Personajul Feminin In Momente Si Schite. Studiu de Caz Proza Lui Ion Luca Caragiale

Introducere

Capitolul I. Personajul feminin

Conceptul de personaj.Definitii si delimitari

Datorita personajelor, operele raman vii in viziunea si memoria cititorului, oferindu-le diferite perspective asupra intamplarilor relatate, posibilitatea de a se indentifica cu acestea, ramanand vesnic umane.

Termenul de personaj provine de la frantuzescul “ personage”care isi are originea in latinescul “ persona” si care in Evul Mediu detinea un rol important in societate.

Cu ajutorul personajelor se reliefeaza trasaturile psihologice ale oamenilor, clasandu-le pe acestea in diferite ipostazesi reliefand deciziile pe care trebuie sa le ieie pentru a-si depasii anumite statuturi sociale sau psihologice.

Conceptul de personaj comporta doua acceptiuni: personajul ca manifestare in exterior a personalitatii, si personajul care reliefeaza omul care interpreteaza un rol social. Personajul se prezinta ca o masca ce ascunde personalitatea. De asemenea se vorbeste de functia de personaj a personalitatii. Intre personalitate si personaj se stabileste o conexiune indisolubila. Personalitatea nu poate exista decat exprimandu-se, orice expresie compune deja un personaj.

Personajul se poate institui ca mecanism de aparare, in sensul consacrat al termenului, doar in masura in care, se structureaza la nivelul dimensiunii inconstiente a Eului. Personajele masca au un caracter predominant defensiv, iar personajele sociale si cele volitive, indeplinesc preponderent functii adaptative.

Personajele feminine de multe ori au rol secundar, sunt evidentiate pentru frumusetea lor, grija pe care o arata copiilor, reliefeaza trasaturile aspre ale personajului masculin, astfel pe acestea de multe ori le gasim plasate intru-un mediu social gata sa se sacrifice pentru binele altuia. Viziunea asupra femeii a fost în permanență influențată de ideologii și de statutul pe care aceasta l-a avut în societatea vremii, astfel că ideile feministe au pătruns și în literatură, dar factorul estetic a primat, atenuându-le virulența, astfel că ele nu au mai reprezentat un scop în sine.

În viziune masculină, femeia este percepută ca obiect al admirației sau al adorației, ea se metamorfozează în funcție de sentimentele confuze pe care le generează în sufletul bărbaților sau după determinările social-politice, etice și, deși poate ocupă locul central al actiunii, glasul ei nu răzbate până la noi, iar esența ei rămâne o necunoscută, rezolvată comod prin expresii ca etern/mister feminine, de multe ori le putem observa ca se implica in viata politica si sociala, dar nu in mod direct ci sustinand si impregnand modul lor de a gandii in personajul masculin de langa ele.

Pentru a intelege personajul feminin, rolul pe care il detine acestea in literature, trebuie sa ne raportam la diferite opera literale, care reusesc in acelasi timp sa le caseze intr-o clasificare succinta, astfel poate exista intr-o opera: femeia virilizata, inger si demon, narcisita, femeia emancipate, femeia – victima a prejudecatilor.

Reprezentarea identitatii feminine reprezinta o directie de cercetare care a luat amploare in ultimul timp atat in studii psihologice, sociologice, fiziologice sau de analiza literara, delimitarile acestui personaj sunt constranse de faptul ca ele nu isi pot intelege propiul statut, trebuie sa ne raportam la viata sociala, la modul in care este vazuta de alte personaje impactul lasat de ele in opera studiata. De multe ori, femininul a reprezentat orizontul de asteptare al subiectivitatii masculine fiind opusul acestora, iar de multe ori se poate observa o puternica dorinta de afirmare, iesind din spatiul tacerii afirmandu-si cu tarie punctual de vedere. Pentru a delimita femeia in raport social, trebuie sa se analizeze puterea barbatului asupra femeii, puterea femeii de a actiona in vederea atingerii propiilor interese, interactiunea femeii in spatial public dar si pozitia materna pe care o ocupa. Situatia femeii, rolul jucat si locul ocupat reprezinta suporturi pentru realizarea starii de femeie ,a statutului acesteia in ansamblul traditiei literaturii romanesti.

I.2 Psihologia personajului feminin

Dintotdeanuna s-a incercat analiza personajelor in functie de actiune, raportul acestora cu alte personaje, modul de gandire si de a lua decizi in functie de era in care sunt plasate, cele mai neintelese au fost femeile, care de multe ori erau un mister atat pentru alte personaje cat si pentru naratorul in sine.

In anumite studii de specialitate care analizeaza psihologia femeii se vorbeste despre anumite ideologii care afirmau faptul ca, femeia prin natura sa este slaba, sensibila, prefera dependenta, are abilitati limitate de munca independent si de gandire autonoma, de multe ori, femeia are grija de casa si de copii, tace in momentul in care vorbeste barbatul.

Literatura romana nu are multe reprezentate feminine, sau care sa inteprinda un personaj memorabil, asa cum afirma si George Calinescu, femeia trebuia sa stea in spatele barbatului si sa-l inspire binenteles acest mod de a gandii reprezinta doar perspectiva anumitor autori, deoarece cu timpul au aparut si personaje feminine “(Enigma Otiliei”) care reprezenta femeia sublime, care inspira si uimeste barbatul cu frumusetea, inteligenta ei si cu dragostea de care este capabila sa o ofere, aceasta reprezinta cel mai modern personaj al romanului, ilustrand drama feminitatii, a frumusetii dar si a evolutiei feminine, diferentiindu-se de alte personaje feminine care ilustrau de multe ori femeia de la tara care nu stie sa gandeasca sau sa se exprime in fata dominatiei masculine, dar au existat de la jumatatea secolului XIX-lea cateva personaje feminine, care fie dintr-o pozitie secundara, fie din ce a protagonistei, sa merite o analiza asupra modului in care este scrisa de catre autor.

