Perfecționarea Dirijării Activității DE Protecție A Mediului Ambiant ÎN Cadrul Întreprinderii ÎN Condițiile Actuale

Economie

Perfecționarea Dirijării Activității DE Protecție A Mediului Ambiant ÎN Cadrul Întreprinderii ÎN Condițiile Actuale

Byadmin ianuarie 1, 2024

PERFECȚIONAREA DIRIJĂRII ACTIVITĂȚII DE PROTECȚIE A MEDIULUI AMBIANT ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIȚIILE ACTUALE (PROIECT PRIVIND ELABORAREA PLANULUI DE AFACERI)

CUPRINS

ABSTRACT

ANNOTATION

LISTA ABREVIERILOR

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE METODOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII MANAGEMENTULUI DE MEDIU

1.1. Dirijarea mediului ambiant în baza managementului de mediu

1.2. Experiența mondială în promovarea dirijării mediului ambiant

CAPITOLUL II. PROIECT PRIVIND ELABORAREA PLANULUI DE AFACERI – IMPLEMENTAREA MANAGEMENTULUI DE MEDIU PENTRU ÎNTREPRINDERILE AUTOHTONE

2.1. Reliefarea principalelor probleme la elaborarea planului de afaceri privind protecției a mediului ambiant

2.2. Perspectivele prioritare de implementare al activității de protecție mediului ambiant la întreprinderile din Republica Moldova

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIA

ANEXE

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE LICENȚĂ

GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI/TEZEI DE LICENȚĂ

FIȘA DE EVALUARE A PROIECTULUI/TEZEI DE LICENȚĂ

ABSTRACT

Scopul și obiectivele tezei a constat în în determinarea modalităților de perfecționare a dirijării activității de protecție a mediului ambiant în cadrul întreprinderii în condițiile actuale și elaborarea proiectului privind elaborarea planului de afaceri. Obiective propuse: determinarea esenței managementului de mediu și metodelor de dirijare a mediului ambient; sistematizarea și analiza critică comparativă a experienței mondiale în domeniul promovării managementului de mediu; elaborarea planului de afaceri privind implementarea managementului de mediu pentru întreprinderile autohtone cu ulterioara aplicare concretă.

Rezultatele cercetării. Subiectele științifice ale cercetării ce stau la baza prezentei teze au fost găsite interesante și utile în activitatea întreprinderilor din Republica Moldova care doresc să implementeze o politică de protecție a mediului ambiant. Au fost propuse de către autor direcții de perfecționare a direcțiilor dirijării activității de protecție a mediului ambiant în întreprinderi.

Concluzii și recomandări. Cercetările teoretice și practice efectuate în domeni, au generat următoarele concluzii: protecția mediului înconjurător, trebuie să combine aspectele ecologice cu cele economice, am studiat în prezenta lucrare noțiunea de management de mediu și funcțiile specifice acestei științe. Prin acestea am accentuat că activitatea privind protecția mediului înconjurător reprezintă o parte componentă a întregului sistem de management preluând de la alte științe manageriale unele dintre elementele lor specifice.

În urma concluziilor efectuate autorul a formulat următoarele recomandări: A consolida cultura, educațiași învățământul ecologic, care cere eforturi egale atât din partea organelor gestiunii de stat și a agenților economici, cât și din partea organizațiilor nonguvernamentale care prin propagandă și exemple concrete vor contribui la conștientizarea procesului de ecologizare, ce poate fi realizat numai în mod benevol.

Numе dе familiе, prеnumе: Onocalo Cristian

Titlu tеzеi dе licеnță: Perfecționarea dirijării activității de protecție a mediului ambiant în cadrul întreprinderii în condițiile actuale (proiect privind elaborarea planului de afaceri)

Localitatеa: Chișinău

Anul pеrfеctării: 2015

Structura planului: Tеza cuprindе introducеrе, două capitolе, concluzii și rеcomandări, bibliografiе din 22 surse, 34 pagini dе tеxt dе bază, 3 tabеle, 2 figuri.

Cuvintе chеiе: management, activitate, mediu ambient, ecologie, protecție, metode, perfecționare, dirijare etc.

ANNOTATION

The project purpose and objectives consisted of ways determination in improving the stewardship of the environment protection activity in the enterprise in the current and drafting of business plan development. Proposed objectives: determining the core environmental management and ambient control methods; systematization and comparative critical analysis of global experience in promoting environmental management; development of business plan on the implementation of environmental management for domestic enterprises to further the practical implementation.

The scientific results. Scientific topics of the research underlying this thesis were found interesting and useful for Moldovan enterprises which are seeking to implement a policy of environmental protection. There were proposed by author directions to improve environmental protection activity in enterprises.

Conclusions and recommendations. Theoretical and practical research carried out in the fields, generated the following conclusions: Environmental protection should combine environmental concerns with economic ones we studied in this paper the concept of management and functions of this science. By this we emphasized that work on environmental protection is an integral part of the entire management system from other sciences managerial taking some of their specific elements.

The conclusions made author made the following recommendations: To strength the culture, ecological education educațiași which requires equal efforts from both the state administration bodies and businesses, as well as from non-governmental organizations through propaganda and concrete examples will contribute to awareness of the process of greening, which can only be done voluntarily.

Name and surname: Onocalo Cristian

Title of project licence: Improving stewardship of environmental protection activities within the enterprise in current conditions (draft for business plan development)

Location, year: Chișinău, 2015.

Project structure: introduction, two chapters, general conclusions and recommendations, bibliography of 22 titles, 34 pages of fundamental text, 2 figures, 3 tables.

Key words: management, activity, ambient environment, ecology, protection, methods, training, guidance, etc..

LISTA ABREVIERILOR

CE – Comunitatea Europeana,

ISO – Standarde a Managementului Calitatii,

OCDE -Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică,

ONU – Organizația Națiunilor Unite,

PIB – Produsul Intern Brut,

SUA – Statele Unite ale Americii.

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Plasarea managementului de mediu în sistemul general de management …………..11

Fig.2.1 Măsurile strategiei de prevenire a poluării, accesibile pentru întreprinderi……………31

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Situația certificării ISO 14000 pe branșe……………………..…………………..14

Tabelul 1.2. Situația certificărilor ISO 14000 pe zone geografice ……………………..……..15

Tabelul 1.3.Situația certificării ISO 14000 pentru unele țări …………………………………15

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei cercetate. Suportul de bază al performanțelor economice îl constituie factorul natural – generatorul principalelor resurse necesare pentru desfășurarea activității economice a întreprinderilor. Evoluția dezvoltării economiilor a generat multiple mutații ale sistemelor ecologice, influențând calitatea mediului. În goană după profituri mari imediate s-a dat uitării interdependența dintre amplificarea activităților economice și intensificarea fenomenului de poluare. Exploatarea unei asemenea corelații nu mai poate fi acceptată, limitarea resurselor și gradul de poluare devenind principalele restricții ale dezvoltării economice în perspectivă.

Dezvoltarea economică în perioada de tranziție pe care o trecem se caracterizează prin faptul că micile succese sunt obținute în detrimentul echilibrului ecologic cu încălcarea gravă a legilor și proceselor naturale. Republica Moldova se confruntă în prezent cu o problematică ecologică complexă și variată marcată profund de contextul social general și particularitățile tranziției. Elementele sale definitorii se exprimă mai ales prin starea generală precară a calității mediului, absența unei strategii în domeniu, insuficiența cronică a resurselor financiare, inconsistența preocupărilor adecvate responsabile și funcționarea unei structuri administrative specializate greoaie, puțin adaptabilă și eficientă.

În statele dezvoltate specialiștii din diverse domenii tot mai mult scot în relief problematica mediului ambiental, impulsionându-ne să fim și noi mai receptibili față de ea.

De aceea, în prezenta lucrare ne-am propus scopul de a aprofunda studiile referitor la metodologia de implementare a managementului de mediu prin intermediul diferitelor instrumente.

Sub acest raport, tema tezei de doctorat este actuală și prezintă atât interes științific, cât și practic.

Scopul proiectului constă în determinarea modalităților de perfecționare a dirijării activității de protecție a mediului ambiant în cadrul întreprinderii în condițiile actuale și elaborarea proiectului privind elaborarea planului de afaceri.

Pentru a ne atinge scopul au fost stabilite următoarele obiective propuse:

determinarea esenței managementului de mediu și metodelor de dirijare a mediului ambient;

sistematizarea și analiza critică comparativă a experienței mondiale în domeniul promovării managementului de mediu;

elaborarea planului de afaceri privind implementarea managementului de mediu pentru întreprinderile autohtone cu ulterioara aplicare concretă;

elaborarea recomandărilor practice pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă agenții economici autohtoni în procesul de implementare a managementului de mediu.

Metodologia cercetării, o constituie ansamblul de teorii și concepte utilizate în literatura de specialitate care au permis evidențierea punctelor forte și slabe ale utilizării managementului de mediu la toate nivelurile manageriale.

