Perspective teoretico – investigative [630278]

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IAȘI
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
ȘCOALA DOC TORALĂ
Domeniul de studiu: SOCI OLOGIE

MODELE ACTUALE DE EXPLICARE A
DEVIANȚEI ȘCOLARE

Raport de cercetare numărul I
Devianța școlară
Perspective teoretico – investigative

Coordonator:
Prof.univ.dr. Dumitru STAN Doctorand: [anonimizat] – Theodor PÂRJU

MAI
2019

2 STRUCTURA LUCRĂRII DOCTORALE

Introducere
Capitolul I . NOȚIUNI GENERALE ȘI DEL IMITĂRI CONCEPTUALE DIN
DOMENIUL DEVIANȚEI
I.1. Devianța, predelincvența și delincvența
I.2. Anomie, nonconformism și conformism
I.3. Funcții și disfuncții ale devianței
I.4. Devianță școlară
I.5. Vulnerabilitate
I.6. Reprezentare și explicare socială
I.7. Inadaptare
Capitolul II. TEORII SOCIOLOGICE APLICATE ÎN DOMENIUL
DEVIANȚEI
II.1. Teoria anomiei
II.2. Teoria controlului social
II.3. Teoria subculturilor delincvente
II.4. Teoria asocierilor diferențiate
II.5. Teoria dezorganizării sociale
II.6. Teoria etichetării sociale
Capitolul III. CAUZE ȘI FORME ACTUALE ALE DEVIANȚEI ȘCOLARE
II.1. Comportamentul deviant în mediul școlar
II.1. Specificul deviantei școlare
II.2. Copiatul, o formă de ,,furt educațional”?
II.3. Absenteismul și abandonul școlar
II.4. Vandalismul, violența și agresivitatea în școală
II.5. Bullyingul și ciberbullying
II.6.Toxicomania și efectele sale nocive în rândul elevilor
Capitolul IV . CADRE NORMATIVE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENȚIE
ȘCOLARĂ
III.1. Prevenția primară, secundară și terțiară
III.2. Legislația națională și tratatele internaționale în domeniu
III.3. Mediul familial și prevenția școlară
III.4. Rolul școlii în prevenția devianței
III.5. Rolul și importanța instituțiilor de asistență și protecție socială
Capitolul V. MODELE ACTUALE DE EXPLICARE A DEVIANȚEI ȘCOLARE
Partea a I -a.
IV.1. Scopul și obiectivele cercetării
IV.2. Întrebările cercetării
IV.3. Metodele și tehnicile utilizate
IV.4. Universul cercetării
IV.5. Instrumentele cercetării
(elaborarea chestionarelor, ghidurilor de întrebări și a ghidurilor tematice)
Partea a II -a – Rezultatul studiului
Concluzii generale și recomandări
Limite ale cercetării
Implicații ale unor cercetări v iitoare
Bibliografie

3
CUPRINS UL RAPORTULUI NR. 1

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI ȘI ORIGINALITATEA DEMERSULUI DOCTORAL ………………. 5
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE ………………….. 7
I.1. Anomie și devianță ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 7
I.2. Conformism și nonconformism în definirea devianței ………………………….. …………………… 9
I.3. Adaptare – inadaptare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 10
I.4. Prevenire și intervenție în devianța școlară ………………………….. ………………………….. …….. 10
I.5. Comunitate și societate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 11
I.6. Familia, adolescența și procesul socializării ………………………….. ………………………….. …… 11
I.7. Educație și devianță școlară ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
I.8. Predelincvența și delincvența juvenilă ………………………….. ………………………….. …………… 14
I.9. Vulnerabilitate și reprezentare socială ………………………….. ………………………….. …………… 15
I.10 Funcții și disfuncții ale devianței ………………………….. ………………………….. ………………… 16
CAPITOLUL II. CAUZE ȘI FORME ALE DEVIANȚEI ȘCOLARE ……………………… 17
II.1. Copiatul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
II.2. Fuga de la școală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 18
II.3. Absenteismul școlar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 19
II.4. Abandonul școlar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 20
II.5. Vandalismul școlar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 20
II.6. Violența în școală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 21
II.7. Toxicomania ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 22
II.8. Suicidul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 23
II.9. Bullying -ul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 24
II.10. Ciberbullying sau agresiunea pe internet ………………………….. ………………………….. …….. 25
II.12. Teorii care explică comportamentul deviant la tin eri ………………………….. ………………… 28
CAPITOLUL III. CADRE NORMATIVE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENȚIE
ȘCOLARĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31
III.1. ISJ IAȘI – Raportul privind starea invățământului preuniversitar ieșean din perioada
2016 – 2017 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31
III.2. Rolul familiei în prevenirea devianței școlare ………………………….. ………………………….. . 33
III.3. Rolul și importanța asistentului social școlar ………………………….. ………………………….. .. 35
CAPITOLUL IV. METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. 37
MODELE ACTUALE DE EXPLICARE A DEVIANȚEI ȘCOLARE ………………………….. …. 37
IV.1 Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………… 37
IV.2. Metode și tehnici de cercetare ………………………….. ………………………….. ……………………. 38
IV.2.1 Interviul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 38
IV.2.2. Observația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 39
IV.2.3 Chestionarul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 39
IV.3. Universul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 40
IV.4. Limitele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 40
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 41
Anexa 1 – Cazuri mediatizate în presa pășcăneană ………………………….. ………………………….. … 41
BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ ………………………….. ………………………….. ……………………….. 43
Cărți & lucrări de specialitate: ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 43
Articole: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 48
Legislație: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 48
Surse web: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 49

4 O SCURTĂ INTRODUCERE

Pentru început , precizez că am finalizat învățământul primar, gimnazial și liceal în
Municipiul Pașcani, județul Iași. Orașul Pașcani este al doilea centru urban ca mărime din
județ , având o populație stabilită de recesământul din anul 2011 de aproximativ 33.745 mii
de locuitori , fiind situat în nord –vestul județului și străbătut de râul Siret.
În acest oraș aflat la mai puțin de 100 de kilometri de capitala Moldovei – Mun.
Iași, am crescut , am copilărit și am fost educat . Educația mi -a fost insuflată în primă
instanță de părinți și mai apoi de către cadrele didactice din școlile micului orășel
,,industrial” .
În perioada în care eram elev în învățământul preuniversitar nu cunoașteam
existența fenomen ului care s -ar fi intitulat ,,devianță școlară” . În acele vremurile mă
raportam la formele devianței școlare care existau în unitatea educativă unde îmi
desfășuram activitatea educativă . Printre aceste forme , pot aminti: violență / agresivitate în
școală, vandalism școlar, absenteism școlar, hărțuire, bullying, fuga de la școală, abandon
școlar etc. De asemenea, din momentul în care am pășit prima oară pe poarta școlii până la
absolvirea ciclului liceal, a m întâlnit elevi care manifestau conduite și comportamente
indezirabile în școală dar și în proximitatea acesteia. Ceva mai târziu , după ce am studiat
mai amănunțit problematica fenomenul ui, am con statat că toate aceste forme erau forme
ale fenomenului devianței școlare, cercetat și studiat de o sumedenie de cercetători și
specialiști din diverse / conexe domenii (sociologie, p sihologie , biologie, asistenț a socială,
pedagogie, ș tiințe juridice).
În urma absolvirii programului de licență ,,Asistență socială” cu tema ,,Consumul
de droguri în rândul adolescenților” și, ulterior, a Masteratului de Sociologie intitulat
,,Securitate comunitară și controlul violenței” cu disertația ,,Comportamentul predelincvent
în rândul copiilor din mediul rural” din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social –
Politice , ,,Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași , am stabilit c ă la ciclul III (studii
doctorale – domeniul Sociologie) , voi studia și cerceta problematica devianței școlare din
Municipiul Paș cani.

5 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI ȘI
ORIGINALITATEA DEMERSULUI DOCTORAL
➢ De ce o astfel de temă?

1. Municipiul Pașcani este orașul natal care și -a lăsat amprenta asupra viitorului meu ,
din punct de vedere social, educațional și emoțional.
2. În școlile din acest oraș am întâlnit aproximativ toate formele de devianță școlară care
sunt prezentate în literatura de specialitate și în mass -media.
3. În această localitate nu s -au mai concretizat cercetări doctorale sau alte studii
științifice cu privire la fenomenul / problematica devianței școlare.
• Motivația pentru cercetarea acestui fenome n pornește de la următoarele
întrebări :
a. Mai persistă aceste forme ale devianței școlare pe care le aminteam în rândurile
precedente în școlile din Municipiul Pașcani?
b. Cum este identificat și explicat în momentul de față fenomenul devianței școlare de
elevi, profesori și alți actori soc iali?
c. Care sunt posibilele propuneri și soluții pentru prevenirea și combaterea fenomenului
în mediul școlar?
➢ Care sunt principalele metode de prevenire a devianței școlare ?
➢ Alte aspecte ale viitoarei cercetări sociologice:
d. Amploarea fenomenului devianței școlare a ajuns la cote alarmante în societatea
contemporană;
e. Experiența de cercetare din domeniul devianței (licență și disertație);
f. Experiența de asistent social la nivel județean din cadrul Direcției Generale de
Asistență Soci ală ș i Protecția Copilului Iași.

6

Cuvinte cheie: educație, școală, devianță, profesor , elev;

Motto -uri:
,,Educația este arta de a face omul etic” Hegel
,,Cel care deschide ușa une i școli, închide o închisoare” Victor Hugo
,,Educația este un vaccin contra violenței” Edward James Olmos

7 CAPITOLUL I.
NOȚIUNI GENERALE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE DIN
DOMENIUL DEVIANȚEI

I.1. Anomie și devianță

Sociologul francez Emile Durkheim (1858 – 1917) considerat fondatorul
sociologiei ca știință la nivel universitar, a ilustrat stările anomice dintr -o societate umană
ca fiind o consecință a dezvoltării societăților dinspre tradiționalism spre modernism. În
opinia organizatorului școlii franceze de soci ologie, dezvoltarea societăților și diviziunea
muncii au cauzat pierderea valorilor și a spiritului de tip comunitar a indivizilor. Aceste
disfuncționalități la nivel societal au declanșat în opinia sociologului o multitudine de
manifestări și conduite per turbatoare ale indi vizilor în mediul societal. Prin urmare ,
noțiunea de ,,anomie ” reprezintă un ,,concept sociologic care desemnează, etimologic,
absența normelor, a regulilor sau a legilor dintr -o societate ”.1
Conceptul de devianță a apărut în sociologia americană la începutul anilor ’50
înlocuind alte concepte cum ar fi ,,dezorganizare socială, ,, patologie socială” etc.
Devianța este definită în dicționarul de sociologie ca fiind orice act, conduită, sau
manifestare care violează no rmele scrise sau nescrise ale societății sau ale unui grup social
particular.
Sociolog ul Robert K. Merton ,,definește devianța ca fiind o reacție normală a unor
oameni normali plasați în condiții anormale. Într -un sens larg, devianța semnifică devierea,
abaterea de la un anumit set de norme sociale . Definit ca un tip de comportament care se

1 Carmen Palaghia, Dimensiuni ale devianței școlare. De la identificare la prevenție, Editura
ProUniversitaria, București, 2016, p.7.

8 opune celui convențional sau conformist, devianța cuprinde nu numai încălcările legii
(infracțiunile, delictele), ci orice deviere, abatere de la regulile de conviețuire și
imperativele de viață ale unei forme de viață colectivă.”2
Se mai poate spune faptul că ,, devianța înclude o gamă extrem de largă de acte sau
conduite: de la cele excentrice sau bizare (ținută, gestică nonconformiste), care sfidează
morala publică până la cele cu caracter antisocial (infracțiunile sancționate de legea penală)
sau asocial (bolile psihice).”3

În concepția sociolog ului suedez Thorsten Sellin devianța era definită ca fiind ca
fiind ansamblul ,,comportamentelor îndreptate contra normelor de conduita sau ale ordinii
instituționale”.4

2 Robert K. Merton, apud Carmen Palaghia, Lucrare de doctorat, Devianța școlară și formarea
responsabilității sociale, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza ”, Iași 2012, p.6.
3Ibidem , p.6.
4T. Sellin, apud Virgil Dragomirescu, Psihosociologia comportamentului deviant , Editura Științifică și
Enciclopedică, București 1976, p.31.

