Performanta Bancara

CUPRINS:

INTRODUCERE

Capitolul I TEORII MODERNE PRIVIND PERFORMANȚA BANCARĂ

Noțiuni introductive privind sistemul bancar

Conceptul de management bancar. Esența, principii, particularități, scopuri și etapele evoluției

Managementul și gestiunea riscului bancar

Acordul de capital Basel II și III. Implicațiile sale în managementul riscului bancar

Capitolul II ANALIZA INSTRUMENTELOR CONTEMPORANE DE MĂSURARE A PERFORMANȚEI SISTEMULUI BANCAR MOLDOVENESC

2.1. Analiza indicatorilor de performanță bancară

2.2. Analiza riscurilor în mediul bancar moldovenesc

Capitolul III. MEDIUL EXTERN. GRUPUL BANCAR INTESA SANPAOLO

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ADNOTĂRI

LISTA ABREVIERILOR

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT

INTRODUCERE

„Prezentul creionează viitorul”.

„Managementul este arta artelor întru-cât are în vedere dirijarea talentelor oamenilor.”

Sistemul bancar deține un rol important în cadrul sectorului financiar, în buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, astfel că de-a lungul timpului a constituit o preocupare permanentă crearea unui sistem bancar funcțional, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii, care să satisfacă exigențele tuturor potențialilor clienți, de la apariția primelor manifestări bancare până în prezent.

Sistemul bancar reprezintă unul din cele mai importante elemente ale pieței financiare, activitatea acestuia determinînd în foarte multe cazuri direcțiile de dezvoltare ale unei economii. Evenimentele care au avut loc în cadrul econimiei mondiale în ultimii 5 ani au demonstrat încă odata rolul băncilor comerciale în economie precum și influența lor în declanșarea crizei economice mondiale.

Această teză se concentrează în mod specific asupra sistemului bancar. Ținând cont de realitatea economică și financiară, atât pe plan național cât și pe plan internațional, fiecare țară și implicit și Republica Moldova este interesată în crearea unui sistem bancar solid, care să permită asigurarea unui cadru organizatoric corespunzător dezvoltării mecanismelor financiare.

Odată cu dezvoltarea economiei și îmbunătățirea mediului de afaceri din Republica Moldova, sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare majoră. În contextul provocărilor impuse de globalizare, procesul integrării europene care este echivalent cu procesul de dezvoltare a Republicii Moldova, nu poate fi realizat fără existența unui sistem bancar performant, care să facă față concurenței aspre dintre țările lumii.

Factorii determinanți ai economiei moldovenești – tranziție, integrare, globalizare – oferă oportunități importante pentru creșterea performanțelor economico – financiare, realizarea de profituri suplimentare, dar și riscuri majore.

Domeniul de cercetare.

Teza are ca domeniu de cercetare abordarea sistemică a activității bancare sub forma unei analize a principalelor coordonate privind profitabilitatea, lichiditatea și riscurile bancare, în vederea creării unui sistem bancar durabil și performant.

Scopul general al cercetării.

Scopul cercetării îl constituie crearea unui sistem de analiză bancară, bazat pe obținerea performanțelor bancare în condițiile supravegherii și ținerii sub control a riscurilor bancare, atât în condițiile unei economii echilibrate, precum și a unei economii în condiții de criză.

Obiectivul principal al acivității bancare este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă și maximizarea profitului, respectiv a performanțelor societății bancare.

Structura și conținutul tezei.

Capitolul I se concentrează asupra lucrărilor de sinteză, apărute recent în domeniul cercetării performanței financiar-bancare și riscului, dar și asupra impactului pe care globalizarea economică o are asupra rezistenței sistemului bancar. Toate acestea sunt descrise în contextul îmbunătățirii procesului de supraveghere bancară printr-o continuă colaborare între autoritățile de supraveghere membre ale Comitetului de la Basel, fiind analizate principalele lucrări și studii din domeniul riscului bancar, precum și reglementările supravegherii bancare la nivel național și internațional.

Pentru un sistem financiar eficient și dinamic trebuie încurajată obținerea unor performanțe în domeniul bancar, astfel că în capitolul doi al tezei s-a tratat Analiza profitabilității în instituțiile bancare moldovenești. Unul dintre obiectivele principale ale instituțiilor bancare este optimizarea profiturilor, performanța băncii reprezentând un indiciu al stabilității și al încrederii deponenților, astfel că trebuie încurajată obținerea unor performanțe cât mai mari, pentru un sistem financiar stabil.

Managementul bancar urmărește îndeosebi obținerea de profit, adică o performanță bancară superioară.

În practica bancară sunt cunoscute diferite instrumente de măsurare și redare a performanței bancare, dar unul dintre cele mai eficiente îl constituie sistemul de indicatori utilizat în acest scop.

În acest capitol sunt prezentați teoretic principalii indicatori de evaluare a performanțelor unei instituții bancare și anume: Rata rentabilității economice (ROA – return on assets), Rata rentabilității financiare (ROE – return on equity), Efectul de pârghie (EM – equity multiplier), Rata profitului net (Profit marginal PM), Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation).

Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o multitudine de aspecte cum ar fi gradul de generare a profitului, eficiența operațională și managerială.

Ținând cont de concurența instituțiilor bancare, pe plan național, s-a evaluat și s-a analizat rata rentabilității economice și financiare în sistemul bancar moldovenesc.

Pentru exemplificarea modului în care indicatorii de evaluare a performanțelor bancare reflectă situația unei instituții bancare, s-a făcut o analiză detaliată a indicatorilor de performanță financiară la trei bănci pe care sunt luate în studiu: BC Moldova Agroindbank, BC VictoriaBank și BC Moldincombank.

Mediul economic și financiar aflat într-o continuă schimbare generează noi oportunități de afaceri, dar presupune totodată și riscuri mai complexe și mai diverse, care sunt o provocare pentru abordările tradiționale ale managementului bancar, pe care banca trebuie să le gestioneze cât mai adecvat pentru a supraviețui concurenței și pentru a susține economia națională.

Tocmai de aceea tot în acest capitol al a fost tratată Analiza riscurilor în mediul bancar moldovenesc, începând cu managementul riscului în activitatea bancară, conceptul și tipologia riscurilor bancare, detaliind riscul în activitatea bancară.

Prin monitorizarea riscurilor bancare se înțelege identificarea, evaluarea și controlul politicilor și practicilor privind managementul riscului unei bănci, care permit detectarea problemelor cu care se confruntă o bancă, iar gestiunea riscurilor bancare constă în ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare în vederea limitării, divizării și finanțării lor, precum și diminuării expunerii la risc a fiecărei bănci.

Potrivit expunerii făcute referitor la riscurile semnificative ale instituțiilor bancare, cele selectate pentru analiză, cu impact cel mai mare asupra activității băncilor, sunt: riscul de credit, riscul de piață (cu riscul ratei dobânzii și riscul valutar), riscul de lichiditate și riscul operațional.

Datorită dezvoltării continue a economiei, a globalizării și a expansiunii activităților economice, piața financiară internațională, precum și cea europeană se află într-un proces complex și continuu de adaptare a produselor și a serviciilor, ca urmare a competiției existente.

În aceste condiții riscul operațional a devenit un element din ce în ce mai important pentru sistemul bancar, care sunt obligate să-și redefinească produsele și serviciile proprii pentru a pătrunde pe piețe noi, iar pe de altă parte datorită utilizării tot mai dese a produselor financiare inovative cum ar fi: produse securizate, produse structurale.

Comitetul de la Basel definește riscul operațional ca fiind riscul pierderilor generate de procese interne inadecvate sau defecte, de oameni și de sisteme sau de evenimente externe, concentrîndu-se asupra cauzelor pierderilor pentru a diferenția pierderile operaționale de pierderile altor categorii de riscuri.

În capitolul III au fost tratați principalii indicatori de profitabilitate a băncii Italiene Intesa Sanpaolo.

Banca Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din lume, recunoscut pentru stabilitatea și soliditatea afacerilor pe care le derulează la nivel global. Intesa Sanpaolo este lider pe piața bancară italiană, operează în peste 40 de țări și are o prezență semnificativă atît în Centrul și Estul Europei, cît și în zona mediteraneană.

Unul din obiectivele strategice asumate global de grupul Intesa Sanpaolo vizează creșterea și îmbunătățirea permanentă a serviciilor pe piața de retail, precum și pe piața clienților corporativi, în dorința de a-și consolida poziția, ca unul dintre cei mai importanți jucători financiari și o bancă LIDER în fiecare din țările în care activează, inclusiv în România.

Capitolul I TEORII MODERNE PRIVIND PERFORMANȚA BANCARĂ

Noțiuni introductive privind sistemul bancar

“Singurul obstacol important în calea prosperității mondiale îl reprezintă doctrinele învechite de care mintea oamenilor nu se poate dezbăra.”

În esență, banca poate fi definită ca o instituție  financiară care mobilizează mijloacele bănești disponibile, finanțează, creditează persoanele fizice și juridice, și deasemenea atrage depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plată, utilizînd aceste mijloace total sau parțial pentru a acorda credite sau a face investiții pe propriul cont și risc.

Din punct de vedere al profitabilității unei bănci, situația ideală este constituită de atragerea de resurse pe termen scurt și plasarea acestora pe termen lung.

Din punct de vedere al serviciilor pe care le prestează, banca are un rol complex în economie, avînd instituții specializate care se ocupă de organizarea și realizarea diferitor servicii bancare, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar scopul final fiind, obținerea profitului bancar.

Una din principalele funcții a sistemului bancar este de a asigura circulația resurselor financiare în economia națională și în societate în general.

Pentru realizarea funcțiilor sale, banca efectuează diverse operațiuni, utilizează diferite instrumente financiare, care se deosebesc unul de altul prin condițiile, forma, cadrul aplicării, cercul persoanelor implicate etc.

De pe poziții de sistem, banca este privită ca verigă a sistemului financiar, fiind parte componentă a acestuia, pe când sistemul financiar este parte componentă, deosebit de importantă a sistemului economic, iar prin el – a societății în general.

Băncile îmbracă următoarele forme:

Banca centrală este instituția guvernamentală care asigură funcționarea și supravegherea sistemului bancar la nivel național prin puterile și responsabilitățile dobîndite prin actul de înființare a lor.

Pentru a înțelege rolul pe care îl are Banca Centrală în economia națională, este necesar să fie prezentate funcțiile pe care acestea le îndeplinesc în cadrul sistemului bancar la nivel național.

Prima funcție esențială, care a determinat apariția Băncii Centrale este aceea de emisiune monetară prin care statul îi conferă Băncii privilegiul de emisiune. Exercitînd acest privilegiu de emisiune, Banca Centrală devine deținătoarea stocului de aur și a rezervelor internaționale a țării. Prin această funcție banca are răspunderea calității circulației monetare și dimensionarea masei monetare și de credit.

A doua funcție este funcția de creditare a băncilor prin operații de scontare și rescontare a titlurilor de credit sau prin acordarea creditelor de refinanțare, caz în care Banca Centrală olul pe care îl are Banca Centrală în economia națională, este necesar să fie prezentate funcțiile pe care acestea le îndeplinesc în cadrul sistemului bancar la nivel național.

Prima funcție esențială, care a determinat apariția Băncii Centrale este aceea de emisiune monetară prin care statul îi conferă Băncii privilegiul de emisiune. Exercitînd acest privilegiu de emisiune, Banca Centrală devine deținătoarea stocului de aur și a rezervelor internaționale a țării. Prin această funcție banca are răspunderea calității circulației monetare și dimensionarea masei monetare și de credit.

A doua funcție este funcția de creditare a băncilor prin operații de scontare și rescontare a titlurilor de credit sau prin acordarea creditelor de refinanțare, caz în care Banca Centrală apare ca împrumutător de ultimă instanță.

Ca administrator al rezervelor internaționale, Banca Centrală asigură stabilitatea cursurilor valutare prin intervenția directă pe piață, prin cumpărare sau prin vînzare de valută, asigură menținerea rezervelor naționale la un nivel adecvat tranzacțiilor externe ale statului.

Banca Centrală, ca reprezentanță legitimă a statului, exercită un rol deosebit în relațiile internaționale interstatale, interbancare și cu instituții monetare internaționale, participînd în calitate de membru, aplică norme de conduită accesibile de aceste instituții în domeniul monetar și de credit în vederea susținerii mecanismelor ce acționează pe plan național și internațional.

Banca Centrală emite norme de autorizare, funcționare și supraveghere bancară în vederea protejării deponenților și asigurării funcționării nestingherite a sistemului bancar. Normele privesc capitalul minim al societății bancare, forma juridică a societății bancare, asigurarea depozitelor, supravegherea activității bancare, operații bancare, personalul băncilor și fondatorii, secretul profesional.

În SUA, abia în anul 1913 s-a înființat Banca Centrală – Sistemul Rezervelor Federale. Prin actul de înființare în locul unei Bănci Centrale unice, s-a stipulat înființarea a 12 bănci ale Rezervelor Federale, amplasate în diferite părți ale țării.

Banca comercială cu pondere în sistemul bancar al unei țări, efectuează operațiuni de depozitare, acordare de credite, decontări și plăți cu și fără numerar în lei și în valută, în țară și în străinătate, plasamente de portofoliu, activități de consultanță, gestionează titlurile financiare ale clienților.

Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale activității bancare, cînd băncile sprijineau preponderent comerțul, schimbul de mărfuri și plățile. Principalii clienți ai acestor bănci erau „comercianții” – de aici se trage și noțiunea de „bancă comercială”.

În mecanismul de funcționare al sistemului bancar al statului un rol important îl au Băncile comerciale. Ele sunt niște organizații multifuncționale ce activează în diferite sectoare ale pieței capitalului de împrumut. Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare și oferă clienților ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor, decontări, vînzarea-cumpărarea și păstrarea valorilor mobiliare, a valutei străine etc.

În economia de piață modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei.

Scopul băncilor este de a asigura circulația continuă a capitalului și a banilor, creditarea întreprinderilor industriale, a statului și a populației, crearea condițiilor favorabile pentru creșterea economică.

Băncile comerciale moderne, au rolul de intermediari financiari, ce îndeplinesc o funcție macroeconomică importantă, asigurînd redistribuirea interramurală și interregională a capitalului bănesc. 

O trăsătură specifică băncilor comerciale constă în faptul că scopul de bază al activității lor este obținerea profitului. În aceasta și constă „interesul comercial” din sistemul relațiilor de piață.

În Republica Moldova crearea și funcționarea băncilor comerciale se bazează pe „Legea cu privire la instituțiile financiare”, aprobată la 21 iulie 1995. În conformitate cu această lege, Banca – este o instituție financiară care primește de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalentele lor, ce pot fi transferate prin intermediul diferitor instrumente de plată, și care folosește total sau parțial aceste mijloace pentru acordarea de credite sau investire pe propriul său cont și risc.

Cea mai simplă definiție pentru activitatea unei bănci comerciale o găsim în dicționarul englezesc, respectiv: „O bancă comercială este o instituție financiară care constituie depozite pentru persoane fizice sau juridice și utilizează acești bani, în principal, în acordarea de credite persoanelor fizice sau juridice.”

De asemenea, un alt dicționar englezesc, definește o instituție bancară ca o „instituție financiară care realizează tranzacții cu bani și substitute ale banilor și furnizează diferite tipuri de servicii financiare. Băncile acceptă depozite și acordă credite, profitul provenind din diferența între dobânda încasată pentru creditele acordate și dobânda plătită pentru depozitele constituite.”

