Perspective de Abordare Si Explicare a Abordarii Sociologice

Lucrarea de față își propune să realizeze un studiu asupra asupra tehnicilor de cercetare sociologică, precum și asupra implicațiilor acestor apentru dezvoltarea sociologiei ca știință.

Studiul de fata așadar este dedicat analizei principiilor metodologice de cercetare orientative Toate aceste principii își afirmă însă implicațiile practice în maniera în care se pot concretiza într-un mod specific de abordare sociologică și reușesc să fie aplicate în diverse proiecte de tip metodologic. Intenția mea este aceeas de a specifica prncipalele componente și activități din cadrul design-ului de cercetare pe baza analizei unei ample diversități de problematici ale cercetării sociologice.

Design-ul de cercetare ar putea fi considerat ca drept o alternativă importantă între multe altele posibile, fără anumite pretenții irevocabile de unicitate ori optimalitate absolută.

Nu îmi propun ca prin intermediul studiului de fată se prezint doar principalele modele și etape de realizare a unei cercetării sociologice, ci, îmi propun să clarific cele mai importante dileme sau bariere cu care se poate confrunta un cercetător, mai exact, să reelizez distincții clare între diverse metode, tehnici, tipuri și instrumente de cercetare. Acest studiu ar putea fi considerat unul explorativ sau explicativ, însă aș vrea să cred că reușește să reprezinte mult mai mult.

Înainte de a examina tipurile de cercetare sociologică este foarte important să se realizeze o distincție foarte clară între tipurile rde cercetare existente, mai exact, intre cerrcetarea descriptiva și cea explicativa.

Deși unii autori și specialiști în domeniu resping categoric cercetarea descriptivă considerând-o drept descriere aproximativă, o foarte bună descriere este fundamentală pentru întreprinderea cercetării și adăugarea la conoștinețele noastre despre formă și natura societății. Cercetarea descriptivă include așadar mai multe cercetări sponsorizate de regulă de către guvern, care includ recensământul populației, colectarea unui număr mare de indicatori sociali și informații economice precum paternii de cheltuieli casnice, timpul alocat pentru studiu, statistici legate de angajare și criminalitate, precum și altele asemenea.

Descrierea poate să fie concretă sau abstractă. O descriere relativ concretă poate cuprinde un amestec etinic dintr-o comunitate, schimbarea profilului de vârsta la o populație sau diversitatea de sexe de la locul de muncă.

Cercetarea explicativă se focusează în general pe întrebarea “de ce?”. Spre exemplu, una este să descrii rata criminalității într-o țară, să examinezi tendința de-a lungul timpului sau să compari ratele în diferite țări. Un aspect foarte diferit este însă să dezvolți explicații conform cărora rata criminalității este atât de crescută, de ce unele tipuri de crimă sunt în creștere sau de ce rata criminalității este mai mare în unele țări decât în altele.

Maniera în care cercetătorii dezvoltă un design de cercetare este afectată în mod profund de modul în care întrebarea de cercetare este descriptivă sau explicativă. Acest fapt afectează modul în care informația este colectată. Spre exemplu, dacă vrem să explicăm de ce sunt mai multe șanse ca unii oameni să fie reținuți și condamnați pentru crime, trebuie să avem bănuieli pentr care întâmpla acest fapt. Putem avea foarte multe posibile bănuieli greșite, care pot fi numite și prejudecăți sau idei preconcepute și vom fi nevoiți să adunăm mai multe informații care să ne poată ajuta să identificăm care bănuială funcționează mai bine din punct de vedere empiric.

Design-ul de cercetare rezolvă o problemă logică, nu una logistică. Înainte ca un constructor sau un arhitect să își dezvolte planul de lucru, sau să comande materialele trebuie mai întâi să stabilească tipul clădirii cerute, la ce este folosită și nevoile celor care o vor ocupa. Planul de lucru reiese din această. În mod absolut similar, în cercetarea sociologică problema eșantioanelor, metoda colectării datelor (ex. chestionarul, observația, analiza documentelor), design-ul întrebărilor este complementar chestiunii „ ce rezultat am nevoie să obțin?”. (Yin, 1989:29).

