Perestroika. Studiu de Caz Rolul Mass Media In Procesul de Reforma din Perioada Lui Gorbaciov

LUCRARE DE ABSOLVIRE

„Perestroika”. Studiu de caz: Rolul mass-media în procesul de reformă din perioada lui Gorbaciov.

Cuprins

Abrevieri

Transliterare

Introducere

Capitolul 1. Reforma lui Gorbaciov în contextul politic din URSS în perioada 1985 – 1991

1.1 Perspectiva istorică a crizei sovietice

1.2 Programul de reforme al perestroika

1.2.1 Reforme economice

1.2.2 Reforme politice

1.2.3 Reforme Sociale

1.3 Noua mentalitate în politica externă

Capitolul 2. Glasnosti – politica cheie în restructurarea sistemului

2.1 Obiectivele politicii glasnosti

2. 2 Glasnostul în mass-media

2.2 Direcțiile principale de implementare a noii politici

2.2.1 Realitatea societății sovietice

2.2.2 Rescrierea istoriei

2.2.3 Deschiderea față de Vest

2.3 Reformele esențiale din sfera publică și mass-media

Capitolul 3. Rolul mass-media în schimbarea mentalităților politice

3.1 Considerente metodologice

3.2 Etapa inițială – discursul lui Gorbaciov

3.3 Aportul mass-media în desfășurarea procesului perestroika

3.4 Atitudinea populației față de schimbările prevăzute de perestroika

3.5 Concluziile cercetării

3.6 Considerații finale

Bibliografie

Anexe

Listă de abrevieri

APK Agropromîșlenîi Kompleks [Complexul agro-industrial]

CC Țentralinîi Komitet [Comitetul Central]

Gosagprom Gosudarstvenîi Komitet po Problemam Agropromîșlennogo Kompleksa

[Comitetul pentru agricultură]

Gosplan Gosudarstvennîi planovîi komitet Soveta Ministrov SSSR

[Planul de Stat al Comitetului Sovietului de ministri din URSS]

KGB Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti [Comitetul Securității Statului] 

NEP Novaia Ekonomiceskaia Politika [Noua Politică Economică]

NKVD Narodnîi Komissariat Vnutrennih Del

[Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne]

OGPU Obedinionnoe Gosudarstvennoe Politiceskoe Upravlenie

[Administrația Politică Unită de Stat]

VPK Voenno-promîșlennîi kompleks [Complexul militar-industrial]

Transliterare

Pentru caracterele chirilice folosite în scrierea limbii ruse, Academia Română stabilește următoarele reguli:

Introducere

Trăim într-o lume în care, deși democrația este declarată drept o valoare a societăților contemporane, situația internațională abundă cu evenimente care demonstrează încălcarea principiilor democratice – anexarea Crimeei la Rusia este un astfel de esemplu. Unul dintre elementele care determină consolidarea democrației este mass-media. Un raport al Universității Oxford din septembrie 2013 a constat că democratizarea statelor din Europa Centrală și de Est, cel puțin majoritatea acestora, nu s-a realizat până la capăt, din punct de vedere al rolului pe care îl joacă mass-media în acest proces. Aceste două premise au determinat necesitatea elaborării unui studiu care să stabilească relația dintre mass-media și democrație, pe teritoriul Rusiei.

Cu toate că au trecut mai bine de două decenii de la trecerea la un regim democratic în acest stat, aportul mass-media în schimbarea sistemului politic și adoptarea democrației este în continuare incert. Conform studiului menționat mai sus, cercetările realizate în perioada 1990 – 2000 relevă faptul că democratizarea a fost un subiect predominant în discursul media, cele din 2000 – încoace, însă, pun accentul mai mult pe aspectele particulare ale media și evoluția sa din perspectiva globalizării și europenizării. Din acest motiv este necesar de analizat care a fost rolul mass-media în procesul de schimbare și reformă din Uniunea Sovietică, din perioada 1985 – 1991.

În cea de-a doua jumătate a anilor ’80, Uniunea Sovietică s-a confruntat cu un fenomen unic în istoria sa – „Perestroika”. Apreciat de unii, contestat de alții, acest proces a schimbat cu siguranță cursul ulterior al URSS și al țării succesoare – Federația Rusă. Anul următor se împlinesc 30 de ani de la începutul reformei inițiate de conducătorul URSS Mihail Gorbaciov, fenomen care generează dispute aprigi până în prezent în Rusia și pe întregul mapamond. Datorită complexității acestui proces, reacțiile și opiniile poporului rus și a întregii lumi creează controverse și macină conștiințe până în prezent: perestroika însemnând pe de o parte reformarea și modernizarea Uniunii Sovietice, iar pe de altă parte determinând sfârșitul ei. Însă indiferent de poziție, analiștii politici și intelectualitatea din URSS și din afara acesteia consideră perestroika o transformare istorică de proporții, iar destrămarea Uniunii Sovietice – un fenomen cu consecințe istorice extrem de importante.

Lucrarea de față este structurată pe două părți: una de teorie și una aplicativă, de cercetare. Prima parte urmărește interpretarea și corelarea termenilor perestroika, restructurare, glasnosti, politici, și mass-media ca structuri imanente realizării demersului de construire a programului perestroika. Cea de-a doua parte s-a centrat pe relevarea și prezentarea aportului mass-media în desfășurarea procesului perestroika, dar mai ales în determinarea finalității acesteia. Contribuția cercetării rezidă în utilizarea unei metodologii complexe: analiza discursurilor lui Gorbaciov, a materialelor media și interpretarea sondajelor de opinie, care reliefează contribuția mass-media în schimbarea atitudinii populației, fapt ce a determinat desfășurarea procesului perestroika.

Este importantă analiza rolului mass-media pentru a reliefa în ce măsură aceasta poate fi considerată un formator de opinie publică: creează premisele pentru o interacțiune optimă între societatea civilă și structurile guvernamentale, asigură respectarea drepturilor cetățenilor la libera exprimare, participă la familiarizarea cetățenilor față de acțiunile publice și guvernamentale.

Elementul de noutate al lucrării îl constituie abordarea perestroika din perspectiva sociologică. Procesul de reformare – perestroika a fost analizat din perspectiva dezvoltării relației triadice dintre structurile politice – sursele mass-media – societatea civilă. Astfel, lucrarea studiază contribuția factorului uman în desfășurarea acestui proces socio-politic.

Obiectivul lucrării a fost prezentarea influenței mass-media, în calitate de element esențial al dialogului politic, în modelarea conceptelor ideologice, în stimularea auto-conducerii și a schimbării orientației politice a societății, în noul context socio-politic – perestroika.

Pentru realizarea acestui obiectiv, ipoteza de la care a plecat cercetarea pot fi definită în felul următor:

Dacă reformele din cadrul procesului perestroika s-au realizat cu succes, atunci acest lucru s-a datorat colaborării echitabile dintre organele politice și mass-media.

Capitolul 1.

Reforma lui Gorbaciov în contextul politic din URSS în perioada 1985 – 1991

Perioada cuprinsă între anii 1985 – 1991 este intervalul în care președintele URSS a fost Mihail Gorbaciov. Este de asemenea perioada în care s-a implementat programul perestroika, perioada de transformare a societății sovietice. Aceasta este caracterizată prin tendința evoluționistă și reformatoare de rezolvare a problemelor societății. A fost un proces istoric firesc, care a avut un impact în majoritatea domeniilor: economic, relațiile internaționale, relațiile guvernamentale și sfera publică. Complexitatea acestui proces și fluctuațiile sale, generate de schimbările contextuale, a reprezentat și una dintre cauzele pentru care era complicat să determini finalitatea sa.

După cum susținea însuși Gorbaciov, perestroika înseamnă în primul rând revoluție: „accelerarea inevitabilă a economiei și a dezvoltării spirituale a societății sovietice presupune schimbări radicale pentru a atinge o etapă înaintată, iar aceasta este cu siguranță o sarcină revoluționară”. Astfel a fost prezentat acest proces și de către PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) la Plenara CC (Comitetului Central) al PCUS din aprilie 1985.

În acest capitol vor fi expuse principalele cauze și condițiile care au determinat necesitatea elaborării și implementării acestui program de reforme. De asemenea va fi prezentat pe larg planul de reforme din cele mai importante domenii de activitate. Iar un subcapitol aparte îi va fi acordată reformei din politica externă, cunoscută sub denumirea de „noua mentalitate politică”.

Perspectiva istorică a crizei sovietice

La mijlocul anilor ’80, în URSS s-a sesizat un fond puternic, bazat pe motive obiective sau subiective, dar care cerea schimbări revoluționare radicale. Andrei Amalrik, apărător sovietic al drepturilor omului, a ales în mod întâmplător anul 1984 drept titlu pentru eseul său de critică la adresa sistemului sovietic. Acesta a fost scris încă în anul 1969 – „Prosușcestvuet li Sovețkii Soiuz do 1984 goda?” [Va rezista oare Uniunea Sovietică până în anul 1984?]. Chiar dacă această lucrare a fost scrisă încă din 1969, autorul a avut dreptate, pentru că anul 1984 a fost într-adevăr un an de cotitură, an care a precedat perestroika, și care a continuat cu colapsul instituțiilor socialiste și cu destrămarea Uniunii Sovietice.

Perestroika, proces inițiat în aprilie 1985, a fost determinată atât de factori interni cât și de cei externi. În plan intern, anul 1985 a fost precedat de o perioadă în care s-a creat o prăpastie între progresul imens al forțelor de producție și stoparea dezvoltării relațiilor industriale, caracterizate de prezența structurilor administrative de comandă și birocratice-centralizate.

Aceasta înseamnă că mijloacele de producție, cu toate că erau publice, nu erau gestionate de muncitori, ci de o pătură ce se extindea tot mai mult – birocrația. Ea începuse să aibă un rol privilegiat în comparație cu principala clasă de muncitori. Această discrepanță a stopat procesul de dezvoltare socio-economică, limitând și încălcând principiile democratice. În consecință, în toate sferele societății socialiste s-a manifestat o stagnare (zastoi). Cu alte cuvinte în anii ’70 – ’80 s-a definitivat o realitate în care clasa superioară deja nu mai putea gestiona după normele învechite (metode administrative de comandă), iar clasa inferioară nu mai dorea să trăiască și să lucreze conform acelorași metode (metoda constrângerii). Din acest motiv ideea unei revoluții a cuprins o masă tot mai mare din populație.

Sistemul de nomenclatură (birocrația) a început să fie creat încă din anul 1917, ca o ierarhie specifică profesională și managerială. În esență nomenclatura este doar o listă a celor mai importante funcții. Însă în URSS, în condițiile centralizării maxime a conducerii partidului de stat, unde toate numirile în funcții guvernamentale se făceau de sus în jos, nomenclatura includea și persoanele ce dețineau funcțiile-cheie din stat. Toate candidaturile erau mai întâi analizate, după care erau recomandate și aprobate de către comitetele partidului.

Nomenclatura de partid a fost acel „cal troian”, care a distrus din interior sistemul sovietic. La începutul anilor 1980, interesele sale care erau adevăratele motoare ale evoluției sistemului și ale programelor de dezvoltare, s-au distanțat definitiv de cursul socio-economic declarat oficial de către valorile comuniste. Principiul nomenclaturii de selecție a cadrelor nu se baza pe profesionalism, ci pe loialitatea politică și de obicei erau alese persoane slab instruite. Listele nomenclaturii cu funcții și listele cu numele persoanelor erau considerate un secret de stat. Formarea unei asemenea pături de lideri sovietici a generat un caracter conservator și reacționar al elitei conducătoare pentru mai multe decenii.

O altă lacună formată de sistem, pe parcursul mai multor ani, este faptul că majoritatea populației nu putea, în schimbul banilor pe care îi avea, să beneficieze de servicii sau produse. În afară de acele persoane care făceau parte de sus în jos, nomenclatura includea și persoanele ce dețineau funcțiile-cheie din stat. Toate candidaturile erau mai întâi analizate, după care erau recomandate și aprobate de către comitetele partidului.

Nomenclatura de partid a fost acel „cal troian”, care a distrus din interior sistemul sovietic. La începutul anilor 1980, interesele sale care erau adevăratele motoare ale evoluției sistemului și ale programelor de dezvoltare, s-au distanțat definitiv de cursul socio-economic declarat oficial de către valorile comuniste. Principiul nomenclaturii de selecție a cadrelor nu se baza pe profesionalism, ci pe loialitatea politică și de obicei erau alese persoane slab instruite. Listele nomenclaturii cu funcții și listele cu numele persoanelor erau considerate un secret de stat. Formarea unei asemenea pături de lideri sovietici a generat un caracter conservator și reacționar al elitei conducătoare pentru mai multe decenii.

O altă lacună formată de sistem, pe parcursul mai multor ani, este faptul că majoritatea populației nu putea, în schimbul banilor pe care îi avea, să beneficieze de servicii sau produse. În afară de acele persoane care făceau parte din nomenclatura de partid, populația simplă era nevoită să se înscrie în liste și să formeze cozi pentru a obține strictul necesar. Într-o țară care și-a fixat ca ideal lupta contra claselor, s-a înregistrat apariția unei clase privilegiate, formată din reprezentanții conducerii, lucrătorii în comerț și autoritățile criminale. Această realitate obiectivă era simțită de o masă tot mai mare de oameni.

Gradul înalt de corupție a pătruns și în justiție, producând vicii imense și în acest domeniu. La începutul anilor 1980, în URSS se formase un sistem judiciar ramificat, ce includea judecătorii civile și departamente generale. Formal, acestea erau independente în luarea oricărei decizii. În realitate însă, nu erau judecătorii independente, unde cetățenii ar fi putut recurge pentru o revendicare către stat. În realitatea sovietică, în instanțele penale lipsea principiul egalității și al concurenței dintre acuzare și apărare la un proces, iar avocații erau considerați o relicvă a capitalismului. Este semnificativ faptul că 70% din normele de drept, pe baza cărora erau pronunțate sentințele judecătorești erau secretizate. În primul an de perestroika, A.N. Iakovlev, printr-o notă adresată lui M. S. Gorbaciov, constata că doritori să se implice în administrația justiției sunt foarte mulți, iar din acest motiv se formează o convingere periculoasă că dreptatea în țară nu există.

Alte probleme importante ce au afectat economia Uniunii Sovietice au fost scăderea prețului la petrol, problema alimentară și exportul de aur. La începutul anilor ’80 scade prețul la petrol, astfel încât principala sursă de venit a statului scade brusc. URSS, o țară foarte bogată în materie primă, avea însă o economie ce nu putea suporta cheltuielile pentru exploatarea și prelucrarea țițeiului.

Problema alimentară se referă la importul masiv de grâne din alte state. Anual erau cumpărate tone imense de grâne: în anul 1984 statul a fost nevoit să cumpere din Occident o cantitate record de 54 milioane de tone. Acest lucru nu însemna doar pierderea unor sume imense, din bugetul de stat, ci și o dependență totală în domeniul siguranței alimentare față de țările din Vest. Aceasta, conform spuselor lui IU. V. Andropov, la Plenara PCUS al URSS din iunie 1983: „în condițiile în care un stat care deține aproape jumătate din cernoziomurile din lume, importă zeci de milioane de tone de grâu – e cea mai mare rușine și nefericire”.

În toți anii de existență a sistemului socialist economia era îndreptată nu către satisfacerea nevoilor cetățenilor, ci către susținerea sistemului politic: pe baza generațiilor anterioare (munca din lagăre pentru „construirea socialismului”) sau pe baza generațiilor viitoare (vânzarea materiei prime). Această realitate, precum și factorii enumerați mai sus, au determinat ineficacitatea economiei sovietice, care, conform standardelor occidentale, permitea atingerea unui nivel foarte scăzut a necesității de consum a populației.

În afară de factorii interni, au existat câteva condiții esențiale externe care au acutizat situația de criză din URSS în anii ’80. Un astfel de factor extern a fost războiul rece și goana după înarmare, ca o consecință a acestuia. Pe măsură ce țara se afla într-o nesfârșită confruntare în timpul războiului rece în primul rând cu SUA, dar și cu Europa, a început să încolțească necesitatea reformelor din sfera socio-economică. Goana după înarmare, fără precedent, în ce privește durata sa, nu doar a frânat dezvoltarea socio-economică a Uniunii Sovietice, dar a și deformat această economie, în special industria. În sectorul economic, un loc aparte îl ocupa VPK (Complexul militar-industrial), care includea mii de fabrici, birouri de construcții, institute de cercetare etc. Biroul politic al CC al PCUS (Politbiuro) nu economisea banii pentru a-l asigura pe acesta cu echipamente din cele mai moderne. Datorită salariilor mari și priorității alimentării acestui sector s-au putut realiza proiecte moderne în domeniul înarmării. Toată economia țării practic lucra pentru VPK. Cheltuielile pentru necesitățile militare se calculau în diferite moduri, din acest motiv avem diferite date cu privire la sumele exacte investite. De exemplu fostul prim-ministru URSS, V.S. Pavlov, numește cifra de 34-36% din întreg venitul național, M. S. Gorbaciov – 23-30%. Alte calcule ale experților economici, realizate în a doua jumătate a anilor 1990, constată că 12-13% din produsul național brut al URSS erau acordate complexului militar-industrial (apărării), în timp ce în SUA acestă cifră era de 5,6%.

Cu toate acestea, la începutul anilor ’80 și în VPK apar primele probleme. În acea perioadă statele occidentale înregistrau o revoluție tehnologică și informatică, în timp ce economia sovietică se afla încă la stadiul industrial, acordând prioritate construcției mașinilor, energeticii, metalurgiei. Datorită acestui fapt realizarea unor arme „inteligente” și de înaltă precizie era practic imposibilă. Armament se producea în continuare în cantități foarte mari, dar exceptând câteva tipuri de rachete și avioane, acesta era învechit. În consecință, URSS, fiind un lider de piață în producerea armamentului, putea oferi o armă depașită, care era achiziționată doar de țări din Africa sau Asia.

Un alt aspect important este faptul că în țările dezvoltate din Occident, nivelul de viață era mult mai ridicat în comparație cu cel din URSS, fapt ce a condus la discreditarea socialismului în opinia publică internațională.

1.2 Programul de reforme al perestroika

Cam așa se prezenta URSS-ul către anul 1985: o țară slăbită de goana înarmărilor, cu o economie la pământ și cu o clasă socială tot mai mare nemulțumită de condițiile de trai și de modul de viață. O dată cu venirea sa la putere, Gorbaciov trebuia să rezolve o lungă serie de probleme, urgente la acel moment. Împreună cu un grup format din membrii de partid și economiști, acesta a făcut o analiză a cauzelor declinului economic și social, și au stabilit un plan pentru reabilitarea țării. Dovadă a acestui fapt sunt notițele sale dintr-un caiet de lucru: „27 martie 1985: 1. Calitatea; 2. Lupta contra beției; 3. Populația cu venituri mici; 4. Pământul țăranilor; 5. Medicina.” Din notițele conversației lui Gorbaciov cu A. Ceакovski, redactorul „Literaturnoi Gazete [Revistei literare]”, deducem următoarele probleme: „1. Aparatul vechiului regim respinge cerințele noului tip de propagandă; 2. Este necesară restructurarea televiziunii – are loc o luptă a faptelor, iar noi o pierdem. Adevărul trebuie să țină pasul. Propaganda marxistă este deja plictisitoare, tineretul își pierde interesul; 3. Este necesar un studiu obiectiv și științific al istoriei; 4. Dacă ne dorim ca noua politică să obțină aderență, trebuie să restabilim încrederea în idealurile sovietice; 5. În ce privește literatura: un grup de oameni slab instruiți în literatură și în domeniul creației, ce idealizează trecutul. Noi trebuie să sprijinim persoanele care stau pe poziții ferme. Adevărata literatură trebuie să țină pasul cu noile provocări; 6. Nu trebuie să speriem poporul sovietic cu armele americane”.

Conform acestui plan el inițiază cele două politici – „perestroika și glasnosti, care trebuiau să meargă mână în mână, pentru că fără glasnosti nu ar exista perestroika”. Acestea trebuiau să salveze statul din criza în care se afla și să ofere o nouă cale de dezvoltare socialismului. Sau, după cum susținea Graciov: „la începuturile sale, perestroika gorbacioviană era purtătoarea unei mari speranțe”.

Procesul perestroika poate fi periodizat în 4 faze distincte :

Perioada 1985 – 1986: „Mai mult socialism”

În această perioadă s-a continuat politica utopică, tradițională comunistă. Se atestă primele încercări de redresare a economiei, care au urmat cursul conceput de Andropov. A fost inițiată reforma anti-alcoolică și sunt depuse eforturi pentru revitalizarea industriei producătoare de mașini. Aceste nu au avut însă efectul planificat și, Gorbaciov, a fost nevoit să apeleze la alte măsuri mai drastice.

Perioada 1987 – 1988: „Mai multă democrație”

Este perioada în care sunt implementate măsurile radicale – reforma electorală, lupta împotriva birocrației și infiltrarea principiilor democratice în toate structurile de stat. De asemenea este elaborată Legea Întreprinderilor și Legea Cooperativelor, menite să slăbească rolul planificării centrale elaborate de Gosplan (Planul de Stat al Comitetului Sovietului de miniștri) și să revitalizeze sistemul economic.

Perioada 1990 – 1991: „Dezbinare și criză”

Reformele politice și democratice au condus la disensiuni în interiorul partidului, formându-se două tabere – conservatorii și radicaliștii. Acest lucru a fost vizibil în special la primele alegeri libere pentru Sovietul Suprem, unde candidații din PCUS pierd vizibil pozițiile. Din cauza acestor neînțelegeri procesul perestroika intră într-o criză puternică.

Anul 1991: „Colapsul URSS”

Conflictele din interiorul partidului, mișcările de eliberare a republicilor sovietice au condus la realizarea puciului din 19 – 21 august 1991, și la destrămarea ulterioară a Uniunii Sovietice.