De-a lungul literaturii romanesti am putut observa cu trecerea timpului metamorfozarea personajelor feminine, dar un lucru ramanand constant in modul lor de prezentare, ele ramanand o enigma in gandire si comportament, in frumusetea imaginii portretice, in anumite cazuri, autorul dezvoltand personajul de la varste tinere transformandu-le in femei mature, ansamblul de trăsături specifice femeii s-a îmbogățit, în conformitate cu unghiul de vedere din care era privit și și-a găsit cea mai frumoasă expresie în personajul feminin, oferind modele, suscitând controverse.

Am putut observa faptul ca in viziunea masculină, femeia este percepută ca obiect al admirației sau al adorației, ea se metamorfozează în funcție de sentimentele confuze pe care le generează în sufletul bărbaților sau după determinările social-politice, etice și, deși ocupă locul central al ficțiunii, glasul ei nu răzbate până la noi, iar esența ei rămâne o necunoscută, rezolvată comod prin expresii ca etern/mister feminin; din perspectiva prozatoarelor, eroina se transformă în subiect cunoscător, dominat de probleme specifice, închis într-un trup frumos. Cu ajutorul acestor viziuni s-a putut realize o clasificare a personajului feminin, astfel exista femeia virilizata ( Mara. Clara, Victoria Lipan) ,femeia – miraj ( Otilia, Ela, Maitrey), intelectuala, femeia comuna (Catrina Moromete, Ana din Moara cu noroc, Ruxanda Lapusneanu), curtezana, adultera (Zoe, Veta),etc.

Un alt personaj feminin il reprezinta Florica din” Zburatorul” de Ion Heliade Radulescu, care reprezinta o tanara nelinistita de propiile trairi de dragoste, ea ne mai experimentand aceste sentimente care daca studiem mai in amanunt ea nu are un destinatar anume, trasaturile persoanei pe care o asteapta nu sunt descries. Astfel cu ajutorul acestui personaj putem experimenta dorul si nesiguranta, cautand rezolvare la aceasta problema prin orice mod: vrajitorii, la preot, etc, in timp ce aceste framantari se prezinta fizic prin batai puternice in piept, episoade de plans care rabufnesc fara o cauza anume, acest personaj ilustreaza inocenta varstei, trairile interioare care de multe ori nu au o cauza anume si care pentru persoana care e implicate reprezinta o reala problema inn timp ce pentru alti sunt numai imaginatii ale unei minti tinere.

Personajele feminine se luptă permanent să cucerească spațiul, să obțină camera proprie, să își armonizeze interiorul și să găsească echilibrul dintre conștient și inconștient. Astfel, camera personală devine o oglindă a personalității feminine, o garanție a independenței și a scrisului, o modalitate de evadare din cotidian. Trasaturile feminine dezvaluite de camera in care locuieste, ajuta la conturarea feminitatii acestora oferindule de multe ori gratie, sensibilitate, inclinatia spre estetic.

In functie de personajul ilustrat in literature, psihologia feminine este una complexa, greu de inteles, personajul msculin limitandu-se de multe ori la aspectul fizic, perspective acestora fiind diferita in functie de statutul pe care il ofera, de iubita, sotie, mama a copiilor sai, personajele din literature romana care au reusit sa izbuteasca intr-o lume a barbatilor dupa cum am putut observa au fost Maria T. Manescu, Otilia, Maitrey, ele depasindu-si statutul si ramanand in memoria cititorului ca un personaj ce poate sa se faca auzit, care are ceva de spus in fata barbatuluide langa ele. Oricat de mare ar fi gradul de misoginism al vremii, aceste personaje feminine, sta drept dovada, ca femeia a avut un rol extrem de important in literatura.

1.3.Personajul feminin intre creatie si analiza

Femeia este privita ca o persoana adulta, de sex feminine, de multe ori casatorita, mama, si care de-a lungul timpului a fost interpretata in diverse moduri, in anumite viziuni nu se concepe faptul ca femeia poate avea succes in negociere decat prin seductie.

Literature romaneasca este foarte saraca in figure de femeie, acest lucru este cauzat de indiferenta poporului nostrum fata de femeie, ea fiind vazuta doar ca un tovaras de munca, iar in perspective taranului se afla intr-o situatie inferioara fata de barbat. Rostul femeii române în viata si în arta este de a interesa pe barbat, a-l ridica pe el la o conceptie înalta despre valoarea femeii, cu timpul in literatura româna s-a cultivat categoria "doamnelor misterioase", enigmatice, doamne din categoria sfincsilor, dintre care, poate, cea mai bine realizata, ramâne doamna T. , alaturi de Otilia lui Calinescu sau Adela lui Ibraileanu. Femei adevarate, îsi ascund miscarile sufletesti în fata barbatului, obicei al sexului secundar, îsi ascund jocul, caci prin aceasta ascundere ele pastreaza rezerva, paza.

Spre exemplu, Adela este o reprezentanta a caii de mijloc. Daca la un moment vedem o Adela care poarta haine lungi, pudica, cu gesturi tipice de a-si acoperi vârful botinei cu rochia, putem macar banui, daca nu observa, o altfel de Adela, poate dublul ei, femeia din oglinda, cea care se întoarce din excursie cu hainele zdrentuite si pline de ciulini, o femeie salbatica si naturala. Aceasta noua priveliste a Adelei, este întâmplatoare, la excursia de la Varatic, când ea renunta la tulpan si se ofera barbatului, precum o floare. Este momentul ei de gratie, clipa ei de maxima feminitate, explozia de vitalitate a unui organism si a unui suflet care se completeaza fericit într-o linie a vietii.

Personajul unui roman ca Adela nu poate fi decât o fiinta fictionala, caci fuga se petrece atunci când Adela se întâlneste ultima oara cu Emil Codrescu. Acesta este momentul care duce spre deznodamântul dinainte stiut.

Între Autor, Narator si Personaj exista o relatie complicata în acest roman. Autorul îsi adora Personajul si cauta sa-l exileze pe Narator într-o pasivitate absoluta, transformându-l nu într-un misogin, ci într-un mizantrop, cu urme vagi de masochism. Naratorul se molipseste de Personaj si cu cât înaintam spre final, se metamorfozeaza într-o "femeie isterica". În schimb, personajul este singurul constant, învatând regula jocului fictional.