Consider că trebuie să se acorde o importanță deosebită și alegerii instrumentului potrivit de cercetare. În acest sens, Roatriu și Ilut (1997) sunt de părere că chestionarul, de exemplu, dispune de serie de handicapuri, printre acestea numărându-se obligația de a construe un nou instrument pentru fiecare cercetare, necesitatea testării prealabile, precum și incertitudinea validității și fidelității sale, dar și a rezultatelor cercetării. Se pune problema logicii ce trebuie să stea în spatele construcției unui astfel de instrument, precum și alegerii tipurilor de întrebări potrivite. Toate aceste întrebări pot fi de trei feluri: închise, deschise sau semideschise. A se nota însă și o a patra categorie, mult mai dificil de utilizat, și anume cea a întrebărilor apparent-deschise.

În ceea ce privește numărul optim de întrebări, nu exista o regulă generală, acesta depinzând de tematica cercetării și de nivelul de profunzime dorit.

Chestionarul este însă mult mai dificil de conceput fata de un interviu, acesta din urmă având calitatea de a permite interogarea directă a subiectului, erorile survenite aici datorându-se în general capacitații operatorului de a conduce o investigație, și nu neapărat instrumentului în sine.

Interviurile reprezintă de asenemea instrumentele foarte eficiente în cercetarea sociologică, remarcându-se prin flexibilitate și libertate în privința modalității de a pune întrebări.

Atunci când se opteaaza pentru utilizarea acestui instrument, mai ales dacă ne referim la un interviu semistructurat sau chiar nestructurat, nu există însă reguli ori etape care trebuie parcurse în mod absolut obligatoriu, ci există mai degrabă o serie de principii prin care interviul să decurgă într-un mod coerent. Respectarea tuturor acestor principii, depind într-o foarte mare măsură de maturitatea intervievatorului.

Foarte important de reținut este faptul că în conceperea instrumentelor de cercetare sociologică exista și o mărime numită eroare standard, care constă în diferențele rezultate la înlocuirea valorii din populație cu cea din eșantion. O problemă asemănătoare este cea a nonraspunsului, care duce la neînregistrarea opiniilor unor indivizi cu problema dată, opinii care ar fi putut afecta rezultatul final al cercetării.

Alte erori importante ar fi cele de construcție a chestionarului, datorate, de exemplu, formulării inadecvate a întrebărilor sau a ordonării acestora, precum și de formele de răspuns la acestea, sau, de ce nu, a design-ului chestionarului. O clasificare importantă ar fi în erori datorate operatorilor și cele datorate respondenților.

Consider că în realizarea unei cercetări sociologice de calitate o atenție deosebită trebuie să se acorde și populației și eșantionului, calitatea esențială a a eșantionului fiind reprezentativitatea. Această calitate conține următoarele aspecte, și anume: caracteristicile populației, mărimea eșantionului și procedura de eșantionare utilizată. În ceea ce privește tipurile de eșantionare, în prima fază se poate face distincția dintre eșantioane aleatoare, și cele nealeatoare. O mai atentă privire asupra acestei categorisiri aduce la suprafața mai multe tipuri de eșantionare, și anume: simpla aleatoare, prin stratificare, multistadiala, multifazica, pe cote și eșantioanele fixe, cre reprezintă nu o procedură de alegere a eșantioanelor, ci de reutilizare a unui eșantion gata ales în cadrul unei investigații repetate.