Toate aceste evenimente esențiale vor fi detaliate în paginile care urmează. În primul rând, în contextul celor două politici – perestroika și glasnosti s-a început un proces de analiză și de critică a istoriei sovietice precum și a moștenirii staliniste. Perestroika a devenit astfel alternativa totalitarismului stalinist și post-stalinist. Critica și evaluarea totalitarismului sovietic se împarte în două categorii: personalitatea lui Stalin, pe de o parte, și incapacitatea de a lupta contra totalitarismului, fapt ce a reprezentat de fapt și nucleul stalinismului, pe de altă parte. Această activitate este semnificativă și importantă pentru faptul că a luptat contra totalitarismului prin crearea democrației, chiar dacă foarte mulți au acuzat că etapele acestui proces au fost mult prea lente și îndelungate. Fără eradicarea ideologiei totalitariste era practic imposibil trecerea la o etapă modernă și avansată. În acest sens implementarea politicii perestroika s-a desfășurat pe două paliere concomitent: măsurile practice pentru înlăturarea totalitarismului și includerea în acest proces a maselor (prin politica de glasnosti) și crearea unei baze legale pentru o dezvoltare democratică. Până în anul 1988, desigur că prevala prima activitate, dar din acest an cele două s-au desfășurat concomitent.

În această perioadă s-a constatat și s-a afirmat stalinismul ca fiind un rău ireversibil: monopolul unui singur partid, gulagurile, cultul personalității, lichidarea a milioane de oameni din motive politice, rolul major al serviciilor speciale OGPU (Administrația Politică Unită de Stat), NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne), KGB (Comitetul Securității Statului), etc atât ca forță represivă, cât și ca sursă de influențare politică.

Elucidarea adevărului istoric era necesar și pentru realizarea cu succes a reformelor planificate. Acesta fiind și un progres intelectual, care a reprezentat un factor pentru democratizare și pentru mișcarea de eliberare. Astfel, din anul 1987 încep să fie făcute publice acte și evenimente secrete care relatează nedreptățile și atrocitățile realizate de Stalin și urmașii acestuia. În 1987, de exemplu, se fondează o comisie responsabilă de revizuirea hotărârilor judecătorești din anii ’30 – ’50. Până în anul 1990 au fost reabilitate 838 600 de persoane, acuzate și judecate de diferite instanțe și tribunale: judecătorii (sudilișce), troici NKVD (troiki NKVD), reuniuni speciale (osobîe soveșceanie). O altă măsură importantă a fost publicarea unor liste cu numele a peste 40 000 de oameni, condamnați la moarte de către Stalin. Societatea a început astfel să se distanțeze de frica, care ținea din strâns întreaga țară în perioada stalinistă.

O altă direcție în vederea reabilitării adevărului și re-evaluarii trecutului istoric este critica stagnării brejneviste. Sub conducerea lui Leonid Brejnev, economia a stagnat, ba chiar s-a aflat în declin. Politica economică a lui Brejnev s-a bazat pe principiile staliniste legate de trecerea pământului în proprietatea statului și capitalul non-agricol, agricultura colectivizată, planificarea centralizată a producției și a consumului etc. Dacă inițial această politică a dat rezultate, odată cu conducerea lui Brejnev și a accentului pus pe cheltuielile militare și lipsa producției de bunuri de larg consum, economia pur și simplu a paralizat. Cauza principală era că nu exista suficient capital și resurse pentru a sprijini tipul de economie dorit de guvern. Analiștii financiari au supra-încărcat producătorii de bunuri cu produse de prisos, astfel încât piața nu satisfăcea cererea. Un alt motiv a fost controlul din partea conducerii a prețurilor la produse. De cele mai multe ori acestea erau fie mai ridicate, fie mai joase decât valoarea reală de pe piață, astfel încât întreaga economie s-a dezechilibrat. Situația economică a devenit precară încă din timpul lui Hrușciov, dar măsurile ineficiente elaborate de Brejnev au atenuat situația și au condus către un declin.

În afară de aceste schimbări fundamentale, perestroika a inclus o serie de reforme în toate domeniile vieții publice. Acest proces a cuprins 3 direcții:

Reforme destinate să redreseze economia statului;

Reforme care să dezvolte sistemul politic;

Reforme sociale.

În continuare voi prezenta succint esența fiecăreia dintre acestea:

1.2.1 Reforme economice

Reformele pentru redresarea economică erau primele care trebuiau întreprinse. A conștientizat acest lucru și conducerea sovietică, motiv pentru care, în primii ani de perestroika, toate eforturile s-au canalizat pentru accelerarea dezvoltării economice (uskorenie). Această sarcină, deși una dificilă, era posibil de realizat în condițiile în care, conform rezoluției stabilite de Plenara CC al PCUS din 26 iunie 1987, eforturile se concentrau pe intensificarea economiei și accelerarea progresului tehnico-științific, restructurarea managementului și a planificării, politica structurală și de investiții, o organizare și o disciplină eficientă și o schimbare radicală a stilului de conducere. La acestea se mai adaugă și introducerea elementelor de auto-gestiune, susținerea principiilor de auto-finanțare, metode de motivare a angajaților, introducerea în toate structurile a factorului uman, eliminarea factorilor de frânare, depășirea inerției, stagnării, conservatismului etc.

Schimbările revoluționare în economie se bazau pe tranziția către sisteme tehnologice noi și către tehnică de ultimă generație, cu o eficacitate sporită. Progresul tehnico-științific a fost implementat mai întâi în ingineria constructoare de mașini, dorindu-se ca ritmul de dezvoltare a acestora să fie de două ori mai rapid.

Următorul pas mai avansat, după încercarea de accelerare a economiei, a fost implementarea primelor mecanisme de piață și proprietate privată. Acestea sunt determinate de legea „Cu privire la Întreprinderile de stat” din 30 iulie 1987 și legea „Privind Cooperarea în URSS” din 26 mai 1988. Prima se referă la multiplicarea formelor de proprietate: alături de cea publică, care era predominantă, o importanță aparte se acordă și celei cooperative. Această lege prevedea acordarea autonomiei întreprinderilor (celor care erau considerate proprietate de stat) și dezvoltarea întreprinderilor private. Scopul final era să se asigure o tranziție lentă a producției bazată pe cerere, și nu pe planul legislativ. Legea a limitat rolul Gosplan-ului în elaborarea hotărârilor de stat. Cea de-a doua lege permitea formarea cooperativelor și întreprinderilor mixte, în parteneriat cu companiile străine. După 60 de ani de pauză, în URSS a fost legalizată proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. În urma acesteia s-a început renașterea antreprenoriatului ca o modalitate legală de activitate.

Astfel, cetățenilor le este oferit dreptul la proprietate privată și la inițiativă, precum și asocierea cu companiile străine. Se introduc relațiile de schimb, se dezvoltă activitatea de muncă individuală, cu formele corespunzătoare de proprietate. Oferirea autonomiei colectivelor de muncă, implementarea standardelor democratice de funcționare permit distanțarea muncitorului de la proprietatea socialistă, desfășurarea unei politici sociale active și afirmarea constantă a principiului dreptății socialiste.

Politica de restructurare a prevăzut măsuri speciale și în domeniul agriculturii: reforma relațiilor agrare, introducerea noilor metode de administrare a comunităților rurale, renașterea în sufletele țăranilor a sentimentului de proprietate asupra propriului pământ. Până în 1985 APK-ul (Complexul agro-industrial) avea o planificare și o organizare independentă, iar la nivel de raioane au fost create asociații agro-industriale, care includeau colhozuri, sovhozuri, sau alte întreprinderi agricole și care deserveau aceste organizații sau întreprinderi. Pentru că această organizare nu era eficientă și nu aducea productivitatea dorită, Gorbaciov hotărăște că soluția pentru eficientizarea APK ar fi centralizarea conducerii producției agro-industriale. El propune să se creeze Gosagprom-ul (Comitetul pentru agricultură), care ar fi trebuit să gestioneze întreaga producție agro-industrială. Pe data de 22 noiembrie 1985 a fost făcut public Decretul „Despre modificarea sistemului de conducere al complexului agro-industrial”. În noua structură a conducerii Gosagprom-ului URSS erau incluse majoritatea ministerelor legate de agricultură. Aceasta reformă însă, nu a avut efectul scontat, deoarece Gosagprom-ul nu a făcut decât să centralizeze și mai mult agricultura și să întărească aparatul birocratic.

1.2.2 Reforme politice

Pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului politic s-au întreprins măsuri care aveau ca principal obiectiv tranziția de la un regim totalitar la un regim democratic. Perestroika în sistemul politic înseamnă reforma pentru revitalizarea organizării politice a statului sovietic, eliminarea sistemului administrativ de comandă și a birocrației, îmbunătățirea și dezvoltarea democrației, implementarea glasnostului, crearea statului socialist de drept, restructurarea relațiilor internaționale bazate pe principiile egalității între toate republicile și naționalitățile. Partidul Comunist de asemenea a fost supus restructurării și revitalizării conform avangardei politice a societății, eliminarea din practica sa a metodelor de comandă și de supunere, desfășurarea politicii de partid exclusiv prin activitatea organizatorică, de personal și ideologică. Pentru aceasta era necesară ajustarea ideologică a perestroika, trezirea conștiinței sociale și dezvoltarea pluralismului opiniilor sociale.

O altă acțiune întreprinsă pentru a moderniza sistemul politic a fost reforma în sistemul electoral. Alegerile sovietice erau de fapt lipsite de orice alegere: pentru fiecare post de guvernare pretindea doar un singur candidat, în campania electorală nu exista posibilitatea de a discuta candidaturile (nu exista nici libertatea de exprimare, nici libertatea presei), procedura de vot nu era secretă (cu toate că existau cabine de votare, nimeni nu le folosea, iar cei care mergeau în cabină era clar că au votat împotrivă), participarea la vot nu era benevolă (în ziua alegerilor o grupă de agitatori mergea pe la casele oamenilor și cereau acestora să meargă la vot). În esență, pur și simplu primeai buletinul de vot și trebuia să îl arunci în urnă, iar ca să votezi împotrivă trebuia să tai numele respectiv de pe listă.

Prima încercare de a evita alegerile fără alternativă a fost alegerile experimentale din 12 iunie 1987, în care s-au ales deputații Sovietelor locale în circumscripții plurinominale. A fost pentru prima dată când s-au înscris mai mulți candidați decât mandatele existente. Limitele acestor alegeri a fost că nu s-au organizat în centrele mari, importante din țară, ci în 5% din raioane, și erau de obicei organizate, fără a permite apariția inițiativei civice. Cu toate acestea, încep să apară primele inițiative politice individuale, sub formatul unor cluburi de discuții politice, apariția unui alt partid în afară de PCUS fiind practic imposibilă la acel moment. Abia în 1988 apare Demokraticesckii Soiuz [Uniunea Democrată], care s-a declarat partid de opoziție, însă acesta nu avea susținere în masă și nu își putea exercita acest rol în consecință. Tot în această perioadă încep să apară și alte partide, sub forma unor organizații inițial, astfel încât pluripartidismul începe să apară înainte de declararea sa oficială.

În primăvara anului 1989 expira mandatul Sovietul Suprem al URSS „ales” în 1984. Pentru a continua restructurarea pe care au inițiat-o, reformatorii în frunte cu Gorbaciov, au hotărât ca în 1988 să realizeze și reforma electorală, păstrând în același timp principalele pârghii de putere în mâinile lor. Astfel, abia în al treilea an de perestroika, pe 1 decembrie 1988, au fost elaborate reforme legislative pentru crearea instituțiilor democratice – legea „Cu privire la modificarea și completarea Constituției (Legea fundamentală) URSS” și legea „Despre alegerea deputaților URSS de către popor”. La data de 26 martie 1989 au avut loc primele alegeri libere ale deputaților URSS în 750 de circumscripții teritoriale și 750 de circumscripții național-teritoriale – fiecare republică autonomă și încă alți 750 de deputați, aleși de către organizațiile publice. Acestea din urmă au stârnit destul de multe discuții, fiecare organizație (organizații cooperative, științifice, de artă etc) înaintau și selectau persoanele în dependență de numărul pe care îl aveau la dispoziție. Pentru prima dată cetățenii au putut urmări la televizor dezbaterile candidaților din campania electorală, în cadrul cărora au putut auzi critici la adresa conducerii țării și partidului.

La a XIX-a Conferință a PCUS din 1988 s-a decis de asemenea, să se elaboreze reforma electorală nu doar în Uniune, ci și în fiecare dintre republici și organele guvernamentale locale. Aceste alegeri au fost programate pentru anul 1990. Iar după al treilea congres al deputaților aleși ai URSS, în martie 1990 în Constituția URSS a apărut poziția despre pluripartidism, în consecință formându-se mai multe partide politice atât în Uniunea Sovietică, cât și în RSFS Rusă.

O tendință în sistemul politic și în noul Soviet Suprem ales a fost micșorarea numărului deputaților care făceau parte din PCUS. Deja nu mai este președintele statului cel care stabilește deciziile și hotărârile, el devine un moderator al disputei dintre deputați.

1.2.3 Reforme sociale

Un alt domeniu, poate cel mai important, în care perestroika și-a adus aportul a fost cel social. Într-un timp relativ scurt a fost elaborat și a început să fie aplicat un nou concept de dezvoltare a societății socialiste, s-a început un proces de revoluționare și reînnoire a socialismului, fiind o parte componentă a progresului socialismului mondial. S-au dezvoltat noi condiții sociale fundamentale, noi forme economice și sociale de relații interumane. Transparența și democrația încep să fie considerate principii de bază pentru reformarea societății, oferind pentru colectivele muncitorești și pentru fiecare persoană în parte posibilități de exprimare neștiute până atunci.

Pentru dezvoltarea democrației sovietice a început să fie utilizat dreptul la critică – astfel încât cetățenii puteau citi din presă articole ce criticau guvernarea și acțiunile lor. O altă formă de participare a cetățenilor la conducerea țării erau scrisorile (rugăminți, propuneri, păreri critice) către organele de stat. În perioada 1985-1987 la sediul partidului PCUS au venit mai mult de 2 milioane de astfel de scrisori. Acestea erau luate în serios pentru că reprezentau de fapt un fel de sondaj sovietic al opiniei publice. Din ele puteau fi aflate gândurile și doleanțele unui număr însemnat de populație.

În economie și în întreprinderile economice de asemenea a fost infiltrată politica de democratizare și de transparență. În primul rând se atrage mai multă atenție la lucrător ca la individ în sine și se caută/ se întoarce la metodele de stimulare a acestuia și de încadrare în viața organizației din care face parte. În al doilea rând se inițiază o politică de includere a colectivului în deciziile și în planificarea pe care înainte o elabora doar administrația și conducerea. Încep să fie realizate liste cu principalele probleme și/sau idei, care urmează să fie comentate și implementate de către cele mai competente persoane din fiecare departament. Astfel, crește rolul colectivului de muncă, iar mai apoi acesta începe să se implice în alegerea conducerii.

O modalitate eficientă de infiltrare a principiilor democratice în structurile economice și cele de stat este lupta împotriva birocrației. Ea se bazează pe înrădăcinarea valorilor morale persoanelor aflate la conducere. În acest sens se realizează o reformă profundă prin care persoanele ce nu corespundeau necesităților vremii erau schimbate. Erau selectate cadre noi, în special din rândul tinerilor antreprenori sau din rândurile susținătorilor lui Gorbaciov. Se schimbă însă și modalitățile de lucru: începe să fie încurajată auto-critica și să îi fie acordat un rol mai mare organizațiilor publice, care trebuiau să lupte împotriva birocrației și să participe activ în viața statului.

O altă acțiune socială întreprinsă de Gorbaciov, una dintre primele de altfel, a fost combatarea beției și a alcoolismului. Consecințele acestei probleme în Uniunea Sovietică erau extrem de negative: un număr foarte mare de alcoolici cronici, mulți dintre ei făcând parte din PCUS, majoritatea infracțiunilor erau săvârșite de oameni în stare de ebrietate etc. Printre măsurile luate pentru soluționarea acestei probleme se numără: interzicerea comercializării alcoolului persoanelor până în 21 de ani, comercializarea băuturilor alcoolice după ora 14:00, apariția în locurile publice în stare de ebrietate era amendată cu 20-30 de ruble, iar dacă erai prins de mai multe ori, această sumă se tripla sau erai obligat să prestezi ore de muncă în folosul comunității. În afară de acestea au fost închise fabrici de vin, magazine de vin, iar în anumite republici sudice au început să fie scoase viile. Această măsură a afectat însă destul de mult economia URSS, producând un deficit în bugetul de stat.

Efectul cumulativ al tuturor acestor reforme s-a reflectat și asupra celorlalte state membre URSS. Principiile democrației, transparenței și deschiderii au fost implementate în toată Uniunea Sovietică, respectiv în toate republicile socialiste. Gorbaciov a răspândit acest tip nou de socialism în dependență de trăsăturile specifice fiecărei țări. În condițiile respective ale dezvoltării globale, socialismul ar trebui să manifeste dinamism în sectorul politic și economic și un mod de viață uman. Perestroika, în acest sens, se referă la construirea relațiilor politice între statele socialiste bazate strict pe o independență totală. Mai mult decât atât, independența fiecărui partid și dreptul său de a hotărî problemele țării sale, responsabilitatea în fața națiunii sale sunt principiile fundamentale ale acestei politici.

Necesitatea acestor acțiuni întreprinse de Gorbaciov a venit pe de o parte din nevoia democratizării acestor state, iar pe de altă parte din nevoia de a ține pasul cu noile mișcări ideologice. Oferind libertate de exprimare partidelor din statele socialiste, acestea s-au inspirat de la modelele din Vest și și-au continuat calea democratică, bazându-se pe principiile propagate de acestea. Decizia lui Gorbaciov de a continua planul lui Lenin de integrare a tuturor naționalităților în Uniunea Sovietică prin crearea unui sentiment de confort care să depășească dorința de autonomie și independență, nu a reușit însă. Rezultatul a fost slăbirea regimului represiv, totalitarist și crearea premiselor pentru emanciparea națională, fapt ce s-a sfârșit cu mișcările de separare și eliberare națională din 1989-1991.

1.3 Noua mentalitate în politica externă

Unul dintre domeniile în care perestroika a înregistrat într-adevăr reforme semnificative, cu consecințe extrem de apreciate la nivel global, a fost politica externă. Perspectiva din care este tratat acest aspect de către Gorbaciov a intrat în istorie sub denumirea de „noua mentalitate politică”, lucru demonstrat și de titlul cărții sale – „Perestroika. Noua mentalitate politică pentru țara noastră și pentru întreaga lume”. Schimbarea orientării față de politica externă a fost cauzată de necesitățile interne de schimbare și inovare: de pericolul izbuncnirii unui război nuclear, de slăbirea statului datorită înarmărilor, de sindromul Afganistanului (pierderea continuă de soldați sovietici și sume imense alocate din bugetul de stat) și de factorul moral. Procesele interne de reformare profundă, desfășurate în URSS în perioada 1985-1991, au determinat o schimbare cardinală a cursului politicii externe, soldate desigur cu consecințe importante pentru întreaga dezvoltare umană. Reînvigorarea politicii externe, introducerea unei noi mentalități politice în relațiile internaționale, s-a bazat în primul rând pe valorile umane, și pe promovarea, conform acestui principiu, a unei democratizări adevărate a relațiilor internaționale. După cum susține Archie Brown „Gorbaciov, de fapt a văzut cel mai clar dintre toți predecesorii săi, conexiunea dintre politica internă și cea externă a statului”.

Punerea în practică a noului curs în politica externă, s-a soldat cu rezolvarea inevitabilă a problemei drepturilor omului. Perestroika a propus „deschiderea țării” și includerea acesteia în procesul general de civilizație, acolo unde drepturile omului erau o normă democratică general acceptată. Pentru acest lucru era necesar o libertate reală, din acest motiv glasnostul a fost una dintre primele activități derulate.

Cea mai slabă verigă a politicii externe a URSS și a politicii mondiale în general, fiind și fundamentul războiului rece, erau relațiile sovieto-americane. Noua mentalitate politică prevedea schimbarea în totalitate a relațiilor URSS – SUA, punându-se accentul pe siguranța cetățenilor, reducerea și limitarea armamentelor. În toată această perioadă au loc întâlniri constante în Geneva (1985), Reykjavik (1986), Moscova (1988), Malta (1989) ș.a. Printre cele mai importante decizii luate în urma acestora, enumerăm: „războiul nuclear nu va fi niciodată declanșat, limitarea producerii de arme, încetarea războiului rece, compromisul legat de problema germană, acțiuni comune împotriva agresiunii lui Sadam Hussein asupra Kuweitului”.

Una dintre cele mai importante acțiuni de stabilizare a relațiilor dintre cele două a avut loc în aprilie 1988. În acel an, la Geneva, a fost semnată declarația sovieto-americană privind garanțiile internaționale de punere în aplicare a înțelegerilor legate de Afganistan și acordul sovieto-american de cooperare și de stabilizare a situației din Afganistan. URSS a fost de acord să își retragă de pe acest teritoriu toate trupele armate, iar SUA s-a angajat să nu intervină militar, după retragerea trupelor sovietice. Până la 15 februarie 1989 retragerea trupelor sovietice a fost finalizată. În același an a fost demarat programul de reducere a forțelor armate. Planul era ca până în anul 1991 componeța armatei sovietice să fie redusă până la 500000 de persoane.

Toate acestea au dus la destinderea și apropierea relațiilor SUA – URSS și au pus în prim-plan problema siguranței mondiale. Cu toate problemele întâlnite, politica inițiată de cele două state a durat în timp, ambele părți respectându-și angajamentele luate, iar drept consecință punându-se capăt războiului rece.

Noua mentalitate politică se referea și la relația cu Europa. În acest sens URSS a menținut o relație diplomatică – relație bună cu vecinii, finalizarea confruntării ideologice și a conștientizat și susținut ideea, materializată mai târziu, a unei case comune europene (Harta Europei elaborată la Paris, cu participarea SUA și Canadei, care se întindea de la Vancover până la Vladivostok). De asemenea au fost inițiate proiecte comune în domeniul economiei, energeticii, transportului, dar și culturii.