Totodată, sistemul bancar, dintr-o anumită țară, poate fi definit ca totalitatea băncilor, de toate tipurile, organizate în cadrul de reglementare și supraveghere a unei bănci centrale. Astfel, având în vedere definițiile de mai sus, vom descrie pe scurt tipurile principale de bănci care funcționează la nivel mondial și în Republica Moldova precum și principalele tipuri de clientelă ale acestora în scopul formării unei imagini comparative, de ansamblu, între caracteristicile sistemului bancar din Republica Moldova și caracteristicile sistemelor bancare internaționale.

Băncile comerciale au un rol foarte important în economie, acesta constînd în faptul că băncile acordă mijloace bănești (necesare economiei naționale) sub formă de credite bancare. Astfel, băncile creditează acele sfere ale economiei care necesită mijloace bănești, contribuind la prosperarea economiei naționale.

Băncile comerciale constituie o verigă principală a sistemului financiar. Ele sunt instituții ale sistemului financiar și de creditare a economiei de tranziție.

Băncile sunt societăți pe acțiuni cu caracter universal, pot realiza toate produsele și serviciile pentru toate sectoarele economiei naționale.

În funcție de apartenența națională a băncii delimităm următoarele tipuri de bănci:

Bănci autohtone – a căror caracteristică constă în faptul că capitalul aparține persoanelor fizice sau juridice din statul unde acestea funcționează. Aceste bănci sunt componente al sistemului bancar național, funcționînd sub supravegherea Băncii Centrale a statului respectiv.

Bănci multinaționale – din această categorie fac parte Organismele Monetare și Financiare Internaționale care au trăsături comune următoarele elemente:

capitalul este constituit prin subscrierea Băncilor Centrale din țările membre;

managementul este asigurat de guvernatorii țărilor membre;

acordă asistență și credite țărilor membre;

supraveghează funcționarea piețelor financiar-bancare internaționale.

Bănci mixte – sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulți parteneri din țări diferite, se supun legislației din țara unde-și au sediul. Veniturile băncii se împart în funcție de ponderea contribuției fiecăruia la constituirea capitalului băncii. Structura activelor și pasivelor sunt opțiuni ale băncii mixte, respectiv rezultatul înțelegerii dintre parteneri.

Băncile universale efectuează toate tipurile de operațiuni pe care le fac băncile comerciale. Aceste bănci realizează o integrare între activitatea comercială și banca de afaceri, promovînd eficiența, permit obținerea de economii la costuri și stimulează activitatea financiară prin pătrunderea operatorilor bancari în alte domenii financiare.

Băncile de afaceri sunt intermediari financiari care asigură servicii profesionale specializate în mobilizarea altor resurse financiare decît creditele bancare. Rolul principal al băncilor de afaceri este de a realiza aranjamente financiare pentru proiecte productive. Băncile de afaceri au o rețea de contacte naționale și internaționale care le permit să identifice finanțarea și să mobilizeze capitalul.

Bănci de depozit, bănci specifice franceze, a căror activitate principală constă în efectuarea operațiunilor de credit și primirea din partea publicului a depozitelor la vedere sau la termen.

Bănci ipotecare care acordă împrumuturi pe termen lung pentru locuințe garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile (construcții, terenuri).

Bănci trusty care se ocupă cu forfetarea creanțelor pe care le transformă în bani.

Bănci specializate care acordă credite pe termen mijlociu și lung în ramurile pentru care ea este speializată în agricultură, minerit, industrie, banca procurîndu-și fondurile prin depozite pe termen lung.

Bănci corespondent sunt acele bănci la care își deschid conturi curente băncile din alte țări, de regulă conturile se deschid în moneda țării băncii corespondent. În SUA sistemul de bănci corespondent este un aranjament informal prin care o bancă mai mică își ține conturile de depozite la băncile mai mari în orașele mari, apelînd la ele pentru o gamă largă de servicii și asistență.

Bănci off-shore, bănci care există în anumite „zone libere” (Luxemburg, Singapore, Hong-Kong) și realizează numai operațiuni cu nerezidenți, menținînd în anonimat identitatea clienților.

Prezentarea tipurilor de bănci prezentate mai sus s-au luat în considerare mai multe criterii privind activitatea lor fiind diversă din punct de vedere național și internațional și se poate modifica liber în funcție de cerințe, posibilități și propria orientare. Totuși, operațiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor în scopul acordării de credite agenților economici.

Conceptul de management bancar. Esența, principii, particularități, scopuri și etapele evoluției

Managementul – este procesul de coordonare a resurselor materiale, umane, financiare și informaționale ale unei organizații în scopul realizării obiectivelor esențiale ale acesteia.

Esența managementului bancar o constituie decizia bancară. Decizia bancară se realizează cu ajutorul unor instrumente și laturi ale strategiei bancare cum ar fi bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, programul strategic, studii de marketing, programe de dezvoltare și restructurare.

Principiile managementului sunt:

urmărirea legislației în vigoare;

asigurarea siguranței plasamentelor (să analizeze mediul intern și extern în care se face plasarea resurselor);

menținerea lichidității plasamentelor (să caute îmbinarea obiectivelor de profitabilitate cu cele de lichiditate);

creșterea profitabilității plasamentelor.

Managementul bancar are următoarele particularități:

patrimoniul – reprezintă un capital pe care-l are banca la un moment dat și care în marea sa parte nu este în proprietatea deplină a băncii.

produsul pe care îl formează banca – cumpără bani și vinde bani – formarea corectă a prețului, dobânzile.

personalul – subiectele, de calificarea și atitudinea față de lucru ale cărora depinde nivelul de eficiență a activității al băncii.

mijloacele tehnice pe care le utilizează banca.

Atribuțiile managementului bancar:

administrarea patrimoniului ce presupune exercitarea dreptului de a utiliza acest patrimoniu;

organizarea proceselor de gestiune a patrimoniului;

dirijarea – explicarea lucrătorilor ce au de făcut;

control – trebuie să fie permanent (personal și procesual), auditul intern.

Scopul managementului bancar este maximizarea profitului băncii, inclusiv pentru o acțiune în condițiile expunerii minime la risc și respectând restricțiile impuse de organele de reglementare.

Ca strategie globală scopul managementului bancar este menținerea longetivității băncii, crearea condițiilor de activitate a ei atât în prezent cât și pe viitor.

În realizarea scopului său managementul bancar este influențat de următorii factori:

factori de ordin intern:

– mărimea băncii, structura organizatorică;

– politica promovată de bancă și impusă de acționari (politica extensivă și defensivă);

– sistemele de administrare a băncii.

factori de ordin extern:

– politica de reglementare pe care o duce Banca Centrală;

– situația economică în țară;

– nișa pe care banca o ocupă pe piața serviciilor bancare.

Peter Drucker, a inventat conceptul cunoscut sub numele de „management prin obiective”,  și fiind descris ca "fondatorul managementului modern", spune despre managementul bancar precum că:

– Managementul este general, afirmîndu-se în toate domeniile de activitate;

– Dezvoltarea spiritului de inițiativă constituie trăsătura specifică a Managementului modern;

– Managementul este orientat spre sporirea continuă a productivității muncii intelectuale și fizice;

– Managementul se grupează pe tradițiile culturale, sociale și politice ale fiecărei țări, pe condițiile istorice de dezvoltare a acesteia;

– Managementul constituie principalul factor de sporire a efecienței activității desfășurate;

– Managementul constituie principalul „animator” al dezvoltării economice, afirmație argumentată prin existența unor țări sărace în resure naturale, dar puternic dezvoltate economic.

Componenetele managementului bancar sunt următoarele:

– mg-ul operațiunilor pasive

– mg-ul activelor bancare

– mg-ul riscurilor

– mg-ul resurselor umane

– mg-ul comportamentului bancar

– mg-ul rezultatelor și performanțelor

Obiectivele managementului bancar :

– obținerea de profit și creșterea valorii acțiunilor, prin gestiunea performantă și globală a bilanțului;

– gestiunea riscurilor bancare;

– realizarea celorlalte scopuri organizaționale.

Managementul și gestiunea riscului bancar

„Lucurile mărețe se fac de obicei cu riscuri foarte mari.”

O caracteristică esențială a lumii contemporane este riscul, adică incertitudinea. Mediul economic, monetar, financiar-bancar sunt permanent supuse acțiunii unui ansamblu de factori de risc.

Perioada actuală este denumită ”era managementului de risc” în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă și de importanță a managementului bancar. Problematica riscului rezultă din faptul că noi trăim într-o civilizație a riscului.

Riscul bancar poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe nefavorabile asupra activității bancare. Riscul bancar este un fenomen care are efecte negative, astfel se pot înregistra diminuări ale profitului sau chiar pierderi, afectând întreaga funcționalitate a băncilor.

Termenul de risc bancar se referă la acele riscuri cu care se confruntă băncile în operațiunile lor curente și nu doar riscurile aferente activității bancare clasice. Riscul bancar este generat de un număr mare de operațiuni și proceduri, însoțind fiecare activitate desfășurată în bancă producând sau nu pierderi, în funcție de condițiile în care se manifestă.

Există un efect domino care în cazul producerii unui risc, poate genera în lanț alte riscuri. Riscurile bancare trebuie inventariate și definite cât mai bine cu putință în perspectiva analizării măsurării și controlării lor.

Mediul în schimbare în care operează băncile generează noi oportunități de afaceri, dar presupune totodată și riscuri mai complexe și mai diverse, care sunt o provocare pentru abordările tradiționale ale managementului bancar, pe care banca trebuie să le gestioneze cît mai adecvat pentru a supraviețui concurenței și pentru a maximiza profitul și poziția pe piață.

Acceptarea riscurilor bancare și controlul lor reprezintă unul din momentele-cheie în activitatea bancară. Succesul în gestiunea bancară este posibil doar în cazul în care riscurile acceptate de bănci sunt rezonabile, pot fi controlate și nu depășesc cadrul mijloacelor financiare și competenței sale.

Este, desigur, evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atît programe cît și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimalizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Obiectivul central al activității bancare îl reprezintă maximizarea profitului, respectiv a performanțelor societății bancare.

Domeniu riscului se rezumă la 3 verbe:

Analiză: identificarea riscurilor existente și evaluarea consecințelor posibile directe și indirecte;

Reducere: prevenirea riscurilor pentru a le diminua sau pentru a le elimina. Este necesară asigurarea în raport cu apariția noilor riscuri si alternarea efectelor neprevazute prin acționarea mijloacelor de protecție corespunzătoare.

Finanțare: acoperirea ansamblului costurilor și pierderilor acceptate.

Potrivit acestor realități riscul este abordat în diferite moduri de unii specialiști, regăsindu-se diferite opinii exprimate în literatura de specialitate din străinătate.

Profesorul universitar Gheorghe Manolescu este de părere că ,,noțiunea de risc este inseparabil legată de acelea ale rentabilității și flexibilității. Rezultatul întreprinderii este supus evenimentelor neprevăzute care însoțesc activitatea sa în toate domeniile. Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor și în consecință a capitalului investit”.

Riscurile cu impactul cel mai mare asupra activității bancare sunt:

riscul de credit;

riscul de piață (riscul ratei dobânzii, riscul valutar);

riscul de lichiditate;

riscul operațional.

Riscurile bancare reprezintă fenomene care pot sa apara pe parcursul derulării activității bancare și care provoacă efecte negative asupra acesteia, prin deteriorarea calității activității, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi. Băncile trebuie să acorde o atenție deosebită gestiunii riscurilor, întrucat ele sunt expuse nu doar riscurilor generale ale economiei de piață, care vizează orice agent economic (riscul de lichiditate, riscul de faliment, riscul de management, riscul de capital), ci și unor riscuri specifice activității lor, cum ar fi: riscul de creditare, riscul valutar, riscul de decontare, riscul de comunicații, riscul de banca corespondentă, riscul de fraudă, riscul reputațional. Cele mai importante riscuri bancare sunt:

1) Riscul de creditare apare atunci cînd sumele împrumutate și dobînzile aferente nu pot fi plătite de clienți, ca urmare a insolvabilității lor (sau a relei voințe), ceea ce provoacă băncii creditoare o pierdere de capital definitivă sau o recuperare întarziată și parțială a sumelor, prin acțiuni în instantele judecătorești.

Riscul de creditare îmbraca doua forme:

riscul individual de creditare, care se manifestă la nivel de client, fiind cauzat de riscul de încetare a plăților firmei debitoare, asociat cu riscul afacerii derulate de aceasta;

riscul global de creditare, care se manifestă la nivelul portofoliu de credite, fiind generat de riscul de neplată firmelor debitoare, asociat cu riscurile induse de macroeconomie care afectează toți debitorii.

În vederea limitării la maxim a riscului de creditare, băncile trebuie sa evalueze cît mai exact cele trei componente ale acestuia:

riscul tranzacției – este legat de riscurile pe care le implică afacerea pentru care clientii solicită băncii acordarea creditului;

riscul clientului – este legat de capacitatea acestuia de a-și onora obligația față de bancă (restituirea creditului și plata dobînzii aferente);

riscul garanției – este legat de posibilitatea băncii de a-și recupera creanțele prin valorificarea garanțiilor aduse de client, daca aeesta nu-și achită datoriile.

Riscul de creditare este cu atît mai mare cu cît crește volumul creditelor acordate și rata dobînzii, întrucît crește numărul debitorilor potențiali insolvabili. Diminuarea volumului creditelor determină reducerea cazurilor de insolvabilitate, deoarece în această situație se face o selecție mai severă a debitorilor.

Gestiunea riscului de creditare se poate realiza prin:

promovarea unei politici echilibrate de creditare (în cadrul careia deciziile de creditare sa fie fundamentate economic și sa aprecieze cat mai exact riscul de creditare);

diversificarea portofoliului de credite (prin diversificarea beneficiarilor creditelor, a termenelor de acordare, a destinațiilor creditelor etc.); prin diversificare se reduce riscul individual de credit;

apelarea la sistemul asigurarilor în vederea transferării riscurilor de creditarea unor societăți de asigurare.

2) Riscul lipsei de lichidități apare atunci cînd activele lichide disponibile sunt insuficiente pentru a onora cererile clienților de a-și retrage depozitele (cererile în numerar) sau plăți1e dispuse de aceștia în favoarea clienților altor bănci (viramentele), cel mai lichid activ este moneda efectivă (numerarul), însă băncile tind să minimizeze deținerile de numerar întrucît acestea nu aduc venituri. Majoritatea fondurilor sunt plasate în active mai puțin lichide sau cu scadențe mai întregului al tuturor condițiile îndepartate. Astfel, deseori cînd deponenții solicită retragerea depozitelor, banca, trebuie sa împrumute fonduri suplimentare sau să vîndă o parte din activele deținute, ceea ce presupune anumite costuri.

În consecință, pentru asigurarea lichidității băncile trebuie să dispună de sufieiente dețineri de monedă centrală (bancnote și depozite la banca centrală) sau alte active ușor transformabile în moneda centrală. Lichiditățile de care dispun băncile sunt de două feluri:

lichidități gratuite, (nu implică băncii nici un cost de procurare sau unul foarte mic), cum sunt:

depunerile de numerar efectuate de clienți pentru conturile lor, în cazul în care acestea sunt superioare solicitărilor clienților de retragere de numerar;

soldul creditor rezultat în urma compensării multilaterale a plătilor interbancare, care semnifică faptul că volumul încasărilor de 1a alte bănci pentru conturi1e clienților săi este mai mare decît volumul plăți1or dispuse de clienții săi către c1ienții altor bănci.

lichidități care implică costuri:

recurgerea la credite de refinanțare de la banca centrala;

apelarea la credite de pe piața interbancară;

vînzarea unor active deținute de bancă.

Riscul lipsei de lichidități poate să apară și atunci cînd banca nu are suficiente resurse pentru a onora angajamentele asumate în cazul liniilor de credite deschise clienților. Liniile de credit permit clienților să împrumute fonduri de la bancă pînă la plafon prestabilit, oricînd în perioada de valabilitate. În momentul în care clientul dorește să beneficieze de creditul respectiv, banca trebuie să îi pună resursele la dispoziție. Aceasta presupune ca banca să dispună de lichidități sau sa fie capabilă să le obțină, împrumutînd fonduri sau vînzînd alte active.

