Perspective Asupra Industriei Constructiilor Metalice din Romania Si Ue

Economie

Perspective Asupra Industriei Constructiilor Metalice din Romania Si Ue

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

1. METODOLOGIA CERCETĂRII

1.1. Aspecte teoretice asupra problemei metodologiei cercetării

Cercetarea în management se ocupă fundamental cu producția și legitimarea diferitelor forme de cunoaștere asociate cu practicile de management. Abordările tradiționale ale cercetării în management implică o combinație variată de procese cheie, observare, reflecție, conjuncturi teoretice și testarea de teorii și ipoteze, crearea și dezvoltarea de modele pentru a dobândi esența realităților managementului (Partington, 2002).

În procesul de cercetare ne bazăm pe metodologie de cercetare și abordări ale procesului de cercetare prin metode, tehnici și strategii de cercetare. Metodologia cercetării este un ansamblu de principii, de etape și faze, de metode, tehnici și instrumente de investigare și cunoaștere științifică a fenomenelor și proceselor, pentru a realiza o cunoaștere științifică a acestora (Caciuc, 2012).

După Jonker (Jonker & Pennink, 2010), metodologia este un domeniu foarte complex. În lumea academică se poate spune că este un subiect important, dar în practica academică de zi cu zi, aceasta nu este întotdeauna tratată corespunzător. Abordarea cea mai comună a metodologiei, se compune de obicei din modul de concepere a unui design de cercetare (care de multe ori duce la un sondaj). Acest lucru conduce de obicei la colectarea de date pe o scară modestă și, atunci când apar oportunitatea, la analiza datelor, cu ajutorul unor statistici. Metodologia trebuie prezentată ca o formă de gândire și acțiune care, în timp ce implică în mod evident munca de cercetare, poate include, de asemenea, proiectarea/reproiectarea și schimbarea organizațiilor.

1.1.1. Considerații metodologice

Știința este o structură cu mai multe laturi, acestea constituindu-se într-un tot unitar definit prin (Raboaca, 2004):

materialul faptic acumulat de-a lungul procesului de dezvoltare a științei

ipoteze confirmate și neconfirmate

rezultatul observațiilor și experiențelor, generealizările teoretice făcute pe baza materialului faptic confirmate de practică

modele de cercetare

Laturile științei se influențează permanent determinând o dinamică specifică a acesteia în timp și spațiu, reflectându-se în (D. Zaț, 2006):

știința ca și cunoaștere exprimată și fixată într-un sistem determinat, construit pe baza unor reguli exacte

știința ca un sistem de cunoștințe care crește, se dezvoltă și se completează continuu, dezvoltarea și completarea realizându-se cu ajutorul metodelor de investigare

știința este cunoaștere exactă, universală și verificabilă exprimată prin legi

Aceste sensuri se înscriu în componentele științei: obiect, structură, metodă, limbaj.

În științele economice cunoașterea este veridică, generată de exclusivitatea și particularitățile fenomenului economic, astfel, fenomenul economic (Duță, 2008):

are un conținut complex, este multifactorial determinat

se interferează și se asociază cu fenomenul social ceea ce impune separarea inluenței fiecăruia și de a ține seama de această particularitate în fundamentarea concluziilor și deciziilor

se formează și se expirmă prin prisma intereselor și aspirațiilor variate ale oamenilor

are un caracter aleatoriu și probabilistic

poate fi cunoscut și măsurat cu ajutorul metodelor statistice

A cerceta înseamnă a pune întrebări, în condițiile în care răspunsul la aceste întrebări depinde de cunoașterea în detaliu a domeniului cercetat, respectiv, depistarea a limitelor cercetării pentru a diminua efectul asupra desfășurării activității de cunoaștere științifică. Întrebările pe care și le pune cercetătorul sunt legate de obiectul, domeniul cercetat și limitele cunoașterii sale, elemente care determină demersuri și delimitări cu caracter teoretic privind (Caciuc, 2012):

sfera domeniului teoretic

delimitarea conceptelor ce vor fi folosite

delimitarea tehnicilor și instrumentelor corespunzător utilizate în cercetare

comparea rezultatelor obținute, plin aplicarea instrumentarului de cercetare cu cunoștiințele existente și structura opiniei cercetătorului.

Cercetarea științifică (Caciuc, 2012) reprezintă căutarea sistematică de noi cunoștiințe stiințifice, prin investigare, determinând descoperiri, evidențieri, verificări și punerea acestora în slujba omului și a progresului economic și social. În funcție de cadrul de desfășurare, cercetarea științifică poate fi:

cercetare academică, care este organizată și desfășurată în cadrul institutelor de cercetare științifică.

cercetarea de tip universitar, care este organizată și desfășurată la nivelul departamentelor din cadrul universităților și are ca preocupare cercetarea aplicativă cu impact direct asupra procesului didactic de învățare asupra domeniilor, disciplinelor universitare.

Cunoașterea științifică este sistematică, organizată, bazată pe rigoare adică, pe principii, reguli, procedee, argumente, respectiv are un grad ridicat de generalizare. Cunoașterea științifică se caracterizează prin (Gruescu, 2006):

forma de constituire: teorii științifice care permit generarea de ipoteze

utilizarea de metode și instrumente: reprezintă elementele care stau la baza identificări, înregistrării, clasificării, măsurării și comparării caracteristicilor cantitative și calitative

procedee și tehnici de valorificare: prin intermediul cărora se testează ipotezele

Cunoașterea științifică asigură două nivele de cunoaștere (Popescu, 2006):

nivelul teoretic este reprezentat de teoriile științifice, în cadrul cărora sunt formulate noțiuni, enunțuri, ipoteze științifice și legi.

nivelul empiric, reprezentat din date și fapte empirice, care prelucrate conform nevoilor cunoașterii și metodologiei devin fapte științifice.

O altă abordare a cercetării științifice, conform lui Jonker (Jonker & Pennink, 2010) este că, efectuarea cercetării presupune căutarea deliberată și metodică pentru noi cunoștințe și perspective în formă de răspunsuri la întrebări care au fost formulate în prealabil. Efectuarea cercetării este o formă specifică orientată spre acțiune. Se obișnuiește a se diviza cercetarea în cercetare științifică și aplicată:

Cercetare științifică (sau cercetarea fundamentală) implică acel tip de cercetare care generează cunoștințe generale, cunoștințe care se exprimă sub formă de declarații, modele, concepte și teorii. După definirea problemei, cercetătorul începe prin determinarea cunoașterii dintr-un anumit domeniu, stabilește existența lacunelor dintre întrebările formulate și cunoștințele disponibile și încearcă să elimine aceste neajunsuri prin generarea de noi cunoștințe și perspective pe bază de cercetare și adaugă în cele din urmă rezultatele eforturilor sale la corpul existent de cunoștințe. Demersul științific fundamental în generarea de cunoștințe științifice, este că acesta determină cunoașterea unei forme general valabile (generalizabile).

Cercetare aplicată (numită și cercetare practică), este cercetarea care generează date, intuiții, metode, concepte și opinii – de multe ori derivate din cunoștințelor acumulate în cursul cercetării fundamentale – care sunt aplicabile pentru o anumită problemă din cadrul organizației. Cercetarea aplicată încearcă să obțină cunoștințe despre un anumit aspect, problemă etc. din cadrul organizației și să contribuie la îmbunătățirea respectivei probleme, ceea ce conduce la formularea unor soluții viabile, aplicabile.

În acest sens, rolul cercetătorului este de a examina problema și de a formula întrebări (de cercetare) relevante. Ulterior, el va căuta diverse forme de sprijin (sub formă de teorie, metodologie și orientări practice), încercând să dezvolta răspunsuri prin intermediul acestor resurse. În cele din urmă, el va oferi apoi aceste soluții pentru părțile interesate. Metodologia este, în general, modul în care un cercetător manifestă comportamente de cercetare. Acesta este modul în care el alege să se ocupe de o anumită întrebare. Acesta este modul în care el alege să se ocupe de o anumită problemă (ceea ce poate duce, în consecință la soluționarea unei probleme). Cercetătorul poate decide să creeze un chestionar și să îl administreze membrilor organizației.

Cercetătorul poate opta, de asemenea, să lucreze în organizație, pentru a putea observa organizației în dinamica ei, pentru a putea colecta informații cât mai obiectiv. În acest sens există două categorii clare de abordare a cercetării (Tharenou, 2007):

prima abordare: cercetătorul desfășoară activități de cercetare în cadrul organizației, prin intermediul unor obiective și ipoteze de cercetare bine definite. Întrebările prin care se investighează situația organizațională au în general un caracter închis. Această formă de cercetare se caracterizează prin activități de cercetare, care sunt realizate într-o ordine riguros definită.

a doua abordare: cercetătorul desfășoară activități de cercetare "împreună cu" organizația. Întrebările prin care se investighează situația organizațională au în general un caracter deschis. Întrebările cercetării sunt folosite ca "semnele rutiere" care conduc cercetarea de la un pas la altul.

