Personajele Basmului Fantastic

Introducere

“Basmul e ca un rau in care se varsa toate celelalte torente ale culturii populare: mituri, legende, credinte si practici religioase, concepte despre lume, etc.”

Ovidiu Birlea (1)

Basmul este o creatie literara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu gai, de la un povestitor carte ascultatorii sai. Acest mod de transmitere directa, specific culturii populare se numeste oralitate.Basmul este ilustrat de mai multe tipuri:

Basme cu animale (povestiri cu protagonisti animale carora li se gasesc corespondent in ordinea umana pe baza unor trasaturi considerate specifice): “Capra cu trei iezi”, “Punguta cu doi bani”.

Desigur că o altă trăsătură caracteristică a basmului este structura sa fantastică. În basme întîlnim ființe și experiențe supranaturale. De aceea basmul a avut printre funcțiile sale una ce ține de plăcerea de a urmări povestiri în care hotarele lumii sensibile sînt depășite. Basme fantastice sunt naratiuni in care este reprezentata o lume neobisnuita, de proportii fabuloase: “Povestea lui Harap-Alb”, “Povestea porcului”.

Termenii fantastic si fabulos sunt folositi adeseori ca termeni sinonimi. Basmul popular este numit basm fantastic, care apartine imaginarului si sinonim cu cel de fabulos, miraculos.

Totuși, dincolo de caracterul său fantastic întîlnim năzuințe care nu au nimic fantastic, împărtășite de oameni sau de sufletul colectiv. Aceste aspecte sunt ilustrate de basmele nuvelistice, naratiuni care asimileaza intr-un orizont fabulos sau hiperbolic aspecte din existenta cotidiana: “Soacra cu trei nurori”, “Povestea lui Stan Patitul”.

O definiție a basmului ar trebui să includă și ideea decreație artistică și aceea de năzuință a sufletului popular. Deci o năzuință colectivă care a găsit o formă de exprimare prin ceea ce numim basm (o formă a literaturii orale și scrise). Basmul popular are urmatoarele personaje si caracteristici: sunt atat oameni cat si fiinte imaginare; sunt grupati in doua serii opuse: personaje negative si pozitive; sunt universali: feciorul de imparat sau de om sarac, fratele cel mic, zmei, imparati; sunt secundati de donatori, personaje care-l sprijina pe erou in actiunea sa; se compun dintr-o

Personajele basmului fantastic

marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare; marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiandu-se doar prin varsta, sex, conditie, etc.

Relatia dintre basmul popular si basmul cult:

basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;

tiparul narativ si functiile specifice basmului popular sunt preluate din basmul cult;

adoptarea speciilor populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il individualizeaza.

Jung afirmă explicit că basmele ca și miturile sunt fragmente elaborate colectiv ale unor experiențe interioare întru totul asemănătoare cu ceea ce el a numit proces de individuație. Astfel, ca să dăm un singur exemplu, împăratul din basme nu mai este un substitut pentru tată (ca la Freud), ci un simbol al Sinelui jungian.

Această figură simbolică descrie sau personifică un complex autonom de natură arhetipală care se ivește din abisurile sufletului colectiv pentru a pune stăpînire pe eul subiectului.

Narațiunea a existat în orice societate; ca și metafora pare să fie peste tot. Uneori activă și evidentă, alteori fragmentară și ascunsă, ea subîntinde nu doar ficțiunea literară sau conversația, ci și proiectele cotidiene, planul unei întreprinderi, intriga cinematografică. Producerea de narațiuni este strategia care ne permite să facem lumea inteligibilă, fiind un model esențial de organizare a datelor.

Întrebat fiind de o mamă care dorea să-și îndrepte fiul către cariera științifică ce gen de texte ar trebui abordate, Einstein ar fi răspuns: basme. Simplă butadă, dar și afirmarea valorii euristice, de catalizator al imaginației pe care o poate asuma această formă de narațiune.

„Eu cred că pentru a povesti trebuie în primul rând să construiești o lume, cât mai mobilată posibil, până în cele mai mici detalii. Dacă aș construi un fluviu și pe malul stâng aș instala un pescar, atribuindu-i un caracter irascibil și un cazier judiciar, aș putea să încep să scriu, traducând în cuvinte ceea ce nu poate să nu se întâmple” ca în proverbul indian ”așază-te pe malul unui fluviu și așteaptă, cadavrul dușmanului tău nu va întârzia să apară”. (2)

Personajele basmului fantastic

Intriga este deci generată pornind de la lumea posibilă a narațiunii, actori și evenimente. Personajele sunt într-un fel

constrânse să acționeze după legile lumii în care trăiesc(sceleratul balzacian Vautrin, martirul hugolian Jean Valjean sau asasinul orb Jorge din romanul lui Umberto Eco, ”Numele trandafirului”), iar naratorul devine „prizonier al premiselor sale”, după cum lectorul devine „prada” textului, obiect al unei experiențe de transformare induse de text, dincolo de dihotomia discutabilă opere de consum/provocare sau narativitate de masă/elită.

A interesa un public larg și a-l face să viseze nu înseamnă neapărat a-l „lobotomiza” prin mass-media, ci poate a-l fascina și obseda.

„Criza studiilor literare” (criza instituțională a predării/ învățării literaturii) nu poate fi rezolvată decât prin renunțarea la instituirea textului literar elitist ca unic obiect al teoriei literare naratologiei etc. și acceptarea unui demers indisciplinar în câmpul discursului social „în complexitatea cacofonică a limbajelor sale, a schemelor sale cognitive și a migrărilor tematice „ (3).

Revalorizarea modernă a povestirii începe cu romantismul prin cercetarea basmelor populare, care permit întoarcerea la surse, la Ur-forme-„basmul fantastic, dublet facil al mitului și ritualului inițiatic reia și prelungește inițierea la nivelul imaginarului” (4) –și continuă cu dezvoltare romanului ca formă literară totalizantă (M. Bakhtine, G. Lukàcs, René Girard), culminând cu analiza structurală a povestirii.

Achizițiile naratologiei structurale a anilor '70 au fost reluate de psihologia americană preocupată de mecanismele memoriei și

stocării informației. Psihologia cognitivă a confirmat de altfel ipotezele unui Propp și Greimas privind existența constantelor narative.

Disciplinele care au contribuit la valorizarea actuală a narațiunii nu s-au interesat de același tip de povestire: psihologia cognitivă privilegiază narațiunea cotidiană, antropologia și structuralismul – basmul și mitul, sociologia literară – romanul, iar psihiatria povestirea autobiografică.

Preluând ipoteza lui Michel Meyer conform căreia orice text/discurs este un răspuns deghizat la o întrebare (5) postulează existența a trei mari clase de interogări narative:

Personajele basmului fantastic

acțiunea (LE FAIRE) tratată în romanul picaresc, povestirea fantastică, Bildungsroman, legendele urbane contemporane;

existența (LE VIVRE) sub semnul lui ”Cum să dăm sens vieții”, evocată de biografii, autobiografii sau narațiuni psihiatrice;

existența ca ÊTRE (ființare) actualizată de seria metafizică a miturilor, basmelor, romanelor care se întrebă și ne întreabă „de ce existăm”.

Identificarea patternurilor narative universale pare să ne vorbească

nu doar despre literatură, ci și despre natura cogniției (nature of mind) și trăsăturile universale ale culturii (6). Emblematică pentru istoria individului și istoria umanității, povestirea prin „imensa sa capacitate mitică dă experiențelor individuale un sens general care le depășește” (7).

NOTE

INTRODUCERE

) Ovidiu Birlea, Introducere la antologie de proza populara

epica, vol. l, Bucuresti 1966, p. 70

(2 ) Umberto Eco, Cum se face o teza de licenta, Editura

pentru literatura, Bucuresti, 1985, p. 27

(3 ) M.Angenot, Studii de critica literara, Editura pentru

literatura, Bucuresti, 1990, p. 33

(4 ) Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers,

Bucuresti, 1956, p. 887

(5 ) A.Kibedi-Varga, Elindultam hosszu utra, 1989,p. 74-84

(6 ) E.Branigan,Theory and phylosophy, Editura Oxford

University Press, 1997, p. 10

(7 ) Idem (5), p.72

CAPITOLUL I

STRUCTURA SI GENEZA BASMULUI FANTASTIC

„Principal, geneza basmului este urmatoarea. Un subiect A spune unui subiect B, dintr-o carte sau din auzite(si nu trebuie exclusa nici inventia personala), o istorisire. B o transmite mai departe, nu chiar intocmai, adesea punand de la sine si nu o data, ci de fiecare data altceva cand povesteste. C o transmita lui D si asa mai departe.”

G.Calinescu

Pentru a putea cunoaste si intelege mai bine basmul fantastic trebuie mai intai sa deslusim misterul structurii si genezei sale. Acestea sunt doua elemente care isi ofera continuitate unul altuia, care creeaza impreuna un intreg si ajuta in cele din urma la formarea unui principiu fundamental. Pentru o comparatie subiectiva, basmul trebuie decimat cu exactitate, trebuie alcatuite partile sale componente, toate acestea avand ca scop studierea legaturii dintre basm si religie, dintre basm si mit.

Leningrad este orasul-mama, daca se poate spune asa, a morfologiei basmului, oras in care in anul 1928 tanarul folclorist V.I.Propp avea sa revolutioneze toate cercetarile in domeniul folclorului de pana atunci (1).

Initial abandonate, toate aceste conceptii referitoare la morfologia basmului ale lui Propp iata ca acum sunt puse la loc de cinste odata cu traducerea si publicarea lucrarii in anul 1958 in Statele Unite ale Americii (2). Aceasta aduce de la sine noi traduceri (Italia 1966 (3), Polonia 1968 (4), Moscova 1969) si devine una dintre tarile fundamentale ale folcloristilor.

Inainte ca Propp sa isi publice lucrarea pionul de baza era considerat subiectul sau motivul insa nici unul dintre acestea nu sunt considerate unitati permanente, indivizibile. Vladimir Propp

centreaza insa analiza asupra functiei inteleasa ca actiune a personajului si definita din punctul de vedere al semnificatiei sale pentru desfasurarea basmului considerat ca intreg: ”ceea ce fac personajele este important; cine face un anumit lucru este o chestiune secundara” (5).

