Perceptia Stresului Strategii de Coping Si Calitatea Vieţii În Perioada Adolescentei

Stresul reprezintă o problemă actuală importantă în domeniul psihologiei și una dintre multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă, fiind generat de viața profesională, de mediu, dar și de viața de familie, cu consecințe nemijlocite asupra activității profesionale, dar și asupra sănătății celor în cauză.

Stresul și-a pus amprenta și asupra instituțiilor școlare, ce reprezintă importante verigi în educația și formarea personală și profesională, iar cadrele didactice sunt elementele cheie ce pot contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ.

Insă puține studii de specialitate au vizat stresul adolescenților. Astfel, acesta a constituit unul din motivele de alegere a temei. Cercetări vizând stresul și strategiile de coping folosite, au fost, de regulă, destinate personalului executiv din diferite organizații, managerilor, mai puțin adolescenților.

În contextul creșterii interesului pentru evidențierea factorilor responsabili de menținerea bunăstării psihologice în perioada adolescenței, lucrarea de față și-a propus să abordeze atât la nivel teoretic, cât și în plan empiric problematica stresului și a calității vieții la adolescenți. Pentru realizarea acestui deziderat, în partea teoretică a lucrării s-au adus precizări privind modul de conceptualizare a stresului, copingului și calității vieții precum și în ceea ce privește factorii sociali și personali care au impact atât asupra apariției și gestionării stresului, cât și asupra calității subiective a vieții în această perioadă de vârstă.

Așadar, în primul capitol teoretic al lucrării sunt trecute în revistă definiții ale stresului, paradigmele teoretico-metodologice de abordare a conceptului de stres ca stimul, ca răspuns și ca interacțiune (tranzacție) sau proces, sunt prezentate modelele teoretico-conceptuale, tipurile și caracteristicile factorilor de stres precum și etapele identificate în cercetarea stresului în perioada adolescenței și sunt precizate conceptele de risc, vulnerabilitate și reziliență la stres. În acest capitol a fost făcută și o abordare paralelă între stres și calitatea vieții.

În cel de-al doilea capitol am abordat copingul acesta fiind definit ca "schimbarea în mod constant a eforturilor cognitive și comportamentale pentru a gestiona cererile externe și / sau interne specifice care sunt evaluate ca impozitare sau depășesc resursele persoanei". Tot în acest capitol am prezentat teorii explicative ale copingului, tipuri de strategii folosite în perioada adolescenței, dar și modul în care influențează calitatea vieții.

Pornind de la acestea, am dorit să demonstrăm influența negativă a stresului și influența pozitivă a mecanismelor de coping asupra calității vieții în adolescență. De asemenea, dorim să identificăm diferențele existente între subiecți în funcție de gen si mediul de proveniență. În acest sens, plecăm de la ipoteza conform căreia fetele au o calitate a vieții mai scăzută decât băieții, iar cei care provin din mediul urban au o calitate a vieții mai ridicată. Rezultatele cercetării noastre confirmă această ipoteză, băieții înregistrând un scor mai ridicat la variabila calitatea vieții decât fetele. Referitor la ipoteza prin care preconizăm că cei din mediul urban au un nivel ridicat al calității vieții, de asemenea este confirmată.

Întorcându-ne la scopul studiului nostru și la rezultatele care ne interesează, au fost obținute următoarele: există un efect al stresului asupra calității vieții în rândul adolescenților, în sensul că adolescenții care au un nivel scăzut al stresului, au o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu cei care au un nivel ridicat al stresului.

O altă ipoteză analizată în cadrul cercetării de față susține faptul că strategiile de coping influențează calitatea vieții în rândul adolescenților. Rezultatele obținute ne confirmă ipoteza, adolescenții care adoptă strategii de coping eficiente au o calitate a vieții mai ridicată decât cei care adoptă strategii de coping ineficiente.

În ceea ce privește efectul de interacțiune al stresului și copingului asupra calității vieții în adolescență, nu a fost determinat un efecte de interacțiune. O explicație în acest sens poate fi data de limitele acestui studiu.

I. Stres si calitatea vietii

I.1 Definire

Etimologia cuvântului stres a fost explicată de Oxford English Dictionary explicând ca acesta provine din abrevierea cuvântului distres ce a fost folosit în engleza medievală cu înțelesul de necaz, dificultate, durere, cauzate de factori externi organismului. În secolul al XIX-lea stresul capătă noi ințelesuri și anume presiuni și influențe ce se exercită din exterior asupra organismului. În zilele noastre, în limba engleză, termenul este utilizat pentru a exprima încordarea nervoasă. Tradus din limba franceză noțiunea de stres se referă la stimulare, agresiune, iar din limba germană la efort sau leziune. Cu toate acestea nici un termen nu reușește să redea complet sensul notiunii de stres.

Dintr-o perspectivă generală stresul se manifestă atunci când individul este incapabil să răspundă într-o manieră adecvată sau eficace la stimuli care provin din mediul său ( Hellriegel și Slocum,2011) sau când el nu ajunge să le facă față decât cu prețul unei uzuri premature a organismului. Reacția individuală la elementele streante depinde de anumiți factori ca: trasăturile de personalitate, experiența personală, antecedentele sociale și culturale ale persoanei.

Marile discrepanțe care există între definirea stresului și felul în care acesta este operaționalizat reprezintă o mare problemă întâmpinată în cerecetarea stresului. Conceptul de stres a fost adesea definit atât ca variabilă dependentă, ca variabilă independentă, dar și ca proces. De exemplu, conceptul de stres a fost folosit în cercetările din științele sociale, medicale, dar și comportamentale în ultimii 50-60 de ani generând astfel o confuzie terminologică. Fiecare domeniu a studiat și cercetat stresul dintr-o perspectivă unică, reprezentativă adoptând fie modelul stimulilor, astfel stresul este o variabilă independenta, fie modelul raspunsurilor, stresul fiind o variabilă dependentă. Această abordare a fost dată de acțiunile realizate în urma rezultatelor obținute, dar și de obiectivele reprezentative cercetărilor. Noțiunea de stres a generat o continuă dezbatere. Majoritatea cercetărilor au punctat dificultățile datorate confuziei ce există în jurul încercării de a definii stresul ( Cooper, Dewe și O’Driscoll, 2001).

Dezbaterile legate de definirea conceptului de stres și-au mutat interesul odată cu avansarea definirii stimulilor și a raspunsurilor. Atenția trebuie focusată pe natura procesului și integrarea deinițiilor stimulilor și răspunsurilor într-o perspectivă mai amplă, perspectivă care să aiba în vedere și legăturile dinamice dintre elementele procesului.

Astăzi se sugerează ca stresul să fie definit ca ceva relațional, ca un rezultat al unei tranziții între individ și mediu ( Lazarus,1990). Stresul din punct de vedere al abordării tranzacționale nu ține doar de individ sau doar de mediu.

Conform studiului „ Relațiile dintre stres,coping și sănătatea mentală în reușita liceenilor” condus de Shannon M. Suldo, Elizabeth Shaunessy și Robin Hardesty de la universitatea Florida de sud stresul este un factor de risc important pentru tulburările mentale care au fost estimate că afectează aproximativ unu din cinci copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 17 ani. Adolescența este o perioadă de dezvoltare când copii pot fi mai vulnerabili la efectele negative ale stresului. Date din Studiul de risc comportamental indică următoarele: 8,5% dintre adolescenți au încercat să se sinucidă, 29% sau simțit triști și deznădăjduiți, 45% au folosit alcool în ultima lună și 22% au folosit marijuana ( Centrul pentru controlul bolilor și prevenția acestora, 2004). Dacă aceste probleme nu sunt abordate există riscul ca adolescenților să le fie compromisă sănătatea fizică și mentală ca și adulți ( Loeber și Farrington, 2000).

Expresia pe care majoritatea oamenilor o cunoscut este „ a fi stresat”, dar sensul ei este diferit de la persoană la persoană. „a fi stresat” se concentrează îndeosebi pe consecințele stresului și nu pe natura lui. Abordarea din punct de vedere al reacției consideră stresul variabilă dependentă și anume răspunsul la un stimul amenințător sau supărător.

Termenul de stres a fost definit în mai multe rânduri în literatură rezultând astfel din punct de vedere medical, de mediu și modele psihologice de stres ( McNamara,2000). În modelele medicale, stresul este o stare detresă a unui individ ca răspuns a unui precipitant din mediu. Acest răspuns fiziologic a unui organism poate fi măsurat în funcție de bătăile inimii crescute, presiune sangvină ridicată și prezența hormonilor și a neurotransmițătorilor ( și anume cortizol, adrenalină și norepinefrină ) acestea intensifică excitația din organism. ( Selye, 1993). Detresa care apare într-un interval normal are o funcție adaptativă; această excitație intensificată pregătește organismul pentru a putea face față stresului. Cu toate acestea, în termen larg, stimularea cronică a sistemului de răspuns la stres a fost legata de funcțiile imunitar depresive ( Stein și Miller, 1993) și au scăzut calitatea vieții( Evans, Bullinger și Hygge, 1998) .

În cercetările conduse de Hans Selye (1930-1940) autorul a introdus noțiunea de boală legată de stres în termenii sindromului general de adaptare. Stresul fiind definit prin răspunsurile nespecifice ale corpului uman la solicitările exercitate asupra sa. Accentul fiind unul medical bola generica era astfel caracterizată prin scăderea motivației, pierderi în greutate cauzate de pierderea poftei de mâncare și energie scăzută. S-a constatat că răspunsurile la stres nu corelează cu natura factorului generator de stres, în consecință acestea urmează un model universal.

Majoritatea indivizilor consideră stresul un factor negativ, însă Selye (1976) atrage atenția asupra faptului că anumite reacții la stres sunt necesare pentru motivație, dezvoltare și schimbare, fiind denumit eustres. Factorii de stres care dăunează și sunt greu de manevrat au fost denumiți distres.

În modelul enviromental, stresul este definit ca exterior unui organism, inclusiv amenințări de prejudiciu imediat sau condiții aversive de mediu. Stresul de acest tip este de obicei măsurat folosind inventare de stres, care sunt liste de evenimente care se consideră impozitate la un individ. Stresul extern a fost legat de rezultate negative precum anxietatea, depresia și agresivitatea ( Jaser,2005), de asemenea și cu nereușita acedemica ( Alva și de Los Reyes, 1999; Cunningham, Hurley, Foney și Hayers, 2002), abuz de substanțe ( Chassin, 2003) și compromiterea calității vieții ( McKnight, Huebner și Suldo, 2002). Deși stresul biologic și de mediu a fost legat de rezultate negative pentru adolescenți, nici conceptualizarea de stres nu explică suficient de ce la unii adolescenți care se confruntă cu aceste tipuri de stres nu apar rezultate negative, cum s-au regăsit la alții.

De interacțiunea statistică între stimul și răspuns, pentru a defini stresul, se ocupă abordarea interacțională. Aceasta este o abordare cantitativă și structurală în care este presupusă o corelație între stimul și răspuns. Concentrându-se doar pe interacțiunea dintre două variabile, face ca această abordare să fie limitată în încercarea de a explica complexitatea unei relații la manipulări structurale precum o a treia variabila moderatoare, variabilă care nu explică însă stresul în sine.

Deci, considerăm că stresul trebuie privit ca o tranzacție, o relație continuă între individ și mediu cu toate că, abordarea în cauză, prezintă cu o mare greutate lanțul cauzal ce se regăsește în această relație. Pe lângă accentuarea unor legături statistice între variabile, modelul tranzacțional își dorește să cerceteze și natura principală a relației stresor-răspuns-rezultat.

Rezultă astfel că stresul este un factor ce se încadrează într-un proces permanent în care îndividul tranzacționează în medii diferite, evaluează factorii stresori și își propune să depășească situațiile generatoare de stres.