În relația cu statele din blocul comunist, schimbarea majoră a fost înlăturarea doctrinei brejneviste, care oferea URSS dreptul de a se amesteca și a interveni în treburile interne ale acestor state. Cu toate că schimbarea avea o atitudine pozitivă față de aceste state, s-au răcit destul de mult relațiile politice, economice și umane. Practic nu s-au mai stabilit contacte politice, au scăzut cantitățile de produse comercializate între aceste state, colaborările tehnico-științifice, contactele umane ș.a. Majoritatea statelor s-au îndreptat spre NATO. Acest lucru poate fi cauzat de factori economici, politici și psihologici. Cert este că rând pe rând în toate statele cu regim comunist și în republicile ce formau Uniunea Sovietică au loc mișcări de emancipare națională și de independență.

Capitolul 2.

Glasnosti – politica cheie în restructurarea sistemului

Cele trei concepte fundamentale propagate de Gorbaciov în politica sa de restructurare a țării sunt perestroika, accelerare (uskorenie) și glasnosti. Dacă primele două le-am explicat în capitolul anterior, pentru cea de-a treia noțiune este necesar un capitol aparte. În primul rând, pentru că din toate trei, singura politică soldată cu succes a fost glasnosti. În al doilea rând această politică a determinat o serie de schimbări și reforme majore în domeniul social, reforme care au condus la modernizarea statului.

Succesul politicii glasnosti este dovedit de schimbările ce s-au produs în mass-media și în sfera publică din Uniunea Sovietică. Dacă în toată perioada comunistă persista metoda autoritară de conducere a mass-media, adică nu existau organe media independente, toate fiind în subordinea guvernării, în perioada perestroika se atestă o slăbire a acestui control din partea statului. Metoda locală, autoritară de conducere a mass-media, a fost combinată cu cea occidentală, liberală, iar la sfârșitul perioadei perestroika apar primele surse media independente.

În capitolul care urmează vor fi prezentate atât principiile glasnostului, cât și principalele schimbări din sfera publică, pe care acesta le-a determinat. Principalele prevederi ale acestei politici au fost libertatea cuvântului, pluralitatea de opinii și transparența activității guvernamentale. Datorită acestor prevederi, media sovietică prezintă anumite aspecte, interzise anterior – trecutul istoric, problemele din societate, doleanțele societății civile etc, dar și determină trecerea la un nivel mai calitativ al activității media. Acest fapt a permis crearea unei opinii publice și o destindere a societății civile.

2.1 Obiectivele politicii glasnosti

Pentru prima dată termenul glasnosti a fost făcut public la Plenara PCUS din februarie 1986, iar din acel moment s-a început politica de implementare a acestuia în toate sferele vieții din Uniunea Sovietică. „Noi tindem către un glasnosti tot mai mare, în toate domeniile vieții”. În majoritatea surselor bibliografice „glasnosti” este tradus drept „transparență”. Cred că o traducere mai potrivită și adecvată a acestui concept este de fapt „a exprima public”. Termenul glasnosti, în esența sa, ține mai mult de audiență și de o reprezentare cât mai largă a informațiilor, decât de simpla transparență a acestor informații.

Obiectivul glasnostului inițiat la acel moment prevedea libertatea cuvântului, atât oral, cât și scris, o pluralitate de opinii și un liber schimb de idei și interese. „Expresia desemnând liberul acces al cetățenilor la informație asupra acțiunilor statului sovietic. Aceasta înseamnă că deciziile și întreprinderile guvernului nu mai pot rămâne secrete, ci trebuie să fie făcute publice”. Iar acest lucru a determinat în primul rând liberalizarea presei și destinderea opiniei publice.

Mihail Gorbaciov, cât și A. Iakovlev – consilierul său, inițiatorii acestei politici, și-au dorit să creeze o societate în care să domine adevărul și să se distanțeze de lumea perfectă a socialismului, așa cum era prezentată aceasta de idealurile sovietice. Această poveste frumoasă, ușor utopică, practic nu mai atrăgea pe nimeni. Din acest motiv ei consideră prezentarea adevărului și a realității sovietice fără minciuni și ocolișuri drept o necesitate. Aceasta a fost pe de o parte justificare oficială și logică a politicii glasnosti. Pe de altă parte, glasnostul a fost inițiat, și utilizat ulterior, pentru a susține principala politică reformatoare – perestroika. El devenind o componentă esențială a acesteia.

Cu alte cuvinte a fost o tentativă în primul rând de a atrage atenția, iar în al doilea rând de a modifica atitudinea persoanelor reticente și de a le convinge să susțină noul curs conceput de Gorbaciov. Perestroika se bazează pe două forțe reale – comitetele de partid și mass-media. Și cu siguranță perestroika nu ar fi avut succesul pe care l-a avut dacă în acest proces nu ar fi pătruns și glasnostul.

Acest fapt este confirmat și de Gorbaciov, care susține că scopul glasnostului a fost să permită muncitorilor să își exprime propria părere legat de orice aspect al vieții sociale sau al activității politice. Iar această posibilitate ar trebui stimulată prin transparența activității organizațiilor publice și de stat.

De asemenea putem observa rolul și importanța glasnostului în politica de restructurare și din discursul lui Gorbaciov, de la întâlnirea cu conducătorii mass-media și a departamentelor de propagandă la Comitetul Central al PCUS. Aceasta a avut loc în februarie 1987, iar întregul discurs a fost publicat și în ziarul Pravda, la data de 14 februarie 1987:

„… Noi avem nevoie de dialog cu poporul, avem nevoie de un sfat. Este necesară crearea unei legături strânse dintre acțiunile partidului și ale poporului. ….Mai multă acțiune și mai puține comentarii despre rolul perestroika – acesta trebuie să fie laitmotivul discursului mass-media. …Se atestă schimbări cu adevărat profunde și radicale. Ele au nevoie de o imensă forță de muncă, energie, inițiativă, o abordare creativă, o luptă aprigă împotriva inerției, o schimbare psihologică a cadrelor, o nouă mentalitate, și un nou stil de muncă. Și aici presa, cu posibilitățile sale, cu deschiderea sa către nou, dispunând de astfel de unelte puternice precum critica, glasnostul, propaganda în scop pozitiv, poate și trebuie să facă multe. Glasnostul, după cum s-a menționat la Plenara CC din ianuarie, este o condiție indispensabilă a progresului, democratizării societății noastre și una dintre cele mai importante garanții pentru ireversibilitatea reformelor inițiate. Considerăm că presa noastră, televiziunea și radioul, jurnalele generaliste și cele de artă și literatură, în principiu au lucrat foarte bine pentru afirmarea glasnostului ca o normă a vieții publice.”

Putem observa cu ușurința faptul că inițial glasnostul nu a fost o politică în adevăratul sens al cuvântului. A fost mai mult o metodă sau o unealtă pentru realizarea reformelor politice. Era utilă pentru democratizarea statului și pentru procesul de accelerare economică, fără a se evidenția prea mult față de celelalte campanii de critică a sistemului. Scopul său de bază era să implice media în lupta contra birocrației și să reducă puterea centrală a partidului.

Există câteva periodizări a politicii glasnosti: Vîazemsk și Eliseeva consideră anii ’86 – ’87 drept prima perioadă, și anii ’88 – ’91 – cea de-a doua. În prima perioadă sunt promovate valorile socialiste, însă în timpul celei de-a doua discuțiile despre trecut au dus la condamnarea sistemului socialist. McNair distinge alte două etape: etapa de sus în jos – până în anul 1990 și etapa de jos în sus în anii ’90 – ’91. În concepția sa, prima etapă este caracterizată printr-un pluralism social, iar cea de-a doua printr-un pluralism liberal.

2.2 Glasnostul în mass-media

Cu toate acestea într-un timp relativ scurt, glasnostul a depășit limitele setate de conducerea sovietică, iar rolul său începe să fie mult mai evident în multe alte domenii. Acesta a reprezentat de fapt deschiderea societății sovietice și a condus la reformarea vechiului sistem. Principala sa direcție a fost eliminarea tabu-urilor informaționale. Încep să fie făcute publice foarte multe subiecte interzise până atunci (perioada stalinistă, privilegiile nomenclaturii de partid, sexul, problemele ecologice etc). Toate acestea au determinat framingul problemelor sociale. Acesta se referă la ideea că informația din cadrul reportajelor este percepută și înțeleasă de către public în funcție de modalitatea prin care aceasta este caracterizată. Iar pentru a procesa informația nouă, populația de cele mai multe ori apelează la scheme interpretative sau la cadraje, cu scopul de a o interpreta corespunzător.

După cum susține Almond et. al: „Mass-media – ziarele, radioul, televiziunea, revistele – este importantă în socializarea atitudinilor și a valorilor din țările globului. Mass-media este de obicei, prima sursă de informații despre politica zilei”. Fiindcă presa era intrumentul principal al mass-media, cele mai multe schimbări se înregistrează anume aici. În perioada implementării politicii glanosti, sau cum este numită în mai multe publicații – era glasnosti, tirajul ziarelor s-a mărit considerabil de la 185 milioane în 1984, la 230 milioane în 1989. A crescut în special tirajul ziarelor reformiste (Izvestia și Komsomolskaia Pravda), în timp ce ziarele conservative precum Pravda sau Sovețkaia Rossia sau publicațiile care mai păstrau limbajul de lemn, au rămas la fel sau chiar au înregistrat un declin. Se făceau cozi imense de oameni, ce stăteau să cumpere un ziar. Chioșcurile se deschideau de la ora 6 dimineața, și până la ora 8, nu se mai găsea nici un ziar.

A fost un adevărat boom al ziarelor, iar acele reviste și jurnale interzise anterior, încep să fie publicate. În afară de faptul că erau cumpărate într-un număr mare, oamenii discutau intens ceea ce citeau. Aceleași texte și articole generau reacții diverse, dar cert este că audiența era expusă la aceleași mesaje. Mai târziu, aceeași traiectorie o urmează și posturile de radio și de televiziune independente.

Glasnostul nu a eliminat complet mecanismele de control asupra presei, dar a selectat utilizarea acestor mecanisme. Se atestă în acest sens o selecție a conținutului informațiilor difuzate de media. În săptămânalul multilingv Moscovskie Novosti [Știrile Moscovei], în această perioadă, începe să fie acordată o mai mare atenție știrilor de interes public (hard news) decât știrilor de divertisment (soft news). Încep să fie tratate anumite subiecte neplăcute, comentarii negativiste sau teme controversate. Cu alte cuvinte se atestă un pluralism de opinii.

2.3 Direcțiile principale de implementare a noii politici

Glasnostul, atât în presă, cât și în alte mijloace media, a avut 3 direcții principale în care s-a manifestat: realitatea societății sovietice, rescrierea istoriei și deschiderea față de Vest. Acestea fiind temele-cheie datorită cărora era posibil de schimbat sau influențat mentalitatea umană, și în special cea politică.

2.3.1 Realitatea societății sovietice

În primul rând glasnostul a scos la lumină acele fapte, evenimente și momente din viața cotidiană a societății sovietice – o viață reală de această dată, fără interpretări și manipulări ideologice. După cum și-a propus Gorbaciov, glasnostul trebuia folosit ca o armă, și valorizat de către toată națiunea, de către tot partidul și de utilizat noile metode de abordare în condițiile restructurării. „Esența sa este cât mai multă lumină în toate domeniile. Aceasta trezește în conștiința umană necesitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în realitate, ce se întâmplă la momentul actual, încotro ne îndreaptăm și care sunt planurile de viitor. Implementarea glasnostului a fost procesul care a accelerat democratizarea atmosferei publice și dezvoltarea conform inovațiilor socio-economice. Anume masele sunt cele care trebuie să cunoască viața cu toate amănuntele și problemele sale. Muncitorii trebuie să aibă acces la informația veridică, cu defectele și realizările ei”.

În presă începe să fie prezentată realitatea sovietică alături de problemele și doleanțele oamenilor de rând. De cele mai multe ori acestea erau legate de condițiile de trai, ecologie, servicii, probleme etnice, creșterea prețurilor etc. Este vorba de o realitate pe care toată lumea o simțea, sau cei care nu era conștienți de existența acesteia, cu siguranță bănuiau, însă despre care nimeni nu avusese curajul să vorbească în public. Încep să fie prezentate acele aspecte ale vieții, interzise mai înainte, din motiv că URSS-ul nu s-ar confrunta cu asemenea probleme. În concepția conducerii socialiste, un articol, știre, sau orice alt tip de informație care suscită interesul public și care avea conotații negative, pur și simplu nu exista. Pentru ca poporul să se asigure de faptul că „lumea socialistă” era una pașnică, protejată și favorabilă, erau prezentate doar aspectele pozitive și frumoase din orice domeniu intern. Iar acele informații ce contraveneau propagandei de partid sau atacau în vre-un fel sau altul această imagine dezirabilă, nu erau în nici un caz făcute publice. Despre evenimentele și știrile de importanță mondială, prezentate în Vest, se vorbea foarte puțin sau aproape deloc. Și aceasta pentru a nu se abate de la principalul scop – procesul de construcție a socialismului și infiltarea unui sentiment de venerare a acestuia față de populație.

De fapt știrile sovietice nu aveau acele caracteristici ale unei știri, general acceptate de către jurnaliști. O știre devenea, nu un eveniment important, ci un proces social, iar evenimentele erau tratate drept știri doar dacă făceau parte din procesul de construire a socialismului. Datorită politicii de glasnosti inițiată de Gorbaciov, diferența dintre calitatea unei știri din perspectiva sovietică și cea occidentală a început să se simtă tot mai mult. Din acest motiv jurnalismul sovietic începe să se focuseze nu doar pe procesul de construire a socialismului, ci și pe evenimentele punctuale.

Rolul glasnostului în acest sens, a constat în acordarea unei micii libertăți presei scrise și televiziunii, care abundă societatea cu astfel de probleme „caracteristice occidentului” precum drogurile, avorturile, violența, dezastrele ecologice ș.a. Încep astfel să fie făcute publice istorii reale ale persoanelor care au avut experiențe similare și care s-au confruntat cu asemenea probleme. Acestea sunt redate și de producțiile cinematografice. De exemplu filmul „E ușor să fii tânăr?” realizat în 1986 de Iuris Podnieks, prezintă viața unor tineri care sunt atrași tot mai mult de droguri, bani, violență și muzica rock. Un alt film din 1988 – „Micuța Vera”, de Vasili Piciul, redă o societate caracterizată de alcoolism și depravare.

Din realitatea cotidiană a omului socialist făceau parte și dorința și nevoia de a afla de la știri acele dezastre naturale și evenimente negative ce au loc în țara sa, de exemplu cutremure, calamități sau alte accidente ecologice. De obicei în presa comunistă informațiile despre dezastrele majore, cu pierderi foarte mari de vieți umane, erau tratate superficial. În principiu acestea se rezumau la o scurtă declarație oficială, ce omitea detaliile despre condițiile și cauzele declanșării sale. Doar dacă erau implicați cetățeni străini, evenimentele erau mai ample în detalii. Cu toate acestea, curiozitatea umană de afla mai multe informații și mai ales de a cunoaște împrejurările în care trăia, era evidentă. Se evita publicarea dezastrelor, deoarece în acest caz populația ar fi cerut să știe cine sunt responsabilii, ce măsuri s-au luat pentru a le soluționa și cât de competente sunt organele de stat. Astfel de informații erau necesare pentru audiență, iar lipsa lor devenea deranjantă. Acest lucru era vizibil și din scrisorile către redacțiile ziarelor, în care oamenii erau nemulțumiți de informațiile pe care le primeau.

În această perioadă încep să fie redate știri despre diferite accidente. De exemplu în Pravda sunt publicate informații despre cutremurul din Armenia din 7 decembrie 1988, sau despre un accident aviatic, ce a avut loc pe data de 2 martie 1988 și în cadrul căruia au murit 31 de persoane.

Tot din motivele menționate anterior, și pentru că „în URSS nu existau acțiuni criminale”, știrile și articolele despre diferite crime erau și ele considerate un subiect tabu. În perioada glasnostului și al deschiderii subiectul crimelor și al acțiunilor de violență, a devenit o parte integrantă al procesului de destalinizare și al perestroika, iar modalitatea în care media trata acest subiect era similară cu cea a jurnaliștilor din vest. Încep să fie publicate statistici despre rata criminalității și a valurilor de crime. Jurnaliștii sovietici scriu despre violențele serioase, despre atacurile mafiei, despre dependența de droguri și alte crime, ascunse până atunci de audiența sovietică.

Alte aspecte excluse în trecut și care acum se transformă într-o rutină media, în afară de dezastre și crime, sunt subiectele problematice din punct de vedere politic, cum ar fi religia, disidenții, protestele stradale și emigrarea. Într-un articol din Izvestia este făcut public faptul că în primele două luni ale anului 1988, cererile de plecare din URSS au crescut cu 47%. Din acest total, 93% din emigrări aveau ca destinație statele capitaliste sau alte țări dezvoltate. Astfel, media schițiează și o altă latură a societății comuniste – dorința și deplasările cetățenilor în, dar mai ales din URSS.

Grevele, disputele industriale, lipseau și acestea de pe agenda media, fiind considerate un tabu, excepție sunt câteva dispute etnice. Din această perioadă o acoperire mai mare, atât cantitativă, cât și calitativă se acordă grevelor muncitorești, mai mult decât oricăror altor dispute. Sunt explicate amănunțit cauzele acestor crize, vina nu este dată pe muncitori, ci pe partidul local și organizațiile muncitorești, care au ignorat atâta timp astfel de mișcări, iar jurnaliștii iau o atitudine mult mai simpatică față de muncitori. Astfel se atestă o deschidere și se acordă o mai mare atenție acelor mișcări ce ridicau în discuție probleme ca plata, condițiile de muncă, indisponibilitatea multor instrumente de bază etc.

În afară de abordarea obiectivă a unui spectru larg de probleme din viața comunistă, presa și-a adus aportul și în rezolvarea multora dintre ele. Pentru aceasta nu era nevoie de o cercetare aprofundată sau de un efort susținut din partea jurnaliștilor, era necesară doar publicarea acelor scrisori de la cititori. Aceasta fiind modalitatea cea mai răspândită de a aduce în arena publică discuțiile despre problemele sociale. Jurnaliștii își aduceau aportul lor prin enumerarea anumitor căi de rezolvare a problemelor. Articolele erau realizate într-o așa manieră încât cuprindeau atât problema în sine, cât și modalități de soluționare a sa. De multe ori în conținutul articolului era inclus numele persoanei și/sau organului de stat responsabile, sau care ar putea soluționa litigiul.

O altă consecință a rapoartelor și a articolelor din presă care cereau legiferarea reformelor și revizuirea legilor existente a fost și instituționalizarea reformelor. „Printre domeniile în care s-au realizat schimbări enumerăm dreptul și procedura penală, legea emigrării, analiza judiciară a reprezentanților conducerii, drepturile pacienților din psihiatrii și drepturile grupărilor neoficiale”.

2.3.2 Rescrierea istoriei

Un alt domeniu important în care glasnostul era extrem de necesar a fost relatarea istoriei și prezentarea reală a trecutului Uniunii Sovietice. Media sovietică era formată de obicei dintr-un colectiv de propagandă și agitatori, în cadrul căreia un rol esențial îl avea diseminarea cunoștințelor istorice. Înainte de inițierea glasnostului, controlul asupra istoriei era unul dintre cele mai importante aspecte ale muncii ideologice ale partidului. Media, împreună cu alte ramuri ale aparatului cultural, trebuiau să propage o istorie selectivă, distorsionată, din care toate datele ce contraveneau Partidului erau eliminate. Din acest motiv una dintre cele mai mari realizări ale glasnostului a fost sfârșitul acestei practici și începutul unei noi etape de reconstituire a istoriei sovietice. Politica glasnosti a fost concepută și implementată pentru a deschide informația socială relevantă publicului. Iar sursele de informare în masă trebuiau să ajute poporul să înțeleagă trecutul și prezentul său și să formeze în acesta o nouă mentalitate.

În primul rând personalitățile și evenimentele din trecut încep să fie tratate din perspectiva adevărului. Apar informații noi, neștiute până atunci despre multe dintre evenimentele despre care se credea că se știe totul. Încep să se publice articolele care îl condamnă pe Stalin și atrocitățile săvârșite de acesta. De asemenea sunt aduse în discuție nume interzise anterior și șterse din memoria publică precum Buharin, Troțkii, Zinovev, Kamenev, Ceajanov, Kondrațev ș.a. Ziarele și revistele publicau documente, testemoniale sau corespondețe ale celora dintre ei care erau în viață sau ale rudelor acestora. În fiecare vineri, în Pravda era adăugat un supliment dedicate zonelor tabu din istorie.

Turnura în conștiința istorică sovietică a fost stimulată foarte mult de publicarea romanelor interzise anterior, care reflectau trecutul stalinist și represiile. Majoritatea acestora au fost scrise în 1960 și erau răspândite de Samizdat. Lucrările acestora sunt acum publicate și vândute în mii de exemplare. Cele mai reprezentative și marcante opere din această categorie sunt cele ale lui Boris Pasternak – „Dr. Jivago” (scris în anii 1950 și publicat pentru prima dată în Novîi Mir în 1988), și ale lui Aleksadr Soljenițîn – „Arhipelagul Gulag” (publicat din 1989 pe fragmente, iar în 1990 în întregime). Datorită acestui ultim roman, tirajul revistei Novîi Mir a crescut de la 250000 la mai mult de 1 milion de copii. De asemenea sunt reabilitați și acei autori care au emigrat din țară. Printre aceștia se numără Soljenițîn, Brodțkii, Nekrasov, Zameatin ș.a.

În afară de articole și romane, trecutul istoric este schițat și în piese de teatru și filme. Fiind opere de artă, datorită influnței glasnosti, acestea au fost o sursă de învățare mult mai importantă decât cărțile de istorie. Acestea din urmă, datorită informației pline de doctrine ideologice, erau considerate acum inutile și redundante. Piesele teatrale ale lui Șartrov, printre care „Diktatura Sovesti” [Dictatura conștiinței], „Dalșe, Dalșe, dalșe” [Mai departe, mai departe, mai departe], „Brețkii Mir” [Pacea din Brest] au atins o audiență de milioane de oameni. Este pentru prima dată când populația este familiarizată cu figurile politice interzise până acum, precum Buharin, Zinovev sau Troțkii.

