Perspectiva Istorica Asupra Dezvoltarii Constitutionale din Perioada Principatelor Romane Pana Astazi
INTRODUCERE
Perspectivă istorică asupra dezvoltării constituționale din perioada
principatelor române până astăzi
Preliminarii
România a cunoscut multe modificări pe plan constituțional,politic,social, cultural și religios de-a lungul timpului,iar acest aspect a declanșat o dezvoltare mai lentă în anumite puncte de vedere importante pentru evoluția poporului românesc.
Un important,dar defectuos punct de dezvoltare a fost instabilitatea unui conducător,astfel marile puteri au folosit instabilitatea de care principatele românești au suferit,mai târziu România,pentru a-și face jocurile de putere.
Se poate remarca foarte ușor o încercare de modernizare care a început cu prima constituție românã ce a intrat în vigoare la 1866,textul sãu având ca model constituția belgianã din 1831.
Constituția din 1866 stabilea principiile și normele specifice unei monarhii constituționale parlamentare.Principiile cuprinse erau:principiul suveranitãții naționale,principiul guvernãmântului reprezentativ,principiul separãrii puterilor în stat,principiul monarhiei ereditare,principiul inviolabilitãții monarhului,principiul responsabilitãții ministeriale,principiul rigiditãții constituționale,principiul supremației Constituției în raport cu celelalte legi.Deși Constituția de la 1866 a marcat începutul dezvoltării constituționale a poporului român,printr-un document scris,nu se poate nega o practică constituțională formată din cutume,obiceiuri și tradiții referitoare la procesul de guvernare care a subminat până în perioada Regulamentelor Organice de la 1831 și 1832 atât în Valahia câ și în Moldova.
Teoria separației puterilor în stat a apãrut pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea aducând noi schimbãri constituționale în întreaga Europã,oprind absolutismul.Dezvoltarea constituțională a Europei a influențat și dezvoltarea poporului român pe acest plan,astfel se poate observa că dezvoltarea principatelor române s-a produs asemeni altor state din Europa Răsăriteană și Centrală.
Autoritatea judecătorească în istoria poporului român
Ȋn țara Românească Domnitorul Alexandru Ipsilanti este cel care reglementează pentru prima dată activitatea judiciară în hrisovul din 1775,aici apare delimitarea dintre puterea judecătorească și cea exectivă,dar important este că apare delimitarea de competență atfel se face distincția de a judeca în materie civilă și materie penală.
Ȋn Moldova Constituția Cărvunarilor aduce separarea puterilor în stat,motiv pentru care atribuțiile domnului erau restrânse.Această constituție a rămas la stagiul de proiect pentru că Rusia și Turcia s-au opus pentru adoptarea acestuia,deși domnitorul Sandu Sturza a aprobat Constituția.
Ȋn Constituția de la 1866 se consacrã pentru prima datã separația puterilor în stat,autoritatea judecãtoreascã fiind executatã și pânã la 1866 însã nu era o putere distinctã.Puterea judecãtoreascã era exercitatã de cãtre judecãtorii,tribunale de județ,curțile de jurați în materie criminalã,curțile de apel și Ȋnalta Curte de Casație și Justiție hotãrârile fiind pronunțate în virtutea legii și executate în numele Domnului.
Marea Unire la la 1918 a reprezentat dorința poporului român de a trăi între granițele unui singur stat indivizibil,indivizibilitatea statală a fost consacrată prin Constituția de la 1866.
Conceptul modern al Constituției de la 1866 este pãstrat într-o oarecare mãsurã și în Constituția de la 1923.Cea de-a doua constituție a României a adus un plus în materia autoritãții judecãtorești consacrând principiul inamovibilitãții tuturor magistraților,ceea ce însemna cã nu își pot pierde funcția decât prin demisie.
Autoritatea judecãtoreascã a existat înainte de a fi consacratã prin Constituție,ea a existat încã de la formarea voievodatelor și cnezatelor apãrute în țãrile române.Autoritatea judecãtoreascã nu cunoștea o reglementare proprie, voievodul,cnezul și mai târziu Domnul judecau dupã propria convingere sau cutumã.
Constituțiile socialiste din 1948,1952 și 1965 au adus în prim plan un regim politic totalitar ce a avut un caracter represiv și nedemocratic al guvernării.
Constituția a suferit multe modificãri de-a lungul timpului,este drept cã s-a încercat o modernizare continuã,necesarã de altfel societãții,însã au fost și momente când anumite drepturi fundamentale au fost suprimate,libertatea de exprimare și viețuire au fost restrânse,cu titlu de exemplu este domiciliul forțat la care erau supuse anumite persoane în timpul guvernãrii comuniste sau interzicerea plecãrii din țarã,aceste modificãri s-au produs din pricina regimului politic diferit de-a lungul timpului.
Constituția reprezintã legea supremã în stat,ea stabilește modul de exercitare și organizare al puterilor în stat,acordând un interes deosebit sistemului judiciar care necesitã o actualizare continuã,statul de drept fiind de neconceput fără justiție.
La momentul actual în România vorbim de o lege constituționalã scrisã,însã sunt state în lume care îmbinã sistemul cutumiar cu cel scris (Israel,Regatul Unit al Marii Britanii,Canada).
Istoria ne arată punctele de plecare al evenimentelor,în acest caz constituționale,dar și politice și ne arată punctele slabe ce trebuie actualizate,modernizate,astfel în lucrarea de față am tratat sistemul autorității judecătorești din România din perspectivă constituțională,conform cu Constituția din 2003,cu codurile și legile aferente în vigoare.
CAPITOLUL 1
Principiile fundamentele ale justiției
Secțiunea 1.Fundamentul și cadrul organizãrii judiciare
Art. 124 din Constituția României consacrã în alineatele (1),(2) și (3) Ȋnfãptuirea justiției:
(1) Justiția se înfãptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unicã,imparțialã și egalã pentru toți.
(3) Judecãtorii sunt independenți și se supun numai legii.
Prin termenul de „justiție” avem douã înțelesuri.Primul înțeles poate fi cel din limbajul obișnuit de dreptate,iar într-un al doilea sens putem sã ne raportãm la sistemul organelor judiciare care prin activitatea lor soluționeazã diferite procese:civile, administrative,penale,comerciale care prin specificul lor împart dreptate.
Justiția a existat încã din cele mai vechi timpuri,iar în societatea actualã justiția este un element esențial al uni stat de drept.
Activitatea desfãșuratã de judecãtori și procurori în scopul înfãtuirii justiției poartã denumirea de magistraturã.Ȋnfãptuirea justiției este necesarã la menținerea ordinii în societate,dar și la apãrarea drepturilor și libertãților cetãțenilor.
Constituția și legile sunt cele care reglementeazã modul de înfãptuire a justiției încredințând aceastã putere unei autoritãți care trebuie sã fie independentã și imparțialã.Exercițiul autoritãții judecãtorești este realizat de cãtre judecãtori.Ȋn vârful ierarhiei autoritãții judecãtorești se aflã Ȋnalta Curte de Casație și Justiție ce are în subordinea sa curți de apel,tribunale,tribunale specializate și judecãtorii.
Judecãtorii interpreteazã legea și o aplicã,însã nu creeazã drept.”Judecãtorul stabilește adevãrul judiciar,care nu este un adevãr logic absolut,ci reprezintã cea mai probabilã soluție dintr-o serie de soluții posibile.”
Autoritatea jurisdicționalã este un concept ce are la bazã justiția,atunci când legea este încãlcatã justița apelezã la mai multe principii,decât cele care îi sunt proprii,pentru rezolvarea litigiilor.
Secțiunea 2.Principiile generale ale organizãrii judiciare
Preliminarii
Puterea judecãtoreascã are la bazã o serie de principii individuale care au rolul de a o diferenția de puterea executivã și puterea legislativã,deși puterea judecãtoreascã este una din puterile statului.
Principiile care fundamenteazã justiția impun anumite exigențe care trebuie respectate pentru buna funcționare a întregului sistem judiciar.
Subsecțiunea 2.1.Principiul legalitãții
Legalitatea privește instanțele judecãtorești,infracțiunile și pedepsele,astfel justiția se înfãptuiește în numele legii.Instanțele judecãtorești pot rezolva numai litigii în limita competențelor prevãzute de lege,iar înființarea de instanțe extraordinare este interzisã.Cât privește pedepsele și infracțiunile acestea nu existã decât dacã sunt prevãzute de lege.Legea mai stabilește și modul de alcãtuire al instanțelor,al completelor de judecatã și modul de exercitare al cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtorești.
Subsecțiunea 2.2.Justiția este unicã,imparțialã și egalã pentru toți
Acest principiu consacrã egalitatea în drepturi a cetãțenilor în articolul 124 din Constituția României.Desigur justiția este unicã pentru toți cetãțenii aplicându-se în aceeași mãsurã și la aceleași instanțe.Pe parcursului unui proces pãrțile trebuie tratate egal,astfel ca nicio parte sã fie privilegiatã,desigur judecãtorul are un rol activ prin imparțialitatea de care trebuie sã dea dovadã,indiferent de naționalitatea pãrților în proces.
Subsecțiunea 2.3.Folosirea limbii oficiale și a limbii materne în justiție
Conform art. 13 din Constituția României limba oficialã de desfãșurare a procedurilor judiciare este limba românã,este firesc acest aspect de vreme ce România este un stat național,suveran și independent,unitar și indivizibil.Atunci când într-un proces desfãșurat în România, una din pãrți este de altã naționalitate se asigurã gratuit un traducãtor pentru a ca partea strãinã sã ia cunoștințã de evoluția și înțelesul procedurilor,însã interpretul este asigurat gratuit numai în procesul penal potrivit art.128 din Constituția României,iar într-un proces civil asistența unui interpret este susținutã de pãrți.Actele de procedurã și cererile se întocmesc numai în limba românã.
Subsecțiunea 2.4.Dreptul la apãrare
Dreptul la apãrare este fundamentat în Constituția României în art. 24,continuat de prevederile art.13 din C.pr.civ.Acest drept este un principiu fundamental al justiției și a cetãțenilor.Dreptul de a fi apãrați prin intermediul justiției este garantat pãrților unui proces, astfel apãrarea se poate face de un avocat ales sau numit din oficiu.Acest principiu consacrã un drept natural,fiind absolut normal și de esențã democraticã ca fiecare om sã fie apãrat.Viața și integritatea mintalã și corporalã sunt fundamente ce intereseazã societatea,acestea pot fi susținute și consacrate de justiție.Este cunoscut cã dreptul la apãrare a fost oferit oamenilor din cele mai vechi coduri,acest drept nu poate fi atribuit doar pârâtului,astfel egalitatea în drepturi ar fi compromisã și s-ar vorbi de un dezechilibru al justiției.
Prin intermediul dreptului la apãrare fiecare parte din proces are posibilitatea sã fie ascultatã,de a-și exprima pãrerea,instanța urmând sã examineze și sã se pronunțe.
Subsecțiunea 2.5.Prezumția de nevinovãție
De prezumția de nevinovãție beneficiazã orice persoanã parte al uni proces pânã când se va pronunța o hotãrâre judecãtoreascã definitivã de condamnare.Aceastã prezumție este un garant al demnitãții și libertãții umane consacrat în Constituția României.
Subsecțiunea 2.6.Folosirea cãilor de atac și caracterul public al dezbaterior în fața instanțelor judecãtorești
Folosirea cãilor de atac asupra unei hotãrâri judecãtorești este un derivat al dreptului de apãrare.Legea a stabilit gradele de jurisdicție și cãile de atac care pot fi utilizate de pãrțile unui proces.Caracterul public al dezbaterilor în fața instanței este stabilit de Constituție asigurând astfel transparența procesului.Sunt și excepții de publicitate a proceselor,exemplu art.213 alin.(2) C.pr.civ. „De asemenea în cazurile în care dezbaterea fondului în ședințã publicã ar aduce atingere moralitãții,ordinii publice,intereselor minorilor,vieții private a pãrților ori intereselor justiției,dupã caz,instanța,la cerere sau din oficiu,poate dispune ca aceasta sã se desfãșoare în întregime sau în parte fãrã prezența publicului.”,dar pronunțarea hotãrârii se face în ședințã publicã.
Subsecțiunea 2.7.Contradictioralitatea
Acest principiu este necesar unui proces astfel art.14 alin.(3) C.pr.civ prevede: „Pãrțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referã pretențiile și apãrãrile lor în mod corect și complet,fãrã a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute.”Conform acestui principiu pãrților li se oferã dreptul la a prezenta faptele din punctul lor de vedere,însã trebuie sã dea dovadã de onestitate pentru a facilita buna funcționare a procesului.
Subsecțiunea 2.8.Continuitatea
Prin acest principiu se asigurã o soluționare a procesului civil într-un termen cât mai rezonabil,este de altfel interzis prin art.19 C.pr.civ schimbarea judecãtorului într-un proces deja început,schimbarea judecãtorului încetinește evoluția procesului,iar unele probe cheie pot sã disparã sau sã se deterioreze.
Subsecțiunea 2.9.Respectul cuvenit justiției
Judecãtorul este obligat sã asigure disciplina în sala de judecatã,putând sã aplice sancțiuni atunci când ordinea și disciplina nu sunt menținute,dar și persoanele prezente trebuie sã arate respect fațã de completul de judecatã.
Subsecțiunea 2.10.Realizarea justiției exclusiv prin autoritãțile prevãzute de Constituție și în legi speciale
Este necesar ca pentru buna funcțioanrea a justiției sã se menținã competența instanțelor abilitate de lege,inființarea de instanțe extraordinare este interzisã de lege pentru ca puterea politicã sã nu afecteze imparțialitatea de care judecãtorii trebuie sã dea dovadã în exercițiul funcției,dar și pentru a pãstra independența puterii judecãtorești în stat.
Subsecțiunea 2.11.Accesul la justiție
Acest principiu garanteazã drepturile și libertãțile cetãțenești.Puterea judecãtoreascã este una din puterile statului,de aceea i se acordã o importanțã deosebitã,fiind ținutã de o serie de principii menite sã apere cetãțenii,accesul la justiție este consacrat oricãrei persoane,neținând seama de naționalitate.Accesul la justiție permite apãrarea oricãrui drept sau libertate și a oricãrui interes legitim,prevãzut de Constituție sau de alte legi.
Subsecțiunea 2.12.Independența,inamovabilitatea judecãtorilor și supunerea acestora numai legii
Judecãtorii sunt independenți și se supun numai legii.
Inamovabilitatea privește funcția de judecãtor și nu funcțiile de conducere din cadrul instanțelor de judecatã.Acest principiu este necesar pentru ca judecãtorii sã nu poatã fi influențați de Guvern sau de oameni ai politicii,însă pe lângă acest aspect inamovabilitatea nu exclude rãspunderea profesionalã sau controlul prin supraveghere,această măsură este necesară pentru a se evita abuzurile din cadrul funcției.Inamovabilitatea înceteazã odatã cu pensionarea.
CAPITOLUL 2
Statutul procurorilor și judecãtorilor
Secțiunea 1.Admiterea în magistraturã
Institutul național al Magistraturii se ocupã de recrutarea și formarea magistraților.
Legea nr.303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor stabilește modalitatea de admitere pentru funcția de magistrat care se face în baza unui concurs,astfel art. 14 alin.(2) din prezenta lege stabilește următoarele aspecte necesare pentru persoana care candidează la funcția de judecător sau procuror:
are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
este licențiată în drept;
nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
cunoaște limba română;
este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.Comisia medicală se numește prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății. Taxele examenului medical se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii.
Secțiunea 2. Stagiul de pregătire al procurorilor și judecătorilor
Pentru exercițiul funcției de magistrat este necesarã promovarea examenului organizat de Institutul Național al Magistraturii.Inițial cursanții Institutului exercitã un stagiu de pregãtire în funcție de 3 ani,ceea ce le conferã statutul de magistrați stagiari.
Judecãtorii și procurorii stagiari pot activa la parchetele și judecãtoriile la care au fost repartizați de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe perioada stagiului judecãtorii pot soluționa numai anumite cereri și procese astfel Legea 303/2004 privind Statutul procurorilor și judecãtorilor reglementeazã la art.23 alin.(1):
cererile privind pensiile de întreținere, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviințarea executării silite, învestirea cu formulă executorie și luarea unor măsuri asigurătorii;
litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depășește 100 milioane lei (10 mii lei RON);
plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale;
somația de plată;
reabilitarea;
constatarea intervenției amnistiei ori grațierii.
De asemenea și procurorii stagiari pot pune concluzii în instanțã,sã efectueze și sã semneze acte procedurale sub coordonarea unui procuror ce se bucurã de stabilitate.
La terminarea stagiului,judecãtorii și procurorii stagiari sunt obligați sã se înscrie la examenul de capacitate.Dupã publicarea rezultatelor,Consiliul Superior al Magistraturii întocmește tabelul de calificare al candidaților,urmând ca mai apoi candidații admiși mai departe sã își manifeste opțiunea pentru posturile disponibile. Dacã existã candidați care nu și-au manifestat opțiunea pentru un post, Consiliul Superior al Magistraturii stabilește unul din oficiu,refuzul propunerii este considerat demisie.
Judecãtorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți în funcție de cãtre Președintele României.
Existã și altã categorie de persoane ce pot accede la funcția de magistrat,tot în baza unui concurs,aceștia sunt:avocații;notarii;asistenții judiciari;consilierii juridici; foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile;persoane care au fãcut parte din aparatul Parlamentului,administrația Prezidențialã,a Guvernului,a Curții Constituționale,Avocatul poporului,Curtea de Conturi sau Consiliul Legislativ și au o pregãtire de specialitate juridicã cu o vechime în meserie de cel puțin 5 ani.Aceastã categorie de juriști,urmeazã un curs de formare profesionalã pe o perioadã de 6 luni în cadrul Institutului Național al Magistraturii,după promovarea concursului de admitere.
Secțiunea 3.Numirea,răspunderea și avansarea în funcție a judecãtorilor și procurorilor
Subsecțiunea 3.1.Numirea în funcție
Judecãtorii și procurorii sunt numiți în funcție de cãtre Președintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii,din rândul candidaților care au promovat examenul de capacitate.Președintele României poate refuza o singurã datã numirea în funcție a judecãtorilor și procurorilor,dar are obligația de a-și motiva refuzul,în acest caz Consiliul Superior al Magistraturii are obligația de a analiza posibilitatea de a accepta refuzul Președintelui sau de a susține propunerea inițialã.
Subsecțiunea 3.2.Rãspunderea judecãtorilor și procurorilor
Judecătorii și procurorii răspund disciplinar,civil și penal.
Inamovabilitatea conferã anumite avantaje judecãtorilor,însã acesta nu înlãturã aplicarea sancțiunilor disciplinare deoarece inamovabilitatea trebuie vãzutã în interesul justiției nu al judecãtorului.Astfel rãspunderea poate fi impusã când judecãtorul se abate de la îndatoririle de serviciu,dar și dacã sãvârșește fapte ce afecteazã prestigiul justiției,aceeași răspundere operează și pentru judecătorii și procurorii militari.
Constituie abateri disciplinare conform art.99 lit.a)-t) din Legea nr.303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor:
„manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;
încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;
atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții;
desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces;
refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea;
nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;
nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii;
absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului;
imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii;
nerespectarea în mod grav sau repetat a dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor;
lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, în condițiile legii;
utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat;
ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;
exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.”
Pe lângã abaterile disciplinare enumerate ce sunt cuprinse în Legea nr.303/2004 art.99, judecãtorii mai sunt ținuți sã respecte normele prevãzute de Codul deontologic.
Sancțiunile disciplinare ce se pot aplica în cazul abaterilor constau în:avertisment,diminuarea îndemnizației de încadrare lunarã,suspendarea din funcție,mutarea disciplinarã sau excluderea din magistraturã, aceste sancțini disciplinare se aplicã în urma unor cercetãri menite sã constate gravitatea abaterii ce face obiectul sancțiunii și aplică de către secțiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Magistrații sunt suspendați din funcție atunci când se pune în mișcare o acțiune penalã împotriva lor,rãspunderea penalã intervine atunci când este pronunțatã o condamnare definitivã pentru o infracțiune fiind necesarã eliberarea din funcție a magistratului în cauzã.
Ȋn România judecãtorii sunt ținuți de a rãspunde civil,dar sunt state care nu prevãd rãspunderea civilã a judecãtorilor.Ȋn Anglia judecãtorii nu rãspund civil,iar în Statele Unite ale Americii numai dacã greșeala comisã a fost foarte gravã.
Rãspunderea civilã este reglementatã încã din Constituție prin art.52 alin.(3) „Rãspunderea statului este stabilitã în condițiile legii și nu înlãturã rãspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea credințã sau gravã neglijențã.”
Cazurile care fac obiectul rãspunderii civile a judecãtorilor sunt erorile judiciare,iar persoanele vãtãmate au dreptul la repararea prejudiciului,doar dacã a s-a stabilit printr-o hotãrâre difinitivã rãspunderea penalã sau disciplinarã a magistratului.