„Piramida cercetării” în opinia lui Jonker (2010) este compusă din patru niveluri de "acțiune": paradigmele cercetării, metodologia cercetării, metodele cercetării și tehnicile cercetării.

Figura 1. Piramida cercetării

(Sursa: Jonker & Pennink, 2010:23)

Pe fiecare dintre aceste patru niveluri trebuie să fie făcute alegeri. Se poate considera aceste niveluri ca o piramidă logică, ca un lanț de evenimente interconectate, de la abstract (la nivel de paradigmă) la foarte concret (la nivelul tehnicii):

paradigmele cercetării: se referă la modul în care cercetătorul vede "realitatea". O paradigmă este exprimată prin "abordarea de bază” a cercetătorului

metodologia cercetării: este "un mod" de a efectua activități de cercetare, care este adaptat la paradigma cercetării

metodele cercetării: măsuri specifice de acțiune care trebuie să fie executate strict într-o anumită ordine

tehnicile cercetării: se referă la instrumentele practice pentru generarea, colectarea și analiza datelor.

Deplasarea de sus în jos prin această piramidă duce la o elaborare a problemei de cercetat bazat pe argumente clare care să conducă la alegeri specifice. Alegerile făcute cu privire la aceste patru nivele sunt determinate atât de natura problemei de cercetat cât și de abordarea cercetătorului. Funcția cheie a piramidei este de a ajuta cercetătorul să învețe să își structureze abordarea.

Lista de verificare de mai jos, este cât se poate de utilă pentru orice tip de cercetare și este adesea urmată de o analiză aprofundată care generează mai multe întrebări detaliate:

situația în care apare problema (contextul)

definirea problemei (în prezent): definirea problemei este rezultatul unui proces de raționament realizat de cercetător în scopul de a traduce/explica fenomenele care urmează să fie examinate într-o manieră științifică și relevantă a problemei de cercetare.

întrebările cercetării și elementele problemei care urmează să se examineze

definirea obiectivul cercetării

Figura 2. Domeniul cercetării

(Sursa: Jonker & Pennink, 2010:16)

În planificarea unei cercetări se impune a se preciza dacă cercetarea reprezintă un instantaneu surprins într-un anume moment, sau dacă reprezintă o suită de evenimente de-a lungul unei perioade date. Astfel, cercetarea poate fi transversală sau longitudinală (Caciuc, 2012):

cercetarea transversală, este o abordarea de tip instantaneu și implică adesea, o cercetare de tip anchetă, acest tip de studii pot urmării descrierea incidenței unui fenomen, sau pot urmării comparea unor factori între diferite organizații.

cercetarea longitudinală, este o abordare de tip suită de evenimente și are capacitatea de a studia schimbarea și dezvoltarea diferitelor categorii cercetate.

Cercetarea se realizează prin studii descriptive, explicative și exploratorii:

studiile descriptive, au ca scopă descrierea, realizarea unui portret a unui profi exact al eșantionului invesului investigat. Cercetarea descriptivă poate să constituie o extensie, un precursor sau parte a unei cercetări de tip explorator.

studiile explicative, sunt studii care stabilesc și explică relațiile de cauzalitate dintre variabile. Accentul se pune pe studiul unei situații sau a unei probleme pentru a explica relația între variabile.

studiile exploratorii, sunt cercetări pentru testarea instrumentelor de investigare, de a pune întrebări și de a evalua fenomenele într-o perspectivă nouă. Avantajul studiilor exploratorii constă în aceea că sunt flexibile, ușor de adaptat și de modificat.

1.1.2. Principalele etape ale cercetării științifice

Pe baza elementelor delimitate și cunoscute, se poate structura etapele principale ale activității de cercetare științifică (Tharenou, 2007):

identificarea subiectului, a problematicii: este elementul cheie în cercetare. Alegerea temei nu este întâmplătoare, această etapă condiționează calitatea cercetării și determină modul de organizare și conducere a activității de cercetare.

Tema permite formularea întrebărilor cercetării, adică stabilirea obiectivilor, pe care cercetătorul dorește să le exploreze.

Elaborarea temei cercetării se face după terminarea documentări bibliografice, atunci cercetătorul poate realiza și o primă formulare de ipoteze (o ipoteză este o legătură între două variabile, este o supoziție care se bazează provizoriu pe observații și care servește la explicarea anumitor fenomene, dar care nu se poate verifica atât de temeinic prin exepriență sau experiment, ca să ajungă pentru a formula o teorie).

delimitarea metodei de cercetare, tehnici și instrumente: derularea activității de cercetare presupune 2 nivele de abordare:

– nivelul teoretic: care implică documentarea teoretică asupra tematicii alese și presupune din partea cercetătorului clarificarea și identificarea nivelului propriu de cunoaștera și de precizare cu exactitate a nivelului la care a ajuns cunoașterea în prezent în domeniul cercetat.

– nivelul tehnic: care cuprinde un ansamblu de metode, tehnici și instrumente cu ajutorul cărora, cercetătorul face posibilă descoperirea elementelor esențiale, semnificative ale domeniului cercetat. Analiza și interpretarea datelor care presupune selectarea, condesarea, codarea, încadrarea în categorii și transpunerea datelor în semnificații.

prezentarea rezulatelor cercetării

Etapele cercetării în cercetarea economică sunt (Caciuc, 2012):

Alegerea temei de cercetare, face parte din faza inițială, de debut a pregătirii actului cercetării, se face din rândul problemelor economice, acelea care reies din confruntarea teorie cu faptele empirice

Documentarea științifică: este etapa de pregătire și începe încă din faza de alegere a temei de cercetat, pentru a se realiza o informare-documentare sumară, care să-i permită cercetătorului să pună tema în relație cu unele din cunoștiințele existente. În faza de documentare se cere aprofundarea sub următoarele aspecte: să cunoască conceptele, noțiunile și categoriile, să cunoască bine întreaga teorie a domeniului, să aleagă indicatorii și metodele de măsurare și analiză.

Cercetarea științifică propriu-zisă: presupune mai multe subetape: analiza critică a lucrărilor de specialitate, elaborarea și formularea ipotezelor de lucru, observarea și analiza atentă a realității economice, experimentul și verificarea ipotezelor, formularea și fundamentarea concluziilor.

Redactarea și susținerea publică a lucrării științifice

Valorificarea lucrării științifice

Conform lui Bryman (2005), o modalitate de a construi un proces de cercetare este reprezentată în figura 3, care conține elementele principale delimitate de autorii din domeniul metodologiei cercetării în științele sociale. Conform acestui model, punctul de plecare pentru un studiu este o teorie despre aspectele organizaționale.

O teorie presupune o încercare de a formula o explicație cu privire la unele fațete ale realității organizaționale, cum ar fi de ce unii oameni se bucură de munca lor, iar alții nu, sau de ce unele organizații sunt birocratice și altele nu. O teorie oferă o justificare satisfăcătoare a întrebării "de ce" și explicații testabile a relațiilor. O teorie are trei elemente cheie (Tharenou, 2007):

un set de concepte, sau un sistem conceptual

un set de propuneri, fiecare începe o relație între unele dintre conceptele

unele dintre propunerile trebuie să fie condiționate, acestea trebuie să fie supuse la o formă de testare empirică.

Din cadrul teoriei este formulată o ipoteză specifică care va fi testată. Această ipoteză permite nu numai o testare a teoriei în cauză, dar rezultatele testării, indiferent dacă se susțin sau nu, sporesc nivelul de cunoștințe în ceea ce privește fenomenul studiat. Colectarea datelor pentru a testa o ipoteză constituie în multe privințe, esența procesului de cercetare cantitativă.

În primul rând, o ipoteză conține concepte care trebuie să fie măsurate pentru ca ipoteza să fie testată sistematic. Procesul de transpunere a conceptelor în mărimi (măsuri) este adesea numit operaționalizare de autorii din domeniul metodologiei cercetării în științele sociale.

Aceste măsuri sunt tratate ca variabile, adică, atribute care caracterizează oamenii sau organizațiile. De exemplu, dimensiunea organizațională este adesea operaționalizată prin numărul de angajați într-un eșantion de organizații și este o variabilă, în sensul că organizațiile vor varia considerabil în ceea ce privește acest concept și măsura asociată. În al doilea rând, există preocuparea pentru demonstrația cauzalității, prin intermediul căreia se arată modul de evoluție a fenomenului certat până la momentul efectuării cercetării. Multe ipoteze conțin declarații implicite sau explicite despre cauze și efecte, precum și despre cercetarea care urmează să se efectueze pentru a demonstra validitatea subiectivității cauzalității. În al treilea rând, generalizarea este căutarea constatărilor care pot fi generalizate, extrapolate dincolo de limitele eșantionului cercetării. În cercetarea bazată pe anchetă socială, generalizarea presupune problema reprezentativității eșantionului cercetării.

Figura 3. Structura logică a procesului de cercetare

Fazele principale

Teorie

Deducția

Ipoteze

Operaționalizarea

Colectarea datelor

Prelucrarea datelor

Analiza datelor

Interpretarea informațiilor

Rezultatele cercetării

Inducție

(Sursa: Bryman, 2005:6)

1.1.3. Abordări, metode de cercetare, tehnici și instrumentar de lucru

Metodologia de cercetare folosește metode de cercetare, tehnici de lucru, instrumentarul de lucru pentru culegerea și interpretarea datelor.