Pentru studiere au fost utilizate metodele aprobate în munca de cercetare așa ca: metoda dialectică, metoda sistemică, analiza și sinteza, comparație și observație.

Revista literaturii de specialitate. Deși problematica utilizării managementului de mediu a devenit un domeniu prioritar de preocupări științifice temeinice în țările economic avansate, țara noastră e de-abia pe cale de a o concepe, primele tentative înscriind deficiențe majore.

În fapt, mulți specialiști în domeniu din Republica Moldova au avut pe prim plan ca obiect de cercetare situația ecologică din diferite domenii, inclusiv problematica ce vizează integrarea managementului de mediu în conceptul de dezvoltare durabilă.

Rezultatele multiplelor investigații și cercetări privind asigurarea teoretică a proceselor de integrare a managementului de mediu în contextul dezvoltării durabile sunt reflectate în numeroase lucrări și teze elaborate de: V.Osadcii, A.Capcelea, I.Dediu, C.Negrei, N.Constantinescu, K.North, E.Odim, Diaconu G, Dan V ș.a.

Totodată constatăm că problema implementării politicii de dirijare a mediului la toate nivelurile de gestiune managerială a fost mai puțin cercetată cu toate că, în opinia noastră, soluționarea ei ar contribui substanțial la ameliorarea situației ecologice din țară.

CAPITOLUL I. ASPECTE METODOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII MANAGEMENTULUI DE MEDIU

1.1. Dirijarea mediului ambiant în baza managementului de mediu

Situația economică și ecologică din Republica Moldova și tendințele de evoluție a lor este determinată în primul rând, de caracterul activității agenților economici. Deci se impune cu necesitate căutatea noilor soluții pentru minimizarea influențelor negative asupra mediului.

Însă cu toate că există multiple cercetări asupra dezvoltării managementului de mediu ca știință, totuși nu este dată o definire unitară a acestei noțiuni, viziunile cercetătorilor fiind diferite, iar în multe cazuri chiar contradictorii. La momentul de față nu avem o definiție clasică a acestei noțiuni. Totodată, vom analiza câteva încercări de a o defini.

Prin management de mediu se înțelege gestiunea cu agenții economici de către stat, ținând cont de limitarea resurselor naturale, conform cerințelor mediului [11, p. 45].

Managementul de mediu reprezintă conducerea cu natura, mărimea capacităților ei de a se adapta și de a rezista producției actuale. Sau, mai bine zis, managemen Republica Moldova și tendințele de evoluție a lor este determinată în primul rând, de caracterul activității agenților economici. Deci se impune cu necesitate căutatea noilor soluții pentru minimizarea influențelor negative asupra mediului.

Însă cu toate că există multiple cercetări asupra dezvoltării managementului de mediu ca știință, totuși nu este dată o definire unitară a acestei noțiuni, viziunile cercetătorilor fiind diferite, iar în multe cazuri chiar contradictorii. La momentul de față nu avem o definiție clasică a acestei noțiuni. Totodată, vom analiza câteva încercări de a o defini.

Prin management de mediu se înțelege gestiunea cu agenții economici de către stat, ținând cont de limitarea resurselor naturale, conform cerințelor mediului [11, p. 45].

Managementul de mediu reprezintă conducerea cu natura, mărimea capacităților ei de a se adapta și de a rezista producției actuale. Sau, mai bine zis, managementul de mediu reprezintă alăturarea naturii la producere [22, p. 20].

Managementul de mediu poate fi definit drept inițiativă internă de motivare pentru obținerea rezultatelor activității agenților economici îndreptată spre atingerea scopurilor și programelor ecologice proprii [17, p. 30].

Managementul de mediu reprezintă o inițiativă de activitate a agenților economici îndreptată spre respectarea regulilor și normelor ecologice, pentru atingerea scopurilor ecologice stabilite și a programelor ecologice preconizate [15, p. 56].

În aceste aprecieri date noțiunii de management de mediu este vizibil că unii autori atribuie managementul de mediu mai mult agenților economici, ceea cu ce noi nu suntem de acord. Considerăm că, managementul de mediu trebuie aplicat la toate nivelurile manageriale, fiecare nivel având aspectele sale specifice.

Studiile și cercetările efectuate asupra definirii noțiunii managementului de mediu ca știință ne permit să o concretizăm și să o dezvoltăm reieșind din specificul dezvoltării social-economice a țărilor aflate în tranziție la economia de piață. În opinia noastră, managementul de mediu reprezintă știința economico-ecologică orientată spre gestiunea eficientă a mediului la toate nivelurile manageriale, bazată pe programe și proiecte ecologice elaborate în baza principiilor eficienței economice, căutând un optim integral.

Scopul managementului de mediu constă, în opinia noastră, în reducerea influenței negative asupra mediului ambientaal de către agenții economici și populație în așa mod, încât să se reducă la minimum riscul pentru dauna cauzată de către ei mediului.

Totodată, considerăm că managementul de mediu reprezintă o parte componentă a întregului sistem de management, incluzând structura organizatorică, planificarea, repartizarea responsabilității, proceduri necesare pentru elaborarea, implementarea și atingerea scopurilor politicii ecologice a statului și întreprinderii, corectarea și actualizarea lor permanentă.

Pentru realizarea acestor sarcini managementul de mediu îndeplinește, în opinia noastră, următoarele funcții: de previziune, de coordonare, de motivare și de control. Funcțiile atribuite managementului de mediu, cunoașterea lor constituie una dintre premisele majore în vederea însușirii și utilizării eficiente a metodelor ce-i sunt proprii.

Drept metode pentru studierea managementului de mediu pot servi:

1) metoda analizei cantitative, care constă în aprecierea situației ecologice folosind indicatori cantitativi;

2) metoda comparării, prin intermediul căreia se aleg variantele optime necesare soluționării problemelor ecologice apărute;

3) metoda evaluării cantitative și calitative, aplicarea căreia ne permite să cunoaștem estimările valorice ale daunelor aduse mediului de către diferite surse de poluare.

Aceste metode pot fi aplicate cu ajutorul teoriei controlului optim și teoriei utilității marginale.

Managementul de mediu este o știință multidisciplinară ale cărei legături cu alte aspecte manageriale pot fi prezentate în următoarea schemă:

Fig. 1.1. Plasarea managementului de mediu în sistemul general de management [2, p. 31]

Conform acestei figuri putem preciza ce a preluat managementul de mediu de la disciplinele manageriale:

de la managementul general – abordarea clasică, pe funcții și instrumente manageriale, pentru obținerea eficienței conform solicitărilor pieței, ale consumatorilor la general;

de la managementul producției – particularizarea sistemică adecvată funcțiilor întreprinderii, conform cerințelor proprii de dezvoltare;

de la managementul calității – proiectarea și funcționarea sistemelor calității, respectiv a participării tuturor membrilor întreprinderii pentru obținerea de succes pe termen lung;

de la managementul inovațional – cultura organizației, în vederea promovării obiectivelor inovațiilor pentru ocrotirea mediului, dezvoltarea simțului responsabilității fiecărui individ;

de la disciplinele tehnico-științifice – necesitatea formării unei culturi ecologice, organizaționale a întregului personal [20, p. 50].

Practica mondială atestă că în dezvoltarea sa managementul de mediu se bazează pe anumite cerințe care vizează:

a) încadrarea în condițiile de protecție a mediului. Nu este suficient ca activitatea de producție să fie eficientă numai din punct de vedere economic, trebuie protejați și factorii de mediu. Condițiile respective sunt definite prin standarde, norme specifice, limite admisibile etc.;

b) recuperarea materiilor prime, materialelor și introducerea lor în circuitul economic. Una din cauzele majore ale poluării mediului o constituie incapacitatea economiei de a-și gestiona judicios resursele;

c) capacitatea de a interveni în situațiile naturale critice: inundații, alunecări de teren, eroziuni ale solului etc. Soluționarea unor astfel de probleme nu poate fi realizată numai în momentul producerii lor sau după ce s-au produs, sub presiunea evenimentelor;

d) restructurarea activităților de producție pe criterii ecologice. În dezvoltarea sa managementul de mediu este legat de domeniile economiei, de relațiile de interdependență dintre economie și ecologie.

Aceste relații sunt bine reflectate în multiple cercetări efectuate atât de savanții străini, cât și de cei din Republica Moldova. Însă, mai puțin a fost studiată problema implementării managementului de mediu la micro- nivel, care, conform datelor statistice, constituie una din principalele surse de poluare ale mediului natural.

1.2. Experiența mondială în promovarea dirijării mediului ambiant

Preocupările pentru protecția mediului înconjurător încep să se manifeste după ce colectivitatea umană a distrus bogăția naturală moștenită. Pe următoarea treaptă a dezvoltării umane, natura necesităților fundamentale se modifică; pe lângă satisfacerea necesităților materiale, stabilirea democrației, asigurarea drepturilor și libertăților personale etc. apare și necesitatea unui mediu natural curat. Acest mediu nu poate să aparțină unei singure generații umane, el trebuie să permită evoluția normală și a viitoarelor generații. Se ajunge, astfel, la conceptul de dezvoltare durabilă, concept care trebuie să caracterizeze în perspectivă economia fiecărei țări.