Rolul esențial al glasnostului în acest domeniu a fost creșterea tinerei generații în spiritul adevărului și dreptății și re-educarea generațiilor mature pentru a lua hotărâri obiective. Acestea aveau drept scop evaluarea prezentului și formarea unei noi mentalități. Datorită activităților întreprinse de media și de autorii menționați mai sus, examenul de istorie a fost anulat în școli. Prin intermediul media și a operelor publicate elevii interesați erau mai bine informați decât profesorii.

2.3.3 Deschiderea față de Vest

Datorită noii mentalități politice și a glasnostului, relațiile dintre blocul comunist și cel capitalist încep să se apropie și să se îmbunătățească treptat. În primul rând, altfel sunt tratate relațiile internaționale, care nu mai sunt concepute conform binomului alb-negru (alb – URSS și negru – statele capitaliste).

Mass-media joacă un rol activ în apropierea acestor relații. Pentru început, media din vest se utilizează ca surse de informație pentru articolele din media sovietică. Ulterior aceste surse se multiplică. Presa și televiziunea străină este utilizată de asemenea, ca materie primă pentru construcția articolelor. În afară de aprovizionarea jurnaliștilor sovietici cu surse de informație, media străină era considerată una definitorie, care interpretează și acordă un sens evenimentelor. Anexa nr.1 prezintă lista cu sursele media din Marea Britanie utilizate de ziarul Pravda în perioada 1987 – 1988, iar Anexa nr. 2 – lista cu politicieni britanici menționați în articole pentru aceeași perioadă.

Un alt pas pentru apropierea dintre cele două blocuri îl reprezintă știrile internaționale, difuzate în media sovietică. Informația era preluată din 3 surse principale de activitate jurnalistică. Din prima sursă făceau parte corespondenții aflați în ambasadele statelor respective. De exemplu, în Marea Britanie, în perioada ’85 – ’91, din cele 8 organe media prezente acolo, 5 dintre ele aveau reprezentanți permanenți pe teritoriu: emisiunea Vremea, ziarele Pravda, Komsomolskaia Pravda, Izvestia, și Trud. Timp de o lună, de exemplu – martie 1988, Pravda și Izvestia au avut ambele câte 24 de articole despre Regatul Unit, Vremea a avut 21, Krasnaia Zvezda – 8, iar Zaria Vostoka – 3. Cea de-a doua sursă era agenția de știri TASS, Reuter și Associated Press. Agențiile de știri aprovizionau Moscova cu un număr constant de informații, care apăreau mai târziu în buletinele de știri din presă sau TV. Iar, în final, în calitate de cea de-a treia sursă, erau considerați observatorii politici de la sediile organelor media din Moscova. Aceștia realizau comentarii și analize ale evenimentelor remarcante.

O altă colaborare dintre media sovietică și cea din țările vestice o reprezintă seria de articole, sub formatul unor dezbateri. În acestea era prezentat punctul de vedere sovietic și punctul de vedere internațional. Articolele erau redate în Pravda, în rubrica intitulată „Din diferite poziții”. Articolul, sau mai bine zis discursul, se referea la aspectele din relația est-vest (influența NATO, Pactul de la Varșovia, dezarmările etc) și era scris de o sursă occidentală. După care, acest reportaj primea o replică din partea unui jurnalist sovietic. Participanți la astfel de dezbateri au fost și redactorii de la „The Guardian”.

Comparativ cu instituțiile străine, media sovietică sau cea a blocului sovietic avea o acoperire mult mai mare a relațiilor internaționale. Dacă am compara numărul țărilor, regăsite într-un mod sau altul, în buletinele de știri, atunci acest număr ar fi de 3 ori mai mare în cadrul programului Vremea, decât la ABC. În martie 1988, Vremea s-a referit în reportajele sale, aproximativ la 54 de țări, în timp ce știrile BBC sau ITN s-au referit la 27, respectiv 26 de țări. Dacă cantitativ acoperire mai mare o avea media sovietică, nu aceleși lucru putem afirma și atunci când ne referim la aspectul calitativ. De obicei aceste reportaje nu erau o sursă de informație obiectivă. Evenimentele erau redate distorsionat, prin prisma ideologică și cea a propagandei de partid. Conform standardelor occidentale, aceste știri externe aveau o tonalitate tristă și transmitea mesaje rigide și încărcate de decepție.

2.4 Reformele esențiale din sfera publică și mass-media

Politica glasnosti nu doar a perfecționat ramurile media existente deja, dar a și inițiat o serie de domenii noi. Acesta fiind unul dintre marile sale aporturi. Schimbările și inovațiile determinate de glasnosti au avut drept consecință reformarea întregii opinii publice și modificarea modului de gândire al populației.

Cea mai importantă consecință a acestei politici a fost crearea unei adevărate opinii publice. „Se întâmplă ca poziția și premisele opiniei publice să ia naștere prin contradicția față de opinia oficială. De multe ori opinia publică se construiește nu doar conlucrând cu opinia oficială, ci și din mișcările și ideile ce iau naștere în interiorul diferitor grupuri, din prelucrările diverselor fapte, reacții, trăiri sau evenimente. Cu alte cuvinte, opinia publică este totodată produsul dezbaterilor care au loc în grupuri formale sau informale, este o consecință a milioanelor de dialoguri ce au loc în cadrul unei comunități sociale”. Raportarea la opinia oficială a statului a fost și metoda prin care a luat naștere și opinia publică în URSS.

Văzând că i se acordă o libertate și că nu mai este supusă cenzurii, opinia publică a devenit foarte flexibilă, ceea ce a dus la polarizarea opiniilor – un fenomen nou în societatea sovietică. Media a început să reflecte diferite opinii politice, astfel încât opinia publică a devenit mai influentă. În perioada dinaintea perestroika de fapt nici nu exista o opinie publică în adevăratul sens al cuvântului. Toate discursurile publice sau instituțiile care ar fi trebuit să reprezinte opinia publică, erau influențate de politica oficială a partidului și continuau linia propagandistică a acestuia, fără a genera pluralismul opiniilor și cel social. În aceste condiții, în perioada perestroika, opinia publică ia naștere datorită răspândirii media, dar și politicii de democratizare a partidului. Chiar de la început multe organe de presă redactează articole, care aveau să depășească limitele discursurilor propagate oficial de partid.

Apariția discuțiilor publice a fost determinată în primul rând de sistemul politic din stat, dar a fost continuată de mass-media. Astfel primul Congres al Deputaților Poporului trebuia să realizeze o activitate publică semnificativă. Sesiunile acestuia erau transmise la radio și televiziune, și trezeau în conștiința populației un interes deosebit, în special prima sesiune a Congresului, care a fost urmărită cu o atenție deosebită de către majoritatea populației. Cercul actorilor ce făceau parte din sfera publică s-a lărgit și el: în afară de politicieni au început să activeze și membrii organizațiilor publice, uniunilor artistice, organizațiilor informale, iar la începutul anilor ’90 și a partidelor și mișcărilor politice. Printre participanții activi în sfera publică se mai numărau și jurnaliști, oameni de știință, scriitori, artiști, cinemofili etc, precum și cetățeni obișnuiți preocupați de activitatea politică.

Astfel au început să apară și locuri pentru discuții spontane, inițial sub forma unor întâlniri ocazionale, iar mai târziu prin crearea cluburilor politice și organizațiilor informale. Este important de apreciat faptul că masele încep să fie valorificate, iar poziției acestora li se acordă o atenție specială, fapt nemaiîntâlnit până acum. Deja oamenii politici înțeleg că ideile lor aveau nevoie de susținerea maselor, iar aderența publicului devine un factor important în lupta pentru putere.

Un progres deosebit de important este separarea media de către stat, ceea ce însemna că atunci când un jurnalist sau un organ de presă exprima o anumită părere, aceasta nu reprezenta neapărat și poziția partidului.

O caracteristică specifică perioadei glasnosti este apariția „curierului cititorilor” în reviste și cotidiene. Acesta înseamnă o serie de scrisori trimise la adresa redacției de către cititori. Numărul acestor scrisori crește uimitor, ajungând, în această perioadă, la aproape 70 de milioane pe an. Fiecare persoană putea să scrie despre temele care o preocupau mai mult și să trimită această scrisoare la adresa redacției, cu scopul de a fi publicată și de a atrage atenția publică asupra temei respective. În perioada perestroika aproape fiecare dintre scrisorile ce conțineau păreri și opinii adverse, generau o adevărată polemică. Multe ziare au început să tipărească astfel de scrisori pe primele pagini. Pentru presa din occident această rubrică reprezenta o sursă de cunoaștere a realității vieții sovietice, iar pentru politicieni – o modalitate de a cunoaște doleanțele poporului. Aceștia le utilizau de multe ori în discursurile lor, bazându-se pe așa-zisa dorință a poporului pentru a-și susține/argumenta propriile idei și propuneri.

Datorită libertății și diversității opiniilor promovate de glasnosti, încep să apară reviste noi, ce se referă la o gamă largă de domenii. Cu toate acestea încă se resimte influența partidului asupra publicațiilor, deoarece, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate se referă la problemele politice, economice sau sociale.

Se atestă un adevărat dezgheț al presei demonstrat în special prin tendința de a difuza, în detrimentul rapoartelor – interviuri, discuții la masa rotundă și scrisori din partea cititorilor. Se liberalizează agențiile de presă tradiționale TASS și Novosti, dar apare și una nouă – Interfax, creat de Gostelradio (Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiofuziune). De asemenea apar primele organe media independente. Un alt subiect sensibil ce începe să fie relatat în presă este internarea forțată în spitale psihiatrice a oponenților politici sau altor persoane ce nu se supuneau sistemului.

O revoluție culturală și o reformare s-a realizat și în cadrul radioului și televiziunii. Crește numărul emisiunilor televizate și ale posturilor de radio, multe dintre care fiind înființate în parteneriat cu companiile occidentale. De asemenea se atestă o trecere de la monolog la dialog, de la comunicarea unidirecțională la cea bidirecțională, sub formatul dezbaterilor. Datorită necesității populației de a se exprima liber și de a primi informațiile de care are nevoie, apar diferite emisiuni în care se abordează o multitudine de subiecte (cultura, distracțiile tineretului, muzica rock etc). Acestea au ton nou, iar această perpectivă de abordare atrage interesul unui număr tot mai mare de telespectatori.

Un alt domeniu în care glasnostul aduce schimbări esențiale este și fotojurnalismul. Până acum fotojurnalismul sovietic nu avea rolul de a informa, ci de a îndoctrina, portretizând o realitate fantomă. De obicei erau prezentate imagini cu muncitori sovietici fericiți și zâmbitori. Majoritatea fotografiilor sovietice au continuat aceleași trăsături. Pe data de 12 mai 1988, în Pravda a fost publicată una dintre primele fotografii care a prezentat o altă abordare a realității (Anexa nr. 3). Fotografia era însoțită de comentariul „Fața deficitului”. Imaginea prezenta o scenă familiară pentru oricine a făcut cumpărături în vre-o unul dintre orașele sovietice: o masă mare de persoane panicate, încercând să cumpere măcar ceva din produsele de bază. Aceasta este o reprezentare a crizei puternice a URSS-ului, detaliată în capitolul anterior. Important de remarcat este faptul că până în 1985 o astfel de fotografie ar fi fost interzisă.

În epoca glasnostului, acces la media sovietică au avut nu doar jurnaliștii capitaliști, ci și companiile străine, prin cumpărarea spațiului de publicitate. Publicitatea a fost prezentă în media sovietică și înainte de glasnosti. Aceasta însă, datorită insuficienței produselor, se limita la informarea populației despre bunurile și serviciile disponibile pentru ei în magazinele statului. Acestea erau de fapt niște brief-uri scurte, și care prezentau caracteristicile și prețurile bunurilor aflate la reduceri și adresa magazinului de unde acestea puteau fi achiziționate. Astfel de reclame erau stilistic vorbind rigide și puține, reflectând gama săracă de produse și absența presiunii competitive de a vinde bunurile produse de industria sovietică. Însă odată cu pătrunderea pe piață a companiilor străine, acestea și-au plasat reclamele lor la televiziunea sovietică. Iar astfel de companii precum Pepsi prezentau pe piața sovietică reclame similare cu cele din vest.

În lucrarea sa, Roskin interpretează altfel importanța glasnostului: „Gorbaciov a subapreciat rezistența naționalismului local, iar când a permis glasnostul, la sfârșitul anilor ’80, multe republici sovietice au ales calea independenței, conduse de statele baltice Lituania, Letonia și Estonia …”. Astfel glasnostul a fost politica care a permis republicilor unionale să își dobândească independența.

O altă consecință, extrem de importantă, a glasnostului a fost promulgarea legii despre mass-media, care a consolidat mass-media drept cea de-a patra putere în stat. Toată activitatea presei, radioului și televiziunii era reglementată de CC al PCUS. Din acest motiv, glasnostul a facilitat aspirațiile redactorilor și jurnaliștilor de a crea o bază legală, prin care care să acorde autonomie mass-media și să elimine cenzura.

Datorită acestor eforturi la data de 12 iunie 1990 este adoptată de către Sovietul Suprem al URSS Legea Presei și a altor media. Trei principii de bază ale acestei legi au fost: eliminarea cenzurii, libertatea presei și pluralismul conducătorilor, care permitea oricărui cetățean care a atins vârsta de 18 ani, nu doar organizațiilor publice, să înființeze o nouă sursă media. Primul articol al acestei legi stipulează că libertatea cuvântului și a presei sunt garantate de Constituția URSS, iar aceasta prevede exprimarea părerilor și opiniilor, selectarea și răspândirea informațiilor și ideilor sub orice formă. Tot această lege interzice monopolizarea oricărei media (presă, radio, TV sau altele). Aceasta a oferit o bază legală pentru înregistrarea și fondarea a noi publicații, dar a și ridicat la un nivel mai înalt calitatea și importanța media existente.

Capitolul 3.

Rolul mass-media în schimbarea mentalităților politice

3.1 Considerente metodologice

Cercetarea are la bază studiul de caz cu tema „Rolul mass-media în schimbarea mentalităților politice”. Aceasta, în condițiile în care programul perestroika prevedea în primul rând reformarea Uniunii Sovietice prin schimbarea modului de gândire al societății civile. În cadrul cercetării au fost utilizate următoarele metode: analiza documentelor – discursurile lui Gorbaciov, materialele media și analiza datelor obținute în cadrul cercetărilor sociologice din revista „Vestnik obșcestvennogo mnenia [Mesagerul opiniei publice]”.

Cercetarea este construită având la bază prezentarea unui ansamblu de idei, studii și evenimente și are drept obiectiv studierea perioadei istorice din Uniunea Sovietică cuprinsă între anii 1985 – 1991. Analiza tuturor surselor bibliografice, mi-a permis să fragmentez această perioadă în trei intervale: 1985 – 1986 – perioada în care perestroika este prezentată de discursurile lui Gorbaciov; 1987 – 1988 – perioada în care mass-media preia și promovează acest program de restructurare; 1989 – 1991 – perioada în care cursul perestroika este stabilit de către populația din Uniunea Sovietică.

Conform acestei periodizări, am constatat că programul de reforme al lui Gorbaciov s-a realizat pe baza următorului algoritm: relația triadică dintre conducere – mass-media – public. Corelarea acestui algoritm cu divizarea perioadei perestroika, menționate anterior, a determinat stabilirea a trei etape esențiale în derularea procesului de restructurare a societății:

I etapă – 1985 – 1986: presupune analiza discursului politic al Secretarului General al PCUS – Mihail Gorbaciov;

II etapă – 1987 – 1988: prevede analiza discursului mediatic – articolele reprezentative din presă;

III etapă – 1989 – 1991: presupune analiza atitudinii și reacției populației față de procesul perestroika – sondajele de opinie.

Prima etapă ține de anii 1985 – 1986 și este perioada de introducere a programului perestroika în structurile guvernamentale și civile. Aceasta este caracterizată preponderent de politica activă de implementare a procesului perestroika, realizată de Gorbaciov. Din acest motiv au fost studiate discursurile și prezentările publice ale conducătorului URSS în perioada februarie – septembrie 1986, perioada în care această politică a fost cea mai vizibilă. În urma studiului au fost selectate trei dintre cele mai semnificative discursuri ținute de Gorbaciov: discursul ținut în cadrul Plenarei a XXVII al PCUS, din 25 februarie 1986, cuvântarea susținută cu ocazia întrunirii cu activul de partid din regiunea Habarovsk, din 31 iulie 1986 și discursul susținut în fața activului de partid din Ținutul Krasnodar, din data de 18 septembrie 1986. Acestea au fost analizate comparativ, prezentând principalele asemănări și trăsăturile specifice ale fiecărui discurs.

Toate aceste expuneri publice au fost analizate din perspectiva semantică, reliefând temele principale din cadrul discursului. S-a pornit de la evidențierea temei principale – axei discursului, prezentând apoi celelalte idei, argumente, exemple, care au susținut tema respectivă. Toate aceste linii de subiect formând tema de bază, pentru care a fost construit discursul. De asemenea subiectele au fost analizate și din perspectiva contextului în care a fost prezentat discursul. Prezentarea principalelor idei, precum și tehnicile și metodele utilizate de Gorbaciov au evidențiat condițiile implementării programului perestroika.

Un rol esențial, însă, în realizarea restructurării l-au avut mass-media, care au fost liantul dintre discursul politic al guvernării și implicarea populației. Din acest motiv, cea de-a doua etapă (1987 – 1988) este caracterizată de preluarea discursului lui Gorbaciov de către sursele mass-media. Acestea au continuat implementarea procesului perestroika, inițiat de Gorbaciov, prin propagarea celor mai importante supoziții ale acestui program în articolele de presă, emisiunile radio și cele televizate, sau în alte materiale media. Din acest motiv a fost necesară monitorizarea presei și analiza celor mai semnificative articole care s-au referit la perestroika. Monitorizarea a trei ziare – Pravda, Literaturnaia Gazeta și Moscovskie Novosti a fost realizată în intervalul martie – mai 1987. A fost ales acest interval, deoarece în această perioadă activitatea presei ar fi trebuit sa fie cea mai evidentă. Aceasta datorită întrevederei, din februarie 1987, a lui Gorbaciov cu conducătorii organelor media, cărora le-a fost cerut să participe activ în procesul de implementare a perestroika.

În urma monitorizării de presă au fost selectate câte un articol din fiecare sursă: 1. articolul scris de catre A. N. Iakovlev – „Descoperind dialectica perestroika”, publicat în ziarul Pravda pe 18 aprilie 1987; 2. articolul scris de M. Pavlov – „Lipsă de răbdare”, publicat în ziarul Literaturnaia Gazeta pe 29 aprilie 1987; 3. articolul scris de V. Turovskii – „Cei mai buni ani din viața noastră”, publicat în Moscovskie Novosti pe 15 mai 1987. Acestea au fost alese în dependență de criteriul cantitativ – enumerarea termenului „perestroika” și criteriul calitativ – reflectarea a cât mai multe aspecte din programul perestroika. Analiza articolelor a urmat aceeași structură ca și analiza discursurilor lui Gorbaciov. În cadrul acesteia au fost prezentate de asemenea temele principale ale procesului perestroika, dar raportate la contextul și la perspectiva din care acesteau au fost scrise de către autori.

Cea de-a treia etapă – 1989 – 1991 este etapa în care cursul strategic al perestroika este determinat în mare parte de poziția societății civile. Aceasta este perioada în care este stabilită imaginea perestroika, percepută de populație și este derminat cursul acesteia. După cum susținea N. Frigioiu: „Imaginea publică are un caracter impersonal, colectiv și primordial”. Din acest motiv am apelat la rezultatele diferitor cercetări sociologice, realizate de Institutul de Sociologie al Academiei de Științe a URSS și de sociologi din cadrul Institutului, pentru a determina schimbările atitudinale manifestate la nivelul societății civile. Aceste cercetări au fost prezentate în jurnalul sociologic – „Vestnik obșcestvennogo mnenia”. Au fost utilizate astfel 3 studii – primul dintre ele a analizat mass-media în calitate factor determinant al democratizării societății, cea de-a doilea a cercetat atitudinea populației față de politica externă a statului și față de țările occidentale, iar cel de-al treilea studiu, realizat în 2010, a prezentat atitudinea actuală a societății față de schimbările esențiale realizate în perioada perestroika. Interpretarea acestor sondaje de opinie a evidențiat opinia și comportamenul societății față de procesul de restructurare.

3.2 Analiza discursului lui Gorbaciov

După cum susține Camelia Beciu „rolul unei analize de discurs este de a identifica strategiile prin care actorii sociali construiesc unitatea aparentă a discursului și, deci, o poziție, punând în evidență anumite condiții de producere.” Am analizat toate discursurile din această perspectivă, și le-am prezentat conform etapelor descrise de autoare: „identificarea strategiei de discurs, formularea ipotezelor referitoare la efectele de discurs și interpretarea poziției discursive în funcție de un contract de comunicare”.

Trei discursuri care mi s-au părut extrem de relevante și reprezentative pentru a analiza procesul perestroika sunt din anul 1986 și au fost ținute în cadrul Plenarei a XXVII al PCUS, cu ocazia întrunirii cu activul de partid din regiunea Habarovsk și cu activul de partid din Ținutul Krasnodar. Înainte de a le analiza pe fiecare în parte, pot generaliza câteva trăsături comune întregului discurs gorbaciovist, în urma analizei tuturor celor trei prezentări.

Gorbaciov a ținut discursuri extrem de înălțătoare și pline de viață. Cuvintele sale înflăcărate și aprinse au avut scopul de a anima spiritele și de a trezi conștiința umană. Sau, dacă ar fi să redau cu cuvintele liderului sovietic „nu trebuie să ne temem să mergem înainte, să riscăm, să ne asumăm responsabilități”. Tonalitatea întregului discurs este una sobră și oficială, datorită circumstanțelor în care este prezentat, una extrem de impunătoare și înălțătoare. E vizibil faptul că Gorbaciov încearcă să persuadeze colegii de partid și să convingă populația de veridicitatea afirmațiilor sale, apelând la diferite instrumente puternice – evocarea trecutului glorios, continuitatea argumentelor logice, legătura cauză-efect, sau uneori, miza pe impactul emoțional.

