Perspective Asupra Abuzului Si Disciplinei Copilului In Familie

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

1. FAMILIA, MEDIUL PRIELNIC DEZVOLTĂRII COPILULUI

1.1. NEVOILE COPIILOR

1.2. NEVOILE EMOȚIONALE SAU NEVOIA DE DRAGOSTE A COPILULUI

1.2.1. Mângâierile fizice

1.2.2. Cuvintele de încurajare

1.2.3. Timpul acordat

1.2.4. Darurile

1.2.5. Serviciile

2. DISCIPLINA COPILULUI ÎN FAMILIE

2.1. ROLUL CULTURII ÎN DISCIPINARE

2.2. DISCIPLINAREA DIN PERSPECTIVĂ BIBLICĂ

2.2.1. Interpretarea literală a pedepsei copilului cu nuiaua

2.2.2. Intepretarea metaforică a pedepsei copilului cu nuiaua

2.2.3. Intepretarea istorică a pedepsei copilului cu nuiaua

2.2.4. Intepretarea personală a pedepsei copilului cu nuiaua

2.3. ALTERNATIVE DISCIPLINARE PENTRU PEDEAPSA CORPORALĂ

3. ABUZUL COPILULUI ÎN FAMILIE

3.1. ABUZUL ASUPRA COPILULUI ÎN ROMÂNIA ÎNAINTE DE 1989

3.2. ISTORICUL ABUZULUI ÎN SISTEMULUI LEGAL ROMANESC ÎNTRE ANII 1990-1999

3.3. ISTORICUL TERMINOLOGIEI

3.4. TIPURI DE ABUZ

3.4.1. Abuzul fizic

3.4.2. Abuzul sexual

3.4.3. Abuzul psihologic

3.4.4. Neglijarea

3.4.5. Sindromul bebelușului zgâlțâit

4. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.2. MIJLOACE DE CULEGERE A DATELOR

4.3. CHESTIONARUL

4.3.1. Clasificarea chestionarelor

4.3.2. Structura chestionarelor

4.4. INTERVIUL

4.5. INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.5.1. Prezentarea și interpretarea interviului

CONCLUZII ȘI LIMITĂRI ALE CERCETĂRII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA NR. 1- CHESTIONAR PENTRU COPII

ANEXA NR. 2- CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

ANEXA NR. 3 – GHID DE INTERVIU

Introducere

Maltratarea copiilor în familie nu constituie un fenomen nou și nici nu poate fi asociat cu o anumită perioadă istorică. De-a lungul secolelor, copiii au fost uciși, bătuți, abandonați, obligați să muncească– uneori în numele unor practici culturale, alteori pur și simplu datorită patologiei părinților acestora. Din nefericire, până nu demult, societatea modernă a refuzat să recunoască amploarea și gravitatea acestei probleme sociale. Abia în ultimele patru decenii ale secolului trecut, fenomenul a devenit unul de interes major, atât pentru specialiștii interesați de acest subiect, cât și pentru publicul larg.

În România au fost efectuate studii asupra abuzului exercitat de către părinți asupra copiilor și asupra amplorii cu care se manifestă acest fenomen. Un studiu recent al Organizației “Salvați copiii” realizat la nivel național arată că 63% dintre copiii chestionați au afirmat că sunt bătuți acasă de către părinți lor, iar 86% sunt certați de către cadrele didactice atunci când greșesc. O parte considerabilă a problemelor sociale le găsim în sfera protecției copilului. Înainte de 1989 nu existau legi care să sancționeze abuzurile asupra copiilor, atât în mediul familiar, cât și în mediu instituționalizat. După douăzeci de ani de eforturi, studii, legislații schimbate, ONG-uri specializare în domeniu, profesioniști, situația actuală nu se ridică la așteptările scopurilor propuse, și anume de a preveni și reduce considerabil numărul de abuzuri.

Lucrarea de față, structurată în patru capitole, prezintă tema abuzului și disciplinării copilului în familie tratând evoluția și amploarea acestui subiect și felul în care acesta este perceput de către copii, părinți și specialiști în domeniu. Deși este un subiect care cu siguranță a mai fost și va mai fi discutat și cu alte ocazii, alegerea lui nu a fost întâmplătoare, deoarece problema abuzului și disciplinării copilului în familie, cu toate valențele ei atinge, în multe cazuri, dimensiuni ample și crează numeroase controverse între cei care sunt împotriva pedepsei corporale sau cei care adoptă disciplinarea pozitivă a copilului. Intenția primordială a acestei lucrări este de a prezenta adevărul despre ce înseamnă abuzul și disciplinarea copilului și felul în care acesta este perceput de către copii, părinți și specialiști.

Primul capitol prezintă familia ca fiind mediul prielnic în care se dezvoltă copilul și felul în care sunt cunoscute nevoile acestuia. Capitolul doi definește clar termenul de “disciplină” a copilului, rolul culturii în disciplinarea acestuia și oferă o perspectivă biblică a acestui subiect.

Totodată, sunt prezentate alternativele disciplinare pentru pedeapsa corporală precum time-out-ul și metodele consecințelor naturale și a consecințelor logice.

În capitolul trei al lucrării sunt prezentate conceptele și abordările teoretice din literatura de specialitate cu privire la fenomenul abuzului în România înainte de 1989, până înspre anii 1999. Printre tipurile de abuz sunt menționate: abuzul fizic, sexual, psihologic, neglijarea și sindromul bebelușului zgâlțâit.

Aspectele practice ale lucrării sunt prezentate în capitolul IV, Metodologia cercetării, capitol în care vom prezenta rezultatele cercetării.

Bibliografia care a stat la baza documentării temei conține lucrări de specialitate din literatura română și străină.

Familia, mediul prielnic dezvoltării copilului

Familia este definită din punct de vedere sociologic ca fiind “un grup social a cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub report economic și au grijă de copii”. Florica Chipea definea familiia ca fiind:

Grupul social fundamental, un grup social primar care întrunește toate caracteristicile genului proxim, respectiv cuprinde un număr mic de indivizi, are rol fundamental în formarea personalității indivizilor, relațiile dintre membri sunt directe, nemijlocite, de tip “face-to-face” , sunt relații calde, bazate pe afectivitate, coeziunea membrilor puternică. În cadrul familiei se află diferite statusuri de soț-soție, fiu-fică, bunici-nepoți, și se realizează funcții de procreere, economice, de socializare, de asigurarea securității emoționare.

Conceptul de familie a suferit numeroase modificări în timp, de la familia patriarhală până la familiea modernă, definită ambigu, iar funcțiile familiei, rolurile membrilor și dinamica familiei s-au schimbat în timp.

Atunci când rolurile sunt înțelese bine în cadrul familei, aceasta se dezvoltă în armonie și constituie un cadru prielnic pentru împlinirea nevoilor copiilor.

“Dumnezeu a menit părinții a fi buni educatori, iar copii să fie buni ascultători și împlinitori, astfel încât educația să treacă succesiv de la o generație la alta. Interacțiunea dintre părinți și copii începe chiar înainte ca cei mai mici să poată să vorbească.”

Familia este locul care ar trebui să ofere o dezvoltare armonioasă a copilului în plan fizic, psihic, emoțional, intelectual, spiritual. “Dacă ne gândim că aproapte toate nevoile persoanei sunt satisfăcute în cadrul familiei atunci familia este un sistem ce trebuie să producă dragoste, atenție, aprobare, respect, la un anumit nivel, între membrii ei.”

Nevoile copilului nu pot fi satisfacute dacă părinții nu își înțeleg rolurile, și nu se implică activ pentru împlinirea acestor roluri. “În calitate de cap al familiei, Dumnezeu i-a încredințat bărbatului rolul de a conduce și de a proteja.” Un tată alcoolic, iresponsabil care nu oferă familiei protecție și mai degrabă “persecuție” nu își va putea împlini rolul de părinte în a satisface nevoile copilului.

Un părinte responsabil, va înțelege stadiile de dezvoltare a copilului său și va încerca să răspundă în mod corespunzător fiecărei nevoi a copilului.

Nevoile Copiilor

Dezvoltarea umană este un concept fundamental pentru psihologia copilului, pentru că de conținutul și valoarea lui explicativă și interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Între factorii și condițiile care intervin în procesul de dezvoltare, ereditatea și mediul sunt factori necesari care asigură dezvoltarea psihică a copilului.

Prin ereditate se înțelege transmiterea caracterelor fizice și psihice ale părinților la descendenți, iar mediul se definește ca spațiu de viață în care se exercită influențele cosmice, socio-economice, educative și în care se realizează schimburile psihoafective între indivizi.

Încă din momentul nașterii toate simțurile celui nou-născut (auz, văz, gust, pipăit, miros,) intră în contact cu mediul exterior, un mediu total diferit de cel intrauterin. Împlinirea tuturor nevoilor umane implică armonizarea între o ereditate pozitivă și un mediu prielnic. În urma unor cercetări neurobiologice s-a demostrat că nesatisfacerea acestor nevoi poate avea consecințe grave asupra dezvoltării creierului copilului.

Paraschiva Pop prezintă nevoile umane după modelul piramidei trebuințelor realizată de psihologului american Abraham Maslow, astfel :

1.Nevoi fiziologice – de mișcare, somn, apă, aer, hrană etc.

2.Nevoi materiale (fizice) – adăpost, îmbrăcăminte, mijloace pentru subzistență

3.Nevoi sociale (de afiliere) – apartenență la un grup, nevoia de integrare

4.Nevoi psihologice, nevoia de apreciere de acceptare, nevoia de a fi iubit etc.

5.Nevoi intelectuale (cognitive) – de cunoaștere

6.Nevoi estetice- nevoia de frumos, simetrie, puritate, etc.

7.Nevoia de a-și reorganiza periodic viața, la nivele tot mai înalte, potrivit noilor posibilități materiale și ultimelor cunoștințe acumulate care-i dau o nouă viziune asupra vieții.

O publicatie a organizației „Salvați Copiii” începea cu următoare afirmatie: “Nu sacrificați hrana afectivă pentru ce puneți în farfurie!” Adesea părinții fiind preocupați de nevoile materiale, biologice ale copiului uită defapt nevoia lor de afectivitate.

Un copil bine dezvoltat, roșu în obraji și crescut într-o casă mare poate avea un suflet flămând după dragoste, după acea dragoste care ar trebui să o gasească la părinții. Lucrurile materiale nu pot satisface nevoia de iubire. Sufletul copilului are nevoie să fie umplut de dragostea părintească.

Nevoile emotionale sau nevoia de dragoste a copilului

Nevoia de dragoste a copilului se satisface prin alintare, mângăiere, îmbrățișare, simțământul de confort emoțional. Unii cercetători au constatat că în cazul copiilor crescuți în familii dezorganizate, unde nu au avut parte de dragoste, au dezvoltat mari probleme emoționale.

Mai mult, autoarea Kay Kuzma, consideră nevoia de dragoste atât de importantă încât părinților le revine responsabilitatea de a împlini această nevoie înainte de oricare alta. Copilul are nevoie să i se transmită această dragoste și să o perceapă el înșuși, manifestarea acesteia în primii ani de viață fiind deosebit de importantă.

Copiii au nevoie de o dragoste necondiționată, astfel încât indiferent dacă au luat note bune sau nu, și-au făcut curat în cameră sau nu, au împlinit o anumită sarcină sau au eșuat, ei trebuie să se simtă iubiti și să fie siguri de dagostea părinților. Excluzând nevoile primare indispensabile vieții, nevoia cea mai profundă copilului este de a avea “pe cineva” nu “ceva”. Pentru o dezvoltare psihică și emoționlă bună, acele obiecte materiale necesare dezvoltării unui copil sunt luate în considerare pe un plan secundar, cu mențiunea că anumite nevoi de baza (hrană, căldură) trebuie totuși luate în considerare în primul rând și nu în al doilea. Așadar, copilul nu se hrănește numai cu pâine, ci are nevoie de acea hrană emoțională de bază, adică dragostea.

Cunoscutul consilier matrimonial și familial din Statele Unite, Gary Chapman, autorul mai multor cărți de succes, și împreună cu psihiatru Ross Campbell, profesor la catedra de pediatrie și psihiatrie a Colegiului de Medicină din cadrul Universității Tennessee prezintă cinci limbaje ale iubirii la vârsta copilăriei: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile, serviciile.

Mângâierile fizice

În primii ani de viață copiii au nevoie de mângâieri. Gesturile instictive ale mamei ca și ținutul în brațe și strânsul la piept al sugarului sunt absolut necesare.Aceasă datorie nu revine doar mamelor, ci și tații trebuie să fie implicați deopotrivă în a oferi mângâiere copiilor.

În cazul în care, din cauza serviciului părinții sunt nevoiți să lase copilul cu o terță persoană, aceasta trebuie să findiferent dacă au luat note bune sau nu, și-au făcut curat în cameră sau nu, au împlinit o anumită sarcină sau au eșuat, ei trebuie să se simtă iubiti și să fie siguri de dagostea părinților. Excluzând nevoile primare indispensabile vieții, nevoia cea mai profundă copilului este de a avea “pe cineva” nu “ceva”. Pentru o dezvoltare psihică și emoționlă bună, acele obiecte materiale necesare dezvoltării unui copil sunt luate în considerare pe un plan secundar, cu mențiunea că anumite nevoi de baza (hrană, căldură) trebuie totuși luate în considerare în primul rând și nu în al doilea. Așadar, copilul nu se hrănește numai cu pâine, ci are nevoie de acea hrană emoțională de bază, adică dragostea.

Cunoscutul consilier matrimonial și familial din Statele Unite, Gary Chapman, autorul mai multor cărți de succes, și împreună cu psihiatru Ross Campbell, profesor la catedra de pediatrie și psihiatrie a Colegiului de Medicină din cadrul Universității Tennessee prezintă cinci limbaje ale iubirii la vârsta copilăriei: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile, serviciile.

Mângâierile fizice

În primii ani de viață copiii au nevoie de mângâieri. Gesturile instictive ale mamei ca și ținutul în brațe și strânsul la piept al sugarului sunt absolut necesare.Aceasă datorie nu revine doar mamelor, ci și tații trebuie să fie implicați deopotrivă în a oferi mângâiere copiilor.

În cazul în care, din cauza serviciului părinții sunt nevoiți să lase copilul cu o terță persoană, aceasta trebuie să fie responsabilizată să ofere mângâiere copilului.

Unii părinți consideră că atingerile fizice sunt rezervate doar pentru o vârstă fragedă. De fapt, copilul are nevoie disperată de mângâiere în perioada cand începe să meargă la școală.

O îmbrățișare dată în fiecare dimineață la plecare poate inspira siguranță și îndepărta nesiguranța emoțională pentru ziua respectivă. Îmbrățisarea copilului la întoarcerea lui acasă poate sta la baza unei după-amieze liniștine, cu o activitate mentală și fizică pozitive, pe când lipsa îmbrățișării poate duce la încercarea disperată a copilului de a atrage atenția asupra sa.

Odată cu creșterea copilului crește și nevoia de afecțiune. Pentru a intra în adolescență copiii trebuie pregătiți constant și “rezervorul iubirii” așa cum în numește Gary Chapman, trebuie să fie mereu plin, aceasta va ajuta copilul să dezvolte relații bune cu cei din jur. În momentul în care copilul ajunge la vârsta adolescenței, iubirea trebuie să fie manifestată într-o manieră pozitivă, iar locul și momentul manifestării acesteia trebuie ales cu grijă. Astfel că, mamele nu trebuie să își îmbrățișeze niciodată fiul în prezența colegilor săi.

Deși la unii copii predomină un comportament supărător față de părinți, responsabilitatea părintelui este aceea de a cunoaște că acel copil are cea mai mare nevoie de dragoste, compasiune și ajutor.

Cuvintele de încurajare

Verbalizarea dragostei are un rol foarte important în satisfacerea nevoii de afectivitate a copilului. Cuvintele trebuie să inspire copilului cujar, încredere, sentimentul valorii de sine și siguranță.

Ross Campbell prezintă exemplul unui copil de paisprezece ani, în susținerea afirmației mai sus menționată:

Oare tăticul mă iubește? Da, pentru că atunci când batem mingea întodeauna mă încurajează și după ce treminăm partida imi spune “Îți multumesc că ai jucat cu curaj” . El susține că important nu este să câștigi neapărat, ci să te străduiești cât mai mult. Uneori mai și greșesc.Dar îmi spune să nu-mi fac griji.El este convins că o să mă îndrept dacă voi continua să mă străduiesc la maximum.

Nou-născutul nu va înțelege semnificația cuvintelor, dar o dată cu creșterea în statură va dezvolta treptat capacitatea de a înțelege sensul și valoarea cuvintelor. Copiii nu au capacitatea de a gândi abstract, ei gândesc foarte concret. De aceea, pentru ca afirmația “te iubesc” să fie înțeleasă în mod corect de către copil, aceasta poate fi însoțită de o apropiere fizică sau chiar de un gest tandru.

Întrucât încurajarea are efecte pozitive, expresiile negative pe de altă parte au influența lor nocivă asupra copiilor, de aceea trebuie evitate sintagme “Nu ești bun de nimic!” sau “Nu se va alege nimic de capul tău” Așadar “un comentariu critic poate zdrobi sufletul mai repede ca un băț și ne poate lovi inima mai puternic ca o piatră.” Mamele au menirea de a face rost de un scut emoțional pentru copii lor, de a le oferi protecție care să le păzească inima și să le protejeze mintea.

Timpul acordat

Dacă mîngîierile și cuvintele de apreciere nu costă prea mult, timpul petrecut cu copiii presupune un preț din partea părinților. Nu este important evenimentul în sine, ci și faptul că părintele este împreună cu copilul său. Un exemplu relevant în acest sens este Susanna Wesley, care a crescut zece copii dintre care cei trei fii Sam, John si Charles au devenit: unul poet, unul scriitor și altul predicator.

De îndată ce copiii începeau să vorbească, în casa parohială din Epworth, învățau rugaciunea Tatăl nostru. Acesta era primul lucru pe care îl rosteau dimineața și ultimul seara, înainte de culcare. Când au crescut mai mari au învățat să se roage și să-L iubească mai mult pe Dumnezeu.

Copilul cel mai mare îl ajuta pe cel mai mic să citească Psalmii și Noul Testament, cel de-al doilea îl ajuta pe urmatorul și așa mai departe. Fiecare dimineață copiii o începeau cu un capitol din Vechiul Testament și un Psalm. De timpuriu au fost învățați să se comporte liniștit și manierat în timpul meditațiilor spirituale al familiei. De asemeanea în felul ei blând, mama i-a învățat să se roage pentru binecuvântare înainte să vorbească bine. Pe lângă toate acestea, în fiecare sâptămînă exista o ora bine stabilită, când fiecare copil o avea pe mama doar pentru el singur. Susanna considera această oră, pe care o petrecea cu fiecare copil în parte ca fiind foarte importantă.

Darurile

Deși cadourile sunt uneori percepute ca neînsemnate, acestea pot deveni simboluri ale iubirii, prin care copilul poate înțelege dragostea părintească.

