Personalitatea ca mecanism psihic integrator, rolul imaginii de sine în dinamica [605617]

Călin (Mocanu) Ancuța
Specializarea: Psihologie
Anul I
Disciplina: Fundamentele psihologiei
Tema: Personalitatea ca mecanism psihic integrator, rolul imaginii de sine în dinamica
personalității și comportamentul social
Titlul cărții: “ Introducere în psihologie” – Atkinson, L.R., Atkinson, C.R., Smith, E. E., Bem, J. D.

Volumul „ Introducere în psihologie ” a fost publicat pentru prima oară ȋn anul 1953,
avându -i ca autori pe Ernest Hilgard și Richard C. Atkinson și a fost „pentru o lungă perioadă, cel
mai utilizat text de p sihologie introductivă din lume ". A apărut ȋn peste 15 ediții, ultima dintre ele
avându -i ca autori pe Richard C. Atkinson, Rita L. Atkinson, Edward E. Smith și Darly J. Bem. În
acest ultim volum, Hilgard nu este prezent ca autor ȋnsă numele său apare în titlu l original –
„Atkinson and Hilgard’s Introduction to Psychology ”.
Ernest Hilgard a fost un psiholog și profesor american la Universitatea Stanford și a devenit
celebru ȋn anii ’50 pentru cercetările sale despre hipnoză mai ales ȋn privința managementului
durerii. Rich ard Chatman Atkinson este profe sor american de psihologie și științe cognitiv e,
realizările lui în calitate de om de știință și profesor aducându -i recunoaștere internațională .
Volumul este una dintre cele mai utilizate cărți din istoria publicațiilor academic e și este
unul dintre cele mai importante manuale de psihologie din ultimii 60 de ani prin abordarea
accesibilă și prezentarea ultimelor cercetări din domeniu , actualizate cu fiecare ediție tipărită ,
acoperind toate domeniile majore a le psihologiei.
Capitolul XIV din volum se numește “Teoria și evaluarea personalității” și prezintă patru
direcții majore de abordare a personalității și metodele acestora de a evalua și măsura aspectele
diferite ale acesteia. Fiecare dintre cele patru ab ordări oferă o serie de răspunsuri referitoare la
natura personalității umane.
Am ales această temă din două motive: primul este mai mult personal și este legat de
curiozitatea de a ști mai mult despre propria personalitate și comportament, iar al doilea, mai

profund, vine din ȋnțelegerea faptului că studiul aprofundat al personalității reprezintă un necesar
fundament ȋn formarea ca psiholog.
“Personalitatea a fost definită ca pattern -ul distinctiv și caracteristic al gândirii,
afectivității și comportamentului, care definește stilul personal al unui individ și influen țează
interacțiunea acestuia cu mediu l”. Astfel, cunoașterea aprofundată a personalității ne ajută ȋn
ȋnțelegerea comportamentului uman și a diferențelor individuale, a modului de gândire a individului
și a universului său afectiv.
Studiul personalității reprezintă cel mai vechi domeniu de interes din cadrul psihologiei.
Începând cu Hipocrat, care ȋn anul 400 ȋ.Chr stabilea patru tipuri fundamentale de personalitate
asociate cu cel e patru umori ale organismului (bila neagră, bila galbenă, sângele și flegma) și
continuând cu Teofrast, care descri a 30 de tipuri de personalitate s -a ajuns ca ȋn anul 1940 William
Sheldon, medic american, să stabilească o legătur ă ȋntre tipul de constitu ție fizică și temperament
(ectomorf, endomorf și mezomorf), fără a avea ȋnsă dovezi puternice care să sprijine afirmațiile
sale.
Teoriile trăsăturilor de personalitate consider ă că personalitatea variază ȋn același timp pe
mai multe scale, pentru descriere a sa folosindu -se ponderea fiecărei trăsături cu ajutorul acestor
scale. Prin caracterizarea constantelor din comportamentul individului se pot anticipa modul său de
reacție ȋntr -o situație dată.
Unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni ȋn domeniul trăsă turilor de personalitate a fost
Gordon Allport. Potrivit lui, trăsăturile de personalitate reprezintă elementele de bază pe care se
fundamentează organizarea personalității. Ele au rolul de a integra stimulii și răspunsurile la aceștia.
Allport a făcut diferența ȋntre trăsăturile co mune și dispozițiile personale. In timp ce primele se
referă la dimensiunile pe baza cărora indivizii pot fi comparați ȋntre ei, a doua categorie se referă la
structurarea unică a acestor trăsături ȋn cazul unui individ.
Plecând de la cele aproximativ 18000 de cuvinte care se referă la caracteris tici ale
comportamentului, exi stente ȋn limba engleză, Allport ȋmpreună cu colegul său, Odbert, a reușit să
reducă numărul termenilor referitor la trăsăturile de personalitate la 4500 și să -i organizeze ȋn
subliste, pe c riteriul ȋnțelesului psihologic, luâ nd astfel naștere teoria analizei factoriale . Cercetătorii
ȋn acest domeniu, deși au ȋncercat să stabilească un număr al factorilor de bază, nu au reușit să

