Personalitate, Valori, Stiluri de Viata Si Relatii Socioeducationale la Tinerii din Societatea Romaneasca
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. PERSONALITATE, VALORI, STILURI DE VIAȚĂ ȘI RELAȚII SOCIOEDUCAȚIONALE LA TINERII DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
1.1. Valorile – definere, clasificare, caracteristici
1.2. Abordări conceptuale ale personalității
1. 3. Stiluri de viață și relații interpersonale
1. 4. “Modelele” societății românești
1. 5. Relațiile tinerilor în cadrul grupurilor
CAPITOLUL II. TINERII DE IERI VERSUS TINERII DE AZI
2.1. Identitatea tânărului de azi
2.2. Tinerii și valorile morale
2.3. Cultura tinerilor
CAPITOLUL III. VALORI, TOLERANȚĂ, RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE ÎN RÂNDUL TINERILOR ROMÂNI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice cu privire la valorile tinerilor din societatea românească actuală cât și ce anume îi determină pe aceștia să adopte acele valori și să și le însușească.
Conținutul lucrării prezintă stilurile de viață pe care tinerii le adoptă și relațiile lor socioeducaționale.
În acest sens, primul capitol al lucrării ne redă aspecte teoretice cu privire la personalitatea tinerilor, valorile lor și stilurile de viață adoptate. Observăm faptul că tinerii de azi au o personalitate mult mai puternică, acest lucru datorându-se în primul rând libertății de exprimare și de decizie. Tot în cadrul acestui capitol se poate regăsi modul de instaurare al valorilor în rândul tinerilor. Acest lucru este posibil în primul rând prin intermediul familiei.
În capitolul al doilea este urmărită evoluția tinerilor de azi în comparație cu cei din generațiile anterioare. Pentru acest lucru s-a avut în vedere în primul rând analiza identității tânărului de azi și valorile morale ale acestuia. Tot în acest capitol, a fost analizată și cultura tinerilor. Poate fi observat faptul că în ultimii ani tot mai mulți tineri renunță la propria cultură, ei preferând împrumutarea altor stiluri culturale.
Ultimul capitol, „Valori, toleranță, religie și spiritualitate în rândul tinerilor români”, reprezintă partea practică a lucrării. Realizarea acestei părți practice a fost posibilă prin intermediul cercetării pe bază de chestionar. Scopul realizării acesteia a fost acela de a identifica principalele valori după care tinerii de azi se ghidează, care este interesul acestora religie și spiritualitate și nu în ultimul rând care este gradul de toleranță al lor.
Această temă a devenit de interes în cadrul cercetătorilor, acest lucru fiind posibil datorită evoluției societății românești și a tinerilor acestor generații, care sunt în continuă schimbare. Este foarte important ca aceștia să valorifice ceea ce au și totodată să transmită mai departe. Numai așa se poate păstra o cultură a unei societăți și poate evolua într-un sens pozitiv.
CAPITOLUL I
PERSONALITATE, VALORI, STILURI DE VIAȚĂ ȘI RELAȚII SOCIOEDUCAȚIONALE LA TINERII DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
Valorile – definere, clasificare, caracteristici
De-a lungul timpului s-a încercat o definire a termenului de valoare. Acesta este destul de des utilizat nu numai în limbajul de specialitate ci și în cel cotidian. Încercările de definire au avut ca specific aria de cunoaștere sau mai bine zis aria de activitate umană din perspectiva căreia se făcea definirea. Astfel fiecare domeniu de la filozofie, estetică și până la psihologie și sociologie vehiculează acest termen cu nuanțări specifice. Cert este însă că din orice definiție se desprinde conotația normativă a valorii, asociată notei de dezirabilitate.
Sociologia definește valoarea ca fiind interioară individului, dar cu un important determinant social, exprimat și totodată indus de către norme, obiceiuri și ideologii. Valorile acționează ca motor în alegerile din viața de zi cu zi, ele servind indivizilor în ordonarea priorităților și a propriei vieți.
Există destul de multe definiții și interpretări date valorii, în disciplinele socio-umane accepțiunea de principii generale și abstracte despre ceea ce este important și prețuit în viață, despre cum trebuie oamenii să se comporte și să aprecieze situațiile, evenimentele, persoanele, precum și obiectele sociale și naturale este cea mai frecventă. Trebuie precizat însă că ne referim atât la valorile sociale, cât și la varianta lor interiorizată la nivel de personalitate.
Conceptul de valoare se intersectează cu cele de atitudine, normă, ideal, interes, nevoie și trăsătură de personalitate.
Față de normele sociale, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind în același timp și scopuri, stări ultime de atins ale existenței noastre. Normele sociale ne spun cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a construi însă mobiluri ale organizării vieții pe termen lung. A saluta pe cunoscuți este o normă, dar nu este o valoare propriu-zisă. R. Williams arată că valorile sunt standarde ale dezirabilității, aproape independente de situațiile specifice.
Raportul dintre ideal si valoare nu este ușor de descifrat. Pentru Petre Andrei, idealul ar fi “o valoare generală pe care individual o formează sub influența societății și spre a cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori”. În mod obișnuit însă, idealurile de viață ni se înfățișează ca o “țesătură a năzuințelor și aspirațiilor indivizilor cu estimarea posibilităților proprii și a tendințelor dezvoltării sociale, țesătură ce se realizează pe canavaua axiologică a persoanei în cauză”. Idealurile apar mai concrete decât valorile și nu au funcții de criterii în evaluarea acțiunilor noastre ori ale altora: idealul de a deveni medic implică anumite valori(solidaritate umană, confort material etc.), însă nu operează ca un standard al aprecierii conduitelor proprii sau ale altora.
M. Rokeach evidențiază distincția dintre valoare și interes, un interes fiind doar una dintre manifestările valorii și, prin urmare are doar câteva dintre atributele acesteia. Un interes poate ghida acțiuni, poate servi funcțiilor de adaptare, apărare și cunoaștere, dar nu trebuie clasificat ca un mod ideal de comportament sau stare ultimă a existenței.
Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, nici cu trebuințele. Ele apar ca o reprezentare pe plan cognitiv a nevoilor și, la nivel individual, ca o sinteză a trebuințelor personale cu cele grupal-societale. Petru Iluț afirmă ca „eul simte de multe ori tendința de a nega, de a nu recunoaște anumite nevoi; valorile însă nu sunt niciodată negate de eu”. Spre deosebire de nevoi, valorile sunt proprii omului.
Trăsăturile de personalitate se aseamănă cu valorile prin gradul lor de generalitate în structura personalității. În vreme ce valorile sunt criterii ale dezirabilului, trăsăturile sunt mai degrabă caracteristici instrumentale neutre axiologic ale personalității, sunt stiluri de comportament, și nu scopuri de urmărit.
Valorile ocupă un rol central în configurația personalității umane și ghidează atitudinile, judecățile și acțiunile noastre. Într-un anume sens valorile se exprimă în atitudini, deci atitudinile apar ca instrumente față de valori. Ele reprezintă și principii abstracte, ca Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea. Chiar și în această formă putem presupune că valorile au apărut din anumite necesități, nu atât legate de stringențele biologice individuale, cât de menținerea și evoluția speciei umane ca atare, a unor comunități etnice, clase sau grupuri sociale. Valorile reprezintă în sistemele socio-culturale operatori eficienți de autodepășire și / sau autoconservare, fiind lianți de coeziune și factori mobilizatori pentru indivizii acțiunilor sociale.
Valoarea poate măsura intensitatea dorinței. Valoarea unui obiect corespunde, după cum se consideră în general, ”ideii pe care ne-o facem”, despre aceasta, astfel spus, reprezentării obiectului într-un sistem în cadrul căruia obiectul capătă un rang mai mult sau mai puțin înalt( de exemplu un diamant, un tablou etc.). În funcție de persoane sau mediu social, aceste evaluări vor atrage sau vor îndepărta un eventual cumpărător, fiecare îl va reprezenta altfel în universul său, și-i va rezerva un loc mai mult sau mai puțin important, ori îl va exclude total știind că ii este inaccesibil. Aceste imagini iau naștere într-un context social determinat.
Valorile se nasc și funcționează în colectivități socioculturale, iar purtătorii lor materiali sunt indivizi concreți și instituțiile respectivelor comunități.
Taxonomia reprezintă o premisă importantă a progresului gnoseologic în orice domeniu al științei. O sistematizare a lor se poate realiza în funcție de criteriile utilizate. Consultând o vastă literatură axiologică de până atunci, P.Andrei (1945) evidențiază șapte mari criterii :
valabilitatea – valori relative și valori absolute
– valori obiective și valori subiective
calitatea – valori pozitive și negative
– valori scopuri și valori efect
subiectul pe care se centrează – pe sine (autopatice)
– pe altă persoană (heteropatice)
– pe ceva nepersonal (ergopatice)
motivul aderării la valori – accidental, tranzitorii
– valori propriu-zise ale persoanei
obiectul valorilor – economice / etice / juridice / politice / estetice etc.
facultăți psihice vizate – valori sensibile / sentimentale
– valori cognitive / intelectuale
sfera de întindere – individuale
– sociale
– cosmice
Azi, câteva din aceste criterii sunt rar invocate dar s-au conturat altele:
după incidența lor asupra comunităților și indivizilor — valori posibile și probabile
după gradul de manifestare în comportament:
– valori potențiale și actualizate
– valori virtuale și operante
după locul lor în structura de ansamblu a mentalităților grupale sau ale personalității:
– valori centrale și marginale
Enumerarea ar putea continua cu valori pragmatice (materialiste) și spirituale, valori tradiționale și moderne, valori de afirmare superficială și valori de afirmare autentică, etc.
Numărul criteriilor poate fi mărit extrem de mult și dacă ne gândim și la putința combinării lor, ajungem, teoretic, la o infinitate de posibilități. Dar nu toate au egală acoperire psihosocială în viața grupurilor și nici egală semnificație gnoseologică.
În fiecare cultură și societate există un sistem de norme despre dezirabil, care reglează conduita membrilor săi, dă o oarecare coerență produselor materiale și spirituale și determină un anumit profil al personalității. De fapt, între cultură și structura personalității indivizilor ei subzistă un permanent circuit cauzal, ceea ce asigură celor două entități o relativă stabilitate și unitate în timp. Implicit și explicit, contextul sociocultural propune un model de personalitate de bază, adică tipică, reprezentativă pentru o anumită cultură. În antropologia culturală americană A.Kardiner (1939) a lansat conceptul personalitate de bază și l-a utilizat apoi în multiple cercetări de teren ale relației cultură – structura personalității. O sarcină dificilă e “construirea” statistică de către cercetători a structurii personalității de bază, în practică, operația se identifică cu depistarea personalității modale, a tipului de personalitate cel mai frecvent. Dar cu cât se utilizează criterii mai complexe pentru definirea personalității modale cu atât o vom regăsi, statistic, mai puțin la indivizii concreți.
Proliferarea rolurile sociale, a grupurilor, mobilitatea geografică și socioprofesională tot mai accentuată ce caracterizează epoca contemporană pot duce, mai ales la preadolescenți, adolescenți și tineri, la fenomene de vidare, indiferență sau derută valorică. Și mai pronunțată e confuzia axiologică în ieșirea din sistemele totalitar-comuniste și trecerea la economia de piață și democrația pluralistă. Într-o anume măsură, această trecere semnifică și o tranziție de la un cod valorico-normativ la altul; “într-o anume măsură” pentru că mentalitatea (schimbarea de mentalitate – idee specifică societății actuale) reprezintă mult mai mult decât valorile, aroliferarea rolurile sociale, a grupurilor, mobilitatea geografică și socioprofesională tot mai accentuată ce caracterizează epoca contemporană pot duce, mai ales la preadolescenți, adolescenți și tineri, la fenomene de vidare, indiferență sau derută valorică. Și mai pronunțată e confuzia axiologică în ieșirea din sistemele totalitar-comuniste și trecerea la economia de piață și democrația pluralistă. Într-o anume măsură, această trecere semnifică și o tranziție de la un cod valorico-normativ la altul; “într-o anume măsură” pentru că mentalitatea (schimbarea de mentalitate – idee specifică societății actuale) reprezintă mult mai mult decât valorile, acestea constituind nucleul ei și de aceea ele se schimbă mai greu.