Imaginea 1. Gorbaciov răspunzând întrebărilor jurnaliștilor în timpul unei pauze din cadrul

Congresului Deputaților Poporului URSS, Noiembrie 1990

O altă trăsătură specifică care și-a lăsat amprenta asupra întregului discurs politic a lui Gorbaciov a fost citarea și întoarcerea către teoriile leniniste. În orice idee, reformă, soluție propusă de acesta, se căuta un fundament în cuvintele lui Lenin. Acestea aveau rolul să confirme și să le întărească valoarea ideologică și autentică. Chiar dacă, după cum susține N. Frigioiu, „funcțiile justificativă și incitativă, ale ideologiei leniniste, au un rol predominant: propaganda devine un alter ego al discursului ideologic”. În pofida acestui fapt, secretarul General și-a dorit ca întreaga sa activitate să fie o continuare a teoriilor lui Marx, Engels și Lenin. Exemple în acest sens sunt numeroase: „democratizarea, participarea muncitorilor reprezintă principală forță de evoluție a statului”, „mai puține fraze pompoase și pălăvrăgeală, și mai multă muncă cotidiană pentru îndeplinirea nevoilor populației” etc.

Similar în toate aceste expuneri este și structura conform căreia Gorbaciov își prezintă discursul. El este consecvent în idei și merge pe același plan în toate aceste expuneri publice. Mai întâi prezintă contextul socio-economic al țării, evidențiind condițiile precare – creând astfel premisele pentru perestroika, după care descrie reformele din sfera economică, iar mai apoi cea socială, care se referă implicit la democratizarea societății. La sfârșitul discursurilor de obicei pune accentul pe oameni – pe rolul acestora în procesul perestroika, pe libera exprimare a opiniilor și pe glasnosti.

Primul discurs analizat al lui Gorbaciov este raportul politic al CC la Plenara XXVII al PCUS. Aceasta s-a desfășurat la data de 25 februarie 1986, iar în cadrul acesteia, Gorbaciov a prezentat un amplu program de acțiuni. Întregul discurs este unul plin de elan, încărcat de grandoarea și importanța istorică atât cea trecută, cât și cea viitoare a națiunii. Prin utilizarea succesivă a substantivelor Patrie, Națiune, Socialism, Lenin ș.a este propagată imaginea dezirabilă a unui viitor sublim pentru întreaga națiune socialistă.

Putem sesiza o tendință puternică de dualitate: pe de o parte maniera apoteotică caracteristică tuturor liderilor URSS de a prezenta națiunea sovietică – elogiază sistemul socialist, enumeră toate meritele sale, descrie supremația asupra sistemului capitalist, iar de cealaltă parte nevoia de a prezenta și aspectele negative ale socialismului. Este primul lider sovietic care își permite o astfel de abordare a sistemului per-ansamblu. Dacă până acum se considera discursul Secretarului General al PCUS drept adevărul incontestabil, Gorbaciov este cel care încearcă treptat să schimbe această perspectivă. Discursurile sale sunt primele exemple care redau esența perestroikăi sale – prezentarea unei realități veridice. De exemplu, atunci când vorbește despre situația națiunilor din componența URSS-ului, acesta afirmă că revoluția din octombrie a diminuat toate conflictele dintre națiuni și a instaurat socialismul pacifist. Și cu toate că se mândrește cu multicularitatea socialistă, sunt prezente și în acest domeniu câteva probleme asupra cărora merită de atras atenția. Practic întreaga cuvântare abundă cu astfel de exemple, iar concluzia dedusă este că Gorbaciov a fost liderul reformator care a încercat să realizeze o schimbare lentă a sistemului, bazându-se pe fondul vechi, tipic socialist, însă atribuind forme moderne, autentice.

Chiar de la începutul discursului, Gorbaciov punctează faptul că Plenara XXVII al PCUS se desfășoară într-un moment de cotitură din viața țării sale și a întregii lumi, în general. Din acest motiv el acordă muncii sale un rol esențial și accentuează responsabilitatea căzută pe umerii săi și a întregului partid, în fața statului pe care îl conduce. Această responsabilitate mai este determinată și de proiectarea URSS-ului în viitor, mai ales că se apropia sfârșitul secolului XX, iar hotărârile acestei Plenare ar trebui să marcheze cursul pentru mulți ani înainte, un curs care să ridice societatea sovietică la un nou nivel de dezvoltare și care să grefeze poziția socialismului pe arena internațională.

Aceast raport se structurează pe mai multe părți, ce prezintă domeniile de interes ale programului de reforme și pe baza cărora se vor formula principalele direcții:

Lumea modernă: principalele tendințe și controverse

Accelerarea dezvoltării socio-economice a țării – cursul strategic

Continuarea democratizării societății, implicarea populației în procesul de guvernare a sistemului socialist

Obiectivele și direcțiile principale în strategia politicii externe a partidului

Partidul

Concluziile discuției despre noua versiune a programului și schimbările în structura de partid

Toate acestea au fost amplu analizate și detaliate, prezentând fiecare aspect al programului perestroika. Acesta este abordat din toate perspectivele și include modificări în majoritatea domeniilor: industrie, știință, agricultură, finanțe, învățământ etc. Drept obiectiv principal al perestroika a fost redresarea economică, socială, politică și ideologică a statului.

Un alt obiectiv ce ar trebui atins în urma discursului este adeziunea întregii națiuni în jurul idealurilor socialiste, dar și a noilor concepții propuse. Tonalitatea întregului discurs este una extrem de optimistă și plină de viață, în special pentru că urmărește coeziunea și susținerea populației. Elanul populației ar fi trebuit să fie animat nu doar de teoriile marxist-leniniste, ci și de încrederea și siguranța cu care erau prezentate aceste concepții. Tendința comunistă de a prezenta fenomenele într-o manieră pozitivă, plină de speranță și care profilează un viitor superb, chiar dacă la un nivel mai redus, este păstrată în continuare în prezentarea lui Gorbaciov: „Noi privim încrezători către viitor, pentru că ne bazăm pe sprijinul puternic din partea poporului. Noi privim încrezători în viitor pentru că activăm în interesele Patriei noastre Socialiste, în numele idealurilor mărețe….”.

Primul subcapitol al raportului nu este întâmplător dedicat analizei situației internaționale. Liderul face trecerea de la global la local pentru a defini problema țării sale în contextul mondial și pentru a ridica nivelul dezvoltării statului său la standardele internaționale. Din acest motiv el subliniază acele schimbări dictate de tendințele lumii moderne, enumerând măsurile care ar trebui implementate și în URSS, sub denumirea de „noi factori economici, politici și tehnico-științifici.”

Al doilea subcapitol se referă la cursul strategic planificat pentru accelerarea și dezvoltarea socio-economică a țării. Aici Gorbaciov face trimitere la Plenara din aprilie 1985, unde au fost menționate pentru prima dată aceste principii. El acordă o semnificație aparte accelerării dezvoltării socio-economice a țării, considerând aceasta ca fiind cheia soluționării tuturor problemelor interne și externe de natură economică, socială, politică, ideologică. „Esența accelerării constă în conferirea unui nou stadiu dezvoltării: intensificarea producției pe baza progresului tehnico-științific, restructurarea economiei, forme eficiente de conducere, organizarea și motivarea muncii”.

Programul perestroika (programul de reconstrucție) este foarte bine pus la punct și extrem de atent și detaliat, în cadrul acestei Plenare. Nici o direcție din politica economică nu a scăpat de o analiză amplă și de o evaluare, soldată cu propuneri pentru ameliorare. Prima direcție analizată este economia națională. Aici sunt prezentate planuri de activitate pentru fiecare domeniu în parte: complexul energetic, industria metalurgică și chimică, infrastructură, etc. Trăsătura comună pentru toate este că acestea se vor baza pe ideile tehnico-științifice și în toate aceste domenii se vor introduce mașini și aparatură de ultimă generație. Această electronizare și automatizare a procesului de producție va determina un nivel mai avansat economic, obținându-se o calitate performantă a produselor.

Gorbaciov pune un accent deosebit pe această activitate și își direcționează toate eforturile pentru a grăbi realizarea acestui proces. De acest lucru ne putem convinge în urma planurilor cincinale elaborate pentru mulți ani înainte, ajungându-se până la anul 2000. Toate măsurile și schimbările din domeniul tehnologic și industrial sunt calculate foarte bine în timp și în spațiu. De exemplu în urma îndeplinirii programului în inginerie „se estimează că eficiența producției economice va crește, iar timp de un an se va putea economisi munca a 12 milioane de oameni, 100 de milioane de tone de combustibil, și drept consecință se va putea obține un profit de mai multe miliarde de ruble”. Pentru complexul agro-industrial a fost stabilită o strategie similară. Acesta trebuia să se bazeze pe munca mașinilor și tehnologiilor performante, pe principiile rentabilității, pe contabilitatea veridică și agricultura intensivă, pentru a corespunde normelor de calitate anticipate.

O caracteristică interesantă a întregului discurs gorbaciovist, cât și a procesului perestroika este dualitatea dintre păstrarea organelor și mentalității vechi, socialiste și instalarea procedurilor și structurilor noi de activitate. Poate acesta este și unul dintre factorii eșecului – incapacitatea de a le corela și infuncționalitatea celor două. De exemplu, prima din cele câteva direcții principale în restructurarea sistemului economic stabilit de CC al PCUS și Politburo-ul său, este „să îmbunătățească eficiența gestionării centralizate a economiei, să consolideze rolul centrului în realizarea obiectivelor economice principale din strategia partidului…”. Cu toate acestea următoarele direcții prevedeau acordarea auto-finanțării, o contabilitate reală, rentabilitate, și o independență a întreprinderilor, democratizarea conducerii întreprinderilor și creșterea rolului colectivelor muncitorești. Această ultimă direcție avea scopul să întărească controlul de jos și glasnostul în munca organelelor economice.

Aceste principii au anticipat de fapt elaborarea „Legii cu privire la Întreprinderile de stat” din anul 1987. Fapt ce demonstrează că Gorbaciov avea clar definte obiectivele și chiar de la începutul guvernării sale știa ce urmează să facă, doar că toate reformele s-au realizat treptat, conform unei continuități logice, pregătind mai întâi teritoriul și oamenii ce aveau să participe. El își dorea să creeze un stat cu o economie care să îmbine centralizarea cu economia de piață, similară cu cea a Chinei. Un alt argument al faptului că se dorea trecerea la o economie de piață este și stabilirea prețului în dependență de cerere, chiar dacă liderul de la Moscova nu îl definește în acești termeni: „Prețurilor ar trebui să li se acorde o flexibilitate sporită, acestea ar trebui stabilite nu doar în dependență de cheltuieli, dar și de proprietățile de consum ale bunurilor, de calitatea lor, de corelația dintre produs și necesitățile și cerințele populației.”

Este ușor de remarcat faptul că Gorbaciov pregătește teritoriul pentru viitoarele acțiuni și că acest discurs este unul care deschide drumuri, pentru că urmează o adevărată pledoarie pentru oferirea libertăților firmelor și întreprinderilor private. De asemenea, acesta propune oferirea unei libertăți și independență în luarea deciziilor de conducere din partea organizațiilor din statele Uniunii Sovietice în chestiunile legate de producție, infrastructură, întreprinderi etc. Aceste propuneri ale sale dovedesc încă o dată faptul că perestroika era bine stabilită, iar ezitarea sa în acest discurs este o consecință a încercării de a păstra echilibrul dintre un sistem rigid și conformist și reformele inovatoare.

Cea de-a treia parte a discursului este intitulată „Continuarea democratizării societății, implicarea populației în procesul de guvernare a sistemului socialist”. Aici rolul principal îi revine nu doar liderului sovietic, ci și Partidului și deputaților Sovietului Suprem. Acesta de asemenea atrage atenția și către cea de-a doua variabilă – poporul. Și dacă acesta este considerat elementul fundamental pentru realizarea cu succes a perestroika, tot el este în măsură să fie informat despre conducerea statului. Gorbaciov dă o putere destul de mare, inițial doar în cuvinte, populației, considerând că orice persoană are dreptul să influențeze în luarea deciziilor politice și să urmărească dacă le sunt îndeplinite toate drepturile. Pentru facilitarea acestui proces se cere implicarea diferitor comisii, sindicatelor și mass-media.

După restructurarea economică, (măsură necesară de întreprins datorită situației critice din țară) democratizarea societății a fost al doilea pilon puternic pe care s-a sprijinit politica lui Gorbaciov. El consideră că acest proces este absolut necesar pentru fiecare cetățean în parte. Pentru realizarea acestei politici enumeră două direcții principale: Constituția și glasnostul. Secretarul General al PCUS amintește faptul că Constituția URSS oferă posibilitatea de a realiza discuții și alegeri naționale în legătură cu proiectele fundamentale din stat sau proiectele de hotărâri ale Sovietelor locale (sunt printre primele fundamente ale „Legii despre alegerea deputaților URSS de către popor” din 1988).

Gorbaciov menționează și canalele prin care se va realiza democrația, printre acestea numărându-se adunările cetățenilor, scrisorile muncitorilor, presa, radioul, televiziunea. Cu alte cuvinte toate canalele prin care se poate exprima opinia publică. Aici intervine rolul conceptului glasnosti. Pentru că datorită glasnostului și libertății de exprimare este posibilă schimbarea mentalității și psihologiei societății. Iar Gorbaciov pune un deosebit accent asupra acestui fapt: „Fără glasnosti nu este, și nici nu ar putea fi democratizarea, creația politică a maselor, participarea lor la guvernarea statului”.

Cel de-al patrulea capitol este dedicat politicii externe a statului, în mod special relației cu SUA. Cu toate că Gorbaciov prezintă idei pacifiste și propuneri de încetare a războiului rece, atitudinea față de SUA se menține în continuare rece. Persistă maniera URSS-ului de a învinovăți partea americană pentru derularea războiului rece. Gorbaciov este prezentat din perspectiva liderului pacifist și deschis, care își dorește lichidarea armamentului și evitarea unui conflict nuclear. Mai mult decât atât, este prezentat socialismul, cu idealul său de a crea o lume pașnică, o lume în care fiecare își alege în mod liber calea lui de viitor.

Și chiar dacă la capitolul relația SUA – URSS, Gorbaciov nu sugerează foarte multă siguranță, în ce privește problema dezarmării și pericolului nuclear, argumentele sale sunt extrem de consecvente: securitatea națiunilor este o necesitate neapărată, securitatea dintre SUA și URSS poate exista doar fiind reciprocă, situația internatională actuală nu permite nimănui să își păstreze neutralitate. De lăudat sunt inițiativele propuse de Gorbaciov pentru ameliorarea situației. Printre acestea se numără soluționarea problemei legată de rachetele cu rază medie din Europa.

În acest discurs, Gorbaciov nu uită să facă apel și la propriul partid. Principala adresare către acesta este să învețe să funcționeze după o nouă metodă. Pentru realizarea procesului perestroika el cere de la Partid să înlăture conservatorismul și să privească real la lucruri, să utilizeze critica și auto-critica și să reducă din lauda excesivă. Acesta le amintește deputaților că aderența din partea populației se poate obține dacă acești văd și simt esența veridică al ideologiei. Iar pentru acest lucru este necesar ca fiecare membru să își desfășoare activitatea și munca conform principiilor legii.

Alte două discursuri semnificative pe care le-am analizat sunt la fel din anul 1986. Primul a fost ținut la data de 31 iulie, cu ocazia întrunirii cu activul de partid din regiunea Habarovsk și se intitulează „Perestroika e inevitabilă, ea îi privește pe toți, din toate punctele de vedere”. Cel de-al doilea discurs se numește „Aprofundarea perestroika, intensificarea muncii” și a fost rostit, de asemenea, cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții partidului din Ținutul Krasnodar, pe 18 septembrie. Am hotărât să fac o analiză comparativă a celor două pentru că se asemănă atât prin conținut, cât și prin circumstanțele în care au fost prezentate.

Ne putem convinge de faptul că propagarea procesului perestroika a fost elementul determinant al întregului discurs gorbaciovist din această perioadă, printr-o simplă analiză a repetării acestui termen – perestroika, prezent chiar și în titlurile discursurilor. Însuși Gorbaciov recunoaște acest fapt, însă motivează că importanța și necesitatea implementării acestui proces, necesită o atenție constantă din partea publicului.

În ambele discursuri putem observa același curs caracteristic – imperativul perestroika. Sau, mai bine zis, amândouă reprezintă o pledoarie a avantajelor acestui proces de restructurare. Gorbaciov explică încă o dată ce înseamnă de fapt perestroika și ce prevede ea. Spre deosebire de primul discurs, acestea două se axează mai mult pe factorul uman și nu pe elementele componente ale programului de restructurare. Gorbaciov face un apel la populație și subliniază faptul că oamenii sunt elementul esențial pentru realizarea acesteia. Prin această metodă încearcă în primul rând să îi informeze despre valoarea perestroika și să îi motiveze să participe în cadrul acesteia: „inițierea perestroika, a tuturor activităților perestroika se începe de la fiecare persoană în parte, prin definirea poziției sale sociale, prin înviorarea activității politice, profesionale, prin maximizarea responsabilității pentru munca pe care o îndeplinesc și pentru rezultatele finale”. Acest imbold nu doar ar determina populația să participe la reformarea sistemului, ci ar trece realmente către un alt mod de viață, o viață care să depășească conformismul, indiferența și rutina caracteristică perioadei sovietice.

Concluzia că fără perestroika nu se mai poate continua este argumentată și de ineficiența metodelor vechi de gestionare a economiei. Gorbaciov descrie metehnele cursului stabilit în perioada anterioară pentru a convinge populația să îi susțină politica și pentru a aprecia la adevărata valoarea rolul acesteia: „în 1975 a fost dată în exploatare fabrica de tricotaje Bikinsk. La mai bine de 10 ani de funționare, capacitatea sa este utilizată la maxim 40%. Aceasta înseamnă că banii investiți sunt un capital închis”.

În cele două discursuri ținute în cadrul întânirilor cu activele de partid face trimitere la Plenara XXVII al PCUS (textul discursului ținut de Gorbaciov în cadrul Plenarei fiind analizat mai sus) pentru a sugera că deciziile și hotărârile luate atunci sunt corecte și rentabile. Drept dovadă a acestui fapt este bine-voința cu care au primit oamenii aceste idei și faptul că aceștia nu vor să se mândrească doar cu acțiunile săvârșite de predecesorii lor. Din scrisorile primite, acesta afirmă că oamenii sunt mulțumiți de perestroika și că grija lor cea mare este ca nu cumva acest proces să fie stopat. Gorbaciov susține că prevederile luate atunci au început deja să fie realizate de persoanele responsabile: „în ultimele opt luni mai mulți indicatori economici au crescut cu 4.8% față de 4.1% stabilite, prin acest fapt depășindu-se nivelul economic de anul trecut și chiar obiectivele setate acum”. Astfel, acesta nu doar îndeamnă populația să accepte perestroika și să participe activ la realizarea ei, dar și prezintă un raport cu acțiunile punctuale realizate deja.

Cu toate acestea, scopul discursului este de a promova în continuare această politică și de a o difuza în rândul populației. Din acest motiv, realizările de până acum și susținerea din partea populației e doar o introducere pentru apelul la continuarea acestei politici. Gorbaciov este conștient de faptul că programul său este foarte amplu și că partea cea mai grea și mai mare încă urmează să fie desfășurată, motiv pentru se care depusă în continuare o muncă imensă.

Alte teme abordate în cadrul discursului au fost reformele punctuale pe care le prevede perestroika în sfera economică, socială și democratizarea statului – un rezumat al prezentării de la Plenara XXVII al PCUS. Iarăși menționează că orice persoană, indiferent de sfera în care activează trebuie să depună tot efortul pentru a ridica economia statului la un al nivel de dezvoltare. Primordial în această direcție este dezvoltarea aparatajului modern, de ultimă tehnologie, pentru că acesta maximizează cel mai mult eficiența economică. Diferența față de primul discurs este că acum explică mult mai clar acest aspect, prezentând și exemple astfel încât să înțeleagă și masele: „cheltuielile pentru introducerea noilor tehnologii se vor recupera timp de maximum un an jumătate, în timp ce dezvoltarea mecanismelor existente – timp de 5-7 ani”.

Pentru a oferi însă exemplele relevante fiecărui public și pentru a aborda discursul din perspective diferite, Gorbaciov prezintă programul perestroika în dependență de trăsăturile specifice regiunii. Astfel în discursul din Habarovsk, liderul a afirmat că planifică să schimbe tehnologiile de prelucrare a materiei prime din industria metalurgiei neferoase, silviculturii și pisciculturii cu altele mai moderne și eficiente. Pentru Ținutul Krasnodar, fiind o regiune agrară foarte mare, a fost stabilit un alt curs de dezvoltare a perestroika – dezvoltarea producției agrare se bazează pe progresul tehnico-științific, tehnologia intensivă, noi metode de gestionare, contabilitate reală și noul tip de om. Astfel, Gorbaciov își corelează mesajul în dependență de publicul-țintă pentru a fi mai convingător și relevant.

Cel de-al doilea pilon al politicii de restructurare, sau cea de-a doua direcție în discursul lui Gorbaciov este democratizarea societății. Cele două merg mână în mână, deoarece pentru dezvoltarea economică e necesară centrarea pe om. Stimularea libertății și activității civice are drept consecință dezvoltarea potențialului intelectual și creativ al populației. Acest lucru ar grăbi și mai mult procesul perestroika. Din aceste idei, deduse din concepția lui Gorbaciov, ne putem da seama că este primul lider sovietic care privește masele drept motorul ce pune în mișcare statul. Democratizarea societății prevede participarea fiecărei persoane la stabilirea și realizarea obiectivelor statului. Astfel Gorbaciov oferă o nouă abordare pentru evoluția sistemului – el consideră că perestroika ar trebui realizată și de sus în jos și de jos în sus.