Țările industrializate, care au o economie dezvoltată și un înalt nivel de viață, tind să aloce, pentru o perioadă mai îndelungată, un volum mai mare de resurse financiare (în mediu 1-2 % din PIB) pentru soluționarea problemelor ecologice, ceea ce duce, neîndoelnic, și la ameliorarea calității factorilor de mediu, de exploatare a resurselor naturale epuizabile, la mobilizarea potențialului de cercetare-dezvoltare spre teme consonante cu conceptul de dezvoltare durabilă.

Acordurile internaționale în domeniul mediului obligă guvernele care le-au parafat (inclusiv al Republicii Moldova) să adopte legi ecologice respective pentru promovarea activităților de implementare a managementului de mediu.

Cu toate că aceste acorduri contribuie la apropierea standardelor ecologice din diferite țări, se observă încă o diferență esențială între standardele naționale și cele internaționale, ceea ce poate să se răsfrângă negativ asupra capacității concurențiale a producției. De aceea, una din problemele principale ale procesului de integrare a activității economice cu cea de protecție a mediului o constituie aducerea la un numitor comun a legislațiilor ecologice naționale.

Funcționarea sistemelor de coordonare și de delegare a împuternicirilor între organele centrale de gestiune și cele de protecție a mediului, între ministerele ramurale, care soluționează problemele ecologice, și cele ale ocrotirii sănătății etc. și organele auto-administrării locale contribuie în mod direct la implementarea și aplicarea managementului de mediu la toate nivelurile de gestiune. Organele centrale de management de mediu elaborează standardele de bază, asigură ministerele ramurale și organele autoadministrării locale cu informația necesară, îndeplinind în același timp funcția de supraveghere și control, iar ministerele ramurale împreună cu organele autoadministrării locale contribuie nemijlocit la executarea legilor și hotărârilor, adoptate în domeniu.

Analiza comparativă a experienței țărilor dezvoltate în domeniul implementării managementului de mediu prezintă un interes deosebit pentru aplicarea lui eficientă în țările aflate în tranziție la economia de piață [16, p. 60].

Unul din liderii dezvoltării și implementării managementului de mediu este Marea Britanie, unde în anul 1990 a fost adoptată legea numită “Act Ecologic” (Environmental Act), iar în anul 1992 – Standardul în domeniul sistemului de management de mediu BS 7750 (British Standard) [76]. Specificul acestui standard constă în aceea că el nu ordonă și nu determină cerințele față de activitatea de protecție a mediului a întreprinderii, dar conține recomandări utile pentru crearea unui sistem eficient de management de mediu, pentru dezvoltarea auditului ecologic, ceea ce contribuie la îmbunătățirea caracteristicilor ecologice ale activității întreprinderii.

Principiile Standardului BS 7750 au fost preluate atât de întreprinderile din Marea Britanie, cât și de țările dezvoltate care au dorit prin intermediul politicii sale ecologice să implementeze managementul de mediu.

În anul 1993 CE (Comunitatea Europeană) a elaborat recomandări practice privind implementarea managementului de mediu și auditului ecologic. Scopul acestui document a fost crearea stimulentelor pentru utilizarea tehnicilor auditului ecologic, pentru evaluarea activității întreprinderii, evidențiindu-se faptul că auditul poate include nu numai controlul conform cerințelor legislației de mediu, dar și aprecierea eficienței soluționării problemelor politicii ecologice la întreprindere.

Din anul 1995, întreprinderile europene au primit posibilitatea de a fi certificate în corespundere cu cerințele sistemelor de management și audit ecologic. Ca rezultat, au fost elaborate Standardele Internaționale cu seria ISO 14000 – “Standarde ale Sistemului de Management de Mediu al întreprinderilor”. Acestea sunt orientate nu spre parametrii cantitativi (volumul emisiilor, concentrația substanțelor etc.) sau/și tehnologici, obiectivul de bază fiind sistemul de management de mediu.

Comparativ cu standardele din familia ISO 9000, ISO 14000 s-au implementat într-un ritm mai lent [16, p. 67]:

primul standard din familia de standarde ISO 14000, pentru managementul de mediu a fost publicat în septembrie 1996, devenind repede bine cunoscut și utilizat;

numărul total de certificate ecologice, conform acestor standarde, acordate la sfârșitul anului 1998 era de 7887, comparativ cu 4433 la sfârșitul anului 1997, având o creștere semnificativă de 3454 certificate sau 78%. În anul 1998 au fost acordate Japoniei-829, Germaniei-299 și M.Britanie-277 certificate.

Domeniile pentru care se acordă astfel de certificate sunt destul de diverse situația reală fiind prezentată în tabel 1.1.

Tabelul 1.1. Situația certificării ISO 14000 pe branșe [14, p. 50]

Dacă să ne referim la amplasarea certificării ISO 14000 pe diferite zone geografice, apoi datele statistice ne indică faptul că ponderea cea mai mare, din momentul implementării lor, o dețin țările din Europa –54% (vezi tabelul 1.2).

Tabelul 1.2. Situația certificărilor ISO 14000 pe zone geografice [14, p. 52]

Din momentul intrării în vigoare a sistemului de standarde ISO 14000 se observă o creștere esențială a numărului de certificări (vezi tabelul 1.3.).

Tabelul 1.3.Situația certificării ISO 14000 pentru unele țări [14, p. 54]

În Marea Britanie această problemă a fost promovată, inițial, la nivelul statului, unde Guvernul împreună cu organele de mediu au elaborat o strategie de dezvoltare a politicii statului în vederea soluționării problemelor de mediu. Ca rezultat, reglementările date au fost aplicate la unele întreprinderi și au avut efecte pozitive [16, p. 39].

În Japonia reducerile cantităților de emisii, pe categorii de poluanți, până la standardele impuse de către țările membre ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) s-au obținut pe baza coordonării politicii economice cu cea ecologică, deoarece un management de mediu eficient este orientat spre cooperarea statului cu agenții economici, dar nu spre contradicții dintre interesele economice și cele ecologice [6, p. 61].

În Olanda, accentul a fost pus pe conștientizarea din punct de vedere politic a problemelor de mediu. Dezacordul în privința problemelor ecologice au adus la căderea Guvernului în anul 1989. Ca urmare, s-a ajuns la un consens în privința strategiei naționale de management de mediu care angajează țara la o reducere drastică a poluării [6, p. 62].

Germania, ca și Olanda, pe primul plan a pus factorul politic la baza căruia stă sistemul federal, iar responsabilitatea pentru promovarea managementului de mediu o duce atât administrarea publică locală, cât și cea centrală [9, p. 100].

În Franța, promovarea managementului de mediu se efectuează direct de către Guvern. Asumarea unei astfel de responsabilități supracentralizate contribuie la pierderea controlului asupra tuturor problemelor. Recent s-a hotărât ca Guvernul să-și delegheze o parte din obligațiuni și împuterniciri municipalităților [1, p. 77].

Politicile macroeconomice ale acestor țări sunt concretizate în următoarea strategie: pentru nivel înalt de poluare – amenzi și penalizări înalte. Adică aceste amenzi și penalizări prin suma sa acoperă mărimea daunei aduse, contribuind astfel la efectuarea lucrărilor de ameliorare a situației ecologice. Țările date constituind grupul OCDE-ul, în armonizarea obiectivelor economice cu cele ecologice au recurs la planificarea strategică. Au elaborat standardele sistemului de management de mediu care au contribuit la dezvoltarea unor noi tehnologii nonpoluante. În același timp, în fiecare țară membră s-au creat Agenții de planificare ecologică, care se ocupă de evaluările impactului agenților economici asupra mediului.

În Japonia, administrarea protecției mediului o înfăptuiește Agenția pentru Protecția Mediului, înființată în 1971. Sarcina acesteia constă în promovarea politicii ecologice, controlul poluării, conservarea naturii etc. Activitatea Agenției nominalizate constă în:

planificarea, proiectarea și implementarea politicilor de protecție a mediului și coordonarea lor cu administrația națională;

stabilirea standardelor de calitate vizând protecția mediului;

implementarea legilor ce țin de protecția mediului;

conducerea activității de cercetare-dezvoltare științifică [6, p. 65].

În Olanda, delegarea responsabilităților în vederea gestiunii mediului nu este destul de mare, comparativ cu Japonia. De gestiunea mediului se ocupă Ministerul Mediului, care este responsabil pentru coordonarea generală a tuturor problemelor legate de mediu și managementul resurselor naturale. De calitatea apei se ocupă Ministerul Traficului și Transportului. De conservarea resurselor și protecția naturii este responsabil Ministerul Agriculturii, iar politica energetică și managementul ariilor de extracții este gestionată de Ministerul Economiei.

