PERSOANA VÂRSTNICĂ: PERSPECTIVE GENERALE … … 6 [601615]

Cuprins

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 6
PERSOANA VÂRSTNICĂ: PERSPECTIVE GENERALE ………………………….. …………………………. 6
I. 1. Noțiunea de persoană vârstnică ………………………….. ………………………….. ………………………….. 6
I. 2. Clasificări ale perioadei vârstnice ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
I. 3. Procesul de îmbătrânire. Modificări caracteristice îmbătrânirii ………………………….. ………….. 9
I. 3. 1. Modificări biologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 11
I. 3. 2. Modificări anatomice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 11
I. 3. 3. Modificări la nivel psihologic ………………………….. ………………………….. ……………………. 12
I. 3. 4. Modificări în domeniul social ………………………….. ………………………….. ……………………. 12
I. 4. Nevoile persoanei vârstnice ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 13
I. 5. Protecția și asistența socială a persoanelor vârstnice ………………………….. ……………………….. 15
I. 5. 1. Protecția socială a persoanelor vârstnice ………………………….. ………………………….. …….. 15
I. 5. 2. Asistența socială a persoanelor vârstnice ………………………….. ………………………….. ……. 17
I. 5. 3. Beneficii de asistență socială ………………………….. ………………………….. ……………………… 19
I. 5. 4. Serviciile sociale destinate persoanelor vârst nice ………………………….. …………………….. 20
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 21
GENERALITĂȚI PRIVIND SITUAȚIILE DE URGENȚĂ ………………………….. ………………………. 21
II. 1. Definiții ale conceptelor de bază referitoare la situațiile de urgență ………………………….. …. 21
II. 2. O scurtă prezentare istorică a situațiilor de urgență ………………………….. ………………………… 23
II. 3. Evaluarea situațiilor de urgență ………………………….. ………………………….. ……………………….. 24
II. 3. 1. Situații de urgență cauzate de natură ………………………….. ………………………….. ………….. 24
II. 3. 2. Situații de urgență cauzate de oameni ………………………….. ………………………….. ………… 28
II. 4. Etapele desfășurării situațiilor de urgență ………………………….. ………………………….. ………….. 29
II. 5. Proceduri de intervenție ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 30
II. 5. 1. Reducerea riscurilor cu privire la provocarea situațiilor de urgență ……………………….. 30
II. 5. 2. Elemente privind ajutorul umanitar ………………………….. ………………………….. …………… 31
II. 5. 3. Sistemul de averizare rapidă ………………………….. ………………………….. ……………………. 32
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 34
ASPECTE GENERALE A LE PREGĂTIRII PERSOANELOR VÂRSTNICE CU PRIVIRE LA
SITUAȚIILE DE URGENȚĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 34
III. 1. Atitudinea persoanelor vârstnice cu privire la situațiile de urgență ………………………….. …. 34

3
III. 1. 1. Stadiile pierderii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 37
III. 2. Clasificarea persoanelor vârstnice în urma situațiilor de urgență ………………………….. ……… 37
III. 3. Reacțiile persoanelor vârstnice în urma situațiilor de urgență ………………………….. …………. 39
III. 3. 1. Reacții ale persoanelor vârstnice instituționalizate ………………………….. ……………………. 40
III. 3. 2. Reacții ale persoanelor vârstnice cu dizabilități fizice sau psihice ………………………….. .. 41
III. 3. 3. Reacții contextuale ale persoanelor vârstnice ………………………….. ………………………….. .. 41
III. 4. Aspecte ale intervenției și tipuri de suport necesare în urma situațiilor de urgență ………… 43
III. 4. 1. Intervenții în situații de criză ………………………….. ………………………….. ………………….. 43
III. 4. 2. Suportul psihosocial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 44
III. 4. 3. Importanța consilierii în urma situațiilor de urgență ………………………….. ……………….. 45
III. 4. 4. Ajutorul alimentar ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 45
III. 4. 5. Suportul nealimentar ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 46
III. 4. 6. Ajutorul medical ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 47
III. 4. 7. Reziliența asistată la persoanele vârstnice ………………………….. ………………………….. … 47
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 49
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. .. 49
IV. 1. Premise pentru cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 49
IV. 2. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………. 50
IV. 3. Cadrul cercetării: Centru Rezidențial pentru P ersoane Vârstnice Mircești ……………………. 50
IV. 4. Metode și tehnici de cercetare utilizate ………………………….. ………………………….. …………… 54
IV. 5. Perspectiva teoretică abordată ………………………….. ………………………….. ……………………….. 57
IV. 6. Aspecte privind grupul țintă ………………………….. ………………………….. ………………………….. 58
IV. 7. Culegerea datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 59
IV. 8. Interpretarea datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 62
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 79
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 81
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 86
ANEXA 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 86
ANEXA 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 86
ANEXA 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 87
ANEXA 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 89

4
Argument

„Cine nu are bătrâni să și -i cumpere!” este unul dintre numeroas ele proverbe care
dovedesc că bătrâ nețea a fost prețuită, î n special datorită unuia din atributele care o însoțeș te:
înțelepciunea! De aceea, datorită asocierii, în mod tradițional a batr âneții cu înțelepciunea, am
fost interesată să studiez această categorie de persoane și conside r că făcân d această alegere am
avut multe de învățat, mi -am dezvoltat cunoștințele teoretice cât și practice și am dobândit
informații privind cele mai valide concepții ale vieții.
Din păcate, în ziua de astăzi, persoanele de vârsta a treia sunt văzute ca o ″problemă″ și
fără să conștientizăm aceste persoane fac parte din istoria noastră și mai ales, sunt vii și capabile
pentr u a ne povesti această istorie. Cei mai mulți dintre copii i și tinerii de astăzi cunosc persoane
în vârstă și au posibilitatea de a a sculta trăirile familiile lor încă din răzb oi sau din timpul Marii
Crize. A șa după cum bine se știe , secolul XX a fost un secol al marilor schimbări și tulburări
sociale.
Prin urmare , persoanele vârstnice nu ar trebui privite ca o ″problemă″ ci din contra, ele
sunt o șansă de a lucra cu un grup i nteresant de persoane, oameni care s-au adaptat la diferite
schimbări drastice și care au reușit să depășească cu bine acest e ″hop uri″ ale vieții, iar care acum
au nevoie doar de un mic ajutor, de sprijin, de o vorbă bună sau de un zâm bet pentru a putea
continua călătoria vieții .
Dintodeauna , omul s-a confruntat cu situații neprevăzut e, de multe ori dificile atunci când
forțele naturii se dezlănțuiau producând victime și pagube imense. Fie că era vorba de cutremure
de pământ, de inundații, incendii sau alunecări de teren, omul se simțea neputi ncios în fața
acestor situații dezastruoase . Oricât de mult a progresat omenirea în toate domeniile, oricâte
cercetări s -au făcut de -a lungul veacurilor de către persoane ilustre, inspirate de Dumnezeu
pentru a găsi soluții de prevenire și de intervenție în cazul unor astfel de catastrofe naturale, ele
continuă să se manifeste în forme necunoscute și neașteptate. Se poate afirma, pe drept cuvânt,
că înțelepciunea umană a acumulat un adevărat tezaur ce conține metode tot mai performante de
intervenție în situații de urgență ( Britt-Marie Drottz -Sjöber g, 2003, p . 6).
Numeroase situații de urgență afectează anu al milioane de oameni, provoacând pagube
vieții, bunurilor și mijloacelor de subzistență. Unele evenimente afectează mulți oameni pe
perioade scurte de timp, cum ar fi: inundațiile, cutrem urile, incendiile, însă, altele se pot întinde
pe perioade mai lungi de timp, și pot avea mai multe victime decât evenimentele bruște, cum ar
fi, de exemplu : infecțiile cu HIV/SIDA ( acestea cauzând treptat pierderi în multe locuri de pe

5
glob). Datorită schimbăril or climatice, o rice loc poate fi afectat de o situație de urgență, chiar și
zonele în care , până în prezent, nu au fost semnalate nici un fel de situații dezastruoase. De
aceea, situațiile de urgență devin tot mai comune și mai di strugătoare, reprezentând rezultatul
pericolelor naturale cât și antropologice, ce copleșesc capacitatea oamenilor vulner abili de a le
înfrunta. În cosecință, acestea nu trebuie văzute doar ca amenințări externe, ci și ca riscu ri create
de societatea umană, riscuri care pot fi com bătute prin acțiune umană. Multe situații de urgență
pot fi evitate, sau cel puțin se poate reduce capacitatea lor destructivă prin reducerea riscurilor cu
care se confruntă oamenii (Federația Internațională a Crucii Roșii și Red Crescent Societies –
IFRC, 2003).
Este bine de reținut, faptul că și persoanele vulnerabile au puncte forte. Acestea pot fi
folosite pentru a reduce impactul unui dezastru iar a ceste puncte forte, care adesea nu sunt
înțelese pe de -a întregul de persoanele din afară, sunt denumite “capacități”. În general, se crede
că persoanele în vârstă sunt lipsite de putere, cu o mobilitate redusă și sunt adesea considerate
vulnerabile. Totuș i, luând în considerare capacitățile, putem observa că persoanele vârstnice au
bogate cunoștințe tradiționale și înțeleg foarte bine care soluții din trecut au funcționat eficient
dar și care nu . Ei ar putea părea vulnerabili prin comparație cu alți membri ai comunității, dar au
capacități pe care ceilalți poate nu le au. În cazul unei situații de urgență , nu doar nevoile
imediate trebuie rezolvate, ci și capacitățile trebuie recunoscute și întărite. Înaintea producerii
unui dezastru, riscul acestui evenime nt poate fi redus prin descoperi rea și s usținerea capacităților
( Hansford , 2011 , p. 48).

6
CAPITOLUL I

PERSOANA VÂRSTNICĂ: PERSPECTIVE GENERALE

I. 1. Noțiunea de persoană vârstnică

Această ultimă perioadă din viața unei persoane poate fi întâlnită sub multiple denumiri,
cum ar fi: vârstă înaintată, vârsta a treia, perioadă de involuție, perioadă de bătrânețe sau
senescență ( Nechita , 2008, p.19) .
Actul normativ care reglementează asistența socială a persoanelor vârstnice în România
este Legea nr. 17 din 6 martie 2 000. Conform acestei legi este considera tă persoană vârstnică ,
persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege (mai exact vârsta standard de
pensionare în România este de 63 de ani pentru femei iar de 65 de ani pentru bărbați).
În legea nr. 292 din 2011 a asistenței sociale , persoana vârstnică reprezintă o categorie
de populație vulnerabilă cu nevoi particulare, datorită limitărilor fiziologice și fragilității
caracteris tice fenomenului de îmbătrânire ( Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 privind cadrul
general de organizare, funcționare și finanțare a sistemului național de asistență socială).
În cartea ″Vârsta a treia″, Dani elei Gîrleanu -Șoitu, citează din cartea lui Bogdan C. ,
″Geriatrie″ o frumoasă expresie a ″persoane i vârstnice″ și dorește să sublinieze faptul că
persoana vârstnică reflectă cel mai bine persoana care a depășit mijlocul vieții. Prin urmare ,
“persoanele vârstnice sunt persoanele care se află în cea de -a treia sau chiar a patra perioadă a
exist enței, perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic , psihologic, economic și
social sunt cele mai grave; aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluții biologice , ci
fiind implicate, concomitent, și factori i sociali, economici și cu lturali ” (Gîrleanu -Șoitu, 2006, p .
19).
În literatura de specialitate se înfruntă două concepții: una, care vine din partea
economiștilor, administrat orilor și oamenilor politici, c e susțin că bătrânul repezintă o ″povară″
pentru societate și, alta, susținută de sociologi, juriști și medici care afirmă că bătrânul nu trebuie
considerat astfel, ci el trebuie tratat de pe principiile justiției sociale, în virtutea faptului că a
participat în perioada vieții sale active la producerea de bunuri material e sau spiritual e, iar în
această etapă finală a vieții sale are dreptul de a participa la consum și, în acest sens, societatea
are obligația de a -i asigura toate condițiile unui t rai decent și lipsit de griji. B ătrânii nu au nevoie

7
de mila societății, ei își revendică drepturile lor firești de protecție socială și economică, iar
societățile au obligația să le asigu re respectarea ac estor drepturi (Balaci , 1998, p. 30).

I. 2. Clasificări ale perioadei vârstnice

În societatea actuală, vârsta are un rol important în ancorarea socială a individului în
societate. Mulți autori au încercat să clasifice perioada vârstnică și să -i stabilească limitele, mai
mult sau mai puțin contestate . Astfel, dacă luăm în vedere perioadele vieții în stagii formate de
câte treizeci de ani , prima perioadă fiind rezervată ″educării și studiului″, urmând ca a doua
perioadă să fie încredințată ″producției″ iar a treia perio adă fiind destinată ″bătrâneț ii libere″,
perioadă reprezentată de vârsta de peste 60 de ani (Fourastie, Săhleanu , 1997, p. 17).
Cea mai cunoscută clasific are a perioadei vârstnice cuprinde următoarele trei stadii
(Fourastie, Săhleanu , 1997, p. 19):
– Stadiul de trecere spre bătrâneț e: de la 65 de an i la 75 de ani;
– Stadiul bătrâneții medi i: de la 75 de ani la 85 de ani;
– Stadiul m arii bătrâneți: peste 85 de ani.
Totodată , și Organizația Mondială a Sănătății consideră că persoanele vârstnice pot fi
clasificat e, în funcție de vârstă, în patru categorii (Gîrleanu -Șoitu, 2006, p . 20):
– Vârsta mijlocie, medie sau de tranziț ie, până la vârsta de 59 de ani;
– Perioada vârstnic ă: de la 60 de ani la 74 de ani;
– Bătrânețea: între 75 și 90 de ani;
– Longevitatea, este destinată persoanelor de peste 90 de ani.
Iar d in viziunea concepți ei americane asupra bătrâneții se propune o s erie de clasificări
a persoanelor de vârsta a treia (Gîrleanu -Șoitu, 2006, p . 20):
– Bătrâni -tineri ( old -young ): de la 65 de ani la 75 de ani;
– Bătrâni -bătrâni ( old -old): peste vârsta de 75 de ani.
Această serie de categorii cuprinde următoare le subcategorii :
– Bătrâni-tineri sănătoși și singuri;
– Bătrâni -tineri sănătoși implicați într-un cuplu;
– Bătrânii-bătrâni fragile și singuri;
– Bătrânii -bătrâni fragile dar fiind implicate în formarea unui cuplu.

8
Concepțiile medico -sociale franceze consideră că ultima etapă a dezvoltării umane
poate fi împărțită în două mari perioade (Nechita , 2008, p . 23):
– Perioada vârstei a treia: după vârsta de 65 de ani, core spunzător vârstei de
pensionare;
– Perioada v ârstei a patra: după vârsta de 80 de ani.
Alți autori sunt de părere că această perioadă a bătrâneții este împărțită într-una
autonomă și o alta dependentă. La rândul ei, prima dintre ele , cea autonomă, reflectă două
categorii (Gîrleanu -Șoitu, 2006, p . 22):
a) bătrâ nețea propriu -zis autonomă sau ″vârsta in termediară″ , cuprinde persoane le în
etate de 60 -74 de ani și care au un rol socio -economic activ. În această etapă se aplică no ul
principiu intergenerațional, cel al solidarității, fiind bazat pe ajutor informal limitat, pe
acompanierea copiilor cât și a tinerilor din familia lărgită.
b) bătrânețe a autonomă -dependentă, desemnând persoanele care locuiesc în propriile
domicilii, fără un ajutor major din exterior.
Perioad a ″bătrâneții dependente″ se caracterizează prin incapacitatea funcțională psihică
sau f izică a persoanei de a -și asuma, fără ajutor, acțiuni cotidiene. Majoritatea persoanelor de
acest tip sunt cele orientate spre instituții sau menținute la domiciliu, dar primind și o formă de
sprijin. În prezent, dependența persoanelor vârstnice reprezintă o problemă a întregii societăți și
deși prezintă o responsabilitate a familiei , aceasta nu și -o poate consimț i (Gîrleanu -Șoitu, 2003 –
2004, p . 546).
Conform Enciclopediei Britanice , vârsta desemnează orice perioadă sau stadiu din viața
fizică a unei persoane, animal sau lucru. Vârsta este și un atribut social care determină un anumit
stil de viață. Ea coferă o identitate specifică fiecărei persoane, diferențiază persoana de cei care
au alte v ârste și o aproprie de cei care au ac eeași vârstă (Buzducea, 2010, p . 328).
De nenumărate ori , în încercarea de a defini perioadele bătrân eții, mulți dintre
teoreticienii dezvoltării umane au considerat că imagin ea vârstelor poate fi descrisă din mai
multe perspective (Santrock, 1999, p. 20) :
1. Vârsta cronologică reprezintă numărul de ani care au trecut de la nașterea persoanei.
În mod comun, se consideră vârsta cronologică drept sinonimă conceptului de
vârstă. Astfel, în situația noastră, sunt con siderate persoane vârstnice cele care
conform Legii nr.17 din 2000, au îndeplinit vârsta de pensionare;
2. Vârsta funcțională face trimitere la capacitatea individului. Astfel, acest concept
subliniază faptul că abilitățile diferă de la un vârstnic la altu și că nu toate

9
persoanele de aceeași vârstă funcționează la același nivel întrucât fiecare are
propriul ritm de îmbătrânire;
3. Ciclul vieții reprezintă bătrânețea ca procesul de schimbări progre sive în structura
biologică, psihologică și socială a indivizilor . Totodată , încurajează oamenii să fie
capabili de a -și influiența modul în care î mbătrânesc, prin adoptarea unui stil de
viață sănătos și prin adaptarea la schimbările asociate vârstei ( Riemann, 2007, p.19).
• Vârsta biologică reprezintă descrierea vârstei individului în termeni de sănătate biologică cât și
somatică. Determinarea vârstei biologice presupune cunoașterea capaci tății funcționale a
organelor și a sistemelor vitale ale persoanei. Cu cât vârsta biologică este mai mică cu atât crește
speranța de viață a persoanei în cauză.
• Vârsta psihologică este determinată de capacitatea de adaptare a persoanei raportată la cea a
altor persoane de aceiași vârstă cronologică. Astfel, cei care se adaptează mai bine și mai repede,
cum ar fi , de exemplu, pri n rezolvare de probleme, decizii , controlul emoțiilor, motivare, etc.
decât cei de aceeași vârstă sunt considerați a fi, din punct de vedere psihologic mai ″tineri″.
• Vârsta socială se referă la rolurile sociale și expectanțele legate de vârsta unei persoane. Astfel,
o persoană vârstnică care se înscrie în rolurile de pensionar/pensionară sau bunic/bunică este în
acord cu vârst a sa doar cu condiția de a atinge vârsta standar d de pensionare conform legii.
Deoarece, s unt situații în care aceste persoane preiau astfel de roluri înc ă din tinerețe, și astfel,
vârsta socială o depășește pe cea cronologică.
Nenumărate studii au arătat că persoanele vârstnice implicate activ în participarea
socială ajung la etape ma i avansate ale vârstei . Deoarece s -a demonstrate că p articiparea socială
sub forma implicării civice și a voluntariat ului contribuie într-o mare măsură la îmbunătățirea
bunăst ării, inclusiv a fericirii, satisfacții cu privire la viață, la stima de sine, la sentimentul de
control, sănătatea fizică, depresie și longevitate ( Rețeaua pentru dezvoltare umană , Regiunea
Europa și Asia Centrală, Iunie 2014 ).

I. 3. Procesul de îmbătrânire . Modificări caracteristice îmbătrânirii

Cunoașterea îmbătrânirii, ca proces bio -psiho -social, își are originile, în urmă cu mai
bine de două milenii și sunt cunoscute în acest sens preocupările medicilor și a filozofilor din
antichitate cu pri vire la multitudinea de idei pentru menținerea sănătății cât și a prelungirii
duratei de viață. Cercetată amănunțit o bună perioadă de timp, la nivel de individ, p e baza unor

10
observații empirice , cunoașterea îmbătrânirii umane a făcut progrese surprinzătoa re începând cu
epoca modernă, grație progresului științific și tehnic, a perfecționării și diversificării tehnicilor
de lucru, asociind u-și noi domenii de inve stigare (Sorescu, 2008, p . 18).
Procesul de îmbătrânire, reprezintă o ″scară″ de etape, care odată cu trecerea la o altă
etapă, urmează o serie de schimbări de natură fizică, psihică, socială, determi nate fiind de
dezvoltarea umană ( Fourastie, apud Săhleanu, 1997, p . 37).
În cartea ″Procesul de îmbătrânire din perspectiva asistenței sociale ″ a lui Mândrilă
Carmen (2005, p. 19) , este menționat faptul că procesul de îmbătrânire a populației înregistrează
o continuă creștere în toate țările dezvoltate, cauză determinată din simplul fapt că fertilitatea și
natalitatea s -au redus consistent iar fenomenul mortalității generale, mai ales a celei infa ntile a
scăzut.
Prin urmare , îmbătrânirea reprezentând un feno men al lumii vii, este un proce s de
regres, de deteriora re care afectează atât individu l, cât și grupurile, p opulația (Nechit a, 2008, p.
21).
Știința care se ocupă de acest proces al îmbătrânirii populației este reprezentată de
gerontologia medico -socială , iar sfera ei de cuprindere este a diferitelor științe care se ocupă de
cercetarea fenomenului demografic, de sociologia și geografia populației , biologia socială ,
medicina socială , psihologia socială, științele juridice, etc ., și are drept obiectiv cercetarea
îmbătrânirii demografice , așa cum se manifestă acest proces ca fenomen de masă. Introducerea
în literatura de specialitate a acestui termen a fost în 1954 de sociologul American Clark Tibbitss
(Nechita, 2008, p. 27).
 Îmbătrânirea individului
La acest nivel, îmbătrânirea este văzută ca un fenomen multidimensional care include
schimbările fizice ale organismal ui uman după viața adultă, schimbările psihologice care apar în
mintea și capacitățile mentale cât și schimbările sociale a modului în care persoana este văzută,
așteptările ei dar și ceea ce se așteaptă de la ea (Sorescu, 2005, p. 8).
 Îmbătrânirea demografică
Prin acest proces se consideră că îmbătrânirea demografică reprezintă creșterea relativă
a populației vârstnice de 60 sau 65 de ani și peste , și totodată paralel cu aceasta, scăderea
grupului tânăr de populație. Majoritatea autorilor consideră că procesele de îmbătrânire
demografică au o cauzalitate complexă, fiind determinate de factori cu acțiune directă
(demografică) cât și de factori cu acțiune indirectă (nedemografică) (Balaci, 1998, p. 86).
Factorii direcți (demografici) sunt reprezentați de nivelurile scăzute pe care le
înregistrează ratele de natalitate și mortalitate în evoluția acestora în timp cât și factorul

11
migratoriu. Efectul reduce rii ratei de natalitate sau fertilitate se evidențiază clar în subțier ea
piramidei vârstelor unei populații, proces ce poartă denumirea de îmbătrânire demografică prin
bază. Pe de o altă parte, dacă are loc scăderea mortalității unei populații, mai exact creșterea
duratei medii de viață, se produc îngroșări ale vârfului pira midei vârstelor, denumit de specialist
îmbătrânire demografică de vârf (Balaci, 1998, p. 87).
Factorii indirecți (nedemografici) sunt reprezentați de factorii ce stau într -un mod
particular la baza factorilor direcți sub forma factorilor de ordin social, economic, cultural ,
medico -sanitar, religios, etc. cu scopul de a influiența procesul de îmbătrânire demografic la ca re
participă mai multe sisteme și subsisteme (Balaci, 1998, p. 87).
Ca etapă distinctă de v ârstă, bătrânețea reprezintă o ″ perioadă de prof undă degradare și
involuție a principalelo r funcții ale organismului uman″ (Rădulescu, 1994, pp. 123, 124).
Voi descrie încontinuare acest ciclu de viață surprinzând principale le modificări
biologice, psihologice și sociale pe care le presupune procesul de îmbătrânire. Este necesar ă
cunoașterea acestor modificări deoarece ele i mpun o anumită atitudine în dialogul purtat cu o
persoana vârstnică.

I. 3. 1. Modificări biologice

Îmbătrânirea provoacă o succesiune de modificări în organismal uman care
influiențează buna funcționare fizică a acestuia. Intensitatea acestor schimbări este evidenția tă de
prezența anumitor boli cro nice.
Principalele modificări organice în planul biologic includ: sistemul nervos, locomotor,
cardiovascular, respi rator și renal. A par modificări la nivelul tegumentelor (apariția ri durilor,
pielea devine uscată), se reduce forța musculară și capacitatea la efort, apar tulburări digestive,
văzul se degradează, se reduce câmpul vizual iar cu lorile se disting mai dificil, apare o surditate
fizică datorată sclerozării urechii interne și una psihică (persoana aude dar nu înțelege) . S-a
constatat că de la vârsta de 50 de ani scade numărul fibrelor musculare active, scade funcția
renală , crește valoarea tensională iar apăratul repro ductiv, intră în perioada de antropauză pentru
barbați și menopauză pentru femei (Breaz, 2011, p. 73).

I. 3. 2. Modificări anatomice

Aceste schimbări care apar la nivelul anatomiei, sunt foarte ușor de observat și totodată
atrag p ersoana spre încadrarea acesteia în grupul populației vârstnice (Muntean, 2006, p. 423).

12
Apar schimbă ri la nivelul pielii, a vocii ( aceasta își pierde din intensitate ), firele de păr
devin mai slabe și cărunte, se remarcă o serie de modificări ale unghiilor care pot fi rezultat ul
afectării circulației periferice, de obicei datorită arterosclerozei (Breaz, 2011, p. 85).

I. 3. 3. Modificări la nivel psihologic

Aceste modificări sunt produse de vârstă , dar contribuie și factorii interni, cum ar fi
ereditatea și modificările hormonale, cât și factorii externi cum ar fi pensionarea, scăderea
potențialului biologic, patologia asociată, decesul unor rude sau prieteni de vârste apropiate
(Muntean, 2006, p. 425 ).
Funcționalitatea normală a unei persoane vârstnice cuprinde echilibru l fizic, psihic și
social, declară dr. Constantin Bogdan. Astfel, odată cu înaintarea în vârstă apare fragilitatea și
involuția persoanelor de după 65 de ani, ceea ce pentru acestea înseamnă apariția unor probleme
clinice cât și trăirea psihică a stagiului terminal. Bineînțeles, toate acestea diferă de la o persoană
la alta, în funcție de modul de viață, de educație, cultură, realizări, de concep ția sa despre lume,
etc. (Breaz, 2011, p. 87-88).
Tulburările afective, emoțiile, depresia și dispozițiile negative au un rol important ș i
influiențează activitățile pe care le interprinde persoana vârstnică. Depresia reprezintă o nouă
criză în care persoana își pierde identitatea și refuză să vorbească, nu vibrează afectiv și se
comport ca și cum nu ar fi ea (Schiopu, 1981, p.76).

