Perfectionari ale Contabilitatii de Gestiune Prin Metoda Standard Cost Accounting la S.c. Ralplast S.r.l

Economie

Perfectionari ale Contabilitatii de Gestiune Prin Metoda Standard Cost Accounting la S.c. Ralplast S.r.l

Byadmin ianuarie 1, 2024

Perfecționări ale contabilității de gestiune prin metoda Standard-Cost Accounting la SC RALPLAST SRL

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

1. BAZELE CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE 2

1.1 Abordări conceptuale ale contabilității de gestiune

1.2 Premisele organizării contabilității de gestiune

1.3 Principiile de organizare ale contabilității de gestiune

1.4 Factorii de organizare ai contabilității de gestiune

1.5 Clasificarea costurilor și comportamentul acestora

2. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE PRIN METODA STANDARD-COST ACCOUNTING

2.1 Considerații generale ale metodei Standard-Cost Accounting

2.2 Evoluția costurilor standard

2.3 Determinarea costurilor standard

2.4 ADAPTAREA PLANULUI DE CONTURI LA METODA STANDARD-COST ACCOUNTING

3. PERFECȚIONĂRI ALE CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE PRIN METODA STANDARD-COST ACCOUNTING LA SC RALPLAST PROD SRL

3.1 Prezentarea generală a SC RALPLAST PROD SRL

3.2 Organizarea contabilității de gestiune prin metoda pe comenzi la S.C Ralplast Prod S.R.l

3.3 Organizarea contabilității de gestiune prin metoda Standard-Cost Accounting la S.C Ralplast Prod S.R.L

B I B L I O G R A F I E

A N E X E

I N T R O D U C E R E

1. Bazele contabilității de gestiune

1.1 Abordări conceptuale ale contabilității de gestiune

“Contabilitatea de gestiune, în modelul românesc, are specific faptul că sfera sa de acțiune se circumscrie deocamdată doar la: ‘Înregistrarea operațiunilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, respectiv pe activități, secții, faze de fabricație etc., decontarea producției precum și calculul costului de producție efectiv al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, inclusiv al producției în curs’. În aceste condiții, contabilitatea de gestiune apare ca o contabilitate analitică a exploatării, obiectul acesteia constituindu-l calculația analitică a costurilor.”

“Contabilitatea de gestiune reprezintă sistemul care se ocupă cu colectarea informațiilor necesare înregistrări în conturi a operațiilor economic-financiare specific activității de producție, ce au dret scop furnizarea de informații utile calculației costurilor” . Cu alte cuvinte acest sistem cuprinde acele elemente care contribuie la recunoaștera, determinarea, înregistrarea, analizarea, prelucrarea, interpretrarea și comunicarea tuturor informațiilor managementului întreprinderi pentru realizarea unei bune previziuni, evaluări și soluționare tuturor problemelor.

Contabilitatea de gestiune, numită și contabilitate analitică de exploatare este un mod de dezbatere a datelor ale cărei obiectiv primordial sunt pe de o parte, cunoașterea costurilor diferitelor procese asumate de întreprindere, determinarea bazelor de evaluarea ale anumitor elemente din bilanțul întreprinderi, explicarea rezultatelor calculând costurile produselor pentru a le compara cu preturile de vânzare corespunzătoare. Pe de altă parte efectuarea previziunilor pentru veniturile și cheltuielile de exploatare, constatarea realizărilor acestora și explicarea diferentelor nefavorabile rezultate și furnizarea tuturor informațiilor necesar clarificări luări decizilor.

Ȋntr-o viziune actuală, contabilitatea poate fi apreciată ca fiind o activitate desfășurată de profesioniști, având rolul de a furniza informații esențiale de natură financiară, referitoare la firma, cu ajutorul cărora se pot lua decizii economice.

Trecerea tării noastre de la o economie capitalist la o economie de piață a necesitat anumite adaptări în organizarea și conducerea entităților economice. Procesul de sistematizare a contabilității româneșți a presupus aderarea la o serie de norme contabile europene, internaționale și perfecționarea în tările cu o experiență bogată în economia de piață. Ȋn acest sens a fost adoptată “Legea contabilității” nr.82/1991,republicata în Monitorul Oficial al României nr.454/2008.

Ulterior Ministerul Finanțelor Publice a redactat regulamentul de aplicate a legii contabilității, planul de conturi general, modele de registre contabile, bilanț contabil și formulare comune privind activitatea financiară și contabilă, precum și modul de intocmire și utilizare a lor.

“În țările cu economie de piață dezvoltată, contabilitatea de gestiune e abordată sub aspectul ei pragmatic. În doctrina contabilă a acestor țări, contabilitatea de gestiune este considerată ca un sistem de informare care regrupează aplicații și în cadrul fiecărei dintre ele, tehnici și concept specific, care compun sistemul de gestiune al entități. Realizarea obiectivelor fixate de entități necesită atât cunoașterea situației patrimoniale și a rezultatelor financiare cât si cunoașterea, controlul și analiza activității de exploatare a acestora ca urmare a operațiilor de mișcare și transformare a elementelor patrimoniale”.

“Contabilitatea de gestiune se organizează de fiecare unitate patrimonială în funcție de specificul activității și necesitățile proprii având ca obiective principale: “ calculatia costurilor, stabilirea rezultatelor și a rentabilității produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, previziunea cheltuielilor și veniturilor prin întocmirea unei rețele interne de bugete, controlul costurilor și bugetelor prin intermediul abaterilor și furnizarea datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea entității”.

Din punct de vedere al documentelor folosite în contabilitatea de gestiune, aceasta își preia datele din contablilitatea financiara. Contabilitatea de gestiune înregistrează cheltuielilor care formează obiectivul general al calculației costurilor, precum cheltuielile de exploatare și cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor pe termen lung, din categoria cheltuielilor financiare. Altfel spus, calculația costurilor cuprinde totalitatea operațiilor de calcul utilizate în conformitate cu prevederile legale și metodologice adecvate, având în vedere condițiile tehnice și organizatorice ale întreprinderi, cu scopul determinării costului pe produs, lucrare executate sau serviciului prestart.

Conform definiției contabilității de gestiune, principale funcții sunt:

Funcția de previzionare, planificare și control. Funcția previzională cuprinde un nivel prestabilit al costului de producție pe produs, lucare și/sau serviciu. Bazându-ne pe un sistem predeterminat, putem delimita și analiza cauzele abaterilor ca urmare a diferentelor înregistrate între activitatea efectivă și cea planificată. Contabilul de gestiune are cel mai important rol în cea ce priveste planificarea și formarea strategiei, bazate pe obiectivele stabilite de întreprindere. Realizarea ultimei funcții este determinată de îndeplinirea primelor două funcții și ajută la îmbunătățirea deciziilor cu condiția ca primele două să se exercite în mod operativ;

Funcția de comunicare. Este realizată de compartimentul de contabilitate care trebuie să transmită informații clare, concentrate și schematice sub raport informațional (tabele, rapoarte, grafice), întrucât utilizatorul să le poata utilize cu ușurință în luarea deciziilor corespunzătoare;

Funcția de flexibilitate. Compartimentul de contabilitate cunoaste foarte bine atribuțiile celorlalte departamente comunicând și cooperând în mod eficient, dând dovadă de flexibilitate și răspunzând rapid la modificarea intervenției în mediul întreprinderi;

Funcția de informare. Conducătorul compartimentului de contabilitate trebuie să transmită informații relevante managementului întreprinderi în timp scurt pentru a lua decizii corespunzătoare.

Cu alte cuvinte, contabilitatea de gestiune reprezintă acea disciplină care are ca principal obiect de studiu colectarea cheltuielilor de producție și calculația tuturor costurilor pe produs, metoda de inregistrare propriu-zisă și calculația costurilor fiind potrivită cerințelor managementului activității de productie.