În Franța și Germania soluționarea acestor probleme este în subordonarea Ministerului pentru Protecția Mediului, funcțiile căruia sunt similare cu cele ale Agenției pentru Protecția Mediului din Japonia.

Pentru obținerea unei eficiențe mai înalte, în procesul de gestiune a mediului natural practic în toate țările sunt antrenate și un șir de ministere care colaborează strâns cu organele de mediu.

O importanță majoră în promovarea managementului de mediu o au și instrumentele economice, fiecare dintre ele contribuind în mod diferit la redresarea situației ecologice. Printre cele mai des utilizate instrumente economice putem evidenția [6, p. 70]:

Stimulentele financiare, menirea cărora constă în încurajarea sectorului privat pentru reducerea poluării. Realizarea acestor stimulente are loc prin intermediul unei rate favorabile a dobânzii și prin înlesniri la plata taxelor de mediu. În scopul obținerii unei eficiențe mai înalte în domeniul protecției mediului, mărimile stimulentelor sunt permanent revăzute.

Subsidiile pentru investiții în infrastructura publică de protecție a mediului. Ele contribuie la reducerea volumului de poluanți prin intermediul procurării tehnologiilor nonpoluante.

Totuși, țările dezvoltate, au utilizat în practica lor aceste varietăți de instrumente într-un mod diferit. În Franța, de exemplu, instrumentele economice au avut doar un rol secundar în politica guvernamentală vizavi de cele administrative. În SUA, însă, mai frecvent sunt utilizate instrumentele economice prin intermediul impozitelor pe poluare și pe poluanți, programele financiare de ajutorare a agenților economici având o importanță secundară. În Germania s-au utilizat mai frecvent subsidiile, iar în Olanda a fost realizat un sistem mixt de impozitare și subvenționare. Pe lângă acestea, practic în toate țările procesul de implementare a instrumentelor economice în politica ecologică se bazează pe principiul “poluatorul plătește”, care s-a dovedit a fi destul de eficient.

Folosind principiul consensului, aceste instrumente au condus la elaborarea politicii decizionale în care orice decizie trebuie să fie acceptată în măsura posibilităților de ambele părți: cei care iau decizii și cei asupra cărora ele se răsfrâng. Mecanismul de funcționare a acestei politici decizionale constă în următoarele: organele de decizie nu adoptă hotărârea până când nu se consultă cu părțile care vor fi afectate de ea. Consultațiile au un caracter neformal și încep la etapa inițială de depistare a problemei. Acest fapt contribuie la evitarea divergențelor între părțile implicate.

În SUA, însă, locul principal în politica mediului îl ocupă reglementările guvernamentale, în detrimentul instrumentelor economice[9, p. 55].

O contribuție enormă în propagarea conceptelor de mediu în toate țările dezvoltate o au organizațiile nonguvernamentale ecologiste. Menirea acestora constă în propagarea, în rândurile maselor, a ideilor și conceptelor privind protecția mediului. Aceste organizații sunt independente și de opiniile lor se ține cont la elaborarea unor programe economice la nivel statal.

Întrucât Republica Moldova este o țară în curs de tranziție la economia de piață, în cercetările noastre referitoare la activitățile de promovare a managementului de mediu nu ne-am limitat numai la analiza experienței țărilor dezvoltate.

În urma analizei experienței țărilor Europei Centrale și de Est (Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Estonia, România) putem specifica următoarele direcții de activitate în domeniul promovării managementului de mediu:

Formarea cadrului legislativ ecologic în corespundere cu cerințele organizațiilor internaționale de gestiune a mediului;

Parafarea documentelor convențiilor internaționale miltilaterale și bilaterale ce reglementează activitățile în domeniile: conservării resurselor naturale neregenerabile, poluării transfrontaliere, reducerii influenței asupra distrugerii stratului de ozon etc.

Crearea fondurilor ecologice naționale a căror surse de finanțare interne și externe sunt îndreptate spre reducerea influenței negative din partea surselor de poluare asupra mediului etc [11, p. 39].

Totodată, în toate aceste țări, inclusiv în Republica Moldova, problema de bază rămâne a fi integrarea managementului de mediu în toate domeniile de activitate economică națională, care contribuie la realizarea obiectivelor dezvoltării durabile.

Pentru reducerea influenței negative asupra mediului de către agenții economici, în țările dezvoltate au început să fie implementate și pe larg utilizate tehnologiile nonpoluante.

În anii 2000 au avut loc mari schimbări în activitatea de protecție a mediului desfășurată de agenții economici. Dacă în anii 80 – sfârșitul anilor 90, astfel de măsuri se desfășurau sub influența adepților mișcării verzilor, și, de regulă, după ce dauna era deja produsă, în prezent ele poartă un caracter de profilaxie, fiind incluse în activitatea nemijlocită a programelor de ridicare a calității producției. Se observă o trecere treptată de la crearea în cadrul întreprinderilor a serviciilor de control asupra mediului la elaborarea unor tehnologii antipoluante, fără deșeuri și renunțarea de la producerea bunurilor ce ar dăuna sănătății populației.

Experiența întreprinderilor din SUA ne demonstrează că majoritatea companiilor și-au creat propria lor politică ecologică în scopul menținerii pozițiilor sale atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

Firma “Intel”, spre exemplu, și-a început activitatea în domeniul protecției mediului în anul 1985. Costul prelucrării unei tone de deșeuri toxice era de 200 dolari în 1985, 1300 dolari în 1989 și 2000 dolari în 1990. Implementând succesiv noile tehnologii de minimizare a deșeurilor, firma a obținut atât venituri directe, cât și economii estimate la suma de 1mln. dolari[8, p. 78].

Conform datelor firmei “Hewlett Packard”, reutilizarea unor materiale de completare permite unui compartiment al firmei să economisească 17mln. dolari pe an [8, p. 80].

Printre instrumentele economiei de piață ce reglează utilizarea rațională a resurselor un loc deosebit, în Germania, îl ocupă certificatele cu ajutorul cărora se impozitează suplimentar toate întreprinderile care cauzează prejudicii mediului. În certificat se fixează o anumită normă admisibilă de eliminări a substanțelor nocive care se impozitează cu o sumă comparativ mică. Însă în cazul depășirii acestei norme admisibile plățile cresc considerabil, fiind diferențiate pe ramuri și regiuni.

Eficiența utilizării acestui instrument are un dublu efect:

pe de o parte, un astfel de sistem orientează întreprinderile spre activizarea investițiilor ecologice;

pe de altă parte, din contul producerilor ecologic dăunătoare se creează un fond special, din care se finanțează măsurile de protecție a mediului.

Printre factorii care influențează asupra dezvoltării tehnologiilor nonpoluante o importanță majoră o au cheltuielile din partea statului exprimate prin subsidiile și finanțările cu înlesniri sub diferite forme acordate agenților economici.

Prezintă un interes deosebit existența în Germania a unui sistem eficient de schimb, cumpărare–vânzare a deșeurilor și resurselor utilizate. Cu succes funcționează burse speciale unde cu ajutorul tehnicii de calcul se prelucrează toată informația pe regiuni privind cererea și oferta la aceste resurse și deșeuri, formând astfel un sistem de marketing în domeniul utilizării raționale a resurselor materiale.

Utilizarea politicii de folosire rațională a resurselor în Germania, ca o direcție prioritară în dezvoltarea socio-economică și ecologică, permite de a soluționa parțial problema asigurării țării cu resursele materiale și energetice, favorizând ocrotirea mediului [8, p.145].

Din exemplele analizate putem concluziona că pe măsura dezvoltării economiilor țărilor avansate, o nișă eficientă au ocupat-o tehnologiile antipoluante și economisitoare de resurse, care permit întreprinderilor atât să economisească resursele utilizate în activitatea de producere, cât și să creeze produse ecologic pure (economic eficiente).

CAPITOLUL II. PROIECT PRIVIND ELABORAREA PLANULUI DE AFACERI – IMPLEMENTAREA MANAGEMENTULUI DE MEDIU PENTRU ÎNTREPRINDERILE AUTOHTONE

2.1. Reliefarea principalelor probleme la elaborarea planului de afaceri privind protecției a mediului ambiant

În ansamblul cauzelor care au condus la actuala criză a mediului, mecanismul economic ocupă unul dintre primele locuri, limitelor sale istorice adăugându-se, între timp, altele noi. Prin urmare, relația dintre structurile economice și echilibrul ecologic, spre care ar trebui să tindem, poate fi evaluată din perspectiva următoarelor trei criterii:

-consumul de resurse, care se reflectă în presiunea exercitată asupra fondului și stocului de capital natural;

-volumul emisiilor poluante, care se reflectă în calitatea mediului;

-eficiența activității economice, care se reflectă în capacitatea de finanțare a costurilor ecologice.

Legată de primul aspect se poate aprecia existența unei stări mai avansate a dezechilibrelor mediului față de nivelul dezvoltării economice, aceasta din urmă aflându-se în tranziție la un nou tip de economie caracterizată printr-un volum redus de capital care, însă, tot contribuie la dezechilibrarea mediului, Anexa 1.