Modelele psihologice se axează pe conceptul de stres perceput, care se referă la interacțiunea dintre stresul extern ( precipitant enviromental); reactiile fiziologice ale corpului (distres) si răspunsul cognitiv, emoțional și comportamental al unei persoane la aceasta interacțiune. Stresul este perceput când un eveniment extern cauzează repulsie fiziologică și distres cognitiv într-un individ care îsi depășește repertoriul său emoțional și comportamental conceput pentru a anula efectele nocive ale stresorilor externi.

Conceptualizarea stresului perceput permite considerarea faptul că anumite persoane pot avea resurse, cum ar fi coping, care le permit să experimenteze stres extern fără a întâmpina o funcționare compromisă. În ultimii ani, această perspectivă tranzacțională a stresului (Lazarus și Folkman, 1984) a ajuns să fi considerată definiția cea mai larg acceptată și menționată (Grant și col. 2003;. Hess și Copeland, 2006). Copii și adolescenți care raportează niveluri ridicate de stres perceput au un risc ridicat pentru rezultate negative, cum ar fi depresia (Martin, Kazarian și Breiter, 1995), abuz de substanțe (Galaif, Sussman, Chou, și Wills, 2003), rezultatele slabe academice (Schmeelk-Cone și Zimmerman, 2003), și satisfacția de viață diminuată (Mayberry și Graham, 2001).

Sursele de stres externe, la adolescenți, includ factorii de stres normativi (de exemplu: probleme de dezvoltare inerente în adolescență, cum ar fi pubertate, tranziții școlare, cereri academice crescute), evenimente de viață stresante, nenormative  (de exemplu: divorț, decese), și complicațiile de zi cu zi (de exemplu, factorii de stres cronici cum ar fi: conflictul părinte copil și presiune academică) (McNamara, 2000). Deși părinții și profesorii sunt adesea sensibili la aparitia unor evenimente stresante nenormative în viața adolescenților, factorii de stres normativi și complicațiile de zi cu zi acumulate (în special, factorii de stres legați de școală), pe care adolescenții le experimentează fără o astfel fanfară prevăd, de asemenea, sănătatea lor mintală (Carter, Garber, Ciesla si Cole, 2006). Comportamentele de coping pe care adolescenții le manifestă pentru a face față stresului ar putea explica de ce anumiți adolescenți ce se confruntă cu factorii de stres se adapteze în mod eficient în comparație cu alții.

I.2. Teorii explicative despre stres

a) Teorii clasice despre stres

Primul care s-a ocupat de problematica ce privește stresul a fost Hans Selye. Acesta spunea că: „omul preistoric își dădea seama de trăsăturile comune ale acelor senzații de descurajare și extenuare care îl cuprindeau după o muncă grea, în urma căldurii excesive sau a frigului, stările de frică sau unor îndelungate perioade de boală. Chiar dacă el nu conștientizează faptul că apăreau întotdeauna reacții similare când ceva era peste puterile lui, acest sentiment îi atrăgea totuși instinctiv atenția că limitele propriei sale capacități erau depășite” (Selye, 1974, p.176).

Teoreticianul definea stresul ca pe un răspuns nespecific al organismelor vii la solicitările de orice natură, dar în acelasi timp trebuie luat în considerare faptul că solicitările sunt și specifice. Substanțele au o proprietate comună, separat de natura modificărilor organice pe care le produc și anume ajută organismul să se adapteze.Altfel spus apare dorința, necesitatea de adaptare care să conducă organismul la o stare de echilibru. Exigențele nespecifice cu privire la nenumeroasele funcții implicate sunt cele care îi dau esență stresului. Dacă trebuie însă să ne referim la acțiunea agentului stresor nu contează tipul situației (plăcută-neplăcută); ceea ce este cu adevărat important este mărimea necesității de adaptare. Proprietatea comună a factorilor de stres constă în mobilizarea sistemului fiziologic și alarmarea în situațiile în care viața este pusă în pericol considera Dr.J.W.Mason. Cert este că nu putem evita stresul și nici nu trebuie să îl evităm. În orice moment o anumită cantitate de stres este folositoare pentru întreținerea vieții și adaptarea la mediul în continuă schimbare. Selye insinuează că un anumit nivel de stres este perceput și în timpul somnului „Starea lipsită de stres se numește moarte”.

Primii teoreticieni ai stresului au greșit însă pentru că nu au făcut distincția între distres și stres. Noțiunea de distres provine din franceza veche și făcea referire la necaz, situație neplăcută. Atunci când vorbim de stres facem referire atât la situații plăcute cât și neplăcute în comparație cu distres când înseamnă întotdeauna situații neplăcute.

Înainte să fi apărut noțiunea de stres ,C.Bernard a demonstrat pentru prima dată că deși mediul extern al organismelor se schimbă cel intern rămâne la fel. Fiziologul francez menționat mai devreme observă că stabilitatea mediului intern condiționează viața externă liberă și independentă. Ceva timp mai târziu, W.B.Cannon a introdus termenul de homeostazie defininu-l ca „ansamblul proceselor fiziologice coordonate care asigură menținerea stărilor de stabilitate ce guvernează în mare parte organismul”. Pentru a păstra o viață sănătoasă organismul cere ca nimic să nu se schimbe în individ. Schimbările produse produc îmbolnăvirea ,iar intr-un final chiar moartea.

Sindromul general de adaptare (SGA) sau sindrom de stres biologic a fost definit ca „sindromul ce apare în urma diferitelor influențe nocive”. Accentul a căzut pe faptul că organismul are o energie de adaptare limitată și că cel mai indicat este ca individul să învețe cum să își foloseasca aceasta energie pentru a nu o epuiza. Folosind enrgia doar în scopuri utile organismului nivelul distresului scade sau se produce cât mai puțin.

b) Teorii actuale despre stres

Teoria evenimentelor de viață. Suportul social

În 1967 au apărut pentru prima dată cercetările legate de evenimentele de viață, an în care au fost publicate scalele de evenimente de viață ale lui Holmes și Rahe . Aceștia susțin că gama variată de schimbări pe care le suportă individul , de la moartea unei persoane dragi până la schimbarea locului de muncă, necesită aceeași readaptare. Frecvența cu care aceste evenimente se manifestă implică importante reacții de adaptare. În cazul în care reacțiile de adaptare nu intervin pot apărea stări de epuizare atât psihică cât și fizică.

Evenimentele de viață pot avea și o contribuție la dezvoltarea personalității, acest lucru se datorează calității specifice și efectului lor exclusiv prin percepția, evaluarea și prelucrarea lor intrapsihică care nu le impun o acțiune neapărat patogenă. Ceea ce influențează interacțiunea dintre organism și stresori să aibă conscințe patologice sunt resursele și competențele individuale. Moss (1990) este de părere ca distincția dintre evenimentele negative de viață și circumstanțele stresante curente nu este făcută într-un mod mulțumitor.

Mai mulți autori îsi schimba direcția de cercetare dinspre acțiunile negative ale evenimentelor de viață spre focalizarea asupra relației dinspre suportul social deficitar și sănătate fiind formulate astfel două ipoteze. Prima ipoteză susținea că ceea ce funcționează ca și stresori și își pune amprenta peste viața psihică într-un mod direct, independent, dar și împreună sunt: condițiile deficitare ale suportului social și împovărările sociale. Aceasta primă ipoteză a purtat numele de ipoteza efectului principal. A doua ipoteză scoate în evidență importanța suportului social pentru ca stresul social să fie redus. Aceasta ipoteză fiind denumită ipoteza tamponului.

Teoria cognitivă

Definiția oferita de fondatorul acestei teorii (Lazarus) stresului psihic este aceea că stresul este un dezechilibru intens, perceput subiectiv de către individ, dintre solicitările impuse organismului și capacitatea acestuia de a răspunde. Lazarus este cel care introduce următoarele concepte: amenințarea, evaluarea și ajustarea pentru a descrie stresul. Amenințarea a fost definită prin trei caracteristici principale și anume: a) anticipează confruntarea cu o situație primejdioasa sau cu o stare negativă; b) orientează comportamentul pentru viitor; c) depinde de procesele cognitive ca memorie, gândire, învățare, percepție.

Se produce stresul atunci cand individul reușește să prevadă amenintari, reale sau imaginare, asupra: starii psihice pozitive si a relatiilor interpersonale si sociale . Se încearca o distinctie între anticiparea amenintarii (caracter subiectiv) si confruntare, (obiectiv). Studiile de specialitate ajung la concluzia ca anticiparea este mai importanta in reactii psihofiziologice in comparatie cu confruntarea. Uneori sursele amenintarii se afla in dinamica intrapsihica si sunt constientizate numai manifestarile provocate de acestea.

Stimulii rezultati din anticiparea amenintarii sunt catalogati de individ ca daunatori, neutri sau benefici prin procese cognitive de evaluare, inteleasa ca activitate mentala ce implica judecati, rationamente, deductii, discriminari, optiuni prin care informatiile sunt stocat intr-un anumit cadru cognitiv. Lazarus numeste trei momente ale evaluarii: evaluarea primara – prin care situatia este definita ca nociva sau nu si se finalizeaza intr-un sentiment de incredere in fortele proprii sau, dimpotriva, de incapacitate. Evaluarea secundara – prin care subiectul trebuie sa aleaga dintre alternativele de adaptare pe care le are la indemana. Reevaluarea, face referire la schimbarea perceptiei initiale din benigna in daunatoare, sau in sens contrar, ca rezultat al unor informatii noi.

Caracterul stresant al stimulului este dat de doua categorii importante de factori: Factori externi ce au legatura cu: configuratia stimulilor, de ambiguitatea indicatorilor ce se refera la natura confruntarii ce provine din informatii lacunare sau din date cu caracter contradictoriu, de echilibrul dintre stimulii care produc amenintare si resursele individuale si cele ale mediului. Factori interni, depind de structura psihica a individului: totalitatea motivelor, sistemul de credinte si atitudini constituite cu privire la diversele aspecte din mediu si fata de propria persoana.

Procesele de ajustare sau coping-ul declanseaza procese de reducere sau eliminare a unui stimul daca acesta este catalogat ca amenintator. Ajustarea este definita ca un efort cognitiv, dar si comportamental al organismului de diminuare, tolerare sau stapanire a cerintelor mediului ce depasesc resursele individului. Este accentuata distinctia dintre adaptare, ce ofera de cele mai multe ori raspunsuri automate, in special biologice si senzoriale, si ajustare ce intervine atunci cand adaptarea nu este valida, fiind necesar un efort care necesita strategii cognitive si comportamentale .

Lazarus  si Miller  fac diferenta intre doua categorii din strategiile de ajustare: actiuni directe, desemnate pentru modificarea intensitatii sau eliminarea stresorilor (intarirea resurselor individuale, atacul, evitarea, blocarea) si actiuni indirecte care se doresc a controla raspunsurile emotionale ale stresorilor.

S-a demonstrat ca strategiile de ajustare isi propun urmatoarele: mentinerea distresului in limite acceptabile, mentinerea stimei de sine, plasarea situatiei in circumstante diferite. Pentru ca aceste obiective sa devina realizabile, individul poate folosi nenumarate strategii de ajustare (Lazarus reuseste sa identifice 68 de forme) simultan sau secvential, cu diferite nivele de constiinta. Trasatura principala a teoriei stresului a lui Lazarus si col.  consta in relevarea factorului cognitiv in ceea ce priveste evaluarea situatiilor, determinarea configuratiei raspunsurilor si in selectarea modalitatilor de ajustare.

