PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC SPECIALIZAREA:EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT LUCRARE METODICO ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I… [305246]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA ȘI

PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC

SPECIALIZAREA:EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE METODICO ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Conducător științific:Lector universitar dr. ILLE MIHAI

Autor: Iancău Adrian Sorin

Unitatea de învățământ:Liceul Teoretic Arany Janos

Localitatea: Salonta

Județul: Bihor

-ORADEA, 2016-

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA ȘI

PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC

SPECIALIZAREA:EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA VITEZEI

ÎN LECȚIA DE ANSAMBLU SPORTIV

MINIVOLEI

Conducător științific:Lector universitar dr. ILLE MIHAI

Autor : Iancău Adrian Sorin

Unitatea de învățământ: Liceul Teoretic Arany Janos

Localitatea : Salonta

Județul : Bihor

-ORADEA, 2016-

CUPRINS

INTRODUCERE

Continua dezvoltare a diverselor sectoare de activitate impune o modernizare continuă a ramurilor sportive prin găsirea de metode și mijloace de acționare în activitatea practică. Toate acestea se clădesc și se inspiră din metodele tradiționale adaptate noilor cerințe și obiective ce vizează activitatea practică a educației fizice și sportului.

Disciplinele fac parte integrantă din planul de învățământ obligatoriu drept urmare atât educația fizică cât și activitățile sportive contribuie la menținerea stării de sănătate a organismului precum și la dezvoltarea fizică armonioasă care se reflectă în dezvoltarea calităților motrice și a deprinderilor motrice de bază. Acest rol important duce la responsabilizarea subiecților în practicarea independentă a exercițiilor fizice și adaptarea lor la multitudinea ramurilor sportive.

Prin conținutul lor lecțiile de educație fizică și activitatea sportivă ca ansamblu sportiv constituie pentru profesor o cerință a programului de învățămant pentru adaptarea prin lecții la programa școlară existentă la clasele de gimnaziu. Elevii însușesc tehnici de aplicare a probelor specifice atletismului in paralel cu dezvoltarea calităților motrice de bază:viteza,forța, îndemânarea și rezistența. [anonimizat] o dezvoltare mai complexă a aptitudinilor generale și direcționarea celor mai dotați către practicarea disciplinei sportive la nivel înalt spre marea performanță.

[anonimizat] o îndemânare deosebită. De-a lungul anilor s-au produs multe modificari în tentativa de îmbunătățire a conținutului jocului, a perfecționării tehnicii de joc în scopul dinamizării acestuia.

Mijloacele și metodele utilizate în pregătirea sportivilor converg către creșterea spectaculozității dar și a eficienței pentru atragerea unui număr cât mai mare de practicanți dar și pentru a umple sălile de sport cu un public cât mai numeros.

[anonimizat] a victoriei. Realizarea acestui deziderat presupune pregătirea subiecților încă de la vârstele școlare privind adaptarea la efort crescut pentru stimularea voinței și influențarea pozitivă a tuturor formelor de manifestare a vitezei necesară practicării jocului de volei.

Prin acționarea permanentă și sistematică a organismului stimulăm dezvoltarea calitaților motrice treptat și cu responsabilitate, adaptat fiecărui ciclu de învățământ.

Acționarea asupra dezvoltării vitezei prin multitudinea de factori implicați diferențiat pe vârstă și perioada de dezvoltare a acesteia presupune o corelare a modalității de aplicare a diferitelor exerciții adaptate nivelului de vârstă și progres.

Dezvoltarea vitezei specifice jocului de volei prin introducerea în cadrul lecțiilor de cerc sportiv are scopul de aproduce o adaptare cât mai rapidă a elevilor la efort în vederea îndeplinirii obiectivelor și cerințelor programei școlare dar și în obținerea unui stabiliment solid în perspectiva practicării disciplinei sportive la un nivel cât mai înalt.

Lucrarea de față se dorește a prezenta importanța dezvoltării vitezei specifice jocului de volei in lecția de educație fizică dar mai ales în cadrul orelor de cerc sportiv.

Obiectivul urmărit în această lucrare conține si probe din sistemul unitar de verificare, apreciere și depistare a deprinderilor introduse în lecții ca exerciții privind dezvoltarea vitezei oportună la vârsta celor testați.

CAPITOLUL I. ALEGEREA TEMEI, MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Necesitatea practicării disciplinelor sportive în cadrul lecțiilor de educație fizică și sport

Jocul in general permite copilului o mai bună adaptare la realitatea care îl înconjoară și dezvoltă în mintea acestuia o multitudine de cunoștințe și priceperi aplicabile în practica vieții.Exprimând rolul mișcării, jocul prezintă însușiri diferite de la o etapă la alta a dezvoltării copilului.

Practicate în lecție jocurile sportive constituie un mijloc al educației fizice utilizate cu scopul dezvoltării fizice generale a elevilor în vederea perfecționării deprinderilor motrice, dezvoltării capacității funcționale a organismului, dezvoltarea calităților motrice și moral-volitive a elevilor.

Există o deosebire între jocurile sportive și cele de mișcare care constă în stabilirea unor reguli bine determinate și având un conținut superior de desfășurare. Jocul de volei produce o influențare multilaterală și deosebit de complexă asupra caracterului și personalității elevului. El produce influențe pozitive asupra stării de sănătate și asupra dezvoltării motricității elevilor,dar și intelectuale,morale și estetice.

Practicarea disciplinei sportive asigură pentru copii dezvoltarea rezistenței organismului la factorii de mediu și creșterea capacității de muncă fizică și intelectuală. Sportul în general și voleiul în special asigură o dezvoltare fizică armonioasă prin creșterea indicilor somato-funcționali cu influențe pozitive asupra funcțiilor organismului de circulație și respirație dar și a proceselor nervoase fundamentale excitație-inhibiție precum și prevenirea instalării unor deficiențe fizice.

În acest context se urmărește dezvoltarea și perfecționarea stereotipului dinamic. În funcție de cerințele concrete din timpul jocului intervine necesitatea adaptării și modelării acțiunilor de alergare, săritură, lovirea mingii. Acestea influențează plasticitatea sistemului nervos determinând elevul să judece situațiile apărute, să gândească și să ia rapid decizii în soluționarea lor.Toate aceste adaptări stau la baza dezvoltării deprinderilor motrice care odată perfecționate se transformă în priceperi motrice ce duc la consolidarea unor execuții complexe.

Jocul de volei îl pune pe elev în situația de a analiza diferite faze de joc din care să poată generaliza apoi să compare și să decidă cea mai potrivită soluție pentru a realiza scopul propus. Este de netăgăduit că jocul de volei dezvoltă atenția, memoria, gândirea care îl ajută pe copil în activitatea de elev. În plus prin respectarea regulamentului și a partenerilor de joc se dezvoltă și se învață spiritul de fair-play, curajul, hotărârea, cinstea și disciplina dar și dragostea de muncă, colegi, școală.

Sportul în care se include ca disciplină și voleiul, este un fenomen social destul de cunoscut care necesită informare și adaptare la ceea ce apare nou în domeniu. Având o bună tradiție în practicare, voleiul are o arie de răspândire destul de vastă și se bucură de o bună popularitate în întreaga lume. Multitudinea de practicanți, fac din acesta un sport îndrăgit în multe regiuni pe mapamond, iar spectaculozitatea fazelor de joc atrage tot mai mulți fani împătimiți.

Modalitatea simplă de aplicare adună tot mai mulți amatori ca practicanți în cadrul sportului de masă, la activitățile recreative și în taberele școlare ceea ce face din simpli practicanți viitorii suporteri ai acestui îndrăgit fenomen social și de ce nu startul către marea performanță al celor mai talentați.

Prin atragerea unui număr mare de investitori voleiul se bucură azi de organizarea pe plan mondial a unor competiții de anvergură ca Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene, competiții intercluburi dar și practicarea în cadru mai restrâns pe perioada verii Volei de Plajă.

Acțiunile cocepute în mare viteză, combinații de toate tipurile la fileu, servicii în forță și mingi scoase în extremis fac deliciul suporterilor care prin satisfacția lor crează multe bucurii dar și patimi.

În Romania voleiul este menționat in anul 1920 numit –mingea bombă- a fost introdus de organizația tineretului creștin american. Inițial jucat in centre militare apoi s-a răspândit în scurt timp spre școlile din București, Buzău, Galați. La început constituită ca Federația Română de Baschet-Volei 1930 se desprinde în Comisia Centrală de Volei 1948 și în final Federația Română de Volei 1958. Rezultate notabile la nivel internațional : de 5 ori C.C.E. prin Rapid și Dinamo București, Campionat European 1963 București, locul 3 Jocurile Olimpice 1980 Moscova. După o perioadă de anonimat în anul 2016 CSM București câștigă Cupa Challenge.

În gimnaziu voleiul se practică alături de alte sporturi:handbal, fotbal, baschet, fiind accesibil și atractiv pentru elevi cu influențe multiple asupra organismului și este cuprins în programa de educație fizică și activitatea sportivă.

Un rol important în practicarea unui joc sportiv îl are baza materială existentă în școală. Cu o modalitate simplă de a pregăti terenul, voleiul oferă condiții prielnice de practicare, iar prin realizarea structurii de joc aduce plăcere elevilor prin intrarea în contact cu mingea.

Programa școlară prin faptul că permite organizarea orelor de activități sportive dă posibilitatea de a transmite elevilor un volum mare de cunoștințe, de a perfecționa tehnica și tactica jocului de volei în vederea organizării echipei școlare și a participa cu rezultate în competițiile școlare sau chiar ale federației de specialitate. Lecția de ansamblu sportiv se desfășoară pe ramuri de sport, cu elevi din clase diferite dar apropiați ca vârstă, în funcție de nivelul de pregătire sportivă și particularitățile anatomo-fiziologice.

1.2 Alegerea temei și motivarea ei

Luând în considerare dinamica acțiunilor, frumusețea fazelor de joc, rapiditatea acțiunilor și calitățile individuale ale sportivilor, aceste faze ale jocului capătă o dinamică alertă a cărei rezolvare necesită calități deosebite în special viteză. Educarea calităților motrice în perioada școlară este o condiție de bază ce contribuie la creșterea armonioasă și pregătirea pentru viață. De aceea în școală dezvoltarea calităților motrice trebuie să fie în atenția profesorului de educație fizică.

În vederea optimizării procesului instructiv-educativ se pot utiliza metode noi de pregătire care să nu perfecționeze doar componenta tehnico-tactică a copiilor, dar și pe cea fizică. Nivelul de dezvoltare al calităților motrice determină în mare măsură îndeplinirea cerințelor prevăzute în programele școlare privind lărgirea sistemului de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice ale elevilor.

Alegerea temei dorește să arate că:

calitatea motrică se poate dezvolta și prin folosirea exercițiilor mai complexe cu caracter tehnico-tactic

folosirea exercițiilor determină o desfășurare a lecțiilor mai atractivă, agreabilă, puțin monotonă ce duce la creșterea interesului în practicarea exercițiilor fizice

utilizând în lecție deprinderi motrice specifice voleiului se stimulează spiritul competitiv al elevilor precum și autoperfecționarea

De asemenea aș dori să vin în ajutorul profesorilor și antrenorilor pentru a putea ține pasul cu cele mai noi sisteme de mijloace bine conturate și concepute prin raționalizarea și standardizarea proceselor motrice adresate vitezei.

1.3. Ipoteza cercetării

Aceasta este o presupunere, o explicație provizorie cu care operăm asupra realității între fenomene, asupra legăturilor cauzale sau asupra structurii acesteia. Ipoteza reprezintă un moment important în procesul cunoașterii științifice. Orice ipoteză științifică este supusă verificării prin confruntarea cerințelor deduse din ea cu experiența. Dacă o ipoteză este confirmată experimental ea se transformă într-o cunoștință certă, într-o teorie științifică. Ipoteza este legătura dintre problema pusă și soluția ei.

„Ipoteza nu se formulează dintr-un joc liber a ideilor ei din studiul datelor obținute în domeniul respectiv până in acel moment și din întărirea unei relații posibile. De aici rezultă că cercetarea începe cu ipoteza și se finalizează cu concluzii și propuneri.”

Respectând definiția ipotezei formulăm în continuare ipotezele de lucru:

folosind în lecții o metodologie îmbunătățită pentru dezvoltarea vitezei la grupa de minivolei, prin mijloace specifice jocului de volei se pot obține progrese semnificative de către elevi în raport cu rezultatele grupei martor.

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul este de a crește eficiența acțiunii de dezvoltare a vitezei printr-o standardizare judicioasă a mijloacelor. Voi urmări dacă folosirea acestor exerciții mărește eficiența lecțiilor și crește randamentul elevilor pentru obținerea modelului propus. Ținând seama de obiectivele educației fizice și sportului la clasele gimnaziale am decis următoarele obiective experimentale:

implementarea unor structuri de exerciții specifice jocului de volei pentru dezvoltarea vitezei

dezvoltarea capacității de a efectua mișcări cu indici superiori de viteză sub toate aspectele: reacție, execuție, deplasare

îmbunătățirea indicilor morfo-funcționali ai organismului

realizarea unei pregătiri fizice optime adaptate specificului vârstei și sexului

creșterea capacității de efort

dezvoltarea calităților psihice, atenția, gândirea

CAPITOLUL II. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEMA PROPUSĂ CU TRIMITERE LA LITERATURA ÎN DOMENIU

2.1. Generalități ale dezvoltării somato-motrice la grupa de vârstă 9-12 ani

Întreaga activitate de educație fizică și sport are la bază o desfășurare complexă elaborată cu minuțiozitate, cu accent pe particularitățile morfo-funcționale și psihice ale vârstei de creștere. O importanță covârșitoare o reprezintă cunoașterea regulilor dezvoltării biologice dar și psihice ale elevului. Există anumite criterii de abordare a psihopedagogiei copilului pe baza cărora putem determina natura perioadelor, a vârstelor școlare și psiho-individuale.