Mediul sociocultural, care constituie implicit fundalul axiologic al însușirilor valorilor și formării convingerilor la tânăra generație, nu e ceva amorf, nediferențiat. Se poate vorbi de o structurare globală a universului axiologic în următoarele niveluri:
a) valori general umane;
b) valori ale unui sistem socio-politic;
c) valori ce țin de o anume cultură și etnicitate;
d) valori ale grupurilor sociale mari și medii (clase sociale, profesiuni, etc.);
e) valori ale microgrupurilor (familie, organizații, grupuri restrânse);
f) valori individuale.
Clasificarea se referă atât la faptul că există valori-norme specifice pentru o cultură, valori-norme specifice pentru un grup (în aceeași cultură), cât și la faptul că concepția despre dezirabil e relativ alta de la cultură la cultură.
Toate nivelurile supraindividuale ale universului axiologic exercită asupra persoanei umane, pe tot parcursul devenirii și existenței sale, determinării directe și indirecte. Dar, concepția individuală despre deziderabil nu reprezintă o simplă iterare a matricei socioculturale date; acțiunea factorilor socioculturali e filtrată de variabile interne de personalitate, un prim filtru constituindu-l însăși percepția personalității bazale, a dezirabilului social sau de grup, “construirea” mentală a acestora de către individ. Valorile sociale privite în geneza lor sunt abstractizări și generalizări ale intersecției dintre proprietățile lucrurilor și nevoile fundamentale bio – sociale ale omului, dar, o dată constituite, ele sunt elemente obiective ale mediului de viață al persoanei concrete. Concepția individuală despre deziderabil e tot rezultatul unei intersecții, în acre stimulul e unul complex, simbolic secund, și anume valorile sociale. Putem spune că orientarea axiologică personală are două surse, e produsul a două genuri de rapoarte, ele însele în strânsă intercondiționare: raportul dintre subiect și obiectele, situațiile, evenimentele cu care a venit în contact; raportul dintre subiect și deziderabil social (general-uman, de grup).
Mecanismele intime prin care individul își însușește matricea valorică a unei culturi, grup social sunt încă destul de puțin deslușite. Participă procesele generale ale învățării (condiționarea, recompensa, pedeapsa, fenomenele de imitație și de identificare). Copilul aderă succesiv la mai multe grupuri de referință: părinți, grupul de prieteni de aceeași vârstă (peer group), modele oferite de literatură, sau construiește el singur modele printr-o sinteză personală a celor de circulație.
În concepția lui Skinner (1971) însăși natura și substanța valorilor e reductibilă la procesele de achiziție a acestora, în fapt, la examinarea condiționărilor relevante ale mediului social. Succesul unei culturi, al unui grup social sau al unei instituții în a induce la membrii săi practicile (ideile, valorile) pe care le dorește, depinde – după Skinner – în exclusivitate de configurația de condiționări, de reîntăriri pe care le oferă. Vidul axiologic, anomia și anormalitatea s-ar explica prin absența sau slaba operativitate a reîntăririlor; dacă oamenii nu lucrează îndeajuns nu e din cauză că sunt leneși sau că le-a scăzut simțul moral, ci pentru că bunăstarea la care au ajuns face reîntăririle (stimulările) economic mai puțin eficiente; și dacă studenții nu învață nu este pentru că nu mai sunt interesați, ci pentru că standardele au fost coborâte sau pentru că subiectele de studiu nu mai au suficientă importanță pentru viață. Distincția dintre trăirile interioare și condiționările externe e deosebit de importantă – accentuează Skinner – în luarea de decizii practice. Dacă individul este afectat de o stare internă numită lipsă de valori, atunci problema se poate rezolva prin schimbarea acestei stări,un exemplu în acest sens ar fi prin reactivarea puterii morale, animarea forței morale sau întărirea fibrei morale și atașamentul spiritual. Dacă însă considerăm condiționările ca responsabile pentru un comportament deficitar ori pentru trăirile (sentimentele) care spunem că explică respectivul comportament, atunci aceste condiționări trebuie schimbate.
Traseul inserției individului în viața socială plenară, care incumbă și dezvoltarea personalității sale axiologice, nu e unul liniar și uniform. Se pot desprinde două mari faze: socializarea primară și socializarea secundară.
Referindu-ne sintetic la raportul valori – atitudine-opinie putem afirma că cele trei componente descriu stări caracteristice care diferă între ele după gradul de generalitate, centralitate (profunzime) și stabilitate, structurându-se într-un model ierarhic: valorile apar ca principii generale și de mare stabilitate referitoare la modurile de comportament sau scopurile ultime ale existenței, fiind central și profund angajate în configurația și dinamica personalității; atitudinile exprimă valorile, sunt modalități de operaționalizare și instrumentalizare a acestora, având totuși un grad mai mare de centralitate și durabilitate decât opiniile, care apar mai fluctuante.
M.Rocheach susține în acest sens că atât la nivel individual, cât și la cel al comunităților umane, valorile sunt de ordinul zecilor.
Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, trebuințele sau cu propensiunile umane. Primele apar ca o reprezentare și o transformare pe plan cognitiv a nevoilor și ca sinteză a trebuințelor individuale cu cele grupal-societale. Eul simte nevoia de a nega, de a nu recunoaște anumite propensiuni, valorile însă nu sunt niciodată negate de eu.
După cum susține Ludwig von Bertalanffy (1971) e rațional să considerăm că unele valori sunt foarte generale și vizează toți oamenii, indiferent de rasă, culoare, crez, bazate pe precondiționări biologice prezente la specia “om” în timp ce altele, sunt în parte verbalizări ori simbolizări ale datelor biologice și acestea se aplică la mai multe valori egoiste și societale din comportament. Dar anumite valori transcend universurile biologice (e cazul valorilor superioare, frecvent, fără utilitate biologică).
Abordări conceptuale ale personalității
”Conceptul de persoană desemnează individual uman concret. Personalitatea, dimpotrivă, este o construcție teoretică elaborată de psihologie în scopul înțelegerii și explicării- la nivelul teoriei științifice- a modalității de ființare și funcționare ce caracterizează persoana ca organism psihofiziologic”. Personalitatea se referă la ansamblul sistemelor organizate care determină conduita. Ea (conduita) se distinge de comportament, care nu este decât actualizarea vizibilă a elementelor pesonalității, într-o anume situație.
Vorbind despre personalitate, discutăm în termeni majori despre OM; în personalitate este implicată atât existența umană în ceea ce are substanțial și spiritual, cât și întreg ansamblul de valori acumulate istoric, însușite de om, realizate în prezent și proiectate în viitor.
Personalitatea umană reprezintă unul dintre cele mai complexe fenomene din univers; este o realitate extrem de complexă (deoarece integrează o varietate de componente diferite ca structură, funcționalitate și finalitate – biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice) și dinamică (deși dispune de trăsături relativ stabile, cunoaște o evoluție în timp, atât în plan filogenetic, cât și în plan ontogenetic). Ca urmare a acestui fapt, personalitatea nu poate fi cercetată de o singură știință, ci necesită o abordare multidisciplinară.
Printre științele care cercetează personalitatea menționăm:
antropologia fizică și culturală – studiază speciile umane și faptele de cultură;
sociologia – consideră omul ca o componentă esențială a vieții societății;
pedagogia – se preocupă de legile formării personalității;
istoria – înregistrează etapele evoluției în cadrul personalității dezvoltând în ultimele decenii o adevărată psihologie istorică;
morala – privește personalitatea ca deținătoare a valorilor morale;
estetica – se preocupă de aprecierea omului sub raportul creației și perceperii frumosului;
medicina – este centrată pe echilibrul dintre starea de sănătate și boală;
psihologia – studiază sistematic legile vieții psihice și structurile psihice ale personalității.
Conceptul de personalitate este întâlnit în toate științele socioumane și în filosofie (vizându-se „esența umană”), punându-se în evidență aspectele specifice, unghiul de abordare fiind diferit (ceea ce impune cu atât mai mult o convergență a perspectivelor).
Menționăm faptul că independent de știință, literatura și arta au adus contribuții valoroase privind înțelegerea vieții omului și cunoașterea complexă a diverselor profiluri umane. Știința aduce însă un aport în plus pe linia descoperirilor legilor implicate în fenomenul de personalitate.
Influența societății asupra individului este colosală. Personalitatea este considerată drept produs social.
Literatura sociologică și antropologică distinge, în formarea personalității, două garnituri de variabile: cultura și societatea. Uzual, termenul de cultură vizează obiectele care exprimă valorile, credințele și concepțiile despre lume, cunoștințele, legile, obiceiurile, arta și limba. Termenul de societate se referă la instituții, la relațiile sociale. Este greu de despărțit cultura de societate, deoarece ele acționează împreună asupra individului.
Pe baza studiilor a opt culturi ale unor triburi primitive, populații în stare apropiată de cea de natură, Kardiner atestă că, în cadrul fiecărui grup social, există o structură de conduită comună întregului lot social, pe care o numește personalitate de bază. Prin personalitate de bază el înțelege o configurație psihologică specifică, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectivează într-un anumit stil de viață, matricea pe care se dezvoltă ulterior trăsăturile individuale de caracter pe care indivizii brodează apoi variante singulare. Pentru el, cauzalitatea prezintă un sens dublu: pe de o parte există raporturi cauzale de la mediu la individ, pe de altă parte de la individ la mediu. Această distincție vizează în interiorul unei culturi două categorii de instituții: primare și secundare. Cele primare sunt acelea care dau conținut acțiunii mediului asupra individului, iar secundare acelea care se alimentează din retroacțiunea asupra sa. Personalitatea de bază este așezată la jumătatea drumului dintre instituțiile primare și cele secundare. În formarea personalității de bază, ponderea principală o au cele primare. Kardiner susține că instituțiile de bază creează problemele de temelie ale adaptării individului, acesta fiind obligat să țină seama de regulile sociale în legătură cu prohibiția sexuală, de practicile referitoare la hrană, de disciplina grupului.
3. Stiluri de viață și relații interpersonale
Nu există în istoria culturii umane nici o formă de viață fără caracter social.Niciunde în lume oamenii nu au apărut altfel decât în societate.
Viața în grup s-a dovedit o necesitate, deoarece numai viața colectivă îi oferă omului posibilitatea de a-și asuma sarcini care pe individul izolat l-ar fi dus în mod fatal la dispariție. Numai împărțirea muncii a fost capabilă să-i procure omului arme de atac și de apărare, toate bunurile fără de care nu ar putea supraviețui. În cadrul unui grup, fiecare are datoria să muncească umăr la umăr cu ceilalți și aceștia trebuie să se simtă asociați pentru că astfel iau naștere raporturile interumane.
Vorbind despre grup, M. Sherif subliniază faptul că: "Un grup este o unitate socială constând dintr-un număr de indivizi, care se găsesc unii cu alții în relații cu rol și status, stabilite după o perioadă de timp, și care posedă un set de valori sau norme ce reglementează comportarea reciprocă, cel puțin în probleme ce privesc grupul".
Mulțimea este o turmă ascultătoare, incapabilă să trăiască fără stăpâni; ea are trebuința de a asculta de cineva încât s-ar supune oricărui individ ce se impune drept șeful său. Fenomenul cel mai șocant și totodată cel mai important al unei formațiuni colective constă în intensificarea afectivității tuturor indivizilor ce o compun.
Cu cât numărul persoanelor care împărtășesc concomitent același sentiment este mai mare, cu atât individul își amplifică propria emoție și în felul acesta încărcătura afectivă a indivizilor se intensifică prin inducție reciprocă. În acest caz individul este oarecum constrâns să îi imite pe ceilalți, să se pună de acord cu ei.
În psihanaliză, identificarea este considerată o manifestare a unei legături afective cu o altă persoană. De exemplu: băiatul prezintă un interes aparte pentru tatăl său (face din tatăl său un idol) și mai apoi copilul se atașează și de mamă. Acesta prezintă două atașamente psihologice: unul față de mamă și altul față de tată.
Dificultăți pot surveni atunci când afecțiunea membrilor familiei copilului rămâne sub un anumit nivel. Această împrejurare are și ea consecințe importante pentru dezvoltarea copilului. Comportamentul său va avea de suferit ca urmare a faptului că el nu învață să cunoască iubirea și nu știe să facă uz de ea, deoarece impulsul său afectiv nu se manifestă. Iar atunci când lucrurile stau așa, există pericolul ca mai târziu să fie foarte greu pentru un om crescut în asemenea condiții să participe la un schimb de manifestări afective. Excluderea emoțiilor și a raporturilor tandre va face parte de acum înainte din ființa sa. Același efect se poate produce dacă părinții, educatorii sau alte persoane apropiate copilului au în permanență o atitudine exigentă care îl împiedică să-și exprime pornirile afective. Nu rareaori vedem copii înclinați să asocieze afecțiunii o impresie de ridicol. Este cazul copiilor care adesea au fost obiect de luare în râs.
