Perioada Adolescentei

Psihologie

Perioada Adolescentei

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Particularitățile dezvoltării adolescenților

1.1. Adolescența-considerații generale(etimologie, istoric, definire) ●

1.2. Caracteristicile dezvoltării in adolescență. ●

1.2.1. Dezvoltare Somato-Fiziologică ●

1.2.2. Dezvoltare Psihologică-Plan intelectual: Gândirea●

1.2.3. Memoria●

1.2.4. Plan reglatorii: Motivația●

1.3. Imaginea de sine – condiție însemnata în dezvoltarea personalității adolescentului●

1.4. Dezvoltarea emoțională a adolescentului●

Capitolul 2. Rolul familiei in dezvoltarea adolescenților

2.1. Conceptul de familie●

2.2. Funcțiile familiei si clasificarea acestora●

2.3. Rolul familiei in dezvoltarea psihosocială a adolescentului●

Capitolul 3. Adolescenții instituționalizați-viziuni psihosociale

3.1. Tematica instituționalizării●

3.2. Rolul si funcțiile instituției●

3.3. Aspecte psihosociale a adolescenților instituționalizați●

Capitolul 4 Obiective, ipoteze și metodologia cercetarii

4.1 Obiectivele cercetării●

4.2. Ipotezele cercetării●

4.3. Descrierea variabilelor cercetarii●

4.4. Designul cercetarii●

4.5. Descrierea loturilor de subiecți investigați●

4.6. Prezentarea instrumentelor utilizate pentru colectarea datelor●

4.7. Modul de colectare a datelor●

Capitolul 5. Procedura de lucru

6.1 Rezultatele obținute și interpretarea acestora

6.2 Prezentare intervenție și contribuții proprii

6.3 Limitele cercetarii

6.4 Concluzii

Bibliografie.

Anexe.

Ipotezele cercetării:

1. Se prezumă, că, adolescenții instituționalizați au o capacitate mai scăzuta de control al emoțiilor un nivel mai scazut al inteligentei emoționale în comparație cu adolescenții crescuți in cadrul familiei. (TESTUL FRIEDMAN)

2. Imaginea de sine, respectiv acceptarea propriei persoane este mai scăzută în cazul adolescenților aflați in instituție decât a celor crescuți într-o familie parentala. (CHESTIONARUL USAQ)

3. Adolescenții instituționalizați prezinta dificultati de adaptare sociala într-o măsură mai mare decât adolescenții crescuți in sânul familiei. (ASEBA)

4. Adolescenții instituționalizați sunt predispuși într-o măsură mai mare decât cei crescuți într-un cadru familial la a adopta o poziție anosta, de însingurare (ASEBA)

MOTTO:

„Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?” (M. Eminescu)

Introducere

Lucrarea prezentă abordează o temă de mare actualitate, atat pe plan național cât și global. Viitorul societății se bazează pe tinerii de astazi, iar adolescenții reprezintă entitatea generațională care trebuie să fie pregătită să își însușească rolul autoconducerii, a coordonării familiei, comunității și societății, spre dăinuirea și îmbunătățirea vieții umane. Perioada adolescenței este recunoscută ca fiind una de referință pentru dezvoltarea umana datorită proceselor evolutive care au loc în această etapă a vieții, precum și datorită (nu suna bine)numarului mare de adolescenți existenți in lume. Conform datelor publicate de catre Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF), pe glob traiesc 1, 2 miliarde de adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, dintre care, 2, 8 milioane sunt în România. Etapa adolescenței este de mare însemnatate pentru fiecare persoana în parte. Numeroase studii precum si literatura de specialitate prezintă și subliniază profunzimea modificărilor și a schimbarilor aparute in aceasta etapa. Astfel, reforma aparuta in perioada adolescenței este una majoră cu un puternic impact pe plan fizic, psihic si afectiv. Așadar, familia, în mod deosebit parinții au un rol considerabil în sprijinirea adolescenților în aceasta perioada zbuciumată, deoarece importanța exemplelor personale este esențială în buna gestionare a numeroaselor schimbari pe care adolescentul le întampina. În lipsa parinților și a contextului familial, schimbarile survenite în aceasta etapă pot produce în rândul copiilor și a adolescenților deseori la dezvoltări de tip dizarmonic, ambsența familiei având un impact negativ în creșterea și dezvoltarea acestora. Statistica ne relatează faptul că, în fiecare zi un copil este abandonat în instituțiile din țară noastră, astfel, la ora actuala sunt peste 75 000 de copii abandonați în România. Așa cum prezintă multe studii de specialitate precum și numeroși autori, instituționalizarea se asociază cu o serie de caracteristici ale mediului instituțional, acestea având repercursiuni negative asupra dezvoltarii, a conduitei și a personalitații copiilor, a viitori adolescenți, a căror creștere și dezvoltare nu are loc în aceleași condiții ca în cazul copiilor proveniți din familii. Efectele nedorite ale instituționalizării se resimt la toate nivelele precum și pe toate planurile de dezvoltare a copilului instituționalizat, și în toate domeniile funcționări: dezvoltarea cognitivă, maturizarea afectiv-emoțională, sistem de interese și valori, comportamente nefaste, formarea conștiinței de sine, perspectiva imaginii și a respectului de sine. Efectele abandonului sunt adanci și agresive, însoțind adolescentul de-a lungul întregii sale vieți. De aceea este necesară studierea și abordarea aceastei probleme, precum și acordarea ajutorului de specialitate pentru remedierea traumelor trăite în copilărie, în special în aceasta perioada din viața umana care este adolescența. Importanța acestei etape, precum și a realității triste și de netagăduit a abandonului care persistă în România au condus și stat la baza realizării acestei lucrări. Astfel, am plecat dela întrebarea autorului care spune: „Dintre sute de catarge care lasă malurile câte oare le vor sparge vânturile, valurile?”(M. Eminescu, Dintre sute de catarge). Foarte multe mame își abandonează copiii își lasă proprii copii pe valurile învolburate ale vieții, chiar daca aceștia sunt firavi, micuți, în incapacitate de a se autogestiona, fiind nepregatiți de a face față problemelor inevitabile apărute pe oceanul vieții. Astfel, mi-am propus sa cercetez aspectele psiho-sociale ale acestor „catarge” firave, izgonite de malurile la care au fost ancorati de către însuși Creatorul suprem. În acest context, am dorit să identific inteligența emoțională, imaginea de sine si acceptarea necondiționată a acestora, aspectele problematice care intervin în a lega relații sociale precum si starea afectivă a adolescenților instituționalizați având un grup de control reprezentat de adolescenți proveniți din familii nucleare. În urma identificării aspectelor vulnerabile ale adolescenților instituționalizați am decis ca, informațiile obținute să nu rămână doar aspecte descriptive sau pasive și astfel, am realizat un program de intervenție în șase pași, încercând împreuna cu adolescenții instituționalizați să schimbam aspectele vurnerabile și nedezvoltate suficient ale acestora pentru o mai bună imagine de sine, o mai buna gestionare a emoțiilor, precum si imacularea convingerii conform căreia, existența lor este esențială pentru cei din jur și pentru societate. Intervenție ce poate fi o întaritură, un suport pentru aceste „catarge” firave în atingerea obiectivului de a ramane verticali în fața furtunilor existente în viața lor dar, având și responsabilitatea reușitei de a fi la rândul lor un far, un adapost, un sprijin, pentru celelalte „catarge” care vor fi trimise prematur pe oceanul învolburat cu vânturi și valuri grele.

PARTE TEORETICĂ

CAPITOLUL 1. PARTICULARITAȚILE DEZVOLTARII ADOLESCENȚILOR

Adolescența-considerații generale

Termenul „adolescență” îl întâlnim încă din cele mai vechi timpuri, atunci când a fost utilizat de către scriitorul roman Marcus Terentius Varró (116-27 î. H.) în scrierea sa „ab alescendo adulescentes sic nominatos”, în care etimologia cuvântului folosit, „adulescentes” înseamnă „a crește spre”. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește „adolescența” astfel: „Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului”(dex,an,pag). Pe parcursul istoriei, conceptul de „adolescență” a fost abordat de către scriitori, filozofi, doctori dar și psihologi, toți aceștia lăsând în urmă teorii, cercetări și opinii privind aceasta etapa frumoasa dar totodată zbuciumata a vieții. De aceea, prezentarea câtorva dintre aceste concepte se impun a fi descrise in cele ce urmează. Pentru a defini mai bine aceasta etapa a vieții umane, filozoful grec Aristotel a propus primele etape de dezvoltare si anume: Copilăria, care include primii șapte ani de viață; de la 7 ani la 12 ani; pubertate și de la pubertate la vârsta de 21 ani; adolescenta. După foarte mulți ani de la teoria expusa de Aristotel, Glanville Stanley Hall (1844-1924), un psiholog american a avansat o psihologie a adolescenței în sine unde a utilizat metode științifice pentru a studia etapele si detaliile acestei etape. El a definit această perioadă care începe la pubertate, la aproximativ 12 sau 13 ani, și se încheie târziu, spre 22 ani, ca fiind o perioada de „ Furtuna si stres”, când adolescenții trec printr-o continua vale a idealism-ului, fiind într-o competiție perpetuă cu celelalte generații si când exprimarea sentimentelor personale, impulsivitatea si satisfacerea nevoilor sunt primordiale. Hall credea, că particularitățile adolescenților conțin atât rămășițe a unui egoism pueril fără inhibiții si un altruism idealist în creștere. Potrivit acestuia, în această etapă de dezvoltare se identifica o dorință pentru idoli și un spirit revoluționar împotriva oricărui tip de autoritate. În adolescența târzie, după Hall, individul recapitulează starea de la începutul civilizației moderne. Părintele psihanalizei, S. Freud (1856-1939) abordează aceasta etapa a dezvoltării umane, si anume adolescenta, punând accent pe dezvoltare psihosexuală. El a împărtășit o idee comună cu cea a teoriei evoluționiste, si anume: perioada de adolescență ar putea fi analizata din punct de vedere filogenetic. Freud susține că individul trece prin experiențele anterioare ale omenirii, în dezvoltarea sa psihosexuală. Potrivit lui Freud și a teoriei psihanalitice, „etapele de dezvoltare psihosexuală sunt determinate genetic si sunt relativ independente de factori de mediu” (Muuss, 1975, p.38). Freud credea că adolescenta este un fenomen universal in care sunt incluse modificări de comportament, modificări sociale și emoționale; respectiv relațiile dintre modificările fiziologice și psihologice, și fluctuații asupra imaginii de sine. De asemenea, el a precizat că modificările fiziologice sunt legate de schimbări emoționale, in special o creștere a emoțiilor negative care pot determina capricii, anxietate, dezgust, tensiune și a altor forme de comportament nefavorabil adolescentului dar si societății totodată. Si teoreticienii Sherif (1947), Erikson (1959) și Friedenberg (1959), considera ca adolescenta este perioada crucială pentru formarea eului matur. Cercetare Mead pare să susțină această idee ca ea afirmă: "În cele mai multe societăți adolescenta este o perioada de reexaminare, și posibil reorientare" (Mead, 1949, p.361, si Muuss, 1975, p.267). Si Jean Piaget a reflectat la perioada de dezvoltare a adolescentei, publicând cartea „Creștere a gândirii logice de la copilărie la Adolescenta” (cu B. Inhelder, 1958). Probabil interesul lui Piaget despre cunoaștere, a venit de la locul de muncă și experiențele sale ca asistent a lui Alfred Binet în Paris, în timp ce Binet se afla în curs de dezvoltare a testului sau de inteltare psihosexuală. El a împărtășit o idee comună cu cea a teoriei evoluționiste, si anume: perioada de adolescență ar putea fi analizata din punct de vedere filogenetic. Freud susține că individul trece prin experiențele anterioare ale omenirii, în dezvoltarea sa psihosexuală. Potrivit lui Freud și a teoriei psihanalitice, „etapele de dezvoltare psihosexuală sunt determinate genetic si sunt relativ independente de factori de mediu” (Muuss, 1975, p.38). Freud credea că adolescenta este un fenomen universal in care sunt incluse modificări de comportament, modificări sociale și emoționale; respectiv relațiile dintre modificările fiziologice și psihologice, și fluctuații asupra imaginii de sine. De asemenea, el a precizat că modificările fiziologice sunt legate de schimbări emoționale, in special o creștere a emoțiilor negative care pot determina capricii, anxietate, dezgust, tensiune și a altor forme de comportament nefavorabil adolescentului dar si societății totodată. Si teoreticienii Sherif (1947), Erikson (1959) și Friedenberg (1959), considera ca adolescenta este perioada crucială pentru formarea eului matur. Cercetare Mead pare să susțină această idee ca ea afirmă: "În cele mai multe societăți adolescenta este o perioada de reexaminare, și posibil reorientare" (Mead, 1949, p.361, si Muuss, 1975, p.267). Si Jean Piaget a reflectat la perioada de dezvoltare a adolescentei, publicând cartea „Creștere a gândirii logice de la copilărie la Adolescenta” (cu B. Inhelder, 1958). Probabil interesul lui Piaget despre cunoaștere, a venit de la locul de muncă și experiențele sale ca asistent a lui Alfred Binet în Paris, în timp ce Binet se afla în curs de dezvoltare a testului sau de inteligență. Piaget a devenit fascinat de procesele de gândire copiii descoperite în încercarea de a rezolva probleme de testare. Piaget (1947) vede adolescența ca un "punct de cotitură decisiv, la care adolescentul respinge, sau cel puțin revizuiește estimarea lui cu privire la lume și dobândește un punct de vedere personal". Piaget afirma că adolescentul poate construi teorii și reflectă dincolo de prezent reușind sa întocmească planificări pe termen lung a activităților profesionale, precum și stabilirea unor obiective mai specifice de durata si viață, inclusiv având dorința de obținere a independenței emoționale și economice. Cele mai multe teorii, uneori contradictorii ale dezvoltării adolescentului, sunt grupate în două viziuni de bază. Prima perspectivă consideră adolescență ca o etapa dificilă, dar în general creativă și pozitivă, adepții acestui considerent fiind E. Erickson, H. Kohut, D. Winnicott. A doua credință, consideră adolescenta ca o fază dramatică și periculoasă a ciclului vieții, susținătorii acestei idei fiind M. Klein, M. Mahler, A. Freud. Din punct de vedere istoric, concepțiile științifice si opiniile despre adolescența au fost diferite dar totuși din multitudinea de teorii, definiții si concepții putem foarte ușor sa distingem ca laitmotiv, importanta acestei perioade din viața omului si aceasta, pentru a pornii in călătoria vieții având o direcție si o perspectiva sănătoasă.