9 La rândul său , criminologul canadian Maurice Cusson explică fenomenul
devianței ca fiind ,,ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă
drept neconforme cu așteptarile, normele sau valorile lor și care, în consecință, riscă să
trezească din partea lor reprobare și sancțiuni. ”5
I.2. Conformi sm și nonconformism în definirea devianței
Maria Nicoleta T urliuc pornește de la ideea că ,, comportamentul conformist al
membrilor unei societăți este dictat de cultura de apa rtenență, care modelează un
<<sociotip >> (personalitatea de bază), ca element psiho -socio -cultural comun. Autoarea își
continuă ideea cu privire la conformisul indivizilor în spațiul social și precizează: ca
rezultat al procesului de socializare, individul manifestă tendința de aderare la normele și
valorile grupului, făcând din ele un etalon al propriului comportament. La râ ndul ei
societatea apreciază indivizii după acest etalon, așteptând ca ei să se comporte în moduri
predictibile, conforme cu modelul cultural -normativ, cu tipurile legitime de acțiune. ”6
La rândul său, Carmen Palaghia este de părere că ,,normele sociale exercită asupra
oricărui individ o ,,presiune”sau o ,, constrângere” care îl face să se conformeze
obiceiurilor, moravurilor și regulilor juridice, specifice grupului din care face parte.
Cercetătoarea definește norma socială ca fiind ,, un ghid ideal de conduită, reperul în
funcție de care oamenii își ajustează conduitele sau acțiunile.”7
O perspectivă captivantă cu privire la conduita conformistă și nonconformistă a
indivizilor , ne este prezentată de sociologul fr ancez Raymond Boudon și colaboratori i săi.
Aceștia notează că ,,r espectarea regulilor a fost considerată mai întâi ca o supunere față de
legi, cu referire la autoritarea socială care se impune în norma juridică. Așteptar ea unor
sancțiuni pozitive și teama de sanc țiuni ne gative asigură, în această optică, funcționarea
sistemului normativ. Cu toate acestea, se pare că în timpul procesului de socializare
individul nu interiorizează doar norme condificate juridic. Ceea ce obl igă subiectul și de
unde rezultă opoziția dintre acț iunile permise și interzise, se explică și prin starea
moravurilor într -o perioadă anume.”8

5 Raymond Boudon, Tratat de Sociologie , Editura Humanitas, 1997, p. 440 .
6 Maria Nicoleta Turliuc, Psihosociologia comportamentului deviant, Concepte și Teorii , Editura Institutul
European, Iași, 2007, p.21.
7Carmen Palaghia, Dimensiuni ale devianței școlare. De la identificare la prevenție, Editura
ProUniversitaria, București, 2016, p.10.
8 Raymond Boudon et al , Dicționar de sociologie LAROUSSE , Editura Univers Enciclopedic, București,
1996. p.190.

10 I.3. Adaptare – inadaptare
Maria Nicoleta Turliuc a utoarea cărții Psihosociologia comportamentului deviant.
Conc epte și Teorii (2007) , ne prezintă o perspect ivă interesantă cu privire la procesul de
adaptare al ființei umane în raport cu mediul în c are trăiește. În opinia acestei cercetătoare
,,adaptarea constă în ansamblul reacțiilor prin care un individ își ajustează structura sau
comportamentul pentru a putea răspunde armonios condițiilor de mediu și noilor
experiențe. ” Autoarea mai precizează că ,,adaptarea este rezultatul interdependenței a două
mecanisme complementare: asimilarea și acomodarea.”9
Pentru a defini conceptul de inadaptare vom recurge tot la spusele autoarei
menționate anterior. Aceasta consideră faptul că ,, inadaptarea înseamnă imposibilitatea
unei persoane de a -și satisface propriile nevoi și pe cele ale anturajului, de a -și însuși și
juca un rol normal în societate. Fenomenul de inadaptare cuprinde atât deficienții motori,
senzoriali, mentali și bolnavii psihic cât și copii cu diverse tulburări de comportament sau
delincven ții.”10
I.4.Prevenire și intervenție în devianța școlară
Pentru c riminologul Maurice Cusson prevenirea delincvenței ,,constă într -un
ansamblu de acțiuni necoercitive asupra cauzelor delictelor, în scopul specific de a le
reduce probabilitatea ori gravitatea”.11
Conceptul de prevenire desemnează un proces sau un ansamblu de măsuri și
acțiuni prin care anumiți indivizi, c are pot fi: (părinți, profesori, specialiști, etc) intervin în
cazurile de devianță școlară în vederea preîntâmpinării și eliminării riscurilor apariției
fenomenului devianței școlare.
Intervenția reprezintă un demers specific (conceput în funcție de natur a problemei
și de structurarea factorilor etiologici), individual (adaptat la caracteristicile de
personalitateale deviantului), susținut de un personal specializat, în cooperare cu cadrele
didactice și părinții . Obiectivul urmărit de intervenție este prev enirea structurării
conduitelor deviante în forme grave, cu conținut antisocial, infracțional, precum și
prevenirea recidivei conduitelor deviante.12

9Ibidem , p.11.
10Ibidem , p.12.
11 Maurice Cusson. Prevenirea delincvenței , Editura Gramar, București, 2006, p.7
12Cristina Neamțu, Devianță școlară , Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor
Editura Polirom, Iași, 2003, p. 365

11 I.5. Comunitate și societate
În concepția sociologului ieșean, Dumitru Stan ,,numărul mare și foarte mare de
indivizi care formează un grup caracterizează, în mod normal, societatea, iar grupurile de
talie mică și mijlocie sunt favorabile funcționării sociale de tip comunitar”.13
La rândul său, sociologul Tudor Pitulac definește comunitatea ca fiind ,,ceva bun
de la prima vedere. Ca și familia, prietenia, cunoașterea, comunitatea este ceva bun de la
prima vedere. Prezumție favorabilă este justificată de ceea ce învățăm din experiență. De
aici și interesul mare pentru cei ce vor să o falsifice, să mintă la a dăpostul ei, să amintească
forțat de ea.”14 Această definiție a sociologului ne prezintă multitudinea de factori pshio –
sociali care stau la baza relațiilor interumane dintr -o comunitate.
I.6. Famili a, adolescența și procesul socializării
Conform cercetătoarei de origine poloneză , Maria Ossowska ,,familia este tratată
printre psihologii și educatorii sociali contemporani ca o instituție venerabilă a cărei
funcționare este de primă importanță atât petru educația morală, cât și pentru fericirea
oamenilor”.15
Antropologul francez , Claude Levi Strauss definește familia ca fiind acel grup
social care își formează originea în căsătorie, constă din soț, soție și copiii născuți din
relația lor (deși acestui grup restrâns i s e pot adăuga și alte rude), uniți prin drepturi și
obligații morale, juridice, econ omice, religioase și sociale .16
Așadar, putem stabili faptul că ,,celula familială nu este nici atotputernică în
privința devenirii membrilor săi, dar nici o simplă ,,curea de transmisie’’ lipsită de
inițiativă. Pentru copiii săi, ea este într -un anume fel, un spațiu de trecere în care ei
trebuie să învețe înainte de toate, să genereze propria autonomie și să devină cetățene și
cetățeni capabili să contribuie la binele colectiv.”17
În perioada adolescenței au loc diferite schimbări de ordin bio – psiho – social în
viața tânărului adolescent . Una dintre provocările majore pentru adolescent constă în
dezvoltarea autonomiei și a independenței; pe scurt, el trebuie să afle ce vrea să devină în
viață. Este și o perioadă în care prietenii, grupul, „gașca” și id olii ocupă un loc din ce în ce

13 Dumitru Stan, Maladii ale Socialului. Teorii explicative, cercetări și remedii posibile, Editura UAIC, 2015,
p.327.
14 Tudor Pitul ac, Sociologia Comunității , Editura Institutul European, 2009, p.22.
15 Ossowska, Social determinants of moral ideas , The University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 1972,
p.67.
16 Maria Bulgaru, Sociologie (manual), Centrul Editorial al Universității de Stat Moldova, 2003, p.80.
17 Elisabeta Stanciulescu, Sociologia educatiei familiale (vol. I) , Editura Polirom, 1997.

12 mai important în viața tânărului , până într -atât încât pare uneori că o ocupă în întregime.
Este și vremea experimentărilor, a încercărilor de tot felul.18 Perioada adolescenței poate fi
un factor cauzator al apariției fenomen ului devianței sociale / școlare în viața tânărului . În
cele din urmă, adolescentul începe să se identifice într -o măsură mai ridicată cu membrii
grupului , iar ulterior, să neglijeze familia, școala și cerințele acesteia.
În această cercetare sociologică voi prezenta socializare a ca fiind procesul de
maturizare psiho – socială a individului. Procesul fundamental al socializării ființei umane
este în strânsă relație cu fenomenul devianței școlare , în condițiile în care copil ul pășește în
mediul școlar cu un bagaj de cunoștințe dobândite și însușite în mediul familial prin
intermediul socializării primare .
În viziunea sociologului Dumitru Batâr ,,denumirea omului ca ființă socială este
posibilă ca urmare a desfășurării procesului de socializare prin care individul uman odată
cu primele contacte conștiente cu celelalte ființe umane , identifică, cunoaște, învață, adoptă
și exteriorizează tipuri de acțiuni, norme, obiceiuri, tradiții, modele comportamentale
specifice societății în care pătrunde”.19
I.7. Educați e și devianță școlară
În concepția lui George Neamțu procesul educativ are un rol important în
dezvoltarea societății, întrucât „ea asigură forța de muncă calificată pentru toate sectoarele
de activitate, ea favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de
adaptare, creativitatea și inovația, educația constituie unul dintre cele mai puternice
instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau măcar pentru a ne orienta către
un viitor dezirabil.”20
Cercetând mediul educațional din perspectivă sociologică , Elisabeta Stănciulescu
pornește de la ideea că mediul școlar constituie „o instituție a cărui cv asi-monopol asupra
educației tinerei generații este legitim”21. Din această afirmație se constantă faptul că
educația este un factor de influență în rândul tinerilor elevi din zilele noastre. Dacă
analizăm partea negativă a procesului educativ, se constată faptul că m ajoritatea tinerilor
dar și membrii familiile lor nu aco rdă o atenție importantă formării / instruirii prin
intermediul educației . Acestă discuncționaliate a educației se poate observa în societatea

18 Etienne Gaudet, Drogurile și Adolescența, Răspunsuri la întrebările părinților , Editura Minerva,
București, 2006, p.15.
19 Dumitru Batâr, Sociologia Devianței , Sibiu, 2009. p.35.
20Neamțu, G., Tratat de asistență socială , Editura Polirom, Iași, 2003, p. 832
21Ibidem , p. 10.

13 actuală care este bombardată de atitudini și conduite deviante ale adolescenților, printre
care putem aminti: lipsa de respect , vagabondajul, atitudini și conduite deviante în
societate , violența fizică / verbală, analfabetismul/ analfabetismul – funcționa l ș.a.m.d.
Cristina Neamțu autoarea lucrării științitice, Devianța Școlară. Ghid de
intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor (2003) , precizează faptul că
în literatura de specialitate din străinătate nu există nici o definiție a termenul intitulat
,,devianță școlară” , el fiind extrem de rar folosit. De asememea, cercetătoarea ne aduce în
atenție câteva ipoteze pentru a explica această situația su rprinzătoare:
a.,,devianța școlară este un fenomen extrem de complex, ceea ce poate descuraja
cercetătorii care își propun să definească conceptul;
b. devianța școlară este un fenomen care evoluează o dată cu normele / valorile
sociale și cu semnificația a cordată de indivizi normativității; așadar există o relativitate
istorică a judecății morale asupra formelor particulare de comportament ale copiilor; astfel,
ceea ce era considerat un comportament inadecvat în contextul educațional interbelic este
interpr etat în prezent ca formă de autoexprimare liberă; dacă în anii ”50 educația se realiza
promovând ca valori de bază obediența, conformitatea, recunoașterea necondiționată a
autorității adultului, la sfârșitul secolului XX, valorile propuse de educație sunt:
responsabilitatea, creativitatea, autonomia etc;
c. abia în 1990 devianța școlară a fost recunoscută ca o problemă prioritară a
educației la nivel planetar, la Conferința Mondială a UNESCO de la Jomtien, din
Thailanda; ”22
Întrucât în literatura de speciali tate nu există o definiție clară a termenului de
devianță școlară, aceeași autoare își asumă responsabilitate a pentru definirea conceptului și
subliniază faptul că ,prin devianță școlară vom desemna, în sens general, ansamblul
comportamentelor care încalcă sau transgresează normele și valorile școlare.”23 Așadar,
fenomenul devianței școlare include totalitatea comportamentelor și conduitelor care se
abat de la normele și valorile ce reglementează rol -statusul de școlar; aceste norme și valori
sunt statuate î n regulamentele școlare și în cele de ordine interioară.