I.3. Stadiile stresului

Selye defineste 3 stadii ale stresului. Primul stadiu denumit de acesta reactia de alarma este intaiul raspuns al organismului, proces care desemneaza mobilizarea generala a fortelor care apara organismul. Atunci cand reactia de alarma este intensificata la maximum rezistenta organismului scade sub nivelul mediu. Altfel spus organismul nu poate rezista un timp indelungat in stare de alarma permanenta. Aceasta reactie fiind urmat in mod necesar de un stadiu de rezistenta. Al doilea stadiu, stadiul de rezistenta, poate fi usor deosebit de cel de alarma printr-o serie de reactii fiziologice si chimice care se produc. Capacitatea organismului de rezistenta este mai crescuta decat cea medie acest lucru se intampla doar dupa ce organismul s-a adaptat. În cel de-al treilea stadiu observam ca adaptarea obtinuta in stadiile unu si doi poate sa dispara daca persoana este expusa un timp indelugat actiunii unui agent daunator. Simptomele stadiului de epuizare, caci despre acesta este vorba, se aseamana cu cele din stadiul de aparma doar ca rezistenta este mai mica decat rezistenta medie.

Atunci cand ne intalnim cu situatii stresante la nivel cerebral se pregatesc anumite actiuni defensive pentru protejarea corpului. Simturile sunt ascutite, pulsul este mai accelarat, respiratia are o rata mai ridicata, muschii sunt tensionati, toate acestea pentru a apara organismul impotriva anumitor situatii. Acest raspuns este „preprogramat biologic” astfel majoritatea indivizilor raspund aproximativ la fel indiferent daca situatia stresanta este regasita la scoala, in familie sau in anturajul de prieteni. O rata crescuta a episoadelor de stres duc in cele din urma la oboseala si distrugerea capacitatii de reparare si aparare a organismului, boala fiind urmatorul stadiu.

I.4. Stres și calitatea vieții la adolescenți

Atenția cercetătorilor s-a mutat treptat dinspre statisticile ce erau realizate la nivelul populației spre evaluarea calității din perspectiva individului. Astfel au fost scoase în evidență atitudinile, scopurile, preocupările, percepțiile, dar și aspirațiile indivizilor care își doresc o apreciere personală a poziției sociale în contextul unui anumit sistem valoric și cultural. Observăm astfel că analiza teoretică și empirică a conceptului de calitate a vietii include atat emotiile pozitive, cat si cele negative. Calitatea vietii se doreste a fi un concept vast ce presupune exprimentarea a cat mai multe emotii pozitive, un nivel scazut al emotiilor negative si un grad de satisfactie cat mai ridicat.

Deși a fost raportat frecvent că sănătatea mintală influențează substanțial viață de zi cu zi, date despre efectele negative ale problemelor de sănătate mintală asupra calității vieții, în populația generală a copiilor și adolescenților lipsesc. În studiul European Kidscreen și studiul german Bella s-a constatat că problemele de sănătate mintală afisau efecte agravante puternice pentru calitatea vietii. Doar un singur studiu prospectiv a constatat că, calitatea vietii este înrăutățita ca un întreg la copii și adolescenți doar peste 3 ani, dar declinul în calitatea vietii a fost menționat în cele ale caror sanatate mintala sa deteriorat. În aceste studii, impactul sănătății mintale in general pe calitatea vietii a fost evaluat, și ne lipsesc date privind simptomele particulare care afecteaza calitatea vietii la copii și adolescenți. Evaluarea efectelor anumitor simptome este importanta, deoarece diferite probleme de sănătate mintală pot afecta calitatea vietii în grade diferite și poate afișa diferite efecte atunci când se consideră combinate.

Studiul condus de Dejan Stevanovic a pornit de la cele mentionate anterior si a fost realizat cu scopul de a determina efectele independente ale nivelurilor de anxietate, depresie si simptomele comportamentale privind calitatea vietii auto-percepută si să examineze impactul lor asupra calitatii vietii ținând cont de vârsta și sexul copiilor și adolescenți.

Rezultatele au demonstrat ca nivelul anxietatii si simptomele depresive, cu exceptia celor comportamentale, afecteaza semnificativ calitatea vietii auto-perceputa in populatia generala de copii si adolescenti.

Un factor potential determinant important al calitatea vieții și sănătății percepute este personalitatea cuiva (van de Ven si Engels, 2011). Avand o personalitate matură poate funcționa ca o resursă internă care ajută pacienții în abordarea cu diferiți stresori, prin urmare redau favorabil în calitatea vieții și sănătatea perceputa. În schimb, anumite trăsături de personalitate pot pune pacientii cu risc de imbolnavire la o ajustare saracacioasa. Din păcate, cercetarea cu privire la relatia dintre personalitate și adaptarea la boală în populațiile de boli cronice este destul de limitată.

II. Coping-ul si calitatea vietii

II.1 Definire

Coping-ul este una din cele mai uzitate noțiuni psihologice aflate în circulație la ora actuală.Fiind un termen paspartout se scrie și se citește la fel în română, franceză, engleză, etc.Noțiunea a fost introdusă de Lazarus(1966) care a susținut-o apoi printr-o prodigioasă activitate de cercetare în domeniul stresului. Paradigma asupra stresului lansată de Selye (1956) era astfel depășită. Cele trei stadii ale reacției de stres (ale lui Selye) trebuiau integrate într-o teorie mai cuprinzătoare care să includă alături de modificările biologice, atât componentele comportamentale, cât și pe cele cognitive. În acest climat a apărut și a fost repede asimilată noțiunea de coping. Ultimele decenii de cercetare științifică au fost dominate, e adevărat, de investigația stresului, accentul punându-se pe adulți, mai puțin pe copii și adolescenți.

Coping-ul este definit ca "schimbarea în mod constant a eforturilor cognitive și comportamentale pentru a gestiona cererile externe și / sau interne specifice care sunt evaluate ca impozitare sau depășesc resursele persoanei", indiferent dacă rezultatele acestor eforturi sunt pozitive sau negative (Lazarus si Folkman , 1984, p. 141). Mai multe studii au investigat comportamentele de adaptare ale adolescenților care se confruntă cu stresori semnificativi (a se vedea Compas, Connor-Smith, Saltzman, Thomsen, si Wadsworth, 2001); se stie mai putin despre modul in care adolescenti fac fata stresului normativ și celui de zi cu zi, cum ar fi stresul cauzat de cererile academice.

Spre sfârșitul anilor '70 conceptul de coping (ajustare) devine o variabilă centrală în cercetările stresului psihologic, în înțelegerea efectelor adaptive de scurtă și lungă durată, a stării subiective de bine, a sănătății. Definiția citată pune în evidență patru caracteristici esențiale ale copingului:

(a). rolul proceselor cognitive și al acțiunii;

(b). copingul este întotdeauna un proces de tranzacție între individ și mediu, astfel implicând schimbări atât calitative cât și cantitative continue ale acestui raport; dar presupune și intercondiționări reciproce între coping, evaluare și emoție;

(c). face distincția între mecanismele de coping și cele de adaptare înnăscute, fiind crucial efortul;

(d). accentuând existența formelor operante și mai puțin operant de coping.

Copingul conține trei etape: prima etapă, anticiparea (avertizarea), se întâlnește atunci când situația poate fi amânată sau prevenită, atunci când individul are timp să se pregătească pentru confruntare, când poate evalua consecințele confruntării; a doua etapă, confruntarea (impactul), apare atunci când are loc răspunsul, redefinirea situației și reevaluarea; a treia etapă, post confruntarea, se regăsește atunci când se analizează semnificația din punct de vedere personal a faptelor întâmplate. De cele mai multe ori momentul anticipării este mult mai intens în reacții psihofiziologice decât confruntarea. Astfel s-a determinat delimitarea așa numitului stres de anticipare. În cazul în care nu există momentul anticipativ (de ex. în impactul intempestiv cu un anumit stimul) reacțiile psihofiziologice se pot manifesta după etapa de confruntare (Lazarus, 1982).

Trecerea în revistă a studiilor vizând copingul permite evidențierea mai multor puncte controversate:

copingul este un răspuns inconștient sau conștient la factorii de stres?

copingul este o trăsătură de personalitate sau un proces influențat de situație ?

câte dimensiuni are copingul ? Cea mai utilizată clasificare este cea dihotomizată în:

coping focalizat spre problemă

coping focalizat spre emoție

Copingul focalizat spre probleme sunt acțiuni orientate precis spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea pe cât posibil a situației stresante; mai poartă numele și de ajustare instrumentală. Copingul focalizat spre emoție, numit și ajustare indirectă, este orientat spre individ, cu scopul de a reduce sau controla răspunsul emoțional la stresori. În această categorie sunt incluse și așa numitele strategii paleative, cum sunt uzul alcoolului, sedativelor și tranchilizantelor, drogurilor, tehnicilor de relaxare etc.

În cel de-al patrulea rând, există neînțelegeri privind efectele pe care le are copingul. Unii autori identifică copingul cu succesul, dar și controlul asupra situației și răspunsului emoțional. Numeroase studii aduc argumente că strategiile copingului centrate spre problemă sunt asociate pozitiv cu starea de bine, iar tendința de a folosi strategii de coping focalizate spre emoție tind să fie asociate cu o sănătate mentală precară (Folkman și colab., 1986). Contemporan se pun sub semnul întrebării evidențele că ajustarea direcționată spre probleme este întotdeauna mai adaptativă decât cea emoțională. Există studii care dovedesc că formele de ajustare activă au un incidență mai mare asupra sistemului nervos simpatic, care la rândul lor influențează funcționarea sistemului cardiovascular (Obrist, 1981). Majoritatea surselor de stres din mediu nu pot fi controlate, dar o formă de coping eficientă poate permite unei persoane tolerarea sau ignorarea factorului de stres. Funcționalitatea sau disfuncționalitatea copingului depinde de: cine folosește o strategie anume, când o folosește, sub ce tipuri de circumstanțe și tipul de amenințare. Copingul emoțional poate ajuta copingul comportamental prin reducerea stresului care altfel ar ofensa eforturile de soluționare a problemei; similar, copingul focalizat spre problemă poate determina evaluări mai puțin nocive, astfel reducând distresul emoțional. Ba mai mult, copingul de succes pe termen scurt poate avea repercursiuni fiziologice, psihologice, dar și sociale destul de mari pe termen îndelungat. Deci, a împărți copingul în forme de succes și insucces nu este un demers simplu.

II.2 Teorii explicative despre coping

Înțelegerea mecanismelor vulnerabilității și rezilienței adolescenților la stres nu este posibilă în absența abordării copingului ce include gândurile, sentimentele și acțiunile pe care individul le utilizează în negocierea cu situațiile problematice cu care se confruntă în viața de zi cu zi și în circumstanțe particulare. Din aceste considerente, cel de-al doilea capitol al lucrării, pe lângă faptul că prezintă perspectivele teoretice de conceptualizare a copingului, precizează care sunt funcțiile și structura copingului în adolescență și tratează problematica eficacității modalităților de gestionare a stresului în această etapă de dezvoltare.

Din perspectivă psihanalitică, modelele psihologiei eului integrează în categoria copingului cele mai avansate și mature procese ale eului, punând astfel în evidență organizarea ierarhică a mecanismelor de apărare și ignorând natura circumstanțelor stresante cu care negociază persoana sau sincronizarea (coordonarea) copingului și a defenselor pe parcursul confruntării cu un eveniment stresant. Totodată, prin abordarea copingului în termenii proceselor defensive, accentul cade pe funcția acestuia de reducere a tensiunii și de restaurare a echilibrului psihic, acordându-se o atenție redusă funcției de rezolvare a problemelor îndeplinită de asemenea de către acesta (Carver, 1997).

Conceptualizarea copingului, identificată în cadrul perspectivei trăsătură/dispoziție, accentuează aspectele stabile, consistente, chiar înnăscute de la nivelul modalităților de gestionare a stresului, în detrimentul relaționării acestora cu anumiți factori contextuali care le activează. În literatura de specialitate se specifică, însă, faptul că indivizii pot prezenta diferențe în ceea ce privește nivelul consistenței manifestate în coping, anumite persoane utilizând aceleași strategii în mod repetat, pe când altele variază copingul în funcție de cerințele situaționale. Așadar, abordând copingul ca și caracteristică stabilă a personalității, perspectiva dispozițională s-a centrat pe evidențierea unor aspecte unidimensionale la nivelul acestuia, de tipul reprimării sau copingului evitativ, pe când perspectiva interacțională/tranzacțională a subliniat multidimensionalitatea acestui fenomen (Lazarus & Folkman, 1984).