Statul este cel care va despãgubi persoana vãtãmatã,urmând ca mai apoi sã îndrepte o acțiune în despãgubire împotriva magistratului.
Subsețiunea 3.3.Avansarea și promovarea în funcție a judecătorilor și procurorilor
Ca și în cazul admiterii în magistraturã,promovarea judecãtorilor se face pe baza unui concurs la nivel național organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul Institutului Național al Magistraturii.Promovarea judecătorilor și procurorilor se face în limita locurilor disponibile la tribunale,curți de apel sau parchetele aferente instanțelor judecătorești.Concursul este jurizat de o comise formată din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecători de la curțile de apel și formatori din Institutul Național al Magistraturii,ce sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii,la propunerea Institutului Național al Magistraturii,potrivit dispozițiilor art. 43 alin.(1),(2)și (3) din Legea nr. 303 /2004.
Transferul judecãtorilor și procurorilor,la o altă instanță decât cea la care au activat, se face la cererea acestora adresatã Consiliului Superior al Magistraturii,iar judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror printr-o cerere motivată,la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii,prin decret emis de Președintele României,aceasta este procedura și pentru procurori care pot fi numiți în funcția de judecător.
Secțiunea 4.Garanții ale independenței,imparțialitãții ,integritãții și demnitãții judecãtorilor și procurorilor
Codul deontologic al procurorilor și judecătorilor stabilește în art.3 alin.(1) că:judecătorii și procurorii sunt obligați să apere independența justiției.În cadrul aceluiași articol alin.(2) al codului deontologic mai este consacrat aspectul potrivit căruia “Judecătorii și procurorii trebuie să-și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură.”
De asemenea judecătorii și procurorii nu trebuie să se lase influențați de doctrinele politice și nu pot să se folosescă de atributul conferit de serviciu pentru manifestarea convingerilor politice.
Judecãtorul se supune numai legii în exercițiul funcției,astfel nu poate primii sfaturi sau ordine cu privire la soluționarea proceselor judiciare.Desigur pronunțarea hotãrârii nu reprezintã o simplã convingere a judecãtorului,hotãrârea reflectã legea,bazându-se pe probele aflate în dosar a fiecãrui proces în parte.Astfel art. 22 alin.(1) C.pr.civ. „Judecãtorul soluționeazã litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.”,același articol stabilește cã judecãtorii au datoria de a folosii toate mijloacele legale pentru a descoperi adevãrul.
Ȋn România judecãtorii sunt numiți de cãtre Președintele Românei în urma propunerii Consiliului Superior al Magistraturii care se ocupã și de transferul,promovarea sau sancționarea judecãtorilor.Aceastã metodã de numire a judecãtorilor este necesarã pentru a asigura independența acestora,însã nu toate statele au adoptat aceasã metodã.Republica Moldova sau Federația Rusã au un sistem de numire a judecãtorilor similar cu cel al României.Ȋn unele state din Statele Unite ale Americii, judecãtorii sunt aleși prin vot popular asemeni deputațior,însã această modalitate poate să pună la îndoialã independența judecãtorilor.
Inamovabilitatea judecãtorilor este consacratã încã de la Constituția României din 1923 prin art. 124 „Judecãtorii sunt inamovibili în condițiile speciale pe care legea le va fixa.” Inamovibilitatea se aplicã numai judecãtorilor nu și judecãtorilor stagiari.
Aceastã atribut vine în sprijinul independenței de care judecãtorul se bucurã în cadrul funcției,astfel judecãtorul nu poate fi eliberat din funcție,suspendat,pensionat prematur,avansat sau transferat fãrã acordul sãu.
Eliberarea din funcție a magistraților se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii în urmãtoarele cazuri:demisie;pensionare;transferare într-o altã funcție; incapacitate profesionalã;nepromovarea examenului de capacitate;neîndeplinirea condițiilor generale pentru admiterea în magistraturã;încãlcarea dispozițiilor art.7 alin.(1) din Legea 303/2004 care prevede cã: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi,inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.”
Suspendarea din funcție este dispusã de Consiliul Superior al Magistraturii dacã:împotriva magistratului s-a pus în mișcare acțiunea penalã,suspendarea durând pânã la scoaterea de sub urmãrirea penalã,achitarea sau încetarea procesului.
Suspendarea se mai dispune dacã judecãtorul a fost diagnosticat cu o boalã psihicã ce îl împiedicã sã își manifeste funcția temporar.Pentru constatarea bolii este necesarã o expertizã de specialitate dispusã la sesizarea președintelui instanței.Dupã terminarea perioadei de suspendare se realizeazã o nouã expertizã a bolii care va stabili dacã perioada de suspendare se prelungește sau se va dispune eliberarea din funcție dacă boala este incurabilã.
Ȋn cazul pensionãrii,judecãtorii pot fi pensionați numai la împlinirea vârstei de 65 de ani.O altã alternativã de pensionare este pensionarea la cerere,astfel judecătorii se pot pensiona înaintea împlinirii vărstei de 60 de ani,dacă au o vechime în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi,de cel puțin 25 de ani,la această perioadă se adaugă și perioada în care magistratul a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult,potrivit art.82 alin.(2) din Legea nr. 303/2004.
Secțiunea 5.Incompatibilitatea judecătorului
Art.64 alin.(1) lit.a)-f) din C.pr.pen. stabilește că judecătorul este incompatibil în următoarele cazuri:a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al un unui subiect procesual penal,chiar și în altă cauză;este rudă sau afin,până la gradul al IV-lea inclusiv,ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art.177 din C.pen. cu una din părți,cu un subiect procesual principal,cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;a fost expert sau martor,în cauză;este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;a efectuat,în cauză,acte de urmărire penală sau a participat,în calitate de procuror,la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată ori există o posibilitate rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.
Art. 64 din C. pr. pen. mai prevede că nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți,rude sau afini până la gradul IV inclusiv.De asemenea un judecător care a făcut parte din completul de judecată a unei cauze,nu poate să participe la judecata aceleiași cauze într-o altă cale de atac sau la rejudecarea acesteia după desființarea sau casarea hotărârii,conform art.64 alin.(3) C. pr. pen.
Judecătorul este incompatibil și atunci când acesta a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată,în aceeași cauză,la judecata în fond sau în căile de atac,dar și atunci când s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației nu poate participa la soluționarea contestației,potrivit dispozițiilor art.64 alin.(5) și (6) din C. pr. pen.
Secțiunea 6.Incompatibilitatea procurorului,a organului de cercetare penală,a magistratului-asistent și a grefierului
Incompatibilitățile care operează pentru judecători sunt valabile și pentru procurori și pentru organul de cercetare penală.De asemenea este incompatibil să efectueze urmărirea penală procurorul care a participat ca judecător la judecata aceleiași cauze,potrivit dispozițiilor art.65 alin.(4) C. pr. pen.
CAPITOLUL 3
Organele autoritãții judecãtorești
Preliminarii
Denumirea de autoritate judecătorească subliniază domeniul de activitate al acesteia care este justiția,aplicarea acesteia realizându-se prin intermediul organelor de stat.
Potrivit art.1 alin.(1) din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească prevede că autoritatea judecătorească este alcătuită din:instanțele judecătorești;Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii,organele menționate au atribuții specifice prevăzute în particular de legi speciale.
Secțiunea 1.Instanțele judecãtorești
Justiția se înfãptuiește prin instanțele judecãtorești.Toate instanțele îndeplinesc atribuții de naturã juridicã aplicând legea,dar nu toate instanțele judecã aceleași cauze.Justiția este un sistem complex ce are nevoie de o bunã coordonarea pentru o bunã funcționare.Buna funcționare este asiguratã mai întâi de stabilirea unei ierarhii a instanțelor,un centru al puterii judecãtoreși reprezentat în România de Ȋnalta Curte de Casație și Justiție.Instanțele judecãtorești au competențã distincã stabilitã prin lege, fie cã vorbim de competențã teritorialã,fie cã vorbim de competențã materialã.
Competența delimiteazã astfel partea de jurisdicție care aparține unei instanțe,aptitudinea unei instanțe determinate de a rezolva o cerere,puterea cu care este înzestratã o jurisdicție,partea de jurisdicție pe care legea o recunoaște,dupã anumite criterii,unei instanțe judecãtorești.
Competența instanțelor este reglementatã de o serie de principii de la care nu se poate deroga,astfel:competența instanțelor e aceeași pentru toți;competența este determinatã prin lege;instanța nu poate delega competența;instanța acționeazã numai în circumscripția sa teritorialã;competența instanței este subiectivã prin acțiune civilã;instanțele judecãtorești sunt înzestrate cu plenitudinea competenței;judecãtorul acțiunii este și judecãtorul excepției;accesoriul urmeazã soarta principalului.
Principiul egalitãții între cetãțenii consacrat prin Constituția României art.4 alin.(2) care prevede următoarele:„România este patria comunã și indivizibilã a tuturor cetãțenilor sãi,fãrã deosebire de rasã,de naționalitate,de origine etnicã,de limbã,de religie,de sex,de opinie,de apartenențã politicã,de avere sau de origine socialã”,astfel se naște principiul conform cãruia competența instanțelor este aceeași pentru toți.
Competența instanțelor este legalã,deci competența este prevãzutã prin lege.
Instanța nu poate delega competența,astfel o instanțã nu poate transfera competența sa unui alt organ,doar dacã legea prevede acest aspect excepțional,bineînțeles trebuie avut în vedere cã nu trebuie încãlcatã dispoziția potrivit cãruia „Este interzisã înființarea de instanțe extraordinare.” potrivit art.126 alin.(5) din Constituția României.
Instanța își exercitã atribuțiile de judecatã numai în circumscripția sa teritorialã,acest principiu este necesar pentru a asigura o bunã funcționare a justiției,tot odatã în acest mod se evitã conflictele dintre aceleași instanțe dispuse pe același teritoriu.
Competența instanței este subiectivã prin acțiune civilã,astfel acțiunea civilã se pornește doar la plângerea prealabilã a pãrții cãruia i-a fost încãlcat un drept.
Instanțele judecãtorești sunt înzestrate cu plenitudinea competenței,justiția este înfãptuitã de instanțele judecãtorești sub autoritatea Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție,plenitudinea oferindu-le instanțelor judecãtorești dreptul de a judeca,astfel nici o altã putere legislativã sau executivã nu poate judeca.Prin plenitudine se consacrã autoritatea puterii judecãtorești ca putere distinctã.
Judecãtorul acțiunii este și judecãtorul excepției,astfel art. 126 C.pr.civ. prevede că: alin.(1) “Instanța competentã sã judece cererea principalã se va pronunța și asupra apãrãrilor și excepțiilor,în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care,potrivit legii,sunt de competența exclusivã a altei instanțe.”; alin.(2) „Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața cãreia se invocã,în afarã de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.”
Accesoriul urmeazã soarta principalului art.123 alin.(1) C.pr.civ prevede că:„Cererile accesorii,adiționale,precum și cele incidentale se judecã de instanța competentã pentru cererea principalã,chiar dacã ar fi de competența materialã sau teritorialã a altei instanțe judecãtorești.”
Este necesar sã facem distincția între competența materialã sau de atribuțiune și competența teritorialã.Prin identificarea competenței se respectã normele de ordine publicã,iar pãrțile vor fi obligate sã respecte aceste norme.
Subsecțiunea 1.1. Competența teritorialã a instanțelor judecãtorești
Competența teritorialã se determinã pe orizontalã între instanțe de același grad:judecãtorii,tribunale,curți de apel și reprezintă criteriul pe baza căruia se determină care dintre organele de același grad este competent să soluționeze o anumită cauză.
Competența teritorialã cunoaște o subdivizare privind primul mod de soluționare a unei cereri,astfel regula generalã în materie este prevãzutã de art.107 C.pr.civ. alin. (1)”Cererea de chemare în judecatã se introduce la instanța în a cãrei circumscripție domiciliazã sau își are sediul pârâtul,dacã legea nu prevede astfel.”Actuala reglementare pãstreazã reglementarea din dreptul roman cât și dreptul cutumiar consacrat de principiul „actor sequitur forum rei” prin care reclamantul sesizeazã instanța în a cãrei razã teritorialã pârâtul domiciliazã,acest principiu poate fi considerat un principiu tradițional aplicabil tuturor instanțelor și cererilor de chemare în judecatã.
Aceastã regulã rãmâne valabilã chiar dacã ulterior începerii procesului pârâtul își schimbã domiciliul sau sediul sau dacã pârâtul decedeazã.Competența teritorialã are ca reper domiciliul sau sediul pârâtului de la data introducerii cererii de chemare în judecatã.
O a doua modalitate de determinare a instanței competente este instanța în a cãrei razã teritorialã își are domiciliul reclamantul,acesta având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe competente sã îi soluționeze litigiul,aceastã modalitate poate fi vãzutã ca o competențã alternativã.Acest gen de competențã poate fi în cererile privitoare la stabilirea filiației sau cererile privitoare la obligațiile ce izvorãsc dintr-o cambie,cec,bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare.Desigur reclamantul are posibilitatea sã introducã cererea de chemare în judecatã la instanța în a cãrei razã teritorialã își are domiciliul,sediul sau reședința, dacã domiciliul pârâtului este necunoscut.Art. 109 C.pr.civ. stabilește cã „cererea de chemare în judecatã împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrãmânt fãrã personalitate juridicã,pentru obligațiile ce urmeazã a fi executate în acel loc sau care izvorãsc din acte încheiate pentru reprezentantul dezmembrãmântului sau din fapte sãvârșite de acesta.”
Ȋn cazul litigiului ce implicã o entitate fãrã personalitate juridicã,cererea de chemare în judecatã se introduce la instanța în a cãrei razã teritorialã domiciliazã administratorul,iar în lipsa acestei persoane cererea poate fi introdusã la instanța competentã a oricãrui membru al acelei entitãți.
Art.111 C.pr.civ. prevede că:„Cererile îndreptate împotriva statului,autoritãților și instituțiilor centrale sau locale,precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”.
Litigiul poate implica și o pluralitate de pârâți care pot fi persoane juridice,cât și persoane fizice,art.112 alin.(1) C.pr.civ. stabilind cã „cererea de chemare în judecatã a mai multor pârâți poate fi introdusã la instanța competentã pentru oricare dintre aceștia,în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu,cererea se introduce la instanța competentã pentru oricare dintre debitorii principali”.Acest articol este valabil și pentru cazul pluraritãții de pârâți și reclamanți.Prevederile art.112 C.pr.civ. sunt ținute de îndeplinirea unor condiții:cererile de chemare în judecatã care vizeazã multitudinea de pârâți sã fie legate prin obiectul lor,iar acțiunile sã fie directe și personale.
A treia modalitate de stabilire a competenței teritoriale este competența exclusivã,aceasta privește soluționarea unui litigiu la instanța în a carei razã teritorialã se aflã imobilul ce face obiectul litigiului sau cererile în materia moșteniri ce privesc un bun sau imobil al lui „de cuius”.Competența exclusivã se aplicã:în materie imobiliarã;în materie de societate;în materie de insolvențã;în materie de moștenire;în materia protecției drepturilor consumatorilor.
Ȋn materia imobiliarã cererile se introduc la instanța în a cãrei circumscripție se aflã situat imobilul,când acesta este situat în circumscripția mai multor instanțe ,cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului,dacã acesta se aflã în vreuna din aceste circumscripții sau se poate alege oricare din instanțele circumscripției în care se aflã imobilul.
Ȋn materia societãții art.119 C.pr.civ. dispune: „pânã la sfârșitul lichidãrii sau,dupã caz,pânã la radierea societãții,cererile sunt de competența exclusivã a instanței în circumscripția cãreia societatea își are sediul principal”.Cererile în materie de societate privește toate tipurile de societate,indiferent dacã aceasta este în postura pârâtului sau reclamantului.
Ȋn materia insolvenței competența exclusivã revine tribunalului în a cãrei circumscripție se aflã sediul debitorului,acest aspect este consacrat de art.120 C.pr.civ și de art.6 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.Nu se vor produce modificãri de competențã teritorialã dacã ulterior deschiderii procedurii de insolvențã se schimbã sediul debitorului.
Ȋn materia protecției drepturilor consumatorilor cererile îndreptate de un profesionist cãtre un consumator se introduc la instanța unde consumatorul domiciliazã.
Ȋn materia divorțului competența revine instanței în circumscripția cãreia se regãsește ultima locuințã comunã a soților.Atunci când soții nu au o locuințã comunã se ia în considerare locuința pârâtului,dacã acesta locuiește în afara țãrii instanța competentã sã judece va fi cea a reclamantului,instanța românã devenind competentã internațional.Art.914 C.pr.civ. alin. (2) prevede: „Dacã nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țarã,pãrțile pot conveni sã introducã cererea de divorț la orice judecãtorie din România.Ȋn lipsa unui asemenea acord,cerera de divorț este de competența Judecãtoriei Sectorului 5 al Municipiului București”.
Cererea de declarare a morții unei persoane se introduce la instanța în a cãrei razã teritorialã aceasta a domiciliat nultima datã.Art. 947 C.pr.civ. alin.(1) prevede că: „Cererea de declarare a morții unei persoane a cãrei încetare din viațã este sigurã,dar cadavrul nu poate fi gãsit ori identificat,se poate introduce și la instanța în a cãrei circumscripție a decedat acea persoanã”.
Ȋnregistrarea unui partid politic revine Tribunalului București.
Și în materie necontencioasã se poate vorbi de competențã teritorialã exclusivã,doar cã în acest caz instanța își verificã din oficiu competența,dacã ea se dovedește a fi necompetentã va trimite dosarul instanței competente sã soluționeze cauza,potrivit dispozițiilor art.529 alin.(1) și (2) C.pr.civ.
Ultimul tip de competențã teritorialã este competența convenționalã ce atribuie pãrților libertatea de a-și alege instanța ce le va soluționa litigiul,art. 126 alin. (1) C.pr.civ. „Pãrțile pot conveni în scris sau,în cazul litigiilor nãscute, și prin declarația verbalã în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot sã dispunã sã fie judecate de alte instanțe decât acelea care,potrivit legii,ar fi competente teritorial sã le judece,în afarã de cazul când aceastã competențã este exclusivã”.Acest tip de competențã teritorialã îmbracã douã forme de interese:interesul exclusiv al reclamantului în care acesta decide instanța și al doilea tip de interes este cel al pârâtului,judecãtorului îi revine sarcina sã decidã în intersul cui s-a fãcut alegerea instanței.Efectele produse de acest tip de comperențã se produc numai pãrților și moștenitorilor acestora.Competența convenționalã nu poate opera în situațiile prevãzute de competența exclusivã.
În materie penală competența teritorială este prevăzută de C.pr.pen. la art.41 și art.42 astfel se face distincție între infracțiunile săvârșite pe teritoriul României unde competența după teritoriu a instanțelor judecătorești este determinată de:locul săvârșirii infracțiunii;locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică sau persoană juridică,în momentul săvârșirii faptei și locuința sau sediul persoanei vătămate iar competența pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României ce sunt stabilite de art.42.
Locul săvârșirii infracțiunii este definit de C.pr.pen. prin art.41 alin.(2) ca fiind “locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională,în tot sau în parte,ori locul unde s-a produs urmarea acesteia”.
De asemenea C.pr.pen. mai reglementează în art.41 alin.(3) și situația în care o infracțiune este comisă în circumscripția mai multor instanțe,în acest caz oricare din aceste instanțe este abilitată să judece cauza,iar în cazul în care nu se cunoaște nici un detaliu cu privire la:locul săvârșirii infracțiunii;locuința suspectului sau inculpatului și locuința sau sediul persoanei vătămate competența revine instanței mai întâi sesizate.
Competența instanței mai întâi sesizate se aplică și în cazul în care au fost sesizate succesiv două sau mai multe instanțe cu privire la aceași infracțiune ce s-a comis în raza teritorială a mai multor instanțe.
Prin art.41 alin.(6) C.pr.pen. stabilește că atunci când o infracțiune este săvârșită pe o navă ce se află sub pavilion românesc competența revine instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care nava ancorează,exceptând cazurile în care prin lege se dispune altfel.
În cazul în care a fost săvârșită o infracțiune pe o aeronavă înmatriculată în România competența revine instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul României,conform art.41 alin.(7) din C.pr.pen.
În cazul infracțiunilor ce privesc navele și aeronavele românești,iar acestea din urmă nu ancorează sau nu aterizează pe teritoriul României,iar competența nu se poate determina conform art.41 alin.(1) din C.pr.pen.,competența teritorială revine instanței mai întâi sesizate.
Alin.(2) al art.42 din C.pr. pen. prevede că atunci când inculpatul nu locuiește sau nu are sediul pe teritoriul României,iar infracțiunea revine în competența judecătoriei,Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să judece cauza.În cazul în care infracțiunea aparține de competența unui tribunal,Tribunalul municipiului București se va ocupa de procesul respectiv.