Rolul contabilității de gestiune

Contabilitatea de gestiune transmite informații necesare pentru realizarea unor rapoarte și analize interne necesare managementului unității în luarea de decizii.

“Principalele aspect vizate de Contabilitatea de gestiune sunt:

Orientarea de perspectivă, adică activități ce implică previziunea costurilor și veniturilor – estimarea ratelor viitoare de impozitare, dobânda și inflația – având în vedere totodată reacțiile pieței și competitorilor la introducerea de noi produse și prețuri, analizând schimbările în structura costurilor și productivității, ca și consecințele introduceri de noi tehnologii;

Realitatea economică, deoarece întreaga problematic a planificării și luării deciziilor se bazează pe date și performanțe trecute generate de realitatea economică înconjurătoare;

Congruența obiectivelor, aceasta presupune că sistemul informațional al contabilității de gestiune trebuie să încurajeze angajații, inclusiv conducerea, într-un mod care să contribuie la realizarea de ansamblu a obiectivelor entității;

Sistemele informaționale, deoarece în multe entități sistemul informațional al contabilității de gestiune este cel mai dezvoltat datorită numeroaselor sectoare pe care le urmărește și a căror activitate trebuie să o raporteze managerului în vederea luării deciziei ;

Metodele de investigare statistică și operațională, sunt o component foarte utilă a laturii investigative a contabilității de gestiune, participând cu success în etapa planificării și bugetării;

Incertitudinea este o problem fundamentălă a contabilității de gestiune, deoarece, ori de câte ori se lucreazăncu estimări asupra viitorului, aceasta incumbă posibilitatea de nerealizare a parametrilor stabiliți în ipoteze.

Asemănări și deosebiri între Contabilitatea de gestiune și Contabilitatea financiară

Asemănările între contabilitatea de gestiune și contabilitatea financiară:

informațiile obțiunte atât din Contabilitatea financiara cât și Contabilitatea de gestiune trebuie să fie verificabile potrivit documentelor justificative;

informațiile din ambele contabilității trebuie să fie suboperaționale;

ambele contabilității se aplică tuturor agențiilor economici;

informațiile furnizate de ambele contabilității se utilizează la luarea deciziilor.

Deosebirile dintre Contabilitatea de gestiune și Contabilitatea financiară:

Din punct de vedere al modului de raportare:

în Contabilitatea financiară informațiile se raportează la un exercițiu;

în Contabilitatea de gestiune informațiile se raportează trimestrial / lunar.

Din punct de vedere al scopului informațiilor:

contabilitatea financiară furnizează informații atât conduceri societății, cât și utilizatorilor externi;

contabilitatea de gestiune furnizează informații doar utilizatorilor interni.

Din punct de vedere al publicabilități:

în Contabilitatea financiară informațiile se pulică;

în Contabilitatea de gestiune informațiile nu se public.

1.2 Premisele organizării contabilității de gestiune

Organizarea contabilității de gestiune de către fiecare unitate patrimonială în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia, implică soluționarea prealabilă a următoarelor probleme :

alegerea departamentului specializat vizează stabilirea organelor cărora li se încredințează executarea lucrărilor de contabilitate de gestiune și aceleași persoane desemnate să se ocupe de antecalculație și de proscalculație;

alegerea și implementarea unei metode de calculație presupune alegerea celei mai corespunzătoare metode de organizare a evidenței cheltuielilor producției și bugetelor, ținând seama de o serie de factori precum:

specificul producției tehnologice;

nomenclatura de fabricație;

scopul urmărit de unitatea patrimonială.

Alegerea metodei mai este condiționată și de alegerea purtătorilor de costuri și a locurilor de cheltuieli.

planificarea și stabilirea duratei de timp necesară desfăsurării lucrărilor de calculație a costurilor scopul fiind elaborarea unor grafice sau tabele de predare a documentelor în vederea înregistrări sau analizei lor;

alegerea mijloacelor necesare de executare a carimonială în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia, implică soluționarea prealabilă a următoarelor probleme :

alegerea departamentului specializat vizează stabilirea organelor cărora li se încredințează executarea lucrărilor de contabilitate de gestiune și aceleași persoane desemnate să se ocupe de antecalculație și de proscalculație;

alegerea și implementarea unei metode de calculație presupune alegerea celei mai corespunzătoare metode de organizare a evidenței cheltuielilor producției și bugetelor, ținând seama de o serie de factori precum:

specificul producției tehnologice;

nomenclatura de fabricație;

scopul urmărit de unitatea patrimonială.

Alegerea metodei mai este condiționată și de alegerea purtătorilor de costuri și a locurilor de cheltuieli.

planificarea și stabilirea duratei de timp necesară desfăsurării lucrărilor de calculație a costurilor scopul fiind elaborarea unor grafice sau tabele de predare a documentelor în vederea înregistrări sau analizei lor;

alegerea mijloacelor necesare de executare a calculației costurilor cu ajutorul programelor informatice în vederea prelucrării informațiilor specific.

1.3 Principiile de organizare ale contabilității de gestiune

“Costul determinat prin diferite metode trebuie să reflecte cât mai fidel consumurile de muncă vie și materializată ocazionată de fabricarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu, pentru a se cunoaște profitabilitatea acestora și deci, dacă este eficientă sau nu producerea lor”.

Potrivit Legii Contabilități nr.82/1991 (republicata și apărută în Monitorul Oficial al României nr.454/18.06.2008 și actualizată prin prevederile OUG nr.37/22.04.2011) conform art.27 se precizează că “Contabilitatea de gestiune se organizează de fiecare unitate patrimonială în funcție de specificul activității și necesității proprii, având ca obiectice următoarele principia”:

Principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea acestora. Acest principiu urmăreste delimitarea cheltuielor recuperabile prin costuri de producție (cheltuieli de exploatare) de cheltuielile ocazionate de alte activități. Ultimele două tipuri de cheltuieli (cu excepția dobânzilor aferente împrumuturilor la intreprinderilor cu ciclu lung de fabricație) nu se include în costurile producției și nu fac parte din contabilități de gestiune;

Principiul delimitării cheltuielior în timp. Acest principiu presupune ca fiecare perioada de gestiune să i se atribuie numai cheltuielile ocazionate de activitatea în perioada pe care se face calculația costurilor. Ca urmare a aplicării acestui principiu în organizarea contabilității de gestiune și calculația costurilor apar, alături de cheltuielile directe, cheltuielile cuvenite producției din perioada în care se efectuează;

Principiul delimitării cheltuielilor în spațiu. Acesta presupune:

În primul rând delimitarea cheltuielilor de exploatare pe sfere de activitate, respective cheltuieli de administrație și cheltuieli de desfacere, folosind pentru evidența lor conturile: 921 “Cheltuielile activității de bază” și 923 “Cheltuielile indirecte de producție”, 922” Cheltuielile activităților auxiliare”, 924 “Cheltuielile generale de administrație” și 925 “Cheltuielile de desfacere”;

în al doilea rând, acest principiu mai presupune determinarea cheltuielilor pe secții de producții, ateliere, linii tehnologice și centre de producție.

Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu character neproductiv. Prin acest principiu se intelege determinarea cheltuielilor de producție, care sunt creatoare de valoare, de chltuielile din afara producție;

Delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în curs de execuție. Acesta necesită determinarea cu exactitate a producției neterminate, pentru asigurarea unei corecte calculați, a costurilor efective ale producției finite.

1.4 Factorii de organizare ai contabilității de gestiune

“Premizele organizării contabilității de gestiune și al calculației costurilor de producție impugn soluționarea prealabilă, în baza reglementărilor legale a următoarelor problem:

numirea organelor care trebuie să execute lucrările de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor;

alegerea și adoptarea metodei de calculație a costurilor;

stabilirea perioadei de timp pentru care trebuie calculate costurile și mijloacele tehnice utilizate pentru efectuarea acestor lucrări”.