Orice activitate de cercetarea științifică implică următoarele abordări (Gruescu, 2006):

abordarea teoretică

abordarea practică

abordarea calitativă

abordarea cantitativă

Abordarea teoretică sintetizează cunoașterea și înțelegerea de noțiuni și termeni privind, cercetarea științifică, metodele de cercetare, identificarea tehnicilor de lucru.

Abordarea practică presupune prelucrări și prezentări, conform planului de cercetare, activități concretizate în studii exploratorii, descriptive și explicative.

Abordarea calitativă este orientată înspre înțelegerea tipurilor de comportament, motivații, păreri și atitudini. Se caracterizează prin:

construirea realității socieale, economice

concentrarea pe proces interactiv

autencitatea faptelor, însușirilor, trăsăturilor

valori prezente și explicite

constrângeri determinate de situații

bazate pe puține cazuri sau subiecți

analize tematice

cercetătorul este implicat, folosește experiența și instrospecțiile sale.

cercetarea se finalizează cu o teorie, o descriere și nu cu o demonstrație

Metoda calitativă se realizează cu ajutorul procedeelor logice, procedeelor de scalare (nominală, ordinală și scală interval), tehnicilor de vizualizare (grafice, scheme), procedeul descompunerii sau diviziunii rezultatelor după timpul de formare și/sau locul de formare. Există câteva elemente caracteristice care marchează cercetarea calitativă:

contactul personal prelungit cu oamenii și mediul de cercetarea, dublat de empatia și sensibilitatea la cele relatate de subiect

planul cercetării din perspectivă metodologică este dinamic, el evoluând în funcție de rezultatul la care se ajunge

nu există o separare netă între culgerearea și analiza datelor, ele putând fi chiar suprapuse

cercetătorul este principalul instrument metodologic pe parcursul cercetării

nu se urmărește obținerea de rezultate, ci descrierea teoretizarea celor studiate

raportul de cercetare se scrie într-un spațiu de dialog al descoperirii și validării proceselor, nu într-o logică a dovezii

Abordarea cantitativă asigură o cunoaștere originală cu privire la cele mai bune practici într-un domeniu, moduriile de a gândi ale unei categorii de populații, modurile de a trăi interior o anume experiență, modul de acțiune în fața unu produs sau a unei experiențe. Este o formă de analiză a datelor care se bazează pe algoritmi matematici, având ca obiectiv determinări cantitative utilizate în scopul descoperirii, explorării și previziunii. Se caracterizează prin:

măsurarea obiectivă a fenomenelor, proceselor

centrarea pe variabile

validitate și fidelitate a datelor

independență de context

cercetarea se face asupra multor cazuri sau subiecți

analize statistice

cercetătorul nu se implică direct, este detașat de elementele cercetate

rezultatul cercetării asigură o validare a ipotezelor recomandând un mod de acțiune

Măsurarea cantitativă se realizează prin următoarele metode: metoda substituțiilor în lanț, metoda balanțieră, metode de corelație și regresie, cercetări operaționale, metode simulatoare, metode probabilistice. Modelul cantitativist presupune o realitate social-economică exterioară, obiectiv-structurală, utilizând descrieri și explicații de tip pozitivist. Metodele folosite sunt specifice, se folosește ancheta pe bază de chestionar, interviul structurat și experimentul. Măsurarea este un proces cheie în procesul de cercetare cantitativă, aceasta este procedura care leagă conceptele teoretice cu cercetarea empirică.

În tabelul de mai jos se poate observa principalele diferența între cercetarea de tip cantitativ și cea de tip calitativ.

Tabel 1. Diferențele principale dintre cercetarea cantitativă și calitativă

(Sursa: Caciuc, 2012:44)

Metodele de cercetare sunt un mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective și se grupează pe trei nivele de metode. Metodele de cercetare sunt delimitate în (Caciuc, 2012):

Metode de cercetare cantitative: sondajul, ancheta, interviul structurat, experimentul:

sondajul: este cea mai populară și utilizată strategie în cercetarea din domeniul businessului și manageemntului, fiind forma specifică a anchetei. Sondajul permite colectarea unei largi cantități de date dintr-o populație mare într-un mod foarte economic. Sondajul se bazează în general pe chestionare sau ghiduri de interviu, astfel datele culese sunt standardizate, folosind metode statistice pe bază de elșantioane a stratificării opiniilor în funcție de diferite variabile, permițând comparații ușoare.

ancheta: este mult mai vastă ca acțiune și asigură culegerea de informații pe bază de chestionar, ca instrument de investigare. Informația culeasă face posibilă extrapolarea, cu o eroare acceptabilă a rezultatelor de la o parte a populației investigate la toată populația în ansamblu. Cercetarea bazată pe anchetă are mai mult un caracter descriptiv, cu finalitate practic-aplicativă, și urmărește într-o mai mică măsură dezvoltarea teoretică.

interviul structurat este pur și simplu un chestionar care este administrat într-un cadru față-în-față (Jonker & Pennink, 2010). Interviul structurat este o abordare de colectare a datelor extrem de structurată în scopul de a face răspunsurile persoanelor investigate cât mai comparabile posibil. Interviul structurat poate fi contrastat cu interviul nestructurat în care intervievatorul are un asamblu de subiecte foarte libere care urmează a fi puse în orice ordine și într-o varietate de moduri. Între cele două extreme ale interviurilor structurate și nestructurate există o serie de posibile variații. În general, cercetarea cantitativă tinde să utilizeze interviurile structurate, iar interviurile nestructurate tind să fie utilizate în cadrul cercetării calitative. Interviul structurat este caraterizat de următoarele:

folosește aceleași set de întrebări la toți participanții

scopul studiului este compararea

setul de întrebări este bine stabilit și lasă un loc redus flexibilității și a variației în investigare

asigură un grad mare de control al cercetătorului asupra colectării datelor

b) Metode de cercetare calitative: metoda interviului, studiul de caz, observația, colectarea de documente, texte, metode vizuale (Zaț, 2006).

metoda interviului este una din cele mai utilizate tehnici de colectare a datelor în cercetarea calitativă. Interviul este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, de informații verbale de la indivizi, grupuri în vederea verificării de ipoteze sau pentru descrierea științifică a fenomenului studiat. Interviul presupune:

întrevederea, ca scop al interviului și o relație duală de comunicare între intervievat și cercetător.

are un obiectiv explicit, menționat și pentru realizarea interviului pe tema cercetată

un schimb structurat de informații centrat pe stimularea intervievatului, de a-și exprima cunoștiințele și convingerile.

Interviurile pot fi clasificate în trei categori:

interviul nestructurat este caraterizat de următoarele:

întrebările sunt puse spontan în funcție de contextul operațiunii fără a se înregistra

notițele sunt mentale, se transcrie ce s-a reținut cât mai repede

informațiile obținute pot constitui punctul de pornire pentru celelalte forme de interviuri

interviul semi-structurat este caraterizat de următoarele:

cuprinde un set de întrebări derivate din teorie și cercetări anterioare sau intuiția cercetătorului

scopul de a trasa o direcție minimă de discuții și să permită partenerilor să abordeze domeniile cheie pentru cercetare

Studiul de caz: este o investigare empirică a unor fenomene contemporane, particulare în contextul economic, asigurând dezoltarea unei cunoașteri detaliate și intensive a unui singur caz sau a unui număr restrâns de cazuri înrudite.

În tabelul de mai jos se pot observa principalele metode de colectare, analiză și interpretare a datelor în cercetarea calitativă.

Tabel 2. Metode de cercetare calitativă

(Sursa: Caciuc, 2012:82)

Metodele determină tehnici specifice de lucru, astfel, tehnicile de lucru reprezintă demersul operațional al abordărilor fenomenelor supuse cercetării.

Instrumentul cercetării reprezintă materializarea unei metode:

Chestionarul, care este instrumentul anchetei, reprezintă un instrument prin care se realizează cercetarea, fiind alcătuit dintr-o serie de întrebări care au ca scop colectarea datelor. Avantajele administrării chestionarelor (Bryman, 2005):

chestionarele sunt invariabil mai ieftine decât interviurile, în special atunci când există un număr mare de respondenți și mai ales dacă respondenții sunt dispersați geografic.

chestionarele sunt de obicei mai rapide decât interviurile. Chestionarele pot fi distribuite în masă, dar interviurile nu pot fi realizate în același mod, cu excepția cazului în care sunt implicați mai mulți intervievatori.

există mai multe probleme asociate cu prezența intervievatorilor. Caracteristicile intervievatorilor, cum ar fi vârsta, aspect, rasa, sex și clasă socială, s-a dovedit de cercetatori că au un efect semnificativ asupra ratei de răspuns.

