriale,producția industrială a municipiului București (inclusiv Județul Ilfov),a înregistrat în anul 1982 o creștere de 33 de ori față de anul 1950,ritmul mediu anual de creștere fiind între anii 1951 și 1982 de 11,6 %. Sub raportul producției industriale,în municipiul București se realizează,comparativ cu trecutul,o gamă foarte variată de produse, are altădată se importau,cum sunt : utilaj petrolier,cazane de înaltă presiune,autobuze,mașini agricole,mașini electrice,aparate de radio și televizoare,linii de ciment,medicamente,tricotaje și țesături din fire sintetice,mașini și aparate electrice de uz casnic,etc.
Datorită acestor îmbunătățiri,în anul 1982,industria municipiului București participa la producția națională cu însemnate cantități de produse din ramurile de săpunuri și cosmetice (41,6 % din producția industrială a ramurii respective),construcții de mașini și prelucrarea metalelor(20,3%),pielărie,blănărie și încălțăminte(20,5 %),textilă(17,8 %),chimie(16,8 %), sticlă,porțelan și faianță (20,4%),alimentară (12,9%),unele din acestea constituind activitățile economice cu cea mai mare greutate specifică în cadrul ramurilor industriale din municipiul București.
Noul București
V.2 Ramurile industriei :
Industria metalurgiei feroase cunoaște o puternică dezvoltare abia în anii construcției socialiste,municipiul București situându-se pe al șaptelea loc ca importanță în această ramură. Reprezentată prin întreprinderea de țevi sudate„Republica"și oțelăriile din cadrul întreprinderilor constructoare de mașini,industria metalurgiei feroase se remarcă prin producția de țevi de toate categoriile.
Industria metalurgiei neferoase se înscrie între 1985 și 1990 cu creșteri însemnate în structura producției globale industriale a municipiului București,ponderea acestei ramuri sporind de la 2,4 % la 3,6 %. Reprezentată prin întreprinderea,care primește materia primă din întreaga țară și care constă în primul rând din deșeuri cuprifere și de plumb și în al doilea rând din cenușă rezultată de la topirea deșeurilor industriale,care au un bogat conținut de plumb și cupru și întreprinderea „Laromet" cu profil de laminate neferoase:cupru,aliaje de cupru, laminate de zinc,industria metalurgiei neferoase și-a diversificat producția,aceasta constând în plumb moale,cupru de convertizor,bronzuri,cupru fosforos,aluminiu secundar etc.
Industria construcțiilor de mașini și prelucrarea metalelor s-a înscris între anii 1965 și 1982 cu o creștere explozivă nu numai în domeniul producției,ci și în dezvoltarea unor subramuri noi,ponderea acesteia în cadrul producției industriale a municipiului București crescând de la 28,9% în 1965 la 44,1 % în 1982. Acest fapt se explică atât prin avantajele oferite de îndelungata și intensa activitate în cadrul acestei ramuri și existența unei forțe de muncă specializate,cât și prin poziția geografică favorabilă a orașului București,care i-a permis,prin legăturile feroviare sigure,să-și dezvolte o puternicã industrie,orientată spre ramurile cheie,care cer un volum relativ redus de materii prime,în raport cu ramurile extractive și prelucrătoare.
Ca urmare a măsurilor luate,s-au creat întreprinderi cu un profil de producție bine determinat,puternic dezvoltate,ca întreprinderea de mașini grele București (I.M.G.B), întreprinderea „Timpuri Noi”,întreprinderea: „Semănătoarea”, etc. Întreprinderea de mașini grele București este una din unitățile industriale ale capitalei, specializatã în producția de utilaj gigant și in mod special pe linii de ciment de 3000 tone.