Contabilitatea de gestiune, fiind o contabilitate analitică a exploatării, este foarte mult influențată de condițiile întreprinderiilor din diferitele ramuri și subramuri naționale. Principalii factori de organizare ai contabilității de gestiune sunt:

Tipul întreprinderi. Având în vedere clasificarea întreprinderilor în trei mari categori: mari, mijlocii și mici se pune în discutție problema modului de organizare a contabilității de gestiune. Astfel în cadrul întreprinderilor mari serviciile de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor sunt întocmite de compartimentul planificare și contabilitate atât în cadrul secțiilor de producție, cât și la nivelul întreprinderii. În timp ce în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii toate serviciile de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor sunt realizate și exercitate de către birouri șî compartimente specializate în aceste domeniu;

Tipuri de structură. Structura organizatorică a unități prezintă o importanță în stabilirea locurilor de cheltuială, iar din punct de vedere organizatoric avem două tipuri de structura:

structura de producție. Aceasta prezentând următoarele caracteristici:

se recunoasete prin: secții, ateliere de producție;

se regăsesc atât în antecalculație costurilor prin cheltuielilor commune, cât și în postcalculație costurilor prin colectarea cheltuielilor de fabricație;

determină și abateri (pozitive și negative).

Principalul avantaj al structurii de producție îl reprezintă restrângerea calculațiilor la nivelul secției, atelierului, sectorului care permite extracția informațiilor suplimentare necesare unor activități.

structura funcțională prezintă urmatoarele trăsături:

se recunoaste prin sectorul administrative și de conducere;

se regăseste prin bugete în antecalculație;

se analizează în postcalculația costurilor nivelul sectorului administrative și de conducere.

Dezavantajele acestui tip de stuctura este:

stuctura organizatorică cu un numar mare de calculații;

costuri mari privind evidența și delimitarea costurilor necesare informari conduceri.

Tipuri de producție. Acesta se caracterizează prin două mari categori: producție de masă (serie mare) și producție individuală (serie mijlocie și mică).

Producția de masă(serie mare):

se fabrică o nomenclatură foarte redusă (2-6 produse);

volumul de producției este foarte mare, cu un grad foarte ridicat de stabilitate;

produsele circulă bucată cu bucată între locurile de muncă;

pentru înregistrări se utilizează metoda globală sau pe faze.

Producția individuală se compune din două subdiviziuni: producție de serie mijlocie și producție de serie mică.

Producția de serie mijlocie se caracterizează prin:

se fabrică o nomenclatură mai mare (6-10 produse);

volumul de producție este mai mic, cu un grad mare de instabilitate;

produsele circulă pe loturi între locurile de muncă;

pentru înregistrări se utilizează metoda pe comenzi sau pe produs.

Producția de serie mică se caracterizează prin:

se fabrică o nomenclatură foarte mare (10-20 produse);

volumul producție este foarte redus, cu un grad foarte ridicat de instabilitate;

produsele circulă pe loturi foarte mici între locurile de muncă.

Avantajele acestor tipuri de producție sunt:

producția de masă are un grad ridicat de eficiență economică și rentabilitate la nivelul întreprinderi;

producția individuală (serie mijlocie și mică) are un grad ridicat de flexibilitate a întreprinderi, permițând adaptarea unor costuri mici pentru intrarea pe piața cu produse noi în timp scurt.

Dezavantajele acestor tipuri de producție sunt:

producția de masă se caracterizează printr-un grad mic de flexibilitate a întreprinderi, având în vedere tipul producției foarte mare, costurile pentru un nou produs fiind foarte mare;

producția individuală (serie mijlocie și mică) are un grad scăzut de eficiență economică și rentabilitate la nivelul întreprinderi.

Tipul de tehnologie utilizată. Tehnologia producției este procesul prin intermediul căruia materiile prime sunt transformate în produse finite sau prin care se execută lucrări sau servicii, represent un important factor în organizarea contabilității de gestiune. Din punct de vedere tehnologic procesul de producție poate fi simplu sau complex.

Poducția simplă se caracterizează prin:

o nomenclatura mică a produselor;

documente întocmite simplu;

calculația costurilor se face pe unitatea de produs;

se utilizează în cadrul metodei globale.

Producția complex se caracterizează prin:

o nomenclatură mare a produselor;

documentele întocmite sunt complexe;

calculația costurilor se face pe purtători și pe sectoare de cheltuieli;

se utilizează în cadrul metodei pe faze sau pe comenzi.

1.5 Clasificarea costurilor și comportamentul acestora

“Din punct de vedere etimologic, costul este de origine latină și derivă din verbul “constare”, care în traducere liberă înseamnă “a stabili, a fixa”.

“Costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociate la (și recunoscute de) o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau o perioadă de gestiune.”

“Efectuând o comparație între noțiunile de cheltuială și cost, ajungem la următoarele constatări:”

Caracteristici ale cheltuielilor:

intră în componența costurilor, cu anumite excepții;

sunt generate de plăți;

se formează doar în sfera procesului de aprovizionare (desfacere).

Caracteristici ale costurilor:

represent un cosum de materiale. Nu trebuie considerate ca rezultate ale unor calculații;

nu sunt generate de plăți;

se formează în sfera procesului de producție (fabricație).

Costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea de bunuri sau servicii de o întreprindere.

În literatura de specialitate, costul de producție mai este cunoscut ca fiind un indicator sintetic, care împreună cu productivitatea muncii și rentabilitatea, caracterizează calitatea și eficiența activității întreprinderi, precum și modul de utilizare a fondurilor bănești ale entități. Costul de producție este un elementele fundamental pentru succesul firemei. Nivelul acestuia trebuie urmărit și analizat permanent, deoarece el poate influența în mod direct pretul de vanzare al produselor și beneficiul adus de acesta.

Costul de producție se determina pe baza următoarei relații:

Cost de producție = Cheltuieli directe + Cheltuieli indirecte repartizare în mod rațional

În determinare costului de producție se poate utiliza și urmatoarea relație de calcul:

Cost de producție total = Cost de producție + Cheltuieli generale de administrație + Cheltuieli de desfacere

“Costul permite studierea următoarele elemente legate de cheltuieli: modul de formare, conținutul, caracteristicile, nivelul, structura și dinamica acestora, controlul și analiza cheltuielilor.”

Criteriile de clasificare ale costurilor sunt numeroase, în funcție de probabilitatea de recunoaștere în cadrul întreprinderii, costurile se clasifică astfel:

După natura economica:

costuri materiale sunt costurile ocazionate de consumurile de mijloace de muncă și obiecte ale muncii (materiale prime, combustibili, materiale de natura inventarului);

costuri salariale sunt costurile ocazionate de consumurile de forță de muncă (cheltuielile cu salarile, reținerile din salarii: CAS, CASS);

alte costuri sunt acele costuri care nu sunt cuprinse în cele două categori de cheltuieli ( cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor, cheltuieli cu energia electric).

În funcție de omogenitate

costuri simple prezintă un continut omogen fiind formate dintr-un singur tip de cheltuiala (cheltuieli cu materi prime);

costuri complexe sunt costurile ocazionate de desfăsurarea proceselor de producție, având un caracter omogen, fiind formate din mai multe tipuri de cheltuieli (cheltuieili generale ale administrației).

În funcție de procesul de producție

costuri tehnologice sunt costurile ocazionate de desfăsurarea procesului de producție în mod direct (cheltuielile cu materi prime și cheltuielile cu salariile directe);

costuri organizatorice sunt costurile ocazionate de desfăsurarea normal a munci și producției (cheltuieli cu iluminatul, cheltuieli cu încălzirea, cheltuieli cu reparația clădiri).