Infracțiunile ce vizează nave sau aeronave revin în competența instanței din primul port sau loc de aterizare de pe teritoriul României potrivit art.42 alin.(3) și (4) C.pr.pen. Atunci când nava sau aeronava nu va ancora sau ateriza pe teritoriul român competența instanței se va aplica în funcție de art.42 alin.(1) și (2).
Subsecțiunea 1.2. Competența materialã a instanțelor judecãtorești
Competența materială stabilește sfera atribuțiilor unui anumit organ,astfel este delimitată competența în raport cu organele inferioare sau superioare în grad.
Competența materialã stabilește prin lege de procedurã ce anume soluționeazã judecãtoriile,tribunalele,curțile de apel și Ȋnalta Curte de Casație și Justiție.
Subsecțiunea 1.2.1.Judecãtoria
În sectoarele municipiului București și în fiecare județ din România funcționează câte două sau mai multe judecătorii,la momentul actual funcționează 178 de judecătorii în întreaga țară.Potrivit art.36 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară alin.(1) prevede că: „Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică, organizate în județe și în sectoarele municipiului București, potrivit anexei.” iar alin.(2) „Localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.”,conform art.37 din aceeași lege în cadrul judecãtoriilor se pot înființa secții,raportându-ne la numãrul cauzelor.
Judecãtoriile au competența de a rezolva orice cereri,fiind astfel considerate jurisdicții de drept comun,având o dublã dimensiune.Judecãtoriile judecã ca „prime instanțe și ca instanțe de control judecãtoresc”.
Art. 94 din C.pr.civ stabilește cã judecãtoriile judecã ca primã instanțã:cererile privitoare la instanța de tutelã și familie;cererile referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã;cererile având ca obiect administrarea clãdirilor;cererile de evacuare;cererile cu privire la limitarea dreptului de proprietate;cererile în grãnițuire;cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune,distanța construcților și plantațiilor,dreptul de trecere;cererile privitoare la strãmutarea de hotare;cererile posesorii;cererile privind obligațiile;cererile de împãrțealã judiciarã;cererile evaluabile în bani în valoare de pânã la 200.000 lei inclusiv.Ca instanțã de control judecãtoresc soluționeazã caile de atac împotriva hotãrârilor autoritãților judecãtorești.
Subsecțiunea 1.3.2.Tribunalul
Tribunalul este o instanțã de drept comun,ce are în subordinea sa judecãtoriile din județul a cãrei circumscripție se aflã.Art. 34 din Legea nr. 304/2004 alin.(4) prevede că: „În cadrul tribunalelor funcționează secții pentru cauze civile și secții pentru cauze penale și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii”.Tribunalul beneficiazã și de o competențã exclusivã soluționând:cererile în materie de proprietate intelectualã,cererile în materie de expropriere,cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare,cererile pentru recunoașterea hotãrârilor date în țãri strãine.În fiecare județ al țării se află câte un tribunal,un tribunal se află și în municipiul București,în prezent numărul tribunalelor este de 41 la nivel de țară.
Spre deosebire de judecãtorii tribunalele au personalitate juridicã putând fi vãzute într-o triplã accepțiune.
Ca primã instanțã judecã „toate cererile ce nu intrã în competența altei instanțe” potrivit art.95 alin.(1) C.pr.civ.
Ca instanțã de apel soluționeazã apelul îndreptat cãtre o hotãrâre judecãtoreascã pronunțatã de judecãtorii în primã instanțã,poate sã soluționeze și apelul declarat împotriva unei hotãrâri în ultimã instanțã,dacã instanța respectivã putea sã judece numai în primã instanțã.
Ca instanțã de recurs judecã cererile împotriva hotãrârilor ce pot fi atacate numai cu recurs.Exemplu care prevede recursul cale de atac este art.406 alin.(6) C.pr.civ. astfel: „Renunțarea la judecatã se constatã prin hotãrâre supusã recursului,care va fi judecat de instanța ierarhic superioarã celei care a luat act de renunțare.Când renunțarea are loc în fața unei secții a Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție,hotãrârea este definitivã.”
Tribunalul mai judecã și conflictul de competențã a douã judecãtorii aflate în circumscripția sa,art.50 alin.(2) „Când din pricina abținerii sau recuzãrii,nu se poate alcãtui completul de judecatã,cererea se judecã la instanța ierarhic superioarã.” tribunalul putând deveni astfel competent în acest caz.
Ȋn sistemul judecãtoresc actual se poate vorbi și despre o competențã exclusivã a tribunalelor,astfel art.34 alin.(2) din Legea nr.304/2004 prevede că: „Tribunalul București funcționează și ca instanță specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală, potrivit legii.”Tribunalul București mai soluționeazã cererile în materie de adopție,când nu se cunoaște domiciliul adoptatului sau înregistrarea partidelor politice.
În materie penală tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute de C. pen. la art.188-191, art.209-211, art.254, 263, 282, art.289-294, art.303, 304, 306,307,309,345,346,354 și art.306-367; infracțiunile săvârșite cu intenție depășită care au avut ca urmare moartea unei persoane;infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție cât și infracțiunile de spălare de bani și infracțiunile de evaziune fiscală,potrivit dispozițiilor art.36 alin.(1) lit.a-c,cˡ din C.pr. pen.
Subsecțiunea.1.2.3.Tribunale specializate
La numărul de tribunale se adaugă și tribunalele specializate care sunt în număr de 4 astfel:Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Tribunalul Comercial Cluj, Tribunalul Comercial Mureș și Tribunalul Comercial Argeș.
Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică,sediul la reședința de județ.
Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov se ocupă în materie civilă de cauzele ce privesc drepturile,obligațiile și interesele minorilor;decăderea din drepturile părintești;cererile ce privesc desfacerea căsătoriei;cererile ce privesc încuviințarea,nulitatea sau desfacerea adopției dar și cauzele ce privesc raporturile de familie.În materie penală Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov se ocupă de cauzele ce privesc infracțiunile săvârșite de minori sau care au fost săvârșite asupra minorilor,potrivit art.41 alin.(1) și (2) din Legea nr.304/2004.
Tribunalele comerciale judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară și faliment,potrivit art.44 din Legea nr.304/2004.
Potrivit art.45 din Legea nr.304/2004 alin.(1) și (2) tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanță cauzele în materie de contencios administrativ și fiscal, dar se ocupă și de cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale, exceptând pe cele care prin lege intră în competența curților de apel,tribunalele administrativ-fiscale mai judecă în primă instanță și litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi.
Subsecțiunea.1.2.4.Curtea de apel
Curțile de apel sunt instanțe de judecatã ce au personalitate juridicã și au în subordinea lor tribunale și tribunale specializate.Legea nr.304/2004 stabilește competența acestora astfel art.33 alin. (3) prevede că: „ În cadrul curților de apel funcționează secții pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.”
În prezent numărul curților de apel din România este de 15,acestea își au sediul în localitatea de reședință a județului,iar Curtea de Apel București își are sediul în municipiul București.
Ca primã instanțã Curțile de apel judecã cererile în materie de contecios administrativ și fiscal,Curtea de Apel poate sã judece conflictul de competențã dintre douã judecãtorii care nu sunt cuprinse în circumscripția aceluiași tribunal sau conflictul de competențã dintre un tribunal și o judecãtorie ce se gãsesc în jurisdicția aceleiași curți de apel.
Ca instanțã de apel Curtea de apel judecã apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunțate de tribunale în primã instanțã,desigur avem în vedere numai hotãrârile ce pot fi atacate cu apel.
Ca instanțã de recurs judecã hotãrârile date în apel fãrã,drept de apel,astfel putem avea cu titlu de exemplu art.440 C.pr.civ. „Hotãrârea care consfințește tranzacția intervenitã între pãrți poate fi atacatã,pentru motive procedurale,numai cu recurs la instanța ierarhic superioarã.”
Conform art.38 alin.(1) lit.a)-h) din C.pr. pen. curțile de apel judecă în materie penală: infracțiunile privind securitatea națională a României;infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe;infracțiunile săvârșite de avocați,notari publici,executori judecătorești,de controlorii financiari ai Curții de Conturi,precum și auditorii publici externi;infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membrii ai înaltului cler,care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;infracțiunile săvârșite de magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție,de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel,precum și de procurorii de la parchetele de le lângă aceste instanțe;infracțiunile săvârșite de membrii Curții de Conturi,de președintele Consiliului Legislativ,de Avocatul Poporului,de adjuncții Avocatului Poporului și de chestori;cererile de strămutare și infracțiunile prevăzute de C.pen. la art.394-397,399-412 și 438-445.
Curților de apel le revine competența de a judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță,dar și soluționarea conflictelor de competență ce apar între instanțele aflate în circumscripția fiecărei curți de apel,de asemenea mai pot soluționa și alte cauze prevăzute de lege.
Subsecțiunea 1.2.5.Ȋnalta Curte de Casație și Justiție
Art. 16 alin.(1) și (2) din Legea nr.304/2004 precizeazã cã în România funcționează o singură instanță supremă, ce are denumirea de Înalta Curte de Casație și Justiție,aceasta are personalitate juridică,iar sediul ei se află în capitala țării. Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.
Denumirea de Ȋnalta Curte de Casație și Justiție a fost reintrodusã prin Constituția României din 2003,Constituția anterioarã plasând în vârful ierarhiei autoritãții judecãtorești Curtea Supremã de Justiție. Ȋnalta Curte de Casație și Justiție poate fi consideratã stâlpul justiției în România ce poate sesiza Curtea Constituționalã pentru pronunțarea asupra constituțioalitãții legilor.
Fiind instanța supremã Ȋnalta Curte de Casație și Justiție este o instanțã de drept comun în materia recursurilor,aceasta nu judecã în fond. Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții astfel: Secția I civilă și de proprietate intelectuală, Secția a II-a penală, Secția a III-a comercială și Secția a IV-a de contencios administrativ și fiscal,completul de judecatã al fiecãrei secții este alcãtuit din 3 judecãtori.
Ȋnalta Curte de Casație și Justiție judecã în primã instanțã recursurile îndreptate împotriva hotãrârilor curților de apel,recursurile în interesul legii.Recursul în interesul legii este exclusiv atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Exemplu de recurs în interesul legii în materie civilă:”În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) lit. (m) din Legea nr. 341/2004, modificată și completată raportate la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 în referire la modalitatea de stabilire, în anul 2011, a indemnizațiilor lunare reparatorii și indemnizațiilor lunare acordate potrivit Legii nr. 341/2004, modificată și completată.”
Înalta Curte de Casați și Justiție,Completul competent să judece recursul în interesul legii,Minuta deciziei nr. 22 Dosar nr. 19/2013,Ședința de la 18 noiembrie 2013,decide în numele legii:Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4 alin.(4) și art.5 alin.(1) lit.m) din Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.10 alin.(1) din Legea nr.285/2010, stabilește că indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr.341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din C.pr.civ, adoptat prin Legea nr.134/2010.
Pronunțată, în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.”
Ȋnalta Curte de Casație și Justiție mai soluționeazã „cererile în vederea pronunțãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept” potrivit art.97 alin.(3) C.pr.civ.Aceastã problemã intervine atunci când în cursul judecãții,un complet de judecatã al unui tribunalului,al unei curți de apel sau chiar al Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție,judecând în ultimã instanțã se constatã o chestiune de drept ce nu poate fi soluționatã decât,pe motiv cã nu este obiectul uni recurs în interiorul legii, Ȋnalta Curte de Casație și Justiție va putea sã pronunțe o hotãrâre care va rezolva problema de drept.Hotãrârea prealabilã poate fi consideratã o alternativã a recursului în interesul legii.
Ȋn ultimul rând Ȋnalta Curte de Casație și Justiție soluționeazã conflictul de competențã dintre douã curți de apel sau conflictul de competențã dintre douã instanțe ce nu aparțin aceleiași curți de apel.De asemenea mai soluționeazã contestația în anulare si revizuirea îndreptate împotriva propriilor hotãrâri,contestațiile împotriva hotãrârilor consiliului de administrație al Bãncii Naționale a României.
În materie penală Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare,infracțiunile săvârșite de senatori,deputați și membri din România în Parlamentul European,de membrii Guvernului,de judecătorii Curții Constituționale,de membrii Consiliului Superior al Magistraturii,de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.Înalta Curte de Casație și Justiție judecă și apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel,de curțile militare,dar și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.De asemenea mai judecă și recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive,recursurile în interesul legii,conform art.40 din C.pr.pen.
În cazul recursului în interesul legii completul de judecată este format din președintele sau unul din vicepreședinții Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție cãruia i se alãturã 20 de judecãtori,14 fiind de competența problemei de drept ce trebuie soluționatã și câte 2 din celelalte secții.
Exemplu de recurs în interesul legii ]n materie penală:„Prin decizia nr. XXXIV/2007 (Monitorul Oficial nr.764 din 12 noiembrie 2007), Ȋnalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite- a admis recursul în interesul legii,declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Ȋnalta Curte de Casație și Justiție,cu privire la cãile ordinare de atac ce se pot exercita împotriva hotãrârilor pronunțate în materia reabilitãrii dupã intrarea în vigoare a legii nr.356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedurã penalã,precum și pentru modificarea altor legi,și a decis cã: „1.hotãrârile pronunțate anterior intrãrii în vigoare a Legii nr.356/2006 sunt supuse atât apelului,cât și recursului;2.hotãrârile pronunțate dupã intrarea în vigoare a Legii nr.356/2006 sunt supuse numai cãii ordinare de atac a recursului,în condițiile art.358 alin.(1) lit.(f) C. pr. pen.”
Subsecțiunea 1.2.6.Competența de jurisdicție în raporturile litigioase cu elemente de extraneitate
Instanțele de judecatã din România sunt competente sã soluționeze litigiile dintre o parte românã și o parte strãinã sau ambele pãrți pot fi strãine,dacã pârâtul sau pârâții au domiciliul,reședința sau sediul,în cazul persoanelor juridice, în România.
Secțiunea 2.Instanțele militare
Subsecțiunea 2.1.Tribunalul militar
În România funcționează 4 tribunale militare,acestea se află în următoarele orașe:București,Cluj-Napoca,Iași și Timișoara.
Tribunalul militar este abilitat să judece în primă instanță toate infracțiunile sãvârșite de militari, împotriva ordinii și disciplinei militare,cele sãvârșite pe câmpul de luptã, precum și alte infracțiuni sãvârșite în legãturã cu îndatoririle de serviciu, comise de militari pânã la gradul de colonel inclusiv,potrivit dispozițiilor art.37 alin.(1) din C.pr. pen.
Tribunalul Militar București este abilitat să judece în primă instanță infracțiunile mai grave ce au fost săvârșite de militari până la gradul de colonel inclusiv,în legătură cu indatoririle de serviciu.
Subsecțiunea 2.2.Curtea Militară de Apel
În România există o singură curte militară de apel,aceasta are sediul la București și are în subordinea sa Tribunalul Militar București.
Conform art.39 alin.(1) lit.a-e C.pr. pen. curtea militară de apel judecă în primă instață infracțiunile prevăzute de C.pen. la art.394-397,399-412 și 438-445 săvârșite de militari; infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe;infracțiunile privind securitatea națională a României săvârșite de militari; infracțiunile săvârșite de generali,mareșali și amirali,cât și cererile de strămutare.
Ca instanță de apel Curtea militară de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunalele militare și soluționează conflictele de competență ce apar între tribunalele militare aflate în circumscripția sa,dar și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de aceste instanțe.
Secțiunea 3.Ministerul Public
Preliminarii
Ministerul Public își are rãdãcinile din dreptul francez de prin secolul XIII,în dreptul român a fost prima datã consacrat în 1832 prin Regulamentele Organice.Ȋn perioada 1948-1991 aceastã instituție a funcționat sub denumirea de Procuratura Republicii Populare Române și mai apoi Procuratura Republicii Socialiste Române.
Denumirea de Ministerul Public a fost repusã prin Constituția din 1991.
Subsecțiunea 3.1. Rolul Ministerului Public
Rolul Ministerului Public este dispus de Constituție,sub forma unui apãrãtor al societãții,al libertãților,al cetãțenilor precum și a ordinii de drept,astfel “Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești,și nu a puterii executive sau a administrației publice.”
Ministerul Public are o legătură strânsă cu puterea executivă prin faptul că puterea executivă reprezintă interesele societății în mod permanent și continuu,iar Ministerul Public apără interesele generale ale societății și drepturile și libertățile cetățenilor.
Activitatea Ministerului Public se materializeazã prin funcția de procuror,în sistemul de drept românesc procurorul este considerat magistrat.Procurorii aparțin parchetelor,acestea din urmã se regãsesc pe lângã judecãtorii,tribunale,curți de apel și pe lângã Ȋnalta Curte de Casație și Justiție.
Parchetele de pe lângã judecãtorii și tribunale sunt conduse de prim-procurori,parchetele de pe lângã curțile de apel sunt conduse de cãtre procurori generali ajutați de 1 sau 2 adjuncți.
Parchetule de pe lângã Ȋnalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general ce are în subordinea sa un prim-adjunct și un adjunct,acest parchet poartã denumirea de Parchet General,are personalitatea juridicã,pe lângã atribuțiile ce îi revin acesta gestioneazã și bugetul Ministerului Public.Procurorul general îndeplinește funcția de control asupra tuturor parchetelor.
Deoarece procurorii sunt de competența Ministerului Public sunt considerați parte a puterii executive,însã procurorii exercitã o parte a autoritãții judecãtorești,iar activitatea desfășurată de aceștia se desfășoară potrivit principiului legalității,imparțialității și al controlului ierarhic,sub autoritatea ministrului justiției,potrivit art.132 alin.(1) din Constituție.
Activitatea procurorilor diferă de cea a judecătorilor prin faptul că aceștia participă la judecată,putând fi parte în proces,având drepturi și obligații în proces la fel ca celelalte părți,avocați și intervenienți.
Subsecțiunea 3.2. Structura Ministerului Public
Din Ministerul Public fac parte: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; parchetele de pe lângă curțile de apel; parchetele de pe lângă tribunale; parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie; parchetele de pe lângă judecătorii și parchetele militare.
Parchetele militare cuprind: Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel; Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.
Subsecțiunea 3.2.1.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează:
a) Direcția Națională Anticorupție.Aceastã instituție a fost înființatã în 2002 cu denumirea de Parchetul Național Anticorupție,ulterior denumirea sa a fost schimatã în Direcția Naționalã Anicorupție și funcționeazã ca entitate autonomã pe lângã Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și are sediul în municipiul București.Principala atribuție a acestei instituții este sã combatã infracțiunile de corupție,atribuțiile sale sunt exercitate în temeiul legii pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.
„Direcția Națională Anticorupție este condusă de un procuror șef, ajutat de 2 procurori șefi adjuncți. În activitatea sa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ajutat de 2 procurori consilieri, asimilați procurorilor consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”potrivit dispozițiilor art.4 alin.(3) din Regulamentul de ordine interioarã al Parchetelor din 2007. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în măsură să soluționează conflictele de competență ce apar între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public,potrivit dispozițiilor art.2 din Regulamentul de ordinte interioară a Direcției Naționale Anticorupție din 2006.
Procurorul șef poate prin ordin să organizeze servicii teritoriale,birouri și compartimente conduse de procurori șefi în cadrul structurii centrale,tot prin ordin poate să organizeze servicii teritoriale în cadrul curților de apel și a tribunalelor.
Procurorul șef din cadrul Direcției poate recomanda procurori pentru Direcția Națională Anticorupție procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin ordin și în limita posturilor disponibile stabilește numărul specialiștilor, personalului auxiliar de specialitate și al personalului economic și administrativ, încadrat în serviciile, birourile ori compartimentele înființate la nivelul structurii centrale sau în serviciile și birourile teritoriale,însã trebuie sã aibã în vedere complexitatea activitãților.
Ȋn activitatea de urmărire penală se ocupã de numirea, prin ordin, cu avizul miniștrilor de resort, a specialiștilor din domeniul ce face obiectul urmãriri penale,și a cãror opinie este necesarã pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate.
Centrul de aplicații operaționale al procurorilor intrã în subordinea sa,astfel cã poate desemna stuctura și atribuțiile acestuia,prin ordin.
Poate propune procurorului general acordarea de salarii de merit și alte sporuri la salariu pentru procurori, specialiști, personalul auxiliar de specialitate, economic și administrativ.
De asemenea Procurorul șef al Direcției este persoana abilitatã sã conducã activitatea compartimentului de specialiști din cadrul Direcției.
Ca și în cazul instanțelor de judecatã unde se cere ca un proces de judecatã sã se soluționeze într-un timp rezonabil și în cazul Direcței este întâlnitã ideea respectãrii programului de activitate de către întreg personalul Direcției, pentru îndeplinirea la timp și în condiții de calitate a lucrărilor și pentru stabilirea unor raporturi de serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuțiilor,acestea desfășurându-se sub supravegherea Procurorului șef.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate stabili și alte atribuții pentru Procurorul șef al Direcției.