Dezantajele administrării chestionarelor:

este întotdeauna esențial de a realiza întrebări clare și lipsite de ambiguitate, această cerință este chiar mai mare de chestionarele. În mod similar, formatul chestionarului trebuie să fie ușor de urmat.

respondenții pot citi întreagul chestionarul înainte de a începe să răspundă la prima întrebare, astfel că, răspunsurile la întrebările de la începutul chestionarului pot fi influențate

în cazul chestionarelor auto-administrate cercetătorul nu poate fi sigur de identitatea respondenților. De exemplu când chestionarele sunt trimise managerilor este imposibil să știm dacă persoana căreia a fost trimis chestionarul a răspuns la chestionar. Având în vedere tendința managerilor de a delega, există o șansă reală ca răspunsul la chestionar să fie delegat.

în cazul în care un intervievator vizitează organizația pentru a efectua un număr mare de interviuri, poate colecta date suplimentare prin a face observații sau prin solicitarea de documente.

conform multor comentatori, dezavantajul cel mai fundamental al chestionarelor auto-administrate este că acestea pot genera rate de răspuns mai mici, iar în multe cazuri mult mai mici decât în cazul interviurilor.

Literatura de specialitate referitoare la designul chestionarului oferă un volum mare de prescriptii cu privire la modalitatea formulării întrebărilor care compun chestionarul:

întrebările trebuie să fie clare și lipsite de ambiguitate. În cazul în care întrebările oferă loc de interpretare, cuantificarea răspunsurile oamenilor va fi extrem de dificilă.

trebuie folosit un limbaj simplu, astfel încât respondenții să poată înțelege cu ușurință întrebările.

trebuie evitate întrebările care conțin două întrebări într-una singură, deoarece aceasta poate fi confuz atât pentru respondent cât și pentru cercetător.

Ghidul de interviu, este instrumentul inetrviului structurat sau semi-structurat;

Ghidul de observație, este instrumentul pentru metoda observației.

1.1.4. Ipotezele cercetării

1.1.4.1. Elaborarea și formularea ipotezelor

În cercetarea fenomenului economic, explicarea fenomenului este cea mai complexă etapă a metodologiei de cercetare și implică două momente importante centrate pe ipoteze (Caciuc, 2012):

formularea ipotezelor

verificarea ipotezelor

Ipoteza este o presupunere în baza căreia urmează să se explice problema economică, diferența constatată între teoria economică existentă și practica economică, este o legătură între două variabile, o supoziție care se bazează provizoriu pe observații și care servește la explicarea anumitor fenomene, dar care nu se poate verifica atât de temeinic prin exepriență sau experiment, ca să ajungă pentru a formula o teorie. Ipoteza este o presupunere care nu are nimic subiectiv, arbitrar și rezultă în mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfășurate în procesul documentării bibliografice, al documentării directe și procesul de analiză și sinteză a tuturor datelor, calculelor și informațiilor studiate.

Ipoteza formulată trebuie să îndeplinească mai multe cerințe:

să aibă capacitate de a explica fenomenul economic

să satisfacă exigența de noncontradicție

să aibă un mare conținut informațional

să genereze cât mai multe efecte testabile

să perimită previziuni de noi aspecte și evenimente

Formularea ipotezei are la bază observarea științifică obiectivă, fidelă și fără denaturări a fenomenului economic și a cauzelor care îl determină, începe în etapa documentării bibliografice și se desăvârșește în etapa practică, după confruntarea datelor și informațiilor documentării bibliografice cu cele rezultate din documentarea directă.

1.1.4.2. Verificarea ipotezelor

Verificarea ipotezelor este al doilea moment al explicării fenomenului economic. Punctul cheei în procesul de verificare a ipotezei și formarea concluziei științifice îl constituie confruntarea dintre rezultatele teoretice cu faptele empirice, astfel:

dacă faptele empirice arată compatibilitatea cu teoria rezultată din ipoteze, se concluzionează că ipoteza se confirmă

dacă apar dezacorduri între faptele empirice și rezultatele teoretice, atunci ipoteza fie se respinge, fie se modifică până când teoria concordă cu empiricul.

Proceul de verificare a ipotezelor implică:

evidențierea rezultatelor ipotezei, implicațiile și consecințele acesteia

confruntarea rezultatelor ipotezei cu observațiile empirice

testarea solidității relațiilor dintre observațiile empirice și ipoteza

o ipoteză verificată devine teză, lege, teorie științifică, soluție practică

1.1.5. Concepte statistice de bază

În cele ce urmează vom încerca să prezentăm principalele noțiuni de bază necesare în derularea procesului de investigare statistică, ca bază în elaborarea studiului empiric.

Populația statistică reprezintă (Buiga, 2010) mulțimea elementelor simple sau complexe, de aceeași natură, care au una sau mai multe însușiri esențiale comune, proprii elementelor cât și populației privită ca un tot unitar. O populație este finită dacă include un număr determinat de elemente, dar ea poate fi considerată drept reprezentativă a unei populații teoretice infinite. Ca urmare apare necesitatea de a delimita o populație în: conținut, spațiu și timp. Se mai denumește și populația univers. Exemple de populații statistice: mulțimea persoanelor dintr-o anumită țară, mulțimea gospodăriilor din România, mulțimea consumatorilor unui produs, mulțimea societățiilor producătoare sau concurente ale unui produs, mulțimea societățiilor distribuitoare, angajații unei firme, etc.

Unitatea statistică constituie elementul component a poulației statistice, asupra căruia se va efectua nemijlocit observarea. În exemeplele de mai sus, unitățiile statistice sunt: persoana, gospodăria, consumatorul, firma, distribuitorul, angajatul, etc.

Volumul populației reprezintă numărul unităților statistice care alcătuiesc populația statistică.

Eșantionul reprezintă o submulțime a unei populații statistice, constituită după criterii bine stabilite. În raport cu procedeul de formare a eșantionului, avem eșantioane aleatoare și eșantioane dirijate. Eșantionul aleator este format din unitățile statistice care rezultă printr-un procedeu aleator: procedul tragerii la sorț, tabelul cu numere întâmplătoare, procedeul extrageriilor sistematice. Eșantionul dirijat este constituit pe baza unor informații auxiliare existente la nivelul populație studiate sau lăsând liber pe anchetator să aleagă unitățiile, respectând doar realizarea structurii eșenationului în funcție de criteriile staibilite.

Eșantionul, ca rezultat al observării parțiale, presupune respectarea cu strictețe, a principiului reprezentativității, care presupune ca fiecare unitate statistică din populație să aibă aceeași șansă de a face parte din eșantion. Asigurarea respectării principiului reprezentativității în formarea eșantionului permite acestuia o structură foarte apropiată cu cea a populației din care este format. Aceasta aigurăcu o anumită probabilitate dinainte fixată, ca rezultatele obținute la nivelul eșantionului pot fi extinse la nivelul întregii populații.

Variabila statistică reprezintă o însușire sau o trăsătură comună tuturor unitățiilor une populații. Nivelul înregistrat de o variabilă statistică la o unitate oarecare a populație se numește realizare sau stare a variabilei.

a) după natura lor variabilele statistice pot fi atributive, de timp și de spațiu

variabila atributivă: exprimă un atribut sau o însușire esențială unitățiilor populație;

variabila de timp: arată timpul în care au luat ființă unitățiile populației sau perioada de timp în care au existat.

variabila de spațiu: arată spațiul în care există unitățiile populației.

b) după modul de exprimare a stărilor:

variabila cantitativă: este variabila ale cărei stări se exprimă prin valori numerice. Se mai numește și variabilă metrică

variabila calitativă: este variabila ale cărei stări se exprimă prin cuvinte sau coduri. Se mai numește variabilă nominală sau ordinală

c) după modul de variație variabila cantitativă poate fi:

variabilă discretă: este variabila care în intervalul său de definiție, înregistrează cel mult valori raționale.

variabila continuă: este acea variabilă care poate lua orice valoare reală din intervalul său de variație.

Observarea statistică (Buiga, 2010) constă în identificarea unităților populației și înregistrarea stărilor variabilelor în raport cu care este studiată. Ansamblul stărilor variabilelor rezultate prin observare se numesc statistici. Observarea statistică presupune identificarea, urmărirea și înregistrarea, după reguli unitare și precise, a nivelului atins de variabilele statistice studiate la unitățile din care este formată populația luată în studiu.

În primul rând, observarea statistică presupune urmărirea și înregistrarea unui numără mare de unități statistice, ceea ce implică un volum mare de muncă. În al doilea rând, pentru ca cercetarea populație să își atingă scopul, trebuie precizate care sunt variabilele în raport cu care este studiată populația. Variabilele statistice ce vor fi urmărite și înregistrate le nivelul fiecărei unități din populație, trebuie să fie esențiale și să reprezinte interes din punct de vedere al studiului întreprins. În al treilea rând trebuie stabiloite citerii exacte pentru delimitarea corectă a unităților statistice care alcătuiesc populația. După gradul de cuprindere a populației statisitice, observarea statistică este de două moduri:

observarea totală: este acel tip de observare statistică în care are loc înregistrarea tuturor unităților care fac parte din populația statistică supusă studiului (ex. recensământul populației unei țări)

observarea parțială: presupune observarea și înregistrarea unui anumit număr de unități din populație, alese după criterii bine definite.