Asigurarea lichidității este o problema de conjunctură, iar problema lipsei de lichidități poate fi rezolvată, însă implică băncii anumite costuri, care, uneori, sunt ridicate. Riscul lipsei de lichidități nu se refera doar la imposibilitatea obținerii de lichidități, ci și la costurile suportate de bancă pentru obținerea acestora. Așadar, gestiunea riscului lipsei de lichidități vizează minimizarea costurilor implicate de procurarea lichidităților.

3) Riscul ratei dobînzii este reprezentat de modificarea nefavorabilă a rezultatelor financiare în urma schimbărilor ratei dobînzii. Gestiunea riscului ratei dobînzii se realizează prin gestiunea marjei dobînzii, care reprezintă diferența dintre veniturile din dobînzi (dobînzile încasate din plasamentele efectuate de bancă) și cheltuielile cu dobînzi (dobînzile plătite pentru procurarea de resurse). Creșterea ratei dobînzilor pasive determină diminuarea profitului băncii ca urmare a majorării costului de procurare a resurselor. Creșterea mai rapidă a costului de procurare a resurselor decît a venitului obținut din plasamente determină înregistrarea de pierderi, apărînd, astfel, riscul de insolvabilitate a băncii în cauză.

Principalul indicator care masoară sensibilitatea unei bănci la variația ratei dobînzii este ecartul (GAP-ul), care se calculează ca diferența între activele sensibile și pasivele sensibile la rata dobînzii într-o perioada de timp (o luna, un trimestru, un semestru, un an). Plasamentele care au ajuns la maturitate (la scadență) și care trebuie reinvestite sau a caror rata a dobînzii se poate modifica în perioada dată sunt active sensibile la rata dobînzii. Resursele care au ajuns la maturitate și care pot fi retrase sau a căror rată a dobînzii se poate modifica în perioada dată sunt pasive sensibile la rata dobînzii.

În cazul în care banca este sensibilă din punct de vedere al activelor (adică, activele sensibile sunt mai mari decît pasivele sensibile) venitul ei din dobînzi v-a crește dacă ratele dobînzilor se vor majora și v-a scădea dacă ratele se vor diminua. În cazul în care banca este sensibilă din punct de vedere al pasivelor (adică, pasivele sensibile sunt mai mari decît activele sensibile) venitul ei din dobînzi v-a crește dacă ratele dobînzilor se vor diminua și v-a scădea dacă ratele se vor majora.

Analiza GAP-ului constă în evaluarea resurselor și plasamentelor băncii din punct de vedere al maturității lor în vederea eliminării, pe cît posibil, a neconcordanței dintre acestea.

4) Riscul de insolvabilitate (de faliment) reprezintă riscul ca o bancă să nu aibă suficient capital pentru a compensa scăderea valorii activelor comparativ cu cea a pasivelor sale. Cu alte cuvinte este riscul ca o bancă să ajungă în incapacitate de plata (să nu își mai poată achita datoriile față de terți). Acest risc este consecința celorlalte trei riscuri: riscul de creditare, riscul lipsei de lichidități și riscul ratei dobînzii. Cu cît capitalul propriu al unei bănci este mai mare, cu atît crește capacitatea băncii de a rezista la pierderile provocate de schimbările nefavorabile ale ratei dobînzii, nerambursarea creditelor sau din alte motive.

Riscul de insolvabilitate este strîns legat de riscul de creditare, întrucît falimentul unui client al băncii sau a mai multor c1ienți poate să afecteze echilibrul acesteia, dar și de riscul ratei dobînzii, în cazul practicării unor dobînzi pasive ridicate pentru atragerea de resurse suplimentare. Totodată, și lipsa unor lichidități suficiente poate conduce, în final, la insolvabilitatea unei bănci.

Deși este un risc comun tuturor agenților economici, riscul insolvabilității are dimensiuni sporite la nivelul băncilor datorită functiei de intermediari financiari pe care acestea o îndeplinesc. Din acest motiv, în fiecare țară se aplică anumite norme de prudență bancară, menite să protejeze deponenții (principalii furnizori de resurse pentru bănci).

Aspecte de mare actualitate în lumea contemporană și componente fundamentale ale vieții economice sunt managementul și gestiunea riscului bancar.

Într-un prim pas trebuie de analizat conceptul de risc bancar precum și clasificarea acestuia în vederea completării tabloului conceptual privind soluționarea obiectivelor identificate. Scopul urmărit a este de a surprinde esența acestor concepte considerate importante mai ales din perspectiva crizei economico – financiare mondiale actuale.

Globalizarea afacerilor și internaționalizarea sistemelui bancar au amplificat complexitatea riscurilor bancare, apărând riscuri noi pe lângă cele din activitatea clasică de creditare. Literatura de specialitate oferă diferite posibilități de clasificare, acestea concentrându-se în primul rând pe activitatea bancară clasică. Din această cauză, se impune o modificare a abordării acestor riscuri mai ales din perspectiva implicării active a băncilor pe piețele de capital și monetare, a globalizării și internaționalizării afacerilor, a intensificării concurenței și implicit a dezvoltării de noi produse financiare complexe.

În acest context, se atrage atenția asupra riscului sistemic care în opinia autorului a fost ignorat în mare măsură mai ales de organele de reglementare internaționale.

Criza economico – financiară mondială actuală învață că este nevoie de o analiză globală a riscurilor bancare din perspectivă sistemică, accentuându-se interdependențele dintre aceste riscuri și dintre piețele financiare. Această cerință rezultă în primul rând din implicațiile conceptului de risc sistemic, care presupune falimentul concomitent al mai multor bănci prin contaminarea de la o bancă la alta, datorită interdependențelor existente pe piețele financiare și la nivel macroeconomic.

Din evenimentele actuale, se observă, că insolvența unor organizații de renume mondial al căror mediu de afaceri a fost piața globală, a avut repercusiuni grave în toate domeniile economice.

În ceea ce privește tipologia riscului bancar este importantă clasificarea propusă de regulamentul ce prevede condițiile minime impuse managementului riscului în societățle financiare din sectorul bancar german (Mindestanforderungen an das Risikomanagement – MaRisk). Acest regulament vizează managementul riscurilor principale în funcție de activitățile specifice și concentrația acestora, fiind necesară formarea unei priviri de ansamblu asupra naturii și profilului riscurilor.

Indicatorii de performanță bancară au fost și sunt instrumente importante de management al riscului în afaceri, reprezentând unul din obiectivele identificate. Mai ales în procesul de creditare este necesară o analiză fundamentată a performanței deoarece după cum afirmă David L. Eyles „Creditul este bun doar două zile din viața sa – ziua în care a fost aprobat și ziua în care a fost rambursat. În restul timpului creditul este sub supraveghere, căci atunci se manifestă riscul.”

În literatura și practica de specialitate au fost dezvoltate diferite metodologii și un instrumentar vast, cuprinzând o multitudine de indicatori de natură diferită.

În contextul acestei teze, identificarea și abordarea indicatorilor de performanță deține un rol important mai ales în contextul performanței sistemului bancar.

Acești indicatori sunt instrumente fundamentale ale analizei economico – financiare și sunt utilizați pentru determinarea performanței trecute, prezente și mai ales viitoare a sistemului bancar evaluat. Diagnosticul astfel realizat se reflectă în nota de rating, acesta având un rol esențial în managementul și gestiunea riscului în cadrul relațiilor de afaceri între bănci și în cadrul relațiilor dintre bănci și investitori.

Trebuie accentuat faptul că lumea de astăzi se află în continuă schimbare. Amploarea și consecințele schimbării prezentate de Peter Drucker unui interlocutor, l-a făcut pe acesta să exclame: ,,Oprește-te. Ce mi-ai spus îmi taie respirația”. Marele savant a replicat: ,,Învață-te să respiri altfel, căci numai așa ne vom mai putea vedea și în viitor”.

Societatea umană de la începutul noului mileniu este caracterizată de trei elemente fundamentale în procesul de dezvoltare: informația, tehnologia și știința. Evoluția acestor elemente a marcat societatea modernă într-un mod pozitiv, ducând-o pe o treaptă superioară față de trecut. Tot marele economist Peter Drucker definește societatea informațională ca fiind o „societate a cunoașterii și în același timp ca o societate a organizațiilor”. Schimbarea este și va fi unul din factorii esențiali care influențează în mare măsură organizația viitorului. Prin amplificarea cunoașterii se realizează reînnoirea, reducerea incertitudinii și gestiunea riscului.

Una din provocările fundamentale ale lumii contemporane este relația de condiționare reciprocă dintre cunoștințe și schimbare. Schimbarea generează cunoștințe iar cunoștințele operaționalizate generează schimbarea. Atât viteza cât și dimensiunea schimbării influențează managementul riscului bancar.

Din cercetarea științifică se poate de făcut concluzia că impactul schimbării, ca trăsătură dominantă a secolului XXI asupra managementului riscului este foarte mare. Succesul sistemul bancar în viitor este garantat doar de flexibilitatea și capacitatea acestora de a reacționa și a se adapta rapid la schimbare.

Deci, în contextul crizei economico – financiare mondiale actuale implementarea în cadrul sistemului bancar a unui management bazat pe cunoștine pentru a face față mai bine consecințelor ce rezultă din crizele potențiale viitoare. După cum afirmă și Jean Servan Schreiber: „Managementul este arta artelor întru-cât are în vedere dirijarea talentelor oamenilor”.

Fiecare criză este și o șansă, respectiv șansa de a învăța pentru viitor. După cum afirmă și marele Albert Einstein: „Creativitatea se naște din necesitate, precum și ziua se naște din noapte. În perioada crizei se nasc invențiile, descoperirile și marile strategii. Cine depășește criza se depășește pe sine însuși, fără a rămâne depășit”.

Criza financiară, a demonstrat anumite limite în ceea ce privește gestionarea eficientă a riscului. În acest sens autoritățile de supraveghere au dezvoltat o serie de metode și tehnici pentru a detecta, monitoriza și previziona riscul.

În contextul actual, pentru a îmbunătății stabilitatea sistemului bancar și pentru a preveni riscul sistemic, s-a propus revizuirea fundamentală a reglementărilor prudențiale existente, concretizată în Acordul Basel III. Acest nou acord aduce mai multă claritate în domeniul financiar bancar, abordează o gamă mai largă de riscuri, oferind o mai bună reglementare.

Acordul de capital Basel II și III. Implicațiile sale în managementul riscului bancar.

„Ceea ce poate fi măsurat, poate fi îmbunătățit.”

„Eficiența înseamnă să faci mai bine ceea ce se face deja.”

Crizele bancare reprezintă o amenințare pentru întreaga economie, iar găsirea și implementarea soluțiilor pentru îndepartarea efectelor acestora au o necesitate imediată. Șocul crizei bancare este propagat în întreaga economie prin afectarea mecanismului de creditare.

În situație de criză bancară, accesul la creditul bancar este blocat, neexistînd o cale de tranziție imediată spre alte surse de finanțare. Acest blocaj, duce la anularea unor poriecte profitabile, generează disfuncționalități asupra producției, a gradului de ocupare a forței de muncă și are drept de consecință apariția cazurilor de faliment în întreaga economie.

Pornind de la aceste premise a fost analizată una dintre preocupările cu importanță deosebită asupra transformărilor produse în sistemul bancar și strategia de protejare a băncilor față de riscuri, prin diverse metode și proceduri de gestionare a acestora, care s-a realizat cu ajutorul a numeroase măsuri și reglementări internaționale.

În acest sens, v-a fi analizată activitatea Comitetului Internațional de la Basel care a elaborat Acordul Basel I, Basel II și mai recent Basel III, cu rol hotărâtor pentru sistemul bancar internațional.

Sistemul financiar-bancar la nivel internațional și, în special, la nivelul Uniunii Europene a fost marcat de efectul unor fenomene economice cum ar fi:

globalizare bancară,

stabilirea unui cadru eficient de reglementări,

realizarea unor reforme financiare, îndeosebi în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.

Efectul tuturor acestor fenomene a permis realizarea unui proces de integrare progresivă a sistemului financiar-bancar european, proces ce a determinat apariția unor tehnici inovative, a unor piețe omogene și a unor raporturi mult mai strânse între intermediarii financiari.

Una dintre preocupările cu importanță deosebită asupra transformărilor produse în sistemul bancar a fost și strategia de protejare a băncilor față de riscuri, prin diverse metode și proceduri de gestionare a acestora, care s-a realizat cu ajutorul a numeroase măsuri și reglementări internaționale. Și cum, activitatea bancară și cea de reglementare dintr-o țară se bazează în același timp și pe reglementări internaționale, și R. Moldova a adoptat, cu părere de rău, o parte a acestor reglementări ale acordurilor Basel.

Odată adoptate aceste acorduri de către băncile centrale semnatare, și transformate în regulamente și norme interne, ele devin imperative pentru sistemul bancar din țările în cauză. De asemenea, criza financiară recentă a demonstrat că există anumite limite în ce privește gestionarea eficientă a riscurilor, iar autoritățile de supraveghere au încercat să dezvolte anumite tehnici și metode de a detecta riscurile, precum și de a le monitoriza și chiar previziona. Acest lucru determină o revizuire continuă a reglementărilor prudențiale.

Una din provocările lumii contemporane este Acordul de Capital Basel II și implicațiile sale în managementul riscului bancar mai ales din perspectiva crizei economico – financiare mondiale actuale.

Trebuie de remarcat faptul că implicațiile acordului Basel II nu pot fi subestimate în nici un moment. Din materialul bibliografic studiat, concluzia este că scopul acestuia este determinarea nivelului de capital adecvat pentru a asigura riscurile rezultate din activele bancare. În acest context se impune calculul unei note de rating pentru evaluarea bonității (capacității de plată) și solvabilității clienților.

De asemenea, acordul prevede reglementarea supravegherii proceselor bancare și disciplina de piață. Considerînd că Acordul de Capital Basel II va permite o gestionare mai performanță a riscurilor bancare dar în același timp societățile se vor confrunta cu o serie de costuri ridicate.

Prin urmare acordul urmărește o prudență mai mare în procesul de creditare, limitarea expunerii la risc și asigurarea solvabilității societăților prin determinarea nivelului optim de capital în funcție de gradul de risc al activelor.

În acest context are loc și o mai bună gestionare a garanțiilor și a calității acestora. Basel II aduce modificări în activitatea băncilor și managementului riscului bancar impunând cerințe obligatorii de capital în funcție de profilul de risc al societăților și implementarea unor seturi de instrumente și metode pentru evaluarea în timp real a riscurilor.

Capitalul propriu mediu necesar sistemului bancar pentru asigurarea creditelor va rămâne constant, dacă expunerea la risc rămâne aceeași.

Criza economico – financiară mondială actuală a determinat și va determina pe viitor modificări ale regulamentului Basel II pentru a adapta acest acord la noile cerințe în managementul riscului bancar. Specialiștii în domeniu cer anularea, cel puțin temporară, a acordului de capital datorită caracterului prociclic al acestuia: creșterea volumului de credite în condiții de boom economic și reducerea acestuia în condiții de criză.

În opinia autorului devine imperativ ca regulamentele în vigoare să ia în considerare riscul sistemic și creșterea necesarului minim de lichiditate a unei societăți. De asemenea este necesară o colaborare mai intensivă și eficientă între națiuni și implementarea unor instrumente adecvate de coordonare. Sistemului bancar i se impune elaborarea unor planuri de criză mai ales pentru situații de faliment. Rămâne de văzut în ce măsură instituțiile vor accepta aceste modificări ale acordului Basel II.