I. 3. 4. Modificări în domeniul social

De cele mai multe ori, persoanele vârstnice sunt dezav antajate , întrucât resursele fizice
cât și cele financiare scad, mass -media și mediile politice îi prezintă ca fiind ″întreținuții celor
care azi lucrează″, drept urmare îi fac pe aceștia să se simtă inutili , ca niște povare (Gîrleanu –
Șoitu, 2002, p . 283).
Modificările în nivelul social sunt determinate de o serie de sc himbări. Plecarea și
căsătoria copiilor, văduvia, încetarea activității, reducerea veniturilor, pierderea locuinței sunt
schimbări negative , dar care se pot compensa prin me nținerea relațiilor sociale și a celor
familiale. Menț inerea unor bune relații combat unul dintre cei mai puternici agenți de schimbare
a sănătății , calității și duratei vieții, cel de izolare (Brea z, 2011, p. 124).
Relațiile cu familia și persoanele apropiat e sunt foarte importante pentru persoana
vârstnică și reprezintă o parte sem nificativă a vieții lor. Existența bunelor relații pentru

13
persoan ele vârstnice reprezintă o bază și un sprijin care ajută la stabilirea emoțiilor provocate de
diversele modificări ale îmbătrânirii. Prin urmare , pentru o bună funcționare a procesului de
îmbătrânire, trebuie stabilită și relațiile sistemului familial, acestea putând fi atinse întâi printr -o
terapie structurală familială, așa cum ne prezintă Daniela Șoitu în cartea sa, ″Social Services for
Elder People″ de construcție a familiei pentru a în țelege cu exactitate str uctura de familie
(credințe, mituri, caracteristici special familiei, etc) și pentru a asigura impl icarea profesioniștilor
în acti vitățile corespunzătoare nevoilor persoanelor vârstnice (Gârleanu -Șoitu, 2002, p . 287).
Este bine de r eținut, așa cum ne prezintă și în revista ″Calitatea vieții″, faptul că
abilitatea fiecărei persoane de a se adapta la proce sul de îmbătrânire este influenț ată de factorii
de mediu și de limitările impuse de degradarea fizică a orga nismului (Humboldt S ., Leal I.,
Pimenta F., 2013, p . 5).

I. 4. Nevoile persoanei vârstnice

Nevoile umane reprezintă baza motivării ce provoacă comportamentele persoanelor,
indiferent de vârsta lor. Numeroasele clasificări și cele mai cunoscute nevoi umane se identi fică
în piramida trebuințelor a lui Abraham Maslow, realizată în anul 1954 ( Anexa 1 ) .
Se consideră că nevoile cu care se confruntă o persoană pe întrea ga perioadă a vieții sale,
pot fi grupate în cinc i categorii (coord. Vladu V . a Fundației de îngrijiri comunitare, 2010, p . 35):
1. Nevoi le fiziologice reprezintă nevoile cele mai elementare, legate de hrană, apă, aer,
căldură, etc. Ele au rolul de a menține echilibrul fiziologic și asigură supraviețuirea la un
nivel fundamental;
2. Nevoile de securitate sublinia ză nevoia de siguranță fizică și psihică. Această nevoie se
referă la nevoia unui adăpost, la nevoia de apărare și de sănătate;
3. Nevoile sociale reprez intă nevoia oamenilor de a avea companie, afecțiune, prietenie și
protecție;
4. Nevoile de stimă subliniază a rată faptul că fiecare persoană are nevoie de respectful celor
din jur și mai ales de cel propriu.
5. Nevoile de autorealizare arată nevoia unei anumite împliniri, constând în realizarea
potențialului nostru, în punerea în valoare a capacității noastre creato are.
Prin urmare, sat isfacerea nevoilor nu este o problemă numai a individului ci și a întregii
socie tăți, fapt ce dovedește că își asumă responsabilitatea de asigurare a bunăstării membrilor săi

14
care prin resursele și cap acitățile proprii nu își pot sat isface aceste nevoi și, în cosecință, nu se
pot integra sistemului social (Sorescu, 2005, p. 72).
Persoanele de vârsta a treia au nevoi de tip fiziologic, de siguranță, dragoste și
apartenență , stimă de sine și autorealizare . Nevoile sociale, emoționale câ t și cele fizice sunt
complexe și interrelaționate . Având în vedere că persoa nele vârstnice reprezintă cel mai
heterogen segment al populației, nevoile acestora diferă mai mult de la o persoană la alta decât în
cazul celor de altă vârstă. Fapt explicat pri n diferitul ritm de îmbătrânire, a zestrei genetice, a
profilului psiho -spiritual, experiența de viaț ă, contextul familial cât și al celui socio -cultural în
care trăiește dar și a evenimentelor trăite ( Sorescu, 2005, p . 73).
În asistența socială, definire a nevoilor umane se stabilește prin numirea persoanelor cât
și a grupurilor vulnerabile, aflate temporar sau permanen t în imposibilitatea de a -și sat isface
necesitățile prin mijloace proprii. Astfel, asistentul so cial este nevoit să înțeleagă că pe lângă
trebuințele materiale și socio -afective primare, imaginea nevoilor umane este de o multiplicitate
deconce ntrată de la o persoană la alta, astfel încât nu trebuie să ia propriile nevoi ca model
pentru st ructura nevoilor beneficiarului ( Marshall , 1993, p. 39).
Nevoile persoanelor v ârstnice în situația de pierdere totală sau parțială a autonomiei,
care pot fi de natură medicală, sociomedicală, psihoafectivă, se stabilesc pe baza grilei naționale
de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice , care prev ede criteriile de încadrare în grade de
dependent . Acest instrument ia în considerare următoarele repere în evaluarea nevoilor
persoanelor vârstnice (Hotărârea nr. 886 din 5 octombrie 2000 privind aprobarea Grilei nationale
de evaluare a nevoilor persoanel or vârstnice) :
– Starea de sănătate a persoanei vârstnice
– Capacitatea de autoservire și autogospodărire
– Condițiile de locuit
– Rețeaua informală ( familia, prietenii, vecinii)
– Situația economică
– Gradul de dependență: status functional și status instrumental.
În cosecință, nevoile umane sunt preferințe, dorințe, resimțiri, așteptări ale oamenilor de
a avea, de a fi, de a ști și de a crede, respectiv, de a -și însuși bunuri, toate acestea fiind
condiționate și devenind efective în funcție de nivelul dezvoltării e conomico -sociale și de nivelul
de dezvoltare a individului ( coord. Vladu V. a Fundației de îngrijiri comunitare, 2010 , p. 38).

15
I. 5. Protecția și asistența socială a persoanelor vârstnice

Acest domeniu al protecției și asistenței sociale a persoanelor vârstnice are ca scop
analizarea abordării a vârstei a treia în contextul protecției pentru anumite domenii, precum și cel
al egalizării șanselor sociale, absorbței sărăciei cât și pentru o abordare diferențiată în ceea ce
privește serviciile de asistență socială sau situațiile care pot situa această categorie de persoane
printre grupurile defavorizate (Sorescu, 2008, p. 186).
I. 5. 1. Protecția socială a persoanelor vârstnice

Protecția socială reprezintă ansamblu l de politici, măsuri, instituții, organisme care
asigură sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în dificultate și care nu pot să realizeze prin
efort ul propriu condiții le normale, minime de viață . În sens general, protecția socială reprezintă
un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială
pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale ( Zamfir C., Vlăsceanu
L., 1998 , p. 457).
Conform Cartei Sociale Europene, protecția socială pen tru ansamblul populației, care
privește implicit și persoanele vârstnice, vizează dreptul la protecția sănătății și de a beneficia de
servicii sociale. Articolul 23 al Cartei, refer itor la ″ Dreptul persoanelor vârstnice la protecție
socială″ vizează măsuri care să permită persoane lor vârstnice să rămână membri deplini ai
societății cât mai mult timp posibil, prin intermediul (C arta Socială europeană, 1996, p . 36-37):
a) unor resurse financiare suficiente care să le permită să ducă o existență decentă și să participe
activ la viața publică, socială și culturală,
b) difuzarea informațiilor privind serviciile și facilitățile disponibile pentru persoane le vârstnice
și posibilităților de a recurge la acestea.
Sisteme le de protecție socială furnizează ″o plasă de siguranță″ esențială pentru
persoanele care se conf runtă cu provocări precum boala, sărăcia, vârsta . etc. Scopul protecției
sociale a persoanelor vârstnice este de a asigura respectarea drepturilor așa cum sunt ele
reglementate în trat ate și convenții int ernationale ( Zamfir C., Vlăsceanu L., 1998, p. 457 ).
Bătrânețea a început să fie considerată din ce în ce mai mult un risc de dependență și de
excluziune socială. Ca atare, politica de protecție privind persoanele vârstnice poate viza acțiuni
în diverse pl anuri (Poede, 2002, p. 173):
− financiar, privind protejarea venitului,
− medical, urmărind îmbunătățirea calității îngrijirii medicale,
− social, axându -se pe mai multe niveluri:
– personal, crearea de condiții pentru a trăi decent și indep endent ;

16
– inter-relațional, sprijinirea integrării în viața comunității;
– relația vârstnic -instituții, în sensul adecvării serviciilor oferite de aceste organisme
la nevoile soci ale ale persoanelor de vârsta a treia.
Una dintre direcțiile cele mai importante de ce rcetare, dar și de acțiune în ceea ce
privește protecția socială a persoanelor vârstnice vizează combaterea sărăciei și promovarea
incluziunii sociale. Totuși, protecția socială a persoanelor vârstnice nu a că ptat în mod deosebit
atenția, așa cum este în cazul copiilor, a tinerilor, grupurilor etnice, etc.
În România, persoanele de vârsta a treia se numără printre beneficiarii ambelor
componente ale sistemului de protecție socială: sistemul de asigurări sociale contributiv e și
sistemul de asistență socială noncontributivă ( Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 privind
cadrul general de organizare, funcționare și finanțare a sistemului naționa l de asistență socială).
Conform Legii nr. 263 din 2010, îm țara noastră sunt următoarele categorii de pensii
(Legea n r. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemu l uni tar de pensii publice, cap. IV, ART.
51):
1. Pensia pentru limita de vârstă, se acordă asigurațiilor care îndeplinesc, cumulativ, la data
pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare ( 60-65 de ani) și stagiul
minim de cotizare realizat în sistemul public (10 -15 ani).
2. Pensia anticipată , se acordă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de
pensionare, asigurațiilor care au depăsit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 1 0 ani.
3. Pensia anticiptă parț ial, se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard
de pensionare, asigurațiilor care au realizat sau au depăsit stagiul complet de cotizare cu
cel mult 10 ani. La împlinirea vârstei standard de pensionare, p ensia anticipate devine
pensie pentru limita de vârstă.
4. Pensia de urmaș, se acordă pe tot parcursul vieții , copiilor cât și soțului supraviețuitor
dacă persoana decedată era pensioner sau împlinea condițiile pentru obținerea unei
pensii. Cuantumul se stabi lește conform unui anumit procedeu.
5. Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care și -au pierdut total sau cel puțin jumătate
din capacitatea de muncă ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale
survenite în timpul și din cauza practicii profesionale . În raport cu gradul de reducere a
capacității de mu ncă, invaliditatea este: de gradul I ( pierderea totală a capacității de
muncă și a capacității de a utoîngrijire), de gradul II ( pierderea totală a capacității de
muncă, cu păstrare a capacității de autoîngrijire) și de gradul III ( pierderea a cel puțin
jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională,
corespunzăt oare a cel mult jumă tate din timpul normal de muncă).

17
În anul 1994, într -un raport de cercetare ″Preîntâmpinarea crizei vârstei a treia″ al
Băncii Mondiale s -au sugerat trei sisteme de securitate a vârstei a treia (Gîrleanu -Șoitu, 2003 –
2004, pg.491):
– Sistemul de pensii obligatorii de stat
– Sistemul de pensii private obligatorii
– Sistemul de contribuții sau asigurări voluntare, individuale
Furnizarea de venituri la pensie ar trebui să ia în considerare toate resursele disponibile
pentru persoanele în vârs tă, inclusiv pensiile publice și private, câștigurile și activele. Existența
sistemelor publice de pensii care să permită persoanelor în vârstă să mențină standarde adecvate
de trai sunt susceptibile de a rămâne principala sursă de venit pentru pensi onari în viitor ( Zamfi r
C., Vlăsceanu L., 1998, p. 459).

I. 5. 2. Asistența socială a persoanelor vârstnice

Se vorbește tot mai mult despre importanța asistenței sociale în viața unei persoane
vârstnice , aceasta fiind caracterizată ca fiind o resursă elementară minimă necesară unei vieți
demne cât și o funcționare socială normal ă, neacoperită prin efortul persoanei sau familiei în
cauză și nici de comportamentele de asigurare socială ale sistemului de securitate social ă
(Sorescu, 2005, p . 72).
Așa cum am mai menționat, actul normativ care reglementează asistența socială a
persoanelor vârstnice în România este reprezentat de Legea nr. 17 din 6 martie 2000. Conform
prezentei legi, persoanele vârstnice au dreptul la asiste nță socială, potrivit dispozițiilor prezentei
legi, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun ( Legea nr. 17
din 2000, ART .1, (1) ).
Persoanele vârstnice care pot beneficia de asistență socială trebuie să se afle în una dintre
următoarele situații (Legea nr. 17 din 2000, ART.3) :
a) nu are familie sau nu se află în întreținerea unor persoa ne obligate la îngrijirea acesteia;
b) nu are locuință și nici posibilitatea de a -și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor
proprii;
c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii
necesare;
d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

18
e) se află în imposibilitatea de a -și asigura nevoile sociomedi cale, datorit ă bolii ori stării fizice
sau psihice.
Totodată, ART. 27 din prezenta lege, menționează că asistența socială se acordă la
cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului legal al acest eia, a instanței
judecătorești, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliției, a organizației
pensionarilor, a unităților de cult recunoscute în România sau a organizațiilor neguvernamentale
care au ca obiect de activitate asistența socială a persoanelor vârstni ce ( Legea nr. 17 din 2000 ,
ART. 27).
Principii ale sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice
Principiile care stau la baza Strategiei naționale pentru dezvoltarea sistemului de
asistență socială pentru persoanele vârstnice se fundamente ază pe principiile enunțate de
Organizația Națiunilor Unite, precum și pe cele care guvernează construcția sistemului de
servicii sociale și sunt următoarele (HG. Nr. 541 din 2005 ):
a) respectarea demnității umane, fiecărei persoane îi este garantată dezv oltarea liberă și deplină
a personalității;
b) universa litatea, fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de
lege;
c) solidaritatea socială, comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura
nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
d) parteneriatul, instituțiile publice și organizațiile societății civile cooperează în vederea
organizării și dezvoltării serviciilor sociale;
e) subsidiaritatea, statul intervine atunci când init iațiva locală nu a satisfăcut sau a satisfăcut
insuficient nevoile persoanelor;
f) participarea beneficiarilor, care sunt implicati direct în procesul de decizie și acordare a
serviciilor sociale;
g) transparența, în raporturile dintre beneficiari și autor itățile publice locale;
h) nediscriminarea, prin respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Asistența socială pentru persoanele vârstnice se realiz ează prin servicii și beneficii ale
asistenței sociale ( Legea nr. 17 din 2000, ART.2).
În dicționarul de sociologie , asistența socială ( "Social w ork") reprezintă ansamblu l de
instituții, pr ograme, măsuri, activități profesionalizate de protejare a unor per soane, grupuri,
comunități cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate. Asisten ța socială, ca mod operativ
de punere în aplicare a progra melor de protecție socială precum și ca un component esențial al

19
acesteia, prin serviciile și activitățile ei specializate , ajută persoane le și grupuri le în nevoie , nu
numai să facă față mo mentelor dificile ci și susține, prin mobili zarea resurselor instituțiilor de
stat și a eforturilor comunității, prin crearea unor cond iții socio -culturale favorabile și de refacere
a capacităților pr oprii de integrare socio -cultu rală normală a categoriilor defa vorizate ( Zamfir C.,
Lazăr Vl ăsceanu L., 1998 , p. 47).

I. 5. 3. Beneficii de asistență socială

Beneficiile de asistență socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substi tuire a
veniturilor individuale sau familiale obținute din muncă, în vedere a asigurării unui nivel de trai
minimal, precum și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității
vieții anumitor categorii de persoane ale căror drepturi social e sunt prevăzute expres de lege.
Benefic iile de asistență s ocială destinate persoanelor vârstnice sunt, în principal (Legea 292 din
2011, ART. 94, (2) ):
a) beneficiile de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de
excluziune socială;
b) indemnizații de îngrijire, acordate în condi țiile legii;
c) alocații sau contribuții pentru asigurarea calității serviciilor sociale, destinate acoperirii
costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidențiale de îngrijire, precum și pentru
susținerea unor suplimente nutriționale;
d) facilit ăți privind transportul urban și interurban, telefon, radio -tv, achiziția de produse
alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum și a altor servicii;
e) ajutoare pentru situații care pun în pericol viața și siguranța persoanei vârst nice, precum și
pentru evitarea instituționalizării;
f) ajutoare în natură precum: alimente, încălțăminte, îmbrăcăminte, medicamente și dispozitive
medicale, materiale de construcții și altele asemenea.
Asistența socială a persoanelor vârstnice devine un proces foarte creativ. U na din
recompensele reale ale acestui domeniu este faptul că se realizează mult cu puțin. Spre exemplu,
utilizarea unui scaun cu rotile poate face ca un bătrân să fie capabil să se deplaseze , să realizeze
diferite activități și să rămână independent, însă, un fotoliu special nu rezolvă problema
singurătății cum nici întâlnirile de grup problema hipoacuziei . În concluzie, orice mic ajutor
oferit persoanelor vârstnice și nu numai, trebuie să fie unul potrivit nevoilor sale. (Marshall,
1993, p. 6).

20
I. 5. 4. Serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice

Pentru a identifica serviciile sociale considerate necesare funcționării unui trai decent a
persoanelor vârstnice, este necesar conform ART.4 din Lege nr. 17 din 2000, identificarea
nevoilor . Acestea se evaluează prin anchetă so cială ce elaborează date cu privire la af ecțiunile ce
necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospod ări și de a îndeplini cerințele firești ale vieții
cotidiene, condițiile de locuit, pr ecum și veniturile efective sa u potențiale considerate minime
pentru asigurarea satisfacerii nevoilor cur ente ale vieții . Pe lângă angheta socială, pentru
evaluarea nevoilor se utilizează și Fișa de evaluare socio -medicală (geriatric) care constituie
piesă obligatorie la dosarul persoanei vârstnice care solicită îngrijiri ( Legea nr. 17 din 2000).
Resursele de care pot beneficia persoanele vârstnice din partea sistemelor de suport
formale sunt reprezentate de servicii sociale primare și de serviciile comuni tare.
a) Serviciile primare reprezintă activități le de identificare a nevoilor soci ale individuale și
familiale , activități de informare , măsuri și acțiuni de sprijin în vederea menținerii în
comunitate a persoanelor vârstnice , activități și servicii de consi liere (Sorescu, 2005, p.
142).
b) Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice au în vedere (Legea nr. 17 din
2000) :
– Îngrijirea temporară sau permanent la domiciliu ,
– Îngrijirea temporară sau permanentă într -un cămin pentru persoane vârstnice,
– Îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente
și locuințe sociale.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sau în căminele
destinat e persoanelor vârstnice sunt de trei tipur i ( Le gea nr. 17 din 2000):
– servicii sociale (destinate prevenirii marginaliz ării sociale, consiliere, etc),
– servicii socio -medicale ( oferă sprijin pentru realizarea igienei personale, readaptarea
capacităților fizice și psihice)
– servicii medicale ( se ocupă cu consu ltații și îngrijiri medicale).

Persoanele vârstnice , pe lângă siguranța de protecție și asistență socială , simt nevoia și
poartă în suflet dorința de independență cât și de posibilitatea de a lua singuri decizii întrucât, cu
cât cresc restricțiile vieții, nevoia de autonomie devine tot mai puternică .

21
CAPITOLUL II
GENERALITĂȚI PRIVIND SITUAȚIILE DE URGENȚĂ

II. 1. Definiții ale conceptelor de bază referitoare la situațiile de urgență

Conform Legii nr. 15 din 2005 , situația de urgență reprezintă a cel eveniment
excepț ional, cu c aracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea
populației, mediul înconjurător, valorile material e și culturale importante, iar pentru restabili rea
stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsurii și acțiuni urgente, alocarea de resurse
suplementare și managementul unitar al fo rțelor și mijloacelor implicate (Legea nr. 15 din 28
februarie 2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 21 din 15 aprilie 2004 cu privire la
Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență ).
Situațiile de urgență sunt evenimente, provocate de natură sau de oameni (în cele mai
multe cazuri sunt implicați ambii factori), care au o influență distrugătoa re asupra unor grupuri
mari de persoane sau comunități întregi, cauzând pierderea masivă a proprietăților, punerea în
pericol a vieții celor afectați și provocând suferință acestora (Confederația Caritas România,
2008, p. 7).
În general, numeroasele situaț ii de urgență au un impact negativ asupra dezvoltării
comunităților (pe toate planurile, nu numai material). Spre exemplu, există familii care înainte de
producerea catastrofei au trăit independent, fără să se conf runte cu probleme sociale, iar dintr -o
dată devin dependente și nu mai dispun de resurse le necesare de subzistență. M ai dificilă este
situația acelor grupurile vulnerabile, care și fără producerea acestor evenimente distuctive se
confruntau cu d ificultăți și nu dispun eau de resursele n ecesare (în primul rând resurse interne de
motivare) pe ntru a depăși momentul de criză (Federația Internațională a Crucii Roșii, 2003).
Starea de urgență este urmarea unei declarații a autorităților statului, făcută ca răspuns
la o situație excepțională care prezintă o amenințare fundamentală la adresa țării. Necesitatea de
a declara starea de urgență poate decurge din situații foarte diverse, cum ar fi întrepr inderea unei
acțiuni armate îndreptate împotriva statului de către elemente interne sau externe, calamitățile
naturale, tulburări interne, epidemii, crize financiare sau economice sau greva generală. Alți
termeni folosiți cu referire la situațiile de urgen ță sunt starea excepțională, starea de a lertă și
starea d e asediu ( Gauthamadas, 2005, p . 7).

22
Dezastru – prin acest termen se înțelege întreruperea majoră în modul normal de
funcționare a societății, care conduce la pierderi umane, materiale sau de mediu semnificative și
care depășesc abilitatea comunităților afectate de a face față acestui eveniment cu resursele
proprii. Dezastrele apar când efectele negative ale pericolelor nu sunt administrate în mod
eficient. Dintr -o perspectivă generală, dezastrele pot fi clasificate în două mari categorii:
-dezastru personal (descrie experiența de groază, moartea traumatizantă a unei persoane , etc.)
-dezastrul comunitar (se referă la un eveniment care poate afecta un grup ma i larg sau o
comunitate. De exemplu, într -un dezastru comunitar cu foarte multe victime omenești, durerea î i
afectează pe membrii apropiați ai familiei, familia lărgită, prieteni i, consilieri i comunitari , etc.
Mai mult, prin acoperirea mare a mass -mediei p rivind evenimentele naționale și internaționale,
se poate vorbi de un dezastru global comunitar de o mai mare dimensiune (Abarquez, Murshed,
2004, p. 16).
Elementele comune care trebuie avute în vedere, în conceptualizarea diferitelor situații
de urgență, cuprind următoarele (Gauthamadas, 2005, p. 9):
1. O situație de urgență afectează structura socială existentă și face foarte dificilă gestionarea
consecințelor de către mecanismele sociale obișnuite. Greutățile întâmpinate în urma unei situații
excepționale sunt foarte multe și nu se limitează numai la cele de natură fizică.
2. Variabilele care pot modera impactul situațiilor de urgență includ capacitatea
supraviețuitorilor de a se adapta din punct de vedere psihologic, capacitatea structurilor
comunității de a se adapta la criză și ajutorul disponibil.
3. În cadrul unor populații, de exemplu, zonele afectate în mod repetat de inundații, experiența
îndelungată în a face față acestor situații poate duce la formarea unei „subculturi” specifică
dezastrului, ceea ce este foarte probabil să afecteze modele de reacții psihosociale în fața
dezastrului.
Pericolul este un eveniment extrem, natural sau antropologic, cu potențial distructiv
pentru bunurile sociale, economice și umane. Printre aceste se pot număra viitoare amenințări, și
pot fi ″naturale″ (geologice, hidro meteoroloice și biologice) sau ″antropologice″ (conflicte,
degradarea mediului și pericole tehnologice) ( Mork Nils P ., p. 9).
Calamitățile naturale sunt reprezentate de fenomenele naturale, apărute imprevizibil și
crează un volum mare de victime omenești cât și de distrugeri de bunuri și valori materiale
(Abarquez, Murshed, 2004, p . 17).
Catastrofele sunt determinate de accidente industriale (nucleare, chimice, incendii),
distrugeri hidrotehnice, accidente de circulație, prabușirea unor mine, etc. ( Popescu, 1995, p.
15).

23
II. 2. O scurtă prezentare istorică a situațiilor de urgență

Între 1994 și 2003, anual, mai mult de 255 milioane de oameni au fost afectați d e
diferite situații de urgență la nivel global . În 2005, Strategia Internațională a Națiunilor Unite
pentru Reducerea Dezastrelor ( UNISDR ) a înregistrat o creștere de 18% privind mortalitatea
cauzată de situațiile dezastruase în întreaga lume, fapt ce a dus la o pierderea a 91.900 de vieți .
Prin urmare, în 2006, UNISD R a înregistrat 395 de astfel de evenimente , soldate cu 21.342 de
morți, ce au afectat peste 130 de milioane de oameni și au provocat pagube estimate la 19
miliarde $ (Strategia Internațională a Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor).
În decursul istoriei umanității s -a observant faptul că, pe ntru circa 60% din totalul
persoanelor victime a numeroasele situaț ii de urgență, sunt cauzate în urma cutremure lor. Chiar
dacă societatea a progresat continuu, ea a devenit tot mai vulnerabilă la acțiunea și efectele
dezastrelor natural e, observându -se că aceste fenomene, în pofida cunoașterii lor tot mai profund,
nu au stopat punerea în op eră a unor progra me intensive și extensive de urbanizar e și
industrializare ( Mitrescu G. , Grow Ethel, 2000, p. 12).
Sinteza efectuată de NEIC (Centru de Informații Seismice din SUA) încadrează
România din secolul XX în rândul țărilor cu cele mai mari cutr emure ( cu peste 1.000 de
victime), alături de China, Japonia, Chile, Iran, Turcia, Italia, India, etc.
Inundațiile sunt o altă categorie din sfera situațiilor de urgență care se produc destul de
frecvent în țara noastră și care sunt atât de periculoase pentru zonele în care acestea se manifestă.
Factorul determinant al producerii fiind ploile torențiale. Din analiza și prelucrarea statistică a
înregistrărilor hidrometeorologice pe o p erioadă de 40 de ani , s-a constatat că cele m ai puternice
averse se produc în regiunile cele mai aride din țară, recordul fiind deținut de Bărăgan (Viziru),
cu o inte nsitate medie de 6,63 litri/min ( Mork Nils P, p . 13)
Stephen J. Spignes în prezenta carte, ″100 cele mai mari dezastre din toate timpur ile″
(2005, p. 9) relatează toate evenimentele petrecute de -a lungul timpului, evenimente în număr de
100 ce sunt provocate de natură cât și de mâna omului, și totodată, dorește într-un mod subtil să
prețuim viața ș i să ne bucurăm de ceea ce avem. Studiul dezastrelor d e-a lungul istoriei ilustrează
cât se poate de clar puterea naturii. Astfel, jumătate din toate aceste evenimente a respectiv ei
lucrări sunt provocate de Mama Natura, apoi foametea și epidemiile reprezintă următoarele 20,
cauze produse de inundații sau furtuni, cutremure, accidente aviatice, feroviere, etc. Câteva
exemple de astfel de dezastre o reprezintă Marea epidemie de gri pă din întreaga lume (1918 –
1919), epidemia mondială de SIDA în întrea ga lume ( sfârșitul anilor `70 și continua ), seceta,
foametea din China (1876 – 1878), Ciuma Neagră, Cutremurul din România (4 martie 1977) , etc.