Romanul "critic" al lui Ibraileanu lasa sa iasa la iveala prima tipologie feminina din literatura româna. Critic inteligent si rafinat, Ibraileanu îmbraca sufletul femeiesc într-un amestec compozit de misoginism schopenhauerean si o imensa dorinta de a prinde nuanta si a patrunde în sufletul personajului feminin.

Un fin cunoscator al sufletului femeii este George Calinescu, al carui spatiu intim este populat de nubila Vera, enigmatica Otilia sau de o galerie întreaga de femei: Aglae, femeia voluntara, mama care-si nenoroceste cu autoritate ei familia; Olimpia, fiica sa, nevasta plata, predestinata parasirii; Aurica, fata care nu se poate marita, etc. Exista aici o întreaga panoplie de temperamente.

Personajele feminine ale literaturii Hortensiei Papadat-Bengescu fac parte dintr-o serie de tipare moderne, dar nici unul "nu este învestit cu o complexitate reala. Nici Elena, nici Mini, nici Coca-Aimé, nici Mika-Lé nu sunt patrunse de un acord între ele si eul lor interior.

Câta deosebire exista între personajele feminine ale lui Rebreanu si cele ale lui Camil Petrescu, Ana are vocatie de victima, nu ameninta, nu se lamenteaza, traieste închisa în propriile ei gânduri. Florica, femeia care stie sa se bucure de barbat, indiferent care este acela, Ion sau George; Ilona, unguroaica iubita de Apostol Bologa, patimasa, frumoasa; Nadine, frumoasa, alintata, bogata, sfârsind poate la fel de tragic precum Ana.

Toate personajele amintite actioneaza în virtutea acelui impuls feminin, având vocatia iubirii sau a urii mocnite, facând astfel ca femeia în literatura noastra sa înceapa sa aiba reprezentante de prim rang.

In functie de autor, de actiunea care are loc femeia prezinta anumite trasaturi, au un loc bine stabilit in actiunea desfasurata, dar senzualitatea exista peste tot ele reprezentand statutul de femeie indiferent de contextul in care sunt afisate, pline de enigma acest lucru este foarte bine reprezentat in personajul Otilie care îl paraseste pe Felix în favoarea lui Pascalopol. În tot ceea ce face, Otilia este o enigmatica. Ea nu-si etaleaza în van sentimentele, stie sa le ascunda atunci când este cazul si actioneaza dupa niste legi stiute doar de femeile puternic instinctuale. Ea este o risipitoare, o usuratica, are un aer nebun de lacomie feminina atât de caracteristic fetelor care au putere asupra barbatilor, viseaza viitorul ca pe un sir de explozii neprevazute si pleaca pâna la urma cu Pascalopol, cel care îi putea oferi toate aceste lucruri. Se întrezareste în Otilia o Ela Gheorghidiu, care se transforma pe neasteptate dupa ce mosteneste o avere. Placerea bogatiei, precum si doza de nebunie pe care aceasta o contine, face din Ela o femeie cu noi aptitudini, care, la rândul lor, îl deruteaza pe Stefan.

Alte personaje feminine care au luat nastere si care nu sunt intelese de barbati au fost personajele lui Holban, aici apare si diferenta dintre femeile lui Camil Petrescu si cele ale lui Adrian Holban, dar care urmaresc aceiasi idee de iubire. Camil Petrescu, prin personajele sale, a cautat întotdeauna absolutul, coborând în adâncul sufletului feminin. La Holban este invocat un absolutism al iubirii pe care personajul ce-l pretinde de la celalalt nu e în masura sa-l surprinda atunci când îi este dat sa-l întâlneasca. Cuplul Sandu – Ioana din romanul Ioana este macinat de gelozie, precum Ela – stefan. Motivul acestei gelozii este neputinta lor de a întelege iubirea. Efectul este transformat în cauza si toata dragostea, sau mai bine zis, sentimentele chinuitoare sunt înlocuite cu recriminarea, iar în locul unei analize a iubirii, avem de-a face cu un proces intentat doar încalcarii ei. Situatia este transata spre final, prin despartire. Spiritul discordant si nu o data contradictoriu al legaturilor sentimentale din Ioana, faptul ca se vorbeste mai putin despre dragoste si mai mult despre neajunsurile ei, dupa cum la Camil Petrescu, de la absolutul cautat si aparent gasit în dragoste, se ajunge tot la despartire. Finalul este acelasi.

Personajele lui Holban se încadreaza în realismul psihologic, urmarindu-se adevarul si subconstientul. O literatura care exploateaza nivelul constiintei cât mai lucide, fara abateri sau sondari în subconstient sau în starile de vis, se putea lipsi de expresie sau de sugestia poetica

Cu ajutorul acestor personaje putem observa caracteristicile definitorii ale femeiiin literature romaneasca, de multe ori ele se afla in imposibilitatea alegerii, iubirea lor de multe ori este doar un sentiment, se incearca descrierea trupeasca pentru a se reliefa atractia dintre personaje, femeia astfel devenind un obiect al dorintelor trupesti, iar daca ne raportam la personajele materne acestea au rolul numai de a se ingrijii de casa si de copi, acesta fiind singurul lucru de care par a fi capabile. Ele sunt analizate comparative cu modul in care sunt private de celelalte personaje, create dupa bunul plac al autorului de multe ori avand rolul de a starnii interesul personajului masculin din opera, fara de care par a nu fi capabile sa obtina un statut in societate.

Capitolul II. Personajul feminin in literatura romaneasca

2.1. Construirea identitatii personajului feminin in proza romaneasca

Proza reprezinta un mod de exprimare care nu este supus regurilor de versificatie. Ea poate fi clasificata din punct de vedere al continutului comunicarii in stiintifica, filozofica, beletristica,etc, din punct de vedere al curentelor literare ce se manifesta in compozitie naratica a operelor literare: romatica, ralista, naturalista, fantastica.