Eșantionarea reprezintă o tehnică statistică, precum și metodologica, ce consta de fapt în selecția unui eșantion, a unui lot de cercetare, dintr-o populație dată, în ceea ce privește analiza sa pentru a putea facilita întreg procesul de elaborare de interferențe referitoare la o întreaga populație. Eșantionul trebuie deci să ofere o imagine cât mai clară și mai exactă asupra populației de referință, fiind obținut prin intermediul aplicării unor metode și tehnici probabilistice disponibile. (Zamfir, Vlăsceanu, 1993)

Consider că eșantionarea reprezintă o etapă cu adevărat importantă în cadrul oricărui demers de cercetare. O eșantionare corectă va spori întotdeauna șansele de reușita în cadrul unei investigații sociologice.

În funcție de metoda aleasă de selecție a elementelor populatei în eșantion, se poate distinge între eșantionarea de tip probabilistic și cea neprobabilista. În ceea ce privește primul caz, este clar că orice tip de eșantion posibil de dimensiune n din populația N va dispune de exact aceeași probabilitate de a putea fi selectat, în același mod în care orice persoană ori entitate a populației va dispune de aceleași probabilități de selectare. (Vlăsceanu, 1986).

Foarte frecvent isa, cercetătorii creează chestionarele sau încep intervievarea mult prea devreme, înainte de a descoperi cărei informații trebuie să răspundă întrebările cercetărilor lor. Fără a lua în considerare aceste chestiuni ale design- ului de cercetare la începutul cercetării, concluziile trase vor fi în mod normal slabe și neconvingătoare și vor eșua în a răspunde la întrebarea cercetării.

Design-ul de cercetare este diferit de metodă în care datele sunt colectate. Multe metode scrise de cercetare confundă design-ul de cercetare cu metoda. Nu de puțin ori se întâmpla să vedem un design de cercetare tratat ca un mod de colectare a datelor mai degrabă decât ca o structură logică a anchetei. Dar nu este nimic intrinsec la fiecare design de cercetare care cere o metodă particulară de colecare a datelor.

Deși studiile transversale sunt frecvent echivalate cu chestionarele iar studiile de caz sunt frecvent echivalate cu observarea participativă (ex. Street Corner Society a lui Whyte, 1943), datele pentru orice design de cercetare pot fi colectate cu orice tip metode de colectare a datelor. Maniera în care datele sunt colectate este irelevantă pentru logică design-ului.

Design-ul de cercetare și prezentarea rezultatelor și reprezintă de fapt o imagine de ansamblu asupra desfășurării unei cercetări, prin inventarierea celor mai importante etape, etape prezentate în detaliu în capitolele precedente. (Roatriu, Ilut, 1997)

Eșuarea în a distinge între design și metodă conduce la o evaluare slabă a design-ului. Echivalarea design-urilor transversale cu chestionarele sau a studiilor de caz cu observarea participativă se referă la faptul că că design-urile sunt foarte frecvent evaluate împotriva calităților sau slăbiciunilor metodei mai degrabă decât împotriva abilităților lor de a creiona într-un mod mai puțin ambiguu concluziile sau de a selecta între ipoteze plauzivile și ipoteze rivale.

În mod absolut similar, design-urile mai sunt echivalate și cu metode de cercetare calitative și cantitative. Monitorizarea socială și experimentele sunt deseori privite ca prime exemple ale cercetării cantitative și sunt evaluate împotriva calităților și a slăbiciunilor metodelor de cercetare și analiză cantitativă , precum și statistică.

Studiile de caz pe de altă parte sunt deseori privite ca prim exemplu în cercetarea calitativă- care adoptă o apropiere interpretativă spre date, studiază „lucruri” în cadrul contextului lor și conferă o semnificație subiectivă pe care oameni o aduc în situația respectivă.

Ar fi complet eronat să echivalăm un design particular de cercetare cu oricare dintre metodele cantitative sau calitative. Yin (1993), o autoritate respectată în design-ul studiilor de caz a accentuat irelevanța diferenței dintre calitativ și cantitativ în studiile de caz. El arată faptul că: „un punct de confuzie…a constat în legarea nefericită între metodele studiilor de caz și tipurile de colectare a datelor- de exemplu cele care se focusează pe metode calitative, etnice sau observații participative. Oamenii cred că studiile de caz le cer să adopte aceste metode de colectare a datelor. În mod contrar, metoda nu implică nicio formă particulară de colectare a datelor- calitativă sau cantitativă (1993: 32).