Criza financiară internațională declanșată în ultimii ani ai deceniului precedent a pus în pericol stabilitatea sistemelor financiare ale multor țări și a servit drept impuls pentru revizuirea mecanismelor de reglementare financiară pe plan internațional. Drept răspuns la perturbațiile financiare a intervenit Comitetul de la Basel, care în 2009 a venit cu noi propuneri privind reglementarea și supravegherea bancară, cunoscute sub denumirea de Basel III.

Prevederile Basel III vizează în primul rând, îmbunătățirea stabilității sistemului financiar-bancar internațional accentuând necesitatea majorării solidității băncilor comerciale, gestiunii lichidităților și micșorării riscurilor operaționale din activitatea bancară în special din contul majorării cerințelor față de capital. În așa mod, noile reguli prevăd niște cerințe față de capital mai stricte, care se presupune că vor îmbunătăți reziliența sectorului bancar.

În afară de cerințele sporite față de capital, în opinia autorului, Basel III limitează capacitatea de creație monetară a băncilor și prin:

– introducerea unor amortizoare speciale de capital pentru contracararea condițiilor economice ciclice, ceea ce diminuează capacitatea băncilor de acordare a creditelor;

– introducerea unor indicatori de lichiditate care ar asigura băncilor o aprovizionare adecvată cu lichidități în condiții de criză sau retrageri bruște și masive de depozite. Aceste creșteri de lichidități din contul micșorării plasamentelor vor influența în mod negativ capacitatea de creație a băncilor.

– creșterea cerințelor față de capitalul instituțiilor financiare de importanță sistemică la nivel mondial care sunt în măsură să inițieze răspîndirea riscurilor în sistemul financiar, limitează capacitatea băncilor mari de a acorda credite ieftine micșorându-se astfel capacitatea acestora de a crea monedă suplimentară.

Drept consecință a implementării noilor standarde în mediul academic s-a declanșat un nou val de discuții contradictorii. O parte semnificativă de studii (de ex. Slovik, P., Cournède B., 2011) analizând impactul pe care îl vor avea noile reglementări asupra dezvoltării creșterii economice mondiale au ajuns la concluzia că noile cerințe față de capitalul bancar vor tempera ritmul de creștere a PIB. În funcție de aceste concluzii încetinirea ritmului de creștere economică se va datora în parte limitării capacității băncilor de a crea monedă, din care rezultă următoarele ipoteze:

– pentru menținerea aceluiași volum de active băncile vor fi nevoite să-și majoreze capitalul. Acest factor va duce la micșorarea levierului financiar și la scumpirea resurselor atrase, ceea ce v-a duce la reducerea capacității băncilor de a crea monedă și respectiv, la micșorarea volumului de credite. O dată cu micșorarea ofertei prețul creditelor v-a crește ceea ce v-a influența negativ și cererea la acestea, determinând întrun final la diminuarea masei monetare în circulație.

– micșorarea profitabilității băncii va duce la micșorarea plăților din dividende și atractivității acțiunilor bancare pentru investitori, ceea ce va spori nu doar lupta concurențială între bănci dar și va duce la micșorarea capacității băncilor de a atrage resurse din alte surse externe, de exemplu din emisiune.

– o concurență acerbă pentru resurse va impune băncile să majoreze ratele de dobândă la credite, să înăsprească condițiile de creditare (în vederea minimizării riscurilor) – ceea ce v-a limita accesul la resurse a economiei reale și va diminua capacitatea băncilor de a injecta monedă în economie

Aceste ipoteze se consideră cu atât mai realiste cu cât rolul sectorului bancar în procesul de intermediere financiară este mai mare. Luând în considerație ponderea sectorului bancar în totalitatea activităților financiare din Republica Moldova aceste ipoteze ar fi trebui să fi valabile și în cazul economiei acesteia.

Sectorul bancar reprezintă componenta de bază a pieței financiare a Republicii Moldova, în condițiile în care alte elemente sunt slab dezvoltate și reprezintă canalul cel mai important al intermedierii financiare. Ponderea sectorului bancar în sectorul financiar al țării este una foarte mare constituind circa 93%.

Acesta este format din 14 bănci comerciale, dintre care 4 bănci mari, 7 bănci medii și 3 bănci mici. Sistemul bancar din Republica Moldova este caracterizat printr-o pondere mică a capitalului de stat – 2,5% din totalul capitalului bancar, sau 12,4% din totalul activelor deținute de băncile cu capital majoritar de stat. În același timp, ponderea băncilor cu capital majoritar străin este de 41.1% . Aceasta este mai puțin decât media pe regiune, unde, cu excepția Belarusului și Azerbaidjanului, toate țările ECE au o medie de circa 88%. Din cauza transparenței reduse a capitalului bancar moldovenesc, este destul de greu de apreciat care este situația de fapt la capitolul investiții străine. Cu excepția unor investitori străini majoritari „adevărați” (Group Societe Generale în Mobiasbancă, Gruppo Veneto Banca în Eximbank, ProCredit Holding în ProCredit Bank, Erste Bank/BCR în BCR Chișinău, Vienna Capital Partners în Unibank,), ceilalți “investitori străini” majoritari și în multe cazuri alții minoritari reprezintă de fapt companii off-shore, în spatele cărora s-ar afla aparent cetățeni moldoveni.

Primele cinci bănci dețin în jur de 70% din activele pieței bancare și creditele acordate. Acesta este un nivel înalt în comparație cu majoritatea țărilor din regiune. La sfârșitul anului 2009 acest indicator pentru România constituia 40%, Polonia – 51%, Ucraina – 32%, Rusia – 44%, Serbia – 42%. Concentrații mai mari aveau doar Belarus–90%, Bosnia și Herzegovina– 77%, Croația–75% și Albania– 73%.

Sectorul bancar moldovenesc a crescut continuu pe parcursul ultimilor ani, cu excepția perioadei de criză septembrie 2008 – februarie 2010, când au fost înregistrate reduceri ai majorității indicatorilor de performanță. Începând cu luna martie 2010 însă, sectorul bancar moldovenesc a intrat din nou într-o curbă de ascensiune. Evoluțiile în ascensiune ale sistemului bancar moldovenesc fiind determinate de creșterea economică per ansamblu a țării, însoțită de cererea sporită pentru produse bancare, cât și de sporirea volumului de remitențe.

În condițiile unei eventuale necesități de implementare a prevederilor Basel III în Republica Moldova prezintă interes verificarea ipotezelor înaintate cu privire la impactul înăspririi cerințelor față de capitalul bancar asupra capacității de creație a băncilor în condițiile țării noastre.

Capitolul II ANALIZA INSTRUMENTELOR CONTEMPORANE DE MĂSURARE A PERFORMANȚEI SISTEMULUI BANCAR MOLDOVENESC

2.1. Analiza indicatorilor de performanță bancară

„A-ți analiza permanent rezultatele, este modalitatea cea mai bună de a progresa.”

Sistemele bancare stabile sunt capabile să ofere informații credibile tuturor participanților pe piața financiară, fiind preocupate și de optimizarea performanțelor bancare.

Unul dintre obiectivele principale ale sistemului bancar este optimizarea profiturilor, performanța băncii reprezentând un indiciu al stabilității și al încrederii deponenților, astfel că trebuie încurajată obținerea unor performanțe cât mai mari, pentru un sistem financiar eficient și dinamic.

Performanța poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activității unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură și un trend normal de creștere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta.

Managementul performanțelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanțele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor și al pasivelor bancare, și care se reflectă în bilanțul propriu și în contul de profit și pierdere. Managementul bancar urmărește îndeosebi obținerea de profit, adică o performanță bancară superioară.

În literatura de specialitate dar și în practica bancară sunt cunoscute diferite instrumente de măsurare și redare a performanței bancare, dar unul dintre cele mai eficiente îl constituie sistemul de indicatori, utilizat în acest scop. Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficiența operațională și managerială etc.

Performanțele realizate de bancă prin activitatea desfășurată pot fi apreciate prin prisma unor indicatori, între care:

1. Rata rentabilității economice (ROA – return on assets) se determină ca raport între profitul net și activul total al băncilor și exprimă rentabilitatea utilizării activelor, adică profitul net obținut de o unitate monetară de activ.

, unde:

ROA – rata rentabilității economice

Pnet – profit net

A – active

Această rată oferă o apreciere generală a profitabilității bancare. În țările dezvoltate mărimea tipică a acestei rate este de 0.5 – 1%. Băncile de dimensiuni foarte mari înregistrează rate mai mici.

În ceea ce privește semnificația potențială:

dacă e în scădere arată că banca este în dificultate;

dacă e în creștere este expresia unor rezultate pozitive, dar poate fi și expresia asumării unui risc excesiv de către bancă.

2. Rata rentabilității financiare (ROE – Return on equity) se determină ca raport între profitul net și capitalul propriu și oferă informații cu privire la profitul înregistrat pe unitatea de valoare contabilă a investiției acționarilor în bancă.

, unde:

ROE – rata rentabilității financiare

Pnet – profit net

C – capital (capitalul social + fonduri de rezervă)

Mărimea tipică a acestei rate în țările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O rată a rentabilității financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic sau expresie a capacității crescute de a obține, prin împrumut, resurse suplimentare.

3. Efectul de pârghie (EM – equity multiplier) (sau Multiplicarea capitalului) este un indicator sintetic care evidențiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase suplimentar duce la creșterea rentabilității capitalului propriu.

, unde:

EM – efectul de pârghie

A – active

C – capital.

4. Rata profitului net (Profit marginal PM) se calculează ca raport procentual între profitul net și veniturile totale.

, unde:

PM – rata profitului

Pnet – profit net

V – venituri

5. Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation) este un indicator care depinde de mărimea dobânzii active pe piață și de structura activelor bancare și se calculează ca raport procentual între venitul total din operațiile bancare și totalul activelor și arată veniturile totale ce se obțin din utilizarea activelor (venituri din dobânzi, comisioane, taxe și venituri nonprofit).

, unde:

AU – rata utilizării activelor

V – venituri totale

A – active totale

6. Marja netă de dobânzi (Net Interest Margin, NIM) este definită prin raportarea veniturilor nete din dobânzi la activele valorificabile medii. Ea este, de fapt, diferența dintre câștigul din venituri și cheltuielile cu dobânzi raportată la activele valorificabile.

, unde:

NIM – marja netă de dobînzi (rata veniturilor)

Vd – venituri din dobînzi (dobînzi încasate)

Cd – cheltuieli cu dobînzile (dobînzi plătite)

Av – active valorificate

Semnificația potențială:

marja scăzută este expresia unei mari dependențe de dobânzi pe termen scurt și pasive pierdute;

marja ridicată este expresia succeselor în managementul activelor și pasivelor, dar poate fi și expresia unui plasament în active riscante;

marja constantă arată că banca are dificultăți în obținerea profitului.

Între acești indicatori se stabilesc următoarele corelații:

, unde:

ROA – rata rentabilității economice

PM – rata profitului

AU – rata utilizării activelor

, unde:

ROE – rata rentabilității financiare

ROA – rata rentabilității economice

EM – efectul de pârghie

Venitul net aferent dobânzii obținut de bancă depinde de un șir de factori. De exemplu, o creștere a depozitelor fără dobândă și a capitalului pot mări venitul net aferent dobânzii. Invers, o creștere a activelor fără dobândă, cum sunt creditele clasificate nefavorabil pot reduce considerabil venitul net aferent dobânzii.

O bancă poate anunța un venit aferent dobânzii neobișnuit de înalt comportând un risc exagerat de mare. Un profit din active neobișnuit de înalt trebuie cercetat pentru a se identifica influența lui asupra riscului pierderilor băncii și, prin urmare, impactul negativ potențial asupra profiturilor viitoare ale băncii. Posibil că banca a acordat credite sau a efectuat investiții care generează profituri mai înalte, dar care nu sunt de calitate suficientă pentru a asigura rambursarea reală de către debitor.

În analiza eficienței bancare poate deveni util calcularea, interpretarea și monitorizarea evoluției următoarelor rate (coeficienți):

, unde:

Vafd – venit aferent dobînzilor

Cafd – cheltuieli aferente dobînzilor

Av – total active generatoare de venit

D – total obligațuini cu dobînda

, unde:

Vafd – venit aferent dobînzilor

Cafd – cheltuieli aferente dobînzilor

Vnet af d – venitul net aferent dobînzii

Băncile care nu-și clasifică corespunzător creditele sau care nu efectuează defalcările necesare pentru pierderile anticipate la credite, de asemenea exagerează venitul. În acest caz, se recomandă determinarea următorilor coeficienți:

și

Acești coeficienți reflectă suma defalcărilor băncii la pierderi pe credite în raport cu activele băncii și creditele brute ale băncii. Acești coeficienți trebuie aplicați împreună cu analiza calității creditelor băncii, deoarece un coeficient scăzut poate indica fie la faptul că banca are puține probleme cu creditele fie la faptul că banca nu efectuează defalcări suficiente pentru pierderile la credite.

Un alt grup de coeficienți ajută la analiza veniturilor și cheltuielilor neaferente dobânzilor.

Analiza rentabilității prin descompunerea coeficienților (Analiza Du Pont):

Această analiză permite analistului să înțeleagă sursa superioară (sau inferioară) prin comparația cu companiile din industriile similare (sau între industrii). Identitatea Du Pont descompune Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) în trei elemente distincte: 

Profitabilitate (măsurată prin marja de profit )

Eficiența de operare (măsurată prin cifra de afaceri a activelor )

Levier financiar (măsurată prin multiplicare de capital )

sau:

unde:

Anul 2014 a fost un an dificil pentru sistemul bancar moldovenesc în condițiile în care a fost zguduit de evenimentele din jurul Băncii de Economii și Banca Socială, ceea ce a influențat rentabilitatea activelor din sistemul financiar.

Ținând cont de concurența instituțiilor bancare pe plan național au fost evaluate și analizate rata rentabilității economice și financiare, marja netă a dobînzii precum și a activelor totale, în sistemul bancar moldovenesc, în perioada anilor 2013-2014.

Tabelul 2.1. Valoarea indicatorilor de eficiență bancară în perioada 2013 – 2014

Sursa: Date din rapoartele privind activitatea financiară și raportul privind profitul și pierderile, 2013-2014

În anul 2014, Republica Moldova a obținut rezultate relativ „bune” în contextul provocărilor interne și externe cu care s-a confruntat. Performanțele Băncii Moldindconbank pentru anul 2014, s-au evidențiat în primul rînd prin creșterea indicatorilor de volum și menținerea poziției de lider pe indicatorii de eficiență. Astfel, activele totale ale BC „Moldindconbank” S.A. la 31 decembrie 2014, au constituit 13 264,2 mil. lei, în creștere cu 443,1 mil. lei (+3,5%) comparativ cu anul 2013. (Vezi Anexa

Tendința pe piața monetară de majorare a ratelor dobînzilor înregistrată la finele anului 2014 a influențat majorarea marjei nete a dobînzii, cifrînd la finele anului valoarea de 4,71% a băncii Moldindconbank, pe poziția a doua este BC „Moldova-Agroindbank” S.A. cu 4,60%, urmată de BC „Victoriabank” S.A. cu 3,89%. Această majorare este expresia succesului în managementul activelor și pasivelor, dar poate fi și expresia unui plasament de active riscante.

Tabelul 2.2. Top bănci după profitul anual 2014

Sursa: Date din rapoartele de profit și pierderi ale băncilor comerciale

Acum cinci ani, Moldindconbank, banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut în 2014, a pornit , în 2010, de la un profit modest de 51,37 mil. lei, iar în 2011 câștigul s-a dublat și a însumat, la sfârșitul anului, 111,28 mil. de lei. Acum trei ani banca a înregistrat un profit de 172,19 mil. lei. În 2013 banca a înregistrat un profit de 301,27 mil. lei, iar anul trecut s-a clasat pe locul I în topul celor mai profitabile bănci din Moldova cu o cifră de 397,5 mil. lei.

