Personalități cu Statutul de P ărinți Fondatori a Uniunii [612742]
F 271.13/Ed.3 Document de uz intern
Anexa 8
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA: LITERE ȘI ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
PROGRAMUL DE STUDII: ASISTENȚĂ MANAGERIALĂ ȘI SECRETARIAT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID): IF
Vizat
Facultatea Litere și științe
Aprobat,
Director de departament,
Prof. univ. dr. Stan Emil
LUCRARE DE LICENȚĂ
TEMA: Personalități cu Statutul de P ărinți Fondatori a Uniunii
Europene
Conducător științific:
Prof.univ.dr. Gheorghe Calc an
Absolvent: [anonimizat]
2019
F 272.13/Ed.2 Document de uz intern
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Anexa 9
FACULTATEA: Litere și Științe
DOMENIUL: Științele Educației
PROGRAMUL DE STUDII: Asistență Managerială și secretariat
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF/FR/ID: IF
Aprobat,
Director de departament,
Prof.univ.dr.Stan Emil Declar pe propria răspundere că voi elabora personal proiectul
de diplomă / lucrarea de licență / disertație și nu voi folosi alte
materiale documentare în afara celor prezentate la capitolul
„Bibliografie”.
Semnătură student(ă):
DATELE INIȚALE PENTRU PROIECTUL DE DIPLOMĂ / LUCRARE LICENȚĂ / LUCRARE DISERTAȚIE
Proiectul a fost dat student: [anonimizat]/student: [anonimizat]: DELOGRAMATIC OLGA
1) Tema proiectului / lucrării Personlități cu Statutul de Părinți Fondatori a Uniunii Europene
2) Data eliberării temei: 23.10.2018
3) Tema a fost primită pentru îndeplinire la data: 23.10.2018
4) Termenul pentru predarea proiectului/ lucrării: 18.06.2019
5) Elementele inițiale pentru proiect / lucrare: Tematica, Bibliografie, Structura lucrării
6) Enumerarea problemelor care vor fi dezvoltate: capitolul 1,2,3
7) Enumerarea materialului grafic (acolo unde este cazul): –
8) Consultații pentru proiect / lucrare, cu indicarea părților din proiect care necesită consultarea: Lunar
Conducător științific: Prof.univ.dr. Gheorghe Calcan Student(ă)
Delogramatic Olga
Semnătura: Semnătura:
F 273.13/Ed.2 Document de uz intern
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Anexa 10
FACULTATEA: Litere și Științe
DOMENIUL: Științele Educației
PROGRAMUL DE STUDII: Asistență Managerială și secretariat
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF/FR/ID: IF
APRECIERE
privind activitatea absolvent: [anonimizat]:
DELOGRAMATIC OLGA
în elaborarea proiectului de diplomă / lucrării de licență / disertație cu tema:
Nr. crt. CRITERIUL DE APRECIERE CALIFICATIV
1. Documentare, prelucrarea informațiilor din bibliografie
2. Colaborarea ritmică și eficientă cu conducătorul temei proiectului de diploma
/lucrării de licență
3. Corectitudinea calculelor, programelor, schemelor, desenelor, diagramelor și
graficelor
4. Cercetare teoretică, experimentală și realizare practică
5. Elemente de originalitate (dezvoltări teoretice sau aplicații noi ale unor teorii
existente, produse informatice noi sau adaptate, utile în aplicațiile inginerești)
6. Capacitate de sinteză și abilități de studiu individual
CALIFICATIV FINAL
Calificativele pot fi: nesatisfăcător/satisfăcător/bine /foarte bine /excelent .
Comentarii privind calitatea proiectului/lucrării:
________________________________________________________________________________________________
___________________________ _____________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________ _____
________________
Data:
Conducător științific
Prof.univ.dr. Gheorghe Calcan
1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 5
ÎNCEPUTURILE CONSTRUCȚIEI UNIUNII EUROPENE ANII 1945 -1950 ………………………….. .. 5
1.1. Europa –între mit și istorie. Ideea Europeană ………………………….. ………………………….. ……….. 5
1.2. Delimitare înt re concepte. Cooperare și integrare ………………………….. ………………………… 10
1.2.1. Cooperarea – forme interguvernamentale de integrare ………………………….. ………….. 10
1.2.2. Integrarea – forme supra statale de integrare ………………………….. ………………………….. .. 10
1.2.3 . Delimitarea între conceptele de cooperare și integrare ………………………….. ………………. 11
1.3. Construcția Europei după anul 1945 ………………………….. ………………………….. ………………. 12
1.3.1. Mișcările europene pentru unitatea continentului ………………………….. …………………. 12
1.3.2. Cooperarea economică ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 12
1.3.3. Benelux ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 13
1.3.5. Proiectele Uniunii vamale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 15
1.3.6. Uniunea Europenă a plăților ………………………….. ………………………….. …………………… 15
1.3.7. Comitetul European al Cărbunelui ………………………….. ………………………….. ………….. 17
1.3.8. Comisia Economică pentru Europa ………………………….. ………………………….. …………. 18
1.4. Cooperarea Militară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 19
1.4.1. Western Union ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 20
1.4.2. Nato ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 21
1.4.2.1. Cooperarea științifică ………………………….. ………………………….. …………………………. 22
1.4.2.3. Europa Unită a socialiștilor ………………………….. ………………………….. …………………. 24
1.4.3. Mișcările federalist ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 25
1.4.3.1. Uniunea Europeană a Federaliștilor (UEF ) ………………………….. ………………………….. . 25
1.4.3.2. Mișcarea socialistă pentru Statele Unite ale Europei (MSEUE) ……………………….. 26
1.4.3.3. Liga Europeană de Cooperare Economică (ELEC ) ………………………….. ……………. 26
1.5.1. Montreux ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 27
1.5.2. Gstaad ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 28
2
1.5.3. Haga ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 29
1.6. Mișcarea europeană ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 30
1.6.1. Proiectul comunității politice ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 35
PERSONALITĂȚI CU STATUTUL DE PĂRINȚI FONDATORI A UNIUNII EUROPENE …….. 35
2.1. Konrad Adenauer ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 35
2.2. Johan Willem Beyen – Planul Beyen ………………………….. ………………………….. ………………. 47
2.3. Winston Churcill ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 49
2.4. Alcide De Gasperi ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 52
2.5. Walter Hallstein ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 54
2.6. Sicco Mansholt ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 56
2.7. Jean Monet ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 57
2.8. Robert Schuman ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 59
2.9. Paul –Henri Spaak ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 60
2.10. Altiero Spineli ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 62
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 64
3.1. ROBERT SCHUMAN“Declarația Schuman” ………………………….. ………………………….. …… 64
3.2. Declarația Schuman ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 65
3.3. Consecințele "Declarației Schuman" pentru Germania și impl icațiile ei asupra Franței . 67
3.4 . "Planul Schuman" – Reacțiile Germaniei ………………………….. ………………………….. ………. 68
3.5. Reacțiile Franței față de Planul Schuman ………………………….. ………………………….. ……… 69
3.6. "Planul Schuman" și țările Benelux ………………………….. ………………………….. ……………… 70
3.7. Reacțiile Italiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 71
3.8. Reacțiile Statelor Unite la Planul Schuman ………………………….. ………………………….. …….. 72
3.9. Planul Schuman și relațiile franco -britanice ………………………….. ………………………….. …… 72
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 77
BIBLIOGRAFIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 79
3
INTRODUCERE
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – CECO marchează o piatră de hotar în
cooperarea internațională, deoarece reprezintă p rima organizație a tratatelor supranaționale din
istorie: guvernele naționale au decis să delege autorității interne de decizie în sectoarele
cărbunelui și oțelului, către o nouă organizație internațională.
Planul de îmbinare a resurselor de cărbune și oțe l și depunerea deciziilor din aceste
sectoare către o autoritate supranațională a fost prezentat publicului de către ministrul francez de
externe Robert Schuman la 9 mai 1950. Robert Schuman și Jean Monnet, ” creatoru l”, se
refereau la plan ca la un ” act în drăzneț și constructiv” , iar Francois Duchene, autorul biografiei
celebre – Monnet, se referea la conținutul planului ca ” o ruptură a trecutului în lumina noii sale
calități superioare”. Obiectivul final al planului a fost acela de a atenua preocupările fr anceze
conform cărora Germania de după război ar folosi puterea pentru amenințarea autonomiei
franceze, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității. Aceste
preocupări au apărut în sprecial pe fondul recuperării iminente a e conomiei germ ane și al
perspecti vei ca Germania să fie ”eliberată” de supravegherea alianțelor
Francois Duchene, biograful lui Monnet, a scris despre misiunea, obiectivul Tratatului
CECO: ” Piața comună a cărbunelui și oțelului urma să fie deschisă imediat , fără taxe vamale și
alte restricții comerciale; practicile nediscriminatorii au fost în afara legii ”.
Principalul obiectiv al Tratatului CECO, prevăzut în primele trei articole ale Tratatului, a
fost, prin urmare, acela de a ” crea piețe comune ”. Mai mul t de atât, prin acordarea înaltei
autorități instrumentelor disciplinare și de reglementare, Tratatul a permis Înaltei Autorități să
joace un rol esențial pentru asigurarea acestor obiective: ”fixarea prețurilor minime și maxime
pentru vânzări pe piața com ună…” .În plus ar putea impune cote pentru a limita excedentul de
producție și, în perioada deficitului, să aloce și materiile prime. Pe lângă prerogativele de
reglementare pe scară largă, Tratatul conține, de asemenea, dispozițiile privind munca și polit ica
socială, precum și politica comercială.
4
Capitolul unu prezintă începuturile construcției Uniunii Europene ,al cărei scop principal
prevedea crearea unii Europe pașnice,care la rândul său v -a fi urmată de o prezentare a mitului
și a istoriei europene . Europa își va păstra individualitatea și rădăcina etno -lingvisti că. Termenul
de Europa este utilizat în scrierile lui Herodot și Aristotel.
Capitolul doi descrie personalitățile cu statut de părinți fondatori ai Uniunii Europene.
Robert Schuman poate f i numit unul dintre a devenit renumit prin ”Declarația Schuman”, prin
care a propus Germaniei și celorlalte țări europene să colaboreze pentru uificarea economică
europeană .
Adenauer a fost un mare promotor al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelulu i, a
cărei creare a fost un pas important în construirea rela țiilor cu foștii dușmanii. Conceptele lui
Konrad Adenauer despre Europa au creionat ideea că unitatea europeană a fost importantă pentru
o pace durabilă și de stabilitate .
Johan Williem Beyen a crezut în cooperarea între națiunile europene. El a anticipat
integrarea politică într -o perioadă greu de conceput și a reușit să convingă celelalte națiuni că
este benefică o cooperare economică ulterioară pentru că va fi urmată de unificarea politică.
Winston Churchill a fost printre primii care a pledat pentru integrarea europeană, cerând
realizarea unui Consiliu al Europei ca un prim început.
Fără energia lui Hallstein, puterile diplomatice de negociere și tăria persuasiunii, viteza integrării
europen e nu ar fi fost posibilă.
De Gasperi a jucat un rol important de mediator între Germania și Franța, după un secol
de război. El a fost o forță puternică în spatele creării Comunității Economice Europene.
În 1968 Comisia a publicat ”Memorandumul privind r eforma politicii agricole comune” –
denumit Planul Mansholt. Pentru Monnet realizarea Europei este realizarea păcii .
Capitolut trei prezintă în întregime Declarația Schuman.Consecințele acesteia ș i reacțiile
țărilori implicate.
5
CAPITOLUL I
ÎNCEPUTURILE CONSTRUCȚIEI UNIUNII EUROPENE ANII 1945 -1950
1.1. Europa –între mit și istorie. Ideea Europeană
Descrierile clasice plasează Europa în spațiul cuprins între Irlanda, fluviu l Don, Bosfor și
coloanele lui Hercule . Zona sudică a fost pentru început o zonă mult mai civilizată datorită
interesului pentru Marea Mediterană. Diversitatea natural ă a fost un factor care a dus la o lentă
omogenizare a grupurilor de populație care s -au sedentarizat în Europa1.
În acest fel, Europa își va găsi individualitatea prin pătrunderea unor grupuri – indo-
europenii. Ei sunt considerați rădăcina etno -lingvistică a unor popoare din Europa , dezvoltând o
civilizație specific ă numită Kurganelor sau gorganelor. Această civilizați e se caracteriza prin
morminte acoperite cu o movilă de pământ2.
Cel care folosește mai întâi cuvântul de Europa este Hesiod – pentru desemnarea
teritoriilor locuite de greci, în timp ce Herodot descria mai larg zona europeană merând din est
până spre Don iar în Nord dincolo de Dunăre3.
Termenul de Europa este folosit apoi și de Aristotel doar pentru a descrie grecii în
comparație cu vecinii lor, “barbarii”.
Legendele despre Europa încearcă să descrie apariția acestui concept. Povestra spune că
Europa era o prințesă din orașul fenician Try. Într -o zi ea a fost răpită de un taur care era, de fapt,
Zeus. Acesta a dus -o în Creta, u nde s -au născut mai mulți copii. Unul dintre ei a fost Minos,
socotit fondatorul statului Cretan, primul leagăn al civilizației euro pene. În Creta au apărut și
primele elemente ale civilizației antice care vor fi preluate de greci și transmise în spațiul
European. Prin difuziune culturală, realizările cretane sunt preluate de către o altă civilizație
legendară, aceea de la Micene4.
Aportul Greciei la civilizația europerană a fost decisive deoarece a marcat imaginea
culturală și artistică a spațiului. Două modele politice grecești vor influența evoluția ulterioară a
Europei. În Grecia antică alternează modelul oligar hic care presupune gu vernarea printr -o
1 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.56
2 Ibidem
3 Gheorghe Prisă caru, Istoria și evoluția integrării europene , Editura. Universitară, București, 2010 , p.65
4 Ibidem
5 Idem p.66
6
minoritate, cu cel democratic, care presupune guvernarea prin cei mulți. Cele două modele au
corespuns polisului Spartan și respectiv celui atenian și au anunțat disputa din Europa modern ă
între autoritarism și democrație5.
Modelul atenia n a fost primul model din spațiul European ce a exprimat idea că omul este
cel care trebuie să participle la dezbaterea legilor, să își exprime opinia prin vot liber: “Când
poporul este stăpân pe vot , el este stăpân pe conducere” , spunea A.Bonard în Civili zația
greacă6.
Aportul Greciei la civilizația europeană s -a identificat și prin intermediul elenismului.
Aceasta a reprezentat prima mare sinteză între valorile unei civilizații de origine europeană și
valorile civilizației asiatice. Aceste valori vor fi p reluate de către romani și transmise în Europa7.
Într-un timp relativ scurt , Roma a de venit o mare putere și centrul unei civilizații care a
influențat durabil și benefic istoria europeană. Preluând valorile și creațiile spirituale grecești,
Roma va aduce nu numai în spațiul European, dar și în cel extra -european , o perioadă de
stabilitate numită Pax Romana8.
Cea mai trainică și vizibilă moștenire a Romei din istoria Europei contemporane este
nașterea popoarelor neolatine, sau ceea ce Nicolae Iorga numea “ Sigiliul Romei ”. Dacă la greci
există o percepție geografică a Europei, la romani, prin unitatea imperial ă, predomină ide ea de
Europă politică unitară9.
Ideea unei forme strânse de cooperare a statelor europene nu este o creație a secolului
XX, ci datează încă din vremea lui Carol cel Mare – 768-814, vreme în care Sfântul Imperiu
Roman se întindea pe aproape întreaga suprafață a statelor fondatoare ale Comunității
Europene10.
În cazul imperiului lui Carol cel Mare , nu a fost vorba de o formațiune care se pu tea
compara cu actuala Uniune Europeană, deoarece scopul principal al acestei structure nu a fost o
colabor are la nivel economic, ci construirea și apărarea acestui spațiu creștin. Tratatul de
6Ibidem
7 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007, p.57
8 Ibidem
9 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell, 2nd edition (8 April
2011),pdf p.56
10Idem,p.57
7
uniune între regale Boemiei Georg von Podebrand și Înaltul Consiliu din Veneția din 1462 poate
fi interpretat ca expresia voinței creării unei structure supranaționale11.
Tratatele de la Osnabruck și Munster din 1648 , cunoscute sub numele de Pacea de la
Westfalia, au pus capăt războiului de 30 de ani , marcând încep utul epocii clasice a dreptului
internaț ional public – ius publicum europaeum12.
Putem menționa că aceste tratate au marcat victoria monarhilor asupra papalității și au
conferit principiilor suprema potestas nu doar pe plan intern dar și pe plan extern. Împeriul
Germanic s -a împărțit în 355 de state , asupra cărora împăratul nu și -a păstrat decât în mod formal
autoritatea13.
Pacea de la Westfalia a dezvoltat principiul echilibrului dintre puterile europene ca mod
de menținere a păcii. Imperiile au fost înlocui te cu statele independente politic , care au devenit
state naționale. Imperiul realizat după Pacea de la Westfalia poate semăna cu o organizație
internațională , al cărei secretar general era Împăratul14.
În perioada secolelor XVIII -lea și al XIX -lea s-a dezv oltat ideea unei confederații
europene. Ordinea care s -a realizat după Congresul de la Viena din 1815 – concertul marilor
puteri europene – Prusia, Austria, Rusia, Anglia și Franța , avea caracteristici distincte care o
diferențiau de o organizație supranaț ională. Înființarea statelor naționale la sfârșitul secolului al
XIX – lea și începutul secolului XX a reprezentat sfârșitul acestui sistem, proces care a fost
accelerat de eforturile de unificare din Germania și Italia15.
Ideea europeană a luat forme certe de-abia în secoluul XX. În perioada postbelică, trebuie
să discutăm de așa numita mișcare paneuropeană din 1923 , inițiată de contele austriac Richard
Coudenhove -Kalergi, prin care se urmărea ca, prin crearea unor State Unite ale Europei, să se
realizeze un centru de putere care să contrabalanseze Marile Puteri de la acea dată – Rusia,
Marea Britanie și Statele Unite16.
Ideea europeană s -a bucurat de o puternică acceptare în rândul cercurilor economice și
intelectuale ale vremii, aspect vizat de numeroasele congrese paneuropene organizată în aceea
11 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007, p.59
12 Prisă caru Gheorghe , Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010, p.67
13 Ibidem
14 Ibidem
15 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , op.cit, p.59
16 Prisă caru,Gheorghe Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universita ră, București, 2010 , p.68
8
perioadă. Diferiți oameni politici , printre care ministrul de externe german Gustav Stresemann și
ministrul de externe francez Aristide Briand, au împărtășit această idee , însă acest plan nu a fost
adoptat de nici un guvern din aceea perioadă. Aristide Briand, președinte de onoare al ligii
paneuropene și deținător al premiului Nobel pentru pace, a elaborat, în 1930, un plan pentru o
Federației Europeană, în care statele europene nu ar fi renunțat la atributele suver anității lor.
Aspectul politic european, având ca punct principal fascismul în Italia și național -socialismul în
Germania, consecințele crizei mondiale din 1929 -1930, nu a permis însă realizarea acestor
proiecte17.
Literatura și filozofia au netezit terenul pentru unificarea Europei cu mult înainte ca
aceasta să ia forme mai sigure. Astfel, putem menționa scrierile lui Jean Jacgques Rousseau,
Immanuel Kant și Abbe de Saint Pierre. O mare însemnătate, în acest context, o are opera lui
Kant „ Despre pacea eter nă”, din anul 1795 , în care se discută despre necesitatea realizării unei
federații a statelor europene, care să aibă o ordine republicană sub umbrela unei constituții
comune. În viziuea lui Kant , această federație ar putea preîntâmpina toate războaiele, d eoarece
statele democratice doresc cel mai mult pacea18.
În a doua jumătate a secolului XIX -lea, teoreticienii dreptului au susținut ideea realizării
„Uniunii statelor europene ” – așa cum menționa Johann Casper Bluntschli în anul 1878.
Unificarea europeană a început la puțin timp după cel de -al doilea război mondial și este
o necesitate istorică idiferent dacă ne raportăm la teoria idealistă sau la teoria realistă a unificării
europene. Teoria realistă asupra unificării europene descrie integrarea europeană ca pe un
instrument de lucru în slujba inereselor tradiționale ale politicii externe a statelor membre19.
Eforturile de unificare a Europei într -o structură federală sunt rezultatul unei filozofii a
istoriei care îmbină experiența trecutului cu idealuri pe ntru viitor. Experiența trecutului ne arată
că o unificare a Europei într -o structură federativă este cea mai bună soluție europeană posibilă.
