Performanta In Economia Contemporana

Introducere………………………………………………………….pag. 3

Capitolul I : Performanta in economia contemporana…….………pag 5

1.1. Conceptul de performanta………………………………………….pag. 5

1.2. Performanta economica……………………………………………pag. 8

1.3. Performanta financiara……………………………………………..pag. 10

1.4. Analiza de ansamblu a performanțelor financiare pe

baza contului de profit și pierdere……………………………………………………pag. 16

Capitolul II : Rentabilitatea la nivel de intreprindere..………pag. 20

2.1. Conceptul de rentabilitate……………………………..………….pag. 21

2.2. Indicatori de rentabilitate…………………………….……………pag. 23

2.3. Masuri de crestere a rentabilitatii la nivel de firma….………….pag. 27

Capitorul III : Studiu de caz privind analiza rentabilitatii la

S.C. Bursa de Valori Bucuresti S.A………………………….……….. pag. 29

3.1. Prezentarea B.V.B S.A……………………………………………. pag. 29

3.2. Analiza ratelor de rentabilitate……………………………………..pag 33.

3.3. Masuri de stimulare a cresterii rentabilitatii la B.V.B S.A.

Concluzii si propuneri………………………………………………… pag. 57

Bibliografie…………………………………………………………… pag.59

Introducere

Creșterea gradului de complexitate a activității economice a întreprinderilor în contextual actual al mecanismelor pieței presupune implicații profunde în procesul de conducere nefiind realizabila doar pe baza proceselor de rutină, ci pe o studiere atentă a realității economice.

Performanța este importantă în orice activitate, și cu atât mai mult în domeniul economic. Toți ne dorim să fim performanți. În unele domenii performanța se poate defini foarte ușor, spre exemplu în sport (scor, timpi, centimetri, etc.), dar în domeniul microeconomic problema este mai complexă. Pe de o parte pentru că există o multitudine de factori care influențează performanța. Pe de altă parte pentru că diferiții actori economici văd performanța în funcție de interesele lor. Astfel, managerii sunt interesați de performanța globală a companiei, investitorii (actuali și potențiali) vor percepe performanța prin prisma rentabilității investiției, salariații și clienții vor manifesta interes față de stabilitatea întreprinderii iar creditorii au în vedere solvabilitatea și lichiditatea.

O abordare mai precisă, la nivel microeconomic, caracterizează performanța ca fiind o stare de competitivitate a entității economice, atinsă printr-un nivel de productivitate și eficacitate care-i asigură o prezență durabilă pe piață.

Performanța poate fi percepută ca fiind un rezultat deosebit obținut în domeniul managementului, cel economic, comercial etc., ce implică eficiența, eficacitatea și competitivitatea companiilor și comportamentele lor procesuale și structurale. Nu este deci suficient pentru companie să fie performantă într-o anumită direcție ci este necesar un rezultat bun în toate activitățile deoarece fiecare dintre ele are influență asupra performanței globale. Evidențiem aici deosebirea dintre noțiunile de performanță și rezultat. Astfel performanța este o mărime relativă deoarece se determină prin comparații cu alte mărimi (obiective, rezultatele obținute de concurenți), în timp ce rezultatul apare ca o noțiune absolută.

Legătura dintre performanta și rentabilitate.

Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienței economice, determinând capacitatea întreprinderii de a realiza profit. Altfel spus, rentabilitatea măsoară capacitatea mijloacelor financiare, material și intelectuale ale întreprinderii de a realiza profit.

Profitul reprezintă un concept definitoriu pentru economia de piață, obiectivul oricărui agent economic, justificarea finalității economice a firmelor.Sub raport analitic, profitul are capacitatea de a sintetiza în mărimi numerice o mulțime de aspecte cantitative și mai ales calitative ale procesului economic, reflectând modul de folosire a resurselor materiale și umane, motiv pentru care variațiile sale de la o perioadă la alta dezvăluie caracterul fenomenului economic respectiv.

În analiza rentabilității, după modul în care se realizează comparația între efecte și eforturi se disting două categorii de indicatori de evaluare:

Indicatori ce se exprimă în mărimi absolute. Acești indicatori apar sub forma unor marje (diferențe) între veniturile obținute și cheltuielile efectuate.

Indicatori exprimați în mărimi relative: se obțin sub forma unor rate, raporturi intre rezultatele obținute și cheltuielile sau capitalurile utilizate.

Am abordat această temă deoarece consider că analiza rentabilității este necesară pentru toți producătorii indiferent de activitatea desfășurată, aceasta sporind capacitatea de înțelegere a complexității fenomenelor economico-financiare.

Lucrarea de fata tratează în primele două capitol aspect teoretice privind analiza rentabilității, iar în capitolul trei este prezentat un studiu de caz efectuat la societatea S.C. Bursa de Valori București S.A..

Se poate spune deci, ca lucrarea în ansamblul ei, nu este decât o modalitate de a contura și asigură înțelegerea noțiunii de rentabilitate și a elementului principal care stă la baza asigurării ei, profitul.

Capitolul I : Performața in economia contemporana

Conceptul de performanța

Performanța poate fi pozitivă sau negativă și se referă la rezultatele trecute. Performanța se măsoară prin compararea rezultatelor obținute cu obiectivele propuse. Performanța poate avea 3 semnificații: succes, rezultatul acțiunii și acțiune. Succesul reprezintă reușita unei afaceri, care poate consta în mai multe stări favorabile, fiind dificil de a găsi un singur rezultat pentru a defini succesul. Rezultatul acțiunii exprimă o valoare obținută ca urmare a unei acțiuni. Conform celei de a 3 semnificații, performanța nu reprezintă doar rezultatul măsurat al unei acțiuni ci al întregului proces de formare a performanței.

Noțiunea de performanță putem spune este asociată unei ideologii de progres, de efort continuu. Această abordare dinamică leagă performanța de acțiune, de un anume comportament, și nu doar de un rezultat.

Noțiunea de performanță are un caracter abstract, iar pentru a o determina, de multe ori ne raportăm la alte concepte: eficiență, eficacitate și valoare.

La nivel de întreprindere, performanța include abilitatea de a avea acces la resurse, de a le aloca și utiliza optim în scopul unei remunerări suficiente pentru a acoperi riscul asumat și a justifica interesul, pe traiectoria unei dezvoltări viitoare durabile.

Performanța este reprezentată de acel nivel al celor mai bune rezultate obținute. Un model al unei companii de înaltă performanță are la bază următorii factori:

– Resursele necesare producției (tehnice, energetice, materiale, umane, financiare);

– Procesele de muncă efectuate în cadrul companiei;

– Latura organizatorică a întreprinderii (structura organizatorică și cultura companiei);

– Beneficiarii afacerii

În concluzie se poate afirma deci că noțiunea de performanță la nivel microeconomic este strâns legată de alte concepte cum sunt: productivitatea, eficiența eficacitate, economicitate și rentabilitate. Prin urmare este necesară studierea, aprofundarea acestora.

Productivitatea este, de regulă, definită ca fiind raportul dintre intrările și ieșirile unui sistem economic. Deși este o variabilă esențială în luarea deciziilor precum și un factor determinant al performanței, conceptul de productivitate este folosit destul de rar în practică. În primul rând ea este strâns legată de resursele implicate în procesul productiv. Acestea trebuie să fie disponibile la momentul potrivit și în cantitățile necesare, iar pentru a maximiza productivitatea activității, costurile de procurare a resurselor trebuie să fie cât mai reduse. În al doilea rând rezultatele obținute în procesul de producție trebuie să fie maxime. Prin urmare activitățile și resursele implicate trebuie să adauge valoare produsului final fabricat.

Eficiența, eficacitatea și economicitatea activității.

În domeniul economic, referiri la eficiență pot fi întâlnite încă de la economiștii clasici, cum sunt Adam Smith sau Karl Marx. Conceptul de eficiență a cunoscut o largă răspândire de-a lungul timpului.

Potrivit Oxford Dictionary of Economics: “eficiența înseamnă a obține anumite rezultate prestabilite cu un consum minim de resurse sau a obține rezultatele maxime posibile cu o cantitate prestabilită de resurse”. Conceptul de eficiență este deci definit în două moduri în funcție de premisele de la care se pleacă în activitatea analizată. Prima variantă este cea în care se stabilesc anumite rezultate de atins și cea de-a doua se întâlnește atunci când resursele disponibile sunt limitate și se dorește maximizarea rezultatelor obținute prin consumarea acestora. În practică microeconomică contemporană se întâlnește de regulă prima situație. Companiile își stabilesc (în funcție de diferite criterii) un anumit nivel al rezultatelor pe care doresc să le realizeze cu minimul de resurse consumate, această metodologie fiind mai practică.

Rentabilitatea companiei este un rezultat al întregii activități care depinde în mare măsură de productivitatea activității de exploatare. Fără nici o îndoială există o corelație între cele două mărimi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Uneori însă nivelul rentabilității se poate schimba datorită unor factori care nu țin de productivitate cum este de exemplu inflația sau alți factori externi.

