Perspectivele de Valorificare a Resurselor Turistice Antropice In Delta Dunarii. Studiu de Caz Municipiul Sfantu Gheorghe

Perspectivele de valorificare a resurselor turistice antropice în Delta Dunării. Studiu de caz: Municipiul Sfântu Gheorghe

Lucrare de licență –

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL 1. METOLOGIE APLICATĂ

CAPITOLUL 2. RESURSELE TURISTICE ÎN DELTA DUNĂRII

2.1. Integrarea / reflectarea mediului natural în cadrul resurselor turistice antropice

2.2. Resurse turistice antropice materiale

2.3. Resurse turistice antropice imateriale

2.4. Evaluarea resurselor turistice antropice pe teritoriul Deltei Dunării

CAPITOLUL 3. INFRASTRUCTURĂ TURISTICĂ DE PRIMIRE

CAPITOLUL 4. CEREREA TURISTICĂ

CAPITOLUL 5. FORME DE TURISM CARE VALORIFICĂ ÎN PREZENT RESURSELE TURISTICE ANTROPICE

CAPITOLUL 6. PROGRAME DE VALORIFICARE A RESURSELOR TURISTICE ANTROPICE

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Prin lucrarea de față, „Perspectivele de valorificare a resurselor turistice antropice în Delta Dunării. Studiu de caz: Municipiul Sfântu Gheorghe”, se are în vedere realizarea unui studiu de analiză și sinteză care, prin conținut, structură și cercetare , să contribuie la cunoașterea mai aprofundată a patrimoniului turistic natural și antropic specific Deltei Dunării.

Teritoriul ales pentru constituirea lucrării de licență a fost selectat subiectiv, ca urmare a faptului că este o destinație de vacanță ce am vizitat-o de foarte multe ori și care m-a impresionat profund și m-a motivat să cercetez mai amănunțit acest teritoriu nou, sălbatic și totodată nedescoperit în totalitate. Un alt motiv îl constituie fascinația pentru acest teritoriu pe care am acumulat-o datorită unor numeroase documentare pe care le-am urmărit despre frumoasa și minunata Deltă a Dunării, o regiune cu un mare prestigiu, atât în țară, cât și în străinătate, ce fascinează atât turiști români cît și străini, dornici să cunoască aceast fermecător loc.

Delta Dunării reprezintă o destinație specială prin caracteristicile sale, fiind una dintre cele mai importante regiuni turistice din România, prin originalitatea peisajului ( relief, apă, vegetație faună, populație și așezări umane).

Structura lucrării se axează, în special, pe analiza potențialului turistic și valorificarea lui la care se adaugă și aspecte prinvind ecoturismul.

Lucrarea de față, care include în structura sa șase capitole, debutează cu o analiză a metodelor utilizate pentru conceperea lucrării. Capitolul următor prezintă o analiză a conceptelor de resurse turistice în Delta Dunării, reflectarea acestora asupra mediului natural, dar și o analiză amănunțită a resurselor antropice de natură materială sau imaterială.

În capitolele trei și patru sunt analizate minuțios infrastructura și cererea turistică din Delta Dunării, ca o componentă principală a valorificării turistice actuale din teritoriul studiat cu ajutorul unor date statistice furnizate de către instituțiile abilitate în acest sens .Într-un capitol ulterior, am încercat să evidențiez formele de turism ce sunt valorificate în prezent, strategiile de ecoturism existente, dar și programele de valorificare a acestora.

Această lucrare a fost elaborată sub directa îndrumare a Doamnei Asist. Dr. Univ Ana Irina Dincă, căreia îi mulțumesc în primul rând pentru exigența știițifică pe care mi-a impus-o pe parcursul întregii perioade de elaborare a lucrării, dar mai ales pentru sprijinul și ajutorul acordat la finalizarea acesteia.

Pentru întocmirea lucrării a fost necesară consultarea unei vaste bibliografii ( lucrări scrise, hărți, atlase, statistici etc. ). De asemenea, fotografiile utilizate și hărțile utlizate au fost realizare personal în urma vizitelor, studiului și a cercetării de pe teren.

Doresc pe această cale, să mulțumesc instituțiilor și reprezentanților acestora de la care am putut obține un complex de date valoros, precum Primăriei localității Sfântul Gheorghe, centrului de informare turistică din localitate, reprezentaților Rezervației Biosferei Delta Dunării, Institutului Național de Statistică etc., fără de care nu aș fi putut elabora această lucrare.

Sper din tot sufletul ca lucrarea mea să se ridice la nivelul așteptărilor celor care au prilejul să o citească și să-i surprindă într-un mod plăcut. 

CAPITOLUL 1. METOLOGIE APLICATĂ

Cercetarea a avut ca obiectiv principal evaluarea percepției populației locale și a turiștior din Delta Dunării ( Sfântu Gheorghe) cu privire la părtrarea elementelor patrimoniului cultural ( arhitectura tradițională, port popular, gastronomie tradițională, obiceiuri tradiționale), dar și infrastructura turistică existentă.

Cercetarea s-a realizat utilizând : cercetarea documentară, anchetă – sociologică ( interviuri semi-structurate) și metoda chestionarului. Cercetarea efectuată pentru studiul de caz, a fost aplicată doar la nivelul localității Sfântu Gheorghe.

Din analiza interviurilor au fost colectate importante informații pentru caracterizarea valorilor patrimoniului antropic și valorificarea acestuia pe plan turistic.

Chestionarul și interviul se înscriu în demersuri metodologice diferite. Fiecare tehnică reprezintă o situație interlocutorie particulară ce produce date diferite: chestionarul generează răspunsuri, iar interviul determină construirea unui discurs.

După alegerea tipului de anchetă, a fost necesară definirea populației și a eșantionului care urma a fi interogat. Aceștia au fost selecționați în funcție de obiectivul ales în cadrul sti’udiului și anume : promovarea resurselor antropice ( populație locală, structuri etnice), factorii de promovare a acestor resurse ( instituții, autorităși, pensiuni turistice).

Interviurile s-au desfășurat prin deplasarea personală în localitatea Sfântu Gheorghe și prin vizita la domiciliu, abordări în locurile publice ale comunității sau prin cazarea la localnici.

Chestionarul a cuprins atât întrebări închise, cât și deschise, cele deschide dând posibilitatea persoanei chestionate să construiască un discurs pe tema respectivă și anchetatotului ocazia să obțină date calitative, cele închise putând genera răspunsuri care ajută la cuantificări.

Ca urmare a aplicării metodelor de cercetare au fost evidențiate resurse turistice pentru turiștii care efectuează deplasări în deltă și preferă cazarea la localnici sau la alte unități de cazare autorizate: gastronomia tradițională, identitatea satelor ( peisagistic, arhitectural, structural).

Există elemente de cultură tradițională care s+au paătrat, dar față de care turiștii nu exprimă un interes deosebit pentru contactul cu acestea: manifestările ocazionate de sărbătorile religioase, laice, mesșteșuguri.

Toate aceste elemente ale patrimoniului cultural definesc satul turistic din Delta Dunării, ca resursă importantă pentru activitatea de turism, în general, și a turismului rural și ecoturismului în special.

CAPITOLUL 2. RESURSELE TURISTICE ÎN DELTA DUNĂRII

Conceptul de potențial turistic a fost definit de către Organizația Mondială a Turismului și alte organisme de profil din cadrul Comunității Europene ca fiind, la nivelul unei țări sau zone geografice, un ansamblu de componente naturale, culturale și socio-economice care au posibilități de valorificare în plan turistic și oferă sau dă o anumită funcționalitate teritoriului, având un rol esențial în dezvoltarea activităților de turism. Componentele mediului natural sau cele ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni „atracții turistice”, constituindu-se în „resurse” pentru industria turistică și pot beneficia de amanajări specifice. ( Ipate A. 2012).

Potențialul turistic natural reprezintă o parte importantă a potențialului turistic „ un factor de atrctivitate esențial” ( Ciangă, 1998) de prezența căruia se leagă activitatea turistică în general și din culoarul analizat în special. Resursele turistice naturale sunt evidențiate prin componentele cadrului natural ( relief, climă, ape, vegetație, faună, etc.) și au un aport diferit în atrctivitatea generală a potențialului natural în funcție de valențele cantitative și calitative care le caracterizeză.

Fig. 1 Structura potențialului turistic natural ( Dincă, 2013)

Conceptul de atracție turistică , considerat de unii sinonim cu resursă turistică, exprimaă cu precădere latura afectivă, cognitive-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice. Turisștii vor fi atrași de imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic ( chei, cascadă, versanți abrupți, picture deosebite, clădiri impozante, elemente floristice, etc.), încercănd emoții mai mult sau mai puțin puternice. (Cândea, Erdeli, Simon, Peptenatu, 2003).

Noțiunea de resursă turistică este mult mai complexă și mai completă, incluzând ( pe lângă atracții turistice pretabile pentru vizitare) și elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate direct în activitățile turistice ca “materie primă”, generând diferite forme de turism ( izvoarele minerale și nămolul favorizează turismul balnear; vântul, zăpada, oglinzile de apă generează turism sportiv; diferitele tipuri de bioclimat și aerul ozonat – turismul climacteric; agricultura montană – agroturismul; satele – turismul rural; etc.). ( Cândea, Erdeli, Simon, Peptenatu, 2003).

Potrivit unor studii de cercetare teoretică și practică, desfășurate la nivel mondial și național circulă și termenul de fond turistic, fiind definit ca totalitatea resurselor naturale, social culturale și istorice de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei ofertei potențiale a unui teritoriu, de care se leagă prezență sau absență activităților turistice ( Swizewski, Oancea, 1984), sau termenul de ofertă turistică primară, fiind definit ca premise esețială în amenajarea turistică a unei zone și în dezvoltarea anumitor forme de turism. ( Snack, 1976).

Potențialul turistic al reliefului

Relieful reprezintă elementul major în structura potențialului turistic al oricărui teritoriu, acesta fiind suportul material al desfașurării activităților turistice. Relieful Deltei Dunării se caracterizează printr-o mare varietate genetică, structurală, dimensională și fizionomică, iar caracteristicile acestuia influențează, în timp și spațiu, valoarea peisagistică a tuturor unităților de relief.

Fâșia litorală, plajele, forme de relief de acumulare aflate într-o continuă modificare, consituie resurse turistice naturale valorificate direct prin practicarea turismului balnear.

Între brațul Sfântu Gheorghe și Capul Midia, din punct de vedere turistic se utilizează plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe și Gura Portiței și într-o mică măsură cele de la Vadu și Corbu.

Plaja de la Sfântu Gheorghe este situată la trei kilometri de localitatea omonimă și incă păstrează farmecul unui loc sălbatic. Mergând pe plajă în partea stângă, descoperi kilometric întinși de plajă salbatică acoperită cu nisip fin, iar în partea dreaptă a plajei se întâlnește locul de vărsare a brațului în Marea Neagră.

Pe plajă se poate ajunge din localitatea pe jos sau cu “ trocariciul”, un tractor cu remorcă amanajat special pentru transportul turiștilor, unde intâlnesc o plaja ce nu este dotată cu facilități ( cabine de schimb, dușuri, toalete) sau utilități ( restaurante, terase), ci doar o întindere mare de nisip fin și un cadru liniștit.

Plaja de la Sulina se remarcă prin nisip fin, apa mării este calmă, are adâncimi reduse până în larg, nu prezintă obstacole subacvatice, este lipsită de alge și prezența continuă a vântului face suportabilă atmosfera din zilele toride de vară.

Pe plaja din Sulina, situată la trei kilometri de oraș, se poate ajunge cu un maxi-taxi, sau pe jos, deoarece proiectul de amenajare al plajei este în desfășurare.

Gura Portiței deține o plajă lungă ( aproximativ 7 kilometri), puțin lată cu un peisaj extrordinar.

Satul de vlități ( cabine de schimb, dușuri, toalete) sau utilități ( restaurante, terase), ci doar o întindere mare de nisip fin și un cadru liniștit.

Plaja de la Sulina se remarcă prin nisip fin, apa mării este calmă, are adâncimi reduse până în larg, nu prezintă obstacole subacvatice, este lipsită de alge și prezența continuă a vântului face suportabilă atmosfera din zilele toride de vară.

Pe plaja din Sulina, situată la trei kilometri de oraș, se poate ajunge cu un maxi-taxi, sau pe jos, deoarece proiectul de amenajare al plajei este în desfășurare.

Gura Portiței deține o plajă lungă ( aproximativ 7 kilometri), puțin lată cu un peisaj extrordinar.

Satul de vacanță “ La Eden” ( 3 stele) oferă posibilități de cazare la căsuțe și vile, iar restaurantul complexului pune la dispozitie turiștilor/vizitatorilor preparate culinare tradiționale. Accesul către plajă se face prin traversarea lacului Golovița cu mijloace de transport navale – vaporașe sau șalupe rapide aflate în administrarea satului de vacanță.