1.2. Caracteristicile dezvoltării in adolescenta

In decursul vieții trecem prin diferite etape de dezvoltare, acestea fiind mai mult sau mai puțin vulnerabile și sun influențate de diverși factori de protecție. Una dintre aceste etape încercate de schimbări, cu imunitate scăzută in fata vulnerabilităților este adolescenta, aceasta fiind considerata a doua naștere (J.-J. Rousseau), etapa ce duce cu ea schimbări majore pe plan afectiv, fizic dar si cognitiv pentru viitorii adulți. Pe măsură ce cresc si se dezvolta, tinerii sunt influențați de factori externi, cum ar fi mediul, cultura, religia, școala dar si mass-media. Au fost propuse o serie de teorii diferite sau mijloace de a privi dezvoltarea adolescenților. Există opinii biologice (G. Stanley Hall), idei psihologice (Freud), vizualizări psihosociale (Erikson), vizualizări cognitive (Piaget), vizualizări ecologice (Bronfenbrenner), opinii sociale de învățare cognitive (Bandura), și vederi culturale (Mead). Fiecare teorie are un accent unic, dar există multe elemente similare. Deși este adevărat că fiecare adolescent este un individ cu o personalitate unică, interese speciale, există totuși câteva probleme întâlnite la majoritatea adolescenților, fie ca, acestea apar la începutul, mijlocul sau sfârșitul anilor de adolescenta, acestea constau în: Dorința exacerbata pentru independență. De obicei, adolescenții își exercita independența prin încălcarea normelor propuse de părinții lor, aceasta opoziție duce uneori la o ruptura in comunicare sau chiar in relația părinte – adolescent. Odată cu schimbările din adolescenta, respectiv independenta dorita de adolescenți, mulți dintre aceștia se confruntă cu întrebări, neliniști, tentații, presiuni pentru a utiliza alcool, țigări, sau alte medicamente, de a iniția relații sexuale la vârste timpurii, acceptarea si însușirea acestor lucruri duc deliberat adolescenții în fața problemelor de sarcini nedorite, infecții, boli cu transmitere sexuala (BTS), inclusiv virusul imunodeficienței umane (HIV). Multe din aceste tentații fiind factori activi în declanșarea multor probleme de sănătate fizica dar si psihica. O problema de actualitate întâlnită in rândul adolescenților o constituie subordonarea acestora față de tărâmul perfecțiunii, universul undelor, internetul. Dependența de Internet este foarte răspândită in rândul adolescenților, aceasta poate fi la fel de dăunătoare ca și dependența de droguri sau alcool. Adolescenții aloca timp semnificativ mediului online, acest lucru favorizează pasivitatea cotidiana ce duce treptat la ruptură socială. In timp ce dependența creste, adolescenții dependenți de internet nu vor altceva decât sa-și petreacă timpul liber pe internet, asta lucru distrugând anumite aspecte a vieții reale. Adolescenții preferă să comunice cu persoane străine pe internet in detrimentul comunicării cu prietenii din viața reală. Sunt mulți factori despre care se crede ca ar cauza dependentă de internet. Unii adolescenți considerând internetul oportunitatea perfecta de a se detensiona si elibera totodată de problemele din viața obiectiva aceștia apelând la internet pentru o doza de confort chiar daca acesta este pe termen scurt. Cu toate ca, etapa adolescenței este reprezentata de foarte multe probleme de care adolescenții au parte se pot identifica aspecte evolutive semnificative in procesul ciclic si necesar ce duce adolescentul spre viața de adult si anume: punct cognitiv remarcabil, atingandu-se chiar apogeul capacității cognitive in aceasta etapa, aceasta datorita modificării si dezvoltării cortexului prefrontal capacitând si purtând următoarele funcții la un nivel superior: Organizarea de sarcini multiple, control de sine se îmbunătățește comparativ cu cel din etapa copilăriei, stabilirea obiectivelor și priorităților având o eficienta mai ridicata, comportamentul reglator, prezinta o evoluție semnificativa. Acest lucru dorind sa îl scoată în evidența si omul de știință Marvin Eisen in articolul „The Development of Self-Conceptions from Childhood to Adolescence”, la temelia acestui articol se afla cercetare desfășurată de acesta cu ajutorul a 262 de adolescenți cu vârstă cuprinsa intre 13 si 18 ani, respectiv a unor copii cu vârsta între 8-12 ani. Marvin a administrat atât adolescenților cat si copiilor chestionare conținând itemi precum „ Cine sunt?”, „Care este rolul meu?”. Pe baza unui etalon bine determinat s-a constatat ca, adolescenții au răspuns mai adecvat întrebărilor chestionarului decât ceilalți copii ceea ce corelează cu o percepție semnificativ mai buna a auto- percepției cu privire la viată, la sentimentul de auto- determinare, la activitate dar si a credințelor. Construirea unor componente noi ale personalității si evoluția acestora într-o conformație omogena cu ajutorul cărora adaptarea la toate tipurile de situații se face mai ușor. Prin urmare aceasta etapa oferă adolescentului oportunități de creștere din punct de vedere fizic, cognitiv si social. Intrarea în stadiul adolescenței releva conștientizarea numeroaselor schimbări si transformări inerente si necesare ființei umane. În consecință tratarea fiecărui plan de dezvoltare si descrierea amănunțită a aspectelor evolutive este indispensabila înțelegerii adolescenților pentru o imagine mai clara cu privire la importanta acestei perioade in viața umana.

1.2.1. Dezvoltare Somato-Fiziologică

În primele etape ale adolescenței se pot observa modificări fizice substanțiale ale membrelor superioare si inferioare, acestea dezvoltandu-se asimetric. Modificările au loc și în configurațiile faciale ale adolescenților, mai precis, partea inferioară a capului începe să crească, deoarece bărbia se lungește, nasul crește în lungime și lățime. Aceste modificări apar atât la băieți cat si la fete. În cazul fetelor se dezvolta un strat de grăsime subcutanată care determina rotunjirea și modelarea conturului feței dar și a corpului. Se poate afirma ca, dezvoltarea țesutului adipos subcutanat este mult mai puțin pronunțată în cazul băieților, dar aceștia beneficiază de o intensificare si dezvoltare a mușchilor și oaselor feței. Acest lucru oferă băieților o față mai flexibilă și mai unghiulară decât a fetelor. Modificările apar, de asemenea, pe întreaga suprafață a corpului ale ambelor genuri. O schimbarea considerabila o constituie creșterea părului în zona axilara, pe suprafața corpului dar și în sectorul pubian. La băieți, creșterea parului facial și în zona pieptului poate fi pronunțată, și tinde să reprezinte virilitatea în ochii adolescentului. Părul facial apare de obicei sub formă de umbră întunecată deasupra buzei, apoi apare pe bărbie, de-a lungul liniei maxilarului, iar apoi se dezvoltă de-a lungul gatului. Și in cazul fetelor se pot identifica de asemenea, cantități mici de păr facial cat si in zona pieptului. Se pot identifica schimbări si în ceea ce privește pielea băieților și a fetelor, aceasta devenind mai ferma iar glandele sebacee fiind din ce în ce mai active, producând secreții de sebum. În adolescența se produc modificări somato- fiziologice semnificative datorita dezvoltării progresive a sistemului endocrin. Acesta este format din totalitatea glandelor endocrine. Glandele endocrine fiind: hipofiza, suprarenalele, tiroida, paratiroidele, epifiza, timusul si glande mixte cu secreție, pancreasul, testiculul si ovarul. Sistemul endocrin fiind format din glande aflate în diferite părți ale corpului acestea eliberând hormoni in sânge. Schimbările hormonale încep încă din pubertate, când hipotalamusul, începe treptat să crească producția de gonadotropina- hormonului de eliberare (GnRH). Celulele grase din corp produc leptina care da semnal hipotalamusului să elibereze GnRH. În consecința, creșterea GnRH determină glanda pituitara pentru a elibera gonadotropine – Hormonul foliculostimulant (FSH) și hormonul luteinizant (LH) – care stimulează dezvoltarea gameților (celulele ou în ovare / sperma in testicule). Acești hormoni se dezvolta încă din copilărie dar sunt la un nivel prea scăzut ca viața sexuală să înceapă. Dezvoltarea corpului in timpul adolescenței este una alerta, schimbările somatice cele mai importante apar în această perioadă. Aceasta etapa suporta o accelerare clară a sistemului osos, a mușchilor și intestinelor, acestea dezvoltandu-se într-un ritm mai sprinten fața de celelalte perioade ale vieții. Creștere somatică la băieți și fete ajunge în stadiul final iar creierul ajunge la greutatea maximă in timpul adolescentei. Creșterea mai rapidă la băieți se afla între vârsta de 13 și 15 ani vă puteți aștepta la o creștere de 10, 16 cm. Pentru fete faza cea mai rapidă dezvoltare începe în jurul vârstei de 13 ani, poate ajunge la o creștere de 9 cm pe an pana in jurul vârstei de 18 ani. În cazul băieților perioada de creștere este mai lunga și explică de ce aceștia sunt de obicei mai înalți si mai robuști decât fete atunci când creșterea este completă. La vârsta de 18 ani, creșterea este de aproximativ 2 cm pentru băieți. Dezvoltarea somato-fiziologica este o caracteristica importanta pentru dezvoltarea umana, acest factor poate duce la fenomene pozitive in viață adolescentului cum ar fi, confortul fizic, psihic, echilibru pe plan personal cat si profesional al viitorilor adulți.