Performanța este un concept mai cuprinzător decât productivitatea și rentabilitatea. Putem spune, deci că acesta include toate aspectele care țin de latura economică, operațională și comercială a companiei (costuri, flexibilitate, fiabilitate, responsabilitate în livrări, viteză și calitate).

costurile scăzute permit obținerea unui profit ridicat la prețurile existente pe piață;

flexibilitatea presupune adaptarea rapidă a operațiunilor la schimbările de pe piață;

fiabilitatea și responsabilitatea asigură desfășurarea activităților conform planului și fără întreruperi sau evenimente neprevăzute;

viteza ciclului operațional înseamnă reducerea cheltuielilor privind stocurile și alte cheltuieli administrative;

calitatea procesului de producție ajută la evitarea situațiilor în care lucrurile trebuie făcute din nou.

Conform stadiului de dezvoltare a economiei mondiale considerăm relevantă accepțiunea ce presupune că performanța obligă la adoptarea unei viziuni globale a interdependențelor dintre factorii interni și externi, cantitativi și calitativi, tehnici și umani, fizici și financiari ai gestiunii ajungându-se astfel la ceea ce azi numim performanță globală. Această performanță globală include aspectele economice, sociale și de mediu iar, într-un astfel de context, eficacitatea și eficiența primesc noi dimensiuni, atât cantitative, cât și calitative.

Performanța globală a entității Figura 1.1.1.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Management_strategic

În prezent în contextul dezvoltării durabile nu putem vorbi decât de performanța globală care reunește cei trei piloni ai termenului de dezvoltare durabilă și anume: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului, prin intermediul dimensiunilor aferente.

Performanța economică

Performanța economică este cea a ansamblului resurselor financiare utilizate de întreprindere, independent de structura sa de finanțare.

Starea economico – financiară a organizației și sustenabilitatea economică joacă un rol esențial în relația dintre performanță economică și eficientă economică. O situație economică precară, un flux de numerar încărcat de costuri suplimentare și un mediu economic instabil poate să constituie un factor decisiv în selecția unei variante performante sau eficiente de proiect. Presiunea financiară, cel mai adesea, impun promotorilor de proiect adoptarea unei orientări strategice pe termen scurt în dezvoltarea investițiilor. Aceasta viziune însă, intra în contradicție cu principiile performantei economice orientate cu precădere pe termen mediu și lung.

Performanța economică reprezintă „nivelul la care un sector de activitate isi poate scopurile sau obiectivele urmărite de companiile care activează în cadrul său. Performanța este multidimensională, acoperind astfel aspecte legate de profitabilitate, inovare, proiectarea produsului, calitatea și creșterea dar si sustenabilitatea economica.

Performanța economică poate fi sinonimă cu conceptul de eficiență economică. Astfel, performanța economică reflectă o stare a activității economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obținerea unui anumit bun economic, într-un timp dat. Performanța economică se măsoară fie prin raportarea efectelor obținute (în expresie fizică sau monetară), la eforturile depuse (resursele utilizate și consumate), fie prin raportarea eforturilor la efecte.

Eficiența economică poate îmbrăca deci mai multe forme: productivitatea muncii, productivitatea capitalului, productivitatea pământului.

Analizele de eficientă, sustinute prin intermediul sistemelor de indicatori și metodologiilor dezvoltate constituie elementul central al asigurării creșterii și dezvoltării economice prin investiții în contextual fenomenelor de globalizare și internaționalizare. Creșterea eficienței a constituit un deziderat permanent la nivelul tuturor organizațiilor și sistemelor economice. Pentru aceasta s-au întreprins diferite măsuri și acțiuni care au permis integrarea deciziei de investiții în ansamblul mult mai complex de preocupări la nivelul managementului superior și a permis conexiunea cu ale domenii precum managementul strategic, comportamentul concurențial sau psihologia managerială.

Obiectivul legat de asigurarea unui nivel superior de eficienta poate fi atins doar prin implicarea activă a tuturor factorilor din interiorul organizației pe toată durata ciclului de viață. Dacă initial o importanță semnificativă era orientata pe partea de exploatare, în perspectiva imediată, accentul se transfera pe partea inițială de identificare a oportunităților de proiect, de conexiune a viitorului proiect cu mediul economic, de analiza complexă a performanțelor, de identificare a soluției optime de finanțare la un anumit moment de timp etc. Toate aceste etape și activități devin primordiale, în contextul unor piețe din ce în ce mai aglomerate, a unei concurente fără limite teritoriale, a unor resurse din ce în ce mai scumpe și mai dificil de utilizat.

Pentru evaluarea performanțelor economico-financiare ale unei firme, se impune luarea în considerare a mai multor categorii de indicatori, atât cantitativi, cât și calitativi, care urmăresc toate aspectele activității acesteia. Sistemul de indicatori ai performanțelor economico-financiare oferă informații managerilor și terților cu privire la eficiența activității de producție și de comercializare, la rentabilitatea obținută, la eficiența gestionării resurselor materiale și umane, la creșterea valorii firmei în perioada supusă analizei. Totodată, acest sistem de indicatori permite descoperirea punctelor tari și slabe ale activității desfășurate, pe baza cărora se adoptă măsurile pentru îmbunătățirea performanțelor în viitor. Aceasta teorie la baza elaborării previziunilor privind evoluția rezultatelor firmei în viitor.

1.3. Performanta financiară.

Performanța economico-financiară poate fi definită ca fiind un nivel calitativ superior in activitatea economico-financiara desfășurata de agenții economici, si care se apreciază cu ajutorul mai multor indicatori, cum ar fi: cifra de afaceri, rentabilitatea capitalului, productivitatea muncii, randamentul capitalului, profitul brut și cel net, rata anuală de înnoire a capitalului fix, eficiența utilizării mijloacelor etc.

Performanța financiară reprezintă relația dintre veniturile și cheltuielile unei unități, așa cum sunt raportate în contul de profit și pierdere. Deci, performanța sau nonperformanța unei întreprinderi este reflectată în contul de profit și pierdere și este dată de raportul dintre venituri, care prin realizare vor genera fluxuri viitoare de numerar, și cheltuieli ce apar prin utilizarea resurselor perioadei.

Potrivit Cadrului general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare (CG), veniturile constituie „creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor”.

În categoria veniturilor sunt cuprinse atât veniturile realizate prin activitățile curente desfășurate de întreprindere (exemplu: veniturile din vânzări, din redevențe și chirii, veniturile din dobânzi sau din dividende), cât și câștigurile, indiferent că rezultă sau nu în urma desfășurării de activități curente și sunt realizate (exemplu: sume rezultate în urma ieșirii activelor imobilizate pe termen mediu și lung) sau nerealizate (exemplu: creșterea valorii contabile a activelor pe termen lung, câștiguri din reevaluarea titlurilor de plasament). Conform reglementărilor contabile românești în categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente (veniturile din vânzări, din comisioane, din dobânzi sau dividende), cât și câștigurile din orice alte surse.

Pe de altă parte, cheltuielile constituie, conform aceluiași Cadru general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare – „diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari”.

În categoria cheltuielilor sunt cuprinse atât cheltuielile angajate în cursul normal al activităților curente ale întreprinderii (exemplu: costul vânzărilor, cheltuielile de personal sau cheltuielile cu amortizările) cât și pierderile și minusurile de valoare, indiferent că acestea sunt degajate sau nu din activitățile curente ale întreprinderii și indiferent că sunt latente (exemplu: pierderi rezultate din creșterea cursului de schimb valutar în cazul împrumuturilor contractate de întreprindere în valută) sau realizate (exemplu: pierderi rezultate din dezastre sau din ieșirea activelor pe termen lung). Potrivit OMFP nr. 1802/2014, cheltuielile unei entități reprezintă „valorile plătite sau de plătit pentru: consumuri de stocuri, lucrări executate și servicii prestate de care beneficiază entitatea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligații legale sau contractuale etc. În cadrul cheltuielilor exercițiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.”.

Cheltuielile împreună cu veniturile formează structurile contului de profit și pierdere. Acestea sunt legate în mod direct de evaluarea performanței întreprinderii (de măsurarea profitului).

Orice afacere implica o investiție care trebuie să aibă drept consecință rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi resurse disponibile pentru ale investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve s.a.

Analiza și diagnosticul performantei întreprinderilor se realizează pe baza datelor din contul de profit și pierdere, situație financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale care permit crearea bogăției plecând de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanta întreprinderii, respective capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.

Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată atât după natura, cât și după funcții (destinație), fiecare oferind avantaje pentru analiza,

După natura, contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.

Structurarea contului de profit și pierdere sub forma tabelara permite determinarea fluxurilor de rezultate sub forma marjelor de rentabilitate (profit sau pierdere) pe cinci niveluri corespunzătoare activităților economice, financiare și extraordinare.