Suplimentar, putem preciza că stilul de coping nu coincide cu trăsătura de personalitate, acesta reflectând de fapt preferința individului pentru anumite tipuri (strategii) de coping în confruntarea cu factorii specifici de stres, preferință care se structurează în timp sub impactul modelării sociale și a experiențelor anterioare suprapuse peste caracteristicile constituționale, temperamentale ale persoanei. În acest fel, modelele interacționale ale stresului și copingului evidențiază că acțiunile și gândurile de coping sunt influențate de relația dintre persoană și mediu în confruntarea cu un anumit stresor. Însă, individul nu trebuie considerat ca fiind un simplu respondent la mediu, ci ca un formator al acestuia, strategiile de coping fiind proactive și nu răspunsuri simple la contingențele mediului.

Modelele interacționale ale copingului propun abordarea acestuia ca și proces cu desfășurare temporală și trans-situațională, în strânsă legătură cu evaluarea stresorilor și a resurselor persoanei sau ca funcție a derulării proceselor de dezvoltare. În acest context, strategiile de coping sunt definite prin efortul comportamental și cognitiv depus de persoană în momentul confruntării cu factorii de stres, acest efort justificând de fapt prezența copingului. Așadar, copingul este abordat ca o încercare de a negocia cu problema, interesul fiind reprezentat mai degrabă de efortul depus pe parcursul acestui proces de negociere decât de eficacitatea rezultatelor obținute (Seiffge-Krenke, 1995).

Fundamentele teoretice care stau la baza acestei conceptualizări a mecanismelor de gestionare a stresului evidențiază existența unei stări dinamice constante de acțiune și reacțiune între individ și mediu, deci o relație tranzacțională care cuprinde o serie de stimuli urmați de răspunsuri, reevaluarea continuă a stimulilor și modificarea ulterioară a răspunsurilor ducând la întreținerea ciclului. Astfel, se evidențiază o abordare cognitiv dinamică a stresului și copingului ce a înlocuit modelul liniar stimul-variabilă organismică-răspuns, în care atenția era direcționată exclusiv spre surprinderea diferențelor individuale în răspunsurile apărute ca reacție la acțiunea unor stimuli similari din mediu. Pe de altă parte, însă, abordarea procesual-dinamică a copingului, care reflectă deplasarea în conceptualizare de la considerarea acestuia ca set de trăsături intrapersonale sau procese psihodinamice la descrierea ca set de acțiuni cognitive și afective observabile, nu presupune neapărat eliminarea rolului personalității în determinarea configurației strategiilor de coping, motiv pentru care se poate întrevedea rolul diferențelor individuale induse de factorii personali în evaluarea și copingul cu diferiți factori de stres (Eisenberg, Fabes, & Guthrie, 1997).

Acest fapt este evidențiat în cadrul modelului interpersonal al copingului, care își propune să sublinieze contribuția atât a resurselor personale, cât și a resurselor sociale la procesul copingului. Se sugerează, așadar, că funcționarea socială contribuie indirect la perceperea unei game largi de stresori psihosociali și la derularea activităților de coping aferente, prin impactul situațiilor sociale asupra selectării activităților de coping, precum și asupra eficacității eforturilor de coping în confruntarea cu cerințe care sunt sau nu de natură interpersonală. Acest model subliniază că suportul social de factură instrumentală este o resursă de coping atât pentru faptul că duce la creșterea resurselor tangibile disponibile ale persoanei, cât și datorită faptului că cerințele mediului, care în mod normal ar declanșa efortul de coping, sunt redirecționate spre alte persoane. Totodată, acest tip de suport social împreună cu suportul afectiv contribuie la dezvoltarea credinței că problemele sunt surmontabile, iar soluțiile sunt la îndemâna persoanei, precum și la creșterea sentimentului valorii proprii (stimei de sine), considerate ca fiind resurse personale importante în negocierea cu factorii de stres. În plus, suportul emoțional poate încuraja starea emoțională pozitivă pe parcursul actului de coping, ceea ce conduce la contracararea impactului stresorilor ca urmare a modificării evaluării acestora la nivel cognitiv (Folkman și Moskowitz, 2004).

În cadrul modelelor rezilienței, copingul este abordat atât ca factor de protecție ce are efect moderator, datorită modificării impactului variabilelor de risc asupra adaptării și dezvoltării indivizilor, cât și ca bun, anumite tipuri de coping în situații particulare permițând anticiparea obținerii unor rezultate pozitive în domenii diferite de adaptare psihosocială. De asemenea, copingul este abordat și ca proces protector, atunci când atenția se centrează pe însușirea unor strategii eficiente de coping care să fie utilizate în confruntarea cu diferiți factori de stres. Se evidențiază în acest mod funcția de resursă deținută de coping în procesul adaptării și dezvoltării umane, accentul trebuind să cadă pe achiziția strategiilor eficiente de coping ca și competențe ale indivizilor în scopul prevenției maladaptării psihologice și comportamentale.

II.3. Mecanisme de aparare, strategii si stiluri de coping

Eficiența strategiilor de coping depinde de caracteristicile situației stresante, de evaluarea cognitivă a acestei situații, de nivelul perceput al deprinderilor în utilizarea anumitor strategii de coping, precum și de disponibilitatea resurselor de coping deținute de persoană într-o anumită etapă a dezvoltării sale. În acest sens, studiile vizând problematica copingului la adolescenți au arătat că funcționalitatea sau disfuncționalitatea stilurilor de coping active, focalizate pe rezolvarea problemei și căutarea suportului social, cât și a stilurilor de coping evitative, focalizate pe diminuarea emoțiilor negative, se precizează în funcție de tipul de amenințare, lungimea perioadei de timp în care persoana negociază cu un anumit stresor, cine folosește strategia, când și în ce circumstanțe ambientale și psihice.

Paulhan și Bourgeois (1995), definesc copingul activ ca o acțiune care constă în a modifica direct termenii relației persoană-mediu prin eforturi comportamentale active, constând în a înfrunta problema pentru a o rezolva. Contrar copingului activ este cel pasiv, care constă în a nu face nimic deschis. Această inactivitate în fața unui stresor este adesea legată de o stare emoțională negativă, cum ar fi depresia, ca și de o atitudine de negare. Copingul evitant constă în a deturna atenția de la sursa stresului (evitare). Această strategie este cea mai utilizată. Ea se traduce prin practicarea unui sport, a relaxării sau refugiul în activitățile de timp liber; individul are impresia că aceste activități reduc tensiunea emoțională și conferă o stare de bine. Altfel spus, copingul evitant poate să genereze o categorie de activități mai degrabă negative, mai ales addicții (fumat, băut, medicamente) cu scopul de a fugi de detresa emoțională.

Opus copingului evitant, copingul vigilent focalizează atenția persoanei pe problemă cu scopul de a o controla mai bine. Include strategii cum ar fi căutarea informațiilor suplimentare și implementarea/punerea în funcțiune a unei soluții pentru a rezolva problema. Încă o dată vigilența poate să conducă persoana să adopte o atitudine negativă, când ea devine obsedată de problema sa fără să găsească o soluție eficace și este un fel de hipervigilență.

Adesea copingul centrat pe problemă este confundat cu cel activ, și copingul centrat pe emoție cu cel pasiv. Aceste erori nu sunt de sens, căci categoriile de strategii nu sunt teoretic separate de strategiile specifice, ele depind de contextul situației. Copingul activ și/sau evitant poate fi de asemenea clasificat și după metodele utilizate pentru a face față: persoana va utiliza strategii fie comportamentale, fie cognitive. Moos (1993) a propus patru categorii de bază în copingul activ/evitant cu două subtipuri asociate: copingul activ/cognitiv: această categorie include analiza logică (a căuta modalități diferite pentru a rezolva problema), ca reinterpretarea pozitivă (gândul că este într-o situație mai bună decât alții care suferă de probleme mai importante); coping activ/comportamental: se găsește aici căutarea susținerii (a vorbi cu un prieten) și implementarea unei acțiuni pentru a rezolva problema (a concepe un plan și a-l urma);

coping evitant/cognitiv: în această categorie se distinge evitarea cognitivă (a uita complet problema) și acceptarea resemnată (a accepta problema dar a pierde speranța regăsirii mulțumirii sale); coping evitant/comportamental: această categorie se referă la căutarea de alte activități și, de asemenea, descărcarea emoțională (a țipa cu scopul de a-și elibera frustrarea).

Actual în domeniul copingului, cercetătorii încearcă să-și reorganizeze conceptualizarea cu scopul de a fi mai exhaustiv și de a lua în calcul diversitatea manifestărilor sale, în mod mai precis decât dispoziție și personalitate. Cum propun Skinner și colab. (2003), “problema fundamentală cu identificarea categoriilor de bază este că acest concept nu definește un comportament precis care poate fi observat în manieră echivocă, nici o credință care poate fi formulată în manieră obiectivă. Este mai degrabă un construct de organizare, utilizat cu scopul de a înțelege mulțimea actelor pe care individul le utilizează cu scopul de a face față evenimentelor stresante”.

Pentru a studia influența proceselor motivaționale și cognitive, Cheng (2003) a examinat un aspect precis al copingului: suplețea (coping flexibility). El explică faptul că această noțiune de suplețe pare să intereseze din ce in ce mai mult cercetătorii in coping. În sfârșit, suplețea copingului ar fi o metodă pentru a înțelege acest proces ca “meta-capacitate”. Această capacitate de a modula alegerea strategiilor utilizate este implicată într-o bună adaptare mentală (Cheng, 2001) și ea este cel mai des legată de context.

Cheng (2003) subliniază că, pentru ca acest coping să opereze, trebuie să fie ajustate cu finețe strategiile utilizate. Pentru a ajunge aici, individul își va utiliza capacitățile cognitive. Autorul a ales să examineze aici facilitatea discriminantă, adică acea capacitate a individului ce-i permite să estimeze situația și să aleagă comportamente adaptate ca răspuns la contingențele schimbătoare. Această facilitate discriminantă pare să regleze comportamentele de coping în legătură cu diverși indici ce constituie un context precis. De fapt, indivizii demonstrând o capacitate importantă a facilității discriminante sunt mai supli in ceea ce privește utilizarea strategiilor de coping. Facilitatea discriminantă este aleasă ca o capacitate cognitivă pentru acest studiu. Ca și procesele cognitive, cele motivaționale influențează copingul, căci acesta este cel mai des orientat către un scop (a rezolva o problemă, a diminua anxietatea etc.).

După Lazarus și colegii săi, copingul are două funcții principale: poate permite modificarea problemei care se afla la originea stresului și reglarea răspunsurilor emoționale asociate acestei probleme, deci modificarea sinelui (Lazarus și Folkman, 1984, Lazarus și Launiter, 1978).

În ceea ce privește ajustarea la stresul profesional, numeroase studii i-au fost consacrate (în jur de 30 după Latack și colab., 1992). Acest autor propune, pentru a sintetiza rezultatele din literatură, un model rațional în patru factori combinând finalitatea copingului (centrat pe problemă, centrat pe emoție) cu procesele mobilizate (cognitive, comportamentale). Ar fi deci patru strategii de coping elaborate în fața situațiilor profesionale aversive: centrată pe problemă-cognitivă (a panifica o activitate, etc.), centrată pe problemă – comportamentală (a face ceea ce trebuie făcut, etapă cu etapă, etc.); emoțional-cognitivă (a gândi că este un câștigător care ajunge să învingă dificultățile, etc.); emoțional-comportamentală (exprimarea evitării în fața colegilor, etc.).