22Cristina Neamțu, Devianță școlară , Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor
Editura Polirom, Iași, 2003, p.26.
23Ibidem , p.28.

14 În mediul educațional ,,nici o conduită nu este deviantă în sine, ci semnificațiile
care i se dau îi conferă acesteia un caracter negativ. Actele deviante sunt conduite
nonconforme cu așteptările, normele sau valorile grupului de apartenență, în cazul nostru
fiind instituția ș colară.”24
În contextul devianței școlare , sociologul Vasile Miftode25 ne prezintă o serie de
acte deviante / delincvente pe care le putem întâlni în spațiul școlar:
– ,,violența verbală ( la adresa colegilor sau la adresa profesorilor);
– violența prin agresiuni fizice, ,,cu arme albe” (cuțite, bombe lacrimogene, cutters,
etc);
– agresiuni cu arme de foc;
– degraderea bunurilor școlare (clădiri, aparate electronice, cărți etc);
– luarea cu asalt a unităților școlare de către tinerii spărgători;
– grevele profesorilor care solicită măsuri ferme și clasarea ca unități sensibile a
școlilor cu astfel de probleme sau declararea spațiilor respective zone de educație
prioritară (Z.E.P);
– delincvența școlară ca prelu ngire a delincvenței sociale, în general;
– școala – ghetou (prin proliferarea unor fenomene disfuncționale din spațiul familial
în spațiul școlar: violența domestică, abuzul asupra copiilor, etc);
– absenteismul școlar ca mijloc și ,,strategie” de promovare a delincvenței (poate fi
evitat sau restrâns dacă părinții și școala ar exercita un control sistematic asupra
folosirii timpului de către copii.”
Pentru criminologul Maurice Cusson ,,devianța școlară, merge mână în mână cu
delincvența juvenilă, corelațiile dintre aceste două variabile fiind atât de puternice încâ t cu
greu pot fi disociate.”26
I.8. Predelincvența și delincvența juvenilă
O privire asupra fenomenului predelincvenței juvenile ne este oferită de Oana Ciuchi .
Autoarea lucrării Devianță și criminalitate într -o societate de tranziție (2011) consideră că
,,predelincvența se referă la cazurile de manifestări deviante care, în circumstanțe
favorizante, pot degenera în acte delincvenționale, de conflict cu legea penală.
Predelincvența juvenilă constă în ansamblul conduitelor deviante ale tineril or care, fără a

24Carmen Palaghia, Lucrare de doctorat, Devianța școlară și formarea responsabilității sociale,
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza ”, Iași 2012, p.12.
25 Vasile Miftode, Tratat de asistență socială , volumul I, Editura Fundației AXIS, Iași, 2003, p.104.
26 Raymond Boudon, Tratat de sociologie , Editura Humanitas, București, 2006, p.448.

15 avea un conținut nociv ca atare, pot determina, în anumite condiții, comiterea de acte
antisociale. Pentru a deosebi actele predelincvente de cele delincvente, primele sunt
denumite în Statele Unite „delicte de status ”, care reprezintă încălcări ale unor prescripții
aplicabile numai minorilor și tinerilor. Ele sunt definite formal de comunitate ca fiind
inacceptabile și implică o condamnare morală explicit .”27
Pe aceeași linie explicativă, autoarea Maria Sandu Mihăilă este de p ărere că
,,delincvența se referă la un tip de conduită care încalcă legea, privită ca ansamblu de
reguli normative, edictate și aplicate de către autoritatea statal -politică. Aceeași
cercetătoare afirmă că delincvența juvenilă cuprinde acele conduite și acte antisociale,
care exced violării legii penale, și care sunt comise de persoane care n -au atins încă vârsta
majoratului (18 ani în România). ”28
O altă explicație relevantă a fenomenului delincvenței juvenile ne este oferită de
Nicolae Mitrof an și colaboratorii săi. În opinia acestora delincvența juvenilă desemnează
,,ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale, sancționate juridic, săvârșite de
minori.”29
Cercetând și studiind amănunțit complexitatea și cauzalitatea delincvenței juvenile
în raport cu normele socio -juridice ale societății contemporane , sociologii Banciu&
Rădulescu definesc fenomenul ca fiind ,,ansamblul conduitelor minorilor și tinerilor aflați
în conflict cu normele de conviețuire socială acceptate și recunoscute într -o societate.”30
I.9. Vulnerabilitate și reprezentare socială
Sociologul Ștefan Cojocaru definește vulnerabilitatea ca fiind „inapeten ța
indivizilor de a acționa” ori „incapacitatea de adaptare a acțiunilor în cerințele structurale
ale sistemului social cauzată de interpretările individuale neadecvate în raport cu unele
interpretări comune și acceptate social” .31 Revenind asupra subiectului, cățiva ani mai
târziu, acela și autor consideră că „v ulnerabilitatea prezintă o stare de potențialitate, de
nemanifestare în prezent a unor factori care pot însă conduce în viitor la marginalizare,

27 Oana Ciuchi, Devianță și criminalitate într -o societate în tranziție, Editura Lumen, Iași 2011, p.63.
28 Maria Sandu, Suport de Curs, Asistența Socială a Persoanelor Deviante, 2008, p. 123.
29 Nicolae Mitrofan, Zdren ghea, V., Butoi, T., Psihologie Judiciară , Editura Casa de editură și presă Șansa
SRL, București, 1992, p. 267.
30 Dan Banciu, Sorin Rădulescu, Evoluții ale delincvenței juvenile în Romania. Cercetare și prevenire
socială , Editura Lumina Lex, București , 2002, p.7.
31Ștefan Cojocaru, V ulnerabilitate socială și intervenție socială [Social vulnerability and social
intervention]. În V. Miftode (coord.), Populații vulnerabile și fenomene de auto -marginalizare. Strategii de
intervenție și efecte perverse [Vulnerable populations and phenomena of self -marginalization. Intervention
strategies and perverse effects]. , Editura Lumen, Iași, 2002, p. 131.

16 defavorizare sau alte fenomene conexe, o hartă mentală a unor interpretări neadecvate î n
raport cu realitatea sau cu potențialul persoanei.”32
Unul dintre fondatorii psihologiei sociale, Serge Moscovici definea reprezentarea
socialã ca fiind ,,un sistem de valori , de noțiuni și de practici relative la obiecte, aspecte
sau dimensiuni ale mediu lui social care permit nu numai stabilir ea cadrului de viață al
indivizilor și grupurilor, dar constituie în mod egal un instrument de orientare a percepției
situației și de elaborare a rãspunsurilor ”.33
Rosemarie Haineș consideră reprezentările sociale ca fiind o ,,modalitate
particulară de cunoaștere, proprie simțului comun, al cărei specific rezidă în caracterul
social al proceselor care o produc. Ea se referă la ansamblul cunoștințelor, credințelor,
opiniilor, împărtășite de un grup față de un obiect social dat ”.34
I.10 Funcții și disfuncții ale devianței
Devianța poate exista în mediul social într -o formă pozitivă dar și una care poate
avea caracter negativ. De la această explicație a pornit și Albert Cohen (1966). Autorul
identifică în spațiul social, următoarele funcționalități și disfuncționalități cu p rivire la
fenomenului devianței.
❖ Funcții pozitive (funcționalități) :
a) ,,definirea și clarificarea riguroasă a normelor, în scopu l înlăturării ambiguității
acestora; b) creșterea solidarității emoționale a grupului; c) producerea unor schimbări
necesare în sistemul social; d) considerarea conformității ca fiind mai dezirabilă decât
devianța.
❖ Funcții negative (disfuncționalități) :
e) eliminarea motivațiilor de conformare a membrilor societății; f) subminarea
încrederii necesare în autoritatea normelor societății; g) reducerea interdependenței

32 Ștefan Cojocaru, Metode apreciative în Asistența Socială. Ancheta, supervizarea și manageme ntul de caz
[Appreciative Methods in Social Work. Survey, supervision and case management, Editura Polirom, Iași,
2005, p.30.
33 Adrian Neculau, (coord.), Psihologia câmpului social: reprezentãrile sociale , Ed. Polirom, Societatea
Științã și Tehnicã S.A., Iași,1997, p.8.
34Rosemarie Haineș, Articol. Reprezentările sociale și construirea imaginii publice , RTSA.

17 necesare pentru funcționarea normală a sistemului social și dezvoltarea unor conflicte între
rolurile sociale.”35
CAPITOLUL II .
CAUZE ȘI FORME ALE DEVIANȚEI ȘCOLARE

Devianța școlară oglindește în oceanul spațiului educațional o constelație de forme
pe care am ales să le p rezint mai pe scurt în vederea identificării, definirii și înțelegerii
contextului produceri i actelor cu caracter deviant manifestate de elevi în spațiul școlar.

II.1. Copiatul , o formă de furt educațional?

Imaginea nr. 1 – Elevul din stânga copiază / se inspiră din lucrarea colegul ui de
bancă .
Analizând și explicând principalele forme ale fenomenului devianței școlare ,
Cristina Neamțu consideră că ,,copiatul este o formă specifică de înșelăciune, prin care un
anumit elev sau student prezintă drept rezultatul propriului efort de învățare, o seri e de
cunoștințe pe care nu le -a asimilat. Copiatul încalcă prima și poate, cea mai importantă
normă din Regulamentul școlar, care stipulează datoria elevilor de a -și însuși cunoștințele
și a-și forma deprinderile prevăzute în programele disciplinelor de în vățământ. Ca forma

35 Albert Cohen, apud Maria Nicoleta Turliuc, Psihosociologia comportamentului deviant, Concepte și
Teorii, Editura Institutul European, Iași, 2007, p.50.

18 specifică de nesinceritate față de profesor copiatul poate fi încadrat în categoria conduitelor
agresive (plictiseala, indiferența și nesinceritatea sunt definite ca forme d e manifestare a
agresivității), această formă de agresivitate se poate produce pe fondul unei relații didactice
indiferente tensionate sau chiar amicale. ”36
Chiar dacă pentru unii elevi copiatul nu este o formă gravă a devianței școlare, în
opinia mea această acțiune are un rol în alimentarea celorlalte f orme de conduite
perturbatoare pe care le voi prezenta în rândurile de mai jos. Această formă de furt
educațional , cum este descrisă de literatura de specialitate îi poate aduce elevulu i foloase
nemeritate și lipsa unei cunoașteri reale a materiei școlare.
II.2. Fuga de la școală

Imaginea nr. 2 – O elevă care încearcă să fugă de la școală, așteptând momentul
potrivit …
Pentru aceeași autoare ,,fuga de la școală reprezintǎ o conduitǎ de tip evazionist ,
având o motivaț ie precisă și derulându -se într -un interval de timp variabil. Fuga de la
școalǎ poate interveni în situații tipice – evaluare, conflict cu profesorul sau colegii etc. –,
caz în care n e prezintǎ ca o s trategie defens ivǎ a elevului; dacǎ aceas tǎ conduitǎ
degeneralizeazǎ, fuga de la școalǎ devine punctul de pornire pentru absenteism – fenomen
cu o altǎ semnificație. ”37

36 Cristina Neamțu, Devianță școlară , Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevi lor
Editura Polirom, Iași, 2003, p.180
37Ibidem . p.184

19 II.3. Absenteismul școlar

Imaginea nr. 3 – Elevi care absentează de la cursurile școlare, identificați și
legitimați de reprezentanții legii într-un parc.
Tot Cristina Neamțu face următoarea precizare ,,între fuga de la școală și
absenteismul școlar se operează următoarea distincție: în timp ce fuga de la școală este
interpretată ca o problemă emoțională, absenteismul școlar este definit ca o problemă
socială, fiin d explicat mai mult prin caracteristicile socioculturale ale mediului de
proveniență și apărând mult mai frecvent în mediu l urban și în familiile sărace.”38
De asemenea, ,,a bsenteismul școlar conduce la abandonul școlar dar este
concomitent cel mai important catalizator pentru consumul de droguri, violența și
infracționalitate. De asemenea, p ărinții nu știu de faptul că odrasla lor nu a fost la școală în
timpul în care a lipsit de acasă. La școală cel care lipsește poate oferi motive plauzibile
pentru absența sa, dar mai devreme sau mai târziu atât părinții, cât profesorii vor înțelege
adevăra ta semnificație a conduitei elevului. ”39

38Ibidem. pp.193-194.
39 Ibidem , p.194

20 II.4. Abandonul școlar

Imaginea nr. 4 – Elev care a bandonează sistemul educațional , alegând astfel să
câștige bani în detrimentul par ticipării la cursurilor școlare și obținerea unei diplome /
calificări.
Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s -a ajuns,
înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
ciclului de studii început. Cei care abandonează școala nu mai sunt reprimiți ulterior în
aceeași instituție educativă și nu sunt înscriși într -un program de școlarizare alternativ.40
II.5. Vandalismul școlar

Imaginea nr. 5 – O sală de curs vandalizată de elevi .