Tabelul 1.3.1

Contul de profit și pierdere

Debit Credit

Sursa : OMFP 3055/2009 – CAPITOLUL VI – SECȚIUNEA 2 CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Reglementările contabile romanești convergente cu directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, respective IFRS, prin OMFP nr 1.752/2005, recomanda formatul contului după natura în lista dar Nota explicativa 4, Analiza rezultatului din exploatare, cere detalierea acestui rezultat și după destinație.

1. Cifră de afaceri netă ce cuprinde:

sumele ce rezultă din vânzarea bunurilor și serviciilor din activități curente

venituri din vânzarea mărfurilor

venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete

2. Variația stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate și produse în curs, ce reprezintă variația (în plus sau minus) dintre valoarea la costurile de producție efective, a stocurilor de produse și producție în curs de la sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor în curs.

3. Producția realizată pentru scopuri proprii și capitalizata.

4. Alte venituri din exploatare (venituri din creanțe recuperate și alte venituri).

Venituri din exploatare

5. A) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile: costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate, costul de achiziție a materialelor ne stocate trecute direct asupra cheltuielilor, contravaloarea energiei și apei consumate, costul de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii, prime de asigurare, studii și cercetări, comisioane și onorarii, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, deplasări, detașări și transferări, cheltuieli poștale, servicii bancare, taxe telecomunicații,

6. Cheltuieli cu personalul: A) salarii și indemnizații.

B) cheltuieli cu asigurările și protecția socială.

7. A) Ajustări de valoare privind imobilizărilor corporale și necorporale în funcție de venituri și cheltuieli

B) Ajustări de valoare privind activele circulante în funcție de venituri și cheltuieli

8. A) Alte cheltuieli de exploatare

8.1. Cheltuieli privind prestațiile externe

8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte asimilate.

8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate.

B) Ajustări privind provizioanele:

venituri;

cheltuieli;

Cheltuieli de exploatare

Profitul sau pierderea din exploatare

– Profit

– Pierdere

9. Venituri din interese de participare.

10. Venituri din alte investiții financiare și creanțe care fac parte din activele imobilizate.

11. A) Venituri din dobânzi.

B) Alte venituri financiare

Venituri financiare

12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante

cheltuieli;

venituri;

13.1. Cheltuieli privind dobânzile.

13.2. Alte cheltuieli financiare.

Cheltuieli financiare

Profitul sau pierderea financiar (a) – Profit

– Pierdere

14. Profitul sau pierderea curent (a).

profit;

pierdere;

15. Venituri extraordinare.

16. Cheltuieli extraordinare.

17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

profit;

pierdere;

Venituri totale

Cheltuieli totale

Profitul sau pierderea brut (a) – Profit;

– Pierdere;

18. Impozitul pe profit.

Cheltuieli cu impozitul pe profit curent

Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat;

Venituri din impozitul pe profitul amânat;

19. Alte impozite nereprezentate în elementele de mai sus.

20. Profitul sau pierderea net (a) a exercițiului financiar

Profit;

Pierdere;

1.4. Analiza de ansamblu a performanțelor financiare pe baza contului de profit și pierdere.

Contul de profit și pierdere (CPP) arată modul în care s-a ajuns de la situația patrimonială de la începutul anului (bilanțul de deschidere) la cea de la finele perioadei (bilanțul de închidere), prin intermediul veniturilor și cheltuielilor.

Din punct de vedere contabil veniturile și cheltuielile afectează rezultatul exercițiului. Din punct de vedere financiar numai o parte din acestea influențează trezoreria întreprinderii. Astfel vom avea:

– Venituri încasabile (influențează atât rezultatul exercițiului cât și cel financiar), și venituri calculate (nu generează încasări de numerar, de exemplu: venituri din provizioane);

– Cheltuieli plătibile (influențează rezultatul exercițiului și trezoreria: cheltuieli materiale, cu terții, cu salarii, asigurări, cu impozite, cu dobânzi) și cheltuieli calculate (nu influențează trezoreria deoarece nu generează plăți: cheltuieli cu amortizările, provizioanele, valoarea activelor cedate). Pe baza contului de profit și pierdere se pot determina șoldurile intermediare de gestiune, acestea reprezentând diverse etape parcurse de o firmă în obținerea profitului.

Studiul modului de determinare a rezultatului exercițiului constituie preambulul analizei în vederea elaborării diagnosticului financiar și a evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se determina capacitatea de autofinanțare, autofinanțarea și conceptul de cash flow, care sunt la originea conceptului de flux de trezorerie (numerar).

Prin regruparea fluxurilor întreprinderii pe tipuri de activități (exploatare, financiar, extraordinare), contul de profit și pierdere explica modul de constituire a rezultatului exercițiului în diferite faze și permite concluzii privind nivelul performantei în exercițiul financiar încheiat.

Din structura contului de profit și pierdere se desprind anumite solduri de acumulări bănești pe cele trei tipuri de activitate, destinate remunerarii factorilor de producție și finanțării activității viitoare denumite solduri intermediare de gestiune.

Soldurile intermediare de gestiune sunt reprezentate de marjă comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut al explorării, rezultatul explorării, rezultatul curent și rezultatul net al exercițiului, fiecare din ele reflectă rezultatul gestiunii financiare pe treapta respectivă, pornind de la cel mai cuprinzător indicator (producția exercițiului + marja comercială) și finalizând cu cel mai sintetic (rezultatul net).

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune este un agregat informațional ce derivă din contul de profit și pierdere. Principalul avantaj al tabloului este acela că pune în evidență calculul rezultatului pe fiecare treaptă de formare a acestuia.

Tabelul 1.3.2.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Sursa : Silvia Petrescu,” Analiza si diagnostic financiar-contabil”, Editura CECCAR,Bucuresti,200,pag 93.

1. Marja comercială este adaosul de valoare adus de întreprindere prin activitatea de comercializare. Aceasta reprezintă valoarea adăugată de comerciant la costul de cumpărare a mărfurilor, marja destinată acoperirii cheltuielilor comerciantului și realizării profitului sau.

Mc=Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Cmf)

2. Producția exercițiului cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indiferent de destinație.

Pex = Producția vândută (Pv) + Producția stocată (+ Producția realizată pentru scopuri proprii și capitalizata (Pi)

3. Valoarea adăugată reprezintă bogăția creată de întreprindere ca urmare a operațiilor sale de exploatare. Ea măsoară “ponderea economică” și constituie criteriul de dimensiune cel mai pertinent.

Văd = Marja comercială (Mc) + Pex – Consumurile intermediare (Ci)

4. Rezultatul brut al exploatării evidențiază rezultatele comerciale din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să măsoare capacitatea de a genera și a conserva fonduri în condiții de funcționare, independent atât de politica financiară și fiscala cât și de sistemul de amortizare adoptat.

RBE = (Vad + Subvenții pentru exploatare) – (Impozite și taxe + Cheltuieli cu personalul (Chp)

5. Rezultatul din exploatare măsoară performanta industrială și comercială a întreprinderii, este de asemenea independent de politica financiară și fiscală, ținând însă cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.

RE = RBE +(Venituri din provizioane privind exploatarea + Alte venituri din exploatare) – (Cheltuieli cu amortizări și provizioane pentru explorare + Alte cheltuieli de exploatare)

6. Rezultatul curent vizează măsurarea rezultatelor exploatării normale și curente, cât și a rezultatelor activității financiare a firmei și se calculează prin majorarea rezultatului exploatării cu soldul operațiunilor financiare.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

7. Rezultatul extraordinar este independent de activitatea curentă a întreprinderii, fiind generat de operații cu caracter neperiodic, datorate unor stări conjuncturale

Rexd = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei rentabilității, al analizei financiare, al diagnosticului financiar-contabil și al evaluării întreprinderii.

Condițiile economiei mondiale actuale, cărora firmele trebuie să le facă față, sunt fără doar și poate destul de complexe: piețe în curs de globalizare, care reacționează cu mare nervozitate la orice stimul, fie pozitiv, fie negative, schimbări tot mai rapide ale mediului de afaceri, o instabilitate și volatilitate crescând pe toate piețele, inclusiv pe cele financiare, climat în care nu mai contează atât de mult cota de piață sau forță financiară, ci viteza de mișcare și adaptare la mediul economic, capacitatea de a lansa noi produse și servicii, de a identifica oportunitățile mai repede decât competitorii. Succesul strategic depinde de sensibilitatea la schimbările pieței, de capacitatea de adaptare și de viteză de reacție. Aceste însușiri nu apar și nu se dezvolta decât în organizații ale căror procese sunt flexibile, eficiente și orientate către client.