Moldova-Agroindbank, fiind, în 2013, banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut de 320,83 mil. lei, s-a clasat, în 2014, pe locul II în top înregistrînd un profit de 357,6 mil. lei. Astfel, în 2012, banca a înregistrat un profit de 303,38 mil. lei, de 282,36 mil. lei în 2011 și de 259,91 mil. lei în 2010.

Deci, pe locul trei s-a clasat Victoriabank – cu 205,4 mil. lei.

În ceea ce privește profitul cumulat, cele 14 bănci din Republica Moldova au totalizat un câștig de 778 mil. de lei față de 1,02 miliarde în anul precedent, indicatorul de anul trecut fiind afectat de situația de la Banca de Economii și Banca Socială.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2014, pierderi au înregistrat „Eximbank – Gruppo Veneto Banca”, „Banca de Economii” și „BCR Chișinău”.

Trebuie de menționat că în anul 2013 pierderi a înregistrat doar „Eximbank – Gruppo Veneto Banca” – în sumă de 111,2 mil. lei., apoi în 2014 pierderile acestei bănci au crescut de aproape două ori și au însumat 217,8 mil. lei.

S-a atras atenția și la „Banca de Economii”, că în anul 2013, a avut profit în mărime de 35,5 mil. lei, iar în anul 2014 a înregistrat pierderi de 202,5 mil. lei.

Pierderile „BCR Chisinău” în anul 2014 s-au cifrat la 3,7 mil. lei, cînd în anul 2013 profitul a fost de 7,3 mil. lei.

Tabelul 2.3. Dinamica de creștere a activelor 2013 – 2014

Sursa: Date din rapoartele privind activitatea financiară, 2013-2014

Principalul atu al eficienței profitului este comparabilitatea rezultatelor dintre bănci, indiferent de mărimea, țara de origine, structura organizatorică, modelul de afaceri sau mediul de desfășurare al acestora.

Deci, după cum se observă, liderul după ritmul de creștere a activelor este Victoriabank, care, în anul 2014, a înregistrat o creștere cu 532,8 mii. lei, pînă la 12.2 mil. lei. Poziția secundă este deținută de Moldindconbank, cu o creștere a activelor cu 443,1 mii. lei, pînă la 13,3 mil. lei, fiind urmat de Moldova-Agroindbank care a raportat o creștere cu 169,5 mii. lei, până la 13.8 mil. lei.

Tabelul 2.4. Top bănci după valoarea rentabilității activelor (ROA) 2013 – 2014

Sursa: Date din rapoartele privind activitatea financiară și raportul privind profitul și pierderile, 2013-2014

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2014 rentabilitatea activelor (ROA) pe sistemul bancar a constituit 0,92%, ceea ce înseamnă că la fiecare leu investit băncile moldovenești au câștigat, în medie, 0,92 de bani. Același indicator cu un an mai devreme era de 1,56%.

Moldindconbank a avut de câștigat 3,19 lei din fiecare leu investit, fiind urmat de Agroindbank – cu 2,47 lei, Mobiasbancă – cu 2,07 lei și Energbank – cu 1,83 lei.

Însă, cel mai prost tablou al rentabilității activelor se atestă la Banca de Economii care anul trecut a înregistrat pierderi de peste 200 mil. lei, iar la fiecare leu investit banca a pierdut 1,72 lei.

Tabelul 2.5. Top bănci după valoarea rentabilității venitului (ROE) 2013- 2014

Sursa: Date din rapoartele privind activitatea financiară și raportul privind profitul și pierderile, 2013-2014

Rentabilitatea capitalului băncilor a fost și el în regres cu 32%, iar fiecărui leu din capital îi revine 6,39 lei. Cea mai mare rentabilitate a capitalului, în 2014, a avut-o Moldindconbank – 26,08 lei, Agroindbank – 14,66 lei și Victoriabank cu un câștig de 11,39 lei, raportat la fiecare leu din capitalul băncii.

Concluzie: Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanți piloni ai economiei unei țări, reprezintă veriga de legătură dintre ramurile economiei, a căror activitate influențează situația economică, socială și politică a unui stat, totodată contribuind și la creșterea bunăstării populației. Un sistem bancar sănătos constituie o condiție primordială pentru creșterea economică continuă.

În condițiile evoluției macroeconomice mai lente din anul 2014, comparativ cu anul 2013, sectorul bancar a reușit să demonstreze rezultate pozitive în ceea ce privește creșterea indicatorilor cantitativi și calitativi ai sistemului bancar.

Astfel, Moldindconbank, fiind banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut, în 2014, cu o cifră de 397,5 mil. lei.

Moldova-Agroindbank, fiind, în 2013, banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut de 320,83 mil. lei, s-a clasat, în 2014, pe locul II în top înregistrînd un profit de 357,6 mil. lei.

Deci, locul trei i-a revenit băncii Victoriabank – cu 205,4 mil. lei.

În ceea ce privește profitul cumulat, cele 14 bănci din Republica Moldova au totalizat un câștig de 778 mil. de lei față de 1,02 miliarde în anul precedent, indicatorul de anul trecut fiind afectat de situația de la Banca de Economii și Banca Socială.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2014, pierderi au înregistrat „Eximbank – Gruppo Veneto Banca”, „Banca de Economii” și „BCR Chișinău”.

S-a menționat că în anul 2013 pierderi a înregistrat doar „Eximbank – Gruppo Veneto Banca” – în sumă de 111,2 mil. lei., apoi în 2014 pierderile acestei bănci au crescut de aproape două ori și au însumat 217,8 mil. lei.

S-a atras atenția și la „Banca de Economii”, că în anul 2013, a avut profit în mărime de 35,5 mil. lei, iar în anul 2014 a înregistrat pierderi de 202,5 mil. lei.

Pierderile „BCR Chisinău” în anul 2014 s-au cifrat la 3,7 mil. lei, cînd în anul 2013 profitul a fost de 7,3 mil. lei.

2.2. Analiza riscurilor în mediul bancar moldovenesc.

"Cînd supraviețuiești unui eșec, dobîndești mai multă încredere în tine. Eșecurile reprezintă o cale excelentă de învățare… dar trebuie menținute la minimum".

"Succesul reprezintă capacitatea de a trece de la un eșec la altul fără a-ți pierde entuziasmul".

Sistemul bancar din Republica Moldova, deși înregistrează rezultate financiare satisfăcătoare, a avut de înfruntat, în 2014, crizele instituționale și de guvernanță corporativă.

Balanța riscurilor în sistemul bancar în perioada analizată, 2013- 2014, s-au intensificat riscurile externe și riscurile monetar-valutare. În același timp, riscurile instituționale și de guvernanță corporativă au rămas la un nivel maxim și nu au suferit schimbări vizibile față de perioada precedentă.

Apetitul băncilor pentru risc a crescut vizibil în aceeași perioadă, oferta de credit în creștere întâmpinând o cerere pe măsură. Riscurile macroeconomice și de credit au rămas fără schimbări esențiale, reflectând o activizare economică, susținută și de o politică monetară acomodativă prelungită a Băncii Naționale.

Intensificarea riscurilor externe pentru sistemul bancar autohton s-a produs în principal pe dimensiunea CSI. Astfel criza politică și economică din Ucraina a avut și are un potențial destabilizator pentru întreaga regiune. Potențialul contagios al acesteia s-a reflectat prin deprecierea monedelor naționale a Rusiei, a Ucrainei, a Kazahstanului și a Kârgâzstanului, dar și a leului moldovenesc – deși din punct de vedere fundamental economia Republicii Moldova nu prezenta riscuri în acest sens.

Creșterea economică a UE a rămas firavă (un avans de doar 0.52% în 2013). Evoluția pe termen scurt rămâne sub spectrul unei inflații cu mult sub ținta de 2% (0.7% pentru februarie 2014) și a unui arsenal din ce în ce mai limitat de opțiuni de intervenție, dar și a amenințării unei confruntări comerciale cu Federația Rusă.

Sectorul financiar a înregistrat o recuperare bună în urma crizei financiare globale. Per ansamblu, sectorul bancar pare a dispune de suficient capital, lichidități și profitabilitate.

În acest paragraf este prezentat o hartă formată din 5 riscuri ce afectează activitatea bancară în Republica Moldova și apetitul acestora față de risc. Astfel, prin riscuri externe subînțelegem, în principal, evoluțiile economice, financiare și politice ale principalilor parteneri comerciali ai Moldovei.

Riscul de credit și de piață înglobează evoluția calității creditelor, viteza de acordare a creditelor noi, dar și aspecte de finanțare a băncilor.

Riscurile instituționale și de guvernanță corporativă sunt în principal evoluțiile instituțiilor și deciziile majore cu impact direct asupra activității bancare. Totodată această categorie include riscuri ce emană din organizarea internă a băncilor, care pot degenera în riscuri de imagine, fie pentru instituții individuale fie pentru întregul sistem.

Riscurile monetar-valutare cuantifică impactul politicii monetar-valutare asupra activității bancare.

Riscurile macroeconomice se referă la nivelul creșterii economice, a ratei inflației și a șomajului, indicatori ce arată gradul activității economice reale.

În final, se estimează și apetitul băncilor față de risc – acest indicator prezentând diponibilitatea băncilor de a crește expunerea lor prin extinderea de noi linii de credit și expansiunea portofoliului investițional ne-creditar.

Apetitul de risc al băncilor a crescut pe fundalul accelerării economice din ultimul trimestru al anului 2014 și a scăderii graduale a ponderii creditelor neperformante în portofoliul bancar. Expansiunea creditării s-a accentuat în special, în 2013, culminând cu un avans impresionat de 64,5% în decembrie 2013 . La această creștere a contribuit în același mod, atât creditarea în MDL, cu un avans de 71,7%, cât și cea în valută ce a înregistrat un avans de 49%. Trendul s-a menținut și în ianuarie 2014, deși ritmul s-a redus ușor – expansiunea totală a creditului fiind de 56,2%.

Depozitele au urmat o dinamică crescîndă, în special în a doua jumătate a anului 2013. Astfel, deși în iulie 2013 și august 2013 se atesta o creștere firavă de 7.4% și o scădere de 1.4% a depozitelor, deja în septembrie 2013, în paralel cu cedarea de către stat a Băncii de Economii, s-a înregistrat o descreștere de 42,6% a depozitelor noi acordate. O dinamică similară, deși mai puțin intensă, continuă și în următoarele două luni. Depozitele revin pe creștere abia în decembrie 2013, cu +3.9%. În ianuarie 2014 se accentuează creșterea depozitelor, 19.1%, aceasta fiind în principal determinată de o creștere a depozitelor în valută străină cu maturități de până la 6 luni (+164%). Dinamica dată a dus la majorarea ponderii depozitelor în valută străină în total depozite de la 44,7%, în decembrie 2013, la 46,1%, la finele lunii ianuarie 2014, reflectând un sentiment general de neîncredere în moneda națională.

Riscurile macroeconomice au fost moderate – nivelul inflației situându-se în intervalul țintit de BNM, iar activitatea economică reală a prins un ritm accentuat în ultimul trimestru. Riscurile monetar-valutare au înregistrat o ușoară accentuare. Politica monetară a rămas una potrivită, totuși unele șocuri s-au propagat prin intermediul deprecierii monedei naționale față de dolarul SUA și Euro. Deși deprecierea respectivă nu a afectat creditarea, efectele s-au făcut resimțite în principal pe pasivul bilanțului, printr-o creștere a depozitelor în valută, în mod accentuat a celor pe termen foarte scurt.

Riscul de credit și de piață rămân a fi oprite sub aspectul indicatorilor de stabilitate financiară a sistemului bancar. Astfel, suficiența capitalului ponderat la risc este la un nivel ce depășește confortabil minimul de 16%, fiind de 22,8% în ianuarie 2014. Scăderea indicatorului în ultimele luni de analiză este în principal rezultatul expansiunii rapide a portofoliului de credite. Rentabilitatea activelor rămâne la un nivel de 1,6% la sfârșitul anului și este într-o ușoară creștere față de valoarea de 1,1% înregistrată pentru 2012. Cu excepția „Eximbank”, toate băncile au încheiat anul 2013 pe profit. Totuși, marja netă din dobânzi a scăzut în 2013 față de anul precedent și s-a situat la 3,8-3,9%, iar ponderea creditelor neperformante în total credite bancare a înregistrat o ușoară scădere în mediu pe sistem. Banca de Economii rămâne în continuare sub presiunea unei rate a creditelor neperformante de 58,4%, reușind totuși să consolideze suficiența capitalului ponderat la risc de la 5,9% în 2012 la 26,03% în 2013.

Riscul cel mai ridicat pentru sistemul bancar autohton vine totuși din zona funcționării instituțiilor și a culturii corporative din sistemul bancar autohton încă firave. Anul 2013 a repus în discuție capacitatea decidenților politici și a instituțiilor abilitate de a face față unor crize din sistemul bancar dar și a eficacității instrumentelor aflate la dispoziția acestora.

Concluzii în baza capitolului: După cum s-a dovedit în acest capitol, băncile își desfășoară activitatea pe baza criteriului de profitabilitate, ca oricare societate comercială, urmărind în mod permanent obținerea de profit net în condiții de riscuri specifice (evoluția economică generală, restricții impuse de banca centrală, insolvabilitatea, structura financiară a băncii), de care orice bancă trebuie să țină seama în desfășurarea activității sale.

Profitabilitatea este un indicator relevator al poziției competitive a unei bănci pe piețe bancare și al calității managementului său, asigurând sănătatea sistemului bancar. Practica bancară tradițională – bazată pe constituirea de depozite și acordarea de credite – reprezintă astăzi doar o parte din activitatea specifică băncilor, fiind adesea și cel mai puțin profitabilă. Sursele majore de profitabilitate ale băncilor sunt tranzacționarea pe piețele financiare și generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor. Față de alte domenii, activitatea bancară este una particulară dacă se are în vedere atât funcțiile băncii cât și caracteristicile de extremă volatilitate a majorității produselor și serviciilor bancare și, din această cauză, în managementul bancar o legătură direct proporțională dintre profit și risc este obligatorie.

Băncile acționează în condiții de incertitudine mai mult decât organizațiile nonbancare atât în domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabilă cât mai ales în domeniul plasamentelor care conțin un factor de risc prin natura lor. Băncile doresc, evident, un profit cât mai mare din activitățile lor și, în egală măsură, minimizarea riscurilor, de aceea performanța bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidității băncii, a gradului de expunere a acesteia în fața diverselor categorii de risc și mai apoi a nivelului de eficiență al acesteia.

Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activității bancare are două componente:

– diagnosticul rentabilității (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică);

– diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).

Capitolul III. MEDIUL EXTERN. GRUPUL BANCAR INTESA SANPAOLO

„Gândește global, acționează local”

Intesa Sanpaolo este grupul bancar care a fost format prin fuziunea Banca Intesa și Sanpaolo IMI, două bănci italiene majore cu valori comune, care sunt unite sa crească oportunitățile, de a contribui în continuare la dezvoltarea afacerilor și creșterea economică a țării.

Intesa Sanpaolo este printre primele grupuri bancare din zona euro, cu o capitalizare de piață de 54.7 miliarde de euro.

Intesa Sanpaolo este lider în Italia în toate domeniile de activitate ( retail, administrarea corporativă și bogăție ). Grupul ofera serviciile sale la 11,1 milioane de clienti printr-o retea de circa 4.400 de filiale prezente pe întreg teritoriul național, cu cote de piață de mai jos de 13% în majoritatea regiunilor italiene.