1.2.2. Dezvoltare Psihologică-Plan intelectual: Gândirea autor

Adolescenta este caracterizata nu doar de schimbări „ cantitative”, ci si prin transformări calitative, intelectuale. Gândirea este însușirea creierului omenesc de a reflecta în mod generalizat și abstract realitatea obiectivă prin teorii si judecăți. Gândirea, în aceasta etapa a vieții atinge cea mai înaltă treapta a funcționării sale, etapa, in care adolescentul poate întrebuința toate operațiile gândirii, inclusiv abstractizarea, creste capacitatea de raționament de la principiile formale la cele abstracte, deductive. Adolescentul dobândește capacitatea de a gândi sistematic în problemele pe care le întâmpină. Trecerea de la gândirea concretă la operații logice formale are loc în timp. Fiecare adolescent dezvoltăndu-si propria viziune cu privire la lume. Se spune că, exista doua momente fundamentale în viața omului, primul moment este acela în care s-a nascut și cel de al doilea atunci când află de ce s-a nascut. Cu aceste dezvoltări în perioada adolescenței, tânarul poate accesa și cea de a doua etapă a existenței sale. Aceste modificări se produc datorita creierului care suferă schimbările cele mai dramatice în timpul adolescenței, mai precis în zona cortexului prefrontal. Cortexul prefrontal are rolul de a regla emoțiile si comportamentul prin anticiparea consecințelor acțiunilor noastre. Cortexul prefrontal poate juca un rol important in amânarea gratificării prin menținerea emoțiilor in timp si organizarea comportamentului direcționat spre scop. Cortexul prefrontal este mult mai mare la oameni decât la alte specii și e implicat într-o gamă de funcții cognitive înalt specializate, ca luarea deciziilor, planificarea atribuțiilor pentru ziua următoare, inhibă comportamentul inacceptabil, nepoliticos sau prostesc. E de asemenea implicat în interacțiunile sociale, în înțelegerea altor oameni și în conștiința de sine. Studiile RMN efectuate asupra creierului pe acesta regiune au arătat că într-adevăr, cortexul prefrontal parcurge o dezvoltare remarcabila în adolescenței. Densitatea materiei cenușii crește de la vârsta de 10 pana la 21de ani, se mărește în copilărie și atinge punctul maxim în adolescență. Vârful de creștere apare cu doi ani mai târziu la băieți, decât la fetele, posibil, deoarece dezvoltarea băieților este în medie cu aproximativ doi ani în urma fetelor. Totuși, există deosebiri între gândirea adolescentului și cea a unui matur. Egocentrismul adolescentului constituie o piedica solida privind relațiile armonioase cu ceilalți. Preocupare intensă de sine și lipsa de conectare la cerințele și convingerile celorlalți pot duce uneori la o ruptura în relațiile sociale ale adolescentului. O alta particularitate distincta dintre gândirea adultului si cea a adolescentului o constituie credința că nimeni altcineva nu poate înțelege, nevoile, sentimentele, greutățile acestuia deoarece acestea sunt unice. În timpul acestei perioade sunt puse în aplicare o serie de modificări care poarta gândirea adolescentului spre culmile funcționării sale. Capacitatea si dezvoltarea gândirii in aceasta etapa precum si operațiile noi dezvoltate, abstractizarea și si sistematizarea permit adolescentului să facă față cu brio răspunderilor si problemelor pe care adolescentul va trebui sa le soluționeze in calitatea sa de viitor adult.

1.2.3. Memoria

Memoria reprezintă „ capacitatea unui sistem de procesare naturala sau artificiala de a encoda informația extrasă din experiența lui ca mediu, de a stoca într-un format adecvat și apoi de a o recupera și utiliza în acțiunile sau operațiunile pe care le efectuează” ( Marele dicționar al psihologiei, 1999, pag. 739). Memoria umană este una dintre funcțiile cele mai complexe. Creierul permite stocarea anumitor informații și permite reluarea acesteia mai târziu, acestea fiind stocate în memorie. Memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în procesele de engramare, păstrare și reactualizare se distinge memoria involuntară și memoria voluntară. După gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. În funcție de modalitatea informațională preferențială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă și memoria verbal-simbolică. Iar după criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată. Învățarea și memorarea sunt critice în prosperitatea si sănătatea fizica si mentala. Funcția principală a creierului este de a promova supraviețuirea corpul. În perioada adolescenței, etapa superioara a memoriei va fi accesata prin maturizarea mecanismelor neurocerebrale, aceasta etapa caracterizandu-se printr-o creștere a volumului, atingând în adolescența nivelul cel mai ridicat. Memoria fiind temelia constituirii culturii generale si parțial, a celei profesionale, constituie etapa de vârf a memoriei umane în ceea ce privește aceasta caracteristica. Conținutul memoriei la adolescent reflecta în mare măsură interesele lui. Memoria ajunge la performante foarte ridicate în perioada adolescenței, ia fiind una din una din aspectele cele mai solicitate ale activității intelectuale. Memoria logica în aceasta etapa a adolescenței este considerabila, fără de care, adolescentul nu ar putea face fața volumului mare de cunoștințe de care dispune în mediul școlar, social, cultural si pe care acesta ar trebui sa le asimileze. În general, adolescenții resping memoria mecanica, dar exista si adolescenți care învață mecanic, ignorând legăturile logice dintre idei si noțiuni. În aceasta idee, J. Piaget a accentuat importanța schemelor de gândire pentru buna funcționare a memoriei (1968), iar M. Reuchlin (1999, pp.169-170) a insistat asupra convenției memoriei cu inteligența în vederea creșterii eficienței acesteia. Odată cu dezvoltarea operației de abstractizare a gândirii, aceasta interferează cu memoria amplificând capacitățile adolescentului de a memora laturile abstracte si generale ale cunoștințelor sale, care permit implicarea adolescentului în sarcini generale si complexe de învățare. În aceasta etapa se identifica o creștere a caracterului activ al memoriei, acest lucru se exprima prin identificarea cu lejeritate a ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea raționamentelor ce susțin ipotezele centrale, eliminarea detaliilor insignifiante si alegerea strategiilor cele mai eficiente. Adolescenții activează eficient cu tabele, diagrame, scheme de sprijin. În 1971, John Flavell, psiholog american specializat în dezvoltarea cognitivă a copiilor definea cunoștințele pe care le avem despre funcționarea proceselor de memorie drept metamemorie. Dezvoltarea metamemoriei îi permite adolescentului sa întrețină activ întipărirea cat si stocarea cunoștințelor. El apelează conștient la repetări organizate și sistematice pentru păstrarea informațiilor esențiale la un prag optim. Păstrarea pe termen lung a informațiilor în memorie este posibila datorita intereselor și aspiraților personale. Organizarea acestor principii este importanta deoarece ajută la ierarhizarea informațiilor existente. Acest lucru ajuta memoria să-și amintească informațiile necesare ori de câte ori este nevoie cu ușurință. Definirea si conștientizarea scopului memorării sunt importante, în cazul acesta pentru creier devine mai ușor sa își amintească aceste lucrurile. În acest sens, L.S. Vîgotski, în 1971 afirma, „copilul mic pentru a gândii trebuie să-și amintească, adolescentul, pentru a-și aminti trebuie sa gândească”.

1.2.4. Plan reglatoriu: Motivația

Etimologic, termenul de „motivație” provine din latinescul "Motus" ce se traduce „acțiune”. Conform Dicționarului de Psihologie, Larousse „motivația reprezintă ansamblul de factori dinamici care determina conduita unui individ.” (Marele dicționar al psihologiei, 1999, pag. 202). Caracteristicile motivației sunt importante deoarece acestea determina și declanșează acțiunea, iar aceasta, cu ajutorul relației inverse, influențează temelia motivațională și dinamica acesteia. Motivația se poate înfăptui prin doua feluri, intrinsec si extrinsec. Motivația intrinsecă este acea formă de motivație în care persoana este determinată de factori interni să desfășoare un anumit lucru. Motivația intrinsecă fiind numita și motivație directă deoarece factorul declanșator este intern ducând la un beneficiu interior personal. Motivația extrinseca, reprezintă exercitarea unei sarcini sau încercarea atingerii unui anumit rezultat pentru a beneficia de o recompensa exterioară sau pentru a evita o nedreptate. Motivația extrinsecă mai este numita și motivație indirectă, pentru că, motivația este recompensa. Factorii motivatori sunt externi, subiectul nu dorește să îndeplinească o sarcină pentru propria satisfacție interioara. Motivația în adolescență privind învățarea a fost in raza intereselor multor cercetători in ultimii 20 de ani, fiind scrise multe articole si cărți pe acest subiect. Pentru ca, adolescenta este perioada schimbărilor pregătitoare pentru maturitate, realizarea școlară si culturală în acest moment poate avea semnificații majore asupra oportunităților pe care adolescenții le pot avea cu privire la viitoare carieră. Imacularea acestei gândiri și înțelegerea motivației sunt importante pentru atingerea potențialului superior a adolescentului în școală. În lipsa implementării acestei gândiri, adolescentul ajunge sa deprecieze educația si importanta acesteia tratând învățătura fără motivație. Prin urmare, adolescentul se poate antrena ușor în activități puțin productive, și uneori chiar nocive pentru dezvoltarea acestuia, consumându-i o mare parte din timp și resurse. Însemnătatea și actualitatea acestui subiect pornește din viziunea teoretică din care este abordată motivația pentru învățare la adolescenți. În teoriile recente cu privire la motivația, pentru învățare se pune accent asupra scopurilor pe care adolescenții le adopta in activitatea lor. Diferitele tipuri si scopuri se asociază cu pattern-uri afective, cognitive diferite. Potrivit literaturii de specialitate se pot distinge scopurile de învățare și scopurile de performanța ca fiind cele mai tratate. Scopurile de învățare vizează preocuparea adolescentului de a-și dezvolta abilitățile, de a dobândii lucruri noi. În cadrul scopurilor de performanța se pot distinge, scopuri de abordare a performanței si scopuri de ocolire a performantei. Potrivit scopurilor de abordare a performantei, adolescentul urmărește de a-și demonstra calitățile înalte în fața celorlalți, iar in ceea ce privesc scopurile de ocolire a performantei acesta este centrat asupra probabilității eșecului în activitățile efectuate. Literatura de specialitate subliniază importanța abordării unor scopuri de învățare în activitățile adolescenților. Un factor important pentru optarea scopurilor de abordare a performantei de către adolescenți îl constituie contextul social în care trăiesc, se dezvoltă și învață adolescenții. Contextul social furnizează informații relevante ce pot fi utilizate de către părinți, cadre didactice, psihologi iar aceștia să dezvolte decizii adecvate pentru a optimiza motivația spre progresul și învățarea adolescenților. Cercetări în domeniul psihologiei educației accentuează importanta mediului psiho-social al adolescenților individual dar și în grup pentru motivarea acestora. Relațiile profesori-elevi și interacțiunea dintre elevi sunt evocate ca fiind componente majore în optimizarea motivației în cadrul școlar.