Aceste criterii se referă cu precădere la plasticitatea scoarței cerebrale, dinamica proceselor corticale fundamentale excitația-inhibiția, la mecanismul de reglare a acestora și autoreglare. La fel de important in dinamica dezvoltării este și posibilitatea copilului de a se adapta situațiilor ivite și integrarea lui în viață. Pedagogia și psihologia de specialitate evocă de asemenea un criteriu unanim acceptat care se referă la activitățile dominante care le reprezintă vârstele școlare, relațiile acestora cu școala, învățătura, munca fizică.

Toate aceste aspecte conduc spre ideea că aceste activități stimulează integrarea corespunzătoare a copilului in interrelațiile de joc, muncă fizică, învățătură,ca un criteriu științific eficient.

Sub acest aspect manualele de specialitate prezintă o clasificare a perioadelor de vârstă astfel:

între 0 și 12 luni denumită vârsta sugarului

între 1 și 3 ani denumită vârstă antepreșcolară

între 3 și 6 ani denumită vârsta preșcolară cu 3 etape:

mică

mijlocie

mare

între 6 și 18 ani denumită vârsta școlară cu 3 etape : – copilăria 6-10 ani

preadolescența 10-14 ani

adolescența 14-18 ani

intre 18 și 24 ani tinerețea și vârsta adultă

Principala caracteristică in creșterea și dezvoltarea organismului la nivelul ciclului gimnazial o reprezintă modificarea aspectului morfo-funcțional care exercită o influență deosebită asupra viitoarei personalități a elevului. Perioada de transformări profunde a copilului numită pubertate face din copilul inocent, tânărul de mâine. Instalarea perioadei pubertare prezintă o mare diferențiere intre indivizi in funcție de antecedentele ereditare, regim alimentar, condiții de mediu social. Apariția pubertății face obiectul unor opinii diferite în funcție de fiecare specialist în domeniu.Diversitatea problemelor de natură fiziologică și psiho-pedagogică sunt prezente pe parcursul a 4 ani după vârsta de 12 ani.

„Sub aspect somatic oasele cresc foarte mult la această vârstă și devin mai rezistente scăzând totodată elasticitatea lor. Articulațiile sunt fragile iar rezistența la tracțiuni nu este foarte mare. Organismul copilului cunoaște o dezvoltare accelerată în medie 6 centimetri pe an cu un ritm mai crescut la fete decât la băieți. Fibrele musculare se alungesc și scad în grosime fapt ce determină o forță redusă a musculaturii.”

Înfățișarea fizică în perioada pubertară are aspectul unui corp slab datorită alungirii oaselor și a musculaturii. De asemenea apar și alte schimbări cum ar fi îngroșarea vocii, apariția pe față a acneei și maturizarea organelor sexuale. Așadar fiziologic pubertatea determină apariția fenomenelor de maturizare sexuală dar și neuro-psihică.

Dezvoltarea somatică la această vârstă corelată cu evoluția la nivel vegetativ a sistemului nervos, îi produce o dezvoltare rapidă și finalizează dezvoltarea centrului cortical al analizatorului motric.

Scoarța cerebrală își intensifică funcția de analiză și sinteză iar procesul de inhibiție evoluează. Toate aceste transformări produc diferențieri în cadrul etapelor de maturizare.

Apare de asemenea intensificarea activității celui de-al doilea sistem de semnalizare în comparație cu primul sistem de semnalizare. Nivelul capacității motrice atinge un prag înalt, la această vârstă cu precădere prin perfecționarea stereotipului dinamic. Apar din punct de vedere comportamental trăsăturile individuale specifice ale activității nervoase superioare.

Trăsăturile individului sub aspect psihologic se manifestă prin comportamentul din viața socială, în cadrul familiei, la școală, dar și in activitățile sportive. Acestea influențează formarea deprinderilor motrice și capacitatea de efort, dar și a voinței și caracterului.

Sistemul vegetativ prezintă în perioada pubertară o dezvoltare morfo-funcțională a glandelor suprarenale cu o ușoară instabilitate neuro-vegetativă. Dezvoltarea sistemului cardio-vascular prin creșterea în mărime a miocardului în timp ce vasele de sânge prezintă un diametru redus, ceea ce determină fluctuații ale ritmului cardiac și a tensiunii arteriale mai ales cea sistolică. Deși diametrul inimii la această vârstă crește mai mult la fete, ulterior cordul prezintă în final dimensiuni mai reduse decât al băieților.

Toracele se dezvoltă în lungime iar aparatul respirator prezintă mișcări neregulate dar cu o frecvență de 20 respirații pe minut care nu satisface pe deplin necesitatea organismului de efort. Datorită dimensiunilor aparatului respirator consumul de oxigen în repaus este mai mare la fete, și depinde de capacitatea vitală, pulmonară și funcțională a acestuia.

Efortul aerob determină un consum maxim de oxigen pe minut și un puls maxim care prezintă valori maximale după perioada de pubertate și drept urmare efortul de rezistență la copii este limitat. Prin prezența sistematică în cadrul activităților de educație fizică și sport se crește capacitatea elevilor pentru efortul aerob. Educația fizică are un rol major în această perioadă influențând dezvoltarea fizică și formarea unor deprinderi aplicabile în multe sfere ale activității umane.

Mișcările realizate de segmentele corpului sunt usor necoordonate și executate cu dificultate datorită modificărilor endocrine și neuro-psihice producând o diferențiere între dezvoltarea fizică a organismului și capacitatea de efort în perioada pubertară.Se menține homeostaza organismului, atitudini emoționale și stări explozive, cu tendință spre jocurile gălăgioase. Activitatea nervoasă prezintă o mobilitate ridicată care explică rapiditatea reacțiilor motrice, iar instabilitatea proceselor nervoase nu produc condiții favorabile de dezvoltare a vitezei de deplasare și face ca dezvoltarea acesteia să aibă perioade de stagnare.

În cadrul programului de dezvoltare fizică se recomandă în această perioadă alergări pe distanțe scurte, aruncarea mingii de oină, sărituri, fără încărcarea de greutăți iar jocurile să fie diversificate și cu intervale mari pentru odihnă. Odată cu dezvoltarea fizică și a capacității de efort, pot fi introduse treptat și eforturi de rezistență, dar nu se practică exerciții de forță și nici eforturi maximale deoarece aparatul locomotor nu este pe deplin consolidat. Pe parcursul orelor de educație fizică se recomandă folosirea de mijloace diverse și cu mare varietate care să poată duce la o pregătire multilaterală. Este o condiție esențială utilizarea unui număr mare de exerciții fizice cu structuri diverse care să formeze și să dezvolte stereotipul dinamic care angrenează sistemele respirator, cardio-vascular, nervos, endocrin.

Concluzionând, aspectele morfo-funcționale și psihice ale copiilor la perioada care ne referim, pentru practicanții orelor de cerc sportiv, produce intensificarea procesului de osificare deși țesutul cartilaginos este dens. Aceasta produce suplețe în mișcare, articulațiile se întăresc prin osificare, iar musculatura crește în volum. Crește și se dezvoltă sistemul cardio-vascular, respirator și cel nervos la care predomină excitația.

Copiii au tendințe de a se compara cu adulții căutându-și personalitatea. Se recomandă utilizarea unui limbaj cald și înțelegător, dar și o severitate blândă, ținând cont de sensibilitatea și voioșia copiilor la această vârstă.

2.2. Dezvoltarea calităților motrice la subiecții propuși

Datorită modificărilor și acumulărilor morfofuncționale calitățile motrice prezintă un interes deosebit la această vârstă prin ponderea lor în lecții.Cum am menționat, importanța pregătiri multilaterale și polivalente cu echilibru în dezvoltarea calităților motrice conform particularităților de vârstă pentru formarea unui bagaj larg de deprinderi motrice.

Ne vom concentra atenția către dezvoltarea calităților motrice în general deoarece nivelul de manifestare a unei calități este dat de nivelul de dezvoltare al celorlalte calități. Majoritatea specialiștilor care au analizat vârsta optimă de dezvoltare a calităților motrice au stabilit că nu există o limită inferioară în dezvoltarea calităților motrice.

Influențarea dezvoltării calităților motrice prezintă anumite perioade în care pot fi influențate pozitiv. Calitatea motrică care face subiectul studiului de față, viteza, împreună cu toate formele ei de manifestare, poate fi influențată pozitiv între 10 și 18 ani dar se poate începe cu primele acțiuni chiar la vârsta de grădiniță. În paralel cu dezvoltarea vitezei se poate influența pozitiv și îndemânarea, comparativ cu calitățile motrice forța și rezistența care sunt perfectibile și care se pot influența la maturitate.

Viteza – este o calitate motrică care depinde în mare măsură de zestrea ereditară ce poate fi perfecționată printr-o pregătire sistematică de la o vârstă fragedă până la pubertate. Prin ea elevul își exprimă rapiditatea cu care efectuează diferitele acțiuni și combinații de mișcare.

Prin definiție viteza reprezintă spațiul parcurs în unitatea de timp. Prin educarea vitezei dezvoltăm iuțeala actelor motrice fie prin mișcări ciclice în ritm cât mai rapid sau prin răspunsul la un stimul extern(bătaia din palme). Luată ca alergare este exprimată prin capacitatea subiectului de a parcurge o distanță dată într-un timp cât mai scurt. În jocul de volei viteza se referă la rapiditatea cu care sunt rezolvate problemele și acțiunile de joc prin deplasarea pe spații scurte cu viteza cât mai mare. Dacă se referă la calitatea motrică viteză jocul de volei folosește aceasta în combinație cu forța și are ca termen de denumire detenta care este o acțiune de forță în regim de viteză și dă majoritatea tipurilor de sărituri la fileu. De parametri acesteia depinde în mare măsura realizarea cu eficiență a acțiunilor de joc coroborată cu o dezvoltare somatică adecvată și o indemânare deosebită in mânuirea mingii.

Ramurile sportive acordă un interes deosebit în dezvoltarea vitezei pe toate palierele și formele de manifestare urmărind perfecționarea continuă a acesteia. Jocul de volei necesită o pregătire complexă și solicita din partea jucătorilor mișcări complexe efectuate de pe loc sau din mișcare și având un ritm variat de desfășurare a fazelor de joc. Voleiul necesită un nivel ridicat de dezvoltare a tuturor calităților motrice între care viteza are un rol foarte important. Viteza mai puțin dezvoltată influențează negativ și celelalte calități,încetinește ritmul acțiunilor si duce la neîndeplinirea sarcinilor de joc. Un jucător de volei este considerat rapid când este în stare să rezolve prin deplasări rapide pe suprafața terenului, sarcinile de joc in vederea câștigării punctelor. Aici se poate include și startul rapid către minge, găndirea ageră și luarea deciziilor într-un timp foarte scurt poate face diferența in multe momente ale jocului.

La dezvoltarea vitezei este foarte important să se ia în considerare că creșterea vitezei de mișcare se poate produce numai într-o stare de odihnă și prospețime ceea ce înseamnă că înaintea unei solicitări a calităților de viteză trebuie intercalată o perioadă de refacere corespunzătoare.

Valoarea vitezei este condiționată de anumiți factori. În practica jocului de volei calitățile motrice sunt într-o anumiă corelație, dar una o domină în general pe cealaltă. Așadar influențarea unei calități motrice determină dezvoltarea altora fiind interdependente. Calitățile motrice sunt tratate separat doar în teorie, ele având legături și cu deprinderile motrice. Influențarea calităților motrice se poate face pozitiv sau negativ față de alte calități, intervenind fenomenul de transfer. Astfel viteza produce transfer pozitiv pentru forță și rezistență. Forța influențează pozitiv viteza cu exceptia unor situații când încărcătura este prea mare sau se lucrează prea lent, dar și in cazul în care se efectuează exerciții pe fond de oboseală.

Tot la fel de adevărat este și faptul că viteza influențează prin transfer pozitiv și îndemânarea care împreună depind de raportul ereditar al fiecărui individ.

Formele de manifestare ale vitezei sunt condiționate de o serie de factori de natură biologică, fiziologică și psihică. O parte din acești factori aparțin structurii ereditare a individului și sunt puțin perfectibili.

Dintre factorii care condiționează viteza amintim:

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase

alternarea excitației cu inhibiția la nivel cortical

mobilitatea proceselor nervoase superioare

capacitatea optimă a musculaturii de contracție și relaxare

calitatea fibrelor musculare și valoarea proceselor energetice

capacitatea de concentrare și mobilizare a individului

Dintre acești factori unii au o pondere deosebit de importantă iar alții sunt mai puțin importanți. Pentru viteza de reacție de exemplu factorii principali sunt: timpul de reacție, recepția semnalului și transmiterea impulsurilor nervoase pe calea aferentă și eferentă.

La viteza de execuție factorii determinanți sunt componenta forță-mobilitate și alternanța proceselor nervoase fundamentale. Se poate constata astfel că formele de manifestare ale vitezei au un caracter independent sub aspect biologic și psihologic.

De asemenea trebuie să luăm în considerare și următoarele aspecte:

preocuparea timpurie în dezvoltarea vitezei deoarece fiind o calitate motrică puțin perfectibilă putem obține rezultate acționând din timp

mișcările rapide și scurte ca durată produc disocierea la nivelul mușchilor

excitația depinde de frecvența impulsurilor

Resintetizarea A.T.P. ca urmare a impulsului nervos se face pe fondul datoriei de oxigen, la care se adaugă contracțiile prin transformarea energiei chimice în energie mecanică. Pauza pentru odihnă ține cont de următorii factori:

plata datoriei de oxigen și efectuarea exercițiilor la capacitate maximă după refacere

organismul intră în stare optimă de excitabilitate numai după încălzire și efectuarea exercițiilor de viteză

Conform programei școlare sunt prevăzute obiective de dezvoltare a vitezei la ciclul gimnazial atât pentru viteza de deplasare cât și pentru cea de accelerare. Educarea vitezei are perioada cea mai propice în intervalul vârstei de 6-18 ani cu posibilități crescute la vârstă fragedă pentru că procesele psihice nu s-au stabilizat și analizatorul motric poate perfecționa funcțiile legate de activitatea motrică.

Valoarea vitezei poate fi determinată prin viteza reacției de răspuns dată de timpul scurs de la emiterea semnalului și până la înregistrarea răspunsului. Timpul de reacție prezintă anumite valori pentru principalii excitanți în cadrul activității de educație fizică și sport: pentru cei cutanați 140 m/s și depinde nu numai de forță, rezistență dar și de rezistența anaerobă întâlnită în multe ramuri sportive.Îmbunătățirea vitezei specifice ramurilor sportive se face prin perfecționarea mecanismului de reglare a efortului anaerob.