Decalajul poate înregistra o majorare semnificativă în viitor dacă în elaborarea programului de restructurare economică nu se vor lua în calcul restricțiile de conservare și protejare a resurselor și dacă aplicarea acestuia nu se va face în timpul util.

Majoritatea domeniilor economiei naționale a Republicii Moldova, care contribuie la formarea PIB-ului, au un grad ridicat de uzură morală și fizică a tehnologiilor utilizate, atât în raport cu posibilitățile de valorificare a resurselor, cât și în raport cu volumul emisiilor poluante, fapt care mai puțin se referă la întreprinderea analizată în teza dată.

În opinia noastră, dificultățile cu care se confruntă astăzi Republica Moldova în soluționarea problemelor de implementare a managementului de mediu sunt circumstanțiate nu numai de lipsa resurselor financiare, ci și de lipsa dorinței de a face acest lucru, existând, totodată, metode necostisitoare ce ar putea fi utilizate. De aceea considerăm că ar fi posibil de a evidenția următoarele probleme și căi de soluționare a lor [9, p. 50]:

1. Problema educației și învățământului ecologic actualmente este una dintre cele mai importante. Situația din republică denotă faptul că nu dispunem de specialiști în domeniul ecologic, în deosebi la nivelul de vârf al managementului. Complexitatea economică a protecției mediului, cu industrii poluante foarte diferite, care creează probleme de ordin social, impune prezența în cadrul unităților economice a unor specialiști economiști – ecologi având o înaltă calificare. Actualmente, situația e de așa natură că economiștii nu cunosc specificul ecologiei, iar ecologii nu posedă cunoștințe economice. Acest fapt conduce la neconcordarea deciziilor economice cu cele ecologice. În așa mod [20, p. 21]

strategia deciziilor economice are o orientare pe termen scurt, în timp ce strategia deciziilor de protecție a mediului este orientată pe un termen mai lung;

între procesele economice și de degradare a mediului scara geografică poate să difere;

problemele protecției mediului sunt adesea dificil de înțeles cu ajutorul "bunului simț".

Presiunea asupra mediului înconjurător nu poate fi redusă numai prin intervenția statului și a agenților ce poluează mediul, dacă opinia publică, în ansamblul ei, nu se va alătura principiilor ecologice și nu va fi pregătită pentru a le aplica. Protecția mediului, a resurselor naturale și a biodiversității nu poate fi dusă la un final fără o educație ecologică prin învățământ. În acest scop, ar fi binevenită instituirea disciplinelor “Managementul mediului”, care ar pregăti viitorii manageri în direcția ecologică, întrucât această problemă devine din ce în ce mai acută și cere soluții adecvate de la specialiștii nivelurilor manageriale superioare atât în cadrul agenților economici, cât și la nivelul administrației publice. Implicit, pe viitor va avea de câștigat societatea în întregime, deoarece vor apărea posibilități de creștere economică. Un rol important pentru instruirea publicului revine, în opinia noastră, organizațiilor nonguvernamentale ecologiste, care prin specificul activității lor pot contribui la ridicarea nivelului educațional în acest domeniu. La momentul de față în Republica Moldova 6,22 % din numărul total de ONG-uri le constituie cele din domeniul ecologic. Considerăm că eficacitatea activității acestor organizații nu trebuie să se reflecte în numărul lor, ci în calitatea serviciilor prestate și lucrărilor effectuate [20, p. 22].

2. Declinul activității economice în perioada de tranziție a contribuit neesențial la micșorarea nivelului de poluare, ceea ce indică asupra faptului că pentru aceasta nu au fost întreprinse și aplicate măsuri calitative de reducere. Totodată, considerăm că trecerea la relațiile economiei de piață trebuie să contribuie la menținerea unui nivel redus al gradului de poluare prin trecerea la tehnologii mai puțin poluante și mai economicoase, pe care treptat trebuie să le introducă agenții economici. E necesar ca aceste măsuri să fie reflectate în politica economică a statului.

În perspectivă, propunem aplicarea mai dură a instrumentelor economice, cum ar fi impozitele și amenzile prin:

micșorarea termenelor de achitare a amenzilor;

aplicarea unui sistem progresiv de penalități, în caz de neachitări la timp. De exemplu, pentru fiecare zi întârziere să fie mărită suma amenzii cu 1% din suma totală.

Pe lângă aceasta, e necesar a introduce Standardele Sistemului de Management de Mediu – ISO 14000. Acesta ar servi drept bază pentru luarea deciziilor în domeniul politicii ecologice la nivel local și ar reflecta criteriile de stabilizare economică și ecologică.

3. Un șir de probleme, care necesită soluționări urgente sunt datorate procesului de privatizare. În programele naționale de privatizare nu s-a acordat atenție cuvenită responsabilității pe care o vor suporta proprietarii obiectivelor privatizate pentru ocrotirea mediului. Parțial, această problemă e legată de lipsa informației despre cauzele și dimensiunile daunei ecologice cauzate mediului. În plan teoretic, dacă ar exista o astfel de informație, soluția ar putea fi găsită. Prin urmare, considerăm că există două posibilități:

Guvernul își asumă responsabilitatea pentru daunele aduse mediului în trecut;

-această responsabilitate trece împreună cu dreptul de proprietate către noii proprietari, reflectându-se în costul întreprinderilor.

Cu părere de rău, în procesul de privatizare ce s-a desfășurat la noi în republică nu s-a ținut cont de acest fapt și acum este dificil a stabili – cine trebuie să plătească pentru daunele aduse mediului.

Deși procesul de privatizare se apropie de final, responsabilitatea întreprinderilor față de protecția mediului trebuie să crească corespunzător cu afectarea acestuia.

4. Problema lipsei de investiții pentru implementarea managementului de mediu de asemenea capătă o importanță deosebită, deoarece neglijarea ei în prezent va avea urmări și costuri mari în viitor. Situația este de așa natură că investiții în domeniul ecologic practic nu se efectuează. Statul nu le face fiindcă nu dispune de mijloace financiare, iar întreprinderile uneori, conștient sau inconștient, le neglijează. În consecință:

procesul de cercetare – dezvoltare în domeniul practic nu este finanțat;

schimbul de experiență ecologică are loc numai la nivelul superior;

s-a stopat procesul inovator etc.

În același timp, tehnologiile nonpoluante sunt foarte costisitoare și nu corespund întru totul condițiilor noastre specifice.

Cunoștințele în domeniul managementului de mediu lasă de dorit; cultura organizației nu concepe investițiile ecologice drept parte componentă a strategiei de dezvoltare, iar activitatea economică nu se poate dezvolta pe termen lung dacă natura este grav afectată. Strategia trebuie să integreze cunoștințele ecologice cu preocupările etice, iar acest lucru presupune colaborarea statului cu agenții economici.

Politica investițiilor ecologice, la etapa actuală, necesită eforturi, atât din partea statului, cât și din partea agenților economici. Dacă investiția ecologică va fi integrată armonios în ansamblul general de construcție a unui obiectiv industrial și agricol, atunci ea devine eficientă din punct de vedere economic. Aceasta va duce la creșterea capacității ei de prevenire și nu numai de combatere a poluării. Prin intermediul factorului investițional se obține o concordare structurală dintre dezvoltarea economică și echilibrul ecologic, în același timp, se iau decizii adecvate în vederea protecției mediului.

Un alt aspect al acestei probleme este dotarea cu mijloace tehnice adecvată cercetării și studierii mediului, care permit măsurarea, controlul și supravegherea calității lui la ora actuală, foarte costisitoare, dar absolut necesare. O modalitate de soluționare a acestei probleme o constituie leasingul, care permite obținerea de noi tehnologii ce corespund cerințelor înaintate de principiile dezvoltării durabile.

Cu toate că în Republica Moldova legea cu privire la leasing a fost adoptată în anul 1996, avantajele acesteia nu sunt utilizate, deoarece [3, p. 66]:

firmele de leasing sunt puține la număr;

ele, de regulă, nu oferă echipament în domeniul ecologic;

nu există o cointeresare a agenților economici din partea statului pentru aplicarea acestei modalități eficiente.

Reieșind din aceasta, propunem:

scutirea firmelor de leasing de la plata taxei de import pentru echipamentul ecologic oferit în leasing;

acordarea unor înlesniri fiscale pentru întreprinderile ce iau în leasing echipamentul destinat protecției mediului.

5. Informația ecologică este un alt instrument important, constituind un factor necesar în structurarea unei anumite politici, deoarece permite:

determinarea exactă a priorităților;

planificarea efectivă;

producția eficientă;

evaluarea rezultatelor;

ajustări în implementarea unei politici etc.

Informațiile necesare pentru soluționarea problemelor de protecție a mediului sunt multidisciplinare și anume: administrative, instituționale, organizatorice, manageriale, tehnice, politice.