Intesa Sanpaolo are o prezență selectată în Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu circa 1.400 de filiale și 8,3 milioane de clienți aparținând filialelor Grupului care operează în sectorul bancar comercial în 12 țări.

Mai mult, Intesa Sanpaolo are o rețea internațională specializată în sprijinirea clienților corporativi și este prezentă în 29 de țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și în acele domenii în care companiile italiene sunt cele mai active, cum ar fi Statele Unite, Brazilia, Rusia, India și China.

Banca Intesa Sanpaolo este banca care sprijină economia reală, se bazează pe un bilanț puternic pentru a satisface cererea de credit sănătos și gestionează cererea clienților în mod responsabil. Este o bancă simplă, inovatoare, care operează în mai multe sau prin prisma a mai multor canale. Are o identitate clară și transparentă care contribuie la creșterea și dezvoltarea economiei și a societății.

Este banca cu profitabilitate durabilă în care performanța operativă, productivitatea, profitul la risc, lichiditatea și soliditatea sunt atent echilibrate.

Grupul Intesa Sanpaolo s-a născut la 1 ianuarie 2007 în urma unirii a două dintre primele trei bănci din Italia: Banca Intesa, liderul acestei piețe, și-a unit forțele cu grupul Sanpaolo IMI, alianța ce a generat una dintre cele mai puternice instituții financiare din lume. 

Primii pași spre procesul de unire, au fost pe 26 august 2006, atunci când Consiliile de administrație ale celor două bănci a aprobat liniile directoare ale planului de fuziune, înscris la 12 octombrie și apoi validate de către Adunările Generale Extraordinare, la 1 decembrie a anului respectiv.

Banca Intesa a fost înființată în anul 1998 din integrarea „CARIPLO” și „Banco Ambrosiano Veneto”. În 1999 Banca Comercială Italiană se alătură Grupului Intesa. Cu unirea ulterioară a Băncii Comerciale Italiene, în Banca Intesa (mai 2001), Grupul a luat numele IntesaBCI.  În decembrie 2002, Adunarea decide, de la 1 ianuarie 2003, schimbarea numelui de Banca Intesa.

Sanpaolo IMI a fost înființată în anul 1998 prin unirea: “Istituto Bancario San Paolo di Torino” (fondată în Torino în 1563) și “IMI” (Institutul Mobiliar italian). Acestea sunt două realități foarte complementare: " Istituto Bancario San Paolo di Torino , se specializează în creditare retail, " IMI , este corporația publică, fondată în 1931, pentru a sprijini reconstrucția sistemului industrial național, este o bancă de investiții de conducere a afacerilor și investițiilor.

Sanpaolo IMI dobândește “Banco di Napoli” , în capitalul social al “Cassa di Risparmio di Forlì și Romagna” și creează alianțe strategice majore de credit între italieni și străini.

Intesa Sanpaolo se află în topul primelor 5 grupuri financiare din Europa și pe locul 8 în lume, cu o valoare de piață de peste 36 miliarde euro (2013).

Intesa Sanpaolo Group pe scurt: principalii indicatori financiari (2013)

Active totale – 639,8 mil. euro;

Credite către clienți – 349,7 mil. euro;

Depozite de la clienți – 363,3 mil. euro;

Activele acțuinarilor – 49,5 mil. euro;

Venituri nete în sem. III 2013 – 640 mil. euro.

Dincolo de performanțele financiare și viziunea globală, Intesa Sanpaolo este un important actor social susținînd și investind în proiecte de responsabilitate socială din diverse domenii ca ecologia, arta, cultura, sport și muzica. Ca o dovada in acest sens Intesa Sanpaolo este de peste 20 de ani unul dintre sponsorii cunoscutului club de fotbal AC Milan sau al celebrului teatru de opera Scala di Milano.

Departamentul de Cercetare Sanpaolo Intesa este unul dintre cele mai importante „think-tank-uri” economice și financiare din Italia.

Scopul este de a analiza piețele financiare interne și internaționale care susțin activitatea de investitor institutional și contribuie la dezbaterea economică pe probleme structurale italiene, chiar într-o perspectivă europeană.

Activitatea Departamentului de Cercetare se concentrează în prezent pe următoarele domenii:

Macroeconomie

Piețele financiare (titluri de stat, împrumuturi, valută și capitaluri proprii)

Sectoare industriale

Sectorul financiar – bancar

Finanțe și serviciile publice locale

Crearea și gestionarea indicilor bursieri

Anul 2014 a fost un an important pentru Intesa Sanpaolo. Pe plan industrial a fost prezentată misiunea de a consolida gospodăriile și întreprinderile, de a reînnoi modul de banking în vederea identificării oportunităților de creștere în contextul de continuă schimbare.

Astăzi, Intesa Sanpaolo este foarte diferită față de anul 2007, când a fost înființată în urma unirii dintre Banca Intesa și Sanpaolo IMI, fiind acum unul dintre liderii băncilor din Europa în ceea ce privește capitalizarea și activele totale. Acesta are o mentalitate internațională, axată pe piețele externe acumulînd un număr tot mai mare de investitori străini.

În 2014, Banca a trebuit să se confrunte cu un scenariu economic dificil la nivel național și internațional.

Criza economică a țărilor în curs de dezvoltare a fost compensată de o îndreptare modestă în economiile avansate, datorită Statelor Unite și zona euro. Rata de creștere mondială a rămas modestă, de 3,3%, conform Fondului Monetar Internațional. În Italia, criza și tensiunile geopolitice în zonele din apropiere deasemenea și-au pus amprenta. Pentru al treilea an consecutiv, PIB-ul real a scăzut – cu toate că e mai mică în comparație cu ultimii doi ani – cu 0.4 în 2014.

Pe parcursul anului, cheltuielile de uz casnic a început să se stabilizeze, în timp ce investițiile brute fixe erau încă negative, se diminuează perspectivele pentru o recuperare a producției industriale.

În urma celor de mai sus, Intesa Sanpaolo s-a angajat să ofere, sprijin solid, pentru economia reală cu 34 de miliarde de euro a creditelor noi acordate pe termen mediu și lung pentru gospodării și întreprinderi, din care 28 miliarde de euro doar pentru Clienții italieni.

Deci, banca este creditor principal al economiei italiene, reprezentând un volum de peste cota sa de piață. În același timp, obiectivul de rentabilitate a planului de afaceri 2014-2017 a fost depășit datorită marjei operaționale de bază, care a oferit o contribuție considerabilă la venitul net în valoare totală de aproximativ 1,7 miliarde de euro.

Criza actuală a crescut nivelul de risc al creditelor, la care Intesa Sanpaolo, a adoptat diferite măsuri organizatorice și a utilizat mijloacele externe, împreună cu alte entități private. O reducere corespunzătoare a activelor non-core și reorganizarea modelului de recuperare a împrumutului îndoielnic v-a ușura în continuare conturile și v-a elibera noi resurse în momentul cînd se așteaptă ca ciclul să recupereze, reflectat de evoluția de credit, care este îmbunătățit datorită reducerii fluxurilor de noi credite neperformante.

Tranziția la mecanismul unic de supraveghere a oferit o șansă de a îmbrățișa o nouă, formă de organizare și funcționare, confirmând rolul Intesa Sanpaolo ca fiind, un jucator de top european.

Având în vedere profiturile peste obiectivele Planului, soliditatea capitalului Grupului și perspectivele de viitor, o propunere a fost făcută la adunarea acționarilor obișnuiți de a distribui dividende în numerar în valoare de 1,2 miliarde de euro, egal cu 7 eurocenți per acțiune ordinară și 8,1 eurocenți pe acțiune de economii. La sfârșitul mandatului, a fost înființat un comitet pentru a evalua Guvernarea Băncii. Aceasta are scopul de a propune schimbări care pot ajuta pentru a îmbunătăți în continuare eficiența procesului de luare a deciziilor, eficiența controlului riscurilor și domeniul de aplicare al viziunii strategice, pe baza celor mai bune practici la nivel internațional.

A fost pus un accent pe oameni, care are un aspect cheie al Planului Industrial, a condus la aproximativ 2.600 de angajați fiind predestinate pentru inițiativele prioritare, niveluri stabile de angajare, de implementare a planului de angajat share ownership (cu mai mult de 79% din cei care au dreptul să participe), precum și investiții considerabile în inovare, care includ lansarea unui program de management integrat al clienților și datelor financiare.

Astăzi, Intesa Sanpaolo este un grup extrem de competitiv și unul dintre cei mai buni jucători la nivel european pentru gestionarea solidității și riscului, capabile de a deține un rol de lider în sectorul său. Acest rezultat se datorează unei schimbări în viteza, care a fost posibil, de asemenea, datorită implicării și dedicarea persoanelor care lucrează în cadrul Grupului cu pasiune și profesionalism, care îi foarte mult.

Tabelul 3.1. Principalii indicatori de performanță financiară 2013-2014

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

În contextul macroeconomic descris, Grupului Intesa Sanpaolo a obținut rezultate economice pozitive în anul 2014, raportînd veniturile și costurile în comparație cu cele ale 2013, avînd un profit net de 1,251 milioane de euro, pierzînd 4550 de milioane de euro, fiind cauzată de deprecierea considerabilă a fondului comercial și a altor imobilizări necorporale.

În special, veniturile din exploatare au crescut. Creșterea cheltuielilor cu personalul, a fost, parțial, compensată de cheltuielile administrative mai reduse. În consecință, marja de operare a crescut cu aproximativ 5%. Creșterea veniturilor, asociată cu controlul costurilor și ajustările mai mici, a permis un venit înainte de impozitare de către aproximativ 37% față de cifra 2013, care a inclus efectul pozitiv semnificativ recunoașterii valorii juste a noului joc în Banca Italiei.

O defalcare detaliată a diferitelor elemente de venituri, de exploatare arată că declarația de venit pentru perioada înregistrată de venituri nete din dobânzi este de 8374 de milioane de euro, în creștere cu 3,3% față de 2013, cu privire la scăderea cheltuielilor cu dobânzile pe finanțarea bancară.

Segmentul de servicii a generat taxe și comisioane de profit net de 6,775 milioane de euro, în creștere cu 10,5%, determinată în principal de contribuția pozitivă de instrument financiar care se ocupă și de activitățile de gestionare (în jurul valorii de + 21%), care a beneficiat de o performanță mai bună a piețelor financiare și interesul reînnoit de clienți în active în administrare.

Profiturile (pierderile) pe comercial au fost de 777 milioane de euro, avînd o scădere puternică față de 1159 milioane de euro în 2013, cu privire la rezultatul de tranzacționare mai mici, mai ales în segmentul ratei dobînzii.

Veniturile din activitatea de asigurare, s-a ridicat la 919 milioane de euro, fiind în creștere cu peste 16%, ca urmare a rezultatului de investiții net superior.

Ca urmare a tendințelor de mai sus, veniturile din exploatare, în perioada dată, s-a ridicat la 16,898 milioane de euro, fiind în creștere cu aproximativ 4%. De asemenea și costurile de operare au înregistrat o creștere limitată (+ 3%, la 8,544 milioane de euro).

În detaliu, cheltuielile de personal au înregistrat o creștere (+ 6%), atribuită în principal componența variabilă. De fapt, în timp ce în 2013 – cu privire la eșecul de a atinge obiectivele de venit – această componentă a fost minimă, performanța comercială are un rezultat pozitiv pentru acest an. În schimb, alte cheltuieli și ajustări administrative au scăzut (-1,4% și -0.9%, respectiv). Prin urmare, marja de operare a ajuns la 8,354 milioane de euro, este în creștere cu 5,1%, în comparație cu anul 2013.

Tabelul 3.2. Cifre de bilanț și măsuri alternative de performanță

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

Profiturile din investiții păstrate pînă la scadență și de pe alte investiții au beneficiat de efectele consolidării valoriilor investițiilor non-core deținute de Intesa Sanpaolo în societăți nefinanciare, în conformitate cu liniile directoare ale planului de afaceri. Prin urmare, venitul brut din operațiuni continue s-a ridicat la 3,435 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 37% față de anul precedent.

Impozitele înregistrate cu un sold mare (1781 de milioane de euro), este în creștere cu fermitate față de 2013, datorită rezultatelor mai bune și, într-o măsură considerabilă, cu impozitul extraordinar stabilit prin Decretul-lege 66/14, privind taxa substitutiv asupra câștigurilor de capital determinate prin recunoașterea în 2013 a situațiilor financiare ale Băncii Italiei (443 milioane de euro).

După recunoașterea de taxe pentru integrare și de ieșire de stimulente de 103 milioane euro, ca efect al alocării prețului de achiziție de 193 milioane de euro, pierderi din activități întrerupte de 48 de milioane de euro, precum și a intereselor minoritare de 59 de milioane de euro, contul de profit pentru perioada închisă, după cum s-a observat deja, are un venit net de 1251 de milioane de euro.

În ceea ce privește echilibrarea creditelor acordate clienților au totalizat 339 miliarde de euro în jurul (-1,4% față de sfârșitul anului 2013). Declinul credite comerciale bancare (conturi curente, credite ipotecare, avansurile și împrumuturile, sunt în scădere cu -2.8% per total), și împrumuturile reprezentate de titluri de valoare (-6.9%) a fost compensate de creșterea creditelor financiare pe termen scurt reprezentate de acordurile de răscumpărare (aproximativ + 12%). Tendințele ilustrate au fost, de asemenea, influențate de creșterea categoriei creditelor neperformante (+ 8%), la care pozițiile semne obiective de depreciere sunt transferate de la diferite tipuri de credite.

În ceea ce privește finanțarea, depozitele directe din sectorul bancar a scăzut ușor la 360 de miliarde de euro (-3.3% față de sfârșitul anului 2013), în întregime datorită scăderii finanțării obligațiuni (aproximativ -16%), doar parțial compensate de intrări mai mari din certificate de depozit (aproximativ + 54%, în principal a crescut din cauza unor probleme cu filialele din străinătate), de la datorii subordonate (aproximativ + 11%) și de la alte surse de finanțare (aproximativ + 12%, în principal din lucrări comerciale și certificatele de protecție a capitalului). Scăderea înregistrată de conturi curente și depozite (-1.8%) a fost în mare parte datorită depozitelor la termen. Repo a crescut considerabil (cu aproape 5 miliarde de euro).

Depozite directe de la activitatea de asigurare, care includ rezervele tehnice, a crescut semnificativ (+ 27% la aproximativ, la aproape 119 miliarde de euro). Creșterea generală a fost atribuită atât rezervelor tehnice (aproximativ + 28%), care reprezintă suma datorată pentru clienții care au cumpărat polițe de asigurare tradiționale, precum și pentru cea mai mare valoare a datoriilor financiare ale segmentului de asigurări desemnate la valoarea justă (aproximativ + 23%), în special a produselor unit-linked. Noua afacere al băncii, care include produse de pensii, Intesa Sanpaolo Vita, Intesa Sanpaolo Life și Fideuram Vita, s-a ridicat la peste 26 miliarde de euro pentru perioadă.

La 31 decembrie 2014, depozitele indirecte a clienților au totalizat chiar sub 466 miliarde de euro, cu o creștere de 8,2% față de sfârșitul anului precedent. Pe parcursul anului, a continuat repoziționarea clienților față de gestionare a activelor profesionale, care a fost canalul principal în colectarea de active. Activele în administrare au crescut (43 miliarde euro; 16,7%), ca urmare a unor intrări nete și reevaluarea activelor în gestiune, cu o performanță pozitivă realizată de toate formele principale tehnice gestionate: administrarea portofoliului, politicile de viață și fondurile mutuale. În schimb, activele aflate în administrare au scăzut cu -7700000000 euro (4,5%), din cauza repoziționării menționate anterior în active administrate.

Tabelul 3.3. Raporturile de rentabilitate a anului 2014

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

Rezultatul pe acțiune este utilizat frecvent de investitori ca o masura a performanței unei companii în care au investit sau doresc să investească.