Formele de manifestare ale vitezei

Autorii de studii în domeniu dau vitezei diferite definiții ca”capacitatea de a executa rapid mișcări”- Ozolin iar după Demeter”capacitatea de a executa mișcări rapide cu frecvență mare”.Părerea unanimă a specialiștilor este că viteza are trei forme de manifestare:

viteza de reacție ( timpul latent al reacțiilor motrice);

viteza de execuție ( viteza propriu-zisă a mișcărilor);

viteza de repetiție (frecvența mișcării)

În jocurile sportive apar și viteza specifică cu porniri opriri, schimbări de direcție, distanțe scurte și lansări.

Viteza de reacție exprimată prin rapiditatea cu care individul răspunde la excitanți și cu care se realizează situațiile când se emit semnale.Viteza de reacție depinde de durata perioadei latente.

Factorii care condiționează indicii valorici ai reacției motrice:

precizia analizatorilor auz, simț, văz, tactil

timpul de sesizare al semnalelor

calitatea proceselor nervoase fundamentale

timpul de conducere al semnalelor

analiza și decizia informațiilor în timp scurt, dependent de procesele nervoase superioare

Timpul de latență depinde de apariția excitației în receptor, transmiterea lui pe calea aferentă și eferentă, conducerea semnalului de la sistemul nervos la mușchi, excitația și execuția mișcării.Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe, iar timpul de reacție diferă la sportivii antrenați față de cei neantrenați.Din punct de vedere biologic, reacția este procesul nemijlocit prin care materia vie răspunde unui excitant.

Reacția simplă este răspunsul printr-o mișcare cunoscută la un semnal cunoscut.Cu cât sportivul își angrenează mai rapid în lucru musculatura, cu atât va efectua mai rapid elementele tehnico-tactice necesare și va avea o viteză de reacție mai bună decât sportivul care efectuează aceiași mișcare în timp mai îndelungat.Viteza de reacție se exercită în cadrul jocurilor sportive față de excitanți cum ar fi adversarul, mingea, fileul față de care sportivul trebuie să ia decizia în timp cât mai scurt în favoarea sa și a echipei.

Cerințele dezvoltării vitezei.

Pentru rezultate bune în dezvoltarea vitezei este nevoie de o exersare continuă pe tot parcursul anului atât în perioada pregătitoare cât și în perioada competițională. Ca aceasta să poată fi dezvoltată corect și la parametri cât mai înalți vom ține cont de următoarele cerințe:

selecționarea elevilor cu lungimea pasului cât mai mare

selecționarea elevilor cu indici de viteză crescuți

selecția să se facă în concordanță cu modelul de joc

Revenind la timpul latent al reacției motrice care reprezintă capacitatea neuromusculară de a transmite impulsuri rapide, a căror răspuns la stimuli să fie scurt și puternic către centrii motori. Calitatea vitezei depinde de conținutul A.T.P. din mușchi precum și sinteza A.T.P.

Dezvoltarea vitezei este condiționată de alternanța contracției cu relaxarea la nivelul musculaturii. Mușchii au capacitatea de a răspunde de mai multe ori în unitatea de timp la procesele de excitație prin contracție și la inhibiție prin relaxare.

Creșterea contracțiilor izotonice prin mijloace și metode adecvate în vederea creșterii musculaturii segmentelor pentru complexul viteză, forță-detentă la nivelul picioarelor și brațelor. Asigurarea unei bune îndemânari conform cerințelor postului prin probe atletice astfel ca exercițiile tehnice executate corect la intensitate maximă să ducă la măiestia sportivă.

Una din cerințe o reprezintă și evitarea instalării plafonului de viteză prin lucru cu efort în condiții ușurate și cu viteze variate. De asemenea durata exercițiilor să fie calculată astfel încât la sfârșitul execuției viteza să nu scadă din cauza oboselii.

Metode de dezvoltare a vitezei

Metoda repetărilor are la bază următoarele principii:

─ viteza este o calitate naturală care se îmbunătățește prin mărirea frecvenței cu care excitația acționează în unitate de timp

─ viteza de alergare se îmbunătățește prin exerciții de viteză plus forță-viteză și rezistență-viteză

─ viteza se va exersa un timp scurt și cu efort intens

─ pauzele de odihnă mari iar numarul de repetări mic

Metoda alternativă prin alternarea intensității,creșterea vitezei, menținerea și apoi scăderea intensității.

Metoda handicapului asigură condiții egale de întrecere între concurenți cu posibilități diferite

Metoda ștafetei și a jocurilor educă viteza fără a solicita eforturi maximale intense

Metoda concursurilor solicită elevului manifestarea posibilităților de viteză în condiții de întrecere

Viteza de repetiție se dezvoltă eficient folosind metoda repetărilor și cea alternativă.Viteza de reacție o dezvoltăm folosind metoda repetărilor.

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:

alergare cu genunchii sus sprijinit de perete 6-7 s.

alergare pe loc cu genunchii sus 6-7 s.

alergare cu joc de gleznă 10-15 min tempo ¾

start din picioare și alergare 20 m.

alergare cu start lansat 15-20 m.

alergare accelerată cu start de jos

ștafete simple

alergare cu handicap

alergare peste obstacole joase

alergare la vale

alergare cu genunchii sus cu trecere în pas lansat

alergare repetată

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de reacție

start din culcat pe spate

start din înainte culcat

start din șezând ghemuit pe genunchi

start din stând in picioare

depășirea partenerului în alergare la semnal

alergare cu spatele, urmată de alergare cu fața

exerciții și jocuri bazate pe viteză, atenție și reacție la semnale ( sonor, vizual )

Numărul de repetări în funcție de nivelul de pregătire. Modul de lucru din punct de vedere metodic prin repetări pe distanțe scurte 10-30 m.marirea în greutate prinalergare pe teren plat-înclinat pentru ușurarea impulsiei iar numarul de repetări în lecție variază in funcție de gradul de pregătire și vârstă. Pentru o eficiență bună în dezvoltarea vitezei se lucrează 3-4 serii timp de 3 minute iar între repetări un interval de 3 minute.

În lecțiile de activități sportive exercițiile de viteză vizează următoarele cerințe:

structura exercițiilor să permită execuția în viteză maximă

exercițiul să fie bine însușit pentru o bună concentrare asupra execuției în viteză cât mai mare

durata exercițiilor astfel concepută să nu scadă viteza de execuție

experimental s-a dovedit că organismul poate efectua efort maxim 6-7 secunde, deci exercițiile elevilor să fie sub acest plafon

durata pauzei se stabilește în funcție de revenirea organismului pauza fiind activă (mers, alergare ușoară, mișcări de relaxare)

2.3.Efortul fizic în lecția de educație fizică

Educația fizică și sportul necesită o perfecționare continuă realizată prin mobilizarea resurselor energetice ale organismului prin eforturi sistematice. Efortul poate fi muscular dar și nervos și în consecință efectul său este mult mai intens comparativ alte activități. Când vorbim despre efort trebuie să ținem seama de trei parametri care sunt dați de volum, intensitate și complexitate.

Volumul efortului reprezintă cantitatea de lucru mecanic exprimată prin numărul de repetări al diferitelor exerciții.În procesul instructiv-educativ realizarea volumului de efort ține cont de timpul în care se desfășoară acțiunea. De asemenea apare și noțiunea de densitate a efortului exprimată prin cantitatea de lucru mecanic raportată la unitatea de timp în care se desfășoară.Densitatea se exprimă prin numărul de repetări, distanțe parcurse raportat la unitatea de timp.

Intensitatea efortului reprezintă gradul de solicitare al organismului ca urmare a forței excitantului și ca urmare a unor acțiuni. În raport cu forța, intensitatea se exprimă în procente privind capacitatea maximă a sportivului, iar raportat la viteză se exprimă prin tempoul alergării. Procentul unui tempo maxim este numit acela care prezintă o viteză maximă de alergare 4/4 iar celelalte intensități reprezintă jumătate 1/2 sau trei sferturi 3/4. Complexitatea efortului descrie modul de asociere pe parcursul efectuării exercițiilor fizice a elementelor sale de structură, de volum și intensitate. Îmbinarea volumului, intensității și complexității efortului ne poate îndruma spre tipul de efort specific în practicarea activităților sportive.

Clasificarea efortului sub aspect fiziologic:

maximal – cu durata de 20 secunde este un efort anaerob

submaximal – cu durata de 1 minut ,efort anaerob lactacid

de intensitate mare – efort mixt aerob-anaerob până la 5 minute

de intensitate moderată – efort aerob cu durata de peste 5 minute

de intensitate mică – efort aerob cu durată peste 6 minute

După solicitarea diferitelor aparate:

efort de tip muscular pentru intensitate maximală-submaximală

efort tip circular ,depinde de capacitatea aparatului cardio-respirator

efort tip energetic pentru intensitate medie

Eforturile anaerobe corespund eforturilor maximale a căror durată să nu depășească 2 minute.Efortul efectuat pe o durată scurtă dar cu intensitate mare prezintă un efort anaerob.Eforturile ce depășesc 3 minute sunt predominant aerobe, iar cele care se încadrează între aceste durate sunt considerate mixte( anaerobe și aerobe ).

În cadrul activității sportive efortul se desfășoară în general pe întreaga perioadă cu o intensitate de 50 % din capacitatea de efort și drept urmare avem un deficit de oxigen. În practica sportivă îndrumătorul activității trebuie să acorde o atenție deosebită raportului dintre volumul și intensitatea efortului pentru evitarea unor rezultate negative și să se respecte regula prin care volumul efortului să fie invers proporțional cu intensitatea.

Pentru realizarea în bune condiții a acestui raport o mare importanță o are acordarea pauzelor pentru refacerea capacității organismului conform cerințelor astfel:

după efort maximal pauza 3-5 minute

după efort submaximal pauza 2-3 minute

după efort mediu pauza 1-2 minute

Pentru a se putea realiza plata datoriei de oxigen sunt necesare pauzele între eforturi dar și datorită creșterii cantității de acid lactic și bioxid de carbon.

Cea mai importantă latură în analiza efortului o reprezintă intensitatea a cărei creștere treptată și eficientă asigură adaptarea organismului la efort, a marilor funcții care pot duce la creșterea performanțelor.Intensitatea trebuie crescută treptat fără însă a neglija volumul de efort care menține capacitatea de efort la nivel ridicat.

2.4. Metode și mijloace de dezvoltare a deprinderilor specifice jocului

„Jocurile au un rol deosebit de important în activitatea de formare, educare și pregătire a tuturor ramurilor sportive. Jocurile de pregătire, de antrenament, înseamnă forme de practicare a sportului și a exercițiilor utilizate în procesul de antrenament. În vederea valorificării capacităților tehnico-tactice pregătirea fizică dar și pregătirea psihică au un rol covârșitor.” Performanțele de nivel înalt se obtin în jocul de volei numai de către cei puternici cu aspect somatic de tip longilin, și viteză bună de reacție, capabili să se orienteze rapid in spațiu, având o rezistență de invidiat și cu o capacitate de luptă în duel cu adversarul la parametri maximi. În cadrul activității de formare și pregătire a sportivilor pentru ramurile de sport, un rol deosebit îl au jocurile pregătitoare. Formele de practicare a sporturilor folosite în procesul de pregătire sunt jocurile de antrenament prin care se valorifică capacitatea tehnico-tactică. Obținerea de către sportivi a unor performanțe înalte, în cazul nostru în jocul de volei se realizeată de către jucătorii cei mai dotați cu calități fizice și motrice dintre cele mai dezvoltate, dar și cu un psihic și un moral de învingător, în lupta permanentă la fileu pentru obținerea punctelor.

Prin aceste jocuri pregătitoare putem aborda viitoarea tactică de joc în funcție de adversar de obicei cu jucători de la alte echipe. Soluțiile actuale bazate pe modele, algoritmizarea în practica metodică favorizează dezvoltarea gândirii creatoare. Aceste jocuri de mișcare și jocuri de pregătire folosite în mare proporție față de celelalte mijloace în vederea însișiri elementelor tehnice, este mai eficientă decât utilizarea lor individual. Copilul prin aceste jocuri trebuie să îndeplinească sarcini complexe pe mai multe planuri motric, psihic, biologic care se întâlnesc și în cadrul jocului propriu-zis. Aceste jocuri de mișcare prezintă o mare diversitate aplicabile în multe ramuri de sport fie pentru a crea structura unui antrenament mai variat sau ca sporturi complementare.

În alte condiții aceste jocuri fac parte integrantă din traseul tehnico-tactic și chiar fizic al disciplinelor sportive atât în perioada de concurs cât și în pregătire. Jocurile pregătitoare în volei duc la însușirea în condiții de concurs a elementelor tehnice exersate pentru a menține la nivel ridicat capacitatea de performanță. De asemenea prin aceste jocuri pregătitoare se dezvoltă și alte laturi ale calităților motrice cum ar fi îndemânarea și mobilitatea.

Odată cu însușirea unui bagaj diversificat de elemente în cadrul jocurilor, acestea pot deveni mai complexe cu elemente tehnice similare condițiilor de joc, care produce o accelerare a procesului de optimizare pentru îndeplinirea scopului propus. Pentru a putea dezvolta permanent conținutul acestor jocuri atât tehnico-tactic cât și într-un ritm competițional, este absolut necesară implicarea profesorului în vederea îmbunătățirii priceperilor și cunoștințelor de joc,care să faciliteze transferul către deprinderile specifice ramurii de sport.

Pe parcursul jocului profesorul urmărește corectitudinea elementelor tehnico-tactice lăsând totodată copilul să aleagă soluțiile cele mai eficiente cu respectarea modului de execuție din punct de vedere al biomecanicii mișcării. Profesorul trebuie să intervină imediat ce constată că execuția unui element suferă sau nu se corectează pe criteriul analitic pentru a consolida execuția corectă a deprinderii.