24
II. 3. Evaluarea situațiilor de urgență

Situațiile de urgență pot fi determinate de o cauză naturală sau de o cauză umană. Însă,
pot conlucra și împreuna, d e exemplu, conflictele (pericole le provocate de om) pot contribui la
impactul unui eveniment natural, cum ar fi de exemplu seceta ( seceta devenind pe urmă un
pericol natural).

II. 3. 1. Situații de urgență cauzate de natu ră

Riscul natural, perceput din punctul de vedere al definirii, prezentat în detaliu de Ion
Popa în cartea Pregătirea în domeniul prevenirii și intervenției în situații de urgență reprezintă o
anticipare a unor efecte probabile (pierderi umane și materiale ) cu o imposibilitate a predicției
asupra evenimentelor naturale potențiale în perspectivă imediată sau mai îndepărtată și constituie
factorul esențial în abordarea situațiilor de urgență ca făcând parte din viața noastră, neputând fi
eliminate, c i doar ameliorate într -o mai mică sau mai mare măsură, în funcție de modul de
implicare în timp sau perioade ale fiecărei generații ( 2004, p. 12).

a) Cutremur ul (seism) este reprezentat de mișcări ale pământului, ce constau în vibrații ce își au
originea în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă
din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cau zate de o activitate vulcanică. Când este raportat un
cutremur , este precizat epicentrul său (locația de pe suprafața Pământului af lată deasupra locului
în care s -a produs cutremur ul), adâncimea la care acesta s -a produs și magnitudinea sa pe scara
Richter ( Confed erația Caritas România, 2008, p . 10).
Tabel 1. Scara Richter a magnitudinii cutremurelor:
Magnitudinea
Richter Efecte Frecvența
(pe plan
mondial)
sub 2,0 Nu este resimțit de oameni 8000 zilnic
2,0…2,9 În general, nu este resimțit de către oameni 1000 zilnic
3.0…3,9 Este resimțit, dar rareori provoacă pagube 49.000 anual
4.0…4,9 Este resimțit și se simte o zgudui re mai accentuată 6.200 anual
5.0…5,9 Afectează major, construcțiile prost rea lizate. 800 anual
6.0…6,9 Provoacă distrugeri însemnate, până la 100 km de epicentru. 120 anual
7,0…7,9 Provoacă distrugeri majore pe zone întinse. 18 anual
8,0…8,9 Provoacă distrugeri majore, până la sute de km de epicentru. 1 anual
9,0 și peste Devastează zone până la mii de km de epicentru. 1 la 20 de ani
Sursă: Confederația Caritas România

25

• Efectele cutremurului :
– zdruncinarea și ruperea pământului (ground rupture) sunt efectele principale provocate de
cutremure având ca urmare daune ( pagube) de intensități diferite;
– alunecările de teren și avalanșele, acestea cauzând pagub e în zonele de deal și de munte;
– generarea incendiilor prin ruperea liniilor electrice și a conductelor de gaz ;
– cutremurele pot cauza maladii, imposibilitatea asigurării nevoilor de bază, pierder ea vieților
omenești;
– distrugerea proprietăților, avarierea drumurilor și podurilor, colapsul clădirilor sau
destabilizarea fundațiilor ce poat e provoaca prăbușirea acestora la un viitor cutremur.

Institutul Național pentru Fizica Pământului implementează un sistem de avertizare
seismic în timp real care, de la semnalul de avertizare până la sosirea undei de șoc, prevede un
interval de 25 -30 de secunde în care se pot lua deciziile cele mai co recte pentru protejarea vieții.
În România există mai multe zone cu activități seismice semnificative provocând cutremure la
adâncime normală precum și la adâncime medie. Zona cea mai activă se află în vestul României
aproape de Timișoara, în centrul țării lângă Sibiu și în nord -vest la Baia Mare. Hazardul seismic
cel mai ridicat este determinat de evenimentele din zona Vrance i (National Institute for Earth
Physics ).
Seismologii folosesc pentru măsurarea intensității unui cutremur scala Mercalli. Această
scală măsoară de la I la XII și s e bazează pe măsurători statice ( National Institute for Earth
Physics ):
– Intensitatea I -II semnifică o scuturare înregistrată doar de seismgrafe ;
– Intensitatea III -IV este resimțită de oameni însă nu se înregistrează pagube ;
– Intensitatea V -VI prezintă pagube ușoare ;
– Intensitatea VII -VIII prezintă pagube moderate ;
– Intensitatea IX -X prezintă pagume mari ;
– Intensitatea XI-XII semnifică distrugre totală (pagube foarte mari) .

b) Inundațiile sunt cele mai frecvente dezastre naturale din România.
O inundație reprezintă o revărsare a unei întinderi de apă care scufundă un teren.
Acestea pot fi provocate de ploi abundente, topirea bruscă a zăpezii sau/și ruperea digurilor și a
barajelor. Inundațiile nu apar neapărat direct în zonele unde să află cauz ele, este posibil ca
efectele să se producă la sute și mii de kilometri distanță de aval (de exemplu inundațiile de la

26
Dunăre din anul 2006 din România, cauzat e de topirea zăpezii din Alpi) ( Ministerul Mediului,
Apelor și Pădurilor ).
Există două tipuri de inundații ( Confederația Caritas România, 2008, p . 13):
– Viiturile torențiale ( flash floods), care se produc foarte rapid, în bazine hidrografice de
suprafață relativ redusă, fiind provocate de obicei de precipitații de intensitate ridicată. Acest tip
de inundație apare de obicei în zonele muntoase și de dealuri și este caracterizat prin mase de apă
în mișcare rapidă care pot să ducă și alte obiecte ca bușteni, bolovani, animale moarte, mașini,
etc.
– Inundațiile din zonele de câmpie care afectează zone înti nse. De obicei , în această situație
apa se ridică încet, nu este în mișcare rapidă, dar rămâne pe loc o perioadă mai îndelungată. O
cauză suplimentară o reprezintă digurile care nu mai fac față cantităților de apă.
 Efecte le inundațiilor :
– Pagube materiale precum distrugerea sau avarierea clădirilor, infrastructurii și a culturilor
agricole ;
– Viiturile torențiale sunt deoseb it de periculoase pentru oameni, 20 cm de apă curgătoare poate
răsturna și apoi ucide o persoană adult ă iar 50 cm poate să transporte o mașină;
– Contaminarea apei de băut prin inundarea fântânilor ;
– Condiții neigienice de trai în zonele afectate;
Inundațiile sunt reprezentate de diferite coduri. Aceste coduri sunt emise de către
Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM), iar de cele mai multe ori sunt pentru anumite
regiuni, și reflectă estimările privind gravitatea evenimentelor meteoro logice care ar urma să aibă
loc ( Confederația Caritas Romnia , 2008 , p. 14).
– Codul galben reprezintă un risc de viituri sau creșteri ra pide ale nivelului apei care nu conduce
la pagube semnificative, dar necesită o vigilență sporită în cazuri de activități sezoniere și/sau
expuse inundațiilor;
– Codul portocaliu marchează un r isc de viituri generatoare de revărsări importante, susceptibile
de a avea impact semnificativ asupra vieții colectivităților și siguranței bunurilor și persoan elor;
– Codul roșu prezintă un risc de viituri majore, a menințare directă și generalizată asupra
siguranței persoanelor și bunu rilor.
Posibilitatea de a anunța imediat și de a avertiza populația despre o inundație depind e în
mare parte și de tipul acesteia , deoarece sunt inundații cauzate de evenimente la mare distanță cât
și inundații, viituri torențiale care nu pot fi prevăzute pe term en lung.

27
c) Alunecările de teren sunt reprezentate de deplasări le spontane naturale ale unor mase de
pamânt spre baza versanților sau taluzurilor, ca urmare a pierderii stabilității masivelor de
pamânt de pe versanți, taluzuri sau maluri. Alunecările de teren sunt cauzate de interac țiunea
unor factori naturali însă poat e fi implicată și activitatea omului. Omul, ca factor cauzal,
favorizează alunecările prin lucrările de reținere a apei pe versanți (canale, bazine de acumulare,
terase), prin îndepărtarea sprijinului natural al versanților, taluzurilor sau maluri lor, prin săpături ,
căi de comunicații, prin defrișarea pădurilor de pe terenurile predispuse alunecărilor și prin
executarea de co nstrucții și alte obiective care contribuie la creșterea greutății sau la producerea
de vibrații (Crucea Roșie Rom ână).

d) Seceta reprezintă o stare climatică extremă, caracterizată prin faptul că o anumită regiune
suferă din cauza lipsei necesarului de apă, însoțită frecvent de caniculă . Seceta poate fi
clasificată ca:
– Secetă meteorologică atunci când precipitațiile lipsesc comple t sau cad în cantități mici;
– Secetă agricolă atunci când există o cantitate insuficientă de apă nec esară agriculturii;
– Secetă hidrogeologică atunci când scade substanțial nivelul pânzei de ape freatice (rezervorul
de apă subterană), nivelul apelor cu rgătoare și al celor stătătoare ( sursă Wikipedia ).

e) Ciclonii / Uraganul reprezintă o furtună tropicală violentă cu vânturi foarte puternice și ploi
torențiale (Sud – Estul Asiei, Oceanul Indian/Golful Bengalez) . Acestea sunt alimentate de
temperaturi mari și aer umed. În unele cazuri, produc vortexuri, ce seaman cu cele ale tornadelor,
care pot distruge în totalitate clădiri întregi; pot cauza inundații, incendii, etc. (Federația
Internațională a Crucii Roșii și Red Crescent Societies – IFRC ).

f) Furtun ele cu grindină sunt reprezentate de ploi cu vânt și bucăți mici sau mari de gheață.
Acestea pot provoca pierderi de vieți omenești și de anim ale, avarierea clădirilor, distrugerea
producțiilor agricole cât și incendii și inundații . Furtunile mai pot crea mai multe fenomene:
vânturi puternice, fulgere, tornade , etc. Deși în Româ nia fenomenul tornadelor, cu tot cortegiul
lor devastator, este mai puțin frecvent, în ultimii ani, în partea de sud a ță rii, au fost consemn ate
tornade care au produs multă suferință ș i pagube importante . Anotimpul tornadelor este în
general din martie până în august, deși pot apărea în orice altă perioadă a anului. Au tendința să
se form eze după -amiază ș i seara ( peste 80% din toate tipurile de tornade love sc între prânz și
miezul nopți i (Crucea Roșie Română ).

28
g) Tsunami reprezintă un val oceanic imens produs de un cutremur subacvatic . Există două scări
de măsurare a intensității unui tsunami (Federația Internațională a Crucii Roșii și Red Crescent
Societies – IFRC ):
• Scala de intensitate modificată Sieberg, are 6 grade de intensitate, de la I ( foarte ușoară ) până
la VI (dezastruoasă);
• Scala de intensitate Imamura și Lida, se bazează pe înălțimea maxima a valurilor și cuprinde tot
6 grade de intensitate, de la valuri cu o înălțime de sub 1 m până la valuri de peste 30 de metri.
h) Taifunul reprezintă o furtună tropicală violentă cu vânturi foarte put ernice și ploi torențiale
care se formează în partea de nord -vest a Oceanului Pacific ( sursă Wikipedia ).
i) Incendiile sunt văzute ca și inundațiile un hazard natural. Acestea provoacă imediat arderea
materialelor (în câteva minunte) , focul poate trimite cantități mari de cenușă în admosferă,
cauzând inhibiția dezvoltării plantelor, reducând vizibilitate și generând probl eme ale apăratului
respirator. Poate provoca prin distrugerea vegetației , alunecări de teren ( Crucea Roșie Română).

II. 3. 2 . Situații de urgență cauzate de oameni

Faptul că omul a devenit din ce î n ce mai ″posesiv″ cu natura a condus la consecinț e
distructive pentru mediu . Dezastrele sunt provocate de oameni însă pot fi și prevenite de aceștia.
Pe scurt , voi preciza câteva situații de urgență influiențate de implicarea fi iniței umane.
a) Inundațiile ca și incendiile reprezintă un dezastru natural da r și un dezastru produs de om. În
mare parte , acest e eveniment e se produc frecvent și locuitorii sunt conștienți de acest lucru însă
nu fac nimic pent ru a stopa acest e eveniment e.
b) HIV/SIDA este o situație mai puțin evidentă deoarece adesea este resimțită la nivel individual.
Acesta devine un dezastru cu un început lent dar care duce până la moarte.
c) Accidentele tehnologice , precum deversările chimice cât și poluarea , pot afecta sănătatea
oamenilor, fauna și flora, reducerea stratului de ozon cu implicații în perspectiva protecției
mediului.
d) Răpirile , în special a copii lor, a fetelor tinere și a femei lor. Acestea pot cauza vătămări în
masă, pierderi de vieți omenești, pierderi material e prin crearea unei stări de panică generală.

29
e) Schimbările globale de prețuri, pot afecta înt reaga comunitate dacă toți membrii acesteia
cultivă ș i încear că să vândă aceleași recolte .
Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC) și -a exprimat
îngrijorarea față de creșterea impactului activităților umane asupra climei planetei ce provoacă
pericole naturale tot mai frecvente și dis tructive pe tot globul. Totodată, schimb ările climatice s –
au transformat din probleme de mediu într -o problemă majoră pentru dezvoltare ca ″cea m ai
mare amenințare pentru lume″ ( Institutul General pentru Situații de Urgență ).

II. 4. Etapele desfășurării situați ilor de urgență

În cartea ″Intervenția psiho -socială în cazul dezastrelor ″ Gauthamadas precizează faptul
că o situație de urgență încep e încă de dinaintea impactul concret și se extinde pe 5 faze (2005, p.
12):
1. Pr egătirea și planificarea . Situațiile de urgență pot fi anticipate cu diferite grade de acuratețe.
O dimensiune a asistenței în caz de urgență implică anticiparea, iar voința de a lua în ca lcul
posibilitatea unei situații de urgență, precum și asigurarea resurselor în elaborarea planurilor în
caz de urgență, denotă o stra tegie de adaptare.
2. Amenințarea și avertizarea . Această etapă se referă la p erioada de dinaintea producerii
situației de urgență, când se poate manifesta fie o recunoaștere generală a unui posibil eveniment
(amenințare), fie o avertizare specifică cu privire la apropi erea unui dezastru. Unele comunități
se aștepta la diferite fenomene deoarece știu că sunt vulnerabile sau au mai experimentat astfel
de evenimente în trecut .
3. Impactul este extrem de variabil în funcție de tipul cât și de natura respectivelor situații de
urgență . Daunele și distrugerile caselor și comunității sunt pos ibile în cazul oricărui eveniment
care afectează zone locuite de oameni, și se poate manifesta și o amenințare gravă față de viața
acestora . Acțiu nile persoanelor sunt de obicei centrate asupra protejării sinelui și a celorlalți, mai
ales a copiilor, a membri lor familiei și a celor c are sunt în vreun fel slabi sau fără ajutor.
4. Perioada imediat următoare deza strului: retragerea și salvarea. Aceasta este faza în care
impactul încetează și încep primele activități d e salvare. S e încearcă realizarea unei imagini a
ceea ce s -a întâmplat, restabilirea legăturilor cu f amilia și comunitatea precum și asigurarea
serviciilor de bază (adăpost, hrană, apă). Este de asemenea perioada în care se evaluează

30
consecin țele pe termen scurt și lung cât și diverse activități de salvare a oamenilor și a bunurilor
acestora.
5. Faza de recuperare este perioada îndelungată de întoarcere în comunitate și de readaptare
individuală sau de echilibrul. Începe atunci când salvarea este încheiată, iar indivizii și
comunitățile se confruntă cu sarcina de a readuce normalul atât în viețile lor cât și în comunitate.
Din nefericire, c osturile sunt mari și astfel apare problema celui care va plăti toate pagumele ,
cauzând un stres cronic care este adesea mai greu de depășit decât experiența acută originală
(faza dezamăgirii ). Faza de recuperare va dura cu siguranță mai mult iar situația indiferent de
ceea ce am face nu va mai fi l a fel.

II. 5. Proceduri de intervenție

II. 5. 1. Reducerea riscurilor cu privire la provocarea situații lor de urgență

Multe situații de urgenț ă pot fi evitate sau cel puțin se poate reduce capacitatea lor
destructivă prin reducerea riscurilor cu care se confruntă oamenii. Reducerea riscurilor a acestor
evenimente a fost eficientă în multe țări din lume, prin salvarea de vieți și protejarea mijloacelor
de subzis tență. Cea mai eficientă cale pentru reducerea riscurilor de dezastr e este conlucrarea cu
comunitatea în identificarea și analizarea vulner abilității și a capacității cât și dezvoltarea și
implementarea unui plan de acțiune ( Venton, Hansford, 2006, p. 5).
O resursă poate fi folosit ă pentru spori rea bunăstării . Acestea admit că pericolele
afectează diferite aspecte ale vie ții iar prin utilizarea resurselor putem asigura evaluarea tuturor
aspectelor legate de vulnerabilitate a și capacitate a persoanelor (Vent on, Hansford , 2006 , p. 39-
55).
1. Resurse economice – se referă la venituri și cheltuieli domestice și bunuri posedate ce pot fi
transformate în bani.
2. Resurse naturale – includ pădurile, râurile, pășunile, fructele sălbatice, etc.
3. Resurse construite – sunt cele fabricate de om, precum casele, drumurile, școlile, spitalele,
cablurile de electricitate și fântânile.
4. Resurse individuale – includ abilitățile oamenilor, cunoștințele, abilitatea de a lucra și
sănătatea fizică.
5. Re surse sociale – constă în relațiile și rețelele care există în interiorul comunității și cu oameni
din afară. Acestea au o influență mare asupra nivelurilor de vulnerabilitate și capabilitate, dar

31
sunt adesea neglijate. Familia extinsă este o resursă impor tantă în această categorie. Resursele
sociale pot contribui la bunăstarea oamenilor prin întărirea identității, mândriei și simțului de
apartenență.
Importanța c omunicării riscurilor cu privire la situațiile de urgență prezintă o mare
însemnătate pentru populația aflată în pericol și este cunoscută în general cu numele de
conștientiz are publică . Comunicarea riscurilor poate fi descrisă ca fiind un ″ proces interactiv de
schimb de informații și opinii între indivizi, grupuri și instituții, care pres upune adesea
transmiterea unor mesaje legate de natura riscurilor sau exprimarea unor griji, opin ii sau reacții
asupra riscurilor sau procedurilor legale și instituționale stabilite pentru managementul
riscurilor″ (Connoly M., 2005, p. 8).
Prin comunicarea riscurilor p utem scoate în evidență consecințele unui pericol sau ale
unei situații în m ulte feluri . Pentru a c omunica eficient riscurile legate de situațiile de urgență,
este de dorit transmiterea mesaj elor simple , ușor de înțeles, nu foarte lung i și dest ul de credibile
(Connoly M., 2005, p. 12).

II. 5. 2. Elemente privind ajutorul umanitar

Ajutorul umanitar urmărește să protejeze vieți și să aline suferințele oamenilor în
situațiile de urgență provocate de acțiunile u mane cât și de dezastrele naturale , să acorde
asistență și ajutor populațiilor afectate, să dezvolte lucrările de reabilitare și reconstrucție, să facă
față consecințelor provocate de deplasările de populații, prin acțiuni de repatriere și de relocare,
și să garanteze o pregătire î mpotriva riscurilor specifice și să utilizeze un sistem corespunzător
de avertizare rapid ă și de intervenție ( EUPRHA – European Universities on Professionalization
on Humanitarian Action) .
Conform EUPRHA, ajutorul umanitar reprezintă ajutorul destinat să s alvez e vieți, să
ușureze suferințe, să mențină și să protejeze demnitatea umană în timpul și imediat după apariția
unor situații de criză. Aceasta cuprinde acțiuni nediscriminatorii de asistență socială și de
protecție destinate ajutorării populațiilor din țările terțe, și în special a celor mai vulnerabile
dintre acestea. Include nu numai acțiuni de ajutor imediat, ci și acțiuni de prevenire a
catastrofelor și acțiuni de reconstrucție (pe termen de cel mult șase luni). Aceste acțiuni se
concentrează asupra necesităților imediate cauzate de catastrofe naturale (cum ar fi inundațiile și
cutremurele) sau provocate de mâna omului (cum ar fi războaiele sau conflictele) și de
circumstanțe extraordinare asemănă toare. Intervențiile specifice a jutorului umanitar iau forma
(EUPRHA – European Universities on Professionalization on Humanitarian Action ):

32
– asistenței prin materiale și servicii umanitare, precum oferirea de adăpost, a apei, a
medicamente lor, etc. ,
– alimen te acordate î n situații de criză (distribuția se face pe termen scurt);
– servicii de coordonare, protecție și suport al ajutorului u manitar .

În ultimele două decenii, se estimează că 4. 400 de organizații non -guvernamentale din
întreaga lume întreprind acțiuni umanitare în mod continuu . Așa cum menționează Walker și
Russ, asistența umanitară este privită mai mult ca făcând parte din centrul politic deoarece, ei
consideră că ″este nevoie de o singură voce pentru a se oferi servicii″ . Angajamentul umanitar
cuprinde atât un angajament față de principiile umanitare generale cât și un angajament
profesional pentru misiunea de ajutor umanitar precum și a menținerii integrității etice și a
respectul ui pentru toate ființele umane (EUPRHA – European Universities o n Professionalization
on Humanitarian Action) .
Totodată, și Uniunea Europeană (UE) se pronunță ca fiind cel mai mare donator de
ajutor umanitar la nivel mondial. Ajutorul, care constă în finanțare, furnizarea de bunuri sau
servicii sau asistență tehnică, este menit să sprijine beneficiarii să se pregătească și să reacționeze
rapid la crizele care afectează grav populațiile din afara UE. Acțiunile se bazează pe pri ncipiile
umanitare de umanitate, neutralitate, imparțialitate și independență, cuprinzând trei elemente:
ajutorul de urgență, ajutorul alimentar și ajutorul destinat refugiaților și persoanelor strămutate.
Oficiul pentr u ajutor umanitar al Comunității Europene (ECHO) coordonează aceste acți uni și
cooperează cu partenerii de la fața locului, în special Organizația Națiunilor Unite și organizațiile
neguvernamentale (Institutul European din România, coord. Drăgan G., 2012, p. 29).

II. 5. 3 . Sistemul de averizare rapid ă

Există tipuri de situații de urgență care izbucnesc foarte brusc. U nele sunt ca uzate de
calamitățile naturale ( cum sunt cutremure le, alunecări le de teren), altele au potențialul de a se
transforma în urgențe în doar câteva ore sau zile ( cum ar fi inundații le), iar după cum am mai
precizat, există și alte crize care necesită o mai lungă perioadă de timp pentru a deveni dezastre
grave. Pentru a nu fi luați pri n surprindere, instalarea unui ″sistem de avertizare rapidă″ ce
reprezintă un mecanism corespunzător care ne informează cu câteva secunde înainte de
producerea situației de urgență pentru a fi pregătiți până la venirea echipelor special pregătite
pentru intervenții în caz de urgență ( Hackl T., 2008, p. 21).
Sistemul integrat de avertizare și alarmare are ca destinație asigurarea suportului fizic ș i
logic pentru aplicarea măsurilor de prevenire și protecție a populației, precum ș i a bunur ilor

33
mate riale, valorilor de patrimoniu ș i mediului, în caz ul iminenț ei producerii dezastrelor sau
atacurilor aeriene, prin transmi terea mesajelor si semnalelor către autoritățile administrației
publice centrale și locale, precum și a populaț iei (Ordin Nr. 886 2005 pentru aprobarea Norme lor
tehnice privind Sistemul naț ional integrat de în științare, avertizare și alarmare a populaț iei).
Arhitectura Sis temului integrat de avertizare ș i alarmare cuprinde (Ordin Nr. 886 din 30
2005 pentru aprobarea Norme lor teh nice privind Sistemul național integrat de înstiințare,
avertizare și alarmare a populaț iei):
– Centrul de comandă și control național și centre de comandă ș i control regionale , județene și
locale
– Subsisteme de alarmare, cuprinzând instalații complexe de alarmare, compuse din:
a) sirene (echipamente de avertizare și alarmare acustică pentru exterior cu facilitatea de a
transmite mesaje vocale multilingve;
b) echipamente de avertizare și alarmare ac ustică pentru interiorul clădirilor publice (spitale,
școli, instituț ii publice, aeroporturi , etc.). Aceste echipamente trebuie să asigure transmiterea
unui semnal sonor, urmat de mesaje vocale multilingve;
c) echipamente de avertizare și alarmare optică d estinate semnaliză rilor optice (flashuri
luminoase ș i/sau p anouri optice) în interiorul clădirilor publice, aglomerări urbane și pe
drumurile publice;
d) echipam ente individuale de avertizare și alarmare destinate locuințelor private și/sau
persoanelor fiz ice (e-mail, pager, telefon);
e) echipamente de avertizare ș i alarmare tip broadcast (ra diodifuziune, televiziune);
– Subsistem – suport de comunicație, ce reprezintă toate căile de comunicație utilizate în vederea
realiză rii transferului de date, informaț ii, semnale și mesaje.
Sistemele de avertizare sunt î n prezent folosite pentru a proteja oamenii de dife ritele
tipuri de situații de urgență, și s -au dovedit a fi chiar eficiente în numeroase râ nduri . Este
necesară și p regătirea noastră pentru intervenție deoarece aceasta reprezintă principal a
modalitate de dobândire a calităților psihi ce și fizice necesare apărării și confruntării a diferitelor
situații de urgență.
″Indiferent de situația de urgență, niciodată nu ești suf icient de pregătit ″, plecând de la
această idee, în revista ″Profesioniști în situații de urgență″, ne este sugerat faptul că întocmirea
din timp a unui plan de acțiune și de stabilire a responsabilităților , este vitală pentru limit area și
înlăturarea pegubelor. Indi ferent de cauzele determ inante, de rolul factorului uman sau material,
toate aceste situați i fac trimitere la o componentă comună: prevenirea și pregătirea populației în
domeni ul situațiilor de u rgență ( 2008, p. 3 ).

34
CAPITOLU L III
ASPECTE GENERALE A LE PREGĂTIRII PERSOANELOR VÂRSTNICE
CU PRIVIRE LA SITUAȚII LE DE URGENȚĂ

Așa cum spune Ion P etrescu și Viorel Ionescu în cartea ″Elemente de specificitate în
manag ementul unităților pentru situaț ii de urgență ″ (2008, p. 8), a depăși stările ce le determină
situațiile de urgență înseamnă a ști; a ști înseamnă a cunoaște, iar a cunoaște înseamnă a învăța.
Astfel, această luptă cu diferitele fenomene este din ce în ce mai dură pentru supravi ețuire cât și
pentru dezvoltare, iar în aceast ă luptă câștigă cei pregătiți pentru a înfrunta direct, cu tenacitate și
curaj domeniul riscurilor cât și cei care se axează pe modelarea pe rmanentă a propriului
comportament.
″Oamenii mor așa cum trăiesc″ afirmă sociologul specializat în dezastre , Lee Cla rke.
Unele dintre dezastrele cele mai frecvente sunt cele de care ne temem cel mai puțin. Incendiile,
de exemplu, distrug anual foarte multe vieți omenești, case, bunuri și multe altele decât
majoritatea celorlalte situații dezastruase la un loc și cu toat e acestea cunoaștem foarte puține
lucruri despre incendii. Știm unde și când au loc, știm chiar și cum să le prevenim, iar cele mai
grave inc endii au loc în propriile locuințe (pe timpul iernii sau lăsând țigările aprinse , sunt
incendii provocate, putem sp une, chiar , premeditate). Asociația Națională de Protecție Împotriva
Incendiilor (National Fire Protection Association) consideră că dacă ar exista în fiecare casă
stingătoare și detectoare de fum alimentate cu baterii, numărul persoanelor decedate ar fi d in ce
în ce mai mic. Iar cele mai dezastruase situații de urgență sunt, de obicei, cele mai puțin
surprinzătoare. Furtunele cu grindină, de exemplu , au loc în fiecare an și cu toate acestea suntem
în fiecare an șocați de distrugerile pe care le -au provocat iar autoritățile construi esc și
reconstruiesc încontinuu (Federația Internațională a Crucii Roșii și Red Crescent Societes -IFRC,
2003) .