Observarea statistică în funcție de procedeul folosit este:

observarea directă, care presupune o observare nemijlocită a unităților din populație, care sunt prevăzute pentru cercetare. Acest mod de observare se realizează printr-un contact direct cu unitățile statistice, fie prin măsurare, fie prin interogare, dacă unitățile sunt persoane.

observarea indirectă, presupune un intermediar între unitățile care urmează să fie supuse observării și observator. Intermediarul poate fi un document special conceput în vederea observării și atunci obervarea este pe bază de document, sau intermediarul poate fi o altă persoană decât observatorul, caz în care avem observare prin interogare.

Seria statistică este o construcție care redă fie distribuția unei populații în raport cu una sau mai multe variabile, fie variația unei mărimi în timp, în spațiu sau de la o categorie la alta. Seriile statistice se clasifică în raport cu mai multe criterii:

a) în raport cu numărul variabilelor:

serii statistice unidimensionale: au la bază o singură variabilă

serii statistice multidimensionale: au la bază două sau mai multe variabile

b) după natura variabilelor:

serii atributive, care au la bază variabile atributive

serii cronologice, care au la bază variabile de timp

serii de spațiu, care au la bază o variabilă de spațiu

c) după modul de exprimare a stărilor variabilei:

serii calitative, care au la bază variabile calitative

serii cantitative, care au la bază variabile cantitative, și care după modul de variație a variabilei pot fi: discrete și continue

d) în raport cu natura indicatorului din care este alcătuită seria:

serii de frecvență (serii de distribuții)

serii de variație

Atingerea scopului cercetării statistice, presupune rezolvarea următoarelor probleme care să asigure o pregătire științifică a observării statistice:

delimitarea populației supuse observării

definirea unitățiilor statistice de observat

timpului și locul unde va avea loc observarea

programul observării

alegerea purtătorilor de informație

pregătirea persoanelor ce urmează să facă observarea

În condițiile în care se impune cercetarea doar a unei părți din populație, atunci trebuie precizat care anume vor fi unitățile ce vor fi supuse observării, după ce criterii se selectează acestea din populația inițială, astfel încât, rezultatele cercetării să poată fi extinse la nivelul întregii populații.

Stabilirea timpului și a locului unde va avea loc observarea are importanță din punct de vedere a comporabilității datelor rezultate din observare. Noțiunea de timp a observării are în statistică două accepțiuni:

momentul sau perioada la cares e referă datele înregistrate. În cazul în care observarea presupune înregistrarea unui fenomen în mod static, trebuie precizat un moment critic; stabilirea momentului critic are în vedere posibilele repetări sau omisiuni în înregistrarea unitățiilor datorate evoluției populației în timp. Dacă fenomenul de studiu presupune o înregistrare continuă, atunci trebuie precizată perioada de timp în care are loc observarea.

durata observării. Locul observării reprezintă punctul din spațiu în care se derulează procesul supus cercetării (incinta unei întreprinderi, a unui magazin,etc.)

Alegerea și definirea variabilelor statistice trebuie să fie în consens cu natura populației și obiectivul cercetării statistice întreprinse. Variabilele statistice care fac parte din programul cercetării trebuie să surprindă aspectele esențiale, să expliciteze fenomenul sau procesul studiat, să permită prelucrarea și generalizarea acestora la nivelul întregii populații. Programul observării trebuie să cuprindă un număr optim de variabile. Alege unui număr de variabile prea mare sau prea mic, poate dăuna calității cercetării statistice efectuate asupra populației.

1.2. ASPECTE METODOLOGICE REFERITOARE LA TEZA DE DOCTORAT

Obiectivul general al cercetării constă în elaborarea unui model de analiză a modalităților în care leadershipul organizației susține procesul de îmbunătățire continuă în cadrul organizațiilor de afaceri din România.

Obiectivul general al cercetării constă în elaborarea unui model de de diagnoză a sistemului de managementul calității din cadrul organizațiilor care activează în industria construcțiilor metalice din regiunea nord-vest a României.

Obiective specifice:

elaborarea unui model de analiză a sistemului de mangementul calității în scopul îmbunătățirii eficacității acestuia

identificarea de modalități specifice și bune practici în elaborarea, dezvoltarea și implementarea sistemului de mangementul calității

realizarea unui studiu empiric privind eficacitatea leadershipului în mangementul calității

realizarea unui studiu privind satisfacția angajaților

elaborarea unui model de analiză și evaluare a satisfacției angajaților

elaborarea unui model de analiză și evaluare a satisfacției clienților

Ipotezele cercetării:

Ipoteza generală: Elaborarea unui model de analiză și evaluare a managementului calității în firmele din industria construcțiilor metalice trebuie adaptat atât în funcție de specificul și complexitatea activităților și proceselor, de caracteristicile firmei, cât și de caracteristicile clienților.

H1: Elaborarea și implementarea sistemului de mangementul calității determină eficacitatea și eficiența activităților și proceselor operaționale și funcționalitatea lor.

H2: Firmele care au un leadership eficace orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vor înregistra o capacitate mai mare de creștere a satisfacției clienților.

H3: Beneficiile așteptate și urmărite de către firmele care implementează sistemul de mangementul calității sunt aceleași cu beneficiile obținute efectiv.

H4: Existența unei strategii de îmbunătățire a calității are un impact pozitiv în obținerea beneficiilor așteptate în procesul de implementare a sistemului de mangementul calității.

H5: Impactul leadershipului calității asupra activitățiilor și proceselor organizației, este mai puternic când acestea au un caracter mai complex.

H6: Între leadershipul calității și creșterea performanțelor în procesul de îmbunătățire continuă a calității există o relație directă.

H7: Firmele care au strategii orientate către clienți, acordă o importanță mai mare elaborării, implementării și revizuirii periodice a sistemului de mangementul calității.

H8: Există o relație pozitivă semnificativă între leadership și satisfacția cliențiilor.

H9: Există o relație pozitivă semnificativă între leadership și orientarea către client.

H10: Există o relație pozitivă semnificativă între leadership și angajamentul, dedicarea managementului organizațiilor față de filosofia MCT.

H11: Există o relație pozitivă semnificativă între leadership și satisfacția angajaților.

EȘANTIONUL CERCETĂRII

Eșantionul cercetării a fost alcătuit din organizațiile ce au ca obiect de activitate fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, activitate clasificată conform CAEN în diviziunea 2511, din regiunea nord-vest a României.

Cercetarea s-a bazat pe un eșantionul dirijat, alcătuit din 14 firme din industria construcțiilor metalice, reprezentative în domeniu. În funcție de numărul de angajați, firmele eșantionate au următoarea pondere în structura eșantionului:

între 50 și 250 de angajați – 84%

între 250 și 500 de angajați – 14%

peste 500 de angajați – 2%

Eșantionul cercetării a fost constituit din 83 de manageri din cadrul firmelor din industria construcțiilor metalice, respectiv din 388 de angajați.

În ceea ce privește eșantionul constituit din managerii firmelor din industria construcțiilor metalice acesta prezintă următoarele caracteristici:

În ceea ce privește eșantionul constituit din angajații firmelor din industria construcțiilor metalice acesta prezintă următoarele caracteristici:

INSTRUMENTELE CERCETĂRII

Cercetare se compune din 2 studii care investighează activitatea managerilor, respectiv a angajaților din cadrul firmelor din industria construcțiilor metalice, astfel:

studiul care investighează activitatea angajaților – ca metode de culegere a datelor s-a utilizat sondajul bazat pe chestionar. Chestionarul a fost compus din 112 itemi repartizați într-un număr de 7 variabile, prin care s-a evaluat și analizat gradul de satisfacție al angajaților, în acest sens, s-a distribuit un număr de 500 de chestionare, din care s-au colectat și validat 388, ceea ce înseamnă o rată de răspuns de 77.6%.

studiul care investighează activitatea managerilor – ca metode de culegere a datelor s-a utilizat sondajul bazat pe chestionar, respectiv un interviu semi-structurat. Chestionarul a fost compus dintr-un număr de 27 factori generali care determină performanța organizațională, respectiv dintr-un număr de 129 de factorii specifici care determină performanța sistemului de managementul calității repartizați într-un număr de 14 variabile. S-a distribuit un număr de 150 de chestionare, din care s-au colectat și validat 83, ceea ce înseamnă o rată de răspuns de 55.3%.

2. PERSPECTIVE ASUPRA INDUSTRIEI CONSTRUCȚIILOR METALICE DIN ROMÂNIA ȘI UE

Cercetarea noastră își propune să investigheze activitatea firmelor din industria construcțiilor metalice din regiunea nord-vest a României. Conform CAEN industria construcțiilor metalice se clasifică în modul următor (sursa: http://www.coduricaen.info, 2015):

Secțiunea C – Industria prelucrătoare: include transformarea fizică sau chimică a materialelor, substanțelor sau componentelor în produse noi. Materialele, substanțele sau componentele transformate constituie materii prime, ce sunt produse ale agriculturii, silviculturii, pescuitului, industriei extractive, precum și ale altor activități din industria prelucrătoare. Modificarea substanțială, refacerea sau reconstrucția bunurilor este în general considerată drept prelucrare. Unitățile angajate în industria prelucrătoare sunt adesea descrise ca uzine, fabrici sau oțelării și folosesc în mod curent mașini acționate electric și echipamente de manipulare a materialelor.