Conform federaliștilor, formarea Uniunii Europene cu o structură federală este cea mai
importantă sarcină20.
Uniun ea Europeană oferă popoarelor Europei o modalitate de a rezolva împreună
problemele comune.
17 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.60
18 Prisă caru Gheorghe, op.cit p.68
19 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, Bu curești, 2007 , p.61
20Ibidem
9
Avantajul metodei federaliste este important deoarece prezintă o concepție logică și
cuprinzătoare a integrării europene – o idee logică dar nu pragmatică. Metoda f ederalistă
creionează fazele procesului de integrare și descrie măsurile ce trebuie luate în fiecare etapă.
Utilizând cu putere această metodă , se poate ajunge la formarea unei federații europene21.
S-a discutat și despre o metodă funcțională de integrare e uropeană când ministrul de
externe francez Robert Schuman a anunțat, printr -o declarație guvernamentală din 9 mai 1950,
formarea unei organizații în care producția de cărbune și oțel a Franței și Germaniei să fie
comună. Metoda funcțională nu descrie un pl an general, compunându -se din rezultate parțiale și
ducând la formarea unor comunități cu scopuri clar delimitate. Metoda urmărește doar rezolvarea
unor probleme politice prin soluții economice22.
Metoda funcțională este o expresie a concepției conform căre ia politica este arta realizării
posibilului. Avantajul metodei funcționale este acela că urmărește realizarea progreselor în acele
domenii în care acestea sunt posibile și unde interesele naționale pot fi aduse la un numitor
comun23
21 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010 , p.68
22 Ibidem
23 Ibidem
10
1.2. Delimitare între concepte . Cooperare și integrare
1.2.1. Cooperarea – forme interguvernamentale de integrare
Prin cooperare, în sens larg, se înțelege colaborarea unor parteneri independenți juridic
și economic – colaborarea statelor în planul dreptului i nternational public. Prin angajamentele de
drept international public, statele modifică și armonizează ordinele lor juridice interne. În zona
comerțului international, cooperarea vizează mai mult decât relațiile comerciale, incluzând și o
colaborare tehnic ă și economică între state. Țelul principal al cooperării duce la creșterea
competitivității celor implicați24.
Cooperarea poate avea implicații asupra tuturor domeniilor vieții internaționale. După
nivelurile economiilor care sunt incluse în cooperare, se poate distinge între cooperarea
orizontală și cea verticală. Vorbim despre o cooperare orizontală atunci când partenerii se
situează pe aceeași treaptă economică. Cooperarea vertical ă desemnează colaborarea dintre
trepte economice diferite25.
1.2.2 . Integrarea – forme suprastatale de integrare
Prin integrare – din latinescul integration – refacerea unui întreg, se înțelege , procesul
de îmbinare a unor părți dintr -un întreg sau încorporarea într -un întreg. Integrarea reprezintă
realizarea de organe comm une, care au competența de a emite norme juridice obligatorii nu doar
pentru statele member, dar și pentru cetățeni26.
În anii ’90, literatura de specialitate a descri s multi -level governance, ca pe o nouă
formă între modelele suprastatale și cele interguv ernamentale de integrare. Această teorie se
concentrează pe modul de guvernare a Uniunii , acordând o minima importanță elementelor
legate de natura și finalitatea procesului de integrare27.
24 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora, Dreptul Uniunii Europene , Editura , CH.Bech, București, 200 7, p.62
25, Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura , Universitară, București, 2010 , p.70
26 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell, 2nd edition (8 April
2011),pdf p.56
27 Gilbert Gorni ng, Ioana Eleonora Rusu, op.cit, p.64
11
1.2.3. Delimitarea între conceptele de cooperare și integrare
Cooperarea este benefică între toate statele lumii , integrarea este posibilă doar pe plan
regional și între țări învecinate. Cooperarea în zona comerțului lasă structurile și entitățile inițiale
neatinse și astfel , nu are ca scop crearea de noi entități e conomice sau juridice. Orientarea este
îndreptată spre realizarea de noi structuri. În cazul cooperării, nu este utilă modificarea
structurilor existente, în cazul unei integrări sunt utile structure politico -economice
complementare , care se vor uni într -o nouă entitate. Integrarea declanșează un proce s de
transformare, cu scopul de a realiza noi entități28.
Cooperarea prin liberalizarea comerțului vizează doar creșterea relațiilor economice
între economiile naționale existente. Din contra, integrarea are l a bază modificarea structurilor
inițiale , ajungându -se la o entitate mai mult sau mai puțin integrată. Schimbarea structurilor nu
vizează doar interesele vechi , grupuri de interese și structuri ce izvorăsc din condițiile și
perspectivele naționale, dar și structurile economice , deoarece acestea sunt vizate de procesul de
integrare29.
Integrarea nu se poate realiza doar prin simpla cooperare funcțională a unor state
suverane, esre necesar crearea de organe central cu competență decizională. Acestea pot fi de ntre
importante de decizie, care pot exprima interesele comune și care au capacitatea de a aplana
conflictele de interese30.
Cooperarea și integrarea reprezintă două procese distincte. Ambele procese sunt
considerate tipuri de unificare între care există d iferențe fundamentale. Fiecare proces se poate
transforma în celălalt – se poatr trece de la cooperare la integrare economică și viceversa31.
Integrarea este un proce s dinamic care poate fi urmată de o reacție în lanț pe plan
orizontal și vertical , inclunz ând domenii ale vieții sociale cât mai variate. Integrarea economică
determină efecte și în alte domenii decât cel economic. Înfluența și efectele integrării se
manifestă și în alte domenii – politic, juridic sau social32.
28Ibidem , p.64
29 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene Editura, Universitară, București, 2010 , p.71
30 Ibidem
31 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.64
32 Idem, p.67
12
Integrarea economică influențeată puternic domeniul politic – o coordonare sau chiar o
integrare în acest domeniu este extrem de utilă.
Astfel, integrarea economică din cadrul Comunităților Europene necesită, pe termen
lung, și formarea unei uniuni politice , o unificare a politicii exter ne, de securitate și de apărare,
toate acestea fiind elemente ale unei reacții în lanț. Integrarea economică va pregăti și facilita
drumul unei uniuni politice a Europei, fără a o putea însă înlocui33.
1.3. Construcția Europei după anul 1945
1.3.1. Mișcările europene pentru unitatea continentului
Analizând anumite elemente, 1945 poate fi considerat anul zero pentru Europa. Europa a
avut 35 de milioane de victim e, la care se adaugă milioane de răniți , văduve, orfani și 30
de mil ioane de europeni cereau a zil. După anul 1945 trebuia rei nventat viitorul.
1.3.2. Cooperarea economică
Încă de la sfârșitul celui de -al doilea război mondial, au fost întreprinse diferite inițiative
diplomatice pentru încercarea de reconstrucție a economiilor țărilor europene dev astate de cinci
ani de conflict34.
Dincolo de necesitățile de urgență, cum ar fi cărbunele și oțelul , se realizează o revigorare
a activității economice, încurajarea reluării comerțului și modernizarea structurilor de producție ,
fie prin intermediul acordur ilor monetare, fie prin adoptarea, la nivel regional a măsurilor de
dezarmare vamală35.
33 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura , Universitară, București, 2010 , p.72
34Ibidem
35 Ibidem
13
1.3.3. Benelux
Printre organizațiile de cooperare economică care au apărut în perioada postbelică,
Benelux este un bun exemplu. Convenția vamală olandeză -belgiană – luxemburgheză , cu caracter
tranzitoriu, a fost semnată la 5 septembrie 1944 de către cele trei guverne exilate la Londra36.
La 1 ianuarie 1948, intra în vigoare Uniunea vamală Benelux. În contextul economic
foarte dificil din perioada postbelică, convenții le Benelux oferă celor trei țări posibilitatea unor
schimburi economice importante . Dar punerea în aplicare a acestor convenții a întâmpinat o
oarecare dificultate. Dificultățile apar în special din cauza diferențelor celor două guverne în ceea
ce privește cooperarea europeană, atutudinea față de Germania și folosirea ajutorului pentru
Planul Marshall. Negocierile dintre cei trei parteneri demonstrează, de asemenea , dificultățile de
realizare a unei uniuni ec onomice între state care au , la sfârșitul războiu lui, diferite structuri
economice și interese naționale37.
În octombrie 1949, cele trei țări au adoptat un tratat pre -uniune înainte de Benelux,
care păstrează însă multe clauze de salvgardare, permițând totodată eliminarea progresivă a
restricțiilor canti tative38.
1.3.4. Consiliul Trip artit pentru Cooperare Economic
În februarie 1944, în răspunsul la cererile repetate ale Franței pentru formarea unei
uniuni vamale bilaterale, Belgia a propus Franței să implice Țările de Jos în discuțiile de
realizare a unui consiliu comun de cooperare economică pe ntru restaurare și
reconstrucție39
Din necesitatea de a contrabalansa Franța, autoritățile bergiene insistă asupra impunerii
participării Țărilor de Jos , cu care se pregătesc să semneze, în septembrie 1944, o co nvenție
vamală Benelux40.
36 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell, 2nd edit ion (8 April
2011),pdf p.67
37 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010 , p.74
38Idem, p.76
39Ibidem
40 Prisăcaru Gheorghe , op.cit p.77
14
La 2 ianuarie 1945, Uniunea Economică Belgia -Luxemburg și Țările de Jos prezintă în
Franța un document nou, care are în vedere, în special, procedurile de consultare înainte de orice
modificare a tarifelor, pentru coordonarea res urselor de echipamente industriale sau pentru
furnizarea de alimente. În paralel cu aceste negocieri, Belgia și Franța au încheiat, la 24 februarie
1945, acorduri economice limitate privind reluarea schimburilor comerciale, schimbul de
informații fiscale p rivind activele deținute în unul dintre teritorii de către persoane care locuiesc
în cealaltă țară, precum și asupra facilităților de plată între cele două bănci naționale41.
La 20 martie 1945, cu două luni înainte de eliberarea completă a Țărilor de Jos,
Acordul Economic pentru Consultare Mutuală a fost semnat în sfârșit la Paris. Acesta instituie un
Consiliu mixt de cooperare economică sau un Consiliu tripartit pentru cooperare economică
(CTCE), pentru a examina posibilitatea coordonării tarifelor, a măsu rilor privind contingentele, a
controalelor prețurilor, a securității sociale și lupta împotriva șomajului. Comisiile specializate
pentru cărbune, oțel, industrie, textile, agricultură sau transport maritim sunt create pentru a
efectua studii și a examina situați a producției din Germania . Prin urmare, Consiliul promovează
livrarea de materii prime și pune la dispoziția membrilor săi diverse brevete industriale și
științifice germane plasate în regim de lichidare. Pe de altă parte, Franța se confruntă cu ret icența
partenerilor săi cu privire la proiectele sale de dezmembrare economică și teritorială a Germaniei
înfrânte42.
Pe 15 august 1947, profitând de planul Marshall și presiunile americane pentru o mai
mare cooperare economică în Europa, Franța și -a info rmat partenerii de la Consiliul tripartit
despre dorința sa de realizare a unei uniuni vamale cu guvernele în cauză43.
41 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europe ne, Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.69
42 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010 , p.78
43 Ibidem
15
1.3.5. Proiectele Uniunii vamale
În urma celui de -al doilea război mondial, în Europa Occidentală au apărut mai multe
proiecte ale un iunilor vamale regionale. Astfel, în 1947, Danemarca, Suedia, Norvegia și Islanda,
au în vedere stabilirea unei uniuni vamale scandinave. În 1949, Danemarca, Norvegia, Suedia și
Marea Britanie au început, de asemenea, negocierile pentru o uniune economică regională
numită Uniscan. În același timp, Franța și Italia nego ciază tratat ul privind uniunea tarifară care
nu a fost ratificat. În ianuarie 1948, Franța, presat ă de că tre Statele Unite pentru a realiza
unificarea europenă înființează în Italia și țăril e Benelux o uniune vamală. Acest proiect de
asociere economică (elibera re de schimb valutar și comerț ) se numește Fritalux Finebel (Franța –
Italia -Olanda -Belgia -Luxemburg). În septembrie 1947, a fost publicat și un proiect vamal greco –
turc. Dar toate acest e proiecte sunt încă în faza de exp lorare și sunt limitate, având în vedere
liberalizarea comerțului pe scară largă susținută în cadrul CEE și plățile proiectului Uniunii
Europene (EPU), care să sprijine în mod activ Statele Unite ale Americii44.
1.3.6. Uniunea Eu ropenă a plăților
La sfârșitul celui de -al doilea război mondial, au fost încheiate acorduri bilaterale de
plată între anumite țări europene pentru a stimula comerțul internațional. Dar aceste acorduri
timpurii se bazează pe controalele de schimb , ceea ce indică faptul că plățile aut orizate trebuie
efectuate la cursul fix care corespunde valorii oficiale de valute. În mod similar, schimburile și
plățile trebuie să fie echilibrate în limitele de credit stabilite de aceste acorduri. Prin urmare,
decizia luată în iulie 1950 de Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE)
pentru a înlocui aceste acorduri bilaterale de plată printr -un sistem multilateral este capabilă să
stimuleze economia europeană45.
44 https://w ww.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
45 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell, 2nd edition (8 April
2011),pdf p.69
16
Creată la 19 septembrie 1950 de către ce le optsprezece țări membre ale OEEC, cu efect
retroactiv de la 1 iulie 1950, Uniunea European ă a Plăților (EP U) face ca monedele europene să
fie pe aceeași linie cu realitățile economiilor naționale46.
Pe de altă parte, se mențin restricții de schimb valu tar cu privire la zona dolarului.
Acesta joacă un rol internațional de compensare pentru a echilibra conturile fiecărei țări
europene cu vecinii săi . În practică, fiecare membru are paritatea fixă EPU între monedă și
unitatea de cont și o rată de schimb unică. La sfârșitul fiecărei luni, reglementările comerciale
sunt parțial în aur și parțial prin credite UIP. Subscris de către Statele Unite, capitalul inițial al
EPU reglementează, astfel, cooperarea dintre creditori și debitori. Prin acest sistem, bănci le
centrale naționale și-au oferit banii la dispoziția pertenerilor săi în timp ce Banca Reglementelor
Internaționa le (BIS) din Basel, asigură implementarea tehnică a compensațiilor. În fiecare lună,
EPU stabilește un echilibru net, activ sau pasiv, a l fiecărei țări vis-à-vis de membrii tuturor
celorlalte țări din UE. Se stabilește o cotă pentru fiecare stat membru, care reprezintă suma
maximă pe care soldul conturilor sale îl poate atinge. Ajustările, calculate parțial în aur, se
efectuează în funcție de debitul și creditul lun ar al țării respective . După ce și-a demonstrat
eficacitatea, mecanismul cursulu i de schimb al EPU a realizat treptat, prin introducerea unui
arbitraj bancar, o mai mare flexibilitate a sistemului de plăți intra -europene și descentra lizarea
piețelor47.
EPU oferă Europei postbelice o stabilitate completă a schimburilor și promovează
liberalizarea comerțului între statele sale membre. Dar crizele succe sive implică modificări ale
prețurilor și interschimbabilitate monedelor europene la b ăncile emitente , în timp ce Uniunea
Plăților Europene a promovat revenirea la convertibilitatea monedei în Europa . EPU a fost
înlocuită cu Acordul Moneta r European (MEA) care promovează întoarcerea convertibilității
monetare în Europa48.
Semnat la 5 august 1955 de șaptesp rezece state membre ale EPU, MEA stabilește un
Fond european de rezervă pentru țările cu balanța de plăți în deficit, un sistem multilateral de
reguli și compensarea pe baza ratelor de schimb cât mai stabile posibil. BIS asigură executarea
46 https://www.cvce.eu/…/unit ., accesat în data de 25.11.2018
47 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.75
48Ibidem , p.75
17
operațiunilor financiare rezultate din acord. Cu toate acestea, spre deosebire de EPU, sistemul
multilateral de reguli ș i MEA de creditare nu își asumă nici o o bligație cu caracter automat49.
1.3.7. Comitetul European al Cărbunelui
La sfârșitul celui d e-al doilea război mondial, Europ a se confruntă cu o lipsă mare de
cărbune. Într -adevăr, după ce a fost ținta distrugerii masive din motive militare și strategice,
industria cărbunelui de pe continent este complet dezorganizată. Germania nu mai dispune de
mijloacele necesare pentru a -și contro la producția și exporturile. În 1945 condițiile de lucru din
mine și condițiile dificile de viață provoacă tensiuni sociale puternice. Apar mișcările greviste
care încetinesc economia. Pe de altă parte, situația preca ră a transportului rutier, feroviar și
fluvial nu facilitează dezvoltarea comerțul internațional50.
Hotărât e să restabilească rolul industriei cărbunelui ca motor al energiei și al activității
economice europene, Statele Unite și Marea Britanie decid să c reeze o organizație care să
permită țărilor exportatoare și importatoare de cărbune să colaboreze. Proiectată ca o organizație
internațională care se bucură de autonomie financiară, Comitetul Europea n al Cărbunelui (ECO)
a avut prima întâlnire la 18 mai 1 945, deși a obținut statutul oficial la 1 ianuarie 1946. Pe lângă
Statele Unite și Marea Britanie, membrii săi sunt: Belgia, Danemarca, Franța, Grecia,
Luxemburg, Norvegia și Olanda, la care se adaugă apoi Austria, Polonia, Turcia, Cehoslovacia,
Italia și Irlanda, precum și Finlanda, Portugalia, Suedia și Elveția ca țări neutre și asociate.
Germania este reprezentată de un birou militar anglo -american. În mod oficial invitat să se
alăture ECO, Uniunea Sovietică refuză în cele din urmă oferta SUA din cauz a diferențelor de
opinie cu privire la politica militară care trebuie aplicată Germaniei înfrânte51.
ECO -ul din Londra, al cărui resurse logistice sunt furnizate de Marea Britanie, face
recomandări guvernelor țărilor producătoare de cărbune pentru a asigur a o distri buție eficientă și
echitabilă. Cărbunele este furnizat de Statele Unite care trebuie să acopere atât necesitățile
militare, cât și nevoile civile și comerciale pentru relansarea activității economice în Europa.
49 https://www.cvce.eu/…/uni t, accesat în data de 25.11.2018
50 Gorning Gilbert , Ioana Eleonora Rusu, op.cit, p.76
51 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.77
18
Confruntată cu probleme monetare ș i lipsa monedelor internaționale, ECO promovează și
schimbul de cocs pentru bunurile materiale și produsele alimentare de primă necesitate. Inițial
planificată pentru o perioadă de un an, ECO își încetează definitiv activitătea la 31 decembrie
1947, după c e a transmis atenția sa Comitetului pentru cărbune al Comisiei Economice pentru
Europa (CEE) creat în 1947 la Geneva de Organizația Națiunilor Unite52 .
1.3.8. Comisia Economică pentru Europa
La 11 decembrie 1946, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a doptă o rezoluție în
principiu favorabilă creării unei Comisii Economice care să ajute țările europene devastate de
război. La 28 martie 1947, Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (Ecosoc) a înființat
Comisia Economică pentru Europa (ECE sau EC E pentru Comisia Economică pentru Europa)53.
ECE, sub conducerea executivă a economistului suedez Karl Gunnar Myrdal, este un
organism subsidiar și una dintre comisiile economice regionale ale ONU. Este singura
organizație europeană postbelică în care, în afară de Statele Unite ale Americii, în calitate de
finanțator și de Canada, se află toate țările situate geografic pe continentul european. În practică,
totuși, aproape toate țările din Europa de Est abandonează rapid activitatea diferitor comitete
tehnic e instituite de ECE. Prin urmare, numai secretariatul permanent și sesiunile plenare anuale
ale Comisiei, la care sunt reprezentate cel puțin toate statele membre, asigură o legătură minimă
între părțile occidentale și cele estice ale Europei. Comisia, car e nu poate lua nicio măsură cu
privire la o țară membră fără acordul autorităților naționale, este compusă din reprezentanți ai
celor 17 țări membre ale Organizației Națiunilor Unite (Belgia, Belarus, Danemarca, Franța,
Grecia, Islanda, Luxemburg, Norvegia , Țările de Jos, Polonia, Regatul Unit, Suedia,
Cehoslovacia, Turcia, Ucraina, URSS și Iugoslavia), precum și Statele Unite. În perioada 2 – 14
mai 1947, ECE a organizat prima sa sesiune la Geneva, sediul Oficiului European al Națiunilor
Unite. Este, de fa cto, succesorul Comitetului European de Ajutor Economic, al Comisiei
Europene a Cărbunelui și al Biroului Central European al Transporturilor Interne, care a fost
creat în caz de urgență de îndată ce războiul s -a încheiat54.