III. 1. Atitudinea persoanelor vârstnice cu privire la situațiile de urgență

Indiferent de tipul dezastrului, oamenii trec prin trei faze, în ce ea ce privește atitudinea
lor față de pericolul existent . Aceste faze descriese în cartea ″ Inimaginabil. Cine supraviețuiește
dezastrelor și de ce ″ de Amanda Rip ley (2008, p. 4), caută răspuns uri la întrebări simple precum
″Ce se întâmplă cu noi în timpul unui dezastru?″, ″De ce unii dintre noi se descurcă mai bine

35
decât alții în asemenea situații?″ Voi descrie în cele ce urmează, etape le care iau forma unei
traiectorii a supraviețuirii cu care se confruntă persoanele aflate în diferite situații excepționale.

a) Negarea
Această primă fază poate lua forma unui refuz de a accepta situația sau de amânare.
Durata depinde în mare parte de modul cum evaluăm riscul. Râsul sau tăcerea este o fo rmă
clasică de manifestare a negării, așa cum este și amânarea fugii. Psihologii explică cum gândesc
oamenii : ″Totul este în regulă, pentru că până acum așa a fost″ , ″Mă simt bine, nu mi se poate
întâmpla tocmai mie″ și numesc aceasta ″predispoziția spre n ormalitate″. Creerul omenesc
crează șabloane după care ne ghidăm, folosind informații din trecut pentru a înțelege ce se
întâmplă în prezent și pentru a anticipa viitorul. Astfel, mulți au trecut prin situații ce păreau
fatale și care până la urmă s -au do vedit a fi inofensive, iar ca urmare a acestui fapt ajungem să
transformăm orice incident în catastrofă ori să minimalizăm că nimic nu s -a întâmplat.
Specialiștii declară că atunci când oamenii aud că au șanse de la 6 la 100.000 să moară din cauza
unei căz ături ei elimină riscul: ″Nu o să mi se întâmpe tocmai mie″, deși această cauză este a
treia dintre cele mai frcvente cauze ale deceselor d in rândul persoanelor vârstnice (Ripley, 2008,
p. 11).
b) Dezbaterea/ Deliberarea
După ce se depășește șocul inițial din faza negării, se trece la dezbatere. ″Poate este
totuși un diagnostic greșit, măcar să trăiesc să -mi văd copii mari″. O situație de urgență poate
lăsa în urma sa lucruri îngrozitoare iar noi primul lucru pe care îl înț elegem este că nimic nu mai
este normal , nu mai este ca înainte. Frica determină reacțiile noastre din fiecare etapă iar când
aceasta atinge punctu l culminant înseamnă că am ajuns în momentul în care înțelegem gravitatea
pericolului care ne amenință. Când oamenii se confruntă cu situații de viață și de moarte, aceștia
capătă anumite abilități și pierd altele. Ideea că ne putem influiența reacția la frică este una destu l
de radicală. Din cercetările realizate în ultimele decenii s -a demonstrat că ne aflăm în permanent
proces de perfecționar e și astfel studiile au arătat că oamenii acționea ză mai bine în condiții de
stres dacă cred că îi pot face față, cu alte cuvinte , încrederea în propria persoană îți poate salva
viața (Ripley, 2008, p. 14).
Există persoane pe care psihologii îi numesc ″ext reme de fricoși″ dar și persoane cu
″sânge rece″ care fac față oricărei situații de urgență. Reziliența e o calitate prețioasă, iar
persoanelele care o dețin par să aibe trei avantaje în plus: încrederea că pot influiența cursul
evenimentelor, tendința de a căuta un sens în agitația vieții și convingerea că pot învăța atât din

36
experiențele pozitive cât și din cele negative. Astfel, pericolele par mai ușor de controlat pentru
aceștia și în cosecință, ei se descurcă mult mai bine. ″Trauma, la fel ca frumusețe a, depinde de
ochiul care o privește″ declară George Everly. O afirmație cu o viziune asupra unei vieți
sănătoase, ce vrea să surprindă că oamenii rezilienți au o trăsătură specifică, cea a încrederii
(Ripley, 2008, p. 16).
Massad Ayoob, un ofițer de poliție veteran și instructor, spune a: ″Cea mai puternică
armă este să ai în minte un plan a ceea ce vei face într -o anumită situație de criză și un
angajament ferm cu tine însuți că îl respecți și, cu ajutoru l lui Dumnezeeu, o poți depăși″
(Ripley, 2008, p. 18).
c) Momentul decisiv
În a treia etapă, după ce s -a acceptat situația de pericol și s-au analizat opțiunile se intră
în acțiune. ″O să fie totuși bine, viața merge înainte″. Multe persoane trec printr -o stare de
panică, o stare ce intervine la pierde rea autocontrol ului și care drept urmare, poate pune propria
viața cât și a celor din jur într-un alt pericol . Panica apare atunci când oamenii prevăd o situație
fără ieșire, atunci când simt sentimentul de neputință la ei cât și la cei din jur ul lor , apoi de
izolare. Într-un studiu realizat, cercetărorii au observant că este suficient ca doar unul sau doi
oameni să intre în panică pentru a provoca o îmbulzeală care mai pe urmă, poate duce spre
moartea tuturor. Pe lângă această stare apare și ″paralizia″. Î ntrucât comportamentul uman, într -o
situație de urgență este dictat de sensibilitatea de frică, acesta este predispus într-o oarecare
măsură să se blocheze și să nu mai reacționeze în nici un fel (Ripley, 2008, p. 25).
Cu alte cuvinte, atunci c ând oamenii au speranța că vor supraviețui, devin uimitor de
creativi. Astfel, c omportamentul pe care îl preiau în orice fel de situație de urgență, poate
influiența șansele de supraviețuire. ″Creierul este atât de puternic. Imaginează -ți ce am putea
face! Totul!″ Primul și cel mai important lucru este de a cunoaște cât mai multe despre respectiva
situație de urgență care amenință și astfel cu cât se cunosc mai bine informați i și se pregătesc
pentru respective situație , cu atât se simte mai puțin frica iar siguranța și stabilitatea crește
(Ripley, 2008, p. 31)
În timpul unei situații de urgență, oamenii care își cunosc cât de cât reacțiile au un
avantaj. Ei știu, în primul rând, că oricât de grav ar fi, pot să supraviețuiască. Prin simplul fapt că
există sp eranța, oamenii își pot stabiliza starea de spirit și pot ușor să treacă de la negare și
deliberare direct la acțiune.

37
III. 1. 1. Stadiile pierderii

În literatura de specialitate, E. Kűbler -Ross a identificat 5 stadii ale pierderii. Aceste
stadii nu se petrec într -o anumită ordine iar fiecare persoană o poate simți și exprima pe fiecare
într-un mod mai mu lt sau mai puțin intens. De obicei, pendulăm între diferite etape până
ajungem să acceptă m ideea pierderii ( 2008, p. 6) .
1. Prima etapă es te numită ″Șocul și negarea″. Așa cum și alți autori au mai precizat,
negarea este considerată un mecanism psihologic -tampon, un mijloc de a face față unor vești
șocante prin amânarea realității. su gestii în direcția adevărului.
2. A doua etapǎ o reprezint ă ″Mânia și furia″. Mânia poate fi îndreptată spre sine, spre
ceilalți supraviețuitori sau spre Dumnezeu ( prin pierderea credinței). Chiar dacă la nivel rațional
ințelegem că nu este vina nimănui, la nivel emoțional însă, nu ne putem controla acele
resent imente orientate către cel care a produs pierderea sau pur și simpu către persoanele din jur.
3. A treia etapǎ este ″Negocierea″. O altă reacție normală în fața acestor sentimente de
neajutorare și vulnerabilitate este de a încerca din nou amânarea inevitabilului și de a controla
situația. Psihologic, individul spune "înțeleg că voi muri dar aș vrea sa amâ n asta…".
4. A patra etapǎ este marcată de ″Depresie″. Este o reacție obișnuită și de înțeles și este
însoțitǎ de recunoașterea pierderii. Persoanele vârstnice sunt cuprinse de sentimente de
deznădejde și disperare, devin adesea retrași și izolați și, de aceea, rolul suportului psihologic în
depistarea și ameliorar ea tulburărilor depresive care p ot apărea este foarte important.
5. Ultima etapǎ este ″Acceptarea sau resemnarea″. În această etapǎ, indivizii acceptă
situația și caută soluți i la diferitele probleme pe care le întâmpină.
Cartea ″Despre moarte și a muri″ e ste un răspuns la întrebările referitoare la modul în
care primim vestea unei pierderi și cum o integrăm sau o acceptăm în propria viață , prec um și la
cum putem înfrunta acest deznodămâ nt implacabil prin prisma unui sentiment de împacare și nu
unul de spai mă (Kubler -Ross, 2008, p. 68).

III. 2. Clas ificarea persoanelor vârstnice în urma situații lor de urgență

Este adesea greu de definit cine est e cel mai afectat în urma unei situații de urgență. În
esență, aceste situații afectează întreaga populație și de aceea este necesară o abordare din
perspectiva populației în acordarea primului ajutor pentru un rezultat optim.

38
Un mod de clasifica re a persoanele afectate de situații le de urgență este realizat de către
Confederația Caritas România, după cum urmea ză (Confederația Caritas România, 2008, p. 17):
• Supraviețuitori i primari sunt persoanele care au fost expuse direct la o situație de urgență .
• Supraviețuitori secundari sunt rudele și prietenii apropiați ai supraviețuitorilor primari.
• Supraviețuitori i de nivel trei sunt reprezentați de personalul de sa lvare și recuperare care poate
necesita ajutor pentru a -și menține eficiența funcțională în timpul operațiunilor și pentru a face
față efectelor psi hologice traumatizante de după .
• Supraviețuitori i de nivel patru sunt acei care fac parte din comunitatea implicată în dezastru,
inclusiv cei care fac față, care -și oferă în mod altruist ajutorul, care împărtășesc durerea și
pierderea sau care sunt responsabili în orice fel.
• Supraviețuitori de nivel cinci sunt acele p ersoane care, chiar dacă nu sunt implicate în dezastru
în mod direct, manifestă stări de disconfort sau de tulburare.
• Supraviețuitori de nivel șase sunt c ei care, numai datorită întâmplării n u sunt supraviețuitori
primari sau care sunt în vreun oarecare fel implicați indirect sau întâmplător.
Această clasificare este oarecum complexă și toate aspectele diferite pot fi reprezentate
cel mai bine cu ajutorul unei diagrame.

Figura 2. Diagrama supraviețuitorilor

Sursă: Confederația Caritas România
1. Victime primare 4. Membrii comunității
2. Rude și prieteni ale victimelor primare 5. Alte persoane afectate
3. Personal de salvare și recuperare 6. Persoane implicate
1
2
3
4
5. Alte persoane
afectate
6. Persoane implicate
indirect
Comunitatea afectată
1
.
2
3
4

39
Situațiile de urgență afectează o gamă amplă de persoane, grupuri și comunități. Cu
toate acestea, cercetările arată că majoritatea persoanelor fac față și își continuă viața, și nu sunt
traumatizate d in punct de vedere psihologic ( Gauthamadas , 2005, p. 10).
Din ceea ce am studiat până în prezent, referitor la atitudinea și comportamentul pe care
îl adoptă persoanele vârstnice în fața situațiilor de urgență, apare sentimentul de încredere în
rezolvarea situației și că totul va reveni la normal. O persoană vârs tnică mi -a spus că după un
pericol sau o pierdere trăită, apărea încet, încet speranța și că ″atâta vreme cât avem viață, avem
speranță; și atâta timp cât avem speranță, avem viață ″.

III. 3 . Reacții le persoanelor vârstnice în urma situații lor de urgență

Cu toate că se produc multe reacții și sentimente în urma situaț iilor de urgență, într-o
mare măsură aceste reacții sunt influiențate și de de vârsta persoanelor ce trec prin momentele
dificile , de mediul cultural și etnic, statutul socioeconomic al acest ora cât și de vulnerabilitățile
preexistente fizice și psih osociale.
Persoanele în vârstă reprezintă amintirile familiilor lor, legătura lor specială cu religia și
cultura . Acești a sunt membri ai comunității capabili să definească propriile nevoi și să sol icite
ajutorul necesar îndeplinirii acestora. Majoritatea persoanelor în vârstă demonstrează curaj și
putere în situații de urgență iar e xperiența de -a lungul vieții lor le -a permis să dobândească
puterea de a -și reveni în urma acestor situații excepționale . S-a observant deseori că r eacțiile lor
fizice, emoționale, cognitive și de comportament sunt asemănătoare cu cele ale adulților mai
tineri.
Reacțiile persoanel or în vârstă în urma unor situații de urgență pot include exprimarea
îngrijorării legate de viitor și pierderea sănătății fizice, rolul lor în familie, legăturile so ciale și
siguranța financiară.
Cu înaintarea în vârstă, se observă o mai mare vulnerabilitate la persoanele care sunt
singure (necăsătorite, văduve sau văduvi, persoane divorțate), precum și o sensibilitate extremă
față de pierderile emoționale și schimbări le socioeconomice și culturale. În lipsa recunoașterii
suficiente și a legăturilor emoționale cu alte generații ale comunității, persoanele în vârs tă devin
vulnerabile la întreaga gamă de tensiuni fizice, psihologice și socia le (Gauthamadas, 2005, p.
22).
De obicei, vârstnicii nu au programe foarte încărcate în timpul zilei. Își petrec
majoritatea timpului în compania celorlalte persoane de acceași v ârstă și cu aceleași preocupări

40
în activitățile de zi cu zi . Când aceste obișnuințe din viața cotidiană sunt întrerupte de
numeroasele situații de urgență , și mai ales când se pierde locuința și persoanele sunt mutate,
este de așteptat ca cei în vârstă să prezinte anumite simptome. Multe persoane de vârsta a treia se
tem că odată ce se observă slăbirea capacităților lor cognitive și fizice, riscă să -și piardă
independența sau să fie instituționalizați. Drept urmare, aceștia pot ascunde gravitate a
problemelo r și nevoilor lor, p ot continua să trăiască în condiții sărace sau neigienice, deoarece nu
au puterea fizică, rezistența sau capacitatea cognitivă de organizar e pentru a începe reconstrucția
de după dezastru. Consilierii comunitari sau cei special pregătiț i pentru aceste situații, sunt
nevoiți să evalueze cu atenție , gama și gravitatea problemelor de trai cu care se confruntă
locuitorii mai în vârstă. Asistența practică concretă pentru recuperare a, stabilizarea și folos irea
resurselor adecvate permit celor în vârstă să cont inue să trăiască independent (Gauthamadas,
2005, p. 23).
Simptomele care denotă sentimente le și moduri le de comportament ale persoanelo r de
vârsta a trei a, în urma situațiil or de urgență, sunt reprezentate de depresie, retragere, ap atie,
agitație, mânie, nervozitate, suspiciune, dezorientare, confuzie, pierderea memoriei, declin fizic
accelerat, creșterea numărului de dureri somatice, etc. (Gauthamadas, 2005, p. 67).

III. 3. 1. Reacții ale persoanelor vârstnice instituționalizate

Persoanele care se află în in stituții în timpul unei situații de urgență sunt foarte
sensibile, prezentând comportamente vizibile de frustrare, neliniște și panică, consecințe ale
mobilității lor limitate și a dependenței de ajutor din partea îngrijitorilo r. Circumstanțele vor
varia foarte mult în funcție de tipul instituției. Totuși, se pot observa unele reacții comune care
pot apărea în spitalele medicale generale, spitalele psihiatrice, agențiile de corecție pentru tineri
și adulți și u nitățile pentru co nvalescență. Simptome le afective sau de comportament ale
persoane lor instituționalizate sunt reprezentate în mare de frică, frustrare , neliniște , neputință ,
mânie, panică , "evadare" , etc. (Gauthamadas, 2005, p. 73).
Doru Buzducea precizează în cartea sa, faptul că d ecizia de instituț ionalizare a unui
vârstnic reprezintă un act de mare răspundere . Internarea într -o instituție constitui e o importantă
traumă, presupunând o schimbare radical ă de viață, prin renunțarea la anumite deprinderi și
obiceuri de care vârstnicul era foarte atașat. Prin urmare, e l trece de la o viață personală
organizată după anumite necesități, la o viață în comun , cu niște străini, constrâns la un program
și un regim alimentar diferit, obligat la respectarea regulilor instituției, p rivat de propria lui
intimidate dar eliberat de orice obligați i și responsabilități familiale (Buzducea, 2010, p . 381).

41
III. 3. 2. Reacții ale p ersoane lor vârstnice cu dizabilități fizice sau psihice

Persoanele de vârsta a treia cu dizabilități fizice, psihice sau intelectuale manifestă
fiecare în parte nevoi diferite dar care în situații de urgență prezintă un grad ridicat de risc.
Deoarece, p entru persoanele din fiecare grup, modelele normale de asistență de care beneficiază
și posibilitățile lor normale de adaptare pentru a permite producerea unor nivele acceptabile de
funcțio nare sunt întrerupte de situațiile de urgență. Fapt ce determină ca furnizarea de
medicamente, mijloacele de asistență precum scaunele cu rotile, îngrijitorii cunoscuți, și
programe le anterioare eficiente de tratament pot deveni indisponibile. În urma acestora, apar atât
efecte directe cât și accentuarea în același timp a stării de stres și îngrijorare. Stresul, la rândul
său, poate agrava boala mintală preexistentă. Pot exista și nevoi speciale cu privire la adăpostirea
acestor persoane și hrănirea lor (Gauthamadas, 2005, p. 74).
Problemele permanente ale persoanelor de vârsta a treia cu dizabilități pot părea de mică
importanță pentru ceilalți supraviețuitori ai dezastrului, în comparație cu propria lor suferință
acută și accentuată . Pentru ei, d izabilitățile sunt considerate chiar un obstacol în calea depășirii
dezastrul ui. Multe cercetări atestă că p ersoanele vârstnice cu dizabilități sunt în mod special
vulnerabile în ceea ce priveș te marginalizarea, izolarea și ″o a doua victimizare″ . În cazul lor,
riscul apariției malnutriției după dezastru este mult mai mare, precum și posibilitatea apariție i
unor boli infecțioase dar și a manifestării dezinteresului pentru îngrijirile medicale adecvate
(Gauthamadas, 2005, p. 75).

III. 3. 3 . Reacții contextuale ale persoane lor vârstnice

Progra mele de intervenție în situațiile de urgență trebuie să răspundă eficient și delicat
diferitelor grupuri culturale afectate de deza stru. Barierele de limbă , religia, tradițiile și valorile
culturale diferite con tribuie adesea la dificultatea de acceptare și acc esare a programelor de
intervenț ie.
De exemplu, există grupuri culturale ce au păreri diferite în ceea ce privesc pierderile,
moartea, practici le spirituale, folosirea unor anumite cu vinte, etc. De asemenea, diferă și rolul
familiei în societate, cine face parte din aceasta și cin e ia deciziile . În unele culturi , persoanele în
vârstă și familia lărgită au u n rol important , în timp ce în altele nucleele familiale izolate sunt
factorii de decizie . Factori care influențează reacțiile grupurilor cu privire la situații le de urgență
sunt rep rezentate de experiențele anteri oare despre traume sau stress, g radul de încredere sau
lipsa încrederii în agențiile guvernamentale , nivelul de culturalizare , stat situația economică și

42
capacita tea de recuperare financiară , credințele religioase, v alorile legate de solicitarea
ajutorului, de ritualuri și tradiții, etc . Pierderile cauzate de dezastru pot reactiva pierderi și traume
anterioare (Gauthamadas, 2005, p. 75).
Multe persoane vârstnice din clasa medie și superioară, trăiesc cu un sentiment de
siguranță și cred că nu sunt vulnerabili în fața devastării ș i tragediei asociate unei situații de
urgență . Însă, din păcate, pentru aceste persoane vârstnice, eveniment ele neașteptat e îi poate
doborâ de tot, iar starea de șoc, de negare, de autoînvinuire și de mânie să fie mult mai
accentuate decât este la persoanele vârstnice cu condiții minime de trai. În fața impactului, s -a
observant că vârstnicii cu o situație financiară mai scăzută dețin mai multe capacități de
supraviețuire mult mai d ezvoltate decât vârstnicii din clasele mai fa vorizate și mai bine protejate
(aceștia nu se bucură de obicei , de posibilități de adăpostire sau asistență din partea familiei sa u
prietenilor). Simptome le afective sau de comportament ale persoanelor din difer ite clase, culturi,
medii sociale, religie, etc. sunt marcate în general de depresie, s entiment de neputință și
inutilitate, r esemnare (voința lui Dumnezeu), suspiciune, i gnorarea sau refuzarea surselor
disponibile de ajutor oferit e, etc. (Gauthamadas U., 2005, p. 76 ).
Bătrânii sunt aceiași, fie că -i întâlnim în spitale, în propriile sale locuințe sau în
instituții le de asistență. În urma unei situații de ur gență, unele persoane vârstnice sunt optimiste ,
considerând că pot depăși acest moment și că odată cu timpul își pot integra experiențele și
pierderile. Însă, din nefer icire, există și persoane de vârsta a treia care au mai multe probleme
psihosociale, de sănătate sau financiare ce prezintă un mai mare risc de cădere în depresie,
neliniște, simptome de st res post -traumatic sau o exagerare a condițiilor preexistente. Atunci
când persoanele vârstnice au suferit personal pierderi mari în urma si tuației de urgență (de
exemplu moartea unei persoan e dragi sau devastarea casei ), reacțiile acestora sunt exprimate
mult mai intens și pe o perioadă mai lungă de timp .
Reacțiile persoanelor vârstnice în urma situațiilor de urgență vor varia foarte mult și în
funcție de trecutul fiecăre persoane cât și de contex. În cosecință, rănile emoționale sunt mai
puțin vizibile de cât distrugerile de locuințe și infrastructuri, ceea ce înseamnă că recuperarea
emoționala necesită mai mu lt timp decât refacerea bunurilor materiale (Confederația Caritas
România , coord. Hackl T., 2008, p. 57 ).

43
III. 4. Aspecte ale intervenției și tipuri de suport necesare în urma situațiilor
de urgență

Pe tot parcursul vieții, persoanele în vârstă au mai întâmpinat greutăți dar au rezistat și
au trecut cu bine peste numeroasele pierderi provocate de situații le de urgență . Este posibil ca
acestea să fi învățat cum să depășescă cu succes momentele legate de pierderea locului de
muncă, a famili ei, casei, a celor dragi sau a unor abilități fizice. Pentru unele persoane în vârstă,
experimentarea unor pierderi anterioare a contribuit la consol idarea mob ilității spirituale. Însă,
pentru altele, este posibil ca aceste pierderi să fi condus la epuizarea resurselor spirituale,
dezastrul fiind ultima lovitură. Ca urmare a unei situații dezastru oase, bunurile de neînlocuit ,
foarte semnificative pentru persoane le vârstnice, precum fotografiile sau amintirile transmise din
generație în generație pot fi distr use în totalitate , ceea ce îi determină pe c onsilierii comunitari
sau persoanele specializate să conștientizeze însemnătatea acestor pierderi, atunci când asistă
persoane îndurerate. Alte persoane al căror venit este limitat au tendința de a refuza să
părăsească locuințe le care prezintă riscuri majore. Din cauza limitărilor de ordin financiar și a
vârstei, aceste persoane nu își mai permit să își repare locuințele , drept urmare, aceștia vor locui
în condiții minime de trai . Părăsirea mediului familiar este dificilă în special pentru persoanele
care au probleme cu auzul, cu văzul sau probleme de memo rie, pentru că independența acestor
persoane depinde de cunoașterea mediului în care trăiesc.

III. 4. 1. Intervenții în situații de criză

Intervenția î n situații de criză reprezintă îngrijirea psihologică de urgență a individ ului
aflat în criză cu scop ul readucerii lui la nivelul de competență și funcționare adaptativă din pre –
criză ș i de a preveni sau reduce impactul negativ al evenimentului declanșatoar la care a fost
supus . Intervenția în criză trebuie să conducă la întreruperea lanț ului cauzal a l crizei, la
stabilizarea emoțională a persoanei , la mitigarea simptomelor, la restaurarea funcționării și la
îndrumarea ulterioară a persoanei
Conform celor menționate în cartea ″A Clinical Guide to the Treatment of the Human
Stress Response ″, intervenția în criză trebuie să fie (Everly Jr., Lating Jeffrey M., 2013, p . 410):
– rapidă, desfășurâ ndu-se la câteva minute sau o oră – două de la declanșarea crizei;
– simplă și scurtă adresându -se direct tulburărilor evidențiate în evaluarea crizei și nu celor
cronice sau preexistente crizei;
– imediată, persoana având posibilitatea să se adre seze direct programului de criză;

44
– cât mai aproape de rezidența persoanei;
– concretă, în sensul abordă rii problemelor ridicate de individ și nu a celor ″ descoperite″ de
clinician;
– realistă, bazată pe resursele psihologice și sociale ale indivizilor;
– să nu creieze false așteptă ri precum cele le gate de beneficiul secundar urmărit uneori de
individ .
Unul din lucrurile importante care s -au conturat de -a lungul anilor de consolidare a
intervenției în criza a fost că intervenția în criză este un agent al schimbării, ea oferindu -i
persoanei oportunitatea ventilării emoțiilor, dobândirea sensului de a fi î mpreună cu alții în
depășirea dificultăților și refo rmularea cât și regândirea abilităților proprii de rezolvare a
problemelor (Everly Jr., L ating Jeffrey M., 2013, p. 411).

III. 4. 2. Suportul psihosocial

Termenul ″psiho -social″ se referă la relația strânsă dintre individ și aspectele colective
ale fiecărei entități sociale, influențându -se una pe cealaltă . Efectele psihologice sunt cauzate de
un șir de experiențe care afectează emoțiile, co mportamentul, gândurile și capacitatea unui
individ. Într -o mare măsură, efectele psihologice depind de modul în care aceste evenimente sunt
percepute și ințelese de indivizi. Efectele sociale sunt experiențele împărtășite ale evenimentelor
traumatizante care af ectează relațiile dintre oameni (Confederația Caritas România , coord. Hackl
T., 2008, p. 56).
În ultimele decenii suportul psihosocial a devenit o parte im portantă a intervețiilor
imediate sau pe termen lung oferite comunităților afec tate de situații le de urgență . Nevoile
psihosociale pătrund ș i afectează toate celelalte aspecte ale intervenției cum ar fi dist ribuirea de
alimente sau îngrijire a medicală primară. Neglijând reacțiile emoționale care pot să apară în
urma situațiilor de urgență , se vor obține victime pasive și nu supravietuitori activi , cum ar fi de
dorit. Suportul psiho social adecvat oferit din timp poate să prevină ca suferința și nefericirea să
se transforme în ceva mult mai grav, ș i astfel va ajuta oamenii afectaț i să se refacă, să facă față
mai ușor situației și să se împace cu ideea că lucrurile vor reveni ușor la n ormalitate
(Gauthamadas U., 2005, p. 80 ).
Suportul psihosocial este o abordare care favorizează capacitatea de recuperare a
persoanelor afectate de situațiile dezastruoase . Scopul acestuia este să facil iteze revenirea și să
prevină consecinț ele patolo gice ale situațiilor traumatice. Acest suport recunoaște importanța
contextului social în care apare impactul psiholog ic al evenimentelor traumatice, cu alte cuvinte,
se oferă suport tuturor celor care prezintă simptome de stres în urma experiențelor traumatiza nte.