Procurorul șef adjunct al Direcției, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se ocupã de atribuțiile ce îi revin Procurorului șef în lipsa sa,soluționeazã lucrãrile și sarcinile date Procurorul șef al Direcției și de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția Națională Anticorupție dispune de o structură centrală si una teritorială,de asemenea este independentă de instanțele judecătorești și de parchetele aflate pe lângă acestea.
Direcția Națională Anticorupție este abilitatã sã urmãreascã activitatea membrilor executivului,legislativului,puterii judecãtorești sau orice persoană care prin acțiunile sale săvârșește infracțiunea de corupție.
Funcția de procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
b) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o instituție specializatã în combaterea teorismului și crimei organizate,aceasta dispune de personalitatea juridicã.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, a fost înființată, prin reorganizarea Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog, la data de 17 noiembrie 2004, prin Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
„Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este condusă de un procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este ajutat de un procuror șef adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de 2 consilieri, asimilați consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”,potrivit art.4 alin.(6) din Regulament de ordine interioarã al Parchetelor din 2007.Pentru a putea fi numiți în funcție procurori trebuie sã aibã o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror și sã susținã un interviu în fața unei comisii constituitã special în acest scop.
Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează urmărirea penală în cauzele ce intră în competența lor și sesizează instanțele judecătorești competente;supraveghează și controlează atent actele de cercetare penală efectuate conform dispozițiilor lor de către ofițerii și agenții de poliție judiciară din subordinea lor;dispun efectuarea de către specialiști a constatărilor tehnico-științifice sau clarificarea de către aceștia a unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală și participă la ședințele de judecată.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism mai îndeplinesc orice atribuții emise de procurorii ierarhic superior,potrivit dispozițiilor art.12 alin.(3) lit.a)-e) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați din funcție pe baza aplicãrii unei sancțiuni disciplinare,în urma aplicãrii sancțiunii procurorul poate sã revinã la parchetul de unde provine sau poate fi repartizat la un alt parchet.
c)Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se ocupă de activitatea de urmărire penală și coordonarea activității de urmărire penală, precum și cu activitatea de criminalistică,acesta este condusă de un procuror șef, ajutat de un procuror șef adjunct.
Biroul de urmărire penală este condus de un procuror șef birou.
Procurorii din cadrul biroului de urmărire penală efectuează urmărirea penală în cauzele ce intră în competența lor și a cauzelor preluate de la parchetele din teritoriu și îndeplinesc orice atribuții ce sunt stabilite de procurorii ierarhic superior,potrivit dispozițiilor art.22 alin.(2) lit.a)-d) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
Biroul de criminalistică este condus de un procuror șef birou.
Procurorii acestui birou efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate de procurorul șef secție; în cauzele mai complexe participă și acordă sprijin sub aspect tactic,tehnic și metodologic procurorilor care desfășoară activitatea de urmărire penală proprie în cauze cu un grad mare de complexitate, în vederea eficientizării și dinamizării activității de urmărire penală;organizează o evidență centralizată a cauzelor ce privesc infracțiunile săvârșite cu intenție și a produs decesul unei persoane aflate în evidența cauzelor cu autori neidentificați;se ocupă cu distribuirea către parchete a lucrărilor documentare ce prevăd diverse tehnici sau mijloace de prevenire a unor infracțiuni;asigură efectuarea lucrărilor criminalistice de laborator;elaborează lucrări ce analizează mijloacele criminalistice folosite de către procurori și propun măsuri de valorificare a acestora și îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de procurorul ierarhic superior,potrivit art.23 alin.(1) și (2) lit.a)-g) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
d)Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se ocupă de atribuțiile în legătură cu activitatea judiciară penală și civilă și este condusă de un procuror șef, ajutat de un procuror șef adjunct.
Procurorul șef are următoarele atribuții:organizează,conduce,controlează și răspunde de actvitatea întregului personal din cadrul secției și poate propune Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție măsuri ce pot eficientiza desfășurarea activităților;repatizează obiectiv,plângerile,dosarele și celelalte lucrări înregistrate la secție,spre soluționare procurorilor din cadrul secției;stabilește atribuțiile manageriale ce revin procurorilor șef adjuncți de secție;examinează lucrările procurorilor din cadrul secției;organizează și programează participarea procurorilor la cauzele penale și civile la Înalta Curte de Casație și Justiție; analizează cazurile de aplicare neunitară a unor dispoziții legale în practica instanțelor de judecată și informează conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea declarării recursului în interesul legii; întocmește semestrial analiza activității judiciare în cauzele penale și civile;rezolvă sesizările și reclamațiile în legătură cu activitatea judiciară penală și civilă;exercită controlul asupra activității desfășurate de procurorii șefi serviciu;îndeplinește orice alte atribuții dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.26 alin.(3) lit.a)-j) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
Procurorul șef adjunct secție îndeplinește următoarele atribuții organizează,conduce,controlează și răspunde de atribuțiile manageriale dispuse de procurorul șef secție;se ocupă de soluționarea lucrărilor repartizate de procurorul ierarhic superior și de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;îndeplinește atribuțiile procurorului șef secție,în lipsa sa și îndeplinește orice atribuții dispuse de procurorul ierarhic superior și de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art. 26 alin.(4) lit.a)-d) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
e) Secția de resurse umane și documentare îndeplinește atribuțiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce au ca obiect structura și organizarea parchetelor, evidența personalului Ministerului Public și administrarea carierei acestuia. Secția este condusă de un procuror șef secție ajutat de un procuror șef adjunct secție.
Secția de resurse umane și documentare se mai ocupă și de activitatea de analiză, studii și documentare juridică, de cunoaștere a cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează criminalitatea, de centralizare și prelucrare a datelor statistice și a celor privind protecția minorilor,potrivit dispozițiilor art. 32 alin.(1) și (2) din Regulamentului de ordine interioară al Parchetelor din 2007.Această secție este condusă de un procuror șef secție ajutat de un procuror șef adjunct secție.
Procurorul șef secție are următoarele atribuții:organizează, conduce, controlează și răspunde de activitatea întregului personal din cadrul secției, putând să propună conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție diverse măsuri ce pot eficientiza desfășurarea activităților;stabilește atribuțiile manageriale delegate procurorilor aflați în subordine;repartizează procurorilor și celuilalt personal din subordine, spre soluționare, lucrările înregistrate în secție;exercită controlul asupra activității desfășurate de procurorii șefi serviciu și de procurorii șefi ai birourilor independente;colaborează, în condițiile legii, cu șefii structurilor de parchet cu privire la selecționarea, încadrarea, evaluarea și perfecționarea profesională a personalului, cu excepția procurorilor;asigură legătura cu Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, precum și cu alte instituții publice, în vederea realizării atribuțiilor privind organizarea concursurilor, selecționarea, încadrarea, promovarea și acordarea unor drepturi personalului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția procurorilor și personalului asimilat acestora;desemnează grefierii cu atribuții privind primirea și înregistrarea corespondenței, potrivit legii;ia măsuri pentru asigurarea primirii de la Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, în ziua publicării, a monitoarelor oficiale în care sunt publicate legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, orice alte acte normative care prezintă interes pentru activitatea parchetelor și decizii ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului;exercită orice alte atribuții dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.32 alin.(3) lit.a)-i) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
Procurorul șef adjunct secție are următoarele atribuții:organizează, conduce, controlează și răspunde pentru atribuțiile manageriale încredințate de procurorul șef secție; soluționează lucrările repartizate de procurorul ierarhic superior și de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;exercită atribuțiile procurorului șef secție, în absența acestuia și exercită orice alte atribuții dispuse de procurorul șef secție sau de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.32 alin.(4) lit.a)-d) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
f) Secția parchetelor militare se ocupă de urmărirea penală și supraveghează activitatea de cercetare penală specială centrală a Ministerului Apărării și a celorlalte structuri militare. Această secție se ocupă și de participarea la ședințele de judecată în cauzele ce intră în competența instanțelor militare.Conducerea secției este deținută de un procuror militar șef secție, ajutat de un procuror militar șef adjunct secție.
Procurorul militar șef secție are următoarele atribuții:organizează, conduce, controlează, îndrumă și răspunde pentru activitatea întregului personal din cadrul secției, luând sau, după caz, propunând conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție măsurile care se impun;stabilește atribuțiile manageriale delegate procurorilor șefi adjuncți secție;repartizează, după criterii obiective, procurorilor din subordine, spre soluționare, dosarele penale, plângerile și celelalte lucrări înregistrate în secție;exercită controlul asupra activității desfășurate de procurorii șefi serviciu și exercită orice alte atribuții dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.41 alin.(3) lit.a)-e) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
Procurorul militar șef secție adjunct are următoarele atribuții:organizează, conduce, controlează și răspunde pentru atribuțiile manageriale încredințate de procurorul șef secție; soluționează lucrările repartizate de procurorul șef secție și de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;exercită atribuțiile procurorului șef secție, în absența acestuia;exercită orice alte atribuții dispuse de procurorul șef secție sau de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.41.alin.(4) lit.a)-d) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
g) Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe se ocupă cu realizarea activităților ce vizează relațiile externe ale Ministerului Public, “în special atribuțiile conferite prin lege Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală și al asistenței judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene.” potrivit dispozițiilor art.46 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
Serviciul de cooperare judiciară internațională și relații internaționale și programe este condus de către un procuror șef serviciu,care îndeplinește următoarele atribuții: organizează, coordonează, controlează și răspunde de activitatea personalului din serviciu;repartizează lucrările personalului serviciului, direct sau prin intermediul procurorilor șef birou și coordonează activitatea în vederea rezolvării lor;exercită controlul asupra activității desfășurate de procurorii șefi birou; asigură informarea operativă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la reflectarea în documentele organizațiilor și organismelor internaționale a stării infracționale din România și a acțiunilor de combatere a acesteia;participă la elaborarea și soluționarea lucrărilor complexe sau de importanță deosebită, date în competența serviciului;soluționează lucrări conform specializării proprii;exercită orice alte atribuții dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit dispozițiilor art.46 alin.(3) lit.a)-g) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
h) Direcția de exploatare a tehnologiei informației.Activitatea de informatică a Ministerului Public este coordonată de Direcția de exploatare a tehnologiei informației,acesta monitorizează implementarea Strategiei de informatizare a sistemului judiciar din România,direcția este condusă de un director ce îndeplinește următoarele funcții: „coordonează activitatea informatică; monitorizează implementarea strategiei de informatizare a sistemului judiciar din România, alături de toate unitățile implicate; coordonează proiectele informatice; coordonează activitatea de analiză, proiectare, realizare și implementare a sistemelor/produselor informatice proprii sau realizate în cadrul altor proiecte; instruiește personalul în utilizarea produselor software;monitorizează strategia de dezvoltare a infrastructurii informaționale; analizează, evaluează și face propuneri procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la necesitățile sistemului informatic; analizează și face propuneri pentru creșterea eficienței utilizării tehnicii de calcul; monitorizează asigurarea securității informațiilor și protecția împotriva alterării și distrugerii acestora; participă la sesiuni științifice, seminarii și alte forme de perfecționare profesională; apreciază și evaluează activitatea specialiștilor în domeniul informaticii;coordonează aspectele legate de cariera specialiștilor din domeniul informaticii, constând în recrutarea, instruirea și specializarea lor; exercită alte atribuții dispuse de procurorul general și este răspunzător de îndeplinirea tuturor atribuțiilor”,potrivit dispozițiilor art.50 alin.(2) lit.a)-m) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
i) Biroul de informare publică și relații cu presa se ocupă cu activitatea de informare publică,acesta este condus de către de un procuror șef birou, subordonat direct procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorul șef birou îndeplinește următoarele atribuții:”îndeplinește activitățile de informare publică; întocmește și actualizează anual Buletinul informativ privind liberul acces la informațiile publice, potrivit legii; realizează informarea publicului asupra activității Ministerului Public, inclusiv publicarea pe site a acestor informații, și răspunde presei în numele instituției, prin unul sau mai mulți purtători de cuvânt; transmite comunicate și buletine de presă, organizează conferințe de presă și interviuri și asigură reprezentarea Ministerului Public la manifestări care privesc activitatea parchetului;prezintă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererile de interviuri ale reprezentanților mass-media și propune locul și condițiile în care vor fi acordate; realizează informarea și documentarea cu privire la activitatea de urmărire penală din care ar putea rezulta date și informații de interes public; întocmește proiectele comunicatelor de presă, iar după aprobarea lor de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, le difuzează operativ mass-mediei; monitorizează articolele din presa centrală și, cu sprijinul structurilor teritoriale, pe cele din presa locală, cu privire la reflectarea activității Ministerului Public și întocmește zilnic o notă în acest sens; realizează orice alte activități dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”,potrivit dispozițiilor art.53 alin.(3) lit.a)-i) din din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
j) Departamentul economico-financiar și administrativ realizează activitatea economică-financiară și administrativă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Acest departament este condus de către un manager economic subordonat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Managerul economic îndeplinește următoarele atribuții: „conduce și răspunde pentru activitatea Departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;îndeplinește, pe baza delegării primite din partea ordonatorului principal de credite, calitatea de ordonator principal de credite; organizează elaborarea, fundamentarea și prezentarea la organele abilitate a proiectului de buget anual; coordonează activitatea de administrare a sediului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ia măsuri pentru asigurarea condițiilor materiale în vederea desfășurării corespunzătoare a activității; organizează ținerea evidenței tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea Ministerului Public, precum și a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestuia; urmărește și răspunde de utilizarea cu eficiență a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, precum și a celor constituite din veniturile proprii, potrivit legii; organizează ținerea la zi a contabilității și controlează efectuarea corectă a tuturor operațiunilor financiar-contabile în documentele specifice, precum și întocmirea și prezentarea la termenele stabilite a situațiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare;organizează, îndrumă și coordonează activitățile de întreținere-deservire, transport și protecția muncii, precum și cele referitoare la prevenirea și stingerea incendiilor; răspunde de gestiunea economico-financiară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; asigură întocmirea lucrărilor de planificare financiară, potrivit dispozițiilor legale și metodologiei stabilite de Ministerul Finanțelor Publice; organizează, conduce și răspunde de activitatea contabilă, în condițiile legii; răspunde de organizarea evidenței contabile a mijloacelor bugetare; răspunde de organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, în condițiile legii; răspunde de organizarea evidenței cantitativ-valorice a bunurilor materiale, a obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe, aflate în patrimoniul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; coordonează activitatea economico-financiară a serviciilor teritoriale, precum și de administrare a sediilor acestora, luând măsuri pentru asigurarea condițiilor materiale corespunzătoare; asigură efectuarea plății integrale și la timp a drepturilor bănești cuvenite personalului Ministerului Public; întocmește fișele de evaluare anuală a personalului din subordine;se preocupă de pregătirea și perfecționarea profesională a personalului din cadrul departamentului, luând măsurile care se impun; îndeplinește orice alte atribuții dispuse de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”,potrivit dispozițiilor art.54 alin.(3) lit.a)-ș) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor din 2007.
k) Serviciul de audit public intern elaborează planul de audit public intern al Ministerului Public,de asemenea se ocupă de efectuarea activităților de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale Ministerului Public sunt transparente și conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate.
Serviciul de audit public intern se ocupă de informarea Unității Centrale de Armonizare privind Auditul Public Intern despre recomandările neînsușite de către conducătorii entității auditate, precum și despre consecințele acestora; raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit; elaborează raportul anual al activității de audit public intern; în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii, raportează imediat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și structurii de control intern abilitate; efectuează misiuni de consiliere, potrivit legii; exercită alte atribuții și efectuează orice alte lucrări dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art.64 alin.(1) lit.(a)-(i) din Regulamentului de ordine interioară al Parchetelor din 2007.
l) Biroul juridic este abilitat să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime a Ministerului Public,ce sunt prevăzute de Constituție și alte legi,conducerea sa este asigurată de un consilier juridic, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.Biroul juridic intră direct în subordinea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Biroul Juridic are următoarele atribuții: „redactează acțiuni, întâmpinări, cereri de chemare în garanție, cereri de intervenție, cereri reconvenționale, cereri de suspendare, contestații la executare, motive de apel sau de recurs, concluzii scrise, referate, note și alte lucrări prevăzute de lege; exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze în care este parte Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau alte unități de parchet și ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legitime ale instituției, potrivit legii; reprezintă interesele instituției în fața instanțelor judecătorești, potrivit legii; asigură asistență de specialitate juridică în lucrările cu caracter juridic ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și coordonează această activitate la celelalte parchete; colaborează la întocmirea actelor specifice instituției vizând activitatea Biroului juridic; avizează din punct de vedere al legalității actele juridice pe care le încheie instituția;de asemenea exercită și alte atribuții prevăzute în legi speciale sau stabilite prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”,potrivit dispozițiilor art.67 alin.(3) lit.a)-g) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
m) Compartimentul documentelor clasificate “asigură evidența, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea și arhivarea informațiilor clasificate pentru toate secțiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,iar organizarea și funcționarea sa se face potrivit ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”,potrivit dispozițiilor art.69 alin.(1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
n) Unitatea de implementare a programelor PHARE asigură implementarea programelor PHARE de care beneficiază Ministerul Public,această unitate este în subordinea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este condusă de un manager public sau de un consilier.
Unitatea de implementare a programelor PHARE exercită următoarele funcții: „coordonează activitățile prin care se realizează implementarea din punct de vedere tehnic a programelor; realizează managementul tehnic al proiectelor și contractelor aferente, în baza fondurilor transferate de Fondul național, conform acordurilor de finanțare; raportează instituțiilor abilitate datele și informațiile solicitate în calitate de coordonator național al asistenței și pentru asigurarea funcționării Sistemului informatic unic de monitorizare și evaluare a programelor de asistență financiară, precum și către Fondul național, agențiile de implementare și către Comisia Europeană a documentelor prevăzute de procedurile PHARE”, potrivit dispozițiilor art.70 alin.(3) lit.a)-c) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
Subsecțiunea.3.2.2.Parchetele de pe lângă curțile de apel
În România Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt în număr de 16 și funcționează câte un Parchet pentru fiecare Curte de Apel,parchetele își au sediul în orașul de reședință al fiecărui județ.
Parchetele de pe lângă curțile de apel dispun de personalitate juridică și sunt conduse de “procurori generali, ajutați de unul sau, după caz, de 2 procurori generali adjuncți, conform numărului stabilit prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.” conform art.71 alin.(1) din Regulamentului de ordine interioară al Parchetelor din 2007.
În cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel funcționează:o secție de urmărire penală și supraveghere a cercetărilor penale;o secție judiciară și un serviciu de combatere a criminalității organizate și antidrog.Parchetele de pe lângă curțile de apel Galați și Constanța dispun și de câte o secție maritimă și fluvială.
Subsecțiunea 3.2.3.Parchetele de pe lângă tribunale
Parchetele de pe lângă tribunale sunt în număr de 42 și funcționează câte unul în fiecare județ al țării cât și în municipiul București,acestea sunt conduse de un prim-procuror, ajutat de unul sau 2 prim-procurori adjuncți,acest aspect diferă în funcție de volumul de activitate.
În cadrul acestor parchete funcționează o secție de urmărire penală,o secție judiciară și departamentul economico-financiar și administrativ,de asemenea pot fi înființate secții, servicii și birouri.
Parchetele de pe lângă tribunalele Constanța și Galați au în componența lor secții maritime și fluviale,iar Parchetul de pe lângă Tribunalul București funcționează Secția de supraveghere a urmăririi penale.
Subsecțiunea 3.2.4.Parchetele de pe lângă judecătorii
Parchetele de pe lângă judecătorii sunt în număr de 182, conducerea acestor parchete este asigurată de către un prim-procuror ajutat de către un prim-procuror adjunct în cazul unităților mai mari,potrivit disozițiilor art.92 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
Parchetele de pe lângă judecătorii se ocupă cu efectuarea urmăririi penale și sesizează instanțele de judecată în cauzele date prin lege în competența lor,de asemenea pot participa la ședințele de judecată;exercită supravegherea activității de urmărire penală efectuată de organele de cercetare penală în cauzele prevăzute de lege și țin evidența acestor cauze și urmăresc soluționarea operativă și temeinică a acestora; trebuie să asigure folosirea mijloacelor tehnice criminalistice în activitatea de urmărire penală; se ocupă cu soluționarea plângerilor împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală în cauzele în care se exercită supravegherea activității de urmărire penală și rezolvă conflictele de competență între organele de cercetare penală, potrivit legii;urmăresc modul de apărare a drepturilor și intereselor minorilor, precum și ale persoanelor puse sub interdicție, de instituțiile și organele locale;exercită acțiunea civilă în cazurile prevăzute de lege; asigură participarea procurorilor la judecarea cauzelor penale și civile, în cazurile prevăzute de lege; exercită căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie;examinează, din oficiu, la cererea persoanelor interesate ori din dispoziția organelor ierarhic superioare, hotărârile judecătorești definitive și, după caz, irevocabile și fac propuneri pentru atacarea lor cu recurs în interesul legii;realizează activitățile prevăzute de lege ori de alte acte normative privind pregătirea procurorilor stagiari, precum și cele de perfecționare profesională a personalului; îndeplinesc orice alte atribuții prevăzute de lege și de ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau ale procurorului ierarhic superior,potrivit dispozițiilor art.94.lit.a)-l) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 2007.