În funcție de modul de includere în oiectul de calculație

costuri directe sunt acele cheltuieli care se pot regăsi direct pe produs, lucrare sau serviciu ( materi prime, salarii directe );

costuri indirect sunt acele cheluieli care nu se pot regăsi direct pe produs, lucrare sau serviciu (cheltuielile administrative, cheltuieli de desfacere).

În funcție de dependența față de activitate

costuri fixe sunt acele cheltuieli care rămân constante indifferent de modificarea volumului producției (cheltuieli administrative, cheltuieli privind cercetarea). La rândul lor costurile fixe se împart în două categorii:

costuri fixe propriu-zise sunt acele costuri operaționale care rămân constante în timp sau se modifică doar datorită unor acțiunii ale altor factori de producție (costurile cu amortizarea clădirii, costurile cu impozitul pe clădire);

costuri relativ fixe sunt acele costuri operaționale care au o sensibilitate foarte mare față de volumul fizic al producției sau capacitatea de producție (costuri cu protecția mediului, salarii ale personalului ethnic).

Efectul obținut prin creșterea volumului fizic al producției se calculează pe baza următoarei relații:

Unde: Evfp = efectul obținut prin creșterea volumului fizic al producției

Cf0 = costuri fixe în perioada de bază

Q1 = producția în perioada curentă

Q0 = producția în perioada de bază

“În funcție de evoluția capacității de producție, costurile fixe pot evolua”:

în salturi ascendente ( în cazul creșterii capacităților de producție );

în salturi descendente ( în cazul reducerii capacităților de producție );

în salturi de interval ( în cazul creșterii/reducerii capacităților de producție ).

costuri variabile sunt acele cheltuieli care influențează volumul fizic al producției ( cheltuieli cu materi prime, salarii directe );

costuri semivariabile sunt acele cheltuieli care au în componența lor atât partea fixă cât și variabilă (cheltuieli cu energia electric, cheltuieli cu reparații).

În funcție de gradul de intervenție

costuri reversibile sunt acele cheltuieli asupra cărora se poate interveni în vederea angajărilor ( cheltuieli cu ore suplimentare );

costuri ireversibile sunt acele cheltuieli asupra cărora se poate interveni foarte greu sau nu se poate interveni ( cheltuieli de proiectare ).

În funcție de gradul de controlabilitate

costuri controlabile sunt acele cheltuieli asupra cărora decidentul detine controlul total ( cheltuieli cu salariile );

costuri impuse sunt acele cheltuieli asupra cărora decidentul nu le poate controla deoarece sunt impuse ( cheltuieli cu chirii, impozite, contribuții ).

În funcție de gradul de relaționare

costuri determinate sunt acele cheltuieli pentru care se cunoaste exact relația cu rezultatul obținut ( cheltuieli cu materi prime dependente de fabricarea unui produs );

costuri discrete sunt acele cheltuieli care nu se cunoaste relația cu rezultatul obținut.

În funcție de gardul de identificare

costuri interne sunt acele cheltuieli transferate în interiorul întreprinderi ( cheltuieli determinate );

costuri externe sunt acele cheltuieli transferabile catre terții și suportate de firma inițiatoare.

În funcție de modul de includere în costul de producție

costuri încorporabile sunt cheltuielile care se include în costul de producție ( cheltuielile de exploatare, cheltuielile aferente creditelor pe termen lung);

costuri neîncorporabile sunt cheltuielile care nu se includ în costul de producție (cheltuieli extraordinare);

costuri supletive sunt cheltuielile care se regăsesc doar în contabilitatea de gestiune (salariul managerului, chiria calculate pentru mijloacele fixe aflate în folosința proprie).

2. Organizarea contabilității de gestiune prin metoda Standard-Cost Accounting

2.1 Considerații generale ale metodei Standard-Cost Accounting

“Noțiunea de “standard” a fost introdusă de F.W. Taylor care prin ideile sale a pus bazele calculației planificate a costurilor. Această metodă a parcurs mai multe faze până la îmbunătățirea și răspândirea sa în tările occidentale”.

“Standardul, în accepțiunea metodei standard-cost, este un cost direct de producție, prestabilit pe baze tehnice și științifice, în funcție de condițiile specific ale unui process de producție concret”.

În literatura de specialitate apar două faze în ecoluția considerabilă a metodei. Prima etapă prealabila în calculația costurilor standard o reprezintă sistemul costurilor antecalculate și s-a înregistrat în anul 1901 în Statele Unite ale Americii. Această prima etapa se caracterizează prin fixarea costurilor standard pe fiecare unitate de produs, bazându-se pe o cotă de cost fundamentală prin calculul tehnic, deosebindu-se pe locuri de costuri și înglobarea calculației costurilor în sistemul de planificare al întreprinderi. Este bine cunoscută sub denumirea de calculația rigidă a costurilor standard, fiindcă bugetele de cheltuieli au un caracter rigid sau fix, fiind creat în funcție de un singur grad de utilizare a volumul de producție al întreprinderi sau nemodificare acstuia pe parcursul intregului exercițiu financiar.

Avantajul major adus de acest sistem constă în ușurința esențială a calculației costurilor, datorită renunțării la postcalculație pe fiecare produs și a integrări calculației costurilor în sistemul programări de ansamblu a întreprinderi.

A două etapă a evoluției metodei costurilor standard este certificată intre ani 1924-1926 în urma unor discuții în cadrul unor congrese ale National Association of Cost Accountants referitoare la dezvoltarea acestei metode. Ca urmare a dezbaterilor avute s-a ajuns la calculația flexibilă a costurilor standard, care spre deosebire de calculația rigidă a costurilor standard diferă prin mai multe grade de utiizare a volumului de producție a întreprinderii și se utilizează pe tot pacursul anului financiar.

“Metoda costurilor standard (Standard-Cost Accounting) constă în determinarea cu anticipație față de punerea în fabricație a produselor, atât a cheltuielilor directe, cât și a celor indirecte (grupate în cheltuieli fixe și variabile) cuprinde în costul de producție sub forma unor antecalculații și instituirea unui control operativ asupra respectării costurilor standard, determinându-se în conturi distinct a abaterilor cprespunzătoare”.

Costul standard reprezintă costul de producție antecalculat stabilit teoretic, în conformitate cu procedeele tehnologice utilizate pentru obținere produselor, alături de sistemul organizatoric și funcțional al întreprinderi pentru întreaga perioada luată în calcul.

Costul standard pe produs sau serviciu se determină prin crearea unor fișe de cost standard care ține seama de fixarea unor mărimii standard utile în acest scop. Cu alte cuvinte, standardele “reprezintă mărimi fizice sau valorice cu caracter de etalon, stabilite în mod stiințific, pe baza unor metode de observare, înregistrare și analiză a comportamentelor fenomenelor ce se desfășoară în întreprindere”.

2.2 Evoluția costurilor standard

Evoluția costurilor standard impune cunoașterea tipologiei acestora. Ȋn literatura de specialitate sunt prezente mai multe criteria de clasificare a standardelor, și anume:

În funcție de forma de exprimare avem:

standard cantitative reprezintă exprimarea cantitativă și de timp a resurselor utilizate în realizarea unui produs sau serviciu. La rândul lor aceste se impart în:

standardele materiale sunt reprezentate de fiecare tip de material folosit în fabricarea unui produs, pe baza cosumurilor cunoscute din fișele tehnologice ale fiecărui tip de produs;

standardele de manoperă reprezintă timpul standard (expus în minute sau ore), stipulat în fișele tehnologice pentru realizarea unui produs sau lucrare.

