Personalitate a Scolii Romanesti de Agricultura

”Nu se poate îndruma temeinic agricultura dacă nu vom avea întinse cercetări științifice aplicate la condițiile noastre de pământ și de climă, la plantele și animalele adaptate la mediul nostru, la organizarea cea mai potrivită pentru condițiile economice și sociale în care ne găsim.” ([NUME_REDACTAT]-Șișești)

Personalitate marcantă a organizării învățământului agricol și activității de cercetare în domeniul agriculturii din secolul XIX și începutul secolului XX, [NUME_REDACTAT]-Șișești, a deschis căile organizării instituției academice din domeniul agriculturii, a constituit un model de conduită în viață, demn de prețuit și de urmat, transmițând generațiilor prezente și viitoare un exemplu demn de comportament și simțire românească. Era înzestrat cu virtuți de un impresionat registru – de la omul de știință la profesor, de la vizionar la organizator iscusit, la luptător activ împotriva nedreptăților, abuzurilor și nepăsării de cetățean.

[NUME_REDACTAT]-Șișești s-a născut la data de 16 octombrie 1885 în Șișeștii de Jos, un sat situat pe valea pârâului Coșuștea din județul Mehedinți.

Tatăl său, [NUME_REDACTAT], preotul satului, și mama sa, casnică, s-au îngrijit cu dragoste de creșterea celor 11 copii născuți și educarea celor opt rămași în viață, în număr egal băieți și fete, patru și patru, poate pentru a arăta și astfel satului echilibrul din familia lor. Gheorghe a fost primul copil al familiei și a rămas mereu primul în toate.

A urmat școala primară în satul natal, unde învățătorul Trandafirescu aduna toții copii satului într-o singură încăpere și le preda, pe rând, lecțiile de la clasa I până la clasa a V-a. Gheorghe asculta cu atenție, de fiecare dată, toate lecțiile și poate de aceea a înțeles bine cum se construiește castelul fermecat al învățăturii de carte. Îi plăceau și lecțiile practice despre lucrările agricole și tainele naturii. Preotul din Șișești, tatăl său, era mulțumit și se gândea că fiul său cel mare îi va urma profesia așa că la dus, încrezător, la [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]. Funcționarii de la Seminar nu au ținut seama nici de visele preotului [NUME_REDACTAT], nici de cunoștințele candidatului [NUME_REDACTAT]. Nu îndeplinea condiția de vârstă, era prea tânăr, așa că nu a fost admis. [NUME_REDACTAT] Ionescu putea să-l mai țină un an acasă să-l ajute la treburile casei dar s-a gândit că este mai bine să-l înscrie la Liceul ”Traian” din [NUME_REDACTAT], iar peste un an să-l transfere la [NUME_REDACTAT]. Dar, așa cum se spune în satele noastre ca și în satul său din Mehedinți, tot răul este spre bine. [NUME_REDACTAT] Ionescu, sârguincios, disciplinat, inteligent, s-a făcut repede remarcat. A obținut o bursă de studii, apoi, în clasa IV-a de liceu a participat la un concurs organizat la București de Societatea “[NUME_REDACTAT]”. Și aici fost primul. A fost cel mai bun. În anul 1905 a susținut examenul de absolvire a liceului atât la secția reală cât și la secția umanistă. Și de această dată a fost primul. De acum putea alege orice drum profesional. A decis să devină inginer agronom. Deși profesorii săi au fost surprinși de această decizie, l-au susținut în demersul său de a merge în Germania la [NUME_REDACTAT] de Agricultură din Hohenheim. [NUME_REDACTAT] ”Traian” și încă 17 profesori au semnat un certificat elogios prin care atestau calitățile fostului lor elev. Mai mult, i-au obținut un ajutor anual acordat din bugetul județului Mehedinți.

În toamna anului 1906, după satisfacerea stagiului militar ca voluntar, a început cursurile de inginerie pe care le-a absolvit la data de 9 martie 1909 cu calificativul “Foarte bine spre eminent”. S-a făcut remarcat și aici pentru spiritual său analitic și a fost sfătuit să-și continue studiile la Universitatea din Jena, Secția de Agronomie pentru obținerea titlului de doctor. Și-a ales o temă care îl lega de satul lui: Agricultura țărănească din România. La data de 11 februarie 1911 i s-a acordat titlul de “doctor în agronomie, botanică și economie politică”, cu distincția “magna cum laudae”. Era al doilea român care obținea titlul de doctor la Universitatea din Jena. Primul a fost [NUME_REDACTAT] care a obținut, în 1892, titlul de doctor în științele naturii.

Întors în țară, a început o promițătoare carieră profesională, întreruptă de începerea [NUME_REDACTAT] Mondial, când a fost trimis pe front, apoi luat prizonier și închis în lagărul de la Pan (Boemia). La terminarea războiului mărturisea: „A-ți iubi patria, a munci pentru înaintarea ei este mai mult decât o virtute, este o datorie supremă“.