Asa cum se menționează Earnings per Share (rezultatul pe acțiune) , EPS are o importanță deosebită atunci cînd se compară rezultatele unei firme pe o anumită perioadă de timp sau atunci cînd se compară rezultatele unei firme cu rezultatele unor firme similare din aceeași industrie.

Tabelul 3.4. Rezultatul pe acțiune (euro)

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

Tabelul 3.5. Raporturi de risc consolidate (%)

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

Potrivit acumulării riscurilor, în ansamblu, au scăzut cu peste 32%, în întregime din cauza creditelor mai mici (aproximativ -36% la 4538 milioane de euro), care anul trecut a înregistrat un total de extraordinar (7,1 miliarde de euro), în ceea ce privește dificultăți de afaceri sporit după ani de criză economică. În schimb, provizioane pentru riscuri a crescut semnificativ (228,000,000 de euro), în principal ca urmare a alocării de filiala ungară în legătură cu noile prevederi normative cu impact asupra țării în ceea ce privește creditele acordate populației.

Tabelul 3.6. Structura de operare

Sursa: Raportul și situațiile financiare ale Grupului Intesa Sanpaolo, 31 decembrie 2014

Deci, în urma analizării datelor din tabelul de mai sus, se observă o scădere a numărului de angajați: în Italia cu 447 de persoane, în străinătate cu 312 persoane, o scădere semnificativă a numărului de consilierilor financiari (60 persoane), și a filialelor (-360).

Concluzie. 2014 a văzut o creștere moderată a economiei și comerțului internațional. În Statele Unite rata șomajului a scăzut. Zona euro a ieșit din recesiune, în 2013-2014, unde activitățiile economice au slăbit, în cursul anului, ca urmare a crizei dintre Rusia și Ucraina. Inflația a încetinit datorită prăbușirii prețurilor la petrol.

De-a lungul zonei euro, inflația a fost aproape de zero. Italia este țara europeană care se luptă cel mai mult să-și recâștige impuls. Producția industrială a înregistrat o deteriorare treptată. De la mijlocul anului 2014, multe din semnele de îmbunătățire observate în lunile anterioare, au dispărut: încrederea este din nou în scădere, în timp ce exporturile au încetinit și tendința de investiții a rămas negativă. O surpriză pozitivă legată de consum, care a beneficiat de o creștere a venitului disponibil al populației reale.

La nivelul mediu anual, PIB-ul sa contractat cu 0,4% în 2014. Tendința negativă a activității economice a determinat o nouă creștere a șomajului. Creșterea PIB-ului în economiile emergente a încetinit, în special în America Latină și Confederația Statelor Independente (CSI), care a simțit efectele tensiunea dintre Rusia și Ucraina. Creșterea în Asia a rămas constantă. Tendințe pozitive au fost observate în zona MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord).

Pentru sistemul bancar italian, costul finanțării bancare a continuat să scadă, condus de o combinație de rate care se încadrează pe componente individuale și trecerea la tipuri mai puțin costisitoare. Declinul pieței și ratele de referință ale BCE a fost reflectat treptat a ratelor la credite, după unele rezistența văzut în prima jumătate a anului ca urmare a măsurilor de restabilire a prețului. Ca urmare a scăderii costurilor de finanțare, ecartul dintre ratele de creditare și finanțare s-a îmbunătățit semnificativ comparativ cu 2013.

Creditelor bancare acordate sectorului privat a scăzut pentru al treilea an consecutiv. Persistența recesiunii a avut un impact semnificativ asupra creditelor pentru întreprinderi, în special împrumuturi pe termen lung/mediu, care au fost afectate de scăderea investițiilor.

Împrumuturile acordate gospodăriilor au rămas mai rezistente, aratînd un declin foarte modest și a încetinit. În special, în 2014 au existat semne de redresare în plăți de credite ipotecare rezidențiale.

Performanța împrumutului a continuat să fie afectată de cererea slabă, care, însă, semnele de ameliorare au fost confirmat. Pe partea ofertei, impactul restrictiv al riscului de credit este relaxat. Creșterea creditelor îndoielnice brute au încetinit în continuare, deși confirmând o rată de creștere puternică a continuat impactul lor asupra stocului de credite. Prin urmare, piața de creditare bancară a menținut o atitudine prudentă, în ciuda înregistrării, o îmbunătățire clară a condițiilor de credit.

În ceea ce privește finanțarea, tendințele observate în ultimii doi ani au fost confirmate în 2014, în special creșterea depozitelor cu declin puternic în obligațiuni, care a continuat să se simtă impactul de schimburi în portofoliile investitorilor. Creșterea depozitelor au ajutat viteza conturilor curente, care s-a accelerat din mai. În general, depozitele clienților astfel a scăzut ușor.

Totodată, partea pozitivă se observă la activele administrate, în special pe fondurile mutuale, unde intrările nete au atins un record.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanți piloni ai economiei unei țări, reprezintă veriga de legătură dintre ramurile economiei, a căror activitate influențează situația economică, socială și politică a unui stat, totodată contribuind și la creșterea bunăstării populației. Un sistem bancar sănătos constituie o condiție primordială pentru creșterea economică continuă.

După cum s-a dovedit în această teză, băncile își desfășoară activitatea pe baza criteriului de profitabilitate, ca oricare societate comercială, urmărind în mod permanent obținerea de profit net în condiții de riscuri specifice (evoluția economică generală, restricții impuse de banca centrală, insolvabilitatea, structura financiară a băncii), de care orice bancă trebuie să țină seama în desfășurarea activității sale.

Profitabilitatea este un indicator relevator al poziției competitive a unei bănci pe piețe bancare și al calității managementului său, asigurând sănătatea sistemului bancar. Practica bancară tradițională – bazată pe constituirea de depozite și acordarea de credite – reprezintă astăzi doar o parte din activitatea specifică băncilor, fiind adesea și cel mai puțin profitabilă.

Sursele majore de profitabilitate ale băncilor sunt tranzacționarea pe piețele financiare și generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor. Față de alte domenii, activitatea bancară este una particulară dacă se are în vedere atât funcțiile băncii cât și caracteristicile de extremă volatilitate a majorității produselor și serviciilor bancare și, din această cauză, în managementul bancar o legătură direct proporțională dintre profit și risc este obligatorie.

Băncile acționează în condiții de incertitudine mai mult decât organizațiile nonbancare atât în domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabilă cât mai ales în domeniul plasamentelor care conțin un factor de risc prin natura lor. Băncile doresc, evident, un profit cât mai mare din activitățile lor și, în egală măsură, minimizarea riscurilor, de aceea performanța bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidității băncii, a gradului de expunere a acesteia în fața diverselor categorii de risc și mai apoi a nivelului de eficiență al acesteia.

Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activității bancare are două componente:

– diagnosticul rentabilității (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică);

– diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).

Profitul bancar reprezintă scopul esențial al înființării și funcționării unei bănci. De regulă, băncile gestionează profitabilitatea prin încercarea de a „bate” media pieței și de a menține profitul stabil și previzibil, ceea ce atrage noi investitori în domeniul bancar.

În acest sens indicatorii de profitabilitate sunt elemente extrem de utile, dar informațiile furnizate de aceștia trebuie analizate corelat cu alți indicatori de echilibru, de gestiune și de risc, întrucât numai indicatorii de rentabilitate nu oferă o imagine completă asupra întregii activității bancare.

Managementul bancar a devenit un model universal acceptat pentru managementul profitabilității pe de-o parte și pentru managementul riscului pe de altă parte. Obiectivul central al managementului bancar îl constituie creșterea susținută a profitului, în vederea majorării rezervelor de capital ale băncii.

În acest sens, punctul forte al oricărei bănci îl reprezintă marjele de dobândă, care pun în evidență pe de-o parte eficiența intermedierii iar pe de altă parte eficiența rezultatelor obținute de către bancă. O analiză a marjei de dobândă a unei bănci poate scoate în evidență efectele ratei curente a dobânzii în timp ce o analiză a tendințelor pe o perioadă mai lungă de timp poate arăta efectul politicilor monetare asupra profitabilității sistemului bancar.

În același timp, analiza marjelor de dobândă poate ilustra măsura în care băncile sunt expuse la modificarea ratei dobânzii și astfel capacitatea managerială de a gestiona eficient riscul ratei dobânzii.

Indicatorii de performanță sunt de două tipuri:

indicatorii calculați în baza datelor interne a băncii (metoda ratelor);

indicatorii numiți „semnalul pieței” – țin de profitabilitatea acțiunilor bănci și cursul lor pe piața secundară. Acești indicatori reprezintă posibilitățile investitorului în bancă.

Metoda ratelor are la bază corelarea informațiilor contabile cele mai semnificative din bilanț și din contul de profit și pierderi, constituind un instrument de analiză, control și monitorizare a structurii financiare și a gestiunii băncii. Această metodă permite în special analiza statică a compoziției bilanțului și a rotației anumitor elemente ale acestuia. Relevanța metodei apare prin compararea valorii ratelor cu mărimi de referință sau cu valorile lor în perioade diferite. În plus, metoda ratelor permite compararea performanței băncii cu cea a altor bănci similare (compararea cu media pe grupă).

O primă exprimare a rezultatelor și performanțelor bancare se înscrie în domeniul profitabilității.

Principalele rate de profitabilitate sunt:

rentabilitatea economică

rentabilitatea finaniară

marja netă de dobânzi.

1. rentabilitatea economică (Return on Assets), definită ca raport între profitul net și activele totale bancare. Această rată oferă o apreciere generală a profitabilității bancare. În țările dezvoltate mărimea tipică a acestei rate este de 0.5 – 1%. Băncile de dimensiuni foarte mari înregistrează rate mai mici.

2. Rentabilitatea financiară (return on Equity, ROE) definită ca raport între profitul net și capital. Mărimea tipică a acestei rate în țările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O rată a rentabilității financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic sau expresie a capacității crescute de a obține, prin împrumut, resurse suplimentare.

3. Marja netă de dobânzi (Net Interest Margin) este definită prin raportarea veniturilor nete din dobânzi la activele valorificabile medii. Ea este, de fapt, diferența dintre câștigul din venituri și cheltuielile cu dobînzi raportată la activele valorificabile.

Eficiența bancară și factorii determinanți ai acesteia poate avea implicații importante pentru organele de reglementare și supraveghere bancară în procesul de reformare și ajustare a cadrului legislativ la standardele și practicile internaționale, dar și în procesul de diagnosticare a problemelor din sistem.

Deasemenea, eficiența bancară reprezintă un indicator ce reflectă, pe de o parte, capacitățile manageriale ale echipelor de conducere ale băncilor comerciale, dar și maturitatea economiei în general. Analiza asupra temei abordate, ia în calcul diferențele la nivel macroeconomic, politic, legislativ, precum și asemenea factori microeconomici ca forma de proprietate a băncilor, preferințele acestora față de risc și sursele disponibile de finanțare.

În condițiile evoluției macroeconomice mai lente din anul 2014, comparativ cu anul 2013, sectorul bancar moldovenesc a reușit să demonstreze rezultate pozitive în ceea ce privește creșterea indicatorilor cantitativi și calitativi ai sistemului bancar.

Pentru exemplificarea modului în care indicatorii de evaluare a performanțelor bancare reflectă situația unei instituții bancare, s-a făcut o analiză detaliată a indicatorilor de performanță financiară la trei bănci care au fost luate în studiu: BC Moldova Agroindbank, BC VictoriaBank și BC Moldincombank.

Astfel, Moldindconbank, este banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut, în 2014, cu o cifră de 397,5 mil. lei. Moldova-Agroindbank, fiind, în 2013, banca de top din Republica Moldova după volumul profitului obținut de 320,83 mil. lei, s-a clasat, în 2014, pe locul II în top înregistrînd un profit de 357,6 mil. lei, pe locul trei s-a clasat Victoriabank – cu 205,4 mil. lei.

În ceea ce privește profitul cumulat, cele 14 bănci din Republica Moldova au totalizat un câștig de 778 mil. de lei față de 1,02 miliarde în anul precedent, indicatorul de anul trecut fiind afectat de situația de la Banca de Economii și Banca Socială.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2014, pierderi au înregistrat „Eximbank – Gruppo Veneto Banca”, „Banca de Economii” și „BCR Chișinău”. S-a menționat că în anul 2013 pierderi a înregistrat doar „Eximbank – Gruppo Veneto Banca” – în sumă de 111,2 mil. lei., apoi în 2014 pierderile acestei bănci au crescut de aproape două ori și au însumat 217,8 mil. lei. S-a atras atenția și la „Banca de Economii”, că în anul 2013, a avut profit în mărime de 35,5 mil. lei, iar în anul 2014 a înregistrat pierderi de 202,5 mil. lei. Pierderile „BCR Chisinău” în anul 2014 s-au cifrat la 3,7 mil. lei, cînd în anul 2013 profitul a fost de 7,3 mil. lei.

În anul 2014, Republica Moldova a obținut rezultate relativ „bune” în contextul provocărilor interne și externe cu care s-a confruntat. Performanțele Băncii Moldindconbank pentru anul 2014, s-au evidențiat în primul rînd prin creșterea indicatorilor de volum și menținerea poziției de lider pe indicatorii de eficiență. Astfel, activele totale ale BC „Moldindconbank” S.A. la 31 decembrie 2014, au constituit 13 264,2 mil. lei, în creștere cu 443,1 mil. lei (+3,5%) comparativ cu anul 2013.

Tendința pe piața monetară de majorare a ratelor dobînzilor înregistrată la finele anului 2014 a influențat majorarea marjei nete a dobînzii, cifrînd la finele anului valoarea de 4,71% a băncii Moldindconbank, pe poziția a doua este BC „Moldova-Agroindbank” S.A. cu 4,60%, urmată de BC „Victoriabank” S.A. cu 3,89%. Această majorare este expresia succesului în managementul activelor și pasivelor, dar poate fi și expresia unui plasament de active riscante.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2014 rentabilitatea activelor (ROA) pe sistemul bancar a constituit 0,92%, ceea ce înseamnă că la fiecare leu investit băncile moldovenești au câștigat, în medie, 0,92 de bani. Același indicator cu un an mai devreme era de 1,56%.

Moldindconbank a avut de câștigat 3,19 lei din fiecare leu investit, fiind urmat de Agroindbank – cu 2,47 lei, Mobiasbancă – cu 2,07 lei și Energbank – cu 1,83 lei. Cel mai prost tablou al rentabilității activelor se atestă la Banca de Economii care anul trecut a înregistrat pierderi de peste 200 mil. lei, iar la fiecare leu investit banca a pierdut 1,72 lei.

Rentabilitatea capitalului băncilor a fost și el în regres cu 32%, iar fiecărui leu din capital îi revine 6,39 lei. Cea mai mare rentabilitate a capitalului, în 2014, a avut-o Moldindconbank – 26,08 lei, Agroindbank – 14,66 lei și Victoriabank cu un câștig de 11,39 lei, raportat la fiecare leu din capitalul băncii.

În acest context, sectorul financiar în RM a înregistrat o recuperare bună în urma crizei financiare globale. Per ansamblu, sectorul bancar pare a dispune de suficient capital, lichidități și profitabilitate. Însă continuă să existe vulnerabilități substanțiale în unele domenii.

În pofida riscurilor macroeconomice substanțiale, performanța economică din ultimii ani a fost destul de puternică. Creșterea economică a scăzut în 2014 față de 2013. În primele două trimestre ale anului 2014, PIB-ul s-a majorat cu 3,9 la sută. Datorită consumului intern redus, exporturile și investițiile fixe au fost principalii declanșatori ai creșterii economice, contribuind la creștere cu 1,8 și, respectiv, 1,7 puncte procentuale. Până la finele lunii iunie 2014, producția industrială a crescut cu 4,4 la sută și producția agricolă a crescut cu 7,7 la sută de la an la an.