40Ibidem , p.199 .

21 Conform unor autori, vandalismul reprezintă actele de violență specifice41,
orientate către obie cte bunuri sau proprietăți. În conformitate cu spusele autorilor Frechette
și Leblanc42 vandalismul este definit ca o activitate ce apare ca rezultat a descărcării
agresivității sau ca o răzbunare dirijată împotriva bunurilor materiale.
Conform studiilor actuale a ceastă formă a devianței școlare este prezentă în
majoritatea școlilor din Româ nia. Perioada preadolescenței și adolescenței este definită
prin schimbări majore la nivel psiho – fizico – emoțional. A ceste schimbări pot produce la
tineri crize de furie și stări de agresivitate nejustificate , în cele din urmă aceste
comportamente pot prevest i apariția vandalismului școlar și a delincvenței juvenile.

II.6. Violența în școală

Imaginea nr. 6 – Un elev își lovește un coleg de clasă .
Violenț a este, din punct de ved ere statistic, cea mai frecventă conduită de devianță
școlară . Mass -media, cercetările ș i statisticile oficiale raportează o creș tere spect aculoasă
fenomenului în ultimele trei decenii în mai multe țări ale lumii, astfel î ncât escaladarea
violenței în școală a devenit cea mai vizibilă evoluției din câmpul educaț iei formale
performanțele școlare sau progresul î n democratizarea sistemelor edu cative sunt î n prezent
realități mai puțin evidente comparativ cu înmulțirea actelor de violență în ș coală. Dacă, în
fazele de început ale educației școlare, predomina violenț a profesorului asupra elevilor,

41 R. Dufour -Gomprés, Dictionnaire de la violence et du crime , Érès, Toulose, 1992, p. 34.
42 M. Fréchette, M. Leblanc, Délinquances et délinquants , Chicoutimi, Morin, 1987, p. 94.

22 democratizarea educaț iei a antrenat o deplasare a violenței că tre elevi, canalizând -o
dinspre elevi spre profesori.43
II.7. Toxicomania

Imaginea nr. 7 – Un elev poartă în ghiozdan mai multe substanțe interzise,
îndreptându -se spre școală. ..
Pentru unii autori ,,toxicomania reprezintă o conduit ă deviantă de tip evazionist,
care se poate asocia cu alte acte infracționale. Toate codurile și reglementări le vizând
conduita elevilor în școală interzic consumul băuturilor alcoolice, al drogurilor și
fumatul. ”44 Dacă analizăm fenomenul toxicomaniei cu mai multă atenție putem aprecia
faptul că elevului din ziua de astăzi îi creează o deosebită ,,plăcere ” de a încălca
regulamentul și normele școlar e / sociale. De la viciul fumat ului care este într-o măsură tot
tolerat în incinta școlii, se poate trece într-o clipită în extrema consumului de băuturi
alcoolice și droguri.

43 Ibidem , p.217.
44Ibidem, p.240.

23 II.8. Suicidul

Imaginea nr. 8 – Această ilustrație reprezintă , într-un mod sinistru fenomenul
suicidului în rândul copiilor și tinerilor.
Sociologul Emil Durkheim definea sinuciderea ca fiind „orice caz de moarte care
rezultă direct sau ind irect dintr -un act direct sau indirect, pozitiv sau negativ, săvârșit de
victima însăși, și despre care aceasta știe ce rezultat va produce. Tentativa este actul astfel
definit, dar oprit, înainte ca moartea să se producă”.45
În con cepția Cristinei Neamțu actul suicidar nu este prop riu zis o formă de
devianță școlară , în sensu l că nu există norme școlare care să -l menționeze și să -l interzică
explicit; însă întrucât el se prezintă ca având legătură cu alte probleme de comportament
ale elevilor.46 Actul sui cidar este legat și de fenome me cum ar fi : hărțuire a, bullying,
ciberbullying pe care le voi prezenta în rândurile de mai jos.

45 Emil Durkheim , Despre Sinucidere , Editura Institutul European, Iași, 1993, p.13.
46Cristina Neamțu, Devianță școlară , Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor
Editura Polirom, Iași, 2003, p. 249

24 II.9. Bullying -ul

Imaginea nr. 9 – Un elev este hărțuit de către altul iar în jurul lor s -au adunat mai
mulți elevi (spectatori) care privesc și se amuză. Această ilustrație reprezintă o parte din
tabloul bullyingului din mediul școlar.
Bullying -ul este definit de literatura de specialiate ca fiind un comportament
ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat,
tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într -un
anume fel (făcând re ferire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial).
Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri
fizice.47 Bullyingul poate avea efecte devastatoare în creșterea și dezvoltarea armonioasă a
tânăru lui care poate cădea ușor în stări de anxietate și mai apoi în depresie.
O altă cercetătoare care a studiat fenomenul bullying -ul este cadrul didactic
universitar, Gabriela I rimescu. Aceasta consideră că ,,bullying -ul reprezintă un
comportament analizat și studiat în relație cu alți termeni din sfera violenței, care are
cadrul de manifestare de tip instituțional: mediul școlar, centre de îngrijire, centre
educaționale, locul de muncă etc.”48

47 Fenomenul "bullying". Cum îl depistăm și cum îl combatem, pentru școl i mai sigure . UNICEF. 22
octombrie 2015. accesat în data de 12.10.2018.
48Gabriela Irimescu , A new image of violence against children – bullying type behavior . Analele Științifice
ale Universității ,,Alexandru Ioan Cuza ” din Iași, IX, 1, 2016.

25 Bullying –ul îi poate cauza tânărului (victimei) stări deranjante, teamă și fobii de a
ieși în public sau de a relaționa cu ceilalți. Dacă în aceste situații agresivitate repetitivă
cadrele didactice și membrii familiei elevului nu intervin în cel mai scurt timp, acestă
conduită deviantă poate lua amploare și chiar se poate ajunge la sinucidere. Cu alte
cuvinte, v ictima nu va mai suportă tachinările și înjosirile celorlalți și poate ajunge să nu își
mai suporte propria viață.
II.10. Ciberbullying sau agresiunea pe internet

Imaginea nr. 10 – O adolescentă este agresată și hărțuită în mediul online .
Pentru Carmen Palaghia ,, cyberbullyingul , numit și agresiunea pe internet , este
de fapt hărțuirea prin intermediul formelor electronice de contact (telefoane mobile,
computere, laptopuri, tablete), întâlnită îndeosebi în rândul adolescenților. Hărțuirea
cibernetică poate include postarea de zvonuri despre o persoană, amenințări , remarci
răutăcioase, deconspirarea informațiilor personale despre victimă, acestea fiind
comportamente cu caracter repetitiv, care au intenția de a face rău”.49
Un alt autor care a cercetat fenomenul hărțuirii tinerilor în mediul online este
Lucian Onofre i. Conform spuselor acestuia „copilul preadolescent sau adolescent este
chinuit, hărțuit, umilit, pus într -o situație neplăcută sau victimizat în alt mod de către alt

49PALAGHIA C., (2018). „ Jocurile morții”, între sinucidere și cyberbullying. O analiză asupra riscurilor la
care sunt expuși tinerii în mediul virtual , în Revista de Asistență Socială, Nr 2, Editura Polirom, București,
p.124.

26 copil de aceeași vârstă, prin utilizarea Internetului, a tehnologiilor digitale sau inter active
sau a telefoanelor mobile”.50
În această eră digitală a postmodernismului majoritatea tinerilor au tendința de a -și
desfășura principalele activităț i ale vieții în mediul virtual. Adolescenții au obiceiul și
plăcerea de a socializa și de a schimba pă reri cu alți tineri sau cu persoane necunoscute în
mediul online . Această socializare din spatele calculatorului, din nefericire poate deveni
zona în care tinerii pot suferi imense ,,răni”psiho – emoționale. Prin urmare, îmi voi
îndrepta atenția asupra acestui fenomen care a luat amploare în România dar și în întreaga
lume (sinuciderile printre adolescenț i provocate de jocul virtual ,, Balena albastră” ). De
amintit este faptul că bătăuș ii și agresorii din școa lă se pot muta cu ușurință în mediul
online . Pe internet a ceștia își pot desfășura activitățile de hărțuire și tachinare învățate și
practicate în mediul social / familial sau școlar .
Aceste forme ale devianței școlare menționate anterior, sunt î n strânsă legătură cu
observațiile psihologului a merican Thomas Cordon (1981). Specialistul american
consideră faptul că elevii recurg deseori la anumite mecanisme de apărare atunci c ând
intervin o serie de trăiri sau sentimente care dau o adevărată coloratu ră afectivă situațiilor
școlare.51
,,Tabel nr. 3. Mecanisme de apărare la care recurg elevii” (Cristina Neamțu,
Devianță școlară, 2003, p.178) ”
Sentimente Mecanisme de apărare
Ranchiună, mânie ostilitate revoltă, rezistență, neîncredere
fustrare răzbunare (principiul,, ochi pentru ochi”)
ură, ave rsiune minciună, înșelătorie, disimulare
jenă, stânjeneală blamarea altora, calomnie, bârfă
rușine, umilință fraudă, plagiat, copiat
teamă, angoasă amenințare, intimidare, bravadă
tristețe, deprimare dorința de a câștiga totul, respingerea
neputință, apatie supunere, conformare
încăpățânare, obstinație curtarea adultului ,, perierea ”
emulație, rivalitate refuzul riscurilor, asigurarea șanselor de
recunoștință înainte de a acționa

50Onofrei, G.L. ,Violența în spați ul public. Derapaje ale comunicării [Violence in public space. Slippages of
communication] , Editura Fundația Academică AXIS, Iași, 2015, p.162.
51 Thomas Gordon, apud Cristina Neamțu, Devianță școlară . Ghid de intervenție în cazul problemelor de
comportamen t ale elevilor , Editura Polirom, Iași, 2003, p .178.

27 II.11. Efectele violenței video în rândul copiilor și adolescenților
Identificând o conexiune între comportamentul deviant al elevilor și vizionarea
unor materiale cu caracter violent, Virgiliu Gheorghe autorul cărții, Efectele televiziunii
asupra minții umane și despre creșterea copiilor (2005) , ne aduce în atenție următoa rele
aspecte cu privire la efectele violenței video pri ntre copii și adolescenți:
– ,,Studiile corelaționale arată că, pentru copii claselor I -V, există o legătură între
nivelul comportamentului agresiv al copilului și numărul scenelor de violență privite la
televizor;
– Studiile experimentale constată o accentuare a comportamentului agresiv ca
urmare a expunerii la violența televizată:
a. cele mai mari deviații de comportament și sporirea agresivității se înregistrează
la tinerii ale căror programe favorite aveau cel mai mare grad de violență.
b. studiile pe termen lung au arătat existența unei relații de dependență între
preferința pentru violența televizată la vârsta de 8 ani și agresivitatea la vârsta de 18 ani.
c. de asemenea, s -a putut constata o corelație cauzală (cauză -efect ) între vizionarea
stărilor de violență la vârsta de 8 ani și comportamentul criminal la vârsta de 30 de ani.
d. în general, în cazul telespectatorilor tineri, care vizionează acte cu un grad ridicat
de violență, există o m are probabilitate de apariție a comportamentelor violente. ”52

52Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în ziua de azi ,
Editura Avanghelismos, București, 2005, pp. 312 -313.