1.3. Imaginea de sine – condiție însemnata în dezvoltarea personalității adolescentului

Adolescenta, este o etapă dificilă în viața unui om. Schimbări de tot felul apar brusc, fizic, corporale dar și psihologice. Proporțional cu schimbările inerente dezvoltării umane, adolescentul afla cine este și care este scopul lui. Schimbările corporale si cognitive sunt procese prelucrate si conștientizate in timp de către adolescent. Integrarea acestor modificări cat si conturarea imaginii de sine nu sunt automate. Înglobarea acestor modificări se realizează cu ajutorul interacțiunii adolescentului cu mediul social, reflectând si raportandu-se la acesta. Sharon S. Brehm evaluează aspectele sinelui și identifica, concepția despre sine (self concept), care ilustrează componenta cognitivă care cuprinde totalitatea opiniilor și a credințelor față de sine însuși; stima de sine (self-esteem), care reprezintă partea afectivă, ce se referă la însemnătatea propriei persoane; prezentarea de sine (self-presentation) care se referă la perseverențele operante prin care aduna simpatie și aprobare din partea celorlalți. Opiniile despre sine sunt schițate, având ca bază înștiințări recepționate prin intermediul activităților sociale. Cu ajutorul acestor schițe, adolescentul își formează o părere despre sine în funcție de feedback-ul primit din partea celorlalți. Adolescenții de foarte multe ori se raportează adesea la propria persoana prin intermediul calității relațiilor interpersonale pe care aceștia le întemeiază. Eul reprezintă punctul central al personalității, ce se dezvoltă și evoluează simultan cu imaginea de sine. Principalele tipare de exprimare ale Eului sunt imaginea de sine și conștiința de sine, acestea fiind într-o strânsă relație de intercondiționare și implicare reciprocă. Imaginea de sine formează modul subiectiv prin care individul conștientizează importanta propriei persoană, în care se reprezintă pe sine. Aceasta se conturează în urma acțiunii meditative, având la bază sentimentul de conștiința a propriei persoane. Imaginea de sine reprezintă părerea conștientă pe care o persoană o are față de sine. Stima de sine constituie structura evaluativă a sinelui ce îmbina atât aspectele cognitive, comportamentale și afective. Imaginea de sine se modelează progresiv și se modifică continuu pe tot parcursul vieții. Sarcinile realizate de imaginea de sine au un rol însemnat pe toate planurile in progresul adolescentului. Imaginea de sine optima asigura buna funcționare a vieții psihice protejând psihicul de agenți stresori. Cu toate acestea, o stima de sine exacerbata poate avea reacții adverse asupra stării de bine a psihicului. Trebuie subliniat faptul ca, o stima de sine exacerbata poate avea neajunsul ei. Articole de specialitate au subliniat faptul ca, cei cu o stimă de sine extrem de crescută sunt vulnerabili la a dezvolta acte de violență, sunt mai rigizi în a accepta un feedback nefavorabil. În antiteza cu aceasta se găsește stima de sine scăzută care predispune la depresie. Albert Ellis (1913- 2007) explică de ce stima de sine scăzută, cât și cea crescută sunt nesănătoase. Ambele presupun un proces disfuncțional de auto – evaluare, respectiv o evaluare a valorii globale a persoanei. Conform teoriei sale bazata pe acest raționament, Albert dezvolta teoria REBT (Rațional-Emotive & Behavior Therapy), precizând că, auto-evaluarea globală este irațională, deoarece nu există nici un fundament logic pentru stabilirea valorii globale a ființei umane. Ellis propune prin abordarea REBT renunțarea la procesul de evaluare globală a propriei persoane și să lucreze la acceptare de sine necondiționată (USA-Unicondițional Self-Acceptance). Acceptarea de sine necondiționată semnifica, acceptare pe deplin și necondiționat a propriei persoane indiferent de aprobarea sau respingerea celorlalți. Acceptarea necondiționata a propriei persoane poate fi liantul adolescenților puși in fața atâtor schimbări pendulând intre eșec si reușită. Liant ce ajuta în adoptarea unei atitudini potrivite, identificând punctele slabe care trebuiesc îmbunătățite cat si aspectele forte care se cuvin a fi cultivate.

1.4. Dezvoltarea emoțională a adolescentului

Atunci când psihologii au inceput sa scrie și să descrie inteligenta, s-au axat în mod deosebit pe aspecte cognitive, cum ar fi cogniția sau rezolvarea de probleme. Printre aceștia au existat totuși cercetatori în domeniul psihologiei care au încercat să identifice aspectele non-cognitive la fel de importante ale inteligenței. Davis Wechsler caracteriza inteligenta ca fiind “capacitatea globala a unui individ de a actiona teleologic, de a gandi rational, si de a reactiona in raport cu mediul”. In anul 1940 el face referire la elemente “non-intelectuale” cat si la cele intelectuale, prin care sunt determinați factori afectivi, personali si sociali. In 1943 Davis declara, ca abilitățile non-intelectuale sunt deosebit de importante in prezicerea abilitatilor unei persoane de a reusi in viata. Davis Wechsler nu a fost singurul care a identificat aspectele non-cognitive ale inteligentei ca avand importanta pentru adaptarea omului în viața si a avea succes. Robert Thorndike, a identificat un alt substrat a inteligenței când a scris despre “inteligenta sociala” în anul 1930. Din nefericire, lucrarile acestora au fost uitate pana in anul 1983 cand Howard Gardner scrie lucrarea sa despre “inteligenta multipla”. Howard prezintă ideea conform careia nu exista un singur tip de inteligența, monolitic care stă la baza reusitei in viata, ci, reusita în viață se datoreaza mai multor factori, precum și a unei palete mai largi de inteligențe existente. Aceasta paleta includea inteligenta verbala, matematica, capacitatea spatiala, geniul kinestezic. In desăvârșirea acestei liste apar cele doua fatete pe care Howard le definește “capacitati interpersonale” si “capacitati intrapsihice”. Inteligenta interpersonala este definită ca fiind capacitatea de a-i intelege pe ceilalti: ce ii motiveaza, cum lucreaza. Inteligenta interpersonala este capacitatea corelata, orientata spre interior. Este acel mecanism care formeaza un model de acuratete si de veridicitate a sinelui. Model ce ajuta persoana la a actiona eficient în viața de zi cu zi. Termenul de inteligență emoțională a fost redactat, mai tarziu, pentru prima dată în S.U.A. de Wayne Leon Payn în anul 1985, care considera că „inteligența emoțională implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință”( M. Roco, 2001). Inteligenta emotională înglobează elemente esențiale unei vieți armonioase. Ea determină o înțelegerea mai bună a emoțiilor personale, cu ajutorul acesteia se pot gestiona eficient emoțiile, ajutând la sporirea si creșterea calității vieții. Inteligența emoționala oferă o înțelegere mai bună a celor din jur si conferă stabilitate în relațiile cu ceilalți, ajutând la creșterea productivității pe toate planurile, odată cu dezvoltarea imaginii personale. Pentru a ajunge la o înțelegere mai buna a emoțiilor și pentru a exista control asupra lor este nevoie de o redutabilă sursă de inteligența emoțională. Pentru a dezvolta aceasta aptitudine este necesară administrarea cât mai profundă a propriei persoane și a celor din jur. Toate aceste aspecte sunt strâns legate, fără de care dezvoltarea inteligenței emoționale nu se poate realiza. Potrivit unui studiu Bloom and Associates inițiat de Universitatea din Missouri s-a constatat că, 85% din cei care au lucrat, la aceste aspecte au experimentat schimbări majore in viețile lor ca urmare a dezvoltării inteligenței emoționale. Studiile arata, că inteligența emoțională este cel mai bun predicator în identificarea succesului în viață(Chiarrochi, 1998). În jurul anilor 90 s-au conturat trei direcții în definirea inteligenței emoționale. Mayer și Salovey în 1990 respectiv 1993 au descris inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a percepe cât mai precis emoțiile și de a le exprima, de a genera sentimente atunci când acestea sunt facilitate de gândire; de a conștientiza și înțelege emoțiile pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală. Pe temelia acestei explicații, psihologul american Festinger a clădit teoria “disonanței cognitive”, conform căreia oamenii refuză să se gândească la lucruri, sentimente care provoacă emoții negative. Totodată, în urma relaționărilor interpersonale există înclinarea de a selecta idei potrivit valorilor proprii declanșatoare de sentimente pozitive. Inteligența emoțională oferă beneficii considerabile în domeniile vieții; atât în viața personala cat si profesionala. (Goleman, 1995, p.36). Inteligența emoțională este asociată cu adaptarea socială și școală (Mestre, Guil, 2006). Mobilitatea schimbărilor sociale actuale implica capacitate de adaptare a adolescentului la mediul din care face parte. Concepțiile actuale despre inteligența emoțională (QE) s-au dezvoltat prin observarea faptului că, adolescentul se găsește într-o permanentă dezvoltare. Pentru ca, dezvoltarea adolescentului sa fie armonioasa acesta trebuie sa îndeplinească anumite condiții. Aceste condiții poarta adolescenții spre reușite. Reușite ce depind de îndemânarea acestora de a îngloba cat mai bine abilitățile si informațiile asimilate pe tot parcursul educației si formarii primite. În urma analizei amănunțite a inteligenței se poate remarca interesul special acordat inteligenței emoționale și sociale ce se referă la abilitatea de a te înțelege pe tine și de a-i înțelege pe ceilalți. Emoția fiind elementul central a inteligentei emoționale. Emoțiile sunt foarte importante in luarea deciziilor, sentimentele și emoțiile reprezintă surse valoroase de informații, ajutând in luarea hotărârilor. Potrivit lui Daniel Goleman(1995) conceptul care compune inteligenței emoțională este conștiința de sine. Identificarea și conștientizarea emoțiilor care se schimbă, înțelegerea acestor gândurilor este necesara. Evaluarea nivelului de conștientizare a inteligenței emoționale constituie totalitatea interpretărilor și impresiilor asociate propriei persoane, de cei din jur și felurite situații. Estimările personale sunt în mare măsură determinate de cadrul familial, experiențele trăite sistemele de norme și valori luând forma unui dialog interior. Conștientizare a inteligenței emoționale permite înțelegerea modului în care dialogul interior determină sentimentele, acțiunile și reacțiile, acestea putând fi modificate în funcție de cadrul sau situația cerută. În funcție de dialogul interior și răspunsurile autopropuse se dezvoltă imaginea de sine. Imaginea de sine sau imaginea mentala care se formează în urma dialogului intern reprezintă o imagine destul de stabilă, cuprinzând elemente observabile de către cei din exterior. Persoanele cu o imagine de sine pozitiva, au toate șansele și sunt implicați în mod direct în activități care implică responsabilitate sociala. Imaginea negativa despre sine este in general rezultatul asimilării criticilor venite de la cei din jur, acestea determinând lezarea propriei imagini si a felului în care se identifica persoana. Imaginea pozitiva se formează în urma interacțiunii eficiente cu familia, prietenii apropiați, colegii. O alta concepție a inteligentei emoționale o constituie auto-controlul. Managementul emoțiilor delicate, controlul impulsurilor, furiei, mâniei. D. Goleman prezintă aspectele majore a inteligenței emoționale ca fiind optimismul, perseverența. Goleman a deschis noi orizonturi printr-o descriere mai complexă a inteligenței emoționale. Inteligența emoțională reprezintă considerentul important în perspectiva formării inițiale și continue, atât pe plan personal cat si profesional. Încrederea și credința de reușită sunt trăsături care alcătuiesc ceea ce psihologii numesc randament personal. Creșterea unei competențe de orice fel întărește eficacitatea personală și face ca persoana respectivă să fie în măsură să-și asume riscul și să facă față provocărilor, care odată depășite, dezvolta sentimentul de eficacitate personală. Atitudinea aceasta duce la valorizarea aptitudinilor și abilitaților, și în final la dezvoltarea personală. Psihologul Albert Bandura a realizat cercetări privind eficacitatea personală, ajungând la concluzia ca, devotamentul oamenilor asupra capacităților lor au un efect profund asupra acestor concepții. Cei care au această perspectiva au posibilitatea de a sta drepți parte din calea eșecului; aceștia abordează lucrurile în așa fel încât să le poată stăpâni fără să se îngrijoreze în privința diverselor posibile dezastre (D. Goleman, 2001, p. 117). Inteligenta emoțională permite adolescentului sa dezvolte relații interpersonale bune. Este atributul de dorit pentru adolescenți si fiecare persoana umana. Dezvoltarea deprinderilor de viață și orientărilor practice duc la îmbunătățirea inteligenței emoționale a adolescenților pentru o dezvoltare armonioasa si un viitor de succes.