Capitolul II. Rentabilitatea la nivel de întreprindere

Rentabilitatea este categoria economică ce exprima capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflecta performanta acesteia. Obiectivele majore ale întreprinderii constau atât în mărirea averii participanților la viața acesteia (acționari, salariați, creditori, stat), cât și în creșterea valorii sale, necesară asigurării propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită în primul rând remunerarea factorilor de producție (munca și capitalul) indiferent de proveniență, precum și realizarea unui surplus.

Prin rentabilitate se înțelege capacitatea unei companii de a degaja un excedent financiar din activitățile desfășurate. În economia de piață monitorizarea permanentă a rentabilității este absolut necesară pentru asigura o continuitate a activității. Pentru toate categoriile de activități economice și de resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizează, în ultimă instanță, în profitul obținut de o întreprindere. Cu alte cuvinte rentabilitatea măsoară capacitatea mijloacelor financiare, materiale și intelectuale ale întreprinderii de a aduce profit.

Rentabilitatea unei afaceri rezulta din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile reflectate în cheltuieli.

După modul în care se realizează comparația între efecte și eforturi, în analiza rentabilității, ca indicatori de performanță se utilizează doua serii de indicatori de evaluare: unii care se exprimă în mărimi absolute și alții care se exprimă în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obțin sub forma unor marje (diferențe) între venituri și cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obțin sub forma unor rate (raporturi) între rezultate și cheltuielile sau capitalurile utilizate.

Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unități foarte rentabile cu marje mici și invers, adică entități cu rentabilități slabe și marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienta cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.

2.1. Conceptul de rentabilitate

În economia de piață, rentabilitatea este o condiție sine qua non a însăși existenței întreprinderilor și rezultatul corelației profesionalismului întreprinzătorului, a resurselor tehnico-materiale și financiare investite, a motivării salariaților și dialogului social, pe fondul progresului tehnico științific și a exigentelor asigurării unei relansări și dezvoltări durabile.

Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienței economice, care reflectă capacitatea unei firme de a realiza profit. În condițiile economiei de piață, profitul constituie obiectivul de bază al oricărei întreprinderi. Creșterea acestuia și, implicit, a rentabilității constituie o necesitate obiectivă, vitală pentru însăși existența întreprinderii. Întreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentul. Rentabilitatea apare, astfel, ca instrument hotărâtor în mecanismul economiei de piață, în orientarea producției în raport cu cerințele consumatorilor (productivi sau individuali).

Mărimea absolută a rentabilității este exprimată întocmai prin masa profitului.

Pentru a aprecia dacă o firmă este viabilă se impune măsurarea rentabilității, iar în acest sens se utilizează doi indicatori sintetici: profitul și rata rentabilității.

Profitul reprezintă un concept definitoriu pentru economia de piață, obiectivul oricărui agent economic, justificarea finalității economice a firmelor.Sub raport analitic, profitul are capacitatea de a sintetiza în mărimi numerice o mulțime de aspecte cantitative și mai ales calitative ale procesului economic, reflectând modul de folosire a resurselor materiale și umane, motiv pentru care variațiile sale de la o perioadă la alta dezvăluie caracterul fenomenului economic respectiv.

Profitul, pe lângă recompensa a întreprinzătorilor pentru riscul asumat este și sursa a investițiilor în același domeniu de activitate sau în domenii noi, mai avantajoase.

Profitul, ca indicator de eficienta a activitatii economice, reprezinta ceea ce se obtine in plus fata de cat s-a cheltuit in activitatea economica.

Metoda traditionala de determinare a profitului consta in compararea cheltuielilor reale efectuate de intreprindere pe durata unei perioade cu veniturile reale obtinute in aceeasi perioada.

Analiza profitului include:

-analiza diagnostic a rezultatului perioadei de gestiune pana la impozitare;

-analiza diagnostic a rezultatului obtinut din activitatile: operationala, investitionala, financiara;

-analiza profitului net;

Evaluarea performanțelor economice pe baza analizei financiare se poate face cu ajutorul unor indicatori, capabili să caracterizeze eficienta utilizării resurselor, să evalueze poziția pe piață a întreprinderii, să ofere informații importante managementului pentru orientare și decizie în acțiunea economică, să asigure posibilitatea comparării diferitelor activități, ramuri și economii naționale.În prezent condițiile intensificării mediului concurențial și adaptării întreprinderilor la acestea, trebuie utilizat un sistem de indicatori specific fiecărei ramură de activitate, care să determine promovarea ideilor novatoare cu efecte pozitive asuprea activității întreprinderii.

2.2. Indicatori de rentabilitate

Rata rentabilității, ca indicator de performanță, poate avea mai multe forme de exprimare, în funcție de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obținute (profitul sau alți indicatori parțiali ai rentabilității) la un indicator de flux global al activității (cifră de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obținerea rezultatului respectiv (ca indicatori de efort). Cele mai importante rate de rentabilitate sunt: rata rentabilității economice, rata rentabilității financiare, rata rentabilității resurselor consumate, rata rentabilității comerciale.

Rata rentabilității economice este reprezentată de raportul dintre un rezultat economic și mijloacele economice angajate pentru obținerea acestuia. Avantajele induse de rață rentabilității economice în sfera analitică se datorează faptului că ea este independentă de structura financiară, politica fiscală a statului prin care se impozitează profitul, precum și de elementele excepționale.

Re = Rezultatul exploatării/Active din exploatare * 100

Rata rentabilității economice exprima eficienta utilizării activelor, respectiv aportul adus de către aceștia la obținerea rezultatelor.

Rata rentabilității financiare permite evaluarea investițiilor de capital ale acționarilor și oportunitatea menținerii acestora, fiind determinat că raport între rezultatul net al exercițiului financiar și capitalul propriu:

Rf = Profitul net/Capitalul propriu * 100

Această rată constituie un indicator important în aprecierea poziției întreprinderii pe piață. O remunerare în creștere a capitalurilor investite asigură:

-ƒ un acces facil la resurse financiare datorită încrederii proprietarilor actuali de a reinvesti în întreprindere;

-ƒ capacitatea de dezvoltare sporită prin prisma și a potențialilor investitori – deținători de resurse financiare disponibile pentru plasamente;

Rata rentabilității resurselor consumate este determinată de raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzărilor:

Evidențierea consumurilor de resurse se realizează în conturile de cheltuieli. Eficiența acestor consumuri se poate aprecia în raport cu rezultatele obținute, pe baza ratei rentabilității resurselor consumate, cunoscută și sub denumirea de rață rentabilității costurilor.

RRrc = Profitul aferent cifrei de afaceri/Cheltuielile aferente cifrei de afaceri *100

Factorii direcți de influență asupra modificării ratei rentabilității resurselor consumate sunt:

● structura cifrei de afaceri pe produse;

● costurile complete unitare;

● prețurile de vânzare;

Asupra acestei rate de rentabilitate, costurile exercită o dublă acțiune, influențând diferit mărimea numărătorului și numitorului. În cazul depășirii costurilor unitare numărătorul (reprezentând profitul) se reduce, iar numitorul (reprezentând cheltuielile totale) crește, ceea ce face ca influența negativă a acestui factor asupra ratei rentabilității resurselor consumate să fie mult mai puternică decât în cazul altor rate. În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al ratei rentabilității resurselor consumate se situează în intervalul 9% – 15%.

Rata rentabilității comerciale reflecta rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprima eficienta valorificării produselor societății pe piață. Calitatea gestiunii unei întreprinderi este validată prin aprecierea produselor sale pe piață, situație evidențiată prin cifra de afaceri.

Rc = Rezultatul din exploatare/Cifra de afaceri * 100

Majoritatea autorilor consideră că ordinea în care factorii acționează asupra ratei rentabilității comerciale este următoarea:

● structura cifrei de afaceri pe produse;

● prețul de vânzare pe produs, fără TVA;

● costul complet unitar.

Nivelul eficienței economice se măsoară cu ajutorul unui sistem de indicatori, între care cei ai rentabilității ocupa un loc deosebit de important.

Măsurarea rentabilității este redată de un sistem de rate de eficientă, care măsoară gradul în care se utilizează diverse surse ale întreprinderii.

Sistemul de rate de rentabilitate include:

Rentabilitatea economică exprima gradul de valorificare al capitalului total, al capitalului fix și al capitalului circulant. Rentabilitatea activelor reflecta câte unități monetare au fost necesare întreprinderii pentru obținerea unei unități convenționale de profit, indiferent de sursa atragerii acestor mijloace. Rentabilitatea activelor trebuie să fie superioară ratei inflației, pentru că întreprinderea să-și poată menține calitățile financiare. În termini reali, rentabilitatea activelor trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament în economie și al riscului economic și financiare pe care și l-au asumat furnizorii de capitaluri.

Rentabilitatea activelor este considerate ca unul din ce mai importanți indicatori ai competitivității. Aprecierile se fac prin compararea rentabilității activelor întreprinderii cu nivelul mediu pe ramura sau cu cel al concurenților.

