Personalitatea Temperamentuluidoc

=== Personalitatea temperamentului ===

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

PSIHOPEDAGOGIE

PERSONALITATEA – TEMPERAMENTUL

NUMELE: HRUBAN

PRENUMELE: VLAD – VIRGIL

SPECIALIZAREA: SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

GRUPA: 107

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LOCALITATEA: CLUJ – NAPOCA

~ 2015 ~

,,Spun popoară ,sclavii,regii

Că din câte-n lume-avem,

Numai personalitatea

Este binele suprem.”

Goethe J.W. (fără an). Divanul Occidental-Oriental

(trad. Eminescu M.)

Noțiuni introductive privind personalitatea

Elementul central al psihologiei este reprezentat de studiul care urmărește cunoașterea personalității persoanei. Acest subiect a fost îndelung dezbătut de-a lungul timpului și continuă să fie și în prezent printre principalele teme dezbătute în domeniul psihologiei.

Termenii de persoană și personalitate sunt atât de utilizați în limbajul cotidian, încât fiecare are sentimentul întrebuințării lor corecte în cele mai diverse situații. Conceptul de persoană desemnează individual uman concret, iar personalitatea, este o construcție teoretică elaborată de psihologie pentru a înțelege și explica modalitatea de funcționare a persoanei ca organism psihofiziologic. Personalitatea se referă la ansamblul sistemelor organizate care determină conduita (Dafinoiu, 2002).

Este puțin probabil să găsim o definiție comună a cercetătorilor cu privire la natura personalității. Nu există o perspectivă unică asupra căreia toți psihologii să cadă de acord. Diverselor școli de psihologie, au avansat definiții și teorii ale personalității pe care le-au susținut și apărat cu o pasiune impresionantă. Dificilă este însă găsirea unui acord nu numai în ceea ce privește definirea personalității, dar mai cu seamă referitor la caracteristicile acesteia.

Dintre nenumăratele teorii enumerăm doar pe acelea care au reușit realmente să se impună în comunitatea științifică și anume: psihanalitică, behavioristă, cognitivă, a trăsăturilor și cea a învățării sociale.

Deși toate aceste teorii permit o prezentare în detaliu a ceea ce numim sistemul de personalitate, răspunsul la întrebarea fundamentală „Ce este personalitatea?” rămâne în continuare un mister greu de deslușit (Wikipedia.org, fără an).

Pentru a înțelege mai bine acest element, trebuie să analizăm diferența dintre termenul de „personalitate” și cel de „persoană”. Cuvântul „persoană” sau „individ” se referă la orice ființă vie, ca reprezentant al speciei sale și care desemnează totalitatea însușirilor fizice, biologice și psihice ale ființei respective, pe când prin „personalitate” înțelegem elementul stabil al conduitei unei persoane sau ceea ce o caracterizează și o diferențiază de alte persoane. Aceasta îmbină atât trăsături generale, cât și trăsături particulare. Personalitatea se formează de la naștere și se dezvoltă pe tot parcursul vieții, fiind puternic influențată de relațiile interpersonale și sociale. Termenul de ”personalitate” are, așadar, un conținut mai bogat decât cel de ”persoană”.

Conform unui studiu realizat de psihologul american, Gordon Allport, personalitatea este alcătuită din numeroase trăsături, structurate pe trei niveluri. Primul nivel este format din două sau trei însușiri cardinale, care domină comportamentul nostru. Cel de-al doilea nivel cuprinde între zece și cincisprezece trăsături principale, care pot fi ușor identificate și care se manifestă stabil în conduita umană. Ultimul nivel înglobează sute de trăsături secundare, pe care le observăm cu mai multă dificultate. A caracteriza personalitatea cuiva înseamnă a observa toate aceste trăsături (Ciocârlan, 2011).

În alcătuirea personalității se regăsesc patru componente: temperamentul, aptitudinile, caracterul și creativitatea.