Cu ajutorul standardelor cantitative se asigură: specificațiile produsului ce urmează a fi produs; stabilirea materiilor prime și materialelor și timpului pentru realizarea produsului; determinarea fazelor, subfazelor și a operațiilor procesului de producție; stabilirea utilajelor, mijloacelor și echipamentelor necesare în producerea produsului; determinarea necesaului de personal.

standardele valorice (standarde care se exprimă în bani și au caracter de etalon) reprezintă evaluarea bănească a mărimii standardelor cantitative realizată prin multiplicarea cantității de materii prime și materiale, cât și a operațiilor cu prețul de aprovizionare și, respective, tariful pe produs realizat într-o perioada de timp determinat.

În categoria standardelor valorice intră și costurile standard indirect (cheltuielile comune ale secției și cele generale ale unității). De asemenea sunt considerate standard valorice (deși se utilizează rar în aplicarea metodei) : standarde de debitor, furnizori și creditori; viteza de rotație standard a mijloacelor fixe și circulante; rata standard a rentabilității; valoarea stocurilor standard de materii prime și material.

În funcție de scop, avem :

standardele curente reprezintă mărimi cantitative și valorice care sunt valabile atât timp (cuprinsă între 1 săptămână și 1 an) cât s-au mentinut neschimbate condițiile și particularitățile procesului de producție. Orice modificare a procesului de producție necesită și o actualizare a standardului;

standardele de bază sunt mărimi cantitative și valorice a căror determinare rămâne nemodificată o perioada îndelungată de timp (între 5 și 10 ani) chiar dacă apar schimbări în procesele de producție.

În funcție de conținutul lor, avem:

standardele ideale reprezintă mărimi cantitative și valorice calculate cu scop orientativ, considerate cele mai performante și utilizate pentru măsurarea nivelului costurilor efective. Această categorie de standard reprezintă tendințele spre care se pot orienta entitatea, atunci când activitatea lor se imbunătățește;

standardele normale reflect mărimile cantitative și valorice determinate pe baza analizei perioadelor anterioare de evoluție a cheltuielilor și corectate cu tendințele de dezvoltare ale entități. În vederea eliminării caracterului static al acestor standard și transformării lor în elemente dinamice este necesară actualizarea lor permanent;

standardele reale exprimă mărimi cantitative și valorice considerate posibil de realizat în condițiile de evoluție a organizației.

Trebuie subliniat faptul că standardele aplicate în practică trebuie să prezinte obiectivitate, posibilități de utilizare și să țină seama de condițiile existente, de nivelul obținut în diferite perioade anterioare și de tendințele de evoluție a organizației.

2.3 Determinarea costurilor standard

Sistemul contabil bazat pe costuri standard folosește costurile standard în loc de costurile efective și evidențiază performanța sau abaterea care apare de la un nivel standard. Costul standard permite manageriilor să folosească conducerea prin excepții, o abordare care cercetează doar cele mai semnificative abateri de la nivelele de performanța standard și ajută managerii să se concentreze asupra domeniilor care necesită cel mai mult atenția lor.

“Sub aspect teoretic, clasificarea calculațiilor din domeniul costurilor prezintă importanță pentru gruparea acestora pe baza unor criteria științifice, astfel încât să se asigure cunoașterea particularitățiilor și principiile fiecărei calculații.

Sub aspect practice, clasificarea ușurează alegerea tipului sau a modilităților de conducere a mai multor tipuri de calculații,adecvate specificului fiecărei întreprinderi”.

Determinarea costurilor standard presupune parcurgerea următoarelor etape:

Etapa I. Determinarea costului standard pe produs. Aceasta se realizează prin parcurgerea a 3 etape:

“Determinarea cheltuielilor standard pentru materiale care au la bază consumurile standard și prețurile de aprovizionare standard. Cheltuielile standard pentru materiale se determină prin ponderarea consumurilor standard cu prețul de apovizionare standard”.

Consumurile standard (QS) se calculează în funcție de: cantitatea și calitatea materialelor folosite, tipul,dimensiunea și posibilitatea de prelucrare ale lor.

Prețurile standard (PS) se pot determina având în vedere una dintre următoarele variante:

evoluțiile viitoare ale preturilor materialelor;

preturi precedente ale materialelor luate în considerare;

preturile medii calculate pentru o perioada 5-10 ani.

Relația de calcul: CHSMAT = QS x PS

Unde: CHSMAT = cheltuieli standard cu materialele;

QS = cantitate standard;

PS = preț standard.

“Determinarea cheltuielilor standard cu manopera care au la bază timpii standard de fabricație și tarifele de salarizare standard. Cheluielile cu manopera standard se determină prin ponderarea timpilor standard fabricație cu tarifele de salarizare standard”.

Timpul standard de fabricație (TS) se calculează în funcție de procesele tehnologice standard și prevederile obișnuite.

Timpul de salarizare (tS) se calculează în funcție de calificarea profesională a angajaților, situația de muncă, salariile plătite anterior.

Relația de calcul: CHSMAN = TS x tS

Unde: CHSMAN = cheltuieli standard cu manopera;

TS = timp standard exprimat în ore;

tS = tarif de salarizare standard (lei/oră).

Elaborarea bugetului cheltuielilor de regie standard i a în considerare cheltuielile indirecte, având în vedere conținutul și comportamentul față de volumul producției. În activitatea practică s-au conturat două metode de bugetare:

Metoda global care presupune parcurgerea următoarelor etape:

Determinarea ponderii procentuale pe care o deține producția standard în producția medie: x 100) – 100

Unde: QS = producția standard;

= producția medie;

p% = ponderea producției standard în producția medie.

Determinarea unei cheltuieli corelate:

Unde: = cheltuieli medii;

CHC = cheltuieli corelate.

Determinare cheltuielilor standard: CHS = CHC – CHC x FS

Unde : CHS = cheltuieli standard; FS = factor de stimulare.

Metoda analitică de bugetare necesită calculul cheltuielilor standard atât pentru cheltuielile variabile și semivariabile. Pentru determinarea cheltuielilor variabile standard se parcurg cei trei pași de la metoda global, în timp ce pentru cele semivariabile se parcurg următori pași:

determinarea unei cheltuieli variabile unitare, conform procedeului punctelor externe:

Unde: CHMAX = cheltuială în punct maxim;

CHMIN = cheltuială în punct minim;

QMAX = producție în punct maxim;

QMIN = producție în punct minim;

CHVU = cheltuială variabilă unitară.

determinarea cheltuielilor variabile aferente unui volum al producției:

unde: QT = volum de producție;

CHVQT = cheltuieli variabile aferente producției.

determinarea cheltuielilor fixe:

unde: CHTQT = cheltuieli totale aferente producției totale.

determinarea cheltuielilor corelate:

unde: CHC = cheltuieli corelate;

QS = cantitate standard.

determinarea cheltuielilor variabile standard:

unde: CHVS = cheltuieli variabile standard;

FS = factor de stimulare.

determinarea cheltuielilor semivariabile standard:

unde: CHSS = cheltuieli semivariabile standard.

Etapa II. Diferența dintre costul standard și costul efectiv se numește variație de cost sau abatere. O abatere nefavorabila există atunci când costul efectiv depășește costul standard, iar cea favorabilă în situația inversă. Abaterile de la costurile standard sunt identificate în funcție de cauzele lor și sunt înregistrate în conturi distincte cum sunt : abateri de materiale, abateri de la manoperă și abaterile de cheltuieli de regie.

Analiza abaterilor de la costurile standard se face aplicând principiul excepțiilor. Potrivit acestui principiu, pentru fiecare nivel de conducere se vor selecta abateri negative sau positive semnificative, atât cantitativ cât și valoric, pentru care sunt necesare măsuri immediate de înlăturare a cauzelor care le-au generat (pentru aspecte negative) sau de menținere a situației existente. Abaterile considerate într-o prima fază nesemnificative se vor analiza ulterior la un nivelul locurilor unde s-au produs deoarece,uneori s-a constatat că, pe ansamblu,există reserve sau deficiențe însemnate care nu pot fi ignorate.