45
Pe tot parcursul acestui proces de susținere psihosocială a celor afectați se va insista ca
aceștia să încerce să conștientizeze trauma trăită și să o accepte pentru a putea merge mai
departe.
III. 4. 3 . Importanța consilierii în urma situațiilor de urgență

Persoanele care trec printr-o situație de urgență, au nvoie în primul rând de înțelegere și
de sprijin în vederea acceptării reali tății pierderii. Consilierea implică analizarea situației ,
împărtășire a momentelor atât pozitive cât și negative, și exprimarea sentimentelor complexe
trăite, inclusiv a furie i, vinovăție i, tristețe i, etc. Persoana trebuie sprijinită pentru a vorbi despre
circumsta nțele în care a survenit pierderile , deoarece este posibil ca acestea să fi fost
traumatizante și să constituie o piedică spre vindecarea sa. Prin urmare, c onsilierea este esențială ,
mai ales pentru persoanele c are au fost afectate sau se confruntă cu tulburări mentale în urma
situațiilor de urgență. Ca și în cazul acordării primului ajutor, comportamentul anormal sau care
indică anumite tulburări, chiar și de ord in psihic, necesită consiliere (Gauthamadas U., 2005, p.
89).
În general, p ersoanele care trec printr -o situație de urgență sunt extrem de vulnerabile.
Accestea pot fi rănite la fel de ușor precum pot fi ajutat e. Scopul consilierii trebuie să fie acela de
a le proteja de alte suferințe, oferindu -le în același timp asistență imediată pentru a putea depăși
situația și a se put ea îngriji de prop ria persoană.
Consilierea poate fi oferită tuturor persoanelor care au trecut prin situații traumatizante
și implică oferirea de sfaturi practice, discutarea experienței trăite , asigurarea contactului cu
rețelele care oferă sprijin cât și identificarea persoanelor care se află în situație de risc și care
necesită monitorizare și servicii specializate.

III. 4. 4. Ajutorul alimentar

Furnizarea de ajutor alimentar este unul dintre cele mai uzuale tipuri de suport în tr-o
situație de urgență. O alimentație suficientă și corespunzatoare este una din tre nevoile de bază
ale unei persoane iar în cazul unei situații de urgență , aprovizionarea cu alimentele necesare
devine o necesitate .
Pe de o altă parte, o distribuție de alimente, mai ales pe termen lung, poate să aibe multe
efecte negative, drept urmare , problema de fond nu se va rezolva (reluarea cursului normal al
vieții de către cei afectați ) iar persoanele afectate sunt în risc de a deveni dependente de suportul
oferit . Din a ceste motive este important ca distri buțiile de alimentare să fie organizate în urma

46
unei analize cât și a recomand ării specialiștilor. Toate programele de distribuții alimentare
trebuie să a ibă la bază legislația referitoare la siguranța transport ării și depozitării alimentelor cât
și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății . Obiectivul principal al acestui suport este de
a urmări ameliorarea situației de criză și de asigurare a nevoilor de hrană până la reluarea
cursului normal al vieții indivizilo r. Suportul alimentar este necesar doar atunci când, d atorită
unei situații de urgență , sursele de hrană a celor afectați sunt compromise sau distruse și nu
există o altă alternativă. Din experiența echipei Caritas România , există trei situații în care sun t
necesare distribuțiile d e alimente (Confederația Caritas România, coord. Hackl T., 2008, p. 48):
1. Momentul ime diat după producerea situației de urgență (maxim 5 zile)
Primele z ile sunt caracterizate prin haos și nesiguranță. Eforturile autorităților su nt
concentrate pe salvare a vieților omenești, a bunurilor și pe evacuarea populație din zonele
afectate sau la risc. În această situație este recomandată o distribuție de pachete alimentare
complete, care pot fi utilizate imediat fără proceduri dificile de pregătire, pentru toate persoanele
afectate din zona în care acționează organizația.
2. Perioada de stabilitate relativă
În această fază există p robabil deja surse de alimente dar este posibil ca alimentele
disponibile să nu fie suficiente pe ntru o alimen tație echilibrată. Dacă se constată aceasta se
organizează o distri buție de alimente suplimentară.
3. Suport pe termen mediu/lung
Există riscul ca persoanele afectate să nu -și poată relua cursul normal de dezvoltare
rapid și să fie necesară o susținere alimentară pe u n termen mai lung. Însă, în acest caz este
nevoie de o atenție deosebită deoarece foarte ușor se poate crea dependenț ă.

III. 4. 5 . Suportul nealimentar

În situații de urgență, persoanele afectate pot avea nevoie și de suport diferențiat, a ltul
decât cel alimentar. Oferirea acestui tip d e suport are ca scop asigurarea demnității, sănătății,
intimității, confortul ui și siguranței celor afectați. Realizarea suportului nealimentar se face prin
pachete standard, alcătuite din îmbrăcăminte, așternuturi, produse care asigură igiena personală,
ustensile pentru prepararea hranei, veselă, preduse pe ntru igiena și curățarea casei (Confederația
Caritas Româ nia, coord. Hackl T., 2008, p. 56).
Oferirea ferirea de sprijin pentru revenirea la un regim de viață normal, implică pe lângă
o foarte buna organizare a personalului de intervenție , respectarea standardelor internaționale cât
și existența resurselor umane și materiale .

47
III. 4. 6 . Ajutorul medical

Menținerea sănătații este un deziderat permanent și comun al indivizilor și
comunită ților. Întotdeauna păstrarea sănătații și asigurarea serviciilor medicale a preocupat și
preocupă fiecare persoană în parte dar și autoritățile resp onsabile de soarta acestora. Pentru
aceasta, autoritățile creează și administrează servicii medicale care să reducă numărul
persoanelor bolnave, să ușureze suferința acestor a și să îmbunătățească calitatea vieții și s tarea
de sănătate.
Primul ajutor ocupă un loc special în intervenția situuațiilor de urgență. Acordat la
momentul potrivit, de către orice persoană pregătită corespunzător, poate salva o viață sau evita
o tragedie.
Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgență, c are se aplic ă în cazuri de
accidente înaintea intervenției cadrelor medicale (Crucea Roșie Română).
Îngrijirile medicale se acordă, conform prevederilor legale, la indicația medicului și cu
consimțământul avizat a persoanei vătămate . Aceste îngrijiri , conform Confederației Caritas
România, constau, în principal, în (Confederația Caritas România, 2008, p. 70) :
• Monitorizarea parametrilor fiziologici (măsurarea respirației, pulsului, tensiunii arteriale, etc.);
• Pansamente ale plăgilor simple sau ale plăgilor infectate, precum si tratarea escarelor de
decubit;
• Procurarea, dozarea, administrarea și controlul administrării medicației. Efectuarea
tratamentului injectabil;
•Supra vegherea persoanelor vătămate până la preluarea și internarea acestora
În Ro mânia, număr ului unic european de urgență este reprezentat de 112. Apel gratuit
ce recepționează și transmite apelurile de urgență referitoare la incendii, accidente, urgențe
medicale, dezastre și alte evenimente care necesită intervenția rapidă a agențiilor specializate de
intervenție .

III. 4 . 7. Reziliența asistată la persoanele vârstnice

Termenul de reziliență este defi nit ca fiind abilitatea individuală de a face față unor
situații de criză, inclusiv prin însușirea experienței pentru a răspunde unor factori de stres ce ar
putea urma. Valoarea rezilienței este considerată ca rezultând din raportul care se stabilește între
factorii de risc (singulari sau succesivi, individuali sau de mediu) și factorii de protecție (sprijin u
moral, financi ar etc). Reziliența are o deosebită însemnătate în perioadele de tranziție, de

48
acumulare a stresului, perioade ce pot include și evenimente neașteptate, exterioare individului
(dezastre natu rale, sărăc ia, etc. ). Aceste evenimente impun creșterea abilității de a le face față, în
vederea menținerii unei abordări pozitive (psihice, a titudinale sau comportamentale) (Everly,
Lating , 2013 , p. 143).
În egală măsură, reziliența a fost considerată nu doar o stare, ci un proces de adaptare
fizică sau emoțională a ind ividului. Nu a fost ignorată nici dimensiunea spirituală a rezilienței
care rezultă din sprijinul și încrederea pe care o pot oferi apartenența la o anumită religie ca sursă
de speranță, optimism și încredere în valorile vieții (Everly Jr., Lating M., 2013 , p. 143 ).
În pro blematica riscurilor naturale, UNI SDR definește rezili ența ca fiind capacitatea
unui sistem, a unei comunități sau societăți de a rezista sau de a se schimba pentru a obține un
nivel funcțional și structural acceptabil. Aceasta este determinată de gradul în care sistemul
social este capabil de a se autoorganiza și de abilitatea acestuia de a -și mări capacitatea de
învățare și adaptare, incluzând capacitatea de a s e reface în urma unui dezastru ( The United
Office for Disaster Risk Redu ction).
În ciuda absenței unei definiții unice a rezilienței, Șerban Ionescu în cartea ″Tratat de
reziliență asistată″ ( 2013, p. 27) , menționează faptul că există un acord în privi nța a două pu ncte
esențiale :
– reziliența caracterizează o persoană care a trăit sau trăiește un eveniment cu caracter
traumatizant și care dă do vadă de o bună adaptabilitate;
– reziliența este rezultatul unui proces interactiv între persoană, familie și mediul său
înconjurător.
Un semn de reziliență apare atunci când tinerii as piră să devină cât mai per formanți,
având la bază și resureselor de care dispun , în timp ce persoanele vârstnice trebuie să vegheze la
menținerea intactă a nivelului lor obișnuit de competență. De aici, se poate preciza faptul că
reziliența reprezintă capa citatea persoanei vârstnice de a -și menține starea psihologică de bin e în
circumstanțe de viață adverse, ajungând să modereze impactul nociv pe care îl execută
evenimentele stresante asupra stării sale de sănătate fizică și psihică. Autorul, precizează o
frumoasă remarcă făcută de Colerick (1985) și Wagnild (2003), că indivizii îmbătr ânesc mai
frumos atunci când recunosc că schimbările vieții legate de vârstă sunt inevitabile, când sunt
convinși că obstacolele întâlnite sunt surmontabile și iau pierderile și schimbările ca pe niște
probe care trebuie trecute, mai curând decât ca pe niște amenințări (Ionescu , 2013, p. 378).
Prin urmare , un individ devine mai rezilient datorită situațiilor de urgență, ce devin o
oportunitate pentru transformarea acestuia într -o persoană mult mai capabilă să înfrunte
viitoarele dificultăți sau cu alte cuvinte spus, în orice situație de dificultate există un sâmbure ce
provoacă dezvoltarea personalității ulterioare.

49
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

IV. 1. Premise pentru cercetare

Nu de pu ține ori, sociologul ieșean , Vasile Miftode, la diferitele conferințe prezentate în
fața studenților , susținea că ″o bună practică înseamnă o bună teorie″ .
Odată cu înce perea studiilor superioare, am ales să desfășor activități de voluntariat în
mai multe organizații și instituții . În urma acestor activități , pot afirma că am investit în propria
persoană foarte multe informații noi, m-am familiarizat cu domeniul de asistență socială, am
cunoscut mai bine abilitățile specifice muncii asistentului social , m-am implicat direct în lucru cu
beneficiarii și am colaborat eficient cu personalul specializat .
Am ales această temă în urma activităților mele pe care le desfășuram în cele două
organizații din județul Iași, care se ocup ă cu pregătirea persoanelor aflate în situați i de urgență , și
datorită faptului că oferă oportunitatea unor oameni simpli să devină salvatori. Crucea Roșie și
Caritas sunt singurele organizații umanitare din țară care au atribuții clare, mai ales în domeniul
prevenirii și intervenției în situații de urgență .
Crucea Roșie, p rin p rogramele și activitățile sale î n beneficiul societ ății, contribuie la
prevenirea ș i alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează
respectul față de demnitatea umană, fară nici o discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex,
religie, vârstă, a partenență socială sau politică, etc. și asistă persoanele vul nerabile în situații de
urgență cât și de criză.
Organizația Caritas oferă beneficiarilor, prin programe le și servicii le sociale, o șansă de
reintegra re în societate și de a trăi viața în demnitate, cât se poa te de autonomă și responsabilă.
Obiectivele generale pentru inte rvenția în situații de urgență sunt de a salva viețile omenilor și de
a crea condiții de supraviețuire persoanelor victime a situațiilor de urgență, asigurarea nevoilor
de bază ale persoanelor afectate și sprijinirea în a depăți situația create de catastrofă.
Prin cunoașterea și implicarea în activitățile de formarea privind acordarea de prim
ajutor și pregătirea cu scopul de a ști cum să prevenim sau să intervenim într -o situație de
urgență, a continuat și dorința mai profundă de a lucra cu oamenii. De aceea, c onsider că

50
pregătirea pentru situații le de urgență este impor tantă și reprezintă o condiție absolut necesară,
dacă dorim să intervenim rapid, eficient și în folosul bunăstării noastre .
Întrucât, multe persoane apreciază bătrânețea ca fiind o imagin e a înțelepciun ii și de
împăcare cu lumea, iar alții consideră că această perioadă aduce efecte negative asupra
personalității persoanei vârstnice, manifestându -se prin egoism, i zolare și respingerea celor din
jur, cu at itudini negativiste și anxioase , am optat să cercetez această categorie și să marchez
faptul că person ele vârstnice posedă abilități le necesare de a face față situațiilor de urgență și să
dobândească puterea de a -și reveni.

IV. 2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei cercetări este de a afla cum se raportează persoanele vârstnice
instituțion alizate la situațiile de urgență.

Obiectivele pe care mi le -am propus să le urmăresc sunt :
1. Identificarea competențelor cognitive ale persoanelor vârstnice cu privire la situațiile de
urgență
2. Identificarea rezilienței persoanelor vârstnice prin raportare la situațiile de urgență
3. Identific area disponibilităților de învățare ale persoanelor vârstnice instituționalizate

IV. 3. Cadrul cercetării: Centru Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești

Partea de cercetare am desfășurat -o în Centru Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești . Am ales acest centru deoarece îmi era mult mai cunoscut decât celelalte centre
destinate persoanelor vârstnice , plus faptul că este situat în c omuna Mircești, locul de unde
provin. Acest aspect mi-a dat posibilitatea să interacț ionez cu beneficiar ii imediat după ce m -am
decis care va fi categoria de persoane pe care o voi studia pentru lucrarea de licență.
Centrele rezidențiale reprezintă asezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de
personal c alificat și care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora. În centrele
rezidențiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore (Legea nr. 47 din 2006 ).

51
Centru Rezidențial pentru Persoane vârstnice Mircești
Centrul funcționează în baza Legii nr. 17 din 2000 privind asistența socială a
persoanelor vârstnice, a Legii nr. 47 din 2006 privind sistemul naț ional de asistenta sociala , și în
vederea altor Hotărâri și prevederi. Conform legii nr. 17 din 2000, căminul pentru persoane le
vârstnice r eprezintă instituția de asistență socială cu personalitate juridică, înființată, organizată
și finanțată potriv it dispozițiilor prezentei legi. Căminele asigură condiții corespunzătoare de
găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de
petrecere a timpului liber, a sistență socială și psihologică ( ART. 18).
Centru Rez idențial pentru Persoane Vârstn ice Mircești este un serviciu de tip
rezidențial, fără personalitate juridică, organizat in subordinea Direcț iei Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului Iași prin Serviciul de Asistență Socială pentru Persoane Adulte
aflate în Dificultate .

Misiunea centrului
Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Mircești asigură, in regim instituționalizat,
condiții corespunzătoare de găzduire, î ngrijire personală și rnedicală, recuperare și readaptare,
activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică.
Având o capacitate de 50 de locuri, Centrul asigură găzduirea persoanelor vârstnice pe o
perioadă determinată sau nedeterminată in funcție nevoile individuale ale beneficiarilor.
Referitor la nevoile beneficiarilor , Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice
Mircești aco rdă servicii pentru persoanele vârstnice care la momentul internării prezintă (Hot. nr.
278):
– recomandări din partea serviciilor de specialitate ca fiind persoane fără afecțiuni psihice sau
neurologice și ca persoane independente (cu autonomie individuală).
– stabilirea gradului de dependență , pe baza rezultatelor a Grilei naționale de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice
– ancheta socială
– contribuția de intreț inere stabilită pe baza costului mediu lunar de intreținere î n conform itate cu
legislația in vigoare.
Totodată , se consideră prioritare , cererile de instituționalizare a persoanelor vâ rstnice
care se afla cel puțin î n una din tre situațiile menționate de Legea nr. 17 din 20 00 privind
asistența socială a persoanelor vâr stnice:

52
a) nu are familie sau nu se află î n intreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, sau
aceștia nu pot să iși indeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice a
sarcinilor familiale;
b) nu are locuință și nici posibilitatea de a -și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor
c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii
necesare;
d) nu se poate gospodari singură.
Conform Hotărârii nr. 278, f iecare beneficiar al centrului rezidenț ial primește servicii în
baza unei planificări individuale, respectând pe cât posibil, dorințele si prioritățile acestuia. În
baza informaților obținute în urma evaluării , se întocmește un Plan individualizat de îngri jire și
asistență în vederea acordării serviciilor pe perioada rezidenței . De asernenea , dacă beneficiarul
necesită ș i alte servicii care sunt as igurate în afara centru lui, acestea vor fi contractate de la
furnizori i de servicii din comunitate (HOT nr. 278 privind funcționarea Centrului Rezidențial
pentru Persoane Vârstnice Mircești ).
Planul individualizat de îngrijire și asistență va cuprinde următoarele aspecte vizând
situația persoanei vârstnice (conform st andardelor minime de calitate):
• îngrijirea per sonală prin servicii de îngrijire pentru ajutor în desfășurarea activităților de bază
ale vieții zilnice (ex. igiena corporală , îmbrăcare / dezbrăcare etc.);
• supravegherea și menținerea sănătății prin sprijinirea accesului la serviciile medicului de
familie sau medicului specialist și colaborarea permanent ă cu aceștia în vederea îndrumării și
consilierii medicale, evaluării periodice a stării de sănătate, etc
• recuperarea abilităților de autoservire, îngrijire personală și autogospodărire
• integrarea socială și participarea ce vizează sprijinirea beneficiarei în menținerea statutului de
membru deplin și activ a comunității
• promovarea activităților de petrecere a timpului liber, evenimentele culturale sau orice inițiative
comunitare publice;
• acom panierea beneficiarului sau facilitarea deplasării la evenimente sociale comunitare sau la
instituții și servicii publice;
• promovarea activităților menite să încurajeze întreținerea relațiilor cu membrii familiei și ai
comunității;
• facilitarea comuni cării (ex. servicii de telefonie cu regim special) etc.
Buna funcționare a centrului este asigurată de cei 26 de angajați (sef ul centru lui, asistent
social, instructor animator, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare, administrator, magazin ier,
bucătari, fochiști).

53
Centrul es te bine delimitat de spațiul comunitar înconjurător, fiind prevăzut cu gardu ri
de înălțime medie ce permit o bună vizibilitate. Acesta are o structură modulară alcătuită din 4
corpuri , 3 fiind destinate găzdu irii beneficiaril or, iar una activităților administrati ve.
În ceea ce priveș te condițiile de locuit, Centru Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești se ridică la n ivelul standardelor de calitate. Acesta este prevăzut cu încălzire termică
prin intermediul a două centr ale t ermice, ferestrele și ușile sunt din termopan iar accesul în
clădiri pentru persoanelor cu diza bilități este special amenajat prin rampe. Fiecare cameră este
dotată cu câte două paturi ce au saltele relaxa, televizor color și televiziune prin cablu, f rigider,
dulap, masă cu scaune t apițate, noptiere, chiuvetă cu apă curentă c aldă și rece. Fiecare modul
este prevăzut cu grupuri sanitare pentru bărbați cât și pentru femei, cu cadă și cabină de duș. De
asemenea la nivelul fiecărui modul se regăsește o spă lătorie prevăzută cu mașină de spălat și
uscător. În spațiile destinate găzduirii beneficiarilor se regăsesc 25 de camere, fiecare cameră
fiind ocupată de câte 2 beneficiari. În incinta corpului administrativ s e află birourile pentru
directorul centru lui, asistent ul social, administrator, magaziner, o sală multifuncțională p entru
petrecerea timpului liber și blocul alimentar (bucătărie, sala de mese, magazie de alimente),
spălătorie și grupuri le sanitare (pentru barbate și femei). Centrul rezidențial dispun e și de cabinet
medical unde se asigură servicii medicale în baza recomandărilor medicului de familie. În
exterior, c entrul este amenajat cu spații verzi, spații destinate p entru petrecerea timp ului liber
(bănci și un foișor) și locuri de parcare.
Mi-a plă cut tare mult, faptul că conducerea în conformitate cu normele DGASPC ,
încurajează activitățile cele mai diversificate. În sala multifuncțională sunt aparate de gimnastică ,
jocuri de șah, table și o mică bibliotecă. Bătrânii fac lucru m anual, pictează, asc ultă muzică sau
privesc la televizor . Între orele de masă, ei pot merge în Mircești sau chiar pot vizita alte
localități. Rezidenții sunt o comunitate mică, dar deschisă.
Principiile care stau la baza activității Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești sunt (CRPV Mircești) :
a) principiul egalității de șanse;
b) principiul respectării demnității;
c) principiul asigurării autonomiei;
d) principiul asigurării intimității;
e) principiul asigurării confidențialității;
f) principiul abordării individualizate a persoanelor vârstnice;
g) principiul implicării active și depline a beneficiarilor;
h) principiul cooperării și parteneriatului;

54
i) principiul recunoașterii valorii fiecărei ființe umane și valorizării ei, indiferent de
vârstă.

Obiectivele principale ale Centrului rezidențial pentru Persoane Vârstnice Mircești sunt
următoarele (CRPV Mircești) :
a) asigură persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie și siguranță;
b) oferă condiții de găzduire și îngrijire, confor m nevoilor specifice și a standardelor
minime de calitate, respectând identitatea, integritatea și demnitatea persoanei vârstnice;
c) permite menținerea sau ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor
vârstnice;
d) încurajează particip area persoanelor vârstnice la viața socială;
e) asigură păstrarea legăturilor interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice;
f) oferă supraveghere și îngrijire medicală, potrivit reglementărilor privind asigurările
sociale de sănătate;
g) previne și tratează cosecințele legate de procesul de îmbătrânire;
h) realizează activități de recuperare a persoanelor vârstnice prin programe de
socializare și de petrecere a timpului liber;
i) previne situațiile care pun în pericol siguranța persoanelor vârstn ice asistate, în mod
deosebit a abuzurilor și a discriminării;
j) îndeplinește standardele de calitate a serviciilor și standardele ocupaționale specifice
personalului încadrat în centru;
k) promovează dezinstituționalizarea prin strategii specifice.
Prin diferitele activități desfășurate în cadrul centrului, se oferă posibilități vârstnicilor
pentru a socializa, implica în viața comunității, pentru a fi puși în valoare, atât ei ca indivizi, cât
și experiența lor, pentru a se simț i utili.

IV. 4. Metode și tehnici de cercetare utilizate

În ceea ce privește tipul de cercetare pe care am utiliza t-o, am optat pentru o cercetare
calitativă deoarece, consider că astfel voi reuși să obțin date le relevante în ceea ce mi -am propus
să cercetez. În continuare voi exemplifica metoda de cercetare și carateristicile acesteia, pentru a
demonstra importanța alegerii unei bune metode.

55
La sfârșitul anilor 60, în spațiul anglo -saxon s -a impus expresia qualitativ research,
semnificând o formă de cercetare cu caracteristic i specifice, o paradigmă sau un stil de cercetare
în științele socio -umane. În prezent, cercetarea calitativă nu numai că a dobândit notorietate,
făcând necesar un dicț ionar de metode calitative , dar a început să fie contrapusă rigid cercetării
cantitative (Mucchelli, apud., Chelcea, 2001, p. 59).
Metoda cercetării calitative este numită în mai multe felu ri, câteva dintre ele fiind:
″explorativă″, ″naturalistă″, ″fenomenologică″, ″etnografică″, ″a teoriei bazată pe fapte″, ″de
teren″ și ″ etnometodolo gică″ ( Tutty and all, 2005, p. 11).
Norman K. Denzin și Yvo nna S. Lincoln, considerau că ″ cercetarea calitativă este
concentrarea mai multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subie ctului
studiat. Aceasta însemnând o studiere a lucruril or în mediul lor natural, încercând să se înțeleagă
sau să se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiil or pe care oamenii le investesc″
(Mucchelli apud., Chelcea, 2001, pp. 59-60).
Chelcea (2001, p. 62) menționează că și alți autori precum John W . Creswell consideră
că ″c ercetarea calitativă este un demers de înțelegere bazat pe tradiții metodologice distincte,
care explorează o problemă so cială sau umană″.
Metoda calitativă sau ″dominant calitativă″ , cuprinde o mare varietate, între care
menționăm (Miftode V., 2003, pp. 397,39 8):
 tehnica biografică și a ″istoriei vieții″ ;
 intrevederea sau convorbirea (interviul non -directiv/coprehensiv);
 observația participativă și ″descrierea fenomenologică″ ;
 tehnica scenariilor și tehnica ″jocurilor de rol″ ;
 tehnica monografică;
 introspecția, tehnicile proiective etc.
În studiile calitative sunt preferate modalitățile mai deschise și mai subiective de
culegere și analizare a informațiilor , cu scopul de a înțelege oamenii și nu numa i, cât și ceea ce
vrem noi să cercetăm (Tutty and all, 2005, p. 23) .
Aceste tehnici impun practicarea unor procedee specific e de analiză a datelor, printre
care enumerăm (Miftode V., 2003, p.398) :
 analiza de conținut calitativă;
 analiza c ontextuală și situațională;
 analiza interacțiunilor;
 ″regresia etnometodologică ″;
 analiza fenomenelor colective și a relațiilor , etc.

56
La nivel general, cercetările calitative folosesc cuvintele ( sau alte mijloace de
comunicare ″ natur ale″, cum ar fi imaginile) și se consideră a fi mult mai flexibile (Tutty and all,
2005, p.26).
În comparație cu metodele calitative, metodele cantitative sunt succinte și ușor de
agregat pentru analiză, ele fiind sistematice și standardizate (Mucchelli apud., Chelcea, 2001, p.
80).
Pentru a înțelege mai bine stilul de cercetare abordat , voi prezenta un tabe l privind
comparativ caracteristicile stilului calitativ cu cel al stilului cantitativ.