CAPITOLUL 2. ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA ADOLESCENȚILOR

2.1. Conceptul de familie

Familia reprezintă „grupul social al căror membri sunt legați prin căsătorie, care trăiesc împreună si cooperează sub raport economic având grija de copii” ( Dicționar de sociologie, 1993, pag. 238). Familia ca instituție a apărut înaintea creștinismului, aceasta având un rol major în societate încă din cele mai vechi timpuri. Familia este privita ca fiind temelia societății. Pe parcursul istoriei, s-au redactat foarte multe poziții și definiții ale familiei. Doron (1999) definește familia ca fiind grupul de indivizi uniți prin legături transgenerationale privind elementele esențiale ale vieții. În 2000, Sillamy prezinta familia ca fiind o instituție sociala bazata pe sexualitate și pe tendințe materne si paterne , a cărei forma diferă de la o cultura la alta. Broderick (2004) definește familia ca fiind cea mai puternica structura umana evolutiva; aceasta va dăinui mai mult decât orice alt sistem, deoarece din generație in generație duce cu sine caracteristici umane si culturale. Familia a fost si este un mediu generator de resurse umane, a formarii și generării personalității viitorilor adulți (Clauschi, 2008). Familia reprezintă mediul natural al copilului, purtând copilul spre o dezvoltare verticala și armonioasă. Berge (1970, pag. 281, cautat tot numele) precizează că „pământul se poate zguduii, națiunile se pot războii, catastrofele se pot abate asupra popoarelor: copiii abia dacă le percep, atâta timp cat universul lor personal continua sa le ofere sentimentele de tandrețe si securitate care sunt indispensabile pentru aceștia. De obicei, nesiguranța din exterior nu afectează copiii, familia fiind primul univers al acestora. Familia fiind considerata imaginea la scara simplificata a societății pe care va trebui sa o exploreze (Vincent, 1970). Încă din cele mai vechi timpuri, atât familia cat si societatea au realizat un parteneriat pentru continuitatea si afirmarea ființei umane, aceste celule devenind un obiect grupal de studiu sistematic abia în epoca moderna. Abordarea familiei ca sistem a societății se regăsește și la Schaffer(2005), acesta considera familia ca fiind un grup de oameni, format dintr-un bărbat si femeie uniți prin căsătorie și fii pe care cuplul îl aduce pe lume. În literatura romana, Stanoiu (1983, pag. 16) definește familia ca fiind „grup social produs prin căsătorie formata din persoane care conviețuiesc împreuna , au gospodărie , fiind atașați prin relații natural-biologice, psihologice și morale care răspund una pentru alta în fata comunității. Se pot observa mulțimile de explicații și definiții a familiei. În ceea ce privește familia, se pot distinge câteva perspective. O perspectiva este oferita de Gilles Ferreol în 1998 acesta prezinta familia ca fiind interesata de alcătuirea și organizarea grupului intern, iar a doua perspectivă este prezentata din perspectiva evoluției. Din perspectiva juridica, familia reprezintă un grup de persoane între care există relații de sânge, căsătorie, drepturi și obligații stabilite juridic, prin certificatul de căsătorie. Familia reprezintă entitatea realizată din soț, soție și copiii acestora care stau împreună locuință. În sens juridic, familia include chiar și părinții celor doi soți, daca locuiesc la același domiciliu. Potrivit zilelor curente se pot pronunța multiple pricini de dispersie a familiei, a împrăștierii și dizolvării acesteia. Numeroase sondaje și cercetări întăresc aceasta prezumție. Multe familii se dizolva, dispar dar și conviețuirea sub același acoperământ a familiei este tot mai rara. Viorel Robu(2008) subliniază acesta considerație, scoțând în evidența problemele actuale ale familiei care sunt legate de dizolvarea normelor. Gilles Ferreol(1998) atrage atenția prin prezentarea unor statistici efectuate asupra parții de Vest a Europei care scote în evidența problema căsătoriei, creșterea divorțialității. Conform datelor existente se preconizează o creștere a divorțialității, ceea ce înseamnă că, o căsnicie din trei se va solda cu eșec. Ca urmare a acestor nereușite se remarcă o creștere a burlăciei. Ca o rezolvare periodica se dezvolta gândirea liberala, „coabitarea fără obligații”, care cunoaște o creștere substanțiala. O alta perspectiva întâlnită tot mai des o constituie reproducerea nelegitima. Aproximativ un copil din trei este copil natural în cadrul acelei familii. Cu toate aceste aspecte, familia ca instituție nu cunoaște un regres continuu, aceasta continua sa își exercita capacitatea de dezvoltare și adaptare privitor la fericirea conjugala, pentru o buna creștere a urmașilor. Cadrul prielnic al familiei oferă copiilor dragostea necesara, mediul potrivit pentru dezvoltarea optimă precum și bun predictor pentru un viitor prosper a copiilor.

2.2. Tipologiile familiei si funcțiile acestora

Încă din secolele XV-XVI s-au conturat mai multe tipare ale familiei, familia nucleară fiind cea mai răspândită tipologie din Vestul Europei. Perioada industrializării și a capitalismului precoce au făcut ca, familia nucleara sau familie simpla să devină trainica în ceea ce privește partea materiala dar și sociala. Kiff (2010) accentuează prezumția conform căreia constituția familiei reprezintă posibilitățile de organizare, de numărul membrilor existenți în familie. Tipologiile familiale sunt acele structuri sau considerații la baza cărora familia se alcătuiește. Mare parte a istoricilor, sociologilor și antropologilor au încercat sa expună deosebirile și fluctuațiile familiei pe parcursul istoriei. În Europa secolelor XVI-XVII tipologia predominanta este reprezentata de familia burgheza. Aceasta familie fiind alcătuită dintre un bărbat și o femeie având rolurile bine definite și delimitate. O alta tipologie de familie o reprezintă familia patriarhala întocmita din soț, soție și copii având ca obiectiv perpetuarea și transmiterea proprietăților din generații in generații. De-a lungul istoriei s-au conturat câteva tipuri familiale. Familia unita sau extinsa conține nu doar centrul familial format din soț, soție și copii ci și rudele acestora. Potrivit acestei tipologii familiale în familia extinsa se găsesc doua sau trei generații. Familia extinsa, întâlnită predominant în societățile nonindustriale, aceasta familie fiind considerata tradiționala, unde membrii conviețuiesc împreună, rolurile și împărțirea muncii sunt bine delimitate. În familiile unite sistemul de reguli și valori sunt precedate normelor generației trecute, fiind conservate cu strictețe. Sistemele morale, culturale, religioase sunt transmisibile fiind riguros purtate din generație în generație. Stilurile de parenting cât si cele educaționale sunt bine cunoscute și stabilite chiar rigide. Premisa familiei după care se acționează este reprezentata de solidaritate absoluta. O alta caracteristică a familiei extinse o reprezintă numărul mare de membrii ce alcătuiesc familia și totodată contribuirea acestora la problemele ivite. Familia extinsa este o mica colectivitate unde copiii se dezvolta în compania adulților, fapt ce conferă copiilor o dezvoltare optima si pozitiva. Mamele copiilor stau acasă fiind responsabile de educația și însușirea bunelor maniere a acestora. În Africa, India, Asia, familia extinsa reprezintă temelia comunității. Termenul de familie nucleara este uzitat pentru a descrie grupul format din tată, mamă și copiii acestora (Kiff, 2010). Familia nucleara reprezintă cea mai universala forma de construct social. Malinowski prezinta familia nucleara ca fiind generala și fundamentala în formarea societății, familia nucleara fiind celula societății. Tipologia familii nucleare devine tot mai răspândită la începutul secolului XX promovata fiind de un grup de muncitori industrialiști. Familia conjugala, așa cum mai este numita familia nucleara este o structura bazata pe egalitate și acord comun. Petru Iluț considera familia nucleara ca fiind „nucleul” tuturor structurilor familiale. În cazul perioadei industriale, familia nucleara este îmbrățișată de marea majoritate a industriașilor, aceasta asigurând cooperarea între soți, buna conviețuire a vieții sexuale, a reproducerii și creșterii copiilor. Numeroși cercetători prezinta familia nucleara ca fiind „familia intacta” datorita acestui grup restrâns care formează relații compacte și flexibile. Acest cadru conferă copiilor siguranță și posibilitatea de a deprinde valori și norme importante pentru buna creștere a acestora. Soțul și soția găsesc in familie un adăpost în fața problemelor sociale, economice, familia conferind protecție, înțelegere, armonie. O categorie tot mai frecvent întâlnită în zilele noastre o reprezintă familia monoparentala. Familia monoparentala de deosebește de toate celelalte tipologii ale familiilor prin absenta unui părinte. În 1997, Stănciulescu prezinta familia monoparentală ca fiind unitatea socială realizata dintr-un singur părinte și copii. Nicolae Mitrofan afirma că, poziția de părinți singuri nu este o situație catastrofală, aceasta situație fiind o experiența ce poate duce spre o mai strânsă legătură cu fii acestora. Schaffer vine sa întărească aceasta poziție afirmând că, natura umana este flexibilă, având posibilitatea de a avea o dezvoltare optima în orice tipologie familiala. Potrivit funcțiilor sale, familia se distinge fața de celelalte categorii sociale. Potrivit literaturii de specialitate sunt foarte multe opinii privind funcțiile diferite existente ale familiei. Mulți oameni de știință subliniază funcția biologica, economică sau chiar educaționala. Funcția sexuală, de reproducere, funcția economică și funcția de socializare sunt câteva funcții ale familiei nucleare descrise de antropologul american George Peter Murdock. Nicolae Mitrofan prezinta funcția biologică, de satisfacere a nevoilor sexuale ca fiind o oportunitate și nu un obiectiv în dezvoltarea personalității. Funcția psihoafectiva importantă pentru conturarea, realizarea si trăinicia relației oferă familiei siguranță și certitudinea apartenenței la grupul familial. Mitrofan prezinta funcția educaționala ca fiind una din caracteristicile importante a familiei nucleare, părinții având un rol însemnat în dezvoltarea copiilor. Dincolo de multitudinea funcțiilor existente și a rolurilor familiale se poate distinge funcția biologica care asigura dezvoltarea biologica, integritatea fizică precum și sănătatea adulților și a copiilor. Iar funcția de socializare ajută la completarea caracteristicilor familiei, aceasta ajuta la asimilarea normelor și valorilor. Funcția de socializare cooperează cu cea biologica care poarta individul biologic spre săvârșirea ființei umane și sociale. Familia este locul unde sunt întâlnite tiparele pentru toate categoriile de relații sociale, de superioritate, de subordonare sau de reciprocitate. De aceea, rolul familiei ca principal cadru de dezvoltare a copilului este foarte important încă din etapele timpurii ale existenței sale. Procesul fundamental al socializării îl reprezintă învățarea socială, care este un fenomen psihologic cu ajutorul căruia indivizii asimilează informații, reguli, valori, însușiri ce odată asimilate poarta copiii spre o viața sociala optima. În aceste circumstanțe familiei ii revine rolul de a încredința copiilor normele, valorile generale dar și familiale și de a asigura securitatea fizica și emoțională de care copiii au atâta nevoie. În realizarea acestor atribuții modelul de parenting abordat de către părinți este foarte important în asimilarea și însușirea acestor valori, părinții fiind exemplul viu pentru copii acestora. Cu ajutorul acestor exemple pe care copiii le găsesc în familie aceștia se orientează și ghidează în evaluarea comportamentului și faptelor întreprinse. Iar pentru evoluția si starea de bine psihica a copiilor aceștia au nevoie de călăuzirea permanenta și necondiționata a părințiilor. Kayel (1984) subliniază importanța adulților in creșterea copiilor scoțând în evidența competența părințiilor în protejarea copiilor acestora, în modelarea caracterului, în implementarea unor norme și valori sănătoase pentru a se dezvolta armonios și pe viitor aceștia sa devina oameni de frunte ai societății. Pentru îndeplinirea acestor atribuții de către părinții, aceștia trebuie sa manifeste dragoste în creșterea și dezvoltarea copiilor precum și siguranța. Și toate acestea întrucât, copilul este oglinda familiei din care provine.