Sunt oameni care, încă din copilărie, au impus o barieră tuturor relațiilor afective. Lipsa de afecțiune care, duce la o educație dură, i-a determinat pe acești copii să se închidă de timpuriu față de asemenea porniri în relațiile cu ceilalți.
Condiționate de de necesitatea de a adapta la societate, capacitatea de a percepe lumea exterioară și caracteristica mecanismului psihic de a urmări întotdeauna un scop ne conduc la ideea că, concepția despre lume al unui om apare de timpuriu în sufletul copilului.
Mc. Doull afirmă că în colectiv, inteligențele inferioare coboară pe cele superioare la nivelul lor. Activitatea ultimilor poate fi frânată deoarece amplificarea afectivității creează în general condiții nefavorabile une activități spirituale adecvate.
De asemenea, indivizii se simt intimidați de mulțimea ce-i înconjoară, astfel încât gândirea lor nu mai este liberă.
Apartenența la un grup și conștientizarea unei identități comune reprezintă condiția minimă pentru apariția relațiilor interpersonale.
Se poate observa cu ușurință faptul că fiind vorba de astfel de legături de genul celor față în față, acestea sunt însoțite de cunoaștere reciprocă. Adică grupul nu este un fenomen pur aditiv (o mulțime de oameni aflați în proximitate fizică), ci reprezintă un colectiv cu un țel comun pentru atingerea căruia se colaborează.
Nici un om nu ar fi capabil să conteste în mod serios aderența sa la sentimentul de comuniune socială. Nu există nici o cale de a ne degaja de îndatoririle noastre față de semeni.Sentimentul de comuniune socială ne aduce întotdeauna în conștiință "vocea avertizatoare".
Dimensiunile sentimentului de comuniune socială vor apărea în toate manifestările omului. Ele se vor exprima foarte clar în felul în care cineva se uită la un semen al său, în felul în care îi întinde mâna sau îi vorbește. Întreaga sa ființă ne va produce o impresie pur intuitivă. Din comportamentul unui om tragem uneori în mod cu totul inconștient concluzii de care după aceea depinde propria noastră atitudine față de dânsul.
W. Doise înfățișează patru nivele de analiză în studierea relațiilor interpersonale. Primul nivel este centrat pe dinamica relațiilor interpersonale și ia în considerare procese ce au loc între indivizi ca actori interșanjabili. Al treilea nivel de analiză se referă la perimetrul unui grup și se referă la diferențele de poziție sau status. De exemplu, relația de putere este o relație asimetrică (șef-subaltern), iar al patrulea nivel de analiză este acela al relațiilor inter-grup în care se relevă impactul unor factori de ideologie socială, a unor norme și reprezentări colective asupra comportamentelor de grup și individual.
Psihologia individuală, prin neglijarea a tot ce ține de mulțime s-a dezvoltat mai târziu din vechea psihologie a grupului.
Comunicarea, un mijloc de cunoaștere a interlocutorilor
Cunoașterea între indivizi se face în primul rând cu ajutorul limbajului, care are rolul de a oferi interlocutorului informații elementare despre persoana cu care discută (identitate, ocupație, statut social, etc.) .
De ce comunicăm ? Omul este o ființă sociabilă și de aceea simte nevoia să intre în contact cu cei din jurul său, ceea ce ridică probleme de adaptare și eventual neînțelegeri și conflicte. Limbajul nu este necesar pentru o ființă care ar trăi izolată. El are sens doar în cazul vieții în comun a oamenilor. S-a constatat că persoanele care au trăit izolate au suferit aproape fără excepție carențe de limbaj sau au devenit incapabile de a comunica pe această cale.Ca proces în desfășurare, comunicarea constă în schimbul de întrebări, stări afective, dorințe, comenzi, decizii sau judecăți de valoare. Toate acestea au scopuri finale bine definite – obținerea de efecte la nivelul celui ce receptează mesajul. Într-o conversație nu trebuie să neglijăm niciodată gesturile și mimica, deoarece acestea spun multe despre personalitatea celui cu care stabilim o relație interpersonală.
În ceea ce privește performanța intelectuală, se înțelege de la sine că marile creații și descoperirile capitale nu sunt posibile decât prin munca individuală desfășurată în singurătate. Totuși și colectivul este capabil de creații spirituale mărețe, după cum o dovedește limba însăși, cântecele populare, folclorul etc.
Din punct de vedere al grupurilor în cadrul cărora se stabilesc relații interpersonale distingem: macrostructura socială, apoi grupul mic sau mijlociu și individual. Persoana începe prin a fi integrată unui mediu familial, își continuă viața în diferite unități de învățământ clasificate într-o ierarhie și încheie printr-un traseu profesional.
Atunci când cineva nu reușește să-și rezolve problemele și apelează la alte persoane în care are încredere, când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăși temerile și fricile, ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziție: familie, prieteni, colegi, vecini, specialiști (asistenți sociali, consilieri, psihologi, etc.) sau grupuri de suport comunitare.
Oamenii care au legături sociale puternice (familiale, de pritenie, de vecinătate sau colegiale) tind să facă față stresului mai bine. Ei tind, de asemenea, să fie mai fericiți, mai sănătoși și să trăiască mai bine.
Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala, moartea, divorțul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundația unei familii. Pentru că ele se află în schimbare și evoluție, toate familiile experimentează stresul la un moment dat. Familiile pot oferi un sprijin emoțional imens, în special în momentele de criză. Astfel de crize sunt determinate sau agravate de situații sociale problematice cum ar fi sărăcia, șomajul, educația deficitară sau lipsa acesteia.
Un alt tip de suport social este cel oferit de grupurile și rețelele de prieteni și colegi. Aceste relații sunt de obicei mai puțin intense sau apropiate, comparativ cu relațiile din familie.Prietenii se implică în activitățile comune de timp liber și comunică mult unii cu ceilalți.Colegii cooperează și se ajută unii pe alții în timpul serviciului și se angajează, de asemenea, într-o mulțime de conversații.
Factorii ce influențează relațiile interpersonale
Procesele interpersonale sunt determinate de o mulțime de factori condiționali care pot fi grupați în patru categorii principale:
1) Caracteristicile psihofizice ale partenerilor:
caracteristicile biconstituționale: trăsăturile temperamentale, trăsăturile somatice (sex, vârstă, starea de sănătate);
caracteristicile cognitiv-intelectuale: tipul și nivelul inteligenței, stilul cognitiv, capacitatea de comunicare, experiența socială și relațională;
caracteristicile afective: fondul afectiv general și specific, capacitatea de implicare afectivă și eventualele complexe personale;
caracteristicile motivaționale: câmpul motivațional personal, capacitatea de mobilizare motivațională, ierarhia și intensitatea factorilor motivaționali;
caracteristicile relaționale: modelul interiorizat al relațiilor primare (părinți-copii, între frați), trăsăturile caracteriale dominante, aptitudinile relaționale (sociabilitate, spontaneitate, creativitate, toleranță, comunicativitate);
2) Caracteristicile grupului din care fac parte cei ce intră în relație:
tipul grupului de aparteneță (formal-informal, de muncă, educațional, etc.): natura sarcinii grupului, climatul psihosocial de grup, tradiția, compoziția și structura grupului, gradul de structurare a modelelor și normelor comportamentale și relaționale de grup;
raporturile cu grupurile conexe (de colaborare, de conflict, de presiune, de prestigiu);
statutul individual al persoanei în interiorul grupului: nivelul ierarhic la care se găsește individul, responsabilitățile pe care le au modelele de statut în grup, relațiile cu alte statute din același grup.
3) Caracteristicile mediului socio-cultural:
tipul general al societății și structurile sale (societate industrială sau agrară, democratică sau autoritară, laică sau religioasă, etc.);
normele și modelele culturale care reglează raporturile sociale funcție de sex, vârstă, statut social, profesie, religie, nivel de instrucție;
caracteristicile generale ale mediului socio-cultural (tradiționalism, conformism, flexibilitate, creativitate socială, etc.).
4) Caracteristicile situației conjuncturale:
natura situației (amicală, conflictuală, competitivă, intenționată-spontană, etc.);
locul și ambianța fizică – caracteristicile naturale sau artificiale ale mediului;
ambianța umană: prezența altor persoane, grupuri, statutul și atitudinea acestora, natura relațiilor cu aceste persoane.
Orice relație interpersonală presupune un schimb între indivizii implicați în acest, proces care este bazat pe reciprocitate. Adică fiecare persoană are așteptări de la partener, oferind la rândul său o conduită considerată echivalentă.
1. Principiile de bază ale teoriei schimbului sunt:
în cadrul oricărei relații, interacțiunea reală presupune un schimb în care fiecare dă și primește resurse astfel încât să realizeze un echilibru convenabil ambelor părți. Dacă echilibrul nu se realizează relația devine disfuncțională și tinde să se destrame.
resursele se împart în mai multe categorii: dragoste, bani, servicii, bunuri, informație, protecție psihologică, considerare pozitivă sau valorizare. Resursele pot fi materiale și particulare sau nu. Cu cât două acțiuni sunt mai asemănătoare în materialitate și particularitate, cu atât schimbul este perceput mai echitabil. Banii și bunurile au un grad mare de materialitate, pe când celelalte resurse (dragoste, protecție), au un grad mare de particularitate.
în orice relație se manifestă un conflict între dorința de cooperare cu celălalt, apărută din necesități psihosociale și dorința de profit derivată din necesități egocentrice. Acest conflict generează strategii de echilibrare precum cooperarea, presiunea, rezistența sau adecvarea reciprocă.
echitatea este o normă de reciprocitate percepută ca factor esențial al schimbului și este un parametru în special subiectiv, care din afara relației nu poate fi apreciat corect și care depinde de:
de valoarea subiectivă a resurselor puse în joc;
de gradul de materialitate și particularitate a acestora;
de gradul de satisfacere a motivațiilor individuale;
de normele culturale ce reglează relațiile;
de contextul psihoindividual și psihosocial în care se petrece schimbul.
Când unul dintre parteneri consideră că investește mai mult decât primește, apare sentimentul profund de insatisfacție, care duce la o stare de conflictualitate latentă.
perceperea subiectivă a echității schimbului depinde de procesul socializării, respectiv de ceea ce înseamnă corect, drept, moral, de imaginea de sine și de anumite trăsături caracteriale (egoism-altruism, egocentrism, spirit autocritic, respect pentru ceilalți). Principiile morale și juridice reglează foarte bine interacțiunile sociale, asigurând rezolvarea inechităților și anulând ambiguitatea din relații.
când persoanele consideră schimbul inechitabil, se produc disfuncționalități în relație, care pot avea drept consecință redefinirea relației prin fixarea unor reguli și criterii de schimb, resemnificarea spontană a resurselor date sau primite ori ruperea sau distorsionarea spontană sau definitivă a relației.
G. Andreeva evindențiază faptul că asemenea raporturi nu se stabilesc pornind de la afinități personale, ci de la poziția pe care o ocupă fiecare în sistemul social. De aceea aceste relații sunt considerate în mod obiectiv, fiind în fond raporturi între grupuri sau indivizi ca reprezentanți ai unor grupuri sau ca purtători ai unor funcții sociale. Ceea ce înseamnă că relațiile sociale au în primul rând un caracter impersonal, esența lor rezidă din interacțiunea rolurilor, a funcțiilor sociale.
4. “Modelele” societății românești
Imaginile sunt punctul de întâlnire între elementele percepute din mediul înconjurător, modele impuse ori propuse de societate și viața intimă a individului. În acest sens, rolul imaginii și al modelului este foarte important în procesul de elaborare a unei concepții despre lume la care se referă mai mult ori mai puțin o persoană în comportamentul său cotidian.
Unul dintre motivele esențiale pentru care oamenii urmează școala, cu precădere după încheierea învățământului obligatoriu, este reușita socială: mergem la școală pentru a reuși în viață, pentru a promova în societate, pentru a câștiga un statut social superior. De aceea, coordonatele valorice (implicite sau explicite) ale modelului dominat de reușita socială reprezintă elemente fundamentale ale motivației învățării, influențând totodată dinamica pieței forței de muncă, învățarea pe durata întregii vieți și din toate activitățile și situațiile de viață și, în ultimă instanță, calitatea capitalului uman și tipul de societate spre care ne îndreptăm.