În toamna anului 1911 a fost angajat ca inginer agronom la ferma Clenciu-Spanțov din județul Ilfov. Ferma era proprietatea statului așa că a putut să-și pună în valoare și calitățile de cercetător. Venise din Germania cu multe idei privind modernizarea agriculturii din România. A făcut numeroase experimente științifice pentru îmbunătățirea soiurilor de grâu, de porumb, de mazăre și de fasole. A prezentat o parte dintre aceste rezultate la [NUME_REDACTAT] organizat între 18 și 20 noiembrie 1912. Ministrul agriculturii de la acea vreme a remarcat originalitatea lucrărilor și soluțiile inovative propuse de autor și i-a oferit postul de administrator al fermei [NUME_REDACTAT] de Agricultură de la Herăstrău. Aici și-a început activitatea didactică, în 1913, în calitate de coordonator al practicii elevilor. În 1915 această instituție este transformată în unitate de învățământ superior și este denumită “[NUME_REDACTAT] de Agricultură de la Herăstrău”, iar [NUME_REDACTAT] a fost numit conferențiar, apoi șef al catedrei de “Agronomie generală”, post pe care l-a ocupat până în 1958. Cercetarea făcea parte din viața sa așa că, în 1928 a fondat [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] unde s-au efectuat “primele cercetări agricole complexe, organizate sistematic, pe tot cuprinsul țării”, în cele douăsprezece stațiuni experimentale înființate în acest scop. Cercetările au urmărit obținerea de soiuri superioare de grâu și porumb, aplicarea diferențiată a îngrășămintelor după tipurile de sol, aplicarea metodelor de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase, sărăturate. Aici s-a obținut,în 1943, prin selecție și hibridare, soiul de grâu A 15, cu însușiri superioare de productivitate, rezistent la cădere, la secetă și la rugina brună și neagră, cultivat până în 1965 pe mai bine de două milioane de hectare. Și aspectele teoretice au stat în atenția sa, el formulând “legea proporțiilor armonice a factorilor de vegetație”. Crezul său a fost ridicarea agriculturii și pe țărani la cerințele moderne ale vremii. Mai mult, într-o conferință ținută în 1935 la [NUME_REDACTAT] a Inginerilor din România – AGIR, spunea: ”Viața modernă se dezvoltă sub semnul matematicii, fiind necesară biologului, economistului, dar și artistului”. A fost un admirator al pădurii și un vajnic apărător al acesteia. Din măiestria și erudiția didactică au ieșit peste patruzeci de generații de cercetători.

Recunoașterea meritelor sale nu a întârziat și în 1921 a fost distins cu „[NUME_REDACTAT]“, în 1922 cu „[NUME_REDACTAT] în grad de comandor“, iar în 1924 statul francez i-a acordat „Croix de Commandeur de l’Ordre de Mérite Agricole“. La propunerea lui [NUME_REDACTAT], a fost ales membru corespondent al [NUME_REDACTAT] în 1925 și, zece ani mai târziu, membru titular. Fidel crezului său, a continuat să lupte pentru „asigurarea și menținerea unei producții agricole superioare și constante“, posibilă prin aplicarea metodelor științifice. Astfel, redactează un proiect de lege pentru înființarea Institutului de [NUME_REDACTAT] din România (ICAR) cu stațiunile sale, aprobat prin [NUME_REDACTAT] la 16 mai 1932. Institutul care astăzi îi poartă numele a devenit un reper științific, „știința agronomică și specialistul care cercetează au dobândit un mare prestigiu, iar folosul pe care l-a adus agriculturii este recunoscut de toată lumea“.

Pentru aceste activități este considerat cea mai importantă personalitate a școlii românești de agricultură din secolul XX.

[NUME_REDACTAT] Șișești s-a stins din viață în data de 4 iulie 1967, Otopeni.

După aproape cinci decenii de la încheierea activității, [NUME_REDACTAT]-Șișești aparține elitei românești și a lumii, confirmând adevărul nepieritor al cuvintelor lui Sofocle:

„Minuni pe lume sunt de-ajuns,

Minuni ca omul însă nu-s.”

Bibliografie:

[NUME_REDACTAT] – ”[NUME_REDACTAT] științei, [NUME_REDACTAT], și… despre mine!” – ”[NUME_REDACTAT]-Șișești – cea mai însemnată personalitate a agronomiei românești”. Posted în File din Istoria științei și tehnicii din 12.03.11.

VOLUM OMAGIAL – 125 de ani de la nașterea acad. [NUME_REDACTAT]-Șișești, coordonat de acad. [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2011.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – ”[NUME_REDACTAT]-Șișești” – Jurnal, vol. II, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2013.