Nivelul rentabilității economice se măsoară prin intermediul ratelor de rentabilitate, pornind de la un rezultat financiar (profitul brut, profitul din activitatea operațională, profitul net) și ansamblul mijloacelor economice utilizate, precum:

Rentabilitatea activelor (Ră).

Ră= Profit până la impozitare/Total active * 100

În țările cu economie dezvoltată, se considera satisfăcătoare o rentabilitate economică mai mare de 25% ceea ce înseamnă că, în maximum 4 ani, întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate prin profitul obținut.

În funcție de resursele consum mate și de veniturile încasate, rentabilitatea economică poate fi descompusa în mai multe rate, fiecare exprimând o relație dintre un rezultat și capitalul investit pentru a-l obține.
Levierul arata gradul de îndatorare a capitalurilor proprii și este o expresie a riscului suplimentar asumat de acționari prin apelarea la îndatorare, risc pentru care aceștia solicita o primă de risc, o remunerare suplimentară (sub forma efectului de levier financiar al îndatorării).

Efectul de levier arata influenta îndatorării asupra Rfin, adică influenta îndatorării asupra ratei de rentabilitate ce se cuvine acționarilor și pune în balanța riscul suplimentar pe care și-l asuma aceștia (prin îndatorare), măsurat prin levier (DAT > 1 an/CPR) cu remunerarea suplimentară pe care o primesc, reflectată în mărimea efectului de levier. Mărimea primei de risc este proporțională cu gradul de îndatorare.

Situații posibile:

Când Rec > Rdob, întreprinderea utilizează eficient resursele împrumutate de la creditori și obține o rentabilitate a activelor finanțate din aceste surse suficient de mare pentru acoperirea costului datoriilor (Rdob) și pentru remunerarea suplimentară a acționarilor (prin efectul de levier). În acest caz, efectul îndatorării asupra Rfin este pozitiv, favorabil iar creșterea gradului de îndatorare duce la creșterea Rfin, dar atât timp cât Rec > Rdob; astfel, acționarii sunt remunerați peste nivelul mediu de rentabilitate al întreprinderii (Rec).

Punctul maxim până la care întreprinderea se poate îndatora este cel la care Rec = Rdob. Ca urmare, efectul de levier este 0 iar Rfin = Rec. În acest caz, acționarii sunt remunerați la nivelul mediu al rentabilității întreprinderii. Dincolo de acest punct îndatorarea are un efect negativ asupra Rfin.

Când Rec < Rdob, întreprinderea nu obține din exploatarea activelor de care dispune o rentabilitate suficientă pentru suportarea costului datoriilor (Rdob). În acest caz, efectul de levier este negativ iar Rfin < Rec, acționarii fiind remunerați sub nivelul mediu al rentabilității întreprinderii. Creșterea gradului de îndatorare (a levierului) duce la scăderea și mai accentuată a Rfin.

2.3. Măsuri de creștere a rentabilității la nivel de firmă.

Sporirea rentabilității economice se poate realiza, fie pe seama accelerării rotației activelor, fie prin creșterea marjei comerciale. În sfera economică, aceste două posibilități sunt valorificate diferit, în funcție de natura activității. De exemplu, pentru același volum al vânzărilor, sunt necesare mai multe mijloace în industrie decât în comerț. În același sector, apar diferențe semnificative intre întreprinderi ca urmare a strategiei adoptate de fiecare în parte.

Astfel, în sfera distribuției, întreprinderile specializate realizează, de regulă, o rată a marjei sporită (10-14%), în condițiile unei rate de rotație a activelor redusă (2-3 rotații/an). Marile suprafețe comerciale își derulează activitatea cu o marjă redusă (1-2%), dar asigura o rotație în medie a activelor de 7-8 rotații/an.

Rentabilitatea financiară exprima capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin utilizarea capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Rentabilitatea financiară prezintă scopul final al acționarilor unei întreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investiției de capital făcută de aceștia în procurarea acțiunilor întreprinderii sau a reinvestirii totale sau parțiale a profiturilor ce li se cuvin de drept.

Este necesar ca rata rentabilității financiare să fie superioară ratei dobânzii de piață, ceea ce conduce la stimularea creșterii cursului bursier al acționarilor, la atragerea noilor acționari. O situație optimă apare când rentabilitatea financiară a înregistrat o creșterea performantei, fapt ce atestă ca fost respectată corelația de eficienta dintre efortul necesar și efectul economic scontat.

Mărirea rentabilității financiare se poate obține prin:

Sporirea profitului net pe seama creșterii volumului de activitate și a sporirii rezultatelor pe fiecare tip de activitate. Realizarea acestor două obiective se bazează pe optimizarea activității în sectoarele: organizării interne, gestiunii stocurilor, calității produselor și serviciilor, gestiunii comerciale s.a.

Creșterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensive a mijloacelor fixe și reducerea nevoii de fond de rulment (în special prin reducerea stocurilor și a creanțelor).

reducerea ponderii capitalului propriu utilizat în totalul capitalurilor investite, cu condiția ca venitul obținut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.

Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanțele întreprinderii, care depinde de justețea politicii comerciale (rentabilitatea vânzărilor), de eficientizare a capitalului angajat (rentabilitatea economică) și de politica financiară a acesteia.

Capitorul III : Studiu de caz privind analiza rentabilitatii la S.C. Bursa de Valori Bucuresti S.A.

3.1. Prezentarea B.V.B S.A.

Pe fundalul unei tradiții de peste 70 de ani de burse de mărfuri, care au funcționat după modelul burselor occidentale, istoria României consemnează, în anul 1881, apariția primei burse de valori. Acest fapt s-a datorat că urmare a adoptării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri. Realizată după model francez, această lege reglementă înființarea, prin decret regal, a burselor de valori și mărfuri.

Deschiderea bursei din București, ca urmare a adoptării acestei legi, a avut loc la 1 decembrie 1882, în clădirea Camerei de Comerț din Str. Doamnei, în Monitorul Oficial al României din decembrie 1882 fiind publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românești tranzacționate. Evoluția cadrului normativ în domeniul pieței de capital a fost marcată de următoarele etape:
– anul 1904 – o nouă lege a bursei în care operațiunile bursiere sunt mai clar definite și, ca o consecință imediată, publicul larg este tot mai convins de eficiența plasamentelor în titluri de valoare;

– anul 1929 aduce legea asupra bursei, cunoscută ca „Legea Madgearu”, care a reprezentat unificarea legislativă a regimului burselor din România și, totodată, o abordare modernă a actului legislativ.

La momentul anului 1939, se tranzacționau 56 de titluri din domeniul bancar, al transportului și al asigurărilor.

În anul 1948, ca urmare a procesul naționalizării economiei din 1948, a făcut ca prin instaurarea proprietății de stat, să dispară produsele specifice: acțiunile, obligațiunile corporatiste, titlurile de stat autohtone și externe (cu echivalent în lei – aur) și bursa să fie închisă.

În anul 1995 Bursa de Valori este reînființată prin decizia Comisiei Naționale de Valori Mobiliare. Prima ședință de tranzacționare a avut loc în data de 20 noiembrie 1995.

Caracteristicile principale ale Bursei de Valori București:

este societate comercială pe acțiuni, formată prin schimbarea formei juridice a instituției de interes public Bursa de Valori București( până în 2004 a funcționat ca asociație);

este operator de piață și operator de sistem, care asigură investitorilor piețe reglementate de instrumente financiare, la vedere și la termen, și sisteme alternative de tranzacționare, prin sisteme informatice, mecanisme și reguli adecvate pentru efectuarea tranzacțiilor cu instrumente financiare;

desfășoară activitățile specifice stabilite prin legea 297/2004 și prin reglementările CNVM;

adoptă norme juridice în domeniile și în condițiile legi 297/2004;

stabilește comisioane și tarife pentru operațiile desfășurate pe bursă.

Rolul BVB pe piața românească de capital:

furnizaza o piață organizată pentru tranzacționarea valorilor mobiliare și a produselor derivate;

contribuie la creșterea lichidității valorilor mobiliare;

contribuie la formarea unor prețuri care să reflecte corect relația cerere-oferta;

diseminează prețurile formate către public;

promovează operativitatea și eficiența;

contribuie la implementarea regementarilo Uniunii Europene în materie de piețe de capital;

sprijină Comisia Națională de Valori Mobiliare în implementarea politicilor europene și naționale referitoare la piața de capital;

asigură onestitatea și corectitudinea tranzacțiilor.

Principiile după care se guvernează BVB:

Accesibiliatea – bursa se angajează să asigure tratament egal tuturor societăților membre, respectiv societăților emitente listate la bursă.

Informare- bursa se angajează să asigure permanent agenților de bursă și investitorilor, suficientă informație despre societățile tranzacționate și despre prețurile valorilor mobiliare emise de acestea.

Etică pieței – bursa se angajează să asigure că piața valorilor mobiliare funcționează într-un mod care sporește încrederea utilizatorilor, autorităților și publicului larg în genereal.