Ar părea că, dintr-un punct de vedere foarte general, strategiile de coping centrate pe emoție și pe evitare sunt adaptative și eficace mai ales pe termen scurt, dar că, în situații în care individul are posibilitatea să acționeze pentru a modifica unele condiții care sunt la originea stresului, aceste forme de coping nu trebuie să depășească o anumită importanță, și mai puțin de atât să înlocuiască recurgerea la strategii orientate spre sarcină. În asemenea situații, eforturile orientate spre persoană sau de evitare trebuie să fie deci cu necesitate completate cu strategii centrate pe problemă, care se dovedesc mai eficace pe termen lung.

Definițiile obișnuite ale mecanismelor de apărare și de coping subliniază cele două diferențe principale. Mecanismele de apărare sunt inconștiente și involuntare, iar procesele de coping sunt conștiente și voluntare, intenționate. Astfel, mecanismele de apărare sunt orientate către conflictele interne și legate de psihopatologie, iar mecanismele de coping sunt flexibile, comportamentale, orientate către adaptarea pozitivă la realitatea externă, legate de sănătatea mentală și de starea de bine. Scopul celor două categorii este același – adaptarea.

Plutchik (1995) a postulat că mecanismele de apărare și procesele de coping sunt derivate din emoțiile de bază: fiecare mecanism de apărare inconștient și fiecare modalitate de coping s-ar fi dezvoltat pentru a-l ajuta pe subiect să facă față unei emoții particulare; mecanismele de apărare apar în prima copilărie sau mai târziu în copilărie, în timp ce modalitățile de coping, concepute ca o strategie conștientă de rezolvare a problemelor, se achiziționează mai târziu, rezultând din experiențele de viață. Astfel, “fiecărei apărări primitive și inconștiente a sinelui îi corespunde un stil de coping realist și conștient”.

Miclea propune acel continuum cognitiv defensiv cu următoarele precizări (Miclea, 1995): analiza teoretică a constructelor cognitive defensive ne conduce la câteva concluzii cu implicații metodologice importante. După cum s-a demonstrat de Miclea în studiul sau, negarea defensivă vizează anihilarea formării unei reprezentări interne a traumei la diverse niveluri de prelucrare a informației, represia caută să obtureze reactualizarea reprezentărilor traumatice deja formate; proiecția le recunoaște prezența în conștiință sau le atribuie unor factori externi; raționalizarea pornește de la asumarea responsabilității pentru impactul de traumă, dar caută să o revalorifice pozitiv și să justifice comportamentul dezadaptativ. În fine, intelectualizarea/izolarea vizează direct informația traumatică, se preocupă excesiv de prelucrarea ei, dar o disociază de implicațiile sale emoționale. Pe baza acestor rezultate, Miclea conchide că cele cinci mecanisme cognitive defensive pot fi plasate pe un continuum în funcție de gradul de eludare a situației stresante. Toate sunt strategii evitative, dar gradul de evitare este variabil.

Autorii, Schwarzer și Knoll (2002), citați de Hartmann (2008), disting patru tipuri de coping ce permit să facă față evenimentelor din trecut, prezent sau viitor: copingul reacțional (reactiv); anticipat (anticipatory), preventiv (preventive) și copingul proactiv sau dinamic (proactive coping). Aceste diferite tipuri de coping depind de perspectiva temporală și de certitudinea subiectivă a survenirii evenimentelor.

Copingul reacțional poate fi definit ca un efort pentru a gestiona un eveniment din trecut sau din prezent (de exemplu, un accident, pierderea locului de muncă), printr-un fenomen de compensare a pierderii sau acceptării. O altă posibilitate constă în reajustarea obiectivelor, căutarea unor beneficii sau a unui sens pentru modificarea vieții. Acest coping poate fi orientat către problemă, emoție sau relații sociale.

Copingul anticipativ se diferențiază de cel reactiv prin faptul că evenimentul critic nu a survenit încă, dar este iminent și sigur. Este vorba de un efort pentru a gestiona riscul perceput în raport cu o situație. Funcția copingului constă în căutarea rezolvării problemei prin creșterea efortului, căutând ajutorul și investind resurse personale. O altă soluție constă în a nu lua în considerare riscul, de exemplu redefinind situația ca fiind mai puțin amenințătoare, prin distragere sau prin obținerea de încurajări de la ceilalți.

Copingul preventiv constă în anticiparea și pregătirea pentru evenimentele excepționale din viață, fără legătură cu o situație stresantă acută – ca, de exemplu, un handicap fizic sau o boală, grație resurselor de rezistență (economii, legături sociale și capacități) cu scopul de a micșora severitatea impactului. Astfel, dacă evenimentul stresant va surveni, consecințele ar fi mai puțin severe.

Copingul proactiv sau dinamic este numit de Schwarzer și Knoll (2002), citați de Hartmann (2008), “prototipul” copingului pozitiv. Este vorba de un coping care face apel la eforturi pentru a construi resurse generale orientate pentru valorificarea oportunităților și evoluție personală, care să permită să facă față stresorilor potențial/viitori.

Teoria copingului pozitiv este un demers nou, care se înscrie în câmpul psihologiei pozitive; aceasta punând accentul pe beneficiile potențiale ale sentimentelor pozitive (positive feelings), ce permit indivizilor, comunităților și societăților să se deschidă.

Copingul pozitiv are două direcții: pe de o parte, gestiunea cerințelor cu „proactive coping theory” care tocmai a fost descris; pe cealaltă parte, căutarea sensului (searching for meaning), concept în legătură cu cercetările asupra emoțiilor pozitive, pe care Folkman și Moskowitz (2000) le numeau „The oderside of coping”. Psihologia pozitivă a permis explorarea afectelor reglatorii benefice ale emoțiilor pozitive și implicațiile lor asupra strategiilor utilizate pentru a regla emoțiile negative. Pare totuși importantă precizarea că nu exista dihotomia emoții pozitive-negative.

II.4. Coping și calitatea vieții

Evaluarea în plan cognitiv a calității vieții de către adolescenți reprezintă un domeniu relativ nou de cercetare prin raportare la aprecierea din perspectivă emoțională a acesteia. Analiza unei serie de studii reprezentative pentru conturarea problematicii satisfacției vieții în perioada adolescenței a dus la identificarea bunurilor personale și sociale ce conduc la percepția satisfacției vieții în adolescență precum și impactului, direct sau prin asociere cu alte variabile, exercitat de satisfacția globală a vieții sau satisfacția pe domenii, asupra funcționării psihologice, sociale sau educaționale a adolescenților. Accentul cade, așadar, pe rolul important pe care îl joacă componenta cognitivă a bunăstării în dezvoltarea pozitivă a adolescenților atât în calitate de rezultat, cât și în calitate de moderator/mediator sau predictor, satisfacția vieții nefiind doar un simplu produs secundar al caracteristicilor personale particulare și/sau al experiențelor vieții, ci deservind funcțiilor importante deținute de alte componente ale sistemului psihic uman (Inge Seiffge-Krenke, 2009).

Modelul comprehensiv al calității vieții relaționată cu sănătatea pune problema evaluării calității subiective a vieții dintr-o perspectivă mai focusată, cu accent pe funcționarea fizică, mentală, socială și bunăstarea subiectivă a adolescenților, prin raportare atât la viața zilnică a indivizilor, cât și la manifestările specifice ale diverselor boli. În ceea ce privește aprecierea calității subiective a vieții la adolescenți se subliniază importanța luării în considerare a factorilor determinanți ai sănătății percepute în această perioadă de vârstă, și anume mediul fizic, social și cultural, stresorii sociali, comportamentele pozitive și procesele psihosociale de tipul copingului și suportului social. Factorii precizați anterior pot acționa fie ca determinanți, fie ca variabile moderatoare/mediatoare în studiile care abordează drept variabilă dependentă calitatea vieții prin raportare la nivelul funcționalității fizice, psihice și sociale a copiilor și adolescenților.

Cadrul teoretic larg trasat de modelul integrativ al domeniilor și elementelor bunăstării subiective postulează necesitatea abordării comprehensive a bunăstării subiective în perioada adolescenței, fundamentată pe descrierea și explicarea relațiilor existente între elementele sistemului dezvoltării atât în plan personal, cât și la nivel social. Astfel se pot identifica factorii care se constituie în antecedente ale apariției, menținerii și dezvoltării variabilelor care facilitează bunăstarea subiectivă, dar și a consecințelor pe care acestea le exercită asupra funcționării și adaptării pozitive a adolescenților. Deoarece acești factori se asociază și se influențează reciproc într-un mod dinamic și recursiv, este necesară surprinderea empirică a relațiilor dintre elementele aflate la nivele diferite de organizare a sistemului de dezvoltare, acest fapt fiind luat în considerare și aplicat (de Clercq și col., 2004; van de Ven și Engels, 2011).

Totodată, s-a evidențiat faptul că stima de sine, copingul și credințele de autoeficacitate pot fi considerate elemente ale calității vieții subiective în cazul adolescenților. În acest scop, au fost relevați atât factorii determinanți, cât și consecințele impactului stimei de sine, autoeficacității și a diferitelor tipuri de coping asupra adaptării și funcționării pozitive, optime în această perioadă de vârstă. Așadar, pe de o parte, au fost surprinse diferențele individuale induse la nivelul copingului, stimei de sine și credințelor de autoeficacitate de către factorii sociali și personali, iar, pe de altă parte, s-a reliefat impactului diferențelor individuale de la nivelul copingului, stimei de sine și autoeficacității asupra apariției unor rezultate pozitive în funcționarea și adaptarea adolescenților în cadrul unor contexte situaționale diferite.

Deoarece problematica stresului psihosocial și a calității percepute a vieții în perioada adolescenței capătă anumite caracteristici ca urmare a particularităților pe care le imprimă modificările produse la nivel fizic, psihic și social în etichetarea circumstanțelor de viață drept factori de stres, în mobilizarea strategiilor de coping pentru gestionarea acestora, în reactivitatea adolescenților la stres, în aprecierea satisfacției vieții precum și în ceea ce privește modificările produse de acești factori la nivelul domeniilor și elementelor bunăstării subiective, se impune necesitatea utilizării unui cadru teoretic adecvat de abordare și explicare a relației dintre cele două variabile. Din aceste considerente, s-a recurs la adaptarea modelului stresorilor, copingului și rezultatelor în adolescență, în scopul relevării atât a interacțiunilor care există între componentele procesului de stres (stresori, coping, rezultate, factori personali și sociali), cât și a inter-relaționărilor care se produc la nivelul elementelor bunăstării subiective, prin integrarea informațiilor oferite de modelul integrativ al calitații vieții subiective, modelul interpersonal al copingului, modelele sistemice ale funcționării familiale și teoria social-cognitivă a personalității.

Partea Aplicativă

I. Obiective și ipoteze

I.1. Obiectivul cercetării

Prin intermediul acestei cercetări ne propunem să investigăm în ce măsură stresul și strategiile de coping adoptate influențează calitatea vieții în rândul adolescenților.

În plus, ne interesează să vedem dacă există vreo diferență în ceea ce privește calitatea vieții în adolescență în funcție de gen și vârstă.

I.2. Ipoteze

1. Există o influență a stresului asupra calității vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care dețin un nivel scăzut al stresului au o calitate a vieții mai ridicată.

2. Există o influență a strategiilor de coping adoptate asupra calității vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care aplică strategii de coping eficiente au o calitate a vieții mai ridicată.

3. Există un efect de interacțiune al variabilelor stres și coping asupra variabilei calitatea vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care au un nivel ridicat al stresului și adoptă strategii eficiente de coping au o calitate a vieții mai ridicată decâ cei care au un nivel ridicat al stresului și adoptă strategii ineficiente de coping.

4. Există diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de gen, în sensul că băieții vor avea o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu fetele.

5. Există diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de mediul de proveniență în rândul adolescenților în sensul că cei care provin din mediul urban au o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu cei care provin din mediul rural.

I.3. Variabile

Variabila dependentă:

Calitatea vieții percepută . Variabila este operaționalizată prin intermediul unui scor total obținut la instrumentul care investighează calitatea vieții percepută. Scorurile ridicate indică o calitate a vieții ridicată.