28 II.12. Teorii care explică comportamentul deviant la tineri
❖ Teorii biologice din domeniul devianței
Pentru a putea înțelege fenomenul devianței trebuie să analizăm și perspectiva
biologică care a fost studiată și analizată de importanți specialiști din domeniul bio logiei și
a medic inei.
Teoriile biologice ne prezintă ideea că există anumite trăsături care predispun
anumiți ind ivizi către o conduită deviantă. Un reprezentat al teoriilor biologice din
domeniul devianței este medicul italian C. Lombroso53, care si -a argumentat teoria în
lucrările sale „Omul delincvent ” si „Crima: cauzele ei si remedii”. Pentru Lombroso
comportament ul criminal constituie un „fenomen natural” care este determinat ereditar.
Din această perspectivă a specialistului italian reiese faptul că individul din naștere capătă
o moștenire biologică care poate degenera într -un comportament cu manifestații deviant e.
❖ Teorii psihologice din domeniul devianței
Autorii Philipe Pinel, Richard Dugdale și Henry Goddard, consideră faptul că
delincventul este un psihopat, un „degenerat” mintal, sau „sociopat”, care a moștenit
anumite afecțiuni psihice ce îl determină la o conduită antisocială.
Chiar dacă astăzi nu se mai pune accentul pe moștenirea bolilor psihice, ideea
„psihopatului” sau a „sociopatului” continuă să rămână actuală, psihologii realizând
portrete tipice ale personalității criminale.
În lucrarea intitulată Masca sănătății mentale , clinicianul Hervey Clecklei54
formula următoarele criterii în baza cărora se poate identifica o personalitate antisocială:
– ,,farmec superficial și inteligență emoțională, ce oferă posibilitatea manipulării
celor lalți prin simulare;
– sentimente lipsite de profunzime și de empatie, absența conștientizării greșelilor și
lipsa remușcărilor, indiferență manifestată față de consecințele negative ale faptelor
comise;
– conduite impulsive, de cele mai multe ori nemotivate, acțiuni dificil de înțeles sau
anticipat;

53 Caesare Lombroso, Omul delincvent , Editura Măiastra, Bucuresti, 1992.
54Hervey Clecklei, Emily S. Clecklei, The Mask of Sanity , Augusta, Georgia, 1988.

29 – incapacitate de a învăța din experiențele trecute și absența temerilor;
– egocentrism patologic, centrarea asupra propriului eu și incapacitate de atașament
afectiv;
– atitudini de neîncredere, nesinceritate, irespon sabilitate și rea -credință, relații
sociale instabile și de scurtă durată.”55
❖ Teorii sociologice din domeniul devianței
Teoria anomiei – Sociologul francez Emile Durkheim (1858 – 1917), considerat
fondatorul sociologiei ca știință la nivel universitar, a ilustrat prin această teorie conform
căreia stările anomice dintr -o societate umană sunt o consecință a dezvoltării societăților
dinspre tradiționalism spre modernism. În opinia organizatorului școlii franceze de
sociologie, dezvoltarea soci etăților și diviziunea muncii au cauzat pierderea valorilor și a
spiritului de tip comunitar a indivizilor. Aceste disfuncționalități prezente la nivel societal
au declanșat în opinia sociologului o multitudine de manifestări și conduite perturbatoare
ale indivizilor în mediul societal.
Teoria etichetării –,,Pentru reprezentanții inteacționismului simbolic ( H. S.
Becker, K. Erikson, E.M Lemert, E. Goffman, E. Goode etc) , devianța nu este o trăsătură
sau o proprietate a unui anumit comportament, ci o însuși re atribuită comportamentului de
către indivizii care dețin puterea și care evaluează conduita ca fiind deviantă. Prin urmare,
devianța nu depinde doar de caracteristicile inerente ale unui comportament, ci și reacțiile
sociale față de acesta de eticheta f olosită de societate cu privire la actul respectiv. Teoria
reprezintă o siglă care grupează un număr mare de autori și de idei adesea divergente.”56
Teoria asocierilor diferențiale – A fost expusă publicului larg de către
criminologul Edwin H. Sutherland, acesta fiind unul dintre reprezentanții de seamă ai
Școlii de la Chicago. ,,Aceasta a prezentat teoria asocierilor diferențiale în lucrarea
Principii de criminologie (1934). Teoria po ate fi redusă la următorul postulat:
comportamentul criminal se învață. Prin urmare, individul nu se naște cu unele
predispoziții care îl împing spre crimă și nici nu este impregnat de mediul socio -cultural cu
anumite obiceiuri. Autorul a pornit de la prem isa conform căreia, în viața socială indivizii

55Grecu, Sorin Rădulescu, Delincvența juvenilă în societatea contemporană . Studiu Comparativ între Statele
Uniteși România , Editu ra Lumina Lex, București, 2003, p. 100.
56Maria Nicoleta Turliuc, Psihosociologia comportamentului deviant, Concepte și Teorii , Editura Institutul
European, Iași, 20 07, p.147.

30 tineri sau adulți întâlnesc modele pozitive sau conformiste și negative sau nonconformiste
de conduită, pe care și le însușesc în cadrul procesului de învățare socială.”57
Teoria controlului social – Sociologul francez ,,E. Durkheim a fost unul dintre
primii sociologi care s -au preocupat, în mod implicit, de noțiunea de control social. El a
considerat că reglarea conduitelor membrilor societății un se datorează voinței lor
individuale, ci presiunii soc iale exercitate de constiința colectivă, ca ansamblu de credințe
și sentimente comune majorității.”58 De asemenea, teoria controlului social a mai avut ca
reprezentanți de seamă pe E.A. Ross, Travis Hirschi, Maurice Cusson etc.
Criminologul ,, M. Cusson (1997) a definit controlul social ca o formă de influență
care se realizează în și prin relațiile interpersonale. Prin urmare, controlul social reprezintă
ansamblul proceselor prin care membrii unui grup se încurajează unii pe alții pentru a ține
seama de așt eptările lor reciproce și pentru a respecta normele pe care le fixeaxă.”59
Se mai poate nota că ,,teoria controlului social susține faptul că tendința indivizilor
de a devia în plan comportamental este relativ generală și constantă . Indivizii vor reacționa
frecvent antisocial dacă nu sunt formați și susținuți (de societate sau grup) în evitarea
acestei tendințe. Agenții contro lulul social pot fi: instituționali (organisme juridice, de
menținere a ordinii publice și statale, instituțiile de învățământ sau cele religioase) sau
neinstituționali (părinți, prieteni, vecini). Mijloacele controlului social sunt acele
instrumente de pr esiune, formale sau informale, care au rolul de a -i conduce pe indivizi să
adopte formele dezirabile sau permise ale conduite.”60
Analizând fenomenul devianței școlare din prisma acestor paradigme și te orii din
sfera unor științe cum ar fi criminologia, soc iologia, psihologia, biologia, ajungem la
concluzia din care reiese faptul că adolescentul deviant este constrâns de diferiți factori
cum ar fi: mediul, grupul familia l, cultura, societatea, moștenirea psiho – biologică etc.
În concluzie, aceste teorii prezentate anterior ne ajută să interpretăm și să înțelegem
contextul în care se produce actul deviant, cum se manifestă conduita deviantă, care sunt
factorii care favorizează apariția devianței în mediul societal .

57Ibidem , p.128.
58Ibidem , p.154 -155.
59Maurice Cusson, apud Maria Nicoleta Turliuc, Psihosociologia comportamentului deviant, Concepte și
Teorii , Editura Institutul European, Iași, 2007, p 155.
60Ibidem , pp.155 -156.

31 CAPITOLUL III .
CADRE NORMATIVE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENȚIE
ȘCOLARĂ
III.1. ISJ IAȘI – Raportul privind starea invățământului preuniversitar ieșean
din perioada 2016 – 201761
Rețeaua școlară
• Elevi înscriși în învățământul de masă, zi – 126 863
• Elevi înscriși în învățământul seral, cu frecvență redusă și prin programul „A doua
șansă” – 2 068
• Elevi înscriși în învățământul special – 1 581
• Total: 130 512
Caracteristici ale rețelei școlare în 2016 -2017
• Nr. elevilor/preșcolarilor înscriși la învățăm ântul de masă, zi, a scăzut cu 963, în
special în mediul rural, de la 61.445 în anul școlar 2015 -2016 , la 59.933 în acest an
școlar; în mediul urban – creștere de 577 elevi/preșcolari;
• Nr. claselor din învățământul de masă, zi, a scăzut cu 55 de clase, în special în
mediul rural, descreșterea fiind generată de micșorarea numărului de elevi;
• Se observă o scădere a numărului de clase/grupe din învățământul de masă – seral,
frecvență redusă și din programul A doua șansă, de la 97 la 89 .
SITUAȚIA LA ÎNVĂȚĂTURĂ ȘI STAREA DISCIPLINARĂ
Scade numărul elevilor neșcolarizați
• 2016 -2017 : 351 elevi neșcolarizați (0,37% din cei 94.515 elevi înscriși în
învățământul obligatoriu, învățământ de masă, zi) ;
• 2015 -2016 : 524 elevi neșcolarizați (0,57% din cei 92.269 de elevi înscriși în
învățământul obligatoriu, învățământ de masă, zi) ;
• 2014 -2015 : 827 elevi neșcolarizați (0,88% din cei 93 484 de elevi înscriși în
învățământul obligatoriu, învățământ de masă, zi).
Scade numărul elevilor aflați în abandon școlar
303 elevi din clasele CP -X au fost înregistrați în abandon școlar, față de 323 în anul
școlar 2015 -2016 (elevi care au fost înscriși în învățământul obligatoriu, dar care nu

61Starea învățământului preuniversitar ieșean an școlar 2016 -2017. Reușite și prov ocări ale învățământului
preuniversiter ieșean , raport întocmit de Inspector Școlar General, Prof. dr. Genoveva Farcaș .

32 au frecventat și au depășit cu mai mult de 2 ani vârsta clasei) – 0,31% (o parte
dintre aceștia se regăsesc în clasele de tipul A doua șansă)
Conform ISJ Iași, principalele cauze ale abandonului școlar:
• elevi care provin din familii cu părinți plecați în străinătate;
• elevi care provin din familii de romi, declarați sau nu;
• starea materială precară a familiilor din care provin elevii;
• demersuri sporadice și ineficiente din partea unor cadre didactice sau
conducători de unități școlare pentru atragerea și menținerea elevilor la cursuri.
Mai puțini elevi cu nota la purtare scăzută sub 7
Din cauza cumulului de absențe, un număr de 1.258 elevi au avut note la purtare
scăzute sub 7 în anul școlar 2016 -2017 (adică 1,20% din totalul de 104.165 elevi rămași
înscriși la finalul anului școlar în clasele pregătitoare – XII, în învățământ de mas ă, zi, față
de 1.638 elevi care au avut note scăzute la purtare sub 7 în anul școlar 2015 -2016).
Mai mulți elevi exmatriculați – numărul elevilor exmatriculați (la clasele XI -XIII)
este de 347 la finalul anului școlar 2016 -2017 (dintre care 243 cu drept de reînscriere), în
creștere cu 27 elevi față de anul școlar 2015 -2016.