Secțiunea 4.Parchetele militare
Subsecțiunea 4.1.Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Militară București
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct,potrivit dispozițiilor art.95 alin.(1) din Regulamentului de ordine interioară al Parchetelor din 2007,acest parchet are în structura sa o secție de urmărire penală și anticorupție și o secție juridică.
Subsecțiunea 4.2.Parchetele militare de pe langă tribunalele militare
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și celelate parchete de pe lângă tribunalele militare ce îți au sediul în Timișoara,Iași și Cluj-Napoca sunt conduse de un prim-procuror militar, ajutat de un prim-procuror militar adjunct.
Conform dispozițiilor art.56 alin.(5) din C.pr.pen. procurorii militari ce aparțin parchetelor militare sunt competenți să efectueze urmărirea penală pentru toți participanții în cazul infracțiunilor comise de militari.
Secțiunea 5. Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 1 alin. (1) din legea 317 /2004 prevede cã: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.”,acesta dispune de personalitate juridicã și își are sediul la București,este un organ independent și se supune numai legii.
Subsecțiunea 5.1 Rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii are rolul de a garanta independența justiției în România.De asemenea este o balanțã între puterile statului fiind nevoit sã apere independența și imparțialitatea judecãtorilor,prin îndepãrtarea promisiunilor și presiunile din planul politic ce pot viza avansarea acestora în funcție.
Consiliului Superior al Magistraturii are ca principale atribuții:propune Președintelui României numirea în funcție a judecãtorilor și procurorilor,de asemenea dispune promovarea și transferarea judecãtorilor și procurorilor.Consiliul Superior al Magistraturii eliberează din funcție judecătorii și procurorii stagiari,de asemenea propune Președintelui României conferirea de distincții pentru procurori și judecători,conform art.35 lit.a-e din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii funcționeazã și ca instanțã de judecatã,asigurând rãspunderea disciplinarã a judecãtorilor și procurorilor,hotãrârile se iau pe secții separate pentru judecãtori cât și pentru procurori.Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor se realizează în baza unei acțiuni disciplinare,exercitate de comisiile de disciplină ale Consiliului,la solicitarea oricărei persoane interesate sau din oficiu.Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în cel mult un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.În ceea ce privește exercitarea abaterii disciplinare este obligatorie cercetarea prealabilă,magistratul asupra căruia se presupune abaterea are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite administrarea unor probe în apărare.Cercetarea prealabilă este realizată de către inspectorii inspecției judiciare.
Comisia de disciplină ia cunoștință de rezultatul cercetării prealabile,astfel trimite în termen de 20 de zile secției corespunzătoare în vederea soluționării acțiunii disciplinare.
În cazul în care Comisia disciplinară nu clasează sesizarea,președintele secției va fixa un termen de judecată și va dispune citarea magistratului,căruia îi va fi comunicată o copie a sesizării.În cadrul dezbaterilor ,acțiunea disciplinară este susținută de un inspector al inspecției judiciare,iar magistratul este apărat de un avocat sau un alt magistrat.După administrarea probelor necesare soluționării acțiunii disciplinare,membrii secției Consiliului trec la deliberări în secret.
Prin hotărâre vor fi aplicate sancțiuni disciplinare,în cazul în care se constată că sesizarea este întemeiată.Sancțiunea disciplinară se aplică în funcție de gravitatea abaterii disciplinare.
Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie diciplinarã a judecãtorilor și procurorilor pot fi atacate la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la comunicare.
Consiliului Superior al Magistraturii apãrã reputația profesionalã a judecãtorilor cât și a procurorilor.
De asemenea are dreptul și obligația sã se sesizeze din oficiu pentru a apãra judecãtorii și procurorii de acte care pun în pericol independența și imparțialitatea acestora sau judecãtorii ori procurorii care considerã cã le este afectatã independența și imparțialitatea se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru soluționare.
Art.30 din Legea nr. 317/2004 alin.(3) prevede: „ Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor” ,fiind garantul justiției Consiliul Superior al Magistraturii este îndatorat sã supravegheze buna funcționare a acesteia.
Tot odatã Consiliul Superior al Magistraturii coordoneazã activitatea Institutului Național al Magistraturii,întocmind și pãstrând dosarele procurorilor și judecãtorilor,mai coordoneazã și activitatea Școlii Naționale de Grefieri,potrivit art.33 și 34 din Legea nr. 317/2004.
Subsecțiunea 5.2 Structura Consiliului Superior al Magistraturii
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecãtorilor și procurorilor numiți de Președintele României.Candidatura se susține în fața colectivelor de judecãtori și procurori,iar perioada în care se pot depune candidaturile se stabilește de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și se publicã pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii,dar și în Monitorul Oficial al României,partea a III-a.Dosarele candidaților se depun la „Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Colegiul de conducere al Direcției Naționale Anticorupție sau la colegiile de conducere ale curților de apel ori ale parchetelor de pe lângă acestea.” potrivit dispozițiilor art.7 alin.(4) din Legea nr. 317/2004.
Consiliului Superior al Magistraturii este compus din 19 membri care au un mandat de 6 ani,din care:14 sunt aleși în Adunãrile generale ale magistraților și validați de Senat dispuși în douã secții:una pentru procurori (5membrii) și una pentru judecãtori (9 membrii).
Secția de judecãtori este formatã din:2 judecãtori de la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție,3 judecãtori de la Curțile de apel,2 judecãtori de la tribunale și 2 judecãtori de la judecãtorii,potrivit art.4 lit.a,b,c,d din Legea nr. 317/2004.
Secția de procurori este formatã din:1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Direcția Națională Anticorupție, 1 procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel,2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale,1 procuror de la parchetele de pe lângă judecători.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales din cei 14 magistrați din cadrul Consiliului,pentru un mandat de un an,ce nu poate fi reînoit și este ajutat de un vicepreședinte. Președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleși de plen, în prezența a cel puțin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorității membrilor acestuia,potrivit art.24 alin.(2) din Legea nr. 317/2004,președintele și vicepreședintele nu exercitã funcția de judecãtor sau procuror.
Subsecțiunea 5.3. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
Consiliul lucrează în Plen și pe secții,ședințele fiind publice,de regulă,Președintele României prezidează ședințele Plenului Consiliului la care participă,fără să aibă drept de vot.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuții referitoare la cariera judecãtorilor și procurorilor,dar și atribuții referitoare la admiterea în magistratură, evaluarea, formarea și examinarea judecătorilor și procurorilor.
Raportându-ne la atribuțile Plenului referitoare la cariera judecãtorilor și procurorilor observãm cã acesta se ocupã concret de propunerile fãcute Președintelui României pentru numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari,conferirea de distincții pentru judecători și procurori, în condițiile legii.De asemenea pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari,dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor,eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari, îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.
Pentru admiterea în magistratură, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuții referitoare la evaluarea, formarea și examenele judecătorilor și procurorilor. Institutul Național al Magistraturii este subordonat Consiliului Superior al Magistraturii astfel cã modul de examinare,tematica,data și locul pentru admiterea în magistraturã cât și numãrul de locuri pentru cursanți este stabilit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.Comisia de admitere și comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii, este numitã de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în Institutul Național al Magistraturii.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este responsabil de organizarea examenului de capacitate al judecãtorilor și procurorilor cât și de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor,dispune organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor și procurorilor.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.”,potrivit dispozițiilor art.36 alin.(2) din Legea nr.317/2004.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atibuții și fațã de organizarea și funcționarea parchetelor și a instanțelor astfel convoacă adunările generale ale judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii,aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe și parchete.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii își elaboreazã propriul proiect de buget,însă are nevoie de avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice,emițând mai apoi avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanțelor și parchetelor.
Subsecțiunea 5.4.Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii
Hotãrârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se iau cu votul majoritãții membrilor prezenți,lucrãrile Plenului se desfãșoarã în prezența a cel puțin 15 membrii.Legea nr. 317/2004 prevede în art.29 că hotãrârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la cariera și drepturile judecãtorilor pot fi atacate cu recurs de orice persoanã interesatã în termen de 15 zile de la publicarea sau comunicarea sa la Secția de contencios administrativ și fiscal al Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție.
Hotărârea prin care se soluționează recursul este irevocabilă,aceasta trebuie motivată și comunicată celui în cauză,dar și Președintelui României,atunci când se dispune excluderea din magistratură.Ca și în cazul numirii în funcție a magistraților de către Președintele României și eliberarea din funcție este dispusă de către Președinte prin decret.
CAPITOLUL 4
Raportul autorității judecãtorești cu executivul și legislativul
Secțiunea 1.Raportul puterii judecãtorești cu executivul
Preliminarii
Executivul este format din douã ramuri astfel:prima ramură este șeful statului ,iar a doua ramură care este reprezentată de Guvern ce are în componența sa ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale și autorități publice locale.Executivul este puterea ce asigurã executarea legii în stat.
Raportând puterea executivã la cea judecãtoreascã observãm o legãturã destul de simplã,astfel numirea și avansarea magistraților în funcție,revine executivului prin intermediul Șefului de stat la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea Șeful statului este în măsură să confere decorații și titluri de onoare;să acorde gradele de mareșal,de general și de amiral și să acorde grațierea individuală potrivit art.94 din Constituția României.
Justiția se ocupă de controlul legalității actelor administrative emise de autorități.Acest aspect subliniază importanța justiției necesară la buna funcționare a aparatului administrativ.
Putem vorbi de douã forme a puterii executive:executiv monocromatic sau monist și executiv dualist.
Executivul monocromatic se înfãțișeazã prin deținerea funcției executive de cãtre o singurã entitate,ce poate fi regele,președintele sau dictatorul.Ȋn cazul dictatorului vorbim de o singurã putere în stat,principiul separației puterilor în stat fiind nul.
Un exemplu actual de executiv monocromatic este Consiliul Federal Elvețian,care este alcãtuit din 7 membrii aleși pe o perioadã de 4 ani,de cãtre Adunarea Federalã,compusã din Consiliul Național,care reprezintã poporul elvețian și Consiliul Statelor,care este format din 46 de deputați ai cantoanelor.
Monocrația monarhicã se remarcã prin faptul cã șeful statului,de regulã,monarhul poate sã se foloseascã de puterea executivã și legislativã în exercițiul funcției sale.
Monocrația executivului contemporan pãstreazã viu principiul separației puterilor în stat,executivul fiind redus doar la Șeful statului.
Executivul dualist este caracteristic regimurilor parlamentare în cadrul cãrora funcția executivã este împãrțitã între Șeful statului și unui organ colegial ce poartã denumirea de Guvern.Guvernul are în fruntea sa un premier ce exercitã funcția de șef al Executivului.Funcția de Șef al statului este condiționatã de partidele politice ce au un rol important în ocuparea acestei funcții,cât despre funcția de premier acesta este ales prin vot al majoritãții parlamentare.
Subecțiunea 1.1 Șeful statului
Constituția din 1866 îl propulseazã pe funcția de conducãtor al statului pe „domnitor”,acesta avea puteri constituționale ereditare,iar puterea legislativãera exercitatã de domnitor împreunã cu boieri.Ȋncepând cu anul 1923 putem vorbii de rege,care împãrțea și de aceastã datã puterea legiuitoare cu reprezentanța naționalã.Se poate observa cã regele exercita puterea legilslativã deopotrivã și puterea executivã.Constituția României din 1938 declara prin articolul 34 cã “regele este capul statului”,mai târziu prin Constituția din 1940 regele cunoaște o oarecare restrângere de atribuții.
Subecțiunea 1.2.Rolul,funcțiile și atribuțiile Președintelui României
Constituția stabilește cã Președintele României este garantul independenței naționale,al unitãții și integritãți teritoriale a țãrii.Fiind parte a puterii executive acesta vegheazã la buna aplicare,funcționare și respectare a legii fundamentale,constituția.Din aceastã premizã Președintele exercitã funcția de mediator între puterile statului.
Prin funcția exercitatã președintele devine pe rând:garant al țãrii,reprezentant al statului în relațiile internaționale și mediator.
Ȋn România Președintele este parte a puterii executive spre deosebire de Statele Unite ale Americii unde președintele este cel care exercitã puterea executivã sau de Suedia,unde atribuțiile șefului de stat sunt de ordin ceremonial.În Franța atribuțiile președintelui sunt identice cu cele ale Președintelui României până la un anumit punct,astfel pe lângă funcția de reprezentare a țării,de garant al independenței naționale și de păzitor al Constituției,președintele este are rol de arbitru,asigurând astfel funcționarea puterilor publice și continuitatea statului.
Funcția de reprezentat al statului denotã din modul de alegere al acestuia,prin vot direct,egal,universal,secret și liber exprimat.Alegera Președintelui României se realizeazã în douã tururi de scrutin.Douã tururi de scrutin este o modalitate sigurã,de obicei ne limitãm doar la un singur tur de scrutin dacã un candidat obține majoritatea de voturi a alegãtorilor înscriși pe listele electorale,în caz contrar se realizeazã un al doilea tur de scrutin ,la care vor participa doar primii doi candidațiii care au obținut numãrul de voturi cel mai mare în primul tur de scrutin.
Ca titular al suveranitãții este purtãtorul de cuvânt al poporului român,reprezentând statul Român pe plan intern și extern.
Ȋn relațiile externe Președintele „încheie tratate internaționale în numele țãrii,aprobã înființarea,desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice,acrediteazã și recheamã reprezentanții diplomatici ai României,primește scrisorile de acreditare ale reprezentanților diplomatici ai altor state.” potrivit art.91 din Constituția României.Pe plan intern Președintele este obligat prin modul prin care a fost ales sã își asume rãspunderea pentru independența,unitatea și integritatea teritorialã a țãrii.
Președintele este vãzut ca dublu sens prin funcția de garant,astfel: garant al statului și al Constituției.Prin atributul de garant al statului Președintele este comandantul suprem al forțelor armate,putând sã declare mobilizarea parțialã a trupelor armate,iar în caz de pericol împotriva țãrii ia mãsuri de respingerea a atacurilor și poate declara stare de asediu sau de urgențã în toatã țara sau numai în unele regiuni.
Ȋn calitatea sa de garant al Constituției este obligat sã vegheze la respectarea principiilor prevãzute de legea fundamentalã.
Ȋndeplinind funcția de mediator între puterile statului Președintele este nevoit sã menținã un echilibru între acestea,astfel trebuie sã rezolve relațiile tensionate ce apar între autoritãțile publice sau între ele și societate.
Președintele pe lângã funcțiile pe care le îndeplinește poate sã se foloseascã și de puterea judecãtoreascã,astfel președintele poate sã acorde grațiere individualã unor condamnați,numește magistrații în funcție și poate numii 3 din cei 9 judecãtori ai Curții Constituționale.
Președintele prin importanța funcției pe care o deține nu poate sã mai prezideze nicio altã funcție publicã sau privatã.Acest aspect este necesar pentru cã Președintele României exercitã funcția de mediator,din acest motiv el trebuie sã fie imparțial cu toate puterile statului,adoptând o poziție obiectivã atunci când este nevoie sã soluționeze conflicte dintre puteri.
Subsecțiunea 1.3.Alegerea Președintelui
Forma de guvernãmânt a României este de republicã,din aceastã premizã Președintele este ales prin vot universal,egal,direct,secret și liber exptimat în douã tururi de scrutin.
Ȋn țãrile ce au ca formã de guvernãmânt republica Președintele se poate alege direct de cãtre popor sau indirect de cãtre parlament sau un colegiu de electori.Ȋn Italia este ales de Parlament,aceastã țarã fiind republicã parlamentarã,iar în Finlanda și Statele Unite ale Americii Președintele se alege prin intermediul colegiului de electori.În România datoritã modului de alegere a Președintelui,se constată că Președintele se bucurã de aceeași legitimitate ca și Parlamentul.
Înainte de a fi ales în funcția de Șef al statului,Președintele, face parte dintr-un partid politic,dar din momentul alegerii sale este obligat sã se retragã din partidul respectiv,astfel nu va fi suprimatã imparțialitatea și independența de care se bucurã prin funcția deținutã.
Subsecțiunea 1.4.Numãrul și durata mandatului Președintelui
Numãrul de mandate ale candidatului ales ca Președinte poate fi de cel mult 2,acestea pot fi și succesive.
Durata mandatului de Președinte al României este de 5 ani care începe de la data depunerii jurãmântului de credințã și se sfârșește la data depunerii jurãmântului de noul Președinte ales.Mandatul mai poate înceta și prin deces sau demitere din funcție.
Mandatul Președintelui se poate prelungi,astfel în caz de rãzboi sau catastrofã,mandatul se prelungește pânã la trecerea pericolului,astfel se vor putea organiza alegeri pentru un nou Președinte la încetarea stării care a determinat prelungirea mandatului..Prelungirea mandatului nu limiteazã atribuțiile Președintelui acesta putând fi exercitatea pe deplin.
Subsecțiunea 1.5.Incompatibilitãți și imunitãți
Funcția președintelui este incompatibilã cu orice altã funcție din domeniul public sau privat acesta poate fi invitat la diverse activitãți artistice,publicistice sau de cercetare științificã.
Președintele României nu poate face parte din nici un partid politic pe durata exercitãrii funcției.Acest aspect este valabil numai pentru persoana care îndeplinește funcția de Președinte de drept,Președintele interimar nefiind obligat sã demisioneze din partidul din care face parte.
Șeful statului se bucurã de independențã și imparțilitate ca și judecãtorii,dar spre deosebire de aceștia preșdintele poate face sã își manifeste opiniile politice în timpul și în legãturã cu exercitarea mandatului sãu,fãrã sã fie sancționat disciplinar.
Președintele României se bucurã de imunitatea la fel ca senatorii și deputații.Imunitatea asigurã libertatea cuvântului,astfel din imunitate derivã iresponsabilitatea și inviolabilitatea.
Prin iresponsabilitate Președintele nu rãspunde juridic pentru opiniile și votul sãu în cadrul exercitãrii atribuțiilor mandatului.Inviolabilitatea Președintelui nu este absolutã,acesta putând suspendat și acuzat de înaltã trãdare.Ȋn perioada în care este suspendat sau pus sub acuzare președintele nu mai beneficiazã de imunitate.
Subsecțiunea 1.6. Actele emise de Președinte
Actele juridice emise de Președintele României poartã denumirea de decrete cu caracter normativ sau individual.
Decrete cu caracter normativ sunt decretele prin care se instituie stare de urgențã sau asediu,iar decretele prin care se acordã decorații au un caracter individual.
Unele decretele emise de președinte trebuie contrasemnate de prim-ministru,lipsa semnãturii atrage nulitatea actelor.Prin contrasemnarea decretelor de prim-ministru acesta angajeazã rãspunderea Guvernului pentru conțiutul și efectele acestora,aici se întrepãtrunde executivul în întreaga sa unitate.
Actele Președintelui României pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ pentru nelegalitate,potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,dacã nu se înscriu în sfera actelor administrative.
Potrivit art.100 alin.(1) din Constituție decretele prezidențiale se publicã în Monitorul Oficial al României,nepublicarea lor atrãgând dupã sine inexistența.
Ȋn afarã de acte juridice Președintele mai poate emite acte politice,astfel aceste acte pot fi mesaje adresate Parlamentului ce conțin opiniile sale cu privire la problemele politice sau economice ale țãrii.
Subsecțiunea 1.7. Rãspunderea Șefului de stat
Constituția din 1923 stabilea prin art. 87 cã: „persoana regelui este inviolabilã,miniștrii lui sunt rãspunzãtori.”Este ușor de constat cã regele era exonerat de orice vinã.
La momentul actual este necesar sã se vorbeascã despre o rãspundere din partea șefului statului,dar care depinde de la stat la stat.Ȋn statele în care Preșdintele este ales de Parlament (exemplu Italia),acesta poate rãspunde în fața Parlamentului,care poate sã îl revoce sau sã controleze activitatea sa.
Ȋn România Președintele rãspunde politic și penal.
Ȋn materie politicã dacã Președintele încalcã în mod grav prevederile Constituției este sancționat cu suspendarea din funcție de cãtre Camera Deputaților și de Senat,în ședințã comunã,cu votul majoritãții,dupã consultarea Curții Constituționale.Suspendarea din funcție poate fi propusã de cel puțin o treime din numãrul deputaților și senatorilor,apoi prezentatã Președintelui pentru a i se oferi șansa apãrãri verbale sau scrise.
Ȋn cazul în care se aprobã suspendarea din funcție se declanșazã interimatul funcției prezidențiale.