Clasa 25 – Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje și instalații

Sub-clasa 251 – Fabricarea de construcții metalice

Sub-clasa 2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice: Aceasta clasă include:

– fabricarea de structuri metalice pentru construcții și părți componente ale acestora (turnuri, stâlpi, grinzi cu zăbrele, poduri etc.)

– fabricarea de structuri metalice industriale (structuri pentru furnale, pentru echipamente de ridicat și manevrat, etc.)

– fabricarea de construcții prefabricate din metal: barăci metalice, elemente modulare pentru expoziții etc.

2.1. Prezent și perspective

Conform unui raport al ministerului economiei (Ministerul Economiei, 2013) Uniunea Europeană este al doilea mare producător de metale din lume, cu o producție de peste 190 de milioane de tone de oțel pe an, reprezentând 13% din producția globală. În acest sens, industria prelucrării metalelor face parte dintr-o serie de lanțuri de valori industriale și este strâns legată de multe sectoare industriale din aval, precum industria auto, construcțiile, industria electronică, industria mecanică și ingineria electrică. Sectorul prelucrării metalelor european se află astăzi într-o situație foarte dificilă.

Conform planului de acțiuni al Comisiei Europene (European Comision, 2013) sectorul european al prelucrării metalelor se află într-o situație dificilă. Criza economică actuală a dus la o scădere semnificativă a activității de producție și a cererii de oțel asociate, care rămâne cu 27% sub nivelul dinaintea crizei. Ca urmare, mai multe unități de producție s-au închis sau și-au redus producția, cu pierderile corespunzătoare de locuri de muncă, în ultimii ani pierzându-se până la 40 000 de locuri de muncă. În consecință, presiunea restructurării și a reducerii capacității de producție va rămâne una dintre principalele provocări pentru această industrie în viitorul apropiat.

Industria prelucrării metalelor din România este privatizată în proporție de 100%, iar ponderea capitalului străin este de aproximativ 80%. Industria prelucrării metalelor din România este o ramură industrială deosebit de importantă pentru economia națională, deoarece aceasta este multiplicator de: valoare adaugată brută, producție industrială, locuri de muncă, generator de impozite și taxe etc.

Desi principalele companii din industria prelucrării metalelor au fost restructurate din punct de vedere tehnologic, financiar si social, conjunctura internațională economico-financiară, respectiv stagnarea/scăderea pieței din întreg spațiul Uniunii Europene, creșterea tarifelor la energie, creșterea prețurilor materiilor prime, devalorizarea monedei naționale etc. au afectat în mod direct rezultatele economico-financiare.

Pentru consolidarea situatiilor financiare, respectiv reducerea pierderilor înregistrate în ultimii 4 ani echipele manageriale de la majoritatea companiilor au fost nevoite să aplice măsuri de restructurare precum, oprirea capacităților de producție cu grad de încărcare redus, trecerea în conservare/dezafectare a unor fluxuri, vânzarea unor active neesențiale, concentrarea pe fluxurile tehnologice de bază, aplicarea schemelor de mobilitate a personalului, reducerea programului de lucru, reducerea de personal prin aplicarea schemelor de plecare voluntară/disponibilizări etc. De asemenea multe companii au solicitat intrarea în insolvență pentru a gasi solutii de reorganizare/restructurare.

2.2. Caracteristicile industriei construcțiilor metalice din România și UE

2.2.1. Natura industriei prelucrării metalelor și a industriei articolelor din metal

Conform unui studiu realizat de Comisia Europeană (Comisia Europeană, 2010), industria prelucrării metalelor este deseori considerată sectorul „invizibil”. În realitate, această industrie reprezintă un sector de foarte mari dimensiuni, care cuprinde majoritatea orașelor și regiunilor europene. Majoritatea europenilor locuiesc, cel mai probabil, în apropierea unei întreprinderi de prelucrare a metalelor.

Deși include o serie de întreprinderi mari, sectorul este dominat de IMM-uri care acționează în calitate de sub-furnizori pentru diverse industrii precum industria auto, industria aerospațială, industria construcțiilor de mașini, transporturi, construcții și industria alimentară. De asemenea, aceste IMM-uri sunt atât de bine integrate în lanțul nostru industrial de aprovizionare încât avem tendința de a considera existența lor o certitudine în sine (Comisia Europeană, 2010).

Faptul că există tendința ca aceste întreprinderi să fie relativ mici face ca acest sector să fie „invizibil”, ceea ce are consecințe comerciale și financiare grave. Aceste întreprinderi merită mult mai mult. În realitate, industria prelucrării metalelor este formată din întreprinderi care sunt flexibile, versatile, inovatoare și orientate către servicii și au multe locuri de muncă de oferit.

Industria prelucrării metalelor oferă tehnologii, servicii și echipamente tuturor celorlalte sectoare industriale și fabrică, de asemenea, produse finite. Această industrie are un rol central în structura industrială a UE.

Sectorul prelucrării metalelor este veriga fundamentală a lanțului de aprovizionare al UE, fiind situat între furnizorii săi (industria oțelului și cea a metalelor neferoase) și clienții săi (o gamă largă de sectoare de producție).

Activitățile sectorului includ:

fabricarea elementelor din oțel, esenșiale pentru industria construcțiilor civile.

construcția de vase, containere și cazane generatoare de abur pentru industriile prelucrătoare, precum industria alimentară, a produselor chimice și industria farmaceutică.

producția de articole din metal precum tacâmuri, cabluri și resorturi, șuruburi și piulițe, broaște și balamale și instrumente.

O modalitate de structurare a sectorului prelucrării metalelor este împărțirea acestuia în patru subsectoare definite în funcție de produs, proces și piețe:

prelucrarea metalelor prin deformare plastică, constând din turnarea, forjarea și acoperirea metalelor. de obicei, sunt incluse întreprinderi de dimensiuni mici, răspândite la scară largă în UE.

prelucrarea metalelor pentru construcții, de obicei în strânsă legătură cu industria construcțiilor.

cazane, containere și ambalaje din metal. aceste întreprinderi sunt de obicei mai mari, datorită economiilor de scară.

produse din metal, cu o mare diversitate în ceea ce privește dimensiunea și tipul întreprinderilor.

Criza financiară globală a afectat sectorul prelucrării metalelor și al articolelor din metal în mai multe moduri:

reducerea producției.

un impact indirect în urma programelor de casare a automobilelor.

pierderea locurilor de muncă, deși nu în mod corespunzător cu scăderea producției. multe firme au putut să își păstreze personalul calificat, ceea ce le plasează într-o poziție inițială ideală în momentul creșterii cererii.

presiunea prețuri-costuri: costuri mai mari la energie, materiale și alte materii prime, pe de o parte, și presiunea din partea utilizatorilor în sensul reducerii prețurilor de vânzare, pe de altă parte.

numeroasele IMM-uri din sector sunt afectate în urma reducerii lichidităților și accesului restricționat la credite și la piețele de capital

Industria prelucrării metalelor reprezintă o forță considerabilă a economiei din UE și unul dintre principalii angajatori ai acesteia. Aceasta reprezintă o parte importantă a industriei producătoare din UE și depășește ca performanță majoritatea celorlalte sectoare de producție. Sectorul prelucrării metalelor din UE reprezintă 10% din valoarea adăugată totală a industriei producătoare și, în același timp, 7,5% din produsele acestei industrii. Sectorul oțelului și al metalelor de bază reprezintă aproximativ 5% din produsele industriei producătoare.

Cu o valoare de 177 miliarde EUR, proporția sectorului prelucrării metalelor din totalul valorii adăugate a industriei producătoare din UE a fost de 10% în 2006, în timp ce excedentul brut de exploatare al acestuia, de 60 miliarde EUR, a reprezentat 9,5% din totalul industriei producătoare. Ambele marje au fost mai mari decât proporția sectorului în cifra de afaceri a industriei producătoare din UE, ceea ce face ca acest sector să aibă cea mai mare valoare adăugată din UE.

Industria înregistrează rezultate mai slabe în ceea ce privește productivitatea muncii (în 2006, aceasta s-a situat la aproximativ 91% din industria producătoare în ansamblu). Cu toate acestea, sectorul prelucrării metalelor are o rată brută de exploatare care reprezintă cu 27% mai mult decât cea a industriei producătoare în ansamblu.

Sectorul prelucrării metalelor este cel mai mare angajator din industria producătoare a UE. Acesta reprezintă 10% din valoarea adăugată, 12,5% din ocuparea forței de muncă și 20% din totalul întreprinderilor producătoare.