Tabel 3. Stilul cantitativ versus stilul calitativ

Stilul cantitativ Stilul calitativ

Măsurarea obiectivă a faptelor Construirea realității sociale, semnificație
culturală
Centrarea pe variabile Centrarea pe procesele interactive, cazuri
Reliabilitatea este hotărâtoare Autenticitatea este hotărâtoare
Liber de valori Valorile sunt prezente și explicite
Independență de context Constrângeri situaționale
Analize statistice Analize tematice
Cercetătorul este detașat Cercetătorul este implicat

Sursă: Mucchelli , apud., Chelcea, 2001, p. 65

Metodele calitative produc date a unui număr limitat de oameni sau cazuri, bogate în
detalii. Metodele calitative permit evaluatorului să studieze în profunzime și în detaliu
probleme le, cazuri le și evenimente le selectate de el însuși. F aptul că culegerea datelor nu se face
sub constrângerile unor categorii de analiză predeterminate contribuie la profunzimea și gradul
de detaliere a datelor calitative (Mucchelli a pud., Chelcea, 2001, p . 65).
După Howard S. Becker , cercetarea calitativă diferă de cea cantit ativă prin cinci
caracteristici (Mucchelli apud., Chelcea, 2001, p. 66):
1. Raportarea la pozitivism;
2. Acceptarea punctelor de vedere;
3. Surprinderea punctului de vedere al individului;
4. Investigarea constrângerilor vieții cotidiene;

57
5. Asigurarea des crierilor ample .
Potrivit oricărei cercetări cât și acțiuni i putem spune că toate se de sfășoară în mai multe
faze și anume (Tutty, and all, 2005, p. 20):
1. planificarea studiului,
2. culegerea informațiilor,
3. analiza informațiilor,
4. redactarea raportului.
O cercetare calitativă de valoa re nu se poate realiza în absenț a încrederii d intre
cercetător și participanți . Încrederea s e crează numai printr -o interacțiune deschis ă și onestă, în
care participanții sunt informaț i cu t oate detaliile despre cercetare, și mai exact:
– care este scopul cercetării ;
– cum est e condusă;
– cine sunt participanț ii și de ce au fost selectați;
– ce se va întâmpla cu datele adunate.
Participanț ii sunt în măsură să își dea consimț ământul de a participa la studiu doar în
condiții de informare detaliată. Pentru acest lucru am adus la cunoștință toate detaliile enumerate
mai sus și am inițiat apoi completarea formularului de consimțăm ânt informat prin care să atest
acordul persoanei de a participa la studiu.

IV. 5 . Perspectiva teoretică abordată

Viziunea reală și pozitivă am gândit -o din perspectiva capacității umane. Prin acest
subcapitol mi -am propus să evidențiez importanța persoanelor vârstnice raportată la capa citatea
și învățătura acestora.
M-am orientat spre abordarea fenomenologică , o abordare care pornește de la lucrările
lui Ca rl Rogers și care se bazează pe ideea că oamenii au o motivație înăscută de a crește și de a –
și dezvolta propriile capacități.
″Oam enii sunt în mod esențial buni , mereu în căutare de noi drumuri constructive,
realiste și demne de încredere. Fiecare persoană este conștientă, dirijată din interior și într -o
continuă auto-actualizare ″ (Rogers, apud., Gîrleanu, 2002, p. 37).
Pornind de la această premiză, miz ez pe capacitățile persoanelor vârstnice cât și pe
experiențele dobândite pe tot parcursul vieții . Aceste experiențe pot fi văzute ca fiind pozitive

58
sau negative în funcție de implicarea sau neimplicarea lor în propriile activități . Consider că
persoanele vârstnice indiferen t de situațiile dificile prin care au trecut, au găsit mai mereu,
capacitatea necesară în implementarea unor noi soluții spre rezolvarea acestora cât și a unui scop
pentru existență . Voi extrage în cele ce urmează, câteva viziuni ale autorilor care demonst rează
acest fapt, al unicității individului și al capacității de rezolvare a problemelor.
Prin urmare, perspectiva fenomenologică, susține că nu este important evenimentul ca
atare, ci modul în care es te perceput de către un individ (Rogers, apud Gîrleanu, 2002, pp.
38,39).
Știm foarte bine că pentru persoanele vârstnice , starea de sănătate este foarte
importantă. Iar pentru ca aceasta să fie bună, este nevoie de o atenție pozitivă, cum ar fi: iubirea,
căldura, grija, respectul și acceptarea. Plus că, aceștia au nevoie și de o orientare nedirectivă, așa
cum prezintă și Carl Rogers ( apud Gîrleanu, 2002, p. 37), prin care gândurile, sentimentele și
acțiunile lor sî nu fie subiecte pentru sfaturi, interpretări, cr itici sau provocări, ci pentru
încurajare.
Rogers, pornește de la ideea că oamenii trebuie ajutați să învețe cum să facă față
situațiilor. Una dintre principalele căi de atingere a acestui scop constă în sprijinirea persoanei ca
întreg, deoarece acest lucr u îl face pe individ să devină din ce în ce mai doritor în schimbare și
dezvoltare, mai încrezător în propriile forț e și mai angajat în autoexplorare și evaluare. Mai mult,
o persoană care funcționează pe de -a-ntregul, dezvoltă o mai puternică acceptare de sine și a
altora, plus o mai eficientă capacitate de a lua decizii, aici și acum ( Rogers , apud Gîrleanu, 2002,
pp. 41,42).
Așadar, această abordare nu se focalizează asupra problemei ci se centrează asupra
individului ca persoană.

IV. 6. Aspecte privin d grupul țintă

Persoanele de la care am colectat informațiile necesare cercetării sunt persoane în
vârstă, beneficiari ai Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Mircești. Pe lângă acest
aspect am ținut cont și de următoarele criterii:
– Vârsta persoanelor vârstn ice să fie minim 60 de ani;
– Genul: bărbați și femei, pentru o viziune mai amplă din ambele puncte de vedere;
– Nivelul de pregătire: studii medii și superioare ;
– Conștienți din punct de ve dere mental pentru a putea culege informațiile necesare;

59
– Cu o vechime în centru de la internare și până în mome ntul cercetării, mai mare de 12
luni.
Cu acordu l per soanelor vârstnice, ce se încadrează în criteriile menționate mai sus, am
realizat un număr de 10 interviuri, individuale.

IV. 7. Culegerea datelor

Metodele de colectare a datelor au fost analiza documentelor și interviul. Întrucât, am
dorit să obțin o imagine cât mai completă și mai validă a realității studiate.
Analiza documentelor reprezintă o sursă principală de date și informa ții sociologice.
Informațiile documentare sunt relevante pentru orice temă de cercetare. Documentarea constituie
o a doua sursă principală de date sociologice, însă aceasta nu poate constitui o sursă unică și nu
poate suplini cel elalte tehnici de investigație. Orice studiu și orice investigație presupune
cunoașterea lucrărilor publicate pe tema respectivă și a rezultatelor obținute în cercetări similare
de către alte echipe de cercetare. Documentarea teoretică presupune culegerea a cât mai multor
informații în legătură cu domeniul studiat, analizând în acest sens o bibliografie cât mai vastă.
Pentru o bună documentare trebuie să avem în vedere utilizarea mijloacelor adecvate de
înregistrare și transfer al datelor și în special, de extragere și sintetizare a informațiilor care ne
interesează din lucr ările înscrise la bibliografie (Șandor, 2013, p. 146).
Interviul presupune o mare libertate în plan metodologic și tehnic din partea
cercetătorului. Interviul este piatra unghiulară a metodologiei calitative și una dintre cele mai
utilizate tehnici de colectare a da telor. ″ Tehnica interviului permite înțelegerea profundă și
nuanțată a ființei umane și a relațiilor ei cu lumea sau a punctelor de vedere specifice unor
grupuri″ (Șandor, 2013, p. 137) .
În ciuda faptului că uneori interviul este considerată o metodă simplă care nu presupune
abilități speciale, în fapt, a planifica și a conduce interviuri, a analiza conținuturi și a conferi
semnificație lor este o sarcină complexă ce implică o muncă intensă și plină de capcane. A pune
întrebări și a obține răspunsuri este o sarcină mult mai dificilă decât pare la prima vedere. Într -o
formulare succintă, interviul poate fi definit ca arta de a pune întrebări și de a asculta .
Ceea ce m -a determinat să optez pentru u tilizarea interviului ca metodă de investigare a
fost în primul rând, interesul pentru semnificațiile subiective conferite de participanți și a
problemei investigate; în al doilea rând, explorarea nuanțată a unor s ubiecte considerate prea
complexe pentru a fi investigate prin metode cantitative.

60
În cazul cercetării mele, am considerat că interviul individual, mă poate ajuta să
comunic complex și nuanțat cu persoana în cauză, acesta din urmă având prilejul de a destă inui
tot ceea ce a trait în viața sa , emoțiile și sentimentele cu privire la situațiile de urgență.
Tehnica pentru care am optat este reprezentată de i nterviul ghidat sau semi -structurat
deoarece consider că această tehnică oferă libertatea de a adresa și alte întrebări în funcție de
răspunsul primit.
Interviul semi -structurat cuprinde un set de întrebări derivate din teorie, cercetări
anterioare sau intuiț ia cercetătorului. Scopul unui interviu g hidat este de a furniza o direcție
minimă de discuț ie care pe rmite atât cercetătorului cât și par ticipanț ilor să abordeze dome niile
cheie pentru cercetare.
Cel mai tipic interviu este cel individual, prin contactul direc t, "față în faț ă". Există și un
alt tip de interviu, cel fenomenologic (Smith (1999), apud Băban Adriana, p. 37) prin care
cercetătorul încearcă să surprindă semnificaț iile de profunzime ale experi ențelor trăite de
participanț i și modul în care aceștia descriu semnificaț ia fenomenului ( analiza fenomenologică).
Un interviu est e fenomenologic în măsura în care cerce tarea este interesată de
percepț iile personale ale unui fenomen, con text, experiență descrise de participanț i. Apelăm la
interviul fenomenologic atu nci când dorim să aprofundăm înț elege rea și cunoașterea unui
fenomen sau experienț ă bine conturată ( de ex. salva rea de la înec, dintr -un accident; a fi HIV
pozitiv, etc. ). Tocmai din ace astă cauză, numărul participanț ilor într -o cercetare fenomenologică
poate fi redus (de ex. intre 5 și 12), deoarece mai important decat num ărul de interviuri conduse
este profunzimea și a utenticitatea relatărilor (Smith ( 1999), apud Băban Adriana, p. 37 ).
În realizarea interviului a existat o structură (un set de întrebări) plecând de la modelul
lui Robert Atkinson în carte a “ Povestea vieții . Interviul”, și am abordat următoarele teme:

I. Percepții ale persoanelor vârstnice instituționalizate cu privire la situațiile de urgență
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Cum anume vedeți dumneavoastră o situație de urgență?
Ce situații de urgență cunoașteți?
După părerea dumneavostră, care este cea mai gravă situație de urgență?

II. Societatea civilă în domeniul situațiilor de urgență
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Cunoașteți ce instituții/organizații se ocupă cu prevenirea și intervenția în situații de urgență?
Spuneți -mi vă rog, care sunt autovehiculele ce aparțin serviciilor de urgență?
Care este numărul unic pentru apeluri de urgență?

61
III. Cunoașterea Centrului
Tema a fost a bordată prin întrebări precum:
Care sunt situațiile de urgență la care este expus centru?
Care este impactul acestora asupra centrului cât și asupra beneficiarilor ?
Cunoașteți locurile pe unde puteți părăsi centrul în siguranță?
Cum procedați în situația u nui incendiu?
Știți unde se află stingătorul de incendiu? Și cum se folosește?
Considerați că schimbările climatice au un rol negativ în producerea situațiilor de urgență?
Cum procedați în situația unui cutremur?
Care dintre aceste pericole au c ea mai mare putere distructivă?

IV. Impactul situațiilor de urgență asupra vieții
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Care a fost impactul situațiilor de urgență asupra vieții dumneavoastre?
Impactul a fost același indiferent de situații cu care v -ați confruntat?
În ce măsură v -a afectat activitățiile, situațiile de urgență?
În ce mod (pozitiv/negativ) au fost afectate relațiile cu cei din jur?
Cum se ajută oamenii într -o situație de urgență?

V. Importanța pregătirii
Tema a fost abordată prin întrebăr i precum:
Considerați a fi importantă pregătirea pentru o intervenție promptă?
Credeți că cunoașterea ri scurilor la care vă expuneți, v -ar determina să acționați eficient și rapid?
Pregătirea personalului din cadrul centrului pentru a ști să intervină în s ituații de urgență v-ar
oferă o stabilitate în timpul producerii unei situații de urgență?
Ce credeți că necesită făcut ca toate persoanele vârstnice să cunoască modurile de prevenire și de
intervenție în situațiile de urgență?

Interviurile pe care le -am realizat, s -au desfășurat în cadrul Centrului Rezidențial pentru
persoane vârstnice Mircești, în funcție de dorința persoanelor vârstnice. U nele interviuri au fost
realizate în camerele beneficiarilor iar altele afară, pe băncuța din foișor. Cercetarea s -a
desfășurat în perioada mai 2014 – iunie 2015 i ar interviurile au fost realizate în intervalul mai –
iunie 2015, având o durată de aproximativ 30 -40 de minunte.

62
IV. 8. Interpretarea datelor

După cum am precizat, interviu l permite înțe legerea profundă a persoanei vârstnice și a
relației ei cu lumea precum și a punctelor de vedere specifice privind trăirile acestora în situațiile
de urgență. Pe lângă interviu l semi -structurat în care am folosit întrebările deschise, am utilizat și
parafrazări pentru a înde mna intervievatul să revină sau să aprofundez e un anumit subiect de
interes.
Ca instrument folosit am utilizat ghidul de interviu, care cuprinde a întrebări le din
temele specifice. În urma efectuării interviurilor nu am întâmpinat nici o dificultate, întruc ât
persoanele intervievate mă cunoșteau, construisem deja o relație mai apropiată și erau la
cunoștință cu tema cercetării mele încă de la intrarea mea în centru ca voluntar . Astfel, mi-a fost
mai ușor să creiez un mediu p rimitor și confortabil în timpul intervievării .
La tema , competențe cognitive ale persoan elor vârstnice instituționalizate cu
privire la situațiile de urgență , am dorit să aflu care sunt cunoștințele persoanelor vârstnice
legate de situațiile de urgență și anume ce reprezintă o situație de urgență, ce astfel de situații
cunosc și ca re sunt cele mai grave situații de urgență , după părerea lor. Totuși, t rebuie să tinem
seama, c ă situațiile de urgență rămân niște eveniment e excepț ional e dar care cu trecerea
timpului, ia u amploare și intensitate amenințând viața și sănătatea populației, mediul
înconjurător, valorile material e cât și pe cele culturale.
Astfel, din răspunsurile persoanelor vârstnice instituționalizate, am aflat că pentru
majoritatea , o situație de urgență nu înseamnă numai un fenomen provocat de natură ci și acele
evenimente neprevăzute, cum ar fi boala, starea de sănătate rea, evenimentele ce te fac să te simți
neputincios cât și necazurile vieții.

″O întâmplare urâtă, cu multe pagube și care necesită ajuto r din alte părți ca să poți
depăși situația și să poți merge mai departe. Chiar și când suntem bolnavi e o situație urgentă,
că ai nevoie de doctor altfel se agravează și poți muri″ (H. M., 73 ani)
″ Situație de urgență e atunci când nu ai putere să faci nimic din ce ai vrea să faci și ai
nevo ie tot timpul de ci neva care să te ajute, esti neputincios în fața necazurilor care vin, când te
gândești la ziua de mâine că nu ai toate cele necesare și când nu iți poți ajuta copii cu ceea ce
au nevoie.″ (B. O., 64 )
″Eu cred că este o situație ce necesită atenție, adică s -a întâmplat ceva grav și trebuie
numaidecât rezolvat că altfel se pot întâmpla alte nenorociri. Poate fi o situație provocată de
natură dar și o situație în care cineva necesită ceva de care are ne voie urgentă.″ (M. M., 73 ani)
″Un accident grav, un incendiu, cutremur, un caz grav de boală ″ (C. Ș., 61 ani)

63
″Pentru mine o situație de urgență înseamnă un accident sau al te cauze cum ar fi focul
inundaț iile, cutremurul .″ (M. C., 65 ani)
″Ceva, o problem ă, un fenomen care afectează oamenii, bunurile acestora, mediul în
care trăiesc. Și cauți prin mai multe căi, metode ca să poți să depășești situația aceea , apoi cu
timpul și cu ajutorul lui Dumnezeu să o rezolv i.″ (B. E., 62 ani)

În ceea ce privesc cunoștințele legate de situațiile de urgență, în mare parte, persoanele
vârstnice mi -au enumerate fenomene naturale și antropologice dar și situații din viața cotidiană,
care sunt provocate prin indiferență și nepăsare față de cei din jurul nostru. Este tr ist faptul că
există printre n oi persoane vârstnice singure, ale căror copii nu le pasă de ei, chiar au uitat de ei
sau că le sunt părinți.

″Razboi, foamete, ape, cutremur, când ești bolnav, bătran și e iarnă, frig, și nu are cine
să iți aducă o găleată de apă și lemne să pui pe foc, singurătatea când nu ai pe nimeni să te
intrebe daca ai nevoie de ceva sau dacă iți lipsește ceva.″ (B. O., 64 ani)
″Am văzut și am auzit multe la viața mea. Situații de urgență cum ar fi inundațiile,
incendii, cutremure, alunecările de teren, explozia la locul de muncă, accidente de mașină și
aeriene în care au murit foarte mulți oameni, era o tragedie!″ (B. M., 68 ani)
″Cum spuneam, sunt situații provocate de natură, cum sunt inundațiile, alunecările de
teren, cutremurele, incendiile dar ș i situații în care sunt implicați oamenii. De exemplu, cum s -a
întâmplat astăzi în centru cu femeia aia, a căzut jos. Trebuie să iei măsuri ca să poți să ajuți câ t
se poate de repede că doar na.. de la o căzătură din asta poți să mori.″ (M. M., 73 ani)
″Incendiu, inundații, înecul, electrocutarea, starea de rău a oamenilor, chiar și
accidentele rutiere. ″ (H. M., 73 ani)
″Razboi, foamete, ape, cutremur, când ești bolnav, bătran și e iarnă, frig, ș i nu are ci ne
să iți aducă o găleată de apă și lemne să pui pe foc, singurătatea când nu ai pe nimeni să te
intrebe daca ai nevoie de ceva sau dacă iți lipsește ceva.″ (B. O., 64 ani)

Fiecare persoană percepe gravitatea unei situații de urgență în propriul mod.
Experiențe le care implică pierderi sau dezastre pot întări persoane le în a face față sau pot
diminua abilita tea lor de a le înfrunta . Conștiin ța de sine, capacitățile persoanei vâ rstnice și
sprijinul celor din jur sunt el ementele cheie în abordarea situațiilor de urgență.

″Aici, pentru cămin, pentru noi , cea mai gravă situație este boala unui benef iciar,
atunci când cade la pat. Nu trebuie lăsat deloc, trebuie îngrijit, trebuie tr ansportat la spital. Este

64
o situație neplăcută din toate punctele de vedere, și pentru familie cât și pentru centru.″ (B. E.,
62 ani)
″Când aveau copii mei, fata 6 ani și băiatul 3 ani, tin minte.. a fost o ploaie puternică și
din cauza asta a trebuit să ne urcăm în podul locuinței, a fost o situație dramatică! Noi singuri
ne-am urcat în pod, soțul nu era acasă, el era la muncă. A venit o viitură mare, de aceea ne -am
urcat, de spaimă. Era și un depozi t de lemne pe lângă noi și mergeau buștenii ca paile,
Doamne.. ce a mai fost! O altă situație dificilă a fost și atunci când mi -am pierdut soțul.″ (M. M.,
73 ani)
″Divorțul. A fost o pe rioadă să zic, poate pentru alții nu -i gre a dar pentru mine da!
Atunci când situa ția familială se rupe si .. se pierd niște legătiri, este foarte dificil . Având în
vedere că sunt la mijloc și copii .″ (D. G., 65 ani)
″Atunci cand ești bolnav ș i sing ur, și nimeni nu iși mai amintește de tine. Pericolele se
înrăutățesc dar este m ai greu pentru noi bătrâ nii că suntem fără puteri iar cei tineri nu mai au
timp și pentru noi, și toate schimbă rile astea care au loc acum …″ (H. O., 61 ani)

Cu alte cuvinte, pot spune faptul că o situație ia o anume gravitatea atunci când se
întâlnește cu vulnerabilitatea persoanei. Aceasta neștiind cum să procedeze și ce atitudine să
adopte în respectiva situație, îi va fi foarte greu să manevreze și să depășească situația, ceea ce
din perspectiva sa va deveni cea mai dificilă situație.

În ultimele decen ii, diferitele situații de urgență au generat foarte multe victime, au adus
boli și multe suferințe și au produs numeroase pagub e materiale. Având în vedere aceste aspect e,
s-au elaborate acte normative și proiecte ale instituțiilor cu atribuții în domeniul situațiilor de
urgență. În tema 2, am dorit să surprind cunoștințele persoanelor vârstnice instituționalizate
cu privire la cei care se ocupă cu activitățile de prevenir e și de întervenție în situații de urgență.

″Se ocupă persoanele specializate de asta. De exemplu, la țară este primarul, șeful de
unitate.. iar cum e la noi, domnul director, el e primul ce ia măsuri. Dar în alte cazuri, cum este
un incendiu vin pompieri i să stingă focul, ambulanța să îngrijească răniții și poliția să vadă cine
a provocat incendiu ″ (M. M., 73 ani)
″Pompi erii în caz de incendii , salvamarii în caz de înec, sal varea și smurdul pentru
bolnavi și accidente.″ (H. M., 73 ani)
″La incendii vin po mperii dar și la inundații cu mijloa cele lor de tras apa. De exemplu
sunt inundații pe câmp, apa nu se scurge și atunci p rin mașinile pomerilor pot lua apa dintr -o
parte și o duc în altă parte unde este posibilitatea să se scurgă . La cutremure sunt utilaje care

65
pot lua moluzul, iau dărămăturile dar bineînțeles sunt profesioniști, cu experiență. În 77 se
vedea mâna în moluz și persoana respectivă era astupată sub dărămături, când s -a tras cu
escava dorul nu mai aveai ce să -I faci da r dacă era unul fără experiență îl fărăma de tot pe om.
Eu am avut ocazia să văd pe la jurnale, le televizor. Și se vedea ca cel care mânuia
buldoescavatorul era profesionist, știa unde să bage cupa. ″ (D. G., 65 ani)

Fiind întrebați care este numărul unic pentru apelurile de urgență, toate persoanele
intervievate mi -au răspuns zâmbit, mult mai repede și cu o mai mare precizie.

″112 este numărul pentru toate tipurile de urgențe .″ (M. C., 72 ani)

Prin tema unu, doi și o parte din tema trei, am reușit să at ing un prim obiectiv, și mai
exact de a identifica competențele cognitive ale persoanelor vârstnice instiituționalizate. Într-o
mare măsură acestea au bogate cunoștințe cu privire la situațiile de urgență și înțeleg foarte bine
gravitatea acestora.

A treia temă se centrează pe cunoștințele persoanelor vârstnice instituționalizate cu
privire la Centru de rezidență . Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau
chiar eliminate, dacă se acționează la timp și se intervine corect. De ac eea, consider că este bine
să ne informăm dinainte asupra pericolelor cu care ne putem confrunta, să ne însușim măsurile și
regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

″Cutremurul că nimeni nu poate să scape sau de incendii, poate să ia foc căminul ,
Doamne freest, din diferite cauze. C hiar și inundații. . V-am mai spus eu, la început când am
venit, chiar m -am speriat când am auzit că poate să ajungă Siretul și pe la noi. Atunci plouase
foarte mult și se spărsese digul la Siret iar domnului director îi era frică să nu ajungă și până
aici. Dacă ajungea trebuia să ne transporte pe toți la alte centre, cred .″ (B. E., 62 ani)
″Incendiu. Fiindcă sunt oameni diferiți în căminul acesta, cu diferite boli, bolnavi
psihic, chiar și cutremurul sau o inundație printr -o scufundare de teren, nu ai de unde ști ce este
pe sub noi, na.. ″ (H. M.,, 73 ani)
″Cutremurul, inundații în nici un caz, centrul este cât de cât în pantă .″ (D. G., 65 ani)

66
Este absolut necesară cunoașterea locului unde ne petrecem cel mai mult timp, întrucât
ne ajută să intervenim rapid, eficient și în folosul nostru cât și a celor din jur. Nu în ultimul rând
și cunoașterea impactelor provocate de situațiile de urgență poate ajuta cum să se procedeze și să
evacuezi zona în respectiva situație.

″Distruge centrul și provoacă panică beneficiarilor. De aceea trebuie să se cunoască
regulile, ieșirile și să nu intri în panică.″ (C. Ș., 61 ani)
″Distruge tot, grădini, case, plus că te sperie și îți dă o stare de frică după mult timp.
Știu eu, că am trecut prin multe și nici acum nu mi -am revenit complet″. (H. O., 61 ani)
″Depinde de gradul de seism, una e să fie 7, și alta e 4 . Dacă e de 7 nu mai rămâne
nimic dar dacă e mic e posibil n ici să simți.″ (M. C., 72)
În general este unul negativ pentru că provoacă răni, moarte, distruge gospodăriile și
nu numai. Și frica, spaima aceea pe care ți -o provoacă, te poate ține toată viața.″ (B. M.,68 ani)

În cadrul acestei teme, am adresat și o întrebarea referitor are la ieșirile de siguranță . Am
dorit să aflu cât de bine cunosc centrul, dacă dețin informații legate de planul de evacuare al
centrului, întrucât, chiar dacă aceștia sunt supravegheați de personalul angajat al centrului,
consider a fi necesară cunoașterea acestor aspecte.

″Este plan d e evacuare, pe care noi știm unde este..cu toate că nu ni l -a arătat, nu ni l -a
explicat așa pe înțelesul nostru. Ar trebui anunțat o data pe lună măcar, mai sunt bătrâni care
mai uită, na… eu nu, eu sunt bună acum. Dar în general, sunt cele două ieșiri principale, noi
trebuie să ne îndreptăm spre ele, o jumătate din noi merg spre st ânca iar cealaltă jumătate merg
spre ușa din dreapta, iar pe persoa nele cu căricioare le ajută infirmierele. Oricum, este pus
planul pe pereți″. (B. E., 62)
″Da, ușa din față adică cea din stânga și cealaltă, din dreapta .″ (M. M., 73 ani)
″Da. Prima ieșire este ușa apoi pe geam, pe unde poți numai să te ferești. ″ (H. M., 73
ANI)

În principiu fiecare situație de urgență reprezintă o provocare , fie ea incendiu , inundație
sau cutremur. De aceea , sunt necesar e cunoști nțele legate de cum să procedezi în respective le
situaț ii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se ocupă de acestea având atribuții în
domeniu, plus că au realizat foarte multe broșuri în folosul conștientizării și informării cu privire
la riscurile din zonele populate cât și asupra măsurilor de prevenire și a comportamentului pe
care să -l ai în difer itele situații de urgență.

67
″Important nu este ca să prevezi viitorul, ci ca tu să fii pregătit pentru confruntarea cu
el″, este ideea de la care pornește IGSU, în Ghidul cetățeanului pentru situații de urgență.
Majoritatea incendiilor izbucnesc atunci când te aștepți mai puțin și se produc de multe
ori din cauza neglijenței . În general, incendiile sunt generate de lumânările uitate aprinse,
focurile în aer liber pentru arderea tufărișurilor sau făcute în apropierea materialelor
combustibile, gătitul la gaz metan fără a lua măsurile de prevenire, supraîncălzirea conductorilor
electrici, fumatul în zonele interzise, țigările nestinse sau arun cată întâmplător, etc. Pe fondul
acestor neglijențe s -a remarcat o creștere îngrijorătoare a numărului de in cendii.