Proza poate fi de dimensiuni scurte cum ar fi :

Basmul – este o naratiune popular in proza demare intindere, cu multe personaje care au cel mai adesea forte supranaturale.

Povestire

Schita – este o operă epică, în proză, de dimensiuni reduse, cu o acțiune restrânsă la care participă un număr mic de personaje, surprinse într-un moment semnificativ al existenței lor, într-un timp relativ scurt.

Nuvela

Roman ( traditional, modern, realism,etc)

Indiferent de tipul de proza pe care il incercam sa il descriem, personajul feminine ocupa acelasi statut, de foarte multe ori el trece neobservan ne fiind o imagine pe care cititorul sa il observe sau de care sa isi aminteasca. Cu toate ca femeia este de multe ori un izvor de inspiratie pentru marii creatori, datorita frumusetii lor, a inocentei, ea in anumite opera este perceputa ca jumatatea dintr-un intreg, sustinandu-si barbatul in diferitele probleme existentiale.

Ca personaj al operelor in proza femeia poate fi regasita in nuvele, astfel in cadrul literaturii lui C. Negruzzi se poate identifica in nuvela”Zoe” o eroina care interpreteaza un personaj innocent din punct de vedere sufleteste, devotata iubirii si care sfarseste prin a se sinucide.

Exista mai multe nuvele in care personajul feminine detine un rol important in cadrul operei, este demna de admirat si isi face simtita prezenta ea ne fiind dominata de catre personajul masculin.

Un alt personaj feminin demn de admirat in cadrul nuvelei este Domnita Ruxanda

( Alexandru Lapusneanu) care are o personalitate blanda,la care se adauga si frumutetea fizica aceste trasaturi fiind intalnite in literature romana.

Personajele feminine in romanele romanesti surprind si ele sufletul femeii, astfel in opera Manoil de Dimitrie Bolintineanu sunt surprinse doua tipuri de femeie, una necredincioasa care impinge barbatul la vicii, iar cea de-a doua reliefeaza iubirea pura, inocenta. In cadrul romanelor se poat identifica mai multe genuri de personaje feminine, deoarece acestea sunt mai vaste au o durata a actiunii mai mare, cu mai multe personaje fata de nuvela, reusind astfel sa surprinda personajele in mai multe situatii, se poate afla parerea altora despre ele.

Un alt personaj feminine al Hortensiei Papadat este Ada Rezu care este vazuta ca o tigancusa cu buze rosii ca sangele,” o femeiusca piparata” care in ochii altu personaj ( Marcian) ea apare ca o femeie de treaba, astfel parerea despre eroina feminine nu este unicata ea fiind diferita in functie de ochii care o privesc sentimentele pe care le manifesta pentru ea.

In cadrul romanelor lui Liviu Rebreanu( Ion, Padurea spanzuratilor) se poate surprinde destinul tragic al femeiei care cu toate ca era bogata se casatoreste urmarind linistea si dragostea dar cea ce primeste in schimb fiind nefericirea, se regaseste astfel portretul femeii de la tara, care are o minte ingusta, se lmiteaza la statututl oferit de barbat si de societate, si care nu poate scapa de destinul ales decat prin moarteea nefiind capabila de realizarea unor alegeri simplecare ar schimba drumul vietii.

In cadrul operelor dramatice femeia preprezinta prototipul micutelor propietare, cochete, ambitioase si adultere aceste trasaturi fiind bine reliefate in personajele: Veta, Zita, Zoe Trahanache, Vidra din Razvan si Vidra a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu , aceasta fiind nepoata vornicului Motoc, are o fire energica, ambitioasa care il impinge si pe Razvan la diferite ambitii dorindu-si tot mai mult putere si care ca in majoritatea operelor sfarseste prin moarte. Alte personaje dramatice care urmaresc doar razbunarea, deurmarind cu orice prêt gandul obsesiv care nu le ofera linistea sufleteaca, afest gen de personaje sunt reliefate in Baltagu, Napasta de Ion Luca Caragiale si nu numai.

La inceputul literaturii romanesti personajele feminine detineau roluri nesemnificative care nu erau demne de reamintit, dar odata cu trecerea timpului statutul acestora a evoluat, acest lucru este evidentiat si in lucrarile lui Camill Petrescu cum ar fi: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi care o are ca protagonista pe Ela, in cadrul primei parti se descrie o poveste de iubire iar in cadrul celei de-a doua fiind prezentat jurnalul de campanile a lui Stefan Gheorghidiu.

Romanul prezinta o poveste de iubire care are foarte multe scene de gelozie personajul principal masculine fiind sigur ca sotia lui ii este infidel si incearca sa ii descopere infidelitatea, fiind in stare si de a dezerta. Personajul femini Ela prezinta modul in care o femeie se poate schimba dupa ce obtine o suma anume de bani si statut, femeia se adapteaza mult mai repede la noul statut decat barbatul, ea isi doreste sa fie recunoscuta si admirata in societate, este atrasa de modern si lux si odata cu aceste modificari din viata lor Ela este folosita pentru a atrage persoanele cu influenta politica sau diferiti oameni de afacere, astfel se reliefeaza faptul caa femeie detine un rol important in evolutia personajului masculin pe scara sociala evidentiindu-se doar calitatile fizice.

Gelozia este principalul motiv pentru care se ajunge la divort, in cadrul acestui roman femeia pare a fi incapabila de iubire, ca e cocheta si superficial deoarece aceasta este relatata numai din punct de vedere a lui Stefan, o vedem prin ochii lui , cu ajutorul acestui personaj se reliefeaza faptul ca personajul feminine de multe ori este privit superficial, limitandu-se doar la calitatile fizice fara a i se prezenta trasaturile morale, modul de gandire, barbatul de multe ori dorindu-si sa cucereasca aceasta aparitie ca pe un trofeu si sa o expuna in societate obtinand astfel admiratie din partea altora. Aceste trasaturi sunt indentificate la majoritatea personajelor feminine, fiecare dinte acestea cautand dragoste, statut, iar cu timpul acestea ajung sa isi doreasca independenta sa fie capabile de a se face auzite si recunoscute in societate nu dupa barbatul de langa ele ci pentru propia persoana.