Variabile independente:

Stresul cu două nivele: scăzut și ridicat. Pentru a obține cele două nivele ale variabilei stres, a fost calculată mediana și a fost obținută valoarea 181(Anexa 1). Ulterior, subiecții au fost impărțiți în două grupuri corespunzătoare celor două nivele ale stressului. Astfel, subiecții care aveau scoruri la stres sub nivelul medianei au fost considerați ca făcând parte din grupul celor cu un nivel scăzut al stresului iar cei care aveau scoruri peste mediană au fost considerați ca făcând parte din grupul celor cu un nivel al stresului ridicat.

Copingul cu două nivele: eficient și ineficient. Pentru a obține cele două nivele ale variabilei coping, a fost calculată mediana și a fost obținută valoarea 180(Anexa 2). Ulterior, subiecții au fost impărțiți în două grupuri corespunzătoare celor două nivele ale copingului. Astfel, subiecții care aveau scoruri la coping sub nivelul medianei au fost considerați ca făcând parte din grupul celor care adopta strategii ineficiente de coping, iar cei care aveau scoruri peste mediană au fost considerați ca făcând parte din grupul celor care adoptă strategii eficiente de coping.

Genul biologic cu două categorii: masculin și feminin.

Clasa din care aparține subiectul cu 4 categorii: a IX-a, a X-a, a –XI-a, și a-XII-a;

2. Metoda

2.1. Participanți

La cercetarea de față au participat în mod voluntar un număr de 120 de subiecți cu vârstă cuprinsă între 15 și 19 ani.(Fig.1.)

Fig.1. Repartizarea subiecților în funcție de vârstă

-24 subiecți de 15 ani

-36 subiecți de 16 ani

-30 subiecți de 17 ani

-16 subicți de 18 ani

-14 subiecți de 19 ani

Toți participanții aparțin județului Iași și sunt elevi ai ciclului liceal, aparținând a două licee din orașul Pașcani, respectiv „Liceul Miron Costin” și Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”. Pentru a evita influența variabilelor Gen și Mediu de proveniență, am inclus în cercetare un număr egal de subiecți aparținând categoriilor aferente. Au participat un număr de 60 de băieți și 60 de fete(Fig. 2), 60 de subiecți din mediul rural și 60 de subiecți din mediul urban(Fig.3).

Fig.2. Repartizarea subiecților în funcție de gen

-60 de subiecți de gen feminin

-60 de subiecți de gen masculin

Fig.3. Repartizarea subiecților în funcție de mediul de proveniență

-60 de subiecți din mediul rural

-60 de subiecți din mediul urban

Adolescența este arhi-cunoscută sub numele de „perioadă de criză” datorită caracteristicilor sale precum confuzia, furia, stângăcia și un spectru de emoții intense. Apogeul dezvoltării hormonale are loc în perioada pubertății, începând la aproximativ 10 ani la fete și 11 ani la băieți.(Ramirez, 2002 apud Moskat și Sorensen, 2012). Nivelul ridicat al hormonilor androgeni este corelat cu un nivel ridicat de agresivitate, cu episoade frecvente de instabilitate emoțională, răzvrătire și schimbări bruște de dispoziție. Din păcate acesta este rezultatul multor studii efectuate până în aceast moment. Acesta este motivul pentru care am ales această perioadă de vârstă. Agresivitatea, răzvrătirea, comportamentele de risc, instabilitatea emoțională pot atinge cote maxime, motiv pentru care acest fenomen a devenit obiectul de interes al multor cercetători.

2.2.Instrumente

Ancheta este definită ca fiind „culegerea de date sau informații despre entitățile sociale cuprinse într-un eșantion pe baza chestionării orale și/sau scrise în vederea identificării de distribuții statistice și interrelații (asociații, covariații, raporturi funcționale sau cauzale, etc.) între indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic și pentru extrapolarea concluziilor de la nivelul eșantionului la cel al populației de referință”.

Modalitatea fundamentală pentru recoltarea datelor empirice în cadrul anchetei este chestionarul.

Această cercetare a fost realizată cu ajutorul anchetei prin chestionar. Mai exact, subiecților le-au fost administrate 3 chestionare în ordinea următoare: Chestionarul de evaluare a strategiilor de coping (The Adolescent Coping Orientation for Problem Experiences- ACOPE-Anexa 3) Chestionarul de evaluare a nivelului de stress (Problem Questionnaire- PQ- Anexa 4) și Chestionarul de evaluare a calității vieții(Strengths and Difficulties Questionnaire- Anexa 5).

Chestionarul de evaluare a strategiilor de coping(The Adolescent Coping Orientation for Problem Experiences- ACOPE)

Acest chestionar a fost elaborat de către Dr. Hamilton McCubbin and Dr. Joan Patterson în anul 1987. A-COPE este un instrument de evaluare destinat explorării strategiilor de coping utilizate de adolescenți. Acesta are ca scop să identifice comportamentele adoptate de adolescenți pe care aceștia le consideră de ajutor în gestionarea problemelor sau a situațiilor dificile.

Instrumentul cuprinde un set de 54 de afirmații, la care subiecții au sarcina de a aproxima pe o scală de 5 trepte frecvența cu care manifestă acele comportamente sau strategii descrise în chestionar. Se va oferi un punct dacă niciodată nu adopta un astfel de comportament și 5 puncte dacă aproape întotdeauna manifestă strategia sau compotamentul respectiv. Chestionarul cuprinde 9 itemi inversați, respectiv itemii: 7, 8, 19, 24, 26, 28, 42, 46, 49.

În urma analizei consistenței interne a instrumentului, s-a obținut un coeficient alpha 0, 842(Anexa 6), ceea ce semnifică faptul ca intrumentul deține o consistență internă bună. Nu a fost necesară eliminarea nici unui item.

Chestionarul de evaluare a nivelului de stress (Problem Questionnaire- PQ)

Acest chestionar a fost elaborat de către Seiffge-Krenke în anul 1995 și evaluează nivelul de stres care decurge din șapte domenii de viață, respectiv școală, viitor, părinți, colegi, timpul liber, relațiile romantice și părerea despre sine).

Instrumentul cuprinde un set de 61 de afirmații, la care subiecții au sarcina de a aproxima pe o scală de 5 trepte intensitatea pe care o resimt cu privire la situațiile respective , spre exemplu, se vor oferi 5 puncte dacă o percep ca a fi foarte stresantă, 4 puncte dacă e stresantă, 3 puncte dacă o percep a fi neutră, 2 dacă e puțin stresantă, iar 1 punct dacă o percep ca a fi deloc stresantă.

Toți itemii chestionarului sunt direcți, nefiind necesară recodarea acestora.

În urma analizei consistenței interne a instrumentului, s-a obținut un coeficient alpha 0, 947(Anexa 7), ceea ce semnifică faptul ca instrumentul deține o consistență internă bună. Nu a fost necesară eliminarea nici unui item.

Chestionarul de evaluare a calității vieții(Strengths and Difficulties Questionnaire).

Acest chestionar a fost elaborat de Robert N. Goodman, în anul 1997 și este un instrument de evaluare a sănătății mentale a copiilor și adolescenților.

Scala cuprinde 25 de itemi, respectiv 5 subscale: simptome emoționale, probleme de comportament, hiperactivitate, probleme de relaționare cu colegii și comportament prosocial. La cei 25 de itemi, subiecții au sarcina de a răspunde pe o scală de 3 puncte, mai precis vor aprecia cât de adevărat sau cât de neadevărate sunt afirmațiile respective pentru propria persoană. Itemii inversați sunt următorii: 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10,12, 13, 15, 16, 18, 19, 22, 23, 24.

În urma analizei consistenței interne a instrumentului, s-a obținut un coeficient apha 0, 689(Anexa 8), ceea ce semnifică faptul ca intrumentul deține o consistență internă bună. Nu a fost necesară eliminarea nici unui item.

3. Procedeu

Această cercetare a fost realizată cu ajutorul anchetei prin chestionar. Chestionarele au fost administrate unui număr de 120 de adolescenți. Toți participanții aparțin județului Iași și sunt elevi ai ciclului liceal, aparținând a două licee din orașul Pașcani, respectiv „Liceul Miron Costin” și Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” .

În primă fază, subiecții au fost informați și asigurați de confidențialitatea cercetării, în special, nefiind necesară semnarea chestionarelor cu numele proprii. După ce le-a fost oferit instructajul, subiecților li s-au administrat câte trei chestionare, în ordinea următoare: Chestionarul de evaluare a strategiilor de coping (The Adolescent Coping Orientation for Problem Experiences- ACOPE), Chestionarul de evaluare a nivelului de stres (Problem Questionnaire- PQ) și Chestionarul de evaluare a calității vieții (Strengths and Difficulties Questionnaire).

Pentru toate cele trei chestionare participanții au avut sarcina de a-și evalua propriul răspuns pe o scală Likert în 5 și 3 trepte. La finalul chestionarului, fiecare participant a notat vârsta, mediul de proveniență, clasa și genul biologic.

Datele astfel obținute au fost introduse în baza de date, după care au fost prelucrate și efectuate analizele statistice. Au fost utilizate teste tari precum Teste T pentru eșantioane independente și Anova univariate.

4. Rezultate

Ipoteza nr.1.

Există o influență a stresului asupra calității vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care dețin un nivel scăzut al stresului au o calitate a vieții mai ridicată.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru Eșantioane Independente. Prezentăm în continuare rezultatele obținute:

Există diferențe semnificative statistic la pragul p<0.050 în funcție de variabila stres în ceea ce privește calitatea vieții în rândul adolescenților [t(114)=2,891, p =0,005] în sensul că, adolescenții care au un nivel scăzut al stressului au scoruri mai ridicate la calitatea vieții(M= 64,66) comparativ cu adolescenții a căror nivel al stressului este ridicat(M=61,48)(tabelul 1).

Tabelul 1. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul calității vieții în funcție de stres.(Anexa 9)

Fig. 4. Prezentarea comparativă a mediilor la variabila calitatea vieții în funcție de variabila stress

Ipoteza nr.2.

Există o influență a strategiilor de coping adoptate asupra calității vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care aplică strategii de coping eficiente au o calitate a vieții mai ridicată.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru Eșantioane Independente. Prezentăm în continuare rezultatele obținute:

Există diferențe semnificative statistic la pragul p<0.050 în funcție de variabila coping în ceea ce privește calitatea vieții în rândul adolescenților [t(118)=-2,008, p =0,047] în sensul că, adolescenții care adoptă strategii eficiente de coping au scoruri mai ridicate la calitatea vieții(M= 64,20) comparativ cu adolescenții care adoptă strategii ineficiente de coping(M=61,95)(tabelul 2).

Tabelul 2. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul calității vieții în funcție de coping.(Anexa 10)

Fig. 5. Prezentarea comparativă a mediilor la variabila calitatea vieții în funcție de variabila coping

Ipoteza nr. 3.

Există un efect de interacțiune al variabilelor stress și coping asupra variabilei calitatea vieții în rândul adolescenților în sensul că cei care au un nivel ridicat al stresului și adoptă strategii eficiente de coping au o calitate a vieții mai ridicată decâ cei care au un nivel ridicat al stresului și adoptă strategii ineficiente de coping.

Pentru a analiza această ipoteză am aplicat metoda analizei de varianță ANOVA factorială verificând influența variabilelor stress și coping asupra calității vieții. Prezentăm în continuare doar rezultatele semnificative statistic. Conform rezultatelor obținute:

Există un efect principal semnificativ al variabilei stres asupra variabilei calitatea vieții [F (1, 119 = 9, 075, p = 0.003](tabelul 3).

Există un efect principal semnificativ al variabilei coping asupra variabilei calitatea vieții [F (1, 119) = 4,745, p = 0.031](tabelul 3).

Nu există un efect de interacțiune semnificativ al variabilelor stres și coping asupra variabilei calitatea vieții [F (1, 119 = 1.419, p =0.236](tabelul 3).