2.3. Rolul familiei in dezvoltarea psihosocială a adolescentului

Mark Twain afirmă într-o carte de a sa că, lucrurile evoluează destul de bine până când copiii ajung la vârsta adolescenței, atunci este momentul potrivit spunea Mark Twain să-i arunci într-un butoi să fixezi bine capacul deasupra, sa bați dopuri pe margini și să îi hranești printr-un robinet. Atunci când ajung la vârsta de 17 ani este potrivit să scoți doar dopul dar nu adolescenții. Asa recomandă Mark Twain să fie tratați copii cand ajung în perioada adolescenței. Din acestă afirmație se poate sublinia perioada tumultoasă a copiilor în perioada adolescenței. Pentru aceasta, familia are un rol deosebit de important în organizarea și dezvoltarea psihosociala a copilului. Familia, respectiv părinții au un impact puternic asupra copiilor conform concepțiilor acestora asupra lumii, părinții pot influența comportamentul, temperamentul dar și aspirațiile fiilor lor. Importanța pe care părinții o au în dezvoltarea si educarea copiilor constituie o tema importanta, cercetată temeinic încă din secolul XX de către sociologi, psihologi pentru identificarea și implementarea unor gândiri și tehnici pentru generații și familii armonioase și o societate sănătoasă. Pentru că, o societate sănătoasă somatic si psihic ia naștere dintr-un cadru familial securizat și echilibrat. Dragostea, inteligența emoționala optima, responsabilitatea, cultura și spiritualitatea sunt câteva caracteristici pe care cadrul familial ar trebui sa le dobândească, pentru obținerea unor premise importe spre dezvoltarea armonioasa a copiilor. Multe studii și scrieri s-au produs spre evidențierea importanței familiei, a relației părinte-copil pentru dezvoltarea emoționala, intelectuala și sociala a acestora. Importanța și implicarea familiei ca factor major în dezvoltarea personalității copilului este cunoscută și trebuie exercitata încă din primele etapele ale evoluției sale și până la sfârșitul adolescenței, când această modelare ajunge la profunzime. Varietatea situațiilor întâlnite în carul familiei, structura acesteia și normele specifice pe care copiii le primesc sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea acestora. Flexibilitatea mediului familial îmbunătățește procesul de socializarea a adolescentului. Impactul familiei asupra dezvoltării psihosociale a adolescentului se realizează prin educație, prin transmiterea normelor și valorilor prin intermediul ambianței familiale. Toate acestea nu sunt realizate simultan la toate familiile, acestea diferă în funcție de tipul familiei și statutul acesteia. Educația adolescentului în familie este influențată de pregătirea părințiilor, de nivelul de instruire și pregătire a acestora. În cazul normelor și a valorilor, acestea se transmit în funcție de cultura, valorile, credințele și sistemul social din care face parte familia. Numeroși autori in urma unor studii de specialitate prezinta părinții aparținând unui statut socio-economic ridicat tind sa dezvolte adolescentului într-o măsură mai mare stăpânirea de sine si imaginația. Respectiv, în cazul familiilor populare se pot identifica accente subliniate asupra ordinii, respectului. Exemplele comportamentale pe care adolescentul le descoperă în cadrul familial pot fi pozitive sau negative. Este bine cunoscuta puterea exemplului pe care părinții o au în fața copiilor. Strânsa atașare a copiilor fața de părinți, considerația și prestigiul acestora dobândite în urma experiențelor îi ilustrează pe aceștia ca fiind ființele suverane, capabili sa rezolve orice problema, abordând o încredere necondiționata pentru părinții lor. Pentru copil aceasta imagine este importanta pentru siguranța sa fizică si psihică. În lipsa acestei imagini dezvoltarea copilului se produce dizarmonic. Pentru o imagine pozitiva a adolescentului este nevoie de un exemplu pozitiv din partea părințiilor, o educație bine structurată și organizată a familiei. Stabilirea unui sistem echilibrat în care adolescentul sa își onoreze trebuințele dezvoltandu-și sentimentul de îndatorire față de familie și societate. În acest sens, se poate evidenția importanța factorilor familiali în formarea și dezvoltarea psihosociala adolescentului. Un cadru familial fericit reprezintă un bun predictor în dezvoltarea armonioasa și sănătoasă a adolescentului, pregatindu-l pentru autonomia economica și sociala care îl va aștepta în calitate de adult.

CAPITOLUL 3. ADOLESCENȚII INSTITUȚIONALIZAȚI – VIZIUNI PSIHOSOCIALE

3.1. Tematica instituționalizării

Declarația Universală a Drepturilor Omului, implementata în Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite în decembrie 1948 care decreta dreptul la viața, la libertate și la siguranța propriei persoane, dreptul fiecărei persoane la securitate sociala și la un standard optim de trai pentru asigurarea sănătății, bunăstării sale cat și a familiei, împreuna cu ocrotirea acesteia de către societate, precum și dreptul mamei si a copilului de a beneficia de ajutor și asistența sociala. Mediul oportun pentru viața precum și pentru dezvoltarea favorabilă a copiilor este familia. În cazul acesta s-a adoptat în noiembrie 1959 la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, Declarația privind drepturile copilului. Aceasta declarație consfințește imperios protecția și bunăstarea copilului de către părinți în mod deosebit, guverne, autorități locale, structuri de caritate și în final de toți oamenii. Din cuprinsul Declarației reies atribuțiile societății de a asigura protecția precum și instruirea educaționala, pentru copil cât și pentru bunul mers al societății. În lipsa cadrului familial s-au format strategi deosebite de ocrotire a copiilor lipsiți de familie, orfani sau neglijați. Acești copii ajung sub protecția deosebita a comunității sau a oficialităților generale potrivit aspectelor prevăzute în Declarația principiilor sociale și juridice privind protecția copilului adoptată în anul 1978 la Geneva. Conform documentelor istorice se evidențiază faptul că, ocrotirea sociala a copilului se concretizează prin stabilitate juridică. Majoritatea drepturilor au caracter protectiv, copiii trebuiesc protejați împotriva abuzurilor fizice, psihice sau morale. Potrivit acestei declarații se încearcă perfecționarea și dezvoltarea instituțiilor de creștere pentru copiii defavorizați. Amenajările precum și dotările instituțiilor sunt realizate de către Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului. Costurile acestor beneficii sunt asigurate de bugetul statului. Instituția cu ajutorul condițiilor materiale și umane pe care le poate oferi încearcă să suplinească pe cât posibil cadrul familial pentru copiii lipsiți de familie. Pentru aceasta, ambianța psihosociala din instituție trebuie să compenseze cât se poate de mult lipsa părințiilor și a familiei. În ciuda implicării statului și a numeroaselor ministere in buna organizare și desfășurarea pe toate planurile a protecției, îngrijirii și dezvoltării copiilor se pot identifica sincope în ceea ce privește afectivitatea primită de copii în cadrul instituției dar și problema reintegrării acestora în societate la vârsta adolescenței. Se poate remarca o insuficiență reală din partea guvernului și conducerii acestuia în a oferii posibilități de reintegrare sociala a adolescenților după părăsirea instituției de creștere. În acest context, la nivelul întregii țari, exista doar câteva centre pentru dezvoltarea și însușirea cunoștințelor și deprinderilor meșteșugărești. Luând în considerare aceste aspecte se pot evidenția capacitățile reduse ale instituției în a pregăti, forma și dezvolta cadrul optim de trai pentru adolescent după părăsirea centrului. Conform unui studiu de caz, majoritatea adolescenților care părăsesc centrele de creștere doresc dobândirea unor îndemânări spre propășirea în viață pentru împlinirea socio-economică. Totodată acestea sunt și dificultățile adolescenților la ieșirea din spațiul instituțional. Concluzia reliefată în urma studiului este că, educația privind integrarea sociala a copiilor și adolescenților este în continuare neglijata, accentuând limitele autorităților și instituțiilor abilitate în acest domeniu, oferind la ora actuala puține șanse de integrare, dezvoltare și evoluție a viitoarelor structuri ale societății.

3.2. Rolul si funcțiile instituției

Instituția responsabilă de creșterea și protecția copilului are un rol extrem de important în existenta acestuia, încercând pe cât posibil sa substituie lipsa cardului familial. În lipsa familiei, satisfacerea trebuințelor privind securitatea fizica, materiala și afectiva este nerealizabilă, aceasta fi un factor de dezechilibru somatopsihic pentru copil. Pentru evitarea acestor tragedii, guvernul împreuna cu instituția de creștere încearcă sa ofere resurse socioeducaționale pentru compensarea lipsei familiei. În mod concret, instituția are menirea de a oferi protecție temporară copiilor și adolescenților aflați în nevoie, pana la reîncadrarea acestora în familiile din care provin, găsirea unor alternative familiale sau in lipsa posibilităților ivite până la finalizarea studiilor. Centrul încearcă să asigure un climat cât mai apropiat de cel familial prin asigurarea de asistență medicale, socială, bunuri materiale, școlarizare, necesare dezvoltării optime a copiilor. Cadrul socioeducațional este regăsit în stilul de conviețuire mijlocit de partea materiala și umana a centrului ca obiectiv să asigure o optimă dezvoltare fizică și psihică a copiilor și adolescenților din instituție. Îngrijirea copiilor din instituție trebuie realizată și desfășurată sub contextul necesitaților și trebuințelor acestora. Caracteristica cea mai importantă a copilului din instituție o reprezintă nevoia de a stabili și fixa relații bune și adevărate cu persoanele care se ocupă de oferirea securității, afecțiunii și disciplinării sale. O alta caracteristica importanta pentru dezvoltarea și împlinirea copiilor în instituție o reprezintă ambianța pozitiva. Aceasta fiind stimulul care acționează asupra creșterii armonioase și educării copiilor. Ambianța oferită atât confort material dar și o calitate mai buna a relațiilor interpersonale. Relațiile, copil-copil, adult-copil sunt deosebit de importante, acestea constituind un punct cheie spre liniștea psihică, confort afectiv pentru dezvoltarea copiilor din instituție. Necesitățile de siguranța afectivă, de apartenență se împlinesc în urma relațiilor interpersonale pozitive, în mod deosebit a relației adult-copil. Relația adult-copil, pozitivă este fundamentală pentru confortul afectiv al copiilor cat și pentru cadrul socioeducațional al acestora. Acest concept responsabilizează angajații centrului de a oferii fiecărui copil posibilitatea de a dobândii o imagine de sine pozitivă, ca principal aspect pentru o dezvoltare psihologică sănătoasă. Personalul instituției trebuie să dezvolte copiilor, imaginea de sine precum și independența. Deschiderea adulților din instituție cu privire la dificultățile existente pentru copii, reprezintă un important aspect spre comunicare și confort psihic. O alta funcție importanta a instituției și a personalului acesteia este de a inocula în rândul copiilor dorința de realizare, personală și profesională. Cu ajutorul educației trebuie să se dezvolte aceasta dorință și să se implementeze nivelul optim de energie psihica pentru atingerea acestor deziderate. Coordonarea corectă a copiilor spre o dezvoltare psihosocială optimă poate fi un bun predicator pentru realizarea sociala a adolescentului după părăsirea instituției. Importanța și funcțiile instituției de creștere sunt bine cunoscute pentru copiii vitregiți de familie. Cu toate eforturile instituției și a autorităților naționale și locale în oferirea de beneficii pentru copiii defavorizați se pot remarca neajunsuri și multiple probleme. De asemenea, se pot identifica și reușite educaționale care sunt într-o continuă creștere. Un important medic crescut într-o instituție de creștere mărturisea: „ …am avut condiții bun de viață, în centrul în care am crescut, m-a pregătit să respect și să iubesc munca. Mi s-au oferit toate posibilitățile de reușită profesională”. Potrivit funcțiilor instituției de creștere, a rolului acesteia în existenta și dezvoltarea copiilor defavorizați, instituția își propune să desăvârșească optim dezvoltarea biologica, psihologică, socială și afectivă a fiecărui copil pentru a facilita integrarea și progresul în societate.