52 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
53 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora, op.cit, p.78
54Ibidem
19
Comisia Economică pentru Europa , care înființează diverse c omisii specializate,
realizează studii, pregătește statistici, oferă expertiză și face recomandări statelor membre.
Facilitează soluționarea problemelor economice legate de reconstrucția țărilor distruse sau slăbite
de război, î n special în ceea ce privește furnizarea cărbunelui, lemnului, electricității sau
petrolului. Promovează comerțul și îmbunătățirea problemelor de transport intra -europene. ECE
sprijină, de asemenea, adoptarea de convenții sau acorduri pri vind traficul ruti er, formalitățile
vamale, arbitrajul comercial sau planificarea urbană. Inițial planificat experimental, ECE a
devenit, în 1951, un organ permanent al Organizației Națiunilor Unite55.
1.4. Cooperarea Militară
Înființarea regimurilor comuniste în Europa Centra lă și de Est, precum și prezența
masivă a trupelor sovietice în aceste țări, generează un sentiment de teamă în Europa de Vest.
Guvernele francez și englez reacționează, în curând , alăturându -se celor din Benelux. La 17
martie 1948, a fost încheiat Pactul de la Bruxelles privind înființarea Uniunii Occidentale.
Această alianță marchează începutul cooperării militare europene. Crearea Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) , 4 aprilie 1949, determină o mai bună cooperare militară
între europeni ș i americani56.
55 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010 , p.80
56 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
20
1.4.1. Western Union
La 4 martie 1947, Franța și Marea Britanie au semnat un pact de asistență rec iprocă în
Dunkerque. În atmosfera postbelic ă, acest tratat de prietenie și cooperare este îndreptat în mod
deschis împotriva Germaniei înfrâ nte în cazul unei noi politici agresive din partea sa. Guvernul
francez întrevede o puternică amenințare dincolo de Rin57.
În perioada următoare , tensiunile continuă să crească între blocurile occidentale și cele
sovietice. În octombrie, Cominformul nou cr eat critica vehement planul Marshall pentru ajutorul
oferit de America pentru redresarea europeană . Ei condamnă ceea ce ei văd – o subjugare a
Europei de către America. U RSS și țările satelitare refuză ajutorul Marshall. Țările din Europa
de V est, care î n primul rând doresc împiedicarea expansiunii comuniste , încearcă să convingă
Washingtonul să acorde ajutor financiar și material interimar democrațiilor occidentale, care sunt
serios slă bite din cauza războiului58.
La 22 ianuarie 1948, Ernest Bevin, secre tar britanic de externe, realizează un discurs în
Camera Comunelor, în care pune la îndoială amenințarea sovietică și afirmă dorința sa de a
dezvolta cooperarea Marii Britanii cu Franța și alte țări. Benelux în cadrul unei Uniuni
occidentale lărgește Trata tul de la Dunkerque. Câteva zile mai târziu, lovitura de la Praga din 25
februarie 1948, în care comuniștii au preluat puterea cu forța în Cehoslovacia, au accentuat
tensiunile internaționale și pericolele războiului rece. Statele Unite își fac imediat cun oscute
preferințele pentru un pact regional , dincolo de amenințările militare. Guvernul britanic prezintă
Franței și țărilor Benelux un proiect de alianță reciprocă de apărare în caz de agresiune. La 17
martie 1948, cele cinci țări semnează la Bruxelles tr atatul de instituire a Uniunii Occidentale –
are ca scop prevenirea oricărei agresiuni armate în Europa59.
În același timp, Danemarca, Norvegia ș i Suedia discută despre o colaborare militară
într-o uniune defensivă scan dinavă. Inspirați de modelul finlande z, dar împărțiți pe statutul lor de
neutralitate, aceste țări doresc să se ferească de pos ibila presiune sovietică și vor lua în
57 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.80
58Ibidem , p.80
59 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
21
considerare, în cele din urmă, ajutorul militar al Statelor Unite . Dar proiectul regional nu are
success pe deplin și americani i își exprimă refuzul absolut de a susține o alianță neutră60.
Pactul de la Bruxelles, planificat pentru o perioadă de cincizeci de ani, intenționează să
organizeze cooperarea celor Cinci în domeniile militar, economic, social și cultural. Este creată o
Înaltă Comandă militară unificată a Uniunii Occidentale . Dar Pactul de la Bruxelles este golit
rapid de puterile sale extinse prin semnarea succesivă a tratatelor Organizației Europene de
Cooperare Economică (aprilie 1948), Atlanticului de Nord (aprilie 1949 ), Consiliului Europei
(mai 1949) și Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (aprilie 1951). Cu toate acestea,
chiar dacă nu creează o uniune vamală, pactul răspunde parțial preocupărilor Statelor Unite și
întărește poziția celor Cinci, dornici de a jutor economic și militar american61.
1.4.2. Nato
Cele cinci țări europene care sunt membre ale Pactului de la Bruxelles devin rapid
conștiente de faptul că nu pot să stea singure în fața unui posibil atac al URSS. Blocada de la
Berlin, care se încheie în mai 1 949, a arătat că solidaritatea puternică a Occidentului poate
împiedica o situație tensionată fiind preludiul unui conflict militar, Statele Unite determinând
semnarea unei alianțe militare cu Aliații europeni. Deși Senatul SUA, preocupat de prerogativele
sale constituționale, acceptă doar o alianță clasică, americanii sunt hotărâți să prevină agresiunea
comunistă în Europa și să o respingă62.
La 4 aprilie 1949, doisprezece miniștri de externe au semnat la Washington Tratatul de
instituire a Organizației Tr atatului Atlanticului de Nord (NATO), care include Western Union. În
plus față de cei Cinci aI Pactului de la Bruxelles, se adaugă Statele Unite, Canada, Danemarca,
Islanda, Italia, Norvegia și Portugalia. Explozia din septembrie 1949 a primei bombe atomic e
sovietice și izbucnirea războiului coreean din anul 1950 au accelerat realizarea structurii
militare integrate a NATO. În același timp, Statele Unite solicită integrarea contingentelor
militare germane. În 1950, generalul american Dwight Eisenhower, e rou al celui de -al doilea
război mondial, a devenit primul comandant s uprem al aliaților din Europa. Nevoia unei alianțe
euro-americane este contestată de comuniști din întreaga lume. Negocierile cu Atlanticul sunt, de
60 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora , op.cit, p.85
61 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europen e, Editura, Universitară, București, 2010 , p.65
62Ibidem
22
asemenea, marcate de amenințările și intimidările venite din partea Kremlinului împotriva
puterilor occidentale. Tratatul Alianței Atlantice intră în vi goare la 23 august 1949. Acesta
deschide calea pentru apărarea Europei Occidentale într -un cadru transatlantic63.
1.4.2.1. Cooperarea științifică
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară
Pe lângă cooperarea economică, europeană și politica monetară, oamenii de știință de
pe continent și -au manifestat de a restabili schimburi academic transnaționale și de a stabili
programe de cercetare de mult e ori prea sophisticate și costisitoare pentru laboratoarele strict
naționale. Scopul este atingerea nivelurilor tehnologice și nucleare comparabile cu cele din
Statele Unite și, respectiv , Uniunea Sovietică – în iulie 1945 și august 1949 au detonat prima
bombă atomică64.
Astfel, ideea unui Institut European de Științe nucleare orientate spre aplicații civile a
fost susținută la Conferința Europeană organizată de Mișcarea pentru Cultura Europeană din
Lausanne din 8 -12 decembrie 1949. Apoi , retransmisă la G eneva de Centr ul European pentru
cultură din Paris către Organizația de învățământ, științific și cultural al Organizației Națiunilor
Unite (UNESCO), proiectul a dus la crearea în noiembrie 1951 de la Geneva al unui Consiliu
interguvernamental pentru stu diul cooperării nucleare și realizarea unui mare accelerator al
particulelor65.
1.4.2.2. Cultura creștină și mișcările europene
Unii creștin -democrați au fost îngrijorați cu mult înainte de războiul de unitate europeană.
Alți lideri regretă în special dispariția unității spirituale a Europei, așa cum părea să existe în
Evul Mediu. Unii au participat la campanii în cadrul mișcărilor pro-europene începând cu anii
20. Astfel, intelectualul și publicistul austriac Richard Coudenhov e-Kalergi, creatorul Uniunii
Paneuropene în 1923, a mobilizat elitele intelectuale și politice ale continentului în favoarea
63 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
64 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Eu ropene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.88
65 Ibidem
23
construirii Europei. Plasat deasupra liniilor de partid, a prezentat în 1930 un proiect de pact
paneuropean și a creat mișc area Pan europa care adună împreună un număr de politicieni
conservatori, liberali și Creștin i-Democrați din multe țări europene66.
Datorită războiului, cercurile conservatoare se simt neajutorate. În timp ce mulți creștin –
democrați au luptat în Rezistență, unii dintre catolici, au fost uneori extrem de indulgenți față de
regimurile fasciste puternice din Italia, A ustria sau Slovacia67.
Strategia internațională a Vaticanului la sfârșitul războiului este, mai presus de toate, un
mod de a apăra civilizația creștină oc cidentală împotriva presiunii comunismului.
Biserica Catolică este de acord cu ideea federalistă europeană, cu condiția să nu transmită
idei subversive. Cu toate acestea, în 1948, Papa Pius al XII -lea – Roman cufundat în cultura
germană – și-a exprimat tea ma față de o decadență morală și spirituală a Europei și își exprimă în
mod oficial simpatia sa pentru Mișcarea federalistă. Dar sprijinul pentru cauza europeană
implică, de asemenea, o ide alizare a Evului Mediu creștin. Pius al XII -lea trimite de asemenea un
reprezentant personal la Congresul European de la Haga din mai 1948. Catolicii sprijină
unificarea europeană din motive economice, politice și militare. Lumea catolică din mediul rural
și con servatorii sunt totuși rezervați față de abandonarea rapidă a prerogativelor suveranității68.
Amenințarea crescândă a expansiunii comunismului le îngreunează situația creștin –
democraților care doreau o Europă unită , întărită de o atmosferă atlantică și capabilă să reziste
ambițiilor sovietice. Această aspirație este confirmată de politica proeuropeană condusă de
oamenii de stat creștini (R. Schuman, K. Adenauer, A. De Gasperi, J. Bech, P. van Zeeland, J.
Luns) și care sunt la originea expresiei " Europa Vaticanului" folosită de unii dintre oponenții
lor politici69.
66 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
67 Prisăcaru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europ ene, Editura, Universitară, București, 2010, p.66
68 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora, Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007, p.89
69 Prisăcaru Gheorghe, op.cit, p.68
24
1.4.2.3. Europa Unită a socialiștilor
După eli berare, socialiștii au reactualizat proiect ul pentru o Europă unită și planul lor
celebru – Uniunea Federală Europeană. În contextul intensificării războiului rece, în fiecare zi,
majoritatea dintre aceșt ia au venit să sprijine în mod activ Planul de asistență pentru Marshall în
Europa de Vest în 194770.
Dar socialiștii nu pot accepta că ideea europeană se reduce la restaurarea Occident ului
medieval . Astfel, ei denunță spectrul „Europa Vatic anului“, adică o conspirație a Sfântul ui
Scaun cu complicitatea partidelor creștin -democrate europene, cu scopul de a restabili bazele
unei Europe creștine pe modelul Sfântului Imperiu Roman – medieval germanic71.
În ochii lor, Europa unită oferă avantajul de a reduce î n mod eficient expansiunea
fascismului și comunismului asigurând în același timp o pace durabilă prin intercalarea unei a
treia forțe internațională credibilă între Statele Unite și URSS. Ministrul Aristide Briand , un
francez socialist radical a prezentat deja în țările membre ale Societății Națiunilor (SDN) un
memorandum privi nd organizarea un regim federal72.
Unii socialiști susț in o Europă socialistă unită și se opun unei Europe a intereselor
capitalismului privat aflat sub influența americană. Alții sunt de părere că trebuie să lucreze
împreună cu diferente curente federaliste și democratice pentru a face față comuniștilor care
condamnă crearea unui bloc occidental73.
Insta larea dictaturilor comuniste în Europa de Est a determinat mulți socialiști să se
distanțeze de pozițiile doctrinaire privind integrarea europeană înrădăcinată în alianța
occidentală.
70 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
71 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura, Universitară, București, 2010 , p.65
72 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.89
73 Prisă caru Gheorghe, op.cit, p.76
25
1.4.3. Mișcările federalist
În 1945, odată cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), ideea federalismului global a
devenit populară în America și Europa. Dorin ța profundă de pace unește popoarele și animă
anumite elite naționale. Mișcarea federalistă mondială pledează pentru instaurarea cetățeniei
universale și unirea tuturor democrațiilor. Ea se opune federalismului european care solicită
crearea unei federații regionale din Europa de Vest, fără a respinge perspectiva globalistă pe
termen lung. Pentru adepții federalismului integral, o federație a statelor trebuie să fie însoțită de
o transformare radicală a structurilor economice, sociale și culturale74.
Federal iștii doresc să realizeze o structură guvernată pe "principiul subsidiarității",
transferând regiunilor și instituțiilor federale competențele care nu pot fi exercitate în mod
legitim și eficient la nivel național.
1.4.3.1. Uniunea Europeană a Federaliștilor (UEF )
Uniunea Europeană a Federaliștilor (UEF) este creată oficial la 15 -16 decembrie 1946 la
sediul de la Paris al mișcării franceze "La Fédér ation". UEF coordonează activitatea de cincizeci
de mișcări federaliste naționale deja organizate „Europeesche Actie“ , „Europa Union“, „Uniunea
Federală“, „Movimento Europeo federalist“ … Printre cele mai proeminente personalități
enumerăm – Henry Frenay, Eugen Kogon, Henri Brugmans, Alexandre Marc și Alti ero Spinelli.
UEF reunește aproape 100.000 de membri. Între anii 1947 -1949, o opoziție ideologică tot mai
mare divizează mișcarea. Fideli teoriei societății federale, federaliștii integrați consideră că este
necesar realizarea unei reforme constituționale în direcția descentralizării regionale și a
corporatismului. În acest sens, se opun celor care refuză să vadă mișcarea transformată într -un
partid și vor să determine opinia publică să exercite o presiune asupra parlamentelor și
guvernelor naționale75.
74Ibidem , p.76
75 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
26
UEF a lansat imediat diverse campanii populare pentru o adunare con stitutivă mandatată
să elaboreze un pact de uniune federală europeană. Dar eșecul Comunității Europene de Apărare
(ECD) din august 1954 a amplificat diviziunile doctrinare din cadrul mișcării76.
O tendință maximalistă contestă legitimitatea guvernelor na ționale și le neagă încrederea.
UEF a devenit, la rândul său, mișcarea federalistă europeană (MFE). Ulterior, federaliștii
cer în mod constant aprofundarea Comunităților Europene.
1.4.3.2. Mișcarea socialistă pentru Statele Unite ale Europei (MSEUE)
Mișcarea pen tru Statele Unite Socialiste ale Europei, condusă de Andre Philip, s -a născut
în Montrouge, lângă Paris, în iunie 1946, din dorința de a crea o Europă socialistă independentă.
El încearcă să se reconecteze cu tradiția internaționalistă veche a partidelor s ocialiste și
obiectivul său inițial a fost planificare a socialistă a unei Europe unite77.
În 1947 a devenit „Mișcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei“ (MSEUE), care
considera că era urgent ca în Europa să existe lupta pentru a fi socialist .
Liderii săi dispun o unificare europeană și nu pot concepe o Europă unită fără prezența
germane și fără participarea Marii Britanii și a țărilor scandinave – pentru că aceste țări se simt
mai pătrunse de spiritu l socialist –“ mica Europă”78.
1.4.3.3. Liga Europe ană de Cooperare Economică (ELEC )
Liga Europeană pentru Cooperare Economică (ELEC) este o forță europeană de inspirație
liberal creată în toamna anului 1946 la inițiativa fostului prim -ministru belg ian Paul Van Zeeland
și polonezul Joseph Retinger. Intenț ia lor este de a crea un grup transnațio nal – numit inițial Liga
pentru Cooperare Europeană (ILA E) – format din lideri economici și politici europeni, pentru
apărarea intereselor economice ale continentului prin realizarea unei piețe commune europene79.
76 Gorning Gilbert , Rus u Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.90
77 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene Editura. Universitară, București, 2010 , p.77
78Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora , op.cit, p.90
79 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
27
Liga a devenit rapid o mișcare a industriașilor și a finanțatoril or europeni. Ea servește ca
o punte între cercurile economice europene și cercurile politice și de conducere înalte. Pentru că
nu este o mișcare de masă , ELEC preferă să -și încredințeze dosarele unor experți ai factorilor de
decizie europeni. Încă de la înființare, ELEC a avut numeroase proiecte care privesc în special
integrarea monetară, organizarea transporturilor, armonizarea sistemelor de securitate socială sau
dezvoltarea unei politici ener getice europene80.
1.5. Congresele Federaliste
La sfârșitul anilor '40, inițiativele fede raliste s -au înmulțit. Diferite congrese dau un nou impuls
ideilor federaliste. Se dezvoltă numeroase proiecte, cum ar fi Constituția europeană elaborată de
federaliștii Alexandre Marc și Altiero Spinelli. Ei au conceput o Europă în care statele ar fi
reprezentate de Senat, în timp ce Adunarea Europeană, aleasă prin vot universal, va exercita
puterea legislativă și va controla guvernul european. Politica economică, banii și apărarea se află
în competența instituțiilor federale, în timp ce sănătatea, educația și cultura ar rămâne în mâinile
autorităților naționale sau chiar regionale81.
1.5.1. Montreux
Concepțiile federaliste, menite să reducă suveranitatea statului, au fost dezbătute între 27
și 31 august 1947 cu ocazia primului Congres al Uniunii federaliste (UEF), care a avut loc la
Montreux (Elveția). Participarea unor personalități importante și a multor delegații demonstrează
interesul față de ideile federaliste. Șa sezeci de țări și patruzeci de grupări militare sunt
reprezentate în Montreux . Congresul de la Montreux promovează și reafirmarea principiului
federalismului region al față de tezele globalizante. Moțiunea generală a congresului cere
constituirea unui guvern federal european. Participanții au solicitat, de asemenea, un eveniment
80 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene Editura, Universitară, București, 2010 , p.77
81Idem, p.78
28
major care să reunească forțele vitale ale Europei. Acesta va fi, mai târziu – Congresul de la
Haga82.
1.5.2. Gstaad
Dorința de a transpune concepțiile federaliste în realitate încurajează unii eurodeputați să
creeze grupuri proeuropene în cadrul parlamentelor naționale. Astfel, în februarie 1947, deputații
britanici au creat Grupul Federalist al Camerei Comunelor. Trei luni mai târziu, Winston
Churchill a devenit șef al Mișcării Europei Uni te, care reunește politicieni și oameni de afaceri
englezi care susțin o confederație destul de flexibilă europeană a modelului Commonwealth -ului
britanic. La 19 iunie 1947, deputații francezi, la inițiativa Uniunii Federaliștilor (UEF), creează
Grupul par lamentar francez federalist83.
În iulie 1947, o primă conferință a reunit în Gstaad, Elveția, aceste grupuri parlamentare
proeuropene sub denumirea de Uniunea Europeană a Parlamentului European (EPU).
Evenimentul urmează o inițiativă a contelui Richard Cou denhove -Kalergi, fondator și animator
carismatic al Uniunii Pan -Europene în perioada interbelică. În octombrie 1946, el a t rimis un
chestionar la patru mii de parlamentari occidentali cu privire la înființarea unei federații
europene în cadr ul Națiunilor U nite. El a avut multe răspunsuri pozitive, ceea ce îl determină să
i-a în considerare rapid stabilirea în fiecare cameră a unei comisii parlamentare între partide
pentru a desemna un Congres european, care ar putea prefigura un Consiliu rea l al Europei84.
În perioada 8 – 10 septembrie 1947, Richard Coudenhove -Kalergi a organizat din nou
primul congres UPE din Gstaad. O sută paisprezece deputați europeni și senatori din zece țări
dezbat cele mai eficiente mijloace de promovare a federalismului european. Ei de cid să acționeze
prin intermediul grupurilor parlamentare federa le și să elaboreze constituția europeană de natură
federală sau confederală, inclusiv o putere executivă, legislativă și judiciară, cu o monedă
europeană comună85.