Președintele poate fi sancționat și cu demiterea din funcție printr-un referndum.Ȋn cazul în care Președintele României este demis se instituie vacanța funcției,astfel ca în urmãtoarele trei luni sã se organizeze noi alegeri prezidențiale.
Rãspunderea penalã este o altã formã de rãspundere prevãzutã de legea fundamentalã și aceasta intervine în cazul în care Președintele României se face vinovat de înaltã trãdare.Acest concept nu este consacrat în Constituție,dar C. pen.la art.398 prevede că:trădarea,trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat,trădarea prin ajutarea inamicului și acțiunile împotriva ordinii constituționale constituie motiv pentru înaltă trădare de “către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării” și “se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Procedura de punere sub acuzare se declanșeazã în baza unei cereri ce trebuie semnatã de cel puțin douã treimi din numãrul deputaților și senatorilor. Suspendarea din funcție atrage imposibilitatea Președintelui de a-și exercita funcția temporar.
Președintele este suspendat de drept de la momentul punerii sub acuzare și pânã la momentul demiterii.Acest proces este de competența Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție,astfel dacă Președintele a fost condamnat pentru înaltă trădare,de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare,președintele este demis de drept,nemaiputându-se organiza referendum,iar starea de suspendare încetează de drept.
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu îl condamnă pe Președinte,starea de suspendare încetează,iar acesta își poate relua funcția.
Secțiunea 2. Guvernul
Guvernul este denumirea adoptatã de sistemul constituțional român,în alte sisteme acesta poartã denumirea de Consiliu de Miniștri sau Cabinet.
Subsecțiunea 2.1.Rolul și funcționarea Guvernului
Guvernul are rol politic și rol executiv.Fiind parte a puterii executive,pe care o împarte cu Șeful Statului, se ocupã de realizarea administrației publice pe teritoriul țãrii.Prin rolul politic pe care îl îndeplinește Guvernul este obligat sã respecte prevederile programului de guvernare aprobat de Parlament.
Guvernul trebuie sã respecte programul de guvernare propus și aprobat de Parlament și sã asigure realizarea politicii interne și externe a țãrii.Atribuțiile pe care trebuie sã le îndeplineascã sunt împãrțite pe categorii,astfel:
Atribuțiile generale:exercitã conducerea generalã a administrației publice;asigurã executarea de cãtre administrația publicã a legilor și a dispozițiilor ce vin în sprijinul legilor;exercitã funcție de conducere și control asupra ministerelor,aorganelor centrale și a autoritãților locale;este responsabil de conducerea și administrarea proprietãții publice și private a statului.
Atribuții în domeniul normativ:elaboreazã proiecte de legi pe care le supune spre adoptare Parlamentului;emite hotãrâri pentru organizarea executãrii legilor;elaboreazã proiectul ce privește bugetul de stat și a bugetului asigurãrilor sociale de stat pe care le propune spre adoptare Parlamentului.
Atribuții în domeniul economic:aprobã strategiile și progamele de dezvoltare economicã a țãrii;aprobã balanța comercialã și de plãți externe,precum și planurile de încasãri și plãți în numerar;aprobã programele pentru modernizarea capacitãților de producție ce se realizeazã prin subvenții de stat;stabilește mãsuri pentru introducerea și dezvoltarea mecanismelor economiei de piațã;asigurã reorganizarea activitãții economice,potrivit cerințelor economiei de piațã,precum și adoptarea mãsurilor de privatizare a unor activitãți;aprobã regimul prețurilor și tarifelor la produsele,lucrãrile și serviciile pentru care prețul se stabilește de Guvern.
Atribuții în domeniul social:asigurã exercitarea politicii prevãzute de Programul de guvernare.
Atribuții în domeniul legalitãții și apãrãrii țãrii:asigurã apãrarea ordinii și liniștii publice,a drepturilor și libertãților cetãțenești;organizeazã și înzestreazã forțele armate;se ocupã de organizarea alegerilor pentru Președintele României.
Atribuții în domeniul relațiilor externe:adoptã mãsuri privind negocierea tratatelor,acordurilor și convențiilor intrenaționale ce privesc statul român și sunt înaintate Președintelui spre încheiere;aprobã acordurile interguvernamentale,ce pot fi semnate numai prin împuternicirea șefului executivului.
Guvernul funcționeazã în baza votului de încredere acordat de Parlament.
Guvernul trebuie sã asigure funcționarea echilibratã și dezvoltarea sistemului național din punct de vedere social și economic,programul de guvernare dupã care acesta funcționeazã trebuie acceptat de Parlament.
Programul de guvernare trebuie sã conținã anumite funcții,acestea sunt:
Funcția de strategie;
Funcția de reglementare;
Funcția de administrare a proprietãțlor statului;
Funcția de reprezentare a statului român pe plan intern și pe plan extern;
Funcția de autoritate de stat ce asigurã urmãrirea și controlul aplicãrii și respectãrii regementãrilor în domeniul apãrãrii,ordinii publice și siguranței.
Guvernul este convocat de prim-ministru și se întrunește sãptãmânal sau ori de câte ori este nevoie.
Ședințele au ca principal punct de lucru problemele ce privesc politica externã și internã a țãrii,problemele întâmpinate de Guvern în administrația publicã și propun mãsuri de rezolvare corespunzãoare.
La ședințele de Guvern ce au ca obiect probleme de interes național privind politica externã a țãrii,apãrarea țãrii și asigurarea ordinii publice poate participa și Președintele României.Prin participarea sa, Președintele României prezideazã ședința,dar nu devine un membru al Guvernului.
Subsecțiunea 2.2. Structura Guvernului
În România Guvernul este alcătuit din prim-ministru,miniștri și alți membrii,stabiliți prin lege organică,potrivit art.102 alin.(3) din Constituția României.
Ministerele și celelalte autorități ale administraței publice centrale execută legile ce le revin prin competența domeniului de activitate.Autoritățile publice locale își desfășoară activitatea prin intermediul unităților administrativ-teritoriale,acestea sunt:primarii,consiliile locale,consiliile județene,președinții consiliilor județene și prefecții-conform art.121-123 din Constituția Romîniei.
Guvernul este un organ colegial,aspect reflectat de modul de lucru al membrilor,în ședințe dar și de modul de adoptare al actelor.
Membrii Guvernului,pot sã își pãstreze calitatea de membru al unui partid politic și dupã numirea în funcție,spre deosebire de Președintele țării care nu poate să îți păstreze calitatea de membru al unui partid politic după câștigarea alegerilor prezidențiale.
Ȋn fruntea Guvernului este primul ministru,acesta este Șeful executivului.Primul ministru este ales de Președinte în urma consultãrii partidului care deține majoritatate absolutã în Parlament.Spre exemplu în America nu existã un Șef al executivului miniștri subordonându-se direct Șefului de stat.
Este necesar ca potențialul prim-ministru sã solicite votul de încredere al Parlamentului în termen de 10 zile asupra programului propus spre guvernare.
Primul-ministru este considerat Șeful executivului,acesta conduce Guvernul și coordoneazã activitatea membrilor acestuia.De asemenea mai este și vicepreședintele Consiliului Suprem de Apãrare a Țãrii.
Ȋn relațiile sale cu Parlamentul,Președintele României,Ȋnalta Curte de Casație și Justiție,Curtea Constituțonalã,Curtea de Conturi,Consiliul Legislativ,Ministerul Public, sindicate,partide politice,organizații neguvernamentale,instituții publice și în relațiile internaționale Guvernul este reprezentat de primul-ministru.
Primul-ministru prezintã rapoarte și declarații referitoare la politica Guvernului în fața Parlamentului.
Subsecțiunea 2.3. Actele Guvernului
Actele emise de Guvern sunt:ordonanțe și hotãrâri.
Hotãrârile sunt acte prin care se pun în executare actele normative emise de Parlament,acestea au un caracter secundum legem .
Ordonanțele sunt emise de Guvern în cazul vacanței Parlamentului,astfel prin art.115 din Constituție s-a prevãzut cã Parlamentul poate adopta o lege specialã prin care Guvernul este abilitat sã emitã ordonanțe.Legea specialã de abilitare stabilește domeniul și data la care se pot emite astfel de ordonanțe.
Guvernul mai poate emite și ordonanțe de urgențã,acestea sunt acte ce au un caracter constituțional,ce opereazã în situații excepționale și intrã în vigoare numai dupã ce sunt aprobate de Parlament.
Hotãrârile și ordonanțele Guvernului se contasemneazã de prim-ministru sau de cãtre miniștrii ce au obligația punerii lor în executare,nepublicarea în Monitorul Oficial al României atrage inexistența actului.
Subsecțiunea 2.4.Rãspunderea membrilor Guvernului
Mmbrii Guvernului răspund politic și juridic pentru faptele și actele pe care le săvârșesc.Guvernul rãspunde politic numai în fața Parlamentului,ca urmare a votului de încrederea acordat der către acesta cu prilejul investiturii-potrivit art.2 alin.(1) din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
Rãspunderea politicã se angajeazã dacã Guvernul sau ministrul investit cu rezolvarea unei situații a încãlcat legea funadmentalã sau legislația aferentã sau se aflã în imposibilitatea rezolvãrii situației.Dacã un membru al Guvernului comite greșeli,ceilalți membrii sunt ținuți sã rãspundã solidar cu el.
Prin răspunderea politică,Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului,care este astfel demis.
Membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției,iar pentru faptele săvârșite în afara exercițiului funcției lor răspund potrivit dreptului comun.
Membrii Guvernului răspund penal pentru următoarele faptele săvârșite în exercițiul funcției lor: împiedicarea, prin amenințare, violență ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților vreunui cetățean; prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvarșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului,pedeapsa acestor infracțiuni este de la 2 la 12 ani,iar tentativa se pedepsește,conform art.8 alin.(1) lit.a,b și alin.(3) din Legea nr.115/1999.
Mai constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârșite de către un membru al Guvernului:refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaților, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termen de 20 de zile de la primirea solicitării, informațiile și documentele cerute de acestea în cadrul activității de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituția Romaniei, republicată;emiterea de ordine normative sau instrucțiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, varstă, sex sau orientare sexuală, apartenență politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingere drepturilor omului,conform art. 8 alin.(2) lit.a,b din Legea nr.115/1999.
În cazul în care un membru al Guvernului săvârșește o infracțiune ce nu este prevăzută în Legea nr.115/1999, se aplică pedeapsa prevăzută de legea penală pentru acea infracțiune.
Răspunderea ministerială operează de la data depunerii jurămantului și pană la încetarea funcției.
Camera Deputaților,Senatul și Președintele României pot cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârșite în exercițiul funcției,competența de judecatã revine Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție,iar competența urmării penale revine Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție sau Direcției Naționale Anticorupție,în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite,conform prevederilor art.19 din Legea nr. 115/1999.
În cazul în care s-a dispus începerea urmăriri penale a unui membru al Guvernului care este și membru al Senatului sau al Camerei Deputaților percheziționarea,reținerea sau arestarea sa se face numai cu încuviințarea Camerei din care face parte ținând cont de imunitatea parlamentară prevăzută de art.72 din Constituție,iar în cazul în care membrul Guvernului nu este și parlamentar,decizia de a cere urmărirea penală revine Președintelui României sau Curții Constituționale.
În situația în care un membru al Guvernului a fost trimis în judecată penală,ministrul justiției sau prim-ministrul va comunica Președintelui României data la care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție,pentru a se dispune suspendarea din demnitatea publică.
Secțiunea 3.Raportul puterii judecãtorești cu legislativul
Subecțiunea 3.1. Parlamentul singura putere legislativã a României
Țara ce a consacrat Parlamentul este Anglia.Instituția legislativã în România apare sub denumirea de Parlament,în Statele Unite ale Americii poartã denumirea de Congres,în Rusia puterea legiuitoare este denumitã Duma sau Dieta în Japonia.
Parlamentul poate fi monocameral sau bicameral,forma de organizare a Parlamentului român este bicameralã.
Apariția Parlamentului este vãzutã ca o nevoie a oamenilor de a participa la eleborarea și aplicarea legilor,participarea oamenilor unui stat limiteazã astfel puterea conducãtorului acelui stat.
Funcția legiuitoare îi revine Parlamentului din ideea cã puterea aparție poporului.
Regimul parlamentar român a suferit modificãri de-a lungul timpului în funcție de stãpânirea țãrii,astfel cã în secolele trecute doar membrii nobilimii sau boerimii puteau deține funcții cu caracter politic.
Prima Constituție a României definește concret instituția Parlamentului și din acest moment se poate remarca un progres al țãrii sprijinit de puterea legiuitoare.Ȋnsã s-a remarcat o stagnare a puterii legiuitoare în perioada 1948-1989,datoritã regimului totalitar ce a dominat conducerea țãrii.
Constituția României din 1991 a permis ca Parlamentul sã fie din nou unica putere legiuitoare a țãrii,așa cum a fost înainte de instalarea regimurilor totalitare.
Parlamentul ca instituție legislativã are dreptul la inițiativã legislativã ce duce la definitivarea și materializarea acesteia în legi,însã responsabilitatea sa nu este chiar atât de limitatã.Administrarea și gestionarea propriilor resurse îi revin întocmai,iar în cazul anchetãrii penale a unui membru se pune problema retragerii imunitãții ceea ce implicã o activitatea de naturã judiciarã.
Conform studiilor se pare cã sistemul bicameral prezintã o serie de avantaje,astfel se evitã ca puterea politicã sã se concentreze într-un singur loc,iar în cazul adoptãrii textelor de lege se recurge la o analizã și o dezbatere mai amãnunțitã,ceea ce ar preconiza un rezultat cât mai bun.
Sistemul bicameral presupune dispersarea puterii legislative,astfel se evitã dictatura colectivã,dar se exercitã un control mai mare asupra executivului.
Deși sistemul bicameral prezintã avantaje mai mari,la nivel internațional sistemul monocameral al puterii legiuitoare prezintã o pondere mai mare.
Subsecțiunea 3.2.Membrii Parlamentului
Membrii Parlamentului Român sunt aleși prin vot universal,egal,liber,direct și secret în circumscripțiile electorale corespunzãtoare județelor din România,numãrul lor fiind stabilit prin lege,acesta fiind proporțional cu mãrimea populației,astfel pentru Camera Deputaților este nevoie de un deputat la 70.000 locuitori,iar pentru Senat este nevoie de un senator la 160.000 locuitori.
Pentru membrii Camerei Deputaților este necesar ca pânã în ziua alegerilor aceștia sã împlineascã vârsta de 23 de ani,iar pentru Senat este necesar sã împlineascã 33 de ani.
Subsecțiunea 3.3.Imunitatea și incompatibilitatea parlamentarilor
Reprezentanții puterii legislative au independențã și imunitate parlamentarã,dar ca și în cazul magistraților mandatul parlamentarilor are o serie de incompatibilitãți.Prin imunitatea conferitã parlamentarilor se înțelege inviolabilitatea și neresponsabilitatea juridicã. „Inviolabilitatea persoanei presupune ca arestarea,trimiterea în judecatã penalã,anchetarea,percheziționarea,reținerea și urmãrirea membrilor organului legislativ se poate face doar cu încuviințarea prealabilã a camerei legiuitoare”.
În unele state imunitatea parlamentară operează numai în cauzele penale,iar în altele numai în cauzele civile.Există și țări unde imunitatea parlamentară penală sau civilă nu există:Zimbabwe,Malaysia,Mauritius și Țările de Jos.
Incompatibilitatea presupune imposibilitatea cumulãrii de funcții,astfel un membru al Parlamentului României nu poate face parte din ambele camere,dar și persoanele a căror asociere politică din pricina funcției le este interzisă,astfel nu pot face parte din Parlament:judecătorii Curții Constituționale,Avocații Poporului,magistrații,membrii activi ai armatei și polițiști.
Incompatibilitatea este necesară pentru ca funcția de parlamentar să se bucure de independență,astfel nu se poate intra în conflict cu prerogativele dispuse de această funcție.
Puterea legislativã presupune o funcție legislativã care prin activitatea sa stabilește regulile de conduitã în societate,putând în caz de nerespectare sã atragã rãspunderea prin intermediul puterii judecãtorești.Legislativul nu controleazã puterea judecãtoreascã,însã aceste douã puteri au nevoie sã funcționeze într-o legãturã strânsã,dar să își pãstreze independența pentru a asigura siguranța și ordinea în societate.
Subsecțiunea 3.4.Funcționarea Parlamentului
Membrii Parlamentului sunt aleși pentru un mandat de 4 ani,a cãrui denumire este legislaturã,mandatul se prelungește pânã la întrunirea legalã a noului Parlament ales,dar și prin lege organicã în caz de rãzboi sau catastrofã.
Ȋntrunirile Parlamentului au loc sub forma ședințelor sau sesiunilor.Ȋn cazul sesiunilor Parlamentul trebuie sã se uneascã cu ambele camere pentru a putea vorbi de o sesiune plenarã.
Sesiunile sunt de tipul:sesiuni ordinare;sesiuni extraordinare și sesiuni de plin drept.
Sesiunile ordinare sunt împãrțite în douã decade astfel:prima sesiune ordinarã începe în luna februarie și trebuie sã se sfârșeascã pânã la finalul lunii iunie,iar a doua sesiune începe în luna septembrie și se sfârșește pânã la finalul lunii decembrie.
Convocarea sesiunilor ordinare se face de cãtre președinții Camerelor.
În cadrul sesiunilor extraordinare se întrunesc ambele Camere la cererea Președintelui României,a Biroului permanent sau la cerearea a cel puțin o treime din numãrul deputaților sau senatorilor.Ȋn cadrul acestor ședințe se dezbat probleme neprevãzute sau neobișnuite.
Seiunile de plin drept,Parlamentul se întrunește atunci când în caz de agresiune asupra țãrii Președintele emite mãsurile ce dispun respingerea agresiunilor,este nevoie de aprobarea Parlamentului,însã în acest caz se vorbește de o aprobare ulterioarã ce trebuiea sã aibã loc în termen de 5 zile de la luarea mãsurii.
Un alt caz de sesiune de plin drept este în cazul vacanței parlamentare,când Parlamentul nu este în sesiune,iar Guvernul emite ordonanțe de urgențã,este necesarã convocarea Parlamentului în termen de 5 zile.
Subsecțiunea 3.5. Actele emise de Parlament
Parlamentul prin puterea pe care o deține emite acte cu caracter politic și acte cu caracter juridic.Actele cu caracter juridic reprezintã legile (constituționale,organice și ordinare),moțiuni,hotãrâri,acestea produc efecte juridice,iar nerespectarea lor se pedepsește conform legii.
Hotãrârile sunt acte ce au ca scop reglementarea relațiilor interne și pentru a cãror adoptare nu este necesarã promulgarea,ca în cazul legilor.Mai sunt acte cu caracter politic: recomandãrile,apelurile,mesajele,declarațiile,acestea nu au un caracter obligatoriu.
Moțiunile sunt de douã tipuri,moțiuni de cenzurã ce produc efecte juridice și se pot manifesta prin neadoptarea unei legi propusã de oraganul executiv sau de populație,iar al doilea tip este moțiunea simplã ce este un act politic.
Legile cu caracter constituțional sunt cele ce privesc revizuirea Constituției,legile organice și legile ordinare sunt subordonate legilor constituționale.
Legile organice sunt legi ce reprezintã prelungirea legii fundamentale,pentru adoptarea acestora este nevoie de adoptarea lor cu votul majoritãții absolute a membrilor fiecãrei Camere.Un proiect de lege organicã se respinge dacã nu obține majoritatea de voturi prevãzutã de Constituție.
Parlamentul reglementeazã prin legi organice:”sistemul electoral;organizarea și funcționarea partidelor politice;statutul deputaților și al senatorilor;organizarea și desfãșurarea referendumului;organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apãrare a Țãrii;regimul stãrii de mobilizare parțialã sau totalã a forțelor armate și al stãrii de rãzboi;regimul stãrii de asediu și al stãrii de urgențã;infracțiunile,pedepsele și regimul executãrii acestora;acordarea amnistiei sau a grațierii colective;statutul funcționarilor publici;contenciosul administrativ; organizarea și funcționarea instanțelor judecãtorești,a Consiliului Superior al Magistraturii,a Ministerului Public și a Curții de Conturi;regimul juridic general al proprietãții și al moștenirii;organizarea generalã a învãțãmântului;organizarea administrației publice;regimul privind raporturile de muncã,sindicatele,patronatele și protecția socialã;statutul minoritãților naționale din România;regimul general al cultelor;consfințirea frontiereler țãrii;reglementarea cetãțeniei;stabilirea stemei țãrii și a sigiliului statului;alegerea autoritãților administrației publice locale;organizarea serviciilor publice de radio și de televiziune și control parlamentar asupra activitãții acestora;stabilirea unor categorii de funcționari publici care nu pot face parte din partide politice;dobândirea dreptului de proprietate privatã;stabilirea condițiilor și a limitelor exercitãrii dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã;condiții privind îndeplinirea îndatoririlor militare;stabilirea condițiilor încorporãrii;organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului; stabilirea jurãmântului deputaților și senatorilor; înființarea,organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ;prelungirea mandatului Președintelui României în caz de rãzboi sau de catastrofã naturalã;stabilirea altor membrii ai Guvernului în afara minișrilor și a prim-ministrului;înființarea autoritãților administrative autonome;stabilirea structurii sistemului național de apãrare,pregãtirea populației,a economiei și a teritoriului pentru apãrare,precum și statutul cadrelor militare;reglementarea dreptului cetãțenilor aparținând unei minoritãți naționale cu pondere semnificativã într-o unitate administrativ-teritorialã de a folosi limba maternã în relațiile cu autoritãțile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate;atribuțiile prefectului;competența Consiliului Superior al Magistraturii în materia propunerilor de numire,transferare și sancționare a judecãorilor;compunerea Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționarea a acesteia;înființarea de instanțe specializate în anumite materii;reglementarea dreptului cetãților români aparținând minoritãților naționale de a se exprima în limba maternã în fața instanțelor judecãtorești;obiectul exclusiv al proprietãții publice;regimul bunurilor proprietate publicã;inviolabilitatea proprietãții private;circulația și înlocuirea monedei naționale cu cea a Uniunii Europene;soluționarea litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi de cãtre instanțele judecãtorești specializate; înființarea,organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social;organizarea și funcționarea Curții Constituționale”,potrivit art.73 alin. (3) lit.a-t din Constituție.