Cerințe în învățarea prin joc a elementelor tehnice:

simplificarea jocului pregătitor, apropiat de cel din volei

alegerea celor mai relevante jocuri pregătitoare pentru însușirea tehnico-tactică

jocul să tindă spre modelul final

jocul pregătitor să ducă la îndeplinirea obiectivelor instructiv-educative propuse

numărul jocurilor să nu fie prea mare

dificultatea jocurilor să fie în funcție de gradul de pregătire al elevilor

aceste jocuri să fie adaptate condițiilor materiale din școală

Jocurile de pregătire crează în rândul elevilor atitudini emoționale, spirit de voință și dorința de victorie. În cadrul jocurilor de echipă un element determinant este faptul că sportivul nu poate contribui singur la realizările echipei, fapt ce dezvoltă spiritul de solidaritate și atitudini comportamentale dând trăsăturile de caracter și calitățile pozitive ale fiecăruia. Multitudinea de factori din jocurile pregătitoare permit antrenorului să pună accentul pe cele mai importante aspecte necesare progresului sportiv.

Un element important de evaluare a capacității de efort și a însușirilor tehnico-tactice dobândite îl constituie competiția care ne dă imaginea progresului dar și a parametrilor care trebuiesc îmbunătățiți. De aceea este foarte importantă alternanța între calitățile fizice ( viteză de reacție, forța atacului ) și inteligența tehnico-tactică ( precizia serviciului, pasarea corectă ).

Este bine să folosim în cadrul jocurilor pregătitoare acele elemente tehnico-tactice care să îi dea profesorului posibilitatea de a stabili cât mai multe obiective care să poată fi evaluate.

Formarea și educarea tinerilor jucători pe baza acestor jocuri pregătitoare, este importantă în formarea de bază și însușirea din copilărie a elementelor tehnico-tactice prin situații simple de joc: pasarea mingii la fileu, serviciu de sus, atac pe direcția elanului. Ulterior se pune baza pe calitățile individuale, prin dezvoltarea capacității fizice și tehnico-tactice pentru a putea executa cu precizie deprinderile învățate cu viteză mare în condiții de adversitate.

Prin jocurile pregătitoare se pun bazele unei dezvoltări fizice de la o vârstă fragedă deoarece ulterior este foarte greu de atins un nivel înalt al capacității fizice chiar și în condițiile unor antrenamente intense. Aceste jocuri pregătitoare prin natura finalității lor pot fi împărțite în trei categorii: tehnice, tactice și fizice la care putem adăuga și jocurile ce dezvoltă simțul mingii pentru a crea baza dezvoltării sportivului în jocul de volei cât mai devreme.

2.5. Tendințe moderne în predare

Fiind o ramură sportivă care atrage tot mai mulți practicanți, voleiul se înscrie ca una din disciplinele importante în categoria jocurilor cu mingea. Diversitatea combinațiilor în atac, jocul tot mai tacticizat în apărare, serviciile de diferite feluri,toate converg spre găsirea unor modalități simple și eficiente de anihilare a potențialului advers și obținerea de rezultate valoroase.

Studiul metodic al jocului de volei dezbate problemele legate de noțiunile teoretice care decurg din analiza tehnicii, tacticii, a regulamentului de joc dar și însușirea de către practicanți a priceperilor și deprinderilor motrice în vederea perfecționării lor.

Jocul de volei prin studierea teoriei și metodicii de practicare arată și legătura sa cu alte ramuri sportive cum ar fi jocurile sportive, atletismul dar și cu științele ca teoria și metodica educației fizice, fiziologia, psihologia care conferă un cadru științific de instruire și educare. De altfel metodica jocului de volei are un domeniu propriu de studiu și împreună cu celelalte jocuri sportive delimitează un sistem de cunoștințe specifice acestor jocuri. Progresul în orice disciplină sportivă se poate face numai dacă aceasta este fundamentată științific, prin legătura între teoria și metodica educației fizice.

Analiza elementelor de teorie și a procedeelor tehnice, pregătirea fizică generală și specifică se făcea în trecut izolat iar expunerea lor era separată în funcție de cunoștințele fiecărui antrenor. Metodica jocurilor sportive oferă soluții noi și moderne de abordare. Noutățile ne prezintă o legătură strânsă între teoria și metodica de abordare a jocurilor sportive cu alte științe ca fiziologia, pedagogia, psihologia.

Fiziologia asigură prin legătura sa cu teoria jocurilor cunoștințele științifice necesare perfecționării funcțiilor aparatelor și sistemelor organismului caracterizată prin volum mare de muncă la intensitate maximă.

Psihologia asigură legătura cu teoria jocului de volei prin oferirea de date privind pregătirea psihică generală și participarea la concursuri având ca scop creșterea randamentului în joc.

Pedagogia asigură cadrul metodic necesar unei instruiri corespunzătoare la care se adaugă și utilizarea metodelor științifice noi și moderne care își propun scurtarea timpului de învățare și creșterea eficienței pregătirii prin apropierea de condițiile de joc.

În predarea jocului de volei se respectă următoarele principii :

învățarea elementelor tehnico-tactice în condiții ușurate

învățarea elementelor tehnico-tactice în condiții apropiate de joc

predarea elementelor tehnico-tactice în condiții de joc

Luate separat învățarea în condiții ușurate aparține de fapt fazei de inițiere în tehnica jocului de volei, cel mai des folosită metodă fiind explicația.Aceasta trebuie să fie clară și precisă și să conțină noțiuni de biomecanica mișcării, greșelile apărute și aplicația practică a procedeului învățat. Pe baza explicației se face încadrarea elementului în procedeul tehnic și modul său de aplicare în joc. Alături de explicație în cadrul fazei de inițiere folosim și metoda demonstrației prin care subiectul îsi formează o imagine clară a ceea ce urmează să execute, moment în care apare și corectarea greșelilor care se face ori de câte ori este necesar. Aceste metode trebuie utilizare analitic respectând succesiunea procedeelor tehnice.

În condiții apropiate de joc utilizarea elementelor tehnico-tactice încearcă să transmită elevului cunoștințe privind exersarea fazelor și acțiunilor care vor fi întâlnite în timpul jocului prin creșterea ritmului de execuție și creșterea complexității în execuție. În această etapă intervine lucrul cu adversarul pasiv, semiactiv iar în final cu adversar activ. Se introduc procedee tehnice mai complexe și noțiuni de tactică. Aceste elemente vor fi abordate numai după ce profesorul se asigură că elevii stăpânesc un bagaj suficient de procedee a căror execuție să permită aplicarea lor în joc.

În condiții de joc învățarea elementelor poate transmite profesorului date despre nivelul de însușire al elementelor tehnico-tactice. Succesiunea lor de aplicare se face prin jocuri școală, joc cu temă dată, jocuri de pregătire cu caracter amical și competiția propriu-zisă.

Cele mai des utilizate sunt jocurile școală care necesită din partea profesorului abilități privind precizarea clară a sarcinilor ce trebuiesc îndeplinite, sarcini care trebuie cunoscute dinainte și care trebuie aplicate și îndeplinite negreșit. Prin repetări multiple și muncă asiduă aceste elemente se fixează treptat etapă cu etapă pe baza unei pregătiri responsabile.

Pentru însușirea cât mai bună a elementelor și procedeelor tehnico-tactice, a mecanismului de bază al mișcării și a structurilor complexe de joc vom ține cont de următoarele etape:

formarea unei structuri de elemente tehnice se face printr-un ciclu de lecții la început izolat și apoi global

repetarea structurilor complexe cu adversar pasiv și prin regulament simplificat structura elementelor concepută în condițiile apariției tacticii de joc

în final se ajunge la aplicarea cunoștințelor dobândite în condiții de joc

În cadrul procesului de predare parcurgerea acestor etape nu este obligatorie, se pot alege etapele cele mai eficiente pentru însușirea principalelor procedee. Metodica modernă de orientare ne îndrumă spre o instruire pe baza modelelor și determină scurtarea perioadei de învățare care duc la aplicarea lor în practică în cadrul jocului, mai devreme.

În jocul de volei avem ca prioritate învățarea elementelor de bază ca pasarea mingii cu două mâini de sus, care odată învățată duce la legarea unei structuri de joc simple și posibilitatea de transmitere a mingii peste fileu. Faza de inițiere poate să conțină și execuția izolată a elementelor, transpusă prin pasarea mingii și apoi prinderea ei de către partener pentru ușurarea execuției și câștigarea încrederii în sine.

După fixarea și consolidarea elementelor de bază care include și efectuarea serviciului se poate trece la reguli simple de tactică, așezare în teren, regula rotației, care să apropie elevii de structura de joc.

Prin includerea exersării în condiții de efort în cadrul jocului școală apar și solicitări ale organismului care influențează precizia și corectitudinea execuției. De aceea este important ca elementele tehnice să fie exersate și pe fond de oboseală deoarece apar imprecizii și dificultăți în îndeplinirea sarcinilor de joc.

Predarea jocului de volei în școală pe baza unei metodici și a unui plan concret determină practicarea acestui sport și în alte împrejurări cum ar fi parcuri de joacă, tabere de elevi, plaje și ștranduri unde, cu cât elevii stăpânesc un bagaj motric mai diversificat cu atât oferă jocului un aspect mai plăcut și faze mai spectaculoase.

Aceste metode noi de învățare a jocului în școală stabilesc o serie de obiective și sisteme de acționare. Predate în școală aceste metode au tendința ca exersarea să se facă în timp cât mai scurt, dar însișirea elementelor de bază să se facă corect. Odată însușite exersarea are loc pe baza unei structuri cu grad de dificultate adaptat etapei de învățare. În procesul de instruire este recomandată o abordare simultană a fazelor de joc atac-apărare, pentru a permite desfășurarea jocului bilateral.

Principalele obiective intructiv-educative sunt:

însușirea procedeelor de bază a jocului de volei

formarea capacității de aplicare a procedeelor cu reguli simplificate

dezvoltarea cunoștințelor în vederea practicării jocului cu reguli simple

O importanță deosebită în însușirea procedeelor tehnice și dezvoltarea vitezei o are tratarea diferențiată a elevilor. Calitatea motrică viteza are un rol determinant în practicarea jocului de volei în special viteza de reacție și poate fi influențată pozitiv printr-o gamă largă de exerciții.

În lecțiile de educație fizică se asigură dezvoltarea progresivă a abilităților și a tehnicii de practicare prin abordarea diferențiată individual sau pe grupe. Împărțirea pe grupe se poate face în funcție de dezvoltarea psiho-motrică pentru antrenarea vitezei și însușirea jocului.

Această tratare diferențiată ține cont de capacitatea fizică a elevilor, nivelul calităților motrice și gradul de însușire a deprinderilor. Toate acestea dau profesorului un anumit standard de alcătuire a grupelor valorice și tehnologiile de acționare diferențiată. Prin această abordare crește eficiența în direcția dezvoltării corecte și armonioase.

În lecțiile de educație fizică tratarea diferențiată se poate face cu întreg colectivul prin mărirea numărului de execuții la cei mai abili. Lucru diferențiat poate fi aplicat pe secvențe de lecție sau pe întreg parcursul desfășurării lecției. Tratarea în mod diferențiat ține cont de numărul de repetări, timpul de odihnă, distanțele parcurse.

Prin această modalitate de lucru se produce o stimulare a elevilor pentru dezvoltarea acelor calități motrice care sunt mai deficitare și a acelor structuri tehnico-tactice care trebuiesc îmbunătățite. Este necesar ca profesorul să cunoască particularitățile individuale ale fiecarui elev pe baza probelor și măsurătorilor anterioare pentru a putea transmite acele cunoștințe care să-i îmbunătățească performanțele în concordanță cu conținutul programei școlare.

Pentru o dezvoltare echilibrată, activitatea diferențiată poate fi practicată și în cadrul lecțiilor de activități sportive prin îmbinarea modalității de abordare frontală alternativ cu lucrul pe grupe.

Obținerea de rezultate eficiente prin această metodă necesită o abordare treptată a gradului de dificultate al exercițiilor mai ales în faza inițială, cu elevi începatori pentru a evita suprasolicitarea acestora și îndepărtarea de practica sportivă.

În altă ordine de idei pentru categoria de elevi cu mai multă îndemânare, calități fizice și inclinație pentru sportul de performanță, îi ajută în procesul de pregătire prin evitarea stagnărilor de orice fel și însușirea mai temeinică a cunostințelor și deprinderilor necesare.

Efortul în jocul de volei. Jocul modern de volei se caracterizează prin acte motrice rapide si precise, prin combinații si atacuri în forță alternate cu atacuri liftate, mingi puse sau cu fentă. Intervențiile la minge, precum și deplasările sunt efectuate uneori în condiții anaerobe din punct de vedere fiziologic cu toracele blocat, totalitatea acestor momente fiind mult mai mare decât la alte jocuri sportive. Datoria de oxigen contactată în momentele de oprire se limitează parțial sau total în momentele următoare când mingea ridicata se află în terenul adversarului, încordarea reîncepe odată cu trecerea mingii in propriul teren și fazele de oprire reapar la jucătorii care intră succesiv in acțiune. Ca intensitate, efortul in cadrul jocului de volei poate fi caracterizat sesizabil, momentele de solicitare maximă alternând cu cele submaximale, moderate, intercalate cu pauze scurte. „Faptul că, regulamentul de volei impune trimiterea mingii la un partener fără ca să poată fi prinsă în mână, faptul că sunt permise numai trei lovituri în propriul teren cere din partea celor ce practică acest sport niște calități deosebite atât din punct de vedere fizic,cât și tehnic.” Particularități morfo-functionale specifice vârstei de 12-14 ani

La această vârstă, copiii prezintă următoarele caracteristici din punct de vedere morfo-funcțional si psihic:

dezvoltarea fizică este redusă, masa musculară fiind puțin dezvoltată. Indicii, ei se imbunătățesc progresiv, pe măsură ce copilul intră în perioada pubertară;

funcțiile organismului prezintă valori cu multiple modificări într-un timp relativ scurt. Pulsul si frecvența respiratorie înregistrează valori mari spre deosebire de tensiunea arterială și capacitatea vitală ai căror indici sunt mai scăzuți;

particularitățile psiho-pedagogice prezintă o mare importanță încadrul instruirii. Se imbunătațesc procesele de reglare a excitației siinhibiției cu predominanță a procesului excitativ. De asemenea, seconturează trăsăturile individuale ale personalității, capacitatea deconcentrare a atenției fiind încă redusă;

în această perioadă se înregistrează progrese evidente alecapacității senzoriale, se dezvoltă spiritul de observație concomitentcu capacitatea de orientare spațială si percepția spațial-temporală. Reprezentările se disting prin faptul că reflectă complex realitatea (demonstrări de exerciții noi)

memoria incepe să folosească tot mai larg repere intelectuale.În acest mod se constituie un fel de punct de sprijin în înțelegerea fenomenului, a legii pe care o exprimă cazul, ceea ce reprezintă o adevărată revoluție in actul cunoașterii, o schimbare a structurii, a înțelegerii.

pe plan afectiv se produc transformări complexe. În această etapă se manifestă atitudineade paradă, inhibarea efectelor și tendinței de a fi atent, ocrotitor.