În 2008, valoarea producției acestui sector a fost estimată la 530 miliarde EUR. Sectorul este format în mare parte din IMM-uri, existând peste 400 000 de întreprinderi prelucrătoare de metale pe întreg teritoriul Europei. Aproximativ 90% din aceste întreprinderi au mai puțin de 50 de angajați. Sectorul este, prin urmare, mult mai fragmentat decât sectorul auto sau cel al metalelor de bază, cu care are o legătură strânsă. În industria auto, de exemplu, 10 producători dețin aproximativ 90% din cota de piață în cazul autoturismelor.

Sectorul prelucrării metalelor oferă locuri de muncă pe întreg teritoriul Europei. În această industrie există aproximativ 4,2 milioane de lucrători, reprezentând peste 12% din totalul ocupării forței de muncă în industria producătoare. Productivitatea muncii este mai scăzută decât în industria producătoare în ansamblu, ceea ce se explică prin utilizarea intensivă a forței de muncă în sector (media în UE-27 este 37 700 EUR). În UE-25 în ansamblu, rata brută de exploatare este de aproximativ 12%, productivitatea muncii situându-se la aproximativ 42 000 EUR per persoană angajată (această investiție per lucrător este de două sau trei ori mai scăzută decât în industria produselor chimice sau a metalelor de bază).

În afară de construcții, sectorul prelucrării metalelor are un număr mai mare de întreprinderi decât orice alt sector de inginerie și de producție. Sectorul prelucrării metalelor reprezintă 20% din industria producătoare din UE, în timp ce electrotehnica reprezintă 9%, iar metalele de bază doar 0,5%.

Germania este cel mai mare producător de bunuri ale sectorului prelucrării metalelor, urmată de Italia, Franța, Regatul Unit și Spania (UE-5). În Germania, proporția din industria producătoare se apropie de 20%. Comerțul cu bunuri ale sectorului prelucrării metalelor în UE este dominat de cinci până la opt state membre. UE-5 reprezintă puțin peste 50% din fluxurile de importuri și exporturi. Germania și Italia sunt cei mai mari exportatori către țări din UE și din afara UE, Germania deținând 21% din toate exporturile, iar Italia 13%, în 2008. Aproximativ 75% din producție provine din UE-5. Germania și Italia reprezintă 50% din producția sectorului prelucrării și produselor din metal.

Performanța celor patru subsectoare din cele aproximativ 407000 de firme din sectorul prelucrării metalelor din UE-27 în 2006:

Prelucrarea metalelor prin deformare plastică domină, reprezentând 40% din producție și ocuparea forței de muncă (turnarea, forjarea, tratarea metalelor).

Produsele din metal (instrumente, bunuri finisate din metal și hardware în general) și prelucrarea metalelor pentru construcții reprezintă fiecare 25% din producție, deși în cea din urmă utilizarea forței de muncă este mult mai intensă, existând de două ori mai mulți lucrători decât produse din metal.

Produsele din metal reprezintă cel mai profitabil și mai productiv subsector din UE, cu o rată brută de exploatare de 14%.

Puncte tari

Format din IMM-uri de cele mai multe ori organizate în grupuri, acest sector reprezintă o industrie versatilă și rezistentă care se poate adapta cu ușurință la diverse circumstanțe.

Proximitatea geografică a lanțului de aprovizionare și a industriilor asociate permite sectorului prelucrării metalelor să dea dovadă de promptitudine, fiabilitate și flexibilitate.

Acest sector este foarte specializat și se poate adapta cu ușurință la schimbări. Acesta oferă o calitate ridicată a producției și deține o poziție puternică pe piețele produselor de înaltă tehnologie.

Sectorul utilizează cu eficiență materiile prime și practică un înalt nivel de reciclare. În sector există o abordare privind utilizarea intensă a tehnologiei și o orientare strategică spre inovare.

Robustețe structurală: Acest sector nu este afectat de aceeași supracapacitate cu care se confruntă alte sectoare.

Crearea de locuri de muncă: Ocuparea forței de muncă are un nivel ridicat în sectorul prelucrării metalelor, cu peste 12% din forța totală de producție a UE-27.

Valoare adăugată: Sectorul depășește ca performanță alte sectoare de producție ale UE în ceea ce privește raportul dintre producția brută de exploatare și cifra de afaceri a industriei producătoare.

Puncte slabe

Principalul punct slab al industriei prelucrării metalelor este structura acesteia. Deși proporția mare de IMM-uri oferă o serie de avantaje, aceasta creează și fragmentarea sectorului în raport cu furnizorii și clienții.

Consumul de oțel: Industria prelucrării metalelor consumă cantități mari de oțel, printre alte resurse. Sectorul consumă două treimi din oțelul brut produs în UE. Sectorul are nevoie să obțină oțel și alte resurse precum minereurile feroase la prețuri rezonabile, deoarece nu poate concura la nivelul UE în ceea ce privește costurile forței de muncă și nu poate realiza economii de scară în aceeași măsură în care o pot face furnizorii săi, respectiv oțelăriile.

Presiune în amonte și în aval: Industria prelucrării metalelor cumpără de la furnizorii importanți de energie, oțel și alte metale și vinde producătorilor de mijloace importante de producție, cum ar fi industria auto. Deoarece printre acești furnizori și clienți se află întreprinderi mari, sectorul prelucrării metalelor se confruntă cu dificultatea din ce în ce mai mare de a-și controla situația și de a influența mediul de afaceri. IMM-urile se confruntă cu o presiune în ceea ce privește negocierile, în special în legătură cu furnizorii de oțel.

Sectorul prelucrării metalelor este caracterizat de utilizarea intensă a forței de muncă, ceea ce determină un dezavantaj din punct de vedere competitiv, deoarece costurile cu forța de muncă în UE sunt relativ ridicate comparativ cu cele ale concurenților din China și India.

Aprovizionarea cu energie: Prețul energiei este un factor din ce în ce mai important al competitivității, în special în raport cu țările emergente.

Accesul la piețele de capital: Sectorul prelucrării metalelor apelează la bănci pentru finanțarea activităților sale, ceea ce îi limitează potențialul de extindere și inovare.

Problema de imagine: Percepția publicului asupra industriei prelucrării metalelor este că aceasta implică un volum mare de muncă în locuri de muncă neatractive deși, în realitate, în prezent majoritatea întreprinderilor se bazează mai mult pe munca intelectuală decât pe cea manuală.

Oportunități

Sporirea consolidării pentru obținerea unei mase critice.

Îmbunătățirea supravegherii pieței pentru sprijinirea aplicării reglementărilor.

Sporirea competitivității prin îmbunătățirea protecției proprietății intelectuale.

Soluții îmbunătățite privind eficiența energetică.

Produse și servicii de mai mare calitate datorită noilor tehnologii.

Colaborări în materie de inovare și rețele.

Piețe în creștere în țările în curs de industrializare, precum Brazilia, India și China.

Sporirea internaționalizării întreprinderilor locale.

Posibilitatea de a ajunge pe piețe de nișă specializate prin aportul tehnologic mai ridicat și, astfel, de a crea marje mai importante.

Amenințări

Vocea sectorului prelucrării metalelor este de multe ori greu de auzit pe lângă cea a furnizorilor și clienților mai mari.

Demografia UE conduce la creșterea deficitului de competențe.

Acces dificil la finanțare, având în vedere că băncile solicită garanții, iar proprietarii unor întreprinderi mici sunt nevoiți să își ipotecheze chiar și propriile locuințe.

Concurența din partea țărilor în care costurile sunt mai mici și în care producția este în creștere constantă.

Scăderea consumului de produse europene asociate locuințelor, industriei auto și altor echipamente.

Reducerea în și mai mare măsură a cererii industriale în urma crizei financiare.

Lipsa unei protecții adecvate a know-how-ului și a drepturilor de proprietate intelectuală.

2.3.2. Poziția pe piața concurențială, provocări și perspective

Competitivitatea în sectorul prelucrării metalelor este afectată de partenerii puternici ai acestui sector în cadrul lanțului de aprovizionare, incluzând furnizorii de metal și utilizatorii finali.

Aspectele negative

Sectorul este afectat de o serie de factori economici care nu pot fi controlați, inclusiv criza creditelor, recesiunea, prețul oțelului și accesul la materiile prime.

Clienții din cadrul lanțului de aprovizionare devin din ce în ce mai mari, ceea ce îi transformă în parteneri relativ mult mai puternici.

Există o scădere a cererii de produse finale, precum autoturismele, produse de clienții sectorului din cadrul lanțului de aprovizionare.

Tendința către producția din aval și implicarea producătorilor de oțel determină un risc pentru IMM-urile mai mici.

Sectorul are o mare dificultate în ceea ce privește consolidarea atât din motive structurale, cât și din cauzanivelurilor ridicate de specializare.

Dimensiunea și natura întreprinderilor face dificilă realizarea unor economii de scară.

Cercetarea și dezvoltarea sunt esențiale pentru supraviețuirea sectorului, însă puține întreprinderi dispun de resurse pentru finanțarea acestor activități.

Finanțarea poate fi obținută cu dificultate.

Sectorul trebuie să își îmbunătățească relațiile și comunicarea de-a lungul lanțului de aprovizionare dacă dorește să stimuleze inovarea eficace.