Trebuie remarcat cã puterea legiuitoare prin premizele de care se bucurã în organizarea și funcționarea instanțelor judecãtorești nu poate afecta independența judecãtorilor.
Legile ordinare se adoptã cu majoritatea simplã de voturi a membrilor camerelor Parlamentului.Sediul materiei legilor ordinarea nu este reglementat de Constituție,astfel o lege ordinarã poate reglementa aderarea României la NATO.
Subsecțiunea 3.6. Funcțiile Parlamentului
Parlamentul controleazã puterea executivã, elaboreazã și adoptã legi.Premiza de a elabora și adopta legi reiese din faptul cã „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țãrii.” potrivit dispozițiilor art.58 alin.(1) din Constituția României. Funcțiile îndeplinite sunt:funcția legislativã;funcția de informare;funcția de control parlamentar;funcția de desemnare prin investire,alegere sau numire a unor autoritãți publice.
Funcția legislativã se materializeazã prin împuternicirea consacratã de Constituție Parlamentului de a vota legi,însã inițiativa legislativã poate sã aparținã și Guvernului sau cetãțenilor.Ȋn cazul în care inițiativa legislativã aparține cetãțenilor este nevoie de de 100.000 de semnãturi din cel puțin un sfert din județele țãrii ca propunerea sã fie supusã la vot în Parlament.
Funcția de desemnare prin investire,alegere sau numire a unor autoritãți publice.Parlamentul poate desemna persoane în anumite instituții ale statului,astfel Parlamentul desemneazã 6 din 9 judecãtori ai Curții Constituționale,mai numește membrii Curții de Conturi și Avocatul Poporului.Senatul se ocupã de validarea a 14 magistrați din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Funcția de control parlamentar se face prin intermediul controlului exercitat de Parlament asupra Guvernului și asupra Președintelui României.Controlul parlamentar se materilizeazã prin aprobarea de cãtre Parlament a unor acte ale executivului,acordarea și retragerea încrederii Guvernului,suspendarea din funcție a Președintelui,punerea sub acuzare a Președintelui,solicitarea urmãririi penale a membrilor Guvernului,anchetele parlamentare, moțiunile,întrebãrile și interpelãrile.
Parlamentul aprobă actele Guvernului pentru a sigura legalitatea lor,este nevoie să se recurgă la o aprobare pentru ca echilibrul între puteri să se păstreze.Controlul Parlamentar exercitat asupra Președintelui României poate fi în cazul în care acesta din urmă este nevoit să declare mobilitatea forțelor armate ale României în caz de război sau asediu,actele dispuse trebuie aprobate de Parlament.
Parlamentului trebuie să investească Guvernul cu autoritate pe întreaga durată a mandatului,apoi fiecare candidat la funcția de ministru trebuie audiat de către comisiile permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună.De asemenea Parlamentul trebuie să aprobe programul de guvernare propus de executiv.
Suspendarea din funcție a Președintelui României este inițiată de Parlament și se ia cu votul majorității ambelor Camere reunite în ședință comună,după ce s-au consultat cu Curtea Constituțională.
Punerea sub acuzare a Președintelui României,ca și în cazul suspendării,Parlamentul supune la vot inițiativa,iar pentru luarea deciziei este nevoie de cel puțin două treimi din numărul membrilor ambelor Camere.Din acest aspect reiese faptul că Parlamentul României este reprezentatul suprem al poporului.
Parlamentul poate dispune urmărirea penală a membrilor Guvernului,iar în cazul urmăriri Președintele României poate dispune suspendarea,desigur este nevoie să se facă o distincție dacă respectiva persoană este membră a Parlamentului dar și a Guvernului,dacă infracțiunea a fost săvârșită în exercițiul funcției executive,imunitatea parlamentară nu poate opera.
Funcția de informare a Parlamentului este materializată prin propunerile de legi care vin tot din partea cetățenilor sau prin rapoartele anuale ale Curții de Conturi sau Avocatului Poporului.Prezentarea rapoartelor anuale este obligatorie,însă prezentarea poate fi dispusă și la cererea Camerelor.
Ancheta parlamentară este o modalitatea specificã a legislativului prin care își poate executa controlul asupra executivului.
Puterea judecãtoreascã este cea care se ocupã de controlul constituționalitãții legilor,însã puterea legislativã este cea care poate propune modificãri ale constituției,într-o oarecare mãsurã,constituția autoprevede modul de revizuire și procedurile necesare de urmat cu scopul revizuirii.Nu se poate revizui Constituția în caz de rãzboi sau catastrofã indiferent de aspectul vizat.
Controlul constituționalitãții legilor este executat de judecãtori numiți special în acest scop,aceștia au rolul de a evalua și de a decide dacã legile propuse de reprezentanții legislativului sunt conforme cu legea fundamentalã sau nu.
Subsecțiunea 3.7.Răspunderea disciplinară a parlamentarilor
Deputații se bucură de imunitate parlamentară de la data eliberării certificatului doveditor al alegerii,sub condiția valitării lui,potrivit art.193 din Regulamentul Camerei Deputaților,aceștia pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului .Deputații pot fi urmăriți și trimiși în judecată pentru fapte care nu au legătură cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului ,dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei Deputaților, după ascultarea lor.Competența de a judeca revine Înaltei Curți de Casație și Justiție,iar urmărirea și trimiterea în judecată este de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cazul în care deputații nu respectă prevederile regulamentului aceștia primesc următoarele sancțiuni:avertisment,chemare la ordine,retragerea cuvântului,eliminarea din sala de ședințe,interzicerea participării la lucrările Camerei timp de 15 zile,excluderea temporară.Sancțiunile de propun de către Cameră și de către Biroul permanent.
În cazul senatorilor constituie abateri disciplinare potrivit art. 195 din Regulamentul Senatului: încălcarea dispozițiilor privind îndatoririle senatorului prevăzute de Constituția României, republicată, și de legea statutului deputaților și al senatorilor; încălcarea jurământului de credință;nerespectarea prevederilor regulamentului Senatului;exercitarea abuzivă a mandatului de senator; comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în ședințele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de senator;absentarea, nemotivată și în mod repetat, de la lucrările Senatului.
Aceste abateri disciplinarea se sancționează cu “atenționare,chemare la ordine,retragerea cuvântului,îndepartarea din sală pe durata ședinței și avertismentul public sau în scris”,conform art.196 din Regulamentul Senatului și sunt aplicate de președintele de ședință sau președintele comisiei senatoriale.
Secțiunea 4. Ministerul Justiției
Preliminarii
Conform art.1 din Hotărârea Guvernului nr.652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,Ministerul Justiției este un organ de specialitate al administrației publice centrale ce se află în subordinea Guvernului și dispune de personalitate juridică.În temeiul art.5 din Legea nr.304/2004 Ministerul Justiției este considerat administratorul justiției.De asemenea,în temeiul aceleiași hotărâri Ministerul Justiției contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești,potrivit art.2 din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
În activitatea sa,Ministerul Justiției cooperează cu celelate ministere,cu Administrația Prezidențială și Parlamentul,cu organizațiile neguvernamentale,dar și cu Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public.
Secțiunea 4.1.Funcțiile și atribuțiile Ministerului Justiției
Ministerul Justiției se ocupă de:
-elaborarea politicilor publice , strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare;
-reglementează cadrul normativ și instituțional al sistemului judiciar și al înfăptuirii justiției ca serviciu public;
-coordonează și controlează aplicarea unitară și respectarea normelor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa;
-asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituția României care stabilește incompatibilitatea funcției de procuror cu orice altă funcție publică sau privată,excepție făcând funcțiile didactice din învățământul superior;
-veghează la respectarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești, prin mijloacele și procedurile puse la dispoziție prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări;
-reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate și competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări;
-este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaționale, potrivit tratatelor la care România este parte și instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene;
-coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referință specifice din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 și integrează informațiile solicitate autorităților în virtutea acestei funcții; reprezintă statul și guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare,potrivit dispozițiilor art.5 lit.a-i,lit.b abrogată din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Ministerul se ocupă de planificarea și funcționarea sistemului judiciar ca serviciu public astfel:
-realizează programul legislativ al Guvernului în legătură cu programul de guvernare;
-elaborează strategii necesare sistemului judiciar,pe care mai apoi le coordoneză și le evaluează;
-este în măsură să implementeze programe internaționale de asistență tehnică și financiară ce ajută la prevenirea criminalității și corupției;
-se ocupă de organizarea și buna funcționare a justiției potrivit reglemtărilor din Constituție și alte legi aferente;
-elaborează proiecte ce intră în sfera sa de activitate,pe care le susține în fața Parlamentului-conform art.6 din Hotărârea de Guvern nr.652/2009.
Potrivit dispozițiilor art. 66 alin.(1)din Legea nr.304/2004 ,ministrul justiției poate să exercite controlul asupra procurorilor prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din Parchetul Național Anticorupție, din parchetele de pe lângă curțile de apel sau alți procurori delegați,la cererea Consiliului Superior al Magistraturii sau din propria inițiativă,acest aspect este prevăzut și în art.132 alin.(1) din Constituție.
Ministerul Justiției se ocupă și de reglementările în cadrul normativ și de îmbunătățirea acestuia,astfel constituie comisii ce au ca scop elaborarea proiectelor de legi,coduri și alte acte normative din domeniul justiției asupra cărora este exclusiv autorizat să publice și să editeze variantele oficiale,de asemenea face propuneri ce vizează recursul in interesul legii și verifică constituționalitatea,acquis-ul comunitar,tratatele și convențiile internaționale la care România este parte,a legislației din sfera sa de competență,apoi poate propune Guvernului soluții ce vizează îmbunătățirea legislației.
Guvernul poate încredința Ministerului Justiției spre finalizare proiecte normative ce aparțin altor ministere sau autorități publice,astfel poate să analizeze constituționalitatea și legalitatea proiectelor de acte normative ce aparțin altor ministere.
Ministerul Justiției asigură consiliere și asistență juridică generală Guvernului, inclusiv în situațiile de conflict constituțional ori de altă natură și la negocieri ale unor acorduri internaționale,potrivit art.6 teza a II-a alin.(9) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Ministerul Justiției se ocupă de realizarea buletinelor informative,culegerilor de acte normative și de practică judiciară ce privesc domeniul său de activitate,pe care le poate publica ,mai distribuie cu titlu gratuit coduri sau alte acte normative instituțiilor publice asupra căruia este ordonator principal de credite,în limita fondurilor disponibile,dar poate distribui astfel de materiale și instituțiilor cu care cooperează sau colaborează instituțional,tot in limita fondurilor disponibile material.
În domeniul internațional, al drepturilor și libertăților cetățenești Ministerul Justiției operează ca autoritate centrală,astfel cooperează pe plan internațional potrivit acordurilor și tratatelor la care România este parte, la negocierea și semnarea tratatelor și acordurilor internaționale,din domeniul judiciar.
Ministerul Justiției fundamentează, coordonează și asigură, în domeniile sale de competență, stabilirea și realizarea obiectivelor României ca stat membru al Uniunii Europene, participarea la procedurile decizionale ale Uniunii Europene și îndeplinirea obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru al acesteia,potrivit dispozițiilor art.6,teza a III-a alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.De asemenea pe plan internațional Ministerul Justiției se ocupă cu pregătirea reprezentării României în cadrul proceselor ce se desfășoară la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și participă la Consiliul Justiție și Afaceri Interne,ministerul poate să formuleaze propuneri privind cererile de grațiere.
În domeniul supravegherii pedepselor Ministerul Justiției se ocupă cu organizarea,coordonarea și controlul serviciilor de probațiune,se ocupă și de selectarea,recrutarea și pregătirea profesională a personalului.De asemenea coordonează executarea pedepselor privative de libertate aplicate condamnaților și a măsurilor educative aplicate minorilor și asigură condițiile pentru respectarea drepturilor acestora și întocmește lucrările pregătitoare și face propuneri în legătură cu cererile de grațiere și comutare a pedepselor,potrivit dispozițiilor art.6 teza a IV-a alin.(2) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.
În domeniul coordonării și controlului unor profesii și servicii juridice conexe Ministerul Justiției îndeplinește atribuțiile care îi sunt încredințate prin lege cu privire la notarii publici, executorii judecătorești, executorii bancari și executorii organizațiilor cooperatiste de credit, instituțiilor financiare nebancare și ai societăților de microfinanțare,de asemenea autorizează operatorii și agenții Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare și este autoritatea care supraveghează Arhiva.
Ministerul Justiției este abilitat să autorizeze interpreții și traducătorii folosiți în activitatea judiciară.Ministerul se ocupă și de autorizarea experților criminaliști,cărora le coordonează activitatea.De asemenea coordonează din punct de vedere administrativ și metodologic activitatea de expertiză tehnică judiciară.
Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale se află sub controlul Ministerului Justiției.
Ministerul Justiției gestionează Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial și îndeplinește atribuțiile privind verificarea disponibilității de denumire, în condițiile legii și exercită atribuțiile prevăzute de lege în materia acordării ajutorului public judiciar, a asistenței judiciare în materie penală și a asistenței juridice în cauzele privind cooperarea judiciară internațională în materie civilă și penală, potrivit dispozițiilor art.6 teza a VII-a alin.(7) și (8) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009 .
În domeniul gestionării resurselor Ministerul Justiției
-exercită atribuțiile ce îi revin privind recrutarea, numirea și eliberarea din funcție a personalului propriu și a altor categorii de personal care, potrivit legii, este numit prin ordin al ministrului justiției, precum și privind gestionarea carierei acestora;
-exercită atribuțiile prevăzute de lege în legătură cu funcționarii cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
-asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora;
-coordonează și îndrumă activitatea economică, de investiții, de achiziții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate Ministerului, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale; normele și instrucțiunile sunt obligatorii atât pentru ordonatorii secundari și terțiari direcți de credite, cât și pentru ordonatorii terțiari de credite din subordinea ordonatorilor secundari de credite; rolul de coordonare și îndrumare a activității economice, de investiții, de achiziții și administrative a instanțelor judecătorești se va realiza în mod similar și la nivelul ordonatorilor secundari de credite față de ordonatorii terțiari de credite subordonați;
-coordonează activitățile de implementare a proiectelor cu finanțare externă pentru toate domeniile sale de activitate și administrează fondurile provenind din intrări de credite externe și fonduri externe nerambursabile aferente acestor proiecte;
-elaborează Strategia de informatizare a sistemului judiciar; implementează strategia și programele guvernamentale de informatizare în unitățile sistemului judiciar; coordonează, îndrumă și verifică din punct de vedere tehnic, metodologic și profesional activitatea informatică a instanțelor și unităților subordonate;
-asigură controlul cu privire la tipărirea și circulația timbrului judiciar, potrivit prevederilor legale;
-gestionează, în condițiile legii, sumele provenind din taxele judiciare de timbru, precum și din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești;asigură protecția juridică a patrimoniului propriu și a intereselor sale legitime în fața instanțelor de judecată;
-asigură accesarea și implementarea proiectelor și a programelor cu finanțare internațională în domeniul său de competență;
-coordonează și îndrumă activitatea de statistică judiciară a instanțelor judecătorești și a parchetelor, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale,potrivit dispozițiilor art.6 teza a VII-a,alin.(1)-(12) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
În domeniul auditului public intern Ministerul Justiției:
-organizează și asigură, în condițiile legii, exercitarea activităților de audit public intern la nivelul ministerului;
-asigură exercitarea activității de audit la unitățile subordonate ministerului și instituțiile publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care nu au instituit compartiment de audit public intern, în condițiile legii;
-coordonează, îndrumă și verifică din punct de vedere tehnic și metodologic activitatea de audit public intern a unităților subordonate și instituțiilor publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care au instituit compartiment de audit public intern, putând emite, în condițiile legii, norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale;
-coordonează, îndrumă și verifică din punct de vedere profesional activitatea de audit intern desfășurată în cadrul unităților subordonate și instituțiilor publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care au instituit compartiment de audit public intern, prin evaluări efectuate în condițiile legii atât asupra activității de audit desfășurate, cât și a performanțelor profesionale ale auditorilor interni;
-asigură activitatea de supervizare a misiunilor de audit public intern desfășurate la nivelul unităților subordonate și instituțiilor publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite, care au instituit compartiment de audit format dintr-un singur auditor intern,potrivit dispozițiilor art.6 teza a VII^-a alin.(1)-(5) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Ministerul Justiției mai îndeplinește și alte atribuții alte atribuții,astfel:
-asigură condițiile necesare acordării asistenței medicale personalului din sistemul justiției, potrivit legii;
-ia măsuri pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate în muncă și prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale la nivelul personalului din aparatul propriu;
-asigură condițiile de odihnă, tratament și de recuperare a stării de sănătate a personalului din sistemul justiției; asigură, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, gestionarea bazei materiale aflate în administrare, formată din case de odihnă, de tratament, cluburi, unități hoteliere și alte dotări destinate acestui scop; execută lucrări de întreținere și reparații;
-îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, și de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările ulterioare;
-cooperează cu oficiile de recuperare a creanțelor sau cu autoritățile din celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin schimbul de informații și de bune practici, în scopul de a facilita urmărirea și identificarea bunurilor rezultate din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiunile care ar putea face obiectul unei dispoziții de confiscare sau de indisponibilizare. În îndeplinirea atribuțiilor rezultate din Decizia nr.845/2007 a Coniliului privind cooperarea dintre oficiile de recuperare din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile, Ministerul Justiției va coopera, prin schimb de informații, cu instituțiile naționale implicate în procedura de confiscare sau indisponibilizare a bunurilor, cum ar fi: Oficiul Național al Registrului Comerțului, parchetele și instanțele, Ministerul Administrației și Internelor și organele de poliție, Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile publice deconcentrate, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, precum și orice altă autoritate care ar putea furniza informațiile necesare;
-îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin hotărâri ale Guvernului, precum și însărcinările încredințate de Guvern sau de primul-ministru,potrivit dispozițiilor art.6 teza a VIII-a alin.(1)-(5) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.
Ministerul Justiției adoptă o poziție de colaborare instituțională cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale,cu Consiliul Superior al Magistraturii,cu Ministerul Public,astfel exercită atribuțiile ce îi revin privind recrutarea, numirea și eliberarea din funcție a personalului propriu dar și a altor categorii de personal care este numit prin ordin al ministrului justiției, precum și privind gestionarea carierei acestora,potrivit dispozițiilor art.7 din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Subecțiunea 4.2.Conducerea Ministerului Justiției
Ministerul Justiției este condus și reprezentat de către ministrul justiției,astfel ministrul justiției conduce activitatea Ministerului,îl reprezintă și îl angajează în raporturile cu alte ministere și alte organe ale executivului,cu instituțiile Uniunii Europene,cu organizațiile internaționale,dar și cu alte persoane juridice și fizice atât din țară cât și din străinătate.Ministrul Justiției este în măsură să controleze activitatea Ministerului și să verifice modul de îndeplinire al atribuțiilor a tuturor compartimentelor ce fac parte din structura organizatorică a Ministerului.
Ministrul Justiției poate să desemneze prin ordin un înlocuitor pentru secretarii de stat,de asemenea poate să desemneze prin ordin oricare dintre atribuțiile de conducere, reprezentare și angajare a Ministerului, în primul rând secretarilor de stat, secretarului general sau secretarului general adjunct,potrivit art.11 alin.(1) și(3) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
În exercițiul funcției ministrul emite ordine și instrucțiuni scrise.