82 https://www.cvce.eu/…/unit, accesat în data de 25.11.2018
83 Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura, CH.Bech, București, 2007 , p.91
84 Prisă caru Gheorghe, Istoria și evoluția integrării europene , Editura. Universitară, București, 2010 , p.65
85 Gorning Gilbert, Rusu Ioana Eleonora , op.cit , p.91
29
1.5.3. Haga
Între 7 și 10 mai 1948 , un congres internațional major al Europei se desfășoară la Haga
sub președinția onorifică a lui Winston Churchill. Comitetul Internațional al Mișcărilor pentru
unitatea eur opeană reunesc împreună aproape 800 de personalități din cele mai multe țări din
Europa de Vest: politicieni (parlamentari și miniștri ), lideri de afaceri , jurnaliști, intelectuali etc.
Sunt repre zentate șaptesprezece țări, sunt prezenți observatori din Europa de Est și Statele Unite.
Cele mai mari delegații provin din Franța, Marea Br itanie, Belgia, Olanda, Italia și Germania86.
Ședințele plenare ale acestor "state generale" sunt prezidate de Anthony Eden și Paul van
Zeeland. Lucrarea este împărțită în trei comisii: economice și sociale, politice și culturale. În
timpul discuției, două tendințe i deologice nu reușesc să se întâlnească : francezii, belgienii,
italienii, olandezii și majoritatea sindicaliștilor sunt în favoarea argumentelor Federaliști lor în
timp ce b ritanicii și scandinavi susțin U nioniști i87.
Comitetul Economic și Social so licită eliminarea treptată a restricțiilor cantitative privind
schimbul de mărfuri, convertibilitatea monedelor, planificarea resurselor, mobilitatea forței de
muncă, coordonarea politicilor economice și promovarea integrală privind ocuparea forței de
munc ă. Comit etul politic discută despre înființarea unei Adunări Europene alese prin vot
universal. Acesta invită statele europene să adune resursele lor suverane și solicit deschiderea
unei Europe unite în Germania. Comisia culturală solicită adoptarea unei Ca rte a Drepturilor
Fundamentale și a Curții Supreme, crearea unui centru european pentru copii, tineret și cultură.
O parte din dorințele exprimate de Congresul de la Haga sunt concretizate în următoarele luni:
Centrul European de Cultură (CEC), Colegiul Eu ropei, Adunarea Consiliului Europei și
Convenția Europeană a Drepturilor Omului88.
Congresul Europei de la Haga este, de asemenea, subiectul unui "raport special" în
European NAvigator (ENA). Conținând aproape 350 de documente, această problemă specială
descrie în detaliu originile, progresele și consecințele practice ale Congresului din mai 194889.
86 https://www.cvce.eu/.. ./unit , accesat in data de 25.11.2018
87 Ibidem
88 Ibidem
89 Ibidem
30
1.6. Mișcarea europeană
Având în vedere succesul Congresului de la Haga, Comitetul Internațional pentru
Coordonarea Mișcărilor Europene, care la organizat, a decis să profite de această experiență și, în
octombrie 1948, a fost transformat în Mișcarea Europeană (EM). Scopul său este de a coordona
acțiunile diferitelor organizații internaționale deja constituite ș i de a le reprezenta guvernele .
MEC este o organizație privată care este constituită din douăzeci și șase de consilii naționale,
printre care 11 comitete naționale de exil din Europa Centrală și Spania. S unt conduse de un
consiliu internațional, de un birou executiv și de un secretariat. MEC intenționează să s tudieze
problemele politice, economice, tehnice și culturale ale unirii Europei, dar și să informeze și să
mobilizeze opinia publică în favoarea construirii Europei. Primii săi președinți de onoare sunt
Leon Blum, Winston Churchill, Alcide De Gasperi, Paul -Henri Spaak, Robert Schuman, Richard
Coudenhove -Kalergi și Konrad Adenauer90.
Cele șase mișcări fondatoare sunt Liga Europeană de Cooperare Economică (ELEC),
Mișcarea Unire Liberală pentru Europa (MLEU), Mișcarea Socialistă pentru Statele Unite ale
Americi i (MSEUE), Noile echipe internaționale (NIS) Uniunea Federaliștilor (UEF) și Centrul
Federal de Acțiune (CAF). Se vor adăuga mai târziu Uniunea Europeană a Parlamentului
European (UPE), Asociația Europeană a Profesorilor (AEDE), Uniunea Europeană a Creștin –
Democraților (UEDC) și Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene (CEMR). , Asociația
Jurnaliștilor Europeni (AJE) sau Federația Internațională a Caselor Europene (FIME)91.
Foarte activ ă la nivel doctrinar, Mișcarea Europeană organizează numeroase evenimente
tematice. În februarie 1949, Congresul politic de la Bruxelles a definit drepturile individuale,
familiale și sociale care ar putea fi garantate în mod legal de o Carta Europeană a Drepturilor
Omului. Acesta examinează, de asemenea, procedurile de numire a delegaților la Adunarea
Consultativă Europ eană și adoptă statutul Curți i Europene. Două luni mai târziu, Conferința
Economică de la Westminster discută problemele monetare și pune bazele unei viitoare Uniuni
Europene de Plăți. În favoarea pune rii în comun a industriilor , delegații menționează și
înființarea unui Comitet Economic și Social European. În decembrie 1949, Conferința Europeană
90 Ibidem
91 Ibidem
31
a Culturii din Lausanne dă naștere Centrului European al Culturii și Colegiului Europei din
Bruges. În iulie 1950, Conferința Socială de la Roma a elaborat un proiect privind armonizarea
sistemelor sociale europene și a sugerat crearea unei Comisii europene pentru forța de muncă și
populație și a unui Fond european pentru reconstrucție și dezvoltare. Au urmat și alte conferințe
internaționale care examinează succesiv integrarea Germaniei în Europa unită, relațiile dintre
Europa în construcție și Commonwealth sau situația țărilor din Europa Centrală și de Est.
Ministerul de Interne desfășoară o propagandă intensă, în special prin campania europeană de
tineret92.
1.6.1. Proiectul comunității politice
După terminarea războiului mondial, proiectul comunității politice europene capătă sens.
Printre marii artizani ai importantelor proiecte politice, distingem câteva p ersonalități europene :
Robert Schuman , Konrad Adenauer , Alcide De Gasperi , Paul-Henri Spaak , Winston
Churchill , Jean Monnet93.
Astfel, se creionează două tipuri de proiecte politice94:
– Abordarea interguvernamentală;
– Abordarea comunitară.
Un proiect polit ic dezvoltat după război a fost abordarea interguvernamentală. Din
această primă grupă fac parte95:
– Consiliul Europei ;
– Uniunea Europeană Occidentală.
Consiliul Europei (CoE) este o organizație internațională a cărei scop este menținerea
drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Europa . Înființată în 1949, are 47 de
92 Ibidem
93 Ibidem
94 Ibidem
95 Ibidem
32
state membre, aproximativ 820 de milioane de persoane și operează cu un buget anual de
aproximativ o jumătate de miliard de euro96.
Organizația este diferită de Uniunea Europea nă (UE) cu 28 de națiuni, deși este uneori
confundată cu aceasta, în parte pentru că UE a adoptat steagul original european creat d e
Consiliul Europei în 1955, precum și Imnul European. Nici o țară nu a aderat vreodată la UE
fără să aparțină în pri mul rân d Consiliului Europei . Consiliul Europei este oficial observator al
Organizației Națiunilor Unite97 .
Spre deosebire de UE, Consiliul Europei nu poate redacta legi obligatorii, dar are puterea
de a impune anumite acorduri internaționale la care au ajuns st atele europene pe diverse teme.
Cel mai cunoscut organism al Consiliului Europei este Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
care aplică Convenția Europeană a Drepturilor Omului98.
Cele două organe statutare ale Consiliului sunt Comitetul Miniștrilor, alcăt uit din
miniștrii de externe ai fiecărui stat membru și Adunarea Parlamentară, alcătuită din membri ai
parlamentelor naționale ale fiecărui stat membru. Comisarul pentru Drepturile Omului este o
instituție independentă în cadrul Consiliului Europei, însărc inată să promoveze conștientizarea și
respectarea drepturilor omului în statele membre. Secretarul general conduce secretariatul
organizației. Alte organisme importante ale Consiliului Europei includ Direcția europeană pentru
calitatea medicamentelor și Ob servatorul european al audiovizualului99.
Sediul Consiliului Europei se afl ă la Strasbourg, Franța. Engleza și franceza sunt cele
două limbi oficiale. Comitetul Miniștrilor, Adunarea Parlamentară și Congresul folosesc de
asemenea și g ermană, italiană, rusă și turcă100.
Liderul britanic de război, Sir Winston Churchill, a fost primul care a sugerat crearea
unui "Consiliu al Europei" într -o emisiune BBC la 21 martie 1943. În cuvintele sale, el a încercat
să "verifice prin ceaț a viitorului până la sfârșitul războ iului", odată ce victoria a fost obținută și
să se gândească la cum să reconstruiască și să mențină pacea pe un continent zdrobit. Având în
96. https://www.coe.int , The Council of Europe and the European Union , accesat în data de 25.11.2018
97Ibidem
98 Ibidem
99 Ibidem
100 Ibidem
33
vedere că Europa a fost la originea a două războaie mondiale, crearea unui astfel de organism ar
fi, a sugerat el, " o afacere uimitoare "101.
Structura viitoare a Consiliului Europei a fost discutată la un congres specific al câtorva
sute de conducători politici, reprezentanți ai guvernului și ai societății civile din Haga, Olanda, în
1948. Au existat două școli de gândir e concurente: unii au favorizat o organizație clasică
internațională cu reprezentanți din guverne, în timp ce alții preferau un forum politic cu
parlamentarii. Ambele abordări au fost în cele din urmă combinate prin crearea unui Comitet de
Miniștri (în car e au fost reprezentate guvernele) și a unei Adunări Consultative (în care au fost
reprezentate parlamentele), cele două organisme principale menționate în Statutul Consiliului
Europei. Această structură interguvernamentală și interparlamentară a fost ulter ior copiată de
Comunitățile Europene, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa102.
Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949 prin Tratatul de la Londra. Statutul a fost
semnat la Londra în acea z i de zece state: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Țările de Jos, Norvegia, Suedia și Regatul Unit. Trei luni mai târziu, la data de 10 august 1949,
100 de membri ai Adunării Consultative ale Consiliului, parlamentari din douăsprezece națiuni,
s-au întâlnit la Strasbourg pentru prima s esiune plenară, și care a durat aproape o lună. Ei au
dezbătut cum să reconcilieze și să reconstruiască un continent care se confruntă deja cu o nouă
diviziune Est -Vest, a u lansat conceptul de instanță tra nsnațională pentru a proteja drepturile
fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni și a u făcut primii pași către ceea ce ar deveni în
timp Uniunea Europeană103.
În august 1949, Paul -Henri Spaak din Belgia a fost ales președinte al primei sesiuni a
adunări i sale. Spaak a contribuit la dezvoltarea unei rețele de contacte interguvernamentale în
multe domenii, cum ar fi drepturile omului, administrația locală, educația, cultura, sportul și
politica pentru tineret. Cu toate acestea, organizația a jucat doar un rol consultativ și nu a fost
suficient de puternică pentru a atinge scopurile pe termen lung ale lui Spaak , de unificare
europeană104.
101 Ibidem
102 Ibidem
103 Ibidem
104 Ibidem
34
Uniunea Europeană Occidentală este prima organizație militară interguvernamentală prin
coordonarea statelor majore ale Fra nței, Marii Britanii și țărilor Benelux -ului – 1948. În anul
1949 a luat ființă NATO , prin asocierea SUA și Canadei105.
Un alt tip de proiect politic îl reprezintă abordarea comunitară. Ea se bazează pe
renunțarea parțială și benevolă la suver anitate, în be neficiul avantajului comun dat de o
organizație comunitară. În viziunea acestui mod de abordare a stat activitatea a patru mar i
personalități europene:106
– Jean Monnet – 1888 -1979, consilier al ministrului de Externe al Franței;
– Robert Schuman – 1886 – 1963 , ministrul de Externe al Franței, însărcinat de puterile
aliate să găsească o soluție în problema germană;
– Konrad Adenauer – 1876 – 1967, cancelar al Germaniei federale;
– Alcide De Gasperi – 1881 – 1954, premierul Italiei.
Proiectele politice realizate de cei patru fondatori ai Europei comunitare se vor creiona și
mai bine după anul 1950. Ei vor fi susținuți în acest sens și de alte personalități și instituții
europene.
105 Ibidem
106 Ibidem
35
CAPITOLUL II
PERSONALITĂȚI CU STATUT UL DE PĂRINȚI FONDATORI A UNIU NII
EUROPE NE
2.1. Konrad Adenauer
Konrad Adenauer provenea din orașul catolic Köln, s -a născut la data de 5 ianuarie 1876
într-o familie modestă.
Talentul său politic l -a propulsat în fruntea Partidului Catolic „Zentrum”, iar cariera
politică a căpătat forță când a devenit primarul orașului Köln în 1917. Acest aspect a determinat
implicarea în proiecte mari cum ar fi construirea primei autostrăzi între Köln și Bonn . Adenauer
a insuflat cetățenilor diligență, ordine și dezvoltarea valorilor creștine.
Primul cancelar al Republicii Federale Germania – în fruntea noului stat din 1943, a
schimbat chipul istoriei germane și europene postbelice mai mult decât orice altă personalitate .
Ca mulți politicieni din generația sa, Adenauer își dăduse deja seama, în urma Primului
Război Mondial, că pace a durabilă ar putea fi înfăptuită numai printr -o Europă unită.
Experiențele sale din timpul celui de -al treilea Reich, au servit pentru confirmarea acestei opinii.
În cei șase ani dintre anii 1949 -1955 , Adenauer și -a realizat obiective le de politică externă –
Germania și alianța occidentală: aderarea la Consiliul Europei – 1951, înființarea Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului – 1952 și intrarea Germaniei în NATO – 1955107.
Cel mai vizionar aspect al politicii externe a lui Adena uer a fost tratatul cu Franța. Alături
de președintele Franței, Charles de Gaulle a realizat un vital element istoric – tratatul de prietenia
dintre Germania și Franța, piatra de temelie pe calea integrării europene108.
107 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenau er_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
108 Schwarz Hans -Peter , Adenauer Konrad : From the German Empire to the Federal Republic, 1876 -1952 ,
Berghahn Books, Incorporated; Reprint edition , 1995, p.67
36
Contribuția la integrarea europeană
Viziunile lui Adenauer în timpul celui de -al doilea război mondial îl caracterizau ca un
realist om politic. Ideile sale despre rolul Germaniei în Europa au fost marcate de cele două
războaie mondiale și de divergențele dintre Germania și Franța de aproa pe un secol. Astfel, el și –
a concentrate puterea asupra promovării ideii de cooperare paneuropeană109.
Adenauer a fost un mare promotor al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului –
Declarația Schuman de la 9 mai 1950 și tratatul ulterior.
Conceptele lui Adenauer despre Europa au creionat ideea că unitatea europeană a fost
importantă pentru o pace durabilă și stabilitate. El a promovat reconcilierea Germaniei cu Franța.
În anul 1963, prin Tratatul de la Elysee numit și Tratatul de prietenie a fost leg iferată această
reconciliere110.
Datorită abilităților sale politice , a pragmatismului și a puterii Germaniei într -o Europă
unită, Adenauer a promovat ide ea de societate liberă și democratică – o societate germană
modernă.
Konrad Adenauer este una dintre c ele mai puternice figuri din istoria Uniunii Europene.
Unitatea europeană era pentru Adenauer o zonă de pace și un drum sigur de reintegrare a
Germaniei post -naziste în lumea internațională111.
Europa de astăzi nu ar fi existat fără sprijinul său în politic a externă coerentă, el a fost
numit ” cel mai mare german al tuturor timpurilor”.
Konrad Adenauer avea discursuri tot mai dese despre ”Europa” și a avut tot mai multe
prelegeri cu privire la politica de integrare europeană. Astfel vorbea tot mai des despre ”nevoia
europeană” deoarece europenii ar trebui să se trezească, să -și dorească mai mult decât o serie de
conferințe. Sunt câteva cazuri individuale și câteva acțiuni comune112.
Adenauer nu pune accent pe interesele economice commune, ci se referă mai mult l a
responsabilitatea politică a tuturor, patrimoniul creștin al tuturor cetățenilor europeni și
necesitatea imperioasă de a crea o politică europeană comună a națiunilor europene.Acest lucru i
109 https://europa.eu/eu ropean -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.1018
110 Ibidem
111 Ibidem
112 Schwarz Hans -Peter , opcit , p.67
37
se pare un aspect deosebit de necesar pentru că există semne ale unei noi grupări politice în lume,
care cere ca lumea să investigheze consecințele acesteia pentru națiunile Europei113.
Odată cu apariția noilor evoluții politice în lume , problema viitorului țărilor europene și a
Europei nu mai poate fi luată în considera re din punctul de vedere al trecutului, dar trebuie să o
privim cu ochii spre viitor, luând în considerare aceste noi evoluții politice. Adenauer crede că
lumea trebuie să acționeze în consecință și timpul de acțiune a venit. În caz contrar, Europa se va
retrage din stadiul evenimentelor mondiale, o etapă pe care, începând cu grecii și romanii,
Europa a jucat timp de câteva mii de ani un rol dominant, dedicate în mare parte slujirii culturii
și progresului rasei umane114.
În discursurile sale Adenauer spunea că epoca războaielor inter -europene s -a încheiat.
Problema Canalului Suez nu a fost încă rezolvată și, prin urmare, nu o poate include în
observațiile sale. Cu toate acestea, evoluțiile privind această problemă demonstrează cu siguranță
pentru toți cei car e au ochi să vadă adevărata situație a Europei și măsura influenței sale
economice și politice în lumea de azi. Imediat după război, obiectivul principal al politicii de
integrare europeană a fost prevenirea viitoarelor războaie între popoarele europene. A vând în
vedere acest obiectiv, Consiliul Europei a fost înființat, iar Comunitatea Europeană a Cărbunelui
și Oțelului a propus Franța115.
În opinia lui Adenauer, prima etapă a integrării europene a atins obiectul principal:
războaiele dintre popoarele Europe i sunt cu siguranță o chestiune a trecutului . Perioada
războaielor inter -europene este închisă deoarece, pe de o parte, un sentiment de apartenență și de
interese comune a devenit înrădăcinat în popoarele europene și pentru că, pe de altă parte, armele
de război au devenit foarte puternice116.
Adenauer preciza că , după înființarea Consiliului Europei și a Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului, a apărut ideea unei comunități europene de apărare. Ea nu a fost realizată
în totalitate din cauza perfecțion ismului exagerat în redactarea tratatelor dar și din cauza faptului
că nevoia de integrare militară și politică a popoarelor europene în scopul apărării nu a fost încă
recunoscută. Apoi a urmat înființarea Uniunii Vestic -europene, care a inclus Marea Brita nie.
113Idem , p.68
114 Idem, p.69
115 https://europa.eu/european -union/sites/europ aeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
116 Ibidem
38
Konrad Adenauer preciza că nu este deloc sigur că această organizație va fi adecvată evoluțiilor
politice ale lumii actuale117.
Adenauer vedea începutul unei noi ere po litice ghidat după următorii factori:
– Datorită lipsei de unitate în Occident, Rusia S ovietică devine tot mai consolidată – o
putere mondială bazată pe principiile comunismului și dictaturii.
De-a lungul istoriei , Rusia a manifestat o tendință de extindere, o amenințare pentru
vecinii ei. O Rusie comunistă este obligată să aibă această tend ință într -o măsură mai mare decât
Rusia țarilor118.
– În decursul ultimelor decenii, puterea politică și economică a lumii libere a devenit
din ce în ce mai concentrată pe Statelor Unite.
Adenauer recunoștea cu admirație că Statele Unite au fost pe deplin conș tiente de
responsabilitatea care include posesia puterii economice și politice. Dar, pe termen lung, țările
europene nu -și pot dezvolta pe deplin întreaga forță în beneficiul lor și al omenirii, dacă continuă
să-și găsească mântuirea și securitatea exclusi v sub patronajul Statelor Unite119.
Adenauer credea că acest lucru nu poate și nu trebuie să devină o condiție permanent,
pentru că, odată cu trecerea timpului, energiile Europei vor dispărea și, de asemenea, pentru că
Statele Unite cu siguranță nu sunt îndr eptățite să -și asume grija permanent ă a Europei – ceea ce
poate se așteaptă de la americani120.