ajungă la un consens, soluția de compromis fiind reprezentată de dimensiunea a 5 factori, reuniți
sub acronimul NEDAC: Neuroticism, Extroversiune, Deschidere la experiență, Amabilitate și
Conștiinciozitate.
Cea mai comprehensivă și influentă teorie a personalității , ȋn opinia autorilor, este viziunea
psihanalitică asupra personalității. Potrivit lui Fr eud, personalitatea umană cuprinde trei subsisteme
aflate ȋn interacțiune, care ȋmpreună controlează comportamentul uman: sinele, eul și supraeul.
In timp ce Sinele e guvernat de principiul plăcerii, Eul este condus de principiul realității (
având, din a cest motiv, un rol esențial ȋn administrarea personalității), Supraeul, ca parte
componentă a personalității, reprezintă valorile morale ale societății, internalizate și cuprinde atât
conștiința individului cât și imaginea idealului său moral. Încălcarea sau ȋncercarea de ȋncălcare a
standardelor Supraeului generează anxietate care, fiind ȋn mare parte inconștientă, se resimte ca
vină.
Teoriile psihanalitice mai recente subliniază rolul jucat ȋn conturarea personalității de către
Eu, care este p rezent ȋncă de la naștere și are o dezvoltare independent ă de sine. Această orientare
cuprinde o parte importantă ce se concentrează pe studierea atașamentului manifestat de către copil
față de persoane diferite pe parcursul dezv oltării sale.
Dorința de a crește adulți independenți generează ȋn zilele noastre comportamente ale
părinților aflate adeseori la extremă: ghidați de principiul “Dacă vrei să ȋnveți un copil sa ȋnoate,
aruncă -l ȋn apă”, ei resping manifestarea atașamentului fără să țină seama că un copil poate să nu fie
pregătit din punct de vedere psihologic și că acest tip de atitudine poate avea un efect traumatizant
asupra lui.
“Spre deosebire atât de abordarea personalității din perspectiv a trăsăturilor sale
fundamentale cât și de abordarea psihanalitică, ȋnvățarea social ă consider ă că determinantul
comportamental este ȋn primul rând mediul sau situația”. Teoria ȋnvățării sociale s-a creat pe bazele
behaviorismul ui și psihologi ei stimul – răspuns .
În cadrul familiei, de la cele mai mici vârste, comportamentul se formează și se modelează
prin pedepse și recompense. Pe măsură ce se dezvoltă, copilul simte nevoia de acceptare, aprobare
și iubire, ȋn primul rând din partea mamei și apoi din partea celorlalți. O dezaprobare a unui

comportament din partea mamei este percepută ca o dezaprobare a tuturor comportamentelor lui.
Copilul ȋnvață direct sau prin observație ce comportamente sunt acceptate și ȋn ce situații; ȋnvață
altfel să se adapteze mediu, comportând -se ȋn așa fel ȋncât să fi e acceptat iar comportamentul lui să
fie validat, ȋn funcție de situația ȋn care se află.
Insă nu doar ȋnvățarea influențează felul ȋn care ne comportăm, ci și caracteristicile,
“variabilele personale ”: suntem unici, ceea ce ȋnseamnă că și comportamentul nostru ȋntr -o situație
dată este unic.
Pe lângă acest tip de ȋnvățare (prin condiționare operantă), din perspectiva acestei teorii, ȋn
cadrul imaginii asupra personalității intervine și condiționarea clasică: recompensele și pedepsele
generează reacții la nivel psihologic, reprezentând stimuli necondiționați, ȋn timp ce emoțiile
produse de ele sunt răspunsuri la acești stimuli.
In cadrul abordării fenomenologice a personalității, din perspectiva psihologiei umaniste,
aflăm că ne naștem cu dorința de a crește și a ne atinge potențialul maxim, ȋ n noi existând nu doar
aceste dorințe ci și resursele necesare pentru a le ȋndeplini. Carl Rogers a pus ȋn centru l teoriei sale
asupra personalității sinele sau conceptu l de sine – “totalitatea ideilor, percepțiilor, valorilor care
caracterizează Eul ”, inclusiv conștiința a “ ceea ce sunt ” și a “ ceea ce pot ”.
Imaginea de sine nu ne influențează doar comportamentul ci și felul ȋn care percepem lumea.
“Imaginea de sine nu reflect ă neapărat realitatea ”. Creștem cu anumite așteptări, ne construim
scenarii de v iață ȋn care suntem actorii principali, ne creăm un sine ideal. Se poate ȋnsă ȋntâmpla ca
acest sine ideal să nu fie apropiat de sinele real.
În unele familii, succesul unui copil reprezintă succesul ȋntregii familii, ȋn timp ce un
insucces este calificat drept “trădare”. In acest ultim caz copilul, pentru că a interiorizat normele
părinților, ȋncearcă “repar e” lucrurile, să demonstreze că este demn de apreciere , lucru ce tinde să ȋl
ȋndepărteze de sinele său real.
Ca indivizi, ne folosim imaginea de sine ca filtru pentru toate experiențele noastre, iar pe
cele care nu sunt conforme cu imagine a pe care o avem despre noi avem tendința să le respingem
dacă le simțim ca pe o amenințare asupra eu -lui, pentru că ne produc anxietate. A ceastă tendință nu

ne este benefică, deoarece sinele ar trebui să fie adaptabil la experiențe noi, orice distanțare dintre
sinele ideal și cel real fiind sursă de neȋmplinire și nefericire.
Acceptarea, iubirea care nu depinde de felul ȋn care se comportă copilul , susținerea
necondiționată a părinților sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului și
dobândirea de către acesta a unei relații “ congruente ” ȋntre sinele său real și cel ideal.
Concluzia acestui capitol este că nu există o d efiniție a personalității unanim acceptată.
Teoria trăsăturilor sociale, cea psihanalitică, cea a psihologiei umaniste și cea a ȋnvățării sociale au
viziuni și definiții diferite. La nivelul simțului comun, personalitatea reprezintă suma
caracteristicilor unice care ne diferențiază unii de alții și care pot fi reflectate de comportamentul
nostru, făcând predictibilă conduita noastră.