Neutralitatea – bursa se angajează să acționeze neutru și să-și mențină integritatea în relația cu toți participanții la piață, precum și cu alte instituii său organizații care supraveghează sau operează în piața de capital.

Organizarea și conducerea BVB

Bursa de Valoriu București este administrată de către Consiliul Bursei. Acesta este ale s de Adunarea Generală a Acționarilor ce are drept, inclusiv de revocare. Conducerea efectivă este realizată de către Directorul General numit sau revocat de către Consiliul Bursei. Acesta este reprezentantul legal al BVB în fața autorităților publice și în relațiile cu persoanele fizice și juridice, române și străine.

De asemenea în activitatea Bursei de Valori București au un rol important și Comisiile Speciale. Acestea sunt 4:

Comisia de Admitere la Tranzacționare

Are rol consultativ pentru asigurarea unei activități unitare, ordonate și eficiențe de admitere, promovare, retrogradare și retragere în/de pe piața reglementată la vedere și sistemele alternative de tranzacționare sau piața Rasdaq administrate de BVB.

Comisia de Apel

Are rol consultativ în soluționarea contestațiilor introduse de Participanții la sistemul de tranzacționare al BVB și agenții de bursă/agenții de derivate împotriva deciziilor de sancționare sau de dispunere de măsuri preventive emise de Directorul general – conducător al BVB.

Comisia de Reglementare, Dezvoltare Produse Noi

Are rol în susținerea eforturilor de diversificare a tipurilor de operațiuni de bursă și de instrumente financiare care fac obiectul regulilor BVB.

Comisia Indicilor Denumită și Comitetul Indicilor

Are rol consultativ în legătură cu crearea de indici bursieri ai BVB și participă la adoptarea măsurilor operaționale considerate necesare în legătură cu aceștia.

3.2.Analiza rentabilitatii la S.C. B.V.B. S.A.

3.2.1.Analiza profitului

Determinarea profitului in perioada analizata se poate vizualiza cu ajutorul graficelor individuale, care permit o sesizare mai rapida a evolutiei veniturilor si a cheltuielilor totale.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Asadar, profitul brut poate fi determinat ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale:

In anul 2012:

Pb2012= VT2012 – CT2012 = 25.419.666,00 – 15.289.280,00 = 10.130.326,00 lei

In anul 2013:

Pb2013 = VT2013 – CT2013 = 29.965.684,00 – 18.934.669,00 = 11.031.015,00 lei

In anul 2014:

Pb2014 = VT2014 – CT2014 = 32.693.759,00 – 18.544.136,00 = 14.149.623,00 lei

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se constata ca anii 2013 si 2014 au reprezentat ani buni in activitatea intreprinderii, aceasta inregistrand o majorare a profitului brut in prima faza (2013) de 900.629,00 lei fata de anul anterior,2012, de la 10.130.386,00 lei in 2012 la 11.031.015,00 lei in 2013 .Imediat dupa aceea societatea a inregistrat o majorare de 3.118.608,00 lei, cea mai mare valoare atinsa de profitul brut in perioada 2012-2014, fiind de 14.149.623,00 lei.

Tabelul 3.2.1.

Analiza structurala a profitului

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Rezultatul exploatarii

Profitul sau pierderea din exploatare se calculeaza ca diferenta dintre veniturile din exploatare si cheltuielile pentru exploatare:

In anul 2012 :

Re = Ve2012 – Ce2012 = 17.453.025,00 – 13.370.143,00 = 4.082.822,00 lei

In anul 2013 :

Re = Ve2013 – Ce2013 = 24.412.373,00 – 16.280.051,00 = 8.132.322,00 lei

In anul 2014 :

Re = Ve2014 – Ce2014 = 27.879.484,00 – 16.749.409,00 = 11.130.075,00 lei

Graficul privind rezultatul exploatarii este reprezentat in figura 3.2.4.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se constata ca societatea inregistraza profit din activitatea de exploatare, anul 2013 remarcandu-se ca avand o valoare aproape dubla fata de anul 2012, de 8.132.322,00 lei.Asadar anul 2013 a fost un an bun pentru activitatea de exploatare dar tot anul 2014, la fel ca in cazul profitului brut, a inregistrat cea mai mare valoare a profitului din exploatare, 11.130.075,00 lei, inregistrand o majorare de 2.997.753,00 lei.

Rezultatul financiar

Profitul sau pierderea financiara se determina ca diferenta intre veniturile financiare si cheltuielile financiare :

In anul 2012:

Rf2012 = Vf2012 – Cf2012 = 7.966.641,00 – 1.919.137,00 = 6.047.504,00 lei

In anul 2013:

Rf2013 = Vf2013 – Cf2013 = 5.553.311,00 – 2.654.618,00 = 2.898.693,00 lei

In anul 2014 :

Rf2014 = Vf2014 – Cf2014 = 4.814.275,00 – 1.794.727,00 = 3.019.548,00 lei

Graficul privind rezultatul financiar este reprezentat in figura 3.2.5.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se constata ca societatea inregistreaza profit din activitatea financiara, cea mai mare valoare a acestuia fiind in anul 2012, cand societatea cumula un profit financiar de 6.046.504,00 lei .Anul 2013 si 2014 semnaleaza o descrestere importanta, profitul financiar fiind la jumatatea valorii maxime atinse la sfarsitul exercitiului anului 2012.

Rezultatul curent al exercitiului

Profitul sau pierderea curenta se determina ca suma intre rezultatul exploatarii si rezultatul financiar :

In anul 2012 :

Rc2012 = Re2012 + Rf2012 = 4.082.822,00 + 6.047.504,00 = 10.130.326,00 lei

In anul 2013 :

Rc2013 = Re2013 + Rf2013 = 8.132.322,00 + 2.898.693,00 = 11.031.015,00 lei

In anul 2014 :

Rc2014 = Re2014 + Rf2014 = 11.130.075,00 + 3.019.548,00 = 14.149.623,00 lei

Graficul privind rezultatul curent al exercitiului este prezent in figura 3.2.6.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Si in acest caz avem prezent profit, valorile inregistrate fiind aceleasi cu cele ale profitului brut deoarece intreprinderea nu presteaza activitate extraordinara.

Rezultatul extraordinar va fi egal cu zero in toti cei trei ani doarece nu prezinta venituri cat nici cheltuieli din activitatea extraordinara.

Rezultatul net al exercitiului

Profitul sau pierderea neta este data de diferenta dintre profitul impozabil (profitul brut) si impozitul pe profit.

Din analiza contului 691 “Cheltuieli cu impozitul pe profit” reiese ca societatea a avut urmatoarele cheltuieli conform contului de profit si pierdere :

In anul 2012 –impozitul pe profit: 1.124.184,00 lei

Pn 2012 = Pb2012 – Ip2012 = 10.130.326,00 – 1.124.184,00 = 9.006.142,00 lei

In anul 2013 – impozitul pe profit: 1.546.611,00 lei

Pn2013 = Pb2013 – Ip2013 = 11.031.015,00 – 1.546.611,00 = 9.484.404,00 lei

In anul 2014 – impozitul pe profit : 2.253.618,00 lei

Pn2014 = Pb2014 – Ip2014 = 14.149.623,00 – 2.253.618,00 = 11.896.005,00 lei

Graficul privind profitul net al exercitiului este prezent in figura 3.2.7.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

3.2.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate reprezinta un raport intre un indicator de rezultate (profit sau pierdere) si un indicator care reflecta un flux de activitate (cifra de afaceri neta, resurse consummate) sau un stoc (capital propriu, active totale).

In analiza financiara a intreprinderii putem spune ca principalele rate de rentabilitate sunt urmatoarele :

Rata rentabilitatii economice;

Rata rentabilitatii financiare;

Rata rentabilitatii resurselor consummate;

Rata rentabilitatii comerciale;

Analiza ratei de rentabilitate economica

Rata rentabilitatii economice prezinta raportul dintre un rezultat economic si mijloacele economice angajate in realizarea acestuia.