Determinarea abaterilor de la costurile directe:

materiale:

abateri de cantitate:

abateri de preț:

unde: ΔQ = abatere de cantitate;

QE = cantitate efectivă;

QS = cantitate standard;

Δ P = abatere de preț;

PE = preț unitar efectiv;

PS = preț unitari standard.

manoperă:

abateri de timp: ;

abateri de tarif: .

unde: ΔT = abateri de timp;

TE = timp efectiv;

TS = timp standard;

Δt = abateri de tarif;

tE = tarif de salarizare efectiv;

tS = tarif de salarizare standard.

Determinarea abaterilor de la costuri indirecte:

abatere de volum:

unde: ChE = cheltuieli efective;

ChS = cheltuieli standard.

abateri de capacitate:

abateri de randament:

unde: AN = nivel activitate normal;

AR = nivel activitare reală.

Relația de calcul: Costul unitar standard. CuS = CHSMAT + CHSMAN + K

unde: K = cota cheltuielilor de regie standard.

Etapa III. Organizarea costurilor standard

Analizând costurile standard drept costuri reale și renuntând la evidența analitică a cheltuielilor de producție și pe deținatori de costuri, acestea se țin doar pe zone și feluri de cheltuieli, stabilind, înregistrând și analizand abaterile apărute la costurile standard. Aceste abateri apaar ca ca solduri de diferente la conturi sau sunt calculate extracontabil, din acest punct de vedere, putem distinge trei metode ale costurilor standard: standard – cost parțial, standard – cost unic și standard – cost dublu.

Metoda standard – cost parțial.

Prin această metodă se determină abaterile de la costurile standard pe baza conturilor analitice pe zone de cheltuieli (secții, ateliere și linii tehnologice) și pe articole de calculație a costurilor (material, manoperă și cheltuieli de regie) alete conturi sintetice precum 921 “Cheltuielile activității de bază”. Această operațiune se realizează astfel:

– în debitul contului 921 "Cheltuielile activității de bază se înregistrează cheltuielile efective ocazionate de activitatea de producție;

– în creditul aceluiași cont se înregistrează:

• costurile standard ale produselor fabricate la sfârșitul fiecărei luni (prin contului 902);

• producția în curs de execuție calculată la nivelul costurilor standard (prin contului 902).

– soldul debitor al contului la sfârșitul lunii, reprezentând depășirile de costuri standard, va credita contul "Producție" creditându-se în același timp și contul "Abateri de la costurile standard", respectiv: abateri de cantități și de preț la materiale, abateri de eficientă la manoperă, abateri la cheltuielile de regie;

– soldul creditor, reprezintă economiile de la costurile standard, prin care se va debita contul 921 "Cheltuielile activității de bază" și contul "Abateri de la costurile standard".

Abaterile surprinse în contul 921 "Cheltuielile activității de bază" și evidențiate și în contul "Abateri de la costurile standard" se virează în contul 902 "Decontări interne privind producția".

Metoda standard-cost parțial surprinde unele dezavantaje:

– determinarea producției neterminate prin inventarierea la sfârșitul fiecărei perioade de producție necesită un volum mare de muncă;

– determinarea abaterilor, doar la sfârșitul lunii, are efecte negative precum:

– lipsa de operativitate în cunoașterea abaterilor pe parcursul procesului de producție și lipsa promptă a intervenției cu măsurile ce se impun;

– determinarea abaterilor în mod global numai la nivelul articolelor de calculație, defalcarea lor pe considerați și calcule suplimentare.

“ Utilizând unele dintre conturile din clasa 9 “Conturi de gestiune” și adaptându-se la cerintele acestei metode, evidența costurilor, calculul și evidența abaterilor se realizează conform” următorilor pași:

Colectarea cheltuielilor efectuate

Decontarea producției la cost standard

Stabilirea abaterilor (ca sold al conturilor 921) și înregistrarea lor

Decontarea abaterilor

Decontarea cheltuielilor

Metoda standard – cost unic

Ȋn cadrul aceste metode, în analiticele contului 921 “Cheltuielile activității de bază”, cheltuielile sunt accentuate în debitul și creditul contului, la nivelul lor standard. Abaterile sunt calculate prin diferite procedee extraconatbile, în mod operativ și se înregistrează direct în conturi de “Abateri”, în negru plusurile și în roșu economiile față de standard.

În debit, se înregistrează cheltuielile efectuate cu materialele consumate, manopera și cheltuielile de regie expuse în costuri standard, în credit se înregistrează costurile standard aferente produselor finite rezultate în urma producție, soldul debitor al contului suprinzănd producție neterminată, pentru calcularea acesteia nu necesită inventarierea.

Abaterile, surprinse în cadrul acestei metode, se determină prin procedee știute, astfel: se înregistrează în conturile de "Abateri" deschise pentru fiecare articol de calculație și desfășurate analitice pe secții și ateliere.

Ȋn debitul conturilor de abateri se înregistrează depășirile stabilite fată de costurile standard și în creditul contului se înregistrează economiile fată de aceste costuri, iar închiderea acestor conturi de abateri se face prin virarea în debitul contului 902 "Decontări interne privind producția" cu suma în negru sau în roșu după caz. Evidența se realizează cu ajutorul următorilor pași:

Colectarea costurilor efecturate la nivel standard;

Ȋnregistrarea abaterilor față de nivelul standard al consumurilor realizate pe baza notei contabile;

Decontarea producției la costul standard. Se înregistrează costul standard al întregii producții;

Decontarea abaterilor costurilor efective față de cele standard;

Decontarea costurilor effective.

“Deosebirea între metoda standard-cost parțial și metoda standard cost-unic. În metoda standard-cost parțial, abaterile costului efectiv față de costul standard sunt reflectate sintetic în contul de calculație.”

Metoda standard-cost dublu.

“Ȋn cadrul aceste metode, în analiticele contului 921 “Cheltuielile activității de bază”, consumurile ocazionate (în debit) și decontarea acestor consumuri înglobate în producția finită și în cea nedeterminată (în credit) se înregistrează atât la nivelul efectiv, cât și la nivelul standard.

Abaterile, în aceste condiții, se determină în mărimi relative sub forma așa-numitor indici de eficiență, cu relația”:

unde: Ie = indicele de eficiență;

Che = cheltuieli efective de producție;

Chs = cheltuieli de producție standard.

Acest raport expunând diferența dintre costurile efective și costurile standard, pe baza acesteia se pot determina indici globali pe articolelor de calculație sau indici de eficiență pe cauzele care au determinat abaterile. Indicii subunitari indică economii (adică abateri favorabile), iar cei supraunitari reprezintă depășiri (abateri nefavorabile).

Tot odată pe baza acestor indici de calculație și a costurilor standard unitar ale produselor fabricate, se poate calcula și costurile medii unitare efective, atenuând cheltuielile standard pe produs. Evidența se realizează cu ajutorul următorilor pași:

Colectarea costurilor effective. Se înregistrează costurile efective în conformitate cu documentele justificative.

Decontarea producției la nivelul standard al costurilor

3) Decontarea producției la nivelul costurilor efective

4) Transferul costurilor standard în conturi-oglindă 906 “Costul de compensare standard”

5) Se înregistrează costul standard al producției în contul de sinteză 921 și 906 pe baza notei contabile

6) Decontarea finală a costurilor efective prin nota contabilă.

2.4 Adaptarea planului de conturi la metoda Standard-Cost Accounting

Ȋn cadrul aceste metode, în analiticele contului 921 “Cheltuielile activității de bază”, cheltuielile sunt accentuate în debitul și creditul contului, la nivelul lor standard. Abaterile sunt calculate prin diferite procedee extraconatbile, în mod operativ și se înregistrează direct în conturi de “Abateri”, în negru plusurile și în roșu economiile față de standard.