Ioana Stefãnescu (pag. 187 – 223)
Vasile Cucu (pag. 112 – 120)
Industria electronică,creație a regimului de democrație populară,a cunoscut o puternică dezvoltare. Acest fapt se explică prin necesitatea producerii în țară a mijloacelor de calcul,de automatizare și conducere. Industria electronică din municipiul București se remarcă printr-o gama foarte variată de produse,care permit satisfacerea într-un grad tot mai înalt a cerințelor economiei naționale,precum și creșterea exportului și participarea mai activă la cooperarea internațională.
Optica și mecanica fină sunt reprezentate,în special,prin Întreprinderea,,Optica României” (I.O.R.),care produce aparate optice și aparatură medicală,destinată în cea mai mare parte cabinetelor de stomatologie,și întreprinderea de mecanică fină,dotată cu mașini moderne de mare tehnicitate,profilată pe fabricația de aparate de măsură,control și scule de mare precizie si finețe,câștigându-și astfel un binemeritat prestigiu. Se observă astfel că industria construcțiilor de mașini si a prelucrării metalelor din municipiul București este mai puțin dependentă de sursa de materii prime, de amplasarea consumatorilor sau de distanțele de transport.
Industria chimică,situată pe al doilea loc în structura producției industriale a municipiului București,a cunoscut o puternică dezvoltare,ponderea acesteia crescând de la 10,6 la 11,8%. Creșterea masivă și rapidă a acestei ramuri este determinată în primul rând de faptul că această industrie este chemată să valorifice eficient și la un nivel înalt unele resurse naturale,ca petrolul,gazul metan,sarea și calcarul,precum și unele minereuri,cum sunt cele sulfuroase.
La dinamismul industriei chimice și la diversificarea producției sale a contribuit într-o măsură deosebit de mare concepția științifică românească coordonată de ICECHIM – unitate pivot a Institutului central de chimie – primul institut integrat pe ramură. Întreprinderea de prelucrare a maselor plastice,una dintre întreprinderile cele mai importante din București,produce o gamă variată de produse industriale din polietilenă și polistiren,cât și bunuri de larg consum,apreciate pe piața internă și cea externă. Industria materialelor de construcții,deși în continuă creștere,ca urmare a ritmului vertiginos de dezvoltare a volumului de construcții,se menținea la o pondere de 2,2% în cadrul producției industriale a municipiului București.
1. Ioana Stefãnescu (pag. 187 – 223)
2. Vasile Cucu (pag. 112 – 120)
În cadrul ramurii respective pe țară, ponderea municipiului București a scăzut,pe același interval,de la 12,3 la 8,7 % fapt explicat prin participarea sa cu ponderi mai reduse în cadrul industriei României,consecință a dezvoltării ramurii respective și în alte regiuni ale țării.
În cadrul ramurii respective o amploare deosebită a cunoscut subramura prefabricatelor din beton armat,întreprinderi de mare capacitate,care prin produsele realizate joacă un rol important în scurtarea termenelor de execuție a construcțiilor de locuințe,în industrializarea construcțiilor.
Un loc important în industria materialelor de construcții îl are întreprinderea ,,Ceramica fină",unitate modernă,creată între 1966 și 1975,care produce articole sanitare din porțelan,plăci din faianță,din gresie și majolică. O deosebită dezvoltare în cadrul acestei ramuri au cunoscut-o unele produse ca cimentul,cărămizile,țigla etc,realizate în întreprinderi mari cum sunt ,,Granitul",fabricile de cărămidă de la Jilava,Chitila,Bragadiru etc,fiind determinate de existența materiilor prime locale.
Industria lemnului se înscria în anul 1982 cu 1,5% în structura producției industriale a municipiului București,dând 4,9% din producția ramurii respective pe țară. Între importantele obiective ale industriei lemnului menționăm întreprinderile de mobilier și decorațiuni. Dispunând de construcții moderne și de utilaje de producție din cel mai perfecționat,se urmărește în primul rând înlocuirea,acolo unde este posibil,a lemnului cu plăci aglomerate din fibre de lemn
În întreprinderea de mobilă,noile tipuri de mobilă sunt cunoscute în lume,produsele realizate aici,fiind deosebit de competitive pe piața externă. Întreprinderea de mobilier și decorațiuni produce diferite tipuri de mobilă pentru export,care sunt foarte solicitate în multe țări (Suedia,Elveția,Finlanda).
