Personalitatea și opera lui Filothei sin Agăi Jipei [632338]

Arta muzicală
ARTA  201411
Rezumat
Personalitatea și opera lui Filothei sin Agăi Jipei
în lumina decantărilor istoriografice recente
Deși au fost parțial sondate, viața și opera lui Filothei sin Agăi Jipei rămân în continuare un subiect deschis
al bizantinologiei muzicale naționale, dat fiind că mai păstrează suficiente zone obscure, enigme de dezlegat și
aspecte de adâncit.
Personalitate emblematică a epocii brâncovenești, Filothei sin Agăi Jipei capătă – pe măsura acumulării de
date și documente aferente – statutul unui veritabil iluminist renascentist, dotat cu multiple haruri și animat de
diverse inițiative culturale. Omologat ca protopsalt, compozitor, teolog, filolog, caligraf, Filothei a suscitat intere –
sul viu al specialiștilor din domeniu cu atât mai mult cu cât este și autorul primei culegeri de cântări religioase cu
text românesc – „Psaltichia rumănească” (1713).
Or, istoricii s-au ciocnit de numeroase obstacole în calea cercetării din cauza reticenților în care e învăluită
figura lui Filothei, reticențe impuse de rigorile vieții monahale. Investigațiile din ultimii ani, mai cu seamă cele
întreprinse de Sebastian Barbu-Bucur, au dibuit anumite repere și au permis formularea unor ipoteze și concluzii.
Articolul de față se fixează asupra acestora din urmă, făcând departajările necesare între certitudini, semne
de întrebare și probleme rămase complet neelucidate.
Cuvinte-cheie : epoca brâncovenească, Filothei sin Agăi Jipei, „Psaltichia rumănească” , adaptarea me –
losului bizantin la textele românești, biografie, operă, decantări istoriografice, cotitură în evoluția muzicii
psaltice autohtone.
Summary
Personality and works of Filothei son of Agăi Jipei in the light of recent
historiographical decantation
Although the life and works of Filothei sin Agăi Jipei had been partially researched, they further remain an
open subject of the national Byzantine musical studies, given the fact that they still have enough obscure areas
and unsolved mysteries.
An emblematic personality of the Brincovenian era – Filothei sin Agăi Jipei, as far as new related data and
documents are unveiled, gains the status of a genuine illuminist of the Renaissance era, endowed with multiple
talents and animated with various cultural initiatives. Deemed to be an outstanding protopsalt, composer, theolo –
gist, philologist and calligraphist, Filothei aroused the living interest of the specialists in this field, all the more
that he is also the author of the first collection of religious songs with Romanian texts „Psaltichia rumănească”
(Romanian Psaltikia) (1713).
Y et, historians encountered numerous obstacles in their researches, because of the reluctances that cover
the image of Filothei – restraints that had been imposed by the norms of the monastic life. The investigations
conducted in the following years, especially the ones carried out by the Sebastian Barbu-Bucur, revealed some
benchmarks and allowed making some hypothesis and conclusions.
The current article focuses on the latter, drawing the needed boundaries between certainties, question marks
and issues that have not been elucidated at all.
Key words : Brancovenian era, Filothei sin Agăi Jipei, „Psaltichia rumănească” (Romanian Psaltikia), adapta –
tion of the Byzantine melodies to Romanian texts, biography, works, historiographical decantation, turning point
in the development of the local religious music.Personalitatea și opera lui Filothei sin Agăi Jipei
în lumina decantărilor istoriografice recenteViolina GALAICU

ARTA  201412
Deși au fost parțial sondate, viața și opera lui
Filothei sin Agăi Jipei rămân în continuare un su –
biect deschis al bizantinologiei muzicale naționale,
dat fiind că mai păstrează suficiente zone obscure,
enigme de dezlegat și aspecte de adâncit.