Personajele basmului fantastic

Dupa teoriile lui Propp functiile sunt compuse din actiunile personajelor, dar nu poate fi o functie orice actiune a lor ci numai acelea care au un rol hotarator in desfasurarea actiunii.

Supunând analizei 100 de basme din culegerea lui Afanasiev, Propp stabilește 31 de funcții susceptibile să dea seama de acțiunea tuturor basmelor. Aceste funcții se concatenează într-o sintagmatică ideală, după cum urmează:

Prologul – care definește situația inițială(de fapt nu e vorba încă de funcție);

Absența – unul dintre membri familiei este absent sau părăsește casa;

Interdicția – o interdicție adresată eroului;

Încălcarea – interdicția nu este respectată;

Iscodirea – adversarul incearca sa intreprinda o recunoastere

Divulgarea – obținerea acestor informații;

Vicleșugul – cel rău izbutește să-și înșele victima;

Complicitatea involuntară – lăsându-se păcălită, victima își ajută inconștient dușmanul.

Aceste prime șapte funcții constituie un fel de secvență pregătitoare; acțiunea propriu-zisă începând odată cu funcția a opta:

Prejudicierea – răufăcătorul face un rău sau aduce o pagubă unuia dintre membrii familiei;

Mijlocirea, momentul de legătură – nenorocirea sau lipsa sunt comunicate; eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, este trimis undeva;

Contraacțiunea incipientă- eroul se hotărăște să înceapă contraacțiunea;

Plecarea – eroul pleacă de acasă;

Prima funcție a donatorului – eroul este pus la încercare(atacat, iscodit etc.), pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta zdravănă sau cu ajutorul magic;

Reacția eroului – la acțiunea donatorului;

Transmiterea obiectului magic – eroul intră în posa;

Plecarea – eroul pleacă de acasă;

Prima funcție a donatorului – eroul este pus la încercare(atacat, iscodit etc.), pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta zdravănă sau cu ajutorul magic;

Reacția eroului – la acțiunea donatorului;

Transmiterea obiectului magic – eroul intră în posesia uneltei, armei năzdrăvane;

Deplasarea – eroul este adus – în zbor, călare, pe jos – la locul unde se află obiectul căutării sale;

Lupta – eroul și răufăcătorul se luptă;

Personajele basmului fantastic

Marcarea, însemnarea – eroul este însemnat;

Victoria – răufăcătorul este învins;

Remedierea – nenorocirea sau lipsa inițială este remediată;

Întoarcerea eroului;

Urmărirea eroului;

Salvarea – eroul scapă de urmărire;

Sosirea incognito – eroul se întoarce acasă sau în altă țară și nu este recunoscut;

Impostura – falsul erou formulează pretenții întemeiate;

Încercarea grea – eroul este pus în fața unei grile de încercări;

Îndeplinirea – încercarea este trecută cu succes;

Recunoașterea – eroul este recunoscut;

Demascarea – răufăcătorul sau falsul erou este demascat;

Transfigurarea – eroul capătă o nouă înfățișare;

Pedepsirea – răufăcătorul este pedepsit;

Căsătoria – eroul se căsătorește și se înscăunează împărat.

Toate aceste functii se deruleaza intr-o ordine prestabilita, completandu-se si implicandu-se una pe cealalta. Compozitia basmului este alcatuita din predicate, in timp ce subiectele si complementele alcatuiesc subiectul. Rezulta deci ca morfologia este compozitia, ea fiind la randul ei piatra de temelie a subiectului.

Moment de răscruce atât pentru folcloristică, cât și pentru naratologie, modelul lui Propp a însemnat triumful structurii asupra tematicii, basmul fiind în opinia lui Propp o „narațiune construită pe o corectă succesiune a funcțiilor” (6), o matrice acțională în care ceea ce contează este stereopia predicatelor și variabilitatea agenților, executanți ai acestor predicate .

Studierea structurii basmului fantastic ca unitate trage de la sine formarea unei scheme invariabile a subiectului, in raport cu care basmele concrete constituie un lant de variante. Raportat la numarul de personaje, se constituie 7 grupe de functii:

”Grupa functiilor adversarului

Grupa functiilor donatorului

Grupa functiilor ajutorului

Grupa functiilor printesei

Personajele basmului fantastic

Grupa functiilor personajului care comunica lipsa

Grupa functiilor eroului

Grupa functiilor impostorului” (7).

Aceste sapte grupe de functii se alinieaza dupa trei criterii:

1. ”Grupa de functii corespondente exact personajului

2. Un personaj are mai multe grupe de functii

3. O grupa de functii este distribuita mai multor personaje” (8)

Astfel, basmul se formeaza dupa doua modele: unul cu referire la seria functiilor iar cel de-al doilea la personaje. Sunt identificate mai apoi ca rezultat al acestora, doua modalitati de definire a basmului fantastic: ”naratiune care cuprinde un numar limitat de functii,dispuse in serie, intr-o ordine predictibila” sau ”naratiune care se construieste pe o schema bazata pe sapte personaje” (9).

Insa orice basm fantastic se concentreaza asupra unui anumit numar de functii, basmul fiind complex sau mai putin complex, cu episoade mai multe sau mai putine, determinate de numarul e functii.

Reluând distincția lui Aristotel din Poetica dintre personaje și acțiuni, Propp inversează relația ierarhică a acestor două instanțe constitutive ale povestirii; dacă în discursul literaturii culte personajele sunt esențiale conform postulatului esențialist-umanist al acestui tip de discurs, la Propp acțiunile devin fundamentale: „funcțiile sunt foarte puține la număr, iar personajele sunt foarte multe. Ceea ce explică de ce basmul poate fi pe de o parte uimitor de divers pitoresc și colorat, iar pe de altă parte, tot atât de uimitor prin stereotipia, prin repetabilitatea sa…Funcțiile personajelor constituie elementele fixe, stabile ale basmului, independent de cine și în ce mod le îndeplinește.Ele sunt părțile componente fundamentale ale basmului”(10).

Ceea ce contează este deci sintagmatica narațiunii, fluxul acțiunii, programatic evidențiat de Propp însuși: „nu ceea ce vor să facă personajele este important, nu sentimentele care le însuflețesc ci, actele lor ca atare definite și evaluate din punctul de vedere al semnificației pentru erou și al desfășurării intrigii” (11).

Ceea ce evidențiază Propp este o matrice generativă, un model narativ susceptibil de a fi recombinat ad libitum pe baza unor conflicte, funcții invariabile și aplicabil doar literaturii folclorice apsihologice: ”metodele noastre sunt utile acolo unde ne găsim în

Personajele basmului fantastic

fața unor repetări la scară mare, așa cum se întâmplă în limbă sau în folclor. Dar când arta devine câmpul de acțiune al unui geniu irepetabil, folosirea metodelor exacte va da rezultate pozitive numai dacă studierea elementelor repetabile va fi însoțită de studierea a ceea ce este unic, lucru la care noi privim până acum ca la manifestarea unui miracol incognoscibil” (12).

Modelul proppian a însemnat indiscutabil un salt din perspectiva generalizării și clasificării basmelor. Nu este lipsit de interes faptul că reactualizarea modelului proppian coincide cu asaltul gramaticilor generative, ambele evidențiind o matrice generativă fundamentală. Totuși noțiunea de funcție nu este unicul component al basmului.

În Franța, analiza structurilor narative a optat(ca urmare a adoptării modelului proppian) pentru stabilirea unui model generativ, ale cărui transformări produc suprafața discursivă, textura. Unitățile narative profunde ale acestui model de competență se referă la acțiuni tipice precum: plecare, pedeapsă, recompensă etc. O înlănțuire a acestor unități funcționale (atomi narativi) generează secvențe elementare, în care pot fi introduse alte secvențe elementare(după sistemul păpușilor rusești . De fapt, în orice proces narativ trei funcții sunt absolut obligatorii: introducerea, realizarea și concluzia, aceasta din urmă însemnând neapărat un deznodământ fericit(fără acest happy-ending basmul și-ar pierde eticheta, dar și rațiunea de a fi, pentru că nu există povești nefericite). „Basmul trebuie să pregătească totul pentru

reușita eroului său, ba chiar o face și mai exemplară, întârziind-o prin mii și mii de necazuri și obstacole neprevăzute. Deci, sfârșitul poveștii este literalmente finalitatea sa(ea nu are nimic altceva de spus decât acest triumf amânat după plac), acesta fiind scopul și sensul demonstrației sale” (13).

În orice caz, pornind pe de o parte de la un asemenea model foarte general, iar pe de altă parte de la proprietățile stabile și numărul finit al elementelor combinabile în basme, rezultă trei domenii de cercetare proprii analizei povestirii:

analiza tehnicilor povestirii ( R. Barthes);

analiza legilor sau regularităților care guvernează universul narativ (C. Bremond), a logicii acțiunii (T. Todorov) și a relațiilor posibile între personaje(E. Souriau, A.J. Greimas);

analiza relațiilor dintre unitățile narative și manifestarea lor discursivă .

Personajele basmului fantastic

Autorul Morfologiei basmului începe prin a disocia funcțiile. Altfel spus segmentele recurente de acțiune, personajele pentru a defini povestirea doar prin cocatenarea funcțiilor. În momentul restituirii unității sintactice a lanțului sintagmatic se va lua în considerare și rolul jucat de personaje a căror listă (agresorul, donatorul, auxiliarul, persoana căutată, mandatorul, eroul și falsul erou) nu este independentă de cea a funcțiilor: „Numeroasele funcții se grupează după anumite sfere. Aceste sfere corespund personajelor care îndeplinesc funcțiile” (14). Această corelare între povestirea evocată și personaj, postulată deja de Aristotel în

poetica sa, va fi reluată în Temps et Récit în ipoteza genezei reciproce dezvoltarea caracterului/ desfășurarea istoriei narate, căci dezvoltarea unui caracter este direct proporțională cu cantitatea de fapte, întâmplări relatate.