O condiție esențială pentru democratizarea societății este și implementarea glasnostului. Glasnostul prevede accesul la informație din partea cetățenilor, ca o datorie morală și legală a statului. Gorbaciov cere ca acele aspecte care se discută în privat, în casele oamenilor, să fie acum discutate liber și în public. Acest lucru ar determina nașterea inițiativei, participării și implicării sociale. Cu o responsabilitate pentru acest proces este delegată și presa. Liderul consideră că jurnaliștii ar trebui să exprime în mod obiectiv și veridic toate evenimentele. Mai mult decât atât, Gorbaciov însărcinează și organele de stat să publice rapoarte de activitate și dări de seamă în ziarele naționale, astfel încât populația să fie la curent cu activitatea desfășurată.

3.3 Aportul mass-media în desfășurarea procesului perestroika

Implementarea politicii glasnosti a fost o directivă principală în politica lui Gorbaciov, apogeul său fiind perioada 1987 – 1988. Cerința lui Gorbaciov de a se forma un aparat de presă care să relateze obiectiv informațiile, fără distorsionarea acestora, s-a îndeplinit rapid, însă e necesară și o analiză a modului în care s-a desfășurat acest proces. Pentru a putea afirma dacă mass-media a fost un factor de influență și a condus la dispersarea discursului perestroika, inițiat de Gorbaviov, este necesară o analiză media a celor mai importante ziare din URSS. Din acest motiv am realizat monitorizarea de presă a trei ziare – Pravda, Literaturnaia Gazeta și Moscovskie Novosti, pe o perioadă de trei luni: aprilie – iunie 1987. Am ales această perioadă pentru a putea determina care au fost schimbările din media, după întrevederea lui Gorbaciov cu liderii mass-media, din februarie 1987. În cadrul acesteia, conducătorul URSS le-a cerut să își unească eforturile pentru a contribui la desfășurarea procesului perestroika. Fragmente din discursul lui Gorbaciov de atunci, sunt redate în Capitolul 2.

Prima publicație analizată a fost Pravda. Ziarul Pravda a fost fondat în anul 1912 de către V. I. Lenin, fiind principala sursă media a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Cotidianul a fost foarte mult timp, de fapt toată perioada sovietică, principala sursă de informare în masă și cel mai important ziar din țară. Din 1918, când s-a interzis presa ne-comunistă, ziarul Pravda a devenit cel mai influent și important organ de presă, iar ziua de 5 mai, ziua în care a apărut primul număr al ziarului, a fost declarată „Ziua presei”. A fost cel mai important formator de opinii în perioada sovietică, populația aflând despre cele mai importante evenimente, anume din acest cotidian. Pentru livrarea informației cât mai rapidă, s-a creat o linie aeriană specială între Moscova și Leningrad, care transporta acest ziar. Tirajul gazetei a ajuns în anul 1975 până la 10,6 milioane de exemplare. Toate articolele și programele prezentate aici, reprezentau adevărate directive de activitate atât pentru membrii partidului cât și pentru restul populației. Din acest motiv mesajele prezentate în acest organ media aveau cu siguranță un impact foarte puternic asupra populației.

Cel de-al doilea ziar analizat este Literaturnaia Gazeta. A fost un ziar literar și socio-politic săptămânal. Publicația a apărut pentru prima dată în 1929, la inițiativa lui Maxim Gorkii – scriitor sovietic, și era o gazetă literară, principalul instrument al Asociației Scriitorilor URSS. Din 1947 însă, aceasta nu este doar o gazetă literară, ci și un ziar socio-politic, în care erau prezentate o gamă variată de teme – literatură, artă, politică, drept, morală etc. Din 1967, formatul acesteia se schimbă, publicația având 16 pagini și devine astfel cel mai voluminos ziar din țară. În Literaturnaia Gazeta erau publicate articole ale unor renumiți scriitori sovietici, dar și străini, iar tematica reflectată în paginile ziarului era una dintre cele mai liberale și oferea posibilitatea de liberă exprimare, mai mult decât oricare altă publicație sovietică. Astfel, ziarul devine rapid, unul dintre cele mai citate publicații sovietice din lume. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să monitorizez această publicație. Cel de-al doilea motiv a fost principalul public țintă – intelectualitatea, acesta fiind clasa ce stabilește tendințe și oferă alternative de dezvoltare a societății.

În final, ultima publicație sovietică analizată a fost Moscovskie Novosti. A fost cotidianul creat în primul rând pentru populația din țările străine, reprezentând principala sursă de informare despre URSS. Ziarul era tipărit în SUA, Israel, Germania și Australia și difuzat în alte 54 de state din lume. Era, cu alte cuvinte, legătura dintre URSS și statele occidentale. Prima apariție a sa datează din 1930 și a fost tipărit în limba engleză. Mai târziu, în 1949, publicația a fost închisă din motive politice, iar ziarul începe să capete o influență deosebită în special în perioada perestroika. Datorită unei politici redacționale liberale, publicația a devenit una dintre cele mai populare și influente ziare sovietice. În anul 1990, acesta devine primul organ media independent.

Această scurtă incursiune a avut scopul să evidențieze că mass-media cercetate au fost cele mai semnificative și populare surse de informare în masă din URSS. Acestea au fost adevărate formatore de opinii și cele mai influente ziare, fiecare pentru targetul său.

În perioada în care a fost realizată monitorizarea de presă, foarte multe dintre articole s-au referit la politica de restructurare propusă de Gorbaciov. Și mai multe articole au relatat despre acele subiecte, pe care perestroika, și în special glasnostul, le aduce în prim-plan. Monitorizarea presei și analiza celor mai semnificative articole care s-au referit la perestroika, e necesară pentru a putea determina care a fost aportul mass-media în realizarea perestroika și mai ales dacă aceasta a influențat în vre-un fel modalitatea de gândire a populației. Datorită glasnostului, perestroika a fost tema redată frecvent în presa sovietică, nu doar prin prezentarea discursurilor politice ale conducerii sau a hotărârilor organelor de stat, ci și prin diferite articole ale ziariștilor care redau propria părere legată de acest fenomen.

Cele mai semnificative articole, care relevă cel mai bine problematica perestroika, dar și care aduc în același timp o contribuție în aprofundarea cunoștințelor populației despre acest fenomen sunt următoarele: articolul din ziarul Pravda, din data de 18 aprilie 1987, scris de A. N. Iakovlev – „Descoperind dialectica perestroika”, articolul din ziarul Literaturnaia Gazeta, din 29 aprilie 1987, scris de M. Pavlov – „Lipsă de răbdare”, și articolul „Cei mai buni ani din viața noastră”, scris de V. Turovskii în Moscovskie Novosti pe 15 mai 1987. Articolele vor fi analizate separat, în ordinea cronologică a apariției sale, însă pe parcurs vom constata că între acestea trei s-a creat o continuitate și o legătură de interdependență.

Fiecare articol are o temă specifică și prezintă o idee diferită, însă toate se raportează la perestroika și au ca obiectiv principal popularizarea acestei politici. Astfel, primul articol reprezintă un fragment din discursul lui Iakovlev în cadrul întrevederii cu oamenii de știință. Obiectivul discursului era să stimuleze dezvoltarea științelor exacte și sociale. Însă această dezvoltare poate fi realizată doar cu ajutorul perestroika. Cel de-al doilea articol reprezintă o analiză și o critică la adresa teatrului și filmului, însă de asemenea în raport cu situația actuală de restructurare a societății. Articolul lui Pavlov este singurul care se referă în mod predilect la perestroika. Însă, în rândurile ce urmează, va fi analizat mai mult felul în care este tratată politica inițiată de Gorbaciov, decât celelalte teme abordate. Aceasta pentru că referirile la perestroika sunt superioare celorlalte, atât din punct de vedere calitativ – este mesajul-cheie pe baza căruia se structurează articolul, cât și cantitativ – mai mult spațiu de ziar fiind acordat prezentării acestei teme, decât celorlalte.

Au fost prezentate suficiente exemple atât în favoarea perestroika, cât și acele limite ale sale. Însă concluzia este una comună în toate articolele – iminența perestroika și necesitatea desfășurării acesteia ca o condiție primordială a evoluției statului. Motivele acestei supoziții sunt diferite la fiecare autor în parte: adevărul și libera exprimare ca valoare de bază a societății (Pavlov), schimbarea radicală a mentalității populației (Turovschii), dezvoltarea socio-economică a țării (Iakovlev). Comun însă pentru toți este adresarea de final către populația țării. Toți cei trei autori prezintă un mesaj puternic, redactat conform propriului stil, care să ofere un imbold pentru cetățeni de a gândi, a analiza și a-și aduce propria contribuție la evoluția statului sovietic (fiecare îndemn final va fi detaliat în analiza articolelor de mai jos).

De asemenea toate articolele, într-o măsură mai mare sau mai mică, fac trimitere la trecutul istoric și la legătura cauză – efect: greșelile comise în trecut constituie principalala cauză pentru situația deplorabilă din prezent. Pavlov, de exemplu, amintește de represii, de atrocitățile la care erau supuși oamenii și de umilirea lor. Turovskii pune accentul pe birocrația din sistemul de partid, pe ineficacitatea muncii partidului și decăderea morală atât a partidului, cât și a tuturor persoanelor cu poziții înalte în stat. Iar Iakovlev amintește la fel de dogmatismul, de inerția și de rutina după care partidul își desfășoară activitățile.

Faptul că mass-media a fost un instrument de promovare a noii politici inițiată de Secretarul General al PCUS este demonstrată și de citarea și de apelul frecvent la cuvintele lui Gorbaciov. În toate articolele sunt amintite hotărârile vreo unui Congres al Partidului: Plenara din aprilie 1985, Plenara din ianuarie 1987 etc.

Astfel primul articolul analizat se intitulează simbolic „Descoperind dialectica perestroika” și reprezintă o transpunere în mass-media a esenței și valorilor perestroika. Este un sumar al principiilor și al trăsăturilor principale ale acestui proces. Această relatare, se apropie cel mai mult dintre toate cele trei, ca formă și conținut, de poziția oficială a partidului. Complexitatea acestei politici și diversitatea domeniilor asupra cărora se răsfrânge perestroika, prezentată pe larg de programul PCUS, este aici simplificată, astfel încât să fie prezentate câteva idei de bază, dar care sunt explorate în profunzime.

Acest articol accentuează rolul perestroika în momentul respectiv (anul 1987) la făurirea viitorului Uniunii Sovietice. Iar procesul de restructurare este considerat un program de forță, un act de creație, care se reflectă nu doar asupra economiei, politicului, și societății statului, ci și a oricărui domeniu de activitate care ar permite progresul uman, printre care cultura, învățământul sau știința.

De asemenea, acesta este articolul care face trimitere mai mult decât celelalte la hotărârile reuniunilor de partid și la programele elaborate în cadrul lor. Conceptele și metodologia noii gândiri politice stabilite de partid sunt considerate drept principalele cauze ce ar permite dezvoltarea internă a socialismului și dezvoltarea mondială a acestuia. Astfel, dacă celelalte două articole tratează problematica perestroika din perspectiva locală, nuanțată fiind de conotațiile și particularitățile specifice statului, acesta descrie perestroika și în raport cu contextul global și cu evoluția celorlalte state.

Perestroika este valorizată prin faptul că reprezintă o mișcare revoluționară, menită să revigoreze socialismul. Aceasta este ideea de bază, de la care pornesc și celelalte argumente, demonstrații și dovezi. De exemplu, pentru obținerea unui nou nivel a dezvoltării societății sovietice se cere accelerarea socio-economică a statului. Iar aceasta este determinată la rândul ei de alți factori: sporirea numărului cooperativelor, introducerea relației preț – produs, accelerarea progresului tehnico-științific etc.

Pentru revigorarea sistemului, autorul este conștient că e necesar să includă și participarea populației: „În prezent cel mai important este să centralizăm potențialul intelectual al societății sovietice pentru rezolvarea dilemelor esențiale ale evoluției socialismului”. Aici sunt aduse în discuție celelalte trăsături ale perestroika: activarea instituțiilor politice și publice, democratizarea societății, participarea populației la conducerea statului. Astfel, democratizarea nu este văzută doar ca cel mai important element pentru revigorarea sistemului, ci și ca singura metodă de asigurare a existenței socialismului ca un organism și ca un sistem social.

Tipic pentru toate articolele analizate, iar de acest lucru ne vom convinge în paginile care urmează, este nu doar simpla descriere a programului perestroika. Dacă mass-media pur și simplu ar relata despre esența, prevederile și obiectivele acestei politici, ar fi pur și simplu o repetare a discursului conducerii, ar fi vocea partidului, nu cea a poporului, precum aceasta se poziționează. Din acest motiv, articolele prezintă și o critică a programului perestroika, acele limite, îmbunătățiri ce ar trebui implementate, dar cel mai important – o stimulare, stimulare a populației să participe la perestroika, sau, în cel mai bun caz, să gândească, să reflecteze și să analizeze lucrurile din propria perspectivă. De exemplu, autorul prezintă discrepanța dintre hotărârile și măsurile inovative luate de guvernare și dogmatismul și conformismul celor care trebuiau să le realizeze. Aceștia sunt acuzați de inerția și de iluzia pe care o au, considerând că societatea sovietică se află la nivelul oportun de dezvoltare.

Astfel, paginile de ziar sunt utilizate ca o interfață dintre guvernare și populație, o metodă prin care conducerea ar convinge cetățenii să se implice în cursul social și politic al țării. Articolul, în mod direct sau indirect, cere ca populația să fie sceptică, să critice, să conștientizeze consecințele reale ale anumitor activități, să se mobilizeze. În această ordine de idei, este acuzată birocrația și dogmatismul ca fiind dauna principală a societății.

Instrumentul cel mai eficient pentru democratizare rămâne a fi glasnostul. Este prezentată drept modalitatea prin intermediul căreia, societatea ar controla progresul în toate domeniile. Nu în zadar acest aspect a fost lăsat pentru sfârșitul articolului, el reprezentând și un îndemn pentru întreaga populație de a-și exprima liber și deschis propria părere. De asemenea autorul îndeamnă populația să participle la cât mai multe discuții care să genereze idei contradictorii și tendințe pentru descoperirea adevărului.

În linii generale, articolul propagă ideea evoluției socialismului și ridicarea lui la un alt nivel de dezvoltare. În acest sens perestroika ar trebui să fie mecanismul care ar permite modernizarea societății socialiste și toate programele propuse de aceasta ar trebuie să lucreze anume pentru acest obiectiv. De asemenea menționează faptul că societatea ar trebui să fie mai deschisă și să accepte mai ușor trăsăturile specifice statelor occidentale.

Cel de-al doilea articol a fost publicat în Literaturnaia Gazeta și se intitulează „Lipsă de răbdare”, autor fiind M. Pavlov. Titlul semnifică lipsa de răbdare a populației și dorința de a se realiza schimbări cât mai radicale și mai rapide. Articolul începe pe o tonalitate melancolică, și prezintă aspirația populației pentru demararea mai multor activități radicale și acordarea unei atenții sporite din partea statului procesului perestroika. Autorul prezintă necesitatea unei vizibilități cât mai mari a politicii de restructurare în toate aspectele vieții cotidiene.

Populația, în opinia autorului, este nemulțumită de lipsa în presă a mai multor articole legate de Plenara XXVII al PCUS. Pavlov atrage o deosebită atenție și acordă o importanță sporită anume acestui domeniu. El se bucură de evoluția treptată a presei: „ziarele încep să facă pași mici, încă cuprinși de teamă și nesiguri, evitând publicarea unor articole mai aprigi, cu toate acestea în ziarul Pravda încep să fie publicate scrisori ale cititorilor, ce prezintă și păreri destul de pipărate”. Adevărata evoluție constă anume în paradoxul dintre articole tot mai controversate și acute pe de o parte și lejeritatea cu care acestea sunt acceptate de către cei din jur, de cealaltă parte. Astfel, în afară de promovarea perestroika, se oferă și exemple în care această politică a înregistrat deja succese. De exemplu este diminuată frica de felul în care articolele din ziare vor fi percepute, și, după cum susține autorul „articolele pozitive ar trebui înscrise în Cartea Roșie”. Un progres similar a fost sesizat nu doar în presă, ci și în literatură și cinematografie.

Această introducere a avut rolul de a aduce în prim-plan principala preocupare a autorului, și anume reflectarea adevărului. După părerea lui Pavlov, acesta este aspectul esențial în politica de restructurare. El instigă populația să spună lucrurilor pe nume, să se evite infantilismul, schematizmul și toate acele trăsături care au determinat o opinie publică lipsită de vlagă și monotonă. Pentru argumentarea acestor idei, autorul se aduce pe sine drept exemplu: el susține că primul lucru pe care îl face când își începe ziua este să analizeze ziarele. Această activitate însă, nu este caracteristică doar pentru el, majoritatea persoanelor procedând la fel, deoarece într-o oră – două chioșcurile cu ziare sunt deja goale.

Revenind la titlul articolului – „Lipsa de răbdare”, Pavlov consideră că geneza acestei nerăbdări se găsește în evenimentele trecutului dureros al națiunii. Populației simple îi este în continuare teamă – se vor repeta sau nu represiile, va avea perestroika efectul scontat, e posibilă redresarea țării? Din acest motiv, toți adepții perestroika, cât și întreaga populație a țării au nevoie de o siguranță și de o asigurare că toate activitățile planificate vor avea o finalitate de succes, astfel încât evenimentele din trecut să nu se mai repete niciodată.

Tocmai din acest motiv, perestroika nu poate fi stopată nicidecum. Sau, după cuvintele articolului, „trenul perestroika nu trebuie oprit nici măcar pentru un an”. Chiar dacă în continuare sunt enunțate și anumite aspecte negative, despre care conducerea statului evită să le menționeze. Articolul susține că procesul de restructurare este unul inevitabil, în pofida faptului că „foarte multe dintre piesele acestui mecanism nu funcționează după cum ar trebui să funcționeze”. Aici se face aluzie la acele persoane, ce păstrează vechea mentalitate și concepțiile conformiste. Autorul consideră că acest personal ar trebui schimbat pe parcursul implementării perestroika.

Un rol aparte pentru schimbarea din societate este acordat cuvântului și liberei exprimări a acestuia. El descrie situația actuală a țării ca fiind o „cristalizare a opiniei publice”. Această situație era inevitabilă, deoarece toate acele lucruri, pe care oamenii le-au acceptat de-a lungul timpului cu foarte mari eforturi, deveneau acum insuportabile. Tot ce ieri părea a fi o problemă personală, un ghinion sau o nedreptate, acum devenea o măsurătoare socială și era valorificat drept un fenomen social. Această idee este argumentată prin faptul că populația simțea o nevoie tot mai acută și o impacientare vizibilă pentru a revigora viața politică și economică a țării. Autorul susține așadar, că perestroika este dorită nu doar de clasa conducătoare, ci și de pătura de jos.

Aceste necesități de a revărsa supărările și necazurile, de a reda în cuvinte speranțele din suflete, sunt atât de puternice încât tentativa de a limita această deschidere este întâmpinată cu multă iritare. Din acest motiv, critica și toate acțiunile întreprinse nu trebuie să fie alimentată de iluzii, ci să privească real la lucruri și să caute o cale de a merge înainte. Tot din ideile principale ale articolului putem concluziona că perestroika este un proces ireversibil, și că va fi foarte greu să i te opui.

Ca și în primul articol, un rol aparte este acordat glasnostului. Glasnosti este politica pe care se bazează perestroika și care dă până când sorți de izbândă. Toate materialele sensibile prezentate în presă reprezintă o presiune psihologică foarte puternică. Este singura dovadă, pentru toți acei care s-au ciocnit cu nedreptatea și corupția, că politica de reformare este o chestiune serioasă, îndelungată și că nu va fi frânată.

Este amintit faptul că perestroika este un proces mult mai complex decât s-a crezut inițial. Din acest motiv, finalul articolului reprezintă o adresare și un imbold pentru toți cetățenii. Autorul susține că orice politică inițiată are nevoie de efecte sesizabile. El sfătuiește cititorii să lupte cu toate forțele lor pentru succesul acestei „mari acțiuni”. Singura cale către îndeplinirea acestui obiectiv este concentrarea tuturor forțelor și pregătirea pentru o luptă îndelungată cu conservatorismul, mediocritatea și apărarea intereselor proprii.

Acest articol, spre deosebire de primul, privește perestroika și importanța sa din punct de vedere moral. Autorul consideră că politica de restructurare este elementul esențial pentru asigurarea unui alt mod de viață a populației. O viață bazată pe dreptate, adevăr și transparență.

Articolul intitulat „Cei mai buni ani din viața noastră” are un cu totul alt stil și o altă abordare decât cea a articolelor precedente. Este o metodă inedită de a explica ce înseamnă perestroika și de a prezenta beneficiile acesteia. Autorul utilizează o serie de tehnici și de modalități de redactare a acestui articol, care îl face în același timp original, interesant, dar și foarte convingător. În acest scop apelează de multe ori la experiența personală și se dă pe sine drept exemplu, prezintă antiteza trecut-prezent, și utiliează de multe ori ironia. Articolul este oarecum o critică la felul în care decurge procesul de restructurare, dar prezintă în același timp și vinovații și propune soluții viabile.

Deși începe de la propria experiență și de la confruntările cu care s-a ciocnit breasla jurnaliștilor, Turovskii face de fapt o descriere a întregii societăți sovietice. Astfel, el începe prin a descrie evoluția jurnaliștilor: faptul că până acum tot ce scriau ei era dictat de sus, ei fiind restricționați în prezentarea propriilor păreri și poziții, cea mai mare dorință fiind aceea de a avea mână liberă în elaborarea articolelor. Acum, însă, în perioada perestroika și glasnostului, când li s-a oferit această șansă, aceștia nu mai știu despre ce să scrie – practic ce să facă cu atâta libertate: „acum când peste tot se aude lozinca – Vorbește, brusc toți vor să tacă. Iar înainte de a spune ceva, ar trebui de gândit. Iar să gândești e dureros, foarte dureros”.

Autorul privește perestroika ca pe un proces individual. În acest proces nu se poate de participat făcând parte dintr-o gloată bine organizată de oameni. Ce aduce nou acest articol, pentru înțelegerea reformei propuse de Gorbaciov, este faptul că perestroika nu suportă agitația și aglomerația. Anume acestea două afectează cel mai mult desfășurarea acestui proces.