33 O primă impresie asupra unor modalități de prevenție în cazurile de devianță
școlară ne este prezentată de sociologul Vasile Miftode62. Fondatorul secției de asistență
socială la Iași consideră că o modalitate de prevenție în cazurile de devianță școlară ar fi
,,statuarea unei activități interdisciplinare care să includă, alături de profesioniști interesați
(sociologi, asistenți sociali, juriști, antropologi etc) și responsabili cu socializarea primară,
(în primă etapă) și socializarea secundară ( în a doua etapă)”. Așadar, avem nevoie de
specialiști care să conlucreze într -o echipă multidisciplinară special izată care în primă
instanță tr ebuie să identifice cazurile de devianță școlară și mai apoi să intervină prin
anumite strategii și măsuri în vederea diminuării și combaterii fenomenului. O altă metodă
de prevenție a devianței în unitățile școlare ar fi prin intermediul prevenirii social e, ,,al
cărei actor principal este asistentul social”.63 Specialistul are rolul de a interveni în cazurile
în care anum iți tineri ,, vor să calce strâmb, să prevină dezvoltarea inadaptării, să încurajeze
o evoluție normal a aptitidinilor de a trăi în societa te, de a da unor tineri fragile forța de a
rezista seducțiilor delincvenței. ”64
În concluzie, mai bine prevenim decât să intervenim în cazurile de devianță școlară.
Mai bine să preîntâmpinăm fenomen ul prin diferite acțiuni și măsuri care vor avea ca efect
diminuarea și stoparea manifestărilor / conduitelor deviante ale elevilor în cadrul unităților
educaționale în comunitate sau în mediul familial.
III.2. Rolul familiei în prevenirea devianței școlare
În contextul problematicii devianței școlare, autorul Agabrian consideră faptul că
responsabilitatea locală pentru calitatea demersului educativ are la bază colaborarea dintre
triada: școală, familie și comunitate.65
În conformitate cu cercetar ea autorilor, Lo, Tyrone, Cheng lipsa u nei legături
stabile cu părinții și neîncredere în propria persoană, pot da naștere unui comportament
violent, creând o stare de vinovăție și alte emoții negative care duc la delincvență.66

62 Vasile Miftode, Perspectiva interdisciplinară și cooperarea interagenții în acțiunile de r einserție a
grupurilor problemă , în, Manualul consilierului de reintegrare social și supraveghere , coordonat de Ioan
Durnescu, Editura Themis, Fundația Europeană ,, Nicolae Titulescu ”, Filiala Craiova, 2002, pp.139 -157.
63 Carmen Palaghia, Dimensiuni ale devianței școlare. De la identificare la prevenție, Editura
ProUniversitaria, București, 2016, p.22.
64Ibidem , p.22
65 Agabrian, M., Milea, V, Parteneriate școala – familie – comunitate ”, Editura Institutul European, Iași,
2005.
66 Lo, C. C., Tyrone C. Cheng, Maggie Bohm, Rural – to – Urban Migr ation, Strain, and Juvenile
Delinquency : A Study of Eight – Grade Students in Guangzhou, China, International Journal of Offender
Therapy and Comparative Criminology, 2016. p.4

34 Cercetările și studiile de specialitate ne prezintă faptul că prima instanță de
socializare din viața copilului este familia. Familia are rolul de a pregăti copilul prin
intermediul socializării primare în vederea depășirii tuturor obstacolelor care vor interveni
în viața psiho – socială a minorului. Cu alte cuvinte , majo ritatea familiilor ar trebui să se
implice mai activ în educarea copilul într -o manieră prin care acesta să înțele agă de la
vârstă fragedă totalitatea norme lor și valori lor care sunt tolerate sau nu de către ceilalți
actori din sfera socială.
În contextul familiilor care nu -și îndeplinesc îndatoririle părintești care mai apoi se
resfrâng în viața psiho – social a copilului, autorul A. Ibiș ne prezintă familiile problemă
care pot fi clasificate tocmai în funcție de problemele cu care se confruntă:
a),, famil ii cu probleme grave datorită disoluției grupului familial (părinți bolnavi
cronic, imorali, alcoolici, cu antecedente penale;
b) familii cu probleme de realizare a funcțiilor (decese, divorțuri, abandon sau
certuri, agresivitate, tensiune);
c) familii cu probleme educaționale create de deteriorarea relațiilor interfamiliale și
a nerealizării funcțiilor principale (stil educațional deficitar, probleme de comunicare,
dezinteres din partea părinților etc).”67
Intrând mai amănunțit în subiect ul negativ al famil iilor deviante, autorul Iacobuță
consideră că ,,familiile infractoare își implică copii în activități infracționale ori îi
influențează pe calea imitației, împrumutându -le percepte morale contra eticii societății.
Nu sunt rare nici cazurile în care părinți i îi îndeamnă sau chiar îi obligă pe copii să fure, să
lovească sau să săvârșească alte fapte grave.”68
În momentul de față majoritatea părinților elevilor nu își dau interesul în înțelegerea
și depistarea comportamentului deviant al tinerilor și tratează a ceste manifestări ca fiind
specifice vârstei. Așadar, familia este princip alul factor protectiv care poate susține pe
tânătul cu atitudini și conduite deviante în școală, manifestate în familie, școală sau
comunitate . Familia ca prima instanță socio – educ ativă are rolul de a preveni și interveni în
diminuarea și combaterea predevianței / devianței în rândul adolescenților.

67 Ibiș, A. Influența agenților de socializare (familia, școala, grupul de refer ință) asupra comportamentelor
predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, București, 2001.
68 Iabobuță. I.A., Criminologie , Editura Junimea, Iași, 2005, p.169.

35 III.3. Rolul și importanța asistentului social școlar
În România, profesia de asistent social nu a ajuns la un stadiu prin care noi
specialiștii care activăm în domeniul protecției sociale să ne simțim foarte mândri. Față de
alte state din Uniunea Europeană, țării noastre îi mai trebuie ceva timp pentru a clădi noi
politici sociale dar și o legislație benefică pentru toate categoriile de beneficiari ai
sistemului de protecție socială.
În conformitate cu afirmațiile autoarei Cristina Neamțu69, asistentul social școlar
poate fi adesea singurul asistent social dintr -o școală sau uneori, dintr -un întreg cartier.
Profesionistul necesită abili tăți pentru cele trei niveluri ale practicii : micro, mezzo, macro .
Asistentul social lucrează în primul rând cu elevii, facilitând și alcătuirea de grupuri pentru
elevi și părinți. Practica afectivă a asistenței sociale în școală constă în colaborarea,
consultarea dezvoltarea comportamentală și pregătirea altora pentru lucrul cu copii dificili.
Asistentul social are obligația de a veghea asupra respectării drepturilor și obligațiilor
elevilor în școală, precum și a oricărei forme de abuz.
De asemenea, est e necesară prevenția inadaptării școlare a elevilor prin
identificarea cauzelor, o bună colaborare între asistentul social școlar și asistentul social
familial, pentru o cât mai bună relație între școală și familie.
Cercetările și studiile ne prezintă fapt ul că în decursul timpului în România cazurile
de devianță școlară au ajuns la cote alarmante. Poate fi lipsa asistentului social școlar din
cadrul unităților de învățământ un factor de risc în apariția devianței școlare?
Activând ca asistent social la niv el județean în cadrul Direcției Generale de
Asistență Socială și Protecția Copilui Iași am instrumentat diverse cazuri în cadrul mai
multor unități școlare de pe raza județului Iași. Majoritatea cazurilor pe care le -am
instrumentat au avut de -a face cu fen omenul devianței școlare. Am observat faptul că
majoritatea elevilor care manifestau atitudini / comportamente deviante în mediul școlar
proveneau din familii defavorizate sau aflate în situație de risc. Acești tineri devianți se
confruntau aproximatic cu toate formel e de devianță școlară cum ar fi fumatul în incinta
școlii, consumul de alcool , violența în scoală, fuga de la școală, absenteismul, abandonul
școlar, vandalismul, bullyingul etc.

69 Cristina Neamțu, Aspecte ale asistenței sociale în școală, în ,,Tratat de asistență socială ”, (coord. George
Neamțu), Editura Polirom, Iași, 2003, pp.839 -841.

36 Așadar, mediul familial nefavorabil este o cauză a comportamentu lui deviant al
elevului în mediul școlar. Cu toate acestea, dacă nu dispunem de un asistent social în
mediul educațional cine va realiza evaluarea soci ală a elevului cu manifestări, atitudini și
conduite deviante? Asistenții sociali de la nivel local (comu nitari) sunt prinși între ,,munți
de hârtii ” (prestații sociale) și abia mai pot face față cererilor și nevoilor provenite din
mediul comunitar. ..
În concluzie, unitățile de învățământ simt lipsa unor specialiști / profesioniști cu
studii superioare în as istență socială. Acești specialiști vor lupta cu fenomenul devianței în
școală și împreună cu echipa multi – disciplinară vor realiza prevenția și intervenția
necesară în domeniul devianței școlare.

37 CAPITOLUL IV.
METODOLOGIA CERCETĂRII
MODELE ACTUALE DE EXPLICARE A DEVIANȚEI
ȘCOLARE

Etimologic termenul de ,,metodologie” provine din cuvântul grecesc methodos =
drum și logos = stiinta, astfel metodologia desemneaza stiinta efectuarii cercetarii. ,,Este
vorba despre o disciplina generala în care se dezvolta modalitatile de realizare a cunoasterii
stiintifice si priveste ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vietii sociale”. 70
Metodologia cercetarii sociologice reprezintă o analiză a metodelor si teh nicilor
aplicate în realizarea si finalizarea cercetarii sociale. Aceasta are un caracter normativ si
formuleaza strategii de investigare, indica atât eventualele dificultati si neajunsuri, cât si
căi de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.71
Cu alte cuvinte, metodologia se concentrează asupra metodelor, tehnicilor și
instrumentelor de lucru utilizate pentru a întocmi cercetarea propriu zisă .
IV.1 Scopul și obiectivele cercetării
Scopu l acestei viitoare cercetări sociologice este de a studia ș i analiza principalele
modele actuale d e explicare a fenomenului devianței școlare. A ceste modele explicative
vor proveni din partea elevilor, profesorilor, părinților, reprezentanților autorităților
competente dar și a membrilor societății / comunității.
Cercetarea de față va avea un caracter calitativ dar și cantitativ (mixtă) .
Concret , obiectivele pe care le voi urmări în acest demers de cercetare , vor fi:
• identific area și analiza rea principalelor forme de devianță ș colară;
• identific area cauzelor și efectelor care stau la baza fenomenului ;
• identific area posibile lor strategii de prevenție ;
• identificarea unor posibile modele explicative cu privire la fenomenul studiat .

70 Ioan Mărginean, Proiectarea cercetării sociologice , Editura Polirom, Iași, 2000, p.53.
71 Cătălin Zamfir , & Lazăr Vlăsceanu, Dicționar de sociologie ., Editura Babel, București, 1993, pp.353 -355.

38 Pornind de la scopul și obiect ivele cercetării , îmi propun să răspund la
următoarele întrebări de cercetare :
1. Cum își definesc și explică elevii, profesorii și membrii societății/ comunității
fenomenul devianței școlare ?
2. Care sunt princip alele forme de devianță școlară identificate de elevii și profesorii din
liceele din Municipiul Pașcani?
3. Care sunt cauzele și efectele fenomenului devianței școlare identificate de elevi i și
cadre le didactice din Municipiul Pașcani?
4. Care sunt principalele soluții de prevenire a devianței școlare în liceele din Mun.
Pașcani?
IV.2. Metode și tehnici de cercetare
IV.2.1 Interviul
Conform psihosociologului Septimiu Chelcea termenul de „interviu” provine din
limba engleză ( interview – întrevedere, întâlnire) fiind o metodă des utilizată în științele
socio -umane și este definit în literatura de specialitate ca fiind o tehnică de obținere, prin
întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor
sau pentru descrierea unui anumit fenomen studiat.72
În alte ordine de idei, interviul ca metoda calitativă d e culegere a datelor prezintă
mai multe avantaje, motiv pentru care am ales să mă bucur de acestea. În primul rând, cu
ajutorul metodelor calitative , Ștefan Cojocaru73 consideră că se obțin date și informații
privind modalitățile posibile de intervenție . Același autor mai precizează faptul că interviul
„conduce la descoperirea unor noi direcții de intervenție și la rafinarea concluziilor”.74
Avantajele pe care le -am prezentat în rândurile de mai sus mă vor ajuta să obțin
date și informații impo rtante în vederea cunoașterii fenomenului . Cu alte cuvinte, îmi
propun să folosesc această metodă calitativă pentru a intervieva elevi, profesori, asistenți
sociali , polițiști , psihologi și alți specialiști din domeniul psiho – socio – educațional.

72 Septimiu Chelcea, Tehnici de cercetare sociologică , București, 2001, p.267
73 Ștefan Cojocaru, Evaluarea programelor de asistență socială, Editura Polirom , 2010, Iași, p.137.
74 Ibidem, p.138.