Ideea majoră a lui Propp este că funcția se definește prin consecințele sale (A este A pentru că îi urmează un anume B); deci modelul său este „esențialmente sintagmatic” (15). Importantă rămâne descoperirea logicii povestirii, a relațiilor de presupunere între funcții, altfel de spus modelului arhetipal al basmului.

Intrebarea care predomina este aceea daca Morfologia basmului este formalista. Propp abordeaza studierea basmului fantastic ca intreg, ca sistem, considerandu-l un gen folcloristic cu trasaturi proprii, conturate de legi specifice. In acelasi timp,studierea basmului pe functii si nu pe motive, i-a permis autorului sa treaca de la atomism la structuralism (16).

Morfologia basmului poata fi privita ca trecerea la abordarea structuralista a folclorului. Studierea motivului si subiectului nu este neglijata, ci mai degraba perspectivele largi oferite de structuralism studierii basmului sunt oferite cu fiecare ocazie, iar V.I.Propp ocupa un loc fruntas ca fiind un pionier al cercetarii structuraliste a folclorului.

Cand a vazut lumina tiparului Morfologia urmarea continuarea cercetarii basmului si a determinarilor lui istorice, spre a gasi sursele de natura rituala. Studierea Morfologiei este doar o veriga in definirea acestui complex gen folcloristic.

In anul 1946 V.I.Propp avea sa publice ”Radacinile istori ale basmului fantastic”, monografie ce studiaza geneza basmului, incercand sa reinvie principiile „scolii mitologiei”. Aceasta geneza devine insa, fara voia ei, si nici a autorului ,una istorica.Ea urmareste studierea originii fenomenului. Propp subliniaza faptul ca el nu va pune in lumina istoria basmului fantastic ci preistoria

Personajele basmului fantastic

lui. Toate acestea duc la o singura concluzie, aceea ca basmul fantastic nu a imprumutat motive din viata sociala si culturala primitiva ci este compusa din acestea.

Elementele despre moarte, despre lumea de dincolo, ofera basmului o suma de motive. Acestea „ne ofera aproape toate elementele fundamentale ale constructiei basmului ” iar „unitatea compozitionala a basmului nu este determinata de cine stie ce particularitati ale psihicului omenesc, nici macar de specificul creatiei artistice, ci de realitatea istorica a trecutului. Ceea ce astazi se povesteste era odinioara facut in realitate sau reprezentat, iar ceea ce nu era facut era imaginat” (17).

Cu toate acestea nu se poate spune ca basmul este o cronica a preistoriei. Legaturile dintre basm si realitate pot fi primare si secundare (18). Cand ne referim la legaturile de ordin primar geneza propriu-zisa a basmului devine principalul obiect de studiu, pe cand destinele geniului, transformarile lui ulterioare trec in plan secund.

Cand subiectul povestirii si actul in sine iau drumuri diferite ia nastere basmul; mai precis „cand unui subiect sacru, magic, i se da o interpretare profana” (19). Exista totusi un punct in care mitul se transforma in basm si aici rolul principal il joaca desacralizarea, demitizarea.

Legatura mit-basm reprezinta o veriga importanta in concretizarea raportului sincretism ideologic primitiv\arta (20).

E.M. Meletinski, exprimandu-se asupra atitudinii diferentiale a povestitorilor cu referire la mai multe tipuri de basme, din punct de vedere istoric (mit primitiv – basm primitiv – basm clasic), dezbate aceasta idee propunand un numar optim de indici diferentiali care se refera atat la modul de percepere a miturilor si a basmelor (I) cat si la continutul propriu-zis (II). Acestea ce urmeaza sunt indicele ce dau unicitate mitului si basmului:

„ I.1.Caracter ritualist/caracter non-ritualist

2.Caracter sacru/caracter profan

3.caracter veridic/caracter non-veridic

4.fantezie concreta de natura etnografica/fantezie de natura poetica

II.5.erou mitologic/erou nemitologic

6.timpul actiunii in preistorie/timpul actiunii in afara istoriei

7.prezenta etiologicului/absenta lui

8.caracter colectiv al obiectului naratiunii/caracter individual ” (21).

Personajele basmului fantastic

Facand o scurta analiza sincronica si diacronica, cei 8 indici diferentiali (nr.optim) reiese ca 3 (nr.minimal) sunt obligatorii: 3, 7 si 8. Criteriul dupa care acest sistem minimal si maximal este considerat valabil este acela ca „desacralizarea slabeste credinta in veridicitatea actiunii dar nu face loc imediat fictiunii constiente” (22).

Existenta concomitenta a basmului si a mitului nu exclude posibilitatea autoritatii uneia dintre ele si nici posibilitatea ca „unul sa fie continuarea celuilalt” (23).

Mircea Eliade considera basmul fantastic un „dublet” (24) al mitului si al ritului initierii,iar basmul continua aceasta initiere, conducand-o in imaginatie.

Basmul fantastic, considera G. Calinescu, este „o opera de creatie literara” dar o creatie literara „cu o geneza speciala” (25).

Dezbaterea originilor basmului continua, lucrarea lui V.I.Propp fiind considerata doar o introducere in domeniul studiului genetic al basmului. Lucrarile sale remarcabile Radacinile Istorice si Morfologia basmului aduc o remarcabila contributie la studiul morfologic si genetic al basmului, oferind o baza solida generatiilor urmatoare, baza ce va folosi la nuantarea cunostintelor si descoperirilor in acest domeniu inepuizabil al folclorului.

NOTE

CAPITOLUL I

STRUCTURA SI GENEZA BASMULUI FANTASTIC

V.I. Propp, Mopфoʌoгиa сказки, Leningrad, 1928,

editia a-II-a , Moscova, 1969

V.I. Propp, Morphology of the Folkstale, Bloomington, 1958

V.I. Poopp, Morfologia della fiaba, Torino, 1966

V.I. Propp,Morfologia bajki, Wroclaw-Varsovia-

Cracovia,1968

(6) V.I. Propp, Morfologia basmului, traducere Radu Niculescu, Bucuresti, Editura Univers, 1970

(7) (8) (9) Nicolae Rosianu, Eseuri despre folclor, Bucuresti,

Editura Universitatii din Bucuresti, 2004, p. 56-58

(10) V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers,

Bucuresti, 1970, p. 25-26

(11) Idem (10), p. 26

(12) V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura pentru

Literatura, Bucuresti, 1986, p.108

(13) M. Robert, Livres des lectures, Editura Grasset, Paris,

1983, p. 103

(14) Idem (10), p. 96

(15) M. Tuțescu, Folcloristii nostrii, Editura Ramuri, Craiova,

1980, p. 88

(16) Vezi si E. Meletinski, Cтруктурно-типологическoе

изучение сказки, (postfata la editia aIIa a Morfologiei),

p. 137

(17) V.I. Propp, Radacinile istorice, p. 456-457

(18) Vezi si E.V. Pomeranteva, Cудьбы руссой сказки,

Moscova, 1965, p. 10

(19) N. Rosianu, Eseuri despre folclor, Bucuresti, 2004, p. 71

(20) Vezi si E. Meletinski, Mир и сказка, vol. Фольклор

этнография , Moscova, 1970, p. 139

(21) (22) Idem (19), p. 72

(23) Levi-Strauss, Le stucture el le forme, Editura La Haye,

Paris, 1968, p. 19

(24) M. Eliade, Les savants et les contes de fees, La Nouvelle

Revue Francaise, vol. IV, 1956, nr. 41, p. 887

(25) G. Calinescu, Estetica basmului, Editura pentru

Literatura, Bucuresti, 1965, p. 5

CAPITOLUL II

PERSONAJELE BASMULUI

ZMEI

SERPI

BALAURI

ZANE

CALUL

EROUL

„Legendele si basmele sunt marturii lasate memoriei populare de organizatii initiatice, inainte de retragerea lor din aceasta lume, pentru ca, odata ajunse pe aceasta cale la cei capabili sa inteleaga, sa fie revivificate, readuse la puterea si la splendoarea lor, asemeni calului nazvravan uitat in herghelie, bubos, dupuros si ogarjit, pe care Fat-Frumos, dandu-i hrana adecvata, il preface iar in vehiculul minunat si inteligent ce fusese inainte de a fi dat uitarii.”

Rene Guernon

Fiind o naratiune simbolica, si, prin aceasta o putem afirma fara teama, rituala, basmul isi are radacinule in Intelectul divin, constituie opera Spiritului in lumea omeneasca, iradiind, potrivit randuielii influentelor spirituale. Cu alte cuvinte, basmul este sacru, si acest caracter este demonstrat de faptul ca, in vechime, aproape in toate straturile comunitatii umane, exista convingerea ca acolo unde se rostesc basme, Necuratul nu poate patrunde.

„Basmul e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie, morala, etc. Ceea ce ii ofera particularitate basmului este ca personajele sale sunt atat oameni cat si fiinte himerice, animale.” (1)

Animalele sunt desigur intalnite si in fabule dar acestea sunt doar surogate pentru diferite tipuri de indivizi. Fiintele neomenesti din basme au sociologia si psihologia lor misterioasa, comunica cu omul desi nu sunt oameni, oferindu-i astfel acea specificitate ce apartine numai basmului.

O prima etapa in analiza basmului este determinarea si caracterizarea protagonistilor specifici, precum si definirea atributelor lor.

Personajele basmului fantastic

„Intelegem prin atribute totalitatea calitatilor exterioare ale personajului: varsta, sexul, conditia, infatisarea, diferite trasaturi particulare, etc. Aceste atribute sunt cele care confera basmului culoare, farmec, stralucire.” (2)

De asemenea, este de subliniat faptul ca personajele sunt distribuite, dupa functiile pe care le indeplinesc, in sapte mari sfere de actiuni:

Sfera actiunilor raufacatorului

Sfera actiunilor donatorului

Sfera actiunilor ajutorului

Sfera actiunilor fetei de imparat si al tatalui ei

Sfera actiunilor trimitatorului

Sfera actiunilor eroului

Sfera actiunilor falsului erou (3)

Asadar, basmul cunoaste sapte mari personaje insa distribuirea lor nu poate fi exacta intrucat pe langa acestia pot aparea personaje secundare, de legatura.