Este atrasă atenția la un aspect foarte important – cine ia parte și susține acest proces. Paradoxal, dar cei care participă în cadrul perestroika, au avut un mod de viață foarte privilegiat și în perioada anterioară. Liderii perestroika au înțeles rapid că trebuiau să păstreze vechea tendință și modalitate de muncă – pur și simplu să raporteze că planul pentru desfășurarea perestroika se va realiza în cel mai scurt timp și cu minime costuri. Ar fi trebuit să specifice „că perestroika este susținută de 120% din populația raionului, că aceasta a pătruns în toate straturile – de sus în jos și de la dreapta la stânga”. Totul foarte simplu, totul ca de obicei.

Este evidențiată și diferența trecut – prezent. Dacă mai înainte li se țineau lecții de morală celor care au reușit să treacă în frunte, acum – celor care au reușit să țină piept și să stea pe loc. Dacă pe parcursul construirii socialismului erau depuse eforturi imense pentru ca toate teatrele să arate la fel, acum opinia publică se plânge că sunt toate identice. Același lucru și pentru filme – acestea erau depuse cu anii pe rafturi, acum însă încep toți să scrie recenzii de laudă pentru aceleași filme.

Ideea de bază este că nu poți pretinde foarte multe de la perestroika și nu poți cere ca aceasta să își satisfacă anumite nevoi, dacă nu ai avut parte de un trecut ireproșabil. Ce încearcă autorul să aducă în discuție este nu procesul în sine, desfășurarea și finalitatea sa, ci schimbarea mentalității oamenilor, nu doar a celor care participă la restructurare, ci a întregii societăți în general. Cu alte cuvinte beneficiile din urma perestroika ar trebui să fie meritate, pentru că perestroika nu este un dar de la soartă, ea oferă a doua șansă pentru a schimba, a reconstrui pe fiecare persoană în parte.

Răsună foarte tare discursul conform căruia toți ar trebui să se conformeze perestroika, că aceasta îi vizează pe toți, din toate punctele de vedere. Însă conformarea la perestroika nu ar trebui desfășurată după metodele primitive. În primul rând, necesitatea perestroika, înțelegerea și acceptarea ei, ar trebui să încolțească în inimile fiecăruia. Aderarea rapidă, mașinală la aceasta aduce doar dezavantaje. Realizată în acest fel, perestroika ar deveni pur și simplu un program de acțiuni revoluționare bine puse la punct, în loc să determine o schimbare treptată și o îmbunătățire vizibilă a calității vieții cetățenilor sovietici.

Lecția pe care ne-o dă autorul este că nu trebuie să uităm sub nici o formă trecutul și greșelile săvârșite în trecut. În urma acestora ar trebui trase concluzii de valoare și de evitat cu orice preț repetarea lor. Doar atunci se va putea afirma că perestroika a cuprins pe toți și în toate domeniile.

În acest articol, autorul ne prezintă, ca și ceilalți de altfel, faptul că perestroika este un proces necesar și absolut benefic. El însă atrage atenția la modul în care acesta este implementat, sau mai bine zis la persoanele responsabile de implementarea sa. Cu alte cuvinte, merge mai departe, aducând o propunere pentru a îmbunătăți acest proces.

3.4 Atitudinea populației față de schimbările prevăzute de perestroika

Pentru a determina care a fost rolul mass-media în procesul de restructurare e necesar de analizat efectul pe care l-a avut aceasta asupra populației din URSS. Cu siguranță mass-media nu elaborează legi sau hotărâri politice, însă ea poate crea o bază informațională – ideologică și psihologică în societate. În aceste condiții se creează opinia colectivă, care poate lua decizii capabile să exercite controlul social. Aceasta apare pe parcursul analizei vreo unui proiect, și atunci când trebuie să se ia o decizie în legătură cu evenimentele importante din țară. Opinia publică fiind factorul care determină cel mai mult schimbarea comportamentului populației, și în consecință, schimbarea contextului politic din stat.

De asemenea, sursele de informare în masă îndeplinesc funcțiile democrației, deoarece participă la mecanismul de emitere și luare a hotărârilor socio-politice. Orientarea umană produsă cu ajutorul media a normelor și modelelor vieții politice, cum ar fi dezvoltarea economiei, implementarea principiilor de piață, inițiativa politică etc, generează apariția discuțiilor despre problemele sociale. Iar în urma acestor discuții, aceste probleme iau o conotație politică. Mass-media permite atragerea unei mase largi de populație în comunitatea socială în care se dezvoltă procesele de restructurare, așa încât aceasta să se implice în luarea deciziilor guvernamentale. Acest proces se desfășoară în trei etape: inițiativa (atunci când organizațiile publice sau cetățenii înaintează o întrebare ce ar solicita o hotărâre de stat), evaluarea proiectelor de o importanță socială, și, în final – definitivarea unei hotărâri politice de stat. În aceste condiții, media îndeplinește funcțiile democrației.

Drept dovezi pentru afirmațiile de mai sus sunt cercetările sociologice, realizate în ani diferiți, dar care au vizat același obiectiv – determinarea contribuției mass-media în schimbarea atitudinii populației față de programul de reforme din stat. Aceste cercetări au fost preluate din jurnalul sociologic – „Vestnik obșcestvennogo mnenia [Mesagerul Opiniei Publice]”.

Prima cercetare a avut tema – „Mass-media – un factor de democratizare a societății”. Aceasta s-a desfășurat în perioada februarie – mai 1990, la Moscova, pe un eșantion de 5000 de persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. Principala metodă de cercetare a fost chestionarul. Este un studiu amplu, din care putem deduce concluzii semnificative legat de atitudinea populației față de mass-media și de rolul pe care l-a avut aceasta în perioada perestroika.

Conform răspunsurilor la întrebările chestionarului putem concluziona că în anii ’80 se observă o tendință în creștere de utilizare a diferitor canale media pentru exprimarea propriului punct de vedere: crește numărul scrisorilor către organele de stat, către redacțiile ziarelor și televiziunilor, se activează participarea la întâlniri, proteste. Perestroika a condus la demontarea structurilor administrative de comandă, a structurilor de conducere tradiționale, iar aceste instituții s-au dovedit a fi incapabile să susțină exprimarea opiniilor și intereselor diferitelor categorii sociale. Din acest motiv are loc un proces activ de căutare a unor noi canale în care aceștia să își exprime propria poziție. Este vizibilă tendința populației de a se exprima în mod public, de a participa la discuții pe paginile ziarelor, la televizor sau radio. Se atestestă astfel un fenomen interesant de transformare a cetățeanului pasiv, simplu consumator de informații într-o personalitate activă politic, creatoare de informații. Conform răspunsurilor la chestionar, numărul populației care utilizează media pentru exprimarea propriilor idei nu este, însă atât de mare – 20%, dar depășește aproape de 4 ori valoarea respectivă, fixată de sociologi cu 10 ani în urmă.

Această tendință este vizibilă în special raportată la anii ’60 – ’70, când aproximativ 40% din populație a afirmat că niciodată nu a utilizat mass-media pentru prezentarea propriilor păreri. De asemenea, în acea perioadă, implicarea publică a populației era dictată de conducere, și nu era realizată din dorința proprie. În anii 1987 – 1989, însă, mai mult de jumătate din respondenți au afirmat că își exprimau public opinia din propria inițiativă. Concomitent a scăzut numărul celor care își manifestau poziția în media conform indicațiilor administrației, organizațiilor publice, sau sfatul prietenilor – 11%.

În nici un alt domeniu nu se observă implicarea activă a persoanelor, ca în dorința de a-și exprima public părerea. După cum sugerează datele sondajului, această tendință se întărește tot mai mult în conștiința maselor. Rezultatele acestei cercetări au demonstrat că 22% din populație încearcă să își exprime propria opinie, însă acesteia i se acordă o atenție scăzută, iar alte 28% din populație și-ar dori să își exprime părerea mai des, dar îi este frică de consecințe. Cealaltă jumătatea de populație, nu dorește să își expună poziția în mod public, păstrând vechile obiceiuri.

Dacă în perioada anterioară perestroika, părerea populației exprimată în scrisorile adresate redacțiilor media reprezentau 7 – 9% din spațiul de ziar, acum, către sfârșitul anilor ’80, scrisorilor din partea cititorilor le erau rezervate secțiuni întregi de ziar. Dacă ar fi să analizăm răspunsurile date de respondenți, atunci putem concluziona că numărul celor care se adresau la redacțiile ziarelor în legătură cu astfel de teme ca dreptatea socială, erau considerabil mai mare decât numărul celor care își exprimau propria poziție în organizațiile publice sau alte instituții ale conducerii. În conștiința maselor, presa, televiziunea și radioul erau privite drept instituții democratice de conducere informațională, care conform influenței sale politice nu erau nicidecum mai prejos față de structurile legislative și guvernamentale.

70 – 80% dintre respondenți consideră expunerile în presă, la televizor sau la radio drept o modalitate de manifestare a intereselor publice și o metodă de familiarizare a fiecărui cetățean cu viața publică. Apelul la mass-media a diferitor categorii sociale este motivat de predispoziția unei participări personale directe, și nu mediate, prin intermediari, în procesele socio-politice.

Printre cele mai semnificative evenimente politice, care au stimulat apariția opiniei publice și care au modificat funcțiile surselor media în viața societății socialiste, ar trebui menționate transmisiile în direct, la televiziunea națională, a primelor întruniri ale Sovietului Suprem al URSS. În urma acestor transmisii putem, pe de o parte să conștientizăm importanța politică a televiziunii, care dobândește astfel responsabilitățile unei instituții democratice. De cealaltă parte, putem să analizăm dinamica modificării atitudinii populației față de deputații aleși în dependență de prezentarea lor la ședințele comisiilor și la sesiunile Sovietului Suprem. Dacă în perioada anterioară, părerile pozitive ale populației față de liderii politici erau net superioare celor negative, după transmisiile televizate, în opinia publică se atestă o atitudine mai rezervată și critică față de acești deputați. În afară de niște lideri politici, populația a putut vedea și anumite calități oratorice a deputaților – exemple reușite sau nu.

Prin aceste transmisii a fost prezentat un model de politică deschisă și transparentă, diferit față de stilul de guvernare sobru, de cabinet, din trecut. În cadrul sesiunilor Sovietului Suprem s-a discutat despre problemele socio-politice și despre acțiunile viitoare ce trebuiau întreprinse. E ca și cum publicul, stând acasă, în fața televizoarelor ar fi participat și el în luarea celor mai importante decizii privind viitorul țării sale.

Aceste transmisii au modificat și structura motivației și preferințele alegătorilor. Acum, prioritate aveau calitățile personale ale deputaților, care erau mai importante decât caracteristicile socio-demografice, instituționale și ideologice. Evidențierea propriei personalități în participarea politică din cadrul alegerilor și necesitatea introducerii dialogului cu masele, au permis ca sursele media să participe la formarea modelului politic al unui lider al poporului, care să fie responsabil de rezolvarea problemelor de stat.

Astfel, deputații erau pe de o parte responsabili pentru oamenii care i-au ales, iar pe de altă parte trebuiau să își creeze o imagine pozitivă în rândul acestor oameni. De exemplu după ce Iu. Kareakin, angajat al Institutului pentru Relații Internaționale din cadrul Academiei de Științe URSS și-a susținut discursul, a citit două scrisori, pe care, după spusele sale, le-a primit înainte de începerea Congresului. Aceste scrisori din partea populației sovietice aveau drept scop fundamentarea propriilor sale idei, menționate anterior. Astfel după ce acesta laudă acțiunile Secretarului General, citește una dintre cele două scrisori: „Zilnic războiul din Afganistan omora și accidenta zeci de soldați sovietici și sute de cetățeni afgani. Stoparea acestui război cel puțin pentru o zi, i-ar fi salvat de la această soartă. Din numele tuturor cetățenilor rămași în viață, al mamelor, soțiilor, logodnicelor lor, din numele viitorilor lor copii, ruși sau afgani, vă mulțumesc enorm, Mihail Sergheevici”.

Datorită trasmisiunilor în direct, a dispărut și neutralitatea în ce privește evaluarea deputaților. Conform sondajului, numărul persoanelor care nu au putut evalua activitatea deputaților a reprezentat 0,9% din numărul total de respondenți. Iar motivul nu constă doar în faptul că cetățenii au văzut, poate pentru prima dată, pe reprezentanții politici, ci în schimbarea percepției despre rolul și funcțiile reprezentanților organelor de conducere, determinate de glasnosti și de transparența vieții politice.

După răspunsurile din cadrul aceluiași studiu, putem observa că sursele media nu sunt considerate doar cele mai complexe și ample surse de informații (astfel consideră de la 70% până la 90% din cei chestionați), dar și că, la fel de important, mass-media este privită de populație drept o instituție independentă de democrație și care are o influență sporită asupra politicii de stat.

Rezultatele cercetării au demonstrat că materialele media au o influență majoră nu doar în educarea societății, prin formarea sentimentului de demnitate umană, deschidere, insuflarea unor noi idei și principii, dar și faptul că o parte semnificativă din populație (60 – 80% din respondeți) au recunoscut o schimbare proprie în urma efectului pe care l-a avut propagarea în media a modelelor politice. În activitatea politică, cât și în viața cotidiană, indivizii apelează tot mai des la argumentele prezentate în media. Conform cercetării curente, mai mult de 70% din cei chestionați, în calitate de argumente pentru a-și întări propriile concepții, utilizau materialele din presă, televiziune sau radio. În unele cazuri, în special în situațiile de tensiune, media activau ca un institut de organizare a diferitor mișcări sociale (gestionarea protestelor, grevelor, sau alte acțiuni politice).

Un alt studiu utilizat în demersul de a determina impactul media asupra atitudinii populației a fost cel realizat de angajații Institutului de Sociologie al Academiei de Științe URSS. Acesta a avut ca obiectiv principal reliefarea atitudinii populației față de situația politică internațională și părerea acesteia în raport cu politica externă a Uniunii Sovietice. Metoda de cercetare aplicată în acest studiu sociologic a fost chestionarul. Cercetarea s-a desfășurat în luna februarie 1989 în orașele Moscova și Кuibîșev. Chestionarele s-au aplicat pe un eșantion de 1 milion 200 de mii de persoane, reprezentanți ale tuturor categoriilor ocupaționale. Aici au fost incluși și redactorii de televiziune și radio, naționale și regionale.

Analizând schimbările din activitatea mass-media din ultima perioadă, majoritatea respondenților consideră că presa sovietică, televiziunea și radioul au început să prezinte într-o lumină favorabilă politica și acțiunile statelor occidentale. Acest lucru prevedea și acordarea unei atenții sporite exemplelor pozitive oferite de aceste țări și posibilității de colaborare cu ele. Astfel consideră 80% din elevi, 74% din studenți, 82% – muncitori, 75% – specialiști în științele exacte și 60% – specialiști în științele umane. O majoritate absolută a tuturor grupurilor sociale (80% din ambele orașe unde s-a realizat cercetarea) a aprobat aceste modificări din activitatea media și le consideră a fi benefice pentru țara lor.

Aproximativ 20% din respondenții din toate grupele, consideră că media, în ultima perioadă, acordă o atenție tot mai redusă prezentării aspectelor negative și problemelor socio-economice și politice ale statelor din vest. De la 25% până la 48% din cei chestionați notează că în ultima perioadă în discursurile media s-a slăbit critica față de statele capitaliste. Această perspectivă este considerată mai mult sau mai puțin justificată, însă dovedește respingerea față de modelul propagandist al „tipologiei dușmanului”. Astfel consideră 46% din elevi, 56% din studenți și cercetătorii științelor exacte, 65% din intelectualitatea științelor umaniste, 61% din clasa muncitoare.

Formarea noii mentalități politice este imperios legată de politica glasnosti, realizată în stat, prin intermediul surselor media. Implementarea eficientă a acestei politici se bazează pe relația duală dintre comunicator și receptor. Acestea oferă posibilitatea de a fi informat despre condițiile și rezultatele activitații din orice domeniu și de a participa la deciziile problemelor importante interne și externe. În acest sens, unul dintre factorii ce asigură eficiența formării noii mentalități politice, prin intermediul media este interesul susținut față de tematica problemelor internaționale și aspirația de a primi informații complexe și operative în legătură cu acest subiect.

Pe baza cercetării realizate de sociologi putem afirma că prioritățile tematice a diferitor grupuri sociale s-au schimbat puțin. Informațiile internaționale (situația și condițiile de trai ale altor state) reprezintă interes sporit doar pentru elevi și muncitori. Studenții și intelectualitatea acordă o atenție primordială aspectelor legate de democrație, drepturile omului, teme economice, știință etc. Nu am prezentat această schimbare a intereselor în zadar. Acest proces este cauzat de perestroika în general, dar în mod special de activitatea mass-media și de temele principale prezentate de aceasta. Astfel, ne putem da seama de faptul că imboldul mass-media pentru cetățeni – să se implice și să aibă inițiativă civică a avut succes.

Evaluând activitatea mass-media în legătură cu schimbările atestate în activitatea politică internațională, majoritatea respondenților, consideră că cel mai eficient acestea sunt redate de televiziune și presă. În ultimul an, după afirmațiile acestora, în relatările presei, televiziunii și radioului despre aspectele politicii externe s-au manifestat schimbări pozitive sesizabile. 28% din elevi, 41% din studenți, 30% și 35% din specialiștii în științele exacte, respectiv în științele umane și 66% din muncitori consideră că astfel au fost reflectate aceste schimbări de radio. În ce privește schimbările pozitive din televiziune, acestea au fost sesizate de 76% dintre elevi, 79% – studenți, 55% și 67% – intelectualitatea, 91% – muncitori. Atunci când vine vorba de ziare, de această părere sunt 74% din elevi și 76% – studenți, 64% și 67% – intelectualitatea și 93% – clasa muncitoare. Această repartizare este prezentată în Tabelul Nr.1:

Tabelul nr. 1 Atitudinea față de temele din politica externă prezentate în media (% din fiecare categorie socială chestionată)

Concluzionând, datele din acest sondaj ne permit să afirmăm că majoritatea respondenților susțin principalele principii și supoziții ale noii mentalități politice. În toate categoriile sociale, care au fost supuse cercetării, interesul față de informațiile din politica externă este ridicat. Acest fapt este confirmat de majoritatea celor chestionați, care consideră că în ultima perioadă se atestă o evoluție a radioului, televiziunii și presei sovietice într-o direcție favorabilă.

Altă cercetare, realizată în 2005, și-a propus să analizeze atitudinea populației după 20 de la demararea procesului perestroika. Și de această dată metoda de cercetarea e chestionarul. La întrebările sondajului a răspuns o populație în număr de 10 mii, din câteva regiuni centrale ale Rusiei. Persoanele chestionate au vârsta cuprinsă între 25 – 65 de ani, atât locuitori urbani, cât și rurali.

Pentru a păstra în memorie anumite evenimente marcante, dar mai ales pentru a-și seta propriile direcții după care să-și ghideze viața și comportamentul social, indivizii au nevoie de surse de încredere pe care să se bazeze. Populația a fost întrebată care erau principalele surse de încredere, conform cărora își formau opiniile în ultimii ani din perioada perestroika. Datele sondajelor sunt prezentate mai jos:

Tabel Nr. 3 Care surse de informații s-au dovedit a fi cele mai de încredere, în circumstanțe sensibile, în anii 1988 și 1989? (% din cei chestionați)

După cum putem observa cele mai importante surse, după care populația își ghidează principiile și atitudinile sunt televiziunea, radioul și presa, adică principalele surse media ale statului, în defavoarea samizdatul-ui sau a părerilor altor cetățeni.

De asemenea este deosebit de interesantă și întrebarea „Care erau acele teme interzise în societate, dar care se discutau, acasă, în sânul familiei?”. Făcând o analiză a acestor date se observă că în perioada 1984 – 1992, aproape majoritatea acestor aspecte se discută din ce în ce mai frecvent – represiile în masă, conducerea statului, situația economică precară etc. Însă cele mai semnificative schimbări se înregistrează însă atunci când vine vorba de discuțiile despre emigrare, și modul de viață a statelor din afara URSS-ului. Acestea de asemenea sunt o consecință a relatărilor din media despre stilul de viață occidental și a trezirii inițiativei în conștiința socială.

În cadrul acestui studiu, respondenții au fost rugați să valorifice care sunt cele mai importante reforme, schimbări și activități desfășurate în cadrul procesului de restructurare. Pe lângă încetarea represiilor politice, alegeri libere, deschiderea față de Vest etc, cea mai importantă activitatea este considerată a fi glasnostul, după cum putem vedea din tabelul prezentat mai jos:

Tabel Nr. 2 Cele mai importante evenimente și schimbări ce au avut loc în perioada perestroika (% din fiecare categorie socială chestionată)

Astfel, cea mai importantă realizare a procesului de restructurare este considerată de populație glasnostul, sau libertatea cuvântului, limitat sau interzis în perioada anterioară. Acest cuvânt impetuos a fost reflectat în toate domeniile – politică, publicistică, literatură, și informația dispersată în masă. De acest fenomen este legată și atenția nemaipomenită pentru televiziune, presă și politica publică. Rezolvarea anumitor probleme, era acum determinată în primul rând de discutarea lor, deci de redarea publică a propriei poziții, prin intermediul diferitor surse media.

3.5 Concluziile cercetării

După cum putem sesiza, ipoteza cercetării s-a validat: între conducerea statului și mass-media s-a format o relație de interdependență, care a jucat un rol esențial în determinarea cursului procesului perestroika și în formarea noii mentalități politice.

Perestroika a creat condițiile oportune pentru stabilirea unor interacțiuni între sursele mass-media și comitetele de partid, organizațiile publice sau alte organe politice pentru a contribui la influențarea ideologică a societății. Analiza discursurilor lui Mihail Gorbaciov și cea a articolelor de presă a demonstrat faptul că mass-media a fost elementul esențial în propagarea perestroika în societate. De asemenea, media a fost instrumentul principal, pe baza căruia această politică a putut fi realizată. Pentru a obține adeziunea și susținerea din partea populației în legătură cu transformările din societate, guvernarea a apelat la funcțiile mass-media.