Necesitățile vitale ale țărilor europene nu trebuie să fie întotdeauna identice cu
necesitățile vitale ale Statelor Unite și invers; din această situație ar putea apărea convingeri
politice divergente care, la rândul lor , ar putea conduce la acțiuni politice independente. Politica
Statelor Unite ar trebui să se ghideze în principal după interesele europene121.
– Un alt factor care indică o nouă eră politică în lume est e contrastul enorm între
puterea politică și cea economică a Statelor Unite și Uniunea Sovietică, pe de o parte,
și cea a restului lumii, pe de altă parte.
117https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_ konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12.2018
118 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/file s/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
119 Schwarz Hans Peter , Adenauer Konrad : From the German Empire to the Federal Republic, 1876 -1952,
Berghahn Books, Incorporated; Reprint edition , 1995, p.69
120 Idem, p.70
121https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12.2018
39
Adenauer preciza că aceste două ări s -au transformat în Puteri Mondiale politice și
economice care e clipsează toate națiunile europene. El preciza că atunci când există o
interacțiune politică între o mare putere și o putere mai mică sau o putere mai mare și câteva
puteri mai mici, rezultă automat că puterea mare are anumite pretenții, iar cei mici se si mt mai
mult sau mai puțin dependenți. În mod inevitabil, sentimentul de dependență din partea micilor
puteri va diminua în timp energia lor122.
Progresul tehnologic, dezvoltarea armelor nucleare și poziția monopolului dobândit de
cele două puteri mondiale, v or determina micile Puteri să facă față pe termen lung.
– Un alt factor al momentului pentru politica mondială este apriția, începând cu anul
1945 , a popoarelor non -albe pe scena evenimentelor lumii.
Pentru a ilustra semnificația acestui nou factor politic și economic, este suficient să
menționăm doar cele două mari națiuni – China și India. Adenauer se referă și la atitudinea
Egiptului în chestiunea Suez -Egipt, care era considerată cea mai puternică putere arabă – o
atitudine care a provocat o situație extre me de ciudată pentru Europa. Rezultatul acestei situații
este încă complet imprevizibil123.
Adenauer vorbește, în speci al, despre integrarea europeană – despre principiile integrării
europene. I se pare imperativ ca europenii să recunoască în mod clar realită țile: de la ultimul
război au existat o serie de schimbări și evoluții politice124.
Adenauer spune despre integrarea europeană că este mai degrabă un context mondial
decât un punct de vedere pur European. Odată ce se realizezează acest lucru, multe obstacole
care au apărut din motive naționaliste vor începe să capete contur.
Konrad Adenauer nu crede că există alternativă; trebuie ”să aruncăm peste bord” multe
obiecții înrădăcinate în concept și tradiții naționaliste și, mai presus de toate, trebuie să acționă m
pentru că și alții acționează – spunea Adenauer . ”Dacă nu acționăm, evenimentele pe care noi,
europenii, nu le vom putea influența, ne vor depăși”125.
122 Ibidem
123 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
124 Schwarz Hans -Peter , Adenauer Konrad , op.cit , p.70
125 Idem , p.73
40
Adenauer crede că europenii se simt prea în siguranță. Conducerea politică și economică
a Europei în lume, care nu a fost contestată la începutul secolului, a încetat de mult să mai existe.
Istoria a arătat că civilizațiile sunt prea perisabile126.
Mai este un lucru pe care trebuie să -l învățăm din experiența ultimului deceniu – spunea
Adenauer . Integrarea europ eană nu trebuie împiedicată de perfecționismul excesiv care pare să
caracterizeze acele vremuri. El credea că integrarea europeană nu trebuie să fie rigidă, ci ar
trebui să fie flexibilă. Nu ar trebui să fie strâmtă pentru popoarele Europei, ci ar trebui s ă fie un
sprijin comun pentru dezvoltarea sănătoasă și individuală a fiecăruia dintre ele. Instituțiile pe
care le avem în vedere nu trebuie să aibă toate caracteristici supranaționale; ar trebui să alegem
forme de integrare care să nu descurajeze nici o n ațiune la aderare. Pe de altă parte, funcțiile și
eficacitatea unei astfel de federații nu ar trebui să fie supuse voinței sau presupuselor interese ale
unuia dintre membrii săi. Adenauer este convins că se va găsi o soluție de mijloc între aceste
două ex treme127.
Konrad Adenauer descrie alte două întrebări din acest context: ce popoare ar trebui
incluse și ce delimitare există pentru o astfel de federație. În opinia lui Adenauer, statele member
ale unei federații europene nu ar trebui să fie limitate numeri c. Destinul Europei este destinul
fiecărei națiuni europene. Domeniul funcț ional ar trebui să fie cât mai larg posibil128.
Cu toate acestea, în primele etape ale planificării ar fi bine să existe o anumită restrictive
atât în ceea ce privește numărul de memb rii, cât și ceea ce privește domeniul de aplicare
functional, deoarece un impas ar fi cauzat, chiar de la început, de complicații excesive în etapele
pregătitoare. Dar, odată ce a fost demarat, nu trebuie să ne fie teamă de creștere și de expansiune
– preciza Adenauer129.
Konrad Adenauer spunea că avantajele politice vor devin în curând vizibile, iar cele
economice vor dura puțin mai mult. Dar când dificultățile inițiale au fost depășite, economiile
126https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12. 2018
127 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat in data de
10.12.2018
128 Ibidem
129 Schwarz Hans -Peter , Adenauer Konrad , op.cit p.75
41
tutur statelor membre vor beneficia în egală măsură; numai a stfel vor fi capabili să concureze cu
zonele industriale majore existente sau în curs de dezvoltare ale lumii130.
El credea că o astfel de federație europeană nu va dăuna sau va aduce atingere muncii
NATO, a cărui cadru este mai mare decât cel al unei feder ații europene, atât din punct de vedere
geographic, cât și functional. Scopul NATO este de a proteja anumite interese ale comunității
atlantice și nu interese europene comune131.
Konrad Adenauer vorbește și despre participarea Marii Britanii. Prin aderarea l a UEO în
1954 , Marea Britanie și -a dezvoltat convingerea că unele dintre interesele sale esențiale sunt
paralele cu cele ale națiunilor continentale. Atitudinea Marii Britanii este de o importanță imensă
pentru viitorul Europei. Adenauer speră din toată in ima că politica Marii Britanii va continua în
direcția pe care ea o urmărește în ultimii ani. Este profund convins că nu este utopic să se creadă
că federația s-a înființat timpuriu132.
Diferitele măsuri de unificare și reglementări individuale sunt conforme pentru integrarea
finală. Konrad Adenauer a menționat deja acest lucru în Consiliul Europei, Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Uniunea Europei Occidentale. El atrage atenția asupra
numeroaselor acorduri din domeniul comunicațiilor și trans porturilor și asupra liberalizării
comerțului, care a pregătit calea pentru piața comună133.
Dar, mai presus de toate, el atrage atenția asupra spiritului de cooperare care a domnit în
cadrul Conferințelor de la Bruxelles și a președinției premierului Spaak și a Conferinței de la
Veneția. Acest spirit este, în opinia lui Adenauer, cel mai bun și cel mai important precursor al
cooperării și integrării europene134.
La Conferința de la Grandes Catholiques, Adenauer, spunea că în această lucrare de
integrare politi că europeană , europenii catolici ar trebui să țină cont de faptul că statele cu un
total de 1000 de milioane de locuitori sunt guvernate și îndreptate conform principiilor deliberat
ateiste, deoarece ele privesc libertatea individului, care este adânc înră dăcinată în spiritul
creștinismului, ca o consecință a omnipotenței statului. Această dominație ateistă de peste 1000
130 Idem, p.76
131 Ibidem
132 Ibidem
133https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12.2018
134 Ibidem
42
de milioane de oameni constitue un pericol extreme de mare pentru gândirea creștină și
sentimentele creștine. Și trebuie ca lumea să se un ească împotriva acestui pericol ca o perceptive
a conservării și a conștiinței135.
Konrad Adenauer a încercat să sublinieze concepția lui cu privire la cerințele și
posibilitățile de unificare europeană. A încercat să descrie nu numai gravitatea situației da r și
partea plină de speranță. Puterea raționamentului nu este suficientă. ” Cele mai mari gânduri
izvorăsc din inimă ”. Este necesar ca marea gândire a unei Europe unite să iasă din inimile
oamenilor, dacă acest lucru se va materializa. Unitatea Europeană e ste o problemă a emoțiilor și
sentimentelor – dedicate unei mari sarcini. Dacă există această forță atunci se va finaliza marea
lucrare de unificare de care fiecare națiune are nevoie, Europa și întrega lume136.
Adenauer spunea la Consiliul Europei de la Str asburg, 10 mai 1951, că politica europană
a guvernului federal și -a găsit de multe ori expresia în rezoluții și acțiuni. Invitația Adunării
Consultative îi oferă ocazia de a vorbi despre o chestiune politică de care toți sunt responsabili,
în fața unui gru p de persoane care ar putea cere ca Adenauer să reprezinte opinia publică a
Europei137.
Aceste organizații europene sunt extraordinar de valoroase din punct de vedere politic.
Konrad Adenauer vorbește despre Congresul European de la Haga din 1948 la care a p articipat și
a prezentat pe larg abundența eforturilor individuale.
Este foarte important pentru dezvoltarea politică a Europei , că există o platformă unde
reprezentanții Europei se întâlnesc în mod regulat, discută despre speranțele lor – o platformă
unde se stabilesc criterii comune pentru evaluarea cerințelor lor și unde, în general există s piritul
corectitudinii și al bu nei vecinătăți138.
Adenauer era convins că Consiliul Europei nu este singura organizație prin care se
formează politici europene și se cr eează realități europene. În afară de aceasta există politicile
guvernelor, care, în mai mare sau mai mica măsură, susținute de parlamentele lor naționale, iau
măsuri pentru realizarea comunității europene139.
135 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
136 Schwarz Hans -Peter, Adenauer Konrad , op.cit , p.77
137https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12.2018
138 Ibidem
139 Ibidem
43
Konrad Adenauer nu se gândește numai la Organiza ția pentru Cooperare Economică
Europeană, ci la numărul tot mai mare de planuri care au fost prezentate. El include într -un
studiu general aceste eforturi diferite și ceea ce se întâmplă în Strasburg, și astfel obține o
imagine completă a politicii europen e. Funcția esențială a Consiliului Europei este, într -adevăr să
constatăm că conștiința și dorința de a realiza o comunitate europeană nu vor muri niciodată140.
Adenauer spunea că pașii întreprinși pentru coordonarea guvernamentală, pe de o parte, și
a celor inițiați de Consiliul Europei, pe de altă parte, nu par a fi corespunzători. Când a fost
discutat un proiect anume, cel mai important și cel mai actual, cel al Comunității Europene de
Apărare, a fost demonstrată o necesitate specifică, așa cum a explicat M.Schuman, în terme ni
importanți – crearea unui organ politic care, în cadrul apărării comune a Europei, ar trebui să ia
decizii politice. Probleme politice incerte apar în legătură cu bugetul European, fapt care esre
impus de aspectul financiar al cheltui elilor pentru apărarea europeană. Aici apare problema
controlului European al unei politici financiare colective. Toate aceste întrebări apar într -un
moment în care, și în cadrul Consiliului Europei, deliberările au luat forma concretă în proiectele
de org anizare politică a Europei141.
Adenauer preciza că situația mondială cu privire la problema Comunității de Apărare nu
permite o întârziere și că, prin urmare, eforturile guvernelor în cauză ajung într -o etapă crucială.
Adenauer , în numele Republicii Federale , realizează diferite comentarii pentru aprecierea corectă
a problemelor europene. El analizează problema ”funcționalismului sau federalismului” – ”Mica
Europă” sau ”Marea Europă”142.
A adoptat aceleași măsuri în domeniul economic – Planul Schuman și în dome niul
apărării europene. Are convingerea că, prin astfel de soluții, speră la o soluție politică eficientă și
rapidă. Aceste soluții special nu sunt soluții individuale separate, ele au nevoie să fie completate
de o ortganizație politică cuprinzătoare. Prin abordarea acestor probleme particulare – ”impulsul
European” va fi intensificat în modul cel mai eficient.
Adenauer dă următorul exemplu: Prin înființarea Comunității Europene de Apărare, în
primul rând, intregrăm un instrument , și anume forțele de apărar e. Astfel, se pun la dispoziția
140 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de
10.12.2018
141 Schwarz Hans -Peter , Adenauer Konrad , op.cit p.78
142https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12 2018
44
statelor membre ale acestei comunități o armată omogenă. Urmărirea planului militar tehnic a
grăbit integrarea politică a Europei, în adevăratul sens al termenului143.
Un alt exemplu al lui Adenauer, este următorul: Subiectul legat de bugetul apărării
europene. Se pune problema controlului parlamentar European asupra executivului – sfera
integrării politice.
Konrad Adenauer crede că participarea tuturor țărilor europene la organizarea politică
permanent a Europei ar trebui să f ie obiectivul suprem și ultim al eforturilor comune. Acest
obiect este destul de compatibil cu existența unor legături mai strânse, a cercurilor mai mici într –
o Europă mai mare144.
Aceasta este, spune Adenauer, ide ea de bază a planului Schuman și a planului pentru o
Comunitate Europeană de Apărare. Comunitatea Europeană de Apărare aparține Comunității
Atlanticului. În acest caz, Comunitatea mai mica este asimilată celei mai mari ca membru și
astfel se creează o relație ecologică între statele membre mai restrânse și cele ale comunității mai
largi145.
Regatul Unit a declarat de multe ori că participarea s a la organizațiile supranaționale este
imposibilă din anumite motive politice. Adenauer a repetat în multe locuri că dorește cu cea mai
mare seriozitate participarea Marii Britanii într -un fel sau altul în cadrul oganizațiilor europene.
Legăturile politice dintre Marea Britanie și Europa, legăturile sale culturale, economice și
politice cu destinele europene sunt foarte puternice. Din acest motiv, sprijinul acordat de Marea
Britanie Planului Schuman și Comunității Europene de Apărare, care a fost exprimat î n mod
formal în Declarația de la Washinton și repetat de noul guvern britanic în Parlamentul Britanic,
are o valoare deosebită. Există, de asemenea, posibiliatea integrării comunităților mici în cele
mai mari; există cooperare în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică Europeană; există
colaborare în cadrul Consiliului Europei. Prin urmare, faptul că Marea Britanie refuză să devină
membru cu drepturi depline în acele comunități mai strâns legate ar trebui să fie un motiv pentru
Europa să nu continue stabilirea acestor comunități. Marea Britanie este una dintre cele mai mari
valori care poate contribui la modelarea destinului Europei și Adenauer este convins că aceasta
143 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în data de 10.12.
2018
144 Ibidem
145 Schwarz Hans -Peter , Adenauer Konrad , op.cit p.79
45
va găsi modalități și mijloace de a deschide rapid posibilitățile practice de cooper are, odată ce
realitățile europene au fost create146.
Adenauer spune că trebuie apreciată atitudinea fundamentală a guvernului federal în
chestiunile legate de politica europeană. Politica europeană este pozitivă, activă și concretă.
Este pozitivă pentru că întrega națiune germană recunoaște valorile Europei și, de
asemenea, dorește ca unitatea Europei să -și găsească expresia într -o formă politică. Națiunea
germană este profund conștientă de faptul că unitatea Europei în domenii largi ale vieții sociale a
națiunilor participante și în sfera civilizației, a fost de mult o realitate. Acest fapt are mai mult
decât o expresie simbolică în Convenția pentru Drepturile Omului elaborată nu cu mult timp în
urmă sub auspiciile Consiliului Europei și care a fost adoptată de diferite guverne. Necesitatea
integrării în domeniul economic nu este mai puțin evidentă. În Bundestangul german de la Bonn,
într-un discurs deosebit care rezumă situația, Președintele acestei Adunări a motivat combinarea
forțelor economice din Europa. El a subiniat că în ultimele decenii, ponderea europeană în
producția globală economică a lumii și productivitatea Europei a scăzut atât de mult încât, de la
sfărșitul primului război mondial, Europa a fost menținută în viață economic numai prin virtute
oferită de Statele Unite ale Americii. Planul Marshall este doar un nou veșmânt cu care este
îmbrăcat vechiul. Această dependent a economiei europene de subvențiile din Lumea Nouă poate
fi eliminate numai dacă Europa decide să combine piețele sale pentru a cuprinde zone mai mari
și să adopte o politică economică similară cu cea din modelul Schuman. Numai în acest fel poate
fi create o zonă economică cu o anumită dimensiune care să facă posibilă o politică e conomică,
guvernată de principii modern e, rationale și economice147.
146https://www.c vce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , accesat în data de 10.12.2018
147 Schwarz Hans – Peter , Adenauer Konrad , op.cit. p.80
46
În plus, politica europeană a guvernului federal este activă.
În ceea ce privește chestiunea europeană, guvernul federal este hotărât să nu aștepte doar
initiative altor țări și are un rol active în aceste eforturi. Europa a creat o organiz ație politică
modernă care acoperă o arie largă cu o importanță vitală. Amenințarea externă pentru Europa
este atât de mare și poate fi concentrate într -o singură mână. Constituția Europei ar trebui să fie
elaborate în conformitate cu un stat uniform. Aden auer spunea că motivele profunde pentru
realizarea unificării europene sunt motive interne. Istoria face pași decisivi. Constrângerea
impusă Europei de a se uni reprezintă un impuls creativ care este vrednic de magnitudinea
tradiției europene148.
În sfârșit, politica europeană a guvernului federal este concretă , preciza Adenauer . Se
observă cu mare respect și cu admirație magnitudinea concepției, elanul ideei și pasiunea
obiectivă cu care este elaborate pentru a ridica cu un singur effort și, imediat, întreag a problemă
gigantică a unității Europei. ” Politica este arta a ceea ce este posibil” , spunea Adenauer .
Aceasta înseamnă că acțiunile trebuie adaptate faptelor, pe măsură ce le găsim. Dacă întregul nu
este posibil, politica trebuie să se transpună în realit ate, în puterea dezvoltării. S-a adoptat
aceeași atitudine cu privire la toate celelalte planuri dacă initiativa provine de la Consiliul
Europei sau a venit de la guvernele europene individuale149.
Aceastea sunt caracteristicile esențiale ale politicii europ ene, spunea Adenauer . Guvernul
federal este hotărât să continue în acest sens și este hotărât să -și dubleze eforturile în continuarea
acestui drum. El rezumă toate lucrurile care c aracterizează situația actuală în constrângerile
externe, gradul de matu ritate al discuțiilor politice, disponibilitatea guvernelor. Există un singură
expresie – să se acționeze repede pentru că mâine ar putea fi prea târziu150.
148https:/ /www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasbourg_10_dece
mber_1951 , acesat în data de 10.12.2018
149 https://ec.europa.eu/romania/ sites/romania/files/tratatul_de_la_roma.pdf , The Treaty of Rome,25 March
1957, accesat în data de 13.12.2018
150 Ibidem
47
2.2. Johan Willem Beyen – Planul Beyen
Johan Willem Beyen s -a născut la 2 mai 1897 în Utrecht, Țăril e de Jos. A ocupat un prim
post la Ministerul olandez de Finanțe apoi a lucrat în lumea bancară. A devenit președintele
Băncii Reglementelor Internaționale și director la Unilever.
Johan Willem Beyen a fost un politician olandez care a inițiat ”planul Beye n” – un nou
început în progresul de integrare europeană de la jumătatea anilor '50.
”Planul Beyen ” descria o propunere pentru o uniune vamală și cooperare economică în
cadrul unei piețe europene comune. Acest eveniment a fost legiferat prin Tratatele de la Roma
din 1957151.
Tratatul de la Roma 1957 – Libera circulație a mărfurilor . Comunitatea se bazează pe o
unitate vamală care a coperă toate schimburile de mărf uri și care implică interzicerea între statele
membre a taxelor vamale la import și export și a tu turor taxelor echivalente și adoptarea unei legi
comune vamale în relațiile cu țările terțe152.
Produsele care provin dintr -o țară terță sunt considerate a fi în libera circulație într-un stat
membru în cazul în care au fost respectate formalitățile de impo rt și în statul membru respectiv
au fost percepute taxe vamale sau taxe cu efect echivalent plătibile153.
Înainte de sfărșitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia
stabilește metodele de cooperare administrative care trebuie a doptate în scoul aplicării
articolului, ținând seama de formalitățile impuse comerțului154.