Plaja satului Vadu este poziționată la o distanță de aproximativ 20 minute de mers cu automobilul din localitate, fiind un loc sălbatic, fără nici un fel de amenajare. În acest loc, turiștii caută liniștea, nisip curat, apa mării este limpede și reprezintă o locație pentru turismul de sfârșit de săptămână pentru un număr redus de turiști în perioada de vară.

Plaja de la Corbu se află într-o zonă cu regim special, aflându-se în imediata apropiere a grindului Chituc. Este o plajă lungă de aproximativ 20 kilometri și lată de aproximativ 50 metri, reprezentând de asemenea o locație pentru turiști la sfârșit de săptămână.

În ceea ce privește configurația peisagistică, aflată în strânsă legatură cu cea morfohidrografică, se poate spune că datorită proceselor de aluvionare, la gura brațului Sfântu Gheorghe are loc, de asemenea, un process de aluvionare și construirea unei delte secundare, diferită de cea a brațului Chilia, o deltă laterală, pe partea dreaptă a acestia datorită configurației direcției a curenților marini. Insulele Sacalin și de grinduri încorporate la deltă sunt rezultatul acestui proces de acumulare. ( Gâștescu. P, 1977).

Configurația peisagistică, datorată proceselor de aluvionare reprezintă așadar, un aspect ce poate fi apreciat ca fiind o atracție atât pentru oamenii de știință cât și pentru cei interesați în a admira un peisaj în continuă schimbare într-un interval de timp relativ scurt.

Relieful Deltei Dunării este caracterizat de asemeanea de dunele de nisip ce dau o notă de originalitate peisajului: pe grindurile Caraorman ( cele mai înalte dune din 7-8 m) și Letea, associate de regulă cu o vegetație și faună specifice acestor forme de relief, care le sporește complexitatea, valoarea estetică și științifică.

În perimetrul complexului lagunar Razim-Sinoe, se remarcă stâncăriile, martorii de eroziune, ce conferă diversitate și varietate spațială peisajului ce aparțin Podișului Babadag format din calcare cretacice.

Nota de originalitate a reliefului este dată și de porțiunile de uscat, reprezentate de grinduri ( de tip fluviatil, marin, martori de eroziune/teritorii predeltaice ( 16,6%)) care se împletesc cu zonele mlăștinoase și ape (67,2%); alternanța dintre oglinzile de apă și suprafețele de uscat; altitudinile joase cu energie de relief foarte redusă, ceea ce face ușoară deplasarea pe grinduri în plibări și drumeții.

Potențialul turistic al climei

Condițiile climatice au avut un rol deosebit de important în determiarea trăsăturilor specifice peisajului geografic actual, influențând activitățile socio-economice în general și activitățile turistice în special.

Potențialul climatic face parte din categoria potențialului natural, noțiune destul de relativă, având în vedere faptul că elementele naturale au fost în mare parte influențate și chiar modificate prin acțiunea omului ( Sorocovschi V, 2008) ( modificările în hidrografia Deltei Dunării realizate după anul 1856, precum și modificările în peisajul deltaic ( amenajările agricole, piscicole și silvice) realizate începând cu anul 1960 în scopul valorificării resurselor naturale).

Clima Deltei Dunării este de natură temperat continentală cu influențe marine și constituie un factor natural important, un topoclimat complex care favorizează practicarea turismului.

Acțiunile turistice specifice deltei își găsesc condiții optime de practicare pe toată durata anului dar cu un accent pe intervalul mai-octombrie ( aproximativ 5 luni pe an), perioadă caracterizată printr-o serie de parametrii climatice ce favorizează practicarea turismului.

Turismul deltaic este favorizat de faptul că fiecare anotimp prezintă atracții originale. Primăvara, delta este reprezentată de vegetația luxuriantă ce apare după trecerea iernii și de cârdurile de păsări ce se reîntorc din locurile de cuibărit. Vara, florile de nufăr sunt nenumărate, răsăritul și apusul soarelui reprezintă atracții principale. Toamna, este după părerea multora cel mai frumos anotimp în deltă, adevăratul sezon turistic, fiind preferatul vânăorilor și al pescarilor. Iarna, deși turismul este aproape inexistent, grupuri de pescari care sparg gheața pentru a pescui la copcă preferă acest anotimp. De asemenea, iarna, este și sezonul exploatării stufului și cu cât gerul este mai mare și yăpada mai mică, recolta de stuf este mai bogată.

Valoarea anuală a parametrilor climatici ce favorizează practicarea turismului în Delta Dunării se prezintă astfel: regim termic ridicat ( temperatura medie anuală de 11- 11,6 º C), cantitățile reduse de precipitații ( 350-450 mm/an), numărul mic al zilelor ploioase, nebulozitate redusă ( cca 5 zecimi), cea mai mare fracție de insolație favorabilă helioterapiei si balneoterapiei ( >85% din rata posibilă), de pe litoralul românesc, durata mare de strălucire a soarelui ( 2300-2500 ore/an), numărul mare de zile senine pe an ( 150-160). (Bogan. O, 1996).

Temperatura, reprezintă un parametru foarte important pentru practicarea turismului, fiind unul din factorii climatici principali care determină durata sezonului estival.

Precipitațiile atmosferice reprezintă un element climatic foarte important pentru circulația turistică determinând caracteristici ale unur resurse turistice ( vegetația), sau direct și indirect aspectul peisajului.

Având în vedere caracteristicile climatice amintite se poate afirma că elementele climatice constituie pentru turism ambianța necesară desfășurării acestuia, dar și o resursă importantă în procesul recreerii influențând starea sănătății turiștilor, favorizând sau limitând activitățile turistice în deltă, precum și durata lor de desfășurare.

Pe teritoriul Deltei Dunării se realizeză valori deosebite ale unor parametri climatici, cu aspect de “record climatic” pentru toată România, definitorii de altfel în evaluarea potențialului balneoclimateric, unde se remarcă porțiuni de plajă litorale puțin consolidate, ce prezintă potențial heliomarin.

Integrate în cordoanele litorale, aceste porțiuni de plajă sunt în cea mai mare parte lipsite de vegetație sau cu vegetație rară sub formă de pâlcuri, tufe. Plaja litorală se dezvoltă pe cea mai mare parte a litoralului dintre Capul Midia și Sulina, cu excepția sectoarelor unde abraziunea marină afectează direct stufăriile sau plaurul deltaic, cum este cazul sectorului din dreptul Zătonului Mic. Lățimea plajei litorale variază de la 5-10 m până la 60-100 m .

Adevaratele sectoare de plajă din Delta Dunării folosite ca atare în cura heliomarină, se găsesc la Gura Portiței, Sfântu Gheorghe ți Sulina, aceste locații prezintă câteva trăsături diferite față de bioclimatul general de câmpie din România și chiar de bioclimatul litoralului sudic. În cea mai mare parte plaja litorală îngustă este spălată de valuri, fiind constituită din material nisipos de origine organică și de scoici în diferite grade de măcinare.

Helioterapia ( “ baia de soare” se realizeză prin expunerea zilnică la soare, maxim 60 min zilnic și maxim 15 zile consecutive) se manifestă prin efectele cumulate ale razelor infraroșii ( calorice), ultraviolete și luminoase cu rol therapeutic în procesele de termoreglare ale organismului. Cea mai practicată helioterapie este cea marină, fapt pentru care necesită și avizul medicului.

Potențialul turistic al apelor

Alături de relief și vegetație, hidrografia cnstituie o componentă de bază a peisajului natural care amplifică atractivitatea turistică a regiunii.

Privită ca resursă turistică, apa reprezintă atât suportul pentru practicarea diferitelor forme de turism specifice cât și element al spațiului geografic definit printr-o mare atractivitate ocupând un loc prioritar în activitatea turistică, impunându-se prin multiplele sale forme de organizare ( rețea hidrografică, lacuri, etc.), prin calitatea sa ți nu în ultimul rand prin coținutul variat de săruri sau valoarea peisagistică deosebită.

Atractivitatea turistică a deltei este dată așadar și de rețeaua densă de brațe, gârle, canale, lacuri ( în număr de peste 450, de diferite mărimi) și bălți, dar și vecinătatea Mării Negre, care constituie căi de acces și de circulație, locuri pentru excursii și contemplarea peisajului, agrement nautic, pescuit sportiv.

Interes deosebit pentru desfășurarea diferitelor activități turistice prezintă: Complexul Lagunar Razim-Sinoe, format pe locul fostului golf Halmyris și compartimentat printr-o serie de cordoane litorale în lacurile Razim, Volovița, Zmeica, Sinoe, extreme de favorabile pentru diferite sporturi cu ambarcațiuni, pescuit sportive, cu numeroase vestigii istorice pe maluri: Cetatea Histria, Cetatea Heraclea, etc.

Lacurile din zona litorală prezintă diferețieri evidente sub aspectul gradului de mineralizare, adesea chiar omul fiind acela care, prin amenajări, a modificat unele trăsături hidrochimice. De aici rezultă și modalitățile sau posibilitățile de utilizare diferită fie în balneoterapie ( Nuntași, ), fie în piscicultură sau agrement ( Razim, Goloviță; Zmeica, Sinoe).

Lacurile locaizate între brațele principale sunt foarte numeroase ( circa 480), variabilele ca suprafață și lipsite de un contur morfologic propriu-zis, sunt favorabile pentru vănătoare si pescuit sportive, pentru desfășurarea unor sporturi nautice, pentru agrement în general. Cele mai mari, incluse în diferite trasee turistice sunt: Fortuna, Matița, Merhei, Babina, Gorgova, Bogdaproste, Isac, Roșu, Puiu, Lumina, Dranov, etc.

Suprafețele acvatice se împletesc cu crâmpeie de uscat, cum sunt grindurile fluviale, de-a lungu celor 3 brațe dunărene, grindurile fluvio.maritime, transversale, mai importante fiind Letea, Caraorman și Sărăturile, sau martorii din uscatul predeltaic, precum câmpurile de loess de la Chilia Veche și Stipoc, redate parțial agriculturii, toate acestea dând o notă de originalitate ți atractivitate peisajului deltaic.

La contactul dintre apele dulci și cele marine au loc procese fizice, chimice și biologice deosebite.

Regimul hidrologic al apelor poate fi un considerat factor limitativ ( scăderea nivelului apelor freatice a afectat Pădurea Caraorman) sau de favorabilitate pentru dezvoltarea diferitelor asociații vegetale. Amintim în acest sens: prezența la intersecția dintre Lacul Erenciuc și brațul Sfantu Gheorghe a unicei păduri de anin negru, explicată prin variațiile mai mici ale nivelului apei și pădurile de salcie instalate pa aluviuni puțin solificate de pe grindurile fluviale din deltă, înguste, puțin înalte și cu apă freatică ridicată ( frecvent inundate).

Apa mării prin salinitatea relativ redusă ( 17-18g/l) și compoziția ei chimică ( clorurată, sulfatată, sodică, magnezică) este favorabilă organismului din punct de vedere terapeutic; iar prin acțiunea valurilor și prezența aerosolilor proveniți din “ sfărâmarea valurilor la țărm”, constituie un element de potențial turistic natural deosebit, care generează o formă specială de cură – thalasoterapia. Lipsa mareelor și a valurilor mari permite folosirea optimă a plajelor, în timp ce salinitatea mai redusăa a apei la suprafață favorizează sporturile subacvatice ( slab practicate în present) și pe cele nautice. ( Cândea, Simon, 2006).

Potențialul turistic al vegetației

Potențialul turistic oferit de resursele biogeografice se intercondiționeză cu cel al reliefului și al hidrografiei. Turistic, vegetația sau “fitomul” reprezintă un element de atractivitate în funcție de numeroase caractere cantitative și calitative, care o influențează. ( Lozato Giotard,2003) Rolul turistic al vegetației este complex, putând fi apreciat ăn primul rând prin valoarea estetică pe care acesta o imprimă peisajului și care poate fi definită de compoziția asociațiilor vegetale minore și de îmbinarea dintre acestea.

O altă latură apreciată, din punct de vedere turistic, a vegetației și definită prin compoziția asociațiilor vegetale, se referă la prezența unor plante rare, adesea endemice și relicte. Dacă valoarea estetică poate fi apreciată în general de toți turiștii aceasta a doua latură privește mai ales ecoturismul, realizat în perimetrul ariilor protejate și implică pentru o valorificare durabilă, o inventariere și o monitorizare exactă și atentă pentru fiecare specie rară sau endemică în parte și, în același timp, un control al numărului vizitatorilor și un gridaj corespunzător pentru ecoturiștii interesați de asemeanea atracție.

Un al treilea aspect al rolului turistic al vegetației care se poate distinge în Delta Dunării ar fi valoarea culturală a vegetației. Aceasta se referă la elementele de cultură materială și imaterială care privesc vegetația și care pot fi valorificate prin prisma ecoturismului cu valențe culturale în acest aptțiu, implicând astfel bogăția resurselor culturale și artistice ale populațieie din zonă, pe de o parte și oferind o cale pentru crearea unor programe de divestisment, a căror absență este puternic resimțită mai ales la nivelul structurilor turistice de primire, pe de altă parte.