La întrebarea ce este motivația? putem spune ca este procesul care conduce, ghidează și menține comportamentele, de la cele elementare (ex. a mânca) până la cele mai complexe, determinând preferința persoanei pentru anumite acțiuni sau comportamente.
Psihologia socială operează diferențierea formală dintre motivația intrinsecă (determinată de dorințele, interesele și preferințele strict personale) și cea extrinsecă (determinată, prin impunere, din exterior). Mai simplu spus, a munci exclusiv pentru bani sau a merge la scoală pentru că așa cer părinții corespunde unei motivații predominant extrinseci: performarea unui anumit comportament are ca motiv obținerea unei recompense sau evitarea unei pedepse. Psihologii de diverse orientări sunt de acord asupra faptului că persoanele motivate predominant extrinsec tind să fie mai puțin satisfăcute de activitatea depusă în comparație cu cele motivate intrinsec. De aceea, atunci când dispare presiunea externă, oamenii tind sa abandoneze activitățile a căror motivație este predominant externă. Ca urmare, având în vedere că învățarea este o activitate care va trebui sa continue pe tot parcursul vieții și în toate aspectele vieții, școala este nevoită, acum, să dubleze motivația externă (care, ca și în cazul activităților de muncă nu poate fi evitată în totalitate) cu cea internă. Ea trebuie să ofere activități interesante și atractive pentru elevi, numai astfel elevul (devenit absolvent) va continua să învețe și atunci când nu va mai fi obligat.
Studiile asupra motivației s-au centrat de mult asupra factorilor care fac să apară, influențează și modifică comportamentele. „Teoriile inițiale se bazau pe elementele deterministice ale acestor factori; concentrându-se asupra pulsiunilor instinctuale (Freud, 1923), pe impulsurile fiziologice (Hull, 1943), sau influențele mediului (Skinner, 1953, 1971)” . Deși aceste teorii au avut (și mai au) o valoare considerabilă, viziunea lor aparentă asupra omului ca ființă pasivă, și care este împinsă încoace și-ncolo de către fiziologie sau mediu a determinat o critică crescândă. Un punct de vedere diferit a fost publicat de către White (1959) in care apărea ideea ca oamenii sunt conduși de nevoia de a fi competenți, sau eficienți în stăpânirea tuturor aspectelor mediului înconjurător. El sugerează ca atunci când încercările sunt încununate de succes, rezultatul este pozitiv, și apare un sentiment de eficiență, care în schimb, servește la motivarea intrinsecă a unor comportamente viitoare.
Modelele și non-modelele de succes pot fi un factor motivațional de tip intrinsec deosebit de important pentru evoluția individului. Importanța inerentă a modelului de succes poate să fie plasată nu numai la nivel conștient, ci și la cel al subconștientului, al comportamentului imitativ: „rețeta de succes este preluată în mod natural de individ, dar fără a-și pierde forța motivațională”.
Cercetări empirice, anchete de presă și diverse studii statistice disparate relevă o serie de aspecte cum ar fi:
scăderea motivației învățării la elevi;
căutarea de către tineri a modelelor de viață în afara spațiului școlar, deseori în spații simbolice marginale social și periculoase pentru dezvoltarea individului;
considerarea ca modele demne de urmat a unor personalități publice controversate, care beneficiază de o notorietate conferită de mass-media.
Aceste evoluții ridică noi și dificile probleme la nivelul întregii societăți romanești.
Modelele de succes – modelele dezirabile – alături de ceea ce noi am numit non-modele, personaje sau categorii pe care tinerii le consideră a fi indezirabile, au un rol catalizator pentru evoluția personală. Modelele pot inspira și concentra energiile indivizilor pentru atingerea unui nivel similar de succes. Non-modelele – cum ar fi un sportiv care și-a ratat cariera din cauza consumului de droguri, alcool sau a unui stil de viață dezordonat – pot „să reprezinte adevărate lecții și rețete de evitat ”, pot să arate individului care sunt riscurile și pericolele pe care trebuie să le evite în evoluția sa ulterioară. În spatele tuturor acestor lucruri se ascunde un complex set de valori. Conturarea unui model de succes se face în interiorul unei culturi, în care trăiește și se manifestă subiectul, iar modelul ales corespunde unor caracteristici specifice:
caracteristici de pattern cultural sau de configurație culturală care dă sens conduitelor subiecților;
caracteristici de comportament și de conduită socială observabilă a modelului ales;
caracteristici de status și rol – persoana/modelul ales evoluând într-un cadru de convenții și reguli, se conformează unui set de așteptări, care prescriu înscrierea într-un anumit comportament de rol.
Ca urmare, modelul de succes corespunde unor trăsături culturale care vor fi, astfel perpetuate, va oferi modele de comportament care tind sa fie imitate și, astfel, reproduse și va contribui la perpetuarea unei anumite configurații de roluri și status-uri sociale, de aici rezultând forța formativă a modelului ales. Este important de menționat faptul că, deși modelul de succes este unul dintre factorii care influențează motivația individului, el nu este singurul și, ca urmare, nu se poate stabili o relație simplă de tip cauză-efect. Cu toate acestea, identificarea acestui element reprezintă un indicator extrem de important pentru desenarea harții axiologice care ghidează alegerile de viitor ale unei generații sau unui grup de vârstă. Identificarea acestui set de valori este importantă atât pentru diagnoza sistemului, a percepțiilor actorilor implicați în sistem la acest nivel.
Aspirațiile profesionale sunt legate de imaginea pe care indivizii o au despre meseria pe care doresc să o practice. Aspirația de a căpăta un grad superior sau așteptarea unei reușite la un examen sunt, în același timp, dorință personală de realizare și grijă pentru integrarea socială în conformitate cu imaginile rolului și modelelor proprii unei societăți sau unui grup. Aceste aspirații apar în anumite condiții și într-un mediu social dat.
5. Relațiile tinerilor în cadrul grupurilor
„Grupurile sunt formațiuni sociale în care indivizii interacționează direct reguli acceptate și se recunosc ca membri ai unei entități distincte, într-un anumit moment și loc”.
Indiferent de natura sa, grupul ca sistem psihosocial își fundamentează existența pe capacitatea de a satisface în mod diferențiat trebuințele psihologice ale membrilor săi. După cum remarca J. P. Sartre, grupul nu este o totalitate amorfă, ci o „celulă-mamă”, capabilă să asigure individului protecție psihică, căldura afectivă și un mediu în care se poate descoperi, forma, manifesta și dezvolta.
Din punctul de vedere al numărului de membrii putem distinge: grupurile primare, grupurile secundare, grupurile terțiale (mulțimile).
C. H. Cooley a făcut deosebirea între grupuri primare și grupuri secundare.
„Prin grup primar eu înteleg acela care este caracterizat printr-o asociere și cooperare intimă față în față. Rezultatul unei asocieri intime constituie, din punct de vedere psihologic, o anumită fuziune a individualităților într-un întreg comun.”
Grupul primar se caracterizează prin numărul mic de membrii, prin faptul că scopurile sunt asumate de toți membrii, relațiile dintre participanți sunt foarte strânse, afective intime și nemijlocite, ceea ce duce la prezența solidarității în grup, a constituirii unor scopuri și valori comune.
Grupurile secundare sunt grupuri mai mari, cu durata determinată. Ele se constituie pentru un scop precis. Relațiile între indivizi sunt „secundare”, relativ impersonale. Investiția afectivă a membrilor grupului este mai mică, relațiile dintre ei concentrându-se mai degrabă asupra activității decât asupra nevoilor și dorințelor lor. Deseori, membrii grupului au puține cunoștințe unii despre alții.
În caracterizarea grupului distingem trei planuri: unul general, comun pentru toate grupurile, în care sunt incluse caracteristicele generale ale grupurilor; altul particular, comun doar unor anumite tipuri de grupuri; unul individual, specific doar unui singur grup.
Toate grupurile, indiferent că sunt de joacă, educaționale, de muncă, etc., au o serie de caracteristici.
Mărimea grupului este dată de numărul de membrii care compun grupul. S-a constatat că, cu cât grupul este mai mare, cu atât apare mai pregnant tendința de a se subdivide în subgrupe.
Scopul grupului constă din obiectivul care trebuie realizat în urma activității comune a grupului. Scopurile pot fi impuse din afară sau elaborate de membrii grupului.
Distincția cea mai clară dintre un număr oarecare de indivizi și grup este că are o structură. Structura grupului definește modul concret în care membrii se leagă între ei, factorii care stau la baza acestor legături, vizând direct modelele care se formează în urma interacțiunii. Structurile pot apărea sub diferite forme: stelare, circulare, etc.
Compoziția reflectă caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului, sub aspectul vârstei, sexului, stării civile, etc. Membrii grupați pot fi de aceeași vârsta sau de vârste diferite, de același sex sau de sexe diferite, cu același nivel de pregătire sau cu niveluri diferite, etc.
Funcționarea grupului, dă naștere la o serie de efecte: coeziunea membrilor grupului (este dată de ansamblul forțelor care mențin unitatea grupului și circumscrierea limitelor sale), conformismul sau noncomformismul, deviaționismul, tonul hedonic, omogenitatea, stabilitatea grupului, etc.
Interacțiunea socială
Caracteristica de bază a grupurilor sociale este interacțiunea. Hubert Bonner definea interacțiunea socială „un tip de relații dintre două sau mai multe persoane în care acțiunea uneia este afectată de acțiunea celeilalte”. Interacțiunea este un proces de dependență fundamentală, activă și reciprocă a indivizilor, prin care actele unuia se răsfrâng asupra comportamentelor celuilalt și invers. După G. C. Homans, interacțiunea psihosocială a persoanelor se produce atunci când activitatea unei persoane este recompensată sau penalizată de o altă persoană. Interacțiunile se produc la niveluri mai generale, fără a presupune cunoașterea directă a celor implicați.Modelele de comunicare, ca și anumite structuri ale grupului sunt expresii ale interacțiunii persoanelor, care la rândul lor au o influență inversă asupra interacțiunii, determinând anumite modele de interacțiune. Atunci când interacțiunea se particularizează, când este raportată la nivelul grupurilor mici, ea apare cel mai adesea sub forma relațiilor interpersonale, adică a unor relații care se formează și funcționează între două sau mai multe persoane, relații care au un caracter psihologic, sunt conștiente și directe. Interacțiunea, la nivelul relațiilor interpersonale, păstrează aceleași raporturi cu comunicarea și structura grupului.
Interacțiunea ca bazăa actului interpersonal, implică confruntarea a trei categorii de elemente: particularitățile psihice individuale ale subiectului (trebuințe, motive, preferințe, atitudini), ceilalți indivizi cu cerințele, motivele, atitudinile lor individuale și de grup, așa cum sunt ele percepute de individul în cauză și situația în care interacționeaza indivizii. Interacțiunea apare ca un liant între psihologia persoanei, particularitățile psihice de grup și situația socială.
Relațiile interpersonale
Oamenii nu pot trăi izolați unii de alții, dimpotrivă, ei „au și au avut nevoie întotdeauna unii de alții”, stabilind o gamă foarte variată și diversă de relații de diferite tipuri.
Relațiile interpersonale sunt un caz particular ale relațiilor sociale, reprezentând legăturile psihologice, conștiente și directe între două sau mai multe persoane. Relațiile interpersonale sunt legături psihologice deoarece presupun intrarea în acțiune a două surse psihologice,care sunt active din punct de vedere psihologic și orientate reciproc una spre cealaltă. Sunt directe deoarece presupun prezența „unui minim contact perceptiv”, de tipul „față în față” între persoanele care intra în relație.
Jean Piaget împarte relațiile în relații intelectuale; relații afective; relații morale.
D. Anzieu clasifica relațiile in relații verbale, de comunicare; relații afective; relații voluntare.
Întru-un grup mic întâlnim relații între mai multe persoane, nu doar între două persoane, astfel relațiile se organizează între ele, se ierarhizează, dând naștere la adevărate structuri interpersonale.Structurile întâlnite sunt afective (sociometrice), de comunicare, de putere. Cercetând relațiile dintr-un grup putem afla dacă el e construit și funcționează după criterii afective, preferențiale, dacă în interiorul lui existăun climat cald, apropiat, de simpatie reciprocă, sau dimpotrivă, relații conflictuale, tensionale. Spre exemplu, într-un grup existența relațiilor afective pozitive, precum și multe preferințe reciproce face ca productivitatea muncii să fie mai crescută, așa cum existența unor relații de antipatie explică o productivitate scăzută în muncă.
