Perioada Liberalismului Austriac

TRANSILVANIA ÎN PERIOADA LIBERALISMULUI AUSTRIAC ȘI A DUALISMULUI AUSTRO-UNGAR

Perioada liberalismului austriac 1861-1867

Regimul politic neabsolutist pe care Austria l-a introdus după revoluția de la 1848 s-a dovedit neviabil în condițiile accentuării frământărilor interne generate de asuprirea socială și națională.

Situația internă era agravată de izolarea politică în care se afla Austria, de înfrângerile din Italia, ca și de formarea statului național român, eveniment ce a dat speranță românilor din Transilvania și a contribuit la intensificarea luptei de eliberare a acestora. În Transilvania, ca și în întregul imperiu, măsurile violente aplicate vreme de un deceniu au făcut să crească și mai mult nemulțumirile maselor, în primul rând ale naționalităților subjugate.

Falimentul regimului neabsolutist a constrâns Austria să revină la formula recunoașterii autonomiei popoarelor care făceau parte din imperiu. La începutul anului 1860 a fost convocat la Viena Senatul imperial, în componența căruia intrau reprezentanți ai tuturor naționalităților, inclusiv români (Șaguna, Mocioni, Petrino). Senatul urma să facă propuneri pentru reorganizarea imperiului, într-o formă care să-i asigure supraviețuirea. Pe baza acestor propuneri împăratul Austriei a dat la 20 octombrie 1860 un act con- stituțional (Diploma imperială pentru reglementarea raporturilor de drept public în Monarhie) prin care organizarea imperiului suferea importante modificări1. în esență, acest act constituțional recunoștea tuturor națiunilor din imperiu dreptul de a-și păstra individualitatea istorică și politică, printr-o organizare administrativă proprie, prin păstrarea legilor și așezămintelor proprii.

După ce noul sistem de organizare a fost confirmat (februarie 1861) în Transilvania a început o perioadă de mari realizări politice și culturale, o perioadă în care poporul român a făcut o strălucită probă a vocației sale istorice, democratice, după mai multe secole de împilare.

Prin forma de organizare ce s-a realizat, ca și prin semnificația legilor adoptate, perioada liberalismului are o semnificație cu totul aparte în istoria Transilvaniei. într-adevăr, prima Dietă cu majoritate românească din istoria Transilvaniei a fost primul for politic în care s-au adoptat legi de egală îndreptățire, pătrunse de spirit democratic în opoziție netă cu hotărârile discriminatorii ale Dietelor anterioare, dominate de națiunile privilegiate.

Înfăptuirea organizării de stat a Transilvaniei pe noile baze constituționale, și în special, alegerile pentru Dietă, au prilejuit o serie de dispute și confruntări, în cadrul cărora s-au conturat două poziții diametral opuse: reprezentanții națiunii române promovau principii democratice, întemeiate pe egalitatea naționalităților și pe reprezentarea proporțională, în timp ce reprezentanții ungurilor se cramponau de regimul discriminatoriu impus de nobilime, regim ale cărui caractere sunt clar exprimate în două acte simbolice; Unio trium nationum la 1437 și hotărârea de unire a Transilvaniei cu Ungaria la 18482.

Deși trebuia să se întrunească încă din 1861, Dieta Transilvaniei nu s-a putut constitui decât în 1863, datorită atitudinii distructive, a reprezentanților ungurilor, care cereau ca adunarea să fie convocată la Cluj, să hotărască unirea Transilvaniei cu Ungaria și să fie aleasă de către nobili și de către cei ce plăteau un impozit direct de 8 florini, excluzând capitația. Românii din Transilvania au combătut cu vehemență atitudinea anacronică a ungurilor și, într-un climat de efervescență politică și culturală, au exprimat prin presă, prin viu grai, cu ocazia numeroaselor întruniri, prin proteste și memorii adresate Vienei, prin cuvântul delegațiilor trimise la diversele foruri politice, cereri îndreptățite vizând egalitatea politică a națiunii române cu celelalte națiuni, egalitate garantată printr-o diplomă imperială, recunoașterea limbii române ca limbă oficială, dietă democratică, congres național.

La începutul anului 1861 s-a întrunit Conferința națională de la Sibiu, unde alături de revendicările menționate, s-a cerut anularea tuturor legilor care prejudiciau națiunea română; în acest sens românii și-au exprimat hotărârea de a nu permite nobilimii maghiare să înfăptuiască o restaurație a situației de la 1848, când s-a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Prin eforturile depuse de reprezentanții românilor, sprijiniți de cei ai sașilor, Curtea de la Viena a revenit asupra necesității constituirii Dietei Transilvaniei, pe care a convocat-o din nou în 1863, pe baza unui regulament electoral cu titlu provizoriu care, dând curs în mai mare măsură principiului reprezentării proporționale, avea să ducă la schimbarea structurii sociale și naționale a organului legiuitor. Potrivit acestui regulament, Dieta urma a se compune din 40 de persoane, numite de împărat (regaliști) și din 125 deputați aleși în localitățile înzestrate cu dreptul de a avea deputat propriu și în cercuri electorale rurale de câte 30000 locuitori, constituite pe comitate, districte și scaune. Aveau dreptul de vot locuitorii majori care au plătit în 1861 un impozit direct de 8 florini, incluzând și capitația. Preoții, medicii, avocații, inginerii, notarii și învățătorii erau declarați alegători din oficiu. In cele opt comitate ale Transilvaniei, s-au consemnat peste 40000 de alegători dintre care, aproape 23000 erau români, peste 9 000 erau unguri și 3 500 erau sași.