Pentru a analiza rata rentabilitatii economice in cadrul societatii prezentate vom folosi urmatorul model :

RRe = × 100 = × ×100 , unde:

RRe – rata rentabilitatii economice;

Re – rezultatul din exploatare;

AT – active totale ;

CA – cifra de afaceri;

Tabelul 3.2.2.1

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Astfel :

Rata rentabilitatii economice pentru anul 2012 :

RRe = × 100 = × × 100

RRe = ×100 = × × 100 = 4,16 %

Rata rentabilitatii economice pentru anul 2013 :

RRe = × 100 = × 100 = 7,79 %

Rata rentabilitatii economice pentru anul 2014 :

RRe = × 100 = × 100 = 10,45 %

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii economice :

Pentru perioada 2012-2013 :

∆RRe 2012-2013 = RRe 2013 – RRe 2012 = 7,79% – 4,16% = 3,63%

1.influenta modificarii vitezei de rotatie a activului total exprimata ca numar de rotatii ( ∆ ) :

∆ = Rc 2012 × 100

Rc 2012 = × 100 = × 100 = 23,44%

∆ = × 23,44% = 0,055 × 23,24% =1,27%

2.Influenta modificarii ratei rentabilitatii comerciale ( ∆Rc ) :

∆Rc = (Rc2013 – Rc2012 )

Rc2013 = × 100 = × 100 = 33,48%

∆Rc = ( 33,48% – 23,44% ) = 0,2328 × 10,04 %= 2,33%

Pentru perioada 2013 – 2014 :

∆RRe 2014-2013 = RRe 2014 – RRe 2013 = 10,45% – 7,79% = 2,66%

1.influenta modificarii vitezei de rotatie a activului total exprimata ca numar de rotatii ( ∆ ) :

∆ = Rc 2013 × 100

∆ = × 33,48% = 0,019 × 33,48% = 0,63%

2.influenta modificarii ratei rentabilitatii comerciale ( ∆Rc ) :

∆Rc = (Rc2014 – Rc2013 )

Rc2014 = × 100 = = × 100 = 10,45%

∆Rc = × (10,45 – 33,48) = 0,25 × -23,03 = -5,75%

Grafic privind evolutia ratei rentabilitatii economice (fig. 3.2.2..1.)

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

In perioada 2012-2013 se constata o crestere a ratei rentabilitatii economice cu 3,63% , de la 4,16% de la 4,16% cat s-a inregistrat in anul 2012 la 7,79%, valoare atinsa in anul 2013.

Aceasta majorare s-a datorat faptului ca atat viteza de rotatie a activului total, cat si rata rentabilitatii comerciale au influentat pozitiv evolutia ratei rentabilitatii economice cu 1,27% respective 2,33%.

In anul 2014 rata rentabilitatii economice atinge valoarea de 10,45%, inregistrand o crestere mai mica decat cea din perioada precedent, de doar 2.66%. Acest lucru s-a datorat faptului ca desi modificarea vitezei de rotatie a activului total a influentat pozitiv evolutia ratei cu 0,63%, modificarea ratei rentabilitatii comerciale a inregistrat o influenta negativa de -5,75%, societatea inregistrand o scadere a ratei rentabilitatii economice.

Analiza ratei rentabilitatii financiare

Rentabilitatea financiara este expresia numerica a corelatiei dintre profit si capitaluri in calitatea lor de surse de finantare a activitatii intreprinderii.

In funcite de capitalul utilizat in determinarea acestei rate, literatura de specialitate recomanda doi indicatori:

Rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu ;

Rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent ;

Deoarece societatea analizata nu prezinta datorii pe termen mediu si lun, capitalul permanent va fi egal cu capitalul propriu.

Pentru a determina rata rentabilitatii financiare vom folosi urmatoarea relatie:

RRfin = × 100 = × × × 100 ,

Unde :

RRfin = rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu ;

Pn = profitul net;

Kpr = capitalul propriu;

VT = venituri totale;

AT= active totale;

= viteza de rotatoe a activului total, exprimata prin numar de rotatii;

= factorul de multiplicare a capitalului propriu sau parghia financiara;

= rentabilitatea neta a veniturilor totale;

Pe baza informatiilor din contul de profit si pierdere si bilantul contabil vom intocmi urmatorul table cu informatiile necesare determinarii ratei rentabilitatii financiare dupa cele doua metode:

Tabelul 3.2.2.2.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Asadar, valorile ratelor rentabilitatii financiare ale capitalului propriu vor fi :

In anul 2012

RRfin2012 = × 100 = × 100 = 9,51%

In anul 2013

RRfin2013 = × 100 = × 100 = 9,69%

In anul 2014

RRfin2014 = × 100 = × 100 = 11,81%

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii financiare:

Pentru perioada 2012-2013

∆ RRfin = RRfin2013 – RRfin2012 = 9,69% – 9,51% = 0,18%

1.influenta modificarii vitezei de rotatie a activului total, exprimata prin numar de rotatii ( ∆ ) :

∆ = ( – ) × × × 100

∆ = (0,287 – 0,260 ) × 1,035 × 0,354× 100 = 0,989%

2.influenta modificarii factorului de multiplicare a capitalului propriu(∆ ):

∆ = × ( – ) × × 100 ∆ = 0,287 × (1,066 – 1,035) × 0,354 × 100 = 0,314%

3.influenta modificarii rentabilitatii nete a veniturilor totale (∆ ) :

∆ = × × ( – ) × 100

∆ = 0,287 × 1,066 × ( 0,316 – 0,354 ) × 100 = -1,16%

Pentru perioada 2013-2014

∆ RRfin = RRfin2014 – RRfin2013 = 11,81%- 9,69% = 2,12%

1.influenta modificarii vitezei de rotatie a activului total, exprimata prin numar de rotatii ( ∆ ) :

∆ = ( – ) × × × 100

∆ = (0,307 – 0,287 ) × 1,066 × 0,316 × 100 = 0,673%

2.influenta modificarii factorului de multiplicare a capitalului propriu(∆ ):

∆ = × ( – ) × × 100

∆ = 0,307 × ( 1,057 -1,066 ) × 0,316 × 100 = -0,087%

3.influenta modificarii rentabilitatii nete a veniturilor totale (∆ ) :

∆ = × × ( – ) × 100

∆ = 0,307 × 1,057 × ( 0,363 – 0,316 ) × 100 = 1,525

Grafic privind evolutia ratei rentabilitatii financiare ( fig. 3.2.2.2)

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se constata ca rata rentabilitatii financiare prezinta tendinata de a creste.

In perioada 2012-2013, rata rentabilitatii financiare creste de la 9,51%, valoare atinsa in anul 2012, la 9,69% in anul 2013, inregistrand o majorare de 0,18 procente.

Aceasta majorare a fost determinate de influenta pozitiva a modificarii vitezei de rotatie a activului total de 0,989% si de influenta negativa a rentabilitatii nete a veniturilor totale de -1,16%. Parghia financiara a influentat pozitiv evolutia ratei rentabilitatii financiare, valoarea acesteia a fost suficient de mare pentru a acoperi influenta negativa a rentabilitatii nete a activului, inregistrand o crestere de 0,314%.

Rata rentabilitatii financiare continua sa creasca, atingand in anul 2014 valoare de 11,81%. In perioada 2013-2014, rata rentabilitatii financiare a inregistrat o crestere mai ampla fata de perioada precendeta, si anume 2,12%. Aceasta majorare a fost determinate de influenta pozitiva a rentabilitatii nete a veniturilor totale de 1,525% . In ciuda influentei negative ale parghiei financiare (-0,087) , viteza de rotatie a activului total a fost de aceasta data suficient de mare pentru a determina o crestere favorabila a ratei rentabilitatii financiare.

Rata rentabilitatii resurselor consummate

Rata rentabilitatii resurselor consumate reflecta corelatia dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri si costul total aferent vanzarilor.

Analiza ratei rentabilitatii resurselor consummate se poate determina utilizand urmatorul model:

RRrc = ×100 = × 100 , unde:

RRrc reprezinta rata rentabilitatii resurselor consummate;

Re reprezinta rezultatul exploatarii;

reprezinta cheltuielile de exploatare;

reprezinta veniturile din exploatare;

Pe baza datelor prezentate in contul de profit si pierdere si bilantul contabil vom intocmi urmatorul table cu informatiile necersare determinarii ratei rentabilitatii resurselor consummate:

Tabelul 3.2.2.3.

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Asadar, valorile ratei rentabilitatii resurselor consummate vor fi :

In anul 2012

RRrc = × 100 = × 100 = 30,51%

In anul 2013

RRrc = × 100 = × 100 = 49,93%

In anul 2014

RRrc = × 100 = × 100 = 66,48%

Grafic privind evolutia ratei rentabilitatii resurselor consummate (fig.3.2.2.3)

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se observa ca rata rentabilitatii resurselor consummate prezinta o crestere semnificativa in perioada 2012-13 ani,de 19,42% , de la 30,51% in anul 2012 la 49,93% in anul 2013, urmand ca in anul 2014 sa prezinte o usoara incetinire a evolutiei ratei, de doar 16,55%.

Analiza ratei rentabilitatii comerciale

Analiza ratei rentabilitatii comerciale se determina utilizand urmatorul model:

RRc = × 100 , unde:

RRc – rata rentabilitatii comerciale;

Re – rezultatul din exploatare;

CA – cifra de afaceri;

Pentru determinarea ratei rentabilitatii comeciale vom intocmi un table cu informatiile necesare, preluate din contul de profit si pierdere si bilantul contabil.