Componentă a învelișului biogeografic, vegetația din Delta Dunării ( vegetație acvatică, pajiști de luncă, plantații de plop și salcii, păduri de tip continental pe nisipuri, pajiști xerofile pe nisipuri și pajiști salinizate pe nisipuri și aluviuni) joacă un rol deosebit în diversificarea potențilului turistic natural și contribuie la susținere fenomenului turistic, generând chiar anumite forme de turism prin dorința de cunoaștere, educație, recreere, reconfortare, drumeție, odihnă și destindere în mediul natural, stimularea sentimentului de frumos al turiștilor.

Prin diferitele particularități ale componentelor fitogeografice, vegetația intră incidența diferitelor forme de turism ( turism științific, de odihnă, de agrement).

Unul din motivele pentru care Delta Dunării a devenit rezervație a biosferei este acela că, în comparație cu alte delte ale Europei și chiar ale Terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată( număr mare de specii dintr-o mare diversitate de unități sistematice și multe specii care sunt rare sau lipsesc din alte zone ale continentului, cu toate că din cauza efectelor activităților antropice din ultimele decenii ( poluarea apelor, transformarea unor suprafețe naturale în terenuri silvice, piscicole și agricole) și efectivele acestor specii ca și habitatele lor au fost grav afectate.

Potențialul natural al vegetației din Delta Dunării este deosebit de variat și complex reprezentâmd un element de mare atracație turistică specifică și deosebit de variată, originală prin aspectele peisagistice: de la întinsele stufării, cele mai compacte din lume ( 150.000 ha) și felurite plante de baltă, cu nuferi albi și galbeni și insule plutitoare de plaur, la zăvoaiele de sălcii seculare și uriașe, plopii negri care mărginesc malurile apelor ca niște păduri – galerii, codrii de stejari termofili, cu croane magnifice și cu împletitură deasă de liane și alte plante agățătoare ce dau farmecul exotic, luxuriat al hazmacurilor de pe grindurile Letea și Caraorman. Vegetația sporește valoarea turistică estetică și peisagistică a Deltei Dunării, iar uneori potențialul fitogeografic devine esențial pentru diversele activități turistice. ( Ipate Alina, 2012).

Flora Deltei Dunării este formată din 1.839 de specii: alge planctonice, macromicete, plante vasculare ce cuprinde taxoni cu areal larg : elemente eurasiatice: 30%, continentantal- eurasiatice 15 %, cosmopolite 10 %. Majoritatea speciilor sunt hidrofile, higrofile, psamofile.

Plantele endemice cuprinde specii și subspecii ce insumează aproximativ 0,51 % din totalul speciilor de plante din Delta Dunării.

Aproximativ 327 de specii sunt considerate plante periclitate , adică specii la care s-a constatat un regres ( în special din cauza activității umane), specii al căror populații sunt răspândite pe arii reduse, astfel încât orice presiune asupra lor ar putea duce la dispariția acestora.

Mpzaicul de habitate dezvoltate în Delta Dunării este cel mai variat din România și găzduiește o mare varietate de comunități de plante. Aproximativ 1/3 din numărul total de specii de plante ce trăiesc în România se găsește în rezervație. De asemenea în Delta Dunării se află cele mai multe specii de plante medicinale din .

Importante elemente de atracție turistică în Delta Dunării prezintă și pădurile Letea și Caraorman, unice în europa, ce se dezvoltă între spețiile depresionare dintre dunele grindurilor maritime cu umiditate mai ridicată și care se prezintă sub forma unor fâșii late 10 – 25 m ( hașmacuri) adăpostind o vegetație luxuriantă.

Atât Pădurea Letea cât și Caraorman sunt zone de protecție integrală a RBDD care pot fi vizitate numai n scopuri știițifice. Turiștii au posibilitatea vizitării perimetrului din vecinătatea acestora ce prezintă de asemenea un grad însemnat de atractivitate generând motivații puternice pentru deplasări turistice în scopuri de recreere.

Specifică pentru Delta Dunării este lipsa aproape totală a pădurilor de luncă formate din arbori de lemn, excepție făcând singura enclavă de pădure naturală din RBDD și singura pădure de acest gen protajată din Europa, dominată de anin negru, care este strict protejată. Prezență și localizarea ei ( la intersecția dintre Lacul Erenciu și Sfântu Gheorghe) a acestei specii fiind explicată de variațiile mai mici ale nivelului apei.

Fig. 2 – Tipuri de ecosisteme în Delta Dunării

Potențialul turistic al faunei

Fauna, bine reprezentată în Delta dunării, are un rol ecologic foarte important. Pentru turism de cele mai multe ori contează doar anumite specii considerate atracții ca urmare a valorii estetice pe care o aduc peisajului sau ca urmare a trofeelor cinegetice pe care le reprezintă. Astfel de multe ori, turismul pentru natură produce discriminări în preferința pentru frumos, asociat cu mărimea și esteticul speciei în sine și nefiind interesat de toate speciile în egală măsură sau nu neapărat de cele mai valoroase din punct de vedere ecologic.

Astfel, fauna ca și vegetația, se impune prin varietate, densitate și valoarea trofeelor din punct de vedere turistic prezentând importață turistică prin valoarea estetică, recreativ- cinegetică și știițifică. ( Cândea, Simon, 2006).

Din puncte de vedere ecologic fauna Deltei Dunării se integrează ecositemelor locale și regionale, interesînd mai ales prin biodiversitate. Acesta reprzintă un indicator deosebit de important ( reflectând tipul ecositemului și totodată starea de saănătate și gradul de intervenție antropică la nivelul acestuia) și înregistrază în prezent valori mari. Rolul ecologic al faunei este de interes pentru turiștii știițifici, adesea cercetători în domeniu și pentru ecoturiști.

Rolul estetic al faunei se referă este un plus adus peisajului prin prisma elemtelor sale structurale și intereseză turiștii în general. Orice excursionist are o satisfacție deosebită la întâlnire cu anumite animale sălbatice, air cei motivați de turismul în natură și de observarea vieții sălbatice în mod special.

Rolul cinegetic al faunei din Delta Dunării este de necontestat, aceasta manifestandu-se atât pe uscat, cât și în apă.

Varietatea de habitate ce s-au dezvoltat în Delta dunării sunt cele mai variate din România, acestea gazduind o imensă comunitate de animale, fauna RDBB fiind reprezentată de 3.586 specii, dintre care 3.061 – nevertebrate, 525 – vertebrate.

Fauna piscicolă ( ihtiofauna) Deltei Dunării, pe lângă valoarea economică pe care o are, prezintă și un interes știițific. Acest lucru este rezultatul faptului că prin așezarea sa geografică, Delta permite o mare întrepătrundere de specii de apă dulce, salmastră și salină, care fie au locul de viață apele Deltei, fie folosesc bratele Dunării ca principale căi de acces.

Ihtiofauna are o varietate remarcabilă, cuprinzand 132 de specii, ce reprezintă 71,8 % din fauna piscicolă a României și 45 % din cea a Europei.

Fauna amfibienilor și a reptilelor este bine reprezentată, cele mai multe dintre specii fiind protejate de lege. Amfibienii sunt reprezentatți de 10 specii de broaște, specii acvatice ce se remarcă printr-o densitate mare și care primăvara în sezonul de reproducere pun stăpânire sonară pe întreaga natură umedă din teritoriu. Reptilele sunt reprezentate de 11 specii ( 48 % din totalul speciilor de reptile din ) incluzând 2 specii de țestoase, 4 specii de șopârle și 5 specii de șerpi.

Cea mai renumită pentru Delta Dunării este fauna ornitologică, fiind înregistrate în total 331 specii, reprezentând 88% din totalul speciilor din . Pe parcursul anului, are loc o succesiune, respectiv o înlocuire continuă a populațiilor de păsări ( diferite ca origine, distribuție geografică, dinamică sezonieră), ceea ce face ca indiferent de sezon în Delta Dunării să existe efective însemnate de păsări.

RBDD are o importanță universală pentru cuibăritul multor populații de păsări, o serie de specii acvatice asociindu-se în timpul acestuia formând colonii, aglomerări de cuiburi pe spații, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de lipsa suprafețelor de construcție a cuiburilor, precum și de avantajele oferite de prezența unui număr mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui.

Coloniile de cuibărit au reprezentat dintotdeauna una din principalele atracții ale Deltei Dunării.

Mamiferele sunt reprezentate de 44 de specii, incluzând specii de importanță conservativă europeană ( vidra, nurca europeană).

Cel mai numeros grup, atât ca specii, ct și ca mărime a populațiilor este cel al micromamiferelor ( mamifere de talie mică) care constituie hrana peferată a multor specii de păsări răpitoare de zi sau de noapte sau a mamiferelor carnivore.

O serie de elemente faunistice sunt resurse turistice naturale pentru practicarea anumitor forme de turism. Ihtiofauna generează turis sportiv, căteva specii de păsări și mamifere sunt de interes cinegetic ( acestea din rumă fiind vănate pentru blană sau carne). Fauna de interes vânătoresc și care reprezintă patrimoniul cinegetic, constituie una dintre bogățiile importante ale teritoriului Deltei Dunării.

În afara pescuitului industrial ( activitate economică predominantă în Delta Dunării), bogăția în pește a lacurilor, canaleleor și brațelor Dunării reprezintă o atracție turistică deosebită pentru iubitorii de pescuit sportiv.

Toate aceste caracteristici unice fac din Delta dunării un adevărat laborator de cercetare și observare pentru cercetătorii din întreaga lume, dar și pentru turiștii iubitori de natură care vizitează delta în caăutarea unor zone naturale, nederanjate și a unor specii deosebite.

Potențialul turistic al ariilor protejate

Ariile protejate reprezintă, prin obiectivele naturale și uneori antropice pe care le conservă, o importantă resursă turistică de o mare atractivitate. Ele sunt totodată un punct de mare interes pentru turismul durabil prin prisma laturii sale ecologice și a interesului său pentru natură. Parcurile naționale și naturale sunr adesea excesiv promovate ca speții de practicare a ecoturismului, implicând astfel prin activitatea economică cu caracter recreativ, amenajări antropice și fluxuri de vizitatori în regiuni cu o fragilitate și o valoare deosebită a elementelor de mediu. De regulă, cu cât obiectivul natural protejat este mai valoros ( prin raritate, valoare ecologică, vechime, etc.), cu atât atractivitatea turistică este mai mare și impactul unei activități turistice neorganizate și nemonitorizate mai însemnat.

În Delta Dunării există :

Zonele cu regim de protecție integrală ( strict protejate), însumeză 50.904 ha ( 8,7%). Aceste arii răspândite au ca scop conservarea și protecția păsărilor, pădurilor cu aspect original, sărăturile șă eșantioane cu peisaj deltaic deosebit. Zonele cu regim de protecție integrală reprezintă eșantioane reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre și acvatice din rezervație. Aici se pot desfășura cercetări științice privind biologia, menținerea și conservarea calității mediului, precum și monitorizarea principalilor parametri ce definesc starea de evoluție a acestora.

Zonele tampon cu regim diferențiat de protecție ( 222.996 ha – 38,5%), înconjoară zonele cu regim de protecție integrală cu scopul de a se reduce activitatea economică și presiunea antropică asupra acestora. Zonele tampon prezintă caracteristici biologice apropiate de cele ale ariei pe care o protejează și îndeplinesc funcția de limitare a impactului ți presiunii antropice asupra zonelor cu regim de protecție integrală.

Zona de tranziție ( economica) 306.100 ha – 52,8 % – cuprind suprafețe amenajate piscicol, agricol, silvic și alte scopuri, terenurile din regim liber de inundații care nu sunt înglobate în ariile protejate, vetrele localitâților precum și alte folosințe de interes economic din cuprinsul rezervației. In aceste zone, se desfășoară activități sociale și economice : pescuitul și piscicultura, agricultura și creșterea animalelor, turismul ( zona economică cuprinde cea mai mare parte a dotărilor turistice din Delta Dunării).

Zonele cu regim de protecție integrală în Delta Dunării

Roșca – Buhaiova ( 9.625 ha), este situată în nordul depresiunii Matița-Merhei și este constituită dintr-un complex de lacuri, gârle, japșe, delimitat la nord de brațul Cernovca, la est de canalul Sulimanca, la sud de lacurile Merhei și Merheiul Mic, la vest de canalul Rădăcinoasele. Zona Roșca-Buhaiova figurează pe lista rezervațiilor naturale din România încă din anul 1940, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervație a biosferei. Din punct de vedere al tipurilor de habitate, aici sunt prezente 4 tipuri : lacuri distrofe și iazuri, ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe, lacuri eutrofe naturale și zăvoaie. Nucleul acestei zone de regim de protecție integrală îl constituie lacurile Roșca și Buhaiova. Fauna acestei zone protejate prezintă o remarcabilă diversitate reprezentată de mamimfere ( vidră, nurcă, hermelină, bizam); faună ornitologică ( prezența celei mai mari colonii de pelican comun). Aceeași bogată diversitate este prezentă și sub aspectul lumii vegetale, în ciuda aparenței de monotonie conferită de specia dominantă – stuful.