39 IV.2.2. Observația
Observația are ca scop culegerea de informații cu valoare de fapte, necesare pentru
a le completa/confirma pe cele rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul sau
întrevederea). Ea desemnează o etapă inițială a cunoașterii, un tip de acțiune realizată de
cel care observă, datele colectate și produsul final. Observația reprezintă „tehnica
principală de investigație sociologică întrucât ne oferă informații cu valoare de fapte”.75
Materialul obținut prin intermediul observației dir ecte este cel mai bogat, nuanțat de
analize calitative.
În concepția sociologului Cristina Gavriluță ,,observația merită mai multă atenție
din partea sociologilor”.76 În opinia mea, tehnica observația poate avea și rolul de a da un
impuls cercetătorului spre cunoașterea științifică.
În concluzie, această tehnică mă va ajuta în cea mai mare parte la cunoașterea și
înțelegerea conduitelor deviante în rândul elevilor din cadrul unităților educaționale unde
îmi voi creiona partea practică a acestei lucrări. De asemenea, sunt de părere că tehnica
observației îmi va da o serie de impulsuri spre o mai bună cunoaștere a respondenților și
ulterior identificarea unor modele explicative a fenomenului devianței școlare.

IV.2.3 Chestionarul
După cum precizam în râ ndurile de mai sus, în această cercetare sociologică voi
folosi și metoda chestionarului. Această metodă cantitativă de culegere a datelor și
informațiilor, mă va ghida în validarea rezultatelor metodelor calitative utilizate în lucrarea
științifică .
Septimi u Chelcea definește chestionarul ca fiind ,,o tehnică de cercetare și,
corespunzător, un instrument de investigare constând dintr -un ansamblu de întrebări scrise
și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către
operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate
răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris”.77

75 Vasile Miftode , Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2003, p.115.
76 Cristina Gavriluță, Negativul Cotidianului , Editura Universității ,,Al. I. Cuza” Iași, 2017, p.66.
77 Septimiu Chelcea, Curs de Cercetare Sociologică , Școala Națională de Studii Politice și Administrative,
București , 2001, p.70.

40 IV.3. Universul cercetării
Universul cercetării va consta în investigația sociologică care se va desfășura în 3
unități școlare din Municipiul Pașcani. Cercetarea propriu zisă va consta în aplicarea
metodelor și tehnicilor sociologice specifice, concepute și întocmite în raport cu statu sul
tuturor categoriil or de respondenți.
➢ ELEVI – cu vârste cuprinse între 15 – 18 ani (adolescenți) .
➢ CADRE DIDACTICE și alți reprezentanți din cadrul unităților educative.
➢ REPREZENTANȚI ai autorităților publice locale ( asistent social, asistent
medical, psiholog, polițist , inspector școlar ).
UNITĂȚI LE ȘCOLARE ÎN CARE SE VA REALIZA CERCETAREA
SOCIOLOGICĂ:
a. Liceul Teoretic ,,Miron Costin ” Pașcani ;
b. Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu ” Pașcani ;
c. Colegiul Tehnic de ,,Căi Ferate Unirea ” Pașcani .

IV.4. Limitele cercetării
În contextul acestui demers doctoral preconizez că vor exista o serie de limite:
1. Disponibilitatea , coerența și corectitudinea informațiilor provenite din partea
respondenților .
2. Cadrele didactice și alți reprezentanți din cadrul școli lor nu vor dori să fie intervievați
cu privire la posibilele cazuri de de vianță școlară din cadrul unității educative în care își
desfășoară act ivitatea profesională, pentru a nu ,,păta” reputaț ia și renumele unității
școlare;
3. Părinț ii / aparținătorii elevilo r nu vor fi re ceptivi la întrebări și vor dori să ascundă /
mascheze atitudinile și manifestările deviante ale odraslelor .
4. În cel mai rău caz , nu mi se va permite accesul sau nu voi primi aprobarea conducerii
unităților educative în vederea elaborării demersului metodologic.

41 ANEXE
Anexa 1 – Cazuri mediatizate în presa pășcăneană
❖ COLEGIUL NAȚIONAL ,, MIHAIL SADOVEANU” PAȘCANI
Presa pășcăneană relata în luna ianuarie 2014 faptul că un profesor de sport,
Petrică Angheluș, cadru didactic la un renumit liceu din localitate, mai exact Colegiul
Național ,,Mihail Sadoveanu” Pașcani, ar fi perceput bani de la elevi pentru motivarea
absențelor și ar fi folosit un limbaj injurios c u aceștia în timpul activităților educative.
Ziarele locale mai relatează faptul că tatăl unei fete a luat inițiativa și a declarat
faptul că,, profesorul Angheluș percepe câte 50 de lei pentru fiecare zi în care un elev
lipsește de la ore, pentru a fi mot ivate absențele. Banii sunt solicitați sub forma unei
sponsorizări de care ar beneficia echipa de volei a colegiului .”78 Cazul a ajuns și în vizorul
conducerii unității școlare care a declarat următoarele: ,,Am cunoștință despre cazul acestui
copil. Este o elevă foarte bună care a reușit în clasa a IX a la profilul Științe ale Naturii, iar
tatăl fetei mi -a semnalat faptul că nu se adaptează în colectiv datorită tratamentului
dirigintelui, profesorul Angheluș. Copilul are probleme de sănătate, este foarte sen sibil,
face tratament și se pare că profesorul Angheluș a fost prea dur în atitudinea față de
colectiv și față de această elevă. Tatăl ei solicită transferul de la o clasă la alta încât există
această incompatibilitate între diriginte și elevă. Vom lua în calcul posibilitatea
transferului, dar trebuie să aduc la cunoștință consiliului de administrație pentru că
transferurile se discută aici. Tot în consiliul de administrație vom demara o anchetă în
privința acestui caz și în privința altor lucruri care ne -au fost semnalate vizavi de domnul
profesor Angheluș. Legat de fondurile de la părinți , noi avem niște reguli foarte stricte cu
asociația părinților, nu se face nimic fără acordul sau inițiativa lor”.79
În luna ianuarie 2016 , un nou scandal la aceeași unitate educativă, ziarul
Newspașcani prezintă cititorilor faptul că ,, Procurorii Direcției Naționale de Anticorupția
Iași verifică în aceste zile implementarea unui proiect european la Colegiul Național
„Mihail Sadoveanu” Pașcani. Este vorba despr e un proiect Leonardo IVT care s -a
desfășurat în anul 2014, la care au participat 28 de elevi și 4 profesori ai Colegiului

78https://newspascani.com/index.php/local/stiri -locale/7310 -colegiul -sadoveanu -zguduit -de-un-scandal -bani-
percepuți -de-la-elevi -și-limbaj -neadecvat -folosit -de-un-profesor, accesat în data de 06.03.2019,ora 19:00.
79Ibidem.

42 Național „Mihail Sadoveanu”.80 În centrul atenției a fost tot profesorul de sport Petrică
Angheluș care a declarat că ,, în anul 2014 a aflat de la o serie de elevi implicați în acest
proiect că au primit mai puțin bani decât li se cuvinea. Elevii au făcut o deplasare, în cadrul
proiectului, în orașul Rende din Italia. Pentru activitatea lor din proiect ar fi trebuit să
primească în jur de 600 de euro, însă deși au semnat că ar fi primit acei bani, în realitate au
primit de la organizatori doar 200 de euro. Din acești bani au fost obligați să returneze 50
de euro, iar de alți 50 de euro li s -ar fi impus să cumpere cărți pe care să le don eze
bibliotecii.”
În luna martie 2017 , același cadru didactic a mai fost acuzat de către o elevă din
Republica Moldova că i -ar fi propus să întrețină relații sexuale și ar fi hărțuit -o. Din nou,
situația a ajuns și în vizorul conducerii liceului și a ISJ Iași.
În luna ianuarie 2018 Ziarul de Iași relatează cu profesorul a fost trimis în
judecată de către Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.
În luna octombrie 2015 , ziariștii ,,realitatea” expuneau cititorilor un act de
violență între doi elevi din Mun. Pașcani, desfășurat t ot în incinta faimosului Liceu ,,Mihai
Sadoveanu” Pașcani. ,, Mai exact, cel care a provocat scandalul este E. A., fost absolvent al
aceluiasi colegiu, care a reusit sa patrunda in unitatea de invatamant, avand ca pretext
faptul ca merge sa -si ridice docume ntele de la secretariat. Insa, cand a fost scapat din ochii
agentilor de paza, acesta s -a indreptat spre clasa elevului A. B., pus pe scandal. Se pare ca
intre cei doi ar fi avut loc un schimb de replici pe Facebook, iar agresorul l -a cautat pe
tanar si l -a lovit”.81
❖ LICEUL TEHNOLOGIC ,,MIHAI BUSUIOC” PAȘCANI
În luna octombrie 2013 un elev în vârstă de 19 ani de la Liceul Tehnologic ,,Mihai
Busuioc” Pașcani a venit în stare de ebrietate la cursuri, a agresat fizic și verbal pe paznicul
instituției care, ulterior, a cerut ajutorul agenților Poliției Locale Pașcani. Pentru fapta
comis ă polițiștii locali l -au amendat pe elev cu 200 de lei, în conformitate cu legislația în
vigoare.82

80https://newspascani.com/index.php/magazin/stiri -diverse/eveniment/17533 -elevi -si-profesori -de-la-
colegiul -national -mihail -sadoveanu -audiati -intr-un-dosar -instrumentat -de-procurorii -dna, accesat în data de
06.03.2019, ora 19:20.
81https://www.realitatea.net/bataie -intr-un-liceu -din-pascani -dupa -o-postare -pe-facebook_1805242.html ,
accesat în data de 06.03.2019, ora 19:45.
82https://bittv.info/scandal -la-un-liceu -din-pascani -un-elev-a-venit -baut-la-ore-si-a-sarit-la-bataie -la-paznicul –
unitatii/, accesat în data de 06.03.2018, ora 20:00,

43 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ
Cărți & lucrări de specialitate :
1. Agabrian, M., Milea, V, Parteneriate școala – familie – comunitate ”, Editura Institutul
European, Iași, 2005 .
2. Baciu Cristina, „ Modele de intervenție în comunitate ,” Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj Napoca, 2008.
3. Badea Florentina Cerasela, Violența și agresivitatea în școală – forme severe de
devianță școlară , Editu ra Hoffman, Caracal, 2011.
4. Boloș Daniela, Devianță și delincvență la vârsta școlarității – – repere pentru ora de
dirigenție , Editura Eurodidact, Cluj -Napoca, 2005.
5. Palaghia, Carmen, Devianță școlară și formarea responsabilității sociale , Editura
UAIC, Iași. 2012.
6. Palaghia, Carmen Dimensiuni ale devianței școlare. De la identificare la prevenție,
Editura ProUniversitaria, București, 2016 .
7. Coulshed, Veronica, Practica asistenței sociale, Editura Alternative, București, 1993.
8. Cojocaru, Ș. (2010). Evaluarea programelor de asistență socială. Iași: Editura
Polirom.
9. Chelcea, S eptimiu (2001) Tehnici de cercetare sociologică , București.
10. Gavriluță, Cristina Negativul Cotidianului , Editura Universității ,,Al. I. Cuza” Iași,
2017.
11. Gavriluță, Cristina Nicu Gavriluță, Sociologia Sportului, Teorii. Metode și aplicații ,
Editura Polirom, Iași 2010.
12. Neamțu, Cristina, Devianța școlară –fenomen socio -pedagogic. Modalități de
diminuare, Editura UAIC, Iași, 2001.
13. Neamțu, Cristina Aspecte ale asistenței sociale î n școală, în ,,Tratat de asistență
socială” , (coord. George Neamțu), Editura Polirom, Iași, 2003.
14. Neamțu , Cristina ,, Devianță școlară , Ghid de intervenție în cazul problemelor de
comportament ale elevilor Editura Polirom, Iași, 2003.
15. Lombroso, 1992, Omul delincvent , Ed. Măiastra, Bucuresti, 1992.
16. Low, Delia, Abuzul emoțional și devianța școlară în rândul elevilor de gimnaziu ,
Editura Universul Școlii, Alba Iulia, 2010.