Personalitate emblematică a epocii brânco –
venești, Filothei sin Agăi Jipei capătă – pe măsura
acumulării de date și documente aferente – sta –
tutul unui veritabil iluminist renascentist, dotat
cu multiple haruri și animat de diverse inițiative
culturale. Omologat ca protopsalt, compozitor,
teolog, filolog, caligraf, Filothei a suscitat inte –
resul viu al specialiștilor din domeniu cu atât
mai mult cu cât este și autorul primei culegeri de
cântări religioase cu text românesc – Psaltichia
rumănească (1713).
Or, istoricii s-au ciocnit de numeroase obsta –
cole în calea cercetării din cauza reticenților în care
e învăluită figura lui Filothei, reticențe impuse de
rigorile vieții monahale. În orice caz, la data apa –
riției volumului I al Hronicului muzicii românești
de Octavian Lazăr Cosma (1973) [6], se știa foarte
puțin despre împrejurările în care s-a afirmat și a
activat ilustrul cărturar. Investigațiile din anii care
au urmat, mai cu seamă cele întreprinse de Sebas –
tian Barbu-Bucur [3], au dibuit anumite repere și
au permis formularea unor ipoteze și concluzii.
Astfel, s-a lăsat reconstituită genealogia lui
Filothei sin Agăi Jipei [3, p. 184-194]. Cercetarea
genealogică reliefează că:
• Filothei este român neaoș din Mârșa-
Ilfov după tată și Drăghinești-Teleorman după
mamă;
• Familia lui Filothei are rădăcini până în
prima jumătate a secolului al XVI-lea;
• Autorul Psaltichiei rumănești era din
stirpe boierească și chiar domnească.
Tatăl, precum și rudele apropiate ale lui Fi –
lothei numărându-se printre marii demnitari de
stat, viitorul ctitor de cântare sacră românească
a fost din copilărie conectat la treburile și pro –
blemele țării. A avut în familie un climat prielnic
preocupărilor culturale și nu unora oarecare, ci
celor de clară coloratură patriotică. Mai e de adă –
ugat și faptul că, grație statutului social al familiei
sale, Filothei a beneficiat de o situație materială
solidă, care i-a permis să dobândească o temeini –
că pregătire filologică, teologică și muzicală atât
în țară, cât și la Sf. Munte [4, p. 15].
Absolut necesare, aceste precizări, dat fiind
că mai mulți ani în șir s-au vehiculat ambiguități
privind identitatea lui Filothei sin Agăi Jipei. S-a crezut – reieșind din venirea lui de la Athos și
cunoașterea perfectă a limbii grecești – că ar fi
fost de neam grec. Chiar N. Iorga spune că „ poa-
te să fi fost un grec de origine și unul din călugă –
rii lui Antim la Snagov ” [7, p. 348-349]. Părerea
eronată a lui N. Iorga și a altor istoriografi plea –
că de la confuzia între două persoane purtând
același nume – Filothei, semnatarul Psaltichiei
rumănești , și Filothei Sinaitul, într-adevăr grec
de origine, înscris în hrisoavele mănăstirii Sf.
Ecaterina din București (era supranumit Sinaitul
din motivul că, la vremea aceea, mănăstirea Sf.
Ecaterina era închinată mănăstirii omonime din
muntele Sinai-Arabia) [3, p. 194-197].
Anul nașterii lui Filothei sin Agăi Jipei nu
se cunoaște, dar, chemând în ajutor o serie de
raționamente, poate fi aproximat. E plauzibil ca
viitorul ieromonah să se fi născut în jurul anului
1639, când tatăl său era deja mare Agă. În acest
caz, la 1700, când tipărește Floarea Daruri lor și
Învățăturile creștinești (două lucrări traduse din
grecește de Filothei), avea o vârstă destul de îna –
intată. Aceasta concordă cu formulele „prea cu –
viosul întru Ieromonahi” (folosită de către Ghe –
orghe Radovici în prefața Învățăturilor ) și „Prea
cuviosul Ieromonah” (folosită de Constantin
Paharnicul Sarachin în prefața Florii darurilor ),
formule aplicabile călugărilor de vârstă venera –
bilă [3, p. 199].