2.2. Evolutia personajului feminin in secolul XIX in proza romaneasca

In secolul al XIX-lea, sub influenta culturii europene mai ales franciza in prima jumatate, se poate vorbi de proza literara in adevarata acceptie a termenului. Se poate observa faptul ca inaintea secolului XIX –lea femeia in literature nu are voce, statutul schimbandu-se in acest secol, femeia trecand de la statutul de obiect al dorintei masculine, la cea de subiect.

Literature romaneasca in cadrul acestui secol , inregistreaza multe modificari, care se poate structura in trei perioade, cum ar fi: o perioada de tranzitie ( premoderna), care are ca rezultat punerea bazei poeziei romanesti, a doua etapa este perioada moderna, isi fac aparitia marii clasici si curentul romantic urmand ca la jumatatea secolului sa apara si realismul care va cuprinde idei noi si situati cu care cititorul se poate identifica regasindu-se pe sine in cadrul lor.

Daca imaginarul romantic din primele decenii ale secolului al XIX-lea, v-a pune femeia pe un pedestal, adorând-o ca pe o imagine a dragostei si a poeziei, cea de-a doua jumatate îi va deschide usa spatiului domestic, invitând-o sa intre într-o colivie aurita. si într-un caz, si în celalalt, femeile nu ne sunt prezentate pentru ele însele, ci mai degraba, în functie de rolurile care le-au fost destinate de catre barbati.

Frumusetea a reprezentat un criteriu etern de-a lungul secolului al-XIX-lea în configurarea imaginii feminine. Iacob Negruzzi propune în nuvela "Starosti" zece categorii ale frumusetii, în care superlativele se regasesc alaturi de întreaga scala a sensibilitatii, în ambele sensuri: "1-foarte frumoasa, 2-frumusica, 3-curatica, 4-cânta binisor din clavir, 5- hm…hm…, 6-e nostima, 7-nu-i sluta, 8-ia un bunduc, 9-slututa, 10-pogana."

Trasaturile de baza ale fiecarui personaj difera in functie de curentul literar din care face parte, ele vor fi studiate din perspectiva personajului principal, sau alte rapoarte.

Pornind de la aceasta perspectiva ce viza statutul femeii în societate, observam ca s-a cristalizat un univers în care feminitatea oferea subiecte multiple pt a fi explorate, fie din punct de vedere stiintific, sociologic, psihologic sau literar, se incearca evidentierea gusturilor femeii, viata pe care si-o doreste, incadrand-o de multe ori pe aceasta in cadrul unor petreceri relationand cu diferite persoane. Un alt rol care ii revenea femeii din secolului XIX-lea si care este expus in cadrul diferitelor opere este educarea copiilor, astfel autorii portretiza femeia atat din latura de mama cat si de sotie, responsabilitatile acestora diferea in functie de mediul de viata, astfel cee de la oras se ocupau de casa, copii sau supravegheau servitorii in timp ce personalele feminine clasate intr-un mediu rural, munceau cot la cot cu barbatul la munca campului si a gospodariei, iar dupa ce indeplineau aceste sarcini se ocupau de copii.

Parcurgand diferite opere se poate observa modul in care este descris personajul feminin, pornind de la reliefarea trsaturilor fizice care de obicei se poate clasificat in doua mari categorii cum ar fi : descrierea unui personaj de o frumusete rapitoare, zvelta, care atrage privirile barbatilor din incaperea in care este plasata sau tipicul femeii de la tara, arsa de soare, cu o constitutie solida. Dupa descrierea portretului fizic, se trece la cel moral, la statutul social si familiar pe care il ocupa, modul in care o vede celelalte personaje.

De la Kogălniceanu la Bolintineanu, observăm, în proza acestor autori, o evoluție timidă a viziunii despre femeie. Dacă la primul remarcăm tendința de poetizare a reprezentării feminității, la Bolintineanu, femeia are primele tentative în a conștientiza poziția ingrată pe care o are în societate.

Kogălniceanu o ridică pe un piedestal poetic, iar Bolintineanu o închide în închisoarea aurită a spațiului domestic. Reprezentarea femeii se definește în funcție de rolul pe care bărbatul i l-a destinat, dar cea mai importantă constrângere vine din simplitatea narativă a scrierilor. Este necesară ieșirea din aristocrație și coborârea personajului feminin către baza societății pentru ca personajul feminin să câștige nuanțări în ceea ce privește prezența ei literară.

In proza lui Kogalniceanu se realizeaza portretul femeii ideale, capabila sa sarneaasca admiratie si ambitii, el portretizeaza femeia ca fiind gingasa, frumoasa, capricioasa, o fiinta creata pentru a iubii si a fi iubita, e un amestec de gratie, bunatate de slabiciune si in acelasi timp de tarie.

Personajele lui Kogalniceanu sunt inca inzestrate cu trasaturile femeii care se ocupa de gospodarie, ilustreaza femeia casnica, care isi creste copii dar cu timpul acesta incearca sa le scoat din acest tipar, un alt autor care contureaza in personajul lui trasaturile de mama, sotie si care o dezvolta treptat prezentandune-ne mai intai portretul unei persoane tinere, este Ion Slavici in romanul „Mara”.

Personajul feminin Mara reprezinta o femeie puternica, ambitioasa, iar din punct de vedere fizic nu este masiva, chipul ei este expus la soare si imbatranit este o priveliste tipica a unui personaj taranesc, care nu intrucipeaza ca in cazul altor opere trasaturile unei femei de societate, gingase care doreste sa castige statutul social ci pur si simplu aceasta urmareste doar sa isi creasca copii asa cum se poate observa pe parcursul opere.

Acest roman este incadrat in curentul realismului acesta fiind nou descoperit in secolul al XIX-lea dupa cum am putut vedea, Nicolae Manolescu considerand-o si „prima femeie capitalista din literatura noastra”.