Cunoașterea relațiilor interpersonale dintre membrii unui grup este utilă și pentru că ele lasă urme adânci în personalitatea partenerilor. Prietenia cu cineva poate influența pozitiv sau negativ personalitatea oamenilor, adică poate fi stimulatoare, creatoare sau chiar distrugătoare, nefastă.
În cadrul procesului de învățământ relațiile interpersonale dintre elevi, dintre ei și profesori sunt nu numai numeroase, dar și foarte bogate în conținut, variate din punct de vedere al formelor de manifestare, cu pregnante finalități educative, pozitive sau negative.
În plan ontogenetic, când personalitatea copiilor este în plin proces de cristalizare și formare, pe prim plan trece relația interpersonală a cărei importanță crește într-atât încât devine determinantă în formarea personalității copiilor. Relația interpersonală facilitează consolidarea unor modalități psihocomportamentale individuale care încep a deveni tipice, dictează la un moment dat cum să ne comportăm unii cu alții în plan interpersonal.
În plan funcțional, când personalitatea este formată, consolidată ea este cea care joacă un rol deosebit de important, de cauză, în raport cu relațiile interpersonale. În acest caz, personalitatea, își selectează anumite relații, iar pe altele le evită, sau respinge, pe unele le acceptă, promovează și chiar dezvoltă, amplifică, pe altele le anulează. Persoanele flexibile, sensibile la schimbări, pot stabili ușor contacte interpersonale, se adaptează ușor la situații noi, în timp ce persoanele rigide, dogmatice, orientate excesiv spre propria persoană, sunt aproape incapabile de a întreține și stabili relații. Elevii cu atitudini pozitive, exagerate exprimate față de propria persoană, și față de propriile trăsături de personalitate, tind să nu susțină trăsăturile de personalitate ale celorlalți, devin dominatori și autoritari.
La nivel grupal, întâlnim o multitudine de relații interpersonale, dintre care cele mai semnificative sunt: relațiile cognitiv-perceptive; relațiile comunicaționale (arată cine cu cine comunică și cât comunică); relațiile afectiv-simpatetice, care cuprind relațiile de simpatie, antipatie și indiferență, dintre membrii grupului, indicând atmosfera afectivă plăcută sau neplăcută în care acționează membrii. Fiecare dintre aceste tipuri de relații acționează și influențează negativ sau pozitiv personalitatea elevilor. Interpretarea eronată a intențiilor unui elev de către un altul, l-ar putea face pe cel din urmă să devină suspicios, să întârzie în stabilirea unor relații corespunzătoare, sau l-ar determina să-și intensifice contactele cu elevul respectiv, în vederea cunoașterii lui adevărate.
Toate aceste relații combinate, dau naștere la structuri interpersonale variate de la un grup la altul, întâlnind atât structuri interpersonale pozitive, în sensul că toate cele trei tipuri de relații sunt pozitive, cât și structuri interpersonale negative, toate cele trei tipuri de relații au orientări negative: cunoaștere superficială, comunicare scurt-circuitată de baraje, distorsiuni ale informațiilor, număr mare de elevi izolați sau respinși afectiv corelat cu număr mic al elevilor ce se preferă. Putem întâlni și structuri interpersonale mixte, în care părțile „slabe” ale unora sunt compensate cu părțile „tari” ale altora.
Dacă în cadrul grupurilor cu structuri interpersonale predominant pozitive există o atmosferă umană, caldă, tonifiantă, nu același lucru putem să spunem despre grupurile cu structuri interpersonale negative unde influența educativă are un efect întârziat.
La nivel interpersonal influența relațiilor dintre elevi asupra formării propriei personalități este și mai evidentă. O personalitate slab conturată, orientată chiar negativ, se poate transforma radical sub influența unei personalități puternice, cu marcantă orientare pozitivă, la fel cum și procesul invers este posibil.
În procesul realizări unei astfel de transformări, relațiile cognitiv-perceptive și afectiv-simpatetice, au un rol foarte mare. O insuficiență cunoaștere a partenerului sau o supraapreciere a unor trăsături ale personalității lui, o încredere oarbă bazată mai mult pe simpatie și nu pe rațiune, pot conduce nu numai la alterarea unor personalități pozitive, ci chiar la împingerea lor până la pragul delicvenței. De aceea cercetarea și cunoașterea amănunțită a relațiilor dintre elevi, îndeosebi a celor afectiv-simpatetice, joacăun foarte mare rol.
La nivel individual relațiile interpersonale iau o formă cristalizată, concentrată, solidificată. Individul își elaborează diverse tipuri de relații ce antrenează anumite modalități comportamentale. Acestea sunt în funcție atât de particularitățile relației ca atare, a situației în care apare și funcționează, cât și de unele particularități ale fiecărui partener.
Relațiile preferențiale.
Relațiile preferențiale formează categoria principală de raporturi interpersonale în care:
componenta afectiv-evaluativă are rolul principal în raport cu componentele de comunicare, influență și co-acțiune;
au un caracter de trăire nemijlocită;
relațiile preferențiale sunt elemente de fond ale vieții personale, dar și elementele funcționale ale oricărui sistem social.
Relațiile preferențiale se diferențiază de celalalte relații prin câțiva indicatori cu valoare operațională:
sensul orientării afective
profunzimea
persistența
fundamentarea
dinamica
simetria
Sensul, se referă la orientarea pozitivă sau negativă a sentimentelor unuia în raport cu celalalt. Semnul pozitiv sau negativ este legat de o operație complexă de valorizare, care determină specificul modului de integrare în lume a individului. Relațiile preferențiale se definesc întru-un spațiu bipolar al atracției-respingerii, simpatiei-antipatiei, dragostei-urii, apărând și o stare neutră, de indiferență. Datorită acestei bipolarități, afectivitatea devine instrument de „discriminare și delimitare a situațiilor și obiectelor externe în agreabile și dezagreabile, plăcute sau neplăcute, consonante sau disonante cu stări proprii de motivație”.
Profunzimea exprimă încărcătura tensional-energetică a trăirii subiective interne. Valoarea profunzimii este determinată și de structura de personalitate, de experiența de viață și afectivă anterioară. Ea poate avea anumite limite: de la o stare zero, preferința superficială, intensă și profundă, respectiv lipsa de contact afectiv, atracție difuză, simpatie, prietenie, dragoste, pasiune. Profunzimea relațiilor preferențiale depinde într-o mare măsură și de tipul de temperament, socotit ca un teren de manifestare a afectivității.
Persistența evidențiază durata în timp a relației, a anumitor stări afective, putând fi măsurată în clipe, ore, zile sau ani, păstrându-se datorită „unui mecanism psihofiziologic special de autoîntreținere: reamintirea spontană și periodică a situației sau evenimentului cauzativ duce la o reactivare și la întărirea trăirii emoționale provocate inițial. Spre exemplu o supărare pe care am avut-o de la cineva poate să dispară în câteva minute, dar poate dura o viață întreagă, devenind astfel cu timpul sursă de ură, de resentimente, de tendințe de răzbunare
Fundamentarea „denotă factorii de context individuali și psihosociali care au avut rolul determinant în inițierea și structurarea relației în prima etapă, devenind ulterior elemente de fond ale acesteia”.(Cristea, pag. 155) Factorii individuali de natura cognitiva, afectiva, motivaționala si atitudinala, împreuna cu factorii de climat si motivație sociala, sunt cei mai importanți in acest context.
Simetria ne arata modul in care se implica cei doi in relație; sensul preferinței adoptat: pozitiv sau negativ, intensitatea sentimentelor, motivațiile implicate, satisfacțiile trăite, dinamica relației.
Afinitatea este noțiunea care implica preferințele interpersonale.Prin noțiunea de afinitate se înțelege „predispoziția spontană de apropiere și dezvoltare a unor relații afective pozitive și privilegiate cu o anumită persoană”. Afinitatea este o relație socioafectivă pozitivă, caracterizată prin tendințe de apropiere între indivizi, sau grupe umane, prin atracție reciprocă. Afinitățile dintre persoane este nelipsită în alcătuirea oricărui grup, ea fiind premisa necesară aderării lor la scopuri comune, desfășurării unor activități colective. Factorii afectivi, cognitivi-evaluativi, motivaționali, axiologici sunt cei care constituie preferințele interpersonale. În funcție de context, fiecare dintre acești factori pot avea un rol important în inițierea unei afinități, dar ulterior, aceștia vor lua o conotație afectivă, astfel încât relația va avea o dimensiune emoțională accentuată.
J. Maisonneuve a făcut câteva cercetări în ceea ce privește interpsihologia afinităților, subliniind câteva aspecte:
incertitudinile și dificultățile comunicării dintre oameni, au efecte asupra relațiilor afective dintre aceștia. Realizarea schimburilor și a armonizărilor relațiilor interpersonale este un proces destul de dificil. Foarte multe dintre relații sunt instabile, dizarmonice prin asimetria implicării partenerilor și echitatea „schimburilor” realizate;
procesele dominante în dinamica așteptărilor și alegerilor au un caracter net autist și narcisist;
de cele mai multe ori într-o relație preferențială există tendința de a idealiza pe cei pe care-i preferăm în raport cu cei care ne sunt indiferenți. În funcție de simpatiile sau antipatiile noastre îi evaluăm diferit pe cei din jurul nostru. Această evaluare afectează climatul de grup și funcționarea sistemului de relații al fiecărei persoane, precum și a grupurilor în general.
toate celelalte tipuri de relații interpersonale (comunicarea, influența, co-acțiunea) sunt afectate de componenta emoțională specifică relațiilor preferențiale.
CAPITOLUL II
TINERII DE IERI VERSUS TINERII DE AZI
Identitatea tânărului de azi
Vârsta adolescenței ocupǎ un loc deosebit în procesul formǎrii personalitǎții omului. Ea reprezintǎ, în multe privințe, un punct nodal, deoarece în această perioadǎ se produc modificǎri psihologice extrem de importante și apar particularitǎți noi, care în cursul dezvoltǎrii ulterioare, în anumite condiții de viațǎ, activitate și educație, devin trǎsǎturi stabile ale personalitǎții omului.
Adolescența , vârsta „viselor de aur” , este vârsta când apare un nou nivel al conștiinței de sine.Trǎsǎtura specificǎ a acestui nivel al constiinței de sine îl constituie apariția la adolescent a meditației asupra propriei lui persoane, ca proces lǎuntric de sine stǎtǎtor, ca o necesitate. În centrul meditațiilor adolescenților asupra propriei lor persoane stǎ fapta, ca act de conduitǎ socialǎ a omului.Aceste meditații sunt pentru ei un mijloc necesar în organizarea activitǎții și a relațiilor cu cei din jur.Aprecierea de cǎtre adolescenția însușirilor lor, prin prisma cerințelor sociale, duce la apariția necesitǎții de autoeducare.
Vârsta adolescenței, foarte controversatǎ oferǎ atât aspecte pozitive în viața individului, dar tot acum apar și primele dificultǎți.Se vorbește adesea de o „crizǎ a adolecenței” care izbucnește cu brutalitate.
Motivul principal al trǎsǎturilor ce apar în adolescență a putut fi considerat multǎ vreme erotismul: acum maturizarea sexualǎ atrage după sine preocupǎri, dorințe și frǎmântǎri corespunzǎtoare.Toate frǎmântǎrile adolescenței duc la cristalizarea personalitǎții,la formarea unui ideal de viațǎ, la constituirea unui sistem de valori care de obicei nu se mai schimbǎ ulterior.
Adolescentul de azi va fi adultul de mâine. Psihologii evidențiazǎ preocuparea adolescentului în construirea noii identitǎți și arǎtǎ cǎ multe dintre problemele experimentate de adolescenți au la origine absența unei identitǎți solide. Soluția psihologilor specialiști în problemele adolescenței este de a crea metode sau „spații" pentru ca tânǎra persoanǎ sǎ-și descopere identitatea. Ei sugerează o amânare a altor preocupǎri care sǎ-i creeze adolescentului posibilitatea de a se angaja cu toatǎ ființa în dificila muncǎ de a-și construi imaginea de sine.