Darul ca și manifestare a iubirii, este ceva făcut de bună voie, este ceva nemeritat, pe când, darul “meritat” este o formă de răsplată sau un mijloc de a câștiga altceva în schimb.

Când copiii sunt mici darurile sunt pe măsură, dar o dată cu maturizarea lor, și darurile devin mai consistente. În acest context putem lua în considerare și spusele înteleptului Solomon : “Casa și averea le moștenim de la părinți…” (Proverbe 19:14a).

Aceste daruri demonstrează iubirea și încrederea părinților în copiii ajunși la vârsta când pot sa le administreze.

Darurile fără celelalte dovezi ale iubirii, nu sunt o manifestare a iubirii, ci doar un mijloc pentru a manipula. Toate aceste limbaje ale iubirii luate în mod individual nu fac dovada unei iubiri adevarate, de aceea ele trebuie manifestate împreună.

Serviciile

Manifestarea dragostei și a serviciilor în contextul familiei nu sunt întotdeauna lucrurile cele mai confundabile. Serviciile oferite de către părinți țin mai mult de aspectul practic al vieții de zi cu zi, de o datorie pe care părinții o îndeplinesc față de copii. Totuși serviciile părinților oferite copiilor au un rol foarte important întrucât „serviciile pot deveni un model pentru felul în care copilul va face servicii și își va asuma răspunderi.” Astfel că, în momentul în care iubirea este exprimată față de copii prin servicii, prin acest lucru li se oferă un model.

Printr-un model bun oferit, copilul poate dezvolta un spirit de sacrificiu, o dorință de altruism.

Simțămintele egoiste sunt ceva obișnuit la copiii mici. Dar atunci când aceștia sunt încurajați să le slujească altora, atenția le este distrasă de la ei înșiși și ajung să observe cum reacționează ceilalți la serviciile lor.

Aceste limbaje ale iubirii sunt complementare, ele alcătuind o “piramidă a nevoilor copilului.” În ceea ce privește prioritizarea lor nu se poate face o clasificare general valabilă. Sunt unele forme ale iubirii care în unele culturi au o relevanță mai mare, iar în alte culturi nu sunt relevante.

Într-un studiu recent realizat în paisprezece județe din tară s-a evaluat percepția părinților despre nevoia fundamentală a copiilor, astfel că, 72,29% dintre părinții respondenți sunt de părere că nevoia fundamentală a copiilor este cea afectivă, 12,05% consideră nevoile materiale ca fiind dintre cele mai importante pentru copil, iar în opinia 10,84 dintre respondenți nevoia fundamentală a copilului este cea spirituală.

O clasificare mai succintă ar putea împărți nevoile copilului în: nevoie elementare, fiziologice (hrană, apă, odihnă) și nevoi superioare, adică sentimentale, intelectuale (dragoste, acceptare, realizare, respect). Cele dintâi pot fi împlinite și într-un mediu instituționalizat, dar cel mai potrivit mediu pentru realizarea celor superioare este o familie plină de dragoste care să înțeleagă stadiile dezvoltării copilului, nevoile specifice fiecărei vârste, și să contribuie activ la împlinirea acestora.

Se poate concluziona că nevoile copiiilor sunt multiple în diverse sfere de dezvoltare, mediul cel mai prielnic împlinirii acestora fiind familia.

Disciplina copilului în familie

Etimologic, cuvântul “disciplină” provine din latinescul “discipol” însemnând a învăța de la cineva. Chiar dacă și-a pierdut din sens și a primit o conotație uneori negativă, se poate observa că, la origini cuvântul are un sens pozitiv. Din procesul de dezvoltare a copilului face parte și învățarea, adică disciplina, deci fără de ea dezvoltarea are de suferit. Există concepția eronată că disciplina înseamnă anihilarea personalității copilului. O disciplinare pozitivă presupune: învățare conștientă, ascultare voită, deprinderea controlului propriei voințe (autocontrolul), deprinderea vieții în familie/grup/colectivitate/societate cu asumarea regulilor de comportament și conduită, răbdare și perseverență.

Există o diferență semnificativă între disciplină și pedeapsă. Se poate afirma că pedeapsa se referă la trecut. Când un copil este pedepsit primește înapoi plata pentru o acțiune negativă din trecut. Disciplinarea vizează viitorul și are scopul nu de a sancționa fapta din trecut, ci de a modela comportamentul ca acea faptă să nu mai fie repetată în viitor. Disciplinarea este o metodă de a manifesta dragoste, nu de a regla conturile. “Cu cât un copil se simte mai iubit, cu atât va fi mai usor de disciplinat”

În literatura medicală și seculară, există o mare diversitate de opinii cu privire la efectele pe termen scurt și pe termen lung ale diferitelor metode de disciplinare, în special utilizarea pedepsei corporale.

Disciplinarea vizeză comportamentul, dar când un copil este judecat este vizat de fapt caracterul. Dacă se atacă caracterul copilului prin replici precum “Fiule ești un mincinos”, el va adopta o atitudine defensivă, dar dacă este îndreptat comportamentul printr-o replică “Fiule ceea ce mi-a spus tu nu este adevărat” copilul va înțelege că acțiunea lui nu este bună, nu că el este o persoană rea. Dacă disciplina este întreptată ascupra caracterului, copilul se va simți frustrat pentru că acesta nu se poate schimba dintr-o dată, dar dacă este îndreptat spre comportament, acesta se poate îmbunătății, iar în timp, de fapt se shimbă caracterul.

Există o legătura între stilul disciplinar, problemele de comportament ale copilului și ineficiența părinților care au grijă de un copil cu probleme de conduită.

În urma unui studiu orientat pe copiii cu probleme de conduită s-au menționat 8 tehnici disciplinare care au dezvăluit două stiluri generale a părinților în ceea ce privește disciplinarea copiilor lor și anume stilul sever și ușor aversiv. Rezultatele acestui studiu demonstrează că părinții care se simt ineficienți în folosirea unei tehnici disciplinare consideră că pot fi observate mai multe probleme de comportament la copiii lor, spre deosebire de părinții care au folosit eficient o tehnică disciplinară.

Părinții al căror stil disciplinar este coercitiv, bazându-se pe tehnici asertive de putere (pedeapsă fizică și verbală) sunt mai predispuși să își crescă copiii cu probleme de conduită precum desconsiderare, agresivitate, delicvență, decât părinții al căror stil disciplinar este inductiv (care aduc argumente logice).

Un părinte agresiv se va afla mai târziu în fața unui tânăr suficient de mare pentru a-i răspunde tot prin violență. Părinții agresivi se vor confrunta în final cu niște copii speriați și intimidați sau dimpotrivă, rebeli și încăpățânați, sau un amestec dintre aceste două variante.

O funcție a psihicului uman este voința, care este parte componentă a comportamentului uman. DEX-ul defineste voința ca fiind: “Funcția psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor.”

Atunci când se încearcă modelarea sau disciplinarea comportamentul unui copil trebuie avut în vedere și voința copilului.

Doctorul James Dobson descrie câțiva pași în modelarea voinței.

1.Definiți limitele înainte de a cere respectarea lor.

Cel mai important pas în orice procedeu este stabilirea în avans a unor limite rezonabile.Copilul trebuie să știe care este comportarea acceptabilă și care nu, înainte de a fi răspunzător pentru aceasta. Stabilirea acestor condiții prealabile va elimina sentimentul copleșitor al nedreptății, resimțit de copil când este pedepsit pentru incidente sau greșeli care nu le înțelege. Dacă nu ați stabilit nici o limită, nu cereți respectarea vreuneia.

2.Când sunteți provocat intenționat, răspunde-ți încrezător.

Odată ce copilul a înțeles ce i se cere, trebuie făcut responsabil pentru comportamentul său. Aceasta sună frumos și pare ușor de aplicat, dar majoritatea copiilor vor înfrunta autoritatea părinților. Când se răzvrătește copilul ia în considerare dorințele părinților și sfidător încearcă să le nesocotească. Copilul își arată dorința de a lupta pentru dorințele sale, și aceasta intră în conflict cu autoritatea părinților. Nimic nu este mai distructiv pentru autoritatea părintească decât ca mama sau tatăl să piardă această bătălie.

3.Distingeți provocările intenționate de actele copilărești.

Un copil nu trebuie bătut pentru acțiuni care nu reprezintă sfidări la adresa autorității părintești. Dacă uită să hrănească câinele, uită să-și facă patul sau să arunce ceva la gunoi, acestea sunt actiuni tipice în copilărie. Învățați copilul cu blândețe să proceseze mai bine data viitoare. Iresponsabilitatea copilărească este total diferită de provocările sfidătoare și trebuie tratată cu mai multă răbdare.

4.Asigurați-l din nou de dragostea dumneavoastră și învățați-l după încheierea confruntării.

După o perioadă de conflicte, în care părintele și-a afirmat dreptul de conducere (mai ales dacă pentru copil rezultatul a fost plânsul) copiii între doi și șapte ani (sau chiar mai mari) ar putea simți nevoia să fie iubiți și asigurați de dragostea părintească. Părinții trebuie să își manifeste dragostea și în același timp să îi amintească copilului motivul pentru care a fost pedepsit, și cum poate pe viitor să își îndrepte comportamentul.

5.Evitați cerințele imposibile.

Părintele trebuie să formuleze cerințe care să nu întreacă capacitățile copilului. Cerințele exagerate îl pun pe copil într-o situație fără ieșire și aceasta va produce pagube inevitabile capacității sale emoționale.

6.Lăsați ca dragostea să vă conducă.

O relație bazată pe dragoste și afecțiune este foarte posibil să devină o relație sănătoasă, chiar dacă vor apărea și greșelile inevitabile a pătinților.

Rolul culturii în discipinare

În ultimii ani o serie de oameni de știință au explorat conexiunile existente între disciplină și cultură. Creșterea copilului este foarte mult influențată de cultură.

Ceea ce au copiii nevoie să învețe și metodele de învățare ale acestora considerate cele mai bune pot fi cunoscute de la o generație la alta, precum poate fi cunoascută o cultură. Astfel că regulile în ceea ce privește creșterea acceptabilă a unui copil și pedepsirea comportamentului neadecvat variază în funcție de cultură. De exemplu în insulele Palau din Oceanul Pacific părinții în mod obișnuit leagă piciorul copilul cu o frânghie de o ușă oridedecâteori aceștia nu pot să supravegheze copilul în mod direct (când interprind activități în agricultură).

Mai mult, părinții din această regiune își bat copiii cu o mătură producându-le acestora vânătăi, mai ales atunci când copiii nu își fac temele. Deși toate practicile menționate mai sus pot fi considerate abuzive în Statele Unite, pe lânfă alte practice legate de refuzarea hrănirii copilului între mesele principale sau lăsarea copiilor mici să plângă până când adorm, acestea pot fi considerate la rândul lor practici abuzive și pentru alte culturi.

Chiar și în Statele Unite există grupări culturale care se diferențiază în metodele de disciplină folosite. De exemplu, studiile demostrează că afro-americanii sunt mai predispuși să folosească un cablu electric sau curea, pe când americani europenii sunt predispuși să folosească palma sau o “paletă”, iar americani asiatici folosesc metoda “pălmuirii peste față” și “trasul de păr” pentru a-și pedespii copiii. Desigur aceste metode trebuie reperate în timp pentru a înțelege întreg contextul, studiul care le prezintă fiind scris în anul 1989.

Deși toate aceste diferențe culturale influențează metoda de pedeapsă fizică folosită, trebuie menționat faptul că atribuirea termenului de abuz diferă de la cultură la cultură, iar unele cazuri frecvența și severitatea pedepsei stabilesc încadrarea acesteia sub incidența legală sau nu.

Disciplinarea din perspectivă biblică

Cartea Proverbe din Biblie conține cel puțin puțin cinci pasaje/versete (Proverbe 13:24, 22:15, 23:13-14, 29:15) care fac referire la disciplinarea copiilor.

“Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește îndată.”- Proverve 13:24

„Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” – Proverbe 22:15

„Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din Locuința morților.”- Proverbe 23:13-14

„Nuiaua și certarea dau înțelepciunea,dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale.” Proverbe 29:15

Termenul întâlnit în aceste pasaje care face referire la obiectul pedepsei este “nuiaua”. Însemnătatea termenului ebraic “shebet”, tradus în românește prin “nuia”, este nesigură, el definind un spectru mai larg de obiecte: tijă, nuia, băț, toiag, sceptru (semn al autorității).

Astfel că părerile sunt împărțite când vine vorba de interpretarea textelor din Proverbe și înțelegerea corectă a cuvântului “shebet” (nuia).

Interpretarea literală a pedepsei copilului cu nuiaua

O primă interpretare menționează că nuiaua este un băț de lemn folosit pentru a lovi copilul și a-i produce durere. Cele mai conservative surse creștine care discută despre această nuia din proverbe, fac aluzie la un băț de lemn pe care părinții trebuie să îl folosească pentru a corija un copil care are un comportament negativ, cauzându-i durere și astfel disciplinându-l.

Robert R. Gillogly suține că “nuiaua” din Vechiul Testament esențialmente era un baston de lemn, o bâtă rezistentă, un băț sau o ramură de copac folosită în primul rând pentru apărare sau pentru a păstori oile ca și în Palmul 23. Alte mențiuni ale nuielei fac referire la un bici pentru a aplica pedeapsa, sau pentru a lovi un rob (Exod 21:20). Este de asemenea folosit ca un sceptru de autoritate, simbolul puterii unui rege, sau un obiect care produce miracole (Moise și Aaron). Dar in fond , ”nuiaua lui Dumnezeu”, a fost folosită pentru a disciplina oameni, inclusiv copiii.(Exod 4:20; 7:9; 12:19)

Betty Miller, făcând referire la Proverbe 22:15 “Nebunia este lipită de inima copilului,
dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” afirma că părinți sunt responsabili de a elimina nebunia din inima copilului, de a stopa acea stare de rebeliune. Această nebunie este dezlipită de inima copilului prin lovirea cu nuiaua pe spate sau pe șezut. Această nuia poate fi un băț dintr-o ramură a unui pom, sau dintr-o salcie, sau o mică lingură de lemn. Nu trebuie să fie o nuia grea, sau orice altceva care ar putea cauza o vătămare fizică gravă. Scopul pălmuirii nu este acela de a cauza vătămarea corporală, ci de a cauza corecție spiritulă.

Alți susținători ai acestei interpretari literare precum Dave Miller, Charles Gleson, Anna Badkhen, încurajează aplicarea pedepsei corporale dar aceasta trebuie făcută cu dragoste, fără a pune în pericol sănătatea fizică a copilului.

John Coblentz oferă câteva sfaturi practice în aplicarea pedepsei corporale:

1.Copiii trebuie să știe foarte bine ce așteaptă părinții de la ei, părinții fiind datori să-și facă cunoscute așteptările. Practica atenționării copilului, nu a amenițării, scutește părintele să își bată copilul.

2.Nuiaua se folosește întotdeauna în particular. Este necesară disciplinarea în particular din respect față de personalitatea copilului.

3.Discuția cu copilul trebuie să aibă loc înainte de disciplinare. Este important să se pună întrebări care încep cu “ce” și nu cu “de ce”, iar răspunsul cerut să se refere la ce a facut. Confesiunea este de mare folos în vederea căinței.

4.Explicarea comportamentului greșit al copilului. Aceste explicații nu trebuie să devină cicăleală și nici să se transforme în morală. Citarea unui verset biblic potrivit cu greșeala copilului, îl poate ajuta să accepte justețea disciplinării.

5.Nuiaua trebuie aplicată la șezut. Dumnezeu a așezat acolo un fel de “ amortizor natural al loviturii”.

6.Nuiaua se folosește în funcție de vinovăția copilului. Scopul disciplinării este acela de a învăța, nu de a produce durere fizică copilului. Folosirea excesivă a nuielei este tot atât de nocivă ca și absența ei.

7.Copilul trebuie lăsat să plângă, dar nu să urle sau să facă crize, controlând astfel el disciplinarea. Bătaia trebuie să îl aducă pe copil din nou sub controlul părinților, nu să-i ofere ocazia de a se revolta în continuare.

8.Consolați copilul. Consolarea trebuie să vină din partea aceluiași părinte care a aplicat disciplinarea.

Christopher J. Klicka afirmă că privind lucrurile dintr-o perspectivă seculară aproape toate formele de disciplinare sunt privite ca “abuz al copilului”.

Nu doar pedeapsa cu palma este respinsă de autoritățile seculare, ci orice modalitate de confruntare a copilului tău prin care tu îți folosești puterea și autoritatea asupra lui ca să îl câștigi de partea ta în mod decisiv. O respingere aspră din partea părintelui poate fi denumită în lumea seculară ca abuz emoțional. A-ți avertiza copilul să fugă de mânia lui Dumnezeu poate fi denumită ca și abuz psihologic. Cu alte cuvinte, se consideră că dacă nu îți lași copilul să își dea seama singur ce este bine și ce nu, atunci ești un părinte abuziv. Conform definiției seculare, Dumnezeu Tatăl perfect și iubitor din ceruri, ar trebui să fie văzut ca un părinte abuziv.

Intepretarea metaforică a pedepsei copilului cu nuiaua

A doua interpretare susine faptul că “nuiaua” (shebet) prezentată în cartea Proverbelor nu se referă la obiectul prin care să provoci suferință copilului.

Jay și Jessica Wigley afirmă că cartea Proverbe este o carte poetică, cu un limbaj figurativ. Așadar “nuiaua” din Proverbe nu trebuie înțeleasă în sens literal, ci în sens figurativ.

Pasajul din Proverbe 29:15 “Nuiaua și certarea dau începepciunea…” se referă la „nuiaua corijării” în sens non-violent, la metode de a corecta și a învăța un copil. În sprijinul acestei afirmații este și versetul din Proverbe 23:13 “căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri…”

Peste 1000 de copii mor în fiecare an în Statele Unite ale Americi din cauza pedepse corporale. Dacă sfatul biblic de a lovi copilul cu nuiaua chiar se referă la pedeapsa corporală s-ar putea afima că Biblia minte, deoarece lovindu-l cu nuiaua există posibilitatea ca acesta să moară. Dar Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și nu minte. Deducem că pasajul face referire la o pedeapsă non-fizică ci la una figurativă deoarece doar aceasta exclude total posibilitatea decedării copilului.

Alți comentatori menționează că în legea mozaică se prevedea că dacă cineva lovește pe aproapele său cu un băț, (shebet – tradus în Proverbe prin nuia) și îi pricinuiște moartea, să fie pedepsit pentru aceasta (Exodul 21:20). Se poate spune că referirea din Proverbe are un înțeles figurativ, deoarece mețiunea din Exodul ne lasă să înțelegem că lovitura cu “shebet-ul” poate cauza moartea, pe când contextul din Provebe exclude posibilitatea morții copilului.

Se pare că termenul ebraic “shebet” în majoritatea cazurilor din Vechiul Testament se referă la autoritatea lui Dumnezeu. Termenul de “nuia” ar putea fi înlocuit cu “autoritate” în aproape toate cazurile din Proverbe.