Recurgând tot la date adiacente, în special la
faptul că numele de botez al lui Filothei nu figu –
rează în actele publice alături de numele fraților
săi, învestiți, de tineri, cu funcții dregătorești, se
poate deduce că a îmbrățișat viața monahală din
tinerețe [3, p. 199].
O altă întrebare, ce stăruie, vizează locul
unde a fost tuns în monahism Filothei. N. Iorga
afirmă că Filothei „se călugărește la Sfetagora”
[apud 3, p. 201], dar istoriografia muzicală [3, p.
199-201] intră în controversă cu această părere,
considerând că autorul Psaltichiei rumănești nu
și-ar fi putut avea metania decât în țară. Însuși
Filothei se declară (în prefața Psaltichiei rumă –
nești ) ucenic al Părintelui Theodosie din Mitro –
polia Ungro-Vlahiei. Deși documentele nu arată
că mitropolitul Theodosie ar fi fost muzician, el
era, cu siguranță, un om de cultură și un bun
cunoscător al limbilor greacă, slavonă și latină.
În materie de limbi sacre, deci, l-ar fi putut ini –
ția Theodosie pe discipolul său, la fel cum l-ar fi
putut călugări, la Cozia sau Curtea de Argeș, iar
mai apoi hirotonisi diacon și preot.

Arta muzicală
ARTA  201413
Din țară Filothei pleacă la Athos spre a se
desăvârși întru cele ale „musichiei” , „teologhiei”
și limbii grecești. Câtă vreme va fi stat la Sf. Mun –
te nu se știe. S. Barbu-Bucur [3, p. 197] spune,
evaziv, că ar fi la mijloc mai mulți ani, de vreme
ce a reușit să-și însușească atât de bine cântarea
bizantină și limba greacă.
Incertă rămâne și lavra care l-a găzduit, cu –
noscut fiind faptul că mai toate lăcașurile de în –
chinare athonite erau tutelate de domnitorii și
boierii români și în mai toate se aflau închino –
viați călugări români. Dacă se pune în cumpă –
nă că „ un exemplar al Psaltichiei lui Filothei sin
Agăi Jipei se găsește în mănăstirea Hilandar din
Muntele Athos ” [8, p. 11, nota 2], se poate indica
această lavră ca loc posibil de refugiu și ucenicie
a muzicianului, dar, dacă se dă prioritate mănăs –
tirii cu cea mai mare concentrație de cenobiți
români, trebuie invocată lavra Cutlumuz [3, p.
197-198].
Întors în țară la sfârșitul secolului al XVII-
lea, Filothei traduce și apoi tipărește la Snagov,
în 1700, două dintre cele mai apreciate cărți ale
vremii – Învățături creștinești și Floarea daru –
rilor . 13 ani mai târziu, la 24 decembrie 1713,
vede lumina tiparului Psaltichia rumănească și
încă peste câteva luni, în 1714, primul Catavasi –
er în limba română. Dacă în prefețele celor două
traduceri din 1700 tălmăcitorul este numit – de
cei care au îngrijit edițiile – „Sfetagorețul” (toată
titulatura – „Prea cuviosul Ieromonah Filothei
„Sfetogorețul”), Psaltichia rumănească este sem –
nată de „Ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei” , iar
Catavasierul apare cu semnătura „Ieromonahul
Filothei ot mitropolie” [3, p. 197-198].
