Personalitatea lui Miron Cristea a fost una reprezentativă [614004]

CONCLUZII
Personalitatea lui Miron Cristea a fost una reprezentativă
pentru perioada de sfârșit a epocii modeme românești și începutul
celei contemporane. Ultimele decenii ale secolului al XlX-lea și
primele decenii ale secolului al XX-lea, interval de timp în care
România și-a definitivat procesul de modernizare a ajuns la
maxima sa extindere teritorială, creându-și instituții solide, au
reprezentat pentru țara noastră un moment de afirmare al elitelor
politice și intelectuale.
Parcurgând biografia lui Miron Cristea, încă din primii ani
ai copilăriei din Toplița și până la moartea sa survenită la Cannes,
în Franța, putem observa o personalitate remarcabilă, un om
complex, puternic implicat în viața publică în ciuda destinului
monahal asumat, putem observa modelul public al cetățeanului
care a construit România Modernă.
Fără a încerca să reluăm cronologic etapele vieții sale,
trebuie totuși observată, dincolo de capacitățile sale intelectuale,
perseverența cu care a urcat treptele sociale atingând vârful
ierarhiei politice și bisericești în România interbelică.
366

Miron Cristea – patriarh, regent și prim-ministru
Intensa sa activitate cotidiană, ca și implicarea în spațiul
public pot împărți viața lui Miron Cristea în mai multe etape, ce
nu unnează o succesiune cronologică ci se întrepătrund între ele,
etape ce presupun implicare politică, viață eclesiastică, contribuții
intelectuale, preocupări didactice, respectiv activități filantropice
și administrative.
Pe lângă aspectele vieții sale personale, pentru a-i înțelege
activitatea publică, trebuie să parcurgem etapele importante ale
istoriei românilor într-o jumătate de veac de modernizare politică
și instituțională.
Toate marile momente ale ultimelor decenii ale secolului al
XlX-lea și primele ale veacului următor menționează, într-o
măsură mai mică sau mai mare, prezența lui Miron Cristea.
Mișcarea memorandistă găsește, paradoxal, în tânărul
doctorand: [anonimizat], tânărul teolog implicându-se în
susținerea unor membri ai mișcării Memorandului sau în anumite
întâlniri publice exprimându-și totala adeziune față de
revendicările românilor ardeleni.
Mai târziu, episcopul de Caransebeș, adică același Miron
Cristea a fost cel care a dus la București regelui Ferdinand actul
unirii Transilvaniei cu România. în anii ce au premers
367

Miron Cristea – patriarh, regent și prim-ministru
evenimentele din 1918 Miron Cristea cunoscuse necesitatea
alipirii teritoriilor românești aflate sub dominație străină la
Vechiul Regat prin implicarea directă în viața românilor din
Banat. în calitate de episcop al Caransebeșului, acesta susținuse
activitatea culturală a locuitorilor aflați în eparhia sa dincolo de
această activitate putându-se observa tendința naționalistă
manifestată de episcopul român. Sprijinind construirea unui
seminar teologic în episcopia sa, Miron Cristea vedea în
susținerea Ortodoxiei un element fundamental în menținerea
ființei naționale a românilor bănățeni.
dm^ ajuns mitropolit primat Miron Cristea, stabilit în
capitala României Mari, a devenit o prezență constantă în viața
politică românească, fiind de drept senator al statului român.
După 1919, activitatea sa s-a extins în plan național, proiectele
mitropolitului fiind unele generale, începând cu acea perioadă.
Noile perspective pot fi structurate în două mari părți: încercarea
de a reașeza Biserica Ortodoxă Română pe o treaptă importantă în
ierarhia bisericilor creștine și, respectiv, o reformă internă a
instituției eclesiastice ortodoxe românești, prin numirea de
episcop! în scaunele vacante și înființarea de noi centre
episcopale, prin îndreptarea calendarului, măsură cu caracter
modernizator în interiorul Bisericii Ortodoxe sau prin încercarea
368