Tabelul 7. Efectul variabilelor stress și coping asupra variabilei calitatea vieții (Anexa 11)

Fig. 6. Prezentarea efectului de interacțiune dintre stress si coping asupra variabilei calitatea vietii

Ipoteza nr. 4.

Există diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de gen, în sensul că băieții vor avea o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu fetele.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru Eșantioane Independente. Prezentăm în continuare rezultatele obținute:

Există diferențe semnificative statistic la pragul p<0.050 în funcție de variabila gen în ceea ce privește calitatea vieții în rândul adolescenților [t(113, 74)= 3,58, p <0,001] în sensul că, subiecții de gen masculin au scoruri mai ridicate la calitatea vieții(M= 65,01) comparativ cu subiecții de gen feminin(M=61,13)(tabelul 4).

Tabelul 4. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul calității vieții în funcție de gen.(Anexa 12)

Fig. 7. Prezentarea comparativă a mediilor în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de gen

Ipoteza nr 5.

Există diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de mediul de proveniență în rândul adolescenților în sensul că cei care provin din mediul urban au o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu cei care provin din mediul rural.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru Eșantioane Independente. Prezentăm în continuare rezultatele obținute:

Există diferențe semnificative statistic la pragul p<0.050 în funcție de variabila mediu de proveniență în ceea ce privește calitatea vieții în rândul adolescenților [t(118)=2, 698, p =0,008] în sensul că, adolescenții care provin din mediul urban au scoruri mai ridicate la calitatea vieții(M= 64,56) comparativ cu adolescenții care provin din mediul rural (M=61,58)(tabelul 5).

Tabelul 5. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul calității vieții în funcție de mediul urban.(Anexa 13)

Fig. 8. Reprezentarea comparativă a mediilor în ceea ce privește calitatea vieții în funcție de mediul de proveniență la adolescenți

Discuții

Adolescența este o perioadă de profunde schimbări firești atât în plan fiziologic (testosteronul, hormonul considerat responsabil de declanșarea manifestărilor agresive, ajunge la cotele cele mai ridicate), cât și psihologic (dorința de maturizare, de câștigare a independenței față de adult). Acumularea oboselii (se învață mai mult în cursul nopții, pentru că este liniște), insomniile, durerile de cap, consumul de cafea, alcool și medicamentele conduc la o deteriorare a stilului de viață al adolescenților. În contextul creșterii interesului pentru evidențierea factorilor responsabili de menținerea bunăstării psihologice în perioada adolescenței, lucrarea de față și-a propus să abordeze atât la nivel teoretic, cât și în plan empiric problematica stresului și a calității vieții la adolescenți.

Studiile anterioare au demonstrat că în perioada adolescenței, stresul acționează ca un factor de risc pentru dezvoltare, crescând probabilitatea de apariție a unor perturbări în plan emoțional și comportamental.

În vederea atenuării acestor efecte negative pe care stresul le exercită asupra calității vieții, am introdus în structura lucrării și spre investigare influența copingului asupra calității vieții, și am dorit a vedea dacă există o interacțiune a stresului și a copingului asupra calității vieții.

Deoarece problematica stresului psihosocial și a calității percepute a vieții în perioada adolescenței capătă anumite caracteristici ca urmare a particularităților pe care le imprimă modificările produse la nivel fizic, psihic și social în etichetarea circumstanțelor de viață drept factori de stres, în mobilizarea strategiilor de coping pentru gestionarea acestora, în reactivitatea adolescenților la stres, în aprecierea satisfacției vieții precum și în ceea ce privește modificările produse de acești factori la nivelul domeniilor și elementelor bunăstării subiectiveii în rândul adolescenților am considerat acestea ca fiind un argument solid în ceea ce privesc beneficiile rezultatelor pe care le vom obține în urma analizelor statisitice.

Partea empirică a acestei lucrări a constituit un studiu despre influența pe care o exercită stresul si copingul asupra calității vieții în adolescență. După cum bine știm, factorii stresori apar și îi întâlnim pretutindeni, cu o intensitate mai mică, sau mai mare. Însuși debutul ciclului liceal reprezintă un eveniment stresor datorită colegilor și a profesorilor noi, mai precis datorită incertitudinii care se instalează în condițiile în care totul este nou și necunoscut. Dacă debutul ciclului liceal este stresant, ce putem spune despre finalul ciclului liceal, în care elevii trebuie să susțină examenul maturității.

În ceea ce privește maturitatea emoțională, putem spune despre adolescenți că, încă sunt în stadiul cristalizării acesteia, în general sunt instabili emoțional, trec brusc de la o stare la alta, nu se simt înțeleși și sunt într-o continuă luptă de obținere a independenței. Pentru a putea trece peste aceste crize specifice vârstei și nivelului de dezvoltare, este necesar să-și dezvolte mecanisme de coping adecvate, deoarece o gestionare ineficientă a acestor situații pot duce la stări depresive, de anxietate, care la rândul lor îi afectează pe plan social și personal.

Pornind de la acestea, am dorit să demonstrăm influența negativă a stresului și influența pozitivă a mecanismelor de coping asupra calității vieții în adolescență. De asemenea, dorim să identificăm diferențele existente între subiecți în funcție de gen si mediul de proveniență. În acest sens, plecăm de la ipoteză precum fetele au o calitate a vieții mai scăzută decât băieții, iar cei care provin din mediul urban au o calitate a vieții mai ridicată.

Am plecat de la aceste premize deoarece literatura de specialitate prezintă existența unei instabilități emoționale mai accentuate în cazul fetelor. Spre exemplu, în perioada adolescenței imaginea corpului, care încorporează atitudinile și reprezentările despre atributele fizice, a fost prevăzută ca fiind esențială pentru dezvoltarea conceptului de Eu și având consecințe semnificative pentru autoreglare. Când fetele ating pubertatea, forma corpului lor se modifică prin creșterea adipozității, fapt care reprezintă adesea o devianță față de biasul cultural occidental referitor la silueta slabă a femeii (Lamb, Jackson, Cassidy, & Priest, 1993). Gradul de insatisfacție privind dimensiunile propriului corp diferă între genuri, iar fetele comparativ cu băieții au tendința să fie mai nemulțumite cu privire la corpul lor în general și cu privire la picioarele lor, coapse și fese, în special. (Joanne M Williams & Candace Currie,2000). Deoarece adolescenții sunt foarte preocupați de acest aspect, îl considerăm a fi o explicație plauzibilă față de ipoteza lansată de noi.

Rezultatele cercetării noastre confirmă această ipoteză, băieții înregistrând un scor mai ridicat la variabila calitatea vieții decât fetele.

Referitor la ipoteza prin care preconizăm că cei din mediul urban au un nivel ridicat al calității vieții, de asemenea este confirmată. O explicație poate fi dată de satisfacția pe care o au adolescenții din mediul urban datorită facilităților la care au acces, mediul fiind mult mai stimulant și mai interesant comparativ cu cel rural.

Întorcându-ne la scopul studiului nostru și la rezultatele care ne interesează, au fost obținute următoarele: există un efect al stresului asupra calității vieții în rândul adolescenților, în sensul că adolescenții care au un nivel scăzut al stresului, au o calitate a vieții mai ridicată comparativ cu cei care au un nivel ridicat al stresului. Conform rezultatelor studiilor anterioare, stresul a fost legat de rezultate negative precum anxietatea, depresia și agresivitatea ( Jaser,2005), de asemenea și cu nereușita acedemica ( Alva și de Los Reyes, 1999; Cunningham, Hurley, Foney și Hayers, 2002), abuz de substanțe ( Chassin, 2003) și compromiterea calității vieții ( McKnight, Huebner și Suldo, 2002). Aceste fiind spuse, se explică calitatea vieții scăzută a celor care au un nivel ridicat al stresului.

O altă ipoteză analizată în cadrul cercetării de față susține faptul că strategiile de coping influențează calitatea vieții în rândul adolescenților. Rezultatele obținute ne confirmă ipoteza, adolescenții care adoptă strategii de coping eficiente au o calitate a vieții mai ridicată decât cei care adoptă strategii de coping ineficiente. Numeroase studii aduc argumente precum strategiile copingului centrate spre problemă sunt asociate pozitiv cu starea de bine, iar tendința de a folosi strategii de coping focalizate spre emoție tind să fie asociate cu o sănătate mentală precară (Folkman și colab., 1986). Contemporan se pun sub semnul întrebării evidențele că ajustarea direcționată spre probleme este întotdeauna mai adaptativă decât cea emoțională. Există studii care dovedesc că formele de ajustare activă au un incidență mai mare asupra sistemului nervos simpatic, care la rândul lor influențează funcționarea sistemului cardiovascular (Obrist, 1981). Majoritatea surselor de stres din mediu nu pot fi controlate, dar o formă de coping eficientă poate permite unei persoane tolerarea sau ignorarea factorului de stres. Funcționalitatea sau disfuncționalitatea copingului depinde de: cine folosește o strategie anume, când o folosește, sub ce tipuri de circumstanțe și tipul de amenințare. Copingul emoțional poate ajuta copingul comportamental prin reducerea stresului care altfel ar ofensa eforturile de soluționare a problemei; similar, copingul focalizat spre problemă poate determina evaluări mai puțin nocive, astfel reducând distresul emoțional. Ba mai mult, copingul de succes pe termen scurt poate avea repercursiuni fiziologice, psihologice, dar și sociale destul de mari pe termen îndelungat.

În ceea ce privește efectul de interacțiune al stresului și copingului asupra calității vieții în adolescență, nu au fost determinat un efecte de interacțiune. O explicație în acest sens poate fi data de limitele acestui studiu.

Limite și direcții viitoare

Rezultatele obținute în urma analizelor statistice au confirmat o parte din ipotezele propuse, în timp ce altele au fost infirmate deși literatura de specialitate prezintă un efect intre acestea.

Aceste rezultate ar fi putut fi influențate și biasate de o serie de factori.

În primul rând, amintim nereprezentativitatea lotului de subiecți utilizat pentru întreaga populație. Numărul relativ mic de participanți(120) și faptul că la cercetare au participat doar subiecți din județul Iași, poate constitui o limită importantă în acest sens. Rezultatele obținute nu le putem generaliza pentru întreaga populație de adolescenți.

În al doilea rând, ar fi putut interveni tendința de fațadă a participanților. Unii itemi ai chestionarelor erau clari și aceștia puteau răspunde dezirabil.

În ceea ce privește utilitatea acestui studiu, rezultatele obținute sunt valoroase în procesul de consiliere psihologică, în sensul că se poate insista pe dezvoltarea strategiilor de coping în vederea reducerii nivelului de stres și creșterii calității vieții la adolescenți.

Anexe

Anexa 1.

Anexa 2.

Anexa 3.

Decideti cat de des manifestati fiecare din comportamentele descrise atunci cand va confruntati cu dificultati sau va simtiti stresati. Chiar daca este posibil sa manifestati aceste comportamente doar din placere , va rugam sa precizati cat de des folositi comportamentul pentru a face fata unei probleme .

Veti folosi urmatoarele variante de raspuns pentru fiecare afirmatie :

Niciodata

Aproape niciodata

Cateodata

Deseori

Aproape intotdeauna

Asigurati-va ca ati ales un singur raspuns pentru fiecare afirmatie!