Înainte de sfărșitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia
stabilește dispozițiile aplicabile, în ceea ce privește comerțul dintre stat ele membre, mărfurilor
originare dintr -un alt stat membru în a cărui fabricare au fost utilizate produse pe care
exportatorul – Statul membru nu a perceput taxe vamal e corespunzătoare sau taxe cu e fect
echivalent sau care au beneficiat de o restituire tota lă sau partial a acestor drepturi sau taxe155.
151 https://ec.europa.eu/romania/sites/romania/file s/tratatul_de_la_roma.pdf , The Treaty of Rome,25 March 1957,
accesat în data de 13.12.2018
152 Ibidem
153 Ibidem
154 Ibidem
155Ibidem
48
La adoptarea acestor dispoziții, Comisia tine seama de normele de eliminare a taxelor
vamale în cadrul Comunității și de aplicarea progresivă a tarifului vamal comun.
Planul Beyen . Beyen a crezut în cooperarea între națiunile europene. El a anticipat integrarea
politică într -o perioadă greu de conceput și a reușit să convingă celelalte națiuni că este benefică
o cooperare economică ulterioară pentru că va fi urmată de unificarea politică. Așa s -a format
Planul Beyen156.
Beyen a crezut că barierele comerciale și șomajul vor necesita o abordare internațională.
Guvernul olandez a reușit să aplice planul atât în perioada negocierilor privind Comunitatea
Europeană de Apărare, dar și în zona discuțiilor privind Comunita tea Politică Europeană la
începutul anilor 1950157.
O piață comună . Beyen a primit sprijin de la guvernul francez care, însă nu era profund interest
de o integrare economică ulterioară. Însă, atunci când Comunitatea Europeană de Apărare
planificată a eșuat deoarece parlamentul francez a hotărât să nu ratifice tratatul, acest aspect s -a
schimbat158.
Deoarece nu există nici o comunitate de apărare și politică planificată, a apărut o
problemă. Așa a fost activat din nou Planul Beyen . Planul descria o cooperare e conomică
completă, nu doar în viziunea cărbunelui și oțelului, ci în ansamblu. Soluția ideală era o piață
comună completă pentru toate, conform planului de cooperare dintre Belgia, Olanda și
Luxemburg – acordul ”Benelux” din 1944159.
Țările Benelux, sub con ducerea ministrului Belgian Paul -Henri Spaak, au combinat
Planul Beyen cu viziunile unui plan francez pentru o Comunitate pentru Energia Atomică. Așa
au fost schițate planurile Beyen în timpul Conferinței de la Messina din 1955160.
Beyen a demonstrat că unit atea politică nu a fost realizată fără o piață comună, cu o
responsabilitate comună – economică și socială.
156 Szappanos Veronika, Johan Willem Beyen and the Beyen Plan , 2016, p.56
157 Ibidem
158Ibidem
159 Idem, p. 57
160 Ibidem
49
Planul Beyen a determinat semnarea tratatelor de la Roma din martie 1957 și realizarea
Comunității Economice Europene și a Euratom.
Beyen a contribu it la procesul de integrare europeană în anii 1950 și a căpătat un loc printer
figurile importante pe care le numim – Părinți i fondatori ai Uniunii Europene.
2.3. Winston Churcill
Winston Churchill s -a născut la 30 noiembrie 1874 în familia aristocrată Epencer –
Churchill. A urmat o carieră militară deosebită. A luptat pe trei continente și a câștigat patru
medalii și un Ordin de Merit, a scris cinci cărți și a avut un loc în Parlament – toate înainte de 26
de ani.
Winston Churchill a fost unul dintre pri mii care a cerut realizarea ”Statelor Unite ale
Europei”. După cel de -al doilea război mondial Churchill a spus că numai o Europă unită ar
putea menține pacea. Ținta lui principală era distrugerea răului european și al războiului161.
Cele mai importante vizi uni ale sale sunt prezentate în ” Discursul către tinerii
academici ” desfășurat la Universitatea de la Zurich din 1946. Churchill spunea că familia
europeană este singura care poate oferi pacea , siguranța și libertatea. Trebuie să se realizeze
Statele Unite ale Europei162.
Winston Churchill a fost printre primele persoane care au vorbit despre amenințarea din
ce în ce mai puternică a lui Hitler cu mult înainte de începutul lui. În anul 1939, viziunile lui
Churchill au devenit realitate – a izbucnit cel de -al doilea război mondial163.
Winston Churchill susținea Statele Unite ale Europei și spunea europenilor să privească
spre viitor. Europa nu -și poate permite ura și răzbunarea iar familia europeană a construit Statele
Unite ale Europei164.
Winston Churchill a fost printre primii care a pledat pentru integrarea europeană, cerând
realizarea unui Consiliu al Europei ca un prim început. Churchill a adus în discuție formarea unei
161 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/body/winston_churchill_ro.pdf , accesat în data de
13.12.2018
162 Ibidem
163 Chochia Archil , Baltic Journal of Law & Politics, Winston Curchill and the European Union , A Journal of
Vytautas Magnus University,volume 8 , number 1 (2015), p.73
164 Ibidem
50
”armate europene” care avea ca scop să protejeze continentul și să ofere diplomației europe ne o
anumită forță165.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost realizată în 1959 – după un
deceniu după ce Churchill a construit prima idee. El a devenit o forță motrice a integrării
europene și un luptător activ pentru cauza sa.
În primul râ nd Churchill era omul care a salvat Europa de dominația nazistă prin
rezistența sa fermă din 1940. Și în al doilea rând, pentru că omul care a scris istoria prin
conducerea sa superbă a avut un angajament profund pentru a contribui la crearea unei ordini
politice în Europa care să împiedice națiunile acestui continent de la un nou război166.
”În 1940 Winston Churchill a salvat Europa ”. Și el a făcut acest lucru cu un mare curaj,
energie uimitoare și o credință de necontestat în poporul britanic și în capacit atea sa de ai
conduce în ceea ce urma să devină – ”ora cea mai frumoasă ”167.
Churchill știa foarte bine că războiul nu ar putea fi câștigat niciodată fără forțele armate
ale Statelor Unite; și era convins că ar putea convinge Washingtonul să ajute Europa în lupta sa
împotriva tiraniei naziste. Dar înainte de aceasta, Regatul Unit și aliații imperiului britanic –
Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Canada – au fost singuri168.
În 1940, o catastrofă a urmat o alta. După căderea Norvegiei și Danemarcei, H itler a
atacat Franța marșând Belgia și Olanda neutră. Armatele Franței au fost aplatizate de Wehrmacht
în șase săptămâni. Au urmat discursuri a căror conținuturi și semnificații se mențin până în
prezent.
În mijlocul unei crize nevăzute în această dimensi une în istoria britanică, Churchill a fost
în stare să dea oamenilor obișnuiți – soldați și civili – curajul de a lupta fără nici o șansă. Este
adesea uitat faptul că înfrângerea Germaniei în bătălia din Marea Britanie a avut o importanță
strategică extrem ă, deoarece Insulele Britanice erau ca un transportator gigant pentru cei trei
165 Chochia Archil, op.cit p.76
166 https://www.academia.edu/33684011 , Winston Churchil and the european union , pdf, p.76, acesat în data de
13.12.2018
167 Idem , p.77
168 Ibidem
51
milioane de soldați, aerien i și marinari care au fost expe diați în Normadia la 6 iunie 1944 și mai
departe în est169.
În 1940 Churchill era un războinic în cel mai bun sens al cuv ântului. După ce a văzut
războiul din Cuba, Afganistan, Sudan și Africa de Sud, ca tânăr, împreună cu oroarea primului
război mondial din Flandra, Churchill a fost, desigur, fascinat de tot ceea ce era militar și era clar
în elementul său170.
Dar Churchill a fost și un om al păcii. Ca lider al Opoziției – 1945 -1951, și cu atât mai
mult atunci când a fost prim -ministru a doua oară – 1951 -1955, Churchill a fost atât de îngrozit
de perspectiva unui război nuclear, încât problemele securității internaționale și -au depășit de
mult agenda de război. În acest sens, discursul lui Churchill din Zurich, 19 septembrie 1946, a
fost vizionar: o reconciliere între foștii inamici Franța și Germania ca nucleu al ”unora dintre
Statele Unite ale Europei” a fost o gândire vizion ară la doar un an de la sfârșitul celui de -al
doilea război mondial171.
Ceea ce s -a întâmplat la Zurich la 19 septembrie 1946 a fost fără precedent. În timpul
călătoriei sale prin oraș, Churchill a fost întâmpinat de tot felul de oameni. Zeci de mii de
bărba ți, femei și copii au sărbătorit bărbatul care pe bună dreptate l -au considerat salvatorul
Europei în timpul celor mai întunecate ore ale anului 1940. Școala a fost anulată, multe steaguri
au fluturat în timp ce spectatorii adulți au aruncat trandafiri, um plând limizina deschisă a
premierului de război cu flori. Și în situația în care pavajele au fost destul de largi, tinerii au
alegat împreună cu procesiunea de autovehicule172.
Această revărsare a entuziasmului popular a fost prea mare pentru Churchill . Îi p lăceau
aplauzele și chipurile fericite ale bărbaților și femeilor din Zurich; mai puțin ”bombardamentul”
cu flori , dintre care unele era încă atașate de bucăți de sol sau chiar vase mici. Fotografiile din
Munsterhof sunt impresionante: fiecare spațiu era d estinat discursului lui Churchill . Și sute de
tineri care nu au reușit să obțină un bilet s -au urcat pe acoperișurile din jurul pieței173.
169 http://www.law.tohoku.ac.jp/~schaefer/documents/churchill.pdf , Winston Churchill discursul către tinerii
universității din Zurich 19.9.1946 , accesat în d ata de 07.01.2019
170 Ibidem
171Ibidem
172 Ibidem
173 Ibidem
52
Astăzi, la mai mult de 70 de ani de la discursul lui Churchill ., Europa se află încă în
construcție. Nimic nu demonstre ază mai mult decât decizia alegătorilor din Regatul Unit de a
părăsi Uniunea Europeană. Și reacția anumitor țări est -europene la criza refugiaților a arătat, de
asemenea, că este încă nevoie de multă muncă pentru ca UE să funcționeze corect.
2.4. Alcide D e Gasperi
Alcide D e Gasperi s -a născut la 3 aprilie 1881. A studiat filologia și s -a perfecționat în
mediere iar mai târziu a intrat în politică. În anul 1905 a devenit reporter pentru ziarul La Voce
Cattolica și a devenit activ în Uniunea Politică Popula ră din Trentino.
Alcide De Gasperi a ajuns la convingerea că numai puterea Europei va putea înlătura
fascismul și războiul. El vizează fuziunea Europei Occidentale, lucrează la Planul Marshall și
realizează legături economice cu diferite țări europene, mai ales cu Franța. El a susținut Planul
Scuman pentru realizarea Comunității Europene ab Cărbunelui și Oțelului și a promovat ideea
politică europeană comună de apărare174.
A devenit activ politic în Unione Politica Popolare del Trentino și a fost ales în 1911
pentru a reprezenta Trentino în Camera Reprezentanților austrieci. Astfel, a promovat drepturile
minorității italiene175.
Alcide De Gasperi a fost neutru din punct de vedere politic în timpul primului război
mondial dar a depus o serie de eforturi la Vatica n pentru încetarea războiului.
”Epoca De Gasperi ” din Italia a consolidat democrația internă și reconstrucția economică.
Alcide De Gasperi a promovat cooperarea internațională. A fost promotorul reconstrucției
postbelice din Italia deoarece Italia trebuie să-și fixeze rolul pe scena politică internațională.
Astfel a lucrat la înființarea Consiliului Europei și a ajutat Italia să facă parte din Planul
American Marshall și să adere la NATO176.
174 https://europa.eu/european…/alcide_de_gasperi_en.pdf, accesat în data de 07.01.2019
175 Ibidem
176 Ibidem
53
Alcide De Gasperi a fost convins că cel de -al doilea război mondial are lecția lui – viitorul
nu poate fi construit prin amenințare, nici prin supunere și cucerire, ideea de bază este
democrația și viziunea constructivă a înțelegerii, respectului și libertății177.
De Gasperi a primit premiul Charlemage pentru susținerea sa p ro-europeană în 1952.
Aceasta s -a materializat în susținerea sa fermă a cererii lui Robert Schumann din 9 mai 1950
pentru o Europă integrată, ce a determinat înființarea Comunității Cărbunelui și a Comunității
Oțelului178.
A devenit primul președinte al CEC O și a susținut politica europeană comună de apărare.
De Gasperi a susținut primii pași spre integrarea europeană.
De Gasperi a jucat un rol important de mediator între Germania și Franța, după un secol
de război. El a fost o forță puternică în spatele cre ării Comunității Economice Europene. El a fost
conștient că unitatea europeană era utilă pentru refacerea rănilor războaielor și pentru a preveni
repatarea atrocităților trecutului179.
De Gasperi era convins că prin unificarea europeană statele individuale s e pot completa
reciproc.
177 Ibidem
178 Ibidem
179 Ibidem
54
2.5. Walter Hallstein
Walter Hallstein s -a născut la 17 noimembrie 1901, în Mainz, Germania. A studiat
dreptul și științele politice la Bonn, Berlin și Muchen.După r ăzboi a devenit vicecancelar al
Universității din Frankfurt .
Walter Hallstein a fost primul președinte al Comisiei Europene între 1958 și 1967 – un
susținător înfocat al integrării europene. Ca președinte al Comisiei Europene, Hallstein a militat
pentru o dezvoltare rapidă a pieței comune180.
Doctrina ” Hallstein ” a avut o recunoaștere i nternațională în a anii 50 și a creionat
politica externă germană pentru anii următori, promotoarea tinerei democrații din Europa de
Vest181.
Ideea doctrinei Hallstein de a împiedica GDR, precum și o Germania divizată de a fi
recunoscut ă a devenit oarecum un eșec. Doctrina însăși nu a împiedicat ridicarea Zidului
Berlinului care a devenit simbolul diviziunii germane. După zeci de ani de impunere, doctrin a
însăși a devenit ineficentă , îngrădind piețele comerciale și influența Republicii F ederale.
După război a fost numit vice -cancelar la Universitatea din Frankfurt și în 1948 a fost invitat de
către Universitatea Geotown, ca lector de oaspeți. A fost unul din cei mai mari savanți germani
care au fost invitați la o universitate americană, i ar viziunile și experiențele sale din America și –
au consolidat convingerea că Germania ar trebui să întărească legăturile dintre democrați după
cel de -al doilea război mondial182.
Walter Hallstein a fost promotorul aderării Germaniei la alianțele internațion ale – ONU și
NATO – esența revigorării Germaniei pe scena internațională.
Walter Hallstein a devenit șeful delegației care conducea negocierile la Conferința
Schuman pentru formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului în 1950. Walter
Hallstein a colaborat îndeaproape cu Jean Monnet, omolodul său francez. Amândoi au promovat
ideea de prosperitate cu ajutorul integrării europene183.
180 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/body/walter_ hallstein_ro.pdf, accesat în data de
07.01.2019
181 Ibidem
182 Ibidem
183https://www.bookdepository.com , Smith, J. & Simon Davis . Historical Dictionary of the Cold War . Maryland,
Scarecrow Press, 2000, accesat în d ata de 07.01.2019
55
Eșecul de a realiza Comunitatea Europeană de Apărare în 1954 a fost o amenințare destul
de mare la adresa securității în Germania și în Europa de Vest, pentru că Uniunea Sovietică ar fi
fost mult mai puternică într -o Europă slăbită și divizată. Acest aspect a contribuit la urgentarea
procesului de integrare economică și mai puțin politică184.
Astfel, Walter Hallstein a deveni t un susținător ferm al unității europene prin realizarea
unei Comunități Economice Europene. S-au făcut primii pași spre integrare economică,
permițând oamenilor, serviciilor și bunurilor să călătorească liber cu ajutorul Conferinței de la
Messina din 195 5. El considera că o fuziune treptată a piețelor statelor membre ar aduce avantaje
maxime tuturor185.
Când Tratatul de la Roma a intrat în vigoare, în 1958, Hallstein a fost ales ca prim
președinte al Comisiei Comunității Economice Europene.
Walter Hallstein a observat că integrarea nu va deveni o realitate destul de sigură, în
calitate de președinte al comisiei, el a fost o forță importantă în procesul de integrare rapidă
viitor. În timpul mandatului lui Hallstein a fost consolidat dreptul european cu un mar e impact
asupra naționalității186.
Fără energia lui Hallstein , puterile diplomatice de negociere și tăria persuasiunii, viteza
integrării europene nu ar fi fost posibilă.
184 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell, 2nd edition (8 April
2011),pdf
185 Ibidem
186 Ibidem
56
2.6. Sicco Mansholt
Sicco Mansholt s -a născut la 13 seotembrie 1908 într -o provinc ie din nordul Țărilor de
Jos. A devenit fermier și a reușit să obțină o parcelă de teren în regiunea Wieringermeer.
Sicco Mansholt a fost primul comisar european responsabil pentru agricultură. Viziunile
lui Mansholt au pus bazele Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, una dintre cele mai
importante politici de la fondarea sa. Mansholt a fost convins că Europa trebuie să -și asigure
propria sa hrană zilnică. – o hrană accesibilă pentru toți187.
Planul lui Mansholt se baza pe politica agricolă comună pri n productivitatea în
agricultură. Politica implică sisteme moderne, un preț minim pentru produsele agricultorilor și
diferite stimulente pentru o producție mai mare188.
În perioada războiului, Mansholt era un membru important al rezistenței olandeze
împotriv a atacatorilor nazist -germani. După război a primit postul de ministru al agriculturii,
persuitului și distribuției alimentelor în noul guvern. El a luat o serie de măsuri pentru
modernizarea agriculturii, a stabilit prețurile minime pentru produsele agric ole și pentru
dezvoltarea exportului189.
Fiind un mare federalist, Mansholt a promovat o po litică agricolă comună pentru Europa.
În 1950 a dezvoltat un plan pentru o piață comună a produselor agricole din Europa cu o
caracteristică supranațională. Așa s -a fo rmat politica agricolă a Comunității Economice
Europene190.
Mansholt și-a dezvoltat planul de politică comună, când a devenit Comisar pentru
agricultură în prima Comisie Europeană în 1958. Tratatul de la Roma a realizat Comunitatea
Economică Europeană și rea lizarea unei piețe comune în Europa în trei etape de patru ani.
Planurile sale erau complexe, o combinație de plăți directe și subvenții pentru culturi și terenuri,
cu mecanisme moderne – prețuri minime garantate dar și tarife și cote la importul anumitor
mărfuri. Aceasta determină o productivitate agricolă mai puternică și un sector agricol viabil
pentru UE191.
187 Ibidem
188 Ibidem
189 Ibidem
190 Ibidem
191Ibidem
57
Planul Mansholt . În 1968 Comisia a publicat ”Memorandumul privind reforma politicii agricole
comune” – denumit Planul Mansholt . Pentru ca agricultur a să se revigoreze, fermierii trebuie să
se modernizeze192.
Politica agricolă determină autonomia Europei din punctul de vedere al produselor
alimentare. Mansholt . A devenit celebru prin măsurile importante de protecție a mediului ca
element primordial al p oliticii agricole193.
Obiectivul lui Mansholt a fost de o mare însemnătate – prevenirea foametei pentru tot
poporul Europei la finalul celui de -al doilea război mondial. Planul Mansholt se baza pe
restaurarea Europei și înflorirea agriculturii europene.
2.7. Jean Monet
Jean Monnet s -a născut la 9 noiembrie 1888, în orașul Cognac din Franța. El a călătorit în
întreaga lume ca om de afaceri în comercializarea coniacului.
Consilier politic și economic francez, Jean Monnet a promovat tot mai mult integrarea
europeană. El a inspirat cel mai puternic Planul Schuman care vorbea despre unificarea industriei
grele din vestul Europei194.
În calitate de consiler superior în guvernul francez, el a fost principala sursă revoluționară
a ”Declarației Schuman” din 9 mai 195 0, care a determinat realizarea Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului, deci nașterea Uniunii Europene195.
Experiența puternică în domeniul finanțelor internaționale l -a ajutat în sprijinirea
finanțelor naționale ale diferitelor țări din Europa de Ves t – România, Polonia, consilierea
guvernului chinez, etc196.
192 Ibidem
193Idem , p.33
194 Ocaña Juan Carlos , Jean Monnet's lifeand European History , Spartacus Eduational , 2003, p.56
195Idem , p.57
196Ibidem
58
La începutul celui de -al doilea război mondial, Monnet a convins liderii britanici și
francezi să formeze o uniune politică completă între cele două țări pentru a lupta împotriva
nazismului, dar pl anul a eșuat.