Datorită creșterii spiritului critic și a disponibilităților afective,copilul devine receptiv la particularitățile de ansamblu ale persoanelor ce se ocupă de el. Totodată apare posibilitatea de stimulare a dispoziției,adesea acțiunile voluntare,neavând un caracter explicit, o motivație morală clară.

Momentul deliberării este de multe ori impus de autoritatea pe care o exercită
persoanele din jur. Crește considerabil interesul pentru petrecere a timpului liber intr-un cadru organizat. În privința caracterului, acesta este orientat spre complexul cerințelor și regulilor vieții școlare.

Privitor la dezvoltarea calităților motrice, la aceasta vârstă ele prezintă următoarele caracteristici:- forța crește moderat, aceasta fiind valabil pentru toate grupele musculare, și-n special pentru extensorii membrelor inferioare. La membrele superioare se observă fenomenul invers, adică este mai mare forța flexorilor decât a extensorilor. Forța generală a mâinii determinată prin dinamometrie este mai mare la băieți decât la fete, dar cu diferențe nesemnificative. Forța explozivă la nivelul membrelor inferioare se îmbunatațește continuu, observându-se și aici o creștere mai mare la băieți. Sunt contraindicate eforturile de forță, elevii obosind repede la efortul static și la mișcările monotone. Trebuie să se pună accent pe dezvoltarea musculaturii de postură a forței dinamice la nivelul membrelor superioare și inferioare și a musculaturii abdominale. O dezvoltare excesivă a forței la această vârstă poate impiedica creșterea. În ceea ce privește viteza, după unii autori, elevii la această vârstă au capacitatea de manifestare a vitezei de reacție si execuție redusă. După alții, perioada cea mai adecvată dezvoltării vitezei este de 14-15 ani. La vârsta de 10-11-12 ani, perioada latentă a reacției motrice se imbunătățeste evident. Viteza mișcării singulare crește ușor marcând diferențe nesemnificative între flexori si extensori.

Capacitatea de a executa mișcări de viteză-fortă crește treptat și lent, crește detenta, viteza de alergare pe distanțe scurte, se imbuntaățeste simțitor, putându-se acționa asupra dezvoltării tuturor formelor de manifestare a vitezei, dar în mod special asupra celei de reacție și execuție. Referitor la rezistență, putem spune că datorită particularităților de vârstă (greutate mică, volum mare al inimii), copiii pot efectua un efort apreciabil de rezistență, cu condiția ca acesta să fie bine dozat. Aplicând formula "aleargă cât poți" – Manfred Reiss – a arătat posibilitatea de rezistență a copiilor în alergare continuă (15 minute la băieți de 10-11 ani).

Capacitatea de rezistență cardio-vasculară este in creștere, marcând o ușoară superioritate la băieți. Rezistența statică este relativ mică, oboseala instalându-se rapid în cazul efectuării unor eforturi statice de lungă durată. În dezvoltarea rezistenței, la această vârstă trebuie să se țină seama de posibilitățile organismului și să se respecte o dozare corectă si progresivă a efortului. Despre indemanare se poate spune ca acum se dezvoltă intens datorita predominării proceselor de excitație.Sub aspectul coordonării se observă valori mai ridicate la băieți si se remarcă un nivel mai mare de coordonare a mușchilor mici. Cercetările efectuate atestă posibilitatea de dezvoltare a gradului de coordonare necesar execuției actelor motrice.

CAPITOLUL III DESCRIEREA ȘI IMPLEMENTAREA STUDIULUI

3.1. Abordarea temei și metodele de lucru

Implementarea studiului privind dezvoltarea vitezei la elevii de 10-12 ani prin mijloace specifice jocului de volei a fost realizată prin folosirea metodelor de investigație (observația, experimentul) cât și prin analiza și interpretarea datelor (metoda statistică).

Cea mai importantă activitate în scopul realizării unui studiu este documentarea prealabilă care se realizează individual pentru cunoașterea problematicii disciplinei investigate și a datelor care decurg din studierea documentației.

Furnizarea de informații se face pe baza documentelor care pot fi primare și secundare.Cele primare sunt lucrări elaborate cu scopul de a transmite un anumit volum de informații. Acestea pot fi cărți, monografii, regulamente, reviste și publicații de specialitate. Documentele secundare prelucrează pe cele primare și reprezintă lucrări, studii, referate, cataloage.

Prin metoda observației se arată cunoașterea științifică a unei realități fiind o cunoaștere activă realizată sistematic. Pe baza observației profesorul culege date concrete care urmează să fie analizate. Observația poate fi: ocazională, intenționată, directă, experimentală, intensivă, transversală, participativă. Pentru studiu de față am folosit trei tipuri de observație:pedagogică, sistematică și longitudinală.

Metoda experimentală – se realizează prin utilizarea experimentului care prelucrează fapte petrecute prin observare. Se utilizează în scopul de a verifica valoarea unei idei. Este o activitate teoretică complexă ce implică o activitate metodică cu un anumit scop. Experimentul verifică relația dintre două fenomene în condiții naturale sau în laborator.Experimentul poate fi de explorare, de verificare, provocat, longitudinal. În fapt experimentul este dat de modificarea unei situații și urmărirea efectelor sale asupra comportamentului. Utilizăm experimentul de verificare și experimentul funcțional. Metoda matematică abordează studiul cantitativ și calitativ al fenomenelor pe baza căreia formularea ipotezelor și regulilor dă precizie în elaborarea concluziilor și a predictibilității. Metoda statistică extrage din studiul fenomenelor individuale semnificații general valabile și tendințele fenomenelor.

Realizarea scopului și sarcinii cercetării s-a făcut prin testarea inițială și finală pe baza:

probelor și normelor de pregătire fizică generală, conform programei

probelor și normelor specifice jocului de volei

Analiza datelor s-a realizat pe baza următorilor parametrii statistici:

media aritmetică-cea mai utilizată ca indicator statistic prin formula

x=Zx unde Zx este suma valorilor individuale și n este numărul de cazuri.

n

abaterea standard-utilizată preponderent în practica cercetării științifice

Acest parametru reprezintă standardul cu care se abate de la media aritmetică fiecare valoare.

Coeficientul de variabilitate – este exprimarea în procente a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică, și oferă gradul de omogenitate al colectivului.

3.2. Organizarea cercetării

Organizarea cercetării s-a făcut pe baza experimentului în anul școlar 2015-2016 la Liceul Teoretic Arany Janos din Salonta la grupa de activități sportive volei, care cuprinde 12 fete, cu scopul de a demonstra eficacitatea utilizării exercițiilor de dezvoltare a vitezei specifice jocului de volei, am comparat rezultatele testelor finale cu cele inițiale, obținute la aceleași teste aplicate pe un grup de 12 fete din clasa V B din cadrul aceleiași școli. Testarea a avut loc în luna octombrie 2015 inițială și iunie 2016 finală după folosirea exercițiilor descrise în lucrare pe parcursul anului școlar.

Lecțiile de educație fizică și activități sportive s-au desfășurat cu respectarea programei școlare a obiectivelor instructiv-educative prin jocuri pregătitoare și exerciții din programa școlară pentru însușirea elementelor tehnico-tactice prin întrecere.

La grupa martor nu am folosit exerciții și structuri specifice jocului de volei, doar exercițiile efectuate conform programei. Fiind grupe de același nivel de vârstă am lucrat cu ambele grupe identic dar diferențiat ca structuri de acționare.

Prin metoda experimentului am urmărit realizarea unei pregătiri fizice superioare cu accent pe dezvoltarea vitezei și a deprinderilor specifice voleiului precum și însușirea elementelor de bază specifice, în condiții apropiate de joc.

Obiectivele de bază pentru grupa experimentală s-au orientat spre influențarea calităților motrice de viteză și formele sale de manifestare. Structurile de exerciții au fost astfel concepute să influențeze complexul viteză-forță și viteză-îndemânare.

În verigile lecțiilor au fost folosite astfel:

influențarea selectivă prin jocuri de întrecere adresate vitezei și îndemânării

în veriga de consolidare a deprinderilor motrice am folosit structuri complexe de exerciții și a elementelor tehnice specifice voleiului.

Întărirea și consolidarea elementelor tehnice pe baza repetărilor multiple, sub formă de concurs ce contribuie la creșterea numărului de practicanți. Am urmărit realizarea corectă a execuțiilor cu accent pe formarea corectă a deprinderilor. De asemenea s-au făcut verificări periodice pentru a putea urmări eficiența exercițiilor și s-au făcut modificări în funcție de indicii obținuți. Am stabilit un număr de șase teste care să exprime realizările elevilor din cele două grupe atât privind pregătire fizică generală cât și progresul în însușirea procedeelor tehnice specifice jocului de volei.

Probe fizice (teste fizice utilizate)

alergare de viteză 30 de metri cu start din picioare.

săritura în lungime de pe loc cu două încercări. Măsurarea se face de la vârful picioarelor până la călcâiul piciorului de aterizare.

naveta 5X5 cu trasarea a două linii paralele la distanță de 5 metri una de alta cu obligativitatea trecerii peste linie la fiecare deplasare si trei probe tehnice specifice

Probe tehnice:

Serviciul,deplasarea in terenul de volei preluarea mingii cu două mâini de jos din zona 6 către ridicător, urmată de poziționarea în zona 4 , reprimirea pasei și atac pe direcția elanului. fig.A

Deplasare laterală stânga-dreapta cu pași adăugați, cu oprire la mijlocul distanței și preluarea cu două mâini de jos din minge aruncată. fig.B

Alergare de viteză, oprirea la linia de 3 metri imitarea preluării cu două mâini de jos, deplasare la fileu, blocaj, retragere cu plonjon pe spate, ridicare și imitarea loviturii de atac. fig.C

3.3. Analiza dezvoltării vitezei pe baza unui program stabilit

Viteza specifică jocului de volei are o importanță deosebită în ansamblul jocului. Se întâlnesc diferite forme de manifestare care relaționeată și se influențează reciproc. Cea mai des întâlnită în cazul nostru este viteza de reacție ( simplă și complexă ) deoarece în timpul jocului putem observa câteva reacții care nu anticipează soluțiile jucătorului. Mișcarea de reacție la combinațiile tactice, se soluționează pe baza experienței anterioare. Viteza de reacție constituie un factor hotărâtor care duce la realizarea acțiunilor individuale și colective, rezolvând multe necunoscute care apar în timpul jocului. Din multitudinea de exerciții am ales pe cele care dezvoltă capacitatea de reacție și decizie iar pentru forța explozivă ( detenta ) exerciții de forță în regim de viteză.

Viteza de deplasare este și ea importantă deoarece pe lângă pregătirea tehnică este nevoie și de o capacitate mărită de viteză, ce duce la rezultate bune în pregătire și concurs.

Exercițiile de viteză care contribuie la dezvoltarea acestei calități sunt utile la clasele gimnaziale respectând particularitățile de vârstă și sex.

Exerciții și jocuri pentru dezvoltarea vitezei de reacție și execuție:

Elevii înșiruiți la distanță de 1 metru unul de celălalt execută alergare ușoară iar la semnal primul pleacă în sprint ocolește și se așează la capătul șirului apoi în continuare ceilalți.

Câte 2 de mână apucat alergare de viteză 20-30 m la semnal schimbă locurile

Pas alergător la primul fluier, schimbarea direcției de alergare, la al doilea fluier ghemuit iar la al treilea pas alergător

Aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă, ridicare și prinderea mingii. fig 1.

Un jucător aruncă mingea din așezat la partener, care o retrimite cu pasă de sus cu două mâini, iar cel din așezat se ridică și prinde mingea

Câte doi față în față pase în doi la fluier pasă înaltă și schimbarea locurilor

Stând depărtat aruncarea mingii peste cap în sus, întoarcere și preluarea cu două mâini de jos

Aruncarea mingii în sus deplasare rapidă și atingerea jalonului la distanță de 1 metru urmat de prinderea mingii

Așezat cu spatele la un perete distanța de 4-5 metri, aruncarea mingii spre perete întoarcere și prinderea mingii

Pasarea mingii la perete în doi, la semnal schimbarea locurilor

Sase jucători dispuși în cerc, pasarea succesivă a mingii către un jucător aflat în mijloc 3-4 rotații urmată de schimbarea pe rând a celui din mijloc. fig. 2.

Jucătorii împărțiți în două echipe care poartă numele CRABII și ceilalți CREVEȚII. Echipele se află la o distanță de 5 metri delimitat prin trasarea a două lini paralele. Când profesorul strigă crabii aceștia pornesc spre creveți incercând să îi prindă până la o linie situată la 10 metri pe linia de fund a terenului. Pentru fiecare jucător prins se acordă câte un punct. Se alternează numele echipelor care acționează cu reluarea jocului de la linile trasate la 5 metri

Jocul Ocupă locul liber. Jucătorii se așează în cerc marcând locul cu un X mai puțin un loc. Se aleargă în jurul cercului într-o singură direcție iar la semnal fiecare încearcă să ocupe un loc trasat mai puțin un jucător.fig.3

Jucătorii dispuși pe suprafața terenului aleargă în toate direcțiile. La unul din ei se află o minge care o transmite altor jucători pentru a nu fi prins de către jucătorul desemnat prinzător

Elevii se împart în grupe formând un cerc și se țin de mână. La un semnal se aleargă spre dreapta, la al doilea spre stânga iar la al treilea ghemuit. Câștigă echipa care are cel mai rotund cerc în ghemuit

Jucătorii în coloană câte unu au în față la distanță de 3 metri un alt coleg căruia i se transmite pasa cu două mâini de sus acesta o retransmite următorului iar cel care a pasat se deplasează la capătul șirului. fig. 4.