Termenul de nuia din Proverbe este același ca și în Psalmul 23 “Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie”. Păstorul folosea aceste instrumente pentru a dirija, proteja, nu pentru a omorî oile. Isus spunea “Eu sunt Păstorul cel bun, Păstorul cel bun își dă viața pentru oi”. Nuiaua și toiagul păstorului sunt folosite pentru a avertiza olie când sunt într-un pericol de rătăcire. De multe ori și copii sunt ca și oile, foarte încăpățânați și atunci ei au nevoie de un păstor care să îi abată de la calea rea.

Intepretarea istorică a pedepsei copilului cu nuiaua

A treia interpretare sustine că sfaturile din cartea Proverbe se referă la o disciplinare corporală cu ajutorul nuielei, dar această carte nu trebuie luată în considerare deoarece datează dintr-o perioadă foarte violentă a istoriei în care era permisă chiar și pedeapsa capitală.

Susan Lawrence o mamă luterană care făcea școală acasă (homeschooling) frustrată de un articol dintr-o revistă creștină, care îndemna la disciplină folosind nuiaua, a spus: “Sunt aproximativ cinci versete în Proverbe care chiar vorbesc despre a-ți bate fiul cu o nuia, și încă câteva care vorbesc depre pedeapsa pentru cei batjocoritori și nebuni. În tot contextul Vechiului Testament exită pedepse dure, precum uciderea cu pietre sau “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Aceste pedepse nu mai sunt aplicabile astazi, deci nici cele din Proverbe nu trebuie luate în considerare.”

Michael Jost scria că “shebet” se referă la sceptru la un simbol al autorității și la o unealtă de păstorit. Într-un înteles metaphoric, părinții trebuie să își ghideze copiii prin pustia modernă a lumii cu sfaturi și îndrumări.

Dacă nuiaua ar fi folosită ca un obiect de pedepasă fizică copilul s-ar teme de părinte și nu l-ar mai putea asculta. Disciplina se referă la instruire, îndrumare, ghidare nu la bătaie.

Se poate observa că deși interpretările exegetice variază de la cele mai conservatoare până la cele mai puțin conservatoare, se urmărește un interes superior al copilului. Părinții care își disciplineză fizic copiii (cu dragoste, nu într-o manieră abuzivă) consideră că astfel vor dobândi un caracter manierat care să pregătească copilul pentru viață. Părinții care își disciplinează copiii doar prin sfaturi, îndrumări, oprirea unor favoruri, susțin că prin această metodă vor ajuta la dezvoltarea echilibrată a copilului.

Intepretarea personală a pedepsei copilului cu nuiaua

Sumalizând interpretările menționate se poate remarca o diversitate de opinii asupra acestui subiect. Chiar dacă fiecare prezentare pornește de la Biblie, totuși concluziile sunt foarte variate și nu oferă claritate. Referidu-ne la termenul “shebet” trebuie avut în vedere contextul în care este folosit. O interpretare metaforică nu este relevantă în toate contextele.

Pedepasa corporală aplicată copiilor este încurajată de Biblie, dar eficiența ei este dată de modul în care părinții înțeleg comportamentele care merită pedeapsa, frecvența aplicării pedepsei, intensitatea pedepsei, obiectul de pedeapsă, și desigur personalitatea, vârsta și nivelul de dezvoltare intelectuală a copilului. Pedeapsa corporală aplicată doar ca o normă biblică fără a ține seama de personalitatea copilului poate duce la un eșec.

În cazul unui copil cu care este timid și inhibat și are și o personalitatea melancolică, aplicarea pedepsei corporale poate avea efecte foarte negative din punct de vedere psihologic. Părintele trebuie să aibă abilitatea de a observa metoda disciplinară cea mai potrivită pentru fiecare copil în parte. Biblia nu oferă doar sfaturi cu privire la “nuiauă”, ci încurajează și alte forme de disciplinare precum:

Învățătura – Proverbe 4: 3 „Căci când eram încă fiu la tatăl meu și fiu gingaș și singur la mama mea, el mă învăța atunci și-mi zicea”),

Proverbe 22:6 „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”

Mustrarea – Proverbe 17:10 “O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun”

Proverbe 23:13a “Nu cruța copilul de mustrare”

Certarea -Proverbe 29:15a “Nuiaua și certarea dau înțelepciunea”

Proverbe 10:17a “Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieții”

Modul de corecție aplicat de către părinți copiilor exprimă și imaginea pe care părinții o au despre Dumnezeu. O imagine a unui Dumnezeu capricios, sever, dornic de răzbunare va determina părintele să fie foarte riguros, brutal și poate chiar violent. O imagine scripturală despre Dumnezeu va determina părintele să adopte un comportament înțelept în disciplinare. Urmând exemplul Tatălui suprem, părintele își va învăța, mustra, certa copilul și doar mai apoi va aplica o pedeapsă corporală, dacă este cazul, aceasta din urmă fiind urmată de o reasigurare a dragostei din partea părintelui. Această consolare trebuie făcută cu mare atenție la un interval potrivit de timp, și într-un moment prielnic, pentru a nu produce confuzie emoțională copilului.

Alternative disciplinare pentru pedeapsa corporală

Unii cercetători oferă câteva metode alternative de disciplinare pentru pedeapsa corporală, precum: Time-out-ul este considerată o tehnică foarte eficientă pentru disciplinare, care poate fi aplicată copiilor între 2-7 ani. Strategia de time-out este eficientă, deoarece copilului nu i se oferă atenție, prin aceasta se evită încurajarea unui comportament negativ. Această metodă trebuie utilizată constant de fiecare dată când copilul greșește.

Pentru utilizarea eficientă acestei metode, specialiștii au propus câteva sfaturi. Introducerea time-out-lui pe timp de 24 luni; durata trebuie să fie de 1 minut/pe an din vârsta copilului până la maxim 5 minute; trebuie ales un loc potrivit pentru time-out, copilul nu trebuie să petreacă timpul acesta într-o activitate plăcută lui (vizionare TV, jocuri), în această situație copilul ar percepe time-out-ul ca pe o recompensă; la încheierea time-out-lui părintele trebuie să creeze un nou început și să ofere copilului o nouă activitate.

Alții cercetători oferă metoda consecințelor naturale și consecințelor logice. Aceasta presupune că părintele explică copilului rezultate naturale sau logice ale comportamentului său. De exemplu: dacă copilul varsă intenționat cana cu lapte, nu va avea ce bea.

Dacă părintele explică consecința naturală rezultată din comportamentul său negativ, copilul va înțelege “legea cauză-efect”. O consecință logică poate fi formulată astfel “Dacă îți vei strânge jucăriile, te vei putea juca cu ele toata ziua, dacă nu îti vei stânge jucăriile, le voi stânge eu, dar nu te vei mai putea juca cu ele pe parcursul întregii zile.” Desigur această modalitate trebuie adaptată vârstei deoarece un copil de 2 ani nu va înțelege consecințele logice a ceea ce se întâmplă dacă este lăsat să stea în brațele tatălui la volanul mașinii. Consecințele logice nu apar în mod natural, dar sunt în mod intenționat planificate de către părinte, pentru a modela un anumit comportament.

Abuzul copilului în familie

Abuzul asupra copilului în România înainte de 1989

Terminologia de „abuz asupra copilului” nu era un concept comun înainte de 1989 în România comunistă, dar practica aceasta era un lucru obișnuit . Termenul de “sidromul copilului abuzat” care se referea la stagnarea în dezvoltarea copilului a fost utilizat pentru prima dată de către medicul Henry Kempe și colaboratorii săi în anul 1962.

Înainte de 1989 existau abuzuri de orice natură, atât în mediile instituționalizate (școli, cămine pentru copii), cât și în familii (mai puțin cunoscute), dar din nefericire aceastea nu erau sancționate. Aceste abuzuri nu puteau fi aduse în fața opiniei publice, deoarece erau tăinuite voluntar sau involuntar fie de cei care le comiteau fie de cei care “urmăreau binele și imaginea patriei.” Nu se putea elabora o clasificare a mediilor în care se produc abuzurile, a incidenței abuzurilor, amploarea acestora și stabilirea cauzelor din lipsa de studii și cercetări științifice. Așadar, soluții și programe de prevenire sau intervenție nu existau în vremea aceea.

Păstrarea unei imagini pozitive a României în raport cu comunitatea internațională a condus la mascarea, lipsa de trasparență, tăinuirea și necooperare din partea celor implicați în abuzuri și a celor care le tolerau. Astfel, drepturile copiilor erau încălcate flagrant, dar nimeni nu intervenea pentru stoparea acestei situații.

Istoricul abuzului în sistemului legal romanesc între anii 1990-1999

După decembrie 1989 au avut loc multe schimbări în instituțiile statului și în sfera protecției sociale. Datorită presiunilor internaționale și a mass-mediei, care a dezvăluit o serie de atrocități, a crescut interesul pentru relizarea unor cercetări științifice și căutarea de soluții.

Un exemplu relevant este “Căminul de copii Cighid” din Bihor unde până în 1990, șaizeci la sută dintre copiii cu handicap care ajungeau acolo cu diagnosticul de “irecuperabil” și-au pierdut viața.

Televiziunea germană “Spiegel TV” a filmat cadre cutremurătoare care au mobilizat autoritățile locale și internaționale. Pentru o înțelegere mai clară a acestui caz se recomandă vizionarea link-ului: http://www.youtube.com/watch?v=WDm6TkON8yE

După anii 1990 majoritatea problemelor sociale caracteristice perioadei comuniste au persistat. Chiar dacă s-au impus anumite măsuri, acestea nu s-au implementat imediat deoarece nu exista o structură foarte bine stabilită. La momentul respectiv se putea spune că: „România trece printr-o situație de criză prelungită, care se caracterizează prin dezorganizare, disconfort, vulnerabilitate, lipsă de claritate în privința legilor și în privința modului de desfășurare a lucrurilor în diverse servicii”

După 1990 Guvernul României a preluat reglementările internaționale de bază privitoare la îngrijirea copiilor, dintre care menționăm:

-Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (aprobată de Parlament în 1991, prin Legea nr.26)

-Convenția de la Haga despre răpirea copiilor (Legea nr.100/1992)

– Convenția Europeană cu privire la situația legală a copiilor născuți în afara căsătoriei (101/1992)

– Convenția Europeană cu privire la adopții (15/1993)

– Convenția de la Haga cu privire la protecția copilului și colaborarea în domeniul adopției (84/1994)

Chiar dacă o serie de acorduri internaționale au fost semnate și legiferate, până în Iunie 1997 nu s-au făcut mențiuni specifice pentru pedepsirea celor care încalcă aceste acorduri și prin urmare drepturile copilului.

Deoarece implicarea statului în soluționarea problemelor din domeniul protecției copilului era limitată s-a dezvoltat sectorul privat de servicii sociale. Astfel că, în 1994 Guvernul a publicat un raport cu privire la 400 de ONG-uri care activau în domeniul protecției copilului, însă numărul lor a crescut semnificativ de atunci.

Odată cu dezvoltarea sectorului privat de ONG-uri s-a constatat nevoile personalului specializat în domeniu. Astfel că, s-au făcut schimbări în cadrul universităților și a facultăților de stiințe socio-umane și cele teologice, pregătind asistenți sociali specializați care au intrat mai târziu în activitate.

Pentru că legile au suferit modificări consistente de-a lungul anilor, a început să se ofere o protecție tot mai mare în domeniul protecției copilului, dar așa cum menționează Maria Roth-Szamosközi, aceste modificări nu erau cunoscute de către publicul larg și cu atât mai puțin de către copii.

Practic, fiecare copil avea dreptul să se adreseze autorităților locale pentru minori și la biroul primarului pentru a reclama dacă a fost abuzat sau maltratat, dar oare câți copii își cunoșteau cu adevărat drepturile?

În 1998 s-au adoptat în parlament două legi menite să dea credit legilor internaționale: legea 108/1998 care se referea în mod direct la copiii aflați în dificultate și legea 87/1998 privind adopția. Aceste noi proceduri legale susțineau interesul primordial al copilului ca principiu de bază în protecția copilului.

Istoricul terminologiei

C. Henry Kempe este cunoscut ca fiind inițiatorul domeniului prevenirii abuzului și neglijării copilului. Întrucât nu exista un concept care să descrie maltratarea, abuzarea, sau neglijarea copiilor, în urma cercetărilor făcute în 1962 acesta a afirmat:

Sindromul copilului bătut (abuzat) este un termen folosit pentru a caracteriza o condiție clinică la copiii mici care au suferit abuzuri fizice grave, în general, de la un părinte sau părinte vitreg. Starea copilului abuzat a fost descrisă ca “traumatism necunoscut” de radiologi, ortopezi, medici pediatri, asistenți sociali, dar este o cauză importantă care duce la “handicapul copilăriei” sau chiar la moarte. Din păcate abuzul nu este frecvent recunoscut sau dacă este diagnosticat, este tratat inadecvat de medic care evită să aducă cazul în atenția autorităților cerespunzătoare.

Diferiți cercetători au dat o serie de definiții conceptului de abuz:

-Abuz asupra copilului:”profitarea de pe urma diferenței de putere dintre un adult și un copil prin desconsiderarea personalității celui de-al doilea” sau “cauzarea intenționată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului.”

-Maltratare: “orice formă de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitându-se de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi.”

Până în secolul al XIX-lea maltratarea nu a fost un fenomen social care să fi atras atenția cercetătorilor chiar dacă era des întâlnit. În acea perioadă, copiii reprezentau proprietatea părinților și erau folosiți ca o mână de lucru în plus.

-Rele tratamente aplicate minorului: “punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinți sau de orice persoană căruia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare.”

-Copil în situație de risc: “se referă la o populație de copii necunoscută ca număr sau ca pondere, în privința cărora avem cunoștință despre comportamente și situații care indică posibilitatea unor rele tratamente suportate de către minor, dar nu există certitudinea comiterii lor în prezent.”

Ana Muntean identifică o serie de elemente care definesc maltratarea copilului, acest concept incluzând abuzul și neglijarea. Există mai multe elemente definitorii ale maltratării copilului:

raportul inegal de forțe între victimă și agresor;

victima, copilul, se află în îngrijirea agresorului;

agresorul are un acces permanent la victimă;

imoralitatea/iresponsabilitatea agresorului;

efectele se răsfrâng asupra dezvoltării copilului: încetinirea, stoparea sau regresia în dezvoltarea copilului;

maltratarea poate fi produsă prin omisiunea unor nevoi ale copilului (neglijare) sau prin comiterea cu intenție a unor acte agresive împotriva copilului (abuz);

abuzul se face cu intenție distructivă;

neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenței și ignoranței parentale vis-a-vis de nevoile copilului.

Tipuri de abuz

În literatura de specialitate, termeni precum abuz, maltratare, neglijare, sunt folosiți interschimbabil astfel că nu întotdeauna se poate identifica domeniul și tipologia de abuz la care se face referire. Se pot identifica cel puțin cinci forme distincte de abuz clasificate de către cercetători astfel: abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul psihologic, neglijarea ca formă de abuz și sindromul bebelușului zgâltâit.

Abuzul fizic

Familia este considerată un sub-sistem social absolut necesar dezvoltării fizice, emoționale, cognitive a copilului, fără de care dezvoltarea este afectată. Dacă un copil crește într-o familie protectoare care oferă condiții prielnice pentru dezvoltare, acesta va avea o dezvoltare normală pe plan emoțional, fizic, intelectual, spiritual dacă nu intervin alți factori care să impiedice dezvoltarea. Familia, în dimensiunea ei sociologică, este privită ca un mediu securizat, dar touși nu în puține cazuri este și locul unde au loc abuzuri.

Familia în care au loc abuzuri asupra copiilor, prezintă o probabilitate mare ca acolo să existe și violență domestică între părinți.

Agresarea copiilor se întâlnește mai ales în cadrul familiilor în care este prezentă violența în familie. Studiile arată că 50% dintre bărbații care își agresează în mod frecvent soțiile își agresează de asemenea și copiii. Copiii care sunt martori ai violenței domestice manifestă de multe ori probleme emoționale sau comportamentale, cum ar fi sentimente de vină și autoînvinovățire pe motivul cauzării violenței sau incapacității de a stopa violența. Ei pot deveni adulți introvertiți, frustrați, pot eșua în propria căsnicie sau pot deveni la rândul lor agresori.

În rândul mamelor care au parte de violență din partea soților se numără multe cazuri de abuz asupra copiilor. Unii cercetători afirmă că factorii de stres favorizează și influențează frecvența și mediul abuzului. Alte studii efectuate în Statele Unite arată că factorii de stres nu sunt un criteriu semnificativ care inflențează abuzul în familie.

Gray a comparat 30 de mame abuzive și un grup de control format din 30 de mame care nu își abuzează copiii. Ea a descoperit că aceste grupuri nu se diferențiază unul de altul în mod semnificativ în relație cu factorii de stres la care au fost supuse. Diferența semnificativă între cele două grupuri a fost abilitatea acestor mame de a recționa cu empatie față de dependența copiilor lor și față de comportamentele agesive.

Abuzul fizic poate fi clasificat în mai multe grade:

Vătămări corporale ușoare: vânătai, plăgi, iritați, arsuri de diferite grade.

Vătămări corporale grave: vătămări ale organelor interne, fracturi ale oaselor, lovituri la nivelul capului.

Acte periculoase – acte ce constituie un risc sever pentru sănătatea, securitatea copilului.

În 1999, Maria Roth considera că sunt diferite grade de abuz care se clasifică în funcție de vătămarea adusă copilului. Unele dintre aceste modalități chiar dacă sunt grave apar uneori sub umbrela motivației “educative.” Devine dificilă delimitarea gradelor de abuz fizic de la usor la grav în contextul în care părintele pretinde că își disciplinează copilul și aceasta este tot în interesul copilului. Se consideră că abuzul începe acolo unde sănătatea psihică sau fizică a copilului este pusă în pericol.

O publicație a Comitetului pentru Drepturile Copilului (CRC), organismul de control al Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului (UNCRC), sublinia faptul că orice formă de pedeapsă corporală oricât de ușoară trebuie eliminată, atât din mediul istituționalizat cât și din mediul familial.

Pedeapsa corporală sau fizică se definește ca fiiind orice pedeapsă care folosește forța fizică cu scopul de a provoca un anumit grad, oricât de mic, de durere sau disconfort. Cele mai multe implică lovirea copiilor (“mângâierea”, “atingerea”, “pălmuirea”), cu palma sau un alt instrument – bici, bâț, curea, pantof, lingură de lemn etc. Dar ele pot, de asemenea, să implice lovirea cu piciorul, scuturarea sau împingerea copiilor, zgârierea, ciupirea, mușcarea, tragerea de păr sau urechi, forțarea copiilor să stea în poziții incomode, arderea, opărirea sau indigestia forțată (de exemplu clătirea gurii cu săpun sau forțarea copiilor să înghită condimente iuți). Din punctul de vedere al comitetului, pedeapsa corporală este întotdeauna degradantă.