Pădurea Letea ( 2.825 ha) este așezată pe grindul cu același nume, unul dintre cele mai vechi grinduri ale deltei, fiind delimitată la nord de Lacul Nebunu, la est și sud de drumul comunal Periprava-C.A.Rosetti, la vest de limita vestică a formațiunilor forestiere ale grindului Letea. Aici sunt prezente următoarele tipuri de habitate: vegetație forestieră, dune fixate cu vegetație herbacee perenă, tufarișuri de foioase, păduri ripariene mixte. Pădurea Letea a fost pusă sub ocrotire incă din anul 1930, devenit rezervație naturală în anul 1938 și cu statut de rezervație a biosferei din 1979. Ocupă un relief puțin înalt față de restul deltei ( 12,4 m ), cu dune fluvio-marine, paralele cu litoralul, care găzduiesc pădurea ce reprezintă un tip particular de vegetație. Pădurea care se dezvoltă în spțiul interdunelor sub forma unor fâșii late 10-250 m ( hașmacuri), este alcatuită din stejar de luncă, stejarul brumăriu, frasinul de luncă, teiul alb și foarte rar arinul negru. Fauna este reprezentată prin insecte ( peste 500 specii), circa 120 păsări din care 70 sunt cuibăitoare ( vultural codalb), amfibieni, circa 8 mamifere.

Lacul Răducu ( 2.500 ha) este situat în partea centrală a deltei fluvio-marine și în sudul formațiunilor de grinduri Letea. Zona stric protejată Lacul Răducu este limitată la sud de Dunărea Veche, la vest de grindul Hudac, la nord-est de gârla temporară dintre grindul Răducu și grindul Părului, la est de canalul Magearu. Zona cuprinde lacuri cu apă dulce ( cele mai importante Răducu și Răduculeț, alimentate din ultimul brațt al Dunării Vechi. Principalul tip de habitat este acela cu lacuri distrofe și iazuri. Lacul Răducu este acoperit pe o mare suprafață de o asociație de nufăr galben ș ireprezintă o zonă de reproducere și hrănire pentru 24 de specii de pești stagnofili-reofili ( crep, șalău, știucă), pentru pești stagnofili ( biban, lin, caracudă). Dintre cele peste 150 specii de păsări semnalate, circa 50 cuibăresc aici; mamiferele fiind prezente în număr de 9 specii.

Lacul Nebunu ( 115 ha) este situat în complexul lacustru Șontea- Fortuna, ce cuprinde și zona adiacentă a acestuia. Lacul Nebunu și împrejurimile sale constituie o zonă lacustră de mică întindere, caracteristică deltei fluviale ce găzduiește biocenoze specifice ( stufărișuri) adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură. Principalele tipuri de habitate: lacuri eutrofe naturale. Au fost identificate circa 100 de specii de alge și peste 100 de specii de plante superioare din care două pentru prima dată în Delta Dunării ( bidens vulgata și lemna minuta), iar specia acvatică – elodea nuttalli pentru prima dată în România. Lacul Nebunu reprezintă o arie de reproducere și hrănire pentru circa 23 de specii de pești. Tot aici, au fost semnalate 100 specii de păsări; în parte nord vestică a lacului mai izolată față de circușația navelor și a bărcilor cu motor, o colonie polispecifică n care cuibăresc circa 100 perechi de cormoran mic, 500 perechi de egretă mică, 500 perechi de stârc galben.

Vătafu- Lunguleț ( 1625 ha) este o zonă situată în delta fluvio-marină – complexul lacustru Roșu – Puiu cuprinzând bazine acvatice naturale, lacurile Porcu, Porculeț, Lunguleț, Vătafu. Este delimitată la nord de canalul Vătafu- Împuțita, la est și sud-est de prelungirea grindului Puiu, iar la vest de Japșa Vătafu. Zona cuprinde ecosisteme variate de forme diverse de grinduri, japșe, depresiuni, formațiuni de plauri plutitori și fixați, pajiști halofile și este caracterizată în principal prin existența biocenozelor adaptate la condițiile de viață ușor eurihaline. Au fost identificate 60 specii de alge, peste 70 de plante superioare ( rățișoară și ciulini de baltă, otrățel-(plantă carnivoră) datorită apelor cu un conținut mai redus de azot dizolvat).

Pădurea Caraorman ( 2.250 ha) este o zonă forestieră ce ocupă parte centrală a grindului cu același nume, grind de origine marină, fiind delimitată la est de grindul Hrușca, la sud de Lacul Erenciuc, la vest de limita estică a dunelor mobile de nisip și la nord de canalul Litcov. Zona cuprinde cele mai dezvoltate și mai reprezentative dune denudate din deltă și pădurea Caraorman dezvoltată, indeosebi, în partea sudică a grindului. Nucleul valoros, în suprafață de circ 700 ha cuprinde, alături de un variat arbore din plop, frasin și stejar, subarboret de zălog, salix, tamarix, etc. Principalele tipuri de habitate sunt: dune fixate cu vegetație herbacee perenă, dune gri, tufărișuri de foioase ponto sarmatice, păduri ripariene mixte. În această arie strict protejată au fost identificate circa 400 specii de plante superioare, printre care o specie endemică, 4 specii comune, 2 specii de orhidee periclitate. Extremitatea sudică a apădurii păstreză exemplare monumentele de stejar cu diametre între 4,20 – 4,70 m. Fauna este reprezentată prin insecte, peste 600 specii, circa 150 specii de vertebrate. În pădure cuibăresc și păsări răpitoare.

Sărăturile Murighiol ( 87 ha) este o zonă situată între localitățile Murighiol și Plopu, fiind delimitată la est de localitatea Murighiol, la sud de șoseaua Plopu – Murighiol și la vest și nord de dealurile Murighiolului. Lacul Sărături Murighiol are o lungime de circa 2 km și o lățime maximă de 500 m. Acest lac cu apă cloro- sulfatică este lipsit de pețti, dar bogat în specii fitoplanctonice și zooplanctonice. Este singurul loc din România unde se găsește o colonie de pescăruși cu cap negru, circa 150 perechi care cuibăresc pe micile insule din lac.

Arinișul Renciuc ( 50 ha) este situat în delta fluvio-marină pe malul stîng al brațului Sfântu Gheorghe la km 23 și în partea sudică a lacului omonim. Este singura enclavă de pădure naturală compactă din Delta Dunării dominată de arinul negru. Din cele circa 100 de specii de păsări observate, unele cuibăresc în acest habitat, printre care și vulturul codalb. Mai sunt și alte specii de animale printre care și 11 mamifere. ( 6 sunt de interes comunitar).

Insula Popina ( 98 ha) este o martor de eroziune calcaros, din uscatul nord-dobrogean situat în nordul Lacului Razim, în apropierea amenajărilor piscicole Iazurile și Sarinasuf, având o altitudine de 47m. Datorită climatului temperat continental semiarid, vegetația xerofilă și fauna reflectă condițiile de stepă, exceptând litoralul/țărmul jos, unde se găsește vegetația palustră. Aici au fost identificate câteva habitate prioritare: vegetația iberică gipsofilă, lacuri eutrofe naturale. Aici au fost identificate circa 300 de plante superioare, 2 dintre acestea fiind specii comune. Dintre plantele identificate 38 specii au fost semnalate pentru prima dată pe teritoriul Deltei Dunării după anul 1990. Privitor la faună, au fost identificate circa 200 specii de insecte, 3 dintre acestea fiind descrise pentru prima dată. Pe faleza stâncoasă, Insula Popina adăposteșteo numeroasă populație a șarpelui de apă, iar dintre cele 130 de specii de păaări semnalate, 17 cuibăresc aici, în faleza de loess. Fauna de nervetebrate cuprinde rarități ca păianjenu veninos și miriapodul gigant.

Sacalin – Zătoane ( 21.410 ha) este situat în estul unitații Dranov, se caracterizează print-o succesiune de grinduri marine mai tinere, nisipoase aproximativ paralele cu litoralul marin, la care se atașeză fosta insulă Sacalin, în prezent peninsulă prin alipirea paărții nordice de spațiul deltaic. Este delimitată în est- sud-est de apele marine parțial de grindul Crasnicul și de alte câteva grinduri mai mici, nord- vest- nord vest și Canalul Perișor, în sud-vest. Grindurile sunt acoperite cu vegetație de pajiști. Cordoane litorale, puțin consolidate ( grindul Mocirla), alternează cu depresiuni tip japșe, canale unele cu circulația apei mai puțin activa ( Lejai, Crasnicul), dar și cu circulație activă ( Canalul Buhaz- Zăton). Lacurile, cele din interiorul zonei protejate, dar și cele de la țărm ( Zătonul Mare, Zăton Mic), datorită abraziuni marine își lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră. Această arie extinsă se caracterizează prin multe tipuri de habitate, dominate de stufărișuri și păpuriș. Au fost identificate peste 150 specii de alge, 300 specii de plante superioare, acestea formând aproximativ 85 asociații vegetale. Această zonă strict protejată are o importanță deosebită din punct de vedere avi faunistic atât ca loc de pasaj, în timpul migrațiilor, cât și a prezenței în aria Lejai a unei colonii de pelicani de circa 400 perechi, pelicani creț și circa 100 perechi de pelican comun. Lacurile prezintă condiții bune pentru cuibăritul lebedei mute și pentru hrana speciilor limnicole, abundente aici.

Periteașca – Leahova ( 4125 ha) este situat înte complexul lagunar Razim – Sinoe și litoralul mării, reprezintă un mozaic de grinduri și lacuri puțin adânci ( Periteșca, Coșna, Pahane- Rânec, Leahova), aflate într-un proces de continuă îndulcire după închiderea Gurii Portița și consolidarea plajei litorale. Sunt caracterisce biocenoyele dezvolatet pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim, precum și biocenozele adaptate la variații mari ale salinității. În această arie protejată au fost identificate 45 specii de alge și circa 70 specii de plante superioare, unele de interes comunitar. Pe litoral au fost identificate peste 100 specii de insecte. Tot în această arie protejată există circa 30 specii de pești, una descrisă prima dată știinșific, 10 specii sunt comune pentru deltă. Speciile de amfibieni și reptile sunt reprezentate prin populații numeroase. Dintre cele peste 180 specii de păsări înregistrate , mai mult de jumătate cuibăresc aici. Aria deține o deosebită importață ornitologică, prin faptul că aici, staționează pentru hrănire și popas numeroase păsări.

Capul Doloșman ( 125 ha), arie protejată reprezentată de extremitatea estică a promontoriului Doloșman- Podișul Babadag, cu o altitudine de 57 m, constituit din calcare cretacice cu o faleză marină fosilizată din apropierea localității Jurilovca cuprinzând amplasamentul ruinelor cetații greco-romane Argamum ( secolul al 5-lea î.e.n). Este importantă pentru conservarea vegetației xerofile, caracteristică zonelor stepice pe martori de eroziune, adăpostind o plantă endemică ( Centauraea jankai). Aici, se găsesc circa 160 specii de insecte, dintre care s-a identificat și un coleopter endemic. Baza falezei calcaroase, adăpostește pe toată lungimea o populație numeroasă a șarpelui de apă, iar în arbuștii și vegetașia ierboasă înaltă coabiteză gușterul vărgat. De asemenea, atât pe platou, cât și în fisurile falezei, trăiește șarpele rău puțin numeros.Dintre cele circa 70 specii de păsări, 9 sunt cuibăritoare. Mamiferele sunt reprezentate prin 13 specii dintre care 8 sunt comunitare, inclusiv dihorul de stepă.

Grindul Lupilor (2.075 ha) este situat în partea de sud a rezervației în complexul lacustru Razim – Sinoe, fiind delimitat la nord-vest de Lacul Zmeica, la est, sud și dus-vest de Lacul Sinoe, la vest de canalul 2, la nord de Lacul Golovița.Datorită poziției sale, între lacurile Razim și Sinoe, având cotele reliefului reduse ( 0,5 – 1,5 m altitudine) și o vegetație specifică solurilor nisipoase de origine marină de stepă, în partea nord estică sunt și specii lemnoase ( sălcioară, cătină galbenă, salcie și o plantație de pin). Dintre cele 300 specii de plante identificate, 3 sunt de interes comunitar, 27 specii au fost semnalate pentru prima dată în anul 1990 în deltă, iar pentru România 3 specii. Au fost, de asemenea, identificate 169 specii de insecte, 59 de specii pentru prima dată în deltă, după anul 1990 10 specii semnalate pentru prima dată în România și o specie descrisă în premieră pentru știință. Populațiile de amfibieni și reptile sunt bine reprezentate, grindul fiind un loc bun pentru depunerea pontei țestoaselor de apă. Grindul Lupilor constituie un important refugiu de cuibărit și hrănire a păsărilor înseosebi în perioada migrațiilor de toamnă. În apele lacurilor limitrofe are loc reproducerea naturală a peștilor printre care crap, șalău, plătică, etc. De asemenea, dintre cele 20 specii de mamifere se găsește și o populație mică de bursuc foarte rar întâlnită. Iarna, când lacurile Razim ți Sinoe sunt înghețate, aici vin haite de șacal auriu, migrate din sudul Europei.