Pase la perete de jos, în ritm foarte susținut, însoțite și de joc de picioare. Același lucru pe perechi

Din încrucișat șezând, aruncarea mingii în sus, ridicare rapidă și lovire cu două mâini de jos

Preluarea mingii ricoșate din perete, aruncată cu direcții și cu intensități diferite de către executant sau partener

Rostogolire înainte, în timpul ridicării pasă de jos cu două mâini din minge aruncată de un partener

Deplasări specifice și nespecifice în tempo maxim:

deplasare înainte cu săritură la blocaj, retragere în poziție fundamentală pe 3 metri

deplasare laterală stânga-dreapta cu plonjon

sprint 10 metri cu atingerea unui obiect și retragere

pase de sus și de jos la perete însoțite de deplasare înainte-inapoi sau dreapta-stânga

Imitarea partenerului în oglindă sau unul în spatele celuilalt

Jucătorul cu mingea lângă fileu, o aruncă în afara terenului, sprintează după ea și o înapoiază spre fileu, cu o lovitură de jos, cu două mâini peste cap

Trei jucători cu două mingi, pasează alternativ celui de-al treilea care le-o înapoiază foarte rapid

Ștafete incluzând și elemente tehnice:

stafetă cu pase de control printre diferite jaloane

cine execută mai repede cinci servicii corecte

serviciu, alergare nouă metri, săritură la blocaj

Joc șase contra șase sau patru contra patru cu seturi scurte și pauze mari

Alergări pe distanțe scurte cu accelerări

Alternarea alergării cu tempouri crescute cu altele mai reduse

Alergări pe diferite distanțe cu viteză maximă

Exerciții și structuri pentru dezvoltarea vitezei de execuție:

1.Alergare de viteză pe distanța de 10-20 m cu pornire din poziția stând

2.Alergare continuă cu accelerări

3.Porniri în alergare de viteză cu frecvență mare a pașilor

4.Alergare pe loc cu genunchii sus 15 secunde cu pauze între repetări

5.Alergare cu joc de gleznă 30 m apoi alergare lansată 20 m

6.Alergare accelerată pe distanța de 15 m urmată de alergare ușoară și dinou alergare accelerată

7.Variante de alergare pe distanța de 100 m cu joc de gleznă,genunchii sus,pendularea gambelor

8.Porniri bruște din poziție fundamentală

9.Alergare cu urmărirea unui partener. fig.5.

10.Cursa cu mingea – elevii împărțiți în patru echpe în coloană. Primii din fiecare coloană au o minge. La semnal alergare pe distanța de 10 m cu ocolirea jalonului,și întoarcere cu transmiterea mingii către următorul coechipier. Câștigă echipa care termină prima și nu a făcut greșeli.Același lucru cu dribling.

11.Jucătorii împărțiți în patru echipe,la semnal primii aleargă până la semn se întorc înapoi și pleacă următorul sub formă de ștafetă

12.Câte trei la distanță de 3 m un jucător pasează celui din mijloc, reprimește, apoi pasează peste cel din mijloc la al treilea care continuă cu cel din mijloc întors între timp spre cel cu mingea

13.Depășește-l pe cel din față. Jucătorii sunt dispuși in formație de cerc la 5 m unul de altul,la semnal încep să alerge în jurul cercului marcat încercând să-l depășească prin exterior pe cel din față

14.Elevii împărțiți în patru grupe, la o lungime de braț unul de altul cu fața spre interiorul cercului. La semnal ultimul elev din fiecare grupă pornește în alergare prin dreapta,ocolește cercul și se întoarce la locul său lovind cu palma pe următorul. fig.6.

15.Ștafeta pe două terenuri cu plecare din zona 1 deplasare rapidă înainte,apoi lateral pe langă fileu,retragere cu spatele în zona 5 și dinou lateral la capătul șirului. La fiecare schimbare de direcție, oprire în poziție fundamentală

16.Ștafeta cu alergare și luarea mingii din cercul central cu elevii așezați pe patru șiruri la semnal primii aleargă către centru pentru a lua câte o minge, următorii tot din alergare duc mingea în cerc până execută fiecare o dată. Câștigă primii care trec linia de sosire.

Pentru o analiză cât mai complexă în implementarea studiului am folosit și anumite structuri tehnice specifice jocului de volei după cum urmeaza:PROBE TEHNICE:

1.Serviciul,deplasarea in terenul de volei preluarea mingii cu două mâini de jos din zona 6 către ridicător, urmată de poziționarea în zona 4 , reprimirea pasei și atac pe direcția elanului. fig.A

2.Deplasare laterală stânga-dreapta cu pași adăugați, cu oprire la mijlocul distanței și preluarea cu două mâini de jos din minge aruncată. fig.B

3.Alergare de viteză, oprirea la linia de 3 metri imitarea preluării cu două mâini de jos, deplasare la fileu, blocaj, retragere cu plonjon pe spate, ridicare și imitarea loviturii de atac. fig.C

PLANURI DE DE DEZVOLTARE A VITEZEI ÎN CADRUL LECȚIILOR

Plan de dezvoltare a vitezei folosind metoda intervalelor.

Descriere: Se realizează prin alergare pe o distanță de 10,20,30 metri în serii de 6,10 sau 15 după principiul revenirii pulsului la plafonul inițial de 120 bătăi/minut puls cu care s-a reluat alergarea

Dozare: Aceste alergări se repetă de 6 ori cu condiția ca pulsul să revină la plafonul inițial care arată startul următoarei alergări.

Indicații: Alergările se efectuează cu scopul dezvoltării vitezei în toate formele ei

Plan de dezvoltare și perfecționare a vitezei specifice jocului de volei folosind jocuri auxiliare.

Descriere: Jocul de baschet este jocul sportiv cel mai apropiat specificului jocului de volei prin multitudinea de sărituri și deplasări în teren avem:

baschet 2X10 minute

alternativ baschet-volei ceea ce crează un transfer pozitiv privind efectele pregătirii și dezvoltarea vitezei

joc de handbal alternativ și joc de volei cu piciorul la fileu coborât

Dozare: Reprize scurte de 5 – 10 – 15 minute

Indicații: Se poate combina și cu alte sarcini de joc ( schimb de locuri, mișcare în teren )

Plan de dezvoltare a vitezei de deplasare în toate direcțiile.

Descriere: Este un gen de viteză foarte importantă în jocul de volei prezentată în diferite combinații și dozări

-alergare 5 metri înainte, 5 metri înapoi, 5 metri la stânga, 5 metri la dreapta de 5 ori

-alergare 5 metri înainte, 10 metri înapoi și 5 metri lateral

-sprint 10 metri, alergare 5 metri lateral stânga apoi 5 metri înapoi

-alergare 15 metri înainte urmată de 5 metri înapoi

-diferite combinații ale acestora care să acopere suprafața necesară în jocul de volei

Dozare: Se execută în jur de 10 serii scurte combinat

Indicații: Se respectă pauzele între repetări pentru revenirea pulsului la parametri normali

Plan pentru dezvoltarea vitezei pure.

Descriere: La acest tip de viteză se folosește cu precădere alergarea în pantă ca mijloc de bază pentru sporirea vitezei segmentelor corpului și forțarea ritmului de alergare al picioarelor prin:

alergare în pantă ușoară cca 100 metri cu accelerare fără efort mare la început apoi din ce în ce mai rapid

revenire la locul de plecare cu mișcări de respirație și relaxare cu aducerea pulsului la valorile inițiale

Dozare: Se execută de 5-10 ori menținând pauza pentru revenire,pe fondul refacerii organismului

Indicații:”În realizarea acestor alergări se ține cont de particularitățile de viteză ale elevilor.Toate aceste acțiuni produc o suprasolicitare a organismului care duce la progres în dezvoltarea vitezei.Elevii cu calități motrice mai bune vor menține un ritm mai accelerat în parcurgerea seriilor pentru a favoriza un progres evident față de performanța inițială”-

Plan de dezvoltare a vitezei specifice voleiului

Descriere: 10 metri sprint, 5 metri mers, 10 metri sprint, oprire bruscă, săritură la blocaj, alergare cu spatele 5 metri maxim, plimbare 5 metri deplasare laterală, sprint 10 metri, alergare laterală, imitarea loviturii de atac în structură și dozare adaptată pe fiecare jucător

Dozare: Efectuarea exercițiilor respectă aceleasi principii ale revenirii după efort puls 120 b/min

Indicații: La comanda profesorului se aleargă 3-5-7-10 secunde în viteză maximă realizându-se combinații individuale și procedee tehnico-tactice specifice

Plan de dezvoltare a vitezei specifice cu ajutorul modelelor specifice fiecărui jucător de volei cu deprinderi specifice postului

Descriere: Fiecare jucător are calități și deficiențe care împreună formează calitatea acestuia. Ca să antrenăm viteza specifică jocului de volei este nevoie să alcătuim modele de joc care să le perfecționăm prin antrenament specific care să faciliteze realizarea măiestriei jocului. În colaborare cu antrenorul jucătorii alcătuiesc exerciții specifice care trebuiesc implementate în joc. În jocul de volei modelul de viteză este jucătorul libero care participă la acțiuni în linia a II a și care prin deplasări scurte și în viteză maximă contribuie la recuperarea mingilor necesare construcției atacului prin deplasarea rapidă stânga-dreapta și înainte-înapoi.

Dozare: Se pot repeta de 10 ori pe fondul revenirii organismului și a obținerii parametrilor maximi de viteză.

Indicații: Se efectuează la început exercițiile ce pot fi realizate de toți jucătorii. Se analizează comportamentele fizice care sunt eficiente (viteza de deplasare, porniri, opriri, schimbări de direcție, întoarceri). Se aplică jucătorilor procedeele pentru a câștiga în viteză, pentru eficiență în antrenament și în jocuri. Se repetă și se perfecționează până se ajunge la măiestrie sportivă pe baza calităților de viteză care poate decide victoria în jocul modern de volei.

Plan de perfecționare a vitezei cu ajutorul jocurilor specifice voleiului cu număr redus de jucători

Descriere: Utilizarea anumitor mijloace ca:

pase în trei de pe loc și din deplasare

joc doi contra doi în spațiul limitat al liniei de trei metri

joc trei la trei pe jumătate de teren

joc cu temă cu pasarea mingii și efectuarea atacului din minge cât mai rapidă (scurtă, fuge)

Dozare: Se joacă un interval de timp limitat cu efectuarea cât mai rapidă a acțiunilor

Indicații: Modalitatea de realizare a actiunilor și procedeelor tehnice în viteză cât mai mare constituie un aspect important al specificului modern în jocul de volei. Cu cât realizarea combinațiilor se realizează mai rapid și deplasarea jucătorilor în viteză pot duce la rezultate din ce în ce mai valoroase.

Program de dezvoltare și perfecționare a vitezei de mânuire a mingii în condiții complexe de joc

Descriere: Acest program realizează de fapt tehnica individuală a jucătorilor cu mingea prin:

1.Pase de sus deasupra capului cu deplasare

2.Pase de sus cu ocolirea unor obstacole

3.Alternativ pas de sus, pas de jos cu deplasare

4.Aruncarea mingii cu spatele la perete, întoarcere și preluare cu două mâini de jos

Dozare: Se execută de trei ori pe lungimea terenului

Se execută în viteză cu menținerea tehnicii de pasare

Se poate încerca cu două mingi prin pasarea cu fiecare mână

Indicații: Se poate organiza sub formă de ștafetă

Se poate complica cu pasarea în doi cu deplasare sau printre jaloane

Aceste exerciții sunt deosebite pentru că dezvoltă viteza de mânuire a mingii în condiții îngreunate, jucătorii având de înfruntat obstacole și efectuarea cu precizie în condiții dificile a exercițiilor.

Toate aceste planuri de dezvoltare a vitezei atât generale cât și specifice ramurii de sport se constituie ca niște programe concepute cu scopul eficientizării activitătii profesorului prin care elevul să își descopere noi limite ale căror performanțe să ducă la progresul așteptat în disciplina sportivă și implicit la obținerea de rezultate favorabile.

O bună pregătire a elevilor după un plan bine stabilit și eficient pot să rezolve în multe situații neliniștea antrenorului legată de obținerea a ceea ce și-a propus.

În condițiile actuale se încearcă aducerea unui plus calitativ activității sportive, implicit și voleiului prin folosirea unor tehnici moderne. Printre ele se numara raționalizarea si standardizarea.

Pentru a fi eficace exercițiile folosite în instruire și care constituie elementele de progres, trebuie selecționate din multitudinea cunoscută de fiecare profesor, cele care au acțiunea nemijlocită pentru atingerea scopului propus, în timp cât mai scurt și la valori cât mai ridicate. Această abordare a problemei este cunoscuta sub numele de raționalizare.

La baza grupării în acest sens a exercițiilor fizice stau mai multe criterii, dar dintre a-cestea se evidențiaza in primul rând cele aferente nivelului de pregătire al subiecților.

Astfel, pentru începători, la care fondul instruirii este orientat spre invățarea unui sistem bine precizat de deprinderi si priceperi motrice, nemijlocit legat de dezvoltarea anumitor calități motrice și insușiri psihice, metodica predării sistematizează altfel exercițiile fizice decât în cazul pregătirii sportivilor avansați la care obiectivele au un preponderent caracter de perfecționare.

La începători exercițiile fizice sunt sistematizate în strictă concordanță cu legile formării și instalării stereotipului dinamic, cu teoria formării reflexelor condiționate, ceea ce presupune folosirea unui ansamblu mai limitat de exerciții, repetat intr-o anumită ordine, cu volum si intensități de efort deliberat concepute. Deci, primează cele mai eficiente structuri de mișcări dovedite de metodica antrenamentului sportiv ca având cele mai bune efecte instructive.