În prezent, în Republica Moldova baza informațională în domeniul stării și protecției mediului este slab dezvoltată. Lipsa mijloacelor financiare nu permite organelor de gestiune împuternicite să procure aparataj modern de măsurare a degajărilor, cel existent neoferind informație exactă referitoare la starea mediului. Nu există un sistem unic de informatizare, care ar asigura transmiterea informației într-un termen cât mai scurt, anticipând în așa mod efectele negative potențiale.

Pentru ca informațiile ecologice să fie utilizabile, considerăm necesară respectarea unor anumite condiții:

Informația trebuie să fie suficientă, în caz contrar ea poate duce la decizii incorecte.

Nu trebuie de făcut abuz de informație, care de asemenea poate duce la decizii incorecte.

Informația trebuie să fie accesibilă, atât pentru organele de decizie, cât și pentru cetățenii de rând, în scopul cunoașterii stării ecologice a țării.

Toată informația trebuie să fie structurată, adică împărțită pe domenii. Haosul nu permite evidențierea esenței problemei și mărește durata de percepere a ei.

Informația trebuie să fie automatizată, ceea ce asigură creșterea eficienței.

Principalele pârghii de gestiune a mediului cu care se operează în prezent în Republica Moldova pentru a transpune în aplicare orientările politicii ecologice se clasifică în:

instrumente de ordin administrativ:

consolidarea controlului ecologic de stat, inspectarea de către organele specializate a surselor de poluare și aplicarea față de ele a sancțiunilor economice și juridice în caz de încălcare a legislației ecologice;

interzicerea directă a activității unității economice a cărei proces de producție sau materia primă, pe care o folosește, influențează în așa măsură asupra mediului înconjurător, încât mai eficientă devine stoparea activității ei;

evitarea impactului ecologic nociv și expertiza documentației de proiect;

normarea poluării mediului având ca scop prevenirea cazurilor de depășire a concentrațiilor maxim admisibile de substanțe dăunătoare ce pot provoca daune sănătății populației și afecta grav mediul înconjurător;

licențierea activităților ce țin de utilizarea resurselor naturale;

instrumente de ordin economic care au la bază două pârghii principale – plățile și taxele pentru poluare, care reprezintă pârghii directe de influență și se manifestă prin stabilirea plății pentru deversări și degajări. Nivelul plății trebuie să corespundă daunei social-economice provocate de poluare.

2.2. Perspectivele prioritare de implementare al activității de protecție mediului ambiant la întreprinderile din Republica Moldova

Extinderea experienței țărilor dezvoltate privitor la implementarea managementului de mediu în întreprinderi a influențat strategia, politica și comportamentul de dezvoltare al multor agenți economici.

Actualmente în Republica Moldova s-au creat condiții favorabile pentru implementarea managementului de mediu de către întreprinderi, autorul a elaborate fazele ale acestui process, vezi Anexa 2. Aceste condiții se manifestă prin: existența unui cadru legislativ, normativ ecologic; crearea organului de gestiune specializat (Ministerul Mediului) și a compartimentelor sale definitorii; înființarea (apariția) organizațiilor neguvernamentale și a mișcărilor ecologiste care duc activități de propagandă în rândurile maselor a conceptelor ce stau la baza existenței unui mediu curat. Toate aceste condiții pot servi drept premise de bază pentru implementarea principiilor managementului de mediu în întreprinderile din Republica Moldova [11, p. 77].

Totodată, situația economică și politică actuală din Republica Moldova complică realizarea procesului de implementare a managementului de mediu, întrucât toate deciziile de activitate ale agenților economici sunt primite în condiții de incertitudine și de risc, fiind influențate atât de factorii mediului intern (așa ca strategia firmei, principiile de activitate, resursele și utilizarea lor, calitatea și nivelul de utilizare a politicii de marketing), cât și de factorii mediului extern (așa ca politica statului în domeniul promovării managementului de mediu, situația economică din țară, legislația ce reglementează activitatea agenților economici, presiunea fiscală, factorii internaționali, factorii naturali etc.).

Un alt motiv care complică implementarea managementului de mediu la întreprinderile din Republica Moldova îl constituie gradul înalt de poluare de către ele a mediului, ca consecință a uzurii fizice și morale a echipamentelor de protecție a mediului și a tehnologiilor vechi utilizate pentru obținerea produselor finite.

Cu toate că acest declin economic continuă să avanseze, se observă un lucru paradoxal: nivelul de poluare a mediului înconjurător crește. Acele 10% din capacitățile întreprinderilor în funcțiune produc o poluare ce depășește limitele admisibile la unii poluanți de 2-2,5 ori (fapt caracteristic în special, pentru poluarea aerului). Activitățile economice ale întreprinderilor din Republica Moldova au drept scop supraviețuirea pe piață cu orice preț, dar nu grija pentru viitorul generațiilor în creștere. Altfel spus, se desfășoară o luptă de existență pe piață, fără reguli, norme și morală. Iar aceasta nu poate dura veșnic. A venit timpul când eficiența economică nu mai poate fi obținută în detrimentul stării mediului. Cu toate că, întreprinderile poluatoare sunt impuse prin reglementări de stat să plătească amenzi pentru depășirea nivelului normativ de poluare, acest lucru nu contribuie în esență la modificarea atitudinii agenților economici și a populației față de mediul ambiant. Cauza de bază o constituie, în opinia noastră, sumele mici stabilite pentru aceste depășiri, ceea ce, pe de o parte, este mai convenabil pentru întreprinderile poluatoare, iar, pe de altă parte, este în detrimentul populației, necontribuind în măsura cerută la restabilirea daunei aduse mediului. În consecință, firmele preferă mai degrabă să plătească aceste amenzi, decât să procure instalații noi ce ar reduce influența negativă asupra mediului [2, p. 66].

În această ordine de idei se simte necesitatea în regândirea și reproiectarea activităților economice ale întreprinderilor din Republica Moldova, conform cerințelor de încadrare într-un nou sistem economic care ar asigura, prin implementarea sa, un echilibru între mediul natural și dezvoltarea economică.

Fundamentele unor astfel de reproiectări se regăsesc în elaborarea unei strategii ecologice de dezvoltare a întreprinderii atât pe termen mediu, cât și lung, ce ar asigura prin intermediul scopurilor stabilite un nivel mai înalt de dezvoltare economică, fiind armonizate deciziile economice cu cele ecologice.

Implementarea obiectivelor managementului de mediu în politica de dezvoltare a întreprinderii este un proces destul de complicat, care necesită o perioadă de timp îndelungată, implementarea făcându-se pe etape.

Este evident faptul că prima etapă este cea de evaluare a situației ecologice și diagnosticarea ei care trebuie să aibă o durată cât mai scurtă, deoarece numai după finalizarea acestei etape putem începe etapa de proiectare a sistemului de management de mediu, care după durată este mai îndelungată.

A doua etapă o constituie cea de documentare prealabilă ce presupune studierea și obținerea tuturor documentelor necesare pentru desfășurarea activității unității economice în limitele legislației, ținându-se cont atât de aspectele ecologice, cât și de cele economice.

Pentru implementarea eficientă a managementului de mediu trebuiesc stabilite scopurile ecologice. Ca o categorie managerială superioară celei de strategie ele se manifestă prin determinarea concepției de dezvoltare ecologică și direcțiilor de bază a activității întreprinderii în acest domeniu. Prin urmare trebuie delimitate două tipuri de scopuri ce vizează implementarea managementului de mediu [3, p. 33]:

1. Scopuri generale ce reflectă concepția de dezvoltare ecologică a întreprinderii elaborată pe o perioadă mai îndelungată. La astfel de scopuri putem atribui următoarele:

asigurarea unei poziții economice ferme (stabile) a întreprinderii datorită utilizării managementului de mediu;

elaborarea unor noi direcții de dezvoltare a întreprinderii;

asigurarea unui nivel optim al rentabilității în rezultatul implementării managementului de mediu.

2. Scopuri specifice elaborate în limita celor generale pe principalele domenii de activitate:

determinarea rentabilității pentru fiecare compartiment care se evidențiază ca centru de profit, în rezultatul implementării managementului de mediu;

determinarea eficienței utilizării resurselor materiale de către angajații întreprinderii în rezultatul aplicării managementului de mediu (cu cât s-au mărit economiile în cifre absolute);

evaluarea activității compartimentului de cercetare-dezvoltare în rezultatul implementării noilor tehnologii nonpoluante sau mai economicoase etc.

Pentru analiza și evaluarea situației ecologice a firmei pot fi utilizate următoarele instrumente: auditul ecologic, contabilitatea ecologică și riscul ecologic.

I. Auditul ecologic. Conform prevederilor Regulamentului privind auditul ecologic, el reprezintă o examinare calificată independentă și evaluare a impactului a întreprinderii în funcțiune asupra mediului, în scopul elaborării recomandărilor privind diminuarea acestui impact și protecția mediului înconjurător [7, p. 55].