Istria- Sinoe ( 400 ha) este situată în complexul lacustru Razim –Sinoe, pe grindul Saele în extremitatea lui nord-estică și cuprinde promontoriul constituit din șisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria, având o lungime de circa 6 km și o lățime cuprinsă între 1300 m spre nord-est și 300 m spre sud-vest. Zona este caracterizată prntr-o mare varietate de specii de plante superioare care formează 26 de asociții vegetale, din care 3 specii sunt de interes comunitar. Insectele au fost apreciate la circa 80 de specii, dintre care 9 au fost semnalate pentru prima dată în Delta Dunării, după anul 1990. Dintre cele 7 specii de reptile, aici se întâlnesc șopârla de iarbă, șarpele rău, broasca țestoasă de uscat. Grindul constituie un important loc de pasaj pentru circa 290 specii de păsări, iar dintre acestea o treime cuibăresc aici. Zona are și o importanță arheologică deosebită, în partea nordică se găsesc ruinele Cetății Histria întemeiată în anul 657 î.Hr. de grecii din Milet cu funcție portuară la Pontul Euxin, favorizată la aceea epocă de golful marin, de bogăția faunei piscicole, golf blocat ulterior de grindul litoral Chituc.

Grindul Chituc ( 2300 ha) este o arie strict protejată sitată în limitele complexului lacustru Razim-Sinoe, ocupând parte nordică a grindului Chituc. Se caracterizează printr-o succesiune de cordoane, dune și lacuri. Vegetația este caracteristică zonelor litorale cu sol nisipos sărăturate. Aici au fost identificate 165 specii de plante superioare, dintre care 7 semnalate pentru prima dată în deltă, după anul 1990, 2 specii fiind de interes comunitar. De asemenea, au fost semnalate 4 specii de amfibieni, 6 specii de reptile, 315 specii de păsări, grindul Chituc fiind un important loc de pasaj al păsărilor migratoare. Tot aici, au fost identificate 14 specii de mamifere. Zona este bine conservată, principala amenințare fiind pătrunderea speciilor invazive și extinderea utilizării plajei pentru turism.

Lacul Rotundu ( 228 ha) este situat în lunca inundabilă a Dunării neamenajată, amonte de municipiul Tulcea, partea vestică a complexului Somova- Parcheș, la vest de lacul Telincea, la nord de limanul Saon și de mănăstirea cu același nume. Fiind o zonă supusă inundațiilor dunărene, în lac au fost identificate 39 de specii de alge, 57 specii de plante superioare, acestea din urmă formând 8 asociații vegetale caracteristice habitatelor acvatice și palustre. Dintre nevertebrate, 26 sunt planctonice,5 bentonice, 19 specii de moluște, 177 specii de insecte. De asemenea, au fost identificate 21 specii de pești (plătică, șalău), arealul constituind un important loc de reproducere și de hrănire pentru puiet. Tot aici, au fost observate peste 180 specii de păsări și 11 specii de mamifere. Din punct de vedere al tipurilor de habitate în complexul lacustru Somova- Parcheș sunt prezente 4 tipuri : lacuri distrofe, ape staătătoare ologotrofe pînă la mezotrofe, lacuri eutrofe naturale și zăvoaie.

Lacul Potcoava( 652 ha) – această arie strict protejată este situată în delta fluvială la nord de complexul lacustru Gorgova- Isac și include lacurile Babinții Mari, Babinții Mici și Potcoava. În lacuri au fost identificate 41 specii de alge, caracteristice lacurilor eutrohipertrofice, 48 de specii de plante superioare, printre care ciulinul de baltă și rățișoara. Dintre nevertebrate se gsesc 51 specii planctonice și 6 bentonice. Peștii sunt reprezentați prin 20 specii, populații mari având linul și caracuda. La acestea se mai adaugă 4 specii de mamifere, 2 specii de reptile și circa 100 specii de păsări. Constituie loc de cuibărit pentru specii acvatice ( rațe, lișițe, cârstei, corcodei, etc.), aici existând colonii polispecifice de stârci, țigănuși, egretă mică și cormoron mic. Tipuri de habitate întâlnite: lacuri distrofe, ape stătătoate ologrotrofe până la mezotrofe, lacuri eutrofe naturale și zăvoaie.

Lacul Balciug ( 110 ha) – arie strict protejată situată în unitatea Dranov, la sud de brațil Sfântu Gheorghe, în dreptul kilometrului 25 fiind limitat de grindul Plopilor o prelungire a grindului Crasnicov. Lacul Belciug este unul dintre lacurile de braț părăsit al brațului Sfântu Gheorghe. Datorită adâncimii mari, până la 7 m și a legăturii cu brațul Dunării, în perioada apelor mari, când are loc schimb de ape, procesele de eutrofizare sunt mult reduse în comparașie cu alte lacuri din Delta Dunării. În lac au fost identificate 70 specii de alge ( acestea indicând ape mezo-eutrofe) și peste 80 specii de plante superioare care formeză 9 asociații vegetale. Dintre cele circa 300 specii de nevertebrate identificate aici, molusca este un endemit național, cu un areal limitat, doar la lacul Belciug cu o populație semnificativă, fapt ce impune o protecție deosebită. Lacul este un refugiu pentru specii de pești ca linul și caracuda, darabundă și în exemplare mari specii precum: crap, știucă, somn, plătică. De asemena aici au fost identificate circa 100 de specii de păsări, prezente în periaoda migrațiilor ( loc de hraănire), dar și pentru cele care locuiesc în apropiere ( stârci, egrete, rațe). În stufărișurile înconjurătoares-a semnalat cuibărind cocorul, specie amenințată cu disparția. În zonă au fost identificate 3 tipuri de habitate: lacuri distrofe, ape stătătoare oligotrofe până la mezătrofe, lacuri eutrofe naturale și zăvoaie.

Insula Ceaplace ( 117 ha, incluăand luciul de apă) este situată în partea de nord a lacului Sinoe și este una din cele 3 locații din România care gâzduiesc colonii de pelicani creț. Are o suprafață totală, incluzând luciul de apă de 117 ha, iar suprafața aproximativă a insulei este de 0,6 ha. Arie include insula Ceaplace, respectiv o suprafață înconjurătoare a acesteia constând în luciul de apă al lacului Sinoe, până la o distanță de aproximativ un kilometru de centrul ariei. Zona găzduiește 2 habitate prioritare: ape stătătoate oligotrofe până la mezotrofe și lacuri eutrofe naturale. Administrația Rezervației Delta Dunării împreună cu Societatea Ornitologică Română au demarat un program de imbunățire condițiilor de cuibărit pe insula Ceaplace. Pentru a se asigura condiții sigure de cuibărit, s-a construit o platformă de lemn, fixată pe piloni pe care a fost pus stuf.

Insulele Prundu cu Păsări ( 188 ha incluzând luciul de apă) – zonă situată în partea de sud vest a lacului Sinoe și este formată din două insule de circa 1,4 ha și o suprafață înconjurătoare a acestora constând din luciul de apă al lacului Sinoe, până la o distanță de aproximativ 1 kilometru de centrul ariei. Insulele Prundu cu Păsări găzduiesc o colnie mixtă de păsări dintre care de importanță majoră menționăm lopătarul și pelicanul creț până în prezent fiinf înregistrate mai multe tentative de cuibărit ale acestei specii. Insulele sunt și un important loc de popas pentru pelicanul comun și pentru alte specii cu statut de conservare nefavorabilă. Habitatele prioritare identificate în zonă sunt: ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe și lacuri eutrofe naturale. ( Gâștescu, Baboianu, 2011).

Vizitele turiștilor în zonele strict protejate din Delta Dunării sunt permise doar cu acordul Administrației Rezervației și doar dacă aceștia sunt însoțiți de un agent ecolog. Cele mai căutate zone strict protejate de către turiști sunt Letea, Caraorman și Sahalin- Zătoane, în czul ultimei fiind dat acceptul numai pentru un anumit traseu care este la intrarea în zona strict protejată nu și în interiorul acesteia. Excursii în zone precum Sahalin-Zătoane, Pădurea Letea sau Caraorman se pot desfășura cu acordul ARBDD, și în cazul în care turiștii sunt însoțiți de un agent ecolog al Gărzii de Mediu RBDD ( stabilirea exactă a perioadei și a numărului de turiști incluși într-un grup fiind prelabil comunicată ARBDD).

CAPITOLUL 3. RESURSE TURISTICE ANTROPICE

Potențialul turistic antropic constituie în general o componentă importantă a potențialului turistic în general și pentru spațiul analizat în special. Acesta face referire atât la elementele culturale ale patrimoniului fix ( obiective cultural istorice ( Cândea, Erdeli, Simon, 2000), monumente cultural – istorice, ale culturii etnografice), cât și mobil ( manifestări culturale ( Cândea, Erdeli, Simon, 2000) cu character tradițional sau contemporan) prezentând atractivitate turistică mai ales prin prisma caracteristicilor sale calitative ( diversitate, originalitate, unicitate) analizae pentru diverse niveluri spațiale și temporale.

“Majoritatea elementelor mediului antropic nu au fost create sau constituite în scopuri turistice” ci pentru alte motive, ele căpătând această funcție în timp tocmai prin valoarea exprimată prin “ unicitate, inedit, dimensiuni, vechime, funcția îndeplinită, geniu, neobișnuit, deosebit, dar mai ales prin simbolul și mesajul pe care îl poartă”. ( Dumbrăveanu, 2004 citat în Dincă, 2013).

Potențialul turistic cultural include o gamă foarte largă de bunuri culturale ( mobile și imobile, aflate în continuă evoluție și schimbre datorită tendințelor de înnnoire și modernizare a așezărilor umane, de creștere a standardului de viață. ( Cândea, Simon, 2006)

Resursele turistice antropice, pentru destinația turistic Delta Dunării, cuprind și obiective aflate dincolo de limitele rezervației biosferei, întrucât siturile arheologice și mănăstirile sunt situate în afara rezervației dar care, din punct de vedere al dezvoltării turismului, formează o parte integrantă a acestuia.

În Rezervația Biosferei Delta Dunării, cu deosebire în zona limitrofă-continentală, se găsesc numeroase vestigii, monumente, muzee care atestă etapele de locuire din Antichitate și până în prezent. De asemenea, populația din delta propriu zisă este deținătoarea unor tradiții – case, costume, obiceiuri cu valoare deosebită.

Patrimoniul cultural material

Patrimoniul cultural material include monumente cultural-istorice, obiective de arhitectură tradițională, obiective de arhitectură și cult religios, fiind puse în valoare prin tururi și excursii organizate și care le include sau prin vizite spontane ale turiștilor aflați în sejur. Acestea pot fi obiective renumite și de mare atractivitate ce constituie motivații în sine ale călătoriei turistice sau obiective regionale și locale promovate prin ghiduri de călătorie regionale, prin pliante și birourile locale de informare turistică.

Vestigii arheologice și ruine de cetăți

Atât teritoriul rezervației, cât și zona limitrofă poartă o bogată încărcătură de vestigii și monumente isotirce, legate de civilizațiile care s-au succedat în timp începând din epoca paleolitică. Majoritatea obiectivelor turistice constituite din vestigii arheologice și ruine de cetăți reprezintă urmele de locuire și etapele de populare ale Deltei Dunării, ce sunt concentrare în principalele localități limitrofe deltei, pe malurile brațului sfântu Gheorghe și ale Complexului lagunar Razim Sinoe.

Vestigii ale culturii neolitice – din care cele mai reprezentative sunt : colecția de vase ce aparîin culturii Hamangia și vestigiile ce aparțin culturii neolitice de la Babadag și Nalbant, ce pot fi văzute la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea

Vestigiile cetății Orgame de la Capul Dolosman. Cetatea a fost prima localitate de pe teritoriul României de astăzi, fiind întememiată de către grecii din Asia Mică, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului și din prima epocă a fierului. Fortificație romano-bizantină, ce a fost dintrusă în timpul lui Justinian.

Ruinele cetății bizantine de pe Insula Bisericuța din Lacul Razim –fortificație romano- bizantină cu urme de locuire din epoca greacă.

Vestigiile cetății getice Piatra lui Sava de Beștepe

Vestigiile fortificației romane Salsovia sunt amplasate pe un promontoriu la baza căruia se află brațul Sfântu Gheorghe – cetate ce a funcționat drept castru militar și ulterior ca anexă la Legiunile militare romane, fiind demolată de către goți.

Ruinele cetății romano-bizantine și bizantine Dinogeția situată pe o fostă mică insulă numită de localnici “Bisericuța”.

Ruinele cetății romano-bizantine Heracleea, construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag și Razim, cucerită de Mircea cel Bătrân, apoi stăpânită de turci sub numele de Yeni .