Psihologia, de-a lungul timpului nu dǎ însǎ rǎspunsuri complete la urmǎtoarele întrebǎri: Cum se poate gǎsi adevǎrata indentitate? Cum pot fi ajutați adolescenții în construirea unei imagini de sine reale?Cum își pot stabili adevǎrata valoare? În sistemul de valori de-a lungul timpului, identitatea este legatǎ doar de noua înfǎțișare fizicǎ, de maturizarea psihologicǎ și de noul statut social. Ce anume poate da valoare ființei umane? Mulți adolescenți tind sǎ-și dezvolte imaginea de sine în baza unor aptitudini sau abilitǎți, prin comparație cu ceilalți, sau cu o imagine idealizatǎ despre ceea ce ei ar trebui sǎ fie. Astfel, ei pot ajunge sǎ se considere lipsiți de valoare, deoarece nu exceleazǎ în anumite domenii, sau nu pot fi capabili sǎ stabilească anumite relații.
Toate aceste transformǎrii care au loc în adolescențǎ pot determina așa numita „crizǎ a adolescenței”.Criza adolecenței este cea mai controversatǎ noțiune în ceea ce privește problematica adolescenței și mulți autori i-au oferit numeroase interpretǎri.Unii autori considerǎ criza adolesenței ca fiind de naturǎ psihologicǎ care se caracterizeazǎ prin intensitatea trǎirilor, afecțiune, lipsa echilibrului dintre mecanismele corticale și cele subcorticale.
Alți autori au concepții diferite. În concepția acestora criza nu mai este în exclusivitate de naturǎ psihologicǎ ci cuprinde și evoluția fizicǎ, caracterizatǎ prin accelerație și aritmie, în funcție de influențele exercitate de mediul social asupra fenomenului de crizǎ.
S. Hall acordă o atenție deosebită crizei religioase la adolescenți, criză ce se manifestă prin supunere tacită, fie prin revoltă, eliberate de sub suveranitatea dogmelor religioase.
Sensul cel mai frecvent acordat crizei adolecenților este cel de dezechilibru, de modificare profundă a vitezei și ritmului de evoluție a diferitelor laturi ale personalității.Cele mai frecvente interpretări sunt făcute din prisma teoriilor biologice.
Cea mai importantǎ constatare făcută cu mare pregnanța constǎ în faptul cǎ cu cât mediul social este mai complex, intersectat de o morală ambiguǎ și bazat pe o structurǎ socialǎ moralǎ, de inegalitate, cu atât fenomenul pubertǎții are caracteristici mai dramatice.
Jean Rouseelet considerǎ cǎ această crizǎ are loc în 3 etape succesive, foarte diferite între ele:
Perioada revoltei
Perioada închiderii în sine
Perioada exaltǎrii și afirmǎrii
Reluând ideiile lui J.J Rousseau, conform cǎrora „pubertatea este a doua naștere”, Hall considerǎ adolescența ca o periodă de crizǎ puternicǎ prin care ruptura cu vârsta copilǎriei produce tulburǎri fiziologice, dezechilibre și situații de inadaptare socialǎ, adolecentul refuzând sǎ mai fie guvernat și solicitând propria lui autonomie. M. Debesse vorbea despre criza de originalitate din adolescență idei întǎrite și de Ursula Șchiopu.
Constituitǎ din mai multe anomalii afective, deviații comportamentale, criza adolecenței se referǎ pe de o parte la negarea de cǎtre tânǎr a identitǎții sale de copil și pe de altǎ parte la revendicarea unei noi identitǎți, care-l plaseazǎ în lumea adultului.Noi cercetǎri au evidențiat faptul cǎ această criză nu este un produs exclusiv al adolescenței,ci al condițiilor de viatǎ în societǎțiile industrializate și al modelului cultural al societǎții în care trǎiește adultul.
Criza și schimbarea nu înseamnǎ violențǎ, dar un minim de opoziție și agresivitate existǎ totuși, pentru a permite adolecentului sǎ se debranșeze puțin de familia sa, pentru a se pregăti de autonomie și independențǎ.
Adolescenții prea serioși, care par sǎ nu trǎiascǎ acest soi de dezordine, trǎiesc totuși neliniști interioare, calmul lor fiind îndoielnic.Dacǎ se întâmplǎ ca acestǎ crizǎ sǎ treacǎ neobservatǎ de cei din jur, la o examinare atentǎ ea ne aratǎ cǎ nu este totuși mai puțin prezentǎ, așa încât nu trebuie neglijate formele discrete.Când totul se terminǎ cu bine, aceasta crizǎ este salutarǎ și constructivǎ,ea deschide drumul spre viitor, adicǎ spre orizontul adult.
Trecând prin aceastǎ crizǎ, adolescenții simt nevoia sǎ se apare de propria lor familie, sǎ renunțe la identificarea copilǎreascǎ și sǎ-și stabileascǎ o identitate separatǎ, în timp ce mențin încǎ legǎtura cu familia lor. Acest proces de separare de pǎrinți și stabilirea unei identitǎți individuale este normal și sǎnǎtos, dar de cele mai multe ori este dureros pentru pǎrinți deoarece aceștia realizeazǎ cǎ copii lor nu mai sunt copii, ci au plecat pe drumul maturitǎții.
Nemaifiind copil, dar nedevenind încǎ adult, adolescentul resimte o necesitate puternicǎ de a sǎvârși acte și gesturi care sǎ-i ofere conștiința autonomiei și sentimentul asimilǎrii unor conduite noi și originale fațǎ de cele precedente. Aici apare „criza de originalitate”.Aceastǎ crizǎ a originalitǎții accentuezǎ criza identitǎții și a stimei de sine cu care se confruntǎ adolescentul, tocmai datoritǎ complexitǎții schimbǎrilor care au loc în perioada adolescenței.
Principala trǎsǎturǎ a crizei identitǎții o reprezintǎ instabilitatea. Instabilitatea se manifestǎ în aria sensibilitǎții afective ca și în cea atitudinalǎ și comportamentalǎ și se datoreazǎ sentimentelor de nesiguranțǎ, insecuritate și labilitate a structurii personalitǎții.
Ca atare, în adolescențǎ se manifestǎ tot mai acut tendința de afirmare a propriei personalitǎți, de individualizare, de singularizare.Adolescentul se comportǎ ca și sum ar reprezenta punctul central al vieții, dorind doar să atragǎ atenția asupra sa, sǎ șocheze prin faptul cǎ e unic și nonconformist.El cautǎ sǎ fie original și sǎ stârneascǎ admirație în tot ceea ce face, plecând de la gesturi și limbaj și ajungând la vestimentație sau chiar la modul cum își semneazǎ numele, tocmai din cauza faptului cǎ nu se cunoaște pe sine, nu știe cum e el în esența lui.
Conturarea imaginii de sine nu se poate realiza fǎrǎ sinuozitǎți, de vreme ce statutul adolescentului nu-i apare acestuia clar delimitat. Urmǎrind lumea din jur, adolescentul descoperǎ decorul care pânǎ nu de mult îi ascundea realitatea; el începe acum sǎ vadǎ prin proprii lui ochi și acest lucru îi produce o oarecare teamă fațǎ de ceea ce descoperǎ.De aici izbucnește dorința de a se regǎsi, de a ști ce loc ocupǎ în noua lume pe care a descoperit-o.
Așa numita crizǎ a adolescenței apare ca un strigǎt de ajutor din partea adolescentului: el are mare nevoie în procesul acesta de trecere spre maturitate sǎ-și formeze propria identitate, sǎ-și construiascǎ propriile valori, sǎ se regǎseascǎ.Fǎrǎ aceastǎ crizǎ a adolescenței, se considerǎ cǎ așa numita cristalizare a personalitǎții nu poate avea loc tocmai din cauza faptului cǎ fǎrǎ conștientizarea realitǎții și descoperirea propriei identitǎți, individul nu poate evolua.
„Conturarea identității eului în adolescență determină noi dimensiuni ale autonomiei individului, corelate cu încrederea în sine și în inițiativele sale. Confuzia rolului, identificarea cu roluri nepotrivite, accentuează îndoiala de sine, rușinea, retragerea în pasivitate sau comportamente negative și diminuează autonomia: “trebuința de autoafirmare, de câștigare a unei poziții sociale și a prestigiului cu ajutorul unor realizări, cât și interiorizarea unor aspirații profesionale pe termen lung, constituie semnul distinctiv al maturizării personalității în societatea noastră.”
Dar nu întotdeauna aceastǎ crizǎ a identitǎții poate fi constructivǎ, sunt numeroase situațiile în care aceastǎ crizǎ a dus la un dezechilibru psihic, o devastare a individului din toate punctele de vedere.Neregǎsindu-se adolescentul se poate simți singur, fǎrǎ sprijin din partea celorlalți, poate deveni introvertit și nu mai poate trece peste problemele caracteristice vârstei.
Eșecurile adolescentului în anumite domenii ale vieții conduc deseori la sentimentul lipsei de valoare. De aici se pot naște conflicte interioare, care pot conduce la dezechilibre psihice și la un comportament deviant. Dovezile în acest sens sunt statisticile în legǎturǎ cu delicvența juvenilǎ și suicidul. Adolescenții care intrǎ în viața de adult fǎrǎ a fi ajuns sǎ-și cunoascǎ adevǎrata identitate și valoare personalǎ, vor avea probleme cu ei înșiși și vor intâmpina dificultǎți de adaptare și integrare în societate.
Este nevoie ca orice om, dar în special adolescentul care se aflǎ, prin specificul vârstei, în cǎutarea propriei sale valori, sǎ cunoascǎ adevǎrul, numai așa poate depǎși problemele apǎrute în dezvoltarea sa ca individ, problem precum: „criza adolescenței” sau „criza de originalitate” și nu numai.
Tinerii și valorile morale
Tinerii români pun pe primul loc familia în ierarhia lor personală. Pentru tineri familia repezintă atât ajutor moral cât și material. Pentru ei este foarte important să aibă o relație bună cu rudele apropiate de la care pot primi oricând ajutor.
Totuși încrederea, ajutorul moral și financiar sunt contrabalansate de tendința spre independență. Tendința spre independență în rândul tinerilor este tot mai accentuată.
Tinerii consideră că “totul începe din familie” și că prietenii și familia ar trebui să fie cele mai importante în viața unui individ. Adeseori membrii familiei sunt cei mai buni prieteni ai tinerilor. Pentru tinerii din marile orașe întemeierea unei familii nu face parte din planurile pentru viitor, punând pe primul loc formarea profesională. În schimb tinerii din orașele medii sau de la periferia orașelor au în prim plan formarea unei familii și apoi formarea profesională.
Banii, în viața tinerilor români ocupă un loc de mijloc în ierarhia valorilor. Primul instinct al tinerilor este să acorde o conotație negativă banilor, dar pe parcurs își dau seama că banii pot aduce și numeroase avantaje. Tinerii subliniază că banii sunt și mijloace dar și scop în viață.
Asociată cu profesia sau cariera, școala ocupă un loc foarte important în viața tinerilor români. Școala propriu-zisă este deosebit de importantă pentru tineri, indiferent de mediul din care provin și indiferent de condiția lor socială. Tinerii identifică școala ca ocupând locul central al universului lor.
Prietenii ocupă un loc mai important în ierarhia valorilor pentru liceeni decât pentru studenți. Pentru tinerii din orașele mari prietenii sunt de cele mai multe ori sunt mai apropiați sufletește decât familia însă nu o devansează aproape niciodată în ierarhia valorilor. Uneori prietenii nu sunt numai companie pentru petrecerea timpului liber sau confidenți, ci sunt asociați cu trădarea. Astfel familia rămâne singura în care tinerii cred că pot avea încredere până la cap și care nu îi dezamăgește niciodată.
Societatea este în general plasată pe ultimele locuri în ierarhia valorilor și atrage totodată cele mai multe critici. Tinerii cred că nu au nevoie de societate pentru a supreviețui și ei se pot distanța de societate.
Corupția și nedreptatea sunt principalele efecte ale societății omenești. Majoritatea tinerilor se declară nemulțumiți de societatea românească iar pentru ei societatea înseamnă “ceilalți” care nu sunt de acord cu opiniile lor.Totuși tinerii ar trebui să fie conștienți de rolul pe care îl joacă societatea în viața lor, să nu fie indiferenți și să nu lase societatea să-i influențeze în mod negativ.