În plus, mai există și alte forme de pedepsire non-fizică, de asemenea degradante și pline de cruzime, fiind astfel incompatibile cu convenția. Acestea includ, de exemplu, pedepse care înjosesc, umilesc, denigrează, folosesc copilul ca țap ispășitor, amenință, sperie sau ridiculizează copilul.

Pe lângă specificațiile concrete oferite de Consiliul Europei se adaugă și exploatarea copiilor prin muncă, fapt care este privit tot ca și o formă de abuz fizic. Aceasta presupune obligarea copilului să presteze activități care depășesc capacitățile sale fizice.

Comparând definiția Mariei Roth și a Consiliului Europei despre abuzul fizic se pot remarca diferențe semnificative. Așadar, se poate observa că perspectivele cu privire la abuzul fizic s-au schimbat și se urmărește prioritar interesul superior al copilului.

Toate aceste forme de abuz fizic au consecințe multiple asupra copilului atât în plan fizic, dar mai ales în plan psihologic și emoțional.

Abuzul sexual

Abuzul sexual poate include mai multe forme de abuz, atât fizic, cât și emoțional și are urmări grave în dezvoltarea mai ales emoțională a copilului.

Abuzul sexual se definește ca fiind obligarea sau îndemnarea copilului, de către o persoană adultă, să participe la activități sexuale care servesc plăcerii adultului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convinderea, coruperea, forțarea și obigarea minorului să participe la activități de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activități care servesc obținerea de către adulți a plăcerii.

În definiția dată de Robert Baker în dicționarul de asistență socială se sublinează:

“Molestarea copiilor (abuzul sexual) reprezintă forțarea unui copil să participe la unele acte sexuale care pot include violul, incestul, și mîngâieri erotice sau obligarea unui copilul să se comporte într-un mod care stimulează erotic agresorul.”

În această categorie de abuz se includ diferite forme și comportamente heterosexuale sau homosexuale, și se referă la toate acțiunile cu caracter sexual în care sunt implicați un adult și un minor, de la atingeri cu caracter sexual până la penetrarea pe cale genitală, orală sau anală.

Dintre formele de abuz sexual, menționăm:

hărțuirea sexuală (propuneri verbale, gesturi sau atingeri cu conotații sexuale), comportamentul exhibiționist în fața unui copil, manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului, intruziunea unor obiecte în organele sexuale ale copilului, penetrarea sexuală (pe cale genitală, orală, anală), exploatarea sexuală, obligarea minorului la pornografie sau prostituție, masturbarea, exhibiționismul, voyeurismul, pornografia infantilă (fotografierea unui copil gol), sarutul intim.

Gerard Lopez descrie câteva stadii ale abuzului sexual:

Stadiul 1 – Păstrarea secretului – copilul nu este pregătit să facă față abuzului sexual, și nu poate gestiona situția, astfel sub șantajul, mituirea, amenițarea agresorului nu va dezvălui abuzul.

Stadiul 2 – Sentimentul neajutotării – dezechilibrul de forță între adult și copil, aduce copilul în situția în care nu mai opune rezistență, și se preface adormit în speranța că totul se va termina.

Stadiul 3 – Imposibilitatea de reacție și de obișnuință – copilul se simte în imposibilitatea de a refuza, și singura persoană care poate opri abuzul este abuzatorul astfel copilul se comportă pe placul adultului.

Stadiul 4- Dezvăluirea abuzului sexual – dezvăluirea poate avea loc imediat după abuz sau după o perioadă mai îndelungată de timp.

Stadiul 5 – Implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcție de reacția părinților

Consecințele abuzului sexual sunt multiple, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Pot apărea tulburări de comportament, scăderea randamentului școlar, izolare, cominicare dificitară, atașament dezorientat, blocaje în relațiile sociale.

Studiul efectuat de organizația Salvați Copiii a demonstrat că “consecințele cognitive ale violenței sexuale leagă molestarea în copilărie de vină, încredere scăzută în sine și învinovățirea, împreună cu alte atributuri disfuncționale.

Într-un raport realizat pe 6 luni (1 Ianuarie 2012- 30 Iunie 2012), de către Ministerul Muncii, Familiei, Potecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, s-au înregistrat la Direcția de Protecție a Copilului, 292 de cazuri de abuz sexual. Dintre acestea 113 în mediul urban, 179 în mediul rural. Cele mai multe dintre ele au fost comise în familii: 182, iar alte 106 în alte locații. Dintre copii abuzați: 242 au fost fete, iar 50 băieți. În procent de 76% abuzurile au avut loc la copii cuprinși între vârstele de 10-17 ani.

Pentru recuperarea traumelor produse de abuzul sexual, copilul are nevoie de întărirea respectului de sine, educație sexuală, micșorarea sentimentului de vină, copiii trebuie învățați să-și apere drepturile, trebuie învățați să deosebească comportamentele afectuase de cele sexuale.

Abuzul psihologic

O serie de cercetători printre care și Garbariono, Guttmann și Seeley au clasificat abuzul psihologic ca o formă distinctă de abuz, chiar dacă uneori se suprapune cu celelate forme de abuz. Fiecare formă de abuz are și consecințe psihologice, dar abuzul psihologic trebuie privit ca “atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului”

Părinții recurg uneori la diferite pedepse precum: “izolarea copilului (legarea, încuierea lui în diferite spații închise), neacordarea răspunsurilor emoționale, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia, exploatarea, degradarea.”, toate acestea fiind forme ale abuzului emoțional sau psihologic.

“Abuzul emoțional asupra copilului este un comportament comis intenționat de un adult lipsit de căldură afectivă, care jignește, batjocorește, ironizează, devalorizează, nedreptățește, sau umilește verbal un copil, afectându-i în acest fel dezvoltarea și echilibrul emoțional.”

Un element important în stadiile dezvoltării umane, este imaginea de sine pe care copilul și-o formează în interiorul familiei. Abuzul psihologic are un impact foarte profud în dezvoltarea unei imagini de sine negative a copilului.

Imaginea de sine împreună cu imaginea pe care copilul, tânărul, inidividul o are despre lume stau la baza idealurilor de viață, a planurilor de viitor, a orientării spre un loc în lumea socio-profesională și culturală. Cu o imagine de sine slabă, neîncrezător în forțele sale, cu mecanisme defensive cel mai adesea imature sau nevrotice, cu puține abilități de coping, copilul, ca adult, este sortit eșecului.

Unui eșec care nu înseamnă doar neîmplinirea, nerealizarea, nefericirea ca individ, ci în același timp, și o pierdere la nivelul întregii societăți.

Cercetătorii au identificat mai multe tipuri de abuz emoțional, clasificate după situația la care este expus copilul, și impactul acesteia asupra dezvoltării vieții psihice.

“Terorizarea copilului pe cale verbală pentru inocularea fricii de consecințe grave creează acestuia imaginea unei lumi terefiante, ostile.

Amenințările adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare.” Această formă de abuz se întâlnește și cu denumirea de abuz verbal. Chiar dacă abuzul este verbal, și îl putem privi ca o formă distinctă, totuși consecințele sunt psihologice.

Respingerea intenționată manifestată consecvent prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor copilului și meritelor sale. Negarea legitimității dorințelor copilului și trasmiterea acestei idei că el este lipsit de drepturi, e dependent de adult, inferior.

Ignorarea nevoilor copilului constituie abuz în măsura în care adultul privează copilul de stimuli esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive

Izolarea copilului de experiențele sociale firești ale vârstei sale îl rupe pe copil de mediul social și îi împiedică dezvoltarea capacității de socializare.

Coruperea copilului înseamă atragerea lui în activități și comportamente antisociale precum: delicvența, violența, sau consumul de alcool și droguri. Manipularea în această direcție a unui minor poate conduce la angajarea acestuia în pornografie, prostituție, cerșetorie, furt, contrabandă.

Percepția negativă a păriților asupra copilului uneori chiar de la naștere. Acești copii sunt expuși la diferite grade de respingere. Ei sunt trecuți cu vederea, ridiculizați, respinși, văziți ca sursă a problemelor părinților.

Neglijarea

Cercetătorii de la Working Together to Safeguard Children au definit neglijarea ca fiind incapacitatea părinților pentru a satisface nevile fizice și/sau psihologice ale unui copil, nevoi care nefiind satisfăcute ar putea duce la afectarea gravă a dezvoltării, sănătății copilului. Neglijarea poate apărea în timpul sarcinii ca efect al substanțelor nocive consumate de către mamă.

Pentru nou-născut, neglijarea poate implica nefurnizarea hranei, îmbrăcămitei adecvate și adăpostului necesar. Tot o formă de neglijare este și lipsa de reacție la nevoile emoționale de bază a copilului.

Unii autori consideră că neglijarea copilului se referă la incapacitatea părinților de a comunica eficient cu copilul, la refuzul de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, psihologice și restricționarea accesului la educație.

Neglijarea este privită ca omiterea unor gesturi necesare unei bune dezvoltări a copilului. Aceste gesturi sunt comise de persoanele care răspund de copil.

Neglijarea poate fi foarte vizibilă și cu efecte profunde în primele saptămâni sau luni din viață, datorită faptului că este o periodă a dependenței totale față de părinți sau îngrijitori,

Semnele vizibile ale serioasei neglijări a copilului sunt multe. Copilul poate fi murdar și urât mirositor. Apare ca fiind înfometat, alb la față și adesea nu câștigă greutate. Multi dintre ei chiar slăbesc. Unii copii sunt lăsați ore întregi, uneori zile, fără hrană și fără a fi schimbați. Copilul plânge pentru mâncare, căldură sau datorită disconfortului sau a durerii, ceea ce poate fi deranjant și poate stârni agresivitate. Copilul trăiește într-o lume în care nevoile sale sunt rareori percepute. Nimeni nu se apropie de el și nu-i arată că este dorit.

Un studiu efectuat în 1996 în județul Cluj arată faptul că neglijarea copiilor este mai des întâlnită în familiile sărace care nu își pot acoperi cheltuielile zilnice. Legătura dintre sărăcie și neglijarea copiilor se datorează uneori anumitor probleme ale părinților cum ar fi: alcoolismul, lipsa de auto-control, lipsa unui loc de muncă stabil. Toate acestea cauzează și favorizează sărăcia finaciară a familiei și neglijarea copiilor. Când un părinte este alcoolic se poate spune că se neglijeză în primul rând pe sine, iar apoi evident și copiii.

Neglijarea poate avea efecte îndelungate în dezvoltarea intelectuală a copilului, această formă specifică de neglijare a fost identificată de Feuerstein, și numită “neglijare educațională și deprivare culturală”.

“Părinții au rolul de a media către urmașii lor moștenirea culturală a comunității, valorile social-culturale, dragostea de cunoaștere, de a învăța și de a se forma din punct de vedere intelectual; ei au menirea de a deveni organizatorii experiențelor de învățare ale copilului.”

Sunt diferite grupuri de risc foarte vulnerabile la neglijare: copiii născuți prematur, copiii cu dizabilități, adolescenții, copiii care au fugit de acasă. Nevoile familiilor neglijente sunt variate și complexe. Acest lucru necesită o abordare multidisciplinară și o intervenție specializată. “ Neglijarea a fost neglijată! Este subevaluată si subestimată.”

Statisticile arată cifre îngrijorătoare cu privire la neglijarea copiilor în familie. În Statele Unite ale Americii, datele din sistemul de protectie a copilului arată că 78% din cazurile raportate erau cazuri de neglijare aceasta fiind cea mai frecventă formă de abuz.

În România, doar în anul 2012 s-au înregistrat 12.074 de cazuri de abuz, dintre acestea 72% au fost diferite forme de neglijare, cea mai mare parte petrecându-se în familie 98%.

Sindromul bebelușului zgâlțâit

“Sindromul bebelușulu zgâlțâit sau sindromul bebelușului scuturat, reprezintă un traumatism cranian, ca formă de abuz a copilului, poate fi provocat de lovituri directe la nivelul capului, scăparea copilului din brațe sau aruncarea acestuia, sau scuturarea puternică a copilului.”

Singromul bebelușului zgâlțâit nu este un termen foarte comun în România, dar această formă de abuz este din ce în ce mai răspândită.

Studiile din ultimii ani arată că sângerările retinei sunt semne evidente ale sindromului bebelușului zgâlțâit. Sindromul apare la copiii cu vârsta sub 18 luni, deoarece sistemul osos este fragil și oasele nu sunt în totalitate închise. În majoritatea cazurilor abuzatori sunt părinții dar uneori și bonele sau îngrijitorii pot recurge la această formă de abuz. De reținut este faptul că această formă de abuz nu are efecte spontane vizibile în exterior, efectele sunt vizibile doar în timp. Zgâlțâirea care poate cauza moartea sau leziuni severe intracraniene, nu este niciodată neintenționată, ci este o formă deliberată de abuz.

Simptomele care apar în cazul bebelușului zgâlțâit sunt multiple: sângerări ale retinei, absența semnelor exterioare ale auzului, dificultăți ale aparatului respirator, letargie, iritabilitate, dificultăți de supt și înghițit, crize convulsive, absența zambetului, stare ce conștiență alternată.

Scuturările puternice provocate copiilor de vârstă mică pot duce la un efect de biciuire a capului, vătămarea care ar putea apărea în alte circumstanțe cum ar fi accidentul de mașină. Acest efect poate conduce la sângerări ale meningelui, în membrana protectoare a creierului, sau în interiorul ochiului. Căderile sau loviturile la cap pot conduce la serioase vătămări ale creierului chiar daca acestea nu sunt observate imediat. Este vorba de copilul care a fost trântit de nenumărate ori cu capul de masă pentru că “nu se mai opera din plâns”. Aceste lovituri pot avea serioase consecințe cum ar fi epilepsia, paralizia și întârzierea în dezvoltare. Sechelele pot, de multe ori, să nu fie evidente decât mai târziu iar atunci să nu fie asociate cu abuzul.

Există câțiva factori care influențează apariția sindromului bebelusului zgâlțâit: părinți tineri care cresc primul lor copil; copii de gen masculin, deorece există concepția greșită că aceștia sunt mai rezistenți; oboseala părinților; mediul familial instabil; statutul socio-economic scăzut; vârsta copilului sub un an; plânsul necontrolat; lipsa de înțelegere a dezvoltării copilului; nașterea prematură.

Având în vedere că una dintre principalele cauze ale “sindromului bebelușului zgâlțâit” este reacția de mânie a părinților la pânsul copiilor se impune implementarea a diferite programe de formare a părinților în care aceștia să fie instruiți cu privire la stadiile de dezvoltare a copilului și manifestările specifice fiecărui stadiu de dezvoltare. Astfel în Statele Unite ale Americii sunt diferite campanii de educare a părinților în care sunt învățați sfaturi practice cum să reacționeze când copiii plâng (vezi link-ul: http://www.aboutshakenbaby.com/#!what-you-can-do)

Multitudinea formelor de abuz, și apariția lor la copii cu vârste foarte fragede face dificilă o diagnosticare exactă a formei de abuz. Un copil care a avut parte de un abuz fizic, probabil că a fost și neglijat sau un copil abuzat sexual probabil că a avut parte și de abuz fizic. Pentru stabilirea exactă a formei de abuz se impune implicarea unei echipe multidisciplinare care să analizeze medical, psihologic, emoțional starea copilului.

Metodologia cercetării

În decursul ultimilor ani de studiu, acest subiect – percepția părinților și a copiilor asupra abuzului și disciplinei în familie, a constituit o problemă de actualitate și de importanță, iar în lucrarea de față vom prezenta cercetarea făcută în acest domeniu, cercetare a căror metode sunt chestionarul aplicat unui număr de 88 de copii, respectiv 66 de părinți și un alt instrument pentru a efectua acest studiu a fost interviul structurat adresat specialiștilor.

Instrumentele de cercetare: chestionarul pentru părinți, chestionarul pentru copii și ghidul de interviu sunt disponibile în anexe, cu specificația că unii itemi din ambele chestionare au fost prelucați și prelucrați dintr-un studiu sociologic la nivel național efectuat recent de către Organizația Salvați Copiii.

Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări sunt prezentate în cele ce urmează.

Obiectiv general

Colectarea de informații calitative și cantitative cu privire la disciplinarea și abuzul copiilor în cadrul familiei.

Obiective Specifice

Identificarea definirii conceptului de “disciplină a copilului” perceput de părinți

Identificarea percepțiilor părinților asupra alternativelor disciplinare (consecințele logice și naturale)

Identificarea aplicabilității sfatului biblic de a pedepsi copilul cu nuiaua, percepută de părinți

Identificarea frecvențelor și obiectelor folosite de către părinti ca și pedeapsă

Explorarea percepțiilor subiective și explicațiilor oferite de specialiști cu privire la abuz și disciplină în familie

Ipoteze

Părinții care au un nivel mai înalt de educație nu își disciplinează copiii prin pedeapsă corporală.

Copiii, care atunci când fac o greșeală, cred despre ei înșiși că sunt vinovați se vor simți și mai vinovați când sunt pedepsiți.

Părinții care sunt de acord cu sfatul Bibliei de a pedepsi copilul cu o nuia își vor bate mai frecvent copiii cu o nuia.

Părinții care sunt de acord cu metoda consecințelor logice și naturale nu vor aplica pedepse corporale copiilor.

Mijloace de culegere a datelor

Pentru realizarea cercetării s-a folosit chestionarul ca metodă de cercetare și interviul structurat. Chestionarul aplicat părinților a constat într-un număr de 49 de întrebări, iar cel aplicat copiilor a constat într-un număr de 60 de întrebări, prin programul Qaltrics.

Aplicarea chestionarelor pentru copii a fost realizată în cadrul a două instituții de învățământ din Oradea în timpul orelor de informatică, întrucât copiii aveau acces la internet, și puteau complecta chestionarul online. Clasele unde a fost aplicat chestionarul, clasele a VIII-a, respectiv a IX-a, au fost alese în funcție de ora de informatică.

Pe de altă parte, aplicarea chestionarelor pentru părinți realizat în programul Qaltrics a fost efectuată prin intermediul email-ului și a rețelelor de socilizare Facebook, Google+.

În științele sociale există o serie de metode de cercetare folosite pentru a strânge date și a le analiza. Cele mai cunoscute și utilizate sunt: interviul, observația, intrumentele standardizate de lucru, chestionarele, analiza documentară, și analiza statistică, studiul de caz, eșantionarea nereprezentativă a subiecților.

Prin metodologie se desemnează știința efectuării cercetării. Denumirea provine de la cuvintele grecești methodos= drum, cale și logos = știință. Disciplina generală în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoașterii ștințifice și privește ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vieții sociale.

Metodologia în științele sociale și comportamentale are două laturi: analiza critică a activității de cercetare și formularea unor propuneri pentru perfecționarea acestei activități.

Se poate spune că există două metode majore de cercetare, metoda calitativă și metoda cantitativă. Ioan Mărginean afirma că “ deși există diferențe sesizabile între abordarea cantitativă și cea calitativă, există un temei suficient pentru a nu se admite producerea unei rupturi între ele doar pentru că se diferențiază prin anumite tehnici și instrumente de lucru, dar care aparțin totuși aceleași metode de cercetare. ”

Chestionarul

O serie de cercetări în domeniul sociologiei și psihologiei au la bază chestionarul ca și metodă de cercetare științifică. Între anii 1965-1967, cercetările făcute în America arătau că unul dintre principalele instrumente de cercetare este chestionarul.