Planul Monnet. Monnet a lucrat pentru guvernul britanic în Statele Unite pentru aprovizionarea
cu provizii de război. A devenit consilierul de încredere al președintelui american Roosevelt,
dezvoltând capacitatea de producție a echipamentului militar în Statele Unite înainte de război197.
În anul 1943, Monnet devine membru al Comitetului francez de eliberare națională,
guvern aflat în exil în Alger. A dezvoltat o puternică viziune pentru Uniunea Europeană –
dezvoltarea și menținerea păcii . La reu niunea acestui comitet, la 5 august 1943, Monnet spunea:
”Pacea va domina în Europa dacă statele sunt formate pe baza suveranității naționale. Țările
Europei sunt prea mici pentru a garanta popoarelor dezvoltarea socială. Ele se pot uni într -o
federație ”198.
În anul 1944, Monnet a contribuit la planul național de modernizare, refacerea economiei
franceze după război.
Pentru Monnet realizarea Europei este realizarea păcii. În anul 1950, în casa lui
Houjarray, el și echipa sa au dezvoltat conceptul Comunității Europene. La 9 mai 1950, cu
ajutorul cancelarului Adenauer, Robert Schuman a facut o declarație în numele Franței. Cu
ajutorul lui Monnet , această declarație descrie întreaga producție franco -germană de oțel și
cărbune sub viziunea Înaltei Autorități comun e a celorlalte țări din Europa199.
197Idem , p.58
198Ibidem
199Idem , p.59
59
2.8. Robert Schuman
Robert Schuman , avocat și ministru francez de externe între anii 1948 și 1952, este unul
dintre marii fondatori ai unității europene. Împreună cu Jean Monnet, el a conceput planul
Schuman, renumit p e plan internațional la data de 9 mai 1950 – data nașterii Uniunii Europene.
Planul descria un control comun al producției de cărbune și oțel, materiale pentru
industria armamentelor. Ideea principală era controlul asupr a producției de cărbune și oțel, tot ul
conducea spre o Europă pașnică. Franța, Italia, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos au semnat
acordul pentru Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțalului la Paris în 1951200.
Schuman a pus bazele unei politici europene comune de apărare și a obținut func ția de
președinte al Parlamentului European din 1958 pâ nâ în 1960.
200 https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/robert_schuman_en.pdf , accesat în data de 07.01.2019
60
2.9. Paul –Henri Spaak
Născut la 25 ianuarie 1899, în Belgia, a fost crescut într -o familie importantă activă în
polituca belgiană. După război Spaak a studiat dreptul și a jucat apoi în echipa belgiană de tenis,
în cadrul turneului Capa Davis în 1922. A devenit membru al Partidului Socialist Laburist din
Belgia.
Paul-Henri Spaak merită pe deplin titlul de – ”Un om de stat European” În timpul celui
de-al doilea război mondial a încerc at să păstreze neutralitatea Begiei. După eliberarea Begiei,
Spaak a fost ministru de externe și prim -ministru201.
În perioada celui de -al doilea război mondial a dorit fuziunea țărilor Benelux și a luptat
pentru unificarea Europei, susținând Comunitatea E uropeană a Cărbunelui și Oțelului și o
comunitatea europeană de apărare202.
Unificarea statelor cu ajutorul tratelor a fost cea mai bună modalitate pentru Spaak de a
garanta pacea și stabilitatea. El a atins aceste obiective prin convocări ale Organizației Națiunilor
Unite în 1946 și ca secretar general al NATO în 1957203.
Paul-Henri Spaak a avut un rol principal în determinarea conținutului Tratatului de la
Roma. La Conferința de la Messina din 1955 , cele șase guverne participante l -au ales președinte
al comi tetului de lucru204.
Motto Paul -Henri Spaak avea un mott: ”Ridicați -vă prin politica belgiană ”
Paul-Henri Spaak a fost popular prin reto rica sa importantă, dezvolta tot mai mult arta
convingerii. Viziunea puternică asupra cooperării europene l -au făcut part e din proiectul de
integrarea europeană
Formarea Beneluxului. Cu ajutorul celui de -al doilea război mondial, Spaak a putut transforma
Europa într-o adevărată putere cu ajutorul cooperării economice și politice. Răyboiul a adus în
prim plan colaborarea – luptă pentru un scop comun205.
A fost unul dintre părinții fondatori ai UE, pentru că a obser vat potențialul de unificare al
Europei postbelice. Un pas important este formarea Beneluxului în 1944. Benelux a însemnat
201 https://europa.eu/european…/paul -henri_spaak_en.pdf, accesat în data de 07.01.2018
202Ibidem
203Ibidem
204Ibidem
205Ibidem
61
uniunea vamală din Belgia, Olanda și Luxem burg. Aceasta a reprezentat o sursă de inspirație
pentru o integrare europeană viitoare206.
La Conferința de la Messina a liderilor europeni a fost ales Spaak ca președinte al unui
comitet – comitetul Spaak, care răspundea de realizarea unei piețe europene comune.
În cadrul Conferinței de la Messina, cele trei state Benelux au dezvoltat o integrare
europeană pe baza unei piețe comune și integrarea în zona transporturilor și energiei atomice.
Raportul Spaak a avut ca obiectiv Conferința Interguvernamentală p rivind piața comună și
Euratom în 1956 și determinat apariția Tratatelor de la Roma, 25 martie 1957, realizarea unei
Comunități Economice Europene în 1958207.
Spaak, a semnat tratatul pentru Begia.
Paul-Henri Spaak a promovat mereu importanța integrării eu ropene și independent
Comisiei Europene. El spunea că Europa de mâine are o structură supranațională. Europa era o
unitate spaak europeană cu o caracteristică profund economică. Statul belgi an a promovat
unificarea politică cu ajutorul țărilor de pe piața comună208.
Paul-Henri Spaak a fost un european ferm. El a apărut în cărțile de istorie ca o forță
puternică a integrării europene deoarece a crezut cu tărie în proiectul european și a privit mai
departe de granițele țării.
206 Ibidem
207 Ibidem
208 Ibidem
62
2.10. Altiero Spineli
Altie ro s-a născut la Roma, la 31 august 1907, într -o familie socialistă. De tânăr a activat
în cadrul Parrtidului Comunist Italian. A fost condamnat de Tribunalul Special din timpul
regimului fascist al lui Mussolini și a petrecut zece în închisoare.
Altiero S pinelli a fost unul dintre părinții Uniunii Europene. El a propus o Uniune
Europeană federală – Planul Spinelli . El a devenit din ce în ce mai sigur că o mișcare de proporții
europene în materie de federalism ar putea menține forța distructivă a naționalis mului209.
Manifestul despre Ventotene . În perioada petrecută pe Vento tene, Spinelli a studiat lucrările
mai multor teoreticieni federalist. Împreună cu alți prizonieri politici a conceput Manifestul
Vento tene, în care a prezentat viziunea federalist și viito rul Europei. Acest manifest este un
document care susține o constituție europeană210.
Manifestul era destinat unei Europe libere și unite, victoria asupra puterilor fasciste cu
state-națiune suverane, o nouă versiune. Manifestul a propus formarea unei feder ații europene
supranaționale de state, care să nu mai participle niciodată la un război211.
Mișcarea federalist ă. În perioada anilor 1940 și 1950, Spinelli a devenit un susținător ferm la
cauzei federaliste a Europei unite. El era convins că cooperarea inter guvernamentală cu
suveranitatea națională prin organizații precum OCDE și Consiliul Europei nu a fost suficientă.
Era importantă formarea Comunității Europene de Apărare212.
Clubul crocodililor . În anii 1960 , Spinelli a fost consilier și cercetător guvername ntal, a înființat
Institutul pentru Afaceri Internaționale de la Roma și a fost membru al Comisiei Europene. În
anul 1979 a fost ales membru al Parlamentului European213. În anul 1980 a înființat Clubul
Crocodil care s -a exprimat pentru un nou tratat Europea n. Ar trebui să fie mai mult decât o
Constituție a Europei.
Planul Spinelli . La 14 februarie 1984, Parlamentul European a aprobat proiectul de ”Tratat de
instituire a Uniunii Europene” – Planul Spinelli.
Altiero Spinelli și-a continuat tot mai mult obiecti vul de guvernare supranațională
europeană, o lume fără războiaie într -o Europă unită. Au crescut tot mai mult puterile
209 https://www.federalists.eu , Union of European Federalist s, accesat în dat a de 21.01.2019
210 Ibidem
211 Ibidem
212 Ibidem
213 Ibidem
63
Parlamentului European iar mișcarea federalist are în continuare întâlniri regulate pe insula mica
a Ventotenei214.
Clădirea principală a P arlamentului European de la Bruxelles poartă numele Altiero
Spinelli .
214 Ibidem
64
CAPITOLUL III
3.1. ROBERT SCHUMAN “Declarația Schuman”
Robert Schuman este cu adevărat european: s -a născut la 29 iunie 1886 la Luxemburg.
Robert Schum an s-a născut cetățean german și a devenit cetățean francez după Primul Război
Mondial în 1919215.
Avea studii de drept, economie, filosofie politică, teologie. A studiat la Universitățile
Bonn, München, Berlin și Strasbourg . A obținut diploma în drept și ș i-a realizat propria societate
civilă de avocați la Metz, în 1912. După cel de -al Doilea Război Mondial, Schuman a devenit
ministru în guvernul francez216.
După război a ocupat o serie de funcții – ministru de finanțe , prim -ministru în 1947,
ministru al af acerilor externe în 1948 -1952 și ministru de finanța în perioada 1955 -1956.
A avut un mare talent de negociator în cadrul unor tratate – Consiliul Europei, Planul
Marshall și NATO, pentru unificarea Europei217.
A devenit renumit prin ”Declarația Schuman ”, prin care a propus Germaniei și celorlalte
țări europene să colaboreze pentru uificarea economică europeană.
Pe baza Planului Monnet , din perioada 1946 -1950, care țintea creșterea producției de oțel din
Franța, în detrimentul Germaniei, francezii au prelua t zona minieră germană Saarland , tranform
215 https://www.federalists.eu , Union of European Federalists , accesat în data de 21.01.2019
216 Ibidem
217 Ibidem
65
3.2. Declarația Schuman
O lume a păcii nu poate fi protejată fără a face eforturi proporționale cu pericolele care o
amenință. Contribuția pe care o Europă organizată și vie o poate adduce civilizației este
indispensabilă pentru menținerea relațiilor pașnice. Timp de mai bine de 20 de ani, Franța a avut
un rol important în serviciul păcii, fiind campioana unei Europe unite218.
Europa unită nu a fost realizată din cauza războiului. Pentru acest aspect nu există un
singur plan. Europa unită va fi clădită prin realizări concrete, mai întâi, se crează solidaritate de
facto219.
Europa nu va fi concepută doar printr -o construcție de ansamblu. Ea se bazează pe
realizări concrete cu ajutorul unei comuniuni. Adunarea națiun ilor europene atrage atenția asupra
eliminării opoziției dintre Franța și Germania: Franța și Germania trebuie să realizeze o acțiune
comună. Guvernul francez propune orientarea producție de carbine și oțel, sub conducerea Înaltei
Autorități Comune – o org anizație deschisă spre statele europene220.
Producția de cărbune și oțel va stabili o bază puternică de dezvoltare economică – prima
etapă a Federației europene , astfel va determina înlăturarea armelor și a victimelor sale.
Solidaritatea de producție dintre Franța și Germania va face să dispară orice război dintre ele,
pentru că și materialicește ar fi imposibil. Producția de cărbune și oțel va contribui la ridicarea
nivelului de trai și dezvoltarea într -o lume mai pașnică221.
Europa are în prim plan o sarci nă importantă – dezvoltarea continentului African.
Este importantă unificarea intereselor indispensabile pentru realizarea unei comunități
economice, se va introduce termenul de comunitate largă și profundă între țări îndepărtate222.
Primele cărămizi ale u nei Federații Europene s-au realizat cu ajutorul Înaltei Autorități
ale cărei decizii vor influența Franța, Anglia și toate țările care vor adera – o Federație europeană
importantă pentru menținerea păcii223.
218 https://publications.europa.eu , author Franco Piodi “ From the Schuman Declaration to the birth oF the ecSc”:
The role of Jean Monnet, Journals No. 6 May 2010, p.53, accesat în data de 21.01.2019
219 Ibidem
220 Ibidem
221 Ibidem
222 Ibidem
223Idem , p.59
66
Pentru realizarea obiectivelor Federației Europe ne, Guvernul francez va desfășura
negocieri pe următoarele teme224:
– Misiunea Înaltei Autorități;
– Modernizarea producție de oțel și cărbune;
– Procurarea în aceleași condiții a cărbunelui și oțelului pe piața germană, franceză și
pe piețele țărilor aderante;
– Dezvoltarea exportului comun;
– Dezvoltarea progresului cu ajutorul forței de muncă.
Pentru atingerea obiectivelor de mai sus trebuie realizat un plan de producție și investiții,
egalizarea prețurilor prin mecanisme specific, realizarea unui fond de reconversi e pentru
raționalizare a producției225.
Este vitală scutirea taxelor vamale pentru țările care au aderat în ceea ce privește
circulația cărbunelui și a oțelului – tarife diferențiate de transport. Se vor dezvolta condițiile care
determină repartizarea cea mai rațională a producției la nivelul de productivitate cel mai înalt226.
Organizația europeană care va funcționa va asigura fuziunea piețelor și creșterea
producției.
Toate angajamentele economice dintre statele Uniunii vor fi parafate cu ajutorul unui
tratat. Negocierile pentru determinarea condițiilor de aplicare vor fi conduse de un arbitru
desemnat de comun accord. Acesta va supraveghea conformitatea acordurilor și soluția care va fi
adoptată227.
Înalta Autoritate comună va fi formată din personalități indepe ndente desemnate de
Guverne și vor fi executorii în toate statele membre, în special în Franța și Germania.
Pe lângă Înalta Autoritate va funcționa un reprezentant al Națiunilor Unite care va realiza
de două ori pe an un raport către ONU, cu precizarea obi ectivelor principale228.
Înalta Autoritate nu intervine în regimul de proprietate al întreprinderilor. Înalta
Autoritate comună va ține cont de atribuțiile Autorității Internaționale a Ruhr -ului și de
obligațiile specific impuse Germaniei229.
224 Ibidem
225Idem , p.63
226 Ibidem
227 Ibidem
228 Ibidem
67
3.3. Consecinț ele "Declarației Schuman" pentru Germania și implicațiile ei asupra
Franței
”Declarați ea Schuman ” din 9 mai 1950 nu numai că a dat naștere unei puternici
străluciri, dar a fost rezultatul unei soluții atent gândite la problemele economice și juridice ale
Germaniai și implicațiile lor asupra Franței. Aceast lucru poate părea simplist, dar sunt multe idei
mărețe, cum ar fi integrarea europeană, care se realizează numai atunci când se găsește soluția
problemelor contingente. De asemenea, ar putea păre simplis t, deoarece declarația menționează
în mod explicit rezolvarea problemelor celor două țări – Germania și Franța, și numai după
aceea, planul de creare a unei comunități a cărbunelui și oțelului va fi extins – Benelux, Italia230.
Pentru a înțelege care sunt mo tivele Declarației și a cauzelor sale, trebuie să analizăm mai
întâi Germania după constituirea Republicii Federale Germania, plasându -le în contextul
organizării celor două blocuri și examinând elementele de potențial conflict cu Franța – conflicte
mai al es economice și mai puțin politice231.
În urma Conferinței de la Londra, între cele șase puteri, în Germania în 1949 a fost creată
Republica Federală Germania. Suveranitatea sa a fost restricționată de Înaltul Comisariat al
Alianței, ale cărui zone ocupate s e aflau în noul stat. Acest organism a avut puteri de veto ample
și, încă de la început, unul dintre principalele obiective ale guvernului Adenauer a fost acela de a
recupera suveranitatea, vâzând integrarea solidă a Germaniei cu Occidentul232.
A fost o ches tiune de construire a încrederii cu aliații și primul pas în acest sens a fost
semnarea Acordului de la Petersburg cu Înalta Comisie la 22 noiembrie 1949. Conform
acordului, dezmembrarea industriei grele a Germaniei a fost limitată la producția militară și
Germania a fost admisă ca membru cu drepturi depline , cu dreptul de vot – Autoritatea
Internațională pentru Ruhr. Acordul de la Petersburg a deschis, de asemenea, calea de aderare a
Germaniei la Consiliul Europei, subiect de dezbatere intensă în Bundestag , deoarece a coincis cu
229 Ibidem
230 Ibidem
231 Ibidem
232 Ibidem
68
admiterea regiunii Saar, la acel moment sub controlul francez, iar opoziția social -democrată a
văzut -o ca o aprobare a separării acestui teritoriu de Germania233.
În planul său de a se integra în Occident, Germania a fost spriinită de Statele Unite, care
credeau că acest lucru este necesar pentru ca Europa să -și întărească apărarea împotriva blocului
sovietic . Deși integrarea militară a urmat o cale paralelă cu integrarea politică și economică
subliniată de Schuman , trebuie luată în co nsiderare pentru a obține o înțelegere generală a
construcției europene234.
Un domeniu de conflict între Germania și Franța a fost Ruhr, o regiune minieră care era
leagănul industriei grele și în mod tradițional văzută ca o armură a Germaniei. Aliații au pla sat
această regiune strategică într -un regim special, cu o autoritate internațională responsabilă cu
controlul producție de cărbune și oțel și repartizarea acesteia între consumul intern și exporturi.
Statutul Ruhr a fost adsoptat în cadrul conferinței de la Londra, la inițiativa Franței235.
3.4 . "Planul Schuman" – Reacțiile Germaniei
Declarația lui Robert Schuman a surprins Germania prin faptul că a reprezentat o
inversare totală a politicii franceze față de Germania. Afirmația că Germania ar trebui să
beneficieze de tratamant egal nu ar putea fi salutată, deoarece a satisfăcut o cerere germană de
lungă durată și a făcut posibilă integrarea ireversibilă a Republicii Federale Germania în Europa
de Vest236.
Reacția cancelarului Konrad Adenauer, care a fost informat personal despre planul
Schuman abia în dimineața zilei de 9 mai 1950, a fost prezentată ca o recunoștință față de Franța,
Uniunea Democrată Creștină și Partidul Liberal , la fel ca majoritatea liderilor de afaceri și chiar
sindicatele germane, au fost apropape fără reserve în favoarea planuli francez237.
Partidul Social Democrat, care a susținut cu tărie o Germanie unită, se temea de o
adâncire a diviziunii dintre partea Germaniei aflată sub influența occidental și cealaltă parte care
233https://publications.europa.eu , author Fra nco Piodi “From the Schuman Declaration to the birth oF the ecSc” The
role of Jean Monnet, Journals No. 6 May 2010, p.67, accesat în data de 21.01.2019
234 Ibidem
235 Ibidem
236Idem , p.69
237 Prisă caru Gheorghe , Istoria și evoluția integrării europene Editura Universitară, București, 2010,p.23
69
se afla sub in fluența sovietică. Orientarea pacifisctă și anti -capitalistă a partidului a realizat o
nedreptate față de Planul Schuman, deoarece Planul nu includea naționalizarea industriei grele în
bazinul Ruhr, măsură pe care social -democrații agreea de ceva timp238.
Opinia publică germană, deși era conștientă de valoarea simbolică a Planului, era ăn cea
mai mare parte nedeterminată și, uneori, os tilă și insufficient informată.
3.5. Reacțiile Franței față de Planul Schuman
Cercurile politice din F ranța , de la creșt in-democrați la socialiști , au fost în mare măsură
în sprijinul inițiativei ministrului de externe. În ciuda unor reserve, Mișcarea Republicană
Populară și Secțiunea Franceză a Internaționalelor Muncitorești au sprijinit propunerea lui
Robert Schuman. Soci aliștii temându -se că Europa ar purta ștampila creștin -democraților, au
recunoscut avantajele economice pe care Planul Schuman le -a oferit239.
Naționaliști de dreapta, totuși, au respins orice accord cu Germania, la fel ca opoziția
comunistă. Partidul Comu nist a privit înființarea unei entități în Europa Occidentală ca ostilă
Uniunii Sovietice și benefică doar pentru economia americană240.
Politica oțelului, care se temea de concurența străină și de planificarea centralizată, se
implica, de asemenea, într -o campanie virulentă împotriva planul de înființare a unei Înalte
Autorități241.
În ceea ce privește opinia publică din Franța, aceasta a arătat un sprijin larg inițiativei
ministrului de Externe al Franței.