3.3. Aspecte psihosociale a adolescenților instituționalizați

Ocrotirea adolescenților lipsiți sau defavorizați de familii este posibilă prin încredințarea acestora unor organizații tutelare. Plasamentul familial sau încredințarea adolescenților instituțiilor de creștere sunt câteva organizații care pot asigura dezvoltarea optimă a acestora. Adolescenții instituționalizați sunt defavorizați sau abandonați de familii care ajung într-o instituție de creștere și ocrotire în urma unei hotărâri a Comisiei pentru protecția copilului. Conform etimologiei, cuvântul „abandon” semnifică „la discreția cuiva, la bunul plac a unei persoane”. Din această perspectivă, abandonul înseamnă a renunța la responsabilitatea de a oferi siguranța și îngrijire părintească. În lume sunt aproximativ 1,7 milioane de copii abandonați in instituțiile de creștere socială. România având o mare pondere în realizarea acestui număr , situându-se pe primul loc în Europa privind numărul de copii abandonați. În Romania sunt în prezent x de copii abandonați în sistemul de protecție socială. Din perspectiva Iolandei si N. Mitrofan, abandonul reprezintă „ nerespectarea îndatoririlor fața de copil, părăsindu-l, lăsându-l fără ajutor, putând fi expus la suferință fizică sau torturi morale”. Odată cu abandonul copiilor de către părinți se succed o multitudine de acțiuni apăsătoare fizic și psihic pentru copiii. Abandonul prejudiciază dezvoltarea copiilor pe toate planurile sale esențiale. Consecințele abandonului sunt intense și agresive, însoțind copilul pe tot parcursul vieții sale. De aceea o privire mai atenta a acestei situații necesită realizată. Urmările negative ale instituționalizării asupra dezvoltării copiilor sunt bine cunoscute, ele fiind temele multor studii si abordări științifice. Schimbările majore și traumatizante din adolescența survenite la nivel somatic, cognitiv și afectiv urmate de trăirile și efectele negative ale instituționalizării, a lipsei de afecțiune parentala poarta adolescentul tot mai aproape de un uragan lăuntric de trăiri și gânduri chinuitoare. La adolescenții instituționalizați, se pot remarca încetiniri în dezvoltarea fizică, aceasta latența cunoscută sub denumirea de ,,piticism de deprivare“ , precum și a sexualității (Dumitrana, 1998). Maurice Debesse, subliniază aceasta precizând că, maturizarea cognitivă și socială din timpul adolescenței accentuează iritabilitatea, însingurarea, imaginea de sine scăzută, capacitatea scăzută a abordării și interpretării emoțiilor precum și a actelor violente. Lipsa afectiva din timpul copilăriei și a adolescenței poate duce la un comportament frustrant și nepotrivit a adolescentului. Izolarea socială a adolescenților și lipsa cadrului familial sunt aspecte răspunzătoare pentru problemele acestora în instituție și societate. Exercitare permanentă a factorilor frustranți, precum și acumularea de tensiune poate explica comportamentul frustrant al adolescenților instituționalizați. Acomodarea dificilă în cadrul colectivului școlar a adolescentului instituționalizat poate determina o atitudine de însingurare din partea acestuia. Cercetări substanțiale au arătat faptul, că, lipsa afecțiunii materne dar și a siguranței psihice oferite în cadrul familial poate influența sănătatea fizica, psihică și socială. Levy (1937) prezintă câteva aspecte caracteristice ale adolescenților instituționalizați, precum, relații superficiale, atitudine anosta, carențe atitudinale în ceea ce ii privesc pe ceilalți precum și lipsa de concentrare la școală sunt câteva însușiri prezentate de Levy pentru a descrie comportamentul adolescenților instituționalizați. Comportamentul adolescentului instituționalizat exprimă tristețe, încredere în sine scăzută și dezorientare. Bowlby subliniază în (1952) capacitatea scăzută de integrare socială a adolescenților care și-au petrecut anii copilăriei în instituție, fată de cei crescuți în familie. În cazul adolescenților instituționalizați, deficiențele în formarea independenței pentru viață, lipsa modelelor parentale precum și neimplicarea acestora în deciziile majore referitoare la propria viață au implicații negative asupra integrării sociale viitoare a acestora.

CAPITOLUL 4. OBIECTIVELE, IPOTEZELE ȘI METODOLOGIA CERCETARII

4.1. Obiectivele cercetării

Obiectivul general al acestei lucrari îl constituie studierea aspectelor psiho-sociale, respectiv, imaginea de sine, inteligența emoționala, statutul social și dispoziția afectivă la adolescenții crescuți în cadrul instituției de crestere, respectiv a celor in familii parentale. Toate acestea datorate importanței acestei perioade, a adolescenței care este una de referința in viața fiecarei persoane, astfel, numeroase studii precum si literatura de specialitate subliniaza profunzimea modificarilor și a schimbarilor aparute in aceasta etapa. Astfel, reforma aparuta in perioada adolescenței este una majoră cu un puternic impact pe plan fizic, psihic si afective. Așadar, familia, în mod deosebit parinții au un rol considerabil în sprijinirea adolescenților in aceasta etapa zbuciumata, deoarece importanța exemplelor personale este esențială în buna gestionare a numeroaselor schimbari pe care adolescentul le întampina în aceasta etapa vieții. În lipsa parinților schimbarile precum și dezvoltarea din aceasta etapa se produce deseori într-un ritm dizarmonic. De cele mai multe ori lipsa cadrului familial are un impact major pentru adolescenți. Astfel obiectivul țintă constituie identifica și a îndeparta aspectelor psiho-sociale nedorite.

Obiectivele specifice:

● identificarea și selectarea unor instrumente psihologice care să determine nivelul de inteligenta emoționala, gradul de acceptare a propriei persoane, problemele sociale precum și dispoziția afectivă.

● aplicarea instrumentelor selectate pe două esantioane de adolescenți respectiv, instituționalizați și adolescenți crescuți in cadrul familiilor parentale.

● cotarea și interpretarea răspunsurilor, potrivit instrucțiunilor instrumentelor alese, realizarea unei baze de date precum și analiza statistică a datelor obținute.

● întocmirea unui program de intervenție proiectat în șase etape, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine, dezvoltarea inteligenței emoționale, dispoziției afective, precum și conștientizarea importanței relațiilor sociale la adolescenții instituționalizați.

4.2. Ipotezele cercetării

În urma obiectivelor existente, în a investiga imaginea de sine, inteligența emoțională, adaptarea socială și dispoziția afectivă la adolescenții instituționalizați în comparație cu cei crescuți in cadrul familiei parentale iar pentru atingerea acestor obiective am formulat urmatoarele ipoteze:

1. Se prezumă, că, adolescenții instituționalizați au o capacitate mai scăzuta de control al emoțiilor, un nivel mai scazut al inteligentei emoționale în comparație cu adolescenții crescuți in cadrul familiei.

2. Imaginea de sine, respectiv acceptarea propriei persoane este mai scăzută în randul adolescenților aflați in instituție decât a celor crescuți într-o familie nucleara.

3. Adolescenții instituționalizați prezinta dificultati de adaptare sociala într-o măsură mai mare decât adolescenții crescuți in sânul familiei.

4. Adolescenții instituționalizați sunt predispuși într-o măsură mai mare decât cei crescuți într-un cadru familial la a adopta o poziție anosta, de însingurare.

4.3. Descrierea variabilelor cercetarii

Ipoteza 1. Variabila indepententă- mediul de proveniență al adolescenților intervievați

Variabila dependentă- nivelul de inteligență emoțională

Ipoteza 2. Variabila independenta- mediul de proveniență al adolescenților intervievați

Variabila dependentă- acceptare necondiționată a sinelui

Ipoteza 3. Variabila independentă- mediul de proveniență al adolescenților intervievați

Variabila dependentă- probleme sociale

Ipoteza 4. Variabil independentă- mediul de proveniență al adolescenților intervievați

Variabila dependentă- dispoziția afectivă de însingurare

5.1 Desingnul cercetarii

Cercetarea de fata are un desingn de tip cvasi-experimental, unifactorial, deoarece avem o singura variabila independenta, care in cazul cercetarii este reprezentata de climatul de proveninenta al adolescentilor, respectiv institutie si familii nucleare. Astfel avem un desingn unifactorial, intersubiecti deoarece sunt 2 grupuri. Grupul format din adolescentii institutionalizati, respectiv grupul de control format din adolescentii proveniti din cadul familial. În urma intervenției desfașurate împreuna cu un numar de 15 adolescenți din grupul celor instituționalizati s-au constituit intr-un un desing unifactorial, intrasubiecti deoarece am retestat acelasi grup avand ca reper rezultatele obținute înaintea intervenției.

5.2 Descrierea loturilor de adolescenți investigați

În cercetarea de față, am investigat două loturi de adolescenți, dintre care 31 proveniți din familii parentale și 29 de adolescenți instituționalizați aflați în casa de tip familial aparținand Direcției Generale de Asistență Sociașă și Protecția Copilului, Arad. Pentru a putea investiga aspectele vizate, am încheiat contracte de colaborare cu psihologi ai Direcției Gnererale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Arad. Eșantionul prezentei cercetări a fost alcătuit dintr-un număr de 60 adolescenți, cu vârste cuprinse între 13-18 ani. Studiul a fost realizat pe doua loturi independente. Adolescenții instituționalizați format din 29 subiecti compus din 16 băieți și 13 fete. Cauzele instituționalizării acestor adolescenți în Centrul de Tip Familial Lipova erau datorate: abandonului, decesul ambilor părinți, decăderea părinților din drepturi, statutului socio-economic redus. Lotul adolescenților proveniți din cadrul familiei fiind format din 31 subiecți, compus din 19 fete și 12 baieți. Chestionarele au fost administrate în grupuri de câte 8 subiecți, în mai multe zile diferite pe perioada unei sapătamani. Culegerea datelor a fost realizata în luna februarie, anul curent.

5.2.1 Prezentarea instituției care găzduiește adolescenții intervievați

5.3 Prezentarea instrumentelor utilizate pentru colectarea datelor

Pentru colectarea datelor am aplicat urmatoarele instrumente:

1. Chestionarul Friedman. Acest chestionar conține 25 de itemi cu posibilitate de alegere duala( DA/NU). La baza acestui chestionar se află teoria lui Daniel Goleman care evidențiaza patru componente ale inteligenței emoționale și anume: autocunoașterea autocontrolul, conștința socială și managementul relațiilor interpersonale. Astfel, evaluarea scorurilor se desfășoară pe lungimea a nouă intervale care determina inteligența emoționala după cum urmează: (0-10) – Infantilism; (10-12) – Reactii infantile, puerile; (12-14) – Reactii adolescentine, imature; (14-15) – Usoara imaturitate emotionala; (16-18) – Situatie spre limita, tendinta spre dezechilibru; (18-20) – Nivel mediu de maturizare; (20-21) – Persoană sensibilă, profund umană, cu echilibru emoțional; (22-24) – Maturitate emoțională normală; (> 25) – Perfect maturizat emoțional.

2. Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ) acesta cuprinde 20 de itemi care măsoară acceptarea necondiționată a propriei persoane. Chestionarul a fost conceput în 2001, de către Chamberlain și Haaga și se bazează pe teoria lui Albert Ellis asupra acceptării necondiționate, itemii reflectând diferitele aspecte ale acestui concept multifațetat, central teoriei rațional-emotive și comportamentale. Scala permite calcularea unui scor global unde valorile mari reflectă nivele crescute de acceptare necondiționată a propriei persoane. Scala se administrează în variantă creion-hartie, individual dar și în grup. Cotarea pentru 9 itemi se face direrct (itemii 2, 3, 5, 8, 11, 16, 17, 18, 20), iar pentru 11 itemi invers, respectiv itemii (1, 4, 6, 7, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 19). Scorul total se obține adunând fiecare dintre cei 20 de itemi, alocându-se de la 1 la 7 puncte dupa cum urmează: 1= Aproape întodeauna fals; 2= De obicei fals; 3= Mai des fals decât adevărat; 4= La fel de des adevărat și fals; 5= Mai des adevărat decât fals; 6= De obicei adevărat; 7= Aproape întodeauna adevărat. Scorurile mari indică o acceptare necondiționată a propriei persoană ridicată. În timp ce scorurile scăzute indică o acceptare necondiționată scăzută. Scorurile posibile variază intre 20 (minim)- 140 (scor maxim). Fidelitatea USAQ a fost estimată prin calcularea coeficientului de consistență interna Alfa Cronbach.(citeste despre asta!) Eșantionul utilizat a fost de 437 subiecți, valoarea Alfa conținută fiind de .73. Aceasta valoare indica o consistență internă bună, ceea ce exprima faptul ca itemii evaluează același construct care este acceptare necondiționata a propriei persoane. În elaborarea USAQ, Chamberlain și Haaga (2001) au pornit de la definiția acceptarii necondiționate a propriei persoane care reflectă faptul că individul „se accepta în totalitate și necondiționat, indiferet daca se comporta inteligent, corect sau competent și indiferent dacaoamenii îl aprobă, îl respectă sau îl iubesc” (Ellis, 1977, pp. 101). Datele disponibile sugerează că, varianta în limba română a chestionarului USAQ are proprietăți psihometrice bune, asemănătoare versiunii originale, în limba engleză. Evaluarea scorurilor obținute sunt repartizate în 5 clase dupa cum urmează: Clasa I- Acceptare necondiționată a propriei persoane foarte scăzută ( < 70); Clasa II- Acceptare necondiționată a propriei persoane scazută (71-83); Clasa III- Acceptare necondiționată a propriei persoane medie (84-98); Clasa IV- Acceptare necondiționată a propriei persoane ridicată (99-113); Clasa V- Acceptare necondiționată a propriei persoane foarte ridicată ( > 114).