Colaborarea dintre discursul politic și cel mediatic este vizibilă la nivel de structurare al mesajului. În primul rând putem observa că în fiecare discurs politic de al lui Gorbaciov este menționată mass-media ca un factor esențial pentru desfășurarea perestroika, și invers – în articolele de presă, pentru a conferi legitimitate anumitor supoziții, drept argumente erau utilizate relatările liderului URSS. Astfel, în discursurile oficiale ale guvernării, mass-media a fost propulsată pe pozițiile fruntașe ale transformărilor socio-politice ale societății, iar materialele media au citat de fiecare dată din teoriile și cuvântările lui Gorbaciov. De asemenea și discursul politic și cel mediatic au la bază apelul către societatea civilă și instigarea acesteia în participarea la viața politică a țării. Atât Gorbaciov, cât și autorii articolelor analizate, se adresează direct către populație, cu îndemnul de a-și aduce propriul aport în restructurarea societății. Ambele discursuri consideră masele drept motorul ce pune în mișcare statul.

Mass-media a jucat un rol esențial în fondarea mecanismului de implicare a populației în procesele politice de revigorare a societății. În condițiile unui nou context socio-politic și socio-cultural în stat, aceasta a determinat și formarea opiniei publice. Conlucrarea dintre cele două discursuri – politic și mediatic a determinat schimbări la nivelul societății civile. În urma materialelor cercetărilor sociologice, putem concluziona că tendința diferitor clase sociale de a participa la guvernarea socio-politică este direct proporțională cu stabilirea acestui dialog public dintre mass-media și guvernare. Atestăm tendința populației de a-și exprima opinia proprie și de a considera adevărul public drept o valoare de bază. Acest lucru este demonstrat, în primul rând, de răspunsurile respondenților, care consideră expunerile în media drept o modalitate de manifestare a intereselor publice. În al doilea rând, de scrisorile cititorilor la redacțiile ziarelor, de participarea populației la diferite întâlniri, proteste sau manifestații. Schimbarea atitudinii față de politica externă a statului este de asemenea o consecință a discursului politic și mediatic: Secretarul de stat propune metode pentru stabilirea unor relații pașnice, media prezintă cele mai importante evenimente realizate pentru normalizarea relațiilor cu statele occidentale, iar populația, consideră această situație drept una benefică pentru țara lor.

Cea mai importantă dovadă a contribuției media în schimbarea mentalității politice o constituie afirmația populației că modelele politice prezentate în media au determinat o schimbare a propriului mod de gândire. De asemenea, un număr mare de persoane a recunoscut că utilizează exemplele din diferite surse media în calitate de argumente pentru formularea și susținerea propriului punct de vedere. Acestă schimbare a fost cauzată și de transmisiile întrunirilor Deputaților Poporului, care a determinat populația să își formeze propria părere despre oamenii politici din stat și să proiecteze un nou model de lider politic. Acest fapt a permis evoluția cetățeanului de la un consumator pasiv la o persoană activă social. Activitate care a stat la baza realizării procesului perestroika.

3.6 Considerații finale

Determinarea influenței mass-media în modelarea orientației politice a societății este determinată în primul rând de încercarea surselor media de a evalua în mod critic relațiile economice, sociale și politice din perioada perestroika. Rolul mass-media în acest proces poate fi determinat din formarea noii realități socio-politice, din revigorarea opiniei publice, din trezirea conștiinței civice a fiecărui cetățean. Din acest motiv, rezultatele activității media, nu sunt măsurate doar în numărul scrisorilor, a apelurilor televizate sau răspunsurilor la articolele critice, ci în primul rând în schimbările reale în conștiința națională, în gradul de implicare a diferitor categorii sociale în procesele socio-politice, ce aveau drept scop reînoirea societății socialiste.

Activitatea surselor media a permis exprimarea opiniei colective în legătură cu atitudinea populației față de hotărârile politice cele mai importante: poziția populației față de deputații aleși, perspectiva din care sunt recunoscute statele occidentale, principalele teme de discuții publice, exprimarea liberă a propriei orientări politice etc.

De cealalță parte, eficiența presei, televiziunii și radioului, care au îndeplinit în cadrul perestroika funcția principală de schimbare a atitudinilor societății, este dependentă de relația dintre mass-media și organele de stat. Perestroika și glasnostul au determinat un interes sporit al conducerii statului față de activitatea media, de materialele realizate de aceasta și de studierea intereselor, orientărilor și necesităților auditoriului.

Astfel, în contextul perestroika, mass-media, nu s-a limitat la o simplă exprimare a opiniei populației în public, ci a determinat realizarea celor mai importante acțiuni civile. Rolul lor a fost vizibil în special, în perioada de schimbare a sistemului politic din țară: 1990 – 1991. Această schimbare presupune demontarea structurilor vechi de conducere, stabilirea unor alte legături sociale, și a unei alte ierarhii a valorilor. Iar în mod firesc, acest proces se bazează pe participarea populației la conducerea statului, organizare proprie, inițiativă civică, libertate de exprimare etc.

Cea mai relevantă dovadă a faptului că restructurarea societății a fost influențată de mass-media sunt mișcările de eliberare națională din statele membre ale URSS. Primele mișcări de emancipare națională au loc în 1988 în Letonia, iar curând cuprind și toate celelalte republici unionale: Estonia, Lituania, Republica Moldova, Ucraina etc.

Bibliografie

Cărți

Agachi, Alexei, Cașu, Igor, Dragnev Demir, Dragnev, Emil, Munteanu, Octavian, Dicționar de istoria românilor, Editura Civitas, Chișinău, 2005

Alexandrov, Vladimir, Perestroika v SSSR i ee vozdeistvie na mirovoe razvitie [Perestroika în URSS și impactul acesteia asupra dezvoltării lumii], Editura Znanie, Moscova, 1989

Almond, Gabriel, Powell, Bingham, Strom, Kaare, Dalton, Russell, Politica comparată astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2009

Beciu Camelia, Comunicare și discurs mediatic, Editura Comunicare.ro, București, 2009

Beliaev Mihail, Otveceaia na vîzov vremeni. Vneșneaia politika perestroiki: dokumentalinîe svidetelistva [Răspunzând provocării timpului. Politica externă a perestroika: dovezi documentare], Editura Vesi Mir, Moscova, 2010

Bezborodov, Aleksandr, Eliseeva, Natalia, Șestakov, Vladimir, Perestroika i krah SSSR. 1985-1993 [Perestroika și colapsul URSS. 1985-1993], Editura Norma, Sankt-Petersburg, 2011

Brown, Archie, The Gorbachev Factor, Editura Oxford University Press, Oxford, 1996

Dobrescu, Paul, Bărgăoanu, Alina, Mass-media și societatea, Editura Comunicare.ro, București, 2003

Frigioiu, Nicolae, Introducere în Științele politice, Editura Comunicare.ro, București, 2008

Frigioiu, Nicolae, Politologie și doctrine politice. Puterea imaginii și imaginea puterii, V. 2, Editura Economica, București, 2010

Gorbaciov, Mihail, Izbranîe reci i statii [Discursuri și articole alese], Vol. 3, 4, 5, Editura Izdatelstvo politiceskoi literaturî, Moscova, 1988

Gorbaciov, Mihail, On my country and the world, Editura Columbia University Press, New York, 2000

Gorbaciov, Mihail, Perestroika i novoe mîșlenie dlea nașei stranî i dlea vsego mira [Perestroika și noua mentalitate politică pentru țara noastră și pentru întreaga lume], Editura Izdatelstvo politiceskoi literaturî, Moscova, 1988

Graciov, Andrei, Naufragiul lui Gorbaciov. Adevărata istorie a destrămării URSS (L’Histoire vraie de la fin de l’URSS. Le naufrage de Gorbatchev), traducere de Mariana Ivănescu, Editura Nemira, București, 1995

Iakovlev, Aleksandr, Sumerki [Amurgul], Editura Materik, Moscova, 2005

Ivancenko, Aleksandr, Liubarev, Arkadii, Rossiiskie vîborî ot perestroiki do suverennoi demokratii [Alegerile din Rusia. De la prestroika la democrația suverană], Editura Aspekt Press, Moscova, 2006

Kangaspuro, Markku, Nikula, Juoko, Stodolsky, Ivor, Perestroika: Process and Consequences, Editura Finnish Literature Society, Helsinki, 2010

Kudreavțev, Vladimir, Mitrohin, Lev, Perestroika in the USSR: Social scientists’ views and approaches, Editura Nauka Publishers, Moscova, 1991

Lorot, Pascal, Perestroika (Histoire de la Perestroika), traducere de Cristina Jinga, Editura Corint, București, 2002

McNair, Brian, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media, Editura Routledge, Londra, 1991

Piskupov, Vladimir,O korennoi perestroike upravleniia ekonomikoi. Sbornik dokumentov [Despre perestroika în gestionarea economiei. Colecție de documente], Editura Politizdat, Moscova, 1988

Polînov, Matvei, Istoriceskie predposîlki perestroiki v SSSR. Vtoraia polovina 1940 – pervaia polovina 1980-h gg. [Premisele istorice ale perestroika. A doua jumătate a anilor 1940 – prima jumătate a anului 1980], Editura Aleteiia, Sankt-Petersburg, 2010

Protașik, Aleksei, Inogo ne dano [Nici o altă cale], Editura Progress, Moscova, 1988

Razumov, Anatolii, Stranițî Istorii [Pagini de istorie], Editura Lenizdat, Sankt-Petersburg, 1988

Rihter, Andrei, Pravovîe osnovî jurnalistiki [Bazele juridice ale jurnalismului], Ed. Izdatelstvo Moscovsogo Universiteta, Moscova, 2002

Roskin, Michael, Cord, Robert, Medeiros, James, Jones, Walter, Știința politică. O introducere, Editura Polirom, Iași, 2011

Sazanovici, Nichita, Ekonomiceskaia soțiologiia i perestroika, [Sociologia economică și perestroika], Editura Progress, Moscova, 1989

Streif, Jerar, Boș, Manfred, Ob uskorenii v SSSR. Poezdka v stranu kotoruiu mî malo znaem [Despre accelerare în URSS. Excursie în țara despre care știm puține], Editura Progress, Moscova, 1987

Șeveakin, Aleksandr, Razgrom sovețkoi derjavî [Înfrângerea puterii sovietice], Editura Vece, Moscova, 2007

U.S. Helsinki Watch Committee, Toward he rule of law: Soviet Legal reform and human rights under perestroika, A Helsinki Watch Report, Helsinki, 1989

Zagladin, Vadim, Gorbaciovskie citeniia: Problemî vneșnei politiki M. S. Gorbaciova. Perestroika kak opît preodoleniia totalitarizma: vîvodî dlia budușcego [Lecturi gorbacioviste: Problemele politicii externe ale lui M. S. Gorbaciov. Perestroika – o modalitate de a depăși totalitarismul: concluzii pentru viitor], Vol.1, Editura Gorbaciov – Fond, Moscova, 2003

Articole și publicații

Cummings, Laura, „Gorbachev's Perestroika and the Collapse of the Soviet Union”, Journal of Undergraduate Research, 54–77, 2012

Dughin, Evghenii, „Sredtstva massovoi informații kak institut preamoi demokratii v usloviah perestroiki [Mass-media – factor al democratizării societății în contextul perestroika]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 1, 22-43, 1990

Goshadze, Mariam, „Gorbachev’s Perestroika and the Effects of the Wrong Nationalities Policy”, Journal Identity Studies, Vol. 4, 2012

Gudkov, Lev, „Vremea i istoria v soznanii rossian [Timpul și istoria în memoria cetățenilor ruși]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 2, 13-61, 2010

Iakovlev, Alexandr, „Poznat dialektiku perestroika [Descoperind dialectica perestroika]”, Pravda, 18 aprilie, 1987

Ivanov, Vilen, „Utverjdenie novogo politeskogo mîșlenia [Adoptarea noii mentalități politice]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 3, 3-12, 1989

Jebril, Nael, Stetka, Vaclav, Loveless, Matthew, „Media and Democratisation: What is Known about the Role of Mass Media in Transitions to Democracy”, Report, Reuters Institute for the Study of Journalism, University of Oxford, 2013

Pavlov, Mihail, „Neterpenie [Lipsă de răbdare]”, Literaturnaia Gazeta, 29 aprilie, 1987

Sogrin, Vladimir, „Perestroika: itogi i uroki [Perestroika: consecințe și învățături]”, Jurnal Obșestvennîe nauki i sovremennosti, Nr. 1, 133-134, 1992

Scheufele, Dietram, Tewksbury, David, „Framing, Agenda Setting, and Priming: The evolution of three media effects models”, Journal of Communication, Nr. 57, 9-20, 2007

Turovskii, Valerii, „Lucșie Godî nașei jizni [Cei mai buni ani din viața noastră]”, Moskovskie Novosti, 15 mai, 1987

Materiale Video

Iurii Koreakin na I Sezde narodnîh deputatov SSSR [I Congres al Deputațior Poporului din URSS], 1989, https://www.youtube.com/watch?v=92yhhleNug8, accesat la data de 20. 05. 2014

Pervîi Sezd narodnîh deputatov SSSR 05 06 89 [I Congres al Deputațior Poporului din URSS 05 06 89], 1989, https://www.youtube.com/watch?v=XOD70bV0cfs, accesat la data de 20. 05. 2014

Anexe

Anexa Nr.1

Sursele media britanice utilizate în ziarul Pravda în perioada martie 1987 – februarie 1988

Anexa Nr. 2

Lista cu politicieni britanici menționați în articolele din ziarul Pravda în perioada martie 1987 – februarie 1988

Anexa Nr. 3

Fotografia din ziarul Pravda, 12 iunie 1988, intitulată „Fața deficitului”

Bibliografie

Cărți

Agachi, Alexei, Cașu, Igor, Dragnev Demir, Dragnev, Emil, Munteanu, Octavian, Dicționar de istoria românilor, Editura Civitas, Chișinău, 2005

Alexandrov, Vladimir, Perestroika v SSSR i ee vozdeistvie na mirovoe razvitie [Perestroika în URSS și impactul acesteia asupra dezvoltării lumii], Editura Znanie, Moscova, 1989

Almond, Gabriel, Powell, Bingham, Strom, Kaare, Dalton, Russell, Politica comparată astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2009

Beciu Camelia, Comunicare și discurs mediatic, Editura Comunicare.ro, București, 2009

Beliaev Mihail, Otveceaia na vîzov vremeni. Vneșneaia politika perestroiki: dokumentalinîe svidetelistva [Răspunzând provocării timpului. Politica externă a perestroika: dovezi documentare], Editura Vesi Mir, Moscova, 2010

Bezborodov, Aleksandr, Eliseeva, Natalia, Șestakov, Vladimir, Perestroika i krah SSSR. 1985-1993 [Perestroika și colapsul URSS. 1985-1993], Editura Norma, Sankt-Petersburg, 2011

Brown, Archie, The Gorbachev Factor, Editura Oxford University Press, Oxford, 1996

Dobrescu, Paul, Bărgăoanu, Alina, Mass-media și societatea, Editura Comunicare.ro, București, 2003

Frigioiu, Nicolae, Introducere în Științele politice, Editura Comunicare.ro, București, 2008

Frigioiu, Nicolae, Politologie și doctrine politice. Puterea imaginii și imaginea puterii, V. 2, Editura Economica, București, 2010

Gorbaciov, Mihail, Izbranîe reci i statii [Discursuri și articole alese], Vol. 3, 4, 5, Editura Izdatelstvo politiceskoi literaturî, Moscova, 1988

Gorbaciov, Mihail, On my country and the world, Editura Columbia University Press, New York, 2000

Gorbaciov, Mihail, Perestroika i novoe mîșlenie dlea nașei stranî i dlea vsego mira [Perestroika și noua mentalitate politică pentru țara noastră și pentru întreaga lume], Editura Izdatelstvo politiceskoi literaturî, Moscova, 1988

Graciov, Andrei, Naufragiul lui Gorbaciov. Adevărata istorie a destrămării URSS (L’Histoire vraie de la fin de l’URSS. Le naufrage de Gorbatchev), traducere de Mariana Ivănescu, Editura Nemira, București, 1995

Iakovlev, Aleksandr, Sumerki [Amurgul], Editura Materik, Moscova, 2005

Ivancenko, Aleksandr, Liubarev, Arkadii, Rossiiskie vîborî ot perestroiki do suverennoi demokratii [Alegerile din Rusia. De la prestroika la democrația suverană], Editura Aspekt Press, Moscova, 2006

Kangaspuro, Markku, Nikula, Juoko, Stodolsky, Ivor, Perestroika: Process and Consequences, Editura Finnish Literature Society, Helsinki, 2010

Kudreavțev, Vladimir, Mitrohin, Lev, Perestroika in the USSR: Social scientists’ views and approaches, Editura Nauka Publishers, Moscova, 1991

Lorot, Pascal, Perestroika (Histoire de la Perestroika), traducere de Cristina Jinga, Editura Corint, București, 2002

McNair, Brian, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media, Editura Routledge, Londra, 1991

Piskupov, Vladimir,O korennoi perestroike upravleniia ekonomikoi. Sbornik dokumentov [Despre perestroika în gestionarea economiei. Colecție de documente], Editura Politizdat, Moscova, 1988

Polînov, Matvei, Istoriceskie predposîlki perestroiki v SSSR. Vtoraia polovina 1940 – pervaia polovina 1980-h gg. [Premisele istorice ale perestroika. A doua jumătate a anilor 1940 – prima jumătate a anului 1980], Editura Aleteiia, Sankt-Petersburg, 2010

Protașik, Aleksei, Inogo ne dano [Nici o altă cale], Editura Progress, Moscova, 1988

Razumov, Anatolii, Stranițî Istorii [Pagini de istorie], Editura Lenizdat, Sankt-Petersburg, 1988

Rihter, Andrei, Pravovîe osnovî jurnalistiki [Bazele juridice ale jurnalismului], Ed. Izdatelstvo Moscovsogo Universiteta, Moscova, 2002

Roskin, Michael, Cord, Robert, Medeiros, James, Jones, Walter, Știința politică. O introducere, Editura Polirom, Iași, 2011

Sazanovici, Nichita, Ekonomiceskaia soțiologiia i perestroika, [Sociologia economică și perestroika], Editura Progress, Moscova, 1989

Streif, Jerar, Boș, Manfred, Ob uskorenii v SSSR. Poezdka v stranu kotoruiu mî malo znaem [Despre accelerare în URSS. Excursie în țara despre care știm puține], Editura Progress, Moscova, 1987

Șeveakin, Aleksandr, Razgrom sovețkoi derjavî [Înfrângerea puterii sovietice], Editura Vece, Moscova, 2007

U.S. Helsinki Watch Committee, Toward he rule of law: Soviet Legal reform and human rights under perestroika, A Helsinki Watch Report, Helsinki, 1989

Zagladin, Vadim, Gorbaciovskie citeniia: Problemî vneșnei politiki M. S. Gorbaciova. Perestroika kak opît preodoleniia totalitarizma: vîvodî dlia budușcego [Lecturi gorbacioviste: Problemele politicii externe ale lui M. S. Gorbaciov. Perestroika – o modalitate de a depăși totalitarismul: concluzii pentru viitor], Vol.1, Editura Gorbaciov – Fond, Moscova, 2003

Articole și publicații

Cummings, Laura, „Gorbachev's Perestroika and the Collapse of the Soviet Union”, Journal of Undergraduate Research, 54–77, 2012

Dughin, Evghenii, „Sredtstva massovoi informații kak institut preamoi demokratii v usloviah perestroiki [Mass-media – factor al democratizării societății în contextul perestroika]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 1, 22-43, 1990

Goshadze, Mariam, „Gorbachev’s Perestroika and the Effects of the Wrong Nationalities Policy”, Journal Identity Studies, Vol. 4, 2012

Gudkov, Lev, „Vremea i istoria v soznanii rossian [Timpul și istoria în memoria cetățenilor ruși]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 2, 13-61, 2010

Iakovlev, Alexandr, „Poznat dialektiku perestroika [Descoperind dialectica perestroika]”, Pravda, 18 aprilie, 1987

Ivanov, Vilen, „Utverjdenie novogo politeskogo mîșlenia [Adoptarea noii mentalități politice]”, Vestnik Obșcestvennogo mnenia, Nr. 3, 3-12, 1989

Jebril, Nael, Stetka, Vaclav, Loveless, Matthew, „Media and Democratisation: What is Known about the Role of Mass Media in Transitions to Democracy”, Report, Reuters Institute for the Study of Journalism, University of Oxford, 2013

Pavlov, Mihail, „Neterpenie [Lipsă de răbdare]”, Literaturnaia Gazeta, 29 aprilie, 1987

Sogrin, Vladimir, „Perestroika: itogi i uroki [Perestroika: consecințe și învățături]”, Jurnal Obșestvennîe nauki i sovremennosti, Nr. 1, 133-134, 1992

Scheufele, Dietram, Tewksbury, David, „Framing, Agenda Setting, and Priming: The evolution of three media effects models”, Journal of Communication, Nr. 57, 9-20, 2007

Turovskii, Valerii, „Lucșie Godî nașei jizni [Cei mai buni ani din viața noastră]”, Moskovskie Novosti, 15 mai, 1987

Materiale Video

Iurii Koreakin na I Sezde narodnîh deputatov SSSR [I Congres al Deputațior Poporului din URSS], 1989, https://www.youtube.com/watch?v=92yhhleNug8, accesat la data de 20. 05. 2014

Pervîi Sezd narodnîh deputatov SSSR 05 06 89 [I Congres al Deputațior Poporului din URSS 05 06 89], 1989, https://www.youtube.com/watch?v=XOD70bV0cfs, accesat la data de 20. 05. 2014

Anexe

Anexa Nr.1

Sursele media britanice utilizate în ziarul Pravda în perioada martie 1987 – februarie 1988

Anexa Nr. 2

Lista cu politicieni britanici menționați în articolele din ziarul Pravda în perioada martie 1987 – februarie 1988

Anexa Nr. 3

Fotografia din ziarul Pravda, 12 iunie 1988, intitulată „Fața deficitului”