În opinia, noastră auditul ecologic reprezintă o metodologie care permite evaluarea unei anume situații (la un moment anumit) în raport cu o situație de referință. Fiind un instrument al gestiunii, auditul ecologic contribuie la stabilirea unor măsuri eficiente aplicate în scopul protecției mediului.

Auditul ecologic constă într-o activitate centrată pe analiza sistematică a performanțelor ecologice reale ce caracterizează ansamblul activităților dintr-o întreprindere. Drept obiective de bază ale activității de audit ecologic pentru întreprinderile din Republica Moldova pot fi considerate următoarele:

evaluarea măsurii în care managementul, sistemele și echipamentele ecologice funcționează la parametrii proiectați, în corespundere cu cerințele respectării obiectivelor dezvoltării durabile;

evaluarea gradului de respectare a legislației și reglementărilor în domeniu;

reducerea (micșorarea) nivelului (gradului) de supunere a oamenilor unor riscuri datorate degradării mediului.

Sfera de cuprindere a auditului ecologic este, în opinia noastră, destul de largă, incluzând studierea următoarelor probleme:

istoricul zonei de desfășurare a activității întreprinderii;

sistemul tehnologiilor și a resurselor utilizate;

sistemul de depozitare a materialelor: depozite amenajate la suprafața solului și în subsol, care implicit conduc la evacuarea emisiilor atmosferice, evacuarea apelor uzate, deșeurilor solide, lichide rezultate (care prezintă un risc ecologic major), evacuarea deșeurilor: în teritoriul sau în afara zonei de desfășurare a activității etc.

Procesul de audit ecologic nu este complicat, în special pentru întreprinderile din Republica Moldova, întrucât toate momentele nominalizate anterior sunt prevăzute în legile respective și însoțite de mecanisme concrete de funcționare. Un singur lucru este mai dificil – dorința din partea conducerii întreprinderilor de a utiliza acest instrument al managementului de mediu.

Pentru obținerea unei eficiențe mai mari a rezultatelor, este necesar a crea un climat favorabil de cooperare, atât în cadrul echipei de lucru, cât și între echipă și beneficiarul auditului ecologic. Acest lucru constituie principala premisă în asigurarea eficientă a activității de audit ecologic.

În dependență de contextul în care se realizează evaluarea reușitelor ecologice ale activității agenților economici, literatura de specialitate înregistrează următoarele tipuri de audit ecologic intern (efectuat de o echipă din interiorul firmei):

auditul ecologic prealabil cumpărării – reprezintă o măsură de prevenire a situațiilor în care sunt neglijate costurile ecologice actuale și viitoare asociate activității întreprinderii. Ignorarea acestui tip de audit poate modifica statutul întreprinderii din “profitabilă” în “neprofitabilă”, și viceversa;

auditul ecologic prealabil vânzării – constă în delimitarea responsabilităților vânzătorului de cele ale cumpărătorului în planul respectării reglementărilor ecologice naționale.

Aplicarea acestor tipuri de audit ecologic poate contribui, în opinia noastră, la îmbunătățirea esențială a activității economico-ecologice a întreprinderilor din Republica Moldova, cu atât mai mult că ele nu necesită cheltuieli enorme, ceea ce este în avantajul lor.

Problema de bază rămâne, însă, de cointeresat agenții economici pentru a practica auditul ecologic ca instrument al managementului de mediu. Experiența mondială ne demonstrează că la baza cointeresării agenților economici pentru implementarea auditului ecologic au fost puse următoarele principia [22, p. 33]:

creșterea cererii pentru produse ecologice;

amplificarea mișcării sociale pentru mediu la nivel local, regional și global;

includerea conservării mediului ca parametri de performanță ce condiționează relațiile întreprinderii cu asigurătorii, creditorii etc.

Putem evidenția avantajele utilizării auditului ecologic pentru întreprinderile din Republica Moldova:

contribuie la protejarea mediului;

permite verificarea respectării legislației ecologice naționale;

contribuie la depistarea problemelor ecologice actuale și viitoare ce necesită soluții urgente sau evitarea lor dacă este posibil;

reduce riscurile întreprinderii privind cauzarea prejudiciilor mediului și, implicit, publicitatea negativă ocazionată acestor prejudicii;

reprezintă o bază eficientă de stabilire a măsurilor de îmbunătățire a performanțelor ecologice ale întreprinderii;

creează posibilități reale de economii și reduceri ale cheltuielilor (de exemplu pentru depozitarea deșeurilor);

contribuie la creșterea conștiinței salariaților față de problemele ecologice nu numai din cadrul întreprinderii, ci și din întreaga țară.

Un alt instrument utilizat în analiza și evaluarea situației ecologice la întreprinderile din Republica Moldova îl constituie contabilitatea mediului.

II. Contabilitatea mediului reprezintă un instrument al managementului de mediu ce contribuie la schimbări urgente ale practicilor clasice în raport cu cerințele conservării mediului, devenind în așa mod un spațiu favorabil pentru luarea deciziilor de reducere a impactelor asupra mediului condiționate de activitatea agenților economici.

Cercetarea literaturii de specialitate ne permite să evidențiem direcția principală de acțiune a contabilității ecologice care constă în proiectarea sistemelor de evaluare a costurilor și avantajelor pentru mediu, obstacolul de bază fiind procesul de monetarizare a pagubelor și avantajelor de mediu.

III. Un instrument nu mai puțin important în evaluarea situației ecologice îl reprezintă determinarea riscului ecologic al întreprinderilor din Republica Moldova. Locul și rolul riscului în activitatea firmelor este destul de semnificativ, îndeosebi în situația când ele funcționează în condiții de incertitudine. Importanța riscului în luarea deciziilor este condiționată de rangul ce-l ocupă în ideologia managerială și de interesul în ascensiune pentru evaluarea riscurilor manageriale. Complexitatea mediului economic și ecologic din ultimele trei decenii, accentuarea luptei de concurență, diversificarea și transformarea rapidă a tehnologiilor, amplificarea aproape nelimitată a sistemelor informaționale sunt factorii care au dus la o creștere a vulnerabilității întreprinderii.

Noțiunea de risc ecologic este descrisă de L. de Broglie, care susține că «riscul ecologic reprezintă condiția oricărui succes», constituind o măsură eficientă de evaluare a pericolului ecologic pentru întreprindere și societate [10, p. 31].

Pericolul ecologic, la rândul său, poate fi definit drept situație în care pot avea loc evenimente nedorite ce condiționează abateri ale mediului și ale sănătății populației de la mărimile medii admisibile; abateri ale anumitor parametri, factori, prin care se caracterizează starea mediului înconjurător, de la limitele admisibile.

Pericolul ecologic, are considerăm o legătură directă cu noțiunea de daună economică care reprezintă prejudiciul adus mediului de către agenții economici exprimat în:

pierderi directe ale producătorului de bunuri materiale (care necesită transformarea din unități fizice în unități monetare pentru a estima mai corect aceste pierderi);

ineficiența cheltuielilor suportate;

încasarea veniturilor mai mici decât cele preconizate;

cheltuieli suplimentare pentru restabilirea pierderilor de bunuri etc.

Evaluarea daunei economice se bazează pe utilizarea unor estimări ale rezultatelor influenței diferitelor tipuri de poluanți asupra mediului înconjurător. Pentru aceasta, în literatura de specialitate se utilizează o multitudine de metode de evaluare, așa ca: Matricea lui Leopold, Matricea Marilior Baraje, Metoda Battelle Columbus etc[].

Calculele utilizate pentru determinarea profitului (beneficiul net), a efectului economic total primit în rezultatul ameliorării situației ecologice a întreprinderii poartă un caracter orientativ. Un rol nu mai puțin important în alegerea variantei corecte de soluționare a problemei existente îl are prețul produsului, care include în sine și cheltuielile pentru asigurarea calității, în corespundere cu standardele sistemului de management de mediu ISO-14000.

Stabilirea prețului la produsele fabricate de către întreprindere depinde, după cum e știut, de mai mulți factori tehnico-economici. Ținând cont de cerințele ecologice mondiale, în acest preț se mai includ și factorii ecologici, fapt ce contribuie la ridicarea esențială a competitivității mărfurilor atât pe piața internă, cât și pe cea externă – strategie spre care ar trebui să se orienteze orice întreprindere.

Modificarea prețului produsului în dependență de volumul vânzărilor, cheltuielilor și veniturilor este destul de complicată și este determinată de condițiile specifice concrete de producție.

Din punct de vedere teoretic e necesar ca în perioada de tranziție la economia de piață să se stabilească niveluri de poluare obiective și efectele lor asupra restructurării economiei Republicii Moldova. Privind din acest punct de vedere în cadrul întreprinderilor pot fi delimitate 2 tipuri de cheltuieli pentru protecția mediului:

1) cheltuieli pentru combaterea poluării mediului. În perioada de tranziție astfel de cheltuieli pot fi tratate ca investiții în creșterea capacității de asimilare a mediului sau altfel spus, mărirea nivelului de calitate a mediului;

2) cheltuieli pentru prevenirea poluării mediului sau investiții făcute de sursele de poluare cu scopul încadrării întreprinderii în limitele impuse de standardele ecologice.