Acest personaj este capul familiei ea nu mai are un barbat in spatele caruia sa se ascunda si doar sa ii fie un suport in lupta cu viata, statutul dorit, etc, Mara este cea care munceste, care stie sa pretuiasca banii acestea reprezentand pentru ea siguranta zilei de maine, respectul oamenilor din jur, dar ca si in cazul altor personaje acestea sunt cauza care sta la baza schimbarii trasaturilor personajului principal care odata cu cresterea averei isi schimba un pic modul de a fi, vorbind mai apasat, sta mai dreapta decat de obicei, iar aceasta dorinta de a-si depasii propiul statut prin munca se poate revedea si in cazul copiilor sau, Mara doreste sa le ofere o viata mai buna diferita de cea a tatalui acest lucru reliefandu-se in momentul in care Trica este data afara de la scoala iar aceasta ii promite sa il inscrie la una mai buna, spunandu-i ca o sa scoata un om de carte din el , iar pentru a realiza acest vis incepe sa stranga bani intelegandu-le valoare si devenind zgarcita cu cei din jur, dar in acelasi timp ea continuie sa isi iubeasca copiii.

Acest roman de asemenea mai contine un personaj feminin care este demn de tinut minte si care nu poate trece nepbservat ca in cazul altor personaje feminine, este cel al Persidei, fica Marei pe autorul o descrie din momentul copilariei si pana aceasta devine femei si sotie incarcata cu greutatile pe care le are o casnicie si in care ea da dovada de calmitate, inteligenta fiind capabila sa treaca peste orice obstacol iesit in cale.

Fata de mama sa care era o fire robusta, intruchipand tipicul femeii care munceste in bataia soarelui, Persida era frumoasa, inalta cu talia subtire si cu umerii lati, cu privirea pierduta iar tenul acesteia era foarte alb, ea fermecandu-l pe Natl viitorul sot cu farmcele si trasaturile ei, acesta compatimind-o care are o mama ca Mara.

Cu ajutorul acestor personaje literatura romana incepe sa aduca modificari in conceptele sale fata de femeie care in trecut nici nu meritau a fi reamintite dar care odata cu trecerea timpului au ajuns sa fie respectate, comparate cu trasaturile personajului masculin care in mmajoritatea cazurilor el asigura traiul familiei, modul in care erau educati copii si care in acest nou curent si-a pierdut din autoritate el plecand capul in fata femeii astfel cu ajutorul personajelor Mara, Persida, Victoria Lipan precum si multe altele se incearca portretizarea unor caractere puternice, trecute prin viata, apte de a lua decizii si de a-si sustine familiat atat din punct devedere material dar si moral.

Se poate afirma astfel faptul ca literatura din secolul XIX-lea, construieste personajele feminine raportandu-se la statutul social, modul cu inainteaza pe scara ierarhica de multe ori realizandu-se in functie de frumusetea lor, sotul pe care il are si il instiga la a obtine mai mult, sau prin munca grea intelegand astfel importanta si valoare banilor. Cu greu trasaturile personajului feminin incearca sa se contureze, depasind steriotipurile impuse in literatura si care descria numai anumite roluri pe care femeia le ocupa cum ar fi: de mama, sotie, inger, iubita, etc, ascunzandu-se in spatele personajului masculin care pare sa acapareze toate spatiile, nici macar spatiul casei nu apartine in totalitate personajului feminin, deoarece sotul ia decizi cu privire la servitori ( unde este cazul), se implica in modul de educare a copiilor.

2.3 Imaginarul feminin in momente si schite

Schita asa cum am specificat si in cadrul altui capitol precedent, reprezinta o opera epica, in proza de dimensiuni reduse, care invatiseaza un episod din viata unui personaj, detaliaza o actiune restransa cu un numar mic de personaje.

Una din particularitatile schitei este de a evidentia trasaturile interioare ale personajului principal, in care subliniaza modul si deciziile luate in functie de situatie, de modul in care il concepe celelalte personaje.

Unul dintre cei mai cunoscuti autori de schite este Ion Luca Caragiale, care a surprins personajele in diferite ipostaze, pornind de la mediul familiar, scoala, presa, prezentari de scene politice, etc, acestea de multe ori sunt cuprinse toate in cadrul unei opera, parca tema politica nu ar putea sa se contureze fara a se descrie mediul familiar sau statutul social al personajului principal, cum vorbeste acesta, ce asteptari are de la familie si de la propii copii, cum sa se poarte acestea in societate, toate acestea fiind descrise, intr-o opera de scurta durata.

De exemplu una din operele care cuprinde cadrele stipulate mai sus este ‘Tren de plecare” de Ion Luca Caragiale care este centrata in jurul temelor politice, familie, scoala, viata moderna, educatie.

In cadrul acestei opera personajul feminin este reprezentat de Doamna Georgescu, care are obiceiul sa se imbrace conform obiceiurilor vremei in care se afla, parand o doamna de clasa sociala inalta, dar acest comportament il putem observa si in comportamentul celorlalti membri ai familiei. Se observa ca si in cazul altei schite de lui Caragiale (D-l Goe) faptul ca, copilul este foarte alintat de mama, i se incearca sa ii se faca toate mofturile in cazul de fata este dus la Sinaia, el este alintat cu termenul ‘puiut’.

Unu dintre cele mai intalnite trasaturi ale personajului feminin in schite il reprezinta faptul ca se comporta ca tatele, incercand in acelasi timp sa para ca apartin inaltei societati, dar de fapt sunt prost educate, zgarcite, astfel aceste caracteristiti la Dr Georgescu se poate observa in momentul in care minte cu privire la varsta fiului sau Ionel care avea cinci ani, aceasta afirmand ca are patru ani pentru a nu plati biletul de tren, un alt gest care claseaza aceasta familie ca fiind din mahala il reprezinta faptul ca, o trimit pe coana anica cu tranvaiul in timp ce iei mergeau cu cu trasura eleganta si nu numai ei o cazeaza la un hotel ieftin de langa gara in timp ce iei stau la hotelul Regal.