Pentru o mai buna clasificare, impartim sfera actiunilor dupa personaje. Astfel, intalnim trei situatii:

Sfera de actiuni si personajul coincid perfect

Un personaj apartine mai multor sfere de actiuni

O sfera de actiuni include mai multe personaje

Formand aceste categorii de personaje, trebuie specificat ca fiecare isi face aparitia sub diferite forme.

Astfel, raufacatorul apare de doua ori; o data brusc, pe neasteptate, iar a doua oara este cel cautat si gasit in urma unei calauziri.

Donatorul este personajul intalnit intamplator, adesea in natura, mai exact in padure.

Ajutorul este prezentat ca pe un dar, ca pe un premiu pentru faptele savarsite sau care urmeaza sa se intample.

Trimitatorul, eroul, falsul erou si fata de imparat, isi fac aparitia inca de la inceput. Ei sunt prezentati fie in mod direct, fie ni se prezinta prin intermediul celorlalte personaje. Insa, trebuie bine precizat dinainte daca acestia sunt cautatori ori victime, cu toate ca sunt exceptii in care pot fi amandoua. (4)

Personajele basmului fantastic

„Basmul fantastic este o naratiune construita pe o succesiune ordonata a functiilor amintite, in diversele variante ale acestora, si din care pot lipsi unele functii, iar altele pot fi reluate” (5).

Eroul este cea mai complexa categorie a prozei populare. Actiunea se desfasoara in limita de timp si spatiu specifice. Au un mod si el specific de oglindire a realitatilor, conferind acestora semnificatii noi de viata.

Continutului bogat in idei ii corespunde un plan compozitional aparte si un limbaj si o tehnica a povestirii.

Ca sa ilustreze ca basmul este o poveste mincinoasa dar adevarata, se incepe expunerea numeroaselor intamplari cu clisee arhiocunoscute (6):

„… a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti; pe cand facea plopul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de ocale de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti…” (7).

Aceste formule anuleaza inca de la inceput ideea de timp si spatiu. In basme se vorbeste despre taramul celalalt, despre imparati si imparatese, fiinte care nu au existat niciodata. Se nareaza intamplari cu totul extraordinare, ce au spatiul si timpul lor. Actiunea se petrece intr-un prezent ce implica notiunea de trecut si viitor.

Dupa toate aceste formulari, cititorul este introdus intr-o lume de evenimente ce se petrec totusi in spatii tipice basmului. Tocmai de aceea se considera ca zonele atemporale si spatiale sunt de ordin stilistic. (8)

Desi cititorului i se comunica ca ceea ce urmeaza sunt intamplari de domeniul fabulosului, basmul starneste interes, bucurie, placere.

ZMEUL

„In vremea aceasta, procletul de zmeu se lingusea pe langa muma baietului, si cu ispite si cu marghiolii, umbla sa se dea in cap sa se planiseasca lui. Ea, biet, nu stia unde bate diavolul de zmeu. Nu cunostea la sufletul ei ce sunt isp[itele si cursele dragostei, si prin urmare nu da nas spurcatului sa se intinza.” (9)

Petre Ispirescu

Zmeul este o fiinta diabolica, traind pe taramul celalalt,dorinta sa de a se imperechea cu o fata de om facand referiri la cuplarea zeilor elini cu mutitoare, cu exceptia ca zmeul insusi e muritor, desi infatisarea sa este una teribila.

Zmeii adesea sunt hoti. ”Imparatul Rosu e foarte mahnit ca in zilele lui niste zmei furasera Soarele si Luna de pe cer ” (10). Alt imparat, care avea trei fete, descopera intr-o zi ca de pe cer disparusera atat luna, soarele, cat si stelele. Imparatul promise celui ce la va aduce una dintre fiicele sale si a treia parte din imparatie. „Stelele le furase zmeul imbracat tot in arama, cu cal si frau de arama, luna o luase zmeul imbracat in argint, iar soarele zmeul imvesmantat in aur.” (11)

Zmeul duce viata de familie, intr-o gospodarie obisnuita, inconjurat de mama, frati, surori. El nu este in nici un caz o vietate salbatica.

„Mitologic, deci simbolic si poematic, zmeul reprezinta o expresie a naturii anorganice impetuoase, a lumii minerale (arama, fier, argint, topaz, diamant), a bogatiilor de pe taramul celalalt,precum si a fortelor telurice latente, a focului in primul rand si de asemenea al dezlantuirilor meteorologice, precum ploaia cu vijelie.” (12). Psihologic vorbind, zmeul detine o mare putere de intimidare ce nu straluceste in inteligenta. Totodata el si-a creat imaginea fiintei dizgratiate de natura, pe

Personajele basmului fantastic

care oamenii nu-l iubesc, fiind sceptic in fata oricarui voinic preferand sa il omoare dinainte sau tanjind dupa muritoare, pe care le fura, suferind mai apoi ca acestea nu ii impartasesc dragostea. Totusi zmeul gaseste frecvent femei slabe sau perverse,cucerite de forta sa brutala.

Personajele feminine sunt, ce-i drept, mai aprige decat cele masculine. Mama zmeului ca o fiinta cruda, „ca o leoaica cu o falca in cer si una in pamant si aruncand vapai din gura ei ca dintr-un cuptor.” (13)

Zmeoaicele poseda insusiri sigure de a identifica o fiinta pamanteana sub orice aparenta, de cele mai multe ori de ordin olfactiv.

„Zmeoaica batrana e o mama care isi iubeste cu ardenta copiii, indeosebi feciorii, ii insoara si ii razbuna cand sunt omorati. Ea are puteri uriase, zboara prin aer, prefacuta intr-un fenomen natural, se catara pe munti, soarbe pe vrasmasi, ii impietreste si mai ales e o mare rozatoare, avand colti cu care gaureste piatra si mananca pomii. E apriga si e de un temperament incoercibil si la suparare plezneste in sensul propriu al cuvantului.” (14)

Portretul fizic al zmeului ramane totusi nedescoperit. Este un urias cu mari forte fizice, insa epuizabile. El pare a avea insa infatisarea unui om, insa de proportii uriase. Insetat cu un dezvoltat simt olfactiv, detecteaza prezenta unui om.

Zmeii sunt cateodata asimilati cu dracii. „racnesc, scuipa foc pe gura” (15), fiind de asemenea antropofagi deoarece bea apa, vin, mananca pita, carne de oaie, de porc, de gasca.

Locuinta zmeilor ne indica o treapta inalta de civilizatie, asemanatoare cu cea a imparatilor: „palatul are fireste o scara la intrare, porti…In camera zmeoaicei e o soba si dupa ea pe o polita o cutie de argint in care sunt pastrate hrisoavele dezlegatoare ale unei vraji.” (16)

Zmeii au de cele mai multe ori un bici fermecat cu care minimizeaza palatul pentru a putea sa plece cu el in alta parte. In aceasta categorie intra si buzduganul nazdravan care, aruncat departe, loveste in usa, in masa si se aseaza singur in cui. Este iarasi stiut ca zmeii au cai nazdravani. „Un cal dintre acestia are 12 aripi” (17), altul „are 8 picioare”. (18)

Personajele basmului fantastic

„ Potrivit mentalitatii primitive, princiliul vital al omului puterea, sta intr-un punct oarecare, grasimea de la rinichi de pilda. Daca cineva fura grasimea de la rinichi, individul moare.” (19). ”Orice atinge principiul vital vulnereaza individul” (20)

Desi zmeul este o fiinta violenta si crunta, avand o repulsie nemarginita pentru oamenii de pe taramul omenesc, al caror miros il irita, ei dovedesc importante semne de umanitate. Intai de toate omoara fara ipocrizie, acceptand lupta dreapta. Se poartea cu multa afectiune si atentie cu fetele furate.

Pe de alta parte, in ciuda fortei lor fizice, sunt fricosi, lipsiti de rationament, chiar indemanatici, putand fi cu usurinta un om iscusit. „Adaptarea lor ca si a animalelor inferioare e unilaterala si lipsita de fantezie” (21)

Cand puterea lor a fost descoperita, sunt incapabili de a face ceva pentru a face fata agresiunii. ”Tudor afla de la o fata ca zmeul are un cap al lui si 11 adaugate si-i taie cu buzduganul cele unsprezece. Zapacit, zmeul il loveste cu capul cel bun intr-o stana de piatra, iar trupul cel fara cap, de necaz pocneste asa tare ca toate zavoarele curtilor se descuiara ” (22)

SARPELE

“Ci sarpele era cel mai viclean dintre toate fiarele campului…”

Biblia(Facerea, 3, 1)

“In ziua aceea, Domnul se va napusti cu sabia Sa grea,mare si puternica,impotriva leviatanului, a sarpelui care fuge, impotriva leiatanului, a sarpelui incovoiat.”

Biblia(Isaia27, 1)

Sarpele este totusi un produs al umanitatii. In basm in afara de faptul ca se sugereaza idea ca sarple traieste intr-un mediu umbros, mitologia se dezvolta in jurul ideii de sarpe familiar. Faptul ca sarpele traieste sub pamant, ca are o privire metalic fascinanta, a creat idea ca sarpele este in comunicare cu taramul celelalt, plin de bogatii minerale. Destul de des sarpele este confundat cu balaurul si cu zmeul, dar el are totusi anumite caractere specifice din punct de vedere moral. Asadar, sarpele nu este numai tarator si teluric,ci si aerian si deseori poate reprezenta prin contradictie o imagine a focului, subteranul fiind locul umiditatii si al caldurii.

In interpretarea psihologica pe care arta o ofera universului piatra este constiinta metaforica a substantei lumii.Aceasta piatra devine o nutritie vitala,o ambrozie si un nectar(de unde posibila ideea de hrana) ce ii da putere celui ce il poseda sa faca schimbari in lumea fantastica. ”Imparatul ofera turme de oi, cirezi de boi, stave de cai, bani, Pahon nu vrea decat margeaua de sub limba. Cam suparat, imparatul i-o da” (23). Margeaua pare deci piatra filozofala aflata in posesia sarpelui, care statuse in Paradis in arborele vietii (24). Totusi aceste supozitii nu au nimic in comun cu mitologia contemporana a sarpelui, care apare ca un mare posesor de bogatii minerale si ca un detinator al unei pietre fermecate.