Chestionarul constă într-o listă de întrebări (și/sau uneori imagini) riguros selectate și ordonate cu scopul de date precum: reprezentările, atitudinile, opiniile, valorile, comportamentele sau interesele subiecților. Cercetarea pe bază de chestionar este, în esență, o metodă practică de a culege informații în asistență socială, unde sunt vizate problematici precum satisfacerea beneficiarilor. Deși construcția unui chestionar necesită timp, odată finalizat reușește să extragă numeroase informații de la numeroși subiecți într-un timp destul de scurt. De aceea, cercetarea pe bază de chestionar este, probabil, cea mai eficientă metodă de a descrie o populație mult prea mare pentru a putea fi observată direct. Pe lângă scopul descriptiv al chestionarelor, ele pot fi folosite și pentru a explica sau explora mediul social.

Clasificarea chestionarelor

Chestionarele pot fi clasificare în mai multe moduri în funcție de conținut, formă si mod de aplicare. Septimiu Chelcea menționează câteva dintre cele mai utilizate tipuri de chestionare.

Chestionar de date factuale – de tip administrativ, referitoare la fapte obiective.

Chestionarele de opinie – date de ordin imposibil de observat direct, măsoară atitudinile, motivația, interesele, dispozițiile și înclinațiile.

Chestionare speciale – axate pe o singură temă, se utilizează mai rar.

Chestionare “omnibus” – cu mai multe teme, oferă posibilitatea observării unui fenomen de interes și condiționarea acestuia.

Chestionarul cu întrebări închise (precodificate) – permite doar alegerea răspunsurilor dinainte fixate în chestionare. Are un grad de libertate al subiecților redus.

Chestionarul cu întrebări deschise – permite libertatea unei exprimări individualiste a răspunsurilor.

Chestionarele autoadministrate – presupune înregistrarea răspunsurilor de către înseși persoanele incluse în eșantionul investigat.

Chestionarele poștale – se expediază prin poștă respondenților.

Chestionarele publicate în reviste – sunt dificil de utilizat în scopuri științifice.

Structura chestionarelor

În structura unui chestionar trebuie avut în vedere câteva lucruri:

1. Lizibilitatea chestionarului – se referă la ușurința de a fi citit, înțeles.

2. Relevanța întrebărilor. Nu toate întrebările au relevanță pentru toți subiecții chestionați. De aceea trebuie folosite întrebări bifurcate.

3. Ordinea întrebărilor este foarte importantă pentru succesul unui chestionar. Trebuie evitate la început întrebările mai incomode, se începe prin întrebări introductive, care să nu pună subiectul în defensivă.

Alți cercetători au propus o ordine a întrebărilor pentru o structură de succes a chestionarului:

1. Întrebările introductive au roul de a “încălzi” atmosfera, de a da subiectului sentimentul de încredere în anchetator și în el însuși.

2. Întrebările de trecere au drept scop de a marca în structura chestionarului apariția unei noi grupe de întrebări, referitoare la o altă problemă.

3. Întrebări filtru au o funcție de a controla întrebărilor de trecere, ele opresc trecerea unor categorii de subiecți la întrebările succesive, reprezentând în același timp un control al calității răspunsurilor.

4. Întrebări bifurcate separă sensurile “pro” și “contra” din răspunsurile subiecților, dar, spre deosebire de întrebările filtru, nu opresc subiectul de a urma succesiunea întrebărilor și nici nu califică răspunsurile date.

5. Întrebările “de ce” au funcția de a provoca explicații în raport cu diferitele opinii exprimate.

6. Întrebările de control nu aduc informații noi, ci verifică fidelitatea, consistența opiniei exprimate.

7. Întrebările de clasificare (sau de identificare) servesc la analiza răspunsurilor din chestionar. Aceste întrebări privind sexul, vârsta, mediul, nivelul de școlarizare încheie chestionarul.

Interviul

Interviul structurat a fost aplicat unui număr de 10 persoane dintre care: 3 psihologi, 3 educatori, 3 păstori, și un asistent social.

Interviul este piatra unghiulară a metodologiei calitative și una din cele mai utilizate tehnici de colectare a datelor. În limba română, termenul de interviu reprezintă un neologism provenit din limba engleză “interview”, care înseamnă întrevedere, întâlnire, fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în științele socioumane.

Este de asemenea și un obiectiv explicit, un context specific, un anumit schimb structurat de informații în care ne sunt descrise obiectivele cercetătorului și acelea de a stimula persoana intervievată să-și exprime convingerile, percepțiile, cunoștințele și chiar emoțiile personale.

Poate fi definit ca ”arta de a pune întrebări și de a asculta” și presupune o relație duală de comunicare între cercetător și persoana intervievată, un obiectiv explicit menționat, un context specific și un schimb structurat de informații. Obiectivul cercetătorului este de a stimula persoana intervievată să-și verbalizeze convingerile, cunoștințele, emoțiile.

Interviul este definit în funcție de gradul de libertate lăsat convorbitorului și nivelul de profunzime a interviului. De aici se disting trei categorii de interviuri:

Interviul nestructurat care este reprezentat de interviul clinic, și cel de profunzime. În acest tip de interviu întrebările sunt puse cu foarte mare libertate, brusc și pline de naturalețe, nu au un anumit ghid stabilit de întrebări.

Interviul ghidat sau semistructurat reprezintă tipul de interviu cu răspunsuri libere, la interviul cu întrebări deschise. Primul, are un grad de libertate redus deoarece acestuia îi este impusă o anumită temă de discuție. Al doilea este limitat, deoarece întrebările sunt deja formulate, subiectul fiind centrat pe o anumită parte din anchetă, și opinia proprie a convorbitorului.

Interviul structurat ne prezintă întrebările deja formulate pentru fiecare din convorbitori, acestea purtând numele de întrebări închise, fiind centrate pe un anumit subiect din anchetă, având contextul stabilit.

Ca și metodă de cercetare folosită specific în partea de cercetare este interviul cu întrebări deschise și interviul structurat.

Este foarte importantă și cunoașterea părerilor celor intervievați cu privire la subiectul abordat, pentru analiza subiectivă și obiectivă a situației.

Intervievatul va răspunde cu foarte mare libertate, cu multă naturalețe, datorită întrebărilor care au un grad limitat de libertate, acestea fiind realizate cu multă exactitate, și destul de bine explicate.

Pe de altă parte, Septimiu Chelcea clasifica interviurile astfel: față în față (după genul convorbirii), stucturat, semistructurat și nestructurat (după gradul de libertate în formularea întrebărilor de către cercetător în cursul convorbirii) și de grup (după numărul de participanți).

E important să se realizeze o relație între cercetător și participanți, cu scopul de a minimaliza diferența de statut, cunoștințe și putere. Crearea unui sentiment de egalitate va facilita comunicarea liberă, fără inhibiții, iar anchetatorul nu se va simți constrâns să dea informații, ca la interogatoriu.

Organizarea interviurilor și elaborarea ghidului de interviu au pornit de la ipotezele generale ale cercetării vizând cauzele și consecințele divorțului pe dimensiunile și indicatorii prezentați anterior.

Interpretarea rezultatelor

Violența fizică săvârșită asupra copiilor diferă din punctul de vedere al frecvenței, intensității, severității, duratei, contextului situațional în care se manifestă. Astfel, abuzul poate fi comis deliberat și conștient sau, din contră, poate fi săvârșit neintenționat și inconștient; poate fi rezultatul aplicării unor măsuri disciplinare, presupuse a fi constructive sau poate fi consecința atitudinilor negative și ostile ale părinților față de proprii copii; poate constitui un patern de comportament cronic sau se poate manifesta sub forma unor incidente ocazionale.

Partea de cercetare a acestei lucrări cuprinde patru studii distincte asupra abuzului și disciplinei în familie și anume:

Studiul asupra percepțiilor și atitudinilor părinților

Studiul asupra percepțiilor și atitudinilor copiilor

Studiu asupra percepțiilor specialiștilor cu privire la disciplinarea copilului

Studiul nr.1- Chestionarul aplicat părinților

În acest prim studiu vom analiza câteva dimensiuni ale percepțiilor și atitudinilor părinților față de un posibil comportament abuziv, față de frecvența, rolul și metoda de disciplinare în familie. În acest studiu au fost efectuate atât corelații cât și comparații statistice cu mențiunea că aceste comparații arată relația cauză – efect.

Părinții chestionați au definit în cea mai mare parte “disciplinarea copilului” ca fiind modelarea comportamentului copilului pe viitor (58,1%), definiție oferită și de psihologul Nile Anderson, sau corecție verbală aplicată copilului (51,6%). Doar 13,6% cred că disciplinarea se referă la sancționarea faptelor din trecut. Pentru a nu limita răspunsurile părinților, și pentru că variantele oferite nu sunt exclusive, întrebarea a fost cu răspunsuri multiple. A se vedea Tabelul Nr.1

Tabel Nr. 1 Definirea de către părinți a disciplinării asupra copilului

Părinții care definesc disciplinarea ca fiind învățare conștientă, nu definesc disciplinarea ca fiind pedeapsă corporală sau corecție verbală. De asemenea, o altă corelație negativă este faptul că părinții care definesc disciplinarea ca fiind modelarea comportamentului pe viitor, nu au optat pentru definirea disciplinei, ca fiind pedeapsă corporală sau corecție verbală.

În schimb, părinții care definesc disciplinarea ca fiind pedeapsă corporală, sunt de acord și cu definiția care susține că disciplinare înseamnă corecție verbală.

Tabel Nr. 2 – Corelațiile asupra definirii conceptului de “disciplinare a copilului”

În proporție de 95,2% dintre părinții chestionați sunt de acord sau foarte de acord cu alternativa “consecințelor naturale sau logice” oferite în chestionar. S-a observat o corelație între cele două răspunsuri, părinții care sunt de acord cu consecințele naturale sunt de acord și cu consecințele logice (Vezi tabelul 3). De asemenea, există o corelație pozitivă între acordul cu privire la consecințele logice și naturale și gradul de aprobare asupra afirmației conform căreia “un părinte care își iubește copilul trebuie să îi împlineacă totdeauna dorințele”(întrebarea 5). Dar totodată, părinții care sunt de acord cu consecințele logice aplică pedeapsă corporală cu anumite obiecte.

Tabelul Nr. 3 – Corelații între consecințele logice/naturale și alți itemi.

În ceea ce privește răspunsurile părinților cu privire la sfatul biblic de a pedepsi copilul cu o nuia, s-a observat că 82 % dintre respondenți consideră valabil sfatul Bibliei în zilele noastre, pe când 18% nu . Există o corelație pozitivă între răspunsurile afirmative cu privire la aplicabilitatea sfatului biblic și limitarea activităților preferate. Astfel, părinții care consideră sfatul biblic relevant, consideră limitarea activităților preferate, sau a hobby-urilor copilului, o metodă potrivită de disciplinare.

Se pot observa și câteva corelații negative care arată faptul că părinții care consideră sfatul biblic aplicabil în zilele noastre, petrec mai puțin timp cu copiii lor, de asemenea, în cazul acestora nu s-a întâmplat să arunce cu obiecte în copii, să îi dea cu capul de pereți sau alte obiecte, sau să îi bată cu furtunul. Nu s-a gasit nici o corelație semnificativă privind afirmarea aplicabilității sfatului biblic și pedeapsa corporală cu o nuia.

Așadar, chiar dacă părinții sunt de acord cu sfatul Scripturii, aceștia nu au afirmat că îl pun în practică. Vezi graficul Nr. 1 și tabelul Nr. 4.

Graficul Nr.1 – Reprezentând părerea părinților asupra relevanței sfatului biblic

Tabelul Nr. 4 – Corelații între sfatul biblic și alti itemi

Graficul Nr. 2 –Reprezentând frecvența și obiectele folosite de părinți.

Întrebați despre obiectele și frecvența cu care își bat copiii, părinții au menționat într-o măsură foarte mică că își bat copiii foarte des, totuși unii își bat copiii cu mâna și furtunul des. De asemenea, se observă că cei mai mulți părinți au menționat că nu își bat copiii niciodată cu bățul, cureaua și lingura de lemn. Vezi graficul nr. 2.

Raportând mai mulți itemi din chestionar la apartenența religioasă s-a observat că părinții care s-au declarat Creștini după Evanghelie își definesc disciplinarea, ca fiind sancționarea faptelor din trecut. De asemenea, cei care s-au declarat Creștini după Evanghelie și Romano-Catolici își pedepsesc copiii prin a-i pune în genunchi.

Tabelul Nr. 5 – Comparații în funcție de apartenența religioasă

Părinții chestionați au menționat în procent de 45 % că sunt în cunoștință de cazuri de abuz psihologic, 42% cazuri de abuz fizic și 4% abuz sexual în rândul prietenilor, vecinilor sau cunoștințelor lor (Vezi Graficul Nr. 3). Dintre acești 90% sunt de părere că instituțiile statului trebuie sesizate în cazul în care au loc astfel de abuzuri (Vezi Graficul Nr.4).

Corelând acest item cu alții s-a observat că părinții care nu cred că este bine să se anunțe instituțiile statului își supraveghează mai mult copilul.

Graficul Nr. 3– Frecvența părinților care au auzit despre diferite cazuri de abuz

Graficul Nr.4- Părinții care consideră că trebuie sesizate instituțiile statului în cazuri de abuz

Părinții chestionați au afirmat în proporție de 95,2% că sunt de acord sau puternic de acord cu privire la prezentarea consecințelor naturale și logice copilului și aplicarea lor. Se poate observa o puternică corelație între consecințele naturale și cele logice. Părinții care sunt de acord cu consecințele naturale sunt de acord și cu consecințele logice. Cei care sunt de acord cu consecințele logice afirmă că părinții își manifestă iubirea față de copil prin împlinirea tuturor dorințelor. De asemenea, se observă o corelație pozitivă între răspunsurile părinților cu privire la consecințele naturale și implicarea în ajutarea copiilor la lecții. Consecințele naturale se corelează pozitiv cu bătaia aplicată copiilor cu alte obiecte. Astfel, părinții care sunt de acord cu consecințele naturale aplică mai des pedeapsa corporală.

Tabelul Nr. 6 –Corelațiile dintre consecințele naturale/logice și alți itemi

Distribuția în funcție de mediu este în felul următor. Un procentaj de 84% dintre părinții chestionați provin din mediul urban, iar 16% din mediul rural (Vezi graficul Nr.5). Distribuția în funcție de apartenența religioasă se poate vedea în graficul Nr. 6, cei mai mulți dintre respondenți fiind baptiști și anume 68%. Din totalul de respondenți, 65% au fost femei iar 35% au fost bărbați (Vezi graficul Nr. 7). Mediul sau genul nu au influențat răspunsurile la alți itemi din chestionar. Nu se poate spune că sunt diferențe semnificative în funcție de gen sau mediu.

În următorul grafic este prezentată dispunerea procentuală a respondenților pe zona urbană și rurală.

Grafiul Nr. 5- Privind distribuția în funcție de mediu

Graficul Nr. 6 – Privind distribuția în funcție de aparteneța religioasă

Graficul Nr. 7 – Distribuția în funcție de gen a părinților

Studiul nr. 2 Chestionarul aplicat copiilor

În continuare vor fi prezentate din chestionarul copiilor datele relevante cu privire la percepția și atitudinea lor față de abuz și disciplină și felul în care aceștia decodifică comportamentele violente/abuzive indiferent că acestea apar la nivel verbal/psihologic/fizic. Decodificarea comportamentului violent se face în funcție de modul în care acesta este resimțit de către copii. Dintre copiii chestionați 81% provin din mediul urban, iar 19% din mediul rural; majoritarea 98% au naționalitate română, 1% fiind maghiari și 1% englezi. Distribuția în funcție de gen este egală 50% fiind băieți, iar 50% fiind fete.Vezi graficul nr.8.

Graficul Nr.8-Privind distribuția de gen a copiilor

Distribuția în funcție de apartenența religioasă a fost: 47% penticostali, 42% ortodocși, 6% baptiști, 4% romano/greco-catolici, 1% creștini după evaghelie.Vezi graficul nr. 9.

Graficul Nr. 9 – Privind apartenența religioasă

În ceea ce privește distribuția în funcție de gen, s-a observat că fetele se simt mai neînțelese și plâng mai ușor atunci când sunt pedepsite. De asemenea, fetele au menționat într-o măsură mai mare că sunt amenințate de către părinți atunci când greșesc.

În ceea ce privește supravegherea copiilor de către părinții lor, s-a constatat că băieții se simt mai supravegheați de către părinții lor, iar atunci când sunt pedepsiți sentimentul cel mai întâlnit în dreptul lor este vinovăția. Mai mult, băieții afirmă că se simt mai apropiați sufletește de tata decât de mama, și că tații sunt dispuși să îi asculte pe aceștia când au o problemă dificilă.Vezi tabelul nr.7.

Tabelul Nr.7 –Comparații în funcție de gen

Totodată, se poate afirma că există o diferență în felul de percepție a pedepsei între fete și băieți. De aceea, trebuie avut în vedere personalitatea copilului, nivelul de înțelegere a disciplinării și stadiul de dezvoltare al copilului. Disciplinarea precum un tratament trebuie aplicată personalizat fiecărui copil în parte.

Graficul Nr.10 – Frecvența și obiectele folosite de către părinți ca și pedeapsă menționate de către copiii

Copiii au fost rugați să menționeze frecvența obiectelor cu care erau pedepsiți când erau mai mici, nu la vârsta actuală. În analizarea obiectelor pe care părinții le folosesc ca și pedeapsă pentru copiii lor s-a constatat că variabila cu frecvența cea mai ridicată este “niciodată”, conform răspunsurilor oferite de către copii. Totuși o frecvență destul de ridicată este în cazul bătăii cu mâna, unde 19,3% dintre copiii au menționat că sunt bătuți des, 20% rar, și 36% foarte rar, și doar 17% au afirmat că nu sunt bătuți niciodată. De asemenea, 24%, au afirmat că sunt bătuți foarte rar cu cureaua, iar 22% foarte rar cu nuiaua. La polul opus se observă că furtunul nu este un obiect de pedeapsă folosit de părinții acestor copii, având o frecvență foarte mică.

Dintre cei care au afirmat că sunt bătuți des cu palma s-a observat că unii se simt părăsiți iar alții nevinovați, aceasta arată că deși au afirmat aceeași frecvență a bătăii cu palma, reacțiile la pedeapsă sunt diferite.Vezi tabelul Nr. 8. Prin chestionarul aplicat nu sa măsurat și intesitatea pedepsei, s-ar putea ca intensitatea pedepsei să influențeze felul de percepție a acesteia.