În mod similar, Marsh (1982) argumentează că monitorizarea cantitativă poate furniza informații și explicații care sunt „adecvate pentru nivelul acelui înțeles”. În timp ce recunoaște că cercetarea monitorizată nu a fost întotdeauna bună la atingerea dimensiunilor subiective ale comportamentului, ea argumentează că: „Dând sens unei acțiuni sociale… este… greu și monitorizarea nu a fost în mod tradițional bună la acest lucru. Cercetările timpurii prin monitorizare au născut o tradiție prin aducerea înțelesului din exterior, fie făcând uz de stocul de explicații plauzibile ale altor cercetători fie adăugând din citatele evidente din interviurile secundare…în mod liber corelația brută derivă din monitorizare. Cercetarea monitorizată devine mult mai interesantă când începe să includă dimeniuni cu înțeles în design-ul studiului.” (1982: 64-65)

Nevoia ca design-ul de cercetare să decurgă spre o abordare sceptică de cercetare și o viziune pentru cunoștințele științifice trebuie întotdeauna să fie temporară. Scopul design-ului de cercetare sociologică este acela de a reduce considerabil ambiguitatea multor rezultate de cercetare. Putem să găsim întotdeauna rezultate consistente pentru aproape orice gen de teorie. În orice caz, trebuie să fim sceptici asupra acelui rezultat, și decât să căutăm rezultatul care este comform cu teoria noastră ar trebui să căutam rezultatul care furnizează un test elocvent pentru această teorie. În acest sens exista două strategii înrudite pentru a face acest lucru: eliminarea explicațiilor contrare rezultatului și căutarea în mod deliberat a unui rezultat care ar putea să dezaprobe teoria.

O strategie fundamentală în cercetarea sociologică include evaluarea „ipotezelor rivale plauzibile”. Trebuie deci să examinăm și să evaluăm căi alternative de explicare a fenomenelor particulare. Aceasta se aplică fără a lua în calcul dacă datele sunt cantitative sau calitative; fără a lua în calcul design-ul particular de cercetare (experimental, transversal, longitudinal său studiu de caz); și fără a lua în calcul metoda de colectare a datelor (ex. observare, chestionar).

Important de precizat este și faptul că starea noastră de spirit are nevoie să anticipeze căi alternative de interpretare a rezultatelor și să se refere la fiecare interpretare a acestor rezultate ca și temporare.

Ideea evaluării unei ipoteze rivale plauzibile poate fi ilustrată de exemplul corelării dintre tipul de școală frecventat și rezultatele academice. Mulți părinți acceptă afirmația comună conform căreia frecventarea unei școli private cu taxă îmbunătățește performața școlară a copilului. Școlile în sine promovează aceeași noțiune prin reclama proeminentă a statisticilor de promovabilitate comparate cu alte școli sau cu mediile naționale. Prin implicare ele propun o conexiune cauzală: „Trimite copiii la școala noastră și ei vor promova (sau vor primi note pentru a intra la institute de prestigiu, cursuri).” Datele pe care aceștia le furnizează însă sunt consistente cu afirmația că aceste școli produc rezultate mai bune.

Dar aceste date însă nu sunt convingătoare. Sunt cel puțin alte trei căi de a contabiliza această corelație, fără a accepta legătura uzuală dintre tipul de școală și rezultate. Există explicația selectivă conform căreia: sunt mai mulți studenți pregătiți trimiși la școlile private cu plată în primul loc. Există explicația resurselor financiare ale familiei: părinții care își pot permite să își trimită copiii la școlile private pot să își permită și alte ajutoare (ex. cărți, meditații private, spații de studiu liniștite, calculatoare). Acest ajutor este mai degrabă cel care asigură o performanță școlară mai bună decât tipul de școală frecventată. În final este explicația valorilor familiale, părinții care pun accent pe educație sunt cei mai pregătiți să trimită copiii la școlile private și mediul din aceste familii, nu școlile în sine, sunt cele care produc rezultatul școlar.