Personajele basmului fantastic

Din punct de vedere psihologic, sarpele e o fiinta iubitoare de oameni, capabila sa recunoasca aceste reflexe ferine. El cultiva, fara retineri, o moralitate categorica, chiar cand aceasta contrazice interesul propriu.

BALAURUL

„…intalneste in codru trei balauri, unul incolacit de trei ori, altul de sase ori, altul de douasprezece ori, in jurul unui foc respectiv de trei, sase, doisprezece stanjeni.”

Al.Antimireanu (25)

Nu acelasi lucru se poate spune despre balauri. Foarte frecvent ei pot fi confundati cu serpii desi sunt de proportii colosale. Trecutul lor mitologic este nemarginit. China veche aminteste de dragoni ai cerurilor, muntilor, marilor, cu solzi, cu aripi, cu sau fara coarne.

Literatura e plina de eroi ce ucid balauri, printre care Sfantul Gheorghe e pe primul loc. Balaurul devine sinonim cu Dracul. El e monstru redus la reflexe pe care omul, inspaimantat de aspectul lui straniu, il invinge cu usurinta cunoscandu-i structura elementara si incercand sa opreasca procesul de refacere celulara.

Balaurul se deosebeste de zmeu prin aceea ca este o reptila gigantica cu mai multe capete. Deci e un animal. El este deseori un geniu al umiditatii, el sta ascuns intr-un put si cere fiecaruia sa dea cate o fata pentru o galeata de apa. Problema apei potabile e foarte acuta in basm. „Acesta scoate capul din put si spune voinicului venit sa salveze fata: Da-te la o parte sa imi iau darul” (26). Asadar un balaur poate vorbi.

Puterile balaurului sunt inepuizabile, dar unilatelale, si monstrul are un sistem de aparare cu desavarsire reflex si lipsit de inventie spontana. Faptul ca mai tot timpul moare pe seara trebuie legat de faptul ca asa mor in general fiintele telurice. Ele sunt intarite de puterea solara, raceala noptii fiindu-le fatala.

Personajele basmului fantastic

Hrana sa este adesea compusa din oameni. „A fost odata intr-o tara un balaur mare. El avea sapte capete, traia intr-o groapa mare si se hranea numai cu oameni. Cand iesea el la mancare toata lumea fugea,se inchidea in case si sta ascunsa pana ce-si potolea foamea cu vreun drumet pe care-l tragea ata la moarte.” (27)

„Balaurul este de ordin hydric, dar si cu manifestari pirice, simbolizand probabil patura acvatica si rabufneala vulcanica si infernala a subsolului, fara raport la materia organizata in cristale. El este prin definitie distrugator si rau, si, spre deosebire de zmeu si de sarpe, totdeauna ostil omului. Caractereologic el reprezinta vrajmasul eroului, piedica in drumul sau, oprelistea la punte, spaima ce te face sa eziti si sa te intorci din drum.” (28)

ZANA

Zanele sunt in basme fiinte fermecatoare, cu calitati morale ideale. Eroii tineri si nazdravani, care isi cauta consoarte, se indragostesc de ele. Ele intruchipeaza iubirea ideala la care aspira voinicii.

Zana este antiteza zmeoaicei, batrana, dusmanoasa,cu sange otravitor si perfida. „Zana il ajuta cu sfaturi, dandu-i un sapun, un pieptene si o perie vrajite” (29). Zmeii, zmeoaicele, si celelalte personaje mai mult sau mai putin teratologice apartin lumii muritorilor, avand familii si procreand (30).

Zanele sunt fie nemuritoare fie cu puteri miraculoase, atata vreme cat nu se indragostesc de oameni de rand; are nostalgia dragostei cu pamanteni si nu de putine ori renunta la tot pentru el. Insa o trasatura este certa: sunt frumoase si mereu preocupate de frumusete. ”Caci era asa de frumoasa cat nu s-a mai vazut si nu se va mai vedea pe fata pamantului. Avea un par, nene, cu totul si cu totul de aur. Cositele ei lungi si stufoase de-i bateau pulpele. Cand se uita la cineva cu ochii ei ceia mari si negrii ca murele, ii baga in boale;avea niste sprancene bine arcuite de pare ca erau scrise, si o pelita mai alba ca spuma laptelui.” (31).

Locuiesc departe in imparatia zanelor si au palatele lor. Sunt frumoase, gingase si au obiceiul sa se imbaieze in locuri tainice.

Figura zanelor devine centrala mai in toate basmele in care apar. Ea simbolizeaza tineretea splendida si incoruptibila, ademenitoare tinerilor, facand chiar subiectul nostalgiei la un moment dat. Aspectele urate (broasca-testoasa, bufnita) pot sa sugereze si prestigiul irational la un moment dat, exercitat prin efectul dragostei. O descoperim de o frumusete fermecatoare ea are relatii de natura erotica.

Adesea se poate metomorfoza in broaste, pesti, pasari, fiind un fel de geniu al unei ordini fizici.

In alte basme, zana e o fata simpla, frumoasa, uneori cu puteri miraculoase si care nu urmareste ea insasi pe fecior ci este chiar victima a zmeului.

CALUL

Dupa Fat-Frumos, calul este in basm un protagonist foarte important. Fara cal, orice fapta este imposibila. Inca din mitologie el ocupa un loc aparte, si se reduce la ideea strabaterii fulgeratoare a spatiului. “Calul inoata in apa si coama, trupul lui au ondulatii acvatice. El salta, facand arc asupra solului, de unde a venit ideea zborului. Mitologia exprima metaforic aceste insusiri.” (32)

De cele mai multe ori, calul transmite ideea de repeziciune. A mersului, a luminii, a furtunii. Moarte este si ea prezenta in aceasta paralela. Ea calareste adesea pe un cal si aceste conceptii sunt prezente inca din antichitate, cand prevesteau moartea lui Ahile. El e infatisat ca un animal dotat cu insusiri intelectuale exceptionale, ca un sfatuitor al omului. Calul este totusi un animal funerar, el prevestind moartea.

Eroii au cai nazdravani, care pe masura ce imbatranesc stapanii imbatranesc si ei si nu mai sunt folositi. Originea cailor nazdravani nu este intamplatoare, imparatii, ca si feciorii, trebuie sa il aiba de la vreun zmeu invins, sau vreo fiinta fantastica. Acestia vorbesc cu personajele, stiind foarte bine limba lor iar cateodata sunt bilingvi: „Frate, frate, mai inceata-ti pasii, ca de nu – plesnesc. Bucuros imi mai domolesc pasii, daca vei arunca o data in sus pe zmeul in slava cerului, apoi sa faci cu el zup in fundul pamantului, ca nici de nume sa nu-i auzim.” (33). El este inteligenta calauzitoare a eroului, care nu face nimic fara sfatul lui.

Ca taramul celalalt este fagasul calor, este deja stiut. „Exista in basm, undeva, intr-un loc putin accesibil, o herghelie de iepe cu un armasar, sau numai o iapa care genereaza cai nazdravani. Prezenta unui mascul nu-i absolut necesara procreatiei, dupa mentalitatea primitiva si magica. Intr-un basm avem de-a face cu un armasar traind intr-un soi de colonie libera cu iepele generatoare de cai nazdravani.” (34)

Legatura intre cal si frau ia in basm limite magice. Cine intra in posesia unui frau, capata si puterile unui cal nazdravan.

Sunt cai de arama, de argint, de aur sau de sticla, inramati la calesti sau carute de sticla. (35)

De cele mai multa ori calul are aripi, numarul lor fiind variabil. Unul are patru aripi (36), altii cate sase (37), noua (38), doisprezece (39), douazecisipatru (40).

Personajele basmului fantastic

Ce este foarte intalnit in basm este metamorfozarea calului. Iapa se preface in cioara, miel, ghem (41), corb, lupoaica, closca cu pui (42), mioara, stanca (43), negustor si pravalie (44), capatana (45).

EROUL

„Dupa ce imparatul si imparateasa facura tot ce le statea in putinta sa capete un copil, dar in zadar, intr-o noapte imparateasa visa ca, de va manca peste, dorinta-i va fi implinita. Cum auzi imparatul, lua undita si alearga la parau si prinse un peste de aur, din care, stapana si roaba mancand, nascura doi fii; amandoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor era cu lipici, si amandoi erau voinici nevoie mare.” (46)

In nici o alta categorie literara epica in afara de basmul fantastic eroi, cu lumea lor, nu-si manifesta o prezenta atat de vie.

„Eroii basmelor sunt manati de dorinte pentru a caror implinire ei intreprind actiuni; intre ei se stabilesc relatii de opozitie sau compensatie, se destainuie unor anumitor fiinte, deci au confidenti, sunt dotati cu auxilii, etc.” (47)

Toti eroiice fac parte din lumea basmului prezinta o pozitie bine definita in cadrul subiectului, fiind introdusi dupa anumite reguli de la care nu se abat, au limbaj si gesturi tipice, fiecare este reprezentantul unei anumite clase si au un regulament de comportare.

Eroii, personajele, actantii isi pastreaza acelasi profil psihic si moral si si-l imbogatesc mereu cu trasaturi noi. Unii dintre ei declanseaza simpatie, sunt indragiti, iar altii starnesc repulsie, fiind dusmani ai celor ce intruchipeaza binele.

Nasterea putin fireasca a eroului justifica extravaganta actiunii basmului. Caci numai un Fat-Frumos nascut dintr-o boaba de piper, din frunza ori piatra e in stare sa savarseasca aceste fapte iesite din comun sa lupte cu zmei si alte vietuitoare de pe celalalt taram, sa scape luna furata de acestia. In felul acesta basmul devine un lung poem destinat dorintelor.