Întreprinderea de mobilă a industriei locale produce garnituri de mobilă,precum și diferite tipuri de mobilă din lemn și metal pentru școli și instituții social-culturale,bănci, birouri,mese,biblioteci,rafturi etc. Noile sortimente sunt foarte solicitate atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Industria celulozei și hârtiei,deși reprezenta doar 0,5% în anul 1982 în structura producției industriale a municipiului București,ponderea acesteia în cadrul ramurii respective pe țară s-a ridicat în anul 1982 la 4,7 %.
Industria sticlei,portelanului și a faianței,a cunoscut o dezvoltare importantă,fapt reflectat prin creșterea ponderii acesteia,în cadrul producției industriale a municipiului București,de la 0,4 la 1,2%, și a ramurii respective pe țară de la 12,2 la 20,4%. Alături de moderne întreprinderi de proțelanuri și faianță,această ramură este reprezentată prin mari și moderne unități de sticlărie,care se remarcă printr-o mare diversitate de produse,realizate la un înalt nivel tehnic,cum sunt diverse produse de sticlărie,de ambalaj,articole fine de menaj, articole tehnice.
În cadrul acestei ramuri menționăm întreprinderea de fire și țesături din fibre de sticlă. Este singura unitate de acest gen din țară,utilizând cele mai perfecționate procedee tehnice. Întreprinderea produce fire și țesături din fibre de sticlă cu multiple întrebuințări în industria chimică,construcțiilor industriale,electronică,electrotehnică etc.
Industria textilă a fost reorganizatã și dezvoltată pe baze noi,creându-se un puternic sector de stat. Întreprinderile mici,cu tehnică înapoiată și nerentabile au fost comasate sau regrupate în unități mari,rentabile și lărgite cu secții noi,moderne.
In reorganizarea și reconstruirea industriei textile s-a urmărit crearea unor unități integrate și specializate pentru un anumit profil de producție,conform cerințelor sporite de consum și sarcinilor dezvoltării economiei naționale.Volumul și calitatea produselor industriei textile din municipiul București s-au mărit și s-au îmbunătățit continuu,ajungând să acopere nu numai cerințele de consum ale acestui centru,ci să și furnizeze o parte din produsele sale atât în țară,cât și la export.
Industria textilă din municipiul București se caracterizează printr-o structură foarte variată,deținând 17,8% din valoarea producției industriale,în cadrul ramurii pe economia națională. Din punctul de vedere al structurii produselor și al specializării întreprinderilor, industria textilă din municipiul București se grupează în mai multe subramuri,și anume: Industria de prelucrare a bumbacului,a lânii,a inului,a mătăsii. În ceea ce privește volumul producției,municipiul București cel mai important centru al industriei de prelucrare a bumbacului din țară,deține circa 23% din producția de țesături de bumbac a țării.
Industria de prelucrare a lânii produce o gamă variată de produse din lână 100% și în amestec,articole tehnice etc. Municipiul București produce anual circa 14% din totalul producției de țesături de lână din țară. Industria de prelucrare a inului și a cânepei are o pondere mai mică în cadrul producției textile a municipiului București. Din totalul subramurii respective pe țară,industria de prelucrare a inului și a cânepei din municipiul București reprezintă circa 40%.