Temperamentul

Temperamentul se definește ca ansamblul însușirilor dinamico-energetice ale personalității. Pe de o parte, ne furnizează informații cu privire la cât de rapidă sau lentă, mobilă sau rigidă, uniformă sau neuniformă, accelerată sau domoală este conduita unui individ – nivelul dinamic –, iar pe de altă parte, ne indică modul de acumulare și descărcare a energiei unui individ – nivelul energetic – de unde atributele energic, exploziv, rezistent, expansiv și contrarele lor (deficit de energie, consum lent al energiei, risipă de energie). În cadrul dezvoltării personalității, temperamentul este latura care se manifestă cel mai de timpuriu (observabilă din copilărie, când nu se poate spune încă nimic despre celelalte laturi ale personalității deoarece ele nu au fost dezvoltate) și se exprimă cel mai pregnant în conduită și comportament (mișcări, reacții afective, vorbire etc.) Din punct de vedere biologic, temperamentul implică direct constituția fizică și procesele neurochimice sau metabolice din organism. Din punct de vedere psihologic, temperamentul implică modul cum reacționează și se manifestă un individ, sub aspect dinamico – energetic, în diverse situații externe. Dinamica temperamentală se exteriorizează atât în mișcările persoanei, cât și în afectivitate, în conduitele voluntare sau în procesele cognitive; ea se exprimă în mimica individului, în viteza și ritmul vorbirii, în particularitățile scrisului său etc. (Țuțu, 2007).

Dacă cunoașterea sinelui este o cauză fundamentală a formării și modelării omului, mediul exterior poate să ajute la cunoașterea personalității omului și totodată mediul social să aibă contribuții sau repercursiuni asupra exteriorului corpului.

Astfel, corpul ca și personalitatea este în strânsă legătură cu sinele și mediul exterior, naturalul și socialul. Felul omului, temperamentul, personalitatea sa, se reflectă în exterior ca o oglindă expresivă prin înfățișarea și postura corpului omenesc. O bună cunoaștere a acestor lucruri facilitează interacțiune cu societatea. La rândul lor oamenii pot determina în bine sau în rău personalitatea sau alura corpului omenesc.

Deși nu pot fi întâlnite două personalități identice, se poate spune, că anumite caracteristici ale proceselor psihice se regăsesc într-o structură foarte asemănătoare la un număr mare de indivizi.

Pe baza caracteristicilor morfo-fiziologice, psihologice, morale comune, indivizii umani sunt grupați în clase omogene care alcătuiesc tipurile de personalitate. Începând cu “părintele medicinii”, Hipocrat din Kos(460 – 375 î. Hr.), s-au alcătuit tipologii dihotomice, trihotomice sau cu un număr sporit de clase mutual exclusive. Există astăzi peste cincizeci de tipologii diferite, cunoașterea tipologiilor temperamentului uman servește atât la caracterizarea oamenilor cât și la prognoză modului de a reacționa (naturist.ro, fără an).

Tipurile temperamentale

În antichitate medicii greci Hippocrate și Galen au pus baza celei mai cunoscute clasificări ale temperamentului care rezistă și în zilele de azi și anume: melancolic (cu tendință spre depresie), coleric(cu tendință spre furie), flegmatic(cu tendință spre calm și apatie) și sangvinic (cu tendință spre optimism și încredere). Cele patru denumiri (vezi Fig. 1) își au originea în concepția hipocratică despre etiologia stării fizice de boală care se bazează pe teoria umorilor (hormones) organismului uman : sânge, bilă neagră, bilă galbenă, flegmă. Atunci cănd umorile erau amestecate în mod echilibrat, rezulta un temperament optim (Matthews G., Deary I.J., Whiteman M.C., 2003).

Nu există temperamente pure. Etimologia latină a cuvântului „tempera – temperare”, care înseamnă „a amesteca”, sugerează acest lucru. În fiecare persoană coexistă trăsături aparținând tuturor tipurilor de temperament, însă unele se manifestă mai accentuat decât altele. Așadar, temperamentul fiecărei persoane este unic, care îl individualizează (Wikipedia, fără an).