Nasterea eroului in basm apare tot atat de naturala si din fiinta ca: peste, oaie, iapa, vaca. Cliseul este acelasi: o nastere

Personajele basmului fantastic

anormala ca in felul acesta sa se poata justifica plecarea eroului in lume.

Dar nasterea se produce si prin simpla privire: „sezand la fereastra fata vazu pe un june fluera-vant umbland de colo pana colo. Intr-o zi, uitandu-se la el, dar si el tintind ochii in ochii ei, sinti un fior, apoi o scanteie de foc o arse la inima. Se trase de la fereastra si fata spuse dadacai ce i se imtampla. Ramanand grea, trebui, ca altele, sa ia drumul pribegiei, sa nasca un copil ce va deveni nazdravan.” (48)

Dupa nasterea neasteptata a eroului, incercarile la care e supus ii ofera calitatea de a deveni o proza eroica. Numai un Fat-Frumos sau o Ileana Cosanzeana sunt in stare sa savarseasca fapte care sa atraga atentia automat. Ca urmare a multor aventuri, se ascund trasaturi ale omului superior: curaj, mila, onoare, dragoste pentru semeni. Eroul savarseste foarte putine fapte obisnuite, fiindca are origine si destin dinainte stabilite. De aceea ii vin in ajutor fiinte si elemente fabuloase ale naturii, poseda obiecte miraculoase care-l transforma in orice numai sa invinga.

Imediat ce facem cunostinta cu teme basmului, asistam la sirul de incercari la care e supus eroul, pe care le trece cu succes datorita multelor metamorfoze si ajutoare venite din partea fiintelor negraitoare. Da lupte numeroase si grele, taie firul tuturor uneltirilor, ca in final sa asistam la un final fericit, cu nunta si cu mese mari. (49)

Unele basme sunt construite pe baza unor incercari la care sunt supusi eroii (aduce mamei sau tatalui mere de aur din gradina unei zane, apa vie de unde se bat muntii in capete, purcelul de lapte de la scroafa de sub pamant, etc.) incercand sa demonstreze voinicie, curaj.

O alta incercare e cea a locurilor interzise. Eroii sunt opriti de a trece printr-o vale, de a intra intr-o camera, tocmai ca ei sa faca contrariul: sa intre si in felul acesta basmul sa ia alta intorsatura, sa se complice si sa creasca interesul.

Incercarile se petrec intr-un mediu arhaic, tipic basmului fantastic. Ele sunt cele care confera eroului-om umil, necajit, sau fiu de imparat cu sarcini extraordinar de grele –tocmai ceea ce trebuie sa-l distinga fata de toti cu care intra in contact: eroism.

Ca sa ajunga acolo unde este trimis, eroul trece prin numeroase obstacole: munti inalti de cremene, paduri si ape. Mereu ii vin insa in ajutor animale, pasari, batrani binevoitori.

Personajele basmului fantastic

Despre erou se creeaza un anumit portret fizic, de multe ori conturat si de numele lui. Ar fi greu ca scesta sa fie infatisat ca fiind urat ori prost, incapabil sa indeplineasca incercarile la care e supus.

NOTE

CAPITOLUL II

PERSONAJELE BASMULUI

George Calinescu, Estetica basmului, Editura pentru

Literatura, Bucuresti, 1965, p. 9

V.I.Propp, Morfologia basmului, Editura Univers,

Bucuresti, 1970, p. 89

(4) Vezi Idem (2), p. 80

(5) Idem (2), p. 70

(6) Gheorghe Vrabie, Folclorul, Editura Academiei Republicii

Socialiste Romania, Bucuresti, 1970, p. 345

(7) Lazar Saineanu, Basmele romane, Editura Junimea, Iasi,

1979, selectii

(8) Vezi si Eugen Todoran, Timpul in basmul romanesc,

in Limba si Literatura, vol. VI, Editura Albatros, Bucuresti,

1962, p. 397

(9) Petre Ispirescu, Basme, (Voinicul cel fara tata), Editura

Garamond, Bucuresti, 1995, p. 29

(10) Petre Ispirescu, Basmele romanilor, (Greuceanu),

Editura Minerva, Bucuresti, 1981, p. 214

(11) Retorica, Aripa frumoasa, Editura pentru tineret, Bucuresti,

1977, p.101

(12) Idem (1), p. 36

Idem (9), Ileana Simziana, p. 123

Idem (1), p. 22

G. Calinescu, „Serila, Mezila si Zorila”

Fundescu, Literatura populara, (Fat-Frumos si fata lui Rosiu-Imparat), Societatea C.N. Radulescu, Bucuresti, 1985, p.17

N.D. Popescu, Basmele romanilor, (Cei trei frati si Zmeul),

Editura Junimea, Bucuresti, 1977, p. 62

Francu si Condrea, Basme, (Angherau Viteazul), Editura

Ion Creanga, Bucuresti, 1974

Idem (1), p. 29

L. Levy-Bruhl, L’Ame primitive , Paris, 1927, p. 147

Idem (1), p. 32

Idem (9), p. 27

Idem (11), Povestea lui Pahon, p. 176

J. Evola, La tradizione ermetica, Bari, Laterza,1931, p. 13

Al. Altemireanu, Basme, (Cimpan verde si frumos), Tipografia si Fonderia de Litere Dor. P. Cucu, Bucuresti, 1965

Fundescu, Literatura populara, (Balaurul cu unsprezece capete), Societatea C.N. Radulescu, Bucuresti,

1985, p.37

Idem (10), Balaurul cel cu sapte capete, p. 178

Idem (1), p. 49

Idem (9), p. 31

Vezi si Idem (1), p. 47

Idem (9), Lupul cel nazdravan si Fat-Frumos, p. 55

Idem (1), p. 105

Idem (11), Crancu, vanatorul codrului, p. 210

Idem (1), p. 111

Idem (9), Fat-Frumos cu carita de sticla, p. 76

Idem (9), Tinerete fara batranete si viata fara de moarte,

p. 99

Idem (33), p. 18

Vezi C-tin Radulescu-Codin, Basme, legende, snoave, (Fat-Frumos), vol. II, Editura Grai si Suflet, Bucuresti, 2001, p. 228

Idem (16), (Spaima zmeilor), p. 28

Vezi G. Pitis, Basmele romanilor, (Un ochi plange, unul rade), Editura Minerva, Bucuresti, 1987, p.44

Vezi Idem (11), Crincu, vanatorul codrilor, p. 214

Idem (18), Ileana Cosanzeana, p. 88

Idem (25), p. 87

Vezi Idem (11), Din fata-fecior, p. 59

Idem (40)

Idem (31)

Gheorghe Vrabie, Proza poporului roman, Editura Albatros,

Bucuresti, 1986, p. 129

Idem (9), p. 30

Vezi Idem (47), p. 329

CAPITOLUL III

SIMBOLURI SI METAMORFOZE

„…o trecere dincolo de forma, ceea ce corect ar insemna o ascensiune in informal.”

Radu Vasiliu (1)

Metamorfoza este schimbarea unui om intr-o fiinta sau un lucru, in urma unui blestem sau a unei hotarari de sus. Asta pentru ca eroul singur, fara ajutorul Celui de Sus sau chiar a unei vietati cat de nevinovate, nu poate izbandi nimic.

Basmul se metamorfozeaza succesiv, toate aceste metamorfozari fiind supuse unor legi. Trebuie bine studiate atributele personajelor dupa criteriile ce urmeaza: infatisarea si denumirile lor, specificul aparitiei si locuinta. Concomitent, mai apar elemente auxiliare de o mai mica importanta insa, decat acestea mai sus amintite. (1) bis

Dupa cum spune Propp, „studierea atributelor face posibila o talmacire stiintifica a basmului. Din punct de vedere istoric, aceasta inseamna ca basmul fantastic reprezinta un mit in fundamentele sale morfologice.”

Realizarea unei astfel de stari implica o cunoastere aprofundata a legii si a tehnicii pe care o conduce. Eroul primeste harul de la zana sau de la o fiinta non-umana (peste, corb, taun, etc.). Insa trebuie sa-si fi asimilat treapta de cunoastere ce-l face apt pentru metamorfozare. Omul detine toate aceste calitati in chip virtual si efectiv atunci cand a ajuns la un inalt grad de perfectiune interioara. Metamorfozele din basm se refera la obtinere unui nivel de cunoastere de catre erou sau de alte fiinte, care-l folosesc spre a dobandi mijloacele necesare pentru a trece de anumite obstacole sau capcane care stau in calea lui.

Metamorfoza este un proces care ingreuneaza situatiile sau rezolva dificultatile. De cele mai multe eroul trebuie sa demaste intentiile rauvoitoare ale dusmanului si sa le foloseasca si el impotriva lor. Insa atunci cand eroul ales strabate calea de purificari cu o intentie pozitiva, fortele de opozitie sunt infruntate de fiintele starii umane care devin aliatele lui.

Personajele basmului fantastic

Cazurile de metamorfoza in basm sunt nelimitate si omniprezente, aproape nelipsite din orice naratiune cu caracter fabulos, fantastic.

Metamorfozarea prin blestem sau dintr-o cauza obscura este foarte intalnita si reprezentata in mai toate basmele. In Craisorul serpilor de I. T. Mera, voinicul parea ca este intr-adevar crai peste serpi in ostrovul serpilor. Dar si el, luand asemanarea serpilor, se dovedeste a fi fiinta omeneasca.

Rolul pasarilor in basme sunt ilustrate sub forma unei multitudini de aspecte. Exista credinta in puterea de proorocire a pasarilor, care nu trebuie considerata deloc superstitie. Pana si pasarilor de curte li se atribuiau in vremuri stravechi calitati de vestitori, fie ca era vorba de schimbari meteorologice, fie de alte vesti cum ar fi, spre exemplu, cucuveaua care prevesteste moartea.