Cand va confruntati cu dificultati sau va simtiti stresat , cat de des :

Sunteti de acord cu cerintele si regulile parintilor

Cititi

Incercati sa fiti comic si sa vedeti totul dintr-o perspectiva buna

Va cereti scuze fata de ceilalti oameni

Ascultati muzica

Vorbiti cu un profesor sau cu consilierul scolar despre ceea ce va deranjeaza

Mancati

Incercati sa stati departe de casa cat mai mult timp posibil

Folositi pastile recomandate de medic

Va implicati mai mult in activitatile scolare

Mergeti la shopping ; cumparati lucruri care va plac

Incercati sa rezolvati lucrurile vorbind cu parinti; faceti un compromis

Incercati sa va perfectionati ( ex: luati note mai mari, aveti mai multa grija de silueta )

Plangeti

Va ganditi la lucrurile bune din viata dumneavoastra

Stati cu prietenul / prietena

Va plimbati cu masina

Spuneti lucruri dragute celorlalti

Va enervati si tipati la ceilalti

Glumiti si va pastrati simtul umorului

Vorbiti cu pastorul/ preotul

Va plangeti membrilor familiei

Mergeti la biserica

Folositi medicamente ( care nu au prescriptie medicala)

Va organizati viata si ceea ce aveti de facut

Folositi cuvinte obscene

Lucrati din greu la temele scolare sau la proiecte scolare

Dati vina pe ceilalti pentru ceea ce se intampla

Stati aproape de cineva important pentru dumneavoastra

Incercati sa-i ajutati pe ceilalti sa-si rezolve problemele

Vorbiti cu mama dumneavoastra despre ceea ce va deranjeaza

Incercati de unul singur sa va rezolvati problemele

Lucrati la un hobby pe care il aveti

Mergeti la o persoana specializata pentru a va ajuta

Incercati sa va mentineti prieteniile si sa va faceti altele noi

Va spuneti ca problema nu este una importanta

Mergeti la un film

Visati cu ochii dechisi despre cum ati vrea sa fie lucrurile

Vorbiti cu un frate sau o sora despre cum va simtiti

Va angajati intr-o activitate si lucrati din greu la ea

Petreceti timp cu familia dumneavoastra

Fumati

Va uitati la televizor

Va rugati

Incercati sa vedeti partea buna a situatiei

Beti vin, bere , lichior

Incercati sa luati singur decizii

Dormiti

Spuneti lucruri rele celorlati, sunteti sarcastic

Vorbiti cu tatal dumneavoastra despre ce se intampla

Va plangeti prietenilor

Vorbiti cu un prieten despre cum va simtiti

Jucati jocuri video, biliard, etc.

Intreprindeti activitati solicitante fizic ( alergati, mergeti cu bicicleta, etc. )

Anexa 4.

In paginile ce urmeaza vei gasi o lista de motive de ingrijorare si dificultati pe care adolescentii de varsta ta le-au identificat ca si probleme. Probabil, unele cauzeaza mai mult, sau mai putin stres pentru tine .

Te rog sa indici sincer si sa raspunzi spontan cat de stresante sunt aceste probleme pentru tine. Pentru a raspunde ai urmatoarele variante de raspuns :

5.foarte stresanta

4.stresanta

3.neutru

2.putin stresanta

1.deloc stresanta

Ai grija sa incercuiesti un singur raspuns pentru fiecare afirmatie!

1. Este o mare presiune sa iei cele mai mari note la scoala .

5 4 3 2 1

2. Nu este camaraderie la ore, doar competitie

5 4 3 2 1

3. Interactiunile cu ceilati elevi si profesori sunt de cele mai multe ori impersonale .

5 4 3 2 1

4. Nu pot sa fac nimic cu materialele oferite de scoala.

5 4 3 2 1

5. Profesorii nu sunt interesati de problemele mele.

5 4 3 2 1

6. Diferentele de opinie cu profesorii imi pot aduce notele mici.

5 4 3 2 1

7. Materialele de pe care trebuie sa invat sunt prea dificile pentru mine.

5 4 3 2 1

8. Este posibil sa nu intru la facultatea la care imi doresc.

5 4 3 2 1

9. Continua distrugere a mediului ma face sa fiu mahnit.

5 4 3 2 1

10. Este dificil sa combin studiile si job-ul cu mariajul si familia.

5 4 3 2 1

11. Este posibil sa ma pierd pe mine in viata monotona de zi cu zi, in normele sociale si presiuni.

5 4 3 2 1

12. Mi-ar place foarte mult sa-mi descopar adevaratele interese.

5 4 3 2 1

13. Nu stiu ce voi face dupa ce termin liceul.

5 4 3 2 1

14. Sunt nesigur in ceea ce priveste profesia care mi se potriveste.

5 4 3 2 1

15. S-ar putea sa fiu somer.

5 4 3 2 1

16. Parintii mei arata o intelegere scazuta fata de problemele mele scolare.

5 4 3 2 1

17. Parinti mei sunt interesati doar sa iau note mari la scoala.

5 4 3 2 1

18. Ma cert cu parintii mei din cauza opiniilor noastre diferite in ceea ce priveste numeroase subiecte.

5 4 3 2 1

19. Imi doresc ca parintii mei sa-mi dea voie sa iau singur decizii.

5 4 3 2 1

20. Nu pot vorbi cu parintii mei.

5 4 3 2 1

21. Parintii mei nu sunt de acord cu prietenii mei.

5 4 3 2 1

22. Parintii mei nu au mult timp pentru mine.

5 4 3 2 1

23. Este dificil pentru mine sa-mi urmaresc scopurile pentru ca nu vreau sa-mi dezamagesc parintii.

5 4 3 2 1

24. Mi-as dori sa nu fi fost atat de dependent de parintii mei.

5 4 3 2 1

25. Nu prea am prieteni.

5 4 3 2 1

26. Este dificil pentru mine sa-i abordezi pe ceilalti.

5 4 3 2 1

27. Imi este dificil sa-mi combin propriile interese cu cele ale prietenilor mei.

5 4 3 2 1

28. Nu am un prieten adevarat cu care sa vorbesc despre ceea ce ma ingrijoreaza si despre problemele mele personale.

5 4 3 2 1

29. Unii colegi au doar un contact superficial cu mine.

5 4 3 2 1

30. Nu sunt sigur ca ceilalti ma vor accepta.

5 4 3 2 1

31. Nu-mi place faptul ca cei din exterior nu pot sa se integreze in anumite grupuri.

5 4 3 2 1

32. Colegii mei sunt deseori incapatanati si intoleranti unii cu ceilalti.

5 4 3 2 1

33. Am prea putin timp pentru prietenii mei.

5 4 3 2 1

34. De multe ori sunt in imposibilitatea de a incepe un anumit lucru.

5 4 3 2 1

35. Nu am bani indeajuns pentru activitatile mele din timpul liber.

5 4 3 2 1

36. Scoala si indatoririle mele de acasa nu-mi mai lasa indeajuns timp liber.

5 4 3 2 1

37. In timpul meu liber petrec prea mult timp la TV , calculator sau jucand jocuri pe calculator.

5 4 3 2 1

38. Deseori stau afara in timpul liber pentru ca nu sunt destule locuri special amenajate in care adolescentii de varsta mea sa-si petreaca timpul liber.

5 4 3 2 1

39. Parintii mei incearca sa ma influenteze modul in care imi petrec timpul liber.

5 4 3 2 1

40. Nu am pe nimeni cu care sa-mi petrec timpul liber.

5 4 3 2 1

41. Nu-mi place presiunea atator locuri in care imi pot petrece timpul liber si pe care abia le folosesc.

5 4 3 2 1

42 . Nu am iubit/ iubita.

5 4 3 2 1

43. Ma simt nesigur in interactiunile cu persoane de sex opus.

5 4 3 2 1

44. Imi este frica sa nu pierd contactul cu prietenii mei daca as avea iubit/iubita.

5 4 3 2 1

45. Cateodata trebuie sa inventez pretexte pentru a-mi multumi iubitul/ iubita.

5 4 3 2 1

46. Imi este frica sa nu-mi ranesc iubitul/ iubita pentru ca nu sunt sigur/a de sentimentele lui/ ei .

5 4 3 2 1

47. Imi este dificil sa dezvolt o relatie romantica cu adevarat egala si balansata.

5 4 3 2 1

48. Dorintele mele sexuale si asteptarile mele nu se potrivesc cu cele ale iubitului meu / iubitei mele.

5 4 3 2 1

49. Imi este frica sa nu distrug relatia mea romantica din cauza geloziei mele.

5 4 3 2 1

50. Ma simt singur.

5 4 3 2 1

51. Chiar si lucrurile mici ma infurie.

5 4 3 2 1

52. Nu sunt satisfacut de aspectul meu.

5 4 3 2 1

53. Sunt deseori suparat sau abatut.

5 4 3 2 1

54. Imi este dificil sa vorbesc despre sentimentele mele cu ceilalti.

5 4 3 2 1

55. Sunt diferit fata de prietenii mei.

5 4 3 2 1

56. Nu sunt multumit de comportamentul meu, de trasaturile mel si abilitati.

5 4 3 2 1

57. Nu am incredere in mine sa vorbesc in fata celorlalti.

5 4 3 2 1

58. Ma simt vinovat atunci cand ma gandesc la anumite lucruri pe care le-am facut.

5 4 3 2 1

59. Mi-ar place sa descopar ceea ce vreau cu adevarat.

5 4 3 2 1

60. Mi se pare dificil sa iau singur decizii.

5 4 3 2 1

61. Toate lucrurile noi ma inspaimanta.

5 4 3 2 1

Anexa 5.

Chestionar – Calitatea vieții

Pentru fiecare din următoarele afirmații, alege răspunsul

pe care îl consideri potrivit (Neadevărat; Mai mult sau

mai puțin adevărat; Adevărat în mod sigur) și marchează

căsuța respectivă. Ne-ar fi de mare ajutor dacă ai

răspunde cât poți de bine la toate afirmațiile, chiar dacă

nu ești absolut sigur(a) sau dacă consideri afirmația

lipsită de importanță. Răspunde gândindu-te cum s-au

petrecut lucrurile pentru tine în ultimele 6 luni.

Încerc să mă port frumos cu ceilalți oameni. Îmi pasă de sentimentele lor *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Sunt neliniștit(ă), nu pot să stau mult timp într-un loc *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Adesea mă doare capul, stomacul sau mă simt rău *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

De obicei împart cu ceilalți ( mâncare, jocuri, lucruri etc.) *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Mă enervez foarte tare și adesea îmi pierd controlul *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

De obicei sunt independent(ă). În general mă joc singur(ă) sau sunt singuratic(ă) *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Fac de obicei ceea ce mi se spune *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Îmi fac multe griji *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Sar în ajutor dacă cineva este rănit, supărat sau se simte rău *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Mă foiesc încontinuu și îmi mișc mâinile *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Am cel puțin un prieten bun sau mai mulți *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Mă bat adesea. Pot să îi determin pe alții să facă ce vreau eu *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Deseori sunt necăjit(ă), nefericit(ă) și îmi vine să plâng *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

De obicei,copiii de vârsta mea mă plac *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Sunt ușor de distras, mă concentrez cu dificultate *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Sunt neliniștit(ă) în situațiile noi, îmi pierd ușor încrederea în mine *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Mă port frumos cu copiii mai mici *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Sunt deseori acuzat(a) că îi mint sau că îi înșel pe ceilalți *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Alți copii sau tineri mă hărțuiesc și mă bruschează *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Adesea mă ofer voluntar să îi ajut pe alții (părinți, profesori, copii) *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Gândesc lucrurile înainte de a face ceva *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Iau lucruri care nu sunt ale mele (de acasă, din școală sau din alte locuri) *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Mă înțeleg mai bine cu adulții decât cu copiii de vârsta mea *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Am multe frici, mă sperii ușor *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Duc până la capăt treaba pe care am început-o. Atenția mea este bună. *

Neadevarat

Mai mult sau mai putin adevarat

Adevarat in mod sigur

Gen: *

Feminin

Masculin

Varsta *

Mediul de provenienta *

Urban

Rural

Clasa: *

IX

X

XI

XII

Anexa 6.

Reliability Statistics

Anexa 7.

Reliability Statistics

Anexa 8.

Anexa 9.

T-Test

Amexa 10.

T-Test

Anexa 11.

Univariate Analysis of Variance

Anexa 12.

T-Test

Group Statistics

Independent Samples Test

Anexa 13.

T-Test