Urme de așezări traco-dacice și getice, una din cele mai mari necropole geto-dacice din Dobrogea ( Enisala).

Ruinele cetășii Naviodunum datează din perioada getică pre-romană și care în secolul al 19-lea își reia functția defensivă, incinta fortăreței fiind refăcută de bizantini.

Cetatea bizantină Prolavița, a fost construită de bizantini și a adăpostit o așezare de tip urban.

Cetatea Ibida, datând din perioada romană, cu refaceri în timpul lui Justinian fiind cea mai mare din Dobrogea cu o suprafață de 24 ha, 24 turnuri și 3 porți.

Vestigiile cetății Aegyssus ( parc arheologic), așezare getică cucerită de romani ce a reprezentat una din bazele flotei romane, fiind avanpostul apărării granițelor nord-estice ale Imperiului Roman.

Ruinele cetății Histria – cea mai veche colonie grecească de pe teritoriul României, fiind întemeiată în secolul al 7-lea de masele de coloniști greci veniți din Milet.

Ruinele cetății Halmyris – cetate romană ce a cunoscut mai multe etape în evoluția sa : fortificație romană de piatră, castru de piatră și stație a flotei.Cetatea are o formă trapezoidală, cu o suprafață de circa 2 ha, cu 15 turnuri, 3 porți și 3 valuri de apărare.

Ruinele Cetății Romano- Bizantine Măcin – rezervație arheologică. Inițial a fost un castru roman în care staționa o unitate militară auxiliară.

Cetatea Zaporojenilor – constituie ultima fortificație de pe teritoriul dunărean, ce a funcționat până în secolul al 2-lea.

Obiective turistice religioase

Obiectivele de cult religios reprezintă importante obiective turistice ale Deltei Dunării, fiind pe de o parte o reflectare a varietății etnice de odinioară și pe de alta o dovadă a complexitășii și diversității religioase a prezentului.

Mănăstirea Celic Dere ( Telița) – construită ca mănăstire de maici. Mănăstirea are aspectul unui sat cu gospodării împrăștiate, în care se remarcă în mode deosebit casa stareței, casă ce adăpostește muzeul de artă ecleziastică și biserica. Este o operă de artă, având o biserică de iarnă la subsol și una de vară la parter, având în componență și o moară de vânt – monument de arhitectură.

Mănăstirea Cocoș – lăcaș de cult înființat de călugării transilvăneni întorși de la Muntele Athos. Muzeul organizat la Mănăstirea Cocoș are o colecție impresionantă de carte de cult și artă bisericească.

Mănăstirea Saon – mănăstire de maici, ctitorită de caălugării de la mănăstirea Celic – Dere. Complexul cuprinde: biserica, paraclisul, chiliile și o moară de vânt.

Mănăstirea Buna Vestire ( Letea) – a fost înființată după revoluția din 1989. Biserica Mănăstirii este mică, construită din lemn și acoperită cu stuf unde se slujește pe rit vechi, dar în limba română.

Mănăstirea de Calugări Stipoc – amplasată pe grindul Stipoc, în apropiere de Chilia, lăcașul este păstorit în rit vechi ortodox.

Mănăstirea Halmyris ( Murighiol) a fost întemeiată în anul 2002 spre cinstirea Sfântului Epictet Preotul și Astion Monahul, martirizați în anul 290.

Mănăstirea Uspenia Adormirea Maicii Domnului – monument de arhitectură religioasă ce aparține cultului ortodox de rit vechi, ce a fost înfiițată de un grup de credincioși din Slava rusă ce au construit mai sus de sat o bisericuță și s-au retras să trăiască acolo. La început a fost sediu episcopal și mai apoi mitropolitan. Biserica de lemn a fost înlocuită cu una din zind și sființită în anul 1883 și deține valori de artă bisericească veche rusă.

Mănăstirea Vovidenia Intrarea în biserică a Maicii Domnului a fost întememiată de câțiva călugări ruși care au adus din localitatea , icoana Maicii Domnului. Este singura mănăstire din lume care aparține cultului ortodox de rit vechi.

Mănăstirea Histria – construirea acestei mănăstiri este legată de Cetatea Histria care a fost un centru Creștin foarte dezvoltat, cu scaun episcopal, centru monahal și basilici paleocreștine. Mănăstirea Histria a luat naștere în 2004.

Biserica mănăstirească de plan treflat de la Cetățuia – ce a constituit biserica unei mănăstiri ce datează din secolul al 11-lea. S-au păstrat doar temeliile din cărămizi și țigle romane, unele cu ștampila regiunii, fiind refolosite. Este cea mai veche biserică de pland treflat cunoscută pe teritoriul României și unicat arheologic în Europa.

Mormântul paleocreștin de la Niculițel – a fost descoperit în anul 1972 și cercetat mai mulți ani. Monumentul este compus dintr-o basilică ridicată în timpul lui Valens și Valentinianus deasupra unei cripte monumentale paleocreștine.Cripta adăpostește mormântul a apatru martiri al căror nume este scris în tencuiala pereților. Bazilica este un monument unic în europa și prezintă o importanță deosebită pentru Biserica Ortodoxă Română. ( Gâștescu, Știucă , 2008)

Catedrala Sfântul Nicolae ( Tulcea) – a fost construită în timpul stăpânirii otomane în stil bizantin și în formă de cruce, pictată de Ștefan Luchian și Constantin Artachino, fiind decalrată monument de arhitectură datorită faptului că a fost singura biserică ortodoxă de pe întreg cuprinsul Imperiului Otoman căreia printr-o permisiune obținută de la Sultan, I s-a permis să își înalțe turlele mai sus decât minaretele mescheelor. ( Vrabie. S, 2005)

Biserica Sfântul Gheorghe- “Biserica cu ceas”, construită în timpul ocupației turcești, ce este declarată monument de arhitectură ce se remarcă prin elemente de artă orientală, având o înalțime de 18 m și nu are turle, datorită interdicției de la sultan de a nu depăși în înălțime minaretele moscheeelor.

Biserica Buna Vestire- una din cele mai vechi biserici din Dobrogea, construită pe locul altei biserici din lemn de către comunitatea elenă.

Catedrala ortodoxă Sfântul Nicolae din Sulina – a fost construită în mai multe etape, temelia fiind pusă chiar de către Carol l . În arhitectura de influență românească se remarcă brâul în torsadă și medalionalele exterioare realizate în mozaic.

Biserica ortodoxă de rit vechi din Sulina – evidentă influență rusească cu un plan treflat, turla mare ridicată deasupra altarului și cu cele două turle de clopotniță așezate deasupra portalului de la intrare.

Biserica grecească din Sulina – respectă stilul bisericilor grecești din Dobrogea, aând frontonul stilizat deaupra intrării și o singură turlă joasă de dimensiuni mici.În fața bisericii de aflaă separat de clădiri un turn cu clopotniță.

Biserica Sfinții Voievozi – îmbină trei sticuluri arhitecturale : slav, gotic și românesc. Înălțimea lăcașului atinge 52 m,fiind a doua biserică ca înălțime, după Biserica Neagră din .

Biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe – posedă un valoros iconostas de lemn datând din epoca lui Vasile Lupu.

Între bisericile din secolul al 19-lea majoritatea fiind noi : Parches- 1844; Chilia Veche- 1854; Agighiol- 1860; Beștepe- 1860; Mahmudia- 1864, Caraorman- 1875; Sfântu gheorghe- 1880 ( construită pe locul unei biserici mai vechi), etc.

Lăcașuri de cult musulmane:

Geamia Ali-Gaza-Pașa – minaret de 23 m înălțime, fiind cel mai vechi monument de arhitectura musulmană din România, construită în anul 1610 de sultanul Murad I..

Geamia Azzizie – monument istoric și de arhitectură religioasă construit în 1924 după forma și stilul geamiei de la 1863. Este singurul lăcaș de cult reprezentant al cultului musulman existent în municipiul Tulcea, monument de arhitectură datorită materialului de construcție folosit / marmură ciplită cu grosimea de 85 cm).

Geamia Azzizie din centrul orașului Isaccea, construită în secolul al 17-lea prezintă o prețioasă decorațiune sculpatată în piatră.

Lăcașuri de cult romano-catolic:

În localitatea Malcoci, un obiectiv turistic reprezentativ este biserica romano-catolică, construită în stil gotic, cu un turn de 33 m înălțime, construită între anii 1873-1881.

Biserica romano-catolică Sulina – construită în anul 1865 în stil italian, cu un interior bine luminat, vitralii orinale construite din piatră de Malta și cărămidă, cele 3 clopote fiind turnate din bronz datînd din anul sfințirii biserici – 1863.

Mărturie a exitenței cultului mozaic în municipiul tulcea este Sinagoga, lăcaș de cult actualmente închis, datorită retrângerii numărului comunității evreiești.

Monumente istorice de arhitectură și artă

Patrimoniul cultural valorificat prin monumente de arhitectură și artă, generează, la fel ca și în cazul muzeelor și caselor memoriale, funcția de interes cultural-istoric a localității pe teritoriul căreia sunt situate. Dintre monumentele istorice de arhitectură și artă de pe teritoriul Deltei Dunării, amintim:

Monumentul Independenței de pe colnicul Hora – ridicat în anul 1899 în semn de omagiu eroilor căzuți în războiul de Independență din 1877-1878. A fost realizat din granit de Bavenno într-un atelier din Milano, iar statuile din bronz ( Dorobanțul și Vulturul) au fost turnate într-un atelier din Veneția. Monumentul reprezintă o atracție turistică a municipiului datorită amplasării ce oferă o vedere panoramică asupra orașului.

Palatul Pașalelor – construit în stil neoclasic între anii 1863-1865 ca palat administrativ. Din 1982 a devenit sediul Muzeului de Artă. Clădirea are fundația de formă piramidală ( la timpul construirii, cotul dunării se afla chiar la baza scărilor imobilului). ( Kiss.J.B, 1997).

Casa Avramide – monument de arhitectură construit la sfărșitul secolului al 19-lea și este situată în centrul orașului Tulcea. După anul 1944, aceasta devine sediul mai multor instituții publice, printre care și muzeul „Deltei Dunării”, a cărui deschidere a avut loc la 1 mai 1950.

Clădirea vechii primării a orașului Tulcea, construită inițial ca liceu turcesc.

Nava cu zbaturi Republica, construită în anul 1903 în șantierul naval din Linz-Austria. Mașina care acționeză zbaturile este în proporție de 100% originală și în stare de funcționare. Din anul 2009 nava face parte din patrimoniul cultural național fiind clasată la categoria „ tezaur”.

Monumentul Comemorativ ( din apropiere de Crișan)- în formă de obelisc, a fost ridicat cu ocazia finalizării lucrărilor de amenajare a brațului Sulina. Lucraările au început în anul 1858 și s-au terminat în 1902.

Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân realizată pe un soclu de travertin de către sculptorul tulcean Ion Jalea. ( Vrabie.S, 2005).

Palatul fostei Comisiuni Europene a Dunării de jos- monument de arhitectură laică, ce a funcționat în perioada 1856-1939,aparținând stilului neoclasic cu o compozitie simetrică în plan și spațiu, ce în prezent găzduiesște AFDJ Galați- Secția de Căi Navigabile Sulina.

Gara fluvială Sulina

Farul Comisiunii Europene a Dunării sau Muzeul Farului din Sulina – construit în anul 1802, are o formă tronconică, cu o înălțime de 17,34 m. Într-una din încăperile existente, vizitatori pot descoperi cabinetul de lucru al lui Eugeniu P.Botez, scriitor celebru ce a studiat amănunțit orașul Sulina. Farul este în prezent neutilizabil. Este situat pe malul stînd al Dunării, iar legătura sa cu partea continentală se realizează printr-un lung dig de piatră. Digul păstrând încă inscripțiile celor ce au participat la construcția sa. Farul observator este cel la care s-au realizat filmări pentru „ Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureșan.

Farul nou din Sulina- construit în 1982 ca far maritim. Este o construcție modernă de 59 m înălțime, a cărui lumină este vizibilă de la 50 km, situat pe malul stând al canalului, adânc înaintat în mare.

Farul vechi din Sfântu Gheorghe- numit și farul turcesc, are o înălțime de 19,8 m, situat pe Gârla Turcească, astăzi distrus, marcheză geostrategia locului.

Farul nou din Sfântu Gheorghe – înalt de 57 m, construit în anul 1968.

Muzee, colecții și case memoriale

Preocuparea pentru păstrarea unor măturii ale trecutului, a bunurilor culturale mobile deosebite atât sub aspectul artistic cât și estetic ce aparțin teritoriului deltaic, dar și a celui din vecinătatea acestuia și importante atât pentru valoarea lor intrinsecă cât și pentru cea istorică, se realizează prin intermediul următoarelor muzee, colecții și case memoriale.

Patru muzee sunt subordonate Institutlui de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea:

Muzeul de artă Populară și Etnografie- funcționeză în fostul imobil al Băncii Naționale, construit în anul 1928, considerat unul dintre edificiile publice emblematice pentru municipiul Tulcea. Muzeul deține colecții de: ștergare, vase de metal, covoare, artă populară aromânească.