Tabelul Nr. 8 –Privind comparații în funcție de frecvența bătăii cu palma

Analizând nivelul de educație al părinților declarat de către copii s-a observat că acei tați care au un nivel de educație primar (rang=83), își ajută mai mult copiii la lecții, în contrast cu acei tați care au terminat o școală post-liceală (rang=39) sau post-universitară (rang=39). Ar fi interesant de cercetat dacă nivelul scăzut de educație al părinților este ceea ce îi determină pe aceștia să își ajute copiii la lecții, tocmai pentru a-și împlini aspirațiile personale în performanțele academice ale copiilor. Chiar dacă tații care au terminat o școală post-liceală nu se implică în ajutarea copiilor la lecții se observă implicarea bunicilor în ajutarea la lecții. În ceea ce privește petrecerea timpului liber a taților cu copiii lor s-a constatat că tații care au terminat școala primară (rang=82), petrec mai mult timp spre deosebire de cei cu studii gimnaziale (rang=38) sau post-universitare (rang=38). Pe de altă parte, studiul ne arată că, copiii ai căror tați au studii post-universitare (rang=58), își petrec timpul liber singuri.Vezi tabelul nr.9.

Tabelul Nr.9 –Comparații în funcție de nivelul de educație al tatălui

În ceea ce privește nivelul de educație a mamei s-a observat că în cazul mamelor care nu au școală, tatăl este implicat activ în ajutarea la lecții a copiilor. În cazul mamelor cu studii gimnaziale, tații nu se implică în ajutarea la lecții, dar s-a observat o implicare din partea bunicilor. În cazul mamelor cu studii post-universitare, s-a remarcat faptul că altcineva îi ajută pe copii la lectii. La fel ca și în cazul taților cu studii post-universitate, și în cazul mamelor cu studii post-universitare, copiii lor își petrec timpul liber singuri.

Tabelul Nr.10 – Comparații în funcție de nivelul de educație a mamei

La întrebarea “Când părinții tăi cred că ai făcut ceva greșit, te amenință că te pedepsec într-un anumit fel?”, răspunsurile copiilor au fost libere. Deși în rândul acestora au fost unii care au răspuns că nu sunt amenințați cu pedeapsa, totuși cele mai întâlnite răspunsuri au fost: restricția de la calculator, telefon, internet, televizor, plimbări, tabere de vară. Dacă atunci când copiii erau mai mici erau pedepsiți fie cu mâna fie cu alte obiecte, în situația de față pedeapsa este înlocuintă cu amenințarea cu restricțiile menționate mai sus. Au existat însă și părinți care au ales varianta să explice copilului greșeala făcută cu specificarea să nu o mai facă cu altă ocazie.

Aceste constatări relatate anterior pot fi regăsite și într-un studiu sociologic la nivel național, unde 48% dintre părinți afirmă că, în familia lor, copilul este pedepsit doar în situații excepționale atunci când greșește, 12% dintre părinți afirmă că este pedepsit de fiecare dată, iar 40% afirmă că nu este sancționat niciodată. Principalele pedepse menționate de părinți pot fi grupate, după frecvența de apariție, astfel: interzicerea unor activități (acces la calculator, televizor, telefon mobil), restricționarea ieșitului la joacă, închiderea copilului în camera sa, restricționarea banilor de buzunar, bătaie (cu palma/cureaua).

Copiii care cred despre ei înșiși că sunt nevinovați atunci când sunt pedepsiți se vor și simți nevinovați, dar în același timp se simt și nefericiți. Sentimentul de nefericire poate fi cauzat tocmai din faptul că ei cred că sunt nevinovați, ceea ce poate fi considerată o reacție naturală. Însă, copiii care cred despre ei înșiși că sunt întotdeauna vinovați se vor și simți vinovați când sunt pedepsiți. Aceste rezultate confirmă principiul teoriei cognitiv-comportamentale conform căreia emoțiile indivizilor sunt generate de atitudini pozitive sau negative pe care le au față de o anumită situație indicată.

Tabelul Nr. 11. Comparația atitudinii copilului când este pedepsit cu sentimentul generat în urma pedepsei

Cei care au școală nu își bat copiii cu furtunul niciodată, pe când mamele care nu au școală își bat copiii cu furtunul foarte rar. Există, însă, un caz al unei mame care avea școală profesională ca nivel de studiu, iar aceasta își bătea copilul cu furtunul des.

Prezentarea și interpretarea interviului

Interviul a fost aplicat unui număr de 10 persoane dintre care: 3 psihologi, 3 educatori, 3 păstori, și un asistent social. În interviul structurat au fost adresate un număr de 7 întrebări referitoare la abuz și disciplina. S-a ales relatarea aleatorie a unor răspunsuri care susțin cercetările științifice prezentate în partea de teorie.

În opinia dvs. care este diferența dintre disciplină și abuz asupra copilului?

“Disciplinarea este o metoda de modelare a comportamentului, astfel este pentru binele copilului și duce la dezvoltarea și construirea personalității. Abuzul este un comportament distructiv împotriva copilului, care distruge personalitatea” – psiholog

“Limita dintre abuz și disciplina însă este una foarte firavă și, în opinia multora, ea este una relativă, discutabilă.” – asistent social

“Prin disciplină se dorește îndreptarea copilului, pentru a avea un comportament bun, dar săvârșirea unui abuz periclitează existența și dezvoltarea copilului.” – educatoare

“Disciplina este cu dragoste. Abuzul este cu răutate, mânie necontrolată”- păstor

“Disciplina se poate transforma în abuz în funcție de intensitatea și durata/persistența, dar și de calitatea metodelor aplicate. Nu orice formă de disciplină este un abuz, după cum abuzul nu implică disciplina.” – psiholog

“ Disciplina este ansamblul de evenimente, măsuri, comportament, educație, recompensă și pedeapsă cu scopul de ajuta copilul să descopere valorile împărației lui Dumnezeu și să își descopere potențialul de a împlini scopul lui Dumnezeu. Copilul are în natura lui tendința de auto-distrugere, și nu are capacitatea de a alege între bine și rau. Disciplina îi dă capacitatea să aleagă între bine și rău. Abuzul este folosirea metodelor în spre traumatizarea copilului, înspre depersonalizarea lui.”- păstor

Ce cunoașteti despre legislația din România în domeniul protecției copilului?

“Cred că există o mare discrepanța între legislație și ceea ce se întâmplă în viața reală, în România.” – psiholog

“Cunosc destul de puține lucruri, știu însă că pe plan mondial există o strategie de a scoate copiii de sub autoritatea părinților și de a bloca total dreptul părinților de a-și disciplina copilul și de a le pune limite. Se poate ajunge prin legislație chiar la decăderea părinților din drepturile părintești dacă nu se conformează acestei structuri.” – păstor

“Promovează o serie de drepturi care să contribuie la buna dezvoltare în esență la ceea ce înseamnă creșterea și educarea eficientă a unui copil”.- asistent social

Ce părere aveți despre pedeapsa corporală aplicată copiilor?

“Duce la afectarea relației dintre părinte și copil. Are caracter abuziv, efecte de scurtă durată, imediate, implică frica și teroarea, iar rezultatul este evitarea repetării greșelii din teama de durere, nu din convingerea că nu este bine acel comportament.” – psiholog

“ Nu sunt de acord cu pedeapsa corporală aplicată copiilor, dar cred că părinții sunt cei care trebuie să fie oameni înțelepți în disciplinarea copiilor lor și să găsească metode alternative de pedepsire și se poate aplica în cazuri excepționale când nu funcționează niciuna, numai de către părinți. “ – educatoare

“Pedeapsa corporală este una dintre variantele disciplinare pe care le găsim în Sfânta Scriptură. Prin aplicarea pedepsei cu nuiaua copilul simte că există un risc al faptelor lui greșite. Solomon spune că sunt cazuri în care o anumită disciplină aplicată corporal este de folos pentru creșterea, educarea, formarea copilului. Pedeapsa fizică aplicată cu foarte multă precauție, nu la mânie. Există anumite zone ale trupului care suportă acele atingeri cu oarecare grijă având efectul de a-l face pe copil precaut, de a-l atenționa. Sunt total împotriva oricărei forme de pedeapsă corporală care cauzează copilului traume și îl expune unor manifestări violente necontrolate din partea adulților, fie ei chiar și părinți. – păstor

“Nu încurajez această formă de disciplină, deoarece foarte mulți o aplică la nervi. Astfel cei care aplică pedeapsa corporală pot să-și piardă controlul asupra mâniei sau furiei personale generând diferite traume fizice și psihice.” – psiholog

“Consider că este utilă în disiplinarea copiilor, însă trebuie avut în vedere forma, intensitatea și contextul acesteia. Copilul trebuie să simă iubirea adultului chiar dacă este disciplinat corporal, ca atare el trebuie să înțeleagă rostul ei.” – asistent social

“Depinde de vârsta și forma ei. În fond orice restricție este o pedeapsă, prin limitarea unor drepturi de mișcare ale corpului.” – păstor

Considerați că ar trebui luată în considerare perspectiva biblică de a folosi nuiaua ca o formă de pedeapsă a copilului în secolul al XXI-lea? Argumentați!

“Există mai multe metode care conduc la educarea copilului. Mai întâi educarea acestuia începe încă înainte de naștere, în perioada sarcinii, când comportamentul mamei, a tatălui, alimentația, reacția la stres, imprimă copilului un anumit tipar biologic, neuropsihic. După naștere, copilul intră într-un alt univers în care depinde în totalitate de grija părinților, de aceea copilul trebuie educat în ceea ce privește ritmul de veghe și somn, regimul alimentar, etc. Pe măsură ce crește copilul trebuie învățat cu privire la lucrurile care îi produc durere, care sunt bune. Trebuie deprins cu anumite tipare comportamentale. Atunci când copilul iese din aceste tipare care au fost formate de către părinte cu disciplină, cu îngăduință, cu perseverență, ca și părinte ai de a face cu o răzvrătire a copilului. Răzvrătirea trebuie să aibă metoda nuielușei. Noi ca părinți am denumit-o “Ministerul învățământului”. Existența acelui lucru a avut un factor corectiv. Dincolo de aceste raționamente părintești, considerente psihologice, rămâne valabilitatea Scripturii pentru toate veacurile. Biblia nu este mai puțin relevantă pentru secolul al XXI-lea decât pentru secolul I, sau V. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.” – păstor

“Da, nuiaua își are rolul ei în educație, dar după cum Biblia în majoritatea referințelor când amintește de nuia amintește și de mustrare sau disciplinare („nuiaua și certarea”, „mustrarea și nuiaua”), consider că cele două trebuie să meargă mână în mână.” -educatoare

“Da, perspectiva biblică nu se demontează sau nu se anulează, în ciuda progresului și a „updatării” mentalității oamenilor.” – asistent social

“Atâta vreme cât Dumnezeu permite durerea se poate vorbi și de o pedeapsă prin nuia, care în cazul copiilor mici, aplicată cu caracter educativ nu are menirea afectării sub nici o formă a dezvoltării armonioase a întregii ființe.”- păstor

“Durerea pricinuită în urma folosirii nuielei, face conștient copilul de gravitatea faptelor săvârșite.” – educatoare

Consiliul Europei definește pedeapsa corporală ca fiind:

“orice pedeapsă care folosește forța fizică cu scopul de a provoca un anumit grad, oricât de mic, de durere sau disconfort. Cele mai multe implică lovirea copiilor (“mângâierea”, “atingerea”, “pălmuirea”), cu palma sau un alt instrument – bici, băț, curea, pantof, lingură de lemn etc.” (Abolirea pedepsei corporale- Consiliul Europei)

Cum comentați această afirmație?

“Consiliul Europei nu este alcătuit din oameni care au statut de Dumnezeu, să fie atotștiutori și să și aibă singurul monopol asupra educației. Este important însă să ne uităm la ce fel de societate dirijează cei din Consiliul Europei. Perspectiva lor este o perspectivă umanistă. Dacă nu există nici un fel de măsuri care să pedepsească răzvrătirea, comportamentul antisocial, un comportament distructiv, atunci societatea va merge într-o continuă decădere morală.” – păstor

“O societate în care este exclusă pedeapsa fizică este o societate în care domină haosul. Se ajunge în final la un dezechilibru, o răsturnare a ordinii lăsate de Dumnezeu în privința autorității. Un copil care nu a fost disciplinat pentru faptele lui de rebeliune, va ajunge să sfideze orice autoritate la vârsta adolescentă sau adultă. Va fi o personalitate care în viitor va sfida autoritățile statului, iar această abolire a pedepsei consider că nu le este de nici un folos copiilor ci le face un mare defavor.” – educatoare

“Interpretarea și aplicarea cuvânt cu cuvânt mi se pare o exagerare. Forța fizică se poate folosi și în cazul în care un copil este obligat să stea locului, fără să fie lovit sau maltratat. De exemplu: când un copil nu vrea să stea în mașină în scaunul special prevăzut pentru copii, iar părintele va obliga cu forța fizică, adică îl va pune în scaun, împotriva voinței copilului, chiar dacă va simți disconfort.” – psiholog

“Evidențele sociale arată că nu este încadrată într-un context alternativ, prin care să se realizeze corecțiile necesare, fără realizarea unui disconfort: Întrebare: O detenție – închisoare – nu este un disconfort, chiar mai mare decât o nuia aplicată absolut părintește, pentru evitarea erorilor de comportament la vremea potrivită?” – păstor

În opinia dvs., care credeți că este cea mai frecventă pedeapsă pe care părinții o aplică copiilor în zilele noastre?

“ Pălmuirea sau privarea de anumite privilegii pe care le-au avut copiii înainte.” -educatoare

“ Există o categorie de părinți care se folosesc de pedepsele corporale, dar există o altă categorie de părinți care aplică mai des vorba bună sau metoda deprivării de bunuri (ex: nu le dau sau nu le cumpără dulciuri.” – psiholog

“ Nu cunosc statistici, dar cred că pedeapsa corporală, probabil cu palma, dar și privarea de anumite plăceri a copilului.” – asistent social

“ Din nefericire, lipsa de educație este cea mai frecventă pedeapsă. Cât privește pedepsele fizice nu pot oferi un răspuns pertinent.” – păstor

Care credeți că ar fi alternativele eficiente pedepsei corporale?

“Retragerea unor recompense. Privarea de anumite activități plăcute. Repararea greșelii”- psiholog

“Certarea, un scaun al ”liniștirii”, privarea de anumite privilegii pe care copilul le-a avut înainte, etc.”- educatoare

“ Ceea ce am spus mai sus: mustrare și apoi pedeapsă fizică (aș alege nuiaua). Dacă copilul va ști pentru ce a fost pedepsit va evita să mai facă lucrul care i-a adus pedeapsa și va înțelege că orice faptă are și consecințe.” – educatoare

“Restricții și stimulente, în funcție de răul sau binele făcut, cu conștientizarea efectelor în viață.” – păstor

“Discuția pe un fond calm și nu în situații de criză. Modalități de penalizare prin care copilul să simtă că este pedepsit, chiar dacă nu este deloc atins fizic – interziceri, încredințarea unor sarcini.”- asistent social

“În funcție de limbajul dragostei să-și aleagă metoda potrivită și eficientă.”- psiholog

“Alternativele pedepsei corporale sunt să nu primească lucruri la care ține foarte mult sau dacă face ceva bine să aibă o recompensă care îi formează și îi stabilizeză un anumit tipar al alegerii între bine și rău. Un alt aspect este educația pro-activă.”- păstor

Interviurile specialiștilor prezentate anterior, deși nu foarte multe ca număr pentru a ni se permite formularea unor concluzii ample, reușesc să contureze, parțial, imaginea referitoare la felul în care este percepută diferența dintre disciplinarea și abuzul copilului, la felul în care sunt percepute aspectele referitoare la aplicarea și rolul pedepsei corporale și a pedepsei biblice în rândul copiilor și care ar putea fi alternativele acestora.

Respondenții cunosc destul de puține aspecte ale cadrului legislativ cu privire la pedeapsa corporală, iar din punctul lor de vedere consideră că sunt împotriva pedepsei corporale care cauzează copilului traume, fiind de părere că ar trebui aplicată cu foarte multă precauție, nicidecum la mânie, sau în situații necontrolate din partea părinților.

La întrebarea:“ În opinia dvs., care credeți că este cea mai frecventă pedeapsă pe care părinții o aplică copiilor în zilele noastre?” se poate remarca o asemănare în ceea ce s-a constat și în chestionarele aplicate copiilor cu privire la faptul că printre alternativele de pedeapsă a copiilor, părinții aleg varianta de privare de anumite privilegii, bunuri, plăceri, răspuns regăsit și în rândul specialiștilor.

Concluzii și limitări ale cercetării

Cercetarea de față nu oferă soluționarea problematicii abuzului sau disciplinei în familie, ci oferă o prezentare a percepțiilor asupra acesteia din partea părinților, copiilor și a unor specialiști. O limitare a lucrării este faptul că părinții chestionați nu au fost părinții biologici ai copiilor chestionați. Ar fi fost interesant de cercetat dacă printre părinții care adoptă răspunsuri agresive față de proprii copii, și-au asumat rolul de părinte la o vârstă fragedă, suferă de depresie, anxietate, sunt imaturi sau egocentrici. Alte studii de specialitate au demonstrat că această categorie de părinți nu au beneficiat de sprijin și de modele parentale pozitive, copilăria lor a fost una nefericită, uneori traumatizantă, cu episoade de violență familială, alcoolism și sărăcie. Astfel că, absența unei pregătiri adecvate pentru rolul de părinte, cuplată cu deficitele cognitive și percepțiile distorsionate în legătură cu practicile de creștere a copilului, îi poate determina adeseori pe acești părinți să recurgă la utilizarea violenței în relațiile cu copiii. Datorită faptului că s-a constatat de către specialiști că adulții care au suferit diverse acte de abuz fizic în copilărie eșuează în a forma relații stabile, adecvate, cu proprii copii, fiind incapabili să își manifeste afecțiunea față de aceștia, acest aspect important poate fi considerat demn de luat în considerare pentru o ulterioară cercetare.

Întrebați despre obiectele și frecvența cu care își bat copiii, părinții au menționat într-o măsură foarte mică că își bat copiii foarte des, totuși unii își bat copiii cu mâna și futunul des. O limitare a cercetării prezente este că, din perspectiva teoriei învățării sociale, nu s-a cercetat dacă acei părinți, care, în copilărie, au experimentat sau au fost martorii modelelor agresive de conduită, acest lucru i-a determinat și pe ei să utilizeze, la rândul lor, metodele violente pentru a-și disciplina proprii copii.

Partea de cercetare a prezentei lucrări s-a desfăsurat pe două eșantioane, unul fiind cel al copiilor aleși aleatori din clasele de a VIII-a și a IX-a din două instituți școlare din Oradea, iar cel de al doilea eșantion l-au format părinții din mai multe zone ale țării, contactați prin intermediul rețelelor de socializare după metoda bulgărului de zăpadă. Astfel nu se pot face comparații semnificative între răspunsurile oferite de copii, și răspunsurile oferite de părinți.

În analizarea obiectelor pe care părinții le folosesc pentru copiii lor, o frecvență destul de ridicată este în cazul bătăii cu mâna, unde 19,3% dintre copiii au menționat că sunt bătuți des, 20% rar, și 36 % foarte rar, și doar 17% au afirmat că nu sunt bătuți niciodată.