S-a crezut multă vreme – inclusiv N. Iorga
a fost partizanul acestei idei [7, p. 348-349] – că
Învățăturile creștinești și Floarea darurilor, pe de
o parte, și Psaltichia rumănească și Catavasie –
rul, pe de alta, ar fi operele a doi Filothei diferiți,
confuzie susținută și de existența lui Filothei Si –
naitul, despre care am pomenit anterior. După o
amănunțită analiză a textelor literare și o con –
fruntare a stilurilor, S. Barbu-Bucur [3, p. 198-
199] a demonstrat că toate patru lucrări aparțin
unui singur autor – lui Filothei sin Agăi Jipei,
strălucitul cărturar român, produs al epocii cul –
turale brâncovenești.
Motivația apariției traducerilor de la 1700 se
găsește chiar în prefețele lor. Aflând la Sf. Munte
„și această cărticică care se chiamă Floarea Da –
rurilor scrisă în limba grecească ” , Prea Cuviosul Ieromonah Sfetagorețul a adus-o în țară și s-a
străduit „ de o au întors spre cea de moșie și de
obște limba noastră rumănească pentru ca să fie
bine primită de lăcuitorii acestuiași loc ” [apud 3,
p. 197]. Învățăturile creștinești fiind o „ carte fo –
lositoare de suflet ” , se cereau și ele tălmăcite pre
limba locului, ca să nu mai fie „ voroave cu nevoie
de înțeles” și pentru a le pricepe oricine „fără os –
teneală ” [apud 3, p. 198, 202].
Or, cea mai importantă lucrare dăruită de
Filothei românimii rămâne Psaltichia – prima
operă muzicală ecleziastică în limba română.
Psaltichia rumănească este scrisă la imboldul
lui Antim Ivireanul, un alt reprezentant de vază
al „Academiei Brâncoveanului” (astfel numește
N. Iorga pleiada de cărturari – promotori ai idea –
lurilor iluministe brâncovenești) și este dedicată
chiar distinsului voievod [6, p. 255].
Se știe că data finisării manuscrisului este
24 decembrie 1713 [3, p. 95]. Judecând după vo –
lumul lucrării și după vârsta pe care ar fi avut-
o autorul în momentul definitivării ei (peste 70
de ani), cercetătorii [3, p. 96] conchid că funda –
mentala operă a lui Filothei a fost concepută cu
mult înainte de 1713, probabil, în ultimele de –
cenii ale secolului al XVII-lea. Oarecum în con –
tinuarea Psaltichiei vine Catavasierul , tradus și
tipărit de Filothei în 1714 la Târgoviște. Acesta
reia o seamă de cântări conținute în Psaltichia
rumănească , completându-le cu o Pashalia [6,
p. 263].
Mobilul acțiunii de adaptare a textelor ro –
mânești la melodiile tradiționale bizantine ni se
dezvăluie în „Prefață”: „ Pentru aceasta și eu…
văzând cum că în fieștecare zi… se cântă cata –
vasiile… iar se înțeleg foarte de puțintei, cât nu –
mai viersul (melodia – n.n.) sânt ascultând, iar
nu și înțelesul celor ce se cântă, tălmăcit-am pre
a noastră de țară și de obște limbă toate catava –
siile, cu troparele … ” [apud 6, p. 257], precum și
în versurile, care îi succed, adresate cântăreților
„acestei Vlaho-muzichii și… către celălalt pra –
voslavnic norod al Țării Românești”: „ Că iată
s-au tălmăcit, spre al vostru folos, / Care cu nevo –
ință din grecie s-au scos, / Prin cuvinte rumănești
și prin glasuri grecești, / Inema și sufletul să ți le
îndulcești ” [apud 6, p. 257].