Necesitarea respectării reglementărilor este costisitoare și solicită mult timp.

Cheltuielile și timpul necesar pentru investiții în practici care să protejeze proprietatea intelectuală determină un dezavantaj pentru întreprinderile din domeniul prelucrării metalelor comparativ cu firmele mai mari.

Concurența din partea economiilor emergentea generat o creștere a importurilor de produse din metal și de bunuri finite comparabile la prețuri scăzute.

Nu există suficienți lucrători calificați care să opereze noile tehnologii și să realizeze inovarea.

Costurile de administrare a IMM-urilor sunt proporțional ridicate.

Perspective de viitor

Sectorul are un rol fundamental în ceea ce privește conectarea partenerilor săi importanți în cadrul lanțului de aprovizionare Fără această conexiune, lanțul de aprovizionare s-ar rupe.

Companiile străine din cadrul lanțului de aprovizionare au introdus noi idei și metode, pe lângă răspândirea noilor tehnologii.

A existat o creștere semnificativă a valorii adăugate a creșterii exporturilor înainte de anul 2006.

Deprecierea monedei euro poate ajuta creșterea exporturilor: mijloacele de producție și bunurile de consum durabile sunt mai ieftine pe piețele mondiale.

Prețul petrolului este în scădere, iar materiile prime par, de asemenea, să devină mai ieftine.

Sporirea inițiativelor de protejare a mediului creează noi oportunități.

Predominanța IMM-urilor înseamnă că acestea își pot adapta producția la nevoile din ce în ce mai complexe ale clienților din cadrul lanțului de aprovizionare.

În ansamblu, produsele sectorului de prelucrare a metalelor sunt ușor de reciclat.

Globalizarea încurajează întreprinderile în sensul specializării și inovării.

Produsele acestei industrii sunt unice, dificil de imitat, aspect sprijinit de inovarea continuă.

Productivitatea ocupării forței de muncă este în creștere.

Inițiative care trebuie urmate

Concentrări economice, achiziții și parteneriate strategice – Aceste practici ar consolida puterea de negociere a sectorului prelucrării metalelor și i-ar permite să se situeze la același nivel cu actorii mai mari reprezentând cererea și oferta în cadrul lanțului de producție. La rândul său, aceasta ar permite sectorului să scadă costurile de producție și să crească prețurile produselor. De asemenea, ar deschide drumul către proiecte de parteneriate internaționale, precum cele finanțate prin cel de-al Șaptelea Program-cadru al UE.

Schimbul de informații și cunoștințe – Ar fi util să se dezvolte platforme și programe de informare destinate în mod specific IMM-urilor. Industria prelucrării metalelor trebuie să identifice cele mai bune practici, uneori chiar asigurând schimbul de informații utile între diferite fabrici care fac parte din aceeași întreprindere. Responsabilii politici la nivel regional ar trebui, prin urmare, să acorde o mai mare prioritate creării de grupuri specializate și alte organizații capabile să medieze schimburile de informații.

Inovare – Condițiile de inovare pentru IMM-uri trebuie să fie îmbunătățite, ceea ce înseamnă creșterea implicării reprezentanților IMM-urilor în crearea de noi programe. Programul-cadru privind competitivitatea și inovarea (PCI) este foarte adecvat pentru firmele mai mari din sectorul prelucrării metalelor, însă și întreprinderile mai mici trebuie să fie informate în permanență cu privire la programele pe care acesta le conține. Universitățile trebuie să sporească transferul de cunoștințe către IMM-uri. Organizațiile de grup menționate mai sus pot fi foarte utile în acest sens.

Crearea mâinii de lucru calificate – Există o nevoie acută de ingineri, proiectanți și manageri în vederea concurenței cu țări în curs de industrializare, precum China. Statele membre și industria ar trebui să se axeze pe programe de învățare de-a lungul vieții destinate tuturor angajaților, de la lucrători la directori de proiect. Recunoașterea calificărilor inginerilor pe întreg teritoriul UE ar permite mobilitatea experților în întreaga Europă. Directiva privind „cartea albastră” ar trebui să fie utilizată pentru a atrage competențe din țările terțe. Pentru ca aceste persoane să fie atrase către industrie, ele trebuie să știe că tehnologizarea proceselor de prelucrare a metalelor nu înseamnă doar producerea de componente pentru industria auto, ci și fabricarea unor autoturisme mai ușoare, mai bine proiectate și cu performanțe mai bune. Aceasta se poate realiza prin crearea unor mărci și prin publicitate.

2.2.3. Date statistice cu privire la industria construcțiilor metalice din România

Conform raportului elaborat de ministerul economiei referitor la strategia națională de export 2014 – 2020 (Ministerul Economiei, 2013) se specifică faptul că, produsele subsectorului economic construcții metalice ocupă un loc modest în topul exportatorilor (15), în 2012. Ponderea acestor produse în exporturile totale românești, în 2012, este de sub 1%. Ponderea exporturilor subsectorului în exporturile totale variază ușor în intervalul 1,00% (2011) și 0,9% (2010). Dinamica exporturilor acestui subsector de la an la an, în linii mari a urmărit evoluția crizei economice: -27% în 2009, +30% în 2010, +17% în 2011 și +8,5% în 2012. Produsele subsectorului sunt destinate investițiilor industriale. Dinamica subsectorului este în tonul dinamicii investițiilor cauzate de recesiune. Ponderea modestă a subsectorului în exporturile totale, precum și, soldul comercial negativ atestă preferința investitorilor străini pentru importuri din țările de proveniență a investițiilor. Diminuarea soldului comercial negativ al subsectorului este în consensul diminuării investițiilor în țară, respectiv, în consens cu diminuarea investițiilor străine. Subsectorul deține avantaj competitiv slab, menținut încă prin manopera scăzută în România (Ministerul Economiei, 2013).

Conform buletinului statistic de industrie nr. 11 / 2014 se menționează următoarele evoluții ale industriei construcțiilor metalice din România (Institutul național de statistică, 2014):

În luna noiembrie 2014 în raport cu luna octombrie 2014:

industria construcțiilor metalice și a produselor din metal exclusiv mașini, utilaje și instalații a înregistrat o scădere în evoluția activității industriale cu 12,8%

s-a înregsitrat o scădere a productivității muncii cu 14,6%

s-a înregsitrat o scădere a indicelui valoric al comenzilor noi cu 8%

s-a înregsitrat o scădere a prețurilor producției industriale cu 0,4%

câștigurile salariale medii nete din industrie, în luna noiembrie 2014 au fost de 1652 RON

producția din industria construcțiilor metalice și a produselor din metal a crescut cu 1,6%, serie brută, și cu 3,5% serie ajustată în primele 11 luni ale anului 2014 comparativ cu același interval al anului precedent, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

cu toate acestea în luna noiembrie 2014 comparativ cu același interval al anului precedent a fost remarcată o scădere a producției din industria construcțiilor metalice cu 10,3%, calculată ca serie brută, și cu 7,8%

indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie pe total, au crescut în 2014 de 1,2 ori față de 2013

indicii valorici ai comenzilor noi din industri pe total, au crescut în 2014 de 1,1 ori față de 2013

Bibliografie

Bryman, A., 2005. Research Methods and Organization. UK: Taylor & Francis e-Library.

Buiga, 2010. Statistică descriptivă. s.l.:s.n.

Caciuc, L., 2012. Metodologia cercetării științifice. Cluj Napoca: Eikon.

Comisia Europeană, 2010. Sectorul „invizibil” al Europei în obiectiv Industria prelucrării metalelor și industria articolelor din metal, Belgia: Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene.

Comisia națională de prognoză, 2006. s.l.: s.n.

Duță, A., 2008. Eelemente de metodologia cercetării științifice în economie, Note de curs. Timișoara: s.n.

European Comision, 2013. Action Plan for a competitive and sustainable steel industry in Europe, Brussels: s.n.

Ghorghe Raboaca, D. C., 2004. Metodologia cercetării științifice economice. București: Ed. Fundația pentru România de mâine.

Gruescu, R., 2006. Metodologia cercetării științifice. București: Ed. ASE.

http://www.coduricaen.info, 2015. http://www.coduricaen.info. [Interactiv]
Available at: http://www.coduricaen.info

Institutul național de statistică, 2014. Buletin statistic de industrie nr.11, s.l.: s.n.

Jonker, J. & Pennink, B., 2010. The Essence of Research. A Concise Guide for Master and PhD Students. Verlag Berlin Heidelberg, Germany: Springer.

Ministerul Economiei, 2013. Strategia națională de export 2014-2020, s.l.: s.n.

Ministerul Economiei, M. E., 2013. Sinteza consultari Ministerul economiei industria metalurgica, s.l.: s.n.

Partington, D., 2002. Essential skills for management research. London: SAGE Publications Ltd.

Phyllis Tharenou, R. D. B. C., 2007. Management research methods. Cambridge: Cambridge University Press.

Popescu, C., 2006. Metodologia cercetării științifice economice. București: Ed. ASE.

Zaț D., S. A., 2006. Cercetare în economice și management. s.l.:Ed. Economică.