Ceea ce nu s-a reușit a se cerceta este dacă există anumite trăsături fizice și comportamentale ale copilului care îl fac vulnerabil în fața abuzului. Prematuritatea, greutatea scăzută la naștere, sănătatea precară, handicapul fizic și mental, hiperactivitatea, temperamentul dificil sunt factori care, în opinia unor cercetători, contribuie la declanșarea actelor de violență fizică asupra copilului.

În prezentarea rezultatelor cercetării, în ceea ce privește nivelul de educație al părinților, la fel ca și în cazul taților cu studii post-universitate, și în cazul mamelor cu studii post-universitare, copiii lor își petrec timpul liber singuri. Așadar, o posibilă limită a cercetării poate fi considerată și lipsa focalizării asupra interacțiunilor cotidiene dintre părinți și copii, întrucât s-a remarcat că abuzurile sunt presupuse a se produce îndeosebi în cadrul acelor familii caracterizate prin lipsa afecțiunii, a atașamentului și a relațiilor bazate pe încredere. Slaba coeziune între membrii familiei este considerată, în rândul cercetătorilor, ca fiind o trăsătură permanentă a familiilor care își neglijează și îți maltratează fizic copiii.

În lucrarea de față s-au prezentat perspectivele părinților, copiilor și specialiștilor cu privire la abuzul și disciplinarea copilului în familie. În urma cercetării care a fost efectuată prin mai multe metode de cercetare: chestionare adresate părinților, respectiv copiilor, o grilă de interviu adresată specialiștilor, se poate afirma faptul că opiniile lor diferă în ceea ce privește metodele, frecvența și rolul în care poate fi aplicată pedeapsa corporală sau disciplinarea copilului.

Specialiștii reușesc să sublinieze faptul că există o diferență semnificativă între disciplină și pedeapsă, pedeapsa referindu-se la faptul că un copil își primește înapoi plata pentru o acțiune negativă din trecut, pe când disciplinarea vizează viitorul, neavând scopul de a sancționa fapta din trecut, ci de a modela comportamentul ca aceea faptă să nu mai fie repetată în viitor.

Constatarea acestora continuă ideea menționată în partea de teorie a lucrării și anume că dacă disciplina este îndreptată asupra caracterului, copilul se va simți frustrat pentru că acesta nu se poate schimba dintr-o dată, dar dacă este îndreptată spre comportament, acesta se poate îmbunătăți, iar în timp, de fapt, se shimbă caracterul.

Prin această analiză doresc să îmi exprim convinegerea că este necesară creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației a consecințelor negative pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului, prin campanii de interes public, desfășurate cu susținerea și implicarea instituțiilor centrale.

Mai mult, dezvoltarea de materiale educaționale destinate direct părinților precum și profesioniștilor din domeniile educației, sănătății și protecției sociale care interacționează cu părinți și copii, menite să crească nivelul de cunoștințe al adulților cu privire la metode și tehnici de disciplinare pozitivă a copilului sunt binevenite.

Bibliografie

Cărți

———. Psihologia dezvoltării umane. Ediția a II-a. Iași: Polirom, 2006.

Ancuța, Monica. Stop violența în familie: cunoaștere, prevenție, intervenție. Iași: Lumen, 2005.

Anderson, Neil T., și Steve Russo. Păzește-ți copiii de satanism, de New Age, de ocultism. Cluj-Napoca: Logos, 2003.

Băban, Adrian. Metodologia Cercetării Calitative. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2002.

Biddulph, Steve. Secretul copiilor fericiți. București: Cosmos Viking Piunguin, 2004.

Borsellino, Chuck, și Jenni Borsellino. Cum să crești niște copii minunați. Mediaș: Samuel, 2002.

Chapman, Gary, și Ross Campbell. Cele cinci limbaje ale iubirii. București: Curtea Veche, 2001.

Chelcea, Septimiu, Ioan Mărginean, și Ioan Cauc. Cercetarea Sociologică Metode și Tehnici. Deva: Destin, 1998.

Chipea, Florica. Familia contemporană. Tendințe globale și configurații locale. București: Expert, 2001.

Coblentz, John. Viața familiei creștine. Translated by Marel Carcaleanu. Suceava: T.G.S. International, 2000.

Dobson, James. Copilul îndărătnic. Timișoara: Noua Speranță, 1995.

Feuerstein, Reuven, Pnina S Klein, Abraham J Tannenbaum și International Center for Enhancement of Learning Potential. Mediated learning experience (MLE): theoretical, psychosocial and learning implications. London: Freund Pub. House, 1994.

Grădinaru, Ciprian, și Diana Stănculeanu. “Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național.” Speed Promotion (2013).

Holdevici, Irina. Elemente De Psihoterapie. București: All, 1996.

Iluț, Petru. Abordarea Calitativă a Socioumanului. Iași: Polirom, 1997.

Joshua, Daniel. Întreaga lume este parohia mea. Korntal: Lumina lumii, 1994.

Kay Kuzma. Înțelege-ți copilul. București: Viață și sănătate, 2003.

Killén, Kari. Copilul maltratat. Timișoara: Eurobit, 1998.

Klicka, Christopher J. Educația acasă. O alegere corectă. Arad: Multimedia, 2010.

Lopez, Gerard. Violențele sexuale asupra copiilor. Cluj-Napoca: Dacia, 2001.

Mărginean, Ioan. Proiectarea Cercetării Sociologice. Iași: Polirom, 2000.

McCraken, Grant. The Long Interview. Newbury Park: Harvard University Press, 1990.

Micula, Adina. “Cercetarea Socială și Asistența Socială.” In Metodologia Cercetării Sociale Pentru Asistență Socială, edited by Nelu Popoviciu, 37–56. Oradea: Editura Universității Emanuel, 2010.

Miftode, Vasile. Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare. Iași: Lumen, 2002.

Muntean, Ana. Familia și copiii în dificultate. Timișoara: Mirton, 2001.

Neamțu, George, și Stan Dumitru. Asistență socială -Studii și aplicații-. Iași: Polirom, 2005.

Neamțu, George. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2003.

Negruț, Paul. Nu este bine ca omul să fie singur. Oradea: Făclia, 2007.

Petrea, Irina. Și Tu Poți Fi Supernanny. București: Trei, 2008.

Piper, John, și Wayne Grudem. Recovering Biblical Manhood and Womanhood. Illinois: Good News, 1991.

Pop, Paraschiva. Copilul ca dar și responsabilitate. Oradea: Cartea Creștină, 2007.

Popoviciu, Nelu. “Observația cantitativă. Cercetarea pe bază de chestionar.” In Metodologia Cercetării Sociale Pentru Asistență Socială, edited by Nelu Popoviciu, 171–191. Oradea: Editura Universității Emanuel, 2010.

Roth-Szamosközi, Maria. Protecția copilului -Dileme concepții și metode-. Cluj-Napoca: Presa Universală Clujeană, 1999.

Străuț, Mariana Zamfir. “Strategii didactice intuitive în alfabetizare.” SC Creative Media & Art (2008): 115.

Articole

T., Rotariu. “Expunerea minorului la abuz si neglijare in jud.Culj.” Word Vision (1996).

Popescu, V. “Copilul maltratat.” Viața medicală (1998).

(f.a.) Battered Child Syndrome: Investigating Physical Abuse and Homicide. Portable Guides to Investigating Child Abuse, 1996.

“Preventing Shaken Baby Syndrome A Guide for Health Departments and Community-Based Organizations.” U.S. Department of Health and Human Services Centers for Disease Control and Prevention.

Altimier, Leslie.“Shaken Baby Syndrome.” Continuing Education 22 (2008).

Collier, Ann Futterman, Faith H. McClure, Jay Collier, Caleb Otto, și Anthony Polloi. “Culture-specific Views of Child Maltratment and Parenting Styles in Pacific-Island Community.” Child Abuse și Neglect 23 (n.d.).

Collier, Josie. “Child Neglect Research Handbook To Inform Practice.” Cambridgeshire Local Safeguard Children Board (n.d.). Constantin, Mădălina. Maltratarea copilului-între cunoaștere și intervenție. Iași: Lumen, 2004.

Council of Europe. Abolishing corporal punishment of children: questions and answers. Strasbourg; Croton-on-Hudson, NY: Council of Europe Pub.; Manhattan Pub. Co., U.S. sales agent], 2007.

Day, David Factor, și David Szkiba Day. “Relations Among Discipline Style, Child Behaviour Problems, and Perceived Ineffectiveness as a Caregiver Among Parents with a Conduct Problem Child.” Canadian Journal of Behavioural Science 26 (1994).

De Yung, Yolanda, și Eduard Zigler. “Maschismo in Two Cultures: Relation to Punitive Child-rearing Practices.” American Journal of Orthopsychiatry 64 (1994).

Diana Stănculeanu. “Nevoile Emoționale Ale Copilului” Salvați copiii (2011).

Fontes, Lisa Aronson. “Child Discipline and Physical Abuse in Immigrant Latino Families: Reducing Violence an Misundersdandings.” Journal of Counseling and Development (2002).

Gray, Don. “Physical Child Abuse.” The Western Journal of Medicine (1978).

Kempe, C. Henry. “The Battered Child Syndrome.” Journal of the American Medical Association (1962).

Landers, Cassie. “Copilul dumneavoastră și disciplina. O șansă de a învăța UNICEF.” Epigraf (2004).

Mighiu, Corina. 1,2,3 pași în reabilitarea copilului care a suferit o traumă – Ghid pentru terapeuți. Iași: Spiru Haret, 2009.

Nieman, Peter, și Sarah Shea. “Effective Discipline for Children.” Canadian Paediatric Society (2004).

NSPCCinform. “Child Protection Research briefing-Child Neglect.” The Online Child Protection Resource (2007).

Poole, Gina, și Howard Dubowitz. “Child Neglect An Overview.” Encyclopedia on Early Childhood Development (2012).

Quresh, Bashir. “Multicultural Aspects of Child Abuse in Britain.” Journal of the Royal Society of Medicine 82 (1989).

Rajeswari, Natrajan-Tyagi. “Natural and Logical Consequences.” Purdue University Provider-Parent Partenerships.

Robinson, Bruce. “Child Corporal Punishment: Spanking -What Is the ‘Rod’ Mentioned in Proverbs?” ReligiousTolerance.Org.

Surse internet

http://www.bible.com/. 11 Aprilie 2013.

http://www.copii.ro/alte_categorii.html. 22 Martie 2013.

http://www.csec.org/index.php/archives/23-member-archives/543-nancy-hastings-sehested-program-3831. 12 Aprilie 2013.

http://www.gentlechristianmothers.com/articles/rodstudy.php. 11 Aprilie 2013.

http://www.ptsem.edu/Academic_Affairs/Academic_Departments/Theology_Today/. 11 Aprilie 2013.

http://www.scribd.com/doc/109466458/Carte-1.

http://www.sfatulmedicului.ro/Traumatism-craniocerebral/sindromul-bebelusului-scuturat_286.29 Martie 2013.

http://www.stophitting.com/index.php?page=religion-main. 12 Aprilie 2013.

Dicționare

Barker, Robert L. The Social Work Dictionary. 3rd ed. Washington, D.C: National Association of Social Workers, NASW Press, 1995.

Sillamy, Norbert. Dicționar De Psihologie. București: Univers Enciclopedic, 1998.

Zamfir, Cătălin, și Lazăr Vlăsceanu. “familia.” Dicționar de sociologie. București: Babei, 1998.

Anexa nr. 1- Chestionar pentru copii

Câți copii sub 18 ani sunt în familia ta (împreună cu tine)? _________

Din punct de vedere al vârstei, al câtelea ești între frați și surori (primul fiind cel mai mare în vârstă)?

1.Primul 2.Al doilea 3. Al treilea 4.Al patrulea 5.Al cincilea 6.Al șaselea 7.Al șaptelea

Care e situația familiei tale?

1. locuiesc cu amândoi părinții

2. locuiesc cu mama, părinții fiind despărțiți

3. locuiesc cu mama, tatăl meu a murit

4. locuiesc cu tata, părinții fiind despărțiți

5. locuiesc cu tata, mama mea a murit

6. altă situație; care? ___________________________________

Vârsta tatălui? _______

Ocupația tatălui:

1.Agricultor

2.Muncitor

3.Maistru, tehnician

4.Funcționar

5.Vânzător

6.Director, patron

7.Inginer, profesor, economist,arhitect

8. Șomer, fără ocupație

9.Pensionar

10.Altă ocupație; care? _________

Ultima școală absolvită de tată:

1.Fără școală

2.Școală primară (1-4 clase)

3.Gimnaziu (7-8 clase)

4.Școală profesională

5.Liceu

6.Școală postliceală

7.Colegiu, facultate

8.Post-universitare

Vârsta mamei? _______

Ocupația mamei:

1.Agricultor

2.Muncitor

3.Maistru, tehnician

4.Funcționar

5.Vânzător

6.Director, patron

7.Inginer, profesor, economist,arhitect

8. Șomer, fără ocupație

9.Pensionar

10.Altă ocupație; care? _________

Ultima școală absolvită de tată:

1.Fără școală

2.Școală primară (1-4 clase)

3.Gimnaziu (7-8 clase)

4.Școală profesională

5.Liceu

6.Școală postliceală

7.Colegiu, facultate

8.Post-universitare

Cât timp petreci în medie pe zi cu părinții tăi?

1.Deloc 2.Sub o oră 3.Una-două ore 4.Peste două ore

16. Cât de des își arată părinții tăi iubirea față de tine (te îmbrățișează, te sărută, te mângâie)?

1.Niciodată 2.Foarte rar 3.Rar 4.Des 5.Foarte des

17.În ce măsură crezi că părinții tăi înțeleg nevoile, dorințele și plăcerile tale?

În mică măsură În mare măsură

18. Acasă te simți în siguranță?

1.Niciodată 2.Foarte rar 3.Rar 4.Des 5.Foarte des

19. Cât de supravegheat te simți de familia ta?

1. Familia știe tot timpul ce fac

2. Câteodată familia mă lasă nesupravegheat

3. Deseori familia mă lasă nesupravegheat

4. Nimeni nu mă întreabă niciodată ce fac

20. Când părinții tăi cred că ai făcut ceva greșit, te amenință că te pedepsesc într-un anumit fel?

1. Da 2.Nu

21. Daca Da, cu ce te amenință cel mai adesea?

_________________________________________

44. De obicei, acasă, când ești pedepsit, cât de vinovat/ă crezi că ești?

1. Sunt întotdeauna vinovat/ă

2. Sunt de obicei vinovat/ă

3. Uneori sunt vinovat/ă, alteori nu

4. În cele mai multe cazuri nu sunt vinovat/ă

5. Nu sunt niciodată vinovat/ă

6. Nu e cazul (nu sunt pedepsit/ă acasă)

45. Cum te simți în majoritatea cazurilor când ești pedepsit? (se pot încercui maxim trei răspunsuri).

1. Nevinovat

2. Neînțeles

3. Jignit

4. Indiferent

5. Nefericit

6. Vinovat

7. Revoltat

8. Părăsit

9. Fără apărare

10. Trist

11. Neliniștit 12.Altfel ________

46. Ce faci atunci când ești pedepsit? (se pot încercui maxim 2 răspunsuri)

1.Plângi 2. Îți închipui că te răzbuni 3.Suferi în tăcere 4.Vorbești cu cineva (cu cine)?______ 5.Altă atitudine, care? _____

47. Care a fost ultima pedeapsă pe care ai primit-o acasă? ___________________________

48. Când te-au certat/mustrat ultima dată părinții și de ce?

________________________________________________________

În final vă rugam să menționați:

46.Ce vârstă ai? (în ani împliniți) _______________________________

47. Genul

1.Masculin 2. Feminin

48. Etnia

1. Român

2. Rom

3. Maghiar

4. German

5. Alta (care?)……………..

49. Apartenența religioasă

Ortodox

Greco-catolic

Romano-catolic

Baptist

Penticostal

Adventist

Creștin după evenghelie

Alta (care?)………..

50. Mediul

1.Rural 2.Urban

Vă multumim pentru timpul acordat!

Anexa nr. 2- Chestionar pentru părinți

În opinia dvs. care dintre afirmațiile de mai jos corespund  termenului “disciplinarea copilului”? Incercuiți două variante.

Copilul învață conștient și ascultă prin propria voință

Sancționarea faptelor din trecut

Modelarea comportamentul copilului pe viitor

Pedeaspsa corporală aplicată copilului

Corecție verbală aplicată copilului

Copilului trebuie să i se prezinte consecințele naturale ale comportamentului negativ cu posibilitatea de a alege. De exemplu: părintele îi prezintă copilului că dacă varsă intenționat cana cu lapte nu va avea ce bea.

Cât de acord sunteți cu această afirmație?

Puternic de acord 2. De acord 3. Neutru 4.Împotrivă 5.Puternic împotrivă

Copilului trebui să i se prezinte consecințele logice ale comportamentului negativ , cu posibilitatea de a alege. De exemplu: părintele îi spune copilului: “Dacă îți vei strâne jucăriile te vei putea juca cu ele toată ziua, iar dacă nu, le voi strânge eu, dar nu te vei mai putea uca cu ele întreaga zi.”

Cât de accord sunteți cu această afirmație?

Puternic de acord b.De acord c. Neutru d.Împotrivă e.Puternic împotrivă

Considerați că sfatul biblic de a pedepsi copilul cu nuiaua se aplică în zilele noastre?

Da b. Nu

Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi îndeplinească toate dorințele?

Total Împotrivă Total de acord

Dacă un părinte vrea să îți disciplineze copilul trebuie să-l pedepsească de fiecare data când greșește?

Total Împotrivă Total de acord

Cât timp vă petreceți în medie pe zi cu copilul/copiii dvs.?

Deloc b. Sub o oră c. Una- două ore d. Peste două ore

Vă ajutați copilul la lecții?

Niciodată 2. Foarte rar 3. Rar 4. Des 5. Foarte des

Vă aratați iubirea față de proprii copii (Îi îmbrățișați, îi sărutați, îi mângâiați)?

Niciodată 2. Foarte rar 3. Rar 4. Des 5. Foarte des

În ce măsură considerati că înțelegeți nevoile, dorințele și plăcerile copilului/copiilor dvs ?

În mică măsură În mare măsură

Vă supravegheați copilul?

Știu tot timpul ce face

Câteodată îl/îi las nesupravegheat/ți

Deseori îl/îi las nesupravegheat/ți

Nu îl/îi întreb niciodată ce face

Când considerați că copilul a făcut ceva greșit, îl/îi amenințați cu pedeapsă?

Da b. Nu

40. Sunteți de acord ca atunci când un copil greșește părintele să țipe la el?

Da

Doar în situații excepționale

Nu, în nici un caz

44. Credeți că ar trebui sesizate instituțiile statului care se ocupă cu protecția copilului cu privire la situațiile menționate mai sus?