Traim intr-o lume plina de semne care ne sunt transmise prin toate vietatile ei. Suntem mereu chemati dar nu totdeauna auzim sau intelegem. Alte vietuitoare intervin in basm, porumbei, rate, taune, tantar, inlocuind de obicei pe altele dar in aceeasi functie. Fat-Frumos il ridica din nisipul fierbinte pe imparatul tantarilor. Acesta il ajuta sa gaseasca pe cele sapte iepe ale babii, punand un roi nemarginit de tantari sa le alunge din padure. (2)

Metamorfoza este de asemenea ilustrata printr-un aliment magic sau prin baut. „Cine bea apa din urmele unui lup sau ale unui cerb se va face ori lup ori cerb.” (3)

Imparatii batrani au frecvent putere de a se metamorfoza in virtutea faptului de a fi nazdravani. Imparatul din „Povestea lui Harap-Alb” a lui Ion Creanga isi incearca feciorii prefacut in urs. Zmeii, zmeoaicele, dracii, zanele, feciorii si chiar animalele au deseori aceasta putere.

In unele cazuri e de ajuns ca eroul sa se dea de trei ori peste cap, uneori sa spuna cateva cuvinte magice, iar alta data este efectul unui obiect miraculos.

„ Metamorfozele se datoresc in anume basme persistentei spiritului vital si dorintei intime a naratorului de a izbavi de moarte nedreapta pe victime si a aplica sanctiuni. ” (4)

Am vazut ca, in basme, un personaj poate foarte usor inlocui pe un altul. Acestea au un scop isa un scop foarte precis, extrem de complex si de bine motivat, uneori. „ Viata reala creeaza ea insasi imagini noi si pregnante, care elimina unele personaje din basm. Eposul popoarelor vecine, literarura scrisa, religia, fie ca este vorba de crestinism, fie de credinte locale – toate influenteaza basmul.

Personajele basmului fantastic

Acesta pastreaza in adancurile sale urme ale paganismului antic, remanente ale obiceiurilor si datinilor stravechi. ” (5)

NOTE

CAPITOLUL III

SIMBOLURI SI METAMORFOZE

Radu Vasiliu, Insemnari despre basme, Editura Rosmarin, Bucuresti, 2000, p. 90

bis Vezi si V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers,

Bucuresti, 1970, p. 90

Mihai Eminescu, Basme, (Fat-Frumos din lacrima), Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1972, p. 102

T. Pamfile, Basme,(Fata si feciorul unchiasului), Editura Junimea, Iasi, 1976, p. 99

G. Calinescu, „Estetica basmului”, p. 165

V.I. Propp, Morfologia Basmului, Editura Univers, Bucuresti, 1970, p. 89

CAPITOLUL IV

BASMUL CA MIJLOC EDUCATIV

Exercitiul amplu al atentiei spontane perseverente, al atentie sustinute,dirijata intr-o directie data, este o imprejurare mintala care educa atentia, obisnuind-o cu urmarirea unor succesiuni liniare de impresii, imagini, notiuni sau idei.

Care este substratul psihilogic al acestei idei?

Basmul, cu toate peripetiile sale, cu toate evadarile sale din experienta posibila, si fie el de continut oricat de naiv, se deapana pe o singura axa. Conflictul central, chiar daca implica o multitudine de persoane, de actiuni, de situatii, se formeaza totusi un tot coerent. Aceasta inseamna ca in mintea celui ce recepteaza povestirea, elementele narate se inlantuie prin referirea la acel conflict, structurandu-se intr-o unitate logica.

Privilegiul adesea oferit acestei functii organizatoare prezinta o importanta de ordin primar din punctual de vedere al evolutiei intelectuale. Un intelectual bogat, cu adevarat evoluat, nu poate fi decat cel ce construieste necontenit unitati sintetice din datele relativ elementare pe care i le serveste fie experienta, fie judecata.

Fiecare copil care asculta o poveste veche transmisa din generatie in generatie, nu poate sa ramana insensibil la aceasta. Influenta pe care o exercita o simpla ascultare a unei povesti lasa in mintea si in sufletul acestui copil urme destul de profunde. Copilul care a ascultat o poveste, odata ce aceasta s-a terminat, este cu totul altul. Posibilitatile sale de simtire, gandire si actiune sunt decisive modificate prin aceasta comuniune. De aici provine nesatul si interesul cu care asculta copiii aceste povesti. Fiecare poveste include interesul pentru lupta sau straduinta atribuita personajului principal, implica acceptarea scopurilor eroului de catre cel care asculta, si fireste participarea fictive a acestuia la intreaga desfasurare a actiunii epice. Aceste argumente nu sunt insa singurele pentru explicarea “interesului” epic. Daca ar fi asa, ar insemna ca interesul copilului pentru aceste povesti sa se termine odata cu terminarea povestii. In schimb, copilul, cere mereu alte si alte povesti, si se dovedeste ca este cu anticipatie rapit si implicat in fictiunea vreunui alt conflict, pe care insa nu-l cunoaste inca. In momentul in care copilul asculta aceste povesti, dupa cateva transpuneri in persoana altuia, si dupa ce a gustat de cateva ori din intriga, este prevenit ca aceste povesti il pot captiva ca un joc. Avalansa de stimulenti psihici in care subconstientul sau

Personajele basmului fantastic

este antrenat si framantat in cursul povestirii, care il absorb si il incant ape copil constituie, poate, un element important, caci de multe ori copilul asculta cu aviditate chiar episoade care nu se raporta cu nimic la conflictul principal al erolui, la obiectivul lui central, episoade care nu implica imaginara lui participare la actiune. Naratiuni lungi, cu un subiect care abunda in multe detalii si care uneori nu poseda o veritabila unitate, pot satisface cerinta copilului de a asculta povesti. Atunci el asculta numai pentru a asculta si, anume, pentru ca, fara sa-si dea seama, culege foarte multe elemente din limbajul current. “Placerea copilului care asculta povesti e semnul care atesta o noua victorie in tendinta lui de a deveni tot mai mult element al “grupului” si tot mai deplin “om”. “ (1)

Prin actul de atentie pe care il exercita cel care asculta, ca si spectator, acesta se solidarizeaza sau se identifica imaginar cu eroul, adoptandu-I telurile, astfel incat acest act de actiune apare ca o fictive participare la lupta si la actiunea epica. De aici ascultatorul sau cititorul poate ajunge in functie de imprejurari sa simta sentimente de depresie, regret sau revolta, poate suferi cand eroul este infrant, sau la polul opus, poate simti un sentiment de satisfactie cand eroul triumfa.

Participarea voluntara, fie ea si fictiva, la lupta eroului scoate in evidenta o nevoie de actiune pe care o resimte cel care citeste sau asculta aceste povesti.

In momentul in care o persoana nu simte nici un fel de legatura cu actiunea sau cu personajele unei povesti, sau cand simte o totala aversiune sau chiar o completa indiferenta pentru actiune si lupta, e de presupus ca aceasta persoana nu va putea participa mintal la actiunea si lupta unui personaj strain, si cu atat mai putin la aceea unui personaj fictiv. Aceasta persoana nu va putea, fireste, acorda nici un fel de interes unei naratiuni.

Participarea unei persoane la actiunea unei naratiuni contribuie la umanizarea si implinirea acesteia. Cu atat mai mult o astfel de cerinta se regaseste in fiecare copil. Se poate spune ca basmul reprezinta o garantie a unei dezvoltari normale si fericite. “Basmul vine si contribuie la caldura coeziunii si solidaritatii sociale.”

Este foarte firesc ca o persoana sa fie preocupata de victoria valorilor asupra nonvalorilor. In urmarirea luptei insasi a eroului unei naratiuni, puterea si Victoria nun e sunt prezentate ca singurele obiecte ale atentiei noastre. Niciodata un copil nu se va

Personajele basmului fantastic

solidariza cu initiativele unui ambitios, ale unui lacom, ale unui bandit si nici nu va fi influentat de subterfugiile, brutalitatile sau violentele celor implicate in actiune. Daca analizam aceste lucruri putem concluziona ca nazuinta predominanta in straduintele eroului corespund in general unui ideal larg, firesc omenirii intregi. Triumful valorilor implica, dupa cum spune Robert Petsch, “imaginea unei omeniri fericite.” (2)

Destul de rar basmul se incheie prin “nunta mare” a eroului. “Atat povestitorul cat si cei carora el li se adreseaza,aspira spre evenimente imbucuratoare si cauta prilejul de a le savura macar intr-o lume fictiva.” (3)

In peripetiile sale, Fat Frumos, ramane personajul simpatico, gratie unor trasaturi favorabile de ordin etic, ce constituie un fel de premise ale conflictului, precum insusi mobilul luptei: fie salvarea Cosinzenei, care fusese rapita de zmeu, fie misiunea omorarii zmeului, a balaurului sau a altui monstru care a pus stapanire peste tinut si pretinde sau comite sacrificii omenesti. Se poate remarca, in acest context, ca sentimental de compatimire in momentul in care eroul este atacat sau infrant, se accentueaza in masura in care eroul sufera lovituri sau infrangeri care nu erau nici necesare, nici firesti, si nici nu apar ca decurgand din propria lui vina. Reactia persoanelor in fata nedreptatii, nevoia de a reactiona impotriva ei si, implicit, solidaritatea cu cei care se impotrivesc injustitiei, nu este numai de provenienta etica, dar si logica. Gustul sau interesul pentru actiune este, astfel, sugerat si amplificat prin imaginea unei lupte effective impotriva unui adversar efectiv, vinovatul. In acest caz naratiunea serveste drept un suport pentru minte si inima in revansa urmarita impotriva acestor probleme etice si logice, restabilind ratiunea in drepturile ei.

Daca s-ar lua in considerare fiecare naratiune de acest gen, si chiar intregul patrimoniu de aceasta nuanta, care a existat in viata unor generatii intregi, nu ne-am putea da seama nici pe departe de potentialul de lupta pentru dreptate care a fost strecurat in fiecare suflet, incetul cu incetul, de-a lungul secolelor, de-a lungul miilor de generatii.