Cultura tinerilor
Cultura tinerilor este modul în care adolescenții trăiesc, normele, valorile și practicile pe care aceștia le împărtășesc. Cultura este sistemul simbolic comun, precum și procesul de menținere și de transformare a acestor sisteme. Cultura tinerilor diferă de cultura generațiilor mai în vârstă.
Elementele de cultură ale tinerilor includ convingeri, comportamente, stiluri, și interese. Un accent deosebit este pus pe haine, muzică populară, sport, vocabular. În cultura tinerilor, există mulți tineri distincți și în continuă schimbare de subculturi.
Aceste norme Subculturi , valori, comportamente și stiluri variază foarte mult, și pot fi diferite pentru tineri.
Există o dezbatere cu privire la posibilitatea de a exista sau nu o cultură a tinerilor. Unii cercetători susțin că valorile și morala tinerilor nu sunt diferite de cele ale părinților lor, ceea ce înseamnă că cultura tinerilor nu este o cultură separată. Doar pentru că vom vedea prezența a ceea ce pare a fi o cultură a tinerilor de azi, nu înseamnă că acest fenomen se extinde la toate generațiile de tineri. În plus, influența de la egal la egal variază mult între contexte și în funcție de sex, vârstă și statut social, ceea ce face singur "cultura tinerilor" dificilă, dacă nu imposibil, de definit.
Alții susțin că există elemente clare ale societății tinerilor, care constituie cultura, și că aceste elemente diferă de cele ale culturii părinților. Janssen și colaboratorii săi au folosit teoria de management teroare (TMT) pentru a argumenta pentru existența de cultură a tinerilor.
Janssen și colaboratorii săi au testat următoarele ipoteze: "Dacă cultura tinerilor servește pentru a-i ajuta pe adolescenți s-ă facă față problemelor de vulnerabilitate și finitudine, apoi memento-uri de mortalitate, ar trebui să conducă la credință l-a creșterea practicilor culturale și credințe ale tinerilor" Rezultatele lor au susținut ipoteza lor și rezultatele studiilor anterioare, care sugerează că cultura tinerilor este, în fapt, o cultură.
Schwartz și Merten au folosit limbajul adolescenților pentru a argumenta prezența culturii tinerilor ca fiind distinctă de restul societății. Schwartz a susținut că elevii de liceu folosesc vocabularul lor pentru a crea sensuri, care sunt distincte de adolescenți. În mod special, terminologia de adolescent (cuvintele pe care adolescenții le folosesc pentru a descrie statusuri sociale ierarhice) conține calitățile și atributele care nu sunt prezente în hotărârile statutului de adult. În conformitate cu Schwartz, aceasta reflectă o diferență între structurile sociale și modul în care adulții și adolescenții experimentează realitatea socială. Această diferență indică diferențele culturale dintre adolescenți și adulți, care sprijină prezența unei culturi separate pentru tineret.
De-a lungul secolului 20, tinerii au avut o influență puternică atât asupra stilului de viață cât și asupra culturii. De flappers si Mods sunt două mari exemple de impact al culturii tinerilor asupra societății. Cele flappers au fost femei tinere, încrezătoare cu privire la un viitor prosper după Primul Război Mondial, și au devenit un simbol al efervescenței.
Rochia este o modă la momentul reflectat, de asemenea, stilul de viață este total diferit, stilul vestimentar fiind unul atipic față de cel anterior iar tunsoarea diferită. Acest lucru a creat nu numai un aspect care a fost dramatic diferit de rochiile corset, structurate de generațiile anterioare, dar a creat, de asemenea, o nouă libertate care permite utilizatorului să se deplaseze într-un mod unic și diferit de cel anterior. În loc de o poziție verticală, încorsetată, a fost de preferat "o atitudine asimetrică ".
Mods, de asemenea, sunt un bun exemplu de mișcare de cultură a tinerilor inspirând un stil de viață populară. Similar cu flappers, au apărut, de asemenea, într-o perioadă de război și de probleme politice și sociale. Ei au fost un grup de copii, care a derivat dintr-un grup numit moderniști. Mods erau tineri, bărbați și femei, care au venit de la toate clasele, și au crezut că alegerile privind moda "le-a dat antreu peste tot" și ia împuternicit. Moda pentru femei au fost pe termen scurt și reflecta un corp perfect, tineresc neiertător la femeile cu curbe. Ei au tăiat, de asemenea, părul scurt, eventual, un "omagiu adus flappers din anii 1920."
Stilul Mod și răspândirea tehnologiei moderne din Marea Britanie de peste mări în America, precum și în alte țări, s-a dovedit a fi extrem de influentă pentru tineri și mișcarea pentru cultură a acestora.
Prezența culturii tinerilor este un fenomen istoric relativ recent. Există mai multe teorii dominante cu privire la apariția de cultură a tinerilor în secolul 20. Acestea includ teorii despre influențele istorice, economice, psihologice și cu privire la prezența de cultură a tinerilor. O teorie istorică creditează apariția culturii tinerilor la începutul școlarizării obligatorii. James Coleman susține că segregarea de vârstă este rădăcina unei culturi separată pentru tineret. Înainte de școlarizarea obligatorie, mulți copii și adolescenți interacționau în primul rând cu adulții. În contrast, copiii moderni asociază larg cu alții de vârsta lor. Aceste interacțiuni permit adolescenților să dezvolte experiențe comune și semnificații, care sunt rădăcina de cultură a tinerilor.
O altă teorie postulează că unele tipuri de culturi facilitează dezvoltarea culturii tinerilor, în timp ce altele nu. La baza acestei distincții este prezența unor norme universaliste sau particulariste. Normele particulariste sunt linii directoare pentru comportament care variază de la un individ la altul. În schimb, normele universaliste se aplică tuturor membrilor unei societăți. Normele universaliste sunt mult mai susceptibile de a fi găsite în societățile industrializate. Modernizarea și normele universaliste au încurajat dezvoltarea culturii tinerilor. Nevoia de norme universaliste a făcut imposibilul pentru ca socializarea tinerilor să vină în primul rând de la membrii apropiați ai familiei, ceea ce ar duce la variații semnificative în normele care sunt comunicate. Prin urmare, multe societăți folosesc grupe de vârstă, cum ar fi în școli, de educare a copiilor lor, pentru a-i pregăti pentru maturitate. Cultura tinerilor este un produs secundar al acestei tactici. Deoarece copiii petrec atât de mult timp împreună și să învețe aceleași lucruri ca și restul de la grupa lor de vârstă, ei dezvoltând propria lor cultură.
Teoreticienii psihologici au remarcat rolul culturii tinerilor în dezvoltarea identității. Cultura tinerilor poate fi un mijloc de realizare a identității într-o perioadă când rolul cuiva în viață nu este întotdeauna clar. Erik Erikson a teoretizat că cel mai mare conflict psihologic major al adolescenței este de identitate versus confuzie de rol. Scopul acestei etape de viață este de a răspunde la întrebarea, "Cine sunt eu?" Acest lucru poate fi dificil în multe societăți, în care se așteaptă în același timp ca adolescenții să se comporte ca niște copii și să adopte roluri pentru adulți. Unii psihologi au teoretizat că formarea culturii tinerilor este o încercare de a adopta o identitate care împacă aceste două așteptări contradictorii.
De exemplu, Parsons (1951) a postulat că adolescența este un moment în care tinerii sunt în tranziție, de la dependența de părinți la autonomie. În această stare tranzitorie, dependența de grupul de prieteni servește ca un stand-in pentru părinți.
Burlingame a reafirmat această ipoteză, în 1970. El a scris că adolescenții înlocuiesc părinții cu grupul de la egal la egal, și că acest lucru, încrederea în grupul de prieteni, scade , pentru că tineri intră la maturitate și adoptă roluri pentru adulți.
Fasick se referă la cultura tinerilor ca la o metodă de dezvoltare de identitate cu întinderea simultană a copilăriei și nevoia de independență, care are loc în adolescență. Pe de o parte, învățământul obligatoriu le păstrează punct de vedere social și economic dependent de părinții lor. Pe de altă parte, tinerii au nevoie să realizeze un fel de independență, în scopul de a participa la economia de piață a societății moderne. Tinerii pot fi o forță puternică în schimbarea în societate. Revoluții conduse de tineri din secolele 20 si 21 atestă acest fapt. Organizații de tineri, care au fost de multe ori bazate pe o identitate de student, au fost cruciale pentru Mișcarea Drepturilor Civile Americane. Acestea includ organizații, cum ar fi Comitetul de Organizare de Sud de student, pentru o Societate Democratică și Comitetul de coordonare Student Nonviolent, al cărui rol în sit-in-uri, proteste, și alte activități ale mișcării pentru drepturile civile au fost cruciale pentru succesul său. Libertatea de vară s-a bazat foarte mult pe studenți; sute de studenți implicați în înregistrarea afro-americanilor de a vota, de predare în "Libertatea școli", și organizare a Partidului Democrat Libertatea Mississippi.
Protestele americane în războiul din Vietnam au fost, de asemenea, bazate pe elevi. Unii cercetători au susținut că activismul tinerilor în timpul Războiului din Vietnam a fost un simbol al culturii tinerilor ale căror valori au fost impotriva celor de masă a culturii americane.
Mai recent, primăvara arabă a atras atenția din cauza rolului tinerilor jucat în demonstrații și proteste. Activitățile mișcării au fost inițiate în primul rând, de tineri, de multe ori studenti, care sunt nemulțumiți de oportunitățile oferite de climatul politic actual. Participarea tinerilor a fost atât de importantă încât a condus revista TIME pentru a include mai mulți membri ai mișcării de tineret în lista din 2011 de 100 de persoane cele mai influente. În plus, mișcarea s-a bazat foarte mult pe social media (care poate fi considerat un aspect al culturii tinerilor) pentru a programare, coordonare și evenimente publice.
Unii oameni de știință au studiat tendințele care însoțesc tulburări sociale, și au sugerat legături între tineri și revoltă. Cel mai notabil este teoria Gunnar Heinsohn de la Bulge tineri. Conform acestei teorii, o populație deosebit de mare de tineri, în special bărbați, este asociată cu tulburări sociale, de război, și terorism. Raționamentul pe care Heinsohn îl oferă este că aceste tendințe ale populației de a lăsa mulți oameni în imposibilitatea de a găsi locuri de prestigiu din societate, astfel încât acestea să-și îndrepte atenția lor la crearea de schimbare în societate.
CAPITOLUL III
VALORI, TOLERANȚĂ, RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE ÎN RÂNDUL TINERILOR ROMÂNI
3.1. Stabilirea temei de cercetare
Valorile sunt ceea ce oamenii doresc să aibă, ceea ce este important, ancorat în emoții. Ele pot fi discutate, dar nu sunt ușor contestate. În principiu, acestea determină acțiune (dar nu întotdeauna), deoarece punerea unei valori în acțiune este dificil. Sistemul de valori apare în grup mic sau situații de familie, formând o personalitate, și, uneori, bazându-se pe tradiție. Există o recompensă în urma valorii, și încălcări care pot tăia prietenii.
În explorarea atitudinilor milenare față de religie, credință și spiritualitate am constatat că, în general, această generație este de părere că toată lumea ar trebui să aibă dreptul de a alege propria lor religie.
Dar deschiderea și toleranța lor sunt, de asemenea, marcate de neîncredere în religia organizată, precum și distincții între credință și spiritualitate.
Tema de cercetare pentru care am optat este un suport pentru afirmațiile anterioare. Este foarte important să conștientizăm spre ce direcție se îndreaptă generațiile următoare și care sunt valorile după care acestea se ghidează.
3.2. Obiectivele și metodologia cercetării:
Scopul cercetării:
Descoperirea intereselor tinerilor români și evoluția acestora din punct de vedere personal și social
Obiectivele cercetării:
Verificarea studiilor anterioare cu privire la valorile tinerilor din societatea românească actuală;
Descoperirea principalelor valori pentru care tinerii acordă importanță și nu numai.
Pentru realizarea obiectivelor acestui studiu s-a folosit ca instrument chestionarul de măsurare a gradului în care tinerii valorifică timpul lor liber și îi acordă importanță, cât și valorile și interesele care stau la baza dezvoltării lor.
În ceea ce privește chestionarul și forma acestuia, el a constat într-o singură întrebare din care au derivat mai multe aspecte.
Respondenții studiului au fost100 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 ani, din municipiul Craiova. Culegerea datelor s-a realizat în perioada februarie – aprilie 2014 iar prelucrarea acestora s-a realizat în perioada aprilie – mai 2014.