Tabel 3.2.2.4

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Ratele rentabilitatii comerciale vor fi :

In anul 2012

RRc2012 = × 100 = × 100 = 23,44%

In anul 2013

RRc2013 = × 100 = × 100 = 33,48%

In anul 2014

RRc2014 = × 100 = × 100 = 41,42%

Grafic privind evolutia ratei rentabilitatii comerciale (fig. 3.2.2.4.)

Sursa : Intocmit de autor pe baza situatiilor financiare anuale prezentate pe www.bvb.ro

Se constata ca rata rentabilitatii comerciale calculate prin raportarea rezultatului din exploatare la cifra de afaceri a inregistrat o crestere progresiva, de 10,04% in anul 2013, urmand ca in anul 2014 aceasta sa continue sa creasca, ajungand la 41,42% ceea ce constituie o majorare mai scazuta fata de anul precedent de doar 7,94%.

INDICATORI FINANCIARI DE PERFORMANTA

Tabelul 3.2.2.5.

Sursa : BVB Raport anual 2012/2013/2014

Indicatorii de lichiditate sunt reprezentați de lichiditatea curentă și lichiditatea imediată. Indicatorii de lichiditate exprima capacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile de până la un an din activele curente.

Lichiditatea curentă

Lichiditatea curentă este unul din cei mai importanți indicatori în analiza unei firme deoarece reprezintă capacitatea acesteia de a-și acoperi datoriile curente (pe o perioadă mai mică de un an) din total activelor curente.

Valoarea optimă a indicatorului este 2, deoarece așa s-ar asigura plata tuturor datoriilor. Acest rezultat reprezintă intervalul de siguranță pentru firme. Cu cât raportul este mai mare cu atât lichiditatea unei întreprinderi este mai bună.

Dacă rezultatul raportului este mai mic de 1 atunci firma are probleme cu lichiditatea curentă și semnifică o incapacitate de plată la termen a datoriilor curente prin vânzarea activelor curente.

De asemenea sunt domenii de activitate unde valoarea raportului poate fi cuprinsă între 1 și 2 și totuși lichiditatea curentă să fie bună. Astfel de sectoare sunt cele unde mijloacele fixe au o pondere foarte mare în totalul activelor, iar activele curente necesita o perioadă mai lungă pentru a fi vândute sau sectoarele care își finanțează activitatea din credite și din majorări de capital social.

Lichiditatea imediată

Lichiditatea imediată reprezintă potențialul întreprinderii de a-și acoperi datoriile pe termen scurt din vânzarea activelor curente fără stocuri și creanțe, practic din disponibilitățile bănești existente. Din acest motiv indicatorul este unul strict și conservator.

Valoarea optimă a raportului este 1. Astfel din disponibilitățile bănești s-ar acoperi exact datoriile curente. În practică de zi cu zi este foarte greu ca acest raport să aivă valoarea 1. Astfel firmele ar trebui să țină un nivel ridicat în numerar al activelor curente pentru a se acoperi datoriile. Specialiștii recomandă ca banii să fie folosiți pentru generarea de profit.

Valoarea raportului de siguranță pentru o firmă este considerată a fi cuprinsă între 0,2 și 0,3.

Foarte puțin analiști folosesc acest indicator pentru analiza unei firme. Pentru o bună analiză a indicatorului el trebuie corelat cu indicatorul lichiditatea curentă și lichiditatea rapidă

Elementele care trebuie luate în calcul la analiza lichidității unei entități sunt:

Stocurile: acestea ar trebui să aibă o vitează de rotație foarte rapidă;

Creanțele: ar trebui încasate cât mai repede;

Furnizorii: termenele de plată trebuie să fie cât mai generoase.

Indicatorii de risc sunt reprezentați de către gradul de îndatorare.

Viteza de rotație a activelor totale

Reprezintă eficienta activelor totale în realizarea cifrei de afaceri. O valoare mare a indicatorului semnifică faptul că se poate realiza un profit mai mare cu același volum de active totale.

Indicatorul privind acoperirea dobânzilor

Indicatorul semnifica banii pe care îi obține societatea că urmare a investițiilor efectuate.

Indicatorii de profitabilitate și anume profitabilitatea, marja brută din vânzări și rentabilitate capitalului angajat indica capacitatea întreprinderii de a obține profit în urma activității sale și controlul costurilor.

Rentabilitatea capitalului angajat semnifica profitul obținut de firma în urma desfășurării activității curente.

Marja netă din vânzări este un procentaj ce arata capacitatea întreprinderii de a-și controla costurile de producție și de a obține un preț optim de vânzare. Un rezultat scăzut reprezintă incapacitatea firmei de a-și controla costurile de producție și de a obține un preț optim de vânzare.

Analiza profitabilității se face pe baza comparației cu rata dobânzii de referință pe termen lung. Atunci când profitabilitatea este mai mare decât această rată, înseamnă că întreprinderea este profitabilă. Dacă profitabilitatea este mai mică ca rata dobânzii, atunci însemna că activele nu sunt orientate în direcția potrivită și administratorii ar trebui să reorienteze activitatea firmei, să reorganizeze firma sau în cel mai rău caz să o lichideze.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a rambursa la scadență împrumuturile pe termen mediu și lung, precum și datoriile și dobânzile. Este un indicator pe care cei care acordă împrumuturi îl analizează pentru că așa au siguranța că întreprinderea le va plăti la timp creditele. 

Rata solvabilității generale

Formula de calcul = active totale/datorii totale

Rata solvabilității generale exprima capacitatea întreprinderii de a mai reînnoi alte credite sau de contracta altele.

Valoarea optimă a raportului este de 1,66.

O valoare mai mică de 1,66 reprezintă insolvabilitatea întreprinderii și pe baza acestui rezultat al indicatorului furnizorii pot refuza acordarea de credite. Insolvabilitatea echivalează cu o situație netă negativă.

Gradul de îndatorare este un indicator care calculează proporția capitalului împrumutat în cel propriu, adică cât la sută din creditele angajate pe o perioadă de până la un an pot fi acoperite din capitalurile proprii.

În general gradul de îndatorare se calculează de către firmele care au împrumuturi de la alte societăți decât cele care au ca obiect de activitate acordarea de credite – de exemplu un împrumut între societatea mama și o filială a sa – pentru a se vedea dacă sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar.

Capitalul împrumutat reprezintă totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, conform cu clauzele din contracte, iar capitalul propriu este o medie a valorilor existente la începutul anului și la sfârșitul exercițiului financiar pentru care se determina impozitul pe profit.

Valoarea contabilă a capitalului propriu pe acțiune arata care este valoarea unei acțiuni în funcție de activele și datoriile firmei. În urma comparării cu valoarea nominal a acțiunii, situația este optimă dacă valoarea contabilă este crescătoare în dinamica și mai mare decât valoarea nominală.

Câștigul pe acțiune sau EPS (earning per share) prezintă valoarea unei acțiuni raportată la profitul net obținut în urma exercițiului financiar. Acest indicator în dinamica trebuie să crească.

Capitalizare bursieră prezintă valoarea de piață a capitalului social al unei societăți pe acțiuni. Altfel spus, cursul curent bursier al acțiunilor societății înmulțit cu numărul de acțiuni aflate în circulație pe această piață. Printre indicatorii macroeconomici de piața se enumera și capitalizarea bursieră sau mai bine zis valoarea de piață a tuturor companiilor tranzacționate la una din bursele din țară. În sens macroeconomic, capitalizarea bursei e constituită, după caz, din suma capitalizărilor bursiere a tuturor acțiunilor înregistrate la bursa sau a celor de la un anumit nivel al bursei, de obicei, nivelul listing.

Concluzii și propuneri

Din lucrarea prezentată rezulta că rentabilitatea nu este altceva decât o formă sintetică de exprimare a eficienței întregii activități a întreprinderii.

Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienței economice, caracteristica mult mai cuprinzătoare ce caracterizează rezultatele obținute din diferitele variante preconizate de a utiliza sau economisi anumite resurse.

În urma analizei efectuate la S.C. B.V.B. S.A., concluzia generală este aceea că societatea desfășoară o activitate rentabilă, obținând profit în toți cei trei ani analizați, respective 2012, 2013, 2014.

Se constată că societatea a obținut cel mai mare profit din activitatea de exploatare în anul 2014, înregistrând cea mai ridicată valoare a profitului, respective 11.130.075 lei. Cea mai mică valoare a profitului din exploatare a fost înregistrată în anul 2012, când cheltuielile din exploatare au avut o pondere semnificativă fata de veniturile din exploatare.

Din activitatea financiară, ca și în activitatea de exploatare, se constată că întreprinderea a înregistrat un progres pe dea lungul ultimilor ani, înregistrând cel mai mic profit în 2012, de 10.130.326,00 lei. Anul 2014 este caracterizat de o majorare semnificativă a profitului, de 4.019.297,00 lei fata de anul 2012 atingând valoarea de 14.149.623,00 lei.

Societatea nu deține venituri sau cheltuieli din activitatea extraordinară.

Bibliografie

21. http://www.bvb.ro