Fig. 1 – Cele patru tipuri de temperament (dan-blog.ro, fără an)

Temperamentul melancolic – este caracterizat prin seriozitate, singurătate și predispoziție spre meditație. Melancolicul, pe plan emoțional, este un perfecționist dotat cu o fire extrem de sensibilă. Deoarece este dominat de latura sa emoțională, melancolicul se descurcă cu dificultate în a face schimbări emoționale în viața sa și nu își exprimă cu ușurință adevăratele sentimente și emoțiile. În plan intelectual, este dotat cu o excepțională gândire analitică, iar mintea sa iscoditoare are capacitatea de a lua o situație, de a o diseca și de a o analiza pe toate părțile, fapt ce îl face productiv în muncile migăloase, deși are tendința de a se subaprecia. Melancolicul are un comportament fluctuant, acesta fiind uneori retras, deprimat și irascibil, iar alteori, exuberant, prietenos și extrovertit, ceea ce denotă o varietate de stări sufletești care oscilează între maxime și minime. Pe plan social, melancolicul se remarcă ca fiind un prieten bun, care este capabil de compasiune, dă sfaturi bune, este cald și înțelegător. Atunci când iubește, se implică întru totul și este foarte ușor de rănit de comportamentul rece al partenerului (scribd.com, 2008).

Temperamentul coleric – este caracterizat prin impulsivitate, nestăpînire și trecerea de la o extremă la alta. Colericul nu este îndreptat spre gândirea analitică precum melancolicul, ci mai degrabă spre interpretarea proprie a situațiilor ce îi apar în cale. Datorită minții lor agere și foarte practice, colericii au tendința de a crede că ei au dreptate și, de cele mai multe ori așa și este. Colericii sunt buni în a argumenta propriile idei, adoră polemica și pot fi sarcastici. În plan emoțional, persoana colerică trăiețte sentimente intense, dar care sunt de scurtă durată, deoarece simte permanent nevoia de schimbare. În cuplu generează necazuri, tratând partenerul cu ignoranță zile întregi și nu este un bun colaborator decât dacă se face totul în stilul său. Pe plan social, colericul simte nevoia să controleze totul și nu știe să se poarte cu cei din jurul său. Când nu pot controla persoanele după bunul plac ei se simt nesiguri și stingheri. Le este greu să se lase conduși de deciziile si organizările celorlalți. Au o capacitate uluitoare de a-i determina pe alții să îi urmeze, dar fără să-și dea seama că sunt conduși. Gesticulează mult, este deosebit de expresiv, imposibil de neobservat, brusc își schimbă dispoziția, e nerăbdător, câteodată brutal, agresiv și dur (scribd.com, 2011).

Temperamentul flegmatic – cuvintele care definesc acest tip de temperament sunt prudența, liniștea, stăpânirea de sine și cugetarea. În relații, flegmaticul îi tratează egal pe toți. Este îngăduitor cu ceilalți, chiar și când este jignit. Flegmaticii sunt buni împăciuitori și nu le place să vadă alți oameni certându-se sau bătându-se. Ei sunt buni diplomați și sunt capabili de a concedia dintr-un post de muncă fără a face persoana să se simtă jignită sau mânioasă. Posedă un simț al umorului sec, care poate fi o încântare pentru toți cei care se află în compania sa – mai puțin pentru partenerul său de viața. Este un partener de căsătorie demn de încredere, alături de care conviețuirea nu este un lucru greu, dacă stilul său de viață lent și algoritmic nu devine un motiv de iritare pentru un partener mai energic. Din punct de vedere intelectual, flegmaticul este calm, imperturbabil, cugetat în ceea ce face și datorită răbdării realizează performanțe de lungă durată. Deși, rareori, este agitat, simte emoția mai intens decât lasă să se vadă. Expresia feței sale este cel mai dificil de descifrat, deoarece poate avea un chip lipsit de mimică. Dă impresia că este distant și insensibil, dar întodeauna este demn de încredere și statornic, spre deosebire de temperamentul melancolic, care este în permanentă schimbare (Țuțu, 2007).

Temperamentul sangvinic – este supranumit și temperamentul „bunei dispoziții”, deoarece sangvinicul este o persoană veselă, vioaie, optimistă și sociabilă. În plan emoțional, dă dovadă de efervescență emoțională, este sensibil dar fluctuant și inegal în trăirile afective, manifestând o oarecare superficialitate și instabile, emoțiile aparând și disparând repede. Trece cu ușurință peste eșecuri sau decepții sentimentale și stabilește ușor contacte cu alte persoane. Sangvinicul adoră să stea de vorbă, fiindu-i foarte ușor să conducă conversațiile. Această dorință nestăvilită de a vorbi îl face să fie un ascultător slab. Capacitatea sa de a asculta este diminuată și de faptul că are o concentrare a atenției doar de scurtă durată și poate fi ușor distras. Persoana sangvinică este guralivă și vorbește înainte de a gândi. Deciziile lui sunt bazate mai mult pe simțămintele de moment, decât pe o gândire analitică. El tinde să fie o persoană care vorbește tare, sau care chiar strigă. Rareori își reprimă mânia, deoarece se exprimă predominant emoțional. Explodează ușor, dar rareori poartă ranchiună (scribd.com, 2008).