3. Sistemul Achenbach al Evaluării Bazate Empiric (ASEBA) cuprinde o garnitură de chestionare pentru evaluarea competențelor, a funcționării adaptative și a problemelor copiilor și adolescenților într-o manieră facilă și eficientă. Utilizând chestionarele ASEBA se pot obține rapid date standardizate referitoare la un spectru larg de competențe, comportamente adaptative și probleme. Chestionarele ASEBA permit obținerea unor descrieri individualizate, acestea incluzând și întrebări deschise care vizează punctele tari și aspectele îngrijorătoare legate de comportamentul copilului evaluat. Pe baza scalelor ASEBA se poate evalua funcționarea adaptativă a copiilor între 6 și 18 ani ṣi următoarele categorii de probleme: Anxietate/Depresie, scala (I), Însingurare/Depresie, scala (II), Acuze somatice, scala (III), Probleme de relaționare socială, scala (IV), Probleme de gândire, scala (V), Probleme de atenție scala (VI), Comportament de încălcare a regulilor, scala (VII) Comportament Agresiv, scala (VIII). ASEBA 6-18 conține 3 tipuri de chestionare, în funcție de tipul respondentului: părinte (CBCL), profesor (TRF) sau autoevaluare (YSR). CBCL 6/18 ani. Chestionarul CBCL/6-18 reprezintă o revizuire a CBCL/4-18 (Achenbach, 1991; Achenbach și Edelbrock, 1983). Este completat de părinți, asistenți maternali sau de către alte persoane care cunosc copilul în context familial. Pe prima pagină a CBCL/6-18 sunt solicitate informații demografice, respondenților li se cere să își noteze numele și relația cu copilul, de exemplu mamă, tată, părinte adoptiv sau altă relație. Informațiile despre ocupația părinților sunt cerute pentru evaluarea statutului socio-economic (SES), în cazul în care respondentul dorește să ofere aceste informații. Respondentul completează apoi itemii din paginile 1 și 2 care vizează competențele copilului, urmațe de întrebări deschise care au în vedere bolile și dizabilitățile copilului, punctele tari și aspectele problematice sau îngrijorătoare. La completarea CBCL/6-18 nu sunt oferite doar evaluări standardizate, ci și informații descriptive specifice copilului evaluat. Aceste informații descriptive oferă o imagine asupra copilului exprimată în cuvintele respondentului. Utilizatorii pot folosi aceste informații alături de scorurile scalelor în discuțiile cu părinții și cu alte persoane. Itemii din paginile 3 și 4 solicită informații despre problemele comportamentale, emoționale și sociale. Chestionarul YSR se adresează categoriei de vârstă 11-18 ani, la fel ca edițiile precedente (Achenbach, 1991d; Achenbach și Edelbrock, 1987). YSR-ul este completat de tineri pentru a-și descrie propriile comportamente. Dacă un tânăr nu poate completa YSR în mod independent, îi vor fi citiți itemii așa cum s-a descris anterior pentru CBCL. Prima pagină a YSR solicită informații demografice, și conține itemii care vizează competențele, în mod similar celor din CBCL/6-18. A doua pagină are itemi similari celor din CBCL. Itemii care evaluează problemele comportamentale sunt puțin modificați în ediția curentă a YSR comparativ cu cei din CBCL/6-18, prin faptul că, itemii YSR sunt formulați la persoana întâi. TRF (6-18 ani). Chestionarul TRF, se adresează categoriei de vârstă 6-18 ani, și este o revizuire a ediției precedente, care a fost etalonată pentru categoria de vârstă 5-18 ani (Achenbach, 1991c). TRF este completat de profesori și alt personal al școlii care e familiarizat cu comportamentul copilului în școală, cum ar fi consilierii, administratorii sau educatorii. TRF oferă o modalitate rapidă și eficientă de a obține o imagine a comportamentului copilului în școală, văzut de către profesori sau de către alte persoane din acest mediu. El poate fi utilizat pentru compararea informațiilor obținute de la diferiți profesori și de la alte persoane care îl văd pe copil la școală, precum și pentru compararea relatărilor obținute cu CBCL față de YSR. Prima pagină a TRF solicită informații demografice despre elev. Pentru a oferi perspective asupra respondentului și asupra contextului în care este văzut copilul, respondenților li se cere să indice rolul lor în școală, de cât timp cunosc elevul, cât timp petrece acesta la orele lor și ce fel de oră sau ce fel de materie este. De asemenea li se cere să menționeze dacă elevul a fost vreodată propus pentru o plasare într-o clasă specială, serviciu special sau meditații și dacă a repetat vreun nivel de școlarizare. Informațiile descriptive prin aceste întrebări pot îmbunătăți înțelegerea datelor cantitative și a scorului scalelor. Pentru a avea o imagine asupra comportamentului elevilor, respondenților li se cere să evalueze performanța academică și o serie de caracteristici ale funcționării adaptative.În ultimele două pagini chestionarul TRF le solicită informații despre problemele comportamentale, emoționale și sociale, acestea fiind cotate cu 0, 1 sau 2, la fel ca în cazul CBCL. Profesorilor li se cere să își bazeze evaluările pe observațiile din ultimele de 2 luni și nu pe ultimele 6 luni ca în cazul CBCL. Această perioadă de 2 luni ia în considerare faptul că profesorii trebuie să îi evalueze pe elevi după un contact mai redus cu aceștia, iar reevaluarea are loc la intervale mai mici de 2 luni pe parcursul unui an școlar. Asemenea CBCL, TRF cere descrieri ale unor itemi care evaluează problemele respectiv solicita notarea problemelor fizice și a altora care nu au fost anterior menționate. Chestionarele ASEBA se pot completa în 15-20 de minute. Dacă timpul constituie o problemă, utilizatorii pot cere respondenților să completeze doar acea parte a chestionarelor care evaluează competențele și funcționarea adaptativă (în paginile 1 și 2) sau doar cele de evaluare a problemelor specifice (în paginile 3 și 4). Totuși, pentru a obține un tablou complet trebuie completate toate cele 4 pagini de către mai multe persoane care pot oferi informații despre copil, de exemplu părinte și profesor, iar pentru cei care au între 11 și 18 ani, autoevaluarea prin completarea YSR. În cadrul studiului am utilizat Chestionarul de autoevaluare comportamentală (YSR), respectiv a scalelor II și IV, scale ce măsoară Însingurare/Depresie și Probleme sociale. Astfel, scala de Însingurare/Depresie este reprezentată de 8 itemi care sunt (5, 42, 65, 69, 75, 102, 103, 111). Scala numarul IV ce masoară Însingurare/Depresie și Probleme sociale fiind reprezentată de 11 itemi (11, 12, 25, 27, 34, 36, 38, 48, 62, 64, 79). Eșantionul utilizat în adaptarea scalelor CBCL 6-18, TRF și YSR pe populație romanească a cuprins un număr total 2862 de copii. Culegerea de date s-a realizat în două etape. În etapa 1 au fost obținute date de la un număr de 1400 de copii. Evaluările s-au realizat pe parcursul a doi ani (2003-2004). Deoarece nu s-au găsit diferente semnificative între scorurile la scalele celor 2 eșantioane (Internalizare CBCL t=0,67, p>0.05; Externalizare CBCL t=0,87, p>0.05; Total probleme CBCL t=0,96, p>0.05; Internalizare TRF t=1,69, p>0.05, Externalizare TRF t=0,45, p>0.05; Total probleme TRF t=0,27, p>0.05 ), s-au realizat toate analizele pe un eșantion alcătuit din subiecții din ambele etape: decembrie 2002 – ianuarie 2004 respectiv aprilie 2007 – iunie 2007. A rezultat astfel un eșation de 2682 copii care au fost evaluați de către părinți, profesori și/sau au realizat autoevaluarea. Pe acest eșantion au fost efectuate analizele psihometrice precum și profilele de interpretare.

4.7. Modul de colectare a datelor

Pe baza ipotezelor și obiectivelor formulate, am efectuat cercetarea în localitatea Lipova și municipiul Arad având în vedere realizarea unui studiu comparativ între adolescenții instituționalizați cei din cadrul familial. Prin urmare am investigat subiecți aflați în casa de tip familial Lipova aparținand Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad precum si adolescenți proveniți din familii nucleare. Astfel am incheiat un contract de confidentialitate cu cei de la DGASPC pentru a putea întreprinde cercetarea în cadrul acestei instituții. Adolescenților li s-a explicat scopul acestei evaluari, specificând confidentialitatea datelor. Am obtinut consimtamantul în scris a fiecarui individ, dupa care am realizat instructajul pentru fiecare test. Am subliniat faptul ca nu exista raspunsuri corecte sau gresite la itemii chestionarelor, intrucat o parte din adolescenți au manifestat o stare de angoasa pentru a nu obtine rezultate slabe. Instrumentele psihometrice au fost aplicate în grupuri de 15 adolescenți, în data de 06.02.15, respectiv 20.04.2015 ziua, între orele 11- 15, modul de evaluare fiind creion-hartie.

CAPITOLUL 5. PROCEDURA DE LUCRU

5.1 Rezultatele obținute și interpretarea acestora

Plecând de la obiectivele și ipotezele deja prezentate, s-a dorit analiza acestora în vederea identificarii gradului de compatibilitate, în ce masura obiectivele pot fi îndeplinite, respectiv, daca ipotezele se susțin sau nu. În cele ce urmează vor fi prezentate, pe rând, rezultatele chestionarelor aplicate, analiza acestora în programul Statistical Package for the Social Sciences (SPSS), și interpretarea acestora. Unul dintre obiectivele cercetării este de identifica gradul de inteligență emoțională a adolescenților, astfel in urma aplicării si cotarii chestionarului Friedman folosit pentru testarea inteligenței emoționale am obținut urmatoarele rezultate.

Cu semnificațiile: 13-12puncte- Persoană adolescentină sensibilă. 15-14 puncte- Ușoară imaturitate emoțională. 17-16 puncte- Tendință către imaturitate emoțională. 19-18 puncte- Maturitate emoțională redusă, situatie spre limită. 21-20 puncte- Persoană sensibilă, profund umană, cu echilibru emoțional. 24-22 puncte- Maturitate emoțională normală.

Obiectivul secund al acestei cercetarii este de a identifica gradul de acceptare necondiționată al propriei persoane prin care adolescenții intervievați au obținut la chestionarul USAQ urmatoarele rezultate.

Cu urmatoarele accepțiuni Clasa I, cote: <70- Acceptare necondiționată a propriei persoane foarte scazută Clasa II, cote: 71-83- Acceptare necondiționată a propriei persoane scazută Clasa III, cote: 84-98- Acceptare necondiționată a propriei persoane medie Clasa IV, cote: 99-13- Acceptare necondiționată a propriei persoane ridicată Clasa V, cote: >114- Acceptare necondiționată a propriei persoane foarte ridicată

Al treilea obiectiv al acestei cercetarii este de a identifica predispoziția adolescenților în a provoca probleme sociale, astfel rezultatele obținute au fost urmatoarele.

Astfel, cei din intervalul numerar 0-5- vor dezvolta un minim de probleme sociale 6-10-vor dezvoltamulteproblemsociale 11-15- vor dezvolta foarte multe problem sociale

Al patrulea obiectiv al acestei lucrari este de a identifica dispoziția anostă a adolescenților testați, astfel, în urma aplicării chestionarelor s-au obținut urmatoarele rezultate:

Având urmatoarele distribuții 0-5- predispoziție de însingurare scazuta 6-10- predispoziție de însingurare ridicata 11-15- predispoziție de însingurare foarte ridicata

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Perioada Adolescentei (ID: 165849)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Perioada Adolescentei

Copyright Notice

Afecte Si Emotii Exprimate cu Ajutorul Microexpresiilor Faciale

Violenta Stradala

Tulburari Psihiatrice Asociate Ciclului Reproductiv Feminin

Tulburarile Afective

Modalitati de Dezvoltare a Inteligentei Emotionale

Fenomenul de Tip Bullying (intimidare) Factori Explicativi Si Modalitati de Preventie In Mediul Scolar

Copyright Notice

Similar Posts