Toate aceste explicații sunt în mod egal consecvente cu observația că elevii școlilor private se descurcă mai bine decât cei din școlile de stat. Fără a colecta alte rezultate ulterioare nu putem alege între aceste explicații și, prin urmare trebuie să rămânem deschiși la minte, în ceea ce privește care dintre acestea au un înțeles mai empiric.

Pot fi de asemenea explicații metodologice pentru a demonstra că elevii de la școlile private au rezultate academice mai bune. Aceste probleme metodologice ar putea submina orice argument conform căruia o conexiune uzuală există. Sunt rezultatele o metodă îndoielnică de a măsura rezultatele? De la ce arie și la ce număr de școli au fost datele obținute? Pe câte cazuri sunt bazate concluziile? Poate modelul să fie doar în funcție de noroc? Acestea sunt toate explicațiile alternative pentru a găsi răspunsul la întrebarea de ce școlile private au rezultate mai bune.

Un design de cercetare bun va anticipa explicațiile concurente înainte de a colecta datele astfel încât informațiile relevante pentru evaluarea meritelor acestor explicații concurente pot fi obținute. În acest exemplu de școli și rezultate academice, a lua în calcul ipotezele plauzibile alternative înainte va conduce la aflarea „resurselor financiare ale părinților, resurselor de studiu disponibile acasă, părinților” și atitudinea copilului despre educație și abilitățile academice ale copilului înainte de a intra la școală.

La fel de bine ca evaluarea și eliminarea explicațiilor alternative trebuie să evaluăm riguros și teoriile de la care porin. În loc să întrebam „Ce dovadă ar constitui un suport pentru teorie?” întrebam „ Ce dovadă m-ar convinge că teoria este greșită?” Nu este dificil să găsim dovezi consistente pentru o teorie. Este mult mai greu pentru o teorie să supraviețuiască testului când oamenii încearcă să o combată.

Din nefericire însă, unele teorii sunt sisteme închise în care orice dovadă poate fi interpretată ca și suport pentru teorie. Astfel de teorii se presupune că sunt nefasificabile. Multe religii sau sisteme de credință pot deveni sisteme închise prin care toate dovezile pot fi ajustat de teorie și nimic nu se va schimba în mintea credinciosului. Teoria schimbului (Homans, 1961; Blau,1964) este în mare măsura nefalsificabilă. Aceasta presupune că noi să ne maximizăm câștigurile și să evităm costurile. Dar noi putem vedea aproape orice că și un câștig. Marile sacrificii pentru a avea grijă de o rudă care are o dizabilitate pot fi interpretate ca și câștig (satisfacția ajutorului dat) mai degrabă decât ca pierdere (venit, timp pentru sine etc.). Trebuie să împărțim propoziția și să definim termenii în așa mod încât să poate să fie combătută.

Chiar dacă teoria este coroborată și a supraviețuit încercărilor de combatere, rămâne temporară: falsificaționismul subliniază ambiguitatea confirmării, coroborarea oferă doar comfortul faptului că teoria a fost atent testată și a supraviețuit cu brio tesului, și chiar și cele mai impresionante coroborări de predicții pot doar să certifice statutul de „încă necombătută”. Aceasta se află departe de statutul de a fi „validă”. (Cook și Campbell, 1979: 20)

Întotdeauna poate să existe o explicație de neimaginat. Nu putem anticipa sau evalua toate explicațiile posibile. Cu cât sunt mai multe explicații alternative eliminate și cu cât am încerca mai mult să combatem teoria, cu atât mai multă încredere vom avea în ea, deși ar trebui să evităm să gândim că este dovedită.