Psaltichia rumănească are 259 folio și cu –
prinde cântările tuturor slujbelor de peste an:
„Catavasiile, troparele, condacele și cu hvalitele
fiecărui praznic împărătesc; rânduiala utrenii-
lor și a celor trei liturghii, irmoase veselitoare,

ARTA  201414
urmate de polihronii și cântări în cinstea dom –
nitorului, mitropolitului și a marilor demnitari;
Paraclisul; o gramatică a psaltichiei vechi, foarte
sumară; Anastasima; Antologhionul și Penticos –
tarul, sfârșind cu Rugăciunea lui Filothei pentru
Constantin Brâncoveanu, la care se adaugă, la
începutul manuscrisului, Anixandarele lui Iosif
Protopsaltul de la Mănăstirea Neamț, iar la sfâr –
șit o Doxologie a lui Balaș preotul țăringrădea –
nul, scrise mai târziu de altă mână ” [3, p. 96].
Sebastian Barbu-Bucur [4, p. 16] observă că
Filothei nu respectă succesiunea firească (pentru
colecțiile de acest gen) a grupurilor de cântări, ci
își începe Psaltichia cu Catavasierul și Liturghie –
rul. Duma Brașoveanul, care copiază manuscri –
sul lui Filothei, revine la ordinea general accep –
tată a compartimentelor: Propedia , Anastasima ,
Antologhionul , Penticostarul , Triodul și numai
după aceea Catavasierul și Liturghierul .
De remarcat includerea unei propedii în
structura manuscrisului, care nu este altceva
decât un compendiu teoretic, în care se dau lă –
muriri cu privire la nomenclatura semiografică
bizantină și utilizarea glasurilor, mărturiilor, fto –
ralelor etc. Prezența propediilor (zise și grama –
tici, papadichii, erminii) este un lucru obișnuit
pentru codicele psaltice din secolele XIV–XIX,
or, importanța propediei luate în discuție constă
în faptul că ea este prima și cea mai completă
propedie în limba română.
Cercetătorii [4, p. 4-14] semnalează o anu –
me neconcordanță între eșafodajul teoretic din
gramatică și practica muzicală vie, chiar și cea
din momentul scrierii Psaltichiei , nemaivorbind
de cea actuală. Neconcordanța se constată nu
numai în cazul compendiului lui Filothei, ci și
în cazul majorității lucrărilor de acest fel și este
inerentă, de vreme ce realitatea muzicală se afla
în permanentă transformare, iar preceptele teo –
retice se reeditau aproape mecanic de la un ma –
nuscris la altul, de la un secol la altul. Cu toate
acestea propedia lui Filothei conține indicații
care, coroborate cu repere din alte propedii, mai
vechi și mai noi, sunt foarte utile pentru desci –
frarea și studierea muzicii psaltice din perioada
brâncovenească [4, p. 14].
Totalitatea cântărilor (1255 de piese) se di –
vide în: 1) preluări din patrimoniul bizantin și
2) creații originale ale lui Filothei sin Agăi Jipei
[5, p. 283]. Printre sursele bizantine la care a
apelat Filothei se numără și Anastasima de Leon
Filosoful și Ioan Glykys, Doamne strigat-am , pe opt glasuri, Antologhionul cu toate prosomiile
de Neon Patras, Penticostarul , două doxologii de
Balaș Țarigrădeanul [6, p. 259; 1, p. 267]. Preluă –
rile se împart și ele în: a) traduceri în care textul
muzical rămâne intact și b) transcrieri în care
textul muzical suportă schimbări, dictate, pe de
o parte, de acomodarea la prosodia și topica lim –
bii române, pe de alta – de rațiuni estetice („… al –
cătuit mai scurt pentru nezăbavă” , spune Filothei
în unul dintre comentarii) [6, p. 259].
Compozițiile originale (menținute, fireș –
te în limitele canonului bizantin) ocupă un loc
modest în economia Psaltichiei [6, p. 260], dar,
așa puține câte sunt, dau măsura individualită –
ții creatoare a lui Filothei. Remarcabile sunt, în
acest sens, Catavasiile Floriilor , concepute, după
cum mărturisește autorul, „ pre glasul rumânesc
că iaște mai lesne și mai frumos ” [apud 6, p. 260].