Perspectivele economice pe termen mediu ale Moldovei depind acum de diversificarea economiei drept răspuns la provocările internaționale și de crearea unei a doua forțe motrice bazate pe exporturi și investiții. Pe viitor, din cauza consumului intern slab și presiunilor economice din partea Rusiei, în special al restricțiilor la exporturi, activitatea economică se așteaptă să încetinească în 2014 la circa 2 %, înainte de a crește până la 3,5–5 % în perioada 2015–2017. Interdicția recentă din partea Rusiei pentru exportul mai multor produse din Moldova și majorarea tarifelor vamale pentru exporturile din Moldova vor constrânge creșterea economică, care este deja afectată – evenimente ce au subliniat importanța diversificării economiei.

Începând cu anul 2015, se preconizează că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) va permite Moldovei să beneficieze de investiții străine directe și să amplifice oportunitățile comerciale, generând o economie mai competitivă. Autoritățile realizează un program ambițios de reforme structurale pentru creștere economică, reflectat în Strategia Națională de Dezvoltare “Moldova 2020”, susținut de Banca Mondială prin intermediul operațiunilor privind politicile de dezvoltare, proiectelor investiționale și activităților analitice.

Parcursul spre integrarea europeană ancorează perspectivele creșterii economice și Moldova trebuie să accelereze reformele în favoarea investițiilor și exporturilor. Provocările principale ale reformelor structurale includ îmbunătățirea mediului investițional prin reducerea poverii inspecțiilor, înlăturarea obstacolelor pentru exportatori (inclusiv în agricultură), canalizarea remitențelor în investiții productive și dezvoltarea unui sector financiar robust, transparent și competitiv.

Moldova trebuie să amelioreze eficiența și echitatea cheltuielilor sale publice, în special prin gestiunea mai bună a investițiilor capitale publice, care sunt esențiale pentru o creștere economică mai mare. Reformele administrative și judiciare rămân o provocare pentru îmbunătățirea guvernanței în sectorul public, care este o condiție premergătoare pentru integrarea europeană și modernizarea economică.

În ceea ce privește grupul Intesa Sanpaolo, născut la 1 ianuarie 2007 în urma unirii a două dintre primele trei bănci din Italia: Banca Intesa, liderul acestei piețe, și-a unit forțele cu grupul Sanpaolo IMI, alianța ce a generat una dintre cele mai puternice instituții financiare din lume. Aceste două bănci italiene majore cu valori comune sunt unite sa crească oportunitățile de a contribui în continuare la dezvoltarea afacerilor și creșterea economică a țării.

Grupul Intesa Sanpaolo este:

– lider în Italia în toate domeniile de activitate. Grupul oferă serviciile sale la 11,1 milioane de clienti printr-o rețea de circa 4.400 de filiale prezente pe întreg teritoriul național, cu cote de piață de mai jos de 13% în majoritatea regiunilor italiene;

– printre primele grupuri bancare din zona euro, cu o capitalizare de piață de 54.7 miliarde de euro;

– bancă cu profitabilitate durabilă în care performanța operativă, productivitatea, profitul la risc, lichiditatea și soliditatea sunt atent echilibrate;

– creditor principal al economiei italiene, reprezentând un volum de peste cota sa de piață. În același timp, obiectivul de rentabilitate a planului de afaceri 2014-2017 a fost depășit datorită marjei operaționale de bază, care a oferit o contribuție considerabilă la venitul net în valoare totală de aproximativ 1,7 miliarde de euro.

Intesa Sanpaolo are o prezență selectată în Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu circa 1.400 de filiale și 8,3 milioane de clienți aparținând filialelor Grupului care operează în sectorul bancar comercial în 12 țări.

Mai mult, Intesa Sanpaolo are o rețea internațională specializată în sprijinirea clienților corporativi și este prezentă în 29 de țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și în acele domenii în care companiile italiene sunt cele mai active, cum ar fi Statele Unite, Brazilia, Rusia, India și China.

Banca Intesa Sanpaolo este banca care sprijină economia reală, se bazează pe un bilanț puternic pentru a satisface cererea de credit sănătos și gestionează cererea clienților în mod responsabil. Este o bancă simplă, inovatoare, care operează în mai multe sau prin prisma a mai multor canale. Are o identitate clară și transparentă care contribuie la creșterea și dezvoltarea economiei și a societății.

Deasemenea și în Italia, criza și tensiunile geopolitice în zonele din apropiere deasemenea și-au pus amprenta. Pentru al treilea an consecutiv, PIB-ul real a scăzut – cu toate că e mai mică în comparație cu ultimii doi ani – cu 0.4 în 2014.

Pe parcursul anului, cheltuielile de uz casnic a început să se stabilizeze, în timp ce investițiile brute fixe erau încă negative, se diminuează perspectivele pentru o recuperare a producției industriale.

În urma celor de mai sus, Intesa Sanpaolo s-a angajat să ofere, sprijin solid, pentru economia reală cu 34 de miliarde de euro a creditelor noi acordate pe termen mediu și lung pentru gospodării și întreprinderi, din care 28 miliarde de euro doar pentru Clienții italieni.

Criza actuală a crescut nivelul de risc al creditelor, la care Intesa Sanpaolo, a adoptat diferite măsuri organizatorice și a utilizat mijloacele externe, împreună cu alte entități private. O reducere corespunzătoare a activelor non-core și reorganizarea modelului de recuperare a împrumutului îndoielnic v-a ușura în continuare conturile și v-a elibera noi resurse în momentul cînd se așteaptă ca ciclul să recupereze, reflectat de evoluția de credit, care este îmbunătățit datorită reducerii fluxurilor de noi credite neperformante.

Tranziția la mecanismul unic de supraveghere a oferit o șansă de a îmbrățișa o nouă, formă de organizare și funcționare, confirmând rolul Intesa Sanpaolo ca fiind, un jucator de top european.

Având în vedere profiturile peste obiectivele Planului, soliditatea capitalului Grupului și perspectivele de viitor, o propunere a fost făcută la adunarea acționarilor obișnuiți de a distribui dividende în numerar în valoare de 1,2 miliarde de euro, egal cu 7 eurocenți per acțiune ordinară și 8,1 eurocenți pe acțiune de economii. La sfârșitul mandatului, a fost înființat un comitet pentru a evalua Guvernarea Băncii. Aceasta are scopul de a propune schimbări care pot ajuta pentru a îmbunătăți în continuare eficiența procesului de luare a deciziilor, eficiența controlului riscurilor și domeniul de aplicare al viziunii strategice, pe baza celor mai bune practici la nivel internațional.

A fost pus un accent pe oameni, care are un aspect cheie al Planului Industrial, a condus la aproximativ 2.600 de angajați fiind predestinate pentru inițiativele prioritare, niveluri stabile de angajare, de implementare a planului de angajat share ownership (cu mai mult de 79% din cei care au dreptul să participe), precum și investiții considerabile în inovare, care includ lansarea unui program de management integrat al clienților și datelor financiare.

Astăzi, Intesa Sanpaolo este un grup extrem de competitiv și unul dintre cei mai buni jucători la nivel european pentru gestionarea solidității și riscului, capabile de a deține un rol de lider în sectorul său. Acest rezultat se datorează unei schimbări în viteza, care a fost posibil, de asemenea, datorită implicării și dedicarea persoanelor care lucrează în cadrul Grupului cu pasiune și profesionalism.

Dincolo de performanțele financiare și viziunea globală, Intesa Sanpaolo este un important actor social susținînd și investind în proiecte de responsabilitate socială din diverse domenii ca ecologia, arta, cultura, sport și muzica. Ca o dovadă în acest sens Intesa Sanpaolo este de peste 20 de ani unul dintre sponsorii cunoscutului club de fotbal AC Milan sau al celebrului teatru de opera Scala di Milano.

Scopul este de a analiza piețele financiare interne și internaționale care susțin activitatea de investitor institutional și contribuie la dezbaterea economică pe probleme structurale italiene, chiar într-o perspectivă europeană.

Anul 2014 a fost un an important pentru Intesa Sanpaolo. Pe plan industrial a fost prezentată misiunea de a consolida gospodăriile și întreprinderile, de a reînnoi modul de banking în vederea identificării oportunităților de creștere în contextul de continuă schimbare.

Astăzi, Intesa Sanpaolo este foarte diferită față de anul 2007, de când a fost înființată în urma unirii dintre Banca Intesa și Sanpaolo IMI, fiind acum unul dintre liderii băncilor din Europa în ceea ce privește capitalizarea și activele totale. Acesta are o mentalitate internațională, axată pe piețele externe acumulînd un număr tot mai mare de investitori străini.

BIBLIOGRAFIE

Legi și acte normative

1. Legea RM nr.548-XIII din 21 iulie “Cu privire la Banca Națională a Moldovei”, 1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57 din 12 octombrie 1995.

2. Legea RM nr.550-XIII din 21 iulie 1995 “Instituțiilor financiare” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 1 ianuarie 1996.

3. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii, Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.249 din 22.09.1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 109-111 din 07.10.1999 (cu modificările ulterioare).

4. Legea RM nr. 62-XVI  din  21.03.2008 privind “Reglementarea valutară // Monitorul Oficial nr.127-130/496 din 18.07.2008.

5. Regulamentul nr.9/08 cu privire la sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare.

6. Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, (redacția nouă), Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.269 din 17.10. 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.130 din 26.10.2001 (cu modificările ulterioare).

7. Lege privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr. 575-XV din 26.12.2003,Monitorul Oficial al R. Moldova nr.30-34/169 din 20.02.2004.

8. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.32 din 08.08.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-65 din 02.10.1997.

9. Regulamentul Băncii Naționale a Republicii Moldova nr.3/09 din 01 decembrie 1995 “Cu privire la creditele mari”.

10. Hotărîre privind aprobarea Normelor de prudență financiară a asociațiilor de economii și împrumut nr. 17/8 din 30.04.2008.

Literatura de specialitate

1. Ilinca Gorobeț, “Bazele Activității Bancare”, ASEM, 2007.

2. Grigoriță Cornelia, “Activitate bancară”, Editura Cartier, Chișinău 2005.

3. Turliuc, V., Cocris V., ”Moneda și credit, Editura Economica, București, 2005

4. Costica I., Lazarescu S. “Politici și tehnici bancare”,Editura ASE, București, 2004.

5. Constantinescu D., „Management bancar” București, Editura BREN, 2004.

6. Trenca I.,”Metode și tehnici bancare, principii, reglementări, experiențe”, Editura Casa Cărții de Științe, Cluj-Napoca, 2002.

7. Dănilă Nicolae. Managementul lichidității bancare. București – 2002.

8. Enicov Igor „Orientări în managementul riscurilor bancare”, Chișinău: ASEM, 2001.

9. Hoanță N., “Bani și bănci”, Editura Economică, București, 2001

10. Mutu S. “Tehnici moderne de gestiune bancară, Editura “ALTIP”, Alba Iulia, 2000.

11. „Managementul riscului bancar”, Conf. univ. Dr. Mihaiela Botea, ASE București, 2000.

12. Coman Florin, „Activitate bancară, profit și performanță”, Editura Luminex, 2000.

13. Marcica Stoica.,”Managementul bancar”, București, Editura Economică, 1999.

14. I.Bătrâncea, I.Trenca, A.Bejenaru, S.N.Borlea – Analiza performanțelor și riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374;

15. Drucker, Peter F. "Reflecții ale unui Ecologist social," Societatea , mai / iunie 1992;

16. Denning, Steve (29 august 2014), "cele mai bune din Peter Drucker" . Forbes;

17. Gh. Manolescu-Managementul financiar, Editura Economică, București, 1995, p.169;

Surse internet:

1. www.bnm.md;

2. www.victoriabank.md;

3. www.micb.md;

4. www.maib.md;

5. www.capital.market.md;

6. www.group.intesasanpaolo.com;

7. www.mold-street.com;

8. www.worldbank.org;

9. www.contzille.ro;

10. www.investopedia.com;

11. www.brittanica.com;

12. www.forbes.com;

13. www.wordreference.com;

14. www.agora.md.

Anexa 2

Anexa 3

Bilanțul contabil

Anexa 4

BIBLIOGRAFIE

Legi și acte normative

1. Legea RM nr.548-XIII din 21 iulie “Cu privire la Banca Națională a Moldovei”, 1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57 din 12 octombrie 1995.

2. Legea RM nr.550-XIII din 21 iulie 1995 “Instituțiilor financiare” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 1 ianuarie 1996.

3. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii, Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.249 din 22.09.1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 109-111 din 07.10.1999 (cu modificările ulterioare).

4. Legea RM nr. 62-XVI  din  21.03.2008 privind “Reglementarea valutară // Monitorul Oficial nr.127-130/496 din 18.07.2008.

5. Regulamentul nr.9/08 cu privire la sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare.

6. Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, (redacția nouă), Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.269 din 17.10. 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.130 din 26.10.2001 (cu modificările ulterioare).

7. Lege privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr. 575-XV din 26.12.2003,Monitorul Oficial al R. Moldova nr.30-34/169 din 20.02.2004.

8. Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.32 din 08.08.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-65 din 02.10.1997.

9. Regulamentul Băncii Naționale a Republicii Moldova nr.3/09 din 01 decembrie 1995 “Cu privire la creditele mari”.

10. Hotărîre privind aprobarea Normelor de prudență financiară a asociațiilor de economii și împrumut nr. 17/8 din 30.04.2008.

Literatura de specialitate

1. Ilinca Gorobeț, “Bazele Activității Bancare”, ASEM, 2007.

2. Grigoriță Cornelia, “Activitate bancară”, Editura Cartier, Chișinău 2005.

3. Turliuc, V., Cocris V., ”Moneda și credit, Editura Economica, București, 2005

4. Costica I., Lazarescu S. “Politici și tehnici bancare”,Editura ASE, București, 2004.

5. Constantinescu D., „Management bancar” București, Editura BREN, 2004.

6. Trenca I.,”Metode și tehnici bancare, principii, reglementări, experiențe”, Editura Casa Cărții de Științe, Cluj-Napoca, 2002.

7. Dănilă Nicolae. Managementul lichidității bancare. București – 2002.

8. Enicov Igor „Orientări în managementul riscurilor bancare”, Chișinău: ASEM, 2001.

9. Hoanță N., “Bani și bănci”, Editura Economică, București, 2001

10. Mutu S. “Tehnici moderne de gestiune bancară, Editura “ALTIP”, Alba Iulia, 2000.

11. „Managementul riscului bancar”, Conf. univ. Dr. Mihaiela Botea, ASE București, 2000.

12. Coman Florin, „Activitate bancară, profit și performanță”, Editura Luminex, 2000.

13. Marcica Stoica.,”Managementul bancar”, București, Editura Economică, 1999.

14. I.Bătrâncea, I.Trenca, A.Bejenaru, S.N.Borlea – Analiza performanțelor și riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374;

15. Drucker, Peter F. "Reflecții ale unui Ecologist social," Societatea , mai / iunie 1992;

16. Denning, Steve (29 august 2014), "cele mai bune din Peter Drucker" . Forbes;

17. Gh. Manolescu-Managementul financiar, Editura Economică, București, 1995, p.169;

Surse internet:

1. www.bnm.md;

2. www.victoriabank.md;

3. www.micb.md;

4. www.maib.md;

5. www.capital.market.md;

6. www.group.intesasanpaolo.com;

7. www.mold-street.com;

8. www.worldbank.org;

9. www.contzille.ro;

10. www.investopedia.com;

11. www.brittanica.com;

12. www.forbes.com;

13. www.wordreference.com;

14. www.agora.md.

Anexa 2

Anexa 3

Bilanțul contabil

Anexa 4