Acest studiu a evidențiat scopul design-ului de cercetare în cele două cercetăr,i atât descriptivă cât și explicativă. În cercetarea explicativă, scopul constă în dezvoltarea și evaluarea teoriilor cauzale. Natura probabilistică a cauzalității în științele sociale, cotrar cauzalității deterministe a fost discutată.

Design-ul de cercetare nu este înrudit cu nicio metodă particulară de colectare a datelor sau cu oricare alt tip particular de date. Orice design de cercetare poate, în principiu să utilizeze orice tip de metode de colectare a datelor și poate utiliza ambele date, atât cele calitative cât și cele cantitative. Design-ul de cercetare se referă la structura unei anchete: este mai degrabă o chestiune logică decât una logistică.

S-a argumentat că rolul central al design-ului de cercetare este de a minimaliza șansa să se creioneze în mod incorect deducții cauzale ale datelor.

Design-ul reprezintă o sarcină întreprinsă pentru a fi siguri de faptul că rezultatul colectat ne permite să răspundem la întrebări sau să testăm teorii pe cât de ambigue posibil. Când proiectăm cercetarea este esențial să identificăm tipul de dovadă necesară să răspundem la întrebarea cercetării într-un mod convingător.Aceasta înseamnă că nu trebuie doar să colectăm pur și simplu dovezile care sunt concludente cu o teorie particulară sau cu o explicație.

Cercetarea sociologică trebuie să fie întotdeauna structurată în așa maniera încât dovezile să suporte o explicație alternativă contrară și ne permite să identificăm care dintre explicațiile competitive este cea mai potrivită din punct de vedere empiric. Acest fapt se referă, de asemenea la ideea că nu trebuie să căutam pur și simplu dovezi care să susțină teoria noastră preferată: trebuie să căutăm de asemenea dovezi care au potențialul să combată explicațiile noastre preferate.

Un ultim aspect important care merita dezbătut în acest studiu se referă la problematica utilizării cercearii sociologice în probleme politicii sociale. În acest sens, Irving Louis Horowitz (1971) semnează faptul că deceniul al optulea al secoluui trecut se caacterizeaza și prin intensă instituționalizare a tuturor cercetărilor și expertizelor realizate de către știință socială, ca parte componentă esențială în procesul de elaborare a politicii. În acest context, se poate spuen că ne aflam la o cotitură, așa încât problematica principală într-o epocă de profundă afirmare a științelor sociologice nu se referă la statutul științific al acestora, ci la utilizarea politică și socială care se da acestor științe.

Închei acest studiu cu precizarea că sunt de părere că am reușit să ating taote aspectele esențiale cu privire la cercetarea sociologică, reușind în același timp să-mi ating obiectivele stabilite inițial. Consider să studiul de fata vine în intampinearea altori studii preentate în literatura de specialitate și reușește să reitereze o dată în puls importanta cercetării sociologice pentru întreaga societate în care trăim.

BIBLIOGRAFIE :

Blau, P. M. (1964). Exchange and Power în Social Life. New York: John Wiley & Sons

Cook, T.D., Campbell, D.T. (1979). Quasi-Experimentation: Design and Analysis for Field Settings. Rând McNally, Chicago: Illinois.

Homans, G. (1961). Social Behavior: Its Elementary Forms. New York: Harcourt, Brace & World.

Horowitz, I. (1971). The Use and Abuse of Social Science. New Bruncwick: Transaction Books.

Marsh, C. (1982). The Survey Method: The Contribution of Surveys to Sociological

Explanation. London: George Allen&Unwin.

Rotariu, T., Ilut, P. (1997). Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Iași: Editura Polirom.

Vlasceanu, L. (1986). Metodologia cercetării sociale. București : Editura Științifică și Enciclopedică.

Yin, R.K. 1989, Case Study Research Design and Methods. Newbury Park. Sage.

Zamfir, C., Vlasceanu, L. (1993). Dicționar de sociologie. București : Editura Babel.