Metoda standard-cost unic se caracterizează prin următoarele trăsături:

“constă în urmărirea pe prim-plan a abaterilor în momentul înregistrării documentelor primare ce ce asigură o informare operativă și un control eficent al costurilor”;

se utilizează în general la producțiile diverse, producția de unicate,de serie mică ce se realizează doar la comandă;

determină un volum mare de muncă și deci abateri pe produs,pe operații;

această versiune a metodei standard-cost presupune defacerea pe trei articole de calculație: material, manoperă și regie a contului 921 “Cheltuielile activității de bază”, lucrând astfel:

în debit se regăsește nivelul standard al cheltuielilor și costurile referitoare la producția fabricată;

în credit se regăsește nivelul standard al cheltuielilor și costurile referitoare la producția finite;

La recepționarea din contabilitatea financiară, cheltuielile înfățisează nivelul efectiv al acestora, ceea ce presupune înregistrarea diferențelor de preț (favorabile care reprezintă economii și nefavorabile care reprezintă depășiri), încă de la înregistrarea acestora.

Etape metodologice

Ȋnregistrarea preluării cheltuielilor standard cu material prime, manopera și regia :

% = 901”Decontari interne privind cheltuielile”

921.1 “Cheltuielile activității de bază”(materii prime)

921.2 “Cheltuielile activității de bază”(manoperă)

921.3 “Cheltuielile activității de bază”(regie)

Ȋnregistrarea diferențelor (abaterilor) de cantitate și de preț la materiale:

931.1 “Costul producției obținute” = %

(materi prime) 903.1.1 “Decontări interne privind diferențele de preț” (cantitate)

903.1.2 “Decontări interne privind

diferențele de preț” (preț)

Ȋnregistrarea diferențelor (abaterilor) de timp și de preț la manoperă:

931.2 “Costul producției obținute” = %

(manoperă)

903.2.1 “Decontări interne privind diferențele de preț” (diferență timp)

903.2.2 “Decontări interne privind

diferențele de preț” (diferență tarif)

Ȋnregistrarea diferențelor (abaterilor) de volum, capacitate și randament la regie:

931.3 “Costul producției obținute” = %

(regie)

903.3.1 „Decontări interne privind diferențele

de preț” (diferență volum)

903.3.2 „Decontări interne privind diferențele

de preț” (diferență capacitate)

903.3.3 „Decontări interne privind diferențele

de preț” (diferență randament)

Ȋnregistrarea costului standard al produselor finite obținute:

% = 902 „Decontări interne privind producția obținută”

931.1 „Costul producției obținute” (materi prime)

931.2 „Costul producției obținute” (manoperă)

931.3 „Costul producției obținute” (regie)

Ȋnregistrarea decontării costurilor standard aferente producției obținute:

901”Decontari interne privind cheltuielile” = %

921.1 „Cheltuielile activității de bază”

(materi prime)

921.2 „Cheltuielile activității de bază”

(manoperă)

921.3 „Cheltuielile activității de bază”

(regie)

Ȋnchiderea conturilor de cheltuieli privind producția obținută:

902 „Decontări interne privind producția = %

obținută”

931.1 „Costul producției obținute”

(materi prime)

931.2 „Costul producției obținute”

(manoperă)

931.3 „Costul producției obținute”

(regie)

Virarea diferențelor de preț asupra contului 902:

% = 902 “Decontări interne privind producția obținută”

903.1.1 “Decontări interne privind diferențele de preț”

(cantitate)

903.1.2 “Decontări interne privind diferențele de preț”

(preț)

903.2.1 “Decontări interne privind diferențele de preț”

(diferență timp)

903.2.2 “Decontări interne privind diferențele de preț”

(diferență tarif)

903.3.1 „Decontări interne privind diferențele de preț”

(diferență volum)

903.3.2 „Decontări interne privind diferențele de preț”

(diferență capacitate)

903.3.3 „Decontări interne privind diferențele de preț”

(diferență randament)

Consemnarea rezultatului perioadei (se va utilize contul 905”Rezultatul perioadei”):

902 “Decontări interne privind producția = 905 “Rezultatul perioadei”

obținută”

3. Perfecționări ale contabilității de gestiune prin metoda Standard-Cost Accounting la SC RALPLAST PROD SRL

3.1 Prezentarea generală a SC RALPLAST PROD SRL

S.C Ralplast Prod S.R.L a fost înființată în data de 01.01.2008, având ca principal domeniul de activitate comerțul cu amănântul (cod CAEN 472).

Începând luna martie 2013 S.C.Ralplast Prod S.R.L ș-a schimbat domeniul de activitate de la comerț cu amănântul la fabricarea de produse din masă plastică. Este o societate cu răspundere limitată, cu capital integral privat. Înregistrată la Registul Comerțului cu numărul J15 /163 /2013

Sediul societății este în România, Jud. Dâmbovița, Sat. Mărunțișu, Com. Costeștii din vale.

Sectorul de activitate este industria prelucrătoare (cod CAEN 22).

Domeniul de activitate este fabricarea altor produse din material plastic (cod CAEN 2229).

Principalele atribuții ale „S.C.Ralplast Prod S.R.L”

Societatea Comercială „Ralplast Prod S.R.L” își desfășoară activitatea conform Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 135/2007 cu privire la organizarea și conducerea societăților, având atribuții multiple pentru realizarea produselor cerute pe piață, fiabile și rentabile, și anume:

studiază piața și problemele societății legate de materii prime și materiale, dotare, forță de muncă, resurse financiare și informaționale, de cercetare și valorificare a tuturor rezervelor existente, aplicarea managementului modern;

elaborează programe privind dezvoltarea în perspectivă a societății și a produselor sale;

elaborează studii, documentații și proiecte pentru realizarea de produse noi și modernizarea celor existente, dezvoltarea și modernizarea utilajelor și instalațiilor;

elaborează documentația de pregătire a fabricației, elaborează norme de consum pentru materii prime, materiale, combustibili precum și norme de consum de manoperă;

cooperează cu firme străine pentru realizarea și vânzarea produselor sale;

elaborează bugetul de venituri și cheltuieli pe societate;

asigură personalul muncitor cu echipament de protecție și de lucru specific locurilor de muncă cu grad ridicat de pericol, în vederea prevenirii accidentelor, exploziilor și incendiilor.

Statutul societății

Denumirea. Forma juridică. Sediul. Durata.

Denumirea societății este „S.C. Ralplast Prod S.R.L”

Forma juridică este de persoană juridică română, având formă juridică de societate cu răspundere limitată. Sediul societății este în România, Jud. Dâmbovița, Sat. Mărunțișu, Com. Costeștii din vale. Durata de funcționare este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Coemrțului.

Obiectul de activitate.

cod 2229 – fabricarea altor produse din material plastic;

activități de investiții în regie proprie;

Capitalul social și acțiunile.

Capitalul social este de -162749 lei, din care capital social subscris varsat este de 1000 lei.

Capitalul social este deținut asociații.

Adunarea Generală a Asociațiilor.

Adunarea Generală a Asociațiilor este formată din:

Adunarea Generală Ordinară;

Adunarea Generală Extraordinară.

Adunarea Generală Ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar.

Adunarea Generală Extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie a se hotărî:

schimbarea formei juridice a societății;

schimbarea sediului firmei;

schimbarea obiectului de activitate a societății;

prelungirea duratei de funcționare a activității societății;

majorarea sau reducerea capitalului social;

fuziunea cu alte societăți sau divizarea de ele;

dizolvarea anticipată a societății comerciale.

Gestiunea și activitatea societății.

Gestiunea societății este controlată de către asociații și de 1 cenzori care trebuie să fie asociat, cu excepția cenzorilor contabili. Exercițiul economico-financiar începe de la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecărui an.

Asocierea. Modificarea formei juridice. Dizolvarea. Lichidarea.