44 17. Dodu , Ana-Maria, Violența școlară – – percepția violenței în relația profesor -elev,
Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2010.
18. Batâr, Dumitru, Sociologia Devianței , Sibiu, 2009.
19. Stan, Dumitru, Maladii ale Socialului. Teorii explicative, cercetări și remedii posibile,
Editura UAIC, 2015.
20. Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale (vol. I) , Editura Polirom, 1997.
21. Etienne Gaudet, Drogurile și Adolescența, Răspunsuri la întrebările părinților , Editura
Minerva, București.
22. Raffauf, Elisabeth , Prevenția înainte de toate , traducător: Mircea Dragoman, Editura
TREI, București, 2015.
23. Grecu, Rădulescu , Sorin , Delincvența juvenilă în societatea contemporană . Studiu
Comparativ între Statele Uniteși România , Editura Lumina Lex, București, 2003.
24. Hervey Clecklei, Emily S. Clecklei, The Mask of Sanity , Augusta, Georgia, 1988.
25. Ibiș, Adrian, Influența agenților de socializare (familia, școala, grupul de referință)
asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, București,
2001.
26. Iacobuță, Ioan , Criminologie , Editura Junimea, Iași, 2005.
27. Străchinaru, Ioan, Devierile de conduită la copii, Editura Didactică și Pedagogică,
București 1969.
28. Butoi, Ioana Teodora, Tudorel Buton, Psihologie Judiciară, Editura Fundația România
de Mâine, București, 2009.
29. Irimescu, Gabriela, Tehnici specifice în asis tență socială , Editura Universității „Al. I.
Cuza”, Iași, 2002 .
30. Șoitu, Laurențiu, C.Hăvârneanu, Agresivitatea în Școală , Editura Institutul European,
Iași, 2001.
31. Trăistariu, Luciana, Devierile comportamentale ale elevilor și eșecul școlar , Editura
Zigotto, Galați 2011.
32. Mărginean, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice , Ed. Polirom Iași, 2000.
33. Sandu, Maria, Suport de Curs Asistența Socială a Persoanelor Deviante, 2008.
34. Pașca , Maria Dorina, Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate, Editu ra
Ardealul, 2005.
35. Bulgaru, Maria, Sociologie (manual), Centrul Editorial al Universității de Stat
Moldova, 2003.
36. M. Fréchette, M. Leblanc, Délinquances et délinquants, Chicoutimi, Morin, 1987.

45 37. Miftode, V asile., Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2003.
38. Mitrofan, Zdrenghea, V., Butoi, T., Psihologie Judiciară , Casa de editură și presă
Șansa SRL, București, 1992 .
39. Harbadă , Maria, Dreptul familiei și starea civilă, Ed. Junimea, Iași, 2004.
40. Neagu Arhip Nicoleta Mihaela, Instituția școlară și devianța socială în rândul
minorilor , Editura UAIC, Iași, 2006.
41. Neagu , Nicoleta, Școala și devianța , Editura Pim, Iași, 2006.
42. Neamțu, G eorge ., Tratat de asistență socială , Editura Polirom, Iași, 2003.
43. Burtoiu , Natalia, Teorii sociologice din domeniul devianței. Teoriile devianței ,
Universitatea din Pitești.
44. Ciuchi, Oana, Devianță și criminalitate într -o societate în tranziție, Editura Lumen,
Iași 2011 .
45. Ossowska, Social determinants of moral ideas , The University of Pennsylvania Press,
Philadelphia, 1972.
46. Pinto, G., Méthodes des Sciences Sociales , Dalloz, Paris, 1967.
47. Pălărie Marius, Violența școlară – – percepția violenței profesor – elev, Editura
Didactic Pres, Slatina, 2009.
48. Boudon, Raymond, Tratat de Sociologie , Editura Humanitas, 1997 .
49. R. Dufour -Gomprés, Dictionnaire de la violence et du crime , Érès, Toulose, 1992.
50. Stanciu Lucia Daniela, Devianța școlară și adolescența , Editura Grapho, Bacău, 2012.
51. Rădulescu, Sorin, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura
Lumina Lex, 2010.
52. Septimiu Chelcea, Curs de Cercetare Sociologică , Școala Națională de Studii Politice
și Administrative, București , 2001 .
53. Pitulac, Tudor, Sociologia Comunității , Editura In stitutul European, 2009.
54. Miftode , Vasile, Tratat de asistență socială , vol. I, Editura Fundației AXIS, Iași, 2003 .
55. Blându, Valentin Cosmin, Psihopedagogia comportamentului deviant , Editura Aramis,
București, 2012.
56. Dragomirescu, Virgil, Psihosociologia comportamentului deviant , Editura Științifică și
Enciclopedică, București 1976.
57. Vercezan , Margareta, Devianța școlară, Editura Cronologia, Sibiu, 2013.
58. Zamfir, Cătălin, Dicționar de sociologie , Editura Babel, București, 2003.
59. Zamfir & Zamfi r, 1995 apud Cristian Bocancea, “ Dimensiunea contextuală a asistenței
sociale ”, în George Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială , Polirom, Iași, 2000.

46 60. Yin, R., Studiul de caz , Editura Polirom, Iași, 2005. .
61. WHITSON, S., (2017). Fenomenul bullying. 8 strategii pentru a -i pune capăt,
București, Editura Herald.
62. RĂDOI, M., (2015). Devianța socială la tineri. Dependența de substanțe , Iași,
Institutul European.
63. APOSTU O., Balica M., Fartușnic C., Florian B., Horga I., Voinea L. (2012). Copiii
care nu merg la școală. O analiză a participării la educație în învățământul primar și
gimnazial ., Institutul de Științeale Educației, București.
64. NEAMȚU, C ristina, Educația sexuală -o provocare pentru școala românească , Edi tura
Institutul European, Iași, 2005.
65. FARTUȘNIC C. (coordonator), Apostu O., Balica M., Florian B., Horga I., Jigău M.,
Voinea, L.(2012). Ghid de lucru pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar,
UNICEF, București.
66. JIGĂU M. & FARTUȘNIC. (coordonatori) (2012 ). Estimarea d imensiunii
fenomenului de abandon școlar folosind metodologia analizei pe cohortă . București:
Editura Alpha MDN.
67. MARCELLI D., BERTHAUT E., (2007) Depresie și tentative de suicid la adolescență ,
Polirom, Iași.
68. Banciu D an., Radulescu , Sorin. – Sociologia c rimei si criminalitatii , Ed. Sansa,
Bucuresti, 1996.
69. Banciu D an., Radulescu S orin – Introducere in sociologia delincventei juvenile , Ed.
Medicala, Bucuresti, 1990.
70. Banciu D an., Radulescu S orin – Sociologia varstelor , Ed. Hiperion XXI, Bucuresti,
1994.
71. Banciu, D., Rădulescu, S., (2002), Evoluții ale delincvenței juvenile în Romania.
Cercetare și prevenire socială, Lumina Lex, București.
72.
73. Voinea M. – Psihosociologia familiei , Ed. Universitatii Bucuresti, 1996.
74. Turliuc Maria Nicoleta . – Psihosociologia comportamentului deviant , Ed. Instututul
European, 2007.
75. Gheorghiu, Mihai Dinu, – Analiza si inter ventie in stiinta sociala , Ed Al. I. Cuza Iasi,
2005.
76. Dobrescu, Mihail, Socio logia devianței , Reșița, 2010.
77. W. Doise, J.C. Deschamp, G. Mugny – Psihologie socială, Iași, 1996.

47 78. Ibiș, Adrian, Introducere în socilogia devianței (predevianței) juvenile , 2008 .
79. Doru S. Luminosu, Vasile Popa – Criminologia, Timișoara,1995.
80. Ogien, Albert, Sociologia devianței , Iași, 2002
81. Antoine Porot, Maurice Porot – Toxicomaniile, București, 1999.
82. Rădulescu , Sorin, Devianță, criminalitate și patologie socială , București, 2010.
83. Vlăduț I., Introducere în sociologia juridică , București, 1994.
84. Debarbieux E., Violența în școală: O provocare mondială?, Institutul European, 2010.
85. Șoitu , Daniela., Medierea contextuală a disputelor , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2014.
86. BUJOREANU, E. (2017) Violența simbolică în școală . Editura Universității Alexandru
Ioan Cuza din Iași, Iași.
87. Marian , Claudia ., Agresivitatea în școală. Editura Limes, Cluj Napoca, 2011.
88. Grigore, A. -N., Violența în context eucațional , Editura Universității Alex andru Ioan
Cuza din Iași, Iași, 2016.
89. Curelaru, M., Violența școlară. Repere pentru analiză și intervenție . Editura
Universității Ale xandru Ioan Cuza din Iași, Iași, 2013.
90. Sandu, Maria, Reacția socială împotriva criminalității . Edit ura Prouniversitaria,
București, 2017.
91. Withson, Signe, Fenomenul Bullying, 8 strategii pentru a -i pune capăt, Traducător
Sorin Moisescu, Editura Herald, București 2017.
92. Trevoir Romain, Bullies: cum să faci față intimidării , Editura Gama, Iași, 2014.
93. Neculau, Adrian (coord.), Psihologia câmpului social: repreze ntãrile sociale , Ed.
Polirom, Societatea Științã și Tehnicã S.A., Iași, 1997.
94. Gheorghe, Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea
copiilor în ziua de azi , Editura Avanghelismos, București, 2005.

48 Articole:

IRIMESCU, G., (2016). A new image of violence against children – bullying type
behavior, în Analele Universității Alexandtu Ioan Cuza din Iași, TOM IX, Nr.1, pp. 5 -19.
Lo, C. C., Tyrone C. Cheng, Maggie Bohm, Rural – to – Urban Migration, Strain, and
Juven ile Delinquency : A Study of Eight – Grade Students in Guangzhou, China,
International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 2016.
PALAGHIA C., (2018). “ Abandonul școlar, factori de risc și factori suportivi ai
sistemului educațional rom ânesc ”, în volumul Rolul Euroregiunilor în dezvoltarea durabilă
în contextul crizei mondiale, Exemplu: Euroregiunea Siret -Prut-Nistru.
PALAGHIA C., (2018). „ Jocurile morții”, între sinucidere și cyberbullying. O analiză
asupra riscurilor la care sunt expuși tinerii în mediul virtual , în Revista de Asistență
Socială, Nr 2, Editura Polirom, București, pp. 123 -134.

Legislație:

*** Guvernul României, Ministerul Educației Naționale (2016 ).Raport privind starea
învățământului preuniversitar din România.
***Guvernul României (2015 ). Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii.
*** Guvernul României (2015 ). Strategia națională privind reducerea fenomenului
violenței în unitățile de învățământ preuniversitar
***Legea nr. 272 / 2004 Privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
*** Noul Cod Penal actualizat în anul 2014.
*** Legea nr . 1 / 2011 din 5 ianuarie 2011, Legea educației naționale
***Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învă țământ preuniversitar de
stat, Editura Școala Românească., București, 1999.

49 Surse web:
Fenomenul "bullying". Cum îl depistăm și cum îl combatem, pentru școli mai
sigure” . UNICEF. 22 octombrie 2015, accesat în data de 12.10. 2018.
http://www.wikiwand.com/ro/Agresiunea_pe_Internet , accesat în data de 12.10.2018.
https://newspascani.com/index.php/magazin/stiri -diverse/e veniment/17533 -elevi -si-
profesori -de-la-colegiul -national -mihail -sadoveanu -audiati -intr-un-dosar -instrumentat -de-
procurorii -dna, accesat în data de 06.03.2019, ora 19:20.
https://newspascani.com/index.php/local/stiri -locale/7310 -colegiul -sadoveanu -zguduit -de-
un-scandal -bani-percepuți -de-la-elevi -și-limbaj -neadecvat -folosit -de-un-profesor, accesat
în data de 06.03.2019,ora 19:00.
https://www.realitatea.net/bataie -intr-un-liceu -din-pascani -dupa -o-postare -pe-
facebook_1805242.html , accesat în data de 06.03.2019, ora 19:45.
https://bittv.info/scandal -la-un-liceu -din-pascani -un-elev-a-venit -baut-la-ore-si-a-sarit-la-
bataie -la-paznicul -unitatii/ , accesat în data de 06.03.2018, ora 20 :00,
www.googlephotos.com , accesat în data de 06.03.2018, ora 21:00.