La sportivii avansați aria instruirii devine mai largă, cu obiective superioare și implicit, cu exercitii fizice mai variate, grupate după funcționalitatea lor și repetate intr-o anumită ordine și la anumite intervale. Rezultă, asadar, că raționalizarea exercițiilor fizice se rasfrânge asupra instruirii tuturor subiecților cuprinși în practicarea sportului, dar diferențiat, în raport de nivelul pregătirii acestora.

Diferențierea, ca notă caracteristică a acțiunii de raționalizare a exercițiilor fizice, este determinată nu numai de nivelul instruirii subiecților ci și de particularitatile conținutului ramurilor de sport, fiecare dintre metodicele acestora dispunând de un ansamblu propriu de exerciții, sistematizat după criterii de funcționalitate bine definite.

Un aspect foarte important al raționalizării, prezent cu deosebire in antrenamentul sportivilor avansați, este cel al individualizării exercițiilor fizice. Se cunoaște cât de variate sunt insușirile și deci și disponibilitațile de randament al unor subiecți în raport cu alții. Este firesc deci, ca paralel cu exercițiile cele mai eficiente, sistematizate, dintr-o ramură de sport să se constituie și grupe de exerciții corespondente valorificării optime a valorii individuale.

În afara criteriilor menționate mai sus, raționalizarea exercițiilor fizice se face preponderent în raport cu elementele de structur ale antrenamentului sportiv. Deci, trebuie cautat corespondența exercitiilor cu componentele antrenamentului sportiv: pregatirea tehnică, tactică, psihologică, fizică. Ca urmare, raționalizarea presupune o analiză aprofundată a exigențelor fiecărui obiectiv instructiv și de asemenea a cerințelor de aplicare a lui in condițiile competiției.

În cadrul metodicii predării, un loc foarte important ocupă rationalizarea exercițiilor fizice menite să dezvolte calitățile motrice. În cazul acestora, pornindu-se de la specificul eforturilor de viteză, rezistentă, fortă și îndemanare proprii fiecărei ramuri de sport, se constituie grupaje de exerciții speciale selectate în vederea dezvoltării numai a unei anumite calitați motrice.

O problematică deosebit de complexăridică raționalizarea mijloacelor de ordin tactic și, în mod deosebit în sporturile în care aria acesteia este foarte largă.

Extinderea raționalizării în domeniul pregătirii tactice se concretizează prin constituirea unor structuri complexe de exerciții menite să dezvolte capacitatea sportivilor de a evolua organizat atât în fazele de atac cât și în cele de apărare, în desfășurarea concursului.

Stabilirea si statornicirea unor afecțiuni de ordin tactic, mai mult sau mai puțin complexe, repetate sistematic ,devin obiective necesare pentru pregătirea temeinică a sportivilor în vederea participării lor cu bune rezultate în activitatea competițională.

Cunoscându-se importanța pregătirii psihologice în realizarea rezultatelor sportive superioare se procedează și la raționalizarea mijloacelor de acționare ale acesteia.

Însemnatatea raționalizării nu rezidă numai în stabilirea celor mai eficiente mijloace ale antrenamentului sportiv ci și în simplificarea intocmirii planurilor de pregatire, în favoarea operativității și a gândirii de sinteză.

Raționalizarea constituie o cerintă metodică de primă mărime, menită să stabilească cele mai eficiente exerciții fizice destinate insușirii și perfecționării elementelor de conținut, ale ramurilor de sport.

Structurile de exerciții stabilite în acțiunea de raționalizare se constituie în modele operaționale acestea devenind instrumente didactice fundamentale, cuprinse prioritar în procesul instruirii, datorită gradului sporit de eficientă.

Pentru a deveni modele operationale concrete, exercițiile fizice raționalizate trebuie să treacă si printr-o fază ulterioara și anume standardizarea.

Standardizarea exercițiilor fizice se află în stransă legatură cu acțiunea de raționalizare, reprezentând chiar continuarea acesteia pe un plan metodic superior.

Inter relația respectivă derivă din faptul că dacă raționalizarea exercițiilor fizice se referă la sistematizarea exercițiilor fizice potrivit corespondenței lor optime cu obiectivele instruirii, standardizarea adaugă exercițiilor respective norme de calitate, obiectiv necesar asigurării funcționalității lor didactice. Pentru a devenistandardizat, structurii exercițiului respectiv i se adaugă norme de volum, de intensitate, durata pauzelor dintre repetări și numai astfel construite, exersarea lor de către subiectii in cauză devine eficienta.

Ca notă particulară a standardizării exercițiilor fizice din aria antrenamentului sportiv, spre deosebire de acceptiunea generală a noțiunii, trebuie menționat faptul că normele de calitate sunt stabilite de cadrele de specialitate.

Elemente de referintă pentru stabilirea normelor de calitate ale exercițiului fizic constau în următoarele aspecte:

vârsta subiecților.

indicii dezvoltării morfologice (cei ai musculaturii au un rol prioritar).

nivelul dezvoltării calităților motrice, experienta motrică dovedită în momentul dat.

capacitatea de adaptare a organismului la cerințele de efort proprii sportului respectiv.

măsura în care se influentează însușirile psihice necesare efectuării conștiente a exercițiului dat.

Deci, standardizarea presupune cunoașterea disponibilităților de randament ale subiecților, condiție de bază pentru precizarea normelor de calitate.

Exprimarea acestor norme de calitate au caracteristici diverse, dar poate fi acceptat uncadru general valabil.

Jocul de volei solicită din partea celor care îl practică o bună pregatire a carei dezvoltare trebuie să se facă atât sub aspectul general-multilateral, cât și sub aspectul specific, legat de conținutul tehnico-tactic al jocului. Cele două aspecte ale pregătirii fizice se condiționează reciproc, fiind într-o strânsă interdependență.

Pregătirea fizică generală presupune dezvoltarea calitaților fizice de bază: forța, viteza,îndemânarea, rezistența și formarea unui bagaj de deprinderi motrice, cu ajutorul cărora să se poată ridica la un nivel din ce în ce mai înalt pregătirea specifică.

Subordonată fiind scopului pe care îl urmărește, ea trebuie să fie canalizată spre specificul jocului, fapt pentru care se mai numește și pregătirea fizică multilaterală specializată.

Pregătirea fizică generală poate fi dezvoltată prin: exerciții pregătitoare de dezvoltare generală,exerciții speciale pregătitoare,folosirea altor sporturi. Pregătirea fizică multilaterală în volei se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calitaților fizice de bază, dar cu forme și calități diferite de manifestare, comparativ cu alte sporturi.

Metodica dezvoltării vitezei utilizează:

repetări de eforturi specifice, în viteză maximă în condiții normale

repetări cu eforturi specifice, în viteză maximă, în condiții îngreunate

repetări de eforturi specifice, în viteză maximă, efectuate sub influența unor excitanți externi în vederea dezvoltării îndemânării se folosește complicarea continuă si progresivă a acțiunilor motrice.

Pregătirea fizică este un factor important al antrenamentului. Ea trebuie să fie prezentă în toate etapele, ponderea variind în funcție de acestea.

Permanenta imbunătățire a pregătirii fizice generale și specifice, obtinută în cadrul unui antrenament corect organizat, contribuie la realizarea unor rezultate din ce în ce mai bune, la menținerea formei sportive pe o durata de timp mai mare, la un progres permanent si la o activitate sportivă indelungată.

Dezvoltarea vitezei de repetiție presupune realizarea unui număr mai mare de execuții în unitatea de timp. Acest aspect este legat și de rezistența în condiții de viteză.

Viteza de repetiție se manifestă în joc și în antrenament, în cadrul săriturilor din linia I, al repetărilor multiple ale execuțiilor tehnice.

În cadrul dezvoltării vitezei de repetiție, mișcările trebuie executate degajat, fără incordări inutile. Relaxarea mușchilor între execuții permite repetări mai multe într-un tempo rapid.

Viteza de repetiție a săriturilor necesită dezvoltarea complexului fortă-viteză.

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de repetiție:

exerciții de sărituri pe trepte: pe ambele picioare sau pe un picior

pase sau preluări în 4 jucători, câte 2 fată în fată, cu două mingi; mingea se pasează în fată și 2 jucători schimbă locurile lateral, pasarea a două mingi aruncate pe rând de către partener.

circuit tehnic mic: preluare lungă (din zona 1), preluare scurtă din zona 2 si deplasare la spatele șirului in zona 5:

Fig.l

–  sărituri consecutive la blocaj (mingea tinuta deasupra plasei).

Fig.2

–   jocuri cu efectiv redus

Complexul forță-viteză

Dezvoltarea acestui complex este importantă pentru volei. Legătura stransă dintre viteză si fortă poate fi exprimata prin noțiunea de putere. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât puterea va fi mai mare, iar solicitarea musculaturii mai intensă.

Prevenirea și învingerea plafonării vitezei

Problema prezintă mare importanță pentru progresul jucătorului de volei, în sensul asigurării capacității de a-și valorifica pregătirea tehnico-tactică prin intermediul celei fizice, în volei, plafonarea vitezei se manifestă atât sub aspect general cât și specific. Cauzele apariției barierei de viteză:

repetarea stereotipă a exercițiilor cu mingea.

evitarea folosirii exercițiilor cu îngreuieri pentru dezvoltarea forței la nivelul tuturor segmentelor.

folosirea sporadică a exercitiilor de fortă-viteză.

deficiențe la capitolul suplețe.

Prevenirea plafonării vitezei se poate realiza printr-un antrenament bine conceput, prin alegerea exercițiilor adecvate urmărind continuu si sistematic dezvoltarea tuturor calităților, paralel cu educarea vitezei. Lucrul pentru viteză inregistrează eficiența maximă în perioada pre-pubertară.

Indicații pentru învingerea barierei de viteză la incepători :   antrenamentul să fie cât mai variat folosind mijloace atractive ;   exercițiile de viteză să se repete în forme și situații variate ;  accent pe exercițiile de fortă-viteză și mai puțin pe execuțiile preluate din volei .

Revenind la modalitatea de calcul din punct de vedere statistic vom reda formulele pe baza cărora au fost efectuate calculele statistice, asupra rezultatelor subiecților din acest studiu. Cea mai des utilizată este metoda statistico-matematică asupra căreia am făcut referire la capitolul respectiv. „Această metodă se folosește în scopul exprimării cantitative a raporturilor calitative si constă în culegerea datelor numerice, interpretarea si prelucrarea lor statistică.”

mediile aritmetice ale fiecărei grupe pentru oricare din parametri analizați, sunt calculate după formula:

X- media aritmetică

N- volumul eșantionului

Xi- valoarea variabilă

Abaterea standard (eroareastandard)

eroarea medie

coeficientul de variabilitate

Tabel nr.1 Tabel cuprinzând date despre grupa experiment

Tabel nr.2Tabel cuprinzând date despre grupa martor

CAPITOLUL IV PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1 Analiza privind capacitatea motrică a elevilor participanți la studiu

În urma parcurgerii probelor necesare studiului de caz am adunat rezultatele obținute într-un tabel și am efectuat etapele de analiză a datelor apelând la metodele statistice în vederea analizei diferențelor dintre cele două grupe și a ratei de progres înregistrată .

Tabel nr.3 – Centralizator 1 cu datele privind media valorilor inițiale și finale la probele fizice:

În această etapă a învățământului preuniversitar clasa a V-a reprezintă debutul în cea de-a doua treaptă de învățământ obligatoriu și gratuit, care cuprinde ciclul gimnazial clasele V-VIII și are ca finalitate asigurarea educației elementare pentru toți copiii, precum și formarea personalității multilaterale a copilului prin respectarea unui ritm propriu de dezvoltare. Această perioadă este caracteristică unui ritm accelerat de creștere și dezvoltare comparativ cu generațiile anterioare.

La studiul care se face referire în această lucrare măsurătorile au fost înscrise în Fișa individuală a fiecărui elev la rubrica evaluare finală și reprezintă datele testării finale din cadrul experimentului pedagogic. Aceste probe sunt alergare de viteză pe distanța de 30 de metri,săritura în lungime de pe loc și naveta 5X5. Prin aceste probe de mare eficacitate și importanță am evaluat capacitățile copiilor în concordanță cu obiectivele cadru prevăzute în Programa Școlară. Probele sunt adaptate în funcție de particularitățile de vârstă și sex a copiilor și sunt prevăzute în Sistemul Național de Evaluare a Educației Fizice la clasele de gimnaziu, fiind adaptate condițiilor materiale din școli.

Analiza parcurgerii probelor cu date și cifre

Alergare de viteză 30 metri

Grupa martor de fete din clasa a V-B are media 6.91s.la testarea inițială și media 6.80 s.la testarea finală.

Grupa experiment a fetelor de la activități sportive-volei prezintă o medie de 6.55 s.în cadrul testărilor inițiale și o medie de 6.03 s. la efectuarea testărilor finale.

Indicatorii statistici ne arată o bună omogenitate a celor două grupe de studiu.

Grupa martor a clasei a V-a B prezintă o creștere de 0.11 s. între cele două testări iar grupa experiment a fetelor de la cerc sportiv-volei are o creștere de 0.52 s.față de testarea inițială.

Creșterea este de 1.92% la fetele din clasa a V-a față de 4.05% la cele din grupa experimentală.

Media finală a grupei experiment este superioară comparativ cu grupa martor.

La grupa fetelor care participă la activități sportive în cadrul cercului sportiv-volei indicatorii ne arată un avantaj de 0.41 s. raportat la rata de progres.

Săritura în lungime de pe loc

Grupa martor de fete la această probă are media 143,5 cm. la tetarea inițială și o medie de 148,3 cm. la testarea finală.

Grupa experiment din cadrul acestor testări are media 154,18 cm. la testele care s-au efectuat inițial și o medie de 162,51cm. la testările finale.

Grupa martor prezină in cadrul probei o creștere de 4,8 cm. între cele două testări comparativ cu grupa experiment care a avut o creștere de 8,33 cm.

Procentual această creștere reprezintă 2,57% la grupa elevelor din clasa a V-a și de 4,12% pentru elevele din grupa experiment.

Se poate observa ca progresul înregistrat de grupa experimentala este aproape dublu față de grupa martor în cadrul acestui experiment.