Industria de prelucrare a mătăsii se caracterizează printr-o dezvoltare și specializare deosebită în ansamblul industriei de mătase a țării. Întreprinderile de prelucrare a mătăsii din municipiul București produc în medie anual circa 65% din producția totală a ramurii respective pe țară. Industria tricotajelor ocupă un loc important în cadrul industriei textile din municipiul București, reprezentând circa 30% din valoarea producției acesteia. Produsele realizate în întreprinderile de tricotaje din municipiul București își găsesc frumoase aprecieri atât pe piața internă,cât și pe cea externă. Subramura tricotajelor din municipiul București reprezintă,în medie anual circa 40% din producția de tricotaje de bumbac a țării,circa 14% din cele de lână și circa 62% din totalul tricotajelor de mătase.
Industria confecțiilor este o ramură nouă a industriei ușoare. În trecut,ea se limita la câteva ateliere de confecții,care foloseau utilaje învechite și metode de lucru înapoiate,din care cel mai reprezentativ era Atelierul de confecții al armatei,fost A.P.A.C.A.
Industria confecțiilor din municipiul București reprezintã 2,9% din producția industrială a acestuia în anul 1982. Dintre condițiile favorabile care au permis dezvoltarea industriei confecțiilor din municipiul București,menționăm aprovizionarea cu materii prime,furnizate de numeroasele întreprinderi textile de bumbac,lână,mătase,existente aici,precum și cerințele de consum ale acestui mare centru urban.
Creșterea numerică a populației municipiului București și ridicarea continuă a nivelului de trai al acesteia,determină dezvoltarea în continuare și într-un ritm viu a industriei de confecții,astfel încât volumul producției,numărul sortimentelor și calitatea lor vor marca,în viitor o creștere însemnată.
Industria pielăriei,blănăriei și încălțămintei cunoaște o continuă dezvoltare. Reorganizarea și comasarea fabricilor și atelierelor de pielărie,blănărie și încălțăminte, lărgirea,reutilarea și modernizarea fabricilor,cu un profil axat pe producția de piele artificială, încălțăminte de lux și accesorii metalice pentru sectorul marochinăriei,au contribuit la sporirea continuă a producției. Pentru creșterea productivității muncii și pentru asigurarea unei producții de înaltã calitate,o parte din întreprinderi au fost specializate pentru fabricarea anumitor produse.
1. Ioana Stefãnescu (pag. 187 – 223)
2. Vasile Cucu (pag. 112 – 120)
Anexe
Parcul Cișmigiu
Parcul Herăstrău
Hanul lui Manuc
Hotelul Intercontinental
Opera Română
Muzeul de Istorie
Universitatea București
Muzeul Militar Central
Muzeul Satului
Muzeul de Artă
BIBLIOGRAFIE
BACALBAȘA, Constantin Bucureștii de altădată, vol. I-III, București: Editura
Eminescu, 1987-2000.
Biblioteca CentralĂ O bibliografie a existenței : 1891-2001,București,2001
UniversitarĂ din București
BILCIURESCU, Victor, București și bucureștenii de ieri și de azi, București:
Paideia, 2003
LEAHU, Gheorghe, București : arhitectură și culoare, București, 1992
MARCU-LAPADAT, Marius, Fețele ornamentului : arhitectura bucureșteană în
secolul 20, București: Univers Enciclopedic, 2003.
MIHĂILESCU, Vintilă., Evoluția geografică a unui oraș : București,
București: Paideia, 2003.
ZOLTAN, Rostas, Chipurile orașului: istorii de viață în București:
secolul XX , Iași: Polirom, 2002.
Georgescu, Florian Istoria orașului București,Muzeul de istorie a orașului
București 1965
Grigore Posea, Municipiul București cu sectorul agricol Ilfov
Ioana Ștefănescu Editura Academiei , 1984
Grigore , Ionescu București: Orașul și monumentele sale,București1956
Andrei , Pippidi, București istorie și urbanism,București:
Editura Do-minor, 2002
Direcția Centrală de StatisticĂ, Editura: Anuarul statistic al orașului București, București 1959
Direcția Orășenească de
Statistică București
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Perspectivele Dezvoltarii Centrului Istoric (ID: 108418)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.