Se pot asocia cu „S.C. Ralplast Prod S.R.L” societăți comerciale din același sector de activitate sau din alte sectoare, din țară sau străinătate pe baza contractelor de asociere. Societatea poate fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea Adunării Generale a Asociațiilor. Dizolvarea societății se poate realiza în următoarele cazuri:

imposibilitatea realizării obiectului de activitate a societății;

hotărârea Adunării Generale a Asociațiilor;

faliment.

Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se face în concordanță cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Organizarea structurală a unității

Funcția de organizare desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc și delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componente lor, precum și gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului corespunzător anumitor criterii economice, tehnice și sociale, în vederea realizarii în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionale.

Organizarea se exercită sub două forme principale:

de către manageri, atributul sau funcția organizării fiind o parte intrinsecă a procesului managerial;

de către persoane sau echipe specializate în acest domeniu.

3.2 Organizarea contabilității de gestiune prin metoda pe comenzi la S.C Ralplast Prod S.R.l

“Această metodă este specifică întreprinderilor cu producție individuală și de serie, cu procese complexe de fabricație, în care produsul finit este rezultatul îmbinări mecanice a unor piese, subansamble sau ansamble fabricate anterior ca părți independente”.

Această metoda presupune desfășurarea lucrărilor de calculație potrivit metodelor de tip total:

calcularea și evaluarea producției în curs de execuție, în faza de antecalculație și care poate varia de la o lună la alta;

obiectul comenzii poate fi diferit în funcție de tipul producției: individuale sau de serie;

deținătorul final este produsul, iar pentru urmărirea și înregistrarea costurilor se folosește comanda.

“Obiectul calculației costurilor în contabilitate îl constituie comanda în raport de care se calculează cheltuielile directe și se repartizează cheltuielile indirect de producție”.

“Obiectul comenzii diferă în funcție de faptul dacă purtătorul îl reprezintă producția individuală, care se organizează de regulă în variant fără semifabricate sau producțiea de serie care poate fi organizată și condusă atât în varinta fără semifabricate, cât și în varianta semifabricate”.

Organizarea calculației costurilor după această metodă necesită folosirea în cadrul contului 921 “Cheltuielile activității de bază” a analiticele acestui cont pe comenzi, la nicelul fiecărei comenzi, cheltuielile fiind organizate pe locuri (ateliere, secții) și pe articole de calculație. În cadrul contului 923 “Cheltuielile indirect de producție” se vor înregistra cheltuielile indirect organizate pe locuri (ateliere, secții), după care se vor repartiza asupra comenzilor efectuate în diferitele sectoare.

Costul efectiv pe comandă se calculează după sfârsitul comenzii prin adunarea tuturor cheltuielilor efectuate pentru comanda respectivă. Costul unitar pe produs se determină ca raport între suma tuturor cheltuielilor de producție și numărul de produse obținute.

În cazul producției neterminate, cheltuielile efectuate cu comenzile se consideră în totalitate producție în curs de execuție, iar produsele ies din ciclu de producție mai repede și sunt date către deposit sunt evaluate la pretul prestabilit.

Această metodă prezintă 2 variante:

varianta fără semifabricate;

variant cu semifabricate.

Metoda pe comenzi. Varianta fără semifabricate.

Se aplică la entitățile cu producție individuală și de serie, unde comanda are ca principal obiectiv un produs sau un lot de produse. Prin aceasta variantă nu se mai face impărțirea cheltuielile pe părți componente, arătând partea cu care contribuie fiecare secție la costul produsului finit.

unde: S = secția;

d = tipul cheltuielilor directe;

i = tipul cheltuielilor indirecte.

Metoda pe comenzi. Varianta cu semifabricate.

Se utilizează de entitățile cu producție de serie, unde produsele finite utilizează mai multe prodcedee care îmbină un ansamblu de piese sau parți independente cumpărate de la terți.

Determinara costului unitar pe produs se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:

calcularea costurilor operațiilor de prelucrare a semifabricatelor sau altor piese;

calcularea costurilor semifabricatelor proprii sau a pieselor;

calcularea costului produsului finit care cuprinde cheltuieli privind asamblarea, îmbinare sau finisare.

Relații de calculi:

unde: Cus = cost unitar semifabricate;

unde: CuPF = costul unitar pe produs finit;

C1 = costul semifabricatului din prima etapă de prelucrare;

C2 =costul semifabricatului din etapa 2 din etapa de prelucrare;

Cn = costul semifabricantului din etapa ”n” de prelucrare.

Societatea comercială RALPLAST PROD S.R.L este o unitate cu profil industrial care execută două produse semifabricate X în secția S1 și Y în secția S2, care se folosesc în producția produsului finit Z în secția S3. Aceasta dispune de trei secții principale de producție, un sector administrativ și un sector de desfacere.

Societatea obține 3500 bucăți semifabricat X, 2300 bucăți semifabricat Y și 2900 de bucăți produs finit Z. Ȋn cursul unei luni de gestiune s-au înregistrat următoarelee cheltuieli:

cheltuieli cu materi prime:

3500 kg semifabricate X la un preț unitar de 10 lei/kg;

2500 kg semifabricate Y la un preț unitar de 9 lei/kg.

cheltuieli cu energia și apa: S1 = 600 lei, S2 = 550 lei, S3 = 700 lei;

cheltuieli cu salarii directe:

S1 = 16800 lei

S2 = 11385 lei

cheltuielile cu asigurările și protecția socială aferente salariilor directe (CAS 20.8%, FS 0.5%);

cheltuieli cu salariile aferente personalului indirect productiv: S1 = 12000 lei, S2 = 14000 lei, S3 = 18000 lei;

cheltuielile cu asigurările și protecția socială aferente salariilor indirecte (CAS 20.8%, FS 0.5%);

cheltuieli cu salariile personalului de conducere 20000 lei;

cheltuielile cu asigurările și protecția socială aferente personalului de conducere (CAS 20.8%, FS 0.5%);

cheltuieli cu amortizarea utilajelor: S1 = 250 lei, S2 = 230 lei, S3 = 260 lei;

cheltuieli cu materiale de natura obiectelor de inventar: S1 = 32 lei, S2 = 29 lei, S3 = 35 lei;

cheltuieli cu materiale de natura obiectelor de inventar pentru personalul de conducere 200 lei;

cheltuieli cu reparațiile efectuate de terți: S1 = 80 lei, S2 = 86 lei, S3 = 110 lei;

cheltuieli de desfacere 600 lei;

La sfârsitul luni de gestiune cheltuielile indirecte de producție aferente S1 se repartizează direct fără bază de repartizare asupra semifabricatului X, cheltuielile indirecte de producție aferente S2 se rapartizează direct fără bază de repartizare asupra semifabricatului Y, iar cheltuielile aferente S3 se repartizează asupra produsului finit Z.

Etapa I

Colectarea cheltuielilor pe destinații

Cheltuielile cu materiile prime:

3500 kg x 10 lei/kg = 35000 lei

2500 kg x 9 lei/kg = 22500 lei

Cheltuielile cu salariile directe:

S1 = 16800 lei

S2 = 11385 lei

Etapa II

Repartizarea cheltuielilor indirecte de producție

Etapa III

Ȋnregistrarea costurilor semifabricate

Costul unitar al celor două semifabricate se prezintă astfel:

Cu/X = 70896.4/ 3500 = 20.256 lei/X

Cu/Y = 54187.03/ 2300 = 23.560 lei/Y

Etapa IV

Decontarea cheltuielilor înregistrate la sfârșitul lunii

Etapa V

Ȋnregistrarea costului produsului finit Z

Cu/Z = 174295.43 / 2900 = 60.102 lei/Z

Etapa VI

Ȋnchiderea costurilor de cheltuieli

3.3 Organizarea contabilității de gestiune prin metoda Standard-Cost Accounting

Metoda Standard-Cost Unic.