″În primul rând caut să mă salvez pe mine apoi mă uit să văd dacă în jur pot să dau o
mână de ajutor, dacă nu pot mai bine stau locului..″ (B. E., 62 ani)
″În primul rând să părăsim locuința dar fiind foarte atenți și dacă mai sunt colegi care
nu se pot deplasa să îi ajutăm sau măcar să strigăm după ajutor dacă nu putem noi.″ (M. M., 73
ani)
″Luăm stingătorul și dăm cu spuma aceea, apoi cu ap ă și dacă nu sunăm la 112 și vin
pompier ii. Dar până la venirea lor, trebuie acorda t primul ajutor, cu găleți cu apă, cu ce poți.. ″
(H. M., 73 ani)
″Întâi s unăm la 112, până la venirea pomperilo ne asigurăm să fim în siguranță ca să
salvăm persoanele, apoi bunurile și încercăm să stingem focul cu ce avem pană ce vin
pompierii .″ (C. Ș., 61 ani)
″În cei 68 de ani am trecut prin tare multe. E hee..v ai de capul meu, ș i n-am scăpat nici
de experiența asta, da nah..bine că a trecut totul. Ni s-a aprins bucataria de var ă, după un an de
la căsătorie, î n toiul nopții. Noroc de vecinii de peste drum care au vazut f lăcările. Auzeam
numai strigate : „Ieșiți afară, ieșiți afară că -i foc! Ați luat foc!” Eu cu soțul ne -am trezit speriați
pentru că era atata lume afară. Am început toți să aruncăm cu apă dar d egeaba, era și casa
aproape..of! A poi tata a sunat repede la pompieri și ne -au ajutat ei. Mare aju tor ne -au mai dat
atunci, î ți dai seama mamă, rămâneam pe drumuri, nu alta. ″ (B. M., 68 ani)
″Nu vrea u să mă gândesc la asta că pentru mine cu problemele cu p iciorul meu ar fi
foarte greu să mă deplasez repede, aș încerca eu să ies afară dar sper să nu am parte de aș a
ceva. Dar cred că în astfel de situații se iese afară, fără panică, cu calm și se sună l a pompieri,
la 112.″ (H. O., 61 ani )

După cum putem observa, urmările incendiilor sunt diverse și numeroase. Aceste urmări
pot lua diferite forme, precum a unor victime ce rămân marcați pe viață, pierderi importante de
bunuri materiale sau ch iar pierderi de vieți omenești.

68
Mijloa cele tehnice de apărare împotriva incendiilor pot fi de folos în cazuri de urgență,
însă este important să se știe cum și când trebuie folosite. Incendiul trebuie stins în faza
incipientă și nu trebuie lăsat să se răspân dească. Î nainte de stingerea unui incendiul, se asigură
evacuarea tuturor cât și calea de evacuare liberă. În Centru Rezidențial există stingătoare de
incendiu în fiecare modul și sunt amplasate în locuri unde se pot lua foarte rapid ori de câte ori
este nevoie. Am dorit ca în această temă să inițiez o întrebare referitoare la acest aspect
important. Răspunsurile au fost în mare parte pozitive, chiar dacă Centrul nu s -a ocupat periodic
și în mod special de această parte practică necesară intervenției în situații de incendiu,
beneficiarii au cunoștințe legate despre locul unde este depozitat stingătorul de incendiu și cum
anume se folosește.

″Da. Ele se află la fiecare ușă. Nu prea știu cum să le folosesc dar ne -a explicat pe la
început. Chiar ș i unde am lucrat, il f olosea PSI ( Prevenirea și stingerea incendiilor ), nu noi… În
general, sunt persoane care cunosc dar nu pun mâna ca să il folosească. Dar cred totuși că aici
sunt persoane care știu imediat cum să acționeze, sunt persoane principale, gata formate pentru
asta. Eu ca să am habar mă interesez dar nu aș pune mâna.″ (B. E., 62 ani)
″Da! De folosit nu știu dacă știu dar e simplu. E o sârmuliță care se dă pe lângă
șurubel și se deblochează. Ne -a făcut o data, mai demult un instructaj de la PSI și ne -a arătat.″
(M. C., 72)
″Da. La ușă se află și are un cui, iar cuiul ăla trebuie băgat în orificiu și iese spuma.
Nu am văzut niciodată dar am participat la serviciu atunci când ne -a predat despre siguranța
muncii și ne -a spus și despre cum să folosim un stingător. Cred c ă, ca salariat trebuie să știi
cum să umbli, de aceea ne- făcut. Dar noi suntem beneficiari , nu avem treabă, dar e bine de știut
oricum. ″ (H. M., 73 ani )
″În primul rând știm unde sunt extindoarele. Fi ecare pavilion are câteva extinct oare.
Acestea se folosesc în funcție de tipul incendiului. E ste e xtinctor cu spumă, extinct or cu praf și
extinct or cu apă. Să îți și explic cum vine, ca să știi și tu… E xtinctorul cu spumă e ptr
electricitate, cel cu apă e împotriva electricității ,mai mult agravează dacă dai, asta e mai mult
pentru lemne, iar extinctorul cu praf e mai mult pentru lichidele astea inflamabile, cum e
motorina sau benzina.″ (D. G., 65 ani)
Prin urmare, din cele spuse e ste mult mai ușor să previi un incendiu decât să -l stin gi.

Anual, se produc milioane de cutremure în lume. Din fericire, marea majoritatea au o
magnitudine nesemnificativă dar atunci când au intensități ridicate și lovesc mari așezări,
efectele acestora pot fi catastrofale. Cum anume procedați în situația unu i încendiu? Este o altă

69
întrebare pe care am dorit să o adresez în interviu, deoarece având în vedere la o întrebare
anterioară mi s -a răspuns că incendiile și cutremurele sunt în mare parte situațiile de urgență la
care este expus centru. Majoritatea bene ficiarilor au răspuns la fel, știind că adăpostirea imediată
într-un loc sigur și păstrarea calmului sunt aspectele esențiale în timpul unui cutremur.

″Am lucrat la interprindere și ni s -a spus să ne izolăm pe sub masă, la tocul ușii.. Să nu
ieșim brusc a fară că poate imediat să cadă scările. În `77 când a fost cutremurul eram la casă și
am ieșit repede afară… era groaznic, lumea striga, animalele erau ieșite pe afară, a fost foarte
urât″. (B. E., 62 ani)
″În primul rând ieși afară dacă poți, dacă nu, stai sub tocul unei uși, fără să te
panichezi, fără grijă și să -i ajuți pe cei din jur care nu știu, le aperi sănătatea ca pe a ta.″ (M.
M., 73 ani)
″Când este cutremur cauți să te adăpostești sub rama unei uși sau sub o masă mai
solidă, iar după aceia încerci să îi ajuți pe cei care sunt mai afectați, mai bătrâni, care nu pot
sau au pățit ceva.″ (D. G., 65 ani)
″În primul rând trebuie să -ți păstrezi calmul apoi dacă poți să ieși afară, ieși. Dacă nu,
te pui sub tocul ușii, sub o masă ceva, oricum, nu stai fără nimic deasupra capului. ″ (B. M., 68
ani)
″Țin mint e de cand eram copil mic știu că mama mea îmi zicea că dacă e cutremur să
nu mă sperii , să îmi păstrez calmul și să mă pun sub tocul ușii că acolo e mai re zistent. Dar la
cutremurul din 77 am ieșit afară imediat cu copii în pătură și m-am speriat chiar dacă încercam
să nu arăt asta copiilor .″ (H. O., 61 ani)

Indiferent de situație, informarea cu privire la ce situație de urgență suntem expuși, care
este imp actul acestora, cum se procedează în astfel de situații, precum și cum să ne protejăm de
acestea sunt amănunte necesare vieții cotidiene. Pe data de 13 octombrie se sărbătorește Ziua
internațională pentru reducerea riscurilor dezastrelor natural. Cu această ocazie se vor desfășura
activități de informare și conștientizare privind riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile
de comportare în momentul producerii acestora, precum și prezentarea mijloacelor d e intervenție
în situații de urgență și modul de utilizare al acestora.
Am dorit să aflu la sfârsitul acestei teme care dintre situațiile de urgență, consideră că
au cea mai mare putere distructivă. Răspunsurile au diferit în mare parte, în funcție de trăirile și
experiențele proprii.

70
″Cutremu rul, din câte știu! Și am o frică, că l -am văzut cu ochii mei. Inundații vin și azi
și mâine dar cutremurul când vine în maxim câteva secunde poate distruge tot. Acum na, dacă îți
e dat de la Dumnezeu să trăiești, reziști. Nu vezi, că sunt cazuri în care o amenii au rezistat pe
sub dărămături″. (B. E., 62 ani)
″Eu cred că cutremurul. Cu asta nu ai cum să te aperi, cu focul altfel te mai păzești.″
(M. M., 73 ani)
″Normal cutremurul, fiindcă e peste tot. incendiul se poate stinge și na.. nu ajunge și pe
la vec ini dar cutremurul e peste tot. ″ (B. O., 72)
″Cutremurul dar și celelalte pentru că toate provoacă frică, spaimă, neliniște. ″ (M. C.,
72 ani)
″Mamă, ce pot să -ți spun? Pe mine personal, m -au afectat cel mai mult inundaț iile
pentru că stateam pe lăngă un pâ râu și la orice ploaie mai zdravănă mă temeam ca nu cumva
să-mi intre apa în casă. Au fost momente în care ploua atât de tare încât apa îmi ajunsese până
deasupra geamulu. F oarte greu a fost, a distrus tot!″ (B. M., 68 ani)
″Eu cred că cel mai rău e un cut remur ca dacă e mare nu mai ai timp să mai salvezi
nimic , ai pierdut tot. Așa poate î ntr-un incendiu mai salvezi ceva sau măcar ai timp să te salvezi
pe tine. ″ (H. O., 61)

În situațiile de urgență provocate de om, consider că acești de multe ori se revoltă și se
învinovățesc. Însă, î n adevărate le calamități naturale, cauza este perceput ă ca fiind dincolo de
controlul uman și fără intenție rea. Pentru unii este mai ușor să a ccepte distrugerile în masă ca
″un act al lu i Dumnezeu″ sau ca o întâmplare , în timp ce pentru alții este mai greu.
Lumea poate fi văzută temporar ca un loc nesigur cu o probabilitate de întâmplare,
necontrolabil și cu evenimente devastatoare. În realitate, există un continuum între factorii
naturali și umani. Multe dezastre au loc sau sunt agravate de o interacțiune între elementele
umane și cele naturale. De exemplu, daunele provocate de evenimentul natural al inundațiilor pot
fi agravate de factori i umani, precum planificarea incorectă sau sisteme de avertizare
defectuoase. Un ac cident aerian poate fi cauzat de o interacțiune între condițiile de vreme rele și
o eroare de pilotaj. Supraviețuitorii manifestă reacții conforme fiecărei dimensiuni pe măsură ce
se luptă cu elementele cauzatoare. În tema a patra, mi -am propus să aflu car e a fost impactul
situațiilor de urgență asupra vieții persoanelor vârstnice instituționalizate . Temă ce
urmărește atingerea obiectivului 2, mai exact identificarea rezilienței persoanelor vârstnice prin
raportare la situațiile de urgență. În cadrul aceste i teme am luat în discuție și faptul dacă impactul
a fost același indiferent de situația cu care s -au confruntat, persoanele vârstnice. În urma
răspunsurilor, s -a constatat că diferă impactul de la caz la caz, în funcție de capacitățile persoanei

71
de a priv i cauza cât și a pagubelor provocate. Revenind la prima întrebare din sfera acestei teme,
impactul situațiilor de urgență asupra vieții fiecărei persoane au lăsat urmări și stări încă
existente în viața acestora. Voi vorbi despre aceste stări la sfărsitul acestei teme.

″Nu am fost lovită dar de atunci, când simt un cutremur chiar dacă e mic, am rămas cu
o traumă. De cutremur nu te poți păzi, la ape te mai poți duce la o altă casă…dar la cutremur nu
ai nici o rezistență, nu poți ieși din casă. Din frică te zăpăcești, intri în panică, dacă ești în
familie, într -un grup mai mare te mai iei, te încurajezi altfel. Dar cum spuneam și mai înainte,
fiecare e pentru el să se salveze. Îmi aduc aminte că la un cutremur, eram cu fetele și le -am luat
și ne -am pus toate sub ușă, aveam o ușă metalică, era mai sigură aia decât ușile astea din pal
care sunt acum . Bine că nu a durat mult și nu a fost de o intensitate mare, că și așa intrasem în
panică ″. (B. M., 68 ani)
″O perioadă am fost așa.. noaptea îmi era frică, chiar ș i acum… îmi pun hăinuțele pe
față, pe scaun, pregătite de cu seară, că dacă e ceva, imediat mă îmbrac. Am răm as așa, cu o
idee fixată . În `77 când m -a prins cutremurul, mă uitam la filmul Dulce și Amar, când a început
să se miște totul, fata a fugit cu lif tul, noi nu, am coborât de la etajul 7 până la 3, iar la etajul 3
ne-am oprit că era prea îngrozitor, blocul scârția, se înclinase, apoi când s -a mai liniștit am iețit
afară. După am urcat înapoi și am luat hainele, nu am avut timp atunci, de frică am ieși t așa
cum eram în casă. După asta eu am început să fiu mai preventivă , îmi pregătesc de cu seară tot,
haine, ciorapi, îmi pun acolo pe scaun. Apoi am mers la o verișoară să vedem ce s -a întâmplat și
la ei. Și îmi povestea soțul verisoarei că pe el la prins pe drum, nu știu de unde venea și spunea
că abia se tine a pe picioare pe stradă, era îngrozitor, erau oameni în patură pe stradă, speriați..
Copilul prietenei mele a căpătat ASM în urma sperieturii. Erau în casă, îi făcea baie fetiței și
când a început cu tremurul a învelit -o repede într -un prosop și a ieșit afară. Și îți dai seama,
afară era foarte frig atunci și ea ieșise din baie. Și acum are această boală, nu a scăpat de ea. ″
(M. M., 73 ani)
″Eram în cursă și practic aproape nu l -am simțit. Eram pe loco motivă, și cum e
trepidația aia cum mergi cu trenul ș i nu prea simți, treceam de la Adjud spre T ecuci, firul de
contact se mișca puternic și am spus că uite ce vând s -a stârnit dar de fapt era cutremur apoi s -a
văzut o ionizare a gazului, că noi atunci ziceam că s -au atins 2 fire de înaltă tensiune, adică
27.000 volți. Eu atunci nu am simți t cutremurul. Am stat 2 ore în Mără șești până ce am primit
semnalele pe liber. Ș i când am ajuns și am oprit trenul ne -au intrebat că pe unde am fost ș i ce
am văzut ?! Dar noi de unde să știm că este cutremur. CFR este foarte bine organizat încat nu
poți să fii tră nsit, însă am văzut flama aceea, ionizarea gazului. Și cerul era roșiatic . Nu îmi
dădusem pe moment seama că este cutremur. ″ (D. G., 65 ani)

72
″Au fost multe dar m -am tulburat tare de tot cu focul ce l -am avut acum câțiva ani, trei,
cam așa… N umai când îmi amintesc că puteam să evit, adică să veri fic dacă mai este foc în
sobă, să am grijă, nu știu ce să spun.. dar nu trebuia să trecem prin asta noi. Tare m -am
zbuciumat când am văzut cum ardea șura. Și băiatul.. el după ceva timp a avut problem cu
stomacul, a stat ceva timp prin spitale. Off.. a fost greu! ″ (M. C., 72 ani)
″Eee mamă, ce să -ți zic acum? Mi-au lăsat multe amintiri urâte. Țin minte că într -nu
timp a veam și coșmaruri, mă trezeam plăngând, mă lua soțul în br ațe și mă liniștea. Că tot veni
vorba de asta, ia asculta : într -o dimineață îmi povestea soțul că în noaptea aia țipam și
spuneam: ″ Doamne, oprește ploaia, nu vezi că vine din nou puhoiul și ne ia c u totul?”. Este
foarte greu Geanina, să vezi cum munca ta de o viață să se ducă în câteva minute, foarte, foarte
greu. Să dea bunul Dumnezeu să n u treci niciodată prin așa ceva, nici să nu vezi!″ (H. O., 61
ani)
″În zona noastră cutremurele nu a u fost chia r așa mari. Eu am fost la serviciu, eram în
învățământ, copii veneau la școală, nu s -au produs pagume foarte mari. Dar a fost o senzație
urâtă tare, un sentiment de frică, de teamă, nu știu.. După, mă gândeam deseori dacă era mai
puternic, oare ce se întâm pla..?!″ (B. O., 64 ani)

Știind că aceste situații de urgență afectează inevitabil activitățile umane cât și relațiile
dintre aceștia , am dorit să aflu și în ce măsu ră au fost afectate acestea în urma situațiilor de
urgență. Am ajuns la concluzia, în urma răspunsurilor, că activitățile au fost afectate într -o mai
mică măsură în zona noastră, iar relațiile dintre aceștia s -au îmbunătățit.

″Sigur că a doua zi nu am fost la serviciu fiindcă nu erau condiții de transport, asta la
cutremur. Fiindcă cu altă sit uație nu am avut de -a face. Doar ce am avut să mă înec la mare.
Eram cu copilul la mare, pe saltea, și apa tot ne -a luat, ne -a dus spre larg și ne -am pierdut dar
am reacționat imediat și am făcut un semn la cineva, am țipat și ne -a adus la mal. M -am speria t
puțin!″ (H. M., 73 ani)
″M-au făcut să fiu mult mai atent, eram prudent în toate activitățile pe care le făcem.
Pot spune că în urma acestora gândeam mai cu înțelepciune, am avut multe de învățat din asta.″
(C. Ș., 61 ani)
″Toată lumea era foarte speriat ă dar mult mai apropiată unii de alții. Mai ales, noi cei
din bloc, așa am fost. Aveam un vecin, cel de la 9 care era mai singuratic. După cutremur a
coborât și el, și chiar l -am întrebat că de ce nu a coborât, de ce a rămas înăuntru, iar el foarte
liniști t, mi -a spus că era mai sigur de salvare acolo sus, că cei de sus sunt mai repede găsiți
decât cei de jos care pot fi pe sub dărămături.″ (B. E., 62 ani)

73
Se pare că momentele de dificultate prin care au trecut oamenii împreună, i -au ajutat să
se apropiat mult mai mult unii de de alții și faptul că s -au sprijinit, cu o vorbă sau material a
contat foarte mult. Acest fapt atestă prezența solidarității între noi. Solidaritatea a fost și este
prezentă în diferite forme, dar asta depinde doar de fie care dintre noi, de generozitatea noastră de
formarea noastră și de d orința fiecăruia de a face bine și de a ajuta. Am dorit ca la final de temă
să cunosc în ce măsură se implică oamenii să ajute în situații de urgență.

″De exemplu la un incendiu lumea se mobilizează, care să aducă găleți cu apă, care să
scoată persoanele din locuință, care caută ce mai e prin casă de salvat sau prin curte, animalele
sunt date afară, să fie libere… Sunt uniți oamenii, în general.″ (B. E., 62 ani)
″Depinde de gravitatea situației, de distanță. La un incendiu, de exemplu, dacă e
aproape ajuți mai repede dar dacă e departe..p ână ajungi, scrum se face tot. D ar e bine să dai
cât de cât un ajutor.″ (M. M., 73 ani)
″Se ajută unul pe altul, chiar se ajută între ei ca să fie mai ușor de trecut peste. ″ (H. M.,
73 ani)
″Depinde de caracter. De cele mai multe ori se ajută însă sunt mulți care nu pun mâna
că nu îi interesează. Eu ajut, dacă văd că se chinuie și eu am scăpat..cum să nu pun mâna să
ajut? ″ (C. G., 61 ani)
″Depinde de stiuație, fiecare cu ce poate. Este o vorba în popor: ″ Fi om între oameni”.
Dacă ești om și vorbești cu cei din jurul tău fr umos, respectuos, normal că oam eini iți sar în
ajutor în caz de nevoie dacă nu.. mai greu lume bună în ziua de azi!″ (B. M., 68 ani)

Privind sentimentele de suferință sau reac ția mai m ult decât sensibil ă a perso anei în
urma unei situații de urgență și mai ales având urmări grave, cum ar fi pierderea cuiva drag,
consider că asistența socială a re un rol foarte important în acest domeniu . Întrucât formele de
răspuns din partea asistenței sociale sunt diverse, plecând de la consiliere și terapie individuală
sau de grup, la servicii de integrare so cioprofesionale, servicii de su port sau diferite programe.
Așa cum am precizat pe parcursul acestei teme, voi prezenta câteva problemele afective pe care
le-am sesizat în timpul interviurilor , dar și care reies din răspunsurile primite:
– Depresia , este adesea exprimată printr -o activitate agitată, fără vreun scop sau o motivație.
Dacă depresia nu este identificată și tratată într -o primă fază, ea se poate agrava foarte repede
cauzând probleme grave fizice și psihice. Ajutorul acordat persoanei care suferă de d epresie ,
poate consta în asistența verbală, precum încurajarea, oferirea informațiilor despre unde și cum
se poate obține ajutor, și oferirea asistenței f izice, prin a sigurarea alimentației de bază sau a unui
sprijin de orice fel.

74
– Mânia , este una dintre reacțiile normale și de așteptat în situațiile dezastruase. Gradul de mânie
simțită și modurile de exprimare depind de multe lucruri, unele dintre ele fiind externe, cum ar fi
neglijența, altele ca o reflecție a experienței de neputință a individului și de frustrare a acestuia în
situație de dezastru.
– Vina , este un sentiment frecvent în rîndul suprav iețuitorilor unei situații de urgență. Î ntr-o
anumită măsură se simte povara, care însoțește și norocul neașteptat și de neexplicat. Desigur,
sentimentul de b ucurie pentru supraviețuire există dar în același timp se nasc și sentimentele de
vină. Este necesar ca aceste sentimente să fie discutate, înfruntate direct și acceptate pentru că
astfel se reușește a fi depășită situația.
– Apatia , este des întâlnită în rândul persoanelor în vârstă care au suferit pierderi importante
precum: familia, casa, prieteni și vecini. Asistența acordată trebuie să fie imediată și concretă,
accentul să cadă pe tentativele imediate și active de a recupera și înlocui pierderile, de a implica
persoana în reabilitarea comunității și de a o face să part icipe la activitățile sociale.
– Temerile , astfel de temeri persistente tind să dispară cu timpul dar d acă la câteva luni după
dezastru acestea reapar, este necesară intervenția unui spec ialist psiholog, acesta poartă discuții
calme și linititoare, permițând victimei să exprime verbal experiența, să se implice activ în
acțiunile de recuperare, și să învețe despre cauzele și mijloacele de apărare pentru viitoarele
situații de urgență.
– Durerea, este procesul trecerii prin toate gândurile, amintirile și emoțiile asociate cu pierderea,
până când ajungem la un stadiu de acceptare care permite persoanei să plaseze evenimentul în
perspectiva potrivită. Acest fapt poate avea drept consecință efecte ad verse tulburătoare și
dureroase . Astfel, multe persoane pot fi surprinse de o creștere a sensibilității .
Este și normal ca persoanele în urma situațiilor de urgență să fie afectate sau tulburate
de o mare pierdere și apoi să sufere din cauza acest eia. Pierderea grea este mereu foarte
dureroasă mai ales când legătura care a fost ruptă este una importantă. Dar cu voința persoanelor
de a se face bine șii intervenția persoanelor specializate în acest domeniu, refacerea poate fi un
proces de scurtă dura tă sau mai lungă, depinde acum și de implicarea acestora.

Cea de -a cincea temă se referă la importanța pregătirii și urmărește atingerea
ultimului obiectiv, identificarea disponibilităților de învățare ale persoanelor vârstnice. Consider
că pe tot parcursul vieții, persoanele în vârst ă au întâmpinat foarte multe greutăți și au reușit să
depășească cu bine numeroasele pierderi provocate de sit uațiile de urgență. Este probabil ca
acestea să fi dobândit abilități necesare cu privire la cum să continue drumul lor în viață, și cum
să depăș ească momentele legate de pierdere a locului de muncă, a familiei, a casei, a celor dragi
sau a unor abilități fizice .

75
Consider a fi importantă pregătirea persoanelor vârstnice întrucât pot cunoaște
modalităț ile de anticipare a pericolelor cât și informații prin care să fie la cu rent cu prevederile
referitoar e la domeniile apărării î mpotriva incendiilor sau a altor situații de urgență.

″Da sigur! Și ar trebui să se facă mai des, cum suntem în cămine noi trebuie să f im
educați, pregătiți cum se spune. Trebuie să știm cum să ne apărăm fiindcă nu e doar unul,
suntem mulți aici. Trebuie să nu ne panicăm, să se înțeleagă cum trebuie să procedăm în astfel
de situații. Pe timpul lui Ceaușescu se făceau ș edințe, ne arătau cu m trebuie ș i ce trebuie să
facem.″ (B. E., 62 ani)
″Nu trebuie neapărat o pregătire dar e bine de știut. Ei i.. și dacă nu are, să facă ce are
în minte numai să ajute. Dar dacă are o pregătire știe exact ce are de făcut. ″ (M. M., 73 ani)
″Da. Pentru că situ ațiile de urgență sunt diferite și nu se procedează la fel în fiecare
caz.″ (H. M., 73)
″Trebuie făcut ceva… t rebuie spus pentru calamitatea.. cum e în cazul apei , să faci așa,
pentru foc așa … Trebuie!″ (D. G., 65 ani)

Tind să cred că este important să se cunoască riscurile la care ne expunem de multe ori,
iar referitor la tema mea, cunoașterea acestora este necesară întrucât creiază o siguranță
persoanelor vârstnice instituționalizate în a interveni . Fapt c e reiese din răspunsurile primit e din
partea lor.

″Normal. Dacă aș ști că este incendiu într -un capăt de cămin, eu din partea cealaltă aș
începe să îi ajut să iasă afară sau na… să îi anunț măcar.″ (B. E. 62 ani)
″Nu ai de unde ști niciodată fiindcă odată cu el poți să cazi și tu. Uite, de exemplu,
săptămâna trecută eram în curte cu mai mulți beneficiari, și cineva de acolo a căzut, eu imediat
am sărit să ajut d ar odată cu ea am cazut și eu, am căzut amândouă . Nu s -a întâmplat nimic
grav, dar na.. depinde de situație acum.″ (M. M., 73 ani)
″Obligat. Dacă aș putea cât de repede, într -un timp mult mai scurt ca sa ajut. ″ (H. M.,
73 ani)

O altă atitudine adoptă persoanele vârstnice în timpul producerii unei situații de urgență
atunci când aceștia știu că personalul angajat al centrului au cunoaștințe despre cum să intervină
în situații de urgență. Concluzie ce am extras -o din răspunsurile primite în urma întrebării mele
referitoare la starea de stabilitate pe care o au persoanele vârstnice instituționalizate în timpul

76
producerii unei situații de urgență, având la cunoștință buna pregătire a personalului angajat al
Centrului.
″Da, dar nu știu dacă ar acoperi să dea ajutor tuturor bolnavilor. Suntem tare mulți și
ei sunt cam puțini. Însă da, dânșii trebuie să c unoască toate astea, cum să intervină. E multă
treabă aici, de aia ele nu prea reușesc să le facă pe toate.″ (H. O., 61)
″Cred că ne -ar face să ne simțim în siguranță, ne -ar ajuta. Fiindca ei având pregătirea
necesară ne -ar ajuta mai repede să putem colabo ra cu ei, am ști ce să facem, cum să ne
comportăm, am fi mai organizați. ″ (M. C., 72 ani )
″Da. Este importantă cunoașterea pentru că poate preveni situația de urgență. ″ (C. Ș.,
61ani)
″Nu știu în ce măsură s -au făcut instructaje dar aș fi mai li niștit să știu..pentru că na,
ăștia nu știu dar hai să îi ajutăm, să -i direcționăm . Eu aș ajuta, aș pune mâna că am fost
instruit. ″(D. G., 65 ani)
″Atunci când ai personae pe care te poți baza parcă stai mai linistit, chiar dacă stiuația
este gravă . ″ (B. M., 68 ani )

Așa după cum se spune ″nimeni nu s -a născut învățat″ este greu de precizat că o
pregătire în acest domeniu, pentru a face față fără urmări grave la situațiile menționate se poate
obține fără intervenția unor persoane avizate și cu experiență în domeniu. După cum am precizat
mai jos persoanele intervievate au afirmat că pregătirea reprezintă o necesitate, aceasta oferindu –
ți o siguranță și poate chiar propria salvare dacă intervii prompt și correct. Aceasta te ajută să
cunoști modurile de prevenire și de intervenție în situații de urgență. chiar dacă, viața ridică mult
mai multe problem e.