O alta imagine pe care o contureaza autorul despre aceasta doamna este de infidel, dar acest lucru nu se evidentiaza in mod direct Caragiale plaseaza mici aluzi raportandu-se la faptul ca aceasta petrece mai mult timp cu locotenentul Misu decat cu familia, plimbandu-se chiar cub clar de luna cu acesta in timp ce sotul ei o cauta.

Imaginea acestui personaj feminine nu este tocmai de admirat, nu putem afirma despre dansa nici faptul ca este o sotie, mama buna, femeie iubitoare ci doar o parvertita care vrea sa para cu totul alta dar caracterul si personalitatea o da e gol.

O alta schita foarte cunoscuta este “O scrisoare pierduta’’, iar singurul personaj feminine il reprezinta Zoe Trahanache care are o fire autoritara, sotul acesteia candidand la campania electoral.Aceast personaj este de asemenea infidel sotului ei astfel putem concluziona faptul ca trasatura imaginii de baza a peronajelor feminine din schite este de a fi adultere, asi obtine statutul in societate pe baza farmecelor sale, a unui sot cu functie inalta.

Aceasta primeste o scrisoare de dragoste de la Stefan Tipatescu, pe care o pierde, astfel incep sa se manifeste o serie de intamplari care scot la suprafata personalitatea acestei femei in incercarile sale de a-si salva imaginea in socitate. Ea nu detine nici un loc in partidul din care face parte sotul si amantul acesteia dar conduce totul din urma avand o influenta foarte mare asupra celor doi. Pentru Farfuride si alti membri, partidul insemnand in primul rand a fi madam Trahanache. Aceasta ilustreaza astfe tipicul femei alea acelui secol, care nu poate sa se afirme pe plan politic in mod direct acea lume apartinand in totalitate barbatilor, dar care din umbra manuieste scena politica influentand deciziile luate de catre cei din jur.

Zoe este tipicul persoanei cochete, inteligente, care provine dintr-o familie instarita de burghezi nu ca in cazul altor personaje descrise de catre acelasi autor si care proveneau din mahala.

Comicul acestui personaj reiese din incercarea acesteia de a parea o persona distinsa, sotie fidela, care isi pune familia pe primul loc dar care de fapt este o infidela, inconjuata numai de minciuni, iar din cauza modului ei de viata si a alegerilor pe care le face va ajunge sa fie santajata de catre Catavencu, care detine scrisoarea de dragoste.

Din cauza acestei intamplari o sa putem observa modul in care Zoe stie sa isi utilizeze farmecele de femeie pentru a obtine ceea ce vrea de la sotul ei, ajutandul pe Catavencu sa candideze ca si deputat, ea recurgand astfel la trucuri de femeie, subliniind faptul ca daca o iubeste intradevar va face ceea ce spune ea, amenintand chiar cu sinuciderea numai sa obtina cea ce vrea.

Personajele feminine par a fi create pentru a sustine personajul masculin si ai influenta deciziile intr-un mod indirect folosind diferite trucuri in functie de statutul avut, frumusetea fizica pe care o detine, de multe ori duc la pierzania unui personaj numai pentru a-si apara onoarea pe care o pateaza singure.

Alte personaje ale lui Caragiale care incearca sa afisese o anumita trasatura de character si statut sunt Mama-mare, Mamitica si Tanti- Mita din D-l Goe, cele trei personaje au trasaturi comune apartinand si aceleiasi familii, au un statut social asemanator, sunt foarte frumos aranjate dar lipsite de educatie si cultura, sunt foarte arogante , iar datorita personajului principa Goe se poae observa faptul ca ele au facut foarte multe greseli in modul de educare a copilului dar pe care par a nu le observa ele fiind foarte mandre de copil.

Autorul pare a ironiza comportamentul personajelor sale, pastrand astel o nota de comic prin modul de vorbire si comportament ale acestora.Personajele feminine nu au o gramatica corecta cu toate acestea ele incearca sa il corecteze pe Goe care face foarte multe greseli in vorbire.

Se spune ca una din principalele trasaturi ale originalitatii lui Caragiale sta in personajele sale, comportamentul personajelor feminine intalnite de-a lungur schitelor scrise prezinta trasaturi commune dupa cum am putut observa mai sus, au o imagine de doamne din inalta societate care de multe ori nu au o baza solida ci doar in imaginatia acestora, ele inteprind mai multe roluri concomitant cum ar fi de sotie, mama, amanta si de multe ori nu exceleaza in nici unul.

Capitolul III. Personajul feminin in momente si schite. Studiu de caz- Proza lui Ion Luca Caragiale

3.1. Formule estetice ale prozei lui Ion Luca Caragiale

Despre personajele feminine in moment si schide am vorbin si in cadrul capitolului precedent raportandu-ma la operele lui Caragiale pentru a le relief anumite trasaturi comune, acesta fiind unul dintre cei mai cunoscuti scriitori de schite.

Se vorbeste mereu despre actualitatea scrierilor lui Caragiale, care continua si in present sa ne dea de gandit depre acest fapt, personajele operelor lui traiesc si astazi cu aceiasi vivacitate, parca nimic nu s-ar fi schimbat in lume, deoarece regasim aceleasi personaje doar ca poarta alte nume, existand astfel in continuare cate un Trahanache in fruntea unor partied.

Ion Luca Caragiale s-a nascut pe 30 ioanuarie 1852, in Judetul Prahova, comuna Haimanele, acesta a fost atras de timpuriu de teatru, astfel s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, dupa razboi se angajeaza in redactia ziarului Timpul, unde este remarcat de catre Titu Maiorescu.

Ion Luca Caragiale si-a inceput activitatea literala in anii 1870, colaborand cu diferite reviste, publica numeroase volume de schite si nuvele, bucurandu-se de recunoastereaoperelor sale pe perioada vietii, dar in acelasi timp a primit si diferte critici.

In cadrul schitelor autorul face, asa cum a subliniat T. Vianu, descrierea mediului contemporan, al omului in diferite ipostaze si cu ajutorul caruia el se misca si vorbeste.

Momentele constituie un volum gandit si construit de Caragiale care este anuntat si fixat de catre o schita care se dezvolta in diverse variatiuni.