Perioada dualismului austro-ungar

Regimul dualist a constituit formula politică prin intermediul căreia nobilimea și burghezia din Austria și Ungaria și-au promovat interesele de clasă, prin exercitarea exploatării sociale asupra maselor și prin asuprirea națională a popoarelor cuprinse în hotarele imperiului.

Pentru Transilvania instaurarea regimului dualist a marcat începutul unei perioade de cumplită oprimare, căci prin integi'area sa forțată în cadrul statului ungar și-a pierdut identitatea politică proprie, de care se bucurase aproape un mileniu, iar națiunii române majoritare i s-a negat pur și simplu existența în privința drepturilor, dar nu și în privința obligațiilor de vreme ce împilările de tot felul se îndreptau necontenit împotriva românilor.

Prin politica de lichidare a tuturor drepturilor pe care a promovat-o regimul dualist, perioada respectivă s-a înscris ca cea mai neagră din istoria poporului român din Transilvania.

Formula politicii dualiste s-a înfăptuit în condițiile declinului Imperiului austriac pe plan extern și ale ascuțirii luptei popoarelor oprimate pentru independență, care nu mai puteau fi dominate fără sprijinul nobilimii și burgheziei maghiare. într-adevăr, izolarea politică a Austriei pe plan european. înfrângerile din Italia (1859) și din războiul cu Prusia, excluderea sa din confederația germană, formarea statului național român, criza financiară și lupta naționalităților oprimate, făceau imposibilă supraviețuirea imperiului în vechea sa formă de organizare .

Instaurarea dualismului și încorporarea Transilvaniei de către Ungaria au fost pregătite printr-o serie de acte care s-au succedat între 1865 și 1867. Astfel, în septembrie 1865 Dieta de la Sibiu a fost desființată, iar în luna noiembrie a aceluiași an s-a convocat o nouă Dietă la Cluj, aleasă pe baza unei legi feudale din 1771, profund defavorabilă românilor. Constituită pe baza unor principii feudale, cu adevărat anacronice, Dieta era formată din 108 deputați aleși și 190 deputați numiți (regaliști); în asemenea condiții se putea constitui o Dietă cu majoritatea maghiară.

Uitând de faptul că anulase hotărârile adoptate în Dieta din 1848 cu privire la anexarea Transilvaniei, împăratul a supus în discuție această problemă. Dieta de la Cluj, cu totul nereprezentativă, a votat din nou, în decembrie 1866, anexarea Transilvaniei la Ungaria, în ciuda protestelor vehemente ale românilor.

În baza acordului intervenit în februarie 1867 între Austria și Ungaria și în urma încoronării lui Franz Iosef I al Austriei ca rege al Ungariei (iunie 1867), s-a creat în mod oficial dualismul austro-ungar prin care s-a introdus un regim, cu dublă funcție, de exploatare a maselor populare și de reprimare a luptei de eliberare națională.

Prin Legea din 5 decembrie 1868 Dieta maghiară a hotărât anularea tuturor instituțiilor autonome ale Transilvaniei și încorporarea sa la Ungaria.

In cadrul monarhiei bicefale care s-a creat, împăratul Austriei era în aceiași timp și rege apostolic al Ungariei. Uniunea personală era completată cu elemente de uniune reală, constând în existența unor ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război, Ministerul de Finanțe. în paralel, două delegații desemnate de Dieta maghiară și de parlamentul din Viena se întruneau în una din cele două capitale, în mod alternativ, pentru a examina diferitele aspecte ale activității celor două corpuri legiuitoare.

Pentru clasele dominante maghiare marele câștig a constat în dobândirea unei egalități politice cu Austria, cât și în anexarea Transilvaniei; de altfel, desfășurarea evenimentelor atestă că realizarea dualismului a fost condiționată de anexarea Marelui principat al Transilvaniei.

Odată cu încorporarea în statul ungar, Transilvania nu mai avea organe proprii de conducere, căci Dieta și guvernul au fost desființate. Potrivit legii constituționale din 1867, Transilvania avea numai dreptul de a-și trimite reprezentanții în Parlamentul de la Pesta.

Organizarea administrativă a fost și ea întocmită prin crearea județelor și a comunelor (1884). Județele erau conduse de către prefecți, care reprezentau guvernul și aveau rolul de a supraveghea cum erau aplicate dispozițiile acestuia. Conducerea efectivă era exercitată de către subprefecți, aleși de către populația județelor. In cadrul fiecărui județ își desfășurau activitatea un consiliu județean, ales de către locuitori.

Comunele erau de mai multe feluri: municipii, orașe mari, orașe și sate. La conducerea lor se aflau un primar și un consiliu comunal.

Teme de dezbatere