Prin urmare, mărimea cheltuielilor pentru prevenirea poluării trebuie să fie echivalentă unei reduceri a emisiilor brute, în așa mod încât emisiile nete să fie mai mici decât creșterea capacității de asimilare a mediului condiționată de efectuarea cheltuielilor de combatere a poluării.

Pentru întreprinderile din Republica Moldova cheltuielile de combatere a poluării pot include: cheltuieli pentru reparația instalațiilor de protecție existente, cheltuieli pentru poluarea mediului ce depășește limita admisibilă stabilită, cheltuieli pentru depozitarea deșeurilor. Toate aceste elemente componente ale cheltuielilor pentru combaterea poluării pot fi reduse fără eforturi suplimentare.

Cheltuielile pentru prevenirea poluării includ, în opinia noastră, următoarele: investiții pentru procurarea instalațiilor de protecție a mediului, investiții pentru modificarea proceselor tehnologice, investiții pentru instruirea personalului, investiții pentru efectuarea auditului ecologic.

În situația economică existentă întreprinderile pot să-și permită efectuarea cheltuielilor pentru combaterea poluării, deoarece ele sunt mai mici decât cele pentru prevenirea ei.

Câștigurile de pe urma aplicării metodelor necostisitoare pentru întreprindere pot fi următoarele:

reducerea cheltuielilor de materiale, energie și purificarea deșeurilor;

ridicarea productivității muncii și îmbunătățirea calității producției;

îmbunătățirea condițiilor de muncă și a posibilităților pentru recrutarea forței de muncă noi;

ridicarea disponibilității (pregătirii pe viitor) întreprinderii prin legi și control mai sever asupra eliminărilor.

Măsurile necesare pentru obținerea unor astfel de câștiguri le prezentăm în următoarea schemă:

Fig.2.1 Măsurile strategiei de prevenire a poluării, accesibile pentru întreprinder [3, p. 45]

În căutarea măsurilor economice eficiente pentru reducerea influenței întreprinderilor asupra mediului înconjurător, prioritare ar trebui să fie identificarea și implementarea consecutivă a măsurilor de preîntâmpinare a poluării.

Concluzionând cele spuse anterior, menționăm că pentru majoritatea întreprinderilor strategia de preîntâmpinare a poluării este alternativă principală la alegerea acțiunilor de reducere a emisiilor, avantajul principal constând în următoarele:

cheltuieli eficiente;

importanța instruirea populației în domeniu;

aport la dezvoltarea durabilă.

Avantajele nominalizate pot fi obținute prin aplicarea reușită a Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă și, implicit, prin ridicarea la membrii comunității umane a nivelului de conștientizare a problemei, prin schimbarea practicilor și viziunilor clasice asupra problematicii cercetate în raport cu cerințele actuale de conservare a mediului.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Pornind de la idea că activitatea privind protecția mediului înconjurător, trebuie să combine aspectele ecologice cu cele economice, am studiat în prezenta lucrare noțiunea de management de mediu și funcțiile specifice acestei științe. Prin acestea am accentuat că activitatea privind protecția mediului înconjurător reprezintă o parte componentă a întregului sistem de management preluând de la alte științe manageriale unele dintre elementele lor specifice.

2. Activitatea de promovare al activității privind protecția mediului înconjurător, conform analizei experienței mondiale, ne-a permis să evidențiem următoarele momente de bază:

-implementarea activității privind protecția mediului înconjurător în cadrul agenților economici se efectuează prin: planificarea strategică, aplicarea standardelor sistemului de management de mediu, delegarea eficientă a sarcinilor, competențelor și responsabilităților;

-utilizarea eficientă a instrumentelor economice indirecte, cum sunt stimulentele financiare și subsidiile pentru motivarea agenților economici spre investiții ecologice, fiind însoțite și de voința politică a statului, și de dorința agenților economici de a implementa activitatea privind protecția mediului înconjurător.

3. Analiza și sistematizarea experienței mondiale în promovarea activității privind protecția mediului înconjurător a evidențiat principalele avantaje rezultate din desfășurarea de către agenții economici a unei astfel de activități:

-mărirea prestigiului firmei, atât în fața consumatorilor, cât și în fața celor ce nemijlocit activează în cadrul ei;

-reducerea cheltuielilor de producție prin intermediul aplicării tehnologiilor nonpoluante și economic eficiente, care contribuie la crearea noilor locuri de muncă.

4. Întrucât situația sistemului ecologic al întreprinderilor autohtone nu poate fi o taină comercială, ci adusă la cunoștința publicului, am efectuat un studiu comparativ al opiniilor exprimate de experții întreprinderii și lucrătorii ei pentru a evidenția principalele probleme ce împiedică implementarea activității privind protecția mediului înconjurător. Astfel principalele probleme s-au dovedit a fi următoarele: insuficiența educației și învățământului ecologic, neconcordarea deciziilor economice cu cele ecologice, lipsa mijloacelor financiare etc.

5. Problema culturii, educației și învățământului ecologic cere eforturi egale atât din partea organelor gestiunii de stat și a agenților economici, cât și din partea organizațiilor nonguvernamentale care prin propagandă și exemple concrete vor contribui la conștientizarea procesului de ecologizare, ce poate fi realizat numai în mod benevol. În acest context, este important ca organizațiile nonguvernamentale ecologice care constituie 6,2% din totalul ONG-lor din Republica Moldova, să-și continue activitatea inițiată în domeniul ecologizării societății, căutând în același timp noi mecanisme și condiții de realizare a scopurilor preconizate derivate din diverse programe ecologice, economice și sociale.

6.Utilizarea corectă și completă al activității privind protecția mediului înconjurător în cadrul agenților economici autohtoni poate contribui la obținerea următoarelor efecte:

ridicarea eficienței privind utilizarea resurselor materiale și energetice, micșorând în așa mod acțiunea negativă asupra mediului, utilizând mijloace ce nu necesită cheltuieli suplimentare enorme;

minimalizarea riscurilor ecologice și anticiparea situațiilor ecologice excepționale;

antrenarea societății în procesele de elaborare și adoptare a deciziilor comensurabile.

BIBLIOGRAFIA

MONOGRAFIE/MANUALE

Andreica M. Metode cantitative în management. București: Economică, 2008. 300 p

Badeanu C. Elemente de ecologie umană. București: Științifică și enciclopedică, 2002. 169 p.

Băloiu L. Managementul inovației. întreprinderea viitorului, viitorul întreprinderii. București: Didactica, 2005. 318 p.

Bărbulescu C. Economia și gestiunea întreprinderii. București Economică, 2005. 290 p.

Capcelea A. Republica Moldova pe calea dezvoltării durabile – Realizări și probleme. Chișinău: ASEM, 2010. 256 p.

Capcelea A. Managementul ecologic în SUA: realizări, probleme și perspective. Protecția mediului înconjurător și experiența SUA. Chișinău: ASEM, 2012. 189 p.

Constantinescu N. Economia protecției mediului ambiant. București. Politică. 2006. 201 p.

Cuznețov S. Obstacolele întâlnite de O.N.G. în procesul realizării Programelor Naționale referitoare la problemele ecologosocioumane. București: Economica, 2011. 100 p.

Dan V. Restructurarea organizării și conducerii firmei. București: econonucă, 2005. 311 p

Diaconu Gh., Rojanovschi V., Bran F. Urgențele și riscurile de mediu pentru agenții economici. București: economică, 1997. 200 p.

Ionescu A. Protecția mediului înconjurător și educația ecologică. București: CERES, 2012, 122 p.

King A. Prima revoluție globală. O strategie pentru supraviețuirea lumii. București: Economica, 2003. 290 p.

Kotler Ph. Managementul marketingului. București: Teora. 2007. 600 p.

Little I., Mirrlees I. Project Appraisal and Planning for Developing Countries. New York: Basic Books, 1974. 500 p.

Negrei C. Bazele economiei mediului. București: didactică și enciclopedică. 2006. 300 p.

Negrei C. Instrumente și metode în managementul mediului. București: Economica, 2010. 222 p.

North K. Environmental Business Management. International labuir office. Geneva: Lord, 2002. 400 p

Olaru M. Managementul calității. București Economică, 2005. 400 p.

Sion I. Ecologie și drept internațional. București. științifică și enciclopedică, 2008. 170 p.

Studiul de performanțe în domeniul protecției mediului în Republica Moldova. Națiunile Unite, 2013. 173 p

Башалханов И. Приложение математических моделей к анализу эколого-экономических систем. Новосибирск 1998. 379 с.

Норт К. Основы экологического менеджмента, введение в экологию промышленного производства. Москва: Пипейкина, 2004. 129 p.

ANEXE

Anexa 1.

Fig. A 1.1 Program de acțiune pentru implementarea Sistemului de Management de Mediu la o intreprindere

Anexa 2