238 Ibidem
239 https://publications.europa.eu Author Franco Piodi “ From the Schuman Declaration to the birth oF the ecSc”
The role of Jea n Monnet, Journals No. 6 May 2010, p.7 2
240 Idem p.73
241 Ibidem
70
3.6. "Planul Schuman" și țările Benelux
Reac țiile la Planul Schuman în cercurile oficiale au fost călduroase în țările Benelux,
deoarece Belgia, Olanda și Luxemburh au învățat deja, pe cheltuiala lor, dificultățile pe care le -ar
putea aduceadducerea unei uniuni economice. De asemenea, s -au temut că Înalta Autoritate va fi
investită cu prea multe puteri discreționare. Cu toate acestea, ele au susținut idea unui plan
pentru acest sector și au fost în mod oficial convinse de meritele obiectivelor sale politice, chiar
dacă erau în mod obișnuit precaute d e hegemonia franco -germană242.
Guvernul Olandez, relative neafectat de problemele cu care se confruntă industriile grele
din industria cărbunelui și a oțelului, a fost de accord cu planul, menținând în același timp
dreptul de a se retrage dacă a constatat c ă aspectul supranational a devenit, în opinia sa,
inoperabil243.
Cercurile de afaceri din Belgia au fost divizate pe această temă. Deși companile oțelului
au avut tendința de a primi Planul, proprietarii minelor de carbine din Valonia au fost mai presus
de toate îngrijotați de planificarea centralizată a Înaltei Autorități și de competiția international,
deoarece minele lor s -au dovedit a fi din ce în ce mai puțin viabile. De asemenea, se temeau de
încetarea protecției monopoliste a minelor de către stat pen tru a le menține în stare de
funcționare în mod artificial. Cu toate acestea, guvernul a fost încântat să găsească un program
European care să -i permit să închidă societățile miniere care ar fi trebui să se închidă oricum244.
Luxemburgul a sprijinit în gene ral Planul Schuman. Industria siderurgică a reprezentat
aproape 90% din exporturile sale, iar țara a salutat acest Plan care ar putea deschide mari pieșe
de export. Țara a avut cu atât mai mult nevoie de noi piețe, având în vedere faptul că nivelurile
salariale erau mai mari decât în țările vecine, fapt ce a afectat negativ profitabilitatea. Asociațiile
profesionale și -au exprimat unele îngrijorări cu privire la Înalta Autoritate, pe care a considerat -o
prea puternică, dar totuși s -au resemnat și s -au alătu rat Planului245.
242 Prisă caru Gheorghe, op.cit.p.45
243 Ibidem
244 Ibidem
245 Ibidem
71
3.7. Reacțiile Italiei
Reacția Italiei cu privire la Planul Schuman a fost, în general, favorabilă. Alcide De
Gasperi, primul -ministru, a manifestat chiar și entuziasm. Planul a oferit Italiei, ocazia să se
întoarcă, în cele din urmă , la scena internațională pe picior de egalitate cu țările care au învins -o
în război246.
Cu toate acestea, la nivel economic, sectorul slab al industriei grele din Italia a necesitat
încă politici protecționiste. Pe de altă parte, industria prelucrătoare și, în special, industria
automobilelor au fost convinse că ar beneficia de un plan care ar putea facilita obținerea de
materii prime247.
Industria siderurgică naționalizată a văzut Planul Schuman ca un mijloc de a asigura
modernizarea necesară ulilajelor sale. Italia chiar a negociat un plan separat cu Franța pentru
furnizarea de minereu de fier din teritoriile de peste mări din Africa de Nord pe care Franța nu a
vrut să le include în CECO248.
Opinia publică a împărtășit această încredere în Plan și a înțel es avantajele politice și
econmice pe care statul Italian le -ar putea obține din implementarea Planului. Cu toate acestea,
Italia a solicitat și i s -a acordat o perioadă de tranziție pentru a permite acesteia să se adapteze la
noi niveluri de concurență in ternațională249.
246 Idem , p.53
247Idem, p.54
248Idem , p.55
249Idem , p.56
72
3.8. Reacțiile Statelor Unite la Planul Schuman
În Statele Unite , declarația lui Robert Schuman, ministrul francez de externe, a avut
aprobarea unanimă. Planul Schuman pare să fie primul pas către o Federație Europeană și o piață
unică europeană. Statele Unite ar putea aproba legătyri mai strânse între Franța și Germania și
desfințarea cartelurilor în industria grea a Germaniei, deoarece crearea unei Europe occidentale
unite a fost unul dintre obiectivele cheie ale politicii sale extern e250.
Unele cercuri de afaceri americane s -au temut că realizarea unui cartel European de oțel
ar constitui un obstacol în calea exportului American de oțel în Europa și a comerțului liber în
general. Cu toate acestea, nu a împiedicat Statele Unite să încer ce, în zadar, să facă presiuni
asupra britanicilor pentru acceptarea principiului din spatele Planului Schuman251.
3.9. Planul Schuman și relațiile franco -britanice
Propunerea Schuman a luat autoritățile britanice complet prin surprindere. Trebuie spus
că, în nici un moment în timpul pregătirii planului, Jean Monnet sau Robert Schuman nu
consideră oportun să se apropie de britanici, care aveau reserve în legătură cu acest subiect.
Secretul a fost atât de bine păstrat încât chiar Rene Massigli, ambasadoru l francez la Londra, nu
a fost lăsat să intre în plan. Cu toate acestea, lui Massigli i -a fost încredințată sarcina di ficilă de a
scoate în evidență P lanul Schuman față de interlocutorii săi britanici și, dacă este posibil, să -I
convingă să participe252.
Reacția britanică nu a fost lentă. Secretarul britanic de externe, Ernest Bevin – a fost
nemulțumit că nu a fost consultat, în timp ce Calcelarul German, Konrad Adenauer, și secretarul
de stat SUA, Dean Acheson, și -au exprimat imediat nemulțimirea față de co legii apropiați. El a
deplâns atititudinea Quai d'Orsay cu atât mai mult cu cât Marea Britanie, puterea de ocupație din
regiunea Ruhr, a fost partenerul principal al Franței în Western Union, Organizația pentru
Cooperare Economică Europeană și Consiliul E uropei. În anul 1949, numai Regatul Unit a
furnizat 37% din producția principalelor țări producătoare din Europa253.
250Ibidem
251 Idem, p.62
252 Ibidem
253 Ibidem
73
Rezervele lui Bevin, care a fost deja slănit de boală și care a murit un an mai târziu, nu a
împiedicat pe prim -ministrul, Clement Attlee, să salute declarația franceză din Camera
Comunelor din 11 mai 1950. Pentru Attlee, propunerea a oferit o posibilă soluție la problema
germană și a reprezentat o contribuție semnificativă la stabilirea relațiilor franco -germane în
viitor. El a văzut Planul Schuman ca o modalitate de a rezolva unele dintre problemele
economice ale Europei Occidentale254.
La Londra, a fost înființată o comisie interministerială privins Autoritatea Franco –
Germană pentru a studia eventualele implicații ale planului francez, în co operare cu asociațile
patronale și sindicatele. Cu toate acestea, deși poziția initial britanică cu privire la Planul
Schuman a fost favorabilă din punct de vedere theoretic, existau reserve considerabile în
perspectiva participării Regatului Unit la o aut oritate comună, supranațională255.
Principalele argumente sunt bine cunoscute. Britanicii s -au opus, în primul rând,
perspectivelor unei organizații tehnocratice cu puteri restrictive care ar putea intervene în politica
economică a țării. Ei au considerat c ă delegarea unei părți a suveranității țării a reprezentat un
punct periculos de întoarcere de -a lungul drumului European256.
În mod evident Schuman și Monnet au fost hotărâți să elimine acest impas, dar nu au vrut
să facă compromisuri cu privire la potenți alul supranational al Înaltei Autorități. Și nu
intenționau să le permită britanicilor să impiedice negocierile privind planificarea producției de
cărbune și oțel. La 15 mai și în zilele care au urmat, în marja conferinței tripartide de la Londra
privind s tatutul ocupației din Germania, au purtat mai multe convorbiri neoficiale cu liderii
economici și politici britanici, care doreau să afle care au fost implicațiile reale ale Planul
Schuman. Dar acest lucru nu a fost sufficient pentru a depăși opoziția faț ă de plan sau pentru a
risipi neânțelegerile privind independent națională și metodele care trebuie utilizate pentru
viitoarele negocieri257.
A urmat un schimb prelungit de note și memorandumuri între Paris și Londra pentru a
încerca să clarifice intențiile celor două guverne și să găsească o soluție pentru acest dezacord.
Massigli și Sir Oliver Harvey, ambasadorul britanic la Paris, au fost implicați active, dar în ciuda
254 Ibidem
255 Kitchen, Martin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackwell; 2nd edition (8 April
2011),pdf . p.50
256 Ibidem
257 Ibidem
74
eforturilor lor nu au reușit să atenueze pozițiile sau să schimbe atitudinea fiecărei p ărți. La 25
mai 1950, guvernul francez a trimis un memoriu oficial guvernului britanic prin care invita
Regatul Unit să se alăture inițiativei diplomatice cât mai curând posibil, cu condiția să asigure
principiile de bază ale propunerii Schuman. Acest memo randum a fost însoțit de un proiect de
comunicat deja acceptat de Adenauer și prezentat în același timp guvernelor belgiene, olandeze,
luxemburgheze și italiene. În aceeași zi, Monnet a trimis o scrosoare personală prietenului său
Lord Plowden, președinte al Consiliului de Planificare Economică din Londra, în care a descries
în detaliu rolul și puterile viitoarei Înalte Autorități258.
Răspunsul britanic a venit imediat, trecând memorandumul de la Quai la d'Orsay . În
această primă notă britanică din 25 mai, Bevin a explicat că este necesară o analiză mai
aprofundată a proipunerilor ministrului francez de externe pentru ca acesta să adopte o poziție.
De asemenea, el a respins ideea unei conferințe internaționale majore în care Regatul Unit să
participe de la î nceput. El a solicitat deschiderea imediată între Franța și Germania a discuțiilor
bilaterale în care Regatul Unit ar putea participa într -o etapă ulterioară pentru a obține informații
suplimentare259.
La 27 mai, după primirea memorandumului francez, guvern ul britanic a declarant în mod
clar că nu va putea participa la discuții care stabilesc ca o condiție prealabilă obiectivul de
stranger a resurselor de carbine și oțel și de a înființa o Înaltă Autoritate cu puteri suverane. Trei
zile mai târziu, guvernul francez, încă dornic să -i convingă pe britanici să -și sprijine inițiativa, a
subliniat motivele pentru care a considerat ca importantă participarea guvernului britanic la
negocierile propuse, dar pe aceeși bază cu celelalte guverne. Ministerul de Externe a l Franței,
subliniid necesitatea creării unei comunități de interese într -un domeniu limitat, dar decisive,
pentru promovarea păcii și îmbunătățirea generală a nivelului de trai în Europa, a fost de natură
să liniștească autoritățile britanice cu privire la misiunile și competențele autorității înalt
planificate. Dar nu a avut nici un rezultat. La 31 mai, guvernul britanic a repatat că este imposibil
să se angajeze într -o instituție supranațională, înainte de a ști unde va duce acest lucru în
258Idem,p.53
259 Ibidem
75
practică. Ast fel, britanicii și -au exprimat dorința de garanții și o poziție specială în negocierile
privind Planul Schuman260.
Pentru Monnet, acest lucru a fost prea mult și el și -a exprimat imediat punctual de vedere
al guvernului francez, explicând că acordarea de că tre britanici a unui statut special de la început
ar reprezenta o amenințare direct pentru dimensiunea supranațională a grupului cărbunelui și
oțelului, așa cum se prevede în declarația de la 9 mai. El a considerat că negocierile nu ar avea
nici o șansă de success dacă nu ar avea loc între țări care și -au demonstrate încă de la început
unitatea cu privire la obiectivele acestor negocieri. În ziua următoare Quai la d'Orsay a cerut
tuturor guvernelor interesate să -și dea acordul pentru un nou comunicat care a cerut instituirea
unui tratat care ar fi supus ratificării de către parlamente și care a prezentat ca obiectiv imediat
punerea în comun a producției de carbine și oțel și înființarea unei Înalte Autorități. Cu toate
acestea, având în vedere viitorul și do rința deschisă, guvernul francez a declarat că va informa
guvernul britanic cu privire la progresul discuțiilor, oferindu -i posibilitatea de a participa atunci
când a considerat că este posibil să o facă261.
Britanicii, care au văzut acest comunicat ca un f el de ultimatum, nu aveau intenția să
abandoneze problema. La 2 iunie, remarcând ”diferența de abordare” în ceea ce privește baza
negocierilor, guvernul britanic și -a repatat intenția de a organiza o întâlnire la ministere262.
Două luni mai târziu , însă, o întâlnire asemănătoare a avut loc î n Adunarea Consultativă a
Consiliului Europei. Urmând Planul, la 10 august în Hemiciclul de la Strasburg, în care și -au
exprimat opiniile cu privire la autoritatea supranațională din partea guvernului francez,
delagațiil e britanice Harold Macmillan și David Eccles au prezentat imediat o contra -propunere
care a fost în mod distinct interguvernamentală263.
În acest plan, Înalta Autoritate ar fi practic eliminată, competențele sale atribuite unui
comitet ministerial desemnat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Un alt punct
important a fost stabilirea unui drept de veto provizoriu și limitat în cadrul acestui comitet: în
primii cinci ani, orice țară membră ar putea, acționând exclusiv în nume propriu, să se opună
oricărei decizii considerate a fi dăunătoare pentru economie și politică. O dezbatere în acest sens
a început în Adunarea Consultativă, în special între delegații britanici și scandinavi, în favoarea
260 Ibidem
261Idem , p.56
262 Ibidem
263 Ibidem
76
opțiunilor inrterguvernamentale, și delegații din țările continentale care au avut tendința de a
promova pozițiile federaliste264.
La 15 august, Adunarea Consultativă a decis să închidă discuția generală privind Planul
Schuman, adresându -i diferite propuneri Comitetului pentru afaceri economice și solicitându -i să
prezinte concluziile sale cât mai repede posibil. Aceste concluzii au apărut la 26 august sub
forma a două recomandări. Prima a vizat procedura de numire a delegaților viitoarei Adunări
Parlamentare a grupului cărbunelui și oțelului din rândul membrilor Adunării Consultative a
Consiliului Europei. Cea de -a doua recomandare a solicitat ca rapoartele să fie transmise la
intervale regulate de la corpul parlamentar al viitoarei autorități a cărbunelui și oțelului, la
Adunarea de la Strasburg265.
Chiar dacă a f ost exprimată dorința de a prezenta Planul Schuman extins la toate statele
membre ale Consiliului Europei, discuțiile privind propunerea franceză au fost închise, prin
urmare, cu o recomandare relativ superficială – a fost înființată autoritatea înaltă a c ărbunelui și
oțelului266.
264 Ibidem , p.56
265 Prisă caru Gheorghe , op.cit,p.72
266Ibidem
77
CONCLUZII
La sfărșitul anilor 40, în urma suferinței și distrugerii imense cauzate de cele două
războaie mondiale, a existat o mare nevoie de a asigu ra o pace durabilă pe continent ul European.
În acest sens, ministrul francez de externe, Robert Schuman, a propus Germaniei ca
industriile militare importante – de cărbune și oțel, să fie administrate pe o piață comună sub o
autoritate de nivel superior.
Împreună cu Belgia, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, au înființat Comunitatea
Europeană a Oțelului și cărbunelui – CECO în 1951. Scopul, așa cum a fost stabilit în declarația
Schuman din 9 mai 1950, era să realizeze un război între Franța și Germania nerealizabil dar și
imposibil din punct de vedere material”. La rândul său CECO a permis Germaniei să se întoarcă
la etapa europeană.
Pe lângă CECO, tratatele de la Roma din 1957 au înființat Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice – EURATOM și Comunitatea Economică Europeană –CEE. Tratatul de
fuziune d in 1965 a unificat CEC, CEE și EURATOM în cadrul unei structure instituționale unice
–Comisie, Consiliul de Miniștri, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiție, care
formează împreună Comunitățile Europene.
Scopul CE a fost crearea unei piețe int erne cu libera circulație a mărfurilor, a persoanelor,
a serviciilor și a capitalului. În același timp, aceasta s -a extins teritorial. În 1973, Regatul Unit,
Irlanda și Danemarca au aderat la CE, urmate de Grecia în 1981 și de Spania și Portugalia în
1986.
78
Integrarea a reînceput din nou la jumătatea anilor 1980, prin Actul Unic European SEA
din 1986, plasând întreaga zonă a pieței interne în conformitate cu regulamentul de vot cu
majoritate calificată, creând astfel condiții pentru o funcționare mai eficientă.
La scurt timp după aceea, în 1989, a avut loc o schimbare fundamental ă și neașteptată pe
continent: Ungaria și -a deschis frontierele spre Vest, i ar Zidul a căzut în Berlinul divizat.
Aceasta a fost urmată de dizolvarea Uniunii Sovietice în 199 1.
După încheierea Războiului Rece și reunificarea Germaniei, Uniunea Europeană a fost
creată prin Tratatul de la Maastricht, care a introdus, de asemenea, structura cu trei piloni,
Comunitățile Europene drept primul pilon, adăugând politica externă, adău gând politica externă
și de securitate comună – PESC, drept al doilea pilon iar de Justiție și Afaceri Interne – JAI, ca
cel de -al treile pilon care a consolidate cooperarea în domeniul apicării legii și al afacerilor
interne.
Schuman a avut un rol import ant în integrarea politică treptată, o condiție pentru
pacificarea relațiilor dintre state –Uniunea Europeană.
79
BIBLIOGRAFIA
1. Archil Chochia , Baltic Journal of Law & Politics, Winston Curc hill and the European Union , A Journal
of Vytautas Magnus University,volume 8 , number 1 (2015),
2. Gorning Gilbert , Rusu Ioana Eleonora , Dreptul Uniunii Europene , Editura,CH.Bech, București, 2007
3. Prisăcaru Gheorghe , Istoria și evoluția integrării europene Editura, Universitară, București, 2010
4. Ocaña Juan Carlos , Jean Monnet's lifeand European History , Spartacus Eduational , 2003
5. Schwarz Hans -Peter , Konrad Adenauer, From the German Empire to the Feder al Republic , 1876 -1952,
Berghahn Books, Incorporated; Reprint edition, 1995
6. Konrad Adenauer to the Council of Europe (Strasbourg, 10 December 1951) Publication date:
18/12/2013
7. Kitchen, M artin. A History of Modern Germany 1800 –2000 . Publisher: Wiley -Blackw ell, 2nd edition (8
April 2011),pdf
8. Szappanos Veronika , Johan Willem Beyen and the Beyen Plan , 2016
*
* *
9. https://www.cvce.eu/…/un it, accesat în data de 25.11.2018
10. https://www.coe.int , The Council of Europe and the European Union , accesat în data de 25.11.2018
11. https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/…/konrad_adenauer_ro.pdf , accesat în
data de 10.12.2018
12.https://www.cvce.eu/en/obj/address_given_by_konrad_adenauer_to_the_council_of_europe_strasb
ourg_10_december_1951 , accesat în data de 10.12.2018
13. https://ec.europa.eu/romania/sites/romania/files/tratatul_de_la_roma.pdf The Treaty of Rome,25 March
1957 , accesat în data de 13.12.2018
14.https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/body/winston_churchill_ro.pdf , accesat în
data de 13.12.2018
15. https://www.academia.edu/33684011 , Winston Churchil and the eu ropean union, pdf p.76, acesat în
data de 13.12.2018
16. http://www.law.tohoku.ac.jp/~schaefer/documents/churchill.pdf , Winston Churchill discursul către
tinerii universității din Zurich 19.9.1946 , accesat în data de 07.01.2019
80
17.https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/docs/body/wal ter_hallstein_ro.pdf, accesat în data
de 07.01.2019
18. https://www.bookdepository.com/ , Smith, J. & Simon Davis. Historical Dictionary of the Cold War .
Maryland: Scarecrow Press, 2000, a ccesat î n data de 07.01.2019
19. https://europa.eu/european -union/sites/europaeu/files/robert_schuman_en.pdf , accesat în data de
07.01.2019
20. https://www.federalists.eu . Union of European Federalists , accesat în data de 21.01.2019
21. https://publications.europa.eu , author Franco Piodi “ From the Schuman Declaration to the birth oF the
ecSc” The role of Jean Monnet, Journals No. 6 May 2010, p.53, a ccesat în data de 21.01.2019
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Personalități cu Statutul de P ărinți Fondatori a Uniunii [612742] (ID: 612742)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.