Muzeul de Istorie și Arheologie – colecții : bronzuri figurate, ceramică, piese paleocreștine și creștine, piese sculpturale și epigrafice, metale, numismatică, podoabe.

Muzeul de Artă – șapte colecții: pictură modernă și contemporană, sculptură modernă și contemporană, icoane din secolul al 18-lea, al 19-lea și al 2+.lea, grafică modernă și contemporană, plăci de gravură, unică în țară, artă orientalădin secolul al 18-lea și al 19-lea, artă decorativă din secolele al 18-lea, al 19-lea și al 20-lea.

Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării” – deschid recent ca umare a reorganizării Muzeului de Științe ale Naturii „ Delta Dunării”. Colecții : botanică, entomologie, malacologie, geologie, ornitologie, ihtiologie, mamifere, osteologie. Atracția principală fiind reprezentată de Acvariu, considerat cel mai modern din țară și unul dintre cele mai moderne din Europa, unde sunt prezente diverse specii de pești.

Obiective muzeale sau de cercetare subordonate ICEM:

„Casa Memorială Panait Cerna” – prezintă date despre viața și activitatea poetului, dar și aspecte de civilizație traditționale. Panait Cerna ( 1881-1913) este considerat un poet de o rară sensibilitate.

Casa memorială a scriitorului Eugeniu P. Botez ( cunoscut sub pseudonimul Jean Bart).

„Muzeul Satului Dord-Dobrogean” – ce reprezintă prototipul gospodăriei țărănești dobrogene de la începutul secolului al 20-lea.

Centrul de Cercetare și documentare Celic-Dere

Muzeul de istorie, etnografie și artă populară- Jurilovca.

Colecție muzeală de arheologie, etnografie și numismatică – Mahmudia

Cetățile : Enisala ( Enisala), Arganum ( Jurilovca), Halmyris ( Murighiol), Noviodunum ( Isaccea).

Muzeul de artă orientală Casa Panaghia ( Casa Fecioarei) din Babadag, clădire monument istoric de arhitectură urbană de origine populară, cu particularități dobrogene, construită în secolul al 19-lea. Muzeul deține exponate legate de prezența etniilor turcă și tătară pe teritoriul Dobrogei de Nord: lucrări de artă orientală, țesături decorative orientale ( covoare de cult, șaluri de cașmir și broderii persane=, piese vestimentare, vase de aramă pentru uz casnic și de cult, obiecte de podoabă.

Fiecare obiectiv muzeal al ICEM își desfășoară activitatea, încercând să îmbine riguros activitatea știițifică de cercetare, conservare, restaurare, valorificare și îmbogățire a patrimoniului cultural, cu acțiuni care să evidențieze activități sinergetice cu alte domenii.

Muzee și colecții religioase, ce au apărut din nevoie de a se păstra obiecte de cult, carte veche, monede, obiecte de artă bisericească. În acest sens se remarcă: Muzeul Mănăstirii Cocoș cu po colecție importantă de carte de cult, adunate din toate parohiile județului Tulcea, artă plastică rară românească, artă decorativă, arheologie, numismatică și Muzeul Mănăstirii Celic Dere organizat în fostul atelier de pictură religioasă și se țesut covoare este deținătorul unui important tezaur de obiecte de cult, între care 43 de cărți bisericești tipărite între 1643-1843; exemplarul cel mai valoros al colecției este Biblia de la București ( 1688). În curtea mănăstirii se află o moară de vânt, monument de arhitectură. Se menționează de asemenea 2 mini-muzee, deschise temporar ( mai-octombrie) :

„ Casa Pescarului” din Mahmudia, un mini-muzeu organizat de filiala locală a Comunității Rușilor Lipoveni, cu sprijinul Asociației Salvați Dunărea și Delta și a Consiliului Local Mahmudia unde turiștii pot vizita o gospodărie tradițională pescărească, obiecte funcționale din gospodărie, diverse produse de manufactură și practică meșteșugărească, scene din viața domestică a familiilor tradiționale de pescari, expoziții tematice.

„Centrul Etnografic Mila 23” – centru de arhitectură populară și artă populară unde turiștii pot admira structura tradițională a satului de tip percăresc; port popular tradițional ( lipovenesc).

Muzeul de istorie și arheologie „ Cetatea Histria” – cu un bogat material documentar, rezultatul a peste 8 decenii de cercetări arheologice, constând în inscripții, elemente arhitectonice, fragmente sculpturale, ceramică de lux și uzuală, vase de sticle și monede, conducte de piatră și amfore își află locul acum în clădirea nouă și modernă a muzeului de pe malul lacului Sinoe. Din epoca neolitică și eneolitică au fost descoperite unelte și vase aparținând culturilor Hamangia și Gumelnița la Baia-Hamangia, Ceamurlia, Lunca, Istria, Tariverde. Numeroase urme materiale sunt dovada unei locuiri dese și durabile, aceasta datorită unei economii în care predominante erau cultivarea plantelor și creșterea animalelor.

Instituțiile de știință , cultură și artă – dețin de asemenea, un loc important în sprijinirea actului de creștere și de desfășurare a manifestațiilor artistice, știițifice ce pot fi incluse în cadrul unor programe turistice care să permită turiștilor, participarea la diferite concsuri, festivaluri de muzică, spectacole de teatru, expoziții, târguri culturale, simpozioane știițifice, etc.

Instituțiile care favorizează acest tip de activități sunt: Casa de Cultura a Sindicatelor Tulcea, Casa Corpului Didactic Tulcea, Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea, Teatrul „ Jean Bart” din Tulcea , Direcția Județeană pentru cultură și patrimoniu național Tulcea, unde au loc diverse maifestări culturale artistice precum și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării – institut care susține activitățile economice și știițifice de pe teritoriul deltei. Institutul organizează expoziții, simpozioane și prelegeri pe teme de arheologie pentru specialiști dar și pentru public. De asemenea, în localitatea Sfântul Gheorghe Stațiunea de Cercetări Marine și Fluviale a Facultății De Geografie a Universității din București, care prin proiectele de cercetare are și rol de instruire practică a studenților.

Satele turistice

Satele din DeltaDunării, prin originalitatea și specificul resurselor lor, pot să se constituie ca un produs turistic inedit, care să satisfacă o gamă variată de motivații în activitatea de turism rural – Crișan, Mila 23, Sfântu Gheorghe.

După tipul de potențial turistic pe care îl dețin, satele din Delta Dunării pot fi:

Sate peisagistice profilate pe anumite funcții turistice: balneare ca Sfîntu Gheorghe, iar pescărești sau de interes vânătoresc sunt toate satele din deltă, cu deosebire Mila 23.

Sate de interes cultural-istoric ( cu monumente, muzee, vestigii) : Nufăru, Enisala, Mahmudia, Malcoci, Istria ( explicația pentru care multe vestigii istorice sunt amplasate la contactul podișului cu delta este dată de faptul că aceastaa reprezentat în istoria Dobrogei, a Imperiului Roman o zonă strategică). La Nufăru, săpăturile arheologice au scos la iveală un strat gros de cenușă, ce presupune că vechea localitate a fost distrusă de un incendiu. Localitatea Mahmudia reprezintă una din așezările importante din punct de vedere arheologic și implicit cu interes cultural-istoric. Aceasta a fost construită pe locul ruinelor cetății civile și militare romano-bizantine Salsovia, ae căre urme se mai pot observa și astăzi. Pe teritoriul localității Enisala turiștii pot vizita cetatea construită de genovezi în ultima perioadă de stăpânire bizantină. Urmele celei mai vechi colonii grecești de pe țărmul de vest al Pontului Euxin și vestigiile celui mai vechi oraș de pe teritoriul României, dau valoare cultural istorică localitășii Istria.

Sate de interes etnofolcloric ( de creație artistică și artizanală) : Jurilovca, unde un interes deosebit îl prezintă casele rușilor lipoveni, construite după o anumită tradiție: pe dinafară sunt căptușite cu scânduri, iar interioarele prezintă adesea picturi originale în ulei, în special plafoanele, în curte un cuptor de pâine, iar în spatele casei nelipsita „ bania” – originala baie de abur.

Patrimoniull cultural imaterial

Patrimoniul cultural imaterial rămâne de o importanță foarte mare pentru spațiul analizat, făcând referire la un fond etnografic deosebit de bogat în tradiții, obiceiuri și implcit la manifestări culturale legate de momente ale calendarului popular pe de o parte și la festivaluri pe de alta, ca manifestări contemporane organizate de regulă tot pe teme etnofolclorice.

La nivelul comunităților rurale viața socială se desfășoară într-un mod care să pună în acor varietatea preocupărilor umane cu fenomenele constante ale mediului terestru și cosmic.

Manifestări etnofolclorice

În Delta Dunării, aceste manifestări se bazează pe existența calendarului popular :

– Sărbători de iarnă : – Obiceiurile de Crăciun și Anul Nou marcau trecerea de la anul vechi la anul nou, practicile fiind acelea a riturilor de fertilitate. Împărțirea alimentelor ritualice ( colăcei, covrigi, mâncare de prune uscate cu orez, nuci), dunt practici ce le găsim pe întreg teritoriul Deltei Dunării. Jocurile cu măști le întâlnim și la români ( „moșoiul”, „capra”, „ursul”), dar și la ucrainieni ( „melanca” – obicei practica la Sfântu Gheorghe în ziua de anul nou ce are drept semnificație alungarea spiritelor rele). Uratul cu sorcova și obiceiul „semănatului” ( aruncarea boabelor de grâr, orez) sunt practicate atât de români, cât și de ucrainieni. Ca manifestări etnoculturale amintim și Festivalul obiceiurilor și datinilor de iarnă „ Lerui Ler” ( desfășurat în municipiul Tulcea în luna Decembrie).

– Sărbătorile agricole ale primăverii : marcau diferitele etape în desfășurarea vieții sătești legate de practicarea diferitelor ocupații și aveau ca scop fertilitatea ogoarelor – Paparuda, obicei practicat de populația românească din Ceatalchioi, Partizani) în a treia joi după Paște ce are ca scop invocarea ploii.Ca manifestări etnoculturale – Serbarea Câmpenească „ Flori de Mai” ( Sulina, 1 mai).

În calendarul religios se includ manifestările legate de prăzmuirea unor sfinți care reprezintă hramul lăcașelor de cult, sărbătorile Crăciunului, Paștelui sau ceremoniile legate de evenimentele din viața omului.

În cadrul sărbătorilor o importanță deosebită îl are hramul bisericii ( „ ziua bisericii”) – obicei ce păstrează tradiții străvechi cu cuprinde urmatăarele etape: pregătirea mâncării, slujba religioasă și secvente mesei comune. Hramul bisericii este organizat cu participarea întregului sat, la ziua lăcașului de cult unde se împart colăcei – obicei specific și în satele din Delta Dunării.

Dintre manifestările legate de hramul bisericii și care pot constitui atracții turistice individuale sau incluse în diferite circuite turistice : Hramul Bisericii de Rit Vechi ( Sfântu Gheorghe 6 mai), Hramul Bisericii Creștin-Ortodoxe „ Adormirea Maicii Domnului” ( C:A:Rosetti, 15 august), Hramul Bisericii Sfânta Parascheva ( Jurilovca, 1 decembrie).

În localitățile din Delta Dunării, unde pescuitul era o ocupație principală se întâlnesc tradiții care se respectă pentru bunul mers al acestei activități. Astfel, la Buna Vestire ( 25 martie)nu se ieșea la pescuit deoarece era vânt și mare pericol, interdicție impusă prin norma nescrisă se exprima sugestiv : „ nimeni nu se duce la pescuit căci nici pasărea nu face cuib”.

Sfințirea sculelor – se sfințeau de către preoți sculele pesntru pescuitul cu carmace ( cârlige) la sturioni; sau se sfințeau sculele când plecau pentru prima dată în sezonul sau în anul respectiv la pescuit.

Alături de aceste sărbători se mai pot aminti târgurile ( ca loc de schimb și vânzare a unor produse obținute din agricultură, meșteșuguri) sau prin manifestari folclorice, unele păstrătoare de obiceiuri și datini, altele cu caracter ocazional, distractiv și de spectacol, devenind evenimente artistice.

17-23 mai , Tulcea, Concursul Internațional de Interpretare de muzică clasică” George Georgescu”.

1 iunie, Sulina, Festivitatea „ Lumea copilăriei”.

6-10, Tulcea, Festivalul de interpretare muzică ușoară „ Nufărul alb”.

29 iunie, Tulcea, Ziua Dunării

Iulie, Festivalul Gastronomic și eco-cultural Delta Dunării

11-22 iulie, Sfântu Gheorghe, Festivalul de muzică tânără „ Prometheus”.

13 iulie, Sulina, Festivitatea „ Cântecele Mării”.

26 iulie, Crișan, Festivalul „ Ziua Crapului”.

27-28 iulie, Sulina, Festivalul Internațional de Folclor „ Peștișorul de Aur”

Septembrie, Tulcea, Festivalul concurs de teatru pentru amatori „Tragos”.