Naveta 5X5

În urma analizei datelor din proba de navetă putem observa că grupa martor are o medie de 9,75s. la testarea inițială și de 9,46s. la testarea efectuată la sfârșitul experimentului.

Rezultatele grupei experimentale au înregistrat o medie de 9,27s.la începutul testărilor iar apoi la testarea finală media a fost de 8,84s.

Grupa martor prezintă o creștere de 0,29s. între cele două testări iar grupa experiment are o creștere de 0,43s.

Creșterea este de 6,28% la grupa de ansamblu sportiv și de 4,23% la fetele din grupa martor.

Media finală a fetelor din grupa experiment este superioară față de cea a fetelor din grupa martor.

Avansul față de grupa martor a celor din experimentală este de 0,14s.

Ca urmare a acestor rezultate se desprind câteva concluzii:

Analiza tabelelor ne arată că la testarea finală rezultatele sunt superioare față de inițială.

Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la grupa experimentală.

Creșterile mari înregistrate la lungime se datoreată detentei pe orizontală care în registrează creșteri dacă se lucrează cu mijloace specifice iar în cadrul vitezei o evolutie pozitivă au avut viteza de reacție și de execuție.

Se constată superioritatea clasei experimentale față de clasa martor ca urmare a exersării.

La clasa experimentală în urma analizei rezultatelor se observă un ușor avans față de media pe țară la nivelul de vârstă în cauză iar la grupa martor rezultatele sunt la limita nivelului național.

Ca urmare a acționării cu mijloace specifice se observă o ameliorare a omogenității la cele două grupe din studiu față de testarea inițială.

Datele recoltate s-au făcut la sfârșitul anului școlar și constituie o bază de informare pentru planul de învățământ din anul următor.

4.2 Valorile abordării din punct de vedere tehnic la grupele de elevi

Tabel nr. 4 – Centralizator 2 cu datele privind media valorilor inițiale și finale la probele tehnice:

Vom analiza rezultatele obținute și eficiența complexelor de exerciții din cadrul probelor tehnice care au impact asupra tehnicii de execuție ținând cont de faptul că elevul se deplasează în viteză maximă contra timp, tehnica de lovire a mingii în diferite situații poate deveni ușor deficitară.

Parcurgerea probelor s-a făcut contra cronometru iar rezultatele consemnate în tabel sunt exprimate în secunde cu excepția probei 2 la care s-a ținut cont de numărul de repetări.

Proba 1. Serviciul,preluarea mingii de jos și atac la fileu.

Grupa martor de fete a obținut la testarea inițială media 10,18s. iar la testarea finală media fost de 10,00s.

Grupa experiment a obținut la prima probă tehnică o medie de 9,04s. la testarea inițială și o medie de 9,65s. în cadrul testărilor finale.

Cele două grupe prezintă din punct de vedere al indicatorilor statistici o bună omogenitate.

Grupa martor a elevelor din clasa a V-a au obținut o creștere de 0,18s.ca rată de progres în timp ce grupa experimentală are un progres de 0,29s. față de testarea inițială.

Creșterea este de 2,46% la grupa martor și de 3,89% la grupa experimentală.

Media finală a grupei experimentale este superioară grupei martor,fetele care practică activitățile sportive au un nivel de progres mai mare cu 0,11s.

Proba 2. Deplasare laterală stânga-dreapta în 30 de secunde.

Grupa martor de fete a obținut la testarea inițială media 4,75 repetări iar la cea finală 5,42.

Fetele care aparțin grupei experimentale în urma desfășurării probei 2 din cadrul testelor tehnice au avut la proba inițială media de 5,75 repetări iar la testarea finală 7,91 repetări.

Grupele se prezintă destul de omogene ca indicatori statistici.

Creșterea pe care a înregistrat-o grupa martor este de 0,68 repetări,iar cea a grupei experimentale este de 2,16 repetări.

Ca nivel de procente creșterea a fost de 7,85% grupa martor și 11,95% grupa experiment.

Grupa experimentală a obținut o medie finală mai mare decât grupa martor cu un număr de 1,48 repetări.

Proba 3. Alergare la fileu, blocaj, plonjon, atac și revenire.

La această probă care se parcurge fără minge în viteză maximă cele două grupe au obținut următoarele rezultate:-la testarea inițială grupa martor a avut media de 12,67s.iar la testarea finală media timpului de execuție a fost de 12,50s.

La testarea inițială grupa experimentală a avut media de 11,85s. iar la testarea finală media a fost de 11,52s.

Și la această probă cele două grupe prezintă un oarecare grad de apropiere din punct de vedere al timpilor de execuție al circuitului în cadrul probei 3.

Nivelul de creștere al grupei martor este 0,91s. în vreme ce grupa experimentală a înregistrat o creștere de 0,33s.

După procente grupa martor are creștere de 3,86% iar cea experimentală de 5,83%.

Media finală a grupei experimentale este superioară față de grupa martor cu 0,16s.

Aceste rezultate ne duc spre stabilirea unor concluzii:

Ca si la probele fizice rezultatele testelor finale sunt mai bune valoric decât testele inițiale.

Grupa experimentală a obținut rezultate superioare față de grupa martor.

Ținând cont de numărul mai mare de repetări în cadrul cercului sportiv și faptul că fetele din grupa experimentală au beneficiat anterior și de o selecție pe criteriul valoric rezultatele sunt peste media normală pentru grupa experimentală.

În urma acestor progrese atât fizic cât și tehnic fetele din grupul experimental participă la competițiile de minivolei din calendarul federației de specialitate.

Aceste modele de testare ne duc spre descoperirea de elevi dotați capabili să înfrunte căile dificile spre marea performanță.

Prin participarea în cadrul testărilor a grupelor de elevi se încearcă inducerea în rândul elevilor a dragostei pentru sport și practicarea acestuia la diferite nivele.

Se desprinde clar concluzia că grupele de elevi în care se prelucrează prin mijloace specifice de acționare, dau subiecților un nivel de progres ridicat benefic în orice activitate viitoare.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ca urmare a studiului efectuat și ținând cont de rezultatele obținute dar și interpretarea lor se desprind anumite concluzii și propuneri enumerate în cele ce urmează:

Particularitățile morfo-funcționale și psihice ale elevilor la începutul ciclului gimnazial facilitează o dezvoltare optimă a calităților motrice în speță viteza cu accent pe cea specifică jocului de volei. Apreciez că această vârstă este optimă pentru dezvoltarea vitezei dintre care forma de manifestare cea mai bună de acționat este viteza de reacție.

Pentru a obține rezultate cât mai bune în practicarea jocului de volei inițierea în practicarea acestui sport să se facă în jurul vârstei de 9-10 ani ca să putem folosi elementele tehnice în dezvoltarea vitezei.

Un rol important în dezvoltarea calităților psiho-motorii îl constituie existența unei finalități a efortului din antrenamente concretizat prin participarea la competiții, lucru care s-a și materializat în școala noastră.

Pentru a utiliza structurile de exerciții în dezvoltarea vitezei este nevoie de o însușire cât mai bună a procedeelor tehnice care învățate precar pot duce la anomalii în cadrul jocului și pot influența negativ desfășurarea ulterioară a procesului de antrenament.

Tot la fel de important în dezvoltarea vitezei specifice jocului de volei îl constituie lucrul cu mingea care stimulează starea afectivă a elevului. Practicarea disciplinelor sportive cu mingea provoacă un stimulent ce poate duce la creșterea dozării efortului fără ca elevul să simtă senzația de oboseală.

Aceste activități sportive practicate pe lângă orele de la clasă, pot crea posibilitatea depistării de elemente de valoare care pot fi îndrumate către secțiile sportive de performanță și crează premizele inițierii timpurii în practicarea voleiului și implicit dezvoltarea vitezei specifice în acest sport.

Altă concluzie ce se poate desprinde din cadrul studiului este că folosirea consecventă a mijloacelor educației fizice urmărite periodic și măsurate prin testări, dezvoltă la elevi interesul pentru practicarea activităților sportive în cadru organizat și sistematic.

Cu scopul de a dezvolta continuu activitatea de educație fizică în gimnaziu dar și a educării interesului pentru practicarea constantă a disciplinelor sportive propunem:

În procesul practicării educației fizice și al activităților sportive să se folosească stimuli motivaționali cu scopul de acrește interesul elevilor pentru activități sportive prin practicarea organizată a jocului de volei.

De competența profesorului de sport depinde organizarea claselor, ca să aplice reguli unanim acceptate care să dea posibilitatea elevilor să se organizeze în practicarea jocurilor sportive.

Fiecare cadru didactic cu atribuții în aria curiculară educatie fizică și sport este responsabil să folosească acele metode care să-i stimuleze pe copii să participe la cât mai multe acțiuni sportive. Materializarea apetenței pentru sport se valorifică în concursuri care să ridice prestigiul propriu,iar mai apoi al școlii și de ce nu și național.

În vederea motivării elevilor de a participa la lecțiile de educație fizică și ansamblu sportiv trebuie să realizăm îmbunătățirea conținutului lecțiilor și să se folosească cât mai des întrecerile sub formă de concurs și cele specifice jocului de volei.

Să se asigure un caracter permanent în cadrul școlii privind organizarea de competiții cât mai multe în cadrul unității, între clase,care să ducă la angrenarea unui număr cât mai mare de elevi.

Pentru a putea desfășura concursuri cât mai multe în cadrul unității de învățământ să se aibă în vedere amenajarea unor baze sportive adecvate, pentru a putea crește interesul copiilor în practicarea cât mai diversificată a tuturor disciplinelor sportive.

BIBLIOGRAFIE

1.Ardelean T.-Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism -București-1982

2.Avramoff E.-Fiziologia și biochimia educației fizice și sportului -București-1979

3.Badiu T.-Exerciții,complexe de exerciții și jocuri de mișcare pentru copii-Editura Universității

4.Bompa T.-Performanța în jocurile sportive:Teoria și metodologia antrenamentului-Editura Ex.Ponto-Constanța-2003

5.Cârstea Gh.-Teoria și metodica educației fizice și sportului-Editura AN-DA-București-2000

6.Chiriță G.-Educație prin jocuri de mișcare-Editura Sport-Turism-1983

7.Demeter A.-Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice-Editura Sport Turism-1981

8.Dragnea A.-Elemente de statistică aplicată la educație fizică și sport-IEFS București-1975

9.Epuran M.-Psihologia educației fizice-Editura Sport-Turism-București-1976

10.Firea E.-Metodica educației fizice școlare-Vol.II-București-1979

11.Ghenade V.-Volei sub formă de joc-Editura Stadion-1971

12.Murafa N. Stroie St.-Jocul de volei-Editura UCFS-1967

13.Ozolin N.-Metodica antrenamentului sportiv-Editura Stadion-1972

14.Șerban M.-Volei.Strategie și tactică-Editura Sport-Turism-București-1984

15.Săvescu I.-Proiectarea demersului didactic la Educație Fizică și Sport-Ed. Print-Craiova-2005

16.Scarlat E.-Volei-pregătirea echipelor școlare-Editura Sport-Turism-1976

17.Scarlat E.-Lecția de educație fizică,metode și mijloace-Ed.Sport-Turism-București-1981

18.Stroie Șt.-Pregătirea fizică a jucătorilor de volei-Editura Sport-Turism-1976

19.Sistemul Național de Evaluare la disciplina Educație Fizică și Sport-București-1999

20.Șiclovan I.-Teoria educației fizice și sportului-Editura Sport-Turism-București-1979

21.Tărchilă N. Șerban M.-Volei pentru juniori-Editura Sport-Turism-București-1975

22.Tatu T.-Teoria și metodica atletismului-IEFS București-1981

23.Tudor V.-Evaluarea în educația fizică școlară-Editura Printech-2001

24.Tudos S.-Elemente de statistică aplicată-București 1993

25.Zațioroschi V.-Calitățile fizice ale sportului-CNEFS-București-1968

26.Site web:didactic.ro; frvolei.ro; edu.ro; wikipedia.org;

ANEXE

TABELUL 1.

Rezultatele obținute la probele fizice la testarea inițială

-Grupa experimentală – Octombrie – 2015

TABELUL 2.

Rezultatele obținute la probele fizice la testarea finală

-Grupa experimentală – Iunie – 2016

TABELUL 3.

Rezultatele obținute la probele fizice la testarea inițială

-Grupa martor – Octombrie – 2015

TABELUL 4.

Rezultatele obținute la probele fizice la testarea finală

-Grupa martor – Iunie – 2016

TABELUL 5.

Rezultatele obținute la probele tehnice la testarea inițială

-Grupa experiment – Octombrie – 2015

TABELUL 6.

Rezultatele obținute la probele tehnice la testarea finală

-Grupa experimentală – Iunie – 2016

TABELUL 7.

Rezultatele obținute la probele tehnice la testarea inițială

-Grupa martor – Octombrie – 2015

TABELUL 8.

Rezultatele obținute la probele tehnice la testarea finală

-Grupa martor – Iunie – 2016

Grafic nr. 1 – Rezultatele obținute la probele fizice –Alergare de viteză 30 m –

Grupa experimentală

Grafic nr. 2 – Rezultatele obținute la probele fizice – Alergare de viteză 30 m –

Grupa martor

Grafic nr. 3 – Rezultatele obținute la probele fizice – Săritură în lungime de pe loc –

Grupa experimentală

Grafic nr. 4 – Rezultatele obținute la probele fizice – Săritură în lungime de pe loc –

Grupa martor

Grafic nr. 5 – Rezultatele obținute la probele fizice – Naveta 5×5 – Grupa experimentală

Grafic nr. 6 – Rezultatele obținute la probele fizice – Naveta 5×5 – Grupa martor

Grafic nr. 7 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Serviciu, preluarea mingii și atac

–Grupa experimentală

Grafic nr. 8 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Serviciu, preluarea mingii și atac

– Grupa martor

Grafic nr. 9 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Deplasare laterală în 30 secunde

– Grupa experimentală

Grafic nr. 10 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Deplasare laterală în 30 secunde

– Grupa martor

Grafic nr. 11 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Alergare la fileu, blocaj,

plonjon, atac și revenire – Grupa experimentală

Grafic nr. 12 – Rezultatele obținute la probele tehnice– Alergare la fileu, blocaj,

plonjon, atac și revenire – Grupa martor