″Din to ate punctele de vedere, trebuie prelucrate toate informațiile, să se vorbească
despre cum să facem în situațiile astea dificile… De exemplu, să spună <<Bunica, în ca z
de..trebuie să faci așa.. >> Noaptea e mai grav că este o singură infirmieră, ce face ea s ingură?
E greu! Să zicem că te trezești la 12 noaptea de un cutremur, ce faci? Eu cred că trebuie să se
ăună bazele și preocupărilepe tema asta, să se vorbească în numele beneficiarilor, aici fiecare
gândește în felul lui dar în primul rând persoana trebui e să fie pregătită.″ (B. E.,, 62 ani)
″Ar trebui o ședință în care să ne spună, să ne aducă la cunoștință lucruri din astea,
cum să facem, să nu ne panicăm, să fugi ici -colo.″ (M. M., 73 ani)
″Să ne explice, să ne pună în temă cu unele problem. Asta ne -ar asigura o siguranță.
Doamne freest de problem dar am ști cum să acționăm. ″ (M. M., 73 ani)

77
″Trebuie făcută mai multă educație începând de pe băncile școlii, sub toate aspectele, și
continuând și cu cei adulți, pentru că se vede slaba pregătire a populației .″ (C. Ș., 61 ani)
″Sunt mulți bătrâni care nu mai pot dar e bine să se facă o data pe lună un instructaj
sumar. O data pe lună oricum ne adunăm în sala multifuncțională, eu îi spun club, și ne întreabă
că tu ce ai de spus, tu ce ai de spus… dar se poate f ace și un mic instructaj cu privire la
incendiu, de exemplu, aici, acum o lună a fost un incendiu, la containerile de gunoi, de peste
drum. Cineva a aruncat o țigară acolo în containăr și a început mai pe seară, mucul ăla să se
aprindă. Paznicul a simțit m irosul și a dat de știre, a anunțat infirmiera și pe domnu director.
Dar până atunci, ne -a luat și pe noi, ăștia mai tineri, mai în putere să ajutăm, cu furtunul și cu
gălețile am început să dăm cu apă, unu din băieți care lucrează aici a luat mașina și a răsturnat
containărul ăla. Nu am folosit stingătoarele fiindcă ne -am gândit că cu apă facem treaba mai
repede, vreo 30 de găleți am aruncat, poate și mai mult. Apoi domnul director ne -a mulțumit
frumos. Nu îți trebuie facultate pentru așa ceva, te gândești repede ce trebuie făcut, adică
trebuie apă..și dai cu apă. Am luat de la centrală furca și am tras gunoiul afară și până la
ultimul fum am stat acolo, am avut grijă. Apoi a doua zi a au venit băieții să ridice containărul,
că nu se poate așa, îți trebuie mașină specială cu ghiare anume ca să ridice și na..asta a fost. ″
(C. G., 61 ani)
″Prin publicitate ar fi o idee, să fie împărțite broșuri cu instrucțiuni specific dar să fie și
imagini, ca să înțeleagă toată lumea. Apoi se pot face întâlniri în sala de activități de diferite
organizații care se ocupă cu din astea, cu situații dificile. Se mai poate da și la emisiuni tv sau
de radio, că sunt bătrâni care ascultă radio și nu văd prea bine și asta i -ar ajuta. ″ (M. C., 72
ani)
Așa cum am precizat și în timpu l interpretării, obiectivele pe care mi le -am propus să le
urmăresc în această cercetare le -am atins prin temele abordate. La temele 1, 2 și o parte din tema
3 am identificat competențele cognitive ale persoanelor vâ rstnice instituționalizate, la tema 4 am
identificat reziliența persoanelor vârstnice prin raportare la situațiile de urgență, iar în ultima
temă am identificat disponibilitățile de învățare ale persoanelor vârstnice.
În urma acestei cercetări, am observat faptul că prin o bună comunicare cu privire la
situațiile de urgență putem scoate în evidență consecințele unui pericol sau ale unei situații în
multe feluri. Iar pentru a comunica eficient legate de situațiile de urgență cu persoanele vârstnice
instituționalizate, este de preferat ca transmiterea me sajelor să fie simple, ușor de înțeles și nu
foarte lungi.

78
Beneficii și limite ale cercetării

În practica de zi cu zi, oamenii dobândesc multe din cunoștințele nec esare vieții. F ie că
este vorba de pensionare ( știind că pensionarea reprezintă pentru multe persoane o pierdere, o
schimbare masivă în viața acestora), fie de acele situații când persoanele vârstnice intră în relație
cu semenii lor dar dintr -un alt mediu, unul instituționalizat, fie că sunt obligați să invest igheze o
altă realitate și fac referire aici la ″viața″ din timpul și după producerea unor situații de urgență .
Orice metodă de cercetare aș fi folosi t, consider că exista totuși o posibilitate mai mică
sau mai mare de eroare, sau cel puțin nu exista o probabilitate de siguranță 100 %. Totuși,
această tehnică a interviului mi-a permis ″construirea unui discurs″, spre deosebire de chesti onar,
care ″provoacă un răspuns″. Sunt mulțumită de răspunsurile primi te în urma cercetării chiar
dacă, într-o primă fază, opțiunea pentru interviu era datorită și faptului că nu cunoșteam foar te
bine universul de referință.
Această cercetare are atât beneficii cât și limite. Ca și beneficii , prin această cercetare
am reușit s ă interacționez cu un grup de persoane minuna te, să mă bucur de dispon ibilitatea
totală a acestora de a colabora pentru a -mi îndeplini scopul , și totodată să coștientizez faptul că
aceștia chiar dacă nu au avut o pregătire specifică intervențiilor în situații de urgență, au reușit și
au știut cum să facă față situațiilor de urgență cu ajutorul doar unui bagaj de cunoștințe. Așa cum
a menționat și un beneficiar din cadrul Centrului în timpul cercetării ″nu îți trebuie facultate
pentru așa ceva…″ .
Iar ca și limite, prin această cercetare nu pot generaliza din răspunsurile celor
intervievați că toate persoanele beneficiare a Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești, dobândesc cunoștințe despre situațiile de urgență sau cunosc informații despre cum să
prevină și să intervină în situ ațiile de urgență. Pe la începutul cercetării, am întâmpinat o mică
dificultate deoarece persoanele vârstnice nu erau ob ișnuite cu acest termen al situați ei de urgență.
Într-o altă ordine de idei, a fost mai greu să definească ce reprezintă pen tru dânșii o situație de
urgență, întrucât pentru persoanele vârstnice, o situație de urgență nu înseamnă numai decât
incendii, cutremure, inundații sau alte acciden te de acest fel ci și starea de sănătate care se
înrăutățește cu trecerea timp ului.
Pe lângă toate aces tea, consider necesar să precizez faptul că prea puține persoane au o
pregătire corespunzătoare . De aceea, fiecare privește situațiile de urgență din propria perspectivă.

79
CONCLUZII

Revenind la ceea ce am urmărit în această cercetare și anume să identific competențele
cognitive, reziliența și disponibilitățile de învățare ale persoanelor vârstnice instituționalizate cu
privire la situațiile de urgență, am remarcat faptul că persoanele îmbătrânesc mai frumos atunci
când recunosc că schimbările v ieții legate de vârstă sunt inevitabile, când sunt convinși că
obstacolele întâlnite sunt surmontabile și iau pierderile și schimbările ca pe niște probe c are
trebuie trec ute.
Din cercetarea realizată rezultă că o proporție remarcabilă de persoane vârstnice au
cunoștințe despre situațiile de urgență, chiar dacă acestea su nt percepute în moduri diferite. S pre
exemplu: o situație de urgență reprezintă pentru unii o întâmplare urâtă cu multe pagube, pentru
alții boală sau necazurile vieții, iar pentru marea majo ritate fenomen e ale naturii.
Totodată, mi s -a confirmat faptul, că în ziua de astăzi ca și în trecut, fiecare persoană
deține un bagaj de cunoștințe cu privire la prevenția și intervențiile în situații de urgență . Acestea
constau în simple acțiu ni dar utile, care pot salva vi eți. Însă, astăzi dispunem de mai multe șanse
pentru a acumula informații cu privire la cum să procedezi în situaț ii de urgență. Nu este
necesar ă doar i ntervenția celor specializați să ne aducă la cunoștință cum să acționăm într -o
situație precum cutremurul sau inc endiu l. Aceste informații se găsesc pretutindeni. Pe străzi , în
autobuz sub forma unor afișe, pe internet, la TV sub forma unor spoturi care arată cum să previi
și să inter vii într-o situaț ie de urgență. S -au realizat și foarte multe campanii de -a lungu l
timpului, ″Nu tremur la cutremur″, ″Siguranța nu este un joc de noroc″, ″Renunță. Improvizațiile
sunt catastrofale″, ″Reguli de comportare în timpul cutremurului″ (IGSU).
În prezent, asistăm la un proces lent privind prevenirea și intervenția în situații de
urgență a persoanelor vârstnice instituționalizate. Însă, chiar dacă aceștia au o capacitate limitată
sunt uniți în astfel de situații . Și faptul că aceștia sunt disponibi li și interesați de nevoile celor din
jur, au încă grijă unii de alții, se preocupă de problemele cu care se confruntă și pe cât posibil nu
renunță să se ajute unii pe alții, î nseamnă că nu au uitat să fie oame ni.
Întrucât, persoanele vârstnice reprezintă o categorie de populație vulnerabilă, cu nevoi
particulare și cu o stare de sănătate imprevizibilă, poate fi mai dificil de stabilit dacă pregătirea
acestora privind situațiile de urgență se îmbunătățește.
În general, p ersoanele vârstnice au nevoie de independență, de posibilitatea d e a lua
singure decizii , deoarece cu cât cresc restricțiile vieții, pentru ei nevoia de autonomie devine mai

80
puternică , fapt ce l -am observant și în timpul cercetării desfășurate în Centrul Rezidențial pentru
Persoane Vârstn ice Mircești.
La nivel social, în ciuda unor acțiuni benefice deja existente însă prea puț ine, este
evidentă nevoia de informare, conștientizare, instruire și implicare în ceea ce privește orice
problemă definită drept situaț ie de urgență. Aș a cum deseori se întâmplã în România, implicarea
autorităț ilor este scăzută sau tind să cred că nu au capacitatea să prevină sau să reducă impactul
dezastrelor, sau poate din cauza lipsei abilităților de management ș i de incapacitatea de a
gestiona resursele existente. De aceea, mă gândesc că trebuie lucrat la aceste aspecte prin
implementarea de politici publice serioase care să răspundă în primul rând nevoii de a construi o
cultură a prevenirii. Prevenirea situațiilor de urgență , mai exact identificarea riscurilor și a
vulnerabilităților, conștien tizarea și implicarea persoanelor vârstnice în prevenire, cât și păstrarea
mediului în bune co ndiții. T ransformarea societății , în general , într-una responsabilã ar trebui să
reprezinte o prioritate pentru aceste politici publi ce.
Plecând de la i deea că situațiile de urgență sunt evenimente imprevizibile și inevita bile
începe să fie abandonată de oameni, guverne și organizații din lumea întreagă, pe baza unei
înțelegeri tot mai amănunțite a acestor situații ca fiind probleme ner ezolvate sau date de
Dumnezeu.
În concluzie, pregătire a tuturor persoanelor este necesară întrucât, prin aceasta se
însușesc cunoștințe și deprinderi necesare protecției și intervenție cu privire la diferitele tipuri de
situații de urgență.

81
BIBLIOGRAFIE

1. Abarquez Imelda, Murshed Zubair, 2004, Manualul specialiștilor în domeniu.
Managementul riscurilor în caz d e dezastru, de către comunitate , Copyright, ADPC
(Centru de pregătire în caz de dezastre din Asia)
2. Băban Adriana, Metode calitative de cercetare , (teză de doctorat), Universitatea Babeș –
Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe al Educației
3. Balaci Marin, 1998, Demografia vârstei a treia , Medicală, București
4. Bob Hansford, 2011, Reducing risk of disaster in our communities , Tearfund
5. Breaz Maria Alina, 2011, Îmbătrânirea , Universitatea Aurel Vlaicu, Arad
6. Britt-Marie Drottz -Sjöberg, 2003, Current Trends in Resk com munication: Theory and
Practice , Directorate for Civil Defence and Emergency Planning,
7. Buzducea Doru, 2010, Asistența social ă a grupurilor de risc , Polirom, Iași
8. Chelcea Septimiu, 2001, Metodologia cercetării sociologice, m etode cantitative și
calitative , Economica, București
9. Confederația Caritas România, Program național de intervenție în situații de urgență,
2008, Manual pent ru situații de urgență , București
10. Connoly M. A., 2005, Communicable disease control in emergencies. A field manual,
World Health Organization, Geneva
11. Coord. Vladu Valentin, Fundația de îngrijiri comunitare, 2010, Manual de bune practice
sociale, Risoprint, Cluj Napoca
12. Everly Jr. George, Lating Jeffrey M., 2013 , A Clinical Guide to the Treatme nt of the
Human Stress Response , Springer, New York
13. Fontaine R., 2008, Psihologia îmbătrânirii , Polirom, Iași
14. Fourastie, Săhleanu V., 1997, Omul și îmbătrânirea , Enciclopedica Română, București
15. Gauthamadas U., 2005, Intervenția psiho -socială în cazul dezastrelor , Academy for
Disaster Management Education, Planning & Training, tradusă de Confederația Caritas
România
16. Gîrleanu Daniela -Tatiana, 2002, Consiliere în asis tența socială , Universitatea Alexandru
Ioan Cuza, Iași
17. Gîrleanu -Șoitu Daniela, 2002, Social Services for Elder People , extras din articolul
″Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza – Sociologie, Patologie″,
Universitatea Alexandru Ioan Cu za, Iași

82
18. Gîrleanu -Șoitu Daniela, 2003 -2004, Sistemul de pensii românesc și European. Analize și
comparații , extras din articolul Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza
– Sociologie, Patologie , Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
19. Gîrleanu -Șoitu Daniela, 2003 -2004, Statutul vârstei a treia extras din articolul Analele
științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza – Sociologie, Patologie , Universitatea
Alexandru Ioan Cuza
20. Gîrleanu -Șoitu Daniela, 2006, Vârsta a treia , Institutul europ ean, Iași
21. Humboldt Sofia, Leal Isabel, Pimenta F., Niculescu G., 2013, Calitatea vieții , Revistă de
politici sociale, An XXIV, nr. 1
22. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ghidul Cetățeanului pentru Situații de
urgență
23. Inspectoratul pentru situa ții de urgenț ă ″Banat″ Timiș, 2008, Profe sioniști în situații de
urgență , Nr. 1 (sept. 2008), Balcanic, Timișoara
24. Institutul European din România, coord. Drăgan Gabriela, 2012, Ghidul politicii Uniunii
Europene, Broșura nr. 2, Politica de cooperare pentru dezvoltare și Politica de ajutor
umanitar , București
25. Ionescu Șerban, Nicolae Sofia Manuela, Cyrulnik Boris, 2013, Tratat de reziliență
asistată, Trei, București
26. Kűbler -Ross Elisabeth, trad. Pirușcă Mihail, 2008, Despre moarte și a muri , Elena
Francisc Publ ishing, București
27. Mândrilă Carmen -Gabriela, 2005, Procesul de îmbătrânire din perspectiva asistenței
sociale , Tehnopress, Iași
28. Marshall Mary, 1993, Asistența Socială pentru bătrâni , Alternative, București
29. Miftode Vasile, 2003, Tratat de metodologie sociol ogică , Lumen, Iași
30. Mitrescu Gabriela, Grow Ethel, 2000, Dezastre, cutremure, vulcani , 2.200, București
31. Mork Nils P., trad. Cristina Lauran, Reducerea riscurilor de dezastre , seria nr.1, Trocaire
– Agenția Catolică Irlandeză pentru Dezvoltare Globală, București
32. Muntean A., 2006, Psihologia dezvoltării umane , Polirom, Iași
33. Nechita Marius, 2008, Resurse și nevoi la persoanele de vârsta a treia , Universitatea de
Nord, Baia Mare
34. Papalia Diane E., 1986, Human development , McGraw -Hill, New York
35. Petrescu Ion, Ionescu Viorel, Elemente de specificitate în managementul unităților pentru
situații de urgență , Alma Mater, Sibiu
36. Poede G, 2002, Politici sociale , Moldova, Iași

83
37. Popa Ion, 2004, Pregătirea în domeniul prevenirii și inte rvenției în situații de urgență ,
Telegrafia, București
38. Popescu Gheorghe, 1995, Cunoștințe generale de protecției a populației în caz de
dezastre și în situații speciale , Comandamentul Protecției Civile, București
39. Rădulescu Sorin M., 1994, Sociologia vârstelor (Societatea și ciclul uman de via ță),
București
40. Rețeaua pentru dezvoltare umană. Regiunea Europa și Asia Centrală, 2014, Viață lungă,
activă și în forță. Promovarea îmbătrânirii active în România, Document al Băncii
Mondiale
41. Riemann Fritz, Motoc Adela, 2007, Arta de a te pregăti pentru v ârsta a treia , Trei,
București
42. Ripley Amanda, 2008, Inimaginabil. Cine supraviețuiește dezastrelor și de ce , House of
Guides, București
43. Șandor Sorin Dan, 2013, Metode și tehnici de cercetare în științele sociale , Tritonic,
București
44. Santrock John W., 1999, Life- Span Development , Mc. Graw -Hill, Boston
45. Șchiopu Ursula, Verza E., 1981, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții , Didactică și
Pedagogică, București
46. Sorescu E. Maria, 2005, Asistența socială. Sistem și profesie , Universitara, Craiova
47. Sorescu E. Maria, 2008, Bătrânețea între binecuvântare și blestem , Universitara, Craiova
48. Spignesi Stephen J., 2005, 100 cele mai mari dezastre din toate timpurile , Lider,
București
49. Tutty Leslie M., Rothery Michael A., Grinnell Richard M., 2005, Cercetarea calitativă în
asistența socială. Faze, etape și sarcini , Polirom, Iași
50. Venton Paul, Hansford Bob, 2006, Reducerea riscurilor de d ezastre în comunitățile
noastre , Tearfund
51. Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, 1998, Dicționar de sociologie , Babei, București

Surse web:
1. Confederația Caritas România – http://www.caritas.org.ro/ – accesat la data de 10.02.2015
2. Crucea Roșie Română – http://www.crucearosie.ro/ – accesat la data de 6.02.2015
3. European Universities on Professionalization on Humanitarian Action – http://euprha.or g/
– accesat la data de 28.03.2015

84
4. Federația Internațională a Crucii Roșii și Red Crescent Societies – IFRC, ″World Disaster
Report″, 2003 – https://www.icrc.org/en – accesat la data de 6.02.2015
5. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – http://www .igsu.ro/ – accesat la data de
27.03.2015
6. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – http://www.mmediu.ro/ – accesat la data de 27.
03.2015
7. National Institute for Earth Physics – http://www1.infp.ro/en – accesat la data de 28.
03.2015
8. Organizația Națiunilo r Unite – Strategia națională pentru dezvoltarea sistemului de
asistență socială pentru persoanele vârstnice; Strategia Internațională a Națiunilor Unite
pentru Reducerea Dezastrelor – http://www.un.ro/ – accesat la data de 10.02.2015
9. Seceta – http://ro.w ikipedia.org/wiki/Secet%C4%83 – accesat la data de 27.03.2015
10. Taifun – http://ro.wikipedia.org/wiki/Taifun – accesat la data de 27.03.2015
11. The United Office for Disaster Risk Reduction (UNISDR) – http://www.unisdr.org/ –
accesat la data de 4.04.2015

Alte surse:
1. Carta Socială Europeană (revizuită), 3 mai 1996, Strasbourg
2. Hotărârea nr. 278 privind funcționarea Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice
Mircești, respectiv Metodologia, Instrumentele de lucru și criteriile de admitere a unei
persoane vâ rstnice în centru
3. Hotărârea nr. 541 din 9 iunie 2005 privind aprobarea Strategiei nationale de dezvoltare a
sistemului de asistenta sociala pentru persoanele vârstnice în perioada 2005 – 2008
4. Hotărârea n r. 886 din 5 octombrie 2000 privind aprobarea Grilei nationale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice
5. Legea nr. 15 din 28 februarie 2005 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 21 din 15
aprilie 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență
6. Legea nr. 17 din 6 martie 2000, re publicată, privind asistența socială a persoanelor
vârstnice
7. Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
8. Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011 privind cadrul general de organizare, funcționare și
finanțare a sistemului națio nal de asistență socială în România
9. Legea nr. 47 din 8 martie 2006 privind sistemul național de asistență socială

85
10. Ordin Nr. 886 din 30 septembrie 2005 pentru aprobarea Norme lor tehnice privind
Sistemul național integrat de înștiințare, avertizare și alarma re a populaț iei
11. Standarde minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre
rezidențiale destinate persoanelor vârstnice

86
ANEXE

ANEXA 1 – Piramida trebuințelor a lui Abraham Maslow

Sursă: Google

ANEXA 2

Sursă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

87
ANEXA 3

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași Data:
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice Operator :
Specializarea : Asistență Socială Localitatea:
Student : Frențoaia Geanina

Ghid de interviu
adresat persoanele vârstnice instituționalizate
din cadrul Centrului Rezidențial pentru persoane vârstnice Mircești
cu privir e la cunoștințele legate de situațiile de urgență

Bună ziua. Mă numesc Frențoaia Geanina, sunt studentă la Universitatea Alexandru
Ioan Cuza Iași, în cadrul facultății de Filosofie și Științe Social -politice, specializarea Asistență
Socială. Realizez un interviu cu privire la cunoștințele dumneavoastre le gate de situațiile de
urgență. Doresc să aflu care este gradul dumneavoastră de pregătire legat de aceste situații și
cum anume ați reușit să le faceți față. Vă rog să îmi acordați puțin din timpul dumneavoastra și
să îmi răspundeți la urmatoarele întrebă ri:

I. Percepții ale persoanelor vârstnice instituționalizate cu privire la situațiile de urgență
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Cum anume vedeți dumneavoastră o situație de urgență?
Ce situații de urgență cunoașteți?
După părerea dumneavostră, care este cea mai gravă situație de urgență?

II. Societatea civilă în domeniul situațiilor de urgență
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Cunoașteți ce instituții/organizații se ocupă cu prevenirea și intervenția în situații de urgență?
Spuneți -mi vă rog, care sunt autovehiculele ce aparțin serviciilor de urgență?
Care este numărul unic pentru apeluri de urgență?

88
III. Cunoașterea Centrului
Tema a fos t abordată prin întrebări precum:
Cunoașteți la ce situațiile de urgență este expus centru l?
Care este impactul acestora asupra centru lui cât și asupra dumneavoastră ?
Cunoașteți locurile pe unde puteți părăsi centrul în siguranță?
Cum procedați în situația unui incendiu?
Știți unde se află stingătorul de incendiu? Și cum se folosește?
Considerați că schimbările climatice au un rol negativ în producerea situațiilor de urgență?
Cum procedați în situația unui cutremur?
Care dintre aceste pericole au cea mai ma re putere distructivă?

IV. Impactul situațiilor de urgență asupra vieții
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Care a fost impactul situațiilor de urgență asupra vieții dumneavoastre?
Impactul a fost același indiferent de situații cu care v -ați con fruntat?
În ce măsură v -a afectat activitățiile, situațiile de urgență?
În ce mod (pozitiv/negativ) au fost afectate relațiile cu cei din jur?
Cum se ajută oamenii într -o situație de urgență?

V. Importanța pregătirii
Tema a fost abordată prin întrebări precum:
Considerați a fi importantă pregătirea persoanelor pentru a ști să intervină în situații de urgență ?
Credeți că cunoașterea riscurilor la care vă expuneți, v -ar determina să acționați eficient și rapid?
Pregătirea personalului din cadrul centrului privind cunoștințe despre cum să intervină în situații
de urgență v -ar oferă o stabilitate în timpul pro ducerii acestora ?
Ce credeți că necesită făcut ca toate persoanele vârstnice să aibe cunoștințe despre cum să
prevină și să intervină în situații de urg ență?

Observații/ propuneri:

Vă multumesc !

Vârsta dumneavoastra :
Gen:

89
ANEXA 4

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Facultatea de Filosofie si Științe Social -Politice
Departamentul de Sociologie si Asistență Socială

FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT
Pentru vârstnici
(adaptat după Formular de consimțământ informat, prof. dr. Daniela Șoitu)

Sunteți rugat să citiți acest formular cu multă atenție și să puneți orice întrebare referitoare la
participarea dvs. la acest studiu, înainte de a accepta și de a vă da acordul final în scris.
Sunteți invit at să participați la o cercetare care are scopul de a surprinde o serie de aspecte legate
de cunoștințele dumneavoastră privind situațiile de urgență.
Participarea la acest studiu presupune răspunsul la o serie de întrebări dintr -un interviu individual la care
puteți răspunde în condițiile anonimatului. Întrebările vizează o serie de aspecte ca: percepții legate de
situațiile de urgență, gradul dumneavoastră de pregătire legat de aceste situații și cu m anume ați reușit să
le faceți față. Timpul necesar pent ru răspunsul la întrebări este de aproximativ 30 -60 de minute.
Dacă veți fi de acord, aceste răspunsuri vor fi înregistrate cu un reportofon, telefon și /sau cu
camera video. Dacă nu doriți înregistrarea, putem consemna răspunsurile dvs. în scris.
Aceast ă cercetare este efectuată în perioada mai 2014 – iunie 2015.
Sunteți liber să nu răspundeți la o anumită întrebare dacă nu doriți, indiferent de motiv. Există o
foarte mică posibilitate ca, în timp ce răspundeți la întrebări, să vă simțiți neconfortabil sau să apară stări
de oboseală, caz în care vă rugăm să ne comunicați acest lucru.
Participarea la acest studiu este voluntară, nu este însoțită de o recompensă financiară și nu va
implica costuri din partea dvs.
Toate datele personale vor fi păstrate co nfidențial, fără a include numele dvs. și nici o dată
personală care să vă identifice în mod indirect. Înregistrarea răspunsurilor va fi păstrată în siguranță.
Informațiile rezultate din participarea dvs. pot fi publicate în scop științific, dar fără preci zarea numelui dvs.
Sunteți liber să decideți dacă veți dori sau nu să participați în acest studiu. Puteți să vă retrag eți din
studiu în orice moment.
Menționez că “am pus întrebări cu privire la orice problemă legată de studiu, am primit lămuriri și
sunt d e acord ca de bună voie să particip la acest studiu. Primesc o copie a acestui formular”.

Nume și prenume în clar, Nume si semnatura student
_________________________ _______________________
__________________ (semnătura) __________________(semnătura)
(Data, Loc)_________________ (Data, Loc) __________________
Telefon: ___________________ Telefon: _____________________