“Prin interesul epic pe care-l trezeste si fara de care n-ar putea fi urmarita, naratiunea e una dintre cele mai uzuale si fructouase ocazii de exercitare a unei atentii sustinute, perseverente si consecvente.” (4)

Personajele basmului fantastic

Exista expuneri care il rapesc pe auditor, la fel de multe cum sunt si cele care pretend o prea mare concentrare a acestuia. In general, o naratiune care presupune un prea mare efort din partea cititorului sau a ascultatorului de a urmari actiunea, nu va fi foarte apreciata de acesta. Naratiunea va fi calificata drept greoaie, obositoare sau obscura. Autorul trebuie sa aiba o foarte mare grija de a expune cat mai clar si mai concis, astfel incat celor carora li se adreseaza sa li se trezeasca curiozitatea de a afla solutia, raspunsul.

Din punctul de vedere al intrigii putem observa mai multe tipuri de naratiuni. La mituri si basme gasim cea mai simpla structura. Aventurile miturilor si basmelor se reduce la doborarea prin lupta a unui inamic primejdios, dar modul actiunii poate fi de alta natura. Uneori nu se poate discuta despre o lupta corp la corp, pentru ca eroul nu poseda forta fizica necesara, si atunci intervine, pana la urma, nrangerea inamicului prin alte mijloace. Exista anumite personaje malefice, care uneori pot avea chiar si puteri supranaturale, dar care sunt pacaliti de erou. Daca eroul ar depasi prea mult pe omul comun prin puteri inaccesibile, care pot sa para chiar exagerate, cel care recepteaza naratiunea nu s-ar putea identifica indeajuns cu acesta, nu i s-ar putea substitui imaginative in totalitate, facand astfel ca interesul epic sa piarda ceva din intensitatea asteptata. (5)

Siretenia, prevederea, iscusinta, darurile mintale in general, ca si calitatile inimii avantajeaza pe cel care recepteaza naratiunea. Adaugand si un pic de implicare a celui care citeste, si atribuindu-si aceste calitati, se poate identifica foarte usor cu eroul.

Orice expunere trebuie sa fie bine structurata intr-un numar clar si amanuntit de intrebari sau probleme, care sunt insotite de un numar corespunzator de indrumari pentru a le putea solutiona. Cu cat intrebarile sunt mai provocatoare si trezesc dorinta de a obtine un raspuns, cu atat expunerea va fi urmarita cu o mai redusa interventie a efortului de atentie voluntara, si desfasurarea activitatii mintale a celui care recepteaza se va efectua mai natural, insinuant, printr-o lunga contributie a atentiei spontane.

Ascultarea repetata de povesti de catre copil ii este de un real folos. Naratiunea ii serveste acestuia mari doze de material, si in acelasi timp, constituie anumitor stimulente mintale, stimulentul elaborarii de sinteze, stimulentul asimilarii logice. Insasi

Personajele basmului fantastic

intelegerea unei naratiuni in care se infatiseaza o lupta, un conflict, o rivalitate, in care se infatiseaza obstacolul ivit in calea unor teluri constituie o exercitare a procesului atentiei sustinute. (6)

Din punct de vedere educativ, in afara de rolul stimulent si organizator al unei atentii prelungite, naratiunii ii mai revine un rol la fel de important, si anume puterea fascinanta, si cateodata destul de marcanta, cu care personajele fictive ale naratiunii, mai ales eroii principali, imprima in auditori o implicare imitative. Daca urmarirea conflictului, care serveste drept excitant pentru atentie, implica substituirea celui care asculta in aventurile eroului pe parcursul naratiunii, nu este deloc iesit din comun ca aceasta substituire sa se prelungeasca si dincolo de cuprinsul naratiunii si al ascultarii ei. Se poate observa destul de des la copii ca, sub puterea emotiei pe care a resimtit-o ascultand un basm, acesta tinde sa se transpuna in rolul care l-a impresionat, mimand atitudinile, iar uneori prelungind aceasta situatie si in situatii care nu se regasesc in naratiune, situatii improvizate de acesta. Copilul preia caracteristicile eroului, si presupunand personalitatea acestuia, face variatii la tema pe care deja o cunoaste. Bine cunoscutele povestiri moralizatoare au chiar acest rol de a imprima cititorului sau ascultatorului o atitudine si sentimente pe care acesta sa le urmeze chiar in afara lecturii. Se poate clar observa cum influenta morala sau chiar imorala, isi lasa amprenta, afectand in moduri si proportii diferite viata individului dar si a grupului. Aici putem spune ca acestea sunt prilejuri care pot sa contribuie la revelarea sau chiar accentuarea propriilor aptitudini sau vocatii. Din alt punct de vedere putem spune chiar ca aceste aptitudini sau vocatii contribuie la randul lor la imprumutarea unor gesturi sau comportamente din naratiune.

O problema importanta in cadrul imitarii o constituie aparentele inselatoare si eroii care pot declansa imitatii deplasate. Exista naratiuni care printr-o tratare stangace sau imprudenta, incalca anumite limite. Sunt accentuate aici apucaturi reprobabile, personaje brutale, lipsite de scrupule, personaje grosiere, sau altele asemenea, si prin aceasta ele apar infatisate fie ca interesante, fie ca originale, fie ca pline de succese. Chiar daca aceste personaje sunt doar trecatoare ele pot lasa in mintea ascultatorului amprente adanci, si imitarea lor, sau solidaritatea in cel mai rau caz cu aceste personaje, poate duce la consecinte nedorite. Pe de alta parte scenele violente, incaierarile,

Personajele basmului fantastic

manifestarile brutale, scenele de razboi, scenele sangeroase sunt departe de a determina in sufletul copiilor intotdeauna dezaprobare si repulsie. Socul emotional trezeste prin sugestie tendinta involuntara de imitatie. Tocmai de aceea, acele naratiuni care prezinta aceste lucruri, nu vor putea sa trezeasca repulsie sau oroare impotriva cruzimii, ci pot avea chiar rezultate foarte negative. Instinctele brutale se trezesc foarte usor in mintea unor copii, iar aceste faze sau procedee ale naratiunii trezesc in copil inclinarea necugetata de a juca roluri similare. (7)

“Din totalul naratiunilor receptate de o persoana, se asterne, cu vremea, in tainutele memoriei sale, o sedimentare complexa de figure si fapte variate, purtand fiecare un anumit potential educativ si alcatuind un fel de “univers” distinct de cel al experientei curente. E drept ca granite care separa aceste doua lumi nu e intotdeauna cu totul etansa, nu e intotdeauna perfect continua si precisa. In constiinta infantile si chiar intr-a multor adolescenti sunt raspantii in care realitatea si fictiunea, adevarul si miticul se ating, se impletesc si risca sa se confunde.” (8)

In fiecare din basmele care au existat si inca exista se pot observa reminiscente sau macar se poate ghici istoria indepartatelor origini populare. Contactul cititorilor cu creatiile narrative stabileste un contact cu predecesorii noi si vechi, cu toti cei care s-au gasit pe acelasi plan in lupta impotriva raului si a nedreptatii.

NOTE

CAPITOLUL IV

BASMUL CA MIJLOC EDUCATIV

Eugeniu Sperantia, Studii de folclor si literatura, Editura

Pentru Literatura, Bucuresti, 1967, p.154-155

Robert Petsch, Wesen und Formen der Erzählkunst, 1942, p.52: „Ceea ce poporul afirma din tot sufletul si iubeste, aceea trebuie sa invinga.”

Idem 1, p.159

Idem 1, p.163

Idem 1, p.165

Idem 1, p.170

Idem 1, p.175-176

Idem 1, p.189

BIBLIOGRAFIE

Altemireanu Alexandru, Basme, Tipografia si Fonderia de Litere Dor. P. Cucu, Bucuresti, 1965

Angenot M. , Studii de critica literara, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1990

Birlea Ovidiu, Introducere la antologie de proza populara

epica, vol. l, Bucuresti 1966

Branigan E. ,Theory and phylosophy, Editura Oxford

University Press, 1997

Calinescu George, Estetica basmului, Editura pentru

Literatura, Bucuresti, 1965

Eco Umberto, Cum se face o teza de licenta, Editura

pentru literatura, Bucuresti, 1985

Eliade Mircea, Aspecte ale mitului, Editura Univers,

Bucuresti, 1956

Eminescu Mihai, Basme), Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1972

Francu si Condrea, Basme, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1974

Fundescu, Literatura populara, Societatea C.N. Radulescu, Bucuresti, 1985

Ispirescu Petre, Basme, Editura Garamond, Bucuresti, 1995

Ispirescu Petre, Basmele romanilor, Editura Minerva, Bucuresti, 1981

Kibedi-Varga A., Elindultam hosszu utra, 1989

Levi-Strauss, Le stucture el le forme, Editura La Haye,

Paris, 1968

Levy-Bruhl, L’Ame primitive , Paris, 1927

Meletinski E., Cтруктурно-типологическoе изучение сказки, (postfata la editia aIIa a Morfologiei)

Pamfile T., Basme, Editura Junimea, Iasi, 1976

Pitis G. , Basmele romanilor, Editura Minerva, Bucuresti, 1987

Pomeranteva E.V. , Cудьбы руссой сказки, Moscova, 1965

Popescu N.D., Basmele romanilor, Editura Junimea, Bucuresti, 1977

editia a-II-a , Moscova, 1969

Propp V.I., Mopфoʌoгиa сказки, Leningrad, 1928

Propp V.I., Morphology of the Folkstale, Bloomington, 1958

Poopp V.I., Morfologia della fiaba, Torino, 1966

Propp V.I.,Morfologia bajki, Wroclaw-Varsovia-Cracovia,1968

Propp V.I., Morfologia basmului, traducere Radu Niculescu, Bucuresti, Editura Univers, 1970

Radulescu-Codin C-tin., Basme, legende, snoave, Editura Grai si Suflet, Bucuresti, 2001

Retorica, Aripa frumoasa, Editura pentru tineret, Bucuresti, 1977

Rosianu N., Eseuri despre folclor, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2004

Rosianu N., Poetica folclorica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1997

Rosianu N., Folclor si folcloristica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1996

Sperantia Eugeniu, Studii de folclor si literatura, Editura

Pentru Literatura, Bucuresti, 1967

Todoran Eugen, Timpul in basmul romanesc, in Limba si Literatura, vol. VI, Editura Albatros, Bucuresti, 1962

Vrabie Gheorghe, Proza poporului roman, Editura Albatros,

Bucuresti, 1986