Fiecare personaj caragialian poarta in bibliografia lui, o gena tipica unei categorii particulare de indivizi cu aceleasi naravuri dar cu masca diferita, la Dimitrie Cantemir este intr-un fel, la Vasile Alecsandri au trasaturi pasoptiste, in timp ce la Caragiale portretele evidentiaza fenomenul in sine al manifestarii demagogului, a profitorului politic, a coruptului, a trisorului sentimental, etc.

Estetica este stiinta care studiaza legile si categoriile artai, considerate ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului, ansamblul de probleme existente, raportarea personajelor cu realitatea.

Ideile estetice caragialiene n-au constituit obiectul unui sistem teoretic propriu-zis și, în afară de câteva articole în care autorul își propune în mod special o astfel de discuție, ele apar risipite într-o multitudine de articole, cronici și note, pentru el o arta insemna actul comunicari, modul in care transmite o idée si cum este receptata, daca auditoriul se identifica in personajele sale.

Formele estetice ale personajelor lui Caragiale au ca fundament calitatile si defectele omenesti, specificand faptul ca”oamenii sunt peste tot oameni ‘dar fiecare in acelasi timp este individualizat, fiecare avand chipul lui, cu un statut social anume, detinand astfel un loc bine definit.

Criteriile de apreciere a unei opera, a persoajului in lumea lui Caragiale au rolul de a te atrage sau nu in functie de capacitatea fiecaruia de a intelege. Toate ideile sale estetice sunt puse în slujba unei atitudini totalizatoare de negare și demascare a mistificărilor și a imposturii în artă. În acest sens trebuie înțeleasă și critica adusă discursivității și beției de cuvinte, cărora le opune măsura și reîntoarcerea la realitatea națională, el pune accent pe dinamism. Personajele odata conturate sunt lasate sa evoluieze sa fie cunoscute lumii, identificandu-se cu realitatea.

In cadul operelor ca forma estetica se poate observa incercarea autorilor de a mentine o nota de realism, de frumos, se reliefeaza sentimentele umane facand apel in acelasi timp la cel care citeste opera, la modul in care este structurata opera.

In momentul cand ne raportam la forma ne gandim in acelasi timp la: continut, materie, obiectul reprezentat si tema, forma insemna alcatuirea partilor care ne ofera date despe loc, durata actiunii, personajele principale ale operei, limitele acesteia, se pune accent intre relitate si arta, se incearca prin estetica realizata obtinerea unei creatii perfecte, dar care sa se indentifice cu trasaturile oamenilor din lumea reala.

Formele estetice se pot identifica in portretele personajlor care in anumite opera reprezinta un fenomen al manifestarii demagogului, a profitorului politic, a trisorului sentimental care in cazul femeilor acestea profita de frumusetea lor, respectul pe care il obtine in urma statutului sotului sau pentru a obtinea ceea ce isi doresc, astfel Caragiale reusind sa ne faca cunoscute cele mai negative si tot odata intalnite trasaturi ale omului indiferent de era din care provine.

In literature cand ne referim la estetica nu ne gandim numai la trasaturle fizice sau morale, putem sa ne raportam si la modul de exprimare, opera literara este definite de anumiti autori ca fiind o “asezare a complexului sufletesc in materie”, scriitorului revenindu-i astfel misiunea de a transfora fundamentele limbajului care consta in a realiza o comunicare la a transmite o estetica.

Comunicarea se bazeaza pe denotatie, ascultatorul intelegand sensul cuvantului de baza, in vreme ce expresivitatea fiind in stransa legatura cu conotatia, sensul figurat. In functie de modul in care se exprima personajul, de ideea, starea de spirit pe care reuseste sa o transmita, cititorul dar si celelalte personaje cu care intra in contact reusesc sa isi faca o parere despre acesta, sa isi de-a seama din ce clasa sociala provine, iar in cazul personajelor lui Caragiale de multe ori acestea erau prefacute, provenind dintr-o clasa sociala inferioara si imbogatindu-se prin diferite metode acestea de multe ori incearca sa para ca provin din clase sociale inalte, purtand vestimentatii alese dar vocabularul este cel care de cele mai multe ori le tradeaza mediul de provenienta.

Functia expresiva care reiese cu ajutorul limbajului reuseste sa ne faca cunoscuta parerea autorului despre lumea inconjuratoare, problemele cu care se confrunta zilnic atat in viata de familie cat si in cea sociala. De multe ori apare comicul de limbaj acest lucru se evidentiaza in opera “Doua lozuri” si nu numai, dand o nota de parodie, o forma literara invechita si care in acelasi timp subliniaza viziunea moderna a prozatorului, prin care el reuseste sa discrediteze anumite procedee literare, figuri, stiluri care sunt specific acelui secol.

Conceptia estetica a lui Caragiale, prinde contur prin operele sale,aflandu-se in postura unui initiator unei miscari care leaga viata practica cu cea literara, iar cu ajutorul replicilor personajelor reuseste sa ne deruteze si nu ne referim la absurditatea unor replici ci modul in care coreleaza intrebarea cu raspunsul ( exemplu: Domnul: Domnu-i acasă?

Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-a căuta cineva, c-a plecat la țară.

D.: Dumneata spune-i c-am venit eu.

F.: Nu pot domnule.

D.: De ce?

F.: E încuiată odaia, etc)

Se pot observa folosirea unor expresii echivoce, care au ca rezultat trimiterea unui mesaj care intr-un final nu este inteles, parca cei doi nici nu si-ar vorbii fata in fata cu termini simpli despre acelasi subiect, fiecare referindu-se parca la altceva. Aceste trasaturi lingvistice sunt foarte des intalnite in prozele lui Caragiale, de multe ori personajele sale nu ajung la nici un consens mai ales pentru faptul ca nu se pot exprima in mod corect lucru care in ochi lor nu este adevarat, si cu toate acestea ei par ca isi pastreaza calmul pe durata intregului dialog, acceptand modul in care isi vorbesc, ele ne fiind parca capabile sa perceapa deficientele lingvistice, logice ale interlocutorului.