Asemeni Șefului de Stat care poate acorda distincții judecătorilor și procurorilor,Ministrul Justiției poate să acorde diplome,premii și distincții stabilite prin ordin,pentru merite în activitatea judiciară,în practicarea unei profesii juridice sau orice altă performanță profesională în domeniul juridic,potrivit art. 15 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Ministerul Justiției este ordonator principal de credite pentru curțile de apel,tribunalele,tribunalele specializate și judecătoriile din România.De asemenea Ministerul Justiției finanțează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat următoarele instituții publice:Institutul Național de Expertize Criminalistice și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Ministerul Justiției are în subordinea sa Oficiul Național al Registrului Comerțului și Autoritatea Națională pentru Cetățenie,instituții publice ce sunt finanțate integral din bugetul de stat.
Ministerul are în subordine și instituții pe care le finanțează din venituri proprii ca Spitalul “Prof.dr.Constantin Angelescu” și Centrul Medical de Diagnostic și Tratment Ambulatoriu,veniturile proprii provin din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În activitatea de conducere și reprezentare ministrul justiției este ajutat de 3 secretari de stat,de secretarul general și secretarul general adjunct.Secretarul general și secretarul general adjunct sunt înalți funcționari publici și coordonează funcționarea compartimentelor administrative ale Ministerului și a activităților cu caracter funcțional din cadrul acestuia și asigură legătura operativă dintre ministru și conducătorii compartimentelor administrative din Minister și unitățile subordonat .Secretarul general adjunct îl înlocuiește pe secretarul general atunci când acesta se afă în concediu sau se află în imposibilitatea exercitării atribuțiilor sale, potrivit art. 18 alin.(1),(2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.
Actele emise de secretarul general și de secretarul general adjunct sunt:dispoziții și rezoluții scrise.
Numirea secretarilor de stat se face de prin decizia prim-ministrului și îndeplinesc actvitățile stabilite prin ordin de către ministrul justiției.
Subecțiunea 4.3.Organizarea Ministerului
Ministerul Justiției dispune de un aparat administrativ propriu format din direcții,servicii și birouri și din Direcția de implementare a proiectelor finanțate din împrumuturi externe,potrivit art.22 și art.23 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
Ministrul justiției poate organiza prin ordin grupuri de lucru temporare și funcționale ce au ca obiect realizarea unor lucrări sau operațiuni ce vizează Ministerul Justiției.
Ministerul Justiției coordonează metodologic Direcția instanțelor militare.
Ministerul Justiției are în structura sa și operatorul de program pentru Mecanismul financiar norvegian 2009 – 2014 pentru domeniile ”Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex”, ”Cooperarea și întărirea capacității judiciare” și ”Servicii corecționale, inclusiv sancțiuni nonprivative de libertate”, organizat în cadrul Direcției programe europene, cu încadrarea în numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului. Direcția de Programe Europene asigură coordonarea programării, implementării și monitorizării asistenței financiare nerambursabile preaderare și postaderare acordate de Uniunea Europeană și alte state, având ca beneficiar Ministerul și instituțiile din subordinea sau coordonarea acestuia,potrivit dispozițiilor art. 27 din Hotărârea Guvernului nr.652/2009.
De asemenea în cadrul Ministerului Justiție funcționează și Consiliul tehnico-economic ce are rolul de a analiza și de a aviza documentațiile tehnico-economice emise de specialiști,ce sunt finanțate din fondurile publice sau din credite externe contractate sau emise de stat ce aparțin aparatului propriu al Ministerului Justiției,dar și pentru instituțiile publice cărora ministrul este ordonator principal de credite,potrivit dispozițiilor art. 28 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.
Ministerul justiției este ordonator principal de credite pentru curțile de apel,tribunalele,tribunalele specializate și judecătoriile din România.
Serviciile de probațiune ce funcționează pe lângă fiecare tribunale sunt coordonate și finanțate de Ministerul Justiției,acesta din urmă mai coordonează și îndrumă activitatea de statistică judiciară a instanțelor judecătorești și a parchetelor,prin înființarea Biroului de statistică judiciară,potrivit dispozițiilor art.35 și art.39 alin.(1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009.
CONCLUZIE
Legea fundamentală a țării consacră drepturile fundametale a cetățenilor,astfel nimeni nu este mai presus de lege,iar judecătorii care aplică legea se supun legii la fel ca toți cetățenii României.
Autoritatea judecătorească a fost constituită pentru a apăra drepturile și interesele cetățenilor prevăzute în Constituție,astfel că oamenii apelează la această autoritate ori de câte ori drepturile le-au fost lezate,iar pentru începerea unui proces este nevoie de o plângere prealabilă din partea persoanei al cărui drept sau drepturi au fost prejudiciate,legea a fost concepută destul de explicit,iar pentru unele cazuri în care drepturile unor persoane au fost lezate acțiunea civilă este introdusă prin persoana procurorului care apără drepturile „minorilor,persoanelor dispărute,ale persoanelor puse sub interdicție și ale dipăruților”, care nu se își pot cere dreptatea ,potrivit art.92 alin.(1) C.pr. civ.
Lecturând constituirea sistemului autorității judecătorești din România,am descoperit că organizarea autorității judecătorești pe cele trei nivele de putere:legislativă,executivă și implicit judecătorească,s-a realizat treptat prin munca cercetătorilor și practicienilor dreptului,care au dat sistemul de drept pe care ne bazăm astăzi.
Persoanele ce se află în sistemul judecătoresc,prin intermediul judecătorilor și procurorilor și nu numai ,necesită o pregătire riguroasă și continuă.Evoluția continuă în care trăim schimbă modul de comitere al infracțiunilor și implicit este nevoie de un sistem al pedepselor care să țină pasul cu noile schimbări,astfel în spatele funcției de magistrat este multă muncă,inițial a pregătirii din perspectiva cursurilor de formare și apoi a admiterii în funcția de magistrat.
Oamenii nu sunt conștienți de complexitatea funcției de magistrat și nu o apreciază,iar mass-media poartă o mare vină,din pricina aspectului negativ pe care îl promovează,astfel nicio televiziune sau ziar nu va aprecia modul în care un judecător a fost imparțial și a respectat legea chiar și pentru cea mai simplă infracțiune,din contră mass-media scoate în evidență greșelile care se fac,un exemplu ar fi aplecarea neuniformă a pedepsei pentru aceeași infracțiune,de către instanțe de același grad,însă mass-media nu reflectă particularitățile fiecărui caz în parte,iar termenul de “greșeală” este utilizat necorespunzător.
Aspectul negativ promovat de mass-media se reflectă și asupra executivului și legislativului ,astfel oamenii nu se încred în administrație și în legislativ.
În sistemul judecătoresc român fiecare funcție este astfel organizată încât să se afle în subordinea legii,nimeni nu este supus sau coordonat exclusiv decât unui supervizor ierarhic superior care acționează în baza legii,astfel judecătorii se supun numai legii,chiar dacă numirea lor în funcție a fost făcută de Președintele României,acest aspect este valabil și pentru procurori,deși sunt în subordinea ministrului justiției,care este parte a puterii executive,nu coordonează exclusiv funcția lor,ci asigură un control în baza legii,pentru buna funcționare.
Este absolut normal ca autoritatea judecătorescă să opereze pe toate nivelele de putere a statului,nu există supunere una alteia,există doar nevoia de buna funcționarea a fiecăruia,iar separația puterilor în stat este o modalitate ideală de a suprima supunerea unei puteri în fața celeilalte.
Bibliografie
C.IONESCU,Dezvoltarea constituțională a României,Acte și documente,Editura Lumina Lex,București,1998.
B.BERCEANU,Istoria constituțională a României în context internațional-comentată juridic,Editura Rosetti,București,2003.
A.IOAN,M.CĂRĂUȘAN,S.BUCUR,Drept administrativ,Editura Lumina Lex, București,2005.
I.DELEANU,Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și în dreptul comparat,Editura C.H.Beck,București,2006.
C.CĂLINOIU,V.DUCULESCU,G.DUCULESCU,Drept constituțional comparat, Ediția a IV-a,volumul II,Editura Lumina Lex,București,2007.
D.C.DĂNIȘOR,Drept constituțional și instituții politice,volumul 1,Teorie generalã, Tratat,Editura C.H.Beck,București,2007.
C.IONESCU,Tratat de drept constituțional contemporan,Ediția 2,Editura C.H.Beck,București,2008.
I.MURARU,E.S.TĂNĂSESCU,Constituția României-Comentariu pe articole,Editura C.H.Beck, București,2008.
D.C.DĂNIȘOR,Constituția României-comentatã,Editura Universul Juridic,București, 2009.
R.C.PRICOPE,F.A.HREBENCIUC,Legislativul în spațiul Uniunii Europene,Editura Mușatinii,Suceava,2009.
G.IANCU,Proceduri constituționale,Drept procesual constituțional,Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial,București,2010.
R.D.POPESCU,Rãspunderea Parlamentului în Dreptul constituțional,Editura C.H.Beck,București,2011.
G.SBÂRNĂ,Constituțiile României-Studii,Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște,2012.
V.M.CIOBANU,T.C.BRICIU,C.C.DINU,Drept procesual civil,Drept execuțional civil,Arbitraj,Drept notarial,Editura Național,București,2013.
I.DELEANU,Tratat de Procedurã civilã,volumul I,Noul Cod de procedurã civilã,Editura Universul Juridic,București,2013.
I.DELEANU,V.MITEA,S.DELEANU,Tratat de procedurã civilă,volumul III,Noul Cod de procedurã civilã,Editura Universul Juridic,București,2013.
Materiale de practică judiciară
Decizia nr.344/2004 a Curții Constituționale,Monitorul Oficial al României,Partea I,nr.975 din 22 octombrie 2004.
Legislație
1. Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească,republicată în Monitorul Oficial al României nr.259 din 30 septembrie 1997.
2. Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, dandu-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială a fost republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002.Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială a mai fost modificată și completată prin:Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 601/2004, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 4 februarie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2005, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005.
3. Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.164 din 02 aprilie 2001,actualizată prin:Legea nr. 376/2009 – pentru completarea art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 06 decembrie 2009 Monitorul Oficial 835/2009;Ordonanță de urgență nr. 24/2009 – privind stabilirea unor competențe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului 20 martie 2009 Monitorul Oficial 176/2009;Ordonanță de urgență nr. 17/2009 – privind desființarea Cancelariei Primului-Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului 09 martie 2009 Monitorul Oficial 145/2009;Ordonanță de urgență nr. 221/2008 – pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale 24 decembrie 2008 Monitorul Oficial 882/2008;Ordonanță de urgență nr. 87/2007 – pentru modificarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 14 septembrie 2007 Monitorul Oficial 634/2007;Legea nr. 250/2006 – pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 30 iunie 2006 Monitorul Oficial 554/2006;Ordonanță de urgentă nr. 76/2005 – pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 15 august 2005 Monitorul Oficial 618/2005;Ordonanță de urgentă nr. 76/2005 – pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 15 iulie 2005 Monitorul Oficial 618/2005;Legea nr. 117/2005 – pentru completarea art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 12 mai 2005 Monitorul Oficial 389/2005;Ordonanță de urgență nr. 17/2005 – pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale 18 martie 2005 Monitorul Oficial 229/2005;Ordonanță de urgență nr. 11/2004 – privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale 25 martie 2004 Monitorul Oficial 266/2004;Legea nr. 23/2004 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 90/2001privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 06 martie 2004 Monitorul Oficial 187/2004;Lege nr. 161/2003 – privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției 21 aprilie 2003 Monitorul Oficial 279/2003;Ordonanță de urgență nr. 64/2003 – pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice 29 iunie 2003 Monitorul Oficial 464/2003.
4. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Republicată în temeiul art. XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 653 din 22 iulie 2005;Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 și a mai fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004;Legea nr.71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005.
5. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,publicată în Monitorul Oficial Partea I,nr.827 din 13 septembrie 2005,modificată prin Legea nr.17/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.48 din 19 ianuarie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.566 din 30 iunie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.60/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.764 din 7 septembrie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.100/2007 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.684 din 8 octombrie 2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.137/2008 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.745 din 4 noiembrie 2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.56/2009 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.381 din 4 iunie 2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2009 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.919 din 29 decembrie 2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.636 din 10 octombrie 2010;Legea nr.202/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.714 din 26 octombrie 2010; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.846 din 16 decembrie 2010;Legea nr.300/2011 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.510 din 19 iulie 2011; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.81/2012 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.837 din 12 decembrie 2012;Legea nr.296/2013 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.699 din 14 noiembrie 2013; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.703 din 15 noiembrie 2013.
6. Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012;Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006; Legea nr. 45/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 118/2009, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 285 din 30 aprilie 2009;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 36/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011;Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor șiprocurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012.
7. Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu următoarele modificări: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1179 din 28/12/2005;Decizia nr. 189/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 307 din 05 aprilie 2006;Decizia nr. 647/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 921 din 14 noiembrie 2006;Legea nr. 262/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 30 iulie 2007;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 684 din 08 octombrie 2007;Legea nr. 100/2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 375 din 16 mai 2008;Legea nr. 202/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010;Legea nr. 299/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 22 decembrie 2011;Legea nr. 76/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30 mai 2012;Decizia nr. 1039/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 29 ianuarie 2013.
8. Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.359 din aprilie 2006,modificată prin:Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea legii nr.85/2006,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.792 din 26 noiembrie 2008; Ordonanța Guvernului nr.173/2010,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.54 din 25 ianuarie 2010 și Legea nr.25/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.145 din 5 martie 2010.
9. Regulament de ordine interioară al parchetelor din 21/02/2007 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 154 din 05 martie 2007 .Intrare în vigoare 05 martie 2007.
10.Constituția României
11.Codul civil
12.Codul de procedură civilă
13.Noul cod penal
14.Noul cod de procedură penală
15.Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor
Surse de internet
http://www.just.ro/MinisterulJustiției/Organizare/AtribuțiileprincipalealeMJ/tabid/787/Default.aspx adresa- 26.02.2014.
http://www.mpublic.ro/recursuri/2013_civil/rc_19_09_2013.htm,11.03.2014.
http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/08_08_2008__16616_ro.pdf,08.05.2014.
Bibliografie
C.IONESCU,Dezvoltarea constituțională a României,Acte și documente,Editura Lumina Lex,București,1998.
B.BERCEANU,Istoria constituțională a României în context internațional-comentată juridic,Editura Rosetti,București,2003.
A.IOAN,M.CĂRĂUȘAN,S.BUCUR,Drept administrativ,Editura Lumina Lex, București,2005.
I.DELEANU,Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și în dreptul comparat,Editura C.H.Beck,București,2006.
C.CĂLINOIU,V.DUCULESCU,G.DUCULESCU,Drept constituțional comparat, Ediția a IV-a,volumul II,Editura Lumina Lex,București,2007.
D.C.DĂNIȘOR,Drept constituțional și instituții politice,volumul 1,Teorie generalã, Tratat,Editura C.H.Beck,București,2007.
C.IONESCU,Tratat de drept constituțional contemporan,Ediția 2,Editura C.H.Beck,București,2008.
I.MURARU,E.S.TĂNĂSESCU,Constituția României-Comentariu pe articole,Editura C.H.Beck, București,2008.
D.C.DĂNIȘOR,Constituția României-comentatã,Editura Universul Juridic,București, 2009.
R.C.PRICOPE,F.A.HREBENCIUC,Legislativul în spațiul Uniunii Europene,Editura Mușatinii,Suceava,2009.
G.IANCU,Proceduri constituționale,Drept procesual constituțional,Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial,București,2010.
R.D.POPESCU,Rãspunderea Parlamentului în Dreptul constituțional,Editura C.H.Beck,București,2011.
G.SBÂRNĂ,Constituțiile României-Studii,Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște,2012.
V.M.CIOBANU,T.C.BRICIU,C.C.DINU,Drept procesual civil,Drept execuțional civil,Arbitraj,Drept notarial,Editura Național,București,2013.
I.DELEANU,Tratat de Procedurã civilã,volumul I,Noul Cod de procedurã civilã,Editura Universul Juridic,București,2013.
I.DELEANU,V.MITEA,S.DELEANU,Tratat de procedurã civilă,volumul III,Noul Cod de procedurã civilã,Editura Universul Juridic,București,2013.
Materiale de practică judiciară
Decizia nr.344/2004 a Curții Constituționale,Monitorul Oficial al României,Partea I,nr.975 din 22 octombrie 2004.
Legislație
1. Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească,republicată în Monitorul Oficial al României nr.259 din 30 septembrie 1997.
2. Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, dandu-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială a fost republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002.Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială a mai fost modificată și completată prin:Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 601/2004, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 4 februarie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2005, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005.
3. Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.164 din 02 aprilie 2001,actualizată prin:Legea nr. 376/2009 – pentru completarea art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 06 decembrie 2009 Monitorul Oficial 835/2009;Ordonanță de urgență nr. 24/2009 – privind stabilirea unor competențe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului 20 martie 2009 Monitorul Oficial 176/2009;Ordonanță de urgență nr. 17/2009 – privind desființarea Cancelariei Primului-Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului 09 martie 2009 Monitorul Oficial 145/2009;Ordonanță de urgență nr. 221/2008 – pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale 24 decembrie 2008 Monitorul Oficial 882/2008;Ordonanță de urgență nr. 87/2007 – pentru modificarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 14 septembrie 2007 Monitorul Oficial 634/2007;Legea nr. 250/2006 – pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 30 iunie 2006 Monitorul Oficial 554/2006;Ordonanță de urgentă nr. 76/2005 – pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 15 august 2005 Monitorul Oficial 618/2005;Ordonanță de urgentă nr. 76/2005 – pentru modificarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 15 iulie 2005 Monitorul Oficial 618/2005;Legea nr. 117/2005 – pentru completarea art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 12 mai 2005 Monitorul Oficial 389/2005;Ordonanță de urgență nr. 17/2005 – pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale 18 martie 2005 Monitorul Oficial 229/2005;Ordonanță de urgență nr. 11/2004 – privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale 25 martie 2004 Monitorul Oficial 266/2004;Legea nr. 23/2004 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 90/2001privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor 06 martie 2004 Monitorul Oficial 187/2004;Lege nr. 161/2003 – privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției 21 aprilie 2003 Monitorul Oficial 279/2003;Ordonanță de urgență nr. 64/2003 – pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice 29 iunie 2003 Monitorul Oficial 464/2003.
4. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Republicată în temeiul art. XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 653 din 22 iulie 2005;Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 și a mai fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004;Legea nr.71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005.
5. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,publicată în Monitorul Oficial Partea I,nr.827 din 13 septembrie 2005,modificată prin Legea nr.17/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.48 din 19 ianuarie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.566 din 30 iunie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.60/2006 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.764 din 7 septembrie 2006;Ordonanța de urgență a Guvernului nr.100/2007 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.684 din 8 octombrie 2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.137/2008 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.745 din 4 noiembrie 2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.56/2009 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.381 din 4 iunie 2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2009 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.919 din 29 decembrie 2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.636 din 10 octombrie 2010;Legea nr.202/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.714 din 26 octombrie 2010; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2010 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.846 din 16 decembrie 2010;Legea nr.300/2011 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.510 din 19 iulie 2011; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.81/2012 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.837 din 12 decembrie 2012;Legea nr.296/2013 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.699 din 14 noiembrie 2013; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013 publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.703 din 15 noiembrie 2013.
6. Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012;Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006; Legea nr. 45/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 118/2009, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 285 din 30 aprilie 2009;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 36/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011;Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor șiprocurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012.
7. Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu următoarele modificări: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1179 din 28/12/2005;Decizia nr. 189/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 307 din 05 aprilie 2006;Decizia nr. 647/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 921 din 14 noiembrie 2006;Legea nr. 262/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 30 iulie 2007;Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 684 din 08 octombrie 2007;Legea nr. 100/2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 375 din 16 mai 2008;Legea nr. 202/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010;Legea nr. 299/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 22 decembrie 2011;Legea nr. 76/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30 mai 2012;Decizia nr. 1039/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 29 ianuarie 2013.
8. Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.359 din aprilie 2006,modificată prin:Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea legii nr.85/2006,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.792 din 26 noiembrie 2008; Ordonanța Guvernului nr.173/2010,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.54 din 25 ianuarie 2010 și Legea nr.25/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006,publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr.145 din 5 martie 2010.
9. Regulament de ordine interioară al parchetelor din 21/02/2007 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 154 din 05 martie 2007 .Intrare în vigoare 05 martie 2007.
10.Constituția României
11.Codul civil
12.Codul de procedură civilă
13.Noul cod penal
14.Noul cod de procedură penală
15.Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor
Surse de internet
http://www.just.ro/MinisterulJustiției/Organizare/AtribuțiileprincipalealeMJ/tabid/787/Default.aspx adresa- 26.02.2014.
http://www.mpublic.ro/recursuri/2013_civil/rc_19_09_2013.htm,11.03.2014.
http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/08_08_2008__16616_ro.pdf,08.05.2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Perspectiva Istorica Asupra Dezvoltarii Constitutionale din Perioada Principatelor Romane Pana Astazi (ID: 128944)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.