1. Da 2. Nu

În final vă rugam să menționați:

45. Genul

1.Masculin 2. Feminin

46. Etnia

1. Român

2. Rom

3. Maghiar

4. German

5. Alta (care?)……………..

47. Apartenența religioasă

Ortodox

Greco-catolic

Romano-catolic

Baptist

Penticostal

Adventist

Creștin după evenghelie

Alta (care?)………..

48. Mediul

1. Rural

2.Urban

Vă multumim pentru timpul acordat!

Anexa nr. 3 – Ghid de interviu

În opinia dvs., care este diferența dintre disciplină și abuz asupra copilului?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce cunoașteti despre legislația din România în domeniul protecției copilului?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce părere aveți despre pedeapsa corporală aplicată copiilor?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

„Considerați că ar trebui luată în considerare perspectiva biblică de a folosi nuiaua ca o formă de pedeapsă a copilului în secolul al XXI-lea? Argumentați!

_______________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________ ________________________________________

Consiliul Europei definește pedeapsa corporală ca fiind :

“orice pedeapsă care folosește forța fizică cu scopul de a provoca un anumit grad, oricât de mic, de durere sau disconfort. Cele mai multe implică lovirea copiilor (“mângâierea”, “atingerea”, “pălmuirea”), cu palma sau un alt instrument – bici, băț, curea, pantof, lingură de lemn etc.” (Abolirea pedepsei corporale-Consiliul Europei)

Cum comentați această afirmație?”

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În opinia dvs., care credeți că este cea mai frecventă pedeapsă pe care părinții o aplică copiilor în zilele noastre?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Care credeți că ar fi alternativele eficiente pedepsei corporale?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Bibliografie

Cărți

———. Psihologia dezvoltării umane. Ediția a II-a. Iași: Polirom, 2006.

Ancuța, Monica. Stop violența în familie: cunoaștere, prevenție, intervenție. Iași: Lumen, 2005.

Anderson, Neil T., și Steve Russo. Păzește-ți copiii de satanism, de New Age, de ocultism. Cluj-Napoca: Logos, 2003.

Băban, Adrian. Metodologia Cercetării Calitative. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2002.

Biddulph, Steve. Secretul copiilor fericiți. București: Cosmos Viking Piunguin, 2004.

Borsellino, Chuck, și Jenni Borsellino. Cum să crești niște copii minunați. Mediaș: Samuel, 2002.

Chapman, Gary, și Ross Campbell. Cele cinci limbaje ale iubirii. București: Curtea Veche, 2001.

Chelcea, Septimiu, Ioan Mărginean, și Ioan Cauc. Cercetarea Sociologică Metode și Tehnici. Deva: Destin, 1998.

Chipea, Florica. Familia contemporană. Tendințe globale și configurații locale. București: Expert, 2001.

Coblentz, John. Viața familiei creștine. Translated by Marel Carcaleanu. Suceava: T.G.S. International, 2000.

Dobson, James. Copilul îndărătnic. Timișoara: Noua Speranță, 1995.

Feuerstein, Reuven, Pnina S Klein, Abraham J Tannenbaum și International Center for Enhancement of Learning Potential. Mediated learning experience (MLE): theoretical, psychosocial and learning implications. London: Freund Pub. House, 1994.

Grădinaru, Ciprian, și Diana Stănculeanu. “Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național.” Speed Promotion (2013).

Holdevici, Irina. Elemente De Psihoterapie. București: All, 1996.

Iluț, Petru. Abordarea Calitativă a Socioumanului. Iași: Polirom, 1997.

Joshua, Daniel. Întreaga lume este parohia mea. Korntal: Lumina lumii, 1994.

Kay Kuzma. Înțelege-ți copilul. București: Viață și sănătate, 2003.

Killén, Kari. Copilul maltratat. Timișoara: Eurobit, 1998.

Klicka, Christopher J. Educația acasă. O alegere corectă. Arad: Multimedia, 2010.

Lopez, Gerard. Violențele sexuale asupra copiilor. Cluj-Napoca: Dacia, 2001.

Mărginean, Ioan. Proiectarea Cercetării Sociologice. Iași: Polirom, 2000.

McCraken, Grant. The Long Interview. Newbury Park: Harvard University Press, 1990.

Micula, Adina. “Cercetarea Socială și Asistența Socială.” In Metodologia Cercetării Sociale Pentru Asistență Socială, edited by Nelu Popoviciu, 37–56. Oradea: Editura Universității Emanuel, 2010.

Miftode, Vasile. Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare. Iași: Lumen, 2002.

Muntean, Ana. Familia și copiii în dificultate. Timișoara: Mirton, 2001.

Neamțu, George, și Stan Dumitru. Asistență socială -Studii și aplicații-. Iași: Polirom, 2005.

Neamțu, George. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2003.

Negruț, Paul. Nu este bine ca omul să fie singur. Oradea: Făclia, 2007.

Petrea, Irina. Și Tu Poți Fi Supernanny. București: Trei, 2008.

Piper, John, și Wayne Grudem. Recovering Biblical Manhood and Womanhood. Illinois: Good News, 1991.

Pop, Paraschiva. Copilul ca dar și responsabilitate. Oradea: Cartea Creștină, 2007.

Popoviciu, Nelu. “Observația cantitativă. Cercetarea pe bază de chestionar.” In Metodologia Cercetării Sociale Pentru Asistență Socială, edited by Nelu Popoviciu, 171–191. Oradea: Editura Universității Emanuel, 2010.

Roth-Szamosközi, Maria. Protecția copilului -Dileme concepții și metode-. Cluj-Napoca: Presa Universală Clujeană, 1999.

Străuț, Mariana Zamfir. “Strategii didactice intuitive în alfabetizare.” SC Creative Media & Art (2008): 115.

Articole

T., Rotariu. “Expunerea minorului la abuz si neglijare in jud.Culj.” Word Vision (1996).

Popescu, V. “Copilul maltratat.” Viața medicală (1998).

(f.a.) Battered Child Syndrome: Investigating Physical Abuse and Homicide. Portable Guides to Investigating Child Abuse, 1996.

“Preventing Shaken Baby Syndrome A Guide for Health Departments and Community-Based Organizations.” U.S. Department of Health and Human Services Centers for Disease Control and Prevention.

Altimier, Leslie.“Shaken Baby Syndrome.” Continuing Education 22 (2008).

Collier, Ann Futterman, Faith H. McClure, Jay Collier, Caleb Otto, și Anthony Polloi. “Culture-specific Views of Child Maltratment and Parenting Styles in Pacific-Island Community.” Child Abuse și Neglect 23 (n.d.).

Collier, Josie. “Child Neglect Research Handbook To Inform Practice.” Cambridgeshire Local Safeguard Children Board (n.d.). Constantin, Mădălina. Maltratarea copilului-între cunoaștere și intervenție. Iași: Lumen, 2004.

Council of Europe. Abolishing corporal punishment of children: questions and answers. Strasbourg; Croton-on-Hudson, NY: Council of Europe Pub.; Manhattan Pub. Co., U.S. sales agent], 2007.

Day, David Factor, și David Szkiba Day. “Relations Among Discipline Style, Child Behaviour Problems, and Perceived Ineffectiveness as a Caregiver Among Parents with a Conduct Problem Child.” Canadian Journal of Behavioural Science 26 (1994).

De Yung, Yolanda, și Eduard Zigler. “Maschismo in Two Cultures: Relation to Punitive Child-rearing Practices.” American Journal of Orthopsychiatry 64 (1994).

Diana Stănculeanu. “Nevoile Emoționale Ale Copilului” Salvați copiii (2011).

Fontes, Lisa Aronson. “Child Discipline and Physical Abuse in Immigrant Latino Families: Reducing Violence an Misundersdandings.” Journal of Counseling and Development (2002).

Gray, Don. “Physical Child Abuse.” The Western Journal of Medicine (1978).

Kempe, C. Henry. “The Battered Child Syndrome.” Journal of the American Medical Association (1962).

Landers, Cassie. “Copilul dumneavoastră și disciplina. O șansă de a învăța UNICEF.” Epigraf (2004).

Mighiu, Corina. 1,2,3 pași în reabilitarea copilului care a suferit o traumă – Ghid pentru terapeuți. Iași: Spiru Haret, 2009.

Nieman, Peter, și Sarah Shea. “Effective Discipline for Children.” Canadian Paediatric Society (2004).

NSPCCinform. “Child Protection Research briefing-Child Neglect.” The Online Child Protection Resource (2007).

Poole, Gina, și Howard Dubowitz. “Child Neglect An Overview.” Encyclopedia on Early Childhood Development (2012).

Quresh, Bashir. “Multicultural Aspects of Child Abuse in Britain.” Journal of the Royal Society of Medicine 82 (1989).

Rajeswari, Natrajan-Tyagi. “Natural and Logical Consequences.” Purdue University Provider-Parent Partenerships.

Robinson, Bruce. “Child Corporal Punishment: Spanking -What Is the ‘Rod’ Mentioned in Proverbs?” ReligiousTolerance.Org.

Surse internet

http://www.bible.com/. 11 Aprilie 2013.

http://www.copii.ro/alte_categorii.html. 22 Martie 2013.

http://www.csec.org/index.php/archives/23-member-archives/543-nancy-hastings-sehested-program-3831. 12 Aprilie 2013.

http://www.gentlechristianmothers.com/articles/rodstudy.php. 11 Aprilie 2013.

http://www.ptsem.edu/Academic_Affairs/Academic_Departments/Theology_Today/. 11 Aprilie 2013.

http://www.scribd.com/doc/109466458/Carte-1.

http://www.sfatulmedicului.ro/Traumatism-craniocerebral/sindromul-bebelusului-scuturat_286.29 Martie 2013.

http://www.stophitting.com/index.php?page=religion-main. 12 Aprilie 2013.

Dicționare

Barker, Robert L. The Social Work Dictionary. 3rd ed. Washington, D.C: National Association of Social Workers, NASW Press, 1995.

Sillamy, Norbert. Dicționar De Psihologie. București: Univers Enciclopedic, 1998.

Zamfir, Cătălin, și Lazăr Vlăsceanu. “familia.” Dicționar de sociologie. București: Babei, 1998.

Anexa nr. 1- Chestionar pentru copii

Câți copii sub 18 ani sunt în familia ta (împreună cu tine)? _________

Din punct de vedere al vârstei, al câtelea ești între frați și surori (primul fiind cel mai mare în vârstă)?

1.Primul 2.Al doilea 3. Al treilea 4.Al patrulea 5.Al cincilea 6.Al șaselea 7.Al șaptelea

Care e situația familiei tale?

1. locuiesc cu amândoi părinții

2. locuiesc cu mama, părinții fiind despărțiți

3. locuiesc cu mama, tatăl meu a murit

4. locuiesc cu tata, părinții fiind despărțiți

5. locuiesc cu tata, mama mea a murit

6. altă situație; care? ___________________________________

Vârsta tatălui? _______

Ocupația tatălui:

1.Agricultor

2.Muncitor

3.Maistru, tehnician

4.Funcționar

5.Vânzător

6.Director, patron

7.Inginer, profesor, economist,arhitect

8. Șomer, fără ocupație

9.Pensionar

10.Altă ocupație; care? _________

Ultima școală absolvită de tată:

1.Fără școală

2.Școală primară (1-4 clase)

3.Gimnaziu (7-8 clase)

4.Școală profesională

5.Liceu

6.Școală postliceală

7.Colegiu, facultate

8.Post-universitare

Vârsta mamei? _______

Ocupația mamei:

1.Agricultor

2.Muncitor

3.Maistru, tehnician

4.Funcționar

5.Vânzător

6.Director, patron

7.Inginer, profesor, economist,arhitect

8. Șomer, fără ocupație

9.Pensionar

10.Altă ocupație; care? _________

Ultima școală absolvită de tată:

1.Fără școală

2.Școală primară (1-4 clase)

3.Gimnaziu (7-8 clase)

4.Școală profesională

5.Liceu

6.Școală postliceală

7.Colegiu, facultate

8.Post-universitare

Cât timp petreci în medie pe zi cu părinții tăi?

1.Deloc 2.Sub o oră 3.Una-două ore 4.Peste două ore

16. Cât de des își arată părinții tăi iubirea față de tine (te îmbrățișează, te sărută, te mângâie)?

1.Niciodată 2.Foarte rar 3.Rar 4.Des 5.Foarte des

17.În ce măsură crezi că părinții tăi înțeleg nevoile, dorințele și plăcerile tale?

În mică măsură În mare măsură

18. Acasă te simți în siguranță?

1.Niciodată 2.Foarte rar 3.Rar 4.Des 5.Foarte des

19. Cât de supravegheat te simți de familia ta?

1. Familia știe tot timpul ce fac

2. Câteodată familia mă lasă nesupravegheat

3. Deseori familia mă lasă nesupravegheat

4. Nimeni nu mă întreabă niciodată ce fac

20. Când părinții tăi cred că ai făcut ceva greșit, te amenință că te pedepsesc într-un anumit fel?

1. Da 2.Nu

21. Daca Da, cu ce te amenință cel mai adesea?

_________________________________________

44. De obicei, acasă, când ești pedepsit, cât de vinovat/ă crezi că ești?

1. Sunt întotdeauna vinovat/ă

2. Sunt de obicei vinovat/ă

3. Uneori sunt vinovat/ă, alteori nu

4. În cele mai multe cazuri nu sunt vinovat/ă

5. Nu sunt niciodată vinovat/ă

6. Nu e cazul (nu sunt pedepsit/ă acasă)

45. Cum te simți în majoritatea cazurilor când ești pedepsit? (se pot încercui maxim trei răspunsuri).

1. Nevinovat

2. Neînțeles

3. Jignit

4. Indiferent

5. Nefericit

6. Vinovat

7. Revoltat

8. Părăsit

9. Fără apărare

10. Trist

11. Neliniștit 12.Altfel ________

46. Ce faci atunci când ești pedepsit? (se pot încercui maxim 2 răspunsuri)

1.Plângi 2. Îți închipui că te răzbuni 3.Suferi în tăcere 4.Vorbești cu cineva (cu cine)?______ 5.Altă atitudine, care? _____

47. Care a fost ultima pedeapsă pe care ai primit-o acasă? ___________________________

48. Când te-au certat/mustrat ultima dată părinții și de ce?

________________________________________________________

În final vă rugam să menționați:

46.Ce vârstă ai? (în ani împliniți) _______________________________

47. Genul

1.Masculin 2. Feminin

48. Etnia

1. Român

2. Rom

3. Maghiar

4. German

5. Alta (care?)……………..

49. Apartenența religioasă

Ortodox

Greco-catolic

Romano-catolic

Baptist

Penticostal

Adventist

Creștin după evenghelie

Alta (care?)………..

50. Mediul

1.Rural 2.Urban

Vă multumim pentru timpul acordat!

Anexa nr. 2- Chestionar pentru părinți

În opinia dvs. care dintre afirmațiile de mai jos corespund  termenului “disciplinarea copilului”? Incercuiți două variante.

Copilul învață conștient și ascultă prin propria voință

Sancționarea faptelor din trecut

Modelarea comportamentul copilului pe viitor

Pedeaspsa corporală aplicată copilului

Corecție verbală aplicată copilului

Copilului trebuie să i se prezinte consecințele naturale ale comportamentului negativ cu posibilitatea de a alege. De exemplu: părintele îi prezintă copilului că dacă varsă intenționat cana cu lapte nu va avea ce bea.

Cât de acord sunteți cu această afirmație?

Puternic de acord 2. De acord 3. Neutru 4.Împotrivă 5.Puternic împotrivă

Copilului trebui să i se prezinte consecințele logice ale comportamentului negativ , cu posibilitatea de a alege. De exemplu: părintele îi spune copilului: “Dacă îți vei strâne jucăriile te vei putea juca cu ele toată ziua, iar dacă nu, le voi strânge eu, dar nu te vei mai putea uca cu ele întreaga zi.”

Cât de accord sunteți cu această afirmație?

Puternic de acord b.De acord c. Neutru d.Împotrivă e.Puternic împotrivă

Considerați că sfatul biblic de a pedepsi copilul cu nuiaua se aplică în zilele noastre?

Da b. Nu

Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi îndeplinească toate dorințele?

Total Împotrivă Total de acord

Dacă un părinte vrea să îți disciplineze copilul trebuie să-l pedepsească de fiecare data când greșește?

Total Împotrivă Total de acord

Cât timp vă petreceți în medie pe zi cu copilul/copiii dvs.?

Deloc b. Sub o oră c. Una- două ore d. Peste două ore

Vă ajutați copilul la lecții?

Niciodată 2. Foarte rar 3. Rar 4. Des 5. Foarte des

Vă aratați iubirea față de proprii copii (Îi îmbrățișați, îi sărutați, îi mângâiați)?

Niciodată 2. Foarte rar 3. Rar 4. Des 5. Foarte des

În ce măsură considerati că înțelegeți nevoile, dorințele și plăcerile copilului/copiilor dvs ?

În mică măsură În mare măsură

Vă supravegheați copilul?

Știu tot timpul ce face

Câteodată îl/îi las nesupravegheat/ți

Deseori îl/îi las nesupravegheat/ți

Nu îl/îi întreb niciodată ce face

Când considerați că copilul a făcut ceva greșit, îl/îi amenințați cu pedeapsă?

Da b. Nu

40. Sunteți de acord ca atunci când un copil greșește părintele să țipe la el?

Da

Doar în situații excepționale

Nu, în nici un caz

44. Credeți că ar trebui sesizate instituțiile statului care se ocupă cu protecția copilului cu privire la situațiile menționate mai sus?

1. Da 2. Nu

În final vă rugam să menționați:

45. Genul

1.Masculin 2. Feminin

46. Etnia

1. Român

2. Rom

3. Maghiar

4. German

5. Alta (care?)……………..

47. Apartenența religioasă

Ortodox

Greco-catolic

Romano-catolic

Baptist

Penticostal

Adventist

Creștin după evenghelie

Alta (care?)………..

48. Mediul

1. Rural

2.Urban

Vă multumim pentru timpul acordat!

Anexa nr. 3 – Ghid de interviu

În opinia dvs., care este diferența dintre disciplină și abuz asupra copilului?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce cunoașteti despre legislația din România în domeniul protecției copilului?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce părere aveți despre pedeapsa corporală aplicată copiilor?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

„Considerați că ar trebui luată în considerare perspectiva biblică de a folosi nuiaua ca o formă de pedeapsă a copilului în secolul al XXI-lea? Argumentați!

_______________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________ ________________________________________

Consiliul Europei definește pedeapsa corporală ca fiind :

“orice pedeapsă care folosește forța fizică cu scopul de a provoca un anumit grad, oricât de mic, de durere sau disconfort. Cele mai multe implică lovirea copiilor (“mângâierea”, “atingerea”, “pălmuirea”), cu palma sau un alt instrument – bici, băț, curea, pantof, lingură de lemn etc.” (Abolirea pedepsei corporale-Consiliul Europei)

Cum comentați această afirmație?”

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În opinia dvs., care credeți că este cea mai frecventă pedeapsă pe care părinții o aplică copiilor în zilele noastre?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Care credeți că ar fi alternativele eficiente pedepsei corporale?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________