Miron Chstea – patriarh, regent și prim-ministru
de a crește prestigiul acesteia construind o catedrală „a mântuirii
neamului”.
Când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang
patriarhal, un binemeritat loc în cadrul Bisericilor Răsăritene,
Miron Cristea a fost primul ierarh român ce a purtat titlul de
patriarh. O dată ocupată noua funcție, Miron Cristea a continuat
activitatea de reformare a Bisericii susținând emiterea unei legi de
reorganizare eclesiastică. A dezvoltat activitatea de ctitorire a
unor biserici și mănăstiri și a luat poziție față de anumite
evenimente ce tindeau să știrbească autonomia Bisericii Ortodoxe
Române, cum ar fi chestiunea Concordatului încheiat între statul
român și Biserica Romano-Catolică.
Urmare a crizei dinastice și a renunțării la tron din partea
prințului moștenitor, viitorul rege Carol al ll-lea, îl găsea pe
patriarh între membrii Regenței, instituție politică la fel de nouă
ca și patriarhia, în istoria românilor, inaugurată la acel moment
spre a asigura un sprijin regelui minor, Mihai I. în această poziție
el a încercat să mențină un echilibru în viața politică românească
ducând adeseori negocieri cu membrii partidelor țărăniști și
liberali, pentru o mai bună funcționare a vieții politice românești
interbelice.
Reîntoarcerea lui Carol al Il-lea în țară și regimul de
autoritate monarhică, instituit de acesta, au dus la alegerea unei
369

Miron Cristeci – patriarh, regent și prim-ministru
personalități remarcabile, de necontestat din punct de vedere
politic și al imaginii publice, care să ocupe fotoliul de președinte
al Consiliului de Miniștri. Suveranul României s-a oprit în
alegerea sa asupra aceluiași Miron Cristea, ajuns la venerabila
vârstă de aproape 70 de ani și având în spate o carieră prolifică și
neafectată de contestări și acuzații. Punerea bazelor noului regim
l-a găsit pe Miron Cristea în toate etapele fundamentale ale
construcției eșafodajului politic al lui Carol al Il-lea. Rând pe
rând, patriarhul a sprijinit noua lege fundamentală a țării,
scoaterea în afara legii a partidelor politice, legea administrativă
sau înființarea partidului unic – Frontul Renașterii Naționale.
în ciuda funcțiilor ocupate în statul român, Miron Cristea n-
a încetat să sprijine afirmarea și dezvoltarea Bisericii de rit
Răsăritean și să rămână un luptător pe tărâm bisericesc,
interconfesional.
Printre preocupările sale, pe care astăzi le-am numi
ecumenice, s-au regăsit dorința convocării unui Sinod Ecumenic,
a unuia pan-ortodox, dialogul pentru unificarea Bisericii
Anglicane cu Biserica Ortodoxă, intrarea în comuniune cu
Biserica Necalcedoniană a Indiei, ridicarea schismei Bisericii
ortodoxe din Bulgaria, precum și medierea discuțiilor pentru
autocefalia Bisericilor Ortodoxe din Polonia și Albania.
370

Miron Cristea – patriarh, regent și prim-ministru
Pentru istoria românilor si pentru istoria Bisericii Ortodoxe
Române, Miron Cristea rămâne un model de personaj complex,
un om care prin contribuțiile sale a reușit să influențeze și să
reformeze anumite instituții ale statului, mărturiile epocii
amintind diversitatea participării sale la viața publică.
Pentru a sistetiza activitatea sa, vom cita la final un
fragment din, probabil ultimul document redactat de Miron
Cristea, testamentul său: „în toate aceste slujbe și calități m’ara
silit a dovedi zel, devotament, o iubire caldă de neam și de
așezămintele sale, în spirit de jertfă și a dovedi succese rodnice
(…) patimă, ură, răsbuna re n’am aplicat nici față de cei ce mi-ai
voit rău (…) istoria va însemna pe paginile ei ce voi fi făcut bine
pentru biserică și neam”'®^’.
1021Emilian Târgovișteanul, op. cit., p. 174.
371