La naștere fiecare dintre noi dobândim anumite trăsături temperamentale asupra cărora cu greu se poate interveni prin educație. Temperamentul se dezvoltă pe parcursul vieții în condiții mai complexe, căpătând anumite nuanțe emoționale, deasemenea suportă influențele dezvoltării celorlalte componente ale personalității.

Din punct de vedere psihologic, niciun temperament nu poate fi considerat ca fiind principal: fiecare tip prezintă atât aspecte pozitive, precum și însușiri negative. Modalitățile de manifestare a celor două aspecte – pozitiv sau negativ – ale trăsăturilor temperamentale vor depinde de aptitudini, de interese, de motivație și, în special, de orientarea de caracter a persoanei, precum și de particularitățile situațiilor în care persoana se află (de exemplu, o persoană de tip melancolic într-o ambianță mai familiară, fără nicio amenințare, fără risc, poate da dovadă de calm, de sociabilitate, de încredere, dar în condiții mai puțin familiare, poate avea ușor manifestări de autoapărare, de autoasigurare exagerate: neîncredere, suspiciune, încăpățânare, tendința de a se opune, de a contrazice, hipersensibilitate, ironie etc.). De asemenea, tipurile pure sunt foarte rare, în general se întâlnesc tipuri mixte, cu predominanța mai ușoară sau mai accentuată a anumitor trăsături temperamentale (Țuțu, 2007).

În concluzie, pentru că temperamentul unei persoane nu poate fi unul pur, găsim într-un om elemente aflate și in celelalte temperamente. Nu există temperamente bune sau rele, superioare sau inferioare. Fiecare om se încadrează într-o variantă aproximativă, fiind vorba mai curând de temperamente combinate în care predomină trăsăturile unui anumit tip.

Bibliografie

Asatan (2008, Septembrie 26). Temperamentul. Preluat pe decembrie 06, 2015, de pe scribd.com:

Ciocârlan A. (2011, Iulie 14). Personalitatea și componentele sale. Preluat pe decembrie 04, 2015, de pe sciencia.ro: http://www.scientia.ro/homo-humanus/psihologie/1690-personalitatea-si-componentele-sale.html

Cristianairina (fără an). Definirea personalității, structura și dinamica ei în viața sociala. Între universal și particular, interior/exterioar. Preluat pe decembrie 05, 2015, de pe naturist.ro: http://www.naturalist.ro/societate/definirea-personalitatii-structura-si-dinamica-ei-in-viata-sociala–intre-universal-si-particular-interiorexte-1/

Dafinoiu I. (2002). Personalitatea. Iași: Editura POLIROM.

Dan Blog (fără an). temperament.jpg. Preluat pe decembrie 05, 2015, de pe dan-blog.ro: https://lh4.googleusercontent.com/-EUxsVCmlGL4/TlZrsXR8HpI/AAAAAAAAHyI/DEYg-t8SoYI/temperament.jpg

Grigore A (2011, Martie 24). Temperamentul coleric. Preluat pe decembrie 06, 2015, de pe scribd.com: https://www.scribd.com/doc/51473420/TEMPERAMENTUL-COLERIC

Matthews G., Deary I.J., Whiteman M.C. (2003). Psihologia personalității. Iași: Editura POLIROM.

Țuțu M.C. (2007). Psihologia Personalității. București: Editura Fundației România de Mâine.

Wikipedia. (fără an). Psihologia personalității. Preluat pe decembrie 05, 2015, de pe wikipedia.org: https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_personalit%C4%83%C8%9Bii

Wikipedia. (fără an). Temperament. Preluat pe decembrie 05, 2015, de pe wikipedia.org: https://ro.wikipedia.org/wiki/Temperament