Expresia „pre glas rumânesc” , insolită pen –
tru momentul scrierii Psaltichiei , a dat de gân –
dit cercetătorilor [6, p. 260-261; 2, p. 58; 5, p.
309-310], aceștia căutând să-i descifreze valen –
țele. Împreună cu (și mai mult decât) specularea
terminologică [6, p. 260-261] specificul muzical
al Catavasiilor deschide parantezele, aducând
explicația necesară. În cazul de față prin „glas”
se subînțelege nu atât un sistem sonor aparte cu
angrenaju-i particular, cât expresia melosului,
definită de mersul treptat, suitor și coborâtor,
ritmul parlando, formulele sugerând inflexiuni
de doină sau baladă. „ Evident, un asemenea pro –
fil melodic „este mai lesne și mai frumos”, deoare –
ce atinge zone adânci ale folclorului, conferindu-i
un caracter direct, sincer și apropiat mediului au –
tohton. […] Ca atare, Filothei prin „glas rumâ –
nesc” are în vedere muzica de esență românească,
având un specific propriu, individualizat ” [6, p.
260-261].
Atât în Catavasii , cât și în celelalte piese în
care aportul lui Filothei este considerabil, se vă –
dește predilecția pentru stilul sobru și concis,
contururile melodice clare, fără excese ornamen –
tale, ca și pentru expresia esențializată și interio –
rizată. După cum afirmă O. L. Cosma, „tropare –
le, condacele, stihirile sale sunt adevărate capo –
dopere ale genului, de o simplitate și limpezime
serafică” [6, p. 262].
Dar nu numai ca aspect muzical, ci și ca
aspect lingvistic Psaltichia rumănească este o
operă cu totul și cu totul remarcabilă. Autorul
Psaltichiei apelează la varianta cea mai cizelată
a limbii literare românești de la răspântia seco –

Arta muzicală
ARTA  201415
Referințe bibliografice
1. Brâncuși Petre. Muzica românească și marile ei
primeniri . Vol. 1. Chișinău: Ed. Lumina, 1993, p. 267.
2. Breazul George. Patrium Carmen . Contribuții
la studiul muzicii românești. Craiova: 1941, p. 58.
3. Barbu-Bucur Sebastian. Cultura muzicală de tra –
diție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și
începutul secolului XIX și aportul original al culturii au –
tohtone . București: Ed. Muzicală, 1989, p. 183-202.
4. Barbu-Bucur Sebastian. Filothei sin Agăi Jipei.
Psaltichie rumănească , II. Anastasimatar. În: Izvoarele
muzicii românești, vol. VII B. București: Ed. Muzicală,
1984, p. 15.5. Ciobanu Gheorghe. Studii de etnomuzicologie
și bizantinologie , vol. 1. București: Ed. Muzicală, 1974,
p. 283.
6. Cosma Octavian Lazăr. Hronicul muzicii româ –
nești , vol. 1. București: Ed. Muzicală, 1973.
7. Iorga Nicolae. Istoria literaturii române în seco –
lul al XVIII-lea (1688–1821) , vol. 1, ediție îngrijită de
Barbu Theodorescu. București: 1963, p. 348-349.
8. Poslușnicu Mihail Gr. Istoria musicei la Ro –
mâni . București: 1928, p. 11, nota 2. lelor XVII –XVIII, în plus, el se dovedește a fi un
excelent mânuitor al metaforelor, comparațiilor,
subtilităților conotative ale cuvintelor și expresi –
ilor [3, p. 202].
Înscriindu-se pe linia făuririi repertoriului
de cântări sacre în limba vorbită de popor, mai
având și o certă valoare artistică, opera lui Fi -lothei sin Agăi Jipei s-a bucurat de o largă cir –
culație în toate cele trei provincii românești.
Demersul acestui înaintaș este de neprețuit prin
faptul că el reprezintă prima tentativă conștientă
și sistematică de orientare a muzicii psaltice din
arealul românesc pe un făgaș autohton.