13-19 septembrie, Sfântu Gheorghe, Festivalul de Film Independent Anonimul ân satul de vacață Delfinul cu cele trei secțiuni ( lungmetraj, scurt metraj de ficțiune ți scurt metraj de animație).

15 august, Chilia Veche, Sulina, Sfântu Gheorghe, Tulcea- Ziua marinei

24-26 august, Sulina, Festivalul național de creație și interpretare muzicală Sulina

27-30 august, Tulcea- Mila23- Sulina, Regata Patzaikin. Ambarcațiunile pleacă din Tulcea, cursa de viteză are loc la Mila 23 și competeția se încheie la Sulina.

30 august- 2 septembrie, Murighiol, Sărbătorile Apei și Pescuitului

Octombrie, Festivalul borșului percăresc- Jurilovca.

Trofeul Clubului Albatros – concurs deschis tuturor cluburilor și asociațiilor de turism și ecologie din țară, ce se organizează anual în diferite locații din Delta dunării.

De asemenea, se remarcă procuparea locuitorilor deltei pentru viați cultural-artistică prin prezența și activitatea unor formații de dans și grupuri vocale la Sulina ( românesști), Sfântu Gheorghe, Crișan ( ucrainiene), dar și în Murighiol, Jurilovca, Sarichioi și Tulcea.

Amplificarea importanței manifestărilor etnofolclorice ( organizarea acestora în aer liber în centre urbane sau rurale) implică posibilitatea includerii acestora în diferite programe turistice, devenind atracții deosebite pentru turiști.

Tabere de creație : Tabăra de creație Murighiol „Stuf”, Atelier de arte decorativă Murighiol, Tabăra Artiștilor Plastici de la Iazurile, Tabăra de Creație de la Capul Doloșman, Tabăra de Creație de la Cabana Ilgani, etc.

Arhitectura rurală tradițională

Specificul și unicitatea așezărilor din Delta Dunării, precum și arhitectura specifică reprezintă de asemenea atracții turistice deosebite și pot fi incluse ca obiective turistice.

În deltă este frecventă tehnica ridicării locuinței cu pereți din stuf lipit în mănunchiri verticale între stâlpii de stejar sau salcâm și șipci orizontale. Aceste tehnici și materiale de construcție, la care se mai adaugă piatra, utilizată la fundație, soclu, beci. Fântână, gard sau grajd, sporesc varietatea pe care o are utilizarea pe scară largă a lutului și stufului.

În Delta Dunării sunt frecvente casele învelite cu stuf, în două, trei sau patru ape ale acoperișului în stil „nemțește”( cu stuf mărunt, retezat și bătut pe toată sufrafața acoperișului) sau „rusește”( stuful cu tulpina groasă și lungă cât panta acoperișului).

Un alt element ce dă specificul locuinței din zonă este sitemul de încălzire și de preparare a hranei. Cuptoarele de pământ pentru copt pâine sunt de o mare diversitate. Frecvent, vatra și hornul se aflâ în tindă, iar în încăperea alăturată este construită o sobă masivă, uneori corpul cuptorului este alimentat cu focul din tindă.

Având în vedere condițiile care au influențat dezvoltarea gospodăriei tradiționale dobrogene din localitățile Deltei Dunării, se disting patru forme tradiționale.

Cea mai răspândită este gospodăria tradițională românească cu case ocupând un loc central, între casă și stradă existând o curte și grădină de flori, iar anexele gravitând în jurul casei. Aceste gospodării complexe se întânesc în Chilia Veche, Caraorman, C.A Rosetti, Chiatalchioi și Sfântu Gheorghe. Casa tradițională românească, cea de sfârșitul secolului al 19-lea și din prima jumătate al secolului al 20-lea se caracterizează prin utilizarea materialelor de construcții tradiționale. Acest tip de casă este joasă, cu un singur nivel, având ca structură de bază a planului tinda centrală și două camere, cu acoperișul în patru ape.

Casa lipoveanească este specifică localităților din deltă ( Mila 23, Sfiștofca, Periprava, Chilia Veche, Crișan), sau de lângă Razim ( Sarichioi, Jurilovca). Aceste așezări fiind mai noi, au străzile și casele aliniate. Casa are, în general, structura obișnuită cu tindă centrală, este așezată cu latura îngustă chiar la stradă, adeseori cu peretele în stradă, acoperișul de stuf în două ape și prispa îngustă pe două laturi: în lungul fațadei și lateral la stradă, cu stâlpi subțiri, pardoseală de pământ și fără balustradă. Sub streașină, de-a lungul stâlpilor și la laturile frontului sunt aplicate scânduri traforate. Ornamentele timpanului sunt florale sau zoomorfe. Pereți sunt construiți din stuf, furci din lemn și lipeală din pământ, din chirpici sau din ciamur. Este frecventă placarea pereților laterali și de la spatele case cu scânduri orizontale cu marginea suprapusă pentru a izola casa mai bine de precipitații. Pereții cu muchii drepte au tâmplăria vopsită în albastru deschis. Deseori valențele estetice sunt date de uși și ferestre care au porțiuni realizate la strung. Complexul de anexe gospodărești se dezvoltă în lungul gospodăriei în funcție de ocupație. Una din anexele specifice, nelipsită în gospodărie este baia de aburi ( „banie”) separată de casă.

La Crișan pot fi văzute scoarțele executate de localnici care îmbodobesc pereții caselor. Ele dovedesc gustul pentru frumos al creatorilor lor și se remarcă prin coloritul și motivele ornamentale- îmbinare a sobirtății și sensibilității artistice.

Pe lângă aceste categorii distincte, există o mare diversitate în aspectul locuințelor determinate de mai mulți factori: varietatea reliefului, apartenența etnică, originea diferită a românilor veniți din diferite provincii ( Transilvania, Muntenia, Moldova, Basarabia, Cadrialater), varietatea ocupațiilor, influența urbanului, absența unui plan impus și vremelnicia așezărilor din Delta Dunării, cu localitați inundabile frecvent.

Specific Sulinei sunt casele cu temelie înaltă de piatră, învelite cu olană și care aveau la parter ateliere meșteșugărești, prăvălii, cafenele.

Alte construcții specific teritoriului deltaic ce reflectă modul de viață tradițional al localnicilor și constituie elemente vizuale în peisajul rural sunt și adăposturile temporare ale pescarilor din arealele de pescuit, cherhanalele ( punctele de colectare a peștelui) de un real interes turistic, se întâlnesc în localitățile în care ocupația de bază a locuitorilor este pescuitul: Chilia Veche, Periprava, Mila 23, Gorgova, Sulina, Caraorman, Crișan, Sfântu Gheorghe ( renumită pentru pescuitul sturionilor, este amplasătă vizavi de localitate pe canalul Ciotica), Enisala, Sarichioi, Jurilovca,etc).

Meșteșuguri tradiționale

Meșteșugurile au cunoscut o amplă și variată dezvoltare în cursul timpului, studierea etnografică a a produselor meșteșugărești definește trăsături caracteristice ale culturii populare, aspecte regionale sau zonale, particularități locale.

Prelucrarea lemnului

În ceea ce privește prelucrarea lemnului, se menționeză faptul că datorită trăsăturilor genenrale ale zonei, nu se întâlnesc manifestări ale prelucrării artistice, ci practicare unor meșteșuguri ca: dulgheritul și tâmplăria. Aceste meșteșuguri se practicau pentru a răspunde nevoilor cotidiene ale oamenilor ( confecționarea de ferestre, uși, anumite obiecte de mobilier). În acest sens se menționează localități precum: C. A. Rosetti, Letea, Chilia Veche, Caraorman, Sfântu Gheorghe. În prezent, se mai confecționează izolat de către meșteri locali ( Sfântu Gheorghe) mici obiecte de tâmplărie.

Prelucrarea metalelor

Acest meșteșug se reduce la practicarea fierăriei. El era practicat pentru a satisface cerințele imediate ale locuitorilor și era legat de creșterea animalelor, de practicarea agriculturii și de repararea mijloacelor de transport, alaături de repararea uneltelor agricole. În ce privește prelucrarea uneltelor agricole ( pluguri, grape) acestea erau procurate din prăvăliile deschise în sat sau de la oraș. Pentru practicarea fierăriei în mod deosebit satele: Letea, Chilia Veche, Murighiol, Caraorman, Sfântu Gheorghe.

Prelucrarea stufului și a răchitei

Un rol deosebit între meșteșugurile din Delta Dunării îl are prelucrarea stufului și a răchitei. Stuful și răchita ca materii prime, tipice deltei, se folosesc la construcția de case ( ridicarea pereților între „ pusul podului”, acoperiș), construcția anexelor, realizarea împrejmuirilor, confecționarea împletiturilor de uz casnic ( coșuri de diferite dimensiuni, rogojini), coșulețe de papură, rogojini, seturi de cafea făcute din papură.

În Sfântu Gheorghe în cadrul atelierelor manufacturiere ce funcționau înainte de 1989, împletirea stufului, papurei sau răchitei constituia o tradiție. Din papură se confecționau coșulțe și diferite alte împlitituri iar din resturi se făceau rogojini pentru acoperirea peștelui. Însușirea de către tânara generației prin „trasmiterea din tată în fiu” într-un cadru instiționalizat încă de la orele de lucru manual ( și continuând apoi cu o școală profesională de profil în localitate) a unui asemenea meșteșug ar constitui de asemena un avantaj pentru dezvoltarea unor localități cu tradiție ( Crișan, Mila 23, Sulina, Chilia Veche, Sfântu Cheorghe) atât din punct de veere economic cât și din punct de vedere turistic, aceasta deoarece produsele confecționate din materiale tradiționale ar putea fi valorificate turistic prin comercializare.

Prelucrarea lutului este unul dintre meșteșugurile ce se reduce la prelucrarea pământului sub formă de ciamur sau chirpici pentru ridicarea pereților casei și a unor anexe.

Construcțiile de case

În ceea ce privește construcțiile de case, se menționeză faptul că activitatea se conturează ca un meșteșug.. Meșterii constructori de case lucrază în echipă și ridică de la temelie până la acoperiș casa. Un rol deosebit revinde în această acțiune meșterilor care învelesc casele, aceasta împlicând cunoașterea deosebită a tehnicilor de prelucrare a stufului. O caracteristică a zonei este- îm construcția de case- multitudinea de materii prima și materiale folosite, chiar îmbinarea acelorași materiale în ridicarea unei case, și de aici o diversitate a tehnicilor de prelucrare.

Industria casnică textilă

În ce privește industria casnică textilă ca ocupație și meșteșug al femeilor, se remarcă diferențieri între localităților unde a existat o puternică populație românească și localitățile cu populație eterogenă sau cu populație slavă. În primul caz s-a practicat prelucrarea fibrelor animale – lână, cu toate fazele ( spălat, dărăcit, tras la vârtelniță, tors, țesut= cât și prelucrarea unor fibre vegetale- bumbacul – doar în zona ( Letea, C.A. Rosetti, Chilia Veche, Caraorman).

În timp ce în localitățile cu populație eterogenă sau cu populație slavă, industria casnică textilă se reducea la împletitul ilicelor de mână. În aceste localități atât pentru vestimentație cât și pentru interiorul casei erau cumpărate materiale și piese de proveniență industială.

Confecționarea sculelor de pescuit

Locuitorii deltei au trăit în contact direct cu mediul deltaic, au utilizaăt resursele naturale într-o varietate de moduri. În trecut confecționarea și repararea sculelor de pescuit constituia o ocupație tradițională care era practicată în mare măsură și de populația feminină. În prezent s-a păstrat doar activitatea de reparare a uneltelorde pescuit, activitate care este practicată în mare parte de pescarii mai bătrâni dar și de cei mai tineri, activitate ce prezintă un interes deosebit pentru turiști.

Instalații tehnice țărănești

Instalațiile tehnice tărănești cele mai des folosite în Dobrogea și Delta Dunării, au fost motile de vânt. Prima atestare documentară de utilizare a morilor de vânt în Dobrogea datează din anul 1585. Dintre tipurile de mori ( mori cu roata orizontală sau verticală, mori acționate de vânt sau mori cu tracțiune animală) în Dobrogea și deltă, au existat cu precădere morile de vânt. Lipsa apelor cu debit mare, dar și același timp și frecvența și periodicitatea vânturilor i-au determinat pe constructorii instalațiilor care asigurau prelucrarea cerealeleor să recurgă la forța vântului, mori ce reprezentau 85,7% din totalul instalațiilor tradiționale.

După forma roților se disting : mori de vânt cu vele de pânză și mori de vânt cu arii de scândură, acestea din urmă fiind specifice pentru nordul Dobrogei. În prezent mai există 3 astfel de mori de vânt : una în curtea mănăstirii Celic Dere ( avânt statut de monument de arhitectură) , o alta în curtea mănăstirii Saon ( aflată într-o stare bună de conservare) și o a treia în extravilanul localității C.A.Rosetti ( aflată într-o stare avansată de degradare).