Rezultatele cercetării:
Primul aspect al studiului a vizat timpul pe care tinerii îl acordă calculatorului și implicit internetului, iar răspunsurile acestora au fost următoarele:
În ceea ce privește navigatul pe internet tinerii aleg această formă de comunicare și informare deoarece este cel mai rapid și simplu mod de a intra în posesia anumitor informații în timp util.În ultimii ani, studiile de specialitate au ajuns la concluzia că navigatul pe internet este folosit, în general, ca mijloc de relaxare, de deconectare. Cei care navighează pe Internet au mărturisit că în primul rând vor să se informeze, apoi să iși verifice corespondența prin e-mail, pentru lectură, muzică, socializare online și filme.
Al doilea aspect al studiului a vizat timpul pe care îl petrec tinerii în fața televizorului.
O a doua activitate preferată de relaxare a tinerilor este televizorul. Faptul că acesta transmite informația simplă și atractivă îi determină să opteze pentru petrecerea timpului liber în fața lui.
Din păcate este posibil ca acest stil de viață să devină unul nociv și tinerii să se identifice cu personajele care apar, personaje din lumea mondenă.
Totodată este posibil ca sistemul de valori să fie afectat, adolescenții neștiind să discearnă foarte bine ce-i bine și ce este rău.
A treia întrebare a analizat importanța pe care o acordă tinerii lecturii.
Analizând rezultatele procentelor obținute, putem trage următoarele concluzii, și anume:
Din păcate tinerii acordă tot mai puțin timp lecturii, fapt ce dăunează dezvoltării lor din punct de vedere intelectual și social;
Înlocuirea cărților cu televizorul și calculatorul nu face decât să îngreuneze procesul de gândire și totodată de procurare și interpretare a informației. Este mult mai simplu și mai ușor să găsești subiectele déjà rezolvate decât să le rezolvi tu.
Întrebarea numărul 4 verifică înclinația tinerilor către spiritualitate și religie.
Înclinația tinerilor către spiritualitate și mersul la biserică doar atunci când întâmpină un necaz este un mit demonstrat. După cum observăm precentele rezultate, tinerii frecventează biserica rar, doar atunci când sunt sărbători importante. Ceea ce este cu adevărat surprinzător, este procentul pentru “Deloc”, un procent destul de mare, însă acest lucru se datorează și vârstei respondenților.
Întrebarea numărul 5 are drept obiectiv aflarea interesului tinerilor pentru plimbarea în aer liber.
Procentul destul de mare, 58.2%, pentru plimbarea zilnică în aer liber nu poate decât să ne bucure și să ne determine să încurajăm tot mai mult acest lucru. Ceea ce este surprinzător este faptul că acest timp alocat plimbării în aer liber, este contrar cu timpul petrecut în fața televizorului și calculatorului.
Puțin probabil și de crezut este faptul că deși sunt tineri, 0.5% dintre tineri nu optează deloc pentru plimbările în aer liber.
Întrebarea numărul 6 a vizat importanța pe care o acordă tinerii FAMILIEI, EDUCAȚIEI și CĂSĂTORIEI.
Importanța familiei
În ceea ce privește importnața familiei, aceasta din urmă se dovedește a fi foarte importantă – 95,1% – pentru majoritatea tinerilor. În societatea românească familia a avut dintotdeauna un rol foarte important, acest lucru provenind și din educația inserată de-a lungul timpului atât copilului cât și tânărului.
Importanța educației.
La această întrebare 58,9% dintre respondenți au ales că educația este foarte importantă pentru ei, restul de 37,9% au răspuns că este importantă și din fericire doar 3,2% dintre respondenți au considerat-o ca fiind puțin importantă și deloc importantă.
Importanța căsătoriei.
Destul de mulți tineri cred în instituția căsătoriei și în întemeierea unei familii. În ceea ce privește studiul realizat rezultatele au fost următoarele:
19,5% dintre respondenți consideră că este foarte importantă căsătoria
26,3% o consider ca fiind importantă;
14,3% puțin importantă;
30,8% deloc importantă.
Procentul destul de mare pentru dezaprobarea ideii de căsătorie se poate datora atât vârstei respondenților cât și influenței mass-mediei cu privire la acordarea încrederii asupra căsătoriei.
Toate aceste întrebări adresate tinerilor au răspuns întrebărilor noastre. Este important să existe lucruri în care tinerii români să poată crede și după care să se poată ghida, iar cele relatate anterior, din păcate, nu ne oferă un viitor al dezvoltării acestora foarte bine determinat și determinant.
Însă toate aceste lucruri se pot corecta atâta timp cât sunt conștientizate și se fac demersuri cu privire la aceste lipsuri.
CONCLUZII
În urma realizării acestei lucrări și implicit a cercetării, putem concluziona următoarele lucruri, și anume:
Apariția tehnologiei și a internetului a creat o lipsă de interes pentru viața socială a tinerilor, acest lucru fiind posibil datorită timpului foarte mare pe care tinerii îl acordă acestui domeniu. Cei mai afectați sunt tinerii cu vârste fragede care pe lângă timpul foarte mare pe care îl petrec în fața calculatorului, aceștia primesc și foarte multă informative brută pe care nu știu să o prelucreze și să o folosească în scopuri cât mai bune.
La același pol cu internetul se află și televizorul care face parte din activitățile tinerilor. Modelele pe care aceștia și le însușesc prin intermediul acestuia nu sunt și cele mai bune. Așa zisele vedete nu fac decât să creeze o isterie în rândul tinerilor care, doresc ca meseria lor de viitor sau ocupația lor să fie aceea de “vedetă tv”.
Cele două mențiuni făcute anterior sunt o cauză a lipsei de interes pentru lectură din partea tinerilor. Observăm în cadrul cercetării că foarte mulți tineri nu au lecturat nicio carte și nici nu sunt interesați de acest lucru.
În ceea ce privește religia și spiritualitatea, tinerii frecventează lăcașurile de cult destul de rar și doar în cazuri în care acestora le este dificil să depășească anumite hopuri din viața de zi cu zi.
Plimbările în aer liber fac parte din activitățile tinerilor români, marea majoritate optând zilnic pentru acest lucru. Este îngrijorător faptul că există un procent de 0.5 % dintre tinerii chestionați care nu fac deloc mișcare, acest lucru ducând pe viitor la o sănătate precară, la o inadaptare socială și implicit la sedentarism.
Importanța pe care tinerii o acordă familiei este una destul de mare, acest lucru fiind posibil și datorită mediului în care aceștia se dezvoltă și a influențelor familiale.
La fel de importantă pentru tineri este și educația, care joacă cel mai important rol în dezvoltarea tinerilor din toate punctele de vedere.
În ceea ce privește căsătoria, procentul pentru importanța acordată acesteia nu este unu foarte mare, acest lucru datorându-se și mediei de vârstă pe care respondenții au avut-o.
Concluzionând cele menționate anterior, putem preciza faptul că, tinerii români sunt destul de interesați de cultura propriei societăți și de valorizarea acesteia, însă, modul în care evoluează societatea și implicit tehnologia este un mod de perturbare pentru aceste aspecte.
BIBLIOGRAFIE
Anzieu, D, The Group and the Uunconscious, London, 1984
Bogdan, Voicu, Mălina, Voicu, Valori ale românilor 1991-2006, Editura Institutul European, 2007
Bonner Hubert, Group dynamics; principles and applications, 1959
Burlingame, W.V. The youth culture. In E.D. Evans (Ed.), Adolescents: Readings in behavior and development. Hinsdale, Ill: Dryden Press, 1970
C. M. Cooley, The Principles and Traits of Leadership, 1966
Coleman, J. (1961). The adolescent society. Glencoe, IL: Free Press.
Cozǎrescu, Mihaela, Dumitru ,Alina, Omul în dezvoltarea sa, București, Cartea Universitarǎ, 2004
Cretu, Tinca, Psihologia vârstelor, București, Editura Credis, 2001
Cristea, S. Dictionar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Dafinoiu I., Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Ed.Polirom, Iași, 2002.
Dr. Stefan Popenici, Institutul de științe ale educatiei, Motivația învățării și reușita socială, București, 2004
Dumitrescu, Andrei, În dialog cu pǎrinții și adulții, București, Editura Albatros,1978
Fasick, Frank A. (1984). Parents, Peers, Youth Culture and Autonomy in Adolescence., Adolescence, 19(73)
Feldman, Christine (2009). "We Are The Mods:" A Transnational History of a Youth Subculture. New York: Peter Lang Publishing Inc
Goldberg, Ronald Allen (2003). America in the Twenties. New York: Syracuse University Press
Golu, P. Psihologie socială, Editura Politica, București,1974
Harrison, Benjamin T. (2000) Roots of the Anti-Vietnam War Movement,' in Hixson, Walter (ed) the Vietnam Antiwar Movement. New York: Garland Publishing
http://www.aaiusa.org/blog/entry/Youth-of-the-Arab-Spring-Among-TIMEs-100-Most-Influential/
http://www.crmvet.org/disc/mfdp.htm
http://www.encyclopedia.com/topic/Youth_culture.aspx
http://www.psihologie.esential.ro/motivatie.html
Janssen, J., Dechesne, M, & Van Knippenberg, A. (1999). The Psychological Importance of Youth Culture: A Terror Management Approach. Youth & Society
Latham, Angela (2000). Posing A Threat: Flappers, Chorus Girls, and Other Brazen Performers oft the American 1920's. Hanover: University Press of New England
Milton Rokeach, Beliefs, Attitudes, and Values: A Theory of Organization and Change, English, 1968, Published June 1st 1968 by Jossey-Bass
P. H. Chombart de Lauwe, Pentru o sociologie a aspirațiilor, Editura Dacia, Cluj, 1972
Parsons, T. The Social System. Glencoe, Ill: Free Press, 1951.
Petre Andrei, Filosofia valorii, Editura Fundațiilor Regale, București, 1945
Petru Iluț, Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași, 2004
R. Williams, Values în B. Sills (ed.), International Encyclopedia of the Social Science, MacMillan, New York, 1968
Rousselet, Jean, Adolecentul acest necunoscut, Bucuresti, Redactia literara pentru Tineret
Schwartz, G. & Merten. D. (1967). The Language of Adolescence: An Anthropological Approach to the Youth Culture. The American Journal of Sociology
Steinberg, L. (2008). Adolescence. New York, NY: McGraw-Hill.
Șchiopu,Ursula, Criza de originalitatea la adolescenți, București, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ, 1979
ANEXE
Anexa 1 – Chestionar
Chestionar cu privire la valorile, toleranța, religia și spiritualitatea în rândul tinerilor români.
Acest chestionar se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 22 ani
Vă rog să îmi răspundenți cât se poate de sincer, bifând căsuța corespunzătoare, la următoarele întrebări!
Ne puteți spune, vă rugăm, cât de des practicați următoarele activități?
Răspundeți bifând răspunsul corespunzător opiniei dumneavoastră.
Navighez pe internet
Privesc la televizor
Citesc cărți
Merg la biserică
Mă plimb în aer liber
Vă rugăm să ne spuneți cât de importante sunt următoarele lucruri în viața dumneavoastră?
Răspundeți bifând răspunsul corespunzător opiniei dumneavoastră.
Familia
Educația
Căsătoria
Sex: Feminin Masculin
Vârsta: ……………………
Vă mulțumim!
ANEXE
Anexa 1 – Chestionar
Chestionar cu privire la valorile, toleranța, religia și spiritualitatea în rândul tinerilor români.
Acest chestionar se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 22 ani
Vă rog să îmi răspundenți cât se poate de sincer, bifând căsuța corespunzătoare, la următoarele întrebări!
Ne puteți spune, vă rugăm, cât de des practicați următoarele activități?
Răspundeți bifând răspunsul corespunzător opiniei dumneavoastră.
Navighez pe internet
Privesc la televizor
Citesc cărți
Merg la biserică
Mă plimb în aer liber
Vă rugăm să ne spuneți cât de importante sunt următoarele lucruri în viața dumneavoastră?
Răspundeți bifând răspunsul corespunzător opiniei dumneavoastră.
Familia
Educația
Căsătoria
Sex: Feminin Masculin
Vârsta: ……………………
Vă mulțumim!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Personalitate, Valori, Stiluri de Viata Si Relatii Socioeducationale la Tinerii din Societatea Romaneasca (ID: 165858)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.